In cautarea sufletului craciunului

În căutarea Sufletului Crăciunului Autor: r.d. Mottok ilustrator: anda cofaru

EDITORI Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL Magdalena Mărculescu REDACTOR Virginia Costeschi DESIGN & DTP Faber Studio DIRECTOR PRODUCŢIE Cristian Claudiu Coban CORECTURĂ Sînziana Doman Eugenia Ursu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Mottok, R.D. În căutarea Sufletului Crăciunului / R.D. Mottok. – București: Editura Trei, 2014 ISBN 978-606-719-179-0 821.135.1-32

Copyright © Editura Trei, 2014 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro

Cuprins

Dispariția............................................................. 5 Începutul căutărilor ........................................... 15 Ținutul Grubilor................................................ 22 Acasă la Vania.....................................................35 Un ajutor neașteptat.......................................... 48 Pădurea celor Trei Magi......................................67 Înapoi spre casă................................................ 112 Despărțirea de cei dragi.................................... 122 Bucuria regăsirii............................................... 130 Întoarcerea îngerilor......................................... 132 Ziua Crăciunului............................................... 134

Dispariția Noaptea de Ajun coborî peste mica așezare de la poalele muntelui, aducând cu ea o liniște aparte. Niciun cuptor nu mai rumenea cozonaci, niciun brad nu‑și mai aranja podoabele, niciun colindător nu mai cânta pe la geamuri. Locuitorii orășelului se cufundau încet în lumea viselor, în miros de cetină, scorțișoară și lapte cald. Ori cozonac proaspăt sau vin fiert, după vârstă sau preferințe. Toți, cu gândul la darurile pe care aveau să le primească a doua zi sub bradul de Crăciun. Sau la persoanele dragi pe care urmau să le revadă după mult timp.

Afară ningea liniștit. Zăpada acoperea blând urmele săniilor care răscoliseră strada toată ziua, cu treabă sau doar la plimbare. Urmele pașilor de copii plecați cu colindul și urările de bine, sănătate și gânduri frumoase odihneau acum sub pătura pufoasă. Vântul mișca molcom crengile copacilor care se scuturau și primeau haină nouă. În fuioare de mătase albă, fumul își făcea loc prin coșurile caselor cu geamuri aburite și urca încet printre fulgii de zăpadă. Într-una dintre casele de la marginea așezării, liniștea nopții abia coborâte fu brusc întreruptă de un țipăt speriat: — A dispărut!

Era casa lui Akim, cea mai apropiată de hotarul cu bătrâna pădure de la poalele muntelui. Țipătul venea chiar dintre crengile bradului frumos împodobit pentru Crăciun. Îi răspunse fără grabă o voce morocănoasă care venea din același brad, dar câteva crengi mai jos.

— Cine a dispărut? Ce tot țipi așa? E noaptea de Ajun, lasă‑ne să ne odihnim! A dispărut... da, somnul meu a dispărut!

5

r.d. Mottok

Aceeași voce care dăduse alarma strigă încă o dată, fără să ia seama la mormăiala nemulţumitului vecin de mai jos.

— A dispărut Sufletul Crăciunului!

Un murmur neliniștit și-un freamăt speriat cuprinse tot bradul, trezit de-a binelea din somn. Străjerii luminii Crăciunului își înteţiră flăcările. Nu era prima oară când cineva se trezea după un vis urât și ridica degeaba întregul brad în picioare. Lumina flăcărilor ajunse cu raze tremurânde printre crenguţele verzi ale bradului până sus, spre vârf. Locul gol de pe creanga luminată de ele Amadora îi convinse pe toţi că Sufletul Crăciunului, globul cel mai iubit din brad, dispăruse.

Amadora, îngerul păzitor care își avea lăcașul în vârful bradului, chiar deasupra crengii cu pricina, se ridică fluturându-și cu graţie aripile albe. Atentă să nu-și agaţe buclele mătăsoase și negre ca tăciunele ori rochiţa din mătase în acele ascuţite ale bradului, coborî către ceilalţi.

— Să nu intrăm în panică! spuse ea, încercând să-i liniștească. Înger păzitor al bradului de Crăciun, Amadora păstorește pomul și tot ce mișcă, luminează sau stă agăţat între crengile lui. Întruchipare a blândeţii, ea veghează la buna înţelegere între globuri și la bunul mers al sărbătorii. Dar mai ales, ea se îngrijește

6

disPAriŢiA

de globul Sufletul Crăciunului. Pentru că oamenii încredinţează dorinţele și gândurile lor acestui minunat glob, ele trebuie să îl găsească mereu acolo, agăţat de crenguţa de la picioarele Amadorei.

Iar îngerul trebuie să aibă grijă ca nimic să nu-l împiedice să le îndeplinească. Moș Crăciun va socoti toate acele gânduri și toate acele dorinţe izvorâte din iubire drept fapte bune, când va pregăti darurile pentru fiecare.

— Amadora are dreptate, să ne păstrăm calmul! Poate șnurul s-a desfăcut sau poate pisica vecinilor s-a strecurat pe furiș și și-a făcut de cap prin brad.

Acesta este Yuri, unul dintre Străjerii Luminii din bradul de Crăciun.

El este păstrător și mânuitor al luminii vii a Crăciunului, desprinsă chiar din Steaua Crăciunului, astrul care din vremuri îndepărtate vestește sărbătoarea.

Iar străjerii însufleţesc cu căldura ei nopţile iubitei sărbători. Și, deși nu-i un obiect de joacă, un străjer se poate juca cu ea ţinând-o în căușul palmei, plimbând-o de la o mână la cealaltă, o poate așeza pe umăr sau înaintea ochilor. Dar, cel mai mult, străjerilor le place să o ţină la piept, în dreptul inimii, pentru că sufletul lor și flacăra sunt mereu legate. Dacă sufletul le este trist, atunci flacăra pâlpâie firav, iar dacă sufletul le este vesel, flacăra Yuri

7

r.d. mottok

dansează răspândind scântei. Însă un străjer al luminii nu o poate lăsa niciodată să se stingă! Înalt de‑o palmă, Yuri este un băiețel cu părul negru, agățat mereu în acele bradului pe care îl colindă de sus până jos și înapoi de câte ori se ivește prilejul. Are ochi căprui, mari și iscoditori, nasul mic, cârn și o figură mereu curioasă. E îmbrăcat cu o tunică maro și pantaloni de culoare albastră, pe care îi poartă îndesați în ghetele legate cu șireturi. Este mereu pregătit de aventuri în lumea dintre crengile bradului.

Amadora își oprise zborul undeva către mijlocul bradului și plutea, ascultându‑i freamătul neliniștit.

— Da, da! Pisica aia neastâmpărată e de vină, sunt sigur! Chiar a fost astăzi pe-aici!

Unul dintre frumoasele globuri susținu bănuiala lui Yuri cum că pisica le‑ar fi făcut o vizită. Haina lui, brăzdată de patru zgârieturi fine, putea să stea mărturie. Făcuse cunoștință cu pisica în trecut, așa că știa ce‑i poate coada. Sau ghearele, mai degrabă.

— Ba nu, vă înșelați! Dacă Sufletul Crăciunului ar fi încă prin apropiere, noi am străluci. Însă uitați‑vă la noi, nu mai avem pic de splendoare! se puse pe jelit un alt glob. Dacă nu mai e el să ne însuflețească pe toate cu puterea gândurilor bune și a frumoaselor dorințe izvorâte din iubire, suntem doar niște bucăți de sticlă colorată.

Yuri merse către capătul crengii și își aplecă flacăra pentru a face lumină sub brad, însă nu izbuti să alunge tot întunericul.

8

disPAriŢiA

— Helena, ajută-mă, te rog! Nu reușesc să fac destulă lumină acolo, jos! Poate globul a căzut undeva sub brad! spuse Yuri, cerând Helenei, un alt Străjer al Luminii, să-și alăture flăcările și să caute împreună.

Mezină între străjeri, Helena stătea de cealaltă parte a bradului. Ea îl asculta pe Yuri și-l iubea ca pe un frate mai mare. Cei doi erau de nedespărţit.

Helena porni nerăbdătoare spre el, pășind încet de la o creangă la alta, atentă, cu flacăra în palmele făcute căuș.

Ajunsă lângă el, Helena își scutură părul șaten care abia îi atingea umerii și își aranjă Helena delicat bretonul cu șuviţe aurii. Purta, ca și el, o tunică din lână de culoare verde, pantaloni maro și cizmuliţe înalte, îmblănite. Ochii ei căprui, blânzi, îl priviră pe Yuri și-i zâmbiră. Îi plăcea tare mult când el o chema în ajutor. Îl prinse de o mână și se aplecă încet peste capătul crengii, cu cealaltă mână întinsă și flacăra în vârful degetelor. Unite, cele două izvoare de lumină reușiră să alunge întunericul de sub crengile de jos. Sub brad însă nu se zărea nimic și nici în apropierea lui. Temerea lor cea mai mare se adeverea acum: Sufletul Crăciunului dispăruse!

Unde? Cum? Cine îl luase și, mai ales, de ce? Întrebările făceau ca fiecare locuitor al bradului de Crăciun să se înfioare de neliniște.

Amadora zbură până la fereastra cea mai apropiată și trase draperia într-o parte. Razele lunii, cernute prin sticla aburită, scăldară

9

r.d. Mottok

camera într-o lumină slabă. Însă nicăieri nu reuși să zărească vreo urmă a preţiosului glob.

— Mi-e teamă că Globul nu se mai află în această cameră!

Avea vocea gravă, simţea că ceva rău se întâmplase în bradul lor.

Sub razele lunii revărsate peste aripile mătăsoase și pe rochiţa albă, diafană, Amadora își merita numele de înger. Îi ceru lui Ciel, Clopoţelul Vestitor din bradul de Crăciun, să sune pentru a trimite vestea și celor din casele învecinate. Sufletul Crăciunului, globul iubirii și al gândurilor bune care vin odată cu Crăciunul, dispăruse din bradul pe care îl avea în grijă. Nu apucă să termine rugămintea adresată lui Ciel, că se auzi un clinchet venit de-afară. Apoi altul, din altă casă, și altul... O muzică tristă răsună în întreg orășelul de la poalele muntelui. Dar vestitorii nu anunţau trecerea lui Moș Crăciun, ca de obicei. De data asta, vestea pe care o transmiteau era alta. Ciel le-o împărtăși tuturor: — Sufletul Crăciunului nu a dispărut numai din bradul nostru. Fraţii mei trimit aceeași veste tristă din fiecare casă.

Fără Sufletul Crăciunului, întreaga sărbătoare era în pericol. Zeci de dorinţe îi erau încredinţate în fiecare an acestui glob minunat, pentru ca el să le îndeplinească până la Crăciunul următor. Și nu este

10

Dispariția

vorba despre orice fel de dorințe, ci despre cele mai frumoase și mai generoase, cele care aduc cu adevărat bucurie sufletului.

Anul trecut, Sufletul Crăciunului îl ajutase pe stăpânul casei să‑și regăsească liniștea după pierderea mamei sale, iar pe cei mici să zâmbească din nou, cu gândul la bunica lor. În căușul de sticlă se întâmpla ceva magic, la fiecare Crăciun. Dacă un lucru era dorit cu ardoare, fără lăcomie, ranchiună ori invidie, acesta se îndeplinea în anul care avea să înceapă. Și, așa cum Moș Crăciun primea o mulțime de cereri pentru jucării ori dulciuri, tot așa fiecare Suflet al Crăciunului primea o mulțime de dorințe frumoase, gânduri de bine și urări sincere.

Amadora își întinse aripile și zbură până la cei doi Străjeri ai Luminii. Yuri rupse primul tăcerea: — Am o idee! Haideți să întrebăm Globul Amintirilor!

— E o idee excelentă, Yuri! Poate el ne va arăta ce s‑a întâmplat în timp ce noi ne odihneam.

Amadora era mândră de Yuri. Deși era foarte tânăr, ea știa că el va fi un Străjer al Luminii ca nimeni altul. Iar lui îi plăcea tare mult să fie apreciat ca înțelept și curajos. Se supăra dacă vreun glob mai hâtru îl numea „copil“ și îl trimitea la joacă atunci când își făcea loc, împingând cu coatele pe la vreun sfat al celor mai în vârstă.

— Merg doar eu. Urc mai repede, nu trebuie să pierdem vremea!

Așteptați‑mă aici și ascultați ce spune! Îngerul zbură până la jumătatea bradului, unde își avea lăcașul Globul Amintirilor. Acesta stătea agățat nici prea sus, ca să poată

11

r.d. mottok

observa tot ce mișcă pe sub brad, dar nici prea jos, pentru că uneori trebuie să vadă chiar și dincolo de fereastră. El este globul care veghează necontenit și păstrează în memorie toate lucrurile și toate întâmplările petrecute, bune sau rele. Pe cele bune le așază în jumătatea luminoasă, iar pe cele rele în jumătatea întunecată.

Dintotdeauna și‑a dorit să fie un glob luminos, fără nicio parte umbrită, însă până acum nu a reușit. Așa că se rotește neîncetat, vrând să‑și arate mereu jumătatea senină. Dar nu poate să se oprească la ea câtă vreme lucrurile întunecate, cum sunt răutatea și minciuna, reușesc să reapară. În tot acest timp, Globul Amintirilor rămăsese tăcut, urmărind agitația din brad. Văzuse destule la viața lui, așa că puține lucruri îl mai impresionau. Avea un principiu sănătos: câtă vreme bradul nu era în flăcări, nimic nu era prea grav sau nu se putea repara, deși uneori chiar și focul putea fi stins.

Amadora se apropie de el și i se adresă cu respectul cuvenit unui personaj venerabil: — Bătrâne Glob, te rugăm, arată-ne ce s‑a întâmplat mai devreme în această seară! Ajută‑ne să aflăm ce s‑a întâmplat cu Sufletul Crăciunului!

Globul se roti o dată, consultându‑și ambele jumătăți și îi răspunse scurt, serios, fără să se grăbească. Nu‑i plăcea să piardă timpul cu prea multe explicații: — În această seară am simțit o tristețe imensă, însă nu am văzut nimic rău petrecându-se.

12

Dispariția

Helena și Yuri, pe care Amadora îi lăsase împreună câteva crengi mai jos, auziră răspunsul. Deși știa că Globului Amintirilor nu‑i plăcea să‑i fie pus la îndoială cuvântul și nici să repete un lucru abia rostit, Helena îl rugă încă o dată: — Nu se poate, Globule! Mai uită-te! Cineva trebuie să fi furat Sufletul Crăciunului!

— Micuțo, am spus ceea ce ai auzit și nu este nevoie să repet!

Apoi continuă, dar în șoaptă, să nu‑l audă nimeni: — Foarte ciudat! Nu mi s‑a întâmplat niciodată să îmi scape ceva.

Mai ales într‑o noapte ca asta, atât de importantă!

Continuă apoi, pentru urechile tuturor celor care îl ascultau: — Dacă cineva l‑a răpit pe Suflețel, atunci acela trebuie să aibă niște puteri cu totul și cu totul speciale! Altfel nu putea să treacă neobservat ochiului meu.

Suflețel era numele cu care ei îl alintau pe cel mai de preț Glob al bradului de Crăciun, Sufletul Crăciunului.

Amadora își dădu seama că mai multe nu puteau afla de la Globul Amintirilor, așa că îi mulțumi respectuos și coborî din nou lângă Helena și Yuri.

— Am hotărât că trebuie să plec în căutarea lui Suflețel. Și aș vrea ca voi doi să mă însoțiți. Am nevoie de ajutorul vostru.

Pe Yuri îl alese pentru că era înțelept, îndrăzneț și curajos. Pe Helena o chemă pentru sufletul ei curat. Ea era cea mai mică dintre

13

r.d. mottok

străjeri, însă flacăra ei ardea mai frumos decât a celorlalți, chiar mai în vârstă decât ea. Ei doi erau cele mai bune ajutoare pe care le putea avea alături.

Așa că, în urările pline de speranță ale tuturor, Amadora se îndreptă în zbor spre ieșire. Helena și Yuri o urmară, coborând cu grijă ramură cu ramură, până când atinseră unul după altul covorul moale de sub brad.

Nu știau ce aventuri îi așteaptă sau ce primejdii vor avea de înfruntat în curajoasa lor căutare, dar aveau sufletul plin de speranță. Cei doi mici și îndrăzneți Străjeri ai Luminii plecau din casa al cărei brad îl luminau și știau că aventura în care pornesc îi va întări pentru mai târziu și că vor avea ce le povesti celorlalți la întoarcere.

— Yuri, Helena, grăbiți-vă! îi trezi Amadora din visarea în care căzuseră ținându‑se de mână. Până la răsăritul soarelui trebuie să‑l găsim și să îl înapoiem bradului!

14

Începutul căutărilor

Începutul căutărilor Amadora ieși prima în curte. Încercă să‑și amintească dacă vreodată, în istoria pe care o știa ea, se mai întâmplase așa ceva. Dacă ar fi avut timp să caute în vechile cărți ale strămoșilor, cine știe, poate că ar fi găsit un motiv, poate chiar și o soluție.

O picătură rece ca gheața îi căzu pe frunte și îi rupse firul gândurilor. Yuri și Helena, care tocmai ieșeau, se opriră brusc, împiedicându‑se în spatele ei. Amadora întoarse capul și vru să‑i dojenească. Însă chiar atunci, o altă picătură i se prelinse pe spate, dându-i fiori de gheață. Ridică privirea încercând să vadă de unde vin. Privi mai întâi spre cer. Fulgii de zăpadă cădeau liniștiți, iar ea se afla sub streașina casei, la adăpost. A treia picătură îi căzu pe aripa dreaptă. Îi ghici drumul și văzu una care se aduna încet în vârful unui țurțure. De‑a lungul streșinii străluceau sub lumina lunii alți țurțuri și alte picături.

15

r.d. Mottok

— Ciudat lucru, e toiul iernii și totuși ţurţurii se topesc. Yuri, e frig afară, nu?

— E frig, da!

Rotocoalele de abur care îi ieșiră printre buze îi întăreau cuvintele.

— Atunci de ce se topesc ţurţurii? De ce picură?

Simţea că e ceva neobișnuit în povestea cu ţurţurii, dar gândi apoi că tot ce li se întâmpla era ieșit din comun. Și continuă: — O avea legătură cu faptul că Globul nostru a dispărut? Ar trebui să fim atenţi la orice semn.

— Poate că ţurţurii plâng, presupuse Helena.

Era cea mai mică și mai sensibilă dintre ei. Îi dăduseră lacrimile încă de când observaseră dispariţia lui Sufleţel, așa că de ce nu?

— Se poate, deși ţurţurii plâng de obicei la venirea primăverii.

Adică atunci când se despart de gazdele primitoare cu care au petrecut iarna. Dacă ei plâng acum, înseamnă că se întâmplă ceva ciudat. Probabil că dispariţia Sufletului Crăciunului este doar o parte din ceea ce se întâmplă.

ÎncEPutul cĂutĂrilor

Coborâră toţi trei treptele casei și pășiră în curte. Cercetară cu privirea de jur împrejur, în curţile caselor vecine și pe străzi. Ca și ei, alţi îngeri păzitori ieșiseră afară însoţiţi de străjeri. Fiecare, în căutarea Sufletului Crăciunului din bradul lui. Și fiecare întrebându-se de unde să înceapă. Unde să-l caute? Sau cum? Se uitau unii la alţii și nu știau ce să facă. Cineva trebuia să-i organizeze cumva. În curtea casei ei, Amadora deja găsise soluţia: — Știu ce trebuie să facem!

Se ridică iute în zbor până în vârful bradului din faţa casei împodobit cu panglici colorate și își întinse aripile, încercând să-l prindă între ele tocmai pe Vântul de Miazănoapte, Enlil, după cum era cunoscut. Și cum Enlil începuse a sufla tare la vremea aceea, măturând în calea lui norii de zăpadă, Amadorei îi luă ceva timp până reuși să-i atragă atenţia. Efortul o epuiza, aripile ei nu puteau rezista multă vreme puterii lui, însă nu renunţă. Vântului i se făcu milă văzând îndârjirea micului înger, așa că se domoli. Se gândi că toată osteneala asta trebuia să fie pornită dintr-un mare necaz. Altfel, de ce-ar fi riscat îngerul cu păr de abanos să-și piardă aripile? Putea s-o lase ușor fără ele, era de ajuns să se înteţească niţel și Amadora nu ar mai fi zburat niciodată. Însă nu dorea să-i facă vreun rău.

— Care este motivul pentru care m-ai oprit, micuţule îngeraș? Cum crezi tu că aripile tale ca mătasea ar putea opri Vântul? Spune repede, am cale lungă de bătut și nu pot zăbovi nicio clipă! Sau ai doar poftă de joacă, la ora asta din noapte? Ai pus vreun rămășag cu tovarășii tăi? Dacă-i așa, o să mă joc și eu niţeluș cu voi, să vă tăvălesc puţin prin zăpadă, să vedem dacă atunci v-o mai plăcea jocul!

17

r.d. mottok

— Vântule, îți mulțumim că te‑ai oprit și te rugăm să nu te superi pe noi! Nu vrem nicidecum să ne jucăm, avem nevoie de ajutorul tău!

Amadora fu întreruptă de vocea Helenei, care urcase și ea în brad, o creangă mai jos: — Sufletul Crăciunului, Globul cel mai de preț din bradul de Crăciun, a dispărut, Vântule! Credem că a fost furat!

Helena îi vorbea vântului cu lacrimi în ochi. Nu mai avusese răbdare ca Amadora să‑i spună lui Enlil care era motivul pentru care îl oprise.

— Am auzit bine?! A dispărut? Păi de ce‑ar răpi cineva globul care aduce atâta bucurie în cea mai așteptată noapte din an? Copilă, caută‑l mai bine, așa ceva nu s‑a mai pomenit de când e lume‑n lumea asta!

— L-am căutat, nu este! Crede-ne, a dispărut! Privește împrejur, a dispărut din toți brazii de Crăciun, toți au ieșit să‑l caute! o susținu și Amadora, sperând că poate Enlil o va crede mai ușor.

— Uf... nu e bine! Dar cine, cum să‑l fi luat și unde să‑l fi dus? Și apoi, ce să facă cu el?

— Nu știm, Vântule, cine l‑a furat, ori ce vrea să-i facă! Dar trebuie să plecăm de-ndată în căutarea lui. Dacă nu‑l găsim până dimineață sau, mai rău, dacă nu‑l găsim deloc, Crăciunul va rămâne doar o tristă amintire. Umbrele vor înghiți atunci și Globul Amintirilor. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi sărbătorile fără el, suspină Amadora.

Yuri, rămas jos lângă brad, se adresă și el lui Enlil: 18

Începutul căutărilor

— Trebuie să ne ajuți să‑l căutăm! De-asta te‑a oprit Amadora! Noi singuri nu putem să călătorim nici repede și nici prea departe.

Cu sau fără străjerii lor, îngerii păzitori ieșiți din casele vecine urmăriseră discuția cu Enlil. Văzuseră că Amadora găsise un ajutor și se îndreptau cu toții într-acolo. Curând, grădina din fața casei lui Akim se umplu. Ținură sfatul chiar acolo, în lumina lunii. Hotărâră cu toții să se împartă în două grupuri. Primul, mai mare, avea să rămână în oraș să răscolească fiecare cotlon în căutarea lui Suflețel. Al doilea grup, mai mic, urma să meargă dincolo de hotarele orașului, pentru a căuta globurile dispărute.

Fără să mai piardă vremea, grupul mai numeros părăsi curtea casei.

Porniră să caute pe străzile luminate de felinare, prin curțile caselor adormite, pe alei și prin grădini. Adică peste tot pe unde credeau că cineva ar putea ascunde Globul lor.

Cei din grupul celor mai îndrăzneți rămaseră să hotărască împreună planul de acțiune. Amadora, care avusese ideea de a chema Vântul în ajutor, fu repede aleasă conducătorul lor și își dezvălui mai departe planul: — Enlil, te rugăm, cheamă‑i pe frații tăi care vântură celelalte trei zări! Ne vom împărți și vom porni deodată, purtați către cele patru orizonturi!

— Bine! Eu și frații mei vă vom ajuta câtă vreme nu ne abatem din cale! Căci trebuie să spulberăm zăpada de pe coame de munte și să măturăm văi întinse! Să ușurăm de povară crengile copacilor și să învelim sămânța grâului ce va răsări la primăvară. Dacă globurile voastre ni se află în drum, atunci le vom găsi!

19

r.d. Mottok

— Mulţumim, bunule Enlil! Fraţi străjeri și îngeri, iată cum vom proceda!

Amadora desprinse din vârful bradului împodobit patru panglici colorate. Helena, care era lângă ea, o ajută.

— Ne vom prinde strâns de câte o panglică, iar tu, Vântule, ne vei purta pe mine, pe Yuri și pe Helena către ţinuturile dinspre Miazănoapte. Voi, continuă ea arătând către ceilalţi, veţi fi duși de fraţii lui Enlil către ţinuturile dinspre Răsărit, Apus și Miazăzi. Noi vom folosi panglica galbenă, Gabriel și străjerii lui se vor folosi de panglica albastră, iar Cora și Deadora, împreună cu străjerii lor, vor fi purtaţi de panglica roz și de cea verde.

Fără să mai piardă nicio clipă, Amadora, Helena și Yuri, care se căţărase și el în vârful bradului, apucară panglica galbenă și se înălţară deasupra caselor. Cele trei Vânturi chemate de Enlil sosiseră și ele. Îngerii păzitori împreună cu străjerii lor se rotiră în zbor, luându-și rămas-bun unii de la alţii. Apoi se pierdură cu toţii către cele patru zări, lăsând în urmă foșnet de zăpadă spulberată de pe case și de prin copaci.

20

Ţinutul Grubilor

21