Superclass_BT_TIPARG - crop

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 1

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 2

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 3

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 4

The original title of this book is: Superclass. The Global Power Elite And The World They Are Making,

by David Rothkopf Copyright © 2008 by David Rothkopf Published by arrangement with Farrar, Straus and Giroux, LLC, New York.

Copyright © Publica, 2009, pentru ediţia în limba română ISBN 978-973-1931-03-6

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ROTHKOPF, DAVID Superclass : elita globală a puterii și lumea sa / David Rothkopf ; trad.: Alina Popescu. - București : Publica, 2009 Bibliogr.

ISBN 978-973-1931-03-6 I. Popescu, Alina (trad.)

33

EDITORI: Cătălin Muraru Radu Minculescu Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu COPERTA: Alexe Popescu REDACTOR: Alexandra Hânsa DTP: Cristian Coban CORECTURĂ: Sînziana Doman, Elena Biţu

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 5

Pentru mama ºi tata, de la care am învãþat cã moºtenirile de familie cele mai importante nu sunt averea ºi puterea, ci dragostea ºi un simþ al umorului sãnãtos. Cel puþin, asta îmi tot spun ei. Aproape toþi oamenii sunt capabili sã înfrunte greutãþile, dar dacã vrei sã încerci cu adevãrat caracterul cuiva, atunci dã-i putere.

— ABRAHAM LINCOLN

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 6

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 7

Cuprins Prefaþã la ediþia necartonatã: Un moment de cotiturã pentru superclasã? ..............................................9 Prefaþã la ediþia cartonatã..........................................................................15 Introducere: Elita puterii iese la promenadã............................................29

1

FIECARE ESTE UNUL LA UN MILION: Faceþi cunoºtinþã cu superclasa..........................................................57

2

CETERIS NON PARIBUS: Inegalitate, repercusiune ºi noua ordine ...........................................98

3

LECÞII DE ISTORIE: Ascensiunea ºi decãderea elitelor .....................................................136

4

TRIUMFUL MULTINAÞIONAL: Finanþele ºi afacerile devin centrul lumii .........................................186

5

GLOBALIªTI CONTRA NAÞIONALIªTI: Linia de demarcaþie politicã pentru secolul viitor ...........................236

6

EPOCA ASIMETRIEI: Declinul titanilor ºi ascensiunea rãzboinicilor-fantomã.................302

7

SUPERCLASA INFORMAÞIEI: Puterea ideilor ...................................................................................348

8

CUM SÃ DEVII MEMBRU AL SUPERCLASEI: Mit, realitate ºi psihopatologia succesului.......................................395

9

VIITORUL SUPERCLASEI ªI CE POATE SÃ ÎNSEMNE EL PENTRU NOI, CEILALÞI .....................................................................455

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 15

Prefaþã la ediþia cartonatã Dumnezeu e de partea tuturor… iar analiza finalã aratã cã e de partea celor cu foarte mulþi bani ºi armate numeroase.

— JEAN ANOUILH

Această carte este despre putere. Despre faptul că puterea la nivel global este concentrată în mâinile unui număr foarte de mic de oameni. Este o carte despre cine sunt aceștia, despre modul în care pot fi ei comparaţi cu elitele epocilor trecute și despre felul în care se deosebesc de noi, restul muritorilor. Mai presus de orice însă, subiectul îl constituie, pe de o parte, impactul profund pe care acest grup îl are asupra vieţilor noastre și, pe de alta, modul în care el impune cursul lumii moderne.

E greu, firește, să cuantifici noţiunea de putere. De regulă, bogăţia este o sursă de putere. Postul pe care-l deţii se traduce și el într-o poziţie de putere. Probabil că sursa de putere cea mai veche este capacitatea de a etala o forţă agresivă. Uneori însă, puterea se bazează pe lucruri mai subtile, cum ar fi accesul la ceva/cineva sau ideile. Nu există niciun sistem unic sau universal de măsurare a puterii, așa că o anume doză de subiectivitate devine inevitabilă. Încercarea de a determina cine are putere și cine nu este îngreunată de faptul că unele dintre cele mai influente persoane își maschează, de obicei, puterea sau nu o folosesc în mod frecvent. În plus, numai o mână de oameni deţin acel gen de putere internaţională despre care se vorbește în lucrarea de faţă. Majoritatea celor pe care ne-am obișnuit să-i asociem cu ideea de putere nu au, de fapt, decât un impact limitat la nivel global. Oricât de extraordinari ar părea, nu reprezintă decât figuri de importanţă locală sau naţională.

Prefaþã la ediþia cartonatã Superclass

15

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 16

În ultimele câteva decenii, s-a conturat o elită globală, care deţine incomparabil mai multă putere decât oricare alt grup de pe planetă. Fiecare membru al acestei superclase are capacitatea de a influenţa în mod regulat vieţile a milioane de oameni din diferite ţări de pe glob. Ei își exercită individual puterea, în mod activ, și, deseori, o amplifică dezvoltând relaţii cu alţi membri ai clasei. Epoca puterii moștenite pe viaţă e de domeniul trecutului, iar pentru mulţi dintre membrii grupului, influenţa pe care o deţin este tranzitorie; pentru a face cu adevărat parte din această superclasă, trebuie să-și menţină puterea un timp suficient cât să genereze un impact, să intre în lumea altor membri ai superclasei,sau să o influenţeze vreme de doi sau mai mulţi ani.

Existenţa unui astfel de grup este de netăgăduit. Criteriile de apartenenţă la el sunt întrunite de personaje ca: șefii de stat, directorii generali ai celor mai mari companii, baronii lumii media, miliardarii care sunt implicaţi activ în investiţiile pe care le fac, antreprenorii din domeniul tehnologiei, potentaţii industriei petrolului, managerii fondurilor de hedging, investitorii care deţin acţiuni la companiile nelistate la bursă, comandanţii militari importanţi, câţiva lideri religioși privilegiaţi, o mână de scriitori, oameni de știinţă și artiști de renume și chiar lideri ai mișcărilor teroriste sau infractori de marcă.

Odată cu afirmaţia că există o superclasă, se ridică o serie de întrebări-cheie, cea mai evidentă fiind legată de cât de extinsă este ea. Folosind parametrii enumeraţi mai sus și cercetând atent și sistematic resursele deschise accesului public, echipa mea și cu mine am identificat doar ceva mai mult de 6 000 de indivizi care întrunesc criteriile. După cum se va vedea foarte clar, alegerea s-a bazat pe limite de excludere naturală, selecţia obţinută astfel dând naștere unui grup care este destul de restrâns pentru a putea fi analizat pe cale raţională, dar și suficient de extins încât să înglobeze atât principalele comunităţi internaţionale din politică, afaceri, armată, cât și universul ideilor de care este nevoie ca acesta să poată fi con-

16

Superclass Prefaþã la ediþia cartonatã

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 17

siderat reprezentativ pentru cele mai de seamă surse de putere din lume. Întrebarea pe care mi-am pus-o cel mai des de când am început lucrul la această carte a fost: există oare o listă? Din întâmplare, răspunsul este „da“. Mulţi oameni mi-au sugerat s-o public, în parte pentru că lumea se dă în vânt după așa ceva, dar, mai ales, pentru că aceia care sunt membri ai superclasei sau aceia care aspiră la această calitate sunt interesaţi să vadă cine e „pe listă“ și cine nu. Însă publicarea ei ar fi complet inutilă, pentru că, la numai o zi de la apariţie, ar deveni învechită. După cum am remarcat mai devreme, puterea e trecătoare: bună parte dintre membrii superclasei întrunesc criteriile necesare apartenenţei datorită slujbelor pe care le deţin, dar nimeni nu este angajat pe viaţă în aceste posturi. Unii se pensionează, alţii mor. Unii sunt victimele unor dezastre financiare sau profesionale, alţii sunt demiși anual. Unii sunt chiar trimiși la închisoare. Din aceste motive, am încercat să includ aici câteva liste parţiale, pentru a ilustra cu ajutorul lor caracteristicile acestui grup, dar îmi dau seama că imaginea pe care-o realizez este a unui obiect în perpetuă mișcare.

Unii — mai ales americanii — au sugerat că, prin folosirea cuvântului „clasă“, risc să pătrund pe teritoriul rău famat al marxismului și al luptei de clasă. Dacă prin recunoașterea unui fapt evident oricărei fiinţe raţionale — anume, acela că lumea se împarte totuși în clase sociale și economice, în ciuda creșterii mobilităţii în cazul câtorva subgrupuri — comit un păcat, atunci o fac cu bucurie. De fapt, sunt foarte entuziast. Prin însăși natura sa, subiectul principal al acestei cărţi este inegalitatea flagrantă în distribuţia globală a puterii și bogăţiei. Sunt de părere că acestea sunt chestiuni pe care le ignorăm pe propriul risc, în termeni practici, politici și, poate mai presus de orice, în termeni morali.

Realitatea este că valoarea netă adunată a celor mai bogaţi două mii și ceva de oameni din lume — miliardarii planetei — este aproape dublul averii celor mai săraci 2,5 miliarde. Poa-

Prefaþã la ediþia cartonatã Superclass

17

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 18

te că omenirea a făcut progrese importante în ultimele decenii, dar asemenea inegalităţi sunt o pată pe obrazul civilizaţiei noastre și, cred eu, o ameninţare la adresa stabilităţii sale.

După cele afirmate mai sus, ţin să precizez că aceasta nu este o lucrare menită să îndemne la distrugerea celor bogaţi.

Recunosc că mă dezgustă purtarea unora dintre cei mai bogaţi pământeni — aceia care acumulează în mod patologic averi, din care nu dau înapoi societăţii, în medie, mai mult de un procent (o diferenţă ca de la cer la pământ faţă de cele 90 de procente returnate de Andrew Carnegie, în decursul vieţii sale). Și nu se poate să nu fii tulburat și deseori îngrozit de aceia care abuzează de puterea politică sau militară, de multe ori în detrimentul celor mai slabi. Există însă numeroși membri ai superclasei care merită stima ce li se acordă, indivizi deosebiţi, care au oferit foarte mult lumii. În orice domeniu există unii care excelează, acei oameni care ajung în vârf graţie meritelor lor, poziţia de conducere ocupată de ei având deseori efecte benefice. Deci fiecare perioadă istorică își are elitele sale și o relaţie complexă cu acestea.

Acest volum nu este destinat amatorilor de teorii ale conspiraţiei. Sunt convins că unele dintre reţelele care-i leagă pe cei mai puternici oameni din lume au dat posibilitatea unui număr incredibil de restrâns de indivizi să influenţeze decisiv sistemul global și, de multe ori, să stabilească termenii în care discutăm despre acest sistem. Dar am cunoscut destul de îndeaproape universul conversaţiilor private și al întâlnirilor departe de ochii lumii pentru a ști că e greu să faci o conspiraţie. În realitate, aceste elite sunt profund divizate de neînţelegeri și se confruntă cu faptul că majoritatea conspiraţiilor sunt imposibil de pus în practică; vechile iluzii legate de o dominaţie globală nu stau în picioare. În decursul lucrului la această carte, am examinat îndelung și foarte atent un număr de teorii despre cine conduce lumea și zvonurile care circulă în jurul adunărilor secrete ale superclasei, de tipul Davos, Bilderberg, Comisia Trilaterală sau Bo-

18

Superclass Prefaþã la ediþia cartonatã

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 19

hemian Grove. Recunosc cinstit că n-aș vrea să-mi scape conspiraţii globale de asemenea anvergură, dacă ele ar fi reale și mi-ar oferi și mie un loc. După cum afirma fostul secretar de stat al Marinei Statelor Unite, John Lehman: „Puterea corupe.

Puterea absolută e chiar grozavă“. La scurtă vreme de la renunţarea lui Eduard Șevardnadze la postul de ministru de externe al fostei Uniuni Sovietice, am luat prânzul în compania lui și l-am auzit exprimându-și foarte clar o părere similară.

Colapsul Uniunii Sovietice se produsese deja, iar el părea ușurat. Era relaxat și avea chef de vorbă, bucurându-se de o masă bună la Windows on the World, restaurantul care, odinioară, se găsea la ultimul etaj al clădirii World Trade Center din Manhattan. Am început o discuţie despre putere și abuzul de putere și, după un timp, Șevardnadze, pe care nimic nu-l mai obliga să-și spună părerea în termeni diplomatici, mi-a zis: — Știţi, eu cunosc câte ceva despre totalitarism. Am fost unul dintre liderii totalitari și trebuie să recunosc că a fost o slujbă minunată, atât cât am avut-o.

Am râs cu toţii și, la scurt timp după aceea, Șevardnadze a apucat-o pe calea democraţiei, devenind președintele Republicii Georgia, pe care a condus-o mulţi ani, pe aceleași principii totalitare.

Fiind evreu, am avut dintotdeauna o slăbiciune deosebită faţă de străvechea concepţie a unei conspiraţii evreiești la nivel mondial. Am socotit că nu sunt prea mulţi evrei și că, dacă am deţine controlul, există șanse mari să-mi asigur și eu un loc respectabil în sânul mașinăriei prin care stăpânim lumea. (Am avut un amic care obișnuia să afirme că o astfel de conspiraţie există cu adevărat și că el e responsabil pentru preţul zincului la nivel mondial.) Dar, din câte îmi dau eu seama, fie nu există această conspiraţie, fie am fost victima unui tip special de discriminare împotriva evreilor din New Jersey sau a celor care n-ar fi în stare să păstreze secretul dacă li s-ar împărtăși. Sunt uimit chiar și în ziua de azi, când îi aud pe unii încercând să sugereze că, într-un fel sau altul, evreii

Prefaþã la ediþia cartonatã Superclass

19

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 20

sunt cei care fac jocurile, în condiţiile în care capul de afiș al istoriei evreiești din ultimele milenii este ţinut de exiluri, de persecuţiile Inchiziţiei, de Holocaust, de dobândirea unui mic stat în deșert, înconjurat de dușmani și de sentimente, mai mult sau mai puţin constante, de ură și agresivitate. Dacă am fi fost noi stăpânii lumii, sunt convins că ne-am fi croit o soartă mai bună.

Lăsând deoparte teoriile fanteziste și perfide despre maeștri-păpușari și comploturi, trebuie să admitem că se întâmplă ceva cu totul nou, un dezechilibru uriaș în distribuţia puterii, care concentrează o influenţă crescută în mâinile unor elite neoficiale. Deseori, acestea transcend sau iau locul instituţiilor din trecut, cum ar fi guvernele naţionale, sistemele de legi care n-au putut ţine pasul cu realităţile globale și chiar încercările sincere, dar nefinalizate, din ultima jumătate de veac, de a crea organizaţii multinaţionale eficiente. În centrul acestei noi realităţi se află membrii superclasei, indivizi ale căror decizii de zi cu zi redirecţionează numeroase valori și bunuri între pieţe; creează, dislocă sau elimină slujbe pretutindeni pe glob; și au un rol esenţial în configurarea lumii globalizate, pentru că multe dintre instituţiile pe a căror conducere am contat în trecut nu sunt în stare să-și îndeplinească rolul, din pricină că au devenit prea slabe sau demodate și nu sunt potrivite pentru această misiune. În plus, acești indivizi luaţi ca grup, datorită autorităţii lor, joacă un rol important în definirea tendinţelor epocii noastre, stabilind care sunt ideile acceptate și care nu și trasându-ne priorităţile. Influenţa acestei superclase transnaţionale este de multe ori amplificată, căci membrii acţionează în grupuri sudate de afaceri comune, de consiliile de administraţie ale corporaţiilor, de investiţii, de legături formate în anii de studiu, de apartenenţa la aceleași cluburi și de numeroase alte instituţii, care-i transformă dacă nu în comitetele conspiratoare de care vorbesc legendele, atunci măcar în grupări care s-au dovedit maestre în a-și promova interesele egoiste comune.

20

Superclass Prefaþã la ediþia cartonatã

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 21

Pentru a trece dincolo de abstracţiile teoriei politice, ca și de simplificările grosolane și absurdităţile asociate cu iluzia unor conspiraţii secrete, este necesar să relatez aici povestea unor oameni. Dacă vrem să înţelegem impactul pe care-l are superclasa, trebuie să înţelegem din cine se compune ea, de fapt. Asta a presupus interviuri cu mai bine de o sută de lideri mondiali din domeniul politic, cel al afacerilor, din armată și mass-media, dar și din sfera religioasă, ca și cercetări extinse și amănunţite în trecutul a sute de alte personalităţi. S-a realizat un recensământ (sub forma listei pe care am amintit-o anterior), care a inclus diverse caracteristici ale celor aproximativ 6 000 de persoane alese, cum ar fi: sexul, naţionalitatea, locul unde au mers la școală, afilierile de tot soiul și averea personală. În urma interviurilor luate și a informaţiilor de fond pe care le-am adunat, a început să se contureze atât o imagine a grupului, așa cum arată el astăzi, cât și una a felului în care probabil că va arăta el în viitor.

Sigur că o astfel de analiză nu se desfășoară numai în contextul limitat al perioadei în care scrii o carte. Acest volum este în egală măsură o consecinţă a experienţei mele de viaţă și a celor doi ani de cercetări specifice. De-a lungul carierei mele, am întâlnit atât membri ai superclasei, cât și aspiranţi la acest statut. De fapt, mi-am început cariera lucrând pentru un magnat de pe Wall Street, a doua slujbă fiind pe lângă un congresman din Brooklyn, New York. Ambii erau candidaţi la statutul de membru al superclasei, dar, din pricină că magnatul se mulţumea să fie pur și simplu putred de bogat, iar congresmanul era mai priceput la a trasa linii politice decât la a fi politician, n-a ajuns niciunul dintre ei în primele eșaloane ale structurilor de putere globală, dar m-au adus în prezenţa multora care izbutiseră această performanţă. Ulterior, am lucrat o vreme în televiziune, apoi la o serie de publicaţii (Financial World, Institutional Investor, CEO Magazine) și la ziarele Emerging Markets, publicate de o companie la care eram cofondator, numită International Media Partners (IMP). Ne găseam

Prefaþã la ediþia cartonatã Superclass

21

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 22

într-o perioadă de avânt în domeniul financiar și am avut ocazia să-i cunosc personal pe mulţi dintre liderii importanţi ai comunităţii financiare, grupul care s-a plasat în avangarda globalizării. Din culise, era clar că oamenii aceștia influenţează orice, de la modul în care sunt evaluate valutele în întreaga lume până la alegerea candidaţilor la președinţie care vor avea suficiente fonduri pentru campanii. În acea perioadă, am cunoscut titani ai finanţelor hărăziţi unui destin măreţ, ca de exemplu Steve Schwarzman, viitorul director general de la Blackstone, sau Mike Bloomberg, viitorul primar al New Yorkului; câţiva care au încălcat legea, ca Mike Milken sau Ivan Boesky; nași ai globalizării, ca Walter Wriston, directorul general de la Citibank, sau David Rockefeller, președintele Chase Manhattan Bank, plus numeroși alţii, din Londra, Tokyo, Frankfurt, Paris și alte capitale financiare ale lumii.

La IMP, echipa noastră a publicat ziare care scriau despre conferinţele anuale importante ale comunităţii financiare, cum ar fi Întâlnirea Anuală Comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) și a Băncii Mondiale, ca și întrunirile băncilor regionale de dezvoltare. La aceste evenimente, am privit cum câteva sute de bancheri și miniștri de finanţe lucrau împreună la problemele financiare ale lumii: la micul dejun salvau ţările aflate în pragul falimentului, încheiau alianţe la o gustare, iar la un cocktail finanţau afaceri. Desigur că, ocazional, ni se reamintea care ne era locul la momentul respectiv. Îmi aduc foarte clar aminte că, într-o seară ploioasă și rece, am trecut Strada 59 ca să particip la o recepţie ţinută la Hotelul Plaza, în cinstea Regelui Marocului, Hassan al II-lea. Luminile din hol aveau o tentă aurie liniștitoare, care-i flata pe oaspeţi și amuţea agitaţia specifică unui hotel.

Intrând în mica sală de bal în care se ţinea recepţia, am dat peste un lung șir de primire. Chiar înaintea regelui stătea un ofiţer de protocol, care se aplecă discret spre mine și mă întrebă cum mă numesc.

— David Rothkopf, am răspuns eu.

22

Superclass Prefaþã la ediþia cartonatã

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 23

Neauzind prea bine ce spusesem, ochii personajului s-au luminat. S-a îndreptat de spate, stând poate ceva mai ţanţoș decât înainte, și a repetat cu adâncă reverenţă: — David Rockefeller?

A rostit ultimele patru silabe de parcă fiecare ar fi fost un cuvânt separat: „Rock-e-fell-er?“ Îmi displăcea profund să-l dezamăgesc. (La naiba, având în vedere felul în care reacţionase, îmi displăcea profund să mă dezamăgesc pe mine.) Dar am zis că nu, doar David Rothkopf. Omului îi scăpă un suspin care se pierdu într-un scâncet.

— Oooh, spuse el. Majestatea Voastră, permiteţi-mi să vi-l prezint pe domnul Rothberg.

Cât timp am fost la IMP, am creat și Institutele CEO, care organizau evenimente pe teme globale pentru directorii generali ai marilor companii. Unii dintre aceștia erau atât de obsedaţi de afaceri, că mă îngrozeau. Am constatat asta într-o seară, la cină, când stăteam între directorul general al unei importante companii producătoare de avioane și Pat Shroeder, membru în Camera Reprezentanţilor și, la vremea aceea, șeful democraţilor în Comisia pentru Armată. Directorul se aplecă peste mine, ca să vorbească cu Shroeder.

— Uite care-i treaba, îi spuse el. Vreau să-i vând un avion lui Muammar Gaddafi și el vrea să-l cumpere. Dar există sancţiuni în vigoare care mă împiedică să fac asta. Statele Unite îl vor mort pe individul ăsta. Așa că uite ce mă gândeam eu: dacă mă ajuţi să obţin aprobarea să i-l vând, o să-l construiesc folosind șuruburi explozive, prin care să fixez aripile de fuselaj. Pe urmă, într-o zi în care zboară pe deasupra Mediteranei, apăsăm pe buton și s-a zis cu el. Eu îmi vând avionul și toată lumea-i mulţumită.

Propunerea era așa de nerușinată, că până și experimentatul Shroeder a rămas interzis.

Directorul făcuse avere cerând pe faţă ceea ce dorea. Cu toate astea, la evenimentele organizate de noi am cunoscut și indivizi mai subtili. Odată, la o recepţie pentru fostul

Prefaþã la ediþia cartonatã Superclass

23

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 24

secretar de stat Henry Kissinger, am observat că soţia unui important diplomat se strecura afară din încăpere. Când am ajuns în sala în care se servea cina, am băgat de seamă că femeia rearanjase toate etichetele cu nume de pe masa din capăt, mutându-mă pe mine și încă doi invitaţi (Hank Greenberg, directorul general de la AIG, și Fred Smith, directorul general de la FedEx) de lângă Kissinger, pentru ca ea și soţul ei să ne poată lua locul.

Am refăcut, firește, ordinea iniţială a etichetelor, astfel încât să pot sta lângă Kissinger, pe care l-am considerat întotdeauna un personaj fascinant. Cât a durat cina, acesta m-a ignorat cu desăvârșire. A sporovăit cu puţinii oameni de la masă cu care voia să discute, printre care cu Greenberg, cu Smith și cu diplomatul. Era extrem de frustrant. Luasem cina cu unul dintre cei mai încântători povestitori ai lumii și nu mă alesesem cu nicio istorie prin care să dovedesc asta. În cele din urmă, în timp ce se ridica în picioare ca să ţină discursul final, s-a întors spre mine și mi s-a adresat cu celebrul său tunet teutonic: — Domnule Rothkopf?

— Da? am răspuns eu plin de entuziasm.

Acesta era momentul propice, în care să culeg și eu o perlă.

— Permiteţi-mi un sfat, spuse el. Când urmează să aveţi un vorbitor la finalul mesei, e mai bine să eliminaţi salata din meniu. Și cu asta, s-a ridicat și și-a rostit impresiile, știind din experienţă că cina noastră prelungită peste măsură îi epuizase audienţa și că unicul său comentariu îi demoralizase complet gazda în vârstă de numai treizeci și doi de ani.

Peste vreo doi ani, am intrat în administraţia Clinton, ca adjunct de subsecretar de stat pentru comerţ internaţional. O dată în plus, m-am trezit într-un post care mă punea deseori în contact cu directori de top, oficiali americani de prim rang și alţi lideri politici. Lucrând pentru a îndepărta barierele economice și pentru a asigura aplicarea legilor din domeniul co-

24

Superclass Prefaþã la ediþia cartonatã

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 25

merţului, ne-am erijat în promotorii pe faţă ai unei globalizări al cărei vârf de lance să fie afacerile, implicându-ne în orice: am ajutat compania Raytheon să pună mâna pe un important proiect tehnologic în Brazilia, pe cei de la Exxon să exploateze câmpuri petrolifere și zăcăminte de gaz natural, aflate în largul coastelor Indoneziei, iar pe cei de la Boeing să-și asigure contracte serioase de vânzare a aparatelor de zbor către Arabia Saudită.

După ce mi-am încheiat serviciul în guvern, am fost imediat invitat să ocup unul dintre posturile de director de la Kissinger Associates, firma de consultanţă internaţională fondată și condusă de însuși Kissinger. Era o firmă mică: doar Kissinger, eu, Alan Batkin, un fost bancher din domeniul investiţiilor, și un tip pe nume L. Paul Bremer — Jerry, pentru amici — ,care avea să devină celebru și destul de controversat, în calitate de administrator din partea SUA al Irakului.

Biroul lui Kissinger, ca de altfel întreaga sa existenţă, era asemenea unei uși rotative, pe care se tot perindau membrii superclasei. Kissinger era el însuși o experienţă unică, un om cu o inteligenţă strălucitoare și mult șarm, acţionând ca un adevărat magnet pentru persoane și discuţii fascinante. Fie că se relaxa în casa de vacanţă a directorului general de la Asea Brown Boveri, fie că era gazda unei cine private pentru directorul general de la Gazprom, Kissinger se dovedea la înălţime în orice ocazie. (Și știa exact câte feluri să servească la fiecare masă.) În final, am plecat de la Kissinger Associates și am pus bazele unei companii alături de Anthony Lake, care, asemenea lui Kissinger, ocupase postul de consilier pe probleme de siguranţă naţională a Statelor Unite. Împreună, am înfiinţat o firmă numită Intellibridge, care folosea tehnologia de Internet accesibilă publicului, pentru a sprijini efortul de informare al companiilor și agenţiilor guvernamentale. Deși planul iniţial prevedea sprijinirea afacerilor, nu după mult timp, ne-am trezit că operam mai ales în interiorul comunităţii celor implicaţi

Prefaþã la ediþia cartonatã Superclass

25

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 26

în siguranţa naţională a Statelor Unite. În această calitate, ne-am petrecut următorii șapte ani colaborând regulat cu cei mai importanţi ofiţeri ai armatei americane: locotenenţi-generali, generali și amirali, care rivalizează cu cei mai buni funcţionari din orice alt departament al guvernului prin inteligenţă, creativitate și moralitate. Firma ne-a oferit o perspectivă din interior asupra industriei militare din Statele Unite și din întreaga lume.

După ce am vândut Intellibridge, am scris o carte intitulată Running the World: The Inside Story of the National Security Council and the Architects of American Power. M-am bazat pe experienţele avute pe vremea când lucram la Washington și-am sfârșit prin a intervieva mai bine de 150 de lideri din aparatul diplomatic al Statelor Unite, începând de la administraţia Eisenhower. Așa cum am subliniat în carte, aceasta este o lume cu circuit închis. De la Kissinger încoace, fiecare consilier pe probleme de securitate naţională a Statelor Unite a lucrat fie cu, fie pentru acesta, sau persoana în cauză a lucrat cu sau pentru cineva care a lucrat cu sau pentru Kissinger: o separare de numai două trepte. Mulţi dintre ei au mers la aceleași școli, nu puţini aveau taţi sau fraţi care munceau în același domeniu. Majoritatea erau bărbaţi albi, în vârstă. Nu prea existau femei. Ce mai, elita clasică.

Astfel, am ajuns să scriu această carte având în spate o experienţă personală relevantă și deloc de neglijat, experienţă care mi-a oferit o serie de informaţii folositoare asupra relaţiilor care se ţes în interiorul superclasei mondiale și m-a ajutat să-i cunosc pe reprezentanţii acestei elite, din toate domeniile și din toate colţurile lumii.

Dat fiind că au ajuns în vârful piramidei, este evident că mulţi dintre membrii superclasei sunt indivizi excepţionali.

Deseori, ei sunt persoane cu o inteligenţă sclipitoare, pline de vitalitate și creativitate. Mai au și noroc, o bună parte dintre ei fiind conștienţi de asta. Mulţi sunt destul de fericiţi. Banii, resursă pe care aproape toţi membrii acestei elite o posedă din

26

Superclass Prefaþã la ediþia cartonatã

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 27

abundenţă, nu-ţi aduc fericirea, dar, așa cum spunea odată Woody Allen: „Banii sunt de preferat sărăciei, fie și numai din motive financiare.“ E greu să nu preferi simţul viziunii și energia pe care o arată cei mai buni dintre ei, minţilor încuiate pe care le au mulţi oportuniști din lumea politică naţională, care, uneori, caută să marcheze puncte atacând elita globală. Pe de altă parte, nu puţini sunt membrii superclasei care au în vedere numai propriul interes și sunt rupţi de lumea în care trăiesc majoritatea locuitorilor planetei. Iată cum a reacţionat la ideea de superclasă un director general miliardar cu care am discutat, glumind numai pe jumătate: — Așa trebuie să fie. Singurul lucru pe care l-aș schimba ar fi că ar trebui să avem... să am... mai multă putere.

Gluma sugera, la modul foarte serios, că lucrurile mergeau, de fapt, mai bine ca nicicând, în ciuda unor inegalităţi imense la nivel global în ce privește distribuţia averii și a puterii.

Omul nu punea nicio clipă la îndoială faptul că succesul afacerii lui ar fi trebuit să-i aducă nu numai mai mulţi bani decât au alţii, ci și mai multă putere. Era convins că avea, de asemenea, și dreptul la putere.

S-au scris multe cărţi despre distribuţia inechitabilă a bogăţiei pe planetă, dar prea puţine despre împărţirea nedreaptă a puterii. S-au scris cărţi despre cele mai nerușinate și mai grotești teorii legate de autoritatea unui grup restrâns de indivizi, dar nu destule care să abordeze realităţile elitei globale contemporane, care evoluează cu repeziciune. Pentru a înţelege natura epocii globale și viitorul pe care-l înfăţișăm copiilor noștri, este vital să-i înţelegem pe cei care compun acest grup. În plus, prin examinarea acestei elite, am putea ajunge să punem la îndoială nu numai părerile pe care le avem despre cum funcţionează lumea, dar și modul în care ar trebui ea să funcţioneze. Cu ceva noroc, înșiși membrii superclasei ar putea să înţeleagă asta și să admită că dezechilibrele existente sunt nu doar injuste, ci și că reprezintă cea mai mare și mai gravă ameninţare la adresa intereselor lor pe termen lung.

Prefaþã la ediþia cartonatã Superclass

27

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 28

Firește că aceștia sunt și niște persoane cu adevărat interesante. Poveștile lor sunt, adesea, mai ciudate și mai șocante decât știrile de tabloid sau operele de ficţiune pe care ei le inspiră. Examinarea de aproape a universului lor ne dezvăluie multe lucruri despre lume, în general. Grupul este unul suficient de redus ca dimensiuni pentru a ne permite să ne aprofundăm cercetarea, să privim puţin în ochii lor și să prindem o frântură din perspectiva lor asupra lucrurilor. Oricum, vreme de o clipă sau două, ni se oferă ocazia de a păși alături de oameni precum fostul prim-ministru al unei ţări latino-americane, care, odată, s-a instalat confortabil în scaunul de clasa întâi al unui avion de cursă lungă și a descoperit că stătea lângă o femeie care fusese la grădiniţă cu unul dintre cei mai buni prieteni ai lui.

— Ce mică e lumea, a remarcat el.

— Da, la vârf, a încuviinţat ea.

David Rothkopf Bethesda, Maryland Decembrie 2007

28

Superclass Prefaþã la ediþia cartonatã

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 29

Introducere

Elita puterii iese la promenadã Un oraº, oricât de mic, este, de fapt, împãrþit în douã. O parte aparþine sãracilor, cealaltã, bogaþilor, între ele existând un conflict.

— PLATON, Republica

Gentiana este un mic restaurant care, în oricare alt sat din Europa, abia de te-ar face să-l privești a doua oară. E foarte tradiţional și are ceva mai mult farmec decât magazinele terne și hotelurile modeste din jur. O vitrină din apropiere ne îmbie cu o gamă remarcabilă de bricege, alta ne oferă cutii cu bomboane de ciocolată, iar alta, căciuli de blană și echipament montan. Restaurantul e învăluit într-o atmosferă tihnită și familiară. Lângă ușă se află o tablă pe care ne sunt prezentate câteva specialităţi, iar la parter ar putea încăpea douăzeci de persoane, cu condiţia să fie destul de slabe și suficient de sociabile. La etaj sunt câteva încăperi mai mici, destinate petrecerilor private, cea mai mare dintre ele putând găzdui zece oameni, înghesuiţi pe ambele laturi ale unei mese lungi și înguste. Personalitatea locului e dată în bună măsură de sentimentul de intimitate emanat de lemnul folosit la construcţie: faţada e din lemn întunecat, podelele sunt din același material, la fel și mesele. În realitate, în ciuda farmecului său, acesta nu este un loc pentru suferinzii de claustrofobie sau pentru aceia care se tem îngrozitor de așchii.

Motivul pentru care te duci la Gentiana este fondue-ul elveţian, mai ales cel cu brânză, servit în porţii sănătoase, ce amintesc de vremurile când cardiologii nu erau la modă. Soţia mea, Adrean, are o slăbiciune pentru fondue și în fiecare an de când participăm la Forumul Economic Mondial de la Davos, mergem la Gentiana de ziua ei. Facem rezervările cu

Introducere

Superclass

29

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 30

mult înainte, pentru că, în cursul săptămânii de conferinţe din ianuarie, la care iau parte anual mai bine de 2 000 de lideri politici și din domeniul afacerilor de pe mapamond, e la fel de greu să obţii o masă la Gentiana pe cât este să găsești una în localuri renumite, cum ar fi Aragawa, din Tokyo, Gordon Ramsay, în Londra, sau Le Bernardin, în New York. E poate cu atât mai surprinzător, având în vedere că, în acea săptămână, clientela umilului bistro elveţian este aidoma celei pe care o întâlnești în restaurantele de cinci stele.

Bineînţeles că tot mai sunt câteva mese la Gentiana ocupate de localnici chiar și în perioada asta. Unul dintre obișnuiţii locului este un beţiv peste măsură de guraliv, căruia îi place la nebunie să tragă la măsea cot la cot cu directorii de companii, șefii de stat și vedetele rock. Aceștia, îndesaţi unii în alţii, învârtesc prin oalele în care clocotește șvaiţerul topit niște bucăţi zdravene de pâine, înfipte în furculiţe lungi.

Omul vorbește asistenţei poliglote numai în germana elveţiană și doar puţini îl înţeleg, deși, judecând după comportamentul său, un privitor ocazional n-ar ști să spună dacă de vină este bariera lingvistică sau berea locală, pe care acesta pare a o prefera. Oricum, nu contează. El zâmbește, zâmbesc și ei, iar rezultatul este o atmosferă generală de bună dispoziţie și relaxare. Într-o după-amiază, în timpul unui forum recent, soţia mea și cu mine zoream pe trotuar către Gentiana, un exerciţiu periculos, având în vedere că localnicii nu dau la o parte zăpada, iar gheaţa pândește ascunsă peste tot. De fapt, participanţii la forum au destul de des ocazia să vadă cum guvernatori de bănci centrale și directori ai Fondului Monetar Internaţional, ca și alte distinse persoane de vârstă mijlocie și încotoșmănate în cașmir sau blănuri ofensatoare de diverse provenienţe, sunt catapultaţi către înaltul cerului, pentru ca apoi să aterizeze pe părţile mai moi și mai late ale corpului. Ca atare, mergeam cu mare grijă, dar ţintit, știind că urma să ne întâlnim cu prietenii în doar câteva minute.

30

Superclass

Introducere

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 31

Vremea era tipică. Ningea ușor și era foarte frig, dar aerul de Alpi era proaspăt, uscat și înviorător. Am sporovăit despre conferinţe, despre cei pe care i-am văzut și peste care speram să dăm. Pe măsură ce înaintam, făceam din reflex ceea ce face orice turist în acest orășel de munte: priveam în treacăt la oamenii de pe stradă, încercând să ne dăm seama cine sunt.

(Având în vedere natura locului, era foarte probabil să fie cunoscuţi.) Ritualul acesta este simplificat de obligaţia pe care o au participanţii la conferinţe de a purta în permanenţă un ecuson atârnat la gât. Acesta le permite să treacă de numeroasele puncte de control (în Davos, sunt cel puţin doi soldaţi elveţieni și poliţiști pentru fiecare delegat care vine la conferinţe), să se înscrie la sesiuni și, în general, să-și decline identitatea.

Pe ecuson sunt trecute numele și organizaţia pe care o reprezinţi, alături de o fotografie. Lumea are tendinţa să-și poarte ecusoanele la vedere, ca să nu fie nevoită să scotocească după ele ori de câte ori intră sau ies dintr-o clădire sau trec de pază.

Asta era valabil pentru toată lumea, mai puţin pentru cei recunoscuţi de orice pământean, adică Bill Clinton, Bill Gates, Tony Blair, Bono sau Angelina Jolie. Mișcarea de scanare a ecusonului este așa de răspândită, încât i-ai putea spune „scufundarea Davos“: îndoi ușor genunchiul, arunci o privire scurtă și subtilă în jos, evaluezi și mergi mai departe.

Părăsind Centrul de Conferinţe și mergând de-a lungul străzii principale din Davos, numită Promenada, am trecut pe lângă Thierry Desmarest, directorul general de la Total; un mic grup de profesori de la Harvard, un director executiv al companiei petroliere Saudi Aramco și o femeie care-și trăgea copilașii cu sania. (Era o localnică, iar sania părea să indice motivul pentru care nimeni nu dă zăpada de pe trotuare.) Ne-am oprit puţin să vorbim mai întâi cu Tom Donohue, directorul general al Camerei de Comerţ a Statelor Unite, care se întâmplă să fie șeful soţiei mele, apoi, la câţiva pași mai încolo, cu un investitor în domenii inovative și de mare risc, născut în India, dar cetăţean american, cu care făceam afaceri. Acesta

Introducere

Superclass

31

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 32

era un episod tipic: cinci minute petrecute pe Promenada din Davos, în ianuarie, ofereau o paradă de lideri economici de pe trei continente, îngheţaţi bocnă.

Cam la două cvartale de Gentiana, bombăneam din pricină că o discuţie pe care îmi dorisem foarte mult să o port sfârșise într-o serie frustrantă de ratări la mustaţă. Obiectivul era un îndelung așteptat taifas cu Paulo Coelho, autorul brazilian al romanului Alchimistul. Coelho a vândut mai mult de o sută de milioane de cărţi în toată lumea, fiind al doilea cel mai de succes scriitor al planetei, după J.K. Rowling, autoarea lui Harry Potter. El este și una dintre puţinele personalităţi culturale care frecventează Davosul, unul dintre cei câţiva oameni care ar putea oferi o perspectivă diferită asupra zeitgeist-ul de aici. Plănuisem să ne întâlnim cu aproape un an înainte, dar, din cauza unor neconcordanţe între agendele noastre, n-am reușit. Într-un final, ne-am îndreptat spre Davos, dar încă nu dădusem cu ochii de el. La ce mă așteptam de la un om care locuia de cealaltă parte a globului și care era veșnic pe drumuri, de la un brazilian care își petrecea majoritatea timpului în Europa și-și vindea cele mai multe cărţi în Rusia? Exista un strop de aroganţă în a crede că am putea vreodată să nimerim amândoi în același loc și în același timp. Și, deodată, o voce pe care n-o recunoșteam spuse: — Doamne, tu ești.

Un bărbat scund, cu o căciulă de blană, se holba la ecusonul meu. Avea o bărbiţă de ţap încărunţită și mă salută ca pe o rudă pe care n-o mai văzuse de mult. Era Coelho, materializându-se ca prin farmec din ceţurile Alpilor, de parcă discuţia noastră îi invocase apariţia.

Senzaţia că Davosul este cu adevărat încarnarea satului global, de care vorbea Marshall McLuhan, este întărită de faptul că, venind pe trotuarul dinspre Centrul de Conferinţe, unde tocmai ascultasem un discurs al cancelarului german, Angela Merkel, și comentariile făcute de Lakshmi Mittal, magnatul indian al oţelului, și străbătând nesfârșitul alai de

32

Superclass

Introducere

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 33

nume mari, am dat peste acest simbol al scenei literare globale. Parcă ne-am fi aflat într-un orășel de provincie numit Planeta Pământ sau în misteriosul sătuc scoţian Brigadoon, dar în variantă globală: o comunitate cu legături în toate colţurile lumii și având contacte, într-un fel sau altul, cu toţi oamenii. În decursul acestei conferinţe, s-au întrunit unii dintre cei mai însemnaţi miniștri de comerţ, încercând fără succes să salveze negocierile pe marginea schimburilor comerciale la nivel global; activiștii africani s-au întâlnit cu directori de corporaţii și cu lideri politici, pentru a căuta modalităţi de finanţare a programelor de asistenţă medicală; problema încălzirii globale a devenit una oficială, pe măsură ce, mai ales, scepticismul american era diluat de sesiuni nesfârșite în care se prezentau părerile experţilor; iar susţinătorii diverselor soluţii pentru abordarea unor probleme, ce variau de la anxietatea cauzată de imigraţie până la cea produsă de terorism, și-au prezentat părerile direct persoanelor care aveau autoritatea de a implementa aceste sugestii. Dacă, așa cum spunea Hillary Clinton, este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil, adunarea de la Davos a părut a fi satul de care e nevoie pentru a conduce lumea.

Coelho și cu mine nu ne mai întâlnisem niciodată, dar, graţie minunilor erei informaţiei, ne scrisesem destule e-mailuri pentru a putea discuta ca niște cunoștinţe vechi și pe un ton destul de exuberant. Ne-a invitat la prânz, dar noi am arătat către Gentiana, explicându-i că eram așteptaţi. Plin de entuziasm, am stabilit o întâlnire cu el pentru seara aceea, la hotelul Kongress. În decursul celor trei decenii și jumătate de existenţă, această conferinţă din vârf de munte a făcut mai mult decât să transforme, pur și simplu, Davosul dintr-o staţiune de schi amorţită, într-un centru cosmopolit. Departe de a fi doar un loc de întâlnire a liderilor de afaceri internaţionale și de guvern sau a celor din mass-media și cultură, Davos este un simbol al legăturilor care se ţes și care unesc lumea, un summit

Introducere

Superclass

33

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 34

al summit-urilor, la propriu și la figurat. Conceptul de „omul de Davos“, inventat de expertul în știinţe politice Samuel Huntington — adică, cetăţeanul global, liderul pentru care graniţele statale deveneau din ce în ce mai irelevante — descrie noua clasă conducătoare a erei noastre.

La fondarea sa, în 1971, de către Klaus Schwab, organizaţia, care va deveni cunoscută drept Forumul Economic Mondial, avea o misiune mult mai precisă. Ţinta era să-i adune pe liderii domeniului afacerilor din Europa pentru o discuţie pe marginea viitorului economic destul de nesigur al continentului.

Ca să încadrăm acest moment în contextul istoric, e bine să ne amintim că, în anul respectiv, Europa încă mai suferea de pe urma celei de-a doua conflagraţii mondiale și se afla în prima linie a Războiului Rece. Încă se mai considera mai degrabă un autoproclamat leagăn al civilizaţiei, decât o lume „modernă“, cu porniri mai modeste, mai puţin imperialiste și mai deschise către o dezvoltare multilaterală. De fapt, au trecut trei ani până ce prima dintre puterile coloniale ale continentului, anume Portugalia, a acordat independenţa unor state ca Guineea-Bissau, Angola și Mozambic. Marea Britanie, Irlanda și Danemarca nu s-au alăturat Uniunii Europene decât în 1973. În ciuda faptului că, în 1957, Tratatul de la Roma pusese bazele creării unei Pieţe Europene Comune, au trecut mai bine de două decenii până ca Tratatul de la Maastricht să instituţionalizeze ideea unei pieţe care să fie cu adevărat comună ţărilor europene. Când s-a creat forumul de la Davos, Europa trecea, în mod clar, printr-o perioadă de tranziţie.

La vremea respectivă, eu eram la liceu, iar când Forumul Economic Mondial își căpăta cu adevărat echilibrul, la sfârșitul anilor 1970, eram la colegiu. Recunosc că, în adolescenţă, conferinţele internaţionale nu mă prea făceau să visez, dar educaţia mea era definită la modul absolut de viziunea occidentală a acelei perioade, de o concepţie clasică, bazată pe presupusa superioritate a ideilor europene, contribuţiile culturale și istoria altor regiuni fiind privite drept elemente exotice

34

Superclass

Introducere

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 35

și de o importanţă secundară. La Universitatea Columbia, ni se cerea să ne alegem „planul principal de învăţământ“, proiectat în jurul a două mari cursuri. Unul, cel de știinţe umaniste, reprezenta un curs general despre cele mai de seamă opere literare. Al doilea, cel de civilizaţie contemporană, era o privire generală asupra marilor lucrări din filozofia politică și din disciplinele conexe, începând de la grecii antici și continuând până în epoca modernă. Privind în urmă, cele două cursuri au reprezentat piatra de temelie a educaţiei mele și probabil că mi-au fost de folos în fiecare zi a vieţii mele ulterioare. (Sigur că, pe atunci, nu eram conștient de asta.) La civilizaţie contemporană, am citit (în ritmul de o carte importantă, uneori năucitoare, alteori plictisitoare, pe săptămână) scrierile tuturor autorilor (bărbaţi albi) de la Platon la Descartes și Darwin. Undeva pe la Max Weber și alţi analiști și critici ai modernităţii, programa s-a diversificat. Aveam mai mulţi profesori care ne dădeau texte diferite, căci era mai dificil să stabilești care lecturi erau esenţiale. Una dintre cele mai populare cărţi din acel moment al cursului era The Power Elite, a lui C. Wright Mills, o lucrare din 1956, care investiga structura puterii, la nivel naţional, din Statele Unite.

Mills, fost profesor de sociologie la Universitatea Columbia, a gândit cartea ca pe un studiu al modului în care funcţiona cu adevărat America. Teza sa principală era aceea că, la nivelurile cele mai de sus ale afacerilor, al guvernului și al armatei, se găsește un eșalon extrem de restrâns de „oameni care iau deciziile“, deseori aceiași. Această „elită a puterii“ naţionale este compusã din bãrbaþi ale cãror poziþii le permit sã treacã dincolo de lumea oamenilor obiºnuiþi; ei deþin posturi din care iau hotãrâri cu consecinþe majore.... Aceºtia se aflã la comanda ierarhiilor ºi organizaþiilor de importanþã majorã în societatea modernã.

Ei fac legea marilor corporaþii, tot ei conduc maºinãria de stat ºi îºi arogã prerogativele acesteia, ei dirijeazã instituþiile militare ºi ocupã posturile strategice de comandã din cadrul structurii sociale în

Introducere

Superclass

35

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 36

care sunt concentrate, acum, pârghiile efective ale puterii, bogãþiei ºi celebritãþii, de care se bucurã aceºti indivizi.

Mills afirma că aceste elite utilizau căi similare pentru a ajunge la poziţii privilegiate, asigurându-se că mulţi din rândurile lor omogene știu unii de alţii. În plus, membrii acestor elite treceau des dintr-un domeniu în altul: de la posturi înalte în aparatul guvernamental se mutau în posturile cele mai înalte din lumea afacerilor, din cabinetul ocupat la Casa Albă ajungeau într-o sală de ședinţe a consiliului de administraţie, din militari deveneau politicieni, schimbând un post de mare responsabilitate cu altul. Astfel, susţinea Mills, acești oameni creaseră un fel de directorat strâns unit, care conducea Statele Unite ale Americii.

Cartea lui Mills era o critică, dar, în același timp, și o descriere a acestui grup și a conducerii Statelor Unite de la jumătatea secolului al XX-lea. Volumul explora, în detalii minuţioase, distribuţia puterii între doar câteva corporaţii și indivizi, ca și legăturile multiple pe care le deţineau liderii americani cu instituţiile-cheie. Apoi, tonul cărţii devenea polemic, deplângând autoritatea disproporţionat de mare a acestui grup. Unul dintre cei care, fără îndoială, i-a inspirat lui Mills multe dintre argumente, anume președintele Eisenhower, oferea totodată și cea mai nimerită ilustrare a acestora.

Fost comandant suprem al forţelor aliate în Europa, precum și fost rector al Universităţii Columbia, Eisenhower exprima o bună parte din teoriile lui Mills în discursul de adio din 1961, de la sfârșitul mandatului său ca președinte: Îmbinarea dintre un aparat militar imens ºi o industrie militarã vastã este un element nou în istoria Americii. Puterea absolutã — la nivel economic, politic ºi chiar spiritual — este perceputã în fiecare oraº, în fiecare legislativ statal ºi în toate birourile guvernului federal. Recunoaºtem nevoia imperativã pentru o atare dezvoltare. Cu toate acestea, nu trebuie sã trecem cu vederea gravele

36

Superclass

Introducere

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 37

sale consecinþe. Sunt la mijloc munca noastrã, resursele ºi mijloacele noastre de trai, însãºi structura societãþii noastre. În adunãrile de guvern, trebuie sã împiedicãm complexul militar-industrial sã capete, conºtient sau fãrã voie, o autoritate nejustificatã. Potenþialul ascensiunii dezastruoase a puterii plasate în mâini greºite existã ºi va exista întotdeauna.

Un aspect prea puţin amintit al discursului lui Eisenhower este faptul că el conţine nu unul, ci două avertismente foarte importante. În vreme ce unul dintre ele, cel legat de complexul militar-industrial, este citat mai des, Eisenhower și-a mai exprimat o îngrijorare la fel de mare și în legătură cu apariţia a ceea ce el numea „elita știinţifico-tehnologică“. La fel ca și în cazul lui Mills, temerile fostului președinte american reflectă starea de spirit a anilor 1950, când amintirea istorică predominantă era aceea lăsată de al Doilea Război Mondial și de punerea în slujba ţelului victoriei finale a tuturor eforturilor politice, financiare și industriale ale Statelor Unite. Teama cel mai acut resimţită la acel moment era cea faţă de tehnologia care ar putea s-o ia razna, manifestându-se în ameninţarea crescândă a unui război termonuclear.

De la discursul din 1961 al lui Eisenhower, inovaţia tehnologică nu numai că a alimentat dezvoltarea fără precedent a Americii, dar a și oferit oamenilor puteri noi; probabil că tot tehnologia a facilitat înfrângerea adversarului Statelor Unite din vremea Războiului Rece, căci nașterea erei informaţiei a făcut ca intrarea în competiţie a unei societăţi închise să devină imposibilă. Cu toate acestea, în ciuda rezistenţei încăpăţânate a aparatului militar-industrial al Americii, bugetul apărării și numărul personalului au scăzut faţă de perioada celui de-al doilea Război Mondial și a Războiului Rece, când atinseseră cote maxime. În discurs, Eisenhower vorbește despre un personal militar de 3,5 milioane de persoane; astăzi, armata SUA se compune doar din 1,5 milioane de bărbaţi și femei (plus încă aproape 1 milion de rezerviști). El mai remarcă și

Introducere

Superclass

37

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 38

faptul că, la momentul respectiv, bugetul militar al Statelor Unite depășea venitul net total al tuturor companiilor americane. În prezent, deși bugetul apărării este mai mare de 425 de miliarde de dolari, suma este destul de modestă pentru a fi depășită de câștigurile a doar cincizeci dintre cele mai profitabile companii americane și este pusă în umbră de veniturile combinate a numai două dintre cele mai importante, anume ExxonMobil și Wal-Mart, care o bat cu mai bine de 50 de procente. Se poate afirma, fără urmă de îndoială, că puterea economică a corporaţiilor a crescut dramatic.

Cartea lui Mills se mai citește și acum, fiind considerată un exemplu clasic de critică la adresa structurii de putere din America, dar este limpede că lumea s-a schimbat profund în cei cincizeci de ani scurși de la publicarea ei. Înaintând prin zăpada de pe Promenada din Davos, care scârţâia sub tălpi, după un prânz lung și încărcat de colesterol, la care am observat remarcabila varietate de lideri mondiali prezenţi, m-a șocat cât de multe lucruri se schimbaseră de pe vremea lui Mills. Distribuţia puterii nu mai era aceeași.

Nu numai că puterea nu mai aparţinea Statelor Unite sau Europei, dar nici nu se mai punea problema în termen de naţiuni. Chiar și un observator aflat cu totul întâmplător la Davos ar fi silit să conchidă că, dacă Mills ar fi scris în zilele noastre, el n-ar mai fi acordat atenţie elitelor naţionale din America, ci unui fenomen nou și mult mai important: ascensiunea elitei puterii globale, o superclasă care joacă un rol în ierarhia erei globalizării similar celui pe care elita puterii din SUA l-a jucat în prima decadă pe care ţara a traversat-o în calitate de superputere.

Dovezile acestei noi realităţi puteau fi văzute în hoteluri și cafenele și pe trotuarele îngheţate ce mărgineau strada principală a orășelului. Din fericire, Centrul de Conferinţe mi-a apărut curând dinaintea ochilor. Era chiar peste drum de hotelul unde Coelho sugerase să ne întâlnim și, chiar mai important, înăuntru era cald. Temperatura oscila undeva între mi-

38

Superclass

Introducere

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 39

nus 15 grade Celsius și la-dracu-nu-mi-mai-simt-deloc-mâinile-și-picioarele. La intrare, doi soldaţi elveţieni, amândoi în uniforme negre și purtând arme semiautomate, amândoi zâmbăreţi și salutând politicos pe toţi cei care intrau, mi-au verificat ecusonul a doua oară în numai cincizeci de metri și mi-au permis să intru.

Există o mică anticameră în care, de regulă, lumea își scutură pantofii de zăpadă — un fel de săliţă a elitei globale. Urmează un lung culoar, pe marginile căruia se află zeci de cuiere și garderobieri ocupaţi să agaţe pălării și fulare. În mijlocul culoarului sunt detectoare de metale și gardieni care permit accesul oamenilor în holul principal al Centrului de Conferinţe. Judecând după ecusoane, trecusem pe lângă persoane din cel puţin douăzeci de ţări, în vreme ce traversam culoarul. În principiu, toţi vorbeau engleza și toţi purtau o uniformă standard: o haină de culoare închisă, un costum bine croit sau un sacou sport și pantaloni largi (chiar și rușii erau îmbrăcaţi așa, deși, cu doar trei sau patru ani în urmă, erau celebri pentru costumele lor strălucitoare și strâmte.) Femeile erau prezente mai ales în calitate de soţii și într-un număr încă mic, dar aflat în continuă creștere, printre delegaţii efectivi.

Vedeai constant directori generali sau șefi de guverne, profesori universitari sau oameni de presă care se îmbrăţișau, își strângeau mâinile cu căldură și se salutau ca niște amici care nu s-au mai văzut de mult. După ani de participări la Davos și la conferinţe similare din întreaga lume, se formează multe legături și prietenii în interiorul acestui grup de elită. Ascultând observaţiile făcute la Davos și ,după aceea, am auzit repetându-se constatarea că relaţiile din interiorul elitei globale deveniseră foarte strânse, iar aceasta se transformase într-o comunitate de sine stătătoare. Mark Malloch Brown, fostul adjunct al secretarului general ONU, în prezent oficial în Ministerul de Externe britanic, își amintește o recepţie a celor care frecventează Davosul, organizată la New York, la puţină vreme după atacurile de la 11 septembrie: „În timp ce eu și

Introducere

Superclass

39

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 40

soţia mea mergeam prin încăpere, salutând câte un prieten la fiecare pas, ne-am întors unul spre celălalt și am scuturat din cap, spunând: „Ce naiba s-a întâmplat cu noi, de ne fâţâim pe la o petrecere Davos și cunoaștem mai multă lume decât atunci când ne plimbăm prin parcul din orașul în care locuim?“ Asistând la reuniunile de la garderobă ale membrilor superclasei, aveai impresia că da, într-adevăr, Davos era un sătuc izolat în vârf de munte, dar că același lucru se putea spune și despre micuţa comunitate insulară, care se îngrămădește aici în fiecare an. În ciuda faptului că proveneau din locuri diferite, membrii acesteia aveau mai multe în comun unii cu alţii decât cu cei care nu respiră un aer atât de rarefiat. Un fost oficial american de rang înalt mi-a confirmat observaţia: — Cred că totul constă în modul în care se autoidentifică.

Sunt mai devotaţi Davosului și celor de același soi cu ei decât celor rămași acasă.

Se petrece un fenomen puternic printre cei care deţin puterea. Au existat dintotdeauna elite naţionale, precum cea din Statele Unite, identificată de Mills. Au existat mereu conexiuni între elitele diverselor ţări, dar acestea erau, de regulă, „relaţii externe“ — legături între centre de autoritate aflate la distanţă, alianţe discrete încheiate între suverani. Dar, deja de câteva decenii, a început să se formeze o nouă comunitate. În același timp, economiile se extind dincolo de graniţele statale, instituţiile globale proliferează, iar Pământul se... aplatizează.

Unul dintre primii care au observat acest fenomen a fost Walter Wriston, fostul director executiv de la Citibank, un adevărat vizionar atât în privinţa globalizării, cât și în cea a erei informaţiei. Lucrarea acestuia, The Twilight of Sovereignty, de factură profetică și întru totul originală, s-a publicat la un an de la lansarea internetului, în 1991. Iată ce scria Wriston: „Aceia care sunt total implicaţi în economia informaţiei au cel mai mult de câștigat de pe urma ei… Ei se vor simţi mai legaţi de

40

Superclass

Introducere

Superclass_BT_TIPARG.qxp

5/19/2009

6:08 PM

Page 41

partenerii de dialog global decât de concetăţenii lor, care încă nu iau parte la această conversaţie planetară.“ Câţiva ani mai târziu, Christopher Lasch a făcut o observaţie similară, în lucrarea sa The Revolt of the Elites: Piaþa pe care opereazã elitele este, de acum, una internaþionalã. Averile lor depind de firme care opereazã dincolo de frontierele naþionale. Membrii acestor elite sunt mai interesaþi de funcþionarea fãrã sincope a sistemului ca întreg, decât de oricare dintre pãrþile sale. Loialitatea acestora — dacã nu cumva acest termen devine anacronic în context — se manifestã la nivel internaþional, mai degrabã decât nivel regional, naþional sau local. Ei au mai multe în comun cu omologii lor de la Bruxelles ºi Hong Kong, decât cu masele de americani obiºnuiþi, care nu sunt conectaþi la reþeaua de comunicaþii globale.

De fapt, genul acesta de remarcă a devenit una destul de comună. În vreme ce Wriston accepta această idee dintr-o perspectivă proto-globalistă, teorii similare au fost formulate de critici ai fenomenului globalizării, care se simt ameninţaţi de apariţia acestei noi clase fără apartenenţă naţională. În viziunea lor, acest grup internaţional reprezintă un pericol la adresa diverselor comunităţi naţionale, de la elitele puterii locale la cei lipsiţi de privilegii, pe care-i consideră năpăstuiţi de alegerile făcute de factorii de decizie de la nivel global. Un bun exemplu vine din partea unui american, Jeff Faux, un sceptic în privinţa comerţului liber, care în cartea sa The Global Class War, descrie un moment revelator. După ce îl ascultase pe un oficial SUA susţinând cauza votării Acordului de Liber Schimb Nord-American, pentru că președintele de atunci al Mexicului, educat la Harvard, era, în virtutea acestui lucru, „unul de-ai noștri“, iată ce scrie Faux: „Mi-am dat seama că rezultatul globalizării este nu numai crearea unei pieţe fără frontiere, ci și a unui sistem transnaţional de clase sociale.“ Și conchide: „Pieţele existente în interiorul naţiunilor produc, în

Introducere

Superclass

41