Titlul original al acestei cărți este: The Second Curve_Thoughts on Reinventing Society de Charles Handy Copyright © Charles Handy, 2015 First published as THE SECOND CURVE by Random House Business, an imprint of Cornerstone. Cornerstone is a part of the Penguin Random House group of companies. © Publica, 2016, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HANDY, CHARLES A doua curbă : să gândim diferit despre viitor / Charles Handy ; trad.: Diana Dorobanţu. - Bucureşti : Publica, 2016 ISBN 978-606-722-216-6 I. Dorobanţu, Diana (trad.) 338
EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu DESIGN: Alexe Popescu REDACTOR: Roxana Măciucă CORECTORI: Cătălina Călinescu, Rodica Crețu DTP: Dragoș Tudor
Nepoţilor mei Leo, Sam, Nephele, Scarlett care vor trăi şi vor lucra în lumea pe care o prefigurez
Cuprins
Mulțumiri ���������������������������������������������������������������������������������� 9 Introducere ��������������������������������������������������������������������������� 11 1. A doua curbă �������������������������������������������������������������� 23 2. Societatea autoîntreprinzătoare �������������������������������� 37 3. Noua perturbare ���������������������������������������������������������� 47 4. Locul de muncă ���������������������������������������������������������� 59 5. Piaţa ����������������������������������������������������������������������������� 71 6. Dilemele creşterii �������������������������������������������������������� 83 7. Turnurile de sticlă ale capitalismului ������������������������ 95 8. Organizaţia cetăţenească ����������������������������������������� 107 9. Noul management ���������������������������������������������������� 119 10. Societatea Ponzi ������������������������������������������������������� 133 11. Societatea corectă ����������������������������������������������������� 143 12. Seminţele de aur ������������������������������������������������������� 157 13. Şcolile viitorului �������������������������������������������������������� 169 14. Provocările democraţiei �������������������������������������������� 183 15. Nevoia de ceilalți ������������������������������������������������������� 197 16. Contractul cu noi înşine ������������������������������������������� 209
Mulțumiri Mulţi oameni, deseori fără să ştie, au contribuit la scrierea acestei cărţi. Gail Rebuck, vechiul meu editor, prieten şi sfătuitor, a fost cel care mi-a sugerat că aş putea verifica dacă unele dintre ideile mele de acum două decenii se mai aplică circumstanţelor din ziua de azi. Această propunere m-a tentat nu numai să revin asupra acelor idei, ci şi să-mi întind aripile puţin mai mult şi să extind ideea celei de-a doua curbe în alte zone ale societăţii, dincolo de cele ale organizaţiei. Nigel Wilcockson, editorul meu de la Random House, m-a ajutat apoi să conturez aceste idei sub forma unei cărţi. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea şi convingerea plină de blândețe de care a dat dovadă în timp ce eu mă străduiam să găsesc o modalitate de structurare a gândurilor mele, iar Rosalind Fergusson îmi corecta cu mare tact informațiile eronate şi exprimările nefericite. Multe persoane mi-au influenţat gândirea de-a lungul timpului. Mă gândesc la acei guru ai managementului, acum plecaţi dintre noi, Warren Bennis (vechiul meu prieten şi mentor) şi Peter Drucker. Jim O’Toole, interpret al lui Aristotel, şi Michael Maccoby, al cărui istoric psihanalitic şi antropologic mi-a oferit noi perspective asupra leadershipului, s-au numărat de-a lungul vremii printre profesorii mei informali. Apoi există toţi acei savanţi ale căror cărţi îmi umplu rafturile şi ale căror idei m-au influenţat de-a lungul anilor, mai ales Tom Peters, Jim Collins, Lynda Gratton, Mark Goyder şi John Kay, deşi nu ar trebui să fie consideraţi responsabili pentru ce am scris în această carte.
Mulțumiri A doua curbă 9
Richard Straub, fondatorul Drucker Forum din Viena, a fost o sursă constantă de susţinere şi inspiraţie, în timp ce jurnalişti precum Simon Caulkin şi Adrian Wooldridge mi-au prezentat articolele şi ideile lor stimulatoare. Şi mai este şi Gordon Fox, budist, filosof, om de afaceri, prieten și o adevărată sursă de inspirație, care mi-a explicat cum principiile bune pot sta la baza afacerilor extraordinare. Le sunt dator tuturor acestor oameni înţelepţi şi multor altora, prea numeroşi pentru a fi enumeraţi. Totuşi cartea nu ar fi apărut niciodată fără soţia şi partenera mea, Elizabeth. Convingerea ei neclintită în mine mi-a eclipsat îndoielile, datorită rațiunii ei mi-am reţinut excesele sălbatice, în timp ce susţinerea şi afecţiunea ei necondiţionate reprezintă piatra de temelie a vieţii mele.
10 A doua curbă Mulțumiri
Introducere De ce am scris această carte? Cine aș vrea să o citească? „Semnaţi aici, vă rog”, mi-a zis omul, „şi treceţi data, dar aveţi grijă să completaţi anul în întregime. Am ajuns să încurcăm secolele pe aici.” El era administratorul lucrărilor la Castelul Windsor şi tocmai îmi predase o cheie antică ce venea la pachet cu noua mea slujbă. I-am zâmbit crezând că făcuse o glumă, dar, când mi-am ridicat privirea, am văzut că el era serios. Trebuia să fiu avertizat. Mă aflam acolo pentru a ocupa poziţia de Warden*, un titlu cu adevărat trollopian** a cărui greutate am simţit-o mai târziu, al unui centru de studii şi conferinţe care se axa pe problemele legate de etică și de valori cu care indivizii şi societatea se vor confrunta în viitor. Eram fascinat de istoria castelului. Casa care ne-a fost oferită ca reşedinţă fusese construită pentru tânărul Henric al III-lea în 1216. Întregul loc era plin de istorie. Speram să creez un cuib de gândire creativă în această comoară din trecut, dar am realizat destul de curând că istoria şi tradiţia, deși pot crea o închisoare a timpului, pot fi și valorificate. Am descoperit că dacă a existat o numită rânduială a lucrurilor de-a lungul secolelor, doar un dezastru previzibil permite orice schimbare a statu-quoului. Există o logică în spatele acestei reguli, dar înseamnă că progresul este lent, deseori constând într-o serie de răspunsuri * În traducere liberă, „administrator” (n.t.). ** Anthony Trollope, 1815-1882, romancier englez. Printre cele mai de success romane ale sale se numără The Warden (1855), Barchester Tower (1857) şi Dr. Thorne (1858) (n.t.).
Introducere A doua curbă 11
neplanificate în cazul urgenţelor, mai degrabă decât o urmărire planificată a unei viziuni. Era frustrant pentru acest nou-venit care-şi dorea să construiască pe baza acelei istorii, dar se simţea intimidat de gardienii tradiţiei. După ce am părăsit Castelul Windsor, am realizat că cea mai mare parte a vieţii, chiar în afara castelului, era guvernată de acelaşi principiu: „Dacă un lucru funcţionează, nu-l repara”. Îndemnuri de tipul că nu va funcţiona aşa mult timp sau că ar putea funcţiona mai bine ajung la urechi surde. Oamenii îmi tot spuneau că statu-quoul trebuie să fie mai bun decât necunoscutul. Dacă trebuie să existe schimbare, aceasta trebuie să fie „mai bună decât ieri”, nu diferită. Dar societatea nu funcţionează așa cum ar trebui. Traiul ajunge să fie mai dificil, nu mai uşor, pentru majoritatea. Inegalitatea este în creştere. Avuţia nu mai ajunge și la straturile de jos așa cum se întâmpla în trecut. Nici nu urcă, după cum spune teoria, deoarece consumatorii sunt înglodaţi în datorii, cheltuie prea mult pe case, rămânându-le prea puţini bani pentru a alimenta economia cu cheltuielile lor. Prea multe dintre obiceiurile, practicile şi instituţiile societăţii au fost create pentru o perioadă care a trecut. Internetul și consecințele apariției sale revoluţionează cea mai mare parte din viaţa noastră, dar în acelaşi timp împing în irelevanță multe dintre instituţiile noastre, nimicite în această epocă. Lumea occidentală pare să se fi pensionat, mulţumindu-se cu o viaţă prevăzătoare după sperieturile financiare ale ultimului deceniu, sperând că viaţa confortabilă cu care ne obişnuiserăm se va reîntoarce în curând doar dacă ne păstrăm calmul. Totuşi realitatea este că nu putem să readucem trecutul şi nici să prelungim prezentul la infinit. Atunci când lumea se schimbă în jurul nostru, şi noi trebuie să ne schimbăm sau, după cum i-ar fi spus şi Tancredi unchiului său, Prinţul, faimoasa replică
12 A doua curbă Introducere
în romanul lui Lampedusa Il Gattopardo*, „Pentru ca lucrurile să rămână la fel, acestea trebuie să se schimbe”. Din nefericire, gândirea îndrăzneaţă a devenit suspectă sau prea riscantă în rândul celor care se presupune că sunt responsabili de viitorul nostru. Guvernele se sucesc şi răsucesc şi se adaptează, dar sunt mai preocupate să-şi păstreze puterea decât să genereze viziuni şi posibilităţi noi pentru dezvoltare. Acest lucru se întâmplă într-o perioadă în care multe dintre presupunerile noastre despre activitatea vieţii noastre sunt date peste cap de tehnologii şi de valori noi. Să uităm pentru un moment de marile drame ale afacerilor internaţionale, căci vieţile noastre cotidiene sunt cele care se vor schimba cel mai mult. Această carte este dedicată nepoţilor mei care vor creşte într-o lume foarte diferită de cea pe care am întâlnit-o eu, dar care sunt pregătiţi pentru ea ca şi când nimic nu va fi diferit de lumea pe care o ştiam eu, o lume în care vor exista slujbe pentru ei dacă îşi pun mintea la lucru şi îşi iau examenele, slujbe şi examene care nu sunt atât de diferite de cele pe care eu le-am întâlnit acum mai bine de 60 de ani. Aceasta este o reţetă care va conduce la dezamăgire şi deziluzie. Pe de o parte, jumătate din slujbele actuale vor dispărea deja până în 2030, spun analiştii, dar atunci cum îi pregăteşti pe tineri pentru o lume care nu există şi nu poate fi prevăzută? Mărturisesc că nu prea ştiu cum vor reuşi nepoţii şi contemporanii mei să-şi câştige traiul peste 30 de ani, cum va fi organizată societatea din jurul lor, în timp ce o parte din viață din ce în ce mai mare se va desfăşura în mediul virtual, dacă statul naţional le va mai guverna vieţile sau acesta va fi înlo* Giuseppe Tomasi di Lampedusa a fost un scriitor italian şi ultimul Principe al Lampedusei. A devenit faimos datorită singurului său roman, Il Gattopardo (publicat și în română cu titlul Ghepardul) (n.t.).
Introducere A doua curbă 13
cuit de state-oraş şi confederaţii, cum vor măsura succesul din vieţile lor sau cum vor alege să trăiască. Orice lucru care se bazează pe informaţii, fie că este vorba despre cărţi, muzică sau divertisment, va fi efectiv gratuit, dar o lume de bunuri gratuite oferă puţine slujbe plătite. Dacă găsesc sau, şi mai bine, creează orice activitate care va fi plătită, atunci va fi nevoie să o practice cu mult peste vârsta de optzeci de ani, aşa că ar face bine să le placă. Acei tineri trăiesc deja într-o lume dominată de informaţie care se află la îndemâna lor şi de contacte la un buton distanţă. Această tehnologie poate doar să devină mai rapidă, mai bună şi mai uşor de folosit, dar cu consecinţe care sunt greu de anticipat. Noua tehnologie le va face vieţile mai simple sau mai confuze? Unde se vor ascunde, dacă vor avea nevoie, atunci când prea multă informaţie sau prea multă comunicare va deveni copleșitoare? Fluxul de informaţii îi va face să devină indecişi şi reactivi, deoarece este prea tentant să amâni deciziile până ce afli mai multe – şi mereu vor putea fi mai multe – sau să-ți umpli timpul răspunzând la mesajele primite pe orice gen de dispozitiv ai în mână, fără a mai avea timp pentru propriile gânduri sau acţiuni? Te poţi baza pe prieteni sau colegi pe care îi vei cunoaşte doar virtual? Algoritmii ne vor guverna vieţile? Vor exista formule şi programe pentru orice scenariu? Incertitudinile aruncate de noua presă sunt îngrijorătoare, dar deseori schimbarea tehnologică produce mai multe întrebări decât soluţii. Din câte observ deja, prea mult din tot ceea ce este nou îi favorizează pe prea puţini, în detrimentul majorității. Societatea şi-a pierdut echilibrul. Puterea este distribuită inegal. În afaceri, economia informaţională se transformă în varianta „câştigătorul ia totul”, în care companiile precum Amazon, Facebook şi Google domină şi înghit orice nou-venit
14 A doua curbă Introducere
care îndrăznește să-și facă apariția. Trebuie să punem la încercare gândirea tradițională, să visăm puţin, să gândim iraţional şi să îndrăznim imposibilul, dacă vrem să avem vreo şansă ca viitorul să fie și în favoarea noastră, nu doar a celor puțini, cu statut preferențial. Aceasta a fost mentalitatea de bază care a dus la apariția principiului celei de-a doua curbe, componentacheie a acestei cărţi. Mesajul cărţii A doua curbă este acela că pentru a merge înainte în multe aspecte ale vieţii este uneori necesar să te schimbi radical, să porneşti pe un curs nou care va fi diferit de cel existent, fiind deseori nevoie de o nouă perspectivă asupra chestiunilor familiare, ceea ce Thomas Kuhn numea o schimbare de paradigmă. În primul eseu explic mai pe larg această idee. Problema reală este că schimbarea trebuie să fie iniţiată cât timp mai există prima curbă. Acest lucru înseamnă că persoanele care au fost responsabile de acea primă curbă trebuie să adopte o perspectivă foarte diferită asupra viitorului sau, deseori, să-i lase pe alţii să conducă în sens ascendent noua curbă. Acest lucru nu este uşor de realizat. De ce să te schimbi când totul merge bine?, ne întrebăm pe noi înşine. Schimbarea este mai uşor de imaginat atunci când criza ne apare ca o ameninţare, dar e mai greu de implementat în condițiile în care resursele şi rezervele de timp sunt pe terminate. Vestea bună în privința creării celei de-a doua curbe este aceea că, în ciuda revoltelor recente din unele părţi ale lumii, în ultima jumătate de secol lucrurile au mers bine pentru cea mai mare parte a populaţiei. Dacă am compara viaţa din prezent cu cea de atunci, am observa că rasa umană este mai sănătoasă, mai bogată şi trăieşte mai mult şi mai bine decât a făcut-o vreodată în istorie. O persoană cu venituri medii din orice colț al lumii câştigă de trei ori mai mult decât acum 50 de ani, iar gama de lucruri pe care o poate cumpăra cu acei bani ar uimi
Introducere A doua curbă 15
generaţia părinţilor mei dacă ar trăi s-o vadă. Un vorbitor de la o conferinţa recentă, organizată în zona de colină din Tirol, se întreba de ce oricine din sală şi-ar dori să trăiască oriunde altundeva decât în Europa din prezent, în ciuda tuturor conflictelor interne din acest spațiu. Conform teoriei celei de-a doua curbe, condiţiile din prezent sunt perfecte pentru regândirea modalităţilor în care conducem societatea, pentru a valorifica la maximum abundenţa pe care am generat-o pentru noi. Automulţumirea este un semn de pericol iminent, dar poate reprezenta și o oportunitate. Dacă nu faci nimic, rişti să pierzi ceea ce ai. În eseurile care urmează încerc să aplic ideea celei de-a doua curbe unei serii de probleme, de la capitalism şi guvernare până la educaţie şi definiţia vieţii bune, cu multe altele la mijloc. Nu există o altă ideologie în spatele gândirii mele decât filosofia acelei a doua curbe, faptul că avem atât de urgent nevoie de direcţii noi în toate domeniile vieţii. O curbă nouă foarte clară a apărut în timp ce scriam, şi anume nevoia de a pune un accent tot mai mare pe autoresponsabilitate. Nepoţii mei şi cei asemenea lor vor trebui să se descurce singuri în viitor, mult mai mult decât am fost eu nevoit. Nu ne mai putem aștepta ca instituţiile educaţionale şi locul de muncă să ne pregătească pentru viaţă şi să aibă grijă de noi în acest timp. Ne-a fost mult prea simplu în trecut să-i lăsăm pe alţii să ne conducă viaţa. Am trecut de la şcoală la universitate, apoi la afaceri sau exersarea profesiei. În cazul fiecărei etape, mi s-a spus ce să fac şi cum să fac. Acest lucru nu se va mai întâmpla sau, în caz contrar, s-ar putea foarte bine ca respectivele direcţii indicate de alții să fie greşite. În mod inevitabil, acele instituții își vor pierde credibilitatea. Vor demonstra mai puțin interes pentru noi; la fel și nouă ne va scădea interesul pentru aceste instituții. Acest lucru se va întâmpla deoarece majoritatea contractelor
16 A doua curbă Introducere
vor fi încheiate pe o perioadă și mai scurtă ca în prezent, parţial pentru că instituţiile vor rezista chiar ele mai puțin, iar noi vom petrece mai puțin timp în aceste locuri. Comunităţile noastre vor fi cele de interes comun, nu se vor mai regăsi într-un loc sau într-o instituţie comună. Comunităţile de interes sunt mai distractive şi mai colegiale, dar se simt mai puţin responsabile pentru vieţile membrilor. În afara comunităţii, fiecare trebuie să aibă grijă de sine. Relaţiile şi căsătoriile de azi par a fi comunităţi formate pe baza intereselor comune, și nu a responsabilităților împărțite între membrii acestora. Prin urmare, atunci când interesul comun dispare, acelaşi lucru se întâmplă cu relaţia respectivă. Atunci când nesiguranţa este din abundenţă, fiecare trebuie să-şi creeze, de unul singur, un adăpost. Viaţa nu va fi uşoară. Nu m-am afundat în arena politicii naţionaliste, nici nu voi discuta despre probleme mai complexe şi mai mari, precum schimbările climatice, viitorul Uniunii Europene, ascensiunea Chinei şi schismele din interiorul Islamului. Acestea sunt în mod clar aspecte importante care vor avea un impact asupra vieţilor generaţiilor viitoare, dar, ca indivizi, noi putem avea doar influenţă limitată, dacă va exista una, asupra rezultatelor lor. Şi trebuie să recunosc că domeniile se află în afara ariei mele de competenţe. Asemenea tuturor celorlalţi, am păreri proprii, dar nu valorează mai mult decât ale oricărei alte persoane. De exemplu, aş putea spune că adevărata provocare a schimbărilor climatice rezidă în aplicarea ajustărilor corecte la ce este deja ireversibil, chiar dacă s-ar putea să încetinim ritmul schimbării. Aş putea prezice că majoritatea noastră va ajunge să trăiască în oraşe cu aer condiţionat, oarecum asemănătoare cu Singapore, şi că ne va plăcea, aşa cum mi s-a întâmplat mie când locuiam acolo. Dar cunosc experţi care îmi spun că sunt mult prea pesimist şi s-ar putea să aibă dreptate. Aş putea pre-
Introducere A doua curbă 17
zice că Europa va sfârşi cu o federaţie internă alcătuită din cele şase ţări care au fondat-o şi un cerc extern alcătuit dintr-o confederaţie de state naţionale, dar, din nou, aş putea să greşesc. Aş putea spune că China va ajunge, în cele din urmă, o federaţie cu un centru puternic, dar mic, şi multe regiuni autonome, dar, chiar dacă aş avea dreptate, există puţine lucruri pe care le-aş putea face în afară de a le semnala. În ceea ce priveşte Islamul, pot doar să observ, să mă îngrijorez şi să reflectez la faptul că, atunci când religia devine tribală, poate ajunge virală. Lăsând în urmă aceste probleme mari, există suficiente provocări în lucrurile pe care le putem influenţa în mod util în vreun fel. Prin urmare, cartea este o colecţie de eseuri despre aceste provocări, chiar şi texte scurte, pentru că în anii care au trecut am scris regulat şi am difuzat „Gândul zilei” în cadrul programului matinal Today al BBC. Am învăţat multe scriind acele gânduri. De exemplu, am învăţat că simplitatea focalizează mintea, atât pe cea a ascultătorului, cât şi pe cea a autorului. Trebuia să folosesc cel mult 450 de cuvinte – două minute şi patruzeci şi cinci de secunde. Nu era uşor. Întotdeauna aveam nevoie de mai mult timp, de mai multe cuvinte, dar acele gânduri erau perfect adaptate lumii consumatoare de doze mici, în care trăim acum cu toţii. Poate că radioul permite o intervenție de două minute şi ceva fără întrerupere, dar televiziunea vrea o imagine nouă la fiecare 20 de secunde, iar utilizatorii de Twitter trebuie să se descurce cu 140 de caractere când vor să transmită un mesaj. Acum citesc rezumate de eseuri şi rapoarte şi intru în corpul principal al anumitor lucrări doar dacă trebuie să o fac. Biroul meu este plin de cărţi pe care le-am cumpărat în scopul de a le citi cu atenţie până când vine ziua când ştiu că nu o voi face. Le aşez pe rafturile revărsate de cărţi care acum sunt mai mult
18 A doua curbă Introducere
o imagine a bunelor intenţii. În locul lor citesc recenzii de cărţi noi în ziarele de duminică şi mă păcălesc că aşa nu mai am nevoie să cumpăr cartea propriu-zisă sau să o citesc. Îmi planificam propriile cărţi ca să fie suficient de scurte pentru a fi citite în timpul unui zbor de la Londra la Los Angeles, crezând că doar atunci oricare dintre posibilii mei cititori ar avea timpul necesar la dispoziție pentru a nu fi întrerupți. Dar acum, odată cu telefoanele de la bord şi BlackBerry-ul sau iPhone-ul atât de prezente, chiar şi acele perioade liniştite s-au redus. Prin urmare, cărţile mele trebuie să devină mai scurte sau, cel puţin, capitolele individuale trebuie să fie reduse ca dimensiune dacă vreau ca oamenii ocupaţi să le citească. Am fost generos şi mi-am permis în jur de 3 000 de cuvinte pentru fiecare eseu din această carte. Sunt şaisprezece în total, scurte pentru o carte, dar suficiente, sper, pentru a face o persoană să ia o pauză şi să reflecteze. Fiind scurte, trebuie să evite detaliile pentru a se concentra asupra principiilor aflate în joc. Acest aspect reprezintă atât defectul, cât şi avantajul lor. Se bazează pe propria mea experienţă la fel de mult ca şi pe cercetare, ceea ce le face mai mult personale decât cu autoritate, dar, poate, mai interesante ca rezultat. Faptul că structura de poveste își dovedește utilitatea într-o carte a fost încă un lucru învăţat de la acele „gânduri ale zilei”, poveşti care ilustrează mesajul, parabole moderne. Nu pretind că am vreo expertiză specială. Cred că sunt un filosof social, iar filosofii tind să pună mai mult întrebări decât să ofere răspunsuri exacte. Prin urmare, nu este o carte prescriptivă. Nu pretind că ştiu care ar trebui să fie a doua curbă în fiecare scenariu, deşi ofer câteva sugestii provocatoare, care sunt menite a fi mai mult invitaţii pentru cititorii mei de a gândi dincolo de ce le este familiar. Câteodată, chiar şi întrebările, ca să nu mai vorbim despre răspunsuri, sunt prea
Introducere A doua curbă 19
importante pentru a fi lăsate în seama experţilor, care tind să se uite mai mult la copaci decât la pădure, concentrându-se asupra particularităţilor. Îmi dau seama că o parte dintre eseuri ar putea să prezinte mai mult interes imediat decât altele. Prin urmare, nu este o carte care să fie citită neapărat din scoarţă în scoarţă, ci trebuie savurată mai mult à la carte, în funcţie de interesele voastre din acel moment. Cei care sunt familiarizaţi cu scrierile mele anterioare ar putea să observe că unele idei şi metafore reapar pe ici, pe colo, inclusiv conceptul de a doua curbă. Aceste concepte simple au funcţionat pentru mine atunci, acum 25 de ani, şi sper că, reconfigurate pentru o lume diferită, vor oferi soluții pentru o parte dintre dilemele noastre. Uitându-mă în urmă, după opt decenii de viaţă, mă întreb cum s-a întâmplat că, cel puţin în primele trei decenii, rareori am pus sub semnul întrebării modul în care funcţionau lucrurile sau în care ar fi trebuit să funcţioneze în Marea Britanie şi în cea mai mare parte a restului lumii. Am presupus că, deoarece lucrurile fuseseră mereu aşa atunci, aşa trebuiau să fie în continuare; că cei cu autoritate ştiau ce fac şi erau bine consiliaţi. Acum ştiu mai bine. Deşi sunt foarte impresionat de majoritatea adolescenţilor pe care i-am întâlnit, mă îndoiesc că ei sunt mai bine informaţi decât eram eu în privința viitorului sau a dilemelor foarte reale cu care se vor confrunta atunci când vor decide cum să-şi trăiască vieţile. Acestea fiind spuse, i-aş sfătui pe bătrânii lor să facă la fel dacă își pot îngădui momente de pauză în viețile lor ocupate pentru a vedea încotro se îndreaptă. Unul dintre obiectivele centrului Windsor, al cărui director am fost, era să-i aducă la un loc, într-un weekend, pe unii dintre formatorii de opinie ai naţiunii, cei care se aflau în vârful profesiei lor, al afacerilor, al politicii şi al forţelor armate.
20 A doua curbă Introducere
Intenţia era aceea de a-i ajuta să se concentreze asupra marilor probleme etice şi morale cu care se confruntă societatea. Discuţiile erau fascinante, iar oamenii, interesanţi, dar am descoperit că erau mai nerăbdători să-şi dezvolte propriile idei decât să le asculte pe ale altora, ca să nu mai vorbim despre a-și reconsidera acele idei. Nu era nici urmă de curbe secundare în acele întâlniri. Aşa că am decis să adăugăm un alt set de discuţii, de această dată invitând starurile în ascensiune ale generaţiei următoare. Aceşti oameni nu aveau poziţii declarate pe care trebuiau să le apere; erau mai dispuşi să asculte şi să se gândească la alternative. Scenariile la care au ajuns erau mai interesante, cel puţin pentru mine. Speram că îşi vor aminti aceste conversaţii atunci când, la rândul lor, se vor afla într-o poziţie capabilă de a influenţa evenimentele din societate. S-ar putea să fi fost prea optimist. Ritmul schimbării într-o democraţie este extraordinar de lent, poate fi măsurat în generaţii, nu în ani. Deseori, e posibil ca guvernele să ştie ce ar trebui să facă, dar nu cum să fie realese ulterior acestor acțiuni întreprinse. Unele dintre sugestiile oferite în timpul discuţiilor de la Windsor şi multe dintre propriile propuneri din această carte ar necesita o dictatură ca să fie aplicate sau, cel puţin, o nouă generaţie nerăbdătoare de schimbare și care să știe cum ar trebui să fie acea schimbare. Guvernele democratice pot să acţioneze doar atunci când ştiu că mişcarea va fi larg acceptată. Ca rezultat, direcţiile schimbării vin deseori din afara sistemului parlamentar, nu din cadrul lui; pe scurt, de la oameni ca noi. Prin urmare, această carte este adresată noii generaţii. Sper că va stârni curiozitatea și imaginația şi va încuraja discuţiile între prieteni şi colegi. După cum John Maynard Keynes a spus: „Sunt sigur că puterea grupurilor de interese este mult exagerată în comparaţie cu încercarea de infiltrare treptată a
Introducere A doua curbă 21
ideilor”. Anterior, David Hume susținuse că adevărul survine în urma discuţiilor între prieteni. Sunt de acord cu amândoi. Cea mai plăcută îndeletnicire a mea este aceea de a dezbate cu prietenii în jurul unei mese de cină, la care există vin din abundență. Putem să ne schimbăm lumea discutând unii cu alţii. Dacă această carte scurtă poate fi stimulentul mai multor astfel de conversaţii, mă voi simţi mulţumit. Însă scopul meu este acela de a stimula, nu de a prescrie, pentru că ştiu prea bine că diavolul sălăşluieşte în detalii, iar alţii vor cunoaşte detaliile mai bine decât mine.
22 A doua curbă Introducere
1
A doua curbă CE ESTE? CUM O DESCOPERIM?
Gândindu-mă la ce s-a petrecut în urmă, cred că am fost un soţ foarte enervant în mai multe rânduri, fără îndoială, dar mai ales pentru că îmi tot schimbam slujba tocmai când lucrurile mergeau bine. După zece ani la Shell, ajunsesem la nivelul de manager într-o ţară mică, primul pas către lucruri mai importante, când am decis că viaţa unui director din domeniul petrolier nu era pentru mine, că mai degrabă aş fi instruit managerii decât să fiu unul. Cel mai probabil mi se aplica vechiul proverb „Dacă nu poţi s-o faci, învaţă-i pe alţii s-o facă”, dacă e să fiu sincer. Spre surpriza, poate chiar dezamăgirea conducerii Shell, am refuzat postul şi mi-am dat demisia.
După doi ani de readaptare şi reconversie profesională, m-am alăturat celor de la London Business School: şase ani mai târziu am ajuns la înaltul rang de profesor titular cu o primă carte publicată şi cu Sfântul Graal al mandatului (angajare garantată până la pensionare) acordat, doar ca să decid că nu așa doream să-mi petrec viaţa. Voiam să fiu un scriitor cu normă întreagă. Am avut nevoie de patru ani în altă slujbă pentru a căpăta curajul de a tăia cordonul ombilical care mă lega de pântecul unei organizaţii. Doar atunci am simţit că îmi intrasem în rol. Şi chiar la timp sau aş fi sfârşit în Davy’s Bar. Deseori, de-a lungul timpului, mi-am spus povestea drumului către Davy’s Bar, iar imaginile sale, împreună cu implicaţiile sale, mă bântuie încă. Aceasta este povestea lucrurilor care s-au întâmplat atunci, deoarece Davy’s Bar nu mai există:
A doua curbă A doua curbă 23
conduceam prin Munţii Wicklow, colinele golașe, dar frumoase din împrejurimile Dublinului, când m-am rătăcit. Am văzut un om care îşi plimba câinele, aşa că m-am oprit lângă el şi l-am întrebat dacă putea să îmi arate drumul către Avoca, unde mă duceam. — Sigur, mi-a zis el. E foarte simplu. Mergi drept înainte pe acest deal, apoi cobori aproximativ un kilometru jumătate până ce ajungi la un pârâu cu un pod peste el; pe cealaltă parte a lui vei vedea Davy’s Bar; n-ai cum să-l ratezi, este roşu-aprins. Ai înţeles? — Cred că da, am răspuns eu. În sus, apoi în jos, până ce ajung la Davy’s Bar. — Minunat; ei bine, cam cu un kilometru înainte să ajungi acolo, ia-o la dreapta pe deal şi aşa ajungi la Avoca. I-am mulţumit şi am plecat mai departe înainte să realizez logica irlandeză stranie a indicaţiilor sale. Dar mesajul său mi-a rămas în minte până ce am început să vorbesc despre provocările celei de-a doua curbe, care întorc la dreapta în vârful dealului şi deseori le poţi rata fără să ştii că acolo ar fi trebuit să ajungi. Am întâlnit prea multe organizaţii (şi, într-adevăr, indivizi) blocate în punctul Davy’s Bar, care au realizat prea târziu că au ratat întoarcerea către viitor şi pot doar să se uite în urmă cu regret şi să-şi înece amarul cu o băutură sau două, în timp ce își plâng sfârșitul și sunt copleşiţi de amintiri despre vremurile bune şi ceea ce ar fi putut să fie. Fără să vreau, în cariera mea am condus pe o serie de drumuri în sus pe deal, întorcând de fiecare dată înainte de a ajunge în punctul echivalent acelui Davy’s Bar. Atunci când am desenat curbele, traiectoria mea de urcuş şi coborâş a început să aibă sens. De atunci, curbele au influenţat cea mai mare parte a gândirii despre schimbare şi, în general, despre viitor. Ideea curbelor sigmoidale, aşa cum sunt ele corect denumite,
24 A doua curbă A doua curbă
este o metaforă. Metaforele sunt de mare ajutor pentru înţelegere şi nu trebuie respinse, deoarece nu sunt strict ştiințifice. Sunt concepte simple, imprecise în detaliu, dar neaşteptat de revelatoare în privinţa perspectivei pe care o avem asupra lumii. Vor exista mult mai multe în această carte. Curba sigmoidală este o curbă în formă de S culcat, care arată cam aşa:
Curba sigmoidală este un concept matematic. Folosită ca metaforă, aceasta reprezintă o expresie familiară pentru multe concepte. Expresiile „curbă de învăţare” şi „înaintea curbei” fac referire la această curbă sigmoidală şi multe afaceri o folosesc atunci când fac proiecţii despre viitor. Însă nu este mereu luat în calcul faptul că reprezintă mult mai mult decât acest lucru. Reprezintă linia tuturor lucrurilor umane, a propriilor noastre vieţi, a organizaţiilor şi a afacerilor, a guvernelor, imperiilor şi alianţelor, a democraţiei efective şi a multelor şi variatelor sale instituţii. În fiecare caz există sau a existat o perioadă iniţială de investiţii – fie că au fost financiare, educaţionale (în cazul propriilor noastre vieţi) sau de încercare şi experimentare –, o perioadă în care eforturile depuse depăşesc rezultatele, atunci când linia S-ului merge în jos. Mai multe investiții decât profituri. Apoi, pe măsură ce rezultatele încep să iasă la suprafaţă, iar indiciile de progres apar, linia urcă. Dacă totul merge bine, atunci linia continuă să urce, dar vine vremea când în mod inevitabil curba ajunge în vârf şi începe să coboare. Coborârea poate fi prelungită şi, de multe ori, aşa este, dar uitarea aşteaptă la finalul acesteia.
A doua curbă A doua curbă 25
Se pare că nu există vreun mod de a scăpa de curba sigmoidală. Singura variabilă este lungimea curbei. Imperiul Roman a durat 400 de ani, dar, în cele din urmă, a ajuns la un sfârșit. Alte imperii au rezistat cu mult mai puţin înainte de a se scufunda, precum Imperiul Britanic, ceea ce se va întâmpla cu siguranță și în cazul Imperiului American. Guvernele şi dictaturile îşi ating, în cele din urmă, sfârșitul. La o scară mai mică, afacerile rezistau în medie 40 de ani înainte de a se prăbuşi sau a fi preluate; acum durata medie de viaţă pare să fi scăzut până la doar paisprezece ani. Viteza curbei pare să se mărească, deşi noi am reuşit să ne întindem curbele vieților personale până la 90 de ani sau mai mult. Totuşi există un fel de uitare la final. S-ar putea să fie o perspectivă deprimantă. Dar nu ar trebui să fie aşa. Întotdeauna poate exista o a doua curbă, care arată cam aşa:
Îmi veți da dreptate, dar îmi veți semnala o problemă. Aspectul neplăcut şi, de multe ori, fatal al acestei a doua curbe este că ea trebuie să înceapă înainte ca prima curbă să ajungă în vârf. Doar atunci există suficiente resurse – de bani, timp şi energie – pentru a acoperi acea cădere iniţială, perioada de investiţii. Dacă încerci să desenezi a doua curbă ca una care debutează după atingerea vârfului, atunci când acea primă curbă începe să coboare, planul nu va funcţiona pe hârtie sau în realitate; a doua curbă nu ajunge niciodată suficient de sus, dacă nu îi oferiți un impuls serios și ferm. Totuşi problema
26 A doua curbă A doua curbă
constă în a depista când prima curbă se pregăteşte să atingă vârful. Psihologic vorbind, atunci când totul merge bine, este logic să te aştepţi că acest parcurs favorabil va continua, celelalte aspecte rămânând constante. De ce să nu proiectezi prezentul în viitor când îți este favorabil într-un mod atât de evident? Cu toate acestea, succesul ne pune ochelari de cal, descurajează îndoiala şi se consolidează. Doar în retrospectivă putem să ne uităm în urmă şi să spunem: „Asta a fost tot, acela a fost vârful, atunci trebuia să începem să gândim altfel”. Din nefericire, dacă eşti înţelept după ce un eveniment s-a încheiat, este prea târziu pentru a mai schimba ceva. Succesul primelor curbe te poate orbi în ceea ce priveşte posibilităţile unei noi tehnologii sau ale unei noi pieţe, permiţându-le altora să preia iniţiativa. Clayton Christensen de la Harvard Business School a denumit această problemă drept inovaţia disruptivă, prezentând, printre multe altele, cazul Kodak, care a ignorat posibilităţile fotografiei digitale până ce a fost prea târziu. A permis persoanelor din afara companiei să intervină şi să creeze, în opinia mea, o curbă nouă în locul lor. Tehnologia nouă oferă în fiecare zi şansa acelor noi curbe. Identificarea şi valorificarea lor reprezintă noua provocare strategică pentru educaţie, sănătate şi guvern, precum şi pentru afaceri. Cu toate acestea, atunci când venitul, productivitatea sau reputaţia voastră se prăbuşesc, este dificil să vă gândiți la ceva nou. Oricine a trecut prin şomaj îşi va aminti cât de greu a fost să-și recapete încrederea sau energia, ca să nu mai vorbim despre mijloacele necesare pentru a face o investiţie în ceva cu potenţial riscant. Guvernele consideră acest lucru la fel de dificil ca şi indivizii, de aceea sfatul keynesian de a investi pentru a ieşi din recesiune este în mod intuitiv destul de dificil de aplicat. Atunci când banii sunt puţini este contraintuitiv să
A doua curbă A doua curbă 27
cheltuieşti mai mult. Gândirea de tip a doua curbă apare greu atunci când vremurile sunt dificile. În afaceri, ar putea presupune să intrați în competiţie cu voi înșivă, chiar să vă canibalizați produsul existent. Aplicați această metodă când vremurile sunt bune; înainte de declin. Unele instituţii şi unii oameni se luptă până la o doua linie plecând de la o curbă descendentă, dar numai cu un efort imens şi cu un sacrificiu mare care să genereze necesarul pentru a acoperi acea coborâre iniţială a curbei. În cazul organizaţiilor, presupune reducerea personalului şi a cheltuielilor administrative, regruparea organizaţiei, care deseori implică înlocuirea conducerii şi, cel mai dureros lucru dintre toate, renunţarea la o parte dintre produsele şi pieţele preferate. În practică, acest lucru are loc doar atunci când problema este preluată de o altă afacere cu mai puţine mustrări în privinţa intervenţiei „chirurgicale” necesare. Companiile private ar putea justifica remodelarea afacerilor pe care le cumpără, argumentând că doar aşa respectivele afaceri identifică a doua curbă proprie. Uitându-mă în urmă la cariera mea, fără a-mi da seama, am făcut lucrul corect la momentul potrivit. De fiecare dată mi-am părăsit slujba înainte de a ajunge la apogeu. Apoi noua mea curbă a coborât, din punct de vedere financiar, pentru câţiva ani, cât am investit în învăţare, până ce curba nouă a început să urce, pentru ca şi aceasta, în timp, să ajungă în vârf. Presupun că o curbă ulterioară se pregăteşte să apară. S-ar putea ca mulţi să fi avut o experienţă similară în propriile vieţi, trecând de la o slujbă la alta, călătorind necunoscători pe curbele sigmoidale, dar gândirea de tip a doua curbă depăşeşte cu mult domeniul carierelor personale. Steve Jobs de la Apple a fost, după toate declaraţiile, un om cu care se colabora greu, dar era expertul în identificarea celei
28 A doua curbă A doua curbă
de-a doua curbe. Până ce calculatorul Macintosh să ajungă un succes dovedit, Jobs şi echipa sa creativă plănuiau deja să intre în afacerile cu muzică prin intermediul iPod-ului. Atunci când produsul a început să domine piaţa, Jobs avea deja schițele de design al iPhone-ului, un produs nou pentru o afacere foarte diferită, care a fost urmat, odată ce a avut succes, de iPad. Fiecare curbă nouă a fost concepută înainte ca precedenta să ajungă în vârf. Fiecare curbă nouă a crescut din ultima, dar a vizat o piaţă foarte diferită – la prima vedere, era un risc mare, dar pentru Jobs era o nouă curbă logică. Astăzi, produsele Apple par să fie o familie continuu interconectată, dar acest lucru nu era nici inevitabil, nici previzibil. Va continua Apple să aplice gândirea de tip a doua curbă? Timpul ne va spune, deoarece această mentalitate nu este uşor de aplicat. Necesită imaginaţie, intuiţie şi instinct mai mult decât analiză raţională. Apoi, pentru a acţiona în baza ei, aveți nevoie de curaj pentru a păşi în necunoscut atunci când toate semnalele şi toţi cei din jurul vostru vă spun că nu trebuie s-o faceți. Într-un alt domeniu şi într-un alt joc, Alex Ferguson, legendarul manager al Clubului de Fotbal Manchester United, a avut grijă să aducă noi talente înainte ca jucătorii actuali de top să treacă de vârf, chiar dacă ocazional acest lucru a însemnat să piardă staruri care mai aveau ceva timp de jucat. Din nefericire, va fi mereu dificil să-i menţii implicaţi pe creatorii primei curbe în timp ce construieşti viitorul sub ei. Răspunsul evident este să-i ajuţi să-şi creeze ei înşişi începuturile unei a doua curbe proprii, dar nu înainte ca propria voastră a doua curbă să fi fost stabilită. Temporizarea reprezintă totul. O mare parte din succesul prelungit al lui Alex Ferguson s-a datorat temporizării corecte a celei de-a doua curbe. Nu ar fi putut să ridice clubul în topurile lumii fotbalului şi nici să-l fi menţinut acolo 27 de ani, dacă nu ar fi condus curbele sigmo-
A doua curbă A doua curbă 29
idale, deşi, bineînţeles, nu cunoștea acest concept. La fel cum Monsieur Jourdain al lui Molière a aflat că vorbea în proză de 40 de ani fără să ştie, tot atât de mulţi oameni de succes s-au reinventat pe ei sau organizaţiile lor fără să cunoască acest concept. Din nefericire, privind în retrospectivă, Alex Ferguson a eşuat la final. Şi-a dat demisia atunci când clubul ajunsese deja în vârf, lăsându-şi succesorul să construiască o nouă curbă atunci când precedenta începuse deja să coboare. Dacă Ferguson ar fi plecat cu doi ani înainte, atunci progresul înregistrat de club la acel moment i-ar fi putut oferi timpul necesar pentru a construi credibilitatea noului lider şi şansa de a începe o curbă nouă. Faceți o comparație între aceste cazuri și exemplele mele și povestea unui om pe care l-am întâlnit la o petrecere locală. Stătea de unul singur, într-un colţ, în timp ce petrecerea se desfăşura în jurul lui. Evident, era puţin mai în vârstă, dar era şi puţin pierdut, aşa că m-am dus să vorbesc cu el. — Locuiţi de mult aici? l-am întrebat. — Da, mi-a răspuns. Ştii, am 93 de ani, deşi nu-l întrebasem. — Da?, am zis eu. Atunci trebuie să fi avut o viaţă fascinantă – povestiţi-mi. — Ei bine, atunci când a izbucnit războiul, aveam 19 ani. Am încercat să mă înrolez, dar mi-au zis că plămânii mei nu ar fi făcut faţă şi că în schimb trebuie să fac o muncă industrială. Mi-au oferit ocazia să aleg între două fabrici, una la nord de Tamisa, iar alta, la sud. Din moment ce locuiam în nord, am ales-o pe aceea. Acolo am rămas pentru următorii 40 de ani, urcând câteva trepte în acea perioadă. Apoi m-am pensionat şi am venit să locuiesc aici. — Şi apoi...?, l-am întrebat eu. — Asta-i tot, mi-a răspuns el. Apoi, după o lungă pauză, a adăugat:
30 A doua curbă A doua curbă
— Câteodată, cred că trebuia să fac mai multe în viaţă. O viaţă de succes moderat, urmată de un declin încet îndelungat către uitarea finală. Nu este nimic în neregulă cu acest lucru, sunt obişnuit, cu excepţia a ce ar fi putut să fie. De ce era o poveste atât de familiară? De ce îmi amintea de atât de mulţi oameni pe care îi cunoşteam, care adunaseră mulți ani de experiență într-un CV care acum părea irelevant, de la atât de multe afaceri şi de la alte instituţii? Într-adevăr din cea mai mare parte a ţării în care locuiam, mulţi dintre aceştia – mi se părea mie – eşuaseră în a găsi cel mai potrivit drum către un viitor diferit şi, în schimb, se mulţumiseră cu ce aveau, mergând cu spatele către viitor, agățându-se cât de mult puteau de ce era valabil în trecut, sfârşind cu o băutură în faţă la Davy’s Bar în timp ce se lăsau copleşiţi de amintiri. Probabil, nu este de mirare că mentalitatea de tip a doua curbă – și acțiunile bazate pe aceasta – este mai rară decât ar trebui să fie, în vieţile noastre sau în cele ale instituţiilor. Câteodată, este nevoie de un declanşator. Afacerile pot sesiza necesitatea unei noi mentalități de funcționare, luând în considerare reducerea marjelor de profit sau a preţului acţiunilor listate. Atleţii ştiu că vârsta impune propriile limite, deseori într-o fază extrem de timpurie, şi că o nouă carieră trebuie să fie planificată cât timp succesul îţi permite să apari încă la ştiri. Managerul clubului de rugby Wigan mi-a spus cândva că cea mai mare problemă a sa era să convingă un atlet robust de 25 de ani, care se afla la apogeul puterilor sale, că avea nevoie să adopte un alt mod de viaţă în trei sau patru ani. Pensionarea, redundanţa sau divorţul pot să reprezinte declaşatorul pentru unii indivizi, deşi dacă amânați să o faceți până când se întâmplă, atunci s-ar putea să fie prea târziu. Câteodată, este plictiseala care apare de pe urma succesului. Am trecut prin asta, am păţit-o. André Previn, interpretul de
A doua curbă A doua curbă 31