Psihodinamica dezvoltării umane by Editura TREI

ColecĂžie coordonatĂŁ de Simona Reghintovschi

Eric Rayner ºi Angela Joyce, James Rose, Mary Twyman & Christopher Clulow

Psihodinamica dezvoltãrii umane Creºtere, maturitate, senectute

Traducere din engleză de Camelia Dumitru

Editori: SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU Director editorial: MAGDALENA MÃRCULESCU Coperta: FABER STUDIO (Magda Radu) Redactor: RALUCA HURDUC Director producþie: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: EUGENIA URSU Corecturã: ELENA BIÞU EUGENIA URSU Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României Psihodinamica dezvoltãrii umane : creºtere, maturitate, senectute / Eric Rayner ºi Angela Joyce, James Rose, ... ; trad.: Camelia Dumitru. - Bucureºti : Editura Trei, 2012 Bibliogr. ISBN 978-973-707-581-9 I. Rayner, Eric II. Joyce, Angela III. Rose, James IV. Dumitru, Camelia (trad.) 159.9 Titlul original: Human Development. An Introduction to the Psychodynamics of Growth, Maturity and Ageing Autori: Eric Rayner, Angela Joyce, James Rose, Mary Twyman ºi Christopher Clulow Copyright © 2005 Eric Rayner, Angela Joyce, James Rose, Mary Twyman & Christopher Clulow Copyright © Editura Trei, 2012 C.P. 27-0490, Bucureºti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-581-9

Cuprins 7 9

Mulţumiri Preambul

Capitolul 1. Introducere Eric Rayner Capitolul 2. Sarcina Mary Twyman Capitolul 3. Primele șase luni de viaţă ale bebelușului Angela Joyce Capitolul 4. Următoarele șase luni: bebelușul devine organizat Angela Joyce Capitolul 5. Perioada 1–2 ani: antepreșcolarii mici Angela Joyce Capitolul 6. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani: antepreșcolarii mari Angela Joyce

29 43

112

149

184

224 246 271 322 348 390 397 414 431 452

455

Capitolul 7. Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani Eric Rayner Capitolul 8. Primii ani de școală Eric Rayner Capitolul 9. Adolescenţa James Rose Capitolul 10. Muncă, identitate și dragoste James Rose Capitolul 11. Parteneriat și căsătorie Christopher Clulow Capitolul 12. Rolul de părinte Eric Rayner Capitolul 13. A fi singur Mary Twyman Capitolul 14. Vârsta mijlocie Mary Twyman Capitolul 15. Senectutea Eric Rayner Capitolul 16. Moarte, durere și doliu Eric Rayner Concluzie Eric Rayner Bibliografie

ERIC RAYNER ªI ANGELA JOYCE, JAMES ROSE, MARY TWYMAN & CHRISTOPHER CLULOW

Mulþumiri Au trecut mai bine de 30 de ani de când am început să scriu la ceea ce a fost prima ediţie a acestei cărţi. De atunci, atât de mulţi oameni m-au ajutat și m-au învăţat, încât nu pot mulţumi fiecăruia în parte. Lista cu numele lor ar fi în sine o poveste de viaţă. Această a patra ediţie este, de fapt, un exemplu al Procesului Vieţii. Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am rugat persoane mai tinere să mi se alăture în scrierea prezentei ediţii. Faptul acesta a presupus ca toate contribuţiile noastre să fie reunite în forma solicitată de tehnologia modernă a informaţiei. Jim Rose a fost cel care a realizat acest lucru pentru care îi mulţumim cu toţii. Alison Vaspe a editat textul meu și îi datorez mulţumirile mele. Sper că toţi acești oameni tineri vor prelua în viitor în întregime scrierea cărţii și o vor transforma în cartea lor. Noi toţi, autorii, le mulţumim pacienţilor noștri, colegilor, prietenilor și, în special, familiilor noastre. Ei reprezintă elementele necesare vieţilor noastre. În sfârșit, aducând pe lume această a patra ediţie, trebuie să o menţionez pe soţia mea, Dilys Daws, care a fost cea mai importantă moașă, făcându-ne să „împingem“ în momentele potrivite. Eric Rayner

Psihodinamica dezvoltãrii umane Mulþumiri

Preambul Pe parcursul acestei cărţi, pentru simplificare, o persoană, fie copil sau adult, va fi numită „el“, indiferent de sex. Ne cerem scuze pentru perpetuarea acestui uzanţe tradiţionale, dar, deocamdată, cel puţin în limba engleză, nimeni nu a inventat un pronume care să se refere la fel la o persoană, indiferent de sex; înlocuirea lui „el“ cu „ea“ ar fi la fel de discriminatorie. De asemenea, atunci când se face referire la bărbaţi sau femei în mod colectiv, ei vor fi numiţi „om“ sau „oameni“, „persoană“ sau „persoane“. În plus, din moment ce legalizarea parteneriatului sub forma mariajului nu mai este ceva sacru pentru multe persoane, ar trebui folosiţi termenii de „partener masculin“ și „partener feminin“, în loc de „soţ“ și „soţie“. Totuși, această terminologie este stângace și lungește textul în mod plictisitor. De aceea, termenii de „soţ“ și „soţie“ vor fi folosiţi pentru partenerii aflaţi într-o relaţie stabilă, de lungă durată, fie că e vorba despre o căsătorie legală sau nu.

Psihodinamica dezvoltãrii umane Preambul

CAPITOLUL 1

Introducere Eric Rayner Scopul acestei cărţi este de a fi un manual pentru cei care au nevoie să înveţe despre complexele aspecte emoţionale și intelectuale ce pot apărea în vieţile oamenilor. Este o carte concepută în special pentru studenţii profesiilor de ajutorare, dar lectura ei poate fi utilă oricui — de la părinţi la tineri aflaţi încă în școală. Este un exerciţiu simplu, ce constă în îmbinarea obiectivităţii știinţifice reci și a căldurii înţelegerii pline de grijă a oamenilor. Principalul punct de vedere al acestei lucrări este că noi, oamenii, ne simţim cel mai bine unii cu alţii atunci când ne bucurăm de înţelegere reciprocă, iar o modalitate de a începe să ne înţelegem este să fim interesaţi de trecutul unei persoane. Plăcerea noastră de a privi înapoi spre începuturile vieţii unei persoane — în biografia ei — este probabil la fel de veche precum însuși limbajul omenirii. După multe milenii de comunicare orală a apărut cuvântul scris, iar apoi publicarea istoriilor oamenilor. De exemplu, în urmă cu aproape 2 400 de ani, Xenofon, soldat și istoric grec, a scris una dintre primele biografii cunoscute despre copilăria și tinereţea lui Cirus cel Mare, regele Persiei,

Psihodinamica dezvoltãrii umane Introducere

un celebru mediator religios. Titlul acestei cărţi era „Ciropedia — Educaţia lui Cirus“. Totuși, focalizarea asupra individualităţii unei persoane a apărut pe deplin, cel puţin în lumea occidentală, la aproximativ 2000 de ani după Xenofon. Se pare că s-a manifestat în special odată cu perioada Renașterii, în Italia. De pildă, în urmă cu aproape 500 de ani, Michelangelo a scris fără pic de ambiguitate ce gândea în legătură cu propria sa dezvoltare timpurie: „Oricât de mare sau de mic ar fi talentul meu, le sunt îndatorat vânturilor răcoroase din Arezzo, laptelui doicii mele și mâinilor soţului ei“. De fapt, în primii zece ani din viaţa sa, părinţii lui Michelangelo îl lăsaseră spre îngrijire unei doici și soţului acesteia, pietrar, undeva în apropiere de Arezzo. Oare de ce ce suntem atât de interesaţi de experienţele din copilărie? Răspunsul este că istoria dezvoltării este crucială deoarece noi, oamenii, avem creiere de o complexitate și capacitate remarcabile, ceea ce ne oferă amintiri extraordinar de vaste și flexibile. Învăţăm foarte mult din experienţă. În privinţa cărţilor de referinţă, Beckett (1981) este util pentru fiziologia generală, iar Pally (2000), pentru aspectele privind mintea și creierul. Hindle și Smith (1991); Rutter (1993); Sroufe (1996) și Sugarman (1986) tratează dezvoltarea personalităţii — toate tinzând să se focalizeze asupra copilăriei. În colecţia Tavistock Clinic „Understanding your Child“ (Cum să îţi înţelegi copilul) (publicată în 2004/5), fiecare volum discută câte un an din dezvoltare, în ordine cronologică. Creierul unui bebeluș începe să funcţioneze cu controlarea mișcărilor musculare simple, dar, folosind memoria, combină și coordonează rapid activităţile în moduri tot mai complexe. Capacităţile de mai târziu depind adesea de experienţele anterioare. Acest lucru înseamnă că e nevoie de mult timp pentru

ERIC RAYNER ªI ANGELA JOYCE, JAMES ROSE, MARY TWYMAN & CHRISTOPHER CLULOW

dezvoltarea completă a abilităţilor, dar apoi putem avea adeseori un comportament variat, putem fi adaptabili, putem coopera social, putem manifesta înţelegere, prin urmare putem fi adesea diferiţi — chiar originali și creativi. Dintre aceste caracteristici, înţelegerea și cooperarea sunt probabil cele mai de preţ daruri — și cele de care se abuzează cel mai frecvent. Fiecare persoană are șansa de a avea în cele din urmă propriul stil specific de a gândi și a simţi — propriul caracter sau, cu alte cuvinte, propria personalitate. Însă, până să ajungem acolo, putem fi foarte vulnerabili. De obicei, fiinţele umane înfloresc dacă sunt tratate cu blândeţe și dacă sunt îngrijite cu afecţiune, în special atunci când sunt tinere și dependente. La acea vârstă, învăţarea are cel mai rapid ritm, dar copiii mici pot fi tulburaţi, cu consecinţe catastrofice și de durată, nu numai de pierderea cuiva drag, dar și de nedreptatea, neglijarea, lipsa de predictibilitate, nebunia sau cruzimea celor care au grijă de ei.

Înþelegerea plinã de compasiune ºi ºtiinþa Asemeni altor animale, noi, oamenii, suntem, prin natura noastră, lacomi și competitivi; și, spre deosebire de cele mai multe animale, găsim plăcere adesea în omorârea celor din propria noastră specie. Violenţa ne este la îndemână, dar suntem totodată fiinţe care trăiesc în grup, strângându-ne familiile în sate, suburbii și orașe. În acest caz, înţelegerea plină de compasiune și atitudinea prietenoasă, precum cele ale părinţilor adoptivi ai lui Michelangelo, ne sunt vitale pentru supravieţuire. Aceste emoţii, fundamentale din punct de vedere social și moral, au fost adeseori profund consolidate de tradiţiile religioase — care, cu

Psihodinamica dezvoltãrii umane Introducere

toate acestea, au sprijinit în mare măsură și prejudecăţile violente și tendinţele criminale. În același timp, oamenii, asemeni tuturor animalelor, trebuie să se hrănească pentru a trăi. Suntem nevoiţi să exploatăm mediul, iar acest lucru necesită o înţelegere a sistemelor de elemente ce ne înconjoară. În prezent, cunoștinţele despre lumea fizică reprezintă domeniul fizicii și al biologiei. Acestea sunt cele mai importante știinţe, iar în spatele lor se află disciplina teoretică supremă a matematicii. Probabil că dorinţa noastră de sistematizare a venit odată cu emergenţa acestor știinţe empirice, cu accentul pus de acestea asupra colectării de date. Totuși, deși istoria cunoașterii și a înţelepciunii reflexive sau a filosofiei este una îndelungată, dorinţa de a înţelege mintea celuilalt în mod sistematic a crescut abia în ultimul secol. O direcţie de gândire în acest domeniu a apărut în urmă cu o sută de ani, în Franţa, odată cu interesul pentru colectarea datelor despre funcţiile intelectuale, ceea ce mai apoi a dus în special la testarea inteligenţei. Aici se află unul dintre izvoarele psihologiei; o altă sursă, apărută tot în Franţa, a fost psihiatria și investigarea tulburărilor psihice. La Viena, Sigmund Freud a fost stimulat de această activitate și, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, a început să-și dezvolte ideile fundamentale despre dezvoltarea emoţională, conflict și psihopatologie. Freud nu a fost foarte interesat să-și petreacă timpul colectând sistematic date empirice pentru a-și verifica ideile, ci să descopere noi modalităţi de cunoaștere a modului în care funcţionează minţile oamenilor. A numit acest lucru psihanaliză și a fost suficient pentru o viaţă de om. Pornind de aici, a apărut probabil o nouă dimensiune privind moralitatea umană. De exemplu, remarcabila poruncă morală

ERIC RAYNER ªI ANGELA JOYCE, JAMES ROSE, MARY TWYMAN & CHRISTOPHER CLULOW

„Iubește-i pe copiii mici“ a fost explicită timp de cel puţin 2 000 de ani, din vremea lui Hristos. Această poruncă e încă profund necesară, dar nu mai este suficientă. Știm acum că numai dragostea singură poate sufoca un copil, dacă acestuia nu îi sunt recunoscute și nevoile ce ţin de dezvoltare. Același lucru este valabil de-a lungul vieţii. Acesta este un alt mod de a spune că, pentru a cunoaște cât mai multe posibil despre o persoană, e nevoie mai întâi de înţelegere pentru acea persoană, iar apoi de obiectivitate. De aceea, sunt necesare cunoștinţe despre trecutul individului — unde și cum a crescut, iar în cele din urmă, despre cum va fi fost afectat el de acel trecut. Gândirea știinţifică despre lumea fizică își ţine informaţiile laolaltă folosind reguli logice și matematice solide. Gândirea referitoare la emoţii și compasiune este mai evazivă: aici, cunoașterea vine prin intermediul conștientizării sentimentelor despre sine și ceilalţi. Îmbinarea dintre diferenţierea intelectuală privind gândirea altei persoane și înţelegerea emoţională despre sine și ceilalţi e numită de obicei empatie. Empatia presupune acte mentale de identificare cu o altă persoană sau de a simţi la fel cu aceasta, cunoscând totodată ce ne diferenţiază de acea persoană. Știm acum că empatia, esenţială traiului împreună al oamenilor, se conturează încă din primele zile, săptămâni și luni după naștere. Chiar de la început, mama și copilul pot fi văzuţi acordându-se unul la celălalt. Își copiază mișcările și expresiile, cu zâmbete reciproc relaxate, iar mai târziu cu râsete de încântare. Daniel Stern, psihiatru, cercetător și om de știinţă american, a scris despre acest acordaj și despre cum el este un precursor fundamental al vorbirii și al limbajului în general (Stern, 1985). Acordajul e recunoscut acum ca fiind vital pentru legătura timpurie

Psihodinamica dezvoltãrii umane Introducere

mamă–bebeluș și pentru atașament, subiect care a fost introdus și despre care a scris constant psihiatrul, psihanalistul și savantul englez John Bowlby (1969, 1973; 1980), cu mai bine de 30 de ani înaintea cărţii clasice a lui Stern. În prezent există un interes știinţific extins pentru importanţa vitală a atașamentului uman (Fonagy, 2001; Karen, 1994; Marrone, 1998). În același timp, durerea, indignarea, anxietatea și suferinţa pot fi comunicate cu ușurinţă — de pildă, ne înfiorăm când vedem pe cineva rănit, când un bebeluș începe să plângă la auzul unui alt bebeluș plângând sau când ne surprindem suspinând din cauza tragediei altcuiva (Klein, 1987). Rezumând ideile de până acum, sensibilitatea plină de înţelegere și obiectivitatea știinţifică trebuie îmbinate pentru a crea concepţii utile, sistematice despre experienţele oamenilor. Este necesar acest tip de reflecţie asupra unor aspecte abstracte extinse, de pildă, atunci când avem o perspectivă socială asupra culturii, dar și pentru a obţine o focalizare precisă, atunci când dorim să înţelegem o anumită familie. La modul cel mai intim, compasiunea este esenţială atunci când încercăm să înţelegem situaţia dificilă a oricărei persoane. Acesta este și interesul principal al cărţii. În mod evident, înţelegerea plină de compasiune a continuat mii de ani, prin intermediul bârfelor și șuetelor cotidiene și al religiei. Dezvoltarea ideilor umanitare prosociale din ultimele două secole, precum și încercările mai sistematice de a-i ajuta pe ceilalţi folosind înţelegerea au avut drept rezultat o multitudine de inovaţii: anchetele sociale și consilierea, psihoterapia, psihanaliza, terapia de grup, grupurile de întâlnire, terapia familială și de cuplu și multe alte metode ce presupun reflecţia. Această carte nu detaliază terapiile de mai sus. Ea se ocupă în principal de unele dintre experienţele esenţiale ale oamenilor

ERIC RAYNER ªI ANGELA JOYCE, JAMES ROSE, MARY TWYMAN & CHRISTOPHER CLULOW

pe măsură ce cresc, își asumă responsabilităţi și găsesc noi satisfacţii, până la momentul bătrâneţii și al morţii. Cartea se concentrează asupra „sinelui individual“ și urmărește modul în care oamenii pot dezvolta noi structuri de gândire, sentiment și acţiune (Piaget, 1998/1999) pe măsură ce trec prin viaţă. Adeseori, dezvoltarea psihologică pare a conţine câteva trăsături fundamentale ce ţin de inventivitate și creativitate — dar acestea pot fi adeseori blocate sau distorsionate. Un nou domeniu fundamental de cunoaștere (Beckett, 1981; Pally, 2000) ne demonstrează acum că învăţarea chiar modifică tiparele structurale ale creierului și căile neuronale. Se pare că practicile culturale, cu atât mai mult relaţiile noastre personale, trebuie să fie profund acordate la ceilalţi indivizi. Dacă nu se întâmplă așa, atunci oamenii obișnuiţi pot deveni cu ușurinţă marionete în visele unor oameni ambiţioși și fără scrupule, care deţin puterea politică. Numai indivizii suferă sau sunt fericiţi — niciodată sistemele sociale.

Evoluþia biologicã Înţelegerea experienţelor individuale va fi probabil mai limpede dacă va fi plasată în contextul mai larg al evoluţiei biologice. Prin digerarea mâncării din mediu și eliminarea excrementelor în mediu, fiecare organism își transformă constituenţii chimici, dar, totodată, ca sistem viu și dinamic, își păstrează propria formă caracteristică până moare. Unii ar numi acest lucru a avea un suflet propriu. Mai mult, fiinţele vii tind să-și perpetueze specia, adesea chiar în detrimentul lor și până la moarte. Se pare că multe organisme vii au înclinaţii înnăscute pentru păstrarea fondului genetic al speciei, mai degrabă decât a vieţii lor.

Psihodinamica dezvoltãrii umane Introducere

Odată cu evoluţia fiinţelor vii de-a lungul a milioane de ani, diversitatea schimburilor cu mediul realizate de unele specii s-a dezvoltat foarte mult. De exemplu, vertebratele pot vâna, se pot hrăni, se pot odihni și pot fugi folosind modalităţi complexe, care le sunt imposibile fiinţelor vii mai simple. Această flexibilitate e în mod special frapantă în cazul mamiferelor: combinaţia dintre creierul mare și durata lungă a copilăriei, perioadă în care învaţă repede, le-a permis acestora să dezvolte o serie de activităţi care le depășesc de departe pe cele ale animalelor mai simple. Creierele lor sunt sisteme de control central. Complexitatea neuronală permite modificarea tiparelor de reflexe înnăscute și combinarea lor în moduri aproape infinite, păstrându-și, totodată, coerenţa pentru animal ca întreg. Primatele funcţionează la un nivel mai complex al controlului central decât orice alt mamifer. Se pare că, în urmă cu sute de mii de ani, primii strămoși ai fiinţelor umane au fost niște primate cu creierul mare, care mâncau carne, trăiau în grup și aveau o postură aproape verticală. Erau vânători și culegători, inteligenţi în privinţa mediului, vicleni cu prada și precauţi în faţa ameninţărilor (Dunbar, 1996). Deoarece trăiau în grupuri, oamenii au evoluat spre a fi înţelegători într-un mod sensibil — adică prietenoși și deschiși spre cooperare unul cu celălalt. De obicei, aceia care supravieţuiau trebuie să fi reușit acest lucru, pentru că puteau să se acordeze cu ușurinţă și să se supună deciziilor grupului, păstrându-și în același timp abilităţile individuale, hotărârea și mândria. Creierul uriaș al omului, cu vasta sa memorie, face de asemenea posibile gândirea reflexivă și conștiinţa de sine. Acest lucru este vital pentru cooperarea umană și esenţial atunci când oamenii trăiesc legaţi într-o dependenţă reciprocă.

ERIC RAYNER ªI ANGELA JOYCE, JAMES ROSE, MARY TWYMAN & CHRISTOPHER CLULOW

A avea grijã de celãlalt

Deoarece suntem fiinţe care trăiesc în grup, trebuie să se manifeste nevoia de a-i ajuta pe alţi oameni. Grija prietenească — din partea amicilor, a părinţilor, profesorilor, colegilor, managerilor, consilierilor, lucrătorilor sociali și a terapeuţilor — trebuie să fie în prim-plan. Abstractizările și generalizările conceptuale sistematice — necesare matematicienilor, filosofilor și cercetătorilor în procesul de teoretizare — trebuie să treacă în planul secund. Totuși, vom gândi abstract destul de mult despre sentimentele și caracteristicile emoţionale. „A fi de ajutor la nivel personal“ este o idee centrală a acestei cărţi. Noi, cei cinci autori, suntem profesioniști specializaţi în lucrul cu indivizii. Angela Joyce și Mary Twyman au fost iniţial lucrători sociali, în timp ce Jim Rose și cu mine am lucrat ca psihologi. Chris Clulow a început ca ofiţer de probaţiune înainte de a se specializa în terapia de cuplu. Perspectiva noastră fundamentală va fi psihanalitică, deși ne vom baza constant pe observaţii din alte discipline. Prin urmare, cartea se bazează în mare măsură pe cunoștinţele strânse dintr-o înţelegere verbal-emoţională intimă, amănunţită; din terapie, studii de caz și prieteniile cu persoane individuale. Așa cum am văzut, Freud a găsit la psihiatrii francezi un punct de pornire pentru propriile reflecţii sistematice — și a luat naștere psihanaliza. De atunci, gânditori din întreaga lume i-au modificat ideile. Aprofundarea acestor teorii nu este necesară acum, dar e important să fie clar că această carte este, cel puţin într-un fel, asemănătoare psihanalizei. Ambele sunt interesate de un mod detașat, lipsit de prejudecăţi de a-i acorda atenţie unei alte

Psihodinamica dezvoltãrii umane Introducere

persoane și apoi de a simţi alături de acea persoană, de a reflecta la spusele, acţiunile, emoţiile și gândurile ei. Haideţi să ne imaginăm un exemplu cotidian al unui tip similar de atenţie detașată, dar într-o manieră nonprofesională. Să spunem, de exemplu, că bem un ceai acasă la o veche prietenă din școală, care a devenit de curând mamă. În timp ce ea curăţă câteva legume și le pune într-o tigaie, comentează cu o notă de exasperare în voce: „Trebuie să fac blestemata asta de chestie înainte de trezirea lui Jo. Nu va fi gata la timp dacă va trebui mai întâi să mă duc să îi iau eu pe ceilalţi de la școală, iar Bill spune întotdeauna că îi e foame atunci când ajunge acasă“. În camera de sus, bebelușul se trezește; tânăra femeie pare extenuată și-și strânge buzele. Nu spune nimic, dar apoi mâhnirea pare a-i dispărea de pe chip și spune: „Îţi amintești prima reprezentaţie a piesei din clasa a șasea, oh, aplauzele alea! Nu o să le uit niciodată. Eram cineva pe-atunci. Și vaca aia batrână de profesoară de teatru care nu făcea altceva decât să ne spună când ne ratam replicile“. Am observat în acest caz mișcările mamei prin bucătărie, expresia figurii ei ș.a.m.d. De asemenea, am empatizat cu ea. Am simţit alături de ea graba ei, epuizarea ei, afecţiunea și simţul datoriei, precum și furia ei. Ne-am identificat cu ea. Am observat și cum a trecut de la prezent la amintirile plăcute ale trecutului, probabil într-un moment de ușurare. Ne putem întreba în continuare dacă melancolia ei era trecătoare sau dacă ea devenea tot mai deprimată în mod cronic? Am observat că amintirea a reprezentat un moment de odihnă, poate chiar de evadare din faţa epuizării și frustrării actuale. Am putea presupune că, acaparată de familie, nu simte că în prezent ar mai fi o persoană importantă public sau profesional și că tânjește după recunoaștere și câteva aplauze din nou. Ne-am spune atunci,

ERIC RAYNER ªI ANGELA JOYCE, JAMES ROSE, MARY TWYMAN & CHRISTOPHER CLULOW

înţelegători: „Trebuie să fie al naibii de greu să fii doar o sclavă pentru ei toţi“. Ea ar putea răspunde: „O, sigur că da — dar nimic nu se compară cu a-ţi vedea copiii crescând fericiţi — iar Bill e un drăguţ — și e conștient că are un serviciu mai ușor la birou decât am eu aici!“, situaţie în care probabil am respira ușuraţi pentru ea. Pe de altă parte, ar putea spune: „Oh, nu, copiii sunt atât de drăguţi, iar Bill e un bărbat minunat“. În acest caz, ne-am putea întreba dacă nu cumva este cu adevărat furioasă și deprimată, dar neagă acest lucru — trecând la adorarea sau idealizarea familiei și a nimic altceva. Asta ar însemna că nu este conștientă sau evită inconștient — cu alte cuvinte, se apără — de unele aspecte emoţionale importante ale vieţii ei, probabil negative. Acest mod de reflecţie în legătură cu tiparele emoţionale ale fiecărui individ în parte — cu cât mai puţine preconcepţii posibil — se află în centrul disciplinelor psihanalitice. Am considerat totuși esenţial să folosim și alte puncte de vedere. De pildă, informaţiile despre contextul social și cultural al unei persoane sunt fundamentale; la fel este și înţelegerea naturii reflecţiilor intelectuale și a emoţiilor, care își au sursa în funcţiile organice. Această carte trebuie să se bazeze și pe psihologia cognitivă și fiziologie — în special pe fiziologia creierului. Nu vom avea spaţiu pentru a detalia aceste subiecte deosebit de importante, dar este esenţial să le înţelegem într-o oarecare măsură prin intermediul altor lecturi (Beckett, 1981; Pally, 2000; Sroufe, 1996; Sugarman, 1986). La fel, vom fi interesaţi în special de sentimente și emoţii, dar acestea sunt lipsite de sens fără recunoașterea dezvoltării intelectuale. Începând mai ales cu marele pionier Jean Piaget (1929, 1980/1935, 1951, 1973/1953, 1998/1999), psihologii din cercetare au fost cei care au contribuit cel mai mult în acest domeniu.

Psihodinamica dezvoltãrii umane Introducere