11
Introducere Casa milioanelor de ani
„Nu lăsa pe nimeni să spună că trecutul e mort. Tot trecutul suntem noi și este în noi” – Oodgeroo Noonuccal, The Past
Mă uit pe fereastră peste câmpuri, case şi parcuri spre un loc care timp de sute de ani a fost cunoscut sub numele de Capătul Lumii. I s-a spus aşa datorită faptului că, în trecut, era departe de Londra, un oraş care în timp s-a extins şi l-a absorbit. Dar nu cu foarte multă vreme în urmă acesta chiar era capătul lumii. Aici solul s-a depus în ultima eră glaciară, un amestec de pietriş adus de râuri care se vărsau cândva în Tamisa. Pe măsură ce au avansat, gheţarii i-au deviat cursul, iar acum Tamisa intră în mare la mai bine de 160 de kilometri sud de locul pe unde curgea cândva. De pe culmile sinuoase ale dealurilor, argilă îndoită sub greutatea gheţii, putem vedea cu ochii minţii dincolo de gardurile vii, de grădini şi de felinare şi ne
TĂ R Â M U R I
„Ce furtună mă mână în acel adânc Ocean al vremurilor trecute, nu știu” – Ole Worm
