Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu Director: Crina Drăghici Design: Alexe Popescu Director producţie: Cristian Claudiu Coban Redactor: Aurelia Năstase Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Lorina Chiţan Rodica Petcu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PERRICONE, NICHOLAS Veşnic tânăr. Nutrigenomica: soluția pentru o sănătate radiantă la orice vârstă / Nicholas Perricone; trad.: Ancuţa Ianc. - Bucureşti: Lifestyle, 2012 ISBN 978-606-8309-13-2 I. Ianc, Ancuţa (trad.) 613.26 641.55:613.26
Titlu: Forever Young. The Science of Nutrigenomics for Glowing, Wrinkle-Free Skin and Radiant Health at Every Age Autor: Nicholas Perricone, M.D. Copyright © 2010 by Dr. Nicholas Perricone Prezenta ediţie s-a publicat prin acord cu Atria Books, divizie a grupului Simon & Schuster, Inc., New York, U.S.A Copyright © Lifestyle Publishing, 2012 pentru prezenta ediţie Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei C.P. 27-0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro
Isbn 978-606-8309-13-2
Lui Nikola Tesla, om de ştiinţă, umanist, geniu uitat
Cuprins Introducere.....................................................................9 Capitolul unu. Secţia de terapie intensivă, un nou laborator de cercetare anti‑îmbătrânire.................. 13 Capitolul doi. Introducere în nutrigenomică.............34 Capitolul trei. „Miracolul metabolic“. Cum să scăpăm de grăsime şi să ne păstrăm masa musculară şi osoasă................................................ 91 Capitolul patru. Strategii topice şi nutriţionale noi pentru reînnoire, reparare şi întinerire ..........141 Capitolul cinci. Importanţa sănătăţii oaselor........... 199 Capitolul şase. Abordarea menopauzei din punctul de vedere al conceptului „veşnic tânăr“................ 251 Capitolul şapte. Yoga pentru frumuseţe, sănătate şi longevitate..........................................268 Capitolul opt. Bucătăria şi reţetele de tip „veşnic tânăr“............................................. 321 Un cuvânt la final.......................................................389 Mulţumiri..................................................................390 Resurse...................................................................... 393 Literatură recomandată.............................................. 410
7
Introducere Îmi vine greu să cred că prima mea carte, The Wrinkle Cure, a fost publicată acum mai bine de zece ani, însă timpul are un stil propriu de a trece pe nesimţite. De fapt, el pare să se scurgă tot mai repede cu fiecare an. De la interesul de care s‑a bucurat prima mea carte, m‑am devotat în continuare încercării de a încetini curgerea timpului sau măcar de a micşora tributul pe care corpul nostru i‑l plăteşte. În The Wrinkle Cure, am prezentat pentru prima dată teoria conform căreia inflamaţia se află la baza îmbătrânirii şi a afecţiunilor asociate înaintării în vârstă. Această inflamaţie se prezintă sub un spectru larg, care variază de la forme uşoare la forme accentuate. Inflamaţiile uşoare sunt cele care apar la nivel celular şi nu sunt vizibile cu ochiul liber. Ele pot fi observate, doar microscopic sau submicroscopic, la nivel molecular. La capătul spectrului, unde se află inflamaţia accentuată, procesul inflamator este vizibil sub forma înroşirii sau a umflării, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul unei răni sau al unei arsuri solare. În The Wrinkle Cure am explicat că această inflamaţie celulară, de grad redus, subclinică, este principalul vinovat pentru disfuncţia celulelor, care conduce la disfuncţia organelor, la îmbătrânire şi la moarte. În plus, am identificat această inflamaţie subclinică, de grad redus, ca stând la baza unor afecţiuni variate asociate cu înaintarea în vârstă, cum ar fi ateroscleroza, diabetul, diferite forme de cancer, boala Alzheimer şi alte afecţiuni neurologice, precum şi a ridării pielii.
9
Colegii mei şi medicina convenţională în general au ţinut piept cu tărie ideii conexiunii dintre inflamaţie, îmbătrânire şi boală. Din fericire, în ultimul deceniu, s‑au schimbat multe şi, în acest răstimp, numeroase studii au validat acest concept. Acum sunt create tot mai multe intervenţii terapeutice care să contracareze inflamaţia subclinică, prelungind astfel şi perioada în care ne bucurăm de sănătate, şi durata vieţii.
Conexiunea diabet/îmbătrânire Unul dintre modelele pe care le‑am folosit ca prototip al îmbătrânirii accelerate este diabetul. Studierea diabetului m‑a ajutat să înţeleg efectele pe care le au valorile fluctuante ale glucozei sangvine şi rolul lor în producerea de radicali liberi, ceea ce conduce la glicare şi inflamaţie. Glicarea este un proces biochimic inflamator, care se produce în momentul în care o moleculă de glucoză (zahăr) se leagă de o moleculă de proteină, fără ca acest lucru să fie influenţat de enzime. Termenul de specialitate pentru aceste legături zahăr/proteine este AGE, acronimul pentru produşi finali de glicare avansată (Advanced Glycation End Products). Glicarea şi AGE exercită efecte extrem de nocive asupra tuturor sistemelor de organe, inclusiv asupra pielii. AGE pot cauza rigidizarea pereţilor arteriali, ateroscleroză, cataractă, afectare neurologică, complicaţii diabetice, o piele ridată, lăsată şi multe altele. Inflamaţia şi glicarea, pe care le‑am observat la diabeticii a căror boală nu era controlată în mod adecvat, i‑au făcut pe aceşti pacienţi să îmbătrânească cu o treime mai repede decât popu‑ laţia generală.
10
Veşnic tânăr
Abordarea „veşnic tânăr“ a îmbătrânirii Diabetul necontrolat sau controlat insuficient nu este singurul model al îmbătrânirii accelerate. Odată cu intrarea în noul deceniu, mi‑am îndreptat atenţia asupra unui alt model de îmbătrânire accelerată. Acest model mi‑a oferit informaţiile de care aveam nevoie pentru a dezvolta intervenţii terapeutice noi, care să încetinească în continuare procesul de îmbătrânire şi să reducă radical instalarea afecţiunilor asociate înaintării în vârstă. Inculpatul este o infecţie sistemică acută, severă, cunoscută sub denumirea de septicemie, care conduce la şocul septic, al cărui debut şi a cărui evoluţie se aseamănă îndeaproape cu modificările din organism observate pe parcursul procesului de îmbătrânire. Septicemia duce la apariţia de tulburări care au loc la nivel celular şi imită îndeaproape, într‑o perioadă de timp mai scurtă, ceea ce se întâmplă în organismul uman în decursul pro‑ cesului normal de îmbătrânire de‑a lungul unor perioade de timp de ordinul anilor şi deceniilor. Înţelegerea modului în care îmbătrânim la nivelul celulelor ne oferă informaţiile de care avem nevoie pentru a întârzia sau chiar a inversa acest proces. În Veşnic tânăr veţi afla despre ştiinţa nutrigenomicii şi despre modul în care anumite alimente şi substanţe foarte speciale pot schimba felul în care îmbătrânim mental şi fizic. Nutrigenomica este studiul modului în care nutriţia afectează expri‑ marea genelor şi a modului în care anumiţi nutrienţi pot să activeze genele care blochează bolile şi să facă inactive genele care provoacă îmbătrânirea accelerată şi îmbolnă‑ virea. După cum le‑am spus adesea pacienţilor, cititorilor şi spectatorilor mei, izvorul tinereţii s‑ar putea să nu fie mai departe decât următoarea masă!
11
Prin observarea modelelor accelerate de îmbătrânire, cum ar fi diabetul insuficient controlat şi septicemia, şi după ce am studiat şi am aplicat nutrigenomica, am dezvoltat strategii menite, dacă nu să vă menţină mereu tineri, să vă ajute să arătaţi şi vă simţiţi cât de bine se poate multe zeci de ani de acum încolo. Vă mulţumesc că mă însoţiţi în această călătorie care vă va schimba viaţa. Nicholas Perricone, medic dermatolog Madison, Connecticut Ianuarie 2010
12
Veşnic tânăr
Capitolul unu
Secţia de terapie intensivă, un nou laborator de cercetare antiîmbătrânire Tocmai se crăpa de ziuă. Era 16 februarie, o zi rece şi mohorâtă, cu cer apăsător. Valurile întunecate şi mânioase se spărgeau de stâncile din Long Island Sounds, ca semn prevestitor al altor lucruri rele ce aveau să urmeze. Pentru New York şi Connecticut era anunţată o altă furtună de zăpadă, care avea să facă din iarna lui 2010 una greu de uitat, din Florida până în Maine. Aş fi avut chef să evadez la tropice, dar datoria era datorie. Aceasta era ziua când trebuia să predau manuscrisul noii mele cărţi, Veşnic tânăr. Eram mândru că scrisesem o carte care aborda un subiect cu totul nou şi totuşi uşor de înţeles, mai ales că ştiinţa ar putea fi privită ca fiind greoaie. Ştiam că nu exista alt mod de a spune această poveste. Oamenii aveau nevoie de strategii pentru a stăvili semnele extrem de degenerative ale îmbătrânirii şi cred că este important să explic recomandările pe care le fac, care au, toate, bază ştiinţifică. În timp ce savuram o cană de ceai şi citeam ştirile de pe internet, mi‑a atras atenţia un titlu din ziarul englez Financial Times scris cu litere de‑o şchioapă: „Oamenii de ştiinţă au descoperit secretul îmbătrânirii”. Articolul explica modul în care unul dintre cele mai mari puzzle‑uri din biologie — cum şi de ce îmbătrânesc celulele vii — a fost rezolvat de o echipă internaţională cu sediul central la Universitatea
13
Newcastle din Marea Britanie. Utilizând un mod de abordare complex de tip „biologia sistemelor”, cercetătorii, în colaborare cu oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Ulm, Germania, îşi propuseseră să descopere cauza din care celulele devin senescente sau, cu alte cuvinte, îmbătrânesc. Cercetările, publicate în revista Molecular Systems Biology, au arătat că, atunci când o celulă care îmbătrâneşte detectează lezări majore ale ADN, ce ar putea fi rezultatul uzurii generale a vieţii de zi cu zi, trimite semnale interne. Aceste semnale de distrugere stimulează mitocondria celulei, elementul responsabil de producerea de energie, să sintetizeze molecule de radicali liberi, care îi ordonă celulei fie să se autodistrugă, fie să înceteze să se mai înmulţească. Cauza din care acest fenomen se produce este evitarea distrugerii ADN, care ar duce la apariţia cancerului. Aşa cum veţi descoperi în paginile acestei cărţi, sunt convins că bolile răvăşitoare şi distrugerea celulelor asociate îmbătrânirii îşi au rădăcinile în mitocondrii. Sunt de aceeaşi părere cu rezultatele cercetărilor efectuate la Universitatea Newcastle, deoarece acestea îmi validează propriile cercetări cu privire la cauza din care îmbătrânim şi la modul în care se produce îmbătrânirea. Publicarea acestui studiu exact în momentul predării manuscrisului meu către editor a fost foarte emoţionantă, deoarece descoperirile cercetătorilor se referă exact la subiectul care stă la baza acestei cărţi. Eu am depăşit explicaţiile ştiinţifice ale cauzei din care îmbătrânim, căutând modalităţi practice de a interveni în acest proces. În Veşnic tânăr veţi afla strategii noi, eficiente şi sigure, de a proteja mitocondria, ADN‑ul mitocondrial şi celelalte elemente ale celulei de această moarte programată, cunoscută sub denumirea de apoptoză, începând
14
Veşnic tânăr
cu puterile terapeutice miraculoase ale niacinamidei (vi tamina B3).
Un nou model de înţelegere a îmbătrânirii Am avut primele experienţe cu pacienţi grav bolnavi în perioada în care eram student la Universitatea de Medicină din Michigan. În timpul stagiului de medicină internă, în special în săptămânile pe care le‑am petrecut la secţia de terapie intensivă, am ajuns să cunosc foarte bine septicemia, una dintre cauzele cele mai frecvente ale decesului. Cunoscută şi ca bacteriemie gram‑negativă şi bacteriemie gram‑pozitivă, septicemia apare în momentul în care agenţi infecţioşi, cum ar fi bacteriile sau fungi ori produşii infecţiei, precum toxinele bacteriene, pătrund în organism, cel mai adesea printr‑o plagă sau incizie. Dacă trece neobservată, această infecţie sistemică conduce la o stare cunoscută sub numele de şoc septic, care are ca rezultat hipotensiunea sau scăderea dramatică a presiunii sângelui, dereglarea nivelului de zahăr din sânge şi disfuncţii multiple ale unor organe ca inima, rinichii, ficatul şi plămânii.
Legătura dintre septicemie, inflamaţie şi îmbătrânire În 1981, pe când studiam medicina, încercam să înţeleg ce anume cauza afectarea organelor vitale în timpul şocului septic. Această întrebare era o adevărată provocare atât pentru fizicieni, cât şi pentru oamenii de ştiinţă. Cercetările arătau faptul că modificările metabolice produse la nivelul celulelor reprezintă cauzele primordiale ale disfuncţiei şi slăbiciunii organelor. S‑a căzut de acord că aceste tulburări
15
metabolice fundamentale erau rezultatul unei oxigenări inadecvate a ţesuturilor şi al unei afectări a capacităţii organismului de a controla nivelul glicemiei sangvine. Această combinaţie de simptome a fost ulterior cunoscută sub denumirea de sindromul disfuncţiilor multiple de organ (MODS — Multiple Organ Dysfunction Syndrome). Ipoteza emisă cel mai frecvent era că sindromul disfuncţiilor multiple de organ este rezultatul hipoxiei tisulare, o stare în care organele vitale nu primesc oxigenul care să satisfacă necesarul. Să înaintăm în pas rapid către un nou mileniu: conceptul nivelului inadecvat de oxigen asigurat organelor vitale în calitate de cauză fundamentală a MODS este pus acum în mod foarte serios sub semnul întrebării. Astăzi, oamenii de ştiinţă cred că fluxul sangvin asigură organelor vitale o cantitate adecvată de oxigen în timpul septicemiei şi şocului septic. Problema este că celulele sunt incapabile să utilizeze acest oxigen, chiar dacă le este asigurat în cantităţi adecvate. Incapacitatea organelor vitale de a utiliza oxigenul este o disfuncţie celulară la nivelul unor mici organite, cunoscute sub denumirea de mitocondrii. Această problemă a nivelului scăzut de oxigen celular este denumită hipoxie citopatică. Exact aşa cum hipoxia citopatică este mult mai importantă în generarea MODS decât s‑a crezut vreodată în trecut, şi eu sugerez că hipoxia citopatică, după cum se observă şi în modificările celulare din cadrul procesului de îmbătrânire, este cu mult mai importantă pentru degenerarea sistemelor de organe decât s‑a crezut până acum. Odată ce am ajuns la această concluzie, am fost obligat să‑mi pun următoarea întrebare: dacă celulele nu pot utiliza oxigenul, unde anume în celulă se găseşte defectul? Răspunsul este în mitocondrie.
16
Veşnic tânăr
Mitocondria cea puternică Mitocondriile sunt elemente celulare micuţe, care produc energie. Ele funcţionează ca nişte furnale microscopice, transformând hrana în combustibil, şi sunt responsabile de întreaga producţie de energie din organism. Majoritatea oxigenului furnizat celulelor este utilizată de mitocondrie pentru a sintetiza o substanţă chimică, denumită adenozin trifosfat sau ATP. ATP este molecula de stocare şi de transfer a energiei, care este esenţială vieţii. Aşa cum am prezentat în una dintre cărţile mele anterioare, Dr. Perricone’s 7 Secrets to Beauty, Health, and Longevity, mitocondriile funcţionale au o importanţă vitală pentru menţinerea unui corp sănătos şi a unui ten frumos.
O privire mai detaliată asupra funcţiei mitocondriei Deşi micuţă, mitocondria joacă un rol uriaş în organism, fiind elementul celular producător de energie. Pentru a îndeplini această sarcină, mitocondriile consumă 90% din oxigenul necesar organismelor noastre. Chimia radicalilor liberi Mulţi oameni sunt derutaţi când este vorba despre radicalii liberi. Ei ştiu că aceştia sunt dăunători şi că sunt distruşi de antioxidanţi. Dacă veţi înţelege chimia radicalilor liberi, veţi avea o imagine mult mai bună a procesului de îmbătrânire. Atomii şi moleculele posedă cea mai mare stabilitate atunci când, în stratul extern al învelişului
17
electronic, gravitează o pereche de electroni. În momentul în care o moleculă sau un atom pierde unul dintre aceşti electroni, devine radical liber. Misiunea sa în viaţă a devenit acum să caute un alt atom sau o altă moleculă de care să se lege. Orice substanţă care fură electroni de la o altă moleculă este cunoscută sub denumirea de agent oxidant sau electrofil. Radicalii liberi pot vătăma ţesuturile, membranele celulare şi ADN‑ul, alterând acest stoc de informaţie genetică, lucru care poate duce la iniţierea anumitor tipuri de cancer. Radicalii liberi pot de asemenea să oxideze lipidele care se află în compoziţia membranei peretelui celular şi a membranelor care învelesc mitocondria şi nucleul. Această oxidare poate să genereze disfuncţie celulară şi să afecteze semnificativ sistemul imunitar şi organe importante, cum ar fi creierul, inima, rinichii şi pancreasul. Radicalii liberi contribuie la apariţia a cel puţin 50 de afecţiuni majore care includ ateroscleroza, afecţiunile cardiace, artrita reumatoidă şi afecţiunile pulmonare, precum şi îmbătrânirea accelerată. Deşi radicalii liberi trăiesc doar o fracţiune de secundă, această cascadă inflamatorie, pe care o generează, durează ore sau zile. Antioxidanţii, care includ vitamina C, acidul alfa‑lipoic şi coenzima Q10, sunt cunoscuţi ca agenţi reducători. Ei neutralizează radicalii liberi şi lasă în locul lor radicali liberi antioxidanţi mult mai ben igni. Din nefericire, mitocondriile reprezintă sediul producerii continue a radicalilor liberi şi sunt foarte sensibile la fenomenele distructive care pot fi cauzate de aceştia. Dacă sperăm să ne păstrăm
18
Veşnic tânăr
nivelul de funcţionare a organismului din tinereţe şi să prevenim bolile, este extrem de important să căutăm agenţi şi antioxidanţi care să protejeze mitocondria de distrugerile cauzate de radicalii liberi. Aşa cum am menţionat, oxigenul este utilizat pentru oxidarea combustibilului sau pentru arderea hranei în scopul sintetizării de ATP, care este moneda energetică a celulei. Procesul de producere a ATP în mitocondrie este cunoscut sub numele de fosforilare oxidativă şi are loc în regiunea mitocondriei denumită lanţul de transport al electronilor. În cadrul lanţului de transport al electronilor, ATP este sintetizat în cinci etape. Dacă acest lanţ este întrerupt în orice fel, rezultatul constă în producerea de radicali liberi, ceea ce alterează în continuare lanţul de transport al electronilor, cauzând distrugeri ireparabile mitocondriei. Lezarea mitocondriei şi întreruperea lanţului de transport al electronilor sunt primele evenimente observate în septicemie. Dacă trec neobservate, acestea au ca urmare colapsul sistemic total, insuficienţa multiplă de organ şi decesul. Deşi poate părea contraproductiv, energia produsă în mitocondrie este sursa cea mai importantă de sinteză a radicalilor liberi din celulă. Acesta este rezultatul unui proces metabolic care transformă hrana şi oxigenul în apă şi ATP. Deoarece producerea energiei are loc în lanţul de transport al electronilor, în interiorul membranei mitocondriale, aproximativ 5% dintre electroni se pierd. Aşa se creează radicalii liberi, care au efecte nocive atât asupra mitocondriei, cât şi asupra celulei.
19
Strategii terapeutice privind mitocondria în contextul bolilor şi al îmbătrânirii Deşi ideea că radicalii liberi sunt responsabili de declanşarea unui răspuns inflamator la nivelul celulelor şi moleculelor era privită cu scepticism atunci când am prezentat‑o în lucrarea The Wrinkle Cure, acum este acceptată ca o dogmă până şi de cei mai conservatori oameni de ştiinţă. Ideea că radicalii liberi şi inflamaţia cauzează disfuncţia celulelor şi accelerează procesul de îmbătrânire este considerată de asemenea informaţie de cultură generală.
Strategii de protecţie a mitocondriei Dacă doriţi să încetiniţi procesul de îmbătrânire şi să vă păstraţi funcţionarea corpului şi o stare optimă de sănătate, este necesar să protejaţi mitocondriile şi celulele de radicalii liberi. Antioxidanţii mitocondriali şi substanţele care neutralizează radicalii liberi pot contracara efectele nocive ale cascadei inflamatorii. Antioxidanţii mitocondriali şi substanţele care neutralizează radicalii liberi Antioxidanţii mitocondriali reprezintă o abordare terapeutică a tratamentului septicemiei acute şi al îmbătrânirii. Acest lucru are o importanţă majoră pentru că orice afectare a mitocondriei are ca rezultat o scădere a producţiei de energie. O celulă tânără este caracterizată de o producţie mare de energie. Spre deosebire de aceasta, celulelor bătrâne le este caracteristică o producţie mică de energie şi incapacitatea de a se autorepara.
20
Veşnic tânăr
Glutationul, regele antioxidanţilor Celulele şi‑au dezvoltat un sistem de apărare pentru a se proteja de fenomenele distructive cauzate de radicalii liberi. Acesta constă în antioxidanţi şi enzime care pot neutraliza radicalii liberi ai oxigenului. Una dintre substanţele‑cheie pentru protecţia celulară este glutationul. Glutationul este o tripeptidă, o moleculă compusă din trei aminoacizi, şi este cel mai important sistem protector antioxidant, care se găseşte în cantitatea cea mai mare în celulele corpului nostru. Având o importanţă deosebită în apărarea celulelor împotriva radicalilor liberi care generează inflamaţia, precum şi împotriva stresului oxidativ, glutationul sare în ajutor de fiecare dată când o celulă este supusă unui stres oxidativ major, aşa cum este denumit excesul de radicali liberi. Mitocondriile depind de glutationul din celule pentru a fi protejate. Produs în citosol, porţiunea lichidă a celulei, acest glutation trebuie transferat în mitocondrii pentru a le apăra împotriva radicalilor liberi, cunoscuţi şi sub denumirea de specii reactive de oxigen (SRO). Glutationul este cel mai important sistem de apărare antioxidantă a organismului. Descoperirea glutationului Un progres foarte important în utilizarea glutationului este reprezentat de o moleculă recent sintetizată, care s‑a dovedit a avea o capacitate de protecţie extrem de ridicată la nivelul celulelor. Acest derivat al glutationului este cunoscut sub denumirea de S‑acil‑glutation. Noua moleculă este formată dintr‑un acid gras ataşat la molecula de glutation. Combinaţia de acid gras cu glutation facilitează
21