Parachute final.indd 1
2/21/2013 11:11:45
© ScienceCartoonsPlus.com Parachute final.indd 2
„NU AM NICIO PARAȘUTĂ DE NICIO CULOARE.“
2/21/2013 11:11:45
Parachute final.indd 3
2/21/2013 11:11:45
Aceasta este o carte publicată anual. Ceea ce înseamnă că este revizuită în fiecare an, adesea substanțial, noua ediție apărând la începutul toamnei. Consilierii și alte persoane care doresc să ne trimită adăugiri, corecturi sau sugestii pentru ediția din 2014 trebuie să o facă până la data de 1 februarie 2013 prin intermediul e‑mailului (dickbolles40@gmail.com). Sugestiile care ajung în posesia noastră după această dată vor trebui, din nefericire, să aștepte ediția din 2015.
The original title of this book is: What Color Is Your Parachute? 2013: A Practical Manual for Job-Hunters and Career Changers by Richard N. Bolles Copyright © 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004, 2003, 2002, 2001, 2000, 1999, 1998, 1997, 1996, 1995, 1994, 1993, 1992, 1991, 1990, 1989, 1988, 1987, 1986, 1985, 1984, 1983, 1982, 1981, 1980, 1979, 1978, 1977, 1976, 1975, 1972, 1970 by Richard Nelson Bolles. All rights reserved. This translation published by arrangement with Ten Speed Press, an imprint of the Crown Publishing Group division of Random House, Inc. © Publica, 2013, pentru ediția în limba română ISBN 978-606-8360-33-1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Bolles, Richard N. Ce culoare are paraşuta ta? 2013: Manual practic pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă şi pentru cei care doresc să-şi schimbe cariera / Richard N. Bolles ; trad.: Mihaela Sofonea. – Bucureşti : Publica, 2013 ISBN 978-606-8360-33-1 I. Sofonea, Mihaela (trad.) 159.9.072.2 159.923 EDITORI:
Cătălin Muraru Silviu Dragomir
DIRECTOR EXECUTIV:
Bogdan Ungureanu DESIGN:
REDACTOR:
Doru Someșan
Alexe Popescu CORECTURĂ:
DTP:
Florin Teodoru
Parachute final.indd 4
Elena Bițu Silvia Dumitrache
2/21/2013 11:11:46
Se spune că minunata actriță Anne Bancroft (1931‑2005) ar fi spus cândva următoarele cuvinte, mai mult sau mai puțin exacte, despre soțul său, Mel Brooks: „Inima îmi bate mai tare ori de câte ori îl aud descuind ușa și îmi spun în sinea mea: «O, Doamne, petrecerea abia urmează să înceapă».“ Exact același sentiment mi‑l provoacă și soția mea, Marci Garcia Mendoza Bolles, înger dumnezeiesc din Filipine, de care m‑am îndrăgostit profund și cu care m‑am căsătorit pe 22 august 2004. Căsătoria noastră s‑a dovedit a fi una minunată!
Parachute final.indd 5
2/21/2013 11:11:46
NUMEROASELE CĂI PE CARE PUTEȚI APUCA SĂ RĂMÂNEȚI LA ACTUALA DUMNEAVOASTRĂ ORGANIZAȚIE
SĂ VĂ PĂSTRAȚI CARIERA, DAR ÎNTR‑UN NOU LOC DE MUNCĂ
SĂ FACEȚI O MUNCĂ TEMPORARĂ
S CON Ă VĂ T CA INUAȚ R I AC IERA TU ALĂ
I SĂ ÎNCEPEȚ O NOUĂ CARIERĂ
URMĂTORUL PAS
SĂ RĂMÂNEȚI UNDE LOCUIȚI ACUM Parachute final.indd 6
SAU SĂ VĂ MUTAȚI ÎNTR‑UN ALT LOC 2/21/2013 11:11:46
MUNCĂ PART‑TIME
MUNCĂ FULL‑TIME
SĂ M UN PENT CIȚI ALTC RU INEVA
O CARIERĂ COMPUSĂ (2,3 SAU MAI MULTE CARIERE PART‑TIME)
IȚI UNC SĂ MCONT PE PRIU PRO
O SINGURĂ CARIERĂ
MUNCĂ LA DOMICILIU
SĂ FACEȚI VOLUNTARIAT
SĂ VĂ RELUAȚI STUDIILE PENTRU A OBȚINE O RECALIFICARE ACREDITATĂ
Parachute final.indd 7
2/21/2013 11:11:46
Cuprins Ediția 2013 Prefață Sunt disperat(ă): Cum mă poate ajuta o carte? Notă privitoare la gramatică și limbă
x xv
NOȚIUNI DE BAZĂ PENTRU CEI AFLAȚI ÎN CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCĂ ȘI PENTRU CEI CARE DORESC SĂ‑ȘI SCHIMBE CARIERA Capitolul 1 Cum să găsiți speranța
1
Capitolul 2 Cele șapte secrete ale pieței muncii de astăzi
15
Capitolul 3 Cele mai bune și cele mai rele moduri de a căuta locuri de muncă
33
Capitolul 4 Planificarea vieții/muncii: elaborarea unui plan de atac
59
Capitolul 5 Trebuie să înțelegeți pe deplin cine sunteți
75
Capitolul 6 Socializarea și mijloacele de comunicare socială Capitolul 7 Cinci moduri de a alege sau de a vă schimba cariera
227
Capitolul 8 Chiar am nevoie de un CV?
245
Capitolul 9 Șaisprezece ponturi legate de interviuri
273
Capitolul 10 Cum să faceți față handicapurilor (reale sau imaginare)
Parachute final.indd 8
171
309
Capitolul 11 Cele șase secrete ale negocierii salariului
325
Capitolul 12 Punerea bazelor propriei afaceri
345
2/21/2013 11:11:46
PAGINILE ROZ
Parachute final.indd 9
Anexa A Cum să vă găsiți misiunea în viață
368
Anexa B Îndrumar despre cum să faceți față sentimentelor pe care le trăiți în perioada în care nu aveți un loc de muncă
400
Anexa C Îndrumar pentru alegerea unui mentor sau consilier profesional
414
2/21/2013 11:11:46
Prefață Sunt disperat(ă): Cum mă poate ajuta o carte? 20 aprilie 2012 Ei bine, aceasta nu este întocmai o carte. E mai curând un jurnal anual. Un jurnal rescris în fiecare an, în ultimii 41 de ani. În mod normal, nu sunt un tip argumentativ. Dar am și eu momentele mele. Ca să fiu mai precis: oamenii îmi spun tot timpul: „O, da, v‑am citit cartea“. Îi întreb din ce an. „O, 1978“, îmi răspund ei. Sau „1993“ sau „2002“ sau chiar „2010“. Le răspund: „A, deci habar n‑aveți ce conține Parachute astăzi?“ Se uită la mine de parcă aș fi nebun. „Nu“, se apără ei, „v‑am spus: v‑am citit cartea.“ „Dar forma și conținutul ei s‑au schimbat“, le spun eu. „S‑a transformat în ceva foarte diferit de‑a lungul timpului. Ediția din 2012 este cât se poate de diferită chiar și de cea din 2011.“ „Să fim serioși“, spun ei. „Știu că nu o rescrieți cu adevărat în fiecare an. Poate că o revizuiți. Actualizați câteva adrese, site‑uri și alte chestii de genul ăsta.“ „Ei bine, nu e așa, vă înșelați“, spun eu. „Regândesc întreaga carte, o rescriu, fac schimbări radicale, și asta în fiecare an.“ Oamenii mă privesc perplecși: „Glumiți“. Nu, deloc. Unii dintre cititorii mei știu acest lucru. Acesta este motivul pentru care până la ora actuală s‑au vândut zece milioane de exemplare; mulți dintre ei merg să cumpere fiecare nouă ediție. Și o citesc. Nu glumesc deloc.
x
Parachute final.indd 10
Ce culoare are paraşuta ta? Prefață
2/21/2013 11:11:46
De ce o rescriu în fiecare an? Ei bine, nestatornica piață a muncii se schimbă întruna. Mintea mea, care nu are stare, caută neîncetat modalități mai bune de a explica lucrurile. Și mereu descopăr strategii noi, mai eficace, destinate căutării unui loc de muncă sau schimbării carierei. În fiecare an fac noi adaosuri, introduc noi idei, noi evenimente. Uneori îmi vine să public buletine săptămânale. Cel mai important răspuns la întrebarea cu care am început – cum poate ajuta o carte? – este pur și simplu acesta. Blogurile, site‑urile și aplicațiile dedicate căutării unui loc de muncă sunt prea concise pentru a putea descrie un întreg sistem. Seamănă cu pescărușii care se scufundă în marea adevărului oriunde vor. Ciugulesc și colo, și colo. Uneori, adevărurile sunt foarte valoroase. Foarte utile. Însă nu oferă acces la un întreg sistem coerent. Pentru aceasta e nevoie de o întreagă carte. Este nevoie de o carte pentru a expune o perspectivă holistică asupra căutării unui loc de muncă și asupra schimbării carierei și pentru a arăta în ce fel sunt interconectate toate elementele. Acesta este lucrul pe care încearcă să‑l facă volumul de față. Dacă mi‑e greu să fac asta an de an? Nu, îmi place la nebunie! Îmi place teribil să ajut oamenii. Și îmi place nemaipomenit să fiu scriitor. Dilema autorului este ușor de exprimat: când oferi prea multe informații? Când oferi prea puține? Cred că suntem înconjurați de prea multă informație – în special pe internet – și, dacă am încerca să includem totul, această carte s‑ar transforma într‑o enciclopedie de zece volume. Astfel că este responsabilitatea mea să cern informațiile și să vorbesc doar despre adevărurile esențiale. Dar (un mare „dar“) mai întâi trebuie să adun cât mai multe informații posibil aici, pe biroul meu, înainte de a le cerne, pentru a ajunge la ceea ce consider a fi esența.
Prefață Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 11
xi
2/21/2013 11:11:46
Cu alte cuvinte, definesc sarcina unui autor ca fiind similară cu aceea a unui pescar: aruncă un năvod mare, scoate la suprafață o pradă bogată, însă apoi alege doar cei mai buni pești dintre toți cei care s‑au prins în năvod. Acestea fiind spuse, cartea de față pretinde multe de la dumneavoastră. În mare măsură în ceea ce privește modul de gândire și regândire a ceea ce considerați a fi adevărurile esențiale legate de căutarea unui loc de muncă. Însă răsplata e pe măsură. Folosiți‑o și să fiți sănătoși! Voi încheia aici, menționând că nu am ajuns singur în acest punct. Nu mă aflu aici doar eu cu mine. Nu am inspirație dacă sunt singur. Nu sunt capabil să scriu în solitudine. Prin urmare, sunt plin de recunoștință. În primul rând, sunt copleșit de încântare în fiecare moment al vieții pe care o trăiesc alături de o femeie atât de minunată precum soția mea, Marci. Sunt extrem de recunoscător că mi‑a fost dat să o cunosc. Apoi, sunt recunoscător familiei care m‑a iubit și s‑a jucat cu mine. Am avut niște frați nemaipomeniți: un frate (Don) și o soră (Ann). Niciunul dintre ei nu mai este printre noi. Sunt singurul supraviețuitor din generațiile respective. Prin urmare, de aceea sunt recunoscător pentru cei care mai sunt încă în viață: cei patru copii ai mei, cu toții adulți, și familiile lor: Stephen, Mark, Gary și Sharon, plus mama lor nespus de iubitoare, fosta mea soție, Jan, care participă la toate reuniunile noastre familiale; și fosta mea fiică vitregă, dr. Serena Brewer, la a cărei creștere am contribuit timp de douăzeci de ani; la ora actuală este un minunat medic și profesează în orașul Butte, din statul Montana. Sunt recunoscător pentru copiii lui Marci, deveniți și ei adulți, Janice și Adlai, care trăiesc alături de familiile lor. Îmi sunt la fel de dragi ca și când ar fi de sânge cu mine. De asemenea, vreau să‑mi exprim recunoștința față de prietenul meu cel mai iubit (în afară de Marci), Daniel Porot
xii
Parachute final.indd 12
Ce culoare are paraşuta ta? Prefață
2/21/2013 11:11:46
din Geneva, Elveția – am predat împreună timp de două săptămâni în fiecare vară, timp de nouăsprezece ani; apoi, aceleași sentimente se îndreaptă și către Dave Swanson; la care se adaugă prietenii mei internaționali, Brian McIvor din Irlanda; John Webb și Madeleine Leitner din Germania; Yves Lermusi de la celebrul Checkster, care provine din Belgia; Pete Hawkins din Liverpool, Anglia; Debra Angel MacDougall din Scoția; Byung Ju Cho din Coreea de Sud; Tom O’Neil din Noua Zeelandă; și, în țara mea, Howard Figler, prieten mult iubit și coautor al manualului nostru dedicat consilierilor în carieră; Marty Nemko; Joel Garfinkle; Richard Leider; Dick Knowdell; Rich Feller; Dick Gaither; Warren Farrell; Michael Robinson; Chuck Young; Susan Joyce; și către oamenii care lucrează la Ten Speed Press, din Berkeley, California, care face parte acum din Crown Publishing Group din cadrul Random House, la care se adaugă directoarea editurii Crown, Maya Mavjee, care a fost extrem de amabilă cu mine. Editorul meu inițial, Phil Wood, nu mai este printre noi. Am colaborat aproape 40 de ani; era un om extraordinar și îi datorez nespus de mult pentru faptul că a ajutat Parachute să‑și găsească publicul și totodată pentru că mi‑a permis să am un mare control asupra edițiilor anuale. Parachute nu s‑ar fi vândut în zece milioane de exemplare dacă nu ar fi fost el. Îi apreciez foarte mult pe prietenii mei actuali de la Ten Speed: Aaron Wehner (editor), George Young, Kara Van de Water, Lisa Westmoreland și Betsy Stromberg. Le adresez mulțumiri speciale cititorilor mei – tuturor celor zece milioane – pentru că mi‑au cumpărat cărțile, au avut încredere în îndrumările mele și pentru că și‑au urmat visul. Nu am întâlnit niciodată atâtea suflete minunate. Sunt extrem de recunoscător pentru voi toți.
Prefață Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 13
xiii
2/21/2013 11:11:46
Nu se mai poartă în zilele noastre să vorbești despre credință, dar o voi face oricum. Sunt foarte rezervat când vine vorba despre credință; pur și simplu, e... acolo. Însă este sursa harului, a înțelepciunii și a compasiunii, atâta cât sunt, pe care le‑am găsit de‑a lungul vieții sau pe care le‑am împărtășit cu alții. De când mă știu, sunt un creștin devotat, un credincios devotat lui Iisus Hristos și bisericii episcopale (am fost preot hirotonisit timp de 50 de ani). Îi mulțumesc Creatorului în fiecare seară pentru viața pe care mi‑a dat‑o, pentru minunata misiune pe care mi‑a încredințat‑o: aceea de a ajuta milioane de oameni să‑și găsească un rost adevărat în această viață, pe durata căreia ne învârtim cu toții în spațiu, aici pe Nava Pământ. Dick Bolles dickbolles40@gmail.com www.eParachute.com www.jobhuntersbible.com
xiv
Parachute final.indd 14
Ce culoare are paraşuta ta? Prefață
2/21/2013 11:11:46
NOTĂ PRIVITOARE LA GRAMATICĂ ȘI LIMBĂ Vreau să explic patru aspecte gramaticale ale cărții mele: pronumele, virgulele, caracterele italice și ortografia. Modul neconvențional în care le utilizez îi ofensează invariabil pe profesorii de limba engleză rămași șomeri, într‑o asemenea măsură încât, în loc să termine exercițiile, îmi scriu imediat, aplicând pentru o slujbă de corector. Pentru a scuti o corespondență inutilă, dați‑mi voie să mă explic. Pe întreg parcursul cărții, utilizez adesea pluralul aparent al pronumelor „ei/ele“, „pe ei/pe ele/lor“, „lor“ după o parte de vorbire pe care o înlocuiesc la singular, cum ar fi: „Trebuie să abordezi pe cineva pentru o slujbă și să le spui ce știi să faci“. O astfel de exprimare sună ciudat și chiar greșit pentru cei care cunosc engleza bine. Știm cu toții că există un alt pronume – „you“* – care poate fi fie singular, fie plural, însă puțini dintre noi realizează că pronumele „ei/ele“, „pe ei/lor“ și „lor“ au fost, de asemenea, cândva tratate ca reprezentând atât pluralul, cât și singularul în limba engleză. Acest aspect s‑a schimbat, la un moment dat în istoria engleză, în care acordul în număr a devenit mai important decât acordul în gen. Cu toate acestea, astăzi prioritățile noastre s‑au modificat din
* În traducere, tu/voi. Adăugăm tot aici și varianta în engleză a pronumelor personale, respectiv a adjectivului posesiv, la care face referire autorul în mod repetat în cadrul acestei „note“: they (ei/ele), them ( acuzativ – pe ei/pe ele, dativ – lor) și their (lor) (n.t.).
Prefață Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 15
xv
2/21/2013 11:11:46
nou. În zilele noastre, distincția de gen este considerată de mulți a fi mai importantă decât acordul în număr. Artificiile obișnuite utilizate pentru a ilustra această nouă prioritate, precum „el/ea“ sau „el și ea“* sunt – în opinia mea – trase de păr și lipsite de eleganță. Casey Miller și Kate Swift, în lucrarea lor clasică, The Handbook of Nonsexist Writing, sunt de acord și susțin că a venit momentul să se reintroducă vechea utilizare a lui „ei/ele“, „pe ei/lor“, „lor“, ca reprezentând atât singularul, cât și pluralul – la fel ca în cazul lui „tu/ voi“ ești/sunteți**. Autorii susțin că această întoarcere la mai vechea utilizare istorică a ajuns să fie destul de răspândită pe stradă – fapt dovedit de un indicator obișnuit de pe marginea oceanului, pe care scrie: „Oricine folosește această plajă după ora 5 după‑amiaza, o face pe propriul lor risc“. Am urmat recomandările avizate ale lui Casey și Kate cu privire la toate aceste aspecte. Cât privește virgulele, acestea sunt folosite în mod deliberat conform propriilor mele reguli – și nu în acord cu regulile clasice ale gramaticii (pe care am învățat‑o pe bune – mă grăbesc să adaug, pentru a‑i liniști pe profesorii mei de la Harvard, pe care îi disperam săptămânal, pe parcursul orelor de engleză). Ignorând regulile respective, îmi urmez propriile reguli, și anume: să scriu în limbaj conversațional și să pun virgulă acolo unde în mod normal m‑aș opri să respir, dacă ar fi să rostesc fraza respectivă. Aceeași regulă se aplică și modului în care utilizez caracterele italice. Această carte este o conversație: stau cu dumneavoastră și vă împărtășesc ce știu. Conversațiile au ritmuri. Câteodată subliniezi un cuvânt, altădată nu îl rostești deloc * În engleză, „she/he“ sau „he and she“ (n.t.). ** În engleză, „you“ is/are (n.t.).
xvi
Parachute final.indd 16
Ce culoare are paraşuta ta? Prefață
2/21/2013 11:11:46
apăsat. Intervin pauze. Viteza unei propoziții este uneori diferită de cea a propoziției care a precedat‑o. Toate acestea sunt greu de reprodus pe hârtie, dacă întregul text arată omogen. Astfel că folosesc italice, liniuțe, folosesc paranteze, culori etc., pentru a reproduce în scris – atât cât e posibil – ritmurile vorbirii obișnuite. În cele din urmă, anumite aspecte ale ortografiei (și felul în care folosesc majusculele) sunt bizare. (Dumneavoastră spuneți „bizare“; eu spun „jucăușe“.) Uneori îmi place, de exemplu, să scriu „e‑mail“, alteori îmi vine să scriu „email.“ Din fericire, dat fiind că sunt deținătorul acestei cărți, mi se permite să dau frâu liber idiosincrasiilor personale și spiritului ludic care îmi e caracteristic; nu pot decât să fiu recunoscător că zece milioane de cititori s‑au prins în joc alături de mine. Nimic nu încântă un copil (sufletește vorbind?) mai mult decât să fie surprins jucându‑se. – Dick Bolles P.S. Că tot veni vorba de „jucăuș“, de‑a lungul ultimilor 40 de ani, câțiva critici (îi pot număra pe degete, de fapt) au susținut că Parachute nu este suficient de serioasă (obiecțiile lor se îndreaptă împotriva desenelor, în acest caz, care fac haz de aproape orice). Pe de altă parte, câțiva s‑au plâns că lucrarea este prea serioasă și prea complicată la nivel de vocabular și gramatică, cititorul trebuind să fie cel puțin absolvent de colegiu pentru a o înțelege. Cu toate acestea, am primit opinia a doi cititori, a căror perspectivă este diferită. Primul, din Anglia, mi‑a spus că există un indice care analizează cărțile, identificând câte clase școlare trebuie să fi absolvit pentru a fi în stare să o înțelegi. Indicele cărții mele, a spus el, s‑a dovedit a fi 6.1, ceea ce înseamnă că nu trebuie să
Prefață Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 17
xvii
2/21/2013 11:11:46
fi absolvit mai mult de șase clase într‑o școală americană pentru a o înțelege. Aici, în Statele Unite, un pedadog de colegiu a făcut o constatare similară. M‑a sunat să‑mi spună că volumul meu fusese respins de autorități când propusese ca textul să fie inclus în programa cursului pe care îl preda, deoarece (spuneau ei) gramatica/limbajul cărții nu se ridica la nivel de colegiu. „La ce nivel este?“ am întrebat eu. „Ei bine“, mi‑a răspuns el, „în urma analizelor, se pare că e scrisă la un nivel de clasa a opta.“ Clasa a șasea sau a opta – mi se pare destul de corect. De ce să complicăm căutarea unui loc de muncă, când lucrurile pot fi exprimate atât de simplu, încât până și un copil să le înțeleagă?
xviii
Parachute final.indd 18
Ce culoare are paraşuta ta? Prefață
2/21/2013 11:11:46
NOȚIUNI DE BAZĂ PENTRU CEI AFLAȚI ÎN CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCĂ ȘI PENTRU CEI CARE DORESC SĂ‑ȘI SCHIMBE CARIERA
Parachute final.indd 19
2/21/2013 11:11:46
Au fost cele mai bune vremuri, Au fost cele mai rele vremuri, Era epoca înțelepciunii, Era epoca nesăbuinței, Era epoca credinței, Era epoca îndoielii, Era anotimpul luminii, Era anotimpul întunericului, Era primăvara speranței, Era iarna disperării, Aveam totul înainte, Nu ne așteptam la nimic, Mergeam cu toții direct în rai, Mergeam cu toții exact în direcția opusă... – Charles Dickens (1812‑1870), Poveste despre două orașe
Parachute final.indd 20
2/21/2013 11:11:46
1
Cum să găsiți speranța
În zilele noastre, lumea din jur e bizară. Vechile reguli sunt în curs de a fi rescrise. Lucruri care credeam că vor rămâne mereu la fel se schimbă. Au loc evenimente pe care nu credeam că le vom vedea vreodată. Lucruri pe care le consideram sigure dispar acum. Treburile nu mai merg așa cum mergeau odată. Și iată‑ne încercând să ne îndreptăm viața pe un nou făgaș, continuând să avem nevoie de ajutor pentru a răspunde la întrebarea esențială a existenței noastre:
Ce fac cu viața mea de aici înainte? Poate că lucrurile merg bine în viețile noastre, în clipa de față. Sau poate că nu. Poate că avem o viață care se desfășoară exact așa cum speram. Sau poate că viața ni s‑a transformat într‑un coșmar și habar nu avem cum vom ieși din situația dificilă în care ne aflăm. Nu contează. Atâta timp cât ne păstrăm speranța, ne vom descurca. Singurul lucru de care trebuie să ne ferim este deznădejdea. Așadar, ceea ce trebuie să căutăm mai presus de orice și înainte de toate e speranța; singura întrebare este: cum o găsim? Ei bine, există patru chei.
Prima cheie către găsirea Speranței De‑a lungul anilor, experții au descoperit care este minimul absolut pentru găsirea Speranței. Și nu este altceva decât
Cum să găsiți speranța Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 1
1
2/21/2013 11:11:46
următorul lucru: Speranța depinde de capacitatea de a ne asigura că avem cel puțin două soluții, în orice situație ne‑am afla și indiferent cu ce sarcină ne confruntăm. Să nu avem doar o modalitate de a ne descrie, ci măcar două. Să nu ne hotărâm doar la o singură carieră, ci cel puțin la două cariere. Să nu ne calificăm sau recalificăm pentru un singur tip de slujbă, ci pentru cel puțin două tipuri diferite de locuri de muncă. Să nu căutăm o slujbă într‑un singur fel, ci măcar în două feluri. Să nu căutăm un singur loc de muncă, ci cel puțin două. Să nu țintim să ajungem într‑o companie standard, ci să avem în vedere cel puțin două tipuri de companie, mică sau mare. Să nu alegem doar un loc unde am vrea cu adevărat să găsim de lucru, ci măcar două locuri. Să nu găsim doar o modalitate de a aborda un loc care ne interesează, ci cel puțin două modalități diferite. Să nu ne asigurăm că primim doar o ofertă de slujbă, ci măcar două propuneri.
Și așa mai departe. A avea un singur plan, o singură opțiune, în orice situație, este o rețetă sigură către disperare. Vă voi da un exemplu simplu. Într‑un studiu la care au participat 100 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care foloseau o singură modalitate de a căuta o slujbă, în general, 51 dintre acestea renunțau la căutări în a doua lună. Adică mai mult de jumătate. Își pierdeau Speranța. Pe de altă parte, din 100 de persoane care foloseau două sau mai multe modalități diferite de a căuta o slujbă, în general, doar 31 dintre ele abandonau căutările în a doua lună. Adică mai puțin de o treime dintre ele. Celelalte continuau să caute pentru că își păstraseră Speranța. Așadar, ar trebui să aveți mereu în minte următorul adevăr: ca să nu ajungeți să deznădăjduiți, asigurați‑vă că, în orice
2
Parachute final.indd 2
Ce culoare are paraşuta ta? Cum să găsiți speranța
2/21/2013 11:11:46
situație v‑ați afla, nu mizați pe o singură soluție. Trebuie să faceți în așa fel încât să aveți întotdeauna cel puțin două soluții, în orice situație dificilă v‑ați afla, asigurându‑vă că o puteți depăși – trăind ceea ce anticii numeau „o viață victorioasă“.
Cea de‑a doua cheie către găsirea Speranței În orice situație, indiferent de cât de mult am putea simți că suntem la cheremul uriașelor forțe din afara noastră, care sunt complet dincolo de controlul nostru, întotdeauna putem găsi ceva pe care să‑l putem controla, oricât de mărunt ar fi lucrul respectiv și asupra căruia putem să lucrăm. Ca să‑mi ilustrez ideea, cu câțiva ani în urmă, când mă ocupam foarte mult de consiliere, nu doar de cariere, un prieten m‑a întrebat dacă aș fi dispus să mă întâlnesc cu o cunoștință de‑a lui. Numele ei era Mary. Fusese diagnosticată cu scleroză multiplă sau SM. Fusese la o serie de specialiști: la neurolog, la psiholog, la internist și la toți medicii posibili. Cu toții declaraseră că nu puteau face nimic pentru a‑i ușura suferința. Prietenul meu m‑a întrebat: „Vrei să o vezi?“ „Bineînțeles“, am răspuns, „dar nu sunt sigur că voi putea face ceva pentru ea.“ A doua zi, prietenul meu a adus‑o la mine. Mergea foarte țeapănă pe trotuar; a intrat, s‑a așezat și, după ce am schimbat câteva replici de politețe, am trecut la treabă. „Mary“, am spus eu, „ce este scleroza multiplă?“ „Nu știu“, mi‑a răspuns ea, cu o voce ternă și lipsită de emoție. „Ei bine“, am zis eu, „atunci suntem chit, căci nici eu nu știu ce e. Dar iată ce propun. Sunt sigur că, în mare măsură, indiferent de ce o fi scleroza multiplă, nu ai control asupra ei. Nu poți face nimic. Însă lucrurile nu stau așa, 100%. Trebuie să fie o anumită proporție – să zicem că e vorba doar de 2 sau de 5 procente – asupra căreia să
Cum să găsiți speranța Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 3
3
2/21/2013 11:11:46
poți deține controlul. Am putea să ne ocupăm de ea. Vrei să începem această călătorie?“ A fost de acord. În următoarele câteva săptămâni a făcut progrese și, în cele din urmă, au dispărut toate simptomele (caracteristice unui acces al bolii respective, cu diferența că acesta durase foarte mult timp), iar acum – după ce a scăpat în întregime de rigiditate – a devenit model pe 57th Street în New York City. Așadar, în orice situație v‑ați găsi, indiferent de cât de copleșiți vă simțiți, chiar dacă simțiți că sunteți la cheremul unor lucruri asupra cărora nu aveți control, într‑o anumită măsură controlul vă aparține: 2 procente, 5 procente, cine știe? Întotdeauna există ceva asupra căruia puteți lucra. Și adesea, schimbând o fărâmă, ajungem să schimbăm o mulțime de lucruri. Poate că nu o schimbare atât de radicală ca în cazul lui Mary, însă, cu toate acestea, o schimbare. Mai presus de orice, acest fapt ne dă Speranță. Nu sunt atât de neputincios/‑oasă pe cât credeam. Cu siguranță, aceasta se aplică tuturor perioadelor în care nu avem un loc de muncă, în special dacă se prelungesc. Pentru a parafraza ce i‑am spus lui Mary, dar acum mă adresez vouă, celor care vă aflați în căutarea unei slujbe sau vreți să vă schimbați cariera: Sunt sigur, că în mare măsură, nu aveți control asupra situației cu care vă confruntați. Nu puteți face nimic. Însă nu se poate ca lucrurile să stea astfel 100%. Trebuie ca, într‑o anumită proporție – să spunem chiar și două procente –, să aveți control asupra lucrurilor. Identificați proporția respectivă. Apoi, dedicați‑i toată energia de care dispuneți, lucrând asupra ei. Cine știe ce diferență semnificativă ar putea produce acest demers! [A, apropo, câteva exemple de lucruri pe care le puteți controla: să dormiți mai mult; să beți mai multă apă (de obicei, avem nevoie de mai multă apă decât credem); să vă plimbați
4
Parachute final.indd 4
Ce culoare are paraşuta ta? Cum să găsiți speranța
2/21/2013 11:11:46
mai mult; să citiți cartea 14,000 Things to Be Happy About*; să faceți Exercițiul Florii (capitolul 5, în prezentul volum), să învățați să observați lumea din jur mai îndeaproape; să‑i ascultați pe ceilalți cu mai multă atenție; să vă alăturați unui grup de susținere, din care fac parte alți oameni aflați în căutarea unui loc de muncă; să citiți cartea aceasta de două ori; să vă regândiți căutarea; să stați de vorbă cu mai multe persoane care au reușit în eforturile lor de căutare a unei slujbe, să le întrebați ce au făcut, pas cu pas, pentru a găsi de lucru. Și așa mai departe.]
Cea de‑a treia cheie către găsirea Speranței Porniți de la premisa că nimic din ce ni se întâmplă nu e pur și simplu absurd și fără noimă, inclusiv faptul că nu avem un loc de muncă pentru o perioadă îndelungată. În contextul întregii noastre vieți, aceasta va căpăta în cele din urmă sens. Mi‑aduc aminte de o discuție pe care am auzit‑o cu mulți ani în urmă, care mi‑a lăsat o impresie profundă și persistentă. Vorbitorul era doctor; un doctor care devenise cercetător, de fapt. Vorbea despre un studiu pe care îl făcuseră câțiva colegi de‑ai săi pe tema Vindecării, la spitalul newyorkez în care lucra. Știau de multă vreme că unii oameni se vindecă mai repede decât alții, însă acum doreau să știe de ce. Nu pot cita studiul; i‑am pierdut urma, de‑a lungul anilor. Dar vă pot spune ce mi‑aduc aminte. După cum îmi amintesc, căutaseră prin dosarele pacienților externați pentru a găsi perechi care se potriveau perfect: în * De Barbara Ann Kipfer, Workman Publishing, 2007, revizuită și actualizată (n.a.).
Cum să găsiți speranța Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 5
5
2/21/2013 11:11:46
esență, doi oameni de aceeași vârstă, cu același parcurs existențial, cu o fișă medicală de bază identică, care trecuseră prin aceeași procedură sau operație în spitalul respectiv. Au ales perechile în care unul dintre cei doi se vindecase mai repede decât celălalt, diferența fiind adesea semnificativă. Apoi, medicii contactau fiecare pereche și o chestionau pe îndelete, pentru a afla prin ce se deosebea persoana care se vindeca mai repede. Explicațiile obișnuite la care s‑ar fi gândit orice persoană preocupată de problemă s‑au dovedit a nu avea nicio corelație cu rata vindecării. Cel care se vindeca mai repede avea o condiție fizică mai bună decât celălalt? Nu. Mai optimist? Nu. Ei bine, atunci era vorba despre obiceiurile lor: alimentație, somn, mișcare? Nu. Era vorba despre istoria familiei? Nu. Sau statutul social, dacă erau necăsătoriți sau căsătoriți? Nu. Avea legătură cu credința în Dumnezeu sau absența acesteia? Nu. Ei bine, atunci despre ce era vorba? Spre marea surprindere a cercetătorilor, s‑a dovedit că aceia care se vindecau mai repede credeau că tot ce li se întâmpla avea un sens, chiar dacă la momentul respectiv nu știau care era acest sens. Cei care se vindecau încet nu credeau acest lucru. Și, astfel, tragem concluzia că ceea ce gândești îți poate influența trupul. Rezultă că acest fapt ne poate influența și abilitatea de a ne vindeca atunci când trecem printr‑o criză. Cel mai tare m‑a frapat acea parte a relatării cercetătorului în care spunea „...chiar dacă nu știau care era sensul“. Se pare că e suficient să crezi că nimic în viața ta nu e fără rost. Firește, faptul că crezi acest lucru îți dă Speranță. Așadar, atunci când nu avem un loc de muncă, de pildă, putem evita deznădejdea, dacă credem că nimic din ceea ce ni se întâmplă nu e absurd și fără rost. Poate că nu întrezărim
6
Parachute final.indd 6
Ce culoare are paraşuta ta? Cum să găsiți speranța
2/21/2013 11:11:46
sensul în clipa de față. Însă, în contextul întregii noastre vieți, această experiență va căpăta în cele din urmă un sens. Dar care e ideea atunci când cineva spune: „Perioada aceasta din viața mea are sens, chiar dacă nu știu care este acest sens în clipa de față“. De ce nu știm în clipa aceasta? Ei bine, cine știe? Dacă vrem să speculăm, cred că unul dintre motive ar putea fi faptul că momentul în care ne aflăm este similar Actului I dintr‑o piesă cu două acte. Am ajuns la această concluzie în raport cu propria mea viață. La un moment dat, când am fost concediat fără niciun avertisment, aveam exact în aceeași după‑amiază o programare la dentist. Acesta era un om în vârstă și, auzindu‑mi vestea, și‑a îndreptat degetul către mine, spunând: „Nu vei crede nicio vorbă din ce‑ți spun în clipa asta, dar vei vedea că ăsta se va dovedi a fi cel mai bun lucru care ți s‑a întâmplat vreodată. Am văzut treaba asta întâmplându‑se de prea multe ori ca să mai am vreo îndoială“. Ei bine, avea dreptate; acela nu era decât Actul I. Actul II a fost cel care m‑a condus, în cele din urmă, spre scrierea acestui „jurnal“ anual (căci asta consider că este cartea aceasta), care, cu ajutorul grației divine, a contribuit la schimbarea vieților a milioane de oameni, de‑a lungul celor patruzeci de ediții anuale. Primul act, concedierea, mi‑a părut absurd, până în momentul în care a survenit cel de‑al doilea act, scrierea acestei cărți, conferind Actului I sens. Așadar, dacă treceți printr‑o – să spunem – tristă perioadă de șomaj și totul vă pare inutil și fără rost, amintiți‑vă că s‑ar putea să fie doar Actul I. Dacă acum lucrurile par absurde, ați face bine să fiți atenți la Actul II care urmează. S‑ar putea să descoperiți că tot ce vi se întâmplă are cu adevărat un rost.
Cum să găsiți speranța Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 7
7
2/21/2013 11:11:46
Cea de‑a patra cheie către găsirea Speranței Nu acordați atenție statisticilor dacă acestea vă descurajează. Alternativele vă dau într‑adevăr speranță, însă statisticile pot face ca speranța să dispară, dacă le acordați mai multă importanță decât merită. Aceasta depinde în mare măsură de statisticile asupra cărora vă aplecați. Media, internetul, blogurile, Twitter, canalele care difuzează știri 24 de ore din 24, ziarele și revistele, toate îndrăgesc teribil statisticile. Însă, în general, sunt îndrăgostite de un gen extrem de specific de statistici, mai exact de acelea care reproduc știri negative. Știri deprimante. Osândire și mâhnire. De ce stau astfel lucrurile? Nu știu. Dar asta e realitatea. Un exemplu? Să ne gândim la luna februarie 2009, care a reprezentat punctul culminant al recentei recesiuni. Conform site‑ului JOLT (Job Openings & Labor Turnover)*, 4 360 000 de oameni din Statele Unite și‑au găsit un loc de muncă în luna respectivă. Da, ați citit bine. Și, la sfârșitul lunii cu pricina, rămăseseră neocupate și disponibile 3 006 000 de slujbe suplimentare. Ceea ce e o veste bună, nu‑i așa? 7 366 000 de locuri de muncă au fost disponibile sau ocupate doar în luna aceea. Și asta la apogeul recesiunii. Ah, dar în fiecare lună apare un al doilea set de statistici, care sunt anunțate în prima vineri a fiecărei luni de către Biroul de Statistică a Muncii, denumit Anchetă Asupra Populației Actuale.** În general, este numit Statistica Șomajului, deși ar fi mai exact să‑l considerăm „estimarea lunară a dimensiunilor forței de muncă din America“. În orice caz, APA afirma că, în * www.bls.gov/jlt. ** www.bls.gov/cps.
8
Parachute final.indd 8
Ce culoare are paraşuta ta? Cum să găsiți speranța
2/21/2013 11:11:46
aceeași lună, februarie 2009, numărul total al forței de muncă din Statele Unite a scăzut cu 726 000 de slujbe. Și astfel, rata șomajului a crescut de la 7,6 la 8,1%. Ceea ce, cu siguranță, nu e o veste prea bună. OK, iată, aveți două seturi de statistici, unul, pozitiv, celălalt, negativ. Acum, asupra cărui set credeți că s‑a năpustit media? Da, ați ghicit: asupra setului care conținea vești proaste. „726 000 de muncitori își pierd slujbele“, au trâmbițat comentatorii și analiștii economici. „Șomajul urcă la 8,1%.“ Pe lângă acestea, au plusat, adăugând: „Pentru fiecare post vacant există acum șase muncitori șomeri“. Puse cap la cap, toate acestea au fost suficiente pentru a risipi entuziasmul chiar și celei mai optimiste persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în luna respectivă. Sau în orice lună. Întotdeauna trebuie să fim vigilenți în ceea ce privește felul statisticilor cărora le acordăm cea mai mare atenție. Căci, cu siguranță, statisticile ne pot ajuta uneori, nu doar deprima. Haideți să enumerăm aici câteva repere cu privire la modul în care ne pot ajuta statisticile: 1. Statisticile vă pot scuti să vă irosiți energia. De exemplu, atunci când vă gândiți la metode de căutare a unor slujbe, vă poate fi de folos să știți care sunt șansele ca o anumită metodă să vă răsplătească din belșug pentru timpul pe care i l‑ați dedicat sau care sunt șansele ca o metodă anume să fie o totală pierdere de timp. Vom vedea acest lucru când vom discuta cele mai bune cinci moduri de a căuta un loc de muncă și cele mai rele cinci moduri (comparativ vorbind). 2. Statisticile vă pot ghida către anumite ținte. Vă pot spune când o anumită companie deține genul de provocări la
Cum să găsiți speranța Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 9
9
2/21/2013 11:11:46
a căror rezolvare v‑ar plăcea enorm să contribuiți și când o companie are mai multe probleme decât ați vrea vreodată să abordați, deoarece este pe cale să intre la apă. 3. Statisticile vă pot încuraja, dacă știți cum să le citiți. Dacă le cunoașteți limitele. De exemplu, statisticile legate de căutarea slujbelor rezumă în genere experiența persoanelor care aleg doar o singură metodă de căutare. Cu toate acestea, dumneavoastră știți cum stă treaba cu alternativele: atunci când nu aveți de lucru, știți suficient de multe pentru a alege două sau mai multe metode, sporindu‑vă astfel șansele de a găsi un loc de muncă semnificativ. Prin urmare, acele statistici nu vi se aplică. Nu uitați, nu aveți nevoie decât de o singură slujbă. Nu contează cât de mulți șomeri există sau cât de puține posturi disponibile ar putea fi. Nu aveți nevoie decât de unul singur. Această statistică este cea care contează cel mai mult.
Concluzie Subtitlul acestei cărți este Manual practic pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă și pentru cei care doresc să‑și schimbe cariera. Așadar, numeroși cititori presupun că în primul capitol voi sări direct la discutarea strategiilor și a tehnicilor de căutare a unui loc de muncă. Am făcut acest lucru în trecut. Însă, în cele din urmă, mi‑am dat seama că pot preda cele mai inteligente, neconvenționale și eficiente tehnici din lume, pe care însă cineva aflat în căutarea unui loc de muncă le poate sabota dacă are o atitudine necorespunzătoare.
10
Parachute final.indd 10
Ce culoare are paraşuta ta? Cum să găsiți speranța
2/21/2013 11:11:46
Arătați‑mi două persoane care caută de lucru. Să spunem că este vorba despre doi bărbați. Ambii au cam aceeași vârstă. Ambii au aceeași educație. Amândoi sunt la fel de inteligenți și au o evoluție similară. Amândoi sunt șomeri de tot atâta vreme. Au trecut luni bune de când au rămas fără slujbă. Amândoi o duc greu cu banii. Amândoi se descurcă datorită micilor economii pe care le‑au făcut, vânzând ce pot ocazional, prinzând câte o slujbă sezonieră din când în când, la care se adaugă ajutorul familiei și al prietenilor – cam așa. Însă similitudinile se opresc aici. Unul dintre ei clocotește în sinea sa de furie, pe care abia și‑o reține. E furios pe univers și, fără ca ordinea să fie una obligatorie, pe fostul său angajator, pe foștii colegi, pe guvern și politicieni, pe profesia sa, pe colegiul absolvit, pe prieteni și pe Dumnezeu. Este foarte tăcut, nu vorbește prea mult, iar când deschide gura, o face pentru a se plânge de viața pe care a ajuns s‑o trăiască. E posac și deprimat în ceea ce privește viitorul, simte că lumea se poate lipsi de el și că viața pe care o ducea cândva s‑a terminat. Celălalt e la fel de deprimat de viața pe care a ajuns să o trăiască, până în acest moment, dar se trezește în fiecare dimineață bucuros să vadă soarele, ascultă muzică frumoasă, face plimbări îndelungi, e recunoscător pentru darurile primite, face parte dintr‑un grup de susținere a șomerilor, se concentrează asupra necazurilor altor oameni, nu doar asupra propriilor probleme, este un ascultător nemaipomenit, petrece fiecare zi încercând să fie o persoană mai bună decât cu o zi înainte, rămâne activ în căutările sale pentru un nou loc de muncă, încearcă să învețe sau să studieze ceva nou zilnic, vede viața în esență ca pe o aventură și este dispus să aștepte răbdător începerea următorului act.
Cum să găsiți speranța Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 11
11
2/21/2013 11:11:46
Care dintre cei doi credeți că are șanse mai mari de a găsi o slujbă? Cunoașteți răspunsul. Aproape întotdeauna, căutarea unui loc de muncă presupune competiția cu alții pentru obținerea slujbei, din păcate, și ceea ce ne poate aduce avantaje este atitudinea. În acest caz, tehnicile au o șansă infinit mai mare de a funcționa. Așadar, iată esența celor discutate până acum. Înainte de a ne hotărî încotro ne îndreptăm în viață de aici încolo, trebuie să ne păstrăm Speranța. Trebuie să credem că ceea ce vom face va schimba lucrurile, că nu luptăm împotriva unor imense forțe imuabile, în fața cărora suntem complet neputincioși. Niciodată nu vom reuși să înfruntăm situațiile dificile pe care ni le rezervă viața dacă nu întrezărim, la capătul tunelului, lumina și Speranța. Speranța este condiția supraviețuirii noastre. Dacă ne pierdem Speranța, întregul joc e pierdut. Găsiți Speranța, păstrați‑o și toate lucrurile vor deveni posibile.
Discuție Consilierul în carieră: Cum altfel v‑ați descrie în afară de „muncitor în construcții“? Persoana aflată în căutarea unui loc de muncă: Întotdeauna am fost muncitor în construcții. Consilierul în carieră: Ei bine, acesta este „numele meseriei“. Există și alte modalități pentru a vă descrie în afară de numele profesiei. Persoana aflată în căutarea unui loc de muncă: Cum ar fi, de exemplu? Consilierul în carieră: Cum ar fi: „Sunt o persoană... care...“
12
Parachute final.indd 12
Ce culoare are paraşuta ta? Cum să găsiți speranța
2/21/2013 11:11:46
Persoana aflată în căutarea unui loc de muncă: Care ce? Consilierul în carieră: „Sunt o persoană... care are aceste abilități și aceste cunoștințe și această experiență“. Scoateți‑vă eticheta care este numele meseriei; găsiți o cale mai profundă de a vă descrie față de dumneavoastră înșivă. Și în fața celorlalți. Odată ce veți avea cel puțin două soluții de a vă descrie, veți amplifica gama de slujbe la care puteți aplica, păstrând astfel Speranța vie.
Cum să găsiți speranța Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 13
13
2/21/2013 11:11:46
Nu ne lăsați să pomenim de zilele întunecate; Mai curând să vorbim de zile neînduplecate. Acestea nu sunt zile întunecate; sunt zile mărețe‑ Cele mai mărețe zile pe care le‑a trăit vreodată țara noastră; Și trebuie să‑i mulțumim cu toții lui Dumnezeu că ni s‑a permis... Să jucăm un rol în a face ca aceste zile să devină date memorabile În istoria rasei noastre. – Winston Churchill (1874‑1965)
Parachute final.indd 14
2/21/2013 11:11:46
2
Cele șapte secrete ale pieței muncii de astăzi
Termenul „piața muncii“ este un mit. Nu există așa ceva. Căci implică faptul că există un singur loc în care vin toți angajatorii care au posturi vacante și toți cei care vor o slujbă. Și acolo se găsesc unii pe alții. Nu ar fi minunat să fie așa? Dar nu există.
În schimb, există milioane de piețe, iar cei aflați în căutarea unui loc de muncă sau cei care doresc să‑și schimbe cariera trebuie să se decidă ce piață din câte sunt doresc să abordeze. Dar haideți să folosim termenul „piața muncii“ oricum, cel puțin ca pe o metaforă menită să descrie întreaga scenă. Piața muncii e în continuă schimbare, evoluează, capătă noi caracteristici în fiecare an. (Mai bine zis, „în fiecare lună“.) Dacă sunteți în căutarea unei slujbe, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le faceți este să vă actualizați cunoștințele privitoare la întreaga piață a muncii. Cu siguranță, aceasta nu mai este ceea ce era odată. Dacă veți ieși pe piață, fie pentru a căuta o slujbă sau pentru a vă schimba cariera, există șapte secrete ale pieței muncii pe care trebuie să le cunoașteți. Am folosit cuvântul „secrete“ aici din cauza sensului său obișnuit de „informații care nu sunt cunoscute unor oameni, dar le sunt cunoscute altora“. Unii oameni cunosc unul sau două dintre așa‑numitele secrete care urmează, însă, în general, nu pe toate șapte. Acest lucru este cu siguranță valabil în ceea ce privește publicul larg,
Cele șapte secrete ale pieței muncii de astăzi Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 15
15
2/21/2013 11:11:47
Congresul, media, blogurile, site‑urile și noi, cei care căutăm un loc de muncă sau intenționăm să ne schimbăm cariera. Dar, cu toate acestea, este extrem de important pentru noi – în special – să le cunoaștem. Altfel nu vom înțelege la ce joc participăm. Așadar, să‑i dăm drumul. Primul secret: Chiar și în vremurile cele mai bune, întot‑ deauna există milioane de șomeri, care nu pot găsi un loc de muncă – în fiecare lună. De exemplu, în ianuarie 2006, când nu ne aflam în recesiune, numărul oamenilor care nu aveau o slujbă se ridica la 7 067 000. Ceea ce înseamnă o mulțime de oameni. Și, apropo, în vremuri grele, să spunem în februarie 2012, cifra aceasta a ajuns la 12 500 000, adică o creștere cu 5 433 000 – (nu 12 500 000) – față de „vremurile cele mai bune“.* Morala: chiar și în cele mai bune vremuri, așa‑numitul „sistem american de căutare a locurilor de muncă“ e de doi bani. (Nu doar în Statele Unite; a se vedea Grecia, Marea Britanie, Irlanda și așa mai departe.) Al doilea secret: Chiar și în vremurile cele mai rele, întot‑ deauna există milioane de șomeri în Statele Unite care găsesc de lucru, în fiecare lună.** Doar pentru că nu găsiți posturi libere nu înseamnă că acestea nu există. Dat fiind că 140 de milioane de muncitori au, la ora actuală, o slujbă (numai în Statele Unite), anumite posturi rămân mereu vacante din cauza, ah, îmbolnăvirilor, pensionărilor, mutărilor, fuzionărilor companiilor sau organizațiilor etc. Există întotdeauna posturi vacante. De exemplu, în martie 2012, numărul oamenilor din Statele Unite care și‑au găsit de lucru în luna respectivă a * Această cifră se înregistrează lunar la Biroul de Statistică privind Munca și Situația Angajărilor. Rezumatul se găsește pe internet, la http://tinyurl.com/t68g. ** Această cifră se înregistrează lunar pe internet la Job Openings and Labor Turnover: www.bls.gov/news.release/jolts.nr0.htm.
16
Parachute final.indd 16
Ce culoare are paraşuta ta? Cele șapte secrete ale pieței muncii de astăzi
2/21/2013 11:11:47
fost de 4 356 000, alte 3 737 000 de posturi libere așteptând încă să fie ocupate, la sfârșitul lunii respective. Ceea ce înseamnă un total de 8 093 000, într‑o singură lună. Morala: dacă sunt în căutarea unui loc de muncă sau vreau să‑mi schimb cariera în momentul de față, întrebările de bază sunt: de ce nu mă număr printre acei 8 093 000 în fiecare lună? Și ce trebuie să fac pentru a schimba acest fapt? Al treilea secret: Media nu distinge între problemele societale și problemele celor care caută un loc de muncă, atunci când discută piața muncii. Veți vedea media publicând statistici precum: la ora actuală, 75 de milioane de oameni, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, au rămas fără un loc de muncă la nivel global.* Aceasta este o problemă societală. O problemă societală gravă. Dat fiind că există atât de mulți tineri care nu reușesc să‑și găsească un loc de muncă, vom asista inevitabil la proteste și demonstrații, așa cum am văzut în ultimele luni în Spania, Grecia, plus Marea Britanie și, chiar mai dramatic, la răsturnarea sau înlăturarea unor guverne, așa cum s‑a întâmplat în Franța, Grecia, Orientul Mijlociu și Africa. Numărul uriaș de șomeri, în special în rândurile tinerilor, constituie o amenințare la adresa stabilității oricărei societăți. Una dintre misiunile esențiale ale mass‑mediei este să ne facă să conștientizăm cât mai clar acest lucru. Însă problema societală – numărul oamenilor rămași fără un loc de muncă – nu spune nimic despre problema persoanelor aflate în căutarea unei slujbe: aceasta este – cum îmi găsesc un serviciu? Dacă nu avem de lucru, dificultățile cu care ne confruntăm nu au legătură cu numărul celorlalți oameni care își caută și ei un loc de muncă. Mai curând, de vreme ce
* Lisa Abend et al., „Quotes of the Day“, Time, 16 aprilie 2012, p. 46.
Cele șapte secrete ale pieței muncii de astăzi Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 17
17
2/21/2013 11:11:47
întotdeauna există milioane de posturi vacante, găsirea unei slujbe depinde de trei alți factori, care nu sunt discutați prea des: Primul este acela că adesea cei care rămân fără un loc de muncă au niște abilități elementare de căutare a unei slujbe; subliniez cuvântul elementare. Știm că avem nevoie de CV‑uri și că vom participa la interviuri, dar cam la aceasta se rezumă totul. Suntem complet nepregătiți pentru căutarea unui loc de muncă în secolul XXI. O, iar banii de la guvern, meniți să ne ajute să ne pregătim pentru a ne îmbunătăți abilitățile de căutare a unei slujbe, au scăzut cu 13 procente din 2006 încoace. Austeritatea De fapt, finanțarea federală destinată multor lucruri pe care cei aflați în căutarea unei slujbe puteau conta în trecut – indemnizația de șomaj, grupurile de susținere profesională și angajarea – va fi redusă inevitabil. Nu doar aici. Peste tot. Politicienii din tot mai multe țări susțin că, deși actualmente abia ne revenim încet în urma unei mari crize, trebuie să reducă deficitul național acum, să amâne taxele, să diminueze cheltuielile, să taie din programele sociale și să pună în practică măsuri severe de austeritate. Din nefericire, „măsuri de austeritate“ se traduce prin „concedieri“. Ce tai atunci când se fac reduceri bugetare? Nu doar bani. Locuri de muncă. Se estimează că, în Statele Unite, în ultimii trei sau patru ani au dispărut două milioane de slujbe guvernamentale, în cea mai mare parte la nivel național și local.*
Cel de‑al doilea factor cu care ne confruntăm când rămânem fără un loc de muncă este faptul că e din ce în ce mai greu * Kevin Drum, „Where the Government Jobs Are“, Mother Jones, 8 iulie 2011, http://tinyurl.com/85qz7x.
18
Parachute final.indd 18
Ce culoare are paraşuta ta? Cele șapte secrete ale pieței muncii de astăzi
2/21/2013 11:11:47
să ne calificăm sau recalificăm pentru alte ocupații, folosind fonduri guvernamentale. Guvernul, în numele austerității, taie tot mai multe fonduri care, în trecut, erau dedicate calificării și recalificării. „Fondurile federale destinate calificării șomerilor sunt pe cale să se epuizeze“, spune titlul de pe pagina întâi a ziarului New York Times, publicat în 9 aprilie 2012. Ceea ce spune totul. Articolul raportează că, din 2006, s‑a înregistrat o scădere de 18 procente la nivelul finanțării federale destinate recalificării. Acest fapt a avut consecințe atât de dramatice, încât o regiune (Seattle) a fost abordată de 120 000 de oameni aflați în căutarea unor cursuri de calificare, însă centrele de acolo au fost incapabile să‑i ajute pe 95% dintre ei, din cauza lipsei de fonduri. Și într‑o altă regiune (Dallas), unde 23 500 de oameni și‑au pierdut slujbele într‑un interval de zece săptămâni, au putut beneficia de cursuri de calificare doar 43 dintre ei. Vreau să spun 43 de oameni, nu 4 300. Cel de‑al treilea factor cu care ne confruntăm când rămânem fără muncă este că, cu cât perioada de șomaj e mai lungă, cu atât sunt mai puțin dispuși unii angajatori să ne ofere o slujbă. Dintr‑un exces de precauție, aceștia se gândesc că ne‑am ieșit din mână, că ne‑am pierdut etica muncii și că nu mai suntem „de actualitate“. Și, astfel, renunțăm la speranță. Atitudinea noastră devine problema. Și iată problema. Minoritățile se confruntă desigur cu acești trei factori de decenii întregi, într‑o mulțime de țări de pe tot globul. Acum a venit rândul tuturor. În contextul unor astfel de răsturnări societale, maxima acestui secol XXI pentru cei care nu mai au un loc de muncă este: când rămâi fără slujbă, totul depinde de tine; nu mai poți conta pe faptul că vei fi salvat de către altcineva. Trebuie să te salvezi singur(ă): trebuie să‑ți păstrezi speranța. Trebuie să te gândești exact ce recalificare vrei, de ce ai nevoie și apoi cum
Cele șapte secrete ale pieței muncii de astăzi Ce culoare are paraşuta ta?
Parachute final.indd 19
19
2/21/2013 11:11:47