Epic legende preview by Editura TREI

C O L E C ลข I E C O O R D O N ATฤ D E M I H A I DA N PAV E L E S C U

TRADUCERE DIN ENGLEZĂ DE ANA VERONICA MIRCEA,

˘ NCIOS, LAURA BOCA

M I H A I ‑ DA N PAV E L E S C U

EDITORI:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL:

Magdalena Mărculescu REDACTOR:

Florin Leodor Dănilă DESIGN:

Faber Studio Ilustrație copertă: © Andrei Gamarț DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban DTP:

Eugenia Ursu CORECTURĂ:

Rodica Petcu Eugenia Ursu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ADAMS, JOHN JOSEPH Epic : legende fantasy / John Joseph Adams ; trad.: Ana Veronica Mircea, Laura Bocancios, Mihai-Dan Pavelescu. - Bucureşti : Editura Trei, 2014 ISBN 978-973-707-882-7 I. Mircea, Ana Veronica, trad II. Bocancios, Laura (trad.) III. Pavelescu, Mihai Dan (trad.) 821.111-31=135.1

Titlul original: EPIC: Legends of Fantasy Autor: John Joseph Adams Copyright © 2012 by John Joseph Adams Introduction © 2012 by John Joseph Adams Foreword © 2012 by Brent Weeks Copyright © Editura Trei, 2014 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN:978-973-707-882-7

Pentru Robert Barton Bland, individul cel mai epic pe care-l cunosc

CUVÂNT ÎNAINTE Brent Weeks Toate ficțiunile sunt minciuni, care variază doar ca sferă de cuprindere și cutezanță. Fantasy‑ul epic înseamnă minciuni duse la extrem. Subgenul acesta este proscrisul care trăiește pe marginile hărților noastre literare, acolo unde scribi temători au caligrafiat „Aici sunt dragoni“. Poate că asta explică împotrivirea constantă a criticilor. Ați cunoscut vreodată un mincinos inveterat, plin de zgomot și furie? Este fascinant pentru zece minute, poate chiar pentru douăzeci. Dar de ce ați citi o mie de pagini acoperite de vorbele goale ale unei imaginații arse de febră? Până și Tolkien a avut de‑a face cu așa ceva: critici care doreau să atârne literatura pe un perete și s‑o încadreze în rame late, care să acopere stânjeneala cauzată de prostioarele de pe margini. Însă fiecare gen literar înseamnă o convenție. Există cereri formulate de un public și așteptări legate de un autor. Dacă scrieți ficțiune de inspirație istorică și vă situați acțiunea pe 12 septembrie 2001 în New York, există anumite evenimente pe care, pur şi simplu, nu le puteți ignora. Dacă scrieți în genul romance și fata decide să devină călugăriță, ați înșelat

EPIC. LEGENDE FANTASY

așteptările. Dacă scrieți romane cu detectivi și se dovedește că n‑a murit nimeni — că în realitate nemernicul și de două ori divorțatul director executiv Tom își petrece, de fapt, fericit vacanța în Fiji —, ați aruncat publicului o piatră, însă el vă ceruse o bucată de pâine. Dacă scrieți inspirându‑vă din procedurile poliției și suspectul este bătut până la pierderea cunoștinței într‑o fundătură din Seattle de poliţişti care nu‑i citesc niciodată drepturile de care beneficiază, ar fi bine să oferiți un motiv foarte valabil pentru care fapta lor nu‑l transformă în acuzator. (Chiar dacă acțiunea s‑ar petrece în același oraş, aceeași scenă n‑ar ridica însă nici măcar o sprânceană, dacă romanul ar fi un western din 1860.) Convenția despre care aminteam își atinge, pur şi simplu, dimensiunile maxime în fantasy‑ul epic. Spune‑mi o poveste grozavă, cere cititorul. Eu mă voi strădui să‑mi amintesc o mulțime de nume și termeni străini, de culturi stranii și obiceiuri ciudate, cu condiția să mă uluiești. Iar autorii se conformează. Așa cum veți vedea chiar în acest volum, fantasy‑ul epic cuprinde un domeniu enorm. De la texte conciliatorii în care eroii pozitivi înving (deși adesea cu prețuri uriașe) în maniera lui Tolkien, până la discutabilul „nu există eroi pozitivi, cu atât mai puțin învingători“ în argou abercrombian, toți scriitorii se străduiesc să spună povești mişcătoare în lumi care să te absoarbă. Ceva magic se întâmplă când un autor cu imaginație măreață, capabil în același timp de explicații iscusite, întâlnește un cititor perspicace: scara povestirii transformă calitativ perceperea ei. Ceea ce ne‑am străduit din greu să digerăm ne înghite acum cu totul. Fantasy‑ul epic captivează în chip unic. Pătrundem într‑o lume nouă și, de foarte multe ori, nu mai dorim s‑o părăsim. (Pe de o parte, așa se explică motivul pentru care romanele acestea sunt atât de lungi.)

JOHN JOSEPH ADAMS

Dar nu tocmai această captivare dovedește că fantasy‑ul este escapist? Că este mai potrivit pentru copii și pentru cei incapabili să se confrunte cu lumea reală? În On Fairy Stories (Despre basme), Tolkien a afirmat că aceia care tratează cu superioritate fantasy‑ul, considerându‑l escapist, „confundă Evadarea Prizonierului cu Fuga Dezertorului… De ce ar trebui cineva să fie disprețuit dacă, trezindu‑se într‑o temniță, încearcă să scape și să ajungă acasă? Sau dacă, atunci când nu poate scăpa, se gândește și vorbește despre alte subiecte decât temniceri și ziduri de celulă?“ Rama focalizează tabloul sau harta, dar dacă o faceți prea lată, astfel încât să acopere „prostioarele“ de pe marginile hărții, unde scrie „Aici sunt dragoni“, excludeți un element esențial. Nu numai că vom pierde din literatura noastră totul, de la Homer la Virgiliu, la Dante și Beowulf, dar vom pierde în același timp și ceva din spectrul creativității umane. Ar fi ca și cum le‑am spune artiștilor că în nicio Artă Adevărată nu poate exista culoarea violet. Desigur, multe opere mărețe de artă ar putea fi create fără culoarea violet, dar de ce să acceptăm limitarea aceasta? Dacă putem accepta o hartă dincolo de cadrele critice tradiționale, genul fantasy ne poate purta într‑o călătorie dincolo de cadrele de referință tradiționale. El poate oferi răgaz și consolare, poate provoca, ne poate spune adevărul, trecând dincolo de prejudecățile noastre. Adesea înțelegem felul în care ne modelează o poveste abia ulterior, după ce am absorbit‑o și am fost absorbiți de ea. Când citim o poveste care ne rămâne în suflet, ea devine parte din cadrul nostru de referință. Un puști care susține un test de intrare într‑un club sportiv celebru s‑ar putea simți ca David înfruntându‑l pe Goliat… și este îmbărbătat de faptul că David a învins! Stăpânul inelelor nu este o poveste ecologică, totuşi milioane de cititori au fost oripilați de felul în care Saruman a pângărit

EPIC. LEGENDE FANTASY

natura. Odiseea nu vorbește despre abuzul de droguri, dar întâlnirea lui Odiseu cu lotofagii i‑a avertizat de 2 800 de ani pe cititori asupra pericolelor narcoticelor. Poveștile grozave nu schimbă minți, ci schimbă inimi. G.K. Chesterton a spus‑o în glumă: „Basmele nu le spun copiilor că dragonii există. Copiii știu deja că dragonii există. Basmele le spun copiilor că dragonii pot fi omorâți“. Există dragoni. Și ei sunt aici. Bucurați‑vă! Traducerea: Mihai‑Dan Pavelescu

JOHN JOSEPH ADAMS

INTRODUCERE John Joseph Adams Subgenul numit fantasy epic a devenit literatura lui mai mult. Îl echivalăm cu mai multe pagini decât o carte medie, cu mai multe volume decât o serie medie. Există mai multe personaje, mai multe hărți, mai multe denumiri și mai multe informaţii. Poveștile și lumile sunt mai vaste pentru a putea conține tot acest mai mult. Iar după ce toate volumele au fost devorate, fanii vor încă și mai mult. Acum cincizeci de ani, cărțile din subgenul acesta erau foarte puține. În prima jumătate a secolului XX, fantasy-ul epic modern n‑a existat până la publicarea Stăpânului inelelor de J.R.R. Tolkien. În anii următori, panteonului aveau să‑i fie adăugate câteva romane clasice, dar, lăsând deoparte excepțiile notabile, puțini îl credeau un gen comercial viabil. Aparițiile au fost rare. Totul s‑a schimbat în anul 1977, când Sabia lui Shannara1 de Terry Brooks a devenit prima carte de fantasy care a figurat pe lista de bestselleruri din New York Times, iar restul este istorie. Însă aceasta este doar istoria modernă. Fantasy‑ul epic are rădăcini foarte adânci. Bazate pe tradițiile poemelor lungi și 1

Ed. Minerva, 2007. (N.t.)

EPIC. LEGENDE FANTASY

ale poveștilor orale care constituie originile literaturii, creațiile epice sunt unele dintre cele mai îndrăgite din cultura umană. Semnele distinctive ale epicului modern pot fi remarcate chiar și în narațiunile acelea străvechi: decoruri exotice fantastice, populate cu personaje flamboaiante, în care adesea destinele unor lumi stau pe umerii protagoniștilor, care sunt siliți să devină eroi sau să se năruie sub povară. Cea mai veche operă literară scrisă este Epopeea lui Ghilgameș, din Mesopotamia antică — povestea unui rege care‑și folosește puterea pentru a‑și asupri poporul. Aventurile prin care trece îi provoacă suferințe sufletești, conflicte cu zeii și‑l silesc, în cele din urmă, să recunoască faptul că e muritor… până când revine acasă și înțelege virtuțile și frumusețea civilizației pe care ar fi trebuit s‑o conducă și protejeze. Călătoria îl transformă într‑un om mai bun. Ciclul acesta, al unui om simplu sau imperfect care înfruntă pericole pentru a apăra existența lumii sale, apare în mod repetat în literatură, iar eruditul specialist în mitologie Joseph Campbell l‑a numit monomit sau, poate mai potrivit, Călătoria Eroului. El a afirmat că istoriile personajelor din multe religii și mituri urmează același ciclu al eroului care luptă pentru a‑și salva poporul sau civilizația. Alături de creșterea fantasy‑ului epic modern în atotputernicul mai mult, literatura a evoluat în feluri care l‑ar fi fascinat pe Campbell. Deși genul a explodat în anii 1980, mare parte din producția acelui deceniu — cel puțin în privința cărților — a urmat modelul stabilit de Tolkien: o entitate rea, străveche și atotputernică, de obicei un lord întunecat, revine la viață și va distruge o lume secundară plină de magie și minuni, dacă un grup mic de eroi nu poate recupera un obiect fermecat, care va ajuta oștile binelui în bătălia finală. Modelul acesta, care a copiat până și rasele de creaturi mitice, a inundat rafturile librăriilor când editurile au produs bestselleruri pe bandă rulantă.

JOHN JOSEPH ADAMS

Deși, așa cum am mai spus, fantasy-ul epic a explodat în anii 1980 și majoritatea au urmat șablonul descris mai sus, în subgen au existat și alte apariții notabile anterioare, care evadaseră din matrița lui Tolkien. Personajul principal al Ursulei K. Le Guin din Un vrăjitor din Terramare2, Ged, se inspiră din poveștile vechi ale protagonistului imperfect și mândru care provoacă rău cu puterile lui magice și trebuie să învețe să le stăpânească înainte de a putea semăna cu un erou. Existaseră, de asemenea, antieroii Thomas Covenant al lui Stephen R. Donaldson (1977) și Elric de Melniboné al lui Michael Moorcock (1961), precursori ai protagoniștilor ambigui moral pe care mulți cititori din secolul al XXI‑lea au ajuns să‑i prefere în fantasy-ul epic. Tyrion Lannister din seria Cântec de gheață și foc de George R.R. Martin a devenit simbolul pentru astfel de protagoniști „gri“ ai genului, iar cărțile lui Martin — tomuri de mii de pagini, groase ca nişte cărămizi — sunt esența atotputernicului mai mult, deși cărțile din seria Roata Timpului de Robert Jordan au fost primele care au spulberat modelul trilogiei stabilit de Tolkien și au jucat un rol important în modelarea pieței contemporane a fantasy-ului epic. Pe lângă complexitatea morală mai sus amintită, subgenul se fundamentează de obicei pe lumi realizate în detaliu și pe observații profunde asupra condiției umane. Altă componentă prevalentă este lupta care se dă cu șanse infime de reușită și/ sau împotriva unei/unor puteri copleșitoare şi care duce la transformări importante ale lumii. În timp ce acest element final se găsește frecvent în fantasy-ul epic de calitate, luptele monumentale nu sunt absolut esențiale, așa cum vor demonstra unele dintre povestirile cuprinse în volumul de față. Omul din flăcări de Tad Williams, Cavalerul misterios de George R.R. Martin și Drumul spre casă de Robin Hobb se petrec în lumi 2

Ed. Alexandria, 2007. (N.t.)

EPIC. LEGENDE FANTASY

de fantasy epic la care autorii lor au revenit în numeroase cărți; ele se derulează la scară mai mică, totuşi plasarea în aceeași lume le conferă aceeași percepție epică. (Fanii genului vor descoperi și alte texte din antologie ale căror acțiuni se petrec în decoruri din seriile de romane ale respectivilor autori.) Pe de altă parte, Lupta stăruie în amintiri de Carrie Vaughn este o povestire de sine stătătoare, care oferă o întorsătură de situație pentru elementul „luptă monumentală“, prezentând o istorie ce are loc după terminarea unei asemenea bătălii. În antologie există de asemenea texte care nu au legături sau care nu fac aluzii la bătălii apocaliptice, totuşi rămân la fel de epice. Povestirile cuprinse în volumul acesta sunt epice prin lumile exotice pe care le creează și umanitatea remarcabilă a personajelor, care luptă să răzbească prin situațiile în care se găsesc. Toate încep și se termină în inima eroilor. Când știm ce forțe din lume au modelat inimile acelea și aflăm ce îi împinge pe protagoniști până la limitele lor, vom înțelege forma pe care o capătă chinul lor personal. Orice povestire care ne poate arăta asta este cu adevărat epică, indiferent de numărul de pagini sau de bătăliile ce‑i cutremură ori nu tărâmul… iar dacă descoperim ceva realmente epic, n‑ar trebui să fie de mirare că atâția dintre noi doresc mai mult. Traducerea: Mihai‑Dan Pavelescu

JOHN JOSEPH ADAMS

DRUMUL SPRE CASĂ Robin Hobb Robin Hobb (cunoscută şi ca Megan Lindholm) este autoarea seriei epic fantasy The Realm of the Elderlings, formată în principal din subseriile The Farseer Trilogy („Trilogia Farseer“), The Liveship Traders, The Tawny Man şi The Rain Wilds Chronicles. Cea mai recent apărută carte a sa este City of Dragons, al treilea volum din The Rain Wilds Chronicle, publicată în februarie 2012. Printre cărţile ei recente se numără The Inheritance and Other Stories, care cuprinde bucăţi de ficţiune mai scurte, publicate sub ambele ei pseudonime. Blood of Dragons este ultimul volum din The Rain Wilds Cronicles (martie 2013). Robin Hobb locuieşte în prezent în Tacoma, statul Washington.

Zi u a a ş a p t e a d i n Lu n a Pe ş t e l u i Al paisprezecelea an al domniei Augustului şi Magnificului Satrap Esclepius Astăzi mi‑au fost confiscate, fără motiv şi pe nedrept, cinci lăzi şi trei cufere. Acest lucru s‑a petrecut în timpul încărcării vasului Aventura, care pleca, la iniţiativa Satrapului Esclepius, să colonizeze Ţărmurile Blestemate. Conţinutul coşurilor este următorul: un bloc de marmură albă fină, de dimensiuni potrivite pentru un bust, două blocuri de jad aarthian, de dimensiuni potrivite pentru busturi, o bucată mare de steatit, de înălţimea şi lăţimea unui om, şapte lingouri mari de cupru, de calitate excelentă, trei lingouri de argint, de calitate acceptabilă, şi trei butoiaşe cu ceară. O ladă

EPIC. LEGENDE FANTASY

conţinea cântare, unelte de lucrat în metal şi piatră, precum şi echipament de măsurat. Conţinutul cuferelor este următorul: două rochii de mătase, una albastră, una roz, cusute de croitoreasa Wista şi purtând semnul ei. Un cupon de postav cât pentru o rochie, de culoare verde. Două şaluri, unul din lână albă, altul din olandă albastră. Mai multe perechi de ciorapi, de iarnă şi de vară. Trei perechi de papuci, una de mătase şi brodată cu boboci de trandafir. Şapte jupe, trei de mătase, una de olandă şi trei de lână. Un corset, din os uşor şi mătase. Trei volume de poezie, scrise de mâna mea. O miniatură de Soiji, reprezentându‑mă pe mine, lady Carillion Carrock, născută Waljin, trimisă de mama, lady Arston Waljin, cu ocazia celei de‑a paisprezecea aniversări a zilei mele de naştere. De asemenea, se mai găseau veşminte şi aşternuturi pentru un bebeluş, o fată de patru ani şi doi băieţi, de şase, respectiv zece ani, printre care haine de iarnă şi de vară pentru ocazii festive. Consemnez această confiscare pentru ca hoţii să poată fi deferiţi justiţiei la întoarcerea mea în oraşul Jamaillia. Furtul s‑a petrecut în următorul mod: în timp ce corabia noastră era încărcată pentru plecare, bunurile aparţinând unor diverşi nobili de la bordul vaselor au fost reţinute pe docuri. Căpitanul Triops ne‑a informat că lucrurile noastre vor fi păstrate, pe termen nelimitat, în custodia Satrapului. N‑am încredere în omul acesta, căci nu ne arată respectul cuvenit nici soţului meu, nici mie. Aşadar, fac această consemnare şi când mă întorc, la primăvară, în oraşul Jamaillia, tatăl meu, lordul Crion Waljin, va duce reclamaţia mea în faţa Curţii de Justiţie a Satrapului, întrucât soţul meu nu pare dispus s‑o facă. Asta declar sub jurământ. Lady Carillion Waljin Carrock.

JOHN JOSEPH ADAMS

Zi u a a z e c e a d i n Lu n a Pe ş t e l u i Al paisprezecelea an al domniei Augustului şi Magnificului Satrap Esclepius Condiţiile de la bordul corabiei sunt intolerabile. Încă o dată, scriu în jurnalul meu ca să consemnez privaţiunea şi nedreptatea, pentru ca responsabilii să poată fi pedepsiţi. Deşi sunt de sânge nobil, din Casa Waljin, deşi soţul meu nu e doar nobil, ci şi moştenitor al titlului de lord Carrock, locul care ni s‑a oferit nu e cu nimic mai bun decât cele atribuite emigranţilor şi speculanţilor de rând, adică un spaţiu urât mirositor în cala corabiei. Doar criminalii de rând, ţinuţi în lanţuri în cele mai adânci celule, suferă mai mult decât noi. Podeaua este o punte de lemn sfărâmată, pereţii sunt scândurile goale ale cocii vasului. Există multe dovezi că şobolanii au fost ultimii locatari ai acestui compartiment. Suntem trataţi întocmai ca nişte vite. Nu există un spaţiu separat pentru servitoarea noastră, aşa că trebuie s‑o suportăm dormind aproape lângă noi! Ca să‑mi feresc copiii de progeniturile emigranţilor, am sacrificat trei perdele de damasc, cu care am despărţit locul. Aceşti oameni nu‑mi acordă pic de respect. Bănuiesc că ne fură pe ascuns proviziile de mâncare. Când mă iau în derâdere, soţul meu îmi cere să‑i ignor. Acest lucru are un efect îngrozitor asupra comportamentului servitoarei mele. Azi-dimineaţă, slujnica mea, care îndeplineşte şi rolul de dădacă în familia noastră diminuată, i‑a vorbit aproape cu asprime micului Petrus, cerându‑i să tacă şi să nu mai pună întrebări. Când am mustrat‑o pentru asta, a îndrăznit să se încrunte la mine. Vizita mea pe puntea deschisă a fost o pierdere de timp. E înţesată de funii, pânză de vele şi bădărani, fără nicio posibilitate pentru femei şi copii să facă o plimbare. Marea era plictisitoare, priveliştea, doar insule îndepărtate învăluite în ceaţă. Nu am găsit acolo nimic care să mă înveselească, în

EPIC. LEGENDE FANTASY

timp ce acest vas detestabil mă duce tot mai departe de turlele albe şi înalte ale binecuvântatului oraş Jamaillia, închinate lui Sa. Nu am prieteni la bordul corabiei să mă amuze ori să mă mângâie la greu. Lady Duparge m‑a vizitat o dată şi am fost politicoasă, dar diferenţa de statut dintre noi face conversaţia dificilă. Lordul Duparge şi‑a moştenit doar titlul, două vase şi o proprietate de la marginea Mlaştinilor Gerfen. Doamnele Crifton şi Anxory par mulţumite una de compania celeilalte şi nu m‑au vizitat defel. Sunt amândouă prea tinere ca să aibă vreo realizare de împărtăşit, însă mamele lor ar fi trebuit să le înveţe responsabilitatea socială faţă de cei care le sunt superiori. Amândouă ar fi putut profita de pe urma prieteniei cu mine, la întoarcerea în oraşul Jamaillia. Faptul că au ales să nu încerce să‑mi intre în graţii nu le pune intelectul într‑o lumină favorabilă. Fără îndoială m‑ar plictisi. Sunt nefericită în acest mediu sordid. De ce a ales soţul meu să‑şi investească timpul şi banii în această aventură mă depăşeşte. Bărbaţii cu firi mai aventuroase l‑ar sluji cu siguranţă mai bine pe Ilustrul nostru Satrap în această expediţie. După cum nu pot înţelege nici de ce copiii noştri şi cu mine trebuie să‑l însoţim, mai cu seamă în situaţia mea. Nu cred că soţul meu s‑a gândit la dificultăţile pe care această călătorie avea să le creeze unei femei gravide. Ca întotdeauna, nu a considerat nimerit să‑şi discute deciziile cu mine, după cum nici eu nu‑l consult în privinţa demersurilor mele artistice. Dar ambiţiile mele trebuie să sufere pentru ca el să şi le poată urmări pe ale lui! Absenţa mea va întârzia substanţial finalizarea creaţiei Clopote suspendate de piatră şi metal. Fratele Satrapului va fi extrem de dezamăgit, căci montarea operei mele urma să se facă în onoarea celei de‑a treizecea aniversări a acestuia.

JOHN JOSEPH ADAMS

Zi u a a c i n c i s p re z e c e a d i n Lu n a Pe ş t e l u i Al paisprezecelea an al domniei Augustului şi Magnificului Satrap Esclepius Am fost nesăbuită. Nu, am fost indusă în eroare. Nu este nesăbuinţă să ai încredere când eşti îndreptăţit să aştepţi onestitate din partea cuiva. Când tatăl meu i‑a încredinţat lordului Jathan Carrock mâna şi soarta mea, l‑a crezut un om cu dare de mână şi bună reputaţie. Tatăl meu a binecuvântat numele lui Sa că realizările mele artistice au atras un peţitor de condiţie atât de bună. Când am plâns soarta care m‑a legat de un bărbat atât de vârstnic faţă de mine, mama m‑a sfătuit s‑o accept, să‑mi văd mai departe de arta mea şi să‑mi creez reputaţia sub aripa influenţei lui. Le‑am onorat înţelepciunea. În ultimii zece ani, în timp ce tinereţea şi frumuseţea mea au pălit în umbra acestui om, i‑am născut trei copii şi port acum sub inimă sămânţa roditoare a încă unuia. Am fost pentru el o podoabă şi o binecuvântare, şi totuşi el m‑a înşelat. Când mă gândesc la orele petrecute cu administrarea gospodăriei sale, ore pe care le‑aş fi putut dedica artei mele, mă umplu de amărăciune. Astăzi am început prin a‑l implora, apoi, chinuită de datoria de a mă îngriji cum se cuvine de copiii mei, i‑am cerut insistent să‑l oblige pe căpitan să ne dea un spaţiu mai bun. Trimiţându‑i pe copii afară pe punte, cu dădaca lor, soţul meu mi‑a mărturisit că nu suntem investitori benevoli în planul de colonizare al Satrapului, ci exilaţi cărora li s‑a dat şansa să fugă de dizgraţie. Tot ce‑am lăsat în urmă, moşii, case, lucruri de preţ, cai, vite… toate sunt confiscate pentru Satrap, după cum sunt şi lucrurile ce ne‑au fost luate cu forţa la îmbarcare. Distinsul şi respectabilul meu soţ este un trădător pentru bunul şi iubitul nostru Satrap şi un uneltitor împotriva Tronului Binecuvântat de Sa.

EPIC. LEGENDE FANTASY