Mijloace de transport confecţionate în gospodărie Trenurile din bambus Battambang, Battambang N 13.0688 E 103.2022 După ce anii de război au șubrezit sistemul feroviar din ţara lor, cambodgienii au luat problema în propriile mâini. Mai precis, și-au construit propriile trenuri. Vehiculele improvizate („norries“) pot fi utilizate și astăzi pe ultima rută încă funcţională. Numai să nu te aștepţi la un drum prea lin. De fapt, cel mai bine ar fi să ai la tine o pernă cu care să-ţi protejezi fundul. Fabricat din piese de schimb, un norry este, practic, o placă de bambus căreia i-a fost atașat motorul unui tractor sau al unei motociclete. E prevăzut cu patru roţi care se potrivesc șinelor năpădite de vegetaţie. Urcă pe placă și s-ar putea să călătorești alături de găinile și câinii care și-au așteptat locul pentru drum. Odată pornit motorul, ai și plecat într-o excursie rapidă, sucită, care te va face chiar să ţipi. Uneori se întâmplă ca două norry venind din sens opus să se întâlnească. Abia atunci vei înţelege adevărata calitate a acestora. Pasagerii sar repede de pe platformă, scot vehiculul de pe șine și-l reasamblează după trecerea celuilalt norry.
Descoperă și mai multe metode temerare de transport privat în Guayabetal, Columbia. E aproape la antipod, termen care desemnează un loc de pe suprafaţa Pământului situat diametral opus.
55