Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu Director: Crina Drăghici Redactor: Delia Anghelescu Design: Alexe Popescu Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Lorina chiţan Elena Biţu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României KAPLAN, GARY Însănătoşire completă. Cum ne îmbolnăvim? De ce nu ne facem bine? Cum ne putem vindeca? / dr. Gary Kaplan şi Donna Beech; trad.: Ianina Marinescu. - Bucureşti: Lifestyle, 2016 ISBN 978-606-8566-38-2 I. Beech, Donna II. Marinescu, Ianina (trad.) 616.89
Titlul original: Total Recovery. Solving the Mystery of Chronic Pain and Depression Autori: Dr. Gary Kaplan cu Donna Beech Copyright © 2014 by Dr. Gary Kaplan Copyright © Lifestyle Publishing, 2016 pentru prezenta ediţie Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro
Isbn 978-606-8566-38-2
Părinţilor mei Iubirea şi sprijinul lor nu pot fi măsurate.
Cuprins
Introducere. Bolile rare şi diagnosticarea lor..................9 Ce trebuia să se întâmple mai întâi.............................9 Partea I. Să punem noi întrebări..............................29 Capitolul 1. Legătura cauză‑efect................................ 31 Dar dacă agresiunile sunt cumulative?...................... 31 Capitolul 2. Atenţie la indicii...................................... 72 Dar dacă traumele fizice se cumulează?..................... 72 Capitolul 3. Semnalul de alarmă.............................. 109 Dar dacă durerea şi emoţia sunt semne ale aceluiaşi lucru?...................................................... 109 Partea a II-a. Rezolvarea misterului....................... 135 Capitolul 4. Evrika!...................................................137 Descoperirea punctului unic de origine.....................137 Capitolul 5. Legături ascunse................................... 168 Cum alergiile şi malnutriţia duc la atacuri de panică................................................... 168
7
Capitolul 6. Adevăruri contradictorii....................... 197 Cum mâncarea, malaria şi accidentele uşoare duc la fibromialgie................................................. 197 Capitolul 7. Impact nebănuit....................................232 Cum abuzurile şi infecţiile din copilărie provoacă dureri cronice..........................................232 Partea a III-a. Calea către o însănătoşire completă.................................................................. 261 Capitolul 8. Cum să tragi cartea câştigătoare............263 Ce e de făcut..........................................................263 Concluzie. O perspectivă care schimbă regulile jocului..........................................................300 Ce înseamnă toate astea.........................................300 Resurse......................................................................306 Mulţumiri.................................................................. 316 Note de final............................................................... 318
8
Însănătoşire completă
Introducere
Bolile rare şi diagnosticarea lor Ce trebuia să se întâmple mai întâi De o sută de ori pe zi am grijă să‑mi amintesc că viaţa mea interioară şi exterioară se bazează pe munca altor oameni... şi că trebuie să mă stră duiesc să dau măsura a ceea ce mi s‑a dat şi continuă să mi se dea. Albert Einstein
Treaba mea e să pun diagnostic bolilor rare. La facultatea de medicină obişnuiau să ne spună: — Când auzi sunet de copite, te gândeşti la cai, nu la zebre. E o altă variantă a briciului lui Occam: „Răspunsul cel mai bun e cel simplu“. Şi e un sfat bun. Nodulii limfatici umflaţi şi febra mare ar putea indica boala Kawasaki, dar e mult mai probabil să fie o infecţie cu streptococ. Până ajung la mine, majoritatea pacienţilor au explorat deja răspunsurile cele mai simple. Le‑au fost deja făcute analizele de 8 până la 15 specialişti de la Johns Hopkins, Mayo Clinic şi alte centre medicale excelente din ţară. Dacă era să fie un răspuns simplu, l‑ar fi descoperit. Pacienţii care vin la mine sunt mistere: un băiat de 14 ani, sănătos şi atletic, care ajunge să sufere ani de zile de dureri îngrozitoare după o ruptură a unui ligament încrucişat anterior şi o inundaţie la subsol; o consultantă în afaceri
9
pentru corporaţii internaţionale care se trezeşte brusc într‑o sală de conferinţe cu 15 directori executivi, o migrenă şi fără să aibă habar cum a ajuns acolo. Strategia mea dintotdeauna a fost să tratez persoana în întregul său, şi nu doar simptomele. Ca om de ştiinţă în domeniul medical eram convins că, atunci când pacienţii cu dureri cronice au un trecut plin de agresiuni emoţionale, fizice şi infecţioase, toate aceste agresiuni trebuie cumva să aibă un efect cumulat. Toate au loc în acel ecosistem care este corpul. Trebuie că există un punct unic de origine care le leagă pe toate. Întrebarea m‑a bântuit: care este mecanismul de la bază? În cele din urmă l‑am descoperit. Această carte spune povestea indiciilor care au dus la această descoperire, la acel moment Evrika! când am înţeles dintr‑odată ce ne scăpa, şi a rezultatelor ulterioare când am confirmat, pacient după pacient, că toate simptomele lor, aparent fără legătură între ele, aveau de fapt o unică bază neurologică. Până la urmă s‑a redus totul la briciul lui Occam. Steve Jobs a spus cândva că oamenii care au idei inovatoare nu doresc întotdeauna să‑şi asume creditul pentru ele. — Ei doar au observat ceva. Iar după o vreme au înţeles ce au văzut1, spunea el. Viziunile lor derivă din capacitatea de a face nişte conexiuni pe baza experienţei pe care o au. Exact aşa simt şi eu. A fost nevoie ca mai întâi să trec prin anii de şcoală, să consult pacienţi, să am mentor şi prin practic fiecare experienţă pe care am avut‑o legat de medicină şi de familie, pentru a face asemenea conexiuni.
10
Însănătoşire completă
Placebo, în cel mai bun caz În anii 1970, multă lume începea să‑şi dea seama că, oricât de impresionantă ar fi fost, medicina convenţională nu deţinea toate răspunsurile. Apăreau tot felul de practicanţi de medicină alternativă peste tot prin ţară. Oamenii se duceau la magazine naturiste ca să‑şi ia vitamine şi alimente organice şi făceau chiropractică şi acupunctură, în ciuda faptului că medicii lor le spuneau că e inutil. Dintr‑o perspectivă medicală convenţională, tratamentele medicale alternative erau şarlatanie în cel mai rău caz, placebo în cel mai bun. Nu se făcea mare deosebire între acupunctură, chiropractică, homeopatie, fitoterapie, terapie magnetică, curăţarea aurei şi vindecarea prin credinţă. La finalul celui de‑al Doilea Război Mondial, fizioterapia şi‑a făcut, cu timiditate, loc la marginea medicinei respectabile2, dar a trebuit să treacă zeci de ani înainte ca medicii să nu mai asocieze terapia prin masaj cu prostituţia şi masajul erotic. Apoi, când Richard Nixon a fost în China în 1971, s‑a întâmplat ceva uimitor. Un corespondent al New York Times, care se ocupa de vizita istorică a Preşedintelui Nixon, a suferit de urgenţă o operaţie de apendicită. James Reston a fost dus repede la Anti‑Imperialist Hospital3. La început, tratamentul său a fost asemănător cu practica noastră occidentală. Medicii i‑au făcut o injecţie standard cu lidocaină şi benzocaină pentru a anestezia zona respectivă, iar Reston a constatat cu surprindere că a rămas treaz pe parcursul întregii operaţii. După câteva nopţi, când a început să se plângă de dureri, lucrurile au început să i se pară străine. Li Chang‑yuan, specialistul în acupunctură al spitalului, a fost trimis să‑l trateze. Reston a fost uşor reticent, dar a
11
hotărât să ia totul drept un experiment. Şi‑a dat acordul şi specialistul i‑a inserat sub pielea cotului drept şi a genunchilor trei ace lungi şi subţiri, iar apoi le‑a aranjat. După o oră, durerea i‑a dispărut pentru totdeauna. Spre surprinderea sa, Reston a aflat că şi profesorul Li Pang‑chi, medicul care se ocupa de cazul său, fusese iniţial reticent dacă să accepte acupunctura ca tratament valabil. În ciuda rezervelor sale, a ajuns să‑şi dea seama că „organismul este o unitate organică, că boala poate fi cauzată de dezechilibrele dintre organe şi că stimularea prin acupunctură poate să ajute la refacerea echilibrului“.4 În articolul său de referinţă din New York Times, Reston a scris: „S‑a vehiculat ideea că ăsta... a fost, probabil, un truc jurnalistic pentru a afla câte ceva despre anestezia cu ac. Nu este doar fals, dar depăşeşte cu mult puterea mea de imaginaţie, curajul şi sacrificiul de sine cu care am fost dăruit. Sunt multe lucruri pe care le‑aş face pentru un articol bun, dar să mă las operat în miez de noapte sau să mă ofer drept cobai experimental nu e unul dintre ele“.5 Dacă americanii s‑au cutremurat, nu a fost pentru multă vreme. Era pentru prima dată când vedeau un jurnalist curajos care s‑a lăsat supus unor înţepături cu ace lungi, subţiri şi care arătau ciudat. Iar apoi, fără să simtă că‑i explodează corpul de analgezice — fără ca măcar să fie nevoie de o a doua procedură de înţepare — durerea lui postoperatorie a dispărut. Dar când Reston l‑a citat pe dr. Hsu Hung‑tu spunând: „Bolile au cauze interioare şi exterioare. Sistemul nervos superior al creierului influenţează fiziologia în general“6, americanii au ciulit urechile. Cei înnebuniţi după fitness şi conştienţi de importanţa stării de sănătate, atât din California, cât şi din alte părţi ale ţării, făceau deja jogging, se duceau la chiropracticieni
12
Însănătoşire completă
şi mâncau tofu. Nu le plăcuseră niciodată ideea de a lua analgezice puternice sau de a face anestezie generală pentru operaţii minore. După articolul lui Reston au început să devină curioşi ce putea oferi acupunctura. Înainte, oamenii credeau că acupunctura fie era pură şarlatanie, fie placebo. Din perspectiva modelului medical occidental, să înfigi ace într‑un organism nu avea deloc sens. Era ceva de râs. Dar mişcarea contra curentului, locală şi din străinătate, îi făcea pe americani să‑şi dea treptat seama că oamenii de diferite etnii şi din diverse medii ar putea, de fapt, să aibă ceva de oferit. Patriarhatul american alb nu era singura sursă de cunoaştere şi autoritate. Şi pacienţii, şi medicii au început să‑şi pună problema că ori milioane de chinezi au fost înşelaţi timp de 2 500 de ani, ori era ceva de capul acestei practici a acupuncturii. La început, când medicii americani au încercat să folosească aceste tehnici, au obţinut rezultate neconcludente. Premisele medicinei chineze se bazează pe o reţea de meridiane energetice ce corespund diferitelor organe. Urmând o abordare practică, medicii au inserat pur şi simplu acele în locurile desemnate, fără să înţeleagă vreunul dintre principiile pe care se bazează această practică. Puteau la fel de bine să ia sânge prin a înfige la întâmplare o seringă în corpul pacientului. Acupunctura practicată în stil occidental era la fel de supusă eşecului. Ca urmare, acupunctura a fost numită în 1978 „procedură medicală experimentală“. Sub această denumire putea fi practicată doar de medici autorizaţi, în protocoale experimentale. Însă publicul era deja atât de fermecat de acupunctură, încât mulţi se duceau în Anglia, în Franţa sau în China pentru a o studia. Eu m‑am dus la Monterey.
13
Cu dreptul înainte Dr. Hector Prestera, specialist în medicină internă, a fost unul dintre primii medici din ţară care au folosit acupunctura. Când am absolvit facultatea, m‑am dus cu maşina în California pentru a‑l întâlni şi am ajuns să studiez acupunctura cu el timp de un an înainte de a continua medicina pentru a deveni neurolog. Aşa cum voi explica în capitolul 1, această aspiraţie a fost blestemată încă de la început. După ce am învăţat să văd organismul ca pe un întreg, ideea de a trata simptomele individuale de parcă n‑ar avea nicio legătură unele cu altele — aşa cum ne învaţă neurologia occidentală — era la fel de atrăgătoare ca şi ideea de a opera legat la ochi. Acupunctura mi‑a deschis ochii către o modalitate diferită şi fascinantă de a vedea sănătatea omului. Diagnosticele sunau vag şi poetic. În efortul său de a deveni mai ştiinţifică şi mai precisă, medicina occidentală abandonase de mult poezia şi metaforele. Aşa că, la suprafaţă, medicina chineză părea fantezistă, ba chiar periculoasă. Întrucât căuta tipare de dizarmonie mai degrabă decât disfuncţii subtile, putea identifica o tulburare hepatică ce nu ar rezulta niciodată în urma analizelor clinice de laborator. Din perspectiva medicinei chineze, sindromul premenstrual, de exemplu, este adesea „o tulburare hepatică prin exces de fiere“. E de înţeles că acest gen de diagnostic poate să pară un nonsens urechilor medicilor occidentali. La fel aş fi putut gândi şi eu, doar că eficienţa sa m‑a făcut să am un profund respect pentru acest punct de vedere. Şi totuşi, în primele zile ale formării mele, chiar înţelegerea medicinei chineze a fost cea care m‑a trimis constant înapoi la fiziologia occidentală. Puteam să‑mi dau seama
14
Însănătoşire completă
că avea efect într‑un fel în care medicina occidentală nu o făcea, dar nu puteam să înţeleg ce însemna asta din perspectivă occidentală. Mânat de nevoia de a găsi un întreg unificator, am adăugat în cele din urmă câteva specialităţi. Cercetam constant noi tehnici, învăţând să evaluez pacienţi din cât mai multe direcţii, întrucât nicio abordare medicală nu explica tot ce vedeam eu în practica mea. Când a venit vorba să fac rezidenţiatul, sigura specialitate pe care am putut‑o găsi şi care se apropia cât de cât de tratarea persoanei ca întreg era medicina de familie, aşa că mi‑am început rezidenţiatul la Universitatea Georgetown în Washington DC. Era în 1982. S‑a întâmplat ca dr. Joe Helms, care a creat prin biroul de instruire medicală continuă de la UCLA programul de Acupunctură Medicală pentru Medici, să mă invite să fac şi eu parte dintre primii studenţi. Al său a fost primul program complet de formare în acupunctură pentru medicii din Statele Unite. Dornic să învăţ mai multe despre un sistem care trata organismul ca întreg şi, în acelaşi timp, continuând fundamentarea unor baze solide de cunoaştere în medicina occidentală, am aranjat cu coordonatorul rezidenţiatului meu de la Georgetown să petrec o parte din perioada mea opţională de practică în programul doctorului Helms. Programul de bază pornea de la un angajament pe trei luni. Pe măsură ce a continuat să construiască acest program, adăugând etape avansate şi aducând din toată lumea specialişti în acupunctură care să ne înveţe, angajamentul meu pe trei luni s‑a transformat în opt ani de navetă regulată pe 3 700 de kilometri între cele două coaste. Când o mare universitate ca UCLA începea să formeze medici în acupunctură, era un semn că oamenii începeau să admită că această veche practică a chinezilor putea
15
contribui cu ceva semnificativ la propriile noastre realizări impresionante din medicina occidentală. În cele din urmă, activitatea mea în acupunctură a făcut să ajut la crearea American Academy of Medical Acupunture (AAMA) (Academia Americană de Acupunctură Medicală), din consiliul căreia am făcut parte timp de cinci ani. M‑am implicat atât de mult în acest domeniu, încât mai târziu am devenit preşedintele Medical Acupuncture Research Foundation (MARF) (Fundaţia de Cercetare în Acupunctură Medicală).
Pe drumul schimbării În anii 1990, lucrurile se schimbaseră deja în America. Eram pe drumul către descoperiri noi şi interesante care urmau să ne facă să ne schimbăm radical modul de a înţelege medicina şi însăşi natura creierului. Unul dintre instrumentele de care era nevoie fusese deja inventat. În 1990, dr. Seiji Ogawa, cercetător la Laboratoarele Bell din New Jersey, a găsit o modalitate de a surprinde imagini ale creierului în acţiune. Imagistică prin rezonanţa magnetică (MRI) ne oferea imagini statice ale creierului încă din anii 1970. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) pe bază de detectare radioactivă era folosită pentru a stabili modul în care funcţionează organele şi ţesuturile din organism7. Cu ajutorul rezonanţei magnetice şi al tomografiei computerizate (CT), medicii puteau să vadă creierul şi să identifice tumorile şi alte anomalii, dar nu şi cum funcţionează, de fapt, creierul. Apoi Ogawa a venit cu îmbunătăţiri. După ce a găsit o cale să creeze imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), medicii nu au mai fost nevoiţi să ghicească ce se
16
Însănătoşire completă
petrecea în creier. Puteau vedea cum funcţionează creierul — pe viu, pentru prima dată. În acelaşi an a fost lansat în spaţiu Hubble Telescope. A fost ca atunci când se aprinde lumina într‑o cameră întunecată. Astrofizicienii, asemenea cercetătorilor în neurologie, puteau vedea ce studiau într‑o cu totul altă lumină. Descoperirile tehnologice de la începutul anilor 1990 ne‑au permis accesul la o bogăţie de informaţii fără precedent despre corpul nostru, lumea noastră şi universul nostru. La scurtă vreme după lansarea World Wide Web în 1991, au fost create şi motoarele de căutare care să ne ajute să selectăm dintr‑o vastă cantitate de informaţii. Odată cu apariţia accesului timp de 24 de ore la astfel de bănci enorme de cunoştinţe, au început să răsară noi şi impresionante perspective medicale. În 1990 a fost lansat Proiectul Genomului Uman la National Institutes of Health (NIH) (Institutul Naţional de Sănătate). În iunie 2000, cercetătorii reuşiseră deja să vadă harta tuturor celor 20–25 de mii de gene din corpul uman. Secvenţa ADN se găsea deja pe internet. Când Biblioteca naţională de medicină din Australia a trecut online, medicul Barry Marshall a început să facă cercetări în vederea confirmării ipotezei sale că ulcerele gastrice erau provocate de bacterii, nu de stres. El a spus: „Am găsit foarte multe referiri, peste tot, la chestii din stomac ce păreau legate de bacterii, datând de acum aproape o sută de ani“.8 Fără un computer, el estimează că ar fi durat 20 de ani să combine datele fără să vadă o legătură între ele. În schimb — spre uşurarea tuturor celor infectaţi cu Helicobacter pylori (H. pylori) — el a reuşit să‑şi încheie cercetarea şi să dovedească teoria în doar câţiva ani.
17
Deşi când şi‑a prezentat pentru prima dată ideile a fost luat în râs de comunitatea medicală, în 2005 Marshall a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină. Perspectiva sa asupra ulcerului a salvat 500 000 de vieţi anual şi a scos din uz o piaţă a medicamentelor de miliarde de dolari9. (De‑a dreptul uluitor, noul tratament pentru ulcerele peptice s‑a dovedit a fi antibioticul, nu valiumul.) Folosindu‑se de probe imposibil de ignorat şi dovedind că bolile pot avea o origine infecţioasă, Marshall a făcut o descoperire cu implicaţii uriaşe pentru medicină în general. Începea să aibă loc o schimbare de paradigmă.
Descoperiri legate de durere Pionier în recunoaşterea nevoii unei abordări mai umane şi mai pline de compasiune a medicinei, dr. Norm Shealy a creat în 1978 o organizaţie medicală pentru a‑i aduce la un loc pe liderii din domeniul emergent al medicinei holistice. Ca neurochirurg educat la Harvard, dr. Shealy considera iniţial durerea ca pe o tulburare a sistemului nervos. Când şi‑a dat seama că actualele cunoştinţe medicale nu pot asigura un tratament suficient pentru durere, a căutat moduri de a face creierul să ignore mesajele venite de la receptorii durerii. Asta a dus la inovatoarea sa activitate în vederea creării a două dintre cele mai pe larg întrebuinţate tratamente pentru durere: stimularea coloanei vertebrale şi stimularea electrică nervoasă transcutanată (TENS). La începutul anilor 1970, dr. Shealy a creat în La Crosse, Wisconsin, unul dintre primele programe din ţară de vindecare completă a durerii. Era singurul program din ţară care avea o abordare holistică în tratarea durerii. Bucurându‑se de inteligenţa, creativitatea şi insaţiabila sa curiozitate,
18
Însănătoşire completă
centrul a devenit şi un incredibil laborator de testare a celor mai inovatoare şi mai reuşite abordări în tratarea durerilor cronice. În dr. Shealy am găsit un mentor, având în faţă un model de asistenţă medicală care mi‑a influenţat întreaga carieră în medicină. Pentru a‑şi extinde capacitatea de cercetare şi de experimentare pe baza unor noi opţiuni de tratament al durerii, dr. Shealy i‑a reunit pe cei consideraţi lideri în medicina minte‑corp, nutriţie, medicină naturistă, homeopatie şi acupunctură, cei care erau pionierii unei medicine noi în stare să vindece persoana în întregul său — nu doar corpul, ci şi mintea şi spiritul. El a denumit acest grup Asociaţia Americană de Medicină Holistică, creată în jurul unei abordări deschise ce integra medicina convenţională şi alternativele bazate pe dovezi ştiinţifice.
O lovitură neaşteptată pentru medicina convenţională La Institutul Naţional de Sănătate începeau să se petreacă lucruri surprinzătoare. Era evident că tot mai mulţi oameni recurgeau la terapii alternative, dar medicii nu ştiau sigur că pentru americani era ceva obişnuit să caute ajutor în afara medicinei convenţionale. În 1993, dr. David Eisenberg şi colegii săi şi‑au publicat în New England Journal of Medicine rezultatele cu privire la prevalenţa, costurile şi uzul medicinei neconvenţionale10. Aceste rezultate au şocat comunitatea medicală până în străfunduri. Nu doar că americanii mergeau la consultaţie la terapeuţi alternativi, dar se duceau la aceştia mai des decât la medicul specialist11! Şi mai rău pentru medicina convenţională, pacienţii cheltuiau cu aproape un miliard de dolari
19
mai mult pe terapiile neconvenţionale decât pe spitalizări convenţionale12. Pacienţii căutau tratamente alternative pentru afecţiuni foarte variate ca artrită, dureri cronice de spate, insuficienţă renală, tulburări alimentare şi cancer13. Autoritatea pentru Alimente şi Medicamente a declarat că americanii primeau între 9 şi 12 milioane de tratamente alternative anual numai sub formă de acupunctură14. Dr. Eisenberg a mai arătat şi că majoritatea pacienţilor (83%) au apelat iniţial la tratamente convenţionale pentru afecţiunile lor, dar când s‑au îndreptat către terapiile alternative, cei mai mulţi dintre ei (72%) nu au spus asta medicului lor curant15. Prin urmare, medicii au fost luaţi cu totul prin surprindere. Se presupunea că medicina convenţională deţinea monopolul pe piaţa de sănătate. Această nouă informaţie spunea: „Treziţi‑vă! Pacienţii voştri nu se fac bine şi sunt nevoiţi să caute în altă parte“. Asta ne‑a arătat că am pierdut legătura cu pacienţii noştri. Faptul că erau puţini pacienţi care vorbiseră despre eforturile lor de a găsi soluţii alternative putea avea drept cauză, după părerea doctorului Eisenberg, că medicilor le lipseau cunoştinţele adecvate despre tehnicile alternative. El şi colegii săi recomandau ca facultăţile de medicină să înceapă să includă în programa lor şi informaţii despre aceste terapii, pentru ca medicii să le poată veni şi mai mult în ajutor pacienţilor lor16. La scurtă vreme, guvernul a alocat un milion de dolari pentru crearea unei divizii dedicate studierii medicinei complementare şi alternative în cadrul Institutului Naţional de Sănătate. Până atunci, institutul nu fusese deschis la ideea de a lua în considerare şi tratamentele alternative.
20
Însănătoşire completă
Era o ocazie fără precedent pentru comunitatea medicală alternativă de a obţine tipul de cercetare riguroasă de care avea nevoie în vederea testării tehnicilor neconvenţionale care păreau să dea rezultate pe pacienţi. Dacă tratamentele alternative nu erau menţinute la aceleaşi standarde ca medicina convenţională, nu am fi reuşit niciodată să‑i convingem pe medicii alopaţi că abordările alternative le pot fi de ajutor pacienţilor lor. Şi mai important, a trebuit să învăţăm să integrăm aceste evaluări în studiile noastre pentru ca şi noi, la rândul nostru, să putem separa tratamentele cu adevărat eficiente de cele amăgitoare. Dintotdeauna, medicina convenţională a fost vulnerabilă la puterea de influenţă a companiilor farmaceutice cu impresionantele lor laboratoare de cercetare ce promovau uneori medicamente în urma unor studii total insuficiente. Medicina alternativă a căzut adesea pradă tratamentelor promiţătoare ce aveau drept suport doar cultura populară, tradiţiile strămoşeşti neverificate sau dibăcia unor terapeuţi charismatici. Aceia dintre noi care făceau, de‑acum, parte din comunitatea medicală ce utiliza metodele clasice, dar şi pe cele alternative şi care începuseră un dialog despre tehnicile alternative nu şi‑ar fi dorit deloc să vadă studii superficiale care să nu fie luate în serios. Am purtat discuţii lungi cu departamentele de cercetare ale facultăţilor de medicină de la universităţile mari, sponsorizate de Institutul Naţional de Sănătate, care făceau de ani de zile cercetări excepţionale. Eram hotărâţi să învăţăm cât de mult despre cum să facem acele studii. Era esenţial ca cercetarea să înţeleagă corect şi metoda ştiinţifică, şi tratamentul alternativ. Dacă una dintre acestea dădea greş, studiile ar fi fost îndoielnice.
21