Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu Director: Crina Drăghici Redactor: Aurelia Năstase Design: Alexe Popescu Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Mihail Nacu Duşa udrea
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MILLER, NEIL Z. Vaccinurile: sunt cu adevărat sigure şi eficiente? / Neil Z. Miller; trad.: Constantin Dumitru Palcus. - Bucureşti: Life Style, 2015 ISBN 978-606-8566-49-8 I. Palcus, Constantin Dumitru (trad.) 615.371
Titlul original: VACCINES:ARE THEY REALLY SAFE AND EFFECTIVE? Autor: Neil Z. Miller Copyright © 2002, 2013 by Neil Z. Miller Copyright © Lifestyle Publishing, 2015 pentru prezenta ediţie Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro
Isbn 978-606-8566-49-8
Dedic această carte părinţilor şi copiilor de pretutindeni.
Cuprins Mulţumiri...........................................................................9 Avertisment.........................................................................9 Cuvânt‑înainte (I)..............................................................11 Cuvânt‑înainte (II)............................................................ 13 Prefaţă.............................................................................. 17 Vaccinurile copilăriei..................................................... 21 Poliomielita................................................................22 Tetanosul....................................................................36 Pojarul........................................................................ 41 Oreionul......................................................................48 Rubeola....................................................................... 51 Difteria....................................................................... 57 Tusea convulsivă.........................................................60 Pertussis acelular (DTaP)............................................70 Hepatita B................................................................... 73 Vărsatul de vânt........................................................... 78 Gripa hemofilă de tip B (HIB).....................................84 Boala pneumococică...................................................88 Boala meningococică .................................................92 Hepatita A...................................................................96 Virusul sincitial respirator (VSR)................................ 97
7
Alte vaccinuri................................................................ 102 HPV („cancerul cervical“)......................................... 103 Rotavirusul............................................................... 109 Zona zoster................................................................ 111 Antraxul.....................................................................112 Variola.......................................................................113 Gripa......................................................................... 127 Vaccinurile multiple.................................................. 135 Efectele de lungă durată............................................... 138 Sistemul imunitar..................................................... 138 Mutaţiile genetice..................................................... 140 Dizabilităţile de dezvoltare........................................141 Autismul................................................................... 143 Hiperactivitatea/Disfuncţia cerebrală minimală....... 147 Delictele violente...................................................... 149 Abuzul de medicamente............................................ 150 Informaţii suplimentare...............................................151 Rezumat şi concluzii.................................................... 165 Note............................................................................... 168
8
Vaccinurile: sunt cu adevărat sigure şi eficiente?
Mulţumiri Aş dori să le mulţumesc următorilor autori pentru realizările lor curajoase şi cu valoare de pionierat în domeniul vaccinurilor: Hannah Allen, Harold Buttram, Harris Coulter, Barbara Loe Fisher, Walene James, Eleanor McBean, Robert S. Mendelsohn şi Richard Moskowitz. De asemenea, aş vrea să‑mi exprim aprecierea faţă de activitatea multor cercetători din domeniul vaccinurilor care nu sunt menţionaţi aici. În numele copiilor noştri, vă mulţumesc.
Avertisment Decizia privind vaccinarea este personală. Autorul nu este medic practicant şi nici consultant juridic şi nu emite niciun fel de pretenţii în această privinţă. De asemenea, nu face recomandări pentru sau împotriva vaccinurilor. Toate informaţiile din această carte sunt preluate din sursele precizate la note. Dacă aveţi întrebări, îndoieli sau preocupări legate de oricare dintre informaţiile cuprinse în această carte, consultaţi sursele originale. Apoi investigaţi şi mai bine subiectul pentru a putea lua o decizie înţeleaptă şi informată.
9
Cuvânt‑înainte (I) Am abordat cartea lui Neil Miller Vaccinurile sunt cu adevărat sigure şi eficiente? cu oarecare îngrijorare, temându‑mă de o diatribă nemiloasă împotriva vaccinării. Vin din sistemul medical tradiţional şi am susţinut imunizările în conformitate cu recomandările Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC*). De fapt, toţi copiii mei au fost imunizaţi preventiv. Totuşi, am remarcat tendinţa tot mai puternică manifestată în Statele Unite ale Americii, ca şi în alte părţi ale lumii, de a pune sub semnul întrebării imunizările „de rutină“. Prin „de rutină“ înţeleg obişnuitele „injecţii pentru sugari“, nu vaccinurile pentru anumite grupuri expuse unor riscuri mari sau pentru ocupaţii speciale ori călătorii. Cu siguranţă, vaccinul antivariolic este un exemplu de vaccinare de rutină care, în cele din urmă, a fost întreruptă atunci când s‑a constatat că morbiditatea (apariţia bolii) generată de imunizare depăşise beneficiile. Autorul a decis să intre în această controversă. El se distinge ca o voce articulată şi înflăcărată, care nu poate fi neglijată uşor. Neil Miller a cercetat pe larg subiectul şi, cu toate că nu sunt de acord cu unele dintre concluziile lui, îmi dau seama că a pătruns în domeniu o voce nouă şi inteligentă. Miller a folosit sute de referinţe şi îşi precizează sursele de informare. Deşi tonul cărţii este pe alocuri extrem, atunci când priveşti imaginea de ansamblu, este limpede * Acronimul denumirii originale a instituției, Centers for Disease Control. (N.t.)
11
că vrea pur şi simplu să le fie bine copiilor lui, precum şi altor copii. În carte, Miller pune sub semnul întrebării imunizările de rutină. Prin urmare, referinţele lui tind să facă parte din categoria materialelor iconoclaste din literatura medicală şi nu din cea care susţine imunizările de rutină. Dar cartea aceasta nu este o încercare de justificare a practicilor existente, deoarece autorul adoptă în mod deliberat o poziţie împotriva vaccinărilor. Atunci, de ce scriu eu, un medic susţinător al vaccinărilor standard, exceptând cazurile specifice în care există un fundament medical pentru evitarea lor, acest Cuvânt‑înainte? Cred că există o controversă tot mai însemnată în privinţa acestui subiect, iar Neil Miller trebuie să fie ascultat. Nu e nevoie să fiu de acord cu toate concluziile sale ca să‑mi dau seama de dorinţa lui sinceră de a transmite informaţii noi (iar în unele cazuri de a le scoate în evidenţă pe cele vechi) în arena publică. În mod similar, consider necesar ca medicii care susţin imunizările de rutină să‑şi explice argumentele unei noi generaţii, care pune mai multe întrebări. Ei trebuie să‑i răspundă domnului Miller prin intermediul forumurilor şi al presei, dat fiind că dezbaterea are loc mai puţin în cercurile profesionale şi mai mult în presa destinată marelui public, precum şi la radio şi la televiziune. Cartea lui Neil Miller, Vaccinurile sunt cu adevărat sigure şi eficiente?, se constituie într‑o voce care caută dialogul şi cere contraargumente. Dr. George R. Schwartz Medic şi toxicolog Santa Fe, New Mexico
12
Vaccinurile: sunt cu adevărat sigure şi eficiente?
Cuvânt‑înainte (II) Există în momentul de faţă în America o tendinţă periculoasă în ceea ce priveşte deteriorarea sănătăţii la copii şi adolescenţi, tendinţă confirmată temeinic de rapoartele ştiinţifice statistice. Bolile alergice precum astmul şi eczema cresc rapid atât ca frecvenţă, cât şi ca gravitate. Bolile autoimune (afecţiunile în care anticorpii sau celulele imunitare atacă ţesuturile propriului corp) şi‑au sporit frecvenţa de multe ori la ultimele generaţii. Poate că, dintre toate, cea mai ameninţătoare este evoluţia ascendentă a tulburărilor comportamentale la copii, printre care hiperactivitatea şi tulburările de învăţare, aproximativ 15% dintre copii fiind acum clasificaţi ca inapţi să înveţe. Destul de mulţi dintre copiii din zilele noastre sunt trataţi cu antibiotice pentru vindecarea unor infecţii recurente la urechi şi/sau pentru boli respiratorii, ceea ce sugerează o prevalenţă crescută a deteriorării imunităţii în comparaţie cu generaţiile anterioare. În rândul adulţilor tineri de azi, apar sindroame noi şi insuficient înţelese de sensibilitate chimică şi oboseală cronică, boli care afectează milioane de tineri ce ar trebui să intre în perioada cea mai frumoasă a vieţii lor. Fără îndoială că există cauze multiple pentru aceste tendinţe adverse din domeniul sănătăţii. Obişnuinţele alimentare nesănătoase şi expunerea la chimicalele toxice din mediul înconjurător au bineînţeles un rol major. Totuşi, preocuparea noastră aici este legată de rolul posibil pe care inocularea în masă a copiilor ar putea să‑l joace în
13
deteriorarea crescândă a imunităţii. Trebuie dat un răspuns la următoarea întrebare: Oare programele de vaccinare împiedică sau blochează în vreun fel dezvoltarea normală a sistemului imunitar al copiilor? Aşa cum sunt prezentate în mod admirabil lucrurile în această monografie, avem motive întemeiate să credem că răspunsul ar putea fi afirmativ. Bazându‑şi afirmaţiile pe literatura ştiinţifică, autorul arată că incidenţa multor boli infecţioase răspândite scăzuse deja ca urmare a dezvoltării programelor de ocrotire a sănătăţii publice înainte de introducerea vaccinurilor, acestea din urmă reuşind să accelereze prea puţin, ba chiar aproape deloc această scădere. Miller mai arată că s‑ar putea să existe o relaţie directă între vaccinări şi epidemiile moderne de oboseală cronică, boli autoimune, SIDA, incapacitate de învăţare, precum şi alte probleme de sănătate. În scopul unei mai bune înţelegeri a preocupărilor menţionate, ar fi bine să analizăm dezvoltarea sistemului imunitar după naştere. Nou‑născutul vine pe lume cu un sistem imunitar relativ nedezvoltat. Sugarul are anticorpi de la mamă, care supravieţuiesc circa şase luni, dar nodulii limfatici sunt mici şi rudimentari, celulele de plasmă sunt rare în măduva osoasă şi nodulii limfatici, iar sinteza imunoglobulinei este scăzută. În mod normal, curând după naştere, sugarul începe să răspundă la stimuli antigenici multipli proveniţi din flora bacteriană care îi populează rapid pielea, sistemul respirator superior şi intestinele, precum şi la infecţiile microbiene şi parazitare (estimate la una la fiecare şase săptămâni) cauzate de mediul înconjurător. Această experienţă imunologică este reflectată în hiperplazia progresivă a foliculilor limfatici, o creştere treptată a celulelor de plasmă şi o sporire a sintezei imunoglobulinei. Cu alte cuvinte, sistemul imunitar imatur trebuie să fie expus unor
14
Vaccinurile: sunt cu adevărat sigure şi eficiente?
provocări infecţioase pentru a deveni puternic şi rezistent, un proces care, în circumstanţe normale, necesită 10–12 ani. Pe vremuri, aşa‑numitele boli ale copilăriei, ca pojarul, oreionul şi rubeola (pojarul uşor), se poate să fi jucat un rol important în dezvoltarea normală şi în întărirea sistemului imunitar al copiilor. Modificând acest pattern prin vaccinări, am pregătit oare terenul pentru bolile cronice grave care apar acum cu frecvenţă crescută? Şi, încă o dată, efectul general al vaccinurilor a fost oare acela de împiedicare a dezvoltării sistemului imunitar al copiilor? Sunt motive serioase să credem că aşa stau lucrurile. La 1 decembrie 1988, ziarul New York Times a publicat un articol despre descoperirile doctorului John Walker‑Smith de la Spitalul St. Bartholomew din Londra, expert în bolile intestinale la copii. În acel articol, dr. Walker‑Smith a raportat o creştere bruscă a bolii Crohn (care afectează intestinul subţire) la copiii de origine est‑indiană, care crescuseră în Marea Britanie, în vreme ce în India boala este „foarte, foarte rară“. Dr. Walker‑Smith crede că declinul multor infecţii tipice copilăriei ar putea înlesni creşterea multor copii din Occident fără o dezvoltare viguroasă a sistemului lor imunitar pe care aceste infecţii ar susţine‑o în mod normal. Dovezi suplimentare în sprijinul acestei ipoteze putem găsi într‑un raport anterior din Afganistan intitulat „Efectele adverse ale antipireticelor în cazul pojarului“ (Indian Pediatrics, ianuarie 1981, 49–52). Conform acestui raport, la copiii bolnavi de pojar care au fost trataţi cu antipiretice, cum ar fi aspirină sau Tylenol, pentru scăderea febrei şi inhibarea urticariei tipice s‑a prelungit considerabil durata bolii şi a crescut incidenţa complicaţiilor respiratorii şi a diareii. S‑a făcut descoperirea remarcabilă că acei copii care aveau forma cea mai violentă, puternic febrilă, a bolii,
15
însoţită de urticarie pronunţată, au avut de fapt prognoza cea mai bună de recuperare. Cu toate că autorii au fost prudenţi în a trage concluzii, se poate deduce că intervenţia în desfăşurarea naturală a bolii a inhibat răspunsul imunitar al copiilor. Dacă acest lucru e adevărat, se poate presupune că vaccinul antipojar, posibil şi altele, ar avea un efect comparabil. Din aceste motive, alături de cele prezentate cu claritate şi rigurozitate în carte de Neil Miller, avem temeiuri să punem la îndoială siguranţa şi eficacitatea actualelor programe de vaccinare a copiilor. A sosit de mult vremea pentru o reevaluare completă a acestor proceduri. Ca în tot ceea ce este legat de problemele umane, ştiinţa se dezvoltă cel mai bine într‑o atmosferă de libertate. Vaccinările obligatorii la copii fiind antiteza libertăţii, efectele continuării acestor programe vor duce la îngheţarea progreselor ştiinţei în acest domeniu. E drept, o analiză completă a procedurilor curente va necesita timp, întrucât, de regulă, ştiinţa avansează lent. Până atunci, aşa cum sfătuieşte autorul, fie care părinte ar trebui să aibă libertatea de a accepta sau de a respinge vaccinarea copiilor lui. Trebuie să beneficieze de privilegiul „consimţământului informat“, ca în cazul oricărei proceduri medicale care include posibilitatea unor reacţii adverse. Dr. Harold E. Buttram Medic de familie Quakertown, Pennsylvania
16
Vaccinurile: sunt cu adevărat sigure şi eficiente?
Prefaţă Cartea aceasta este rezultatul cercetărilor pe care le‑am făcut pentru a afla adevărul despre vaccinuri. Când fiul meu s‑a născut, problema a devenit importantă pentru mine. Am început să adun informaţii din bibliotecile locale, de stat, de colegiu şi medicale. Multe dintre aceste informaţii au fost preluate direct din publicaţii ştiinţifice. Pe rând, am studiat fiecare vaccin „obligatoriu“. De ce apăreau simptome ale bolilor împotriva cărora vaccinurile ar fi trebuit să asigure protecţia? Dacă boala era contractată, cât de periculoasă putea să fie? De asemenea, am căutat: 1) dovezi temeinice care să ateste că vaccinul a fost responsabil de declinul general al incidenţei bolii; 2) dovada că vaccinul este eficient (dacă oferă imunitate reală); 3) efectele secundare şi siguranţa. Încet‑încet, piesele acestui puzzle au început să se aşeze la locul lor. Pentru multe dintre vaccinuri nu se putea demonstra că sunt responsabile de scăderea incidenţei bolii. Unele grafice din carte ilustrează acest lucru, arătând cât de multe dintre aceste boli au înregistrat singure un declin al frecvenţei şi gravităţii înainte de introducerea vaccinurilor. Multe vaccinuri nu au reuşit să‑şi demonstreze capacitatea de a conferi imunitate. De fapt, unele studii arată că este mai probabil ca boala să fie contractată de cei care au fost vaccinaţi împotriva ei decât de cei care au rămas nevaccinaţi. În sfârşit, multe dintre vaccinuri sunt nesigure. Mii de copii au fost afectaţi de ele. Convulsiile, retardul şi decesul sunt doar câteva dintre numeroasele „efecte secundare“ potenţiale.
17
În ciuda acestor descoperiri, am fost şi mai şocat să aflu că multe persoane cu autoritate din cadrul sistemului medical organizat — Complexul Medical‑Industrial — inclusiv membri influenţi din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Asociaţia Medicală Americană (AMA), Academia Americană de Pediatrie (AAP), Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), principalele publicaţii medicale, spitale, profesori şi oameni de ştiinţă din domeniul sănătăţii, medici legişti şi producători de vaccinuri cunosc la fel de bine aceste informaţii, dar se pare că au o înţelegere implicită să ascundă adevărul, să‑l minimizeze şi să înşele publicul. De mulţi ani, încă de la începutul acestui secol, când profesiei medicale i s‑a încredinţat monopolul legal al ocrotirii sănătăţii, aceasta i‑a împiedicat pe toţi „disidenţii“ din cadrul sau din afara mediului medical să‑şi facă avertismentele cunoscute. Dar doctorii sunt oameni; frontul lor unit este doar o faţadă pe care o afişează cu stoicism, în spatele căreia se ascund numeroase divergenţe şi îngrijorări. De exemplu, unii doctorii îi avertizează pe părinţi în privinţa pericolelor potenţiale asociate cu vaccinurile. Câţiva chiar le cer părinţilor să semneze un formular care să‑i absolve de orice responsabilitate în eventualitatea în care copilul ar avea de suferit de pe urma injecţiilor. Experţii în medicină care refuză să‑şi imunizeze propriii copii exprimă şi o atitudine puternică, asemenea politicienilor care răspund de domeniul medical şi se tem de presiunile mediului de afaceri sau aleg să nu ţină cont de datele pertinente, mai ales ştiind că o întreagă naţiune este dispusă să dea crezare concluziilor lor părtinitoare în timp ce‑şi lasă copiii inocenţi în grija lor. Pe de altă parte, puţini părinţi sunt pregătiţi să ajungă la concluzii proprii în ceea ce priveşte decizia legată de
18
Vaccinurile: sunt cu adevărat sigure şi eficiente?
vaccinare. Cu tenacitate, aproape cu religiozitate, au încredere în doctorii şi pediatrii lor. Le e teamă să pună întrebări sau chiar să ia în considerare toate opţiunile pe care le au la dispoziţie. Mulţi părinţi pur şi simplu nu sunt dispuşi să‑şi asume responsabilitatea deciziilor referitoare la sănătate. Dar părinţii sunt, în ultimă instanţă, responsabili de propria sănătate şi de cea a copiilor lor. Am scris această carte pentru ca părinţii să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză în privinţa vaccinurilor. Nici nu le susţin şi nici nu‑mi închipui că aş şti ce ar fi mai bine pentru tine şi familia ta. Încerc doar să prezint faptele într‑o manieră clară şi accesibilă. Prin urmare, dacă, după citirea cărţii, încă mai ai întrebări şi îngrijorări, îţi sugerez să studiezi referinţele de la finalul cărţii, precum şi orice alte informaţii pertinente ai putea găsi. De fapt, îţi recomand să continui căutarea adevărului atât timp cât este necesar, ca să ajungi la o soluţie adecvată în ceea ce priveşte dilema vaccinării. Neil Z. Miller Jurnalist cercetător în probleme medicale
19
Vaccinurile copilăriei Vaccinurile sunt injecţii care conţin cantităţi mici de germeni ai bolilor împotriva cărora sunt destinate să protejeze. Se spune despre ele că stimulează organismul să producă anticorpi, adică proteine care apără corpul de o invazie a germenilor vătămători. Termenul „vaccin“ este derivat din „vacca“, latinescul pentru vacă. Aceasta deoarece materialul provenit de la variola taurinelor (o boală care afectează ugerul vacilor) a fost injectat oamenilor pentru a‑i proteja împotriva unui atac de vărsat de vânt.1 Ideea vaccinării în scopul prevenirii bolilor datează din 1796. În acel an, medicul britanic Edward Jenner a considerat că lăptăresele care se îmbolnăviseră de variola taurinelor (o boală minoră) nu mai puteau s‑o contracteze. Jenner a prelevat material de pe mâna lăptăresei Sarah Nelmes, care se infectase cu variola taurinelor, şi l‑a inserat într‑o tăietură făcută în braţul lui James Phipps, un băiat sănătos de 18 ani. Băiatul a făcut apoi variola taurinelor. După 48 de zile, Jenner i‑a administrat material de vărsat. Nu a avut niciun efect. A fost prima vaccinare consemnată în documente.2 Astăzi există mai multe vaccinuri. În multe ţări, ele sunt răspândite, ba chiar obligatorii. În majoritate, oamenii au încredere şi le consideră sigure şi eficiente. Totuşi, descoperiri legate de mai multe vaccinuri administrate nu sprijină această concluzie.
21