Praf de zâne_fragment

Praf de zâne

Această carte aparține lui

................................................

Prietenia înseamnă un su�let în două trupuri.

Aristotel

EDITORI: Magdalena Mărculescu Vasile Dem. Zamfirescu Silviu Dragomir FONDATOR: Ion Mărculescu, 1994 REDACTOR: Virginia Lupulescu DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban DTP: Faber Studio Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României DRAGOMIR, ANA Praf de zâne / Ana Dragomir; il.: Ionuț Robert Olaru. ‑ București : Pandora Publishing, 2020 ISBN 978‑606‑978‑285‑9 I. Olaru, Ionuț Robert (il.)

821.135.1

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă, transmisă, difuzată sau păstrată cu ajutorul unui sistem de stocare, în nicio formă și în niciun mod, grafic, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare și multiplicare, fără acordul prealabil scris al editorului.

Copyright © Pandora Publishing, 2020 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 Fax: +4 0372 25 20 20 www.pandoram.ro Pandora M face parte din Grupul Editorial Trei.

Praf de zâne Ana Dragomir

Ilustrații de

Ionuț Robert Olaru

– A fost odată ca niciodată o fetiță care trăia cu părinții în mijlocul unei păduri dese și întunecoase, pentru că tatăl ei era tăietor de lemne. Fetița purta întotdeauna o pelerină roșie, cu o glugă călduroasă, așa că toată lumea îi spunea Scufița Roșie, citi mama Almei.

Alma era o fetiță brunetă, cu ochii căprui și obrăjorii roșii, care locuia cu mama ei într‑un orășel din Anglia. Toată lumea o adora, însă ceea ce își dorea cel mai mult era o prietenă adevărată. Ar fi vrut să vorbească despre asta și cu bunica ei, dar era atât de departe… Și atunci se refugia în lumea poveștilor.

Întotdeauna se îmbujora când asculta Scufița Roșie. Era povestea ei preferată și o știa pe de rost. În noaptea în care mama ei i‑o citea poate pentru a suta oară, se auzi un zăngănit la parter.

— Mami, ce se aude? întrebă ea.

— Nu știu, Alma, stai aici. Mă întorc imediat.

— Mami, nu mă lăsa singură!

— Alma, fii cuminte și rămâi aici, mă întorc cât ai zice pește.

Alma rămase în cameră și așteptă. Se mai auzi un zăngănit, care o făcu să se ridice din pat și să se ascundă sub birou. Se auziră apoi niște pași care se apropiau de camera ei, după care se făcu liniște. Alma își ținu respirația. Pașii se îndepărtară și apoi nimic… liniște totală.

— Mama!

Niciun răspuns. Fetița coborî scările și ajunse la parter.

Nici urmă de mama ei. Ușa de la intrare se deschise scârțâind și o doamnă bătrână apăru în prag.

— Bunico! Ce cauți aici? Locuiești la 800 de kilometri distanță, spuse Alma.

— Haide, Alma, nu avem timp, trebuie să plecăm.

O să‑ți răspund la întrebări pe drum.