Parintii au cuvantul 1 12

Dr. Jim Taylor

Părinții au cuvântul

9 mesaje esențiale de transmis copiilor

Traducere din limba engleză de Patricia Scurtu

Aprecieri aduse dr. Jim Taylor și lucrării sale,

Părinții au cuvântul

„Atuurile doctorului Jim Taylor sunt vocea sa plină de compa‑ siune, înțelegerea profundă a psihologiei părinților și copiilor, pre‑ cum și abordarea pragmatică, ce îi ajută pe părinți să transmită mesaje pozitive copiilor. Într‑o lume plină de mesaje periculoase, orice părinte va găsi utilă această carte.“ – MICHELE BORBA, Doctor în Științele educației, autoare a lucrărilor Parents Do Make a Difference și The Big Book of Parenting Solutions

„Într‑o lume în care copiii sunt înconjurați de mesaje negative, dr. Jim Taylor le furnizează părinților instrumentele necesare pen‑ tru a transmite eficient mesaje sănătoase, pozitive, care se vor întipări în inimile, mințile și sufletele copiilor.“ – MICHELLE LAROWE, autoarea cărților A Mom’s Ultimate Book of Lists, Working Mom’s 411 și a seriei de lucrări pe teme de parenting Nanny to the Rescue!

your children are listening Jim Taylor Copyright © Jim Taylor, 2011

pă r i n ț i i au c u vâ n t u l Jim Taylor isbn 978-606-8560-28-1 © 2014 – Editura philobia internet: www.philobia.com e-mail: contact@philobia.com +40 746 49 25 59 (RO) +33 625 51 13 24 (FR) Editor: Bianca Biagini Traducere: Patricia Scurtu Redactor: Raluca Papadopol DTP: Cătălin Furtună Corectură: Dorina Oprea Copertă: Cătălin Furtună Imagini copertă: EezyPremium, bethann93 | vecteezy.com Numele unora dintre persoanele implicate și detaliile lor de identificare au fost schimbate, pentru a le proteja dreptul la intimitate.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României TAYLOR, JIM Părinții au cuvântul / Jim Taylor; trad.: Patricia Scurtu; red.: Raluca Papadopol – Bucureşti: Philobia, 2014 isbn 978-606-8560-28-1 I. Scurtu, Patricia (trad.)

II. Papadopol, Raluca (red.)

159.922.7

Această carte le este dedicată…

Lui Carol Mann, un extraordinar agent literar, pentru că și‑a asumat un risc atunci când alții au refuzat să o facă și a găsit cel mai bun cămin pentru cartea mea.

Lui Matthew Lore, editorul meu de la The Experiment, care, chiar și în mediul actual extrem de competitiv al editării de carte, a recepționat mesajul meu. Viziunea ta, contribuția edi‑ torială și spiritul cooperant au făcut ca lucrarea Părinții au ­cuvântul să vadă lumina tiparului.

Lui Gerry Sindell, mentorul meu, prieten, „doctor de cărți“ și preot oficiant la nunta mea, a cărui credință, perspectivă și intuiție au făcut ca drumul meu prin lumea imprevizibilă a editării de carte să devină o pasiune, o bucurie și o sursă con‑ stantă de noi descoperiri, miracole și împliniri.

Tatălui meu, Shel; regretatei mele mame, Ceci; și surorii mele, Heidi; pentru dragostea lor, pentru sprijin și îngăduință.

Fiicelor mele, Catie și Gracie, care nu contenesc să‑mi transmită mesaje despre cum pot fi un tată mai bun și care, atunci când îmi spun „Tati“, când mă îmbrățișează și mă săru‑ tă în fiecare zi, fac ca toate eforturile mele de părinte să merite întreaga osteneală. Și le mai mulțumesc, firește, pentru con‑ tribuțiile lor zilnice la această carte. Cât de mult vă iubesc eu pe voi? Eeeeenorm!

Nu în ultimul rând, lui Sarah, mireasa mea și mama celor două fiice ale noastre, pentru sprijinul ei constant în profesia 5

părinții au cuvântul uneori nebunească pe care mi‑am ales‑o, pentru că le deschi‑ de fiicelor noastre calea spre o educație atât de frumoasă și, în ultimă instanță, pentru că‑mi întregește existența. Te iubesc din tot sufletul!

6

Introducere Să ne gândim la copiii care abia încep să umble în picioare.

Odată ce au reușit să depășească anul fragedei pruncii – un an în care sunt aproape complet neajutorați – micuții intră într‑o cu totul altă perioadă a vieții. Acum învață să stea pe propri‑ ile picioare (interesantă metaforă, nu credeți?) și se pregătesc să facă primii pași. Cât de curând, vor începe să se hrănească singuri. Vor cerceta tainele vorbirii și vor încerca să se facă înțeleși. Peste doi ani, când se va fi încheiat această etapă de studiu, copiii vor înțelege că sunt niște ființe care funcționea‑ ză independent de părinții lor. Vor fi capabili să spună „da“, „nu“, „mulțumesc“ și chiar „te iubesc“ și vor înțelege sensul acestor cuvinte. Etapa primilor pași este perioada aceea magi‑ că în care copiii încep să‑și contureze individualitatea.

Acum, să ne gândim la copiii preșcolari. Din multe puncte de vedere, preșcolarii par să fie niște adulți în miniatură, care stăpânesc o bună parte dintre principiile de bază ale personali‑ tății. Pot să vorbească (și să se facă, de cele mai multe ori, înțe‑ leși) folosind un vocabular tot mai extins, pot să se îmbrace și să se hrănească singuri, să meargă, să alerge, să se cațere și să sară. Cu toate acestea, preșcolarii sunt abia la început de drum în formarea propriei persoane, drum pe parcursul căruia indi‑ vidualitatea lor se va contura din ce în ce mai bine, iar valorile, atitudinile și convingerile cu privire la sine și la lumea din jur se vor închega, la rândul lor, întipărindu‑li‑se în minte.

7

părinții au cuvântul Iar acum, să ne gândim la elevii din ciclul primar, care in‑ tră în lumea aceea mare și captivantă ce se așterne dincolo de casa lor. O lume prin care nu sunt pe deplin pregătiți să călă‑ torească. Și totuși, sunt împinși pe ușa din față și forțați să pă‑ trundă într‑un vârtej de mesaje – și bune și rele – pe care sunt insuficient pregătiți să le asimileze cu discernământ. În urmă‑ torii câțiva ani, personalitatea, percepția de sine și opiniile cu privire la lumea din jur se vor defini și le vor direcționa viața.

Etapa primilor pași, vârsta preșcolară și cei dintâi ani ai ciclului primar constituie, totodată, perioada în care avem cea mai bună ocazie să ne spunem cuvântul cu privire la ce fel de persoană dorim să devină copiii noștri. Poate dura opt ani, cel mult. După aceea, influența pe care o avem începe să scadă – încet dar inevitabil.

SUNT „EXPERT ÎN PARENTING “ 1

Am un doctorat în psihologie și sunt, până în prezent, au‑ torul a două cărți pe tema creșterii și educării copiilor; am un cabinet de consultanță, unde lucrez cu copii și cu părin‑ ții acestora, și vorbesc adesea în fața unui public format din părinți, pedagogi și studenți, pretutindeni în lume. Sunt, de mulți ani, „expert în parenting“. Însă care‑i pricina: am scris cele două cărți și am devenit un așa‑zis expert în parenting, înainte să am eu însumi copii. În clipa în care s‑a născut Catie, primul meu copil, am de‑ venit, dintr‑o autoritate în parenting, un alt părinte debusolat 1 Parenting (în orig. în engl.) – concept care definește totalitatea activităților deliberate desfășurate de părinte, care au ca scop o creștere și o educație armonioasă a copilului, pregătirea lui pentru viață. (n.tr.)

8

introducere care încerca s‑o scoată cumva la capăt cu creșterea propriilor odrasle. Peste cincisprezece ani, s‑ar putea să scriu o nouă car‑ te de parenting intitulată „Iertați‑mă, la vremea respectivă ideile mele păreau bune“.

Acestea fiind spuse, experiența profesională mi‑a demon‑ strat că ideile pe care le am cu privire la creșterea copiilor trec testul în viața reală de părinte. Acum, că sunt tatăl a două fe‑ tițe – Catie, de cinci ani, și Gracie, de trei – dispun de o expe‑ riență „la prima mână“ care să‑mi susțină valoarea abordării în privința creșterii copiilor. În plus, statutul de părinte m‑a ajutat să înțeleg mai bine ce anume funcționează și ce nu în lumea reală a creșterii copiilor.

CUM DEVIN COPIII CEEA CE DEVIN? Întrebarea cheie care mă intrigă atât în calitate de părinte, cât și în calitate de așa‑zis expert în parenting este următoa‑ rea: cum devin copiii ceea ce devin? Cu siguranță, genetica joacă un rol formator; s‑a descoperit că inteligența, atributele fizice și temperamentul au – toate – o componentă ereditară accentuată. La fel de puternice sunt și dovezile că mediul în‑ conjurător are şi el, la rândul lui, o contribuţie semnificativă.

Nu se mai pune problema unui conflict între natură și educa‑ ție, ci e vorba mai degrabă de un fel de colaborare ce implică natura prin educație. Felul în care sunt educați copiii și me‑ diul în care trăiesc influențează anumite predispoziții geneti‑ ce, care se fac simțite pe măsură ce copiii se dezvoltă.

Așadar, ce aspecte ale mediului afectează dezvoltarea copi‑ ilor? Unele păreri susțin că părinții au o contribuţie mult mai mică decât și‑ar dori să creadă, cei mici fiind influențați într‑o 9

părinții au cuvântul mai mare măsură de anturaj și de cultura populară. Totuși, eu consider că, în acești primi ani, înainte ca juniorii să se in‑ tegreze într‑un context social mai larg, părinții au un avantaj temporar, impactul lor asupra acestora fiind mai mare decât cel al factorilor externi.

Să ne gândim la următorul aspect: în această perioadă, co‑ piii absorb cu lăcomie fiecare fărâmă de informație pe care o pot digera, iar noi controlăm cea mai mare parte din „hrana“ dezvoltării pe care o primesc. Gestionăm contexul social ma‑ terial în care copiii trăiesc zi de zi, context ce joacă un rol tot mai important în dezvoltarea lor ulterioară. Alegem casa în care trăiesc, cartierul, creșa sau grădinița la care merg. Deci‑ dem cu ce se hrănesc, când merg la culcare și care sunt acti‑ vitățile lor zilnice. Le alegem partenerii de joacă și anturajul cu care interacționează, tipul și frecvența expunerii la cultura populară. Cu alte cuvinte, în acești ani de început, avem oca‑ zia să controlăm mesajele care ajung la ei. Celelalte mesaje – multe dintre ele nu la fel de stimulative pentru dezvoltarea copiilor – vor sosi și ele, cât de curând.

EI ÎNȚELEG MESAJUL La baza acestei cărți stă următorul principiu: copiii devin mesajele pe care le primesc cel mai des. Dată fiind puterea ineren‑ tă de care dispunem în privința modelării copiilor prin mesa‑ je, întrebarea cheie pe care trebuie să ne‑o punem este „Cum mă asigur că îi transmit copilului meu mesajele cele mai sănă‑ toase?“. Răspunsul are două părți: mai întâi de toate, trebuie să stabilim foarte clar care sunt mesajele pe care dorim să le transmitem. Apoi, trebuie să ne dezvoltăm abilitățile necesare pentru transmiterea acestora.

10

introducere Mesajele pe care cei mici le primesc de timpuriu în viață sunt cu atât mai importante cu cât – nu peste mult timp – ei vor începe să primească mesaje din multe alte surse, mult mai puțin controlabile și mai puțin inofensive. Inevitabil, antura‑ jul și cultura populară îi vor expune la tot felul de informații și atitudini – pozitive, negative și de‑a dreptul periculoase.

Tot ce putem face este să încercăm să transmitem mesaje po‑ zitive încă din primele etape ale vieții lor, ca metodă de imu‑ nizare împotriva potopului de mesaje nocive pe care le vor primi cu siguranță pe măsură ce înaintează în vârstă.

DARUL MESAJELOR Ce valori și convingeri dorim să le insuflăm copiilor? Ce fel de oameni ne dorim să devină ? Cum îi pregătim pentru un viitor care este în mare parte imprevizibil? Acestea sunt întrebări fundamentale, pe care și le pun toți părinții. Răspun‑ surile pe care le găsim vor determina felul în care ne educăm odraslele.

Din practică, știu că marea majoritate a părinților vine cu răspunsuri asemănătoare. Ne dorim să le meargă bine, să fie oameni buni și generoși, să descopere succesul, fericirea, să dea un sens vieții lor. Ne dorim să se simtă bine în propria piele, să urmărească țeluri importante și să se descurce la școală și în carieră. Ne dorim să fie chibzuiți, respectuoși și responsabili. Vrem să dezvolte relații sănătoase, să rămână conectați la lumea în care trăiesc și să găsească dragostea. În ultimă instanță, cu toții ne dorim ca ei să devină niște persoa‑ ne decente. Iar modul în care ne putem îndeplini aceste dorin‑ țe în ceea ce‑i privește presupune să le transmitem mesajele 11

părinții au cuvântul corecte. Speranțele și mesajele noastre sunt darurile pe care le putem oferi copiilor în fiecare zi a vieții lor.

COPIII NOȘTRI SUNT OPERE DE ARTĂ Copiii sunt asemenea unor tablouri care, la naștere, au doar câteva tușe genetice, așternute pe o pânză altminteri goală. În perioada primei copilării, se conturează forme și culori care sporesc complexitatea pânzei. Apoi, începând cu primii pași, la vârsta preșcolară și în primii ani de școală, apar linii, tex‑ turi și culori din ce în ce mai precise, care ne permit să între‑ zărim potențialul operei finale. În această etapă, noi suntem principalii artiști. În cele din urmă, copiii vor prelua ștafeta și vor continua să rafineze opera de artă, până ce aceasta va de‑ veni un autoportret autentic. Mesajele pe care le transmitem în primii ani de viață ai copiilor constituie principala noastră contribuție la capodopera devenirii lor.

Noi începem să ne aducem contribuția la tablou prin trans‑ miterea unor mesaje, cu mult înainte să realizăm că juniorii le‑ar putea înțelege cu adevărat. La bebelușii nu mai mari de o zi, contactul vizual, tonul vocii, contactul fizic, afecțiunea și răspunsul la nevoile pe care le au reprezintă tot atâtea aspecte care comunică mesaje de iubire, siguranță și legătură strânsă.

Opera de artă devine mai interesantă începând cu vârsta primilor pași, atunci când copiii încep să meargă, învață cu‑ vinte noi și dezvoltă abilități cognitive și motorii. Tot acum, ei încep realmente să înțeleagă mesajele părinților. Din unele puncte de vedere, copiii aflați la această vârstă sunt mai mult bebeluși: au nevoie de atenție, sunt inocenți și încă nepregătiți pentru lumea din jur. Din alte puncte de vedere, ei încep să 12