Dulce-amar by Editura Publica

Dulce-amar - BT OK.indd 1

08-Jul-22 11:04:14

Dulce-amar - BT OK.indd 2

08-Jul-22 11:04:14

Dulce-amar - BT OK.indd 3

08-Jul-22 11:04:14

Titlul și subtitlul originale: BITTERSWEET How Sorrow and Longing Make Us Whole Autor: Susan Cain Copyright © 2022 by Susan Cain All rights reserved. © Publica, 2022, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României CAIN, SUSAN Dulce-amar : cum ne întregesc întristarea şi năzuinţa / Susan Cain ; trad. din lb. engleză de Dan Crăciun. - Bucureşti : Publica, 2022 ISBN 978-606-722-530-3 I. Crăciun, Dan (trad.) 159.9

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Adina Vasile REDACTOR-ȘEF: Ruxandra Tudor DESIGN COPERTĂ: Alexe Popescu CORECTORI: Rodica Crețu, Paula Rotaru DTP: Răzvan Nasea

Dulce-amar - BT OK.indd 4

08-Jul-22 11:04:15

În memoria lui Leonard Cohen Există‑n toate o fisură, o crăpătură fină Prin care se‑ntrezărește o geană de lumină — L.C., „ANTHEM”

Dulce-amar - BT OK.indd 5

08-Jul-22 11:04:15

Dulce-amar - BT OK.indd 6

08-Jul-22 11:04:15

Grigore cel Mare (circa 540–604) vorbea despre com‑ punctio, sfânta durere [,] întristarea pe care o simte cineva contemplând cea mai orbitoare frumusețe. … Experiența dulce‑amară se naște din sentimentul omului că nu‑și găsește adăpost într‑o lume imperfectă, din conștiința lui a perfecțiunii și, totodată, din dorința lui de ea. Acest vid spiritual dinlăuntru devine dureros de real când ne iese în cale frumusețea. Acolo, între ceea ce s‑a pierdut și obiectul dorinței, își au izvorul lacrimile sfinte. — OWE WIKSTRÖM, PROFESOR DE PSIHOLOGIA RELIGIEI LA UNIVERSITATEA DIN UPPSALA

Dulce-amar - BT OK.indd 7

08-Jul-22 11:04:15

Dulce-amar - BT OK.indd 8

08-Jul-22 11:04:15

Nota autoarei

Oficial am început să scriu această carte în 2016 și neoficial (după cum veți citi în curând) am lucrat la ea toată viața. Am discutat și am corespondat cu sute de oameni despre toate lucrurile dulci‑amare. Pe unii dintre ei îi menționez explicit; alții mi‑au influențat gândirea. Mi‑ar fi plăcut să îi pomenesc pe toți, însă ar fi rezultat o carte ilizibilă. Așa se face că unele nume apar doar în Note și Mulțumiri; alte nume, fără îndoială, mi‑au scăpat din greșeală. Le sunt recunoscătoare tuturor. Tot de dragul lizibilității, nu am folosit paranteze rotunde sau drepte în anumite citate, dar m‑am asigurat că termenii adăugați sau omiși nu au modificat înțelesul celor spuse ori scrise. Dacă doriți să citați în original aceste surse tipărite, referințele care vă trimit la majoritatea citatelor integrale apar în Notele de la finalul cărții. În sfârșit, am schimbat numele și detaliile de identificare ale unora dintre oamenii ale căror istorii le relatez. Nu am verificat veridicitatea factuală a istoriilor pe care mi le‑au destăinuit despre ei înșiși cei cu care am stat de vorbă, dar le‑am inclus numai pe acelea pe care le‑am crezut adevărate.

Nota autoarei Dulce‑amar 9

Dulce-amar - BT OK.indd 9

08-Jul-22 11:04:15

Sarajevo Requiem de Tom Stoddart, © Getty Images

Dulce-amar - BT OK.indd 10

08-Jul-22 11:04:15

Preludiu Violoncelistul din Sarajevo

Într‑o noapte am visat că mă întâlneam cu prietena mea, o poetă pe nume Mariana, la Sarajevo, orașul iubirii. M‑am trezit buimacă. Sarajevo, un simbol al iubirii? Nu era Sarajevo locul unuia dintre cele mai sângeroase războaie civile de la sfârșitul secolului XX? Apoi mi‑am adus aminte. Vedran Smailović. Violoncelistul din Sarajevo.1 *** Suntem pe 28 mai 1992 și Sarajevo este sub asediu. Timp de secole, musulmani, croați și sârbi trăiseră laolaltă în acest oraș cu tramvaie și patiserii, lebede plutind pe iazurile din parcuri, moschei otomane și catedrale creștin ortodoxe. Un oraș cu trei religii, trei populații și totuși până de curând nimeni nu a privit cu mare atenție cine ce era. Știau, dar nu au băgat de seamă; au preferat să se vadă unii pe alții ca vecini care se întâlnesc la o cafea sau la un chebap, frecventau cursurile de la aceeași universitate, uneori se căsătoreau și aveau copii. Acum însă, război civil. Bărbații de pe dealurile care flanchează orașul tăiaseră curentul electric și alimentarea cu apă.

Preludiu. Violoncelistul din Sarajevo Dulce‑amar 11

Dulce-amar - BT OK.indd 11

08-Jul-22 11:04:15

Stadionul Olimpiadei din 1984 fusese făcut scrum, terenurile de sport se transformaseră în cimitire improvizate. Blocurile de locuințe poartă urmele tirurilor de mortiere, stopurile din intersecții sunt sparte, străzile sunt cufundate în liniște. Singurul sunet este bubuitul salvelor de artilerie. Până în această clipă, când linia melodică a piesei lui Albinoni, Adagio în sol minor,* umple aleea pietonală din fața unei brutării distruse de bombe. Cunoașteți piesa? Dacă nu, poate ar trebui să faceți o pauză și să o ascultați de îndată: youtube.com/watch?v=kn1gcjuhlhg. Te bântuie, este insuportabil de dureroasă, este infinit de tristă. Vedran Smailović, prim‑violoncelist în orchestra operei din Sarajevo, o cântă în onoarea celor 22 de oameni uciși ieri de un obuz în timp ce stăteau la coadă la pâine. Smailović se afla în apropiere când a explodat obuzul; a ajutat la îngrijirea răniților. Acum s‑a întors la scena carnajului, în ținuta unei seri de spectacol la operă, cu cămașă albă de gală și în frac. Se așază printre mormanele de moloz pe un scaun de plastic alb, cu violoncelul între picioare. Notele mistuite de dor ale celebrului adagio se înalță spre cer. De jur împrejurul său, pocnetele focurilor de armă, bubuitul canonadei, lătratul mitralierelor. Smailović continuă să cânte. O va face vreme de 22 de zile, câte o zi pentru fiecare persoană ucisă la brutărie. Nu se știe cum, a rămas neatins de gloanțe. Este un oraș construit într‑o vale, înconjurat de munți de pe care lunetiștii îi țintesc pe locuitorii înfometați în căutare de pâine. Unii oameni așteaptă ore până să traverseze strada, după care țâșnesc de pe trotuar ca o căprioară urmărită de vânători. * În mod obișnuit această compoziție i se atribuie lui Tomaso Albinoni, dar probabil a fost compusă de muzicologul italian Remo Giazotto, posibil bazându‑se pe un fragment dintr‑o piesă de Albinoni (n.a.).2

12 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 12

Preludiu. Violoncelistul din Sarajevo

08-Jul-22 11:04:15

Dar iată aici un bărbat care stă liniștit într‑o piață deschisă, gătit ca la concert, de parcă ar avea tot timpul din lume. Mă întrebați pe mine dacă nu sunt nebun de vreme ce cânt la violoncel într‑o zonă de război, spune el. De ce nu‑i întrebați pe EI dacă nu sunt nebuni fiindcă bombardează Sarajevo? Gestul său are ecou în tot orașul, pe calea undelor radio. Curând, va deveni subiect de roman și de film. Dar până atunci, în cursul celor mai negre zile ale asediului, Smailović avea să‑i inspire pe alți muzicieni să iasă pe străzi cu instrumentele lor. Nu cântă muzică războinică, menită să‑i însuflețească pe luptători împotriva lunetiștilor, sau muzică pop, ca să ridice moralul concetățenilor. Ei cântă Albinoni. Distrugătorii atacă în forță cu puști și cu bombe, iar muzicienii le răspund cu cea mai dulce‑amară muzică pe care o cunosc. Noi nu suntem combatanți, intonează violoniștii; nu suntem nici victime, adaugă violele. Suntem doar oameni, cântă violoncelele, doar oameni: imperfecți, frumoși, tânjind după iubire. *** Au trecut câteva luni. Războiul civil este mai departe în plină fierbere și corespondentul străin Allan Little urmărește cum dintr‑o pădure iese o procesiune alcătuită din 40 000 de civili. Și‑au târât picioarele prin codri 48 de ore fără întrerupere, fugind din calea unui atac. Printre fugari se află și un bătrân în vârstă de 80 de ani. Pare disperat, stors de puteri. Omul se apropie de Little și‑l întreabă dacă a văzut‑o pe soția lui. Au fost despărțiți unul de celălalt în timpul lungului marș, spune el. Little nu o văzuse, dar, mereu jurnalist, întreabă dacă omul ar fi de acord să se identifice ca musulman sau croat. Iar răspunsul bătrânului, spune Little după mulți ani într‑o splendidă

Preludiu. Violoncelistul din Sarajevo Dulce‑amar 13

Dulce-amar - BT OK.indd 13

08-Jul-22 11:04:15

intervenție la BBC, îl umple de rușine până astăzi, când și‑l amintește cu câteva decenii mai târziu. „Sunt”, i‑a spus bătrânul, „muzician.”3

14 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 14

Preludiu. Violoncelistul din Sarajevo

08-Jul-22 11:04:15

Cuprins

Introducere. Puterea dulce‑amarului �� PARTEA I |

Întristare și năzuință

1. La ce slujește întristarea? ��

2. De ce tânjim după iubirea „perfectă” și necondiționată? (Și ce legătură există între această năzuință și faptul că iubim cântecele triste, zilele ploioase și chiar divinul?) ��

3. Este creativitatea asociată cu tristețea, năzuința – și transcendența? ��

4. Cum să ne împăcăm cu iubirea pierdută? ��

123

PARTEA A II‑A |

Învingători și învinși

5. Cum s‑a transformat o națiune întemeiată pe atât de multă suferință într‑o cultură de zâmbete obligatorii? ��

161

6. Cum putem să transcendem pozitivitatea impusă la locul de muncă și în afara lui? ��

183

PARTEA A III‑A |

Mortalitate, efemeritate și jale

7. Ar trebui să încercăm a trăi de‑a pururea? �� 8. Ar trebui „să depășim” jalea și efemeritatea? ��

Dulce-amar - BT OK.indd 15

211 229

08-Jul-22 11:04:15

9. Moștenim suferința părinților și strămoșilor noștri? Și, dacă așa este, o putem transforma după niște generații? ��

255

Coda. Cum ajungem acasă ��

285

Mulțumiri

��

299

Note ��

307

Dulce-amar - BT OK.indd 16

08-Jul-22 11:04:15

Dulce-amar - BT OK.indd 17

08-Jul-22 11:04:15

Portrait of a Young Woman, 2021, Ukraine, © Tetiana Baranova (Instagram: @artbytaqa)

Dulce-amar - BT OK.indd 18

08-Jul-22 11:04:15

Introducere Puterea dulce‑amarului

Ne este dor de casă și mereu de‑o altă și diferită lume.1 Vita Sackville‑West, The Garden

Odinioară, pe când, la 22 de ani, eram studentă la drept, niște prieteni au venit să mă ia de la cămin ca să mergem la cursuri. Tocmai ascultam o muzică dulce‑amară într‑o gamă minoră. Nu Albinoni, de care nu auzisem pe atunci; mai probabil era un cântec al muzicianului meu favorit, inegalabilul Leonard Cohen, cunoscut și sub numele de Poet Laureat al Pesimismului. E greu de exprimat în cuvinte experiența pe care o trăiesc ori de câte ori ascult acest gen de muzică. Tehnic vorbind, este tristă, dar ceea ce simt realmente este iubire: un talaz năvalnic din care se revarsă acest sentiment. O adâncă înrudire cu toate celelalte suflete din lume care cunosc tristețea pe care o exprimă linia melodică. Cutremurare în fața măiestriei cu care muzicienii transformă suferința în frumusețe. Dacă sunt singură când ascult, de multe ori fac spontan gestul de rugăciune, lipindu‑mi palmele, chiar dacă sunt profund agnostică și formal nu mă rog niciodată. Dar muzica face ca inima să mi se deschidă: literalmente am senzația că mi se dilată mușchii pieptului. Mă face chiar să mi se pară OK faptul că toți cei pe care îi iubesc, și chiar eu, vom muri într‑o zi. Această împăcare cu moartea

Introducere. Puterea dulce‑amarului Dulce‑amar 19

Dulce-amar - BT OK.indd 19

08-Jul-22 11:04:15

durează poate vreo trei minute, însă, ori de câte ori mi se întâmplă, mă schimbă puțintel. Dacă definești transcendența ca pe un moment în care Eul tău se stinge, iar tu te simți în legătură cu toate câte sunt, aceste clipe de muzicalitate dulce‑amară se apropie cel mai mult de experiența mea a transcendenței. Dar am avut‑o de nenumărate ori până acum. Și niciodată nu am putut să înțeleg de ce. În acest timp, prietenii mei s‑au amuzat de inadvertența unor cântece de jale răsunând într‑o combină stereo dintr‑o cameră de cămin studențesc; unul m‑a întrebat de ce ascultam muzică funerară. Am râs și am plecat la cursuri. Sfârșit. Numai că am reflectat pe marginea acestui comentariu în următorii 25 de ani. De ce socoteam că muzica de jale era în chip atât de bizar înălțătoare sufletește? Și ce anume din cultura noastră a făcut din acest sentiment un subiect numai bun de glumă? De ce, chiar în timp ce scriu aceste rânduri, simt nevoia să vă asigur că îmi place și muzica de dans? (Chiar îmi place realmente.) La început, au fost doar niște întrebări interesante. Dar, pe măsură ce le căutam răspunsurile, mi‑am dat seama că ele erau întrebările, cele mari – și că, spre amarnica noastră sărăcire, cultura contemporană ne‑a deprins să nu le mai punem. *** Acum 2 000 de ani, Aristotel se întreba de ce marii poeți, filosofi, artiști și oameni politici aveau frecvent personalități melancolice.2 Întrebarea lui se baza pe credința anticilor că trupul omenesc conține patru umori, sau substanțe lichide, fiecare corespunzând unui temperament diferit: melancolic (trist), sangvin (fericit), coleric (agresiv) și flegmatic (calm). Se presupunea că ponderile relative ale acestor lichide ne modelează

20 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 20

Introducere. Puterea dulce‑amarului

08-Jul-22 11:04:15

caracterele. Hipocrat, celebrul medic grec, credea că personalitatea ideală se bucura de echilibrul armonios al celor patru umori.3 Dar mulți dintre noi tindem într‑o direcție sau alta. Această carte se referă la direcția melancolică, pe care eu o numesc „dulce‑amară”: o tendință spre stări de alean, amărăciune și tristețe; o acută conștiință a trecerii timpului; și o curios de sfredelitoare bucurie stârnită de frumusețea lumii. Dulce‑amarul se referă de asemenea și la recunoașterea faptului că lumina și întunericul, nașterea și moartea – dulcele și amarul – sunt etern îngemănate. „Zile de miere, zile de ceapă”, după cum spune un proverb arăbesc. Tragedia vieții este inevitabil legată de splendoarea ei; puteți să distrugeți civilizația și să o reconstruiți de la zero și aceleași dualități se vor ivi mereu. Și totuși deplina locuire în aceste dualități – întunericul și deopotrivă lumina – este, în mod paradoxal, singura modalitate de a le transcende. Și transcenderea lor este țelul ultim. Dulce‑amarul se referă la dorința de comuniune, la dorul întoarcerii acasă.4 Dacă vă considerați de tip dulce‑amar, e greu să discutați întrebarea lui Aristotel despre melancolia oamenilor care au cunoscut gloria fără un ton autoapreciativ. Dar fapt este că observația lui a avut ecou de‑a lungul mileniilor. În secolul al XV‑lea, filosoful Marsilio Ficino a propus ideea că Saturn, zeul roman asociat cu melancolia, „i‑a cedat viața de rând lui Jupiter, dar a revendicat pentru sine o viață retrasă și divină”.5 Este celebră opera lui Albrecht Dürer în care artistul a zugrăvit Melancolia ca pe un înger căzut, înconjurat de simbolurile creativității, cunoașterii și ale dorului chinuitor: un poliedru, o clepsidră și o scară urcând spre cer.6 În secolul al XIX‑lea, poetul Charles Baudelaire putea „cu greu să conceapă un tip de frumusețe” din care lipsește orice dram de melancolie.7 De‑a lungul timpului, această viziune romantică despre melancolie a cunoscut perioade de înflorire și de ofilire; în

Introducere. Puterea dulce‑amarului Dulce‑amar 21

Dulce-amar - BT OK.indd 21

08-Jul-22 11:04:15

ultimul timp este în declin. Într‑un influent eseu din 1918, Sigmund Freud a descalificat melancolia ca formă de narcisism și, de atunci încoace, a dispărut în măruntaiele psihopatologiei. Psihologia mainstream o vede ca sinonimă cu depresia clinică.* Dar întrebarea lui Aristotel nu a dispărut niciodată; nu poate să se piardă. Există în melancolie o proprietate misterioasă, ceva esențial. Platon a avut‑o, la fel Jalal al‑Din Rumi,** Charles Darwin, Abraham Lincoln, Maya Angelou, Nina Simone… Leonard Cohen. Dar exact ce au avut ei? Ani de‑a rândul am reflectat asupra acestei întrebări, urmând calea veche de secole pe care au pășit artiști, scriitori, cugetători și tradiții sapiențiale din toată lumea. Această cale m‑a condus și spre operele psihologilor, oamenilor de știință și chiar ale unor cercetători contemporani ai managementului (care au descoperit unele dintre forțele unice ale liderilor din lumea afacerilor și ale creativilor melancolici și cele mai eficiente metode de a‑i pune în valoare). Și am ajuns la concluzia că dulce‑amarul nu este, după cum suntem înclinați să credem, doar un sentiment sau un eveniment trecător. Este, de asemenea, și o forță tăcută, un mod de a fi, o tradiție bogat ilustrată – tot atât de dramatic subestimată pe cât de plină este de potențial uman. Este un * Această contopire a melancoliei cu depresia urmează o lungă tradiție din psihologia occidentală. Freud a folosit termenul „melancholia” ca să descrie depresia clinică: „O tristețe profund dureroasă, pierderea interesului față de lumea exterioară și a capacității de iubire, inhibiția oricărei activități”. Influenta psihologă Julia Kristeva scria în 1989 că „termenii melancolie și depresie se referă la un fenomen compozit, care s‑ar putea numi melancolie/ depresivă, ale cărui granițe sunt în realitate neclare”.8 Încercați să tastați „melancolie” în motorul actual de căutare al PubMed și veți obține articole despre… depresie (n.a.). ** Jalal ad‑Din Muhammad Rumi (1207‑1273) a fost unul dintre cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului Mevlevi. Limba maternă a lui Rumi a fost persana. Denumit „prințul poeților sufi”, Rumi a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul și artistul. În întreaga lui creație a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. Rumi nu l‑a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși (n.t.).

22 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 22

Introducere. Puterea dulce‑amarului

08-Jul-22 11:04:15

răspuns autentic și înălțător dat problemei de a trăi într‑o lume profund defectă și totuși cu încăpățânare frumoasă. Mai presus de toate, dulce‑amarul ne arată cum să reac ționăm față de suferință: recunoscându‑i prezența și încercând să o transformăm în artă, așa cum fac muzicienii, ori în tămăduire, în inovație sau în orice altceva care hrănește sufletul. Dacă nu ne transformăm mâhnirile și aleanurile, putem sfârși prin a le revărsa asupra altora prin abuz, dominație, desconsiderare. Dar, dacă ne dăm seama de faptul că toți oamenii cunosc – sau vor cunoaște – pierderea și suferința, putem să ne îndreptăm unii către ceilalți.* Această idee – de transformare a suferinței în creativitate, transcendență și iubire – stă în miezul acestei cărți. *** Aidoma omului ideal, comunitatea ideală ar integra toate cele patru temperamente hipocratice. Dar, așa cum mulți oameni tind într‑o direcție sau alta, la fel fac și societățile. Și, după cum vom vedea în Capitolul 5, noi am organizat cultura americană în jurul tipurilor sangvin și coleric, pe care le asociem cu optimismul și cu forța. Această perspectivă sangvin‑colerică este agresivă și gata de luptă; prețuiește buna dispoziție în urmărirea succesului în viețile noastre personale și indignarea sinceră online. Trebuie să fim duri, optimiști și hotărâți; trebuie să avem încredere în noi când ne spunem părerea, abilitățile interpersonale de a ne face prieteni și de a‑i influența pe ceilalți. Americanii fac din fericire o prioritate atât de categorică încât am înscris urmărirea ei în documentele noastre întemeietoare, după care ne‑am * Nimeni nu a exprimat această idee mai bine decât muzicianul Nick Cave, în Red Hand Files: theredhandfiles.com/utility‑of‑suffering (n.a.).

Introducere. Puterea dulce‑amarului Dulce‑amar 23

Dulce-amar - BT OK.indd 23

08-Jul-22 11:04:15

apucat să scriem peste 30 000 de cărți despre acest subiect, conform unei recente căutări pe Amazon. Suntem învățați de la o vârstă fragedă să ne disprețuim lacrimile („Crybaby!”), apoi să ne cenzurăm tristețea tot restul vieții. Într‑un studiu efectuat pe mai bine de 70 000 de oameni, dr. Susan David, psihologă de la Harvard, a constatat că o treime dintre noi ne autocriticăm pentru că ne încearcă emoții „negative”, precum tristețea și mâhnirea. „Nu ne judecăm astfel doar pe noi înșine”, spune David, „ci și pe oamenii care ne sunt dragi, precum copiii noștri.”9 Atitudinile sangvin‑colerice au, desigur, multe avantaje. Ele ne ajută să aruncăm o minge de baseball până în a doua bază, să trecem o lege prin Congres, să ducem o luptă dreaptă. Dar toată această veselie zglobie și furia socialmente acceptabilă ascund realitatea că toți oamenii – chiar și, să zicem, influencerii online cu impresionante mișcări de dans ori cu cele mai grozave audiențe – sunt ființe fragile și efemere. Urmarea este că ne lipsește empatia față de cei care nu sunt de acord cu noi. Așa se face că suntem luați prin surprindere și neajutorați când ne lovesc propriile necazuri. Dimpotrivă, dispoziția dulce‑amară a melancolicului poate să pară defensivă, neproductivă și împotmolită în amărăciunea dorințelor neîmplinite. Melancolicul tânjește după ceea ce putea să fie ori după ceea ce încă ar mai putea fi. Dar năzuința [longing] este un impuls tăinuit: este activă, nu pasivă; are în ea ceva creativ, delicat și divin. Tânjim după ceva sau cineva. Ne apropiem de țintă, ne mișcăm înspre ea. Cuvântul longing derivă din vechiul termen englezesc langian, care înseamnă „a se alungi”, și din verbul german langen – a se întinde, a se lărgi. Cuvântul yearning – dor care ne mistuie – este lingvistic asociat cu foamea și cu setea, dar și cu dorința. În ebraică vine din aceeași rădăcină ca și cuvântul „pasiune”.

24 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 24

Introducere. Puterea dulce‑amarului

08-Jul-22 11:04:15

Cu alte cuvinte, locul în care suferi este același loc de care îți pasă profund – suficient de mult ca să acționezi. Iată de ce, în Odiseea lui Homer, dorul de casă este forța care l‑a împins pe Odiseu să pornească în periplul său epic, care începe cu el vărsând lacrimi pe o plajă pentru Ithaca, locul său de baștină.10 Acesta este motivul pentru care în cele mai multe dintre poveștile pentru copii pe care le‑ați îndrăgit, de la Harry Potter până la Pippi Șosețica*, eroul este un orfan. Numai după moartea părinților, care devin obiecte de jale și dor amarnic, încep aventurile copiilor, care își revendică tăinuitele lor drepturi din naștere. Aceste istorisiri au ecou în noi fiindcă suntem cu toții supuși bolii și bătrâneții, despărțirilor și pierderii celor dragi, năpastelor și războaielor. Iar mesajul tuturor acestor basme, secretul pe care poeții și filosofii noștri au încercat vreme de seco‑ le să ni‑l spună, este că sentimentul nostru de apetență este marea poartă către apartenență.11** Multe dintre religiile lumii ne dau aceeași învățătură. „Întreaga ta viață trebuie să fie una de năzuință”, scrie autorul anonim al scrierii The Cloud of Unknowing – „Norul neștiuto rului” –, o lucrare mistică din secolul al XIV‑lea.12 „Cei care neîncetat nutresc doar o intensă năzuință spre întâlnirea chipului esențial al Domnului lor vor atinge împlinirea totală”, citim în Coran, 92:20‑21.13 „Dumnezeu este suspinul din suflet”, a spus în secolul al XIII‑lea misticul și teologul creștin Meister Eckhart.14 „Inima noastră este nepotolită până când își află odihna în Tine” este cel mai frecvent citată cugetare a Sfântului Augustin.15 Puteți simți acest adevăr în acele clipe atemporale când sunteți martorii unor fapte atât de sublime – un legendar * Pippi Șosețica – personajul principal de ficțiune dintr‑o serie eponimă de cărți pentru copii a autoarei suedeze Astrid Lindgren (n.t.). ** Frumos joc de cuvinte, din păcate intraductibil: … „our longing is the great gateway to belonging” (n.t.).

Introducere. Puterea dulce‑amarului Dulce‑amar 25

Dulce-amar - BT OK.indd 25

08-Jul-22 11:04:15

laitmotiv de chitară, o săritură supraomenească – încât par să vină dintr‑o lume mai desăvârșită și mai frumoasă. Iată de ce venerăm cu atâta fervoare starurile muzicii rock și campionii olimpici – pentru că ei ne aduc o adiere de magie din acel altundeva. Aceste clipe sunt totuși trecătoare, iar noi dorim să trăim pentru totdeauna în acel loc din altă parte; suntem convinși că acolo ne este locul. În cele mai rele ipostaze, personalitățile dulci‑amare cad pradă disperării stârnite de teama că lumea perfectă și frumoasă este pe vecie intangibilă. Dar, în cea mai bună ipostază a lor, ei încearcă să‑i invoce întruparea. Dulce‑amarul este izvorul ascuns al proiectelor noastre grandioase, al capodoperelor și al poveștilor noastre de iubire. Datorită năzuinței cântăm sonate Lunii și construim rachete cu care să ajungem pe Marte. Datorită năzuinței Romeo a iubit‑o pe Julieta, Shakespeare a scris povestea lor, iar noi încă o mai jucăm pe scenă după câteva secole. Nu contează dacă ajungem până la aceste adevăruri prin Pippi Șosețica, Simone Biles ori Sfântul Augustin – dacă suntem atei sau credincioși. Adevărurile sunt aceleași. Dacă tânjiți după un partener care s‑a despărțit de voi sau după cel pe care visați să‑l întâlniți; dacă tânjiți după copilăria fericită pe care nu o veți avea niciodată sau după divinitate; dacă năzuiți spre o viață creatoare ori dacă vă e dor de țara în care v‑ați născut sau vă doriți o mai deplină uniune (personală sau politică); dacă visați să urcați pe cele mai înalte piscuri din lume ori să vă căsătoriți cu frumusețea pe care ați văzut‑o în ultima vacanță pe plajă; dacă doriți cu înfocare să alinați suferința strămoșilor voștri sau visați o lume în care viața poate supraviețui fără să sacrifice altă viață; dacă vă mistuie dorul de o persoană pe care ați pierdut‑o, de un copil nenăscut, de fântâna tinereții sau de iubirea necondiționată – toate acestea sunt manifestări ale aceleiași mari suferințe.

26 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 26

Introducere. Puterea dulce‑amarului

08-Jul-22 11:04:15

Numesc acest loc, această stare după care tânjim, „lumea perfectă și frumoasă”. În tradiția iudeo‑creștină este Grădina Raiului și Împărăția Cerurilor; sufiștii îi spun Preaiubitul Sufletului.16 Există nenumărate alte nume ale acestui tărâm: de exemplu, pur și simplu acasă, „Somewhere Over the Rainbow” sau, după cum spunea romancierul Mark Merlis, „țărmul de pe care am fost exilați înainte să ne fi născut”.17 Toate sunt același lucru – sunt cea mai adâncă dorință din inima fiecărui om, sunt ceea ce magic a trezit la viață Vedran Smailović cântând la violoncel pe străzile unui oraș devastat de război. În ultimele decenii, piesa lui Leonard Cohen „Hallelujah”, o baladă de năzuință spirituală, a devenit o emblemă –, chiar un clișeu al concursurilor de talente precum American Idol.18 Însă acesta este motivul lacrimilor de bucurie care se scurg pe chipurile spectatorilor în timp ce toți acei concurenți cântă balada pentru a mia oară. Nu contează dacă ne considerăm „laici” sau „religioși” – într‑un mod fundamental, cu toții ducem dorul cerului. *** Cam pe vremea când acei prieteni m‑au luat cu ei de la căminul facultății de drept și pe când am început să îmi pun întrebări legate de muzica tristă, am găsit pe undeva ideea budistă că, după cum a spus mitologul Joseph Campbell, trebuie să ne străduim „să participăm veseli la durerile lumii”.19 Nu mă puteam opri din a repeta această întrebare: ce însemna asta? Cum s‑ar putea așa ceva? Am înțeles că această cerință nu trebuia interpretată literal. Nu se referea la dansul pe morminte ori la o reacție pasivă în fața tragediei și a răului. Dimpotrivă: era vorba despre o sensibilitate față de suferință și efemeritate, de acceptarea acestei

Introducere. Puterea dulce‑amarului Dulce‑amar 27

Dulce-amar - BT OK.indd 27

08-Jul-22 11:04:15

lumi a durerii (ori a nemulțumirii, în funcție de cum interpretați sanscrita din Primul adevăr nobil al budismului). Și totuși întrebarea m‑a frământat în continuare. Presupun că puteam să merg în India sau în Nepal ca să încerc a‑i afla răspunsul ori să mă înscriu la cursurile de studii extrem‑orientale de la universitate. Dar nu am făcut‑o. Doar mi‑am trăit viața, cu această întrebare și cu altele înrudite mereu în minte: de ce tristețea, o emoție care ne face să fim posomorâți precum Aiurel*, a supraviețuit presiunii evoluției? De unde provine realmente năzuința noastră spre iubirea „perfectă” și necondi ționată (și ce legătură există între ea și cântecele triste, zilele ploioase și chiar sacrul)? De ce creativitatea pare să fie asociată cu aleanul, tristețea – și transcendența? Cum să ne împăcăm cu o iubire pierdută? Cum s‑a transformat o națiune întemeiată pe atâta durere într‑o cultură de fericire prescriptivă? Cum putem trăi și munci în mod autentic într‑o cultură de pozitivitate impusă? Cum trebuie să trăim știind că toți cei pe care îi iubim vor muri? Moștenim suferința părinților și strămoșilor noștri și, dacă așa stau lucrurile, putem să transformăm acest fapt într‑o forță benefică? După decenii, această carte este răspunsul meu. Este totodată o relatare a trecerii mele de la agnosticism la… ce? Nu la credință, dacă încerc să mă exprim exact; nu sunt mai mult sau mai puțin agnostică decât eram la începutul căutării mele. Ci la înțelegerea faptului că nu trebuie să crezi în anumite concepții specifice despre Dumnezeu ca să fii transformat de năzuința spirituală. Există o parabolă hasidică în care un rabin observă că un bătrân din congregația lui este indiferent față de spusele lui despre divinitate. Atunci îngână pentru acel om o * Aiurel (Eeyore) este un personaj fictiv din seria de cărți Winnie‑the‑Pooh de A.A. Milne. Este un măgăruș pesimist, posomorât, deprimat, scârbit de viață, prieten cu personajul principal, Winnie‑the‑Pooh (n.t.).

28 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 28

Introducere. Puterea dulce‑amarului

08-Jul-22 11:04:15

melodie tulburătoare, un cântec de dor și jale. „Acum înțeleg ce vrei tu să ne înveți”, spune bătrânul. „Simt o intensă dorință de a mă uni cu Domnul.”20 Semăn mult cu acel bătrân. Am început să scriu această carte ca să găsesc un răspuns la întrebarea cărui mister i se datorează faptul că atât de mulți dintre noi reacționăm atât de intens față de muzica tristă. La prima vedere, părea un subiect minor pentru un proiect gândit să dureze ani în șir. Și totuși nu am putut să renunț la el. Pe atunci habar nu aveam că muzica nu era decât o poartă de intrare într‑un tărâm mai profund, în care observi că lumea este sfântă și misterioasă, chiar vrăjită. Unii oameni pătrund în acest tărâm prin rugăciune, meditație ori cutreierând prin păduri; muzica în tonalități minore era portalul care s‑a întâmplat să mă îmbie pe mine. Dar aceste intrări sunt pretutindeni și au nenumărate forme. Unul dintre scopurile acestei cărți este să vă dea ghes să le băgați de seamă – și să pășiți dincolo de ele.

Introducere. Puterea dulce‑amarului Dulce‑amar 29

Dulce-amar - BT OK.indd 29

08-Jul-22 11:04:15

Dulce-amar - BT OK.indd 30

08-Jul-22 11:04:15

Chestionar dulce‑amar

Unii dintre noi locuim instinctiv în starea dulce‑amară, și am făcut‑o mereu; unii dintre noi o evităm pe cât putem; unii dintre noi ajungem acolo când atingem o anumită vârstă sau după ce înfruntăm nenorocirile și triumfurile vieții. Dacă vă întrebați cât de înclinați sunteți către această sensibilitate, puteți răspunde la acest chestionar, pe care l‑am elaborat în colaborare cu cercetătorul dr. David Yaden, profesor la Johns Hopkins Medicine, și cu dr. Scott Barry Kaufman, expert în științe cognitive și directorul organizației Center for the Science of Human Potential.* Ca să aflați cât de dulci‑amari sunteți în acest moment particular, vă rog să vă puneți aceste întrebări și să indicați în ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile următoare pe o scală de la 0 (câtuși de puțin) până la 10 (total). •• Vă tulbură ușor reclamele TV înduioșătoare? •• Vă emoționează în mod deosebit fotografiile vechi? •• Reacționați intens față de muzică, arte plastice sau natură? * Notă pentru psihologi și alți cercetători interesați să exploreze conceptul de dulce‑amar: în vreme ce studiile‑pilot efectuate de Yaden și Kaufman au estimat aspectele preliminare ale itemilor, nu au inclus totuși alte metode de validare a lor, precum focus‑grupuri, examinarea experților și analiza factorială exploratorie și confirmatoare a unor eșantioane mai largi. Ei îi încurajează pe cercetătorii interesați să inițieze mai multe cercetări privind itemii din chestionar pentru o estimare suplimentară a proprietăților lor psihometrice (n.a.).

Chestionar dulce‑amar Dulce‑amar 31

Dulce-amar - BT OK.indd 31

08-Jul-22 11:04:15

•• V‑au descris ceilalți ca pe un „suflet bătrân”?* •• Vă simțiți bine sau inspirat într‑o zi ploioasă? •• Știți ce a vrut să spună C.S. Lewis când a descris bucuria ca pe „o minunată și aprigă împunsătură a dorului”? •• Preferați poezia sportului (sau poate că descoperiți poezia în sport)? •• Vi se face pielea de găină de mai multe ori pe zi? •• Vedeți „lacrimile din lucruri”? (Această expresie provine din Eneida lui Virgiliu.) •• Vă înalță sufletește muzica tristă? •• Aveți tendința să vedeți în același timp fericirea și tris tețea din lucruri? •• Căutați frumusețea din viața voastră de zi cu zi? •• Găsește cuvântul tulburător un ecou special în voi? •• Când discutați cu prietenii apropiați, sunteți tentați să vorbiți despre necazurile lor trecute sau prezente? •• Și: Aveți senzația că extazul este iminent?

Acest ultim item poate să pară o întrebare bizară într‑un inventar al trăsăturilor de personalitate dulce‑amară. Dar eu nu mă refer la o viziune optimistă sau la un zâmbet afișat cu ușurință. Mă gândesc la strania exaltare pe care o poate dărui dorul mistuitor. Conform cercetărilor recente efectuate de Yaden, transcenderea sinelui (ca și rudele sale mai domoale, precum recunoștința și stările de cufundare totală în ceea ce faci) sunt mai intense în momentele de tranziție, în clipele finale și cu prilejul morții – în etapele dulci‑amare ale vieții. * Expresia old soul înseamnă un suflet care a cunoscut multiple reîncarnări (n.t.).

32 Dulce‑amar

Dulce-amar - BT OK.indd 32

Chestionar dulce‑amar

08-Jul-22 11:04:15

De fapt, se poate spune că factorul care orientează o persoană spre starea dulce‑amară este o mai acută conștientizare a finalității. Copiii care se bălăcesc veseli în noroi storc lacrimi din ochii bunicilor, fiindcă aceștia știu că într‑o zi copiii vor crește mari și vor îmbătrâni (iar ei nu‑i vor putea vedea atunci). Dar, într‑o exprimare exactă, acestea nu sunt lacrimi de tristețe; în esență, sunt lacrimi de iubire. Ca să vă calculați scorul la Chestionarul dulce‑amar însumați răspunsurile voastre și împărțiți totalul la 15. Dacă numărul obținut este mai mic de 3,8, tindeți să fiți sangvini. Dacă numărul obținut se situează între 3,8 și 5,7, tindeți să oscilați între personalitatea sangvină și stările dulci‑amare. Dacă scorul vostru este mai mare de 5,7, sunteți adevărați cunoscători ai locului în care se întâlnesc lumina și întunericul. Cei care au citit cartea mea Quiet: The Power of Introverts in a Wold That Can’t Stop Talking* vor afla cu interes că studiile exploratorii efectuate de Yaden și Kaufman arată o corelație înaltă între scorurile mari la chestionarul dulce‑amar și trăsătura identificată de psihologa și autoarea dr. Elaine Aron drept „mare sensibilitate”.** Yaden și Kaufman au constatat de asemenea și o înaltă corelație cu tendința spre „absorbire” – care este un predictor al creativității – și o corelație moderată cu evlavia, transcenderea sinelui și spiritualitatea. În sfârșit, au * Susan Cain, Quiet. Puterea introvertiților într‑o lume asurzitoare, trad. din lb. engl. Ianina Marinescu, Publica, București, 2018 (n.t.). ** Este interesant că nu au descoperit nicio corelație cu introversiunea (n.a.).

Chestionar dulce‑amar Dulce‑amar 33

Dulce-amar - BT OK.indd 33

08-Jul-22 11:04:16