Izvorul tinereții
În 1493, un corp expediționar alcătuit din șaptesprezece coră bii a părăsit portul spaniol Cádiz� După o escală în Insulele Canare, expediția s‑a aventurat să traverseze Atlanticul� Destinația: India� Poate?
Acest convoi de nave era a doua călătorie spaniolă spre America� Scopul era stabilirea unei prime baze spaniole în Lumea Nouă și, ca să îl atingă, comandantul Cristofor Columb a luat cu el peste o mie de oameni� Printre aceștia se numă‑ ra tânărul și ambițiosul Juan Ponce de León� Când expediția a ajuns la destinație – insula tropicală Hispaniola –, Ponce de León s‑a stabilit acolo și în cele din urmă a devenit un respec‑ tat comandant militar și latifundiar�
Pe atunci Lumea Nouă era un tărâm de legende în care se aflau ținuturi bizare, popoare nemaivăzute și, desigur, imen‑ se bogății� Într‑o zi, Ponce de León a auzit o astfel de istori‑ sire despre un teritoriu promițător la nord de Hispaniola� A strâns degrabă un echipaj și a pornit să cerceteze� Expediția lui Ponce de León s‑a aventurat spre nord pe lângă insulele Bahamas până când navigatorii au zărit un nou ținut straniu, pe care l‑au numit La Florida datorită numeroaselor flori de care era plin peisajul�
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 9
Spaniolii s‑au grăbit să exploreze noul teritoriu și, la un moment dat, au întâlnit un trib de băștinași� În timpul între‑ vederii, localnicii le‑au vorbit spaniolilor despre un izvor mitic, pe care ei îl numeau „Izvorul tinereții”: un izvor a cărui apă era vindecătoare și care îl putea reîntineri și pe cel mai bătrân dintre oameni� Cu toate acestea, au repetat insistent că nimeni din comunitatea lor nu își mai putea reaminti unde se află� Și, nu, nu, nu le‑au spus această poveste doar ca să fie lăsați în pace de spanioli� Era întru totul adevărată� În anii care au urmat, expediția spaniolă a străbătut coas‑ ta Floridei, scormonind prin toate cotloanele în căutarea acestui afurisit izvor al nemuririi� Plini de speranță, spanio‑ lii s‑au afundat în toate izvoarele de apă dulce pe care le‑au găsit – destul de nesăbuiți, dacă avem în vedere populația de aligatori din Florida� Desigur, spaniolii nu au găsit nicicând miticul izvor, dar, în schimb, până la urmă i‑a găsit pe toți neiertătoarea cu coasa� * * *
Bine, istoricii serioși vă vor spune probabil că Izvorul tinereții este un mit� Din fericire, eu nu sunt un istoric serios, așa că mi se va îngădui să‑mi încep cartea cu un basm� Adevărul este că Ponce de León și oamenii lui căutau pro‑ babil aceleași avuții dorite pe atunci de toată lumea: pământ și aur, probabil sclavi și neîndoielnic femei� Cu toate aces‑ tea, povești despre căutarea vieții eterne se repetă în toate civilizațiile pe care le cunoaștem� Sunt istorisiri despre izvoa‑ re care îți redau tinerețea și elixire care îți aduc nemurirea în toate culturile istorice, de la Alexandru cel Mare din Grecia antică până la cruciați, India, China și Japonia antică și oricare alte ținuturi aflate între ele�
NICKLAS BRENDBORG 10
De fapt, una dintre cele mai vechi opere literare din câte s‑au scris vreodată se referă chiar la acest subiect� Epopeea lui Ghilgameș, creată acum peste 4 000 de ani, deapănă isto‑ ria unui rege care își părăsește poporul și călătorește până la marginea lumii în căutarea nemuririi� Civilizația contempo‑ rană nu face excepție� Chiar dacă în mare măsură nu credem în izvoare și elixire fermecate, încă tânjim să descoperim secretele unei vieți îndelungate� În orice caz, în prezent prin‑ cipala sursă a acestor povești nu o mai constituie legendele și miturile, ci cercetările științifice� Ați crede că acest fapt reprezintă un neîndoielnic progres, dar nu a fost întotdeauna cazul� Știința a călcat în câteva gropi de‑a lungul drumului spre înțelegerea procesului de îmbătrânire�
La începutul secolului XX, unii oameni de știință credeau că anumite extracte din glande animale ar putea fi utilizate pentru reîntinerirea oamenilor� Unul dintre acești cercetă‑ tori, chirurgul Serge Voronoff, era convins că doar consumul extractelor animale sau infuziile cu acestea nu erau sufici ente; nu, pentru efectul dorit era necesar transplantul de țesuturi animale direct pe oameni� După ce i‑a studiat pe bărbații castrați din Egipt, Voronoff a ajuns la concluzia că testiculele erau cea mai importantă sursă de reîntinerire� Firește, a început să le grefeze pacienților săi mici frag‑ mente extrase din testiculele unor maimuțe� Tratamentul era destul de bizar pentru ca oamenii obișnuiți să fugă de el ca de ciumă� Dar cei bogați și celebri au fost încântați de el; s‑au bulucit în cozi nesfârșite să încerce miraculoasele grefe antiîmbătrânire ale lui Voronoff� De fapt, interesul era atât de mare încât Voronoff a făcut o căruță de bani și în scurt timp i‑a fost tot mai greu să procure destule testicule de maimuță� Ca să își asigure aprovizionarea, a trebuit să cree‑ ze o incintă pentru bietele animale lângă castelul pe care și
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 11
l‑a cumpărat și să angajeze un dresor de circ având misiunea să le prăsească�
Desigur, pacienții lui Voronoff au sfârșit doar ca o glumă istorică� Ei și Voronoff au îmbătrânit și s‑au șubrezit, exact așa cum au pățit Ponce de León și oamenii lui� Și exact așa cum ni se va întâmpla și nouă – exceptând cazul în care știința poate găsi o soluție mai bună decât cele propuse până acum�
Aceasta este tema abordată în cartea de față – cum „să murim tineri”, cât mai târziu cu putință� Cu alte cuvinte, ne referim la natura și la știința longevității și a unei vieți sănătoase� Vă asigur că nu va trebui să vă coaseți testicule pe coapse ori să înotați alături de niște reptile carnivore� Dar va fi un periplu pe cinste�
NICKLAS BRENDBORG 12
I MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 13
Partea întâi
Cartea recordurilor longevității
Mai jos de suprafața de un albastru glacial a Mării Groenlandei alunecă o umbră uriașă� Gigantul de 6,7 metri lungime nu se grăbește; viteza lui maximă nu atinge nici măcar 3 kilometri pe oră�
În limba latină se numește Somniosus microcephalus –„somnambulul cu creier minuscul”� În limba engleză poartă un nume ceva mai respectabil: rechinul din Groenlanda� După cum sugerează denumirea sa latinească, acest rechin nu este nici rapid, nici deosebit de inteligent – chiar dacă, în pofida acestor neajunsuri, se pot găsi în stomacul său rămășițe de foci, de reni și chiar de urși‑polari�
Misteriosul nostru personaj nu se grăbește fiindcă are timp din belșug� Când au fost întemeiate Statele Unite, era deja mai bătrân decât oricare ființă umană din câte s‑au năs‑ cut vreodată� Când s‑a scufundat Titanicul avea 281 de ani� Iar acum tocmai a împlinit 390� Cu toate acestea, cercetătorii estimează că ar putea să mai aibă câțiva ani de trăit�
Nu vrem să spunem că rechinul din Groenlanda nu are nicio problemă� Ochii îi sunt infectați de paraziți bioluminiscenți
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 17
care îl orbesc încetul cu încetul� Și, în pofida mărimii lui impresionante, laolaltă cu toate speciile de pești necomesti‑ bili rechinul de Groenlanda are un inamic comun – islande‑ zii� Vedeți, carnea unui rechin din Groenlanda conține într‑o atât de mare concentrație o substanță toxică, numită N‑oxid de trimetilamină, încât dacă o mâncați vă apucă amețeala –numită „beție de rechin”� Dar, firește, bravul popor islandez a găsit un mod de a consuma oricum această carne�
Rechinul din Groenlanda este exact tipul de animal care își are locul în vârful unei liste oarecare� Și aici este locul în care îl găsim� Cu impresionanta sa durată a vieții, rechinul din Groenlanda este vertebratul care trăiește cel mai mult din‑ tre toate vertebratele catalogate până acum� Ca vertebrat –un animal cu o șiră a spinării – este realmente ruda noastră îndepărtată� Poate că nu semănăm prea mult, dar anatomia elementară este recognoscibilă: o inimă, un ficat, un sistem intestinal, doi rinichi și un creier� Desigur, încă există o distanță apreciabilă pe arborele evoluției între noi și un pește gigantic� Oamenii sunt mami‑ fere, ceea ce înseamnă că avem anumite caracteristici funda mentale pe care nu le împărțim cu rechinul din Groenlanda� În biologie, regula empirică este că, cu cât un animal este mai apropiat de noi în termeni evoluționiști, cu atât putem afla mai multe despre noi prin studierea lui� Asta înseamnă că putem învăța mai multe de la pești decât de la insecte, dar și că putem învăța mai puține de la un pește decât de la, să zicem, păsări și reptile� Să nu mai vorbim de rudele noastre cele mai apropiate – alte mamifere�
Este destul de ciudat că rechinul din Groenlanda își împar te habitatul cu un alt deținător de recorduri privind durata vieții, care este o rudă mult mai apropiată de noi� Dacă aveți noroc navigând pe apele Groenlandei, v‑ați putea întâlni cu
NICKLAS BRENDBORG 18
balena boreală, având o lungime de 18 metri� În vreme ce caracteristicile de suprafață ale balenei boreale nu seamănă nici ele cu ale noastre, structura sa internă se apropie mult mai mult de ființele umane decât de cea specifică rechinului din Groenlanda� Balenele au un creier mare, chiar în raport cu dimensiunile lor, inimi cu patru despărțituri cum avem și noi, plămâni și multe alte trăsături comune� Obișnuiam să vânăm aceste animale magnifice ca să le ardem untura în opaițe, dar din fericire în prezent specia lor este protejată� Doar populațiile băștinașe, precum iñupiații din Alaska, au voie să continue vânătoarea lor – la niveluri de subzistență, așa cum au făcut dintotdeauna� Câteodată, după o vânătoare încununată de succes, iñupiații le fac o vizită autorităților locale, cărora le predau vârfurile de har‑ pon recuperate din stratul de grăsime al balenelor� Aceste resturi de harpoane provin din vânătorile eșuate în anii 1800� Împreună cu metode moleculare, cioturile au fost folosite pentru a se stabili că balenele boreale pot să trăiască peste 200 de ani� Este cea mai lungă durată de viață a unui mamifer� Pe măsură ce ne îndepărtăm de oameni, pe arborele evo luției se dezvăluie durate de viață chiar și mai impresionan‑ te� Cele mai bune exemple ne oferă arborii din prezent, a căror îmbătrânire nu există realmente – cel puțin nu așa cum o înțelegem noi în mod tipic� În vreme ce riscul nostru de a muri sporește pe măsură ce îmbătrânim, arborii cresc tot mai mari, mai robuști și mai rezistenți� Asta înseamnă că arborii au un risc tot mai mic de moarte cu fiecare an de viață� Cel puțin până când cresc atât de înalți încât sunt doborâți de o furtună� Dar o moarte cauzată de un accident nu are nimic în comun cu îmbătrânirea�
Asta înseamnă că unii copaci sunt realmente bătrâni� Unul dintre cei mai longevivi arbori, Matusalem, este un pin din
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 19
specia bristlecone vechi de 5 000 de ani, aflat într‑o locație secretă undeva în White Mountains din California� Pe vre‑ mea când Matusalem a răsărit din pământ, în Egipt încă se construiau piramidele și ultimii mamuți cutreierau încă insula Wrangel din Siberia�
Dar până și Matusalem este mic copil în comparație cu deținătorul recordului de longevitate din lumea arboricolă� În Fishlake National Forest din Utah, cam la vreo 800 de kilo‑ metri spre nord‑est de Matusalem, se află un plop tremurător american pe nume Pando� Pando (în latinește „mă răspân‑ desc”) nu este un singur copac, ci un fel de superorganism – o rețea gigantică de rădăcini care acoperă o suprafață reprezen‑ tând cam a opta parte din Central Park din New York� Pando este cel mai greu organism de pe planetă și conține peste 40 000 de arbori individuali� Majoritatea acestor arbori trăiesc între 100 și 130 de ani, fiind uciși de furtuni, incen‑ dii și așa mai departe� Dar Pando germinează încontinuu noi copaci, iar rețeaua de rădăcini a superorganismului însuși are o vechime de peste 14 000 de ani�
Regina din Tonga
Evident, nu pot să scriu un capitol despre organisme le excepțional de longevive fără să menționez țestoasele marine� Una dintre cele mai bătrâne țestoase din toate tim purile a fost preafericita Tu’i Malila, care a trăit alături de familia regală din arhipelagul tropical Tonga� Tu’i Malila îi fusese dăruită regelui din Tonga de exploratorul britanic James Cook în 1777� Ea a murit în 1965, pe când era o doamnă foarte bătrână, trăise cam 188 de ani� Este recordul pentru orice țestoasă a cărei vârstă o putem verifica cu certi‑ tudine� Totuși Tu’i Malila este pe cale să fie întrecută de
NICKLAS BRENDBORG 20
Jonathan, gigantica țestoasă din Seychelles, care trăiește pe minuscula insulă Sfânta Elena din Atlantic� Jonathan a ieșit din ou prin 1832 – înainte de inventarea mărcilor poștale – și a trăit cât s‑au succedat șapte monarhi brita‑ nici și mandatele deținute de 39 de președinți ai Statelor Unite� Când citiți aceste rânduri, Jonathan ar putea să fie noul deținător al recordului de longevitate�
În vreme ce unele organisme pot să trăiască semnificativ mai mult decât noi, altele au cu totul alte traiectorii de îmbă‑ trânire� Altfel spus, îmbătrânirea decurge în unele organis me total diferit față de ceea ce se întâmplă cu noi�
Ca ființe umane, noi îmbătrânim exponențial; după puber tate, riscul nostru de a muri se dublează o dată la aproxima‑ tiv opt ani� Asta se întâmplă pe măsură ce fiziologia noastră intră gradual în declin, făcându‑ne din ce în ce mai fragili� Modul nostru de îmbătrânire este cel mai obișnuit și îl avem în comun cu majoritatea animalelor cu care venim zilnic în contact� Cu toate acestea, nu este câtuși de puțin unicul model de îmbătrânire din natură�
Există un grup deosebit de straniu de animale care se reproduc o singură dată, după care urmează o îmbătrânire imediată și rapidă� Acest fenomen se numește semelparitate și, dacă vă place să vizionați documentare despre natură, îl puteți recunoaște în ciclul de viață al somonului din Pacific� Somonul din Pacific se naște în cursuri line de apă dulce, unde micuții somoni se maturizează în relativă siguranță� Mai târziu, se îndreaptă spre apele marine, unde rămân până când ajung la maturitate sexuală� La un moment dat, vine vremea să procreeze următoarea generație de somoni din Pacific, dar, din nefericire, somonii se reproduc numai în exact cursul
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 21
de apă în care au ieșit ei înșiși din ouă� Asta înseamnă că bie‑ tul pește trebuie să înoate înapoi prin apele curgătoare până departe de țărmul mării – uneori pe distanțe de sute de mile –contra curentului și în amonte� Încă mă lasă cu gura căscată faptul că un pește este realmente capabil să treacă de o casca‑ dă sărind de jos în sus� Este o călătorie crâncenă�
O și mai mare nenorocire pentru somon este faptul că noi nu suntem singurele animale care știu cât este de gustos� Când începe migrația somonilor, toți prădătorii – urși, lupi, vulturi, cocostârci și așa mai departe – așteaptă cu răbdare, gata de ospăț� Ca să aibă o șansă, somonul din Pacific își pom pează în tot corpul hormoni de stres și încetează complet orice consum de hrană� Fiecare zi și fiecare noapte înseamnă o bătălie neobosită contra Măicuței Natura însăși� Majoritatea somonilor nu ajung la destinație, dar cei puțini care își ating ținta depun icrele viitoarei generații chiar în râurile în care a început și viața lor�
Odată ce au dus la bun sfârșit această faptă vitejească, ați putea crede că temerarul somon nu ar avea nicio dificulta‑ te să se întoarcă în apele mării� La urma urmei, această călă torie s‑ar desfășura în aval, fiind înlesnită de curenți� Dar somonii nu manifestă niciun interes să încerce măcar� Odată ce și‑au depus icrele, cunosc un declin fatal, ca niște plante care se veștejesc într‑o clipită� La câteva zile după ce și‑au ascuns ouăle fertilizate în nisipul de pe fundul râului, întrea‑ ga generație anterioară moare�
În realitate, acest bizar și mai degrabă tragic mod de viață este mai răspândit în natură decât ați putea crede� Iată câteva dintre exemplele mele favorite:
• Odată ce caracatițele femele și‑au depus ouăle, guri‑ le parcă le sunt sigilate, nu mai mănâncă nimic și își
NICKLAS BRENDBORG 22
dedică întreaga ființă apărării ouălor� La câteva zile după ce progeniturile lor ies din ouă, mamele mor�
• Masculii micuțelor marsupiale australiene numite Antechinus stuartii sunt atât de stresați, agresivi și epuizați sexual în timpul sezonului de împerechere încât mor la scurt timp după încheierea acestuia�
• Cicadele își petrec cea mai mare parte din viață (până la șaptesprezece ani) sub pământ, ieșind la suprafață doar ca să depună ouă� Curând după aceea mor�
• Muștele efemere nu trăiesc mai mult de o zi sau două după ce au ieșit din ouă� De fapt, există un anumit tip de muscă lipsită de gură și care nu trăiește decât cinci minute� Singura ei misiune este să se reproducă o dată�
• Există chiar și unele plante care prezintă acest model de îmbătrânire� O specie de aloe americană, cunoscu‑ tă și sub numele de planta secolului, poate să trăiască decenii, dar, la scurt timp după ce înflorește prima și singura dată, se usucă și moare�
Invers, există de asemenea unele animale care nu îmbă‑ trânesc deloc – cel puțin nu în modul tradițional în care definim noi îmbătrânirea� Un astfel de exemplu este homa‑ rul� Exact la fel ca arborii, regele crustaceelor nu devine mai slab ori mai puțin fertil odată cu trecerea timpului� Ba din contră, homarii cresc încontinuu de‑a lungul vieții și cu timpul devin tot mai puternici� Desigur, asta nu înseamnă că trăiesc veșnic� Natura este nemiloasă și, până la urmă, prădătorii, competitorii, bolile sau accidentele își vor face efectul� Dacă nu intervin acești factori, cei mai mari homari își găsesc moartea din cauza unor probleme fizice cau‑ zate de mărimea lor� Cu toate acestea, pentru un homar
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 23
bătrânețea nu este câtuși de puțin declinul gradual pe care îl cunoaștem noi� * * *
Natura adăpostește de asemenea organisme care și‑au dezvoltat niște artificii cu adevărat stranii de prelungire a vieții� Unele bacterii, de exemplu, pot să intre într‑un fel de stare latentă� Când este stresată, bacteria se transfor‑ mă într‑o structură compactă, care seamănă cu o sămânță� Această structură, numită endospor, rezistă oricărui factor nociv la care ar putea fi expusă de natură – chiar la căldură extremă sau la radiații ultraviolete� În interiorul endosporu lui toate procesele necesare în mod normal pentru a menține starea funcțională a bacteriei încetează� E ca și cum bacteria nu mai este vie� Totuși endosporul rămâne sensibil față de mediul înconjurător� Când condițiile sunt mai prielnice, se poate despacheta, devenind iarăși o bacterie pe deplin activă de parcă nimic nu s‑ar fi întâmplat�
E greu de spus cât timp își pot petrece bacteriile în sta rea lor latentă� Poate că în realitate nu există nicio limită�
Pentru oamenii de știință este o practică de rutină reînvierea unor endospori descoperiți de ei și care au o vechime de peste 10 000 de ani� De fapt, au fost raportați endospori treziți după milioane de ani din starea lor de adormire�
Cred însă că eu aș acorda premiul pentru „cel mai gro‑ zav truc de păcălire a îmbătrânirii” minusculei meduze Turritopsis, care figurează și în titlul acestei cărți� Pentru un ochi neantrenat, Turritopsis pare cam prostuță� Este o mică meduză cam de mărimea unei unghii, care își petre‑ ce viața rătăcind fără țintă în căutare de plancton, cu care se hrănește�
NICKLAS BRENDBORG 24
Dar dați‑i atenția cuvenită și Turritopsis și‑ar putea dez‑ vălui secretul�
Dacă minuscula meduză este stresată – să zicem, de foame sau de schimbări bruște ale temperaturii apei – se întâm plă ceva ciudat: revine de la forma sa adultă la ceva care se numește stadiu de polip� Fenomenul ar semăna cu un fluture care se retransformă într‑o omidă sau cu oricare dintre voi la capătul unei zile stresante de muncă luând decizia de a rede‑ veni un copil de grădiniță�
Când Turritopsis revine la stadiul de polip, regresează efec‑ tiv de la vârsta actuală la una anterioară, întinerind� Ulterior, poate să se maturizeze din nou, fără nicio amintire fiziologică a faptului că fusese cândva mai bătrână� Pentru a face și mai impresionant acest truc în stilul Benjamin Button,* cercetări‑ le sugerează că Turritopsis poate să repete la nesfârșit acest proces de reîntinerire� Evident, fiind o minusculă meduză într‑un ocean imens, Turritopsis nu trăiește veșnic în stare de sălbăticie� Până la urmă, va fi mâncată de ceva� Cu toate acestea, este foarte posibil să poată trăi veșnic în condițiile sigure dintr‑un laborator� Turritopsis ar putea fi un exemplu de Sfânt Graal al cercetărilor privind longevitatea – nemuri‑ rea biologică� Dar, după cum se întâmplă cu toate ideile bune, sunt șanse ca altcineva să fi ajuns în mod independent la ele� În vreme ce Turritopsis este exemplul meu preferat de avansare în vârstă în sens invers, natura mai oferă și alte exemple, printre care o altă meduză „nemuritoare”, Hydra, și un primitiv vierme lat numit Planaria� Când hrana se găsește din abundență, ca
* The Curious Case of Benjamin Button este un film american lansat în 2008 și regizat de David Fincher. Scenariul semnat de Eric Roth și Robin Swicord este inspirat de nuvela cu același titlu publicată în 1922 de F. Scott Fitzgerald. Brad Pitt interpretează rolul unui bărbat care avansează în vârstă în sens invers, având o ca parteneră pe Cate Blanchett, care l a iubit de a lungul întregii sale vieți (n.t.).
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 25
și Turritopsis, Planaria duce o viață anostă� Dar, dacă hrana dispare, scoate la iveală un truc special� Un Planaria lihnit de foame se mănâncă pe sine, începând cu părțile cele mai puțin importante și nu se oprește până când nu mai rămâne decât sistemul nervos� În acest fel, viermele câștigă timp, sperând la o îmbunătățire a condițiilor� Când Planaria percepe că îl așteaptă vremuri mai bune, se poate reconstrui și își începe o nouă viață� În vreme ce alți viermi de aceeași vârstă mor, reîntineritul Planaria înoată de colo‑colo, încă plin de ener‑ gie tinerească� De fapt, viermele lat Planaria se pricepe atât de bine să se regenereze încât îl puteți tăia în două și, în loc să obțineți două jumătăți dintr‑un vierme mort, veți avea doi viermi vii�
Imaginați‑vă ce‑ar fi dacă într‑o bună zi am putea să învă‑ țăm cum își execută aceste animale numerele lor de magie� *
Balenele boreale trăiesc multă vreme� La fel și rechinii din Groenlanda de peste 6 metri lungime și țestoasele mari� Sesizați un tipar? Ce‑ar fi dacă v‑aș spune că un șoarece mediu trebuie să fie norocos dacă trăiește doi ani – chiar în condițiile sigure din captivitate?
Secretul comun al acestor animale cu viață lungă este mărimea lor� În general, animalele mari trăiesc mai mult decât cele mici� Balenele, elefanții și oamenii trăiesc mult� Majoritatea rozătoarelor au o viață scurtă�
Motivul evoluționist este probabil faptul că mărimea te apără de prădători� Când riscul de a fi mâncat de altul este mai redus, poate să fie avantajos din punct de vedere evolutiv un ritm de viață lent� Adică o viață caracterizată de o matu‑ rizare lentă, un număr restrâns de urmași, îngrijiți de părinți
NICKLAS BRENDBORG 26
* *
lungi perioade, și investiții în întreținerea bunei condiții cor‑ porale� Pe de altă parte, dacă o specie este constant în pericol, nu prea are sens să trăiască pentru viitor� În schimb, o ast‑ fel de specie ar trebui să ajungă la maturitate cât de rapid cu putință, să nesocotească viitorul în favoarea prezentului și să toarne o droaie de urmași în speranța că soarta va fi blândă cel puțin cu unii dintre ei�
Un exemplu care ilustrează strălucit acest compromis este oposumul� Biologul Steven Austad studia aceste mici marsu‑ piale din jungla venezueleană când a început să se întrebe de ce se părea că îmbătrânesc atât de rapid� Dacă Austad prin dea de două ori același oposum, putea să constate vizibile diferențe fizice, chiar după numai câteva luni� În fotografii, jungla poate să pară un paradis, dar, în rea‑ litate, este mai degrabă un coșmar tropical pentru locuito rii săi� Pericolul stă la pândă în spatele fiecărui trunchi de copac și cursul vieții oposumilor rezidenți reflectă acest fapt� Oposumii au evoluat să se concentreze mai puțin asu pra întreținerii corporale și mai mult asupra misiunii de a se reproduce înainte de a fi mâncați de prădători� Invers, Austad a reușit să găsească o populație de oposumi care trăiesc într‑un mediu care ar semăna cu un paradis al acestor marsupiale� Pe insula Sapelo, situată nu departe de coasta statului Georgia din SUA, nu există prădători și oposumii de acolo își petrec zilele trândăvind fără griji la soare� Această populație de opo‑ sumi a trăit mii de ani într‑o relativă siguranță� În consecință, au dezvoltat o viață mai lungă decât cea a verilor lor de pe continent – când probabilitatea de supraviețuire este mai mare, cresc și avantajele întreținerii bunei condiții corporale� Faptul că o viață relativ sigură permite evoluția unei durate mai îndelungate a vieții ar putea să explice de asemenea sta‑ tusul nostru special: chiar dacă oamenii sunt mamifere mari,
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 27
noi trăim mai mult decât ar fi de așteptat având în vedere numai dimensiunile noastre� Motivul este probabil faptul că noi ne găsim în vârful lanțului trofic� Majoritatea animalelor sunt destul de inteligente ca să ne evite și vă puteți imagina că în Epoca Pietrei acelea care erau lipsite de acea tendință aveau să învețe pe pielea lor că trebuie să se ferească de noi� Într‑un mod asemănător această ipoteză explică și unele excepții de la regula privind dimensiunile și durata vieții� Majoritatea animalelor mici care au reușit să înfrângă tendința au în comun o adaptare care le ajută să scape de pră‑ dători: pot să zboare� De exemplu, păsările trăiesc mai mult decât mamiferele de aceeași mărime� Și singurele mamifere zburătoare, liliecii, trăiesc de trei ori și jumătate mai mult decât alte mamifere de aceeași mărime� *
Acum, că v‑am convins de faptul că animalele mari trăiesc mai mult decât cele mici, ce rasă de câini credeți că trăiește mai mult: un mare danez sau un chihuahua? Dacă sunteți un iubitor de câini care preferă rasele de mari dimensiuni, ați putea ști că una dintre tragediile acestei povești de iubire este că rasele canine mari nu au o viață foarte lungă� Un mare danez trăiește de regulă opt ani, pe când câinii mici, cum sunt cei din rasele chihuahua, Jack Russell și Lhasa Apsos, pot să trăiască cu de peste două ori mai mult� Motivul este că, în vreme ce speciile de animale mari trăiesc mai mult decât speciile de animale mici, opusul este adevărat în interiorul fiecărei specii� Adică indivizii mărunți trăiesc mai mult decât cei masivi� Poneii trăiesc mai mult decât caii, de exemplu, pe când deținătorul recordului de longevitate printre șoareci este deținut de o specie numită șoarecele pitic Ames�
NICKLAS BRENDBORG 28
* *
La fel, mamiferele femele trăiesc aproape întotdeauna mai mult decât masculii din aceeași specie� Această regulă este valabilă dacă avem în vedere leii, cerbii, câinii de prerie, cimpanzeii, gorilele sau oamenii� Dar de ce? Un indiciu este că mamiferele femele sunt aproape întotdeauna mai mici decât masculii� Printre oameni, corpurile bărbaților sunt mai volu minoase cu 15% până la 20% și în medie femeile trăiesc cu câțiva ani în plus� În cazul celor câteva specii de mamifere în care masculii și femelele au aceleași dimensiuni, cum sunt hienele, exemplarele de ambele sexe au cam aceeași durată medie a vieții� * * *
Încă nu am făcut cunoștință cu animalul cel mai drag cercetătorilor care studiază extinderea perioadei de viață� Superstarul nostru, campion al antisenectuții, viețuiește în Africa de Est, dar nu poate fi zărit nicăieri în peisajul vastei savane� Săpați însă vreo 10‑15 centimetri în sol și acest ani‑ mal minuscul poate fi găsit fugind cât îl țin picioarele prin tunelurile lungi de mai mulți kilometri pe care le‑a construit� Cârtița golașă,* după cum se numește această creatură, nu se numără printre favoriții oamenilor de știință din cauza aspectului său� Imaginați‑vă șobolanul din cele mai cumpli‑ te coșmaruri ale voastre și mergeți mai departe� Are pielea cheală, roz și plină de zbârcituri� Lungi fire de păr îi răsar răzlețe din corp� Dinții din față, folosiți la săpat, sunt situați în afara gurii� Și ochii săi aproape nefuncționali nu sunt decât niște minuscule puncte negre�
* În original, naked mole‑rat; traducerea completă ar fi „șobolanul cârtiță golaș”, sintagmă folosită de unii biologi de la noi. Circulă însă cu mai mare frecvență traducerea mai scurtă „cârtița golașă” – pentru care am optat și noi, de dragul conciziei și pentru că nu există posi bilitatea confuziei cu o altă specie (n.t.).
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 29
În pofida aspectului său respingător, cârtița golașă are o mulțime de prieteni� Împărățiile alcătuite din tuneluri ale creaturii est‑africane sunt construite și întreținute de colo‑ nii numărând de la 20 până la 300 de membri care patrulează prin galerii în căutare de dușmani și de hrană� În timpul liber, membrii unei colonii locuiesc în sediul cen tral, unde se află încăperi de depozitare a hranei, dormitoa‑ re și chiar toalete� Sediul central este de asemenea domeniul celei mai speciale cârtițe golașe dintre toate: regina� Vedeți, o colonie de cârtițe golașe nu se comportă ca o turmă nor‑ mală de mamifere� În schimb, micuții șobolani sunt singurele mamifere eusociale, tipul de structură socială pe care în mod obișnuit o asociem cu insecte precum furnicile și albinele� Regina este singura cârtiță golașă care face pui, în vreme ce restul coloniei este alcătuită din lucrători și soldați temporar sterili – exceptând câțiva masculi pe care regina i‑a ales să‑i fie amanți� Cercetătorii procesului de îmbătrânire sunt fascinați de cârtițele golașe fiindcă acestea nu se conformează corelației obișnuite dintre mărime și durata vieții� O cârtiță golașă ajunsă la maturitate cântărește cam 35 de grame, nefiind mult mai grea decât un șoricel� Cu toate acestea, cârtițele golașe trăiesc binișor peste 30 de ani, în vreme ce recordul de longevitate pentru șoareci este de aproximativ patru ani� Ca să înțelegeți importanța acestei anomalii, imaginați‑vă următoarele: sunteți un cercetător care dorește să studieze îmbătrânirea� Unde vă căutați sursa de inspirație? O opțiune evidentă este să studiați animalele longevive – poate că reușiți să aflați unele dintre secretele lor� Vă spuneți în sinea voastră: animale care trăiesc multă vreme… balenele? Ar fi puțin cam greu de ținut în labora‑ tor� Elefanții? Aceeași problemă� Păsări în colivii strâmte?
NICKLAS BRENDBORG 30
Tortura animalelor (și, pe deasupra, nici măcar nu sunt mami‑ fere)� Ce‑ar fi cârtița golașă? Trăiește mult? Bifat� Poate fi ținută într‑un laborator? Bifat� Un mamifer ca noi? Bifat� Până aici, toate bune�
Următoarea dificultate cu care vă confruntați este să găsiți un termen de comparație cu animalul vostru� Alegerea evidentă este să folosiți o rudă cu o viață scurtă� Pe urmă puteți examina diferențele dintre cele două specii pentru a vedea dacă puteți explica durata inegală a vieții lor� Încă o dată se dovedește că și în această privință cârtița golașă este o alegere perfectă� Cele două animale cel mai mult studiate în laborator – șoarecii și șobolanii – se întâmplă să fie strâns înrudite cu cârtița golașă, în vreme ce au durate ale vieții foarte diferite� Așadar, această minusculă creatură este per‑ fectă pentru studiul îmbătrânirii� Cercetători din toată lumea ne‑au luat‑o mult înainte, studiind cârtițele golașe de câteva decenii încoace� Acești cercetători consemnează că este aproape imposibil de văzut diferența dintre cârtițele golașe tinere și cele bătrâne� S‑ar mai putea adăuga că pragul aspectului tânăr este destul de jos pentru o cârtiță golașă: trebuie doar să nu ai păr pe corp și pielea să îți fie zbârcită� Cu toate acestea, iată o observație interesantă� În afară de faptul că testele arată că aceste cârtițe golașe îmbătrânesc lent, noi putem de asemenea să vedem acest fapt� Cercetătorii cârtițelor golașe mai relatează că anima‑ lele lor sunt imune față de cancer, chiar dacă oamenii de știință încearcă să le inducă boala în mod artificial� La miile de cârtițe golașe studiate s‑au găsit numai șase tumori� Este ceva remarcabil la un animal atât de mic� Prin comparație, semne de cancer se pot găsi la 70% dintre șoarecii de labo‑ rator după moartea lor� Și, în general, este normal ca între
MEDUZA FĂRĂ VÂRSTĂ 31
