Jack

Jack Nicholson - BT.indd 1

14-Nov-11 19:44:04

Jack Nicholson - BT.indd 2

14-Nov-11 19:44:04

Jack Nicholson - BT.indd 3

14-Nov-11 19:44:04

The original title of this book is: Jack: The Biography of Jack Nicholson,

by John Parker.

Copyright © John Parker, 2007 All rights reserved. © Publica, 2011, pentru ediţia în limba română.

ISBN 978-973-1931-87-6

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PARKER, JOHN

Jack : biografia lui Jack Nicholson / John Parker ; trad.: Monica Mitarcă. -

Bucureşti : Publica, 2011 ISBN 978-973-1931-87-6 I. Mitarcă, Monica Elena (trad.)

791.43(73) Nicholson,J. 929 Nicholson,J.

VICTORIA BOOKS este un imprint al editurii PUBLICA

Editori:

Director executiv:

Cătălin Muraru Silviu Dragomir

Bogdan Ungureanu DESIGN:

Redactor:

Alexe Popescu

Cristina Popescu Corectori: Dtp:

Răzvan Nasea

Jack Nicholson - BT.indd 4

Elena Bițu Silvia Dumitrache

14-Nov-11 19:44:05

Ridică sprâncenele, într‑un arc de cerc care, dacă ar continua în jos, ar descrie un cerc complet; acei ochi, asemănaţi cu cei ai unei cobre de către Candice Bergen, se îngustează până ce nu mai par decât două crăpături.

Dinţii albi, strălucitori aruncă „zâmbetul de ucigaş“, văzut cel mai bine în scena „Iatăăăă‑l pe Joooohnny!“ din The Shining*, iar el îşi exprimă iritarea cu o expresie intimidantă, susţinută de o serie de adjective puternic descriptive. Încă e capabil de o furie asemănătoare celei din unele momente de pe ecran, cu care putea speria de moarte publicul dintr‑un cinematograf şi a afirmat că a fost la consiliere mai bine de 30 de ani pentru problemele sale de temperament – deşi e drept că a făcut această dezvăluire într‑un interviu, iar Nicholson e în stare să spună multe când are de promovat un film.

De data aceasta, furia cedează la fel de repede cum s‑a iscat. Discursul său devine, din nou, tărăgănat şi relaxat, însă cu sprâncenele pe jumătate coborâte acum, iar o scânteiere răutăcioasă îl face pe cel care a instigat această izbucnire temperamentală să se întrebe dacă actorul chiar s‑a enervat, de fapt. Da, s‑a enervat. A vorbit

Biografia lui JACK NICHOLSON

Prolog

* Difuzat în România cu titlul Strălucirea (n.r.).

5

Jack Nicholson - BT.indd 5

14-Nov-11 19:44:05

JACK

destul despre sex, droguri şi rock’n’roll. Gata. De ce să mai vorbească tot despre asta?

Pare acesta să fie începutul unui nou stil, al pipei şi papucilor de casă? Nici pomeneală. Se apropie de 70 de ani în momentul în care sunt scrise aceste cuvinte, dar încă se ţine bine, se întâlneşte cu fete care nu au nici jumătate din anii lui, însă ştie că bărbatul căruia toţi îi spun Sălbaticul este în pericol să devină un clişeu în viaţă: cel mai bătrân fustangiu din oraş. S‑a căsătorit doar o dată, are patru copii recunoscuţi, făcuţi cu trei mame diferite, dintre care s‑a căsătorit doar cu una; dar se presupune că mai sunt şi alţii – unii au sugerat că, în total, ar fi opt.

Acesta este Jack Nicholson şi e prea târziu să se mai schimbe acum. Întotdeauna există pericolul ca legenda să fie mai mare decât persoana, aşa cum s‑a întâmplat cu siguranţă şi cu prietenul său, Warren Beatty, a cărui reputaţie de Mare Amant, care l‑a urmărit mult timp, a fost lăsată la o parte când s‑a căsătorit cu Annette Bening şi s‑a transformat pe nesimţite într‑un tată adevărat. Pe când se apropia de vârsta de 70 de ani, Nicholson încă nu dădea semne că ar renunţa la propriul său statut supraînălţat în domeniul încercărilor sexuale, ceea ce a contribuit la profitul ziarelor de scandal timp de mai bine de trei decenii. A afirmat că îi plăceau secretele sale şi că era impresionat de felul în care mama lui şi‑l păstrase ani şi ani de zile pe al său – anume că el nu era fiul ei. Vorbeşte bucuros despre filmele sale şi despre ce‑l face pe Jack actorul să fie ce este, dar arareori le permite reporterilor să intre pe teritoriul său privat – altfel decât lăsând să‑i scape mici frânturi de informaţii atent alese, care vor promova în cele din urmă filmul. Totuşi, unii oameni din lumea lui nu au nicio reticenţă, iar viaţa sa particulară a fost expusă încontinuu, în toate privinţele, de o serie de dezvăluiri neserioase produse după câte o aventură – care arareori au avut aceeaşi clasă ca ale lui Beatty. Oricum, pentru ambii, acest fundal de sex şi seducţie a reprezentat ingredientul esenţial al celebrităţii.

6

Jack Nicholson - BT.indd 6

14-Nov-11 19:44:05

Biografia lui JACK NICHOLSON

De la bun început, s‑a iscat un fel de concurs neoficial între el şi Warren Beatty; un concurs a cărui miză erau femeile şi filmele. Mereu aveau în minte vreo cucerire sau încercarea aparent insaţiabilă de a cuceri cea mai atrăgătoare femeie din lume sau vreo frumuseţe sexy pe care o întâlneau în vreun bar sau restaurant. Pentru Nicholson, succesul în domeniul său îi aduce satisfacţii pe două planuri, pentru că îi permite să‑şi afişeze capacitatea de a atrage femeile prin alte mijloace decât aspectul fizic. Spre deosebire de Beatty, care a avut întotdeauna avantajul de a fi imaginea vie a protagonistului ideal de la Hollywood, cu ochi întunecaţi şi misterioşi, trăsături clasice şi o claie imensă de păr, Nicholson este eroul romantic atipic. Dar, din nou, nu frumuseţea l‑a făcut celebru.

Când a ajuns celebru, trecuse deja de 30 de ani, lucru care a făcut ca traiectul său profesional să fie şi mai incredibil. De atunci înainte, munca sa a fost privită ca o succesiune de roluri de o calitate rară şi consecventă.

Faptul că puţini dintre colegii săi au reuşit să‑l depăşească pe Nicholson a fost suficient ca să‑i asigure un loc de durată în istoria Hollywoodului şi o avere personală care i‑a depăşit şi cele mai îndrăzneţe visuri. În 2004, făcuse deja 61 de filme, iar cu un an înainte primise cea de‑a douăsprezecea nominalizare la premiile Oscar, luându‑i lui Laurence Olivier titlul de cel mai nominalizat actor în rol masculin din istoria Premiilor Academiei Americane de Film. Dintre aceste nominalizări, trei s‑au concretizat în victorii. A devenit, cum a spus odată prietenul său, regizorul Mike Nichols, un actor care a adus în istoria populară un personaj care a influenţat, de fapt, imaginea personalităţii bărbatului modern – cum făcuseră şi Henry Fonda, James Cagney, Spencer Tracy şi Humphrey Bogart – şi, din acest motiv, povestea vieţii lui merită un loc alături de ale lor.

7

Jack Nicholson - BT.indd 7

14-Nov-11 19:44:05

JACK

Mulţumiri Cercetarea întreprinsă de mine pentru această biografie a avut rezultate mult mai bune datorită sprijinului şi cooperării de care am beneficiat din partea unui mare număr de omeni care mi‑au oferit din timpul lor – şi aş dori să le mulţumesc în special acelor personalităţi din Los Angeles, New York, Londra sau de oriunde altundeva care mi‑au oferit nepreţuite amintiri şi au dat dovadă de ospitalitate invitându‑mă în casele lor.

Mi‑au fost de mare ajutor numeroase alte persoane de la Hollywood şi multe centre de documentare şi arhive, care mi‑au oferit cu multă amabilitate ajutorul şi acces la dosarele lor de documentare, precum şi la înregistrări video şi la arhiva de film. Aş dori să‑mi exprim mulţumirile personalului Academiei de Arte şi Ştiinţe ale Filmului din Los Angeles, Bibliotecii şi Arhivei Institutului American de Film din Los Angeles, Departamentului de Colecţii Speciale al Bibliotecii Dohen de la Universitatea Southern California, Bibliotecii pentru Artele Spectacolului de la Lincoln Center din New York şi Arhivei Tasiemka din Londra. Îi mulţumesc în mod deosebit domnului profesor Ronald L. Davis şi personalului său de la Universitatea Metodistă din Dallas, statul Texas, pentru accesul la vastele selecţii

8

Jack Nicholson - BT.indd 8

14-Nov-11 19:44:05

de interviuri înregistrate pe bandă audio ale Colecţiei de Istorie Orală a Artelor Spectacolului, care este parte a Institutului de Studii Americane DeGolyer al universităţii şi care mi‑a oferit transcrierile conversaţiilor cu personalităţi marcante din showbiz, în volum de peste 20 000 de pagini. Îi mulţumesc şi universităţii pentru permisiunea de a folosi extrasele.

Biografia lui JACK NICHOLSON

John Parker 2007

9

Jack Nicholson - BT.indd 9

14-Nov-11 19:44:05

Jack Nicholson - BT.indd 10

14-Nov-11 19:44:05

CUPRINS 1. Prolog ....................................................................

5

1. Mulţumiri .............................................................

8

1. Valori înrudite ....................................................

13

2. Începuturile ..........................................................

28

3. Motocicliştii ..........................................................

57

4. Easy Rider .............................................................

73

5. Minunata Lume Nouă .........................................

96

6. Loialităţi împărţite ............................................

108

7. O oarecare reputaţie ............................................. 129 8. O povestioară incestuoasă ................................... 150 9. Să împuşti un cuc ................................................ 167 10. Replica lui Brando ................................................ 184

Jack Nicholson - BT.indd 11

14-Nov-11 19:44:05

11. La sud de Polanski ............................................... 201 12. La marginea întunericului .................................. 218 13. Vremea bilanţului ................................................ 240 14. Întoarcere în cartierul chinezesc ........................ 259 15. Nopţi pasionale .................................................... 276 16. Pionul nimănui .................................................... 295 17. Jack, lupul singuratic .......................................... 315 18. Jack, venerabilul .................................................. 336 Filmografie ................................................................. 359 Principalele premii şi nominalizări .......................... 371 Bibliografie selectivă .................................................. 373

Jack Nicholson - BT.indd 12

14-Nov-11 19:44:05

1 Căutarea surselor de inspiraţie ale lui Jack Nicholson artistul şi Jack Nicholson omul ne duce într‑o călătorie care este, în multe privinţe, mai diversă decât aceea a unora dintre contemporanii săi, precum Warren Beatty, Robert Redford şi Dustin Hoffman, născuţi în acelaşi an cu el – 1937. În acelaşi timp, prin toate rolurile sale a trecut un fir roşu, o trăsătură comună, fie că a avut de‑a face cu umorul sau, mai probabil, cu furia. Nimeni nu poate nega că e mai incitant, mai uşor de stimulat şi mai neconvenţional decât toţi ceilalţi. A intrat în rândul starurilor ca un amestec de Hollywood vechi şi Hollywood nou, ambalate într‑un pachet unic, complet diferit – fie că e bun sau rău –, ca tot ce ţine de el. Gama de roluri în care a jucat a depăşit multe dintre cele mai aventuroase şi provocatoare graniţe, de la Diavolul însuşi la faimoasa sa portretizare a Jokerului în Batman şi, în ultimii ani, ducând acea „diferenţă“ mai departe, la personajele care au apărut odată cu înaintarea în vârstă. Nicholson obişnuia să spună că tot ce face pe ecran este, într‑un fel sau altul, autobiografic. Într‑o anumită măsură, acest lucru încă este adevărat, iar atunci când în ecuaţie mai intră şi o viaţă personală foarte colorată, graniţa dintre realitate şi ficţiune devine, într‑adevăr, foarte neclară,

Biografia lui JACK NICHOLSON

Valori înrudite

13

Jack Nicholson - BT.indd 13

14-Nov-11 19:44:05

JACK

deşi pentru elita de la Hollywood aceasta nu este deloc o noutate.

Totuşi, în cazul lui Nicholson, e mai interesant şi destul de important să caracterizăm epoca în care a ajuns faimos – cadrul infestat de droguri, antiestablishment al erei Vietnam – drept una de avangardă, care a condus mişcările underground ale anilor 1960, scoţându‑le la suprafaţa vieţii americane într‑un nor ameţitor de fum, într‑o vreme în care marijuana era cea mai bănoasă cultură din sudul Californiei. El a captat toată atenţia şi a devenit imaginea tipică a antieroului american, apărătorul contraculturii care te scuipa în faţă, al cărui caracter ireverenţios îşi captiva publicul şi, în cele din urmă, îl elibera din bucla temporală în care era captiv încă de pe vremea în care Montgomery Clift, Marlon Brando şi James Dean o începuseră, într‑un mod mai puţin volatil, la începutul anilor 1950.

Punctul de început al poveştii sale, 22 aprilie 1937 – data naşterii sale – ne dă pe loc nişte indicii din zona misticului. Oricine are ceva cunoştinţe superficiale despre influenţele astrologice şi‑ar da seama că s‑a născut între zodii, un Taur prins sub influenţa Berbecului, lucru care‑l face să fie încrezător ca un taur şi cu trăsături de berbec. Destul de ciudat, căci, dacă adăugăm că în horoscopul chinezesc este în Anul Boului, ne sună destul de aproape de realitate: „Încăpăţânat ca un...“.

Toate acestea indică o persoană care şi‑a trăit întreaga viaţă cu senzaţia că are o personalitate scindată, în asemenea măsură încât Nicholson a fost atras toată viaţa de oamenii născuţi între zodii, în căutarea de explicaţii pentru sine. Genul care n‑a stat niciodată pe canapea la psihiatru, a preferat explorările profunde, teoretice şi practice, mergând chiar până la a experimenta cu LSD, ca mulţi alţii dintre actorii şi performerii acelor vremuri. Şi, cum vor confirma cei care studiază astrologia, teoriile despre cei născuţi între zodii ne ajută să explicăm capacitatea lui de a ciopli personajele pe care le‑a jucat

14

Jack Nicholson - BT.indd 14

14-Nov-11 19:44:05

Biografia lui JACK NICHOLSON

ca pe nişte fragmente de personalitate, pentru a le da o profunzime suplimentară. Alegându‑şi cu atenţie rolurile, el a fost, de asemenea, unul dintre puţinii actori mari capabili să‑şi schimbe identitatea de la un rol la altul, fiecare dintre interpretările lui Jack Nicholson fiind extrem de diferită de celelalte, el menţinându‑și totuşi un fel de amprentă personală care adesea a atras critici de genul: „Ei, e doar Jack Nicholson, care îşi joacă din nou propriul rol“.

Trăsăturile contrare ale personalităţii lui erau deja vizibile din ultimul an de şcoală, când a fost votat atât optimistul, cât şi pesimistul clasei, deşi, pe atunci, încă nu avusese prilejul să aprecieze anumite complexităţi de caracter pe care avea să‑şi construiască creaţiile de pe ecran. Acest lucru l‑a condus şi spre studierea existenţialismului, un discurs foarte îndrăgit în rândul tinerilor anilor 1950, devenit celebru datorită interesului pe care i‑l acordase James Dean; definiţia acestui curent părea să rezume ce devenise Nicholson: „un agent liber care nu răspunde în faţa nimănui, într‑un univers determinist şi aparent lipsit de semnificaţie“.

E posibil ca influenţele astrologice predeterminate să fi furnizat cadrul general. E posibil ca existenţialismul şi toate celelalte filozofii în vogă în deceniile trecute, care păreau importante la vremea lor, să‑i fi oferit nişte linii directoare. Viaţa însăşi a desenat şi ea câteva tuşe groase şi hotărâte, iar când, în cele din urmă, Jack Nicholson în persoană ia lumea în piept, ai senzaţia absolut extraordinară că te întâlneşti cu un om de un şarm, o inteligenţă şi o prietenie care nu pot fi puse la îndoială, dar care transmite un sentiment de ameninţare ce nu se poate compara decât cu unele dintre rolurile pe care le‑a jucat. Şi cine a fost acela care a spus că, atunci când a fost de acord să îl joace pe Diavol în The Witches of Eastwick*, motivul era că exersase toată viaţa pentru acest rol? Păi, chiar el! * Difuzat în România cu titlul Vrăjitoarele din Eastwick (n.t.).

15

Jack Nicholson - BT.indd 15

14-Nov-11 19:44:05

JACK

Identitatea sa a fost un subiect de confuzie chiar de la concepţie. Sora sa era, de fapt, mama sa, doar că el nu a ştiut asta până la vârsta de 38 de ani. Când i‑a fost adusă la cunoştinţă această şocantă informaţie, a avut o atitudine filozofică, dar a fost rănit mai mult decât ar fi arătat. Potrivit prietenului său, Peter Fonda, i‑a produs „o suferinţă profundă în adâncurile fiinţei sale; nu există nicio cale de a scăpa de ea vreodată“. Iar acest lucru ar putea să constituie răspunsul la alte câteva întrebări la care va fi meditat în tinereţe, după care le va fi împins undeva, într‑un colţişor al minţii, ca să se gândească la ele altcândva.

Copilul Jack – pe atunci se numea John – s‑a născut într‑o lume nesigură şi mai degrabă mohorâtă. Era doar un „cap de locuitor“, aşa cum a fost şi un alt proaspăt sosit pe lume, predestinat să‑i fie cel mai bun prieten, Henry Warren Beatty, care se născuse nu departe, la Richmond, în Virginia, cu trei săptămâni înainte.

Evenimentele mondiale urmau să aibă un impact uriaş asupra viitorului lor; atmosfera era dominată de rău şi de nefericire. Hitler era în libertate, iar bombardierele sale, chemate de dictatorul spaniol Franco, erau pe cale să şteargă de pe faţa pământului Guernica, căminul spiritual şi cultural al bascilor. Leon Troţki, aflat în exil, cerea răsturnarea lui Stalin, pe atunci angajat în cea mai criminală epurare din câte a înfăptuit vreodată. Anglia era gata să încoroneze un nou rege – cel de dinainte o ştersese englezeşte, cu o americancă divorţată. George Orwell ne avertiza pe toţi în legătură cu situaţia îngrozitoare a maselor lovite de sărăcie, a căror singură salvare se găsea în comunism, şi nu neapărat în genul acela de comunism descris de maniacii vegetarieni în sandale. Churchill le spunea tuturor despre pericolele din Europa, dar nimeni nu‑l asculta. Iar orgoliul Germaniei suferise o lovitură zdravănă atunci când aeronava Hindenburg a căzut ca o minge de foc la doar câţiva kilometri de oraşul natal al lui Nicholson – Neptune, New Jersey – la scurtă vreme după naşterea sa.

16

Jack Nicholson - BT.indd 16

14-Nov-11 19:44:05

Biografia lui JACK NICHOLSON

Apariţia pe lume a acestui băiat frumuşel şi gălăgios fusese motiv de mare indignare. Un copil născut în afara căsătoriei era un mare păcat pe atunci şi o mare ruşine pentru familie. Jack estima că, dacă vremurile ar fi fost cele ce au urmat la 30‑40 de ani după, probabil că nici nu s‑ar mai fi născut. Ar fi devenit doar o parte a unei statistici despre avorturi; el vorbeşte aproape cu amărăciune despre faptul că era „propria sa minoritate oprimată. Bastardul. Îmi spun mie însumi că prin vine îmi curge sânge de regi“.

Ethel May Nicholson, femeia căreia Jack îi spunea „Mud“, prescurtarea de la „mama“ – dar care nu‑i era mamă –, era o femeie puternică, deşi nu la propriu, care susţinea întreaga familie şi, ocazional, îşi ducea soţul când era prea beat ca să mai stea în picioare fără sprijin.

Vremurile grele prin care treceau regiunile locuite de oameni de clasă medie inferioară îi erau potrivnice, iar ea se lupta cu tenacitate, ca să se asigure că tânăra sa familie nu aveau să sufere. Era de descendenţă olandeză protestantă, puternică şi bogată, provenind dintr‑o familie credincioasă din Pennsylvania, care aproape că o dezmoştenise când a cunoscut, s‑a îndrăgostit şi s‑a măritat cu un romano‑catolic, un pictor de reclame şmecheraş de origine irlandeză, pe nume John Nicholson.

La început, era un bun tată de familie, admirat pentru hainele sale elegante, în vremurile de după Marea Depresie. Câştigase parada locală de Paşte de vreo câteva ori, fiind considerat cel mai bine îmbrăcat bărbat, lucru care, în anii 1930 ai Depresiei, trebuie să‑l fi făcut să pară un fel de exhibiţionist. Un atavism datorat strămoşilor săi din County Cork, plăcerea de a fi în compania oamenilor veseli, dintre cei întâlniţi doar în barurile dominate de bărbaţi din New Jersey, l‑au dus, în cele din urmă, la o situaţie matrimonială dificilă, din care scăpa ocazional, lăsându‑se purtat de vânt în călătorii de recunoaştere a lumii exterioare.

Din căsnicie au rezultat două fete: June, care avea 17 ani când l‑a născut pe Jack, şi Lorraine, care era cu doi ani mai mică. Fetele îşi petrecuseră copilăria şi

17

Jack Nicholson - BT.indd 17

14-Nov-11 19:44:05

JACK

adolescenţa asemenea copiilor din toate celelalte familii din comunitate. În acele vremuri era o comunitate, iar majoritatea oamenilor îşi cunoşteau foarte bine vecinii din apropiere. Ethel May era cunoscută şi plăcută de toată lumea, lucru care s‑a dovedit foarte util atunci când a fost obligată să‑şi întreţină întreaga familie prin deschiderea unui salon de cosmetică în propria casă.

Toată lumea venea la ea pentru un sfat, de parcă ea n‑ar fi avut probleme proprii de rezolvat. Între timp, fiica sa, June, moştenise ceva din pofta de hoinăreală a tatălui ei şi dorinţa fierbinte de a intra în showbiz. În octombrie 1980, un fost cântăreţ dintr‑o trupă de italieni, Donald Forcillo‑Rose, a apărut din senin şi a pretins că el şi June fuseseră iubiţi pe când ea avea 16 ani, iar el 26, şi că ea rămăsese gravidă. În 1980, Jack deja ştia secretul de familie, dar nu ştia cine era tatăl lui adevărat şi nu‑i ştia nici numele. Întrucât June nu mai trăia şi nu putea să confirme povestea lui Donald Rose – căci murise de cancer în 1965 –, versiunea lui despre evenimentele de atunci rămâne un fapt nedemonstrabil. Au mai existat şi alte teorii, şi alte nume de posibili taţi, dar sora lui Jack, Lorraine, spunea că ştiuse că June era împreună cu Don Rose cam prin perioada aceea, deşi nimeni nu putea să confirme că el ar fi fost tatăl şi nici cea de‑a doua afirmaţie, cum că s‑ar fi căsătorit cu June înainte de naşterea copilului. (El a susținut că s‑ar fi despărţit destul de repede după aceea şi că ulterior ea a obţinut rapid un divorţ în Mexic, deşi aparent nicio dovadă nu îi sprijină afirmaţiile.)

Poate e adevărat că Rose era tatăl. Sau poate că nu.

Nicholson a părut să accepte că acest lucru era posibil, dar între ei nu s‑a creat nicio legătură specială. Când Rose a murit de cancer, în 1998, la vârsta de 86 de ani, soţia sa de atunci, Dorothy, a afirmat că „a vorbit cu Jack cu ani în urmă, iar Jack a fost politicos, dar l‑a rugat să nu îl mai caute. L‑a întrebat pe Don dacă avea nevoie de ceva, dar Don i‑a spus: «Nu. Eu sunt tatăl tău. Tu să mă suni dacă ai nevoie de ceva».“. Mai târziu, Jack a fost rugat de rude

18

Jack Nicholson - BT.indd 18

14-Nov-11 19:44:05

Biografia lui JACK NICHOLSON

să ofere o mostră de ADN, pentru a se verifica dacă Rose era tatăl lui, însă Jack a refuzat. Întorcându‑ne în primăvara anului 1937, June s‑a dus să nască în Manhattan, la clinica Bellevue, şi s‑a întors în secret, hotărâtă să înceapă şarada planificată dinainte, cum că fiul ar fi fost al mamei şi tatălui ei, Ethel şi John.

June, care se pretindea a‑i fi soră, a plecat de acasă după patru ani, ca să ajungă în trupa de fete de spectacol a lui Earl Carroll, la Miami. Lorraine a rămas în New Jersey şi s‑a căsătorit cu un localnic, George Smith, căruia i‑a rămas devotată tot restul vieţii, până când acesta a murit, în 1986.

La un moment dat – deşi Jack n‑a discutat niciodată public despre această posibilitate –, el pare să fi avut ceva suspiciuni că lucrurile s‑ar putea să nu fi fost aşa cum păreau în casa Nicholson. El a dezvoltat un fel de reticenţă – cum i‑ar spune psihologii – de a le spune membrilor familiei sale pe nume sau folosind gradul de rudenie adecvat. Mama a devenit „Mud“, tatăl, „Jack“, Lorraine era „Rain“, iar George, soţul ei, omul care a devenit figura paternă din viaţa lui, căpătase porecla „Shorty“ („Scurtu’“). Acest lucru a continuat şi de‑a lungul vieţii sale adulte; avea obiceiul de a le crea porecle prietenilor săi celor mai apropiaţi. Anjelicăi îi spunea „Tootie“, Beatty ajunsese „The Pro“ („Profesionistul“), John McEnroe era „Johniemac“, şi tot aşa.

John Nicholson intra şi ieşea pe nesimţite din vieţile lor, iar amintirile lui despre acest om pe care‑l credea tatăl său erau impregnate de un anumit regret că acesta ajunsese un alcoolic, de scenele de pe „frontul de acasă“, când tânărul Jack aştepta în disperare la intrarea în vreun bar, cu o băutură răcoritoare în mână, în timp ce „tatăl“ său era înăuntru şi bea coniacuri nediluate cu apă. Iar apoi dispărea din nou. Şi‑l aminteşte ca pe o figură melancolică. Chiar şi prietenii lui de la şcoala din Neptune îşi amintesc că problemele lui John Nicholson cu alcoolul erau uneori motiv de îngrijorare pentru familie.

Reprezentantul de vânzări George Anderson, coleg de

19

Jack Nicholson - BT.indd 19

14-Nov-11 19:44:05

JACK

liceu, îşi aminteşte o conversaţie despre acesta, când Jack i‑a spus: „L‑am văzut ieri pe taică‑meu“ – de parcă ar fi fost un eveniment notabil – „Săracul, îmi pare rău de el, că nu se poate abţine“. În mod evident, relaţia nu era una apropiată. Când a murit, în 1958, Jack, pe atunci sărac şi chinuindu‑se să răzbească în cariera de actor în California, nu a luat avionul spre est ca să meargă la înmormântare.

Nu prea existau secrete în comunitatea aceea, aşa că este de mirare că secretul lui Mud a fost păstrat atâta vreme. Între timp, doamna Nicholson o ducea bine cu afacerea ei de cosmeticiană, iar când Jack avea cinci ani, s‑au mutat din împrejurimile mai puţin salubre ale lui Sixth Avenue din Neptune, pe Fifth Avenue în Neptune City, care era – aşa cum avea să recunoască Jack ceva mai târziu – o poziţie mai bună pentru un băieţel. De fapt, el a continuat mereu să le reamintească tuturor că nu a fost un băiat dintr‑un cartier mizer, cum încercau unii să insinueze, ci că mama/bunica lui avusese grijă să aibă tot ce‑i trebuia. N‑au fost bogaţi niciodată, dar n‑au fost nici săraci. Era mereu înconjurat de femei, bineînţeles, majoritatea femei grase care veneau la Mud la tratamente cosmetice, aşa încât prima perioadă a vieţii sale a fost dominată mai degrabă de prezenţa feminină decât de cea masculină, lucru care ar putea să explice atitudinea sa viitoare faţă de femei, pentru care hoarde întregi de feministe care, pe‑atunci, abia apăreau şi chiar câteva dintre prietenele sale l‑ar fi luat la rost. Parţial, acest lucru ar putea fi explicat prin propria sa viziune despre femei, formată în acele vremuri la Neptune: trebuiau să fie independente, să‑şi tragă puterea din interior şi să nu se bazeze pe bărbaţi altfel decât pentru sprijin moral.

Mud era astfel: „Un elefant micuţ care putea duce pe oricine în spate“.

El era un băiat tipic pentru acea comunitate, plăcut de prieteni şi cu trăsături ale feţei care au rămas oarecum nemodificate de‑a lungul primilor săi ani de viaţă, exceptând o tendinţă de îngrăşare. Aparenta absenţă a

20

Jack Nicholson - BT.indd 20

14-Nov-11 19:44:05

Biografia lui JACK NICHOLSON

influenţei masculine nu‑i dăunase. Mâna grea a unui tată care să locuiască în permanenţă acolo probabil că nu l‑ar fi împiedicat să fie suspendat de trei ori la şcoală: o dată pentru fumat, o dată pentru că a înjurat, iar o dată pentru un act de vandalism pe care l‑a autodenunţat.

(Spărsese tabela de scoruri a echipei de baschet rivale, pentru că aceasta jucase murdar; pentru a plăti paguba, Jack şi‑a luat o slujbă cu jumătate de normă.) Nicholson a recunoscut, ulterior, că Mud îi dăduse libertate: el a apreciat această responsabilitate şi nu a făcut nimic prea prostesc; lipsa de responsabilitate a venit mai târziu, când scăpase de influenţa părintească. Încăpăţânarea a fost o trăsătură timpurie a personalităţii sale; tipic era modul în care punea capăt admonestărilor din partea lui Mud. Se repezea în sus pe scări, lovind treptele cu picioarele în timp ce mormăia: „Ce mama dracului...“. Mai târziu îi părea rău, iar mult mai târziu avea să aprecieze acest lucru. Într‑unul dintre rarele sale momente de reflecţie publică, a privit în urmă cu recunoştinţă spre cele trei femei din primii săi ani de viaţă – Mud, Lorraine şi June –, pentru că‑i oferiseră un început bun, independenţă şi credinţa că ar fi putut oricând să se descurce singur, orice s‑ar fi întâmplat.

Pentru un băiat în creştere, Shorty era un bun ghid şi mentor, cel mai bun tată pe care şi l‑ar fi dorit cineva. Era un om cu gusturi simple, care avea o viziune realistă asupra vieţii pe care i‑o insufla lui Jack aproape inconştient şi un tip de bunătate înnăscută care este adesea de găsit la stâlpii comunităţii locale, care nu se aventurează niciodată prea departe de locul în care s‑au născut. E adevărat, juca în echipa de fotbal a statului, lucru care îl incita şi‑l distra, dar a rămas pentru totdeauna în Neptune, cu Lorraine şi cu Mud. Jack progresa; şcoala nu era o problemă. Băiatul avea o atitudine relaxată faţă de învăţare. Era unul dintre acei copii norocoşi la care economisirea forţelor nu se vede în notele la lucrări, fiind întotdeauna de 10; era bun mai ales la redactarea rapidă a eseurilor de o mie de

21

Jack Nicholson - BT.indd 21

14-Nov-11 19:44:05

JACK

cuvinte, în vreme ce alţii încă stăteau şi rodeau capătul creionului. Când, în cele din urmă, a ajuns peste noapte star la Hollywood, după 14 ani de eforturi, cei care s‑au apucat să‑i cerceteze trecutul au ajuns să bată şi la uşa profesorilor şi a foştilor săi prieteni. Aceştia i‑au cam dezamăgit pe toţi, amintindu‑şi doar că era remarcabil prin modul în care reuşea să nu se facă remarcat – unul dintre numeroşii băieţi de pe stradă: nu tu erou, nu tu superstar la niciun sport; nimeni nu‑şi amintea de el în mod deosebit pentru vreun act de bravură la şcoală şi nici pentru că ar fi făcut cine ştie ce impresie asupra fetelor.

O fostă profesoară, Virginia Doyle, ce se pensionase şi locuia în Sherwood Forest, Toronto, şi‑l aminteşte drept un bufon, un băiat şmecher care era destul de bun cât să ia note mari aparent fără să facă niciun efort. Ea îl considera un tânăr foarte responsabil şi sensibil, iar apoi a remarcat că felul în care se prostea masca, probabil, nefericirea şi dezamăgirea legate de „tatăl“ lui. Veselia sa era o mască pentru o tristeţe ascunsă.

Imaginea lui Jack despre perioada cât a fost la şcoală se regăseşte în propriile sale note biografice, în termeni precum „probleme de conduită“, pe care le‑a explicat ulterior în cuvinte mai precise, cum ar fi „o dădeam în bară; nu la fel ca adolescenţii din ziua de azi, care fac mare caz că nu le pasă. Asta înseamnă conduită proastă“. Harry Morris, tutorele principal al lui Jack în ultimul an de liceu, îşi aminteşte şi el de clovneriile sale şi mai ales are o amintire foarte vie despre cum întârzia el mereu la ora de istorie, care urma după jocuri sportive. Harry spunea că îi plăcea foarte mult să‑şi amuze colegii şi că era un bun dansator, mereu implicat în activităţi extraşcolare.

Jack nu e de aceeaşi părere. S‑a alăturat echipei de teatru doar pentru că acolo jucau cele mai bune fete; dansul nu‑i plăcea în mod deosebit în perioada adolescenţei, deoarece se îngrăşase prea tare; sportul îi plăcea şi era suporter înrăit la baschet. N‑a fost niciodată suficient de bun cât să ajungă în echipă, dar era mereu pe margine, făcând galerie şi muncă de organizare. S‑a

22

Jack Nicholson - BT.indd 22

14-Nov-11 19:44:05

Biografia lui JACK NICHOLSON

înscris în Garda Aeriană Naţională în liceu şi, la scurt timp după ce a împlinit 15 ani, a devenit salvamar cu jumătate de normă, pe plajă – avea o imagine de mare şmecher, cu ochelari de soare cu lentile‑oglindă şi dat cu pudră de oxid* pe nas. Tunsoarea DA** şi cea a la Tony Curtis tocmai începeau să fie la modă. Era bebop‑ului*** tocmai apunea, Presley încă nu apăruse, iar avangarda muzicii îndrăgite a anilor 1950, pe care o ascultau puştii din Neptune, era alcătuită din Johnnie Ray, Ray Charles şi Chuck Berry. Undeva, în depărtare, se auzea muzica lui Bill Haley. Anii rock’n’roll tocmai începeau.

Aşa era înainte să plece din oraşul său natal.

Ajunsese în ultimul an de liceu în formă şi cu note destul de mari ca să intre la facultate dacă şi‑ar fi dorit.

Vechiul său coleg, Gil Kenny, care avea să ajungă mai târziu şeful poliţiei locale, spunea că nimeni n‑ar fi crezut că Jack avea să uimească lumea. „Era un clovn, nu era serios deloc.“ I s‑a oferit o bursă DuPont în inginerie chimică şi ar fi putut să ajungă un as în industrie, undeva în centrul Americii, să chelească, să se îngraşe şi să aibă o casă plină de copii, urmând o carieră anonimă lipsită, în mare, de evenimente, într‑o valoroasă, dar uşor plictisitoare structură de conducere a unui conglomerat gigant american. Dar a ales o cale destul de diferită, care a dus la un alt gen de viaţă – şi a devenit faimos.

Faimă? „Ce vă pot spune eu?“, i‑a spus Shorty unuia dintre nenumăraţii reporteri care îl sunau de la reviste, în căutarea unei analize finale a lui Jack Nicholson, odată ajuns star. „Ştiţi, a fost un copil bun. Iubit de mama sa. Îi plăceau untul de arahide şi sendvişurile cu gem. Sincer să fiu, m‑am cam săturat să vorbesc despre Jack. Ce altceva ar mai fi de spus?“ * Oxidul de zinc este un ingredient folosit şi în cremele pentru protecţie antisolară (n.r.). ** O frizură tipică în acei ani, în care părul este pieptănat lins spre spate, de o parte şi de alta a capului, iar cele două părţi se unesc sub forma unei cozi de raţă. Se mai numeşte şi „coada raţei“ (n.t.). *** O formă de jazz marcată adesea de armonii disonante, tempouri rapide, ritmuri excentrice şi linii melodice complicate (n.t.).

23

Jack Nicholson - BT.indd 23

14-Nov-11 19:44:06

JACK

Erau multe de spus, dar nu despre trecut, ci despre ce avea să fie în viitor. Trebuia făcut un salt cuantic pentru a ajunge la acel proverbial punct de cotitură din viaţa unui tânăr, când soarta sau altceva îi întindea o mână, iar la acest punct anume a reapărut în cadru June – cea despre care el credea că îi este soră –, ca un catalizator pentru decizia care avea să se dovedească, în cele din urmă, a fi cea mai importantă din viaţa sa. În cei 17 ani care trecuseră de când se născuse, ea încetase să mai lucreze ca dansatoare la Miami, o vreme făcuse parte din echipa lui Pinky Lee, iar apoi, în timpul războiului, îşi dăduse obolul la efortul de război american, în turnul de control de la Willow Run, punctul central de expediţie al armatei. Muncind acolo, a cunoscut un falnic pilot de încercare, fiul unui neurochirurg bogat din Boston, cu care s‑a măritat; au avut doi copii şi au trăit cu stil în Long Island, unde Jack a petrecut multe vacanţe, încântat fiind de viaţa luxoasă a clasei de mijloc.

Căsătoria s‑a sfârşit din cauza problemei cu băutura a soţului ei, aşa că June s‑a întors în casa lui Mud din Neptune, cu cei doi copii, lucrând ca profesoară de dans la foarte populara sală de dans a lui Arthur Murray din New York. La începutul anilor 1950, a decis să se descurce pe cont propriu; a plecat spre vest şi a condus, împreună cu cei doi copii, prin întreaga Americă, spre Los Angeles, unde a ajuns secretară la o fabrică de avioane şi, mai târziu, responsabilă cu achiziţiile de modă la J.C. Penney.

Ca să completăm povestea lui June, ea a ajuns să‑l vadă pe Jack, fiul ei, ridicându‑se spre eşaloanele superioare ale Hollywoodului, dar n‑a mai apucat să‑i vadă marile realizări.

A fost diagnosticată cu cancer în 1963 şi a murit doi ani mai târziu. Însă Jack a aflat abia după încă 10 ani că ea fusese mama lui. Revista Time pregătea un articol de fond despre apariţia vedetei Jack şi, în cercetările lor, care i‑au dus la Neptune, în căutare de vechi tovarăşi, au descoperit secretul pe care Mud îl păstrase încă de la naşterea lui. Un documentarist de la revistă i‑a telefonat

24

Jack Nicholson - BT.indd 24

14-Nov-11 19:44:06

Biografia lui JACK NICHOLSON

în Mexic, unde filma The Fortune*, cu Warren Beatty.

Nicholson a afirmat că a fost şocat; nu ştiuse, aşa încât revista nu a inclus acest detaliu în poveste.

Cu doar câteva săptămâni înainte, ca răspuns la o afirmaţie făcută de un reporter cum că tatăl său, John, îşi abandonase familia când s‑a născut el, a spus: „Mama şi tata s‑au despărţit când eu eram mic. Eu l‑am văzut foarte rar. Era un om de treabă. A murit de ceva vreme.

Mama a murit şi ea, aşa încât sunt orfan“.

A sunat‑o pe Lorraine. Ea i‑a confirmat că era fiul lui June. Doar June şi Ethel ştiau cine fusese tatăl, iar acum niciuna dintre ele nu mai era în viaţă – şi nici nu spuseseră nimănui. A părut să minimalizeze importanţa descoperirii, dar nu era nicio îndoială că aceasta a introdus un fel de criză de identitate în viaţa sa. Şi mai era totuşi o piesă care nu se potrivea în acest puzzle: înainte ca June să moară, el luase în mod controlat LSD, sub supravegherea unui terapeut. „Am aflat astfel că, foarte timpuriu, avusesem sentimentul că nu fusesem dorit – senzaţia că, bebeluş fiind, constituisem o problemă pentru familia mea.“ A fost o coincidenţă că June, căutându‑şi o nouă viaţă în California, l‑a atras spre ceea ce avea să devină centrul vieţii sale de atunci încolo, dar faptul că a rămas acolo şi nu s‑a mai întors la Neptune a fost o chestiune de moment. Coincidenţa face că, în acelaşi an, s‑au adunat acolo şi alţi rebeli.

Jack a pornit spre vest într‑o vacanţă din vara lui 1954, pe când se gândea ce să facă în viitor. James Dean tocmai ajunsese acolo pentru primul său mare rol, fiind adus de la New York de faimosul regizor Elia Kazan, pentru rolul principal din East of Eden**. Dacă Nicholson s‑ar fi plimbat pe Sunset Strip, l‑ar fi putut zări pe Dean la Googies sau la vreo altă cafenea unde Dean se întâlnea cu Natalie Wood şi cu Dennis Hopper. * Averea (n.r.). ** Difuzat în România cu titlul La răsărit de Eden (n.t.).

25

Jack Nicholson - BT.indd 25

14-Nov-11 19:44:06

JACK

Sunset Strip, situtat la capătul vestic al Sunset Boulevard, în apropiere de nucleul industriei de film, era strada poseurilor, unde toţi tinerii plini de speranţă – mulţi dintre ei nici nu mai erau aşa tineri – pierdeau vremea, aşteptând să fie descoperiţi într‑una dintre zecile de cafenele care, în cele din urmă, au lăsat loc cluburilor de rock’n’roll, iar mai apoi spectacolelor de striptease, din anii 1960 şi 1970. Dean, una dintre primele influenţe asupra oricui de vârsta lui Jack, nu avea să mai trăiască decât ceva mai mult de un an şi venea pe acolo în mod regulat în 1954 – anul în care Marlon Brando a dat lovitura cu un alt film al lui Kazan, On the Waterfront*.

Ambii erau celebri pentru că făceau ture în sus şi‑n jos pe Strip, pe motocicletele sau cu maşinile lor sport sclipitoare. Warren Beatty venea şi pleca, pentru că sora lui, Shirley MacLaine, locuia şi ea acolo. Dar aceasta era o lume la care Jack nu se gândea şi nici nu avea vreo perspectivă să i se alăture – de unde avea el să ştie că avea să devină vecinul lui Brando timp de 30 de ani, iar mai apoi să deţină casa acestuia?

De fapt, Los Angelesul l‑a speriat niţel, iar în primele şase luni abia s‑a aventurat să iasă singur din casă.

Pe atunci, încă era oarecum timid printre oameni, deşi caustic şi încrezător în alte privinţe, când se simţea printre egali, de pildă la sălile de biliard unde câştiga câţiva dolari la negru. Spre finalul adolescenţei, încă nu scăpase de tot de grăsimea din copilărie, iar faţa sa rotundă se afla sub o claie dezordonată de păr tunsă după ultimul curent, deşi nu neapărat la modă, iar în mulţime se pierdea, ca orice alt băiat de pe stradă – modest şi fără nimic deosebit.

S‑a hotărât să nu se mai întoarcă la şcoală, iar June n‑a încercat să‑l facă să se răzgândească. Învăţase destul.

Autocaracterizându‑se drept un elev leneş şi neavând în familie destulă avere care să‑l ţină în facultate, în acea vară a decis să renunţe. În mintea sa se năştea gândul că * Difuzat în România cu titlul Pe chei (n.t.).

26

Jack Nicholson - BT.indd 26

14-Nov-11 19:44:06

Biografia lui JACK NICHOLSON

ar putea deveni scriitor. Între timp, îşi câştiga traiul cu o slujbă cu jumătate de normă într‑un magazin de jucării. În primele şase luni petrecute în California, n‑a apărut la orizont nimic mai incitant; începuse să vorbească cu June despre întoarcerea sa la Mud, în Neptune.

Dar, din senin, a primit o slujbă de curier la studiourile MGM, plătită cu 30 de dolari pe săptămână, dublu faţă de cât era plătit la magazinul de jucării. A fost ataşat la departamentul care se ocupa de Tom şi Jerry, două personaje care se aflau la apogeul carierei lor; era nevoie de un asistent care să se ocupe de scrisorile de la fani.

Mă rog, era un început. Mai mult de atât, avea ocazia să‑şi ia masa de prânz întins pe iarbă, încercând să prindă în vizor picioarele Lanei Turner.

27

Jack Nicholson - BT.indd 27

14-Nov-11 19:44:06

2 JACK

Începuturile La MGM, le‑a văzut pe toate vedetele de film care populau cel mai celebru dintre studiouri, iar pentru prieteni a nominalizat câteva, cum ar fi Grace Kelly, de care se îndrăgostise de la distanţă, înainte ca ea să fugă să se mărite cu prinţul ei. Era studioul cel mai strălucitor de la Hollywood. Louis B. Mayer obişnuia să se laude că la MGM erau mai multe stele decât pe cer şi că nicăieri altundeva nu străluceau ele mai tare. Aici erau Garbo, Garland, Gardner, Garson şi Gable – iar asta era doar la litera G –, dar marele Mayer cel cărunt nu mai era ce fusese cândva şi, la vremea la care Nicholson ajunsese curier acolo, el fusese deja eliminat de la MGM. Tulburările care au apărut cu puţin timp înainte de plecarea lui Mayer şi încă puţin timp după aceea, care au reflectat probabil mai bine decât la orice alt mare studio de la Hollywood convulsiile schimbării pe care o traversa industria de film, au dus, în cele din urmă, la naşterea unui val subteran de talente noi, crude şi gălăgioase, din care avea să facă parte şi Nicholson. Se năştea un nou Hollywood, dar nimeni nu‑şi dădea seama de asta la acel moment. Nou‑veniţii pe scena străzii aveau să devină starurile de mâine, iar marile studiouri – acele sicrie căptuşite cu blană de nurcă – aveau să dispară pentru totdeauna.

28

Jack Nicholson - BT.indd 28

14-Nov-11 19:44:06

Biografia lui JACK NICHOLSON

Oamenii care învârteau banii, furnizorii de băuturi răcoritoare, bancherii, avocaţii, agenţii şi dealerii de automobile, câştigau teren; starurile însele, cele aflate într‑o poziţie încă destul de puternică pentru a negocia beneficii financiare şocante, cereau un procent mai mare din profituri. Cum a spus, în puţine cuvinte, Harry Cohn, directorul studioului Columbia, înainte să moară de atac de cord în 1958: „Nebunii au preluat controlul asupra azilului“. Mulţi dintre cei care se aflau în Sindicatul Actorilor ar fi fost de acord cu el. În acel sistem, cel puţin, mulţi actori şi actriţe tinere şi‑au găsit constant de lucru, cu contract, fapt care însemna că erau plătiţi fie că lucrau, fie că nu, pe când, în anii 1990, statisticile sindicatului arătau că, în orice moment, până la 85% dintre membrii din Los Angeles nu lucrau. De bine, de rău, sistemul creat de moguli, denumit de către detractori „comerţ cu sclavi“ – care descoperise şi crescuse marile nume ale Hollywoodului timp de trei decenii –, era în pragul prăbuşirii, deşi, cum spunea şi Elizabeth Taylor, „freamătul morţii părea să nu se mai termine niciodată“.

Pe la mijlocul anilor 1950, multe dintre starurile de la MGM se îndepărtau, fie voit, fie nu, pe măsură ce contabilii reduceau costurile. Nu prea mai era un loc plăcut, iar uşile li se închideau în nas sutelor de tinere speranţe care se plimbau prin faţa porţilor studioului, cam prin perioada în care Nicholson începuse să‑şi caute de lucru. Aşa cum ştim foarte bine, ceea ce a apărut în loc era un alt tip de industrie, probabil mai puţin sigură pentru cei mai mulţi, dar sistemul înlocuitor avea să le ofere vedetelor de la vârf pachete financiare de multe milioane, pe care acestea nu păreau dispuse să le împartă cu muritorii mai puţin cunoscuţi din acest domeniu.

Pentru a descoperi rădăcinile hollywoodiene ale lui Nicholson şi ale contemporanilor săi, este necesar să ne întoarcem în timp pentru o clipă şi să aruncăm o privire la curentul dominant din acei ani de dinaintea vremii lor. Unul dintre cei care au sosit tocmai când începeau convulsiile a fost Charlton Heston, care a ajuns aproape

29

Jack Nicholson - BT.indd 29

14-Nov-11 19:44:06

JACK

imediat vedetă şi a devenit faimos pentru că a apărut în filme cu poveşti biblice. El era cu un picior în vechiul sistem şi cu celălalt în noul sistem şi, întâmplător, avea să ajungă vecinul lui Nicholson, când Jack avea să se îmbogăţească şi să‑şi cumpere prima casă. „Când am ajuns la Hollywood, în 1950, sistemul studiourilor era încă în picioare, dar se cam prăbuşea“, i‑a mărturisit el autorului. „Eram al doilea actor care obţinuse un contract neexclusiv. Primul fusese Brando. Acum să nu vă imaginaţi că l‑am obţinut pentru că eram cel mai tare din parcare. Hal B. Wallis, care m‑a angajat, era un om foarte şiret, care şi‑a dat seama că sistemul studiourilor era pe ducă şi că în cinci ani avea să nu mai existe.“ Dincolo de faptul că epurările operate de McCarthy pentru a scăpa de aşa‑zişii comunişti lăsaseră o cicatrice urâtă pe faţa industriei de film, existau alte două lucruri care se întâmplau şi care aveau să poarte o mare parte din vina pentru moartea vechiului Hollywood strălucitor şi ostentativ. Primul a fost televiziunea şi refuzul categoric al mogulilor de la Hollywood de a avea de‑a face cu ea.

Cel de‑al doilea a fost decizia Curţii Supreme Americane ce le impunea să scape de controlul monopolist asupra lanţurilor de cinema; după cum spunea Heston, privită retrospectiv, aceasta era o lovitură de moarte menită doar să grăbească declinul financiar al fiecărui studio în parte.

Unul dintre efecte a fost că decizia era extrem de benefică pentru 15 actori ca el, pentru opt regizori care erau „pe val“ şi pentru cinci scenarişti buni. Pentru restul, vremurile bune se terminaseră. Până atunci, fiecare studio avea o listă de distribuţie cu 30 sau 40 de actori sau actriţe foarte bine plătiţi şi contracte cu zeci de tineri cărora li se plăteau lecţiile de actorie, lecţiile de dans, cursurile de dicţie, iar tinerilor regizori li se dădeau testele de regie, ajungând adesea să se lupte unii contra celorlalţi. „Pe la mijlocul anilor 1950“, spunea Heston „se cam destrăma totul.

Curând, toată lumea avea să aibă contracte neexclusive sau chiar să nu aibă defel contracte. Iar odată cu sosirea televiziunii, lanţurile de cinema au abandonat filmele de

30

Jack Nicholson - BT.indd 30

14-Nov-11 19:44:06

Biografia lui JACK NICHOLSON

categorie B aproape peste noapte; era devastator pentru tinerii actori şi scenarişti care‑şi tociseră dinţii pe corzile filmelor de categoria B pe care studiourile le produceau în neştire. Fără acest gen de sprijin nu poţi învăţa meserie, nu poţi căpăta expunere la public, nu poţi face practică şi, mai important, nu poţi da greş...“ Jack Nicholson s‑a strecurat în ultimul moment, înainte ca sistemul studiourilor să fi fost gata la Hollywood. În calitate de curier, îşi făcuse obiceiul de a li se adresa tuturor pe nume, indiferent despre cine era vorba. De ce nu? Toată lumea făcea la fel. Iar atunci când, într‑o bună zi, l‑a văzut pe producătorul Joe Pasternak, cunoscutul creator de staruri de la MGM, apropiindu‑se de el, pe coridor, Nicholson i‑a vorbit: „Salut, Joe. Ce‑ar fi să dau şi eu o probă de film?“.

Se pare că Pasternak a fost impresionat; actori mult mai puţin talentaţi ca el şi‑au început, în cele din urmă, cariera cu o bravadă similară, aşa că i‑a aranjat o probă. La începuturi, pentru un contract era posibil nici să nu fi fost nevoie de această formalitate. Nicholson a trăit vreo două zile de vis. Apoi, cei de la biroul lui Pasternak l‑au sunat şi i‑au spus că picase testul. Totuşi, zicea Joe, nu că ar fi fost cu totul lipsit de talent, dar el îl sfătuia să se alăture vreunei trupe locale de teatru, să capete experienţă, acum că schema de şcolire tipică studiourilor fusese abolită.

La Hollywood s‑au mai întâmplat şi alte lucruri care l‑au afectat pe Nicholson, atât în ceea ce priveşte perspectiva sa faţă de industria filmului, cât şi în ceea ce priveşte perspectiva asupra vieţii înseşi. Devenise interesat de cultura locului, acum că se aventura mai mult pe afară şi‑şi făcea prieteni – tineri din industrie care nu vorbeau despre nimic altceva decât despre filme şi vedete – şi a fost lovit dintr‑odată de ideea că ar putea deveni actor.

Se vorbea mult, prin cafenele, despre noul film la care lucra James Dean, Rebel Without a Cause*; Brando uimea * Difuzat în România cu titlul Rebel fără cauză (n.t.).

31

Jack Nicholson - BT.indd 31

14-Nov-11 19:44:06

JACK

pe toată lumea cu performanţa sa din On the Waterfront.

Se vorbea întruna despre acestea în rândul tinerilor, iar tinerii actori şi tinerele actriţe care bântuiau pe Sunset Strip nu erau cu nimic diferiţi de ceilalţi tineri ai Americii, dacă nu chiar ai lumii: erau o gaşcă dezorientată în căutare de idoli; Clift, Brando şi Dean le ofereau un întreg repertoriu nou de vorbe, posturi, atitudini şi gesturi. Ei respingeau în cor Marele Vis American care îi acaparase după război pe părinţii lor strângători, care‑şi garniseau casa cu orice aparat electric cu putinţă, în boomul consumerist al anilor 1950.

Ce altceva? Erau zvonuri cum că, dacă te duceai la o petrecere a lui Norman Mailer, vedeai oameni care fumează marijuana, dând din mână în mână, pe ascuns, un joint*, în spatele tufişurilor de la capătul grădinii. Ei bine, asta nu era nimic, spunea telegraful fără fir din acea junglă: Jimmy Dean fuma la greu iarbă, pe faţă, aparent fără frica de a fi arestat. Înainte, nu fumaseră iarbă decât cântăreţii de jazz, iar toată lumea se mira de Dean, deoarece consumul făţiş de droguri era aproape necunoscut şi încă era supus unor sancţiuni severe; cei care încălcau frecvent această interdicţie erau trimişi la închisoare, iar dacă se afla public chiar şi despre consumul de marijuana, titlurile ştirilor făceau furori, după cum avea să descopere Robert Mitchum pe pielea lui.

Pe Sunset Strip, nişte asociaţi de‑ai lui Dean au profitat de moartea sa, adunând în jurul lor mulţimile interesate şi povestind despre Jimmy pe care‑l cunoscuseră. Nicholson se aventura acum şi el în locurile frecventate de aspiranţi. Toată lumea era înclinată spre existenţialism şi spre începuturile meditaţiei, spre filozofia zen şi alte filozofii ciudate practicate şi predicate de către unul dintre sfătuitorii lui Dean, un bărbat care se găsea adesea în compania unei alte cunoştinţe a lui Dean, moderatoarea de televiziune numită Vampira, deoarece arăta ca atare şi despre care Dean spusese * Joint – ţigară cu canabis (n.r.).

32

Jack Nicholson - BT.indd 32

14-Nov-11 19:44:06

Biografia lui JACK NICHOLSON

cândva – când fusese întrebat de Hedda Hopper dacă se întâlnea cu ea – „Nu ies cu personaje de desene animate“. Într‑un fel, ei erau resturile de la masa lui James Dean, dar apărea o nouă pseudocultură, iar Nicholson devenise parte a acestei culturi, purtând ca pe un fel de uniformă puloverele sale cu guler rotund şi jeanşi sau pantaloni reiaţi.

Sfătuitorul lui Dean era tipic pentru gândirea tinerilor din Los Angeles din acele vremuri, care ascultau cu gura căscată cum unii demolau acid stilul de viaţă californian. Discipolii care fumau iarbă se înghesuiau în casa deschisă a acestuia precum fluturii la lumină, ca să‑l asculte recitându‑şi povestea vieţii sau să‑i audă prevestirile din cărţile de tarot ori discuţiile despre Camus şi analizele asupra lui Jean‑Paul Sartre. Erau nişte zile exotice, împovărătoare, pentru Nicholson şi, mai mult decât orice, experienţe măreţe pentru copilul din Neptune, care, de acum, nu mai era sub ocrotirea surorii/ mamei sale şi împărţea un apartament cu un grup de prieteni pe care‑i cunoscuse la acea vreme şi cărora le‑a rămas apropiat chiar şi după ce a ajuns celebru. Este o caracteristică a lui Nicholson să fie loial şi să spere la loialitate din partea prietenilor, prin urmare, majoritatea oamenilor pe care i‑a cunoscut şi cu care s‑a împrietenit la sfârşitul anilor 1950 şi la începutul anilor 1960 încă mai erau parte a vieţii sale când a îmbătrânit. Câţiva dintre ei au mers la un curs de actorie ţinut de Jeff Corey, unde, printre aspiranţi, se găsea şi James Coburn. Corey nu era impresionat în mod deosebit de jocul lui Nicholson.

Spunea că‑i lipseşte poezia. Nicholson i‑a răspuns că probabil Corey nu vedea poezia pe care i‑o arăta el.

Existau întâlniri pe Strip, în cafenele precum Unicorn, Mac, Luan şi Renaissance. Când nu aveau de lucru, ceea ce se întâmpla frecvent, îşi petreceau întreaga după‑amiază la o cafea sau la o Coca‑Cola, încercând să scrie scenarii. Apăreau feţe noi. Steve McQueen l‑a urmat pe Dean pe Coasta de Vest, de la New York, după trei sau patru ani de stat la coadă la castinguri. Paul Newman

33

Jack Nicholson - BT.indd 33

14-Nov-11 19:44:06

JACK

tocmai obţinuse primul său rol mare în film, cu Pier Angeli, în The Silver Chalice* (care a fost atât de prost, încât, atunci când a fost dat la TV în anii 1960, Newman a plătit reclame în ziare prin care îşi cerea scuze de la spectatori pentru că vor fi nevoiţi să vadă aşa ceva).

Prin comparaţie, Dennis Hopper, pe atunci o cunoştinţă întâmplătoare a lui Nicholson, dăduse lovitura la 19 ani, apărând cu Dean în Rebel Without a Cause şi în Giant**. Cei mai puţin norocoşi dintre ei, cum ar fi Nicholson, scenariştii Robert Towne şi Charles Eastman şi regizorul Monte Hellman, au înjghebat o trupă de teatru şi şi‑au construit literalmente propriul teatru, furând cherestea de pe şantierele de construcţii pentru a‑şi face decorurile. Au furat un vas de toaletă dintr‑o benzinărie; luminile şi echipamentele electronice au fost şi ele obţinute în această manieră ad‑hoc.

Când Jack a părăsit MGM pentru o incursiune serioasă în actorie, a urmat sfatul animatorilor Bill Hanna şi Joe Barbera; s‑a alăturat Teatrului Players' Ring şi a început lecţiile de teatru. Microbul l‑a prins şi a ajuns să fie la fel de hotărât să facă asta ca toţi ceilalţi. „A fost o vreme de mare vigoare, în care descopeream ce e cu actoria asta“, spunea el. „Întâlneam oameni noi şi eram inspirat de munca altora, vedeam cum un actor sau o actriţă care de‑abia vorbeau începeau cursurile şi, după şase luni, făceau, deodată, o scenă magnifică. Asta a fost o parte a acelor zile de la începuturi.“ Prietenii erau importanţi – dacă nu pentru altceva, atunci măcar pentru sprijinul moral şi pentru că puneau la comun mâncarea şi banii. Puneau la comun şi femeile.

Jack considera că era cunoscut printre prietenii săi de sex masculin din acele vremuri drept Marele Seducător – acestea au fost propriile sale cuvinte –, dar prietenul său de o viaţă, Robert Towne, nu‑şi aminteşte lucrurile la fel. Existau o grămadă de fete disponibile la Hollywood, * Difuzat în România cu titlul Condurul argintiu (n.t.). ** Difuzat în România cu titlul Gigantul (n.t.).

34

Jack Nicholson - BT.indd 34

14-Nov-11 19:44:06

Biografia lui JACK NICHOLSON

dar niciuna nu voia să aibă o relaţie cu un nimeni, iar la vremea aceea, toţi erau astfel. Lucrau ocazional, jucau şi îşi scriau piesele, citeau Jack Kerouac, cum o făcuse şi Dean cu câţiva ani în urmă. Când cineva din grup se îmbogăţea pe moment, găsindu‑şi de lucru, avea loc o petrecere cu vin roşu. Într‑o zi, în 1958, a fost rândul lui Nicholson – primise un rol într‑un film şi nu orice rol, ci chiar rolul principal. Este adevărat, era într‑un film ieftin, din acelea filmate în două săptămâni (sau, câteodată, chiar în două zile), pentru care producătorul Roger Corman avea să capete titlul dubios de maestru al filmelor „de exploatare“*; alte porecle care s‑au lipit de el au fost Schlockmeister** sau Regele filmelor de categoria a doua.

Este nevoie de câteva cuvinte despre Corman, deoarece el a devenit o za importantă în povestea lui Nicholson – şi nu doar a lui Nicholson. Corman, un producător tânăr, independent, ivit în urma deciziei Curţii Superioare prin care studiourile aveau să‑şi reducă producţiile de categorie B, nu ştia la acea vreme – aşa cum nimeni nu o ştia –, dar avea să‑și aducă o contribuţie semnificativă la ceea ce a devenit cunoscut ulterior sub numele de „noul Hollywood“, prin intermediul personalităţilor cărora le‑a dat de lucru în filme cu buget redus, fie ca actori, scenarişti, regizori sau toate trei la un loc. În afară de Nicholson, se mai aflau şi Peter Fonda, Peter Bogdanovich, Francis Ford Coppola, Steven Spielberg, Bob Rafelson, Martin Scorsese şi Robert De Niro pe acea listă lungă de distribuţie de nume acum celebre, care şi‑au găsit un loc la Hollywood, prin aceea că au lucrat cu el. Absolvent al universităţilor Leland, Stanford şi Oxford, era un tip ager şi inteligent din Detroit, Michigan, care a fost prea des etichetat drept un creator de filme cu buget redus care exploatau o anumită stare sau un * Sau oportuniste; nu se referă la exploatarea oamenilor, ci a unui curent de gândire, temă sau temere curente ce trebuiau folosite cât erau în vogă (n.t.). ** Negustor de mărfuri proaste sau gunoaie (n.t.).

35

Jack Nicholson - BT.indd 35

14-Nov-11 19:44:06