2. Antrenament auditiv în natură �����������������������������������

Antrenament auditiv în natură

Auziți trilurile aușelului cu creștet auriu� Aceste păsă‑ ruici cântăresc sub șase grame, iar trilurile lor sunt atât de înalte, încât vă pot servi de minune pentru testarea auzu‑ lui� „Si‑si‑si”‑ul ușor pe care‑l scot seamănă bine cu țiuitul de câteva secunde pe care mulți dintre noi îl auzim din când în când� Când înaintăm în vârstă, ne pierdem abilitatea de a prinde sunetele cu frecvență înaltă și păsările de afară amuțesc treptat�

Să fie deci auzul nostru general atrofiat? Dacă ne com‑ parăm abilitățile cu ale altor animale, se poate crede și așa� Unele site‑uri web merg suficient de departe și afirmă că, de exemplu, câinii ar putea auzi frecvențe înalte de 100 de mili‑ oane de ori mai bine decât noi� 7 Firește că este o exagerare care ne face urechile să pară inutile�

Să analizăm datele: oamenii pot auzi sunete cu o frecvență de 20 până la 20 000 de vibrații pe secundă (20 000 Hz), în timp ce câinii aud de la 15 la 50 000 de vibrații pe secundă (50 000 Hz)� Auzul nostru nu este cu mult mai rău, doar că nu putem auzi nimic ce depășește 20 000 Hz, un prag peste

LEGĂTURA SECRETĂ DINTRE OM ȘI NATURĂ

care lumea este încă foarte zgomotoasă pentru câini� Dacă am vrea să facem o comparație, un factor mult mai semni‑ ficativ ar fi volumul� Câinii percep sunete mai puțin intense decât noi pentru că mușchii din urechile lor sunt mai mari, iar ei își pot îndrepta urechile spre originea sunetelor� Este ușor de încercat: faceți palmele căuș în jurul urechilor și orientați‑le înainte� Puteți încerca asta când vă plimbați prin pădure� Chiar dacă sunteți departe, veți putea auzi păsă‑ rile care cântă mai încet sau o căprioară care se strecoară prin tufișuri�

Cu toate acestea, o parte a ideii că atât câinii, cât și alte mamifere aud mai bine decât noi fiindcă își pot îndrepta urechile spre zgomote, iar noi nu, se dovedește un mit� În privința mușchilor urechii, este corect� Doar în jur de 10‑20% dintre oameni își pot mișca urechile� 8 Mișcările acestea sunt însă rudimentare și nu pot îndrepta urechile în față� Cercetări recente au arătat însă că ne‑am concentrat prea mult pe caracteristicile externe� De fapt, dacă vrem, ne putem modi‑ fica direcția urechilor, însă intern� Pentru a reuși, avem nevoie de ochi, așa cum a descoperit Kurtis Gruters, un absol‑ vent al catedrei de Neuroștiințe de la Universitatea Duke, din Carolina de Nord� El a luat 16 subiecți pe care i‑a așezat într‑un spațiu complet întunecat� Așa, se puteau concentra la LED‑uri colorate, pe care trebuia să le urmărească din pri‑ viri� Uluitor a fost că nu și‑au mișcat mai întâi ochii, ci tim‑ panele, care s‑au orientat către punctele luminoase� A durat doar 10 milisecunde ca și ochii subiecților să le urmeze� 9 S‑ar putea spune că ochii și urechile s‑au îndreptat relativ sincron în direcția unui obiect� Remarcăm nu atât diferența de timp, cât faptul că ne ajustăm aparatul auditiv, o ajustare care nu mai fusese observată� Mai surprinzător este că urechile

subiecților s‑au îndreptat nu către un sunet, ci către un obiect pe care voiau să îl urmărească din priviri�

Studiile lui Gruters demonstrează clar că mai avem de învățat când vine vorba despre capacitățile noastre fizice și că, mai ales, chiar și urechile noastre presupus slabe și fixe ne pot surprinde oricând cu posibilitățile lor�

Ne putem antrena urechile așa cum ne antrenăm ochii; este vorba despre două simțuri care sunt conectate insepa‑ rabil, după cum deja am văzut� Tot ce trebuie să facem este să ciulim urechile și să tragem cu urechea la natură� De exem‑ plu, mie‑mi place să ascult sunetele scoase de ciocănitoarea neagră, poate pentru că știu că își face cuib în fagii bătrâni, cu trunchiuri groase, care au multe scorburi potrivite, și că a devenit tot mai rară, din lipsă de copaci potriviți� Sau poate îmi place datorită dimensiunilor sale impresionante și a cres‑ tei de pene frumoase, de un roșu intens� Oricare ar fi motivul, sunt fericit de fiecare dată când îi aud „criu‑criu‑criu”‑ul� La fel mă simt și când aud cum face „cra‑cra‑cra” corbul care, până la sfârșitul secolului XX, a fost considerat dispărut din munții Eifel sau chemarea inconfundabilă a cocorilor când trec cu miile pe deasupra cabanei noastre din pădure, primă‑ vara și toamna�

Pentru că aceste strigăte de cocori se numără printre favo‑ ritele mele, le aud chiar și dacă se pierd în zgomotul de fond, pentru mulți dintre noi� Pot auzi chemările cocorilor în ciuda termopanelor cu cameră triplă, a pereților izolați și a zum‑ zetului nocturn al televizorului� Sar de pe canapea și alerg la ușă, ca să mă bucur de sunete la intensitate maximă, afară�

Nu ar trebui să fie o problemă pentru nimeni să audă mai bine natura� Gândiți‑vă la sunetele cotidiene pe care ați învățat să le deosebiți, în timp� Apelul telefonului, de

LEGĂTURA SECRETĂ DINTRE OM ȘI NATURĂ