Virgil Gheorghiu - Ora 25 by Detesan Constantin

'\0

ACELAŞI

POPORUL

DOUA LA

OMUL

DUNĂRII

ŞANSĂ

ORA

CARE

NEMURITORII TINEREŢEA CASA

VIRGIL G H E O R G H I U

AUTOR

NEMURITORILOR

SACRIFICAŢII A

2 le>/f-

ORA

ETERNĂ

CĂLĂTOREA DE

Roman

LA A G A P I A

DOCTORULUI LA

SINGUR

ORA 25

PETRODAVA

LUTHER Ediţie î n g r i j i t ă Prefaţa

SPIONUL VIAŢA

LUI

CHRISTOS

MIHAI

PAUL

VORNICU

MICLAl i

MAHOMED ÎN

LIBAN i

MEMORII

i > : > . ( " ! ! ' , ] ,;

ic;'*] .

-j

" Editura O M E G A P R E S

Editions

Bucureşti

Paris IW1

"1-1.1 5 5 4 2 8 *

ROCHER

Coperta

DANIEL

I O N IŢĂ

PREFAŢA La p r e g ă t i r e a p e n t r u t i p a r a t e x t u l u i - c a r e apare a c u m p r i m a o a r ă î n l i m b a r o m â n ă — , îngrijitorul p r e z e n t e i ediţii a folosit m a n u s c r i s u l original r o m a n e s c ş i v e r s i u n e a f r a n c e z ă , î n c a r e s-a p u b l i c a t intn cartea, t r a d u s ă d e M o n i q u e SaintC o m e , s u b titlul

De aproape doi ani taiitarism, circuitul

VINGT-CINQUIÈME Ed. P i o n , P a r i s

HEURE

vorbeşte constant d e s p r e văduvirea

culturii r o m â n e , f n j u m ă t a t e a d e veac p e c a r e a m t r ă i t - o sub t o de

spiritual,

Occident

era

Fireşte,

mare

număr

generaţii

deja

într-un

întregi

valori

bun comun,

asemenea

care

neavînd la

domeniu

n-au

acces

putui

dispoziţia

ierarhizările

intra

în

ceea

oricui. sfnt

hazarda

te. Dar sînt c a z u r i s t r i g ă t o a r e la c e r şi e l e t r e b u i e să f i e p u s e în l u m i n ă , să se r e p a r e r e p e d e şi b i n e stricăciunile. P o a t e c e l mai g r ă i t o r p r i n t r e acestea este t o c m a i romanul O R A 25 al marelui scriitor r o m â n d i n e x i l , V i r g i l G h e o r g h i u . D u p ă r ă z b o i , e l a c o n stituit unul

d i n c e l e mai

mari

n-a scăzut cu anii, d i m p o t r i v ă , fiind tradusă

practic

în

toate

succese d e

librărie,

succes c a r e

cartea a cucerit î n t r e a g a p l a n e t ă ,

zonele,

în

mai t o a t e

limbile.

Numai

r o m â n i i n - a v e a u d r e p t u l s ă citească î n o r i g i n a l u n a d i n o p e r e l e de vîrf a l e p r o p r i e i lor s p i r i t u a l i t ă ţ i . Şi în acest caz t o t a l i t a r i s m u l de la noi a înregistrat un... record. ©

Éditions

ROCHER,

Paris

De b u n ă s e a m ă , mulţi au fost

cei c a r e a u c i t i t v o l u m u l î n v e r s i u n e a f r a n c e z ă , d e v e n i t ă p u n c t d e r e f e r i n f ă , iar o c c i d e n t a l i i , ş i alţii d u p ă e i , nici nu-şi p u n e a u d a r p r o b l e m a că de fapt această versiune are

la b a z ă o r i g i n a l u l

românesc, î n g ă l b e n i t a s t ă z i . ISBN 9 7 3 - 9 5 0 3 9 - 6 - 9

O d a t ă cu autorul, noi cei care n-aveam acces la originalul scris în g r a i u l nostru, ne s i m ţ e a m exilaţi d i n propria noastră l i m b ă , din

miezul

fiinţei

noastre

spirituale.

Vor

spune

unii

că-n

rău e şi un b i n e : d a c ă V i r g i l G h e o r g h i u ar fi p u b l i c a t în normal cartea în

limba română,

u r m î n d să fie t r a d u s ă

orice mod

ulterior în

franceză, Oricum stră

n-ar

insă,

avuf

interdicţia

rămîne

mare

poate

publicării

acelaşi

fulminant

versiunii

româneşti

traumatism,

amputare

succes.

în

Poate.

fara

literaturii

noa

noastre.

De neiertat. M u l t ' spun c ă l i t e r a t u r a r o m â n ă e m a r c a t ă d e h a n d i c a p u l l i m b i i , de f a p t u l că aceasta nu am p r e d a t - o creaţiilor în

este

mulţi ani

franceză

în

şi

larg cunoscută în lume.

Franţa,

Ca u n u l c a r e

nu cred acest lucru.

engleză,

cam toate

literaturile

excepţia

află

în

situaţia c e l e i r o m â n e ş t i şi nu v ă d de ce n o i am fi m a i c o m p l e x a ţ i decît în

suedezii

circuitul

turcii.

scrise

în

limbile

a l t ă parte,

noi

intrăm

treaba

este

fericire,

Editura

aproape

aceeaşi.

chiar

aşa

în

ţară

simplă

OMEGAPRES a

Şi-a

exprimat

cartea

cum

lui

p a r e la

b e n e f i c i a t de

bucuria

de c ă p ă t î i . prima

că Căci

vedere.

Din

sprijinul calificat al

p o e t e i C é l i n e V a r e n n e , p r i e t e n ă ş i m a r e a d m i r a t o a r e a lui V i r g i l Gheorghiu,

competenţa

soţului

său,

profesorul

Felician

Lăzăro-

iu şi al D o m n u l u i Jean-Paul B e r t r a n d , d i r e c t o r la Editions du R O CHER,

care

deţine

în

prezent

drepturile

asupra

operei

lui

Virgil

Gheorghiu.

de drept

H a b e n t sua fata l i b e l l i , c ă r ţ i l e îşi a u

soarta lor. O R A 2 5 a r e

v e n ţ e a l e a c e s t u i a . î n m o d simbolic, Edifions d u R O C H E R a d o r i t să t i p ă r e a s c ă O R A 25 în r o m â n e ş t e , urmînd ca tirajul să fie difuzat

literele

noastre

pătruns

Italia

masiv

în

Alain

zonele

trecerea

era

sfîrşit p u b l i c a

mai g r e u , d a r m u l ţ u m i r e a e c u afît mai m a r e . G r a f i e c o m p e t e n ţ e i în

iar

în

la r o m â n ă la i t a l i a n ă sau s p a n i o l ă se f a c e cu u ş u r i n ţ ă ; la f r a n c e z ă u n u i Marco Cugno

romanice,

glasului

u n u ! d i n c e l e m a i i l u s t r e d e s t i n e . Să precizăm însă u l t i m e l e . s e c

sîrguinfei

valori

vraja

vom p u t e a

şi

dar

Păruit

respective

în de

Franţa,

în

cultură.

travaliu f i l o l o g i c , acesta

Rămîne să se c u l t i v e mai a s i d u u spaţiile i b e r i c e şi l a f i n o - a m e r i c a n e şi vom a v e a un meritat ecou

în

lume. Evident, paralel t r e b u i e

făcute e f o r t u r i p e linie a n g l o f o n ă , g e r m a n o f o n ă ş.a. acest c o n t e x t , O R A

Oricum,

în

25 ocupă o poziţie de prim plan.

ţară

prin

OMEGAPRES.

Cum

a fost

însă

operaţia

necesita

încredinţat D o m n u l u i M i h a i

serios

Vornicu,

care a stabilit t e x t u l în f o r m a lui a c t u a l ă . A c e s t a a fost c u l e s cu p r o f e s i o n a l i t a t e , iar c i t i t o r u l e s t e p l ă c u t i m p r e s i o n a t d e a c u r a t e ţe,

însăşi

forma

literelor,

semnelor diacritice,

unele din acestea

fiind c a m e x o t i c e pentru u n t i p o g r a f f r a n c e z . C u m î n t o a r c e r e a î n

D a r citirea ei acum în r o m â n e ş t e înseamnă o benefică întoarce

ţară era i m i n e n t ă , a m r u g a t p e D o m n u l Jean-Paul B e t r a n d să-mi

re la i z v o a r e , o d e s f ă t a r e cu a p ă vie, c e e a ce francezii spun cu

î n c r e d i n ţ e z e f i l m e l e şi aşa se face că t e x t u l este d e c i cules în

o singură vorbă, r e s s o u r c e m e n t . £ ca şi c î n d t e - a i î n t o a r c e acasă

Franţa,

după o lungă pribegie.

((definitivu,

anii

'60

că-i

corespunde

şi

este

şi

meseria

mea.

nu p u t e a

toată

opera

putea

să-l scris

fascinat.

dislocarea

de a

s-a

fost

citească

în traceză la Paris

dislocării

altă

acelaşi

timp,

în

limbă,

spaţiu,

deşi

înţelegeam

simţeam

franceza

durerea

în era

autorului

t ă r î m u r i l e natale, atît de g r ă i t o a r e în şi

frustrarea

original.

Occident,

Despre

traducerii

acea

vreme

în şi

franceză

l-am

întîlnit

traumatisme

care

renaşte

cîndva

dar

ştim

OMEGAPRES.

că

pentru

Cum

unele greşeli,

tipografii francezi

s-au

filmul

dar

era

acestea au

aplecat cu

atenţie

asupra unui text scris într-o l i m b ă pe care ei n-o c u n o ş t e a u . S p e r ă m ca

în e d i ţ i i viitoare să

le î n d r e p t ă m , l u c r î n d în acelaşi t i m p î n

d e l u n g asupra dactilogramei Multă

lume

este

iniţiale.

curent

creaţia

lui

Virgil

Gheorghiu

din

e x i l ; p u ţ i n i însă ştiu că, d e ş i f o a r t e tînăr, el s-a realizat ca scriitor

sperăm

unui

ulterior

1 9 6 6 la Paris, cu prilejul

cunoscut la

în

ţara

roman

Montpellier

a ţinut o c o n f e r i n ţ ă d e s p r e g e n e z a O R E I luminii

noi,

atare.

L-am c u n o s c u t pe Virgil G h e o r g h i u în lansării

lor, cînd

scuze

î n ţ a r ă . D i s p u n e m d e cîfva t i m p d e M e m o r i i l e sale, scrise d e data

acum

astfel

cerem

aceasta direct în l i m b a f r a n c e z ă , a căror t r a d u c e r e în l i m b a r o m â n ă

îndurat

scrie

din ţară

farmecul

multiplicat ne

niciodată

le-au

cititorilor

dar

nu va fi d e s t u l de p r e g n a n t e v o c a t ă suferinţa m o r a l ă şi chiar fizică a celor care

în

Dar

într-o

să-şi v a d ă

lui, precum

mult

Am citit O R A

în

românesc 1970,

unde

25 şi d e s p r e speranţa

noastră.

Mi-a

oferit

s-o

Memorii

putem

relatează

publica tocmai

cît

viaţa

mai

repede

autorului

posibil.

înainte

Or, a

aceste

pleca

din

ţară. Să nant

subliniem

cîteva

şi personalitatea

coordonate

scriitorului

şi

menite

să lămurească

mai preg

u n e l e înţelesuri fundamentale

ale O R E I 2 5 . V i r g i l G h e o r g h i u s-a născut în 1916, î n t r - o f a m i l i e

dicaţie pe un v o l u m şi am d i s c u t a t firesc, ca şi c î n d e r a m c u n o ş t i n ţ e

in care bărbaţii d e v e n e a u p r i n tradiţie p r e o ţ i . Figura a p r o a p e le

vechi.

gendară

prieteni

Este

felul

posibili.

lui Am

generos vorbit

de a a b o r d a o a m e n i i ca f i i n d f o ţ i

recent

telefon:

era

suferind,

cepînd

tatălui

apare

ORA

25,

în

multe

unde

din

bătrînul

lucrările p r o z a t o r u l u i , preot

este

victima

în-

represiunii

b o l ş e v i c e , d a r s e s t i n g e d i n viaţă î n t r - u n ce

fost salvai

Adolescentul din motive

lagăr american, d u p ă

nemţi.

Gheorghiu

materiale,

tă d e p u n ă a r m e l e . R o m â n i a a o p r i t r ă z b o i u l . Ea a c a p i t u l a t f ă r ă condifii. Armata sovietică a ocupat d e j a toată fara. România este

poate

urma

e s t e n e v o i t să se

seminarul

înscrie

teologic;

la liceul militar

captivă.

Graniţele

fugi.

Tata

din C e r n ă u f i , p e r i o a d ă c a r e e s t e z u g r ă v i t ă î n mai m u l t e d i n c ă r f i l e

toată

noaptea.

sa/e.

nu m a i

Dar d u p ă

instalarea

în

Franţa,

consacra

studiilor t e

o l o g i c e ţi va fi h i r o t o n i s i t ca p r e o t , r e l u î n d ciclul ancestral al fa m i l i e i . C r e a t i a lui l i t e r a r ă v a f i m a r c a t ă d e p l i n d e a c e a s t ă n o u ă ipostază

spirituală.

subliniat

că

însuşi

d e m n i f ă f i i u m a n e se întemeiază la axă

morală

cureşti,

unde

1 9 3 6 se

în

numele

Virgil Gheorghiu pe o a s e m e n e a

nezdruncinat.

D u p ă terminarea anului

militantismul

liceului

confruntă

Gheorghiu

d u r cu

realităţile

«coboară» capitalei.

F a c u l t a t e a de Filosofic,

toamna

iar paralel

sale

sînt

sovietic

mei

sînt

toţi Stau

există.

veghe

Sînt fără

închise.

captivi. la

ţară.

Nimeni

Izbucnesc

moartea

nu în

patriei

mai

poate

lacrimi.

Plîng

mele.

România

Exilat».

Iugoslavia, G h e o r g h i u pleacă spre Apus, dar frece prin

toate absurdurile

stîrşitului

război,

care

le-a

relatat

în

con

ferinţe de care a m i n t e a m de la M o n t p e l l i e r . U l t i m a p a r t e a O R E I 25 este i m a g i n e a acestei p r i b e g i i . A b i a în 1948 el se stabileşte în

militar,

î n s c r i e la

Din

şi

Franfa,

iar

cartea

deduce că ea a fost a

evenimentelor,

apare în

simultană

poetica

parte

modernă

cu a

mai

tîrziu, de

scrisă ca un fel

unde

putem

de c r o n i c ă trăită

ele.

romanului

numeşte

«punere

în

face s e c r e t a r i a t l i t e r a r , z i a r i s t i c ă şi, m a i cu s e a m ă , p o e z i e . P u b l i c ă

abis» p r o c e d e u p r i n c a r e în cadrul g l o b a l al u n u i r o m a n se i n c l u d e

versuri şi e s t e elogios apreciat de critică şi de public. Se con

un alt roman,

t u r e a z ă astfel personalitatea viitorului

bani a i lui A n d r e G i d e . 7 n O R A 2 5 s e i n s e r e a z ă r o m a n u l Iul T r a i a n

scriitor:

geniu

reflexiv,

Virgil

G h e o r g h i u r ă m î n e î n s ă t o a t ă v i a f a poet, el însuşi v ă z î n d în p o e z i e un fel profetic de a privi l u m e a , de a

întrezări viitorul

umanită-

fii.

c a z u l tipic

fiind

în

această

privinţă

Falsificatorii

C o r u g ă , p e r s o n a j c a r e e s t e î n curs d e a scrie t o c m a i c a r t e a O R A 2 5 , o r ă d e a p o c a l i p s , c e v i n e d u p ă c o n s u m a r e a duratei normale d e d o u ă z e c i ş i p a t r u d e c e a s u r i . C o r u g ă este u n scriitor, u n d e s t i n

ORA

este

şi

roman

autobiografic,

în

măsura

în

care

personajul scriitor, Traian C o r u g ă se c o n f u n d ă cu a u t o r u l . A m î n d o i

şi

sînt p u ş i î n f a f a d i l e m e i d e n e d e z l e g a t a r ă z b o i u l u i , î n d e o s e b i în p l a n m o r a l , afectiv. V i r g i l G h e o r g h i u nu mai poate exersa me seria

ziarist

Timpul

din

pricina

dragostei

Neagră, alias E c a t e r i n a B u r b e a c a r e se v ă d e ş t e israelifă.

Cititorul

regăsi

în cuplul Traian Corugă

drama

în

— Eleonora

romanul

West.

pentru

Laleaua

a fi de o r i g i n e

fafă,

în p l a n r e a l

încarnată

şi ficfional

silifi

să

a c c e p t e un p o s t

m i n o r de

Memoriile

lui

Virgil

diplomat

în

Iugoslavia,

ceea

S î n f e m în p l i n război.

Gheorghiu

sînt

continuate

căci

sarcastice,

Important este menit să

în

acest

trimise însă

ultim

termen

autorităţilor

că p r i n

acest

propria

viaţă

povestire

ispăşească păcatele comise

semnează

din roman ca

jalbele

lagăr. în

roman

într-un

torţionari.

autorul

îşi

fel

sacrificiu

Din

acest p u n c t

d e v e d e r e , c a r t e a î n c e t e a z ă d e a mai f i o f i c f i u n e r o m â n e a s că, î n f ă f i ş î n d u - n i - s e c a u n u i d i n c e l e m a i t u l b u r ă t o a r e d o c u m e n t e ale universului

concentrafional, pe

care

l-a

subîntins r ă z b o i u l .

In răsturnarea de perspectivă literară d i n Europa Centrală şi de

Est,

acum ORA

martor,

inserează

c e l e d o u ă c u p l u r i a u d e s t i n e a n a l o g e : a u t o r u l c a ş i e r o u l sînt ce î n s e m n a de f a p t un s u r g h i u n .

rodice,

care

ORA

ficţiunea atestă

devine

trece

că

realul

Europei

astfel planul

o al

întrece

carte

doilea

în

închipuirea.

certă

actualitate,

favoarea Epopeea

căci

documentelor de

jumătate

2 5 , î n p l a n c r o n o l o g i c , căci c e l e d o u ă c ă r f i d i f e r ă f u n d a m e n t a l

de veac a

ca discurs: p r i m a e s t e o a u t o b i o g r a f i e , a d o u a un r o m a n . L e g ă t u r a

suferinţele

o r g a n i c ă dintre ele o c o n s t i f u e e x i l u l , d e t e r m i n a t de brusca răs

vor î m b o g ă f i cu

turnare care a împins R o m â n i a în p r ă p a s t i e . Pe u l t i m a p a g i n ă d i n

l a loc d e cinste c e l e p e s t e p a t r u z e c i d e v o l u m e scrise d e V i r g i l

Memorii ca

nişte

seara,

citim

telegrafic

împunsături

emisiunea

postului

enunţurile cuţit: de

«La

radio

următoare, 23

croat

august se

care 1944,

opreşte

ating la

ora

brusc.

trebuie

doar

Est

spuse

autentice

cere şi

decît

astfel

să

librăriile

fie şi

i m a g i n i şi mărturisiri.

relatată

atare,

bibliotecile In

ele

vor figura

inima

G h e o r g h i u , r e s t i t u i t e î n l i m b a lor f i r e a s c ă ; e l e z u g r ă v e s c m a g i s t r a l

zece

legendarul spafiu românesc d i n M o l d o v a d e N o r d ,

Se di

fuzează o e d i f i e s p e c i a l ă . R e g e l e R o m â n i e i o r d o n ă a r m a t e i s a l e

î n narafiuni

c a N e m u r i t o r i i d e l a A g a p i a sau C a s a d e l a P e t r o d a v a , l ă r g i n d preocupările

scriitorului

pînă

suprainspiraiele cercetări din

Cris-

tos în L i b a n sau V i a ţ a lui M a h o m e d . Nu au,

voi î n c e r c a s ă

cred,

cultural

repulsie

totalitar

p r o b l e m e de sărcina

murească

critic

nenumăratele

impunea

natură

editurilor.

ideologică?

competent

lucruri/e,

abat asupra lui. El este pus în succesive situaţii limită, î m p o t r i v a

e x p l i c c i t i t o r i l o r sensul c ă r ţ i i d e f a ţ ă ;

să

«Cutare

care

carte

sistemul

pune

solidă

vocea

prefaţă

politrucului

care

titrat,

să

infiltrat

însă

revoltă,

încearcă

să

«gospodărească»

calm şi g r i j ă ţ ă r ă n e a s c ă . foate

necazurile

lui

Ion

sînt

determinate

acte

absurde:

în

«rechiziţionarea»

lă

sat, c a r e ştie că e r o m â n , d a r v o i a să a b u z e z e de Suzana, nevasta

în

lui

Ion.

lui

«Şeful»

evreu vrea

să

către

«şeful»

revină

asupra

jandarmilor

faptului,

dar

din

reţeaua

cultură». D e a l t f e l , d u p ă v i z i o n a r e a f i l m u l u i susţinut d e m e m o r a b i l a

birocratică a r ă z b o i u l u i nu-i mai p e r m i t e . E v a d a t în U n g a r i a , J o h a n n

interpretare

M o r i t z e luat drept s p i o n

lui

Anfhony

Quinn,

trama

narativă

tă, iar î n ţ e l e s u r i l e sint p r e g n a n ? p u s e în relief. se

pregăteau

lucrările

pentru

filmare,

bine

cunoscu

Â propos,

realizatorii

cînd

cerut

per

misiunea să f i l m e z e î n c e p u t u l s c e n a r i u l u i în R o m â n i a . C u m se p o a t e bine ghici,

li s-a dat

aprobarea

cerută.

Atunci

s-au

deplasai

în B a n a t u l i u g o l a v şi am a v u t p l ă c e r e a să văd ţ ă r a n i , c ă r u ţ e şi cai d i n satele v e c i n e c e l u i î n c a r e m-am născut d i n c o a c e d e g r a n i ţ ă ş i p e A n t h o n y Q u i n n î m b r ă c a t c a l a noi, j u c î n d una d e d o i . Plăcută răzbunare

istoriei!

Anthony

O R E I 25 e s t e p o v e s t e a p e r s o n a j u l u i interpre

Quinn,

tînărul

lohann Moriiz, pe care todox în al

lui

slujba 25

ogor.

îşi iscă

«glasul

iubirii»,

sfîngă,

După

face în

"Pe

s-a

şi

Traian,

Ion

privirea

înfiorat

Moritz

I o n , creştin or

aruncînd

aplecat

Era caldă.

oficial

tangenţial

b a n i i de

pămîntului»,

urmă

numele

trimite

gospodăreşti,

ţărînă.

metaforic

luat,

a avut

peste

mîna

senzaţia

că

viu. C u m este c ă l d u r a u n u i p u i d e v r a b i e

între palme.

a presărat-o

numeşte

primeşte

Johann

Moritz

mîna dreaptă un p u m n de ţ ă r î n ă . A apoi

îl

sat.

«glasul

strînge în p a l m ă ceva cînd îl ai

din

planuri

lată:

pumn

român,

însă mama lui

preotului

Rebreanu.

OREI

ţăran

î n a p o i pe

s-a aplecat

strîns-o

cîmp.

şi a luat şi

înaintat

prin

porumb

spre

Ion nu

iţiativă.

c a d e t u t u n . . . p a r f u m u l ăsta a l p ă m î n t u l u i » , s-a g î n d i t e l . " Ion poate eroul lui.

Şi

este că o

în

aceasta

trăieşte totuşi

universului

destin în

cum constă este

concentraţionar

s-au

succesul

suferinţi,

cartea'nu

substanţă v o l u m u l u i :

rar

torturi un

roman

atare.

reacţia lui

văzut

în

constant

literaturile al

depăşesc de

Altceva

cărţii.

ORA

limitele

război, mult

lumii

poate mai

imaginaru nici

subtil

lagăr,

unul

Este

exemplar

facilitează

altul

într-un

încearcă

să

fatalist

absolut

evadarea

unui

grup

fel

sarabandă

delirantă.

se s a l v e z e d i n p r o p r i e i n

resemnat,

univers al

I o n este, p r e z e n ţ ă

u n d e este

cărui

rost

vine

vat, el f r i z e a z ă

aruncat.

român

din

vie, c a r e

Mai

care

firea

îşi caută

mult însă,

lucrurilor

c a n d o a r e a , puritatea.

ştie

că

şi

Ion a

locul

este

în

noul

inocent

oamenilor.

Nevino

N a i v , el nu este însă

sărac

cu d u h u l ; d i m p o t r i v ă , e s t e c o n v i n s că la mijloc e s t e o n e î n ţ e l e g e r e şi

fiecare

îi vor vesti că

dată

victima

Ion

cînd

chemat

eliberarea; dacă

unei

este

lucrul

neînţelegeri,

romantic

şefi,

crede

ferm

că

aceştia

nu se

î n f î m p l ă , el e x p l i c ă

insistă

să

trăirii

fie

aberante

totuşi

eliberat. a

suferinţei.

uita

chiar l a u n m o m e n t d a t p e c e i d e acasă, n u c o m p l i c ă a n g o a s a n t divorţul

soţiei el

în

pentru ce

sau ei

poţi

lumea

s-o

fatalism

alte

cele din

trădări urmă. este

înduri

dacă

congenital,

mai

evidente,

I o n este

care

vine

necesare,

marii ţărani

care

potrivnică, nu

dar

dat, pe e

îl

iau

acţionezi,

din

subtile

satul

ca atare. dar

în

din în

Faci limita

raţionamen

te, ci d i n o b s e r v a r e a naturii şi a o a m e n i l o r . Cu O R A 25 se c o n t u r e a z ă un c h i p i n e d i t al

n e a m u l u i r o m â n e s c : cu o f i l o s o f i e î n

născută, a c e s t a

suportă lumea

spun

dăinuire.

dă

fi, de a r ă m î n e m e r e u l i b e r .

Ion la t o a t e n e n o r o c i r i l e c a r e se

Ion

Johann

după

se revoltă,

toate însă

unui şi

în

p o a t e schimba faţa lumii? î n t r - o a n u m i t ă măsură, d a . î n a i n t e d e

tot

u n m i r o s tare

paznic

acumulează

meu:

«£

vede

suspectat d e a f i c r i m i n a l d e r ă z b o i nazist. A l t f e l spus, a b s u r d u r i l e

e caldă, şi-a zis. Tot o g o r u l e c a l d ca o fiinţă». A dus a p o i ţărînă piept.

germane,

de francezi şi a j u n g e el însuşi în... l a g ă r e l e a m e r i c a n e , u n d e e s t e

lîngă obraz.

în

rasei

acesteia.

ţelege

l-a p ă t r u n s

a mărturisi mi

perioritatea

p ă d u r e . La m i j l o c u l o g o r u l u i , a luat iar ţ ă r î n ă în m î n ă . «Şi asta M i r o s u l ei

şi torturat pentru

specialist g e r m a n în su

în

în p u m n i cu p u t e r e ,

român

siunea. D e p o r t a t în G e r m a n i a , un m a r e

Dar

R o m a n u l - c a d r u al tat

cărora

unele

— N u - i nimic, t o v a r ă ş i , v o m

facă

auzea

prefeţe

aşa, plus,

întru

această

şi istoria,

Inocenţa

inocenţă

lui

are

le duce

funciară o

anumită

este

în

spate, un

fel

încărcătură

ca să de

poeţi-

că.

Deşi

totuşi ta.

asuprit,

moralul

Cînd

copiii,

sapă

iar aceştia

cînd

lucrează

cum

supus

trunchiurile

ritmului

lucrului canal, se

vor

din

copaci,

aberant

lacul, se

muncii

fiind

chiar

gîndeşte

minuna

fortificaţiile

vedea de

bine

că

graniţa

Înaltul

pădurii,

pentru

identifica

tipul

forţate,

mindru

reveni

pulul face vrea mai

lor.

îşi

chiar tîrziu

are aces

cîndva

tatăl

maghiară,

Ion de

închipuie

să rodul

muncii

cată

toate de

realizările artistice

Autorul

ritm

pare

prezintă

mult mai

că

a cărfii.

necazurile

spatele

în

mai

cum

tehnica

p u s - o nu

numai

atitudini, fluxului

25 ni

t e o r i a aşa aşa

25,

cărţile din

în O R A devine

societatea

vin

tificat-o şi a

care

vorba

manipulează

gesturi,

în

timpul,

Dar chiar

gîndire, Este

şterge

atare.

reflexiv.

sistem de

trepidant, se

OREI

conflicte

numitului

slujba

şi

mar

drame.

în

sclav

pe care

că

Această viziune

mai s p u n e m a s t ă z i , c î n d a u t o m a t i z a r e a si r o b o t i z a r e a au atins culmi « d e ş t e p t » , d a r si

m a i supus

unor alcătuiri

care

îl

sufocă şi, m a i r ă u , îl e l i m i n ă d i n circuitul p r o d u c t i v p e n t r u a î n g r o ş a şomerilor.

D a r d i m e n s i u n e a cea mai p u t e r n i c ă a cărfii constă în d e n u n ţ a rea t o t a l i t a r i s m u l u i sub t o a t e f o r m e l e , c u a b e r a n t e l e e v o l u ţ i i naziste staliniste.

Primele

fac

obiectul

se, m a n i f e s t ă şi teroarea

cărţii

care

continuă O R A

conde chance în R o m â n i a .

25,

OREI

sovietică. apărută

şi a v î n d ca f e m e i

25,

unde,

Aceasta

abia

sfîr-

va f a c e o b i e c t u l

în f r a n c e z ă cu

titlul

se-

instalarea r î n d u i e l i l o r c o m u n i s t e

De aci p r e o c u p a r e a constantă a lui V i r g i l G h e o r g h i u

de a d e z v ă l u i faţa n e a g r ă a c o m u n i s m u l u i a b ă t u t a s u p r a ţ ă r i i sale, act

învăluit

aura

militantismului

creştin,

ortodox.

N u a m c ă d e r e a ş i nici a m ă g i f o a r e a dorinţă d e a discuta anţele

exilului

mod

comparativist variante:

românesc

din

Paris,

care

l-am

cunoscut

în

nu linii

spiritualitatea

cea

etc.

Cel

adresai

Bucureşti,

august

să

prin

umple

editarea

întrevede acest

franceză,

încă

acele

românească.

ORA

«Tout le

gol

Altfel faţă

mai

locul

ansamblu,

aparte

spus, pe devin

urgenl

care

inedită

reste

în

literele

se lansat

mărturisirea

lui

şi o r i g i n a l u l

soţiei

în

Ion

din

lîngă

impune în

creaţiei

finalul

supraromânesc:

lecturii

studiu

filolo

compararea

celor

autor

limbii cărţii

în

şi

noastre. franceză

«mi-a fost d o r

sfîrşit r e g ă s i t e . Paul

1991

lui

sale,

plăcerea

lume şi

exi

a originalului

capodoperei

o b i e c t de

doldora de conotaţiile neamului

toi»

de t i n e »

particular.

între

«j'ai l a n g u i de

deci

cazuri

cea

diferenţă

de n e c o n c e p u t în O c c i d e n t şi în Japonia.' O m u l în faţa calculatoru-

şit,

în

lucrări

Cîtă

m a i p o a t e g î n d i la nimic, fiind indiferent

interesează

seria altora multe, care au fost publicate

în

se c o n c r e t i z e a z ă sugestiv în s e c v e n ţ e l e de nu

mă

a putut l u a c o n t a c t d i r e c t cu literatura

multe

Gheorghiu

cer

umilirii

G h e o r g h i u anticipă e v o l u ţ i a lumii in p e r i o a d a p o s t b e l i c ă : ce să

păfura

două

nostru

românească,

chaar la c o n ţ i n u t u l l ă z i l o r , s e c r e t , de a l t f e l . Şi în acest caz, Virgil

luj e s t e m a i

gic,

hărăzii în

De pe acum

Virgil

25,

atare,

este

mai

cea

muncă efectuate de I o n în G e r m a n i a : o b l i g a t să mute lăzile ce sosesc pe b a n d ă , el

cele

TUmânesc.

faţă

toate

războiul a

n i m i c i r i i , d a r şi a

şi

prin creaţie

se plasează

publicul în

ORA

înţelege care

lului,

însă

tehnic,

interesai

acest punct de vedere o carte sfîntă.

noastre şi el

devine

parte

M-au

littérature». Volumul

Constant

fiinfei umane.

şi

est

care

ultima

ani.

care apără

25 e s t e d i n

înfăţişează un adevărat

clar conturat

vrea.

este

existenţial, urmă

m o d e r n ă , pe in

cartea

ultimii

surghiunit,

recent:

îl

în

a t i t u d i n i şi m a n i f e s t ă r i c a r e sînf marcate de sacra demnitate a celui

însemne

sale.

îl

mari,

AMCLAU

Istoria, la fel ca drama şi ca romanul, este frica mitologiei. E <> formă specială de înţelegere şi de expresie, in care —ca in basmele dragi copiilor ori ca în visele proprii adulţilor sofisticaţi — graniţa dintre real si imaginar n-a fost trasată. S-a spus, de exemplu, des pre Iliada că cine o citeşte ca pe o povestire istorică găseşte în ea ficţiune, şi, în schimb, cine o citeşte ca pe o legendă găseşte isto rie. Sub scest unghi, toate cărţile de istorie seamănă cu Iliada, fiindcă ele nu pot niciodată să elimine în întregime ficţiunea. Simplul fapt de a alege, de a ordona şi de a prezenta faptele constituie o tehnică care aparţine domeniului ficţiunii... ArnoldJ.

TOYNBEE,

A S t u d y of H i s t o r y

FÎNTÎNA

-M ie n u - m i vine să cred că pleci ! a zis S u z a n a , l i p i n d u se de trupul lui J o h a n n M o r i t z . A pus mîinile pe capul bărbatului şi i-a mîngîiat părul n e g r u cu palmele. El s-a dat un pas înapoi. — De ce nu crezi ? a zis el aspru. P o i m î i n e d i m i n e a ţ ă , la răsă ritul soarelui, plec. — Ştiu ! a m u r m u r a t ea. Stăteau a m î n d o i în picioare lîngă gard. Era răcoare. T r e c u s e de miezul nopţii. El i-a dat mîinile la o parte şi a zis : — A c u m , la revedere ! — M a i stai un m i n u t ! a şoptit ea. — De ce să mai stau ? V o c e a lui era hotărîtă. E tîrziu. M î i n e am treabă ! Ea n-a răspuns, dar s-a strîns şi mai aproape de el. Şi-a lipit obrazul de pielea pieptului lui, d î n d u - i cămaşa în lături, apoi a ridicat ochii spre cer. — U i t e ce frumos se văd stelele ! a zis ea. Bărbatul aştepta ca ea să-i spună ceva important. C r e d e a că de aceea 1-a rugat să mai stea un minut. Ii vorbea însă despre stele. El şi-a retras trupul de lîngă ea şi a vrut să se d e p ă r t e z e . 17

ORA

Şi-a a d u s a m i n t e însă că pleacă şi c ă , cel puţin trei ani, n-are s-o mai vadă. Şi s-a uitat şi el la stele, ca să-i facă ei plăcere. — O a r e este adevărat că fiecare om are steaua lui pe cer şi, cînd o m u l m o a r e , steaua lui cade ? — De unde vrei să ştiu eu asta ? a răspuns el. A c u m e r a h o t ă r î t să plece : — La revedere ! a zis. — O a r e şi noi avem stelele noastre pe cer ? a întrebat S u z a n a . — Le avem, ca şi ceilalţi oameni ! a răspuns M o r i t z . Pe cer sau în frunte ! I-a luat capul, cu p a l m e l e , de pe pieptul lui şi i 1-a dat d e o parte. A p o i a plecat. Ea 1-a c o n d u s pînă în d r u m , ţinîndu-1 de mină. Se uita uneori la stele, alteori la el. — Te-aştept m î i n e seară ! a zis ea. El n-a î n t o r s privirea. A răspuns, d e p ă r t î n d u - s e : — D a c ă nu plouă, vin ! S u z a n a ar fi vrut să alerge d u p ă el, să-1 roage să vină chiar dacă plouă. D a r el se depărta, cu paşii mari. Pe urmă, a dispărut d u p ă c o l ţ u l grădinilor. F e m e i a a r ă m a s î n c ă puţin pe loc. Şi-a întins rochia pe şolduri, cu palmele, scuturînd firele de iarbă, î n a i n t e de a intra în curte, s-a uitat la iarba motolită de sub nuc, unde stătuseră culcaţi unul lîngă altul. In nări mai simţea m i r o sul pielii şi al trupului lui. Era un miros de iarbă strivită, de t u t u n şi de s î m b u r e de cireaşă... J o h a n n M o r i t z a străbătut cîmpul şi s-a î n d r e p t a t spre casă, fluierînd. Era î m b r ă c a t cu p a n t a l o n i negri, s o l d ă ţ e ş t i , avea c ă m a ş ă albă, d e s c h e i a t ă la gît, şi picioarele goale. De cîteva ori s-a oprit din fluierat şi a căscat. Apoi s-a gîndit la femeia pe care o lăsase în u r m ă — la S u z a n a — şi i-a venit să rîdă de între bările ei despre stele. « F e m e i l e sînt ca şi copiii. Le trec tot felul de întrebări prin cap '. » — şi-a zis el. Apoi s-a gîndit la călătoria pe care are să o facă, spre A m e r i c a , peste o zi. D u p ă aceea, nu s-a mai gîndit la nimic. îi era somn. De-abia aştepta să ajungă acasă şi să se culce. M î i n e trebuie să se scoale cînd s-o l u m i n a de ziuă. Era u l t i m a zi de lucru. Şi pînă la z i u ă nu mai e r a u decît vreo cîteva ceasuri. J o h a n n M o r i t z a grăbit pasul.

ORA

2 A d o u a zi, în zori, J o h a n n M o r i t z s-a oprit la c i ş m e a u a din mijlocul satului şi, descheindu-şi larg c ă m a ş a la piept, a luat de cîteva ori apă rece în p u m n i , frecîndu-şi obrajii şi gîtul. î m p r e jur nu era nimeni. Sătenii nu se sculaseră încă. El a p o r n i t , prin mijlocul uliţei. P a l m e l e ude şi le-a uscat trecindu-le prin păr. Şi-a potrivit apoi gulerul cămăşii, fără să îl încheie, şi a privit satul, de pe care se ridica o ceaţă albă cum e laptele. Acesta e satul Fîntîna, din R o m â n i a . J o h a n n M o r i t z s-a năs cut aici, cu 25 de ani în urmă. A c u m , privind casele mici şi cele trei biserici — catolică, p r o t e s t a n t ă şi o r t o d o x ă —, şi-a a d u s aminte că S u z a n a îl î n t r e b a s e d a c ă n-o să-i fie d o r de sat, cînd o să fie departe. A rîs, a t u n c i , de î n t r e b a r e a ei şi a r ă s p u n s că el e bărbat : n u m a i femeilor le este dor. A c u m , însă, simte în piept o părere de rău, ca un abur, fiindcă t r e b u i e să plece. A î n c e p u t din nou să fluiere şi nu s-a mai uitat la sat. C a s a preotului A l e x a n d r u Korugă e la m a r g i n e a şoselei, nu departe de biserica o r t o d o x ă . P o a r t a e încuiată. J o h a n n M o r i t z s-a aplecat şi a luat cheia ascunsă sub poartă, a n u m e ca s-o găsească el d i m i n e a ţ a , cînd vine la lucru. A d e s c u i a t p o a r t a veche de stejar, fără grabă, şi a intrat în curte. C î i n i i au venit în calea lui şi l-au înconjurat prietenoşi. îl c u n o ş t e a u , fiindcă J o h a n n M o r i t z l u c r e a z ă l a p r e o t u l A l e x a n d r u K o r u g ă d e şase ani, în fiecare zi. Aici este la el acasă. A s t ă z i este însă u l t i m a zi de lucru. Pe u r m ă îşi va lua simbria şi îi va spune p r e o t u l u i că pleacă. Pînă acum nu îl a n u n ţ a s e încă. J o h a n n M o r i t z a i n t r a t în m a g a z i e şi a scos c o ş u r i l e , aşezîndu-le în căruţă. Preotul a ieşit în c e r d a c , numai în c ă m a ş ă albă de pînză de in şi în pantaloni. Atunci se ridicase din pat. M o r i t z 1-a salutat z î m b i n d . A lăsat coşul din mînă, şi-a scuturat p a l m e l e de praf şi a urcat în c e a r d a c , luînd din mîna bătrînului cana albă, plină cu apă. — Lăsaţi că vă torn eu ! J o h a n n M o r i t z a turnat apă în palmele făcute căuş ale preotu lui. Privea degetele lungi, ca de femeie, cu pielea albă, şi se uita cu plăcere c u m bătrînul îşi s ă p u n e ş t e barba c ă r u n t ă , gîtul şi

ORA

frunte/a. Privind, M o r t i z uita să t o a r n e apă. Preotul aştepta cu : p u m n i i întinşi şi a c o p e r i ţ i de clăbuci. A t u n c i M o r i t z se s i m ţ e a ş i se înroşea. P r e o t u l K o r u g ă e p a r o h u l bisericii o r t o d o x e din Fîntîna. Nu are decît cincizeci de ani. B a r b a şi părul îi sînt însă ca argintul. T r u p u l înalt, subţire, parcă nu are carne şi s e a m ă n ă cu trupurile sfinţilor din icoanele bisericii o r t o d o x e . T r u p u l îi este de bătrîn. C î n d te uiţi însă ochii lui şi cînd îl a u z i vorbind, vezi că preotul e tînăr. D u p ă ce a t e r m i n a t de spălat, preotul a început să-şi usuce obrajii şi g î t u l cu p r o s o p u l aspru. M o r i t z stătea l i n g ă el, cu c a n a în mînă. — P ă r i n t e , aş v r e a să vă spun ceval ! a zis. — A ş t e a p t ă să m ă - m b r a c ! a răspuns preotul. A intrat în casă, l u î n d cana g o a l ă din m î n a lui J o h a n n M o r i t z . în prag, s-a î n t o r s : — Şi eu am să-ţi spun ţie ceva ! a zis preotul z î m b i n d . C e v a care are să te b u c u r e . A c u m p u n e c o ş u r i l e în c ă r u ţ t ă şi î n h a m ă caii ! I n p r i m e l e ceasuri ale d i m i n e ţ t i i , J o h a n n M o r i t z ş i p r e o t u l A l e x a n d r u K o r u g ă au cules merele şi le-au aşezat în saci, tăcuţi. C î n d s o a r e l e r a l a u m ă r u l l o r , p r e o t u l s-a o f p r i t . A î n t i n s braţele, obosit. — Să facem o p a u z ă ! — Să facem ! a zis M o r i t z . S-au î n d r e p t a t spre sacii plini cu mere. A p o i s-au aşezat, u n u l pe un sac, celălalt pe alt sac. P r e o t u l a căutat în b u z u n a r u l pan t a l o n i l o r p a c h e t u l de ţigări pe care îl aducea î n t o t d e a u n a pentru M o r i t z şi i 1-a î n t i n s . — Parcă voiai să-mi spui ceva, a zis preotul. — Voiam, părinte ! M o r i t z şi-a aprins ţigarea şi a aruncat chibritul în iarbă, u i t î n d u - s e la el c u m se stinge. A c u m îi era g r e u să-i spuie p r e o tului că pleacă. Ar fi vrut să amîne. — S ă - ţ i spun eu întîi ce veste b u n ă am pentru tine ! a zis preotul. Lui M o r i t z îi părea bine că nu trebuie să vorbească î n c ă des pre plecare. — C a m e r a cea m i c ă de lîngă bucătărie stă goală, a zis p r e o tul. M - a m g î n d i t că ar fi bine să te m u ţ i tu în ea. Preoteasa a spoit-o şi a p u s p e r d e l u ţ e la ferestre şi aşternuturi curate. A c a s ă 20

ORA

la voi tot nu este loc. Tu şi bătrînii aveţi n u m a i o î n c ă p e r e . M î i n e , cînd vii, adu-ţi lucrurile ! — M î i n e nu vin la lucru ! — A t u n c i , p o i m î i n e ! a zis p r e o t u l . C a m e r a este de azi înainte a ta ! — Nu m a i vin d e l o c la lucru, a zis M o r i t z . M î i n e plec în America ! — Mîine ? Preotul a deschis ochii mari. — M î i n e ! La răsăritul soarelui ! Vocea lui M o r i t z era hotărîtă. D a r era aburită de o c a l d ă părere de rău. Şi de puţină jenă. — Am p r i m i t scrisoare că vaporul e la C o n s t a n ţ a . Stă n u m a i trei zile în port ! P r e o t u l ştia c ă J o h a n n M o r i t z vrea s ă p l e c e î n A m e r i c a . M u l ţ i ţărani tineri pleacă în A m e r i c a şi, d u p ă d o i sau trei ani, se î n t o r c în sat cu bani şi îşi c u m p ă r ă p ă m î n t . Ţ ă r a n i i c a r e au fost în A m e r i c a au cele mai frumoase g o s p o d ă r i i d i n F î n t î n a . P r e o t u l u i îi părea bine că şi M o r i t z va pleca. D u p ă cîţiva ani, va avea şi el o g o s p o d ă r i e frumoasă în sat. Nu ştia însă că pleacă aşa de curind. N u - i spusese nimic pînă în clipa aceea. Şi l u c r a s e r ă t o a t ă vremea u m ă r l i n g ă u m ă r . în fiecare zi. — Abia ieri am p r i m i t scrisoarea, a zis M o r i t z . — P l e c i singur ? — Cu G h i ţ ă Ion ! a zis M o r t i z . Ne angajăm pe vapor, ca să l u c r ă m l a c a z a n e . î n felul ăsta n u t r e b u i e s ă p l ă t i m p e n t r u d r u m decît 500 de lei de căciulă. A r e el un prieten la C o n s t a n ţ a , chiar în port, c a r e a v o r b i t să fim angajaţi pe vapor. Preotul i-a urat n o r o c m u l t ; însă îi părea rău că se d e s p a r t e d e el. J o h a n n M o r i t z era tînăr. Era m u n c i t o r . Era o m d e o m e nie. D a r era sărac. Nu avea nici o p a l m ă de pămînt. în restul zilei, c u l e g î n d merele, cei d o i bărbaţi mai mult au tăcut. Cînd şi şi cînd, bătrînul povestea despre America; M o r i t z asculta. De cîteva ori a oftat. îi părea a c u m şi l u i rău că pleacă. Seara, d u p ă ce şi-a luat simbria, M o r i t z a stat cu ochii plecaţi în faţa preotului. A î n t î r z i a t î n c ă o clipă, deşi nu era necesar. Nu se p u t e a despărţi. Bătrînul 1-a bătut pe u m ă r . — Să-mi scrii, cînd ajungi acolo ! a zis preotul. M î i n e d i m i neaţă, v i n o să-ţi d a u un pachet cu m î n c a r e p e n t r u d r u m ! 21

ORA

D u p ă ce i-a n u m ă r a t încă cinci bancnote de o sută, în afară de simbrie, preotul a zis : — Vino cînd s-o l u m i n a de ziuă ! Bate la fereastra mea încet ; e bine să nu a u d ă preoteasa. Ştii, femeile sînt mai zgîrcite. Eu pregătesc sacul cu m e r i n d e din seara asta. C î n d vrei să pleci ? — La răsăritul soarelui, mă întîlnesc cu G h i ţ ă Ion m a r g i n e a satului. — T o c m a i bine ai timp să treci întîi pe la mine. Altfel ţi-aş fi spus să vii în seara asta. — M a i bine mîine ! a zis J o h a n n M o r i t z . Se g î n d e a că în aceea îl aştepta S u z a n a . Apoi a plecat.

3 Preotul Korugă a aşezat rucsacul cu provizii lîngă perete, sub fereastră. A stins lumina. Pe urmă a intrai în pat. î n a i n t e de a î n c h i d e ochii, s-a gîndit la călătoria lui J o h a n n M o r t i z spre A m e r i c a . C î n d pregătise sacul cu m e r i n d e , avusese senzaţia că pleacă el. Cu treizeci de ani în urmă, îşi făcuse şi el g e a m a n t a n e l e să plece. De abia îşi luase titlul de d o c t o r în teo logie şi fusese angajat misionar de colonia o r t o d o x ă din M i c h i gan. Cu o s ă p t ă m î n ă înainte de plecare, a trimis telegramă că r e n u n ţ ă la post. O c u n o s c u s e pe preoteasa lui şi s-a căsătorit. De atunci este paroh al bisericii din Fîntîna. Satul este mic. Viaţa, aspră. D u p ă sosirea în Fîntîna, i-a părut rău că renunţase la plecare. Dar e r a prea tîrziu. A m e r i c a a r ă m a s un vis neîmpli nit. De cîte ori pleacă un ţăran peste ocean, el îi dă ţigări, mîncarc, bani de d r u m , şi îl roagă să îi scrie de-acolo. Acestea toate le făcea a s c u n z î n d u - s c de preoteasă. Ea nu s-ar fi opus. D a r bătrînul avea senzaţia că atunci cînd se gîndeşte la A m e r i c a îi este O a r e c u m infidel soţiei. FI r e n u n ţ a s e la A m e r i c a pentru ea. Rivalitatea rămăsese, insă, ascunsă — şi lupta se mai d ă d e a încă intre cele d o u ă dragoste. Plecarea lui J o h a n n M o r i t z era însă altfel decît celelalte. M o r i t z era omul lui de încredere. De aceea simţea că, o d a t ă cu sosirea lui M o r i t z pe pămîntul Americii, păşea şi o parte din fiinţa Iui în L u m e a N o u ă . 17

Afară era lună plină. Preotul A l e x a n d r u K o r u g ă nu p u t e a adormi. S-a ridicat din pat. A aprins lumina. A căutat în biblio tecă, ale cărei rafturi acopereau trei pereţi, de jos pînă în tavan. A scos o carte. î n a i n t e de a o d e s c h i d e , s-a uitat la rafturile pline. Erau cărţi englezeşti, g e r m a n e , franţuzeşti şi italieneşti. In alt raft erau clasicii, în greceşte şi latineşte. F i e c a r e din aceste cărţi îi fusese prietenă în cursul celor treizeci de ani de cînd l o c u i e ş t e în F î n t î n a . U n e o r i se î n t r e a b ă de ce nu a făcut o carieră universitară. Prietenii îl stătuiseră să vină la universitatea din Bucureşti sau la cea din Iaşi. De d o u ă ori i s-a oferit c a t e d r a de Istorie a Bisericii. El a refuzat. Şi nu i-a părut rău că a refu zat. Aici, în Fîntîna lui, oficia serviciul religios în fiecare d u m i nică şi sărbătoare, iar in restul săptămînii făcea agricultură, albinărit şi p o m i c u l t u r ă . Seara citea. Viitorul îl accepta aşa c u m îl primea din mîinile destinului. O singură dată căutase să forţeze destinul : cînd voise să plece în America. U t i l i z a s e toate forţeie lui omeneşti ca să plece. Şi, deşi nu a neglijat nimic, n-a plecat. A rămas pe loc. Intervenise un fapt neprevăzut. De atunci nu-şi mai face planuri de viitor în care să creadă cu certitudinea că se vor realiza. Preotul a pus cartea la loc, în raft. « O a r e îmi pare rău cu adevărat că n-am plecat în A m e r i c a acum treizeci de ani ? » s-a întrebat. « Dacă nu-mi pare rău, atunci de ce am Reisefiebcr 1 acum, cînd pleacă J o h a n n M o r i t z ? » Invelindu-se cu cuvertura, s-a gîndit : « Nu e părerea de rău că n-am plecat. E d u r e r e a nostalgiei după un lucru despre care avem iluzia că există, d a r pe care nu-1 d o b i n d i m niciodată. Dacă atingem cu simţurile acel lucru, constatăm că el nu este ceea ce d o r e a m noi. P o a t e că ^America nu este ceea ce caut. Este numai pretextul căutării. America e cTinveriţie a nostalgiei noastre. Poate că d u r e r e a de a nu fi cunoscut A m e r i c a este mai mică decît durerea pe care aş fi avut-o dacă aş fi cunoscut-o. » T o t u ş i , p r e o t u l K o r u g ă n-a p u t u t a d o r m i . F"ra e m o ţ i o n a t . Aştepta să se l u m i n e z e de ziuă, ca şi cum el ar fi fost acela care ' Neliniştea călătoriei, (^crm.)

ORA

t r e b u i a să se întîlnească cu Ghiţă Ion la m a r g i n e a satului şi să plece la C o n s t a n ţ a , u n d e îi aşteaptă vaporul care « nu stă decît trei zile în port ». C î n d s-a deşteptat, era î n c ă î n t u n e r i c . D a r cocoşii c î n t a s e r ă de z i u ă . A deschis fereastra. D r u m u l era pustiu. Satul era învă luit î n t r - o ceaţă albicioasă. P r e o t u l a desfăcut sacul, care e r a r e z e m a t de perete, şi a p u s î n ă u n t r u cutia de ţigări de pe masă. « D a c ă J o h a n n M o r i t z pleacă, nu mai am cui da ţigările să le fumeze. P e n t r u el le c u m p ă r a s e m » — şi-a zis. F e r e a s t r a î n c e p u s e să se l u m i n e z e . Pe d r u m s-au a u z i t paşi. Au trecut pe lîngă p o a r t ă şi s-au stins în d e p ă r t a r e . « D a c ă nu se grăbeşte, are să î n t î r z i e la î n t î l n i r e » — şi-a zis preotul. Apoi a ieşit în ceardac. S-a spălat cu apă rece. M o r i t z nu era în curte, ca să vină să-i t o a r n e pe mîini. S o a r e l e răsărise; J o h a n n M o r i t z nu a venit încă. P r e o t u l 1-a aşteptat p î n â la a m i a z ă . Pe u r m ă şi-a î n c h i p u i t că M o r i t z s-a deşteptat t î r z i u şi nu a mai avut t i m p să treacă să-şi ia sacul cu a l i m e n t e , î n a i n t e de a pleca. « Păcat că n-a v e n i t ! îi î m p a c h e t a sem m e r i n d e p e n t r u trei săptămîni », şi-a zis preotul. « Ar fi avut şi în A m e r i c a pentru p r i m e l e zile ! » — V i n o la m a s ă , A l e x a n d r e ! a spus preoteasa. A p ă r u s e în p r a g u l uşii. — I m e d i a t ! a răspuns preotul. A î m p i n s sacul sub pat. L-a î m p i n s cu d u r e r e a cu care dai d e o p a r t e u n l u c r u l a care t r e b u i e s ă r e n u n ţ i î m p o t r i v a d o r i n ţ e i t a l e : dar p e n t r u t o t d e a u n a . U l t i m a lui şansă de a ajunge în A m e r i c a , fie şi « p r i n p r o c u r ă », era pierdută. A ş a c u m fusese cu t r e i z e c i de ani în u r m ă . Se d u s e la masă. « Prin J o h a n n M o r i t z , d a c ă ar fi luat sacul, mi s-ar fi p ă r u t că eu î n s u m i călătoresc. Qui facit per alium facit 1 per se . Păcat că n-a v e n i t ! » — şi-a zis. în o d a i a I o l a n d e i — soţia lui I o r g u Iordan — e î n c ă l u m i n ă . O l u m i n ă albă, g i n g a ş ă : î n a i n t e de a r ă z b a t e prin fereastră, trece p r i n abajurul de mătase. L u m e a spune că I o l a n d a este o femeie nefericită. A venit în sat, î m p r e u n ă cu Iorgu Iordan, a c u m d o u ă z e c i şi cinci de ani. A u p o p o s i t călări l a c i r c i u m a satului. N i m e n i n u ştia d e u n d e vin. Se v e d e a însă că vin de departe. Ea era r o m â n c ă — el, nu. 1

Cine face prin altul face prin sine. (lat)

ORA

M a i t î r z i u , s-a aflat că vin d i n U n g a r i a . Erau î m b r ă c a ţ i a m î n d o i cu şube mari, î m b l ă n i t e . D u p ă ce au mîncat friptură şi au băut vin — el, î n g h i ţ i n d porţii d u b l e , i a r ea, abia atingîndu-se de mîncare şi b ă u t u r ă , ca o vrabie —, au d o r m i t a m î n d o i în c a m e r a cîrciumarului. Peste trei zile s-a ştiut că r ă m î n în sat p e n t r u tot deauna, iar d u p ă cîteva săptămîni au c u m p ă r a t c i r c i u m a . De atunci locuiesc în F î n t î n a . C î n d au venit. Iorgu Iordan nu ştia româneşte. A c u m vorbeşte bine. î n sat, n u sînt î n s ă prieteni c u nimeni. N i c i cînd au avut un copil, pe S u z a n a , nu f-au dat să înveţe la şcoala d i n sat, ca să nu se î m p r i e t e n e a s c ă cu copiii ţăranilor. S u z a n a a învăţat carte la oraş. Sătenii nu o văd pe I o l a n d a d e c î t atunci cînd se d u c e la bise rica o r t o d o x ă sau cînd se d u c e la o r a ş , în trăsură l î n g ă I o r g u Iordan, mică numai j u m ă t a t e cît trupul uriaşului. Are pârul blond ca m ă t a s e a de b o r a n g i c şi ochii albaştri. S u z a n a s e a m ă n ă cu m a m a ei ca d o u ă picături de apă. Asta-i tot ce se ştie despre Iorgu Iordan. î n t r - o iarnă, a î m p u ş c a t un om c a r e voia să i n t r e în casă. L-a î m p u ş c a t cu a r m a de vînătoare, drept în frunte. J a n darmii au spus că I o r g u I o r d a n era în d r e p t u l lui, să î m p u ş t e pe cineva care intra n o a p t e a în casa lui ca să-i fure banii. Sătenii n-au fost de aceeaşi părere cu j a n d a r m i i . Ei au zis că o m o r u l rămîne omor. D a r faptele au î n c e p u t să se uite. Se p e t r e c u s e r ă cu mulţi ani în u r m ă . J o h a n n M o r i t z a v ă z u t p r i n s p ă r t u r a g a r d u l u i c u m şi l u m i n a de la camera Iolandei se face întîi mică, t r e m u r ă o clipă, apoi se stinge. A d u s p a l m e l e p î l n i e la g u r ă şi a strigat : — Cucuvau ! Cu-cu-vau ! Strigătul lui M o r i t z a sfîşiat v ă z d u h u l ca un cuţit. E c o u l l - a repetat. Pe u r m ă a fost tăcere. O clipă. F e r e a s t r a din colţul de m i a z ă n o a p t e al casei lui I o r g u I o r d a n s-a deschis. S u z a n a a sărit din c a m e r ă , abia a t i n g î n d pervazul ferestrei. A străbătut c u r t e a în goană şi în vîrful picioarelor. A ieşit din curte prin spărtura gardului, u n d e o aştepta J o h a n n M o r i t z .

— De ce mă strigi tot cu « cucuvau » ? a î n t r e b a t ea. Ajunsese de cealaltă parte a gardului. M o r i t z a vrut s-dîm brăţişeze. Ea s-a ferit. 25

ORA

— Ţ i - a m spus să nu mai strigi « cucuvau » ! — C u m să te strig ? a întrebat M o r i t z . — O r i c u m , a zis ca. Strigătul cucuvăii nu e bun, aduce neno roc şi moarte. Asta a d u c e ! — Fleacuri băbeşti ! a zis M o r i t z . Altă pasăre care să cînte ziua şi noaptea, şi pe vreme bună şi pe v r e m e rea, şi vara, şi iarna, nu e ! N u m a i cucuvaia. Ştii tu altă pasăre ? P r i v i g h e t o a r e a cîntă doar primăvara. Dacă te strig seara ca privighetorile, taică-tu înţelege că e glas de om. Vrei să afle uriaşul ? — Nu vreau să afle, a zis ea. D a r cucuvaia aduce m o a r t e ! — N u - s eu de vină, a zis M o r i t z . De ce n-a făcut D u m n e z e u altă pasăre care să cînte în toate a n o t i m p u r i l e şi la toate ceasu rile, fără să prevestească m o a r t e ? Dar acum n-are rost să ne certăm. Azi a fost ultima seară cînd te-am mai strigat. D e - a c u m nu ne mai î n t î l n i m pe furiş. Fu plec mîine dimineaţă. C î n d vin, te iau de nevastă. N-o să mai trebuiască să te chem la gard cu strigătul cucuvăii. A prins-o în braţe. Fa s-a lipit de el. L-a încercuit cu braţele pe d u p ă cap. Se aflau sub nucul u n d e s t ă t u s e r ă cu o seară înainte şi în toate serile, de patru luni, de cînd s-au întîlnit întîia oară. M o r i t z a simţit cum trupul femeii se lasă cu toată greuta tea pe braţele lui. A sprijinit-o, ca să nu cadă, şi a aşezat-o pe iarbă. S-a aşezat şi el lîngă ea. T r u p u l ei era acum încolăcit ca un şarpe, ca o iederă, de al lui. Nu au vorbit, nici unul, nici altul. M î i n i l e s-au căutat prin întuneric. Şi el, şi ea au închis ochii. G u r i l e li s-au lipit. U n d e v a , în fundul grădinii lui Iorgu Iordan, s-au auzit greie rii. Apoi greierii au tăcut. Ei erau tot îmbrăţişaţi. Nu-şi spuneau nimic. La ciţiva paşi, întinsă, era rochia albastră a Suzanei. O scosese ca să n-o vadă maică-sa şifonată şi înverzită de iarba de sub nuc. N o r u l de cerneală care acoperise luna pînă atunci s-a dat d e o p a r t e şi a c u m umerii goi ai femeii străluceau. M o r i t z îşi scosese şi el c ă m a ş a şi o aşternuse pe iarbă, sub trupul Suzanei. Pieptul lui lucea, asudat. Lîngă umerii albi ai Suzanei, pielea lui M o r i t z părea neagră ca scoarţa copacilor. — Iani, a zis ea, nu vreau să pleci ! — C u m poţi vorbi aşa ? a zis el, supărat. Ştii că dacă nu plec în A m e r i c a nu putem c u m p ă r a pămînt. Dacă nu avem pămînt, nu te pot lua de nevastă. Un de vrei să stăm dacă nu avem casă şi nici o palmă de o g o r ? Peste trei ani mă-ntorc cu bani şi ne c u n u n ă m . Sau nu mai vrei să ne c u n u n ă m ? 26

ORA

— Vreau, a zis ea. D a r nu vreau să pleci în A m e r i c a ! — Şi cu ce vrei să c u m p ă r pămînt ? johann Moritz a zîmbit : — Ştii că am şi arvunit ogorul lui N i c o l a e Porfir ? C î n d măntorc, îi aduc restul. j o h a n n M o r i t z a î n c e p u t să povestească c u m a vorbit cu Por fir d e s p r e o g o r , c u m s - a d u s a p o i ş i l - a v ă z u t , c u m o s ă construiască el casa, staulul şi celelalte. — Iani, dacă pleci, să ştii că nu mă mai găseşti vie cînd tentorci ! a zis S u z a n a , fără să asculte ce povesteşte el. — Ce ţi-a venit d e o d a t ă ? M o r i t z era supărat.^ — N i m i c , a zis ea. îţi spun însă ce simt în inima mea. Tu poţi să nu dai crezare. Dar n-ai să mă mâi găseşti cînd te-ntorci ! — Ba am să te găsesc, a zis M o r i t z . Tu rămîi d o a r acasă, la taică-tu şi la maică-ta, c u m ai stat şi pînă a c u m . N - a m nici o grijă de tine. D o a r nu te las în d r u m ! Ea a început să plîngă încet. — Ce ai ? a întrebat el. Apoi a sărutat-o pe gură. Buzele femeii erau reci şi sărate de lacrămi. — Spune-mi, ce ai ? — Tu ai să zici iar că sînt prostii femeieşti ! Mai bine să nu-ţi spun ! — N-am să mai zic că sînt prostii femeieşti ! — Eu cred că tata are să mă o m o a r e , a zis ea. — C i n e ţi-a mai băgat şi asta în cap ? Vocea lui era aspră. — C u m are să te o m o a r e taică-tu ? — Ştiam eu că nu mă crezi ! a zis ea. Dar t r e m u r toată de frică. Eu ştiu că-i adevărat ce simt. T a t a a aflat ceva. Nu ştiu de unde, dar a aflat. De-aia are să mă o m o a r e ! — Ce ştie taică-tu ? — Despre noi, a zis ea. Despre d r a g o s t e !

4 I e ş i n d d i n c u r t e a p r e o t u l u i , J o h a n n M o r i t z s-a o p r i t l a cişmeaua de la m a r g i n e a şoselei. S-â spălat. Apoi s-a îndreptat 27

ORA

spre p a r t e a de m i a z ă z i a satului. A c o l o locuieşte N i c o l a e Porfir, ţ ă r a n u l care are la m a r g i n e a p ă d u r i i un teren de v î n z a r e . M o r i t z a intrat în c u r t e a lui. — M î i n e plec în A m e r i c a ! a zis el. Vin î n a p o i cu bani ca să c u m p ă r ogorul. V r e a u să ţi d a u î n a i n t e de plecare o arvună, ca să nu-1 vinzi altuia. — C î t vrei să stai în A m e r i c a ? a î n t r e b a t ţăranul. — P î n ă a d u n banii. Doi sau trei ani. — M a i mult, nici n-ai nevoie să s t a i ! în trei ani îţi faci suma. N i m e n i n-a stat mai m u l t de trei ani. în A m e r i c a se cîştigă banii uşor. — Ce arvună să-ţi las ? a î n t r e b a t M o r i t z . — N u - i n e v o i e de bani. D a c ă vii peste treî ani cu 50.000 de lei, ai ogorul. Nu-1 d a u n i n ă n u i . Te-aştept. M o r i t z a scos, totuşi, un t e a n c de hîrtii din b u z u n a r u l panta l o n i l o r şi 1-a n u m ă r a t pe prispa casei. — Ai aici 3.000 de lei, a zis. E m a i bine să-ţi d a u o arvună ! J o h a n n M o r i t z i-a strîns m î n a lui N i c o l a e Porfir, în semn că tîrgul s-a făcut. A p o i a plecat. Nu se î n t u n e c a s e încă. V o i a să v a d ă o g o r u l pe care-1 arvunise. Se uitase la el de n e n u m ă r a t e ori. îl cunoştea foarte bine. D a r a c u m e altceva. A c u m o g o r u l este al lui. Nu r ă m î n e decît să a d u c ă banii.

5 J o h a n n M o r i t z o luă direct peste cîmp. A mers repede. C ă m a ş a i se lipise de piele, u d ă de năduşeală. Nu avusese r ă b d a r e să m e a r g ă încet. C î n d a ajuns în faţa p ă d u r i i de stejari, s-a oprit. î n t r e el şi p ă d u r e se î n t i n d e a o g o r u l lui. Era s e m ă n a t cu p o r u m b . P o r u m b u l era înalt cît el. N u era u n o g o r mare. Atîţ cît să-ţi faci pe el o casă, curte, g r ă d i n ă de z a r z a v a t şi un ochi de livadă. L-a m ă s u r a t cu privirea, de la un capăt la celălalt. O dată în lung. Pe u r m ă în lat. Privea c u m se î n a l ţ ă , d e a s u p r a ciu curilor v e r z i ai p o r u m b u l u i , acoperişul casei, c u m p ă n a fîntînii, poarta înaltă de stejar, staulul vitelor. De m u l t e ori se uitase el la o g o r şi i se păruse că vede g o s p o d ă r i a aievea, d a r n i c i o d a t ă nu fusese ca a c u m . P a r c ă erau a d e v ă r a t e t o a t e . A ş a c u m le 28

ORA

plănuise. J o h a n n M o r t i z a zîmbit, privind valurile de p o r u m b , care foşneau în bătaia vîntului. Pe u r m ă s-a aplecat şi a luat, cu mîna stîngă, un p u m n de ţărînă. Era caldă. M o r i t z a avut s e n z a ţia că strînge î n p a l m ă ceva viu. C ă l d u r a d e pe o g o r era la fel cu c ă l d u r a unui t r u p în viaţă. C u m este c ă l d u r a u n u i pui de vrabie c î n d îl ai î n t r e p a l m e . J o h a n n M o r i t z s-a aplecat şi a luat şi în m î n a d r e a p t ă un p u m n de ţărînă. A strîns-o în p u m n i cu p u t e r e , apoi a p r e s ă r a t - o î n a p o i pe c î m p . A î n a i n t a t prin p o r u m b spre p ă d u r e . La mijlocul o g o r u l u i , a luat iar ţ ă r î n ă l î n g a m î n ă . « Şi a s t a e c a l d ă », şi-a z i s . « T o t o g o r u l e c a l d c a . o fiinţă. »A d u s apoi ţărînă l î n g ă o b r a z . M i r o s u l ei l-a p ă t r u n s în piept. « E un m i r o s tare ca de tutun... parfumul ăsta al p ă m î n t u lui », s-a gîndit el.

ţarinii

J o h a n n M o r i t z a ridicat fruntea. Şi-a deschis larg pieptul. A sorbit cu putere, pînă şi-a u m p l u t p l ă m î n i i , aerul î n m i r e s m a t de pe o g o r u l lui. A tăcut-o de cîteva ori. Pe u r m ă a plecat pe ace laşi d r u m pe care venise. « S u z a n a mă aşteaptă a c u m ! » — s-a g î n d i t J o h a n n M o r i t z . Şi a î n c e p u t să fluiere.

6 Iorgu Iordan, tatăl S u z a n e i , are casa la m a r g i n e a satului F î n tîna. O casă mare", cu acoperişul de ţiglă roşie. J o h a n n M o r i t z s-a apropiat p r i n grădini de fundul curţii. S-a oprit şi a privit prin spărtura g a r d u l u i . Iorgu I o r d a n ieşea din casă. A păşit apăsat în c e a r d a c şi a î n c h i s o b l o a n e l e de la ferestre. A tras z ă v o a r e l e a încuiat uşile pe rînd cu cheia. M o r i t z îi u r m ă r e a mişcările. D u p ă ce a z ă v o r i t uşile şi ferestrele, Iorgu I o r d a n a privit b ă n u i t o r î m p r e j u r . Pe u r m ă a coborît scările. T r e p t e l e de l e m n au t r o z n i t sub g r e u t a tea paşilor lui de uriaş. Era î m b r ă c a t , ca de obicei, cu jachetă, c i z m e scurte şi p a n t a l o n i de călărie. A străbătut g r ă d i n a din faţa casei, pînă la p o a r t ă . A î m p i n s z ă v o r u l s m u c i t , cu m î n i e , a învîrtit cheia de d o u ă ori şi s-a î n t o r s legănîndu-se. A înconju rat clădirea, uitîndu-se în toate părţile, ca şi c u m ar fi c ă u t a t pe cineva ascuns în grădină. A intrat în casă prin uşa din spate. S-a auzit o cheie î n v î r t i t ă în broască de d o u ă ori. Apoi a fost tăcere. 29

ORA

Iorgu a intrat în c a m e r a lui de culcare. Pereţii sînt încărcaţi cu trofee de vînătoare, cu capete î m p ă i a t e de cerbi, de lupi şi de urşi. î n t r e vulturii î m p ă i a ţ i şi coarnele de cerb stau agăţate puşti de vînătoare, pistoale şi cartuşiere. La m a r g i n e a patului uriaş, d o u ă piei negre de urs. Iorgu Iordan a călcat cu c i z m e l e peste pieile urşilor negri şi a luat dm cuier o armă, pe care a aşezat-o sprijinită de pat. A scos din sertarul noptierei un revolver, o l u m î n a r e şi o cutie de chibrituri. Le-a pus alături, pe masă, şi s-a aşezat pe marginea patului. Şi-a scos cizmele. Respira greu. C i z m e l e le-a lăsat, una lîngă alta, pe capetele blănilor de urşi. Aşa le pune în fiecare noapte, t o t d e a u n a în acelaşi loc, ca să le găsească pe î n t u n e r i c , cînd î n t i n d e mîna. La urmă, s-a d e z b r ă cat şi a intrat în pat, înfundîndu-se între pernele albe, ca un urs în zăpadă. De lîngă gard, J o h a n n M o r t i z a văzut c u m se stinge l u m i n a de la c a m e r a lui Iorgu Iordan. A devenit mai întîi mică, t r e m u rînd de cîteva ori, pînă a dispărut. Fereastra a r ă m a s neagră, ca un ochi de întuneric. J o h a n n M o r i t z s-a d e p ă r t a t de ea. T r u p u l Suzanei strălu cea gol pe iarbă, ca de m a r m u r ă . — Ti-a spus taică-tu ceva ? a î n t r e b a t el. — Nu ! — Te-a certat ? — Nu ! — Atunci de u n d e ştii că a aflat ? — î m i spune inima, a zis ea. Plîngea acum mai tare. — Dar nu-i numai inima care-mi spune c-are să o m o a r e . Azi la p r î n z , cînd am adus m î n c a r e a la masă, tata s-a uitat la nune cu ochii mari şi d u ş m ă n o ş i . Pe u r m ă a zis răstit : « Intoarce-te cu faţa la perete ! »F.u m-am întors. Am simţit, deşi eram cu spatele, c u m se uita la şoldurile mele. Ii s i m ţ e a m ochii pe şol duri. Iar a zis : « î n t o a r c e - t e cu faţa la fereastră ! » M - a privit tot aşa de lung. Dintr-o parte. S-a uitat ţintă la pîntecul meu, la şoldurile mele, aşa c u m se uită la cai. La u r m ă , a ţipat mînios : « Ieşi afară, putoare ! » Şi n-a mai mîncat. F.u am ieşit. In clipa aia am ştiut că aflat. A aflat totul. T a t a mă mai certase de m u l t e ori înainte. M - a şi bătut, cînd eram mică. Pînă m-a umplut de sînge m-a bătut, dar nu m-a făcut n i c i o d a t ă « p u t o a r e » ! — De unde putea să afle ? a întrebat M o r i t z . Nu ne-a văzut niciodată î n t î l n i n d u - n e . 3C

ORA

— Nu ne-a văzut, dar ştie totul. — De unde poate să ştie ? — S-a uitat la mine şi a v ă z u t ! J o h a n n M o r t i z a rîs. Pe u r m ă a sărutat-o pe frunte. — C h i a r d a c ă s-a u i t a t l a t i n e c u b e n o c l u l , t o t n - a v ă z u t nimic ! a zis. Ce putea să vadă ? Tu crezi că se vede la o femeie d u p ă ce face d r a g o s t e ? A s t e a toate sînt numai închipuiri ale tale ! — Nu se vede d u p ă ce faci d r a g o s t e , ştiu asta, a zis ea. D a r tata cunoaşte. El vede şi la iepe. Ştie, cînd se uită de depart-e, dacă o iapă are să capete m î n z . Toţi prietenii tatii se m i n u n e a z ă cum ştie el asta. — Tu crezi că eşti însărcinată ? — Nu sînt ! — Atunci nu-i nimic râu, a zis el. Peste doi sau trei ani vin înapoi cu b a n i . m u l ţ i . C u m p ă r ă m p â m i n t , ne c u n u n ă m la bise rica părintelui Korugâ, facem casă şi g o s p o d ă r i e frumoasă, şi o să fim fericiţi ! Nu-i aşa, S u z a n a ? Ea s-a lipit de el. L-a luat în braţe cu toată puterea. Parcă i-ar fi fost frică. T r e m u r a . — Dac-ai fi tu aici, nu mi-ar fi teamă ! a zis ea. Dar, d u p ă ce pleci tu, am să m o r de frică. C h i a r dacă nu m ă - m t p u ş c ă tata cu puşca de vînătoare, tot nu mă mai găseşti vie. Am să m o r de frică în lipsa ta. în fiecare noapte încui uşa şi cu cheia, şi cu zăvorul. C î n d aud paşii tatii, îmi pun perna peste cap de frică. J o h a n n M o r i t z a mîngîiat-o pe spate, a cuprins-o cu braţele şi a tras-o spre el. N-au mai vorbit. Ea era fericită că e lîngă el. El era m u l ţ u m i t ca ea nu mai plînge şi că nu îi mai e frică. C î n d a u c î n t a t c o c o ş i i d e z i u ă , s-au r i d i c a t . S u z a n a ş i - a î m b r ă c a t rochia, rece şi udă de rouă. M o r i t z şi-a pus cămaşa şi a dus-o de braţ, u r m ă r i n d - o cum se strecoară, prin crăpătura gar dului, în curte. D u p ă ce a trecut d i n c o l o , Suzana a ţipat. Un ţipăt scurt. J o h a n n M o r i t z s-a uitat d u p ă ea. Dar femeia nu mai era în curte : se strîngea la pieptul lui, disperată. Nici n-o văzuse cînd s-a-ntors. T r e m u r a ca trestia. Tot trupul îi tremura. Şi era fier binte. J o h a n n M o r i t z s-a uitat prin spărtura gardului. Fereastra de la camera Suzanei era luminată şi larg deschisă. Iorgu Iordan, în cămaşă de noapte, se mişca prin cameră. Avea felinarul în mînă, parcă ar fi căutat ceva. M o r i t z a mîngîiat cu p a l m a capul femeii, strîngînd-o la pieptul lui, mai mult ca s-o 31

ORA 25

î m p i e d i c e de a-1 vedea pe taică-su c u m c a u t ă cu felinarul în o d a i a ei. Dar S u z a n a v ă z u s e , de aceea se strîngea lîngă el. N i c i nu putea plînge, de g r o a z ă . A p o i s-a auzit vocea lui Iorgu Ior dan, înjura. J o h a n n M o r i t z privea trupul uriaşului. Lîngă el a apărut statura firavă a Iolandei. A stat lîngă Iorgu Iordan n u m a i o clipă. U r i a ş u l s-a î n t o r s cu spatele spre fereastră. F e m e i a nu se mai vedea. D i s p ă r u s e în u m b r a t r u p u l u i masiv al lui Iorgu Ior dan. Pe u r m ă s-au auzit ţipetele Iolandei. Ea nu se vedea de loc. Ţ i p e t e l e erau î n s ă ascuţite, lungi : p ă t r u n d e a u prin fiecare por. L u m i n a din c a m e r a S u z a n e i se stinse. Fereastra rămăsese des chisă, d a r î n t u n e c a t ă . Ţ i p e t e l e Iolandei au sfirtecat noaptea, şi mai d i s p e r a t e , apoi s-au stins. O v r e m e s-au auzit înăbuşit, p u i a au încetat. F e m e i a c ă z u s e . Iorgu Iordan o călca în picioare, cu l u m i n a stinsă.

de pe frunte în o c h i şi nu m a i vedea pe unde calcă. S-a o p r i t u n d e a j u n s e s e , î n m i j l o c u l u n u i lan d e p o r u m b , § i a a ş e z a t p o v a r a din braţe pe ţărînă. M a i departe nu o p u t e a d u c e . A întins picioarele S u z a n e i pe p ă m î n t u l umed de r o u ă şi i-a învelit g e n u n c h i i goi cu rochia albastră. I-a aşezat mîinile frumos, de-a l u n g u l trupului. Stătea în g e n u n c h i lîngă ea. M o r i t z a r u p t din d r e a p t a şi din s t î n g a frunze de p o r u m b şi i le-a p u s S u z a n e i sub cap, ca să-i fie m o a l e . A r u p t alte frunze. I le-a p u s sub t r u p , făcîndu-i un culcuş de verdeaţă. Ea nu scosese nici un cuvînt. P a l m e l e lui M o r i t z au m î n g î i a t - o pe obraji, pe frunte şi pe păr.-

— M a m a ! a zis S u z a n a . O o m o a r ă pe m a m a ! S-a smucit de la pieptul lui J o h a n n M o r i t z , v o i n d să fugă. El a ţinut-o strîns şi a c o n t i n u a t s-o m î n g î i e . O clipă i-a lăsat capul din braţe : ar fi vrut să alerge în ajutorul femeii z d r o b i t e în bătaie. M o r i t z s i m ţ e a că, d a c ă nu sare inediat să o scoată din mîinile uriaşului, va fi prea tîrziu. M u ş c h i i îi erau î n c o r d a ţ i . Dar nu s-a dus. Ştia că e z a d a r n i c . El era cu mîinile goale, uriaşul aveau arme. U r i a ş u l era cît un m u n t e . Instinctul îl oprea să î n c e a p ă o l u p t ă inutilă. J o h a n n M o r i t z a l u a t - o pe S u z a n a în braţe. Ea se z b ă t e a ; el a strîns-o şi a pornit peste o g o a r e , cu pas repede. I se părea că uriaşul plecase î n c ă u t a r e a S u z a n e i , c u a r m a d e vînătoare. T r e buia să o a s c u n d ă , s-o d u c ă u n d e v a departe. C î t mai departe de casa cu acoperişul roşu. A l e r g a cu ochii închişi. în spate, parcă a u z e a paşii uriaşului, care îl u r m ă r e a , ca s-o î m p u ş t e pe femeia din braţele lui.

8 J o h a n n M o r i t z a c o n t i n u a t să m e a r g ă n u m a i peste c î m p , oco lind d r u m u l . D i n cînd în cînd, se î m p i e d i c a de m u ş u r o a i e , gata să cadă. Era semn că obosise. Nu ştia cît a m e r s . Puterile i se sleiseră, îşi simţea braţele stoarse de vlagă. S u d o a r e a îi curgea 32

S-a ridicat apoi în picioare. De-abia a c u m simţea d u r e r e a din trup. în u m e r i , în m u ş c h i i braţelor şi ai picioarelor, p a r c ă îl î n ţ e p a u ace. « Am alergat o b u c a t ă de d r u m », şi-a zis. R i d i c î n d fruntea, a v ă z u t că cerul î n c e p e să se l u m i n e z e albăstrui. î n t o r c î n d u - ş i privirile, J o h a n n M o r i t z a v ă z u t p ă d u r e a de stejari, care se afla la cîţiva paşi în spate. î n t î i nu i-a venit să creadă. î ş i î n c h i p u i a că visează. Pe u r m ă s-a convins că este adevărat. T r e m u r a . El şi S u z a n a se aflau pe ogorul lui N i c o l a e Porfir. A i c i ajunseseră, în fuga lor oarbă, fară să ştie. Foile de p o r u m b pe care le rupsese — şi pe care z ă c e a a c u m S u z a n a — erau foi de p o r u m b de pe ogorul arvunit de el în ajun. Pe o b r a z u l lui J o h a n n M o r i t z au î n c e p u t să lunece d o u ă lacrămi, care s-au amestecat ou şiroaiele de n ă d u ş e a l ă ce îi curgeau de pe frunte. Apoi lacrămile au căzut în ţarina ogorului, care — J o h a n n M o r i t z ştia a c u m — nu va mai fi n i c i o d a t ă al lui, fiindcă el nu va mai pleca în A m e r i c a , să a d u c ă banii cu care să-1 plătească.

9 De pe ogorul lui N i c o l a e Porfir se vedea tot statul F î n t î n a . J o h a n n M o r i t z a privit casele albe, pe rînd, de la un capăt la altul al satului. Pe u r m ă s-a uitat la femeia care zăcea pe frunze de p o r u m b , la picioarele lui. Se î n t r e b a , î n t o r c î n d iar ochii spre casele din sat, u n d e o va p u t e a adăposti. R e n u n ţ a s e să mai plece în A m e r i c a . R e n u n ţ a s e la p ă m î n t u l arvunit în ajun. T o a t e astea fiindcă femeia pe care o i u b e a avea nevoie de el. Nu p u t e a s-o lase singură. D a r nu era deajuns. îi trebuia un adăpost p e n t r u 33

ORA

ea. D i n t r e toate casele pe care le privise cu luare a m i n t e , n u m a i în d o u ă s-ar p u t e a d u c e : la ai lui sau la părintele A l e x a n d r u Korugă. C e i l a l ţ i săteni nu i-ar da nici unul adăpost, ştia asta. Le e frică de Iorgu Iordan. T u t u r o r le e frică de uriaş. La părinţii lui nu-i loc p e n t r u S u z a n a . N - a u decît o singură încăpere. La preotul K o r u g ă nu se p o a t e d u c e cu o femeie cu care nu e cunu nat. Şi nici n-ar vrea să-i facă p r e o t u l u i neplăceri : Iorgu Iordan ar fi venit cu a r m a - n m î n ă să-i ceară socoteală că o g ă z d u i e ş t e pe S u z a n a . M o r i t z nu vrea să se î n t î m p l e asta. Dar nici pe S u z a n a n-o poate lăsa pe c î m p . D u p ă o clipă de c h i b z u i n ţ ă , a luat-o din n o u pe S u z a n a in braţe şi a pornit cu ea spre sat. F e m e i a era palidă. « S-ambolnăvit de frică », g î n d e ş t e el. Din cînd în cînd îi ascultă inima : bate încet. M o r i t z se grăbeşte să ajungă în sat.

10 C î n d a ajuns în faţa casei lui, soarele răsărise. J o h a n n M o r i t z a aşezat-o pe S u z a n a pe prispă, r e z e m a t ă de perete, şi a privit răsăritul.- C h i a r a c u m , la m a r g i n e a satului, îl a ş t e a p t ă Ghiţă Ion, ca să plece î m p r e u n ă în A m e r i c a . A strîns dinţii, ca să-şi a d u n e voinţa, apoi s-a î n t o r s cu spatele spre răsărit şi a intrat în casa părinţilor săi. V o i a să-i r o a g e s-o p r i m e a s c ă pe S u z a n a la ei. Aristiţa, m a m a lui J o h a n n M o r i t z , era o femeie supărăcioasă. El ar fi vorbit n u m a i cu taică-su. D a r , cînd a păşit pragul, Aristiţa a ridicat capul de pe pernă. — Vrei să-ţi iei sacul de d r u m ? a î n t r e b a t ea. E l î n g ă uşă ! M o r i t z n-a răspuns. — De ce stai în mijlocul casei ca un strigoi ? a î n t r e b a t iar bătrîna. Sărut-o pe m a i c ă - t a pe o b r a z , ia-ţi r ă m a s bun de la taică-tu şi grăbeşte-te ! Să nu cheltuieşti banii acolo şi să-i aduci acasă ! — Nu mai plec în A m e r i c a , a zis J o h a n n M o r i t z . — Nu mai pleci ? B ă t r î n a s-a ridicat din pat. — Nu ! — N i c i G h i ţ ă nu pleacă ? — El pleacă ! r ă s p u n s M o r i t z . 34

ORA

Aristiţa simţea că s-a î n t î m p l a t ceva. A început să se î m b r a c e , trăgîndu-şi rochia peste cap. — De ce nu pleci ? Ţ i - a furat cineva banii de d r u m ? — Nu ! — Te-ai certat cu G h i ţ ă ? — Nu m - a m certat ! — A t u n c i , ce s-a-ntîmplat ? Aristiţa e r a acum în mijlocul casei, înfuriată. — N i m i c nu s-a-ntîmplat, a zis el. Vreau să m ă - n s o r ! De-aia nu mai plec în A m e r i c a ! V o c e a lui M o r i t z t r e m u r a . Nu ştia c u m să le explice. A r i s t i ţ a 1-a p r i n s de u m e r i , cu degetele crispate. îl zgîlţîia. — V r e a u să-i vorbesc tatii, a zis M o r i t z . Nu vorbesc cu d u m neata ! — Cu mine să vorbeşti, a ţipat ea. Eu te-am făcut, din carnea şi din sîngele m e u ! Nu te-a făcut taică-tu ! — Potoleşte-te, m u i e r e ! a zis bătrînul. R i d i c a s e capul din aşternut şi era î m p ă c i u i t o r . A r i s t i ţ a nu-1 asculta; se bătea cu palmele peste pîntece. — M ă r u n t a i e l e mele le-ai supt ! M i e mi-ai supt laptele, neleg i u i t u l e ! Drept răsplată îmi spui că nu vorbeşti cu m i n e ? — V o r b e s c şi cu d u m n e a t a , a zis M o r i t z . M a i c ă - s a plîngea. El a vrut s-o c o n s o l e z e : — V o r b e s c n u m a i cu d u m n e a t a , dar te rog să stai liniştită ! B ă t r î n a s-a aşezat pe m a r g i n e a patului, cu obrajii în p a l m e . F u s e s e rănită în m î n d r i a ei de m a m ă . D a r nici d u r e r e a n-o p u t e a face să tacă ; nu p u t e a tăcea în nici o î m p r e j u r a r e a vieţii. — Cu cine vrei să te-nsori ? a î n t r e b a t ea. — Am să-ţi spun î n d a t ă , a zis M o r i t z . D a r n u m a i d a c ă stai liniştită ! — î n t î i să-mi spui cu cine vrei să te-nsori ! Eu sînt m a m a ta şi trebuie să ştiu ! — Spune-i, Ioane, cu cine vrei să te-nsori, ca să se potolească maică-ta ! Bătrînul v e d e a că A r i s t i ţ a e pe cale să i z b u c n e a s c ă într-un n o u acces de furie. J o h a n n M o r i t z era convins că n u m e l e fetei n-o va potoli pe maică-sa. O va face chiar să se-nfurie şi mai rău. — M ă - n s o r cu fata lui Iorgu Iordan, a zis. Cu S u z a n a ! A r i s t i ţ a a sărit de pe pat, năpustindu-se spre el ca o leoaică. Dar nu ca să-1 sfîşie, ci ca să-1 î m b r ă ţ i ş e z e . 35

ORA

— A c u m înţeleg de ce nu mai pleci în A m e r i c a , a zis ea şi 1-a sărutat l u n g pe ochi, pe frunte şi pe obraji. Nu erai prost să te d u c i în A m e r i c a , să l u c r e z i ca s a l a h o r şi să te-ntorci vlăguit şi bolnav p e n t r u cîteva z e c i de mii de lei. Tu ai ascultat sfatul pe care ţi l-am dat eu t o t d e a u n a , să te-nsori c-o fată b o g a t ă ! O c h i i Aristiţei străluceau de fericire. — A c u m am să trăiesc şi eu bine ! O să am rochii de catifea ! O sa am t r ă s u r ă ! O să mă m u t în casa cuscrului Iorgu Iordan. E d r e p t u l m e u ! Al Aristiţei ! F i i n d c ă eu l-am făcut pe Ion fru m o s şi deştept, de s-a-ndrăgostit de el şi-1 ia de bărbat cea m a i b o g a t ă fată din s a t ; o fată cu casă, cu pivniţă de piatră, cu p ă m î n t m u l t , cai şi t r ă s u r ă ! — Potoleşte-te, femeie ! a zis bătrinul. G l a s u l îi era însă la fel de t r e m u r a t . P e r s p e c t i v a bogăţiei îl e m o ţ i o n a s e ' ş i pe el. Şi-a răsucit o ţigare, fără să se ridice din aşternut. — O să mă m u t în casa lui I o r g u I o r d a n , a zis iar Aristiţa. Pe tine te las aici, s-a a d r e s a t ea bătrînului. Eu t r e b u i e să fiu alături de băiatul m e u . C i n e să-i dea sfaturi tinerei neveste, d a c ă n-o să fiu eu acolo ? — M a m ă , î n c ă n-am t e r m i n a t ! a zis M o r i t z . — Spune tot ce vrei, d r a g u l e ! M a m a te ascultă ! — F ă g ă d u i e ş t e - m i că mă asculţi liniştită ! — F a c tot ce zici tu ! A r i s t i ţ a 1-a m î n g î i a t pe o b r a z . — M a m ă , a c o n t i n u a t M o r i t z , eu m ă - n s o r cu S u z a n a fără voia lui Iorgu Iordan. — Principalul e să te-nsori cu ea, a zis Aristiţa. Să mă văd eu c u s c r a lui Iorgu I o r d a n , b o g ă t a ş u l ! P u ţ i n î m i pasă d a c ă el vrea sau nu vrea ! — C u s c r a lui o să fii, m a m ă , d a r b o g a t ă n-o să fii ! — Şi cine o să-i ia averea ? a î n t r e b a t Aristiţa. Iorgu I o r d a n n-o are decît pe S u z a n a . D o a r n-o s-o m ă r i t e fără zestre, cînd îi e plină pivniţa cu ulcele cu bani de aur, î n g r o p a t e - n pămînt. De zestre, d r a g u l e , mă îngrijesc eu ! Tu nu te pricepi ! — M a m ă , eu m ă - n s o r cu S u z a n a , nu cu a v e r e a ei ! a zis Moritz. — Ai vrea p o a t e să zici că ţi-e m a i d r a g ă fata decît averea ? — Da, m a m ă ! — Prostii ! D a r eu te înţeleg. Lasă că dreg eu lucrurile. Pe m i n e nu mă p ă c ă l e ş t e n i m e n i ! 36

ORA

Aristiţa se g î n d e a c u m o să se t o c m e a s c ă cu Iorgu I o r d a n p e n t r u zestre şi c u m n-o să facă nici o concesie. J o h a n n M o r i t z a povestit î n t î m p l a r e a din n o a p t e a trecută. M a i c ă - s a a tresărit şi a î n t r e b a t : — Nu vrea să se mai î n t o a r c ă la taică-su n i c i o d a t ă ? — Nu, a răspuns Johann M o r i t z . Iorgu Iordan o omoară dacă se-ntoarce. — O o m o a r ă , a zis şi bâtrînul. Cu Iorgu nu te poţi juca. F a t a are dreptate. T a i c ă - s u e ca fiarele. C î n d e m î n i o s , scoate pistolul şi î m p u ş c ă . C e i m a i frumoşi cai i-a-mpuşcat la m î n i e , cu m î n a lui. Şi d o a r îşi i u b e a caii m a i m u l t decît ochii din cap. O - m p u ş c â şi pe fată, d a c ă se-ntoarce. A c u m , d u p ă ce-a prins-o c-a fugit n o a p t e a din casă... — î ţ i m u l ţ u m e s c , tată, că mă-nţelegi, a zis M o r i t z . — D a c ă aşa stau l u c r u r i l e , de ce să n u - n ţ e l e g ? c o n t i n u ă bătrinul. Eu îl c u n o s c pe Iorgu. — T o t u ş i , peste cîteva zile, am p u t e a s-o t r i m i t e m pe fată acasă, a zis Aristiţa. Mă d u c eu cu ea ! — S u z a n a nu se mai d u c e acasă ! a zis M o r i t z . N - o las eu ! — Şi ce vrei să faci cu ea fără avere ? a î n t r e b a t Aristiţa. S a u vrei să t r a g i mîţa de coadă în sărăcie, de d r a g u l ei ? F e m e i se găsesc pe toate d r u m u r i l e ; fără avere, n-o ia nimeni. N i c i tu nu eşti prost, Ioane, s-o iei fără avere ! — Eu mă î n s o r cu S u z a n a fără avere ! a zis el. — Ai î n n e b u n i t ? P e n t r u o m u i e r e fără zestre să laşi tot şi să nu m a i pleci în A m e r i c a ? T o t u l p e n t r u un petec de n e g r e a ţ ă muierească ? — M a i c ă - t a are d r e p t a t e ! a zis bătrinul. Astfel de prostii nu t r e b u i e să faci ! Tu ai să pleci în A m e r i c a , aşa c u m ai plănuit. C î n d te-ntorci, ai să-ţi c u m p e r i p ă m î n t , ai să-ţi faci casă şi să te-nsori. F e m e i se găsesc destule ! — Nu m a i plec, a zis M o r i t z . — C r e z i că e prea t î r z i u ? a î n t r e b a t bătrinul. G h i ţ ă te mai aşteaptă la m a r g i n e a satului. D a c ă te grăbeşti, îl ajungi. D e - a b i a a răsărit soarele ! — Ai tu inima asta, tată, să-mi ceri s-o părăsesc pe fată şi să plec în A m e r i c a ? — U n d e e fata ? a î n t r e b a t Aristiţa. — La uşă, a zis M o r i t z . 37

ORA

F e ţ e l e bătrînilor s-au lungit de u i m i r e . A r i s t i ţ a s-a ridicat, ca s-o v a d ă pe S u z a n a . M o r i t z s-a aşezat în faţa uşii şi a oprit-o să iasă din cameră. — M a m ă , te rog ceva. P r i m e ş t e - o pe S u z a n a la noi pentru cîteva zile, pînă-i găsim un adăpost ! E fiica voastră a c u m . — Vrei s-o a d u c i să trăiască cu noi ? Aristiţa era furioasă. — Vrei să vină Iorgu Iordan să n e - m p u ş t e , pe m i n e şi pe taică-tu ? — Nu vezi că n-avem loc în casă nici p e n t r u noi ? a zis bătrînul. U n d e vrei să d o a r m ă ? N u , Ioane, nu se p o a t e ! — Ai vrea p o a t e să şi m ă n î n c e la noi ? a î n t r e b a t Aristiţa. Ai vrea să l u ă m m î n c a r e a de la gura noastră şi să i-o d ă m ei ? J o h a n n M o r i t z a aplecat privirea în pămînt. Se aşteptase să î n t î m p i n e o p o z i ţ i e din p a r t e a m a m e i , dar nu-şi î n c h i p u i s e că şi taică-su va fi î m p o t r i v ă . — A t u n c i S u z a n a r ă m î n e aici n u m a i p î n ă diseară, a zis el. N - a m u n d e - o duce a c u m . Diseară plecăm la oraş şi eu caut de lucru. E bolnavă de s p a i m a pe care-a avut-o azi-noapte. Dacă nu d o a r m e puţin, nu p o a t e m e r g e pe jos pînă la oraş. — A z i n-avem nimic de m î n c a r e , a zis bătrîna. D a c ă vrei să stea flamîndă, poate să r ă m î n ă ! — Am să a d u c eu de m î n c a r e , a zis M o r i t z . R ă m î n e n u m a i ca să se odihnească. N i c i nu se p o a t e ţine pe picioare. — Taică-tu e bolnav şi trebuie să stea t o a t ă z i u a în pat ! a zis Aristiţa. U n d e vrei s-o culci ? în pat cu taică-tu ? — Dacă nu este loc în casă, atunci o să d o a r m ă afară, în paie, u n d e d o r m şi eu, a zis J o h a n n M o r i t z . — A s t a se p o a t e , a zis A r i s t i ţ a . De m î n c a r e nu am însă nimic ! J o h a n n M o r i t z s-a î n d r e p t a t spre ieşire. în prag s-a oprit. S-a adresat bătrînului, care îşi răsucea o n o u ă ţigare. — Tată, am o r u g ă m i n t e , a zis. în cele cîteva ceasuri cît o să stea fata la noi, vă rog să vă purtaţi frumos cu ea. E destul de necăjită şi-aşa ! — î n d r ă z n e ş t i , n e r u ş i n a t u l e , să-înveţi pe taică-tu şi pe maicăta c u m să se poarte ? a strigat Aristiţa. De cînd e mai deştept oul decît găina ? In loc să te duci în A m e r i c a şi să-ţi faci un rost în viaţă, ne vii cu m u i e r e a pe cap, şi-ai vrea să ţi-o h r ă n i m noi, oameni bătrîni ! A c u m ne mai dai şi sfaturi c u m să ne p u r t ă m ! 38

ORA

A r i s t i ţ a s-a aplecat să ia un l e m n , ca să-1 lovească pe M o r i t z . El nu s-a clintit. D a c ă maică-sa l-ar fi lovit, nu s-ar fi î m p o t r i vit. Era învăţat cu loviturile şi cu ocările. T o a t ă copilăria nu-i fusese decît un şir nesfîrşit de lovituri şi ocări. — O să vă purtaţi frumos cu ea ? a î n t r e b a t el z î m b i n d . Eu m ă - n t o r c repede. Mă duc pînă-n sat, să a d u c ceva de mîncare. Apoi a ieşit din cameră. S u z a n a stătea în faţa casei, n e m i ş c a t ă , a c o l o u n d e o l ă s a s e el. M o r i t z i-a pus m î n a pe c a p , mîngîind-o. — Eu plec în sat. M ă - n t o r c în cîteva m i n u t e , a zis el. Vrei să ' te o d i h n e ş t i puţin ? C î n d te scoli, m î n c ă m şi plecăm î m p r e u n ă la oraş. — Nu r ă m î n e m aici ? a î n t r e b a t ea, î n g r o z i t ă de perspectiva drumului. — N u . V i n o a c u m cu mine ! A ridicat-o de subţiori şi a dus-o în spatele casei, u n d e era o claie de paie. A ajutat-o să se î n t i n d ă , a c o p e r i n d u - i g e n u n c h i i cu rochia. — A c u m d o r m i ! a zis el. D a c ă nu te odihneşti, n-ai să poţi să mergi. Sînt d o u ă z e c i de k i l o m e t r i pînă la oraş ! S u z a n a a z î m b i t , r e c u n o s c ă t o a r e , fiindcă îi d ă d u s e posibilita tea să se î n t i n d ă pe un aşternut moale şi să r ă m î n ă singură. C a p u l îi a r d e a de febră, urechile îi vîjîiau. De-abia î n ţ e l e g e a cuvintele lui. — D a c ă vine m a m a şi caută ceartă cu tine, fă-te că nu î n ţ e legi ! a zis M o r i t z . Nu e în t o a n e bune ! J o h a n n M o r i t z a plecat. D u p ă ce a ajuns în şosea, a î n t o r s capul spre ea şi a zîmbit. D a r ea era cu ochii închişi.

11 A r i s t i ţ a ieşit din c a m e r ă i m e d i a t d u p ă plecarea fiului ei. S-a uitat lung, cu mîinile în şolduri, la trupul femeii care şedea întinsă pe paie. S u z a n a a deschis ochii. A privit nasul ascuţit, ca ciocul vulturilor, obrajii fanaţi, de culoarea măslinei, şi a î n c h i s ochii din nou. C u t e a m ă . — Eu sînt m a m a lui Ion, a zis bătrîna. 39

ORA

S u z a n a a schiţat, cu capul, un gest de r ă s p u n s şi de salut. A p o i şi-a tras rochia albastră în jos, cît a p u t u t mai mult, acoperindu-şi g e n u n c h i i , căci b â t r î n a îi privea p i c i o a r e l e şi şoldu rile, ca şi c u m ar fi surprins-o goală. — Vrei să te măriţi, nu-i aşa ? a î n t r e b a t bâtrîna rînjind. — Da, a răspuns Suzana. — C r e d şi eu că vrei m ă r i t i ş , a zis Aristiţa. Eşti cît o iapă de mare ! S u z a n a şi-a a s c u n s obrajii în paie. B â t r î n a s-a apropiat de ea şi i-a ţipat în urechi : — N - a i găsit însă p r o s t u l care să te ia de nevastă, frumoaso ! F ă r ă zestre, nu te ia nimeni. D a c ă te-ai culcat cu el e treaba ta. D a r de nevastă nu te ia ! S u z a n a s-a ridicat, sprijinită în coate. V o i a să plece. Aristiţa era î n s ă aplecată d e a s u p r a ei. — Iani a plecat ? a î n t r e b a t S u z a n a . î n t r e b a s e de t e a m ă , ca să s c h i m b e vorba. — C a r e Iani ? a zis A r i s t i ţ a , mirată. A i c i nu e n i m e n i pe care să-1 c h e m e Iani ! S u z a n a se uita la bătrînă î n m ă r m u r i t ă . Nu ştia ce să facă. — D e s p r e ce Iani vorbeşti ? a î n t r e b a t din n o u Aristiţa. Sau ţi-ai p i e r d u t minţile şi te c r e z i a l t u n d e v a ? — D e s p r e Iani, fiul d u m i t a l e , a m u r m u r a t S u z a n a , cu j u m ă tate de gură. — Pe fiul m e u îl c h e a m ă Ion ! a zis b ă t r i n a aspru. A ş a l-am b o t e z a t eu, m a m a lui, ş i n i m e n i n - a r e d r e p t u l să-i s c h i m b e n u m e l e pe care i l-am dat. î n ţ e l e g i ce-ţi s p u n ? S u z a n a a privit p u m n u l a m e n i n ţ ă t o r al Aristiţei. — Am înţeles, a zis. Şi-a a d u s a m i n t e de c u v i n t e l e lui M o r i t z , că trebuie să fie î m p ă c i u i t o a r e , şi a a d ă u g a t : — Ion sau Iani este acelaşi n u m e . A ş a am socotit eu. S c u z a ei a îndîrjit-o pe bătrînă şi mai tare : — Vrei să mă-nveţi tu c u m îl c h e a m ă pe băiatul m e u ? î ţ i sparg capul cu piatra, d a c ă - n d r ă z n e ş t i ! N e r u ş i n a t o şi curvo ! — N - a m vrut să te s u p ă r ! a zis S u z a n a . M î i n i l e bătrînei au înşfăcat-o însă de u m e r i şi au î n c e p u t s-o zgîlţîie. Ţipa. De d u p ă colţul casei a a p ă r u t bătrînul M o r i t z , n u m a i în cămaşă. Se ridicase din pat, atras de ţipete. Era cu 40

ORA

ţ i g a r e a în gură. A r i s t i ţ a a lăsat-o pe fată din strînsoare şi s-a î n t o r s către bărbatul ei, v î n ă t ă de m î n i e : — Ai p o m e n i t o n e r u ş i n a r e mai m a r e ? P u t o a r e a î m i s p u n e că eu nu ştiu c u m îl c h e a m ă pe băiatul nostru ! Mă scoate d i n minţi ! A r i s t i ţ a a luat un bolovan. — îi sparg capul ca la şarpe ! a zis ea, cu b o l o v a n u l în mînă. A c u m î i sparg c a p u l ! B ă t r î n u l a prins-o de braţ : — P o t o l e ş t e - t e , m u i e r e ! a z i s el, î m p i n g î n d - o pe A r i s t i ţ a spre uşă. A p o i s-a a p r o p i a t de S u z a n a . I-a luat m î n a şi a privit-o cu milă. — Nu mai plînge ! N - a r e nici un rost să plîngi ! — U n d e este Iani ? a î n t r e b a t S u z a n a . — Se î n t o a r c e î n d a t ă . Fii liniştită ! S u z a n a se simţea ocrotită. M î n a bătrînlui era m a r e şi aspră. — F e t i ţ o , eu îţi d a u o p o v a ţ ă şi ar fi bine dacă ai u r m a - o . î n t o a r c e - t e acasă, la tatăl şi la m a m a ta ! Ea plîngea. — Aici nu poţi sta, a c o n t i n u a t bătrînul. D a c ă r ă m î i aici, A r i s t i ţ a te strînge de gît sau îţi sparge capul cu pietroiul. A ş a se î n t î m p l ă , c u m mă vezi şi c u m te v ă d ! Este păcat să se p e t r e a c ă v ă r s a r e de sînge ! Ion, cînd o vedea, o o m o a r ă pe maică-sa. Şi ăsta-i m a r e p ă c a t ! Mă a u z i tu ? — Aud ! B u z e l e S u z a n e i au r ă s p u n s parcă fără să se mişte. — Eu te stătuiesc să te ridici şi să pleci. P l e a c ă p î n ă să se î n t o a r c ă Ion din sat. Ia-o prin p o r u m b şi du-te la m a i c ă - t a şi la taică-tu ! C î n d o să vina Ion, am să-i spun c-ai plecat pe şosea, şi n-o să te mai găsească. Pe u r m ă o să uitaţi, şi unul, şi altul. Sînteţi tineri, tinereţea uită repede. H a i , scoală-te şi du-te ! S u z a n a s t ă t e a c u faţa î n jos. A v e a u r e c h i l e a s t u p a t e . N u auzise ce-i spusese bătrînul. — Nu vrei să pleci ? a î n t r e b a t bătrînul. V o i a s-o ia în braţe şi s-o d u c ă el pîn-acasă. S-a gîndit î n s ă că Ion nu i-ar ierta asta. S-a ridicat. — D a c ă se-ntîmplă o m o r , a zis, n u m a i tu ai să tragi păcatul. F i i n d c ă nu mă asculţi. Eu m i - a m făcut d a t o r i a şi ţi-am spus. S u z a n a a r ă m a s singură. B ă t r î n u l a intrat în casă. J o h a n n M o r i t z a venit din sat cu o oală de lapte şi 1-a p u s la fiert. 41

ORA

— N o u ă nu ne-ai a d u s n i c i o d a t ă lapte, a zis Aristiţa. P u t o r i i din curte îi dai lapte să bea ! F ă c e a m eu m a i bine d a c ă te strîng e a m de gît cînd erai m i c , în loc să te ţin în braţe şi să te las sămi sugi pieptul ! J o h a n n M o r t i z stătea în g e n u n c h i , lîngă vatră, şi privea cum arde focul. Se prefăcea că nu a u d e cuvintele maică-sii. Aristiţa s-a apropiat de el. — Să pleci pe loc cu ea din casa m e a ! a zis. S-o duci de-aici, că altfel o o m o r ! D a c ă n-o duci din faţa m e a , o strîng de gît cu degetele astea. Le vezi ? — D u p ă ce bea laptele, p l e c ă m ! a r ă s p u n s M o r i t z . Nu privise m â i n i l e maică-sii, care arătau c u m o v o r strînge de gît pe S u z a n a . — P l e c ă m la oraş şi n-ai s-o m a i vezi n i c i o d a t ă ! — F ă r ă lapte nu poate pleca c o n t e s a ? a î n t r e b a t Aristiţa. M a m a ta p o a t e fără să bea lapte d i m i n e a ţ a ! Ea, nu ! M o r i t z a luat oala de pe foc. L a p t e l e nu fiersese încă. D a r era cald. El a ieşit din c a m e r ă fără a-i privi pe bătrîni. S u z a n a a tre sărit cînd a auzit paşi î n d r e p t î n d u - s e spre ea. — Eu sînt, a zis M o r i t z . Ţ i - a m a d u s lapte cald ! I-a î n t i n s oala. — Nu v r e a u lapte, a m u r m u r a t ea. — Măcar puţin ! S u z a n a a luat cana în m î n ă . J o h a n n M o r i t z a intrat în casă, să-şi ia sacul. Sacul pe care îl pregătise p e n t r u p l e c a r e a în A m e rica. — Pleci şi tu cu ea ? a î n t r e b a t Aristiţa. — Plec ! a răspuns el. — Bine ! A r i s t i ţ a a scrîşnit din dinţi. în t i m p ce M o r i t z îşi scotea boarfele de sub pat, A r i s t i ţ a a ieşit în curte. S u z a n a a v ă z u t - o î n d r e p t î n d u - s e spre ea. Şi a î n c r e m e n i t cu cana în m î n ă . — R i d i c ă - t e cît mai poţi m e r g e ! a zis Aristiţa. î ţ i rup oasele, curvo ! î n a i n t e de a t e r m i n a fraza, a cuprins-o pe S u z a n a cu m î n a stîngă de păr, iar cu d r e a p t a a î n c e p u t s-o lovească. S u z a n a a ţipat. J o h a n n M o r i t z a c r e z u t că a u d e ţipetele Iolandei şi a ieşit în curte. — Ce faci, m a m ă ! a strigat el. 42

ORA

B ă t r î n a a î n t o r s capul. L-a fulgerat cu privirile. A m a i lovit-o o d a t ă pe S u z a n a , fără să se uite la ea. Pe u r m ă a fugit în porumb. Faţa S u z a n e i era plină de sînge. B u z e l e şi ochii i se umflaseră. O a l a cu lapte i se spărsese în poală, şi cioburile o tăiaseră la a m b e l e mîini. Picurii roşii de sînge se a m e s t e c a u cu laptele, în pete mari, pe r o c h i a albastră. J o h a n n M o r i t z a luat-o în braţe. A plecat. în faţa uşii s-a oprit şi şi-a luat sacul din prag. A p o i a părăsit curtea, cu sacul în spate şi cu femeia în braţe. M e r g e a cu acelaşi pas legănat. P o v a r a din spate şi povara din braţe erau însă prea grele, ca să p o a t ă m e r g e cu fruntea sus. Şi el păşea cu capul în p ă m â n t .

12 C î n d s-a l u m i n a t de ziuă, Iorgu Iordan a dat cailor apă şi o v ă z . I-a m î n g î i a t pe fiecare pe c o a m ă şi pe cap. A v e a opt cai. Pe patru dintre ei nu-i î n h ă m a la trăsură. îi păstra n u m a i p e n t r u călărie şi p e n t r u frumuseţea lor. Erau cai negri, de sînge arab, cu picioarele subţiri şi nervoase. A c e ş t i a erau prietenii lui. I o r g u Iordan a istorisit cailor î n t î m p l a r e a cu S u z a n a . C a i l o r le s p u n e a tot ce avea pe inimă. în o a m e n i nu avea î n c r e d e r e . C a i i se uitau la el, cu ochii strălucitori ca oglinzile. — A c u m m u i e r e a m e a zace cu oasele z d r o b i t e în casă. Pe d u ş u m e l e ! a zis el. C a i i nu au clipit. Iorgu Iordan a luat privirea lor drept un reproş : — D a c ă spuneţi voi, am s-o d u c la spital ! P e s t e o j u m ă t a t e de c e a s , ieşea din sat cu t r ă s u r a şi se î n d r e p t a spre oraş. Iolanda era înfăşurată î n t r - o m a n t a . S t ă t e a culcată cu ochii în sus, între perne. La spital au ajuns prea d e v r e m e . N u venise nici u n doctor. A aşteptat în trăsură, la p o a r t a spitalului, pînă la ora opt. î n t r e t i m p , a vorbit cu caii. Cu nevasta lui n-a s c h i m b a t nici o vorbă, nu i-a aruncat nici m ă c a r o privire. La opt a tras trăsura 43

ORA

l î n g ă scări, a l u a t - o pe I o l a n d a în braţe aşa c u m era, înfăşată, cu pernele pe care şezuse cu tot — căci mîinile lui erau pe m ă s u r a staturii — şi a dus-o în cabinetul de consultaţie. Au fost c h e m a ţ i p r i m i i la vizită. M e d i c u l s-a uitat la femeia cu capul umflat, plină de sînge, în v r e m e ce sora de caritate îi scotea m a n t a u a . I o l a n d a r ă m ă s e s e î n t i n s ă , n u m a i în c ă m a ş a de n o a p t e , care se năclăise de sînge şi i se lipise de piele. B o l n a v a nu scotea nici un cuvînt. — C i n e a bă^uţ^o ? a î n t r e b a t d o c t o r u l . — A s t a nu-i d u m i t a l e ! a zis I o r g u Iordan. T r e a b a d u m i t a l e e să o faci sănătoasă ! D-aia eşti d o c t o r şi d-aia am a d u s - o aici, la spital ! D u p ă aceste cuvinte, I o r g u I o r d a n n-a vrut să m a i d e a nici o l ă m u r i r e . M e d i c u l a e x a m i n a t - o pe I o l a n d a şi a t r a n s p o r t a t - o în sala de operaţie. A v e a nevoie de o g r a b n i c ă intervenţie chirurgi cală. — Eu am să p l e c acasă şi să vă las să vă faceţi meseria d u m neavoastră, a zis I o r g u I o r d a n . Şi-a p u s pălăria pe c a p şi s-a î n d r e p t a t spre uşă. — Ce costă, plătesc ! Vă d a u şi banii î n a i n t e , dacă aveţi t i m p să-mi faceţi s o c o t e a l a p î n ă s-o operaţi ; sau vă las un a c o n t ! Şi şi-a dus 1 m î n a la b u z u n a r , să scoată portofelul. — î n c ă nu poţi p l e c a ! a zis d o c t o r u l . T r e b u i e să m a i aştepţi puţin ! — De ce să aştept ? a î n t r e b a t Iorgu Iordan. N u - i p l ă c e a să i se d e a o r d i n e . V o i a să plece cît m a i r e p e d e din s p i t a l : m i r o s u l de d o c t o r i i îl sufoca. A p o i îi era şi milă. « D u p ă ce-am sfărîmat-o eu în p i c i o a r e , o m a i taie şi d o c t o rii ! », s-a gîndit. îi era milă. D a r nu voia să arate. Nu voia. A v e a nevoie de aer. Să respire aer curat p î n ă în fundul p l ă m î n i lor... D u p ă un sfert de ceas a apărut p r o c u r o r u l , însoţit de un jan d a r m . L-a c h e m a t pe I o r g u I o r d a n în c a n c e l a r i a spitalului şi i-a luat un interogatoriu,, L-a î n t r e b a t care-i e n u m e l e , u n d e locuieşte, cîţi ani are şi d a c ă el este cel care a b ă t u t - o pe femeie. Iorgu I o r d a n a r ă s p u n s m o r o c ă n o s la toate î n t r e b ă r i l e . P r i v i r e a îi era ca sticla. Şi tot ca sticla a r ă m a s şi c î n d p r o c u r o r u l i-a spus că îl a r e s t e a z ă p e n t r u schingiuire. N u m a i c î n d j a n d a r m u l i-a p u s 44

ORA

m î n a p e u m ă r , c a să-1 s c o a t ă d i n c a m e r ă , I o r g u I o r d a n s-a s c h i m b a t la faţă, d e v e n i n d palid. — Mă d u c e ţ i la î n c h i s o a r e ? a î n t r e b a t el. — La î n c h i s o a r e ! — Şi cu caii mei, caii care sînt î n h ă m a ţ i la trăsură, în faţa spi talului, ce faceţi ? P r o c u r o r u l s-a uitat la j a n d a r m . — N - a i pe n i m e n i care să-ngrijească de ei ? — Pe n i m e n i ! a r ă s p u n s Iorgu Iordan. ^ Să-i d ă m p o m p i e r i l o r ! a zis j a n d a r m u l . P o m p i e r i i m a i au şi alţi cai. La î n c h i s o a r e n-avem unde-i ţine ! P r o c u r o r u l a m u l ţ u m i t cu un z î m b e t j a n d a r m u l u i , fiindcă-1 scosese din î n c u r c ă t u r ă . El n-ar fi ştiut ce să facă cu caii aresta tului. A p o i a plecat. P r o c u r o r u l se n u m e ş t e G e o r g e D a m i a n şi a venit cu cîteva zile m a i î n a i n t e în oraş. A c e s t a este p r i m u l lui post. La a m i a z ă , c î n d se p r e g ă t e a să se d u c ă la masă, p r o c u r o r u l D a m i a n a fost înştiinţat că Iorgu I o r d a n a încercat să se sinu cidă, aruncîndu-se în cap pe cimentul din celulă. R a p o r t u l d i r e c t o r u l u i î n c h i s o r i i spune : Arestatul a declarat la spital cauză că nu poate suporta gîndul pe care îi posedă sînt însetaţi este un pasionat iubitor de cai.

că încearcă să-şi curme viaţa din că, acasă, cei patru cai de rasă şi flămînzi. Se pare că sinucigaşul Starea sănătăţii lui este gravă.

O altă notă, a d u s ă î m p r e u n ă cu aceasta, a n u n ţ a că I o l a n d a I o r d a n a î n c e t a t din v i a ţ ă la spital. P r o c u r o r u l G e o r g e D a m i a n a simţit în g u r ă un gust de cenuşă. La restaurant, şi-a spălat m î i nile î n d e l u n g , cu apă m u l t ă şi m u l t săpun. « L e g e a — şi-a zis el — îl va pedepsi pe Iorgu I o r d a n cu cîţiva ani î n c h i s o a r e , p e n t r u lovituri c a u z a t o a r e de moarte, aplicate soţiei lui. Dar aceste l o v i t u r i şi faptul că iubeşte mai m u l t caii decît o a m e n i i nu sînt p ă c a t e l e lui capitale ; sînt n u m a i efectele u n e i m e n t a l i t ă ţ i . P ă c a tul lui I o r g u Iordan este barbaria. Ca orice barbar, el subeva l u e a z ă o m u l pînă la a-1 anula. P e n t r u păcatul ăsta î n s ă — din care d e c u r g în m o d firesc toate celelalte —, el nu va fi pedepsit de nici o lege. B a r b a r i a nu este o a t i t u d i n e ilegală decît în a n u mite cazuri. » 45

ORA

13 S u z a n a a mers cîţiva k i l o m e t r i , apoi s-a aşezat pe jos, la mar ginea d r u m u l u i . Era frîntă de oboseală. T r u p u l îi a r d e a de febră. — Eu nu mai pot m e r g e , Iani ! a zis, î n t i n z î n d u - s e pe iarbă. Se aflau la j u m ă t a t e a d r u m u l u i dintre F î n t î n a şi oraş. El a lăsat-o să d o a r m ă , a ş t e p î n d să treacă vreo căruţă care s-o ia pînă la oraş. D a r pe lîngă ei au trecut n u m a i o a m e n i călări sau pe jos. Pe la cinci d u p ă - a m i a z ă a început să plouă. J o h a n n M o r i t z a ridicat fruntea spre cer. P l o a i a rece îi cădea pe obraji. El se g î n d e a : « D a c ă p l o u a ieri-seara, nu mă d u c e a m s-o întîlnesc pe S u z a n a . Ea ar fi fost a c u m acasă. Iar eu aş fi fost pe vapor, la C o n s t a n ţ a . D a r nu e c u m vrea o m u l , ci cum vrea Domnul !" Ploaia n-a contenit pînă seara. C î n d s-a î n t u n e c a t , J o h a n n M o r i t z s-a decis să î n t r e p r i n d ă ceva. — Mă duc în sat, să caut o căruţă ! a zis el. î n a i n t e de a pleca, a privit cu milă la S u z a n a , c u m stătea sub un acoperit de frunze. R o c h i a albastră şi părul îi erau ude. T r e m u r a . Dinţii îi c l ă n ţ ă n e a u de frig. — C u m vrei tu, Iani ! — N - o să-ţi fie frică s i n g u r ă ? a î n t r e b a t el. — D a c ă te-ntorci tu, n-o să-mi fie frică ! El a sărutat-o şi a plecat. C î n d a ajuns în F î n t î n a , era î n t u n e ric b e z n ă . Ţ ă r a n i i se culcaseră. A u m b l a t din casă-n casă, dar n-a găsit pe nimeni care să-1 ajute. T o ţ i î n t r e b a u cine e femeia. C î n d a u z e a u că e fata lui Iorgu I o r d a n , se scuzau, spuneau că nu au loc. Le era frică. A p r o a p e de m i e z u l nopţii, J o h a n n M o r i t z a intrat în c u r t e a p r e o t u l u i Korugă. în bibliotecă era l u m i n ă . în faţa scărilor se afla o m a ş i n ă neagră, mare ; strălucea prin î n t u n e r i c , în ploaie, ca o o g l i n d ă . Din casă se a u z e a u voci străine. « Părintele are musafiri », şi-a zis M o r i t z şi a dat să plece. « Nu se cade să-i fac s u p ă r a r e t o c m a i a c u m !" Pe acoperişul casei, p l o a i a cădea torenţial. M o r i t z a ascultat o clipă. Şi-a adus a m i n t e că S u z a n a e s i n g u r ă pe c î m p , şi a bătut cu d e g e t u l , î n c e t , în fereastră. 46

ORA

14 — Ai venit tocmai cînd aveam nevoie mai mare de tine ! a spus p r e o t u l Korugă, ajutîndu-i fiului său, T r a i a n , să s c o a t ă g e a m a n t a n e l e din a u t o m o b i l u l care se oprise lîngă c e a r d a c , cu botul m a r e şi lucios înfundat în frunzişul de viţă şi trandafiri agăţători. Ploua cu găleata. — Nu eşti singur ? s-a m i r a t preotul. Din m a ş i n ă mai coborîse un tînăr. — E G e o r g e D a m i a n , a spus T r a i a n , coleg de facultate şi foarte bun prieten. L-am întîlnit d u p ă - m a s ă în oraş : e noul p r o c u r o r al j u d e c ă t o r i e i de p a c e din districtul nostru. P r e o t u l şi-a cerut scuze că nu era î m b r ă c a t cum se cuvine cînd p r i m e ş t i oaspeţi, apoi i-a d u s pe tineri în salon. I-a lăsat singuri. P r o c u r o r u l a privit ceasul cu cuc, scoarţele o r i e n t a l e de pe pereţi şi rafturile cu cărţi, care erau peste tot. — Ştiu la ce te gîndeşti, a zfs T r a i a n rîzînd. Te întrebi c u m se face ca un r o m a n c i e r m o d e r n , care cîntă a u t o m o b i l u l , avionul, barul şi l u m i n i l e electrice, să se fi născut şi copilărit î n t r - o casă în care totul pare să nu fi mişcat d e - u n secol. N u - i aşa ? P r o c u r o r u l s-a î n r o ş i t : — î n t r - a d e v ă r , la asta mă g î n d e a m . P r e o t u l K o r u g ă a intrat în cameră. M î i n i l e lui, cu d e g e t e l e lungi şi uscate, au a p r i n s l a m p a cu g a z şi au aşezat-o cu s o l e m nitate în mijlocul mesei. T r a i a n deschisese valiza de piele şi scotea pachete f r u m o s , a m b a l a t e . Le-a p u s pe masă. Pe u r m ă a deschis o sticlă de vin şi a c h e m a t - o pe m a i c ă - s a . C î n d a a p ă r u t p r e o t e a s a , T r a i a n a u m p l u t paharele şi a scos d i n t r - o învelitoare aurie d o u ă cărţi legate în piele. — Iată ultimul meu r o m a n ! Al optelea ! Ca de obicei, v-am a d u s — ţie şi m a m e i — p r i m e l e d o u ă e x e m p l a r e care au ieşit de sub presă, şi ciocnesc cu voi acelaşi v i n d e la « C a p s a » din care am băut şi cînd au apărut celelalte şapte cărţi. Vă amintiţi ce fericit e r a m cînd am venit acasă cu p r i m u l meu r o m a n ? P r e o t u l Korugă a luat cartea fiului său în mîini cum lua cărţile sfinte în altar. P r e o t e a s a a apucat-o cu vîrfurile d e g e t e lor, apoi a a ş e z a t - o pe m a r g i n e a mesei. 47

ORA

— Eu am haine m u r d a r e de u n t u r a de la b u c ă t ă r i e , a zis ea. Nu v r e a u să p ă t e z cartea lui T r a i a n ! — Al treilea e x e m p l a r e p e n t r u tine, G e o r g e ! P r e o t u l 1-a sărutat pe T r a i a n pe frunte. P r o c u r o r u l i-a strîns mîna. M a i c ă - s a 1-a sărutat pe o b r a z , s p u n î n d u - i la u r e c h e , d a r destul de tare, ca să a u d ă toată l u m e a : — Pe celelalte nu l e - a m citit î n c ă , T r a i a n e , te rog să mă ierţi ! Mi le-a povestit taică-tu. Pe ăsta îl citesc eu, cu ochii mei. Nu v r e a u să m o r fără să citesc o carte scrisă de fiul meu ! T r a i a n era î n d u i o ş a t . A ciocnit cu fiecare. — Eu t r e b u i e să mă d u c la b u c ă t ă r i e , s-a scuzat preoteasa. — M a i stai un m i n u t , m a m ă ! a zis T r a i a n . Eu am venit cu î n c ă un scop. U n u l tot atît de i m p o r t a n t cît cartea ! T r a i a n K o r u g ă a scos din b u z u n a r un plic şi i 1-a p u s în m î n ă tatălui său. — Aici sînt d r e p t u r i l e mele de a u t o r p e n t r u p r i m a ediţie a acestui r o m a n . Cu ele d o r e s c să-mi c u m p ă r un teren de casă aici, în F î n t î n a ; d a c ă se p o a t e , c h i a r lîngă voi. V r e a u să-mi construiesc o casă în c a r e să mă m u t şi să trăiesc p î n ă la sfîrşitul vieţii mele ! P r e o t u l a luat plicul şi 1-a a ş e z a t pe m a s ă , z î m b i n d . Preoteasa şi-a şters ochii cu poala şorţului şi a zis : — Ştiu eu că asta o spui n u m a i ca să ne faci n o u ă p l ă c e r e ! Tu nu p o ţ i sta în F î n t î n a n i c i o d a t ă mai m u l t de trei zile. De fiecare d a t ă p r o m i ţ i că stai o l u n ă , şi d u p ă d o u ă - t r e i zile te urci în m a ş i n ă şi pleci. Pe u r m ă nu te m a i v ă d cu lunile... — A c u m o să-mi fac aici casă ! a zis T r a i a n . — C h i a r dacă-ţi faci casă, n-ai să stai în ea ! a spus preoteasa. Tu n-ai r ă b d a r e să stai pe loc. L i n i ş t e a te m a c i n ă , te ştiu eu ! — Nu credeţi nici u n u l ! V ă d că nu credeţi. Eu, însă, dacă o să r ă m î n în viaţă, vă invit de azi în doi ani în casa m e a din F î n tîna. A t u n c i o să mă c r e d e ţ i ! M a i m u l t nu vă spun.

15 D u p ă cină, p r e o t u l 1-a î n t r e b a t pe T r a i a n ce p r o i e c t e literare are. El a ezitat să r ă s p u n d ă . Pe u r m ă a zis : 48

ORA

— R o m a n u l meu viitor va fi o istorie reală. N u m a i tehnica va fi de r o m a n . Personajele v o r exista în realitate. V o r p u t e a fi v ă z u t e , i n t e r v i e v a t e de cititori şi salutate pe stradă. U n e o r i mă g î n d e s c să le p u n şi adresele ; eventual, şi n u m e r e l e de telefon... — Şi c a r e sînt aceste p e r s o a n e c ă r o r a vrei să le faci publici tate ? a î n t r e b a t p r o c u r o r u l z î m b i n d . — Eroii mei sînt toţi o a m e n i i de pe faţa p ă m î n t u l u i ! a spus T r a i a n . D a r , fiindcă nici H o m e r n-ar p u t e a scrie un r o m a n cu d o u ă m i l i a r d e de eroi, voi lua n u m a i un n u m ă r m i n i m de p e r s o naje. P r o b a b i l , z e c e — m a i m u l t nu e necesar. Ele v o r trăi însă aceleaşi e v e n i m e n t e care li se î n t î m p l ă t u t u r o r . — Eroii tăi v o r fi deci aleşi d u p ă c r i t e r i i ştiinţifice, ca să r e p r e z i n t e rasa o m e n e s c ă în esenţa ei ? a î n t r e b a t p r o c u r o r u l . — N u , a r ă s p u n e T r a i a n . V o r fi luaţi la î n t î m p l a r e . N u - i n e v o i e să-i aleg d u p ă criterii ştiinţifice. Ce li se-ntîmplă lor li se va întîmplă tuturor oamenilor de pe pămînt, cu neînsemnate deosebiri de d a t ă şi n u a n ţ e . Sînt e v e n i m e n t e c ă r o r a nu le va scăpa nici o fiinţă o m e n e a s c ă , şi ca să le înfăţişez nu-i n e v o i e sămi aleg eroii. Pot să-i iau la î n t î m p l a r e . O să iau, din cele d o u ă m i l i a r d e de o a m e n i , zece pe care îi c u n o s c m a i bine. O să iau o familie, în speţă — familia mea. Tata, m a m a , eu, tu, a r g a t u l din curtea tatii, u n u sau doi d i n t r e prietenii noştri şi cîţiva vecini. P r e o t u l K o r u g ă a z î m b i t şi a u m p l u t paharele cu vin. — Eu v o i n o t a tot ce li se î n t î m p l ă acestor personaje în cur sul anilor, a c o n t i n u a t T r a i a n . C r e d că v o r fi lucruri e x t r a o r d i nare. Fiecărui om de pe faţa p ă m î n t u l u i i se v o r î n t î m p l ă , în c u r s u l a n i l o r v i i t o r i , l u c r u r i e x t r a o r d i n a r e , c u m n u s-a m a i î n t î m p l a t n i c i o d a t ă de-a l u n g u l istoriei. — D a c ă sînt fapte d r a m a t i c e , sper că ele nu se v o r î n t î m p l ă decît în r o m a n u l t ă u ! a zis p r o c u r o r u l . — F a p t e l e d r a m a t i c e se vor î n t î m p l ă întîi în realitate, şi n u m a i d u p ă aceea în r o m a n u l eu, a zis T r a i a n . — A d i c ă voi trăi şi eu e v e n i m e n t e d r a m a t i c e ? a î n t r e b a t p r o curorul. Tu ştii că eu am o e x i s t e n ţ ă care nu i-ar interesa pe citi torii de r o m a n e . Eu nu sînt a v e n t u r i e r ! — C e i m a i m u l ţ i o a m e n i de pe faţa p ă m î n t u l u i nu sînt aven turieri, d r a g ă G e o r g e ! T o t u ş i , v o r fi obligaţi să trăiască aven turi d r a m a t i c e , pe care nici scriitorii de r o m a n e s e n z a ţ i o n a l e n-ar î n d r ă z n i să le i m a g i n e z e ! — Şi ce ni se v a - n t î m p l a ? a î n t r e b a t p r o c u r o r u l , ironic. 49

ORA

— Nu fi ironic, G e o r g e ! a zis T r a i a n . Eu simt că s-a p r o d u s în j u r u l nostru un e v e n i m e n t mare. Nu ştiu c î n d a început, u n d e s-a p r o d u s m a i întîi şi nici cît va dura. D a r îl simt. N e - a prins în v î l t o a r e a lui şi ne va sfîşia, s m u l g î n d u - n e carnea de pe t r u p , sfărîmîndu-ne os cu os. Simt acest e v e n i m e n t c u m simt şoarecii scufundarea v a s u l u i şi fug la mal. N o i nu p u t e m fugi nicăieri... — La ce e v e n i m e n t faci a l u z i e ? — Numeşte-1 revoluţie, d a c ă vrei ! a zis T r a i a n . O revoluţie de p r o p o r ţ i i i n i m a g i n a b i l e , c ă r e i a nu-i va scăpa nici un om. T o ţ i v o r fi victimele ei. — Şi c î n d va i z b u c n i această revoluţie ? a î n t r e b a t p r o c u r o rul, n e l u î n d în serios afirmaţiile lui T r a i a n . — R e v o l u ţ i a s-a d e c l a n ş a t deja, d r a g ă G e o r g e ! R e v o l u ţ i a a i z b u c n i t , în c i u d a s c p e t i c i s m u l u i şi a ironiei tale şi a majorităţii o a m e n i l o r ! T a t a , tu, eu, m a m a şi ceilalţi v o m l u a act încetul cu î n c e t u l de pericol şi v o m î n c e r c a să ne a s c u n d e m . U n i i au şi î n c e p u t să se a s c u n d ă , ca a n i m a l e l e sălbatice cînd simt furtuna. Eu v r e a u să vin la ţaţă} C o m u n i ş t i i spun că fasciştii sînt de vină şi cred că pericolul va fi î n d e p ă r t a t dacă reuşesc să-i d i s t r u g ă pe fascişti. N a z i ş t i i vor să se salveze, u c i g î n d u - i pe evrei. A s t e a nu sînt însă decît s i m p t o m e l e fricii pe care o trăiesc o a m e n i i în faţa p e r i c o l u l u i , care e unul şi acelaşi peste tot. N u m a i zvîrcolirile o a m e n i l o r la a p r o p i e r e a lui sînt diferite. — Şi care este marele pericol care-i a m e n i n ţ ă pe toţi o a m e nii ? a î n t r e b a t p r o c u r o r u l . — Sclavul tehnic ! a r ă s p u n s T r a i a n . II cunoşti şi tu, George. Sclavul tehnic este servitorul care ne face zilnic mii de servicii. El ne î m p i n g e a u t o m o b i l u l , ne a p r i n d e l u m i n a , ne t o a r n ă apă pe mîini cînd ne s p ă l ă m , ne face masaje, ne spune l u c r u r i care să ne a m u z e c î n d î n t o a r c e m b u t o n u l a p a r a t u l u i de r a d i o , face şosele, taie munţii... — B ă n u i a m eu că-i v o r b a de o metaforă poetică nic e o reali tate. Existenţa lui nu p o a t e fi t ă g ă d u i t ă . — N u - i t ă g ă d u i e s c existenţa, a zis p r o c u r o r u l . D a r de ce să-i spun « sclav tehnic » ? E o forţă m e c a n i c ă , şi n i m i c mai mult ! — Sclavii umani, colegii sclavilor tehnici din societatea c o n t e m p o r a n ă , e r a u c o n s i d e r a ţ i de greci şi de r o m a n i tot ca o forţă oarbă, egali cu l u c r u r i l e neînsufleţite. P u t e a u fi v î n d u ţ i , c u m p ă r a ţ i , dăruiţi sau ucişi. S i n g u r a lor v a l o a r e erau forţa m u ş 50

ORA

chilor şi capacitatea de m u n c ă . Exact acelaşi criteriu d u p ă care valorificăm noi astăzi sclavul tehnic. — D a r există totuşi m a r i diferenţe, a zis p r o c u r o r u l . Nu poţi î n l o c u i sclavul u m a n cu sclavul tehnic. — T o c m a i că-1 p o ţ i î n l o c u i ! a zis T r a i a n . Sclavul tehnic s-a d o v e d i t m a i o r d o n a t şi m a u p u ţ i n costisitor decît sclavul u m a n . î n l o c u i r e a u n u i a cu celalalt s-a făcut v e r t i g i n o s , î n c e p î n d cu galerele. A c u m navele sînt î m p i n s e pe m a r e nu de sclavii u m a n i , ci de cei tehnici. Seara, o m u l bogat — care-şi p o a t e p e r m i t e să aibă sclavi — nu mai bate din p a l m e , c u m făcea o m o l o g u l lui din A t e n a sau din R o m a , ca să vină sclavele cu l u m î n ă r i l e aprinse, ci apasă pe b u t o n u l de lîngă el, şi sclavii tehnici îi fac l u m i n ă . S c l a v u l t e h n i c face f o c u l ş i î n c ă l z e ş t e a p a r t a m e n t u l , î n c ă l z e ş t e apa la baie, d e s c h i d e ferei rele, face vînt cu e v a n t a i u l . El are avantajul — asupra c o l e g u l u : lui u m a n — că e m a i bine dresat, nu se a u d e şi nu se vede : iu apare decît atunci cînd e invitat. î ţ i d u c e scrisoarea de d r a g o s t e într-o secundă, şi c h i a r vocea ţi-o d u c e , pînă la u r e c h e a iubitei. Sclavii tehnici sînt ser vitori perfecţi. F a c agricultură, r ă z b o i , poliţie, politică, a d m i n i s t r a ţ i e . T o a t e a c t i v i t ă ţ i l e o m e n e ş t i a u fost î n v ă ţ a t e ş i s î n t p r a c t i c a t e de sclavii tehnici. Fac calcule în birouri, p i c t e a z ă , cîntă, d a n s e a z ă , z b o a r ă în v ă z d u h , c o b o a r ă sub apă. Sclavul t e h n i c este u t i l i z a t p e n t r u funcţia d e c ă l ă u şi-i e x e c u t ă p e condamnaţii la moarte, vindecă bolile în spitale, alături de medici, îl asistă pe preot la oficierea serviciului divin. T r a i a n K o r u g ă s-a î n t r e r u p t şi a d u s p a h a r u l la b u z e . Afară se a u z e a ploaia. — T e r m i n i m e d i a t aceasta d i g r e s i u n e , a zis el. Eu personal, ca să vă fac o m ă r t u r i s i r e , mă simt p e r m a n e n t în societate, chiar cînd s-ar crede că sînt singur. V ă d m i ş c î n d u - s e în jurul meu aceşti sclavi tehnici, gata în orice clipă să mă servească şi să mă ajute. Ei î m i a p r i n d ţigarea, î m i spun ce se petrece în jurul m e u , îmi luminează drumul noaptea. Viaţa mea se desfăşoară în aceeaşi c a d e n ţ ă cu a acestor prieteni invizibili. Mă aflu mai mult în c o m p a n i a lor decît în cea a o a m e n i l o r şi sînt capabil de sacri ficii pentru ei. De aceea nu pot sta mult la F î n t î n a , d u p ă c u m a r e m a r c a t m a m a : la B u c u r e ş t i mă aşteaptă sclavii mei tehnici. Noi sîntem mult mai bogaţi decît anticii, care aveau numai cîteva d u z i n i de sclavi de persoană. N o i avem sute, mii de sclavi. A c u m vreau să vă î n t r e b : cîţi sclavi tehnici credeţi că se 51

ORA

află în m o m e n t u l de faţă în plină activitate pe suprafaţa p ă m î n tului ? C î t e v a zeci de m i l i a r d e . Şi cîţi o a m e n i există pe glob ? — D o u ă m i l i a r d e , a răspuns p r o c u r o r u l . — Exact. S u p e r i o r i t a t e a n u m e r i c ă a sclavilor tehnici care p o p u l e a z ă p ă m î n t u l este deci covîrşitoare. Ţ i n î n d seamă de fap tul că ei deţin p u n c t e l e c a r d i n a l e în o r g a n i z a r e a societăţii c o n t e m p o r a n e , pericolul este evident. Ca să vorbim în termeni militari, sclavii tehnici au în mîinile lor p u n c t e l e strategice vitale ale societăţii noastre. A r m a t a , căile de c o m u n i c a ţ i e , a p r o v i z i o narea şi industria, ca să nu le n u m e s c decît pe cele capitale in existenţa socială. Sclavii tehnici sînt un proletariat — d a c ă prin acest cuvînt î n ţ e l e g e m un g r u p care se a n ă într-o societate la un m o m e n t istoric, fără a fi i n t e g r a t acelei societăţi. C o n d u c e r e a este în mîinile c o a m e n i l o r . Eu nu voi scrie un r o m a n fantastic. Deci nu voi descrie c u m aceste zeci de m i l i a r d e de sclavi tehnici se revoltă peste n o a p t e şi fac r e v o l u ţ i e , b ă g î n d u - i pe oameni m lagăre şi închisori, d e c a p i t î n d u - i pe eşafod ori executîndu-i pe s c a u n u l e l e c t r i c . A s t f e l d e r e v o l u ţ i i p o t face n u m a i s c l a v i i umani. Voi descrie fapte reale : în realitate, acest proletariat tehnic face revoluţie, d a r nu pe b a r i c a d e , c u m fac sau au făcut echivalenţii lui umani. Sclavii tehnici au o majoritate n u m e r i c ă z d r o b i t o a r e în societatea de azi. E un fapt concret. In cadrul acestei societăţi, ei a c ţ i o n e a z ă d u p ă legi proprii, care diferă de ale o a m e n i l o r . Din aceste legi de c o n d u i t ă ale sclavilor tehnici, m e n ţ i o n e z n u m a i a u t o m a t i s m u l , uniformitatea şi anonimatul. O societate în care există cîteva zeci de m i l i a r d e de sclavi teh nici şi n u m a i d o u ă m i l i a r d e de o a m e n i — chiar d a c ă oamenii g u v e r n e a z ă — va avea caracteristicile majorităţii proletare. în imperiul r o m a n , sclavii v o r b e a u , se î n c h i n a u şi trăiau d u p ă obi ceiurile lor, aduse din Grecia, din T r a c i a sau din alte ţări ocu pate. Sclavii tehnici din societatea noastră îşi p ă s t r e a z ă şi ei caracteristicile lor şi trăiesc d u p ă legile naturii lor. Influenţa acesteia e din ce în ce mai m a r e . Pentru a p u t e a u t i l i z a sclavii tehnici, oamenii sînt forţaţi să c u n o a s c ă şi să le i m i t e obiceiurile şi legile. O r i c e p a t r o n trebuie să înveţe ceva din l i m b a şi din obiceiurile angajaţilor săi, ca să le poată c o m a n d a . O c u p a n t u l , cînd este în inferioritate n u m e r i c ă , a d o p t ă a p r o a p e î n t o t d e a u n a limba şi obiceiurile p o p o r u l u i învins — din c o m o d i t a t e sau din interese practice —, cu toate că el stăpîneşte. A ş a se î n t î m p l ă şi în societatea noastră, deşi nu ne convine să recunoaştem. 52

ORA

î n v ă ţ ă m legile şi limbajul sclavilor noştri — în consecinţă, ale sclavilor tehnici — ca să-i c o n d u c e m mai bine. T o t o d a t ă , r e n u n ţ ă m pe nesimţite la calităţile şi la legile noastre o m e n e ş t i . Ne d e z u m a n i z ă m , a d o p t î n d m o d u l de viaţă al sclavilor tehnici. Pri mul simpton al d e z u m a n i z ă r i i o m u l u i este s u b e v a l u a r e a lui. O m u l se a p r e c i a z ă pe el însuşi şi pe semenii lui d u p ă criterii t e h n i c e , ca e l e m e n t î n l o c u i b i l . S o c i e t a t e a c o n t e m p o r a n ă , care c u p r i n d e un om la fiecare d o u ă sau trei d u z i n i de sclavi tehnici, trebuie să fie o r g a n i z a t ă , ca să funcţioneze, d u p ă legile tehnice. Nu m a i e o societate creată sută la sută d u p ă necesităţile naturii u m a n e , ci u n a ridicată pe necesităţile tehnicii. De aici î n c e p e drama. O a m e n i i se trezesc obligaţi să trăiască şi să se c o m p o r t e d u p ă legi străine celor u m a n e . C i n e nu respectă legile maşinii — d e v e nite legi ale societăţii — este sancţionat. O m u l , care trăieşte în m i n o r i t a t e , d e v i n e c u t i m p u l o m i n o r i t a t e p r o l e t a r ă . El este exclus din societatea căreia îi aparţine, d a r in care nu se mai p o a t e i n t e g r a , fiindcă nu îi p e r m i t e c o n d i ţ i a lui u m a n ă . De aici r e z u l t ă un sentiment de inferioritate şi d o r i n ţ a de a i m i t a maşina, de a se l e p ă d a de caracterul lui de fiinţă u m a n ă , care îl ţine d e p a r t e de centrul activităţii sociale. D e z u m a n i z a r e a conti nuă sub diferite forme : r e n u n ţ a r e a la s e n t i m e n t e , r e d u c e r e a relaţiilor sociale la ceva categoric, precis şi a u t o m a t , c u m sînt relaţiile î n t r e piesele unei maşini. R i t m u l şi limbajul sclavului tehnic este imitat în relaţiile sociale, în a d m i n i s t r a ţ i e , în arţe — p i c t u r ă , l i t e r a t u r ă , d a n s . O a m e n i i devin papagalii sclavilor teh nici, în clipa asta s î n t e m însă de-abia la î n c e p u t u l d r a m e i . De la acest punct î m i î n c e p r o m a n u l , adică viaţa tatii, a ta, G e o r g e , a m a m e i , a m e a şi a celorlalţi eroi. — A s t a î n s e a m n ă că ne transformăm în o a m e n i - m a ş i n i ? a întrebat procurorul. A v e a acelaşi ton glumeţ. — T o c m a i că nu ne p u t e m transforma ! a zis T r a i a n K o r u g ă . De aceea evenimentele sînt d r a m a t i c e . C i o c n i r e a d i n t r e cele d o u ă realităţi — tehnică şi u m a n ă — s-a p r o d u s . Sclavii tehnici vor cîştiga lupta. Se vor e m a n c i p a şi vor deveni cetăţeni tehnici ai societăţii noastre. O a m e n i i v o r ajunge proletarii unei socie tăţi o r g a n i z a t e d u p ă cerinţele şi natura majorităţii cetăţenilor ei, adică a cetăţenilor tehnici. — Şi c u m se va p r o d u c e asta în practică ? a î n t r e b a t p r o c u r o rul. 53

ORA

— Şi eu sînt curios. Dar, în acelaşi t i m p , cuprins de teamă. Aş prefera să fiu m o r t , spre a nu asista la crucificarea m e a şi a s e m e n i l o r mei. — Te referi la a n u m e e v e n i m e n t e concrete ? a î n t r e b a t iar procurorul. — T o a t e e v e n i m e n t e l e c a r e se desfăşoară pe faţa p ă m î n t u l u i în ceasul ăsta şi care se vor desfăşura în anii u r m ă t o r i nu sînt decît fazele şi s i m p t o m e l e revoluţiei sclavilor tehnici. P î n ă la u r m ă , o a m e n i i nu v o r mai p u t e a locui în societate cu n a t u r a lor omenească. V o r fi socotiţi ca egali, uniformi, şi v o r fi trataţi d u p ă aceleaşi legi care se aplică sclavilor tehnici, fără nici o concesie faţă de n a t u r a lor diferită. Se v o r face arestări a u t o m a t e , c o n d a m n ă r i a u t o m a t e , distracţii a u t o m a t e , execuţii a u t o m a t e . Individul nu va mai avea d r e p t u l la existenţă şi va fi ridi culizat ca un piston ori altă piesă de m a ş i n ă care ar vrea să d u c ă o existenţă separată. R e v o l u ţ i a se va î n t i n d e pe întregul pămînt. Nu ne vom putea ascunde nici în păduri. Nici în insule. N i c ă i e r i . Va fi sîngeroasă. N i c i 6 n a ţ i u n e nu se va p u t e a apăra. T o a t e a r m a t e l e din l u m e v o r fi alcătuite d o a r din mercenari, care se vor bate pentru consolidarea unei societăţi tehnice, u n d e o m u l nu mai are ce c ă u t a cu n a t u r a lui de om. P î n ă a c u m , a r m a t e l e l u p t a u p e n t r u cuceriri de noi teritorii şi bogăţii, p e n t r u c h e s t i u n i d e m î n d r i e n a ţ i o n a l ă , p e n t r u i n t e r e s e l e p r i v a t e ale regilor sau ale î m p ă r a ţ i l o r , de jaf ori de m ă r i r e . T o a t e astea erau scopuri omeneşti. A c u m soldaţii vor lupta pentru interesele unei societăţi în care ei nu au voie să trăiască decît la m a r g i n e , ca proletari. C r e d că este cea mai n e a g r ă e p o c ă din istoria o m e nirii. N i c i o d a t ă nu a fost o m u l mai neluat în s e a m ă şi mai dis preţuit, în societăţile b a r b a r e , un om valora mai puţin decît un cal, de exemplu. C e e a ce se mai vede şi astăzi la anumite p o p o a r e şi la a n u m i ţ i indivizi. Tu îmi povesteai t o c m a i despre un ţăran care şi-a ucis nevasta şi nu i-a părut rău, d a r a încercat să se sinucidă din d i s p e r a r e , că n-are cine-i a d ă p a caii cît e el închis. A c e a s t a este s u b e v a l u a r e a o m u l u i în societăţile primi tive, u n d e sacrificiul u m a n e curent. în societatea c o n t e m p o rană, sacrificiul u m a n a devenit un fapt î n c ă mai banal. V i a ţ a o m u l u i are valoare n u m a i ca sursă de energie. C r i t e r i i l e de apre ciere sînt p u r t e h n i c e . N e a g r a b a r b a r i e t e h n i c ă ! La ea v o m ajunge, d u p ă v i c t o r i a d e p l i n ă a sclavilor tehnici ! • — Şi cînd se va p r o d u c e r e v o l u ţ i a pe care o profetizezi tu ? a î n t r e b a t procurorul. 54

ORA

— A şi î n c e p u t ! V o m participa la desfăşurarea ei. C e i mai mulţi d i n t r e noi nu v o m supravieţui. De aceea îmi e t e a m ă că nu voi t e r m i n a n i c i o d a t ă această carte. Voi fi şi eu nimicit în revo luţie... — G î n d u r i negre ! a zis p r o c u r o r u l . — Eu sînt poet, G e o r g e ! Eu am un simţ în p l u s , cu care pre văd viitorul. P o e t u l e un profet. R e g r e t că văd viitorul în n e g r u , că trebuie să spun lucruri triste. D a r m i s i u n e a m e a de poet mă o b l i g ă să le spun cu voce tare, chiar cînd sînt neplăcute ! — Tu crezi serios în ce; spui ? — D i n nefericire, sînt convins ! — C r e d e a m că e n u m a i literatură ! — Nu e l i t e r a t u r ă , a zis T r a i a n . în fiecare noapte, aştept să mi se î n t î m p l e ceva. — C e - a r p u t e a să ţi se î n t î m p l e ? a întrebat p r o c u r o r u l . — O r i c e ! a răspuns T r a i a n . Din clipa în care o m u l a fost r e d u s la o singură d i m e n s i u n e , aceea de valoare tehnico-socială, i se p o a t e î n t î m p l a orice. P o t fi areţtat, t r i m i s la m u n c ă silnică, e x t e r m i n a t , obligat să î n d e p l i n e s c cine ştie ce fel de m u n c i pen tru un plan de cinci ani, pentru î m b u n ă t ă ţ i r e a rasei sau p e n t r u alte scopuri necesare societăţii tehnice, fără nici un menajament p e n t r u p e r s o a n a mea. Societatea tehnică l u c r e a z ă exclusiv d u p ă m e t o d e t e h n i c e , n u m a i abstracţiuni, planuri, şi are o s i n g u r ă morală : producţia. — C r e z i că e posibil să fim arestaţi ? P r o c u r o r u l nu mai era ironic. î n t r e b a s e cu t e a m a cu care ceri ghicitoarei să-ţi spună viitorul, deşi nu crezi în cărţi. — N i c i un om nu va mai rămîne liber, pe t o a t ă faţa p ă m î n t u lui ! a zis T r a i a n Korugă. — V o m m u r i deci în închisori fără să fim vinovaţi de nici o c r i m ă ? a mai î n t r e b a t p r o c u r o r u l . — Nu ! a zis T r a i a n . O m u l va fi ţinut în lanţurile societăţii tehnice un t i m p foarte lung. D a r nu va m u r i în lanţuri. Societa tea tehnică p o a t e crea confort, nu însă şi spirit. Şi fără spirit nu există geniu. O societate lipsită de o a m e n i de geniu dispare. S o c i e t a t e a tehnică, care se i n s t a u r e a z ă acum în locul celei occi dentale şi care va cuceri î n t r e g u l p ă m î n t , va pieri şi ea ! T r a i a n a scos o carte din bibliotecă, a căutat un pasaj şi a citit cu voce tare : — Ilustrul Albert Einstein afirmă că ar fi suficientă înlănţui rea a numai două generaţii succesive, în şirul de creiere de mîna55

ORA

ntîi, deosebit de dotate pentru fizică, pentru ca toate construcţiile bazate pe această ştiinţă să se năruie. Lăsînd cartea, a c o n t i n u a t , cu a p r i n d e r e : — D u p ă d e c ă d e r e a şi p r ă b u ş i r e a societăţii tehnice, va veni renaşterea valorilor u m a n e şi spirituale. A c e a s t ă m a r e l u m i n ă va veni probabil din răsărit. D i n Asia. D a r nu din R u s i a . Ruşii s-au î n c h i n a t electricităţii din o c c i d e n t şi v o r pieri o d a t ă cu el, de p ă c a t u l o c c i d e n t u l u i . O m u l oriental, el va î n v i n g e societatea tehnică şi va utiliza energia electrică n u m a i p e n t r u i l u m i n a t u l străzilor şi al l o c u i n ţ e l o r ! El nu se va p r o s t e r n a în faţa electrici tăţii, c u m fac astăzi, în barbaria şi i d o l a t r i a lor, o a m e n i i din societatea tehnică o c c i d e n t a l ă . D r u m u l vieţii u m a n e şi al sufle tului, îl va l u m i n a nu electric, ci cu l u m i n a eternă a spiritului. C ă c i cu spiritul va c o n d u c e o m u l oriental m a ş i n i l e societăţii tehnice, cu geniul a r m o n i e i m u z i c a l e , aşa c u m dirijorul c o n d u c e orchestra. D a r n o u ă nu ne va fi dat să trăim această epocă. N o i t r ă i m v r e m e a în care o m u l se î n c h i n ă soarelui electric, ca un barbar... — O să m u r i m deci în l a n ţ u r i ! a zis p r o c u r o r u l . — N o i personal o să m u r i m a p r o a p e s i g u r în lanţurile barba rilor tehnici ! R o m a n u l m e u va fi c a r t e a acestui epilog. — Ce titlu ai ? — Ora 25, a z i s T r a i a n . A c e s t a e s t e t i m p u l în c a r e o r i c e î n c e r c a r e de salvare e p r e a t î r z i e : chiar M e s i a d a c ă ar veni, ar fi prea tîrziu. E nu u l t i m a oră, ci o oră d u p ă cea d i n u r m ă oră. Este, cu p r e c i z i e , t i m p u l societăţii o c c i d e n t a l e . E o r a actuală. O r a exactă !...

16 P r e o t u l tăcea, cu t î m p l a sprijinită în palmă. — P ă r i n t e , a spus p r o c u r o r u l , d a c ă profeţiile lui T r a i a n sînt adevărate şi d a c ă o m u l e sortit să fie n i m i c i t ori luat ca sclav, biserica nu p o a t e ajuta cu n i m i c la salvarea societăţii c o n t e m p o rane ? D a c ă biserica nu-1 p o a t e m î n t u i pe om în aceste ceasuri de i m p a s , ce rol mai are biserica pe l u m e ? 1

Hermann v o n Keyserling.

ORA

P r e o t u l A l e x a n d r u K o r u g ă s-a gîndit o clipă. Apoi a zis : — Biserica nu p o a t e salva societăţile, d a r poate a d u c e mîntuire i n d i v i z i l o r din care ele sînt alcătuite. — Sfinţia-ta crezi că profeţiile lui T r a i a n s-ar p u t e a î m p l i n i ? — De obicei, cred în cuvîntul poeţilor, a r ă s p u n s preotul. Şi, d u p ă p ă r e r e a m e a , T r a i a n este un m a r e poet ! — M u l ţ u m e s c , t a t ă ! a z i s T r a i a n . Se î n r o ş i s e , m ă g u l i t de laudă. Mi se pare că a trecut cineva p r i n c e a r d a c ! C e i trei bărbaţi au ascultat cu atenţie. Nu se a u z e a deeît ploaia, c a r e cădea torenţial. — D a c ă era cineva, a u z e a m c î i n i i ! a zis preotul. N u m a i pe J o h a n n M o r i t z , a r g a t u l , nu-1 l a t r ă . D a r e l d o a r m e a c u m p e vapor ! — T o t u ş i , am a u z i t pe cineva urcînd scările ! a zis T r a i a n . Am simţurile foarte ascuţite 1 — O fi vreun sclav tehnic e v a d a t de la a u t o m o b i l u l tău ! a rîs p r o c u r o r u l . Te p o m e n e ş t i c-au d e c l a n ş a t revoluţia şi vin să ne ia p r i z o n i e r i chiar în n o a p t e a asta ! De fapt, cîţi sclavi tehnici ai tu în serviciul a u t o m o b i l u l u i tău, T r a i a n e ? — S o c o t e ş t e şi singur, a zis T r a i a n . 55 de c a i - p u t e r e , şi fie care cal-putere e egal cu şapte o a m e n i ! — Efectivul c î t o r v a c o m p a n i i ! Şi noi sîntem n u m a i t r e i ! în c a z de atac, n-avem altă ieşire decît capitularea n e c o n d i ţ i o n a t ă . — F ă r ă c o m p l i c i t a t e a unui o m , sclavii tehnici nu-i pot a t a c a pe o a m e n i ! a zis T r a i a n . Cu c o m p l i c i t a t e a unui cetăţean — care e altceva decît o m u l —, sclavii tehnici sînt î n s ă apocaliptici ! — Ce n u m e ş t i tu cetăţean ? a î n t r e b a t procurorul. N o i toţi s î n t e m cetăţeni ! — Cetăţeanul este un om care trăieşte n u m a i d i m e n s i u n e a socială a vieţii. E ca un piston de m a ş i n ă , nu face decît o singură m i ş c a r e şi o repetă la infinit. C e t ă ţ e a n u l e cea mai a p o c a l i p t i c ă fiară, a p ă r u t ă pe faţa p ă m î n t u l u i prin î n c r u c i ş a r e a o m u l u i cu sclavul tehnic. A r e c r u z i m e a a n i m a l u l u i şi indiferenţa rece a maşinii. C e l mai desăvîrşit tip de cetăţean a fost creat de ruşi : comisarul ! La fereastră s-au auzit d o u ă bătăi uşoare. — V - a m spus eu că am auzit pe cineva afară ! a zis Traian. S i m ţ u r i l e poeţilor nu mint n i c i o d a t ă ! 57

ORA

17 P r e o t u l a ieşit în c e a r d a c , lăsînd uşa deschisă. Un val de aer rece a p ă t r u n s în c a m e r ă . B ă t r î n u l s-a î n t o r s însoţit de un tînăr. N o u l venit apărea cu capul gol, n u m a i în c ă m a ş ă şi-n pantaloni. Era ud leoarcă. — A c e s t a e J o h a n n M o r i t z , a zis preotul. I-a î n t i n s lui M o r i t z un p a h a r de vin, a r ă t î n d u - i din ochi un scaun. T î n ă r u l a refuzat şi a r ă m a s în picioare, l î n g ă uşă. Nu voia să u d e covorul şi s c a u n u l , a ş e z î n d u - s e . D i n p ă r îi şiroia apa ca dintr-o streaşină. Se c u n o ş t e a că mersese m u l t prin ploaie. — Ţi s-a-ntîmplat ceva ? Vrei să-mi vorbeşti î n t r e patru ochi ? 1-a î n t r e b a t preotul. — P o t să vă spun şi aici, a zis M o r i t z . — M i - a părut rău că n-ai trecut d i m i n e a ţ ă să iei sacul ! -Nu mai plec în A m e r i c a ! a zis M o r i t z . S-a uitat la cei doi tineri de la masă. Pe u r m ă , în ochii preotu lui şi a a d ă u g a t : — Ieri mi-aţi spus c ă - m i daţi voie să d o r m în c a m e r a de lîngă bucătărie ! P r e o t u l î n ţ e l e g e a a c u m d e c e venise J o h a n n M o r i t z î n plină noapte şi bătuse Ta geam. — C a m e r a e a ta ! a zis. Te poţi m u t a cînd vrei ! — Poate să d o a r m ă altcineva în ea n o a p t e a asta ? a î n t r e b a t Moritz. — S i g u r că p o a t e ! a r ă s p u n s preotul. Era din n o u n e d u m e rit : simţea că lui M o r i t z i se î n t î m p l a s e ceva deosebit. Dacă cineva se află în nevoie şi tu îi dai adăpost e foarte frumos din p a r t e a ta ! — Se află în m a r e nevoie ! a zis M o r i t z . E S u z a n a , fata lui lui Iorgu Iordan. A fugit de-acasă, ca să n-o o m o a r e taică-su ! Şi-a a d u s a m i n t e că toţi ţăranii la care î n c e r c a s e îl refuzaseră. Se uita în ochii p r e o t u l u i . — D a c ă e frig în c a m e r ă , fă p u ţ i n foc ! a zis bătrînul. Ştii u n d e sînt lemnele... J o h a n n M o r i t z nu mişca de lîngă uşă. Nu voia să plece înainte de a-i povesti p r e o t u l u i , ca la spovedanie, totul, aşa cum 58

ORA

se-ntîmplase. C î n d a ajuns la sfîrşit şi a spus că fata se află pe c î m p , la j u m ă t a t e a d r u m u l u i spre oraş, T r a i a n K o r u g ă s-a ridi cat şi şi-a î m b r ă c a t pardesiul. Au plecat, el şi J o h a n n M o r i t z , cu automobilul. D u p ă o j u m ă t a t e de ceas, m a ş i n a a oprit în acelaşi loc, l î n g ă c e a r d a c . M o r i t z a l u a t - o pe S u z a n a în braţe. P r o c u r o r u l stătea în c e a r d a c şi privea scena. P r e o t e a s a m e r g e a în stînga lui J o h a n n M o r i t z , sprijinindu-1. î n dreapta, era preotul. T o ţ i trei p ă ş e a u rar prin ploaie. F a t a şedea în braţele lui M o r i t z ca un copil care d o a r m e . P r o c u r o r u l s-a uitat la r o c h i a albastră u d ă şi lipită -de coapse. C î n d T r a i a n a intrat în salon, p r o c u r o r u l a venit d u p ă el. — Eşti ud l e o a r c ă ! a spus G e o r g e D a m i á n . T r a i a n s-a î n r o ş i t , p r i v i n d u - ş i p a n t o f i i m u r d a r i d e n o r o i . A p o i hainele ude. Se lăsase plouat inutil. Pe c î m p nu fusese nevoie de ajutorul lui. M o r i t z o ridicase singur pe fată şi o aşe zase în maşină. T r a i a n a stat însă tot timpul lîngă el, în ploaie. C o n d u i t a î i fusese a b s u r d ă . A n a l i z î n d u - s e , T r a i a n K o r u g ă a c o n c h i s că, d a c ă ar fi din n o u în aceaşi situaţie, ar p r o c e d a la fel. « E necesitatea de a p a r t i c i p a la d u r e r e a o m u l u i de l î n g ă m i n e , chiar d a c ă ajutorul m e u n-are nici o v a l o a r e p r a c t i c ă » — şi-a zis. P r e o t u l a intrat în cameră. A v e a părul şi hainele ude. A p a i se scurgea de pe frunte pe obraji şi pe barbă. îl însoţise pe J o h a n n M o r i t z prin ploaie, c u m făcuse ş i T r a i a n K o r u g ă p e c î m p . F ă r ă să fie n e v o i e de ajutorul lor. « Şi D u m n e z e u a săvîrşit astfel de acte inutile, cînd a creat u n i v e r s u l » — s-a g î n d i t T r a i a n . « D u m n e z e u a f ă c u t a t î t e a l u c r u r i fără folos practic ! D a r t o c m a i ele sînt cele m a i frumoase de pe faţa p ă m î n t u l u i ! Viaţa o m u l u i , de e x e m p l u , e o creaţie inutilă din p u n c t de v e d e r e logic. Tot aşa de inutilă ca şederea m e a şi a tatii în ploaie, alături de J o h a n n M o r i t z . D a r febra vie ţii este splendidă. Cu toată z ă d ă r n i c i a ei, e inegalabilă în frumu seţe ! " — Să nu răceşti, T r a i a n e ! a zis preotul. — Nu cred să răcesc ! a zis Traian. C u m îi m e r g e bolnavei ? — A r e febră. M a i c ă - t a i-a făcut ceai şi o doftoriceşte. D u m n e z e u îţi va ajuta, T r a i a n e , c-ai a d u s - o cu m a ş i n a ! B i e ţ i i o a m e n i aveau nevoie de ajutorul nostru ! C e a s u l cu cuc a cîntat m i e z u l nopţii. 59

ORA

18 J o h a n n M o r i t z a bătut la uşă. Nu p u t e a aştepta p î n ă a d o u a zi. Venise să m u l ţ u m e a s c ă p r e o t u l u i şi lui T r a i a n î n a i n t e de a se culca. D i n toate n e n o r o c i r i l e care se abătuseră a s u p r a lui în ulti m e l e d o u ă z e c i şi p a t r u de ceasuri, nu-i r ă m ă s e s e decît o atitu d i n e de r e c u n o ş t i n ţ ă faţă de cei care l-au ajutat. îi părea bine că fata este la adăpost. Că nu se î n t î m p l a s e mai rău. T r a i a n K o r u g ă îl privea pe M o r i t z cu ochii mari. L-a î n t r e rupt brusc şi a spus : — T a t ă , cînd o să vin în F î n t î n a , o să găsesc g ă z d u i r e la tine ! Dă-i lui J o h a n n M o r i t z banii pe care ţi i-am î n c r e d i n ţ a t ! Să-şi facă el casă : el are m a i m a r e nevoie d e c î t m i n e de o casă în Fîn tîna ! P r e o t u l a luat plicul şi i l-a î n t i n s cu simplitate lui M o r i t z , fără cuvinte de prisos. J o h a n n M o r i t z a deschis plicul. I se părea că nu înţelesese bine. C î n d a v ă z u t î n s ă teancul de b a n c n o t e , ochii i s-au făcut m a r i , ca ai o a m e n i l o r care văd î m p l i n i n d u - s e o m i n u n e . A dat să s p u n ă ceva, d a r nici în sufletul lui nu era loc pentru cuvinte. A strins d o a r plicul î n t r e p a l m e . Şi a tăcut.

ORA

T o a t e , aşa c u m le visase el. S u z a n a d o r m e a cînd a intrat el în cameră. I-a pus banii sub p e r n ă şi s-a d u s să se culce în fîn. C î n d M o r i t z trecea ffuierînd p e sub fereastra b i b l i o t e c i i , p r e o t u l îi spunea lui T r a i a n : — Nu trebuia să-i vorbesc t o c m a i a c u m de căsătorie. în cea sul acesta, m a m a S u z a n e i e m o a r t ă , la m o r g a spitalului, şi taicăsu e în p u ş c ă r i e , cu mîinile pătate de sînge. Nu era m o m e n t u l să v o r b e s c de n u n t ă ! — Ei nu ştiu nimic despre ce s-a î n t î m p l a t ! a zis T r a i a n . îşi fac p l a n u r i de viitor şi sînt fericiţi cu d r a g o s t e a lor şi cu banii pe care i-au primit ! — Sînt fericiţi, cînd ar avea m o t i v e de jale de d o l i u !... — într-adevăr ! a zis procurorul. C î n d cunoşti adevărul întreg, fericirea lor de a c u m ţi se pare o profanare. — O r i c e b u c u r i e u m a n ă , a zis T r a i a n , dacă o a n a l i z ă m şi o r a p o r t ă m la a n s a m b l u , e un act cinic şi profanator ! C e a s u l cu cuc a sunat ora unu. C e i trei bărbaţi din b i b l i o t e c a p r e o t u l u i K o r u g ă au ascultat ceasul şi ploaia.

— M u l ţ u m e ş t e d o m n u l u i T r a i a n ! a zis p r e o t u l , într-un tîrziu. A p o i du-te şi te c u l c ă ! B a n i i dă-i S u z a n e i ! F e m e i l e îi păs t r e a z ă mai bine. — P o a t e M o r i t z v r e a să mai bea un p a h a r de vin, a c u m , cînd e p r o p r i e t a r în F î n t î n a ! a spus p r o c u r o r u l z î m b i n d . P r e o t e a s a a intrat în cameră. M o r i t z a lăsat paharul de la b u z e şi s-a uitat la ea. P r e o t e a s a a zis că fetei îi este mai bine. Pe u r m ă l-a luat pe preot d e o p a r t e şi i-a şoptit ceva la ureche. Bătrînul a încreţit fruntea, apoi s-a destins. M o r i t z îi u r m ă r e a fiecare mişcare. — Nu e nimic rău ! a zis preotul. P r e o t e a s a mi-a spus că si să fii tată. T r e b u i e să te c u n u n i î n a i n t e ! J o h a n n M o r i t z le-a strîns m î n a lui T r a i a n K o r u g ă ş i p r o c u r o rului, şi a plecat. Ploua, î n a i n t e de a coborî din c e a r d a c , şi-a p u s banii în sîn, ca să nu se ude. Plicul era cald. Şi m o a l e . Strîngîndu-1 sub braţ, l î n g ă piele, M o r i t z v e d e a în faţa lui casa, g a r d u l , fîntîna, grădina. 60

C A R T E A ÎNTÎI

19 D u p ă doi ani, Iorgu Iordan a fost eliberat din î n c h i s o a r e . El s-a î n t o r s în ţara din care venise cu 27 de ani în urmă. î n a i n t e de a pleca, a trecut încă o d a t ă prin F î n t î n a . Şeful p o s t u l u i de j a n d a r m i , m e r g î n d pe uliţa satului, a v ă z u t că feres trele de la casa cu acoperişul roşu, care aveau t o t d e a u n a obl oa nele trase, erau a c u m deschise, şi a intrat să vadă ce este. Iorgu Iordan u m b l a prin spatele casei. î m p a c h e t a . — Se c u n o a ş t e că sînteţi om bogat, d o m n u l e Iorgu ! a zis j a n d a r m u l . V - a costat m u l ţ i bani eliberarea ? U r i a ş u l a ridicat capul spre j a n d a r m : — Nu înţeleg ! a zis. V o r b e a aspru. — î n t r e b dacă aţi plătit m u l t ca să ieşiţi din î n c h i s o a r e . Aţi fost d o a r c o n d a m n a t la zece ani ! Iorgu I o r d a n a lăsat c i o c a n u l pe care-1 avea în m î n ă . A scos din b u z u n a r u l jachetei v e r z u i o hîrtie, a r u n c î n d - o sub ochii p l u t o n i e r u l u i . A c o n t i n u a t apoi să bată cu ciocanul. Şi a zis apă sat : — A s t a n u m a i ca să ştii cu cine ai de-a face ! în c î t e v a zile î m b r a c uniforma de subofiţer SS. Eu sînt cetăţean g e r m a n şi mă d u c să-mi fac d a t o r i a faţă de patrie. A c u m ştii de ce mi-au dat d r u m u l din î nc h is oa re. Nu era ce ţi-ai î n c h i p u i t ! J a n d a r m u l a citit o r d i n u l de m o b i l i z a r e a lui Iorgu Iordan. Ştia că cetăţenii g e r m a n i erau eliberaţi din închisori, cu c o n d i ţ i a 63

ORA

să se î n t o a r c ă în ţara lor şi să se î n r o l e z e în armată. A î m p ă t u r i t hîrtia şi a întins-o înapoi u r i a ş u l u i , z î m b i n d . — C i t e ş t e şi aici ! a zis I o r g u I o r d a n , scoţînd altă hîrtie. Era o scrisoare de m u l ţ u m i r e . U r i a ş u l d o n a s e a r m a t e i ger m a n e t o a t a averea lui, ca să se c u m p e r e cu ea un Panzer. A m b a sadorul M a r e l u i R e i c h G e r m a n îi trimisese la î n c h i s o a r e o scri soare de m u l ţ u m i r e . J a n d a r m u l a desfăcut-o fără s-o p o a t ă citi, fiindcă era pe nemţeşte. D a r a privit zvasticile şi v u l t u r i i din antet. Apoi s-a uitat la ştampile. — V i n d e ţ i casa, sau o mai păstraţi ? a î n t r e b a t j a n d a r m u l . — Panzer-ul c u m p ă r a t cu banii mei a şi intrat în foc ! a zis Iorgu I o r d a n , fără să r ă s p u n d ă la î n t r e b a r e . C u r î n d îl voi u r m a şi eu. Nu mai sînt tînăr, dar M a r e l e R e i c h G e r m a n are nevoie de m i n e aşea c u m sînt ! Iorgu Iordan a î m p ă t u r i t hîrtiile şi le-a pus în b u z u n a r . Pe u r m ă a luat iar ciocanul şi s-a î n t o r s spre lăzile lui de călătorie. Nu se mai uita la j a n d a r m . C î n d plutonierul i-a spus « la reve dere », Iorgu Iordan a m o r m ă i t aspru ceva, fără să ridice capul, în l i m b a lui.

20 D i n c u r t e a l u i I o r g u I o r d a n , şeful p o s t u l u i d e j a n d a r m i s-a î n d r e p t a t s p r e c i r c i u m ă . E r a m i j i o c u l l u n i i m a i . E l păşea pe uliţa satului ţanţoş, ferindu-se să nu-şi prăfuiască

muncă. P e n t r u asta p r i m e ş t e de la evreu trei mii de lei pe lună. A s t a î n s e a m n ă î n c ă o leafă. A c u m p o a t e trăi bine. Pe l î n g ă asta, i se pare că face şi o faptă bună. B ă t r î n u l G o l d e n b e r g a r ă m a s acasă şi-şi vede de negoţ, în loc să stea în lagăr. D u p ă ce a băut o ţuică, j a n d a r m u l a dat p e r d e a u a la o p a r t e şi s-a uitat prin g e a m u l de sticlă din c i r c i u m ă în c a m e r a de l o c u i t a evreului. V o i a s-o v a d ă pe R o z a , fata c î r c i u m a r u l u i , şi să-i dea bună d i m i n e a ţ a . A ş a face î n t o t d e a u n a . R o z a are c a r n e a albă şi m o a l e . C î n d o ciupeşte de braţ, j a n d a r m u l are impresia că a apucat în m î n ă catifea. P i e l e a R o z e i nu e ca a ţărăncilor. De o b i cei, ea şade la fereastră şi citeşte r o m a n e . A c u m , l î n g ă ea e un tînăr. Stau alături unul de altul şi vorbesc. — C i n e e i n d i v i d u l ? a î n t r e b a t j a n d a r m u l cu asprime. B ă t r î n u l G o l d e n b e r g a ezitat d a c ă să spună adevărul sau nu ; p e u r m ă s-a h o t ă r î t : — E M a r c u , fiul m e u ! A fost p î n â a c u m la Paris. — Prezintă-mi-1 şi m i e ! a zis j a n d a r m u l . Nu c u n o s c u s e p î n ă atunci pe n i m e n i care să fi fost la Paris. De la el p u t e a î n v ă ţ a cîte ceva... M a r c u G o l d e n b e r g e r a î n s ă u n o m u r s u z . T r e b u i s să-i scoţi vorbele din g u r ă cu cîrligul. J a n d a r m u l a fost decepţionat. C r e zuse că tinerii care au studiat la Paris sînt altfel. A s t a era m o r o c ă n o s şi î n c u i a t la fire. Şi nici n-a vrut să bea paharul de ţ u i c ă oferit d e j a n d a r m . A n t i p a t i c . T o t u ş i , ieşind din c i r c i u m ă , p l u t o nierul i-a spus lui M a r c u : — V i n o d i s e a r ă la postul de j a n d a r m i , să facem o t a b l ă ! Pe u r m ă a plecat, g î n d i n d u - s e că evreul a c h e l t u i t banii d e g r e b a cu fiu-său.

c i z m e l e . îi p l ă c e a să le v a d ă s t r ă l u c i n d ca o g l i n d a . în afară de asta, îi m a i plăceau femeile. Şi ţuica. Ţ u i c ă va primi a c u m d e l a o v r e i , f ă r ă s-o p l ă t e a s c ă . « D a c ă n u s - a r face legi noi, j a n d a r m i i ar m u r i de sete ! » - şi-a zis. D a r statul

are grija s ă facă legi. î n i a n u a r i e p r i m i s e o r d i n să-i a d u n e pe toţi evreii din sat şi să-i e x p e d i e z e în l a g ă r e l e de muncă. în Fîntîna nu era decît un singur evreu : Goldenberg,

cîrciumarul.

Plutonierul

i-a arătat

ordinul primit.

O r d i n u l e r a s e c r e t . î n t î i i - a p ă r u t r ă u c ă i-1 a r ă t a s e e v r e u lui. Pe u r m ă , şi-a dat s e a m a că făcuse bine. De a t u n c i tri mite la fiecare trei luni un certificat medical, d o v a d ă că evreul Goldenberg este bolnav şi nu poate fi luat la 64

C î n d a trecut pe l î n g ă casa lui J o h a n n M o r i t z , j a n d a r m u l s-a oprit. S u z a n a era în curte şi frămînta cu picioarele lut p e n t r u c ă r ă m i z i . î n d o i ani, J o h a n n M o r i t z îşi construise casa. M u n cise, î m p r e u n ă cu nevastă-sa, zi şi noapte. C a s a e r a frumoasă, înaltă şi cu c e a r d a c . — De ce mai faci c ă r ă m i d ă ? D o a r aţi t e r m i n a t casa j a n d a r m u l , o p r i n d u - s e l a poartă.

! a zis

ORA

Ar fi vrut să intre în curte, d a r p o a r t a era încuiată. — Z i d i m un staul p e n t r u vite, a răspuns femeia şi a continuat să frămînte lutul cu picioarele. Pulpele îi erau d e z g o l i t e şi albe. — B ă r b a t u l tău nu-i acasă ? a î n t r e b a t j a n d a r m u l . — Iani e la m o a r ă ! a r ă s p u n s ea r î z î n d . în fundul curţii, la soare, erau cei doi copii ai lui J o h a n n M o r i t z . U n u l , în leagăn. C e l ă l a l t se juca în ţărînă. Din cînd în cînd, S u z a n a arunca o privire spre ei. A p o i t u r n a a p ă peste lutul de sub picioare şi-1 frămînta mai d e p a r t e . Era î m b r ă c a t ă cu o rochie prea strimtă, şi ş o l d u r i l e i se c o n t u r a u , r o t u n d e . J a n d a r mul a î n c e r c a t din nou p o a r t a , u i t î n d că e-ncuiată. — Nu vrei să-mi d e s c h i z i ? a î n t r e b a t el. — A c o l o nu poţi sta ? — N i c i o d a t ă nu te găsesc singură. A c u m , cînd bârbatu-tău e plecat, mă ţii la poartă ! — A ş a t r e b u i e ! a zis ea. A c u m ai stat destul şi la poartă ! Vezi-ţi de d r u m u l d u m i t a l e ! — D e s c h i d e puţin ! Nu fi rea ! — Vine I a n i ! D a c ă te găseşte, îţi sparge capul cu toporul !^ — D a c ă mi-ar s p a r g e cineva capul cu toporul, ţie ţi-ar părea rău ? a î n t r e b a t j a n d a r m u l . — Alte î n t r e b ă r i m a i d e ş t e p t e n-ai de pus? a zis ea. M a i bine taci şi vezi-ţi de d r u m ! A c u m t r e b u i e să sosească Iani ! — Te m a i î n t r e b ceva şi pe u r m ă plec ! — întreabă ! Ea s-a oprit din frămîntat şi şi-a pus mîinile în şolduri. — Dac-ai şti că nu vine b ă r b a t u - t ă u , mi-ai d e s c h i d e poarta ? — P r e a vrei să ştii m u l t e ! a zis S u z a n a şi a î n c e p u t din n o u să frămînte lutul. P î n ă atunci nu se gîndise n i c i o d a t ă ce-ar face dacă Iani ar fi plecat u n d e v a d e p a r t e şi d a c ă j a n d a r m u l ar veni la ea. — A c u m eşti femeie m ă r i t a t ă , a zis el. De ce ţi-e frică ? — L a s ă - m ă - n pace, d o m n u l e şef, şi pleacă de la poarta m e a ! a zis ea, supărată. — Nu plec pînă n u - m i r ă s p u n z i ! D a c ă n-ar fi b â r b a t u - t ă u , m-ai primi la tine, sau m-ai ţine la p o a r t ă , ca a c u m ? — Nu ştiu ! a r ă s p u n s ea scurt. — R ă s p u n d e cu da sau nu ! a zis j a n d a r m u l . D a c ă nu-mi răs p u n z i , nu plec ! Şi s-a r e z e m a t cu coatele de poartă. 66

ORA

— De ce vrei să ştii ? a î n t r e b a t ea. Iani tot nu pleacă n i c i o dată de-acasă ! — D a r d a c ă ar pleca ? — î n c e a r c ă şi-ai să vezi atunci d a c ă te p r i m e s c ori nu ! a zis ea. D a r Iani nu pleacă. A c u m avem de zidit staulul. Pe u r m ă z i d i m fîntina. C u m o să plece el de-acasă, cînd avem atîta treabă ? _ O c h i i j a n d a r m u l u i au sclipit. El s-a desprins de p o a r t ă , spunînd : — Ştiam eu că eşti fată b u n ă ! J a n d a r m u l a plecat. S u z a n a 1-a auzit c u m fluiera, d e p ă r t î n d u se, şi s-a oprit din lucru. Era speriată. Şi-a s m u l s picioarele din asta de argilă şi a alergat spre copii. L-a luat pe cel m a r e în raţe. L-a strîns la piept. Avea senzaţia că săvîrşise un păcat. Că a făcut ceva grav, care nu trebuia făcut. C e v a c o n t r a lui M o r i t z şi contra c o p i i l o r ei. « D a r cu ce-am păcătuit ? » s-a î n t r e b a t ea « M - a m speriat d e g e a b a ! » A lăsat copilul din braţe. « N - a m săvîrşit nici un păcat ! » — şi-a spus. A început să frămînte p ă m î n t u l mai d e p a r t e , cu rochia suflecată.

22 A trecut o s ă p t ă m î n ă . La p o a r t a lui J o h a n n M o r i t z a bătut un soldat de la postul de j a n d a r m i . M o r i t z era la masă. S-a uitat pe fereastră şi, c î n d a v ă z u t chipiul s o l d a t u l u i , a zis : — Mă d u c să văd ce v r e a ! Şi a ieşit în curte. S-a î n t o r s cu o hîrtie în m î n ă . D u p ă ce s-a aşezat iar la m a s ă şi a î n c e p u t să m ă n î n c e , S u z a n a l-a î n t r e b a t : — Ce hîrtie ţi-a dat ? J o h a n n M o r i t z a înghiţit î m b u c ă t u r a pe care o avea în g u r ă , apoi a răspuns : — Un o r d i n de r e c h i z i ţ i e ! O să v e d e m d u p â - m a s ă ce vrea statul să ne mai ia ! P ă r e a c a l m . Ştia căjţăranii p r i m e s c o r d i n e de r e c h i z i ţ i e pentru cai, p e n t r u c ă r u ţ e şî p e n t r u vite. El nu are nici cai şi nici căruţă. A c u m îi p ă r e a bine că nu c u m p ă r a s e . I le-ar fi r e c h i z i ţ i o n a t sta tul, şi el ar fi r ă m a s tot pe jos. « P o a t e că statul vrea de la m i n e un sac de p o r u m b sau de grîu » - s-a gîndit M o r i t z . Şi griul î n c e p u s e să fie rechiziţionat. 67

ORA

D u p ă ce a m î n c a t , J o h a n n M o r i t z şi-a şters mîinile, ca să nu m u r d ă r e a s c ă hîrtia a d u s ă de j a n d a r m , pe u r m ă a deschis-o şi a î n c e p u t să citească. S u z a n a u r m ă r e a cu privirile mişcările feţei lui, care a devenit întîi roşie, pe u r m ă s-a-ngălbenit şi iarăşi a devenit roţie-vînătă. — Ce scrie a c o l o ? a î n t r e b a t S u z a n a . C o p i i tăceau şi se uitau la tatăl lor. M o r i t z s-a aşezat pe pat, cu mîinile sub cap. — Nu vrei să-mi spui şi mie ce scrie ? a î n t r e b a t iar S u z a n a , care v e d e a că s-a î n t î m p l a t ceva rău. — D e g e a b a - ţ i spun, că tot n-ai s ă - n ţ e l e g i ! a zis el. N i c i eu nu-nţeleg ! — E ceva r ă u , l a n i ? — T r e b u i e să fi greşit f u r i e r u l ! a zis M o r i t z . F u r i e r i i de la r e g i m e n t sînt t o t d e a u n a cu capu-n altă parte, cînd scriu ! Tu ce zici ? Asta-i un o r d i n de rechiziţie. II cunosc. Am mai primit noi de d o u ă ori o r d i n e de r e c h i z i ţ i e ! O d a t ă pentru grîu şi altă d a t ă c î n d ne-au luat sacii pe care-i c u m p ă r a s e m de la Porfir. A c u m o r d i n u l de r e c h i z i ţ i e nu e nici p e n t r u saci, nici pentru grîu, ci p e n t r u mine. C u m o să r e c h i z i ţ i o n e z e un om ? Tu î n ţ e legi asta ? S u z a n a citea încet. M o r i t z şi-a p i e r d u t r ă b d a r e a şi i-a luat hîrtia din m î n ă . I-a citit el. A p o i a zis : — C u m o să mă r e c h i z i ţ i o n e z e pe m i n e ? Că eu sînt un om ! Se r e c h i z i ţ i o n e a z ă caii, casele, vacile, sacii. O a m e n i i , nu ! Şi uite, aici scrie n u m e l e m e u . T r e b u i e să fi î n n e b u n i t f u r i e r i i ! — Şi ce t r e b u i e să faci a c u m ? a î n t r e b a t S u z a n a . — M î i n e d i m i n e a ţ ă , la şapte, t r e b u i e să fiu la postul de jan d a r m i , a zis el. — P o a t e c-au greşit furierii, a spus S u z a n a . A ş a c u m zici tu ! — S i g u r c-au greşit ! a r ă s p u n s M o r i t z . în capul lui încolţise î n s ă î n d o i a l a . Se g î n d e a : « D a r d a c ă n-au greşit furierii ?" S-a p r e g ă t i t d e d r u m . A ş a c u m s e p r e g ă t e a c î n d p l e c a l a armată. D a c ă ordinul e greşit, atunci p o a t e c-au să-1 ţină o lună sau d o u ă .

ORA

23 D u p ă - a m i a z ă , M o r i t z a căutat ceartă. S u z a n a nu s-a supărat, î n ţ e l e g e a că e m î n i o s din c a u z a ordinului. C ă t r e seară, M o r i t z a luat hîrtia, a învelit-o î n t r - o coală de ziar, ca să n-o- m u r d ă rească, şi a pus-o în b u z u n a r . — Mă d u c să-i arăt şi părintelui ordinul ! a zis el. Şi a ieşit pe poartă. în curtea p r e o t u l u i , nu era decît preoteasa. Preotul A l e x a n d r u K o r u g ă plecase cu treburi la o r a ş şi nu se î n a p o i a s e încă. M o r i t z fu cît pe-aci să-i povestească totul preotesei, d a r îşi luă g î n d u l . I-a sărutat mîna şi a plecat. Pe uliţă se a u z e a u cîinii lătrînd. N o a p t e a se lăsa încet. M o r i t z s-a î m p i e d i c a t de o piatră şi a tras o înjurătură. A grăbit pasul şi s-a î n t o r s acasă.

24 Seara aceea a fost z b u c i u m a t ă . D u p ă ce a intrat în aşternut, pe J o h a n n M o r i t z l-au năvălit g î n d u r i l e . S u z a n a s-a lipit de el şi 1-a c u p r i n s cu braţele de d u p ă gît. V o i a sâ-1 facă să uite n e c a z u l . D a r M o r i t z era prea tulburat. I-a dat braţele d e o p a r t e şi s-a î n t o r s cu spatele la ea. Liniştea tot nu venea. Se g î n d e a la fel de fel de lucruri. î n t r - o g o s p o d ă r i e sînt sute de treburi, care t r e buie făcute. M u n c e ş t i zi şi n o a p t e , şi tot r ă m î n atîtea neispră vite. C î n d pleci însă pe neaşteptate, fără să ştii cît vei lipsi, şi cînd le laşi toate baltă, te c u p r i n d e g r o a z a . E ca şi c u m ai m u r i : n u m a i atunci nu ştii u n d e pleci şi n u m a i atunci le laşi toate c u m sînt. U n e l e lucruri se cer să fie făcute înainte de plecare. Astea îl c h i n u i a u p e J o h a n n M o r i t z . C u m p ă r a s e c u cîteva zile î n a i n t e zece stînjeni de lemne. Le-a plătit, le-a tăiat şi le-a lăsat în p ă d u r e , aşezate în g r ă m e z i . M a i r ă m î n e a d o a r să le a d u c ă acasă. A c u m , el pleacă. Şi era lemn scump, de stejar, bun pentru construit. De-abia aştepta să-1 vadă în curte. Se gîndise şi u n d e 69

ORA

să-1 stivuiască, lîngă g a r d , căci butucii erau groşi. El pleacă şi l e m n e l e rămîn în p ă d u r e ! M o r i t z s-a î n t o r s spre S u z a n a . Ea nici m ă c a r nu ştia că el c u m p ă r a s e lemnul. C u m să ştie u n d e e ? în p ă d u r e , e greu să-1 găsească. S u z a n a d o r m e a . M o r i t z i-a pus p a l m a pe u m ă r . « T r e buie să-i spun că l e m n e l e sînt în spatele c a n t o n u l u i , la cîteva sute de metri de pîrîu. A c o l o sînt şi alte g r ă m e z i de l e m n e . Dacă nu-i explic cu de — a m ă n u n t u l , n-o să le găsească » — şi-a zis M o r i t z . S u z a n a a simţit m î n a lui pe u m ă r , şi a z î m b i t prin somn. Era l u n ă plină şi-n c a m e r ă se v e d e a ca ziua. J o h a n n M o r i t z ştia că femeia nu putea a d u c e s i n g u r ă l e m n e l e . Nu era treabă de femeie. « B ă t r î n u l A r t e m i e are să găsească l e m n e l e , d a c ă se d u c e cu ea. D a r ea t r e b u i e să ştie că le-am c u m p ă r a t . Să se d u c ă şi să le vadă. A s t a t r e b u i e să-i spun. » M o r i t z a apăsat m a i tare pe u m ă r u l ei gol. F e m e i a a z î m b i t din nou. El îi v e d e a obrazul l u m i n a t de lună. D u p ă ce-a z î m b i t , ea şi-a u m e z i t buzele. Lui M o r i t z i-a fost milă s-o deştepte. S u z a n a d o r m e a adînc, ca un p r u n c . S-a gîndit să se scoale el m î i n e m a i de d i m i n e a ţ ă şi să-i explice c u m şi u n d e sînt l e m n e l e . Pe u r m ă şi-a luat braţul de pe u m ă r u l ei şi a r ă m a s cu faţa-n sus. El a d o a r m e uşor culcat cu faţa-n sus. D a r a c u m nu poate a d o r m i . Şi-a a d u s iar a m i n t e de ordin. G î n d i n d u - s e la l e m n e , uitase de el. S-a înfuriat. J o h a n n M o r i t z făcuse a r m a t a la grăniceri. A c o l o a învăţat şi sîrbeşte. El ştia c u m e la armată. Legile nu se p o a t e să se fi schimbat şi să se r e c h i z i ţ i o n e z e a c u m şi o a m e n i !

ORA

î n c e p ploile, sînt î n a p o i ! » — şi-a zis. Şi nu s-a m a i g î n d i t la fîntînă. Dar şi-a a m i n t i t de c ă r ă m i d a p e n t r u staul. A s t a era o t r e a b ă pe care n-o p u t e a lăsa n e t e r m i n a t ă . Făcuse 800 de cără mizi. Le aşezase una peste alta, ca să se usuce, lîngă z i d u l casei. A c u m ar fi trebuit să le ardă. Dacă se usucă prea mult, se sfărîmă. T o a t ă m u n c a ar fi fost în zadar. S-a învîrtit în pat, cu n e c a z , şi a privit din n o u spre S u z a n a . P o a t e că-1 ajută cu un sfat. Ea era d e z g o l i t ă şi d o r m e a cufundată în perne. M o r i t z şi-a dat s e a m a c-ar t r e z i - o d e g e a b a . A s t a era o treabă de bărbat. S-a gîndit la o a m e n i i din sat cu care era prieten. A c u m nu-i vine-n m i n t e nici u n u l care să vrea să vină să-i a r d ă c ă r ă m i d a . F i e c a r e are g o s p o d ă r i a şi treburile lui. D a c ă era ziuă, fi î n c e r c a t la unii. D a r a c u m o a m e n i i d o r m . N u s e p o a t e d u c e să-i s c o a l e d i n somn, ca să le v o r b e a s c ă de c ă r ă m i d a lui. « D a c - o a c o p ă r cu paie şi cu r o g o z , n-o să se usuce aşa repede. M a i ţine cîteva săptămîni ! » — şi-a zis M o r i t z . « P î n ă atunci p o a t e m ă - n t o r c ! »

J o h a n n M o r i t z şi-a frecat t î m p l e l e şi s-a hotârît să nu se mai g î n d e a s c ă la nimic. T o t avea să afle a d o u a zi ce s-a-ntîmplat. P o a t e că-i n u m a i o greşeală a furierilor, şi af tunci necazul lui este degeaba. P o a t e că un furier de la c a n c e l a r i a c o m p a n i e i a vrut să facă g l u m ă cu el şi i-a t r i m i s un ordin de rechiziţie, în loc de o r d i n de m o b i l i z a r e !

M o r i t z a coborît din pat. U ş a era deschisă. El a ieşit în cear dac. Era gol. A dat să se î n t o a r c ă să-şi ia c ă m a ş a şi p a n t a l o n i i , d a r nu v o i a să-i deştepte pe femeie şi pe copii. A luat o cără m i d ă în m î n ă şi a privit-o la l u m i n a lunii. A pipăit-o : t r e b u i a arsă în d o u ă sau trei zile. Nu se m a i p u t e a aştepta. S-a î n t o r s spre fîntînă. Pe u r m ă a inspectat t o a t ă curtea. U i t a s e că e în pie lea goală. A privit la pereţii casei. La acoperiş. T o a t e se v e d e a u frumos ca ziua. De m u l t nu mai fusese o lună aşa de l i m p e d e . M o r i t z a uitat că pleacă. S-a g î n d i t c u m va construi staulul. Voia să-şi c u m p e r e cai şi d o i boi. Apoi, o vacă. Ajunsese în fun dul curţii, chiar l î n g ă claia de r o g o z . A luat un braţ şi 1-a dus l î n g ă ş i r u r i l e d e c ă r ă m i d ă . Ş t i a c ă t r e a b a a s t a a v e a s-o facă S u z a n a , a d o u a zi. Dar, fiindcă tot se afla lîngă r o g o z , a î n c e p u t să-1 care. « S u z a n e i o să-i vie m a i u ş o r să-1 aibă a p r o a p e ! » Pe u r m ă a cărat paiele. Se încălzise. A acoperit bine c ă r ă m i z i l e . L u c r a s e repede.

C î n d s-a m a i p o t o l i t p u ţ i n ş i c r e d e a c ă a r e s ă a d o a r m ă , M o r i t z şi-a a d u s a m i n t e că A n t o n B a l t ă fi d a t o r e a z ă 500 de lei. Nu ştia cît va lipsi. S u z a n e i p o a t e că or să-i trebuiască bani acasă. S-a î n t o r s iar spre ea. S u z a n a d o r m e a pe partea stîngă, cu p e r n a în braţe. « C i n e ştie ce visează ea a c u m ? » - şi-a zis el. Şi din n o u i-a fost milă s-o deştepte. A lăsat să-i spună şi despre bani tot a d o u a zi.

C î n d au cîntat cocoşii de ziuă, M o r i t z s-a uitat pe d r u m şi şi-a a d u s a m i n t e că pleacă. S-a ruşinat că e gol, în curte. A intrat în casă şi s-a oprit în mijlocul camerei. F e m e i a d o r m e a goală, î n t i n s ă p e s t e t o t p a t u l . M o r i t z s-a c u l c a t l î n g ă e a , f ă r ă s-o deştepte. Ea nu 1-a simţit cînd a v e n i t ; a întins un picior şi 1-a aşezat peste al lui. M o r i t z a a d o r m i t repede.

A p o i i-a venit în m i n t e că, dac-or să-nceapă ploile, pereţii fîntînii, rămaşi n e g h i z d u i ţ i , au să se prăbuşească. « P o a t e , pînă

D u p ă scurt t i m p , a tresărit prin somn. S-a trezit şi s-a uitat î m p r e j u r . S u z a n a d o r m e a . L u n a era la m a r g i n e a de jos a feres-

ORA trei, ca Moritz s-a

un chipiu de jandarm care aştepta pe prispă. uitat la ea si n-a mai putut închide ochii pînă la

ORA Johann ziuă.

25 A d o u a zi d i m i n e a ţ ă , J o h a n n M o r i t z a plecat către postul de jandarmi. Pe d r u m întîlnea ţărani care se î n d r e p t a u spre m o a r ă , spre cîmp sau spre p ă d u r e . M o r i t z î n t o r c e a capul, să nu-i vadă. Şi el ar fi avut de m e r s la c î m p . Şi el ar fi trebuit să m e a r g ă la moară. Şi la p ă d u r e ar fi avut de m e r s . D a r el trebuie să lase toate şi să plece. El era r e c h i z i ţ i o n a t . O c h i i lui M o r i t z au privit cu duşmănie poarta p o s t u l u i de j a n d a r m i . P r i n m i n t e i-a trecut o clipă g î n d u l să fugă. D a c ă se-ascunde-n p ă d u r e , j a n d a r m i i nu-1 mai găsesc, şi scapă de r e c h i z i ţ i e . D a r a r ă m a s neclintit lîngă poarta postului. A r e nevastă, copii, casă. Nu se p o a t e să fugă ! J o h a n n M o r i t z a intrat în c u r t e a j a n d a r m e r i e i . în b i r o u , şeful postului se rădea. M o r i t z , aşezat jos, pe iarbă, aştepta ca el să termine. V o i a să i n t r e şi să-1 î n t r e b e d a c ă nu s-a făcut v r e o gre şeală cu ordinul lui de rechiziţie. în curte m i r o s e a a lapte fiert care a dat în foc. C i n e v a a p u s m î n a pe u m ă r u l lui M o r i t z . El a î n t o r s capul. Era un soldat, altul decît cel care-i adusese ordinul. La un p a s în dreapta soldatului, stătea M a r c u G o l d e n b e r g , băiatul ovreiului din fîntîna. M o r i t z nu i-a v ă z u t de u n d e şi cînd au apărut lîngă el. I-a privit, şi pe j a n d a r m , şi pe M a r c u . E r a u a m î n d o i d u ş m ă noşi. Soldatul 1-a p r i n s pe M o r i t z de u m ă r u l cămăşii şi 1-a ridi cat în picioare, c u m ridici un sac. M o r i t z s-a supus. C r e d e a că-i o glumă de soldat. A observat î n s ă că M a r c u e cu mîinile legate la spate. ~ C o t la cot ! a p o r u n c i t soldatul. « Dacă M a r c u e legat, nu p o a t e fi v o r b a de-o g l u m ă ! » — s-a gîndit J o h a n n M o r i t z . Şi-a a p r o p i a t cotul de al evreului. îi era frică. De cîte ori vede o a m e n i legaţi, lui M o r i t z îi e frică. în spatele lor, santinela a î n c ă r c a t a r m a . M o r i t z ştia, fără să se uite, că o încarcă, fiindcă şi el fusese soldat. J a n d a r m u l a p u s baioneta la armă. J o h a n n M o r i t z a î n ţ e l e s ce se petrece şi a închis ochii. C î n d au ieşit din c u r t e a p o s t u l u i de j a n d a r m i , s-a mai uitat o d a t ă spre fereastra biroului. Şeful sprijinise o g l i n d a 72

de g e a m . C o n t i n u a să se bărbierească. Ţ ă r a n i i de pe uliţă se o p r e a u şi p r i v e a u convoiul. F e m e i l e ieşiseră la poartă. Şi ele se uitau d u p ă ei. în d r e p t u l casei lui N i c o l a e Porfir, alte femei, care v e n e a u cu apă de la fîntînă, au lăsat găleţile în mijlocul d r u m u l u i şi, cînd au trecut ei, şi-au făcut cruce. M o r i t z a î n c h i s ochii. C e v a i se rupsese în piept. F e m e i l e îşi fac t o t d e a u n a cruce cînd v ă d pe d r u m o a m e n i legaţi, duşi cu puşca de la spate ! Din u r m ă se a u z e a u paşii soldatului. In afară de z g o m o tul sacadat al bocancilor, t o t u l devenise linişte. M o r i t z m e r g e a în aceeaşi c a d e n ţ ă c u M a r c u G o l d e n b e r g . Picioarele p a r c ă n u mai e r a u ale lui. P ă ş e a u singure. Şi carnea din trup p a r c ă nu m a i era a lui. Şi g î n d u r i l e . T o a t e p a r c ă erau ale altuia. Nu m a i avea nimic al lui.

26 Şeful p o s t u l u i de j a n d a r m i a t e r m i n a t cu bărbieritul şi a ieşit î n curte, fluierind. D i m i n e a ţ a era frumoasă. U n soldat i-a t u r n a t apă pe mîini, ca să se spele. Soldatul a înţeles că şeful se d u c e la o femeie. îl v ă z u s e că s-a bărbierit cu încetineală şi de d o u ă ori. — E u n a n o u ă , d o m n u l e şef ? a î n t r e b a t soldatul. R î d e a . J a n d a r m u l a clipit cu c o a d a ochiului. D a r n-a răspuns. D u p ă ce s-a uscat cu prosopul, şi-a î m b r ă c a t t u n i c a cea n o u ă şi s-a aşezat la birou. A scos din d o s a r copia r a p o r t u l u i pe care-1 t r i m i sese d i m i n e a ţ a la l e g i u n e , o d a t ă cu cei doi arestaţi, şi a recitito : A vem onoare a vă înainta cu escortă pe indivizii Goldenberg Marcu, doctor în drept, 30 ani, şi Moritz Ion, lucrător agricol, 28 ani, care cad sub prevederile legii şi ale ordinelor dumneavoastră anterioare, referitoare la rechiziţionarea şi trimiterea în lagăre de muncă a tuturor evreilor şi a elementelor dubioase din raza pos tului nostru. Semnat: plutonier de jandarmi Nicolae Dobrescu, şeful postu din satul Fîntîna." J a n d a r m u l a p u s r a p o r t u l î n a p o i în dosar, satisfăcut. Şi-a netezit m u s t a ţ a . S-a uitat în oglinda de b u z u n a r . Pe u r m ă s-a ridicat de la birou, a luat a r m a pe u m ă r şi a pornit spre casa lui Johann Moritz. lui

ORA

S u z a n a era acum singură. De doi ani o pîndeşte să r ă m î n ă singură. Şeful postului a î n c e p u t iar să fluiere.

27 D u p ă un ceas, şeful p o s t u l u i de j a n d a r m i s-a întors. Lăsase v o r b ă că o să lipsească toată z i u a ; d a r acum era din n o u în birou. Şi era furios. Nu ştia pe ce să pună m î n a ca să se poto lească. D î n d cu ochii de dosarul de c o r e s p o n d e n ţ ă de pe masă, 1-a deschis. A citit iar copia r a p o r t u l u i trimis la l e g i u n e , cu ares taţii, şi s-a mîniat mai tare. Ar fi vrut să-1 r u p ă de ciudă. îl scri sese degeaba. S u z a n a , cu toate că era singură, n-a vrut să-1 pri mească. C î n d el a î n c e r c a t să intre cu forţa, ea a luat t o p o r u l şi 1-a a m e n i n ţ a t că-i crapă capul d a c ă intră în curtea casei ei. Nu g l u m e a . J a n d a r m u l c u n o ş t e a femeile. D a c ă intra atunci î n curte, ea i-ar fi despicat capul. De aceea, a r e n u n ţ a t şi s-a î n t o r s la post. D a r era m î n i o s . T o a t ă m a n e v r a lui cu arestarea lui J o h a n n M o r i t z , ca s-o aibă pe femeie singură, a fost în zadar. M u n c i s e la ticluirea o r d i n u l u i de rechiziţie o seară întreagă. « Am stricat cerneala şi hîrtia de p o m a n ă ! » — şi-a zis. Apoi 1-a înjurat pe Johann Moritz de mamă.

28 î n c u r t e a l e g i u n i i d e j a n d a r m i s e afla o c o l o a n ă d e a r e s t a ţ i g a t a d e m a r ş . M o r i t z s-a u i t a t l a h a i n e l e l o r f r u m o a s e şi la geamantanele pe care le aveau în mîini. Era obosit. îl usturau tălpile. G o l d e n b e r g nu scosese tot d r u m u l nici un cuvînt.

Şi el e r a î n s ă frînt de

oboseală.

A ş t e p t a u să se

aşeze undeva jos. P o a r t a r ă m ă s e s e deschisă în u r m a lor. C o l o a n a de ares taţi î n c e p u s e să iasă. Un ofiţer care a trecut pe lîngă ei în 74

fugă, cu un teanc de hîrtii în mînă, s-a uitat la obrajii palizi ai lui G o l d e n b e r g . Apoi s-a uitat la M o r i t z şi 1-a întrebat pe jan darm : — Hahami ? A s m u l s p l i c u l g a l b e n din m î n a s o l d a t u l u i , fără să mai aştepte răspunsul, şi i-a arătat lui M o r i t z coloana care ieşea pe poartă, o r d o n î n d : — încolonarea ! J o h a n n M o r i t z s-a uitat la ofiţer. Nu înţelesese. L o c o t e n e n t u l 1-a apucat de u m ă r şi 1-a învîrtit ca pe-o sfîrlează. Pe u r m ă i-a dat o lovitură de c i z m ă în spate. J o h a n n M o r i t z şi-a potrivit pasul cu ultimii p r i z o n i e r i din coloană. Şi a ieşit şi el cu ei. C î n d a î n t o r s capul, 1-a v ă z u t pe M a r c u G o l d e n b e r g păşind în u r m a lui.

29 M a r ş u l a d u r a t pînă seara. C î n d au făcut o p a u z ă , la ieşirea din o r a ş , G o l d e n b e r g s-a apropiat de J o h a n n M o r i t z . — D e z l e a g ă - m i mîinile ! a zis el şi s-a î n t o r s cu spatele. M î i n i l e lui M a r c u erau albe şi subţiri. La î n c h e i e t u r a braţelor, u n d e fusese frînghia, rămăsese o d u n g ă roşie ca sîngele. D u p ă ce M o r i t z i-a desfăcut n o d u l , M a r c u a zis : — Mulţumesc ! Nu a z î m b i t şi nu s-a uitat în ochii lui M o r i t z . S-a aşezat d o a r pe iarbă. A privit în d e p ă r t a r e , cu ochii lui reci ca de sticlă. J o h a n n M o r i t z s-a lăsat jos lîngă el. Ca să intre în vorbă, i-a î n t i n s frânghia cu care fusese legat la mîini. — M a i ai nevoie de sfoară ? Sau mi-o dai mie ? — Poţi s-o ţii ! a răspuns M a r c u . A c u m nu mai era aspru. J o h a n n M o r i t z a înfăşurat bucata de frînghie şi a pus-o cu grijă în b u z u n a r u l pantalonilor. — E bine să ai un capăt de sfoară la tine ! a zis el. N i c i nu ştii cînd îţi poate fi de folos ! M a r c u G o l d e n b e r g a zîmbit. Era prima oară cînd J o h a n n M o r i t z îl v e d e a z î m b i n d . 75

ORA

30 în seara aceleiaşi zile, c o l o a n a p r i z o n i e r i l o r evrei a ajuns pe malul pîrîului Topoliţa. Era destinaţia transportului. Albia secase : nu c u r g e a nici un s t r o p de apă. De-a l u n g u l m a l u r i l o r crescuseră sălcii şi tufişuri de arbuşti. Aici trebuia să sape evreii un canal. în fund, se v e d e a u case. Sate nu erau prin apropiere. N u m a i d o u ă grajduri p ă r ă s i t e , d e p e v r e m e a c î n d p â m î n t u l d i n jur era proprietate m î n ă s t i r e a s c ă şi aici se ţ i n e a u Hergheliile de cai. G r a j d u r i l e se aflau chiar la m a r g i n e a pădurii. în faţa lor e r a oprit un c a m i o n militar, î n c ă r c a t cu t ă n â c o a p e , sape şi un cazan de bucătărie. P r i z o n i e r i i s-au uitat la camion. A l t c e v a la care să se uite tot nu aveau. în seara aceea, p r i z o n i e r i i au d o r m i t în grajduri. M o r i t z s-a culcat pe iarbă, d i n a i n t e a grajdurilor, fiindcă era mai m o a l e , şi a a d o r m i t imediat. în t i m p u l nopţii, s-a deşteptat de cîteva ori. L u n a l u m i n a ca ziua. S-ar fi p u t u t c r e d e acasă. C î n d v e d e a î n s ă t r u p u r i l e învelite în p a l t o a n e , care d o r m e a u mai î n c o l o , îşi adu c e a a m i n t e că nu e în F î n t î n a lui. Şi î n c h i d e a ochii. A d o u a zi d i m i n e a ţ ă , evreii au fost aşezaţi pe d o u ă rînduri şi n u m ă r a ţ i . J o h a n n M o r i t z ş i M a r c u G o l d e n b e r g erau din n o u unul lîngă altul. M o r i t z i-a dat b u n ă d i m i n e a ţ a , M a r c u a răs p u n s , şi lui M o r i t z i s-a p ă r u t că el îi zîmbeşte. Un plutoniermajor a trecut prin faţa şirurilor şi le-a î m p ă r ţ i t p r i z o n i e r i l o r sape şi târnăcoape. F i e c a r e a p r i m i t cîte o unealtă. Zece o a m e n i au d a t j o s din c a m i o n c a z a n u l de bucătărie şi l-au aşezat înain tea grajdurilor, sub un stejar. Pe u r m ă majorul, care avea toţi dinţii de argint şi m u s t a ţ ă n e a g r ă , a ţ i n u t un discurs. A spus că evreii trebuie să sape canalul, p e n t r u binele şi pentru apărarea patriei. A spus că el — majorul — este D u m n e z e u l evreilor şi că, d a c ă spune el ceva, şi M o i s e din cer t r e b u i e să zică la fel. A mai spus câ-1 c h e a m ă A p o s t o l C o n s t a n t i n şi că are d o i băieţi, unul — avocat, celălalt — ofiţer. Evreii au ascultat cu atenţie. U n i i z î m b e a u . D a r la toţi le era frică. — M î n c a r e nu se dă a s t ă z i ! a t e r m i n a t majorul. î n c ă nu-i i n s talată bucătăria. î n c e p î n d de m î i n e , se dă ceai şi, de d o u ă ori pe zi, supă de fasole. în p l u s , o j u m ă t a t e de pîine ! 76

ORA

D u p ă cuvîntare, s-a p o r n i t lucrul. Fiecare o m avea d e s ă p a t zilnic o a n u m i t ă porţiune. C î n d o t e r m i n a , era liber p î n ă seara. D a c ă n-o t e r m i n a î n s e m n a că a sabotat interesele ţării : era legat în fiare şi t r i m i s la C u r t e a marţială, ca i n a m i c al patriei. A ş a a spus majorul. P r i z o n i e r i i au c r e z u t că aşa este. J o h a n n M o r i t z a ieşit în faţa rindurilor şi i-a spus m a j o r u l u i că el nu e evreu. M a j o r u l a r ă s p u n s că el nu ascultă r e c l a m a ţ i i d e c î t d u p ă c e îşi i n s t a l e a z ă cancelaria. J o h a n n M o r i t z s-a î n t o r s la locul lui, alături de M a r c u G o l d e n b e r g , şi a aşteptat. Ştia că la a r m a t ă trebuie să aştepţi. C a n c e l a r i a a fost instalată peste zece zile, î n t r - o b a r a c ă n o u ă de scînduri, cu mese, cu scaune şi cu paturi pentru furieri, c o n s t r u i t ă î n apropierea şantierului. C î n d J o h a n n M o r i t z s-a p r e z e n t a t în faţa uşii cancelariei, majorul i-a spus să vină peste o s ă p t ă m î n ă . Zicea că n-are î n c ă t i m p p e n t r u r e c l a m a ţ i i .

31 Pe cînd săpau la canal, M o r i t z , lovind cu tîrnăcopul în p ă m î n t u l p i e t r o s , 1-a î n t r e b a t p e v e c i n u l d i n d r e a p t a c u m î l c h e a m ă . Lui M o r i t z î i plăcea s ă v o r b e a s c ă c u o a m e n i i d e l î n g ă el. O a m e n i i , cînd nu-şi vorbesc, parcă se d u ş m ă n e s c . Vecinul 1-a privit pieziş. — Ţi-e ruşine să vorbeşti idiş ? a î n t r e b a t el. — Nu ştiu i d i ş , a r ă s p u n s M o r i t z . . — Ruşine ! Evreul a scuipat şi a î n t o r s capul în altă parte. M o r i t z s-a adresat vecinului din stînga. V o i a să-i explice. — V o r b e ş t e idiş ! a zis cel din stînga. — T o c m a i a s t a v r e a u să-ţi spun, a zis M o r i t z . Eu nu ştiu idiş ! Evreii s-au uitat la M o r i t z cu d u ş m ă n i e . El s-a oprit din lucru şi a î n c e r c a t să le explice. D a r n i m e n i nu-1 asculta. M o r i t z s-a g î n d i t « S î n t sfătuiţi î n t r e ei să nu v o r b e a s c ă decît idiş. T r e a b a lor ! Ei sînt evrei, şi e l i m b a lor. D a r eu de ce să vorbesc idiş ?" — P o a t e vorbeşti e b r a i c a , d a c ă ai uitat i d i ş ? a î n t r e b a t unul. 77

ORA

M o r i t z a ridicat capul, ca să r ă s p u n d ă . T o ţ i î n c e t a s e r ă lucrul şi-1 priveau. A p o i au i z b u c n i t în h o h o t e de rîs. J o h a n n M o r i t z s-a mîniat. Era vînăt de mînie. Nu s-a m a i p u t u t stăpîni. — Dacă-i vorba de limbi, atunci rîd eu de voi ! a zis el. Eu ştiu p a t r u limbi, pe care le vorbesc c u m curge apa. Tu cîte ştii ? Se întorsese către vecinul din dreapta. Acesta a răspuns scurt : — Eu ştiu idiş ! M o r i t z a izbit cu t î r n ă c o p u l în p â m î n t . S i m ţ e a că îşi bat joc de el. T o ţ i ştiau şi r o m â n e ş t e , d a r nu voiau să vorbească. D u p ă lucru, bătrînul Isaac L e n g y e l , şeful coloanei, 1-a luat pe J o h a n n M o r i t z d e o p a r t e şi i-a spus : — M ă c a r în aceste ceasuri grele pentru poporul evreiesc şi m ă c a r c î n d s î n t e m î m p r e u n ă , n u m a i noi î n t r e noi, trebuie s ă vorbim idiş ! — Eu nu sînt evreu ! a zis M o r i t z . — E o prostie să te mai a s c u n z i a c u m , d u p ă ce-ai ajuns aici ! a zis Isaac L e n g y e l . î n a i n t e de a te î n c h i d e , puteai. Şi bine făceai, d a c ă te ascundeai şi nu te p r i n d e a ! Aici nu mai are nici un rost. D a c ă o faci faţă de noi, eşti un renegat ! — î n ţ e l e g e , d o m n u l e L e n g y e l , eu nu sînt evreu ! V o c e a lui M o r i t z t r e m u r a . — S p u n e ce vrei î a zis bătrînul. P o a t e îţi place să fii renegat ! J o h a n n M o r i t z a r ă m a s s i n g u r . Nu l-au c r e z u t că nu e evreu. Ziceau că minte. Că nu e r o m â n şi că o ţine pe-a lui numai ca să scape d i n lagăr. în registrul l a g ă r u l u i , pe care 1-a făcut bătrînul L e n g y e l , el e trecut M o r i t z Iacob. — Nu există evrei cu n u m e l e de J o h a n n , a zis L e n g y e l . N u m e l e evreiesc este Iacob. A ş a te c h e a m ă pe tine ! N i c i Ion nu te c h e a m ă ; asta-i t r a d u c e r e a r o m â n e a s c ă a lui Iacob ! T o ţ i cei din l a g ă r îi spuneau Iankel. El nu s-a o p u s . I-a fost g r e u n u m a i pînă s-a î n v ă ţ a t cu noul n u m e . — Puteţi să-mi spuneţi şi Iacob, şi Iankel ! a zis el. M i e îmi pare rău că nu mă c r e d e ţ i ! 78

32 J o h a n n M o r i t z a aflat că toţi evreii fuseseră aduşi în lagăr cu o r d i n e de rechiziţie. S-a convins că statul r e c h i z i ţ i o n a acum nu numai caii, căruţele şi sacii, ci şi evreii. Dar el nu era evreu. A s t a v o i a să-i s p u n ă m a j o r u l u i . A l t c u i v a nu-i putea s p u n e . î n s ă majorul nu avea n i c i o d a t ă t i m p . A c u m a reuşit să-i v o r b e a s c ă ! M a j o r u l era furios. — De patru luni, de cînd eşti aici, îmi p r o d u c i numai indisci plină ! C î n d d e s c h i d uşa cancelariei, d a u cu ochii de tine. în fie care zi ai cîte ceva de reclamat ! N u - ţ i place m î n c a r e a ? Nu poţi lucra ? Ţ i - e d o r de nevastă ? J o h a n n M o r i t z îşi pregătise un discurs, pe care îl repeta zil nic. V o i a să-i istorisească majorului î n t r e a g a poveste. — S p u n e scurt ce vrei ! a zis majorul. — V r e a u să-mi d a ţ i d r u m u l , a zis M o r i t z . Eu nu sînt evreu ! — Nu eşti evreu ? M a j o r u l 1-a fixat ironic pe J o h a n n M o r i t z . A luat de pe m a s ă registrul cu n u m e l e arestaţilor, 1-a deschis la litera Ai şi a citit : Moritz Iacob, 28 ani, căsătorit, doi copii, domiciliu în satul Fîntîna. Numele soţiei: Suzana. Nu eşti tu ăsta ? — Eu s î n t ! a zis M o r i t z . — A t u n c i c u m nu eşti evreu ? — Eu sînt, a r e p e t a t M o r i t z . D a r nu sînt evreu ! — Dă-ţi s e a m a de gravitatea declaraţiei pe care o faci ! a zis majorul. O r i c e m i n c i u n ă î n s e a m n ă puşcărie. T u susţii a c u m c ă tot ce scrie în acte — şi astea sînt acte militare — este fals. G î n deşte-te bine la ce spui ! Ştii ce te-aşteaptă. M a i susţii că nu eşti evreu ? — Nu sînt ! a zis M o r i t z scurt. — A t u n c i ce cauţi aici ? — Nu ştiu ! — De ce n-ai spus pînă acum ? a î n t r e b a t majorul. Eu am s e m n a t pînă azi in toate actele că cei 250 de o a m e n i care l u c r e a z ă la canal sînt evrei. Tu vii acum şi spui că nu eşti evreu ! î n s e a m n ă că eu am semnat fals. î n s e a m n ă că eu trebuie să intru la p u ş c ă r i e ! 79

ORA

M a j o r u l e r a a c u m roşu de furie. - M e r i ţ i să-ţi d a u două perechi de palme, de să-ţi vîjîie ure chile o s â p t ă m î n ă ! Totuşi, eu iau act de d e c l a r a ţ i a ta. D a r ce spui tu e grav. De aceea îţi iau declaraţie scrisă. S e m n e z i cu mîna ta. C i n e te-a trimis aici intră la puşcărie, dacă-i adevărat că nu eşti evreu. Dar, dacă eşti evreu, atunci părăseşti lagărul şi intri la ocnă, la tăiat sare ! M o r i t z a r ă m a s în picioare, l î n g ă uşă. M a j o r u l a scris o decla raţie şi î-a dat-o s-o semneze. Scria în ea că J o h a n n . M o r i t z nu este evreu şi cere eliberarea. - A c u m p o ţ i să pleci, a zis majorul. M î i n e d i m i n e a ţ ă trimit hîrta penare ai semnaţ-o. Pe u r m ă aşetptăm răspunsul. M o n t z z î m b e a . C î n d a ieşit din cancelarie, p a r c ă ar fi plecat direct acasă. F u r i e r u l Şţrul a alergat însă d u p ă el şi 1-a c h e m a t înapoi. M a j o r u l voia să-i mai spună ceva. - A s c u l t ă , M o r i t z , a zis majorul. Eu am 25 de ani de servi ciu. Sînt şi t a t ă de familie. Nu v r e a u să d a u cu piciorul carierei din c a u z a declaraţiei tale. C a z u l tău nu e aşa de simplu. Tu ai un n u m e evreiesc : te c h e a m ă M o r i t z . De ce te c h e a m ă M o r i t z , d a c ă nu eşti evreu ? A s t a - i u n a . Vorbeşti idiş ? Asta-i a d o u a ! Ai mai p o m e n i t tu un r o m â n care să vorbească idiş ? V o r b e s c eu i d i ş ? - Am învăţat aici, în lagăr, a zis M o r i t z . D a c ă ştii n e m ţ e ş t e şi d a c ă auzi toată z i u a idiş, înveţi. Nu e greu ! - A s c u l t ă ! a reluat majorul. î n t î i : ai n u m e evreiesc. Al doi lea : vorbeşti idiş. Al treilea : în hîrtii scrie că eşti evreu. Pot eu să te m a i cred că eşti r o m â n ? Spune şi tu ! Nu pot ! M a j o r u l ţinea d e c l a r a ţ i a semnată de M o r i t z în m î n ă . A trîntit-o pe masă ca şi cum ar fi aruncat-o la coş. Lui J o h a n n M o r i t z i-au d a t lacrămile d e ciudă. - Pe D u m e z e u l m e u că nu sînt evreu, d o m n u l e m a j o r ! - A s t a o s-o stabilim noi mai t î r z i u ! a zis majorul. D e o c a m d a t ă eu iau act de declaraţie şi scriu ce am constatat eu. M i e î m i place să fiu om drept, aşa am fost toată viaţa ! în afară de decla raţia ta, am luat act că ai n u m e evreiesc şi că nu îi cunoşti p r o venienţa. Al treilea, am luat act de faptul că vorbeşti idiş, d a r scriu în raport că, d u p ă c u m declară martorii, ai învăţat în lagăr. C î n d ai venit, nu ş t i a i ! E drept ce spun eu ? - Este ! a zis M o r i t z . - A c u m , altceva ! Ce religie ai tu ? - O r t o d o x , d o m n u l e major ! 80

ORA

M a j o r u l s-a uitat la M o r i t z bănuitor. — Tu ştii c u m sînt b o t e z a ţ i evreii ? -Ştiu! , — Ştii, d a r susţii că nu eşti ca e i ! şi-a c o n t i n u a t ideea majo rul. — Nu sînt ! — Sigur ? — Sigur, d o m n u l e major ! — T r e c i lîngă fereastră, la l u m i n ă , şi arată că nu eşti b o t e z a t ca evreii ! a o r d o n a t majorul. J o h a n n M o r i t z s-a a p r o p i a t d e f e r e a s t r ă . Ş i - a d e s f ă c u t c u r e a u a p a n t a l o n i l o r şi i-a lăsat să cadă. A r ă m a s gol. A p o i s-a uitat la major. — De ce te ruşinezi ca o m u i e r e ? a î n t r e b a t majorul. N - a i de ce te ruşina ! Dă-te m a i la l u m i n ă şi arată ! T r e b u i e să constat cu ochii mei, ca să ştiu ce să scriu în r a p o r t ! M a j o r u l s-a ridicat de pe scaun. S-a aşezat în g e n u n c h i la p i c i o a r e l e lui M o r i t z şi i-a studiat părţile dezgolite. C o m p a r a în m i n t e a lui ce v e d e a cu ce ştia din a u z i t e şi cu ce m a i v ă z u s e . D a r nu era l ă m u r i t . G î n d i n d u - s e că în raport trebuie să scrie exact, s-a ridicat în picioare, roşu la faţă, şi a aprins o ţigare. — N u m a i neplăceri î m i faci, M o r i t z ! a zis. Tu crezi că pe m i n e m - a t r i m i s ţara aici, a c u m , în t i m p de r ă z b o i , ca să mă uit la c... tale ? Eu sînt militar, băiatule, şi asta nu-i treaba m e a ! D a r o fac, pentru că v r e a u să fiu drept. P o a t e că-ntr-adevăr nu eşti evreu, şi-atunci nu e drept să te ţin aici ! M a j o r u l a deschis uşa c a m e r e i vecine şi 1-a strigat pe Ştrul, furierul. — Cercetează-1 pe M o r i t z , a poruncit el. R a p o r t e a z ă - m i dacă e tăiat î m p r e j u r d u p ă legea evreiască ! Ştrul s-a pus în g e n u n c h i la picioarele lui M o r i t z . El era func ţ i o n a r de bancă. Făcea fiecare l u c r u cu p r e c i z i e şi cu atenţie. A ş a ca la cifre. A p u s m î n a şi a privit bine. A p o i a luat p o z i ţ i a de drepţi şi a r a p o r t a t : — D a c ă e tăiat î m p r e j u r , e n u m a i s u p e r f i c i a l ! — C e - n s e a m n ă superficial ? a strigat majorul. M i e să-mi răs p u n z i clar : este sau nu este ? — P r e c i s nu se p o a t e spune ! a zis Ştrul. Există o t ă i e t u r ă parţială, d a r nu se poate afirma ca ea este făcută de rabin sau este din alte c a u z e . — D u p ă c u m vezi singur — a zis majorul —, c a z u l tău este 81

ORA

f o a r t e c o m p l i c a t , M o r i t z ! D a r e u t r i m i t h î r t i i l e . A c u m ieşi afară ! T u , Ştrul, r ă m î i să mă ajuţi la scris ! M o r i t z a ieşit din cancelarie, legîndu-şi î n g î n d u r a t pantalonii.

33 D u p ă arestarea lui J o h a n n M o r i t z , părintele A l e x a n d r u K o r u g ă s-a d u s la postul de j a n d a r m i . Era pe la ceasurile n o u ă d i m i n e a ţ a . P l u t o n i e r u l t o c m a i se întorsese furios din sat. — Eu am primit o r d i n de r e c h i z i ţ i e şi l-am executat ! a zis j a n d a r m u l . Alte l ă m u r i r i nu vă pot da. N i c i eu nu ştiu mai mult. î n t r e b a ţ i la legiunea de j a n d a r m i ! — M o r i t z este a c u m la legiune ? a î n t r e b a t preotul. — N i c i asta nu ştiu. C h i a r d a c ă aş şti, nu v-aş spune. Sînt secrete militare. O a m e n i i sînt r e c h i z i ţ i o n a ţ i pentru m u n c a la fortificaţii, şi nu se d i v u l g ă locul u n d e sînt duşi. P r e o t u l s-a r i d i c a t , m u l ţ u m i n d p e n t r u l ă m u r i r i . D u p ă a m i a z ă , s-a dus la o r a ş , la legiunea de j a n d a r m i . M o r i t z nu era acolo. N i m e n i nu auzise de el. — E evreu ? a î n t r e b a t un ofiţer tînăr. — Este creştin o r t o d o x d i n p a r o h i a m e a ! a răspuns preotul. — N - a fost trimis la noi, a zis ofiţerul. M a i încercaţi o dată la postul de j a n d a r m i . Să vă dea n u m ă r u l cu care a fost expediat ! Ieri şi astăzi, noi n-am făcut şi n-am primit decît transporturi de evrei. D a c ă spuneţi că o m u l de care vă interesaţi nu e evreu, atunci nu-i printre ei... — Nu este evreu ! a repetat preotul, plecînd. A d o u a zi a venit din n o u la l e g i u n e , cu n u m ă r u l raportului. Ofiţerul din ajun a căutat î n t r - u n registru şi a zis : — Cu p ă r e r e de râu, nu vă p u t e m da nici o indicaţie. E un d o s a r secret. C e r e ţ i a u t o r i z a ţ i e de M i n i s t e r u l de R ă z b o i ! — V r e a u să ştiu n u m a i d a c ă M o r i t z este arestat şi unde se află, a zis preotul. A s t a nu p o a t e fi un secret ! — Este arestat, a răspuns ofiţerul. D a r nu vă p u t e m spune u n d e se află. Nu ştim nici noi. A fost vărsat M a r e l u i Stat M a j o r , iar Statul M a j o r nu ne a n u n ţ ă unde-i d u c e pe o a m e n i i pe care-i p r i m e ş t e de aici şi ce face cu ei ! 82

ORA

V o c e a ofiţerului devenise aspră. Găsind n u m e l e lui J o h a n n M o r i t z în registru, 1-a privit pe preot cu dispreţ. Preotul A l e x a n d r u K o r u g ă a ieşit. în u r m a lui, tînărul ofiţer a spus tare : — E popă, dar minte ca un birjar ! Ieri a declarat că individul este creştin o r t o d o x , şi azi îl găsesc scris în registrele cu evrei... D a c ă m a i vine p o p a pe-aici, să-1 daţi afară !

34 P r e o t u l i-a scris lui T r a i a n d e s p r e a r e s t a r e a lui J o h a n n M o r i t z . L-a r u g a t să se d u c ă la M i n i s t e r u l de R ă z b o i şi la M a r e l e Stat M a j o r şi să încerce să o b ţ i n ă eliberarea lui. T r a i a n i-a răspuns că a intervenit peste tot, şi i s-a p r o m i s că J o h a n n M o r i t z va fi eliberat. De la p r i m i r e a scrisorii au trecut d o u ă , pe u r m ă trei, p e u r m ă patru săptâmîni. A u trecut d o u ă luni. V a r a era pe sfîrşite. A venit şi toamna. J o h a n n M o r i t z tot nu s-a î n t o r s acasă. Preotul A l e x a n d r u Korugă s-a dus la prefectul j u d e ţ u l u i . în d r u m s p i e oraş, s-a întîlnit cu bătrînul G o l d e n b e r g . Evreul era pe jos. Slăbise. P r e o t u l l-a chemat lîngă el, în trăsură. — Din z i u a arestării, n-am mai aflat nimic despre M a r c u ! a zis negustorul şi a oftat. Am cheltuit atîţia bani, ţinîndu-1 prin şcoli şi prin universităţi, 1 j. Bucureşti şi la Paris... A c u m , cînd şi-a luat d o c t o r a t u l şi s-a î n t o r s acasă, l-au arestat ! L-au trimis să sape tranşee... Pentru asta a venit el d o c t o r de la Paris, să sape tranşee ? P r e o t u l K o r u g ă a scos o pîine proaspătă din geantă. A rupt-o în d o u ă . J u m ă t a t e i-a întins-o lui Goldenberg. A p o i au început să m ă n î n c e a m î n d o i în tăcere. U r c a u o pantă. C a l u l m e r g e a la pas. C î n d au ajuns în vîrful colinei, evreul a vorbit iar : — Ştiţi că m i - a u luat casa, a zis. R e c h i z i ţ i o n a t ă ! în cîteva zile trebuie să mă m u t ! Altfel mă dă afară cu j a n d a r m i i . C a s a pe care am făcut-o eu, cu s u d o a r e a frunţii mele... î n t î i mi l-au rechiziţionat pe M a r c u . A c u m , casa ! Cu ce-am greşit eu, părinte ? Evreul a tăt.ut. C a l u l se oprise. 83

ORA

— Să ştiţi că am să-mi fac un s f î r ş i t ! a mai zis evreul. Am să mă s p î n z u r ! C a l u l a pornit mai d e p a r t e . La m a r g i n e a oraşului, G o l d e n berg s-a dat jos. P r e o t u l 1-a privit dispărînd pe străzile înguste ale cartierului evreiesc.

35 D u p ă ce s-a despărţit de G o l d e n b e r g , preotul K o r u g ă s-a d u s la prefectură. Lăsase calul să m e a r g ă la pas, ca să nu-1 o b o sească. Privea casele cu etaje u n u l peste altul, g r ă m e z i de case suprapuse, care se c ă ţ ă r a u tot m a i sus... In faţa prefecturii, calul s-a oprit singur. Preotul venea m ă c a r o d a t ă pe s ă p t ă m î n ă , ca să î n t r e b e de soarta lui J o h a n n M o r i t z . C a l u l învăţase u n d e se d u c e p r e o t u l , cînd vine la oraş... Prefectul nu era a p r o a p e n i c i o d a t ă la birou. Şi, cînd era la b i r o u , e r a o c u p a t . P r e o t u l K o r u g ă n u r e u ş i s e î n c ă să-i v o r bească. Secretarii şi p o r t a r i i îl c u n o ş t e a u şi-i z î m b e a u cu c o m pătimire. A z i , secretarul i-a z î m b i t altfel. — D o m n u l prefect vă p r i m e ş t e ! a zis el. î n t r - o j u m ă t a t e de ceas, vă vine rîndul. A trecut un ceas. P r e o t u l A l e x a n d r u K o r u g ă se află în faţa prefectului. — Un tînar din p a r o h i a m e a fost arestat a c u m şase luni, a zis preotul. Aş vrea să ştiu u n d e se află şi de ce a fost arestat. A u d că e î n t r - u n lagăr de evrei. D a r el este r o m â n şi creştin. Eu l-am botezat. Aş vrea să intervin p e n t r u eliberarea lui. — Eu refuz din principiu toate intervenţiile, a zis prefectul. — O m u l despre care vorbesc nu este vinovat cu n i m i c ! a spus preotul. — E î n t r - u n l a g ă r evreiesc î n s ă ! S i n g u r aţi d e c l a r a t - o ! — D a r nu este evreu ! — E acelaşi lucru ! a spus prefectul. De v r e m e ce este în lagă rul de evrei, cade sub prevederile legilor şi ale d i s p o z i ţ i u n i l o r speciale, de care nu mă o c u p eu. A c e a s t a este o chestiune. A d o u a chestiune, pe care o c o n s i d e r p r i n c i p a l ă şi pentru care te84

ORA

am primit în audienţă, este că-ţi p u n în vedere că mie n u - m i place ca preoţii din judeţul m e u , în loc să-şi v a d ă de biserici, să u m b l e pe la autorităţi, cu fel de fel de intervenţii. Este stare de r ă z b o i şi fiecare t r e b u i e să stea la postul lui. A s t a e o a v e r t i z a r e pe care ţi-o fac oficial. N - a ş v r e a să fiu pus în situaţia de a lua măsuri de sancţionare contra dumitale. — O r i c e activitate d e p u s ă pentru binele O m u l u i si pentru d r e p t a t e este o activitate p e n t r u Biserică şi p e n t r u D u m n e z e u ! a zis preotul. Intervenind p e n t r u J o h a n n M o r i t z , eu intervin pentru B i s e r i c ă şi p e n t r u D u m n e z e u . A c e a s t a este m i s i u n e a m e a de preot. Cu J o h a n n M o r i t z s-a săvîrşit o m a r e n e d r e p t a t e ! — N e d r e p t a t e a nu există decît în fantezia d u m i t a l e ! Prefec tul v o r b e a a c u m cu asprime. N o i s î n t e m în r ă z b o i ! L u p t ă m p e n t r u patrie şi pentru Biserică, î m p o t r i v a lui Anticrist ! D u m neata susţii că este o n e d r e p t a t e dacă un i n d i v i d o a r e c a r e a fost trimis să m u n c e a s c ă la fortificaţii, pentru c a u z a n o a s t r ă sfîntă ? — A c e s t individ este un Om ! a zis preotul. Acest Om a fost arestat şi t r i m i s la m u n c ă silnică fără a fi v i n o v a t cu n i m i c şi fără a fi fost c o n d a m n a t de vreun j u d e c ă t o r ! — F l e a c u r i , părinte ! D a c - a m sta să ne o c u p ă m de fiecare individ, ar veni bolşevicii peste noi şi ne-ar s p î n z u r a pe toţi, în frunte cu d u m n e a t a . N o i ştim că l u p t ă m p e n t r u C r u c e ! — C i n e nesocoteşte O m u l nu p o a t e p r e t i n d e că l u p t ă p e n t r u C r u c e ! a zis preotul. Nu se p o a t e să fii în acelaşi t i m p a p ă r ă t o rul C r u c i i ş i d u ş m a n u l e i ! • — D u m n e a t a ai vrea să-i d ă m d r u m u l lui M o r i t z al d u m i t a l e şi să-i l ă s ă m pe bolşevici să vină peste noi, ca să ne a r d ă biseri cile, să ne batjocorească femeile şi să ne lege în lanţuri ? A ş a înţelegi d u m n e a t a să lupţi p e n t r u Biserică ? — N i c i cele m a i înalte idealuri n a ţ i o n a l e , sociale orj religioase n u p o t s c u z a n e d r e p t a t e a f ă c u t ă u n u i s i n g u r o m { Accusatio ordinatur ad bonum commune quod intenditur per cognitionem criminis : nullus autem debet nocere allicui injuste, ut bonum commune promoveat.1 T r i m i t e r e a oamenilot în sclavie în n u m e l e lui H r i s t o s este o c r i m ă î m p o t r i v a lui H r i s t o s ! — Eşti sigur că individul nu este evreu ? a întrebat prefectul. — A b s o l u t sigur ! ' Acuzaţia se întemeiază pe interesul comun, fiindcă este sporită prin cunoaş t e r e a v i n e i : însă n i m e n i nu t r e b u i e să d ă u n e z e cu n e d r e p t a t e c u i v a , s p r e a împinge înainte interesul comun, (lat.) (sf. T o m a d'Aquino).

ORA

— în cazul ăsta e o mişelie ce s-a făcut cu el ! V i n o v a t u l tre buie pedepsit. C i n e a dat ordinul de rechiziţie ? — Nu ştiu, a răspuns preotul. De şase luni întreb la toate a u t o r i t ă ţ i l e : la p o l i ţ i e , la j a n d a r m e r i e , la a r m a t ă , peste tot. N i m e n i nu-mi r ă s p u n d e . Mi se spune peste tot că e secret. — A ş a este, a zis prefectul. A c e s t e operaţiuni sînt secrete. N i c i eu nu-ţi pot spune nimic. T r e b u i e să te duci întîi la M a r e l e Stat Major. D u p ă ce capeţi a u t o r i z a ţ i e , te întorci cu ea aici, cău tăm în d o s a r e şi v e d e m cine a s e m n a t ordinul. D a c ă e un a b u z , atunci fii sigur că autorul va fi pedepsit în m o d e x e m p l a r ! P î n ă cînd nu aduci însă o a u t o r i z a ţ i e scrisă că poţi să te interesezi de c a z , noi nu-ţi p u t e m da nici o l ă m u r i r e . Prefectul a făcut un gest că a u d i e n ţ a s-a terminat. Preotul Korugă nu s-a clintit de pe scaun. — Este posibil, d o m n u l e prefect, ca o m u l să fi ajuns în starea asta de uscăciune şi de s u r z e n i e , încît — la fel ca m a ş i n i l e — să nu mai a u d ă glasul s e m e n u l u i lui cînd îi vorbeşte ? a zis preotul. Eu nu pot crede, totuşi, că d u m n e a v o a s t r ă nu înţelegeţi rugă m i n t e a mea. Sînteţi d o a r o m . O m u l este făcut cu simţire. Cu s u f l e t . O m u l n u e s t e m a ş i n ă . S ă fie a d e v ă r a t c ă n u s i m ţ i ţ i nedreptatea făcută lui J o h a n n M o r i t z ? — A s c u l t ă , părinte ! a zis prefectul. Ca să fiu sincer, î m i pare rău că nu te pot servi. C r e d că ai dreptate. î ţ i spun asta fiindcă şi eu sînt băiat de preot. Dar, din principiu, nu mă o c u p de dosarele evreilor, ale f r a n c m a s o n i l o r şi ale legionarilor. A s t e a sînt chestiuni periculoase. î ţ i e x p l o d e a z ă "în m î n ă , cînd le atingi. Eu sînt ofiţer şi nu vreau să-mi stric cariera. Nu mă ocup de aceste chestiuni, nici în bine, nici în r ă u ! P r e o t u l A l e x a n d r u K o r u g ă s-a ridicat. La plecare, prefectul i-a strîns m î n a şi i-a spus : — R e g r e t că nu pot face n i m i c pentru omul d u m i t a l e — c u m îl c h e a m ă ? mi se pare că M o r i t z !... D a r te aştept cu alte ches tiuni, şi te servesc !

ORA

36 La m a r g i n e a oraşului, era o biserică. C î n d a ajuns în faţa ei, preotul a oprit trăsura. I-au venit în m i n t e j a n d a r m u l din F î n tîna, prefectul, ofiţerul tînăr de la l e g i u n e , poliţiştii şi toţi func ţionarii care l-au lăsat să aşepte la uşi şi care îl ţin pe J o h a n n M o r i t z închis. Şi-a scos pălăria şi a recitat în gînd această rugă ciune a lui W. H. A u d e n : Şi acum să ne rugăm pentru cei ce deţin vreo mică si nenorocită parte din putere, să ne rugăm pentru toţi cei prin care tre buie să suferim tirania impersonală a statului, pentru toţi cei ce anchetează si contraanchetează, pentru toţi cei ce eli berează autorizaţiile si decretează interdicţiile, să ne rugăm pentru ca ei să nu mai considere litera si cifra ca mai adevărate si mai vii decît carnea si sîngele... Şi fă, Doamne, ca noi, simpli cetăţeni ai acestui pămînt, să nu ajungem să confundăm omul cu funcţia pe care o ocupă ! Fă să avem mereu în minte că tocmai din nerăbdarea sau din lenea noastră, din abuzurile noastre sau din teama nostră de libertate, din propriile noastre nedreptăţi, s-a născut acest stat pe care trebuie să-l suportăm, pentru iertarea păcatelor si mîntuirea sufletelor noastre ! Preotul şi-a acoperit pletele albe cu pălăria şi a pornit m a i d e p a r t e , spre Fîntîna. La răscruce, 1-a întîlnit iar pe G o l d e n berg. Se î n t o r c e a şi el de la oraş. C î n d a ajuns în dreptul evreu lui, calul s-a oprit : îl recunoscuse pe n e g u s t o r şi ştia că p r e o t u l 1-a luat în trăsură.

37 Şeful p o s t u l u i de j a n d a r m i din F î n t î n a a p r i m i t o r d i n să î n a i n t e z e un inventar cu toate averile i m o b i l e ale evreilor din sat. El a făcut o listă în care a scris tot ce posedă bătrînul Gol86

ORA

denberg. Dar n-a trimis-o. Ştia că J o h a n n M o r i t z este şi el închis în l a g ă r u l de evrei. C î n d îl trimisese la legiune cu ordin de r e c h i z i ţ i e , nu scrisese în el că M o r i t z este evreu. N i c i nu p u t e a scrie : ar fi săvîrşit un fals, fiindcă M o r i t z era r o m â n . Dis p o z i ţ i i l e de r e c h i z i ţ i o n a r e a mîinii de l u c r u prevăd categoria e v r e i l o r şi a e l e m e n t e l o r i n d e z i r a b i l e . El îl r e c h i z i ţ i o n a s e pe M o r i t z ca e l e m e n t i n d e z i r a b i l . A s t a era legal. O r i c i n e poate fi socotit de j a n d a r m ca fiind indezirabil. D i s p o z i ţ i i l e în această privinţă nu sînt p r e c i z a t e . La l e g i u n e a de j a n d a r m i , însă, l-au trecut pe M o r i t z la evrei. Asta era vina legiunii. Sau, mai d e g r a b ă , era vina lui J o h a n n M o r i t z , fiindcă are n u m e evreiesc. Ş e f u l u i d e p o s t î i p ă r e a r ă u c ă s-a î n t î m p l a t a ş a . C r e d e a c ă M o r i t z va fi ţinut la l u c r u cîteva săptămîni. Au trecut însă şase luni. A c u m a venit o r d i n de r e c h i z i ţ i o n a r e a caselor evreieşti. D u p ă d r e p t a t e , casa lui M o r i t z n u trebuie r e c h i z i ţ i o n a t ă . î n tabelele de la l e g i u n e stă însă scris că în F î n t î n a sînt d o i evrei : G o l d e n b e r g şi M o r i t z . J a n d a r m u l şi-a frămîntat capul c u m să p r o c e d e z e . D a c ă a n u n ţ ă la l e g i u n e că M o r i t z nu e evreu şi că de aceea nu i-a p u s casa pe lista de r e c h i z i ţ i e , vine anchetă, ca şă se stabilească de ce a fost t r i m i s în lagăr. El o să spună că J o h a n n M o r i t z este i n d e z i r a b i l . D a r şeful de post nu v r e a să aibă anchetă. E mai bine fără cercetări. S u z a n a ar putea declara c o n t r a lui. T r e b u i e găsită o altă cale. J a n d a r m u l 1-a întrebat pe G o l d e n b e r g ce să facă. — Dacă S u z a n a divorţează de M o r i t z , ea are dreptul să r ă m î n ă în casă. D e s p r e ea nu e scris nicăieri că ar fi evreică. La oraş aşa au făcut toţi evreii care sînt căsătoriţi cu creştine ! a zis Goldenberg. J a n d a r m u l s-a g î n d i t că S u z a n a nu va accepta să divorţeze. Ea ştia că M o r i t z nu e evreu şi avea să p o r n e a s c ă scandalul. P o a t e îşi l u a şi avocat. în c a z u l ăsta, el o să fie pus sub anchetă. — D i v o r ţ u l se face uşor, a mai zis G o l d e n b e r g . E destul o declaraţie scrisă a femeii că v r e a să se d e s p a r t ă din m o t i v e de o r d i n rasial. D i v o r ţ u l se a c o r d ă a u t o m a t la p r e z e n t a r e a petiţiei. Nu se face nici un fel de a u d i e r e , totul se r e z o l v ă pe cale admi nistrativă. A ş a sînt noile legi.

ORA

38 J a n d a r m u l a scris o cerere de divorţ, ca d i n partea S u z a n e i , şi s-a d u s la ea, ca s-o iscălească. — B ă r b a t u l t ă u este în lagărul de evrei, i-a zis el. A c u m a venit o r d i n să vă iau casa. în acte scrie că el e evreu. Eu ştiu c,ă nu e. N u m e l e lui e de vină. D r a c u l 1-a pus să-1 c h e m e M o r i t z ? S u z a n a asculta cu bărbia r e z e m a t ă de poartă. Se uita fix la j a n d a r m . Din ochii deschişi au î n c e p u t să-i c u r g ă lacrămi. — M i - a i luat b ă r b a t u l ! a zis ea. A c u m vrei să-mi iei şi casa ? Te o m o r cu m î n a m e a , cît eşti de j a n d a r m ! D a r casa n-ai să m i - o iei ! S u z a n a a luat un b o l o v a n şi 1-a aruncat peste poartă, cu furie. J a n d a r m u l şi-a ferit capul. — Eu nu v r e a u să-ţi i a u casa ! Ţ i - a m a d u s hîrtia asta s-o s e m nezi, ca să p o ţ i r ă m î n e a cu casa ! I-a î n t i n s S u z a n e i cererea de divorţ. Pe u r m ă i-a î n t i n s stiloul. Ea le-a luat. D a r nu p u t e a citi. A v e a î n c ă ochii plini de l a c r ă m i . — Ce scrie aici ? a î n t r e b a t ea. — E o cerere de divorţ, a spus j a n d a r m u l . D a r nu-i decît de formă, ca să nu te dea afară din casă ! — Vrei să mă d i v o r ţ e z i ? a strigat ea. Era ca o leoaică. Ar fi vrut să-1 sfîşie. El a prins-o de m î n ă , p o ş t e poartă, şi a încercat să o potolească : — E n u m a i de formă ! Nu este divorţ adevărat ! D a c ă nu s e m n e z i , peste cîteva zile o să t r e b u i a s c ă să te scot afară din casă. U n d e vrei să te d u c i cu copiii, a c u m , în p r a g u l iernii ? S u z a n a nici nu v o i a să a u d ă de divorţ. — Iani este bărbatul m e u ! a zis ea. M a i bine mă o m o r , d e c î t să mă despart! J a n d a r m u l a r ă m a s la p o a r t ă mai mult de un ceas. S u z a n a , o b o s i t ă de plîns, s-a d u s în casă şi iar s-a î n t o r s la poartă. A a r u n c a t cu pietre în j a n d a r m . A venit cu t o p o r u l în m î n ă şi s-a răstit la el. La u r m ă , şi-a zis că tot e mai bine să s e m n e z e o hîrtie, decît să fie d a t ă afară din casă. M o r i t z , cînd o veni, are să î n ţ e l e a g ă şi are s-o ierte că a semnat. A r e să v a d ă că ea i-a r ă m a s credinciosă, că a m u n c i t , p ă z i n d casa şi îngrijindu-i copiii. Că a 89

ORA

r ă m u s femeie n u m a i pentru el. T o a t e astea are să le v a d ă M o r i t z cînd o veni. Şi a semnat. P l u t o n i e r u l a p u s cererea de divorţ a Suzanei în b u z u n a r u l de la piept al tunicii şi a plecat. A c u m era sigur că n-o să se mai facă anchetă. D a c ă venea căpitanul să cerceteze, s-ar fi putut să-1 pedepsească cu d o u ă sau trei zile de arest. Primejdia tre cuse ! Şi-a z î m b i t singur, şi a î n c e p u t să fluiere.

39 P r i z o n i e r i i din lagărul lui M o r i t z ar fi p u t u t evada pînă la ultimul : nu-i p ă z e a u decît cinci soldaţi. D a r ei ştiau că ar fi fost aduşi înapoi, şi nu încerca nici unul să fugă. M a r c u G o l d e n b e r g a evadat, însă. S-a întîlnit cu majorul pe d r u m , d u p ă ce fugise din lagăr. A c u m M a r c u se află din nou în lagăr. Majorul i-a adunat pe prizonieri înainte de a începe lucrul şi i-a î n t r e b a t : — Să-1 leg pe M a r c u G o l d e n b e r g în lanţuri şi să-1 trimit la C u r t e a marţială, sau să vi-1 las v o u ă să-1 păziţi, ca să nu mai facă prostia să fugă ? Prizonierii l-au luat pe M a r c u pe r ă s p u n d e r e a lor. El nu lucrase nici o zi la canal pînă atunci. Fusese mai m e r e u bolnav. Pe u r m ă , a fost furier la cancelarie. A c u m , bătrînul L e n g y e l i-a dat şi lui un tîrnăcop şi i-a arătat ce trebuie să sape. M a r c u Gol denberg a refuzat. El a susţinut că, chiar d a c ă i se taie mîinile, nu sapă nici o p a l m ă de p ă m î n t la canal. — A c e a s t ă m u n c ă este c o n t r a credinţelor mele politice ! a zis. P r i z o n i e r i i s-au adunat în jurul lui. N i m e n i nu lucra la canal din convingeri politice. — Acest canal se c o n s t r u i e ş t e ca să o p r e a s c ă î n a i n t a r e a A r m a t e i Roşii ! a c o n t i n u a t M a r c u . Eu sînt comunist. Eu nu pot să sap obstacole în calea c a m a r a z i l o r mei ! P r i z o n i e r i l o r le-a plăcut curajul lui M a r c u . Erau de acord cu el. C î n d s-a înţeles însă că, d a c ă M a r c u nu sapă, ceilalţi sînt obligaţi să lucreze şi bucata lui, e n t u z i a s m u l s-a potolit. Bătrînul L e n g y e l a dat semnalul de începere a lucrului şi a p r o m i s să a ra n je z e el s i n g u r c h e s t i u n e a . A venit alături de 90

ORA

M a r c u , care şedea la m a r g i n e a şanţului, cu mîinile în b u z u n a r e . — N o i , evreii — a zis L e n g y e l —, avem o calitate pe care nu ne-o egalează nimeni în occident : noi ştim să facem t r a n z a c ţ i i ! î n ţ e l e p c i u n e a rasei noastre stimează c o m p r o m i s u l şi dispre ţuieşte a t i t u d i n i l e tranşante. Asta este o virtute î n v ă ţ a t ă în orient ! î n ţ e l e g i ce vreau să spun ? E înţelept acela care î m p a c ă şi capra, şi varza, c u m zice proverbul. Tu ai nesocotit această î n ţ e l e p c i u n e şi ai luat poziţie, uitînd că p o z i ţ i a este o caracteris tică a p o p o a r e l o r barbare, de soldaţi. N a ţ i u n i l e rafinate şi culte îşi permit luxul să aibă mai m u l t e exprimări d e o d a t ă , ca s-p p o a t ă invoca pe cea mai adecvată situaţiei. Dacă tu nu ţii s e a m ă de î n ţ e l e p c i u n e , este o chestiune personală a ta ! N o i am înţeles că nu vrei să sapi la canal ! — Nu vreau ! a zis G o l d e n b e r g . — B u c a t a ta trebuie însă săpată de cineva în fiecare zi, atîta v r e m e cît tu te afli în lagăr. P î n ă acum ai fost la infirmerie. Incepînd de azi... — Ştiu ! a zis G o l d e n b e r g răstit. D a r eu nu sap ! — Dacă n-o sapi tu, trebuie s-o săpăm noi ! A z i am făcut-o, a zis L e n g y e l . Dar nu se p o a t e ca tu să stai cu mîinile în b u z u nare şi noi să săpăm pentru tine ! — N i c i nu v-am rugat s-o faceţi ! a spus M a r c u batjocoritor. Dacă o faceţi, vă priveşte. P o a t e că vă place să săpaţi !... — Nu ne place ! Tu ştii asta. D a r nici nu p u t e m să-i s p u n e m majorului să te t r i m e a t ă la C u r t e a marţială, cu cătuşe la mîini ! — Spuneţi-i că sînt sabotor ! De ce nu-i spuneţi ? — Tu eşti d o c t o r în drept, a zis L e n g y e l . Tu înţelegi situaţia. N o i nu p u t e m cere să fii pus în lanţuri şi scos între baionete din lagăr. A z i evreii sînt vînaţi ca animalele în toată Europa. A s t a o fac fasciştii ! Şi tu vrei să cerem noi ca unul de-al nostru să ajungă la C u r t e a m a r ţ i a l ă ? Ştii că nu p u t e m ! D a r nici nu p u t e m săpa pentru tine ! De-abia săpăm fiecare bucata noas tră... — De ce-mi ţii predica asta sentimentală ? a î n t r e b a t M a r c u , tot ironic. Vrei să mă convingi să sap ? — Aş fi naiv, dacă aş î n c e r c a , a zis Lengyel. Tu eşti un fana tic. F a n a t i c i i sînt animale turbate, nu trebuie să te apropii de ei. D a r tu ai tată şi m a m ă . Tu nu te gîndeşti la ei ; noi însă ne gînd i m la m a m a şi la tatăl tău, care te aşteaptă acasă. Tu eşti evreu, şi noi nu uităm asta. Eşti fratele nostru ! Acelaşi sînge cu noi, chiar dacă tu ai uitat ! De aceea am căutat o soluţie de c o m p r o 91

ORA

mis, ca să î m p ă c ă m şi fanatismul tău, şi interesele c o m u n i t ă ţ i i noastre, şi s e n t i m e n t a l i s m u l nostru, de care tu îţi baţi j o c ! C e i l a l ţ i p r i z o n i e r i se strînseseră î m p r e j u r şi ascultau. — La canal, nu vrei să l u c r e z i , fiindcă el e un obstacol în calea c a m a r a z i l o t tăi d i n A r m a t a R o ş i e , a u r m a t L e n g y e l . Eşti dispus să-ţi dai viaţa, n u m a i să nu faci asta ! N o i nu te v o m forţa. D a r a t u n c i trebuie să faci altă m u n c ă . U n a care să n-aibă nici o semnificaţie politică sau militară. Preferi, de e x e m p l u , să cureţi closetul lagărului, în loc să sapi la canal ? N o i c u r ă ţ ă m closetul prin rotaţie. D a c ă tu cureţi closetul zilnic, cel care ar fi de serviciu în z i u a aceea are să sape partea ta la canal. T r e b u i e să te previn însă e o m u n c ă g r e a şi scîrboasă ! Bătrînul era convins că, p u s în faţa acestei alternative, M a r c u G o l d e n b e r g va accepta lucrul la canal. El ştia că n i m e n i nu p u t e a face mai mult de d o u ă sau trei zile la rînd de serviciu la closet. M a i ales un intelectual... — N u - i nevoie să-mi dai r ă s p u n s u l a c u m ! a mai zis L e n g y e l . P î n ă diseară te mai g î n d e ş t i şi-mi spui ! — N - a m de ce să mă mai g î n d e s c ! a zis M a r c u . Sînt decis ! — P e n t r u care m u n c ă eşti decis ? — Sigur că p e n t r u closet ! a r ă s p u n s M a r c u . C u r ă ţ a t u l close telor este o m u n c ă de folos obştesc. Este o activitate construc tivă. Săpatul canalului este o m u n c ă criminală, r e a c ţ i o n a r ă şi f a s c i s t ă ! P r e f e r s ă c u r ă ţ c l o s e t e l e , d e c î t s ă fac c e v a c o n t r a c a m a r a z i l o r mei din A r m a t a R o ş i e ! B ă t r î n u l L e n g y e l a devenit palid. P l a n u r i l e lui eşuaseră. — Ar fi bine să te mai gîndeşti înainte de a te d e c i d e ! a zis, totuşi. — Sînt decis ! a zis M a r c u şi s-a î n t o r s cu spatele. N i c i unul d i n t r e p r i z o n i e r i n-a î n d r ă z n i t să-i mai vorbească lui M a r c u . N u m a i J o h a n n M o r i t z s-a a p r o p i a t d e el. — M a r c u l e , eşti n e b u n ? i-a zis. Vrei să cureţi closetele în fie care zi ? Asta-i mai rău decît la o c n ă ! — M a r ş de-aici ! a ţipat G o l d e n b e r g . Eu ştiu ce fac ! — Ăi fi ştiind tu ce faci, d a r faci r ă u ! a zis J o h a n n M o r i t z . în clipa aceea observase că privirea lui M a r c u G o l d e n b e r g era exact ca a lui Iorgu Iordan. Şi s-a d e p ă r t a t de el.

ORA

40 A d o u a zi, L e n g y e l a avut m u s t r ă r i de c o n ş t i i n ţ ă p e n t r u m o d u l c u m p r o c e d a s e c u M a r c u Goldenberg. Era u n bătrîn sensibil. Seara, a venit l î n g ă G o l d e n b e r g , hotărît să-1 c o n v i n g ă să r e n u n ţ e la closete. V o i a să-1 scoată de-acolo cu orice pre.ţ, fiindcă i se p ă r e a că el îl c o n d a m n a s e la aceasta c o r v o a d ă . M a r c u nu t e r m i n a s e î n c ă lucrul. Scosese căldările, pline, d i n g r o a p a care servea de closet şi le cărase în afara l a g ă r u l u i , ca să le ve/se pe c î m p . în cursul zilei plouase : closetele se u m p l e a u m e r e u cu apă de ploaie. M u n c a a fost d u b l ă faţă de alte zile. M a r c u se istovise. Era slab şi suferea de p l ă m î n i . — C r e d că ai să renunţi, a zis L e n g y e l . A s t a nu-i o m u n c ă p e n t r u tine ! M a r c u a coborît în g r o a p a closetului şi a u m p l u t din n o u căl dările. Pe u r m ă a ieşit şi a a d u n a t m u r d ă r i a cu lopata. — Eu, în locul tău, n-aş p u t e a sta toată ziua în d u h o a r e a şi în m u r d ă r i a asta ! a zis L e n g y e l . M a r c u n-a r ă s p u n s nici de d a t a asta. D e - a b i a se ţ i n e a pe picioare. D a r continua. A ridicat căldările şi a trecut pe lîngă bătrîn. Se ducea să le verse. C î n d s-a î n t o r s , L e n g y e l i-a spus : — D e - a c u m au să-ţi p u t ă h a i n e l e şi pielea a closet t o a t ă noaptea. N i c i n-ai să poţi d o r m i ! B ă t r î n u l se p r e g ă t e a să-1 anunţe pe M a r c u că, de m î i n e , îl p u n e iarăşi furier la cancelarie. D a r M a r c u n-a mai avut p u t e r e a să aştepte. Ajunsese la capătul forţei lui de rezistenţă. A v e a l o p a t a in mînă. A ridicat-o, a închis ochii şi a izbit. L o v i t u r a a c ă z u t c u t ă i ş u l î n c r e ş t e t u l c a p u l u i l u i L e n g y e l . B ă t r î n u l s-a clătinat. M a r c u nu-1 vedea. A v e a ochii închişi. M î i n i l e i s-au crispat pe lopată. Şi a lovit din nou. A p o i a treia oară. L o v i t u r i l e u r m ă t o a r e au nimerit în gol : bătrînul se prăbuşise. M a r c u , r ă m a s cu lopata în mînă, a deschis ochii şi 1-a v ă z u t pe L e n g y e l la p i c i o a r e l e lui, cu capul despicat. Nu voise să-1 o m o a r e pe bătrîn. Izbise din disperare. Dar nu-i părea rău. 93

ORA

41 Au trecut patru luni de cînd M a r c u G o l d e n b e r g 1-a ucis pe L e n g y e l . J o h a n n M o r i t z şi-a a d u s a m i n t e de capul bătrînului, tăiat în d o u ă cu sapa, şi de d i m i n e a ţ a în care M a r c u a fost scos î n t r e baionete din lagăr, d a r i se părea că asta s-a petrecut cu m u l ţ i ani în urmă. M o r ţ i i se uită. M a r c u nu este mort, d a r cei închişi în puşcărie sînt uitaţi şi ei, ca morţii. In z i u a aceea a nins. Majorul a a n u n ţ a t că va veni în inspecţie un general. — A ş t e p t ă m şi v i z i t a regelui ! a zis majorul. R e g e l e vrea să vadă canalul pe care l-aţi săpat voi. P l a n u r i l e canalului le-a dese nat regele însuşi, cu m î n a lui. De aceea vrea să-1 v a d ă ! M o r i t z s-a g î n d i t l a M a r c u G o l d e n b e r g , c a r e t a i e s a r e l a ocnă. Pe u r m ă s-a g î n d i t la rege, care a desenat canalul. Parcă îl vede pe rege, ca în p o z e , c u m stă la masă cu creionul în mînă şi desenează. C a n a l u l e foarte lung. Se spune că are peste o sută de k i l o m e t r i . D a r fiecare p r i z o n i e r nu vede decît b u c a t a pe care o sapă el şi cît c u p r i n d e cu ochii în d r e a p t a şi în stînga. C a n a l u l are trei metri a d î n c i m e şi m a l u r i a b r u p t e : va fi u m p l u t cu apă. M o r i t z c a u t ă să-şi î n c h i p u i e c u m o să fie cînd o să c u r g ă apa pe locul u n d e stă el a c u m cu picioarele şi u n d e a săpat. A auzit că, d u p ă război, pe canal v o r trece şi v a p o a r e . A fost construit ca să-i oprească pe ruşi, c î n d vor î n c e r c a să năvălească în R o m â n i a . Din c a u z a asta săpatul canalului este secret. Nu ştiu despre el decît regele şi cîţiva generali. A ş a a spus majorul. M o r i t z 1-a visat de m u l t e ori pe rege vorbind în şoaptă sau la ureche cu generalii lui, despre canalul la care sapă el. Şi a înţeles de ce nu au voie p r i z o n i e r i i să scrie acasă, la nevastă şi la părinţi : ca să nu divulge secretul canalului şi să nu-1 afle ruşii. M a j o r u l spune că ruşii au spioni peste tot. Ei v o r să fotografieze canalul la care sapă M o r i t z . D a r poliţia îi p r i n d e de fiecare dată. Eliberări, iarăşi, nu se fac, pentru ca cei care au săpat să nu vorbească de canal, cînd se d u c acasă la ei. J o h a n n M o r i t z ar vrea să vină cîndva, d u p ă ce se va termina războiul, cu S u z a n a şi cu băieţii lui aici, ca să le arate canalui. A t u n c i o să fie apă, d a r el şi-a î n s e m n a t în minte locul unde a săpat. C o p i i i au să se m i n u n e z e . N i c i n-au să p o a t ă crede că aici 94

ORA

a fost o d a t ă u n c î m p p e c a r e p ă ş t e a u v i t e l e . V o r p o v e s t i l a şcoală celeorlalţi copii ce a făcut tatăl lor. Ei au să fie m î n d r i că au a s e m e n e a tată. C e i l a l ţ i copii n-au să aibă părinţi care să fi făcut astfel de lucruri de necrezut. M o r i t z se simte m î n d r u . La î n c e p u t îl chinuia a m i n t i r e a gospodăriei. Se g î n d e a că i s-a stri cat c ă r ă m i d a în curte. Că S u z a n a n-a putut să a d u c ă l e m n e l e din p ă d u r e . C ă p o r u m b u l a r ă m a s neprăşit. N u d o r m e a n o a p t e a d e g î n d u r i . A s t a era la început. Pe u r m ă , treptat, s-a g î n d i t mai puţin. îşi î n c h i p u i a că S u z a n a a avut grijă de toate. Şi ce n-a făcut ea b i n e , cu capul ei de femeie, va face el, cînd se va î n t o a r c e acasă. Din ziua în care majorul 1-a cercetat, 1-a p u s săşi d e a jos p a n t a l o n i i şi a văzut că nu e evreu, J o h a n n M o r i t z aşteaptă eliberarea. El crede că ordinul lui de eliberare a venit de m u l t , d a r îl mai ţin în l a g ă r fiindcă nu e t e r m i n a t canalul. A c u m , d u p ă ce au să vină generalul şi, pe urmă, regele, ca să v a d ă d a c ă le place c u m a ieşit canalul, o să-i dea şi lui d r u m u l să plece acasă. M o r i t z nu p o a r t ă d u ş m ă n i e statului că 1-a t r i m i s aici. La î n c e p u t era înfuriat pe soldatul care îl escortase din F î n tîna pînă la oraş. Pe u r m ă a fost supărat pe şeful postului. C r e dea că el 1-a r e c h i z i ţ i o n a t . Şi a c u m mai crede că p l u t o n i e r u l D o b r e s c u e de vină. D a r m î n i a cea m a r e i-a trecut. S-a luat şi el cu n e c a z u r i l e de fiecare zi şi a uitat de supărare. C î n d se va d u c e în sat şi îl va întîlni pe p l u t o n i e r u l D o b r e s c u pe uliţă, are să-1 salute, scoţînd pălăria, ca şi m a i î n a i n t e . Poate l-ar fi şi înjurat în faţă p e n t r u batjocura pe care i-a făcut-o cu ordinul de rechiziţie. A c u m însă i-a trecut focul. T o a t e trec cu timpul. El ştie că în c u r î n d va fi acasă. îi e dor de Fîntîna şi de nevastă. C o p i i i t r e b u i e să fi crescut. Petru are să-i iasă înainte la poartă. M o r i t z se lasă furat de gînduri. îşi î n c h i p u i e c u m o să intre în curte, cum o să-1 ia în braţe pe Petru, c u m o să-1 strîngă pe cel m i c , pe N i c o l a e , la piept. P a r c ă i-ar strînge d e - a c u m în braţe. Pe u r m ă are să-i spună S u z a n e i c u m a lucrat şi pe unde a fost. Ei n-are să-i spună nici că a fost bătut, nici că a răbdat de foame. De ce s-o n e c ă j e a s c ă ? A r e s ă - i p o v e s t e a s c ă î n s ă c u m a î n v ă ţ a t evreieşte şi c u m nimeni, nici m ă c a r evreii, n-a crezut că el e r o m â n . Ea o să rîdă. O să-i povestească apoi că l-au c r e z u t că nu e evreu numai d u p ă ce majorul 1-a pus să-şi dea pantalonii jos şi s-a uitat la ruşinea lui. S u z a n a o să se prăpădească de rîs ascultînţQ M a i ales cînd o să audă că majorul 1-a c h e m a t şi pe Ştrul, furierul, şi i-a dat ordin să-i cerceteze şi el. El o să-i spună S u z a n e i că şi majorul, şi furierul Ştrul s-au m i n u n a t şi au

ORA

zis : « Ţie t r e b u i e să-ţi dăm d r u m u l , M o r i t z , că tu nu eşti evreu, şi regele a dat p o r u n c ă să nu sape la canal decît evreii ! » S u z a n a are să fie fericită că t o t u l s-a t e r m i n a t cu bine şi că el este din nou acasă, şi are să v i n ă l î n g ă el, şi are să-1 strîngă cu foc, şi are să spună : « Tu eşti b ă r b a t u l m e u şi mi-eşti drag ca soarele de pe cer !" A s t e a le visa M o r i t z , aşteptînd v e n i r e a generalului. Pe u r m ă s-a anunţat că generalul va veni a d o u a zi. P r i z o n i e r i i , care stăteau aliniaţi pe trei r î n d u r i în faţa canalului, cu sapele şi cu t î r n ă c o a p e l e în mîini, s-au risipit. Pe M o r i t z l-au c h e m a t la cancelarie. — M a j o r u l vrea să-ţi v o r b e a s c ă ! a zis Ştrul. Lui M o r i t z îi bătea inima. Ştia că a sosit o r d i n u l de eliberare, de aceea îl c h e m a majorul. D a r nu 1-a î n t r e b a t n i m i c pe Ştrul. De-abia îşi stăpînea bucuria. Simţise că o să fie eliberat d o a r c î n d va fi g a t a canalul. V e s t e a îi c ă z u s e a c u m ca din cer. M a j o r u l era î m b r ă c a t c u t u n i c ă n o u ă . P o d e l e l e e r a u p r o a s p ă t spălate, p e n t r u inspecţia g e n e r a l u l u i . Pe masa din birou, învelită cu hîrtie albastră curată, dosarele şedeau aşezate unul lîngă altul, în teancuri. M o r i t z s-a o p r i t l î n g ă uşă. A salutat. A ş t e p t a cu sufletul la gură să a u d ă vestea. D a r se prefăcea că nu ştie de ce e chemat. Nu voia să arate că se b u c u r a ca un copil. A l ă t u r i de major, şedea pe un scaun d o c t o r u l S a m u e l A b r a m o v i c i . T o t p r i z o n i e r şi el, î n s ă prieten cu m a j o r u l : stătea n u m a i la cancela rie. Ştrul s-a aşezat la m ă s u ţ a lui, î n t r - u n colţ. Şi ea era învelită cu hîrtie n o u ă albastră. T o ţ i se uitau la M o r i t z . Erau serioşi. M a j o r u l a zis : — M o r i t z , băiatule, nevastă-ta a d i v o r ţ a t de tine ! Şi a conti nuat, răsucindu-şi m u s t a ţ a : Ni s-a t r i m i s d e c i z i a de divorţ, ca s-o s e m n e z i de luare de c u n o ş t i n ţ ă ! M a j o r u l a p u s o hîrtie pe m a r g i n e a mesei şi i-a î n t i n s lui M o r i t z tocul, s-o s e m n e z e . D a r M o r i t z nu s-a mişcat de lîngă uşă. — D i v o r ţ u l a fost cerut pe m o t i v e rasiale ! Nu v r e a să m a i fie nevasta unui evreu ! Majorul a adăugat, dojenitor : — Şi-mi spuneai m i e poveşti că eşti r o m â n curat şi creştin ! C r e d e a i că mă păcăleşti pe m i n e ? Eu sînt v u l p o i bătrîn : n-am dat d r u m u l la r a p o r t şi la petiţia t a ! Am avut d r e p t a t e ! U i t e , nevasta te-a lăsat, fiindcă eşti evreu. Ea cred că ştie m a i bine decît oricine ! 96

ORA

M a j o r u l a z î m b i t . D a r , c î n d a dat de ochii lui M o r i t z şi 1-a v ă z u t c u m s-a î n g ă l b e n i t la faţă, z î m b e t u l i-a dispărut. J o h a n n M o r i t z era galben ca lărnîia. P a r c ă ar fi fost mort. M a j o r u l u i i s-a făcut milă de el. — A ş a sînt m u i e r i l e , a zis. C u m ai plecat de-acasă, şi-a găsit a l t u l ! T o a t e femeile sînt curve. N u t r e b u i e să-ţi faci i n i m ă rea pentru o muiere ! M o r i t z s-a uitat la m a j o r ca şi c u m ar fi vrut să-1 sfîşie. Nu p u t e a s u p o r t a ca m a j o r u l să spună d e s p r e nevasta lui că e curvă. A strîns p u m n i i şi a scrişnit din dinţi. F u r i a i se r i d i c a în t r u p pa un clocot. Ar fi vrut să se stăpînească, d a r c l o c o t u l îi ajunsese la gît. Era gata să lovească. — N e v a s t a m e a nu este curvă ! a strigat el. — Aici ai vorbit adevărul, a zis majorul. Tu eşti un bărbat a cărui nevastă nu este curvă, fiindcă tu nu ai nevastă ! Ai avut p î n ă la... M a j o r u l a t r a s hîrtia de pe colţul mesei şi a citit d a t a : — P î n ă la 30 ianuarie. A t u n c i s-a p r o n u n ţ a t divorţul. De a t u n c i eşti cavaler ! M a j o r u l a z î m b i t iar. D o c t o r u l A b r a m o v i c i a z î m b i t şi el, cu colţul buzelor. — N e v a s t a m e a nu a d i v o r ţ a t ! a zis M o r i t z . Eu o c u n o s c pe Suzana ! — T r e a b a ta ce c r e z i ! a spus majorul. A c u m s e m n e a z ă aici că ai l u a t c u n o ş t i n ţ ă de p r o n u n ţ a r e a d i v o r ţ u l u i şi că te simţi din n o u cavaler ! — Eu nu sînt cavaler ! a zis M o r i t z . — B i n e , nu eşti cavaler, dar s e m n e a z ă de luare de c u n o ş tinţă ! M o r i t z s-a uitat la stiloul pe care i-1 î n t i n d e a majorul şi a zis : — Nu s e m n e z ! O b r a z u l majorului s-a înroşit de m î n i e . Era m i l i t a r şi acest r ă s p u n s c o n s t i t u i a un act de indisciplină. — S e m n e a z ă ! a o r d o n a t el. Ai uitat u n d e te afli ? J o h a n n M o r i t z a luat stiloul şi a semnat. De d a t a asta era un o r d i n , şi el t r e b u i a să-1 execute. D u p ă ce şi-a scris n u m e l e pe coala de hîrtie, în colţul din d r e a p t a j o s , u n d e îi arătase majorul cu d e g e t u l , a lăsat stiloul pe masă şi a dat să plece. O c h i i i se î m p ă i e n j e n i s e r ă şi îi vîjîia capul. — C i t e ş t e ! a zis m a j o r u l . Ca să ştii ce ai semnat ! 97

ORA

— N - a m nevoie să citesc ! a r ă s p u n s M o r i t z . Eu tot ştiu că nu-i adevărat ! A vrut să d e s c h i d ă uşa. M î n a îi bîjbîia însă ca pe î n t u n e r i c , t r e m u r î n d , şi nu n i m e r e a clanţa. — Stai şi fumează o ţigare ! a zis doctorul A b r a m o v i c i , î n t i n z î n d u - i tabachera. M o r i t z s-a î n t o r s de la uşă. A luat o ţigare şi a început să fumeze, fără să ştie cînd îi d ă d u s e d o c t o r u l bricheta, ca să şi-o aprindă. î n c e r c a să-şi a d u c ă a m i n t e , dar nu v e d e a în faţa lui decît flacăra brichetei. O flacără gălbuie, care îi a r d e a înaintea ochilor şi care se î n t i n d e a , din ce în ce mai mare. — Ai copii ? a î n t r e b a t d o c t o r u l . M o r i t z s-a trezit ca din vis. A r ă s p u n s parcă cu g u r a altuia. Pe u r m ă a ieşit din cancelarie, tot fără să ştie cînd şi c u m . In z i u a aceea a stat pe m a r g i n e a c a n a l u l u i , pe p ă m î n t u l î n g h e ţ a t . D a r nu i-a fost frig. S-a gîndit la tot felul de lucruri. Din cînd în cînd îşi a m i n t e a de hîrtia pe care o semnase. Atunci se înfuria. D i m i n e a ţ a s-a d u s la major. A cerut o r d o n a n ţ a de divorţ şi a citit-o. P î n ă atunci nu c r e z u s e . A c u m ştia că e adevărat. S u z a n a divorţase de el. F i i n d c ă şi ea îl c r e d e a evreu şi-şi găsise pe altul. Nu mai era supărat că majorul îi spusese că e iar flăcău : îl d u r e a inima, d a r ştia că e adevărat. C i t i s e el, cu ochii lui.

OR.A 25 M o r i t z a muncit toată iarna. M î n c a r e a era proastă, şi o a m e n i i se î m b o l n ă v e a u pe capete. U n i i au murit. M o r i t z nu s-a î m b o l năvit ; n u m a i v r e m e ele o s ă p t ă m î n ă 1-a d u r u t gîtul. L u c r a r e a înainta încet. în aprilie, erau tot pe locul u n d e î n c e p u s e r ă să sape la C r ă c i u n . F ă c u s e r ă n u m a i cîteva zeci de metri de canal. Se spunea că cinci sute de mii de o a m e n i au lucrat toată iarna la s ă p a t ; d a r o să mai d u r e z e şi la vară. A b i a în t o a m n ă va fi gata : prin o c t o m b r i e se va da d r u m u l la apă. La î n c e p u t u l lunii mai a venit însă ordin de î n c e t a r e a lucrului. M a j o r u l a a n u n ţ a t că M a r e l e Stat M a j o r a r e n u n ţ a t la săparea canalului. R e g e l e C a r o ! II al R o m â n i e i a fost dat jos de pe tron şi a fugit din ţară. O d a t ă cu el au fugit sau au fost scoşi din ser viciu toţi generalii cu care se sfătuise el să construiască canalul. A c u m veniseră ta palat alţi generali, care au spus că pianul dese nat de m î n a regelui nu este bun. Ei au dat o r d i n u l de o p r i r e a iucrului. Evreii au fost urcaţi în trenuri şi duşi la graniţa d i n s p r e apus a R o m â n i e i , ca să sape acolo fortificaţii contra u n g u r i l o r . C î n d a părăsit şantierul, lui J o h a n n M o r i t z i-a p ă r u t rău că regele nu desenase bine planul. T o a t ă m u n c a fusese d e g e a b a .

43 42 A d o u a zi, majorul a venit î m b r ă c a t tot cu t u n i c a cea nouă. P r i z o n i e r i i au aşteptat p î n ă la p r î n z , aliniaţi în faţa c a n a l u l u i , d a r generalul n-a apărut. A treia zi, majorul p u r t a tunica de lucru. El a a n u n ţ a t că generalul este supărat şi nu mai vine să vadă canalul. T i m p de o s ă p t ă m î n ă nu s-a lucrat. P e u r m ă , l a g ă r u l l u i M o r i t z s-a m u t a t m a i l a n o r d . P î n ă atunci sâpaserâ în p ă m î n t galben şi m o a l e ; acum canalul tre buia săpat în piatră. M a j o r u l a plecat cu c a m i o n u l să a d u c ă alte uneite, cu care să se p o a t ă tăia în piatră, fiindcă cele vechi nu erau bune decît p e n t r u p ă m î n t m o a l e . A lipsit trei zile. Appi au sosit d o u ă c a m i o a n e cu maşini de găurit şi de spart stînca. M u n c a era g r e a şi se făcuse frig. 98

N o u l lagăr era la graniţa dintre R o m â n i a şi U n g a r i a , într-o p ă d u r e . Au călătorit trei zile şi trei nopţi cu trenul. C î n d s-au m u t a t , au luat cu ei uneltele cu care săpaseră la canal. M a j o r u l şi-a luat cancelaria întreagă, care era o b a r a c ă de s r î n d u r i , şi a pus-o în tren. Ştrul a luat registrele. Nu a mai r ă m a s nimic u n d e fusese vechiul lagăr. P r i z o n i e r i i au luat şi păduchii cu ei : fiecare avea sute. în noul l a g ă r nu ie-a trebuit însă uneltele cu care săpaseră la canal. Aici aveau să taie copaci din p ă d u r e p e n t r u fortificaţii. J o h a n n M o r i t z nu ştie c u m sînt fortificaţiile. Ei au tăiat însă p ă d u r i întregi şi le-au cărat pe graniţă. Erau zeci de mii care nu făceau altceva decît să taie copacii şi să-i care la vale. J o h a n n M o r i t z se uita din depărtare la fortificaţii, dar nu le vedea. D u p â c u m înţelegea el, cu l e m n e l e pe care le t ă i a u , se face un gard uriaş î n t r e r o m â n i şi unguri. P o a t e chiar asta voia Statul 99

ORA

Major. El nu ştia. A ş t e p t a să v a d ă g a r d u l uriaş care să despartă cele d o u ă ţări. A u z i s e că şi u n g u r i i fac fortificaţii, de cealaltă parte a graniţei, pe p â m î n t u l lor. J o h a n n M o r i t z era c u r i o s să v a d ă ale cui fortificaţii au să fie mai înalte. Se b u c u r a cînd majo rul spunea că fortificaţiile u n g u r i l o r nu fac nici d o i bani şi că r o m â n i i le-ar p u t e a trece î n t r - o n o a p t e , dac-ar vrea. D a r r o m â nii nu vor. J o n a n n M o r i t z îşi î n c h i p u i e de m u l t e ori c u m v o r trece soldaţii r o m â n i în U n g a r i a . D a c ă o să mai fie în l a g ă r cînd î n c e p e lupta, de sus, d i n p ă d u r e , are să se p o a t ă uita la ei. M a j o rul spune că fortificaţiile r o m â n i l o r sînt aşa de b u n e , că, atunci cînd va î n c e p e lupta, nici pasărea nu va z b u r a peste ele. De aceea, M o r i t z îşi î n c h i p u i e că ele v o r fi foarte înalte. Sînt păsări care z b o a r ă atît de sus, că abia le vezi de jos, de pe p ă m î n t . D a c ă nici ele n-au să p o a t ă z b u r a peste fortificaţiile r o m â n e ş t i — c u m spune majorul —, a t u n c i î n s e a m n ă că nici vîrful de sus al fortificaţiilor n-o să se v a d ă de pe p ă m î n t . Se va p i e r d e î n t r e nori. J o h a n n M o r i t z se g î n d e ş t e u n d e v o r fi aşezaţi copacii pe care îi taie el, cu m î n a lui. D a c ă le-ar face un semn, cînd au să fie g a t a fortificaţiile, s-ar v e d e a a c o l o , p o a t e chiar în vîrf, c u m sînt aşezaţi copacii lui. în fiecare zi, tăind stejarii în p ă d u r e , se gîndeşte la lucrurile astea. Şi t i m p u l trece m a i uşor. El ştie că m u l t e d i n cîte îi trec prin cap sînt prostii. C i n e v a care i-ar v e d e a g î n d u r i l e s-ar tăvăli de rîs. A c a s ă nu v r e a să se g î n d e a s c ă însă. N i c i la F î n t î n a . D a c ă se gîndeşte, i se u r c ă tot sîngele în cap de mînie. î n t r - o zi, Ştrul a venit în p ă d u r e şi 1-a chemat la cancelarie. De cînd a semnat h î r t i a de divorţ n-a mai fost la cancelarie niciodată. î n c ă vede colţul mesei pe care era hîrtia şi c u m a stat el r e z e m a t cu cotul cînd a semnat. î ş i a m i n t e ş t e de toate. De asta nu vrea să mai intre în cancelarie ; nici m ă c a r s-o privească de departe. A c u m însă, fiindcă a fost chemat, trebuie să se ducă. M a j o r u l n u era î n birou. E r a u n u m a i d o c t o r u l A b r a m o v i c i , Ştrul şi b u c ă t a r u l l a g ă r u l u i , H u r t i g . M o r i t z i-a salutat. Ei au răs p u n s prieteneşte. Pe u r m ă i-au dat un scaun. M o r i t z se uita să v a d ă u n d e e majorul. D a c ă l-au c h e m a t din p ă d u r e î n s e a m n ă ca majorul are să-i spună ceva i m p o r t a n t . — M a j o r u l nu este aici, aşa că v o m p u t e a vorbi l i n i ş t i ţ i ! a zis d o c t o r u l A b r a m o v i c i şi i-a î n t i n s lui M o r i t z o ţigare. A b r a m o v i c i avea t o t d e a u n a ţigări. Şi d i n t r e cele mai scumpe. — Iankel, a c o n t i n u a t d o c t o r u l , pe tine te-a părăsit nevasta ! M o r i t z s-a schimbat la faţă. D e v e n i s e palid. IOC

ORA

— Şi ce vă pasă d u m n e a v o a s t r ă d a c ă m*a părăsit ? a zis el. A s t a nu-i t r e a b a n i m ă n u i ! E n u m a i a m e a ! — V o i a m să spun că nu te aşteaptă n i m e n i acasă, cînd ieşi din l a g ă r ! Deşi eu cred că nu va fi n i m e n i eliberat î n a i n t e de t e r m i narea z ă z b o i u l u i . Iar r ă z b o i u l mai p o a t e d u r a î n c ă zece ani ! J o h a n n M o r i t z a oftat. Se g î n d e a că, d a c ă trebuie să mai stea î n c ă zece ani în lagăr, i se albeşte tot părul din cap. — Ai vrea să pleci în altă ţară ? a î n t r e b a t d o c t o r u l . M o r i t z şi-a a d u s a m i n t e de p l a n u r i l e pe care le făcuse, să plece în A m e r i c a cu G h i ţ ă Ion. « D a c ă p l o u a în seara aia, azi e r a m în A m e r i c a , fiindcă nu mă mai d u c e a m la S u z a n a » — şi-a zis. Şi, d a c ă nu se î n t î l n e a cu S u z a n a , n-ar fi fost în lagăr... — V r e a u să plec ! a zis M o r i t z , luminat. Eu am mai vrut o d a t ă să plec în A m e r i c a . D a r s-a î n t î m p l a t altfel... — A c u m nu se va mai î n t î m p l a alftel ! a zis d o c t o r u l A b r a movici. D a c ă vrei să pleci, în cîteva luni eşti în A m e r i c a ! M o r i t z s-a uitat la d o c t o r , la Ştrul şi la H u r t i g . Şi ei se uitau la el. Se v e d e a că nu g l u m e a u . D a c ă era g l u m ă , nu l-ar fi c h e m a t din p ă d u r e . — V r e a u , a întărit M o r i t z . — A t u n c i m e r g i cu noi ! a zis A b r a m o v i c i . N o i trei care sînt e m aici v r e m să e v a d ă m în U n g a r i a . î ţ i e frică ? — Nu mi-e frică ! a zis M o r i t z . — în U n g a r i a nu sînt legi antisemite, a u r m a t d o c t o r u l . Eu am o soră m ă r i t a t ă la B u d a p e s t a , care mă aşteaptă. D o m n u l H u r t i g are şi el r u d e în U n g a r i a . Ne trebuie însă cineva care să ne ajute la căratul bagajelor. Eu am m u l t e : şase cufere. Am luat toate l u c r u r i l e de valoare. De la graniţă, pe teritoriul u n g a r , avem d e m e r s v r e o zece k i l o m e t r i p e jos. N u l e pot d u c e singur. Apoi, noi nu ştim u n g u r e ş t e . De-aia n e - a m gîndit să te l u ă m pe tine. — Şi de aici c u m ieşim ? a î n t r e b a t M o r i t z . — Din lagăr, ne d u c e majorul p î n ă la frontieră ! a zis d o c t o rul. Altfel n-am putea pleca. Pe t o a t e d r u m u r i l e sînt patrule. El ne ia cu un c a m i o n militar. — M a j o r u l ştie că fugim ? s-a mirat M o r i t z . — Sigur că ştie ! a zis H u r t i g . A r e şi el o familie grea şi are nevoie de bani ! Tu n-ai face la fel, în locul lui ? M o r i t z nu a răspuns. — M a i ia o ţigare şi du-te de-ţi fă bagajele ! a zis d o c t o r u l A b r a m o v i c i . V e z i să nu te s i m t ă nimeni d i n t r e prizonieri ! 101

ORA

— Să mă d u c chiar a c u m ? a î n t r e b a t M o r i t z . — C î t poţi de r e p e d e ! a r ă s p u n s d o c t o r u l . La ora n o u ă , majorul ne aşteaptă cu c a m i o n u l la poartă. la-ţi lucrurile şi v i n o cu ele i m e d i a t la cancelarie ! N o i te a ş t e p t ă m ! Nu lua bagaje m u l t e : tu ai de d u s lucrurile m e l e ! J o h a n n M o r i t z a plecat. S-a î n t o r s cu o geantă în care avea o c ă m a ş ă , o pereche de p a n t a l o n i şi o j u m ă t a t e de pîine. La nouă, a u i e ş i t p e p o a r t a l a g ă r u l u i . M a j o r u l e r a a c o l o . I-a l u a t c u c a m i o n u l şi i-a d u s pînă la frontieră. La trei n o a p t e a , J o h a n n M o r i t z căra g e a m a n t a n e l e d o c t o r u l u i Abramovici p e teritoriul Ungariei. C î n d s-a l u m i n a t de ziuă, erau în i a ţ a unei gări. Doctorul i-a dat lui M o r i t z bani şi 1-a t r i m i s să c u m p e r e patru bilete de tren, clasa a d o u a , pînă la B u d a p e s t a .

44 La o recepţie la legaţia F i n l a n d e i din B u c u r e ş t i , T r a i a n Korugă a făcut c u n o ş t i n ţ ă cu g e n e r a l u l T ă u t u , ministrul de R ă z b o i al R o m â n i e i . P e s t e cîteva zile, 1-a căutat la birou şi i-a expus c a z u l lui J o h a n n M o r i t z . Generalul a ascultat cu interes. Şi-a notat n u m e l e , p r e n u m e l e , d a t a naşterii şi cea a arestării lui J o h a n n M o r i t z , apoi a zis : — în cel mult o s ă p t ă m î n ă , o m u l d u m n e a v o a s t r ă va fi acasă ! D a u ordin i m e d i a t să se c e r c e t e z e cazul şi să se facă formele de lăsare la vatră. Să v e d e m : astăzi este... Generalul s-a uitat la calendar : — 21 august. Pe 28 puteţi trece pe la m i n e , ca să vă d a u în mînă ordinul de eliberare a omului dumneavoastră. Acest M o r i t z e servitorul tatălui d u m n e a v o s t r â ? — Este o m u l din curte, a răspuns T r a i a n . Un ajutor ! Nu e p r o p r i u - z i s un servitor. — La ţară este o c r i z ă acută de m î n ă de lucru, a spus genera lul, fără să asculte fraza pînă la sfîrşit. Vă înţeleg de ce faceţi atîtea eforturi pentru un pîrlit de servitor. Fiecare om c o n t e a z ă a c u m pentru m u n c a agricolă. M a i ales că s î n t e m în plin sezon ! Discuţia a c o n t i n u a t pe această temă. T r a i a n a încercat să-i 102

ORA

explice ministrului că el intervine pentru M o r i t z nu fiindcă acesta îi e necesar tatălui său la m u n c a din grădină, ci fiindcă e î n c h i s pe nedrept. — Intervenţia m e a ia d u m n e a v o a s t r ă pentru M o r i t z este un act de omenie. Un act gratuit ! — Şi eu sînt obligat să fac astfel de acte ! a zis generalul. De cîte ori mă d u c la moşie, trebuie să b o t e z sau să cunun ţărani ! Cu servitorii trebuie să utilizezi astăzi toate mijloacele, ca să-i faci să m u n c e a s c ă . T r e b u i e chiar să le dai iluzia că eşti prieten cu ei şi să stai cu ei la masă. Eu înţeleg ce vreţi să spuneţi. T a t ă l d u m n e a v o a s t r ă este în aceeaşi situaţie cu m i n e ! G e n e r a l u l a d e s c h i s sertarul, a scos u l t i m u l r o m a n al lui T r a i a n şi 1-a aşezat pe birou. Era un e x e m p l a r n o u , cu foile netăiate. — A m t r i m i s a d i n e a u r i a g h i o t a n t u l l a l i b r ă r i e , c a s ă mi-1 c u m p e r e . Vă rog să-mi scrieţi o d e d i c a ţ i e pentru fiica m e a ! O c h e a m ă Elisabeta. A r e o p t s p r e z e c e ani şi este o p a s i o n a t ă citi toare de r o m a n e . D u m n e a v o a s t r ă faceţi parte dintre scriitorii ei preferaţi. La p r î n z , cînd voi povesti că aţi fost în biroul meu, are să mă î n t r e b e c u m eraţi î m b r ă c a t , ce cravată aveaţi, ce ţigări fumaţi. A ş a e cînd eşti tînăr ! T r a i a n a coborît scările M i n i s t e r u l u i de R ă z b o i î n c r e d i n ţ a t că, de d a t a asta, a reuşit să obţină eliberarea lui J o h a n n M o r i t z . A ridicat de Ia florărie buchetul de trandafiri albi pe care îl c o m a n d a s e de d i m i n e a ţ ă , apoi a trecut pe la poştă şi i-a t r i m i s o t e l e g r a m ă tatălui său : 29 august sosesc Fîntîna cu logodnica şi ordin eliberare Moritz.

45 — Pe 29 august v o m fi la F î n t î n a , în casa tatălui tău ? a î n t r e bat Eleonora W e s t . Era e n t u z i a s m a t ă . Asta va fi peste o săptă mînă, nu-i aşa ? M o r de n e r ă b d a r e ! A luat trandafirii albi din m î n a lui T r a i a n , i-a rnîngîiat cu o b r a z u l drept şi i-a aşezat într-un vas. C î n d ea s-a î n t o r s cu spatele, T r a i a n i-a privit buclele roşii, care-i cădeau pe u m e r i i rochiei de m ă t a s e neagră. S-a uitat la silueta ei î n a l t ă , la p i c i o a rele cu ciorapi de culoarea fumului. 103

ORA

— N o r a , a zis el, ştii ce mă î n t r e b de fiecare d a t ă cînd te pri vesc ? Ea î n t o r s capul spre el, z î m b i n d . — Mă î n t r e b ca T u d o r A r g h e z i : O fi fost mă-ta vioară, Trestie sau căprioară Şi-o fi prins în pîntec plod De strigoi de voievod. Că din oamenii de rînd Nu te-ai zămislit nicicînd. Tu eşti prea frumoasă. în a r b o r e l e tău g e n e a l o g i c t r e b u i e c ă u t a t e c ă p r i o a r e , altfel n-ai fi atît de suplă. Intre ascendenţii tăi v o r fi existat şi p l a n t e m a r i n e : t r u p u l t ă u are ceva din u n d u i r e a vegetaţiei acvatice. O c h i i tăi au p r i v i r e a sperioasă a veveriţei, d a r eşti răsfăţată ca pisicile de A n g o r a ! E l e o n o r a W e s t r ă m ă s e s e cu spatele spre T r a i a n şi cu obrajii lipiţi de b u c h e t u l de trandafiri. — Te s u p ă r ă vorbele m e l e ? a î n t r e b a t T r a i a n . — N u , a r ă s p u n s ea. — D a r te-ai î n t r i s t a t ! C h i a r d a c ă nu-ţi văd ochii, le simt m e l a n c o l i a . Eu sînt de v i n ă ? — N u , a repetat ea, î n c e r c î n d să z î m b e a s c ă . Mă g î n d e a m d o a r la arborele m e u g e n e a l o g i c , în care ar fi c a m g r e u de găsit c ă p r i o a r e , prinţi, z î n e , alge, veveriţe... S-au aşezat la masă, s i n g u r i în sufrageria uriaşă, cu m o b i l e de stejar şi fier forjat. C a s a E l e o n o r e i W e s t era vestită în B u c u reşti. P l a n u r i l e le d e s e n a s e ea, ca şi m o d e l e l e p e n t r u m o b i l i e r şi covoare. La 29 de ani, E l e o n o r a era d i r e c t o a r e a m a r e l u i ziar r o m â n e s c « O c c i d e n t ». S t u d i a s e la universităţile e u r o p e n e şi a c u m scria zilnic articole de fond, c o n d u c e a editura, o revistă de l i t e r a t u r ă şi artă, şi p a r t i c i p a la viaţa p o l i t i c ă , c u l t u r a l ă şi m o n d e n ă . T r a i a n o c u n o ş t e a de ciţiva ani. D r a g o s t e a lor era ca la î n c e p u t . P o a t e mai mare. î n s ă nu se căsătoriseră. De cîte ori T r a i a n r e d e s c h i d e a subiectul, E l e o n o r a W e s t d e c l a r a că n-ar p u t e a fi o bună soţie : « Eu î m i iubesc p r e a m u l t profesia, ca să fi soţie, fără să mi se p a r ă că am r e n u n ţ a t la ceva preţios d i n viaţa m e a ! » — N o r a , cred că J o h a n n M o r i t z va fi e l i b e r a t ! a zis T r a i a n . M i n i s t r u l d e R ă z b o i mi-a p r o m i s a s t ă z i c ă v a d a o r d i n u l d e eli berare pînă la 28 august. I-am telegrafiat tatei că vin la 104

ORA

Fîntîna cu logodnica mea şi cu eliberarea lui M o r i t z . Se va b u c u r a i m e n s de a m î n d o u ă ! — Ţ i i neapărat să-ţi p r e z i n ţ i tatălui t ă u l o g o d n i c a ? a î n t r e bat ea. — F o a r t e m u l t ! D a r , d a c ă tu nu vrei, am să mă supun voin ţei tale. T a t a se va necăji, d a r va ierta, ca î n t o t d e a u n a . — De să-i p r e z i n ţ i l o g o d n i c a , şi nu soţia ? a î n t r e b a t N o r a . Dacă ne căsătorim poimîine dimineaţă, mergem la Fîntîna ca soţ şi soţie ! T r a i a n K o r u g ă a c r e z u t că ea g l u m e ş t e . V r e m e de d o i ani î n c e r c a s e s-o c o n v i n g ă să se m ă r i t e cu el. Ea refuzase, deşi îl iubea. A c u m , d e o d a t ă , îi p r o p u n e ea să se căsătorească... — V o r b e ş t i serios ? T r a i a n s-a ridicat şi i-a sărutat m î n a . E a d e v ă r a t ? C u m te-ai d e c i s aşa, diritr-o d a t ă ? A z i d i m i n e a ţ ă , la telefon, nu mi-ai spus n i m i c ! S-a î n t î m p l a t ceva ? — Nu s-a î n t î m p l a t n i m i c ! a zis ea. La 29 august, c î n d mer g e m la F î n t î n a , o să fim căsătoriţi. Nu mi-ai cerut de m u l t e ori să d e v i n soţia ta ? S a u ai r e n u n ţ a t î n t r e t i m p ? Mă b u c u r că n-ai renunţat! T r a i a n K o r u g ă simţea că s-a p e t r e c u t ceva grav, care a deter m i n a t - o p e N o r a s ă s e d e c i d ă subit p e n t r u căsătorie. D a r n u g h i c e a ce. — F a c e m n u m a i căsătoria civilă d e o c a m d a t ă ! a c o n t i n u a t ea. C u n u n i a religioasă o facem la F î n t î n a , m a i tîrziu. Tu t o t d e a u n a ai spus că ai v r e a să ne c u n u n ă m la biserica tatălui tau. Mă şi văd în r o c h i e albă, î n c o n j u r a t ă de ţărănci tinere, p ă ş i n d în faţa alta rului de lemn... D i s p e n s a p e n t r u căsătoria civilă o capăt eu ! Am să-i telefonez p r o c u r o r u l u i general ! — N o r a , s p u n e - m i ce s-a-ntîmplât ? a î n t r e b a t T r a i a n . Simt că ai t r e c u t p r i n t r - o î n c e r c a r e grea... — J u r că nu s-a î n t î m p l a t n i m i c ! a zis ea. A b s o l u t n i m i c ! D o a r că m - a m decis să fiu soţia ta ! Am luat h o t ă r î r e a în m o d s p o n t a n ţi v r e a u s-o d u c la capăt cît m a i r e p e d e , î n a i n t e de a apărea v r e o s c h i m b a r e . Fericirea pe care am ales-o este atît de i m p o r t a n t ă în v i a ţ a m e a , încît v r e a u s-o ating imediat. M i - e t e a m ă că o p i e r d , d a c ă m a i aştept. Asta-i t o t ! Mă crezi ?

105

ORA

D u p ă masă, T r a i a n K o r u g ă şi E l e o n o r a W e s t au stat în bibliotecă şi au privit cărţi de artă şi tablouri. Traian era convins că ea îi spusese adevărul. T o t u ş i , n-au vorbit despre căsătorie. A m î n d o i s i m ţ e a u n e v o i a să iasă din eui lor. S-au uitat î n d e l u n g la o p i c t u r ă a lui P i c a s s o , care r e p r e z e n t a o femeie desfigurată de suferinţă, încît chipul nu-i mai era o m e n e s c . Un p o r t r e t al cărnii rupte în bucăţi, al fiinţei d e m o n t a t e de d u r e r e în părţile c o m p o n e n t e : ochi, nas, gură, urechi. T o a t e deveni seră i n d e p e n d e n t e . D e - a t î t a suferinţă, părţile trupului u m a n se desprinse-seră u n a de alta.

Şi a povestit cum avea să fie : — In fruntea c o r t e g i u l u i , în d r u m u l spre biserică, vor fi călă reţii. C i n c i z e c i de ţărani tineri, în porturi naţionale, călări pe cai albi. D u p ă ei, \ ine un car cu patru boi, în care sînt a r ă t a t e d a r u rile p r i m i t e de mireasa şi zestrea ei. N o i nu v o m expune c a d o u r i l e : c a r u l cu b o i va fi î n s ă î n c ă r c a t cu flori ! V o m a v e a o d u z i n ă de naşi în timp ce se cîntă « Isaiia d ă n ţ u i e ş t e » şi m i r i i , cu naşii şi cu preoţii, se învîrtesc, ţinîndu-se de m î n ă în mijlocul bisericii, se aruncă b o m b o a n e , pe care copiii le culeg printre picioarele dansatorilor. O să a r u n c ă m un sac întreg, ca să şe sature toţi copiii din Fîntîna. C î n d e r a m copil, c u l e g e a m şi cu b o m b o a n e pe la nunţi, d a r n i c i o d a t ă n-am apucat m a i m u l t de patru. Vreau ca la noi copiii să-şi u m p l e b u z u n a r e l e ! O să adu cem o d u z i n ă de tarafuri de ţigani, cu viori şi c o b z e . V o m des funda atîtea b u t o a i e de vin, că se va î m b ă t a tot satul ! M a s a o s-o facem într-o p o i a n ă şi o să avem mii de oaspeţi : va ţine o săptămînă încheiată !

T r a i a n K o r u g ă s-a î n t o r s către N o r a . O ciipă a avut impresia că sînt chiar t r ă s ă t u r i l e ei. A p a r a t u l fotografic nu le-ar fi prins, căci d u r e r e a era p r e a a d î n c ă pe faţa Eleonorei, ca cea de pe faţa femeii lui Picasso. Ca şi c u m ar fi t r e c u t prin ea un curent de înaltă tensiune, care nu carbonizează, tocmai fiindcă e prea puternic.

N o r a s-a uitat la ceas. Peste un sfert de oră, avea î n t î l n i r e cu avocatul Leopold Stein. — Să m e r g e m ! a zis ea. Am cîteva chestiuni i m p o r t a n t e ia birou ! T r a i a n n-a povestit u r m a r e a nunţii lor la Fîntîna. S-au ridicat a m î n d o i şi au plecat.

— C e - i cu tine, N o r a ? a î n t r e b a t T r a i a n . — N i m i c , a zis ea. Vrei să bem o cafea ? F ă r ă să mai aştepte r ă s p u n s u l , s-a î n t o r s cu spatele, c u m se întorsese î n a i n t e de m a s ă , cînd el îi vorbise de rudenia ei cu căprioarele şi cu plantele m a r i n e .

47 C ă s ă t o r i a s-a făcut la ofiţerul stării civile. T r a i a n K o r u g ă şi E l e o n o r a W e s t au venit în haine de stradă, însoţiţi de doi prie teni ai lui T r a i a n , care le-au fost martori. D u p ă c e r e m o n i e , au mincat la un r e s t a u r a n t de la B ă n e a s a . — C u n u n i a religioasă o s-o facem însă cu m a r e p o m p ă ! a zis T r a i a n . N u n t ă d u p ă tradiţia r o m â n e a s c ă ! 106

T r a i a n K o r u g ă a c o n d u s - o pe N o r a pînă în faţa redacţiei. Palatul ziarului « O c c i d e n t » e un bloc u l t r a m o d e r n , cu faţada de m a r m u r ă albă. Fusese construit de E l e o n o r a W e s t , pe locul u n d e se aflase î n a i n t e c l ă d i r e a veche a unei tipografii. T r a i a n a privit cele şase etaje care se î n ă l ţ a u în bătaia soarelui de î n c e p u t de d u p ă - a m i a z ă de v a r ă şi a zîmbit, ca de obicei, a d m i r a t i v : « A s t a este o p e r a N o r e i ! » — Te aştept în maşină ! a zis el. Ştia că N o r a îşi c o n d u c e singură a u t o m o b i l u l , cînd vine de la birou. C r e d e a însă că azi va face o excepţie : era d o a r z i u a căsă toriei lor. 107

ORA

— V i n s i n g u r ă , d u p ă ce t e r m i n ! a z i s ea, a ş t e p t î n d u - 1 să plece. Pe u r m ă , a u r c a t scările de m a r m u r ă şi a dispărut pe uşa de fier masiv, pe care i-a deschis-o, î n c l i n î n d u - s e a d î n c , p o r t a r u l în uniformă cu fireturi aurii.

49 E l e o n o r a W e s t a i n t r a t în b i r o u cu un p a s de regală indife renţă, prefăcîndu-se că nu-1 o b s e r v ă pe bătrînul în h a i n e negre, care s-a ridicat în p i c i o a r e la sosirea ei. Ea şi-a p u s m ă n u ş i l e şi p o ş e t a pe birou, şi i-a făcut s e m n b ă t r î n u l u i să se aşeze. A scos o ţigare, s-a forţat s-o a p r i n d ă fără să-i t r e m u r e d e g e t e l e , apoi, a ş e z î n d u - s e şi ea în fotoliu, s-a uitat fix la d o m n u l d i n faţă. — Ascult, d o m n u l e Stein ! a z i s . B î t r î n u l a tras afară din servieta deschisă pe g e n u n c h i un teanc de hîrtii, pe care 1-a p u s pe m a r g i n e a mesei. N o r a îi u r m ă rea cu atenţie fiecare mişcare. — C h e s t i u n e a este r e z o l v a t ă , d o m n i ş o a r ă W e s t ! a zis Stein. A c e s t e a sînt d o c u m e n t e l e ! Şi a î n t i n s în faţa femeii d o u ă hîrtii, pe care le-a ales din tean cul de pe masă. — A s t e a sînt singurele acte existente în arhiva din Ploieşti ? a întrebat Nora. — S i n g u r e l e existente în arhivă p î n ă a z i - d i m i n e a ţ ă ! A c u m d o c u m e n t e l e sînt pe b i r o u l d u m n e a v o a s t r ă ; în arhivă nu mai există n i m i c ! E l e o n o r a W e s t s-a m a i uitat o dată, d i s p r e ţ u i t o a r e , la hîrtii. Le-a î m p ă t u r i t şi le-a b ă g a t în sertar. — Ar fi p r u d e n t să le d i s t r u g e ţ i i m e d i a t ! a zis bătrînul. N o r a a privit ochelarii lui cu r a m e de aur, gulerul ştaif, hai nele negre, croite d u p ă m o d a veche. — D i n clipa în care d o c u m e n t e l e sînt în biroul m e u , nu m a i ai nici un m o t i v de t e a m ă , d o m n u l e Stein ! a spus ea. — Nu p e n t r u m i n e , a zis el. P e n t r u d u m n e a v o a s t r ă este m a i prudent să le a r d e ţ i ! 108

ORA

— C î t te-a costat ? a î n t r e b a t N o r a , ca să schimbe vorba. O b s e r v a s e că b ă t r î n u l u i îi era frică. D o c u m e n t e l e le va d i s t r u g e , d a r nu î n a i n t e de a le m a i v e d e a o dată. — Exact 100 000 de l e i ! a r ă s p u n s L e o p o l d Stein. — Şi p a r t e a d u m i t a l e ? — Este socotită, a zis el. E l e o n o r a W e s t a scos d i n sertar d o u ă t e a n c u r i de b a n c n o t e şi i le-a î n t i n s . El le-a p u s în servietă, r e n u n ţ î n d să c o n t i n u e gestul p o r n i t în v i r t u t e a o b i ş n u i n ţ e i , de a le n u m ă r a . — A s t a a fost t o t u l ! a zis N o r a . D o r e a să r ă m î n ă singură, ca să se uite la d o c u m e n t e . D*ar b ă t r î n u l nu s-a mişcat d i n fotoliu. — M a i ai v r e o chestiune cu m i n e ? a î n t r e b a t ea. — Nu m a i am n i m i c , a răspuns L e o p o l d Stein. C h e s t i u n e a este r e z o l v a t ă , d a c ă p u t e m spune aşa ! — M a i există ceva c a r e nu e în r e g u l ă ? Nu m a i e n i m i c , a zis el. D a r chestiunea nu se r e z o l v ă decît t e m p o r a r p r i n d i s t r u g e r e a d o c u m e n t e l o r . A s t a v o i a m s ă vă m a i s p u n ! D a c ă n-aş fi fost prieten şi c o l a b o r a t o r al tatălui d u m n e a v o s t r ă şi d a c ă nu v-aş fi ţ i n u t în b r a ţ e c î n d eraţi mică, n-aş î n d r ă z n i să vă atrag atenţia a s u p r a acestui fapt. D a r vă repet că a r d e r e a d o c u m e n t e l o r nu r e z o l v ă decît parţial c h e s t i u nea ! — V o r b e ş t e clar ! a spus E l e o n o r a W e s t . — Este destul de clar, d o m n i ş o a r ă W e s t ! D u m n e a v o a s t r ă aţi v r u t o r i g i n a l e l e actelor de naştere ale p ă r i n ţ i l o r d u m n e a v o a s t r ă , ca să nu se m a i p o a t ă d o v e d i că au fost e v r e i ; eu l e - a m sustras din arhiva stării civile şi vi le-am a d u s ! — C h e s t i u n e a e deci î n c h i s ă ! — D u m n e a v o a s t r ă distrugeţi astfel actele, d a r nu şi faptele, a u r m a t L e o p o l d Stein. T o t evreică r ă m î n e ţ i , şi, d a c ă cineva v r e a să o dovedească... — D a c ă v r e a să o d o v e d e a s c ă , nu p o a t e ! a spus E l e o n o r a W e s t . N u m a i există p r o b e ! — D a r v: le v o r cere d u m n e a v o a s t r ă ! — Le voi o r o c u r a ! a zis ea. Cu bani, scot orice fel de acte vreau ! — A ş a este ! a zis avocatul. î n s ă cu asta ne aflăm în plin d o m e n i u al C o d u l u i penal. Cu focul şi cu C o d u l penal nu este practic să ne j u c ă m : mai bine să ne ferim ! — Nu eşti d u m n e a t a cel care, chiar a z i - d i m i n e a ţ ă , ai furat 109

ORA

acte din a r c h i v a de la Ploieşti ? a i r o n i z a t N o r a . A c u m vii să-mi dai m i e lecţii de m o r a l ă ?

m e u este r o m a n c i e r u l T r a i a n K o r u g ă , care, în cîteva zile, va u

— Nu dau lecţii ! a zis bătrinul. D o a r vă a v e r t i z e z că jocul este p e r i c u l o s şi nu p o a t e fi j u c a t la i n f i n i t ! ^ - D u m n e a t a ştii că nu se p o a t e altfel ! a spus N o r a , aprinz î n d o n o u ă ţigare. Eu nu pot s c h i m b a n i m i c . C î n d societatea î m i i n t e r z i c e să-mi t r ă i e s c p r o p r i a viaţă — să am o casă, o p r o fesie, un bărbat —, atunci lupt cu d i s p e r a r e şi cu orice armă; Lupt ca o l e o a i c ă , cu tot instinctul de c o n s e r v a r e al fiinţei mele !

ţine m i e ! J N o r a W e s t rîdea satisfăcută. L e o p o k Stein s-a căutat p r i n b u z u n a r e , fără să ştie ce caută, n u m a i spre a nu fi obligat să v o r b e a s c ă sau să înfrunte p r i v i r e a ei. Avea nevoie de cîteva clipe, p e n t r u a-şi reveni şi p e n t r u a r e a l i z a tot ce auzise.

_ — P r i n c i p a l u l , d o m n i ş o a r ă E l e o n o r a , este nu să lupţi, ci să cîştigi l u p t a ! a zis avocatul. — V o i cîştiga-o ! a zis ea, sfărîmînd cu n e r v o z i t a t e ţigarea în scrumieră. — C r e d e ţ i că puteţi r ă m î n e î n c ă m u l t ă v r e m e p r o p r i e t a r ă şi d i r e c t o a r e a z i a r u l u i ? a î n t r e b a t Stein. P î n ă a c u m aţi refuzat să declaraţi că sînteţi evreică. A c e s t a a fost un act de î n d r ă z n e a l ă tinerească. D a r aţi avut n o r o c ! Din frică sau din laşitate, n-a î n d r ă z n i t n i m e n i p î n ă a c u m s i v ă t r a g ă l a r ă s p u n d e r e . A u fost d e n u n ţ u r i prin care s-a cerut r e c h i z i ţ i o n a r e a tipografiei şi a zia rului, în b a z a l e g i l o r rasiale. I-aţi plătit pe a n c h e t a t o r i şi aţi cîştigat. A c u m d i s t r u g e ţ i actele de o r i g i n e etnică din arhive, şi iar cîştigaţi t i m p . D a r legile rasiale se aplică din ce în ce m a i sever. P î n ă la u r m ă , nici un evreu nu va scăpa de r i g o a r e a lor : s î n t e m î n c ă la î n c e p u t ! De aceea aţi r ă m a s d i r e c t o a r e a unui m a r e ziar, deşi, ca evreică, n-aţi avea d r e p t u l , d u p ă lege, nici m ă c a r să p u b l i c a ţ i un articol. Să ne g î n d i m însă la viitor ! — Eu voi r ă m î n e a d i r e c t o a r e şi p r o p r i e t a r ă a z i a r u l u i şi în v i i t o r i a zis N o r a . L e o p o l d Stein ştia că femeia din faţa lui arc o l o g i c ă ireproşa bilă. R ă s p u n s u l pe care ea i-1 d ă d u s e a c u m era însă de fanatică, şi fanaticii nu au logică. E! n-a m a i c o n t r a z i s - o . C i n e r e n u n ţ ă la calculul rece nu t r e b u i e c o n t r a z i s : o r i c e tentativă de a-i arăta adevărul devine inutilă. — A s t ă z i , la a m i a z ă , m - a m c ă s ă t o r i t cu un c r e ş t i n ! a zis E l e o n o r a W e s t . Ziarul va fi trecut pe n u m e l e soţului m e u . In felul a c e s t a , n i m e n i n u - m i va lua « O c c i d e n t u l ». c h i a r d a c ă R o m â n i a s-ar face m a i rasistă decît G e r m a n i a ! — V-aţi căsătorit cu a d e v ă r a t ? L e o p o l d Stein era uimit. — A c u m sînt d o a m n a E l e o n o r a W e s t K o r u g ă ! a zis ea. Soţul 110

d i r e c t o r u l şi p r o p r i e t a r u l ziarului. Iar el, la rîndul lui, î m i apar

— Cu alte cuvinte — a zis el, tuşind în batistă —, p r e d a ţ i zia rul, î l p ă r ă s i ţ i ! — D i m p o t r i v ă ! a spus N o r a . Nu n u m a i că nu p r e d a u z i a r u l , d a r fac şi r e o r g a n i z ă r i , mărindu-1 : am angajat un n o u d i r e c t o r •! — Ideea este genială ! a zis Stein. M i n u n a t ă ! Şi el a acceptat aceste c o n d i ţ i i ? — Nu înţeleg !a zis N o r a , aspru. — D o m n u l T r a i a n Korugă, soţul d u m n e a v o a s t r ă , a acceptat această situaţie ? P e n t r u un bărbat, este o a r e c u m n e p l ă c u t ! î n s e a m n ă că a fost c u m p ă r a t de o femeie, cu un scop a n u m e . — N - a m c u m p ă r a t pe n i m e n i ! a replicat N o r a , nervoasă. Eu m - a m căsătorit din d r a g o s t e ! L e o p o l d Stein s-a ridicat în picioare, s-o felicite. Ea nu i-a î n t i n s m î n a . Se juca cu actele de naştere ale părinţilor e i ; ochii îi s t r ă l u c e a u de lacrămi. — O a m e n i i nu au d r e p t u l să p r i m e a s c ă felicitări d e c î t atunci cînd m o r , a zis ea. A s t a d a c ă eşti obiectiv. D a r c î n d m o r i nu m a i poţi primi felicitările... A v o c a t u l s-a lăsat la loc, în fotoliu. R e g r e t a că o felicitase. — C r e d e a m că î n t r - a d e v ă r v-aţi căsătorit din d r a g o s t e , a ziş. — Nu mă c r e z i că sînt î n d r ă g o s t i t ă ? a j n t r e b a t ea. N i c i m ă c a r d u m n e a t a , care eşti un om deştept, nu înţelegi asta ? — A t u n c i de ce sînteţi nefericită ? a î n t r e b a t el. Am i m p r e s i a că plîngeţi ! — Iar eu am i m p r e s i a că eşti obosit, d o m n u l e Stein ! Nu ştiu ce e cu d u m n e a t a . Nu înţelegi n i m i c , parcă n-ai fi evreu. Sînt î n d r ă g o s t i t ă de T r a i a n Korugă. El este p r i m a m e a d r a g o s t e , şi îl iubesc de cîţiva ani. Sînt teribil de î n d r ă g o s t i t ă . D a r nu de asta m - a m c ă s ă t o r i t : d r a g o s t e a n a este motiv d e c ă s ă t o r i e ! M - a m căsătorit din c a u z a legilor rasiale, ca să salvez ziarul şi ca să-mi salvez viaţa. A c u m înţelegi ? L e o p o l d Stein tot părea a nu fi înţeles. I-a sărutat m î n a Eleonorei W e s t şi s-a î n d r e p t a t spre uşă. Ea 1-a c h e m a t înapoi. — La sfîrşitu! acestei săptămîni plec la ţară, i-a zis. Mă d u c la 111

ORA

socrul m e u , care e preot o r t o d o x . S t a u cîteva î n t o r c , v r e a u să fie t e r m i n a t e actele de d o n a ţ i e averi m o b i l i a r e şi i m o b i l i a r e , inclusiv ziarul, T r a i a n Korugă. D a c ă nu se p o a t e prin d o n a ţ i e , v î n z a r e . G ă s e ş t e cea mai b u n ă soluţie din punct dic ! O p e r a ţ i a t r e b u i e făcută r a p i d !

ORA zile. P î n ă mă a întregii m e l e pe numele lui facem acte de de vedere juri

— Sînteţi atît de d e ş t e a p t ă , d u d u i e E l e o n o r a ! — Nu sînt d e ş t e a p t ă ! Sînt o femeie care luptă cu toate pute rile fiinţei ei, cu tot i n s t i n c t u l şi cu t o a t ă l u c i d i t a t e a ei, ca să-şi apere d r e p t u l la viaţă. La r e v e d e r e , d o m n u l e Stein !

50 D u p ă p l e c a r e a a v o c a t u l u i , E l e o n o r a W e s t s-a aşezat la b i r o u , cu capul î n t r e p a l m e , şi a p l î n s , aşa c u m n u m a i femeile pot să plîngă. N u d o a r c u o c h i i : c u t o a t ă fiinţa. P e u r m ă a ridicat r e c e p t o r u l şi 1-a c h e m a t pe T r a i a n : — V i n o , te rog, şi mă ia de la r e d a c ţ i e ! — S-a î n t î m p l a t ceva ? a î n t r e b a t el. — Nu s-a î n t î m p l a t n i m i c ! î ţ i jur că nu s-a î n t î m p l a t n i m i c , absolut n i m i c ! D a r v i n o r e p e d e ! T r a i a n K o r u g ă a plecat spre redacţie. Ieşind din bibliotecă, s-a uitat iar la femeia lui Picasso. O j u m ă t a t e din ochiul ei rîdea, cealaltă jumătate plîngea. De aceea îi era ochiul desfăcut în d o u ă , ca să p o a t ă n d e şi p l î n g e cu el în acelaşi t i m p şi cu aceeaşi intensitate.

51 A ş t e p t î n d u - l p e T r a i a n , E l e o n o r a W e s t i-a telefonat lui L e o pold Stein. El locuia în a p r o p i e r e de z i a r şi ajunsese acasă. — D o m n u l e Stein, r ă s p u n d e - m i , te rog, sincer, d a r sincer de 112

t o t : d u m n e a t a crezi c ă m - a m căsătorit din d r a g o s t e , sau d i n interes ? R ă s p u n d e - m i , te i m p l o r , fără nici un m e n a j a m e n t ! — D u m n e a v o a s t r ă ce credeţi ? a î n t r e b a t avocatul. — Eu nu ştiu exact de ce am făcut-o ! a r ă s p u n s ea. D a c ă miar tăia cineva capul, tot n-aş putea spune precis. U n e o r i mi se pare că am făcut-o din i n t e r e s , alteori că am făcut-o din dra goste ! C î t e o d a t ă mi se pare că din a m î n d o u ă m o t i v e l e ! D a r nici u n a din explicaţii nu mi pare adevărată. în m o d cert, ştiu că nu m a i p u t e a m aştepta nici o s e c u n d ă şi că t r e b u i a să fac c e - a m făcut. D a r v r e a u să ştiu şi care este m o t i v u l real ! — N i c i unul din cele î n ş i r a t e ! — Nu m - a m căsătorit deci din interes, ca o femeie... -r- N u , d o a m n ă E l e o n o r a ! D u m n e a v o a s t r ă sînteţi prea m î n d r ă ca să vă fi p u t u t căsători din interese m a t e r i a l e , fie ele salva r e a z i a r u l u i şi a averii. — Eşti sigur de asta ? — S i g u r ca de l u m i n a o c h i l o r mei ! — A t u n c i m-am căsătorit din d r a g o s t e ? — Ca să iubeşti cu adevărat, t r e b u i e să crezi în viitor ! a zis L e o p o l d Stein. T r e b u i e să crezi în fericire şi — ceea ce este m a i absurd decît t o a t e — t r e b u i e să crezi că această fericire e e t e r n ă şi că ea îţi p o a t e fi oferită de persoana iubită. D u m n e a v o a s t r ă , d o a m n ă , nu credeţi asta : sînteţi prea l u c i d ă ! De aceea, mă ier taţi că v-o s p u n : nu v-aţi căsătorit d i n d r a g o s t e ! — A t u n c i ? a î n t r e b a t ea. — N i c i din interes şi nici din d r a g o s t e : v-aţi căsătorit din frică ! A ţ i făcut-o cu r a p i d i t a t e a u l u i t o a r e a disperării ! — D r a g o s t e a lipseşte cu desăvîrşire în gestul m e u ? a m a i întrebat Eleonora. — Nu lipseşte, a răspuns Stein. D r a g o s t e a d u m n e a v o a s t r ă este î n s ă d r a g o s t e a pe care au c u n o s c u t - o femeile din e p o c a în care o m u l l o c u i a în p ă d u r i , a m e n i n ţ a t în fiecare clipă să fie sfîşiat de fiarele sălbatice. N u m a i atunci, femeile se a r u n c a u le genunchii bărbaţilor disperate, cerînd ocrotire, iubire, sigu r a n ţ ă : toate la un loc, cu aceeaşi i n t e n s i t a t e şi cu aceeaşi p a s i u n e ! Felul ăsta de d r a g o s t e îl trăiesc femeile la c u t r e m u r e , la p o t o p sau la cine ştie ce cataclisme, cînd p ă m î n t u l a m e n i n ţ ă să se p r ă b u ş e a s c ă ! — De ce nu mi-ai spus toate astea c î n d erai aici ? — Nu v o i a m să vă spulber iluzia de p u t e r e şi de s i g u r a n ţ ă de sine pe care o aveaţi ! a spus L e o p o l d Stein. Eu v e d e a m bine că 113

ORA

t r e m u r a ţ i , că totul era făcut de frică, şi-mi era milă. Nu uitaţi că v - a m ţ i n u t pe g e n u n c h i c î n d eraţi mică... T r a i a n K o r u g ă a intrat în birou. N o r a a î n c h i s telefonul şi a venit spre el. L-a î m b r ă ţ i ş a t . Se strîngea la pieptul lui, rîdea. T r a i a n a sărutat-o. — î m i p a r e bine că eşti veselă : la telefon mi se p ă r e a că plîngi!

52 în z i u a de 28 a u g u s t , în a ajunul plecării la F î n t î n a , T r a i a n s-a d u s la M i n i s t e r u l de R ă z b o i , ca să ia ordinul de eliberare a lui J o h a n n M o r i t z . Era fericit, ca şi c u m ar fi avut deja hîrtia în m î n ă . A u r c a t scările în fugă. A g h i o t a n t u l , recunoscîndu-1, l-a i n t r o d u s imediat. T r a i a n a intrat în cabinetul g e n e r a l u l u i . A d u s e s e un e x e m p l a r de lux, illustrat şi n e p u s în c o m e r ţ , din p r i m u l lui r o m a n , pe care scrisese o d e d i c a ţ i e m ă g u l i t o a r e . G e n e r a l u l nu s-a ridicat în picioare să-1 î n t î m p i n e , c u m făcuse cu o s ă p t ă m î n ă înainte ; se prefăcea că citeşte. — Mi se pare că vă d e r a n j e z , d o m n u l e ministru ! a zis T r a i a n . — Nu ! a r ă s p u n s sec g e n e r a l u l . Ia loc, te rog ! T r a i a n a observat că m i n i s t r u l nu i-a î n t i n s m î n a . — î m i pare rău că t r e b u i e să-ţi d a u o veste n e p l ă c u t ă , a zis generalul, intrînd direct în subiect. Individul pentru care ai intervenit d u m n e a t a a c u m o s ă p t ă m î n ă — şi p e n t r u care, p r o b a bil, vii şi astăzi — nu p o a t e fi eliberat. C e l puţin, nu imediat, întîi trebuie să anchetăm cazul şi să stabilim dacă afirmaţia d u m i t a l e că n-ar fi evreu e î n t e m e i a t ă . T r a i a n K o r u g ă a vrut să se ridice. S-a gîndit însă la M o r i t z şi a r ă m a s pe scaun. — A ş a ! D o m n u l e K o r u g ă , nu r ă m î n e altceva de făcut decît să aştepţi pînă cînd se p r o n u n ţ ă c o m i s i a de a n c h e t ă ! A c e a s t a era fraza de î n c h e i e r e , cu care generalul îl invita să părăsească biroul. T r a i a n a î n ţ e l e s , d a r n-a plecat : a d o u a zi t r e b u i a să se d u c ă la F î n t î n a , u n d e tatăl său aştepta ordinul de eliberare a lui J o h a n n M o r i t z ! 114

ORA

— D o m n u l e m i n i s t r u , a zis T r a i a n , a c u m o s ă p t ă m î n ă mi-aţi p r o m i s că veţi o r d o n a să fie eliberat ! M i - a ţ i spus t e x t u a l că vă este suficientă d e c l a r a ţ i a m e a că M o r i t z nu este evreu şi că nu mai faceţi nici un fel de a n c h e t ă ! — A c u m o s ă p t ă m î n ă erajaltă situaţie ! a zis generalul. — Eu cred că era aceeaşi ca a s t ă z i ! J o h a n n M o r i t z e î n c h i s î n t r - u n l a g ă r de evrei, deşi este r o m â n ! — A s t a o va stabili c o m i s i a de a n c h e t ă ! — D a r g î n d i ţ i - v ă că l u c r ă r i l e comisiei p o t d u r a c î n t e v a luni ! a zis T r a i a n . B i e t u l om stă arestat de a p r o a p e un an şi j u m ă t a t e ! — Ştiu, a întărit generalul, l u c r ă r i l e comisiei pot să d u r e z e şi un an ! C h i a r doi ! A s t ă z i sîntem în r ă z b o i : n-avem t i m p de a n c h e t e ca-n v r e m e de p a c e ! — D o m n u l e general, d a r declar iţia m e a nu este o g a r a n ţ i e să-1 puneţi în libertate şi să faceţi an :heta u l t e r i o r ? — Nu ! — R e g r e t că v-aţi schimbat părerile î n t r - o s ă p t ă m î n ă ! a zis T r a i a n şi s-a ridicat. — Şi eu regret, d a r nu e vina m e a ! — Faceţi aluzie la ceva, d o m n u l e general ? — Nu fac aluzii, ci mă refer la fapte concrete ! — De d a t a asta este d r e p t u l m e u să cer e x p l i c a ţ i i ! a zis T r a i a n , palid la faţă. — Explicaţii, d o m n u l e Korugă ? în ceasul cînd e v r e i m e a l u m i i luptă alături de bolşevici contra ţării noastre şi v o r să ne răpească p ă m î n t u l patriei, d u m n e a t a — r o m â n curat şi scriitor de frunte al n e a m u l u i — te-ai căsătorit cu o evreică ! G e n e r a l u l devenise roşu de mînie. — Ca m i l i t a r , c o n s i d e r fapta d u m i t a l e un act de t r ă d a r e ! T r ă d a r e ! Mă înţelegi ? Ce preţ pot să mai p u n eu pe c u v î n t u l d u m i t a l e că M o r i t z n-ar fi evreu ? Intervenţia d u m i t a l e , d i m p o trivă, mă face să cred că este ! Şi nu m-ar m i r a să văd că b ă n u i a l a mi se adevereşte ! Pot eu să m a i am î n c r e d e r e în d u m neata ? — Nu d o m n u l e ministru ! a zis T r a i a n şi a plecat. C o b o r î n d scările, a simţit cartea sub braţ. A deschis-o şi a rupt p a g i n a cu dedicaţia. A p o i s-a u r c a t în maşină.

115

ORA

53 « E l e o n o r a este evreică » — se g î n d e a T r a i a n . « M i e n-a vrut să-mi s p u n ă n i m i c ! » Se s i m ţ e a î n ş e l a t în i u b i r e a lui. La m a r g i n e a oraşului, a oprit m a ş i n a . « Nu mi-a spus, fiindcă n-am î n t r e b a t - o n i c i o d a t ă ! Ar fi fost şi ridicol s-o-ntreb : nici un bărbat nu-şi î n t r e a b ă i u b i t a ce o r i g i n e etnică are ! ». Şi-a adus aminte cînd o întreba cu tandreţe dacă în arborele ei g e n e a l o g i c nu vor fi fost c ă p r i o a r e , a l g e , v e v e r i ţ e şi voievozi. Ea se întristase atunci. A c u m , el se s i m ţ e a vinovat. « O fi c r e z u t că fac aluzie la o r i g i n e a ei evreiască ! T r e b u i e să fi suferit c u m p l i t c î n d o-ntrebam... ». A î n c h i s p o r t i e r a maşinii şi a î n t o r s spre oraş. « A c u m î m i pare rău că n-am aflat m a i d e m u l t : d a c ă aş fi ştiut, aş fi menajat-o ! S ă m a n a N o r a ! » T r a i a n K o r u g ă a oprit la p r i m a florărie şi a c u m p ă r a t t r a n d a firi albi p e n t r u N o r a . V î n z ă t o a r e a a legat buchetul, z î m b i n d u - i .

54 — P o v e s t e ş t e - m i şi m i e ce scrii ! a spus N o r a . T r a i a n î n c e p u s e n o u i lui r o m a n . L a p a t r u d i m i n e a ţ a , Eleo n o r a îl s i m ţ e a c u m se ridica din pat, de l î n g ă ea, îşi p u n e a hala tul şi ieşea din d o r m i t o r . S t ă t e a î n c h i s în c a m e r a lui de lucru pînă la p r î n z . A c u m l u a u micul dejun î m p r e u n ă . Se î m p l i n i s e r ă tocmai d o u ă l u n i de la căsătorie. Pe masă erau flori. — Nu vrei să-mi povesteşti ce scrii ? a insistat N o r a . Era n e r ă b d ă t o a r e . T r a i a n se eschivase î n t o t d e a u n a să-i vor bească despre r o m a n . A c u m n u m a i p u t e a refuza. — Am făcut o d a t ă o c r o a z i e r ă cu s u b m a r i n u l , a zis «1. Am stat o mie de ore sub apă. C a . să ştim c î n d era nevoie de aer proaspăt, p e s u b m a r i n existau a p a r a t e speciale. î n a i n t e , însă, n u 116

ORA

e r a u a p a r a t e , şi m a r i n a r i i l u a u la b o r d o cuşcă cu iepuraşi albi. C î n d atmosfera d e v e n e a toxică, iepuraşii m u r e a u , şi m a r i n a r i i ştiau că m a i aveau de trăit cinci-şase ore. A t u n c i c ă p i t a n u l lua h o t ă r î r e a s u p r e m ă : sau făceau un efort disperat să iasă la supra faţă, sau r ă m î n e a u în a d î n c u r i , şi tot echipajul m u r e a . De obicei, ca să riu se v a d ă m u r i n d asfixiaţi, se î m p u ş c a u unul pe altul. Pe s u b m a r i n u l u n d e am fost eu, erau nu iepuraţi albi, ci apa rate. C ă p i t a n u l a observat că eu simt orice scădere a cantităţii de oxigen din aer şi a făcut h a z de sensibilitatea m e a , dar, pînă la sfîrşitul croazierei, m a r i n a r i i n-au m a i folosit aparatele : d o a r se u i t a u la m i n e ! Şi eu le s p u n e a m , cu o precizie pe care apara tul o confirma, d a c ă avem sau nu destul aer... A c e s t a e un d a r al m e u şi al iepuraşilor albi: de a simţi cînd atmosfera nu m a i î n t r e ţ i n e viaţa, cu o anticipaţie de şase ore. De la o v r e m e , am aceeaşi senzaţie ca pe s u b m a r i n : simt atmosfera sufocantă ! — C a r e atmosferă ? a î n t r e b a t N o r a . — A t m o s f e r a în c a r e t r ă i e ş t e s o c i e t a t e a c o n t e m p o r a n ă : a devenit irespirabilă pentru om. Birocraţia, armata, guvernul, o r g a n i z a ţ i a de stat, a d m i n i s t r a ţ i a , toate funcţionează astfel, încît o m u l e sufocat. Societatea actuală e b u n ă p e n t r u maşini şi p e n t r u sclavii tehnici : e creată de ei şi p e n t r u ei. O a m e n i i se asfixiază, şi nu-şi d a u s e a m a ! Ei cred că totul este n o r m a l , ca mai înainte. Sînt ca m a r i n a r i i de pe s u b m a r i n , care r e z i s t ă şi l u c r e a z ă , î n c ă şase ore d u p ă m o a r t e a iepuraşilor albi ! D a r eu ştiu c ă ' t o t u l e terminat... — Ă s t a e subiectul r o m a n u l u i ? a î n t r e b a t N o r a . — D e s c r i u în r o m a n c u m m o r , în chinuri î n g r o z i t o a r e , ucişi de o atmosferă care i n t e r z i c e viaţa, o a m e n i i de pe p ă m î n t . D a r , fiindcă nu mă p o t o c u p a de toţi o a m e n i i din l u m e , am l u a t n u m a i zece, pe cei pe care eu c u n o s c m a i bine. — Şi toţi eroii m o r ? — D u p ă m o a r t e a iepuraşilor a l b i , o a m e n i i nu m a i p o t trăi decît m a x i m u m şase ore. R o m a n u l meu înfăţişează u l t i m e l e şase ore .din v i a ţ a celor mai buni prieteni ai mei. — Şi ce-ai scris pînă a c u m ? — P r i m u l capitol, a zis T r a i a n . U n u l dintre eroi a fost s m u l s dintre noi şi... — Ce se î n t î m p l ă cu el ? — D e o c a m d a t ă i s-au luat libertatea, nevasta, copiii, casa... A fost înfometat, bătut. Au şi început să-i fie smulşi dinţii din gură. M a i t î r z i u , i se v o r scoate ochii, i se va s m u l g e carnea de 117

ORA

pe oase. U l t i m e l e chinuri i se v o r aplica, probabil, electric şi automat. — T o a t e faptele astea se petrec în realitate ? a î n t r e b a t N o r a . — A b s o l u t toate ! în r o m a n am scris n u m e l e străzii, al oraşu lui şi al ţârii u n d e locuiesc eroii. L e - a m d a t şi n u m e r e l e de tele fon ! De altfel, pe p r i m u l erou îl cunoşti şi tu : poţi c o n t r o l a adevărul celor scrise. — C i n e e primul erou ? — Johann Moritz ! F r u n t e a Eleonorei s-a î n t u n e c a t . C u J o h a n n M o r i t z , tot c e povestise T r a i a n se î n t î m p l a s e cu adevărat. — î m i e g r o z a v de m i l ă de J o h a n n M o r i t z ! a zis N o r a . El este deci p r i m u l capitol al r o m a n u l u i tău. C a r e va fi al doilea ? — Nu ştiu î n c ă , a. r ă s p u n s T r a i a n . P o a t e voi fi eu, p o a t e tata sau m a m a , p o a t e tu... O r i c u m , u n u l d i n t r e noi ! — Şi toate capitolele v o r fi ca cel al lui J o h a n n M o r i t z ? Nu există în r o m a n nici o soartă frumoasă, nici un happy end ? — N i c i u n u l ! a î n c h e i a t T r a i a n . D u p ă m o a r t e a iepuraşilor albi, nu mai există happy end! Există d o a r cîteva ceasuri pînă cînd totul va fi sfîrşit...

118

CARTEA

DOUA

T X r é c u s e r a d o u ă o r e de c î n d J o h a n n M o r i t z se afla în U n g a r i a . C e i trei evrei şi cu el au aşteptat întîi î n d ă r ă t u l gării : se t e m e a u să intre în sala de aşteptare. Pe u r m ă , le-a venit tre nul. D o c t o r u l A b r a m o v i c i , Ş t r u l ş i H u r t i g s-au u r c a t î n t r - u n v a g o n de clasa a d o u a . J o h a n n M o r i t z a r ă m a s pe peron şi le-a dat g e m a n t a n e l e pe fereastră. S-a urcat şi el pe scara v a g o n u l u i , t o c m a i în clipa în care p o r n e a trenul. H u r t i g 1-a apucat de m î n ă şi 1-a tras î n ă u n t r u , î n c h i z î n d uşa. M o r i t z era palid. Se î n s p ă i m î n t a s e la g î n d u l că, d a c ă mai i n t î r z i a o clipă, r ă m î n e a pe peron. C e - a r fi devenit el în U n g a r i a , fără d o c t o r u l A b r a m o v i c i şi ceilalţi ? Ta m u l ţ u m i t lui D u m n e z e u că s-a p u t u t u r c a la timp. D o c t o r u l şi H u r t i g au găsit i m e d i a t locuri. Ştrul şi J o h a n n M o r i t z s-au uitat în toate c o m p a r t i m e n t e l e u n d e călătorii dor m e a u cu l u m i n i l e stinse, d a r nu mai era nici un loc liber, aşa că au r ă m a s pe culoar şi au stat pe g e a m a n t a n e . D u p ă un t i m p , o femeie s-a dat jos, şi Ştrul a intrat în c o m p a r t i m e n t , în locul ei. M o r i t z a r ă m a s singur pe culoar. D o c t o r u l A b r a m o v i c i a d e s chis uşa şi i-a spus : — Nu d o r m i , că ne fură g e a m a n t a n e l e ! — Nu d o r m ! a r ă s p u n s M o r i t z . D a r a a d o r m i t î n d a t ă ce d o c t o r u l a închis uşa c o m p a r t i m e n tului. Nu mai p u t e a de somn ; pînă la B u d a p e s t a , nu s-a mai 119

ORA

deşteptat. C î n d au coborît din tren, se făcuse d i m i n e a ţ ă . L u i M o r i t z îi era sete. H u r t i g nu i-a d a t î n s ă voie să i n t r e în restau rant şi să b e a o l i m o n a d a : p o l i ţ i a ar fi p u t u t să-1 d e s c o p e r e că e evadat d i n R o m â n i a şi i-ar fi arestat pe toţi ! — Ai să bei apă la sora m e a ! a zis d o c t o r u l A b r a m o v i c i . Au plecat m a i d e p a r t e . La ieşirea d i n gară, s-au oprit l î n g ă şirul de maşini şi trăsuri. — E m a i î n ţ e l e p t să m e r g e m pe j o s , a zis H u r t i g . Birjarul ar p u t e a să ne d e n u n ţ e , şi ar fi p ă c a t să n i m e r i m la p o l i ţ i e , t o c m a i a c u m , c î n d am ajuns la B u d a p e s t a ! Ş i a u p o r n i t p e j o s . M o r i t z avea d o u ă g e a m a n t a n e grele p e u m e r i ş i d o u ă î n mîini. A c u m l e d u c e a î n s ă m a i u ş o r decît p e c î m p , d u p ă ce t r e c u s e r ă graniţa. « P o a t e fiindcă m e r g pe asfalt mi se p a r e m a i u ş o r » — şi-a zis el, l i p i n d talpa p i c i o r u l u i , goală, pe asfaltul rece al t r o t u a r u l u i . T r a m v a i e l e nu circulau î n c ă , era p r e a d e v r e m e . M o r i t z a privit c u m se sting singure l u m i n i l e electrice de pe stradă, şi 1-a î n t r e b a t pe H u r t i g cine le stinge. — Nu mai vorbi r o m â n e ş t e , d o b i t o c u l e ! i-a zis H u r t i g , furios. D a c ă ne a u d e cineva v o r b i n d r o m â n e ş t e , ne d u c e la poli ţie ! — Nu e voie să v o r b i m r o m â n e ş t e ? a î n t r e b a t M o r i t z . — Este v o i e , a r ă s p u n s H u r t i g . D a r aici r o m â n i i sânt închişi î n lagăre. U n g a r i a este d u ş m a n a R o m â n i e i ! A i înţeles a c u m ? — Şi c u m să v o r b i m ? — Idiş ! a intervenit d o c t o r u l A b r a m o v i c i . în U n g a r i a , evreii nu sînt p e r s e c u t a ţ i , ca în R o m â n i a ! C e l p u ţ i n p î n ă a c u m , nu există legi a n t i s e m i t e . J o h a n n M o r i t z s-a ferit să m a i s c o a t ă v r e u n cuvînt r o m â n e s c . D a r nici idiş n-a p u t u t vorbi: Era p r e a obosit. C î n d au ajuns pe s t r a d a Petofi, u n d e l o c u i a sora d o c t o r u l u i , se clătina cu gea m a n t a n e l e pe u m ă r . L e - a lăsat j o s , în faţa porţii. A venit apoi servitoarea şi i-a ajutat să le d u c ă în casă. Pe servitoare o c h e m a Iulişca. A v e a o r o c h i e albastră. M e r g î n d în u r m a ei spre b u c ă t ă rie, l u i M o r i t z i se p ă r e a că o m a i v ă z u s e u n d e v a . Şi şi-a a m i n t i t că tot aşa era şi r o c h i a S u z a n e i .

56 S o r a d o c t o r u l u i A b r a m o v i c i era o femeie grasă, care v o r b e a m u l t şi r e p e d e . P u r t a un halat cu flori roşii. Ea 1-a c h e m a t pe J o h a n n M o r i t z în c a m e r a în care se aflau d o c t o r u l , H u r t i g , Ştrul şi Isaac N a g y , c u m n a t u l d o c t o r u l u i , şi le-a d a t să bea cîte un p a h a r de rachiu. M o r i t z a stat în picioare : nu e r a u scaune deajuns. S o r a d o c t o r u l u i a a d u s o c a n ă cu ceai şi a pus-o pe m a s ă . Pe u r m ă s-a uitat la M o r i t z şi i-a zis : — T o t nu ai loc ! D u - t e şi bea-ţi ceaiul la b u c ă t ă r i e ! — F o a r t e bine ! a zis Isaac N a g y pe u n g u r e ş t e . T o t a v e m ceva de vorbit î n t r e noi ! M o r i t z a înţeles că d o m n i l o r nu le place ca el să ş a d ă la m a s ă cu ei. D a r nu s-a supărat. Iulişca s-a b u c u r a t că el nu a r ă m a s în casă, cu stăpînii, şi i-a t u r n a t trei căni de ceai, cu z a h ă r m u l t şi l ă m î i e . I-a dat şi cîteva felii m a r i de pîine, u n t şi şuncă. M o r i t z a m î n c a t ca un lup. Era lihnit de foame. D u p ă aceea, a vrut să se spele. D a r Iulişca i-a zis : — A c u m , hai cu m i n e la piaţă ! Te speli cînd n e - n t o a r c e m ! J o h a n n M o r i t z a luat coşul şi a plecat cu Iulişca la c u m p ă r ă turi. De atunci o însoţeşte la p i a ţ ă în fiecare d i m i n e a ţ ă . în z i u a aceea, c î n d s-au î n t o r s , el a tăiat l e m n e şi le-a cărat în bucătărie. D u p ă ce au m î n c a t , au spălat î m p r e u n ă vasele. Ea e r a o fată veselă şi v o r b e a n u m a i în g l u m e . Lui J o h a n n M o r i t z i-a p l ă c u t casa în care se găsea.

57 F u r a t de t r e a b a de la bucătărie şi de g l u m e l e Iulişcăi, J o h a n n M o r i t z nici n-a observat că a trecut z i u a fără să-i v a d ă pe d o c torul A b r a m o v i c i şi pe ceilalţi. A î n t r e b a t de ei o dată, pe la

120

121

ORA

p r î n z . S o r a d o c t o r u l u i i-a r ă s p u n s că d o m n i i d o r m . Pe u r m ă , el a uitat să mai î n t r e b e . A b i a v e n i n d seara şi cînd a intrat în pat, M o r i t z şi-a dat seama că nu vorbise cu ei t o a t ă ziua. Ştia că ei m î n c a s e r ă cu Isaac N a g y , fiindcă el le spălase farfuriile. Şi la cafea, la ora cinci, erau tot în casă, fiindcă a avut de spălat cinci ceşti. J o h a n n M o r i t z nu-şi mai a m i n t e ş t e cîte t a c î m u r i şi cîte farfurii au fost aduse de la masa de seară. Iulişca le-a p u s teanc în spălător, şi el n-a stat să le n u m e r e î n a i n t e de a le spăla. A c u m nu p o a t e a d o r m i de grijă. A r e i m p r e s i a că seara au fost mai p u ţ i n e farfurii. « P o a t e H u r t i g s-a d u s la r u d e l e lui » — s-a gîndit M o r i t z . N u - i p ă r e a rău c ă H u r t i g plecase. A p o i şi-a zis că p o a t e au fost toţi la m a s ă şi vasele erau m a i p u ţ i n e d o a r în î n c h i p u i r e a lui. A d o u a zi d i m i n e a ţ a , însă, J o h a n n M o r i t z a constatat că avusese d r e p t a t e : H u r t i g plecase în ajun şi nu m î n case seara cu ceilalţi. D o c t o r u l şi Ştrul erau î n c ă acolo. Pe la zece, Iulişca i-a a d u s pantofii lor, şi el i-a lustruit frumos, cu cremă şi cu ceară. C î n d a t e r m i n a t , a vrut să-i d u c ă în casă, d a r Iulişca 1-a oprit în prag, i-a luat din m î n ă pantofii d o c t o r u l u i A b r a m o v i c i şi pe cei ai lui Ştrul şi i-a d u s ea. C î n d s-a î n t o r s , Iulişca i-a zis : — C o n i ţ a a p o r u n c i t să nu intri în casă ! A ş a e coniţa m e a : îi e frică să nu i se fure l u c r u r i l e !

58 D u p ă - a m i a z ă , d o c t o r u l A b r a m o v i c i 1-a c h e m a t pe M o r i t z în sufragerie. — Ia g e a m a n t a n e l e astea şi hai cu m i n e ! i-a p o r u n c i t el. M o r i t z s-a bucurat. Ştia că d o c t o r u l nu-1 uitase şi că avea să-1 cheme. — De ce u m b l i desculţ ? a î n t r e b a t A b r a m o v i c i supărat, d u p ă ce au c o b o r î t în stradă. Moritz s-a ruşinat că nu avea î n c ă l ţ ă m i n t e . A privit în j u r şi a v ă z u t că nu mai era nimeni cu p i c i o a r e l e goale. R e s t u l d r u m u lui, a m e r s cu ochii în jos. Se uita atent la p i c i o a r e l e t u t u r o r o a m e n i l o r care treceau pe l î n g ă el. T o ţ i aveau pantofi, c i z m e 122

ORA

sau bocanci. M o r i t z ar fi vrut să intre în p ă m î n t de ruşine. A î n c e r c a t să-i c e a r ă i e r t a r e d o c t o r u l u i , d a r d o c t o r u l m e r g e a î n a i n t e , cu mîinile în b u z u n a r e . P a r c ă nici n-ar fi fost î m p r e u n ă .

59 La p o a r t a unei case vechi, cu o g r ă d i n ă m i c ă de flori în faţă, s-au oprit. D o c t o r u l a l u a t g e a a m a n t a n e l e şi a i n t r a t s i n g u r î n ă u n t r u . M o r i t z , r ă m a s la poartă, a citit tăbliţa de pe z i d , pe care scria Consulat. Pe u r m ă , s-a uitat la oamenii care t r e c e a u pe stradă. D o c t o r u l A b r a m o v i c i n-a stat mult î n ă u n t r u . S-a î n t o r s fără g e a m a n t a n e şi a coborît scările r î z î n d . C î n d a d a t cu ochii de J o h a n n M o r i t z , care îl aştepta r e z e m a t de z i d , d o c t o r u l n-a mai z î m b i t . S-a oprit, şi-a băgat mîinile în b u z u n a r e şi s-a g î n d i t puţin, cu fruntea î n c r u n t a t ă . în d r u m spre casă, n-a scos nici un cuvînt. J o h a n n M o r i t z a m e r s în u r m a lui, la distanţă, ca să nu ghicească o a m e n i i c ă d o m n u l d o c t o r este î m p r e u n ă c u u n o m desculţ : n-ar fi vrut ca A b r a m o v i c i să se facă de ris din c a u z a lui. în faţa porţii lui Isaac N a g y , d o c t o r u l s-a oprit şi a aşteptat pînă cînd M o r i t z a ajuns lîngă el : — Iankel, chestiunea ta este foarte î n c u r c a t ă ! C o m u n i t a t e a evreiască din B u d a p e s t a , care ne dă n o u ă hîrtii p e n t r u plecarea în A m e r i c a , nu vrea să-ţi d e a şi ţie ! Eu i-am rugat, l e - a m spus că ai venit cu noi, d a r în z a d a r ! Au spus că ei nu d a u paşa poarte la creştini şi că de aceea sînt comitet evreiesc, ca să-i ajute pe evrei. Iar tu nu eşti evreu. Aşa-i că nu eşti ? — Nu sînt, d o m n u l e d o c t o r ! — Ei au d r e p t a t e , a continuat A b r a m o v i c i . î m i pare rău că n-a ieşit altfel : v o i a m să te i a u cu m i n e în A m e r i c a ! Dar să ştii că nu te părăsesc aşa, la a n a n g h i e : nu sînt eu o m u l acela ! D o c t o r u l S a m u e l A b r a m o v i c i şi-a scos portofelul şi a î n c e p u t să n u m e r e . J o h a n n M o r i t z privea banii u n g u r e ş t i şi se mira că sînt atît de mici. — U i t e 20 de p e n g o ! a spus doctorul. A s t a fiindcă mi-ai d u s g e a m a n t a n e l e . Aici, în U n g a r i a , trebuie să munceşti o săptă123

ORA

m î n ă ca să cîştigi banii ăştia ; tu i-ai cîştigat d u c î n d g e a m a n t a nele cîteva ceasuri ! J o h a n n M o r i t z nu se gîndise n i c i o d a t ă să ceară bani pentru că a d u s g e a m a n t a n e l e : n-o făcuse ca să fie plătit. D o c t o r u l stă tea î n s ă cu m î n a întinsă. M o r i t z a luat b a n c n o t e l e şi le-a b ă g a t în b u z u n a r . — F a p t u l principal este că t e - a m scos din l a g ă r şi te-am a d u s aici ! a mai zis A b r a m o v i c i . F ă r ă m i n e , cine ştie cît mai stăteai î n c h i s ! D a r , p e n t r u asta, nu-ţi cer n i m i c . Eu nu sînt o m u l care să ceară ceva p e n t r u serviciile pe care le face !

ORA

în n o a p t e a aceea a visat c u m o să l u c r e z e el la fabrica de c i o colată. A d o u a zi d i m i n e a ţ a , d o c t o r u l A b r a m o v i c i şi-a luat r ă m a s b u n de la sora şi de la c u m n a t u l lui şi a plecat. M o r i t z i-a d u s g e a m a n t a n e l e la g a r ă şi i le-a urcat în v a g o n u l de d o r m i t . — Plecaţi d e p a r t e ? a î n t r e b a t el. — în Elveţia ! a r ă s p u n s d o c t o r u l . D u p ă ce mă o d i h n e s c v r e o cîteva s ă p t ă m î n i , plec î n Statele U n i t e ale A m e r i c i i ! C î n d s-au despărţit, d o c t o r u l a dat m î n a cu J o h a n n M o r i t z , care s-a î n r o ş i t ca p a r a focului. T o ţ i d o m n i i d i m p r e j u r s-au uitat c u m d ă d o c t o r u l A b r a m o v i c i m î n a c u el, u n o m care n-are pantofi în picioare. D u p ă ce s-a urnit trenul, A b r a m o v i c i i-a strigat pe fereastră : — La r e v e d e r e , d r a g ă Iankel ! Să ştii că nu te u i t ! T o t am să fac ceva p e n t r u tine ! — La revedere ! a răspuns M o r i t z . C î n d t r e n u l s-a depărtat, lui i-au dat l a c r ă m i l e . S-a simţit sin g u r pe l u m e . H u r t i g şi Ştrul plecaseră fără să-şi ia r ă m a s bun. A c u m e p l e c a t şi d o c t o r u l ! M o r i t z a stat m u l t ă v r e m e pe peron. N i c i o d a t ă nu se simţise aşa de străin ca atunci...

A trecut o s ă p t ă m î n ă de cînd J o h a n n M o r i t z se află la B u d a pesta. L u c r e a z ă ca în p r i m a zi, m e r g î n d la piaţă cu Iulişca, spărgînd lemne, scoţîna gunoiul şi spălînd vasele. Seara curăţă bucătăria, spală p o d e l e l e şi scările. în p r i m a d u m i n i c ă , Isaac N a g y 1-a întîlnit pe J o h a n n M o r i t z pe c u l o a r şi i-a spus, privindu-1 a s p r u : — Nu ţi-ai găsit î n c ă de l u c r u ? A trecut o s ă p t ă m î n ă de cînd stai la mine. C r e d că nu vrei să te h r ă n e s c de p o m a n ă o veşni cie ? Şi Isaac N a g y a plecat fără să mai spună nici un cuvînt. Lui J o h a n n M o r i t z i-a p ă r u t rău c ă nu-şi c ă u t a s e d e lucru p î n ă atunci. El se socotea în serviciu la Isaac N a g y . « C u m d e - a m fost atît de prost să n u - m i c a u t de l u c r u p î n ă a c u m ? » — s-a î n t r e b a t el. « O a m e n i i au d r e p t a t e . Ei n u - m i p o t da veşnic de m î n c a r e ! » în seara aceea, J o h a n n M o r i t z a vorbit cu Iulişca. Ea i-a p r o m i s că-i va găsi o slujbă. Ştia ea pe cineva c a r e lucra la fabrica de ciocolată.

J o h a n n M o r i t z s-a d u s cu de obicei. Au c u m p ă r a t iute buiau pentru casă, apoi au J o h a n n M o r i t z avea coşul în pe Iulişca. M e r g e a u repede.

— P o a t e ai să-mi a d u c i şi m i e c i o c o l a t ă , a zis ea. S a u p o a t e ai s-o dai altei fete ! — C u m s-o d a u alteia ? a zis M o r t i z , supărat că Iulişca p o a t e să g î n d e a s c ă aşa d e s p r e el. T o a t ă ciocolata pe care am s-o pri mesc, ţi-o a d u c ţie. Eu n-am să m a n î n c nici o firimitură !

— F a b r i c a e t o c m a i la m a r g i n e a o r a ş u l u i ! a zis ea. T r e b u i e să ne g r ă b i m ! Erau roşii la faţă şi asudaseră. D a c ă se î n t o r c e a u p r e a t î r z i u acasă, Iulişca nu mai avea t i m p să g ă t e t s c â . Ea v o r b i s e cu un om din satul ei, care l u c r a la fabrica de ciocolată, şi acesta îi spusese

124

Pe u r m ă , si-a adus a m i n t e de fabrica de ciocolată. T o a t ă m î h n i r e a i s-a r i s i p i t . A p o r n i t s p r e s t r a d a P e t o f i , z i c î n d u - ş i : « C î n d o să î n c e p să l u c r e z , o să-i c u m p ă r Iulişcăi un şirag de mărgele ! »

61 Iulişca la piaţă mai d e v r e m e decît carne, z a r j a v a t şi cele ce mai t r e luat-o pe o stradă cu case mici. m î n a d r e a p t ă , şi cu stînga o ţinea

125

ORA

că M o r i t z t r e b u i e să vină într-o d i m i n e a ţ ă acolo, ca să vor b e a s c ă cu şeful : « D a c ă v i n e , îl a n g a j e a z ă i m e d i a t , că a v e m n e v o i e de lucrători ! » — P o a t e că intru i m e d i a t în slujbă ! a zis M o r i t z , în t i m p ceşi făcea d r u m p r i n t r - o m u l ţ i m e de o a m e n i , a d u n a t ă la o răs cruce de străzi. D a c ă mă a n g a j e a z ă de azi, s î m b ă t a viitoare pri mesc deja leafă ! P o a t e p r i m e s c şi c i o c o l a t ă p e n t r u tine ! Şi a strîns-o de m î n ă cu p u t e r e . S-au uitat unul Ia altul şi au rîs. — Pe u r m ă , î m i iau o c a m e r ă , a continuat M o r t i z . Nu se p o a t e să stau o veşnicie pe capul s t ă p î n i l o r tăi. Am să-mi caut o c a m e r ă pe lîngă fabrică ! — Şi am să pot veni şi eu la tine ? a î n t r e b a t lulişca. El n-a a u z i t - o . Se u i t a î n a i n t e a lui, să v a d ă de ce stau o a m e n i i pe loc, d a r nu v e d e a n i m i c . Erau sute de oameni care se strînseseră a c o l o , î m b u l z i n d u - s e unii peste alţii, şi nu se mai putea trece. l u l i ş c a s-a oprit, î n c e r c î n d şi ea să afle ce s-a î n t î m p l a t . D a r şi-a a d u s a m i n t e că t r e b u i e să se grăbească.

ORA

geau. l u l i ş c a a început să strige şi să-i înjure. A fost în z a d a r , tot n-au lăsat-o să treacă. M o r i t z se urcase în camion şi ţinea coşul atîrnat în afară, sperînd că ea va ajunge să-1 ia. Apoi c a m i o n u l a plecat. M o r i t z a pus coşul cu zarzavat între genunchi, gînd i n d u - s e : « C u c o a n a o o m o a r ă , d a c ă se duce acasă fără coş ! ». Ar fi fost în stare să sară din c a m i o n , ca să i-1 dea. D a r nu se putea. La fiecare capăt al băncii era cîte un j a n d a r m , cu b a i o n e t a la a r m ă . P r i v i n d u - i , J o h a n n M o r i t z a uitat de coş şi şi-a dat s e a m a că este arestat.

— S-o_luăm pe altă stradă, a zis ea. Altfel nu mai am t i m p să fac de m î n c a r e astăzi ! S-au î n t o r s , m e r g î n d a c u m şi mai r e p e d e , ca să cîştige t i m p u l p i e r d u t . La capătul străzii e r a u poliţişti, care stăteau unul lîngă altul. l u l i ş c a nu s-a uitat la ei decît cu c o a d a o c h i u l u i şi a trecut mai departe.

De p a t r u săptămîni, de cînd a fost despărţit de l u l i ş c a în î n v ă l m ă ş e a l a de pe stradă, J o h a n n M o r i t z nu mai ştie nimic din afară. N i c i soarele nu 1-a m a i văzut. C e l u l a în care se află e cu fereastra spre m i a z ă n o a p t e , u n d e nişte pereţi înalţi şi cenuşii îi ascund cerul. în patru s ă p t ă m î n i , n-a respirat nici un strop de aer curat. Alţi d e ţ i n u ţ i ies în curte cîte o oră pe zi. El îi a u d e şi ştie d u p ă z g o m o t u l paşilor cînd sînt scoşi din celule şi cînd se î n t o r c . A c u m e linişte pe culoar. î n c ă nu se făcuse ziuă.

— Poliţiştii şi soldaţii sînt nişte mîrlani, a zis ea. Nu m-aş m ă r i t a n i c i o d a t ă cu un poliţist ! Şi a privit î n a p o i , ca să v a d ă d a c ă M o r i t z o auzise. El însă nu mai era lîngă ea. l u l i ş c a a privit în jur, căutîndu-1 prin m u l ţ i m e : rămăsese l î n g ă poliţişti şi-i făcea s e m n e cu mîna. A c u m înţele gea ce se î n t î m p l a s e : era o r a z i e ! Poliţiştii baraseră strada şi nimeni nu trecea fără să a r a t e actele. Pe femei nu le c o n t r o l a u , de aceea o lăsaseră pe ea să m e a r g ă m a i d e p a r t e . l u l i ş c a şi-a adus a m i n t e că J o h a n n M o r i t z nu are hîrtii, şi a cuprins-o teama. A trecut din n o u prin c o r d o n u l de poliţişti. U n u l d i n t r e ei a vrut să o ciupească de braţ, d a r ea s-a smucit şi s-a î n d r e p t a t către M o r i t z . El era a c u m î n t r - u n g r u p cu alţii, şi un poliţist îi d u c e a de la spate cu a r m a î n s p r e un c a m i o n . M o r i t z ridicase coşul d e a s u p r a capului, ca ea să-1 v a d ă şi să vină să-1 ia. l u l i ş c a vedea coşul, dar nu m a i p u t e a î n a i n t a , şi nici M o r i t z nu se mai zărea d i n t r e o a m e n i . Poliţiştii au oprit-o să se apropie. Ea le-a expli cat că vrea coşul cu tîrguieli, d a r ei nu ascultau sau nu înţele-

M o r i t z a deschis ochii. P l e o a p e l e s au desprins g r e u u n a de alta. El şi-a d u s mîna la ochi şi le-a simţit umflate, cu sînge î n c h e g a t . N u - ş i amintea cînd a ajuns în celulă. « M - o r fi a d u s pe sus » — şi-a zis. J o h a n n M o r i t z fusese bătut zilnic. U n e o r i nu se p u t e a mişca ceasuri î n t r e g i . A s t a se î n t î m p l a des. El ştia tot d e a u n a că bătaia s-a t e r m i n a t , cînd era luat pe sus şi aşezat pe patul din celulă. î n s ă nu-şi a m i n t e ş t e cînd ajunsese aseară a c o l o N i c i c u m . A s t a se î n t î m p l a p e n t r u p r i m a oară. « Ieri m-au bătut c u m p l i t » — s-a gîndit M o r i t z , v o r b i n d u - ş i despre el însuşi ca şi c u m ar fi fost altcineva, un străin. Şi-a pipăit o b r a z u l . B a r b a îi era aspră. S î n g e l e îi năclăise mustaţa, părul de pe cap şi sprîncenele, şi a c u m era î n c h e g a t şi ţeapăn, ca ţ a r i n a cînd e uscată. J o h a n n M o r i t z şi-a u m e z i t b u z e l e cu limba. Erau umflate şi-1 d u r e a u ca nişte bube coapte. Şi dinţii îl d u r e a u . P î n ă în ajun îi scoseseră patru dinţi. El îi scuipase o d a t ă cu sîngele, ca pe nişte s î m b u r i , d u p ă ce fusese lovit cu p u m n u l în falcă. Şi atunci avu sese d u r e r i în m a x i l a r e ca a c u m . « D a c ă mi-au scos şi ieri v r e u n

126

127

ORA

d i n t e , n-o să m a i am cu ce m î n c a p î i n e a » — şi-a mai zis M o r i t z . D a r n-a cercetat cu l i m b a să v a d ă d a c ă îi lipsesc şi alţi dinţi din gură. T o a t e mişcările îl d u r e a u . A î n c h i s din n o u ochii. T i m p u l a trecut. Pe c u l o a r se a u z e a u a c u m paşi. D a r el nu î n c e r c a să î n ţ e l e a g ă cu u r e c h e a ce fel de paşi sînt, de u n d e vin şi u n d e se duc, aşa c u m făcea de obicei. T o a t ă carnea îi era bol navă. G î n d u r i l e îi a m o r ţ i s e r ă şi ele. C î n d au venit să-1 ia la i n t e r o g a t o r i u şi a coborît d i n pat, a t i n g î n d cimentul cu tălpile, lui J o h a n n M o r i t z i-a venit să urle de d u r e r e . A m î n d o u ă tălpile îi e r a u umflate ca nişte pîini. El nuşi a m i n t e a c î n d fusese bătut la tălpi. G a r d i a n u l 1-a îmbrîncit. M o r i t z a ieşit pe uşa celulei. T i m p de cîteva clipe a simţit nu u s t u r i m e a tălpilor, ci d u r e r e a din spate, u n d e îl lovise g a r d i a n u l . A p o i iar l-au d u r u t tălpile. C e fiecare p a s , p a r c ă î i s m u l g e a cineva o fîşie de carne din trup. P î n ă la biroul inspectorului V a r g a , care îl a n c h e t a , erau peste o sută de paşi. G î n d i n d u - s e că t r e b u i e să facă toţi aceşti paşi cu tălpile umflate, J o h a n n M o r i t z s-a prăbuşit pe ciment. Era la cîţiva metri de celula lui. G a r d i a nul 1-a ridicat de s u b ţ i o r i şi 1-a d u s m a i d e p a r t e pe sus. J o h a n n M o r i t z nu era g r e u de purtat. T r u p u l lui c î n t ă r e a a c u m cît al u n u i copil de şcoală p r i m a r ă . C î n t ă r e a u ceva n u m a i oasele şi pielea de pe el. C a r n e şi g r ă s i m e nu mai avea.

63 D u p ă ce a fost arestat, J o h a n n M o r i t z a dat o d e c l a r a ţ i e în care a povestit c u m ajunsese în U n g a r i a . Poliţiştii nu l-au c r e z u t şi l-au bătut, ca să s p u n ă adevărul. El a mărturisit şi d u p ă bătaie la fel. Ei l-au bătut d i n nou. A c u m se află la î n c h i s o a r e a servi ciului secret ungar. în fiecare zi îl i n t e r o g h e a z ă şi apoi îl bat. — De ce te-au t r i m i s în U n g a r i a ? a î n t r e b a t inspectorul. — Nu m-a t r i m i s n i m e n i ! a r ă s p u n s M o r i t z . — Ai declarat î n s ă că p î n ă la g r a n i ţ ă te-a adus un p l u t o n i e r major cu c a m i o n u l . — Ne-a adus majorul Apostol Constantin, comandantul lagărului ! Era prieten cu d o c t o r u l A b r a m o v i c i şi a venit cu noi, ca să nu ne o p r e a s c ă patrulele. 128

ORA

— A c e l a era majorul T a ñ a s e l o a n , de la serviciul de spionaj român. N o i ştim că el l u c r e a z ă în acest sector. T r i m i t e la noi agenţi în fiecare lună ! El te-a trimis şi pe tine. V r e m să ştim însă de ce. Ce cu misiune. M o r i t z a plecat privirile în pămînt şi a tăcut. Pe u r m ă s-a gîndit că va fi d u s iarăşi în c a m e r a de t o r t u r ă de Ia subsol. C a r n e a î n c e p e a să-1 d o a r ă de p e - a c u m . A zis : — Am spus adevărul ! — N u - ţ i dai seama că eşti complet descoperit ? E stupid să mai persişti ! Ai declarat că ai stat în lagărul de evrei din R o m â nia o p t s p r e z e c e luni. — Am stat, a zis M o r i t z . — N - a i stat nici o zi în lagărul de evrei ! Tu eşti r o m â n ! — Sînt r o m â n , a zis M o r i t z . — Ai vrut să te dai în U n g a r i a drept evreu ! a zis inspectorul. Ca să te c r e d e m noi că aşa este, ai declarat că ai stat în l a g ă r u l de evrei ! Apoi ai d e c l a r a t că ai trecut frontiera î m p r e u n ă cu alţi trei evrei ! — Şi asta este adevărat, a zis M o r i t z . — Nu este adevărat ! Ai venit singur. Şi nu ai locuit la Isaac N a g y . N i m e n i n-a locuit la N a g y în u l t i m e l e şase luni. Ţi-ai î n c h i p u i t că noi o să credem ce ne spui tu, fără să cercetăm ? Am aici declaraţiile scrise ale d o a m n e i şi d o m n u l u i N a g y . N i c i n-au a u z i t de tine. D o a m n a R o z a N a g y nu are nici un frate doctor. — Au spus ei că nu mă c u n o s c pe mine ? a î n t r e b a t J o h a n n M o r i t z . C o n i ţ a nu poate zice că nu mă cunocaşte ! Eu i-am aju tat la treabă în fiecare zi. Am fost la piaţă cu Iulişca, am spălat vasele... Lui J o h a n n M o r i t z i-au dat lacrămile. Inspectorul a strigat : — A s t a e altă m i n c i u n ă ! D o a m n a N a g y nu are nici o servi toare cu n u m e l e de Iulişca. Dacă voiai să minţi, t r e b u i a să te interesezi mai întîi c u m o c h e a m ă pe servitoarea familiei N a g y ! Am i n t e r o g a t - o şi pe ea. Este în serviciu la ei de opt ani. Iulişca n-a fost decît o creaţie a ta, ca să ne induci pe noi în eroare. M a j o r u l T ă n a s e te-a învăţat să ne spui povestea cu Iulişca ? J o h a n n M o r i t z a închis ochii, aşteptînd să fie c h e m a t g a r d i a nul, care să-1 d u c ă în c a m e r a de tortură. Nu voia să se m a i gîndească la nimic. T o t u ş i , faptul că sora d o c t o r u l u i d e c l a r a s e că nu-1 c u n o a ş t e îi chinuia m i n t e a . Asta n-o putea crede. J o h a n n M o r i t z a auzit uşa d e s c h i z î n d u - s e , apoi z g o m o t u l 129

ORA

u n o r paşi. Nu erau paşii santinelei care să-1 d u c ă la subsol. A deschis ochii. în faţa lui a p ă r u s e Isaac N a g y . P u r t a un c o s t u m cafeniu, nou, şi nu s-a uitat deloc la el. — îl cunoaşteţi pe acest individ ? a î n t r e b a t inspectorul. — îl văd p r i m a oară în viaţa m e a ! a r ă s p u n s Isaac N a g y , măsurîndu-1 pe M o r i t z cu o privire d i s p r e ţ u i t o a r e . — Au locuit la d u m n e a v o a s t r ă trei evrei refugiaţi din R o m â nia ? a î n t r e b a t iar inspectorul. — în afară de m i n e , de soţia mea şi de servitoare, nu a d o r m i t n i m e n i , de m u l t e luni, în casa mea ! — Vă m u l ţ u m e s c ! a zis inspectorul. Isaac N a g y a ieşit din birou. Imediat d u p ă el, a intrat soţia lui. Ea a r ă s p u n s la fel, că nu-1 c u n o a ş t e şi nu-1 v ă z u s e n i c i o d a t ă pe J o h a n n M o r i t z pînă în clipa aceea. — Aveţi un frate d o c t o r în R o m â n i a ? a î n t r e b a t inspectorul. — Eu sînt singurul copil la p ă r i n ţ i ! a zis R o z a N a g y . Inspectorul 1-a privit cu asprime pe J o h a n n M o r i t z , apoi s-a î n t o r s din n o u spre R o z a N a g y : — Aţi avut o servitoare n u m i t ă Iulişca ? — N i c i o d a t ă ! a r ă s p u n s ea. De opt ani, de cînd sînt în B u d a pesta, nu am avut decît o singură servitoare, pe care o c h e a m ă Iozefina ! D o a m n a N a g y a ieşit din birou z î m b i n d . D u p ă ea a fost i n t e r o g a t ă şi o femeie bătrînă, care a spus că se n u m e ş t e Ioze fina şi că este servitoare la familia N a g y de opt ani. Inspectorul a r ă m a s iar singur cu J o h a n n M o r i t z . — A c u m recunoşti că ai minţit ? 1-a î n t r e b a t el. Spune adevă rul : de ce ai fost t r i m i s în U n g a r i a ? J o h a n n M o r i t z a î n c e p u t să p'lîngă.

64 Din biroul i n s p e c t o r u l u i V a r g a , J o h a n n M o r i t z a fost c o n d u s în camera de tortură. A ş a ca în fiecare zi. N i c i o d a t ă însă nu i-a fost mai tare frică de bătaie decît azi. C î n d a intrat în camera de la subsol, l u m i n a 1-a izbit în faţă. Aici era î n t o t d e a u n a o l u m i n ă 130

ORA

albă, de cretă. Becurile erau mari şi puternice. J o h a n n M o r i t z a închis ochii. D a r l u m i n a îi frigea obrajii ca focul. — H a i n e l e jos ! a p o r u n c i t r î z î n d gardianul. Era unul din cei doi bărbaţi graşi, cu mustăţi, pe care îi găsea m e r e u jucînd cărţi la o masă. M o r i t z şi-a desfăcut c ă m a ş a la gît. D a c ă nu se d e z b r a c ă repede, unul din cei doi îl loveşte cu cra vaşa peste faţă, ştia asta. Degetele îi sînt însă umflate şi nu nimeresc nasturii mici ai cămăşii. Pe M o r i t z îl c u p r i n d e teama că va î n t î r z i a cu d e z b r ă c a t u l . N i c i o d a t ă nu i-a fost aşa de frică de cravaşa ca astăzi. A privit spre ei doi graşi de la masă. Ei.nu observaseră că el î n t î r z i e . J u c a u mai departe cărţi. M o r i t z a reu şit să-şi scoată c ă m a ş a ; pantalonii nu t r e b u i a să-i d e z b r a c e . A r ă m a s în picioare. Ini faţa lui se afla un rastel cu vergi de fier, ca acelea cu care se c u r ă ţ ă ţevile a r m e l o r la regiment. Fuseseră a ş e z a t e d u p ă gro sime, în stînga erau unele cît d e g e t u l cel mare. U r m a u altele, din ce în ce mai subţiri. Din fiecare erau cîte d o u ă . Cu totul, vreo d o u ă z e c i de grosimi. M o r i t z nu le-a n u m ă r a t niciodată. C e a mai subţire, cît paiul de grîu, era chiar la m a r g i n e a din d r e a p t a a rastelului. El ştia cum d o a r e fiecare din aceste vergi. — T r e c i la lucru, b ă i a t u l e ! a poruncit unul d i n t r e cei doi, r i d i c î n d u - s e şi lăsînd cărţile î m p r ă ş t i a t e pe masă. C i n e nu m u n ceşte nu m ă n î n c ă ! M o r i t z 1-a v ă z u t c u m se î n t i n d e . Era î m b r ă c a t cu o flanelă albă, care îi pocnea pe corp, şi p ă r e a să-i fie somn. Al doilea g a r d i a n şi-a stins ţigarea şi s-a uitat la M o r i t z . — A s t ă z i ne spui de ce te-au trimis ? V o c e a g a r d i a n u l u i era d o m o a l ă . P a r c ă l-ar fi rugat pe M o r i t z să-i dea un chibrit, ca să-şi a p r i n d ă ţigarea. D u p ă ce a întrebat, a căscat şi s-a întins, c u m făcuse şi celălalt, cînd se sculase de la masă. — Nu m-a trimis nimeni ! a răspuns M o r i t z . A m î n d o i au î n t o r s d i n t r - o dată capetele spre el. P a r c ă i-ar fi atins cu fierul roşu, aşa au tresărit. Ochii le scînteiau de mînie. Se supăraseră. J o h a n n M o r i t z a î n c e p u t să t r e m u r e . U n u l d i n t r e gardieni a venit lîngă el şi I-a lovit cu p u m n u l sub bărbie, o d a t ă , şi încă o d a t ă , pînă cînd M o r i t z nu şi-a mai simţit bărbia. Al d o i l e a 1-a înşfăcat de u m ă r şi 1-a trîntit pe banca de lîngă ras tel, cu faţa în jos. A p o i s-a urcat călare pe spatele lui. De fiecare d a t ă cînd g a r d i a n u l îl călărea, M o r i t z credea că va m u r i sufocat. A s t ă z i ar vrea cu adevărat să moară. S i m t e c u m i se sfărîmă 131

ORA

coşul pieptului, strivit pe scîndura băncii. Plămînii îi sînt presaţi sub greutatea din spate, ca sub pietre de m o a r ă . — A spus ceva ? a î n t r e b a t g a r d i a n u l care îl lovise sub bărbie. Al doilea n-a răspuns. M o r i t z a simţit prima l o v i t u r ă la tălpi. A încercat să strîngă picioarele. G a r d i a n u l care era călare pe el i le-a prins în mîini şi le-a ţintuit pe bancă. A venit a d o u a lovi tură, cu o vergea groasă. A c u m pe M o r i t z nu-1 mai d u r e a u tăl pile. Lovitura o simţea în creieri. N u m a i în creieri. Pe urmă, cînd loviturile au continuat, nu le-a mai simţit în creieri, ci în piept. Pe u r m ă , îl d u r e a u în umeri. Pe u r m ă , n-a mai simţit nimic. Parcă înţepenise. A s t a nu a durat însă mult. In tălpi avea usturimi, ca de tăieturi de cuţit. Erau vergile subţiri. Ele îl tăiau parcă în genunchi, dar mai ales în rinichi. B ă ş i c a u d u l u i şi cele lalte m ă d u l a r e au ieşit de sub c o n t r o l u l lui. Tăieturile şi î m p u n săturile nu se mai sfîrşeau. Lui M o r i t z i s-a făcut greaţă. în faţa ochilor îi apăruse o l u m i n ă galbenă. B u c a t e l e care erau în sto macul lui au î n c e p u t să iasă afară pe gură. P a n t a l o n i i i se lipi seră, uzi, de piele. A p a şi plinea pe care le înghiţise nu mai voiau să-i r ă m î n ă în s t o m a c . M o r i t z s i m ţ e a c u m se cufundă în l u m i n a galbenă de d i n a i n t e a ochilor lui. G u r a îi era plină de un suc verzui şi amar. Lichidele îi ieşeau din trup pe nas, pe gură şi prin toate orificiile, a m e s t e c a t e cu o s p u m ă verde, c u m e m ă t a sea broaştelor. A c u m J o h a n n M o r i t z era l a m a r g i n e a vieţii. N u m a i mintea mai rămăsese trează. G a r d i a n u l îl lovea cu vergi din ce în ce mai subţiri — el nu mai simţea nimic. Sîngele, care nu mai p u t e a suferi nici el loviturile, a încercat să e v a d e z e din carnea chinuită şi a răbufnit prin toate porţile pe care le găsea deschise. Părăsea trupul lui J o h a n n M o r i t z prin gură, prin nas, prin urechi şi amestecat cu urina. în unele părţi, fugea din trupul sfîrtecat prin pori. El trebuia să evadeze. Pe o r i u n d e .

65 C î n d s-a d e ş t e p t a t , J o h a n n M o r i t z ş i - a a d u s a m i n t e d e confruntarea din ajun cu Isaac şi R o z a N a g y . « D a c ă ei ar fi 132

ORA

spus adevărul, mi-ar fi dat d r u m u l din î n c h i s o a r e ! Ieri n-aş mai fi fost schingiuit. » Schingiuit, J o h a n n M o r i t z nu fusese niciodată atît de tare. T r u p u l îi era, din tălpi şi pînă în creştetul capului, o singură rană sîngerîndă. « Isaac N a g y a spus că nu mă cunoaşte. S-a uitat la m i n e şi a zis că nu m-a v ă z u t niciodată. Şi soţia lui la fel ! » M o r i t z şi-a amintit cum îi curăţa pantofii lui Isaac N a g y în fiecare d i m i neaţă, c u m R o z a N a g y îi cerea să taie lemne, să spele pe jos... « C u m au putut să spună că nu mă cunosc ? Au zis că nici .pe Iulişca n-au vâzut-o niciodată şi că nu ştiu cine e. Că n-au avut nici o servitoare pe care s-o fi chemat Iulişca... » J o h a n n M o r i t z nu mai poate rezista. Ştie că trupul şi m i n t e a lui sînt slabe. Că ieri şi alaltăieri a fost adus în celulă fără să-şi a m i n t e a s c ă nici cînd, nici cum. A s t a din c a u z a bătăii. D a r că el a locuit la Isaac N a g y e sigur. C u m şi că Iulişca e servitoare la ei. T o t u ş i , Isaac N a g y zisese că nu ! Şi nevasta lui a zis că nu ! I-a auzit el cu urechile lui cum au zis că nu ! J o h a n n M o r i t z a închis ochii.

66 D u p ă un t i m p , au venit iar să-1 ia din celulă. M o r i t z t r e m u r a . Pentru întîia oară, era hotărît să se o m o a r e . Nu mai p u t e a suferi tortura. G a r d i a n u l a lăsat uşa celulei deschisă şi a r ă m a s în prag. M o r i t z îl vedea, printre gene, c u m rîde. — R i d i c ă - t e ! a poruncit gardianul. M o r i t z 1-a văzut, parcă, în faţa ochilor pe inspectorul Varga. Ta auzit vocea. Pe u r m ă i-au apărut camera de tortură, rasterul cu vergi de toate grosimile, g a r d i a n u l suit călare pe el... A zis cu voce r u g ă t o a r e , şoptit : — Nu... — R i d i c ă - t e ! a poruncit iar gardianul. J o h a n n M o r i t z nu 1-a auzit. Era ca un mort. G a r d i a n u l a venit l î n g ă pat şi 1-a ridicat cu forţa. M o r i t z a deschis ochii şi a implorat : 133

ORA

— Nu... A z i , nu... Mă duceţi mîine... Şi in toate zilele... P î n ă la sfîrşitul vieţii mele. In fiecare zi. Şi la i n t e r o g a t o r i u , şi la tor tură. N u m a i azi nu... — A z i te eliberăm ! a zis g a r d i a n u l . J o h a n n M o r i t z n-a crezut. N u mai crede nimic. T o t u ş i , chiar în ziua aceea l-au eliberat din î n c h i s o a r e . Dar nu l-au lăsat liber : era cetăţean r o m â n . De aceea l-au d u s într-un lagăr de muncă.

68 M e m b r i i g u v e r n u l u i u n g a r sînt de trei ore în c o n s f ă t u i r e secretă la palatul regenţei. C o n f e r i n ţ a s-a terminat. M i n i s t r u l de externe s-a ridicat însă din nou : — C h e s t i u n e a celor 50 000 de lucrători a r ă m a s n e r e z o l v a t â ' ! a zis el. Şi e cea mai i m p o r t a n t ă ! — C h e s t i u n e a l u c r ă t o r i l o r a fost rezolvată ! a zis cu a s p r i m e şeful guvernului. H o t ă r î r e a s-a luat în u n a n i m i t a t e !

67 î n a i n t e de a ieşi din î n c h i s o a r e , J o h a n n M o r i t z a primit o scrisoare la Iulişca. I-a adus-o g a r d i a n u l de la biroul inspectoru lui Varga. El a intrat în celulă, t o c m a i cînd M o r i t z pleca. Iulişca scrisese cu mîna ei : Dragă lanoş, De patru zile, eu nu mai sînt în serviciu. Iii scriu ca să ştii să nu mă cauţi în strada Petofi, cînd ţi-or da drumul din închisoare. Eu am să fiu la ţară, la mama mea, în comuna Balaton, din judeţul Tisa, unde te aştept cu dragoste multă. Vino şi tu îndată ce eşti liber ! Iulişca. Pe d o s u l hîrtiei, era a d ă u g a t în fugă : Am fost ieri pe la stăpînii mei, ca să mai iau nişte lucruri pe care le mai aveam acolo. Domnul şi coniţa te roagă să nu fii supărat pe ei că au zis la poliţie că nu te cunosc. în oraş au înce put să fie arestaţi evreii, şi lor le-a fost frică să spună că au primit oameni străini în casă. Ei îţi trimit salutări. Domnul mi-a dat şi un costum de haine pentru tine. E aproape nou. Cînd vii, îl găseşti la mine. El e un om foarte cumsecade. Coniţa Roza la fel. Să nu te superi pe ei. Le-a fost frică să nu-i aresteze, de aceea au zis că nu te cunosc. Aşa sînt vremurile astăzi. Te sărută Iulişca

Şefii de d e p a r t a m e n t erau cu servietele în mînă, gata de ple care. M i n i s t r u l de externe părea ca nu observă. A c o n t i n u a t : — De dat, trebuie să d ă m ceva. Echilibrul relaţiilor dintre noi şi G e r m a n i a trebuie m e n ţ i n u t aşa c u m este. Nu sînt r a p o r t u r i de egalitate, o r e c u n o a ş t e m cu durere. Situaţia U n g a r i e i faţă de M a r e l e R e i c h este de fapt o p o z i ţ i e de subaltern, nu de aliat. D a r n-o p u t e m schimba decît cu aceea de ţară o c u p a t ă militariceşte, şi ar fi mai rău ! Iniţial, ni s-au cerut 300 000 de lucrători. Cifra a fost redusă, d u p ă tratative disperate, la 50 000. Pe aceş tia trebuie să-i d ă m însă ! — G u v e r n u l meu nu t r i m i t e n e m ţ i l o r nici un cetăţean m a g h i a r ca sclav ! a zis şeful g u v e r n u l u i , congestionat la faţă de mînie. C h e s t i u n e a este închisă ! — G e r m a n i a ţ i n e f o a r t e m u l t la a c e a s t ă c e r e r e ! a i n s i s t a t ministrul de externe. C e r e r e a ne-a fost trimisă ca un u l t i m a t u m . Industria lor are o nevoie a c u t ă de braţe de m u n c ă . D a c ă nu d ă m m ă c a r 50 000 de oameni, refuzul ne p o a t e fi fatal. Sînt informat că, în c a z de respingere a cererii, o c u p a r e a m i l i t a r ă a U n g a r i e i de către a r m a t a g e r m a n ă este iminentă. Sînt d a t o r să vă informez şi pe d u m n e a v o a s t r ă . R ă s p u n d e r e a v-o a s u m a ţ i domniile-voastre ! — P u t e m găsi un c o m p r o m i s ! a sugerat un ministru. — D a c ă t r i m i t e m un singur m a g h i a r ca sclav la nemţi, situaţia r ă m î n e tot gravă, şi istoria nu ne va ierta ! a zis şeful g u v e r n u lui, în consecinţă, răspunsul nostru este un refuz categoric. Aici nu există c o m p r o m i s u r i !

134

135

ORA

— Să le t r i m i t e m n e m ţ i l o r 50 000 de lucrători, d a r nu lucrători m a g h i a r i , a zis ministrul de interne. Avem internaţi peste 300 000 de străini. Să d ă m din ei ! — Mă o p u n acestei soluţii ! a zis ministrul de externe. N e - a r c o m p l i c a şi mai mult. Este c o n t r a r i e legilor internaţionale asu pra p r i z o n i e r i l o r şi i n t e r n a ţ i l o r politici. N o i avem nevoie de simpatie peste hotare. D a c ă a d o p t ă m această soluţie, o n o a r e a c o r o a n e i Sfîntului Ştefan ar fi pătată grav, şi ne-am crea o serie nesfîrşită de d u ş m ă n i i ! D u p ă o j u m ă t a t e de oră de discuţii, s-a găsit, în fine, un c o m p r o m i s . S-a hotărît să se t r i m i t ă în G e r m a n i a 50 000 de lucră tori n e u n g u r i , d a r care, pe cît posibil, să nu aibă n a ţ i o n a l i t a t e d o v e d i t ă . M i n i s t r u l de interne a zis : — Astfel salvăm sîngele maghiar. Istoria nu ne va p u t e a a c u z a că am t r i m i s u n g u r i în sclavie. Scopul nostru este atît de nobil, încît mijloacele u t i l i z a t e ne vor fi s c u z a t e de istorie !

69 Contele Bartholy, purtătorul de cuvînt al guvernului m a g h i a r , a intrat în biroul său şi şi-a chemat secretara, ca să-i dicteze c o m u n i c a t u l de presă oficial cu hotărîrile luate în şedinţa secretă. — Un om care nu are d r e p t u l să trăiască în o n o a r e şi d e m n este un sclav, a zis contele, v o r b i n d cu sine însuşi. A s t ă z i , cine vrea să trăiască moral se sinucide. S o c i e t a t e a noastră interzice d e m n i t a t e a şi o n o a r e a personală, a d i c ă viaţa de om liber. Ea p e r m i t e n u m a i viaţa de sclav. D a r asta nu p o a t e continua. O societate în care toţi o a m e n i i , de la m i n i s t r u pînă la servitor, sînt sclavi trebuie să se prăbuşească. Şi ar fi bine să se prăbu şească cît mai repede ! — A ţ i spus ceva, d o m n u l e m i n i s t r u ? a î n t r e b a t dactilografa, intrînd în birou. — N i m i c ! a zis el. Scrie, te rog : Comunicat oficial. în şedinţa restrînsă de ieri, Consiliul de miniştri a luat hotărîrea de a înlesni condiţiile de viză si de călă136

ORA

torie pentru muncitorii maghiari care vor să plece în Germania, spre a se specializa în diferitele ramuri ale industriei tehnice. Numărul lucrătorilor cărora li se oferă acesta posibilitate de către guvern este deocamdată de maximum 50 000. S e c r e t a r a s-a ridicat. — Expediază-1 la ziare, a o r d o n a t ministrul. Să fie publicat în pagina-ntîi !

70 C o n t e l e B a r t h o l y a luat în seara aceea masa la un restaurant, î m p r e u n ă cu fiul sau, care îi era şi şef de cabinet. La cafea, bătrînul a î n t r e b a t : — Ce părere ai despre chestiunea l u c r ă t o r i l o r pe care îi trimi tem în G e r m a n i a ? — Un a d e v ă r a t k o . pe arena politică ! a r ă s p u n s Lucian. S-a p r o c e d a t magistral. î n loc d e l u c r ă t o r i u n g u r i , l e t r i m i t e m n e m ţilor cîteva zeci de mii de străini a d u n a ţ i din închisori şi din lagăre. O b r ă z n i c i a n e m ţ i l o r m e r i t a o astfel de lecţie ! Ideea a fost g e n i a l ă ! — Tu ştii că p e n t r u aceşti lucrători noi p r i m i m de la nemţi a n u m i t e avantaje ! M a i bine zis, ştii că ne sînt plătiţi ? — De la sine înţeles, a zis Lucian. N - o să le d ă m n e m ţ i l o r mînă de lucru pe d e g e a b a ! — Şi nu te simţi jignit că tatăl tău a participat astăzi la o vînzare de o a m e n i ? a î n t r e b a t bătrînul. N e g u s t o r i a de o a m e n i este u l t i m a treaptă a d e c ă d e r i i m o r a l e . — Eşti a m u z a n t , tată ! a zis Lucian. Din c a u z a asta ai fost i n d i s p u s t o a t ă seara ? — Nu te eschiva ! R e c u n o ş t i că azi am făcut trafic de sclavi ? — D a c ă pui p r o b l e m a astfel, atunci ai participat la un trafic de sclavi, a zis Lucian z î m b i n d . — Şi nu te d e r a n j e a z ă ? — Ar fi absurd să mă deranjeze, a răspuns Lucian. De altfel, cred că şi la tine a d v ă r a t u l motiv al indispoziţiei este altul. A s t a nu p o a t e fi nici m ă c a r un motiv de i n d i s p o z i ţ i e m o m e n t a n ă ! 137

ORA

Am fost forţaţi să t r i m i t e m lucrători în G e r m a n i a . D a c ă n-am fi procedat aşa, ar fi trebuit să t r i m i t e m u n g u r i , şi atunci ar fi fost î n t r - a d e v ă r grav ! — Da, din punct de v e d e r e m a g h i a r ar fi fost mai grav, a zis contele. D a r din punct de v e d e r e u m a n este acelaşi lucru. N o i am vîndut o a m e n i vii ! — A s t e a sînt necesităţile politice, tată ! Nu le p u t e m evita ! — E u r o p a a a b a n d o n a t n e g o ţ u l de s c l a v i de s u t e de ani ! U l t i m i i o a m e n i v î n d u ţ i au fost negrii, în A m e r i c a . N e g o ţ u l de sclavi este interzis pe toată suprafaţa p ă m î n t u l u i . Legile de abo lire a sclavajului sînt u n a d i n t r e cele m a i mari realizări ale civili zaţiei noastre. Şi a c u m î n t o a r c e m ceasul istoriei î n a p o i şi r e l u ă m negoţul de oameni ! Din secolul XX ne trezim transportaţi brusc în epoca precreştină, sărind peste Renaştere şi Evul Mediu ! — T a t ă , lucrurile nu t r e b u i e l u a t e atît de tragic ! a zis Lucian, în definitiv, pe aceşti o a m e n i nu-i leagă cu lanţuri de mîini şi de picioare în G e r m a n i a . A c o l o au să fie lucrători. — N u - i leagă-n l a n ţ u r i , fiindcă nu-i nici un pericol să fugă. Socitatea m o d e r n ă are m e t o d e de p ă z i r e a sclavilor pe care anti cii nu le aveau. Şi mă refer nu n u m a i la m i t r a l i e r e ori la g a r d u r i l e de sîrmă g h i m p a t ă , sub curent de înaltă tensiune, ci şi la m e t o dele tehnicii b i r o c r a t i c e : cartele de m î n c a r e , a u t o r i z a ţ i e poliţie nească ca să capeţi pat la un hotel, să te sui în tren, să te p l i m b i pe stradă sau să te m u ţ i în alt oraş. N i c i grecii ori egiptenii nu i-ar fi legat pe sclavi în l a n ţ u r i , dacă ar fi avut aparatul tehnic de control pe care l-am inventat noi. Sclavia r ă m î n e însă aceeaşi ! — C e l mai bun lucru este să nu ne m a i g î n d i m la asta, a zis Lucian. T o t nu p u t e m s c h i m b a n i m i c ! C r e z i că se p o a t e p r o c e d a altfel ? în G e r m a n i a au fost v î n d u ţ i sclavi — c u m spui tu — din a p r o a p e toate ţările E u r o p e i : C r o a ţ i a , R o m â n i a , F r a n ţ a , Italia, Norvegia... C e - a m p u t e a face noi p e r s o n a l ar fi să ne retragem din guvern şi să luptăm contra Germaniei, fiindcă c u m p ă r ă sclavi şi o b l i g ă celelalte ţări să-i vîndă. A t u n c i ar veni în U n g a r i a un alt g u v e r n , care ar t r i m i t e n e m ţ i l o r mai d e p a r t e sclavi. Iar noi, c h i a r dacă am d i s t r u g e G e r m a n i a , tot n - a m r e z o l v a p r o b l e m a . Locul n e m ţ i l o r l-ar lua ruşii, care sînt cei m a i m a r i n e g u s t o r i de sclavi din l u m e . în R u s i a sovietelor, fiecare om este p r o p r i e t a t e a g u v e r n u l u i bolşevic. — Şi nu eşti î n g r o z i t de această stare de fapt ? a î n t r e b a t contele. 138

ORA

— Nu ! — A s t a e foarte grav ! a zis bătrînul. î n s e a m n ă că nu mai ai respect faţă de fiinţa omnească. Şi tu eşti tot o fiinţă o m e n e a s c ă . Deci, nu m a i ai respect nici faţă de tine ! — Eu respect fiecare om d u p ă v a l o a r e a lui, a zis L u c i a n . C r e d că nu ai să-mi r e p r o ş e z i ceva în acest d o m e n i u ! — R e s p e c ţ i o m u l — a zis b ă t r î n u l — aşa cum îţi respecţi a u t o m o b i l u l , fiindcă este un obiect de o a n u m i t ă valoare. — V e z i ceva rău în asta ? — D a r o m u l p e n t r u v a l o a r e a lui intrinsecă, de o m , îl res^ pecţi ? — S i g u r că da ! N - a ş p u t e a p r o d u c e nici unui om suferinţă, fără să-mi fie milă şi să am r e m u ş c ă r i ! — N i c i unui cîine nu i-ai p r o d u c t e suferinţă fără să-ţi fie milă, fiindcă ştii că, dacă îl loveşti, îl doare. A s t a este mila de om ca animal viu. Eu vreau să ştiu dacă respecţi o m u l ca v a l o a r e unică, n e î n l o c u i b i l ă , c h i a r şi atunci cînd nu are nici o v a l o a r e socială, şi c î n d nu-ţi inspiră milă ori d r a g o s t e ca animal ! — Nu m i - a m p u s n i c i o d a t ă această î n t r e b a r e , a zis Lucian. Ştiu însă că respect o m u l în raport cu valoarea lui socială şi ca animal viu. T o a t ă l u m e a g î n d e ş t e şi simte ca mine. — Eşti sigur, Lucian, că toată l u m e a de astăzi g î n d e ş t e şi simte ca tine ? — Absolut sigur ! Aşa cere logica. O m u l este o valoare socială. Atît. C e l e l a l t e sînt i p o t e z e . — A s t a este e x t r e m de grav. — Ce găseşti grav ? — C u l t u r a noastră, Lucian, a dispărut. Ea avea trei calităţi : iubea şi respecta frumosul — obicei învăţat de la greci ; iubea şi respecta dreptul — obicei învăţat de la r o m a n i ; iubea şi res pecta o m u l — obicei pe care 1-a învăţat, greu şi foarte t î r z i u , de Ia creştinism. N u m a i prin respectarea acestor trei m a r i s i m b o luri, O m u l , F r u m o s u l şi Dreptul, a devenit cultura noastră o c c i d e n t a l ă ceea ce a fost. Şi a c u m p i e r d e cea mai i m p o r t a n t ă m o ş t e n i r e : respectul şi d r a g o s t e a pentru o m . F ă r ă acest respect şi această d r a g o s t e , c u l t u r a o c c i d e n t a l ă nu mai există. A m u r i t ! — Omul a decît cea de sacrificat pe obiect. Nu e rană.

cunoscut de-a l u n g u l istoriei epoci mult m a i negre a c u m , a spus Lucian. A fost ars în piaţa publică, altar, sfărîmat pe roată, vîndut şi tratat ca un drept să fim atît de severi cu societatea c o n t e m p o

139

ORA

— E adevărat ce spui tu, a zis contele. Atunci, în aceste epoci negre, o m u l era ignorat, şi barbaria practica jertfa u m a n ă . D a r noi î n v i n s e s e m barbaria şi î n c e p u s e m să p r e ţ u i m o m u l ; această etapă abia pornise. A apărut însă societatea civilizaţiei tehnice, şi tot ce am cîştigat şi creat t i m p de secole a fost distrus. C i v i l i zaţia tehnică a r e i n t r o d u s dispreţul p e n t r u o m , exact ca în bar barie. O m u l este astăzi r e d u s d o a r la d i m e n s i u n e a lui socială... Nu vrei să p l e c ă m ? E t î r z i u ! Lucian s-a uitat la ceas. — C e a s u l m e u a stat, a zis el. Vrei să-mi spui cît e ora, tată ? — E ora 25 ! — N - a m înţeles ! a zis Lucian. — C r e d şi eu că n-ai înţeles ! N i m e n i nu v r e a să î n ţ e l e a g ă ! Este ora 25 : ora civilizaţiei e u r o p e n e !

71 — Iată-te şi v î n d u t n e m ţ i l o r , d r a g ă M o r i t z ! a zis şeful echi pei, rîzînd. Mă î n t r e b cîţi bani or fi încasat u n g u r i i pentru pie lea ta. P r e a m u l t e parale nu face ! Or fi primit o l a d ă de cartuşe în s c h i m b u l t ă u ! Am a u z i t că n e m ţ i i n-au plătit cu bani. Au dat a r m e şi muniţii. M a i m u l t de o l a d ă de m u n i ţ i i nu cred să fi dat ei p e n t r u tine. O ladă p e n t r u tot : pielea, oasele, c a r n e a ! Şeful de echipă 1-a bătut pe u m ă r şi iar a rîs : — E un preţ destul de bun ! R u ş i i n-ar fi dat atît : la ei o a m e nii sînt mai ieftini ! Lui J o h a n n M o r i t z nu i-a p l ă c u t g l u m a , d a r n-a zis nimic. Şeful de echipă era un fost s t u d e n t din B u c u r e ş t i , internat şi el la unguri. L u c r a u î m p r e u n ă la fortificaţii de opt luni. J o h a n n M o r i t z ştia că s t u d e n t u l u i A n t i m îi place să v o r b e a s c ă tot felul de lucruri, ca a c u m . Insă nu e om rău la inimă. — Tu nu crezi că te-au v î n d u t ? a î n t r e b a t studentul. — Sigur că nu cred ! a r ă s p u n s M o r i t z . Pe o a m e n i poţi să-i î n c h i z i în lagăre şi în închisori, poţi să-i pui la m u n c ă , să-i schingiuieşti sau să-i o m o r i , d a r nu poţi să-i vinzi ! — T e - a u v î n d u t , M o r i t z ! Mă pot j u r a pe ce vrei tu ! Pe 140

ORA

mine, pe tine şi pe toţi r o m â n i i , sîrbii şi rutenii care sîntem aici, în lagăr, ne-au v î n d u t n e m ţ i l o r ! S-au şi făcut acte de v î n z a r e p e n t r u cincizeci de mii de capete de om ! S t u d e n t u l a plecat. M o r i t z s-a gîndit la vorbele lui. « A vrut să-şi rîdă de m i n e » — şi-a zis el. « A s t a nu p o a t e fi adevărat ! » T o a t ă z i u a a avut însă în m i n t e cuvintele studentului. N u - i ieşea din cap faptul că n e m ţ i i l-ar fi c u m p ă r a t şi ar fi plătit p e n t r u el o ladă d e cartuşe. Dar, c u m s e g î n d e a mai a d î n c , J o h a n n M o r i t z îşi d ă d e a s e a m a că ar fi o prostie să creadă. Şi n-a crezut. Lagărul lor se găsea la graniţa dintre U n g a r i a şi R o m â n i a . Săpau tranşee şi fortificaţii. L u c r a r e a era pe la j u m ă t a t e . A n t i m zicea că u n g u r i l o r le mai trebuie cel puţin zece luni, ca să ter m i n e fortificaţiile din sectorul lor. Ca să grăbească lucrul, a d u ceau m e r e u alţi internaţi. Au a d u s pînă şi ocnaşi, î n s e m n a ţ i cu fierul roşu, să l u c r e z e . Nu aveau o a m e n i destui. T o t u ş i , într-o zi, s-a dat ordin de marş. T o ţ i r o m â n i i şi sîrbii din lagărul lui M o r i t z au fost urcaţi în tren şi duşi în altă parte. M o r i t z a a u z i t că u n g u r i i nu erau m u l ţ u m i ţ i de felul în care l u c r e a z ă r o m â n i i şi sîrbii, şi vor să a d u c ă în locul lor ucrainieni, ca să t e r m i n e mai repede fortificaţiile. A n t i m spune că-i d u c în G e r m a n i a , fiindcă au fost vînduţi. M a i erau şi alti r o m â n i care spuneau la fel. D a r cei mai m u l ţ i nu credeau. N i c i M o r i t z nu credea. î n t r - o d i m i n e a ţ ă , M o r i t z a coborît din tren, ca să-şi facă nevoile. în tren nu erau closete, şi ei aşteptau p î n ă o p r e a trenul. A t u n c i se î m p r ă ş t i a u prin jurui vagoanelor, păziţi de santinele. A c u m trenul oprise în plin c î m p . Era o zi ploioasă. M o r i t z a r ă m a s mai î n d e l u n g afară, lîngă tren. C î n d s-a î n t o r s , a v ă z u t că pe fiecare v a g o n scrie cu creta ceva pe nemţeşte. S-a a p r o p i a t şi a citit : Muncitorii unguri salută pe camarazii lor din Marele Reich German / Pe al d o i l e a v a g o n e r a : Muncitorii unguri lucrează pentru victoria Axei / M o r i t z a î n c e p u t să se t e a m ă că e a d e v ă r a t că-i duc în G e r m a n i a . Pe v a g o n u l u r m ă t o r scria : Muncitorii unguri lucrează pentru Noua Ordine în Europa / Jo hann M o r i t z 1-a chemat pe A n t i m şi i-a arătat. — A c u m vrezi că u n g u r i i ne-au v î n d u t n e m ţ i l o r ? a î n t r e b a t studentul. — T o t nu cred ! a zis M o r i t z . A s t a nu-i de crezut ! — A ş t e a p t ă şi-ai să te convingi ! M o r i t z a aşteptat. T r e n u l a r ă m a s pe c î m p pînă seara. La apusul soarelui, santi nelele s-au dus pe o pajişte şi au cules flori. M o r i t z nu mai 141

ORA

v ă z u s e n i c i o d a t ă s o l d a u cu b a i o n e t a la a r m ă c u l e g î n d flori, sub c o m a n d a u n u i ofiţer, care c u l e g e a şi el. Pe u r m ă , au venit cu buchetele şi au î m p o d o b i t fiecare v a g o n cu flori, cu crengi verzi şi cu g h i r l a n d e , ca la nuntă. A c u m se î n t u n e c a s e . T r e n u l a pornit. M o r i t z a vrut să rămînă t r e a z , ca să v a d ă ce se î n t î m p l ă , dar a a d o r m i t . C î n d s-a deşteptat, era ziuă. Prin uşile î n c u i a t e ale v a g o n u lui p ă t r u n d e a u z g o m o t e de afară. O p r i s e r ă î n t r - o gară. P î n ă atunci trenul lor oprise n u m a i pe c î m p sau la m a r g i n e a oraşelor. Se a u z e a u pufăitul altor l o c o m o t i v e şi zarvă de oameni. J o a h n n M o r i t z şi-a lungit urechea şi a ascultat. C i n e v a trecea chiar pe l î n g ă v a g o n u l lor şi v o r b e a tare. — Vorbeşte n e m ţ e ş t e ! a zis M o r i t z . A c u m ştia că studentul A n t i m nu minţise. Fuseseră vînduţi nemţilor. « P o a t e că e a d e v ă r a t că nemţii au plătit pentru m i n e o cutie de cartuşe, ca să mă aibă cu oase, cu carne şi cu piele cu tot ! » — s-a gîndit. — Toţi am fost v î n d u ţ i ca sclavi pe viaţă ! a zis studentul. Şi el aflase d o a r în clipa aceea că ajunseseră pe teritoriul ger man. A n t i m s-a ridicat şi a î n c e p u t să ţină un discurs. C e i l a l ţ i îl ascultau. M o r i t z era cu g î n d u l aiurea. Lui îi r ă m ă s e s e r ă în m i n t e trei cuvinte : sclav pe viaţă ! Se v e d e a petrecîndu-şi î n t r e a g a viaţă prin lagăre, m u n c i n d la canale, la c a z e m a t e şi la fortificaţii, flăm î n d , bătut, mîncat de păduchi. A p o i s-a gîndit că o să m o a r ă în lagăr, şi ochii i s-au u m p l u t de lacrămi. V ă z u s e destui p r i z o nieri m u r i n d . Săpase şi el la g r o p i l e lor. M o r ţ i i erau d e z b r ă c a ţ i de haine şi î n g r o p a ţ i goi. « Ca nişte cîini » — şi-a zis el. « C l i n i lor li se j u p o a i e pielea î n a i n t e de a fi î n g r o p a ţ i , ca să se facă din ea mănuşi. P r i z o n i e r i l o r li se scot hainele. C î n d au să-nveţe să facă din pielea de om m ă n u ş i , au să-i j u p o a i e şi pe prizonieri, pînă să-i bage-n pâmînt. P o a t e pînă m o r eu, î n c e p să o facă ! » M o r i t z s-a sculat în picioare. « Pot să mă ţină toată viaţa în lagăr ! î n a i n t e de a m u r i , aş vrea însă să-mi dea d r u m u l . M ă c a r un ceas î n a i n t e de a-mi da sufletul, ca să nu m o r închis. E m a r e păcat să m o r i închis ! D a r a c u m , dacă m-au v î n d u t nemţilor, n-au să-mi dea d r u m u l nici m ă c a r cu un ceas înainte... »

142

ORA

72 — în zece zile t r e b u i e să fiu plecată, a zis E l e o n o r a W e s t . Dacă nu părăsesc ţara, se lansează un m a n d a t de arestare c o n t r a mea. Zece zile e cel mai lung t e r m e n pe care mi-1 pot acorda. Poate că şi aşa e prea mult ! E l e o n o r a W e s t s-a uitat la Leopold Stein, care şedea în faţa ei, pe acelaşi' fotoliu ca î n t o t d e a u n a , şi şi-a recapitulat mental situaţia, ca să se c o n v i n g ă ca nu exagerează. T e r m e n u l fixat cetăţenilor de origine semită pentru a se înscrie la birourile M i n i s t e r u l u i de Interne expirase. C e i care se eschivau acestei măsuri erau pedepsiţi printr-un decret-lege cu zece ani de t e m niţă grea. Ea nu se p r e z e n t a s e . în u r m a unui d e n u n ţ , P a r c h e t u l a fost sezisat şi s-a deschis o anchetă. în dosarul p r o c u r o r u l u i se aflau d o c u m e n t e pe care ea le ignorase şi care d o v e d e a u neîn doielnic originea ei. Dosarul nu mai p u t e a fi închis : toate ten tativele de a-i c u m p ă r a pe a n c h e t a t o r i , ca în trecut, eşuaseră. — De data asta am fost învinşi, d o m n u l e Stein, a zis ea. T r e buie să părăsesc lupta şi să fug. Este singurul lucru care îmi mai stă în putere. Doi ani şi j u m ă t a t e am ţinut piept t u t u r o r atacuri lor. A fost greu, d a r am reuşit. Soarta nu-i ajută la nesfîrşit pe cei î n d r ă z n e ţ i ! — Bătălia nu esie încă p i e r d u t ă , a spus Leopold Stein. D a r zece zile este un t e r m e n p r e a scurt. Tipografia, ziarul şi vila le putem vinde. V o m primi preţuri relativ bune. M o b i l i e r u l , biblioteca şi tablourile v o r avea c u m p ă r ă t p r i . A s t e a sînt afaceri care se pot aranja ; s u m e l e r e z u l t a t e se vor d e p u n e într-o bancă elveţiană. în zece zile este însă exclus să o b ţ i n e m n u m i r e a d o m nului T r a i a n şi p a ş a p o a r t e l e ! — D i n R o m â n i a nu mai pot ieşi d e c î t cei c a r e p l e a c ă în misiuni oficiale, a zis N o r a . Soţul meu trebuie să fie n u m i t în postul de d i r e c t o r al Institutului cultural r o m â n din R a g u s a , d u p ă c u m ţi-am spus. în b a z a acestei n u m i r i , eu — ca soţie — p r i m e s c un paşaport şi vizele d i p l o m a t i c e . î n s ă asta t r e b u i e să se î n t î m p l e urgent. P r o c u r o r u l mi-a c o m u n i c a t că singurul lucru pe care il p o a t e face p e n t r u m i n e este să mai t e r g i v e r s e z e 143

ORA

a n c h e t a încă zece zile. D u p ă aceea, nu m a i p o a t e p r o m i t e nimic. Va fi obligat să lanseze m a n d a t u l de arestare. L e o p o l d Stein a avut p e n t r u o clipă în faţa ochilor i m a g i n e a E l e o n o r e i W e s t în î n c h i s o a r e . A alungat din m i n t e , cu g r o a z ă , această idee. — S o ţ u l u i d u m n e a v o a s t r ă nu i-aţi spus î n c ă n i m i c ? a î n t r e bat el. A s t a e o greşeală. A c u m tot va afla. Şi, d a c ă află cu un ceas m a i d e v r e m e , ne p o a t e da o m î n ă de ajutor. C e - a r e să spună cînd va v e d e a că îi vin d e c r e t u l de n u m i r e şi p a ş a p o a r t e l e , fără să le fi cerut ? — î n c ă nu pot să-i spun ! a zis E l e o n o r a W e s t . Nu mai am nici un motiv să-i a s c u n d un fapt pe care în d o u ă săptămîni îl v o r t r î m b i ţ a toate z i a r e l e . Va afla că sînt evreică. D a r nu pot să-i spun î n c ă ! Am obosit. Nu m a i suport nici o s c h i m b a r e , nu mai pot face nici un efort. Şi, ca să-i spun singurul secret pe care i l-am a s c u n s t i m p de doi ani, m i - a r t r e b u i un curaj pe care nu-1 mai am. Am ajuns la capătul puterilor. Prea m i - a m încor dat v o i n ţ a p î n ă a c u m ! Sînt obosită, obosită, obosită... E l e o n o r a W e s t şi-a sprijinit capul în p a l m e . Stătea cu coatele pe birou. L e o p o l d Stein s-a uitat fix la ea. P ă r e a cu adevărat e p u i z a t ă . El s-a simţit î n d u i o ş a t . D a r nu-i putea ajuta cu n i m i c ; B ă t r î n u l şi-a deschis servieta, ca să n-o m a i privească pe N o r a şi ca să n-o m a i v a d ă c u m stă cu capul î n t r e p a l m e , prăbuşită, î n t r e actele de v î n z a r e a casei, a m o ş i e i , a tipografiei, a z i a r u l u i şi a t a b l o u r i l o r Eleonorei, care se aflau în servieta lui, era un portofel cu m o n o g r a m a în aur a lui T r a i a n Korugă. L e o p o l d Stein 1-a scos şi 1-a p u s pe birou, în faţa ei. E l e o n o r a 1-a privit, apoi 1-a luat în m î n ă . — M î i n e se î m p l i n e s c doi ani de la căsătoria d u m n e a v o a s t r ă . Ştiu că aţi fost p r e o c u p a t ă de alte lucruri şi n-aţi avut t i m p să c u m p ă r a ţ i u n c a d o u p e n t r u d o m n u l T r a i a n . V - a m a d u s acest portofel, ca să i-1 daţi. O să-i facă p l ă c e r e : e o l u c r a r e de artă ! — M î i n e e aniversarea căsătoriei m e l e ? U i t a s e m cu desăvîrşire... î ţ i m u l ţ u m e s c , d o m n u l e Stein, c ă d u m n e a t a n-ai u i t a t ! Lui T r a i a n îi va face î n t r - a d e v ă r p l ă c e r e ! E l e o n o r a a privit din n o u portofelul, netezindu-1 maşinal cu p a l m a , şi a zis : — Nu ştiu de ce mă a s c u n d faţă de T r a i a n . P o a t e fiindcă il iubesc prea tare. El m-ar ajuta d a c ă ar afla, sînt sigură ! D a r tot n u - m i vine să-i spun. M i - e frică să nu-1 pierd. O frică absurdă. De cîte ori m - a m decis să-i v o r b e s c , am fost cuprinsă de t e a m ă 144

ORA

şi am c o n t i n u a t să p ă s t r e z secretul acesta oribil. T r a i a n este sin g u r a fiinţă care mă m a i ţine pe l u m e . Dacă l-aş p i e r d e , m-aş p i e r d e şi pe m i n e ! E l e o n o r a W e s t s-a oprit brusc şi a lăsat portofelul din mînă. — Ştii ce m i - a spus p r o c u r o r u l g e n e r a l ? A z i s , d o m n u l e Stein, că eu nu sînt căsătorită ! V o c e a Eleonorei t r e m u r a . — P r o c u r o r u l are d r e p t a t e . Eu m - a m c ă s ă t o r i t d u p ă ce a intrat în v i g o a r e legea care i n t e r z i c e căsătoriile d i n t r e r o m â n i şi evrei. L e g e a a fost publicată în aprilie, şi eu m-am căsătorit-în august. C ă s ă t o r i a este deci considerată, d i n oficiu, nulă. T o a t e căsătoriile oficiate d u p ă aprilie sînt a u t o m a t d e c l a r a t e nule. E l e o n o r a W e s t a tăcut. în urechi îi r ă s u n a u cuvintele p r o c u rorului : « D o m n u l T r a i a n K o r u g ă nu este soţul d u m n e a v o a s tră. D u p ă legile în v i g o a r e , el nu e căsătorit. A c t u l d u m n e a v o a s tră de c ă s ă t o r i e este nul. D o m n u l K o r u g ă se poate oricînd căsători cu altă femeie, fără a fi socotit bigam. D a c ă aţi avea un c o p i l , ar fi un c o p i l d i n flori şi ar p u r t a n u m e l e W e s t , nu Korugă. D u m n e a v o a s t r ă însevă, d o a m n ă , c o m i t e ţ i un fals de cîţe ori semnaţi cu n u m e l e de E l e o n o r a K o r u g ă : d u m n e a v o a s tră sînteţi d o m n i ş o a r a E l e o n o r a W e s t ! » _ — Plăteşte orice s u m ă , d o m n u l e Stein ! a zis Eleonora. în cîteva zile, t r e b u i e să avem în m î n ă paşapoartele şi vizele de ieşire din R o m â n i a ! Pe n u m e l e domnul si doamna Korugă.

73 L e o p o l d Stein a apărut d u p ă cinci zile cu decretul de n u m i r e a lui T r a i a n K o r u g ă în p o s t u l de d i r e c t o r al Institutului r o m â n din R a g u s a şi cu cele d o u ă p a ş a p o a r t e d i p l o m a t i c e , broşate în piele roşie. — Am cîştigat şj această bătălie, coniţă N o r a ! a zis el cu aer încîntat. L o c u r i l e în v a g o n u l de d o r m i t sînt rezervate pînă la Viena : luni plecaţi. î m i pare foarte bine că plecaţi ! L e o p o l d Stein şi-a şters ochelarii. Eleonora W e s t , care exa145

ORA

m i n a p a ş a p o a r t e l e , s-a uitat la el. Slăbise. Ar fi vrut să-1 î n t r e b e de ce nu pleacă şi el, dar L e o p o l d Stein a zis : — Nu se ştie d a c ă ne v o m mai v e d e a v r e o d a t ă ! A s t ă - n o a p t e au fost duşi spre T r a n s n i s t r i a patru mii de evrei din Bucureşti. Bine că plecaţi ! D a c ă mai veniţi î n a p o i , n-o să mai găsiţi nici un evreu în B u c u r e ş t i ! N i c i pe mine. în lagărele de la B u g este greu de trăit, pentru un om de vîrsta mea !

CARTEA A TREIA

74 T r a i a n K o r u g ă era în b i r o u şi lucra. N o r a nu-1 d e r a n j e a z ă n i c i o d a t ă cînd scrie. A c u m a intrat însă în cameră, cu paşapoar tele în mînă. T r a i a n stătea la m a s ă ; îşi ţinea capul î n t r e p a l m e . — Am un c a d o u p e n t r u aniversarea căsătoriei noastre, a zis ea. Am aranjat să fii n u m i t d i r e c t o r al Institutului r o m â n din Ragusa ! Ta î n t i n s decretul de n u m i r e şi a a d ă u g a t : — D a l m a ţ i a este u n a dintre cele mai frumoase regiuni de lito ral din l u m e ! Şi-ţi vei p u t e a c o n t i n u a r o m a n u l acolo. — C î n d şi c u m ai reuşit să le faci singură pe toate ? a î n t r e b a t T r a i a n . C u m ai p u t u t păstra secretul ? A venit l î n g ă ea şi a î m b r ă ţ i ş a t - o . — N o r a , e ş t i e x t r a o r d i n a r ă ! D e - a i şti c e b u c u r o s s î n t d e n u m i r e a asta ! A v e a m m a r e n e v o i e de s c h i m b a r e , p e n t r u conti n u a r e a r o m a n u l u i . S i m ţ e a m că nu mai pot scrie aici capitolul u r m ă t o r , el se cerea scris în altă p a r t e ! Va fi un capitol t a r e , presimt ; cel mai tare capitol al cărţii ! Eleonora 1-a sărutat pe g u r ă , ca el să nu p o a t ă spune c u m va fi capitolul u r m ă t o r . îi era frică să a u d ă !

146

— Ni se r e c o m a n d ă să te p u n e m la o m u n c ă mai u ş o a r ă , a z i s funcţionarul de la fabrică. Eşti încă bolnav ! Nu ni s-au trimis decît o a m e n i bolnavi ! F u n c ţ i o n a r u l 1-a privit pe M o r i t z cu ură. Pe u r m ă s-a uitat la hîrtia pe care o avea în m î n ă , şi d i n n o u la M o r i t z — de d a t a asta, cu n e î n c r e d e r e . De doi ani, de cînd se află în G e r m a n i a , M o r i t z este privit m e r e u cu n e î n c r e d e r e , ca şi c u m l-ar b ă n u i de crime pe care nu le-a săvîrşit, d a r despre care se ştie cu p r e c i z i e că le va săvîrşi. • — U n g u r ? a c o n t i n u a t funcţionarul. Am mai avut aici cîţiva unguri, şi n-am fost m u l ţ u m i t de ei. P o a t e că o să fiu de tine ! A rîs ironic şi a citit, cu glas tare : — Moritz Ianoş, maghiar, 32 de ani, lucrător necalificat, sosit în Germania la 21 iunie 1941. M o r i t z , care ştia că este cetăţean u n g u r , fiindcă aşa scrie în hîrtiile lui, u r m ă r e a gesturile funcţionarului, care a c u m citea lista fabricilor, a u z i n e l o r şi a l a g ă r e l o r din M a r e l e R e i c h Ger man u n d e l u c r a s e noul venit. Era o listă lungă, cu tot felul de industrii. M o r i t z era m î n d r u că fusese în atîtea locuri. O clipă i-au trecut p r i n faţa o c h i l o r zecile de lagăre cu s î r m ă g h i m p a t ă în care stătuse, fabricile, oraşele, suferinţele pe care le î n d u r a s e . S e a ş t e p t a c a f u n c ţ i o n a r u l s ă fie u i m i t d e b r a v u r a c u c a r e 147

ORA

una d u p ă alta, de pe b a n d a d i n ţ a t ă , şi le aşeze pe căruciorul gol, aşa c u m le aşezase pe cel care plecase. Se c u n o ş t e a că l ă z i l e erau grele. — A s t a e lucrul pe care îl vei face tu, î n c e p î n d de m î i n e ! a zis funcţionarul. L ă z i l e pline, care ies din fabrică, le aşezi pe un cărucior, şi ele sînt t r a n s p o r t a t e la m a g a z i e . P r i m a lege este ordinea. Ai mai l u c r a t în fabrică ?

înfruntase şi făcuse atîtea, p î n ă să ajungă aici. D a r el a privit nepăsător, pe deasupra numelor de locuri unde pătimise M o r i t z , şi s-a oprit la u l t i m a î n s e m n a r e : « ... eliberat din spita lul pentru lucrători străini nr. 707, la data de 8.III.43 ». M o r i t z se m i n u n a c u m p o a t e citi un om tot ce suferise el, fără să se î n d u i o ş e z e . D a r funcţionarul nu s-a î n d u i o ş a t . A luat creionul şi a scris î n t r - u n colţ de jos al p a g i n i i , u n d e a mai găsit loc : « P r e zentat la lucru la fabrica de nasturi K n o p f und Sohn1, la 10.111.43 ». D u p ă aceea, a pus foaia de carton î n t r - u n sertar u n d e se aflau m u l t e foi a s e m ă n ă t o a r e şi s-a uitat iar la M o r i t z : ^ — D e v i z a n o a s t r ă p e n t r u m u n c i t o r i i străini este * Disciplină, supunere, muncă, ordine ! ». Aici avem şi l u c r ă t o a r e g e r m a n e . Te fac atent că orice contact cu o femeie g e r m a n ă se pedepseşte cu cel puţin cinci ani de î n c h i s o a r e . D o m n u l d i r e c t o r nu tole r e a z ă n i m i c . F i e c a r e femeie g e r m a n ă are în sîn o d e c i z i e de c o n d a m n a r e la cinci ani de î n c h i s o a r e pentru tine ; dacă îi bagi m î n a în sîn, ai d e c i z i a ! Să nu crezi că iei altceva de la ea ! U n g u r u l pe care l-am avut aici e a c u m la î n c h i s o a r e . Şi lui i-am spus tot aşa c î n d a venit, d a r n-a ţinut seamă. C r e d e a că, d a c ă e î n t u n e r i c şi d a c ă s-a ascuns cu femeia sub p ă t u r ă , nu-1 vede nimeni. D a r î n M a r e l e R e i c h G e r m a n s e v e d e orice mişcare. C h i a r sub p ă t u r ă ! Nu poţi face nimic fără să aflăm noi. Şi ce g î n d u r i îţi trec prin cap ştim ! îţi fotografiem de zece ori pe zi toate g î n d u r i l e ! A c u m , p u n c t u l doi : fabrica n o a s t r ă l u c r e a z ă pentru război. T o t ce vezi şi tot ce auzi este secret militar. L u c r ă t o r u l străin nu t r e b u i e să afle ce l u c r e a z ă , c u m l u c r e a z ă şi cît l u c r e a z ă f a b r i c a . D a c ă î n c e r c i să afli, ţi se taie c a p u l . în ianuarie a fost e x e c u t a t un italian. A c u m е л е p r o c e s u l unui ceh. A m î n d o i au căutat să afle secretele uzinei Knopf u n d Sohn ! F u n c ţ i o n a r u l s-a ridicat şi s-a î n d r e p t a t către uşă. M o r i t z 1-a urmat. — De u n g u r i i pe care i-am avut p î n ă a c u m n-am fost m u l ţ u mit, a zis iar funcţionarul. T o ţ i au ajuns la î n c h i s o a r e . U n u l a luat chiar d o u ă z e c i de ani de m u n c ă silnică, pentru sabotaj. P o a t e că tu ai să faci excepţie, deşi eu nu cred în excepţii ! F u n c ţ i o n a r u l s-a oprit î n a i n t e a unei maşini care aducea lăzi de l e m n închise, pe o b a n d ă d i n ţ a t ă . La c a p ă t u l benzii era un l u c r ă t o r care lua l a d a şi o aşeza pe un c ă r u c i o r aflat l î n g ă el. în clipa în care funcţionarul s-a apropiat, c ă r u c i o r u l a pornit pe şine, î n c ă r c a t cu lăzile. în locul lui a apărut alt c ă r u c i o r , gol. L u c r ă t o r u l nu a dat atenţie s c h i m b ă r i i şi a c o n t i n u a t să ia l ă z i l e ,

J o h a n n M o r i t z îl privea pe l u c r ă t o r u l care se apleca m e c a n i c , îşi î n c o r d a braţele m e c a n i c , lua lada cu n a s t u r i şi o aşeza pe cărucior tot m e c a n i c , fără să se g î n d e a s c ă la ce face, dar nici Ja altceva. Nu se g î n d e a nici la ei, care erau lîngă el. P o a t e nici nu-i văzuse. — M a ş i n i l e nu t o l e r e a z ă lipsa de o r d i n e , a zis funcţionarul. M a ş i n i l e nu t o l e r e a z ă a n a r h i a , lenea şi i n d o l e n ţ a o m e n e a s c ă ! J o h a n n M o r i t z s-a u i t a t l a f u n c ţ i o n a r , c a r e v o r b e a m a i departe. — N-ai voie să te g î n d e ş t i la altceva ! M a ş i n i l e te s a n c ţ i o nează, d a c ă o faci. Şi pe u r m ă te s a n c ţ i o n ă m şi noi. T o a t ă aten ţia trebuie să-ţi fie la r o b o t , la c a m a r a d u l tău, l u c r ă t o r u l t e h n i c , care îţi a d u c e l a d a şi ţi-o î n t i n d e . Te apleci, o iei din mîinile lui şi o aşezi în cărucior. F u n c ţ i o n a r u l a zîmbit. M o r i t z î n c e r c a să vadă braţele c o l e g u lui său tehnic, d a r nu le găsea nicăieri. A p o i s-a uitat iar la func ţionar, care c o n t i n u a să z î m b e a s c ă . — R o b o t u l nu se p o a t e s c h i m b a d u p ă om. Tu t r e b u i e să te schimbi şi să-ţi c o o r d o n e z i mişcările d u p ă el. A ş a e şi firesc — a zis funcţionarul —, fiindcă el este un l u c r ă t o r perfect, iar tu, nu ! N i c i un om nu e l u c r ă t o r perfect. N u m a i maşinile sînt ! La ele t r e b u i e să p r i v i m , ca să î n v ă ţ ă m c u m să m u n c i m ! Ai înţeles ? î n v a ţ ă de la maşini disciplina, o r d i n e a în mişcări şi c o n t i n u i t a t e a în m u n c ă ! C î n d ai să le poţi imita perfecţiunea, ai să fii un l u c r ă t o r de clasa-ntîi. D a r tu n-ai s-ajungi n i c i o d a t ă lucrător de clasa-ntîi ! Eşti u n g u r , şi u n g u r i i , în fabrică, se uită la femei, în loc să se uite la maşini ! J o h a n n M o r i t z ar fi v r u t să-i s p u n ă că el e nu u n g u r , ci r o m â n . A vrut să î n c e a p ă toată povestea, cu î n c h i s o a r e a , cu bătăile pe care le-a suferit la B u d a p e s t a , dar funcţionarul se uita cu admiraţie la maşini cum aduceau lăzile albe în tăcere, la intervale egale ; pe u r m ă şi-a î n t o r s cu dispreţ privirea apre 1

Nasture şi Fia!, (germ.)

149

ORA

M o r i t z . M o r i t z a simţit dispreţul şi n-a mai povestit despre închisoarea din B u d a p e s t a şi d e s p r e inspectorul Varga. — O m u l este un l u c r ă t o r inferior, a zis funcţionarul. M a i ales omul din orient. Tu nu n u m a i că eşti o m , dar mai eşti şi orien tal, şi u n g u r : de trei ori inferior maşinii ! Pe d e a s u p r a , mai vii şi din spital. Eşti bolnav ! J o h a n n M o r i t z a înţeles că funcţionarul suferă. Ar fi vrut să-1 asigure că-şi va da t o a t ă silinţa să m u n c e a s c ă bine. — C u m poţi tu să stai alături de o m a ş i n ă ? U i t ă - t e la tine ! Funcţionarul 1-a m ă s u r a t cu silă pe M o r i t z , din cap pînă în picioare. — E o jignire, o i m p i e t a t e faţă de maşini, care sînt perfecte ! Lor n-ar trebui să le a d u c e m astfel de servitori ! V i n o a c u m săţi dau efecte ! în u z i n ă n-ai voie să intri decît în uniformă de lucrător. U n i f o r m a de l u c r ă t o r este ca cea de preot ! D a r tu nu înţelegi ce-ţi spun. Voi, ungurii, n-o să vedeţi n i c i o d a t ă în u z i n ă decît femeile ! Sînteţi toţi nişte barbari !

76 A d o u a zi d i m i n e a ţ ă , la o r a patru, J o h a n n M o r i t z a intrat singur în sala m a r e , cu ciment pe jos, şi s-a apropiat de c ă r u c i o r u l p e c a r e i-1 a r ă t a s e f u n c ţ i o n a r u l î n a j u n . M a i e r a u c i n c i minute pînă la î n c e p e r e a lucrului. Era emoţionat. P u r t a o salo petă albastră care îi a c o p e r e a tot trupul ; saboţii de lemn din picioare sunau pe ciment ca nişte lovituri de ciocan. El a încer cat să meargă pe vîrfuri. N u - i plăcea z g o m o t u l strident al saboţilor. Dar ei răsunau tot aşa de tare. C î n d a fost la mijlocul sălii, cineva 1-a strigat. N u - i p r o n u n ţ a s e n u m e l e , dar M o r i t z ştia că pe el îl strigase, era sigur. T o c m a i î n t o r c e a capul, ca să v a d ă cine strigă ; vocea s-a auzit din nou, clar : — Salve, sclave !' De d u p ă o ferestruică cu gratii, apăruse un cap cu ochi mari, negri, păr negru, m u s t a ţ ă n e a g r ă şi dinţi albi ca porţelanul. C a p u l , care părea tînăr şi scheletic, îl fixa pe M o r i t z cu ochii lui ' Salut, sclavule ! (lat. medievală)

150

ORA

mari şi fierbinţi. T r u p u l bărbatului nu se vedea prin cadrul mic al ferestrei. în clipa în care privirea i s-a întîlnit cu a lui M o r i t z , a repetat, cu tonul unei vechi cunoştinţe : — Salve, sclave ! — Eu sînt Ianoş M o r i t z ! a zis J o h a n n M o r i t z , care nu se îndoia că tînărul cu părul negru îl luase drept altcineva, n u m i t Salve Sclave. Sirena fabricii a sunat. M a ş i n i l e s-au pornit. M o r i t z era pe balustradă, la postul lui. T î n ă r u l cu părul negru a mai stat o clipă în cadrul ferestrei, z î m b i n d - i cu prietenie. A u z i s e vorbele lui M o r i t z . T o t u ş i , î n a i n t e de a dispărea, el a mai strigat o dată, privind ţintă la J o h a n n M o r i t z : — Salve, sclave! J o h a n n M o r i t z a ridicat primele lăzi care veneau pe b a n d a dinţată şi le-a aşezat în căruciorul gol. Dacă lăzile n-ar fi fost atît de grele, şi un copil de şapte ani ar fi putut face m u n c a asta. M o r i t z ştia că în lăzi sînt nasturi. I-ar fi plăcut să se uite la ei, dar lăzile erau închise. C h i a r dacă ar fi deschise^ el tot n-ar î n d r ă z n i să dea capacul la o parte şi să privească. « în ianuarie a fost executat un italian. A c u m este procesul unui ceh. A m î n d o i au încercat să afle secretele uzinei Knopf und Sohn » — şi-a a m i n t i t J o h a n n M o r i t z . S-a g î n d i t l a c e h u l c a r e s t ă î n c l i p a aceasta în faţa j u d e c ă t o r i l o r şi cere iertare, fiindcă a aflat secre tele uzinei de nasturi. Pe u r m ă s-a gîndit la italianul c ă r u i a i s-a tăiat capul. M o r i t z a v ă z u t mulţi italieni, şi toţi erau veseli. De aceea şi-1 î n c h i p u i e şi pe cel executat tot vesel. Parcă vede capul tăiat al italianului, cu mustăcioară neagră, subţire, care zîmbeşte, r o s t o g o l i n d u - s e la picioarele călăului. J o h a n n M o r i t z şi-a jurat să nu se uite n i c i o d a t ă la nasturi, chiar dacă vreo ladă s-ar deschide din î n t î m p l a r e . Nu m e r i t ă să ţi se taie capul, d o a r p e n t r u nişte nasturi ! Apoi s-a gîndit că nasturii ăştia sînt pentru armată. Luînd lada de lemn în braţe şi aşezînd-o în căruciorul gol — căci cel plin plecase, fără ca el să fi observat —, se î n t r e b ă ce fel de nasturi or fi în ea. E x i s t a u nasturi de infanterie, de m a r i n ă , de aviaţie... U n i i sînt aurii, alţii — negri, alţii — k a k i ; d u p ă c u m e culoarea uniformelor. Lui M o r i t z îi place să creadă că în lada pe care o are acum în braţe sînt nasturi aurii... Ăştia sînt frumoşi ! Sînt ca nişte m o n e d e de aur. A ş a au marinarii ! « Poate că-n ladă sînt nasturi pentru marină... » J o h a n n M o r i t z şi-a a d u s a m i n t e de cuvintele func ţionarului : « Şi ce gîndeşti ştim ! N o i îţi fotografiem g î n d u 151

ORA

rile ! » S-a forţat să nu se mai g î n d e a s c ă la nasturii din ladă. Era un secret, şi el nu voia să afle secrete. D u p ă o v r e m e , s-a p o m e n i t însă î n t r e b î n d u - s e ce-o fi făcînd G e r m a n i a cu atîţia nasturi militari. T o ţ i soldaţii şi toţi ofiţerii g e r m a n i pe care i-a v ă z u t el aveau nasturi la tunici şi la m a n tale ! C e i care se fabrică a c u m sînt deci pentru uniformele noi. J o h a n n M o r i t z s-a uitat la lăzile care veneau c u r g î n d una d u p ă alta, ca un fluviu, şi şi-a zis : « Aici trebuie să fie milioane de nasturi ! Ajung p e n t r u t o a t ă a r m a t a G e r m a n i e i ! P o a t e e ordin să se facă la toţi soldaţii uniforme noi : de aceea se fabrică atîţia nasturi ! » J o h a n n M o r i t z s-a gîndit că p o a t e se pregătesc uniforme noi pentru p a r a d a de la sfîrşitul r ă z b o i u l u i , cînd a r m a t a va defila pe s t r a d a principală, cu d r a p e l u l şi m u z i c a militară. « T o ţ i soldaţii au să p o a r t e nasturi aurii, sclipitori ca soarele ! » J o h a n n M o r i t z a z î m b i t . Se v e d e a şi pe el în m u l ţ i m e , asistînd la paradă, mîndru că nasturii pe care îi p o a r t ă ofiţerii şi soldaţii, şi chiar nastu rii de la tunicile generalilor, au trecut prin m î n a lui. « Poate chiar nasturii pe care îi am a c u m în m î n ă vor fi cusuţi la o t u n i c ă de general... Şi la m a n t a , şi la toate uniformele, o să aibă nasturi din lada asta. P o a t e că generalul p r i m e ş t e î n t r e a g a ladă cu nasturi ! » J o h a n n M o r i t z s-a lăsat furat de g î n d u r i şi a uitat să ridice l a d a pe care o avea în faţă. B a n d a d i n ţ a t ă a î m p i n s - o , apoi a a r u n c a t - o jos cu z g o m o t . L a d a a c ă z u t pe ciment. D a r nu s-a spart. M o r i t z a sărit să o ridice. Insă veneau alte lăzi, şi el nu mai era pe e s t r a d ă să le ridice. L a d a u r m ă t o a r e a scăpat de pe b a n d ă cu şi mai m u l t z g o m o t , tot pe ciment. M o r i t z a încercat s-o ridice şi pe ea ; pe p r i m a o luase sub braţ. A treia ladă a fost aruncată de pe b a n d ă şi i-a c ă z u t în spate. El le-a scăpat şi pe celelalte d o u ă . îl cuprinsese panica. O p a n i c ă c u m nu cunoscuse niciodată. S-a prăbuşit a p a t r a ladă. Pe u r m ă , a cincea. M o r i t z s-a urcat î n a p o i pe estradă. A lăsat lăzile c ă z u t e şi a început să le aşeze în c ă r u c i o r pe cele noi, care c o n t i n u a u să vină. O clipă s-a uitat la maşină, ca şi c u m ar fi i m p l o r a t - o să se oprească pînă a d u n ă el cutiile c ă z u t e , d a r b a n d a a d u c e a lăzi mai departe, u n a d u p ă alta. M o r i t z a privit în jur. îi era t e a m ă de pedeapsă. î n s ă n-a venit nimeni să-1 certe. La a m i a z ă , m a ş i n a s-a oprit. Pînă în clipa asta, el t r e m u r a s e de frică, să nu fie prins că a greşit. A coborît de pe estradă, a ridicat lăzile c ă z u t e şi le-a aşezat în 152

ORA

c ă r u c i o r , m u l ţ u m i t c ă n i m e n i n - o s ă afle g r e ş e a l a p e c a r e o făcuse. D a r căruciorul, care p o r n e a a u t o m a t , se oprise şi el, o d a t ă cu î n t r e a g a maşină, şi a c u m stătea nemişcat l î n g ă b a n d a dinţată, cu cele cinci lăzi în el. M o r i t z s-a gîndit să-1 î m p i n g ă cu mîinile. C ă r u c i o r u l a r ă m a s î n ţ e p e n i t : nu m e r g e a decît a u t o m a t . Lui J o h a n n M o r i t z i-a trecut p r i n m i n t e să ia lăzile la subţioară şi să le d u c ă la m a g a z i e . D a r şi-a dat s e a m a că el n-ar p u t e a trece prin uşa din zid, prin care avea loc n u m a i căruciorul. A c u m stătea cu d o u ă cutii sub braţ, fără să ştie ce să facă. O voce a răsunat. în spatele lui. M o r i t z a lăsat lăzile în cărucior, cu frică, apoi s-a întors. La ferestruica cu gratii din fundul sălii apăruse iar capul cu obraji osoşi şi păr n e g r u , care strigase d i m i n e a ţ ă . T î n ă r u l s-a uitat p r i e t e n o s la M o r i t z şi a zis : — Slave, sclave ! M o r i t z a uitat de lăzi şi de greşeală, şi a răspuns la z î m b e t cu zîmbet : — Nu mă c h e a m ă aşa ! N u m e l e m e u este M o r i t z Ianoş ! Tu mă iei drept altul. B u z e l e tînărului s-au deschis larg, lăsînd să i se v a d ă dinţii albi. R î d e a cu poftă. Apoi a dispărut din cadrul ferestrei, z i c î n d tare : — Salve, sclave ! M o r i t z s-a d u s la m a s ă , spunîndu-şi că trebuie să s e m e n e foarte bine cu acel Salve Sclave, de v r e m e ce tînărul cu ochii mari îl striga Sclave şi d u p ă ce el i-a zis că-1 c h e a m ă M o r i t z . M a i t î r z i u , a aflat că tînărul de la fereastră îi n u m e a pe toţi c a m a r a z i i lui străini care lucrau în fabrică Salve Sclave. Era un francez ; zicea că şi pe el îl c h e a m ă tot Sclave. î n s ă de fapt îl chema J o s e p h .

77 J o h a n n M o r i t z l u c r e a z ă de cinci luni la fabrica de nasturi. Lăzile nu i-au mai căzut. C u m vin, le ia şi le aşază în cărucior, fără să le mai vadă. La nasturii care sînt î n ă u n t r u , nu se mai gîn153

ORA

deşte ; nici la generalii care au să-i p o a r t e , nici la soldaţii care vor defila în piaţă, la p a r a d a de la sfîrşitul r ă z b o i u l u i , în uni forme noi, cu nasturi din lăzile care i-au trecut lui prin mîini. M o r i t z nu se mai g î n d e ş t e la nimic. N i c i nu mai visează la nimic. N i c i m ă c a r la capul i t a l i a n u l u i , care se rostogoleşte z î m bind la picioarele călăului. U n e o r i ar fi vrut, totuşi, să afle ce s-a î n t î m p l a t cu cehul care era j u d e c a t , dacă a fost c o n d a m n a t sau l-au iertat. D a r şi asta era la început. A c u m , M o r i t z nu mai e curios. C î n d intră în u z i n ă , francezul apare la fereastra de la turnă torie şi strigă : — Salve, sclave ! M o r i t z r ă s p u n d e şi el « Salve, sclave ! », fără să se g î n d e a s c ă la ce r ă s p u n d e . Ii z î m b e ş t e francezului, fără să simtă că z î m beşte. Apoi se suie pe estradă şi aşteaptă să vină lăzile cu nas turi. O d a t ă a încercat să simplifice lucrul şi să ia d o u ă lăzi d e o dată. B a n d a d i n ţ a t ă nu i-a p e r m i s însă : a atins colţul uneia d i n t r e lăzi. Dinţii benzii au scrîşnit, de parcă ar fi vrut să muşte. Ca un cîine turbat. P r i n t r u p u l lui M o r i t z au trecut fiori, ca şi c u m îi smulseseră lui dinţii din gură. D u p ă aceea n-a mai încer cat să ia cîte d o u ă cutii d e o d a t ă . M a ş i n a nu voia, şi el trebuia să facă ce vrea ea. A c u m , chiar d a c ă ar p u t e a lua cîte cinci lăzi d e o d a t ă , tot n-ar lua decît una. Aşa c u m a fost î n t o t d e a u n a . M o r i t z a intrat în c a d e n ţ ă şi nu mai poate ieşi din ea. M u n c a nu e nici grea, nici uşoară. C î n d m u n c e a din greu, t r a n s p i r a , o b o s e a şi injura. A c u m nici nu t r a n s p i r ă , nici nu înjură. P a r c ă nici nu m u n c e ş t e , nici nu stă degeaba. î n a i n t e , J o h a n n M o r i t z se g î n d e a la tot felul de lucruri, m u n c i n d . A s t a făcea să treacă v r e m e a mai r e p e d e . A c u m nu se mai g î n d e ş t e la nimic. în t i m p ce ia lăzile şi le aşază în cărucior, s-ar putea gîndi la multe. D a r nu-i mai vine nimic în cap ; capul îi e ca o cutie goală. N i c i un g î n d şi nici un vis nu mai i z v o r ă s c din el. N i c i m ă c a r la m u n c a pe care o face nu se g î n d e ş t e : nu e nevoie să se g î n d e a s c ă l u c r ă t o r u l că r i d i c ă lăzile nu n u m a i cu mîinile, ci şi cu creierul. D a c ă ar fi aşa, atunci i n i m a şi creierul i-ar fi în altă parte. D a r ele sînt la lăzi. La maşină. M o r i t z simte c u m i se u s u c ă fiinţa. Se usucă treptat, ca plan tele care nu au apă. C î n d intră seara în pat, parcă s-ar apleca să r i d i c e l a d a c u n a s t u r i . D i m i n e a ţ a , c î n d s e s c o a l ă , p a r c ă s-ar î n d r e p t a de şale, d u p ă ce a aşezat lada în c ă r u c i o r şi are mîinile libere. Nici prin somn nu mai visează. F r u n t e a şi ochii lui 154

ORA

J o h a n n M o r i t z sînt î n t u n e c a t e . D a r î n t u n e c a t e n u c a p ă m î n t u l , ci ca maşinile. De o v r e m e , M o r i t z a uitat că în lăzile pe care le î n c a r c ă el sînt nasturi. C î n d îşi a d u c e aminte — şi asta se î n t î m plă rar —, zîmbeşte. Un z î m b e t uscat, c u m e ţărîna d u p ă secetă. D o c t o r i i au spus că este bolnav, şi l-au internat la infirmeria lagărului. "~|

78 J o h a n n M o r i t z se află în baraca de l e m n , cu sîrmă g h i m p a t ă la ferestre. E în infirmerie de p a t r u săptămîni. I s-au aprins plămînii. T r u p u l îi arde ca flacăra. Şi simte c u m se topeşte. Singu rul lui g î n d este la uzina de nasturi. îi e d o r de ea. A c u m stă cu ochii închişi. î m p r e j u r sînt z g o m o t e : p o a t e vin doctorii la vizită. El aşteaptă, fără să privească. în nări a simţit d e o d a t ă un parfum de piele proaspăt spălată, pe care nu-1 mai simţise de m u l t , dar îl cunoştea. A z î m b i t şi a deschis ochii. Lîngă patul lui era o femeie în uniformă m i l i t a r ă , tînără şi blondă. T r u p u l ei mirosea a săpun şi a proaspăt. Ea se uita cu asprime la J o h a n n M o r i t z . Dar el c o n t i n u a să z î m b e a s c ă . O însoţeau doi poliţişti şi doctorii infirmeriei. U n u l din ei a î n t r e bat : — Asta e ? F e m e i a citea foaia m e d i c a l ă de la capul lui M o r i t z , căruia îi arunca în r ă s t i m p o privire b ă n u i t o a r e , ca t o a t ă l u m e a în Ger mania. — U n g u r ? a zis ea. Ăştia şi italienii sînt cei mai periculoşi ! M î i n i l e femeii au apucat capătul cuverturii cu care era învelit M o r i t z şi au dat-o d e o p a r t e , d e z g o l i n d u - i pieptul. Apoi a spus, fără să-1 mai acopere la loc : — Nu e el ! C e l ă l a l t avea păr pe piept ! G r u p u l s-a d u s mai d e p a r t e , o p r i n d u - s e pe rînd la fiecare pat. Ea se uita la toate feţele. U n o r a le dezvelea pieptul, d a r nu 1-a găsit pe cel căutat. D u p ă plecarea ei, cu poliţiştii pe u r m e , a r ă m a s în c a m e r a infirmeriei un m i r o s care nu era n u m a i de apă, de săpun şi de parfum. M o r i t z şi-a a d u s a m i n t e că tot aşa le mirosea pielea şi S u z a n e i , şi lulişcăi... 155

ORA

U n u l d i n t r e d o c t o r i a zis : — Un c a m a r a d de-al vostru a făcut d r a g o s t e cu o fată ger m a n ă ieri-noapte. F e m e i a care a fost aici i-a surprins. Pe fată au arestat-o, el a fugit. Era un bărbat brunet şi cu păr pe piept. F a t a nu vrea să-i d i v u l g e n u m e l e , d a r îl v o r găsi. Intră p e n t r u cinci ani la î n c h i s o a r e , s ă r m a n u l ! D o c t o r u l era o l a n d e z . A c u m privea pe fereastră. — L-au d e s c o p e r i t ! a zis el. M o r i t z s-a ridicat. Pe sub fereastra infirmeriei trecea, î n t r e cei doi poliţişti şi cu mîinile legate la spate, un bărbat frumos, cu părul negru. Era un sîrb, pe care M o r i t z îl cunoştea. Lucra la fabrica de frînghii şi era băiat vesel. In spatele lor m e r g e a d o m n i ş o a r a în uniformă. — V - a m spus eu că tot p u n m î n a pe criminal ! a zis ea.

79 J o s e p h e singurul om l î n g ă care lui J o h a n n M o r i t z nu-i este frică. în u l t i m u l t i m p , se t e m e a de orice. La u z i n ă , să nu scape jos lada cu nasturi sau să n-o ridice prea tîrziu de pe bandă. Sau să nu se uite la v r e o femeie g e r m a n ă . Sau să nu afle, fără voie, v r e u n secret în l e g ă t u r ă cu nasturii. îi e frică de tot ce e g e r m a n . Nu n u m a i de o a m e n i : de p ă m î n t u l g e r m a n , de cuvintele ger m a n e şi de aerul pe care îl respiră, căci şi el e tot g e r m a n . în R o m â n i a , J o h a n n M o r i t z fusese î n c h i s , n e d r e p t ă ţ i t , înfometat, b ă t u t . D a r n u - i f u s e s e frică. N i c i d e u n g u r i i c a r e - 1 b ă t u s e r ă pînă-i sfîşiaseră carnea de pe trup nu i-a fost frică aşa. Erau o a m e n i . Iorgu I o r d a n , şi el, era o m , şi M o r i t z nu se temuse de el. Lui J o h a n n M o r i t z nu i-a fost n i c i o d a t ă frică de oameni. Ştia că oamenii sînt şi buni, şi răi ; unii, mai mult buni — alţii, invers. D a r toţi au şi una, şi alta. M a j o r u l din R o m â n i a i-a dat lui M o r i t z o ţigare, d u p ă ce-i rupsese doi dinţi, cu o lovitură de p u m n . în U n g a r i a , poliţiştii i-au dat apă şi tutun, d u p ă ce-1 arseseră la tălpi cu fierul roşu. în G e r m a n i a , n-a fost bătut. în fiecare zi, p r i m e ş t e un sfert de p î i n e , cafea caldă şi supă. M u n c a este mai uşoară decît la canalul din R o m â n i a ori decît la fortifi caţiile din U n g a r i a . D a r el nu mai p o a t e trăi aici. M o r i t z e sigur 156

O/M 25 că nemţii îi v o r tăia capul. îşi dă seama că e o prostie să creadă asta. î n s ă simte că-1 vor lega cu lanţuri de mîini şi de picioare, chiar dacă el nu va face nimic. îl v o r t r i m i t e la î n c h i s o a r e , chiar d a c ă nu va afla secretele nasturilor. O a m e n i i sînt aici răi ca maşinile. P o a t e că maşinile nu sînt rele. P o a t e că nici o a m e n i i djin G e r m a n i a nu sînt răi. D a r J o h a n n M o r i t z nu p o a t e trăi cu maşinile. Se u s u c ă l î n g ă ele ; şi-i e frică. De toate maşinile şi de o a m e n i i care sînt exact ca maşinile, îi e frică. Se s i m t e singur î n t r e ei, c u m se simte singur î n t r e maşini. îi vine să urle, de sin gur ce este. De aceea îi e drag francezul. A c u m J o s e p h e venit l î n g ă M o r i t z . — Salve, sclave ! a zis el. — Salve, sclave ! a răspuns J o h a n n M o r i t z z î m b i n d : aşa îi plăcea lui J o s e p h să i se r ă s p u n d ă la salut. — N o i sîntem cu toţii sclavi, a zis J o s e p h . E bine să ne-o a m i n t i m unul altuia de o mie de ori pe zi, ca să nu u i t ă m . D a c ă u i t ă m că s î n t e m sclavi, atunci totul e pierdut. T o t u l ! C o n ş t i i n ţ a trebuie să r ă m î n ă t r e a z ă ! E d u m i n i c ă d u p ă - a m i a z ă . J o h a n n M o r i t z şi J o s e p h stau pe iarbă, la u m b r a unei barăci. J o s e p h i-a povestit lui M o r i t z că are o iubită. M o r i t z ştie că pe fată o c h e a m ă Beatrice, că locuieşte la Paris, că are ochii m a r i , negri, şi că plînge în fiecare n o a p t e , fiindcă J o s e p h este p r i z o n i e r . F r a n c e z u l a povestit atît de m u l t e despre Beatrice, încît J o h a n n M o r i t z este convins că, dacă ar întilni-o pe stradă, ar recunoaşte-o dintr-o mie de femei. U n e o r i i se pare chiar că o aude vorbind. Ea vorbeşte de p a r c ă ar cînta. M o r i t z îi simţea p r e z e n ţ a p r i n t r e ei. De aceea, cînd este î m p r e u n ă cu J o s e p h , are impresia că nu d o u ă , ci trei p e r s o a n e stau de vorbă. Şi se miră că B e a t r i c e nu r ă s p u n d e şi nu se a m e s tecă în discuţie...

80 — T o a t ă l u m e a intră în barăci ! a o r d o n a t şeful l a g ă r u l u i prin megafon. — Iarăşi p e r c h e z i ţ i e ! a zis J o h a n n M o r i t z şi s-a ridicat. J o s e p h a venit d u p ă el, m o r m ă i n d : 157

ORA

— Ce mai v o r să c a u t e la noi ? F r a n c e z u l era supărat că sînt trimişi în baracă î n t r - o d u m i nică d u p ă - m a s ă . P r i z o n i e r i i au părăsit c u r t e a în grupuri. Afară era soare şi era cald. M o r i t z şi J o s e p h s-au aşezat la o fereastră şi au privit în curte, printre zăbrelele de s î r m ă g h i m p a t ă . — U i t e că tot e a d e v ă r a t ! a zis M o r i t z . în curtea l a g ă r u l u i intraseră trei c a m i o a n e mari, militare, care s-au oprit chiar sub fereastra lor. De cîtva t i m p se z v o n e a că în lagăr vor fi aduse femei : se a d u s e s e r ă şi în alte lagăre. P r i z o n i e rii nu credeau. Şi a c u m femeile erau acolo. Pentru ei. F e m e i blonde, b r u n e şi cu părul roşu. F e m e i pentru ei... — V e z i că era a d e v ă r a t ? a repetat J o h a n n M o r i t z , parcă spre a se convinge pe el însuşi. Tot nu-i venea să c r e a d ă , deşi v e d e a cu ochii lui. D a r femeile erau acolo. Şi el se uita la ele. Aveau b u z e l e vopsite, erau pudrate şi p u r t a u rochii subţiri. Şi ele priveau spre ferestrele barăcilor, u n d e se î n g r ă m ă d e a u capetele p r i z o n i e r i l o r . Şi rîdeau. Pe urmă, un î n c e p u t să c o b o a r e din c a m i o a n e . C î n d săreau, vîntul le ridica fustele. M o r t i z le v e d e a c o m b i n e z o a n e l e , chiloţii coloraţi şi subţiri ca foiţa de ţigare şi pulpele, p î n ă sus. în spa tele lui M o r i t z , la fereastră, bărbaţii rîdeau. El era uimit. Nu putea rîde. — Femeile să r ă m î n ă în c a m i o a n e ! a o r d o n a t şeful lagărului. N i m e n i n-a dat o r d i n de c o b o r î r e ! Vocea din megafon era aspră şi a u t o r i t a r ă . Şeful l a g ă r u l u i nu se vedea : vorbea din biroul lui. Femeile s-au î n t o r s şi s-au urcat toate în c a m i o a n e , la fel de repede c u m coborîseră, şi tot î m b u l z i n d u - s e una peste alta. Le era frică să nu fie p e d e p s i t e , fiindcă au coborît fără ordin. C î n d au urcat, li s-au v ă z u t din nou genunchii, c o m b i n e z o a n e l e şi pantalonaşii coloraţi. R î d e a u şi a c u m , d a r pe înfundate şi cu teamă. — Fiecare baracă va primi cîte zece femei ! s-a auzit vocea din megafon. Ele v o r r ă m î n e pînă la orele n o u ă seara. Şefii de barăci au d i s p o z i ţ i u n i speciale pentru desfăşurarea p r o g r a m u l u i şi sînt direct r ă s p u n z ă t o r i de m e n ţ i n e r e a ordinei şi a discipli nei ! Megafonul a tăcut. F e m e i l e stăteau în c a m i o a n e , liniştite : aşteptau să se mai s p u n ă ceva. 158

ORA

— Merde !' a scrîşnit francezul p r i n t r e dinţi. M o r i t z a c r e z u t că francezul îi vorbeşte lui şi a î n t o r s capul spre el. J o s e p h era furios, d a r privea pe fereastră. — F e m e i l e să c o b o a r e în linişte, pe grupe ! a o r d o n a t m e g a fonul. A c e a s t a era c o m a n d a pe care o aşteptaseră ele. C u m au a u z i t o, au sărit din c a m i o a n e . S-au despărţit apoi în cinci grupe. Au venit cinci bărbaţi — şefii celor cinci barăci — şi le-au făcut semn să-i u r m e z e . F e m e i l e au m e r s d u p ă ei, rîzînd. M o r i t z nu-şi î n c h i p u i a c u m se va desfăşura p r o g r a m u l şi era curios. Ştia că femeile veniseră ca să facă d r a g o s t e cu p r i z o n i e rii. N e m ţ i i z i c e a u c ă l u c r ă t o r i i , d a c ă n u fac d r a g o s t e , n u l u c r e a z ă bine. Şi n e m ţ i l o r le plăcea ca lucrul să m e a r g ă perfect. De aceea au a d u s femei : ca să l u c r e z e mai bine o a m e n i i la u z i n a de nasturi, la fabrica de frînghii şi la t u r n ă t o r i a de la m a r g i n e a oraşului. î n s ă M o r i t z nu î n ţ e l e g e a de ce l u c r e a z ă mai bine în u z i n ă o a m e n i i c î n d fac d r a g o s t e , şi nici c u m vor face d r a g o s t e prizonierii cu femeile care vin în barăcile lor. D o r m i t o a r e l e lor erau mari, cu multe paturi. Bărbaţii erau mulţi — femeile, puţine. Nu se p u t e a culca fiecare p r i z o n i e r în patul lui, cu o f e m e i e . « P o a t e că f e m e i a t r e c e din pat în pat » — şi-a zis J o h a n n M o r i t z . Pe u r m ă s-a g î n d i t că femeilor le va fi ruşine să treacă de la unul la altul. El nu-şi î n c h i p u i s e n i c i o d a t ă femei în baraca lui cu sîrmă g h i m p a t ă la ferestre ! A c u m , însă, femeile erau la uşă. Şeful barăcii le s p u n e a ceva. Probabil, le d ă d e a instrucţiuni c u m să facă d r a g o s t e . Ele r î d e a u tare. — H a i să ieşim, vrei ? 1-a î n t r e b a t J o s e p h . M e r g e m tot u n d e am stat ! M o r i t z s-a r i d i c a t ş i a i e ş i t c u f r a n c e z u l d i n b a r a c ă . M a i ieşeau şi alţii. La uşă, au trecut pe l î n g ă femei. M i r o s e a a parfum şi a p u d r ă . Ele s-au uitat la J o s e p h şi la J o h a n n M o r i t z , care m e r g e a în u r m a lui, şi au rîs. R î d e a u de ei, fiindcă p l e c a u . M o r i t z a simţit o m î n ă de femeie m î n g î i n d u - i o b r a z u l , c î n d păşea peste prag. M î n a era u m e d ă şi m i r o s e a a parfum. — Salvete, sclavae ! 2 a zis J o s e p h , trecînd pe lîngă ele. Ele au î n c e p u t să r î d ă şi mai tare, de vorbele lui. J o s e p h nu rîdea. A v e a fruntea î n c r u n t a t ă . 1

R a h a t ! (franc.)

Salut, sclavelor ! (lat. medievală)

159

ORA

în curte, J o s e p h s-a î n t i n s în iarbă, cu faţa în sus, şi a privit cerul, fără să scoată un cuvînt. M o r i t z s-a aşezat lîngă el şi s-a gîndit la femei. J o s e p h se g î n d e a tot la femei, d a r M o r i t z nu ştia ce a n u m e g î n d e ş t e despre ele. — T u , d a c ă vrei, poţi să te duci î n ă u n t r u ! a spus francezul. — Nu mă d u c ! a zis M o r i t z . O vreme, au tăcut a m î n d o i . Era p r i m a oară cînd J o s e p h stătea alături de el şi nu-i v o r b e a despre Beatrice. — A s t e a sînt p o l o n e z e din lagărele de c o n c e n t r a r e , a spus francezul. F e m e i l e din l a g ă r e , d a c ă fac şase luni meseria asta, sînt puse în libertate. D a r în şase luni se ruinează. Ies din l a g ă r e ca să intre în spital, în azilul de nebuni sau direct la m o r g ă ! — Eu c r e d e a m că sînt tîrfe, a zis M o r i t z ; a c u m îi era milă. Nu ştiam că şi ele sînt arestate ! — Nu sînt tîrfe, J e a n ! ( F r a n c e z u l îi spunea lui M o r i t z J e a n . ) F e m e i l e - a s t e a s î n t s c l a v e c a r e fac u n e f o r t d i s p e r a t c a s ă - ş i r e d o b î n d e a s c ă libertatea. Sclave care î n c e a r c ă să-şi r u p ă lanţu rile cu mîinile goale ! E eroic ce fac. Păcat că nu reuşesc decît să-şi sfîşie propria lor carne. Lanţurilesclaviei sînt mai tari decît c a r n e a o m e n e a s c ă ! La n o u ă seara, femeile au plecat din lagăr. C î n d s-au urcat în c a m i o a n e , ele nu mai rîdeau. F u m a u doar. J o s e p h le-a strigat un r ă m a s bun, prieteneşte : — Salvele, sclavae ! în noaptea aceea, francezul a evadat din lagăr.

81 — D o m n i i ofiţeri au nevoie de un t r a d u c ă t o r pentru limbile b a l c a n i c e , a zis funcţionarul de la fabrică, în t i m p ce-1 c o n d u c e a pe J o h a n n M o r i t z spre birou. Să te porţi cuviincios : sînt ofiţeri de la C a r t i e r u l G e n e r a l ! J o h a n n M o r i t z a aşteptat la uşa biroului a p r o a p e un ceas. Pe u r m ă l-au chemat. î n ă u n t r u era un fum gros de ţigare şi m i r o s e a tare a vin : pe m a s ă se vedeau p a h a r e şi sticle goale. N i m e n i n-a întors capul cînd a intrat el. M o r i t z a r ă m a s lîngă uşă ; se îneca de fum. Ar fi vrut să i se s p u n ă că nu e bun t r a d u c ă t o r şi să fie 160

ORA

trimis înapoi, la lăzile lui cu nasturi. A c o l o m ă c a r era linişte, şi nici nu te sufoca fumul de ţigare. O c h i i lui priveau totuşi cu a d m i r a ţ i e lampasul roşu, lat de o palmă, de la pantalonii ofiţerilor. Toţi erau tineri. M o r i t z i-a n u m ă r a t : erau şapte. U n u l d i n t r e ei s-a apropiat de M o r i t z şi i-a sucit capul ca pe o m i n g e , cînd vrei să te joci. S-a uitat la el din dreapta, apoi din stînga. — î n t o a r c e - t e cu spatele ! a o r d o n a t ofiţerul. A privit capul lui M o r i t z şi din spate, i-a pipăit u m ă r u l , i-a pus m î n a sub bărbie. I-a spus să deschidă gura şi s-a u i t a t ' l a dinţii lui. Pe u r m ă a o r d o n a t iar : — Dezbracă-te ! M o r i t z şi-a scos salopeta şi a pus-o jos, l î n g ă perete. Ofiţerul se uita la el tot t i m p u l , cîntărindu-i fiecare mişcare. C e i l a l ţ i c o n t i n u a u să vorbească, fără să-1 privească pe M o r i t z . — D o m n i l o r , a zis ofiţerul care îi o r d o n a s e lui M o r i t z să se d e z b r a c e şi care era colonel SS, vreau să fac o d e m o n s t r a ţ i e ! T o ţ i au tăcut şi l-au înconjurat pe M o r i t z , care şedea gol şi n e d u m e r i t în mijlocul lor. Ei fusese c h e m a t să fie t r a d u c ă t o r . C o l o n e l u l a zis însă că va face cu el o d e m o n s t r a ţ i e . în m i n t e a lui M o r i t z au apărut imaginile pe care le v ă z u s e o d a t ă la circ. Un om din sală era invitat pe scenă, şi s c a m a t o r u l îi scotea din b u z u n a r e pisici vii, iepuri şi păsări. J o h a n n M o r i t z ştie că aces tea sînt d e m o n s t r a ţ i i , altele nu cunoaşte. P o a t e colonelul vrea să facă una chiar la fel cu cele pe care le v ă z u s e el la circ, cînd era soldat. M o r i t z era curios. Zîmbea. N u - i era frică. O a m e n i i d i n sală cu care s c a m a t o r u l face d e m o n s t r a ţ i i nu simt nimic. Sînt d o a r uimiţi. Sigur că şi el o să fie u i m i t , cînd o să v a d ă c u m îi scoate colonelul iepuraşi, pisici sau păsări d i n cap, din subţiori, sau de la î n c h e i e t u r a mîinii. M o r i t z a c o n t i n u a t să-i z î m b e a s c ă p r i e t e n o s c o l o n e l u l u i : scamatorii îi fuseseră t o t d e a u n a dragi. « Eu n-aş p u t e a să fac experienţe şi d e m o n s t r a ţ i i , chiar dac-aş î n v ă ţ a o mie de a n i ! » — îşi spunea J o h a n n M o r i t z . îl a d m i r a pe colonel, că învăţase şi el să facă s c a m a t o r i i . Pe u r m ă , M o r i t z şi-a a d u s a m i n t e de cuvintele Aristiţei. Ea zicea că scamatorii îl au pe diavol în aju tor ! Lui M o r i t z îi era a c u m puţin t e a m ă şi nu mai z î m b e a . Lui i-a fost î n t o t d e a u n a frică de diavol. — D o m n i l o r , pe acest individ nu l-am v ă z u t niciodată, pînă 161

ORA 25 a c u m zece m i n u t e , c î n d a i n t r a t în b i r o u ! a zis colonelul. Şi nici nu ştiu de ce a i n t r a t ! — Este t r a d u c ă t o r u l p e n t r u l i m b i l e b a l c a n i c e , a zis funcţio narul. — U i t a s e m că am cerut un t r a d u c ă t o r ! în clipa cînd a intrat pe uşă, m- a frapat figura l u i ! C o l o n e l u l a p u s iar m î n a pe c a p u l lui J o h a n n M o r i t z , c a r e z î m b e a d i n n o u , a ş t e p t î n d cu n e r ă b d a r e să v a d ă c u m o să~i scoată c o l o n e l u l i e p u r a ş u l din păr. C o l o n e l u l era serios. M o r i t z ştia însă de la circ că toţi s c a m a t o r i i sînt serioşi. C h i a r cînd l u m e a din sală r î d e de se ţine cu mîinile de p î n t e c e , ei sînt serioşi. J o h a n n M o r i t z aştepta a c u m h o h o t e l e d e rîs, p r e g ă tindu-se să r î d ă şi el. Nu m a i rîsese de mult. — Deşi nu l-am văzut decît acum zece minute, odată cu d u m n e a v o a s t r ă , şi nu am vorbit cu el nici un cuvînt, vă v o i spune cu a m ă n u n t e , pe b a z e absolut ştiiţifice, biografia acestui om şi istoria î n t r e g i i lui familii, de trei sute de ani î n c o a c e ! J o h a n n M o r i t z şi-a a d u s a m i n t e că v ă z u s e şi astfel de n u m e r e la circ, cînd era soldat. Scamatorul chema pe un om din m u l ţ i m e şi s p u n e a cîţi ani are, d a c ă e î n s u r a t şi tot felul de lucruri. L u m e a s e m i n u n a , c u m d e ştie s c a m a t o r u l toate secre tele. D a r lui M o r i t z nu-i p l ă c u s e r ă aceste d e m o n s t r a ţ i i . L u i nu-i p l ă c e a u decît cele cu pisici şi cu iepuraşi. îi p ă r e a r ă u că ofiţerul nu ştie să facă s c a m a t o r i a asta. Ar fi vrut să v a d ă c u m i se scoate de nicăieri o pisică. La circ, se d u s e s e şi el să i se facă experienţa. D a r se î m b u l z i s e l u m e p r e a m u l t ă , şi s c a m a t o r u l a luat de fie c a r e dată pe altul. — Ş t i i n ţ a r a s i a l ă a făcut p r o g r e s e atît de m a r i în r e g i m u l national-socialist — a zis colonelul, care se n u m e a M u l î e r —, î n c î t celelalte ţări au r ă m a s în u r m a n o a s t r ă cu o sută de ani ! Luîndu-1 pe acest i n d i v i d gol, eu vă pot spune de u n d e îi sînt strămoşii, ce căsătorii au făcut şi ce obiceiuri are familia lui, ce meserii au praticat, şi aşa m a i d e p a r t e . D u m n e a v o a s t r ă veţi veri fica i m e d i a t afirmaţiile m e l e , p r i n î n t r e b ă r i pe care le veţi p u n e direct s u b i e c t u l u i ! — De n e c r e z u t ! au zis ceilalţi ofiţeri, s t r î n g î n d şi m a i m u l t cercul î n jurul lui M o r i t z . — D u p ă conformaţia c r a n i u l u i , d u p ă tipul de osatură fron tală, n a z a l ă şi facială, p r e c u m şi d u p ă s t r u c t u r a scheletului — în special, cutia t o r a c i c ă şi p o z i ţ i a claviculei —, i n d i v i d u l a p a r ţ i n e u n u i g r u p g e r m a n i c c a r e m a i trăieşte ş i azi, î n n u m ă r r e d u s , p e 162

ORA

valea R h i n u l u i , în L u x e m b u r g , în T r a n s i l v a n i a şi în A u s t r a l i a . M a i există o p t s p r e z e c e familii în C h i n a şi în Statele U n i t e ale A m e r i c i i , d a r el n-au fost î n c ă trecute în statistici, fiindcă des coperirea lor abia se făcuse, cîteva luni î n a i n t e de a fi i z b u c n i t războiul. în statisticile n o a s t r e , pe care le v o m p u b l i c a î n t r - u n n u m ă r festiv, v o m da date precise şi — p e n t r u p r i m a o a r ă — c o m p l e t e d e s p r e acest g r u p g e r m a n i c , care p o a r t ă n u m e l e d e Familia eroică. F a m i l i a aceasta are m a x i m u m opt sute de m e m bri. A s c e n d e n ţ i i lor au e m i g r a t în serii din sud-vestul G e r m a niei, î n t r e anii 1500-1600. Sînt g e r m a n i de cea mai p u r ă esenţă şi au reuşit p î n ă astăzi să-şi p ă s t r e z e sîngele n e a m e s t e c a t , în ciuda p r e s i u n i l o r teribile care s-au exercitat asupra lor în cursul istoriei. R a s a , d o m n i l o r , are şi ea un instinct de c o n s e r v a r e , uneori m a i p u t e r n i c decăt a! i n d i v i d u l u i . Familia eorică, din care face p a r t e t â n ă r u l din faţa d u m n e a v o a s t r ă , a d o v e d i t cu prisosinţă t e n a c i t a t e a instinctului de conservare al rasei. Ce fapt credeţi d u m n e a v o a s t r ă că i-a d e t e r m i n a t pe strămoşii acestui tînăr ca, v r e m e de trei sau p a t r u sute de ani, să se c ă s ă t o r e a s c ă numai cu femei din rasa lor, c î n d î m p r e j u r erau, p o a t e , femei mai ispititoare ? Instinctul de conservare al rasei ! Glasul sîngelui, care i-a ferit pe m e m b r i i acestei familii de păcatul m o r t a l al încrucişării raselor ! în i s t o r i a lor nu există nici m ă c a r un singur c a z de căsătorie cu o femeie de altă rasă ! A ş a se explică faptul că astăzi, d u p ă p a t r u sute de ani, tînărul din faţa d u m n e a v o a s t r ă este exact ca strămoşii lui. Priviţi acest păr cu firul solid, d a r m ă t ă s o s ! Este părul Familiei eroice, aşa c u m a fost a c u m p a t r u sute de ani şi c u m l-am găsit conservat în relicvele care ni s-au păstrat. El este inconfundabil, şi specialiştii îl r e c u n o s c imediat. E vag m a i m ă t ă s o s decît cel al g r u p u l u i g e r m a n i c principal, d a r se vede bine că r ă d ă c i n a este aceeaşi. N a s u l , fruntea, ochii, băr bia acestui t î n ă r sînt exact ca în stampele n o a s t r e de a c u m p a t r u secole. N i m i c nu s-a s c h i m b a t ! Ofiţerii au atins capul lui J o h a n n M o r i t z şi i-au pipăit părul, privindu-1 cu a d m i r a ţ i e . M o r i t z se simţea considerat, ca n i c i o dată în v i a ţ a lui, un erou. îi era însă t e a m ă că-i va d e c e p ţ i o n a pe ofiţeri. A c u m îi p ă r e a r ă u că nu făcuse n i m i c spre a fi la î n ă l ţ i m e a l a u d e l o r pe care le p r i m e a . Astfel de l a u d e — auzise el — nu se a d u c e a u decît celor care erau d e c o r a ţ i pe front, cu C r u c e a de aur cu briliante sau cu frunze de stejar ! Degetele colonelului M u l l e r au atins din nou umerii lui J o h a n n M o r i t z , cu evlavie a d m i r a t i v ă , de p a r c ă ar fi fost m o a ş 163

ORA

tele sfintei P a r a s c h i v a cea F ă c ă t o a r e de m i n u n i , din racla biseri cii de la T r e i - I e r a r h i . J o h a n n M o r i t z a plecat fruntea, ruşinat că nu fusese pe front şi nu făcuse şi el m ă c a r un s i n g u r act de bra vură. — G r u p u l pe care l-am n u m i t Familia eroică — a c o n t i n u a t colonelul — oferă cel mai z g u d u i t o r e x e m p l u de eroism rasial. Pentru mine, ziua de astăzi, în care mi-a ieşit în cale acest e x e m p l a r , este o a d e v ă r a t ă sărbătoare ! V r e a u să vă spun în treacăt că unul d i n t r e strămoşii mei a fost şi el căsătorit cu o fată din Familia eroică. Din nefericire, na avut m o ş t e n i t o r i , fiindcă, la trei luni d u p ă c ă s ă t o r i e , a m u r i t pe c î m p u l de luptă. D a r acesta este un episod s e c u n d a r . Am să i n t r o d u c fotografia acestui tînăr, î n s o ţ i t ă de d a t e l e a n t r o p o m e t r i c e şi istorice, în lucrarea pe care o p r e g ă t e s c şi la care m u n c e s c de zece ani, sub directivele Reichsjkhrer-\x\m dr. R o s e n b e r g . A c e a s t ă d e s c o p e rire va c o n s t i t u i o î n c u n u n a r e a s t r ă d a n i e i mele ! — Felicitările noastre ! au zis ofiţerii, luînd p o z i ţ i a de drepţi. C o l o n e l u l se î n r o ş i s e de e m o ţ i e . El a ridicat braţul drept şi a salutat, apoi a strîns pe rînd mîna fiecăruia. M o r i t z stătea neclintit şi îi privea. — Eşti din R h e i n l a n d , din L u x e m b u r g , sau din T r a n s i l v a n i a ? a î n t r e b a t colonelul, î n t o r c î n d u - s e către M o r i t z . — Din T r a n s i l v a n i a ! a r ă s p u n s M o r i t z . Ofiţerii au scos o e x c l a m a ţ i e a d m i r a t i v ă . C o l o n e l u l M i i l l e r r a d i a de plăcere. — Vă voi spune de unde vine tînărul cu şi mai m a r e p r e c i z i e ! a zis c o l o n e l u l şi i s-a adresat iar lui M o r i t z : — T e - a i n ă s c u t la T i m i ş o a r a , la B r a ş o v , sau în Ţ a r a Secuiască ? — în Ţ a r a Secuiască ! a r ă s p u n s J o h a n n M o r i t z . — A d m i r a b i l , a zis colonelul, frecîndu-şi m î i n i l e de b u c u r i e că M o r i t z se născuse în Ţ a r a Secuiască. Era exclus să mă înşel ! C î n d l-am văzut i n t r î n d pe uşă, mi s-a părut că văd o figură c o b o r î t ă din galeria de p o r t r e t e a Familiei eroice ! Le cunosc pe dinafară. Le veţi p u t e a a d m i r a şi d u m n e a v o a s t r ă in lu c r a r e a mea ; le voi publica în planşe m ă r i t e şi colorate. Vă spun, d o m nilor : acest tînăr este un e x e m p l a r desăvîrşit al Familiei eroice ! El confirmă toată teoria m e a ! C o l o n e l u l i-a cerut funcţionarului să a d u c ă fişa lui J o h a n n Moritz. — M i z e r a b i l i i ! a strigat el, înfuriindu-se de c u m şi-a a r u n c a t 164

ORA

ochii pe ea. Un m e m b r u al familiei eroice nu s-a numit nicio dată Ianoş ! A c e s t n u m e este un sacrilegiu ! C o l o n e l u l s-a î n t o r s spre M o r i t z . F r u n t e a i se î n t u n e c a s e . — N u m e l e de Ianoş ţi 1-a dat tatăl d u m i t a l e ? — N u , d o m n u l e colonel ! Pe m i n e nu mă c h e a m ă Ianoş ! a zis J o h a n n M o r i t z ; voia să le s p u n ă că pe el îl c h e a m ă Ion. — Era exclus ca un m e m b r u al Familiei eroice să-şi b o t e z e copiii cu alt n u m e decît i e l e din c a l e n d a r u l g e r m a n ! A s t a nu s-a î n t î m p l a t n i c i o d a t ă în patru sute de ani ! Era imposibil ca pe tînărul din faţa d u m n e a v o a s t r ă să-1 c h e m e Ianoş ! Era exclus L C o l o n e l u l s-a uitat la M o r i t z . A c u m era vesel. Se b u c u r a că pe M o r i t z nu-1 c h e a m ă Ianoş. — C i n e ţi-a dat n u m e l e de Ianoş ? a î n t r e b a t colonelul. — Nu ştiu ! a r ă s p u n s J o h a n n M o r i t z . Aici în G e r m a n i a , acum doi ani, mi l-au scris în acte ! — Nu se n u m e ş t e Ianoş ! a zis colonelul. Este aceeaşi mişelie care s-a săvîrşit m e r e u a s u p r a Familiei eroice. P o p o a r e l e în m i j locul cărora au trăit le-au schimbat n u m e l e . D a r sîngele n-au reuşit să li—1 s c h i m b e ! S î n g e l e Familiei eroice a r ă m a s p u r ca o lacrimă de cristal ! C o l o n e l u l s-a î n t o r s c ă t r e funcţionarul de la fabrică şi a zis : — T î n ă r u l r ă m î n e de azi î n a i n t e la d i s p o z i ţ i a I n s t i t u t u l u i N a ţ i o n a l de Studii Rasiale. Este un exemplar de care avem nevoie ! — Nu mai l u c r e a z ă în u z i n ă ? î n t r e b a t funcţionarul. — Nu ! a zis sec colonelul. Voi t r i m i t e u l t e r i o r d i s p o z i ţ i i spe ciale în scris ! C o l o n e l u l s-a uitat la M o r i t z şi s-a gîndit : « Ştiinţa a făcut progrese e x t r a o r d i n a r e ! T o t u ş i , sîntem d e p a r t e de perfecţiune. Acest e x e m p l a r de elită al u n u i g r u p rasial e x t r e m de interesant ar trebui conservat î n t r - o g r ă d i n ă a n t r o p o l o g i c ă . O g r ă d i n ă în care să fie păstrate tipurile rare şi preţioase ale rasei u m a n e nu a fost creată încă ! Există în E u r o p a parcuri pentru cultivarea, selecţionarea sau c o n s e r v a r e a raselor de a n i m a l e şi de păsări. Prejudecăţile ne-au î m p i e d i c a t însă să c r e ă m p a r c u r i a n t r o p o l o gice, ceea ce este o m a r e p i e r d e r e p e n t r u ştiinţă. Păcat ! în acest d o m e n i u , a m e r i c a n i i ne-au luat-o î n a i n t e . Ei au p a r c u r i în care sînt închise e x e m p l a r e l e interesante ale rasei de indieni. D a r le vom înfiinţa şi noi în Europa. î n t î i să cîştigăm victoria ! î n t r - o viitoare conferinţă, v o i p r o p u n e înfiinţarea p r i m u l u i parc Antro pologic. Ştiinţa va avea la d i s p o z i ţ i e e x e m p l a r e l e rare şi le va 165

ORA

p u t e a studia. A c e s t m e m b r u al Familiei eroice va fi unul d i n t r e p r i m e l e e x e m p l a r e u m a n e care v o r î m p o d o b i parcul nostru. El va fi d o n a t de m i n e ! » C o l o n e l u l M i i l l e r s-a uitat la M o r i t z şi a zîmbit. Şi-1 închi puia în parcul antropologic, locuind în pavilionul rasei ger m a n e , î m p r e u n ă cu soţia şi copiii lui... « Va veni şi t i m p u l acela ! » — şi-a spus colonelul. A p o i şi-a c o n t i n u a t ideea cu voce tare : — P î n ă cînd aranjăm situaţia definitiv, vreau să-i găsim tînărului o ocupaţie d e m n ă de originea lui. C e l mai m u l t l-ar î n c î n t a să fie soldat. Eu c u n o s c bine Familia eroică : m e m b r i i ei m a s c u lini nu sînt fericiţi d e c î t în r ă z b o i ! E g r u p u l cel mai r ă z b o i n i c al familiei g e r m a n i c e ! Să-i d ă m deci posibilitatea de a fi şi el sol dat ! Ofiţerii ceilalţi l-au felicitat din nou pe colonelul Miiller. P r o p u n e r e a lui le plăcuse ! R o ş u de plăcere, colonelul i-a cerut a g h i o t a n t u l u i servieta şi a scris pe o hîrtie cu antetul M a r e l u i C a r t i e r General o r e c o m a n d a r e pentru înrolarea lui J o h a n n M o r i t z ca soldat SS. I-a î n t i n s - o funcţionarului de la fabrică, o r d o n î n d cu ton sever : — Faci toate formaliăţile necesare ! F ă r ă nici o î n t î r z i e r e ! A p o i s-a î n t o r s z î m b i n d către J o h a n n M o r i t z : — î n t r - o l u n ă v r e a u să p r i m e s c de la tine o fotografie în uni formă de soldat : îmi este e x t r e m de necesară pentru s t u d i u l m e u asupra Familiei eroice, din care faci tu parte. îi voi t r i m i t e o copie şi d o c t o r u l u i G o e b b e l s . Ai să te vezi în z i a r e şi în revis tele ilustrate !

82 — Tînărul este inapt pentru serviciul militar ! a zis căpitanul medic de "la comisia de recrutare, după ce 1-a examinat pe Johann Moritz. Are cîteva pete pe plămînul drept. Soldaţii trebuie să aibă plămînii zdraveni! De la întîlnirea cu colonelul Müller trecuseră trei săptămîni. Johann M o r i t z se gîndise că soldaţii primesc 166

ORA

aproape o j u m ă t a t e de pîine pe zi, bocanci în care nu intră apa, haine c ă l d u r o a s e , m î n c a r e mai b u n ă şi ţigări. Ştia că-i mai bine să fii soldat decît p r i z o n i e r ! Dar, cînd a auzit că nu v o r să-1 primească, s-a bucurat. — T î n ă r u l este r e c o m a n d a t de colonelul M i i l l e r , de la M a r e l e C a r t i e r General şi de la Institutul N a ţ i o n a l de Studii R a s i a l e ! a zis unul dintre m e d i c i , răsfoind dosarul. Nu se poate să-1 refu zăm ! C e i trei medici în uniformă s-au uitat la J o h a n n M o r i t z . — Ştii să faci m u n c ă de birou ? a î n t r e b a t căpitanul. Ce mese.rie ai în viaţa civilă ? — Plugar, a răspuns Moritz. M e d i c i i s-au sfătuit î n t r e ei şi i-au spus lui M o r i t z să aştepte afară. C î n d l-au c h e m a t î n a p o i , i-au c o m u n i c a t . c ă l-au p r i m i t să fie soldat şi i-au dat o r d i n u l cu care să se p r e z i n t e la unitate. — Eşti r e p a r t i z a t la serviciul auxiliar ! a zis căpitanul. F i i n d c ă nu poţi face un l u c r u de b i r o u , ai să fii dat la o c o m p a n i e de pază !

83 C o m a n d a n t u l l a g ă r u l u i disciplinar a fluierat a d u n a r e a p e n t r u masă. Soldatul J o h a n n M o r i t z a tresărit, auzind semnalul. U i t a s e că e în ghereta din t u r n u l de p a z ă şi începuse să-şi c a u t e gamela. S-a înroşit de n e c a z . — Afurisitul de m i n e ! şi-a zis M o r i t z , s t r î n g î n d a r m a în mîini. Iar am uitat că sînt nu p r i z o n i e r , ci santinelă ! De trei z i l e , de cînd era santinelă, i se î n t î m p l a regulat acelaşi lucru, de cîte ori se d ă d e a a d u n a r e a în curtea lagărului. N u - i poate intra în cap că e soldat ! C î n d vede g a r d u l de s î r m ă g h i m pată şi şirul de p r i z o n i e r i , u i t ă de care parte se află şi se crede închis. D u p ă atîţia ani de lagăr, i s-a întipărit în carne şi în sînge ideea că este p r i z o n i e r . Nu se p o a t e î n c h i p u i altceva decît pri zonier ! C î n d vine un c a m a r a d să-1 schimbe, el î n c e p e să t r e m u r e : i se pare că soldatul vine să-1 r i d i c e ! A c u m , privind la prizonierii î n c o l o n a ţ i în faţa c a z a n u l u i cu 167

ORA

m î n c a r e , a uitat iar că este în turn şi se m i n u n e a z ă că nu-i mai vine rîndul la s u p ă ! Se vede şi pe el în şirul de prizonieri... Ochii lui M o r i t z au căutat în curtea l a g ă r u l u i , chiar din p r i m a zi, figuri c u n o s c u t e ; dar n-au întîlnit nici una. Şi s-a mirat. Fusese î n c h i s în zeci de l a g ă r e şi t r e b u i e să fi stat î m p r e u n ă şi cu cineva din acest Straflager' / I - a r plăcea să v a d ă vreun cunoscut. Să vorbească cu prizonierii e interzis ; î n s ă el ar vrea să v a d ă — m ă c a r de d e p a r t e — un chip prieten. J o h a n n M o r i t z a uitat că e soldat şi santinelă, şi a î n c e p u t să strige : — Joseph ! Joseph ! P r i z o n i e r i i a d u n a ţ i în curte l-au privit. Şi J o s e p h 1-a privit. D a r pe u r m ă a c o n t i n u a t să m ă n î n c e . Nu-1 recunoscuse. M o r i t z 1-a strigat î n c ă o dată. F r a n c e z u l a r ă m a s cu lingura-n m î n a şi 1-a privit fix. A p o i s-a d u s mai d e p a r t e . — Nu mă mai c u n o ş t i ? a strigat M o r i t z . Sînt eu, M o r i t z Ianoş ! — Salve, sclave / a zis francezul r î z î n d : acum îl recunoscuse. A pus jos g a m e l a şi s-a apropiat de g a r d u l de s î r m ă g h i m p a t ă . — C u m ai ajuns tu a c o l o , J e a n ? a î n t r e b a t J o s e p h . J o h a n n M o r i t z i-a p o v e s t i t p e s c u r t c u m a j u n s e s e s o l d a t . J o s e p h î n ţ e l e g e a m a i bine n e m ţ e ş t e . învăţase în r ă s t i m p . D a r î n t r e ei d i s t a n ţ a era m a r e şi bătea vîntul, aşa că se î n ţ e l e g e a u greu. — Tu c u m ai ajuns aici ? a î n t r e b a t M o r i t z . — M - a u prins la cinci zile d u p ă ce-am evadat ! a răspuns J o s e p h . Vrei să-i t r i m i ţ i tu o scrisoare lui B e a t r i c e ? De-aici n-aveni voie să scriem şi n-am veşti de la ea de patru luni ! J o h a n n M o r i t z a cerut adresa. F r a n c e z u l a scris-o pe o b u c a t ă de hîrtie. în t i m p ce J o s e p h scria, soldatul J o h a n n M o r i t z a scos pachetul de ţigări pe care îl primise în ajun de la c o m p a n i e şi 1-a aruncat peste g a r d u l de s î r m ă g h i m p a t ă , în curtea lagărului, la picioarele francezului. — M î i n e îţi a d u c din n o u ţigări şi pîine ! a zis M o r i t z . Scri soarea am s-o t r i m i t chiar în seara asta ! J o s e p h a ridicat pachetul de ţigări şi i-a aruncat hîrtia cu adresa lui B e a t r i c e , î n v e l i n d în ea o piatră. H î r t i a a căzut însă î n t r e sîrme. J o s e p h a vrut să scrie alta. Lagâr disciplinar, (germ.)

168

ORA

— Lasă c-o iau eu dintre sîrme — a zis J o h a n n M o r i t z ; pe mine nu m ă - m p u ş c â d a c ă mă apropii de gard ! T o c m a i cînd J o h a n n M o r i t z c o b o r a scara turnului, a apărut caporalul de s c h i m b . M o r i t z s-a oprit. A urcat din nou scara şi i-a strigat lui J o s e p h : — A c u m vine caporalul şi n-o mai pot l u a ! M î i n e la n o u ă sînt iar în post. A ş t e a p t ă - m ă ! A d r e s a o iau din gard m î i n e . A c u m , la r e v e d e r e ! — Salve, sclave ! a răspuns J o s e p h şi s-a î n d e p ă r t a t , aprinzîndu-şi o ţigare. Era î m b r ă c a t cu aceleaşi haine cenuşii, m a i rupte decît a c u m patru luni. Slăbise m u l t : în lagăr, m î n c a r e a era foarte proastă. P e cînd p r e d a postul s c h i m b u l u i u r m ă t o r , J o h a n n M o r i t z s e uita cu c o a d a ochiului la J o s e p h , z i c î n d u - ş i : « M î i n e am să-i a d u c o pîine î n t r e a g ă ! »

în n o a p t e a aceea, J o h . m n M o r i t z a avut febră. A d o u a zi a fost t r a n s p o r t a t c u a m b . i l a n ţ a l a s p i t a l . Ş t i a c ă J o s e p h î l v a aştepta la g a r d , ca să ia a d r e s a lui B e a t r i c e şi ca să-i a d u c ă pîine şi ţigări, d u p ă c u m îi p r o m i s e s e . îi p ă r e a rău că francezul va aştepta d e g e a b a . « Bietul J o s e p h ! » — şi-a zis M o r i t z . « P o a t e că s-a g î n d i t t o a t ă n o a p t e a la m i n e şi abia aştepta să se facă z i u ă şi ora n o u ă , ca să-i a d u c pîine ! » J o h a n n M o r i t z s-a consolat cu gîndul că în c u r î n d o să se î n s ă n ă t o ş e a s c ă şi o să-i p o a t ă d u c e lui J o s e p h în fiecare zi ţigări, pîine şi scrisori de la Beatrice. J o h a n n M o r i t z avea însă d u b l ă p n e u m o n i e şi a stat în spitalul militar d o u ă luni. La 1 februarie, d o c t o r u l i-a spus : — S ă p t ă m î n a asta te e l i b e r ă m din spital ; îţi d ă m şi un c o n c e diu m e d i c a l de 30 de zile ! J o h a n n M o r i t z s-a g î n d i t că, d a c ă ia c o n c e d i u , nu se va p u t e a duce să-1 v a d ă pe J o s e p h . F r a n c e z u l îl aştepta m e r e u pe M o r i t z , ca să ia a d r e s a lui B e a t r i c e şi să-i scrie. Ca să-i a d u c ă pîine şi 169

ORA

ţigări. J o h a n n M o r i t z s-a hotărît să r e n u n ţ e la c o n c e d i u l m e d i cal şi să se î n t o a r c ă direct la c o m p a n i e . — T r e b u i e să te refaci, băiatule ! a zis medicul. Ai nevoie de m î n c a r e b u n ă şi de o d i h n ă . Altfel, te c u r e ţ i ! U n d e vrei să-ţi petreci c o n c e d i u l ? J o h a n n M o r i t z n-a m a i avut curaj să spună că r e n u n ţ ă la c o n c e d i u , şi s-a î n r o ş i t la faţă. — î n ţ e l e g , a zis m e d i c u l . N - a i u n d e te d u c e ! Eu te-aş p u t e a t r i m i t e într-un s a n a t o r i u p e n t r u convalescenţi. C r e d însă că nu e ce-ţi trebuie ţie. Tu ai nevoie de o atmosferă caldă, de fami lie ! J o h a n n M o r i t z s-a î n d u i o ş a t . D o c t o r u l parcă i-ar fi citit gîndurile. El nu-şi d o r e a nici m î n c a r e b u n ă , nici s a n a t o r i u , nici bani. îşi d o r e a d o a r un loc u n d e sâ se simtă acasă. — Tu ai nevoie de o femeie care să te îngrijească şi să te ajute, nu de s a n a t o r i u ! a zis m e d i c u l . T r e b u i e să-ţi recapeţi î n c r e d e r e a în tine, altfel nu te vindeci. î n c r e d e r e a asta nu ţi-o poate da decît o femeie ! în sanatoriile de convalescenţi găseşti femei cîte vrei, î n s ă n u m a i p e n t r u necesităţile sexuale. P e n t r u un pacient în starea ta psihică şi fizică, ele ar fi un articol mai d e g r a b ă nepotrivit. Ţ i e , b ă i a t u l e , îţi trebuie t a n d r e ţ e , nu exci tare ! M e d i c u l a privit î m p r e j u r . El stabilise diagnosticul, ştia ce-i trebuie pacientului. C o n ş t i i n ţ i o z i t a t e a profesională îi i m p u n e a să prescrie tandreţea^ atmosfera de familie, î n c r e d e r e a , devota m e n t u l unei femei. î n s ă nu-i p u t e a oferi el însuşi pacientului aceste m e d i c a m e n t e ; iar p a c i e n t u l nu se p u t e a face bine decît cu ele ! O c h i i d o c t o r u l u i s-au oprit a s u p r a infirmierei care era l î n g ă el, cu fişele m e d i c a l e în m î n ă . — Schwester ' H i l d a , a zis el, d u m n e a t a locuieşti în o r a ş , cu m a m a d u m i t a l e , nu-i aşa ? — L o c u i e s c chiar l î n g ă spital, a răspuns sora. î m p r e u n ă cu mama ! H i l d a privea în ochii d o c t o r u l u i cu î n c r e d e r e a cu care soldaţii îşi privesc ofiţerul. A ş t e p t a , disciplinată, ordinele. — Am să ţi—1 d a u pe J o h a n n M o r i t z ca să-1 t r a t e z i ca pe băr batul d u m i t a l e ! Peste o l u n ă să mi-1 aduci sănătos ! V r e a u să-1 văd şi eu, î n a i n t e de a-1 t r i m i t e î n a p o i la unitate. El are nevoie 1

Sorâ. (germ.)

170

ORA 25 de o femeie care să-i fie iubită, soră şi m a m ă t o t o d a t ă ! — î n ţ e l e g , d o m n u l e d o c t o r ! a zis H i l d a . H i l d a era o fată scurtă şi d u r d u l i e , cu obrajii roşii, bucălaţi. A v e a d o u ă z e c i de ani. D o c t o r u l o e x a m i n a cu satisfacţie. Ea părea să aibă şi t a n d r e ţ e a necesară lui M o r i t z . P r i v i n d u - i părul, m e d i c u l îşi spunea : « E bine şi că e blondă. O b r u n e t ă n-ar fi r e c o m a n d a b i l ă î n c a z u l p a c i e n t u l u i nostru. B l o n d e l e c a l m e a z ă prin simpla lor p r e z e n ţ ă ! » — P e n t r u aceasta capeţi un c o n c e d i u de 14 zile ! a zis m e d i cul, în tot t i m p u l ăsta, te ocupi n u m a i de el. M î n c a r e luaţi de la spital, d a r să găteşti şi acasă ! El are n e v o i e de m î n c a r e gătită cu d r a g o s t e , nu de m î n c a r e de la c a z a n ! — î n ţ e l e g ! a zis H i l d a , m î n d r ă de m i s i u n e a pe care o pri mise ; ştia că t o a t e colegele ei v o r fi geloase. — Ai c a m e r a separată de a m a m e i d u m i t a l e ? — Sigur că am ! a r ă s p u n s H i l d a î n r o ş i n d u - s e . — B ă i a t u l cred că-ţi p l a c e , a zis m e d i c u l şi, fără să m a i aştepte răspunsul infirmierei, a o r d o n a t : — Să-mi faci foaia de ieşire p e n t r u el şi foile de c o n c e d i u pentru a m î n d o i ! Scrie şi un b o n de a l i m e n t e p e n t r u 30 de z i l e , d o u ă p e r s o a n e , cu s u p l i m e n t e c a t e g o r i a A ! M i - a d u c i totul la semnat! — Jawohl!1 a zis H i l d a şi i-a deschis uşa. î n p r a g , d o c t o r u l s-a o p r i t , s-a u i t a t l a M o r i t z ş i a s p u s grăbit: — La revedere, băiatule, şi fă-te sănătos !

85 J o h a n n M o r i t z a privit în c u r t e a spitalului. N i n g e a . în fund, se v e d e a g a r d u l de s î r m ă g h i m p a t ă al l a g ă r u l u i . A stat m u l t la fereastră, pînă cînd d o u ă m î i n i reci i-au acoperit ochii, pe la spate. El s-a î n t o r s . Era H i l d a . U i t a s e de ea şi de ce spusese doctorul. — î n b r a c ă - ţ i t u n i c a şi vino la casierie, să-ţi iei solda ! a zis ' Desigur ! (germ.)

171

ORA

H i l d a . F o a i a de ieşire din spital şi cea de c o n c e d i u sînt la mine. Şi c o n c e d i u l meu este iscălit ! H i l d a v o r b e a repede. Ea i-a ajutat lui M o r i t z să-şi încheie tunica. A băgat m î n a sub p u l o v e r u l lui şi i 1-a aranjat la piept. J o h a n n M o r i t z i-a simţit m î n a pe piele şi a avut senzaţia că e o m î n ă familiară, pe care o r e c u n o a ş t e . Ea îl î m b r a c ă , ca şi c u m el ar fi fost de m u l t ă v r e m e bărbatul ori copilul ei. P î n ă atunci, H i l d a fusese d i s t a n t ă şi rece cu el. îi a d u c e a m e d i c a m e n t e l e , îi lua t e m p e r a t u r a şi pleca. A c u m era p r i e t e n o a s ă şi intimă. M a i intimă chiar decît fuseseră cu el S u z a n a şi Iulişca. J o h a n n M o r i t z s i m ţ e a că H i l d a e î n d r ă g o s t i t ă de el. S-a î n d r ă g o s t i t brusc : la o r d i n u l d o c t o r u l u i . Ea îl iubea. îşi ţinea p r o m i s i u n e a pe care o făcuse s u p e r i o r u l u i ei. M î n a care atinsese pieptul lui M o r i t z şi care îi aranjase p u l o v e r u l şi îi închisese nasturii de la t u n i c ă era m î n a unei femei î n d r ă g o s t i t e , a unei a m a n t e şi a unei surori. A ş a c u m ceruse d o c t o r u l . — D o c t o r u l a a p r o b a t să l u ă m un p a t de la s p i t a l ! a z i s H i l d a . U n u l m a r e , alb, d e l a chirurgie. C u d o u ă pături d e lînă. Al meu era p r e a m i c pentru d o u ă p e r s o a n e ! H i l d a se g î n d e a la pat. — D o c t o r u l zice că nu t r e b u i e să te înfierbînt prea tare, a spus ea. E şi n o r m a l ! Tu ai fost bolnav grav. D a r d u p ă o săptăm î n ă de r e g i m , de m î n c a r e b u n ă şi de o d i h n ă , va fi cu totul alt fel ! — Ce va fi cu totul altfel ? a î n t r e b a t M o r i t z . Ea s-a oprit şi 1-a sărutat pe b u z e , repede. — Lasă că vezi tu ! J o h a n n M o r i t z şi-a î n c a s a t solda. Nu se simţea fericit. Exe cuta un ordin. O r d i n u l nu era să l u c r e z e la c a z e m a t e , ori la fabrica de nasturi, ori la p a z a lagărului. I se o r d o n a s e să se d u c ă cu H i l d a şi să facă d r a g o s t e cu ea t i m p de o l u n ă , ca să se vin dece psihic şi fizic. Era un o r d i n frumos. D a r era un o r d i n ! Şi el nu se b u c u r ă de nici un o r d i n !

ORA

86 — Ştii că dacă ne c u n u n ă m aş mai p r i m i încă 14 zile de c o n c e d i u ? a î n t r e b a t H i l d a , d u p ă o s ă p t ă m î n ă de c o n v i e ţ u i r e cu Johann Moritz. El s-a uitat la ea lung, cu priviri calde. — Nu mi-ai spus ieri că vrei să te însori cu mine ? — A ş a este ! a confirmat M o r i t z . îşi a m i n t e a a c u m că în ajun băuseră, el, cu H i l d a şi cu m a m a ei, cinci sticle de vin. — De ce să nu ne căsătorim ? a zis H i l d a . D a c ă ne g r ă b i m , p r i m i m c o n c e d i u în continuare. Şi tu o să ai o prelungire de concediu, nu n u m a i eu. Ni se d a u o locuinţă, m o b i l ă şi un aju tor de d o u ă mii de mărci ! Tu n-o să mai trebuiască să d o r m i la c a z a r m ă decît în zilele cînd eşti de serviciu. M - a m sfătuit şi cu m a m a , şi cred că cel m a i b u n lucru ar fi să ne c ă s ă t o r i m i m e diat ! M o r i t z tăcea. H i l d a a crezut că el nu vrea să piardă din concediu, făcînd formele de căsătorie a c u m . — Tu n-ai nevoie să te deranjezi cu nimic, a zis ea. R ă m î i acasă ca şi pînă a c u m şi-ţi petreci concediul în linişte. T o a t e for m e l e la Standesamt, la Wohnungsamt, la Ernâhrungsamt, la Arbeitsamt, la Polizeiamt ' şi ia toate autorităţile le fac eu ! Ştiu că tu nu vrei să-ţi strici c o n c e d i u l ! J o h a n n M o r i t z a fost d e a c o r d . A r g u m e n t e l e H i l d e i e r a u logice. Nu p u t e a u avea decît avantaje dacă se căsătoreau. Şi s-au căsătorit. Au primit o l o c u i n ţ ă de trei camere, cu baie şi cu bucătărie. Au primit d o u ă mii de mărci. Au primit c u p o a n e pentru lenjerie de pat, de corp. Au primit mobilier, veselă, lemne şi cărbuni, vin şi carne pentru nuntă, un r a d i o şi m u l t e alte lucrur.. — Ar fi -fost o prostie să nu ne c ă s ă t o r i m , cînd avem atîtea avantaje ! a zis H i l d a , ajutîndu-1 pe J o h a n n M o r i t z să-şi îmbrace uniforma, ca să plece la c a z a r m ă . Nu e m a i bine să dormi acasă decît la c o m p a n i e ? 1

172

Oficiul stării civile, Serviciul de locuinţe, Biroul de aprovizionare, Biroul muncii, Poliţie, (germ.)

173

ORA

— S i g u r că e m a i bine ! a r ă s p u n s el. — Şi seara nu e mai b u n ă m î n c a r e a pe care o g ă t e s c eu decît ce m ă n î n c i la p r i n z la c a z a r m ă ? H i l d a era î n c î n t a t ă . — Peste d o u ă luni, cînd o să declar că sînt g r a v i d ă , capăt un c o n c e d i u , şi atunci o să m ă n î n c i şi la p r î n z acasă ! a zis H i l d a . A t u n c i o să p r i m i m şi m u l t e a l i m e n t e : femeile î n s ă r c i n a t e c a p ă t ă trei cartele ! Ai să m ă n î n c i foarte bine. Ştii că aş vrea să te v ă d g r a s ! J o h a n n M o r i t z a z î m b i t şi a zis : — Tu eşti o fată bună, H i l d a !

87 La postul de j a n d a r m i din F î n t î n a a sosit o c i r c u l a r ă în d u b l u exemplar, care t r e b u i a afişată. P l u t o n i e r u l N i c o l a e D o b r e s c u a citit-o : Evreul Moritz Ion, zis Johann, zis lacoh, zis Iankel, este cău tat de toate poliţiile din ţară. El a evadat dintr-un lagăr de muncă. Cine îi va da găzduire sau ştie unde se află şi nu anunţă autorităţile va fi pedepsit cu închisoare. In colţul din d r e a p t a al afişului, tipărit cu litere g r o a s e , era fotografia d i n faţă şi d i n profil a lui J o h a n n M o r i t z . Şeful de post s-a uitat la ea şi şi-a spus : « V a s ă z i c ă i n d i v i d u l este î n t r - a d e v ă r evreu ! » Şi a c h e m a t soldatul. — Ia-ţi a r m a şi a d u - m i i m e d i a t la post pe m a m a şi pe tatăl evreului ! a o r d o n a t el. Afişul lipeşte-1 afară pe u ş ă ! Să-1 lipeşti bine, să nu-1 r u p ă v î n t u l ! în sat ningea. Şeful a privit pe fereastră uliţa. P r i n faţa p o s t u lui trecea preotul A l e x a n d r u Korugă. M e r g e a a d u s d e spate, c u g e a n t a subţioară. D u p ă scurt t i m p , soldatul s-a î n t o r s . — Am adus-o n u m a i pe femeie ! a r a p o r t a t el, B ă t r î n u l e bol nav ! Şeful s-a supărat. El v o i a să-i a n c h e t e z e pe a m î n d o i . — D a c ă daţi o r d i n , îl a d u c în spate ! a zis s o l d a t u l Pe picioa174

ORA

rele lui, nu p o a t e v e n i ! Am dat p ă t u r a la o parte şi m - a m uitat la el : era cu tot t r u p u l umflat ca o băşică ! Şeful s-a gîndit o clipă. Pe u r m ă a r e n u n ţ a t să-1 mai a n c h e teze pe bătrîn şi a o r d o n a t să intre femeia, care aştepta la uşă. A r i s t i ţ a a dat b u z n a în birou, v î n ă t ă de mînie. — De ce trimiţi j a n d a r m u l să m - a d u c ă cu a r m a de la spate, ca e-o u c i g a ş ă ? Nu mai ai hoţi şi ucigaşi să-i aduci la post cu a i o n e t a la spate şi-ai î n c e p u t să arestezi o a m e n i cinstiţi ? Sau sînt eu o ucigaşă ? Aristiţa clocotea. C î n d a intrat j a n d a r m u l în casă şi a ridicato, ea era h o t ă r î t ă sâ-i s c o a t ă şefului de post ochii. — Tu nu eşti o u c i g a ş ă ! a zis şeful. D a r fiul tău e c ă u t a t de toate poliţiile din ţară ! Aristiţa s-a uitat la afişul pe care i-1 î n t i n d e a el şi, cînd a v ă z u t chipul băiatului ei, i-au dat lacrămile. — C u m a slăbit, săracul ! a zis ea. în afară de faptul că Ion era slab, deci o d u c e a prost, pe ea n-o mai interesa nimic. — C i t e ş t e ! a zis j a n d a r m u l . — De ce să citesc ? a spus ea, ştergîndu-şi ochii. îi văd p o z a şi ştiu că r a b d ă de foame ; p o a t e îl m ă n î n c ă p ă d u c h i i , e bătut şi închis. Altfel n-ar fi atît de slab. Ce vrei să mai citesc ? M i e miajunge ! Şeful a dat să-i citească circulara cu voce tare. A r i s t i ţ a 1-a întrerupt de la p r i m u l cuvînt. — M a i citeşte o dată, şefule ! P o a t e că n-am înţeles eu bine ! Ai zis « evreul M o r i t z Ion », nu-i aşa ? Dac-ai citit bine, atunci ăsta nu-i băiatul m e u : eu n-am băiat evreu ! Şeful i-a î n t i n s afişul. Aristiţa s-a î n d u i o ş a t din n o u , v ă z î n d cît de slab e băiatul ei. — El este ? a î n t r e b a t j a n d a r m u l . — El este, s ă r m a n u l ! a zis Aristiţa. Nu le-ar mai ierta D u m nezeu p ă c a t e l e celor care l-au î n c h i s ! — Dacâ-1 recunoşti, de ce mai susţii că nu-i evreu ? P i e r d e m timpul. M a i bine ascultă ce-ţi citesc ! Ce spui tu tot n-are nici o valoare. Tu eşti o p e r s o a n ă particulară. Eu cred n u m a i ce s p u n d o c u m e n t e l e . Ă s t a e un act care vine de la a u t o r i t a t e . Deci e sfînt ! Şi el zice că fiul tău e evreu ! — D a c ă m a i spui o d a t ă că fiul m e u e evreu, să ştii că-ţi scot ochii ! a zis Aristiţa. Nu v e z i cît sînt de a m ă r î t ă ? B i e t u l b ă i a t ! A plecat frumos ca un brad, ş i - a c u m a e n u m a i piele şi oase ! 175

ORA

— Nu insulta a u t o r i t a t e a ! a strigat la ea j a n d a r m u l . îţi fac proces de ultraj în exerciţiul funcţiunii ! — Pe Ion l-am făcut eu şi cu bărbatul m e u , nu 1-a făcut a u t o r i t a t e a ! a strigat şi Aristiţa. Eu l-am purtat în pîntece şi l-am alăptat, nu a u t o r i t a t e a ! Eu ştiu că el nu e evreu ! — M i n i s t e r u l de Interne spune textual în circulară că M o r i t z Ion e evreu ! — Să vină M i n i s t e r u l şi să m i - o spună mie în faţă, să v e d e m d a c â - n d r ă z n e ş t e s-o facă ! îl scuip în ochi, dac-o zice că ştie mai bine decît m i n e ce-am purtat eu în pîntecele m e u ! — D a r tu eşti r o m â n c ă c u r a t ă ? a î n t r e b a t j a n d a r m u l . Sau poate bărbatu-tău e evreu ! U n u l din voi trebuie să fie ! A i c i e un act oficial. P o a t e nu ştiţi voi că sînteţi evrei ! — Eşti beat ? a sărit A r i s t i ţ a ca arsă. C e , nu ştiu eu la ce icoană m ă - n c h i n ? — N u - i v o r b a de icoană, a zis j a n d a r m u l . Poţi să fii şi evreu creştin ! Aici e v o r b a de sînge. — S î n g e l e m e u şi-al b ă r b a t u l u i m e u e s î n g e de c r e ş t i n ! P ă g î n i sînt cei care m i - a u luat băiatul şi-1 chinuiesc prin închi sori ! — Eşti s i ş u r ă căj>ărbatul tău e creştin ? a întrebat şeful insi nuant, în atiţia ani de trai î m p r e u n ă ai fi putut vedea ceva ! La bărbaţi e mai uşor să se facă d o v a d a decît la femei ! Sau nu-1 cunoşti cu a m ă n u n t u l ? — î m i spui că nu ştiu cu cine am d o r m i t alături treizeci şi cinci de ani ? a urlat Aristiţa. Şi o curvă ştie ce bărbat îi intră-n aşternut, şi tu-mi spui mie c-am d o r m i t cu b ă r b a t u - m e u trei zeci şi cinci de ani fără să-1 cunosc ? Ştie autoritatea mai bine cine-i b ă r b a t u - m e u ? A u t o r i t a t e a şi tu, un pîrlit de j a n d a r m , veniţi să-mi cereţi socoteală de ce-am rodit eu în pîntece şi pe cine-am alăptat eu cu ţîţele m e l e ? O c h i i Aristiţei au fixat c ă l i m a r a de pe birou. V e d e a roşu. C ă l i m a r a pe care v o i a s-o înşface ca să-i crape cu ea capul jan d a r m u l u i era roşie. Pereţii erau roşii. Şi j a n d a r m u l era tot roşu. Şeful de post a simţit că ea se uită la c ă l i m a r a de metal şi a l u a t - o d e p e m a r g i n e a b i r o u l u i , t r ă g î n d - o s p r e el. D e g e t e l e Aristiţei strîngeau stofa fustei cu furia cu care ar fi vrut să strîngă gîtul autorităţii. C î n d c ă l i m a r a i-a dispărut din faţă, ea a simţit că îi e l u a t ă u l t i m a a r m ă pe care ar mai fi p u t u t s-o apuce. A r i s t i ţ a a scrîşnit din dinţi. Pe u r m ă şi-a apucat poalele fustei cu a m î n d o u ă m î i n i l e şi le-a dat peste cap. Fustele lungi şi creţe 176

ORA

ale Aristiţei au zburat, umflate ca de furtună, p î n ă în creştet. Şi cămaşa i se ridicase. T r u p u l , cu pielea măslinie şi z b î r c i t ă , a r ă m a s gol. Sînii atîrnau ca d o u ă p u n g i g o a l e şi î n n e g r i t e . Şeful postului a v ă z u t , o clipă, g o l i c i u n e a Aristiţei, şi din faţă, şi din spate, şi a închis ochii. U ş a b i r o u l u i s-a izbit apoi cu furie. P e r e ţii s-au c u t r e m u r a t . D i n tavan au c ă z u t pe m a s ă bucăţi albe de tencuială. A r i s t i ţ a plecase. V o c e a ei r ă s u n a ca un claxon răguşit în urechile şefului : — Asta-i răspunsul m e u ! Lingeţi-1 tu şi cu autoritatea, pe rînd !

88 Ajunsă acasă, Aristiţa şi-a azvîrlit şalul de pe umeri şi s-a aşe zat în faţa focului. A aruncat lemne pe jeratic şi a privit c u m se înalţă flăcările l u n g i şi roşii. D i n ochi îi c u r g e a u lacrămi. « Lui bărbatu-meu n-am să-i spun » — s-a gîndit ea. « E bolnav şi nu trebuie să-1 mai necăjesc ! » Aristiţa a î n t o r s capul. Bătrînul d o r m e a cu faţa în sus. Ea il privea printre l a c r ă m i şi se g î n d e a la Ion, pe care a u t o r i t a t e a şi jandarmii îl chinuiesc de cinci ani prin închisori, fiindcă îl cred evreu. D a c ă ar fi evreu, n-ar sta închis. D a r Ion e prostănac şi se încrede în toată l u m e a ! D a c ă l-au bătut ca să spună că e evreu, el a spus. Şi a u t o r i t a t e a a luat-o de b u n ă ! Aristiţa a stat cu capul între palme şi a plîns. Pe u r m ă n-a mai putut să rabde. T r e b u i a să-i spună şi b ă r b a t u l u i ei că fotografia fiului lor e tipărită pe afişe verzi, ca acelea care se a r u n c ă la ale geri, şi e lipită pe uşa p o s t u l u i de j a n d a r m i . « Lui n-am să-i spun că Ion e slab ca un ogar, l-ar î n d u r e r a p r e a tare. D a r am să-i spun c u m a zis şeful că Ion e evreu ! » — Iancule ! a strigat Aristiţa. Scoală că n-ai să mai poţi d o r m i la noapte, d a c ă d o r m i a c u m ! B ă t r î n u l n-a r ă s p u n s . « N i c i o d a t ă nu r ă s p u n d e , c î n d îl deştept din somn. D a r nu d o a r m e . Stă cu ochii închişi şi aude tot. îi e lene să r ă s p u n d ă ! » — Iancule ! a zis ea tare. Şeful de post mi-a spus că tu eşti 177

ORA 25

evreu ! Ce crezi tu d e - o b r ă z n i c i a asta ? D a r să ştii că şi eu i-am r ă s p u n s şefului c u m i se c u v e n e a ! Artistiţei i s-a p ă r u t că bărbatul ei z î m b e ş t e . Se c e r t a s e r ă mult în cei t r e i z e c i şi cinci de ani de căsnicie. Insă ei el i-a fost t o t d e a u n a drag. îl certa d o a r că era p r e a m o a l e şi p r e a b u n . îl p ă c ă l e a u t o ţ i ! D a r e a tot î l iubea. î n clipa asta mai ales, A r i s t i ţ a îşi iubeşte b ă r b a t u l cu t o a t ă c ă l d u r a inimii. — Iancule, d a c ă p î n ă m î i n e nu te faci sănătos, eu mă d u c la oraş şi-ţi a d u c un d o c t o r , ca să te v a d ă ! a zis ea. Am să v î n d p u r c e l u l şi o să-i plătesc d o c t o r u l u i . D u p ă ce te faci tu bine, c u m p ă r ă m noi altul ! T r e b u i e să te faci sănătos, d r a g u l e !

fără glas. P l î n g e a n u m a i în gînd. J a l e a îi era la fel de m a r e . N u m a i că era m u t ă , şi lacrămile secaseră.

B ă t r î n u l n-a r ă s p u n s nici a c u m . — D e s c h i d e ochii, Iancule, că vreau să-ţi d a u o ţigare ! a zis ea. M a i am î n c ă u n a p e n t r u tine, ascunsă ! S-a sculat şi a luat de la g r i n d ă ţ i g a r e a pe care o pusese a c o l o p e n t r u el. — Ai c h i b r i t u r i l î n g ă t i n e ? a î n t r e b a t ea, a p r o p i i n d u - s e cu ţigarea, ca să o p u n ă î n t r e b u z e l e b ă r b a t u l u i , aşa c u m făcea uneori d i m i n e a ţ a , cînd erau î n d r ă g o s t i ţ i unul de altul. ^ Ştia că el nu d e s c h i d e ochii, d a r ţ u g u i a z ă b u z e l e c î n d s i m t e j i g ă r e a a p r o a p e d e gură. A c u m , b u z e l e umflate ale b ă t r î n u l u i erau nemişcate. N u s-au mişcat nici m ă c a r cînd A r i s t i ţ a le-a atins cu ţigarea. — C e - i cu t i n e , I a n c u l e ? a s p u s f e m e i a , s c u t u r î n d u - 1 de umăr. P a l m a ei a simţit p r i n c ă m a ş ă c a r n e a rece a b ă r b a t u l u i . Ea i-a pipăit fruntea. Era rece ca gheaţa. B ă t r î n u l m u r i s e , A r i s t i ţ a a î n c e p u t să ţipe. Pe u r m ă a vrut să iasă d i n casă, d a r s-a î n t o r s l î n g ă m o r t . Cu băţul de chibrit pe care-1 avea în m î n ă , şi cu care voise să-i a p r i n d ă ţ i g a r e a , ea a aprins o l u m i n a r e la capul lui. P l î n g e a t a r e , cu s u g h i ţ u r i , fiindcă ştia că tot n-o a u d e nimeni c u m p l î n g e .

La u r m ă , a obosit şi gîndul. Plînsul a încetat. în clipa aceea, A r i s t i ţ a s-a p o m e n i t singură. C î n d plîngea, parcă mai era cineva alături. Ar fi vrut să înceapă din nou, dar nu mai putea să p l î n g ă . S-a ridicat, a p u s l e m n e pe foc. în c a m e r ă era î n t u n e r i c . A r i s t i ţ a a aprins l a m p a , m i n u m n d u - s e că nu-şi d ă d u s e seama p î n ă a t u n c i că se făcuse noapte. A p u s apă la fiert, p e n t r u bucatele de seară. A ş a ca în fiecare zi. A p o i a tras p e r d e l e l e la ferestre. D u p ă ce a terminat cu toate, s-a simţit şi mai singură. Era ameţită. Sfîrşită. A privit faţa m o r t u l u i . Aristiţe. l u - i era frică de morţi. în n o a p t e a aceea avea să d o a r m ă sin;; iră, cu mortul în cameră. Şi-n u r m ă t o a r e l e trei nopţi, pînă îl h groapă, ea are să d o a r m ă şi are să stea în casă s i n g u r ă cu mortul. A r i s t i ţ e i i-au venit în m i n t e cuvintele j a n d a r m u l u i : « P o a t e bărbatul t ă u este evreu ! » R ă m ă s e s e în mijlocul camerei, cu mîinile încrucişate pe piept, şi nu ştia de ce să se apuce. A p a fierbea ; ei nu-i era foame. Patul era alături, desfăcut, şi s-ar fi p u t u t culca. Dar nu-i era nici somn. T o t u ş i , ceva t r e b u i a să facă. C r e i e r u l şi trupul îi erau răscolite şi excitate de durere. Ele nu se puteau l i n i ş t i : le t r e b u i a o activitate. M a i era şi singurătatea. Aristiţa s-a gîndit d i n n o u la cuvintele j a n d a r m u l u i . Ea a tras mai bine perdelele la ferestre. Pe urmă s-a apropiat de pat, u n d e z ă c e a mortul. J a n d a r m u l p a r c - a r fi fost lîngă ea şi-i spunea : « P o a t e bărbatu-tău e evreu ! » Aristiţa a privit faţa m o r t u l u i . A dat p ă t u r a la o parte : el era umflat. Aristiţa s-a uitat la c ă m a ş a şi la i z m e n e l e groase, pe care le spălase de atâtea ori şi le cîrpise cu mîinile ei. A desfăcut cingătoarea i z m e n e l o r şi le-a tras jos, p î n ă la genunchi. P i e l e a m o r t u l u i era vînătă. — De ce să-mi fie ruşine ? a zis A r i s t i ţ a cu voce tare. E d o a r bărbatul m e u !

89 Aristiţa a plîns pînă cînd a răguşit Acum bocea în şoaptă. îi obosiseră şi buzele. Ea a plîns mai departe la capul mortului, 178

Şi-a a d u s a m i n t e de timpul cînd erau tineri amîndoi şi cînd îl v e d e a gol lîngă ea. A c u m t r u p u l bărbatului era vînăt. A p r o a p e albastru. « P o a t e b ă r b a t u - t ă u e evreu ! » Ea a atins cu degetele părţile bărbăteşti ale m o r t u l u i . Şi ele erau tot vinete, ca ochii, ca nasu 1, ca buzeic. Şi erau reci. M î i n i l e Aristiţei s-au tras înapoi. Ea s-a scuturat şi a legat la loc i z m e n e l e mortului, cu grabă. L-a 179

ORA

acoperit cu pătura. Pe u r m ă s-a ridicat în picioare şi şi-a făcut cruce. — M u l ţ u m e s c , D o a m n e , că m-ai oprit la timp ! a zis. S-a î n c h i n a t din nou. — D a c ă p r i v e a m , i n t r a m în iad. S ă v î r ş e a m m a r e p ă c a t ! D a r n-am privit. N - a m v ă z u t nimic. N i c i nu v r e a u să văd şi să ştiu d a c ă e evreu. Nu v r e a u ! A r i s t i ţ a s-a î n t o r s către mort. — Iartă-mă, Iancule — a zis ea p l î n g î n d —, îţi jur că n-am v ă z u t n i m i c ! N i c i nu v o i a m să văd. Atît de păcătoasă n-am fost n i c i o d a t ă ! ' I a n c u l e , d r a g u l e , tu mă ştii d o a r ! J a n d a r m u l şi auto ritatea m i - a u băgat în c a p g î n d u l p ă c a t u l u i , arde-i-ar focul iadu lui p e - a m î n d o i !

90 S o l d a t u l J o h a n n M o r i t z străbate străzile oraşului, escortînd cinci p r i z o n i e r i . E o r a şapte d i m i n e a ţ a . C î n d trecut prin faţa casei lui, H i l d a a ieşit la fereastră şi i-a făcut s e m n cu mîna. Ea avea copilul — pe F r a n z — în braţe. M o r i t z a auzit vocea H i l dei : — A c e l a e tatăl tău ! Priveşte : are puşcă şi cască ! F r a n z n-are decît trei luni şi nu vede că M o r i t z are puşcă şi e s c o r t e a z ă p r i z o n i e r i prin oraş. D a r H i l d a îi arată în fiecare d i m i n e a ţ ă acest tablots, p e n t r u ca el să fie m î n d r u de taică-său. Ea este m î n d r ă . J o h a n n M o r i t z s-a g î n d i t tot restul d r u m u l u i la copil şi la H i l d a . D u p ă ce au ieşit din o r a ş , prizonierii au trecut printr-o pajişte. M o r i t z m e r g e a în u r m a lor tăcut, cu puşca pe u m ă r . A p o i au intrat, în g r u p , sub un pod. Aici era şantierul u n d e l u c r a u în fiecare zi. S o l d a t u l M o r i t z a venit d u p ă ei. C î n d au ajuns pe albia uscată de sub pod, prizonierii s-au î n t o r s spre soldat, r î z î n d z g o m o t o s . Aici nu-i vedea nimeni. — Salve, sclave / C u m ai d o r m i t ? a î n t r e b a t unul dintre pri z o n i e r i , s t r î n g î n d u - i prieteneşte m î n a lui M o r i t z . Era J o s e p h . 180

ORA

— Salve, sclave ! a răspuns M o r i t z şi a dat m î n a cu toţi cei lalţi. Apoi şi-a r e z e m a t a r m a de o piatră, şi-a descheiat m a n t a u a şi a scos din b u z u n a r e cinci pachete de ţigări. — î ţ i mai r ă m î n d a t o r 15 mărci, a zis M o r i t z , d î n d u - i ţigările lui J o s e p h . Săpun n-am p u t u t c u m p ă r a . P o a t e a d u c mîine. Din g e a n t a pe care o avea atîrnată la şold, sub m a n t a , a mai scos o pîine şi i-a întins-o tot lui J o s e p h . P r i z o n i e r i i s-au aşezat pe j o s şi au î n c e p u t să fumeze. M o r i t z şi-a aprins şi el o ţigare. în fiecare d i m i n e a ţ ă , de c î n d l u c r e a z ă la r e p a r a r e a p o d u l u i , ei se o d i h n e s c şi rid î m p r e u n ă cu M o r i t z . Pe u r m ă l u c r e a z ă pînă la prînz. A s t a e cea mai frumoasă oră a zilei, şi p e n t r u p r i z o n i e r i , şi pentru M o r i t z . A c u m le dă scrisorile pe care le p r i m e ş t e pe adresa lui din F r a n ţ a , ţigările, pîinea şi lucrurile pe care le c u m pără el din oraş pentru ei. U n e o r i îi ajută şi M o r i t z la lucru. Se fereşte, ca nu c u m v a să-1 vadă cineva, dar o face cu plăcere. Ei nu-1 lasă. Lui însă îi e milă de ei. T o ţ i cinci sînt intelectuali şi nu se pricep. El ia t î r n ă c o p u l şi le arată. M î i n i l e lui fac lucrul m a i bine. El e învăţat cu m u n c a asta. — J e a n , azi vreau să discut ceva serios cu tine ! a zis J o s e p h . C e i l a l ţ i patru s-au sculat şi s-au apucat de lucru. Se a u z e a u t î r n ă c o a p e l e şi sapele lovind piatra. — N o i e v a d ă m , a zis J o s e p h , d u p ă ce a r ă m a s s i n g u r cu J o h a n n M o r i t z . Nu astăzi, dar zilele-astea o să e v a d ă m toţi cinci ! M o r i t z s-a uitat la francez : credea că vrea să g l u m e a s c ă . î n s ă Joseph nu glumea. — Ce rău v-am făcut eu, ţie şi celorlalţi, ca să evadaţi ? Vreţi să mă băgaţi la puşcărie p e n t r u toată v i a ţ a ? M o r i t z îsi stăpînea incă mînia. — Tu ştii că eu n-am i n i m a să v ă - m p u ş c dacă fugiţi ! Nu pot ! Şi, d a c ă nu trag, intru la puşcărie. Eu cred, totuşi, că ai glumit ! — N - a m g l u m i t , a zis J o s e p h . N o i trebuie să e v a d ă m . D a r tu nu intri la puşcărie ! M o r i t z nu voia să-1 mai asculte. — A n u n ţ la c o m p a n i e să mă schimbe ! a zis el. De mîined i m i n e a ţ ă nu mai vin cu voi la pod. A s t a fiindcă vreţi să evadaţi. Eu nu vreau nici să v ă - m p u ş c , nici să-nfund puşcăria. Eu n-am î m p u ş c a t pe n i m e n i ! Şi la puşcărie am stat destui ani în viaţa 181

ORA

m e a ! De m î i n e nu mai vin cu voi. C î n d n-o să fiu eu, puteţi evada. T r e a b a voastră ! — De ce nu mă laşi să-ţi spun p l a n u l n o s t r u ? a î n t r e b a t J o s e p h . T u trebuie s ă e v a d e z i c u n o i ! — Eu n-am de ce e v a d a ! a zis M o r i t z cu asprime. Eu am nevastă şi copil ! Eu nu sînt î n c h i s ! D a c ă aş fi î n c n i s , aş e v a d a ! — Şi tu eşti î n c h i s , J e a n ! a zis J o s e p h . N u m a i că tu eşti un sclav cu puşcă pe u m ă r , iar noi s î n t e m sclavi fără puşcă. S î n t e m toţi la fel. Tu trebuie să e v a d e z i cu n o i ! — De m î i n e - d i m i n e a ţ ă nu m a i vin cu voi ! a zis M o r i t z , a p r i n z î n d u - ş i o ţigare. Era a c u m vînăt de s u p ă r a r e . — N o i îţi v r e m binele, d r a g ă J e a n ! a spus J o s e p h . Tu ştii că r ă z b o i u l este pe t e r m i n a t e . Aliaţii î n a i n t e a z ă . î ţ i dai dai s e a m a că dacă te găsesc în uniformă de SS e r ă u p e n t r u tine ? Au să te ţină î n c h i s zece ori d o u ă z e c i de ani ! — Nu c ă u t a să mă p r o s t e ş t i ! a zis M o r i t z . Aliaţii, d a c ă vin, n-au de ce să m ă - n c h i d ă . Eu n - a m făcut nici un r ă u ! Şi la r a d i o spune că aliaţii sînt o a m e n i drepţi ! — Tu eşti d u ş m a n u l lor, J e a n ! Eşti i n a m i c u l F r a n ţ e i , al patriei m e l e , şi al t u t u r o r n a ţ i u n i l o t aliate ! — Eu, d u ş m a n u l F r a n ţ e i ? a î n t r e b a t M o r i t z cu mînie. De-aia vă c u m p ă r eu pîine şi ţigări, şi vă fac tot ce vreţi ? M o r i t z a aruncat ţ i g a r e a , apoi şi-a aprins alta, ca să se liniş tească, făcînd ceva cu mîinile. — Nu ştiam că voi mă socotiţi d u ş m a n u l vostru. Eu mă s o c o t e a m p r i e t e n cu voi ! — Tu eşti prieten cu nemţii şi lupţi p e n t r u e i ! a zis J o s e p h . Tu eşti soldatul lui H i t l e r . A s t a nu trebuie s-o uiţi ! — C î n d am o sticlă, o beau cu n e m ţ i i , la c a z a r m ă , sau cu voi, aici, sub p o d ? a î n t r e b a t M o r i t z , înfuriat iar. R ă s p u n d e , J o s e p h : cu cine f u m e z eu t u t u n u l pe care-1 am ? Cu cine stau eu de v o r b ă şi cui î m i spun eu d u r e r i l e inimii ? Nu le spun niciodată nemţilor, la cazarmă. Vi le-am spus numai vouă. F i i n d c ă sînt p r i e t e n cu voi. D a r voi ziceţi că eu vă sînt d u ş m a n . Ziceţi că sînt p r i e t e n u l n e m ţ i l o r . M - a ţ i v ă z u t voi v r e o d a t ă pe m i n e stînd cu n e m ţ i i ca-ntre prieteni ? Eu n-am fost prieten decît cu voi ! M î i n i l e lui M o r i t z t r e m u r a u c î n d d u c e a u ţigarea l a gură. — Voi ziceţi că aliaţii au să mă b a g e la puşcărie pe d o u ă z e c i de ani. P o a t e chiar francezii au să mă B a g e , nu-i aşa ? 182

ORA

— A ş a este ! a zis J o s e p h . D a c ă trupele franceze vin aici, ele te v o r aresta ! — Dacă-i aşa, a t u n c i î n s e a m n ă că a m u r i t d r e p t a t e a sub soare ! Şi n-o n-o să-mi p a r ă rău, nici d a c ă m ă - m p u ş c ă ! De ce să mai trăieşti, cînd nu e d r e p t a t e pe' lume ? C î n d tu şi cu cei lalţi î m i spuneţi că c-am fost şi că vă sînt d u ş m a n ? De mîine, eu nu m a i vin la pod. D a c ă vreţi să evadaţi, treaba voastră, n-aveţi decît s-o f a c e ţ i ! E u n u m ă amestec. N u v ă opresc. D a c ă vă p o t ajuta cu ceva fără să intru la puşcărie, vă ajut. E o faptă bună să ajuţi un p r i z o n i e r care vrea să scape. A s t a o fac. D a r nu fug cu voi şi nici nu v r e a u să intru la p u ş c ă r i e pe viaţă p e n t r u voi ! , — Nu aşa se p u n e p r o b l e m a , a zis J o s e p h . N o i v r e m să te sal v ă m şi pe tine. A s t a e prietenie. V r e m să te l u ă m cu noi în Franţa! — Eu am nevasta şi copilul a i c i ! a zis M o r i t z . Nu pot să vin cu voi ! — în cîteva luni, aliaţii ajung aici. A t u n c i îţi l u ă m n e v a s t a şi copilul şi-i a d u c e m şi pe ei în Franţa. Eu am o fermă l î n g ă Paris. Stai la fermă. Tu eşti p l u g a r , ai să ai grijă de g o s p o d ă r i e . Ai să strîngi bani şi-ai să-ţi c u m p e r i p ă m î n t şi o casă. F r a n ţ a e fru m o a s ă şi o a m e n i i sînt b u n i , ai să v e z i ! Ce vrei să faci tu aici, în G e r m a n i a , după ce se termină războiul ? Hai să evadăm împreună ! — Eu nu e v a d e z ! a zis M o r i t z . — N e v e s t e i tale îi l ă s ă m bani de cheltuială, ca să aibă cu ce trăi, p î n ă c î n d v e n i m s-o l u ă m cu noi în F r a n ţ a ! a zis J o s e p h . Am şi strîns b a n i p e n t r u ea : cinci mii. în cîteva l u n i ne-ntoarcem şi-o l u ă m . F r a n ţ a îţi va fi r e c u n o s c ă t o a r e , d a c ă tu salvezi astăzi cinci p r i z o n i e r i francezi ! Ce r ă s p u n z i la toate astea ? J o h a n n M o r i t z n-a r ă s p u n s n i m i c . T o a t ă z i u a s-a g î n d i t l a ferma d i n F r a n ţ a . A c ă u t a t să-şi î n c h i p u i e p ă m î n t u l pe care o să-1 c u m p e r e el a c o l o , casa pe care o să şi-o facă şi viaţa pe care o s-o d u c ă , î m p r e u n ă cu H i î d a şi cu F r a n z . « O să mai am şi alţi c o p i i ! » — şi-a zis el. « Aş v r e a să am o fetiţă, ca s-o c h e m e Aristiţa, ca pe m a m a ! » M o r i t z a z î m b i t vieţii lui v i i t o a r e . Pe u r m ă s-a î n t u n e c a t şi a zis cu v o c e tare : — Eu nu e v a d e z !

183

ORA

91 H i l d a 1-a î n t î m p i n a t pe J o h a n n M o r i t z în prag. Era î m b r ă c a t ă de m e r s la cinematograf. M o r i t z nu ştie ce film a văzut : g î n d u rile lui erau în altă parte. îşi a m i n t e ş t e d o a r de Wochenschau '. A r ă t a luptele de pe front. T a n c u r i sfărîmate, case arse, o a m e n i morţi. F r o n t u l era a c u m a p r o a p e d e graniţele G e r m a n i e i . C î n d au ieşit de la cinematograf, J o h a n n M o r i t z tăcea. Ea a observat că el este m o h o r î t şi 1-a î n t r e b a t d a c ă e bolnav. M o r i t z n-avea chef de vorbă. î n a i n t e de a se culca, el 1-a privit pe copil, în leagăn. Pe u r m ă a intrat în pat, d a r nu p u t e a să a d o a r m ă . — H i l d a , dacă G e r m a n i a p i e r d e r ă z b o i u l , ce facem noi ? a î n t r e b a t el. — G e r m a n i a nu p i e r d e r ă z b o i u l ! a răspuns H i l d a . M o r i t z s-a g î n d i t la luptele de pe front pe care le v ă z u s e la cinematograf, la h a r t ă , la J o s e p h , la copilul din leagăn. Şi a zis : — H i l d a , eu ştiu că G e r m a n i a nu pierde războiul. Dar, d a c ă se-ntîmplă să-1 piardă, ce facem noi ? Pe m i n e o să mă ia p r i z o nier. Cu ce-o să trăiţi tu şi F r a n z ? — Sau î n v i n g e m , sau m u r i m pînă la u l t i m u l ! a zis H i l d a . N i c i un g e r m a n a d e v ă r a t nu va accepta să trăiască într-o Ger manie ocupată ! — Şi d a c ă nu m u r i m ? a î n t r e b a t iar J o h a n n M o r i t z . — V o m m u r i l u p t î n d , a zis H i l d a . C i n e nu cade în luptă, cînd totul e p i e r d u t , se sinucide ! — A s t a se va î n t î m p l a cu bărbaţii, a zis M o r i t z . D a r ce-au să facă femeile ? — Şi femeile au să facă la fel ! a zis H i l d a . Eu am să fiu p r i m a care să se sinucidă, î m p r e u n ă cu copilul meu, dacă va fi să pier d e m r ă z b o i u l ! N - a m să supravieţuiesc nici o oră înfrîngerii. D a r G e r m a n i a nu p i e r d e r ă z b o i u l ! Sigur n-o să-1 p i a r d ă ! C u m să gîndeşti că am putea p i e r d e ? A c u m , n o a p t e b u n ă ! H i l d a şi-a tras p ă t u r a peste cap. ' Jurnal sâptâmînal de actualităţi, (germ.)

184

ORA

J o h a n n M o r i t z s-a gîndit la H i l d a şi la F r a n z . Parcă-i v e d e a m u r i n d . N o a p t e a a visat că aliaţii au intrat în G e r m a n i a şi erau în faţa casei lui, cu tancurile. A visat că H i l d a a luat a r m a lui şi 1-a î m p u ş c a t pe F r a n z în l e a g ă n , apoi s-a î m p u ş c a t şi ea. M o r i t z s-a deşteptat leoarcă de n â d u ş e a l ă , ţipînd prin somn. La fereastră era l u m i n ă . Se făcuse ziuă. H i l d a d o r m e a încă. M o r i t z s-a ridicat din pat încet, ca să n-o trezească, şi s-a dus la c a z a r m ă . N - a cerut să fie schimbat, c u m gîndise în ajun. V ă z î n d u - 1 , francezii n-au zis n i m i c , dar s-au b u c u r a t . Se t e m u s e r ă că M o r i t z n-o să mai vină cu ei la lucru. C î n d au ajuns sub p o d , J o s e p h a spus, ca de obicei : — Salve, sclave . ' C u m ai d o r m i t în noaptea asta ? J o h a n n M o r i t z avea în m i n t e visele cu î m p u ş c a r e a copilului şi s i n u c i d e r e a Hildei. — J o s e p h , a zis el, î m i j u r i tu că ai să-mi aduci nevasta şi copilul în F r a n ţ a , d a c ă nemţii p i e r d r ă z b o i u l ? — C u m ajung aici trupele aliate, noi îi l u ă m şi ţi-i a d u c e m la Paris. î ţ i j u r ă m că facem asta ! J o h a n n M o r i t z şi-a p u s a r m a d e o p a r t e şi le-a povestit france zilor discuţia pe care o avusese cu H i l d a , cînd s-au î n t o r s de la cinematograf. — D a r d a c ă voi ajungeţi prea tîrziu, d u p ă ce ea şi-a î m p u ş c a t copilul şi s-a o m o r î t ? F r a n c e z i i au p r o m i s că v o r sosi cu p r i m a c o l o a n ă aliată. Lui M o r i t z i s-au u m e z i t ochii. — D a c ă p r o m i t e ţ i că faceţi aşa, atunci vin cu voi ! a zis el. C î n d trebuie să e v a d ă m ? — M î i n e - d i m i n e a ţ ă , a spus J o s e p h . V e n i m , ca de obicei, la lucru — şi nu ne mai î n t o a r c e m în lagăr. Să ştii că faci o faptă m ă r e a ţ ă p e n t r u F r a n ţ a ! F r a n ţ a îţi va fi r e c u n o s c ă t o a r e ! — N u fac n i m i c p e n t r u F r a n ţ a ! a r ă s p u n s M o r i t z . E u o c u n o s c pe H i l d a : se ţine de cuvînt. D a c ă n-o î m p i e d i c , se o m o a r ă cu copilul în braţe. A m î n d o i . H i l d a are inima de pia tră ! — Dar în acelaşi t i m p serveşti F r a n ţ a ! a insistat J o s e p h . — De ce spui tu că ştii mai bine decît m i n e ce am eu în suflet ? a zis M o r i t z . C u m crezi tu că am să e v a d e z eu pentru F r a n ţ a ? Tu eşti om cu carte, ar trebui să înţelegi ! Eu nici nu ştiu c u m e, F r a n ţ a ta ! C e - a m eu cu ea ? Eu îmi ştiu nevasta şi copilul în primejdie. Pentru ei e v a d e z cu voi ! 185

ORA

CARTEA A

PATRA

92 S c r i s o a r e a lui T r a i a n K o r u g ă către tatăl său : Tată, îţi scriu prin curierul diplomatic al Ministerului de Externe şi te rog să-mi răspunzi fără nici măcar un minut de întîrziere. Simt sunînd în mine toate soneriile de alarmă : mi-e frică să nu ţi se fi întîmplat ceva ! Rîzi de panica mea, numeşte-o isterie, dacă vrei ! Dar te implor să-mi răspunzi imediat ! Vreau să aflu dacă eşti în viaţă. Romanul meu creşte. Am ajuns la capitolul iv: la ceasul al Areilea după moartea iepuraşilor albi. Sclavii tehnici sparg acum, pe toată suprafaţa pămîntului, candelele şi sting felinarele. Oamenii rătăcesc într-un întuneric vecin cu moartea... Vă îmbrăţişăm, pe tine şi pe mama. Traian şi Nora. Ragusa — Dalmaţia, 20 august 1944

l ^ r e o t u l K o r u g ă i-a r ă s p u n s lui T r a i a n imediat, anunţîndu-1 că el şi p r e o t e a s a sînt în d e p l i n ă sănătate şi că în F î n t î n a t o a t e sînt c u m le-a lăsat. N u m a i J o h a n n M o r i t z lipseşte şi tot nu se ştie n i m i c despre el. în t i m p ce bătrînul r e c i t e a scrisoarea, a apărut î n curte p r o c u r o r u l G e o r g e D a m i a n . V e n e a s ă p e t r e a c ă d o u ă zile cu preotul, la ţară ; trecea să-1 v i z i t e z e a p r o a p e în fie care s ă p t ă m î n ă . Au plecat î m p r e u n ă să d u c ă scrisoarea la poştă. — U i t e ce a l a r m a t este T r a i a n ! a zis preotul, a r â t î n d u - i d i n m e r s p r o c u r o r u l u i scrisoarea d e l a R a g u s a . D a m i a n a citit-o şi a z î m b i t . — T r a i a n e p o e t ! E x a g e r e a z ă ! a zis el. în afară de asta, cred că m a i e şi s u r m e n a t . î n c u r t e a p r i m ă r i e i era l u m e m u l t ă . T r ă s u r a p o ş t a ş u l u i n u plecase încă. B ă t r î n u l a vrut să dea scrisoarea ; poştaşul a refu zat să o ia : — Nu m a i p r i m i m scrisori p e n t r u străinătate ! A z i , la o r a 6 d u p ă - a m i a z â , R o m â n i a a c a p i t u l a t ! Ţ a r a este o c u p a t ă de ruşi. R e g e l e a vorbit la r a d i o ! P r e o t u l K o r u g ă a p u s scrisoarea în b u z u n a r .

186

187

ORA

94 S e a r a , ţ ă r a n i i s-au a d u n a t î n c u r t e a p r e o t u l u i A l e x a n d r u Korugă. Veniseră să ceară poveţe. Ruşii intraseră în oraşul vecin. T î r g o v e ţ i i fugeau spre sate. Se povesteau lucruri înspăim î n t ă t o a r e . F e m e i fuseseră violate şi s p î n z u r a t e . O a m e n i i erau î m p u ş c a ţ i pe străzi. P r e o t u l K o r u g ă a apărut în c e a r d a c . Ţ ă r a n i i , apăsaţi de grijă, aveau chipuri î n t u n e c a t e . — în fruntea ţării avem o altă stăpînire — a zis preotul —, m a i rea d e c î t c e a de d i n a i n t e , - f i i n d c ă e o s t ă p î n i r e s t r ă i n ă ! C r e ş t i n i i a d e v ă r a ţ i ştiu însă că t o a t e stăpînirile p ă m î n t e n e sînt aspre. î m p ă r ă ţ i a cea desăvîrşită este în cer. — Să ne t r a g e m în p ă d u r i şi să l u p t ă m mai departe î m p o t r i v a c o t r o p i t o r u l u i ? a î n t r e b a t un ţ ă r a n tînăr. Ce ne sfătuiţi să facem, părinte ? — Biserica nu-i î n d e a m n ă pe creştini la l u p t ă p e n t r u cuceri rea puterii l u m e ş t i ! — Biserica ne sfătuieşte să î n t i n d e m m î i n i l e , ca să ni se p u n ă l a n ţ u r i l e şi cătuşele ? a î n t r e b a t ţăranul. Biserica vrea ca noi să stăm cu mîinile în sîn şi să privim cum ne sînt batjocorite femeile şi ne sînt arse casele ? N o i aşa c r e d e m , că biserica nu p o a t e să ne ceară asta ! Şi, d a c ă ne cere asta, noi nu mai s î n t e m cu biserica ! Ţ ă r a n i i tineri au aprobat. P r e o t u l K o r u g ă rămăsese liniştit. — Isus H r i s t o s îi î n v a ţ ă pe creştini să se s u p u n ă stăpîriirii care există. O să r ă s p u n d e ţ i că s t ă p î n i r e a n o u ă din Ţ a r a R o m â nească este o stăpînire c r u d ă , p ă g î n ă şi străină ! D a r şi stăpîni rea din ţ a r a u n d e s-a născut şi a trăit Fiul D o m n u l u i era străină, c r u d ă şi p ă g î n ă ! G î n d i ţ i - v ă la miile de prunci care au fost tăiaţi în Iudeea, din p o r u n c a lui Irod î m p ă r a t , d u p ă n a ş t e r e a lui Isus H r i s t o s ! S t ă p î n i r e a era c r u d ă . P o a t e tot aşa de c r u d ă ca şi stăpînirea c o m u n i s t ă . D a r Isus nu s-a răsculat î m p o t r i v a ei, nici nu i-a sfătuit pe creştini să se răscoale. El a zis : « Daţi C e z e r u lui ce este al C e z a r u l u i , şi străduiţi-vă, ca să d o b î n d i ţ i î m p ă r ă ţ i a cerului ! ». 188

ORA

— Sfinţia-ta vei face r u g ă c i u n i în biserică pentru Stalin ? a î n t r e b a t p r i m u l ţăran. D a c ă te rogi p e n t r u Stalin î n s e a m n ă că te rogi p e n t r u Anticrist. Şi noi nu mai călcăm în biserică ! — D a c ă stăpînirea ţării î m i va porunci să fac rugăciuni pentru Stalin, aşa c u m am făcut pînă a c u m pentru rege, eu mă voi supune. Stalin este un ateu şi un păgîn. Păgînii sînt î n s ă tot o a m e n i ! Şi sufletele lor sînt î n c ă r c a t e de păcate, fiindcă sînt rătăcite de la c r e d i n ţ a lui Isus. P r e o t u l este d a t o r să se r o a g e p e n t r u m î n t u i r e a t u t u r o r o a m e n i l o r , şi mai ales p e n t r u sufletele păcătoşilor ! — R u g a ţ i - v ă p e n t r u Stalin, d a r noi nu mai v e n i m la biserică ! a zis ţ ă r a n u l cel tînăr. îl c h e m a Vasile Apostol. A întrebat iar, d u ş m ă n o s : — Şi d a c ă noi plecăm în p ă d u r e şi în m u n ţ i , ca să l u p t ă m î m p o t r i v a bolşevicilor, p e n t r u libertate şi pentru o m e n i e , atunci sfinţia-ta o să te rogi d u m i n i c a în biserică p e n t r u noi ? — P r e o t u l se va r u g a p e n t r u cei care luptă în p ă d u r i şi în m u n ţ i nu n u m a i d u m i n i c a , ci în fiecare zi, de d o u ă ori, fiindcă viaţa celor care se află în l u p t ă este î n t o t d e a u n a în mai m a r e pri m e j d i e , şi ei au nevoie de rugăciunile p r e o ţ i l o r şi de î n d u r a r e a Maicii Domnului ! în m u l ţ i m e s-a făcut tăcere. — D a c ă faceţi r u g ă c i u n e p e n t r u noi, o să fiţi î m p u ş c a t , a zis Vasile Apostol. — A s t a nu este o pricină ca să î n c e t e z de a mă r u g a p e n t r u voi. M o a r t e a nu-i î n s p ă i m î n t ă pe creştini ! — N o i plecăm în p ă d u r e , a zis Apostol. î n a i n t e de plecare, vă rog să ne binecuvîntaţi şi să ne daţi sfînta î m p ă r t ă ş a n i e la toţi ! Nu se ştie d a c ă ne-mai î n t o a r c e m vreodată... P l e c ă m să l u p t ă m p e n t r u cruce şi p e n t r u biserică ! — D a c ă voiţi să l u p t a ţ i p e n t r u cruce şi pentru biserică cu sabia, atunci faceţi m a r e păcat ! a zis preotul. M a i bine r ă m î n e ţ i pe loc ! B i s e r i c a şi c r e d i n ţ a nu cu a r m a se apără ! — V o m lupta pentru R o m â n i a , care este o ţară creştină ! a zis Vasile A p o s t o l . El i-a î m p ă r ţ i t pe ţărani în grupuri. Erau tot felul de o a m e n i care se hotărîseră să plece în păduri. C e i mai buni din sat. P r i n tre ei se aflau femei şi băieţi de şcoală. T o ţ i au î n g e n u n c h i a t pe iarbă, în c u r t e a p r e o t u l u i Korugă, şi el, din c e a r d a c , a citit o r u g ă c i u n e , apoi i-a b i n e c u v î n t a t pe fiecare în parte. 189

ORA

— Te rog să-mi dai şi m i e b i n e c u v î n t a r e a , a zis p r o c u r o r u l G e o r g e D a m i a n , î n g e n u n c h i n d î n faţa p r e o t u l u i Korugă. V r e a u să plec şi eu în p ă d u r e cu ei, ca să lupt p e n t r u libertatea o a m e n i l o r şi p e n t r u o m e n i e ! — B i s e r i c a dă b i n e c u v î n t a r e t u t u r o r celor care o cer, a zis preotul. — B i s e r i c a b i n e c u v î n t e a z ă şi pe cei care p l e a c ă să facă o faptă r e a ? a î n t r e b a t p r o c u r o r u l . S a u eşti s i g u r că fapta n o a s t r ă e bună ? — Iubeşte şi fă tot ce vrei ! a zis p r e o t u l . D a c ă fapta d u m i tale, G e o r g e , p o r n e ş t e d i n d r a g o s t e a d e v ă r a t ă , fii fără t e a m ă de p ă c a t ! Eşti pe calea cea d r e a p t ă ! P r o c u r o r u l a sărutat m î n a p r e o t u l u i A l e x a n d r u Korugă, aşa c u m făcuseră şi ţ ă r a n i i , şi a ieşit pe p o a r t ă , î m p r e u n ă cu g r u p u rile care p l e c a u spre p ă d u r e . î n casă, p r e o t e a s a C o r i n a K o r u g ă plîngea.

95 Au trecut d o u ă ceasuri de la p l e c a r e a ţ ă r a n i l o r şi a p r o c u r o rului. P r e o t u l a î n c e r c a t să citească, p e n t r u a-şi linişti sufletul, în bibliotecă au i n t r a t î n s ă , fără să bată la uşă, doi ţărani străini de sat, cu b a n d e r o l e t r i c o l o r e la m î n ă . A m î n d o i aveau pistoale. P r e o t u l s-a prefăcut că nu le v e d e a r m e l e şi i-a î n t î m p i n a t z î m bind. — Mi se pare că sînt c h e m a t la p r i m ă r i e , a zis p r e o t u l cu v o c e tare, ca să-1 a u d ă p r e o t e a s a d i n c a m e r a v e c i n ă şi să nu se sperie că pleacă. — A v e m o r d i n să te d u c e m la T r i b u n a l u l P o p o r u l u i ! a zis u n u l dintre ţărani cu glas p u t e r n i c , î n c e r c î n d să fie solemn. P r e o t u l s-a u i t a t s p r e c a m e r a u n d e ş t i a c ă e p r e o t e a s a . « P o a t e că n-a auzit. Ar fi bine să nu fi a u z i t ! » — şi-a zis el în g î n d . A p o i a lăsat cartea pe fotoliu şi a ieşit. î n a i n t e de a părăsi curtea, a a r u n c a t o privire î n a p o i . O pri vire de adio. C e i d o i ţărani îl e s c o r t a u , î n c a d r î n d u - 1 . El a ieşit p e p o a r t ă , p ă ş i n d drept. N u m e r g e a c a p r i z o n i e r i i . P a r c ă a t i n g e a 190

ORA

cerul cu fruntea. A ş a a m e r s de acasă, pe uliţa m a r e a satului, p î n ă la p r i m ă r i e .

96 T r i b u n a l u l P o p o r u l u i era c o n d u s d e M a r c u G o l d e n b e r g , care şedea pe scaunul p r i m a r u l u i , în sala cea m a r e a p r i m ă r i e i . M a r c u G o l d e n b e r g are părul de pe cap ras. A ş a c u m îl au ocnaşii. R u ş i i îl e l i b e r a s e r ă din î n c h i s o a r e a u n d e îşi ispăşea p e d e a p s a p e n t r u u c i d e r e a lui L e n g y e l abia de cîteva zile. î n d r e a p t a lui, l a m a s a p r i m a r u l u i , şedea A r i s t i ţ a , m a m a lui J o h a n n M o r i t z . A fost aleasă j u d e c ă t o r , fiindcă este cea m a i săracă « c e t ă ţ e a n c ă » din F î n t î n a . La stînga lui M a r c u este Ion C ă l u g ă r u . C u cincisprezece ani î n u r m ă , ucisese u n j a n d a r m , sfărîmîndu-i capul cu sapa. De aceea a fost şi el ales a c u m j u d e cător. P r e o t u l K o r u g ă , i n t r î n d , i-a salutat. M a r c u G o l d e n b e r g s-a uitat fix la el, d a r n-a r ă s p u n s ; A r i s t i ţ a şi Ion C ă l u g ă r u au plecat privirile în p ă m î n t , făcîndu-se că nu-1 văd. î n a i n t e m a i fuseseră j u d e c a ţ i şi alţii. A c u m sala p r i m ă r i e i e goală. N - a u r ă m a s decît j u d e c ă t o r i i şi cei doi ţărani cu b a n d e r o l e tricolore. M a r c u Gol d e n b e r g 1-a î n t r e b a t pe preot c u m îl c h e a m ă , ce vîrsta are şi care îi e meseria. — P r e o t nu este o m e s e r i e ! a zis G o l d e n b e r g . Un c i z m a r face pantofi. U n croitor face haine. F i e c a r e l u c r ă t o r p r o d u c e ceva. Ce p r o d u c e un p r e o t ? A r i s t i ţ a şi C ă l u g ă r u priveau tot în p ă m î n t . Ţ ă r a n i i cu b a n d e role au rîs în spatele p r e o t u l u i . — N - a i nici o meserie, a zis G o l d e n b e r g . Este o c r i m ă să nu fi î n v ă ţ a t nici o m e s e r i e p î n ă la vîrsta asta ! Ai trăit pe spinarea lucrătorilor ! M a r c u G o l d e n b e r g avea obrajii g a l b e n i ca lămîile. B u z e l e îi e r a u subţiri şi vinete. P r e o t u l şi-a a m i n t i t că şi bătrînul G o l d e n berg, tatăl lui M a r c u , avea b u z e l e tot subţiri. D a r ele z î m b e a u . B u z e l e lui M a r c u sînt crispate. — Ştii de ce eşti a d u s în faţa T r i b u n a l u l u i P o p o r u l u i ? a întrebat M a r c u Goldenberg. 191

ORA

— Nu ! a răspuns preotul. — R ă s p u n s u l tipic al r e a c ţ i o n a r i l o r ! a strigat M a r c u înfuriat. R e a c ţ i o n a r u l d e c l a r ă t o t d e a u n a că nu ştie pentru ce e judecat. R e c u n o ş t i că ai o r g a n i z a t b a n d e l e de fascişti care au plecat în pădure ? — Nu am o r g a n i z a t b a n d e ! a zis preotul. R e c u n o s c că am făcut o r u g ă c i u n e în curtea casei mele pentru tinerii din sat care mi-au cerut să mă rog lui Isus H r i s t o s p e n t r u ei. — Nu ştiai că sînt o b a n d ă de fascişti ? a î n t r e b a t M a r c u . De ce ai făcut o r u g ă c i u n e p e n t r u ei, dacă nu eşti d u h o v n i c u l ban delor ? — Eu ştiu n u m a i că tinerii p e n t r u care m-am r u g a t erau în m a r e c u m p ă n ă ! a zis preotul. Aveau nevoie de ajutorul M a i c i i D o m n u l u i . Şi eu m - a m r u g a t P r e a C u r a t e i F e c i o a r e să le l u m i n e z e calea cu l u m i n a a d e v ă r u l u i şi a dreptăţii ! — T r i b u n a l u l P o p o r u l u i te c o n d a m n ă la m o a r t e prin spînzurare ! a zis M a r c u G o l d e n b e r g . Eşti vinovat de o r g a n i z a r e de rebeliune a r m a t ă c o n t r a ordinii p u b l i c e ! Aristiţa şi Ion C ă l u g ă r u au ridicat privirile, speriaţi, şi s-au uitat la M a r c u . M a r c u scria şi nu i-a observat. A r i s t i ţ a şi Ion C ă l u g ă r u şi-au î n t o r s ochii spre preot. Bătrînul K o r u g ă le-a z î m b i t blînd. — Execuţia va avea loc m î i n e în zori, în faţa p o p o r u l u i ! a mai zis M a r c u . Ş e d i n ţ a T r i b u n a l u l u i P o p o r u l u i se ridică !

97 P r e o t u l K o r u g ă a fost luat de braţ de cei doi ţărani cu b a n d e role tricolore şi î n c h i s în staulul de vite al primăriei. M a i e r a u închişi a c o l o p r o c u r o r u l G e o r g e D a m i a n , care fusese prins î n a i n t e de a fi ajuns în p ă d u r e , N i c o l a e D o b r e s c u , şeful p o s t u l u i de j a n d a r m i din F î n t î n a , Vasile A p o s t o l şi î n c ă opt ţărani înstă riţi din sat. T o ţ i erau c o n d a m n a ţ i la m o a r t e prin s p î n z u r a r e şi t r e b u i a să fie executaţi a d o u a zi, î n a i n t e de răsăritul soarelui. A ş a hotărîse T r i b u n a l u l P o p o r u l u i . în cursul nopţii, arestaţii au fost scoşi u n u l cîte unul din staul. Au fost î m p u ş c a ţ i lîngă g r o a p a de gunoi. M a r c u G o l d e n 192

ORA

berg p r i m i s e o r d i n să nu facă execuţii publice, p e n t r u a nu răscula masele c o n t r a A r m a t e i R o ş i i . Arestaţii au fost î m p u ş c a ţ i de el personal, cu revolverul, pe la spate.

98 D u p ă m i e z u l nopţii, A r i s t i ţ a a auzit b ă t î n d la fereastră. Era S u z a n a , soţia lui J o n a n n M o r i t z . G l a s u l de-afarâ suna p l î n g ă t o r . A r i s t i ţ a şi-a î n c h i p u i t că au intrat ruşii în sat şi i-au violat nora. Ştia că trebuia să sosească în F î n t î n a o p a t r u l ă sovietică şi că ruşii siluiesc femeile, d a r nu î n g ă d u i a ca întîia siluită să fie chiar n o r a ei, a j u d e c ă t o r i ţ e i de la Tribunalul Poporului. — Ce ţi s-a-ntîmplat ? a î n t r e b a t Aristiţa, d e s c h i z î n d uşa. — P ă r i n t e l e K o r u g ă a fost î m p u ş c a t ! a zis S u z a n a . — N u - i a d e v ă r a t ! a zis Aristiţa. G o l d e n b e r g vrea să-1 spînz u r e m î i n e - d i m i n e a ţ ă în curtea b i s e r i c i i ! D a r n-o să p o a t ă să-1 s p î n z u r e . M a i sînt şi eu j u d e c ă t o r aici în sat, nu e n u m a i el ! M î i n e - d i m i n e a ţ ă j u d e c ă m din n o u procesul, şi p r e o t u l u i îi d ă m d r u m u l ! Am şi vorbit cu Ion C ă l u g ă r u . Treci şi pe la p r e o t e a s ă şi spune-i să d o a r m ă liniştită ! — P ă r i n t e l e K o r u g ă e m o r t ! a zis S u z a n a . M i - a u spus o a m e nii care-au v ă z u t c u m a fost î m p u ş c a t . A r i s t i ţ a n-a vrut să creadă. D a r nici în casă n-a mai intrat şi a p o r n i t c u S u z a n a spre p r i m ă r i e . Era î m b r ă c a t ă n u m a i c u m d o r mise. N o a p t e a era l u m i n o a s ă . C e l e d o u ă femei m e r g e a u p r i n mijlocul d r u m u l u i r e p e d e , fără să-şi vorbească. S u z a n a p l î n g e a potolit, ştergîndu-din cînd în cînd ochii cu poalele rochiei. A r i s t i ţ a respira z g o m o t o s , cu furie. S-a î n t o r s către noră-sa şi i-a s t r i g a t : — P a r c ă eşti a d o r m i t ă , aşa m e r g i ! Ai bragă-n loc de sînge ? Suzana a grăbit pasul, dar se gîndea că toată graba este z a d a r n i c ă . P r e o t u l era m o r t . N i m e n i nu-i m a i p u t e a ajuta. La primărie, luminile erau aprinse, dar nu era n i m e n i î n ă u n tru. — Să mergem în staul! a zis A r i s t i ţ a . Eu sînt j u d e c ă t o r şi am d r e p t u l să întreb şi sâ aflu ce s - a - n t î m p l a t ! 193

ORA

Staulul se v e d e a î n t u n e c a t şi u ş a p ă r e a î n c u i a t ă , d a r era n u m a i î n c h i s ă . C î n d a păşit î n ă u n t r u , Aristiţei i-a fost t e a m ă . — N - a i c h i b r i t u r i ? a î n t r e b a t - o ea pe S u z a n a . — Nu, mamă ! — Tu n-ai n i c i o d a t ă n i m i c ! a zis A r i s t i ţ a , furioasă. N i c i c î n d te-ai m ă r i t a t n-ai avut n i m i c . N u m a i u n prost c a băiatul m e u p u t e a să te ia de nevastă, aşa g o a l ă c u m erai ! S u z a n a nu s-a supărat. Ea ştia că m î n i a Aristiţei nu este din c a u z a ei. Aristiţei îi era frică să nu fie a d e v ă r a t ă vestea cu m o a r tea p r e o t u l u i . D e - a i a o certa. — E cineva aici ? a strigat A r i s t i ţ a , d i n mijlocul staulului. — Nu e n i m e n i , m a m ă ! a zis S u z a n a . M a r c u i-a luat pe toţi care e r a u în staul şi i-a î m p u ş c a t afară, l î n g ă g r o a p a cu g u n o i ! — Tu visezi ! a zis Aristiţa. C u m e r a să-i î m p u ş t e i a r ă să ne î n t r e b e pe noi, j u d e c ă t o r i i ? S u z a n a a tăcut. C e l e d o u ă femei au ieşit în c u r t e şi au c ă u t a t c u privirile, p r i n î n t u n e r i c , t r u p u r i l e î m p u ş c a ţ i l o r . — Nu e n i m i c în c u r t e , a zis Aristiţa. Ţ i - a m spus eu ţie că v i s e z i ! P o a t e că i-a-nchis în altă p a r t e , şi r e a c ţ i o n a r i i d i n sat au scos vestea c ă i - a - m p u ş c a t ! S u z a n a s-a d e p ă r t a t de A r i s t i ţ a şi a î n c e p u t să c e r c e t e z e cu atenţie curtea, î m p r e j u r u l g r o p i i cu g u n o i . Ea ştia sigur că p r e o tul fusese î m p u ş c a t . Sătenii c a r e v ă z u s e r ă au povestit în tot satul c u m cei din staul au fost scoşi în curte, u n u l cîte unul, cu m î i nile legate la spate, şi î m p u ş c a ţ i în ceafă. — Să m e r g e m să-1 c ă u t a m pe G o l d e n b e r g ! a zis Aristiţa. S u z a n a a ţipat scurt şi s-a prăbuşit pe iarbă. Aristiţa a venit la ea, mînioasă. — C e - a i păţit, n e p u t i n c i o a s o ? a strigat Aristiţa. Ţi-ai v ă z u t u m b r a şi te-ai î m p i e d i c a t de ea ? C u v i n t e l e i s-au oprit î n s ă în gît şi ea n-a m a i p u t u t continua. L î n g ă S u z a n a , pe m a r g i n e a m o v i l e i de g u n o i , z ă c e a u alte tru puri. A r i s t i ţ a a v ă z u t intîi t r u p u l u n u i bărbat cu c ă m a ş ă albă, c h i a r la capul S u z a n e i . A l t u l , în n e g r u , era î n t i n s la cîţiva paşi. M a i î n c o l o , ceilalţi. A r i s t i ţ a şi-a făcut cruce, ca să-şi r e c a p e t e curajul. — S c o a l ă - t e , că am n e v o i e de tine ! a p o r u n c i t Aristiţa. N u - i e r a frică de m o r ţ i , d a r în clipa aceea nu voia să fie sin gură. S u z a n a s-a ridicat, t r e m u r î n d . A r i s t i ţ a a prins-o de m î n ă . A m î n d o u ă au c ă u t a t m o r ţ i i , p l e c î n d u - s e pe rînd d e a s u p r a fiecă ruia. Se u i t a u cu atenţie la feţele lor, ca să-i r e c u n o a s c ă . Erau cu 194

ORA

totul n o u ă m o r ţ i care z ă c e a u l a m a r g i n e a gropii d e gunoi. T r e i fuseseră aruncaţi în groapă. A r i s t i ţ a se aplecase a s u p r a unui cadavru, î n c e r c î n d să-1 r e c u noască. — A s t a e p r i m a r u l N i c o l a e C i u b o t a r u ! a zis ea, apoi s-a lăsat în g e n u n c h i şi şi-a lipit u r e c h e a de pieptul lui, ca să v a d ă d a c ă îi m a i b ă t e a inima. S-a ridicat şi a zis : — Mort! A r i s t i ţ a a t r e c u t mai d e p a r t e şi iar s-a aplecat. A ascultat cu urechea la p i e p t u l altui cadavru. — C a r n e a le m a i e c a l d ă , d a r i n i m a e m o a r t ă . A s t a e C o n s t a n t i n S o l o m o n . D u m n e z e u să-1 i e r t e ! M - a c e r u t d e nevastă c î n d e r a m tînără ! Ca să n-o fure d u r e r e a , A r i s t i ţ a a strigat la S u z a n a : — V e z i şi tu d a c ă m a i e v r e u n u l viu ! Ce stai şi te sclifoseşti ca sfîntul Sisoe ? — Nu pot, m a m ă ! a zis S u z a n a . M i - e frică ! — De ce ţi-e frică ? P u n e u r e c h e a la pieptul lor ! Stai o clipă fără să răsufli şi ascultă d a c ă bate i n i m a ! D a c ă nu bate, zici « D u m n e z e u să-1 ierte !» şi faci cruce ; dacă bate, mai p u t e m face şi altceva decît s e m n u l c r u c i i ! Ai înţeles ? — Am î n ţ e l e s , d a r mi-e frică ! a zis S u z a n a . — N e p u t i n c i o a s ă m u i e r e ! a strigat Aristiţa. C u m de te-a luat băiatul m e u de nevastă ? Ea era a c u m d e a s u p r a altui cadavru. — A s t a t r e b u i e să fie p r o c u r o r u l cel tînăr care v e n e a la p ă r i n tele K o r u g ă ! Era p r i e t e n u l d o m n u l u i T r a i a n . U n băiat c u m s e cade ! A r i s t i ţ a a dat la o p a r t e h a i n a lui G e o r g e D a m i a n şi a tăcut. A s c u l t a inima. — D u m n e z e u să-1 ierte ! Şi el e mort. O fi avut, săracul, nevastă şi copii, care-1 aşteaptă a c u m acasă... Aristiţa a uitat apoi de Suzana. Găsise trupul preotului K o r u g ă şi se aplecase asupra-i cu evlavie. A descheiat sutana la piept, a ascultat şi a zis ş o p t i t : — P ă r i n t e l e nu e m o r t , fato ! S u z a n a a î n c e p u t să p l î n g ă şi m a i tare, c î n d a auzit că p r e o t u l nu era mort. — Ce ţi-a venit, n e b u n o ? în loc să te b u c u r i , plîngi ? V i n o şi tu l î n g ă el si ascultă c u m îi bate i n i m a de frumos ! S u z a n a s-a aşezat în g e n u n c h i l î n g ă preot, d a r nu şi-a p u s 195

O / M 25

ORA 25

urechea la pieptul lui. A r i s t i ţ a i-a luat b ă t r î n u l u i m i n a într-a ei şi a zis : — E cald, fato ! U i t e ce cald e ! U r e c h e a , ochii şi mîinile Aristiţei ar fi vrut să simtă şi m a i desluşit v i a ţ a care s-ar fi aflat în trupul p r e o t u l u i . Dar, în afară de c ă l d u r a mîinii şi a obrajilor şi de bătaia slabă a inimii, simţu rile ei nu m a i p u t e a u p r i n d e nimic. — Asta-i viaţa : nişte bătăi de i n i m ă şi o b o a r e de c ă l d u r ă care se lasă din carne ! Aristiţei i se p ă r e a că e p r e a puţin. — D a c ă asta-i cu a d e v ă r a t toată v i a ţ a o m u l u i , atunci nu-i m a r e scofală ! a zis ea. î m p r e j u r era linişte. — Ce frumos m i r o a s e , a t ă m î i e şi a b u s u i o c ! a zis Aristiţa. T r u p u l p ă r i n t e l u i parcă-i o biserică, aşa de frumos miroase ! în afară de preot, ceilalţi erau morţi. U n i i m a i erau calzi. A c e ş t i a nu m u r i s e r ă d i n t r - o dată, se m a i chinuiseră. T r u p u r i l e lor arătau că se z v î r c o l i s e r ă în iarbă, înainte de a-şi da sufletul. Alţii erau reci şi ţ e p e n i : m u r i s e r ă î n d a t ă ce le pătrunsese glontele în corp.

— U n d e d r a c u ' mi-e c ă m a ş a ? a î n t r e b a t Aristiţa. Pe u r m ă , şi-a a d u s a m i n t e că d i m i n e a ţ a , fiindcă t r e b u i a să se d u c ă r e p e d e la T r i b u n a l u l P o p o r u l u i , uitase să-şi mai î m b r a c e cămaşa. A r i s t i ţ a 1-a luat pe preot în braţe şi i-a d e z g o l i t u m e r i i a c o l o u n d e era rana. — D ă - m i c ă m a ş a ta ! i-a p o r u n c i t ea Suzanei. A şters cu p a l m e l e sîngele de pe u m e r i i preotului. — Ce f r u m o s m i r o a s e , ca o b i s e r i c ă ! a r e p e t a t A r i s t i ţ a , î n t o r c î n d u - s e spre S u z a n a , care îşi d e z b r ă c a s e rochia şi a c u m îşi_ scotea c ă m a ş a , în spatele ei. — Ai î n n e b u n i t , n e r u ş i n a t o ? Stai goală în faţa p r e o t u l u i şi a m o r ţ i l o r ? a strigat Aristiţa. — D a r c u m să-mi scot c ă m a ş a d a c ă nu d e z b r a c întîi rochia ? a întrebat Suzana. — S p u r c a t o ! a spus Aristiţa, fără s-o asculte. î ţ i arăţi goliciu nile î n a i n t e a m o r ţ i l o r şi a p r e o t u l u i ! Ptiu !

Aristiţa şi-a şters mîinile de fuste. O făcea a cincea sau a şasea oară, fără să ştie de ce. A c u m şi g e n u n c h i i îi erau uzi. — E sîngele care a curs din e i ! Pe î n t u n e r i c u l ăsta, am călcat cu picioarele şi m i - a m m u i a t degetele în sînge ! E păcat m a r e să calci în sîngele unui o m . D a r D u m n e z e u are să mă ierte, că nu v e d e a m pe u n d e m e r g ! în v r e m e ce A r i s t i ţ a era în g r o a p a cu gunoi şi cerceta celelalte trupuri, S u z a n a îi freca p r e o t u l u i fruntea. — U n d e - i r a n a ? a î n t r e b a t Aristiţa, ieşind din g r o a p ă şi ştergîndu-şi din n o u mîinile de fustă. — Nu ştiu, m a m ă ! — Tu n i c i o d a t ă nu ştii n i m i c ! a zis Aristiţa. R a n a t r e b u i e legată n u m a i d e c î t ; d a c ă n-o l e g ă m , curg tot sîngele şi t o a t ă viaţa prin ea ! A r i s t i ţ a a găsit locul care era m a i tare ud de sînge. P r e o t u l era rănit în spate, d e a s u p r a u m ă r u l u i drept. — Dă nişte cîrpe, să-i l e g ă m rana ! a p o r u n c i t Aristiţa. S u z a n a s-a g î n d i t de u n d e să ia cîrpe. A r i s t i ţ a şi-a p i e r d u t r ă b d a r e a aşteptînd şi şi-a ridicat fusta, ca să r u p ă o fîşie din cămaşă. M î i n i l e ei c ă t u t a u nervoase î n t r e piele şi fustă, d a r nu găseau cămaşa. T o t s c o r m o n i n d , şi-a urcat poalele p î n ă la piept. 196

99 A r i s t i ţ a şi S u z a n a s-au oprit la m a r g i n e a unui lan de p o r u m b şi au aşezat t r u p u l p r e o t u l u i pe iarbă. îl a d u s e s e r ă din spatele staulului p î n ă aici învelit în anteriu, ca î n t r - u n cearşaf. La î n c e put, au ţinut una de un capăt şi alta de alt capăt al anteriului. L-au purtat ca pe-o targa. î n s ă povara era grea. Le c u r g e a n ă d u şeala pe feţe. A r i s t i ţ a se o p r e a la fiecare p o p a s şi asculta d a c ă i n i m a p r e o t u l u i mai bate. Şi plecau mai departe. A c u m nu-1 mai d u c e a u ca pe targa, ci-1 t î r a u , înfăşurat în anteriu. — De-ar D u m n e z e u să nu m o a r ă pe d r u m ! a zis Aristiţa. Să ne g r ă b i m ; de odihnit avem v r e m e şi m î i n e , şi p o i m î i n e ! Aristiţei îi fusese t e a m ă să-1 ducă pe preot acasă la ea : a c o l o îl p u t e a u descoperi comuniştii. — D a c ă î n t î i a oară a scăpat, a d o u a oară nu-1 mai lasă în viaţă ! a zis ea. îl d u c e m m a i bine la flăcăii noştri, în p ă d u r e . Ei au să-1 îngrijească şi au să-1 pună pe picioare. în p ă d u r e nu-1 mai găsesc c o m u n i ş t i i ! — Şi agentul sanitar e în p ă d u r e , a zis S u z a n a . Dac-am p u t e a 197

ORA

da de a g e n t u l sanitar ! C - a l u a t cu el, am auzit, şi l a d a cu d o c t o rii şi cu bandaje ! — O să d ă m de e l ! a zis Aristiţa. Cu cît se a p r o p i a u î n s ă de p ă d u r e , cu atît li se m i c ş o r a avîntul. P ă d u r e a era m a r e , şi argentul sanitar — în ea — era ca acul î n t r - u n car cu fin. — D a c ă nu-i g ă s i m pe flăcăi — a zis A r i s t i ţ a —, m ă c a r îl a s c u n d e m pe p ă r i n t e l e de ochii c o m u n i ş t i l o r , şi tot e ceva. D u p ă aia, v e d e m n o i ce m a i facem ! Tu r ă m î i cu el în p ă d u r e , şi e u m ă d u c î n a p o i î n sat. P î n ă - n z i u ă m ă - n t o r c c u de-ale m î n c ă rii, cu apă şi p o a t e s-aduc şi o b a b ă care se p r i c e p e la răni. S u z a n a a î n c e p u t să plîngă. îi era frică să r ă m î n ă s i n g u r ă în ă d u r e , în plină n o a p t e ; se r u g a în gînd să-i î n t î l n e a s c ă pe ăcăi.

100 La m a r g i n e a p ă d u r i i era o şosea. î n a i n t e de a o traversa, A r i s tiţa a ascultat d a c ă nu trece cineva. O c o l o a n ă de maşini î n a i n t a ferit, cu farurile stinse. H u r u i t u l m o t o a r e l o r se a u z e a înăbuşit, c a u n m u r m u r d e b o n d a r i . V e n e a u încet, u r c î n d panta. C e l e d o u ă femei l-au a ş e z a t pe p r e o t pe i a r b ă şi s-au a s c u n s în p o r u m b , l î n g ă şosea. : — S î n t r u ş i i ! a z i s A r i s t i ţ a . D a r n u - i n i m i c ! îi l ă s ă m să treacă : nu pot să ne v a d ă ! C î n d a ajuns în d r e p t u l lor, toată c o l o a n a s-a oprit. H u r u i t u l a încetat. Se auzeau greierii. C î ţ i v a soldaţi au coborît din maşini. V o r b e a u î n şoaptă. — Sînt n e m ţ i ! a zis S u z a n a . A r i s t i ţ a a ciulit şi ea urechea. A m î n d o u ă s-au tîrît prin lanul de p o r u m b , p î n ă a p o r a p e de coloană. Şi au ascultat din nou. — Sînt n e m ţ i ! a î n t ă r i t Aristiţa. C e - a r fi să le c e r e m lor d o c torii ş- bandaje ? T r e b u i e să aibă vreun sanitar sau vreun d o c t o r cu e i ! C e l e d o u ă femei a u ieşit din p o r u m b i ş t e . — Tu nu ştii nici o v o r b ă n e m ţ e a s c ă ? a î n t r e b a t Aristiţa. 198

ORA

M ă c a r un cuvînt ! D a c ă nu le s p u n e m n i m i c , au să c r e a d ă că sîntem d u ş m a n i şi-au să tragă-n noi ! — Nu ştiu nici un cuvînt n e m ţ e s c , a r ă s p u n s S u z a n a . F e m e i l e s-au apropiat î n c ă p u ţ i n de coloană. A p o i s-au oprit în şosea, lipindu-se u n a de alta. A r i s t i ţ a o prinsese pe S u z a n a de m î n ă şi o ţinea strîns. — Tu eşti m a i t î n ă r ă , a zis ea. î n c e a r c ă să-ţi a d u c i a m i n t e o v o r b ă n e m ţ e a s c ă : t r e b u i e să fi a u z i t n e m ţ i v o r b i n d în v i a ţ a ta ! Şi t a i c ă - t u v o r b e a n e m ţ e ş t e . C î n d eşti tînăr, ai m i n t e a b u n ă ! — Nu-mi vine-n

minte

nimic !

Să s p u n e m

ceva pe

româneşte ! — Ce vrei să le spui n e m ţ i l o r pe r o m â n e ş t e ? a_ zis A r i s t i ţ a , m î n i i n d u - s e iar. Ei nu-nţeleg ! Şi-au să c r e a d ă că s î n t e m c o m u niste ! — Să s t r i g ă m « Isus H r i s t o s », m a m ă ! N e m ţ i i sînt tot creş tini şi, c î n d ne-or a u z i că z i c e m « H r i s t o s », au să-şi d e a s e a m a că nu s î n t e m c o m u n i s t e . « H r i s t o s » î n s e a m n ă g î n d u r i c u r a t e şi bune ! — î n c e a r c ă tu ! a zis Aristiţa. D a c ă reuşeşti î n s e a m n ă că nu eşti aşa d e proastă c u m a r ă ţ i ! — N - a m curaj singură, a zis S u z a n a . Să strigăm a m î n d o u ă ! S-au strîns şi m a i tare u n a într-alta şi au strigat, î n t î i cu j u m ă tate de glas, pe u r m ă mai tare : — Hristos ! Hristos ! — Cine-i acolo ? a întrebat o voce autoritară, din prima maşină. Ele n-au î n ţ e l e s ce î n t r e a b ă n e a m ţ u l şi au răspuns în cor : — Hristos ! D o i soldaţi au venit spre ele. A r i s t i ţ a t r e m u r a de frică, m a i tare decît S u z a n a . N e m ţ i i nu î n ţ e l e g e a u ce vor. F e m e i l e au intrat în lan şi l-au a d u s pe p r e o t u l K o r u g ă în mijlocul şoselei, chiar în faţa coloanei. N e m ţ i i au aprins lanternele şi s-au uitat la faţa p r e o t u l u i . — E preot ? a î n t r e b a t un ofiţer. — H r i s t o s ! a răspuns Aristiţa. — L-au î m p u ş c a t bolşevicii ? a m a i î n t r e b a t ofiţerul. A r i s t i ţ a a crezut că ofiţerul î n t r e a b ă d a c ă rănitul nu este bol şevic şi a r ă s p u n s cu c o n v i n g e r e : — Hristos ! C o l o a n a g e r m a n ă era în r e t r a g e r e . Ofiţerul care vorbise cu femeile a dat o r d i n de p l e c a r e şi i-a făcut s e m n Aristiţei să-1 ia 199

ORA

pe rănit din d r u m , ca să p o a t ă trece maşinile. A r i s t i ţ a )-a apucat de m i n ă , rugîndu-1 să le d e a un d o c t o r neamţ sau un sanitar, care să-1 îngrijească pe rănit. C î n d m o t o a r e l e au început iar să huruie, ea a fost cuprinsă de d e z n ă d e j d e că nemţii plecau şi-1 lăsau aşa pe preot. S-a aşezat în g e n u n c h i î n a i n t e a ofiţerului şi i-a sărutat m î n a .

ORA

101

— Ce v r e a femeia ? a î n t r e b a t c o m a n d a n t u l coloanei. — V r e a să l u ă m un rănit p î n ă la o r a ş ! a zis ofiţerul. Se pare că este un p r e o t o r t o d o x ! — De ce nu ? a zis c o m a n d a n t u l . N o i sîntem un p o p o r civili zat chiar şi c î n d s î n t e m învinşi ! Urcă-1 pe rănit în a m b u l a n ţ ă , d a r r e p e d e , şi o r d o n ă c o n t i n u a r e a m a r ş u l u i ! A r i s t i ţ a şi S u z a n a au v ă z u t c u m soldaţii îl p u n pe p r e o t u l K o r u g ă pe o targa şi-1 învelesc cu o pătură. A r i s t i ţ a a dat să urce şi ea l î n g ă preot, d a r soldaţii au rîs şi au î n c h i s uşa ambulanţei. C o l o a n a de c a m i o a n e a pornit. F e m e i l e , r ă m a s e în mijlocul dru m u l u i , o priveau c u m se d e p ă r t e a z ă în noapte.

D i m i n e a ţ a , A r i s t i ţ a a fost arestată. La p r i m ă r i e , au b ă t u t - o cu frînghia u d ă ; ea a r e c u n o s c u t că 1-a scos pe preot, n o a p t e a , şi 1-a dat nemţilor. La o r a n o u ă , A r i s t i ţ a a fost î m p u ş c a t ă , la m a r g i n e a gropii dţ g u n o i . S u z a n a a fugit din sat, cu cei doi copii. C î n d o a m e n i i lui M a r c u G o l d e n b e r g a u v e n i t s-o a r e s t e z e , a u g ă s i t c a s a l u i J o h a n n M o r i t z pustie.

S u z a n a a î n c e p u t d e o d a t ă să p l î n g ă z g o m o t o s , strigînd p a r c ă d u p ă ajutor. — Ce ţ i - a venit, f e m e i e n e b u n ă ? a î n t r e b a t A r i s t i ţ a , z g î l ţ î n d - o de umeri. Vrei să t e - a u d ă ruşii ţipînd ? — O să ne bată D u m n e z e u , m a m ă , p e n t r u p ă c a t u l pe care l-am f ă c u t ! N u t r e b u i a să-1 d ă m n e m ţ i l o r . C i n e ştie ce-au s ă facă cu el ? — îl d u c la spital, a zis Aristiţa. E m a i bine la. spital decît în pădure ! Dar, d u p ă cîteva clipe, A r i s t i ţ a a î n c e p u t şi ea să plîngă. îi p ă r e a rău de ce făcuse. — Nu t r e b u i a să-1 d ă m n e m ţ i l o r , a zis şi ea. S î n t e m nişte păcătoase ! O să ne bată D u m n e z e u . în iad a j u n g e m ! Şi n u m a i tu eşti de vină că l-am dat n e m ţ i l o r pe bietul p ă r i n t e l e ! F e m e i l e au vrut să alerge d u p ă maşini şi să-1 ceară pe preot î n a p o i . Ş o s e a u a era î n s ă goală. Ele au pornit spre sat.

102 — A s t a a fost c e a m a i f r u m o a s ă zi d i n v i a ţ a m e a ! a z i s J o s e p h , b ă g î n d u - s e în pat. P r i z o n i e r i i francezi, evadaţi c u ajutorul lui J o h a n n M o r i t z , t r e c u s e r ă linia frontului de cîteva ceasuri şi se aflau la a m e r i c a n i . J o h a n n M o r i t z ş i J o s e p h sînt într-o c a m e r ă frumoasă, l a u n hotel U . N . R . R . A . ' . A u mîncat tot felul d e bunătăţi. A u băut vin. Au fumat ţigări s c u m p e şi au p r i m i t pachete cu m î n c a r e , î m b r ă c ă m i n t e şi o m u l ţ i m e de lucruri. J o h a n n M o r i t z s e u i t ă l a pachetele î n g r ă m ă d i t e u n u l peste altul pe covor, l î n g ă perete. Se simte o n o r a t c u m n-a fost n i c i o d a t ă în viaţă. A m e r i c a n i i i-au dat cămăşi, haine noi, m a ş i n ă de bărbierit, pantofi, săpun, ţigări. T o a t e astea chiar d i n p r i m e l e ceasuri. J o h a n n M o r i t z se m i n d r e ş t e : a c u m , p e n t r u p r i m a o a r ă , c r e d e şi el că a făcut o faptă m a r e p e n t r u v i c t o r i a a l i a ţ i l o r . « Altfel nu mi-ar fi dat a m e r i c a n i i atîtea ! » — şi-a spus el. Şi ' United Nations Relief and Rebabilitation Administration (Administraţia Naţiu nilor Unite pentru A j u t o r a r e 51 Reconstrucţie). Organism constituit la 9 noiem brie 1 9 4 3 , printr-un acord între S U A , Marea Britanie, Uniunea Sovietică şi China — la care au aderat alte 44 de state —, cu scopul de a veni în ajutorul naţiunilor greu încercate de război. Şi-a încetat activitatea în 1 9 4 7 .

200

201

ORA

şi-a a d u s a m i n t e că nici nu l-au î n t r e b a t c u m îl c h e a m ă : el şi-a î n c h i p u i t că ei aflaseră de e v a d a r e î n c ă d i n a i n t e de sosirea lor. T o ţ i a m e r i c a n i i îi z î m b e a u , d î n d u - i p a r c ă să î n ţ e l e a g ă că ei ştiu p r i n cîte a trecut el şi cît de brav s-a purtat. J o h a n n M o r i t z este obosit, d a r nu vrea să se culce. Priveşte î m p r e j u r şi nu-i vine să c r e a d ă că el e acela p e n t r u care s-a pre gătit această c a m e r ă . T o a t e lucrurile întinse pe s c a u n e , pe m a s ă , şi pe jos erau ale lui. T o a t e îi fuseseră d a t e de a m e r i c a n i p e n t r u b r a v u r a cu care-i salvase el pe cei cinci p r i z o n i e r i f r a n c e z ţ j — E v a d a r e a n o a s t r ă a fost perfectă ! a zis J o s e p h . Lui J o h a n n M o r i t z îi revine în m i n t e c u m a ieşit d i m i n e a ţ ă cu p r i z o n i e r i i din c u r t e a l a g ă r u l u i . A trecut pe străzile oraşului. H i l d a era la fereastră cu copilul, c ă r u i a îi spunea : « U i t e , ăla cu p u ş c ă şi cu cască e tatăl t ă u ! ». M o r i t z a z î m b i t c u m z î m b e a în t o a t e zilele. La p o d nu s-au oprit, însă, ca de obicei. P r i z o n i e r i i au trecut mai d e p a r t e , şi el a m e r s cu a r m a în u r m a lor, p î n ă la m a r g i n e a p ă d u r i i . în d r u m , l u m e a cu care se î n t î l n e a u c r e d e a că un soldat e s c o r t e a z ă cinci prizonieri. D a r ei erau şase evadaţi. O dată, lui M o r i t z i s-a p ă r u t că o femeie se uită lung la el. A t u n c i i-a bătut i n i m a de frică. S-au m a i uitat şi alţii b ă n u i t o r , d a r M o r i t z s-a prefăcut că nu-i v e d e . D u p ă ce-au ajuns în p ă d u r e , el s-a î m b r ă c a t cu haine civile. I le a d u s e s e r ă francezii. J o s e p h i-a luat a r m a şi i-a sfărîmat-o, i z b i n d - o de un stejar. C î n d au sărit ţ ă n d ă r i l e d i n a r m ă , lui M o r i t z parcă i s-a rupt ceva în i n i m ă . D a r n-a vrut să arate. Pe u r m ă francezii au aprins un chibrit şi i-au ars uniforma. V ă z î n d u - ş i t u n i c a a r z î n d , lui M o r i t z i-a venit să plîngă. D a r s-a stăpînit, ce să nu-i- supere pe francezi. Ei îl injurau pe H i t l e r . M o r i t z nu î n ţ e l e g a n i m i c din ce spuneau. După aceea, au mers o săptămînă încheiată numai prin p ă d u r e . î n t r - o zi, cînd au coborît d i n p ă d u r e , au v ă z u t pe şosea m a ş i n i americane. F r a n c e z i i au î n c e p u t să cînte. E r a u obosiţi, d a r c î n t a u de r ă s u n a p ă d u r e a . Ei şi-au p u s la b u t o n i e r e panglici tricolore. Şi lui M o r i t z i-au p u s . Pe u r m ă , au ieşit în calea m a ş i nilor. A m e r i c a n i i le-au d a t ţigări şi ciocolată, şi i-au a d u s la U.N.R.R.A. A i c i îi aşteptau cu m a s a şi cu l o c u i n ţ a p r e g ă t i t e , ca şi c u m ar fi ştiut că vin ei. De cînd au sosit şi p î n ă seara, americanii n-au făcut altceva decît să le dea p a c h e t e şi m î n c a r e . Lui M o r i t z i se pare că totul a fost o poveste. D a r , cînd se uită la p a c h e t e şi la J o s e p h , îşi dă s e a m a că este adevărat. A s t e a i s-au î n t î m p l a t lui. Şi n u m a i fiindcă a făcut o faptă m a r e p e n t r u v i c t o r i a aliaţilor ! 202

ORA

J o s e p h a a d o r m i t . J o h a n n M o r i t z se g î n d e ş t e că de aici va pleca în F r a n ţ a ; se g î n d e ş t e la casa pe care şi-o va face, la H i l d a şi la F r a n z . « C î n d s-o t e r m i n a r ă z b o i u l , am să-i a d u c şi pe tata şi pe m a m a în F r a n ţ a » — îşi spune el. A p o i a a d o r m i t , v i s î n d la fericirea lui viitoare. A a d o r m i t î m b r ă c a t , pe m a r g i n e a p a t u l u i , şi a r ă m a s aşa pînă d i m i n e a ţ a .

103 Au trecut p a i s p r e z e c e zile de cînd J o h a n n M o r i t z se află la U . N . R . R . A . El le-a povestit a m e r i c a n i l o r c u m a e v a d a t cu cei cinci francezi. A m e r i c a n i i l-au felicitat. Pe u r m ă l-au p u s să scrie c u m s-au î n t î m p l a t faptele. V o i a u să p u b l i c e în z i a r e p o v e s t e a lui M o r i t z . T o a t ă l u m e a îl cinstea şi c ă u t a să v o r b e a s c ă cu el. Cu fiecare zi ce trecea, M o r i t z se c o n v i n g e a tot mai m u l t că el i-a ajutat pe aliaţi să cîştige r ă z b o i u l . Şi este m u l ţ u m i t şi m î n d r u că a făcut ceva p e n t r u n a ţ i u n i l e aliate, şi că n a ţ i u n i l e aliate sînt m u l ţ u m i t e de fapta lui. î n t r - o z i , d i r e c t o r u l U . N . R . R . A . 1-a c h e m a t p e J o h a n n M o r i t z în birou. îl c h e m a s e de mai m u l t e ori şi-1 pusese să-i p o v e s t e a s c ă evadarea. M o r i t z a intrat vesel. D i r e c t o r u l 1-a invi tat să ia loc pe un fotoliu, i-a î n t i n s c u t i a de ţigări şi i-a z î m b i t . M o r i t z era u i m i t de atîta o n o a r e . De fiecare d a t ă i se î n t î m p l a la fel : nu se p u t e a obişnui. — D u m n e a t a nu mai ai dreptul să primeşti l o c u i n ţ ă şi m î n care de la U . N . R . R . A . , a zis d i r e c t o r u l , d u p ă ce a aprins cu bri cheta ţ i g a r e a lui M o r i t z . î n c e p î n d d e m î i n e , n u m a i p o ţ i veni l a m a s ă şi trebuie să părăseşti c a m e r a pe care o deţii în hotel ! M o r i t z s-a î n g ă l b e n i t l a f a ţ ă . S e î n t r e b a c e f ă c u s e c a s ă - i supere atît de tare pe americani. « T r e b u i e să fi greşit r ă u , d a c ă mă d a u ei afară şi mă a r u n c ă d i n t r - o d a t ă în s t r a d ă ! » — şi-a zis el. P î n ă atunci p r i m i s e atîtea c a d o u r i de la a m e r i c a n i ! A r e cinci cufere pline cu lucruri care i-au fost d ă r u i t e p e n t r u el şi p e n t r u H i l d a . C h i a r şi p e n t r u F r a n z îi d ă d u s e r ă a m e r i c a n i i jucării şi haine, cînd au a u z i t că are un c o p i l : ba i-au cerut şi p o z a lui F r a n z şi s-au uitat la ea. « A c u m , d e o d a t ă , aceiaşi d o m n i mă 203

ORA

d a u afară. T r e b u i e să fi făcut eu o m a r e greşeală ! » — îşi tot spune M o r i t z . — U . N . R . R . A . nu-i ocroteşte decît pe cetăţenii statelor aliate ! a c o n t i n u a t d i r e c t o r u l . D u m n e a t a eşti inamicul naţiuni lor aliate ! M o r i t z s-a gîndit că toţi îi spuseseră că făcuse ceva i m p o r t a n t p e n t r u aliaţi. D o u ă săptămîni a fost sărbătorit ca un erou pen tru isprava lui. Şi a c u m afla că el — J o h a n n M o r i t z — este d u ş m a n u l n a ţ i u n i l o r aliate ! — N - a m făcut n i m i c contra n a ţ i u n i l o r aliate ! a zis M o r i t z . Vă jur, d o m n u l e director, că n - a m greşit cu n i m i c faţă de aliaţi ! — Nu eşti r o m â n ? a î n t r e b a t d i r e c t o r u l , cu ton sever. R o m â nii sînt d u ş m a n i i aliaţilor. D u m n e a t a eşti r o m â n , deci, în m o d a u t o m a t , eşti d u ş m a n u l n o s t r u ! U . N . R . R . A . nu dă m î n c a r e şi adăpost d u ş m a n i l o r . M î i n e părăseşti c a m e r a ! J o h a n n M o r i t z a ieşit cu capul plecat. Ar fi vrut să se î n t o a r c ă î n a p o i la c o m p a n i e . D a r a r m a îi fusese sfărîmată în p ă d u r e şi uniforma arsă de francezi. F ă r ă ele nu se mai p u t e a d u c e la c o m p a n i e . « U n d e să mă d u c ? » — s-a î n t r e b a t el.

104 D u p ă d e z e r t a r e a lui J o h a n n M o r i t z , H i l d a a fost arestată. La poliţie, ea a d e c l a r a t că nu ştie n i m i c . A treia zi a fost arestată şi m a m a H i l d e i . A m î n d o u ă au fost i n t e r o g a t e , b ă t u t e ; poliţiştii n-au p u t u t însă să afle nimic de la ele. La p e r c h e z i ţ i e , s-au găsit scrisorile colonelului M ü l l e r . — El este prietenul lui J o h a n n ! a zis H i l d a . C o l o n e l u l M ü l l e r ne-a trimis l u n a r cîte d o u ă sute de mărci. La C r ă c i u n , la Paşti şi la zilele noastre de naştere, ne t r i m i t e a a l i m e n t e şi ţigări ! Poliţia m i l i t a r ă 1-a informat pe colonel despre d e z e r t a r e a lui M o r i t z , sperînd să capete de la el v r e o informaţie. D u p ă d o u ă zile a venit o t e l e g r a m ă l u n g ă de o p a g i n ă , de la C a r t i e r u l G e n e ral. C o l o n e l u l M ü l l e r scria poliţiei : Timp de 400 de ani, în istoria Familiei parte Moritz Johann, nu s-a înregistrat nici Stop. Este cu desăvîrşire exclus ca Johann 204

eroice, din care face un caz de dezertare. Moritz să fi dezertat.

Stop. Sînt convins că dispariţia lui este provocata*de o răpire sau de un asasinat. Stop. Faceţi cercetări minuţioase în acest sens. Stop. Dispariţia lui Moritz ar constitui pentru istoria Familiei eroice o pierdere ireparabila. Stop. El trebuie găsit cu orice preţ. Stop. Nu aruncaţi bănuiala dezertării asupra uneia dintre cele curajoase şi mai onorabile familii de sînge german. Stop. Nu mai utilizaţi cuvîntul « dezertare » în ancheta pe care o faceţi. Stop. Soţia şi copilul lui Johann Moritz devin din oficiu protejaţii Ins titutului Naţional de Studii Rasiale. Stop. Pînă la găsirea lui Johann Moritz vor primi o pensie alimentară din partea Institu tului. Stop. Poliţia locală este invitată să vegheze asupra sîgu-' ranţei femei şi a copilului. Stop. Ţineţi-mă la curent cu cercetă rile. Stop. Orice nouă informaţie în legătură cu cazul Moritz să-mi fie comunicată telegrafic la Cartierul General. Stop. Colo nel Müller, Cartierul General al Armatei Germane. Stop. — D a c ă află colonelul că am arestat-o pe nevasta lui M o r i t z , în 24 de ore ne p o m e n i m transferaţi disciplinar pe front ! a zis ş e f u l p o l i ţ i e i m i l i t a r e , u n c ă p i t a n . A r f i b i n e s-o r u g ă m p e femeie să nu-i c o m u n i c e că a stat arestată. — Şi cu a n c h e t a ce f a c e m ? a î n t r e b a t l o c o t e n e n t u l c a r e c o n d u c e a poliţia judiciară. — î n c h i d e m dosarul imediat. Cu C a r t i e r u l General nu e bine să ne j u c ă m ! a zis căpitanul. Este însă o m a r e prostie să se c r e a d ă c ă a i c i n u e c a z d e d e z e r t a r e . O a m e n i i s u p e r i o r i fac uneori prostii mai mari decît oamenii de rînd. C o l o n e l u l M ü l l e r e un savant. I-am citit cîteva articole prin reviste. A publicat şi cărţi. D a r e p r e a credul. C u m poate să nu vadă că M o r i t z a dezertat ? H i l d a a fost c o n d u s ă acasă cu maşina căpitanului. — C î n d ai nevoie de maşină, să-mi dai telefon ! a zis şeful poliţiei. Mercedes-ul meu îţi stă la dispoziţie. O r i c e d o r i n ţ e mai ai, te rog să să mi le c o m u n i c i mie. C o l o n e l u l u i M ü l l e r să nu-i scrii că ai fost arestată ! A fost n u m a i de formă ! — B ă r b a t u l m e u deci n-a d e z e r t a t ? a î n t r e b a t H i l d a . E trimis î n t r - o misii ne specială ? — Nu poi d e z v ă l u i totul, a zis poliţistul. D a r soţul d u m i t a l e n-a dezertat. M a i departe e secret ! H i l d a s-a î m b u j o r a t de plăcere. Din z i u a aceea, viaţa i se părea o poveste din O mie şi una de nopţi. Era convinsă că băr batul ei fusese trimis într-o m i s i u n e specială de M a r e l e C a r t i e r General. « Altfel n u - m i p u n e a poliţia m a ş i n a la d i s p o z i ţ i e ! » — 205

ORA

şi-a spus ea. R ă m î n e a ceasuri î n t r e g i la fereastră şi şi-1 î n c h i p u i a pe J o h a n n M o r i t z în tot felul de situaţii riscante şi pline de m i s ter, ca în filme. « Şi m i e n-a vrut să-mi spună nimic... Mă consi d e r ă inferioară. Mă voi t r u d i î n s ă zi şi n o a p t e , ca să fiu la înălţi m e a lui ! » H i l d a şi-a sărutat copilul, zicînd : — Sînt fericită c u m n-am fost n i c i o d a t ă în viaţa m e a ! N u m a i soţia lui J o h a n n M o r i t z p o a t e c u n o a ş t e fericirea de a fi soţie de erou !

105 — Eu nu cred că r ă z b o i u l e p i e r d u t ! a zis H i l d a . L u m e a din oraş a fugit în p ă d u r i sau la ţară. T o ţ i vecinii au plecat. S p u n că ruşii sînt la 10 k i l o m e t r i . D a r eu nu cred. A s t a e p r o p a g a n d a d u ş m a n u l u i , ca să p r o v o a c e p a n i c ă ! Eu r ă m î n aici. Eu ştiu că G e r m a n i a va cîştiga r ă z b o i u l ! — A d u - m i un lighean cu apă de spălat ! a o r d o n a t ofiţerul cu care v o r b e a H i l d a . El şi-a scos m a n t a u a de piele şi a agăţat-o în cuier. G e a m a n tanul îi e r a pe un scaun. Şi-a d e z b r ă c a t şi tunica şi a pus-o pe s p e t e a z a s c a u n u l u i , r ă m î n î n d î n pulover. H i l d a îi u r m ă r e a fiecare m i ş c a r e . S-ar fi p u t u t uita la el ore în şir, să-1 v a d ă c u m îşi s c o a t e m a n t a u a de piele şi o agaţă în cuier, şi c u m îşi descheie nasturii de la tunică. — A d u - m i şi apă caldă p e n t r u b ă r b i e r i t ! a m a i cerut ofiţerul, î n t o r c î n d u - s e cu spatele şi d e s c h i z î n d g e a m a n t a n u l . H i l d a a ieşit din c a m e r ă , lăsînd uşa deschisă. Prin fereastra bucătăriei a privit a u t o m o b i l u l militar oprit în d r e p t u l porţii. Cu el venise ofiţerul. H i l d a s-a uitat la ceas. Nu e r a nici un sfert de oră de cînd venise. « Şi p a r c ă l-aş c u n o a ş t e de ani de zile » — s-a gîndit ea. Ofiţerul bătuse la uşă. H i l d a era singură. I-a deschis. El i-a spus cu v o c e p o r u n c i t o a r e , aşa c u m le v o r b e a soldaţilor, că v r e a să se spele şi să-şi s c h i m b e hainele. F ă r ă să mai aştepte răspun sul, a intrat în casă, t r e c î n d pe l î n g ă ea şi l ă s î n d - o în prag. Ea a simţit m i r o s u l m a n t a l e i de piele, amestecat cu m i r o s de vînt, de praf de r ă z b o i . Şi a venit d u p ă el, parcă ameţită. 206

ORA

N o u l venit era înalt, un adevărat uriaş. A deschis uşa de la Wohnzimmer1 ca şi c u m ar fi fost la el acasă şi a intrat. Pe u r m ă a î n c e p u t să se d e z b r a c e , cu uşa deschisă. H i l d a aştepta în p r a g ca el să p o r u n c e a s c ă , d a r u r i a ş u l se d e z b r ă c a fără să se uite la ea. C î n d şi-a scos chipiul, H i l d a a v ă z u t că avea părul alb argintiu. La t u n i c ă p u r t a g r a d e l e de locotenent. « E rezervist » — şi-a zis ea. De cîteva ori, uriaşul a î n t o r s capul spre H i l d a ; d a r privirile lui treceau prin ea, fără s-o vadă. H i l d a a î n c e p u i să vorbească. I-a spus tot ce i-a venit în m i n t e . El n-a răspuns n i m i c şi nu s-a uitat la ea nici a c u m . A b i a d u p ă ce şi-a scos tunica, a cerut să i se a d u c ă apă şi un lighean. H i l d a ar fi vrut să-1 invite să se spele în baie. C a s a lor are o baie frumoasă. Dar, fiindcă el a cerut un lighean, ea n-a î n d r ă z n i t să-1 c o n t r a z i c ă . U m p l î n d cana cu apă, H i l d a s-a uitat din n o u la a u t o m o b i l u l din faţa porţii. Era prăfuit, ca şi m a n t a u a uriaşului. C î n d a intrat ea cu l i g h e a n u l , el era n u m a i în cămaşă. — A d u - m i o o g l i n d ă ! a zis el. Era a c u m cufundat în g î n d u r i . P ă r e a obosit. H i l d a s-a gîndit că p o a t e v r e a să d o a r m ă . Ea i-ar face p a t u l în d o r m i t o r cu plăcere şi l-ar lăsa să se odihnească. î n u l t i m i l e zile trecuseră prin sate m u l t e c o l o a n e m i l i t a r e . Soldaţi şi ofiţeri i-au bătut la p o a r t ă şi i-au cerut a d ă p o s t p e n t r u o noapte, apă de spălat sau n u m a i să le î n c ă l z e a s c ă conservele. Ea a făcut mereu tot ce-i stătea în p u t i n ţ ă pentru soldaţi. Se g î n d e a la b ă r b a t u l ei. J o h a n n era în m i s i u n e specială, şi ea v o i a să fie la î n ă l ţ i m e , servind şi ea patria. C e l o r l a l ţ i le făcuse p a t u l în Wohnzimmer. Pe uriaş îl va lăsa să d o a r m ă în d o r m i t o r , şi se va c u l c a ea în Wohnzimmer. H i l d a s-a gîndit că p o a t e el se va culca nu în patul lui J o h a n n , ci î n t r ai ei. G î n d u l acesta i-a î m b u j o r a t obrajii. H i l d a a luat o g l i n d a de bărbierit a lui J o h a n n şi i-a dus-o uriaşului. El se p l i m b a p r i n cameră, cu c ă m a ş a d e s c h e i a t ă la gît. I-a luat o g l i n d a din m î n ă şi c ă u t a t un loc u n d e s-o a g a t e , d a r n-a găsit. Era foarte înalt, şi, d a c ă ar fi aşezat o g l i n d a pe m a s ă , ar fi trebuit să se aplece prea m u l t , ca să se v a d ă în ea. F ă r ă să s p u n ă nici un cuvînt, el i-a pus-o H i l d e i în mîini şi a î n c e p u t să se săpunească. — M a i sus ! a o r d o n a t el. 1

C a m e r ă de zi. (germ.)

207

ORA

F a ţ a lui era t ă b ă c i t ă de soare şi de vînt. Pe obraji îi crescuse o barbă blondă-roşcată. Ea ţinea o g l i n d a în d r e p t u l gurii. A ridi cat-o mai sus, p î n ă în d r e p t u l frunţii. C î n d el se apropia de oglindă, îi simţea respiraţia. M î i n i l e îi t r e m u r a u , dar strîngea o g l i n d a şi se silea să o ţină nemişcată. — P u ţ i n mai sus ! a zis el, cu aceeaşi v o c e aspră. H i l d a a ridicat o g l i n d a d e a s u p r a frunţii. B r a ţ e l e î n c e p e a u să o d o a r ă , d a r ei îi plăcea. Ar fi vrut să s p u n ă ceva, dar a c u m se a u z e a z g o m o t u l lamei de ras, care tăia barba m o a l e şi învelită în clăbuci de săpun a uriaşului. H i l d a a î n c h i s ochii şi a ascultat sunetul hîrşîit al l a m e i . N ă r i l e i se d i l a t a s e r ă şi sorbeau parfu mul săpunului. Era nu n u m a i un m i r o s de săpun, ci şi unul de bărbăţie, de r ă z b o i şi de d r u m lung. A ş a c u m m i r o s e a şi m a n t a u a lui de piele. El nu observă că ea se clatină. E atent să nu se taie. D u p ă ce a t e r m i n a t , el şi-a frecat mîinile cu săpun în lighea nul alb. — R i d i c ă - m i m î n e c a de la c ă m a ş ă ! i-a zis. H i l d a i-a suflecat mîneca. îi era frică să nu-i atingă pielea. D a r m î n a ei s-a atins de a lui. A t u n c i s-a c u t r e m u r a t . M i r o s u l de p ă d u r e şi de vînt pe care îl adusese uriaşul u m p l u s e t o a t ă casa. H i l d a îl simţea c u m se i m p r e g n e a z ă în m o b i l e , în covoare, în pereţi, şi ştia că el nu va mai ieşi niciodată. îi intrase în rochie, în pori, în păr, în c ă m a ş ă ; n-o să-1 mai p o a t ă scoate toată viaţa, oricît s-ar spăla. — A c u m v r e a u să r ă m î n singur, a zis uriaşul. C î n d H i l d a s-a î n t o r s să î n c h i d ă uşa, 1-a v ă z u t gol p î n ă la brîu. El îşi scotea c ă m a ş a , t r ă g î n d - o peste cap. I se v e d e a n u m a i pieptul. H i l d a , care era infirmieră, v ă z u s e sute, poate mii, de bărbaţi g o i ; î n s ă n i c i o d a t ă u n piept c a a l uriaşului. H i l d a s-a d u s în b u c ă t ă r i e şi s-a uitat iar afară, la maşină. C o p i l u l d o r m e a . Ea s-a î n t r e b a t dacă uriaşul va pleca i m e d i a t sau va sta să se o d i h n e a s c ă . Ar fi vrut să-i p r e g ă t e a s c ă de m î n care. A c u m era atentă, ca să p o a t ă r ă s p u n d e î n d a t ă ce el o va chema. — Ruşii sînt la trei k i l o m e t r i ! a zis o vecină, trecînd pe sub fereastra ei. Tu r ă m î i aici ? — Rămîn ! a răspuns Hilda. A p o i s-a î n t r e b a t de ce nu o c h e a m ă uriaşul. Nu mai avea r ă b d a r e să aştepte. A bătut la uşă şi a intrat. El îşi pusese uni forma de p a r a d ă ; avea pieptul plin de decoraţii. 208

ORA

H i l d a s-a oprit în prag, u i m i t ă . U r i a ş u l i-a z î m b i t . Z î m b e a p e n t r u p r i m a oară. în c a m e r ă nu mai mirosea a vînt, a r ă z b o i şi a piele, ci a flori. — V r e a u să ştiu d a c ă eşti o a d e v ă r a t ă femeie g e r m a n ă ! a zis el. V r e a u să-ţi cer nu serviciu pe care nu mi-1 p o a t e face decît o femeie g e r m a n ă ! — Sînt ! a r ă s p u n s ea. Şi nu n u m a i că sînt o a d e v ă r a t ă ger m a n ă , d a r b ă r b a t u l m e u este trimis de Marele... H i l d a voise sâ-i p o v e s t e a s c ă uriaşului secretul cu p l e c a r e a lui J o h a n n , d a r a tăcut brusc. Pe masă se aflau a c u m fotografiile î n r ă m a t e a d o u ă femei frumoase. H i l d a s-a uitat la ele. Şi n-a mai avut curajul să p o v e s t e a s c ă secretul pe care nu-1 spusese p î n ă atunci n i m ă n u i , d a r pe care i l-ar d e z v ă l u i t cu plăcere uria şului. A c u m , v ă z î n d fotografiile femeilor, îi părea rău că fusese gata să se destăinuiască. — A c e s t e a sînt soţia şi fiica mea, a zis el. A m î n d o u ă sînt m o a r t e . Le-am iubit m u l t , d a r m-au înşelat în d r a g o s t e a mea. Şi soţia, şi fiica m-au înşelat ! Soţia m e a e în m o r m î n t . F i i c a m e a e p e l u m e . S-a m ă r i t a t c o u n d e r b e d e u . D i n c a u z a a s t a e s t e moartă pentru mine ! H i l d a s-a uitat din n o u la fotografii : « Eu nu l-aş fi înşelat n i c i o d a t ă ! » — s-a gîndit ea. A l ă t u r i de cele ale femeilor, era fotografia în r a m ă de piele a Fiihrer-ulm. — A c u m şi Fuhrer-u\ e m o r t ! a c o n t i n u a t el. G e r m a n i a nu mai există ! Eu n-am trăit decît pentru ei. C î n d e r a m tînăr, îmi p l ă c e a u şi c a i i ; d a r asta e r a o d r a g o s t e de tinereţe ! T o a t e idea lurile m e l e au murit s u b ochii mei, unul d u p ă altul : soţia, fiica, Fuhrer-ul şi patria ! A c u m a venit r î n d u l meu. î n t r - o j u m ă t a t e de o r ă , ruşii v o r fi aici. P î n ă la sosirea lor, aş vrea să î n d e p l i n e s c u l t i m a î n d a t o r i r e a vieţii m e l e ! H i l d e i i-au dat lacrămile. Ea c r e z u s e că uriaşul va d o r m i la ea, în d o r m i t o r u l ei. C r e z u s e că el îi va spune că îi e foame, şi ea îi va da si m ă n î n c e . Şi pe u r m ă 1-a v ă z u t î m b r ă c a t în u n i f o r m a de p a r a d ă ! — Am să fac t o t c e - m i v e ţ i c e r e ! V r e ţ i să p l e c a ţ i î n t î i u n d e v a -? a zis t a , p r i v i n d u - i uniforma. — Nu plec n i c ă i e r i ! a r ă s p u n s el. A c e s t a este u l t i m u l d r u m al vieţii m e l e p ă m î n t e ş t i ! U r i a ş u l a c u m rîdea. — C r e d e a i că plec undeva, fiindcă m-am bărbierit, m-am 209

ORA 25

spălat şi m - a m î m b r ă c a t în u n i f o r m a de p a r a d ă ? a m a i zis el, bătînd-o cu palma pe umăr. Ea s-a simţit u m i l i t ă , mică, pe l î n g ă el, c u m se simţise şi faţă de J o h a n n , c î n d a aflat că era t r i m i s în m i s i u n e specială. — Fii a t e n t ă la ce v r e a u să-ţi cer ! a zis uriaşul. De altfel, este foarte simplu. D a r n u m a i o femeie g e r m a n ă p o a t e face asta. Soţia m e a n-ar fi p u t u t , d u m n e a t a poţi. Ea era p r e a Weib'. Ei nici nu i-aş fi cerut-o. D a r d u m i t a l e ţi-o cer ! H i l d a era m î n d r ă că uriaşul îi cere un l u c r u pe care nu i l-ar fi cerut nici m ă c a r soţiei Iui. — D u p ă ce m o r , a u r m a t el, î m i tîrăşti t r u p u l în curte şi îi dai foc. Pe m i n e ai să mă găseşti m o r t aici, pe foaia de cort. U r i a ş u l î n t i n s e s e pe jos o foaie de cort m i l i t a r ă , a p r o a p e nouă. Acoperise cu ea întreaga duşumea. — Aici ai b e n z i n ă de avion. D u p ă ce m-ai tîrit în curte, mă înveleşti în foaia de cort, t o r n i b e n z i n a peste m i n e şi d a i foc cu bricheta. U r i a ş u l z î m b e a , scoţînd d i n b u z u n a r o b r i c h e t ă de aur, pe care i-a î n t i n s - o H i l d e i . — Cu ea să a p r i n z i b e n z i n a , a zis el. C î n d focul s-a stins, torni b e n z i n a d i n al d o i l e a b i d o n şi a p r i n z i iar. D u p ă asta, cred, nu m a i r ă m î n e n i m i c de ars. R u ş i i n-au să m a i găsească decît c e n u ş a m e a . U n o s t a ş d e m n n u t r e b u i e să-şi lase trupul î n m î i nile d u ş m a n u l u i ! A ş a au făcut toţi l u p t ă t o r i i g e r m a n i din isto rie. C î n d totul s-a t e r m i n a t , ei au trecut în m o a r t e , n i m i c i n d u - ş i trupurile. D u ş m a n i i nu m a i g ă s e a u decît scrum şi cenuşă...

— Sînt convinsă, a zis H i l d a . Şi nici nu mi-e frică. î n s ă nu p o t c r e d e că este adevărat. Eu nu cred că ruşii vor ajunge aici ! Eu nu c r e d că G e r m a n i a este î n v i n s ă ! — T o t u l s-a t e r m i n a t ! T o t u l este i r e m e d i a b i l p i e r d u t ! Să nu uiţi să pui revolverul în tocul de piele şi să-i dai foc, să a r d ă cu m i n e ! Un soldat t r e b u i e să fie î n m o r m î n t a t sau incinerat cu arma !

U r i a ş u l şi-a frecat mîinile. H i l d a tăcea. El s-a uitat la fotogra fii. — Fotografiile, d a c ă vrei să le a r z i , înveleşte-le în foaia de cort şi dă-le foc, să a r d ă î m p r e u n ă cu m i n e ! D a c ă vrei să le p ă s trezi, p ă s t r e a z ă - l e ! D a r n-ar avea nici un rost. Eu n - a m locuit pe-aici : eu sînt d i n R o m â n i a . . . H i l d a stătea n e m i ş c a t ă , închipuindu-şi-1 p e u r i a ş m o r t , î n t i n s pe foaia de cort. Şi nu-i v e n e a să c r e a d ă că asta era posibil. Ei i se p ă r e a că u r i a ş u l nu va m u r i n i c i o d a t ă . El era etern... — Ţi-e frică ? a î n t r e b a t el. U n e i femei g e r m a n e nu-i e n i c i o d a t ă frică, m a i ales atunci c î n d face ceva p e n t r u patrie ! C r e d că eşti convinsă că-ţi serveşti p a t r i a , î n d e p l i n i n d t e s t a m e n t u l unui ostaş ? 1

210

Soţie, femeie, (germ.)

A u r m a t o clipă de tăcere. U r i a ş u l privea u n d e v a d e p a r t e , scufundat în g î n d u r i l e lui, ca într-o apă fără fund... — A c u m s-a t e r m i n a t , a zis el. H i l d a a r i d i c a t ochii. C r e d e a că uriaşul vrea să se î m p u ş t e în faţa ei. A s t a n-ar fi p u t u t - o s u p o r t a . D a r el nu v o i a să se î m p u ş t e . S-a î n t o r s cu faţa spre fotografia Ftihrer-ulm şi a luat p o z i ţ i a de drepţi, salutînd cu rriîna î r t i n s ă . H i l d a era în spatele lui. îi privea u m e r i i şi talia strinse în tunică. îi v e d e a braţul î n t i n s . El stăcea neclintit ca o statuie. S a l u t u l Iui a d u r a t p a r c ă o veşnicie. D u p ă ce a lăsat jos braţul, s-a î n t o r s m i l i t ă r e ş t e şi a făcut un pas. A p o i a î n t i n s iar b r a ţ u l şi a s a l u t a t - o scurt : — A d i o , p r i e t e n a m e a , şi îţi m u l ţ u m e s c ! N u m e l e m e u este l o c o t e n e n t I o r g u Iordan. D a r nu e nevoie să-1 spui n i m ă n u i . Fii m î n d r ă de fapta pe care o f a c i : este o o n o a r e p e n t r u o femeie g e r m a n ă să execute t e s t a m e n t u l unui ostaş ! Şi i-a strîns H i l d e i m î n a . A strîns-o tare. O strîngere de des părţire. — A c u m v r e a u să r ă m î n singur ! a zis el p o r u n c i t o r . V i n o d u p ă ce a u z i d e t u n ă t u r a ! A d i o !

106 Pe stradă au a p ă r u t p r i m e l e c a m i o a n e ruseşti. H i l d a Ie-a a u z i t întîi h u r u i t u l . A p o i le-a v ă z u t pe fereastra bucătăriei. Ea a aler gat spre c a m e r a u n d e era uriaşul. El îi spusese să nu intre decît după ce va auzi î m p u ş c ă t u r a , dar ea nu auzise nimic şi nu î n d r ă z n e a să-i calce p o r u n c a . C a m i o a n e l e ruseşti care t r e c e a u pe stradă z g u d u i a u pereţii casei. H i l d a n-a m a i p u t u t aştepta. îi era şi frică. A bătut la uşă, 211

ORA

apoi a intrat. U r i a ş u l z ă c e a în mijlocul c a m e r e i , pe foaia de cort, cu faţa în sus. « C u m de n-am auzit d e t u n ă t u r a a r m e i ? » — s-a întrebat ea. T r u p u l lui era drept. P a r c ă ar fi murit în p o z i ţ i a în care salu tase fotografia Fuhrer-ulm. A v e a chipiul pe cap. F a ţ a îi acope rită de o culoare vînătă, ca o p u d r ă de cenuşă. O b r a z u l drept, gura şi nasul îi erau p ă t a t e de singe. Nu mult. D o a r cîteva dîre. H i l d a a ridicat revolverul de lingă şoldul uriaşului şi 1-a pus în tocul de piele de la c e n t u r ă . A î n c h i s b u t o n u l tocului. Nu se g î n d e a decît că el se î m p u ş c a s e , fără ca ea să a u d ă d e t u n ă t u r a . H i l d a a î n t o r s m a r g i n i l e foii de cort şi a acoperit trupul î n t i n s pe jos. î n a i n t e de a-i înveli faţa, 1-a mai privit o dată. « P a r c ă nici n-aş fi l î n g ă un m o r t » — şi-a zis ea. « Nu mi-e frică de moarte. N i c i n-o văd, chiar cînd sînt l î n g ă ea. P o a t e fiindcă am v ă z u t la spital atîţia o a m e n i murind... » I-a acoperit u r i a ş u l u i faţa, fără să-1 atingă. A c u m , el era la fel cu toţi morţii pe care-i v ă z u s e ea. V i u , uriaşul nu era la fel cu toţi bărbaţii. D a r H i l d a abia îşi mai a m i n t e ş t e de timpul cînd el era viu, se bărbierea şi se î m b r ă c a în uniforma de paradă... A t u n c i , ea t r e m u r a l î n g ă el cu toată carnea din trup. D a r asta se petrecuse, parcă, cu zeci de ani în urmă... A p r o a p e că uitase. Afară h u r u i a u c a m i o a n e l e şi tancurile ruseşti. H i l d e i i s-a făcut teamă. A vrut să-şi ia copilul şi să fugă prin fundul grădi nii, în p ă d u r e , d a r şi-a a d u s a m i n t e de p r o m i s i u n e a făcută uria şului. « î m i pare rău că i-am făgăduit să-1 ard » — şi-a zis ea. C a d a v r u l nu p u t e a fi scos în g r ă d i n ă . D a c ă ar fi făcut-o, o vedeau soldaţii ruşi care treceau prin faţa porţii. « T r e b u i e să aştept p î n ă diseară. D u p ă ce se î n t u n e c ă , îl scot în curte şi îi dau foc. Pe u r m ă , fug cu copilul !» H i l d a a r ă m a s l î n g ă m o r t , fără a se mai gîndi la nimic. D a r şi-a zis că, dacă e găsită cu m o r t u l în casă, va fi arestată. A a d u s copilul din c a m e r a vecină şi s-a aşezat cu el în braţe pe un scaun, lîngă mort. « T r e b u i e să-mi ţin cuvîntul dat unui ostaş care a murit ! » Apoi a î n c u i a t uşa, hotărîtă să aştepte pînă cînd se întunecă. M a i erau cel m u l t d o u ă ore pînă seara. H i l d a nu avea ceas şi şi-a a m i n t i t că uriaşul p u r t a la m î n ă un ceas mare. A dat foaia de cort la o parte şi s-a uitat la ceasul m o r t u l u i , ca să v a d ă cît mai are de aşteptat. In clipa aceea s-au auzit bătăi în uşă. Ea a strîns copilul în braţe şi n-a răspuns. Pe u r m ă a auzit cuvinte ruseşti. Şi iar bătăi ! H i l d a a deschis fereastra care d ă d e a spre g r ă d i n ă . « Nu 212

ORA

se p o a t e să fug fără să-mi ţin cuvîntul ! J o h a n n este un erou : n-am d r e p t u l să mă port ca o laşă !» H i l d a a d e ş u r u b a t d o p u l de la bidon şi a vărsat b e n z i n a peste foaia de cort. A c u m băteau în uşă cu patul armei. Ea a deschis şi al d o i l e a bidon. Nu 1-a vărsat însă decît pe j u m ă t a t e : îi era t e a m ă că ruşii sparg uşa şi se grăbea. A luat copilul în braţe şi s-a d u s c ă t r e fereastră. « D u p ă ce sar în gradină, a r u n c bricheta aprinsă pe fereastră. El o să a r d ă şi eu îmi ţin cuvîntul !» în c a m e r ă m i r o s e a tare a benzină. C o p i l u l a î n c e p u t să tuşească. H i l d a s-a grăbit şi mai mult. C î n d ea păşea pe perva z u l ferestrei, ruşii i z b e a u cu umerii in uşă. D a r uşa rezista. De la p r a g u l ferestrei p î n ă la r ă s a d u r i l e de flori, î n ă l ţ i m e a era mică, o p u t e a sări. La fereastră au apărut, tocmai atunci, trei caschete ruseşti. în g r ă d i n ă , se v e d e a u alţi soldaţi. Pe fereastră nu mai putea fugi. H i l d a a privit spre uşă. C o p i l u l se îneca de m i r o s u l de ben zină şi plîngea. Ea s-a hotărît să sară pe fereastră şi să fugă prin tre soldaţii ruşi, cu orice risc. în clipa aceea, o m î n ă întinsă să-i apuce piciorul a atins-o. H i l d a a ţipat şi a vrut să se apere. în m î n ă nu avea decît bricheta. F ă r ă să se gîndească, ea a apăsat pe b r i c h e t ă , c u m apeşi pe trăgaciul revolverului cînd îţi este viaţa în p e r i c o l . O fracţiune de s e c u n d ă , a fost lumină. Pe u r m ă s-a făcut î n t u n e r i c . Un î n t u n e r i c mai a d î n c şi mai negru decît n o a p t e a . Şi n-a m a i fost l u m i n ă niciodată. H i l d a M o r i t z a m u r i t mistuită de aceleaşi flăcări care au ars trupul u r i a ş al lui I o r g u Iordan, î m p r e u n ă cu F r a n z , copilul ei şi al lui J o h a n n M o r i t z . Şi tot acelaşi foc a ars pînă la temelie casa, cu tot ce era în ea şi cu fotografiile S u z a n e i , p r i m a soţie a lui J o h a n n M o r i t z , şi a m a m e i ei. B e n z i n a a d u s ă de uriaş a ars cu flăcări î n a l t e p î n ă la cer.

107 T r a i a n K o r u g ă şi E l e o n o r a W e s t şedeau unul l î n g ă altul în faţa m a i o r u l u i B r o w n , g u v e r n a t o r u l a m e r i c a n a l oraşului W e i mar. 213

ORA

— A s t a e tot, d o m n u l e g u v e r n a t o r ! a zis T r a i a n Korugă. La 23 a u g u s t , cînd R o m â n i a a fost o c u p a t ă de ruşi, eu şi soţia m e a a m fost i n t e r n a ţ i d e c r o a ţ i , î m p r e u n ă c u m e m b r i i l e g a ţ i e i r o m â n e . A fost o i n t e r n a r e d i p l o m a t i c ă , î n t r - u n hotel, aşa c u m se procedează, după legile internaţionale, cu reprezentanţii d i p l o m a t i c i ai i n a m i c u l u i . Pe u r m ă , C r o a ţ i a a fost o c u p a t ă de p a r t i z a n i i lui T i t o . N o i am fost i n t e r n a ţ i în A u s t r i a , apoi în G e r m a n i a şi, în sfîrşit, în C e h o s l o v a c i a . C î n d G e r m a n i a a capi tulat şi nu a m a i avut cine să ne ţină internaţi, noi am pornit spre apus. Am lăsat totul şi am pornit pe jos. E l e o n o r e i i-au venit în m i n t e i m a g i n i din cele d o u ă sute de k i l o m e t r i făcuţi pe jos. I se umflaseră picioarele, şi tălpile îi e r a u pline de bătături. — Am lăsat t o t u l şi am fugit prin p ă d u r i şi peste c î m p u r i , ca să a j u n g e m în z o n e l e o c u p a t e de americani, de e n g l e z i sau de francezi, a c o n t i n u a t E l e o n o r a W e s t . Nu v o i a m să c ă d e m vii în mîinile ruşilor ori ale p a r t i z a n i l o r . E r a m hotărîţi să ne sinuci d e m d a c ă n e prind. — De ce vă e s t e frică de p a r t i z a n i şi de r u ş i ? a î n t r e b a t g u v e r n a t o r u l . N u m a i fasciştilor le e frică de ei. R u ş i i şi p a r t i z a nii sînt aliaţii noştri şi au luptat p e n t r u victoria n a ţ i u n i l o r aliate. — N i c i d u m n e a v o a s t r ă nu sînteţi fascist, d o m n u l e guverna tor, d a r cred că n-aţi accepta să vă r ă m î n ă soţia nici 24 de o r e în z o n a de o c u p a ţ i e a bolşevicilor, a zis T r a i a n . Nu din m o t i v e politice, ci din t e a m a de c r u z i m e şi de teroare. N i c i d u m n e a voastră, personal, nu cred să aveţi curajul de a î n t r ă în z o n a lor fără uniformă şi fără o g a r d ă p u t e r n i c ă . E drept să ne î n t r e b a ţ i pe noi, doi o a m e n i fără a p ă r a r e , de ce fugim din faţa h o a r d e l o r barbare, î n a r m a t e c u u l t i m u l m o d e l d e puşti a u t o m a t e ameri cane ? — Şi a c u m ce d o r i ţ i ? a î n t r e b a t g u v e r n a t o r u l . De plecat din G e r m a n i a , nu aveţi voie să plecaţi. Aici sînteţi trataţi ca cetăţeni ai unui stat i n a m i c . Aveţi aceleaşi obligaţii ca p o p u l a ţ i a ger m a n ă . Şi aceleaşi drepturi. M a i m u l t , nu ! — A d i c ă nici un drept ! a zis T r a i a n . F e m e i l e g e r m a n e din W e i m a r sînt o b l i g a t e să cureţe closetele l a g ă r u l u i de la B u c h e n w a l d şi să spele rufele d e ţ i n u ţ i l o r eliberaţi, cel p u ţ i n o d a t ă pe s ă p t ă m î n ă fiecare. V r e ţ i să o t r i m i t e ţ i şi pe soţia m e a să facă asta ? — N o i nu s î n t e m i n a m i c i i A m e r i c i i şi ai n a ţ i u n i l o r aliate, a zis E l e o n o r a W e s t . N o i am fost internaţi t i m p de aproape un an 214

ORA

de către inamicii naţiunilor aliate. A c u m am venit să vă c e r e m a u t o r i z a ţ i a de a locui î n t r - o c a m e r ă , undeva, sau de a ni se da posibilitatea să p l e c ă m , dacă nu ni se permite să stăm. S î n t e m a m î n d o i în d r u m : nu avem u n d e d o r m i , u n d e ne spăla, u n d e mînca. Ni se i n t e r z i c e să r ă m î n e m şi ni se i n t e r z i c e să p l e c ă m . — Sînteţi cetăţeni ai u n u i stat i n a m i c , a zis iar g u v e r n a t o r u l . C e spuneţi d u m n e a v o a s t r ă n u m ă interesează. Aveţi p a ş a p o a r t e r o m â n e ş t i ? A t u n c i sînteţi d u ş m a n i ! — D a r R o m â n i a l u p t ă de luni de zile alături de aliaţi, î m p o triva G e r m a n i e i ! a i z b u c n i t E l e o n o r a W e s t . A c e s t l u c r u îl ştiţi şi d u m n e a v o a s t r ă ! 80 000 de r o m â n i şi-au dat viaţa p e n t r u c a u z a aliaţilor. îi socotiţi d u ş m a n i pe cei care l u p t ă cot la cot cu dumneavoastră ? — R o m â n i a este un stat i n a m i c ! a zis m a i o r u l B r o w n . El a scos din sertar o hîrtie şi a citit tare : — «Ţări inamice : Germania, Japonia, Italia, România, Ungaria, Finlanda ». Nu e c l a r că s î n t e ţ i d u ş m a n i i S t a t e l o r Unite ? T r a i a n K o r u g ă s-a ridicat. E l e o n o r a se uita cu i m p l o r a r e în ochi la g u v e r n a t o r : — Nu aţi aflat î n c ă din z i a r e că R o m â n i a luptă de atîta v r e m e alături de aliaţi ? a î n t r e b a t ea. Nu vă sînt suficiente nici d o c u mentele noastre, din care se vede că v e n i m din i n t e r n a r e a ger m a n ă ? N o i nu vă sîntem d u ş m a n i ! — C h i a r d a c ă este aşa, nu mă interesează, a zis guvernatorul, în d i s p o z i ţ i i l e şi i n s t r u c ţ i u n i l e p r i m i t e de mine, se s p u n e că românii sînt d u ş m a n i i S t a t e l o r U n i t e , şi eu am p i e r d u t p r e a mult timp vorbind cu dumneavoastră. Dumneavostră sînteţi duşmanii mei. D u m n e a t a , d o a m n ă , îmi eşti duşmană. D u ş m a n ă ! Şi, d a c ă eu ţi-aş fi căzut în m î n ă , mă î m p u ş c a i şi nu vorbeai cu m i n e aşa c u m vorbesc eu a c u m cu d u m n e a t a . C e - a m făcut eu este ilegal şi n - a m să repet această eroare. Cu d u ş m a n i i nu se stă de v o r b ă ! M a i o r u l B r o w n , g u v e r n a t o r u l militar a l oraşului W e i m a r , era vînăt de furie şi n-a r ă s p u n s la salutul lui T r a i a n K o r u g ă şi al Eleonorei. — Iată occidentul ! a spus Traian, coborînd scările. N u - i i n t e r e s e a z ă nici faptul, nici o m u l . Ei nu văd individul. Au g e n e ralizat t o t u l şi se î n c h i n ă n u m a i regulii scrise ! — Nu m a i p o t m e r g e pe j o s , a zis N o r a . 215

ORA

T r a i a n a sprijinit-o de braţ. Ea s-a lăsat pe u m ă r u l lui şi a î n c e p u t să plîngă. — Am făcut 200 de k i l o m e t r i pe jos, ca să a j u n g e m la e i ! Am alergat ca spre M e c a !... — Nu r e g r e t a , N o r a ! N o i am fugit de t e r o a r e a sălbatică a ruşilor. Şi e bine că am scăpat de ea. D a r cu adevărat bine p e n t r u o a m e n i nu este nicăieri. P ă m î n t u l a încetat să m a i fie al oamenilor !

108 D u p ă p a t r u zile, T r a i a n K o r u g ă şi E l e o n o r a W e s t s-au d u s din nou la g u v e r n a t o r . Le trebuia o a u t o r i z a ţ i e ca să mai l o c u i a s c ă în W e i m a r î n c ă o s ă p t ă m î n ă . N o r a avea picioarele umflate şi nu p u t e a m e r g e m a i d e p a r t e . Ea s-a î m b r ă c a t cu cea m a i frumoasă r o c h i e de m ă t a s e pe care o avea. P u r t a p ă l ă r i e şi pantofi cu t o c u r i î n a l t e . D u p ă ce i-a spus santinelei de la intrare că v o r să v o r b e a s c ă cu g u v e r n a t o r u l , T r a i a n s-a î n t o r s către N o r a : — T e - a i î m b r ă c a t ca la recepţiile oficiale ! Ea z î m b i t . U l t i m a o a r ă pusese r o c h i a în u r m ă cu trei ani, c î n d î l v i z i t a s e r ă î n t r - o d i m i n e a ţ ă p e ministrul F i n l a n d e i . — D o m n u l g u v e r n a t o r va roagă să mai aşteptaţi un m o m e n t ! a zis p o l i t i c o s santinela. A u t r e c u t cîteva m i n u t e . N o r a p ă r e a c a l m ă ş i m u l ţ u m i t ă . P e u r m ă a venit un alt s o l d a t : — D u m n e a v o a s t r ă sînteţi d i p l o m a ţ i i r o m â n i care vor să vor bească cu d o m n u l g u v e r n a t o r ? M a i aşteptaţi, vă rog, un minut! Şi a dispărut. E l e o n o r a W e s t s-a g î n d i t că m a i o r u l B r o w n este în fond un om c u m s e c a d e , care ştie să se p o a r t e : de d o u ă ori se s c u z a s e fiindcă îi lăsase să aştepte cinci m i n u t e . S e d i u l g u v e r n a t o r u l u i m i l i t a r era instalat într-o clădire m a r e , cu un hali imens. N o r a se contempla în oglindă. Slăbise, şi r o c h i a î i c ă d e a p e c o r p m a i frumos decît u l t i m a oară, l a legaţia Finlandei. — V e n i ţ i cu m i n e ! zis al d o i l e a soldat, a p ă r i n d iar. 216

ORA

E l e o n o r a W e s t s-a î n d e p ă r t a t d e o g l i n d ă , z î m b i n d u - ş i . T r a i a n a sprijinit-o de braţ şi l-au u r m a t a m î n d o i pe soldat, care însă nu urca scările spre cabinetul g u v e r n a t o r u l u i , u n d e fuseseră ei d a t a trecută, ci se î n d r e p t a spre ieşire. Afară, i-a invitat întrun jeep, care aştepta în faţa porţii. M a ş i n a a pornit. — U n d e mergem ? a întrebat Traian. S o l d a t u l de la volan a ridicat din umeri. B ă t e a vîntul. A u t o m o b i l u l g o n e a cu v i t e z ă m a r e pe străzile oraşului. T r a i a n s-a aplecat la urechea celuilalt soldat : — Unde mergem ? Soldatul a ridicat din u m e r i şi n-a r ă s p u n s , ca şi primul. T r a i a n K o r u g ă s-a î n t o r s către N o r a . Ea îşi ţinea cu mîinile borurile pălăriei şi ridea : v i t e z a îi plăcuse î n t o t d e a u n a . Jeep-u\ s-a oprit la m a r g i n e a oraşului, d i n a i n t e a unei porţi m a r i , cu stîlpi de de piatră. Un p o r t a r cu chipiu le-a d e s c h i s , d a r maşina nu a intrat în curte. U n u l dintre soldaţi i-a dat p o r t a r u lui un plic, pe u r m ă le-a făcut s e m n lui T r a i a n şi Eleonorei W e s t să c o b o a r e . — Ce este aici ? a î n t r e b a t N o r a . A m e r i c a n i i s-au uitat să v a d ă d a c ă ea coborîse. Şi n-au răs puns. — Ce este aici ? a repetat N o r a î n t r e b a r e a , în g e r m a n ă , către portar. — î n c h i s o a r e a , a r ă s p u n s el, a p u c î n d - o pe N o r a de braţ. Ea a vrut să spună ceva soldaţilor. D a r era prea tîrziu : a u t o m o b i l u l dispăruse cu aceeaşi v i t e z ă cu care venise. N o r a s-a î n t o r s spre T r a i a n . El era palid. P o r ţ i l e grele de fier s-au î n c h i s . Ei erau a c u m în c u r t e a î n c h i sorii.

109 T r a i a n K o r u g ă a fost î n c h i s în celula n u m ă r u l 5, de la parter, iar N o r a în celula 26, la etajul al treilea. « Este sigur o greşeală » — şi-a zis T r a i a n , d u p ă ce a r ă m a s singur. î n c e r c a să ghicească cu ce greşise, d a r s-a g î n d i t că N o r a e şi 217

ORA

ea închisă, în clipa aceea, î n t r - o celulă la fel cu a lui, şi-şi p i e r d u calmul. La d e s p ă r ţ i r e , T r a i a n voise s-o î m b ă r b ă t e z e , să-i spună u n c u v î n t d e d r a g o s t e . G a r d i a n u l 1-a s m u c i t d e u m ă r ş i i - a interzis să se a p r o p i e de ea. N o r a s-a î n t o r s r u g ă t o a r e spre gar d i a n ; el a î m b r î n c i t - o , î m p i n g î n d - o d u p ă colţul c o r i d o r u l u i . A ş a a fost m o m e n t u l despărţirii, pe culoarele închisorii. « P r e s u p u n că mă confundă cu cine ştie ce criminal care are acelaşi n u m e sau s e a m ă n ă cu m i n e , şi de aceea m - a u arestat » — şi-a zis T r a i a n . « D a r de ce au arestat-o pe N o r a ? » T r a i a n K o r u g ă a î n c e p u t să bată cu p u m n i i în uşă, ca să v i n ă g a r d i a n u l . « R u ş i i , mă a ş t e p t a m să mă a r e s t e z e ! » — şi-a zis el în conti n u a r e . « La ruşi, lipsa de b ă t ă t u r i în p a l m e este un m o t i v de arestare. Şi, chiar d a c ă ei m-ar fi arestat fără să-mi c o n t r o l e z e p a l m e l e , tot n-aş fi fost surprins : de la ruşi m - a ş fi aşteptat la orice ! Am alergat pe jos d o u ă sute de k i l o m e t r i , ca să scap de o societate în care lipsa de motiv constituie un m o t i v de arestare, de d e p o r t a r e sau de î m p u ş c a r e ! » î l a u r e a u p u m n i i , d a r c o n t i n u a s ă b a t ă î n uşa celulei. A c u m î n s ă nu m a i b ă t e a ca să c h e m e g a r d i a n u l , ci ca să se pedepsească pe sine, p e n t r u p r o s t i a de a fi fugit d o u ă sute de k i l o m e t r i în z a d a r , t î r î n d - o pe N o r a d u p ă el, cu p i c i o a r e l e umflate, cu tăl pile r ă n i t e şi î n s î n g e r a t e . « N e m ţ i i , m-aş fi aşteptat s-o a r e s t e z e pe N o r a » — g î n d e a el m a i d e p a r t e — « fiindcă sînt n a z i ş t i şi antisemiţi... » — Ce vrei ? a î n t r e b a t g a r d i a n u l , a p ă r î n d în p r a g u l uşii. — V r e a u să v o r b e s c i m e d i a t cu d i r e c t o r u l închisorii ! a spus T r a i a n . Eu şi soţia m e a am fost arestaţi din greşeală ! — Ştiu ! C î n d ajungeţi aici, toţi aţi fost arestaţi din greşeală ! a răspuns g a r d i a n u l , ironic. — N u - ţ i p e r m i t să fii ironic ! Te a n u n ţ că v r e a u să vorbesc i m e d i a t cu d i r e c t o r u l ! — Nu există aici nici un d i r e c t o r ! D u m n e a t a eşti arestat de americani. N o i n u facem decît a d m i n i s t r a ţ i e . N i c i n u avem voie să v o r b i m cu a r e s t a ţ i i : s î n t e m şi n o i tot un fel de arestaţi ! — V r e a u să vorbesc cu a m e r i c a n i i ! — D o m n u l sergent nu v i n e decît o d a t ă pe s ă p t ă m î n ă ! a zis gardianul. N u m a i lunea ! T r a i a n şi-a a d u s a m i n t e că era luni. — Vrei să spui că t r e b u i e să aştept p î n ă lunea viitoare ? a î n t r e b a t el. C r e z i că soţia m e a are să stea o s ă p t ă m î n ă în î n c h i soare ? 218

ORA

— D e g e a b a î m i spui m i e ! D e g e a b a baţi în uşă ! D o m n u l ser gent v i n e abia luni ! G a r d i a n u l a închis uşa. — A n u n ţ ă pe cine vrei, sau nu a n u n ţ a pe n i m e n i ! P î n ă cînd nu stau de v o r b ă cu d i r e c t o r u l închisorii, ca să-mi spună m o t i vul arestării, nu mă ating nici de apă, nici de m î n c a r e ! Este sin gurul m e u mijloc de protest, şi am să fac uz de el ! — Declari greva foamei ? a î n t r e b a t g a r d i a n u l . — Şi g r e v a setei ! G a r d i a n u l a r ă m a s o clipă în prag, cu cheile în mînă. L-a pri vit pe T r a i a n cu milă şi a închis uşa, z i c î n d : — Păcat de d u m n e a t a ! Eşti î n c ă tînăr ! A p o i a învîrtit cheia în broască de d o u ă ori.

110 N o r a W e s t a lovit cu p u m n i i în uşă a p r o a p e o j u m ă t a t e de oră. Un g a r d i a n a venit. D a r nu a deschis : s-a uitat în celulă prin vizor. — D a c ă m a i baţi în uşă, vei fi p e d e p s i t ă ! a zis el. P r i z o n i e r i i n-au voie să bată în uşa c e l u l e i ! G a r d i a n u l s-a dus. N o r a s-a î n t i n s pe pat, d a r d u p ă o clipă a sărit_brusc în picioare. « P r o b a b i l că sint p ă d u c h i ! » — s-a gîndit. îi era frică. Ar fi vrut să bată în uşă şi să ceară altă p ă t u r ă sau m ă c a r să î n t r e b e d a c ă nu sînt p ă d u c h i . î n s ă a c u m ştia că nu are voie să bată în uşă şi a c o n t i n u a t să se p l i m b e prin celulă. în a d î n c u l sufletului, se simţea v i n o v a t ă ; ştia că e arestată pe drept. D u p ă ce falsificase acte de origine etnică şi d u p ă ce plătise să fie furate acte din arhive, n o p ţ i de-a r î n d u l s-a g î n d i t la î n c h i s o a r e . în fiecare zi se aştepta să v i n ă poliţia. Ştia că o să fie d e s c o p e r i t ă şi arestată. C ă l ă t o r i n d prin G e r m a n i a , t r e m u r a la v e d e r e a oricărui poliţist : actele ei erau false. U l t i m i i ani ai vieţii nu i-au fost decît o aşteptare c h i n u i t o a r e a ceasului cînd avea să fie arestată. « A c e s t ceas a venit » — şi-a zis. « A c u m m-au d e s coperit că sînt evreică. A c u m nu mă m a i pot salva ! « T r u p u l îi t r e m u r a de spaimă. « E absurd să cred că a m e r i c a n i i m-au a r e s tat fiindcă am a s c u n s originea m e a semită şi am falsificat acte în 219

ORA

R o m â n i a . S i m t însă c ă d e asta m - a u arestat. N u m a i din c a u z a asta ! Nu e l o g i c , d a r nu p o a t e fi altfel. V i n a e a m e a ! Şi a c u m voi fi pedepsită crunt, pe drept ! » E l e o n o r e i i se făcuse frig. L e n j e r i a de c o r p , s p u m o a s ă şi u ş o a r ă c u m sînt clăbucii de săpun, r o c h i a subţire ca voalul nu o p u t e a u a p ă r a de u m e z e a l a rece a z i d u r i l o r de piatră. S e n z a ţ i a de u m e d şi de rece îi pătrunsese p î n ă la piele şi d i n c o l o de piele, în oase. O s i m ţ e a în a d î n c u l t r u p u l u i . N i c i o d a t ă p î n ă atunci nu îi fusese frig la rinichi. N i c i nu ştia exact, din p u n c t de v e d e r e a n a t o m i c , u n d e şi c u m sînt rinichii. Ei îi î n g h e ţ a u . Şi nu n u m a i ei, ci toate m ă r u n t a i e l e . S-a învelit cu r o c h i a peste g e n u n c h i , d a r asta nu-i folosea ; în pat, îi era t e a m ă să se aşeze. F r i g u l c i m e n t u l u i din celulă îi pătrunsese, p r i n p i n g e l e l e subţiri, p î n ă la g e n u n c h i şi m a i sus de g e n u n c h i , în tot trupul. Dinţii îi clănţăneau. Afară era cald. D a r asta nu avea nici o i m p o r t a n ţ ă , de v r e m e ce ea d î r d î i a ca în toiul iernii. Ca să se î n c ă l z e a s c ă , E l e o n o r a W e s t s-a aşezat pe vine, în mijlocul celulei. în clipa asta a simţit că t r e b u i e să se d u c ă la toaletă. T r e b u i a să se d u c ă u r g e n t . B ă ş i c a u d u l u i îi era ca stră p u n s ă de ace, şi ea nu m a i p u t e a să-şi î n c o r d e z e muşchii. Eleo n o r a şi-a a d u s a m i n t e din r o m a n e că în î n c h i s o r i există căldări, în loc de toalete. D a r în celula ei nu e r a u decît patul, m ă s u ţ a , fereastra cu gratii. Şi uşa. N o r a s-a î n d r e p t a t spre uşă şi a ridicat p u m n u l să bată. « T r e b u i e să-mi dea voie să mă duc la t o a l e t ă ! » — şi-a zis ea. D a r în aceeaşi clipă i-au venit în m i n t e cuvintele aspre ale g a r d i a n u l u i n e a m ţ : « D a c ă m a i baţi în uşă, vei fi p e d e p s i t ă ! » Şi a lăsat p u m n u l să-i cadă : îi era frică să m a i bată. « Sînt v i n o v a t ă că am bătut în uşă c î n d nu t r e b u i a » — şi-a zis ea şi a î n c e p u t să se p l i m b e din n o u . S-a oprit cu p u m n i i ridicaţi în faţa uşii. D a r nici a c u m n-a avut curaj să bată. « D a c ă mai baţi, vei fi p e d e p s i t ă ! » în v r e m e ce aceste cuvinte îi s u n a u în u r e c h i , t r u p u l ei a fost s t r ă b ă t u t , ca un c u r e n t e l e c t r i c , de spaimă. M u ş c h i i nu s-au m a i supus voinţei ei. A simţit c u m chi loţii subţiri şi scurţi se u d ă , c u m i se u d ă portjartierul, r o c h i a , şi c u m u m e z e a l a i se p r e l i n g e , caldă, pe pulpe, pe ciorapi şi pe pantofi. N o r a W e s t a m a i făcut un efort să se reţină. D a r m u ş c h i i , carnea şi trupul î n t r e g p a r c ă nu mai erau ale ei. S-a aplecat pe vine. în t i m p ce chiloţii îi d e v e n e a u din ce în ce m a i calzi iar ea 220

ORA

şedea pe vine, a avut o senzaţie de eliberare, de v o l u p t a t e , c u m n i c i o d a t ă în v i a ţ a ei nu simţise. Fiecare muşchi, fiecare por, fie care fibră a t r u p u l u i ei se d e s t i n d e a u . S e n z a ţ i a aceasta era m a i p u t e r n i c ă decît orice plăcere : era v o l u p t a t e pînă în străfunduri. D a r era î n c ă m a i m u l t : e x t a z . S i m ţ e a c u m se d e s p r i n d e de tot ce e p ă m î n t e a n . Plutea. C l i p a aceasta de totală detaşare, de e x t a z absolut, p ă r e a nesfîrşită, nesfîrşită... Ieşise din t i m p . T o t corpul ei se elibera. N o r a W e s t avea senzaţia că u r i n e a z ă de ore întregi, fără î n c e t a r e . C î n d o c h i i au privit c i m e n t u l u m e d d i n jur, a cuprins-,o spaima. S-a ridicat şi a fugit î n t r - u n colţ al celulei. C ă u t a să se ascundă. Era m o m e n t u l cel mai d r a m a t i c al vieţii ei. C i m e n t u l celulei era ud. U r i n a se î n t i n d e a sub pat, sub m a s ă , p î n ă la picioarele ei. Ştia că făcuse ceva n e p e r m i s ; ştia că va fi pedepsită crunt. V o c e a spartă a g a r d i a n u l u i îi revenea a m e n i n ţ ă t o r în u r e c h i : « Vei fi pedepsită !... » E l e o n o r a W e s t ar fi vrut să-şi sfîşie r o c h i a de pe ea, ca să usuce pe jos, d a r nu era cu p u t i n ţ ă : pe jos se afla p r e a m u l t lichid, ca să p o a t ă fi uscat cu r o c h i a ei de voal şi cu lenjeria ei p u ţ i n ă , subţire şi v a p o r o a s ă . Şi cineva îi striga m e r e u : « Vei fi p e d e p s i t ă ! Vei fi p e d e p s i t ă !... » D î n d u - ş i s e a m a că nu se va p u t e a a s c u n d e , că fapta ei va fi d e s c o p e r i t ă şi că orice tentativă de a se sustrage pedepsei este inutilă, E l e o n o r a şi-a a c o p e r i t ochii cu p u m n i i ei mici, d i n care nu-şi scosese î n c ă m ă n u ş i l e croşetate şi străvezii ca p î n z a de păianjen, şi a î n c e p u t să p l î n g ă cu disperare...

111 — Este e x t r e m de regretabil ce vi s-a î n t î m p l a t ! a zis sergen tul G o l d s m i t h , c o m a n d a n t u l î n c h i s o r i i . E u , p e r s o n a l , v ă c e r scuze ! î m i pare r ă u că n-am aflat m a i curînd de cazul d u m n e a voastră. De la arestarea lui T r a i a n K o r u g ă şi a Eleonorei W e s t trecuse o săptămînă. A c u m T r a i a n stătea î n t i n s pe pat : nu se m a i p u t e a mişca. De şapte zile nu se atinsese nici de apă, nici de pîine. 221

ORA

Sergentul G o l d s m i t h le adusese cu maşina lui lucrurile şi a c u m îi ajuta N o r e i la d e s p a c h e t a t . Le oferea a m î n d o r u r a ţigări. P ă r e a e x t r e m d e jenat. — M î i n e - d i m i n e a ţ ă veţi fi eliberaţi ! Vă voi c ă u t a eu î n s u m i o l o c u i n ţ ă şi vă voi c o n d u c e cu m a ş i n a m e a . R e g r e t din adîncul sufletului ce s-a î n t î m p l a t ! N i c i Eleonora W e s t , nici T r a i a n Korugă nu scoteau vreo vorbă. — D o m n u l şi d o a m n a nu s î n t a r e s t a ţ i ! a s p u s s e r g e n t u l , a d r e s î n d u - s e gardianului-şef. Au fost aduşi aici din greşeală. M a i r ă m î n pînă m î i n e , fiindcă n u a u u n d e locui. V o r d o r m i a m î n d o i în această c a m e r ă . A d u cearşafuri curate şi pături. Ei sînt n u m a i o a s p e ţ i ! S e r g e n t u l s-a d u s şi s-a î n t o r s d u p ă o j u m ă t a t e de o r ă cu un pachet. A d u s e s e a l i m e n t e , iar p e n t r u T r a i a n p o r t o c a l e şi grepfruturi. I-a strîns m î n a lui T r a i a n , cerîndu-şi din n o u scuze p e n tru cele î n t î m p l a t e , şi a plecat. Gardianul-şef a asistat la această despărţire cu ochii m a r i , de p a r c ă ar fi v ă z u t o m i n u n e a cerului. — Eu am ştiut tot t i m p u l că a m e r i c a n i i v o r veni să-şi ceară scuze p e n t r u ce au făcut, a zis N o r a . Statele U n i t e sînt o ţară m a r e şi civilizată ! T r a i a n avea febră. A a d o r m i t imediat. N o a p t e a , a visat că e pe s u b m a r i n , şi iepuraşii albi m u r i s e r ă toţi, p î n ă la unul. S-a deşteptat c u p i j a m a u a u d ă l e o a r c ă , s p u n î n d t a r e : — D u p ă ce au m u r i t iepuraşii albi, nu m a i există nici o spe ranţă ! Strigase în s o m n cu t o a t ă p u t e r e a , d a r m a r i n a r i i nu v o i a u să-1 creadă.

112 A d o u a zi, sergentul G o l d s m i t h nu a apărut la î n c h i s o a r e . N o r a 1-a aşteptat t o a t ă ziua. Seara, a zis : — C i n e ştie ce t r e b u r i l-au î m p i e d i c a t să v i n ă ! M î i n e va veni însă precis !

G o l d s m i t h nu a venit nici a d o u a , nici a treia zi. Peste o săptăm î n ă a sosit un alt sergent. — Nu am nici o c u n o ş t i n ţ ă despre c a z u l d u m n e a v o a s t r ă , a zis noul Sachbearbeiter '. D o m n u l G o l d s m i t h a plecat în Statele U n i t e şi nu m i - a lăsat nici o notă. Mă voi interesa, î n s ă ; l u n e a v i i t o a r e vă voi c o m u n i c a r e z u l t a t u l . A p o i a plecat. Era un t î n ă r cu părul roşu şi faţa pistruiată. Nu voise să-şi s p u n ă n u m e l e nici m ă c a r gardianului-şef. S e m n ă t u r a nu i se p u t e a citi, şi era tot t i m p u l nervos. D u p ă o s ă p t ă m î n ă , sergentul a venit, d a r nu a stat la b i r o u decît cîteva m i n u t e . C î n d l-au căutat soţii K o r u g ă , el nu m a i era acolo. Plecase. D u p ă î n c ă o s ă p t ă m î n ă , sergentul a sosit la î n c h i s o a r e î n t o a n e proaste. — M - a m interesat de c a z u l d u m n e a v o a s t r ă , a zis el. Sînteţi arestaţi ca şi ceilalţi. Nu există nici o d i s p o z i ţ i e să vi se ofere un r e g i m special ! Şi s-a î n t o r s cu spatele la N o r a W e s t şi T r a i a n Korugă. — îi încui în celule separate, a o r d o n a t el gardianului-şef, şi le aplici acelaşi r e g i m ca celorlalţi p r i z o n i e r i ! Eu nu p e r m i t nici un fel de excepţie în î n c h i s o a r e ! G a r d i a n u l a făcut ochii m a r i : se u i t a fix la sergent v o i n d să se c o n v i n g ă că a înţeles bine. A p o i a zis : — Am înţeles ! C e l u l e separate. R e g i m u l închisorii. N i c i o excepţie ! Vocea gardianului tremura.

113 — A c u m v i n e să ne d e s p a r t ă ! a zis N o r a , a u z i n d paşii gar d i a n u l u i p e culoar. Ea s-a agăţat cu a m î n d o u ă braţele de gîtul lui T r a i a n . P l î n g e a cu h o h o t e . — M a i bine aş m u r i , decît să fiu iarăşi î n c u i a t ă s i n g u r ă în celulă ! Gardianul-şef s-a oprit în prag. N o r a nu s-a î n t o r s spre el : 1

împuternicit, referent, (germ.)

Gardianul-şef era de aceeaşi p ă r e r e cu ea. T o t u ş i , sergentul 223 222

ORA 2 5

ORA 25

ştia de ce a venit. Şi T r a í a n ştia. El îl privea fix. Ar fi vrut să-1

c u m cere p r o b l e m a ivită. V i n a sau c r i m a care au dus la arestare sînt ale categoriei. — T o t u ş i , americanii nu ne-au arestat d e g e a b a , a zis N o r a . Au ceva c o n t r a n o a s t r ă , ne s u s p e c t e a z ă de ceva. Altfel, ne-ar fi dat d r u m u l . Eu sufăr fiindcă nu c u n o s c m o t i v u l arestării. C ă c i un m o t i v t r e b u i e să existe ! — Un m o t i v există, a zis T r a i a n . Acest motiv este a b s u r d , din p u n c t de vedere u m a n , şi perfect justificat, din p u n c t u l de vedere al maşinii. C ă c i o c c i d e n t u l nu vede o m u l decît p r i n ochii tehnicii. O m u l în carne şi oase, capabil de bucurie şi de sufe rinţă, este inexistent. D i n c a u z a asta, nici nu p o a t e fi socotit ca un lucru criminal faptul că ne-au arestat, ne ţin închişi şi m î i n e , p o a t e , ne e x e c u t ă . A s t a ar ar fi c r i m i n a l d a c ă s-ar referi la o a m e n i în carne şi oase. D a r societăţii o c c i d e n t a l e îi este i m p o sibil să ia act de p r e z e n ţ a o m u l u i viu : c î n d a r e s t e a z ă ori u c i d e un o m , ucide nu ceva viu, ci o n o ţ i u n e . în consecinţă, societatea tehnică a p u s e a n ă nu p o a t e fi a c u z a t ă de crimă. N i c i o m a ş i n ă nu poate fi a c u z a t ă de c r i m ă ! Şi nici nu se poate p r e t i n d e unei maşini să-i t r a t e z e pe o a m e n i c o n s i d e r î n d caracteristicile lor individuale.

r o a g e să-i m a i lase cinci m i n u t e î m p r e u n ă . D a r a t ă c u t : era inu til.

•

— în vara asta au să mă c o n c e d i e z e , a spus gardianul. Sinţ prea bătrîn. La v î r s t a m e a nu m a i pot î n v ă ţ a să mă joc de-a v-aţi ascunselea. Şi nici nu vreau să-nvăţ ! G a r d i a n u l a făcut o pauză. îşi a d u n a forţele, ca şi c u m ar fi t r e b u i t să ridice ceva greu. A p o i a zis : — D u m n e a v o a s t r ă r ă m î n e ţ i m a i d e p a r t e c u m aţi fost. î m p r e u n ă şi cu uşa deschisă... — Sergentul a revenit a s u p r a o r d i n u l u i ? a î n t r e b a t N o r a . — Sergentul n-a revenit a s u p r a o r d i n u l u i ! a zis g a r d i a n u l şi a plecat, sunîndu-şi cheile. U ş a celulei r ă m ă s e s e larg deschisă.

114 — C e - a u a m e r i c a n i i cu n o i ? a î n t r e b a t N o r a disperată. De ce ne ţin arestaţi de şase s ă p t ă m î n i ? — A m e r i c a n i i n-au n i m i c c o n t r a n o a s t r ă ! a r ă s p u n s T r a i a n . Ei nici m ă c a r n-au c u n o ş t i n ţ ă de e x i s t e n ţ a n o a s t r ă ! — Şi cît t i m p le m a i t r e b u i e ca să afle că ne-au arestat şi că ne ţin închişi ? Eu nu mai pot s u p o r t a ! — De existenţa ta şi a m e a nu v o r lua c u n o ş t i n ţ ă n i c i o d a t ă ! a zis T r a i a n . C i v i l i z a ţ i a o c c i d e n t a l ă , în u l t i m a ei fază de p r o g r e s , nu mai î n r e g i s t r e a z ă existenţa i n d i v i d u l u i . Şi nu e nici o spe r a n ţ ă ca ea să ia c u n o ş t i n ţ ă de el în viitor. A c e a s t ă societate c u n o a ş t e n u m a i a n u m i t e d i m e n s i u n i ale o m u l u i . D a r o m u l inte gral, ca i n d i v i d , nu există p e n t r u ea. Tu — E l e o n o r a W e s t — , care stai n e v i n o v a t ă la î n c h i s o a r e , eu şi alţii ca noi nu existăm, pur şi simplu. S î n t e m d o a r nişte fracţiuni e x t r e m de mici dintr-o categorie. De e x e m p l u , tu eşti o c e t ă ţ e a n ă a unui stat ina m i c , arestată p e p ă m î n t u l G e r m a n i e i . A c e s t a este m a x i m u m d e date pe care le p o a t e a s i m i l a societatea t e h n i c ă o c c i d e n t a l ă des pre tine. Ea te r e c u n o a ş t e n u m a i d u p ă aceste caracteristici ale tale şi te t r a t e a z ă ca a t a r e , cu t o a t ă g r u p a din care faci parte, d u p ă regulile î n m u l ţ i r i i , ale î m p ă r ţ i r i i sau ale scăderii : d u p ă 224

— Ş i care ar fi acest m o t i v justificat şi perfect din p u n c t de vedere tehnic pentru care ne-au arestat a m e r i c a n i i ? a î n t r e b a t Nora. — Nu-1 ştiu ! a r ă s p u n s Traian. D a r ştiu că a s u p u n e o m u l legilor şi criteriilor tehnice, care sînt potrivite p e n t r u m a ş i n i , echivalează cu a-1 asasina ! Un om obligat să trăiască în m e d i u l şi în c o n d i ţ i i l e peştilor m o a r e în cîteva m i n u t e . Şi viceversa. O c c i d e n t u l a creat o societate ca o maşină. El o b l i g ă o a m e n i i să trăiască în ea şi să se adapteze legilor maşinii. U n e o r i , are impresia că a reuşit. D a r o a m e n i i m o r c î n d sînt trataţi d u p ă legile aplicabile c a m i o a n e l o r şi ceasornicelor. People are not alike... Nations are not alike. Everybody

not

the same

or as

dever or strong as

everybody else.' N u m a i m a ş i n i l e sînt egale î n t r e ele. N u m a i m a ş i n i l e p o t fi înlocuite, demontate şi reduse la părţile componente sau la !

Oamenii nu sînt la fel... Popoarele nu sînt la fel. Nici unul nu e la fel cu altul, nici la fel de inteligent, nici la fel de p u t e r n i c (engl.) Qawâharlăl N e h r u )

225

ORA 25 cîteva mişcări. C î n d o a m e n i i vor fi ca ele, atunci pe p ă m î n t nu v o r mai fi o a m e n i ! N o r a a oftat. T r a i a n c o n t i n u a : — Tu, ca persoană, nu exişti. Sau, dacă vrei, exişti doar v ă z u t ă prin ochii tehnicii, care deformează. î n s ă în societatea tehnică, exact ca în cele b a r b a r e , o m u l nu are nici o valoare. Sau, d a c ă are u n a , ea e n e î n s e m n a t de mică. A r e s t a r e a ta este un fapt mic. Infinit de m i c . Şi, d a c ă e n e d r e a p t ă , a t u n c i n e d r e p t a t e a e şi ea infinit de mică. în fond, nici nu eşti arestată ! — Nu sînt arestată ? — N i c i m ă c a r atît, a zis T r a i a n . Nu noi, a d i c ă tu şi cu m i n e , sîntem a r e s t a ţ i : categoriile d i n care facem noi parte sînt ares tate. P e r s o a n e l e n o a s t r e , i n d i v i d u a l , nu există pentru societatea tehnică o c c i d e n t a l ă . Deci nu p u t e a u fi şi nu sînt arestate. — A s t a e o consolare ! a zis N o r a . Stai la închisoare, şi ţi se d e m o n s t r e a z ă că nu eşti arestat !... — Este o consolare. Este chiar s i n g u r a posibilă, la această oră t î r z i e a istoriei !

115 — A c u m s-a t e r m i n a t ! a spus gardianul-şef, intrînd în celula soţilor Korugă. C i t i ţ i c o m u n i c a t u l ! T b u r i n g i a şi oraşul W e i m a r au fost date ruşilor ! T r u p e l e sovietelor sînt deja în oraş. T o a t ă n o a p t e a au sosit c a m i o a n e î n c ă r c a t e cu soldaţi. A m e r i c a n i i s-au retras ; nu mai p ă s t r e a z ă decît clădirea g u v e r n ă m î n t u l u i , închi soarea şi cîteva case. N i m e n i nu are voie să plece. Poliţia mili t a r ă a înconjurat oraşul. N o r a a citit c o m u n i c a t u l din ziar. S-a uitat la T r a i a n , pe u r m ă 1-a privit pe g a r d i a n , care stătea r e z e m a t de uşă. — Şi cînd se p r e d ă î n c h i s o a r e a ? a î n t r e b a t ea. V o m fi predaţi şi noi ruşilor, o d a t ă cu î n c h i s o a r e a ? — C r e d că da, a spus g a r d i a n u l . î n c h i s o a r e a va fi p r e d a t ă în d i m i n e a ţ a asta sau d u p ă - a m i a z ă . P o a t e m î i n e - d i m i n e a ţ ă sau la noapte. Nu ştim ora precisă ! . T r a i a n K o r u g ă şi-a acoperit fruntea cu palmele. Şi iar şi-a recapitulat toate. F u g a . 200 de k i l o m e t r i . Rusia. Teroarea. Vio226

ORA

lurile. Siberia. P i c i o a r e l e umflate şi pline de răni ale N o r e i . C o m i s a r i i politici. P r e d a r e a în celulă, c u m se p r e d a u sclavii, în lanţuri. — Ne vous occupez plus que de l'essentiel, cur Ies iemps sont venus !' a zis el. Nu mai este timpul să am secrete. N i c i să-mi fac iluzii. Gardianul-şef p o a t e să audă. Ştiu că americanii ne vor preda ruşilor, în celule î n c u i a t e . E criminal. D a r , din p u n c t u l lor de vedere, e o faptă nevinovată. Ei au c a n d o a r e a l o c o m o t i v e l o r , care parcă z î m b e s c , d u p ă ce au strivit o m u l pe calea ferată. Occidentalii au r e d u s şi păcatul la o singură d i m e n s i u n e , 1-âu m i n i m a l i z a t la extrem. Aş zice că nici nu-1 mai cunosc. Nu ei sînt vinovaţi, ci civilizaţia lor. D a r asta nu are nici o i m p o r t a n ţ ă în ceasul d e - a c u m . Am a m i n t i t - o n u m a i ca să nu ne mai facem iluzii.Jn cîteva m i n u t e p o a t e , v o m fi predaţi ruşilor, adică celor mai sîngerosi terorişti care au acţionat vreodată, o r g a n i z a ţ i ca s t a t , p e faţa p ă m î n t u l u i . D a c ă m a i s u p o r t o m u l m e c a n i z a t , redus la funcţia de robot, fiara m e c a n i z a t ă n-o pot înfrunta. Nu vreau ! î n a i n t e de a fi p r e d a t ruşilor, voi încerca să e v a d e z . Şi, dacă nu reuşesc, mă sinucid ! T r a i a n s-a î n t o r s spre g a r d i a n : — Ne ajuţi să e v a d ă m ? 1-a î n t r e b a t el. — Fac tot ce-mi stă în putinţă, a răspuns g a r d i a n u l . Şi eu vreau să fug. Eu sînt austriac. Mă duc la Viena, acasă. D a r eu plec mai tîrziu ! — Şi eu ce fac ? a î n t r e b a t N o r a . Eu nu p o t să e v a d e z . M i - e frică ! M a i bine m-ai o m o r î , T r a i a n e ! — Ne s i n u c i d e m î m p r e u n ă , a zis T r a i a n . _ — M a i bine încercaţi întîi să e v a d a ţ i ! a spus gardianul. C r e d că se poate. Zidul e distrus de b o m b a r d a m e n t , principalul e să ajungeţi în curte. D e - a c c J o e uşor...

Nu vă mai ocupaţi decit de esenţial, căci au sosit vremurile ! (Cr.)

227

ORA 25

116 — Eu n-am curaj să cobor pe frînghie de la etajul al treilea ! a zis N o r a . Tu-€şti bărbat, poţi. Dar mie mi-e frică ! T r a í a n î m p l e t e a frînghia din fîşii de cearşafuri, de feţe de pernă şi de pături. — N-ai nevoie să cobori, a r ă s p u n s el. Tu nu faci nimic. Eu te !eg şi te c o b o r pe fereastră. C î n d ajungi jos, te furişezi pe lîngă zid şi mă aştepţi în fundul curţii, la copacul pe care ţi l-am arătat. N o r a îi ajuta lui T r a i a n la împletitul frînghiei, ţinînd-o de capăt. Ea a lăsat-o să cadă. — Eu nu pot e v a d a ! C î n d ai să mă cobori cu frînghia, am să mă gîndesc că pot fi î m p u ş c a t ă în orice clipă. N u m a i la g î n d u l ăsta o să leşin de frică. Tu nu crezi că pot să t r a g ă în t i m p ce cobor ? — Pot ! a zis T r a i a n . D a r sîntem obligaţi sa î n c e r c ă m . P o a t e că nu te î m p u ş c ă . O r i c u m , aşa avem mai m u l t e şanse să scăpăm, dccît dacă ne s i n u c i d e m ! — Şi d a c ă r ă m î n e m la ruşi ? a întrebat N o r a . P o a t e că dracul nu-i atît de negru ! Există şi sub c o m u n i ş t i o a m e n i . C u m trăiesc ei, o să trăim şi noi ! — Ai d r e p t a t e , a zis Traian. Sînt o a m e n i şi în statul sovietic. Şi poate că viaţa lor nu e mai rea decît a o a m e n i l o r din occident. C r i t e r i i obiective de apreciere nu există. A d e v ă r u r i obiective nu există. T o t u l e subiectiv. Eu însă nu accept să trăiesc nici măcar o oră în paradisul roşu. P o a t e că pentru alţii î n c ă p ă ţ î n a r e a asta a mea este a b s u r d ă ; din punctul m e u de vedere, ea e justificată. Şi, pentru fiinţa u m a n ă , lucrurile sînt juste n u m a i din p u n c t u l ei de vedere. Nu vreau să cad în mîinile fiarelor m e c a n i z a t e de pe Volga. A s t a e nebunia mea. A spirit with any honour is not willing to Uve except in its own way ; a spirit with any wisdom is not over eager to Uve at all. ' Eu nu sînt deloc însetat de viaţă. Pot renunţa la ea oricînd. Dar, d a c ă nu renunţ la viaţă, atunci vreau 1

228

Cine are cu de cit simţul onoarei nu accepta să trăiască decît in felul său propriu ; cine are cit de cit înţelepciune nu e deosebit de dornic nici măcar să trăiască, (engl.) ( G e o r g e Santayana)

ORA 25 s-o trăiesc aşa cum socotesc eu că e mai bine. A c c e p t orice argument. Dar nu accept să mi se indice de către alţii cum să trăiesc şi să trăiesc cum cred alţii că e bine. Viaţa m e a este numai a mea. Nu e nici a c o l h o z u l u i , nici a comunităţii, nici a comisarului politic. Deci am dreptul să trăiesc cum m i - a m ales eu, şi pot şi să-mi c o o r d o n e z viaţa cu cea a comisarului, d a c ă aşa îmi place mie. N u m a i că mie nu-mi place ! Iar, d a c ă aş faceo, nimeni n-ar avea dreptul să mă a c u z e şi să decidă că fac bine sau rău. Cu viaţa mea fac ce vreau ! Şi eu refuz să mi-o trăiesc după m o d a sovietică ! De aceea mă sinucid ! N o r a a început să plîngă. Traian împletea mai departe la frîn ghie. Ea ţinea capătul strîns. — Vezi d a c ă au plecat americanii din turnuri ! a zis Traian. N o r a a ieşit pe culoar şi a privit turnurile de p a z ă de la p o a r t a închisorii, ca să vadă dacă nu apăruseră în ele gărzile ruseşti. — T r e b u i e să ne uităm la fiecare cinci m i n u t e , a spus Traian. M o m e n t u l cel mai bun este cînd se schimbă g a r d a a m e r i c a n ă cu cea rusească. D u p ă aia, e prea tîrziu ! T o a t ă d i m i n e a ţ a au lucrat la frînghie. Au încercat-o dacă era destul de tare şi destul de lungă. Şi, la fiecare cinci m i n u t e , unul dintre ei ieşea să^ privească turnurile de pe zidul care înconjura închisoarea şi se î n t o r c e a spunînd : — Americanii ! A m î n d o i se bucurau. A v e a u iluzia că, dacă americanii se mai aflau încă în turnurile închisorii, nu era totul pierdut.

117 La ora şase seara, T r a i a n K o r u g ă şi Eleonora W e s t au fost scoşi din celulă şi urcaţi într-un c a m i o n american, î m p r e u n ă cu alţi prizonieri. Traian era palid. N o r a plîngea. — V o r să ne predea ruşilor in altă parte, a zis Traian. C a m i o nul nostru se îndreaptă spre răsărit. Străzile oraşului W e i m a r erau pline de soldaţi şi de maşini ruseşti. — Vrei să sărim din c a m i o n ? a întrebat Traian. A c u m ne transportă sigur într-o închisoare rusească. 229

ORA

Ieşiseră din oraş. N o r a s-a uitat la c î m p u l verde. Pe u r m ă s-a uitat la soare. V e d e a şi ea că m e r g spre răsărit. — în faţa n o a s t r ă este o p ă d u r e , a zis T r a i a n . S ă r i tu î n t î i ! Te a s c u n z i î n t r - u n tufiş şi mă aştepţi : sar şi eu i m e d i a t d u p ă tine. N o r a plîngea. — Pregăteşte-te ! a zis T r a i a n .

118

— Sărim mai t î r z i u , a r ă s p u n s ea. A c u m nu pot. î m i e p r e a frică ! — C i n e ştie d a c ă o să mai avem o ocazie atît de b u n ă ! U i t e ce tufişuri bune de ascuns sînt pe-aici. Vrei să sari ? C a m i o n u l m e r g e foarte încet !... El a prins-o pe N o r a de braţ. Ea s-a apucat strîns de bancă, cu ambele mîini. — Nu ! D a c ă vrei să sari, sari singur ! Zău că nu mă supăr dacă mă laşi pe m i n e şi fugi s i n g u r ! T r a i a n K o r u g ă s-a aşezat din n o u l î n g ă ea şi a î n c h i s ochii, ca să nu m a i v a d ă p ă d u r e a , cu tufişurile ei dese, u n d e s-ar fi p u t u t a s c u n d e atît de bine. Ştia că o astfel de o c a z i e nu se v a m a i ivi. C î n d a deschis ochii, soarele îi bătea din faţă, orbindu-1. A c u m se î n d r e p t a u spre apus. — A m e r i c a n i i sînt totuşi băieţi buni ! a zis T r a i a n , a p u c î n d - o p e N o r a d e mînă. F a ţ a îi radia de b u c u r i e . — î n s e a m n ă că nu ne mai p r e d a u ruşilor ! — Şi u n d e ne d u c ? a î n t r e b a t N o r a . F r u n t e a lui T r a i a n s-a î n t u n e c a t iar. — î n t r - o î n c h i s o a r e a m e r i c a n ă ! a zis el. îi era ruşine că se b u c u r a s e . — Iartă-mă, N o r a , că am fost vesel ! E o n e b u n i e să te bucuri că eşti t r a n s p o r t a t î n t r - o î n c h i s o a r e , şi nu în alta ! D a r asta este faza în care a ajuns omul în E u r o p a : nu mai are de ales decît î n t r e d o u ă închisori...

— D u m n e a t a eşti J o h a n n M o r i t z ? a î n t r e b a t ofiţerul ameri can şi, z î m b i n d amical, a c o n t i n u a t : — C o m a n d a n t u l o r a ş u l u i doreşte să afle de la d u m n e a t a c u m a fost cu evadarea. D u m n e a t a eşti cel care a salvat cinci p r i z o nieri francezi din lagăr, nu-i aşa ? J o h a n n M o r i t z s-a înroşit de plăcere. Nu şi-ar fi î n c h i p u i t că au să vină la el ofiţeri a m e r i c a n i să-1 ia cu m a ş i n a şi să le poves tească isprăvile lui. « C h i a r şi c o m a n d a n t u l oraşului a auzit de m i n e ! » — s-a g î n d i t M o r i t z . S ă - ş i s p u n ă n u m e l e i - a f ă c u t plăcere, ca n i c i o d a t ă p î n ă atunci : — Eu sînt J o h a n n M o r i t z ! — Să m e r g e m ! a zis ofiţerul. Sînt cu maşina ! J o h a n n M o r i t z a vrut să-şi î m b r a c e haina : era n u m a i în cămaşă şi în p a n t a l o n i . V o i a să-şi p u n ă şi ciorapii, căci avea picioarele goale în bocanci. î n s ă ofiţerul se grăbea. — C o m a n d a n t u l a ş t e a p t ă ! V i n o aşa cum eşti : î n t r - o j u m ă tate de o r ă te a d u c î n a p o i cu m a ş i n a ! S-au u r c a t a m î n d o i în jeep şi au plecat. Pe d r u m , M o r i t z s-a gîndit c u m să-i povestească c o m a n d a n t u l u i faptele, fără a le înflori. î ş i alegea de pe a c u m cuvintele. Obrajii i se î m b u j o r a seră, î ş i i m a g i n a c u m arată c o m a n d a n t u l oraşului şi se v e d e a deja ş e z î n d în faţa lui şi p o v e s t i n d evadarea. î n t r e t i m p , m a ş i n a se oprise în d r e p t u l unei clădiri m a r i , de piatră. Ofiţerul s-a î n t o r s către M o r i t z : — D u m n e a t a r ă m î i aici ! J o h a n n M o r i t z a coborît. îi p ă r e a rău că nu m e r g e a şi ofiţerul cu e l : ar fi avut m a i m u l t curaj. D a r a u t o m o b i l u l a plecat. Santi nela de la p o a r t ă 1-a c o n d u s pe M o r i t z în curte. Pe u r m ă au venit d o i poliţişti g e r m a n i şi l-au d u s m a i departe. M o r i t z a pri vit în d r e a p t a şi în stînga ; nu-i venea să c r e a d ă că un c o m a n d a n d a n t al o r a ş u l u i p u t e a locui î n t r - o casă atît de urîtă. D a r n-a vrut să î n t r e b e nimic.

230

231

ORA

T o t u ş i , cînd a intrat şi a v ă z u t la toate ferestrele gratii de fier, ca la închisori, J o h a n n M o r i t z a î n t r e b a t : — Aici locuieşte c o m a n d a n t u l oraşului ? Poliţiştii au î n c e p u t să rîdă cu h o h o t e . Nu se mai puteau opri din rîs. L-au încuiat pe M o r i t z î n t r - o celulă de la subsol, u n d e nu era l u m i n ă ; î n v î r t i n d a d o u a oară cheia în broască, tot mai r î d e a u d e î n t r e b a r e a arestatului.

119

P r e o t e a s a C o r i n a K o r u g ă a fost c h e m a t ă l a p r i m ă r i e . E r a m i e z u l nopţii cînd i-au bătut la fereastră doi ţărani cu bande role tricolore le braţ, care i-au spus să vină cu ei. Afară era lună. P r e o t e a s a a încuiat p o a r t a cu grijă şi a ţinut cheia în mînă. La p r i m ă r i e , v r e o zece soldaţi ruşi chefuiau cu ţăranii. P r e o teasa a fost a d u s ă în faţa lor. Ei i-au dat să bea un p a h a r de vin şi s-au uitat la ea în t o a t e felurile. P r e o t e a s a şi-a plecat privirile în pămînt şi a spus în g î n d acatistul sfîntului N i c o l a e . Soldaţii au forţat-o să b e a ; d a r ea a spus acatistul mai d e p a r t e , fără să se uite la ei şi fără să-şi atingă b u z e l e de pahar. Un soldat i-a tur nat vin în sîn. A l t u l i-a ridicat poalele şi a stropit-o cu vin pe dedesubt. Ea nu a u z e a ce spun ei, nici nu-i vedea. Stătea cu ochii închişi şi spunea acatistul, g î n d i n d u - s e la sfîntul N i c o l a e , care s e a m ă n ă cu părintele A l e x a n d r u Korugă, soţul ei. Ruşii şi ţăranii i-au turnat şi alte p a h a r e de vin în sîn, pe cap şi sub fuste. R o c h i a şi c ă m a ş a îi erau leoarcă. Pe u r m ă , au trîntit-o pe podele. P r e o t e a s a îşi simţea rochia şi trupul u d e , ca şi c u m ar fi c ă z u t în apă. Apoi a avut senzaţia că se d u c e la fund şi se îneacă. Sfîntul N i c o l a e rămăsese pe mal şi se r u g a p e n t r u ea. A d o u a zi d u p ă î n t î m p l a r e a de la p r i m ă r i e , p r e o t e a s a C o r i n a K o r u g ă s-a s p î n z u r a t în poiata găinilor. 232

ORA

120 N o r a West. P r i m a n o a p t e în l a g ă r u l de c o n c e n t r a r e de la Ohrdruf. « T r e b u i e să existe un m o t i v de arestare. F ă r ă motiv nu m-ar chinui în halul ăsta ! » — şi-a zis ea. Era culcată. Nu avea pernă, nici c u v e r t u r ă : n u m a i s c î n d u r a goală. O d u r e a u şoldurile şi coatele şi t o a t e oasele. Ajunsese în l a g ă r pe î n t u n e r i c . A s t a se î n t î m p l a s e cu cîteva ceasuri mai înainte. D u p ă ce au coborît din c a m i o n u l care îi adusese de la W e i m a r , pe T r a i a n l-au d u s în altă parte. Pe ea au adus-o aici. Lagărul de femei este în nişte barăci de lemn. î n t r - a ei mai d o r m î n c ă vreo treizeci de femei. Nu le-a v ă z u t la faţă cînd a venit, fiindcă era deja noapte. P ă r e a u însă fete tinere. N o r a s-a întins pe patul de scînduri şi a plîns. P î n ă la u r m ă , a a d o r m i t z i c î n d u - ş i : « A c u m t r e b u i e s ă fie m i e z u l n o p ţ i i . C i n e o r f i femeile închise cu m i n e ? » Din celălat colţ al barăcii, s-a a u z i t un rîs înăbuşit. N o r a a avut impresia că e un rîs de bărbat. D a r î n t r - u n lagăr de femei nu p u t e a u fi bărbaţi. Ea a ascultat atent şi s-a convins : era un bărbat. A c u m nu mai rîdea, d a r se simţea c u m făcea d r a g o s t e . Se a u z e a u clar t o a t e mişcările. Bărbatul a rîs din n o u ; de data asta rîsul venea din alt colţ al barăcii. N o r e i i s-a făcut frică. « De ce să-mi fie frică de o a m e n i care fac d r a g o s t e ? » — şi-a zis ea, î n c e r c î n d să-şi dea curaj. D a r nu s-a p u t u t linişti. îi era t e a m ă de bărbaţii care făceau d r a g o s t e în baracă. Ea şi-a astupat urechile şi a strîns pleoapele. Nu mai a u z e a nimic. î n s ă , cu ochii închişi, parcă îi vedea. S c î n d u r a p a t u l u i ei s-a clătinat. N o r a a deschis ochii. U ş a era dată în lături. Intra seră alţi bărbaţi, care stăteau acum în mijlocul barăcii şi vor beau. L î n g ă ei era o femeie în c ă m a ş ă de noapte. N o r a nu s-a mai p u t u t abţine şi a î n c e p u t să ţipe. A închis ochii şi a ţipat, cît putea de tare. î n t î i fără să ştie de ce. A c u m c o n t i n u a să ţipe, fiindcă îi era frică de femeile şi de bărbaţii din baracă. Ei o vor z d r o b i în bătaie, fiindcă a ţipat şi nu i-a lăsat să facă d r a g o s t e . 233

ORA

« E stupid ! » — s-a g î n d i t ea. « Nu t r e b u i a si ţip. Se v o r năpusti toţi a s u p r a m e a şi mă v o r bate, p î n ă cînd mă v o r omorî. Au d r e p t a t e să mă o m o a r e ! De ce-am ţipat ? « B ă r b a ţ i i s-au ridicat şi au fugit. Erau m u l ţ i . C î ţ i v a fuseseră întinşi pe jos. Pe aceştia N o r a nici nu-i auzise. U n u l fusese chiar în patul vecin cu al ei. N i c i pe el nu-1 auzise v e n i n d şi făcînd dragoste. A c u m bărbaţii ieşeau ca nişte u m b r e . Eleonorei W e s t i s-a p ă r u t că bărbaţii sînt foarte înalţi şi negri. M a i negri decît întunericul... C î t e v a femei ieşiseră şi ele o d a t ă cu bărbaţii, d a r s-au r e î n tors în baracă în vîrful p i c i o a r e l o r şi s-au băgat în paturi. A c u m e r a l i n i ş t e . F e m e i l e e r a u î n p a t , f i e c a r e l a l o c u l ei. N u m a i d o u ă m a i r ă m ă s e s e r ă în mijlocul încăperii, în picioare. P u r t a u nişte c ă m ă ş u ţ e scurte, p r i n care li se v e d e a u c o n t u r u r i l e grase. Nu v o r b e a u ; stăteau lipite una de alta. N o r a a înţeles că m î n c a u . R o n ţ ă i a u ceva : striveau în dinţi ciocolată. Ea a aşteptat ca cele d o u ă femei din mijlocul barăcii să se culce._ îi era frică ca ele să nu o bată dacă a d o a r m e ; să nu fie o m o r î t ă în somn. î n s ă femeile îşi m î n c a u liniştite ciocolata. — C a r e - i aia care-a ţipat ? a î n t r e b a t încet una dintre ele. Nu e străina cu părul roşu care-a venit în seara asta ? — Nu ştiu, a r ă s p u n s cealaltă. M i e n u - m i pare rău că a ţ i p a t : t e r m i n a s e m cu al m e u şi nu m a i aveam chef ! Şi au r o n ţ ă i t mai d e p a r t e c i o c o l a t ă , fără să-şi m a i vorbească. N o r a le u r m ă r e a fiecare mişcare. P î n ă la u r m ă s-au despărţit. U n a s-a dus î n t r - u n colţ al barăcii, cealaltă în altul. P a t u r i l e au scîrţîit. Ele au a d o r m i t r e p e d e . N o r a însă se sufoca ; nu p u t e a a d o r m i . în b a r a c ă nu m a i erau bărbaţi, şi femeile d o r m e a u . D a r atmosfera era î n c ă r c a t ă de un m i r o s amestecat de s u d o a r e , de b ă u t u r ă şi de bărbaţi care fac d r a g o s t e . G e a m u r i l e erau deschise, d a r m i r o s u l nu ieşea. « T o t u ş i , t r e b u i e să existe un motiv ! », îşi repeta obsesiv N o r a W e s t . « Altfel nu m-ar fi î n c h i s aici. Şi nu m-ar lăsa să mă sufoc ! » A vrut să tuşească. D a r şi-a d u s m î n a la gură şi s-a stăpînit. Se t e m e a că, d a c ă tuşeşte, femeile se v o r d e ş t e p t a şi o v o r bate.

234

ORA

121 Prima dimineaţă în lagăr. C î n d a deschis ochii, Traian Korugă 1-a v ă z u t pe J o h a n n M o r i t z . — Am d o r m i t t o a t ă n o a p t e a unul l î n g ă altul, a spus T r a i a n , strîngîndu-i m î n a lui M o r i t z . C u m ai ajuns aici ? ^ J o h a n n M o r i t z a povestit. A început cu sfîrşitul, cu ofiţerul care 1-a c h e m a t să istorisească despre salvarea francezilor. — în loc să mă d u c ă la c o m a n d a n t u l oraşului, a zis M o r i t z , m-a d u s la î n c h i s o a r e . Am stat opt săptămîni. C e l u l ă fără nici o rază de lumină. Eu am tot aşteptat să mă c h e m e c o m a n d a n t u l . D a r nu m-a chemat. Şi m-au m u t a t aici. Asta-i t o t ! J o h a n n M o r i t z s-a oprit din povestit. Apoi a î n t r e b a t : — D u m n e a v o a s t r ă c u m aţi ajuns aici ? T r a i a n K o r u g ă a ridicat d i n u m e r i . P r i z o n i e r i i , care d o r m i s e r ă întinşi pe pămînt, se deşteptau. Lagărul de c o n c e n t r a r e de la O h d r u f era o c î m p i e î m p r e j m u i t ă cu s î r m â g h i m p a t ă . A i c i se aflau 15 000 de prizonieri. N u m a i cerul liber, p ă m î n t u l şi oamenii. La colţurile g a r d u l u i de s î r m â ghimpată erau postate tancuri ; soldaţi cu arme a u t o m a t e supravegheau lagărul. — D i n F î n t î n a n-aveţi nici o ştire ? a î n t r e b a t M o r i t z . Şi, uitîndu-se la T r a i a n , a c o n t i n u a t : — M i e tot nu-mi vine să cred că d u m n e a v o a s t r ă sînteţi aici ! Şi c u m se face că am ajuns noi unul l î n g ă altul ? T o a t ă n o a p t e a am d o r m i t alături ! A s t a nu pot înţelege...

122 C o m a n d a n t u l l a g ă r u l u i d e l a O h r d r u f era evreu. E l e o n o r a W e s t s-a bucurat. « Un evreu î m i va î n ţ e l e g e m a i bine suferinţa. Mă va ajuta ca pe-o r u d ă să scap de aici ! » — s-a g î n d i t ea. Era decisă să-i spună totul. Să-1 i m p l o r e . Să-i ceară ajutor, ca unui frate. 235

ORA

O / M 25

lovitura. T r u p u l îi t r e m u r a . Şi nu avea curaj să spună nici un Biroul c o m a n d a n t u l u i era tapetat cu fotografii d i n lagărele de c o n c e n t r a r e g e r m a n e . N o r a s-a uitat la ele : erau mari cit pere ţii. R e p r e z e n t a u o a m e n i morţi, s p î n z u r ă t o r i , înfometaţi, p r i z o nieri în haine v ă r g a t e , m o v i l e de cadavre, c a m i o a n e pline cu femei moarte. N o r a W e s t a uitat u n d e se găseşte. I se p ă r e a că se afla şi ea î n t r - u n l a g ă r de e x t e r m i n a r e a evreilor din G e r m a nia nazistă. L-a privit pe l o c o t e n e n t u l cu părul roşu, care şedea îndărătul biroului. O c h i i ei îl i m p l o r a u să o salveze de la e x t e r m i n a r e , de Ia î n f o m e t a r e , de la g a z a r e , de la tortură. « Eu sînt sora d u m i t a l e » — i-a spus ea în g î n d . « Ajutămă ! » N i c i o d a t ă nu se simţise mai evreică decît în clipa aceea. — D o m n u l e l o c o t e n e n t ! a î n c e p u t N o r a , cu vocea t r e m u rîndă. în gît avea un nod de p l î n s , care nu o lăsa să vorbească. — Nu vorbeşti decît atunci cînd eşti î n t r e b a t ă ! a o r d o n a t ofiţerul. N o r a W e s t şi-a m u ş c a t b u z a şi a tăcut. A aşteptat să fie î n t r e bată. Ofiţerul citea, fără să se uite la ea. — N u m e l e tău este E l e o n o r a W e s t K o r u g ă ? a î n t r e b a t el cu voce severă. A s t a eşti tu ? S o ţ u l tău este şi el arestat ? Ofiţerul o t u t u i a pe N o r a . D a r nu ca pe o soră. — Soţul tău a fost funcţionar al d i c t a t o r u l u i A n t o n e s c u ! — Soţul m e u a fost funcţionar al r e g a t u l u i R o m â n i e i ! a răs puns Eleonora West. Ofiţerul s-a înroşit : faţa lui palidă şi plină de pistrui era a c u m c a sîngele. î i t r e m u r a u buzele. — în R o m â n i a au fost p o g r o m u r i sălbatice, nu ? a î n t r e b a t el. — Au fost, a răspuns N o r a . — în R o m â n i a au fost l a g ă r e de c o n c e n t r a r e p e n t r u evrei ? a s t r i g a t el. E x i s t a u ş i l a g ă r e î n c a r e e v r e i i e r a u e x t e r m i n a ţ i , g a z a ţ i , s p î n z u r a ţ i , d e c a p i t a ţ i , împuşcaţi... L o c o t e n e n t u l se ridicase în picioare. N o r a s-a hotărît să-i spună a c u m că şi ea este evreică. Că a trebuit să-şi falsifice actele. Că a trebuit să fugă. Că a t r e m u r a t de frică în fiecare noapte. — R ă s p u n d e la î n t r e b a r e a m e a ! a urlat ofiţerul, a p r o p i i n d u se de ea, cu p u m n i i încleştaţi. N o r a simţea că o va lovi peste faţă şi a închis ochii. A ş t e p t a 236

cuvînt.

- Vorbeşte, c r i m i n a l o ! a urlat el iar. C i t e evreice ai ucis cu mîna ta ? Spune ! D a c ă taci, te sfîşii în bucăţi ! C î t e evreice ai ucis tu, cu mîinile tale ? N o r a tăcea. _ . . _ - Nu vrei să spui ! a zis el. A c u m iţi e frica ! A c u m t r e m u r i ! Faci pe tine de frică... C î n d ucideai, nu-ţi era frică ! — Şi eu sînt... a zis N o r a West. — Afară, curvă nazistă ! Afară ! _ P u m n u l lui s-a ridicat a m e n i n ţ ă t o r în faţa ochilor ei. Eleo nora W e s t a ieşit din birou.

237

CARTEA

CINCEA

123

X raian K o r u g ă s e n e . J o h a n n M o r i t z stă l î n g ă el şi—1 pri veşte c u m ţine creionul strîns î n t r e d e g e t e şi d e s e n e a z ă literele, cu m i g a l ă , p a r c ă ar înşira m ă r g e l e . J o h a n n M o r i t z nu are r ă b d a r e să scrie. N i c i nu îi place. î n s ă poate privi ore întregi, fără să se plictisească, cum scrie T r a i a n Korugă. « C î n d scrie, d o m n u l T r a i a n parcă se r o a g ă la i c o a n e » — se gîndeşte J o h a n n M o r i t z . « C î n d îl vezi pe domnul Traian scriind, uiţi că e p r i z o n i e r . Nu mai vezi că e desculţ, că nu s-a bărbierit şi că are p a n t a l o n i i rupţi. C î n d scrie, T r a i a n K o r u g ă e un d o m n . î ţ i vine să-ţi scoţi pălăria în faţa lui şi să vorbeşti încet. » — Tu ai a u z i t că e x i s t ă o a m e n i c a r e î m b l î n z e s c şerpii ? a întrebat T r a i a n , oprindu-se din scris. — Am auzit, a zis M o r i t z . — Sfîntul Daniil a stat în g r o a p a cu lei, şi leii nu l-au m î n c a t ! a zis T r a i a n . El i - a î m b l î n z i t . M u s s o l i n i avea în biroul lui doi tigri pe care îi domesticise. O a m e n i i p o t î m b l î n z i şerpii, leii şi toate fiarele. A c u m a apărut pe faţa p ă m î n t u l u i o n o u ă rasă de vieţuitoare. Se n u m e s c cetăţeni. Trăiesc nu în p ă d u r i sau în j u n glă, ci în b i r o u r i ; d a r sînt mai cruzi decît fiarele sălbatice. Fi s-au născut din î n c r u c i ş a r e a o m u l u i cu maşinile. A m e s t e c ă t u r a 239

ORA 25

asta e rasa cea mai t a r e de pe p ă m î n t . C h i p u l lor este la fel cu al o a m e n i l o r ; uneori chiar îi poţi confunda. D a r îi vezi i m e d i a t că se poartă nu ca o a m e n i i , ci ca maşinile. în loc de inimi, cred că au ceasornice. Şi creierul le e un fel de maşină. T o t u ş i , nu sînt nici maşini, şi nici o a m e n i ! Au exact poftele fiarelor. Totuşi, nu sînt nici fiare. Sînt cetăţeni ! C i u d a t ă corcitură... Ei au u m p l u t pămîntul !

Dumneavoastră ştiţi ce criză de grăsime este în univers la ora actuală. Cînd am ajuns în lagăr, prizonierii dormeau întinşi pe pămînt, unul lîngă altul. De-abia mi-am găsit un loc să mă întind şi eu. Veneam din închisoare şi eram foarte obosit. Cîmpia dimprejur mi s-a părut foarte mare; nu înţelegeam de ce nu aţi făcut ţarcul în care aţi închis oamenii mai larg. Cele cincisprezece mii de persoane stau înghesuite una într-alta. Cînd sînt în picioare, este loc ; culcate însă, spaţiul este aşa de mic, încît vin una peste alta. Eu, personal, nu mi-am putut întinde picioarele toată noaptea. Cei din jur îşi întindeau picioarele peste capul meu. Picioarele lor erau calde şi, fiindcă ei le ţineau peste mine, nu mi-a fost frig. Cred că aţi făcut ţarcul atît de strimt ca să eco nomisiţi iarba de pe cîmpie : prizonierii o strică sub tălpi, şi iarba este scumpă ! Şi e păcat să o calce prizonierii în picioare : mai bine s-o pască p vacă, fiindcă vaca dă lapte ! Prizonierii nu dau nimic.

J o h a n n M o r i t z a căutat să-şi î n c h i p u i e c u m arată cetăţenii. D a r n-a reuşit. O clipă s-a g î n d i t la M a r c u G o l d e n b e r g , însă T r a i a n i-a tăiat g î n d u l : — Eu sînt scriitor, a zis el. Un scriitor este un î m b l î n z i t o r , cel puţin d u p ă părerea mea. C î n d le arăţi o a m e n i l o r F r u m o s u l , adică Adevărul, ei devin blînzi. A c u m vreau să î m b l î n z e s c cetă ţeni, î n c e p u s e m să scriu o carte. Ajunsesem la capitolul al patrulea, cînd m-au luat în c a p t i v i t a t e , şi n-am mai putut scrie. C a p i t o l u l a r ă m a s neînceput. A c u m , nici nu mai are rost să-1 scriu : eu n - a m să mai p u b l i c n i c i o d a t ă cărţi ! în locul capitolu lui al p a t r u l e a , aş vrea să s c r i u ceva ca să-i î m b l î n z e s c pe cetăţeni. D a c ă voi reuşi, voi m u r i î m p ă c a t . Am să-ţi citesc şi ţie ce voi scrie. Nu va fi r o m a n , nici piesă de teatru : cetăţenilor nu le place literatura. Ca să-i pot î m b l î n z i , voi scrie într-un gen care le place lor. Voi scrie petiţii ! C ă c i cetăţenii n-au t i m p de p i e r d u t cu p o e z i a , cu r o m a n e l e ori cu d r a m e l e : ei citesc n u m a i petiţii.

124 P e t i ţ i a n r . 1 . Subiect : E c o n o m i c ( D e s p r e g r ă s i m e ) . Am să vă trimit multe petiţii. încep cu un subiect economic. Ştiu că civilizaţia occidentală este clădită pe baze materialiste. Economicul este Evanghelia dumneavostră. Eu sînt scriitor, şi scriitorul este un martor. Or, prima calitate care se cere unui martor e imparţialitatea. Deci, petiţiile mele vor fi mărturii ale adevărului. Problema mi separe extrem de importantă. Este vorba de gră sime. 240

Apoi, pentru un ţarc mai larg, ar fi fost nevoie de mai multă sîrmă ghimpată. Şi fierul e scump ! Nu merita să se cheltuiască banii pentru sîrmă, numai ca prizonierii să aibă mai mult loc şi să poată dormi cu picioarele întinse. în al treilea rînd, cred că din cei cincisprezece mii de prizo nieri, foarte mulţi vor muri, cînd vor începe ploile şi frigul. Unii, chiar mai înainte. Cei rămaşi vor avea deci destul spaţiu să-şi întindă picioarele. Sigur că dumneavoastră, construind lagărul, aţi ţinut seamă şi de acest lucru. V-am admirat mult cînd am înţeles că nimic nu v-a scăpat din vedere ! înainte de a adormi, am ascultat — fără voia mea — o confe rinţă. Conferenţiarul, care se declara profesor la universitatea din Berlin, a vorbit despre grăsime. Subiectul conferinţei consti tuie obiectul acestei petiţii. Profesorul a numărat în fiecare zi boabele de fasole din supape care o primim în lagăr. Timp de treizeci de zile, a numărat toate boabele din castronul lui, la prînz şi seara. Pe urmă le-a adunat şi a făcut media. El afirmă că un prizonier primeşte zece boabe pe zi, la cele două supe. Asistenţii profesorului şi-au numărat şi ei boabele din castron, tot timp de treizeci de zile, şi au confirmat exactitatea rezultatului. După aceea, profesorul a socotit cîte coji de cartofi şi cită făina intră în supă. Aici a aproximat, fiindcă la bucătărie nu are voie să se ducă. Dumneavoastră

ştiţi

că

nemţii,

avînd

multă

răbdare,

sînt

spe241

ORA 25

cialişti în măsurări şi numărare. Cred, aşadar, că putem avea încredere în concluziile cercetării. După o lună încheiată de muncă, profesorul a sfîrşit studiul şi a ţinut o conferinţă, care a fost foarte apreciată de auditoriu. (în treacăt fie zis, germanii ţin sau ascultă conferinţe despre tot felul de subiecte. Este un obicei moştenit din evul mediu.) După ce ne-a spus cum a numărat boabele, strecurînd supa în fiecare zi, profesorul ne-a comunicat cîte calorii are un bob. Nu-mi amin tesc cifra exactă. Pe urmă, a calculat cîte calorii au cele zece boabe la un loc, a adăugat numărul de calorii al cartofilor şi pe cel al făinii, pe care prizonierii nu le văd în supă, dar despre a căror existenţă profesorul a spus că nu se îndoieşte. El a conchis că fiecare prizonier primeşte, în lagăr, 500 de calorii pe zi. Asta în medie. în unele zile primeşte mai mult, în altele mai puţin. Zile de-a rîndul, de exemplu, nici măcar profesorul n-a găsit nici o boabă de fasole în supa lui; în aceste zile, n-a avut ce număra. Dar au fost zile cînd a avut cincisprezece boabe, şi — uneori — chiar optsprezece ! Media este, deci, corectă.

din ramura cea mai avansată a civilizaţiei occidentale. Poate tri miteţi un raport la Academia de Ştiinţe din ţara dumneavoastră. Ar fio barbarie să lăsaţi să se ducă în vînt 45 000 de kilograme de untură, în fiecare lună. Iarăşi, dumneavostră aveţi şi alte lagăre : cîteva sute numai în Germania, mi se pare. Aţi putea aduna munţi întregi de untură curată, lunar. Eu, de cînd am ascultat conferinţa profesorului de la Berlin, simt cum miroase văzduhul a untură de om. Lagărul domniilorvoastre este o presă uriaşă, care stoarce untura din oameni. Domniilor-voastre nu vă miroase a untură umană cînd staţi cu feres trele de la birou deschise ? Eu cred că şi hainele vă sînt impregnate. întrebaţi-le pe soţiile domniilor-voastre — sau pe iubitele pe care le aveţi — dacă nu vă miros părul şi pielea a untură de om, noaptea, cînd intraţi în pat lîngă ele. Femeile au simţul mirosului mai fin şi au să >ă spună. Mie mi se întorc maţele pe dos de scîrbă !

Pe de altă parte, un om, cînd doarme, consumă o mie de calo rii în 24 de ore. Prizonierii din lagăr nu dorm tot timpul, deci consumă mai mult. Dar profesorul a luat ca bază de calcul, ca pentru adormiţi, o mie de calorii. Prizonierii primesc 500 de calo rii în boabele de fasole. Restul de 500, cîte mai cheltuiesc, îl dau din rezervele lor de grăsime, adică din capitalul acumulat în corp. Cheltuind zilnic cîte 500 de calorii din cele cu care au venit de acasă, prizonierii pierd lunar cîte şase pfunzi de persoană. Şi această socoteală este tot o medie. Cîntăririle s-au făcut zilnic de către asistenţii profesorului, cu cîntare şi greutăţi improvizate ; ele par totuşi exacte. Acum, socotind şase pfunzi, adică trei kilograme, de untură, pe care o pierde — transformînd-o în calorii — fiecare prizonier, în lagărul ce cu onoare conduceţi domniile-voastre se irosesc lunar 45 000 de kilograme de untură. Cinci vagoane pline cu untură, care se evaporează lunar din lagăr ! Cei 25 000 de prizo nieri împrăştie în văzduh acest munte de grăsime ! Gîndiţi-vă şi domniile-voastre ce pierdere !... Eu nu sînt economist. Nu vă pot sugera nici o soluţie. Sînt însă convins că veţi şti să recuperaţi, cu mijloacele tehnicii înaintate de care dispuneţi, şi această untură vie. De ce să se piardă inutil f Acesta este scopul petiţiei mele. Sper şi cred că voi găsi la dum neavoastră înţelegerea necesară. Domniile-voastre faceţi parte 242

Acum vă salut şi vi asigur că smt un mare admirator al civili zaţiei dumneavoastră. Sînt încredinţat că veţi utiliza, cu mij loace tehnice eficiente, şi untura noastră. (Nu uitaţi că trei kilograme ofer şi eu lunar, din trupul meu.) MARTORUL

125 Petiţia n r . 2. S u b i e c t : Estetic (Idealul de frumuseţe u m a n ă în societatea tehnică apuseană). Ieri-seară am vorbit cu un profesor german despre estetică. M-am certat cu el: nemţii, ca şi ceilalţi europeni, au rămas tot la clasicism. De aceea s-au prăbuşit. O societate sănătoasă şi pro gresistă are o artă modernă, aşa cum aveţi dumneavoastră în societatea tehnică apuseană. Profesorul german mi-a arătat prizonierii care se plimbau prin ţarcul lagărului şi care — după cum ştiţi — sînt numai piele şi os. A zis că sînt urîţi. Rămăsese la idealurile de frumuseţe greceşti. Eu găsesc că, dimpotrivă, oamenii reduşi la piele şi schelet sînt splendizi, aden arate opere de artă. Acesta este tipul de frumuseţe umană în societatea tehnică modernă. Am încercat să-l conving 243

ORA

pe neamţ că societatea dumneavoastră preţuieşte Frumosul mai mult decît oricare alta şi că domniile-voastre stoarceţi grăsimea din oameni din raţiuni pur estetice, ca să înfrumuseţaţi univer sul. El n-a înţeles. Nemţii înţeleg foarte greu. Din cauza asta se spune că au capul pătrat. Mîine voi ţine o conferinţă despre idea lul de frumuseţe umană în occidentul modern.

mila. L u c r e a z ă a u t o m a t : numai ce este în p r o g r a m . D a c ă mi-aş sfîşia pielea de pe piept şi aş scrie pe ea o petiţie, cu sînge cald, tot n-ar citi-o ! Ar arunca-o la coş, cum au făcut şi cu celelalte. Pur şi simplu n-ar observa că e o fîşie de piele din trupul unui om viu. Ei sînt indiferenţi faţă de om. Indiferenţa cetăţeanului a întrecut-o pînă şi pe cea a maşinii !

Există un sculptor elveţian, Alberto Giacometti, care a aplicat în domeniul artelor plastice principiile şi idealurile de frumuseţe masculină şi feminină pe care domniile-voastre le realizaţi la nivelul practic, făcînd dispară grăsimea şi carnea din corpul uman ! Lucrîndu-şi statuile, el s-a silit să elimine grăsimea din trupul uman şi din spaţiu. Trupul, redus astfel la o singură dimensiune, ia forma alungită şi uscată a sîrmei. Este exact ce faceţi şi dumneavoastră în lagăr. Eu am ştiut dintotdeauna că civilizaţia dumneavoastră se conduce după principii estetice.

— Bietul de d u m n e a v o a s t r ă ! a zis J o h a n n M o r i t z c o m p ă t i m i tor. A c u m ce-aveţi de gînd să mai faceţi ? Eu zic să nu le mai scrieţi! — Voi scrie mai departe, a spus T r a i a n . N - a m să mă opresc niciodată, p î n ă la sfîrşitul vieţii mele ! O a m e n i i au î m b l î n z i t toate fiarele. De ce nu i-am î m b l î n z i şi pe cetăţeni ? — încercaţi altă cale ! a zis J o h a n n M o r i t z . Cu scrisul cred că n-ajungeţi n i c ă i e r i ! — T o a t e victoriile o m u l u i , de cînd se află el pe p ă m î n t , au fost victorii ale spiritului. Cu spiritul îi v o m î m b l î n z i şi pe cetă ţenii din birouri. D a c ă nu reuşim, ne sfîşie pînă la u l t i m u l . T r e buie să-i învăţăm să nu mai sfîşie o m u l cînd îl întîlnesc ! P î n ă cînd nu-i î n v ă ţ ă m asta, nu m a i p u t e m locui pe aceeaşi planetă, în aceleaşi oraşe, pe aceleaşi străzi cu ei. O să fie mai g r e u decît cu tigrii. Insă eu n-am fost niciodată mai î n c r e z ă t o r decît a c u m . Este p o a t e o p t i m i s m u l d e d i n a i n t e a m o r ţ i i . S p a s m u l a g o n i e i mele e poate capitolul petiţiilor de la ora 25. D a r îl voi scrie !

Ce frumos va fi universul mîine, cînd toată suprafaţa pămîntului va fi populată de oameni cu trupurile armonizate după canonul estetic al artei lui Giacometti şi al dumneavoastră ! MARTORUL

126 — Dragă M o r i t z — a zis T r a i a n Korugă —, am scris pînă acum mai m u l t e petiţii, prin care am căutat să dezvălui adevărul şi să-i d e t e r m i n să nu mai chinuiască oamenii. Ştiu că am avut dreptate în tot ce am spus. Am c o m p u s cu î n d e m î n a r e fiecare petiţie, tn van ! Am folosit stilul j u r i d i c , stilul d i p l o m a t i c , stilul telegramelor, al cărţilor de bucătărie, al reclamelor ; am fost sentimental, ironic, rugător... Am cerut dreptate în toate felu rile în care m-a învăţat disperarea. N - a m primit nici un răspuns. Le-am spus cele mai crude a d e v ă r u r i , dar ei nu s-au supărat. Leam scris în g e n u n c h i , dar ei nu s-au înduioşat. I-am insultat grosolan, dar ei nu s-au simţit ofensaţi. Am încercat să-i fac să rîdă, să !e aţîţ c u r i o z i t a t e a . D e g e a b a ! N - a m reuşit să trezesc în ei nici s e n t i m e n t e î n a l t e , nici p o r n i r i josnice. N - a m t r e z i t nimic ! Parcă aş fi vorbit cu pietrele : ei nu au sentimente de nici un fel. Nu cunosc nici m ă c a r ura. N i c i r ă z b u n a r e a . N i c i 244

127 Petiţia nr. 3. S u b i e c t : Economic (Despre prizonierii care nu mai au decît o jumătate sau o treime din t r u p ) . în patru zile, eu şi cu un prieten al meu — care e contabil — am terminat de numărat prizonierii din lagăr care au numai o jumă tate, două treimi sau patru cincimi de trup. El se pricepe la cal cule. Eu mă grăbesc să vă scriu, fiindcă problema mi se pare urgentă, din punct de vedere economic. Aţi putea economisi zil nic mii de mărci. Iată despre ce este vorba. închişi cu mine, 3 000 nu au

Dintre cei /5 000 de prizonieri corpuri întregi. Vreo două sute nu 245

ORA

au picioare deloc. Se tírase ca nişte reptile prin lagăr. 1 200 au numai cîte un picior. Alţii nu au decît un braţ. Cîtorva le lipsesc ambele braţe. Şi asta numai în ce priveşte părţile exterioare ale corpului. Dar sînt foarte mulţi cărora le lipsesc părţi din interior, cum ar fi un plămîn, un rinichi, bucăţi de oase şi altele. 40 de prizonieri nu au ochi deloc. Toţi aceştia au fost arestaţi automat, ca şi mine. La început, mi-a fost milă de ei. Prietenul meu Johann Moritz îşi întoarce privirea de cîte ori vede ologii şi marii mutilaţi din lagăr. Dar Johann Moritz este un primitiv. El nu înţelege că, dacă arestarea este automată şi dacă faci parte dintr-o categorie care trebuie băgată la închisoare, nu te poţi eschiva pe motiv că nu ai picioare, ochi, nas sau plâmîni. Arestul din oficiu nu prevede excepţii pentru cei cu trupul în stare de nefuncţiune. Şi aşa se şi cuvine ! Dreptatea trebuie să fie aceeaşi, egală pentru toţi ! Este aici un profesor. Lui îi lipsesc ambele braţe, fiindcă le-a pierdut pe front. Cînd aţi ordonat arestarea automată a profeso rilor, ar fi fost nedrept ca pe prietenul meu să-l scutiţi de arestare, pentru că nu are mîini. Ce legătură este între braţe şi arestarea din oficiu ? Nici una ! Este profesor, deci trebuia arestat cu toată categoria ! Aşa cum aţi procedat domniile-voastre. Căci dum neavoastră nu greşiţi niciodată ! De aceea vă şi admir eu atît de mult. Sînt capabil, în orice clipă, să-mi dau viaţa pentru marea dumneavoastră civilizaţie ! Dumneavoastră sînteţi personifica rea Justiţiei şi a Preciziei! Dar să revin la subiect. Aceste fracţiuni de oameni, care nu au decît părţi de trupuri, primesc aceleaşi porţii de mîncare ca prizo nierii întregi. Este o mare nedreptate ! Propun ca acestor prizonieri să li se dea mîncare proporţional cu bucăţile de corp pe care le mai posedă. Guvernul domniilorvoastre plăteşte cu bani peşin fiecare porţie de mîncare pe care o primesc prizonierii. Prin prizonier se înţelege însă un ins întreg. Dacă i-aţi strînge pe cei 3 000 de mutilaţi şi le-aţi număra mîinile, picioarele, ochii şi plămînii, aţi constata că ei nu sînt, în carne şi oase — adică în realitate —, decît maximum 2 000 de oameni. Aţi zi. aceşti mai 246

putea deci economisi 1 000 de porţii de mîncare în fiecare De ce să plătiţi pentru hrănirea părţilor de trupuri pe care prizonieri nu le au f E o generozitate care nu trebuie să continue !

ORA

Cred că autorităţile superioare vor fi foarte mulţumite, dacă veţi semnala cazul. S-ar putea chiar să vă decoreze : veţi fi eco nomisit banii statului. Şi banul este singura realitate ! Cu această deviză, vă salută MARTORUL

128 P e t i ţ i a n r . 4 . Subiect : M i l i t a r ( S c h i m b a r e a s e x u l u i ) . Din cauza foamei, prizonierii din lagăr suferă unele transfor mări, care pot fi. pentru domiile-voastre de mare interes militar. Iată, pe scurt, despre ce este vorba. Prizonierii care sînt arestaţi de mai multă vreme şi care au trăit cu numai 500 de calorii zilnice nu mai au nevoie să se băr bierească. Oameni care acasă se rădeau o dată sau chiar de două ori pe zi, aici, au început să se radă numai o dată la cîteva zile, apoi o dată pe săptămină, de două ori pe lună, iar acum — deloc ! Barba le-a devenit din ce în ce mai rară şi mai mătăsoasă, pe urmă ca un puf, pînă n-a mai crescut în nici un fel. Obrazul lor a ajuns curat de păr, ca al femeilor ! Dar nu e numai atît. Şi glasul le este femeiesc. Au început să le crească sînii. Sînt unii care au ţîţele ca ale fetelor de 13 ani. Pie lea lor e catifelată, ca a muierilor. Şi obiceiurile le sînt muiereşti. Nu ştiu ce se întîmplă cu organele lor sexuale, dar cred că cu acest regim (şi dacă mai reduceţi încă porţiile de mîncare) le vor cădea p h a l l u s - » / s i toate anexele masculine, ceea ce va însemna că transformarea în femei a mers pînă la capăt. Doctorii pretind că e din cauza foamei şi că « privarea de hrană are ca efect reducerea considerabilă şi aproape încetarea secreţiilor hormonale cu funcţie dublă : androgene (hormoni masculini) şi estrogene (hormoni feminini). Mai mult, ficatul, slăbit, nu-şi mai poate exercita funcţia de regulator hormonal: este capabil încă să distrugă excesul de hormoni androgeni, dar continuă să lase să treacă hormonii estrogeni. Echilibrul hormo nal fiind stricat, organismul îşi arată şi acuză latura feminină.»' 1

Lt.-col. dr. Eugene C. Jacobs.

247

ORA

Această constatare ar putea fi pentru civilizaţia dumneavoas tră de mare importanţă militară. Gîndiţi-vă ce linişte ar fi pe suprafaţa pămîntului, dacă — aşa cum aţi şi început să faceţi — i-aţi băga pe toţi bărbaţii statelor inamice în lagăre şi i-aţi hrăni cu cîteva sute de calorii pe zi, pînă devin femei! Naţiunea ina mică ar rămînea fără bărbaţi, şi n-ar mai avea cine să facă răz boi contra dumneavoastră ! Cred că Marele Stat Major va utiliza aceasta idee. Şi, ţinînd seamă de spiritul practic şi inventiv al civilizaţiei dumneavoas tră, nu mă îndoiesc că veţi încerca şi operaţiunea inversă : supraalimentînd femeile voluntare din patria dumneavoastră, le veţi putea transforma în bărbaţi. Aţi avea mai mulţi combatanţi potenţiali şi mai multă mînă de lucru. în încheiere, propun ca raţiile de 500 de calorii care se dau pri zonierilor din lagărul pe care îl conduceţi să fie reduse : poate că unii dintre ei se transformă mai repede în femei adevărate ! MARTORUL

129 P r e g ă t i r e p e n t r u m a r ş . 15 000 de p r i z a o n i e r i sînt transportaţi în alt lagăr. Este o r a d o u ă noaptea. L a g ă r u l a fost înconjurat de c a r e b l i n d a t e şi de c a m i o a n e . F a r u r i l e c a m i o a n e l o r sînt aprinse. Reflectoarele de pe tancuri l u m i n e a z ă c a ziua. T o a t e a r m e l e a u t o m a t e a u ţevile î n d r e p t a t e spre masa de o a m e n i care se scurge, ca un fluviu, către poartă. T r a i a n K o r u g ă şi J o h a n n M o r i t z m e r g alături. N o a p t e a e rece. Ei îşi simt u n u l a l t u i a c ă l d u r a trupurilor. M o r i t z t r e m u r ă şi îi c l ă n ţ ă n e dinţii. La p o a r t ă stau d o u ă echipe de soldaţi cu bastoane de l e m n . îi n u m ă r ă pe p r i z o n i e r i i care ies şi-i despart în grupe. — V o r să ne î n c a r c e cîte şaptezeci într-un c a m i o n în care î n c a p n u m a i zece sau d o i s p r e z e c e o a m e n i ! a zis T r a i a n . C u m au să facă ? Tu ai a u z i t de l e g e a i m p e n e t r a b i l i t ă ţ i i corpurilor ? M o r i t z n-a răspuns. C o n t i n u a să t r e m u r e de frig. T r a i a n a privit c u m este î n c ă r c a t p r i m u l c a m i o n . La î n c e p u t au intrat d o u ă z e c i . Ai fi c r e z u t că nu mai este nici pic de loc. 248

ORA

Soldaţii i-au lovit cu bastoanele pe cei din c a m i o n , care s-au strîns unul într-altul. Au mai urcat î n c ă zece. B a s t o a n e l e au început să lovească în cei abia urcaţi. S-au strîns şi aceştia în cei care erau deja în c a m i o n , şi iarăşi s-a făcut loc. Au urcat alţi zece. A c u m se părea că nu mai e cu p u t i n ţ ă să intre nici m ă c a r un copil. Soldaţii au î n t o r s a r m e l e şi au lovit cu paturile. Din nou au intrat zece oameni. D i n cei şaptezeci, nici unul nu a rămas jos. Loviturile au încetat. C a m i o n u l era g a t a de plecare. Traian K o r u g ă a urcat în c a m i o n de mînă cu J o h a n n M o r i t z , ca să nu se p i a r d ă u n u l de altul. — Nu există legi absolute, d r a g ă M o r i t z , a zis T r a i a n . N i c i fizica nu are legi invariabile ! Ea susţine că d o u ă corpuri nu pot ocupa în acelaşi t i m p acelaşi loc în spaţiu. în cazul nostru, şapte oameni o c u p ă locul u n u i a singur. M a i poţi crede în fizică ? Tu ai auzit de Picasso ? — Nu, domnule Traian ! V o c e a lui J o h a n n M o r i t z venea s u g r u m a t ă . T r a i a n era înalt de statură şi avea capul deasupra, afară. M o r i t z era m i c : capul lui era strivit î n t r e piepturile celorlalţi, care îi apăsau plămînii. N i c i o boare de aer nu mai ajungea pînă la el. — Mă sufoc ! a zis M o r i t z . Era c u p r i n s de panică. A p r o a p e că plîngea. D a r nu se p u t e a clinti. N ă r i l e lui căutau cît de p u ţ i n aer, şi nu găseau. — Mă sufoc, d o m n u l e T r a i a n ! a repetat el. Simt c u m m o r ! — R ă s p u n d e întîi d a c ă ai auzit de Picasso ! — N - a m a u z i t n i m i c ! a zis M o r i t z . Nu ştiu n i m i c ! Mă sufoc : î m i v ă d sfîrşitul ! T r a i a n a v r u t să-i r i d i c e capul lui M o r i t z , d a r nici el nu-şi putea mişca braţul şi muşchii : t r u p u l îi era strivit, r e d u s la un volum m i n i m . D o a r capul îi era afară. D e a s u p r a celorlalţi. — Acest Picasso este cel mai m a r e zugrav al societăţii occi dentale ! a zis T r a i a n . — Nu pot asculta nimic ! a zis M o r i t z . V r e a u să scot nasul afară ! M ă c a r o nară ! D o m n u l e T r a i a n , vă rog, ajutaţi-mă ! Mor ! T r a i a n s-a supt şi mai mult : M o r i t z era cu capul pe pieptul lui. — Picasso ţi-a făcut p o r t r e t u l , aşa cum stai în clipa asta, aici, în camion, d r a g ă M o r i t z ! — P o r t r e t u l m e u ? a î n t r e b a t M o r i t z . N - a u d ! M i - s urechile astupate ! 249

ORA

— P o r t r e t u l tău, a întărit T r a i a n . Exact ca o fotografie. Şi p o r t r e t u l c a m i o n u l u i nostru. Şapte o a m e n i care o c u p ă acelaşi loc în spaţiu, în acelaşi t i m p ! U n u l care are cinci picioare, altul trei capete, d a r nu are p l ă m î n i , tu, c a r e ai voce, d a r nu ai gură, şi eu, care am n u m a i cap : un c a p care z b o a r ă d e a s u p r a u n u i camion. C î n d m - a m uitat p r i m a oară la tablou — asta s-a î n t î m plat la P a r i s —, mi-a plăcut, d a r n-am ştiut ce reprezintă. Deabia a c u m înţeleg că era c a m i o n u l n o s t r u ! Pictat exact ! N i c i un a m ă n u n t nu i-a scăpat. A pictat pînă şi l a g ă r u l nostru ! P i c t e a z ă de parcă ar fotografia : n u m a i lucruri adevărate. E un zugrav g e n i a l ! C a m i o n u l a pornit. T r a i a n p r i v e a la o a m e n i i din jurul lui. îi v e d e a de sus. N i c i u n u l nu m a i era om d u p ă chipul şi a s e m ă n a r e a lui D u m n e z e u : nu mai erau o a m e n i deloc. N i m e n i , în tot c a m i o n u l care trecea pe uliţele satului, prin î n t u n e r i c , nu mai era viu ; d a r nici morţi. Ei se balansau între viaţă şi m o a r t e : o s e c u n d ă erau vii, şi în s e c u n d a u r m ă t o a r e erau morţi. U n e o r i erau vii şi m o r ţ i în acelaşi t i m p . în sectorul în care se aflau ei nu mai exista spaţiul : fusese eliminat. M u r i s e . în sectorul în care se aflau ei nu mai există nici t i m p u l : t i m p u l a murit. N i c i m a t e ria nu există. în sectorul lor este n u m a i spasmul. O c h i i sînt spasm. C a r n e a , sîngele, aerul, g î n d u l : toate sînt spasm. O a m e nii nu mai au nici formă, nici s p i r i t : sînt spasm... — A c u m p o ţ i respira ? a î n t r e b a t T r a i a n . — Nu ştiu ! Mi se pare că pot, d a r n u m a i cu o nară şi din cînd în cînd ! a zis M o r i t z . Aici, l î n g ă pieptul d u m n e a v o a s t r ă , p r i n t r e coaste... — O s i n g u r ă n a r ă e d e s t u l ! A c u m a s c u l t ă , că v r e a u s ă - ţ i spun ceva i m p o r t a n t ! — Nu pot asculta nimic... Mă iertaţi, vă rog ! a zis M o r i t z . — Sileşte-te să asculţi ! a spus Traian. Sînt lucruri i m p o r tante : Every horror had its definition Every sorrow had a kind of end: In life there is not time to grieve long. But this, this is out of life, this is out of time, An instant etemity of evil and wrong. We are soiled byfilth that we cannot clean, United to supernatural vermin. 250

It is not we alone, it is not the house, the city that is defiled. But the world that is wholly foul! '

it is not

— Vorbiţi mai tare, că nu a u d ! a zis M o r i t z . T r a i a n a c o n t i n u a t , cît a p u t u t de tare : Clear the air ! clean the sky ! wash the wind ! take the stone from the stone, take the

skin

from the arms,

take the muscle from the bone, and wash them ! Wash the stone, wash the bone, wash the brain, wash the soul, wash them, wash them ! 2 — N - a m înţeles n i m i c ! a zis M o r i t z . Ce bine de d u m n e a voastră, d o m n u l e T r a i a n , că puteţi sta cu capul d e a s u p r a celor lalţi ! D u m n e a v o a s t r ă nu vă sufocaţi ! In lagăr, o a m e n i i scurţi sufereau mai puţin de foame decît cei î n a l ţ i ; î n c a m i o n u l care d u c e a şaptezeci d e p e r s o a n e , g o n i n d c a o nălucă pe uliţele satului Ohrdruf, prizonierii scunzi erau aproape m o r ţ i din lipsă de aer... — D o m n u l e T r a i a n , nu mai vorbiţi, că eu tot nu a u d ! a zis Johann Moritz. — D a c ă nu a u z i , ai să plăteşti cu viaţa ! — Ce să a u d ? a î n t r e b a t M o r i t z . — Profesorul n e a m ţ a g r e ş i t ! a zis T r a i a n . El a săvîrşit un mare păcat şi va m u r i din c a u z a asta ! — C a r e n e a m ţ a păcătuit ? a î n t r e b a t M o r i t z . — Profesorul care a cîntărit g r ă s i m e a şi carnea n o a s t r ă vie ! a 1

Fiecare oroare se putea defini Fiecare mîhnire cunoştea un sfîrşit oarecare : în viaţă nu e timp pentru mîhnin lungi. Dar aceasta este in afara vieţii, în afara timpului, Este o eternitate imediată de rău şi de nedreptate. Sîntem mînjiţi de o murdărie de care nu ne putem curăţa, Soaţă cu spurcăciunea supranaturală. Nu numai noi, nu numai casa, nu doar cetatea sîntem poluaţi. Lumea-ntreagă e infectată ! 2 Limpeziţi aerul ! curăţaţi c e r u l ! spălaţi vîntul ! scoateţi p i a t r a din piatra, desfaceţi braţul de piele, smulgeţi muşchiul de pe os — si spălaţi-le ! Spălaţi piatra, spălaţi osul, spălaţi creierul, spălaţi sufletul, spălaţi-le, spălaţi-le ! (T. S. Eliot)

251

ORA

r ă s p u n s T r a i a n . A c î n t ă r i t - o vie, ca să ne m ă s o a r e suferinţa. D u r e r e a o m u l u i , însă, nu se m ă s o a r ă cu k i l o g r a m u l şi nici cu tona. N i c i viaţa nu se m ă s o a r ă . C i n e î n c e a r c ă asta face păcat de moarte ! — Nu a u d ! a zis M o r i t z . — N u - i nici o p a g u b ă , d a c ă nu auzi ! Te prăbuşeşti şi fără să auzi ! N i c i şoferul c a m i o n u l u i nostru, nici santinelele, nici sol daţii cu b a s t o a n e de l e m n , nici cei cu m i t r a l i e r e , care abia aşteaptă să t r a g ă în noi, nu a u d nimic ! N i c i unul ! Şi totuşi se prăbuşesc o d a t ă cu noi, la fel ca noi, î m p r e u n ă cu noi... V e z i c u m se p r ă b u ş e s c ? — M i - s ochii acoperiţi ! a zis M o r i t z . Nu văd nimic ! — N i c i nu simţi n i m i c ? a î n t r e b a t T r a i a n . — N i m i c ! a zis M o r i t z . D o a r că mă sufoc. — V e z i că simţi esenţialul ? a zis T r a i a n trist. De ce spui că nu simţi n i m i c ? T o a t ă l u m e a simte asta, d a r nu v r e a să m ă r t u r i sească !

130 P r i z o n i e r i i au fost u r c a ţ i în v a g o a n e p e n t r u vite. V a g o n e l e p u r t a u pe uşă inscripţia 24 de cai; în fiecare din ele au fost închişi 140 de oameni. U ş i l e s-au î n c h i s , v a g o n d u p ă v a g o n : în u l t i m e l e , femeile. T r e i mii de femei. T r e n u l era lung. Lui T r a i a n i-ar fi plăcut să-1 v a d ă trecînd, de departe. — Trenul nostru seamănă cu convoiul care urca Golgota, d o a r că e m e c a n i z a t ! a zis T r a i a n . N o i u r c ă m G o l g o t a cu m i j loace tehnice ; Isus a urcat pe jos, î n t r e cei doi tîlhari ! Tu ştii de ce l-au răstignit î m p r e u n ă cu doi tîlhari adevăraţi ? — Nu ştiu, a zis M o r i t z . — J u d e c ă t o r i i , ca să p e d e p s e a s c ă un nevinovat, îl î n c a d r e a z ă î n t r e doi vinovaţi. T r u c u l e clasic. Evreii n-au î n d r ă z n i t să-1 crucifice pe Isus singur, şi l-au p u s î n t r e doi tîlhari faimoşi. în t i m p u l execuţiei, atenţia m u l ţ i m i i era sustrasă de la nevinovat. Eu, tu, soţia m e a şi ceilalţi mulţi avem fiecare la d r e a p t a şi la stînga cîte un vinovat. Ca pe G o l g o t a ! N u m a i p r o p o r ţ i a s-a 252

ORA

s c h i m b a t : atunci un nevinovat era î n c a d r a t de d o i vinovaţi, acum zece mii de nevinovaţi stau între doi vinovaţi ! î n s ă d e o sebirea e fără î n s e m n ă t a t e : s i s t e m u l e a c e l a ş i . în p l u s , noi urcăm pe cruce a u t o m a t , cu mijloace tehnice. î n s ă m a n e v r a e infantilă. î n d a t ă ce se t e r m i n ă execuţia, m u l ţ i m i l e vorbesc nu despre cei doi vinovaţi care au fost ucişi î m p r e u n ă cu Isus, ci numai despre Isus. A ş a s-a î n t î m p l a t î n t o t d e a u n a , aşa se va î n t î m p l a şi acum. C h i a r d a c ă crucificarea se face a u t o m a t şi chiar dacă u r c ă m G o l g o t a cu l o c o m o t i v a ! T r a i a n K o r u g ă s-a apropiat de fereastra cu gratii a v a g o n u l u i . Trenul oprise. — Ce vedeţi ? a î n t r e b a t M o r i t z , care nu ajungea cu ochii pînă la fereastră. — Sîntem într-o gară ! a zis T r a i a n . M a i este un tren, alături de al nostru ! — T o t cu arestaţi ? a î n t r e b a t M o r i t z curios. — Un tren cu foşti arestaţi ! Sînt sclavii străini din G e r m a n i a , eliberaţi ! a zis T r a i a n , p r i v i n d m u l ţ i m e a de bărbaţi şi de femei care se mişca în jurul trenului vecin. T o ţ i fumează ţigări ! M o r i t z a înghiţit în sec. — Din tren c o b o a r ă a c u m o femeie care m ă n î n c ă cîrnaţi cu pîine albă ! a c o n t i n u a t T r a i a n , î n g h i ţ i n d şi el în sec. — Aş vrea să-i văd şi eu, a zis J o h a n n M o r i t z . P o a t e c u n o s c v r e u n u l ! De ce neam sînt ? — A m e s t e c a ţ i , a zis T r a i a n , privind culorile s t e a g u r i l o r dese nate pe vagoane şi steguleţele de la butoniere. Femeia care mănîncă pîine cu unt şi care are pulpele albe, ca p î i n e a din care m u ş c ă , e d a n e z ă . în s p a t e l e e i , e o f r a n ţ u z o a i c ă . F r u m o a s ă . Ochi negri ! — M a i sînt şi alţi francezi ? a î n t r e b a t M o r i t z . — E un g r u p de francezi chiar lîngă vagonul nostru ! a spus Traian. Amestecaţi cu italieni şi belgieni ! — V r e a u să-i văd pe francezi ! a zis M o r i t z cu n e r ă b d a r e . V e c h e a lui pasiune pentru francezi nu pierise. T r a i a n 1-a ridicat de subţiori, ca să ajungă cu ochii la fereas tră. — Sînt francezi ! a zis M o r i t z . A s t a de l î n g ă italian s e a m ă n ă bine cu J o s e p h ! îl vedeţi ? — Care Joseph ? — Prietenul m e u J o s e p h ! a zis M o r i t z . Nu v-am povestit despre el ? C e l pe care l - a m ajutat să evadeze ! D a c ă n-aş fi 253

ORA

sigur că e în Franţa, aş crede că e chiar el, aşa de tare seamănă ! Vreţi să-i spuneţi ceva ? — Ce să-i spun ? — Orice, a zis M o r i t z . Eu nu ştiu franţuzeşte, dar vreau să-i spunem ceva ! Spuneţi-i bună ziua şi d r u m bun spre Franţa ! J o h a n n M o r i t z nu putea trece pe lingă un francez fără să-i spună ceva sau măcar să-i zîmbească prieteneşte. — Acum e lîngă noi ! a zis M o r i t z . Spuneţi-i acum ceva ! Traian Korugă a continuat să tacă. J o h a n n M o r i t z nu s-a mai putut stăpîni şi a strigat în nemţeşte : — Călătorie frumoasă în Franţa ! A vorbit dulce. Toată faţa îi radia de bucurie că se putea adresa unui om care-i era drag, numai fiindcă era francez. Glasurile de sub fereastră au amuţit dintr-o dată. Grupul de pe peron s-a imobilizat, cu ochii spre fereastra vagonului unde se afla M o r i t z . Traian a auzit cum cel care semăna cu Joseph a întrebat în franţuzeşte : — Ce spune porcul de nazist ? Privirile bărbaţilor şi ale femeilor de pe peron îl fixau pe J o h a n n M o r i t z , care le zîmbea cu prietenie de după gratii. — Probabil că vrea o ţigare, porcul ! a zis o femeie. Tînărul care semăna cu Joseph a dus mîna la buzunar, dar şi-a oprit brusc gestul. S-a aplecat, a luat o piatră şi a aruncat-o în fereastra la care zîmbea J o h a n n M o r i t z . Bolovanul a nimerit între gratii şi a căzut în mijlocul vagonului, lovindu-1 pe unul dintre prizonieri. — Na ţigare ! Vrei să fumezi, porcule ? Trei ani m-ai ţinut închisă în Germania ! A doua piatră a răsunat în peretele vagonului, apoi a treia. O ploaie de pietre a început să curgă asupra vagonului lor ; prizo nierii s-au culcat pe podele, depărtîndu-şi capetele de ferestre. Pietrele cădeau ca grindina. De-afară se auzeau înjurături şi stri găte, ca la asalt. Erau glasuri de femei, de bărbaţi, de copii revoltaţi. Glasuri în franceză, italiană, rusă, daneză, flamandă, norvegiană. în toate limbile se striga aceeaşi înjurătură, aceeaşi ură dezlănţuită. Sunetele cuvintelor se abăteau odată cu sune tele pietrelor asupra lui J o h a n n M o r i t z : porc de nazist, crimi nal nazist, nazist asasin, nazist, nazist, nazist... Toată lumea din trenul de « persoane deplasate » coborîse şi se asociase celor dintîi, aruncînd cu pietre în trenul prizonieri lor. Santinelele şi poliţia militară au încercat să facă ordine : ata254

ORA

cui era însă prea violent, ca să poată fi potolit, şi continua cu furie. Poliţia a început să tragă în aer. Un strigăt de revoltă, un huideoo unanim, a izbucnit din piepturile sclavilor eliberaţi, la adresa poliţiei, care-i apăra pe nazişti de linşaj. Johann M o r i t z rămăsese la geam, şi după ce prima piatră îi vîjîise pe la urechi. Nu se mişcase de la fereastra vagonului şi nu încetase să zîmbească nici după începerea atacului. Nu înţelegea ce s-a întîmplat. Şi, chiar dacă ar fi înţeles, n-ar fi putut crede că francezul care semăna cu Joseph a aruncat cu pietre în el şi a vrut să-i spargă capul. în vreme ce J o h a n n M o r i t z privea cu ochii mari cum mulţi mea de jos îl lapidează, ceilalţi prizonieri din vagon l-au prins de la spate şi l-au^ţras înapoi, trîntindu-1 pe podele. Zeci de pumni s-au încleştat deasupra lui Moritz, şi toţi îl căutau, ca să-1 lovească, să-i sfîşie carnea, să-1 strivească. J o h a n n M o r i t z s-a pomenit sub zeci de picioare care îl călcau cu ură, cu dispe rare, cu bestialitate, în timp ce de afară pietrele plouau asupra lor, lovind ferestrele, pereţii, capetele. Prizonierii nu-i puteau ierta lui M o r i t z că dezlănţuise furia şi atacul sclavilor eliberaţi de pe peron. Voiau să-1 facă bucăţi. în jurul lui erau nu oameni, ci masa, acest animal apocaliptic cu o mie de picioare, care îi călcau, toate, carnea şi trupul. Afară, tot masa, animalul apocaliptic cu o mie de braţe, care aruncau cu pietre în el ! Lui M o r i t z i-a năvălit sîngele pe nas şi pe gură ; în clipa aceea, a crezut că o să moară. Cînd s-a împăcat cu gîndul că-i venise ceasul morţii, n-a mai simţit nici bocancii care-1 striveau, nici pumnii care-1 loveau. N-a mai simţit nici un fel de durere : a simţit doar că sfîrşitul suferinţelor este a p r o a p e şi s-a g î n d i t la p r e o t u l A l e x a n d r u Korugă, la biserica din Fîntîna şi la icoana Maicii Domnului. în mintea şi în trupul lui s-a pogorît pacea. Auzea loviturile care izbeau în pereţii vagonului, şi ştia acum că aceste pietre îl cău tau pe el. N u m a i pe el. Toată lumea voia moartea lui J o h a n n Moritz. Lumea nu va mai putea trăi şi nu va mai exista pe pămînt nici un progres, dacă el rămînea în viaţă : vinovatul de toate relele din univers era J o h a n n M o r i t z . De aceea voiau toţi să-1 ucidă. De aceea îl s t r i v e a u p r i z o n i e r i i cu p i c i o a r e l e . De aceea îl băteau cu pietre, de afară, foştii prizonieri. De aceea îl ţineau arestat soldaţii. Mulţimea nu se va potoli pînă cînd nu va muri J o h a n n M o r i t z . Poliţia militară nu va putea potoli « per soanele deplasate » pînă cînd nu va fi ucis J o h a n n M o r i t z . Pri255

ORA

zonierii din vagon nu vor putea nici ei fi potoliţi, pînâ cînd nu va fi ucis J o h a n n M o r i t z . Soldaţii cu arme automate şi tancuri n u s e v o r p u t e a nici e i d u c e a c a s ă , p e s t e o c e a n , p î n ă c î n d J o h a n n M o r i t z nu va fi făcut bucăţi. El trebuie să moară : el este Omul. Pentru el nu există iertare. « Cu c e - a m g r e ş i t e u , D o a m n e ? » s-a î n t r e b a t în g î n d J o h a n n M o r i t z . Apoi şi-a zis : « Eu îi iubesc pe francezi şi am vrut să le spun un cuvînt de prietenie. De asta mă ucid. Şi pe Isus l-au ucis tot fiindcă a iubit oamenii ! » Vorbele lui Traian i-au venit în minte : « N o i urcăm pe Golgota cu locomotiva ; urcăm o Golgotâ mecanică ! » J o h a n n M o r i t z a avut impresia că e pe cruce şi a simţit cum se face noapte şi întuneric, întuneric, întuneric...

în vagon mirosea a putred, a acru, a materii fecale. Urina se întinsese pe p o d e l e , peste tot. J o h a n n M o r i t z zăcea şi el în urină : urinase pe jos, fără să-şi fi dat seama. D a r el nu simţea nimic. N i c i nu deschisese ochii pînă acum ; doar buzele şi le deschisese. — Mi-e sete ! a zis iar M o r i t z . — îmi pare rău, nu există apă ! a zis Traian. Nu există nimic de băut! Se gîndea cu ce ar putea să-i umezească buzele lui M o r i t z . Şi-a amintit că citise undeva că soldaţii lui Ghinghis H a n , călă rind prin stepă fără nimic de mîncat şi de băut, deschideau cu c u ţ i t u l o v e n ă de la p i c i o r u l calului. P u n e a u b u z e l e , s u g e a u cîteva înghiţituri de sînge, apoi legau vena şi plecau mai departe. Zile de-a rîndul, călăreţii lui Ghinghis H a n nu mîncau şi nu beau altceva decît aceste picături de sînge cald. Imaginea îl obseda pe Traian. I-ar fi dat lui J o h a n n M o r i t z cîteva picături din sîngele lui, ca că-i potolească setea : sîngele l-ar fi refăcut.

131

— Mi-e sete ! a zis J o h a n n Moritz, cu voce rugătoare. — Nu e nimic de băut, dragă M o r i t z ! Singurul lichid care s-ar putea bea, şi din care ti-aş da cu plăcere să-ţi umezeşti buzele, este sîngele meu. D a r trebuie să nu bei sînge : cine bea sînge de om devine strigoi. Seamănă în continuare a o m , dar nu mai este om ! E maşină, e diavol, e masă ! Are tot ce au oame nii, în afară de suflet... — Mi-e sete, a m u r m u r a t Moritz. — Te cred, a zis Traian. D a r sînge trebuie să nu bei, şi alt ceva n-aş avea să-ţi dau. Tu eşti singurul din jurul meu care n-a băut sînge de om. Auzi ce-ţi spun ? Toţi ceilalţi au băut sînge, şi acum sînt s t r i g o i ! Nu mai sînt oameni ! N i c i prizonierii, nici santinelele, nici foştii prizonieri, care te-au bătut cu pietre ! N u m a i tu ai rămas o m , fiindcă tu mai iubeşti oamenii... — Mi-e sete ! — C r e d , cred că ţi-e sete şi că, dacă nu bei, ai să m o r i ! D a r e mai bine să mori ca o m , decît să trăieşti ca strigoi ! Să nu bei sînge de o m , mă auzi ? — Mi-e sete, a şoptit din nou J o h a n n Moritz.

J o h a n n M o r i t z s-a trezit tîrziu, cu capul şi cu pieptul banda jate. Capul îi şedea rezemat de Traian ; ar fi vrut să-1 întrebe de ce şi-a dezbrăcat cămaşa, dar n-a avut putere. — Mi-e sete ! a şoptit J o h a n n M o r i t z . Traian s-a prefăcut că nu aude. — Mi-e sete ! a repetat M o r i t z . Zăcuse cîteva ceasuri fără cunoştinţă în braţele lui Traian, care-1 bandajase, rupîndu-şi cămaşa în fîşii, şi-i făcuse loc să stea întins. Pînâ atunci, J o h a n n M o r i t z nu scosese nici un cuvînt. Traian îşi ţinuse palma pe pieptul lui, ca să-i simtă bătăile inimii. De cîteva ori, Traian se aplecase cu urechea pe bandaj, să asculte : inima lui M o r i t z bătuse atît de încet, încît palma n-o percepea. Abia se mai simţea cu urechea. Acum Moritz vorbea. Traian se bucura, ca şi cum el însuşi s-ar fi sculat dintre morţi. Dar J o h a n n M o r i t z voia apă. îi era sete ca lui Hristos pe cruce. Şi în vagon nu aveau apă. De douăzeci de ore, prizonierii erau încuiaţi, fară să fi primit nimic de mîncare sau de băut, fără să Ii se permită să-şi facă nevoile. 256

257

ORA 25

132 Petiţia lui J o h a n n M o r i t z . Subsemnatul Moritz Ion din România, satul Fîntîna, trimit această 'petiţie către stăpînitorii ţării în care mă aflu, pSntru u-i întreba de ce mă ţin închis ca pe iîlhari şi mă chinuiesc cum a fost chinuit Hristos pe cruce. Nu v-am pus această întrebare mai de demult. Ar fi trebuit si o fac, dar eu sînt om cu răbdare. Sînt plugar. Şi plugarii ştiu să aştepte. Am aşteptat, aşa cum îmi e firea, o primăvară întreagă. Am aşteptat toată vara. Am aşteptat iama, cit e dc lungă. Acum este din nou primăvară. Eu sini numai piele şi oase. Sufletul îmi este negru de supărare şi de suferinţă, cum e cărbunele şi cum e cer neala. Acum nu mai pot aştepta. De aceea, vă întreb : de ce mă ţineţi închis f Eu nu am furat, nu am ucis, nu am înşelat şi nu am făcut nici o faptă rea, din cele oprite de lege şi de biserică. Dacă nu sînt nici hoţ, mei ucigaş şi nici înşelător, de ce mă ţineţi în puşcărie <' M-aţi înfometat şi m-aţi chinuit, de sînt astăzi numai ca o umbră pe faţa pămîntului. Am stat închis în 14 lagăre. A venit, cred, timpul să vă întreb ce aveţi cu mine ! Mie mi-e greu pînă cînd mă hotărăsc. Dar acum m-am hotârît. Petiţia asta o trimit stăplnitonlor din ţară prin poştă. O trimit şi prin santinela de la poarta închisorii. Şi trebuie să ajungă la urechile stăpînirii, chiar dacă înainte ar face înconjurul pămîntu lui. Stăpînitorii trebuie să mă audă, chiar dacă umblă cu urechile înfundate. Voi lipi petiţia pe toate uşile închisorii. O voi arunca cu praştia în strada. Voi prinde cu laţul păsările care zboară pe deasupra lagărului şi le voi lega petiţia mea de picior, ca s-o ducă peste toată faţa pămîntului. Incepînd din această zi, strig să mi se facă dreptate. Mă veţi_ încuia în pivniţa închisorii, ca să nu mi se mai audă glasul. Dacă nu voi avea creion şi hîrtie, voi scrie petiţia cu unghia pe zid. 258

ORA 25 Cînd mi s-o toci unghia pînă la carne, am să aştept să crească, şi am să scriu din nou. Dacă mă împuşcaţi, eu n-am să mă duc nici în rai, nici în iad, nici în purgatoriu. Sufletul o să-mi rămînă aici, pe pămînt, şi are să vă urmărească pretutindeni, ca umbra. Am să vă deştept noap tea din somn de sute de ori — pe voi şi pe iubitele voastre — şi am să vă spun că eu am dreptate. Şi n-o să mai puteţi închide ochii. Pînă la sfîrşitul zilelor voastre, n-o să mai auziţi nici muzică, nici cuvinte de iubire, nimic : urechile vă vor fi pline de vorbele mele, ale lui Ion Moritz. Eu sînt un om şi, dacă nu am făcut nimic rău, nimeni nu are voie să mă ţină închis şi să mi chinuiască. Viaţa mea şi umbra mea sînt numai ale mele, şi oricine aţi fi voi, oricîte tancuri şi mitraliere şi avioane, şi oricîte lagăre şi oricîţi bani aţi avea, nu aveţi dreptul să vă atingeţi nici de umbra şi nici de viaţa mea ! Eu nu mi-am dorit în viaţă decît să muncesc, ca să am unde mă adăposti, cu muierea şi cu copiii mei, şi ca să avem ce mînca. Aşa fac toate vieţuitoarele pămîntului. Din cauza asta m-aţi arestat f Românii au trimis jandarmul să mă rechiziţioneze, cum se rechiziţionează lucrurile şi animalele. M-am lăsat rechiziţionat. Eu sînt un om cu mîinile goale, şi nu mă puteam bate raci cu regele, nici cu jandarmul, care are armă şi pistoale. Mi-au spus că nu mă cheamă Ion, aşa cum m-a botezat mama, ci lacob. M-au închis cu evreii în ţarcuri împrejmuite cu sîrmă ghimpată, ca pe vite, şi m-au pus la muncă silnică. Am fost dup la culcare ca vitele în cireada; am fost duşi la mimare în cireada, la băut ceaiul în cireada, şi aşteptam să fim duşi la abator — tot in cireada. Pe ceilalţi î-au dus şi la abator ; eu am evadat. Din cauza asta m-aţi arestat ? Fiindcă am evadat înainte de a fi dus la abator ? Ungurii mi-au spus că mă cheamă nu lacob, ci Ion. Şi m-au arestat, că eram roman. M-au bătut şi m-au schingiuit. Apoi m-au vîndut nemţilor. Nemţii au zis că nu mă cheamă nici Ion, nici lacob, ci lanoş, şi m-au canonit din nou, că eram ungur. Pe urmă, a venit un colonel şi mi-a spus că nu mă cheamă nici Ion, nici lacob, nici lanoş, ci Johann. Şi m-a făcut soldat. întii mi-a măsurat capul, mi-a numărat dinţii, mi-a strecurat sîngele în vase de sticlă. Toate, ca să dovedească că eu am alt nume decît acela pe care mi l-a dat mama. 259

ORA

Din cauza asta m-aţi arestat f Ca soldat, am ajutat prizonierilor francezi să fugă din închi soare. Din cauza asta m-aţi arestat ? Cînd războiul s-a terminat si am crezut ca va fi pace si pentru mine, au venit americanii, care m-au hrănit ca pe-un boier, cu ciocolată şi cu mîncăruri de-ale lor. Apoi, fără nici o vorbă, m-au băgat la închisoare. M-au trimis în paisprezece lagăre, ca pe tîlharii cei mai grozavi de pe pămînt. Şi eu vreau să ştiu de ce ! 7y« vă place numele meu de Ianoş, Ion, Johann, lacob ? Vreţi să. mi-l schimbaţi ? Schimbaţi-mi-l! Ştiu că oamenii nu mai au dreptul să poarte numele cu care au fost botezaţi! Acum sînteţi înştiinţaţi: eu nu mai pot răbda. Vreau să aflu pentru ce sînt arestat şi chinuit. Aştept răspunsul dumneavoastră şi vă salut cu respect. MORITZ lon-Johann-Iacob-Ianoş, plugar şi tată de copii — De ce plîngi, M o r i t z ? a întrebat Traian Korugă, după ce a terminat de citit petiţia. — Nu plîng ! — Te văd cu lacrămi în ochi... — Nici eu nu ştiu de ce ! — Ţi-e frică să trimiţi petiţia ? a întrebat Traian. Nu e adevă rat tot ce-ai scris în ea ? — Nu mi-e frică ! a răspuns Moritz. T o t ce scrie e a d e v ă r a t ! — Atunci de ce plîngi ? — De asta plîng ! a zis M o r i t z . Fiindcă e prea adevărat !

133 D u p ă trei zile de la trimiterea petiţiei, J o h a n n Moritz a fost chemat la interogatoriu. Traian Korugă i-a împrumutat cămaşa şi pantalonii lui, zicîndu-i : — Am biruit ! Petiţia noastră a avut efect! Lui M o r i t z îi sclipeau ochii. Se vedea deja liber... — Am biruit ! Dumneavoastră trebuie să vă mulţumesc ! a zis el. Aţi scris în petiţie aşa de adevărat !... 260

ORA

— Să nu-ţi fie frică ! a zis Traian. Lor trebuie să le fie, că ei sînt vinovaţi ! M o r i t z s-a dus la interogatoriu zîmbind. La prînz s-a întors. Traian îl aştepta la poartă. — C u m a fost ? a întrebat Traian. Ţi-au spus cînd te elibe rează ? M o r i t z privea în pămînt. întotdeauna făcea pe misteriosul, cînd i se punea o întrebare. — Vă povestec mai tîrziu, a zis el. Nu pot acum ! — Ai înnebunit ? Eu te aştept de cînd ai plecat, aici lîngă poartă, ca să aflu ce se întîmplă, şi tu îmi răspunzi că ai să-mi spui mai tîrziu ? J o h a n n M o r i t z adunase mucuri de ţigări pe culoarul cancela riei. Acum le-a scos din buzunar, le-a desfăcut încet, cu băgare de seamă, şi a împărţit tutunul în două grămăjoare egale, una pentru el, alta pentru Traian. Pe u r m ă a început să-şi răsucească o ţigare, dintr-o bucată de ziar. — Mai bine vă spun altădată, domnule Traian ! — Ţi-au zis că nu-ţi dau drumul ? — Nu mi-au spus asta ! — Te-au înjurat ? Moritz şi-a lipit ţigarea. — Nu m-au înjurat ! a zis el. — Te-au bătut ? — Nu ! — Atunci de ce nu vorbeşti ? a întrebat Traian. înţeleg că nu ţi s-a întîmplat nimic rău ! — N i m i c , a zis M o r i t z , aprinzîndu-şi ţigarea. — Nu ţi-a v e n i t r î n d u l la i n t e r o g a t o r i u ? a î n t r e b a t iar Traian. Asta nu e rău. Au să te cheme mîine ! — Mi-a venit rîndul ! — Te-au interogat ? — Da! Limba lui M o r i t z parcă era încleiată. De-abia scotea cuvin tele. Traian şi-a pierdut răbdarea. — Spune-mi tot ce te-a întrebat ! a zis el. începe chiar de cînd ai intrat pe uşă ! — Eu am fost întîiul, a zis Moritz. Cînd am intrat în birou, mi-a spus să stau jos. Era un scaun în faţa mesei. — Văd că începe p e r f e c t ! Dacă te-a invitat să stai pe scaun e semn foarte bun. Se uitaseră în actele tale şi văzuseră că erai 261

ORA

nevinovat. De aceea te-au invitat să te aşezi. C r e d că nu fac la fel cu toţi. Acum, mai departe ! — M-a interogat un sergent. — Era politicos ? — Era. — Care a fost prima întrebare ?. — întîi s-a uitat în acte, a zis M o r i t z . Pe urmă m-a întrebat : « D u m n e a t a eşti J o h a n n M o r i t z ? » Eu am răspuns : « Da ! » El s-a uitat la mine, pe urmă din n o u la acte. Şi întrebat : « C u m scrii dumneata Moritz, cu ţ sau cu tz ? » Eu am răspuns că scriu şi într-un fel, şi în altul : în România scriam cu ţ, şi în G e r m a nia cu iz. J o h a n n M o r i t z s-a oprit şi s-a uitat cu disperare în ochii lui Trai an. — C o n t i n u ă ! a zis Traian nerăbdător. De ce te-ai oprit ? — Pe urmă, sergentul a spus : « Mulţumesc. Poţi pleca ! » — Asta a fost t o t ? — Asta a fost tot ! a zis Moritz. — Şi tu n-ai încercat să mai vorbeşti ? a întrebat Traian. De ce n-ai spus ce te-am învăţat eu ? — Am încercat, dar sergentul n-a vrut să mă asculte. Mi-a zis, fără să se uite la mine : « Cheamă-1 pe următorul ! » -- Şi tu ce-ai zis ? — Nimic ! — Absurd ! a zis Traian, lovindu-se cu palma peste frunte. C o m p l e t absurd ! Şi ai plecat ? — Am plecat ! — Ăsta e interogatoriul pe l-am aşteptat un an de zile în închisoare ! a spus Traian. N - a mai fost absolut nimic ? Poateai uitat tu să-mi spui ! — N - a mai fost nimic ! a zis Moritz. Am ieşit afară. Cînd am închis uşa după mine, îmi tremura mîna. Pe urmă, l-am chemat pe următorul. Pe T h o m a s Mann. — Pe el ce 1-a întrebat ? — L-a întrebat dacă Mann se scrie cu un singur n sau cu doi. — N u m a i atît ? D i n ochii lui J o h a n n M o r i t z au izvorît două lacrămi mari, cît două mărgăritare. — R e s e m n e a z ă - t e , d r a g ă M o r i t z ! a zis Traian, b ă t î n d u - 1 cupalma pe umăr. D u p ă moartea iepuraşilor albi, nu mai există altă soluţie, decît resemnarea ! 262

ORA

134 Petiţia nr. 5. Subiect : Justiţie (Mecanizarea interogatoriilor). Ştiu că aţi primit dispoziţii să interogaţi fiecare prizonier din lagăr în m o d individual. Este un ordin stupid. De vreme ce oamenii au fost arestaţi în masă şi automat, e o absurditate să fie i n t e r o g a ţ i i n d i v i d u a l . Eu însă î n ţ e l e g de ce s-a d a t acest ordin. Civilizaţia dumneavoastră ştie să facă anumite gesturi de c u r t o a z i e faţă de o b i c e i u r i l e i n d i g e n e . A c e a s t a este n u m a i o concesie de formă şi de politeţe. Un ofiţer de-al dumneavoastră e obligat să interogheze 500 de prizonieri dimineaţa şi 500 după-amiaza. Am remarcat că puneţi t u t u r o r aceleaşi întrebări şi nu ascultaţi răspunsurile. Ar fi, de altfel, o prostie să asculţi ce-ţi spune fiecare individ. Ce poţi auzi interesant de la un prizonier ? Nimic ! Eu mă refer însă la consumul de energie pe care-1 cere punerea întrebărilor. E un efort colosal să pui de o mie de ori pe ?i aceleaşi întrebări, îmi închipui că pe ofiţeri îi dor seara maxilarele şi buzele. P r o p u n să faceţi plăci de patefon cu întrebări. Lucrurile s-ar petrece astfel : Ofiţerul însărcinat cu interogatoriile şade la birou. El trebuie să fie aşezat, căci aşa cere procedura interogatoriilor indivi duale. Pune patefonul. C î n d intră prizonierul, placa spune : « Ia loc ! » Prizonierul se aşază. Placa se învîrteşte : se aud prima, a doua şi a treia întrebare. Pe urmă, placa anunţă : « Mulţumesc, poţi pleca ! » Prizonierul se ridică şi pleacă ; cînd e în dreptul uşii, placa a ajuns la fraza finală : « Cheamă-1 pe următorul ! » A c e s t a e t o t i n t e r o g a t o r i u l . V i n e u r m ă t o r u l . Şi p l a c a se repetă. Cu o singură placă, s-ar putea interoga patru sau cinci sute de prizonieri ! între timp, ofiţerul care interoghează şade la birou şi citeşte un roman poliţist. La prînz, cînd se duce la masă, poate mînca normal, fără să-1 mai doară maxilarele de prea mult vorbit. Trebuie luat în consideraţie faptul că aceste interogatorii se fac numai pentru a se pune întrebări, nu şi pentru a se asculta răspunsuri ; deci munca revine — logic — maşinii ! Trebuie să se respecte o formalitate, nu să fie surmenaţi anchetatorii ! 263

ORA

Justiţia n-ar avea astfel decît de cîştigat. Justiţia unei societăţi civilizate trebuie să fie tehnicizată şi să nu mai procedeze ca în timpurile cînd nu se cunoştea electricitatea ! De ce atîtea inven ţii tehnice, dacă justiţia nu utilizează nici măcar patefonul ? MARTORUL

135 Al cincisprezecelea lagăr de internare, la Darmstadt. E la fel cu celelalte paisprezece, în plus, există o biserică ortodoxă. U n a improvizată. Traian Korugă şi J o h a n n M o r i t z s-au descoperit şi au intrat în cortul-biserică. în fund, a l t a r u l ; icoanele sînt desenate cu cărbune şi cu cretă colorată pe cartoane. Interiorul nu e podit : se calcă pe pămîntul gol. în noaptea trecută a plouat. Apa s-a scurs în cort şi acum pe jos e noroi. în mijlocul bisericii se află un crucifix de mărimea unui om. Traian a îngenunchiat în faţa lui. Isus este de carton. Spinii coroanei sînt din tablă de cutii de conserve, tăiată m ă r u n t . Traian Korugă şi-a înălţat ochii spre rănile cuielor de la picioa rele şi mîinile lui Isus, spre rana de suliţă din coastă. Pictorul nu avusese culoare roşie, ca să deseneze sîngele. U n d e erau rănile, lipise hîrtie roşie de la pachetele de ţigări Lucky Strike. Literele negre ale numelui mărcii de ţigări nu fuseseră şterse şi se puteau citi. — Niciodată nu te-am văzut răstignit mai dureros, Isuse ! a zis Traian. Venisem să mă rog Ţie pentru rănile mele, dar nu mai pot ! Iartă-mă, Isuse, dacă mă rog întîi pentru rănile Tale de Lucky Stryke, care îţi însîngerează coasta, picioarele şi pal mele ! Ale Tale sînt mai dureroase decît rănile mele de sînge şi carne. Lasă-mă să mă rog mai întîi pentru spinii de cutii de conserve din coroana de pe capul Tău ! P r i v i r e a lui T r a i a n a d e s c o p e r i t pe p i e p t u l M î n t u i t o r u l u i litera M, scrisă cu cerneală neagră de tipar. Era M-ul de pe car tonul cutiilor de Menu Unit, din care fusese lucrat trupul răsti gnit. 264

ORA

Traian s-a ridicat şi a sărutat picioarele lui Isus. — Acum simt că m-am împărtăşit din trupul Tău, Isuse Doamne, meniul nostru etern de speranţe. D o a m n e , meniul meu unic, niciodată n-am înţeles mai bine că trupul Tău ne este hrana ! C u m de te-a închipuit maestrul prizonier tocmai din cartonul cutiilor de Menu Unit f Tu întruchipezi acum idealu rile mele de dumnezeire, de pîine şi de libertate ! Traian era în extaz ; nu mai vedea nimic împrejur. J o h a n n Moritz cerceta îngerii făcuţi din poleiala de la cutiile de ţigări, icoanele Maicii D o m n u l u i , cu salbe lucrate din capacele aurii ale c u t i i l o r de pudding. M o r i t z s-a î n c h i n a t la i c o a n a s f î n t u l u i Nicolae, care seamănă cu părintele Alexandru Korugă, pe u r m ă a venit lîngă Traian şi s-a aşezat şi el în genunchi. A privit rănile roşii ale lui Isus. — D o a m n e , a zis Traian, nu îţi cer să îndepărtezi acest pahar de la buzele mele ! Ştiu că nu se poate. Dar, te implor, ajută-mă să-1 beau ! De un an stau cu el la buze ! De un an stau la fron tiera dintre viaţă si moarte ! De un an stau la graniţa dintre vis şi realitate ! Am ieşit din timp, şi totuşi mai sînt în viaţă. Viaţa mi s-a strecurat prin pori şi acum n j b mai am. Totuşi, mai res pir şi mă mai tîrăsc şi mai bag în trupul meu apă şi pîine, deşi nu mai am poftă de ele. Toată suferinţa mea porneşte din faptul c ă n u p r i c e p d a c ă s î n t p r i z o n i e r sau s î n t l i b e r . V ă d c ă s î n t închis, dar nu p o t crede că sînt închis. Văd că nu sînt liber, dar mintea îmi spune că nu i xistă nici un motiv să nu fiu liber. T o r tura acestei neînţelegeri este mai grea decît sclavia. Oamenii care m-au închis nu mă urăsc, nu vor pedepsirea mea şi nici nu mi vor pieirea. Ei vor salvarea lumii. Totuşi, ei mă torturează şi mă ucid lent. Ei torturează şi ucid lent întreaga omenire, nu numai pe mine. Mai marii lumii vorbesc de libertate ; ştiu " că nu mint cînd spun că vor libertate pentru oameni. D a r vorbind de libertate şi luptînd pentru ea, ei construiesc închisori. E plin pămîntul de închisori ! Cuvintele lor sînt de bine, dar ele fac rău cînd ating carnea omului, ca nişte săgeţi otrăvite. Mai marii lumii s-au pornit să construiască spitale uriaşe, ca să vindece rănile omenirii. Dar de sub mistria lor se înalţă nu spitale, ei închisori pentru oameni. T o t u l este parcă vrăjit, şi mintea mea nu înţelege. De aceea, aş vrea să m o r ! Ajută-mi, D o a m n e , să pot muri ! O r a oceasta este prea grea pentru mine. O r a în care mă aflu nu aparţine vieţii, şi nu se poate trece cu carnea şi cu sîngele prin ea : este ora 25, cînd e prea tîrziu pentru mîntuire 265

ORA

i pentru viaţă şi pentru moarte ! Pentru toate e prea tîrziu ! mpietreşte-mă, D o a m n e , dar nu mă lăsa singur aici ! Dacă mă părăseşti Tu, eu nu voi putea nici măcar să m o r ! Carnea şi spi ritul, uite, îmi sînt moarte, dar eu trăiesc mai departe ! Lumea a murit, şi trăieşte ! Şi nu sîntem nici strigoi, nici oameni... Traian Korugă şi-a sprijinit capul în palme. J o h a n n M o r i t z i-a mîngîiat umărul cu sfială, dar el nu simţea. în biserică a intrat un preot. E îmbrăcat cu haine soldăţeşti americane, pe care sînt desenate iniţialele PW ', ca la toţi prizo nierii. M o r i t z 1-a întîmpinat şi i-a sărutat mîna ; Traian a rămas mai departe în genunchi. Preotul 1-a întrebat pe M o r i t z de unde sînt şi ce naţionalitate au. C î n d a auzit că şi soţia lui Traian este prizonieră, şi-a dus mîinile la piept şi s-a rugat pentru ea. Pe Traian, care şedea în faţa crucifixului fără să vadă nimic în jur, 1-a binecuvîntat. — La ora şase, în fiecare zi, avem slujbă ! a zis preotul. Eu sînt mitropolitul Palade al Varşoviei. Soborul meu de preoţi este şi el aici; sîntem cu toţii prizonieri. Avem slujbe frumoase, veniţi ! Cîteodatâ slujeşte cu noi şi un preot român. Acum el este în spital. J o h a n n Moritz s-a uitat fix la mitropolit. — Am să-i trimit vorbă la spital preotului român, a zis Prea Sfinţitul Palade al Varşoviei. C î n d o auzi că sînt români aici, are să vină să vă binecuvînteze !

ORA

case. Trupul lui Traian era moale, ca şi cum i s-ar fi topit oasele. Obrajii îi erau gabeni ca ceara. în cortul bisericii nu mai era nimeni, în afară de preoţi, şi J o h a n n M o r i t z a ridicat privirile spre ei, ca să le ceară ajutorul. în clipa aceea a înţeles de ce se prăbuşise Traian. — Părintele Korugă ! atît a apucat să spună J o h a n n Moritz, înainte de a cădea în genunchi în faţa preotului, vrînd parcă să-i sărute picioarele. Dar preotul Korugă nu mai avea picioare. El venea către ei, sprijinindu-se în cîrje. C a p u l îi era acum şi mai alb. Z î m b e a în'să cu o bunătate şi o fericire imense. Prin ochii şi prin zîmbetul lui se vedea cerul. — Traian, fiule drag ! a zis preotul Korugă, dar, cînd a vrut să se aplece, una din cîrje i-a scăpat de la subţioară şi a căzut. El nu s-a prăvălit: a stat ţeapăn, numai cu cealaltă cîrjă. Pe urmă, a lăsat-o şi pe aceasta să cadă şi s-a ţinut drept, pe rămă şiţele de picioare pe care le mai avea, lîngă Traian. D ă d u s e dru mul cîrjelor, ca să aibă mîinile libere şi să-1 poată îmbrăţişa cu ambele braţe pe fiul lui. J o h a n n M o r i t z a ridicat cîrjele de jos şi stătea cu ele în mînă, lîngă amîndoi.

137 136 La ora şase, un sobor de preoţi cu patrafire peste uniformele soldăţeşti de prizonieri a început slujba. Traian Korugă şi Johann M o r i t z şedeau alături. Mitropolitul era în odăjdii şi cu mitra pe cap. Pietrele preţioase care ar fi tre buit să se afle pe odăjdii şi pe mitră lipseau. Vocea mitropolitu lui era dulce şi gravă, ca sunetele de violoncel. Traian s-a apropiat de altar, însă, în dreptul crucifixului, s-a prăbuşit- M o r i t z a alergat să-1 ridice, crezînd că el doar alunei p r i z o n i e r de r ă z b o i (Prisoner of war, engl.)

266

J o h a n n Moritz, preotul Alexandru Korugă şi Traian Korugă locuiesc acum în acelaşi cort, în lagărul de la Darmstadt. S-a dat voie — după un an — ca prizonierii să primească corespondenţă p r i n p o ş t ă . P r i m u l care a p r i m i t o s c r i s o a r e a fost J o h a n n Moritz. îi scria m a m a Hildei -. Dragă Johann, în ziua de 9 mai 1945, casa ta a ars. Ştiu că n-ai avut de unde afla. A luat foc după-amiază, tocmai cînd trupele ruseşti începu seră să intre în oraşul nostru. Hilda şi copilul tău, Franz, erau în casă... în primele săptămîni, nici n-am ştiut că ei au ars de vii. Pe urmă, căutînd între dărîmături, ca să văd dacă a mai scăpat vreun lucru din foc, le-am găsit corpurile arse, la amîndoi. Hilda 267

ORA

a murit cu copilul la piept. Nu ştiu cum s-a întîmplat câ n-a fugit din casă după ce a izbucnit focul. Se pare că dormea. Totuşi,imie nu-mi vine să cred că Hilda dormea la ora aia, şi mai ales în ziua cînd au intrat ruşii. Toată lumea fugise din oraş, mai cu seamă femeile. Hilda nu dormea niciodată după-masa, tu ştii : cînd venea la prînz de la spital, se apuca de treabă. Oasele arse ale Hildei şi ale copilului, le-am adunat şi le-am îngropat în acelaşi sicriu, la cimitirul nostru. N-am putut face două sicrie, că acum toate sînt scumpe, şi nimeni nu vrea să-ţi lucreze. Sute de morţi au fost îngropaţi la noi fără sicriu. Nu se găsesc scînduri; şi cuiele lipsesc ! Eu a trebuit să scot cuiele din pereţi, de la tablouri, şi să i le dau tîmplarului, ca să facă sicriul pentru Hilda ! Şi nici aşa nu voia să-mi lucreze: zicea că sînt prea scurte şi prea subţiri pentru sicriu ! I-am dat o pălărie de-a ta, ca să-l înduplec. Te rog să nu te superi că am făcut-o fără să te întreb ! Dacă nu i-aş fi dat-o, n-ar fi vrut nici în ruptul capului să facă sicfi^U ii nu puteam lăsa oasele neîngropate : erau deja de o săptămînă în casă ! Am făcut şi o cruce de lemn. Cînd ai să vii tu, ai să faci una de piatră. în familia noastră, toţi morţii au cruci frumoase, de piatră, la cimitir ! A mai fost găsit şi trupul unui ofiţer, complet carbonizat, între dărîmăturile casei. Se vede că era un ofiţer care ceruse adăpost sau care voise să-şi schimbe uniforma cu haine civile: cînd au venit ruşii, toţi militarii au intrat prin case şi s-au îmbrăcat în civil. Pe el l-au îngropat tot în cimitirul nostru, pe cheltuiala pri măriei. In geanta lui de piele, care n-a ars de tot, i-am găsit actele. H chema Iorgu Iordan şi era din România, ca tine. îţi scriu asta fiindcă era poate vreun prieten de-al tău sau vreo rudă, care venise să te caute.

138 — Poate că e mai bine aşa ! a zis preotul Alexandru Korugă, ţinîndu-1 de umăr pe J o h a n n M o r i t z , ca să-l consoleze. Dacă Hilda trăia, tu, dragă M o r i t z , n-ai fi ştiut unde să te duci, după ce te eliberau ! Ce om ar fi ştiut la care dintre cele două femei să se întoarcă, şi pe care s-o părăsească ? 268

ORA

— V a s ă z i c ă , S u z a n a n-a d i v o r ţ a t de m i n e ! a zis J o h a n n Moritz. Era prima oară cînd auzea că Suzana îi rămăsese credin cioasă. •~- Şi m-aşteaptă ea să mă întorc acasă ? a întrebat el. — Suzana te-aşteaptâ şi te va aştepta pînă la sfîrşitul zilelor e i ! a răspuns preotul. Ea rămas nevasta ta. Hîrtia de divorţ a semnat-o numai ca să nu fie dată afară din casă şi să rămînă cu copiii pe drumuri ! A făcut-o din deznădejde. D a r nu s-a soco tit nici o clipă despărţită de tine ! — Vasăzică, divorţul era o minciună ! a zis Moritz, lovinduse cu palmele peste tîmple. Şi eu, care credeam, în prostia mea, că ea s-a măritat cu altul... De-aia m-am însurat şi eu a doua oară, cu Hilda ! Credeam că Suzana m-a părăsit. C u m să nu cred că m-a părăsit, cînd am citit cu ochii mei că ea divorţat ? Dar păcatul meu este mare, ştiu ! D u m n e z e u n-are să mi-1 ierte niciodată ! — Păcatul acesta are să-ţi fie iertat ! a zis preotul. E un păcat greu, dragă M o r i t z , dar el nu este nici al tău, nici al Suzanei, care a semnat. Este al statului şi al legilor ! Iar statul nu cred că va fi i e r t a t : D u m n e z e u îl va p e d e p s i , aşa c u m a p e d e p s i t Sodoma şi G o m o r a ! Nu numai statul nostru va fi pedepsit, ci toată societatea contemporană, care face aceleaşi păcate strigă toare la cer !

139 Traian Korugă se află la primul interogatoriu. — Vrei sa spui că nu ştii de ce ai fost arestat şi stai în lagăr de un an ? a în.-ebat ofiţerul. între cei 25 000 de prizonieri, nu există măcar unul singur care să spună că ştie de ce a fost ares tat. Toţi pretindeţi că noi am năvălit în E u r o p a şi am arestat oamenii la întîmplare. Vă înşelaţi, însă. N i m e n i nu a fost arestat la întîmplare : toate internările s-au făcut în baza unei legi ! Traian Korugă a zîmbit. Ofiţerul i-a surprins z î m b e t u l 269

ORA

— Vrei să-mi spui că legile noastre nu sînt conforme cu prin cipiile eterne de drept. Aud zilnic acest reproş ! Sînteţi ridicoli, toţi cei care invocaţi lipsa de valabilitate eternă, de universali tate, a legilor în baza cărora sînteţi închişi ! în primul rînd, fie care ţară are dreptul să-şi facă legile după care să se conducă : legile făcute de noi, în ţară la noi, ne interesează numai pe noi ! în al doilea rînd, nu există principii eterne de drept. Justiţia este făcută de oameni, şi nimic din ce este omenesc nu poate fi e t e r n . în a n s a m b l u , fiecare lege este d e o p o t r i v ă de b u n ă cu alta : toate sînt la fel de efemere şi de eterne. Cine susţine altfel se înşală singur ! D u p ă legile aplicabile în momentul de faţă pe teritoriul de ocupaţie, d u m n e a t a eşti arestat ca funcţionar al unui stat inamic. Aşa este legea. Soţia dumitale este arestată tot în virtutea acestei legi, care prevede că şi soţiile înalţilor funţionari inamici pot fi arestate automat. Tatăl dumitale şi el arestat automat, ca funcţionar al unui stat inamic. Poate că este dur, dar asta e legea. în tot cursul istoriei, legile au fost dure. Nu poţi pretinde că trebuia să vă cerem consimţămîntul, cînd am promulgat propriile n o a s t r e legi ! Traian Korugă s-a ridicat. Voia să plece : ştia, încă de cînd începuse să scrie Ora 25, că va veni ceasul în care legile îi vor interzice omului să-şi trăiască viaţa lui omenească. Simţise că aceste legi se aplică deja, încă de cînd fusese arestat. în adîncul lui însă, tot mai sperase că poate se înşela. A c u m i se spunea oficial că legile sînt riguros aplicate şi respectate, că nu era nici o eroare. Oameni care ti-au greşit cu nimic puteau fi deci în mod legal arestaţi, schingiuiţi, inţormetaţi, jefuiţi ;i exterminaţi... — Eu ştiu că dumneata personal n-ai nici o vină, a zis ofiţe rul. De cine: ori am cerut eliberarea dumitale, a soţiei şi a tatălui dumitale, cu toate că este strict interzis să se ceară eliberarea individuală a prizonierilor arestaţi din oficiu ! Evident, n-am primit nici un răspuns. Ordinele ele eliberare se dau nu indivi dual, ci numai pentru categorii de indivizi. — Partea de vinovăţie sau de nevinovăţie a individului nu vă interesează aşadar absolut deloc ? a întrebat Traian. Nici măcar din curiozitate ? - N u ! a răspuns ofiţerul. Şi, chiar dacă acest lucru jigneşte susceptibilităţile educaţiei dumitale individualiste, teologice, estetice sau umanitariste, eu nu p o t schimba nimic. De altfel, nici nu e necesar să se schimbe ceva. Sistemul nostru poate părea uscat, tehnic, matematizat, dar este cel just. Universul 270

ORA

însuşi l u c r e a z ă t o t î n t r - u n sistem de matbematical way ', şi nimeni n-ar îndrăzni să-i schimbe orientarea ! — I n t e r o g a t o r i u l pe care mi l-aţi luat mie nu vă i n t e resează deci şi putea să lipsească ? a întrebat Traian. Despre individ nu vă interesează nimic ? — Nimic ! a răspuns ofiţerul. Despre individ nu vrem să ştim altceva decît datele personale, adică numele exact, data şi locu! naşterii, profesia, e t c , care să fie trecute în fişierele şi în statisti cile noastre. De altfel, interogatoriile individuale nu se fac decît pentru a se verifica datele şi pentru a repartiza prizonierii pe categorii. Dispoziţiile de menţinere în arest sau de eliberare se dau — cum am spus — numai pe categorii. Munca noastră, aici, constă în a-1 plasa pe iiecare în categoria căreia îi aparţine. O muncă matematică, precisă ! — Nu găsiţi că este inuman să anulaţi omul şi să-1 trataţi drept fracţiune a unei categorii ? a mai întrebat Traian. — N u , nu găsesc că ar fi inuman, a răspuns ofiţerul. Sistemul este mult mai practic, mui rapid şi — în special — mai just. Prin acest procedeu, justiţia nu are decît de cîştigat ; ea şi-a însuşit metodele matematicii şi ale fizicii, adică metodele care conferă certitudinea exactităţii. N u m a i poeţii şi misticii le găsesc n e p o trivite. Societatea modernă a ieşit însă din epoca misticismului şi a poeziei. Sîntem în. epoca matematicii şi a ştiinţelor exacte, şi nu putem da ceasul înapoi din motive de ordin sentimental. De alftel, sentimentele înseşi sînt o creaţie a poeţilor şi a mistici lor ! Ofiţerul a făcut semn că interogatoriul s-a terminat. — Take it easy !2 a zis el. Traian Korugă a deschis uşa. în clipa aceea, a auzit glasul ofi ţerului care-1 interogase spunînd rece : — Cheamă-1 pe următorul !

1 ?

Cale m a t e n u t i ^ a . (engi.) Stai liniştii ! (engl.)

271

ORA

140 J o h a n n M o r i t z vrea să evadeze. De cînd a aflat că Suzana nu a d i v o r ţ a t cu a d e v ă r a t de el şi că-1 a ş t e a p t ă , c r e d i n c i o a s ă , împreună cu copiii, M o r i t z nu mai are linişte. — E inutil să încerci, a zis Traian. C u m te apropii de gard, te împuşcă polonezii ! M o r i t z s-a uitat la santinelele poloneze, îmbrăcate cu uni forme americane vopsite în albastru. Şi ele îl fixau, de parcă i-ar fi ghicit gîndul, şi erau cu arma în mînă, gata să tragă. — Chiar dacă scapi de polonezi — a continuat Traian —, tempuşcă patrulele americane sau germane. Pînă în România, dă peste tine o patrulă austriacă, cehă, franceză, ungurească, şi tot n-ajungi acasă : te-mpuşcă pe drum. Dacă scapi de gloanţele unei naţiuni, te împuşcă alta ! î n t r e tine şi familia ta, între tine şi casa ta, d r a g ă M o r i t z , sînt t o a t e n a ţ i u n i l e p ă m î n t u l u i , cu armele pregătite să tragă. Intre fiecare om şi viaţa lui intimă este a c e a s t ă a r m a t ă i n t e r n a ţ i o n a l ă ! O m u l n u m a i are v o i e să-şi trăiască viaţa lui proprie : e împuşcat, dacă încearcă. La asta ser vesc t a n c u r i l e , a r m e l e a u t o m a t e , r e f l e c t o a r e l e , sîrma g h i m pată !... — Totuşi, eu fug ! a zis J o h a n n M o r i t z . Santinela p oloneză din turn îl privea parcă şi mai cu atenţie. Chiar în clipa aceea au intrat în curtea lagărului doi ofiţeri americani, care s-au îndreptat spre infirmerie. J o h a n n M o r i t z s-a uitat la ei şi, dintr-o dată, a fugit în direcţia lor, lăsîndu-1 pe Traian singur, fără un cuvînt. Le-a tăiat calea americanilor şi li s-a oprit înainte. Ofiţerii s-au oprit şi ei. L-au privit pe M o r i t z , şi M o r i t z i-a privit pe ei. Asta a durat o clipă. Pe urmă, unul din ofiţeri, care era gras şi mai în vîrstă, 1-a cuprins pe J o h a n n M o r i t z după cap şi 1-a sărutat, prieteneşte. Prizonierii se strîngeau împrejur, u i m i ţ i : nu mai văzuseră un ofiţer american care să îmbrăţişeze un prizonier. Acum J o h a n n M o r i t z mergea spre infirmerie cu ofiţerul american, care-1 ţinea de după umeri. Au intrat împreună în clădirea infirmeriei. Traian, care se apropiase şi el, a rămas la uşă. Aştepta, curios, 272

ORA

să afle ce se întîmplase. M o r i t z avea să se întoarcă şi să-i poves tească. D a r M o r i t z zăbovea. D u p ă un timp, Traian i-a auzit vocea. M o r i t z scosese capul pe fereastra ,de la biroul infirmeriei. O c h i lui negri sclipeau ca văpăile. — Ofiţerul american este prietenul meu, doctorul A b r a m o v i c i ! a zis J o h a n n M o r i t z . L-am recunoscut îndată ! E cel cu care am evadat din România. Acum o să ies din lagăr. Asta e sigur ! J o h a n n M o r i t z a închis fereastra : prietenul lui îl strigase, să stea de vorbă.

141 Cu doctorul Abramovici, J o h a n n M o r i t z vorbise, şi în lagă rul din România, şi în Ungaria, numai în idiş. Acum vorbeau t o t idiş. Locotenentul medic Abramovici se bucura sincer câ-1 întîlnise pe M o r i t z şi-i asculta cu atenţie fiecare cuvînt. M o r i t z i-a povestit pe scurt tot ce i se întîmplase de la despărţirea lor, în gara din Budapesta. D o c t o r u l Abramovici a dat din cap, în semn că înţelege. Mai ales cînd M o r i t z a povestit ce a pătimit în c e l e c i n c i s p r e z e c e lagăre prin care trecuse în ultimul an. — Eu trebuie să plec, a zis doctorul, uitîndu-se la ceasul de aur pe care-1 avea la mînă. Tu, dragă Iankel, ai nevoie de ajutor, ştiu. E şi normal să ai nevoie ! Spune-mi tot ce-ţi trebuie, şi eu te ajut ! Am fost doar camarazi de suferinţă ! Şi 1-a lovit amical pe M o r i t z cu palma peste obraz. — Eu sînt acum tare, a continuat el. Tu eşti încă în suferinţă ; ai nevoie de ţigări, de mîncare, de haine ? Spune tot ce vrei ! — Vreau să fiu eliberat ! a zis J o h a n n Moritz. Vreau să mă duc acasă, la nevastă şi la c o p i i ! — Cere-mi ceva posibil, dragă Iankel ! a zis doctorul, supă rat. Cere-mi ceva care este în puterile mele ! Eliberarea vine automat. Nici nu trebuie să te gîndeşti la ea. Ai răbdare însă ! — Eu nu sînt vinovat ! a zis J o h a n n Moritz. De ce să mă ţină închis ? 273

ORA

— Nu amesteca vinovăţia şi eliberarea ! a zis doctorul, acum nervos. Ţi-a spus cineva că tu, M o r i t z Iacob, eşti vinovat de ceva ? C r e d că nu ţi-a spus nimeni ! Eu te cunosc. Ştiu că eşti om cumsecade. D a r vinovăţia şi cu eliberarea n-au nici o legă tură ! Absolut nici una ! Eliberarea este o chestiune de răbdare. — Am răbdat destul ! a zis J o h a n n Moritz. — Asta este părerea ta ! Tu ai rămas tot ţăran : crezi că un prizonier poate fi eliberat de orice ofiţer numai pentru simplul motiv că e nevinovat ? Dacă ar fi aşa, atunci s-ar goli lagărele. Fiecare nazist şi-ar dovedi nevinovăţia. Eliberările se fac numai cu aprobarea Cartierului General din Frankfurt. Hîrtiile sînt trimise apoi la Washington şi, de acolo, decizia e transmisă la Wiesbaden. Trece printr-o comisie specială la Esslingen, care o înaintează la Berlin : de la Berlin se dă ordinul de eliberare ! O r d i n u l vine la Heidelberg, u n d e fişa ta e scoasă din fişierele a' sute de birouri, şi abia după asta poţi fi eliberat. E o maşinărie complicată, care lucrează automat. Fiecare internat are o fişă : americanii umblă cu fişiere mari cît cazarma din faţă ! în clipa cînd a ieşit ordinul de eliberare şi a fost trimis la Fleidelberg spre executare, fişa ta iese şi ea, automat, din fişierele de la Washington, Stuttgart, Ludwigsburg, Miinchen, Kornwestheim, Paris, Frankfurt... în toată lumea. N u m e l e tău este înre gistrat peste tot. La Biroul Federal de Investigaţii în Statele U n i t e , la C o m a n d a m e n t u l Suprem Interaliat de la Paris, la Comisia de C o n t r o l de la Berlin, în toate lagărele, în toate î n c h i s o r i l e , î n t o a t e b i r o u r i l e d e C . I . C . , C . I . D . , M . P . , S.P., S.O.S. ... Peste tot! La cea mai mică mişcare a ta, chiar cînd te m u t ă dintr-un lagăr în altul, se schimbă fişa în toate fişierele. Ştiai asta ? J o h a n n M o r i t z îşi vedea numele scris în toate oraşele din lume, repetat de nişte maşini electrice, care îl luminează şi îl întunecă, ca reflectoarele de deasupra gardului de sîrmă ghim pată al lagărului. Simţea că fiecare mişcare îi este fotografiată şi luminată... — Nu ştiam, a răspuns el. — Dacă ştiai, nu mi-ai fi cerut să te eliberez ! De asta, nici nu mă supăr că mi-ai cerut-o ! Tu credeai că eu te p o t scoate din maşina asta uriaşă ? Samuel Abramovici a rîs cu poftă. — Nici preşedintele Statelor U n i t e nu te-ar putea scoate ! Trebuie să aştepţi pînâ cînd îţi vine rîndul ! 274

ORA

— Dar, dacă sînt nevinovat, de ce să stau închis ? a întrebat Moritz. Ce-are maşina cu mine, dacă eu n-am făcut nici un rău ? Maşina de care vorbiţi o fi făcută pentru hoţi, ucigaşi şi înşelători ! — învaţă-te să nu mai judeci ca un ţăran prost, dragă Iankel ! a zis doctorul. Tu faci din fiecare problemă o chestiune perso nală. Ţările mari şi bogate nu se ocupă de cazuri individuale. Faptul că tu eşti sau nu vinovat este o chestiune personală a ta, care poate să-i intereseze pe nevastă-ta, pe vecini şi pe ceilalţi ţărani din satul tău. N u m a i ei se mai ocupă de chestiuni perso nale. Ţările civilizate lucrează în mare : nu cu indivizi ! — Atunci de ce m-au arestat ? — N o i am p r o c e d a t p r i n arestări p r e v e n t i v e , pe categorii. Dacă avem nevoie de un vinovat — de un criminal de război, de exemplu —, ştim că îl avem în mînă şi nu trebuie atunci să por nim să-1 căutăm prin toate satele şi prin toate pădurile. S-ar pierde timp. Apeşi pe butonul electric la iniţiala respectivă din fişier, şi, pînă să ridici ochii, îţi apare fişa individului : cu foto grafia, înălţimea, greutatea, culoarea părului, numărul de dinţi, locul naşterii şi tot ce-ai mai vrea să ştii despre el. Iei apoi receptorul şi anunţi prin radio lagărul sau închisoarea unde se află, iar după cîteva ore îl ai pe individ, în carne şi oase, în faţa j u d e c ă t o r i l o r de la T r i b u n a l u l I n t e r n a ţ i o n a l de la N ü r n b e r g . Asta e m i n u n a t ! Iată p r o d u s u l tehnicii dezvoltate ! T o t u l merge electric, a u t o m a t ! C u m vrei să-ţi dea ţie drumul ? Ar însemna să te scoată înainte de a-ţi fi venit rîndul. Şi ţie nu ţi-a venit rîndul ! Eşti ca un fir băgat în maşina de ţesut : după ce a intrat, nu-1 mai poţi scoate, oricît de meşter ai fi ! Trebuie să aştepţi pînă cînd e ţesut cu celelalte. Pînă-i vine timpul ! Mai înainte, nu se poate. Maşinile sînt precise ; cu ele trebuie însă să ai răbdare. Tu eşti acum în maşină. Poţi să te dai peste cap oricît ai vrea, n-ai cum ieşi : maşina e surdă ! Nu aude, nu vede : lu crează ! Şi lucrează admirabil, cum nu p o t să lucreze oamenii ! Aştepţi, şi eşti sigur că-ţi va veni rînaul : maşina nu uită, ca omul. Ea este exactă ! Ai înţeles ? M o r i t z a ridicat din umeri. — Vasăzică nu puteţi face nimic pentru mine, ca să-mi dea drumul ? — Nu ţi-am explicat, omule, că esti în maşină şi că nu se poate face nimic ? — Dar, dacă spuneţi un cuvînt bun despre mine, asta ajută 275

ORA

mult ! a zis J o h a n n Moritz. Comandanţii sînt şi ei oameni, ca şi noi, şi au să-nţeleagă. Poate c-au să mă elibereze, dacă le spu neţi că am nevastă şi copii, şi că pătimesc prin lagăre, fără nici o vină, de atîţia ani... — Cu tine n-o scot la c a p ă t ! a zis doctorul, nervos. Tu faci mereu chestiuni personale din fiecare problemă ! Tu nu poţi face abstracţie de tine ! Asta e caracteristic pentru omul primi tiv şi necivilizat. Spune mai bine de ce ai nevoie ; eu trebuie să plec ! Vrei ţigări, mîncare, haine ? — Voiam să mi se facă dreptate, dar văd că dreptatea omului a murit pe faţa pămîntului ! a zis J o h a n n Moritz. Altceva nu vreau ! — O ţigare poţi să iei, totuşi, a zis doctorul Abramovici, şi i-a întins lui M o r i t z , zîmbind, pachetul de Lucky Strike. Am fost doar colegi de suferinţă, dragă Iankel ! J o h a n n M o r i t z a întins mîna să ia o ţigare. Pachetul era gol. D o c t o r u l s-a căutat prin buzunare, dar nu mai avea alt pachet la el. — Te servesc cu o ţigare data viitoare cînd mai vin pe-aici, dragă Iankel ! a zis el. Apoi a plecat.

142 Preotul Alexandru Korugă şedea, cu cîrjele pe genunchi, în faţa ofiţerului care îl interoga. — Ce-ai căutat în Germania, dacă nu eşti nazist şi colabora ţionist ? a întrebat ofiţerul. Povestea că te-ai deşteptat într-un spital german, că nu ştii nici cînd, nici cum ai ajuns acolo, e bună s-o spui copiilor. Astfel de lucruri se întîmplă în basmele dumneavoastră din Balcani, dar nu şi în viaţă ! Pentru un ofiţer american, istoria asta prea e cusută cu aţă albă : e prea märchen haft '. De ce te-au ţinut nemţii în spitalul lor, dacă nu le erai prieten şi colaborator ? De ce te-au îngrijit jumătate de an şi ţiau amputat picioarele ? Fiindcă le erai duşman ? N u m a i din 1 F a b u l o s , de basm. (germ.)

276

ORA

motive umanitare ? De cînd au devenit nemţii umanitarişti ? Ei, care i-au închis şi i-au eazat pe toţi inamicii lor ! D u m n e a t a leai fost c o l a b o r a t o r : de aceea te-au îngrijit. C r e d că-ţi p a r e foarte rău că n-a învins Hitler, nu-i aşa ? Preotul Korugă tăcea. Fruntea îi era palidă. Deasupra sprîncenelor i se prelingeau broboane de sudoare. Şedea anevoie pe scaun. De cînd i se amputaseră picioarele, nu mai putea sta decît întins. Acum avea şi febră. Ar fi vrut ca interogatoriul să se termine cît mai repede şi să fie lăsat să se ridice de pe scaun. — Te-ai fi bucurat mult dacă ar fi cîştigat Hitler războiul - ? a repetat ofiţerul. Hitler te făcea mitropolit al României, dacă învingea ! Spune, te-ai fi bucurat de victoria naziştilor ? — Nu m-aş fi bucurat ! a zis preotul. — D a r de victoria aliaţilor te bucuri ? — Nu mă bucur nici de victoria aliaţilor ! a zis preotul. L o c o t e n e n t u l s-a î n c r u n t a t . P r e o t u l A l e x a n d r u K o r u g ă a zîmbit şi a continuat : — Eu nu mă bucur de nici o victorie militară ! Spunînd acestea, preotul Korugă privea fotografiile cu lagăre de concentrare de pe pereţii biroului şi se gîndea la cadavrul procurorului George Damian, la cadavrele lui Vasile Apostol şi ale celorlalţi ţărani din Fîntîna, împuşcaţi odată cu el de Marcu Goldenberg şi aruncaţi în groapa de gunoi din spatele staulului primăriei. Se gîndea la cadavrele copiilor din D r e s d a , din Frankfurt şi din Berlin... La cadavrele de la D u n k e r q u e şi de la Stalingrad... C u m să se fi bucurat de aceste cadavre, prin care s-a dobîndit victoria ? Ca să se ajungă la ea, pămîntul a fost acoperit cu cadavre de oameni nevinovaţi... — Chiar în victorie, nu există frumuseţe, Şi cel care o numeşte frumoasă E dintre cei care îşi găsesc bucuria în masacru, Iar cel ce găseşte bucurie în masacru Nu va reuşi în ambiţia lui de a stăpîni lumea. Bocete de jale ar trebui să însoţească mulţimile măcelărite Şi victoria s-ar cuveni sărbătorită în rînduieli dehgropăciune.' — Foarte frumoasă poezie ! a zis ofiţerul. D u m n e a t a ai com pus-o ? 1

Lao-Tse.

277

ORA

— E opera unui chinez care a trăit acum două mii cinci sute de ani ! — Să mi-o dai scrisă ! a spus ofiţerul. Vreau s-o trimit fami liei mele, în Statele Unite ! Ofiţerul zîmbea, gîndindu-se probabil la familia lui. Pe urmă, i s-a întunecat fruntea şi 1-a privit bănuitor pe preot : — Eşti sigur că versurile pe care mi le-ai spus adineauri sînt scrise de un chinez ? — Sigur ! a zis preotul. Dar, dacă v-au plăcut, nu mai inter esează cine le-a scris. Sînt frumoase, atît. Restul n-are impor tanţă ! — Ba are importanţă ! a zis ofiţerul. E bine că autorul este un chinez ! China e o naţiune aliată a Statelor Unite, şi familiei mele o să-i facă mare plăcere ! Dacă erau versurile unui poet inamic, nu le-aş fi trimis. Să mi le scrii mîine-dimineaţă ; am săţi dau hîrtie şi creion ! D u m n e a t a ai învăţat şi altceva în afară de teologie ? — T o t ce mi-a îngăduit viaţa şi ce a plăcut spiritului meu ! — Chinezeşte nu ştii ? a întrebat ofiţerul. — Nu ! — Păcat că nu ştii chinezeşte ! Ţi-aş fi cerut să-mi scrii poe zia cu caractere chinezeşti ! Asta ar fi fost o surpriză pentru ai mei : nu s-ar aştepta să primească de la mine scrisori în chi neză ! Dar, dacă nu ştii chinezeşte, să mi-o scrii în engleză ! Chinezul care a făcut versurile are umor. Şi apoi este un aliat al Naţiunilor U n i t e ! C î n d s-a î n t o r s în lagăr, p r e o t u l era sfîşiat de o b o s e a l ă . J o h a n n Moritz 1-a ajutat să se întindă pe pat şi i-a pus comprese reci la cap. — Ţi-a spus ceva despre eliberare, tată ? a întrebat Traian. — Nimic ! a răspuns bătrînul. — Ce te-a întrebat ? — Mi-a cerut să-i scriu o poezie de Lao-Tse. Ar fi vrut s-o aibă în limba de origine şi a regretat că nu ştiu chinezeşte ! — Asta a fost tot interogatoriul ? — Asta a fost tot ! a zis preotul.

278

ORA

143 Traian Korugă a primit o scrisoare de la N o r a . — Ştiam că N o r a este încă arestată, a zis Traian, strîngînd în mînă plicul care purta inscripţia Prisoner of war. Dar speram ca între timp să fi fost eliberată ; acum nu mai am nici măcar ilu zia. Ştiu precis că e închisă ca şi noi, într-un lagăr ca al nostru, şi suferă ca noi ! E bruscată ca noi, dusă din lagăr în lagăr ca noi, păzită între sîme ghimpate de polonezi cu arme automate, ca noi ! Toată fiinţa mea se revoltă ! N o r a nu ştiuse adresa lui Traian cînd i-a scris : pusese pe plic numele lui Traian şi numerele t u t u r o r lagărelor din zona ameri cană. Pînă să-i ajungă în mîini lui Traian, scrisoarea trecuse pe la toate. — Nici ei nu i-au spus unde mă aflu eu, nici mie n-au vrut sămi spună unde e ea ! a izbucnit Traian. Preotul, din pat, unde zăcea cu capul înfăşurat în comprese, a încercat să-1 mîngîie. Traian era surd la toate cuvintele de consolare. — Orice suferinţă are o limită ! a zis Traian, ridicîndu-se. Eu cred că am atins-o ! Nici un om nu poate să treacă de ea şi să rămînă în viaţă ! Traian Korugă a ieşit din cort. — D o m n u l Traian îşi face seama ! a zis cu teamă Johann Moritz, care fusese tot timpul alături. Preotul era cu ochii închişi şi cu faţa în sus. Nu auzise cuvin tele lui M o r i t z : se ruga. Nu numai pentru Traian şi pentru N o r a . Se ruga şi pentru Moritz, şi pentru toţi oamenii pe care această societate tehnică occidentală îi împinsese pînă la limita peste care nimeni nu putea trece cu viaţă. — D o m n u l Traian îşi face seama, dacă-1 las singur ! a zis iar J o h a n n Moritz. Preotul a deschis ochii. I-a atins uşor mîna lui M o r i t z şi 1-a lăsat să se ducă.~7

279

ORA

144 — Dă-mi, te rog, mîna ta ! a zis preotul Korugă. Şedea întins, cu ochii întredeschişi. Fruntea îi era palidă : tot sîngele îi dispăruse din obraji. Bătrînul a prins mîna lui Traian şi a ţinut-o, fără să spună nici un cuvînt. Căldura celor două mîini se îngemănase ; sîngele parcă trecea dintr-una în cealaltă. Se simţeau amîndoi aproape, cum numai tatăl şi fiul se p o t simţi. Inimile le băteau în aceeaşi cadenţă. D a r bătăile inimii preotului erau slabe. Din ce în ce mai slabe. J o h a n n M o r i t z 1-a întrebat dacă să-i schimbe compresa. Bol navul a făcut semn că nu e nevoie. Şi zîmbit. M o r i t z s-a aşezat pe marginea patului. — în clipa asta mi se pare că-mi încălzesc mîinile nu în mîinile tale Traiane, ci la focul vieţii ! a zis preotul. Tu eşti fier binte ca viaţa ! Eu cred că sînt gata de plecare... Traian i-a strîns mîinile mai tare : erau reci, dar el zîmbea. — D o u ă mari visuri am avut pe pămînt, a zis preotul. în viaţă, să fiu preot în America, şi, cînd voi muri, să fiu îngropat în cimitirul din Fîntîna. Tu îl ş t i i : un cimitir neîmprejmuit, cu flori şi cu iarbă sălbatică, ca o pajişte. Acolo mi s-a părut mie că m-aş simţi bine, ca să înfrunt eternitatea. A m î n d o u ă dorurile mi s-au împlinit, dar într-o formă ciudată. Nu eu ra-am dus în America : ea a venit la noi. Am să m o r în această închisoare, deasupra căreia flutură drapelul cu stele şi dungi al Americii. N - a fost să fiu î n m o r m î n t a t în cimitirul din Fîntîna. D a r cimiti rul din Fîntîna a crescut între timp mare cît toată Europa. Fîn tîna, România şi şi E u r o p a sînt astăzi o singură pată neagră pe hartă. Ca o pată de cerneală. T o t continentul este tăcut şi pără sit de bucurii, cum e şi cimitirul din Fîntîna acum. în curînd, vor creşte peste tot iarba şi florile sălbatice, ca la noi în cimitir. O r i u n d e pe continentul nostru, mă voi simţi în cimitirul neîm prejmuit de la noi din sat. — De ce îmi spui toate astea ? a întrebat Traian. Ar fi mai bine să te odihneşti ! — Ai dreptate ! a zis preotul. Dar vreau să-ţi spun încă ceva. Să ştii, Traiane, că « viaţa n-are niciodată o finalitate obiectivă. 280

ORA

,afa*ă doar dacă prin asta se înţelege moartea : orice finalitate în j>laaul real este subiectivă » '. Societatea civilizaţiei tehnice vrea să dea vieţii un scop obiectiv, şi astfel o ucide. Ei au redus viaţa la statistică. D a r : <• toate statisticile scapă cazul unic în felul său şi, cu cît omenirea ca evolua, cu atît va c o m a mai mult tocmai -Qnîcîtâtea fiecărui individ şi a fiecărui caz particular » 2 . Societa tea c o n t e m p o r a n ă merge exact în sensul invers, generalizînd totul. « T o t generalizînd şi tot căutînd să aşeze toate valorile în _ceea ce este general, umanitatea occidentală a pierdut simţul unicităţii, şi, ca urmare, al existenţei individuale. De unde uria şul pericol al colectivismului, fie cel rusesc, fie cel american» 3 . " D e aceea, este aproape sigur că această societate se va prăbuşi, aşa cum spuneai tu într-o seară la Fîntîna. Societatea a devenit incompatibilă cu viaţa individului, îl sufocă. Şi oamenii mor, cum au murit iepuraşii albi din romanul tău. M u r i m cu toţii, ucişi de atmosfera otrăvitoare a acestei societăţi. N u m a i sclavii tehnici, maşinile şi cetăţenii mai p o t trăi în ea, exact cum voiai tu să povesteşti în cartea ta. Oamenii păcătuiesc astfel faţă de D u m n e z e u : acţionăm cu toată puterea noastră împotriva p r o priului nostru bine, deci împotriva lui D u m n e z e u ! Acesta e ultimul grad de decădere la care poate ajunge o societate ome nească ; ajunsă aici, moare, ca atîtea altele în cursul istoriei şi înainte de istorie ! Oamenii încearcă salvarea ei printr-o ordine logică, neînţelegînd că tocmai ordinea o ucide. Asta e crima societăţii tehnice occidentale : ucide omul viu, sacrificîndu-1 planului, teoriei, abstracţiunii. Iată forma contemporană în care se practică jertfa umană. Rugul şi arderea în piaţa publică au dispărut. în locul lor sînt biroul şi statistica, cele două mituri sociale în ale căror flăcări este aruncată barbar jertfa umană. D e m o c r a ţ i a , de e x e m p l u , e o f o r m ă de o r g a n i z a r e s o c i a l ă incontestabil superioară totalitarismului, dar ea nu reprezintă decît dimensiunea socială a vieţii umane. A considera democra ţia drept sens al vieţii şi scop în sine înseamnă a ucide viaţa umană, r e d u c î n d - o la o singură dimensiune. Este e n o r m a greşeală pe care o fac comuniştii şi au făcut-o naziştii. Viaţa omenească nu are sens decît în întregul ei. Şi sensul ultim al vie ţii nu poate fi pătruns decît prin mijloacele cu care înţelegem arta sau religia : sînt mijloacele creaţiei. în această înţelegere creativă, raţiunea nu are decît un rol secundar. Matematica, staI,2J

H e r m a n n v o n Keyserling.

281

ORA

tistica şi logica sînt la fel de nepotrivite pentru a înţelege şi a organiza viaţa umană ca pentru a asculta muzica lui Beethoven şi a lui Mozart. Civilizaţia occidentală contemporană se încăpăţînează însă să-i p u n ă pe Beethoven şi pe Rafael în formule matematice ; se încăpăţînează să înţeleagă viaţa oamenilor şi s-o facă mai bună prin statistici. Tentativă absurdă şi dramatică ! O m u l poate atinge, în cel mai bun caz, un apogeu de perfec ţiune socială, dar asta nu -i va ajuta la nimic. Viaţa lui nu va mai exista, redusă numai la social, la automatism, la legile maşinii. Căci viaţa dispare, dacă i se interzice sensul — unicul — care e gratuit şi mai presus de logică. Sensul vieţii este absolut indivi dual şi intim. Societatea c o n t e m p o r a n ă a părăsit de mult aceste adevăruri şi se îndreaptă, cu o viteză şi cu o forţă disperate, spre alte căi. Acolo unde curgeau Rhinul, Dunărea şi Volga au început să curgă numai lacrămi de sclavi. Şi vor curge pe albiile t u t u r o r fluviilor Europei şi ale pămîntului, pînă se vor umple mările şi oceanele de lacrămile amare ale oamenilor luaţi în scla vie de tehnică, de stat, de birocraţie, de capital. La sfîrşit, D u m nezeu se va milostivi şi-1 va salva pe om, cum 1-a mai salvat deatîtea ori. î n t r e timp, aşa cum a plutit N o e peste ape cu corabia lui, vor pluti la suprafaţă, fără a fi traşi la fund de lanţurile scla viei, oamenii care au rămas oameni. Ei vor fi salvaţi. Şi prin ei nu se va stinge, cum nu s-a stins nici în trecut, viaţa omenească. Dar salvarea nu va veni, Traiane, decît numai pentru oamenii luaţi ca indivizi : viţa omenească va fi salvată prin persoane, nu prin categorii ! Nici o biserică, nici o naţiune, nici un stat şi nici un continent nu-şi vor putea salva membrii în masă sau pe cate gorii. Se vor salva oameni individual, fără a se ţine seama de religie, de rasă ori de categorie socială şi politică. De aceea, omul nu trebuie niciodată judecat după categoria din care face parte. « Categoria » este cea mai barbară şi mai diabolică abera ţie născută din creierul uman. Şi nu trebuie uitat că pînă şi duş manul nostru este tot o m , nu o « categorie » !... Traian a profitat de întrerupere şi a întrebat, cu vocea plină de teamă : — Tată, de ce să-mi explici toate astea acum ? Poate că ai face mai bine să te odihneşti ! — Aşa o să şi fac, a zis preotul. Mă voi odihni ! Dar, înainte, voiam să-ţi spun aceste lucruri, pe care tu le ştii, le simţi, ca şi mine. Fiecare om le simte la fel; şi J o h a n n Moritz le simte ! 282

ORA

Mie însă mi-a făcut bine să le r e p e t ! Nu m-aş fi p u t u t odihni, dacă nu le spuneam... — Ai mîna rece, tată ! — Ştiu, Traian ! E din cauza unei ciudate stări de nelinişte, pe care nu mi-o p o t stăpîni. E mai tare decît mine... — Nu înţeleg, tată ! a zis Traian. Ce vrei să spui ? Ţi-e rău ? — Nu ! a zis preotul. Buzele preotului Korugă s-au crispat ca de o durere care i-ar fi săgetat tot trupul. Traian s-a aplecat spre el. Faţa preotului s-a luminat deodată de un zîmbet cald, plin de dragoste, ca-şi cum undeva, îndărătul frunţii, i s-ar fi aprins un reflector puter nic. Buzele lui au mai m u r m u r a t ceva pierdut, ca un sunet fără glas. Era sfîrşitul... T r a i a n a î n g e n u n c h i a t l î n g ă p a t şi a î n c e p u t să p l î n g ă în hohote. J o h a n n M o r i t z s-a ridicat şi a întrebat : — Să aduc doctorul ? Traian n-a răspuns : strîngea mai departe mîna tatălui său între palme şi plîngea, cu o disperare pe care nu o mai cunos cuse. J o h a n n M o r i t z a înţeles şi el. Şi-a scos boneta, apoi a înge nunchiat lîngă Traian şi şi-a făcut cruce. D u p ă cîteva clipe, J o h a n n M o r i t z s-a ridicat. Prizonierii se adunaseră împrejur ; veniseră şi din alte corturi. Spaţiul dintre paturi era plin de oameni. M o r i t z şi-a făcut loc prin mulţimea prizonierilor, care priveau tăcuţi, cu capetele descoperite. El s-a întors căpătîiul mortului cu o lumînare făcută din ceară cojită de pe cutiile de ciocolată. A aprins-o la capul preotului, într-o cutie goală de conserve, ca în sfeşnic.

145 în cortul în care murise preotul Korugă a apărut medicul — şi el prizonier —, urmat de doi sanitari cu o targa. — Ce vreţi ? a întrebat Traian. — Să luăm cadavrul, a zis medicul. Nu putem lăsa cadavrele în corturi ! — U n d e vreţi să-1 duceţi ? 283

ORA

— Trebuie scos din lagăr. U n d e va fi dus, nu ştim. N o i îl anunţăm pe comandant, şi vin americanii cu o maşină să-1 ia ! — Eu vreau să ştiu întîi unde duceţi rămăşiţele pămînteşti ale tatălui meu ! — Şi noi vrem să ştim multe, dar nu se poate ! a zis doctorul cu duritate. Cei doi sanitari s-au apropiat de pat, ca să mute trupul preo tului pe targa. D o c t o r u l i-a oprit : — T r e b u i e să c o n s t a t mai întîi d e c e s u l ! P o a t e că mai trăieşte ! El a luat mîna preotului şi a ţinut-o o clipă între ale sale. Apoi şi-a pus urechea pe pieptul bătrînului. — Puteţi să-1 luaţi, a o r d o n a t el sanitarilor. — Nu ! a strigat Traian. — De ce te opui ? a zis doctorul. Sîntem şi noi simpli prizo nieri, ca dumneata, şi nu facem decît să executăm ordinele pri mite ! — Vreau să ştiu întîi unde duceţi trupul tatălui meu ! Măcar atît, dacă nu am dreptul să asist la înmormîntarea l u i ! Vreau să ştiu că va fi î n m q r m î n t a t creştineşte : chiar dacă sînt prizonier, am acest d r e p t ! în clipa cînd a murit, tata a încetat de a mai fi prizonier şi are dreptul la respectul datorat morţilor ! — Cine ţi-a spus că morţii nu sînt respectaţi ? a întrebat doc torul. — N - a m spus asta ! a zis Traian. Tata este însă preot o r t o dox, şi vreau ca el să fie î n m o r m î n t a t după ceremonialul biseri cii căreia i-a slujit ! — Fă o cerere scrisă mîine la comandament ! a zis doctorul. — îmi garantezi d u m n e t a că mîine nu va fi prea tîrziu ? — Eu nu garantez nimic, a zis doctorul. Eu sînt prizonier, ca şi dumneata ! — Atunci trupul tatălui meu nu va fi luat de aici, pînă nu mi se promite că va fi îngropat după ceremonialul creştin o r t o dox ! — Te opui în zadar ! a zis doctorul. — Poate ! Dar mă o p u n ! — N o i trebuie să luăm cadavrul : e ordin să nu lăsăm cada vrele în lagăr ! — Luaţi-1 atunci cu forţa ! a zis Traian. Dar, dacă o faceţi, o să regretaţi ! Sanitarii l-au înşfăcat pe Traian de mîini, pe la spate, şi l-au 284

ORA

dat la o parte. Trupul preotului a fost aşezat pe targa. Traian se zbătea în braţele celor care îl imobilizaseră. C î n d targa a trecut >e lîngă el, n-a văzut decît fruntea tatălui său, înaltă şi curată ca una. J o h a n n M o r i t z mergea în spatele sanitarilor, cu capul desco perit şi fruntea plecată ; în mîini avea cutia de conserve în care ardea încă luminarea. — O să plătiţi acest păcat ! Sînt fapte care nu se uită nicio dată ! a strigat Traian. D o c t o r e , o să-ţi aduci aminte că mi-ai interzis să conduc trupul tatălui meu pînă la poarta lagărului !. — Nu eu ţi-am interzis ! a zis doctorul. Aşa e regulamentul ! — Potoleşte-te ! i-a zis lui Traian şeful de cort, venind lîngă el. Dacă te aud strigînd, au să te-nchidă în buncăr ! — N i m i c n-o să mă potolească de azi înainte ! Nu există buncăre care să-mi poată astupa s t r i g ă t u l ! începînd din clipa asta, voi posti pînă cînd voi muri, în mijlocul acestor douăzeci de mii de oameni din lagăr. Vreau să m o r treptat, oră cu oră, în semn de protest. Moartea mea va fi un ţipăt care se va întipări în urechile şi în ochii şi în carnea celor închişi cu mine şi în ale celor care mă ţin închis ! Şi va fi dus în cele patru puncte cardi nale, şi de furia lui nu veţi scăpa nici unul, niciodată ! Nici în mormînt !

146 — Vreţi să muriţi cu adevărat ? a întrebat J o h a n n M o r i t z . Să muriţi de foame şi de sete ? Era a patra zi de la declararea grevei. Era cald. Traian stătea în umbra cortului, cu faţa în sus. Mersul îl obosea. Vorba îl obosea. Statul în picioare şi ascultarea cuvintelor altuia, vederea cerului, toate îl oboseau. Viaţa însăşi îl obosea. Chiar prezenţa propriei lui persoane era obositoare şi prea mult pentru el. Se sunase masa de prînz. M o r i t z a mai făcut o încercare. — Să v-aduc şi dumneavoastră de mîncare ? a întrebat. Avea gamela lui Traian în mînă. — Lor o să le pară bine, dacă muriţi ! a mai zis M o r i t z . D a r e păcat să muriţi ! 285

ORA

— Dacă vrei, poţi să-mi manînci cu porţia, a zis Traian. Mie nu-mi trebuie ! M o r i t z a plecat. S-a întors cu gamela plină de supă şi a pus-o lîngă el. Apoi s-a aşezat pe pămînt, a scos lingura din buzunar, a ş t e r s - o cu p a l m a şi a luat g a m e l a î n t r e g e n u n c h i . Supa fumega ; el îi palpa aburul cu nările. Gamela lui Traian era goală, alături. — De ce n-ai luat şi porţia mea ? a întrebat Traian. Ţie şi-aşa nu-ţi ajunge mîncarea. N i m ă n u i nu-i ajunge ! — Nu pot să mănînc porţia dumneavoastră, a zis Moritz. M - a r b a t e D u m n e z e u ! D u m n e a v o a s t r ă s u f e r i ţ i , şi eu să vă mănînc porţia ? E păcat ! Eu nu pot ! Cu gamela sprijinită între genunchi, M o r i t z şi-a ridicat frun tea spre cerul plumburiu. Cîteva clipe a rămas aşa, cu faţa către cer şi cu buzele întredeschise. Apoi şi-a făcut cruce. Traian îi urmărea fiecare mişcare. M o r i t z a înmuiat lingura în supă cu încetineala cu care î n c e p i oficierea u n u i cult. A umplut-o pe jumătate. A dus-o la gură cu un gest larg, sacerdo tal, al braţului. Ca la împărtăşanie. D u p ă ce a înghiţit, a făcut o pauză scurtă. Lingura o ţinea neclintită în mînâ. Aşa, de parcă ar fi fost plină. Ochii lui negri priveau cu luare aminte undeva departe, spre un loc pe care îl vedea numai el, dincolo de grani ţele pămînteşti. Lingura s-a înmuiat apoi din nou în supă, cu aceeaşi înceti neală şi cu acelaşi gest larg al braţului, de data asta atît de îmbietor, încît Traian a înghiţit în sec. M o r i t z a umplut iar lingura, tot pe jumătate ; nu lua nicio dată nici mai mult, nici mai puţin de o jumătate de lingură de supă. A dus-o la gură în acelaşi ritm şi cu aceeaşi profundă seriozitate. J o h a n n M o r i t z mînca oficiind, cu voluptate măsurată. Mîn c a r e a era p e n t r u el un act s a c r u — actul hrănirii — a d u s la a m p l o a r e a lui originară. Ca orice act i m p o r t a n t , el excludea graba şi se desfăşura cu o funcţionalitate rituală. Nici un strop nu rămînea pe buze, nu se irosea pe pămînt şi nu era uitat pe lingură. Religiozitatea gravă cu care mînca J o h a n n M o r i t z paraliza orice scepticism şi impunea tăcerea. în el nu era nimic teatral, nimic de prisos. La această oră a mesei, J o h a n n M o r i t z se inte gra în marele ritm al naturii. El mînca aşa cum arborii îşi sorb seva din adîncul părnintului. Făptura lui se confunda cu actul pe 286

O/M 25 care îl s ă v î r ş e a : fără a m a i v e d e a n i m i c în j u r u l lui, era în această clipă el însuşi — şi atingea cu esenţa fiinţei lui — natura, devenind una cu ea. D u p ă ce a terminat de cules cu vîrful lingurii fiecare strop de supă din gamelă, a rămas cîteva secunde cufundat în contem plarea spectacolului din faţa ochilor lui — spectacol pe care-1 vedea numai el —, apoi şi-a împreunat cele trei degete de la mîna dreaptă şi şi-a făcut din nou cruce. întorcîndu-se spre Traian ca şi cum ar fi coborît dintr-un vis, a zis : — E păcat să mănînci mîncarea altuia ! Pe urmă, J o h a n n M o r i t z s-a ridicat şi s-a dus să-şi spele gamela. Traian a rămas cu ochii aţintiţi în zare, fără s-o vadă, căci pe ea se proiecta imaginea lui J o h a n n M o r i t z oficiind cultul hrăni rii, actul solemn al hrănirii, la care el renunţase.

147 — Refuz orice asistenţă medicală ! a zis Traian Korugă. Era în seara celei de a patra zile de post negru. C o m a n d a n t u l lagărului, locotenentul Jacobson, ştia că la Stuttgart sosise un grup de ziarişti americani care vizitau lagărele de prizonieri din Germania. El le-a o r d o n a t Bürgermeister ' -ului şi mediculuişef să-1 ducă pe Korugă în afara lagărului, un timp. Cazul lui nu trebuia aflat de presă : era prea spectaculos. Traian Korugă nu era nazist, iar tatăl lui murise recent, fusese preot şi avusese ambele picioare amputate. în plus, soţia lui Traian era evreică. N u m a i elemente de scandal pentru un reporter. Jacobson nu voia publicitate. Dacă s-ar declanşa o campanie de presă, el ar fi imediat rechemat în Statele Unite. Şi era tocmai pe cale de a-şi completa o colecţie de porţelanuri germane, pe care le acliizi-

P r i m a r (germ.) ; aici, şef al prizonierilor, el însuşi d e ţ i n u t .

287

ORA

ţionase pentru cîteva pachete de ţ i g ă r i ; în America, valorau m i l i o a n e . P u s e s e deja l a a d ă p o s t , î n t r - o p r i v i n ţ ă d i n z o n a engleză, cîteva lăzi. N u - i mai rămînea decît să le transporte peste ocean. Ar trăi liniştit tot restul vieţii, dacă ar reuşi să cumpere toată colecţia, împrăştiată prin diverse oraşe şi sate din Germania. Trebuia deci să mai rămînă aici, pînă termina cu adunatul porţelanurilor. Dacă n-ar fi fost ziariştii şi teama de scandal, cazul Traian Korugă s-ar fi consumat în tăcere : nici nu l-ar fi semnalat în raport. Atîţia prizonieri mor de foame prin lagăre ! Ce impor tanţă are faptul că unii m o r fiindcă n-au ce mînca şi altul fiind că nu vrea să mănînce ? A c u m însă scandalul i-ar strica planu rile cu porţelanurile şi trebuia evitat cu orice p r e ţ : sînt în joc milioane ! Bürgermeister-ul Schmidt, care fusese colonel SS şi şef al poliţiei d i n W e i m a r , i-a p r o m i s l o c o t e n e n t u l u i că va aranja chestiunea repede şi fără zgomot. — Medicul este obligat să acorde ajutor, cu sau fără voia bol navului, oricărui bolnav ! a spus Biirgermeister-\A. D u m n e a t a ai febră. Te vom transporta la infirmeria lagărului ! Era ora zece seara. J o h a n n M o r i t z şedea pe marginea patului lui Traian şi, ca întotdeauna cînd îl auzea pe Schmidt vorbind, a tresărit. Parcă ar fi fost vocea lui Iorgu Iordan : aveau amîndoi acelaşi glas. — Refuz să mă mişc de aici ! a zis Traian. Vreţi să mă scoa teţi din cort nu fiindcă sînt bolnav, ci fiindcă vă e frică de scan dal ! D a r scandalul nu-1 veţi putea înăbuşi. Vi se pare că eu m o r prea repede ? Celelalte douăzeci de mii de cadavre pe care la aveţi închise aici în lagăr nu vă deranjează ! Ceilalţi m o r încet. Şi, cînd mori încet, nu provoci scandal : moartea lor lentă, dar sigură, nu face z g o m o t ! De ce nu-i duceţi şi pe ei la spital ? — Datoria mea de medic e să te internez în spital, a zis pro fesorul Dorf, medicul prizonierilor. Starea dumitale, domnule Korugă, este extrem de gravă. Nu te putem lăsa încă o noapte în c o r t ! D o i sanitari l-au înşfăcat pe Traian şi l-au întins pe targa, ca pe un obiect. M o r i t z şi-a strîns pumnii şi a scrîşnit din dinţi. Ar îi vrut să-i ia apărarea lui Traian. D a r lupta era pierdută înainte de a începe... — Cea mai mare crimă este de a face un lucru drept pentru o cauză nedreaptă ! a zis Traian. 288

ORA

Medicul s-a prefăcut că nu aude. — Să mergem ! a poruncit profesorul. Sanitarii au ieşit cu targa din cort. Prizonierii le-au făcut loc să treacă, fără să scoată nici un cuvînt. Nu d o r m e a nici unul. Era o tăcere ca în preajma morţii. Toţi simţeau că se întîmpla ceva grav, dar nimeni nu ştia ce. Afară, strălucea luna. J o h a n n M o r i t z mergea în u r m a tărgii ca în urma unui sicriu, cu hainele, bocancii, ochelarii şi pipa lui Traian Korugă. Păşea cu capul în pămînt, ca după mort. Pe urmă, dintr-o dată, a realizat că omul de pe targa, prietenul lai, mai era încă viu. La poarta infirmeriei, pe M o r i t z l-au oprit să intre. — Nu e voie să mergi mai departe ! a zis Burgermeister-ul. Aşa sînt ordinele ! Cu Traian Korugă nimeni n-are voie să vor bească ! Nici să-1 vadă ! Hainele şi bocancii i le duc eu. în noaptea aceea, J o h a n n M o r i t z s-a plimbat pe lîngă gardul de sîrmă ghimpată al infimeriei. Nu putea să-1 lase singur pe Traian...

148 T r a i a n K o r u g ă a fost î n c h i s s i n g u r î n t r - o c a m e r ă cu şase paturi : nici unul nu era ocupat. Camera fusese golită anume pentru el. D o i sanitari tineri aveau ordin să-1 păzească. T r a i a n s-a î n t i n s pe p a t , cu faţa la p e r e t e . B u z e l e îi e r a u u s c a t e ca s c r u m u l . Vise, ca un film c o l o r a t , îi t r e c e a u p r i n minte. Avea ochii închişi, dar îl orbea o lumină tare cum e cea a becurilor de neon, care venea din interior. Lumina era fierbinte, îi ardea pleoapele. T o a t e gîndurile lui erau colorate şi lumi noase. Şi trupul îi era parcă tot de lumină; o lumină fierbinte şi uşoară ca visele... Plutea. « Acum ştiu de ce postesc asceţii şi misticii » — şi a zis el. « C î n d eşti înfometat, te poţi detaşa de pămînt. D u m e z e u îţi este aproape : parcă atingi cerul cu frun tea... » Traian n-a rămas însă multă vreme în această stare de extaz, î n n ă r i i-a v e n i t u n m i r o s d e m î n c a r e . U n u l d i n t r e s a n i t a r i pusese pe scaun, lîngă pat, o tavă. Traian şedea cu spatele, n-o 289

ORA

vedea. D a r ştia ce se afla pe ea. Nările lui au descoperit întîi mirosul de cartofi prăjiţi în unt. Apoi mirosul de cafea. Perce pea bucatele de pe tavă ca şi cum le-ar fi văzut şi gustat. Simţul olfactiv i se ascuţise. înainte n-ar fi p u t u t distinge atît de precis un miros de altul. Pe tavă era şi o cană cu lapte fierbinte. Aburii de lapte miroseau la fel de intens ca cei de cafea, şi tot aşa car nea friptă, a cărei stridenţă Traian o simţea ca pe o culoare prea violentă într-o pictură. Mirosul untului şi al cărnii arse creştea efectul p r o v o c a t o r al b u c a t e l o r de pe tavă. Se i m p r e g n a în pătură, în pereţi, în cămaşa şi în părul lui. Traian simţea că mirosul de friptură puţin prea arsă, de unt, de lapte şi de cafea se lipeşte de el ca o alifie. îl simţea pătrunzîndu-i cu fiecare respiraţie în plămîni, şi chiar în stomac. Asta îi dădea senzaţia tă mănîncă, că nu posteşte aşa cum voia, cu toată austeritatea. A încercat să elimine mirosul de mîneare din aerul pe care-1 inspira. D a r nu era cu putinţă. Cu cît trecea tim pul, cu atît parfumul bucatelor devenea mai insistent. Traian Korugă a început să-1 analizeze conştient, cum anali zezi lumina, d e s c o m p u n î n d - o în cele şapte culori ale spectrului. « E un m o d de a-mi verifica posibilităţile simţului olfactiv » — şi-a zis el, lâsîndu-se antrenat de această operaţie, care-i dădea impresia că se domină şi că a reuşit să trateze mîncarea doar ca obiect de studiu. între primele descoperiri a iost că friptura nu era nici de vacă, nici de porc. Deşi carnea fusese conservată şi preparată cu multe ingrediente, Traian a p u t u t stabili că era carne ele pasăre, probabil de curcan. Ar fi vrut să verifice, dar s-a stăpînit, rămînînd cu faţa la perete. Laptele era vag afumat. Probabil, lapte praf şi foarte concen trat ; de aceea se şi afumase. Pe tavă se găsea şi o cutie de com pot. Mirosul lui era mai palid decît celelalte. Nările lui Traian abia îl percepeau, ca pe o culoare foarte ştearsă. Faptul că des coperise existenţa compotului îi dădea o satisfacţie intelectuală profundă, ca şi cum ar fi făcut o descoperire în laborator ori ar fi bătut un record. Singura întrebare la care nu putea răspunde era dacă pe tavă se afla sau nu pîine. în cazul că da, trebuie să fie pîine albă şi foarte veche, făcută din făină americană, care e aproape numai amidon. — Ar trebui să manînci acum ! a zis sanitarul, apropiindu-se de pat. D u p ă ce se răceşte, nu mai e bună ! 290

ORA

Traian n-a răspuns. Voia să continue analizarea bucatelor de pe tavă fără să le privească, dar nu mai putea. Concentrarea îi fusese tulburată, şi el nu-şi mai regăsea calmul necesar. A c u m toate mirosurile se amestecau şi păreau unu! singur, cum se adună cele şapte culori ale spectrului într-o lumină unică, albă. Cuvintele sanitarului amestecaseră mirosurile unul cu altul, ca o piatră aruncată într-un bazin, care strică ondulaţia armonioasă a undelor. Traian Korugă s-a întristat că n-a mai p u t u t prinde şi savura mirosurile. Apoi a adormit. A doua zi dimineaţă, tava era tot acolo. Mirosul însă se sim ţea şters, de parcă bucatele n-ar mai fi fost vii. îngheţaseră sau muriseră. Traian era obosit. Nici nu s-a întors, nici n-a deschis ochii. Şi-a umezit de cîteva ori buzele cu limba şi s-a întristat că buzele lui aveau gust amar şi se înăspriseră. Sanitarul a adus altă tavă cu mîneare şi a aşezat-o lîngă pat, luînd-o pe cea veche. Da data asta erau ouă prăjite în unt. M i r o sul lor era ţipător şi violent, cum sint culorile afişelor. Alături de ouă, marmeladă de portocale. Mai erau lapte, cafea şi unt. Acum, Traian Korugă simţea cum mirosul bucatelor îl răneşte. Ele îl dureau ca nişte săgeţi care i s-ar fi împlîntat în carne. Traian a strîns pleoapele de durere. — D o a m n e , ajută-mi să termin mai repede ! a şoptit el rugă tor. E atît de greu să te înalţi deasupra ispitei cînd eşti închis într-un trup omenesc... S-a consolat însă la gîndul că, in două-trei zile, închisoarea de carne se va nărui. « Peste două sau trei ziie, voi fi m o r t ! » — şi-a zis el şi a adormit din nou.

149 T r a i a n K o r u g ă s-a r i d i c a t sprijinit în p e r n ă şi a p r i v i t pe fereastră. Era amiază. Prizonierii fuseseră adunaţi pe trei rînduri. Şi, toţi, în pielea goala. Cit vedeai cu ochii în curtea lagă rului, erau numai bărbaţi goi. 291

ORA

Chiar sub fereastra infirmeriei, oprise un jeep. Lingă el, un grup de soldaţi cu bastoane de cauciuc, care mestecau chewinggum. Prizonierii veneau, cîte unul, în faţa soldaţilor. Se apro piau cu pas nesigur : oamenii în pielea goală păşesc cu teamă. Traian cunoştea senzaţia. « Iar fac percheziţie ? » — s-a întrebat el în gînd. « Ce vor să mai găsească ? » Percheziţiile se repetau de cîteva ori pe lună. înaintea soldaţilor venea acum un bătrîn. — Mitropolitul Palade al Varşoviei ! a zis Traian. M i t r o p o l i t u l era înalt. Avea m e r s u l p u ţ i n î n c o v o i a t . E r a foarte slab : i-ai fi putut număra coastele de la distanţă. Un schelet acoperit cu piele. Barba mitropolitului ere albă — singu rul lucru alb din toată curtea lagărului! Cînd o vedeai, ţi se luminau ochii de un alb dulce, heraldic... Privindu-1 c u m venea s p r e ei, soldaţii au î n c e p u t să rîdă. Mitropolitul parcă nici nu i-ar fi v ă z u t : se uita, pe deasupra căştilor lor, la cer, care era în ziua aceea albastru, cum sînt cupolele bisericilor bizantine. Soldaţii au cercetat degetele mitropolitului. — Desfă-le ! a ordonat interpretul. Bătrînul şi-a răsfirat degetele de la mîini şi soldaţii le-au exa minat cu atenţie. Prizonierul nu avea inele. — Mîinile sus ! a ordonat iar interpretul. Bătrînul a ridicat mîinile, întîi în faţă, deasupra pieptului, ca la gestul binecuvîntării, apoi deasupra capului. Nu se uita nici la interpret, nici la soldaţi, dar ei s-au uitat atent dacă un are biju terii ascunse la subţioară. I-au controlat pe urmă părul la ceafă : pletele lungi şi albe ale mitropolitului ar fi putut ascunde inele. Soldaţii i le-au dat deoparte întîi cu bastonul, apoi cu degetele. I-au pipăit părul în creştet şi pe gît, i-au luat barba în mînă, ca să vadă dacă nu are inele în ea. — întoarce-te ! a zis interpretul. Mitropolitul s-a întors cu spatele la soldaţi. — Apleacă-te ! El s-a aplecat. Şi-a curbat şira spinării, ca atunci cînd făcea mătănii. Dar nu era destul. — Crăcănează-te ! a ordonat interpretul. Mitropolitul şi-a depărtat picioarele subţiri şi albe. Interpre tul şi soldaţii s-au aplecat şi au cercetat dacă nu are obiecte de aur ascunse în şezut. Prizonierii îşi ascundeau uneori verighe tele şi inelele între picioare. Dar mitropolitul nu avea nimic 292

ORA

ascuns. U n u l dintre soldaţi a spus ceva camarazilor lui. Bătrînul mai stătea încă aplecat, cu picioarele depărtate şi cu spatele la ei. — Pleacă ! a zis interpretul. Soldaţii au trecut la următorul. Mitropolitul s-a îndepărtat de ei, cu acelaşi pas sfielnic. Bătea vîntul. Părul şi barba îi fluturau ca faldurile de mătase ale unui steag alb. Traian a avut impresia că m i t r o p o l i t u l nu este gol, c u m e r a u ceilalţi p r i z o n i e r i : el părea îmbrăcat. Traian Korugâ 1-a urmărit cu privirea pînă cînd bătrînul a intrat în coloana de bărbaţi goi. Acum se afla între ceilalţi, dar nu era amestecat cu ei : ochii îţi rămîneau aţintiţi asupra lui. Avea ceva în jurul capului. Poate albul pletelor te făcea să te uiţi la el. Sau poate albul bărbii. Poate felul în care ţinea capul... Ceva te făcea însă să te uiţi la el ca la icoane. — Acum ştiu ce văd ! a zis Traian tresărind. Sanitarii s-au uitat la el. D a r Traian privea pe fereastră : — Mitropolitul are în jurul capului un cerc de lumină ! Un nimb ! în dosul frunţii lui este o lumină tare, mai tare decît becurile de neon, care împrăştie raze împrejurul capului ! O lumină ca aurul... D u p ă ce intrase înapoi în coloană, bătrînul ridicase privirile spre fereastra infirmeriei. Cercul de raze dimprejurul capului lui strălucea şi mai cu putere. — N i m b u l nu este o invenţie a zugravilor de icoane, a zis Traian. I-a examinat, curios, şi pe ceilalţi prizonieri. Mai aveau şi alţii nimburi. N u - i cunoştea pe toţi. Magnificenţa Sa rectorul Aca demiei din Viena avea şi el nimb. Şi, încă, un ziarist tînăr din Berlin, un ministru grec, ambasadorul României în Germania... Erau şi alţii cu nimb : din frunte le izvorau raze, ca dintr-un foc puternic sau dintr-un reflector electric. D a r razele acestea erau mai frumoase decît cele ale focului ori ale luminii electrice ! S-ar fi putut lumina întreg pămîntul cu luminile care izvorau din frunţile lor. Şi n-ar mai fi fost noapte pe pămînt.

293

ORA

150 — De ce nu mănînci ? a întrebat locotenentul Jacobson. El venise în camera lui Traian, la infirmerie. Ii dăduse afară pe Bürgermeister şi pe medic şi rămăsese singur cu Traian. — Ce doreşti de fapt dumneata ? a continuat locotenentul. De ce faci tot bîlciul ăsta în lagăr ? — Nu mănînc fiindcă nu mai am apetit ! a zis Traian. Mi-a d i s p ă r u t pofta de m î n c a r e . Subit ! Şi mi-e greaţă, teribil de greaţă. Mi se întorc maţele pe dos ! Dumitale nu ţi-e greaţă, domnule locotenent ? J a c o b s o n tăcea. Regreta că rămăsese singur cu Traian Korugă. Prizonierul părea nebun : îi ardeau ochii. « S-ar putea să se repeadă la mine şi să mă strîngă de gît ! » — s-a gîndit ofi ţerul şi a privit spre uşă. Pe urmă a zîmbit. — Linişteşte-te, domnule Korugă ! a zis el. Dumneata eşti surescitat. E de înţeles : azi e a şasea zi de cînd nu mănînci şi nu bei nimic ! — Nu pleca, domnule locotenent, că nu sînt nebun ! N u - ţ i fie frică ! întrebarea mea cu greaţa a fost stupidă. Dumitale nu poate să-ţi fie greaţă ! Dacă închizi ochii şi-ţi înfunzi nările de la început, nu mai e nici un pericol. O m u l se obişnuieşte şi cu greaţa ! E doar o chestie de voinţă. Eu n-am voinţă ! De-aia s-a declanşat în mine criza de greaţă. Există lucrători care îşi iau micul dejun şi prînzul şi cina la gurile de canal sau în latrine, şi nu le e greaţă. Sînt obişnuiţi ! I-am văzut cum mîncau salam şi unt cu pîine, înghiţind cu poftă, şi-şi mai şi lingeau buzele. Erau veseli, făceau g l u m e ! C h i a r avînd nasul fin, te o b i ş n u i e ş t i . Nemţii ardeau cadavrele prizonierilor, în lagărele de concen trare, şi pe urmă închideau capacul crematoriului şi se duceau la masă. Şi nu le era greaţă ! Există aici oameni care au umplut sal tele cu părul femeilor moarte în lagărele de concentrare, şi pe aceste saltele au făcut dragoste cu amantele lor ! Pe aceste sal tele au făcut copii cu nevestele lor. Pe saltele umplute cu părul unor femei asasinate şi arse ! Şi nu le-a fost greaţă... Nu li s-au întors maţele pe dos... Le-a fost bine. Şi erau veseli ! Eu am stat în aceeaşi închisoare cu o femeie care avusese în dormitor şi în 294

ORA

budoar abajururi făcute din piele de om. Dădeau o lumină găl buie şi lascivă. La lumina filtrată de abajururile din piele de o m , ea a făcut dragoste, a mîncat, a băut, s-a lăsat strînsă în braţe şi sărutată. A dansat. Şi nu i-a fost greaţă ! Era chiar fericită ! Oamenii se învaţă cu greaţa, cum vă spun ! E numai o ches tiune de obişnuinţă şi de voinţă. Ruşii au violat femei de 80 de ani. N e n u m ă r a t e ! L e - a u v i o l a t u n u l d u p ă altul : c î t e z e c e , aceeaşi femeie. Şi nu le-a fost greaţă ; au băut vodcă ! D u m n e a v o a s t r ă nu faceţi ca ei, ştiu ! D u m n e a v o a s t r ă nu v i o l a ţ i , D o a m n e fereşte ! Dumneavoastră daţi femeilor ciocolată şi uti lizaţi prezervative, cînd faceţi dragoste cu ele ! Nici ce-au făcut nemţii nu faceţi ! Fiecare p o p o r are alte obiceiuri. Şi să nu vă fie teamă că are să vă apuce greaţa, orice-aţi face : sînt sigur că sînteţi în afara pericolului ! Greaţa, să ştiţi, este cumplită ! Văd ce sufăr eu ! Fiecare maţ mi se întoarce pe dos, ca o mănuşă, şi îl simt în gură. Şi fierea mi se-ntoarce pe dos, şi stomacul... Şi mi-e milă de oameni. Teribil de milă ! C u m vrei dumeata să mai mănînc în aceste condiţii ? C u m vrei să mai am apetit ? Recu noşti că nu se mai poate ? L o c o t e n e n t u l J a c o b s o n se a p r o p i a s e pe n e s i m ţ i t e de uşă. Biirgermeister-ui şi m e d i c u l îi s p u s e s e r ă că p r i z o n i e r u l nu e nebun, că e perfect lucid. Faptele arătau că minţiseră. — Ai dreptate, domnule Korugă ! a zis comandantul lagăru lui. Este imposibil să mai ai apetit în aceste condiţii ! — Nu pleca ! a zis Traian. Mie mi-e greu să mă mişc. Uită-te dumneata pe fereastră şi spune-mi dacă s-a terminat percheziţia în curte ! — încă nu s-a terminat, a răspuns Jacobson. T r a i a n s-a m i n u n a t d i n n o u c u m p u t e a u n o m , d u p ă c e văzuse ce petrecea afară, să nu-şi piardă pofta de mîncare : « Ja cobson se va duce direct la masă. E ora 12... » — Zici că încă nu s-a terminat ? Nici nu se va termina aşa curînd : de-abia a început. întîi aţi căutat aur în geamantane, în case, în boarfe, în buzunare, în bocanci, în cusăturile hainelor, în izmene. Acum căutaţi în gurile oamenilor, în şezuturi şi la subţiori. D a r şi cu asta nu sînteţi decît la început. Mîine o să jupuiţi pielea, ca să căutaţi sub ea aur. Pe urmă veţi smulge muşchii de pe oase şi veţi sfărîma oasele, ca să vedeţi dacă nu cumva ascund monede de aur. Veţi stoarce creierii oamenilor, le veţi răscoli măruntaiele. îi veţi desface bucată cu bucată, ca să găsiţi aurul : bani de aur, inele de aur, verighete de aur. Veţi tăia 295

ORA 25

inimile... Aur, aur, aur ! Acum nu sîntem decît la început : abia aţi ajuns la piele. D a r ea va fi jupuită ! Percheziţia continuă ! L o c o t e n e n t u l J a c o b s o n n u m a i era î n c a m e r ă . T r a i a n s-a întors cu faţa la perete.

cauza condiţiilor atmosferice şi a schimbărilor bruşte de tempera tură — nimburile au dispărut din jurul capetelor, care a trebuit să fie aruncate. începuseră, de altfel, să şi miroasă. Spre a evita o astfel de pierdere, ar bine ca dumneavoastră să nu tăiaţi capetele prizonierilor, cum a făcut Ghinghis Han. Pri zonierii dotaţi cu aceste valoroase coroane să fie puşi în etuve cu aer condiţionat şi temperatură constantă, şi transportaţi în patria dumneavoastră. Marea fericire a societăţii noastre contemporane este că ea dis pune de mijloacele tehnice necesare, şi nu sîntem obligaţi să sufe rim pierderi, ca Ghinghis Han. Cronicarul spune că el a pierdut nimburile preţioase de la o jumătate de milion de capete de prizo nieri tăiate ! Cu vechea admiraţie—fee? smiling ! ' MARTORUL

151 Petiţia nr. 6. Subiect : Economic (Valori aflate asupra pri zonierilor). în cursul percheziţiilor care li se fac prizonierilor, au fost confiscate inelele, verighetele, brâţările, ceasurile, stilourile, banii ¡1 toate obiectele de preţ. Dar percheziţia, deşi se face pînâ la piele, nu este desăvîrşită. Am observat astăzi că unii prizonieri mai au în jurul capetelor o coroană, aşa cum au sfinţii din icoane. Eu ştiu că la sfinţi coroana este de aur. A prizonierilor nu e nici din aur, nici din alt metal. Dacă ar fi fost aşa, coroanele — sau nimburile, cum li se mai spune — ar fi fost, desigur, confis cate pînă acum. Ele sînt, totuşi, foarte preţioase, deşi nu conţin metal nobil. Eu nu sînt om de ştiinţă, dar cred că aceste coroane, rezultate din anumite radiaţiuni pe care le emană spiritul prizonierilor posesori, au o valoare foarte mare. E interesant de observat că în societatea tehnică occidentală nu constatăm astfel de fenomene la indivizi. Se pare că ele sînt apanajul societăţilor necivilizate. Dar asta nu are nici o importanţă şi — de vreme ce reprezintă o valoare — coroanele nu trebuie lăsate în posesia prizonierilor. Ordinul este strict: prizonierii nu trebuie să posede obiecte de preţ. îmi amintesc că, în cursul istoriei, s-au mai confiscat astfel de coroane sau nimburi. Pînă şi un cuceritor barbar ca Ghinghis Han şi-a dat seama de valoarea acestor podoabe descoperite la unii dintre prizonieri şi şi le-a însuşit. Pe atunci însă mijloacele de transport erau primitive. Ca să nu se strice formatul şi să nu se piardă luminozitatea nimburilor, Ghinghis Han a poruncit ca ele să fie luate cu cap cu tot. Capetele cu nimb, tăiate de la prizo nierii din China şi din Arabia, au fost înşirate pe sfori şi legate de şeile cailor, apoi duse în Mongolia. Pe drum însă — probabil, din 296

152 — Peste cinci minute, te transportăm la spital, a spus Biirgermeister-i\, p l i m b î n d u - s e cu mîinile la s p a t e p r i n c a m e r a lui Traian Korugă. Acolo vei fi hrănit cu forţa ! îmi pare rău, noi am încercat tot ce ne-a stat în putere. Şi locotenentul Jacobson la fel! Dar dumneata n-ai înţeles. N o i îţi vrem binele, şi d u m neata ne întorci spatele ! Traian tăcea, întins pe pat, cu faţa la perete. — Ce faci dumneata este lipsă de camaraderie ! a continuat Bitrgermeister-nl mînios. Răpeşti timpul meu, al medicilor şi al locotenentului cu chestiuni personale ale dumitale. N o i trebuie să ne ocupăm de 20 000 de prizonieri, nu să ne pierdem timpul cu unul singur : acţionezi împotriva intereselor camarazilor dumitale, şi asta nu e permis ! D u m n e a t a eşti unul, şi ei sînt douăzeci de mii ! Chestiunile individuale trebuie lăsate deo parte. Fiecare dintre noi are familie, soţie, copii şi necazuri. Ce s-ar întîmpla dacă toţi am acţiona ca dumneata ? N-ai deloc 1

Ţin'te tare ! (engl.) ; literal : « Continuaţi sâ z i m b i ţ i ! »)

297

ORA

simţul colectivităţii ! Esti egoist ! Eu m-am luat după locote nentul Jacobson, care este romantic şi crede în democraţie — ca toţi americanii — şi am pierdut, în ultimele zile, cinci ore ocupîndu-mă de un singur om, şi neglijîndu-i pe ceilalţi 19 999 din lagăr ! Este curată nebunie ce-am făcut ! — D u m n e a t a nu te ocupi de nici un om din lagăr ! a zis Traian. D u m n e a t a te ocupi de o maşina administrativă, care e ceva impersonal. Nu confunda oamenii din lagăr cu maşinăria asta făcută din registre, maşini de scris şi cifre ! D u m n e a t a de astea te ocupi, d o m n u l e Bürgermeister, nu de cei 20 000 de oameni din lagăr. Prizonierii sînt carne, sînge şi spirit. Sînt sufe rinţe, credinţe, doruri, foame, speranţe, disperare şi iluzii. Iar dumneata nu te ocupi nici de carnea şi sîngele lor, care sînt ceva individual, nici de speranţele sau disperările lor, care sînt şi mai individuale ! D u m n e a t a , cu cifrele şi cu hîrtia ! Nu cunoşti nici un prizonier : poţi pretinde că te ocupi de 20 000 de oameni, cînd nu te ocupi nici măcar de unul ? D u m n e a t a te ocupi de noţiuni, ca şi Jacobson, nu de oameni. Nici pe mine nu mă vezi om : mă vezi numai ca parte din cei 20 000. De aceea eşti supă rat că ţi-ai pierdut timpul. Pe mine ca individ nu m-ai văzut, şi nici n-ai să mă poţi vedea vreodată. Nici pe nevasta dumitale n-ai văzut-o ca om : ai văzut-o ca soţie, ca mamă de copii şi ca menajeră, dar niciodată în întregul ei. Iar ea există numai în întregul ei, ca un tot ! D u m n e a t a n-ai văzut decît părţi din ea. N i c i p e m a m a d u m i t a l e n-ai c u n o s c u t - o , nici p e d u m n e a t a însuţi ! N-ai cunoscut nici un om pe faţa pămîntului ! Căci alt fel nu ţi s-ar părea niciodată că jertfeşti prea mult timp pentru el. D u m n e a t a ai cunoscut numai oameni reduşi la o singură dimensiune ; dar aceştia nu mai sînt oameni, după cum cuburile cu o singură faţă nu mai pot fi cuburi ! Sanitarul a venit să anunţe că ambulanţa era în curte. — Aş vrea să-mi iau rămas bun de la un prieten, J o h a n n M o r i t z ! a zis Traian. — Este interzis să vorbeşti cu ceilalţi prizonieri ! Traian s-a întors, în pat, cu spatele spre Bürgermeister. Sani tarii l-au învelit în pătură şi l-au luat pe sus, ca pe un pachet, ducîndu-1 aşa pînă la ambulanţă. Fereastra ambulanţei era oblonită. Traian Korugă ştia însă că J o h a n n M o r i t z se află la poarta infirmeriei şi se uită la ambu lanţa care pleacă. I-a zîmbit în gînd lui M o r i t z şi i-a spus : « Adio ! » 298

OKA 25

153 - Doi americani ne-au adus un prizonier nebun din lagăr ! Şeful spitalului-închisoare din Karlsruhe s-a ridicat din pat, a făcut lumină şi s-a uitat la ceas. Era ora unu noaptea. Infirmie rul care-1 trezise 1-a ajutat să se îmbrace. Medicul a ieşit din cameră indispus. . _ • « , Prizonierii erau aduşi la spital n u m a i in grupuri. In lagăre, se a ş t e p t a p î n ă c î n d n u m ă r u l b o l n a v i l o r se r i d i c a la o s u t a , şi n u m a i d u p ă aceea erau trimiţi l a spital. C h i a r b o l n a v a grav aşteptau în lagăr cîte trei sau P « r u saptamini, pina se completa suta şi se efectua transportul. I n f - u n an, nu fuseseră decit d o u a excepţii. Acum era a treia. . . . . . . . . . . - Ce fel de nebun e ăsta, de H u Y-1™5 , n d ! v l d u a I S 1 l a m i e " zul nopţii ? a întrebat medicul i n t n n d . , n cancelarie - Cred că-i foarte grav, a zis infirmierul. Nu l-am văzut fiindcă d o r m e a în ambulanţă. Du daca au venit americanii cu el la ora asta înseamnă că e foarte g r a v • Afară era rece, ş i medicul ie?st d i n P a t u l c a l d : t r e m u r a cînd a iscălit hîrtia de luare în primire a p n z o m e r u l u i . Americanii cu • ambulanţa au plecat. Medicul s-a întors s a s e c u l c e , rjr.ur._pnd să-1 mai vadă pe bolnav. îi era f rig. A dat insa dispoziţii sa fie închis imediat î n secţia cuvenita. . . . Traian Korugă nu ştie că a a)uns. Nu ştie nici ca pe d r u m au avut o pană de cauciuc, care i-a i n t i m a t pina la miezul nopţi.. Nici măcar nu ştie ce oră este. El a deschis ochii cînd il duceau pe targa prin curtea spitalului S 1 a v a z u t c e r u l albastru, plin de S U

- Calea Lactee ! a zis el şi a z î m b i t f u m u l u i alb de pe cer. D u p ă aceea, i-au venit în m i n t e c u v i n t e l e Bürgermeister ei : « Te t r a n s p o r t ă m la un s p i t a l u n d e ai sa fii h r ă n i t cu forţa ! >» Traian s-a hotărît să se împotrivească oricărui trata ment medical. « Cît timp voi fi conştient, voi refuza sa mamnc şi să beau ! » _ Infirmierii, care îl auziseră spunmd « Calea Lactee », au lăsat jos targa. U n u l s-a aplecat asupra lui Tra.an şi a zis ironic : — Am ajuns pe Calea Lactee • 299

ORA

Traian n-a gustat gluma şi a închis ochii. Apoi a simţit cum e luat în braţe şi aşezat în pat.

155 154 Traian Korugă priveşte camera în care se află. Lampa din tavan este acoperită cu o plasă de sîrmă. Fereastra are gratii groase de fier. In cameră sînt patru paturi. D o i b o l n a v i s t a u d e v o r b ă , u n u l lîngă altul. P o a r t ă h a i n e militare germane. C î n d a fost adus Traian, ei n-au întors capul şi au continuat să vorbească. Amîndoi sînt tineri. Al treilea stă în pat, acoperit cu pătura peste cap. Nu i se văd decît bocancii, care îi ies de sub pătură. Traian se întreabă de ce d o a r m e încăl ţat. ^ Lîngă uşă, un infirmier în halat alb şade pe scaun. Capul lui e ca al Biirgermeister-u\m S c h m i d t : masiv, pătrat. C a p de piatră. Muşchii feţei par morţi. Nici privirile nu-i sînt v i i : parc-ar fi de sticlă. Dar infirmierul are nu un cap de m o r t , ci unul care n-a fost niciodată viu. Infirmierul s-a apropiat de Traian : — Ce poveste vrei să ne spui ? a întrebat el şi 1-a prins pe Traian de bărbie, ca pe copii cînd îi dojeneşti. Traian Korugă şi-a ferit capul şi n-a răspuns. — Tu nu vrei să ne spui nici o poveste, a zis infirmierul. Tu eşti dintre cei care tac ! Şi a luat mîna de pe bărbia lui Traian, ca să-1 bată cu palma peste obraz : — Fă cum îţi e meteahna şi cum îţi cîntă păsărică ! a zis. Apoi s-a aşezat la loc, pe scaunul de lîngă uşă.

300

— M-au închis în casa de nebuni, fiindcă am făcut greva foa mei ! T r a i a n şi-a m u ş c a t b u z e l e . T o a t ă o b o s e a l a îi d i s p ă r u s e : rămăsese pornirea de a se lupta. « Sînt în casa de nebuni »,— şi-a zis el. « Planul le e bun : nu l-am întîlnit nici în romanele care descriu torturile din închisorile ruseşti. Prizonierii medici, prizonierii universitari din lagăr au semnat certificatul că sînt nebun, ca să arate că greva mea e un act de nebunie. Dar sînt în viaţă lucruri care nu se rezolvă atît de repede, şi mai ales atît de simplu ! Nici lupta mea n-o să se termine aşa ! » Traian şi-a încleştat pumnii. « Trebuie să dovedesc că sînt lucid » — şi-a zis, şi s-a sculat, venind către infirmier. D a r se clătina. A trebuit să se sprijine de perete. — Vii să-mi spui povestea ta ? a întrebat infirmierul. Ştiam eu că ai să-mi spui o poveste ! Rîdea. — Aici n-ajunge unul care să n-aibă o poveste de spus. D a r acum n-am timp să te ascult, puiule ! Lasă c-ai să-mi povesteşti mîine, poimîine, peste o lună sau peste un an ! Ai să-mi spui mereu povestea ta. Avem tot t i m p u l ! I n f i r m i e r u l avea în m î n ă un ziar : voia să c i t e a s c ă mai departe. — Ala din fund e patul tău, a mai zis el. D u - t e şi stai liniştit acolo ! Să nu te duci în a l t u l ! Auzi ? — Aş vrea să te întreb ceva, a zis Traian. — Ştiu că vrei să mă întrebi ceva, a răspuns infirmierul plicti sit. Acum însă n-am timp. D u - t e şi te-aşază pe p a t ! Aici tre buie să fii băiat cuminte, cuminte... Altfel iei bătaie cu cravaşa ! A scos dir sertarul mesei o cravaşa de călărie şi i-a arătat-o, apoi a pus-o ia loc. Traian Korugă a înţeles că orice cuvînt era inutil. Şi s-a în.ors la patul lui.

301

ORA

156 « Nu era deajuns închisoarea. Acum stau în oaspiciul unei închisori ! » Traian a închis ochii. Ar fi vrut să- şi fixeze un plan p e n t r u a d o u a zi. D a r nu m a i p u t e a : a a d o r m i t cu p u m n i i strînşi. — Ridică-te ! Traian a tresărit. De-abia aţipise. U n g ă el se alia unul din infirmierii care-i aduseseră cu targa, cel care-i spusese că a ajuns pe Calea Lactee. Traian i-a recunoscut vocea. — Scoate t o t ce ai în buzunare ! Traian s-a ridicat, clătinîndu-se. A băgat în buzunar mîna ; îi tremura. A scos batista şi i-a întins-o gardianului. Apoi a scos din alt b u z u n a r pipa, şi i-a întins-o şi pe ea. în buzunarul de la piept avea o iconiţă : sfîntul A n t o n . S-a uitat la ea, pe urmă i-a pus-o în mină infirmierului. — Nu mai ai nimic în buzunare ? — N u , a răspuns Traian. Asta-i tot ce am ! — Mîinile sus ! a poruncit infirmierul. Traian a ridicat braţele, dar numai pînă în dreptul pieptului : ochii i se împăienjeniseră, şi mai sus nu le putea urca. — Mîinile sus ! a repetat gardianul. — Nu pot, a răspuns Traian. Mi-e foarte rău. Ameţesc... Infirmierul i-a apucat braţele şi i le-a aşezat deasupra capului. Traian a simţit în creştet apăsarea propriilor lui palme ca de pia tră. N u - ş i imaginase pînă atunci că palmele îi puteau fi atît de grele. Stăteau ţepene pe cap. Infirmierul 1-a căutat în buzunare. Lui Traian i se părea că mîinile străine îi umblau nu în buzunare, ci de-a dreptul în carne şi pe sub piele. -- Lasă mîinile jos ! Infirmierul i-a descleştat mîinile de pe cap şi i le-a lăsat să cadă de-a lungul trupului. — Scoate şireturile ! — Lasă-1 în pace ! a spuj gardianul din camera lui Traian. Nu-1 vezi că e galben ca ceara ? L-au întins pe pat şi i-au scos şireturile de la ghete. Pe urmă 302

ORA

i-au tras în jos pantalonii, i-au desfăcut şiretul de la izmenele militare pe care le purta şi i l-au luat. La sfîrşit. •- u smuls oche larii de pe nas. — N u - m i luaţi ochelarii ! i-a ru<"t* Traian, care era foarte miop. — Vrei să-ţi tai vinele cu sticla ochelarilor ? — Nu văd nimic fără ochelari ! — Nici n-ai ce vedea aici ! Infirmierul a făcut un pachet cu ochelarii, batista, pipa şi ico niţa lui Traian Koruga. Era tot ce mai poseda el pe pămmt. Apoi infirmierul a plecat cu pachetul.

157 — Scoală-te şi mănîncă ! Era prima dimineaţă în ospiciu. Traian s-a uitat la castronul cu supă din mîna infirmierului. — Nu mănînc ! -- Aici nu merge cum vrei tu ! a zis infirmierul. El a aşezat castronul la capul patului, pe duşumea, apoi s-a îndreptat spre patul următor. — Eu s î n t în g r e v a f o a m e i şi a s e t e i de ş a p t e zile ! a zis Traian. — Aici toţi sînt în greva foamei, păpuşă ! Nu eşti singurul ! Infirmierul s-a apropiat de patul bolnavului care dormea cu capul acoperit şi cu bocancii în picioare, şi a dat pătura deo parte. Sub ea era un bătrîn cu barba albă, care s-a uitat speriat la gardian, apoi s-a întors cu faţa în jos. — Ce vreţi de la mine ? a întrebat el, înfundîndu-şi capul în pernă. Cei doi nebuni tineri au venit şi ei la patul bătrînului. Stăteau unul lîngă altul, lipiţi, ca şi cum le-ar fi fost teamă să nu fie des părţiţi. Infirmierul îi numea « Dulăii ». — Pe el, Dulăilor ! a poruncit gardianul, cum ai asmuţi cîinii. Unul dintre Dulăi 1-a prins pe bătrîn de subţiori, pe la spate, celălalt i-a înşfăcat capul şi l-au ridicat pe şezut. — încet, că- i rupeţi oasele ! a zis infirmierul rîzînd. 303

ORA 25 Bătrînul plîngea. îşi proptise bărbia în piept şi privea în jos. — Deschide gura, tătucule ! A venit dădaca cu biberonul ! a zis infirmierul. Bătrînul apăsa bărbia în piept cu toată puterea şi strîngea maxilarele. — Deschideţi-i botişorul, dar încet ! Dulăii s-au urcat cu genunchii pe pat. Şi-au băgat degetele în gura bătrînului şi i-au descleştat fălcile. Infirmierul 1-a apucat de nas şi i-a astupat nările, apoi, cu cealaltă mînă, i-a turnat în gură supa. Bolnavul a pufnit, împroşcînd supa pe pieptul Dulăilor. Ei au rîs. Infirmierul a turnat a doua lingură în gura bătrînului, care, de data asta, n-a mai p u t u t - o împroşca. Mîncarea i se oprise în gît şi el trebuia s-o înghită, altfel se sufoca. Pe nas nu putea res pira : mîna infirmierului îi astupa nările. — Mă sufoc ! a bolborosit bolnavul. Operaţia a continuat. D i n cînd în cînd, bătrînul îngăima că se sufocă şi se zbătea în strînsoarea Dulăilor, dar ei îl ţineau cu putere. — Vezi că merge, tătucule ? a zis gardianul. O b r a z u l bătrînului era galben ca ceara ; fruntea i se acoperise de b r o b o a n e de sudoare. Traian a închis ochii, ca să nu mai vadă spectacolul. — Ţi-e frică ? a întrebat infirmierul. Acum îţi vine şi ţie rîndul! — îl hrănim şi pe el ? au întrebat amîndoi Dulăii în acelaşi timp. — Dacă nu-i băiat cuminte, îl hrănim ! Dulăii nu s-au mai uitat la bătrîn : priveau maxilarele şi gîtul lui Traian. Traian Korugă s-a aplecat, a luat talerul cu supă şi a început să mănînce. A mîncat repede, pe nemestecate. C î n d a terminat, a spus : — D u m n e a t a , d o m n u l e infirmier, ai dreptate ! Cine refuză să mănînce după ce a fost internat în ospiciu e nebun ! N e b u n i i nu )ot declara greva foamei, fiindcă sînt iresponsabili de faptele or. Eu nu sînt nebun, şi am mîncat ! D a r n-am încetat lupta.

304

ORA 25

158 « Trebuie să le dovedesc medicilor că sînt sănătos ! » — şi-a zis Traian. îl durea capul. Mîncarea o simţea ca pe-un bolovan în sto mac. Dar s-a forţat să stea drept; a încercat să zîmbească. Apoi s-a apropiat de infirmier : — Aş vrea să vorbesc cu medicul secţiei! a zis el — Aşteaptă vizita ! a zis infirmierul. La vizită ai să poţi vorbi cu medicul! — Mai înainte nu se poate ? — Pacienţii din secţia noastră n-au voie să cheme medicul! — înţeleg, a zis Traian. C u m să vină medicul de cîte ori îl cheamă un nebun ! îţi spun însă că eu nu sînt nebun. — Atunci de ce te-au trimis aici, dacă nu eşti nebun ? — Ca să încetez greva foamei! a zis Traian. Ţi-am povestit cum a fost. Acum am mîncat: nu mai e nici un motiv să fiu socotit nebun ! Dacă nu mîncam, puteaţi considera gestul meu ca un act de nebunie, şi nu ca un act de protest. Acum însă vă e clar ! Traian şi-a dat seama că infirmierul citise ziarul în timp ce el vorbea. Nu-1 ascultase nici o clipă. — Mă socoteşti nebun şi acum, după ce am mîncat ? Vocea lui Traian tremura. — Du-te în patul dumitale şi lasă-mă să-mi citesc ziarul 3 a poruncit infirmierul. — îţi spun, omule, că nu sînt nebun ! — Te cred, a zis infirmierul. Acum du-te în pat şi stai liniş tit ! Aici trebuie să fii băiat c u m i n t e : cine nu-i c u m i n t e ia bătaie cu cravaşa !

305

ORA

159 D o c t o r u l n-a venit în dimineaţa aceea Ia vizită. La amiază, unul dintre Dulăi a ieşit din cameră, însoţit de un infirmier. D u p ă o jumătate de oră a fost adus înapoi pe targa şi aşezat în mijlocul încăperii. Nările Dulăului, astupate cu vată, tresăltau. Fruntea îi era palidă. Din gură i se scurgeau spume alburii amestecate cu un venin verzui, ca la cîinii turbaţi, şi-i tremurau buzele. — Ce s-a întîmplat ? a întrebat Traian. Celalalt Dulău rîdea, privind cum trupul ţeapăn al prietenu lui său era agitat de spasme. Pieptul i se ridica, ca nişte foaie automate. Muşchii de la mîini şi de la picioare se cutremurau, detaşaţi parcă de restul corpului, şi pielea căpătase altă culoare. Nu mai era piele de om viu. Şira spinării înţepenise ca lucrurile moarte. Nici zvîrcolirile nu erau altfel decît ale unei păpuşi mecanice. Vie era doar spuma alb-verzuie care îi curgea din gură şi i se revărsa pe piept, iar de acolo pe pînza tărgii. — Ce i s-a întîmplat Dulăului ? a întrebat din nou Traian. — Nimic, a răspuns scurt infirmierul. Injecţii ! — Ce fel de injecţii sînt astea ? De ce se zbate aşa ? — Nu fi curios, bobocule, a zis sanitarul, că ai să le-ncerci şi tu ! Mîine îţi vine rîndul ţie ! — Mie ? Traian a privit trupul ţeapăn, traversat de spasmuri, de pe targa. — De ce te miri ? a zis gardianul. N u - ţ i vine să crezi ? Aici toată lumea trebuie să facă injecţii ! Pe urmă, a schimbat vata din nasul Dulăului şi 1-a ciupit de obraz. Dulăul n-a reacţionat. — Poţi şi să-1 tai cu cuţitul, acum nu simte nimic ! N u m a i cît se zbate ! Injecţiile astea trebuie să le faceţi toţi, că pun nervii în mişcare. Uite ce gimnastică frumoasă fac nervii d u m n e a l u i ! Traian s-a lăsat pe pat, cu faţa îngropată în palme. Uşa s-a deschis : dar nu era d o c t o r u l . Venise alt infirmier, care 1-a luat de braţ pe al doilea Dulău şi 1-a scos afară. După scurt timp, l-au adus şi pe el, cu targa, şi l-au aşezat tot 306

ORA

în mijlocul camerei, lîngă prietenul lui. Avea, tot aşa vată în nări, şi din gură i se prelingeau spume albe-verzui, ca la cîinii turbaţi. Trupul, cu faţa în sus, îşi zvîrcolea înţepeneala. D u p ă aceea, a fost rîndul bătrînului, pe care l-au întors îna poi la fel, pe targa. Traian se uita la cele trei trupuri care se zbă teau în acelaşi ritm, deşi nu aparţineau aceluiaşi organism. — Ce injecţii sînt astea ? — Cardiazol ! a zis infirmierul. Şocuri pentru nervi ! Astea zgîlţîie creierii şi scutură de pe ei întunericul nebuniei. Infirmierul a rîs. Traian a privit iar cele trei trupuri de pe targa, care se zvîrcoleau mecanic, ca nişte roboţi. Nările li se umflau şi tremurau la intervale regulate, în acelaşi ritm şi cu aceeaşi intensitate. Piep turile se ridicau şi se goleau de aer tot în aceeaşi cadenţă de păpuşi automate. Toată viaţa care rămăsese în cele trei corpuri omeneşti se redusese la mişcările reflexe ale muşchilor. Voinţa, instinctele, spiritul erau moarte. Nu mai rămăsese decît reflexul, amplificat spasmotic. Traian Korugă a avut în clipa aceea viziunea condiţiei umane în societatea tehnică contemporană Camera în care se afla el crescuse uriaşă, î n t i n z î n d u - s e p e s t e t o a t ă E u r o p a , p e s t e t o t o c c i d e n t u l şi p e s t e t o t p ă m î n t u l . î n a i n t e a lui, a c u m , nu trei oameni se zbăteau în spasmuri automatizate, cu viaţa redusă la reflexe, după modelul roboţilor. Ci tot genul uman, pe întreaga suprafaţă a planetei ! Era o imagine stupidă, exagerată, dar ea îl obseda, I se părea că Burgermeister-u] S c h m i d t c o n d u c e lagărul din K o r n w e s theim în ritmul fantastic al spasmelor celor trei trupuri întinse la picioarele lui. Dar nu numai Biirgermeister-\A, ci şi Jacobson, guvernatorul Brown, doctorul Samuel Abramovici, toţi ţopăiau în acelaşi ritm de jazz, de maşină, de şoc provocat de injecţiile cu Cardiazol. O societate care pulsa, se zbătea, spasmotic ! Traian şi-a acoperit ochii şi a urlat : — Eu nu vreau ! Nu vreau !

307

ORA 25

160

— în foaia dumitale de internare nu scrie nimic despre greva foamei şi a s e t e i ! Medicul 1-a privit bănuitor pe Traian. — Dacă era vorba de vreo grevă, ar fi scris a i c i ! a zis el. în fişa dumitale găsesc : grave tulburări mentale, obsesia sinucide rii, accese de violenţă, ideea persecuţiei. A t î t ! N i m i c despre g r e v ă , nici un c u v î n t ! G r e v a e un act c o n ş t i e n t , ar fi fost consemnată aici. Diagnosticul este iscălit de doi profesori uni versitari ; d o u ă somităţi medicale ale G e r m a n i e i ! Pe cine vrei să cred eu ? Pe dumneata sau pe cei doi profesori ? Medicul era convins că t o t ce spunea Traian era pură inven ţie. — Eşti sigur că soţia dumitale este arestată ? a întrebat el. Eu cred că nici nu eşti c ă s ă t o r i t ! U n d e ţi-e verigheta ? — Mi-au confiscat-o soldaţii, la p e r c h e z i ţ i i ! a zis Traian. — Se poate să fie adevărat, a spus medicul. Dar eu n-am nici o dovadă ! Eu trebuie să iau de bun numai ce scrie în fişa medi cală a dumitale. Nu te supăra, dar trebuie să pornesc de la pre misa că soţia dumitale nu e arestată, că poate nici nu eşti căsăto rit, că tatăl dumitale nu a murit în lagăr, că dumneata însuţi n-ai fost arestat fără nici un motiv, cum p r e t i n z i ! Eu sînt obligat să fac abstracţie de t o t ce povesteşti dumneata ! Traian Korugă se gindea : « Este oare posibil să dovedeşti cuiva că ai mintea limpede ? Fiecare cuvînt şi fiecare gest al tău, pe care pînă atunci le-ai socotit normale, cînd le analizezi, par acte tipice de n e b u n ! Aceleaşi cuvinte, aceleaşi fraze, aceleaşi opinii care pe stradă au aerul firesc, aici, în ospiciu, sînt luate drept simptome de nebunie avansată. C u m să trasezi graniţa dintre nebunie şi starea normală ? I m p o s i b i l ! Dar trebuie să dovedesc că nu sînt n e b u n ! » — D o c t o r e , te i m p l o r s ă - m i d a i o m î n ă de a j u t o r ! a zis Traian. — Ce vrei să fac ? 308

ORA 25 — Să mă c r e z i ! — Asta nu-ţi foloseşte la nimic ! a zis medicul. — îţi cer nu să-mi spui că mă crezi, ci să mă crezi cu adevă rat ! a zis Traian. Apoi să mă supui unui examen medical rigu ros ! — A doua dorinţă ti-o împlineam şi fără să mi-o ceri ! Prima, nu ! Eu sînt om de ştiinţă ; nu p o t crede decît ceea ce constat. Fără dovezi nu cred nimic ! — Crede-mă ca om ! — Eu sînt om de ş t i i n ţ ă ! a r e p e t a t m e d i c u l , a p ă s a t . Conştiinţa profesională îmi interzice să cred cuvinte nedovedite prin fapte !

161 Traian Korugă a fost supus examenului medical. I s-a scos cu siringa sînge din venele de la mîini. I-a fost luat sînge din vîrful degetelor, şi din nou din vene — de data asta mai mult. El se lăsa, cu resemnare. O m u l trebuie să dea sînge. Pretutindeni. D a r sîngele n-a fost deajuns. în prima seară, l-au înţepat cu siringa în cap, după ceafă : i-au scos cîteva picături din lichidul care scaldă creierul. El a suportat durerea, î-a făcut foarte rău. Operaţia s-a repetat. Traian nu se împotrivea nicicum. Ştia că omul trebuie să plătească şi cu creierul, nu numai cu sîngele : altfel, nu are dreptul să trăiască. I-au fost zgîndărite glandele, şi stoarse de secreţiile intime, pe care i le-au analizat pe sticlă, la lumina tare a lămpilor elec trice. U r i n a , saliva, sucul d i v e r s e l o r m ă r u n t a i e d i n s t o m a c , toate au fost cercetate la microscop, în eprubete şi în retorte, în laboratorul închisori-spital. Medicii i-au radiografiat plămînii. A p o i capul. I-au privit scheletul, os cu os şi încheietură cu încneietură, prin lumina razelor X. C ă u t a u rana care a provocat strigătul lui disperat după justi ţie. Ea era în altă parte, dar medicii se încăpăţînau s-o caute în trupul lui Traian, în plămînii, în oasele, în creierii, în sîngele şi în mădularele lui. El se lăsa scormonit. 309

ORA

D u p ă aceea, i-au fost examinaţi muşchii şi nervii pe rînd, ca să se v a d ă c u m r e a c ţ i o n e a z ă în fiecare p a r t e a t r u p u l u i : la genunchi, la mîini, la stomac. I s-a ascultat inima. Urechea medicului a controlat mişcările tainice ale sîngelui. C o r p u l lui Traian a fost cîntărit. Pe urmă i-au măsurat înălţimea, grosimea, pieptul, oasele mîinilor, ale picioarelor. I-au deschis gura ; dinţii au fost priviţi, număraţi, ciocăniţi. I s-a cercetat limba, cum cercetezi în farfurie o mîncare care nu pare prea proaspătă. T o t trupul i-a fost investigat pe faţă şi pe dos, ca un articol îndoielnic. La sfîrşit, a venit interogatoriul psihiatric. Medicul a stat de vorbă cu Traian dimineaţa, la prînz şi seara. U n e o r i , şi noaptea. Răspunsurile lui la întrebări aparent banale au fost înregistrate în scris, şi în ele s-au căutat semnele nebuniei, cum caută detec tivii indicii ale crimei în casa victimei. Psihiatrul 1-a provocat pe Traian să vorbească despre copilărie, despre mama lui, despre surori, despre tatăl lui, despre femeile pe care le-a cunoscut. Traian cunoştea bine cărările ascunse ale subconştientului, pe care voia să le găsească medicul, şi 1-a ajutat să le pătrundă tai nele. Sufletul lui Traian a fost desfăcut ca un dulap cu haine vechi şi lenjerie murdară. Medicii nu s-au îngreţoşat să privească şi să miroasă fiecare cută a vieţii ascunse. Cu asta, examenul s-a terminat. — Eşti perfect sănătos ! a zis medicul. N u m a i complexele inevitabile, s u b a l i m e n t a ţ i e , a v i t a m i n o z ă şi g r e u t a t e s u b n o r mală ! în rest, totul este în ordine. Lipsesc ceva globule roşii ; încheieturi inflamate, din lipsă de hrană ; dantură periclitată, din acelaşi motiv ; puls într-o oarecare dezordine, din cauza slăbirii generale a o r g a n i s m u l u i ; cîteva pete inofensive pe plăm î n i ; în fine, puţin reumatism. T o a t e astea sînt lucruri curente, fără importanţă ! — V-aţi convins, deci, că nu sînt n e b u n ? a întrebat Traian. Era obosit. T o t atît de obosit ca Isus în grădina Ghetsimani, la poalele muntelui Măslinilor. — Vă rog să mă eliberaţi imediat din spital ! a zis Traian. — Te internăm în secţia medicală. Eşti extrem de slăbit fizi ceşte ! — Eu vreau să mă întorc în lagăr ! — Nu este înţelept ce ceri, a zis medicul. 310

ORA

— Vreau să fiu trimis cît mai curînd înapoi în lagăr ! a repetat Traian. D u p ă ş a p t e zile, T r a i a n K o r u g ă s e afla d i n n o u î n lagăr. Venise cu certificatul medical care arăta că nu fusese niciodată nebun. Ochii îi ardeau de satisfacţia victoriei. Dar trupul i se clătina ca o umbră, de oboseală şi de suferinţă.

162 — Arestarea automată este o metodă, nu un cap de acuzare ! a zis Traian Korugă. Ca să arunci un om în puşcărie, ca să-1 tra tezi ca pe-un criminal şi ca să-1 ucizi, mai mult sau mai puţin lent, trebuie să ai un motiv. Trebuie ca acel om să fie vinovat de ceva. Ce am făcut eu ? Ce vină are soţia mea ? Ce a făcut tata ? Cu ce este vinovat J o h a n n M o r i t z ? în clipa cînd v-am întrebat asta — cu disperarea firească, după cincisprezece luni de deten ţie —, aţi tratat strigătul ca pe-un acces de nebunie. Cînd strigă tul omului după justiţie şi libertate este etichetat drept nebunie, omul a încetat să mai existe ! Poate să aibă cea mai desăvîrşită civilizaţie din istorie, ea nu-i mai e de nici un folos ! Locotenentul Jacobson şi-a aprins o tigare. II chemase la el pe Traian Korugă imediat după întorcerea sa din spital. A c u m regreta. — Dumneavoastră, europenii, luaţi toate problemele în tra gic ! a zis locotenentul. Asta e specialitatea dumneavoastră. — Ai dreptate, a zis Traian. Este un defect. D a r a contempla cu zîmbetul pe buze tragedia şi zvîrcolirile omului este infinit mai grav. Asta e cu totul altceva decît un simplu defect sau o greşeală oarecare. — Eu am încercat să fac ceva pentru dumneata,a zis Jacob son, dar n-am p u t u t obţine nimic. Am cerut eliberarea dumitale... — Sînt sigur că ai făcut tot ce puteai, fără ca asta să fi folosit la ceva ! a zis Traian. N-aveai cum reuşi. Nici un om nu va mai reuşi să-1 elibereze pe altul, şi nici măcar pe sine. O m u l este în 311

ORA 25 minoritate, nu mai poate face nimic nici pentru el, nici pentru semenii lui. O m u l poartă lanţuri mecanice ! Şi dumneata le porţi : toate cătuşele birocraţiei tehnice îţi imobilizează mîinile şi picioarele ! Atît ne mai poate oferi — nouă, oamenilor — rafi nata civilizaţie apuseană contemporană : cătuşele ! — Du-te în lagăr ! a spus Jacobson. Odihneşte-te ! Take it easy /Şi nu mai face prostii ! — Nu voi face decît ce îi mai stă în putinţă unui om, ia această oră tîrzie a istoriei ! — Iar cazi în melancolie, a z i s l o c o t e n e n t u l . N u - m i place cînd te văd aşa. Iei o ţigare ? — Cu plăcere ! Traian şi-a aprins ţigarea, apoi a întrebat: — Dumneata n-ai senzaţia, domnule locotenent, că sîntem nişte spectatori care se încăpăţînează să rămînă în sală, şi după ce spectacolul s-a terminat ? Obstinaţia asta nu f o l o s e ş t e la nimic : tot vom fi daţi afară. Pînă la ultimul! Sala trebuie aeri sită, scaunele ridicate. C o n t i n e n t e l e trebuie aerisite : curînd începe alt spectacol ! Istoria îşi continuă reprezentaţiile. Ieri au fost pe afiş Petiţiile, adică implorările omului către birourile societăţii tehnice, spre a fi lăsat în viaţă. Petiţia care solicita gra ţierea omului de la pedeapsa cu moartea a fost respinsă. Nici n-a fost citită : spectacolul nu a plăcut. N - a v e a bappy end! Mîine vom avea premieră : Baletul mecanic. Un spectacol fără oameni : apar pe scenă numai roboţi, maşini şi cetăţeni mascaţi. Eu nu voi asista. Pentru mine, acest spectacol începe la o oră prea tîrzie. Dumneata ai loja rezervată ; dar să ştii că numai la primele reprezentaţii. Du-te, şi petrecere frumoasă ! Şi nu uita, totuşi, că nu ai loja decît pentru începutul stagiunii ! Traian Korugă a lăsat ţigarea aprisă şi neterminată în scru miera de pe biroul locotenentului. Şi a plecat.

163 Traian 1-a întîlnit pe Johann Moritz la intrarea în lagăr, chiar lîngă poartă. Moritz era trist. Cînd 1-a văzut pe Traian, î-au dat lacrămile. 312

ORA 25 — Dumneavoastră sînteţi ? Credeam că n-am să vă mai văd niciodată! — Ţi-ar fi părut râu ? — Pînă la moarte mi-ar fi părut rău ! a zis Johann Moritz, strîngîndu-i mîinile lui Traian. Nici n-am putut să-mi iau rămas bun de la dumneavoastră, cînd aţi plecat. Nu m-au lăsat să intru în infirmerie ; eu am încercat mereu ! U n d e aţi fost ? — La casa de nebuni! a zis Traian. J o h a n n M o r i t z şi-a d u s mîna la gură, privindu-1 fix pe Traian. — Nu cred ! a zis. La casa de nebuni ? — La casa de nebuni, a repetat Traian. Şi am adus ceva de fumat! Traian a desfăcut batista, în colţul căreia avea puţin praf de tutun. — Acolo v-au închis ? Săracul domnul Traian !... S-au aşezat amîndoi pe pămîntul încins, lîngă poarta lagăru lui, şi au început să-şi răsucească ţigări. Moritz nu era încă dumerit, ar nu îndrăznea să întrebe nimic. — Ţie ţi-a plăcut î n t o t d e a u n a pipa mea, nu-i aşa ? a zis Traian. — Cu pipa ai totdeauna ceva de fumat, a zis Johann Moritz. Poţi să pui în ea toate gunoaiele şi toate resturile de tutun din care n-ai mai putea face o ţigare ! De-aia îmi părea rău că n-am pipă. în lagăr, fără pipă, e greu ! — îţi dăruiesc pipa mea, a zis Traian şi i-a întins lui Moritz luleaua pe care o ţinuse, vreme de un an şi jumătate, aproape în permanenţă între dinţi, mai mereu goală, — Nu se poate ! a zis Moritz. O pipă este o adevărată avere în lagăr. Şi apoi dumneavoastră cu ce-o să fumaţi ? — Eu nu mai fumez, a zis Traian. Asta e ultima ţigare ! — V-a spus doctorul să nu mai fumaţi ? — Nu mi-a spus ! Dar nu vreau să mai fumez ! Johann Moritz a luat pipa şi a început s-o umple cu tutun. — Vă mulţumesc, a zis el. Dar, dacă nu vă puteţi lăsa de fumat, eu v-o dau înapoi, să ştiţi! O primesc numai dacă dum neavoastră vă lăsaţi de tutun. — Mă las sigur ! Moritz a zîmbit : — Şi eu am zis de multe ori că nu mai fumez, dar n-am putut. Tutunul se lasă greu ! 31 >

ORA

— Ştiu, a zis Traian. Insă, de data asta, eu am să mă las de fumat. Traian Korugă şi-a aprins ţigarea. J o h a n n M o r i t z şi-a aprins pipaAu fumat amîndoi în tăcere. Traian şi -a scos apoi ochelarii şi s-a uitat la ei cu luare aminte şi cu dragoste. Aveau rame mari, negre. El îi privea de parcă şi-ar fi luat rămas bun de la ei. Din tre toate obiectele personale pe care le purta cu el de obicei, nu-i rămăseseră decît ochelarii. Tabachera, ceasul, inelul, veri gheta, stiloul şi creionul îi fuseseră confiscate pe rînd. Nu mai avea decît ochelarii... Cruciuliţa, pe care o purtase la gît pînă în ultima vreme, o pusese pe pieptul tatălui său, după ce murise, ca să fie îngropat cu ea. Preoţii ortodocşi sînt înmormîntaţi în odăjdiile cu care au slujit şi cu icoana pe piept. Tatăl lui nu fusese înmormîntat în odăjdii. Era îmbrăcat într-o bluză americană cu inscripţia PW, pe spate şi pe mîneci. Nu avea nici cămaşă : cămaşa tocmai se afla la uscat. J o h a n n M o r i t z o spălase dimineaţa şi, după ce a murit, preotul a fost luat atît de repede din cort, încît ei n-au mai avut timp să aducă cămaşa şi să-1 îmbrace. Traian i-a stre curat însă, între bluză şi piele, cruciuliţa lui de la gît. Tatăl lui a fost îngropat cu ea. Sau poate a fost ars cu ea la crematoriu... A c u m , T r a i a n mai avea o c h e l a r i i . Singurul lucru p e r s o n a l care mai era al lui, în afară de t r u p . C o r p u l său şi ochelarii erau singurele elemente materiale pe care le mai salvase din viaţa lui anterioară. Acum se uita la ochelari, analizîndu-i cu tristeţe şi melancolie. Pe urmă i-a întins lui J o h a n n Moritz. — Vrei să mi-i păstrezi tu ? — A c u m v e d e ţ i fără ei ? a î n t r e b a t M o r i t z , care s o c o t i s e întotdeauna că e o mare povară şi o pedeapsă pentru cineva să poarte în permanenţă ochelari. Se bucura sincer că Traian nu mai avea nevoie de ei. — Nu văd fără ei ! a zis Traian. Dar e mai odihnitor fără ochelari. N - a m să-i mai port niciodată ! — Şi eu mă miram cum puteaţi să-i purtaţi toată ziua ! a zis Moritz. N u - i scoteaţi decît noaptea. Nu v-am văzut niciodată fără ei ! — Dac-ai să fii eliberat înaintea mea, am să te rog să-i duci soţiei mele ochelarii, a zis Traian. Poate că n-ai s-o întîlneşti i m e d i a t : să-i păstrezi însă la tine toată vremea ! Nu se ştie unde 314

ORA

o găseşti. Poate vă întîlniţi mai tîrziu, în România. Ai grijă să nu-i spargi ! M o r i t z luase ochelarii şi se uita la ei. Simţea că Traian îi ascunde ceva. Faptul că întîi i-a dăruit pipa şi acum îi dădea ochelarii avea un înţeles... — Nu te speria, M o r i t z ! a zis Traian. Vreau doar să-i ţii tu ! Eu n-am să-i mai pun la ochi. Nu vreau să mai port niciodată ochelari, dar nu vreau nici ca ei să ajungă în mîini străine ! Atîtea lucruri am văzut cu ei în viaţă ! Mă înţelegi de ce-mi sînt aşa de dragi ? Cu ochelarii ăştia am văzut-o întîia oară pe soţia mea. Cu ei am văzut o mie şi una de fete frumoase. Am văzut t a b l o u r i , s t a t u i , m u z e e , o r a ş e , ţări. A m privit cerul, m a r e a , munţii. Cu ochelarii ăştia am citit nenumărate cărţi, noapte de noapte. Cu ei l-am văzut pe tata murind. Cu ei te-am privit pe tine şi mi-am privit toţi prietenii. Cu ei am privit cum se prăbuşeşte Europa. Cu ei am văzut cum m o r oamenii de foame, cum sînt închişi, schingiuiţi, cum se topesc în lagăre. Am văzut sfinţi, oameni şi nebuni. Cu oche larii ăştia am văzut cum moare un continent, cu oameni cu tot, cu legile, cu credinţele şi cu speranţele lui, fără să ştie că moare, î n c h i s în lagărele şi în c a n o a n e l e t e h n i c e ale unei s o c i e t ă ţ i întoarse la înţepenirea barbară. Ochelarii ăştia, dragă Moritz, sînt ca şi ochii mei ; uneori chiar îi confund cu ei, sînt inseparabili. Cu ei am văzut tot ce era de văzut pînă acum. De azi înainte, nu mai vreau să văd nimic. Sînt obosit : spectacolul a durat prea mult ! Astăzi, dacă îmi păstrez ochelarii, n-aş mai avea de văzut decît ruine de oraşe, ruine de oameni, ruine de ţări, ruine de biserici şi de credinţe. Cu ei mi-aş vedea propria mea ruină : r u i n a r u i n e l o r ! E e x a s p e r a n t să v e z i , u n d e t e n t o r c i şi cît cuprinzi cu ochii, numai ruine. Şi eu nu sînt un sadic : nu le pot privi ! Peste aceste ruine vin — au şi început să vină — noi pionieri, cetăţeni ai unei lumi care se caţără în istorie. Ei construiesc, cu furie. Eu nu pot construi împreună cu ei. Construcţia civiliza ţiei l o r î n c e p e cu î n c h i s o r i l e . îi p r i v e ş t e ! Eu nu vreau să construiesc împreună cu ei ! De aceea, ar trebui să rămîn toată v i a ţ a un s p e c t a t o r ; şi a t r ă i ca s p e c t a t o r , ca m a r t o r , nu î n s e a m n ă a trăi ! Societatea c o n t e m p o r a n ă nu are p e n t r u oameni decît locuri de spectatori. Amară ironie ! Singurul lucru pe care nu mi l-au confiscat la 315

ORA 25

percheziţii pînă acum au fost ochelarii! Mi-au indicat porunci tor singura atitudine pe care mai am dreptul s-o păstrez de-a lungul vieţii. Am găsit generos gestul soldaţilor, de a-mi lăsa ochelarii. Pe urmă, am înţeles : era nu din generozitate, ci din sadism ! îmi fixau astfel nu numai poziţia de spectator, ci şi spectacolul: lagărul ! Altceva nu mai am dreptul să văd : doar lagăre, închisori, casa de nebuni, soldaţi, sîrmă ghimpată. De aceea, eu renunţ la ochelari. Renunţ la singurul lucru care îmi mai era îngăduit în viaţă. Ochelarii sînt, ca şi ochii, un lucru minunat, inegalabil; dar numai cîtă vreme eşti în viaţă. Cînd nu mai ai viaţă, sau cînd mai ai numai cîteva picături din ea, sau numai acces temporar şi limitat la ce înseamnă viaţa, ochelarii sînt o glumă sinistră. Ai văzut tu mort cu ochelari ? — Dar dumneavoastră nu sînteţi m o r t ! — Asta e singura noastră speranţă : că nu sîntem m o r ţ i ! Dar speranţa nu poate înlocui viaţa. Speranţa este o iarbă care creşte şi pe morminte ! — Dar noi sîntem în viaţă, domnule Traian ! a zis Moritz. — N o i sperăm că sîntem în viaţă ! Johann Moritz s-a uitat la Traian : îşi adusese aminte că el venea de la casa de nebuni. Singur spusese că a fost la casa de nebuni! — Nu te speria, dragă Moritz, a zis Traian. Nu sînt nebun ! Dacă şi tu ai crede asta, aş fi foarte îndurerat. Tu spui că eu mai sînt în viaţă, fiindcă, dacă nu, m-ai vedea mort, M-ai vedea cum mi se închid ochii, cum mi se opreşte inima şi cum mă răcesc. Dar, dragă Moritz, există morţi care nu lasă cadavre ! Conti nentele mor ; şi nu le rămîn cadavrele, Civilizaţiile mor : şi nu le vezi cadavrele. Nici religiile nu-şi lasă cadavrele în urma lor. Ţările mor şi ele, tot fără cadavru. Oamenii mor şi ei uneori, înainte de a li se dovedi moartea prin existenţa cadavrului. Fap tul că tu nu-mi vezi cadavrul nu e o garanţie că eu sînt încă in viaţă. Mă înţelegi ? Johann Moritz a început să plîngă. — Ce-ai păţit, dragă Moritz ? — Dumneavoastră sînteţi bolnav, domnule Traian ! — Vrei să spui că aiurez şi că sînt nebun, nu-i aşa ? — Nu spun asta, domnule Traian ! C u m aş putea eu să spun una ca asta ?

Dar plîngi degeaba : nu sînt nebun, dragă Moritz ! Sînt mai lucid decît oricînd. — Da, domnule Traian ? — Sigur că da ! — Eu n-am crezut că sînteţi nebun ; credeam că vă doare capul! a zis Moritz. Atîtea zile n-aţi mîncat şi n-aţi băut nimic, şi, acolo unde-aţi fost, poate v-au chinuit... Nici o clipă nu mi-a trecut prin minte că ari ti... Johann Moritz a evitat să pronunţe cuvîntul « nebun ». Traian şi-a răsucit o nouă ţigare şi s-a gîndit că oamenii care suferă vizînd prăbuşirea culturii europene se prăbuşesc şi dis par odată cu ea. Cei care asistă la această prăbuşire, dar rămîn in viaţă, sînt străini de dramă. Ei fie aparţin unei civilizaţii mecanizate, ca Jacobson, care îl crede nebun, fie sînt fiinţe pri mitive, ca Johann Moritz, care trăieşte încă în faza instinctelor şi a superstiţiilor, şi care, la fel, îl ia drept nebun. Amîndoi n-au nimic de-a face cu Europa şi amîndoi numesc nebunie momen tul cînd omul ajunge la limita suferinţei spirituale. Singura care are fi putut înţelege că este nu nebunie, ci sufe rinţă dusă la ultima ei graniţă ar fi fost Nora. Ea avea antrena mentul ereditar a mii de ani de sclavie şi umilire. Rasa ei a învă ţat robia şi suferinţa în Egipt, trudind la înălţarea piramidelor, a trăit persecuţiile religioase din Spania inchiziţiei, pogromurile din Rusia, lagărele de concentrare din Germania. Rasa Eleonorei West va rezista şi noii civilizaţii tehnice. Traian Korugă s-a bucurat pentru N o r a şi a zîmbit. Apoi a zis: — Moritz, aprinde-ţi pipa, şi pe urmă du-te să pui bine oche larii în cort, ca să nu cumva să se spargă ! Ştii că trebuie să-i dai întregi soţiei mele ! — îi duc, domnule Traian ! Johann Moritz a plecat cu pasul lui domol, cu umerii puţin aplecaţi, pufăind din pipă. Lui Traian Korugă i s-a părut dintr-o dată că-1 vede pe Moritz străbătînd nu curtea lagărului, ci seco lele istoriei, cu acelaşi pas egal, absent la ce se petrece în jurul lui, cu rădăcinile înfipte adînc în pămînt şi cu ochii la miracolul albastru al cerului, fără să se se întrebe vreodată de ce este albastru... « Johann Moritz şi N o r a West vor supravieţui Europei » ! — şi-a zis Traian. « Ei vor trăi şi în societatea tehnică occidentală. Dar nu multă vreme. Nici un om nu va putea rezista prea m u l t !

— Tu crezi că sînt nebun, a zis Traian. Din cauza asta plîngi! 316

317

ORA

Poate că nu vor asista decît la primele reprezentaţii. Apoi vor dispărea şi ultimii oameni, cei mai tari, şi vor veni roboţii din răsărit şi din apus, de la sud şi de la nord ! »

164 J o h a n n M o r i t z a dispărut între corturi. Traian Korugă s-a ridicat, a aruncat ţigarea şi s-a îndreptat înspre poarta princi pală a lagărului. Prizonierilor le era interzis să pătrundă în curtea care ducea către intrarea principală. Traian Korugă o ştia, ca şi ceilalţi, dar a continuat să meargă, cu paşii siguri, nici prea încet, nici prea grăbit : cadenţa în care te-ai întoarce acasă seara, după o zi de muncă, conştient că-ţi poţi permite luxul de a nu te grăbi, dar — t o t o d a t ă — hotărît să nu întîrzii prea mult. Prizonierii care se aflau în curte — şi întotdeauna se aflau cîteva mii în curte — au observat că un deţinut intrase pe aleea interzisă şi s-au apropiat de sîrmă, să-1 vadă mai bine. Credeau că e v r e u n furier de la c o m a n d a m e n t u l l a g ă r u l u i sau v r e u n medic : numai aceştia aveau voie să treacă pe alee. Prizonierii însă îl priveau, fiindcă în lagăr nici un fapt nu se petrece fără să fie observat, cu aviditate, de mii de ochi. Ochii obligaţi să vadă zilnic mereu aceleaşi lucruri caută cu sete noutatea, cît de neînsemnată ; ceva care să iasă din comun. Setea spiritului omenesc de a evada din automatism şi de a găsi elementul inedit şi personal, faptul de viaţă caracteristic şi sin gular... Un prizonier care traversa teritoriul oprit... Era un eveni ment demn de atenţie, chiar dacă — fiind medic ori furier — avea permisiunea de a trece prin curte. II priveau cu interesul cu care sînt priviţi actorii pe scenă, fiindcă ei săvîrşesc un act care mulţimii de spectatori îi este inaccesibil. Traian Korugă şt:a că e urmărit de ochii miilor de prizo nieri ; ştia şi că santinelele poloneze din turnurile de lemn de deasupra gardului de sîrmă ghimpată se uită la el cu nedume rire, neînţelegînd ce vrea şi î n c o t r o se îndreaptă. 318

ORA

Traian n-a privit nici înapoi, către prizonierii adunaţi la gard, nici î n s u s , c ă t r e s a n t i n e l e l e din t u r n u r i . E l m e r g e a d r e p t înainte. Mergea nu doar cu pasul hotărît şi cadenţat al omului furios şi decis să treacă peste orice obstacol : pasul lui avea şi elasticitate, ca atunci cînd îţi place să mergi pe jos. Dar Traian Korugă nu găsea nici o plăcere sportivă în mersul lui : ştia numai că el are un sens, adică îi satisfăcea spiritul. De aceea, pasul nu-i era nici apăsat, nici m o n o t o n , ca mişcările automatizate ale maşinilot ori ale oamenilor mînaţi orbeşte de pasiuni şi ţeluri. Pasul lui Traian nu era de fanatic. Mergea cu ochii larg deschişi : fără ochelari vedea prost. Dar ochii inimii şi cei ai minţii distingeau limpede totul : drumul, sensul drumului, bucuria şi drama drumului. Cineva cu privirea ascuţită ar fi p u t u t citi în mersul lui Traian, în paşii lui pe nisip, înspre gardul de sîrmă ghimpată, o tristeţe adîncă, discretă şi pudică. Tristeţea oamenilor cînd pleacă de acasă, departe de ea. Tristeţea marinarilor, cînd părăsesc portul. Cineva care ar fi ş t i u t să v a d ă ar fi p u t u t citi t o a t e a s t e a în paşii lui T r a i a n . Picioarele lui le înscriau pe nisip. Dar ochii care să citească lip seau... O c h i i s a n t i n e l e l o r p o l o n e z e ş i ochii p r i z o n i e r i l o r v e d e a u numai că Traian se apropiase de sîrma ghimpată. N i m e n i nu avea voie să se apropie de gard la mai puţin de un metru şi jumătate. Traian Korugă o făcuse, însă. Prizonierii au dus mîinile streaşină la ochi, spre a nu scăpa vreo mişca; e. Alţii şi-au dus palma la gură, aşteptînd urmarea, ca şi cum ar fi asistat la un meci palpitant, ar fi văzut un film senzaţional ori ar fi citit un r o m a n poliţist cu enigmă. Polonezul din turn a rămas şi el uimit. Poate că şi-ar fi dus mîna la ochi, ca să vadă mai bine. Dar mîna lui era pe armă : cînd a vrut s-o ridice spre frunte, a ridicat arma. Atunci şi-a amintit că, dacă un prizonier se apropie de gardul de sîrmă ghimpată, el are consemn să tragă. Şi a apăsat pe trăgaci. în clipa cînd arma a luat foc. polonezul şi-a dat seama că făcuse o greşeală : nu ochise înainte de a trage. Şi, cînd tragi cu a r m a , î n t î i t r e b u i e să o c h e ş t i . Ă s t a e r e g u l a m e n t u l , ştia, îi i n t r a s e î n s u b c o n ş t i e n t . D e a c e e a , a u t o m a t , şi-a r e p a r a t greşeala : a doua oară, pînă să apese pe trăgaci, a ochit ţinta, adică omul. Traian Korugă a auzit prima detunătură. Pe urmă, a auzit-o pe-a doua. A simţit un fulger trecîndu-i prin faţa ochilor, o 319

ORA 25

o b o s e a l ă care i-a pătruns caldă în trup, ca o b o s e a l a care se împrăştie în tine iarna, cînd vii de-afară, din ger, şi bei ceai fier binte cu rom. Şi mîinile i se udau de ceva cald. Apoi trupul lui s-a îndoit şi a căzut pe pămîntul încins de lîngă sîrma ghimpata, cum cade şi se mototoleşte un palton alunecat din curier. Traian a resimţit o miîă imensă pentru corpul muiat şi prăbu şit la pămînt. Corpul acesta era cel mai bun prieten al lui : deabia acum îşi dădea seama cît de mult îl iubeşte- Pe urmi s-a gîndit la N o r a şi la tatăl lui, care-i erau la fel de apropiaţi ca wopriul lui trup. Imaginile Norei, a preotului Korugă, a mamei ui, a lui Johann Moritz, a procurorului George Damian şi alte cîteva încă au căzut şi ele din faţa ochilor lui Traian Korugă, cum cad nişte tablouri din perete, după ce le scoţi cuiele în care au fost agăţate. Tablourile cu imagini dragi s-au prăvălit pe pămînt, la fel ca trupul lui Traian Korugă, îngrămădindu-se unele peste altele. Spiritul nu le mai putea ţine în faţa ochilor. Nu mai avea putere. Ultimul lucru rămas neprăbuşit era capul: fruntea îi stătea încă sus. Dar, după cîteva clipe, a devenit şi ea prea grea. El şi-a lipit obrazul de pămîntul cald şi a încercat să-şi amin tească ceva, dar memoria îi era ca o pînză de steag care i-ar fi acoperit, cu faldurile ei unduitoare, tablourile vechi, odată cu trupul înmuiat, din care sîngele se scurgea. Traian Korugă ştia ce ar fi vrut să spună, şi n-a mai spus ! O rugăciune care îi plăcuse. Dar, ca atîtea lucruri în viaţă, ea a rămas doar în gînd. Şi nu era lungă. Dacă ar mai mai fi trăit cîteva clipe numai... Erde, du Liehe, ich wUL.. Namenlos, but ich zu Jir entschlossen — von weit her.' Obrazul şi buzele lui au sărutat ţarina caldă, tandru, priete neşte, cu dragoste. T o t u l era s o l e m n , desăvîrşit. Fiindcă totul se desfăşurase simplu, cu încetineala maiestuoasă cu care se stinge focul. în curtea lagărului, Johann Moritz, care voia să strige, şi-a dus mîna la gură şi s-a stăpînit. La ce să fi strigat ? Moritz şi-a plecat privirile în pămînt şi şi-a făcut semnul crucii.

320

Glie, tu, iubito, vreau... Necunoscut şi de departe, vin hotărit spre tine.

(Rainer Măria Riike)

165 A patra zi după moartea lui Traian Korugă, J o h a n n M o r i t z a primit scrisoare de la Suzana. Scrisoarea Suzanei către J o h a n n M o r i t z : Dragă Iani, Poate că tu mă credeai moartă. De nouă ani nu mai ştim nimic unul de altul. Mintea mi-a spus şi mie de multe ori că tu nu mai trăieşti. M-am pregătit să fac rugăciuni la biserică pentru tine, aşa cum se fac pentru morţi. Dar, in ultima clipă, m-am oprit: inima îmi spunea că tu nu eşti mort. Acum mă bucur că nu ţi-am făcut parastas, căci e mare păcat să faci slujbă ca la morţi pentru cineva viu. Adresa ta mi-a dat-o domnul Perusset, de la Crucea Roşie elveţiană. Mi-a spus că eşti închis de cîţiva ani. După ce am mul ţumit lui Dumnezeu că ni te-a ţinut în viaţă, l-am rugat să lumineze mintea celor care te ţin în puşcărie pe nedrept, fiindcă ei ştiu că nu eşti nici hoţ, nici ucigaş, şi stai închis degeaba. Sînt multe lucruri pe care trebuie să ţi le spun. In nouă ani s-au petrecut multe. Dar nu e loc într-o scrisoare pentru toate. Tu ai să fii mînios că eu mă aflu acum în Germania. Că am părăsit casa, pămîntul şi toată gospodăria noastră şi îţi ţin copiii printre străini. De aceea, îţi voi scrie cum s-a petrecut totul. Tu ai plecat a doua zi de Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. Oamenii din sat spuneau că jandarmii te-au dus cu puşca de la spate. Eu n-am crezut, fiindcă ştiam că nu eşti vinovat cu nimic şi nu aveau de ce să te ducă cu puşca de la spate jandarmii şi să te închidă, ca pe hoţi. Cînd s-au împlinit patru săptămîni de la plecarea ta, eu am făcut pîine şi te-am aşteptat să vii. Ştiam c-ai să te-n tprci însetat şiflămînd. Dar, după ce pîinea s-a uscat, am dat-o copiilor şi-am făcut alta, ca să fie proaspătă cînd soseşti tu, căci — nu ştiu de ce — îmi spunea inima c-ai să soseşti curînd. Te aşteptam în fiecare zi. Credeam c-ai să vii seara, şi lăsam poarta deschisă, ca să nu trebuiască să aştepţi pînă vin eu să ţi-o deschid. Eu ştiam c-ai să vii obosit şi au să doară picioarele, şi de aceea nu voiam să te las să aştepţi la poartă. Dar tu, dragă Iani, n-ai venit. Eu n-am mai 321

ORA 25

făcut pîine pentru tine, că nu mai aveam faină, dar, de aşteptat, te-am aşteptat la fel în fiecare zi. Intr-o zi, aproape de Sfîntul Nicolae, jandarmul a venit şi mi-a spus că tu eşti evreu şi trebuie să-ţi ia casa. Ca să mă lase să mai stau cu copiii în ea, m-a pus să semnez o bîrtie de divorţ. Am semnat. Era iarna, şi n-aveam unde mă duce. Dar, de despărţit, nu m-am despărţit de tine şi te-am aşteptat ca şi mai înainte, cu şi mai multă nerăbdare. Cînd au venit ruşii în sat, i-au împuşcat pe părintele Korugă şi pe cei mai de frunte săteni. Eu şi cu mama Aristiţa l-am luat noaptea pe părintele, care încă nu murise, din groapa primăriei şi am vrut să-l ascundem în pădure. Pe drum, am întîlnito coloană de nemţi şi li l-am dat lor pe părintele, ca să-l ducă la spital. Nu ştiu dacă am făcut bine. Dar nici să-l lăsăm să moară nu puteam. Pentru fapta asta, marna Aristiţa a fost a doua zi dimineaţa împuşcată de Marcu Goldenberg. Voia să mă-mpuşte şi pe mine. Dar eu am luat copiii şi am fugit din sat. Am muncit şi am păti mit, prin multe locuri. îmi era teamă că ruşii mă-mpuşcă şi pe mine, ca pe mama Aristiţa, dacă mă prind. Şi am fugit de ei cît am putut. Dar ruşii tot m-au prins, în Germania, după ce s-a ter minat războiul. Ei nu m-au împuşcat. Au fost foarte buni cu mine. Copiilor tăi, ruşii le-au dat pîine, bomboane şi haine, fiindcă ei nu sînt copii de neamţ. Eu am căpătat, la fel, de la ruşi, mîncare şi îmbrăcăminte. Acum îmi părea rău c-am fugit din Fîntîna de frica lor.

A doua seară, ruşii au venit din nou. Erau tot aceiaşi. Ei au adus-o tar pe fata gazdei şi ne-au batjocorit pe amîndouă. Eu m-am ascuns cu copiii în pivniţă, ca să nu mă mai găsească ruşii- Dar, în a treia noapte, ei m-au găsit şi în pivniţă. Şi iarăşi s-a întîmplat ca în nopţile de mai înainte, dar eu nu mai ştiu nimic, fiindcă am leşinat pînă să mă batjocorească ei. Aşa a fost două săptămîni de-a rîndul. M-am ascuns în grădină, la vecini, în pod. Dar ruşii mă găseau peste tot. N-am scăpat în nici o noapte. Eu m-am hotărît să mă omor. Dar, cînd vedeam copiii Ungă mine, nu mi se-ndura inima să-i las fărji mamă, căci destul erau fără tată. Ce-aveau să facă bieţii copii fără nimeni, aici, în ţară străină f Pentru ei, dragă Iani, am mai rămas în viaţă. Pentru mine, însă, de atunci sînt moartă. Ca să scap de ruşi, am fugit spre apus. Am ajuns la englezi şi pe urmă la americani, unde mă aflu acum. Pe drum, ruşii m-au prins de mai multe ori. Şi, unde mă prindeau, îşi băteau joc de mine, aşa cum îşi băteau joc de toate femeile, în faţa copiilor, înainte de a intra la englezi, ruşii m-au ţinut la graniţă trei zile şi şi-au bătut joc de mine zi şi noapte. Cînd m-au batjocorit ruşii la graniţă ultima oară, am rămas însărcinată. Acum port în pîntece un copil într-a cincea lună. Te întreb ce să fac. Scrie-mi dacă, după toate cele care mi s-au întîmplat, tu mă mai socoteşti nevasta ta şi dacă ai să te mai întorci vreodată la mine.

Asta a durat patru zile. Eu aşteptam să mă însănătoşesc, fiindcă fusesem bolnavă, şi apoi să plec în ţară. într-o noapte, a bătut cineva la fereastră. Erau soldaţi ruşi. Au spart uşa şi au intrat în casă. Au căutat peste tot, să vadă dacă mai sînt şi alte femei, şi au adus-o pe fata proprietăresei, care avea paisprezece ani. Ne-au dat apoi de băut la amîndouă. Au scos pistoalele şi au spus că, dacă nu bem, ne împuşcă. Pe urmă ne-au spus să ne dez brăcăm în pielea goală. în cameră erau şi copiii noştri amîndoi. Eu am zis că mai bine să mă omoare, dar de dezbrăcat în pielea goală nu mă dezbrac. Soldaţii mi-au rupt în bucăţi rochia şi cămaşa. Pe urmă şi-au bătut joc de mine şi de nemţoaică. Pînă la ziuă, m-au batjocorit pe rînd. Mi-au turnat rachiu pe gît, fiindcă nu voiam să beau. Pe urmă mi-au turnat rachiu în urechi şi m-au batjocorit din nou. Să mă ierţi, dragă Iani, dar nu vreau să-ţi ascund nimic. Cînd m-am deşteptat, ruşii nu mai erau în cameră, şi copiii plîngeau la capul meu, ca la capul unei moarte. 322

Aştept răspunsul tău cu nerăbdare şi cu lacrămi, ca să ştiu ce să fac. Suzana

166 J o h a n n M o r i t z a t e r m i n a t d e citit scrisoarea, d a r t o t mai ţinea foile încleştate în mîini. A auzit, ca prin vis, cum s-a sunat adunarea pentru masă, dar nu s-a clintit. Stătea întins pe pat, cu faţa în sus. Privirea, trăsăturile chipului, felul în care şedea lungit, toate îi erau acum altele. Nu mai era J o h a n n M o r i t z de mai înainte, Johann M o r i t z cel dintotdeauna. Trupul şi sufletul îi rămăseseră ca un cablu prin care ar fi trecut un curent electric mult prea 323

ORA

puternic. Din toate, numai cenuşa celui care fusese. El, Moritz, nu mai exista. Dacă l-ar fi înţepat cineva cu un ac, n-ar fi simţit nici o durere. N u - i era nici foame, nici sete. Nu era nici trist, nici indiferent şi nici vesel. Nu era în nici un fel. Ar fi putut rîde şi plînge în acelaşi timp, fiindcă nu mai participa la nimic. J o h a n n M o r i t z s-a ridicat de pe pat şi a ieşit din cort, fără să simtă pe unde călca. La gardul de sîrmă ghimpată s-a oprit fără să-şi dea seama, din obişnuinţă. Dacă în clipa aceea ar fi trecut dincolo de linia interzisă şi ar fi fost împuşcat, cum fusese Traian Korugă, lui i-ar fi fost indiferent. D a r el nu voia să treacă dincolo. Nici să nu treacă nu voia. Nu voia nimic. D u p ă un timp, de cealaltă parte a gardului, au apărut doi sol d a ţ i a m e r i c a n i , care au v e n i t a p r o a p e , ca să-1 f o t o g r a f i e z e . M o r i t z nu s-a mişcat, nici nu s-a uitat la ei. N u m a i cînd s-a apropiat un al treilea soldat, M o r i t z a tresărit şi 1-a chemat, cu jumătate de glas : — Ştrul, ce-i cu tine aici ? Soldatul american s-a oprit cu aparatul îndreptat spre Moritz şi 1-a privit fix. Era Ştrul, furierul lagărului de evrei din Româ nia, care fugise împreună cu el şi cu doctorul Abramovici în Ungaria. S-au uitat unul la altul şi s-au recunoscut. Dar, cînd Moritz 1-a strigat pe nume, Ştrul şi-a dus aparatul în dreptul feţei şi şi-a ascuns privirea, prefăcîndu-se ca fotografiază. Pe urmă a plecat repede, fără să răspundă. J o h a n n M o r i t z a rămas îndărătul gardului de sîrmă ghimpată, nemişcat, şi a văzut cum Ştrul şi ceilalţi doi soldaţi s-au urcat într-un jeep şi s-au dus. C î n d automobilul pornea, Ştrul a mai întors o dată capul înapoi, către Moritz, apoi s-a uitat în altă parte, ruşinat de încrucişarea privirilor. M o r i t z nu s-a supărat. Altădată, poate, s-ar fi înfuriat că Ştrul, camaradul lui de suferinţă de odinioară, s-a prefăcut că nu-1 cunoaşte. D a r astăzi toate îi erau indiferente şi nimic nu-1 mai atingea. J o h a n n M o r i t z a rămas lingă gard pînă tîrziu. Cineva 1-a apucat de umăr, din spate. El nu s-a întors. — Moritz, pregăteşte-te de plecare ! Acum, J o h a n n M o r i t z s-a întors : credea că sosise ordinul de eliberare. In ochi i se aprinsese o scînteie nouă. — Eliberarea ? 1-a întrebat el pe şeful de cort, cel care-1 prin sese de umăr. 324

ORA

— Din păcate nu, dragă M o r i t z ! — Alt lagăr ? — Nürnberg ! J o h a n n M o r i t z a dat din cap cu nepăsare. Ştia de mult că fusese declarat din oficiu criminal de război, ca toţi SS-iştii. Era deci firesc să-1 ducă şi la N ü r n b e r g , unde se află ceilalţi crimi nali de război, mareşalul Goering, Rudolf Hess, Rosenberg, von Papen... Puteau să-1 condamne şi pe el la moarte, puteau să-1 şi spînzure. Lui îi era egal. De aceea a continuat să scruteze depărtările, printre firele de sîrmă ghimpată. Şeful de cort i-a pus iar mîna pe umăr, zicîndu-i : — într-o jumătate de oră plecaţi ! M o r i t z nu s-a clintit. — D u - t e şi-ţi fă bagajele ! a insistat şeful de cort. Pe urmă n-o să mai ai timp : la unu este adunarea ! — N - a m bagaje ! a zis Moritz. — N-ai nimic de luat cu tine ? — Nimic ! — Nici pătura ? — Nici ! Şeful de cort s-a gîndit o clipă că, dacă M o r i t z nu-şi lua cu el pătura, atunci i-a r fi rămas lui douăşi-ar fi făcut culcuşul mai moale. D a r a alungat gîndul din minte şi a zis : — P ă t u r a t r e b u i e să ţ i - o iei ! în î n c h i s o a r e a T r i b u n a l u l u i Internaţional de la N ü r n b e r g e frig şi umezeală. Ai nevoie de pătură ! — N u - m i trebuie nimic ! — Vezi să nu întîrzii ! a zis şeful de cort, înainte de a pleca. Ora unu ! M o r i t z a rămas pe loc. Stătea cu vîrful bocancilor pe linia albă care marca graniţa de nedepăşit pentru prizonieri. Vîrful bocancului drept al lui M o r i t z s-a mişcat, încălcînd jumătate din grosimea liniei albe. El a înălţat capul şi s-a uitat la polone zul din turn. Santinela era cu ochii aţintiţi asupra lui M o r i t z şi cu arma pregătită de tragere. D a r J o h a n n M o r i t z n-a trecut linia albă. A stat acolo, la limită, atingînd-o numai cu vîrful bocan cului. D u p ă o jumătate de ceas a plecat spre N ü r n b e r g , împreună cu ceilalţi criminali de război din lagăr. Scrisoarea Suzanei a rămas şi ea în cort, împreună cu toate 325

ORA 25

l u c r u r i l e lui J o h a n n M o r i t z . C a m a r a z i i lui a u î n c e r c a t s-o citească, dar era scrisă în româneşte şi n-au înţeles nimic. H î r t i a p e c a r e scrisese S u z a n a era s u b ţ i r e . P r i z o n i e r i i a u rupt-o în bucăţi mici şi au făcut din ea foiţe de ţigare, pe care şi le-au împărţit între ei. Pe urmă au fumat-o.

jumătate din plinea lui. în afară de asta, nici cu Grecia nu a mai avut alte relaţii. Dar aici sînt amestecate chestiuni personale şi strict individuale. El este criminal şi faţă de aceste două naţiuni aliate. Decizia e clară şi categorică. Pentru a se convinge şi el că este criminal faţă de toate naţiunile aliate, propun ca Johann Moritz să ispăşească cîte un an de închisoare în fiecare din cele cincizeci şi două de ţări. Astfel se va convinge că este criminal şi îi va dispărea indiferenţa. Fiind puţin probabil ca Johann Moritz să mai trăiască încă 52 de ani, deoarece e slab fiziceşte — cum sînt toţi criminalii — şi, în consecinţă, dacă el ar muri înainte de termen, unele dintre naţiu nile victime au putea fi păgubite, neapucînd să-l ţină închis, pro pun ca el să facă numai cite şase luni de temniţă grea în fiecare ţară. în total, 26 de ani. Dacă nu moare după aceşti 26 de ani (şi ar fi păcat să moară fără să fi ispăşit cel puţin şase luni de închisoare la fiecare naţiune), să fie trimis, cu lanţuri la mîini şi la picioare, într-un turneu de o lună prin închisorile celor cincizeci şi două de naţiuni. Cînd îl termină, îl ia de la-n ceput. Astfel, toate naţiunile vor avea părţi egale. Nici una nu va fi lezată. Noi trebuie să facem dreptate. Justiţia este baza societăţii tehnice occidentale. Totuşi, dat fiind că unele ţări — cum ar fi Rusia, Polonia şi Iugoslavia — nu întreţin prizonierii în perfectă stare de funcţio nare, şi uneori chiar îi uită prin închisori, propun ca, înainte de a începe turneul, Johann Moritz să fie cintărit şi să se facă un inventar amănunţit al tuturor părţilor corpului pe care le posedă. Fiecare naţiune să-l ia în primire pe Johann Moritz de la Tribu nalul Internaţional şi apoi să-l restituie Tribunalului Internaţio nal după cîntar, cu aceeaşi greutate în număr de pfunzi, şi cu membrele specificate în inventar în aceeaşi stare în care l-a pre luat.

167 Petiţia nr. 7. Subiect : Justiţie (Pedepsirea criminalului de război Johann Moritz). (Petiţie primită la birou după moartea MARTORULUI) Tribunalul Internaţional din Nürnberg a decis, în numele a cincizeci şi două de naţiuni, că prietenul meu Johann Moritz este un criminal de război. E foarte bine. lncepînd de la publicarea deciziei de condam nare, eu nu mă mai plimb cu el prin curtea lagărului. Este neplă cut şi riscant, totodată, să te afli în compania criminalilor. johann Moritz e însă indiferent faţă de decizia Tribunalului şi de gravitatea faptului. Acesta este subiectul petiţiei mele. El susţine că n-a ucis în viaţa lui nici măcar o muscă, şi deci nu poate fi criminal. Ceea ce e, bineînţeles, fals, de vreme ce cinci zeci şi două de naţiuni au stabilit, într-un Tribunal Internaţio nal, că este. Mortiz pretinde apoi că el nici nu cunoaşte cele cincizeci şi două de naţiuni, deci nu putea săvîrşi crime faţă de ele. Raţiona mentul lui este naiv. Eu i-am citit, totuşi, lista naţiunilor acuza toare. Numele celor mai multe dintre ele, le auzea întîia oară, de la mine : nici nu ştia de existenţa lor pe faţa pămîntului. Dar asta nu constituie o scuză. Johann Moritz s-a supărat apoi că printre ţările care l-au condamnat figurează Franţa şi Grecia. S-a făcut chiar vînăt de furie şi nu voia să creadă. El pretinde că a cunoscut odată şa>e francezi pe care i-a salvat din închisoare. în afară de asta, nu a mai avut nici un fel de relaţii cu Franţa. Greci nu a cunoscut deck unul, care era închis cu el într-un lagăr şi căruia i-a dat o 326

în acest mod, Johann Moritz va fi menţinut în stare de func ţiune şi va putea fi utilizat de toate închisorile celor cincizeci şi două de naţiuni. Societatea tehnică occidentală are ca principiu evitarea deteriorării obiectelor. Este de datoria noastră să cerem şi naţiunilor mai puţin civili zate decît noi să nu se poarte cu lucrurile ca nişte barbari. Avem misiunea de a civiliza întregul glob pămîntesc. Acesta este rolul nostru, şi ne mîndrim cu el. MARTORUL 327

INTERMEZZO

168

j o h a n n M o r i t z a fost eliberat, pînă la urmă. Lipsise treis prezece ani. Intre timp, a stat în zeci de lagăre. Acum e cu nevasta şi cu copiii. Este ora zece seara. Prima seară împreună. J o h a n n M o r i t z a mîncat. Şade cu fruntea sprijinită în palme, cu coatele pe masă, şi se uită la copiii lui. Petru, băiatul cel mare, are cincisprezece ani. M o r i t z îl pri veşte, clipind din ochi, ca să se convingă că nu visează. Totuşi, nu-i vine să creadă că e băiatul lui. Petru poartă o canadiană americană vopsită albastru, fumează şi are ochii tatălui său. Nici lui nu-i vine a crede că bărbatul slab şi cu tîmplele albe din faţa lui, pe care nu 1-a văzut niciodată, îi este tată. Acum, fiindcă vor locui în aceaşi cameră, caută să se împrie tenească. — Am să vorbesc cu şeful, şi poate că-ţi dă şi ţie de lucru în atelierul unde lucrez eu ! a spus Petru. J o h a n n M o r i t z a zîmbit. — Dacă te recomand eu, te primeşte ! a continuat Petru. De obicei, nu ia lucrători necalificaţi, şi tu eşti necalificat. Dar o să facă o excepţie, cînd am să-i spun că îmi eşti tată ! J o h a n n M o r i t z s-a uitat la al doilea copil, la Nicolae. Semăna cu Suzana : era tot atît de blond şi avea privirile moi, de catifea. J o h a n n M o r i t z se uită acum la al treilea copil. Are patru ani. Nu e copilul lui : Suzana 1-a făcut cu ruşii. Dar el a iertat-o ! Nu era vina ei... J o h a n n M o r i t z a aprins altă ţigare. Petru îi oferise de bunvenit un pachet întreg... Se simţea obosit, dar nu-i venea să se culce. 331

ORA

în cameră sînt două paturi. Suzana va d o r m i cu copilul cel mic într-unui ; el va dormi singur în celălalt. Băieţii se vor culca pe jos, pe o pătură. — Asta deocamdată, a zis Petru. Pe urmă o să mai găsim o cameră, sau măcar înc-un pat ! Băieţii şi-au întins pătura pe duşumea şi au început să se dez brace. Johann Moritz stă tot la masă, cu capul sprijinit în palme. Se uită cum Petru şi cu Nicolae se dezbracă şi se culcă. I-au spus « noapte bună » pe nemţeşte... Lui i-ar fi plăcut să i-o fi spus pe româneşte : dar ei nu vorbesc bine româneşte. Suzana şi-a culcat copilul cel mic. « C o p i l u l ruşilor... » — şi-a zis M o r i t z . E frumos şi are părul blond şi creţ. Lui M o r i t z nu-i place să-1 privească. în scrisoarea pe care i-o trimisese din lagăr, el îi scrisese Suzanei că acest al treilea copil va fi ca şi al lui. Nici Suzanei nu-i place cînd M o r i t z se uită la el. Acum ea îl dezbracă şi îl aşază în aşternut, ca şi cum l-ar ascunde. S u z a n a a r ă m a s o clipă in p i c i o a r e , în m i j l o c u l c a m e r e i , neştiind ce să mai facă. Pe urmă a venit şi ea la masă, în faţa bărbatului ei. Ştie că M o r i t z e obosit, dar nu îndrăzneşte să-1 invite să se culce. Se simte vinovată de toate cîte s-au întîmplat. Şi de arestare, şi de şederea lui în lagăre. E un sentiment pros tesc, dar nu şi-1 poate alunga. Şi de faptul că au violat-o ruşii... Privirile ei nu se pot întîlni cu ale lui M o r i t z . De aceea nu îndrăzneşte sâ-i spună să se culce. Ea ştia că el avea să vină. I-a pregătit patul, de mîncare... El era flămînd ca un lup. A mîncat sproape tot ce era pe masă ; şi din ţigările date de Petru a fumat aproape jumătate... Acum, după ce copiii au adormit, Suzana a ridicat ochii spre bărbatul ei. Privirile li s-au întîlnit şi au rămas o clipă una întralta. Parcă s-ar fi încleştat. Şi nu se mai puteau desprinde. — Asta-i tot rochia cu care erai în noaptea aceea ? M o r i t z privea rochia albastră, decoltată, pe care Suzana o purtase în noaptea cînd Iorgu Iordan descoperise fuga e i ; cu rochia asta o dusese el în braţe acasă, la părinţii lui, cînd Aristiţa nu-i primise... Cu ea dormise Suzana la părintele Korugă, în cămăruţa de lîngă bucătărie. La început, n-avea decît rochia asta. Nici cămaşă n-avea. Cîteva săptămîni d u p ă ce-a fugit deacasâ, a purtat numai rochia albastră. N o a p t e a o scotea şi dor mea numai cu pielea. Pe urmă, şi-a făcut şi alte rochii. D a r asta rămăsese, pentru ea, cea mai frumoasă. Şi bărbatului ei îi plăcea 332

ORA

cel mai m u l t : amintirile lor cele mai dragi erau legate de rochia albastră... — De cînd am plecat din Fîntîna, n-am îmbrăcat-o ! o zis Suzana. C î n d te-au arestat, mi-am jurat să n-o mai pun decît cînd te-oi vedea intrînd pe poartă ! Treisprezece ani am avut-o m e r e u cu m i n e : m e r e u te a ş t e p t a m să vii ! D a r n - a m m a i îmbrăcat-o niciodată pînă azi ! Suzana şi-a aplecat ochii în pămînt, ca şi cum ar fi spus ceva de ruşine. C î n d şi-a ridicat privirea, a întîlnit-o pe a lui Moritz. El ar fi vrut s-o cheme pe genunchii lui, să-i spună că i-a fost d o r de ea. Dar nu i-a spus nimic. Şi-a mai aprins o ţigare şi s-a uitat la copii : dormeau. S-a uitat din nou la Suzana. Ea era ca înainte. D o a r obrazul făcuse cute şi pielea nu-i mai era la fel de întinsă. Părul i se decolorase, era ca fuiorul. Sînii se mai lăsaseră. D a r era tot Suzana. Lui J o h a n n M o r i t z nu-i venea să creadă că ea poate să fie tot Suzana lui, cea pe care o lăsase în Fîntîna. în treisprezece ani se întîmplaseră atîtea... — Aş vrea să mă plimb puţin ! a zis Moritz. Dar nu s-a ridicat. Aştepta să se scoale întîi ea. — Să merg şi eu ? a întrebat Suzana. El n-a răspuns : o aştepta să se îmbrace. Au ieşit amîndoi în stradă. S-au strecurat încet pe uşă, ca să nu-i simtă copiii că pleacă. Le era amîndorura un pic ruşine. C o b o r î n d scara, de două ori li s-au atins umerii. O vreme, n-au scos un cuvînt. M o r i t z a vrut să meargă pe strada princi pală ; ea 1-a condus. înaintea unei vitrine luminate, ea 1-a prins de mînă, ca să-i arate o pereche de pantofi pe care ar fi vrut să-i cumpere pentru el. Au mers mai departe, dar au rămas mînă-n mînă. S-au mai uitat şi la alte vitrine. Nu vorbiseră nimic despre lagăr, nici despre casa lor din România. Nimic despre trecut. Voiau să aibă o seară a lor, fără amintiri dure: oase. — Mă odihaesc două zile şi pe urmă caut de lucru ! a zis Johann Moritz. Poate găsesc acolo unde spunea Petru ! — Ai să te odihneşti întîi cîteva săptămîni, a zis Suzana, şi abia după aia o să cauţi de lucru ! Acum eşti prea slab. Petru şi cu mine cîştigăm destul ca să putem trăi cu toţii ! Eu spăl rufe. Am clienţi buni ! 333

ORA

Şi 1-a strîns mai tare de mînă. Lui i-a plăcut că ea i-a spus că trebuie să se mai odihnească. Ajunseseră la marginea oraşului. în dreapta şi în stînga dru mului se întindeau livezi. Şi era întuneric. — Aici parc-am fi la Fîntîna ! a zis J o h a n n Moritz. — Chiar ca la Fîntîna, a răspuns ea. Au continuat să meargă. Se gîndeau la nopţile lor din Fîntîna. La strigătul cucuvăii. Amîndoi aveau în minte aceleaşi lucruri. — Mă d o r picioarele ! a zis el. N-ai vrea să ne aşezăm puţin ? Au intrat într-o grădină şi s-au lăsat jos, pe iarbă. — E chiar ca la Fîntîna ! a repetat el, întinzîndu-se cu faţa-n sus şi cu mîinile sub cap. Apoi s-a întors şi a mirosit iarba. — Miroase şi tu, Suzana ! Parc-ar fi iarba din grădina din spate, de la voi de-acasă ! Ştii, unde ne-ntîlneam noi... Ea şi-a aplecat fruntea şi a mirosit iarba. Inima îi bătea tare. N - a răspuns : i-ar fi tremurat vocea, dacă ar fi zis ceva. J o h a n n M o r i t z a pus mîna pe umărul ei. Ea a rămas aşa, aple cată, cu mîna lui pe umăr, multă vreme. Erau departe unul de altul. Nu îndrăzneau să se apropie mai mult. — Ştii că mi-a fost tare d o r de tine în lagăr ? a zis Moritz. Pe cer răsăriseră cîteva stele. Suzana s-a uitat la luminile de sus şi s-a aplecat mai spre Moritz, dar fără ca el să-şi dea seama că ea s-a tras mai aproape. îi era ruşine. — Să mă ierţi, Suzano, a mai zis el. în lagăr te visam tot deauna goală. Aşa e cînd eşti arestat. îţi spun drept... Te visam cum erai goală, pe iarbă, în grădina din spatele casei voastre... A fost cea mai frumoasă vară din viaţa noastră ! Suzana s-a apropiat şi mai mult de el, sprijinindu-şi capul de umărul lui. El i-a mîngîiat umerii şi spatele. Pe urmă i-a băgat mîna-n sîn. — Ai să-ţi boţeşti frumuseţea de rochie pe care-ai păstrat-o atîţia ani ! Ea a vrut să spună că nu şi-o boţea, dar a tăcut. — Scoate-o, mai bine, şi întinde-o pe iarbă, cum făceai la Fîntîna ! Ea şi-a tras rochia peste cap, repede, parcă ascunzîndu-se de el. Rămăsese goală. Trupul ei era alb ca marmura pe verdele ier bii. Stătea tot departe. El a cuprins-o cu braţul şi iar s-a mirat : — Tu eşti la fel ca la Fîntîna. Nu te-ai schimbat deloc ! Ca atunci cînd ne întîlneam în grădină... C u m de nu te-ai schim bat ? 334

ORA 25 — N u - i adevărat ! a zis ea. Eu am îmbătrînit. Dar tu eşti la fel! Moritz a cuprins-o de mijloc ; ea s-a ferit. — Şi te fereşti ca atunci ! a zis el. Parcă n-ar fi trecut treispre zece ani ! Ea gîndea tot aşa despre el : la fel o cuprinsese de mijloc... A tras-o spre el şi i-a astupat gura cu gura lui, de nu mai putea să răsufle. Ea i-a simţit pieptul ca o platoşă. T o t u l era ca atunci... — Trupul tău miroase a iarbă din Fîntîna ! a zis ea. Tot>deauna ţi-a mirosit trupul a iarbă şi a fîn cosit. Şi eu numai la tine tn-am gîndit, să ştii ! Ţi-o jur ! Z> şi noapte m-am gîndit la tine, cu toate gîndurile mele ! N u m a i tu ai fost soarele meu, bărbatul meu, cerul meu ! N u m a i al meu !... Johann M o r i t z simţea că ea nu minte. Fusese numai a lui. O simţea din dogoarea trupului ei, din bătăile inimii, din vorbele ei, care îi ardeau urechea. Johann Moritz ştie că el este soarele ei, cerul ei, şi că ea numai la el s-a gîndit. Că numai pe el l-a aşteptat. Cei treisprezece ani scurşi în gol şi toate încercările s-au spulberat ! El şi ea sînt din nou împreună, ca atunci. Ei, amîndoi, şi-n faţa lor — viaţa ! Lui Johann M o r i t z nu-i mai este frică de viaţă. Spre ziuă, s-au sculat de pe iarbă. Se ruşinau unul de altul. — Acum nu mai sîntem tineri, a zis ea. Ar fi trebuit să ne ducem mai repede acasă ! El a rîs. Hotărîseră să vină aici şi în seara următoare. — Şi în toate serile ! a zis el. Aici o să fie locul nostru ! N u m a i aici. E la fel ca la Fîntîna. Mi se pare că sînt acolo. Şi că sînt atunci. Şi că n-a fost nimic din ce-a fost ! în drum spre casă, rîdeau. Erau fericiţi. Nu se mai simţeau străini unul de altul, şi nici nu le mai era ruşine. El a cuprins-o de cîteva ori de mijloc. Ea s-a lăsat. — Ştii, a zis el, eu nu mă simt deloc o b o s i t ! Mîine-dimineaţă mă duc cu Petru şi caut de lucru. De ce să mai aştept cîteva zile ? Luăm o casă cu două camere. O să cîştig bani şi o să fim fericiţi ! Ea i-a spus că trebuie să se odihească întîi; dar Moritz era hotărît. — Mîine-dimineaţă plec cu Petru. Eu sînt învăţat cu munca, în toţi anii ăştia am muncit din zori pînâ seara, şi nu m-am o«dihvvît. Şi tot munci grele ! 335

ORA

Ajunseseră în faţa unui magazin cu vitrina luminată. — Din primii bani pe care-i cîştig, îţi cumpăr un şirag de mărgele, a zis el. Astea roşii îţi plac ? Ea s-a uitat la preţ, pe urmă la el. Şi n-a ştiut ce să spună, dar era fericită. Visurile ei, că Iani se va întoarce şi îi va dărui măr gele, se împlineau. — Să nu ne mai despărţim niciodată ! a zis ea. — Dacă încep să lucrez chiar de mîine, a zis el, sîmbătă îţi cumpăr mărgelele ! Cînd s-au văzut pe strada casei lor, se făcuse aproape ziuă. M o r i t z a strîns-o pe Suzana la piept şi a sărutat-o. — în casă nu putem, că ne văd copiii şi rîd de noi, a zis el. Ei ne cred oameni bătrîni ! Dar noi nu sîntem bătrîni. N u - i aşa că nu sîntem bătrîni ? în faţa porţii era oprit un camion cu farurile aprinse. Inima lui J o h a n n M o r i t z a început să bată repede. Şi-a pipăit buzunarul cu actele : le avea pe toate. Totuşi, a simţit o neli nişte. Camionul era ca cele din laşăr, şi farurile luminau tot aşa de tare. M o r i t z ştia bine că are hirtiile de eliberare în regulă şi că toate camioanele au farurile la fel. — Ce ai ? a întrebat Suzana. El n-a răspuns, insă s-a grăbit să intre în casă. Urcînd scările, s-au încrucişat cu doi poliţişti, care coborau, venind chiar de la uşa lor. Ei îi sculaseră pe băieţi şi le spuseseră că la ora şapte, în dimineaţa aceea, trebuie să fie toţi gata de plecare, jos, înaintea porţii, cu cîte cel mult 50 de kilograme de bagaj, de persoană. Acum, fiindcă îl întîlniseră pe J o h a n n M o r i t z pe scări, poli ţiştii i-au spus şi lui. — La şapte fix să fiţi în stradă ! — U n d e ne duceţi ? a întrebat Suzana. — Toţi străinii din răsăritul Europei sînt internaţi ! a spus poliţistul. E o internare politică : ţările dumneavoastră sînt în război cu aliaţii din occident ! Dar în lagăr e foarte bine : mîncare americană ! Nu vă speriaţi ! E numai o măsură de sigu ranţă, nu o arestare ! J o h a n n M o r i t z a vrut să fugă în noaptea aceea. El mai fusese o dată invitat să-i povestească comandantului oraşului cum îi salvase pe francezi. Atunci crezuse. De aceea a stat atîţia ani închis. Acum, J o h a n n Moritz nu mai crede. Şi-a 336

ORA

luat sacul cu care venise de la Dachau, cu optsprezece ceasuri mai înainte, şi i-a sculat pe băieţi, să-şi ia rămas bun de la ei. Cînd 1-a deşteptat din somn, Petru a început să rîdă de el, văzîndu-1 gata de plecare. Petru vorbea curent engleza şi era un înfocat prieten al americanilor. — U n d e vrei să fugi, tată ? Nu fi naiv ! Eu îi cunosc pe ame ricani. Sînt în fiecare seară cu ci. Cînd spun americanii că nu e arestare, să ştii că nu e ! Dacă ne internează politic înseamnă că ne dau mîncare americană, cafea veritabilă, ciocolată, ţigări... Şi nici nu sîntem obligaţi să muncim ! Ar fi o prostie să Fugi. Tu nu-i cunoşti pe americani ! J o h a n n Moritz s-a gîndit la tot ce ştia el. La cîte pătimise. La ce văzuse. Apoi s-a uitat la Petru şi a tăcut : n-a vrut să-i spulbere ilu ziile. Şi-a scos sacul de pe umăr şi 1-a pus pe masă. Se gîndea că tot n-avea unde fugi. Dacă fugea de americani, dădea peste ruşi. Şi la ruşi e şi mai rău. Dar nici că la americani e bine nu crede. O ştia prea bine. însă acum era obosit. Nici nu mai putea să fugă. Deci rămîne. Rămîne, ca să fie arestat — încă o dată ! — Ai dreptate ! i-a zis J o h a n n Moritz lui Petru. Ar fi fost o prostie să fug ! Petru 1-a bătut amical pe umăr : — Mergem voluntari, cu americanii ! a zis el. îi batem pe ruşi, pe urmă ne întoarcem în România ! E războiul civilizaţiei contra barbariei. Trebuie să te înscrii şi tu voluntar, tată ! Johann M o r i t z nu-1 mai asculta. Se gîndea la gardurile de sîrmă ghimpată de la Dachau, de la Heilbronn, de la Kornwestheim, de la Darmstadt, Ohrdruf, Ziegelheim, sîrma ghimpată din toate cele 38 de lagăre americane prin care trecuse în ultimii ani şi în care care se prăpădiseră preotul Alexandru Korugă şi Traian Korugă, în care fusese el chinuit, înfometat... M o r m a n e de sîrmă ghimpată îi înţepau în clipa asta inima. « N u m a i o p t s p r e z e c e o r e am f o s t l i b e r » — şi-a z i s el. « Acum intru din nou în lagăr. De data asta, nu fiindcă sînt evreu, r o m â n , ungur, german sau SS-ist. Mă arestează fiindcă m-am născut în emisfera de răsărit ! » Ochii lui M o r i t z s-au umplut de lacrămi. — Nu împachetezi, tată ? a întrebat Petru, entuziasmat de plecare. — Eu sînt gata ! a zis J o h a n n Moritz. De treisprezece ani, nu 337

ORA

fac d e d e c î t u n s i n g u r l u c r u : s ă m ă m u t d i n t r - u n l a g ă r i n a l t u l ! Să fiu g a t a de p l e c a r e ! Ai să î n v e ţ i şi tu a s t a . î m i p a r e r ă u , d a r t o ţ i o a m e n i i a u s-o î n v e ţ e ! N u m a i asta : lagăr, s î r m ă g h i m p a t ă , t r a n s p o r t a r e . Eu am s t a t în 105 l a g ă r e . Asta o să fie al 106-lea ! P ă c a t c ă n - a m f o s t l i b e r d e c î t o p t s p r e z e c e o r e ! C i n e ştie d a c - o să mai tiu liber v r e o o r ă p î n ă cînd m o r ! J o h a n n M o r i t z s-a î n t o r s s p r e S u z a n a : — D a r a fost a t î t d e f r u m o s . . . A c u m a ş p u t e a s ă m o r ! N i c i nu mi-am î n c h i p u i t că voi mai t r ă i v r e o d a t ă atît de f r u m o s ! A f o s t ca la F i n t i n a . N u - i aşa, S u z a n a ?

EPILOG

169

rs. West, aş dori să-ţi vorbesc despre o chestiune personală ! Eleonora West a lăsat dosarul pe care-1 avea în mînă şi s-a u i t a t l a l o c o t e n e n t u l Lewis, care şedea l a b i r o u p i c i o r p e s t e picior, rezemat de speteaza scaunului, şi fuma. L e w i s era şeful b i r o u l u i de r e c r u t ă r i de v o l u n t a r i s t r ă i n i , unde N o r a West era funcţionară şi interpretă. Lucra cu el de şase luni. « De ce n-o fi purtînd jartiere ? » — se întreba N o r a , privind ciorapii lui Lewis, făcuţi armonică pe glezne. « Şi de ce se aşază întotdeauna călare pe scaun, ca marinarii în cîrciumi ? Lewis e totuşi un tînăr de familie bună, cu educaţie universitară. Oricît de emancipată ar fi o societate, e urît să-ţi arăţi picioarele unei doamne, într-un birou ! » N o r a se simţea pălmuită ori de cîte ori el îi întindea mîna, ca între camarazi, cu ţigarea în gură, sau îi arunca un dosar cu hîrtii peste masă, aşa cum arunci mîncare unui cîine. Locotenentul n-avea nici cea mai bănuială de cele ce-i treceau prin cap Norei. Era convins că ea îl priveşte cu admiraţie. Dar ochii ei erau totdeauna plini de teamă. — Ascult ! a zis ea. — Mrs. West, accepţi să fii soţia mea ? Locotenentul s-a înfipt şi mai tare în spetează, balansîndu-se cu scaunul, care acum se sprijinea numai pe două picioare. — Nu accept, Mr. Lewis ! a răspuns N o r a . — Ai alte planuri de viitor ? 341

ORA

— N - a m alte planuri de viitor, a zis ea. însă răspunsul meu este « Nu » ! N o r a West a deschis dosarul din faţa ei. Dar nu mai putea lucra. Stătea cu ochii aplecaţi asupra hîrtiilor şi se gîndea la tre cut. Rămăsese în lagăr doi ani, după care a fost eliberată din ofi ciu, tot aşa cum fusese şi arestată. C î n d a ieşit, nu mai avea nimic : nici bani, nici bijuterii, nici măcar o rochie. Ii confiscaseră pînă şi verigheta. Banii depuşi în străinătate fuseseră şi ei c o n f i s c a ţ i . E r a s ă r a c ă lipită p ă m î n t u l u i . I s-a c o m u n i c a t că Traían a murit. Sinucis. Atît. Mai mult n-a putut afla. La ruşi nu se putea întoarce, mai departe nu putea pleca. A rămas în Ger mania şi a lucrat la un jurnal, ca traducătoare. Pe urmă a sosit ordinul de internare a cetăţenilor străini, veniţi din răsărit. Por nise războiul. Şi din nou a fost internată. T o t din oficiu. Nu mai era însă ca prima dată. Acum lucra ca funcţionară la biroul de recrutare de voluntari pentru front şi uzine. Avea locuinţă în lagăr, masă şi leafă. în afara orelor de birou, scria. C o n t i n u a romanul Ora 25, pe care Traian îl lăsase neterminat. Reuşise să salveze, într-un cufăr părăsit cîndva la Aue şi regăsit, primele trei capitole, pe care ea le considera esenţiale. La viitor, nu se gîndea. Singurul ei proiect era să termine cartea, dar acesta nu însemna propriu-zis un plan de viitor : ar fi fost mai degrabă un m o d de a se eschiva de la « planuri de viitor ». Se lăsa absorbită de o m u n c ă c a r e - i făcea p l ă c e r e . Se silea să i m i t e s t i l u l Iui Traian, să scrie aşa cum ar fi scris el însuşi. Cu fiecare pagină, ea era lîngă el, şi el continua să trăiască alături de ea şi prin ea. Parcă ar fi scris împreună. El îi povestise amănunţit urmarea romanului, şi ea voia să-1 ducă la capăt aşa cum îl plănuise el. — O.K. ! a zis Mr. Lewis, după o scurtă pauză. Poţi să-mi spui şi mie de ce refuzi ? — D a c ă ţ i n e ţ i n e a p ă r a t , va s p u n : d i n c a u z a d i f e r e n ţ e i de vîrstă ! — Nonsens ! Locotenentul rîdea cu poftă : — Dumneata, Mrs. West, eşti cu un an mai tînără decît mine — ţi-am văzut actele ! U n d e vezi dumneata diferenţa ? Tocmai că e potrivire de vîrstă ! — Te înşeli ! a zis N o r a . — Glumeşti, a zis Mr. Lewis. Cîţi ani ai ? — Nu vrei să schimbăm subiectul ? 342

ORA

— Nu schimbăm subiectul, înainte de a-mi spune ce vîrstă ai ! — E nedelicat să întrebi o femei cu atîta insistenţă ce vîrstă are ! D a r am să-ţi spun. Am 969 de ani. Şi nu uita că femeile se întineresc întotdeauna, cînd îşi dau vîrstă. De fapt, sînt mult mai bătrînă ! — O.K., Mrs. Matusalem ! a zis locotenentul, amuzat. N o r a West nu zîmbea. Lewis crezuse că N o r a avea să accepte cererea lui în căsăto rie. Dar ea îşi întărea refuzul. — Nu te simţi ofensat, a zis N o r a , dar n-aş putea locui nici măcar 24 de ore în aceeaşi casă cu dumneata, Mr. Lewis ! — D e ce ? — Ţi-am spus : diferenţa de vîrstă ! Dumneata eşti un tînăr simpatic, drăguţ şi egoist. Aşa cum sînt toţi tinerii. Iar eu sînt o femeie de pe altă planetă ! — Nu înţeleg ! — Din cauza asta am şi refuzat să-ţi explic, a zis N o r a . E firesc să nu înţelegi. Eu am peste o mie de ani în urma mea. O mie de ani de experienţe, de renunţări, de frămîntări, care m-au făcut ceea ce sînt astăzi. D u m n e a t a ai prezentul şi viitorul ! Poate viitorul. Spun « poate » nu fiindcă aş avea vreo îndoială, ci fiindcă despre viitor nu se poate niciodată vorbi cu singuranţă. — Too sofisticated .'1 a zis el, acum nervos. — Ascultă-mă, Mr. Lewis, după ce am ascultat declaraţiile de iubire ale lui Petrarca, G o e t h e , Byron, Puşkin, după ce l-am auzit pe Traian Korugă vorbindu-mi de dragoste, după ce am ascultat cîntecele trubadurilor şi i-am văzut îngenunchiaţi la picioarele mele, după ce am discutat despre iubire cu Valery, Rilke, d ' A n n u n z i o , Eliot, cum aş putea lua în serios p r o p u n e rea dumitale de căsătorie, pe care mi-ai aruncat-o în faţă odată cu fumul de ţigare ? — Trebuie să fiu, deci, G o e t h e , Byron sau Petrarca, ca să cer o femeie în căsătorie ? — N u , Mr. Lewis ! a zis N o r a West. Nu trebuie să fii nici măcar Rilke ori Puşkin, ca să ceri o femeie în căsătorie. Dar tre buie s-o iubeşti !

P r e a complicat ! (engl.).

343

ORA

— De acord, a zis Mr. Lewis. Dar cine ţi-a spus că eu nu te iubesc ? Eleonora West a zîmbit. — Dragostea este o pasiune, Mr. Lewis, a zis ea. Lucrul ăsta l-ai auzit şi dumneata, sau l-ai citit în cărţi ! — Din nou sîntem de acord ! Dragostea este o pasiune ! — însă dumneata nu eşti capabil de pasiune, a zis N o r a . De nici un fel de pasiune. Şi nu numai dumneata : nici un om din civilizaţia d u m i t a l e nu e capabil de pasiune. Iubirea, această pasiune măreaţă, nu poate exista decît într-o societate ale cărei valori decurg din sentimentul unicităţii fiinţei umane. Societatea căreia îi aparţii dumneata socoteşte însă omul ca ceva înlocuibil. Voi nu vedeţi în o m , deci nici în femeia pe care pretindeţi că o iubiţi, un exemplar unic, irepetabil, creat de D u m n e z e u sau de natură într-o singură ediţie. La voi, fiecare om este un produs de serie, şi o femeie este — în ochii voştri — egală cu alta. Fie ! însă cu această concepţie nu mai există iubire. îndrăgostiţii din societatea mea ştiu că, dacă nu dobîndesc inima femeii iubite, n-o vor putea înlocui cu nici o altă femeie de pe lume. Din cauza asta s-au sinucis pentru femeile pe care le-au iubit : dra gostea refuzată nu putea fi schimbată cu a l t a ^ U n bărbat care mă iubeşte cu adevărat îmi va da mie, femeie, senzaţia că eu sint u n i c a fiinţă c a r e îl p o a t e face f e r i c i t . N u m a i eu ! El î m i va d e m o n s t r a că sînt o făptură unică, cum nu mai există alta sub soare, şi eu voi fi convinsă că aşa este ! Bărbatul care nu-mi oferă sentimentul unicităţii mele în Univers, sentimentul că sînt inegalabilă, nu mă iubeşte. Şi o femeie care nu primeşte această confirmare de la iubitul ei nu e iubită. Iar eu, dacă nu sînt iubită de un bărbat, nu mă p o t căsători cu el. îmi oferi dumneata, Mr. Lewis, acest sentiment ? Fii sincer ! Crezi dumneata că eu sînt femeia pe care n-o egalează nici o altă femeie pe lume ? Crezi dumneata că, oricît ai căuta, nu m-ai putea înlocui ? Ştii bine că eşti convins că, dacă eu te refuz, găseşti alta care să-ţi fie soţie ! Şi dacă şi ea te refuză, vei găsi o a treia. Aşa e ? — Aşa e ! a răspuns locotenentul. însă mi-ar părea rău să mă refuzi. Pe cuvîntul meu ! — Să c o n t i n u ă m mai b i n e m u n c a sacră a b i r o u l u i n o s t r u , Mr. Lewis ! a zis N o r a West. Ea deschis dosarul şi a spus : — în lagăr n-a mai rămas nimeni care să nu se fi oferit ca 344

O/M 25 voluntar. Şi copiii, şi bătrînii, şi femeile, toţi au depus cereri să fie primiţi ! Toţi vor să lupte alături de dumneavoastră ! N o r a a zîmbit amar, gîndindu-se la zecile de mii de cetăţeni aflaţi în occident, care fugiseră de teroarea rusească. Căpătaseră refugiu la americani, la englezi, la francezi. Ei nu se uitau unde ajungeau. D o a r fugeau de ruşi. De barbarie. De teroare. De moarte. De tortură. Au alergat cu ochii închişi spre locul unde nu erau ruşi. Ştiau n u m a i că î n a p o i nu t r e b u i e să se mai î n t o a r c ă . î n a p o i a lor erau n o a p t e a şi sîngele, erau g r o a z a şi crima. Şi au sărutat în genunchi pămîntul unde nu se aflau ruşi, şi l-au numit pămîntul făgăduinţei şi al mîntuirii. L-au sărutat fără măcar să-1 privească, fără să se întrebe cum este. N u m a i fiindcă pe el nu erau ruşi. Oricare ar fi fost naţiunea întîlnită. Ei voiau să nu mai vadă ruşi. Americanii i-au arestat pe fugari, dar ei nu s-au supărat. Erau salvaţi. Ei nu ceruseră de la viaţă decît să scape de ruşi. Şi scăpa seră. De aceea, nu s-au supărat că americanii i-au arestat. N - a r fi protestat nici dacă i-ar fi ucis. Acum a venit războiul. Al trei lea. Refugiaţii erau obosiţi, flămînzi, închişi. Voiau mîncare, odihnă, locuri de muncă şi libertate. Nu se revoltaseră că nu le aveau. Scăpaseră de ruşi, şi asta era cel mai important. ' Americanii le-au promis celor care se înscriau voluntari în brigăzile occidentului să-i elibereze din lagăr. Oamenii s-au îns cris. Nu ca să lupte, ci ca să nu mai stea închişi. Ca să nu mai rabde de foame. — E un entuziasm colosal ! a zis Mr. Lewis. C a u z a pentru care l u p t ă o c c i d e n t u l î m p o t r i v a b a r b a r i e i d i n o r i e n t a fost îmbrăţişată de toată lumea. Toţi oamenii sînt conştienţi că a bătut ceasul cînd trebuie să moară sau să învingă. Războiul acesta e epocal ! C u m n-a mai fost nici unul în istorie. Occiden tul civilizat contra orientului barbar ! Un război într-adevăr mondial. Primul război mondial din istorie ! Mr. Lewis şi-a frecat mîinile. a — E o onoare şi o fericire să participi la el ! Victoria e noas tră, întregul pămînt va fi civilizat. Nu vor mai exista războaie, începe o eră de progres, de prosperitate şi de confort ! Eleonora West a zîmbit. — D u m n e a t a nu pari entuziasmată, a zis Mr. Lewis. Observ că nu te pasionează cauza occidentului. Eşti cumva filobolşevică ? N u m a i dumneata ai rezerve : eşti singura persoană pe care n-o atinge elanul general. 345

ORA

— Nici un om nu e entuziasmat, a zis N o r a West. N u m a i dumneata îi vezi aşa ! — Nu sînt toţi voluntarii noştri antibolşevici t r u p şi suflet ? — Sînt, a zis N o r a . D a r atît : antibolşevici ! Asta înseamnă că vor să trăiască liberi. Să nu mai fie ucişi» înfometaţi, deportaţi, chinuiţi. Atitudinea lor nu e poziţie politică : e reacţia omului contra crimei, a terorii, a sclaviei. — Ce vrei mai mult ? a întrebat M r . Lewis. Asta înseamnă că sînt total de partea occidentului. N o i pentru asta luptăm : să oferim oamenilor libertate, siguranţă, protecţie, democraţie. — Nu te amăgi cu vorbele, Mr. Lewis ! a zis Eleonora West. Acest război — aşa-numitul al treilea război mondial — nu este un război al occidentului contra orientului- Nici măcar nu este un război propriu-zis, deşi frontul se întinde de la un pol la celălalt, pe întreaga suprafaţă a planetei. « R ă z b o i u l » ăsta nu e decît o revoluţie internă în cadrul societăţii occidentale. O sim plă revoluţie internă, exclusiv occidentală ! — Dar luptăm contra orientului ! C o n t r a întregii E u r o p e de răsărit î a zis Mr. Lewis. — Fals ! a zis Eleonora West. Dumneavoastră, occidentul, luptaţi contra unei ramuri a societăţii dumneavoastră ! — N o i luptăm contra Rusiei ! — Rusia, după revoluţia comunistă, a devenit cea mai avan sată ramură a civilizaţiei tehnice apusene. A luat totul din occi dent şi 1-a pus în practică. A redus o m u l la zero, aşa cum a învăţat de la occident. A transformat societatea într-o maşină, aşa cum a învăţat de la occident. Rusia a copiat occidentul în felul în care numai un barbar şi un sălbatic putea s-o facă. De la ea, n-a pus în societatea comunistă decît fanatismul şi cruzimea. Atît ! Dincolo de setea de sînge şi de habotnicia ideologică, totul este occidental în Rusia. C o n t r a acestei părţi a civilizaţiei occidentale luptaţi d u m n e a v o a s t r ă acum ! C o n t r a ramurii comuniste a societăţii tehnice apusene !_ Ramurile atlantică şi europeană ale societăţii occidentale luptă contra grupei comu niste occidentale. E o luptă internă, între d o u ă categorii, între două clase ale aceleiaşi societăţi; este, dacă vrei, o revoluţie de clasă, aşa cum a fost revoluţia burgheză de la 1848. Orientul nu participă la această r e v o l u ţ i e i n t e r n ă o c c i d e n t a l ă . N i m e n i , în afară de societatea occidentală, nu participă la această revoluţie. Şi, fiindcă este tipic occidentală, Mr- Lewis, ea nu se face în interesul oamenilor. Societatea occidentală nu are oameni ! 346

ORA

— Nu înţeleg ! — Foarte simplu ! a zis N o r a West. Interesele societăţii occi dentale nu sînt şi interesele oamenilor. Dimpotrivă ! în societa tea tehnică apuseană, oamenii trăiesc cum trăiau primii creş tini : în catacombe, în închisori, în biserici, în ghetouri — la marginea vieţii. Stau a s c u n ş i ! Oamenii nu au dreptul să apară în public ; nu au dreptul să deţină funcţii, nicăieri, dar mai ales în birouri, căci civilizaţia dumneavoastră a înlocuit altarele cu birourile. Oamenii trebuie să se ascundă, fiindcă sînt oameni, sau să se conformeze legilor tehnice, ca maşinile. O m u l a fost redus la o singură dimensiune, cea socială. S-a transformat în cetăţean, care nu e sinonim cu noţiunea de om. Societatea teh nică nu recunoaşte omul decît ca abstracţiune, ca cetăţean. Şi, dacă nici nu-1 cunoaşte, nici nu-1 recunoaşte, cum să facă o revoluţie pentru el ? Revoluţia actuală, fiind specific occiden tală, e străină de toate inte resele omului ca individ : omul e de multă vreme o minoritate proletară a societăţii dumneavoastră. Şi, oricare tabără ar cîştiga lupta de acum, omul tot proletar va rămîne în această societate. Ciocnirea actuală este între două categorii de roboţi, care-atrag după ei sclavi vii, în carne şi oase. Oamenii participă la acest conflict cum participau sclavii de pe galerele romane la răz boaiele i m p e r i u l u i : în lanţuri. Şi, cînd porţi lanţuri, nu poţi lua parte la luptat — Internaţii din lagăr se înscriu voluntar sau nu ? a întrebat Mr. Lewis. Afirmaţia dumitale e riscantă. Nu te ameninţ, dar te contrazic cu toată energia. Toţi voluntarii vin de bunăvoie ? Susţii că l-am forţat pe vreunul ? Eşti martoră la scenele de dis perare pe care ni le oferă cei pe care sîntem obligaţi să-i refu zăm : ne ameninţă cu sinuciderea, dacă nu-i primim. Asta nu e o acţiune voluntară ? Nu e entuziasm ? Sînt ei mai porniţi decît n o i ! Şi se consideră pedepsiţi, dacă li se respinge cererea ! E adevărat ce spun ? — Oamenii n-au altă poartă de salvare ! a zis N o r a West. Ei se află acum ca într-o celulă de închisoare cuprinsă de flăcări, din care n-ar putea ieşi decît printr-o singură uşă. Asta sînt cererile de înscriere ca voluntari în brigăzile occidentului, pe care le primim noi la birou. Fiecare e un strigăt de disperare, la singura uşă existentă. Toţi trimit cereri : nu numai cei fugiţi din est, ci toată E u r o p a ! — Eroare, a zis Mr. Lewis. Cererea asta nu e singura uşă de 347

ORA

salvare. Oamenii ar putea trece şi de partea ruşilor. De ce nu o fac şi de ce vin la noi ? — Nu ! a spus N o r a . A le arăta oamenilor calea care i-ar duce spre ruşi înseamnă a le arăta peretele distrus deja de flăcări, prin care să sară afară din celulă. Prin el s-ar arunca direct în flăcări şi în moarte. Şi nici un om nu vrea să sară în flăcări, cel puţin atîta timp cît există o uşă. Uşa asta sîntem noi. Ei nu ştiu înco tro duce uşa, şi nici nu-i interesează : trebuie să iasă, fiindcă se sufocă ! O uşă e mai bună decît flăcările ! Chiar dacă ar şti că, dincolo de ea sînt tot flăcări, tot ar vrea s-o treacă. Fiindcă nu văd focul dindărătul ei, mai au o iluzie. Este extrem de impor tant să mai ai o speranţă, cît ar fi de absurdă ! — Vezi totul in tragic ! a zis Mr. Lewis. Voluntarii nu gîndesc ca dumneata. Ei sînt entuziasmaţi cînd le acceptăm cererile şi se simt fericiţi că-i primim. Ei luptă pe viaţă şi pe moarte pen tru cauza noastră : sînt cei mai buni soldaţi pe care îi avem ! Deschide uşa şi priveşte-i cum aşteaptă în faţa biroului nostru ! Sînt sute ! Mii ! Toţi vor să fie voluntari şi să lupte pentru civi lizaţie. Toţi vor să-şi dea viaţa pentru marea noastră victorie de mîine, care le va aduce oamenilor fericirea, civilizaţia, pacea, pîinea, libertatea, democraţia. Nu crezi ? — Nu ! a zis N o r a West. Oamenii nu cred în această luptă. Poate că ei nu gîndesc ca mine, fiindcă sînt prea îndureraţi ca să mai gîndească ceva. D a r simt ca mine şi suferă ca mine, sînt dis peraţi ca mine. Exact ca mine ! Peste tot, în E u r o p a , oamenii simt ca mine ! — Să lăsăm faptele să vorbească, Mrs. W e s t ! îţi voi demons tra cu ce entuziasm vin oamenii să se înscrie. N u m a i un singur exemplu, luat la întîmplare ! Locotenentul Lewis s-a ridicat de pe scaun şi a deschis larg uşa. — Priveşte ! a zis el. Astăzi sînt iar peste cinci sute de candi daţi ! Şi i-a arătat N o r e i şirul de bărbaţi şi de femei care aşteptau la uşa biroului. — Să-1 luăm pe primul ! Mr. Lewis 1-a invitat înăuntru pe bărbatul din capul rîndului. EL nu era singur : îl însoţeau nevasta şi trei copii. Un om cu părul negru, timple puţin cărunte, obraji supţi. Dar ochii îi erau mari, frumoşi şi trişti. N o r a s-a uitat la ochii lui. « Ily a une melancolie qui tient a la 348

ORA

grandeur de l'esprit » ' — şi-a zis ea. O m u l din faţa ei r w e a un muncitor. Dar ochii îi străluceau de o lumină a spiritului. Şi spi ritul are măreţie. Tristeţea care se simţea în el era nu a cărnii, ci a sufletului. Femeia de lîngă el purta o rochie albastră, prea largă. Avea fire albite în părul blond, însă era deosebit de frumoasă. Nu numai trupul îi era frumos : emana din ea, prin toţi porii, o feminitate desăvîrşită. N o r a W e s t a r f i v r u t să-i z î m b e a s c ă , c a u n e i s u r o r i . D a r femeia privea în pămînt. Nu cu tristeţe. Cu spaimă. U n u l dintre băieţi avea ochii negri ai tatălui. Ai lui nu erau t r i ş t i . A r d e a u de î n d r ă z n e a l ă . T î n ă r u l o c e r c e t a pe N o r a cu curiozitate. Celălalt copil, şi el, se uita în jos. Era blond şi părea absent. Visa, cu gîndul în altă parte. Cel mai mic trebuia să aibă cam patru ani. Păr blond, cîrlionţat, şi ochi albaştri. N o r a nu-şi dădea seama dacă e fată sau b ă i a t : era frumos ca îngerii lui Rafael. — Iată o întreagă familie care vrea să se înscrie ca voluntari ! a zis locotenentul Lewis. întrebă-i şi-ai să vezi dacă gîndesc ca dumneata ! Ai să te convingi că nu din disperare au venit în rai durile noastre ! Au venit fiindcă sînt însetaţi de libertate şi de dreptate. Sînt conştienţi că cer să lupte pentru pace şi pentru civilizaţie. întrebă-i tot ce vrei şi convinge-te ! — Nu e nevoie ! a zis N o r a . Nu vreau să mă conving de ce au aceşti oameni în suflet. Ştiu ! Iar durerea mea îmi ajunge : nu mă forţa să răscolesc şi disperarea altora ! Fă dumneata inter ogatoriul obişnuit ! Eu nu ţin să aflu nimic. — Te rog să-i întrebi orice vrei ! Sînt sigur că ai să-ţi schimbi părerile ! — Bine, a zis N o r a West. Ultimele cuvinte ale lui Lewis erau un ordin. Ea a ridicat ochii spre bărbatul care stătea lîngă uşă, cu pălăria în mînă, şi i-a întîlnit privirea. — C u m te numeşti ? — Johann Moritz, a răspuns el. Vreau să mă înscriu voluntar cu toată familia. Vă rog să ne primiţi! Mie îmi trebuie o dis pensă de vîrstă : sînt prea bătrin, am depăşit limita înscrisă pe afişe. Dar mă simt tînar. Băieţii sînt prea tineri, n-au încă vîrsta cerută, ca să fie voluntari. Dar sînt oăieţi muncitori şi cinstiţi. 1

Exişti o melancolie care ţine de măreţia spiritului, (franc.)

349

I ORA

Sîntem toţi antibolşevici, aşa cum scrie pe afişe. C r e d e m în vic toria civilizaţiei, cum scrie pe afişele lipite în lagăr. N u m a i că nu avem vîrstele cerute. Nici unul ! De aceea, vă rugăm să ne daţi o dispensă. Dacă nu ne primiţi, sîntem pierduţi ! Nu mai putem suporta... Băiatul cel cu ochii negri 1-a înghiontit pe taică-său cu cotul, făcîndu-i semn că vorbise prea mult. J o h a n n M o r i t z s-a oprit, roşu la faţă. îşi dăduse seama că nu trebuia să fi spus ultimele cuvinte. Făcuse o greşeală. Poate că acum îi vor respinge cere rea... S-a uitat rugător la N o r a West : — Vă rog să ne p r i m i ţ i ! a repetat el. Sîntem oameni munci tori şi curaţi la suflet... Petru îl învăţase pe J o h a n n M o r i t z să spună şi altele, dar el nu voia. Nu putea să vorbească despre credinţa lui în civilizaţie, în occident şi în tot restul... N u - i venea la îndemînă, şi gura lui nu putea scoate cuvintele lui Petru. Băiatul are să se supere, are să-1 şi certe cînd vor ieşi. Dar el nu poate ; se uită doar rugător la femeia cu pârul roşu care şade la birou. Şi ea se uită la el. Şi amîndoi tac, ochi în ochi. Ai doamnei de la birou sînt calzi, sclipitori... Nevasta lui J o h a n n M o r i t z a ridicat şi ea privirile spre femeia de la birou. Şi copii îi pîndeau gesturile, se uitau în ochii ei. Ea rămăsese cu ochii în ochii lui. Şi tăcea. Locotenentul Lewis a ieşit din birou. Eleonora West conti nua să tacă şi să-1 privească pe omul din faţa ei. — îl cunoşti pe Traian Korugă ? a întrebat ea, într-un tîrziu. J o h a n n M o r i t z a tresărit. — Am fost împreună ! a zis el. Nu voia să pomenească lagărul. Aşa îl învăţase Petru acasă. — Am fost pînă în ultima clipă împreună. Şi cu părintele A l e x a n d r u ! Cu d o m n u l T r a i a n am fost p î n ă s - a - n - t î m p l a t nenorocirea... M o r i t z s-a oprit. Apoi a continuat : — Era cel mai bun om pe care l-am întîlnit vreodată : un sfînt, nu un om... L-aţi cunoscut şi dumneavoastră pe d o m n u l Traian ? — Eu sînt soţia lui ! J o h a n n Moritz s-a sprijinit de uşă. A devenit palid. A vrut să-şi scoată batista din buzunar, dar n-a dat de ea. Degetele lui au atins ceva de sticlă. Erau ochelarii lui Traian Korugă. îi luase 350

ORA

de dimineaţă în buzunar, ca să le facă un toc de piele : în cufăr se puteau sparge. M o r i t z a scos ochelarii şi i-a ţinut o clipă în mînă, gîndinduse că nu mai era nevoie să le facă tocul. Nu vor mai sta în cufă rul lui... Şi i-a p u s pe birou, în faţa N o r e i West. — Erau ai domnului Traian ! A tuşit, dregîndu-şi glasul. Răguşise. — A lăsat cu limbă de moarte să vi-i dau dumneavoastră. Chiar înainte de a se întîmpla... Cu limbă de moarte... Vocea lui J o h a n n M o r i t z tremura. N - a mai putut vorbi. Şj-a căutat iar batista şi a găsit bucata de piele din care voise să facă tocul pentru ochelari. A scos-o din buzunar, neştiind ce să facă. Şi, ca să facă ceva, a pus şi bucata de piele pe birou, lîngă oche lari. — Am vrut să le fac o cutie de piele, a zis el. Ca să nu se spargă... A luat înapoi pielea de pe masă şi a rămas cu ea în mină. — Am să vă fac şi un toc de piele ! Am timp destul în lagăr. O să-i ţineţi în toc. E mai bine. Nu se sparg ! — E, te-ai convins că sînt adevăraţi voluntari şi că vin cu entuziasm să se angajeze ? a întrebat Mr. Lewis, întorcîndu-se în birou. N o r a West şi-a înghiţit nodul din gît, a tuşit şi a spus hotă rî 1

— Acum sînt convinsă ! D u m n e a t a aveai dreptate ! Oamenii mă imploră să le acord dispensa de vîrstă : vor să se înroleze toţi. O familie întreagă ! Lewis a rîs, satisfăcut. — Acordă-le dispensa şi fă-le actele necesare ! a zis el. Am să-i fotografiez pentru jurnale, toată familia ! Locotenentul s-a uitat la copilul cel mic şi 1-a mîngîiat pe cap. Apoi a întrebat-o pe Suzana : — Şi el este contra ruşilor, nu-i aşa ? Suzana şi-a plecat privirea în pămînt, dar s-a gîndit că trebuie să răspundă ceva : — Da, şi el este contra ruşilor !_a zis ea, cu glas coborît. Spera să n-o fi auzit Moritz. însă el auzise. Ea şi-a muşcat limba. Eleonora West începuse să scrie formularul. — Veniţi.diseară la mine ! le-a zis ea. Şi eu locuiesc tot in 351

ORA

lagăr. Vom bea un ceai împreună şi vom sta de vorbă. Ai să-mi povesteşti cum a fost cu Traian ! Eleonora West a tuşit. Se îneca. — Acum, spune-mi, ca să completez formularul, unde-ai fost din 1938 pînă azi ! Ia-le pe rînd ! Cererea se aprobă, să n-ai nici o grijă ! Băiatul cel mare a zîmbit. Biruise şi era fericit. Şi cel mic era fericit : mînca bomboanele oferite de locote nentul Lewis şi rîdea cu toată gura. Suzana rămăsese cu ochii în pămînt. Mr. Lewis şi-a pregătit aparatul. Voia să fotografieze familia chiar în clipa cînd J o h a n n M o r i t z semna formularul. Totul tre buia să fie cît mai autentic. M o r i t z îi dicta Eleonorei West : — în 1938, am fost în lagărul de evrei din România. în 1940, în lagărul de români din Ungaria. în 1941, în Germania, într-un lagăr de unguri... în 1945, în lagărul american. Alaltăieri, am fost eliberat de la Dachau. Treisprezece ani de lagăr... Am fost optsprezece ore liber. Pe urmă, m-au adus aici. — Keep smiling ! a zis Mr. Lewis. O b i e c t i v u l a p a r a t u l u i d e f o t o g r a f i a t era î n d r e p t a t s p r e J o h a n n M o r i t z şi familia lui. M o r i t z se g î n d e a la s u t e l e şi miile de k i l o m e t r i de s î r m ă ghimpată pe care îi văzuse. Şi pe toată o simţea înfăşurată în jurul trupului. N - a ridicat capul cînd a vorbit locotenentul. Nu înţelegea engleza. — Asta a fost din 1938 şi pînă azi ! a terminat Moritz. Lagăr, lagăr, lagăr ! Treiprezece ani numai lagăr ! — Keep smiling ! a repetat locotenentul Lewis. J o h a n n M o r i t z a înţeles acum că lui i adresează şi a între bat-o pe N o r a : — Ce spune americanul ? — A o r d o n a t să rîzi ! M o r i t z s-a uitat la ochelarii lui Traian Korugă, de pe masă. îl vedea pe Traian în ultimele lui clipe, căzut lîngă gard. Şi iarăşi k i l o m e t r i i nesfîrşiţi de sîrmă g h i m p a t ă care î n c o n j u r a u lagă rele... Picioarele tăiate ale preotului Korugă şi toate cîte fuseseră în cei treisprezece ani îi fulgerau prin minte. S-a întors spre Suzana. S-a uitat la copilul cel mic, şi s-a încruntat. I-au dat lacrâmile. Acum, cînd i se poruncise să ridă, 352

ORA

nu mai p u t e a . A c u m s i m ţ e a ca i z b u c n e ş t e în h o h o t e , ca o femeie. Mai mult nu putea. Nici un om n-ar fi putut mai mult. — Keep smiling ! a o r d o n a t ofiţerul, fixîndu-1 pe M o r i t z . Smiling ! Smiling ! Keep smiling ! SFÎRŞIT

353

Cunoscut mai mult în lume decît în ţară, Virgil Gheorghiu, nume ilustru al exilului românesc din Franţa, a devenit celebru prin publicarea, după război, a romanului ORA 25, care a costituit unul dintre cele mal mari succese de librărie ale anilor '50, tradus aproape în toate limbile şl transpus mai tîrziu pe ecran cu luminoasa şi vibranta personalitate a iul Anthony Qulnn. Eroul cărţii trăieşte drama absurdă a urei rasiale, dezlănţuită prin falsa Interpretare a unor indicii ambigui, el fiind nevinovat chiar la nivel biologic. Totuşi este tîrît din lagăr în lagăr, durerea Iul fiind menită a hrăni bestialitatea altora. Situaţiile limită pe care le trăieşte personajul central se întemeiază însă pe experienţa autentică a autorului. Filosof spiritualizat prin teologie şi practica altarului, Virgil Gheorghiu este astăzi un simbol al regăsirii fiinţei româneşti întru veşnicia luminii. De aceea, publicarea inedită a OREI 25 umple mai mult decît un gol în cultura noastră, fiind în acelaşi timp primul act din lunga întreprindere de a da tiparului întreaga operă a lui Virgil Gheorghiu, însumînd peste patruzeci de volume care vor fi publicate, în colecta «Restituiri», de Editura OMEGAPRES în colaborare cu Edltions du ROCHER din Franţa.

ISBN

973-95039-6-9

L E I 110