Isaac Newton by Editura Publica

Isaac Newton - BT.indd 1

28-Oct-11 16:19:46

Isaac Newton - BT.indd 2

28-Oct-11 16:19:46

Isaac Newton - BT.indd 3

28-Oct-11 16:19:46

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Gleick, James Isaac Newton / James Gleick ; trad.: Dan Crăciun. – Bucureşti : Publica, 2011 ISBN 978-973-1931-86-9 I. Crăciun, Dan (trad.) 53(420) Newton,I. 929 Newton,I

EDITORI:

Cătălin Muraru Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV:

Bogdan Ungureanu REDACTOR:

Doru Someșan DESIGN:

Alexe Popescu DTP:

Răzvan Nasea CORECTURĂ:

Elena Bițu Silvia Dumitrache

Isaac Newton - BT.indd 4

28-Oct-11 16:19:46

Pentru Toby, Caleb, Asher Č&#x2122;i Will

Isaac Newton - BT.indd 5

28-Oct-11 16:19:46

Isaac Newton - BT.indd 6

28-Oct-11 16:19:46

L-am întrebat cine a fost meșterul, a spus că el, & când l-am întrebat de unde și-a procurat uneltele a spus că le-a confecționat el, & râzând a adăugat: dacă aș fi așteptat ca alții să-mi facă uneltele & alte lucruri pentru mine, nu aș fi făcut niciodată nimic…

Isaac Newton - BT.indd 7

28-Oct-11 16:19:46

Isaac Newton - BT.indd 8

28-Oct-11 16:19:46

Cuvântul traducătorului

„Iubite cetitoriule, îngăduie nevrednicului ce s‑a ostenit să tălmăcească în graiul nost’ prealuminata carte a cinstitului James Gleick despre venerabilul Isaac Newton o scurtă predoslovie.“ Cam aşa ar fi putut (sau ar fi trebuit?) să sune aproape jumătate din cartea pe care Gleick o dăruiește lui Isaac Newton. Aproape jumătatea alcătuită din texte de epocă, pe care autorul le reproduce din abundenţă, păstrând aproape integral ortografia scrierilor din Anglia secolului al XVII‑lea. Primul contaminat de atmosfera arhaică a acelor texte îmbătrânite (lingvistic, altminteri, unele dintre ele mult mai vii din punct de vedere spiritual decât un munte de aberaţii sau platitudini contemporane) este Gleick, a cărui scriitură capătă, pe alocuri, ceva din parfumul vetust al documentelor din care s‑a inspirat. Lucrând cu mare plăcere, dar, pe alocuri, şi cu multă trudă, la traducerea acestei cărţi, m‑am contaminat la rândul meu de aceeaşi alunecare înapoi, spre rezonanţa uitată, dar uneori atât de dulce, a literaturii vechi, cu arhaismele ei savuroase şi cu întorsăturile ameţitoare – pentru noi – ale unor fraze interminabile, când ornate excesiv cu politeţuri demodate, când neajutate de nişte reguli clare de construcţie semantică şi flexiune sintactică. Având oarecare experienţă de traducător din limba engleză, nu o voi compromite rostind banalitatea că fiecare carte, fiecare autor au ceva aparte, de neregăsit sub alte coperţi; e de la sine înţeles. Însă această biografie a lui Newton este, din

Cuvântul traducătorului Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 9

28-Oct-11 16:19:46

punctul de vedere al traducătorului, o carte cu totul specială – în mai multe privinţe. În primul rând, e specială prin subiectul ei. O carte despre Isaac Newton este, din start, un act de curaj şi o misiune extrem de dificilă pentru orice autor. Ce‑i drept, viaţa lui Newton nu a fost chiar atât de ternă, de monotonă şi aproape lipsită de evenimente exterioare pe cât a fost viaţa lui Kant – coşmarul oricărui biograf interesat de istoriile vizibile ale marilor gânditori. Au fost în viaţa lui Newton câteva momente de răscruce, întorsături dramatice, conflicte încrâncenate – dar nu îndeajuns pentru a‑i trece cuiva prin minte să toarne un film de succes la Hollywood despre acest erou al ştiinţei. Căci, la fel ca în cazul lui Kant, cu care Newton se aseamănă – cel puţin sub aspect biografic – mai mult decât se deosebeşte, răscrucile lui Sir Isaac au fost, mai toate, momente de frământare, febrilitate şi iluminare spirituală, cu grijă ascunse privirilor indiscrete din afară. Iar bătăliile lui s‑au purtat nu cu sabia, pentru averi, onoare sau frumoase domniţe, contra unor cavaleri înzăoaţi şi meşteri în mânuirea armelor, ci cu alţi gânditori, mai mult sau (de regulă) mai puţin pe măsura lui, pentru adevăr, dar şi pentru posteritate în lumea ideilor, cu armele argumentelor şi ale raţionamentelor, prea puţin pe înţelesul şi pe placul mulţimii. În consecinţă, marea provocare pentru cel ce se încumetă să scrie o carte despre Newton, sperând să aibă parte şi de succes în librării, constă în faptul că nu prea are multe evenimente de relatat, ci trebuie să povestească însămânţarea, naşterea, copilăria şi biografia unor idei – ipoteze, descoperiri, argumente, polemici, teorii, metode etc. E ceea ce încearcă şi, spre lauda lui, reuşeşte să facă James Gleick. Reuşeşte pentru că această carte nu este, propriu‑zis, o biografie scrisă după tipic. Ea ne oferă, desigur, momentele esenţiale din viaţa lui

Isaac Newton - BT.indd 10

Isaac Newton Cuvântul traducătorului

28-Oct-11 16:19:46

Isaac Newton, nelipsind unele amănunte picante, dar cât se poate de revelatoare pentru a contura profilul cu totul aparte al personalităţii bizare a marelui savant şi gânditor. Dar toate aceste detalii biografice sunt inserate printre lungi şi substanţiale prezentări ale ideilor lui Newton, în geneza şi evoluţia lor, în care se împletesc – când armonios, când conflictual – preocupări foarte variate de matematică, mecanică, optică, astronomie, cosmologie, alchimie, teologie şi istorie. Iar ideile lui Newton sunt prezentate contextual, în evoluţia istorică a ideilor şi în frământarea dezbaterilor din vremea lui. Nu lipsesc nici unele consideraţii de ordin general ale autorului, privind natura şi funcţiile limbajului, specificul inteligenţei şi al metodei matematice, structura şi dinamica teoriilor filozofice şi ştiinţifice din Antichitate, prin modernitate, până în zilele noastre. Iată de ce cred că un subtitlu potrivit al acestei cărţi – sobru intitulate Isaac Newton – ar putea fi: „Ceea ce i‑a atras atenţia lui J. Gleick din viaţa, opera şi semnificaţia istorică a lui Isaac Newton, prilejuindu‑i consideraţii personale de epistemologie, filozofie şi istorie a ştiinţei“. Dar ce‑au a face grijile autorului cu treaba, mult mai modestă, a traducătorului? Au, atunci când, povestind idei, autorul se străduie el însuşi să traducă, pe înţelesul oamenilor „moderni“, idei profunde şi cât se poate de vii încă, dar formulate, la vremea lor, într‑o limbă vetustă, căutându‑se şi chiar inventându‑se pe sine. În bună măsură, pariul lui Gleick este tocmai încercarea lui de a spune în limba engleză de astăzi ceea ce Newton şi contemporanii săi gândeau, pe limba lor, acum trei secole. De fapt, nu într‑una, ci în două limbi: în engleza veche şi în latină – instrumentul esenţial de comunicare la scară europeană între cărturarii altminteri despărţiţi nu numai de limbi diferite, la scara marilor naţiuni pe cale de a se închega, ci şi de o mulţime de dialecte locale, fluide şi slab

Cuvântul traducătorului Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 11

28-Oct-11 16:19:47

structurate. Iar sarcina de traducător a lui Gleick este îngreunată de faptul că, la sursă, Newton este primul care se luptă cu dificultăţile unor mijloace lingvistice insuficiente, tatonând sensuri sau chiar cuvinte noi, inventate de el, pentru a putea să exprime idei cu totul revoluţionare. De pildă, Newton ia termenul central al teoriei sale mecanice – gravitaţia – din limba engleză, în care „gravity“ însemna o stare de spirit, de seriozitate şi solemnitate demnă, îi dă un cu totul alt înţeles, acela de forţă prin care corpurile atrag alte corpuri către centrul lor, şi‑l mută cu această nouă semnificaţie în latinescul gravitate, redefinit şi întrebuinţat în opera sa fundamentală, Principia Naturalis Philosophia Mathematica. Cititorul va găsi la locurile potrivite numeroase alte exemple de ezitări, căutări, exasperări şi inovaţii lingvistice ale lui Newton. Într‑un anumit sens, textul ce urmează este o succesiune de traduceri: Newton traducându‑şi sclipirile inovatoare când într‑o engleză încă fluidă, când într‑o latină depăşită de un cadru intelectual radical nou; Gleick traduce gândurile imperfect şi ezitant exprimate ale lui Newton într‑o engleză contemporană pe înţelesul unui cititor presupus a nu avea cunoştinţe ştiinţifice specializate; iar „nevolnicul de mine“ a trebuit să traducă toate aceste eforturi în româneşte. Nu eu am a mă pronunţa cât de bine sau cât de rău am făcut‑o – însă de un lucru sunt sigur: nicicând nu m‑am confruntat cu dificultăţi de traducere atât de mari. Ca şi cum nu era de ajuns, traducătorul mai are de luptat şi cu scriitura aparte a lui Gleick. Având neîndoielnice veleităţi şi, nu de puţine ori, chiar virtuţi literare, Gleick nu se mulţumeşte să ne informeze despre cele petrecute în viaţa pământească ori în frământarea spirituală a lui Newton, într‑o proză curată, lămuritoare şi transparentă; el speră să ne transmită ceva din vraja inefabilă a personajului şi a epocii sale prin

Isaac Newton - BT.indd 12

Isaac Newton Cuvântul traducătorului

28-Oct-11 16:19:47

mijloace mai degrabă poetice. Poezia strecurată în proza lui Gleick se arată, pe de o parte, prin cuvintele mai puţin uzitate în care îşi toarnă gândurile şi prin metaforele sugestive la care el recurge din abundenţă. Pe de altă parte, şi acesta este cel mai important prilej de suferinţă pentru traducător, scriitura lui Gleick este poetică prin construcţia cu totul neconvenţională a frazelor: o economie exasperantă de verbe – multe fraze, dacă mai pot fi numite astfel, nu conţin niciun verb; un exces de forme gerundivale, indicând nu o acţiune în curs de desfăşurare, ci mai degrabă persistenţa unei calităţi, pe care, în mod firesc am fi tentaţi să o exprimăm printr‑un adjectiv; fraze care se întrerup pe neaşteptate, pentru a lăsa să curgă lungi enumerări de substantive şi adjective. Pe cât am putut, m‑am străduit să redau în româneşte frazarea şi topica scriiturii lui Gleick, însă a trebuit să mă abat de la canonul lui ori de câte ori o traducere prea fidelă risca să fie greu inteligibilă sau disonantă în româneşte. În sfârşit, partea cea mai interesantă, din punctul meu de vedere, a fost traducerea textelor de epocă. Pe de o parte, mi‑a oferit satisfacţia descoperirii faptului că limba noastră este cât se poate de expresivă şi de potentă atunci când e chemată să refacă în tiparele ei texte arhaice. Hotărât lucru, cronicarii noştri nu erau, la vremea lor, cu nimic mai prejos decât minţile cele mai luminate din Apus cu trei, patru veacuri în urmă. Pe de altă parte, m‑a pus în faţa unor alegeri dificile. Puteam încerca să redau ortografia aproximativă şi formele vetuste ale textelor englezeşti din vremea lui Newton imitând limba română veche; am renunţat însă, întrucât efectul nu ar fi fost de natură să‑l ajute ori să‑l încânte pe cititorul din zilele noastre. A trebuit, de asemenea, să decid când să redau cu fidelitate construcţia frazelor originale şi când să le reordonez pentru a le face mai puţin ambigue şi mai uşor inteligibile. Newton şi

Cuvântul traducătorului Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 13

28-Oct-11 16:19:47

contemporanii săi nu foloseau mai deloc semnele de punctuaţie, iar când îşi aminteau de ele, rareori le utilizau aşa cum o facem noi astăzi. Atunci când textul avea o însemnătate esenţială pentru desfăşurarea unor idei teoretice ale lui Newton sau ale celor cu care coresponda, am socotit că este necesar să reaşez frazele într‑o formă ceva mai asemănătoare cu modul nostru de a construi un discurs şi să introduc semnele de punctuaţie de care ochiul cititorului modern are nevoie pentru a pătrunde cu lejeritate substanţa discursului. Acolo unde erau mai importante expresia unor stări de spirit febrile şi impetuoase ori izul stătut al epocii, am lăsat textul să curgă aşa cum a ieşit de sub penele autorilor – un şuvoi de cuvinte pe alocuri dezlânate, din care lipseau nu numai semnele de punctuaţie pe rânduri întregi, dar şi subiecte, predicate, conjuncţii sau prepoziţii indispensabile în scriitura actuală. Interesantă, dar nu totdeauna la fel de inspirată, mi se pare ideea lui Gleick de a da capitolelor titluri extrase din texte scrise, în marea lor majoritate, de către Newton, cu câteva excepţii, când titlurile sunt fie propuse de către Gleick, fie preluate din scrierile altor autori, cu referire la personalitatea lui Sir Isaac. Scoase din context, unele titluri de capitole sună rău şi nu spun dintru început cititorului la ce să se aştepte în paragrafele subiacente; în cel mai rău caz, nu spun chiar nimic. De exemplu, capitolul 12, în care Gleick încearcă să expună pe înţelesul profanilor ideile fundamentale ale lui Newton din Principia Mathematica, se intitulează nu altfel decât „Orice corp se menţine“. Regăsite în text şi repuse în context, titlurile capitolelor îşi adaugă un plus de semnificaţie şi de îndreptăţire; astfel, cititorul se va lămuri că în capitolul 12 nu este vorba despre dieta şi exerciţiile de gimnastică prin care Newton îşi îngrijea sănătatea, ci despre începutul primei legi pe care el o enunţă în marea sa operă: „Orice corp se menţine în starea sa

Isaac Newton - BT.indd 14

Isaac Newton Cuvântul traducătorului

28-Oct-11 16:19:47

de a fi în repaus sau de a se mişca uniform drept înainte, afară de măsura în care este silit să îşi modifice starea de către forţe ce‑i sunt imprimate“. O ultimă remarcă. Probabil din dorinţa de a scurta şi de a dinamiza textul de bază, Gleick a ales să prezinte multe informaţii, comentarii, paranteze, citări integrale ale unor texte, anecdote şi explicitări semantice sub formă de note, grupate la sfârşitul cărţii. Desigur, multe dintre acestea sunt seci referinţe bibliografice, interesante numai pentru cititorii pedanţi sau pentru specialiştii în diferite domenii, dornici să afle nişte surse la care să apeleze, eventual, şi ei. Dar un volum considerabil dintre aceste note sunt cu adevărat importante şi revelatoare, completând în mod fericit – câteodată esenţial – textul de bază, astfel încât omiterea lor l‑ar păgubi realmente pe cititor de anumite fapte sau explicaţii ce l‑ar ajuta să priceapă şi să guste mai bine această originală şi atât de apreciată carte despre Isaac Newton. Iată de ce îndrăznesc a‑l sfătui pe cititor să facă efortul de a frecventa, măcar din când în când, notele de la sfârşitul volumului. Spre a sfârşi aşa cum am început acest cuvânt al traducătorului, „aducem mulţămire vrednicului cetitor pentru osteneala de‑a fi zăbovit desluşind căznitele noastre tălmăciri şi cerem iertăciune dacă i‑am înşelat cuvenitele aşteptări, dar atât ne‑a slujit Voia Domnului în prea nevolnica noastră muncă închinată acelui vrednic şi de samă bărbat din Englitera, Sir Isaac Newton, desluşit nouă, oamenilor de rând, de către prea cinstitul James Gleick“. Dan Crăciun

Cuvântul traducătorului Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 15

28-Oct-11 16:19:47

Isaac Newton - BT.indd 16

28-Oct-11 16:19:47

Cuprins

Cuvântul traducătorului �� 9 Isaac Newton �� 19 1. Ce ocupaţie i s‑ar potrivi? �� 25 2. Unele probleme filozofice �� 35 3. Pentru rezolvarea problemelor prin mişcare �� 47 4. Două mari corpuri cereşti �� 63 5. Corpuri şi simţuri �� 75 6. Cea mai bizară, dacă nu cea mai remarcabilă descoperire �� 83 7. Rezistenţă şi reacţie �� 95 8. În mijlocul unui vârtej de vânt �� 105 9. Toate lucrurile sunt coruptibile �� 115 10. Erezie, blasfemie, idolatrie �� 123 11. Primele principii �� 131 12. Orice corp se menţine �� 143

Isaac Newton - BT.indd 17

28-Oct-11 16:19:47

13. Este el un om ca toţi ceilalţi? �� 159 14. Nimeni nu‑şi este martor în propria cauză �� 175 15. Chip de marmură al unui spirit �� 193

Note �� 211 Mulţumiri şi surse �� 269

Isaac Newton - BT.indd 18

28-Oct-11 16:19:47

Isaac Newton

Isaac Newton a spus că el văzuse mai departe stând pe umerii unor giganţi, dar nu a crezut acest lucru. S‑a născut într‑o lume de întuneric, obscurantism şi magie; a dus o viaţă bizar de castă şi plină de obsesii, lipsit de părinţi, iubite şi prieteni; s‑a sfădit amarnic cu mari bărbaţi care i‑au ieşit în cale; a ajuns cel puţin o dată în pragul nebuniei; şi‑a învăluit opera în taină; şi totuşi, a descoperit mai mult din miezul esenţial al cunoaşterii omeneşti decât oricine altcineva de dinainte sau de după el. A fost principalul arhitect al lumii moderne. A rezolvat străvechile enigme filozofice ale luminii şi ale mişcării şi a descoperit efectiv gravitaţia. A arătat cum să fie prezise traiectoriile corpurilor cereşti şi astfel a stabilit locul nostru în cosmos. El a făcut din cunoaştere ceva consistent: cantitativ şi exact. El a stabilit principii, iar acestea sunt numite legile lui. Singurătatea a fost o parte esenţială a geniului său. În tinereţe a asimilat sau a redescoperit cea mai mare parte din matematica ştiută de omenire şi, apoi, a inventat analiza matematică – maşinăria prin care lumea modernă înţelege schimbarea şi curgerea –, dar a păstrat această comoară pentru sine. S‑a retras în izolare în anii săi fertili, dăruindu‑se celei mai secrete dintre ştiinţe, alchimia. S‑a temut de lumina expunerii publice, s‑a ţinut departe de critici şi controverse şi rareori şi‑a publicat operele. Străduindu‑se să descifreze enigmele universului, a aruncat mănuşa tainei complicate în care le‑a văzut încifrate. S‑a ţinut la distanţă de alţi filozofi chiar şi după ce

Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 19

28-Oct-11 16:19:47

devenise o emblemă naţională – Sir Isaac, șef al Monetăriei, preşedinte al Societăţii Regale, cu chipul gravat pe medalii şi descoperirile preaslăvite în versuri. „Nu ştiu cum aş putea să par în ochii lumii“, a spus el înainte de moarte, „dar, în ceea ce mă priveşte, mi se pare să fi fost doar un ţânc jucându‑se la ţărm de mare, amuzându‑mă să găsesc din când în când o pietricică mai fină sau o scoică mai frumoasă decât în mod obişnuit, în vreme ce marele ocean al adevărului se întindea nedescoperit în faţa mea.“1 O analogie evocatoare, des citată în secolele următoare, însă Newton nu s‑a jucat niciodată pe ţărmul mării, nici ţânc, nici bărbat în toată firea. Născut undeva la ţară, într‑un sătuc izolat, fiul unui fermier analfabet, a trăit într‑o naţiune insulară şi a explicat felul în care luna şi soarele atrag mările pentru a crea mareele, dar probabil că nu a văzut oceanul cu ochii lui. El a înţeles marea prin gândire abstractă şi calcul matematic. Cărarea vieţii lui pe faţa pământului abia dacă a măsurat 150 de mile: de la un cătun din ruralul Lincolnshire spre sud, în oraşul universităţii Cambridge, şi de acolo către Londra. S‑a născut în iatacul unei case ţărăneşti de piatră în ziua de Crăciun, în anul 1642 (după cum era ţinut calendarul în Anglia – însă calendarul era decalat faţă de soare). Tatăl lui, Isaac Newton, țăran liber, s‑a căsătorit la treizeci şi cinci de ani, s‑a îmbolnăvit şi a murit înainte de naşterea fiului său. Limba engleză posedă un cuvânt pentru aceasta: copilul era postum, socotindu‑se puţin probabil să‑i semene tatălui. Primul Isaac Newton a lăsat puţine în urma lui: câteva oi, ceva orz şi nişte mobilă simplă. Şi‑a confirmat testamentul cu un X, căci, aidoma celor mai mulţi dintre compatrioţi, nu ştia să scrie şi să citească. Lucrase pământul în Woolsthorpe, un loc cu păduri, pârloage, gârle şi izvoare, unde sub solul subţire se găsea calcar cenuşiu, din care se ridicaseră câteva case care

Isaac Newton - BT.indd 20

Isaac Newton

28-Oct-11 16:19:47

să dureze ceva mai mult decât obişnuitele colibe din lemn şi lut. Un drum de pe vremea Imperiului Roman trecea prin apropiere, ducând spre nord şi sud, un memento al încă nedepăşitei tehnologii antice. Uneori, copiii dezgropau monede străvechi sau rămăşiţe dintr‑o villa sau dintr‑un zid de cetate.2 Al doilea Isaac Newton a trăit optzeci şi patru de ani, bolnav de gută şi bogat. A murit la Londra spre sfârşitul iernii anului 1727, după o lungă şi chinuitoare agonie, din pricina unei pietre la rinichi. Pentru prima oară, Anglia a acordat funeralii de stat unui supus a cărui realizare se situa pe tărâmul minţii. Lordul Cancelar, doi duci şi trei conţi au purtat sicriul, urmaţi de majoritatea membrilor Societăţii Regale. Trupul neînsuflețit a fost expus vreme de opt zile la Westminster Abbey şi a fost îngropat în naosul catedralei. Deasupra mormântului a fost sculptat un monument bogat împodobit, din marmură sură şi albă: trupul lui Newton, culcat; globul ceresc, marcat cu traiectoria unei comete din 1680; şi nişte îngeraşi jucându‑se cu o prismă şi cântărind soarele şi planetele. O inscripţie în latineşte preamărea „forţa aproape divină a minţii“ sale şi „principiile matematice deosebit de personale“ şi declara: „Muritorii se bucură că a existat o atât de mare podoabă a rasei omeneşti“. Pentru Anglia, continentul Europei şi apoi restul lumii, povestea lui Newton stătea să înceapă. Scriitorul francez ce‑şi luase numele de Voltaire tocmai sosise la Londra. A fost uimit de funeraliile regeşti şi s‑a amuzat de tot ceea ce era newtonian. „Un francez sosit la Londra găseşte lucruri foarte diferite“, consemna el. „Pentru noi, presiunea lunii este cauza mareelor oceanice; pentru englezi, marea gravitează înspre lună, astfel încât, atunci când voi credeţi că luna ar trebui să ne dăruie fluxul, aceşti domni cred că ar trebui să aveţi reflux.“ Îi plăcea lui Voltaire să‑l compare pe Newton cu recent dispărutul erou filozof al naţiunii sale, René Descartes:

Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 21

28-Oct-11 16:19:47

„Pentru cartezienii dumneavoastră, totul este mişcat de un impuls pe care nu‑l înţelegeţi cu adevărat, pentru domnul Newton mişcarea se petrece datorită gravitaţiei, a cărei cauză abia dacă este mai bine cunoscută.“ Concepţiile cele mai fundamentale erau noi şi mult dezbătute în cafenele şi saloane. „La Paris vedeţi pământul de forma unui pepene, la Londra este turtit la capete. Pentru un cartezian, lumina există în aer, pentru un newtonian, vine de la soare în şase minute şi jumătate.“ Descartes era un visător; Newton, un înţelept. Descartes a trăit experienţa poeziei şi a iubirii; Newton, nu. „În decursul unei vieţi atât de lungi nu a avut nici pasiuni, nici slăbiciuni; nu s‑a apropiat niciodată de o femeie. Acest lucru mi‑a fost confirmat de către medicul şi chirurgul care i‑au fost alături atunci când a murit.“3 Ceea ce a aflat Newton rămâne esenţa a ceea ce ştim, aparent prin propria noastră intuiţie. Legile lui Newton sunt legile noastre. Suntem newtonieni, fervenţi şi zeloşi, atunci când vorbim despre forţe şi mase, despre acţiune şi reacţiune; atunci când spunem că o echipă sportivă sau un candidat politic au „avânt“ sau impuls; când remarcăm inerţia unei tradiţii sau birocraţii; şi atunci când întindem braţul şi simţim forţa gravitaţiei de jur‑împrejur, tragându‑l spre pământ. Prenewtonienii nu au simţit o astfel de forţă. Înainte de Newton, cuvântul englezesc gravity desemna o stare de spirit – seriozitate, solemnitate – sau o calitate intrinsecă. Obiectele puteau să aibă greutate sau uşurinţă, iar cele grele aveau o tendinţă descendentă, către locul lor potrivit.4 Noi am asimilat newtonianismul ca fiind deopotrivă cunoaştere şi credinţă. Îi credem pe savanţi atunci când calculează traiectoriile trecute şi viitoare ale cometelor şi ale navelor spaţiale. Mai mult decât atât, ştim că nu fac aceste lucruri prin magie, ci doar prin tehnică. „Peisajul s‑a schimbat atât de total,

Isaac Newton - BT.indd 22

Isaac Newton

28-Oct-11 16:19:47

modurile de gândire au fost afectate atât de profund, încât este foarte greu să pricepem cum era înainte“, spune cosmologul şi relativistul Hermann Bondi. „Este foarte dificil să înţelegem cât de totală a fost schimbarea de perspectivă pe care a produs‑o el.“5 Creaţia, a văzut Newton, se desfăşoară pe baza unor reguli simple, modele repetate pe distanţe nelimitate. Drept urmare, noi căutăm legi matematice ale ciclurilor economice şi ale comportamentului uman. Considerăm că universul este calculabil. El a început cu pietrele de temelie ale cunoaşterii: timp, spaţiu, mişcare. Nu definesc timpul, spaţiul, poziţia şi mişcarea, întrucât sunt bine ştiute de către toată lumea, scria el pe la mijlocul vieţii – pe atunci un profesor retras, obscur teolog şi alchimist, ce rareori ieşea din camera sa de la Trinity College, Cambridge.6 Însă avea de gând să redefinească aceşti termeni. I‑a scos din obscuritatea limbii de toate zilele. I‑a standardizat. Definindu‑i, i‑a căsătorit, pe fiecare cu ceilalţi. Şi‑a înmuiat pana într‑o cerneală de nucă galică şi a pus pe hârtie o scriitură latinească minusculă, înghesuind cuvintele unele în altele: Oamenii obişnuiţi concep acele cantităţi fără nicio altă idee în afară de relaţia pe care o au cu obiectele sensibile. Şi de aici se ivesc anumite prejudecăţi… La vremea aceea, scrisese peste un milion de cuvinte şi nu publicase aproape niciunul. Scria pentru sine, aşternând pe hârtie numere pe rânduri subţiri ca pânza de păianjen şi pe coloane lungi. Calcula aşa cum majoritatea oamenilor visează cu ochii deschişi. Fluxul gândirii sale oscila între engleză şi latină. Scria ca să citească, copiind cărţi şi manuscrise cuvânt cu cuvânt, uneori acelaşi text iar şi iar. Mai degrabă cu hotărâre decât cu voioşie, scria ca să gândească, să mediteze şi să‑şi ocupe mintea febrilă. Numele său indică un sistem al lumii. Dar pentru Newton însuşi nu exista completitudine, ci numai o căutare –

Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 23

28-Oct-11 16:19:47

inamică, proteică şi nesfârşită. Niciodată nu a separat materia d şi spaţiul de Dumnezeu. Nu a eliminat niciodată calităţile oculte, ascunse, mistice din viziunea sa despre natură. A căutat ordinea şi a crezut în ordine, dar nu şi‑a întors nicicând privirea dinspre haos. Dintre toţi oamenii, el singur nu a fost newtonian. Informaţia circula pe atunci cu greutate şi în mod nesigur, în cadrul încă restrânsei specii umane, dar el a creat o metodă şi un limbaj care au triumfat în timpul vieţii sale şi au căpătat o tot mai mare influenţă cu trecerea fiecărui secol. El a deschis o uşă care conducea către un nou univers: situat în timp şi spaţiu absolut, deopotrivă fără de măsură şi măsurabil, mobilat cu ştiinţă şi maşini, guvernat de industrie şi legea naturală. Geometrie şi mişcare, mişcare şi geometrie; Newton le‑a contopit făcându‑le una. Odată cu apariţia relativităţii lui Einstein, s‑a spus adesea că ştiinţa newtoniană a fost „răsturnată“ sau „înlocuită“, dar nu a fost aşa. Ea a fost consolidată şi extinsă.7 „Norocos Newton, ferice copilărie a ştiinţei!“, spunea Einstein. „Pentru el, natura era o carte deschisă. El se înalţă în faţa noastră puternic, sigur şi solitar.“8 Şi totuşi, el ne vorbeşte cu fereală şi încifrat.

Isaac Newton - BT.indd 24

Isaac Newton

28-Oct-11 16:19:47

Ce ocupaţie i s‑ar potrivi?

Medievală, într‑o stare destul de proastă, ferma din Woolsthorpe se cuibărea pe un deal de lângă râul Witham. Cu uşa ei scundă de la intrare şi ferestrele oblonite, bucătăria de truditori şi podelele dezgolite din lemn de frasin şi de tei, casa aparţinuse strămoşilor lui Newton vreme de numai douăzeci de ani. În spate se aflau nişte meri. Oile păşteau pe câţiva acri de primprejur.

Isaac s‑a născut într‑o cămăruţă de la etaj. Potrivit legii feudale, această casă era un conac, iar băieţelul fără tată era stăpânul ei, cu autoritate seniorală asupra câtorva arendaşi din bordeiele învecinate. Nu‑şi putea urmări arborele genealogic decât până la bunicul său, Robert, care era îngropat în curtea bisericii, la vreo milă depărtare către răsărit. Cu toate acestea, băiatul se aştepta să trăiască stăpânind ferma în locul tatălui pe care nu apucase să‑l cunoască. Mama sa, Hannah Ayscough, era de origine nobilă. Fratele ei, reverendul William Ayscough, a studiat la Universitatea Cambridge înainte de a intra în rândurile clerului anglican; acum ocupa o parohie într‑un sat aflat la două mile distanţă. Pe când Isaac avea trei ani, mama sa, văduvă, se apropia de treizeci. Ea a acceptat cererea în căsătorie a unui alt paroh din vecinătate, Barnabas Smith, un om bogat aproape de două ori mai vârstnic. Smith dorea o soţie, nu un fiu vitreg; conform termenilor negociaţi ai căsătoriei lor, Hannah l‑a părăsit pe Isaac în casa din Woolsthorpe, lăsându‑l în grija bunicii lui.1

Ce ocupaţie i s‑ar potrivi? Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 25

28-Oct-11 16:19:47

Războaie s‑au purtat în ţară de‑a lungul întregii lui copilării. Marea Rebeliune, ce a durat un deceniu, a izbucnit în anul naşterii sale: parlamentarii în luptă cu regaliştii, puritanii ce respingeau idolatria pe care o vedeau în Biserica Angliei. Dezordine, armate de mercenari hărţuindu‑se pretutindeni în Midlands. Lăncieri şi muschetari treceau uneori pe câmpurile de lângă Woolsthorpe.2 Bande jefuiau fermele pentru provizii. Anglia era în război cu ea însăşi şi, totodată, din ce în ce mai mult, conştientă de sine – de naţionalitatea şi de specificitatea sa. Oricât de divizată, zguduită de conflicte legate de forme ecleziastice şi credinţe religioase, naţiunea săvârşea o adevărată revoluţie. Puritanii triumfători au respins absolutismul şi au negat dreptul divin al monarhiei. În 1649, curând după ce Isaac împlinise şase ani, Charles Stuart, regele, a fost decapitat lângă zidul palatului său. Această ţară rustică acoperea a mia parte din suprafaţa terestră, ruptă de continent acum 13 000 de ani, odată cu încălzirea planetei şi topirea calotei polare. Triburi prădalnice, venite pe apă, s‑au aşezat pe coastele sale în valuri şi s‑au răspândit pe dealurile şi în văile sale, unde s‑au adunat în sate. Ceea ce ştiau sau credeau despre natură depindea, în parte, de utili zarea tehnologiei. Învăţaseră să exploateze forţele apei şi ale vântului ca să stoarcă, să macine şi să lustruiască. Furnalul, forja şi moara îşi găsiseră locul într‑o economie care, prin inter mediul lor, a devenit mai specializată şi mai ierarhizată. Oamenii din Anglia, ca şi în multe alte comunităţi, prelucrau metalul – ceainice de aramă şi alamă, ştăngi şi cuie de fier. Făceau sticlă. Aceste meşteşuguri şi materiale erau premisele unui mare salt al cunoaşterii. Alte premise erau lentilele, hârtia şi cerneala, ceasurile mecanice, sistemele numerice capabile să indice fracţiuni indefinit de mici şi serviciile poştale răspândite pe sute de mile.

Isaac Newton - BT.indd 26

Isaac Newton Ce ocupaţie i s‑ar potrivi?

28-Oct-11 16:19:47

În momentul naşterii lui Newton, se formase o mare metropolă, cu aproape 400 000 de locuitori; niciun alt oraş nu egala nici măcar a zecea parte a sa. Anglia era încă o ţară de sate şi ferme, anotimpurile sale fiind stabilite de calendarul creştin şi de ritmurile agricole: fătatul mieilor şi al viţeilor, cositul şi culesul recoltei. Anii cu recolte proaste aduceau foametea peste tot.3 Muncitori hoinari şi vagabonzi alcătuiau o mare parte din populaţie. Dar se forma o clasă independentă de meşteşugari şi comercianţi: negustori, prăvăliaşi, farmacişti, geamgii, tâmplari şi arpentori, cu toţii dezvoltând o viziune practică, mecanicistă asupra cunoaşterii.4 Foloseau numere şi făceau unelte. Nucleul unei economii manufacturiere prindea contur. Când Isaac era destul de mare, a mers la şcoala învăţătoarei din sat, unde a învăţat să citească, a studiat Biblia şi a psalmodiat tabla înmulţirii. Era micuţ pentru vârsta lui, singuratic şi părăsit. Uneori, îşi dorea să‑l vadă pe tatăl vitreg mort, ca şi pe mama sa: într‑o criză de furie, a ameninţat să le dea foc la casă şi să‑i ardă de vii. Câteodată, îşi dorea propria moarte, ştiind că această dorinţă era un păcat.5 În zilele senine, razele soarelui se furişau pe perete. La fel şi umbra, în timp ce lumina părea să pătrundă pe fereastră – sau venea cumva din ochi? Nimeni nu ştia. Soarele proiecta linii înclinate, un ecou dinamic în lumini şi umbre al cadrului ferestrei, uneori puternic contrastante, alteori estompate, dând expresie unei geometrii tridimensionale de planuri intersectate. Detaliile erau greu de întrevăzut, deşi Soarele era cel mai regulat dintre corpurile cereşti, cel ale cărui cicluri defineau deja măsurile timpului. Isaac zgâria figuri geometrice grosolane, cercuri cu arii înscrise, şi bătea cu ciocanul cuie de lemn în pereţi şi ţăruşi în pământ ca să măsoare timpul cu exactitate, din sfert în sfert de oră.6 A gravat cadrane solare în

Ce ocupaţie i s‑ar potrivi? Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 27

28-Oct-11 16:19:48

piatră şi a cartografiat umbrele lăsate de gnomoni. Aceasta însemna să vadă timpul înrudit cu spaţiul, durata ca lungime, lungimea unui arc de cerc. Măsura distanţele mici cu sfoară şi traducea inchii în minutele unei ore. Trebuia să revizuiască metodic această translaţie pe măsură ce se schimbau anotimpurile. În timpul zilei, soarele se înălţa şi cobora; de‑a lungul anului, poziţia lui pe cer se deplasa uşor faţă de stelele fixe şi trasa un opt puţin răsucit,7 o figură vizibilă numai pentru ochiul minţii. Isaac a conştientizat acest model cu mult înainte de a‑l fi înţeles ca pe un produs al unei duble ciudăţenii, orbita eliptică a pământului şi înclinaţia axei sale. În Woolsthorpe oricine dorea să ştie cât e ora consulta cadranele lui Isaac.8 „O Doamne! O viaţă fericită‑mi pare“, spunea Henric al VI‑lea al lui Shakespeare, „să sapi cadrane bizare, punct cu punct la rând, minutele cum fug văzând“.9 Cadranele solare – ceasuri de umbre – încă măsurau timpul pentru majoritatea oamenilor, deşi la unele biserici timpul putea fi aflat cu ajutorul ceasurilor mecanice. Noaptea, stelele ocupau bolta albastră a cerului; luna sclipea şi pălea, trasând propria ei cale, în bună măsură asemănătoare cu cea a soarelui, deşi nu întru totul – aceste globuri mari, guvernând anotimpurile, luminând ziua şi noaptea, erau parcă legate prin nişte sfori invizibile.10 Cadranele solare încorporau o cunoaştere practică ce fusese rafinată timp de milenii. La ceasurile solare mai primitive, orele erau inegale şi variau în funcţie de anotimp. Versiunile mai bune au căpătat precizie şi au stimulat un sentiment diferit al timpului însuşi: nu numai un ciclu recurent sau o calitate mistică ce influenţează evenimentele, ci durată măsurabilă, o dimensiune. Şi totuşi, nimeni nu putea să ducă la perfecţiune şi nici măcar să înţeleagă cadranele solare până când nu aveau să fie asamblate toate piesele mişcătoare ale unui puzzle: umbrele, ritmurile, orbitele planetelor,

Isaac Newton - BT.indd 28

Isaac Newton Ce ocupaţie i s‑ar potrivi?

28-Oct-11 16:19:48

geometria specială a elipsei, atracţia materiei de către materie. Toate alcătuiau o singură problemă. Când Isaac avea zece ani, Barnabas Smith a murit, iar Hannah s‑a întors la Woolsthorpe, aducând cu ea încă trei copii. Ea l‑a trimis pe Isaac la şcoală, la opt mile distanţă pe Marele Drum de Nord, la Grantham, un târg de câteva sute de familii – pe vremea aceea şi garnizoană. Grantham avea două hanuri, o biserică, o primărie, o farmacie şi două mori de măcinat porumb şi malţ.11 Opt mile era o distanţă prea mare pentru a fi bătută zilnic cu piciorul; Isaac s‑a cazat la farmacist, William Clarke, pe High Street. Băiatul dormea la mansardă şi a lăsat semne ale prezenţei sale, încrustându‑şi numele pe masă şi desenând cu mangal pe pereţi: păsări şi animale, oameni şi corăbii, sau cercuri şi triunghiuri abstracte.12 La Kings School, într‑o singură clasă şi cu o disciplină puritană strictă, învăţătorul Henry Stokes îi învăţa pe cei opt băieţi latină, teologie, ceva greacă şi ebraică. În majoritatea şcolilor englezeşti, aceasta ar fi fost cam tot, dar Stokes a mai adăugat ceva aritmetică practică pentru viitorii săi fermieri: în cea mai mare parte, elemente de măsurare a ariilor şi figurilor geometrice, algoritmi de măsurători geodezice şi de marcare a terenurilor cu sfoara, calculul acrilor (deşi acrul încă era diferit de la un comitat la altul sau în funcţie de rodnicia pământului).13 El oferea un pic mai mult decât ar fi avut nevoie un fermier: cum se înscriu poligoane regulate într‑un cerc şi cum se calculează lungimea fiecărei laturi, aşa cum procedase Arhimede pentru estimarea valorii lui pi. Isaac a scrijelit diagramele lui Arhimede pe perete. A păşit în cel de‑al doisprezecelea an în cea mai proastă dispoziţie, singur, zbuciumat şi pus pe harţă. Se bătea cu ceilalţi băieţi în curtea bisericii; câteodată se lăsa cu nasuri însângerate. A umplut un caiet de exerciţii de latină cu fraze neşlefuite, unele copiate, altele inventate, înfăţişând o

Ce ocupaţie i s‑ar potrivi? Isaac Newton

Isaac Newton - BT.indd 29

28-Oct-11 16:19:48