Cabaret Biarritz

COLECȚIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 1

13.03.2017 15:21:32

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 2

13.03.2017 15:21:32

José C. Vales

Cabaret Biarritz Traducere din spaniolă de Marin Mălaicu‑Hondrari

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 3

13.03.2017 15:21:32

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Carmen Botoșaru Coperta: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Peter Zelei Images Director producție: Cristian Claudiu Coban Dtp: Eugenia Ursu Corectură: Ana‑Maria Tamaș Dușa Udrea-Boborel Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României VALES, JOSÉ C. Cabaret Biarritz / José C. Vales ; trad.: Marin Mălaicu‑Hondrari. ‑ Bucureşti : Editura Trei, 2017 ISBN 978‑606‑719‑818‑8 I. Mălaicu‑Hondrari, Marin (trad.)

821.134.2‑31=135.1

Titlul original: Cabaret Biarritz Autor: José C. Vales Copyright © José C. Vales, 2014 Translation rights arranged by DOS PASSOS Agencia Literaria and Planeta Editorial.

All rights reserved.

Copyright © Editura Trei, 2017 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978‑606‑719‑818‑8

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 4

13.03.2017 15:21:32

J’ai pour moi les vents, les astres et la mer.

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 5

13.03.2017 15:21:32

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 6

13.03.2017 15:21:32

Introducere

Apariția, căderea în uitare și renașterea „interviurilor din Biarritz“ Ediție tradusă și îngrijită de Eliazer Marcos Inxausti Nu ar mai trebui să fie nevoie să repetăm aici, pentru că e bine cunoscut și a fost repetat până la sațietate în numeroase studii anterioare faptul că Philippe Fourac, proprietarul și directorul editurii La Fortune, a fost cel care în 1938 i‑a comandat scriitorului Georges Miet scri‑ erea unui roman al cărui subiect principal să se bazeze pe groaznicele și dramaticele întâmplări care cu câțiva ani mai înainte zguduiseră eleganta stațiune turistică Biarritz, din sudul țării.1 Ani de zile, Philippe Fourac, mare iubitor de cărți (dar nu de literatură adevărată), s‑a ocupat de publica‑ rea cărților cu succes la public editate de La Fortune (să amintim Les sortilèges de Camille, de Pierre Salme, căzut acum în dizgrație, sau povestirea Profondeurs, de Rémi Fauvel, scrisă într‑un limbaj încă și mai dur, dacă se poate, ca să nu zicem pornografic de‑a dreptul). Când 7

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 7

13.03.2017 15:21:32

José C. Vales

proprietarii editurii La Fortune au atins o vârstă la care nu mai făceau diferența dintre o farfurie cu supă și o carte — și, de cele mai multe ori, preferau prima în loc de a doua —, moștenitorii lor au ajuns la un acord cu Philippe Fourac, astfel că acesta a preluat editura și a de‑ venit proprietarul ei.

Fourac a menținut orientarea către publicul larg al editurii și a continuat să plătească serviciile celebrului Hibou (al cărui nume real era Pascal Trémoinne), faimos la vremea lui pentru virulența cu care scotea la lumină biciul său critic și șfichiuia fără milă în textele publicate în defunctul Le Nouvel Qoutidien de París. 2 Editura La Fortune a mai beneficiat de colaborarea unui arheolog belgian, care se ocupa de colecția de istorie (istorie an‑ tică, în principal, inclusiv istorie biblică, a Egiptului, Mesopotamiei, Greciei și Romei), și de colaborarea unei aristocrate, cu adevărat de viță nobilă, care‑și făcea veacul în Elveția și recomanda „cărți pentru doamne“.

Aceste cărți pentru femei se împărțeau între cele de obi‑ ceiuri ciudate, conduită socială, povești neobișnuite, călătorii exotice, trucuri feminine (de toate tipurile), ga‑ lanterie și iubiri de toate soiurile (printre care se găseau povești care le‑ar face să roșească până și pe cele mai libertine fete din Place Pigalle). La rândul său, Fourac a continuat să publice romane populare, pentru că, după părerea lui, asta era ceea ce voiau să citească francezii. (E cât se poate de sigur că respingea cărțile care „puțeau a literatură“ și că îi critica nemilos pe imitatorii moderni ai lui Balzac, Hugo, Stendhal, Flaubert sau Maupassant; despre inovațiile avangardei nici nu a vrut să audă și le numea „infecții și boli grave ale vanității“). Ca editor, a avut mai multe succese notabile, printre care se numără 8 fiction connection

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 8

13.03.2017 15:21:32

Cabaret Biarritz

Margaret Jaunty cea perfidă, semnată de o scriitoare en‑ gleză, Lisa Wanton, și o colecție de povești umoristice semnate (dar cu siguranță nu și scrise) de un actor de comedie care‑și spunea Félon.

Editorul îl cunoscuse în 1936 pe tânărul Georges Miet, un flăcău suferind de artroză, șchiop și aproape orb, care abia dacă‑și dăduse măsura talentului în câteva povestiri premiate la concursuri literare din provincie și de către niște instituții academice de mâna a doua. Pe atunci, Georges Miet (Paris, 1916) își dorea cu înfrigurare să ajungă scriitor și să trăiască din scris (dar nu literatură adevărată). E cât se poate de cert că directorul editurii La Fortune a citit un articol de‑al său într‑o fițuică de cartier și i s‑a părut că acel necunoscut Georges Miet ar fi bun la „compus cărți“. Această expresie ajuta la definirea ro‑ lului diferitelor funcții în procesul de elaborare literară: proprietarul editurii urma să se ocupe de găsirea întâm‑ plărilor și subiectelor despre care el considera că ar putea fi rentabile în chioșcuri și librării, iar tânărul Miet urma să le scrie într‑un stil cât mai atractiv, în special pentru femei, ele fiind cele care, după părerea sa, cereau și aveau mai mare nevoie de romane de divertisment. Desigur, nu exista niciun scriitor — care să se considere ca atare — dispus să consimtă la o asemenea infamă întreprindere livrescă (dar nu literară). În orice caz, versatul Fourac și‑a dat seama — fler de afacerist — că tânărul Georges Miet, după cât de zdrențăros și nevolnic părea, cu siguranță nu avea nici după ce să bea apă și că era mai plin de purici decât șobolanii din Saint‑Germain, așa că era foarte po‑ sibil să accepte o comandă, pe care ar putea‑o semna cu pseudonim și, din mers, să învețe meseria de scriitor, care nu e atât de simplă pe cât se crede în zilele noastre. Așa se 9

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 9

13.03.2017 15:21:32

José C. Vales

face că întreprinderii la care niciun scriitor nu a acceptat să colaboreze din cauza vanităților și orgoliilor specifice autorilor moderni, tânărul Georges Miet i s‑a dedicat cu pasiune de literat adevărat și a început să compună cele mai lamentabile povești care‑i treceau prin cap lui Philippe Fourac, șeful său.

Se știe că, trei ani la rând, Georges Miet a scris pentru editura La Fortune cărți de îndoielnică valoare (literară și morală). A folosit diferite pseudonime (cel mai cunoscut fiind Marc Avent) și a avut succese moderate și neplă‑ tite cu Cochetele din Paris (o comedie de amor, picantă, dar nu vulgară), cu Niciodată nu te vei mai întoarce de la Passchendaele (o dramă de război, plasată în timpul Primului Război Mondial) și cu o carte de călătorii exo‑ tice (în India și Nepal), scrisă la o masă dintr‑un colț al Bibliotecii Naționale din Paris.3 În 1938, așa cum s‑a arătat la începutul acestui pro‑ log, probabil pentru a domoli vanitatea literară a tână‑ rului — și, cu un drum, de a‑l lega definitiv de munca la editură —, Philippe Fourac i‑a comandat lui Georges Miet un roman „serios“ despre îngrozitoarele și dramati‑ cele întâmplări petrecute în Biarritz, în vara anului 1925. (În realitate, chiar dacă se putea vorbi de o muncă ceva mai literară, probabil că Fourac nu se aștepta la altceva decât la un roman în care aspectele cele mai violente, mai sângeroase și mai morbide să devină rentabile în librării și la chioșcuri). După câte se pare, și conform tu‑ turor indiciilor, Georges Miet a început să lucreze la acel proiect cuprins de mult entuziasm, chiar dacă șeful său nu i‑a oferit niciodată banii și condițiile necesare pentru a se putea dedica artei literare, în circumstanțe cât de cât apropiate de cele în care lucrează un autor adevărat. Așa 10 fiction connection

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 10

13.03.2017 15:21:32

Cabaret Biarritz

că scriitorul nostru și‑a început munca pândit de sărăcie și de mizerie.

E absolut sigur că Georges Miet a început munca de documentare în primăvara anului 1938 — la aproape treisprezece ani de la întâmplările în cauză — și în vară s‑a dus la Bordeaux, apoi la Biarritz pentru a se dedica unui proiect literar pe care îl considera cel mai impor‑ tant din întreaga lui viață nenorocită. Nu se știe unde s‑a cazat în Bordeaux — probabil în sala de așteptare din gară —, dar se știe că în stațiunea de pe coastă a închiriat o cameră la Maison Malevitch, o pensiune din spatele bisericii Sainte Eugénie, ținută de două surori moscovite care — după spusele lor — aparțineau aristocrației și, firește, marelui exil rusesc din decadele trecute. Pe durata șederilor sale la Paris, Miet locuia la subsolul unei frizerii, unde părea să‑i fie destul de bine și comod.

Din puținele însemnări personale ale tânărului Georges Miet se poate măcar deduce că acea vară și‑a de‑ dicat‑o studierii documentelor oficiale, că a trecut pe la jandarmerie și pe la judecătoriile din Biarritz, Bordeaux și Paris căutând probe și dovezi oficiale, exacte. După cum s‑a spus, înspăimântătoarele întâmplări, pe care avea de gând să le scrie, se petrecuseră cu aproape cincisprezece ani înainte ca el să‑și înceapă munca, astfel că multe din‑ tre documente se pierduseră sau fuseseră furate ori distruse de praf și de scurgerea timpului, sau fuseseră mâncate de viermi și de molii, sau se aflau într‑o stare atât de deplora‑ bilă, încât nu mai puteau fi folosite. În iarna următoare — dacă e să dăm crezare surselor indirecte —, Miet s‑a întors la Paris, la confortabilul său birou din frizerie, unde a început să cerceteze cu febrilitate prin hemerotecile și bi‑ bliotecile din capitală; probabil că și‑a dedicat toate forțele 11

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 11

13.03.2017 15:21:32

José C. Vales

căutării și notării de elemente complementare poveștii, privitoare la contextul social, istoric și politic. Din nefe‑ ricire, chiar dacă se știe cu destulă siguranță că notițele muncii de documentare umpleau aproape șase carnețele, aceste manuscrise s‑au pierdut în incendiul care a devastat frizeria, după moartea scriitorului, în 1946.4 În tot cazul, după cum s‑a precizat deja, Georges Miet a început pregătirile pentru celebrele sale interviuri în primăvara anului 1938. În timpul iernii urmase cursu‑ rile unei școli de stenografie unde învățase „să transcrie cu precizie și rapiditate cuvintele unui om care vorbește folosind un ritm normal“5. Sus‑numitele interviuri — à la Miet — s‑au întins pe mai mult de șase ani. (După cum era ușor de prevăzut, după doar câteva luni, proprietarul editurii La Fortune a încetat să‑l mai susțină economic și i‑a transmis că deja nu‑l mai interesa povestea aceea și nici ceea ce Miet ar fi putut scrie despre ea. Din câte se pare, i‑a oferit alte teme și subiecte, mai populare și mai hrănitoare, dar Miet era deja prins în mrejele întâmplă‑ rilor înfiorătoare petrecute în Biarritz și a refuzat să se întoarcă la editură). Cum o fi supraviețuit în toți acei ani, când, în plus, țara a fost implicată în cel de‑al Doilea Război Mondial și supusă puterii germane? Nimeni nu știe cu certitudine. Roland Dutel, biograful „oficial“ al scriitorului, susține în lucrarea sa Georges Miet: la voix et la parole (1979) că autorul nostru a fost cărbunar în cel puțin trei perioade, muncind până la extenuare în nopțile și zorii parizieni; probabil că banii obținuți din astfel de munci iernatice îi folosea vara pentru a călători și a face celebrele lui interviuri.

Când Parisul a fost eliberat, în august 1944, Miet trebuie să fi terminat toate interviurile, dar viața lui 12 fiction connection

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 12

13.03.2017 15:21:32

Cabaret Biarritz

dezorganizată (prea multă trudă de cărbunar, prea multe lipsuri și prea multă umezeală în frizerie, după câte se pare) și neajunsurile războiului își puseseră amprenta definitiv pe sănătatea șubredă a scriitorului. În 1945, aproape în pragul morții, cum zice biograful său — cu prea mult dramatism, după părerea mea —, Miet cere ajutor editurii La Fortune scriind o scrisoare către pro‑ prietarul acesteia prin care se arăta dispus să termine romanul („marele roman despre Biarritz“, scrie el literal) în schimbul unui mic avans…

Există ceva tragic în acest episod din viața lui Miet.

Scriitorul, cufundat în munca la roman, nu știa că edi‑ torul Fourac murise cu un an înainte, în circumstanțe rușinoase, în timpul unui asalt al Rezistenței. (Se pare că Fourac publicase foi volante și manuale pentru SS și pentru autoritățile naziste, iar cineva îl denunțase. Cele mai radicale și mai subversive elemente din Rezistență au descoperit că magazia editurii La Fortune era burdușită cu cărți și ziare colaboraționiste care explicau cum să înfrângi voința francezilor. Chiar dacă leșul spânzurat al lui Fourac a atârnat timp de trei zile pe fațada sediului editurii, Miet nu a aflat niciodată).

Firește, nimeni nu a răspuns cererii de ajutor a lui Georges Miet. Crezându‑se — pe bună dreptate — aban‑ donat și singur, Miet a murit în 6 sau 7 ianuarie 1946, probabil de febră tifoidă, în subsolul mucegăit și insalu‑ bru al acelei frizerii din cartierul Saint‑Germain. Astfel, imensa muncă a lui Miet a rămas în voia sorții, în bezna cea mai cumplită pe care și‑o poate imagina un autor: fără ca nimeni să știe că a scris ceva, fără ca nimeni să se aștepte să fi scris, ba mai mult, fără ca nimeni să aibă cel mai mic interes de a citi ce scrisese.

13

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 13

13.03.2017 15:21:33

José C. Vales

Din fericire, după câteva peripeții puțin edificatoare6, conform lui Roland Dutel, istețul anticar Gilles P. Vue a găsit carnetele lui Miet și a încercat să le vândă unor edituri. Cum interviurile lui Miet erau oferite la pachet cu alte zeci de manuscrise pierdute, de diverși autori (majo‑ ritatea necunoscuți atât atunci, cât și astăzi), unele și‑au găsit locul în planurile editurilor, librăriilor, revistelor și ale almanahurilor. Dar acesta nu a fost și cazul manus‑ criselor lui Miet, respinse de toate editurile la care au fost prezentate. În sfârșit, în 1961, manuscrisele cu interviu‑ rile au ajuns pe mâna unui angajat al cunoscutului editor Dégriffé.

După ce Emmanuel Dégriffé a intrat în stăpânirea operei lui Georges Miet, degeaba a început comunitatea literară și academică să facă apel la obligația morală și intelectuală de a publica așa-numitele „interviuri din Biarritz“, umplându‑se astfel un vid care vreme de zeci de ani blocase accesul cititorilor și cercetătorilor la niște documente de o excepțională valoare istorică, socială și culturală.

La un moment dat (așa cum reiese din mediocrul Dictionnaire de Curiosités Littéraires Parisiennes)7, s‑a vrut revenirea la ideea inițială de a rescrie interviurile sub forma unei narațiuni convenționale: se considera de la sine înțeles că interviurile constituiau scheletul unui vii‑ tor roman și, de‑a lungul ultimelor decade, în Franța, nu puțini au fost cei care și‑au imaginat cum ar fi povestea bazată pe acele carnete cu însemnări. Totuși, trecerea timpului și temeinicia interviurilor lui Georges Miet au făcut ca munca lui să fie privită dintr‑o altă perspectivă.

Camille Muletier, profesoară de literatură la Catedra J.‑J. Rousseau din Lyon, a vorbit, încă la începutul anilor 14 fiction connection

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 14

13.03.2017 15:21:33

Cabaret Biarritz

1980, despre posibilitatea ca romanul assommant al lui Georges Miet să fie gata scris și să aibă „exact“ forma acelor interviuri. De atunci — și până în zilele noastre — ideea de a scrie un roman plecând de la interviurile lui Georges Miet a fost, din fericire, definitiv înlăturată. Și, de fapt, așa cum scria profesor doctor Muletier în cunos‑ cuta ei lucrare, „nu există o formă mai bună de a‑l cele‑ bra pe Georges Miet, cu neîmplinita lui pasiune literară, decât aceea de a transcrie interviurile așa cum le‑a scris el“; iar pe de altă parte, adaugă ea, cu perspicacitate, cu siguranță „nu există o manieră mai potrivită pentru a reda dramaticele întâmplări petrecute la Biarritz, în acea vară a anului 1925“.8 În sfârșit, după intense și complicate negocieri cu proprietarii de drept și cu alți reprezentanți legali ai per‑ soanelor implicate, colecția completă de interviuri ale lui Georges Miet a fost publicată în Franța, cu șase ani în urmă (Ed. Atlantis, Bordeaux, 2009). Prezenta ediție critică înglobează textele integrale ale lui Georges Miet, adnotate conform celor mai stricte criterii istoriografice și filologice. Publicarea „interviurilor din Biarritz“ rezolvă definitiv una dintre cele mai stingheritoare probleme ale romanului francez și, pe de altă parte, umple un gol de care mulți specialiști s‑au plâns în repetate rânduri în ultimele decenii. În ceea ce privește editarea textului, trebuie spus că însemnările lui Miet nu au un titlu anume, deși pe ul‑ tima pagină din cel de‑al doilea carnet scriitorul a scris și a subliniat: Des pechés estivantes (Păcatele estivale sau viciile estivale). Majoritatea specialiștilor au crezut mereu că acesta ar fi trebuit să fie titlul cărții, și chiar așa apare pe coperta ediției franceze din 20099. Totuși, editorul spaniol 15

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 15

13.03.2017 15:21:33

José C. Vales

a considerat mai potrivit să confere acestei cărți stranii un aer mai elegant, mai atractiv sau mai sugestiv, și s‑a hotărât să o intituleze Cabaret Biarritz10. În plus, trebuie spus și că unor capitole, 16 și 17, respectiv 22 și 23, li s‑a schimbat ordinea inițială, față de ediția franceză, pe bună dreptate — în acest caz — considerându‑se că în noua lor poziție capitolele dau mai multă coerență întregului. De asemenea, au fost eliminate câteva pasaje irelevante, unele ilizibile, altele de‑a dreptul ininteligibile. Oricum, toate intervențiile, atât ale traducătorului, cât și cele ale edito‑ rilor sunt menționate exact, la locul unde apar în carte.

Bibliografie BALDWIN, Cesare: „Les papiers perdus de Georges Miet“, en Revue‑au‑Revoir, XVII [nov. 1995].

BEAUFILS, Monique y Julie: Biarritz, mémoires en images (4 vo‑ lume). Alan Sutton Éditions, 2001–2004.

DÉGOURD, Léopold: Sur le titre „Des pechés estivantes“, de Georges Miet. Renoir, Paris, 1977.

DUNST, Ofelia: Georges Miet: éphémère. Bourges Université, Bourges, 1999.

DUPONT, Lucille: Nostalgie. Bergson, Paris, 1968.

DUTEL, Roland: Georges Miet: la voix et la parole. Auvergne, Paris, 1979. ÉTAM, Thomas: Interview game. Belford, Londres, 1989.

HALBWACHS, Maurice: Les causes du suicide. Alcan, Paris, 1930.

HÉMI, Pascal: La fin des spirites. Bonnard, Paris, 1997.

KLINSMANN, Jeanne: Nôtre vie à Biarritz (3 volume).

Atlantiquité, Burdeos, 2003.

16 fiction connection

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 16

13.03.2017 15:21:33

Cabaret Biarritz

LÉONARD, Simon: Les écrits de Miet: dialogue et monologue.

Graphics, Amiens, 2001.

MINNEARD, Charles: Histoire de la littérature populaire française.

Colossal, Paris, 1982.

MULETIER, Camille: «La nouvelle idéale de Georges Miet», en Littérale‑ment, nr. 86 (februarie 1982), Lyon.

MURARD, Tadeus, y FIESCHLE, Amande: Dictionnaire de Curiosités Littéraires Parisiennes (6 volume). L’Humanité Ed., Paris, 1966.

RENOIR, Ciril: La littérature inaudite (1939–1945). Bergson, Paris, 1966.

TIRE, Sophie: Quotations universelles (19 volume). Compendium, Paris, 1989.

VV. AA.: La belle histoire de Biarritz (9 volume). Antiquedit, Biarritz, 1949.

17

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 17

13.03.2017 15:21:33

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 18

13.03.2017 15:21:33

Cabaret Biarritz Păcatele estivale

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 19

13.03.2017 15:21:33

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 20

13.03.2017 15:21:33

1

M. Léonard Montagnard De la La Petite Gironde, Bordeaux11 Noi, ziariștii, groparii și viermii suntem singurii care profităm de pe urma morții. Iar în acea perioadă, orice mort îmi pica bine, cum să zic. Dar măcar de asta sunt sigur: noi, ziariștii, știm multe despre morți. Nu toți morții sunt egali, deși poeții îi dau înainte cu egalitatea oamenilor în fața morții și alte prostii. Blablablablabla…

Nu e totuna un mort obișnuit, să zicem, care a pierit de pneumonie sau de gripă spaniolă, cu unul căruia i s‑a luat gâtul cu o custură; la fel cum nu e același lucru unul care moare pe drumurile din Auvergne cu unul care moare într‑un palat din Paris. Pentru noi, morții prețuiesc cât prețuiau și în timpul vieții: un rege ne aduce (groparului și mie) mai mulți bani decât un cerșetor. Și dacă e până acolo, bogații le dau mai multă hrană viermilor; adică nu se compară un om de vază, rotofei și plin de bani, cu un nenorocit de fomist. Povestea asta, spusă la nesfârșit, cum că moartea îi face egali pe oameni e un basm pentru suflete pioase. Un mort ilustru, ce să zic, ca Goethe sau 21

Cabaret Biarritz_BT-408p-revazut.indd 21

13.03.2017 15:21:33