Smiling kids

POVESTI , scrise de

c o p i i

PENTRU

COPII

Pentru z창mbete . . .

CUPRINS Banca si rândunica . . . . . Muntean Roxana Alexandra ,

Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

Primul fulg de nea . . . . . . . . . . . . . . Suciu Traian

Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

)

Banca cea bucuroasa . . . . . Cengher Vochita, Marcela )

Scoala , Gimnaziala ”Kemeny Janos”, Brâncovenesti, /

/

)

Banca sufletista . . . . . . . . . . . . . . Luca Jean Daniel Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

)

Schimbarea bancutei , . . . . . . . . . Matei Sorana Ionela )

Scoala , Generala Urisiu de Jos

Banca si, pisoiul . . . . . . . . . . . . . . . Sabau Andreea

Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

)

)

O fapta buna . . . . . . . . . . . . . . . . . . Casvean Florin )

Scoala , Generala Urisiu de Jos

)

O poveste cu o banca . . . . . . . Apas Sevda Yasemin Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

)

Banca singuratica . . . . . . Gheorghilas Roxana Florina Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

)

)

Bancuta, fermecata . . . . . . Danciu Bogdan Emanuel )

Scoala , Gimnaziala ”Kemeny Janos”, Brâncovenesti, /

/

Un vis împlinit . . . . . . . . . . . . Giurgiu Roxana Anca Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

)

Banca cea fericita . . . . . . . . . . . . Vultur Tudor Ionut

Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

)

O prietenie speciala . . . . . . . . . . . . . . . Craciun Iulia Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

Visul magic . . . . . . . . . . . . . . . Ciurba Alexia Tania

Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin

Banca si, rândunica Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

Ea își spuse în sinea ei: - Oare când va veni cineva să se așeze pe mine pentru a se odihni?

Aștepta în zadar deoarece nimeni nu venea. Într-un târziu s-a așezat o rândunică care era tare tristă pentru că iarna bătea la ușă iar ea trebuia să plece spre țările calde împreună cu celelalte păsări.

Atunci banca gazdă o întrebă: - De ce ești tristă, rândunico?

- Sunt tristă fiindcă trebuie să plec de la voi. Eu mi-am făcut prieteni buni aici și îmi e greu să plec fără ei.

- Ei lasă, spuse banca. Te vei întoarce la primăvară, și îi vei regăsi pe toți aici. Cu siguranță că nu te vor uita și te vor aștepta.

Și într-adevăr așa a și fost. Iarna a trecut repede și primăvara insuflă din nou viață naturii iar păsările se întorceau rând pe rând pentru a se bucura de ea. Rândunica își reîntâlnise toți prietenii și era fericită, dar nu o uitase nici cine îi dăduse curaj pentru lunga călătorie și se întoarse la bancă pentru a-i mulțumi și pentru a-i povesti minunatele întâmplări care s-au petrecut în țările calde.

Primul fulg de nea Frunzele ruginii zburau în bătaia vântului și deodată, de nicăieri, a apărut o femeie misterioasă. Ea se așeză liniștită pe banca pustie și privi nedumerită în jur. Totul îi părea nou, schimbat, până și cerul parcă se umplu de nori la sosirea ei. Un vânt rece a cuprins brusc întregul oraș iar soarele nu se mai zărea.

Ea stătea nemișcată, cu privirea pierdută departe. Era așa frumoasă!

Avea o rochie lungă, albastră, și părul bogat îi aluneca pe umeri în jos.

Banca pe care se așezase era acum fericită, dar simțea un frig nemaiîntâlnit, care se lăsa ușor peste pământ.

Din senin, un fulg de nea ateriză pe o frunză uscată.

Am știut atunci că toamna se îndepărtează, iar femeia misterioasă era nimeni alta decât Crăiasa Zăpezii, aducând odată cu venirea ei un nou anotimp.

)

Banca cea bucuroasa Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

Era o bancă tristă pe care nu se așeza nimeni. Într-o zi, doi copii se jucau pe lângă aceasta, până ce obosiră și se așezară pe ea. Când banca văzu acest lucru, începu să plângă de bucurie.

- V-ați așezat pe mine! Ah, de când nu s-a mai așezat nimeni!

- Banca aceasta vorbește! Exclamă una din fete.

- Da, pot vorbi! Atunci banca le povesti copiilor că nimeni nu vrea să se așeze pe ea pentru că este bătrână.

- Noi te vom ajuta să întinerești! Vei fi mai frumoasă decât strălucește luna și soarele!

Atunci banca le mulțumi fetelor, iar acestea o luaseră spre casă făurind planuri pentru a ajuta banca. A doua zi, banca aștepta fetele cu nerăbdare. Și nu în zadar, căci fetele apărură imediat aducând ce ustensile au putut. Au șlefuit-o, au revopsit-o și i-au împodobit mânerele cu flori de câmp. Fetele au fost harnice și au muncit până se lăsă seara. Când terminaseră treaba erau atât de murdare și prăfuite însă nu le păsa deloc; erau bucuroase că au ajutat banca iar banca se simțea din nou tânără.

Zilele ce au urmat au adus cu ele și mulți oameni care s-au așezat pe bancă iar aceasta a devenit cea mai bucuroasă.

)

Banca sufletista Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

Un băiat se așeză pe ea. Băiatul era necăjit pentru că nu avea prieteni. Începu să își spună supărarea băncii iar aceasta îl asculta și era înduioșată de povestea lui. Banca încercă să îi răspundă ceva pentru a-i alunga grijile copilului, dar acesta tresări speriat atunci când îi auzi vocea și fugi acasă, întrebându-se dacă ceea ce s-a întâmplat a fost real. Curiozitatea îl făcu să se întoarcă la bancă în ziua următoare și să vadă dacă îi va răspunde din nou. Dar odată ajuns lângă ea, aceasta i-o luă înainte și îi spuse cu o voce blândă să nu se sperie, căci ea comunică cu el prin magie. Odată ce băiatului îi trecu sperietura, acesta vizita zilnic banca, pentru a povesti cu ea. Însă după câteva zile, banca îi spuse băiatului că ar fi frumos ca acesta să își facă prieteni printre copii, explicându-i ce este prietenia și cât de fericit va deveni odată ce va afla ce sentiment magic este să i-o dăruiești cuiva care ți-o oferă la rândul său. Băiatul o rugase atunci pe bancă să îl învețe să-și facă prieteni iar aceasta îi oferi o mulțime de sfaturi. În scurt timp, băiatul se împrietenise cu câțiva copii și își dădu seama că banca avuse dreptate și că într-adevăr simte magia: era minunat să ai cu cine să te joci, cu cine să te bucuri de soare și de frunze, cu cine să râzi în hohote sărind în bălți după ploaie, cu cine să citești lângă soba caldă atunci când afară e frig, cu cine să numeri fulgii de nea înainte ca aceștia să acopere pământul.

Copilul se întoarse la bancă pentru a-i mulțumi pentru ajutor, însă banca nu îi mai răspunse. Atunci acesta își dădu seama că banca și-a dat toată magia pentru a-l ajuta iar de atunci, toți copiii o numesc banca sufletistă.

)

Schimbarea bancutei , Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea… În curtea școlii doi copii au trecut pe lângă ea și văzând cât de ruptă și murdară era și că toată vopseaua de pe ea era decojită, se umplură de milă. Imediat s-au gândit să o repare.

- Marian, ce culoare crezi că trebuie să o vopsim?

- Cred că trebuie să o vopsim în roșu, așa cum a fost.

Cei doi copii s-au și apucat de treabă, însă clopoțelul sună anunțând terminarea pauzei.

- Oh nu, trebuie să intrăm la oră!

- Nu e nimic, Ilinca, ne vom întoarce după ce terminăm orele, spuse Marian.

Zis și făcut. După ore, copiii l-au chemat pe tatăl Ilincăi, meșter tâmplar, iar împreună cu acesta copiii au înlocuit scândurile rupte și le-au curățit pe cele murdare. Peste vopseaua roșie cu care acoperiseră scândurile băncii, copiii au adăugat și buline albastre jucăușe iar când s-au întors la școală în ziua ce a urmat, mare le-a fost bucuria să vadă că toți copiii școlii stăteau zâmbăreți pe bancă și-i admirau frumusețea.

Marian și Ilinca au primit numai cuvinte de laudă pentru fapta lor, atât de la doamna lor învățătoare, cât și de la ceilalți elevi, iar la sfârșitul anului școlar efortul lor a fost recunoscut și răsplătit cu câte o diplomă de merit.

Banca si, pisoiul Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta Pe cineva să vină să se așeze pe ea, Un animăluț pe care și l-ar dori toată lumea.

Pe stradă se plimba un motănel Mititel.

Era un pisicuț Căruia îi era friguț.

Băncuța prietenoasă Îl întrebă dacă are casă.

- Nu am căsuță, Am fost aruncată pe străduță.

Pe stăpân l-am supărat, Perdelele eu le-am stricat.

Spuse cu un glas minunat Pisoiul supărat.

- Vai, sărăcuțul de tine, hai aici să stai cu mine.

- Mulțumesc, băncuță dragă, eu colind însă lumea întreagă.

Mai am de văzut și de auzit, Nu am timp de zăbovit.

Dar pisicul răzgândit A zis: - Totuși sunt cam obosit.

Poate mai stau un pic Pentru un mic somnic. Și așa pisicul Cu băncuța petrecu timpul.

)

O fapta buna Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea… Însă aștepta în zadar, deoarece fiind ruptă, nu se putea așeza nimeni.

Doi băieți trecură pe acolo și văzând-o, o întrebară: - Ce ai pățit, băncuțo?

- Un băiat s-a urcat pe mine, a tot sărit și uite ce mi s-a întâmplat!

- Nu-i nimic, Noi te putem ajuta! Te vom curăța, te vom vopsi, îți vom înlocui scândurile rupte.

Și așa se întâmplă. După ce terminară lucrarea, mulți oameni au venit să se așeze pe băncuță. Copiii veneau să citească povești, cântau și chiar făceau picnicuri aici. Cei doi băieți erau mândri de fapta lor.

După un timp apăru băiețelul care o rupsese, care, dându-și seama că i-a făcut rău, dorea să-și ceară iertare. Banca a fost foarte iertătoare și se împrieteni imediat cu băiatul, care promisese că nu va mai face niciodată astfel de fapte.

)

O poveste cu o banca Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

Vântul, cutreierând lumea, o zărește pe bancă și se oprește să-i spună câteva vorbe: - De ce mai aștepți lumea să vină să stea pe tine? Toată lumea știe că ești veche și murdară!

- Aștept măcar o vrăbiuță, cât de mică, dar măcar cineva să se așeze pe mine. Nu e bine să-ți pierzi speranța, oricât de imposibil ar părea un lucru.

Vântul porni la goană cu zâmbetul pe buze, iar ochii băncii se umplură de lacrimi.

Vremea trecea iar băncuța observa cum celelalte bănci erau vopsite și lustruite și cum oamenii care treceau prin parc se așezau pe ele să citească ziarul sau să-și savureze cafeaua ori ceaiul.

- Celelalte bănci sunt colorate și decorate cu fundițe iar eu nici măcar vopsită nu sunt! Suspina băncuța într-o seară.

Deodată un zgomot puternic se auzi. Băncuța închise ochii strâns și a început a tremura de frică. Când deschise ochii nu putu decât să întrebe nedumerită: - Vai de mine, dar unde mă aflu?

- Te afli într-un depozit de lemne, rosti bucuroasă o bucată de lemn.

- Într-un depozit de lemne? Dar ce caut eu aici?

- Nu știu, dar vei afla. Noapte bună!

- Noapte bună!

Bucata de lemn se cufundă în întuneric iar băncuța ațipi într-un somn adânc…

Dimineața sosi. Banca deschise ochii și observă că a fost vopsită în culorile curcubeului. Făcu ochi mari când realiză că o mamă cu doi copii s-au așezat pe ea.

Banca fericită gândi: - Cum o bancă aproape putrezită poate ajunge ce își dorește, doar cu o mică speranță!

)

Banca singuratica

Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

După o perioadă lungă de timp în care nu-și făcuse nimeni apariția, banca devenea tot mai sărăcăcioasă. Acel baiț vopsit cu multă migală dispărea încet, iar banca se transforma într-o bucată de lemn așezată sub un brad falnic în mijlocul naturii.

După lungi așteptări, fiind o toamnă târzie, au început să-și facă apariția fulgii de nea. Și ce să vezi? Vântul a purtat un fulguleț exact pe bancă. În acel moment, banca parcă a reînviat și a început să poarte o conversație cu fulgul, care era tare timid. Pe parcurs s-au împrietenit și au început să-și povestească unul altuia amintiri foarte frumoase. Aceste amintiri s-au transformat într-o prietenie minunată, iar pe când povesteau mai intens, soarele și-a făcut apariția. În acel moment, fulgul s-a transformat într-o picătură de apă care s-a prelins ușor-ușor pe marginea băncii și a căzut pe pământ.

Băncuța a fost foarte mulțumită că odată cu trecerea anilor, și-a putut face un prieten deoarece de-a lungul timpului a avut parte numai de necazuri din cauza oamenilor care au neglijat-o.

Amintindu-ne de povestea băncuței, să nu uităm că fiecare obiect sau lucru din natură trebuie îngrijit.

)

Bancuta, fermecata Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

Un copil a venit și s-a așezat pe ea și imediat banca a prins viață.

- Cum te numești? Îl întrebă banca pe copil.

Acesta se ridică în picioare mirat și se uită la ea.

- Numele meu este Adrian. Dar tu cum ai prins viață?

- Eu sunt o bancă fermecată. Nu știai?

- Nu știam, vai, ce minunat! Sunt încântat să te întâlnesc, bancă fermecată! Dar cine te-a fermecat?

- Am fost vrăjită de un vrăjitor rău să sperii oamenii, dar văd că pe tine nu te-am speriat. Asta înseamnă că tu mă poți elibera de această vrajă groaznică. Mie îmi sunt dragi oamenii și nu doresc să îi înspăimânt!

Vreau să le ofer un loc și vreau să îmi țină companie cât mai mulți!

- Sigur că te voi ajuta! Spune-mi ce să fac? Cum desfacem vraja?

- Trebuie să mergi în pădure și să îmi aduce cea mai subțire creangă de stejar. Odată ce o găsești, întoarce-te la marginea pădurii și înmoaie vârful crenguței în balta de lângă fagul del mai gros. Zis și făcut.

Băiatul fugi de îndată în pădure în căutarea acesteia. Nu dură mult și banca îl văzu ieși din pădure, cu crenguța în mână și îndreptându-se spre fagul cel gros. Odată întors lângă bancă, aceasta îi spuse: - Acum, cu apa de pe creangă, stropește-mi toate scândurile iar vraja rea va dispărea.

Băiatul o ascultă numaidecât și după ce picurii de apă atinseră banca întreagă, acesta văzu cum vraja rea părăsi banca și se dizolvă iar banca fericită mai apucă să îi tragă cu ochiul băiatului, în semn de mulțumire.

Fiind bucuros că scăpase banca de vraja rea, băiatul o luă spre casă și își spuse: - Ce zi frumoasă alături de banca vrăjită!

Un vis împlinit Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

- Ce singură sunt! De când copiii au început școala, nimeni nu se mai joacă în parc, a spus banca. Eu cu cine să mai schimb o vorbă?

- Poți schimba cu mine o vorbă-două, s-a auzit de undeva de sus.

- Cine a spus asta? A întrebat băncuța.

- Am fost aici toată vara. Dar tu erai prea veselă, îmbrățișând copiii.

Te-am auzit povestindu-le că-i aștepți și la iarnă. Băncuța își ridică uimită privirea. Pe un copac golaș, observă o frunzuliță dansând în bătaia vântului.

- Îmi pare rău, dragă frunzuliță, dar de aici de jos am văzut doar copiii, zise banca.

- Și eu i-am văzut chiar dacă ei nu s-au jucat și cu mine. Dar știi de ce am rezistat atât de mult în copăcelul meu? A întrebat frunzulița.

- De ce? A răspuns banca.

- Am vrut să cunosc iarna. Încă de când copacul a înflorit, visam că petalele sunt fulgi de nea. Prin cap îmi treceau imagini cu delicații fulgi de zăpadă, cu sclipitorii oameni de zăpadă și cu neaua călduroasă…

- Ha ha ha! Mă faci să râd! Tu crezi că zăpada e caldă?

- Da! Răspunse frunzulița.

- Tu chiar nu ai văzut zăpada?

- Nu! - Mai așteaptă puțin și vei face cunoștință cu frigul iernii.

Nu trecu mult timp și de sus începură să coboare în dansul lor de vis steluțele de gheață.

- Ce frumoși sunt! Și ce reci sunt! Și ce greutate mă apasă! Nu mă mai pot ține! Ajutooor! Mă scufund!

Banca o prinse și o protejă cu trupul său. Frunzulița căzu sub bancă, printre scândurile ei își făcu loc lângă celelalte frunze, așteptând ca soarele să topească pătura de zăpadă care le acoperea.

- În sfârșit am cunoscut zăpada!

)

Banca cea fericita Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea. Vântul rece sufla cu putere, ridicând frunzele uscate din parc.

- Oare azi vor veni copiii? Se întreba ea.

Ploaia și vântul cel rece i-au alungat în case.

Ce bine era astă-vară, când stăteau cu mine toată ziua! Soarele strălucea și mă încălzea, păsărelele ciripeau, iar copiii îmi țineau de urât cât era ziua de lungă și nu mă plictiseam deloc. Dar acum…

Vântul se înteți și începu să plouă.

- Vrem să-mi ții de urât? Întrebă banca o cățelușă care trecea prin apropiere.

- Trebuie să îi țin companie stăpânei mele! Spuse cățelușa și plecă mai departe scuturțându-și fundița roșie.

- Dar voi, vrăbiuțelor, vreți să stați cu mine?

- Noi mergem să căutăm de mâncare! ciripiră ele și se îndepărtară țopăind.

Dintr-o dată vântul se opri și soarele își făcu loc printre norii cenușii. În depărtare se auzi sunând clopoțelul la școală. După scurt timp, parcul se umplu de chiote și strigăte vesele. Școlarii își îngrămădiră ghiozdanele pe bancă și se jucau în apropierea ei, vorbind și râzând zgomotos.

- De când vă așteptam! Strigă banca fericită.

)

O prietenie speciala

Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

Ea se găsea într-un parc îmbrăcat în straie ruginii și arămii, unde frunzele cădeau într-un dans uluitor de elegant, iar vântul le împrăștia peste tot.

Toți oamenii treceau grăbiți din cauza frigului. Un băiețel cu părul blond, ochi albaștri și hăinuțe curate se îndreptat spre bancă. Plină de speranță, băncuța tresări. Băiatul se așeză. Avea cu el o geantă, din care scoase o carte de povești și începu să citească. Banca asculta povestea cu atenție. Era nespus de fericită.

După o oră băiețelul termină povestea. Banca nu și a dat seama că el mai e acolo și spuse: - Ce frumoasă a fost povestea!

Uimit, băiatul întrebă: - Cine a ascultat povestea mea?

- Eu te-am ascultat.

- Cine ”eu”?

- Stai pe mine. Mă numesc doamna Bancă.

- Vai! O bancă poate vorbi?

Băiatul s-a speriat și a fugit spre - Da! Răspunse banca zâmbind. casă. Banca rămase iarăși singură.

A doua zi băiatului îi trecu sperietura și se așeză din nou pe bancă. Cei doi deveniră prieteni. În fiecare zi se întâlneau, iar banca asculta curioasă poveștile copilului. El îi spuse băncii că era un băiat la școală cu care s-a certat dar ar fi vrut să fie iar prieteni. Băncuța îi dădu sfaturi. Băiatul o ascultă și se împăcă cu el. În curând veni iarna cea friguroasă iar băiatul era trist că nu mai poate povesti cu banca atât de des. Banca era protejată de frig, de haina albă a zăpezii, dar el trebuia să stea în casă, la căldură.

Iarna trecu greu, dar primăvara cea mult așteptată sosi în cele din urmă cu ghioceii ei gingași și delicați, cu soarele cald, cu păsări care ciripesc vesele.

Banca zâmbea în așteptarea băiatului. Acesta apăru, bucuros că o revede. În fiecare zi cei doi amici povesteau și glumeau iar băiatul îi citea povești băncii. Și au rămas prieteni pe vecie.

Visul magic Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea…

O fetiță gingașă și drăgălașă, vrând să se odihnească s-a așezat pe banca singuratică. Ea își închide ochii, adoarme și visează. În țara spiridușilor, copiii se joacă de dimineața până seara. Iar când se așterne zăpada, ei urcă pe deal și lunecă iute la vale cu săniuțele lor frumoase din lemn. Spiridușii și-au construit căsuțele mici de bârne pe niște ciuperci roșii uriașe, care prinseseră rădăcină sub stejarii din inima pădurii.

Se apropie Crăciunul, așa că a venit vremea să aleagă bradul care le va împodobi casa așa că ei pornesc în căutarea lui. Spiridușii se opresc în fața unui brad stufos. Unul din ei ia toporul în mână și e gata să lovească.

Brusc, în fața lor apare o zână, care le explică că nu trebuie să taie acel copac, dându-le acestora un pui de brăduț mic și gingaș. Spiridușii îl plantează pe acesta imediat ce au ajuns acasă.

De dimineață când se trezesc, în loc de un brăduț mic și gingaș aceștia găsesc un copac foarte mare și minunat și se gândesc ce supărați ar fi dacă cineva s-ar gândi să îl taie. Ei îl împodobesc cu globuri și steluțe strălucitoare și au parte de un crăciun minunat.

Încet încet, fetița își deschide pleoapele și se ridică de pe băncuță, gândindu-se la visul pe care l-a avut. În drum spre casă, se gândește să le povestească tuturor de visul ei și de morala acestuia.

Aceste povești au fost scrise în urma unui concurs de creativitate la care au participat elevii claselor III-V din patru școli din județul Mureș: Gimnaziul de Stat ”Augustin Maior”, Reghin; Școala primară Urisiu de Jos; Școala Generală ”Kemény”János”, Brâncovenești; Școala Generală Idicel Pădure. Elevilor li s-a propus să elaboreze compuneri plecând de la fraza ”Într-o zi de toamnă, o bancă singuratică aștepta pe cineva să vină să se așeze pe ea...”. Pornind de la acest punct comun, elevii au dat frâu liber imaginației, umplând foile cu povești care au transpus această bancă singuratică în cele mai diverse tărâmuri. Fiind un concurs al cărui premiu a constat în publicarea celor mai frumoase povești într-o carte, a trebuit să facem o selecție din peste 70 de povești, alegându-le pe cele ilustrate aici. În general a fost păstrată forma originală a poveștilor, cu mici adaptări și corecturi.

Scopul acestui proiect a fost realizarea unei cărți pentru copii care să fie oferită în dar copiilor, care să le aducă bucurie, dar să le și stimuleze interesul pentru lectură, esențială în formarea fiecărei persoane. În același timp am dorit să oferim copiilor posibilitatea de a-și descoperi și manifesta talentul pentru creații literare, dar și de a-i face să conștientizeze că prin creativitatea lor pot aduce bucurii celor din jur. Astfel s-a conturat ideea proiectului, de a realiza o carte cu povești pentru copii, scrise de copii.

Pe această cale dorim să felicităm toți copiii care au participat la concurs și în mod deosebit pe cei ale căror povești au fost selectate pentru a fi publicate în această culegere. Le mulțumim pentru sinceritatea și puritatea lor, care se citește în fiecare literă pe care au așternut-o pe foaie, dorindu-le să nu piardă niciodată aceste calități magice.

Mulțumim Fondului Comunitar Reghin și Fundației Comunitare Mureș pentru că au făcut posibilă strângerea de fonduri prin proiectul Abonament pentru Comunitate și, bineînțeles, abonaților care care au avut încredere în acest proiect, oferindu-ne sprijinul financiar necesar pentru tipărirea și distribuirea cărților.

De asemenea dorim să le mulțumim cadrelor didactice care ne-au sprijinit în realizarea proiectului, reprezentând legătura directă cu copiii. Prof. înv. prim. Tămășan Gerlinde, prof. Luca Cristina, prof. Someșan Biancași au fost cele care ne-au încurajat să transformăm ideea noastră în proiect, lansând împreună cu înv. Erzsébet Matyas, prof. Făgărășan Paula, prof. Crăciun Geanina, înv. Bejan, Grațiela, prof. înv. prim.

Crișan Lucreția, inst. Mera Hans, înv. Gliga Simona, prof. înv. prim. Balázs Carmen concursul în școli, cu susținerea direcțiunilor instituțiilor în care predau, cărora le suntem de asemenea recunoscători.

Mulțumim celor care au susținut acest proiect prin sprijin moral, consultanță, și voluntariat.

Sperăm ca acest proiect să îmbunătățească măcar puțin universul celor care au fost, sunt și vor fi atinși de el.

Iunie 2015, Grupul de Inițiativă pentru Copii zâmbăreți.

proiect susținut de:

pentru

)

grupul de initiativa , COPII ZÂMBARETI ,