Marea contractie economica by Editura Publica

Big Short - BT.indd 1

18-Apr-12 18:56:09 PM

Big Short - BT.indd 2

18-Apr-12 18:56:10 PM

Big Short - BT.indd 3

18-Apr-12 18:56:10 PM

The original title of this book is: The Big Short: Inside the Doomsday Machine, by Michael Lewis Copyright © 2010 by Michael Lewis. All rights reserved. © Publica, 2012, pentru ediţia în limba română ISBN 978-973-1931-96-8

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Lewis, Michael Marea contracţie economică : în interiorul maşinăriei infernale / Michael Lewis ; trad.: George Chiriţă. - Bucureşti : Publica, 2012 Bibliogr. ISBN 978-973-1931-96-8 I. Chiriţă, George (trad.) 338(100)

EDITORI:

Cătălin Muraru Silviu Dragomir

DIRECTOR EXECUTIV:

Bogdan Ungureanu DESIGN:

REDACTOR:

Adina Dinițoiu

Alexe Popescu CORECTURĂ:

DTP:

Răzvan Nasea

Big Short - BT.indd 4

Elena Bițu Silvia Dumitrache

18-Apr-12 18:56:10 PM

Pentru Michael Kinsley Căruia încă îi datorez un articol

Big Short - BT.indd 5

18-Apr-12 18:56:10 PM

Big Short - BT.indd 6

18-Apr-12 18:56:10 PM

Cele mai dificile subiecte îi pot fi explicate celui mai greu de cap om dacă nu şi‑a format dinainte o părere despre ele; însă cel mai simplu lucru nu îi poate fi clarificat nici celui mai inteligent om dacă acesta este ferm convins că ştie deja, fără o umbră de îndoială, ceea ce i se prezintă. Lev Tolstoi, 1897

Big Short - BT.indd 7

18-Apr-12 18:56:10 PM

Big Short - BT.indd 8

18-Apr-12 18:56:10 PM

Cuprins

Prolog �� 11 1. Povestea unei origini secrete �� 21 2. În ţara orbilor �� 51 3. Cum poate să mintă cineva care nu ştie engleză? �� 93 4. Cum să recrutezi un muncitor migrant �� 123 5. Capitalişti din întâmplare �� 147 6. Spiderman la The Venetian �� 185 7. Marea vânătoare de comori �� 213 8. Tăcerea cea lungă �� 235 9. O moarte de interes public �� 259 10. Doi bărbaţi într‑o barcă �� 289

Epilog �� 321 Postfață �� 335 Mulțumiri �� 339

Big Short - BT.indd 9

18-Apr-12 18:56:10 PM

Big Short - BT.indd 10

18-Apr-12 18:56:10 PM

Prolog Strigoiul

Disponibilitatea unei bănci de investiţii de pe Wall Street de a mă plăti cu sute de mii de dolari pentru a le oferi sfaturi despre investiţii adulţilor rămâne un mister pentru mine până în ziua de astăzi. Aveam 24 de ani, eram fără pic de experienţă şi fără vreun interes anume în a ghici care dintre acţiuni şi obligaţiuni vor creşte şi care vor scădea. Funcţia principală a Wall Streetului era alocarea de capital, de a decide cine îl primeşte şi cine nu. Credeţi‑mă când vă spun că nu aveam nici cea mai vagă idee. Nu făcusem niciodată vreun curs de contabilitate, nu avusesem o afacere, nici măcar nu aveam economii proprii pe care să le gestionez. Am intrat pe un post la Salomon Brothers în 1985, plecând de acolo, mai bogat, în 1988 şi, chiar dacă am scris o carte despre această experienţă, întreaga aventură încă mi se pare fără noimă – unul dintre motivele pentru care a fost atât de uşor să renunţ la banii aceia. Mi‑am imaginat că situaţia aceea nu putea dura la infinit. Mai devreme sau mai târziu, cineva urma să mă prindă cu cioara vopsită – împreună cu mulţi alţi oameni mai mult sau mai puţin asemănători mie – şi avea să mă deconspire ca impostor. În scurt timp, avea să vină Ziua Socotelilor, când Wall Street avea să se trezească, şi sute, dacă nu mii de tineri ca mine, care nu aveau de ce să‑şi bage nasul în pariuri uriaşe cu banii altor oameni sau să‑i convingă pe alţii să facă acele pariuri, aveau să fie eliminaţi din domeniul finanţelor.

Prolog Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 11

18-Apr-12 18:56:10 PM

Când am început să scriu despre acea experienţă – Pokerul mincinoşilor se numea cartea –, făceam acest lucru cu entuzias mul tânărului care vrea să se afirme. Nu făceam altceva decât să scrijelesc un mesaj pe hârtie şi să‑l îndes într‑o sticlă pentru cei care aveau să păşească pe aceste meleaguri în viitorul îndepărtat. Dacă un om din interior n‑ar fi consemnat toate aceste lucruri, mă gândeam eu, niciun om din viitor nu ar fi crezut că ele s‑au întâmplat cu adevărat. Până în acel punct, aproape tot ce se scrisese despre Wall Street era despre bursa de valori. Bursa de valori a fost, încă de la început, locul în care trăia o mare parte din Wall Street. Cartea mea se referea, în principal, la piaţa de obligaţiuni, deoarece Wall Street scotea acum şi mai mulţi bani de pe urma gestionării banilor, a vânzării şi a transferului datoriilor în continuă creştere ale Americii. Am presupus că nici acest lucru nu se poate susţine. Am crezut că scriu despre perioada anilor 1980 în America, atunci când o naţiune măreaţă şi‑a pierdut minţile pe plan financiar. Mă aşteptam ca viitorii cititori să fie şocaţi de faptul că, în 1986, CEO‑ul Salomon Brothers, John Gutfreund, era plătit cu 3,1 milioane de dolari pentru a duce afacerea la faliment. Mă aşteptam să rămână cu gura căscată la auzul poveştii lui Howie Rubin, agentul pentru valori mobiliare ipotecare al firmei Salomon, care s‑a mutat la Merrill Lynch şi a pierdut dintr‑odată 250 de milioane de dolari. Mă aşteptam ca aceştia să fie şocaţi de faptul că, odată ca niciodată, pe Wall Street, se întâmpla că directorii aveau doar o idee vagă despre riscurile complicate pe care şi le asumau agenţii pentru valori mobiliare. Şi cam acesta este felul în care mi‑am imaginat eu lucrurile; ceea ce nu mi‑am imaginat niciodată a fost faptul că viitorul cititor s‑ar putea uita înapoi la oricare dintre aceste lucruri

Big Short - BT.indd 12

Marea contracţie economică Prolog

18-Apr-12 18:56:10 PM

sau la oricare dintre experienţele mele ciudate şi să spună: „Ce ciudat!“ Cât de inocent. Nici măcar o clipă nu m‑am gândit că anii 1980, din punct de vedere financiar, aveau să dureze cu două decenii mai mult sau că diferenţa de grad dintre Wall Street şi viaţa economică obişnuită avea să se hipertrofieze până la o diferenţă de gen. Că un singur agent pentru valori mobiliare ar putea fi plătit cu 47 de milioane de dolari pe an şi să se simtă furat. Că piaţa de obligaţiuni ipotecare inventată în ringul Salomon Brothers, care părea o idee atât de bună la vremea respectivă, avea să conducă, pur şi simplu, la cel mai mare dezastru economic financiar din istorie. Că, la exact 20 de ani după ce Howie Rubin a devenit un nume celebru pentru pierderea a 250 de milioane de dolari, un alt agent pentru valori mobiliare ipotecare, pe nume Howie, din cadrul Morgan Stanley, avea să piardă 9 miliarde de dolari la o singură tranzacţie ipotecară şi să rămână, în esenţă, necunoscut, fără ca cineva, în afara unui cerc restrâns din interiorul Morgan Stanley, să audă vreodată despre ce a făcut sau de ce. Când m‑am apucat să scriu prima mea carte, nu aveam un plan măreţ, în afară de a spune ceea ce eu consideram a fi o poveste remarcabilă. Dacă mi‑ai fi dat ceva de băut şi apoi m‑ai fi întrebat ce efect ar avea cartea mea asupra lumii, cred că aş fi spus ceva de genul: „Sper că studenţii care încearcă să decidă ce vor face în viaţă o vor citi şi vor ajunge la concluzia că este o prostie să se prefacă şi să‑şi abandoneze pasiunile sau chiar micile interese pentru a deveni oameni de finanţe“. Speram că vreun tânăr strălucit de la Universitatea de Stat din Ohio, care dorea din toată inima să devină oceanograf, îmi va citi cartea, va refuza dispreţuitor oferta de la Goldman Sachs şi va pleca pe mare. Cumva, acel mesaj s‑a pierdut pe parcurs. La şase luni de la publicarea cărţii Pokerul mincinoşilor, eram asaltat de

Prolog Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 13

18-Apr-12 18:56:10 PM

scrisori de la studenţi ai Universităţii de Stat din Ohio, care doreau să ştie dacă mai am şi alte secrete de împărtăşit despre Wall Street. Citiseră cartea mea ca pe un manual. În cele două decenii de la plecarea mea, am aşteptat sfârşitul Wall Street aşa cum îl ştiam eu. Bonusurile excesive, parada nesfârşită de agenţi independenţi, scandalul care a scufundat Drexel Burnham, scandalul care l‑a distrus pe John Gutfreund şi care a terminat Salomon Brothers, criza care a urmat prăbuşirii managementului de capital pe termen lung al lui John Meriwether, fostul meu şef, bula Internet: în mod repetat, sistemul financiar a fost, într‑un anume fel, discreditat. Totuşi, marile bănci de pe Wall Street din centrul său continuau să se dezvolte, împreună cu sumele de bani pe care acestea le distribuiau unor tineri de 26 de ani, pentru a îndeplini sarcini fără vreo utilitate socială evidentă. Rebeliunea tinerimii americane împotriva culturii banului nu a avut loc niciodată. De ce să te străduieşti să răstorni lumea părinţilor tăi, când o poţi cumpăra şi poţi vinde bucăţile? La un moment dat, am renunţat la aşteptare. Nu au apărut niciun scandal şi nicio schimbare, presupuneam eu, suficiente pentru a scufunda sistemul. Apoi, a apărut Meredith Whitney, cu ştiri. Whitney era o analistă obscură de firme financiare, pentru o firmă financiară obscură, Oppenheimer and Co., care, în data de 31 octombrie 2007, a încetat să mai fie obscură. În acea zi, ea a prezis că Citigroup şi‑a gestionat atât de prost afacerile, încât trebuia să reducă dividendele sau să dea faliment. Cauzalitatea evenimentelor de la bursa de valori nu este niciodată complet clară, dar era destul de clar faptul că, în data de 31 octombrie, Meredith Whitney a cauzat prăbuşirea pieţei de active financiare. Până la sfârşitul zilei de activitate, o femeie despre care, practic, nu auzise nimeni niciodată şi care putea fi privită ca

Big Short - BT.indd 14

Marea contracţie economică Prolog

18-Apr-12 18:56:10 PM

un nimeni, a ras opt procente din acţiunile Citigroup şi 390 de miliarde de dolari din valoarea bursei de valori americane. Patru zile mai târziu, CEO‑ul Citigroup, Chuck Prince, a demisionat.Două săptămâni mai târziu, Citigroup a redus dividendele. Din acel moment, Meredith Whitney a devenit E.F. Hutton: când ea vorbea, oamenii ascultau. Mesajul ei era clar: dacă vreţi să ştiţi cât valorează cu adevărat aceste firme de pe Wall Street, uitaţi‑vă bine la aceste rahaturi de active pe care le deţin cu bani împrumutaţi şi imaginaţi‑vă care ar fi preţul lor de lichidare. Eşantioanele vaste de oameni plătiţi cu mulţi bani din cadrul acestora nu valorau, după părerea ei, nimic. Pe tot parcursul anului 2008, a contracarat declaraţiile bancherilor şi ale brokerilor, cum că şi‑ar fi depăşit problemele cu această depreciere sau cu creşterea de capital, prin propriile sale declaraţii: Greşiţi. Încă nu recunoaşteţi cât de rău v‑aţi gestionat afa‑ cerea. Încă nu acceptaţi pierderile de miliarde de dolari provocate de creditele ipotecare cu grad înalt de risc. Valoarea titlurilor dumneavoastră de valoare este la fel de iluzorie precum valoarea oamenilor voştri. Rivalii au acuzat‑o pe Whitney că ar fi supraapreciată; bloggerii au acuzat‑o că ar fi norocoasă. La drept vorbind, era doar o femeie care avea dreptate. Dar este adevărat faptul că, în parte, ghicea. Nu avea cum să ştie ce urma să se întâmple cu aceste firme de pe Wall Street, nici măcar proporţiile pierderilor acestora pe piaţa creditelor ipotecare cu grad înalt de risc. Directorii înşişi nu ştiau. „Fie nu ştiu, fie sunt toţi mincinoşi“, spunea ea, „dar presupun că, pur şi simplu, nu ştiu.“ Evident, Meredith Whitney nu a scufundat Wall Street. Pur şi simplu, ea a dat glas cel mai clar şi mai răspicat unei viziuni care s‑a dovedit a fi mult mai contrară ordinii sociale existente decât, să spunem, numeroasele campanii ale procurorilor

Prolog Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 15

18-Apr-12 18:56:10 PM

generali ai New Yorkului împotriva corupţiei de pe Wall Street. Dacă nişte simple scandaluri puteau distruge marile bănci de investiţii de pe Wall Street, acestea ar fi dispărut cu mult timp în urmă. Această femeie nu spunea că bancherii de pe Wall Street sunt corupţi. Spunea că sunt proşti. Se pare că aceşti oameni, a căror muncă consta în alocarea de capital, nici măcar nu erau în stare să şi‑l gestioneze pe al lor. Mărturisesc faptul că o parte din mine s‑a gândit: Dacă aş mai fi fost şi eu prin preajmă, acesta este soiul de catastrofă pe care aş fi creat‑o. Personajele din centrul harababurii de la Citigroup erau aceiaşi oameni cu care lucrasem la Salomon Brothers, câţiva dintre ei chiar fuseseră în grupul meu de training pentru Salomon Brothers. La un moment dat, nu m‑am mai putut stăpâni: am sunat‑o pe Meredith Whitney. Acest lucru se întâmpla în martie 2008, chiar înainte de eşecul Bear Stearns, când rezultatul final era încă în balanţă. Am crezut că, dacă are dreptate, acesta putea fi cu adevărat momentul când lumea financiară urma să fie retrimisă în cutia din care ieşise la începutul anilor 1980. Eram curios să văd dacă ceea ce spunea avea sens, dar şi să ştiu de unde venise această femeie care prăbuşea bursa de valori cu fiecare replică a sa. Venise pe Wall Street în 1994 de la Universitatea Brown, Secţia Engleză. „Am venit în New York şi nici măcar nu ştiam că cercetarea există“, spune ea. Sfârşise prin a primi un job la Oppenheimer and Co., după care a avut un noroc uluitor: să fie pregătită de un om care a ajutat‑o să obţină nu doar o carie ră, ci şi o viziune asupra lumii. Numele lui, spunea ea, este Steve Eisman. „După ce am sunat la Citi, a spus ea, unul dintre cele mai bune lucruri care s‑au întâmplat a fost când Steve m‑a sunat şi mi‑a spus cât este de mândru de mine.“ Nu mai auzisem niciodată de Steve Eisman şi nu ştiam ce să cred despre ce‑mi povestea.

Big Short - BT.indd 16

Marea contracţie economică Prolog

18-Apr-12 18:56:10 PM

Însă apoi am citit ştirea că un administrator puţin cunoscut de fonduri de acoperire din New York, John Paulson, a câştigat în jur de 20 de miliarde de dolari şi aproape patru miliarde pentru sine. Era o sumă mai mare decât făcuse cineva până atunci pe Wall Street, şi atât de repede. Mai mult, a câştigat această sumă pariind împotriva aceloraşi credite ipotecare cu grad înalt de risc care scufundau acum Citigroup şi toate celelalte bănci mari de investiţii de pe Wall Street. Băncile de investiţii de pe Wall Street sunt precum cazinourile din Las Vegas: ele stabilesc sorţii. Clientul care joacă având un bilanţ aproximativ egal între pierderi şi câştiguri împotriva lor poate câştiga din când în când, dar niciodată sistematic şi niciodată atât de spectaculos, încât să falimenteze cazinoul. Totuşi, John Paulson a fost un client Wall Street. Aici vedem imaginea în oglindă a aceleiaşi incompetenţe care scotea în evidenţă numele lui Meredith Whitney. Cazinoul a apreciat greşit, foarte greşit sorţii propriului joc şi cel puţin o persoană a observat acest lucru. Am sunat‑o din nou pe Whitney să o întreb, aşa cum îi întrebam şi pe alţii, dacă ştia pe cineva care anticipase cataclismul creditelor ipotecare cu grad înalt de risc, pregătindu‑se în avans să se îmbogăţească. Cine altcineva observase înainte să se prindă cazinoul că ruleta a devenit previzibilă? Cine altcineva dinăuntrul cutiei negre a finanţelor moderne întrevăzuse hibele maşinăriei sale? Se întâmpla spre sfârşitul anului 2008. Până atunci, se strânsese o listă lungă şi în continuă creştere de învăţaţi care pretindeau că au prezis catastrofa, dar o listă mult mai scurtă de oameni care au prevăzut‑o cu adevărat. Dintre aceia, şi mai puţini au avut îndrăzneala să parieze pe viziunea lor. Nu este uşor să te dezlipeşti de isteria de masă – să crezi că mare parte din ceea ce citeşti în ştirile financiare este greşit, să crezi că cei mai importanţi oameni din lumea finanţelor mint sau se

Prolog Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 17

18-Apr-12 18:56:11 PM

mint – fără să fii nebun. Whitney a prezentat o listă ce cuprindea şase nume, în special investitori pe care ea însăşi îi consiliase. În centrul acestora, se afla John Paulson. În capul listei, se afla Steve Eisman.

Big Short - BT.indd 18

Marea contracţie economică Prolog

18-Apr-12 18:56:11 PM

Big Short - BT.indd 19

18-Apr-12 18:56:11 PM

Big Short - BT.indd 20

18-Apr-12 18:56:11 PM

Povestea unei origini secrete

Eisman a intrat în lumea finanţelor la vremea când eu ieşeam din ea. A crescut în oraşul New York, a mers la şcoli evreieşti, a absolvit Universitatea din Pennsylvania magna cum laude şi apoi, cu onoruri, Facultatea de Drept de la Harvard. În 1991, era un avocat corporatist de 31 de ani care se întreba de ce a crezut vreodată că‑i va plăcea să fie avocat. „Uram chestia asta“, spune el. „Uram să fiu avocat. Părinţii mei au fost brokeri la Oppenheimer Securities. Au reuşit să‑mi facă rost de un post. Nu este frumos, dar aşa s‑a întâmplat.“

Oppenheimer se număra printre ultimele parteneriate de modă veche de pe Wall Street şi a supravieţuit pe resturile aruncate de Goldman Sachs şi Morgan Stanley. Părea mai puţin o corporaţie şi mai degrabă o afacere de familie. Lillian şi Elliot Eisman ofereau sfaturi financiare investitorilor individuali în numele companiei Oppenheimer de la începutul anilor 1960. (Lillian crease afacerea lor în brokeraj în cadrul Oppenheimer, iar Elliot, care începuse ca procuror criminalist, i s‑a alăturat ei după ce a fost speriat de prea multe ori de clienţii mafiei de duzină.) Iubiți şi respectați de către colegi şi clienţi deopotrivă, aceştia puteau angaja pe oricine doreau. Înainte de a‑şi salva fiul de la cariera legală, au introdus‑o pe vechea lor bonă în ringul Oppenheimer. În timp ce se ducea să‑şi prezinte raportul mamei şi tatălui său, Eisman trecea pe lângă femeia care îi schimba cândva scutecele. Oppenheimer avea o politică nepotistă totuşi; dacă Lillian şi Elliot doreau

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 21

18-Apr-12 18:56:11 PM

să‑şi angajeze fiul, ei erau aceia care trebuiau să‑i plătească salariul în primul an, în timp ce alţii stabileau dacă merită să fie plătit. Părinţii lui Eisman, în sufletul lor investitori de modă veche, i‑au spus întotdeauna că cea mai bună metodă de a învăţa despre Wall Street era să lucrezi ca analist finan ciar, pentru oamenii care formau opinia publică despre companiile publice. Oppenheimer a angajat aproximativ 25 de analişti, ale căror analize erau ignorate în mare parte de restul Wall Streetului. „Singura metodă de a lua un salariu ca analist la Oppenheimer era să ai dreptate şi să faci destul tam‑tam pe tema asta încât oamenii să observe că ai dreptate“, spune Alice Schroeder, care acoperea societăţi de asigurare pentru Oppenheimer, apoi s‑a mutat la Morgan Stanley şi a sfârşit prin a fi biograful oficial al lui Warren Buffet. Aceasta adaugă: „Exista un element contracultural la Oppenheimer. Oamenii de la marile firme erau plătiţi pentru a fi în consens“. Se pare că Eisman a avut un talent special de a face tam‑tam şi de a se opune opiniei de consens. A început ca analist financiar junior, un asistent, fără ca cineva să se aştepte să‑şi facă auzite propriile păreri. Acest lucru s‑a schimbat în decembrie 1991, la mai puţin de un an de la noul său job. Un creditor ipotecar de credite cu grad înalt de risc, cu numele de Aames Financial, a fost făcut public, şi nimeni de la Oppenheimer nu a ţinut morţiş să‑şi exprime părerea în legătură cu acest eveniment. Unul dintre bancherii de la Oppenheimer, care spera să fie angajat de Aames, se învârtea pe la Departamentul de Cercetare, căutând pe oricine ştia ceva despre afacerea cu credite ipotecare. „Sunt un analist junior şi încerc doar să văd cum stau treburile“, spunea Eisman, „dar i‑am zis că, în calitate de avocat, lucrasem la o

Big Short - BT.indd 22

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:11 PM

afacere pentru The Money Store“. A fost numit imediat analistul‑şef al Aames Financial. „Ceea ce nu i‑am spus a fost faptul că jobul meu consta în a corecta gramatical documentele şi că nu înţelegeam un cuvânt din prostiile alea.“ Aames Financial, ca şi The Money Store, aparţinea unei noi categorii de firme care ofereau împrumuturi americanilor strâmtoraţi, cunoscute eufemistic drept „finanţe de specialitate“. Categoria nu‑i includea pe Goldman and Sachs sau pe J.P. Morgan, dar includea multe companii puţin cunoscute, implicate într‑un fel sau altul în explozia de la începutul anilor 1990 a creditelor ipotecare cu grad înalt de risc. Aames a fost primul creditor ipotecar pentru grade înalte de risc care s‑a făcut cunoscut pe piaţă. A doua companie pentru care Eisman era singurul responsabil era numită Lomas Financial Corp. Lomas tocmai îşi revenise după faliment. „Am făcut recomandarea de vânzare deoarece treaba era de rahat. Nu ştiam că nu trebuie să faci recomandări de vânzare cu privire la companii. Am crezut că sunt trei cutii – cumpără, păstrează, vinde – şi că o poţi alege pe cea care ţi se pare potrivită.“ S‑au făcut presiuni asupra lui să fie mai încrezător, dar încrederea nu‑i stătea în fire lui Steve Eisman. Putea să simuleze încrederea şi, uneori, chiar o făcea, dar era mai fericit când nu se deranja cu aşa ceva. „Îl puteam auzi ţipând la telefon din capătul holului“, spune un fost coleg al său, „preocupat să scadă valoarea acţiunilor pentru companiile de care se ocupa. Tot ce gândeşte îi iese pe gură.“ Eisman s‑a ţinut de recomandările lui de a vinde acţiunile companiei Lomas Financial, chiar şi după ce Lomas Financial Corporation a anunţat că investitorii nu au de ce să se teamă cu privire la condiţia financiară a acesteia, deoarece îşi asigurase riscul de piaţă. „Cele mai bune rânduri pe care le‑am scris ca analist“, spune Eisman, „au fost cele care au urmat momentului

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 23

18-Apr-12 18:56:11 PM

în care Lomas a spus că sunt acoperiţi.“ A recitat pasajul din memorie: „Lomas Financial Corporation este o instituţie financiară complet acoperită: pierde bani în fiecare împrejurare posibilă a ratei dobânzii“. Mi‑a plăcut să scriu această frază mai mult decât oricare alta pe care am scris‑o vreodată. La câteva luni după publicarea acestor rânduri, Lomas Financial Corporation a reintrat în faliment. Eisman s‑a făcut repede cunoscut ca unul dintre puţinii analişti de la Oppenheimer ale cărui opinii ar putea face vâlvă pe piaţă. „Era ca şi cum m‑aş fi dus înapoi la şcoală“, spunea el. „Învăţam despre o industrie şi mergeam acasă să scriu un eseu despre ea.“ Oamenii de pe Wall Street au ajuns să‑l vadă ca pe un caracter original. Se îmbrăca pe jumătate elegant, ca şi cum cineva s‑ar fi ostenit să îi cumpere haine noi, dar nu i‑ar fi spus exact cum trebuie purtate. Părul său scurt şi blond arăta de parcă şi l‑ar fi tuns singur. Centrul de focalizare al feţei sale blânde, expresive şi deloc aspre era gura, în mare parte pentru că era de obicei pe jumătate deschisă, chiar şi atunci când mânca. Părea că se teme să nu poată exprima un gând care i‑a trecut rapid prin minte înainte de venirea următoarei idei, aşa că ţinea canalul liber tot timpul. Toate celelalte trăsături se aranjau, aproape cu supunere, în funcţie de ideea iniţială. Era opusul unei feţe de poker. În comportamentul său faţă de lume, se observa un tipar. Numărul de oameni în continuă creştere care lucrau pentru Steve Eisman îl iubeau sau, cel puţin, erau amuzaţi de acesta şi îi apreciau dorinţa şi abilitatea lui de a‑şi împărtăşi atât cunoştinţele, cât şi banii. „Este un profesor înnăscut“, spune o femeie care a lucrat pentru el. „Şi protejează cu ferocitate femeile.“ Se identifica cu oamenii obişnuiţi şi cu subalternii fără să fi fost vreodată unul dintre ei. Oamenii importanţi care se aşteptau de la Eisman la semne de respect sau deferenţă

Big Short - BT.indd 24

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:11 PM

plecau adesea de la întâlnirile cu el şocaţi şi revoltaţi. „Mulţi oameni nu‑l înţeleg pe Steve“, mi‑a spus Meredith Whitney, „dar oamenii care îl înţeleg îl iubesc.“ Unul dintre oamenii care nu îl înţelegeau pe Steve era directorul unei mari firme americane de brokeraj, care îl asculta pe Eisman explicând în faţa a zeci de investitori, la prânz, de ce el, capul firmei de brokeraj, nu îşi înţelegea propria afacere, după care l‑a văzut plecând la mijlocul prânzului şi nemaiîntorcându‑se. („A trebuit să merg la toaletă“, a spus Eisman. „Nu ştiu de ce nu m‑am mai întors.“) După prânz, acel om a anunţat că nu va mai intra niciodată într‑o încăpere în care se află Steve Eisman. Preşedintele unei mari firme de imobiliare japoneze era altul. Îi trimisese lui Eisman situaţiile financiare după care, cu ajutorul unui interpret de limbi străine, ceruse investiţia lui Eisman. „Nici măcar nu deţineţi acţiuni în compania dumneavoastră“, a spus Eisman, după prezentările elaborate specific japoneze. Interpretul a discutat cu preşedintele. „În Japonia nu se obişnuieşte ca cei din conducere să deţină acţiuni“, a spus în cele din urmă. Eisman a observat că situaţiile financiare prezentate nu divulgau detalii importante despre compania acelui preşedinte; dar, în loc să spună pur şi simplu acest lucru, a ridicat declaraţia în aer, ca şi cum s‑ar fi descotorosit de o baligă. „Asta... asta e hârtie de veceu“, a spus el. „Tradu‑i asta.“ „Japonezul şi‑a scos ochelarii“, îşi aminteşte un martor la ciudata întâlnire. „Buzele sale tremurau. Al Treilea Război Mondial era pe care să izbucnească. «Hirtie de vece? Hirtie de vece?»“ Un administrator de fonduri de acoperire, care îl număra pe Eisman printre prietenii săi, a început să‑mi explice firea acestuia, dar s‑a lăsat repede păgubaş – după ce a povestit cum demasca Eisman idioţenia sau minciunile ştabilor – şi a

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 25

18-Apr-12 18:56:11 PM

început să râdă. „Câteodată e cam porc, dar e inteligent, onest şi neînfricat.“ „Chiar şi pe Wall Street, oamenii cred că e nepoliticos, nesuferit şi agresiv“, spune soţia lui Eisman, Valerie Feigen, care a lucrat la J.P. Morgan înainte de a‑şi da demisia pentru a deschide magazinul de haine pentru femei Edit New York şi pentru a‑i pe creşte copii. „Nu‑l interesează deloc manierele. Credeţi‑mă, am tot încercat şi fără folos.“ După ce l‑a dus acasă pentru prima oară, mama ei a spus: „Ei bine, nu‑l putem folosi, dar, cu siguranţă, îl putem licita la UJA*“. Eisman avea ceea ce s‑ar putea numi un talent de a jigni oamenii. „Nu îşi propune să fie grosolan“, explică soţia sa. „Este grosolan în mod sincer. Ştie că toată lumea îl consideră un personaj, dar el nu se consideră aşa. Steven trăieşte în mintea lui.“ Când este întrebat de ofensele pe care le lasă în urmă, Eisman pur şi simplu arată nedumerit, chiar puţin rănit. „Uit de mine uneori“, spune el ridicând din umeri. Iată una dintre primele teorii despre Eisman: era, pur şi simplu, mult mai interesat de ceea ce îi clocea mintea decât de oricine ar fi stat în faţa lui, astfel încât prima pornire o copleşea pe cealaltă. Teoria li se părea altor oameni care îl cunoşteau pe Eisman ca fiind incompletă. Mama sa, Lillian, oferă o altă teorie: „Steven are, de fapt, două personalităţi“, a spus ea cu grijă. Una era cea a băiatului căruia îi făcuse cadou bicicleta nou‑nouţă pe care şi‑o dorea din tot sufletul, doar ca să pedaleze pe ea în Central Park, să i‑o împrumute unui copil pe care nu‑l văzuse niciodată şi să se uite cum dispare în zare. Cealaltă era a tânărului care şi‑a propus să studieze Talmudul nu pentru că îl interesa câtuşi de puţin ideea de Dumnezeu, ci pentru că era curios de contradicţiile sale interne. Mama sa a fost numită * United Jewish Appeal (n.t.).

Big Short - BT.indd 26

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:11 PM

preşedinte al Consiliului pentru Educaţia Evreilor în New York, iar Eisman purica Talmudul în căutare de inconsecvenţe. „Cine mai studiază Talmudul pentru a‑i găsi greşelile?“, a întrebat mama sa. Mai târziu, după ce Eisman a devenit un mare bogătaş şi a trebuit să se gândească la feluri în care să scape de bani, a ajuns la o organizaţie numită Footsteps care avea ca scop ajutarea evreilor hasidici de a scăpa de religia lor. Nici măcar banii nu îi putea cheltui fără să înceapă un scandal. Din aproape toate punctele de vedere, Eisman avea un caracter curios. Şi a păşit pe Wall Street chiar la începutul unei faze curioase. Crearea pieţei pentru credite ipotecare cu grad înalt de risc, cu un deceniu mai devreme, extinsese Wall Street până la un punct în care nu se aflase niciodată: datoriile americanilor obişnuiţi. La început, noua maşină a pieţei de obligaţiuni s‑a preocupat de jumătatea solventă din punct de vedere financiar a populaţiei americane. Acum, odată cu extinderea pieţei de obligaţiuni ipotecare până la americanii mai puţini solvabili, aceasta şi‑a găsit o sursă de energie în datoriile jumătăţii mai puţin solvabile. Obligaţiunea ipotecară era diferită, în aspecte importante, de vechile obligaţiuni corporative şi de stat. O obligaţiune ipotecară nu era un singur împrumut uriaş pe un termen fix. O obligaţiune ipotecară era o revendicare a fluxului de numerar dintr‑o sumă de mii de ipoteci individuale. Aceste fluxuri de numerar erau întotdeauna problematice, deoarece debitorii aveau dreptul de a plăti atunci când doreau. Acesta era cel mai important motiv pentru care investitorii în obligaţiuni au fost, iniţial, sceptici cu privire la investiţiile în împrumuturi ipotecare pentru case: în general, debitorii ipotecari îşi plăteau împrumuturile doar atunci când scădeau ratele dobânzilor şi puteau refinanţa mai ieftin, lăsând titularul obligaţiunii ipotecare să rămână cu o grămadă de bani pe care să‑i investească

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 27

18-Apr-12 18:56:11 PM

la rate mai scăzute ale dobânzii. Investitorul în împrumuturi pentru locuinţe nu ştia cât ar dura investiţia sa, ci doar că îşi va recupera banii atunci când va avea nevoie mai puţin de ei. Pentru a limita această nesiguranţă, oamenii cu care am lucrat la Salomon Brothers, care au creat piaţa obligaţiunilor ipotecare, născociseră o soluţie ingenioasă. Au luat sume uriaşe de împrumuturi pentru locuinţe şi au împărţit plăţile realizate de proprietari în sume mai mici, numite tranşe. Cumpărătorul primei tranşe era precum proprietarul unui apartament la parter în timpul unei inundaţii: era lovit de primul val de preplăţi ipotecare. În schimb, primea o rată mai mare a dobânzii. Cumpărătorul celei de‑a doua tranşe – al doilea etaj al zgârie‑norului – suporta următorul val de preplăţi şi, în schimb, primea următoarea rată avantajoasă a dobânzii, şi aşa mai departe. Investitorul de la ultimul etaj al clădirii primea cea mai scăzută rată a dobânzii, dar avea cea mai mare siguranţă a faptului că investiţia sa nu se va termina înainte ca el să vrea acest lucru. Marea temere a investitorului în obligaţiuni ipotecare din anii 1980 era aceea că datoria avea să i se achite prea repede, nu aceea de a nu fi plătit deloc. Suma de împrumuturi care stătea la baza obligaţiunii ipotecare era în conformitate cu standardele, în ceea ce priveşte mărimea, iar solvabilitatea debitorilor era stabilită de una dintre cele câteva agenţii guvernamentale: Freddie Mac, Fannie Mae şi Ginnie Mae. Prin urmare, împrumuturile aveau garanţii guvernamentale; dacă proprietarii de locuinţe întârziau cu plata, Guvernul le plătea datoriile. Când Steve Eisman a dat peste această industrie nouă, care se afla într‑o dezvoltare rapidă, de finanţe specializate, obligaţiunii ipotecare avea să i se confere noi utilizări: împrumuturi care nu puteau fi garantate de stat. Scopul era de a le oferi credite unor proprietari de locuinţe din ce în ce mai insolvabili, nu

Big Short - BT.indd 28

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:11 PM

într‑atât încât să‑şi permită achiziţionarea unei case, ci într‑atât încât să le permită schimbarea în numerar a oricărui capital pe care‑l aveau în locuinţa pe care deja o deţineau. Obligaţiunile ipotecare create din împrumuturi cu grad înalt de risc pentru locuinţe extindeau logica inventată pentru a rezolva problema achitării înainte de termen a datoriei pentru a face faţă problemei neachitării. Investitorul de nivelul – sau tranşa – unu nu avea să fie expus preplăţilor, ci unor pierderi concrete. Suporta primele pierderi până când investiţia sa era complet ştearsă, după care pierderile îl afectau pe cel de nivelul al doilea. Şi aşa mai departe. La începutul anilor 1990, doar doi analişti de pe Wall Street şi‑au dedicat carierele înţelegerii efectelor extinderii ofertei de credit în zone în care acel soare nu strălucea prea des. Steven Eisman era unul dintre ei. Celălalt era Sy Jacobs. Jacobs a urmat acelaşi program de training la Salomon Brothers pe care l‑am urmat şi eu, iar acum lucra pentru o bancă mică de investiţii numită Alex Brown. „Am urmat programul de training de la Salomon şi am auzit despre ce va face acest nou model de securitizare pe care‑l crea Lewie Ranieri“, îşi aminteşte acesta. (Ranieri era cel mai apropiat lucru pe care îl avea piaţa obligaţiunilor ipotecare faţă de un patron fondator.) Urmările transformării ipotecilor pentru locuinţe în obliga ţiuni aveau o întindere uimitor de vastă. Răspunderea unui om însemna întotdeauna câştigul altuia, dar acum, din ce în ce mai multe răspunderi puteau fi transformate în bucăţi de hârtie pe care le puteai vinde oricui. Pe scurt, ringul Salomon Brothers a dat naştere unor mici pieţe de obligaţiuni fondate pe tot felul de lucruri ciudate: credite pe carduri de credit, leasing oferit de companii aeriene, credite pentru autoturisme, taxe pentru cluburile de sănătate. A inventa un nou tip de piaţă însemna doar a găsi noi bunuri de care să te agăţi. Cel mai

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 29

18-Apr-12 18:56:11 PM

evident bun din America al cărui potenţial nu a fost exploatat suficient continua să fie locuinţa. Oamenii cu ipoteci de rangul unu aveau sume uriaşe de capital propriu blocate în locuinţele lor. De ce să nu fie şi acest capital intact transformat în hârtii de valoare? „Gândirea în subprime“, spune Jacobs, „era acel stigmat social de a fi debitor ipotecar de rangul al doilea şi chiar nu ar trebui să fie aşa. În cazul în care ratingul tău de credit era mai slab, plăteai mult mai mult – şi mult mai mult decât ar fi trebuit. Dacă putem produce obligaţiuni în masă pentru piaţă, putem scădea costurile pentru debitori. Aceştia pot înlocui creditele datorate cu o rată a dobânzii ridicată cu datorii ipotecare cu o rată a dobânzii mai scăzută. Şi va deveni o profeţie care se autoîmplineşte.“ Interfaţa în continuă creştere dintre lumea financiară înaltă şi clasa de mijloc inferioară a Americii se presupunea a fi benefică pentru clasa de mijloc inferioară a Americii. Această nouă eficienţă a pieţelor de capital avea să permită americanilor din clasa de mijloc inferioară să plătească rate ale dobânzii din ce în ce mai scăzute pentru datoriile lor. La începutul anilor 1990, primii creditori de credite ipotecare cu grad înalt de risc – The Money Store, Greentree, Aames – au vândut din acţiunile lor publicului, pentru ca acesta să se poată dezvolta mai repede. La mijlocul anilor 1990, zeci de companii de împrumut mici intrau pe piaţă în fiecare an. Industria împrumuturilor subprime era fragmentată. Deoarece creditorii vindeau multe – deşi deloc multe – dintre împrumuturile pe care le făceau altor investitori sub forma obligaţiunilor ipotecare, industria era, de asemenea, plină de pericole morale. „Era o industrie a banilor uşori“, spune Jacobs. „Orice afacere în care poţi vinde un produs şi poţi face bani fără să‑ţi faci probleme despre felul în care funcţionează produsul va atrage oamenii leneşi. Acesta era mărul putred al măreţei idei. Eu şi Eisman credeam amândoi

Big Short - BT.indd 30

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:11 PM

în măreaţa idee şi întâlneam amândoi nişte persoane foarte leneşe. Acesta era jobul nostru: să ne dăm seama care dintre caractere erau cele potrivite pentru a face măreaţa idee să funcţioneze.“ Creditele ipotecare subprime reprezentau încă o fracţiune nesemnificativă a pieţelor de credit americane – câteva zeci de miliarde de dolari în împrumuturi în fiecare an –, dar existenţa acestora avea sens, chiar şi pentru Steve Eisman. „Am crezut că este în parte un răspuns pentru creşterea inegalităţii cu privire la venituri“, a spus el. „Distribuţia veniturilor în această ţară era disproporţionată şi această disproporţie creştea, iar rezultatul era acela că aveai mai mulţi clienţi pentru subprime.“ Bineînţeles, Eisman era plătit pentru a observa sensul creditelor subprime: Oppenheimer a devenit repede unul dintre bancherii mondiali ai noii industrii, în mare parte datorită faptului că Eisman era unul dintre susţinătorii ei de vârf. „Am făcut multe companii de subprime publice“, spune Eisman. „Iar povestea pe care le plăcea să o spună era că «ajutăm publicul. Pentru că îl scoatem din datoria de credit cu dobândă ridicată şi îl punem într‑o datorie ipotecară cu rată a dobânzii mai scăzută». Iar eu credeam acea poveste.“ Apoi, ceva s‑a schimbat. Vincent Daniel a crescut în Queens, fără luxul cu care era obişnuit Steve Eisman. Cu toate acestea, dacă îi întâlneai, puteai să crezi că Vinny a crescut în lux, pe Park Avenue, iar Eisman, în micuţul duplex de pe Eighty‑Second Avenue. Eisman era de fier, pretenţios şi concentrat pe marele câştig. Vinny era atent şi precaut şi interesat de detalii. Era tânăr şi în formă, cu un păr negru şi des şi trăsături frumoase, dar înfăţişarea lui era umbrită de expresia sa îngrijorată – gura înclina întotdeauna spre încruntare, sprâncenele tot timpul gata să se

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 31

18-Apr-12 18:56:11 PM

ridice. Avea puţine de pierdut, dar părea îngrijorat tot timpul de faptul că ceva important urmează să i se ia. Tatăl său fusese omorât când era mic – deşi nimeni nu vorbea despre acest lucru –, iar mama sa își găsise o slujbă de contabil la o firmă de tranzacţii bursiere. Ea l‑a crescut pe Vinny şi pe fratele acestuia de una singură. Poate de vină era Queens, poate ceea ce i s‑a întâmplat tatălui său sau poate era, pur şi simplu, firea lui Vincent Daniel, dar îi privea pe prieteni cu suspiciune. Steve Eisman a spus, cu teama respectuoasă a campionului care vorbeşte despre un campion şi mai mare: „Vinny este întunecat“. Eisman era un puşti din clasa de mijloc superioară care a fost uşor surprins când a ajuns la Universitatea Penn în loc de Yale. Vinny era un puşti din clasa de mijloc inferioară a cărui mamă era mândră de el pentru faptul că a intrat la o facultate şi chiar mai mândră atunci când, în 1994, după ce Vinny a absolvit SUNY‑Bringhamton, a fost angajat în Manhattan de Arthur Andersen, firma de contabilitate care urma să fie distrusă câţiva ani mai târziu, în scandalul Enron. „Crescând în Queens, te prinzi repede unde se găsesc banii“, spunea Vinny. „Sunt în Manhattan.“ Prima sa misiune în Manhattan, în calitate de contabil junior, a fost să facă audit la Salomon Brothers. El a fost imediat frapat de opacitatea registrelor unei bănci de investiţii. Niciunul dintre colegii lui contabili nu a fost capabil să‑i explice de ce traderii făceau ceea ce făceau. „Nu ştiam ce făceam“, a spus Vinny. „Dar lucrul înfricoşător era că nici managerii mei nu ştiau nimic. Am pus întrebări de bază, cum ar fi: de ce posedă ei această obligaţiune ipotecară? Doar pariază pe ea sau este parte a unei strategii mai complexe? Am crezut că am nevoie să ştiu. Este foarte dificil să faci audit pentru o companie dacă nu poţi face legătură între evenimente.“

Big Short - BT.indd 32

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:11 PM

El a ajuns la concluzia că efectiv nu exista nicio cale – pentru un contabil trimis să facă audit la o firmă‑gigant de pe Wall Street – de a afla dacă face bani sau pierde bani. Erau cutii negre gigantice, ale căror viteze se aflau într‑o mişcare continuă. La câteva luni după începerea auditului, managerul lui Vinny s‑a săturat de întrebările sale. „Nu mi‑a putut explica. El mi‑a spus: «Vinny, nu e treaba ta. Te‑am angajat să faci XYZ, fă XYZ şi taci din gură». Am ieşit din biroul lui şi mi‑am zis: «Trebuie să plec de aici».“ Vinny a început să caute un alt loc de muncă. Un prieten vechi din şcoală lucrase într‑un loc numit Oppenheimer & Co şi făcea bani frumoşi. El a trimis CV‑ul lui Vinny la Resurse umane, iar acesta a ajuns la Steve Eisman, care s‑a dovedit a căuta pe cineva care să‑l ajute să analizeze din ce în ce mai obscurele contabilităţi folosite de către iniţiatorii ipotecilor subprime. „Nu pot să socotesc“, spune Eisman. „Gândesc în poveşti. Am nevoie de cineva care să mă ajute la cifre.“ Vinny a auzit că Eisman poate fi dificil şi a fost surprins de faptul că, atunci când s‑au întâlnit, Eisman părea să fie interesat numai dacă se vor înţelege. „Părea să fie doar în căutarea unui ou bun“, spune Vinny. S‑au întâlnit de două ori înainte ca Eisman să‑l sune din senin. Vinny a presupus că este pe cale de a‑i oferi un loc de muncă, dar, imediat după ce au început să vorbească, Eisman a primit un apel urgent pe cealaltă linie şi l‑a pus pe Vinny în aşteptare. Vinny a aşteptat timp de cincisprezece minute în tăcere, dar Eisman nu a revenit pe linie. La două luni după aceasta, Eisman l‑a sunat din nou. Când putea să înceapă Vinny? Eisman nu îşi aducea aminte de ce îl pusese pe Vinny în aşteptare şi de ce nu revenise mai repede, după cum nu îşi aducea aminte nici motivul pentru care fusese la baie în mijlocul prânzului cu un mare CEO şi nu se mai întorsese. Vinny şi‑a

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 33

18-Apr-12 18:56:11 PM

găsit în curând propria explicaţie: când răspunsese pe linia cealaltă, Eisman fusese informat că primul său copil, un nou‑născut pe nume Max, murise. Valerie, bolnavă de gripă, fusese trezită de o asistentă din tura de noapte, care o informase că ea, asistenta din tura noapte, se rostogolise peste copil în timp ce dormea şi îl sufocase. La un deceniu după acest eveniment, oamenii apropiaţi ai lui Eisman îl descriau ca pe un moment care a schimbat relaţia acestuia cu lumea din jurul său. „Steven a crezut întotdeauna că are un înger păzitor pe umăr“, spunea Valerie. „Nimic rău nu i se întâmpla lui Steven. Era protejat şi era în siguranţă. După Max, s‑a terminat cu îngerul păzitor de pe umărul său. Orice se poate întâmpla oricui, oricând.“ Din acel moment, ea a observat multe schimbări la soţul ei, mici şi mari, iar Eisman nu o contrazicea. „Din perspectiva istoriei universului, moartea lui Max nu era un mare eveniment, spunea Eisman. Era doar marele meu eveniment.“ Vinny şi Eisman nu vorbeau niciodată despre ceea ce se întâmplase. Tot ceea ce ştia Vinny era că acel Eisman pentru care lucra era evident altul decât acel Eisman pe care‑l întâlnise cu câteva luni înainte. Acel Eisman cu care dăduse Vinny interviul era, după standardele Wall Street, onest. Nu era complet necooperant. Oppenheimer era printre bancherii mondiali în industria ipotecilor subprime. Nu li s‑ar fi oferit niciodată afacerea cu băncile dacă Eisman, cel mai gălăgios analist al lor, nu ar fi fost dispus să spună lucruri frumoase despre ei. Chiar dacă îi plăcea să lovească în companiile mai puţin viabile, accepta faptul că industria împrumuturilor subprime era un plus folositor la economia americană. Dispoziţia lui de a fi nepoliticos faţă de câţiva dintre aceşti iniţiatori ai subprimelor era, într‑un fel, folositoare. Conferea credibilitate recomandărilor sale.

Big Short - BT.indd 34

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:11 PM

Eisman urma să devină mult mai înclinat către o dispoziţie negativă, în moduri care, din punctul de vedere al angaja torului său, erau contraproductive financiar. „Era ca şi cum ar fi mirosit ceva“, spunea Vinny. „Şi avea nevoie de ajutorul meu pentru a‑şi da seama ce miroase.“ Eisman voia să scrie un raport care condamna, mai mult sau mai puţin, întreaga industrie, dar trebuia să fie mai atent decât de obicei. „Poţi să fii optimist şi să greşeşti pe partea de vânzări“, spune Vinny. „Dar dacă eşti pesimist şi greşeşti, eşti concediat.“ Muniţia care putea cauza războiul venise cu câteva luni înainte de la Moody’s: acum agenţia de rating deţinea şi oferea spre vânzare tot soiul de informaţii noi despre subprime. Dacă baza de date a celor de la Moody’s nu îţi permitea să examinezi împrumuturile individuale, oferea, în schimb, o imagine generală asupra sumei de împrumuturi care stătea la baza obligaţiunilor individuale ipotecare: câte dintre acestea erau cu dobândă variabilă, câte dintre casele pentru care se realizase împrumutul erau ocupate de proprietari. Cel mai important: câte erau întârziate sau neplătite. „Uite aici baza de date“, spunea simplu Eisman. „Intră în camera aceea. Nu ieşi până nu afli ce înseamnă.“ Vinny avea o presimţire că Eisman ştia deja ce înseamnă. În afara de asta, Vinny era pe cont propriu. „Am 26 de ani“, spune el „şi încă nu am înţeles cu adevărat ce sunt titlurile de valoare de forma obligaţiunilor garantate cu ipoteci.“ Nici Eisman nu ştia nimic despre acestea. Era un om de pe piaţa bursei de valori, iar Oppenheimer nici măcar nu avea un departament de obligaţiuni. Vinny a trebuit să se autoeduce. Când a terminat, avea o explicaţie pentru mirosul neplăcut care răzbătea din industria ipotecilor subprime şi pe care îl simţise Eisman. Aceste companii făceau publice informaţiile despre câştigurile lor în continuă creştere, dar nu şi altceva.

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 35

18-Apr-12 18:56:12 PM

Unul dintre multele elemente pe care nu le‑au făcut publice a fost rata de întârzieri pentru împrumuturile ipotecare pe care le creditau. Când Eisman a început să‑i înghiontească în legăturăcu acestea, ei se prefăceau că aceste informaţii sunt irelevante, deoarece vânduseră toate împrumuturile unor oameni care le transformau în obligaţiuni ipotecare. Riscul nu mai era al lor. Acest lucru nu era adevărat. Cu toţii păstrau o fracţiune mică din împrumutul pe care îl iniţiaseră, iar companiilor li se permitea să înregistreze ca profit valoarea prognozată a acelor împrumuturi. Regulile de contabilitate le permiteau acestora să presupună că împrumuturile aveau să fie achitate, şi nu înainte de termen. Această presupunere a devenit motorul căderii lor. Ceea ce a atras pentru prima dată atenţia lui Vinny erau plăţile mari în avans venind dintr‑un sector denumit „construcţii cu materiale prefabricate“ (sună mai bine decât „case mobile“). Casele mobile erau diferite faţă de cele fără volan: valoarea lor scădea, precum cea a maşinilor, în momentul în care ieşeau pe uşa magazinului. Cumpărătorul de casă mobilă, spre deosebire de cel care cumpără o casă normală, nu putea să refinanţeze în doi ani şi să scoată bani. „De ce plăteau în avans atât de repede?“, se întreba Vinny. „Nu avea niciun sens pentru mine. Apoi am văzut că motivul pentru care plăţile în avans erau atât de mari era acela că erau involuntare. «Plată involuntară în avans» sună mai bine decât «neplată». Cumpărătorii de case mobile nu mai plăteau împrumuturile, casele lor mobile erau confiscate, iar oamenii care le împrumutaseră acestora bani primeau fracţiuni din împrumuturile iniţiale. În cele din urmă, am observat că sectoarele subprimelor fie erau plătite în avans, fie se degradau cu o viteză incredibilă“, spunea Vinny. „Pur şi simplu, vedeam rate de neplată ameţitor de mari pentru aceste sume de bani.“ Rata dobânzii pentru împrumuturi nu

Big Short - BT.indd 36

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:12 PM

era destul de mare pentru a justifica riscul de a‑i împrumuta acestei pături sociale a populaţiei americane. Era ca şi cum regulile obişnuite ale lumii financiare fuseseră suspendate ca răspuns la o problemă socială. Prin mintea sa a trecut un gând: cum îi faci pe oamenii săraci să se simtă bogaţi când salariile stagnează? Le dai împrumuturi ieftine. Pentru a examina fiecare fond de credite ipotecare subprime i‑au trebuit şase luni, dar când a terminat, a ieşit din cameră şi i‑a dat vestea lui Eisman. Toate aceste companii de credite subprime creşteau atât de rapid şi foloseau o contabilitate atât de neserioasă, încât puteau masca faptul că nu au niciun câştig real, ci doar unele iluzorii, pe hârtie. Aveau trăsătura esenţială a unei scheme Ponzi*: menţinerea ficţiunii că sunt întreprinderi profitabile necesita din partea acestora din ce în ce mai mult capital pentru a crea din ce în ce mai multe credite subprime. „Nu eram sută la sută sigur că am dreptate“, spunea Vinny, „dar am mers la Steve şi i‑am spus: asta nu prea miroase a bine. Asta a fost tot ce trebuia să audă. Cred că lucrul de care avea nevoie erau dovezile pentru a devaloriza bursa.“ Raportul pe care l‑a scris Eisman îi făcea praf pe toţi iniţia torii de subprime; una câte una, a expus înşelătoriile a zeci de companii. „Aici este diferenţa“, spune el, „dintre imaginea lumii pe care v‑o prezintă dumneavoastră şi cifrele adevărate.“ Companiile de subprime nu au apreciat prea mult efortul său. „A stârnit o ploaie cu rahat“, a spus Vinny. „Toate aceste companii de subprime îl pomeneau şi‑i strigau: «Greşeşti. Datele * O „schemă Ponzi“ este o operațiune investițională frauduloasă, ce implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane, și nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le‑a generat în realitate. Termenul de „schemă Ponzi“ este folosit îndeosebi în Statele Unite, în timp ce în alte țări nu se face nicio deosebire între această schemă și alte scheme piramidale. Pe același sistem funcționează și sistemele piramidale de vânzări tip MLM, unde, într‑o anumită proporție, naivitatea celor înscriși este benefică celor ce inițiază acest tip de sistem (n.t.).

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 37

18-Apr-12 18:56:12 PM

tale sunt eronate». Iar el le răspundea: «Sunt datele VOASTRE de rahat».“ Unul dintre motivele pentru care raportul lui Eisman a deranjat atât de mulţi oameni este acela că nu le dăduse companiilor pe care le insultase un avertisment de fairplay. Violase codul Wall Street. „Steve ştia că asta va stârni o ploaie cu rahat“, a spus Vinny. „Şi a vrut să provoace ploaia cu rahat. Şi nu voia să se lase convins să nu o facă. Şi, dacă le‑ar fi spus, toţi acei oameni ar fi încercat să‑l convingă să nu o facă.“ „Niciodată nu am fost capabili să evaluăm împrumuturile până acum, pentru că niciodată nu am avut datele necesare“, a spus Eisman mai târziu. „Numele meu era legat de această industrie. Întreaga mea reputaţie era construită pe acoperirea acestor acţiuni. Dacă eu aş fi greşit, acela ar fi fost sfârşitul carierei lui Steve Eisman.“ Eisman şi‑a publicat raportul în septembrie 1997, în toiul a ceea ce părea să fie unul dintre cele mai mari boomuri economice din istoria Statelor Unite. La mai puţin de un an după aceasta, Rusia nu şi‑a îndeplinit obligaţia de plată a datoriei şi un fond de acoperire numit Long Term Capital Management a dat faliment. În următoarele zboruri către adăpost, primilor creditori de subprime li s‑au refuzat cererile de capital şi au dat faliment în masă. Eşecul lor a fost interpretat ca o acuzare a practicilor frauduloase de contabilitate, care le permiteau să înregistreze profituri înainte ca acestea să se realizeze. Nimeni în afară de Vinny, după aprecierea lui Vinny, nu a înţeles vreodată cu adevărat mizeria împrumuturilor pe care le făceau. „Mă făcea să mă simt bine faptul că exista atâta ineficienţă pe această piaţă“, a spus el, „pentru că, dacă piaţa se pretează la toate, probabil mi‑am greşit cariera. Nu poţi adăuga nimic printr‑o simplă privire aruncată asupra acestor lucruri obscure, aşa că de ce să te deranjezi? Dar eu eram singurul, din câte ştiam eu, care acoperea toate companiile în pragul

Big Short - BT.indd 38

Marea contracţie economică Povestea unei origini secrete

18-Apr-12 18:56:12 PM

falimentului în timpul celui mai mare boom economic pe care‑l voi vedea vreodată în viaţă. Am văzut cum se face brânză în economie şi a fost foarte ciudat.“ Acela a fost momentul în care a devenit clar, pentru prima oară, faptul că Eisman nu era doar puţin cinic. Avea în minte o imagine a lumii financiare care era radical diferită de (şi mai puţin flatantă) autoportretul lumii financiare. După câţiva ani, şi‑a dat demisia şi s‑a dus să lucreze pentru un fond de acoperire gigant numit Chilton Investment. Îşi pierduse interesul de a le spune altora ce să facă cu banii. A crezut că ar putea rămâne interesat dacă ar fi gestionat banii el însuşi şi dacă ar fi pariat pe propriile sale judecăţi. Angajându‑l pe Eisman, Chilton Investment s‑a răzgândit. „Întreaga problemă legată de Steve“, spune un coleg de la Chilton, „era: «Bine, e un tip foarte deştept. Dar ştie să aleagă acţiunile?»“ Chilton a decis că nu ştie şi l‑a pus în vechea postură de a analiza companii pentru cel care urma să ia cu adevărat deciziile investiţionale. Lui Eisman nu‑i plăcea deloc acest lucru, dar îl făcea şi, făcându‑l, a învăţat ceva care l‑a pregătit într‑un fel unic pentru criza care urma să apară. A învăţat ce se întâmplă cu adevărat pe piaţă cu împrumuturile de consum. Era anul 2002. Nu mai existau companii publice de credite subprime rămase în America. Exista totuşi un vechi gigant de credite numit Household Finance Corporation. Creat în anii 1870, era de multă vreme un lider în domeniu. Eisman înţelegea bine compania, credea el, până când şi‑a dat seama că nu este aşa. La începutul anului 2002, a pus mâna pe noul document de vânzări de la Household, care oferea credite pentru nevoi personale acordate cu garanţie imobiliară. CEO‑ul companiei, Bill Aldinger, a reuşit să dezvolte Household chiar şi atunci când competitorii săi dădeau

Povestea unei origini secrete Marea contracţie economică

Big Short - BT.indd 39

18-Apr-12 18:56:12 PM