Cum a reuşit un student de 19 ani să clădească o companie care a revoluţionat internetul?
"Efectul Facebook" este povestea captivantă a reţelei de socializare care, începând ca unul dintre multele proiecte ale lui Mark Zuckerberg, student în anul II la Harvard, a ajuns în mai puţin de un deceniu să conecteze peste 800 de milioane de oameni din întreaga lume.
David Kirkptrick, jurnalist de referinţă în domeniul tehnologiei, a avut acces la documente din cadrul companiei, ceea ce i-a oferit o bază de cercetare extrem de riguroasă pentru acest volum. Astfel, el ne oferă o imagine fidelă a evenimentelor într-o carte care tratează cu eleganţă, inteligenţă şi umor toate aspectele interesante din istoria acestui fenomen global.