Control

Titlul și subtitlul originale: TheCONTROLDarkHistory and Troubling Present of Eugenics Autor: Adam Rutherford Copyright © Adam Rutherford, 2022 Copyright © Publica, 2022 pentru prezenta ediție Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului. Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României RUTHERFORD, ADAM Control : istoria întunecată şi prezentul tulburător al eugeniei / Adam Rutherford ; trad. din lb. engleză de Anca Bărbulescu. - Bucureşti : Publica, 2022 Conţine bibliografie ISBN 978-606-722-534-1 I. Bărbulescu, Anca (trad.) 61 EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu REDACTOR: Mihaela Dobre CORECTORI: Rodica Creţu, Paula Rotaru DTP: Dragoş Tudor

CUPRINS Not ă despre terminologie ......................................................9 Introducere ...........................................................................13 PARTEA ÎNTÂI: Controlul calit ății..................................... 33 PARTEA A DOUA: La fel ca întotdeauna ......................... 151 Referințe ............................................................................ 249 Mulțumiri .......................................................................... 257

Dedicată prietenului meu Marcus Harben (5 martie 1974 11 februarie 2021) și ființelor minunate pe care le-a lăsat în urmă, Jazmin și Joseph, a căror existență face ca lumea aceasta să merite să luptăm pentru ea

RUTHERFORDADAM 8 N

CONTROL 9Notă despre terminologie

Aceasta este o carte despre istoria unei ideologii politice şi repercusiunile sale în vremurile noastre. Ideea îşi are baza în interesul nostru perpetuu faţă de ereditate, guvernat astăzi de ştiinţa geneticii umane. Este un domeniu relativ nou, care se bucură în prezent de o vârstă de aur, în care continuăm să facem progrese în înţelegerea biologiei fundamentale a omului. Abundă în jargon şi terminologie. Cu unii termeni probabil sunteţi familiarizaţi, dar în scopurile cărţii de faţă se cer definiţi. Pe lângă istorie, voi vorbi despre gene, genomuri, cromozomi, ADN şi proteine; deşi cunoaşterea funcţionării lor stă la baza biologiei de liceu, oameni ca mine descoperă, de-a lungul unei vieţi întregi, că aceasta este o ştiinţă a excepţiilor şi că regulile biologiei sunt întotdeauna reinterpretate şi uneori încălcate. Adesea, oamenii de ştiinţă ca noi, înclinaţi cum suntem spre dezbatere, nu reuşesc să cadă de acord asupra unor definiţii care să mulţumească pe toată lumea. Preşedintele american Harry Truman se pare că a spus „Daţi-mi un economist făcut doar dintr-o parte!”, pentru ca potenţialul consilier să nu-i ofere o opinie şi s-o continue cu „pe de altă parte…”. Acelaşi

RUTHERFORDADAM 10 deziderat s-ar putea formula şi pentru tagma mea. Oricum, să începem: ADN este numele moleculei care transmite informaţia genetică, reprezentată de obicei sub forma bine cunoscută a spiralei duble. Genele sunt bucăţi de ADN care codează proteine. Proteinele sunt forţa de muncă a fiinţelor vii: toate formele de viaţă sunt construite din sau de proteine. Genele formează cromozomi, segmente lungi de ADN care conţin multe gene, uneori mii. Cromozomii se mai compun şi din multe porţiuni de ADN care controlează funcţionarea genelor, adică nişte comutatoare care spun când şi unde trebuie să se activeze acestea. Toate organismele au un număr al lor de cromozomi, număr care la oameni este de obicei 46 – câte 23 de la fiecare părinte, dintre care 22 sunt împerecheaţi, conţinând versiuni diferite ale aceloraşi gene. Mai rămân cromozomii X şi Y: în genere, femeile au doi cromozomi X, iar bărbaţii un X şi un Y. Genomul este cantitatea totală de ADN dintr-un individ sau dintr-o specie, care include toate genele, toate comutatoarele de control şi numeroase alte componente, dintre care pe multe încă nu le înţelegem cu adevărat. Genotipul este versiunea anume de gene pe care o posedă un individ; fenotipul este manifestarea lor în organism. Acestea sunt fundamentele biologiei umane şi voi încerca să limitez limbajul tehnic. Totuşi eugenia a fost o ideologie politică legată inextricabil de genetică, aşa că în unele cazuri nu avem cum altfel să abordăm problema aceasta spinoasă. În plus, conceptele elementare se învaţă la liceu, dar există nenumărate trepte de calificare, excepţii, condiţii şi mărunţişuri care numai triviale nu sunt. De aceea genetica umană nu este un capitol încheiat şi nici nu va fi vreodată şi tot de aceea cei care afirmă cu tărie adevăruri în ştiinţă sunt mânaţi adesea mai degrabă de ignoranţă decât de cunoaştere.

CONTROL 11 N

RUTHERFORDADAM 12 I

Introducere

Dar de data aceasta era vorba de altceva, ceva care era, în mod pervers, mai tulburător. Toate mesajele erau de la jurnalişti tracasaţi, care doreau să-mi audă opinia despre ceva care se întâmplase în Hong Kong când eu dormeam. La o conferinţă medicală, un om de ştiinţă anunţase naşterea a două gemene pe care le modificase genetic pe când erau embrioni şi le reimplantase în mama lor. Din câte ştim, Lulu şi Nana (pseudonime) erau primii oameni cu genomul editat.

CONTROL 13

Dacă ai sau intenţionezi să ai vreodată copii, sigur îţi vei dori să ducă o viaţă bună. Speri că nu vor suferi de nicio boală şi că şi vor atinge potenţialul deplin – la şcoală, în condiţia fizică, în porţia de fericire de care vor avea parte – şi că nu vor suferi. Ce ai fi dispus să faci ca să te asiguri că va fi aşa? Pe 28 noiembrie 2018, când m-am trezit, m-am pomenit cu telefonul asaltat de 33 de mesaje noi, text şi voce. Din fericire, era doar a doua oară când se întâmpla aşa ceva, prima dată fiind când cineva îmi publicase numărul de telefon şi adresa de e-mail pe un site al adepţilor americani ai supremaţiei albilor, cu invitaţia nesolicitată „contactaţi-l”. Se întâmplă când scrii despre rasă.

RUTHERFORDADAM 14 Și eu, şi colegii din sfera ştiinţifică şi cea mediatică ne chinuiam să procesăm ce se întâmplase. Unde erau copiii? Erau sănătoşi? În ce măsură încălcase omul de ştiinţă respectiv legile şi acordurile internaţionale care interzic în mod expres astfel de practici? Toată lumea s-a repezit să verifice bruma de informaţii pe care le făcuse publice cercetătorul în cadrul unei prezentări la conferinţă şi prin câteva clipuri atent meşterite pe YouTube. Profesorul He Jiankui, biofizician la Universitatea de Sud pentru Știinţă şi Tehnologie din Shenzen, încercase (şi, conform datelor sale, nu reuşise) să introducă o mutaţie genetică manifestată natural în alte cazuri în doi embrioni umani fertilizaţi. Intenţia fusese să le confere imunitate la infecţia cu HIV copiilor care aveau să crească din acele mănunchiuri de celule. Tehnica pe care o folosise se numea CRISPR-Cas9, un instrument de editare a genelor care, în cei peste zece ani de la inventare, ne-a schimbat radical capacitatea de a controla codul-sursă al biologiei. Tatăl fetelor are SIDA, a dezvăluit cercetătorul, iar rescrierea genetică propusă urma să-i protejeze copiii, în teorie, de infecţia cu HIV pe toată durata vieţii. S-a confirmat naşterea unui al treilea copil în familie, dar de acolo înainte detaliile sunt opace. He Jiankui a fost condamnat la scară largă şi imediat pentru experimentul pe oameni. Spun asta pentru că era un experiment, nu o terapie, un tratament sau o intervenţie medicală. Nu încerca să vindece o boală sau să trateze o afecţiune. Genomul fiecărei fete a fost efectiv modificat în cursul procedurii, dar nicio schimbare nu a dus la varianta genetică din care purtătorul dobândeşte imunitatea la HIV. Editările propuse eşuaseră, iar autorul efectuase un experiment genetic pe cele două fetiţe, a căror soartă şi stare de sănătate rămân necunoscute publicului.

Omul de ştiinţă în cauză nu făcuse decât să combine două tehnici destul de obişnuite din medicina genetică şi reproductivă în scopul unui act blamabil moral şi etic şi, în fond, ilegal.

Cât despre „Frankensteinul Chinei”, cititorii cunoscători tind să atragă atenţia că Frankenstein al lui Mary Shelley era omul de ştiinţă, nu creaţia sa fără nume. Dar cei înţelepţi ştiu că Dr. Frankenstein era, de fapt, monstrul. Etica experimentelor pe oameni este clar stabilită şi impune limite necesare. Astfel de experimente sunt interzise în linii mari de mai multe convenţii, printre care Codul de la Nürnberg şi Declaraţia de la Helsinki. Continuarea poveştii este învăluită în mister, dar ştim că un an mai târziu He Jiankui a fost condamnat la doar trei ani de închisoare şi amendat cu trei milioane de yuani (cam 415 000 de euro). Aspectele legale, etice, morale şi ştiinţifice evidenţiate de naşterea lui Lulu şi a Nanei sunt de o importanţă colosală, iar în capitolele următoare voi examina în detaliu această poveste tragică şi ticăloasă. Principiile manifestate în ea nu sunt noi, dar tehnologia prin intermediul căreia le-a aplicat He Jiankui este. Discuţiile despre modificarea formelor de viaţă, în special a celei umane, datează de la scrierea lui Frankenstein, dacă

CONTROL 15Presa, frenetică, l-a numit „geniul nebun” şi „Frankensteinul Chinei”. Aici termenul „geniu” nu-şi are locul; atracţia instrumentului CRISPR-Cas9 vine din faptul că este uşor de folosit – o editare genetică asupra unui animal de laborator care în urmă cu două decenii ar fi luat ani întregi poate fi făcută acum în câteva zile, de un student, cu un grad de control mult mai mare. Embrionii au fost examinaţi, s-au prelevat mostre din ei, au fost selectaţi şi apoi reimplantaţi cu tehnologii folosite în clinicile de fertilitate şi în laboratoarele de diagnoză genetică de mii de ori pe zi pe tot globul.

Inventăm instrumente ca să ajutăm oamenii şi ca să răspundem la întrebări despre univers şi tot ce se află în el. Dar ştiinţa nu funcţionează într-un vid, iar scopul ei este, în ultimă instanţă, să se pună în slujba omenirii. Suntem vietăţi tehnologice; am început să modificăm şi proiectăm natura ca să slujească nevoilor şi dorinţelor noastre cu mult înainte ca specia noastră să apară pe continentul pe care îl numim acum Africa, iar de atunci nu ne-am mai oprit.

RUTHERFORDADAM 16 nu de mai devreme – romanul lui Mary Shelley a fost inspirat de două ramuri ale ştiinţei, pe atunci noi, fiziologia şi galvanismul. Pe tot parcursul secolului XX, închipuirile şi temerile au crescut împreună cu domeniul geneticii, care înflorea şi dezvăluia software-ul fundamental în care este scrisă viaţa. În perioada postbelică, progresele tehnologice ca pastila contraceptivă au contribuit la propulsarea unei revoluţii sociale în care sexul se putea separa de concepţie, iar femeile îşi puteau proclama un oarecare grad de autonomie reproductivă. Inventarea fertilizării in vitro în anii 1970 a dus la naşterea a milioane de oameni care altfel nu ar fi existat. Știinţa lucrează încontinuu la periferia lumii cunoscute, deşirând ţesătura realităţii, uneori cu un scop anume, dar de cele mai multe ori împinsă de o curiozitate de nestins.

Genetica este o ştiinţă nouă, cu vârsta de cel mult un secol, din care de fapt doar câteva decenii contează. Fuziunea ei cu evoluţia este şi ea un domeniu de cercetare apărut de-abia în secolul XX, când am început să înţelegem genele ca fiind mecanismul care provoacă schimbările evolutive. Dar, la nivel rudimentar, genetica şi evoluţia nu sunt altceva decât studiul sexului şi al familiilor, care reprezintă două dintre fixaţiile principale ale omenirii încă dinainte de apariţia speciei noastre. Cei ca mine analizează vieţile sexuale şi famili-

CONTROL 17ile la o rezoluţie care înlătură orice strop de bucurie inerent acestor sfere: la nivel molecular, la scară de populaţie şi de-a lungul unor oceane de timp. Astfel am făcut salturi enorme înainte în înţelegerea mecanismelor eredităţii umane. Dar orice ştiinţă este şi politică. Afirmaţia aceasta îi enervează pe unii, care confundă idealurile ştiinţei cu realitatea sa. Năzuim către o descriere obiectivă a lumii şi încercăm să reducem la minimum părtinirea meschină, politică, psihologică şi personală care ne distorsionează perspectiva asupra realităţii. Însă în orice ştiinţă (şi cu atât mai mult în studiul ştiinţific al oamenilor) moştenim cunoştinţe infectate de contingenţele şi obsesiile politice ale înaintaşilor noştri ştiinţifici, fie că ştim, negăm, recunoaştem sau nu. Uneori, latura biologică şi cea politică sunt strâns întreţesute. De exemplu, în neolitic încercam să controlăm vitele şi plantele pentru a ne asigura o sursă de hrană stabilă; astfel am inventat agricultura şi creşterea animalelor, iar odată cu ele am creat comerţul şi am pus temelia civilizaţiei. Astfel, unele societăţi pastorale au selectat neintenţionat capacitatea codată genetic de a digera laptele după înţărcare, care le-a făcut disponibilă o sursă de hrană de calitate de care strămoşii lor intoleranţi la lactoză nu puteau beneficia. Vreo 7 000 de ani mai târziu, schisma aceasta a lactatelor a devenit o distincţie esenţială între populaţiile hutu şi tutsi, impusă de coloniştii germani şi belgieni care încercau să semene discordia rasială. Până azi, unii adepţi ai supremaţiei albilor cred, în mod greşit, că adaptarea aceasta evolutivă la creşterea animalelor de lapte ar fi o marcă a purităţii europene, neştiind că ea a apărut şi la kazahi, etiopieni, populaţia khoisan şi grupurile de păstori din Orientul Mijlociu care au evoluat, şi ele, alături de mamiferele pe care le mulgeau.

Putem decide când să facem copii şi când nu, câţi să avem şi cum să-i creştem. Putem alege dacă să continuăm o sarcină anume când există un risc cunoscut de boală sau de suferinţă pentru viitorul copil, cel puţin în multe părţi ale lumii. În epoca editării genetice, îi putem chiar modifica ADN-ul. Cartea de faţă vorbeşte despre două forţe care ne modelează: controlul şi libertatea. Sunt idei atât de puternice încât servesc drept plăci tectonice pe care se clădesc civilizaţii, dar biologia este de multe ori absentă din discuţiile noastre despre vieţile proprii şi cele ale copiilor noştri. Nu poate fi ignorată. Viaţa şi libertatea sunt două treimi din drepturile inalienabile decretate într-unul din cele mai importante manifeste scrise vreodată – Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. Principiile sacre expuse în preambulul acesteia sunt fundamentale în asemenea grad încât sunt descrise

RUTHERFORDADAM 18

Biologia mai este politică şi într-un alt sens istoric, unul recent, legată fiind de inventarea în secolul al XVII-lea a rasei ca metodă de clasificare a fiinţelor umane şi (subiectul cărţii de faţă) de încercările ştiinţei de a controla biologia umană şi odată cu ea societatea. Biologia noastră fundamentală nu este şi nici nu a fost vreodată izolată de arhitectura societăţilor noastre. Suntem legaţi de accesoriile hardware-ului nostru de carne şi am evoluat ca să ne opunem lor. Este condiţia umană. Oamenii sunt un paradox al naturii, eliberaţi de cătuşele selecţiei naturale mulţumită creierului mare şi societăţilor numeroase, dar în continuare tributari mecanicii sexului, trăsăturilor moştenite şi geneticii. În principiu, suntem liberi să alegem cu cine ne împerechem, iar imperativul biologic de a o face ne este diminuat şi controlat, cel puţin în comparaţie cu toate celelalte animale.

CONTROL 19drept adevăruri de la sine înţelese – oamenii se nasc egali, după cum decretează un Dumnezeu, iar viaţa, libertatea şi urmărirea fericirii sunt înscăunate ca legi naturale. Sunt deci incontestabile şi constituie baza incontestabilă a guvernării. Fireşte, cele de mai sus sunt ficţiuni, minciuni nobile. Să nici nu mai vorbim despre faptul că bărbaţii care au scris rândurile respective aveau în proprietate fiinţe umane pe care le cumpărau şi le vindeau şi care îşi duceau viaţa în sclavie, justificată în mare parte printr-o ştiinţă nou inventată a clasificării biologice. Sclavia este o pată roşie în condica omenirii, iar moştenirea ei persistă: mulţi oameni de pe glob sunt sclavi şi în ziua de azi. Chiar şi aşa, ideile enumerate în Declaraţia de Independenţă rămân faruri călăuzitoare, drepturi fundamentale acordate omenirii. În acelaşi timp, sunt idealuri pe care nu le-am Oameniiatins.nuse nasc egali. Sunt concepuţi deja încătuşaţi de forţe dincolo de controlul lor, care le vor da formă vieţilor, le vor limita posibilităţile şi le vor nega puterea de a-şi împlini acele drepturi inalienabile. Clasa, rasa, averea, apartenenţa naţională, biologia şi întâmplarea pun beţe în roate principiilor egalităţii. Nu te-ai născut liber de aceste forţe. Biologia şi societatea sunt inseparabile. Biologia noastră se manifestă în societate. Este o declaraţie evidentă, dar mi se pare prea des trecută cu vederea. Societatea se naşte din biologia noastră şi din interacţiunile dintre organismele evoluate pe care le locuim. De multe ori folosim ideile grosolane de „trăsătură naturală” versus „trăsătură dobândită” pentru a descrie ce avem din naştere şi ce este extrinsec în noi. Dar iată ce înseamnă ele de fapt: genetica (adică ceea ce este codat în ADN-ul nostru) şi tot restul universului. Genomul tău este un scenariu, întipărit în miezul celulelor tale, dar filmul vieţii

Cârmuitorii, societatea, biologia, tradiţiile şi nenumăraţi alţi factori îndrumă, împing şi constrâng oamenii în direcţia opusă libertăţii de a se reproduce cu cine vor. Biologia şi cultura sunt împletite inseparabil: una o sculptează pe cealaltă. De mai bine de un secol am început să ne referim la modelarea intenţionată a societăţii în mod specific prin biologie printr-un cuvânt care în prima jumătate a existenţei sale a fost considerat dezirabil, iar în cealaltă, otrăvitor: eugenie.

Cititorii mai în vârstă au, probabil, amintiri personale despre Al Doilea Război Mondial şi despre felurile în care statele au încercat să exercite un control pernicios asupra populaţiilor lor. Eugenia este, poate, asociată cu precădere cu actele bolnave ale naziştilor şi încercările lor malefice de a extermina nu doar milioane de evrei, ci şi sute de mii de oameni cu dizabilităţi fizice sau boli mintale ori cu alte trăsături, ca homosexualitatea. Aceştia erau categorisiţi colectiv drept Lebensunwertes Leben – vieţi nedemne de viaţă. Programul de eugenie al Germaniei naziste a luat proporţii până a ajuns la Soluţia Finală printr-o serie de paşi, precedaţi de ani întregi de politici mai ample în scopul ameliorării generale a populaţiei germane sub pretextul Rassenhygiene – igiena de rasă.

Fără îndoială, am ajuns să asociem toxicitatea ideii de eugenie după ce am aflat cu toţii despre ororile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar politici eugenice sub egida

Eugenia este un proiect cu istorie scurtă, dar cu trecut lung.

RUTHERFORDADAM 20 tale se desfăşoară în forţele nenumărate care determină cum se joacă scenariul acela. Niciodată natura nu a fost versus trăsăturile dobândite, ci este şi a fost mereu via De-a lungul întregii noastre istorii, toate culturile, toate ţările, toate societăţile au cugetat la principiile care determină cine se poate reproduce, cine trăieşte şi cine moare.

CONTROL 21administraţiei de stat s-au aplicat în peste 30 de ţări, iar unele din ele persistă şi acum, în secolul XXI. Au fost adoptate cu entuziasm de cele două mari puteri adversare ale secolului XX postbelic – una comunistă, Uniunea Sovietică, şi una capitalistă, Statele Unite ale Americii. Eugenia s-a bucurat dintotdeauna de susţinere bipartită. În multe privinţe, eugenia este o idee definitorie a secolului XX. A fost aplicată ca politică de cele mai puternice şi mai populate ţări de pe planetă şi a alimentat regimuri tiranice care au sfâşiat lumea cu o forţă fără precedent. Mai înainte însă, a fost o lumină călăuzitoare pentru progresul societăţilor occidentale, considerată normală şi dezirabilă de oameni de diverse orientări politice şi susţinută agresiv de cei mai puternici membri ai societăţii. Winston Churchill a fost un susţinător important al politicilor eugenice în Regatul Unit în primele două decenii ale secolului XX; la fel şi Theodore Roosevelt în SUA. Mulţi dramaturgi, sufragişti, feminişti, filosofi şi peste o duzină de laureaţi ai premiului Nobel au adoptat ideile eugeniei ca forţă transformatoare a societăţii, unii cu o fervoare aproape religioasă. Prima parte a acestei cărţi este o istorie a unei idei ascunse în văzul tuturor, de la rădăcinile sale din texte filosofice fundamentale ale lumii clasice, din cărţi obscure sau populare, până la concretizarea ei în genocidele secolului XX. Cu greu înţelegem, după doar 100 de ani, cât de omniprezentă era ideea aceasta în primele decenii ale ultimului secol al mileniului doi. Dar dovezile ne privesc în faţă, imprimate în cultura şi în literatura noastră. Romane ca Minunata lume nouă al lui Aldous Huxley sau Insula doctorului Moreau al lui H.G. Wells spun poveşti despre manipularea genetică a vieţii umane, iar omul de ştiinţă şi eugenistul Julian Huxley (frate

RUTHERFORDADAM 22 cu Aldous, prieten cu Wells) a fost chiar consilier pe probleme de acurateţe ştiinţifică în adaptarea cinematografică din 1932 a lui Moreau. Eugenia s-a îmbibat în cultură şi în alte moduri, mai puţin evidente şi mai vizibil fantastice. Un fir tematic care străbate romanul Marele Gatsby este teama pseudoştiinţifică din prezentul narativ despre înlocuirea claselor conducătoare cu membri mai puţin dezirabili ai societăţii americane – imigranţi, afro-americani, irlandezi, săraci –, idee care a dat avânt multor politici eugenice din Occident şi persistă în rândul adepţilor supremaţiei albilor până azi. „Nu ne iau nouă locul evreii!”, au răcnit naziştii isterici la Charlottesville, în Virginia, în 2017, sub ochii mass-mediei din lumea întreagă, deşi nu era clar dacă îşi închipuiau că vor fi înlocuiţi inevitabil de evrei sau că aceştia le orchestrau înlocuirea. În orice caz, fantezia cu lungă istorie a ameninţării reprezentate de înlocuirea populaţiei face parte din promisiunea intangibilă a eugeniei – aceea de a controla cine trăieşte, cine moare şi al cui neam trebuie păstrat. Ubicuitatea culturală a eugeniei se manifestă chiar şi în alimentaţie: John Harvey Kellogg a fost creatorul fulgilor de porumb şi, cu cerealele lui, a reinventat micul dejun în mare parte din lume. Probabil mulţi dintre cititori au mâncat de dimineaţă nişte cereale uscate (înmuiate în nişte lapte, mulţumită mutaţiei care ne conservă capacitatea de a digera lactoza) a căror evoluţie s-a născut din dorinţa ciudată şi obsesivă a lui Kellogg de a controla libidoul cu alimente fade, protejând şi conservând astfel lichidele corporale preţioase ale americanilor de clasă superioară. Oricât de ridicol ar suna, Kellogg şi-a folosit averea imensă pentru a-şi susţine şi dezvolta obsesiile. A devenit un mare susţinător al eugeniei în SUA şi, astfel, a sprijinit energic principiile igienei de rasă,

CONTROL 23dezvoltate în paralel cu aceleaşi politici în Germania nazistă. Până la Al Doilea Război Mondial, eugenia a fost o lumină călăuzitoare pentru multe ţări care se străduiau să devină mai bune, mai sănătoase şi mai puternice. A doua parte a acestei cărţi vorbeşte despre situaţia actuală. Și în prezent sunt în vigoare politici de control al populaţiei vecine cu eugenia. Oricât de toxic ar fi devenit acum cuvântul, ideile care stau la baza eugeniei nu sunt istorice. Sunt prezentul nostru. Trăim într-o epocă în care sterilizarea forţată a femeilor se practică în multe ţări şi în care avortul motivat de sexul fătului este larg răspândit în cele mai populate două ţări de pe glob, India şi China. Regula familiilor cu un singur copil aplicată în China în 1979 a trecut la doi copii de-abia în 2015 şi la trei în 2021. Dar, cu doar unsprezece ani mai devreme, a fost modificată prin intermediul campaniei „Pumnul de fier” – în cursul căreia au fost sterilizate obligatoriu, în decursul a trei luni, 10 000 de femei care încălcaseră legea făcând mai mult de un copil. O susţinătoare din SUA a campaniilor împotriva dependenţei de droguri cumpără fertilitatea dependenţilor: Barbara Harris se foloseşte de organizaţia caritabilă pe care a înfiinţat-o, Project Prevention, pentru a plăti 300 de dolari de persoană dependenţilor de droguri sau alcool pentru a folosi măsuri de contracepţie pe termen lung sau pentru sterilizare, astfel încât să nu aibă copii născuţi în abuz de substanţe. Conform statisticilor proprii, a plătit 7 600 de persoane în schimbul controlului asupra biologiei lor reproducătoare. În prezent, în Saskatchewan, Canada, se derulează o acţiune colectivă în instanţă ca reacţie la sterilizarea coercitivă a sute de femei din Primele Naţiuni, nu mai departe de 2018. Iar în SUA, până la 20 de femei au suferit sterilizare involuntară

RUTHERFORDADAM 24 în centrele de detenţie ale Agenţiei pentru Imigrare şi Azil în 2020. Sunt doar câteva exemple din multe altele, dar demonstrează în mod clar că până şi în lumea noastră luminată controlul reproductiv se exercită adesea unilateral, de către stat asupra femeilor şi bărbaţilor, iar libertăţile noastre preţioase devin spectre. În contrast cu aceste atrocităţi, acum putem examina embrionii fertilizaţi şi depista tulburări genetice ca boala Huntington sau fibroza chistică, pentru a-i implanta doar pe cei neafectaţi de aceste flageluri. Tehnica respectivă, împreună cu editarea genetică, a fost cea folosită de profesorul He Jiankui în încercările sale greşite de a produce copii imuni la infectarea cu HIV. Facem în mod frecvent analize de sarcină în căutarea afecţiunilor ca sindromul Down şi oferim femeilor posibilitatea de a întrerupe sarcina afectată. În Danemarca, toate femeile, indiferent de vârstă, au acces la testarea timpurie pentru sindromul Down şi circa 95% dintre ele optează pentru avort dacă se detectează sindromul la un fetus nenăscut. În 2019 s-au născut doar optsprezece persoane cu sindromul Down într-o ţară cu 5,8 milioane de locuitori, în comparaţie cu aproximativ 750 în Marea Britanie şi 6 000 în SUA. Tehnicile acestea se pot considera eugenie? Eu cred că nu, deşi eugenia şi tehnologiile reproductive de genul acesta au aceeaşi istorie şi ascendenţă ştiinţifică. Este vorba de intervenţii medicale gândite să ofere părinţilor opţiuni, să le permită să facă alegeri legate de sănătatea medicală a vieţilor pe care vor să le aducă pe lume, în timp ce eugenia, în forma sa originală, era menită să sculpteze societăţi prin înmulţirea selectivă. Când vine vorba de testarea prenatală şi selectarea embrionilor, rămâne în picioare întrebarea dacă alegerea aceasta este cea corectă. Dar vom vedea în paginile următoa-

CONTROL 25re că tehnicile inventate pentru tratarea problemelor genetice au evoluat tocmai din laboratoarele (inclusiv cel în care am făcut practică în facultate şi la care sunt acum lector) care au susţinut iniţial ideile eugeniei. Limbajul pe care-l folosim în conversaţiile acestea este de multe ori derutant, neclar sau alimentează lupte politice. Eugenia este azi o idee devenită atât de iremediabil toxică încât e aruncată ca insultă oamenilor de ştiinţă care desfăşoară orice studiu în domeniul geneticii umane sau comportamentale, mai ales dacă aceasta se leagă de statutul social, ascendenţa familială sau capacitatea cognitivă. Cuvântul „eugenie” în sine este un neologism, inventat de polihistorul victorian Francis Galton, care mai târziu a definit-o în diverse feluri, toate având de-a face cu modelarea populaţiilor în funcţie de dezirabilitatea unor caracteristici anume: se compune din prefixul grecesc eu-, care înseamnă „bine”, şi genos, „odraslă”, deci „bine născut”. Originea formală a eugeniei este legată inseparabil de naş terea geneticii şi de studiul trăsăturilor moştenite. Galton a înfiinţat Biroul de Date Eugenice în 1904, instituţionalizând astfel mi ş carea, care avea s ă ş i aib ă sediul la University College London (UCL) multe decenii. Cei care i-au călcat pe urme lui Galton la UCL erau gânditori la fel de străluciţi, pe ai căror umeri s-au înălţat discipline întregi. Unii dintre ei aveau şi vederi profund rasiste şi credeau cu fervoare în principiile eugeniei. Opiniile lor sună adesea grotesc în epoca noastră, dar nu erau atipice pentru a lor. În prezent, moştenirile pe care le-au lăsat în urmă intră în conflict. Într-o perioadă în care reanalizăm reprezentările publice ale personalităţilor istorice, începem să-i reevaluăm pe

RUTHERFORDADAM 26 aceşti oameni de ştiinţă. Numele lui Galton şi al principalului său discipol, Karl Pearson, au fost înlăturate de pe clădiri în iunie 2020, în urma primei anchete oficiale asupra trecutului eugenic al UCL. Știu povestea pentru că am făcut practica universitară în Laboratorul Galton de la UCL şi am participat la cursurile unui profesor de la Catedra Galton, în Amfiteatrul Galton. Nu ne separă de Galton însuşi, pe mine şi pe alte zeci de studenţi, decât trei generaţii academice. De la optsprezece ani, munca şi interesele mele au fost profund influenţate de colosala moştenire ştiinţifică lăsată de Ronald Fisher, care a inventat nenumărate tehnici statistice folosite în multe discipline ce au format baza biologiei evolutive moderne. Fisher a fost şi eugenist convins pe tot parcursul vieţii şi a păstrat legături strânse cu un om de ştiinţă nazist care lucrase ală turi de Josef Mengele pe rămăşiţele umane ale evreilor ucişi în lagărele de exterminare. Nu mă interesează să şterg sau să ignor cunoştinţe din cauza provenienţei lor. Aplaudăm pe bună dreptate principiul newtonian atât de plăcut conform căruia vedem mai departe ridicaţi pe umerii unor uriaşi. Nu ne pricepem nici pe departe la fel de bine să recunoaştem că punctul nostru de vedere riscă să fie instabil pentru că e posibil ca respectivii uriaşi să fi fost, în acelaşi timp, nişte nemernici. Aşa funcţionează istoria. Nu există ca să ne liniştească sau să ne facă să ne simţim bine. Dacă faptele înaintaşilor nu îţi inspiră altceva decât mândrie şi niciodată nu te derutează, întristează sau înfurie, e posibil să nu ştii nimic despre istorie. Refrenele adesea auzite „nu poţi schimba istoria!” şi „ce să facem, să ştergem trecutul?” au devenit diversiuni standard lansate ca reacţie la reevaluarea personalităţilor istorice. Ambele sentimente sunt de o incorectitudine obtuză. A comemora orbeşte oameni cu

La începutul lui 2020, înainte ca lumea să fie dată peste cap de pandemia de COVID-19, se purtau discuţii despre îmbunătăţirea calităţii populaţiei (prin selectarea de embrioni al căror ADN ar fi înclinat, teoretic, balanţa către un IQ mai

CONTROL 27moşteniri importante înseamnă în sine a şterge istoria, pentru că astfel de omagii nu oferă niciun context şi nicio analiză a muncii lor. Nu fac decât să afirme o măreţie monolitică Celebrarea postumă a indivizilor este prin însăşi natura ei un act politic, iar înlăturarea lor mai târziu din sfera publică nu şterge trecutul – dimpotrivă, constituie istoria. Trecutul este fix, dar istoria este mereu schimbătoare şi mereu contestată. A existat şi există, în practică şi în teorie, eugenie pozitivă şi eugenie negativă, în care trăsăturile dezirabile erau încurajate, iar cele indezirabile erau înlăturate (aceasta din urmă fiind numită uneori disgenie). Controlul exercitat asupra populaţiilor prin aceste metode este vechi de milenii, după cum voi arăta în prima parte a cărţii. Faptul că recunoaştem practica drept antică şi probabil omniprezentă nu o scuză cu nimic, aşa cum nu îi exonerează pe cei care au aplicat politici de înmulţire selectivă la oameni sau i-au ucis pe cei consideraţi nedemni. Totuşi în prezent se poartă o discuţie reală despre dezvoltarea genetică a anumitor trăsături la copii şi populaţii, descendenţi neîndoielnici ai politicilor eugenice din era edwardiană. În ultimii câţiva ani s-a dezvoltat exponenţial înţelegerea genomului uman şi a rolului ADN-ului în sculptarea vieţilor noastre prin trăsături fizice, psihologice şi cognitive. Când la asta se adaugă instrumentele inovatoare de editare de precizie a genelor şi tehnicile reproductive ca selecţia embrionilor, rezultă o necesitate urgentă de a include discuţiile despre eugenie în discursul nostru public.