welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 1
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 2
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 3
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 4
The original title of this book is Jack. Straight from the Gut, by Jack Welch, with John A Byrne, Warner Books, an AOL Time Warner Company, New York Copyright © 2001 by John F. Welch, Jr. Foundation Afterword copyright © 2003 by John F. Welch, Jr. Foundation All rights reserved © Publica, 2008, pentru ediţia în limba română ISBN 978-973-88749-0-9 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WELCH, JACK Jack - Dintr-o bucată/ Jack Welch ; trad.: Lia Potec. București : Publica, 2008 ISBN 978-973-88749-0-9 I. Potec , Lia (trad.) 65.012.4
EDITORI: Cătălin Muraru Radu Minculescu Silviu Dragomir COPERTA: Alexe Popescu REDACTOR: Claudiu Oancea DTP: Cristian Coban CORECTURĂ: Sînziana Doman
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 5
Pentru sutele de mii de angajaţi ai GE ale căror idei și eforturi au făcut ca această carte să fie posibilă.
Profiturile realizate de autor de pe urma acestei cărţi vor fi donate activităţilor caritabile.
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 6
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 7
Cuprins Notã din partea autorului ............................................................................9 Prolog ...........................................................................................................11 Secþiunea 1. Primii ani................................................................................19 Construind încrederea de sine ...................................................................21 Ieºirea din grãmadã ....................................................................................41 Cum am aruncat în aer acoperiºul ............................................................48 Apropiindu-mã de cei din liga întâi ...........................................................71 Înotând într-o baltã mai mare...................................................................86 Secþiunea 2. Construind o filozofie...........................................................117 Confruntând realitatea ºi „amabilitãþile de suprafaþã“ ...........................119 Viziunea .....................................................................................................135 Anii „neutron“ ...........................................................................................153 Tranzacþia RCA ..........................................................................................175 Fabrica de oameni ....................................................................................193 Refacerea Crotonville pentru a re-crea GE..............................................209 Fãrã limite: purtând ideile pânã în punctul final ....................................227 Imersiuni la adâncime.............................................................................250 Secþiunea 3. Suiºuri ºi coborâºuri............................................................261 Prea plin de mine .....................................................................................263 GE Capital: motorul creºterii....................................................................279 Combinând NBC cu becurile electrice .....................................................303 Secþiunea 4. Ce schimbã regulile jocului.................................................353 Globalizarea ..............................................................................................359 Cultivând servicii.......................................................................................376 ªase Sigma ºi mai mult ............................................................................385 E-Afaceri ...................................................................................................403
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 8
Secþiunea 5. Privind înapoi, privind înainte.............................................417 „Mergeþi acasã, dle Welch“ ......................................................................419 Care e toatã treaba asta cu a fi director general......................................443 O scurtã reflecþie asupra golfului .............................................................471 „Noul tip“ ..................................................................................................477 Epilog........................................................................................................504 Mulþumiri ..................................................................................................512 Postfaþã......................................................................................................513 Anexe .........................................................................................................521
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 9
Notã din partea autorului Această confesiune ar putea părea un început mai puţin obișnuit pentru o biografie, dar ţin să vă spun că nu îmi place deloc să vorbesc la persoana întâi. Aproape tot ceea ce am realizat în viaţă a fost făcut împreună cu alţii. Și totuși, când scrii o carte ca aceasta ești obligat să folosești prenumele „eu“, chiar dacă în context se face referinţă, în fapt, la „noi“. Aș fi vrut să menţionez numele tuturor celor care au făcut această călătorie alături de mine. Însă editorii au continuat să mă bată la cap, încercând să mă convingă să le las deoparte. Până la urmă am ajuns la un compromis. De aceea mulţumirile de la sfârșitul acestei cărţi sunt relativ lungi. Vă rog să ţineţi minte că, de fiecare dată când vedeţi termenul „eu“ în aceste pagini, acesta face, de fapt, referinţă la toţi acești colegi și prieteni, ca și la alţii pe care, poate, i-am omis.
Notã din partea autorului
Jack. Dintr-o bucatã
9
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 10
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 11
Prolog Mi-am petrecut cea mai mare parte a dimineţii din duminica ce a urmat Zilei Recunoștinţei din 2000 așteptându-l pe „Noul Tip“. Acesta era numele de cod pentru succesorul meu, viitorul președinte și director general al General Electric. Vineri seara consiliul aprobase în unanimitate propunerea ca Jeff Immelt să fie succesorul meu. L-am sunat imediat. „Am ceva vești bune. Aţi putea să veniţi, tu și familia ta, în Florida mâine, să petrecem weekendul împreună?“ În mod evident, el știa despre ce era vorba. Dar nu am vorbit despre asta, ci ne-am concentrat imediat asupra aranjamentelor necesare pentru a-l aduce în Florida. Sâmbătă dimineaţa ardeam de nerăbdare să îl întâlnesc. Lungul proces de desemnare a succesiunii la postul de director general luase sfârșit. Eram deja afară când Jeff a tras mașina în parcarea casei mele. Avea un zâmbet larg pe faţă și, abia ce a ieșit din mașină că l-am și cuprins în braţe, rostind aceleași cuvinte pe care Reg Jones mi le adresase cu 20 de ani în urmă: „Felicitări, domnule președinte!“ În timp ce ne îmbrăţișam, am simţit că închideam cercul. În acel moment, amintirile m-au purtat înapoi la ziua în care Reg a intrat în biroul meu din Fairfield, Connecticut și m-a îmbrăţișat, exact în același fel. Îmbrăţișările călduroase, sau orice fel de îmbrăţișări, nu erau un gest natural pentru Reg. Și totuși era acolo, cu zâmbetul pe faţă și îmbrăţișându-mă călduros. În acea zi de decembrie a lui 1980 am fost cel mai fericit om din America, și, cu siguranţă, cel mai norocos. Dacă aș fi putut să aleg orice slujbă în domeniul afacerilor, aceasta mi-aș fi ales-o. Îmi oferea o gamă incredibil de largă de afaceri, de la motoare de avioane și generatoare electrice până la materiale plastice, aparatură medicală și servicii financiare. Ceea ce construia sau făcea GE atingea virtual pe toată lumea. Și,
Prolog
Jack. Dintr-o bucatã
11
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 12
cel mai important, era o slujbă în care aproape 75 la sută din sarcini constau în relaţionarea cu oamenii, și doar 25 la sută în altceva. Am lucrat cu câţiva dintre cei mai inteligenţi, mai creativi și mai competitivi oameni din lume, mulţi dintre aceștia cu mult mai inteligenţi decât mine. Când m-am alăturat echipei GE în 1960, orizonturile mele erau modeste. Inginer junior de 24 de ani, proaspăt absolvent al unui program de doctorat, eram plătit în jur de 10 500 USD pe an și voiam să câștig undeva în jur de 30 000 USD când voi fi împlinit 30 de ani. Acela era obiectivul meu, dacă aveam vreun obiectiv. Mă dedicam cu tot ce aveam muncii, și îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam. Promoţiile au început să vină, în suficient de mare măsură, ca pe la mijlocul anilor 1970 să încep să mă gândesc că poate aș putea să ajung să conduc afacerea într-o bună zi. Șansele nu erau întru totul în favoarea mea. Mulţi dintre colegii mei mă vedeau ca pe un petic rotund pe o gaură pătrată, prea diferit pentru GE. Eram brutal de onest și vociferant. Eram nerăbdător și, pentru mulţi, agasant. Comportamentul meu era atipic, în special petrecerile frecvente în barurile din vecinătate, pentru a sărbători victoriile în afaceri, fie ele mari sau mici. Din fericire, destui oameni de la GE au avut curajul să mă placă. Reg Jones a fost unul dintre ei. La prima vedere, nu am fi putut fi mai diferiţi. Ordonat, cu o ţinută demnă, Reg fusese născut în Marea Britanie, și avea prestanţa unui demnitar. Eu am crescut la doar 26 de kilometri nord de Boston, în Salem, Massachusetts, fiind singurul fiu al unui controlor feroviar american de origini irlandeze. Reg avea o atitudine rezervată și formală. Eu eram exploziv, gălăgios și coleric, cu un puternic accent de Boston și un bâlbâit stânjenitor. La momentul respectiv, Reg era cel mai admirat om de afaceri din Statele Unite, o figură influentă la Washington. Eu nu eram cunoscut în afara GE și nu aveam experienţă în materie de politică.
12
Jack. Dintr-o bucatã
Prolog
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 13
Cu toate acestea, am simţit întotdeauna o conexiune cu Reg. El își manifesta arareori sentimentele, neoferind niciodată nici măcar un indiciu. Însă aveam sentimentul că mă înţelegea. Într-un anume fel, eram spirite înrudite. Ne respectam reciproc diferenţele de caracter și împărtășeam câteva lucruri importante. Amândurora ne plăceau analizele și numerele, și ne făceam temeinic temele. Amândoi iubeam GE. El știa că GE trebuia să se schimbe și considera că eu aveam pasiunea și inteligenţa necesare pentru a o face. Nu sunt sigur că știa cât de mult îmi doream ca GE să se schimbe — însă sprijinul său pentru tot ceea ce am făcut de-a lungul celor douăzeci de ani nu a slăbit niciodată. Competiţia pentru a-i succede lui Reg a fost dură, complicată de mașinaţii politice și egouri puternice, al meu inclusiv. A fost groaznic. La început, șapte dintre noi, din diverse părţi ale companiei, am fost puși sub lumina reflectoarelor de caracterul public al competiţiei pentru postul lui Reg. El nu intenţionase însă ca această competiţie să se transforme în procesul de dezbinare puternic politizat care a rezultat. Am făcut câteva greșeli în acei ani, nici una fatală. Când Reg a convins consiliul să mă confirme pe mine ca succesor al său, pe 19 decembrie 1980, eu nu reprezentam încă cea mai evidentă alegere. Nu mult după ce anunţul a fost făcut, unul dintre prietenii mei de la GE a intrat în Hi-Ho, barul de cartier de lângă sediul GE, și l-a auzit pe unul din vechii angajaţi comentând sumbru deasupra unui pahar cu martini: „Îi dau doi ani — apoi e Bellevue.“ A ratat cu o eroare de mai bine de 20 de ani! De-a lungul anilor în care am fost președinte am primit multă atenţie din partea mass-media — deopotrivă bună și rea. Dar a fost un articol lung publicat în revista Business Week la începutul lui iunie 1998, ce a atras o avalanșă de scrisori, care m-au inspirat în a scrie această carte. De ce? Pentru că datorită acestui articol sute de oameni complet străini mi-au trimis scrisori emoţionante, pline de in-
Prolog
Jack. Dintr-o bucatã
13
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 14
spiraţie despre cariera lor. Ei mi-au povestit despre presiunea organizaţională la care au fost supuși pentru a se schimba ca indivizi, pentru a se conforma la ceva, sau pentru a deveni ceva ce nu erau, pentru a avea succes. Le-a plăcut argumentul articolului, care sugera că eu nu am schimbat niciodată ceea ce sunt. Argumentul implicit era acela că eu am reușit să fac una dintre cele mai mari companii din lume să se comporte aproape la fel ca și grupul de amici cu care am crescut. Împreună cu alţi câteva mii, eu am încercat să recreez atmosfera informală a unui magazin alimentar de la colţ de cartier în sufletul unei mari companii. Realitatea, desigur, e mult mai complexă. În anii mei de început am încercat din răsputeri să fiu sincer cu mine însumi, să lupt contra pompozităţii birocratice, chiar dacă asta ar fi însemnat că nu aș fi fost promovat în cadrul GE. Îmi amintesc, de asemenea, enorma presiune de a fi cineva care nu eram. Uneori am intrat în joc. La una dintre primele mele întruniri de consiliu în San Francisco, la puţin timp după ce am fost numit vicepreședinte, m-am prezentat într-un costum bleumarin perfect călcat, cămașă albă apretată și cravată roșu aprins. Mi-am ales cuvintele cu grijă. Voiam să arăt membrilor consiliului că eram mai bătrân și mai matur decât cei 43 de ani ai mei, dar și decât reputaţia pe care o aveam. Cred că voiam să arăt și să mă comport ca un tipic vicepreședinte al GE. Paul Austin, director de mult timp la GE și președinte al Coca-Cola Co., a venit la mine la petrecerea de după ședinţă. „Jack“, mi-a spus, atingându-mi costumul, „ăsta nu ești tu. Arătai mult mai bine când erai pur și simplu tu însuţi“. Mulţumesc Domnului că Austin și-a dat seama că jucam un rol — și că i-a păsat suficient pentru a-mi spune. A încerca să fiu cineva care nu eram ar putut fi un dezastru pentru mine. De-a lungul celor 41 de ani la GE am avut numeroase suișuri și coborâșuri. În presă am trecut de la prinţ la porc și iar la prinţ. Și mi s-a spus în tot felul.
14
Jack. Dintr-o bucatã
Prolog
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 15
La început, când lucram în cadrul grupului nostru de materiale plastice, aflat încă în faza de dezvoltare, unii au zis că sunt un nebun, un sălbatic. Când am devenit președinte, acum două decenii, cei de pe Wall Street au întrebat „Jack cine?“. Când am încercat să fac GE mai competitivă prin reducerea numărului de angajaţi, cei din media m-au supranumit „Neutron Jack“.1 Când au aflat că ne concentram asupra valorilor și culturii organizaţionale la GE, au început să întrebe dacă cumva „Jack s-a înmuiat“. Am fost Jack Nr. 1 și Nr. 2, Jack al Serviciilor și Jack Globalul și, mai recent, Jack Șase Sigma și Jack e-Afaceri. Când, în octombrie 2000, am făcut un efort pentru a achiziţiona Honeywell și am fost de acord să rămân la conducere în perioada de tranziţie, unii m-au văzut ca „Jack cel cu dinţii lungi“, care se agaţă disperat de postul de director general. Aceste caracterizări au spus mai puţine despre mine însă mai multe despre fazele prin care a trecut compania noastră. Adevărul este că, undeva acolo în adâncuri, eu nu m-am schimbat niciodată prea mult din băiatul pe care mama mea l-a crescut în Salem, Massachusetts. Când am început această călătorie în 1981, stând pentru prima dată în faţa analiștilor de pe Wall Street, la Pierre Hotel în New York, am spus că voiam să fac din GE „cea mai competitivă companie din lume“. Obiectivul meu era să creez un spirit de companie mică în corpul unei companii mari, să fac dintr-o companie industrială de modă veche o organizaţie care să fie mai energică, mai adaptabilă și mai agilă decât companii care au doar o cincime din mărimea ei. Am spus atunci că voiam să creez o companie „în care oamenii îndrăznesc să încerce lucruri noi — în care oamenii se simt în siguranţă, știind că limitele în ceea ce privește cât de departe sau cât de repede se vor mișca le sunt trasate numai de limitele creativităţii și iniţiativei lor, de propriile lor standarde de excelenţă“. 1
Referinþã la bomba cu neutroni (în lb. englezã „neutron bomb“), care ucide oame-
nii, lãsând însã clãdirile în picioare (vezi ºi explicaþia mai departe în capitolul 9). (N. t.)
Prolog
Jack. Dintr-o bucatã
15
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 16
În fiecare zi a acestei călătorii de mai bine de 40 de ani, în care am fost suficient de norocos pentru a face parte din GE, mi-am pus la bătaie inima, mintea și îndrăzneala. Această carte constituie o încercare de a vă aduce și pe voi, cititorii, în această călătorie. În cele din urmă, eu cred că am creat cea mai mare fabrică de oameni din lume, o întreprindere a învăţării, cu o cultură fără margini. Dar am să vă las să judecaţi singuri dacă am atins la vreun moment dat punctul de destinaţie pe care l-am descris în discursul meu de „viziune“ de la Hotel Pierre în 1981. Aceasta nu este povestea afacerii perfecte. Așa cum o văd eu, o afacere se aseamănă mult unui restaurant de clasă. Când arunci un ochi dincolo de ușile bucătăriei, mâncarea nu îţi arată niciodată la fel de bine ca atunci când îţi ajunge pe masă în farfurii fine de porţelan perfect garnisite. Afacerile sunt dezordonate și haotice. Eu sper însă că în bucătăria noastră veţi găsi ceva care vă va fi de folos în realizarea propriilor vise. Aceasta nu este o evanghelie sau un manual de management. Din experienţa călătoriei mele, a luat naștere o filozofie. Am acţionat mereu în baza câtorva principii care mi s-au potrivit, integritatea fiind cel mai important dintre ele; și am avut întotdeauna încredere într-o abordare directă și simplă. Această carte încearcă să arate ce poate învăţa o organizaţie și fiecare dintre noi dacă ne deschidem mintea în faţa unor idei ce vin din orice parte. Am ajuns la concluzia că din greșeli se pot învăţa la fel de multe ca și din succese. Nu există nici o linie directoare pentru viziunea sau visul nimănui. Eu sunt un exemplu viu în acest sens. Aceasta este povestea unui om norocos, fără o linie de urmat dinainte stabilită și fără legături corporatiste, care a reușit să se împiedice și totuși să meargă mai departe, să supravieţuiască și să prospere în cadrul uneia dintre cele mai apreciate companii din lume. Este însă și o poveste americană de oraș mic de provincie. Nu am încetat niciodată să fiu conștient de originile
16
Jack. Dintr-o bucatã
Prolog
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 17
mele, chiar și atunci când ochii mi s-au deschis pentru a vedea o lume, despre care nici nu știam că există. În cea mai mare parte însă, este o poveste a ceea ce au făcut alţii — mii de angajaţi inteligenţi, încrezători în ei înșiși și energici, care s-au învăţat unii pe alţii despre cum să rupă tiparele vechii lumi industriale și să croiască un nou hibrid, din manufactură, servicii și tehnologie. Eforturile și succesele lor au făcut ca această călătorie să îmi aducă atâtea satisfacţii. Eu am fost norocos că am putut avea un rol, pentru că Reg Jones a venit la mine în birou acum 21 de ani și mi-a dat o îmbrăţișare de o viaţă.
Prolog
Jack. Dintr-o bucatã
17
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 18
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
SecĂžiunea 1
3:48 PM
Page 19
Primii ani
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 20
welch final bt complet_Tipar.qxp
1
4/21/2008
3:48 PM
Page 21
Construind încrederea de sine
Era ultimul meci de hochei al unui sezon prost. Câștigasem primele trei meciuri în ultimul meu an de liceu la Salem High School, bătându-i pe cei de la Danvers, Rever și Marblehead, pentru a pierde însă apoi următoarele șase meciuri, cinci dintre ele la o diferenţă de un singur gol. Așa că ne doream cu disperare să câștigăm acest ultim meci, la Lynn Arena, împotriva principalului nostru rival Beverly High. Ca și căpitan secund al echipei Vrăjitoarele din Salem, înscrisesem câteva goluri, și ne simţeam destul de încrezători în ceea ce privește șansele noastre de câștig. Era un meci bun, ajuns până în prelungiri cu un scor de 2 la 2. Dar foarte curând cealaltă echipă a înscris, iar noi am pierdut din nou, a șaptea oară la rând. Într-un acces de frustrare, mi-am aruncat crosa pe gheaţă, m-am dus s-o ridic și m-am îndreptat către vestiare. Echipa era deja acolo, scoţându-și patinele și echipamentul. Brusc, ușa s-a deschis și mama mea, o aprigă irlandeză, a intrat în vestiar. S-a făcut o liniște totală. Toţi ochii erau aţintiţi asupra acestei femei de vârstă mijlocie, într-o rochie cu model floral, ce înainta pe mijlocul vestiarului, printre băncile de lemn, unde unii dintre băieţi se schimbau deja. A venit direct la mine și m-a apucat de partea de sus a costumului. „Neisprăvitule!“ s-a răstit ea la mine. „Dacă nu știi să pierzi, nu vei ști niciodată să câștigi. Dacă nu știi asta, n-ar trebui să joci.“ Eram umilit — în faţa prietenilor mei —, dar ceea ce mi-a spus mi-a rămas puternic întipărit. Pasiunea, energia, dezamăgirea și dragostea pe care le-a demonstrat croindu-și drum
Secþiunea 1. Primii ani
Jack. Dintr-o bucatã
21
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 22
prin acel vestiar — aceasta era mama mea. A fost persoana cea mai influentă din viaţa mea. Grace Welch m-a învăţat valoarea competiţiei, la fel cum m-a învăţat și plăcerea de a învinge și nevoia de a trece peste înfrângeri cu pași rapizi. Dacă am vreun stil de a conduce, un mod de a scoate ce e mai bun din oameni, ei i-l datorez. Dură și agresivă, caldă și generoasă, avea o capacitate foarte bună de a înţelege caracterul oamenilor. Avea întotdeauna o opinie despre cei pe care îi întâlnea. Putea să „miroasă unul fals de la o milă depărtare“. Era extrem de miloasă și generoasă cu prietenii. Dacă o rudă sau un vecin ne vizita casa și îi lăuda paharele de apă din vitrină, nu ezita să i le facă cadou. Pe de altă parte, dacă o supărai, trebuia să ai grijă. Putea să ţină supărarea faţă de oricine îi înșela încrederea. Aș putea la fel de bine să mă descriu pe mine însumi. Multe din concepţiile mele de bază despre management — precum a munci din greu pentru a câștiga, a înfrunta realitatea, a motiva oamenii, când îmbrăţișându-i, când dându-le șuturi, a stabili obiective lărgite, a verifica oamenii fără încetare pentru a fi sigur că treburile se fac — pot fi identificate ca pornind de la ea. Observaţiile pe care mi le-a impregnat în minte nu s-au estompat niciodată. Întotdeauna a insistat că un om trebuie să ia viaţa în piept așa cum e. Una dintre expresiile ei favorite era: „Nu te amăgi singur. Așa stau lucrurile“. „Dacă nu înveţi“, mă avertiza adeseori, „nu vei ajunge nicăieri. Absolut nicăieri. Nu există scurtături. Nu te amăgi singur!“ Acestea sunt avertismente directe, fără ocolișuri, care îmi sună în urechi în fiecare zi. De fiecare dată când încerc să mă amăgesc singur cum că situaţia unui contract sau a unei probleme de afaceri se va îmbunătăţi miraculos de la sine, cuvintele ei mă readuc pe calea cea bună. Din primii mei ani de școală, ea m-a învăţat nevoia de a excela. Știa cum să fie dură cu mine, dar și cum să mă îmbră-
22
Jack. Dintr-o bucatã
Secþiunea 1. Primii ani
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 23
ţișeze și să mă sărute. Făcea astfel încât să știu cât de dorit și iubit eram. Dacă veneam acasă cu patru de A și un B în carnet, ea voia să știe de ce am luat B-ul. Dar întotdeauna încheia discuţia felicitându-mă și îmbrăţișându-mă pentru A-uri.2 Verifica întotdeauna dacă mi-am făcut temele, la fel cum și eu acum la muncă îmi urmăresc în mod constant subordonaţii. Îmi amintesc cum stăteam în dormitorul meu de la etaj, lucrând la una din temele pentru ziua respectivă, și la un moment dat îi auzeam vocea: „Ai terminat? Ar fi bine să nu cobori până nu termini!“ Dar distracţia și plăcerea competiţiei le-am învăţat jucând cu ea gin rummy pe masa din bucătărie. Îmi amintesc cum când eram în clasa întâi alergam într-un suflet acasă în pauza de prânz, arzând de dorinţa de a juca gin rummy cu ea. Când mă bătea, ceea ce se întâmpla adeseori, punea cărţile câștigătoare pe masă și striga „Gin!“. Mă enervam teribil de tare, dar de-abia așteptam să mă întorc din nou acasă și să am șansa să o bat la rândul meu. Acesta a fost probabil începutul competitivităţii mele, care a continuat apoi pe câmpul de baseball, pe ringul de hochei, pe câmpul de golf și în afaceri. Probabil cel mai important dar pe care ea mi l-a făcut a fost încrederea în mine. Este ceea ce am căutat și am încercat să construiesc în fiecare director cu care am lucrat. Încrederea în tine îţi dă curaj și îţi lărgește capacitatea de a acţiune. Îţi permite să îţi asumi riscuri mai mari și să ai realizări mult mai mari decât ţi-ai fi imaginat vreodată că e posibil. A construi încredere de sine în alţii constituie o parte importantă a activităţii de conducere, și se realizează prin oferirea de oportunităţi și provocări oamenilor pentru a face lucruri pe care nu și-au imaginat niciodată că le-ar putea face, și recompensându-i după fiecare succes în orice mod posibil. 2 În sistemul american notarea nu se face cu ajutorul numerelor (1–10), ci al literelor. Ast-
fel, „A“ este nota cea mai mare, iar „F“ echivalentul notei 4 din sistemul românesc. (N. red.)
Secþiunea 1. Primii ani
Jack. Dintr-o bucatã
23
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 24
Mama mea nu a condus niciodată un grup de oameni, dar știa totul despre cum se construiește respectul de sine. Am crescut cu o problemă de vorbire, o bâlbâială care nu va trece niciodată. Uneori rezulta în incidente amuzante, dacă nu stânjenitoare. La universitate comandam adeseori un sandvici cu ton vinerea când catolicii, pe atunci, nu puteau să mănânce carne. Invariabil, chelneriţa se întorcea cu două, nu un sandvici, pentru că ea auzea „tu-tuna sandwiches“.3 Mama mea a venit cu explicaţia perfectă pentru bâlbâiala mea. „Pentru că ești atât de deștept“, îmi spunea ea. „Limba nimănui nu ar putea ţine pasul cu un creier ca al tău.“ Ani de zile la rând de fapt nu mi-am făcut probleme de bâlbâiala mea. Am crezut ceea ce mi-a spus ea: că mintea îmi mergea mult mai repede decât îmi mergea limba. Mulţi ani nu am înţeles câtă încredere în mine mi-a insuflat. Zeci de ani mai târziu, când mă uitam la fotografii de-ale mele de când eram la școală în echipele de sport, am rămas surprins să constat că mai întotdeauna eram cel mai scund și cel mai slab copil din poză. În școala primară, când jucam pe post de apărător în echipa de baschet, aveam doar aproape trei sferturi din dimensiunile câtorva alţi jucători. Și totuși, niciodată nu am știut sau nu am simţit asta. Astăzi mă uit la acele poze și râd la cât eram de pricăjit. E chiar ridicol că nu eram mai conștient de dimensiunile mele. Asta spune ceea ce poate face o mamă pentru tine. Îţi poate da atât de multă încredere în tine. Ea m-a convins că pot să fiu oricine mi-aș fi dorit să fiu. Depindea numai de mine. „Trebuie doar să te îndrepţi înspre acolo“, îmi spunea. Relaţia mea cu mama a fost una puternică și unică, caldă și dăbdătoare de forţă. Ea a fost confidenta mea, prietena mea 3 Transcriere foneticã pentru „two tuna sandwhiches“, adicã douã sendiviºuri cu ton.
(N. t.)
24
Jack. Dintr-o bucatã
Secþiunea 1. Primii ani
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 25
cea mai bună. Cred că a fost așa în parte și datorită faptului că am fost unicul ei copil, care i s-a născut târziu (pentru acele vremuri), când ea avea 36 de ani și tatăl meu 41. Părinţii mei au încercat fără succes să aibă copii pentru mulţi ani. Așa că atunci când în sfârșit am sosit în Peabody, Massachusetts, pe 19 noiembrie 1935, mama și-a revărsat dragostea asupra mea, ca și cum aș fi fost o comoară. Nu am fost născut într-o familie bogată. Am avut ceva mai bun — foarte multă iubire. Bunicii mei din ambele părţi au fost imigranţi irlandezi, și nici ei, nici părinţii mei nu au făcut liceul. Aveam nouă ani când părinţii mei au cumpărat prima noastră casă, o casă modestă, cu două niveluri, din cărămidă, pe Lovett Street nr. 15, într-un cartier muncitoresc irlandez din Salem, Massachusetts. Casa se găsea peste drum de o mică fabrică. Tata îmi atrăgea adesea atenţia că asta constituia un adevărat avantaj. „Întotdeauna îţi dorești o fabrică ca vecin. Nu sunt aici în weekenduri. Nu te deranjează. Sunt liniștiţi.“ Eu îl credeam, fără să îmi dau seama că și el făcea tot un fel de exerciţiu de construire a încrederii în sine. Tatăl meu a fost controlor feroviar pe linia de navetiști Boston&Maine, între Boston și Newburyport. Când „Jack cel mare“ pleca de acasă la cinci dimineaţa, în uniforma lui bleumarin călcată la dungă, cămașa albă apretată la perfecţie de mama, părea că ar fi putut să-l salute pe Dumnezeu însuși. Aproape fiecare zi era la fel, o călătorie de taxat bilete trecând prin aceleași zece staţii, iar și iar: Newburyport, Ipswich, Hamilton/Wenham, North Beverly, Beverly, Salem, Swampscott, Lynn, the General Electric Works, Boston. Și apoi înapoi, mai mult de 65 de kilometri de șine. Când am crescut, eram entuziasmat la gândul că una din opririle sale regulate era la complexul de motoare de avioane al GE din Lynn, puţin în afara Bostonului. În fiecare zi de lucru era bucuros să se urce din nou în trenul B&M pe care întotdeauna l-a văzut ca și cum ar fi
Secþiunea 1. Primii ani
Jack. Dintr-o bucatã
25
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 26
fost al lui. Tatei îi plăcea mult să salute călătorii și să întâlnească oameni interesanţi. Se mișca prin intervalul din mijlocul acelor vagoane de călători ca un ambasador, binedispus, taxând biletele și salutând feţele familiare de pe acele scaune, ca și cum ar fi fost niște prieteni apropiaţi. La orele de vârf schimba zâmbete și saluturi cu pasagerii și împărţea o bună doză de amabilităţi irlandeze. Buna sa dispoziţie permanentă din tren contrasta adesea cu comportamentul său tăcut și rezervat de acasă. Asta o irita pe mama, care se lamenta: „De ce nu aduci și acasă o parte din vorbăria pe care o împarţi în tren?“ Rareori o făcea. Tata a fost un angajat conștiincios, care lucra ore lungi și nu a lipsit niciodată de la lucru. Dacă previziunile meteo erau de vreme rea, o ruga pe mama să îl ducă la gară seara de dinainte. Dormea în unul dintre vagoanele trenului lui, astfel încât să fie acolo gata dimineaţa. Arareori ajungea acasă înainte de ora șapte seara, întotdeauna luat de la gară de mama în mașina familiei. Venea cu un mănunchi de ziare sub braţ, toate lăsate în tren de pasagerii lui. De la vârsta de șase ani mi-am primit doza de evenimente curente, inclusiv sportive, mulţumită ziarelor lăsate în urmă în tren, precum Boston Globe, Heralds și Records. Citirea ziarelor în fiecare seară a devenit o slăbiciune de o viaţă. Și azi sunt un dependent de știri. Tata nu numai că m-a încurajat să mă interesez de ce se întâmplă în afara Salemului, dar m-a și învăţat, prin puterea exemplului, valoarea muncii. Și a mai făcut ceva pentru mine ce mi-a rămas pentru tot restul vieţii: m-a iniţiat în tainele golfului. Îmi spunea că barosanii din trenul lui vorbeau mereu despre partidele lor de golf. Așa că s-a gândit că poate ar trebui să învăţ despre asta în loc de baseball-ul, fotbalul și hocheiul pe care le jucam. A fi caddy era ceva ce făceau băieţii mai mari din cartier. Împins de tata de la spate, eu am început devreme, făcând pe caddy-ul de la vârsta de nouă ani la Kernwood Country Club.
26
Jack. Dintr-o bucatã
Secþiunea 1. Primii ani
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 27
Am fost incredibil de dependent de părinţi. Adeseori, când mama pleca să îl ia pe tata de la gară, trenul avea întârziere. Când aveam vreo 12 sau 13 ani, aceste întârzieri mă înnebuneau. Alergam în josul străzii noastre, inima bătându-mi cu putere, să văd dacă nu cumva erau după colţ, în drum spre casă, temându-mă că poate li s-a întâmplat ceva. Pur și simplu nu puteam să-i pierd. Ei erau lumea mea. Era o teamă pe care nu ar fi trebuit să o am, pentru că mama m-a crescut să fiu puternic, tare și independent. I-a fost întotdeauna teamă că va muri repede, victimă a unei boli de inimă care i-a răpus pe toţi în familia ei. Așa că de la zece ani încolo mama m-a încurajat să fiu independent. Mă împingea să mă duc singur la Boston să văd un meci sau un film. Credeam că sunt tare pe atunci — până când mama pleca de acasă să îl ia pe tata de la depou și întârziau. Salem era un loc foarte bun, unde un băiat putea să crească. Era un oraș cu o puternică etică a muncii și animat de valori bune. Pe atunci nimeni nu își încuia ușile. Duminica, părinţilor nu le era teamă să își lase copiii să meargă pe jos până în centru la Paramount, unde cu 25 de cenţi puteai să cumperi două bilete la film și o pungă de floricele, și îţi mai și rămânea pentru o îngheţată pe drumul înapoi spre casă. Duminica, bisericile erau pline. Salem era un loc sărăcăcios și competitiv. Eu eram competitiv, și la fel și prietenii mei. Cu toţii eram sportivi, trăind ca să jucăm un sport sau altul. Organizam propriile noastre turnee de cartier de baseball, fotbal și hochei, jucând la Pit, o bucată de teren plat și prăfuit, înconjurată de copaci și curţi pe lângă strada nordului. Măturam bine terenul primăvara și vara, alegeam echipele și ne programam chiar și turneele. Jucam de dimineaţa devreme până seara, când sirena orașului suna de nouă fără un sfert. Șuieratul sirenei era semnalul că trebuia să mergem acasă. În acele timpuri orașul era împărţit în școli de cartier, ceea ce a condus la puternice rivalităţi în toate sporturile — chiar
Secþiunea 1. Primii ani
Jack. Dintr-o bucatã
27
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 28
și la nivel de școală primară. Eu eram fundașul echipei de fotbal4 a școlii generale Pickering, echipă formată din șase jucători. Eram patetic de încet, dar aveam o mână destul de bună și o pereche de coechipieri care chiar puteau să alerge. Am câștigat campionatul cu cei de la Pickering. Am fost, de asemenea, pitcher în echipa de baseball și am învăţat cum să arunc o minge de neoprit cu boltă și cădere bruscă. La Liceul Salem însă, am descoperit că mi-am atins vârful de potenţial foarte devreme și în fotbal, ca și în baseball. Eram prea încet pentru a juca fotbal, și aruncarea mea devastatoare cu curbă și cădere de la 12 ani nu îmi ieșea cu mai multă forţă la 16. Mingea mea superrapidă nu ar fi spart un geam. Adversarul de la lovitură (hitter-ul) stătea doar și o aștepta. Am trecut de la prim pitcher în primul an pe banca de rezervă în ultimul. Am avut noroc că eram suficient de bun la hochei, ca și căpitan și marcator de vârf în echipa liceului, însă la universitate lipsa mea de viteză mi-a venit iar de hac. A trebuit să renunţ. Mulţumesc Domnului pentru că a creat golful, un sport care nu necesită viteză. A fost sprijinul timpuriu al tatălui meu care m-a condus către Kernwood Country Club, unde am început să fac pe caddy5-ul. Sâmbăta dimineaţa, împreună cu prietenii mei, așteptam în curba din faţa porţii cimitirului Green Lawn, până când unul dintre membrii clubului ne lua în mașina sa pentru a ne duce cei câţiva km până la terenul de golf. În zilele de vară cele mai călduroase ne strecuram până la un loc ferit, pe care noi îl numeam „Stânca neagră“, ne dezbrăcam în pielea goală și ne răcoream cu un înot în râul Danvers. Cea mai mare parte a timpului însă stăteam pe dealul cu iarbă de lângă cabana de caddy și așteptam ca Sweeney „Elegantul“, șeful caddy, să ne strige numele. Un bărbat înalt, slab, cu părul cârlionţat și ochelari, Sweeney scotea din cabană 4 De-a lungul întregii cãrþii, când se vorbeºte de fotbal, se face întotdeauna referire la
fotbalul american. (N. t.) 5
28
Caddy = bãiat de mingi, la jocul de golf. (N. red.)
Jack. Dintr-o bucatã
Secþiunea 1. Primii ani
welch final bt complet_Tipar.qxp
4/21/2008
3:48 PM
Page 29
sacii, îi punea pe prag pe jumătate afară și striga „Welch“, iar eu lăsam un joc de cărţi sau o partidă de trânte pentru a-mi lua sarcina în primire. Aproape toţi speram să purtăm crosele lui Ray Brady, pentru că el era marele dătător de ponturi pe un teren unde ponturile erau rare. Altfel, o primă de 1,50 dolari pentru o rundă de 18 găuri era tot ce vedeai. Dar noi munceam mai ales pentru luni dimineaţa, când echipele de teren stabileau traseul. Lunea era dimineaţa caddy-ilor, când luam mingile de golf pe care le găseam pierdute pe teren, crosele noastre lipite cu bandă adezivă și jucam la 18 cupe. Eram acolo l-a răsăritul soarelui, căci la ora doisprezece ne dădeau prompt afară. A face pe caddy-ul mi-a oferit posibilitatea să câștig ceva bani și, mult mai important, să învăţ jocul. Am fost, de asemenea, expus de timpuriu unor oameni care avuseseră un anumit succes. Am avut de foarte devreme posibilitatea să observ cât de plăcut sau de mârșav poate fi cineva, urmărindu-i comportamentul pe terenul de golf. Pe lângă a fi caddy, am mai avut câteva alte slujbe. O vreme am livrat la domiciliu ziarul Salem Evening News. Am lucrat la oficiul poștal în perioada vacanţelor. Timp de aproape trei ani am vândut pantofi la magazinul Thom McCan de pe Essex Street. Primeam șapte cenţi de pereche când vindeam pantofi obișnuiţi. Când vindeai „curcanii“, cei cu vârfuri de aripă 11E, cu vârfurile roșii și borduri albe, primeai un sfert de dolar sau cincizeci de cenţi. Îi scoteam întotdeauna, îi aranjam pe o pereche de picioare urât mirositoare și spuneam: „Aceștia vă stau foarte bine“. Ce n-aș fi spus pentru un sfert de dolar în plus în zilele acelea! Una dintre slujbele mele de vară chiar m-a învăţat o lecţie. M-a convins de ceea ce nu voiam să fac. Operam o bormașină la fabrica de produse de vânătoare a Parker Brothers din Salem. Ceea ce trebuia să fac era să iau o bucată mică de plută, să fac o gaură în ea apăsând o pedală cu piciorul, iar apoi
Secþiunea 1. Primii ani
Jack. Dintr-o bucatã
29