Titlul original al acestei cărți este: Unmistakable: Why Only Is Better Than Best de Srinivas Rao. Copyright © 2016 by Srinivas Rao © Publica, 2017, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României RAO, SRINIVAS Inconfundabil : De ce este mai bine să fii unicul în loc de cel mai bun? / Srinivas Rao ; trad.: Emilia Vasiliu. - Bucureşti : Publica, 2017 Conţine bibliografie ISBN 978-606-722-237-1 I. Vasiliu, Emilia (trad.) 159.9
EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu DESIGN: Alexe Popescu REDACTOR: Roxana Măciucă CORECTORi: Rodica Crețu, Elena Bițu DTP: Dragoș Tudor
Pentru miile de oameni de peste tot din lume, care au urmărit podcastul Unmistakable Creative în fiecare săptămână. Această carte este pentru voi.
Cuprins Introducere...............................................................................................9 PARTEA ÎNTÂI DRUMUL SPRE APE MAI ADÂNCI ........................................................20 PARTEA A DOUA FIȚI PE POZIȚIE......................................................................................58 PARTEA A TREIA LANSAREA..............................................................................................94 PARTEA A PATRA URCAȚI PE VAL.................................................................................... 124 PARTEA A CINCEA ZONA DE IMPACT............................................................................... 162 PARTEA A ȘASEA ÎNCÂNTAREA....................................................................................... 184 Concluzie............................................................................................ 199 Mulțumiri........................................................................................... 205 Bibliografie......................................................................................... 207
Introducere În primii zece ani de carieră am respectat un scenariu și am jucat după reguli. Am absolvit Universitatea Berkeley din California. Am acumulat experiențe profesionale în CV, în timp ce m-am plimbat fără scop între locuri de muncă până când am fost concediat de la aproape toate. M-am înscris la un program de studii postuniversitare pentru a câștiga încă o insignă recunoscută de societate, un masterat în administrarea afacerilor, pentru că m-am gândit că această alegere ar putea să ducă la ceva măreț.
Până când am terminat masteratul apusese epoca în care competența, convențiile și conformismul garantau calea spre o existență sigură. Posturile rezervate cândva proaspeților absolvenți de masterate dispăruseră și nu urmau să revină vreodată. Carierele multor oameni s-au transformat în povești moralizatoare, pentru că au fost pur și simplu competenți. Atunci când suntem calificați și atât, valoarea muncii noastre scade atât de mult încât, până la urmă, poate fi transferată către cel care cere cel mai puțin, transformându-ne în bunuri dispensabile. Viitorul este al indivizilor și al organizațiilor inconfundabile. Eu definesc inconfundabilul ca fiind acea formă de artă care nu are nevoie de semnătură. Este atât de înrădăcinată în inima și în mintea ta, încât nimeni altcineva nu ar fi putut să o creeze. Este recunoscută imediat ca fiind ceva ce tu ai făcut – nimeni altcineva nu ar fi putut să o facă în afară de tine. Se prea poate să nu te identifici cu ideea de a fi artist, dar eu definesc arta ca fiind orice tip de creație: un proiect, o
Introducere Inconfundabil 9
interacțiune, un articol de blog, un raport, o lucrare, o carte, un cântec, o reprezentație, o companie și tot așa. Atunci când ne uităm la munca noastră și la lume prin ochii unui artist, nu putem să nu vedem lucrurile diferit. O persoană inconfundabilă, fie că este un poet sau un pictor, un creator de podcasturi sau o vedetă de pe YouTube, face ceea ce face într-o manieră complet distinctivă. Nu s-ar putea scrie o fișă a postului pentru ceea ce face persoana inconfundabilă. S-ar putea să reușiți să descrieți ceea ce face, dar valoarea esențială este imposibil de copiat sau imitat. Niciun curs, articol de blog sau ghid nu vă poate învăța să deveniți această persoană. Arta de a fi inconfundabil este dificil de stăpânit, dar, în același timp, este una dintre cele mai eficiente trăsături ale unui artist, ale unei afaceri sau ale unui individ. Așadar, de ce este important faptul că nimeni în afară de tine nu ar fi putut să o creeze? Atunci când ești singura persoană care ar fi putut să creeze o operă de artă, concurența și criteriile obișnuite, în funcție de care se evaluează lucrurile, devin irelevante, pentru că nimic nu te poate înlocui. Factorii care te fac să te remarci sunt atât de personali încât nimeni nu îi poate reproduce. Atunci când vorbește Malala Yousafzai, mesajul ei este inconfundabil. Atunci când scrie Toni Morrison, vocea ei narativă este inconfundabilă. Atunci când Slash cântă la chitară segmentul solo din melodia „Sweet Child O’ Mine” a celor de la Guns N’ Roses, coordonarea și tehnica sa sunt inconfundabile. Atunci când Danny Meyer deschide un restaurant, servirea este inconfundabilă. Atunci când desenează Bansky, stilul lui este inconfundabil.
10 Inconfundabil Introducere
Atunci când Lindsey Stirling cântă la vioară, virtuozitatea ei este inconfundabilă. Oamenii inconfundabili îi influențează pe ceilalți, rămân în inimile și mințile lor. Generează un efect dincolo de orice limită. Pe măsură ce mă apropiam de finalul programului de masterat de la Pepperdine, în 2009, aveam la dispoziție două alegeri. Fie porneam pe calea bătătorită, despre care știam că mă va duce într-o fundătură, fie riscam să o iau pe un drum care putea să mă ducă spre dezastru – sau spre o descoperire. Alesesem prima cale pe tot parcursul celor 20 de ani și ajunsesem la această destinație nefericită la 30 de ani. Când am început să analizez alegerile pe care le făcusem pe parcursul ultimului deceniu, mi-am dat seama că niciodată nu fusesem întreprinzător. Întotdeauna alesesem dintre opțiunile care îmi fuseseră puse la dispoziție. Mă mulțumisem cu puțin iar și iar. M-am mulțumit cu prima ofertă de job pe care o am primit-o. M-am complăcut să lucrez la chestii care nu însemnau mare lucru pentru mine. M-am mulțumit cu ce credeam că putea fi cea mai bună variantă a vieții mele, în loc să mă gândesc la ceea ce îmi doream cu adevărat și să acționez în acea direcție. Dacă aveam de gând să ajung într-o situație semnificativ diferită până la 40 de ani, trebuia să fac alegeri semnificativ diferite până atunci, chiar dacă puteau fi puse la îndoială, dezaprobate și greșit înțelese. Atunci când mi-am început cariera, am semnat orbește contractul cu planul de viață al societății, de parcă nu exista nicio altă variantă, dar acum începeam să-mi dau seama că existau alternative și că mereu totul fusese pe deplin negociabil.
Introducere Inconfundabil 11
Am descoperit primul indiciu care m-a condus spre această revelație pe 31 decembrie 2008, după ce împlinisem 30 de ani și mă apropiam de finalul unui program de studii în străinătate, în Brazilia. Prietenii mei plecaseră cu toții acasă devreme, pentru că rămăseseră fără bani, iar eu mă cam plictisisem de stat pe plajă. Așa că am hotărât să închiriez o placă de surf și să dau acestui sport o ultimă șansă, după numeroase tentative eșuate, înainte de a mă întoarce în Statele Unite. Faptul că am stat prima dată în picioare pe o placă de surf în acea zi a generat o undă de schimbare în întreaga mea existență. Când m-am întors la cursurile din ultimul semestru, în loc să merg la librărie atunci când mi-am primit bursa, am mers la un magazin cu echipament de surf, ca să-mi cumpăr o placă și un costum nautic. Făceam surf în diminețile în care nu aveam cursuri, făceam surf între cursuri și făceam surf în fiecare weekend. Ținând cont că nu aveam niciun loc de muncă asigurat după absolvire și că îmi golisem aproape complet contul de economii, mi-am dat seama că puteam profita de ocazie pentru a o lua pur și simplu de la capăt. Aveam o pânză goală pe care puteam crea intenționat o capodoperă care să-mi dea ocazia de a pune punct odată și pentru totdeauna crizei mele de mediocritate. La mijlocul verii, după ce am absolvit programul de la Pepperdine, am început să observ că surful – care fusese inițial o modalitate de a face timpul să treacă mai ușor – se transforma într-un stil de viață. În zilele în care nu bătea vântul prea devreme, eram în apă de la răsărit până la apus. Atunci când mă ridicam pe un val, fiecare gram de frică, anxietate, depresie și îndoială față de mine însumi nu doar că se diminua, ci dispărea complet. Chiar dacă nu aveam un loc de muncă, supraviețuiam în mare parte cu sandviciuri cu unt
12 Inconfundabil Introducere
de arahide și marmeladă și dormeam pe podea, într-o sufragerie dintr-un apartament care fusese cândva al meu. Pentru prima dată în viața mea de adult, trăiam experiența unei bucurii incomparabile. Mă culcam în fiecare noapte entuziasmat, încercând să anticipez cum aveau să fie valurile din ziua următoare. De fiecare dată când mă urcam pe un val, vocea îndoielnică din mintea mea își pierdea puterea pe care o avea asupra mea. Surferii spun că a merge pe un val seamănă puțin cu a îmblânzi un cal sălbatic, ceea ce te face să te simți aproape supraom. În timp ce lumea mea exterioară părea să se destrame, cea interioară se transforma cu fiecare val. Atunci când faci surf, nu mai există nimic altceva în afară de tine și val. Ești eliberat de așteptările și standardele altor oameni. Surful este un spectacol în care tu ești principalul public, ceea ce îți permite să ajungi la sinele tău inconfundabil, să îl descoperi și să îl dezvolți în cel mai direct mod posibil. Într-o după-amiază de vară, îmi clăteam costumul de surf în apropiere de cel de-al douăzecilea post de salvamar din Santa Monica, California, când m-am întâlnit cu un alt surfer care era în mod evident mai în vârstă decât mine. I-am spus că stăteam atât de mult în apă pentru că tocmai terminasem masteratul și mă străduiam să îmi găsesc de lucru, iar singura chestie care mă ajuta să nu înnebunesc era surful. El mi-a spus că surful l-a ajutat să depășească un divorț groaznic, dar și moartea mamei sale. În acea zi mi-am dat seama că dădusem peste ceva cu adevărat magic, ceva care avea să-mi schimbe viața pentru totdeauna, o iubire pe care urma să o port în mine de la primul val până în mormânt. Avea să devină forța care să-mi susțină creativitatea. Avea să-mi prilejuiască întâlnirea cu unul dintre cei mai buni prieteni și viitorul meu partener de afaceri, Brian Koehn.
Introducere Inconfundabil 13
Să stau în apă devenise doza mea zilnică de meditație. Era colacul meu de salvare, o practică spirituală și o metaforă fundamentală pentru toate celelalte lucruri pe care urma să le fac mai departe. Fiecare val părea să șteargă structurile, credințele și ideile care îmi fuseseră impuse încă din vremea în care abia eram suficient de mare încât să înțeleg ce mi se spunea. Am început să mă îndoiesc din ce în ce mai mult de viața pe care intenționasem să o trăiesc și de sfaturile atât de multor oameni bine intenționați: Rămâi pe căile bătătorite și bine luminate. Respectă regulile. Nu stârni controverse. Nu pune prea multe întrebări. Urcă în ierarhia corporatistă. Ascultă de cei bătrâni. Am preluat acest scenariu de la părinți, profesori, mentori, prieteni, colegi și alții și l-am respectat ca la carte. Rezultatele pe care le obținusem nu erau mediocre. Erau groaznice. Fusesem concediat de la fiecare post serios pe care îl ocupasem vreodată și niciodată nu câștigasem prea mulți bani. Și, cel mai rău, dusesem o viață fără niciun fel de sens, intenție și scop. Apoi m-am uitat în jur și i-am văzut și pe alții care încercau să urmeze același scenariu pentru a obține succesul și mi-am dat seama că și ei erau la fel de nefericiți. Pe parcursul vieții, moștenim limitările impuse de așteptările societății și ne conformăm idealurilor sale până când ajung să ne preocupe atât de mult încât încetăm să le mai punem la îndoială existența. Atunci când aceste reguli tacite ne sunt impuse suficient de mult, ele devin scenariile
14 Inconfundabil Introducere
inconștiente care ne dictează viețile și care ne încarcerează într-o închisoare invizibilă. Devenim atât de îndoctrinați; e ca și cum am fi fost instituționalizați. Uităm că viața noastră este ceea ce facem noi din ea. Doar când avem îndrăzneala să punem la îndoială statu-quoul, putem să îl distrugem. Uităm că suntem liberi să nu luăm în considerare așteptările altora oricând avem chef. Amintește-ți: ușa e întotdeauna larg deschisă. Dacă ieși pe acea ușă și lași în urmă toate așteptările impuse de societate, iese la suprafață cea mai sinceră formă a ta. Intri în joc plin de optimism și curiozitate, după ce-ai renunțat la altceva – așa cum făceai în copilărie. Începi o misiune pentru care doar tu ești potrivit, pornești pe un drum pe care doar tu ești sortit să-l parcurgi. Înveți arta de a fi inconfundabil. Dar asta nu se întâmplă așa, dintr-odată, după un singur articol de blog, după o singură operă de artă. Nu se rezumă la ceva ce faci. Nu este o tehnică, o metodologie sau o formulă. Este ceva care ți se imprimă în ADN, o lentilă prin care vezi lumea. Și odată ce vezi astfel lumea, ea nu va mai arăta niciodată la fel. Când începusem să învăț cum să fac surf, întotdeauna intram în apă cu teamă și nu reușeam să-mi țin echilibrul, pentru că habar n-aveam ce făceam, iar placa mea mare și albastră simboliza, practic, faptul că eram un kook (argou al surferilor pentru „incompetent”). În fiecare dimineață, mă uitam la prognoza de vreme pentru surf cu speranța că valurile nu urmau să fie prea mari. Val după val, nenumărate ore petrecute în apă și șapte ani mai târziu eu încă învăț să fac surf. În unele zile încă mă intimidez. Niciodată nu te oprești cu adevărat din a învăța cum să faci surf. Traiectoria mea de învățare a acestui sport a semănat mult cu cea a unui artist sau a unui creator. A fost un proces în care
Introducere Inconfundabil 15
am renunțat la frică, la dubii, la așteptări și la imperativul de a fi perfect. A fost un proces de asumare a unui angajament, a unor riscuri și de acceptare a posibilității de a fi înghițit. Și de fiecare dată când merg puțin mai departe de granițele zonei mele de confort sunt capabil să-mi asum și mai multe riscuri, să mă avânt curajos către valuri mai mari. Fiecare val mic mă pregătește pentru unul mai mare. Încă mă înghit destule valuri, dar am învățat o lecție esențială: teama de a fi înghițit nu dispare niciodată până când nu te-ai avântat serios spre un val, iar căderea nu e aproape niciodată pe cât de rea ți-ai închipuit-o. A crea ceva care este inconfundabil a fost un proces de renunțare la toate măștile după care m-am ascuns pe parcursul întregii mele vieți. Fiecare creație este ca un val și, cu fiecare creație pe care o expun în lume, îndrăznesc puțin mai mult, las lumea să vadă puțin mai în profunzime cine sunt. Treptat, pot să-mi asum din ce în ce mai multe riscuri. S-ar putea să spun ce gândesc alții, dar se tem să le spună. Destabilizez statu-quoul sau îl redefinesc. Îmi asum riscuri mai mari și mai curajoase până când ajung la o nouă normalitate. S-ar putea să eșuez. Dar, la fel ca atunci când mă avânt spre un val, antidotul pentru frică este angajamentul față de actul creației, faptul că voi continua să arăt lumii creațiile mele. În mod inevitabil, surful trebuia să fie principiul în jurul căruia se organizează această carte, pentru că acest exercițiu de a urmări valurile mi-a definit viața și mi-a deschis calea spre a deveni inconfundabil. De la statul pe mal la înot pe placă, de la stăpânirea valului perfect la a fi înghițit de apă, surful oglindește orice demers artistic, antreprenorial sau ambițios. Fie că tânjești să îți schimbi cariera sau să începi propria afacere, să renunți la școală sau să te întorci la cursuri, să îți definești mediul artistic sau să îți rafinezi arta, eu sper că aceste pagini te vor ajuta să devii inconfundabil.
16 Inconfundabil Introducere
Surful m-a ajutat să pun bazele a ceea ce s-a transformat în podcastul Unmistakable Creative. De atunci am intervievat pentru podcastul meu mai mult de 600 de oameni, pe care eu îi consider „creativi inconfundabili”, ținând cont de evoluția muncii și a vieților lor. Aceștia explică ce cred ei că înseamnă inconfundabil, ce fac pentru a-și menține și a-și alimenta creativitatea, indiferent de domeniul lor de activitate, și cum gestionează obstacolele cu care ajung să se confrunte. Printre aceștia se numără autori de bestselleruri ca Tim Ferriss și Seth Godin; specialiști influenți ca pastorul și autorul Rob Bell; cofondatorul Basecamp, David Heinemeier Hansson; antreprenoarea Danielle LaPorte; și genii de care nu ai auzit niciodată, inclusiv un spărgător de bănci care a devenit o voce puternică în discuțiile despre sistemul de justiție, un artist specializat în graffiti care scrie cărți de business, un pictor care este complet orb și caricaturi și de talie mondială, care au devenit maeștri în domeniul lor. Eu le-am sintetizat ideile remarcabile și observațiile pentru a vă oferi, alături de propriile lecții, o rampă de lansare spre a deveni inconfundabili. Nu vă ofer o hartă și nici măcar un ghid, pentru că doar voi vă puteți concepe propriul traseu. De asemenea, nu este vorba despre știința, ci despre arta de a fi inconfundabil. Arta impune să încerci ceva ce nu s-a dovedit că ar merge și, așa cum a spus-o autorul Todd Henry, trebuie „să fii ferm în fața incertitudinii”. Nu există nicio formulă sau vreun set de instrucțiuni recomandat. Aspectele inconfundabile ale artei voastre vin din intuiția fiecăruia. În orice demers creativ sau de urmărire a unui scop apar obstacole. Uneori, atingi acele scopuri rapid, iar în alte cazuri îți ia mai mult timp decât ai vrea. Poți citi, te poți pregăti și poți studia până când ești „pregătit”. Dar „pregătit” este o iluzie. Nu vei ști cu adevărat ce e de făcut până când nu intri în
Introducere Inconfundabil 17
apă. Oportunitățile sunt ca valurile. Te poți avânta spre ele sau poți să le tot lași să treacă pe lângă tine. Dar cu cât mai devreme te avânți spre un val, cu atât mai repede va începe călătoria ta. Asemenea fiecărui val pe care am fost vreodată, drumul fiecărei persoane este diferit. Va avea propriul set de provocări, circumstanțe, propriul ritm de desfășurare. A face surf nu se rezumă doar la a merge pe val; este vorba despre senzația absolută de zen și trăirile asociate, ceea ce în argoul de surf se numește „lovitura”. Frumusețea loviturii este că nu poate fi măsurată sau cuantificată, pentru că este un dar nemărginit. Atunci când creația devine propria sa recompensă, te vei depăși pe tine. Vei fi pe cale de a deveni inconfundabil. Scopul meu este să te fac să te ridici de pe plajă și să te avânți spre valuri citind despre ceea ce îi face pe alții inconfundabili. Hai! Se anunță valuri bune.
.
18 Inconfundabil Introducere
Deși am locuit în California încă din 1993, am avut nevoie de mai bine de cincisprezece ani, în mod ironic, ca să părăsesc statul înainte să mă apuc, în sfârșit, de surf.
Adesea, așteptăm la fel de mult atunci când vine vorba despre a ne împlini unele dintre cele mai importante visuri. Trecem pe lângă apă, admirând-o din interiorul sigur al mașinilor noastre sau pur și simplu stăm pe mal, urmărindu-i și admirându-i pe cei care sunt deja în apă. Ne justificăm lipsa de acțiune convingându-ne că toți cei din apă au ceva ce noi nu avem. Au avut parte de oportunități de care noi nu vom beneficia vreodată, ori au câștigat la un fel de loterie genetică ori s-au nimerit în locul potrivit la momentul potrivit. Deși, în unele cazuri, aceste argumente ar putea să fie adevărate, justificările noastre încep să devină scuze și apoi povești pe care ni le repetăm și ne limitează potențialul. Atunci când începi să te preocupi de orice din afara sferei de așteptări a societății, de ceva care afectează statu-quoul, semnalele de alarmă ale siguranței vor semăna cu cele ale unei mașini de pompieri gonind pe străzile din New York. Decizia de a ieși în afara convenției este, în multe privințe, o decizie de a-ți perturba stabilitatea interioară, de a-ți destabiliza viața. Însă ne opunem unor astfel de schimbări, în ciuda faptului că știm cât de mult putem obține printr-o schimbare subtilă sau semnificativă, suficient încât să depășească temerile pe care le avem.
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 21
Și ne temem că, dacă ne aruncăm în apă, în necunoscut, și facem ceea ce e necesar pentru a deveni inconfundabili, ne va fi chiar mai rău decât ne este acum, cu plictiseala și nemulțumirea pe care le simțim în acel moment în viețile noastre. Așa că doar stăm pe țărm, în timp ce picioarele ni se adâncesc în nisip. În continuare, alegem să nu facem nimic, să ne mulțumim cu puțin și să facem compromisuri până când murim și ne trezim uitându-ne în retrospectivă la o viață care ar fi putut să fie altfel. O viață în care am fi putut să publicăm romanul pe care l-am ținut ascuns într-un sertar din birou. O viață în care am fi putut pune bazele companiei sau organizației nonprofit la care visăm. O viață în care am fi putut să îndrăznim mai mult și să visăm cu mai mult curaj.
Dar întotdeauna putem alege să facem un pas mic înainte pentru a porni pe drumul spre schimbare. Aproape toate ideile inovatoare, transformatoare și creative, care sfidează granițele a ceea ce credeam cândva că este omenește posibil, au fost la început doar un gând în mintea cuiva, un moment de îndrăzneală creativă, înainte să devină amprenta inconfundabilă pe care acea persoană și-a pus-o asupra universului. Dat fiind faptul că suntem pe cale să intrăm într-un mediu nou și necunoscut și să încercăm să învățăm un stil de viață cu totul nou, habar nu avem care ne sunt limitările. S-ar putea să ne imaginăm acele limite ca fiind mai laxe decât sunt de fapt, visând să devenim un nou Michael Jordan în condițiile în care nu am pus niciodată mâna pe o minge de baschet. Ori s-ar putea să ne închipuim că sunt mai restrictive decât sunt de fapt, că nu putem nici măcar să încercăm să scriem sau să desenăm, să cântăm sau să dansăm.
22 Inconfundabil Drumul spre ape mai adânci
Odată ajuns în apă, este inevitabil să nu te confrunți cu obstacole ca pietre, valuri care ți se sparg în cap, meduze și alți surferi care să țipe la tine. La fel, atunci când începi să te preocupi de lucruri inconfundabile, vei întâmpina o gamă de obstacole cu care va trebui să te confrunți, cum ar fi criticile, negativiștii, momentele de panică, de teamă, de anxietate, clipele în care te vei îndoi de tine și concurența. Înainte să te pregătești să ieși în larg*, gândește-te la ceea ce te face să-ți simți picioarele de parcă ar fi captive în nisip pentru totdeauna.
RECHINI, ÎNEC ȘI ALTE CHESTII CARE VĂ ÎMPIEDICĂ SĂ INTRAȚI ÎN APĂ Două forțe, una externă și una internă, sunt cel mai adesea considerate responsabile pentru amânarea și abandonarea multor proiecte cu potențial, respectiv pentru faptul că nu reușim să ne dezvoltăm propria artă de a fi inconfundabili. Pentru a deveni inconfundabil trebuie să începi să fii conștient de aceste influențe descurajatoare și de modul în care funcționează, astfel încât să înțelegi puterea pe care o au asupra ta și să știi cum să le evaluezi sau să le ignori. Vocile părinților, colegilor și ale societății Când începi să devii inconfundabil, vocile celor care vor ca tu să urmezi planul lor vor începe să se audă foarte tare. Acele voci vor fi adesea cele ale unor prieteni bine intenționați, ale * În orginal, paddle out, ceea ce în termeni de surf presupune deplasarea prin înot, culcat pe placa de surf, de la zona de mică adâncime apropiată de țărm spre ape mai adânci (n.t.).
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 23
familiei, ale colegilor și ale unor adversari cu intenții discutabile, cum ar fi competitorii, criticii, negativiștii și străinii de pe internet. Indiferent de intențiile lor, aceste voci îți vor pune la îndoială luciditatea și vor spune că ți-ai pierdut mințile. Îți vor oferi o listă de motive din cauza cărora vei eșua și îți vor spune că probabilitatea de a avea succes este infimă. Mulți ani am auzit variațiuni pe următoarele teme: Nu ai suficientă experiență. Pur și simplu nu ai talent. Ești prea bătrân. Ești prea tânăr. Vărul, prietenul, unchiul, mătușa ta au încercat să facă asta și nu au reușit. Dacă nu-ți iese asta, vei fi bătrân și falit. Ce-ai să faci atunci? Cum ai să faci vreodată bani din asta? Nouă din zece afaceri eșuează. Doar unul dintr-o mie de oameni va reuși ca actor, ca scriitor sau în orice alt demers creativ. Există milioane de bloguri. De ce l-ar citi cineva pe al tău? Păcat de studiile pe care le ai! Prietenii și familia te vor bombarda cu povești despre calamități, dezastre și eșecuri. Îți vor sugera cu amabilitate un plan de rezervă care presupune să urmezi același scenariu ca ei, ceea ce societatea le-a spus lor să facă. Îți vor spune că ceea ce faci nu este bun și îți vor pune la îndoială talentul. Cum ajung vocile să se audă atât de tare? 1. Oamenii vor ca tu să rămâi așa cum ești, pentru că îi faci să-și dea seama că ei înșiși își ignoră
24 Inconfundabil Drumul spre ape mai adânci
chemarea. Oamenii se simt stânjeniți atunci când începi să te schimbi, pentru că acțiunile tale le reamintesc de ceea ce au tot încercat să evite în propriile vieți. Sunt constrânși să se confrunte cu faptul că ei aleg să rămână la fel, în timp ce tu faci o schimbare de direcție semnificativă în viața ta. Tu ții în brațe o oglindă care le reflectă toate temerile în fața cărora au capitulat și toate obiectivele pe care au ales să nu le urmărească. 2. Să critici este mai ușor decât să creezi. Dacă ești critic, eviți riscul de a eșua, de a te pune într-o lumină proastă și de a-i determina pe ceilalți să se întrebe ce naiba ai avut în cap când ai făcut acel lucru. În calitate de critic scapi de răspundere. Dar cei mai remarcabili creatori din istorie s-au confruntat și ei cu critici. Absolut fiecare carte, piesă muzicală sau film a primit evaluări negative. Căutați recenzii contemporane cu apariția unor lucrări clasice ca Să ucizi o pasăre cântătoare, Marele Gatsby sau Fiesta. Veți descoperi evaluări negative pentru toate. Dacă ceea ce faci este inconfundabil, munca ta va fi criticată. Așadar, trebuie să accepți sau să ignori criticile și să creezi în continuare, orice-ar fi. 3. Unii oameni pur și simplu se conformează normelor. Pe la începutul lui 2013 am fost la un interviu pentru angajare. Unul dintre cei care mă intervieva, Chuck, devenise incredibil de îndoctrinat. Atunci când l-am întrebat despre cultura organizațională, mi-a răspuns astfel: „Dacă spunem că ziua de lucru începe la ora opt, nu ne referim la opt și un sfert”. Nu am uitat asta niciodată. Lumea lui se rezuma la res-
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 25
pectarea regulilor. Mi-am dat seama rapid în acel moment că nu era și lumea mea și că nu îmi doream să cad victimă apărării statu-quoului, așa cum pățise Chuck. Poți urma o serie de reguli prestabilite sau poți să începi să-ți faci propriile reguli. Cei care m-au criticat la început au mers mai departe de aceste reguli între timp. Spre deosebire de câțiva critici, mii de oameni din întreaga lume care mi-au suținut munca. Dacă aș fi ascultat de acele voci critice, niciodată nu aș mai fi lansat vreo idee în lume. Nu ai mai citi această carte. Podcastul Unmistakable Creative nu ar mai exista. Aș fi ratat ocazia de a primi o educație la cel mai înalt nivel din partea unora dintre cele mai remarcabile minți ale vremurilor noastre. Și aș fi profund nefericit. Cea mai bună cale de a reduce la tăcere criticile este prin angajament, convingere și canalizarea tuturor eforturilor înapoi spre muncă. Cu siguranță, oamenii pe care îi admiri nu au pornit la drum cu armate întregi de fani, cititori și susținători ai muncii lor, ci s-au confruntat din plin cu critici. Ei sunt cei care nu s-au lăsat doborâți de critici. Probabil nu ați auzit de cei care au permis unei singure evaluări nefavorabile să le distrugă arta: aceștia nu au mai trimis nimic niciodată, nu și-au mai valorificat vreodată acea oportunitate pentru a deveni mai buni și niciodată nu au arătat lumii arta lor inconfundabilă. Un fost șef de la o companie mare de cercetare de piață mi-a zis că nu eram interesat să-mi controlez propriul destin. Ceea ce nu și-a dat el seama a fost că pur și simplu nu mă încadram în definiția lui pentru ceea ce însemna să-mi controlez singur destinul: să urc în ierarhie între acei pereți.
26 Inconfundabil Drumul spre ape mai adânci
Scopul meu era să dărâm acele ziduri, să construiesc lucruri care încă nu existau. Așa cum a spus Morgan Freeman în filmul Închisoarea îngerilor: „Unele păsări nu sunt făcute să stea în captivitate”. Pentru mine, oportunitatea neîngrădită de a mă exprima liber este un aspect esențial pentru a-mi controla destinul. Autorul Robert Kurson, cunoscut mai ales pentru cartea Shadow Divers, nu prea părea să fie predestinat succesului atunci când era în liceu. Pentru că ocupa locul 606 din 660, un consilier i-a recomandat să nu meargă la facultate și, în schimb, să se înscrie voluntar în Peace Corps și să spere că totul va fi bine. Totuși dragostea lui Robert pentru a spune povești l-a făcut să scrie pentru ziarul liceului și, în cele din urmă, a atras atenția cuiva de la Universitatea din Wisconsin. A fost admis, a luat doar note maxime, a mers la Harvard Law School și a devenit autor de bestselleruri. Evident, dacă ar fi pus la inimă sfatul consilierului, viața lui ar fi putut arăta foarte diferit acum. La fel, și lui Mars Dorian, artistul implicat în proiectele noastre speciale de la Unmistakable Creative, i s-a spus că ar fi prea brute și provocatoare creațiile sale. Destui oameni nu îi apreciază arta. Dar dacă vedeți vreodată o copertă de carte, un logo sau ceva creat de el, veți ști imediat că îi aparține. El întruchipează ce înseamnă să fii inconfundabil, indiferent dacă arta sa este apreciată de toată lumea sau nu. Mai mult de 26 de edituri au respins ceea ce s-a transformat într-un bestseller de proporții – The 4-Hour Workweek* a lui Tim Ferriss. Între timp, Tim a făcut o avere în calitate de * Cartea a fost tradusă în limba română sub titlul de Săptămâna de lucru de 4 ore, Editura Minerva, 2011 (n.t.).
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 27
consultant și investitor în afaceri aflate la început de drum, este gazda propriului podcast și, de curând, a fost protagonistul propriei sale emisiuni TV – The Tim Ferriss Experiment. O altă abordare pentru gestionarea criticilor este cea a lui Jia Jiang, blogger și creator al website-ului Fearbuster.com, care a transformat refuzurile din partea tuturor investitorilor care nu au vrut să îi finanțeze ideile de afaceri într-o mișcare la nivel global și într-o carte, Rejection Proof, o expunere plină de umor despre cum ne putem învinge temerile și despre cum putem să îndrăznim mai mult în viață. Fiecare dintre aceștia s-a confruntat cu critici, cu oameni care s-au îndoit de ei și cu oameni care le-au respins ideile. Dar ei nu au permis ca acele critici să îi împiedice în demersul lor de a-și aduce contribuția inconfundabilă pe care erau hotărâți să o ofere lumii. Amintiți-vă că toate criticile aduse de cei care ne contestă sau de negativiști adesea se resimt cel mai dur chiar atunci, pe moment. Este tentant să îi credem și să ascultăm ce au de spus, dar acestea devin piedici de neclinitit în drumul nostru spre a deveni inconfundabili. Atunci când datorită celeilalte cărți pe care am publicat-o pe cont propriu, The Art of Being Unmistakable, am ajuns la TV, alături de somitatea media Glenn Beck, am fost expus unui public semnificativ mai mare decât fusesem în întreaga mea carieră. Și nu a durat mult până când să apară oarece recenzii defăimătoare pe Amazon. Review-ul cu o stea care îmi va rămâne mereu în minte spunea: „Sper că Rao este un surfer mai bun decât este scriitor”. În ciuda succesului de care mă bucuram, acea critică tot m-a rănit. Și știam că, dacă încercam să mă ocup de cei care mă criticau, nu doar că m-aș fi ținut în loc, dar, în timp ce aș fi făcut asta, mi-aș fi pierdut credibilitatea. Nu am mai citit nicio recenzie de atunci.
28 Inconfundabil Drumul spre ape mai adânci
De asemenea, trebuie să fim conștienți că suntem predispuși să ne lăsăm influențați de negativism atunci când vine vorba despre criticile pe care le primim. Gândiți-vă cât de ușor puteți să lăsați un mic aspect negativ să vă domine o zi întreagă care a fost, în rest, perfectă. În cartea sa, The Happiness Advantage*, Shawn Achor descrie efectul pozitiv Tetris. Cei care joacă Tetris multă vreme încep să observe tipare potențiale de tip Tetris peste tot (de exemplu, atunci când parcurg raftul cu cereale dintr-un magazin). Se pare că același efect poate fi aplicat și optimismului și fericirii. Simplul fapt de a observa trei lucruri bune generează un efect pozitiv Tetris în viețile voastre. Așadar, în loc să vă concentrați pe critici, începeți să fiți mai atenți la cei câțiva care vă susțin și deodată veți începe să observați că sunt mult mai mulți ca ei. O altă cale de a gestiona vocile criticilor constă în a vă contura o imagine a viitorului, dacă ar fi să credeți ceea ce vă spun aceștia. Partenerul meu de afaceri, Brian Koehn, a descris astfel momentul de cumpănă cu care s-a confruntat când era la liceu: putea să se angajeze pe un post fără viitor, ca orice alt adolescent, sau putea să își înființeze propria companie. El a decis să înceapă o afacere cu plăci de skateboard. Pentru că era încă în liceu, a avut parte din plin de dezaprobări. A vizualizat ce s-ar fi întâmplat dacă și-ar fi ascultat criticii: Mă simțeam de parcă mi se spunea tot ce trebuia să fac și niciodată nu am vrut să mi se spună ce să fac cu viața mea. Știu unde duce acel drum. Însă compania cu plăci de skateboard însemna o întreagă lume nouă de posibilități. Imaginea viitorului era peste tot în jurul meu: vedeam cum * Carte apărută în limba română sub titlul Avantajul fericirii, Shawn Achor, Editura BusinessTech, 2013 (n.t.).
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 29
colegii mei nu câștigau bani, cum nu se distrau deloc. Îi vedeam pe mulți adulți că aveau joburi pe care le urau. Toți aceștia mi-au amintit constant că, dacă nu aș fi profitat de acea ocazie, exact așa urma să fie și viața mea. Dacă i-ar fi ascultat pe criticii săi, Brian nu ar fi ajuns în turneu în zona Midwest, forțându-și limitele, distrându-se uimitor de mult, câștigând bani și vânzându-și plăcile de skateboard în 27 de magazine deschise în doi ani. Fie că ar fi înființat compania sau nu, cei care l-au criticat nu ar mai fi fost de multă vreme în peisaj. Dacă el nu ar fi pus bazele companiei, criticii ar fi continuat să-i dea târcoale, afectând alte decizii pe care le-a luat pe parcursul vieții. Atunci când vizualizați cât de mult atenția pe care o acordați criticilor vă poate limita potențialul creațiilor voastre, vă este mai ușor să le ignorați și să mergeți mai departe. Compromisurile pe care le faceți, faptul că renunțați la ceva ce contează pentru voi reprezintă un preț foarte mare pe care îl plătiți doar ca să nu mai auziți acele voci atunci când hotărâți să faceți ceva în afara normelor. Nimeni nu vă va critica pentru că mențineți statu-quoul – dar nici nu veți fi vreodată inconfundabili. Ca să fiți inconfundabili, trebuie să găsiți curajul de a acționa atunci când vă confruntați cu critici și să conștientizați că nu cei care vă critică sunt cei care vor trebui să trăiască apoi cu urmările alegerilor pe care voi le-ați făcut. Vocile critice sunt la cea mai mare intensitate atunci când ați intrat deja puțin în apă și vă gândiți să înotați spre zone cu adâncime mai mare. Odată ce sunteți în apă, pe cale să deveniți inconfundabili, vocile se vor îneca treptat în sunetele valurilor în timp ce faceți surf. I-ați lăsat pe critici în urmă, pe țărm. Vă veți auzi propriile voci șoptindu-vă că faceți exact ceea ce sunteți meniți să faceți. Nimic nu reduce la tăcere
30 Inconfundabil Drumul spre ape mai adânci
vocile din exterior ca un val perfect, în timp ce zeii vă zâmbesc și inimile vă sar din piept. Frică, împotrivire și natura înșelătoare a validării Ca să intri în apă, ca să începi să te preocupi de orice formă de artă pentru care simți că ai chemare, trebuie să înveți să gestionezi și vocea internă a fricii, îndoielii și împotrivirii. Vocile criticilor se pot auzi tare, dar poate că și mai puternice sunt propriile noastre voci. Gândiți-vă la toate companiile care nu au fost înființate și la toate poveștile care nu au fost spuse din cauza fricii, împotrivirii și vocii îndoielnice din mintea cuiva. Vocea din mintea ta este mai dură decât oricare dintre criticii tăi. Dacă ți-ar vorbi oricine altcineva așa cum îți vorbești ție însuți, nu ai accepta în veci așa ceva. Și, spre deosebire de criticii din exteriorul tău, nu-ți poți bloca vocea din minte ca în rețelele sociale, nu poți să îi redirecționezi e-mailurile direct în spam sau să-i închizi telefonul când te sună. Cel puțin într-o zi din săptămână, vocea din capul meu o ia razna și începe să-mi spună chestii care sună cam așa: N-o să-ți iasă niciodată. Chestia asta chiar n-o să aibă un final fericit. De ce te mai chinui? Vocea ia fiecare gram de teamă, îndoială și anxietate pe care îl aveți și, asemenea unui regizor care adaptează cuvintele unui scenarist, transformă totul în cel mai rău scenariu posibil. Puteți concedia vocea, dar se va întoarce la lucru mâine dimineață, la opt fix. Puteți să-i închideți ușa în nas și tot va intra prin ea. Indiferent cât de mult vă străduiți, nu puteți scăpa de ea. E o pacoste, un ghimpe în coastă, o ticăloasă fără milă. O puteți auzi, dar nu o puteți vedea sau atinge ca să-i dați o bătaie zdravănă. Vocea din mintea voastră este împotrivirea, creierul reptilian. Așa cum îl descrie guru în marketing și autorul Seth
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 31
Godin, creierul reptilian este responsabil de declanșarea instinctelor primare de luptă, de fugă, de conservare și de reproducere. Cu alte cuvinte, este înfometat, groaznic de speriat, panicat și excitat. E cineva cu care, probabil, n-ați vrea să ieșiți la întâlniri, dar cu care sunteți într-o relație până la moarte. La fel cum a scris autorul Steven Pressfield în cartea sa, The War of Art, vocea minte întotdeauna și îndrugă mereu baliverne. Așa că de ce naiba suntem atât de tentați să ascultăm de ea? Pentru că nu tace niciodată. Vorbește non-stop. Are ceva de spus în absolut fiecare moment al vieții, despre absolut fiecare persoană pe care o întâlniți, despre tot ce scrieți. Poate că nici nu conștientizați ce face creierul vostru reptilian; a sosit vremea să începeți să fiți atenți la această voce de neoprit. Filmul A Beautiful Mind – bazat pe biografia scrisă de Sylvia Nasar despre John Forbes Nash Jr., economist laureat al Premiului Nobel și matematician – reprezintă o lecție remarcabilă despre cum se poate gestiona vocea din mintea ta. Matema-ticianul John Nash, interpretat de Russell Crowe, suferă de schizofrenie și are halucinații puternice, dar învață că acestea își pierd puterea asupra lui atunci când nu-și ia în seamă halucinațiile. Deși nu dispar niciodată, atunci când nu vorbește cu ele devin mai puțin vocale. Dacă începeți să ascultați de vocile din mințile voastre, s-ar putea să fiți uluiți de ceea ce vă spuneți și de poveștile pe care le-ați elaborat în subconștient. Asemenea lui Nash, dacă nu interacționați cu vocile, va fi mai ușor să le faceți să tacă și să le diminuați puterile. Oratorul motivațional Philip McKerman a împărtășit una dintre cele mai profunde revelații pe care le-am auzit vreodată despre cum să facem față temerilor și vocilor din mințile noastre:
32 Inconfundabil Drumul spre ape mai adânci
Cu toții ne dorim să scăpăm de temeri și să le eliminăm definitiv. Aceasta este una dintre cele mai mari probleme. Nu cred că ne confruntăm vreodată cu frica și o trimitem la culcare. Întotdeauna va face parte din noi. Problema este că noi nu vom accepta asta. Așa că ne punem pantofii sport, pantalonii Lululemon și bluzele Under Armour, demarăm cu viteză și fugim de frică. Iar, în cele din urmă, trebuie să ne oprim și să luăm o gură de aer, să bem puțină apă, să dormim, să mergem la baie sau să facem orice altceva avem de făcut. Și, când te întorci, nenorocita e în spatele tău. Și nenorocita este frica. Frica nu are nevoie de apă. Nu are nevoie de cafeină. Nu are nevoie de somn. Nu are nevoie de nimic. Întotdeauna va fi în noi. Așadar, vrem să ne petrecem tot restul vieții fugind de ea sau vrem să ne întoarcem și să ne confruntăm cu ea? Luați un loc, faceți cunoștință, analizați-o. Apoi nu veți mai simți că trebuie să fugiți de ea. Puteți merge la pas prin lume alături de ea. Și își pierde din influența pe care o are asupra voastră. Iar ironia este că, atunci când o acceptați ca fiind o parte firească a ființei voastre, nu vă va mai controla. Vocile voastre nu vor nimic mai mult decât să începeți o ceartă sau un dialog cu ele. Însă, dacă le observați, le ignorați și începeți să vă ocupați de creații inconfundabile în detrimentul lor, vocile își pierd orice putere ar avea asupra voastră. S-ar putea să nu tacă niciodată, dar, cu siguranță, vor deveni mai puțin zgomotoase. Antidotul pentru vocea fricii este să vă expuneți munca în lume, puțin câte puțin, zi de zi, până când puteți trăi cu vocile, ignorându-le în același timp. Puteți scăpa de împotrivire puțin câte puțin prin realizări aparent minore, una câte una, până când găsiți puterea să îndrăzniți puțin mai mult.
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 33
Mi-ar plăcea să vă pot spune că, după ce am publicat sute de articole pe bloguri, după ce am fost producător de podcasturi și după ce am finalizat și alte proiecte, acea voce nu mai există în mintea mea. În timp ce am scris această carte, vocea a încercat să mă deturneze în absolut fiecare zi. Dar, de fiecare dată când mi-am reluat munca cu mai puțină îngrijorare față de conținutul din prima pagină, am început să fac progrese. Folosind o constrângere aleatorie ca, de exemplu, o mie de cuvinte sau 30 de minute și o regulă simplă ca „pur și simplu, continuă să scrii”, mă eliberez de nevoia de perfecționism. Prin faptul că mă dedic procesului, și nu rezultatului, reușesc să renunț la grija neproductivă față de calitatea scrierii. În mod inevitabil, scriu mult și unele dintre idei sunt suficient de bune pentru a fi păstrate. Dorința de validare hrănește vocea înfometată. Dacă nu suntem conștienți de ea, dorința de a fi recunoscuți de ceilalți ne poate împiedica să intrăm în apă și să ne aventurăm spre un val. În cultura mea hindusă, oamenii își găsesc, de obicei, validarea prin anumite simboluri: diplome de la universități de top, de la școli medicale și alte scopuri convenționale, toate făcând parte dintr-un traseu liniar, orientat spre realizări. Atunci când decizi să o iei pe un drum care nu îți oferă garanții și nici indicatori clari ai succesului, ești forțat să cauți recunoașterea pe alte căi. Traiectoria vieții mele a fost oricum, dar nu liniară – și totuși tot îmi doream aprobarea părinților mei. Nu mi-am dat seama chiar cât de mult îmi doream asta până când am ajuns să mă plimb prin Central Park cu autorul Jonathan Fields și m-am trezit spunând: „Acum, după ce am o înțelegere cu o editură, sper că părinții mei nu vor mai crede că doar pierd timpul pe internet”. A râs și mi-a răspuns: „Este amuzant că asta încă mai contează, nu-i așa?” Și chiar dacă părinții mei erau mândri, mi-am dat seama că problema era
34 Inconfundabil Drumul spre ape mai adânci
la mine. Ei nu ar fi putut vreodată să îmi dea suficiente asigurări ca eu să cred că munca mea era importantă. Nevoia mea de a primi aprobarea lor era o prăpastie fără fund. Astăzi avem mai mult ca oricând oportunități multiple de a beneficia de recunoaștere din partea celorlalți, ceea ce perpetuează dependența: câte like-uri primim la o actualizare de update; câți oameni ne urmăresc pe Twitter; câți ne citesc articolele de pe blog; câte complimente primim în orice zi; cât avem în cont, la bancă.
Dacă urmărim să obținem aceste simboluri aparente ale recunoașterii, permitem celor care ne validează să direcționeze alegerile pe care le facem, chiar dacă nu ei sunt cei care vor trăi cu rezultatele deciziilor noastre. Muncim de dragul unor oameni pe care nu vom putea vreodată să-i mulțumim pe deplin, în loc să o facem pentru cei care deja ne susțin. Munca noastră devine sigură și superficială – și mult mai puțin inconfundabilă. Discutând despre critică și recunoaștere, Donald Miller scrie în cartea Scary Close despre senzația de a fi paralizat de potențialele critici generate de succesul său: Stăteam în fața tastaturii și aveam criticile lor în minte, așa că am ajuns să includ atât de multe precauții într-un capitol încât textul nu mai avea fluență. Și, mai rău, aveam în minte și laudele pe care le primisem și mi-era teamă că niciodată nu voi reuși să mă ridic la nivelul așteptărilor lor... Reușisem să am puțin succes și deodată aveam ceva de pierdut. Și mai erau și niște așteptări de
Drumul spre ape mai adânci Inconfundabil 35