Antologieana

Ana-Cristina Popescu

ANTOLOGIA MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN

Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2015

ANTOLOGIA MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Popescu, Ana-Cristina Micuţii scriitori din Banatul Montan / Ana-Cristina Popescu.

- Brăila: Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015 ISBN

Tehnoredactare computerizată: Ana-Cristina Popescu Copertă: Adrian Popescu Imaginea de pe coperta 1 este luată de pe: Https://www.facebook.com/christianadventure/photos/pcb.86983562971 8062/869834099718215/?type=1&theater

Copyright © 2015

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

PREFAŢĂ ANA ŞI COPACUL Cred că puţină lume ştie care este considerată cea mai mare invenţie din istoria omenirii. Eu însumi am aflat răspunsul abia în urmă cu vreo trei sau patru ani şi, spre ruşinea mea, trebuie să recunosc că nu m-am gândit nicio clipă la el. Aş fi zis microprocesorul, internetul, bomba atomică, telefonul, curentul electric, praful de puşcă, primul aparat de zbor, ba chiar roata mi-a trecut o clipă prin cap că ar putea fi, dar în niciun caz SCRIEREA. Apoi, aşa cum se întâmplă cu o problemă căreia îi ştii deja răspunsul, mi-a fost uşor să găsesc calea pe care să ajung la el.

Ba chiar totul mi s-a părut atât de simplu, că mi-a fost şi ciudă că nu am ghicit din prima.

Nimic din ceea ce suntem şi avem azi nu ar fi existat fără invenţia asta atât de banală, azi, încât am ajuns să nici n-o mai băgăm măcar în seamă. E acolo, în noi, ca şi respiraţia, ca şi bătăile inimii, ca şi visele. E cea mai importantă invenţie a omului fiindcă ea ne arată nu doar de unde venim, ci şi încotro ne îndreptăm, ne spune cine am fost şi cine vom fi.

Am asemănat-o mereu cu un fluviu pe undele căruia au ajuns până la noi istoria, cultura, ştiinţa, cunoştinţele şi toată înţelepciunea popoarelor de-a lungul vremii, tot ce-am ştiut la un moment-dat şi n-am vrut să se uite, să se piardă.

Ana-Cristina Popescu cred că o vede, însă, ca pe un copac. Cu părerea asta, transformată aproape imediat în convingere, am rămas după ce i-am citit „Colajul”, sau „Culegerea de creaţie literară”, cum îi mai spune ea volumului. Un copac ale cărui fructe sunt cuvintele, care, când dau în pârg, se transformă în cărţi. Iar Ana-Cristina Popescu, profesoara Ana-Cristina Popescu, în munca ei de apostolat, cheamă elevii să ude rădăcinile acestui pom.

A început în 2009, cu „Îndrăgostiţi de poezie”. Povesteşte, apoi, cum multe dintre creaţiile elevilor au rămas pe dinafara coperţilor, iar ea le-a promis o nouă carte, şi s-a ţinut de cuvânt, publicând în 2014, 3

„Colajul”. Cum, însă, am înţeles că şi acum a rămas cu câteva datorii şi, în plus, a mai adunat de pe la elevi şi alte texte pe care hârtia le merită, sa hotărât să mai scoată o carte. Una scrisă nu de mintea, ci de sufletul ei, cu mânuţele sau mâinile elevilor pe care-i îndeamnă, îi încurajează şi-i sprijină să nu lase stiloul dintre degete sau, după caz, să nu-şi ia mâinile de pe tastatura calculatorului. Nu contează, oricum e bine, atâta timp cât tinerii scriu. Şi scriu bine. Ia fiţi atenţi! „Cu puţin timp în urmă am făcut cunoştinţă cu o lume complicată. Populaţia era diversă. Oameniroboţi, oameni cu cap de maimuţă, oameni cu mâini de lemn, oameni cu picioare de elefant roiau peste tot. În lumea aceea, toate clădirile erau făcute doar din sticlă şi marmură transparentă. Anotimpul acelei lumi era vara...”. Sau, la altă pagină: „Odată, un copac stătea în grădină şi se gândea de ce nu are şi el picioare ca să poată să alerge prin văzduhul senin. Aceasta era singura lui dorinţă, dar ea nu se împlinea. Într-o zi, îşi ridică degetele spre cer şi îi spuse acestuia: «De ce nu mă iei la tine, căci aici nu este bine?». Cerul îi răspunse: «Aş vrea, dar nici eu nu pot!»”. Sau: „Într-o dimineaţă târzie, Dorel Buda s-a întâlnit cu Creangă Ion. Acesta era foarte ameţit, fiindcă a băut zeamă de prună toată noaptea cu Tintili. Pe lângă ei a trecut şi Tarzan, cu cocia plină de lemne. Căcărează alerga pe lângă cocie. În alt colţ al satului, Comot îi povestea lui Rety de nepoata lui. La câţiva metri, Moflea stătea pe bancă cu Boerinii. Aceştia urmăreau cu privirea pe Smântâni şi Dojeni, care treceau pe uliţă”. Suficient? Cred că da. Şi mai cred că efortul Anei-Cristina Popescu a meritat făcut, chiar şi dacă s-ar mărgini la textele de mai înainte. Dar mai sunt şi altele, pe care eu le-am citit şi de aceea am zis ce-am zis. Şi, nu ştiu dacă aţi observat, la un moment-dat, pe la început, am spus că SCRIEREA ne arată nu doar de unde venim, ci şi încotro ne îndreptăm. Am făcut-o cu gândul la aceşti copii şi la alţii aidoma lor, care au sădit speranţa în sufletul meu.

Mai rămâne doar ca Ana-Cristina Popescu să-i cheme să ude acea sămânţă, aşa cum udă rădăcinile acelui copac miraculos care creşte în curtea şcolii la care predă. Şi sunt sigur că o va face. Ceva îmi spune că stropitorile sunt deja pregătite.

ADRIAN CRÂNGANU (jurnalist şi scriitor) 4

ARGUMENT Zăpada a căzut ca o alinare a tot ceea ce a pustiit toamna.

Copacii bogaţi odinioară în muguri, frunze şi roade s-au ruşinat o clipă când şi-au văzut goliciunea, dar haina albă a iernii le-a îmbrăcat chipul trist şi acum luminează a bogoţie şi speranţă.

Câţiva ghiocei răzvrătiţi, acoperiţi de plapuma groasă a iernii au reuşit să-şi înalţe capetele şi să privească în jur cum primăvara a fost o simplă iluzie de moment şi mai trebuie să aştepte până ce vor zâmbi din nou soarelui şi se vor bucura de lumina biruinţei. În această atmosferă de vrajă am deschis calculatorul şi am început să tehnoredactez o carte, o carte ce a adunat în filele ei primăveri şi muguri, raze de soare şi verdeaţă, cromatica toamnei şi puritatea iernii, o carte a speranţei multor primăveri ce-şi pot făuri destinul mângâiaţi de magia cuvintelor. Ghioceii primelor creaţii literare din această carte aşteaptă să devină în timp raze de foc care să modeleze lutul transformându-l în piatră.

Antologia „Micuţii scriitori din Banatul Montan“ continuă misiunea culegerilor de creaţie literară „Îndrăgostiţi de poezie“ şi „Colaj“ de a stimula creativitatea elevilor, gustul pentru lectură şi de a descoperii tinere talente ce vor străluci sub razele nepieritoare ale cuvintelor.

Unii începători în arta cuvântului, dar cu dorinţa de a-şi exprima şi ei gândurile şi sentimentele, alţii deja trecuţi prin focul primelor încercări literare şi-au unit creaţiile în acest volum cu speranţa că munca lor va străluci şi va birui timpul.

AUTORUL

5

DESPRE AUTORUL ANTOLOGIEI ANA-CRISTINA POPESCU CARANSEBEŞ-ROMÂNIA NUMELE: POPESCU (fostă Mîţu) PRENUMELE: ANA-CRISTINA DATA NAŞTERII: CARANSEBEŞ - 24.07.1976 NAŢIONALITATE: română RELIGIE: ortodoxă E-mail: Elzumina@yahoo.com Tel: 0766293724 Site: www.elzumina.ro, http://blogul.elzumina.ro/ Domiciliul: Caransebeş, judeţul Caraş Severin.

LOCUL DE MUNCĂ VIZAT / DOMENIUL OCUPAŢIONAL: profesor titular pe catedra de Limba şi Literatura Română, gradul I, la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin; absolventă a Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara şi Licenţiată în sesiunea iunie 1999, Master - Managementul educaţional, 2007.

ACTIVITATE CULTURAL-LITERARĂ: ● MEMBRU ÎN LIGA SCRIITORILOR, FILIALA BANAT-TIMIŞOARA ● Am publicat următoarele volume: 1. Culegerea de creaţie literară Îndrăgostiţi de poezie, Editura Dalami, Caransebeş, 2009.

2. Rătăciri, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

3. Paradigme, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

4. Destin fără aripi, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

5. Culegerea de creaţie literară Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014. ● Publicaţii în revistele: Agora Literară, Vatra Veche Brăila, Constelaţii Diamantine, Confluenţe Literare, Foaia Diecezană a Episcopiei Caransebeşului, Ecou de timp Oţelu Roşu, Slova creştină, Glas comun, Slova copiilor - Maramureş, în ziarul Caraş Severin în şapte zile şi în culegerile: Preocupări actuale în ştiinţele educaţiei, Tradiţie, actualitate şi perspective în cercetarea pedagogică, Demersuri creative de predare-învăţare, Educaţia şi preocupările pedagogiei contemporane.

6

● Cronici: Despre Culegerea de creaţie literară Îndrăgostiţi de poezie, Marciana Corici în revista Reflex 4-6/2009; Despre Culegerea de creaţie literară Colaj, Adrian Popescu în ziarul Caraş Severin în şapte zile; Despre Rătăciri, Paradigme, Destin fără aripi, în ziarul Caraş Severin în şapte zile, pr.

Ion Turnea, Cronică în revista Agora Literară. ● Publicaţii în: - ANTOLOGIA LIMBA NOASTRA CEA ROMÂNĂ, STARPRESS, 2014.

- Antologia literar-artistică „Să ningă peste inimi bucurii!“, îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova, 2014.

- Antologia Festivalului Moştenirea Văcăreştilor, 2014.

- ANTOLOGIA IARNA SCRIITORILOR ROMÂNI, STARPRESS şi ANTOLOGIA ROMÂNĂ-SPANIOLĂ, STARPRESS, 2015. ● Volume în lucru: Conflicte proză, Frunze - un volum de publicistică, Umbre un volum de poezie. ● Postfaţă la volumul scriitorului Ion Turnea Albinăritul între pasiune şi afacere, Editura Dalami, Caransebeş, 2011. ● Cuvânt înainte la volumul scriitorului Ion Turnea: Cuvinte pentru suflet, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012. ● Prefaţă la volumele scriitorului Ion Turnea: Dor de rădăcini Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012 şi Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012. ● Premii: - Menţiune, atât la Secţiunea poezie, cât şi la Secţinea proză, la Concursul Internaţional STARPRESS, 2014.

- Premiul I la Secţiunea Teatru scurt, Festivalul Concurs Naţional de Literatură, Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2014, Ediţia XLVI. - Premiul „Mircea Horia Simionescu“ al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni la Secţiunea Proză scurtă, Festivalul Concurs Naţional de Literatură, Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2014, Ediţia XLVI. ● Lansare de carte, Culegerea de creaţie literară Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, 04.08.2014, la întâlnirea literară a Ligii Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara şi prezentarea volumelor Rătăciri, Paradigme şi Destin fără aripi în cadrul aceleaşi întâlniri.

„Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o singură pagină.“ (Sfântul Augustin) CÂT MAI VALOREAZĂ O CARTE? În urmă cu câteva zile, în timp ce mă întorceam grăbită spre casă de la servici, am observat pe trotuarul din apropierea locuinţei mele o carte. Zăcea aruncată pe beton. Probabil, de la zdruncinătură, coperta cărţii s-a deschis 7

lăsând să se vadă foaia de titlu. Era un volum al scriitorului Duiliu Zamfirescu „Viaţa la ţară / Tănase Scatiu“, publicat la Editura Minerva în 1983.

M-am oprit o clipă şi am privit cartea. Nu-mi venea să cred că o valoare culturală zace aruncată pe trotuar ca o frunză obosită şi alungată de toamnă. Nu îmi permiteam să ridic cartea, pentru că nu era a mea. Probabil a fost pierdută de cineva şi acel cineva când îi va observa absenţa va porni în căutarea ei cu speranţa să o regăsească. Nu mi se părea corect să-mi însuşesc ceva ce nu-mi aparţine.

M-am aşezat pe o bancă în apropierea cărţii abandonate. Nu mă mai grăbeam. Timpul părea că s-a oprit în jurul acelei cărţi pierdute. Eu o priveam de la distanţă înţelegându-i zbuciumul. Trecătorii nu-i aruncau nicio privire.

Alergau pe lângă ea nepăsători. Un om al străzii ce scotocea prin coşurile pline de gunoi menajer şi aduna în căuciorul ce-l târa zilnic după el pe străzile oraşului şi cel din urmă cui ruginit ivit în cale-i i-a aruncat o privire, a dorit o clipă să se aplece spre ea dar în următorul moment i-a întors spatele dispreţuitor. Nu-mi venea să cred cât de nevaloroasă a ajuns o carte. Omul străzii a preferat să-şi arunce în căruţul lui învechit câteva ziare ale supermarketurilor din localitate.

Câteva lacrimi mi-au umezit ochii. Probabil oamenii sunt prea obosiţi de stresul zilnic şi li s-au închis ochii ce-i aveau deschişi în trecut spre cultură.

Am început să aştept. Nu ştiam ce aştept, un elev ce a rătăcit o carte, un tânăr care să preţuiască învăţătura. Cartea suspina asemenea unui copil abandonat, asemenea unui bătrân părăsit de toţi.

Clipele treceau greu. Un grup de tineri, băieţi şi fete, foarte veseli, au avut şi ei drrum pe lângă carte. Pentru un moment am crezut că nici nu o observă, pe urmă, unul dintre băieţi a întrebat pe una din domnişoarele din grup dacă nu-şi doreşte o carte. Atitudinea fetei faţă de carte a fost de nepăsare. Ea l-a apostrofat că nu i-a făcut cadou bluza ce şi-a dorit-o şi că o confundă cu Larisa care se mulţumeşe cu o floare culeasă de pe marginea drumului.

Eu aşteptam în continuare ... Doi elevi de gimnaziu au trecut în grabă pe lângă carte şi au lovit-o cu piciorul ca pe o minge revoltaţi, că nici pe stradă nu scapă de carte. Cartea s-a izbit de copacul din apropiere şi în cădere a îmbrăţişat cu filele pământul.

Indiferenţa faţă de carte mi-a amărât sufletul. Câţiva stropi de ploaie au alunecat din văzduh, pe solul uscat. Păreau lacrimile cărţii abandonate pe stradă. Din scara blocului au ieşit două femei care la vederea cărţii au fost surprinse. Una dintre ele i-a povestit celeilalte că a făcut ordine în casă şi a aruncat lucrurile inutile, printre care şi câteva cărţi care-i prăfuiau un raft dintrun dulap degeaba. I-a mai explicat că nu le vedea nici estetice şi mai erau şi grele, îi puteau deteriora mobila. În timp ce a cărat cărţile spre tomberon se pare că a pierdut volumul autorului Duiliu Zamfirescu. Cu răceală au trecut pe lângă cartea salvată de la înecul în tomberon concluzionând că o va lua probabil măturătorii străzii mâine în zori.

Foarte dezamăgită m-am apropiat de carte. Am atins-o cu sfială. Am ridicat-o din locul unde zăcea pradă indiferenţei şi mi-am îndreptat paşii spre casă. În drum spre casă mi-am amintit de cuvintele Sfântului Augustin: „Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o singură 8

pagină.“ Fără o călătorie prin lumea cărţii, a înţelepciunii, omul trăieşte degeaba, se îneacă în propria lui filă.

Pentru ca omul să fie desăvârşit trebuie să călătorească. Primii paşi spre călătorie îi face când îşi începe propria viaţă, pe urmă e necesar să cunoască drumul pe care va merge, fie va urma drumul înţelepciunii, drumul drept asemenea emirului din Noapte de decemvrie a scriitorului Alexandru Macedonski, fie va îmbrăţişa drumul ocolit al neîmplinirii.

Drumul cel drept e asemenea unei plimbări cu trenul printre culorile anotimpurilor, e asemenea iniţierii eroilor din basme, e drumul cunoaşterii, a devenirii. Eşti tu însuţi un Gheorghiţă Lipan din romanul Baltagul al scriitorului Mihail Sadoveanu care povăţuit de mama sa parcurge drumul maturităţii. Îndrumat de carte fiecare va descoperi adevărata cale a vieţii.

Dante Alighieri, la jumătatea vieţii „s-a regăsit într-o pădure obscură.“ (Divina Comedie) Pentru a depăşi pădurea vieţii lui va face o călătorie prin Infern şi Purgatoriu însoţit de poetul Vergiliu, pe urmă va ajunge în Paradis însoţit de Beatrice. Călătoria lui a fost o metodă de cunoaştere, definire a sinelui, iar cărţile sunt chei spre descoperirea identităţii personale. „E destul să mă gândesc cât din ceea ce am se datorează cărţilor şi cât experienţelor mele nemijlocite ...“ (Ana Blandiana, Autoportret cu palimpest) A doua zi am înregistrat cartea la biblioteca şcolii unde profesez. În curând, pe 30 octombrie, se împlinesc 156 de ani de la naşterea scriitorului Duiliu Zamfirescu, în 1858.

Poate vreun elev va găsi acea dorinţă de a citi noul volum înregistrat la bibliotecă. Acest volum îi va înfăţişa o altă lume, lumea ultimelor decenii ale secolului al XIX, când boierimea era în decădere, neştiind să se adapteze schimbării, economiei de piaţă. Lumea de astăzi este alta, dar faţa ei este aceeaşi, iar cărţile sunt pline de poveţe. „Fiecare zi este o călătorie, iar însăşi călătoria este casa noastră“ Matsuo Basho. Ziua ce a trecut m-a adus faţă în faţă cu o carte, o comoară a literaturii române. Micul prinţ, personajul operei cu acelaşi nume a scriitorului Antoin de Saint Exupery, în călătoria sa prin univers cunoaşte valoarea prieteniei datorită vulpii „Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită. Dacă tu mă îmblânzeşti viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebit deai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină ca o melodie... Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim.“ şi totul se face cu multă răbdare şi perseverenţă, treptat. „Trebuie să ai multă răbdare, răspunse vulpea.“ Cartea este prietena cea mai bună a omului, ea îi deschide sufletul spre cunoaştere, îl mângâie, îl încălzeşte. „Ce poate fi norocul în acestă lume, nu născută, ci scrisă, ce poate fi fericirea decât o carte ...“ (Ana Blandiana, Autoportret cu palimpest) Nici Micul Prinţ nu a cunoscut iniţial valoarea prieteniei, după cum trecătorii nu au cunoscut valoarea cărţii „Florile sunt atât de ciudate! Dar eram prea tânăr ca să ştiu s-o iubesc.“ a mărturisit acesta despre floarea lui. „Cărţile sunt avioane, şi trenuri, şi drumuri. Ele sunt destinaţia şi călătoria.

Ele sunt casa noastră“ Anna Quindlen, însă după experienţa tristă trăită cu o zi în urmă am ajuns să mă întreb „Cât mai valorează o carte?“ 9

ADRIAN POPESCU O CULEGERE DE CREAŢIE LITERARĂ, UN IZVOR NESECAT DE ÎNŢELEPCIUNE Aş începe prezentarea Culegerii de creaţie literară Colaj a profesoarei şi scriitoarei Ana-Cristina Popescu apărută în anul 2014 la Editura Sfântul Ierarh Nicolae de la Brăila cu câteva gânduri ale scriitorului Mark Twain despre proprile lui cărţi „Cărţile mele sunt ca apa. Cărţile marilor genii sunt ca vinul. Din fericire toată lumea bea apă.“1 Cele două comparaţii arată cât de importantă este cartea în viaţa omului, fie te cuprinde în braţele euforice ale lumii ei ca vinul, fie te învaţă să guşti apa vieţii.

Ana-Cristina Popescu prin Culegerea de creaţie literară Colaj a arătat că adevărata apă a vieţii este arta cuvântului. Prin cuvânt Dumnezeu a creat lumea „Şi a zis“ (Facere 1, 3). Prin cuvânt Ana-Cristina Popescu a deschis ochii sufletului fiecărui elev spre dragostea faţă de literatură, lectură şi creaţie literară.

Culegerea de creaţie literară Colaj este o continuare, aş putea spune, a Culegerii de creaţie literară Îndrăgostiţi de poezie apărută la Editura Dalami în 2009. Ambele culegeri au urmărit stimularea creativităţii elevilor, dezvoltarea imaginaţiei, gustul pentru lectură şi au atins aceste obiective, dovadă fiind unii elevi precum Preda Gabriela Dagmar care în prezent pregăteşte propriul volum, punctul de plecare a descoperirii talentului creator fiind Culegerea de creaţie literară Îndrăgostiţi de poezie sau eleva Andreea Buzuriu care a fost premiată anul acesta cu Menţiune la Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Ana Blandiana“ de la Brăila pentru eseul Drumul către mine însămi. Acest eseu a fost publicat şi în Antologia Festivalului dar poate să fie lecturat şi în paginile Culegerii de creaţie literară Colaj.

Culegerea de creaţie literară Colaj este structurată pe douăsprezece capitole şi mai multe subcapitole. Capitolele I-VII prezintă diferite materiale ce stimulează gustul pentru lectură al cititorului, în special al elevilor sau ajută la fixarea cunoştinţelor de limba şi literatura romana prin teorie, fişe de lucru şi teste. Capitolele VIII-XII (paginile 99-245) cuprind creaţii ale elevilor.

Este lăudabilă osteneala Anei-Cristina Popescu de a publica o culegere de creaţie literară. Prin osteneala ei mulţi elevi au înţeles că începutul zborului spre descoperirea2 identităţii personale 1este cartea. „Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii.“ 2.

(Andrei Pleşu) www.înţelepciune.ro www.citatepedia.info TEXTE ASCUNSE SUB OBROC - - Aşa, şi ...

FRAGMENT - Am mai dat una ... Încă una şi apoi am -Unde este calendarul...? întrebă ucenicul. adăpat toate animalele din toată ograda.

- Cel vechi sau pe cel nou îl voieşti, spuse - Ai procedat bine şi ai muncit bine. Chiar domol duhovnicul. dacă te-ai udat este bine ... Ai dat ascultare - Vroiam să văd ce zile vin şi ce trebuie să şi ai fost cu râvnă, totuşi ce te-a împins să pregătesc din cărţile de slujbă. mai scoţi câte o vadră din fântână ... ?

- Doreşti greşit! a spus apăsat duhovnicul. - Mi s-a părut bine să hrănesc toate - Cum, dorinţa de a te pregăti este greşita? a făpturile ... întrebat perplex ucenicul.

- Şi aşa ai făcut miracolul. Aşa trebuie să - Dorinţa e bună, chiar binecuvântată. facem în fiecare ceas, să hranim sufletul, să Totuşi felul cum vrei tu s-o aplici este adăpostim mintea, să tacem cu cuvântul şi abrupt. Această aplicaţie te poate duce spre să luminăm în jur cu faptele noastre. Din pierzanie. Hai, lasă capul în pământ şi pricină că ai dat ascultare, ai scos apă din mergi de du o vadră de apa la vite de la fântână secată de doi ani şi ţi s-a părut mai fântâna cu roată. Meditează la ce faci. cumsecade să hrăneşti toate vieţuitoarele, După doua ore ucenicul se întoarce ud la din cuminţenia minţii tale, iară din picioare. Duhovnicul zâmbeşte ... rugaciunea neîncetată ce ai facut-o ai - Vorbeşte! luminat toată valea doar ca să întelegi cum - Am dat la vaci o vadră de apă şi tot mă e sa fii slujitor precum Fiul lui Dumnezeu, gândeam ce este greşit ... fără greşeală ...

10

SIMONA PETRONELA MÎŢU Profesor titular la Liceul Bănăţean Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, gradul didactic I, detaşată în perioada 2013-2015 la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina din acelaşi judeţ.

A adus în paginile volumului tinere talente de la şcoala unde predă. „Octombrie este o simfonie a permanenţei şi a schimbărilor.“ (Bernardo W. Overst) BALUL BOBOCILOR, 2014, ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 STEIERDORF - ANINA Toamna a început să-şi fredoneze simfonia de parfumuri şi culori. E atât de multă împlinire în toamnă. Anotimpul schimbărilor poate să fie mereu un nou început, atât pentru natură, cât şi pentru tumultul cotidian.

Vineri, 10.10.2014, la Casa de Cultură din localitatea Steierdorf, Anina, a avut loc „Balul bobocilor“. Evenimentul desfăşurat în prag de toamnă a deschis drumul micuţilor bobocei din clasa a V-a spre anii de gimnaziu, printrun concurs de cultură generală, dans şi spontaneitate.

Elevii clasei a VIII-a, coordonaţi de dirigintele lor, profesorul Nicolae Imbrescu, au organizat pentru micuţii bobocei balul care să le ureze bun venit la gimnaziu.

La concursul desfăşurat cu prilejul acestui eveniment au participat douăzeci de elevi din clasa a V-a, grupaţi în zece perechi.

Prin acest concurs s-a urmărit descoperirea elevilor talentaţi. Astfel, cele opt probe ale concursului, cultură generală, dans, spontaneitate, amuzament, modă, dicţie, karaoke, dexteritate s-au dovedit utile în departajarea perechilor.

Juriul format din învăţătoarele Drăgilă Adriana si Rusu Adriana, profesorii Balan Ionela, Imbrescu Nicolae şi Simion Marius, elevii din clasa a VIII-a Derzi Adrian şi Coranga Cosmin au oferit titlul de Miss boboc elevei Bejan Jesica şi de Mister boboc elevului Becia Adrian. Au acordat şi un premiu pentru popularitate perechei alcătuită din elevii Debnar Patrik şi Diaconu Patricia.

Evenimentul a fost prezentat de elevele Carmer Valentina şi Bacan Roxana şi a adunat o mare parte din comunitate: elevi, părinţi, profesori şi autorităţi.

O stea în devenire Duminică, 06.12.2014, talentata caransebeşeancă, Molea Elena, în vârstă de zece ani a participat la emisiunea Banca de Talente, difuzată în fiecare duminică pe Columna Tv de la Târgovişte, alături de componenţii Clubului Victorioşilor. Ea a cântat împreună cu Radu Iordache „Eu îs şeful străzilor“.

Alături de componenţii Clubului Victorioşilor, Elena Molea a filmat şi pentru emisiunea de Crăciun din acest an ce se va difuza pe Columna Tv la Târgovişte.

Elena Molea a participat şi la numeroase concursuri, obţinând multe premii. La cea de-a XIV-a ediţie a Concursului de recitatori „Buna Vestire”, manifestare organizată de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin (Voivodina, Serbia) a obţinut locul I şi Marele Premiu. A luat parte la cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Folcloric de la Aninoasa, împreună cu membrii Clubului Victorioşii, alături de mari artişti ai folclorului românesc. În 2012, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a cântat la Vulcana Băi melodia Pavele, Pavele.

Victor Mihalache, un animator cultural cunoscut târgoviştenilor şi care sprijină micile talente a scris versurile melodiei Eu sunt Elena, melodie ce o reprezintă pe talentata Elena Molea şi pe care o interpretează cu mult drag.

Nu doar cântecul desăvârşeşte talentul micuţei Elena, ci şi actoria. A jucat în comedia Vampirii ghinionişti în 2013, în filmul pentru copii Creanga de aur, alături de Teatrul Junior şi Clubul Victorioşilor. A jucat şi în filmul Copilăria din Amintiri ce a avut premierea în 28.02.2014 la Galleria Mall Piatra-Neamţ, când s-au sărbătorit 177 de ani de la naşterea marelui povestitor Ion Creangă.

Totodată a mai jucat şi în filmul pentru copii Misiune de urgenţă.

Aş putea spune despre Elena Molea că este o stea în devenire, o stea ce se zăreşte a fi luminoasă, o stea preţioasă pentru Caransebeş. pr. Ion Turnea (scriitor) 12

VALENTIN SANDU Profesor titular pe catedra de istorie la Liceul Bănăţean Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

POETUL EROU CONSTANTIN STOIKA, UN DESTIN PENTRU REALIZAREA ROMÂNIEI MARI Poetul-erou Constantin Stoika face parte dintre personalităţile poporului nostru, dedicate studiului, literaturii şi mai ales patriotismului. El s-a născut în 1891 la Lipova, judeţul Arad (atunci, comitatul Arad), în ţinutul Crişanei aflat sub stăpânirea Austro-Ungariei.

Din adolescenţă, Constantin Stoika a înţeles că guvernanţii maghiari urmăreau deznaţionalizarea românilor din Transilvania şi „părţile ungureşti“.

De aceea în 1903, Constantin Stoika a participat la Braşov la manifestaţia tinerilor români studioşi din acest centru al mişcării naţional-culturale româneşti. El a semnat un memoriu de protest faţă intenţiile Budapestei de a introduce limba maghiară obligatorie în şcolile statului. Cu acest prilej, tânărul elev Constantin Stoika a fost arestat şi în scurt timp a fost eliberat. În 1909 Constantin Stoika se afla în România, la Bucureşti, participând la editarea revistei „Poezia“, în 1912. Împreună cu Tristan Tzara a susţinut cu poezii revista avangardistă „Simbolul“, coordonată de Ovid Densuşianu. În 1916, Constantin Stoika a participat alături de alţi ostaşi români la scurta campanie pentru eliberarea unor localităţi din Transilvania. În caietele memorii rămase de la el, menţionează că a ajuns cu acest prilej până la 500 m de intrarea în Sibiu. A urmat contraofensiva austro-ungară şi germană şi retragerea în apărarea trecătorilor Carpaţilor, septembrie octombrie 1916.

La 23 octombrie 1916, un obuz inamic i-a retezat picioarele, aproape de Turnu Roşu, pe Valea Oltului. În scurt timp tânărul ostaş poet a murit.

Majoritatea scrierilor sale, poezii şi memorii, au fost predate de fratele său, Titus S. Stoika, lui Ovid Densuşianu şi au apărut în volum în diferite reviste interbelice.

Post-mortem, statul român l-a decorat pe Constantin Stoika cu ordinul Coroana României cu grad de Cavaler şi Crucea comemorativă cu barele Ardeal-Carpaţi.

BIBLIOGRAFIE: 1. Arhivele Muzeului Militar Central, Bucureşti, Fond Primul Razboi Mondial, 1916.

2. Constantin T. Stoika, Însemnări, (Manuscris), filele 145-146.

3. Constantin Paltonea „Constantin T. Stoika, Însemnări din zilele de luptă ... în „Mercure de France“, 26 iulie 1922, p. 5-06.

13

FLORIN ROIBAN Profesor titular pe catedra de desen la Colegiul Naţional C.D. Loga, localitatea Caransebeş, judeţul Caraş Severin.

Graţie şi nobleţe asta am descoperit încă din fragedă copilărie la marmura de Ruşchiţa.

14

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ANDREEA BUZURIU Oţelu Roşu Caraş Severin DATE PERSONALE: - Elevă la Liceul Bănăţean Oţelu Roşu, clasa a IX-a.

- Din 2006 până în 2014 a fost elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu şi sa remarcat prin rezultate deosebite la învăţătură. La finalul fiecărui an şcolar a obţinut Premiul I şi Diplomă de excelenţă la absolvirea gimnaziului. A participat la diferite olimpiade şi concursuri, la mai multe discipline, calificându-se pentru etapa judeţeană.

- În anul şcolar 2012-2013 a obţinut Premiul III la etapa judeţeană a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română.

- În anul şcolar 2013-2014: ► A obţinut Locul I la etapa judeţeană a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română, calificându-se pentru etapa naţională a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română. ► A participat la etapa naţională a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română. ► A obţinut Locul II la etapa judeţeană a Concursului Ionel Teodoreanu. ► A obţinut Menţiune la FESTIVALUL NAŢIONAL DE CREATŢE ŞI INTERPRETARE ANA BLANDIANA 2014.

- Publicaţii: ► În Colaj, Culegere de creaţie literară, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila 2014. ► În ANTOLOGIA FESTIVALULUI NAŢIONAL DE CREATŢE ŞI INTERPRETARE ANA BLANDIANA 2014. ► În ziarul Caraş Severin în şapte zile.

Scriitorii Oamenii care scriu nu sunt oameni pe care nu poţi să-i crezi, pentru că ei ştiu să răstălmăcească cuvintele şi să se joace cu ele după propriul plac.

Oamenii care scriu nu sunt sinceri, dar sunt oameni în care poţi avea încredere. Ei trăiesc în universul lor şi-i compătimesc pe cei care nu ştiu să iasă din obişnuit, sunt oamenii pe care-i vezi singuri în cafenele cu o carte în mână sau privind în gol pe o zi ploioasă, singuri, nu pentru că n-ar avea cu cine să-şi petreacă timpul, ci pentru că se simt mai în largul lor aşa.

Scriitorii se îmbracă mult în negru, sunt inteligenţi, pentru că vorbesc 15

Micuţii scriitori din Banatul Montan

mereu cu subînţeles şi se joacă cu mintea celorlalţi. Ştiu să aşeze cuvintele în aşa ordine încât să ai impresia că-ţi pătrund în propriile gânduri. Niciodată să nu crezi un scriitor pe cuvânt, căci el e în mare parte, un regizor de succes al vieţii sale.

Ei nu vorbesc multe, dar ce vorbesc e în mare parte - metaforic. Ei sunt arhitecţii lumilor lor pe care nu şi-o construiesc după alte modele, sunt incredibil de originali. Dacă vorbeşti cu un scriitor, cu siguranţă vei constata că e de neînţeles, şi în mare parte, aşa e. N-ai vrea să intri în mintea celor care scriu, probabil n-ai mai ieşi de acolo. Numai fire încâlcite şi încolăcite, cabluri care se leagă, se rup şi se leagă iar, unele se mai şi ard şi scot scântei, iau foc şi de acolo, ca din cuptor, sunt scoase operele de artă. Numai scriitori au în mâinile lor puterea de a te face să înţelegi anumite aspecte, dar tot ei te pot induce-n eroare până nu mai ştii nici de unde ai plecat, dar mai să găseşti drumul pe care-l căutai.

Majoritatea îţi inspiră răspunsuri, dar scriitorii care mă fascinează pe mine sunt aceia care-ţi ridică întrebări, cei care te fac să gândeşti puţin mai altfel decât eşti tu obişnuit, din alte perspective... Şi vei fi mult mai mulţumit dacă răspunsurile le găseşti tu ... şi nu-s oferite pe tavă.

Toamnă Toamna - pentru mine - înseamnă sfârşit. Ce nu moare toamna nu mai moare niciodată, ceea ce nu cedează sub greutatea stropilor de ploaie e indestructibil, iar oamenii fericiţi sub norii reci sunt genul de oameni pe care să nu-i laşi niciodată.

Oraşele arată mai bine splălate de ploaie sub lumina lunii decât arată la amiază în zile însorite. Lumea e mai reală, mai sinceră, şi se oglindeşte sufletul în privire aşa cum se oglindesc felinarele publice noaptea-n bălţile de pe trotuare. Oamenii care strălucesc de fericire în zilele calde de vară, şi-s nervoşi în zile ploioase sunt slabi, influienţabili. De ce să laşi apa care ţi-a intrat în tenişi să-ţi ruineze ziua? Data viitoare ţii minte să-ţi iei bocancii. De ce să te gândeşti că „după ploaie vine soare” când ai putea la fel de bine să te bucuri de ea? Asocierea problemelor, necazurilor cu ploaia mereu mi s-a părut lipsită de adevăr. Nu găsesc moment mai plăcut de adormit decât pe fundal auzindu-se stropii strivindu-se, sau moment mai perfect de ascultat melodii vechi de rock decât acompaniate de simfonia toamnei.

Tristeţea n-ar trebui programată, rutina în zilele noastre se vede deja prea pronunţat, ce-ar fi să gândim puţin mai diferit? Hai să nu mai lăsăm faptul c-am uitat umbrela acasă şi ne-a prins ploaia pe drum să ne modifice starea, mereu se poate mai rău.

Eu cred că toamna, mai întâi de toate, e tăcută. În zilele de toamnă aproape 16

Micuţii scriitori din Banatul Montan

că simţi cum până şi sufletul ţi s-a liniştit, şi priveşti mai adânc în tine. Găseşti lucruri care trebuie schimbate ori aranjate, te îneci în gânduri până nu mai ştii de tine şi încerci să pui în ordine anumite priorităţi; devii un om mai calculat pentru o perioadă. Parcă toamna şi întrebarea „Ce faci?” are un înţeles ceva mai complex, te face să-ţi cercetezi bucăţile sufletului din toate unghiurile şi perspectivele, şi să te întrebi cât timp mai ai de gând să-i mai minţi sau - şi mai concret - cât timp mai ai de gând să te minţi pe tine? Noi suntem oameni, noi no să ne recunoaştem niciodată momentele de slăbiciune, pentru că ştim că toţi căutam acelaşi lucru: fericirea. Din pacate, destinaţia asta nu-i marcată cu un semn, nici cu o pancartă pe care scrie mare „Felicitări, ai gasit fericirea!“, nu.

Ea e mai mult de atât, se transformă, ia miliarde de chipuri (dacă le putem spune aşa), dispare şi reapare şi nu ştii niciodată când chiar ai atins-o sau a fost doar o iluzie. Ca să ajungă la fericire, oamenii sunt în stare chiar să ucidă, să sfâşie, să distrugă. Iată de ce noi nu ne facem publice slăbiciunile.

Toamna, totul pare posibil. Fie te crezi cel mai trist om de pe pământ, fie cel mai fericit, sau chiar le simţi pe amândouă simultan. Poate şi faptul ca eu sunt o persoană care cade numai în extreme mă influenţează să cred asta, nu ştiu. Dar cert e că doar atunci noi suntem mai atenţi la fiecare gest, observăm până şi îngrijorarea din ochii vânzatoarei de la magazinul din colţ sau tristeţea de pe chipul unui bătrân pe care l-am văzut în staţia de autobuz. Dorinţa de a-i cunoaşte pe alţii aduce după sine dorinţa de a ne cunoaşte pe noi, şi cu siguranţă ai nevoie de linişte ca să-ţi pui în ordine ideile.

Doar acum, când flacăra toamnei arde peste oraşe, când ploaia inundă trotuare şi vezi pe alei tineri îmbrăţişaţi pe sub umbrele, doar acum simţi că natura încearcă să ne spună ceva prin tăcerea ei, că acum e rândul nostru să vorbim...

De ce minţim?

Pentru că adevărul doare, şi noi nu suntem aşa de puternici încât să-l înfruntăm, sau cel puţin nu vrem să fim. Partea tristă e că nu suntem în stare să facem faţă realităţii, ne minţim pe noi şi-i minţim şi pe alţii, cântărim fericirea când de fapt ştim foarte bine că nu se vinde la kilogram.

Să minţi e inevitabil, fie că vrei sau nu. Diferenţa nu constă în gravitatea minciunii, ci mai degrabă în scopul pentru care a fost spusă. De multe ori ne simţim obligaţi să minţim şi credem că facem un bine celui de lângă noi, pentru că există întrebări a căror răspunsuri sunt legate de minciuni, sau ca să sune mai frumos, legate de a ţine ascuns adevărul, în scopuri bune, desigur. Cum poţi să răspunzi altfel la întrebarea „Ai mâncat azi?” a mamei, când ştii că o să se îngrijoreze dacă-i spui că nu? Ori, cum ai putea tu să răspunzi altfel decât afirmativ când cineva te-ntreabă „Eşti bine”?

17

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Unele întrebări sunt efectiv puse fără rost, căci oricum ştim răspunsul, dar cum rămâne cu răspunsurile pe care nu le ştii, dar parcă ţi-e şi frică să le aflii? ...

Unii spun că uneori e mai bine să nu întrebi, pentru că sunt răspunsuri pe care nai vrea să le ştii. Eu sunt de părere că „a nu şti” e cel mai neplăcut sentiment posibil, şi oricum, a nega un adevăr înseamnă a trăi pe baza unei minciuni, sau greşesc?

Contraste Susţin sus şi tare, şi nu cred că-mi voi schimba părerea, că oamenii „reali” sunt cei diferiţi.

Personalitatea ţi-o arăţi prin gesturi, prin îmbrăcăminte şi stil. Stilul n-are reguli, stilul nu înseamnă modă, înseamnă arta de a arăta cine eşti fără să te ajuţi de cuvinte. Ador oamenii care exagerează privind ceea ce iubesc, spre exemplu o persoană căreia-i place negrul şi se îmbracă doar în negru. Eu nu înţeleg prin asta rebeliune, sadicitate sau un rocker convins, ci curajul de a te exprima, indiferent că Xulescu consideră actul tău un act iraţional şi exagerat. Şi până la urmă, şi dacă ai fi un rocker sadic, care ar fi problema?

Societatea ne impune nişte reguli nescrise de care, vrem-nu-vrem, nu putem să nu ţinem cont. Eu cred că atât timp cât nu faci rău nimănui, ce e greşit în a ieşi într-o seară caldă de august cu prietenii să dansaţi în ploaie? Sau să cânţi pe străzi pustii, ori să urlii pe dealuri neştiute lucruri pe care nu le-ai spus nimănui ... pentru că ai ţinut în tine totul prea mult timp. Să fugi într-o dimineaţă undeva şi să nu reapari până-n ziua următoare, să te pierzi printre gânduri, să dansezi până cazi din picioare, să cânţi până nu mai poţi respira, să uiţi de tine şi poate şi de restul.

De ce oare societatea judecă ceea ce nu cunoaşte? Ştim cu toţii cum e văzut un om cu tatuaje şi piercinguri, păr vopsit în cele mai neobişnuite culori: fără inimă, incult, nicidecum nu găsesc artă în aşa ceva. Eu văd personalităţi minunate, oameni care au curajul de a se exprima, fără a se teme de vocea celorlalţi, pentru că ei adoră ceea ce sunt, ceea ce fac. Şi oricum, nimic din ce faci nu e important dacă nu eşti fericit. Ştii că eşti un om prea conformist şi temător de ce vor spune ceilalţi atunci când toţi te plac în afară de tine. Trebuie doar să ai încredere în persoana care ştii sau cel puţin crezi că eşti şi restul vine de la sine. Sunt oameni total diferiţi care-ţi pot fi cei mai buni prieteni, fie că mentalităţile voastre nu coincid, poate, deloc. Poţi să găseşti ceea ce cauţi în oamenii la care nu te-ai gândit niciodată sau dacă nu găseşti, poţi măcar să încerci să le pătrunzi în gânduri, vei descoperi tărâmuri pe care n-ai mai fost niciodată. Fă-le o poză şi continuă-ţi ruta, nimeni nu te ţine în loc.

E important să fii tu, şi nu o spun doar eu. Ţin minte cuvintele pictorului olandez Van Gogh, care însuşi spunea că normalitatea e un drum pavat, deci e 18

Micuţii scriitori din Banatul Montan

uşor de păşit, însă pe el nu creşte nicio floare. Ori Kurt Cobain, unul din cântăreţii mei preferaţi, era de părere că dorinţa de a fi altcineva e o risipă de cine eşti, şi nu pot decât să-i aprob ideile, în măsura în care el nu se mai află astăzi printre noi.

Nu cred că e rău să arăţi cine eşti, cred că e extraordinar de bine. Însă sunt de părere că lucrurile pe care le simţi în cele mai adânci părţi ale sufletului sunt cele pe care nu le poţi face publice. Găsesc important să ştii cât, nu ce, pentru că oamenii cei mai câştigaţi ştiu să cântărească, nu să-şi pună în ordine haosul din viaţa lor.

Contrastele dintre noi, diversitatea şi diferenţele care ne aduc o definiţie, ele sunt cele care colorează viaţa, sau dacă nu, cel puţin dau cu markerul ca să iasă-n evidenţă...

Drumul către mine însămi Un drum pe care păşesc în fiecare zi, şi totuşi mă simt tot mai străină de el este drumul către mine însămi. Şi e atât de uşor să caracterizez pe oricine altcineva, dar când vine vorba de mine pur şi simplu sunt în pană de idei, ca şi cum toate cuvintele s-au speriat şi au luat-o la fugă cât vedeau cu ochii, doardoar să nu înfrunte o întrebare: Cine sunt eu? Şi îmi plac atât de mult misterele, încât nu ard de nerăbdare să aflu cine sunt. Cred că totuşi, nu te poţi descoperi într-o zi, două; alţii nu se descoperă într-o viaţă. Şi mă gândeam dacă e un lucru rău să nu ştii cine eşti. Şi cred că e.

Poate că e atât de greu să ştii cine eşti cu un motiv, poate că trebuie să treci prin atâtea doar ca să realizezi că totul a fost în zadar... Sau poate, cu cât aflii mai mult, cu atât ştii mai puţin.

Pentru că uitându-mă la mine, realizez ce persoană pot să fiu. Pur şi simplu astăzi e veselie şi soarele străluceşte pe cer ca niciodată, şi mâine tună şi fulgeră de parcă ieri nici n-ar fi existat. Dacă mă gândesc mai bine, asta e definiţia oamenilor complicaţi. Şi uneori mă întreb cât de greu le e celor din jurul meu să mă abordeze, mai ales când văd figurile lor nedumerite îndreptate spre mine.

Dar nu m-am descris niciodată ca fiind o persoană complicată, pentru că în interiorul meu ştiu, sunt sigură că există un cuvânt simplu în care mă văd ca-n oglindă, doar că încă nu l-am construit din litere, încă nu sunt dispusă să accept că sunt doar atât. Trebuie doar să privesc mai adânc, dar oare ce se întâmplă dacă privesc aşa de adânc încât cad în propria capcană? Şi trebuie să recunosc că sunt complet dispusă să fac asta, întrucât n-am nimic de pierdut.

Nu găsesc un mod mai bun decât să cad şi iar să cad până nu mai am unde. În fond, aici sunt singură, doar eu şi cu mine: noi trăim singuri şi plecăm singuri la fel de uşor cum am venit, orice altceva e doar o iluzie. Dar cui nu-i plac iluziile? Profit atât de ele, şi nu realizez că până la urmă e doar un lucru efemer care pur şi simplu contează prea puţin.

19

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Aşa că-ntr-o zi mi-am luat sufeltul şi i-am cercetat toate colţurile şi feţele pe care nu le înţelegeam niciodată, dar tot ce am văzut a fost ceva neclar, ceva peste puterile oricui de a înţelege, şi dacă nici eu nu am reuşit să desluşesc miliardele de particule ce treceau prin interiorul meu, nu ştiu cine ar putea să lenţeleagă. Şi nu cred că există oameni care să se cunoască în totalitate, nici măcar o bucăţică din ceea sunt ei cu adevărat. Unii pretind să creadă cu tărie că nimeni nu-i cunoaşte mai bine decat ei înşişi, dar mereu am observat o oarecare reţinere în ochii lor, indiferent de siguranţa pe care-o aveau în glas.

Uneori încep să cred că poate, în lumea asta există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu. Poate există, cine ştie. Dar în final nu contează cât de bine mă cunoaşte altcineva, contează cât de bine mă cunosc eu. Şi încă nu pot să explic cum vine asta, ştiu doar că în interiorul meu e o fiinţă care a trăit mereu acolo, dar nimeni nu a văzut-o vreodată. Şi poate, cine ştie... Poate chiar nu va fi văzută.

E de-ajuns să fac eu cunoştinţă cu ea pentru început şi apoi drumul ăsta se va bifurca iar, şi iar, şi iar şi poate că infinitul e mai aproape decât credeam. Voi deveni altcineva în ficare univers paralel, o altă latură a mea care va fi expusă în faţa lumii într-o cu totul altă lumină de fiecare dată, o latură pe care nici măcar eu n-o voi înţelege, o latură exagerată şi multiplicată, o vor vedea ceilalţi şi eu stând faţă-n faţă cu ea, nu voi fi în stare să o recunosc poate niciodată. În final, drumul către mine însămi e infinit pur şi simplu. Un drum infinit. Şi aş îndrăzni să-ntreb: unde e capătul lui? Sună prostesc să mai întreb asta, după ce afirm cu cea mai mare siguranţă că e infinit. Infinitul ţine la nesfârşit, dar oare sunt eu în stare să-mi cercetez sufeltul la nesfârşit? Poate într-o zi o să obosesc şi atunci se va sfârşi totul. Şi-n ziua aia, infinitul nu va fi infinit şi eu nu voi mai fi eu.

Până atunci, sunt aceeaşi eu care am fost întotdeauna şi voi merge spre drumul de-a mă descoperi mult timp de acum încoace, n-am mai simţit începutul atât de aproape până acum. Şi nu voi renunţa niciodată, pur şi simplu pentru că asta ar fi cea mai mare greşeală. Dar toţi facem greşeli, pentru că suntem doar oameni. Şi asta e pentru cine acceptă ideea că suntem doar oameni. Eu personal, ştiu că suntem mult mai mult de-atât. În mintea mea, toţi suntem ceea ce ar trebui să fim. Suntem fericiţi, dar târâm după noi amintiri triste ce nu ne dau pace.

Suntem imperfecţi şi asta e ceea ce ne face perfecţi. Suntem complicaţi, deci suntem cât se poate de simpli. Dar repet, asta se petrece doar în mintea mea. Şi apoi mintea mi-a răspuns: - Şi asta înseamnă că nu e adevărat?

Aşa că trebuie doar să-ţi imaginezi, pentru că eşti cine vrei TU să fii. Şi mereu am ales să fiu eu, indiferent de cât de ciudat ar suna asta.

20

Micuţii scriitori din Banatul Montan

NICOLETA DAIANA ELENA OLARIU Glimboca Caraş Severin DATE PERSONALE: - Elevă la Liceul Traian Doda din Caransebeş, clasa a IX-a.

- Din 2006 până în 2014 a fost elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu şi s-a remarcat prin rezultate deosebite la învăţătură. La finalul fiecărui an şcolar a obţinut Premiul I şi Diplomă de excelenţă la absolvirea gimnaziului. A participat la diferite olimpiade şi concursuri, la mai multe discipline, calificându-se pentru etapa judeţeană.

- În anul şcolar 2013-2014: ► A obţinut Locul III la etapa judeţeană a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de-o viaţă“.

- Publicaţii: ► În Colaj, Culegere de creaţie literară, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila 2014.

CARTEA Poate ne-am întrebat ce reprezintă o carte în viaţa unui om şi cu ce ne ajută ea, însă nu am reuşit să găsim un răspuns concret. După părerea mea, cartea are o mulţime de întrebuinţări.

Cu siguranţă că, fiecare dintre noi a citit cel puţin o carte în viaţa sa, însă întrebarea este de ce am citit-o? S-a întâmplat din propria voinţă sau pur şi simplu am fost obligaţi de către părinţi?

Totuşi, de ce trebuie să citim cărţi când putem găsi orice informaţie mult mai „uşor“?

Cartea ca şi obiect, nu este altceva decât un anumit număr de foi mărginite de două coperţi. Farmecul acesteia iese la suprafaţă în momentul în care avem curajul să o deschidem şi să privim dincolo de cuvinte, să ne lăsăm imaginaţia să prindă aripi. Chiar dacă sunt mai groase sau mai subţiri, cărţile vor fi mereu acolo pentru noi cu un sfat sau cu o poveste la care, uimiţi, vom începe să sperăm, să ne dorim ca aceasta să intervină şi în povestea vieţii de zi cu zi.

Consider că o lume fără cărţi ar fi un calvar. Când suntem trişti sau fericiţi simţim nevoia de a împărtăşi asta cu cineva, însă atunci când toată lumea este preocupată de altceava şi nimeni nu este pregătit să ne asculte, cărţile, dar mai ales cuvintele din care sunt constituite, o fac. De aici, putem remarca faptul că uneori, cărţile îţi sunt cele mai bune prietene.

Fiecare carte are propriul înţeles şi propriul mod de a ne arăta ce e bine şi ce e rău. Cu toate astea, modul în care este interpretată depinde doar de cititor.

21

Micuţii scriitori din Banatul Montan

O LUME A TEHNOLOGIEI Aveam un vis ciudat când deodată m-am trezit. Eram într-o încăpere necunoscută, întunecoasă. Era zi sau era noapte? Într-un final am găsit uşa, de fapt nu ştiu dacă se poate numi aşa, deoarece această uşă s-a deschis uşor, în timp ce eu mă gândeam cum voi ieşi de acolo. Nu ştiam încă unde sunt, dar bănuiam ceva, eram cu siguranţă altundeva, nu pe Terra.

Deşi nu mai văzusem acel loc niciodată, nu-mi era frică. Era uimitor ce se ascundea după uşa aceea. Nu pot spune cu exactitate ce am văzut, deoarece acele maşinării zburătoare păcăleau imposibilul. Erau roboţi, roboţi destul de prietenoşi la prima vedere. Eram absolut absorbită de ceea ce vedeam acolo, crezând că încă visez. Totuşi mi-am dat seama că nu visez în momentul în care cineva m-a atins pe umăr. Am tresărit. Era una din acele maşinării, un robot. A început să-mi vorbească într-o limbă necunoscută şi nemaiauzită de mine până atunci: - Nu te înţeleg! i-am spus nedumerită. Îmi spui te rog unde sunt? l-am întrebat pe un ton mai înalt, din cauza gălăgiei de acolo.

Atunci mi-a întins mâna şi într-o fracţiune de secundă mă aflam altundeva.

Era un laborator imens, poate cât un oraş întreg. O mulţime de lumini multicolore mă orbeau. Deodată imaginea a devenit mai clară iar în faţa mea stătea un panou pe care scria „Welcom to Helias!“ Atunci mi-am dat seama unde eram. Planeta Helias! Planeta despre care se spunea că ar fi un univers paralel, că aici totul ar fi posibil. Robotul care m-a adus aici dispăruse. Aici erau diferiţi oamenii, adică asta păreau fi. Totul se baza pe tehnologie, nimic nu era normal, cum ştiam eu. În mijlocul laboratorului era un om îmbrăcat într-un sacou negru, strâmt.

Stătea lângă un panou de control, aflat lângă o maşină imensă. Am mers spre el încet, deoarece pe jos erau lasere care odată atinse te puteau duce din nou pe Terra. Am ajuns lângă el, mai exact în spatele lui, dar se pare că el ştia deja asta: - Cine eşti? m-a întrebat întorcându-se spre mine. M-ai speriat!

Acest om avea un ochi alb şi unul roşu.

- Cine eşti tu? l-am întrebat eu.

- Sunt un savant. Sunt capul acestei planete! Eu o controlez. Chiar acum vroiam să mai clonez câţiva roboţi cu acestă maşinărie. Aici totul este opusul normalului.

Pe acel panou de control erau două pătrăţele, unul alb şi unul negru. Pe cel negru scria distrugere, iar pe cei alb scria clonare. Observ că acest savant apasă pe cel negru.

- Ce faci? am strigat speriată.

- Stai liniştită, ţi-am zis că aici totul este inversat.

Nici bine nu a reuşit să-mi zică asta că maşinăria a început să facă un zgomot ciudat. Deodată a ieşit o multitudine de roboţi. În cinci secunde laboratorul era plin cu aceste maşinării.

- Am clonat prea multe! a strigat savantul. Să se închidă portalul!

Chiar în acel moment s-a deschis o poartă prin care au intrat pe rând toţi roboţii.

- Nu era mai uşor să apeşi pe celălalt pătrăţel? am întrebat confuză.

S-a uitat la mine.

Deodată mă aflam în aceeaşi cameră de unde am plecat. Oare trebuia să o iau de la capăt?

22

Micuţii scriitori din Banatul Montan

PREDA GABRIELA DAGMAR Oţelu Roşu Caraş Severin În urmă cu câţiva ani elevă a Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu, o elevă talentată care s-a remarcat prin rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri.

Iubeşte literatura, muzica şi pictura. În prezent este studentă în anul I. Publicaţii: - pe blogul personal.

- în Culegerea Îndrăgostiţi de poezie, Editura Dalami, 2009.

- în Culegerea Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2014.

- în revista Ecou de timp. Îmi amintesc că era elevă în clasa a V-a când a realizat propria revistă, după modelul revistei Muguraşii, o revistă de creaţie literară de care mă ocupam pe atunci pentru a stimula creativitatea elevilor. Au trecut câţiva ani de atunci şi Gabriela a continuat să scrie cu pasiune. Se poate observa acest lucru pe blogul ei. A început cu poezii şi poveşti precum Aventurile Melisei care pot să fie lecturate în cartea Îndrăgostiţi de poezie şi a continuat să scrie poezie şi proză după cum se poate observa în volumul Colaj, cu mult talent. Proza Confid, publicată în volumul Colaj este foarte grăitoare dacă este să ne raportăm la talentul de scriitor al Gabrielei. Publicaţiile de pe blogul ei dovedesc că este şi un bun jurnalist datorită observaţiilor zilnice şi reportajelor realizate. În prezent pregăteşte un volum personal.

UN MOMENT IMPORTANT ÎN VIAŢA MEA Astăzi a fost o zi importantă pentru mine. Nu doar că am reuşit să iau un 10 la engleză, dar m-am şi răsfăţat cu nişte cumpărături, luându-mi lucruri pe care mi le doream demult.

La engleză am avut temă să pregătim o prezentare, adică să vorbim liber despre ceva legat de domeniul nostru: Electronică sau telecomunicaţii. Într-un fel, m-am legat de amândouă.

Iniţial, săptămâna trecută nu mi-am pregătit nicio foaie, pentru că ştiam că o să improvizez. Şi m-am speriat când ceilalţi au scris foi întregi. Aşa că m-am reprogramat pe săptămâna asta.

De dimineaţă mi-am spus: A venit ziua cea mare. Acum, să le arăt ce pot! şi am aşteptat momentul cel important.

Pentru alţii este doar o prezentare, pentru mine este prima prezentare de acest gen. Ne-a spus profesoara că nu trebuie să avem ceva pregătit în Power Point şi tot ce trebuie să facem este să vorbim despre ceva legat de ETc pentru 5 minute. Nu ştiam totuşi cât voi vorbi şi ştiindu-mă pe mine şi ştiind faptul că 23

Micuţii scriitori din Banatul Montan

pot dezvolta ideile destul de mult, am decis să nu exersez sau ceva. Doar mi-am recapitulat nişte propoziţii.

Până să prezentăm, am făcut exerciţii şi eu abia aşteptam să încep. La finalul orei, doamna profesoară a spus că cei care prezintă să vină în faţă. M-am dus cu foaia şi mi-am aşteptat rândul. A început colega mea. Eu eram emoţionată şi îmi făceam planul în cap cu ce aş putea spune, cum să încep etc.

Numele mi-a fost strigat, m-am dus cu încredere în faţa tuturor şi am început să vorbesc. Nu am spus nimic din ce mi-am plănuit uitând o mare parte din ce vroiam să spun şi aş fi vrut totuşi să am o structură, dar am improvizat.

Am încercat să fiu cât mai ok şi cred că am şi mimat unele chestii, fără să îmi dau seama. Abia aştept viitorul în care voi prezenta în Power Point! Mă simţeam bine pe scenă, toţi erau atenţi la mine. Din cauza faptului că vorbeam, am şi uitat că am emoţii şi mă gândeam la ce aş putea spune.

A fost unul din cele mai frumoase momente din viaţa mea. Nici nu mi-a trecut înainte prin gând că voi face şi prezentări de acest gen. Şi după ce am terminat, mi-am dat seama că tremur puţin. Mi s-au pus întrebări, nu am ştiut să răspund bine la toate, dar cam se terminase seminarul. Când am văzut că oamenii mă întreabă, am fost fericită. Am fost fericită şi curioasă ce ar putea să mă întrebe. Nu a fost perfect, dar vreau să mai fac asta, însă data viitoare foarte bine.

Totuşi nu cred că am spus titlul prezentării mele. A fost: Book vs Ebook reader. Am fost întrebată ce legătură are cu ETc, şi, aşa cum am şi spus: are, pentru că noi facem tabletele şi gadget-urile acestea.

Pentru mine, a fost un moment important. Ce copilă sunt... Mai este cineva care a simţit ce am simţit eu?

REPORTAJ VACANŢĂ ÎN GYULA Pentru că în fiecare vară plec undeva cu familia, şi mereu în alt loc, anul acesta am ales să vizităm Gyula, un oraş din Ungaria. Deşi am fost doar două zile, m-am distrat cu familia mea şi am fost cu adevărat fericită.

Când am ajuns în Gyula, prima oprire a fost, desigur, la apartamentul în care am stat în aceste zile. Când am ajuns, proprietara ne-a vorbit în româneşte, ceea ce m-a uimit. Vorbea foarte bine româneşte. Nu era româncă, dar ne-am putut înţelege cu ea pe româneşte, ceea ce a fost bine. În apartament, totul a fost super. Am avut tot ce aveam nevoie şi a fost linişte, faţă de cum era când mergeam la mare.

Am fost la Băile Cetăţii, unde m-am relaxat, dar m-am şi distrat. Am fost uimită de câte bazine erau. Au bazine pentru copii, tineri, dar şi adulţi. Te poţi relaxa, în băile termale, te poţi distra pe topogane şi nu ai cum să te plictiseşti într-un loc ca acesta. A fost chiar foarte frumos şi a meritat drumul. Mâncarea a 24

Micuţii scriitori din Banatul Montan

fost, de asemenea, foarte bună şi am fost uimită de câţi români puteau fi acolo.

Majoritatea celor ce lucrau acolo ştiu româneşte destul de bine şi puteai să comanzi mâncarea în română. În jur auzeam de multe ori români, ceea ce mă făcea să mă simt ca în România, nu ca într-o ţară străină.

Deşi mulţi ştiu româneşte, nu mă pot înţelege cu toţi. Stăteam pe şezlong şi făceam sudoku. Şi vine la mine o bătrână cu un aparat foto şi începe să vorbească pe ungureşte. Nu gesticula şi nu înţelegeam ce vrea. Am încercat să îi explic că nu înţeleg ce spune, dar tot în ungureşte vorbea. Nu a încercat în româneşte sau engleză şi aş fi vrut să o ajut, dar nu ştiu ce vroia de la mine: să îi fac poză, să îi fac ceva la aparat, să îl pornesc...? Bănuiesc că ar fi vrut poză, dar a plecat după ce a văzut că nu ştiu deloc ungureşte. Nu îmi pare rău că nu ştiu limba asta, pentru că ştiu engleză şi e tot ce contează.

Nu am să scriu ce am vizitat în fiecare zi, decât dacă îmi amintesc. Am pus în postare şi câteva poze din arhiva mea proprie. Prima poză este făcută într-un parc din zonă. Parcurile din Gyula chiar sunt frumoase şi nu este atâta lume cât mă aşteptam. Aveai loc să te plimbi şi era şi liniştitor. Şi am văzut un om. Da, un om viu! Sperie oamenii când se apropie de el ca să facă poză şi le dă copiilor ceva din găleata din faţă atunci când ei pun monezi în găleata de jos. Stătea nemişcat în majoritatea timpului, dar mai dădea şi din pedale uneori.

Tot prin părculeţele de acolo erau şi fântâni frumoase, printre care cea mai grandioasă e aceasta. Nivelul de ridicare al apei creştea şi scădea şi sunetul acestor fântâni era calmant. Şi, duminică, am vrut să vizităm al doilea element important din excursia noastră, Cetatea, dar am ajuns prea târziu, atunci când se închidea. Cu părere de rău că nu am apucat să îl vedem pe dinăuntru, dar am mers printre tarabe. Am observat că tarabele nu erau cum mă aşteptam, adică să se vândă jucării ieftine.

Se vindeau nu doar obiecte pe care le poţi găsi în Romania când e Rugă (Rugă petrecere românească atunci când se sărbătoreşte un sfânt şi cântă muzicieni pe scenă muzică pop, dar şi populară şi locul unde se petrece acest eveniment este plin de tarabe.. Erau săbii de lemn, modele divrese, arme pentru copii în stil medieval, marionete, perne, haine pe care ei le-au personalizat brodându-le şi multe altele. Şi pentru că am fost în Ungaria, am mâncat şi un kurtoş colac. Problema mea a fost că nu înţelegeam nimic din ce scria acolo şi mi-ar fi plăcut să ştiu ce mesaje drăguţe erau pe acele perne, de exemplu.

Totul a fost frumos şi m-am distrat. Am acum amintiri şi din Gyula, amintiri frumoase şi mă bucur că am fost acolo cu familia mea.

Tu unde ai fost sau plănuieşti să mergi vara asta?

SECRETUL TRISTEŢII Stai plictisit pe canapea, la birou sau oriunde altundeva, dar eşti singur. Te uiţi în jur neştiind de ce să te legi. Totul este perfect, ai o familie fericită, poate 25

Micuţii scriitori din Banatul Montan

mai sunt şi probleme, dar totul e bine, poate ai sau nu pe cineva care, de asemenea te face fericit. Dar toată această fericire, parcă este un vis, parcă este ireală.

Ai nevoie de un impuls, de ceva care să îţi facă viaţa interesantă aşa că te gândeşti la problemele tale, le măreşti impactul şi gata. Viaţa ta a devenit dintro dată mai interesantă. Suferi şi îţi vine să loveşti ceva din jurul tău, să distrugi.

Nu ştii ce să faci. Şi nu ştii de ce dintr-o dată eşti supărat, de ce te afectează lucruri atât de neimportante. Începi să fii o persoană irascibilă, să te enervezi din nimicuri. Dar oare de ce eşti atât de afectat?

Ai impresia că este ceva în neregulă. Începi să găseşti tot mai multe motive ca să fii supărat. Şi ştii că nu este bine, şi nu înţelegi de ce, dar ştii că eşti supărat, nervos. De fapt, tu vrei asta. Tu vrei, în mintea ta, să suferi, ai o dorinţă inexplicabilă să găseşti ceva în neregulă la tot din jurul tău. Vrei să ştii de ce?

Pentru că vrei să trăieşti viaţa. Fericirea aceasta constantă nu are atâta valoare dacă nu apare şi tristeţea. Este un vis continuu şi parcă nu e atât de real, deşi este. Aşa că, inconştient, îţi creezi un mediu care să te facă să simţi viaţa. Începi să vezi răul în tot ce e în jurul tău pentru că ai vrut să nu mai fie monotonie. Şi totuşi, aspecte ale fericirii te pot face să simţi viaţa. Vrei totuşi, să ştii că trăieşti şi acum suferi. Furtuna din sufletul tău este din ce în ce mai violentă.

Vezi că până şi peretele îţi râde în faţă. Te doare inima acum, de supărare.

Pui mâna la ea să îi poţi simţi bătăile. Trăieşti. În acea linişte furtunoasă îţi auzi propriul puls. Poţi auzi şi simţi bătăile inimii, cum circulă sângele prin corp. Şi eşti fericit. Furtuna începe să se domolească. Este nevoie şi de elemente negative, şi de elemente pozitive. Soarele nu poate exista fără lună, perfecţiunea în cuplu nu există, şi fericirea nu poate fi dacă nu sunt şi momente tensionate.

Când simţi că trăieşti? Când poţi simţi şi trăi din plin fericirea şi tristeţea, când poţi simţi cum problemele minore te rod pe dinăuntru, dar şi când eşti lângă persoana iubită şi nu îţi vine să crezi că poţi să fii şi tu iubit de cineva, când cu toate că îţi vezi atâtea defecte, ştii că ai prieteni alături care ar face orice pentru tine, când iubeşti, dar şi când eşti trist, când eşti vesel, dar şi când îţi vine să arunci ceva. Şi cu fiecare dimineaţă în care te trezeşti, ştii că ţi s-a dat o şansă să repari lucrurile, să construieşti, să înveţi lucruri noi şi să te bucuri de acea zi.

PRIMA DRAGOSTE Vă mai amintiţi prima voastră dragoste? Nu cred că acea dragoste poate fi vreodată uitată. Totuşi, nu cred că este chiar dragoste, dacă erai un copil. Dar cum altfel o poţi numi? Nu ştiai ce înseamnă acele sentimente, dar ştiai că simţi ceva.

Astăzi vă voi povesti prima mea dragoste. Cum a început, nu ştiu, dar ceea ce ştiu e că mie chiar îmi plăcea de acel băiat. Eram prin clasa a III-a. Eram foarte timidă atunci. Mereu am fost foarte timidă şi ruşinoasă. Abia puteam 26

Micuţii scriitori din Banatul Montan

vorbi cu un băiat, doar dacă venea el să vorbească cu mine. Eram aşa ruşinoasă şi conştiincioasă, încât stăteam în clasă în pauze şi cred că citeam, sau făceam teme. Nu mai ştiu. Nu prea ieşeam din clasă în pauze. Mă ruşinam de câte ori intra cineva în vorbă cu mine şi totuşi, la el îmi bătea inima cel mai tare. Mă şi emoţionam când EL doar mă saluta şi nu ştiam cum să îi atrag atenţia. Cu toate acestea, această iubire nu a fost niciodată spusă, niciodată nu a aflat direct de la mine că îmi era drag de el.

Eram aşa o copilă. Şi chiar scrisesem în jurnalul din acea vreme că nu ştiu dacă să îi spun sau nu că îmi place de el. Dar, m-am mulţumit cu simpla lui prezenţă în clasă. De ce îl plăceam? Pentru că e deştept, simpatic şi de treabă.

Câţiva ani am crezut că îl plac. Până la finalul clasei a VIII-a tot credeam că îl plac. Aveam aceeaşi impresie până când mi-am dat seama că îmi trecuse demult. Aşa cum a apărut sentimentul, aşa s-a şi dus. Şi totuşi, este o amintire frumoasă.

Prima ta dragoste care a fost?

JUDECATA DE ACUM Am crezut că fiind Timişoara, oamenilor nu le pasă de tine, dar le pasă. Unii te judecă de la spate, alţii îţi spun în faţă. Credeam că pot rămâne aşa cum sunt, dar nu e aşa.

Lumea reală e rea. O să fii judecat, o să fii analizat din cap până în picioare.

Poţi observa uşor cum oamenii se uita la tine şi îţi analizează ţinuta, mersul etc. Şi totuşi, uneori simt că intru la un interviu pentru un job. Mereu aflu ca nu e bine să fiu aşa, aşa. Oamenii au dreptate dar ... e ciudat pentru mine. Ar trebui să schimb ceva? Se pare că da. Trebuie să te maturizezi şi să te schimbi, odată ce eşti pe cont propriu, într-un fel sau altul. La facultate, maturizarea e inevitabilă pe anumite planuri. Şi totuşi, fiecare cuvânt pe care îl spun, îl spun cu teama de a nu spune ceva în neregulă. Însă, sunt momente în care pot să fiu în totalitate eu însămi, să nu mă mai ascund după o mască şi să fiu diferită. Sunt momente în care pot să îmi arăt fericirea, tristeţea. Şi mai ales, de când m-am împrietenit cu colegii, am momente de fericire. Lăsând examenele şi facultatea, am prieteni şi sunt fericită că am găsit persoane cu care să îmi petrec timpul, cu care să studiez, dar în mare parte, cu care să râd. Şi le mulţumesc!

Odată ce cunoşti o persoană, ajungi să cunoşti alte „n“ persoane şi tot aşa.

Apoi, te vei putea înţelege cu anumite persoane, cu altele nu. Nu toţi te plac, asta am învăţat de mult, dar acum observ chestia asta şi o trăiesc. Deşi mă întreb de ce, am decis că mai bine sunt eu însămi şi cine mă place aşa cum sunt, e bine, cine nu, treaba sa.

E adevărat, la facultate îţi găseşti prieteni buni, poate pe viaţă. Poţi să spui că eşti prieten pe viaţă cu cineva, dar nu poţi cu oricine. Nu oricine merită prietenia ta. Acum spui BFFE! şi apoi se întâmplă ceva şi bang! Afli că nu îţi 27

Micuţii scriitori din Banatul Montan

este prietenă. Şi acum, sper să am aceşti prieteni de acum, pe viaţă! Se ştiu ei.

Ca de obicei, am trecut de la un subiect la altul. Mă întorc la studiu. Am mult de învăţat şi în curând vine sesiunea. Baftă tuturor!

DOMNIŞOARĂ, VREI SĂ VII? Domnişoara iarnă vrea să vină, simt eu asta. Deja şi-a trimis semnele sosirii ei prin România. Afară se întunecă destul de repede şi frigul se lasă imediat ce soarele dispare de pe cer. Dacă deschizi geamul seara, poţi simţi mirosul iernii şi acest miros îmi bucură sufletul. Ştiind că vine iarna ştiu că vine Crăciunul, iar Crăciunul este unul din evenimentele mele preferate din an, dar motivul îl voi spune la momentul potrivit. Ce aş mai putea spune?

Zilele astea s-au întâmplat puţine lucruri interesante, printre care şi faptul că am fost la un training. A fost organizat de BEST Timişoara şi i se spune Introduction in Computer Graphics. A fost sâmbătă de la 12 la 16. Am aflat lucruri interesante despre grafica calculatoarelor şi mi-a plăcut. A fost o experienţă plăcută şi interesantă. Sper să se mai organizeze training-uri în Timişoara.

Vă doresc o săptămână plăcută! Mă întorc la învăţat. A început perioada parţialelor şi trebuie să mă apuc serios de învăţat!

ACŢIUNI INUTILE ÎN VIAŢĂ (CERŞETORIA DE LIKE ŞI NOTELE PRIMITE PE REŢELE DE SOCIALIZARE) În ultima postare am vorbit despre cerşetoria de like, iar acum am să mă leg de ceva asemănător: notele. Aţi auzit de Ask.fm? Evident că da. Sincer, eu cred că producătorii site-ului au vrut ca oamenii să îşi pună întrebări, pentru că de aceea site-ul este ASK, ca să pui întrebări pe care nu ai tupeul să le spui faţă în faţă sau pe care nu te deranjează că vor fi publice. Dar, ca pe orice site, acest rol a rămas unul secundar. Există şi pe aici cerşetori dar de note şi păreri.

Oamenii îşi lasă întrebări de genul Note la primii 10 care dau like. Aha, dar cu ce ajută acest lucru?

Nu văd logica în a cerşi note şi păreri. Poate că eu nu am o părere despre tine. Evident, ca să se dea bine pe lângă acea persoană, sau ca să nu rănească, persoana care a primit rolul de a nota ceva, nu ştiu ce anume ai putea nota pe ask, o să dea 10. Nu am văzut decât rar note mai mici, dar mereu se dă 10.

Deci, care e povestea? X pune o întrebare care sună aşa O notă şi o părere., apoi Y, receptorul mesajului, intră pe profilul lui X şi dă 10 şi spune că este o persoană de treabă etc, iar dacă X este faţă, atunci se mai adaugă şi o fată frumoasă, în continuarea mesajului. Iar apoi X întoarce favorul uneori. Am înţeles că prin această metodă, ai mai mulţi urmăritori, ai mai multe like-uri, 28

Micuţii scriitori din Banatul Montan

eşti mai popular pe un site, dar tot nu pot vedea utilitatea acestei popularităţi false. Da, ai popularitate, dar este ceva copilăresc să crezi că te vor ajuta cu adevărat like-urile şi notele pe care le cerşeşti. Este o pierdere de vreme, pentru că nu faci nimic productiv.

Cum se poate rezolva aceasta problemă? Ai putea să încerci să faci ceva util în loc să ceri note şi să cerşeşti like-uri pe reţele de socializare. ...

Am intrat azi pe Ask.fm şi am văzut că am o întrebare. Mă gândeam Oare ce am fost întrebată? şi când mă uit: cerşetorie de like... Dezamăgirea a revenit, şi mi-a venit în minte realitatea aceasta, cel puţin, o parte din ea. Aşa că am decis să vorbesc astăzi despre anumite lucruri pe care noi oamenii le facem dar sunt inutile şi neconstructive. Am învăţat că am pierdut mult timp aiurea când eram în liceu, cu lucruri care nu au niciun sens, aşa că am să fac o listă cu acţiuni pe care le consider inutile în viaţă.

Am observat că odată ce oamenii se înscriu la concursurile de pe Facebook, încep să ceară like: Dă-mi like. Este pentru un concurs. Mersi. Aşa, am să dau like dar cu ce te ajută pe tine în viaţă? Sunt excepţii totuşi pentru că uneori premiile sunt reale, nu sunt sub forma primeşti „n“ like-uri şi o să îţi facem reclamă profilului. De ce este atât de important? Este ca şi cum ai câştiga un concurs pe care nu meriţi să îl câştigi.

Cum poţi să câştigi un concurs de frumuseţe cerşind like? Care este logica atunci, pentru că tu nu ai luat like neapărat că anumite persoane te consideră frumoasă, ci pentru că ai spus altor persoane să îţi dea like. Nici nu ştiu cu ce aş putea compara câştigul pe care îl ai, totuşi la concursurile de frumuseţe de pe reţelele de pe socializare. Poate că nu te consideri cea mai frumoasă din concurs şi atunci de ce simt că TREBUIE să dau like? Doar pentru că te cunosc, nu? Atunci ai câştigat concursul pe nedrept. Bine, ai reuşit, ţi-ai atins idealul, dar acest lucru te ajută în CV cumva? Ce ai câştigat util? Ai câştigat bani care să îi investeşti în ceva util pentru tine sau pentru viaţa ta? Ai câştigat bicicleta dorită? Nu, ai câştigat popularitate. Aşa şi? Nu te simţi deloc vinovat pentru că ai câştigat un concurs pe care poate nici nu meritai să îl câştigi?

Deja încep să bat câmpii aşa că mai bine va dau o soluţie ca acele concursuri să fie câştigate pe bune, dacă chiar crezi că te vor ajuta pe viitor cu ceva. Decât să spui Dă şi tu un like la poza asta. Este pentru un concurs. Mulţumesc! mai bine spui Intră pe link şi dă like dacă îţi place poza sau Dă like la pozele care le consideri frumoase. Ai fi mai apreciat şi nu ai mai fi văzut ca şi o persoană disperată ...

Acest lucru se aplică şi când vrei să îţi promovezi site-ul sau pagina. O persoană care spune Dă like paginii dacă îţi place în loc de Dă like paginii pentru a câştiga un concurs este mai apreciată.

O NOAPTE FURTUNOASĂ 29

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Am lăsat-o mai moare cu blogul pentru că pur şi simplu, nu ştiam ce aş putea să vă spun. Dar, recent s-a întâmplat ceva interesant. Am fost la teatru.

Am văzut O noapte furtunoasă de Caragiale. Dar nu orice fel de teatru, ci unul în care spectatorul era în acelaşi timp personaj secundar. Cum? Un student care a fost la teatru la Auleu, ştie.

La 8:30 am ajuns la acest Bar numit Scârţ. Intrarea era ca la o casă normală şi imensă, cel puţin aşa se vedea în lumina difuză, creeată de lumânări. Înăuntru, am rămas mască. Totul e într-un stil vechi. Mesele nu sunt deloc noi, cel puţin aşa par. Totul e vintage. Nu am cuvinte să descriu ce interesant era.

Când am auzit că e un bar, mă gândeam că e plin de beţivi, ca în oraşele mici. Dar nu! Acolo nu sunt decât tineri ca mine care au ieşit cu prietenii. Este băutură, ca în orice bar, dar este şi ceai, pe care îl primeşti într-o halbă de bere şi este şi mâncare. Nu ştiu cum aş putea descrie ce este acolo. Totul este atât de diferit, de fascinant ...

Ceea ce aş putea descrie este că sunt umbrele deschise şi colorate pe tavan, pe tejghea sunt lipite sute de monede, sunt tablouri vechi, scaune în stilul secolului 19 presupun, jocuri de societate la mesele mici etc. Nu am fost plătită să fac reclamă. Doar cine îmi citeşte blogul ştie că eu am scris despre asta. Pur şi simplu, locul m-a fascinat extrem de mult şi am fost atât de fericită că am văzut un loc atât de interesant ca acela.

Se vede că nu avem cine ştie ce în oraşul natal ... Alţii sunt obişnuiti poate cu genul acesta de lucruri, eu nu! Oraşul meu are şi el locuri interesante dar în Timişoara este cu mult mai interesant şi mai frumos decât în orăşelul meu natal. Aveau dreptate persoanele care mi-au spus că nu o să mai vreau să locuiesc în oraşul meu după ce văd Timişoara.

Am descris cât de cât, barul. Teatrul a fost neaşteptat de interesant. Nu era genul de scenă în care tu stai pe scaunul publicului. A bătut gongul, am intrat într-o cameră luminată doar cu lumânări şi după ce ne-am aşezat la masă unii, alţii pe locurile de pe margine, actorii au început sceneta. Interacţionau uneorii cu spectatorii de lângă. Am râs atât de mult atunci! Nu am mai râs atât de mult de mult mult timp. A fost super amuzant şi toţi actorii au jucat atât de bine încât aş fi zis că viaţa aceea interpretată este una reală. Totul a părut real şi au fost cam toate tipurile de personaje tipice Caragiale.

Nu e nici un personaj care să nu îmi placă. Cred că se vede că nu prea am fost la teatru pentru că în oraşul meu nu avem prea multe evenimente de genul acesta şi nici teatru cu actori adevăraţi, decât rareori. Oricum, această scenetă ne-a introdus în acea lume şi pe mine m-a ţinut în priză. Nu prea au fost momente în care să mă plictisesc şi îi dau nota 10 şi localului şi scenetei jucate.

Nu pot să povestesc acum sceneta pentru că poate unii localnici sau unii studenţi vor să meargă şi eu spun cum se termină. Nu e corect aşa că am să las misterul să învăluie ceea ce se întâmplă în scenete. În conlcuzie, este super tare acolo dacă vrei să mergi să te distrezi şi aş mai merge, însă trebuie să îmi fac timp liber şi totuşi, o să începem testele ... Sper să 30

Micuţii scriitori din Banatul Montan

mai apuc să merg la teatru.

FERICIREA NU ESTE O SOLUŢIE! De când am început facultatea, nu am mai putut cânta la chitară, însă acest weekend, când am fost acasă, am cântat la ea din nou, după mult timp. Este adevărat că m-au durut degetele pentru că nu am mai cântat demult, dar m-am simţit fericită.

Mi-am dat seama că din cauza dependenţei de Facebook de care am încercat să scap dar am văzut că fără Facebook nu pot comunica decât cu ai mei şi cu prietenul meu...(pentru că toată lumea discută pe această reţea) şi am revenit. Însă, de mult timp, nu am mai făcut nimic din ce îmi place. Nu am mai desenat, nu am mai cântat la chitară, nu am mai scris la cartea mea, nu am mai creat nimic.

Trebuie să scriu cartea aceea! Dar când deschid fişierul, parcă nu am nicio idee... Am idei pentru alte poveşti, dar biata Daisy tot pe loc a rămas...(Daisy este unul din personajele principale din povestea mea). Am avut atâtea planuri şi nu am făcut nimic ... Este mult de studiat şi asta fac în majoritatea timpului, studiez ... Am decis că vreau să învăţ din timp ca în timpul sesiunii să îmi fie mai uşor. Şi din cauza asta mi s-a spus că tot despre şcoală vorbesc ... eh, asta e. Nu am ce să fac, facultatea îmi ocupă tot timpul. Este greu, este mult de muncit ca să iei notă de trecere şi nu vreau sa am restanţe ...

Până acum, m-am mai obişnuit, dar am sentimente negative, trebuie să recunosc.. Mintea mea, în timpul meu liber, se gândeşte la tot felul de lucruri legate de aspectele din viaţa mea şi uneori mă întristază cum sunt oamenii.

Ceea ce am observat este că fetele sunt foarte grijulii şi precaute. Şi băieţii nu au stres. Am văzut că dacă o persoană este diferită. este bârfită imediat ce pleacă de lângă persoana cu care a vorbit... Timişoara este plină de bârfă, cred.

Eşti judecat dacă faci lucurile diferit, dacă nu eşti serios tot timpul, dacă nu faci cum fac ceilalţi. E ca şi cum ar trebui să fii un roboţel programat ca să mulţumeşti pe toată lumea.

Credeam că aici nu contează că eşti diferit, dar se pare că da. Lumea nu te suportă sau te evită dacă vorbeşti nu ştiu cum, sau dacă vorbeşti despre nu ştiu ce subiecte, sau dacă pur şi simplu eşti mai fericit... Ah, da, cititorule, vezi că dacă eşti foarte fericit, s-ar putea să nu le placă celor din jur şi să te displacă mulţi. Ai grijă, fericirea nu este o soluţie. Trebuie să fii bârfitor şi rău ca să fii acceptat şi să te placă ceilalţi.

Sper că se observă ironia ... Nu este bine! Toţi oamenii au defecte ... şi recunosc că şi eu am! Dar asta e ... asta sunt eu! Şi poate uneori nu îmi dau seama că te deranjează că mă repet sau că vorbesc despre ceva ce nu vrei să auzi, atunci spune-mi ce te deranjează, nu mă bârfi! Ţi-e frică, care e faza? O să mă supere, dar crede-mă, apreciez foarte mult o persoană care îmi spune în 31

Micuţii scriitori din Banatul Montan

faţă, decât o persoană care ascunde şi mă spune la alţii ...

Dar, asta e. Am început să vorbesc despre ceva şi am ajuns la alt subiect.

Poate, pentru că am avut asta în suflet şi am simţit nevoia să vă spun aceste lucruri. Vorba aia, Doamne fereşte-mă de prieteni falşi, că de duşmani mă feresc şi singur. Got it?

Recunosc, uneori mă mai scapa unele lucruri, mai spun prostii dar evit pe cât se poate de mult să fiu bârfitoare şi încerc să înţeleg adevărul. Toţi avem un suflet şi o personalitate. Do not try to change it!

NU MAI E DE JOACĂ Facultatea este ceva foarte serios. Unii aleg să nu o facă. Eu am ales să fac o facultate şi prin urmare să văd şi să simt cum e viaţa de student. Ultima dată am scris despre primele zile ca studentă, dar poate nu am scris tot ce ar trebui.

Am venit vineri acasă şi am plecat duminică. Între timp, am putut să mă gândesc la viaţa aceasta nouă. Cum am mai spus, totul e nou, dar pe lângă asta, eşti şi pe cont propriu. Nu mai este mami şi tati să te ajute întotdeauna. Trebuie să pleci de colo colo ca să completezi contracte, să îţi rezolvi problemele, să te descurci singur. Înveţi, într-un fel, să trăieşti pe cont propriu. Un prieten mi-a spus că în primul an de facultate intri un copil, iar când ieşi din facultate eşti experimentat într-un domeniu. Mi s-a spus că după un an de facultate o să fiu total schimbată, matură. Deja încep să simt aceste schimbări. Ca şi student, trebuie să înveţi să te descurci, pentru că dacă te plângi, nu ajută la nimic. Nu poţi să o laşi deoparte, mai ales cu cursurile. Nu poţi să nu repeţi măcar odată pe săptămâna, pentru că dacă laşi cursurile să se adune, o să ai mult de recuperat şi chiar ai de învăţat. În liceu, unele ore nici nu le făceai, la facultate, totul contează şi totul este luat în serios: cursul, seminarul, laboratorul. În liceu, îţi mai permiteai să lipseşti, aici, o singură absenţă la un seminar sau un laborator îţi strică programul, căci trebuie să îl faci cu altă grupă. Nu mai e de joacă. Şi deşi nu am început să scriem mult, ştiu că o să urmeze greul abia săptămâna care vine.

Cursurile la matematică, faţă de liceu, sunt mai abstracte, mai extinse.

Am văzut că trebuie să accepţi viaţa aşa cum e. Unele lucruri nu pot fi schimbate şi trebuie să vezi partea bună în tot ce faci. Nu îţi place fizica, tu ai ales facultatea asta. Ori te laşi, ori munceşti. Nu îţi place căminul, asta e.

Majoritatea studenţilor trec prin asta, şi mai toţi părinţii au trecut prin asta şi prin aspecte mai neplăcute decât cele de acum. Mi-a fost frică, dar ştiu că trebuie să mă descurc. Am făcut alegerea asta, şi trebuie să merg până la capăt.

Mulţi oameni trec prin asta şi cine sunt eu să mă plâng? Este ceva normal şi deşi este foarte greu, privesc viitorul cu optimism, TREBUIE. În concluzie, prin această postare scurtă, îndemn oamenii să facă o facultate, pentru că angajatorii caută oameni cu studii mai mult decât oameni 32

Micuţii scriitori din Banatul Montan

fără studii. Bacalaureatul este o piesă importantă. Este adevărat, fără BAC poţi găsi de lucru, dar dacă intri la o facultate pe un domeniu căutat sau pe domeniul în care te pricepi foarte bine, ai şanse mai mari de câştig.

De exemplu, angajatorul X a făcut un anunţ şi să spunem că se duc trei tipuri de oameni: oameni fără bac, oameni cu bac dar fără facultate, oameni calificaţi cu facultate.

Pe cine angajează? Pe cei cu o calificare pentru că aceia au studiat pe acel domeniu. În plus, cel cu facultate se poate dezvolta mai mult pe acel domeniu. Însă, găsirea unui loc de muncă cere şi noroc. Şi sunt excepţii rare când cineva fără calificare a reuşit într-un domeniu, pentru că avea talent în acel domeniu şi a învăţat singur.

Au început facultatea şi studenţii din celelalte universităţi şi le urez lor, dar şi celor care au început şcoala: Baftă!

PORTRETE REALIZATE DE GABRIELA:

33

Micuţii scriitori din Banatul Montan

NICOLETA CASIANA OPRUŢ Voislova Caraş Severin STUDII: Elevă în clasa a VIII-a A la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, jud. Caraş-Severin.

Publicaţii în Culegerea de creaţie literară Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, autor AnaCristina Popescu şi în revista Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu, Porţi deschise.

Pasiuni: Teatrul.

FLOARE ALBASTRĂ Teatru scurt Decorul: O bancă într-un parc.

Personajele: Copilul 1, Copilul 2, Copilul 3 şi Maria.

Copilul I: Astăzi, la şcoală, sora mea a învăţat poezia Lacul, o poezie foarte frumoasă.

Copilul II: De ce este frumoasă?

Copilul I: Voi v-aţi imaginat vreodată un lac albastru, plin de nuferi galbeni?

Copilul III: Am văzut într-o carte cu poezii scrise de Mihai Eminescu un lac plin de nuferi.

Copilul I: Chiar Mihai Eminescu a scris poezia Lacul.

Copilul II: Da, parcă am citit şi eu poezia.

Copilul I: Ascultaţi: „Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă / Tresărind în cercuri albe / El cutremură o barcă.“ Copilul III: Cum poate să tresare lacul?

Copilul I: Simte trăirile scriitorului şi este personificat prin pronumele personal el.

Copilul III: Şi ce este atât de frumos cu excepţia naturii în poezie?

Copilul I: Trăirile scriitorului în aşteptarea iubitei. El aşteaptă ca ea să răsară printre trestii ca mai apoi să o invite la o plimbare romantică cu barca pe lac.

Copilul II: Foarte romantic.

Copilul I: Nu doar elementele terestre alcătuiesc decorul feeric, ci şi elementele cosmice participă la definirea lui: „Să plutim cuprinşi de farmec / Sub lumina blândei lune, / Vântu-n trestii lin foşnească / Unduioasa apă sune.“ Copilul III: Totul e doar un vis, este imaginaţia scriitorului.

34

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Copilul I: Din păcate, da. Până la urmă ea nu a venit şi scriitorul trezit din starea de visare s-a regăsit singur şi trist în mijlocul unei naturi paradisiace.

Copilul II: Da, e frumoasă poezia, dar noi nu găsim şi alt subiect astăzi?

Copilul I: Nu. Copilul III: De ce?

Copilul I: Pentru că astăzi, pe 15 ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu.

Copilul II: Suntem în 15 ianuarie?

Copilul I: Da. Copilul III: Am lipsit astăzi de la şcoală. Sigur îmi amintea profesoara de limba română acest lucru.

Copilul I: Păcat că s-a stins din viaţă la 39 de ani. Dacă trăia mai mult reuşea să scrie o operă mult mai vastă. Numai când citeşti poemul Luceafărul sau nuvela Sărmanul Dionis îţi dai seama de capacitatea lui artistică, de profunzimea cu care îşi exprimă trăirile şi sentimentele.

Copilul II: Am citit şi eu Sărmanul Dionis. Plecatul ăla de acasă a călătorit pe lună cu iubita lui.

Copilul I: Nu înţelegi nimic. E atâta imaginaţie, atâta profunzime, trăiri, motive literare în operă.

Copilul II: Mie îmi plac lucrurile mărunte, jocurile de exemplu.

Copilul I: Şi în Sărmanul Dionis poţi găsi jocul îndrăgostitului de a ajunge cu iubita lui pe lună.

Copilul III: Şi în Luceafărul e un fel de joc al geniului de a-şi uni viaţa cu o pământeancă.

Copilul I: Cred că fata, Cătălina, înfăţişa pe Veronica Micle, iubita poetului.

Copilul III: Am citit şi eu nişte scrisori a celor doi poeţi îndrăgostiţi.

Copilul II: Să mi le dai şi mie, poate mă sjută să-i scriu şi eu nişte rânduri Mariei.

Copilul I: Voi nu ştiţi să fiţi originali şi să scrieţi ceea ce simţiţi?

Copilul II: E mai simplu să copiezi.

Copilul I: O să-şi dea seama că l-ai copiat pe Eminescu, Maria este o fată eminentă.

Copilul II: Atunci ajută-mă, tu, să-i scriu!

Copilul I: Eu nu pot simţi ceea ce simţi tu.

Copilul III: Văd că nu mai vorbim de Mihai Eminescu.

Copilul I: Voi ştiţi unde s-a născut Eminescu?

Copilul II: Cine nu ştie? S-a născut la Ipoteşti, în Ţinutul Botoşaniilor.

Copilul I: Şi cum s-a numit prima lui poezie compusă?

Copilul II: Asta nu mai ştiu.

Copilul III: Ştiu eu, La mormântul lui Aron Pumnul, scrisă în memoria profesorului său de limba română.

Copilul I: Văd că ştiţi.

Copilul II: Mai nimic.

35

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Copilul III: Eu ştiu că a fost al şaptelea copil din cei 11 pe care i-a avut Gheorghe şi Raluca Eminovici, şi mai ştiu că şi-a petercut copilăria la Ipoteşti şi Botoşani având în jurului lui natura care i-a devenit sursă de inspiraţie mai târziu.

Copilul I: Bine. Dar ştiţi în ce revistă a publicat Mihai Eminescu prima dată?

Copilul II: Nu. Copilul III: Nici eu.

Copilul I: Vă spun eu. În revista Familia condusă de Iosif Vulcan.

Copilul II: Bine. Ştii tu tot.

Copilul I: Nu chiar tot.

Copilul III: Eu mai ştiu că a publicat poezii şi în revista Convorbiri literare a criticului Titu Maiorescu.

Copilul I: Da. Titu Maiorescu s-a îngrijit şi de apariţia primului său volum.

Copilul II: M-am plictisit. Altceva nu mai ştiţi?

Copilul I: Mariei îi plac poeziile scrise de Mihai Eminescu.

Copilul II: Atunci puteţi continua, devine interesant. Poate-i găsesc o poezie so cuceresc şi eu.

Copilul I: Eu ştiu o poezie ce sigur i-ar plăcea.

Copilul II: Care?

Copilul I: Floare albastră.

Copilul III: Dar e lungă.

Copilul II: Nu contează. Maria merită. Despre ce-i vorba în poezie?

Copilul I: În primul rând iubita este văzută ca o floare albastră.

Copilul II: Frumos.

Copilul III: Şi la un moment dat îi fură o sărutare pe sub pălărie scriitorului.

Copilul II: Minunat. Mi-ar plăcea şi mie. Bună poezia.

Copilul I: Vine Maria.

Copilul II: Unde?

Copilul III: Uite-o!

Copilul II: Am emoţii.

Maria: Ciao! Ce faceţi?

Copilul I: Povesteam despre scriitorul Mihai Eminescu.

Maria: Interesant. E scriitorul meu preferat.

Copilul II: Şi al meu. Ştiu multe despre el. S-a născut în 1850 la Ipoteşti şi a murit în 1889. A publicat poezii în revistele Familia, Convorbiri literare ...

Maria: Bine, bine. Ştiu şi eu.

Copilul II: Tu eşti ca o floare albastră.

Maria: Cum? Copilul II: Ca floarea albastră din poezia lui Mihai Eminescu.

Maria: Mulţumesc. De când mă vezi tu ca pe o floare albastră?

Copilul II: Dintotdeauna.

Maria: Lasă asta. Eu am o temă despre scrisorile de dragoste ale lui Mihai Eminescu către Veronica Micle.

36

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Copilul II: O să-ţi scriu şi eu o scrisoare.

Maria: De ce să-mi scri o scrisoare?

Copilul II: Nu ţi-ai dat seama?

Copilul III: Te place.

Maria: Nu mă interesează. Dacă nu mă puteţi ajuta mă duc acasă să-mi scriu singură tema.

Copilul I: Nu te putem ajuta. Nu eşti deloc sociabilă.

Maria: Bine. Ciao!

Copiii: Ciao!

Copilul I: (adresându-se copilului II) Să nu fii trist! Vei întâlni o altă Marie care să te merite şi să-i reciţi Floare albastră a scriitorului Mihai Eminescu.

A VENIT MOŞ CRĂCIUN TEATRU SCURT Personajele: mama, tata, Moş Crăciun, Irina, Izabela, Cristi, Andrada.

Decorul: O sufragerie aranjată festiv pentru Crăciun.

ACTUL I SCENA I Mama: Copii, vreau să vă prezint pe cineva!

Tata: Este foarte obosit că a venit de departe.

Copiii: Cine?

Mama: Moşule, pofteşte pe la noi!

Moş Crăciun: (Intră entuziazmat.) Ho, ho, ho! Ce faceţi dragii moşului? (Îşi lasă sacul într-un colţ, pe urmă se aşează pe un scaun.)

Cristi: (alergând la Moş Crăciun) Moşule, moşule, mi-ai adus maşinuţa?

Tata: Cristi, nu fi nepoliticos!

Cristi: Dar dacă nu el ne aduce cadouri, atunci cine?

Moşul: Ho, ho, dragă Cristi, da, ţi-am adus cadoul dar o să ţi-l dau mai încolo.

(Cristi se depărtează de moş şi merge lângă fraţii săi.)

Cristi: A ştiut cum mă cheamă.

Andrada: I-a spus tata. Eu tot nu cred că el este moşul.

Cristi: Bine că şti tu tot.

Moş Crăciun: Cum să nu crezi că eu sunt Moşul? ... Hai lângă mine Andrada şi o să îţi demonstrez.

Cristi: A ştiut şi numele tău.

Andrada: De unde?

Cristi: Pentru că el este Moşul.

(Andrada merge lângă Moş Crăciun.)

Izabela: Moşule, doar pe ea o chemi lângă tine?

Moşul: Sigur că nu, vino şi tu Izabela.

(Izabela merge şi ea la Moş Crăciun.)

Irina: Tata i-a spus numele noastre înainte ca să ni-l prezinte.

Cristi: Să acceptăm acest lucru dar cum ne-a identificat?

Irina: Probabil i-a arătat poza de familie.

Mama: Copii, vă lăsăm cu moşul. Să fiţi cuminţi!

37

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Copiii: O să fim cuminţi!

(Mama şi tata se retrag în culise.)

(Cristi şi Irina merg într-un colţ lângă sacul moşului. Se uită în sac şi văd multe jucării.)

Irina: Ce de jucării!

Cristi: Ce avion frumos!

Irina: Ce păpuşă drăguţă!

Cristi: Şi maşinuţa mea?

Irina: Nu ştiu.

(Cristi şi Irina fură jucăriile şi pun în sacul moşului haine vechi.)

Andrada: Moşule ai facebook?

Moşul: Feis ... ce?

Izabela: Facebook moşule. Cum să nu şti de el?

Moşul: Când o să ajungi la vârsta mea ...

Izabela: Ce se întâmpla atunci?

Moşul: Nu vei mai înţelege tot ceea ce este nou.

Andrada: Ai intrat vreodată pe internet Moşule?

Moşul: Nu. Izabela: Nici măcar pe Thembarl?

Andrada: Nici pe istagram.

Izabela: Sau Ast. Fm. Andrada: Ori Twitter?

Izabela: Sau Skipe?

Moşul: Dragele mele, eu sunt un om foarte bătrân, am foarte puţin timp liber şi nu ştiu ce înseamnă internetul.

Andrada: Cele mai multe informaţii le găseşti pe internet.

Moşul: Eu am spiriduşii mei care mă informează.

(Cristi şi Irina se întorc din culise cu sacul plin de haine vechi.)

Izabela: Moşule, aşa-i că pe mine mă iubeşti mai mult?

Andrada: Nu-i adevărat, pe mine mă iubeşte mai mult!

Moşul: Dragele mele, vă iubesc pe amândouă la fel.

(Cristi se apropie de moş.)

Cristi: Moşule ne dai cadourile?

Moşul: Haideţi, să vă dau cadourile.

(Moşul merge să ia sacul din colţul unde-l lăsase. Irina a pus pe jos o coajă de banană. Moşul a călcat pe ea, a alunecat şi a căzut. S-a ridicat supărat, a luat sacul în spate şi s-a adrestat copiilor.)

Moşul: Aşa m-aţi aşteptat? Coji de banane în drumul meu?

(Moşul pleacă în culise. Copiii se uită la jucăriile furate.)

Scena II (În câteva clipe moşul se întoarce. Ajunge în mijlocul scenei şi scoate hainele din sac.)

Cristi: Vine Moşul, Vine Moşul, ascundeţi jucăriile!

Moşul: Ce aţi făcut cu cadourile? Sunteţi copii răi. Eu nu iubesc viclenia şi furtul. Nu meritaţi niciun cadou.

(Cristi şi Irina o iau la fugă spre culise speriaţi.)

Andrada: Moşule, spiriduşii tăi ce ţi-au spus?

Moşul: Şi obraznici.

38

Micuţii scriitori din Banatul Montan

(Andrada şi Izabela pleacă şi ele speriate în culise.)

(Mama şi tata vin pe scenă.)

Mama: Sunt copii. Te rugăm să-i ierţi.

Moşul: Aceşti copii au înţeles oare că a venit şi pe la ei Moş Crăciun?

Tata: Copii, a venit Moş Crăciun!

Copiii din culise: Da. (Pe scenă vin şi copiii aducând jucăriile din sac.)

Cristi: Am glumit moşule.

Irina: Te rugăm să ne ierţi.

Moşul: V-am iertat demult.

Copiii: A venit Moş Crăciun! „VEŞNICIA S-A NĂSCUT LA SAT.“ (Sufletul satului, Lucian Blaga)

Obiceiuri şi satul românesc Satul românesc are un tezaur flocloric foarte bogat. Este plin de obiceiuri frumoase transmise din generaţie în generaţie, unele fiind vechi de sute de ani.

Eu personal trăiesc într-un mic sat din România de când m-am născut. Aici m-am format eu ca persoană. De la an la an, în satul meu s-au pierdut unele obiceiuri. Acest lucru întâmplându-se din cauza nepăsării cu care tratează oameni aceste minunate tradiţii moştenite din bătrani.

Din fericire mai există şi obiceiuri care s-au păstrat, ca de exemplu Strigatu' fetelor în joi mari, Mersu' în piţărăi, Datu' şolurilor în joi mari, Mersu' cu sorcova, Mersu' cu pluguşorul, Mersu' cu capra şi altele pe care eu nu le-am amintit, fiindcă sunt prea multe pentru a le putea enumera pe toate.

Obiceiul Strigatu' fetelor în joi mari are loc în joia mare, ultima joie înainte de Paşte. Conform acetui obicei băieţii se urcă pe cel mai înalt deal din jurul satului şi fac un foc mare care este vizibil din sat, pe urmă încep să strige pe rând câte un defect al fiecărei fete, defect care l-au observat în perioada anului precedent. Ei strigă aşa de tare, încât să poată auzi aproape toţi locuitorii satului. Acesta este momentul anului când baieţii pot spune fetelor care sunt defectele lor fară ca acestea să se supere.

Datu' şolurilor in joi mari este de asemenea un obicei ce are loc în joia mare. În cadrul acestui obicei copiii fac schimb de şoluri (pahare) pline cu bunătăţi.

Mersu' în piţărăi este un obicei ce are locu cu o zi înainte de Crăciun. Potrivit acestui obicei toţi băieţii din sat se întâlnesc în Ajunul Crăciunului în jurul orei 6 şi fac un foc peste care urmează să sară. Cel care a sărit cel mai departe va fi căpitanul piţărăilor din acel an. Rolul de căpitan constă în a da startul mersului în piţărăi, adică în a lua primul piţărău (un colacel făcut din pâine) de la casa de unde se începe mersul. La ora 7 se adună şi fetele, apoi căpitanul dă startul. Aceştia încep să colinde satul pe un traseu bine stabilit cu o zi înainte. Toţi locuitorii satului ies afară cu o cotoriţa (un coş) plin cu piţărăi, care trebuie să se ajungă pentru fiecare copil din sat.

Mersu' cu sorcova este obiceiul în care fetele, în data de 31 decembrie, merg din casă în casă pentru a vesti sosirea noului an având o sorcovă (o crenguţă de brad împodobită) în mână şi cântând un cântecel. Cântecelul sorcovei este: „Sorcova, vesela, / Să traiţi, să infloriţi / Ca un mar, ca un păr, / Ca un fir de trandafir / Tare ca piatra, / Iute ca săgeata / Tare ca fierul, / Iute ca oţelul, / La anu şi la mulţi ani !”

39

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Mersu' cu pluguşorul are loc tot în data de 31 decembrie, dar de această dată baieţii merg din casă în casă pentru a vesti sosirea noului an. Pluguşorul are şi un cântec specific. Câteva versuri ale Pluguşorului sunt : „Aho, aho copii si fraţi / Staţi puţin si nu mânaţi / Lângă boii v'alaturaţi / Şi cuvântul mi'ascultaţi / Ia mai mânaţi mai flăcăi / Şi sunaţi din zurgălăi …”

Mersu' cu capra este la fel ca cele două obiceiuri menţionate mai sus. Este un obicei ce are loc pe data de 31 decembrie în care un grup de bărbaţi vin pentru a ura gazdei un an nou plin de bogăţii, unul din ei fiind costumat în capră. Exact ca cele de mai sus şi capara are un cântec specific ei. „Vine capra de la munte / Cu steluţă albă-n frunte / Are-n coarne ramuri multe / Şi mai mari şi mai mărunte …”

Acestea sunt doar câteva din obiceiurile care se mai păstrează şi astăzi în satul românesc. Pe lângă acestea mai sunt foarte multe obiceiuri pe care nu le-am amintit si poate chiar zeci de obiceiuri de care eu se poate nici măcar să nu fi auzit, datorită faptului că s-au pierdut. Dacă am sta de vorba cu bătrânii satului, am descoperi foarte multe obiceiuri minunate şi multe învăţături acumulate în perioada vieţii acestora. Unii dintre bătrâni au luptat în cel de al doilea război mondial şi au în jur de 100 de ani.

Aceasta este o foarte scurtă prezentare a câtorva obiceiuri care încă se mai păstrează şi în ziua de astăzi în satul românesc, obiceiuri frumoase care te fac să simţi cu adevărat ce înseamnă sărbătoarea de Crăciun, Paşte sau ce înseamnă Anul Nou. Sper că de aceste obiceiuri să se poate bucura chiar şi nepoţii mei şi sper din tot sufletul să nu se mai piardă nimic.

ADIERE DE TOAMNĂ Era luna septembrie. Prima lună de toamnă şi totodată şi luna în care ne luăm adio de la vacanţa de vară. În această lună copacii se dezbracă de haina lor verde. Frunză după frunză zboară odata cu adierea uşoară a brizei de toamnă.

Toamna este un anotimp melancolic, un anotimp trist, în care natura moare, păsările călătoare pleacă.

Odată cu toamna ziua se scurtează, noaptea se lungeşte, petrecem tot mai mult timp în casă şi animalele intră în somnul lor adânc de iarnă.

Un anotimp frumos, dar în acelaşi timp trist, toamna pune stăpânire pe noi toţi. ÎNAINTE DE-A MĂ ÎNVINGE, SOARELE M-A FĂCUT FERICIT Viaţa nu e dreaptă! Aceasta este o afirmaţie pe care eu o susţin, o afirmaţie care am repetat-o de foarte multe ori în ultimul timp.

Să fii puternic înseamnă să poţi renunţa la ceva fără de care nu poţi trăi, dar în acelaşi timp rău, după cum spune proverbul „Ce nu te omoară, te face mai puternic.“ Dar ce te faci când ceva „nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti?“ Ce faci când ai nevoie de atâtea lucruri pe care nu le ai? Cum să te ridici şi să mergi mai departe dacă nu ai niciun sprijin?

Doar întrebări, sute, chiar mii de întrebări care mă bântuie, dar care din păcate nu au răspuns. Până acum nu mă pot lăuda cu o experienţă de viaţă foarte vastă, nu mă pot lăuda cu o înţelepciune foarte mare dobândită din experienţele anterioare, dar un lucru ştiu sigur, o viaţă am şi vreau să o trăiesc fericită.

Am realizat că mereu vor exista lipsuri, mereu voi dori mai mult decât am, dar dacă mă gândesc doar la ce am nevoie mă distrug singură.

Prea multe lucruri frumoase la care sperăm ne pot distruge, atât de orbi putem fii. O prietenie frumoasă te poate face fericit, dar în acelaşi timp te poate face să suferi.

Sper că viaţa mea va fi asemenea soarelui care înainte de-a te distruge, te face fericit, cu alte cuvinte, înainte ca totul să se termine, înainte să mor, să am toată înţelepciunea ce a putut contribui la fericirea mea.

40

Micuţii scriitori din Banatul Montan

VALENTINA CRAMER Anina - Caraş Severin Mă numesc Valentina. Am aproape 14 ani şi învăţ la Liceul „Mathias Hammer“, Anina, ŞCOALA GIMNAZIALĂ, NR. 2, STEIERDORF. Sunt elevă în clasa a VIII-a.

Mă consider o persoană curioasă. Îmi place să ştiu cât mai multe lucruri şi întotdeauna se poate mai mult.

La hobby-uri pot adăuga muzica, cititul, plimbările şi discuţiile lungi. A,da ... Ador ploaia, îmi oferă un sentiment de pace, linişte interioară. Mai multe vă pot spune textele mele, pentru că fiecare scriitor îşi lasă o amprentă din suflet în fiecare cuvânt scris.

Publicaţii: În Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014. În 2014 a ocupat locul II pe judeţ la olimpiada de religie. În ianuarie 2015 s-a calificat pentru etapa judeţeană a olimpiadei de Limbă şi comunicare şi literatura română.

D-ALE LUI CARAGIALE ÎN 2014 - Bogdaaaan, Bogdan mamă, vino repede că trebuie să mergem la şcoală, întârziem.

- În zece minute sunt gata, nu mă mai bate la cap, nebuno!

- O.K. drăguţul de el, spuse imediat după aceasta doamna din faţa mea atât de slabă şi mică, încât uneori, în locurile mai umbroase, aveam impresia că pot vedea prin ea, asta dacă eliminam stratul gros de machiaj şi hainele de culori ţipătoare asemeni unei păpuşi barbie trecută de prima „tinereţe“ ce mă făceau să-mi uit definitiv teoria.

Faţa mea schiţă un mic zâmbet. „O.K.“, pentru ce?

Imediat după aceasta, doamna îşi scoase din poşetă un telefon la care era atât de concentrată, încât nici nu observă intrarea, la fel de nepăsătoare, a urmaşului.

Era un băiat înalt şi rotofei care, spre surpinderea mea o făcea pe mama lui să pară şi mai mică decât era. Avea o intrare oarecum ciudată, cu nasul înfipt în telefonul prea mic pentru mâna lui. A răsturnat în trecere vaza de flori şi câteva dintre hainele agăţate din cuier.

Femeia îl luă şi începuse să îl aranjeze.

- Stai mom, vreau să înţelegi ceva ever: nu vreau să mai vi cu mine la the school, pentru că mă faci de râs în faţa la toţi bff! Nici măcar Andrei, care e un înapoiat nu mai vine cu mom lui la the school. OMG! sunt clasa a II-a, vreau şi eu puţină libertate. Ce o să zică iubita mea?

41

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Mama, deloc surpinsă îi zise că îi respectă decizia şi chiar nu are nicio problemă.

Pe mine mă prezentase ca fiind noua lui „prietenă de gaming“ că deh! era prea „mare“ pentru o bonă.

- Şi mom, vezi că vreau Iphone 6 plus, ăsta al meu e old deja, nimeni nu mai vrea un aşa old.

- Dar ... îl trase în camera de alături şi nu dura mai mult de două minute până micuţul „romglez” trântise uşa într-o semicriză de plâns şi fugii spre taxiul ce-l aştepta în faţa porţii.

- Ai sorry dragă. Dar nu mai putem să te angajăm, nuu, nu e că trebuie să îi cumpăr iphone 6 plus, e doar pentru că ... ăăă.. Nu te mai vreau, înţelege!

Am început să râd, nu mă puteam abţine ...

- Thank you very much, dear, I understand all.

- Ce mă? Vorbeşti în limbile astea cu cine vrei, nu cu mine.

Am plecat înainte să mai spună ceva, fiind prea amuzată de ce perle ar mai putea spune. În încercarea de a fi la fel, oamenii eşuează. Un lucru nu trebuie făcut pentru că „aşa e la modă“ sau pentru că „aşa face lumea“, „râde lumea“, ci pentru a fi în primul rând stăpân pe sine, să fii sigur de ideile, lucrurile ce vrei să le pui în aplicare.

Uite, Caragiale este prezent şi în viaţa noastră. În viaţa de zi cu zi, istoria se repetă de parcă s-ar reîncarna în fiecare secol.

SUFLETUL, CETATE A TRUPULUI „Azi voi răscoli prin fiecare sertar al inimii mele, azi am de gând să sortez lucrurile folositoare, care necesită păstrate, şi voi arunca într-un final lucrurile care sunt de aruncat, oricât de mult ar fi însemnat vreodată. Sunt prea multe lucruri grele şi încep să doară.“ îşi spuse ea imediat după ce deschise ochii. Şi aşa facuse. Şi-a intrat în suflet şi a început să caute. Primele lucruri găsite au fost frânturi de amintiri. A luat o cutie şi a început a separa amintrile plăcute, care spre surprinderea ei erau extrem de uşoare, de cele neplăcute, care erau mult mai grele şi abia le putea ridica. Acestea din urmă cereau a fi păstrate, iar oricât de mult îţi doreai acest lucru ştiau că îi vor face rău, se vor îngreuna rău şi vor declanşa o luptă dureroasă înăuntrul ei, aşa că era cât se poate de hotărâtă să le îndepărteze.

A descoperit mai apoi bucăţi de suflet sparte, care erau pe cât de mici, peatât de grele. Era dificil să le înlăture aşa că a încercat să le lipească, însă de fiecare dată când reuşea să lipească una, cădea cealaltă şi încercând încontinuu a realizat că este în zadar.

Le-a luat şi le-a oferit cadou „locuitorilor”, cei care îi păstra în suflet. Şi ce s-a întâmplat? Au început să se joace, au călcat acele bucăţi în picioare, ezitând să le vadă frumosul, sclipirea. Fiecare lovitură îi făcea rău, dureri nebune îţi, îi, apăsau toate corzile iubirii asistând la distrugerea sa chiar de către persoanele 42

Micuţii scriitori din Banatul Montan

la care ţinea.

Slăbită de puteri, încercând să dea afară persoanele care i-au făcut rău, acestea au reacţionat nepăsătoare şi au plecat de bunăvoie, probabil doar aşteptau o uşă deschisă care ea se încăpăţâna, până acum, să o deschidă ca să plece. Ce trist că era orbită de dragoste şi nu şi-a dat seama că acesta e singurul motiv al greutăţilor ei!

Nu atunci, dar mai târziu şi-a dat seama că nu are rost să obligi persoanele să rămână lângă tine, deoarece îţi vor face atât de mult rău în încercarea de „a evada“.

Deschide larg uşa sufletului tău, lasă-i să zboare asemenea unor porumbei. „Cei care te iubesc revin?“ Greşit! Cei care te iubesc cu adevărat nu pleacă, rămân acolo reparând ce alţii au stricat, ajutându-te şi mulţumindu-se doar cu dragostea oferită de tine.

Cei care nu te iubesc, dar care te încăpăţânezi să-i ţi acolo nu vor face decât să-ţi murdărească sufletul, să devasteze zidurile acestei cetăţi, asemeni unor inamici cruzi din vechile timpuri.

Alege ce e spre binele tău şi lasă-i pe alţii să decidă spre binele lor.

REVELAŢIA CRĂCIUNULUI 2200 VISUL Meditam. Deşi era foarte târziu nu puteam să dorm. Îmi imaginam cum va fi Crăciunul anului 2200, acest eseu îl aveam de făcut pentru un concurs de creaţie. Îmi veneau în minte fel de fel de teme: încălzirea globală, invazia extratereştrilor, schimbarea radicală a lumii, distrugerea planetei, tot felul de idei văzute în filmele SF. Dar de ce să nu fiu optimistă? De ce totul trebuie să degenereze? De ce omul n-ar putea conştientiza că roboţii, maşinăriile, tot felul de invenţii savante distrug şi ne îndepărtează tot mai mult unii de ceilalţi?

Aş vrea ca în 2200 să fie „epoca luminii”, să nu mai fie sărăcie, oameni bolnavi, tristeţe…

- Valentina, aud vocea mamei, ai un musafir, vino repede!

Abia dezmeticindu-mă încerc să mă îmbrac, iar ochii mi arunc fără să vreau în calendar. Eram în 24 decembrie 2200, în Ajunul Crăciunului. În cameră era o atmosfera de vis, un brad uriaş, multe cadouri şi…Moş Crăciun…îmi spune să-i spun faptele bune, pe care le-am făcut de-a lungul anului şi apoi îmi va îndeplini o dorinţă.

Eu îi spun că tot ce îmi doresc este să nu mai fie copii nefericiţi de Crăciun, care nu primesc niciodată cadouri. Moşul se uită cu mirare şi-mi spune: „Acum nu mai este niciun copil nefericit, lumea este bună şi generoasă, iar săracia este o amintire de mult apusă.”

Doamne, parcă mă aflu pe altă planetă! Totul este schimbat în bine. Când ies pe stradă totul este frumos, nimeni nu se mai grăbeşte, toată lumea este fericită şi amabilă, cu zâmbetul pe buze.

Ce bine! S-a împlinit visul meu, dar aud un zgomot ca un ţârâit de ceas…

Ce este? Ceasornicul, care tocmai mă deşteaptă să merg la şcoală. Ce păcat!

Aş vrea ca în anul 2200 Crăciunul să fie ca în visul meu.

43

Micuţii scriitori din Banatul Montan

TIMEEA MIHUŢ Marga Caraş Severin Despre mine: Nume: Mihuţ Prenume: Timeea Data şi locul naşterii: 17.12.1998, Oţelu Roşu E-mail : mihut_timeea17@yahoo.com Telefon: 0766819562 Adresa: comuna Marga, jud. Caraş-Severin Naţionalitate: română Stare civilă: elevă în clasa a X-a Experianţă profesională: Liceul Bănăţean Oţelu-Roşu Limbi străine: engleză-avansat, franceză-începător, spaniolă-avansat, catalană-avansat Alte aptitudini: ambiţioasă Hobby: poezia, muzica, desenul, anatomia Realizări: - Am absolvit clasa a V-a la Şcoala generala Marga cu Premiul I, clasa a VI-a la fel.

- Din clasa a VII-a m-am mutat la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu-Roşu unde am absolvit cu Menţiune I, iar în clasa a VIII cu Premiul III. La aceeaşi şcoală în anul 2013 am primit Premiul I la proiectul Dialoguri Literare secţiunea Carţi dragi.

Publicaţii: În Colaj, Culegere de creaţie literară, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.

CE CULOARE ARE VIAŢA? Ce e jocul în care intri involuntar, cu reguli stricte, cu întrebări fără răspuns, cu mii de stoluri de gânduri? E viaţa. Viaţa pe care o trăieşti tu şi eu şi fiecare fiinţă care respiră.

Nu aş putea să-i înşuşec vieţii o culoare anume, ar fi nedrept faţă de celelalte culori. Aşa că o voi caracterziza printr-o nonculoare şi anume ALB. Viaţa e ca o foaie albă, în care fiecare om are dreptul să-şi scrie cu cerneală povestea, poveste care nu se va mai repeta, poveste unică în care eşti tu, poveste cu ajutorul căreia viitorul va decide soarta finală! Viaţa e albă, e simplă, fără nici-un fel de dubiu, pură, ca o clepsidră plină cu zapadă ce varsă în 44

Micuţii scriitori din Banatul Montan

fiecare zi alt fulg pentru a ajunge în final sa fie totul alb, o clepsidra ce reprezintă darul cu care ai fost înzestrat, ci anume timpul, timp prin care treci ca o săgeată spre ţintă, timp care nu se va întoarce niciodata înapoi!

Ceealaltă non culoare care caracterizeaza o parte a vieţii e NEGRUL, deoarece viaţa nu e mereu dreapt, ci are obstacolele ei, la fel ca fiecare drum pe care îl parcurgem. Negrul vieţii reprezintă partea obscură a fiecarui om, parte pe care doar noi o cunoaştem, parte în care ne punem gândurile ce nu pot fi spuse, ci doar gândite! Locul negru al vieţii e un cer noaptea în care nu se văd stelele ce-i dau viaţă, ci doar norii ce acoperă vederea. Deşi nu ne dorim, negrul, acesta apare la fel ca viaţa, involuntar, negru pe care doar prin putere îl poţi depăţi. La unii podul de trecere de la negru la albul vieţii e lung. La alţii e scurt. Trebuie sa alegi mereu calea în care te regăseşti, pentru a ajunge la o viaţă albă, pură, calea pe care o ai în faţă. Podul însă îl consturieşti tu, cu efort şi muncă, cu sudoare şi mii de îndoieli pe care nu trebuie să le laşi să te tragă înapoi. În conculzie viaţa nu e un curcubeu plin de culori vesele în care zboară mii de zâmbete, chiar dimpotrivă, viaţa e un joc greu în care trebuie să lupti pentru a câştiga, un joc pe care îl scri tu, dar la care nu-ţi faci singur regulile. Nu lăsa negrul să pătrundă în albul vieţii tale, fii pur, simplu, şi mereu luptă pentru a MUZICA

Minut cu minut, ceas cu ceas ...

Muzica-i ocean adânc, În care m-aş scufunda mereu ...

Aş lăsa mii de valuri să poarte Prin note, sufletul meu!

Muzica-i cheie bătrână Ce deschide secrete mari, Şi de Soare şi de Lună, Prin cântece de lăutari.

Şi ard în flăcări mii de gânduri, Nevinovate, mici placeri, Ce-mi şuieră prin cap că tu ...

Lumina mea ...ziua de ieri!

DRAGOSTEA Deschide aripile şi zbori ...

Scufundăte-n furtună, Să fii tu pasăre printre norii Care fulgeră şi tună!

LUMINA MEA Azi eşti întuneric Pasărea sumbră, zboară spre cer!

Printre miile de lacrimi ce îneacă Lumina mea, ziua de ieri.

Fii tu înger între demoni, Care urla cu putere, Fii tu zmbetul ce vine, Atunci când speranţa, piere!

Lacrimi care cad, ca ploaia ... Şi udă amintirea ce-a rămas, Amintirea ce-mi urlă-n gânduri,

Deschide-ţi aripile şi zbori!

Scufundate-n stele, 45

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Tuturor dă-le fiori, Că eşti mai presus ca ele.

IARNA Au rămas parcă-n amintire Zile dulci cuprinse de soare Şi unde arunci orice privire Totu-i alb, de zahăr pare ...

Fii tu strălucirea lor Ce-n adâncuri tu luceşti, Fii tu istoria din popor Ce aduci din veacuri poveşti!

Si-a aruncat crăiasa haina Ce-a acoperit întregul pământ, Totu-i de cristal şi pare Un loc de vată, cuprins de vânt.

LACRIMI Plâng cu lacrimi de coniac, Plâng de dorul lui ...

Sufletu-i gol, n-am ce să-i fac, E înecat în amarul cerului...

Cad din cer parcă-s fluturi ...

Fluturi albi, cuprinşi de ger, Ce se aştern ca o cortină Peste copaci, ce parcă pier!

Lacrimi curg şi îneacă, Fiecare praf de vis de-aş mai avea, E ca un rău fără sfârşit, Ce curge-n mintea mea.

Mama

Anii trec ca vântul Şi se pierd în zare, Rămâne doar cuvântul Printre amintiri dulci şi amare, Prin câte ai trecut, mamă, Prin câte-ai să mai treci, M-ai băgat meru în seamă Şi-ai pus căldură în suflete reci Sunt atâtea flori mămico În lumea asta mare Şi deşi toate-s luminoase Tu eşti cea mai lucitoare. În ochii tăi mamă E un univers de iubire, Ai ştiut şi când e bună o palmă, Când îmi ies din fire. Îţi mulţumesc din nou acum, Că eşti a mea lumină-n viaţă Şi m-ai învăţat să-mi fac drum Printre rele şi ceaţă.

Plâng cu lacrimi tot amare Ce curg, suspină mai mereu Şi tac, aud, încerc să uite Rămăşiţele din gândul meu ...

Gând ce tu l-ai lăsat Si doare,urlă, zbiară La fel ca visul spulberat ...

Ce-l lasă-n urmă-o fiară!

Plâng cu lacrimi de ploaie, Lacrimi de dor!

Simte cum focul arde-n inimă Şi o bântuie uşor! Şi chiar de te-ai întoarce iară, Înapoi nu te-aş mai vrea!

Căci am lasat în urmă fiara Ce-mi uda cu lacrimi viaţa mea!

46

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DIANA PAULINA BĂILĂ Fostă elevă a Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin. În gimnaziu a obţinut Menţiune la etapa judeţeană a Olimpiadei de limbă şi comunicare (Locul V). A primit la final de gimnaziu Diplomă de Excelenţă pentru rezultate foarte bune la învăţătură.

DESPRE CULEGEREA DE CREAŢIE LITERARĂ COLAJ Doamna profesoară, Deşi e târziu, încerc să vă scriu câteva rânduri … câteva rânduri care să exprime bucuria, dar mai ales emoţia ce m-a cuprins citind paginile dedicate nouă, foştilor dumneavoastră elevi.

Nu cred că există cuvinte pentru a vă mulţumi! Este minunat că vă gandiţi la noi şi ne publicaţi încă fiecare creaţie din perioada copilăriei, perioada în care treceam nepăsători, cu paşi mărunţi şi repezi prin viaţă … perioada în care ne grăbeam să devenim adolescenţii de azi.

Cred cu tărie că aţi fost persoana care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea laturii mele sensibile, la accentuarea atractiei către creaţie, către frumos, către mister, către cunoaşterea luciferică, aşa cum zice scriitorul Lucian Blaga. Pentru asta şi multe altele, vă mulţumesc din suflet!

Vă pup, Diana Băilă ŞCOALA… CEVA ATÂT DE FRUMOS, AMPLU ŞI NECESAR… Şcoala… ceva atât de frumos, amplu şi necesar… În şcoală înveţi cele mai elementare lucruri, iar ceea ce Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3, Oţelu Roşu are în plus faţă de alte astfel de instituţii este faptul că te învaţă şi despre viaţă.

Cei opt ani petrecuţi aici au fost poate cei mai frumoşi, deoarece în primii patru ani am învăţat din toate câte puţin, română şi matematică în special. Doamna învăţătoare Carmen Popescu mi-a pus bazele literaturii şi aritmeticii, gramaticii şi geometriei, informaţii dezvoltate în următorii patru ani de gimnaziu. Aceştia din urma au fost excepţionali, deoarece în compania unor profesori deosebiţi şi a unor colegi nemaipomeniţi, am învăţat că poţi îmbina utilul cu plăcutul.

De ce spun ,,profesori deosebiţi”? Pentru că aceştia sunt prietenii elevilor, nu inamicii lor, sunt dispuşi mereu să le vorbească, să le dea un sfat. Ştiu să îi educe, lăsându-şi amprenta asupra personalităţii fiecăruia. În această şcoală mi-au fost date aripi să zbor spre lumea poeziei. Doamna profesoară Ana-Cristina Popescu mi-a deschis porţile spre o lume de vis, o lume de basm, o lume în care cuvintele reuşesc să transforme totul în ceva mai bun. Revista de literatură a şcolii, ,,Muguraşii”, prima în care am început să public îmi umplea sufletul de bucurie. Doamnei diriginte, Boldea Felicia, nu aş putea să îi mulţumesc destul pentru răbdarea pe care a avut-o.

Ea mi-a arătat că şi matematica poate fi frumoasă, că de ea avem nevoie în viaţă, lovindu-ne la orice pas de aceasta. Limba engleza a părut mai uşoară atunci când doamna Marinela Vârvoni ne-o explica în fiecare oră. Dar orele de curs nu ar fi fost atât de frumoase şi plăcute dacă Doamna Directoare nu ne-ar fi creat condiţii de studiu potrivite.

Pauzele… poate cele mai îndrăgite de orice elev, sunt atât de plăcute, deoarece curtea şcolii are un spaţiu verde splendid, bănci, flori şi copaci îngrijiţi, motiv pentru care copiii vin cu drag aici, nu pentru că trebuie. În această şcoală, profesorii şi doamna directoare au avut încredere în mine, iar din clasa a cincea am început să prezint diferite evenimente organizate de şcoala mea dragă. Ţin să le mulţumesc tuturor profesorilor care au ajutat la conturarea caracterului şi personalităţii mele, dar totodată ţin să spun tuturor că această şcoală este una foarte bună, în care fiecare copil reuşeste să se pronunţe, să se distingă într-un fel sau altul de ceilalţi.

47

Micuţii scriitori din Banatul Montan

CRISTINA ELENA PREDA Oţelu Roşu Caraş Severin Un elev model Elevii sunt prezentul ţării noastre şi cei care făuresc viitorul ei. În anul şcolar 2010-2011 a absolvit cursurile Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu, o nouă mlădiţă, o speranţă pentru viitorul ţării noastre, eleva Preda Cristina Elena.

Preda Cristina Elena ca absolventă de gimnaziu a primit diplomă de excelenţă pentru rezultatele obţinute la învăţătură, concursuri şi olimpiade şcolare.

Totodată ea a obţinut în urma examenului de evaluare naţională un rezultat foarte bun, reuşind astfel să se clasifice cu media de admitere la liceu pe primul loc pe zonă şi al şaselea loc pe judeţ.

Eleva Preda Cristina Elena a mai obţinut Premilu I la Concursul Naţional „Pădurea, aurul vere“, Locul I la Concursul Naţional Media Kinder: (echipajul Olimpicii: Barbu Daniel, Preda Cristina, Haba Beatrice), Premiul I, Locul I la Olimpiada de limba şi literatura română faza regională / zonală:, 114p, cls. a VII-a şi s-a calificat pentru faza judeţeană, Premiul I, Locul II la Concursul G. Călinescu, olimpiada de limba şi literatura română, faza regională (zonală) 115p, cls. a VI-a şi s-a calificat pentru faza judeţeană, Locul II la Concursul Interdisciplinar ± Poezie, faza regională (zonală), cls. a VI-a, şi s-a calificat pentru Faza Judeţeană, Premiul I, Locul III (nota 9,50) olimpiada de limba şi literatura română, faza regională (zonală), 23 februarie 2008, cls. a V-a şi s-a calificat pentru faza judeţeană. Împreună cu eleva Preda Cristina Elena a mai obţinut în anul şcolar 20102011, diplomă de excelenţă pentru rezultatele foarte bune obţinute la învăţătură, concursuri şi olimpiade şcolare şi elevul Barbu Daniel care pe parcursul anilor de gimnaziu s-a remarcat prin rezultatele foarte bune obţinute la olimpiada de matematică, faza zonală, obţinând calificarea pentru faza judeţeană.

Un elev model este acela care este conştient de faptul că şcoala este cea care îl va face mare şi îşi dă în fiecare moment silinţa să fie cel mai bun. Un elev model s-a dovedit şi Preda Cristina Elena ce a mai pus prin dăruirea ei o nouă piatră nestemată în cununa Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu.

Universul copilăriei mele Un lucru este cert, tot ce mi s-a întâmplat mai frumos în viaţă, s-a întâmplat 48

Micuţii scriitori din Banatul Montan

datorită şcolii. Mi s-a dat şansa să mă cultiv, să caut cunoaşterea printre filele diferitelor cărţi ale căror informaţii mi s-au întipărit în minte fiindu-mi benefice în toate activităţile mele.

Aici am cunoscut cei mai buni profesori având onoarea de a le fi elevă, învăţând numai la standarde înalte. Cu toţii, profesorii mei, s-au dedicat trup şi suflet misiunii lor de dascăl, ajutându-ne pe noi, elevii, să descoperim lumea în care trăim, limba pe care o vorbim, trecutul din care ne-am format şi factorii de care ne lovim mereu.

Unii văd şcoala ca pe o simplă clădire frecventată zilnic de grupuri de copii cu vârste diferite, dar pentru mine şcoala este mai mult, având în vedere că nu vorbesc despre orice şcoală, ci despre Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3 din localitatea Oţelu Roşu.

Treptat anii de şcoală primară şi gimnazială s-au scurs aducându-mi bogate cunoştinţe şi frumoase realizări. Acum mă aflu în a opta enigmă a cunoaşterii, ultimul an de gimnaziu ce m-a invitat pe calea sa ajutându-mă a descoperi noi taine ale învăţăturii, să înţeleg ce mi-a fost neclar şi necunoscut până în prezent.

Am construit fundaţia personalităţii şi cunoaşterii mele sub îndrumarea celei mai bune învăţătoare, Cojocaru Daniela care a avut răbdare cu fiecare elev al său pentru a ne descoperi cât mai multe mistere a învăţăturii ce odată revelate ne-au fost fiecăruia de folos în continuarea activităţilor noastre şcolare. Ţin să-i mulţumesc dânsei că mi-a pus bazele învăţăturii, plimbândumă pe aripi de poveste patru ani în care mi-a fost ca o mamă.

Următorii patru ani mi-au deschis ochii spre o lume nouă alături de cei mai buni profesori, alunecând în misterele cunoaşterii cu doamna dirigintă Popescu Ana-Cristina ce mi-a deschis sufletul şi spre tainele creaţiei literare prin publicaţiile mele în revista şcolii Muguraşii, fondată de dânsa şi culegerea de creaţie literară Îndrăgostiţi de poezie prin care diriginta mea a încercat să deschidă sufletul fiecărui elev spre dragostea pentru literatură.

Cel mai greu îmi este acum, când la final de gimnaziu trebuie să păresesc acest loc paradisiac, această lume unde am învăţat atâtea, această lume unde mi-am câştigat cei mai buni prieteni, acest univers al amintirilor copilăriei ce le resimt cu fiecare pas pe care îl fac în curtea şcolii, pe coridoarele ei, în fiecare sală de clasă, în fiecare colţişor în care o copilă şi-a găsit un rost în viaţă prin învăţătură, pas cu pas obţinând răspuns la toate necunoscutele, încetul cu încetul descoperind priceperea.

Cărămidă cu cărămidă şcoala a zidit în mine tot ce a fost necesar pentru a înţelege tainele cunoaşterii, un zid de cunoştinţe, zid întărit de colectivul de profesori de elită a şcolii. Sub îndrumarea acestor minunaţi dascăli fiecare elev e motivat să cunoască tainele învăţăturii.

Nu ştiu ce înseamnă şcoala pentru unii, dar pentru mine ea va rămâne mereu universul copilăriei mele.

49

Micuţii scriitori din Banatul Montan

BEATRICE HABA A fost elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu şi s-a remarcat prin rezultate deosebite la învăţătură. A participat la diferite olimpiade şi concursuri.

Tărâm de neuitat Există amintiri care nu pot fi uitate niciodată, există clipe şi momente unice în viaţă ce nu pot să fie înlăturate de pe o zi pe alta, fiind eterne.

Când scriu aceste rânduri mă gândesc la proprile mele amintiri, amintiri care vor rămâne veşnic în inima mea, amintiri care nu vor fi înlocuite cu altele, amintiri ce vor rămâne mereu speciale pentru sufletul meu.

Mărturisesc aceste gânduri referindu-mă la comuniunea mea cu şcoala, strânsa legătură dintre mine şi ea, prietenia eternă ce a luat naştere între mine şi lumea copilăriei mele, şcoala.

Când spun şcoală mă gândesc la o poveste fictivă transformată dintr-o dată în realitate, fictivă, pentru că am plutit pe aripile poveştilor prin castele, m-am identificat cu prinţesele, m-am împrietenit cu prinţii, cu toate personajele pozitive ale poveştilor nemuritoare studiate pe băncile şcolii, realitate, pentru că mi-a deschis un nou orizont prin care m-am descoperit pe mine şi ce-mi doresc să fac în viitor.

Când am păşit pentru prima dată în acest castel, şcoala, eram doar un bobocel, un bobocel ce nu cunoştea ce frumuseţe ascunde acest loc. Mă simţeam atunci un om mic într-o lume mare.

Cu timpul anii au trecut, iar eu, bobocelul, începusem să prind viaţă.

Lucrurile noi au început să prindă rădăcini în sufletul meu datorită doamnei mele învăţătoare Cojocaru Daniela. Ea a fost alături de mine în primii patru ani de şcoală, primii patru ani de bobocime şi mi-a împărtăşit câte puţin din tot ce a dobândit ea. Acel puţin a însemnat pentru mine enorm de mult, iar pentru acest lucru îi mulţumesc.

Sfârşindu-se viaţa de boboc a luat naştere o nouă etapă, gimnaziul. Astfel bobocelul a înflorit şi a devenit floare, o floare cu multe petale, fiecare petală reprezentând pe rând: amintiri, cunoştinţe, prietenii.

Această nouă etapă din viaţa mea, gimnaziul, m-a schimbat mult, m-a ajutat să mă maturizez. Încă din clasa a V-a simţeam mirosul gimnaziului prin tot ce înseamnă teze, concursuri, olimpiade, examene, dar şi o mulţime de profesori, profesori bine pregătiţi profesional ce ne transmiteau din cunoştinţele lor cu multă dragoste. Unul dintre aceşti minunaţi profesori este chiar diriginta mea, totodată şi profesoara mea de limba şi literatura română, Popescu Ana-Cristina, o doamnă ce m-a învăţat cum să aştern în compunerile mele procedee artistice, m-a învăţat ce înseamnă limba şi literatura română în adevăratul sens al cuvântului. Gândirea metaforică îşi face simţită prezenţa în tot ceea ce scriu şi acest lucru se datorează doar ei.

Tot ce am dobândit în această şcoală, toate momentele petrecute alături de profesorii mei, alături de colegii mei, alături de doamna directoare ce s-a dovedit mereu un bun manager prin noua înfăţişare ce a dat-o şcolii, atât estetică cât şi educativă, vor rămâne mereu vii în amintirea mea. Aceste amintiri sfinte le voi închide în colţişorul sufletului meu pe care l-am numit şcoala, tărâm de neuitat, tărâm al viselor nemuritoare.

50

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ANA MARIA ILIN Fostă elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Nu-mi plac ursuleţii!

Urăsc zăpada. Nu mai trece frigul odată?

Urâte gânduri care să trezească o fată de 14 ani în fiecare dimineaţă nu? Ora 8. Stăteam în bancă, în clasă, lângă calorifer, lipită cu nasul de geamul rece şi aburit.

Era luna februarie şi afară era încă zăpadă. Soarele iese din când în când dintre nori, fiind şi el copleşit de mulţimea de zăpadă.

- Ana, haide! Nu pleci?

Vocea Claudiei era ciudat de enervantă după o zi întreagă de şcoală.

- Haide, că trebuie să mă întâlnesc cu Marius. Mergem acum în parc!

Ei bine, dacă vocea dulce a Claudiei nu mă convinsese, glasul ca de privighetoare al Alinei sigur a făcut-o! Adevărul e că nu îmi făcea niciun rău, orele de fizică erau de-a dreptul întunecate.

Ajunsesem acasă şi parcă îmi trecuse toată oboseala de cum intrasem în scara blocului. Simţisem un parfum plăcut şi destul de cunoscut nasului meu.

Puteam să recunosc oriunde mirosul dulce de Malibu. Speram să fie aceeaşi ediţie, cea care i-o cumpărasem chiar eu cu o lună în urmă. Era o adevărată încântare să ştiu că am gusturi destul de bune când vine vorba de un cadou frumos. Grăbită am urcat scările cât pe ce să-mi sparg capul, dar în momentul acela îmi doream să ajung sus. Am deschis uşa şi m-am repezit în casă sperând să-l găsesc pe canapeaua de piele cafenie sorbind alene dintr-un ceai, tresăltând de fiecare dată când se deschide uşa, sperând să intru din moment în moment.

Spre uimirea mea nu a fost aşa. Nu l-am găsit nici pe canapea şi nici în restul casei, şi cel mai grav era că ziua anterioară nu mă sunase prea des. Gândindumă la asta mi se strângea inima ca o haină la apă. Mama se uita puţin nedumerită la mine. Din cauza intrării mele grandioase nu ştia ce caut exact.

Am vrut să-l sun dar mai apoi m-am gândit că dacă-l va interesa mă va suna.

Era 14 februarie. Plângeam.

Mi-am petrecut restul zilei pălăvrăgind la telefon cu Aly şi Clau despre cât de insensibili erau băieţii. Am discutat despre teme de genul zodile prietenilor noştri. În timpul lungii mele convorbiri telefonice mama a intrat în camera mea ca un vandal pentru a mă anunţa că mă caută cineva. Acel cineva aşteaptă nerăbdător jos. Mi-am luat rămas bun de la fete şi am închis telefonul. Am alergat repede până-n living. Am fost oprită însă de mama şi musafirul meu.

Lângă ea se afla o cuşcă galbenă cu gratii albe. În ea era un strat subţire de 51

Micuţii scriitori din Banatul Montan

rumeguş şi două creaturi mici cu blăniţă pufoasă şi ochii negri şi mari. Erau drăgălaşi dar totuşi mă gândeam ... Acesta era cadoul lui de ziua îndrăgostiţilor.

Eram dezamăgită. Speram la ceva mai romantic. Telefonul ce a rămas în camera mea a început să sune. M-am întors în cameră şi am răspuns. Era un număr necunoscut. O voce mi-a spus să mă uit sub pat. Acolo era un ursuleţ adorabil. Mi-a spus să deschid fermoarul de la spatele ursuleţului spre a găsi adevăratul cadou. Acolo erau multe foi pe care erau scrise o mulţime de lucruri.

De o foiţă era lipit un inel. Pe acea foiţă era scris: „Sper să-ţi placă ursuleţii!“ O IUBIRE DE O IARNĂ - Aşa vom rămâne mereu?

- Da, mereu.

Ochii lui albaştri se înseninau de fiecare dată când mă priveau. Lucrurile care ne înconjurau, pomii ruginiţi de nuanţa tomnatică ce cuprindea pădurea, frunzele de culori superbe, poate chiar divine îl făceau să fie un romantic incurabil. Sincer, nu aş fi vrut ca acea zi să se sfârşească vreodată. Întinşi pe spate, uitându-ne la cerul care parcă anunţa sfârşitul toamnei şi venirea grabnică a iernii, ne doream să îngheţe timpul şi să rămânem aşa, împreună.

Obrajii lui roşii ca merele din lăzile bunicii şi albastrul inocent şi adânc al ochilor săi mă făceau să-mi dau seama de sentimentele mele şi totodată teama neconcepută şi nemărginită de a pierde tot într-o singură secundă.

Ajunsă acasă mama mă privea cu ochi bănuitori. Ştia de unde venisem.

Curiozitatea ei imensă o făcea să fie uneori sâcâietoare. M-am pus pe canapea aşteptând celebrul interogatoriu. Ea s-a aşezat lângă mine. Ştiam că doreşte să înceapă interogatoriul aşa că am lăsat-o în tăcerea aceea adâncă care s-a ivit.

-Haide! Spune-mi unde aţi fost?

Am surâs. Ea aştepta un răspuns.

A fost frumos. Ne-am plimbat. Ne-am oprit sub un tei bătrân şi am citit poezii.

Mama părea încântată. În ochii ei se vedea sclipirea aceea, retrăia anii tinereţii prin ochii mei.

Iarna a sosit şi câte un fior mă cuprindea de fiecare dată când priveam pe geam şi vedeam cum cad din cerul întins mii de stele arginti.

Obişnuiam să mă plimb adesea în ploaia de fulgi.

Am răcit. Mama m-a trimis la spital, deşi a fost o simplă răceală.

Am primit un trandafir roşu de la el.

Când am revenit de la spital o mare de trandafiri roşii m-au aşteptat în camera mea.

Roşul şi albul zăpezii îmi inunda inima de fericire.

Printre trandafiri am observat o scrisoare. „E frumos, a fost, dar ...“ dar-ul acela îmi spulbera orice speranţă-n mii de bucăţele. Pe parcursul scrisorii am aflat că trebuia să se munte în Norvergia, 52

Micuţii scriitori din Banatul Montan

pentru că mama lui era foarte bolnavă şi relaţia nostră fragilă nu ar fi rezistat chinului distanţei. Nu ştiam ce să fac. Să-l sun? Să mă conformez situaţiei.

Gândurile acestea m-au chinuit ore în şir.

După o noapte de nesomn şi plâns am hotărât să recitesc scrisoarea. În plic era şi o fotografie pe care n-am observat-o, o fotografie cu noi doi sub vechiul tei.

Pe spatele fotografiei scria: Aşa vreau să-ţi aminteşti de noi.

Cât de mult ...

Ce putere provocatore de emoţii!

Acesta este singurul stih care-mi vine în acest moment în minte. Căştile continuau să-mi transmită aceeaşi melodie. Mă gândeam cu se pot spulbera visele cuiva într-o fracţiune de secundă.

Cum? Răspunsul era aşa de simplu ... Cu un simplu zâmbet fals îşi face loc în inima mea. Gara era acuma goală. Locul unde acum câteva luni credeam că am cunoscut cea mai frumoasă persoană de pe pământ.

Acum timpul a început să păşească greu. Orele erau mai lungi decât de obicei. Calculam zilele în minute. Doar floarea albastră din fereastră îmi aducea aminte de o clipă rătăcită.

O durere imensă îmi sfâşia inima. Tot ce trece în jurul meu îşi pierde culoarea. Ochii lui mari nu erau lângă mine să reaprindă culorile.

Cât de mult te răneşte o clipă de nebunie!

CRISTINA MARIA JURMA Fostă elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, cu rezultate deosebit de frumoase la olimpiada de limba română, etapa zonală şi judeţeană.

ZÂNA VIEŢII VEŞNICE A sosit primăvara. Iarna cea grea, prinţesa florilor de gheaţă, a fost biruită de zâna vieţii veşnice, a mugurilor ce se nasc din dor de viaţă, din zâmbet de soare, din picături de apă vie.

Primele flori ce se ivesc la început speriate şi tremurând de sub zăpada rece, ca semn al biruinţei sevei vieţii asupra imaginarelor flori de gheaţă ce se topesc la soare, sunt ghioceii.

Copacii prind şi ei dor de verdeaţă, de muguri şi flori şi se lasă mângâiaţi de soare şi îmbătaţi de picăturile de ploaie.

Păsările au revenit în natura ce e pe zi ce trece mai parfumată de mirosul florilor de primăvară şi cu nişte triluri de erudite soprane salută primăvara.

Gâzele, fluturii, ne dăruiesc un spectacol al vieţii, iar mieii dansează a început de lume.

Izvoarele susură fericite, în timp ce gheaţa s-a transformat într-o haină înflorată a primăverii.

Căldura şi frumuseţea primăverii aduce şi în sufletele oamenilor bucuria vieţii veşnice, a mugurilor eterni.

53

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEXANDRU DULAN Elev în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu.

MODELUL MEU ÎN VIAŢĂ După părerea mea este bine să ai modele în viaţă după care sa te ghidezi. Fiecare are nevoie de ele. Dar important este să nu le copiezi, pentru că îţi vei pierde originalitatea.

Avem de învăţat şi din exemplele negative, dar şi din cele pozitive. Întotdeauna tatăl meu îmi arăta oamenii care şi-au distrus viata sub influenţa alcoolului şi îmi spunea să iau aminte şi să nu ajung şi eu dependent de ceva care să mă distrugă, gen drogurile, fumatul, bautura ...

Exemple pozitive de urmat gaseşti oriunde, chiar şi în natură poţi observa ghiocelul care se ridică de sub stratul gros de zapadă şi se înalţa frumos, depinde doar de tine să distingi răul de bine şi să urmezi doar ceea ce este un exemplu pozitiv.

RĂTĂCITORI Într-o dimineaţă mi-a venit o idee genială, era vorba despre o expediţie pe planeta Arrancar în căutarea leacului noului virus apărut.

După ce am stabilit datele urma îmbarcarea în navă cu ruta spre planeta Arrancar. Împrăştiindu-se rapid vestea expediţiei mele mi s-au alăturat înca doi savanţi de la Biroul de Cercetare şi Dezvoltare în Tehnologie, Mayuri şi cu Urahara, doi buni amici. Mayuri era expert în bio-chimia organică iar Urahara era foarte iscusit în transporturile bidimensionale.

Odată ajunşi pe planeta Arrancar se putea simti o energie spirituală foarte puternica în atmosferă.Descărcând instrumentele de colectare a lichidului necesar pentru leac au apărut câţiva Hollows pregătiţi de luptă. Cu găuri în piept şi măşti înfiorătoare aceşti Hollows sunt spiritele întunecate care bântuie prin galaxi.

Trebuia să gândim rapid. Dacă faceam o mişcare greşită deveneam prada celor mai temute creaturi. Soluţia venise de la fondatorul Biroului de Cercetare şi

Dezvoltare în Tehnologie, Mayuri, care în echipament a adaugat şi un ser special pregătit de el care era de fapt un drog folosit pentru oprirea temporară a gândirii şi paralizarea victimei. A încărcat acest ser în lansatorul lui Urahara şi a trimis proiectilul catre Hollows. Instant au fost paralizaţi si am decis să profitam de timpul acordat să ne întoarcem înapoi la Biroul de Cercetare şi Dezvoltare în Tehnologie şi să venim mai echipaţi data viitoare.

Fără să ne dăm seama pe moment, Urahara a reuşit să captureze un exemplar din acei Hollows, pe care vom face teste şi vom studia abilităţile lor. Până la urmă tot am caştigat ceva din această expediţie în căutarea vaccinului împotriva Holowificarii. Holowificarea este procesul de transformare în Hollow.

Deja am stabilit urmatoarea expediţie, suntem pregatiţi mai bine acum, am adus brigada a 11-a cu noi care se ocupa cu exterminarea Hollows.

SEMNE DE TOAMNĂ Miroase a toamnă, a roade bogate, a mere roşii şi galbene. Tabloul viu colorat al naturii ne încântă ochii şi sufletul. În acest anotimp natura se schimbă,copacii îşi vor pierde mândrele straie verzi, înlocuindu-le cu hainele triste, maronii. Cerul senin de vară dispare şi apar nori negrii şi grei. Acum cad ploi reci şi bat vânturi puternice. Oamenii se îmbracă mai gros şi se ascund de ploile dese în spatele umbrelelor. Razele soarelui vesele încep să devină din ce în ce mai palide. Se observă foarte uşor că anotimpul ruginiu şi plin de culoare a sosit. Natura împietreşte şi îngalbeneşte văzând cu ochii.

La un moment dat natura adoarme şi începe să viseze la căldura frumoaselor zile de primavară.

54

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEXANDRA GABRIELA ALFIRI Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

DE VORBA CU O FRUNZĂ Toamna a sosit cu alaiul ei de frunze ruginii, aurii şi ofilite. Într-un copăcel din faţa casei mele, undeva sus, în frunzişul galben, o frunzuliţă ofilită se chinuie să rămână pe crenguţa care i-a fost ca o mamă.

- Toamnă, toamnă, de ce sufli cu atâta putere vânt rece? Ai mila de noi frunzele.

- De ce plângi frunză dragă? am întrebat-o.

- Cum să nu plâng. Mai puţin o să trebuiască să mă despart de copacul-mamă.

- Nu-ţi fie teamă. Aşa este cursul vieţii. Toamna frunzele se îngalbenesc şi cad.

Iarna vine cu crivaţul puternic şi te îngheaţă. Mai bine te desprinzi şi cazi singură lângă surorile tale.

- Să mă desprind din copac? Atât de repede? întreabă frunza. Cred că ai dreptate, la asta nu m-am gândit. Oare asta să fie menirea mea în continuare.

- Categoric aceasta este menirea ta. Tu esti un simbol al toamnei.

- M-am gândit la spusele tale şi am început să cred că toamna, frunzele îngalbenite ar fi lipsite de sens, spuse frunza cu încredere.

- La revedere frunză dragă, iar dacă te desprinzi acum, voi ruga vântul să te îndrepte către celelalte frunze, să nu rămâi singură în mijlocul naturii.

- Mulţumesc mult pentru cuvintele tale frumoase care mi le-ai adresat.

IARNA, FRUMUSEŢE RARĂ

Toate familile împodobesc bradul cu ce au ei mai frumos. Bunicile, mamele Ce aş putea spune despre un peisaj şi chiar taţii fac mâncărurile de iarnă? tradiţionale precum sarmalele.

Totul este alb, pleacă păsările în În noaptea de 25 spre 26 decembrie ţările calde. Pomii sunt total albi ca Moş Crăciun vizitează fiecare casa şi nişte fantome. Casele sunt acoperite de lasă câte un cadou cât mai frumos. neaua alba care arata ca o pătură A doua zi, pe 26 decembrie copiii frumoasă. găsesc cadourile sub brad şi se bucură Copiii sunt în case aşteptând să de fiecare moment cu familia. ningă tot mai tare. Alţii se joacă în În noaptea Revelionului toate zăpada pufoasă ca spuma laptelui. familile aşteaptă într-un anumit loc Adulţii strâng zapada de pe şosele sau artificile care vor apărea la ora 12 fix. chiar din faţa casei.

Craciun fericit şi la multi ani!

Pe 25 decembrie este Crăciunul.

Ea este o fată de treabă dar uneori O FATĂ PE NUME IULIA mă mai şi supără. Are o voce foarte frumoasă ca şi păsările când cântă.

Era o fată frumoasă pe nume Iulia. Când merg la ea este foarte distractivă.

Iulia nu era doar frumoasă, era şi Îmi aduc aminte, vara trecută, când nedeşteaptă şi drăguţă. Ea are 1,55 m am jucam cu apă, a fost foarte frumos, înălţime, ochii albaştri buzele rozalii şi dar a doua zi am răcit. părul castaniu.

Iulia este prietena mea.

55

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALINA MARIA SUSAN Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I; a participat şi a obţinut diplome la concursuri de limba română.

CULORILE TOAMNEI Astăzi este luni. A început un nou an şcolar. Mihai a plecat către şcoală. Acolo s-a întâlnit cu A VENIT TOAMNA colegii săi.

Vara s-a sfârşit, Mihai trecea în clasa a V-a.

Toamna a venit, În curtea şcolii frunzele copacilor Vacanţa s-a terminat, erau: ruginii, maronii, arămii şi gălbui.

Bunicii au de recoltat, Cădeau încetişor pe jos în bătaia Şcoala a-nceput, vântului.

Copiii au ştiut; Copiii erau foarte bucuroşi că au Frunzele cad încetişor, început şcoala.

Aşternând iernii covor, Doamna dirigintă şi celelalte Frunzuliţe gălbui, doamne îşi aşteptau elevii.

Gutui amărui, Doamna dirigintă a lui Mihai l-a Toamnei pe nume să-i spui. aşteptat într-o clasă nouă.

O FRUNZĂ Luând manualele, Mihai s-a întors acasă. Pe drum l-a prins ploaia. Printre Într-o zi ploiasă de toamnă am plecat la picăturile de ploaie totul în jur părea o mică plimbare. mai colorat şi copacii maronii şi Mergând printre stropii reci mi-a căzut frunzele gălbui, ruginii, roşiatice. o frunză micuţă şi ruginie pe părul meu A grăbit totuşi pasul. scurt şi maroniu. Eu am întrebat-o: Când a ajuns acasă le-a povestit - De ce eşti posomorâtă, frunzo? părinţilor că toamna este un anotimp - Sunt bătrână. Eu am trăit până acum minunat, prin începerea anului şcolar şi trei anotimpuri. culorile lui.

- Dar nu arăţi bătrână. Tu pari firavă, micuţă şi gingaşă.

VIOREL-DORIN - Mulţumesc pentru vorbele frumoase.

MLĂJICEANU Acum ştiu că sunt apreciată de cineva E l e v l a Ş c o a l a şi nu am trăit degeaba.

Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, cls. A V-a. trecea un râu.

Deodată lumina lunii devenise mai puternică şi el auzise un foşnet într-un O SEARA ÎN PĂDURE tufiş. S-a speriat.

S-a uitat în tufiş, dar a înţeles că a fost În pădure, seara, Mihai stătea pe iarbă.

Luna îi lumina faţa. Hainele lui albe vântul.

Totuşi, întâmplarea l-a făcut să se păreau scăldate în auriul lunii. Pe lângă el întoarcă acasă.

56

Micuţii scriitori din Banatul Montan

AMARIEI MINODORA Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Steierdorf Anina, clasa a VIa. SIMBOLUL PRIMĂVERII Lumina blândă şi razele soarelui mi-au arătat încă de dimineaţă că a sosit mult aşteptata primăvară.

Calendarul de pe perete m-a anunţat că astăzi este 1 martie.

La şcoală am realizat felicitări şi mărţişoare împreună cu doamna dirigintă.

Sfioşi, dar mândri de gestul lor, băieţii au dăruit fetelor mărţişoare, cel mai frumos simbol al primăverii, alături de ghioceii mici, albi şi plăpânzi, care aşteptau să fie adunaţi şi aranjaţi în buchete.

Afară este cald, iar trilul păsărelelor a trezit la viaţă întreabă natură. Fluturii graţioşi se înalţă la cer. Harnicele albine culeg nectarul florilor abia crescute. Fluturi aurii roiesc în jurul lor. Din bobocul floricelei crescute pe ramura pomişorului a înflorit o maiestoasă floare alb-rozalie cu un aspect minunat, care se află contrast cu verdele frunzuliţei care o înveleşte.

Pe deal se mai observă pete albe de zăpadă. Iarba a încolţit. Afară este un aer curat şi un peisaj de vis. Ciocârlia îşi cântă cântul pentru ai săi spectatori, alături de ai săi fii.

Primăvara este un anotimp deosebit de celelalte, deoarece natura reînvie la viaţă totul!

CARTEA, CUFĂRUL CU AMINTIRI Cartea este universul în care, păşind uşor, uşor, ajungi să descoperi o lume fermecată... ca un vis ce nu se mai sfârşeşte. Punând piciorul în pragul ei, trebuie să urmezi cărarea care te conduce spre lumea minunată a literelor.

Se spune ca oamenii care le-au scris sunt numiţi „genii“. Cartea este ca un jurnal al scriitorului. Acesta îşi aşează ideile şi sentimentele în pagină pentru a creea povestiri minunate pe care le citim de mici copii.

Aceasta este ca un cufăr cu amintiri frumoase şi înţelepte ale scriitorilor sau chiar ale unor persoane.

Datorită cărţii, oamenii au reuşit să privească aspectul pozitiv al vieţii. O carte valorează mai mult decât banii, deoarece banii ţi poate fura oricine, dar înţelepciunea şi credinţa nu ţi-o poate fura nimeni, niciodată.

VIS DE COPIL Uneori, stau şi mă gândesc cât de scurtă este viaţa unui om!

Viaţa fiecăruia este precum o stea. La început apare pe cer, atunci când străluceşte precum un soare pe cerul senin sau înnorat, dar maturitatea este atunci când încet, încet dispare neajutorată.

Dar mai frumos este atunci când străluceşte cu putere, iar acea parte a vieţii este copilaria.

Cel care nu a ştiut să o preţuiască, nu a făcut lucruri specifice ei, nici măcar o dată în viaţă nu a ştiut ce înseamnă să fii copil, nu este om cu adevarat.

Pentru fiecare copil, o zi de sărbătoare înseamnă un mic colţ de Rai. Reţeta pentru o copilărie frumoasă: se pune o rază de soare, o petală de trandafir, o stea strălucitoare, o picătură de ploaie, câţiva fulgi de nea, un curcubeu, un câmp înverzit, o mare nesfârsită, cântecul voios al mamei, vorbele înţelepte ale bunicilor, iar la sfârşit totul se amesteca cu zâmbetul tău cristalin!

Zâmbetul copilului este primul său succes!

57

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ANDREEA FĂTĂCIUNE Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Steierdorf.

Au trecut zilele de iarnă şi se apropie luna martie şi ziua mărţişorului.

Mărţişorul este o sărbătoare a primăverii şi este profund legată de istoria românilor.

Legenda spune că mărţişorul este un simbol al sacrificiului pentru persoana iubită. Soarele a coborât pe pământ în chip de fată şi un zmeu a răpit-o. Un tânăr a pornit în căutarea soarelui şi după ce a învins zmeul, fiind rănit, i-a curs sângele pe zăpadă. Acesta este unul dintre miturile mărţişorului.

Acum, în amintirea sacrificiului tânărului, fete şi băieţi îşi dăruiesc reciproc mărţişoare; precum şi mamelor şi bunicelor.

Cu ani în urmă era obişnuit să porţi mărţişorul până când vedeai primul copac înflorit. Atunci firul alb-roşu era legat de trunchi ca să aducă roade bogate.

Mărţişorul este unul din obiceiurile cele mai frumoase ale noastre şi trebuie păstrat, deoarece ne ajută să ne păstrăm identitatea în lume. Este un simbol

EUNIS-TABITA BOBOESCU Elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina COPILĂRIA Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om.

Prin inocenţa ei copilăria culege miracolul vieţii.

Perioada copilăriei uneori este pe cât de frumoasă, pe atâta de ciudată. În general bătrânii încearcă să îşi amintească câteva momente din viaţa lor, să povestească copiilor. În perioada copilăriei eşti mult mai sportiv şi iertător.

Sunt fericită pentru că încă mai pot petrece perioada copilăriei cu multe peripeţii, glume, năzdrăvănii.

Copilăria este perioada jocurilor. Aceste jocuri sunt ca nişte cristale albe şi mari. Copilăria este ca un covor mare şi colorat!

58

Micuţii scriitori din Banatul Montan

GIANINA GEORGIANA BALAŞCĂ Elevă în clasa a VII-a, la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

PRIMĂVARA Primăvara florile îşi fac loc pe înverzita coroană a copacilor. Păsărelele îşi fac apariţia cip-cirip din copac în copac.

Zăpada se topeşte uşor pic-pic odată cu apariţia soarelui iar ghioceii îşi scot capul la lumină.

Totul reînvie la viaţă după o iarnă grea şi friguroasă iar paşii copiilor se aud flip-flap pe terenul de joacă.

Crengile copacilor cad buf la pământ.

Oamenii tup-tup merg pe iarba cea verde. Albinele bâz-bâz zboară în aer.

Câinii arţăgoşi ai străzii mârr fac la oamenii care trec pe lângă ei.

Eu pâş-pâş mă strecor afară din casă şi zâmbesc primăverii.

ZIUA MULT AŞTEPTATĂ Cu o lună înainte de vacanţa de Crăciun, doamna dirigintă ne-a adus la cunoştinţă că în ultima săptămână din Semestul I vor veni la noi în şcoală oameni din alte ţări.

A trecut aşa de repede timpul, încât au mai rămas două săptămâni.

Am decorat clasa de iarnă împreună cu diriginta şi colegii. Am făcut brăduleţi şi oameni de zăpadă din origami.

A sosit şi ziua mult aşteptată. Noi, elevii, am ajuns la ora 8 la şcoală, iar invitaţii noştri la ora 10. Împreună cu ei am confecţionat ornamente pentru bradul de Crăciun. Am conversat în limba engleză, ne-am împrietenit.

Ziua mult aşteptată ne-a adus noi prieteni.

EU SUNT CRAI

IULIA BOUROŞU Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, clasa a V-a.

În amurgul serii, La sfârşitul verii, Lângă crăiasă eu stăteam, Amândoi ne proveam, Eu sunt crai, Tu eşti craiasă, Eu spun: Vai, cât eşti de frumoasă!

Când clopotele bat Nunta s-a-ncheiat, Am rămas soţ şi soţie Şi-am făcut o-mpărăţie.

(Text scris în colaborare cu Aginie Georgeana Iulia) 59

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DAIANA ANAMARIA BĂLONI Elevă în clasa a VIII-a, la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

TOAMNA ÎN PĂDURE A venit toamna. Toată pădurea a început să-şi schimbe culoarea. Toate culorile se împletesc în frunzele copacilor, de la verde-închis până la portocaliu şi galben. Ici şi colo parcă un pictor a pus cu pensula câte o pată roşie.

Padurea ne-a invitat şi pe noi la o plimbare să-i admirăm frumuseţile.

Mergeam pe cărările pădurii, parcă vrăjiţi, nu îndrăzneam să scoatem niciun sunet. Ascultam foşnetul frunzelor. Pe jos era un covor de frunze moarte. Noua parcă ne era milă să călcăm pe ele.

Deodată un vânt uşor a început să bată. Copacii au început să se legene şi frunzele uscate au început să cadă ca o ploaie multicoloră.

Noi, impresionaţi de frumuseţile toamnei, am plecat spre casă sperând că toamna va fi tot atât de blândă şi în următoarele zile.

MICII MARŢIENI Andrei şi câţiva prieteni au plecat să exploreze dealurile din apropierea oraşului. Ei erau echipaţi ca nişte mici cercetaşi. Au mers, au cercetat copacii, au strâns pietricele colorate din pârâu dar în faţa lor a apărut, dintr-o dată, o movilă acoperită cu plante agăţătoare.

Andrei a luat o creangă şi a dat la o parte movila, şi a descoperit o gaură mare ca o intrare.

La început nu au îndrăznit să intre, dar apoi au aprins lanternele şi au intrat.

Au ajuns într-o sală mare, plină de stalagtite şi stalagmite.

Deodată, din tavan, au început să cadă lumini ca de laser în mijlocul sălii.

Era o nava fosforescenta care i-a lăsat uimiţi. Din ea au coborât nişte omuleţi verzi care parcă pluteau. Ei s-au speriat dar omuleţii au început să scoată nişte sunete nedesluşite, dar prietenoase. Omuleţii s-au apropiat de copii şi le-au pus în mana câte o rocă fosforescentă. Apoi au urcat în navă, iar cupola încăperii sa deschis şi nava s-a ridicat şi a dispărut în vazduh lăsându-i pe copii uimiţi.

Andrei se trezeşte, supărat, dându-şi seama că totul a fost doar un vis.

MODELUL MEU ÎN VIAŢĂ Încă din clasele mici am admirat-o pe profesoara de engleză. Ea m-a făcut să-mi placă limba engleză şi să o învăţ cu plăcere. Întotdeauna mi-am dorit să ajung prin alte ţări şi mi-am dat seama că limba engleză mă va ajuta mult. Profesoara de engleză m-a îndemnat să învăţ limba engleză, fiindcă doar aşa mi se vor deschide multe drumuri. Eu aş vrea să urmez o facultate de limbi străine ca apoi să mă pot orienta spre o specialitate bună.

Prin multă muncă eu sper ca visul meu să mi se îndeplinească.

60

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DANIEL BARBU Fost elev al Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, elev olimpic, diplomă de excelenţă la final de gimnaziu.

PRINŢESELE AURULUI Cea mai mare e regina, Apoi matca şi albina; Dar acei ce dorm sătui...

Trântorii vrei să le spui?

LIDIA BARBU Fostă elevă a Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Dacă le priveşti pe toate, Cât sunt de organizate, Zici că-i şantier, uzină, Cu o ordine deplină.

ZÂNA NOPŢII Noaptea era întunecată şi înăbuşitoare, Ele aleargă prin grădină noapte de toamnă întristată. Norii negrii Şi culeg dulceaţă fină, sărutau crestetele dealurilor şi se ciocneau în văzduh, aducând ploaia.

Aur galben fac din ea, Sculându-mă din pat şi uitându-mă pe Hrană şi medicamente-n viaţa ta. geam, am văzut că cerul era mânios şi tuna.

Tunetele erau luminate de fulgere.

Fulgerele semănau cu nişte palate strălucitoare. Începuse să ploaie cu găleata. Norii mânioşi transformară picăturile de ploaie în gheaţă. Ele luminau noaptea ca un şirag de diamante.

Din nori prinsese a se contura un chip de zână ce-şi înveşmântă trupul cu un fulger, îşi puse la gât un şirag din picături de diamant şi coborî spre pământ. Ajunsă aici, făcu un semn şi natura ce gemea tăcu, CODIN BARBU ploaia încetă, norii se înseninară, stelele se grăbeau să-i facă cunună şi luna să-i ţese Fost elev al Şcolii Gimnaziale Nr. 3, rochia de bal.

Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Era Zâna Nopţii.

GHIOCELUL CEL PITIC Primăvara a venit, Copacii au înflorit, În grădină a sosit, Ghiocelul cel pitic.

Dar m-am supărat pe ea Pentru c-a plecat deja.

Eu am rupt un ghiocel, Dar m-am supărat pe el, Pentru că s-a ofilit, Degeaba l-am ocrotit.

Iarna a îmbătrânit, Zăpada iarăşi s-a topit 61

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ANA-MARIA BARIM Elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina TABLOUL PRIMĂVERII Dis-de-dimineaţă mă gâdilă aroma pe care roua o împrăştie în fiecare colţişor al lumii.

O aromă dulce dar şi amară, de fapt aroma de primăvară mă ameţeşte.

Bătându-mi în geam o rază de soare m-am trezit, apoi trilurile vesele ale rândunicilor făceau un maiestos duel cu zumzetul albinuţelor care la rândul lor dansau împreună cu fluturaşii viu coloraţi pe care înaltul văzduh plin de lumina soarelui îi găzduieşte.

Dar parcă tot nu se completa ceva, un element ideal lipsea undeva, ghiocelul, care plăpând şi gingaş deabia s-a făcut observat printre plapuma de ninsoare cristalină care parcă se lupta straşnic cu ghiocelul micuţ.

O rază de lumină mângâie pământul trezind la viaţă totul. Copacii au prins culoare, totul a reînviat. Straşnicele culori ale acestui anotimp îţi dau putere, o anumită linişte sufletească.

Nici nu a înverzit bine iarba că deja dragii copii şi-au făcut fel şi fel de căsuţe pe iarbă. Nu bine se oprise ninsoarea că deja lumea era pe câmp veselă.

Totul parcă zâmbea, totul parcă trăia, totul parcă reînvia, şi copacul înfrunzea, ghiocelul tot creştea.

A sosit primăvara. Bolta văzduhului este luminată şi este un bun ring de dans pentru gândăceii aurii au îndurat toată iarna tăcuţi.

Dansul de apus este configurat de către crenguţele înmugurite şi de vântul blând ... Primăvara şi-a câştigat dreptul de a pune o amprentă pe aceste plaiuri, care au fost predominate până nu demult de cealaltă fiica a anului.

OMU'

SERA IZABELA SCHIER

Omu-i bun sau răutăcios, De folos sau de prisos, Unu-i bun, altul e rău, Omu-i bun sau omu-i rău.

Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

ANOTIMPUL SCHIMBĂRILOR Este septembrie. Soarele mângâie pământul amorţit dar razele lui

Omul poate învăţa, De la viaţă a cânta, sunt din ce în ce mai palide.

Omul e de ajutor sau vrea răul tuturor, Marea de verdeaţă s-a îngălbenit, iar peste Omu-i bun şi trecător. coroanele învăpăiate ale copacilor adie vântul şi Omul ştie sau te uită, Omul stă sau omul lucră, Fiecare-n firea lui, Oameni răi sau oameni buni.

scutură frunze multicolore spre a-i oferi pământului un covor pufos.

Animalele pădurii se pregătesc pentru iernat, iar păsările migratoare pleacă departe.

Noi, copiii, începem şcoala şi ne luăm rămas bun de la zilele călduroase şi vacanţa de vară.

Toamna este anotimpul schimbărilor.

62

Micuţii scriitori din Banatul Montan

KLAUDIA KARIN BIANCA BITAY Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I; Premiul I la un concurs de limba română şi Menţiune la un concurs inter-judeţean de matematică. Participare la etapa fost un vis minunat şi interesat pe care zonală a olimpiadei de Limbă, nu-l voi uita niciodată. comunicare şi literatura română, 90 p, Ce mult mi-a plăcut acest vis! ianuarie 2015.

CARTEA - O FLOARE PLINĂ DE MIRACOLE CASA ASCUNSĂ A CUVINTELOR „Între mine şi Dumnezeu pe tabla neagră, scriu cu fulgi de nea radicalul iernii, rezultatul fiind casa din cer. Între mine şi Dumnezeu, în casa din copac, pe tabla neagră conştientizez sensul ascuns al“ cuvântului Dumnezeu.

Prima oară, pe tabla neagră, mi-a apărut în faţa ochilor litera D, apoi u, m, n şi tot aşa până când am constatat că acel cuvânt este Dumnezeu. Pe tablă, apoi, a scris o umbră luminoasă ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt.

Acest cuvânt înseamnă o fiinţă bună, protectoare, minunată şi lista continuă.

După ce apăruse acea umbră care a scris pe tablă, apăruse încă o umbră orbitoare care parcă avea chipul lui Dumnezeu.

Acest chip mi-a şoptit câteva cuvinte pe care nu le-am înţeles absolut deloc, apoi a repetat cuvintele încă o dată, iar eu am înţeles că a spus că el este Dumnezeu. Eu chiar îl cred, căci are un chip luminos şi binecuvântat.

Dumnezeu mi-a arătat calea spre acele cuvinte minunate scrise de acea umbră.

După ce plecase Dumnezeu, am realizat că toată această întâmplare a

Cartea te ajută să gândeşti.

Mie îmi place să citesc foarte mult.

Ultima mea carte citită este „Marele Nate“. M-a impresionat.

Cartea are 216 pagini hazlii. „Marele Nate“ este o poveste ce arată că personajul principal dădea lovitură după lovitură la şcoală, acasă şi cu duşmanul lui, Gina.

Cartea ne învaţă lucruri frumoase şi interesante.

Cartea este o floare plină de miracole.

FOTOGRAFIATUL Îmi place să fotografiez tot ce îmi stă în cale. Pozez câini, păsări, natura, oamenii şi multe alte lucruri interesante.

Aparatul meu de fotografiat face poze clare şi frumoase. Îmi place să merg prin parc şi să fotografiez tot ce îmi iese în cale.

După ce fotografiez orice, le descarc din aparatul de fotografiat pe calculator sau pe telefon.

Fotografiile vor fi editate şi postate pe internet de mine ca să vadă toată lumea ce minunăţii avem noi în ţara noastră, România.

Ce mult îmi place să fotografiez!

63

Micuţii scriitori din Banatul Montan

CĂLĂTORIE ÎN SPAŢIU Astăzi Andrei şi Ioana s-au hotărât să plece într-o plimbare pe lumea jucăriilor din spaţiu. În nava spaţială, Andrei, odată ajuns, a apăsat pe toate butoanele.

Ioana era speriată, pentru că nu ştia ce se întâmplă şi i-a spus lui Andrei să înceteze.

Cei doi au ajuns cu bine în spatiu, în lumea jucăriilor. Acolo au întâlnit mii şi milioane de jucării care ei, pe Terra, şi le doreau foarte mult.

Andrei şi Ioana s-au jucat cu acele jucarii magnifice. Au vizitat jucariile din viitor şi au descoperit multe alte jucării frumoase.

Andrei şi Ioana, după ce s-au jucat pe Planeta Jucăriilor, au urcat în nava spaţială şi au plecat către Terra.

Cei doi au ajuns acasă cu bine.

Culorile toamnei A sosit toamna! Abia am aşteptato!

Astăzi încep să pice frunzele din copaci. Am să ies afară cu toţi copiii şi ne vom juca în frunze. De azi încolo frunzele vor deveni maronii şi roşcate.

To a m n a e s t e u n u l d i n t r e anotimpurile mele preferate, printre vară şi iarnă.

Ce mult îmi place toamnă şi culorile ei!

DARIANA DUNĂRINŢIU Acum suntem clasa a V-a A, suntem la începutul vieţii, când o să mai creştem, o să ţin minte toate amintirile, cuvintele, tot ce mă leagă de colegii şi colegele mele, mai ales de Dariana.

Cu Dariana m-am înţeles mereu foarte bine în toţi anii şcolari chiar dacă uneori mai este şi enervantă, ne 64

certam şi ne împăcăm în maxim doua ore.

Dariana este o fată ambiţioasă, frumoasă, deşteaptă, dar ea uneori este cam „de pe o alta lume“, distrată. Încă de la gradiniţă ne înţelegeam foarte bine şi acest lucru se întâmplă şi în prezent. Eu nu o voi uita niciodată. Sper să fim prietene întotdeauna.

MIE-MI PLACE SĂ CITESC Mie-mi place să citesc, Este chiar foarte firesc, Cartea bună o aleg, Mă ambiţionez s-o înţeleg, Cartea este o floare, Plină de cântare.

POVESTEA Astăzi am citit două poveşti minunate, pline de farmec şi de magie. Acum o voi citi pe cea de-a treia. Este o poveste recomandată de doamna profesoară de limba română.

Am stat o clipă şi m-am gândit cum aş putea intra şi eu în lumea cărţii, alături de personaje şi să particip la toate momentele unice ale acţiunii. ... Poate voi reuşi.

Până la urmă am intrat în poveste.

Este atât de frumos să trăiesc toate evenimentele alături de personaje, nu că n-ar fi frumos să citesc, dar trăind toate întâmplările narate este mult mai magic. În povestea în care am devenit şi eu personaj un urs încerca să o mănânce pe Maria care era foarte necăjită că şi-a pierdut câinele prin dumbrăvioară. Ursul a zărit-o, dar nu a reuşit să-i facă rău, pentru că a salvat-o câinele ei.

Finalul fericit m-a determinat să părăsesc cu bucurie povestea.

Micuţii scriitori din Banatul Montan

PATRIK DEBNAR Elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina Iarna, regina gheţurilor A sosit iarna cea geroasă şi totodată frumoasă. Zilele sunt din ce în ce mai scurte, iar nopţile tot mai lungi şi friguroase.

Norii suri au început să cearnă prin vazduh mii de fulgi jucăuşi. Pe pământul îngheţat se aşterne plapuma albă şi groasă de nea. Ultimele frunze zboară ca nişte iluzii pe cerul vânturat de suflul crivăţului. Toamna, cu ultimele ei puteri, fuge zgribulită, lăsând în urmă o atmosferă de basm, cu palate de cleştar. Mii de vietăţi, mai mici sau mai mari, îşi salvează viaţa sub plapuma alba a pământului. Poduri de gheaţă construieşte măiastra iarna peste ape, iar pe geamuri stau mii de flori argintii, din ce în ce mai frumoase.

Pe uliţele satului ţipete de copii vestesc tuturor începerea anotimpului alb.

Saniile zboară pe derdeluşul bătătorit, oameni de zapadă răsar parcă de nicăieri.

Coşurile caselor fumegă ca nişte locomotive. Totul pare nemişcat, îngheţat sub frigul pătrunzător. „Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iata-o sanie uşoară care trece peste vai… În vazduh voios răsună clinchete de zurgălăi.“ (Vasile Alecsandri, Iarna) DANIEL BARABAŞ Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

CULORILE TOAMNEI BOGATE A sosit toamna. Timpul este din ce în ce mai rece. Oamenii au început să strângă recoltele. Păsările călătoare au plecat spre ţările calde.

Copacilor au început să le cadă frunzele. Pe jos frunzele seamănă cu un covor multicolor.

Toamna, în cămara bunicii, rafturile au diferite culori: verde de la murături, violet de la dulceaţa de prune, roşu de la zarzavat şi galben de la compoturi.

Natura îşi schimbă culoarea, semn că toamna a devenit stăpână.

CARTEA Cartea este o alinare a sufletului. Ea te învaţă să fii drept, cinstit dar mai ales să ierţi!

Unele cărţi au un final fericit şi altele au un final trist, dar fiecare are rolul ei.

Alte cărţi transmit informaţii.

Cartea este prietenul omului cum spune şi proverbul „Ai carte ai parte.“ 65

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ANCA BILAV Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina.

PRIMUL CRĂCIUN Ninsoarea nu se mai oprea, fulgii cădeau mereu, dansând parcă pe muzica unui vânt vijelios şi rece. Un fulg alb, mare şi strălucitor se opri din dansul ameţitor şi se aşeză pe geamul de unde privea fetiţa. Se uita curios la ea, dar după un timp se prinse în dansul fulgilor şi le povesti prietenilor săi ce i s-a întâmplat. „Oare o să mai ningă mult“, oftă fetiţa. Se întoarse şi privi spre bradul pregătit pentru ea şi îşi aduse aminte de cadourile frumoase, pe care le-a primit.

Ca o străfulgerare îi trecu prin minte o idee: oare toţi copiii au primit cadouri, oare pe la prietena ei, Camelia, mai sărăcuţă, a trecut Moş Crăciun. Fară să mai stea pe gânduri, fetiţa s-a hotărât să verifice, iar dacă nu a trecut, să repare această nedreptate. Şi-a pus un palton şi cizmulitele cu blaniţă, a luat cu ea o păpuşă, fularul care i-a fost făcut cadou de matuşa sa, o patură frumos colorată cu imagini de iarnă şi nişte dulciuri.

A ajuns la căsuţa „unde-i neaua până-n grindă“. De acolo se auzeau nişte glasuri firave, dar foarte calde cântând colinde. Bătu la uşă, apoi intră şi îşi găsi prietena lângă gura sobei, puţin tristă că pe la ea n-a ajuns Moş Crăciun. Fetiţa îi spuse că tocmai de aceea se află aici, pentru că Moş Crăciun îi lăsase cadourile la ea. Cu emoţie desfăcu cadoul, îi puse păturica pe pat, fularul la gât, păpuşa în mână, iar din dulciuri începură să mănânce cu bucurie.

Amândoua petrecură o zi minunată.

Când ajunse acasă fetiţa era foarte fericită că reuşise să-şi înveselească prietena, îi spuse mamei cele întâmplate, iar aceasta îi explică un lucru foarte important, ce înseamna de fapt magia Craciunului, bucuria de a primi, dar şi de a oferi cadouri, iubirea faţă de cei din jur.

ROBERT ARGELAN Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Steierdorf Anina, clasa a VIa Mărţişorul primăverii Iarna se hotărăşte să părăsească ţinutul şi face loc primei zile de primăvară, ziua mărţişorului. În sat este agitaţie mare, iar tradiţia se păstrează şi acum. Fetele se întrec în mărţişoare şi prind jnuruleţe în pomii care urmează să înflorească.

Razele soarelui încălzeşte firul ierbii şi pune în evidenţă sclipirea ghioceilor cu petalele catifelate. Parfumul primăvăresc se simte în aer şi le oferă locuitorilor un sentiment plăcut. Privind pe o crenguţă, pe fondul albastru al cerului, se observa două fire: unul roşu ca focul şi unul alb ca neaua împletite într-o formă de fundiţă. Abia atunci realizez că primăvara se instalase.

Culoarea aceea roşie de mac îmi oferea o stare de agitaţie, la fel ca şi gâzele dezmorţite. Chiar albul îmi oferea senzaţia că sunt protejate de o forţă pură.

66

Micuţii scriitori din Banatul Montan

SAMIRA CSERNY Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf - Anina SPERANŢA Calendarul de la bordul avionului indică data de 24 decembrie 2200. Mă gândeam, cu toţi cei din avion, să încercăm să ne bucurăm de Sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul.

Dar nimic nu ne putea alina durerea. Eram o mână de oameni, care au supravieţuit calamităţilor ce se abatuseră asupra pământului.

Eu eram o norocoasă. Eram împreună cu familia.

Un zgomot ciudat, of, avionul începe să se clatine în zbor, suntem pierduţi şi noi.

Trec mai multe minute, îmi fac tot felul de gânduri negre, vom pieri şi noi…

Pilotul încearca zadarnic, dar în cele din urmă…dezastru.

Simt că mă doare tot corpul, sunt pe pământ printre rămăşite, totul este cenuşiu…

- Ce vom face? În depărtare licurea ca o rază de speranţă ceva. Era o casă…Alergam ... În casă era o familie ce cânta colinde.

- Mai sunt oameni! Pământul este salvat! Şi cel mai important lucru, mai există Crăciun, mai există speranţă!

UN VIS DE IARNĂ E iarnă!

Afară este un peisaj superb, la fel ca în fiecare an. Zăpada se aşterne ca o mantie albă şi strălucitoare. Soarele palid şi rotund se arată cu frică printre nori. Casele împodobite cu zapada pufoasă dorm liniştite sub acoperişurile încărcate cu omăt.

Se văd năsucurile copiilor prin florile de gheaţă, prinse pe geamurile reci şi aburite ale căsuţelor.

Afară ninge atât de încet, încat te poţi juca cu bulgării de zăpadă şi să costruieşti oameni şi cetăţi de omăt, împreună cu prietenii.

La streşinile caselor stau turturi de cristal alb. Pe drumuri gheaţa arăta ca o oglindă de cleştar. Magazinele sunt pline cu decoraţiuni de Crăciun.

Copiii aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul şi cadourile minunate.

Cele mai frumoase sărbatori sunt cele alături de familie, alături de cei dragi.

Când afară este atât de rece, cel mai plăcut este să simţi căldura familiei.

FULGUL DE NEA ŞI ZĂPADA Afară ningea. Eu am ieşit pe uliţă şi am privit văzduhul cenuşiu în timp ce fulgii de nea se jucau în aer ca un roi de fluturi albi. Când terminau jocul se aşezau pe solul îngheţat ca o mantie albă a iernii. Unul dintre fulgi s-a aşezat pe năsucul unui copil ce alerga să prindă roiul alb din văzduh. Fulgul semăna cu o stea, dar o stea rece şi umedă.

Simţind căldura copilului a devenit uşor ca o pană şi s-a topit.

Fulgul a murit, dar copiii continuau să fie veseli.

Jocul copiilor a fost întrerupt de Crăiasa Zăpezii care i-a făcut să înţeleagă că fără acei fulgi nu ar exista zăpada moale, pufoasă şi rece.

Abia atunci copilul a înţeles importanţa fulgului ce şi-a găsit sfârşitul pe năsucul lui.

67

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ZEVEDEANU ANA-MARIA Elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina Şi sclipiri încununat Alb, bătrân, îndurerat, Ghiocelul s-a-nalţat.

El vesteşte de sub gheaţă Începuturi noi de viaţă, O natură-nfloritoare, Doar de zâmbet şi de soare.

Dor de viaţă Din adâncu-ntunecos, Prin pământul noroios, Chinuindu-se din greu Al primăverii trofeu, Cu un chip imaculat

Stau în stup şi se întreabă: - „Când mai vi, tu, primăvară?“ Străzile de nea sunt pline, Iar din casele curate vine Un miros de cozonaci, Plăcinte şi mulţi colaci.

Copilaşii sunt afară, Zburdă, strigă şi coboară De pe dealul înălbit De zapada ce-a căzut, Bucurie aducând Şi colinde pe Pământ.

Făgăduinţa iernii Vreme rea,viscol şi ger, Iarna cerne fulgi din cer.

Flori de chiciură create, Albinuţe îngheţate,

MĂDĂLINA TAUBER Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina MAGIA IERNII Este Ajunul Crăciunului şi ninge peste sat. Se aud, printre case, cântecele vântului de iarnă. O cernere albă se lasă din văzduh împodobind casele cu mantii dalbe, strălucitoare. Pomii s-au acoperit cu o pânză albă. Pe deal copiii se dau cu săniuţa şi fac oameni de zăpadă. Vlad, Maria şi Andrei fac oameni de zăpadă. Deasupra norilor Crăiasa Zăpezii dansează aruncând pe pământ steluţe sclipitoare.

Din cer a căzut pe un lac de diamant un castel de zăpadă. Doamna Iarna a ieşit din castel într-o caleaşcă de vijelii.

Mâinile lucioase ale iernii au înconjurat derdeluşul copiilor. Formele de zăpadă au prins viaţă, uimindu-i.

Copiii s-au jucat până târziu în noapte când şi-au luat la revedere de la derdeluş şi de la formele strălucitoare de gheaţă care s-au înălţat în văzduh împreună cu castelul de zăpadă.

Odată cu căderea nopţii totul a fost cuprins de o tăcere adâncă.

68

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ANA MARIA POPESCU A fost elevă la Liceul Bănăţean Oţelu Roşu COPILĂRIA, SINGURUL PARADIS PIERDUT „Ce-i pasă copilului, când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâne, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire… “ (Ion Creangă) Stau şi mă gândesc ce scurtă e viaţa unui om! Viaţa fiecăruia e precum o stea. Începutul e când apare pe cer, când străluceşte precum un soare pe cerul înnorat sau senin şi încet dispare neajutorată precum văpaia unei lumânări. Iar ea pare mai frumoasă atunci când străluceşte cu putere pe bolta cerească, acea parte numită, copilărie.

Fiecare om o data în viaţă a ştiut ce înseamnă să fii copil, să facă lucruri specifice copilăriei, să preţuiască şi să trăiască fiecare clipă ca şi când ar fi ultima.

Copilăria, un simplu cuvânt, dar care poate spune multe, care ne duce pe un alt tărâm, ne trimite într-o lume fermecată, unde totul este vesel, este atât de pur, de sincer şi de nevinovat.

Pentru un copil fiecare sărbătoare se apropie cu mare bucurie atunci când de Crăciun suntem fermecaţi de bradul pe care-l găsim împodobit, de mirosul cozonacilor proaspăt scoşi din cuptor, de primul fulg de nea ce ni se topeşte în palma noastră mică, de serile în care mergeam la colindat învingând omătul mare, iar Paştele… Paştele este o sărbătoare preţuită, o sărbătoare plină de veselie, când uliţele satului răsunau cu urările : Hristos a înviat!, Adevărat c-a înviat!, iar oamenii ciocneau ouă roşii.

Totul ni se pare atât de frumos la vârsta copilăriei… fiecare rază de soare, fiecare curcubeu ce apare după ploaie, fiecare zâmbet, fiecare adiere, totul… dar totul ne va rămâne întipărit în minte şi în suflet, şi ne va însoţi mereu în fiecare clipă a vieţii noastre. Căci copilăria e ca un fulg de nea ce se lasă purtat pe aripile vântului până ce ajunge să se izbească de pământ şi atunci după câteva secunde se va topi şi totul va dispărea, toată frumuseţea lui se va pierde ca şi când nu ar fi existat niciodată.

Copilăria e ca o floare care se lasă mângâiată de razele calde ale soarelui, care ne împrospătează viaţa cu mirosul ei dulce şi fin, dar la fiecare adiere a vântului o petală se desprinde şi se lasă dusă pe alte tărâmuri, până când floarea va rămâne solitară.

Totul e aşa de frumos când eşti privit prin ochiii unui copil, când fiecare zi începe şi se termină cu un zâmbet, când sufletul ne este curat şi plin de bucurii. „Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice…“ (Ion Creangă) 69

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ANA BLAGA Fostă elevă a Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu.

FLUTURELE CANIBAL Era o zi de treizeci şi cinci, luna august. Afară ningea cu fulgi de un metru ce cântăreau şaizeci şi cinci kilograme. Părinţii mei erau plecaţi în localitatea Fluturelia într-o scurtă vacanţă de trei ani.

Stând cu două prietene în faţa blocului am observat un fluture enorm, cât un bloc de patru etaje. Avea urechi de elefant, cap de broască, genunchi de râmă şi aripi de găină turbată. Fluturele răgea ca un leu. Noi ne-am speriat şi am intrat în casă.

Fluturele canibal aşa cum noi l-am numit noi, a zburat spre Bistra unde vapoarele şuierau din zori.

Din Bistra un rechin cu solzii ca penele de găină a ieşit la suprafaţă pentru a se lupta cu fluturele canibal. S-au luptat până rechinul şi-a pierdut penele.

Eu împreună cu cele două prietene ale mele am început să facem un plan pentru a scăpa de fluturele canibal. I-am sunat pe Tarzan, Cichicean şi Brusli.

Aceştia l-au bătut pe fluture.

Cichicean îl bătea cu un buchet de flori peste aripile de găină turbată, Brusli cu tulpinile unor trandafiri peste picioarele de râmă iar Traian îl bătea peste cap cu o maimuţă.

Bătaia a supărat fluturele ce a început să scoată bile de foc de cinci metri.

Din cer a coborât o navă şi a răpit fluturele canibal.

Tot oraşul a respirat uşurat după ce a scăpat de monstru.

COSTINA-DANIELA BOGDĂNEANU Fostă elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

CURCUBEUL Era odată un pictor ce iubea culorile atât de mult încât de dimineaţă până seara se juca cu ele. Într-o zi a dorit să picteze vieţuitoarele de pe malul unei ape. Şi-a aşezat planşa pe un suport şi a început să lucreze. În timp ce lucra a început să plouă cu găleata.

Pictorul a început să-şi strângă culorile. Când a ajuns la planşă ploaia a încetat la fel de repede precum venise. În locul unei picturi compromise pictorul a observat culori nemaiîntâlnite. Natura a terminat pictura. Curcubeul ...

70

GHIOCELUL Ghiocelul cel frumos Şi voios şi migălos, Scoate capul din zăpadă, Primăvara ca s-o vadă.

Scoate prima frunzuliţă Şi apoi o tulpiniţă; Ce frumos este oare!

Primăvara-i ca o floare!

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEXANDRU MARIAN BORAN Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, clasa a VIII-a.

TOAMNA, ANOTIMPUL SCHIMBĂRILOR Toamna este după părerea mea cel mai frumos anotimp.

Toamna se strânge recolta, păsările pleacă în ţările calde şi toată natura se pregateşte pentru iarnă. Copacii îşi schimbă culorile frunzelor iar şi ele se pregătesc de plecare. Veveriţele îşi fac provizii pentru iarnă, îşi strâng de mâncare, la fel şi urşii care peste iarnă hibernează. Într-un fel nu îmi place toamna, pentru că încep şcoala şi se face mai frig. Ziua este mai scurtă şi noaptea mai lungă, dar când văd tot ce este în jurul meu, când văd natura care se schimbă, atunci ador toamna. Îmi place atunci când toamna nu este atât de rea şi aş vrea să fie toate toamnele cum este cea de acum, cu soare, sa fie cald, nu să fie frig.

Toamna este o perioadă a anului în care se fac foarte multe schimbări. Păsările pleacă, natura se schimbă etc.

Nu în ultimul rând îmi place toamna, pentru că încep şcoala şi mă revăd cu prietenii, colegii dragi, profesorii. Îmi place când văd oamenii lucrând în gradini la adunat cartofii sau la porumb, sau la alte munci. Abia atunci îmi dau seama că toamna este un anotimp în care oamenii sunt mai bogaţi datorită hărniciei lor de peste an. „MINECRAFT“ În lumea minecraft era o singură persoană anormală, iar restul erau săteni obişnuiţi.

Acel om, după cum am spus şi înainte nu era o persoana normală, el putea zbura, fugi cu o viteză mult mai mare decat cea firească şi putea să facă tot ce ceilalţi nu puteau. În această lume lucrurile nu erau făcute cum sunt în lumea noastră. Lucrurile erau formate doar din cuburi puse cap la cap, unite pentru a realiza ceea ce se dorea. Acest om, pe numele lui real Steve avea cuburi infinite şi nu ducea lipsă de nimic. Dacă avea nevoie de mâncare, doar băga mâna în ghiozdanul său şi scotea câtă mancare vroia.

Steve îi ajuta pe oamenii pe care îi întalnea şi le facea case.

Această lume, minecraft, nu era tocmai obişnuită. Ea avea şi câteva creaturi de care sătenii se temeau, în afară de Steve. Aceste creaturi sunt: creeperii care, atunci când te văd explodează; scheleţi care, atunci când te văd trag după tine cu săgeţi; enderman, daca îi loveşti se teleportează şi nu mor si zombie. Creaturile ce le-am menţionat nu aveau putere la început şi nu se puteau întrece cu celelalte. În acea lume mai existau câteva ceaturi de care nu multă lume ştia. Acele creaturi erau: un dragon imens, dar pentru a-l putea întâlnii trebuia să se realizeze un portal spre altă lume; un wither care are trei capete şi care distruge tot când te atacă. Steve era un om mai special dacă putem să îi spunem om după ce putea să facă. El a putut să învingă toţi inamicii, inclusiv acel dragon şi atunci când l-a învins a ajuns înapoi în lumea sa prin acel portal prin care a trecut toată lumea. Portalul îl cunoşetea. Nu era doar Steve, omul special acum era Steve eroul tuturor.

Ajungând acasă din locul de unde a plecat, a realizat că în timp ce el se lupta cu răul, întreaga lui lume, mama sa si sora sa muriseră. În casă era un bilet lânga trupurile fară suflare ale mamei şi surorii lui pe care scria „Ai învins doi mari luptători şi pentru asta eu am luat sufletele mamei şi surorii tale.“ În acel moment Steve a înţeles ca în timp ce el lupta contra răului, răul lupta contra lui şi i-a luat tot ce avea mai de preţ.

71

Micuţii scriitori din Banatul Montan

BRIANA MARIA LIDA Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I. Participare la un concurs de matematică.

Participare la etapa zonală a olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatura română, 95 p, ianuarie 2015.

Cine suntem cu adevărat?

- Eu sunt litera A. - Şi ce faci tu?

- Cu ajutorul meu se scriu cuvintele.

- Cum ar fi?

- Cum ar fi Ana, ananas, Andreea, animal etc.

- Am înţeles, dar ce eşti?

- Sunt o literă, o vocală.

- Da, am înţeles.

- Bine atunci. Te salut literă a multor cuvinte.

- Ne vom întâlni mereu.

- Da, cu fiecare cuvânt în care tu locuieşti.

Unii oameni spun că ne tragem din maimuţă, alţii spun că suntem făcuţi din pământ, dar majoritatea spun că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Da, ... nu v-aţi pus niciodată întrebarea de unde venim noi? Nu, sigur că nu v-aţi pus-o, dar v-aţi pus alte întrebări probabil, întrebări cum ar fi „De ce minţim?“ Unii oameni mint crezând că ajută mai mult.

Noi ar trebui să ocrotim adevărul, pentru că Dumnezeu ne-a făcut buni, frumoşi, iubitori şi să ne iubim şi să ne DOUĂ PRIETENE ocrotim unul pe altul.

Este luni. Alina şi Dariana au Fiecare are felul lui de a fi. Fiecare ieşit de la scoală, şi-au făcut temele are modul lui de a face ceva. şi asteptau să iese la joacă. Alina o În cele din urmă am înţeles că sună pe Dariana: pentru a reuşi în viaţă trebuie să fii tu - Alo! însuţi.

- Alo! Da! LITERA - Bună, Dariana! Ce faci?

- Bine, tocmai aşteptam să mă „Între mine şi Dumnezeu pe tabla suni. neagră, scriu cu fulgi de nea radicalul - Vrei sa vii să ne jucăm în parc? iernii, rezultatul fiind casa din cer.

Da, sigur că da. Între mine şi Dumnezeu, în casa din - Bine, atunci te aştept în parc. copac, pe tabla neagră conştientizez - Bine. sensul ascuns al“ literelor ascunse.

- Pa! Am intrat într-o încăpere care era - Pa! plină de litera A. Am întrebat Ce frumoasă e prietenia! Când ai nedumerită litera: prieteni nu eşti niciodată singur.

- Cine eşti tu?

72

Micuţii scriitori din Banatul Montan

PRIETENELE

Nu contează cine eşti, cum arăţi, ca să poţi avea orice fel de prieten.

Este toamnă. Pe cer soarele se ascunde dupa nori. Copiii au început şcoala.

Frunzele copacilor îngalbenesc şi cad, iar oameni îşi strâng recolta.

Maria şi Diana ieşiră de la şcoală şi îsi facusera temele împreună, pe urmă învăţaseră. Pe la amiază Diana a plecat şi ea spre casă, mulţumită că şi-a pregătit lecţile pentru şcoală acasă la prietena ei.

Spre seară Maria a sunat-o pe Diana: - Ce faci, Diana?

- Bine, aşteptam să mă suni, dar tu?

- Bine. Doream să te întreb dacă mâine, după şcoală, mergem să ne plimbăm pe strada Lalelelor?

- Desigur! E strada cea mai bogată în vegetaţie, chiar şi toamna.

- Atunci, pe mâine.

- Ciao!

Prietenia e foarte frimoasă!

FRUNZA A venit toamna. Frunzele cad, îngalbenesc, soarele se ascude după nori, oamenii culeg recolta şi copiii merg la şcoală.

Azi, când am ieşit de la şcoală, mi-am făcut temele, am învăţat şi am ieşit prin parc. În parc m-am aşezat pe bancă. Dintr-o dată căzu o frunză galbenă din copac.

Frunza mă întrebă: - Cine eşti tu?

- Eu sunt Briana, dar tu?

- Eu sunt Frunzuliţa Florii.

- Eu vreau sa-ţi mai zic câte ceva despre mine. Vrei?

- Da, bineînteles că da, pentru că vreau sa te cunosc mai bine.

- Bine. Mă cheamă Lida Briana Maria, am 10 ani şi locuiesc pe strada Tineretului.

Tu nu ai nimic de spus despre tine?

- Nu prea, mă cheamă Frunzuliţa Florii, sunt o frunză şi am căzut din copac.

- Dar nu te mai poţi urca înapoi?

- Ba da, dar frunzele se usucă, îngălbenesc şi cad.

- Bine. Ai vrea să fim prietene?

- Da.

BUNICA Frumoasa ca luna de pe cer, intra pe poarta casei şi eu săream direct la în braţe, spunându-i ce am mai făcut, cum se zărşte pe fereastră pădurea ca din basm. Ea îmi spunea ce mai făcuse, iar eu îi simţeam parfumul frumos mirositor ca florile liliacului şi atunci când grăia, vocea ei se auzea pretutindeni.

Părul bălai ca strălucirea soarelui, taina care o ascundea cand venea, frumuseţea glasului cu care îmi vorbea, strălucirea ochilor, toate acestea o făceau unică şi îmi era foarte apropiată. Întodeauna când venea îmi gătea felurite mâncăruri şi prăjituri, care îmi plăcau şi îmi povestea tot felul de lucruri interesante despre ea, despre mine când eram mai mică.

Frumuseţea ei se zărea şi în fotografii, în tablouri şi în orice aparea şi ea.

Când pleca îmi promitea că atunci când va mai veni îmi va găti şi îmi mai va povesti altceva. Şi ea este bunica mea.

TOAMNA PLINĂ DE CULORI Este toamnă. Florile sunt ofilite şi maro. Copacii au frunzele ruginii, galbene şi roşii. Animalele se pregătesc pentru iernat, copiii încep şcoala, iar oamenii culeg roadele pământului.

Toamna este rece, dar şi frumoasă, pentru că ne uimeşte prin culorile sale superbe.

Soarele nu mai străluceşte ca altă dată, iar păsările înţelegându-i culoarea palidă plecă în ţări mai calde. În fiecare dimineaţă când mă trezesc mă uit pe fereastră şi văd bruma albă.

Toamna este foarte frumoasă şi plină de culori.

73

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALBERT DENIS BURIAN Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, clasa a VIII-a.

TOAMNA ŞI UN AN NOU ŞCOLAR Era ultima saptamână din vacanţa de vară. Toţi copiii se pregăteau pentru a merge la şcoală, mai ales eu. M-am dus să îmi cumpăr lucrurile necesare pentru şcoală.

A trecut săptamâna şi începusem şcoala.

La şcoală, doamna dirigintă, a intrat în clasă şi am povestit despre anul şcolar ce a început deja. În timp ce doamna dirigintă ne vorbea despre noul an şcolar eu am privit pe geam şi am văzut că frunzele au început să se vestejească. Atunci am înţeles că a mai trecut un an şi a început să plângă o altă toamnă.

ZIUA SPERIETURII Într-o seară de vară eram afară cu prietenii şi mâncam seminţe. Se făcuse ora 1130 şi deodată am vazut-o. Era o lumină în văzduh şi plutea. În timp ce plutea nu se auzea niciun zgomot. Se ducea în toate direcţiile şi ne-am speriat.

Nu am ştiut ce să facem şi ne-am băgat în scara la colegul meu, Iulian. În timp ce stăteam în scară liniştiţi s-a auzit un zgomot. Nu ştiam ce se întamplă şi ne-am speriat cu toţii.

Atunci am ieşit afară să vedem ce se petrece. În văzduh se putea observa un punct luminos pe care l-am catalogat un OZN. Peste câteva minute misterul a fost elucidat de un vecin. Punctul luminos era un lampion, iar zgomotul ce l-am auzit a fost din apartamentul domnului de la parter ce aspira prin casă.

LARISA MUNTEAN Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

IZVORUL LIMPEDE

Susurâd încetişor, Îmi aduce fericire Şi în viaţă multă iubire. ŞORICELUL ŞI PISICA Şoricelul de sub pat A ieşit şi a scăpat, A venit aşa, tip-til, Uşurel şi cu mult stil.

O să te găsesc odată Şi o să te prind de coadă. Şi-o să-l prindă mâţa mea Şi cu el se va juca.

Curge apa cristalină Pe la mine prin grădină, Un izvor cu gânduri bune Care poartă frumos nume.

Apa curge cu al meu dor, 74

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DAYANA BUŞU A fost elevă a Şcolii Gimnaziale Nr. 3, Oţelu Roşu.

Toată viaţa mă veghezi, Îţi aduc în dar un soare, Inima mea, veşnic mare, Mamă, căci eu te iubesc.

LUMEA DE DINCOLO DE UŞĂ

MAMEI

Cu paşi mici şi repezi mă îndrept spre capătul holului unde pare că vrea să se deschidă o uşă veche şi prăfuită. Ajunsă în dreptul ei pun mâna pe clanţa plină de praf, iar uşa se deschide. Un vânt puternic mă împinge înăuntru, iar ca un aspirator mă trage într-un tunel ce la capăt avea o roată de hipnoză albă-neagră.

Un sunet imită ritmul unui cântec din filmele de groază, iar din pereţii tunelului ieşeau mâini de copii.

Lângă roată era o uşă foarte mică care mi-a atras privirea, sculpturile antice de pe ea, urme de zgârieturi de jos în sus şi de sus în jos.

S-a deschis, am aruncat o privire rapidă, semăna cu un oraş chinezesc, clădirile uriaşe, literele inscripţilor chinezeşti, iar pe drum erau oameni ciudaţi pe care nu puteai să-i priveşti în ochi.

Cerul era de un cafeniu închis, iar ploaia s-a transformat în sânge, păsările zburau în cerc fără o direcţie clară, tunetul se auzea precum schelălăitul unor pisici.

Gărzile umblau pe străzi, la fiecare pas te păştea câte un pericol, soarele dispăruse demult din acel oraş.

Ura predomina acel loc, niciun strop de bucurie, iubire, doar ură.

Printr-un megafon se aude vocea unui tip ce declară că el este de acum proprietarul oraşului, dar pentru mai multe lămuriri l-am căutat.

Nu a trebuit să merg mult, căci am dat pete o clădire imensă, plină de oglinzi, cu o uşă imensă.

Intru. O cameră mare era după uşă, iar în mijloc acel tip, înalt, brunet, cu o mască pe faţă.

Dându-şi masca jos, am văzut chipul tatei care striga la mine să mă trezesc ca să nu întârzii la şcoală.

Totul a revenit la normal, afară era soare, totul era bine.

Blânda inimă de floare,

LUMEA DE DUPĂ ZÂMBET Zâmbetul pe chipul unui om înseamnă o bucurie în sufletul persoanei respective, un sentiment pe care doar acea persoană îl simte. Dar dacă fericirea e trecătoare şi zâmbetul e fals?

Ascunzând durerea din adâncul unei inimi fericirea se luptă cu răul şi spulberă iubirea, un nor de praf negru. Cerul şi pământul sunt la un metru de a se unii. Acolo lumina mai are doar o şansă, speranţa unui om de a trece mai departe, voinţa şi ambiţia.

Dar dacă această ambiţie nu există, totul este pierdut. Praful negru se aşează peste tot. Umbre din toate părţile par să vină spre tine. Cerul unit cu pământul nu au o direcţie clară.

Zâmbetul şi fericirea îţi îndeamnă sufletul la mai mult, la mirosul florilor de primăvară, la sentimentul de existenţă.

Avem nevoie de asta, avem nevoie de ajutorul zâmbetului, putem învinge răul şi senzaţia de supărare cu doar un simplu gest.

75

Micuţii scriitori din Banatul Montan

MARCO ALEXANDRU DUŢĂ

GABRIEL CHIŢA Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, clasa a VIII-a.

Elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Este octombrie. Toamna şi-a intrat în Rezultate: Locul I la un concurs de desen şi Locul I la Concursul Roţilor. rol.

CULORILE TOAMNEI

Chiar dacă dimineţile şi nopţile sunt mai reci, zilele sunt calde.

Toamna este anotimpul în care se strâng recoltele, se culeg viile, păsările pleacă în ţările calde, iar natura începe săşi piardă din bogăţii.

Frunzele copacilor îşi schimbă culoarea din verde în galben, iar din galben în roşu.

Odată cu venirea toamnei a început şi scoala. Ne-am întalnit între noi, colegii, unii schimbaţi, unii mai puţin. Şi începutul şcolii e o altă culoare a toamne.

Toamna este un anotimp colorat.

AM AVUT Am avut un căţeluş Drăguţ ca de pluş, Toată ziua el lătra, Ham, ham, ham!

Nu se oprea.

A VENIT TOAMNA A venit toamna Cu frunzele ei ruginii, Hai să le strângem Şi să ne aruncăm în ele copii!

VIZITA

POVESTE

Într-o zi din august, nu prea caldă, nici binevoitoare, mai mult posomorâtă datorită norilor ce stăteau să cadă peste orasul Crypton, ceaţa a acoperit orice urmă de vizibilitate.

Ceaţa domina complet străzile ca un fum sufocant. Tot ce puteai să vezi în aceste condiţii erau ochii roşii ca de demon şi parul în flăcări a unui localnic de pe Crypton.Eu şi vărul meu, Marius, eram singurii normali de pe Crypton.

Dintr-o navă aterizată pe Crypton a ieşit un om mic, verde, cu ochii mari şi mâini foarte lungi care spunea doar Symon, numele lui. El a coborât pe rampa ce s-a deschis însoţită de un fum roşu ca sângele.

Omuleţul a venit în vizită pe Crypton.

El era de pe planeta Eta. Era prietenos şi am înţeles că adevărata normalitate ascunde linişte şi prietenie.

Fragment A fost odată dragii mei, A fost ca niciodată, Un iepuraş micuţ, vioi Şi-o vulpe cam şireată.

Ca să vă spun povestea lor Încep cu iarna cea geroasă, Când fiecare şi-a făcut După pricepere o casă.

Să se ascundă fiecare De-ai iernii aspru, rece ger Şi să nu stea în frig afară Sub liber, înnoratul cer. ...

76

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEXANDRU CIOANCĂ Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

PEISAJ NOCTURN Afară soarele se pregăteşte de apus. În curând seara va pune stăpânire pe oraş.

Uşor-uşor întunericul îşi face simţită prezenţa. De după deal luna începe să îşi facă apariţia luând locul soarelui care obosit s-a retras. Briza nopţii era foarte plăcută iar liniştea începea să pună stăpânire pe întreg oraş. Oamenii se pregătesc de culcare iar afară apar animalele nocturne.

Totul este învelit în negură, doar luminile becurilor strălucesc în noapte.

Este o noapte liniştită şi plăcută.

E TOAMNĂ IAR! A sosit toamna din nou. Mă uit pe geam şi observ cât de repede se mişcă totul în jur.

Păsările se grăbesc să îşi facă bagajele spe Hawai unde se vor caza la un hotel de păsări.

Toţi copacii sunt scuturaţi de puternicul vânt care le dărâmă toate frunzele. În timp ce copacii plâng, copiii veseli adună frunzele ca pe urmă să sară pe ele.

Copacii nu sunt singurii care plâng, ci şi unii copii care abia aşteaptă să înceapă şcoala.

Soarele care vara îmi provoacă insolaţie, acum şi-a tras draperiile şi s-a pus la culcare.

Dacă ar fi să aleg un anotimp preferat, toamna ar încheia lista.

EXPERIMENTUL A5 Într-o seară savantul Nick Milogea, renumit pentru fabuloasele sale experimente, unele nu chiar reuşite, s-a gândit să creeze viaţă artificială, mai bine spus un robot viu.

Acest proiect avea să-i readucă succesul pe care l-a pierdut la ultimul său experiment.

Proiectul a durat mult timp până la finalizare. Când a fost terminat, savantul l-a numit experimentul A5, A de la android şi 5, de la numărul cutiei poştale.

Totul se lua în considerare ca fiind un succes, până când Nick a făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui. A vărsat o cană cu apă peste robotul care s-a scurtcircuitat.

Robotul avea abilităţi umane, emoţii, gândire independentă. În urma incidentului a început să distrugă tot ce-i ieşea în cale.

Prima dată a distrus complet laboratorul, pe urmă a început să distrugă oraşul, iar savantul nu putea să-l oprească, pt că butonul de oprire a robotului era la gât.

Singura armă era să ceară îndurare de la un robot ce avea abilităţi umane.

De aici i-a venit şi numele de Milogea.

Când robotul a simţit chemarea savantului s-a apropiat de el şi l-a luat în braţe. Savantul a apăsat butonul de oprire dar a murit strivit de robot, în timp ce acesta îşi înceta existenţa.

77

Micuţii scriitori din Banatul Montan

GIORGIANA CIOBĂNICĂ

REBECA SCHIPOR A FOST ELEVĂ LA ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3, OŢELU ROŞU. Mărţişor Oamenii în luna martie,

Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Trandafirul Trandafirul a-nflorit, Pe fereastra de la casa ploaia bate încetişor, Prin fereastra luminoasă eu privesc; E minunat ...

Trandafirul colorat a-nflorit înca o data; Ce culoare minunată!

Ce sclipeşte-n clar de lună în fereastra cea lucioasă.

Toamna Acum toamna a venit, Timpul s-a mai răcorit, Până şi soarele-i mai rece Şi timpul repede trece.

Acum stau mai mult în casă, Fiindcă toamna-i răcoroasă, De când ştiu îmi amintesc, Frunzele cad, florile se ofilesc.

Deşi toamna-i răcoroasă, Mai este şi foarte frumoasă, Mie-mi place foarte tare, Toamna asta sclipitoare.

IANUARIE A venit ianuarie Şi afară e ninsoare, Fulgii zboară rând pe rând, Copiii se uită râzând.

Geamurile-s aburite Pe alocuri înzăpezite, Casele sunt decorate, Cu ţurţuri de gheaţă, toate.

Când e ghiocelu-n floare, Unii, altora-şi împart Mărţişoare.

Mărţişorul, de-obicei, E de aur sau de-argint Sau din cioburi, Din metale cu polei, E din fier sau din plumb, Dar nu-i scump.

El se ia cu câţiva lei, Tu-l păstrezi, căci el sclipeşte, Însă micul tău simbol Vezi că totuşi rugineşte... Însă cel venit pe căi albastre, Este veşnic... şi chiar azi Deasupra casei mele A venit un înger mic Şi lăsându-se din zbor Ce-a adus?

Un mărţişor, Ce minunat!

Ce odor!

Suflet de soare, Primăvara din suflet de mamă, Eternitate...

ŞTEFANIA FLORINA IANCU Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, cls. a V-a.

PLOAIA NEÎNCETATĂ Afară plouă neîncetat, Eu primăvara n-am uitat, A rămas în mintea mea, Ca o infinită stea.

Afară plouă foarte tare, La primăvară mă gândesc în continuare Şi nicicum nu o pot uita, Chiar dacă-i toamnă, ea e parte din viaţa mea.

78

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEXANDRA CIORTAN Fostă elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

VORBIND ÎN OGLINDĂ Stând în patul meu puţin confortabil mă gândeam la lucruri care nu aveau sens. În capul meu erau mii de cercuri de cuvinte, propoziţii, fraze ... Ajunsă la vârsta adolescenţei încercam să leg cuvintele din cap.

- Era prea de tot.

Mă pusesem în capul oaselor vorbind cu voce tare.

- Am avut dreptate, nu am făcut nimic până acum. Viaţa se risipeşte, anii trec iar eu rămân un copil ...

Cuvintele mi se legau în cap, aveau sens acum toate gândurile mele. eleva Ciortan Alexandra „Amicus certus in re incerta cernitur.“ Intrând în clădirea întunecoasă simţii un aer rece care îi învăluia corpul.

Privirea îi era aţintită asupra găurii din tavan din care curgea încet o lacrimă de ploaie. Sunetul căderii apei zdrobindu-se de podea i se părea insuportabil. Închise uşa ruginită urmată de un sunet insuportabil. Se aruncă în patul inconfortabil dar parcă uită cu totul de neplăcerile ei când ea se regăsii cu cartea ei preferată în mână. Dar parcă nu era de ajuns. Simţi un are străin în casă. Lăsă cartea jos şi aruncă privirea prin camera întunecoasă străduindu-se a vedea ceva.

O mână rece ca gheaţa îi atinse umărul iar ea se întoarse automat. Se privea într-o oglindă numai că avea altă expresie şi altă poziţie a corpului.

- Cine eşti?

- Sunt tu! Şi am să-ţi fiu alături mereu.

CUGET, DECI EXIST. Stăteam întinsă pe canapeaua vişinie, puţin prăfuită şi priveam în gol. Încercam să citesc toate cuvintele încâlcite din mintea mea care zburau stânga, jos, parcă suflate de un vânt puternic.

M-am ridicat în capul oaselor şi am încercat să gândesc cu voce tare.

Cu inima frântă, fără niciun prieten alături şi cu lacrimi în ochi îmi era destul de greu să vorbesc până şi mie însumi.

Era o durere de nedescris, pentru că nu-mi găseam cuvintele.

Un aer rece mi-a învăluit corpul subţire şi firav şi am căzut într-o transă.

Totul în jurul meu era negru şi pentru prima dată gândeam clar şi lucid.

Lacrimile mele din ochi care până la urmă se prelingeau pe obraz, nu meritau ...

Poate pentru unele persoane sunt absentă, poate nici nu mă văd sau nu vor să mă vadă dar nu am ce să fac, nu pot pe toţi să-i fac să mă placă.

Gândirea mea a luat amploare şi multe complicaţii aveau acum sens pentru mine.

Trezindu-mă din transă gândirea mea nu se schimbă. Ea a rămas la fel de clară iar eu zâmbind am adormit.

79

CRISTINA BĂSESCU Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, clasa a V-a.

FRUNZA, PRIETENA MEA

La fereastra camerei mele se aude un vânt puternic şi rece de toamna care mişcă perdeaua cea argintie. Deodata am zărit pe marginea pervazului o frunză mititică şi jucăuşă.

- Buna, Cristina!

- Salutare, Frunză dragă!

- Ce bine şi cald e la tine în cameră!

- Da! E bine. Te primesc şi pe tine daca vrei. Dar tu poţi vorbi?

- Da! Până acum am locuit în copacul de lângă geamul tău. Şi surorile mele sunt vorbitoare. Aşa sun tem noi, o specie de frunze vorbitoare, continuă frunzuliţa, hotărâtă să mă convingă.

- Da? Şi ce doreşti de la mine?

- Să nu mă arunci în braţele copacului nemilos!

- Dar locul tău nu e afară cu celelalte frunze galbene?

- Tu ai vrea să stai afară în frig şi să fii aruncată dintr-o parte în alta?

- Tu aparţi naturii. Toamna frunzele copacilor îngălbenesc şi cad. Mai bine să cazi lângă surorile tale, decât să te ducă vântul în alte ţinuturi.

- Mulţumesc pentru sfat. Eşti o fetiţă inimoasă şi bună. Poate ne revedem la primavară.

- La revedere! Frunză dragă. Te voi trezi la primavară.

MARIA ALEXANDRA HOGEA A fost elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu PRIETENUL LA NEVOIE SE CONOAŞTE Era o zi de început de iarnă. Afară era un frig de îţi îngheţau picioarele. Vântul sufla cu putere de parcă te ridica pe sus. Copacii erau acoperiţi cu o pelerină de argint iar iarba părea un covor de cristal.

Gerul a stricat totul. Nu puteai să priveşti frumuseţile iernii din cauza lui.

Eu am plecat încet, încet spre casă iar pe drum m-am întâlnit cu o prietenă. Ea mi-a povestit despre familia ei. Locuia în apropiere. Am acceptat să merg să-i cunosc familia.

Prietena mea nu era bine îmbrăcată şi am considerat că e mai bine să intrăm. Spre surprinderea mea în casa prietenei mele nu era căldură. Geamurile erau sparte. Nu aveau nici paturi. Nişte saltele era toată mobila din casă.

Mama prietenei mele a încercat să mă servească cu un pahar cu apă. Mie îmi era frig. Am luat o gură de apă ca să n-o refuz. Părinţii prietenei mele nu lucrau niciunde.

Am povestit părinţilor mei despre problemele pritenei mele. Tatăl meu i-a găsit servici tatălui prietenei mele.

80

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEX RĂZVAN DĂNESCU - PROCOIAN Elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I; Premiul I la Minimath şi Fii inteligent la matematică.

Participare la etapa zonală a olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatura română, 96 p, ianuarie 2015.

JOCUL LITERELOR „Între mine şi Dumnezeu pe tabla neagră, scriu cu fulgi de nea radicalul iernii, rezultatul fiind casa din cer. Între mine şi Dumnezeu, în casa din copac, pe tabla neagră conştientizez sensul ascuns al“ literelor.

Pe tabla neagră din casa din copac eu trec litera A, unde acolo eu îl văd pe Aleodor împărat împreună cu tatăl său care îi dădea poveţe. La litera I şi la litera P eu o văd pe Lizuca şi pe Patrocle cum se joacă împreună în dumbravă.

Când ajung la litera Z eu ies de pe tabla neagră din casa din copac, pentru că s-au terminat toate literele şi personajele au dispărut.

LUMEA MINUNATĂ A IERNII Fulgii mari de zăpadă Au căzut din cer, Vom face un om de zăpadă Chiar dacă este ger.

Facem cetăţi de zăpadă, Cu bulgări ne jucăm, Parcă am fi o îngheţată, Dar noi nu cedăm.

Casa noastră-i frumos aranjată Ca de sărbătoare arată, Cu brad împodobit Şi totul pregătit.

una, formând un covor maroniu. Din grădini se adună roşile, ardeii cei graşi, roşii şi galbeni, vinetele, castraveţii verzui, ceapa şi cartofii cei maronii. În vii strugurii cei movalii, parfumaţi şi gustoşi, aşteaptă să fie culeşi.

Păsările călătoare pleacă în ţările calde, iar soarele nu mai încălzeşte cu putere.

Ploile mărunte şi vânturile molcome anunţă că a poposit toamna pe plaiurile noastre.

POVESTEA UNUI FULG DE NEA

Moş Crăciun a sosit, Cu multe daruri a venit, Jucării şi ursuleţi, Dulciuri de nu vă vedeţi.

Un fulg de nea s-a rătăcit de ceilalţi fulgi şi a ajuns într-un parc. Acolo copiii adunau zăpadă pentru a modela un omuleţ. Într-un bulgăr a fost prins şi fulgul CULORILE TOAMNEI de nea rătăcit. Copiii au aşezat bulgărul A venit toamna plină de frumuseţe acela lângă inima Omului de zăpadă.

Acolo şi-a reîntâlnit părinţii şi prietenii. şi bogăţie.

A fost fericit un timp, până ce Frunzele copacilor cad una câte soarele s-a ivit pe bolta cerului. Treptat 81

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Omul de zăpadă s-a topit.

Un copil a luat într-un pumn zăpadă din omuleţul aproape dispărut sub povara soarelui şi a pus-o în frigider ca să-şi amintească de iarna ce a trecut. În acel pumn de zăpadă se afla şi fulgul de nea.

OBREJAN NORBERT Încă îmi amintesc când pe uşa clasei a intrat un băieţel timid. Eram în clasa a II-a. De când a intrat pe uşă am ştiut că o să fim cei mai buni prieteni.

Norbert este un copil bun, deştept, înalt şi foarte prietenos.

El are nişte ochi blajini. După ochii lui mi-am dat seama că este un copil bun.

Noi ne ajutăm la teme şi ne jucăm împreună.

Sper să nu-mi pierd niciodată cel mai bun prieten.

VISUL MEU Într-o seară liniştită de iarnă am început să citesc Dumbrava minunată.

Am citit ce am citit, dar în casă fiind călduţ am adormit şi am visat că sunt lângă Lizuca şi Patrocle. Noi ne jucam prin dumbravă şi dintr-o dată a dispărut Patrocle. A început ploaia, iar eu şi Lizuca îl strigam pe Patrocle: - Patrocle, Patrocle, unde eşti?

- Ham, ham, ne-a răspuns Patrocle.

Noi ne-am luat după glasul lui Patrocle şi l-am găsit într-o peşteră întunecoasă şi plină de ecouri ciudate. În peşteră era o uşă pe care doi prichindei au deschis-o, iar noi ne-am dus să vedem ce este înăuntru. În momentul în care ne-am întâlnit cu bătrânul şi bătrânica, bunica m-a trezit spunându-mi să mă duc la culcare.

Mie mi-a părut rău că m-am trezit şi nu am reuşit să ascult poveştile spuse de bătrânel.

NICOLAE FRÎNCU Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, Caraş Severin.

TOAMNA SÂNGERIE A sosit toamna.

Stolurile interminabile de păsări călătoare planează deasupra plaiurilor patriei noastre spre ţările calde. Pădurile arată ca un câmp de bătălie pătat cu sângele războinicilor. Natura este moartă şi amorţită. În loc de ciripitul răsunător al păsărilor, auzim vuietul rece al vântului. Copacii verzi de alta data s-au transformat în nişte truchiuri goale şi lipsite de viaţă. Caldura topitoare a verii a fost înlocuită cu o răceală apăsătoare, care te pătrunde până în măduva oaselor. Singurii care mai aduc puţină viaţă peisajului sunt veşnicii brazi.

Odată cu sosirea toamnei natura devine tristă, la fel ca oamenii şi celelalte vieţuitoare. Totul devine sângeriu ca o frunză tristă şi ruginită de vreme.

82

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DAVID DĂNILĂ Fost elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

TRECERE ...

Pornisem. Spre cerurile calde ale unui infinit o ultimă rază de soare se prelingea deasupra unui lemn de stejar.

Alergam în jurul unei primăveri senine, pline de firicelele firave de iarbă.

Era primăvară. Uitasem să adun comori pentru iarna scăladată în durere. Acum doar zburam. Zburam ... zburam învârtind printre firele-mi de păr scrisori scăldate-n sângele cerului.

Deodată un strigăt de bum al unui orologiu se auzi în depărtări. Mă trezisem singur şi rece.

Venise iarna peste inima-mi stâncoasă iar eu uitasem să adun comori pe când era vremea aceea firavă de primăvară. Comori ... pentru suflet.

Doborât de catargurile vieţii m-am prăbăşit după ani şi ani în bătrâneţea-mi trecută.

Murisem ... „COGITO, ERGO SUM.“ (GÂNDESC DECI EXIST.)

viaţă de lut. N-am murit, fiindcă nicicând n-am încetat să vorbesc, să sper ... să gândesc.

Gândesc, deci ... exist! „AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR.“ Ploua. Picurii de ploaie alergau printre uliţele singuratice ale văzduhului. În frunzele maronii se plimbau doi prieteni nedespărţiţi, vântul şi-o frunză prelinsă de lacrima timpului. Nedespărţiţii alergau în jurul meselor argintii unde toamna îşi desfăcuse tristeţea. Se jucau în văzduhul cenuşiu aproape acoperit de o umbră ciudată.

Toamna acoperise crengile copacilor cu maroniul ei.

Privesc acum doar timpul singuratic învăluind firele de iarbă. A murit frunza.

S-a dus ...

Iar dragostea vântului odată cu ea ...

Sub poalele unui cer albastru închis, INFINIT DE TOAMNĂ lângă sicriul timpului ce şi-acum mai Am măsurat în mâinile-mi de tină pluteşte pe râul vernil îmi plecam şi eu sub Povara unei toamne făr' de sfârşit; o salcie uscată gândurile. Le aşterneam pe Sub reci comori scăldate în lumină hârtia uscată ca ochii unui corb, ca glasul Am întâlnit o frunză ce-a murit. unui cântec ciudat. Şi-n ultimele clipe de viaţă Şi parcă printre rândurile aşternute pe S-a prăbuşit în propriii-ochi timizi hârtie se găseau lacrimi, lacrimi din viaţaŞi a murit în mâna mea de gheaţă, mi de trecător. Iar, cu fiecare rând scris Sub vântul ce străbate multe minţi. altul dispărea, şi-altul dispărea. Dispărea pentru infinit sub notele grele ale unui Octombrie... Şi moartă va rămâne-n veci clopot ce răsuna din depărtări. aşa Să mai continui? Să mai exist A inimii dorinţă muritoare, continuând să mor? Pentru ce? Fiindcă Căci toamn-a acoperit sub haina sa gândesc? Da! Fiindcă cu orice gând Şi inima-mi scăldată în sudoare. adăugat în sonata lungă a vieţii mai cade-o E negru totul! Chiar inima-mi de piatră stea.

Se zbate în al toamnei infinit, Steaua ştiu că-i pentru mine. Dar eu Căci am murit ca frunza altă dată, sunt mort ...

Acoperit de-al toamnei infinit...

Exist, dar sunt mort, cu întreaga-mi 83

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DANIEL MARCEL TIBA Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, cls. a VIII-a.

MAGIA TOAMNEI Toamna este cel mai magic anotimp. În acest anotimp se petrec foarte multe schimbări. Natura începe să hiberneze, frunzele pălesc, păsările ne părăsesc.

Acest anotimp nu îi face pe unii prea fericiţi, mai ales pe copii. În acest anotimp se răceşte şi vremea. Toamna e începutul pentru cel mai frumos anotimp, iarna.

Toamna e un anotimp magic datorită schimbărilor care se petrec în ea.

Deci putem spune că toamna este un anotimp foarte frumos pentru cei ce adoră schimbările.

O CĂLĂTORIE MISTERIOASĂ Mă aflam la bordul navei spaţiale. Mă pregăteam să plec. În sfârşit sosise momentul decolării. Nu a durat mult şi deja mă aflam printre alte planete.

Eram pornit să descopar alte vietăţi. În sistemul nostru solar nu existau alte forme de viaţă, aşa că am fost nevoit să vizitez altă galaxie. Aşa am şi făcut.

Ajuns pe altă planetă, nu a durat mult şi un omuleţ mic, verde, cu ochii mari şi negrii mă întâmpinase prietenos. Spre uimirea mea acesta cunoştea mai multe limbi, printre care şi româna, acest extraterestru îmi prezenta locurile, cetăţenii acelei planete. Nu era o planetă aglomerată, dimpotrivă, era foarte pustie. Se pare că am fost primul om sosit pe planeta lor. Aceşti extratereştrii se asemănau foarte mult cu oamenii. A sosit şi clipa plecării mele. Înainte să plec mi-au dat ca suvenir o plantă foarte ciudată care să o arat savanţilor de pe pământ şi m-au lăsat să fac câteva poze cu ei.

Ajuns acasă am observat că totul era foarte schimbat, toţi prietenii mei erau bătrâni, maşinile pluteau şi aveau alt aspect, clădirile erau foarte înalte. La un moment dat am primit un răspuns de la un savant cum că în spaţiu timpul trece mai greu. Nu am fost împăcat cu ideea, deoarece am pierdut foarte multe lucruri.

MODELUL MEU ÎN VIAŢĂ Părerea mea este că fiecare dintre noi ar trebui să aibe un model în viaţă şi cu toate acestea fiecare persoană este unică.

Modelul meu în viaţă sunt părinţii. Aceştia mi-au oferit educaţie din momentul în care am venit pe lume şi până în prezent. Părinţii sunt cele mai importante persoane din viaţa unui copil. Aceştia ne oferă tot ce ne trebuie pentru a creşte. Ei ne sprijină atunci când întâlnim greutăţi sau când nu ştim ceva. Pentru mine sprijinul parinţiilor contează foarte mult. Nu ştiu ce m-aş face dacă nu l-aş avea.

84

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Eu mi-am ales ca model în viaţă am trezit, afară a fost un soare parinţii mei, deoarece când voi fi mai strălucitor. mare vreau să devin la fel ca ei.

SE APROPIE CRĂCIUNUL DUPĂ ÎNTUNERIC SPER Se apropie Crăciunul, LUMINĂ Vom împodobi şi pomul, Într-o zi când eram acasă, ploua.

Cu paşi repezi el vine, Ploua atât de tare, încât apa aproape că El vine pentru orişicine. intra şi în case. Cerul era întunecat şi Afară e frig şi înnorat, bătea vântul.

Iar noi lângă foc ne-am adunat; Vântul bătea atât de tare, încât Ce căldură minunată! părea că rupe crengile copacilor. În Vrem s-o simţim şi altă dată. acea zi părea că ploaia nu va mai înceta. Toată lumea stătea în casă.

Crăciunul a sosit Absolut toată lumea aştepta ca soarele Şi pe toti ne-a mulţumit, să răsară dintre norii negri şi mari.

Acum se apropie Anul Nou A sosit timpul să dormim. Ploaia Şi îl voi aştepta ca pe un cadou. încă nu se oprise. Dimineaţa când ne-

NICU RUSALIN MUNTEAN Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, Caraş Severin, cls. a VIII-a.

TOAMNA, ANOTIMPUL SCHIMBĂRILOR A mai trecut o vară. S-au sfârşit zilele călduroase în care copiii mergeau la apă unde se scăldau, zilele acelea lungi şi nopţiile scurte.

Odată cu trecera verii a trecut şi vancanţa iar copiii se reîntorc la şcoală.

Ignorând aceste pierderi fiecare anotimp are roulul lui, iar rolul toamnei nu este cu siguranţă începerea şcolii. Rolul toamnei este acela de a anunţa sau a pregăti venirea ierni şi face asta prin schimbarea vremii calduroase într-o vreme mai rece. Prin aceste gesturi toamna anunţă păsările călătoare că ar fi cazul să părăsească acest ţinut pentru a mai putea trăi, deoarece iarna cea geroasă le va complica traiul şi viaţa.

Un alt rol foarte important al toamnei este recolta care este o sursă principală de hrană.

Toamna este un anotimp al schimbărilor.

DIN NOU LA ORFELINAT Hai să vă spun o poveste, o poveste despre Andrei şi familia lui.

Andrei a crescut la orfelinat şi de mic îşi dorea să aibă propria casă, propria famile, însă nu îşi făcuse niciun plan. Ajuns la vârsta de 28 de ani, Andrei a avut o casă, o soţie şi doi copii, dar pe lângă toate avea şi o mulţime de datorii. Într-o zi îi venise lui Andrei un plic de la bancă prin care a fost informat, că dacă nu va plăti toate datoriile, în treizeci de zile i se va lua casa.

Neavând de unde să plătească a rămas fără casă, iar copiii lui au fost duşi la orfelinat.

85

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DARIUS SILVESTRU COSTACHE Elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I; Premiul II la Minimath. Participare la etapa zonală a olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatura română, ianuarie 2015.

BUNICUL ŞI NEPOŢII

PĂCĂLEALA URSULUI Mergeam odată prin pădure şi mam întâlnit cu un urs care era întins pe jos şi striga: - Mor, mor!

- Ursule, eşti foarte mincinos.

- Mor, mor!

- Să ştii că nu-mi place minciuna.

Dar ursul se ridică şi zise „Păcăleală de 1 aprilie.“ TOAMNA PALIDĂ Toamna este aici. Razele soarelui sunt din ce în ce mai palide. În jur totul este galben şi uscat. Florile şi-au pierdut culoarea frumoasă pe care o aveau vara.

Codrii au îngălbenit, iarba s-a uscat, frunzele vestejite şi ruginii au căzut la pământ.

Păsările s-au îndreptat deja către ţările calde. Ciripitul cândva vesel a fost înlocuit acum de ţipete disperate din partea zburătoarelor care rămân aici peste iarnă.

Pomii fructiferi, plin de rod în acest anotimp, au fost culeşi.

Tot ce aminteşte de roadele frumos mirositoare sunt fructele căzute la pământ în urma recoltei.

Acum toamna este palidă şi tristă.

86

A fost odată un bătrân împovărat de ani şi de bătrân ce era privirea i se tulburase, auzul îi slăbise şi-i tremurau genunchii la orice mişcare.

La masă scăpa adesea lingura din mână şi uneori îmbucăturile îi cădeau din gură. A răsturnat până şi castronul cu supă.

Bătrânul acesta avea trei nepoţi, iar nepotul mare şi cel mijlociu s-au săturat de el. Erau scârbiţi de bietul bătrân neputincios.

Atât de scârbiţi au fost într-o zi, încât l-au obligat pe bătrân să mănânce lângă vatră, dar nepotului mic i se făcuse milă de bunicul lui, se dusese lângă el şi-i spuse: - Bunicule, de ce îi laşi să-ţi facă acest lucru?

- Pentru că nu am de ales, până la urmă este casa lor.

- Dar este şi casa ta.

A fost a mea. Le-am dărit-o lor. Şi ei la rândul lor o s-o dăruiască copiilor şi nepoţilor, când vor fi bătrâni.

DOAMNA OANA Totul a început în clasa I, când doamna noastră cea frumoasă, cu chipul luminos şi părul blond de-ţi orbea ochii cu strălucirea-i, ne-a învăţat să citim şi să scriem primele litere. Când nu reuşeam să le conturăm prea bine, ea ne desena în

Micuţii scriitori din Banatul Montan

colţul paginii o floricică.

Clasa I a trecut repede şi noi eram cuminţi şi o ascultam pe doamna noastră, dar clasa a II-a ne-a adus şi aripioarele năzbâtilor.

Clasa a III-a ne-a găsit mai maturi, însă în clasa a IV-a doamna noastră era foarte tristă că trebuia să ne despărţim. Ea ne spunea adesea că suntem ca o mare familie.

La sfârşitul clasei a IV-a am avut banchetul. Atunci ne-am luat rămas bun de la doamna noastră.

THE BOOK OF DRAGONS Acum două zile am cumpărat o carte de la librărie ce se numeşte THE BOOK OF DRAGONS. Astăzi am decis să o citesc. Citind-o am intrat în lumea ei. Cred că incantaţia de pe coperta cărţii era vinovată de această situaţie.

Deodată m-au înconjurat nişte dragoni roşii ca focul care scoteau fum pe nări. Dragonii îşi aveau locuinţa într-o peşteră aflată în apropierea unui sat.

Un sătean ce trecea pe acolo mi-a oferit o sabie.

- Poftim o sabie. Cu ea vei putea pătrunde în peştera dragonilor.

- Mulţumesc. Chiar îmi doresc să exploarez această peştere. În peşteră am întâlnit doi dragoni care plângeau că şi-au pierdut puiul.

- Vă ajut eu, le-am spus.

După ce le-am promis că o să le găsesc puiul am plecat în căutarea lui şi lam găsit sub un pod. L-am luat de acolo şi l-am dus dragonilor. Aceştia mi-au mulţumit.

Săteanul ce mi-a oferit sabia a venit şi el cu mine în peşteră şi a început să rostească incantaţia de pe coperta cărţii invers.

Păcat. M-am trezit la mine în pat. Adormisem.

GIULIA MARIA SIMESCU Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu.

Realizări: Menţiune la Concursul de matematică Lumina Math, Locul III la Concursul Simbolul Primăverii-Mărţişorul.

MATEI „Era un om mărunţel cu o faţă plăcută ... Avea nişte ochi mari, întunecaţi. Părul îi era foarte des ... şi cămaşa lui albă ...“, Purta nişte sprâncene arcuite, şifonat de felul lui iar caietele dezordonate. Matei era un băiat foarte leneş.

Cu toate că era leneş avea un suflet bun.

Matei avea o soră mai mică, pe nume Ariana. El se comporta foarte frumos cu ea.

Lui Matei îi plăcea foarte mult să joace cărţi, însă nu-i plăcea deloc să înveţe.

Avea o mustaţă foarte deasă, nişte gene lungi. Era cam tăcut şi rotunjor. Părul lui era blond. Avea un nas mic, gura cam strâmbă şi ochii bulbucaţi.

Obrajii lui erau arşi de soare iar tenul său era maroniu.

Hainele sale erau cam pătate, fiindcă nu ştia să mănânce.

Matei era un băiat căruia nu-i plăceau florile. El când vedea o floare o rupea.

Matei este tipul băiatului plinuţ, tăcut şi uşor amuzant.

87

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DENISA MARIA BIRĂU Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a III-a a obţinut Premiul I; Premiul II în clasa a IV-a.

Pasiuni: Literatura.

GER CUMPLIT „Între mine şi Dumnezeu pe tabla neagră, scriu cu fulgi de nea radicalul iernii, rezultatul fiind casa din cer. Între mine şi Dumnezeu, în casa din copac, pe tabla neagră conştientizez sensul ascuns al“ albului oraş.

Oraşul era acoperit de zăpadă şi palid. Tot locul părea vestejit şi niciun semn de viaţă nu se arăta. Doar un corb stătea într-un copac şi se plângea din pricina gerului. Un copil ce stătea în colţul unei case a spus: - Acum, că e gerul acesta un frate mi-a murit şi mama a plecat la muncă ca să avem şi noi o pâine.

Copilul s-a pierdut o clipă în gânduri, apoi a plecat din acel loc.

Pe o stradă îngustă era o casă din cărămidă şi un câine lângă ea care lătra.

Era şi un râu îngheţat pe care mulţi copii patinau când nu era prea aprig gerul.

Acum totul este pustiu. Soarele încearcă să-şi facă loc printre nori, dar norii sunt prea groşi ca să poată soarele să apară. Albul oraş este înconjurat de nori.

Multe suflete trăiau în oraş, dar au pierit o mare parte din pricina gerului.

Un ţurţur de gheaţă se sprijinea între streşina unei case şi pământ.

O bătrânică îmăpărţea în apropiere eşarfe confecţionate de ea copiilor ce îngheţau de frig. Mulţi dintre copii au răcit din cauza frigului şi nu mai dădeau atenţie omului de zăpadă ce aştepta să fie refăcut, pentru că îşi pierduse pălăria, cărbunii de la haină şi nasul de morcov.

Pe acest ger cumplit mă apasă şi pe mine un sentiment de tristeţe, dar ştiu că gerul se va domoli în curând şi albul oraş va zâmbi iarăşi.

CARTEA Cartea este un izvor de cunoştinţe.

Cărţile ne ajută să înţelegem mai bine lumea.

Cartea este o alinare a sufletului gol. Ea te învaţă să fii bun, cinstit şi drept.

Cartea e scrisă de scriitori care simt pe moment emoţia poveştii.

Pentru mine cartea este o prietenă foarte bună. Când citesc o carte am impresia că vorbesc cu ea.

O carte închisă este doar o bucată de hârtie, în timp ce o carte deschisă e un bun prieten.

BĂTRÂNA BUCĂTĂREASĂ A fost odată un împărat şi o împărăteasă care erau foarte bogaţi. Ei aveau un copil frumos ca o comoară.

La castel era o bătrână bucătăreasă care gătea mâncare rea la gust. După mai mult timp bătrâna a fost chemată la cina de la castel şi împăratul i-a spus să guste din mâncarea făcută de ea.

88

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Bătrâna spuse: - Cine a făcut mâncarea asta groaznică?

- Tu ai făcut-o!

- Nu se poate, eu nu gătesc aşa de prost! Împăratul i-a spus că înainte ca ea să servească mâncarea, să guste din ea.

Bătrâna nu a făcut acestea şi a fost izgonită de la castel. Bătrâna s-a supărat foarte tare, deoarece nu avea unde să locuiască, fiindcă locuia la castel înainte sa fie izgonită.

După multe căutări bătrâna şi-a găsit o căsuţă mică în pădure, dar nu era aşa de confortabil precum era la castel.

Animalele o hrăneau cu mâncare din pădure. Într-o seară a fost atacată de un urs, dar a scăpat cu viaţă.

După mai mult timp s-a îmbolnavit grav la piciorul rănit de urs şi avea nevoie de tratament. Ea şi-a spus în gând: - Of, vai, dacă stăteam la castel nu mă simţeam aşa rău şi eram vindecată într-un minut de acestă boală.

- Dar tu eşti vinovată, deoarece nu ai vrut să guşti din mâncare înainte s-o serveşti.

- Cine vorbeşte?

- Sunt copacul de lângă tine.

- Nu se poate, copacii nu vorbesc!

- Dar eu vorbesc.

- Nu sunt obligată să vorbesc cu tine!

- Bine, dar trebuie să mă asculţi şi să mergi să-i ceri iertare împăratului.

- Dar nu mă pot ridica. Cum să-i cer iertare?

- Vei îndura până ce va veni împăratul să te caute ca să te duci înapoi, deoarece el nu are alte bucătărese mai bune decât tine!

- Bine, mulţumesc că mi-ai spus asta!

Bătrâna a murit după o saptămână. Împăratul a venit dupa ea să o caute după cum a zis copacul. Împăratului i-a părut rău că a izgonit-o. Găsind-o fără suflare s-a umplut de amaraciune şi tristeţe. Ajuns la împărăţie îi spuse împărătesei, iar ea s-a întristat.

Bătrâna bucătăreasă a fost înmormântată cu mare alai.

Dacă ar fi fost ascultătoare ar fi trăit fericită la palat. Şi am încălecat pe-o şea şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

CULORILE TOAMNEI A venit toamna cu frig şi cu frunze căzute.

Copiii entuziasmaţi de începerea şcolii îşi pregătesc ghiozdanele.

Grădinile sunt pline de poame, câmpul plin de porumb, iar dealurile se răsfaţă în soare cu bogăţia lor de struguri.

Oamenii harnici au multă treabă în această lună. Ei au să culeagă merele, perele, nucile. Să adune legumele şi să pună murături pentru iarnă. Ei mai adună şi fânul de pe câmp, frunzele uscate, porumbul şi storc mustul din struguri.

Timpul de cele mai multe ori este frumos, dar zilele încep să scadă şi să fie 89

Micuţii scriitori din Banatul Montan

mai scurte decât nopţile. Cele mai multe flori pier acum, iar frunzele arborilor îngălbenesc. Pier şi insectele, iar păsările călătoare încep să plece spre ţările calde. După plecarea lor, câmpiile şi codrii rămân pustii.

GREŞEALA A fost odată o fată care trăia la fermă şi avea multe animale şi păsări.

Cel mai mult iubea găinile. Odată o găină a clocit ouă, iar fata era nerăbdătoare să vadă câţi pui va avea.

După un timp puii au ieşit din ou, iar fata a dat fiecărui pui un nume. S-a jucat cu ei multe zile.

Jucându-se cu puii a uitat să mai dea de mâncare la animale.

Amintindu-şi de animale, a abandonat puii în hambar şi a alergat să-şi facă treba.

De pui şi-a amitit foarte târziu, când doar un singur pui mai era în viaţă.

A înţeles că a greşit tratând totul cu superficialitate.

CURAJOSUL CORB Într-o vreme urâtă de iarnă, când viscolul deranja totul în drumul său, nişte corbi zburau sub cerul întunecat.

Un corb s-a adresat vântului nepotolit: - De ce vrei să te răzbuni aşa de rău pe mine, de vrei să cad şi să-mi rup vreo aripă?

- Trebuia să plecaţi şi voi împreună cu toate păsările migratoare. Fiindcă nu aţi plecat o să-mi suportaţi mânia.

Este timpul în care eu îmi descarc toată energia negativă acumulată.

- Dar noi nu putem locui unde trăiesc păsările migratoare. Noi avem cuibul pe stânci.

- În iarna aceasta o să sfărâm şi colţurile stâncilor, aşa rău m-au tulburat nenorocirile de pe pământ.

- Atunci o să ascuţim atât de tare

aripile, încât te vom birui noi pe tine.

Auzind acestea vântul şi-a schimbat direcţia, mirat fiind de fermitatea şi curajul acelui corb.

PRIETENA MEA, GETA Fiecare iarnă îmi aduce aminte de Geta, prietena mea de la grădiniţă. Îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, cum făceam oameni de zăpadă şii îmbrăcam cu hainele bunicului.

Geta avea obrajii roşii şi ochii curaţi ca lacrima. Avea dinţii albi şi părul negru ca abanosul. Era toată un zâmbet.

Geta era bună la suflet şi harnică.

Locuia într-o căsuţă mică cu doi fraţi şi o soră.

De mult timp nu am mai văzut-o.

Când am cunoscut-o era timidă, dar a doua zi ne-am împrietenit.

Ea va rămâne mereu vie în amintirea mea.

MANUALUL DE LIMBA ROMÂNĂ Am citit o carte şi am obervat că mă cuprinde o imensă dragoste faţă de ea.

Mi-aş fi dorit să pătrund în lumea ei şi să pot sări pe câte o literă, pe câte o imagine frumoasă.

Am îndrăgit personajele cărţii, pe Aleodor care era viteaz, isteţ şi iscusit, pe Domnul Trandafir care era „un om binefăcut “... personajul bunica a scriitorului B. Şt. Delavrancea. Şi cartea îndrăgită de mine este Manualul de limba română.

FRUNZULIŢA Frunzuliţă mititică, Vai, cât erai tu de voinică!

Din pom tu ai căzut Când vântul tare a bătut.

Eşti vestejită şi gălbuie, De parcă ai fi stat în cuie, Toată vara tu ai stat Agaţată în copac.

90

Micuţii scriitori din Banatul Montan

IZABELA DOVLETE Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

TOAMNA-N STRAIE RUGINII ŞI FINALUL ANILOR DE GIMNAZIU Mă gândesc cu nostalgie că mai avem câteva zile şi începem un nou an şcolar. Acest an va fi unul mai greu pentru noi, cei din clasa a VIII-a, deoarece la sfârşitul lui vom da examenul de admitere pentru liceu.

Stau şi mă gândesc cât de repede a trecut această vară şi a sosit toamna cu caleaşca ei de frunze moarte şi îmbrăcată cu o rochie ţesută cu fire ruginii.

Vacanţa a zburat ca un stol de rândunele.

Mă minunez ce splendidă este toamna în straiele ei ruginii şi mă întristez că gimnaziul se apropie de final.

Frunzele au început să ruginească şi să cadă una câte una, iar noi, cei din clasa a VIII-a, am început să numărăm frunzele clipelor care ne mai sunt date pentru a fi împreună.

Covorul de frunze moarte de pe jos îmi fură privirea. Pe sus zburau păsările călătoare care se adunau în stoluri să plece în ţările pline de soare. Şi noi vom pleca curând.

DENISA RĂDUŢESCU

LORENA CLAUDIA PÂRVĂNEL

Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, Caraş Severin.

Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

ANOTIMPUL MEU PRTEFERAT

PRIMĂVARA Este primăvară.

Păsările au sosit. Florile au înflorit.

Totul este aşa de frumos. Toţi copiii se duc acum la topogane, se joacă, culeg flori pentru mamele lor. Ei sunt foarte bucuroşi că a venit primăvara.

Primăvara este cel mai frumos anotimp.

Când este primăvară simţi că natura vorbeşte cu tine însuţi.

Primăvara este şi ziua mea de naştere.

Copacii coloraţi ai primăverii, aroma florilor, cântecul păsărelelor îţi dau iluzia că te afli într-un desen animat.

Iubesc primăvara.

91

Este toamnă.

Am ieşit afară şi am început să privesc cum pică frunzele ruginii, galbene, verzui.

Copacii au rămas stingheri şi cu ramurile goale.

Oamenii culegeau fructele şi adunau recoltele.

Mâine este culesul viei. Eu voi gusta din must şi voi mânca struguri.

Toamna este cel mai bogat anotimp şi totodată anotimpul meu preferat.

Micuţii scriitori din Banatul Montan

MAGDALENA DRÂNGĂ

SEBASTIAN LAZĂR

Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, E l e v ă l a Ş c o a l a Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Gimnazială Nr. 3, AUTOPORTRET (EU ŞI SORA MEA)

Oţelu Roşu Realizări: Menţiune la Concursul de matematică Lumina Math. Ţara mea Ţara mea frumoasă, Dulce ca o crăiasă, Cu câmpii minunate Şi dealuri înalte.

Florile sunt colorate Şi sunt toate parfumate, Tare mândră-i ţara mea Şi eu mă bucur de ea.

RICHARD ROBERT ROVILĂ Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu.

Realizări: Menţiune la Concursul de matematică Lumina Math, Locul III la Concursul Simbolul PrimăveriiMărţişorul.

CE ŢIE NU-ŢI PLACE, ALTUIA NU FACE Într-o dimineaţă de vară cu soarele arzând ca după o zi de ploaie am ieşit în curtea casei cu o poftă nebună de joacă.

Nici nu am tras bine în piept prospeţimea dimineţii pentru a mă înviora că a apărut Alex, cel mai bun prieten al meu ca să mă invite în gădina casei lui la joacă. Bineînţeles că am acceptat.

Eram îmbrăcat cu tricoul preferat şi cu o pereche de pantaloni ce-mi plăceau mult.

Am început să alergăm şi să ne jucăm printre copaci împerună cu gâzele şi fluturii care umpleau grădina. La un moment dat Alex a luat o creangă ruptă a unui copac, a dat-o prin noroi şi mi-a stropit tricoul preferat.

M-am supărat dar nu i-am spus nimic.

A doua zi Alex a venit la mine acasă. Mama a terminat de gătit îngheţata mea preferată. L-am întrebat pe Alex dacă vrea şi el o porţie. Alex a acceptat bucuros îngheţata.

Alex în timp ce a mâncat îngheţata şi-a pătat tricoul pe care l-a primit cadou de ziua lui. Alex s-a supărat şi pe mine şi pe îngheţată. A uitat că el mi-a murdărit cu o zi înainte tricoul intenţionat. „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face.“, căci totul se întoarce în viaţă.

92

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEXANDRA DIANA DRĂGAN Fostă elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, cu rezultate deosebit de frumoase la olimpiada de limba română, etapa zonală şi judeţeană.

Iarna Iarna este-o bucurie, Ne umple de veselie, Ne face mai buni, Ne face mai drepţi Şi ne-aduce bunătăţi, Chiar pe toate le păstrăm Şi ne bucurăm.

Iarna este-o bucurie, Ne umple de veselie!

Ne jucăm şi ne distrăm, Lumea toată-o explorăm.

Natura Codrul se întunecă Noaptea se coboară, Apa se aude-ncet, Printre ramuri păsările zboară.

Seara, zgomote ciudate Se aud din mijlocul pădurii, Florile sunt mângâiate De fenomenele naturii.

Stelele şi luna de pe cer Par ca nişte pete de lumină, Adunate ca şi un cârcel Strălucesc ca inima senină.

Dimineaţa se aude iară Cântecul scumpei privighetori.

Mi-amintesc de astă dulce vară, Cum era pădurea plină de culori!

Steaua Undeva, acolo sus, Într-un colţ nemaivăzut, Stă pitită-o mica stea, Îndurând şi aşteptând.

Soarele, văzând aceasta, Aduna aştri cu mii, Încercând să îi găsească Pacea şi puterea sufletească. Însa, el, nu reuşi Şi veniră-atunci cu mii Îngeri şi planete multe Îndrumându-l s-o ajute.

Si de-atunci, micuţa stea, Vrea să-i ştim cu toţi povestea, S-o admirăm şi s-o iubim.

Pentru că o mica stea Poate-ajunge cineva!

LARISA ALEXANDRA KROKOSCH Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu.

DREPTATEA Într-o dimineaţă mă plimbam prin parc. Dintr-o dată un copil a venit la mine să-mi ceară ceva de pomană. Eu, gânditoare, copleşită de pesajul din parc, nu i-am oferit nici măcar un colţ de pâine, pentru că aveam în plasă câteva pâini.

Ajunsă acasă mi-am amintit de sărmanul copil. Mă măcina gândul că i-am vorbit urât şi nu i-am dăruit nimic.

A doua zi m-am dus din nou în parc sperând că va veni din nou, dar nu venise.

Eu am continuat să merg în fiecare zi, până când mi-am spus că nu mai are rost.

Mi-am şoptit: „Aşa meriţi!“ 93

Într-o zi mi s-a întâmplat să pierd telefonul. L-am uitat pe bancă. În timp ce mă îndreptam spre microbuz, ca să plec acasă, un băiat a venit să mă întrebe dacă nu am pirdut un telefon.

Era băiatul pe care l-am căutat câteva zile, cu telefonul meu în mână. I-am mulţumit şi l-am recompensat cu o ciocolată.

Micuţii scriitori din Banatul Montan

GYARAKI SERAH LUISA Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

ANOTIMPUL CULORILOR VII A sosit toamna. Totul este într-o continuă schimbare.

Cerul este acoperit cu nori cenuşii.

Frunzele pomilor au îngălbenit şi au început să cadă, formând pe jos un covor ruginiu.

Razele soarelui nu mai încălzesc atât de puternic.

Oamenii adună fructe pentru a face dulceaţă, gutui galbene, mere roşii, struguri albaştri, pere arămii.

Toamna este îmbrăcată în culori vii.

DE VORBĂ CU O FRUNZĂ E toamnă. Îmi scriam temele. Pe pervazul geamului meu a apărut o frunză ruginie.

Eu i-am spus: - Cum de ai ajuns pe geamul meu, frunzuliţo?

- M-a purtat vântul pe braţele-i puternice.

- Şi celelalte frunze uscate au rămas tot în copacul de unde te-a luat pe tine?

- Da, fiindcă ele erau mult mai puternice şi se ţineau de crengi fără osteneală.

- În drumul tău până aici ai văzut dacă florile s-au ofilit?

- Am adormit în timp ce vântul mă legăna şi am ajuns aici într-o clipă.

- Acum ce o să faci?

- O să rămân lângă geamul tău până mă vei alunga şi tu.

ALESSANDRA PĂUN Elevă în clasa a VIII-a A la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, jud.

Caraş-Severin.

POVESTEA DE CRĂCIUN A FAMILIEI MELE Este Ajunul Crăciunului. Totul în jur este acoperit cu o pătură albă, imaculată şi pufoasă de zapadă.

Bradul este împodobit, iar darurile sunt împachetate. Îl aştept cu nerăbdare pe Moş Crăciun. Mama pregateşte tot felul de gustări minunate, iar eu privesc la geamul îngheţat să văd strălucitorii fulgi de nea. Pe străzi colindele răsună, iar totul în jur arată ca-n poveşti. Eu, împreună cu familia mea, stăm langă brad, mâncând gustări şi povestind.

La noi acasă, tatăl meu mă ajută la împodobitul bradului, mama pregăteşte masa, matuşa şi unchiul se ocupă de cumpărături, iar bunicii mei se ocupă cu decorarea casei.

Crăciunul este acea sărbătoare cand eşti mai aproape de cei dragi. La noi în familie nu numai că primim, ci şi dăruim cadouri…

Pentru mine, Craciunul este o sărbătoare în familie, iar împodobirea bradului şi cadourile, fac pate din farmecul ei. Un lucru mai frumos decât Povestea de Crăciun din familia mea nu există.

Aşa este Crăciunul la mine acasă şi aşa va fi mereu.

MIRACOLUL TOAMNEI

94

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Soarele era cu dinţi, frunzele copacilor se vestejeau, iarba se îngălbenea şi aşa apărea din ce în ce mai mult toamna!

E o zi frumoasă de toamnă!

Ziua este mai scurtă noaptea mai lungă, diminteaţa pe iarbă este brumă şi începe să fie frig afară.

Eu îmi doresc ca toamna aceasta să nu fie friguroasă şi la fel şi iarna!

De la păsările călătoare ne luam ramas bun şi le spunem că ne reîntâlnim cu ele în primăvară.

Oamenii îţi culeg recoltele.

Mie cel mai mult îmi place toamna, că este cel mai bogat anotimp, anotimpul fructelor.

Bogăţia roadelor este miracolul toamnei!

OCTAVIAN RETEZAN

GETA MAGDALENA GRANCEA

Elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, cls. a V-a.

SEMNELE TOAMNEI Într-o după-amiază eu, împreună cu prietena mea, Andreea, ne-am dus în parc.

Stând în parc, pe jos, era plin de frunze lângă noi, iar eu am pus ochii pe o frunză ce se grămădise lângă mine şi-am întrebat-o: - De ce ai căzut din copac?

- Sunt unul din semnele începutului de toamnă.

- Tu ai o poveste a ta?

- Da. Am apărut în această lume fără să ştiu cum. M-am trezit într-o zi de primăvară într-un vârf de copăcel. Acolo am crescut şi m-am simţit mai aproape de soare. Astăzi am fost trimisă spre pământ de Împăratul Vânt, pentru că vârful se pleacă primul în faţa toamnei.

- Aşadar tu eşti un semn al toamnei.

ŞI FRUNZELE AU O CASĂ Într-o zi, în timp ce stăteam pe o bancă în parc, vântul a adus o frunză lângă mine.

Eu am început un dialog cu frunza: - Cum te cheamă, am întrebat-o?

- Mă numesc Alina şi sunt o frunză de alun. Pe tine cum te cheamă?

- Octavian.

- Mi-e tare dor de celelalte frunze.

- Te-a adus vântul aici?

- M-a adus, dar nu de foarte departe.

- Atunci te pot duce eu acasă, lângă celelalte frunze.

- Îţi mulţumesc.

Am luat frunza şi am pornit în căutarea alunului de unde Alina a fost smulsă. Într-un final i-am găsit Alinei copacul, familia şi prietenele ei. Ea mi-a mulţumit, iar eu am plecat să mă joc cu prietenii mei.

ALBIŞOR Într-o zi frumoasă de iarnă mă uitam la televizor, iar afară ningea.

95

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Fulgii de nea se duceau încolo şi încoace. Dintr-o dată cineva bătu la geamul meu. M-am speriat, deoarece nu înţelegeam cine ar putea bate pe viscolul de afară.

La un moment dat am auzit un glas: - Este cineva?

Am deschis fereastra şi m-am uitat afară.

- Sunt aici, pe pervaz.

Pe pervaz era un fulg de nea. L-am privit şi l-am întrebat: - Cine eşti?

- Sunt Albişor.

- De ce m-ai strigat?

- Deoarece am pierdut-o pe mama şi nu ştiu să ajung la ea. Mă poţi ajuta, te rog, să o caut?

- Da. În timp ce vorbeam cu fulgul de nea s-a auzit o chemare: - Albişor!

Era mama fulgului de nea. Cei doi s-au regăsit.

ANDRADA ONIŢOIU

MARIAN ION VASILONI Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a VIII-a.

Ghicitori: Picături de apă, Cad din cer grămadă, Transformate în steluţe fermecate, Albe şi minunate.

(Fulgii de nea) Iarna frunza nu şi-o pierde, Este în permanenţă verde, De Crăciun se-mpodobeşte Şi-n pădure el trăieşte.

(Bradul) Timpul împarte zi de zi, Ticăie, de vrei să ştii, Cine oare poate fii?

(Ceasul) Ca un cui e ascuţit, Are capul pregătit, Să agăţi hainele pe el, Cine oare este-acel?

(Cuierul) PUIUL DE ARICI

A fost elevă la Şcoala Într-o tufă de urzici Gimnazială Nr. 3, Şade puiul de arici, Oţelu Roşu.

Plânge de durere mare, Nici un prieten bun nu are.

RUMPINEL Nimeni nu vrea să se joace, Că înţeapă şi-are ace, Toţi cei care au încercat, Repede au renunţat.

Rumpinel, un gândăcel, Micuţ cât un cercel, A văzut încă din zori Triste şi uscate flori, Păsărele călătoare Luându-şi traista în spinare... Şi foarte trist, Rumpinel Priveşte lung către cer, - Soare, soare frăţioare - Greu o fi la iarnă oare?

Un prieten de-ar avea, Toată ziua s-ar distra, S-ar plimba, ar povesti, Tare bucuros ar fi. Şi cum sta şi suspina, Iacă apare în calea sa, Un ghem mic cu ochi vioi, Plin de ace şi noroi.

96

Micuţii scriitori din Banatul Montan

DARIANA LAVINIA DUNĂRINŢIU Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

Realizări: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I. Participare la olimpiada de limba română şi desen.

Participare la etapa zonală a olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatura română, 88 p, ianuarie 2015.

CULORILE TOAMNEI Astăzi este prima zi de toamnă.

Frunzele copacilor sunt galbene şi cad.

Unele flori sunt uscate, iar altele mai puţin.

Timpul este capricios, dar cu toate acestea este minunat, deoarece după ploaie apare soarele şi curcubeul.

Culorile toamnei sunt deosebite. Şi noi am început şcoala bucuroşi de venirea toamnei.

GRIJĂ MATERNĂ Într-o zi de vară o cloţă şi puii săi stăteau în cuib.

Cloţa plecase după mâncare şi puii dormeau.

După câteva minute puii se treziseră şi se duseră să o caute pe mama lor, iar lângă cuib era un tufiş, plin de ghimpii unui arici.

Ei nu ştiuseră şi se duseseră acolo, dar s-au înţepenit şi n-au mai putut să iasă.

După puţin timp mama se întoarse şi când îi găsi pe pui acolo i-a scos şi i-a dus înapoi în cuib.

BIANCA Cu ochii mari şi căprui, cu faţa zâmbăreaţă, radiază de fericire când ia note mari, ridică sprâncenele ciudat, scrie foarte încet, nu îi place nimic din

ce îi arăt sau îi spun, uneori răspunde neîntrebată, de statură medie şi uneori irascibilă, este colega mea, Bianca.

Din clasele primare am fost cele mai bune prietene.

Când ne certam, Bianca venea la banca mea şi găsea mereu un subiect amuzant, numai pentru că dorea să ne împăcăm.

Bianca este o prietenă adevărată.

IARNA Într-o zi friguroasă la marginea unui sătuc înceţoşat se află un copil foarte cuminte care tocmai se trezise şi se uita pe geam: - Ninge! zise băiatul. Uraaaa, azi voi merge cu copiii la săniuş.

- Da, vei merge, dragul mamei, spuse mama care stătea lângă uşă.

- Mamă, m-ai speriat!

- Iartă-mă, fără intenţie. Am vrut să-ţi văd reacţia, ştiam că o să fi bucuros!

- Mâine vine Moş Crăciun!

- Da, aşa că azi ai voie să stai mai mult la joacă fiindcă mâine vine moşul şi aş avea nevoie de ajutorul tău.

- Bine, acum pot să mă îmbrac şi să merg afară?

- Uite, copiii sunt deja acolo!

- Bine! Mulţumesc, mămico!

Copilul se jucase până seara cu ceilalţi copii. Se duseră la săniuş, făcuseră oameni de zăpadă şi altele. A ajuns târziu acasă, unde a găsit bradul

97

Micuţii scriitori din Banatul Montan

împodobit şi o atmosferă de Crăciun.

A luat cina cu familia, apoi a mai pregătit nişte ornamente împreună cu mama. Înainte de culcare, a pregătit pentru Moş Crăciun o farfurioară cu fursecuri şi o cană cu lapte. După aceea îşi sărută părinţii şi adormi.

Când se trezi se uită sub brad şi era plin de cadouri. El se bucură nespus de mult.

Ce frumoasă este iarna!

ROBERT CRISTIAN SÎRBU KLECS Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

Rezultate: Premiul II la dansuri.

FRUNZA DIN CARTEA CU POVEŞTI

Prin fereastra întredeschisă un vânt puternic şi rece pătrunde în cameră. La un moment dat perdeaua este împinsă cu putere. Speriat de mişcarea materialului alb am alergat să închid fereastra. Tocmai atunci, prin deschizătura ferestrei, pe o nouă undă trimisă de vânt îşi făcu apariţia o frunzuliţă micuţă şi uscată.

Speriată că ar putea să fie alungată de băiatul care se îndrepta spre ea, frunzuliţa îmi vorbi: IARNA - Bună, băiatule drăguţ! Ce bine este la tine în cameră! E cald, iar vântul nu ajunge până aici.

Iarna iute a venit - Da, e bine şi cald, i-am răspuns surprins că frunza La săniuş am pornit poate să vorbească.

Cu râsete de copii - Te văd foarte surprins de faptul că vorbesc. Nu ai Zurgălăi şi bucurii... mai văzut frunze vorbitore?

- Sincer, nu şi nici acum nu cred că este real ce se Dansul fulgilor de nea întâmplă. Cred că am făcut febră şi delirez.

Făcuţi ca din catifea Pe-ai noştri obraji de foc - Până acum câteva secunde am locuit în copacul de Se topesc acum pe loc lângă geamul tău.

- Probabil ai locuit într-o carte cu poveşti?

Oameni de zăpadă stau, - Am locuit afară, într-un copac.

Morcovi în loc de nas au, - Da? Şi ce doreşti de la mine?

Ochi negri din cărbune - Să nu mă mai arunci afară în braţele vântului Iarna a venit, pe bune! nemilos.

- Dar locul tău este afară lângă celelalte frunze ruginii.

- Ţie ţi-ar plăcea să stai afară, în frig?

- Dacă toate frunzele ar fi ca tine, toamna nu ar mai avea farmec.

- Ştii, viaţa noastră este scurtă. Ne naştem primăvara. La început suntem nişte muguri mici şi treptat devenim frunze verzi spre a face umbră vara.

Toamna îngălbenim ca vremea şi vântul ne smulge şi ne aruncă în văzduh.

După ce atingem pământul facem un covoraş care va îngheţa la iarnă.

- Bine. O să te salvez. Te aşez printre filele cărţii mele cu poveşti.

98

Micuţii scriitori din Banatul Montan

VIOREL GABRIEL PICHLER Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I. A participat la concursul Minimath. A obţinut o medalie la baschet.

Participare la etapa zonală a olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatura română, 91 p, ianuarie 2015.

O ZI DIN VIAŢA MEA „Între mine şi Dumnezeu pe tabla neagră, scriu cu fulgi de nea radicalul iernii, rezultatul fiind casa din cer. Între mine şi Dumnezeu, în casa din copac, pe tabla neagră conştientizez sensul ascuns al“ anotimpului iarna.

Dumnezeu îmi spuse că iarna s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos şi că fiecare iarnă este foarte friguroasă.

A doua zi eu am plecat spre şcoală foarte încântat de mesajul ce l-am primit de la Dumnezeu.

Când am ajuns la şcoală profesorul de matematică era în clasă. Eu i-am spus: - Domnule profesor, scuzaţi-mă, că am întârziat!

- Nu-i nimic, aşează-te, a răspuns el!

Domnul profesor ne-a predat curiozităţi matematice. Erau ca şi anotimpul alb de fermecătoare.

Ora s-a terminat foarte repede. În pauză am vorbit cu cel mai bun prieten al meu, Alex.

Ora următoare am avut limba română.

Doamna profesoară ne-a predat poezia Fulg scrisă de Nicolae Labiş.

La desen am pictat un deal vesel datorită copiilor ce se dădeau cu săniile.

După ore m-am jucat cu prietenii cu zăpadă.

Aceasta a fost o zi minunată din viaţa mea.

Cartea ce am ales-o devenea din ce în ce mai interesantă, cu fiecare pagină lecturată. În ea este vorba despre evul mediu. Cavalerii doreau să atace un castel, dar iarna de afară era un obstacol. În cele din urmă au amânat atacul.

Femeile, pe timp de iarnă confecţionau haine groase pentru copii şi cavaleri. ... A trecut anotimpul iarna în poveste.

Cavalerii au cucerit castelul.

M-a impresionat vitejia cavalerilor. Ei nu au renunţat la visul lor. Vremea urâtă de afară mi-a îmbogăţit sufletul cu o carte frumoasă.

LA ŢARĂ Este o zi frumoasa de vară. Astăzi este prima zi de de vacanţă.

Eu sunt la bunici. Lângă casa noastră este pădurea. Merg zi şi noapte în pădure.

De exemplu azi am luat câinele şi-am plecat.

Ieri am stat de la ora unu în pădure până noaptea. M-am întins pe iarbă şi mam uitat la stele.

După puţin timp mama m-a chemat acasă. Am mâncat şi m-am pus în pat. Ştiam că mâine mă voi duce iarăşi în padure.

Ce frumos este la ţară!

AVENTURILE LUI IVAN Fragment

A fost odată un împărat. El avea un copil care se numea Ivan.

O CARTE FRUMOASĂ Ivan era un copil rău şi neascultător şi Afară plouă şi este foarte frig. Eu nu împăratul nu mai ştia ce să facă ca să-l pot să ies la joacă cu prietenii, aşa că am cuminţească. ales o carte din bibliotecă ca să citesc. Într-o zi împăratul nu l-a mai lăsat să 99

Micuţii scriitori din Banatul Montan

iasă afară la joacă. Băiatul nu mai ştia ce planuri să facă ca să iasă afară cu prietenii. Împăratul l-a pus să citească o carte. Şi cum citea mai mult el devenea mai înţelept.

A doua zi el se purta foarte frumos şi era cuminte, iar împăratul l-a lăsat la joacă.

Pe zi ce trecea împăratul văzând că este mai înţelept l-a trimis să-şi caute fată de însurătoare.

Ivan auzind acestea şi-a pregătit traista şi-a plecat.

Mergând el, cât merse a întâlnit un om suspect. Persoana suspectă s-a transformat într-un zmeu şi l-a atacat pe Ivan.

Ivan şi-a pregătit sabia, i-a tăiat un cap zmeului, iar zmeul s-a speriat şi-a alergat cât l-au ţinut picioarele.

După aventura aceasta Ivan s-a oprit puţin a deschis traista şi s-a pus să mănânce. După aceea şi-a continuat de drum.

Nu a mers mult şi-a dat de un dragon.

Dragonul l-a zgâriat pe Ivan, dar acesta l-a tăiat cu sabia şi dragonul a murit. ...

Şi pe pământ s-a aşezat.

Iar când primăvara din nou a venit, Frunza a înmugurit Şi-atunci pe dealuri şi câmpii, Pomii sunt cu frunze verzi şi mii.

AVENTURĂ SUB APĂ

Este o zi friguroasă de iarnă, este foarte frig şi eu nu pot ieşi afară.

Mi-am terminat temele şi m-am pus să citesc o carte.

Citeam cu mare atenţie când, dintr-o dată parcă, am ajuns într-o altă lume. Mam trezit în submarin alături de căpitanul Nemo.

Acţiunea era foarte tensionată, deoarece submarinul era într-o situaţie critică.

Totul era liniştit sub apă, dar o caracatiţă uriaşă ameninţa submarinul cu tentaculele sale uriaşe.

- Cu toată viteza înainte! striga căpitanul.

- Imediat, căpitane! am răspuns eu.

Noi am scăpat din această situaţie TOAMNA BOGATĂ datorită rapidităţii echipajului.

Terminând lectura am realizat că totul Astăzi este prima zi de toamnă. Afară a fost o iluzie. s-a răcorit.

Frunzele copacilor s-au îngălbenit şiau început să cadă. Toţi copiii au început şcoala.

Păsările migratoare au plecat deja.

Nucile au început să se facă. Mulţi copii adoră nucile, mai ales cozonacul cu nucă.

Toamna se serbează ziua recoltei. În pieţe se expun o mulţime de legume şi fructe.

Anul acesta este o toamnă bogată.

FRUNZA Frunza în copac s-a născut Şi de-acolo a căzut, După ce-a căzut O călătorie a făcut, Prin văzduh ea s-a plimbat

DOAMNA NOASTĂ PROFESOARĂ (text scris în colaborare cu Bianca Bitay) Îmi amintesc cu cât drag am privit-o cum ne predă la începutul clasei a V-a.

Doamna noastră de limba română este frumoasă, cu ochii blajini şi căprui, cu părul negru şi creţ, foarte grijulie şi înţeleaptă. Într-o zi unui coleg i s-a făcut rău şi doamna i-a dat un medicament.

Când am dat teză la limba română doamna ne-a spus să nu ne fie frică.

Atunci când o să creştem mari o să ne amintim cu drag de doamna noastră de limba română.

100

Micuţii scriitori din Banatul Montan

EDUARD TUŞTIAN Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, cls. a VIII-a.

BOGĂŢIILE TOAMNEI Este luna octombrie şi toamna a venit. În jur predomină liniştea şi tristeţea.

Toamna este anotimpul în care fructele şi legumele se coc şi sunt culese de către oameni.

Toamna este plină de bogaţii ale recoltei. În jur totul este liniştit iar frunzele copacilor au căpătat culori galbene şi maronii. Pe cer nu se mai iveşte nimic.

Văzduhul este gol din cauza plecării păsărilor în ţările calde. Toate livezile sunt acoperite de un covor mare de frunze. După atâtea ploi, pe câmpii şi pe dealuri au început să iasă tot soiul de ciuperci. Mirosul îmbătător al fructelor atrage orice persoană.

Magia toamnei farmecă pe oricine cu peisajele şi miresmele din jur. Toată lumea se bucură de venirea toamnei.

VISUL Este ora 20:30 iar filmul meu preferar cu animale a început. Eu mă uit bucuros şi fericit la film că a început. Dar pe la ora 10:00 a început să îmi fie somn şi am adormit în faţa televizorului după o zi plină şi încărcată.

După ceva timp m-am trezit pe o pajişte înconjurată de munţi înalţi cu păduri de brazi iar la poalele munţilor se mai află şi un râu imens care izvora din vâtful munţilor. Acolo eram eu şi cu bunul meu prieten Andrei care ne jucam.

Deodata din pădurea din spatele nostru iese un balaur uriaş care îl prinde pe Andrei şi zboară cu el în vârful munţilor iar eu mă uit speriat la balaur şi alerg după el dar nu îl prind.

După aceea mă hotărăsc să merg în vârful muntelui şi să-l salvez pe Andrei.

Pe drum mă întâlnesc cu un om bătrân şi îl întreb dacă nu cumva a văzut un balaur cu un băiat în gheare. Acesta îmi spune că a văzut balaurul şi că dacă vreau să îl găsesc trebuie să merg în vârful muntelui, dar nu trebuie să merg nepregătit. El îmi dă un lanţişor cu nişte mărgele de aur şi îmi spune să nu îl dau jos de la gât pentru că mă apara şi mă putea transforma în orice animal vreau atâta timp cât îl purtam la gât.

După aceea mi-l pune la gât şi mă transform într-un şoim uriaş cu aripi mari şi pene cafenii, lungi şi ascuţite.

Apoi zbor până la poalele muntelui unde văd un şarpe gigantic care putea sa vorbească şi şarpele mi-a spus că nu mă lasă să trec mai departe dacă nu mă lupt cu el. Am acceptat provocarea şi ne-am luptat.

După nişte lupte cu şarpele am reusit să îl înving. Apoi mi-am continuat drumul până la mijlocul traseului unde mă întâlnesc cu un lup. Acesta mă întreabă unde mă duc, iar eu îi răspund că merg în vârful muntelui pentru a-mi salva prietenul care a fost luat de balaur.

Dupa aceea el îmi spune că mă lasă să merg mai departe doar daca îl înving 101

Micuţii scriitori din Banatul Montan

într-o luptă.

Eu accept şi mă transform într-un lup cu blană argintie.

Pe urmă încep să mă lupt cu lupul cel negru.

După lupte crâncene cu lupul, reuşesc să îl înving şi mă lasă să merg mai departe.

Mergând pe drum, fiind aproape de vârful munţiilor mă întâlnesc cu un urs care mă opreşte şi mă întreabă unde mă duc, iar eu îi răspund că m-am luptat şi cu şarpele de la râu şi cu lupul şi acum vreau să merg şi în vârful muntelui ca să îmi salvez prietenul răpit de balaur.

Mau târziu ursul îmi spune că sunt foarte puternic şi curajos dacă am reuşit să ajung până aici. Acesta îmi spune că mă va lăsa să merg în vârful muntelui doar dacă îl voi înfrange într-o luptă şi pe el exact ca pe şarpe şi lup.

Eu mă transform într-un urs brun şi mare şi încep să mă lupt cu ursul negru.

Dar acesta era mai puternic decât şarpele şi lupul. Am început lupta. Ursul sare pe mine şi mă pune la pământ, dar eu nu l-am lasat să mă învingă. Mă ridic şi îl zgârii cu labele pe gât, iar acesta cade pe pământ de durere spunându-mi că el este învins şi că sunt foarte puternic şi curajos că am ajuns până aici.

Apoi eu îl ridic pe urs, iar acesta îmi urează mult noroc în încercarea de ami salva prietenul.

După un timp ajung în vârful unde se afla Andrei în ghearele balaurului.

Când balaurul mă vede spune că nu a mai văzut pe nimeni ajungând până aici şi că eu sunt cel mai curajos om pe care l-a întâlnit. Apoi el îmi spune că îmi va elibera prietenul dacă mă voi lupta şi cu el.

Eu sunt epuizat şi plin de răni, dar accept lupta.

Mă transform într-un vultur uriaş la fel de mare ca şi balaurul şi încep lupta.

Balaurul era mare şi verde, cu dinţi ascuţiţi şi pe cap avea două coarne mari.

Acesta era foarte puternic, dar după ore de luptă, care păreau că nu se mai terminau, am ajuns la capătul puterilor şi eu şi balaurul.

Acesta era plin de urme de gheare şi tot felul de răni.

La fel eram şi eu dar, cu ultimele mele puteri am reuşit să îl invung pe balaur, făcându-i nişte răni adânci pe gât şi acesta a căzut pe pământ rămânând nemişcat.

Apoi balaurul s-a declarat învins, l-a eliberat pe Andrei şi mi-a spus că nu a mai văzut pe nimeni la fel de curajos ca mine.

După victorie am plecat spre casă, transformarmat în vultur cu Andrei, ducându-l în spatele meu, iar el îmi mulţumea că l-am salvat din ghearele balaurului.

Pe la mijlocul drumului, mă trezesc în camera mea şi mă uit în toate parţile şi îl strig pe Andrei, dar acesta nu era nicăieri.

Mi-am dat seama că totul a fost un vis care s-a sfârşit cu bine.

AVEM NEVOIE DE MODELE ÎN VIAŢĂ Fiecare om, de când se naşte până când moare are nevoie de un model în viaţă.

Fiecare copil ia ceva de la parinţi şi bunici.

102

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Parinţii şi bunicii au un rol important în creşterea şi educaţia copiilor.

Copilul de când este mic până când ajunge mare încearcă să imite comportamentul persoanelor din familie. Unii încearcă să îşi imite părinţii, alţii îşi imită bunicii sau alte rude, dar toţi trebuie să încerce să ia cele mai bune trăsături de la membrii familiei.

De multe ori copilul este influentat de membrii familiei în alegerea meseriei pe care trebuie să o urmeze.

Când copiii ajung la maturitate şi gândesc matur ei uneori vor cu totul altceva decât ceea ce vor parinţii. În acest caz parinţii au datoria să îşi spună părerea dar alegerea le aparţine copiilor.

Familiile care au posibilităţi materiale mai bune îşi ajută mai uşor copiii, dar din păcate nu toţi au astfel de ajutor. În unele cazuri copiii sunt abandonaţi sau parinţii sunt desparţiţi şi de pe urma aceasta singurii care au de suferit sunt doar copiii care trebuie să îşi facă singuri un viitor în viaţă. De aceea unii reusesc să meargă mai departe dar majoritatea decad şi îşi aleg viaţa hazardată.

Parintele ajută copilul să înţeleagă ce este bine şi ce este rău în viaţă.

Copilul are nevoie de afecţiune din partea parinţilor pentru a deveni un om de valoare. În multe cazuri copilul este atras de anturajul vieţii care îl face de multe ori să urmeze căi greşite. De aceea prietenii au şi ei un rol foarte important. De aici vine şi proverbul „Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti“.

Copiii mereu au tendinţa să se împrietenească cu modele negative, de aceea trebuie să fim foarte atenţi la prieteni.

Eu mulţumesc parinţilor mei pentru ajutorul şi educaţia pe care mi-o oferă.

FABIANA EDWINA POPESCU Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a VI-a.

CINE SUNT EU? Aş incepe cu cele mai bune impresii pe care la pot avea prietenii despre mine, ca de exemplu că sunt o fire puţin timidă şi uneori mă enervez foarte repede şi vreau să ajut oamenii mereu.

Sunt atâtea idei în mintea mea, atât de multe, încât am decis să îmi scriu aceste idei într-un caiet.

Caietul l-aş putea asemăna unui jurnal în care îmi scriu toată viaţa ... ce a fost, ce este si ce aş dori să urmeze. Şi totuşi sunt o fată simplă, gânditoare, ingenioasă, cu dragoste faţă de învăţătură. Îmi place să fiu eu însămi în orice situaţie şi nu o să las pe nimeni să mă schimbe.

SPERIATĂ DE TOAMNĂ Într-o zi frumoasă de toamnă stăteam pe bancă, în parc şi admiram frumosul apus până când mi-a atras atenţia o frunză de pe jos.

Am ridicat-o. Deodată am auzit: - Ajută-mă!

Eu, de curiozitate, i-am răspuns: - Cu ce vrei să te ajut?

- Pune-mă înapoi în pom şi redă-mi culoarea verde, te rog!

- Nu pot şi chiar dacă aş putea, nu aş vrea să o fac, deoarece culorile tale de toamnă sunt inimaginabil de frumoase.

- Chiar crezi? Dar nu voi mai ajunge în pom niciodată?

- Da, cred. Şi chiar dacă nu vei mai ajunge în pom te poţi bucura că ai avut o viaţă frumoasă şi chiar la pământ frumuseţea te însoţeşte.

103

Micuţii scriitori din Banatul Montan

ALEXANDRA GABRIELA PODIUC Despre mine: Mă numesc Podiuc Alexandra Gabriela. M-am născut pe data de 12 noiembrie 2002 şi învăţ la Şcoala Gimnazială Nr.3 din localitatea Oţelu Roşu. Sunt elevă în clasa a VI-a. Din clasa I până în clasa a IV-a am luat premiul I. Am participat la concursul Cangurul în clasa a II-a şi am primit o diplomă.

CARTEA Într-o zi Emanuel a împrumutat o carte de la un vecin, iar cartea se numea Amintiri din copilărie.

Cartea era foarte veche şi plină de praf, iar paginile erau de o culoare mai închisă. Vecinul i-a sus lui Emanuel: - Emanuel, te rog să nu pierzi cartea, fiindcă are o valoare sentimentală pentru mine, deoarece tatăl meu mi-a dat această carte când eram pe clasa a VIII-a şi a spus „Fiule, să păstrezi această carte până la adânci bătrâneţi şi să o citeşti“, aşadar te sfătuiesc să ai mare grija de ea.

Iar Emanuel şi-a ţinut cuvântul să nu o piardă.

A doua zi Emanuel a tot citit şi a tot citit până când s-a plictisit şi a primit un apel telefonic de le prietenul lui care-l invita la joacă si s-a dus. Cartea a lăsat-o pe noptieră lângă alte cărţi.

A venit mama lui în cameră şi a observat cartea cea nouă şi a luat-o în camera ei ca să o citească.

Seara Emanuel a venit şi a cotrobăit prin toată camera lui şi nu a găsit cartea împrumutată de la vecin. A alergat la mama lui şi a întrebat-o: - Mama, unde este cartea împrumutată de le vecinul nostru?

Mama l-a condus pe Emanuel în camera ei şi i-a înapoiat cartea de care era răspunzător.

Eric, fratele lui Emanuel a găsit cartea în camera mamei şi i-a rupt două pagini ca să-şi facă avoiane.

Emanuel a gasit cartea, dar cartea avea două pagini rupte.

Emanuel a căutat paginile avion şi le-a lipit, pe urmă s-a dus la vecin să îi înapoieze cartea spunându-i: - Îmi pare rău că v-am distrus cartea, dar nu eu v-am rupt-o, ci fratele meu Eric, dar vecinul a spus: - Nu este nimic! Te-am iertat. Totuşi să fii mai responsabil în viitor şi să nu dai vina pe alţii pentru neatenţia ta. Şi nu uita că oricât de veche şi plină de praf ar fi cartea, ea îţi transmite informaţii şi te ajută să îţi îmbunătăţeşti dicţia şi felul de a vorbii. De aceea îţi recomand să citeşti cât mai multe cărţi.

COPILĂRIE Este foarte frumos să fii copil. De când te naşti şi până la vârsta maturităţii 104

Micuţii scriitori din Banatul Montan

eşti un copil. Până şi adulţii în sufletele lor sunt copii.

Cand eşti copil nu ai nicio grijă, nu eşti supărat. Întodeauna când eşti vesel trebuie să le transmiţi şi celor din jur bucuria de a fi copil.

Copilăria este un paradis din care niciun om nu vrea să plece. Paradisul copiilor are în el o lume cu mult soare şi multe jucarii, cu cărţi şi basme multe pentru copii. În conclunzie copilaria este un paradis.

NATURA,UN PARADIS MINUNAT Într-o duminică, eu şi familia mea am fost la Poiana Mărului. Excursia a avut loc într-o zi de vară, prin luna lui iulie.

Cu admiraţie am privit ce frumoasă este pădurea, câtă graţie are, culoare minunată de verde îţi farmecă privirea, dar dintr-o dată m-am întristat. Am văzut nişte oameni care aruncau gunoiul în apă şi pe lângă pomi.

Atunci m-am gândit că oamenii aceia confundă natura cu un coş de gunoi.

Am mers la ei şi le-am explicat că natura nu este un coş de gunoi, ci este un loc plin de oxigen şi aer curat, un loc ce ne dă multă energie. Natura este un pardis minutat.

Oamenii s-au uitat ciudat la mine şi mi-au spus să spun lecţia acesta la şcoală, că ei au treabă.

M-am întristat.

Am scris această compunere ca să-i îndemn pe toţi să ocrotească natura.

ALEXANDRU FLORIN POPA Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, clasa a V-a.

Rezultate: Din clasa I până în clasa a IV-a a obţinut Premiul I. A primit Locul I şi II la baschet. Participare la etapa zonală a olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatura română, 85 p, ianuarie 2015.

O LUME DE VIS Era o zi de iarnă!

Eu venisem de afară, mâncasem, îmi făcusem baie şi mă pusesem să mă culc. Mă gândisem cum ar fi să fiu într-o lume în care totul este posibil. Gândindu-mă, adormisem şi mă trezisem într-o casă.

Ieşisem din casă şi văzusem un om sărman. Eu mă dusesem la el şi el îmi spuse: - Pune mâna pe umărul meu!

Eu pusesem mâna pe umărul lui şi dintr-o dată mă teleportase într-un oraş. Se auzeau nişte zgomote de parcă avioanele erau lângă mine. Când colo, am văzut maşini zburătoare, magiceni, vârcolaci, vampiri etc. Un om venea spre mine alergând.

Nu aşteptasem să se apropie de mine că şi fugisem.

Văzusem, pe urmă, un om bătut de nişte monştri. Vroiam să-l ajut pe acel om, dar nu puteam. Monştrii cu chip uman erau înalţi şi puternici, iar eu eram mic şi slab. Îmi dorisem un moment să fiu un robot uriaş. Nu trecuse mult timp şi dorinţa aceea de o clipă mi se împlinise. Eu îi luasem pe monştrii umani în mâini şi am început să-i zdrobesc.

105

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Din acel moment mi-am dat seama că pot să fac tot ceea ce îmi doresc.

Mi-am dorit să zbor şi-am început să zbor. Era uimitor câte puteam să fac.

După ce am zburat aproximativ doi kilometri am ajuns la o uşă albă. Am deschis-o şi am intrat. Înăuntru era o lumină palidă. Acea lumină mi-a atins ochii şi m-am trezit.

Totul a fost un vis.

REGATUL LUMINII Era miercuri şi mă dusesem la şcoală. În ora de română am citit o poveste care mi-a plăcut foarte mult şi care mi-a rămas în minte. Mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am spus în gândul meu: - Ce-aş vrea să fac şi eu parte dintr-o poveste!

Seara m-a gândit la dorinţa mea şi am adormit. În visul meu s-a deschis în faţa mea o carte şi m-a tras înăuntru. Am alunecat pe o filă şi nu m-am mai putut împotrivi.

De acolo am ajuns pe o câmpie la poalele căreia se afla un munte. În timp ce mă gândeam cum să trec de acel munte am observat o poartă. Am deschis poarta şi am trecut dincolo. Acolo am văzut două regate, unul micuţ şi unul mare.

Soldaţii regatului micuţ m-au dus la regele lor. În drum spre rege am observat un castel.

- Mărite rege, cine locuieşte în castel?

- Nişte creaturi formate din apă fierbinte. Sunt foarte periculoase. Nu te poţi apropia de ele fără să te arzi. Ele provin din regatul cel mare, regatul întunecat.

- O să merg să cunosc şi eu creaturile.

Am plecat spre castel. O creatură m-a întâmpinat la poartă şi mi-a atins mâna. Ma ars.

M-am trezit. Eram cu mâna pe calorifer.

106

NORBERT MARCO OBREJAN Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu R o ş u , c l s . a V- a .

Participare la etapa zonală a olimpiadei de Limbă, comunicare şi literatura română, 90 p, ianuarie 2015.

DE VORBĂ CU UN FULG DE NEA Într-o iarnă foarte geroasă, un micuţ fulg de zăpadă a aterizat pe geamul meu.

Eu l-am întrebat: - Fulgule ce baţi la mine în fereastră, ai şi tu o poveste?

El mi-a răspuns că are o poveste.

- Îmi spui şi mie povestea ta?

- Desigur. Mă bucur că doreşti să o asculţi. Eu am apărut în această lume dintr-o picătură de apă. Picătura de apă datorită gerului s-a transformat într-o steluţă de zăpadă.

- Într-un fulg.

- Da. Toţi fulgii suntem picături de apă. Se poate observa acest lucru şi când ne topim.

- Ai mulţi prieteni?

- Da. Prietenii mei sunt fulgii ce zboară acum în văzduh şi care după ce se vor topi, se vor evapora şi se vor transforma din nou în picături de apă.

- Să înţeleg că voi trăiţi veşnic?

- E adevărat, apa este veşnică.

COLEGUL MEU, ALEX Când am venit la Şcoala Gimnazială Nr. 3 am întâlnit un copil pe nume Alex. Alex e un copil sensibil, bun şi iertător. Eu m-am împrietenit repede cu el.

Micuţii scriitori din Banatul Montan

Alex este înalt, are părul negru şi ochii căprui. El învaţă foarte bine şi ia note mari.

De câte ori nu înţeleg ceva la şcoală el mă ajută. Şi eu îl ajut pe el. În timpul zilei ne jucăm împreună. Îmi amintesc că nu am înţeles odată un exerciţiu la matematică, iar Alex m-a scos din încurcătură.

El este cel mai bun prieten al meu.

CARTEA CU POVEŞTI Era o zi de iarnă, iar eu eram la şcoală şi mă jucam cu colega mea în pauză. Dintr-o dată toţi elevii s-au aşezat în băncile lor, iar după aceea intrase doamna profesoară de limba română. La sfârşitul orei doamna nea spus că tema va fi să citim o carte.

Când am ajuns acasă am ales o carte şi am început să o citesc.

Nici bine nu am început să o citesc că m-am trezit într-un loc ciudat, un loc unde era doar un castel foarte mare şi frumos, cu turnuri înalte, mulţi soldaţi şi înconjurat de munţi.

Prima dată m-am speriat crezând că-i o iluzie, dar când m-am văzut un prinţ mergând prin palat m-am dat seama că am reuşit să intru în lumea poveştii pe care am citit-o. Eram Aleodor împărat.

Am trăit aventurile întâlnirii cu ştiuca, tăunele şi corbul. L-am întâlnit şi pe Jumătate-de-om-călarepe-jumătate-de-iupure-şchiop.

Când am ajuns la curţile lui Verdeş împărat am auzit vocea mamei care îmi spunea: - Trezeşte-te, e timpul să mergi la şcoală!

CLAUDIU SAVESCU Elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, cls. a VIII-a.

MONSTRULEŢII DIN CAIET Era o noapte foarte ploioasă şi întunecoasă, încât nici lanterna nu se mai aprinde a de groază.

Eu împreună cu mai mulţi vecini de ai mei ne strânseseram la un joc de carţi. Eram atât de speriaţi, încât ne săreau şi cărţile din mână.

Curentul a venit, dar nu pentru mult timp, până ce s-a oprit din nou pentru tot restul nopţii.

La un moment dat în camera întunecoasă s-a auzit brusc un sunet de fermoar care era pe cale să se deschidă şi nu îi păsa de nimeni şi de nimic.

La câteva secunde după deschiderea ghiozdanului odata sare din ghiozdan un caiet şi îl loveste pe prietenul meu Dorin fix în picior si cade poc la pământ.

Cu toţii ne-am speriat şi ne-am uitat foarte atent la caiet. Pagina unde se deschisese era chiar pagina cu tema la matematica unde Dorin desenase cu câteva ore în urmă nişte mici monstruleţi. Noi, cu toţii, eram foarte confuzi şi nu ştiam ce înseamnă această pană.

Deodată Dorin spune că a uitat să îşi facă tema. Abia dupa ce tema a fost terminată în întregime şi făcută corect, caietul s-a retras singur în ghiozdan şi atunci parinţii lui au intrat în cameră exact când pornise şi curentul şi ei au spus cu un glas foarte cald „Să nu îţi mai neglijezi lecţiile.“ TOAMNĂ-NSÂNGERATĂ Este anotimpul toamna. Afară începe a se răcori şi razele soarelui nu mai au aceeaşi strălucire. Întreg pământul este roşu, însângerat, 107

Micuţii scriitori din Banatul Montan

datorită frunzelor de culoare roşie-ruginie care îmbracă întreg pământul dintr-un colţ în altul.

Opinia mea este că toamna este cel mai murdar anotimp, deoarece toţi copacii îşi aruncă frunzele, dar este şi cel mai bogat anotimp şi cel mai muncit, deoarece se aduna recolta şi se pregăteşte pământul, fiind arat pentru anul viitor.

MODELUL MEU ÎN VIAŢĂ Sincer să fiu încă nu mi-am ales un model de urmat în viaţă. Desigur, trebuie să îmi aleg cât de curând modelul de urmat care mi se potriveste atât mie, cât şi altora.

Mie nu mi se pare a fi greu să îmi aleg modelul de urmat pentru mine, deoarece am mulţi oameni foarte importanţi pe care aş putea să îi copiez şi să devin aşa ca aceştia. Înainte de a-ţi alege ce model vrei să devii în viaţă trebuie să te gândeşti la lucrurile care îţi plac şi care te reprezintă ca mai apoi să le asociezi cu modelul care îl urmezi.

Oamenii care mi se par demni de urmat sunt familia mea, unii profesori precum doamna dirigintă, profesorul de sport, sau chiar unii dintre prietenii mei care mi se par nişte prieteni adevăraţi care nu te lasă la nevoie şi îţi sunt alături şi la bine şi la greu.

Pe mine în viitor mă văd a fii un băiat la fel ca şi acum care îşi vede de treaba lui şi nu se dă bătut atunci când lucrurile grele mă înconjoară. Mi-ar placea să îi respect pe cei din jurul meu şi să fiu în acelaşi timp respectat pentru lucrurile care le fac.

Multe parţi din mine pe care le moştenesc deja le-aş păstra precum modestia, atenţia, bunătatea şi omenia, pentru ca ea este foarte importantă precum o spune şi un proverb destul de important „A fi om e lucrul mare, / A fi domn e o întâmplare.“ O singură promisiune aş face faţă de modelul meu şi această promisiune este că în viaţă o să mă mulţumesc cu puţin şi nu o să mă întind mai mult decât îmi permite pătura!

108

ANAMARIA VĂRAN Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, cls. a VIII-a.

PIATRA VERDE Era o vară fierbinte, încât nu-mi stătea mintea decât la călatorii prin păduri, pe poteci înguste, la umbra brazilor uriaşi. Picioarele mă duceau singure fară voia mea înspre o peşteră mică în timp ce mintea refuza de parca presimţea ceva misterios ...

La intrare o pasăre zbura afara şi-mi facu inima să-mi bată cu putere.

După alţi câţiva paşi o lumină aparea dintr-un ungher. Mi se părea că inima îmi ticăie încă în urechi dar pe măsură ce mă apropiam auzeam tot mai clar ca acel ticăit venea din luminiţă.

Am luat-o în mană. Era o piatră de marimea unui măr, roşie-portocalie, caldă.

Dintr-o dată lumina crescu şi mă învălui total. Spre uimirea mea mă aflam într-o navă spaţială cu foarte multe lumini, butoane, uşi, culoare şi nici urmă de cineva. In faţa, pe culoarul ce înainta drept, o uşa se deschise ca petalele unei flori, iar după ea totul părea transparent ca şi cum priveai spre cerul albastru.

Paşi peste prag şi încaperea se prefacu într-un glob de sticla prin care se vedeau asteroizi ce treceau pe o parte şi pe alta. În urmatoarea secundă mă apropiam de o planeta verde, de o intrare mare străjuită de oameni roboţi. Globul se desfăcu ca o rampă spre planetă şi un praf verde se ridică învaluind totul în jur.

Simţi cum cineva mă prinsese de mâini şi eram târâtă afară în timp ce mă sufocam.

Am început să strig după ajutor, timp în care praful verde se prefacu în

Micuţii scriitori din Banatul Montan

lumină si în timp ce mă zbateam piatra îmi căzu din mână la picioarele mele şi eram din nou în peştera care intrasem ...

O luai la fugă, spre ieşire, cu inima bătându-mi cu putere şi nu mă opri decât la marginea pădurii. Nici acum nu-mi pot explica ce a fost.

SUPĂRATUL COPAC ŞI VESELA PRIMĂVARĂ Odată un copac stătea în grădină şi se gândea de ce nu are şi el picioare ca să poată să alerge prin văzduhul senin.

Aceasta era singura lui dorinţă dar nici acesta nu se împlinea. Într-o zi îşi ridică degetele spre cer şi îi spuse: - De ce nu mă iei la tine, că aici nu este bine?

Cerul îi spuse: Aş vrea, dar nici eu nu pot.

Primăvara a venit şi natura a început să îşi schimbe înfăţişarea. S-a ivit soarele cu razele lui imense.

Zânele primăverii au îmbrăcat natura în haină verde. Au dat şi peste acel copac.

Pe copac au început să apară mugurii, florile, frunzele.

Copacul nu se mai recunoştea pe sine însuşi.

Din acea zi îşi dorea să fie veşnic primăvară.

GHIOCEL, MICUŢĂ FLOARE Ghiocel, micuţă floare, De unde şti tu oare Că se face primăvară Ca să ieşi primul afară? Îmbrăcat în mătasă, Apari pe o zi geroasă.

Stai în neaua îngheţată, Tu nu tremuri niciodată?

Cu hăinuţa albă toată, Ori cu dantelă roată, Stai cu capul aplecat, Eşti timid sau supărat? Încet, încet se încălzeşte, Zăpada toată se topeşte, Ghiocelul a dispărut,

Primăvara a şi trecut?

PEISAJ NOCTURN Mă aflam singură acasă citind o carte când am auzit un zgomot destul de puternic. Eram destul de speriată aşa, că mi-am luat inima-n dinţi şi m-am îndreptat spre uşa de la ieşire.

Văzându-mă afară am făcut câţiva paşi spre locul de unde am auzit zgomotul.

Cu cât mă apropiam mai mult cu atât nu mai vedeam nimic. Doar vântul adia uşor şi mişca crengile copacilor bătrâni. Sutele de stele străluceau în jurul lunii aurii. Am mers spre locul în care credeam că o să găsesc explicaţia zgomotului. Până să ajung acolo fiecare pas îmi era tot mai greu de făcut. Întunericul şi liniştea de afară îmi făcea să-mi fie frică. Printre crengile copacilor bătrâni se vedea lumina lunii şi a stelelor care parcă se înghesuiau pe cer.

Treceam pe iarba rece şi udă şi mai aveam puţin. Lătratul câinilor îmi dădea fiori dar continuam să păşesc înainte.

Luna lumina tot mai puternic şi cu cât mi se părea mai frig cu atât auzeam mai multe sunete. Am ajuns în dreptul copacului misterios de unde am auzit aşazisul zgomot şi m-am uitat în spate. Mi se părea că este cineva. Şi ... atunci m-a trezit mama să merg la şcoală, iar misterul din acea noapte a rămas tipărit în inima mea.

FRUMUSEŢEA TOAMNEI În sfârşit a venit toamna cu toate culorile ei şi cu toate bogăţiile.

Mă uit cu bucurie afară când văd toate frunzele acelea colorate care sunt purtate de vânt ca un vals lent şi acel cer puţin brumăriu care pare să fie ca o mare agitată.

Văd în zbor stoluri de păsări care pleacă spre ţările calde, dar mai văd câte o vrăbiuţă care repede se ascunde în cuibul ei calduros de frigul de afară.

Când stau pe terasa casei simt vântul care se joacă printre părul meu şi încearcă să-mi şoptească ceva. Parcă toată natura cântă împreună cu vântul. Îmi place foarte mult toamna, parcă e poveste tristă cu un final alb, fericit.

109

Micuţii scriitori din Banatul Montan

NICOLETA ALEXANDRA MĂTĂLĂ Elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, Caraş Severin.

Rezultate la învăţătură: Premiul I din clasa I până în clasa a VII-a.

SATUL DULCE ROMÂNESC Satul dulce românesc, Pe care eu îl iubesc, Va rămâne imprimat În sufletul meu curat.

Obiceiuri multe are, Sat de munte sau de vale, Timpul trecând repede Şi păstrând tradiţiile.

Timpurile s-au schimbat, Noi cu toţii am evoluat, Anii-n şir au tot trecut, Dar de tradiţii nu ne-am rupt.

De la generaţiile trecute Am moştenit tradiţii multe, Unele s-au mai pierdut La fel cum timpul a trecut.

Tradiţiile pe români îi leagă În toată ţara noastră dragă, Niciodată nu vor uita, Satul, leagăn pentru viaţa sa.

CULORILE TOAMNEI

mâncat. Frunzele copacilor prind tot felul de culori vii. Copiii încep şcoala legând noi prietenii sau întâlnindu-se cu vechii colegi.

Toamna este anotimpul în care se produc multe schimbări plăcute pentru frumuseţea naturii. „DUPĂ ÎNTUNERIC, SPER LUMINĂ“ În viaţa oricărui om există momente de slăbiciune în care cedezi, dar există acea mică fărâmă de speranţă care te ajută să treci peste toate.

Deseori întâlnim şi oameni care nu sunt atât de puternici pe cât ar trebui, nu au speranţă în ei şi cedează. Acei oameni nu trebuie învinovăţiţi, deoarece ei sunt persoane puternice.

Acea mică părticică de speranţă contează enorm de mult în luarea unei decizii, dar pe lângă asta trebuie să fii o persoană optimistă, fiindcă dacă eşti pesimist nu rezolvi nimic, vei fi un om pierdut.

Toamna este anotimpul dedicat roadelor. În acest anotimp toate bogaţiile naturii se culeg.

Pe cer se observă stoluri de păsărele care pleacă în ţările calde.

Sunt atât de multe încât pare a fii un covor ce acoperă întreg cerul.

Din fructe pocneşte o zeamă dulce care îţi creeaza un sentiment de plăcere încât nu te poţi opri din 110

Micuţii scriitori din Banatul Montan

LISSETTE LAŢCHESCU Fostă elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

LUMEA MEA! Era încă o zi normală la şcoală, aşteptam să se termine ultima oră şi când mă uitasem la ceas sunase clopoţelul şi toată clasa se golise. Miam adunat lucrurile şi am pornit spre casă. Când am ajuns în cameră m-am aşezat la birou şi m-am apucat de teme.

Afară ploua iar eu mă plictiseam.

Deodată m-am gândit: - Ce ar fi să merg până în Georgiania? deoarece nu am mai fost demult.

Mi-am pus căştile în urechi, am dat drumul la muzică, m-am întins pe pat şi am închis ochii. În faţă vedeam doar negru. Dintr-o dată imaginea se făcuse albastră cu dungi negre. Am trecut printr-un vortex temporal care trebuia să mă ducă în Georgiania, o lume paralelă cu lumea noastră, o lume a imaginaţiei dar cât se poate de reală.

Când am deschis ochii mă aflam în centrul Georgianei. Totul părea liniştit.

Am zis să mă plimb puţin, poate găsesc ceva de făcut. Deodată aud: - Lisandra!

- Dalien?

- Nu te-am mai văzut demult.

- Am o viaţă în toate lumile pararele dar mi-a fost dor de locul acesta.

- Mă bucur! Ne-a fost dor de tine.

Deodată ceva a acoperit soarele.

Deasupra noastră şi-a făcut apariţia o navă de război.

- Navă Saikano?

- Da. Au început să vină tot mai multe, armata a detectat forme de viaţă misterioase.

- Aşa de grav este? Navele Saikano

sunt extrem de periculoase şi puternice, se folosesc doar în cazuri extreme!

- Ştiu Lisandra, dar aceste forme de viaţă sunt detectate foarte rar, navele caută de două săptămâni!

- Navele Saikano nu au detectat nimic de atâta timp, asta e ciudat.

- Ştiu, dar în fine, chiar ne-ai lipsit.

Haide, toţi o să se bucure când te vor vedea.

Dalien m-a luat de mână şi m-a dus într-un parc de aventură. Acolo era o mică gaşcă.

- Hei gaşcă! Ghiciţi! Cine a venit ...?

- Lisandra!

- Mă bucur să te revăd, gaşcă!

Am vorbit, am glumit, ne-am jucat cu nişte lanţuri. Seara am rămas doar cu Dalien, ceilalţi au plecat pe drumul lor. O navă Saikano a aterizat în faţa noastră. Din navă a coborât o femeie îmbrăcată militar care ne-a salutat cu respect. Pentru un moment am rămas uimită. Cei care pilotează navele Saikano sunt cei mai experimentaţi oameni. De ce ne-ar saluta pe noi?

- Mă scuzaţi, cred că ne confundaţi, m-am adresat femeii.

- Deloc. V-am cercetat pe amândouă de ceva timp şi am confirmat genele voastre, ADN-ul, grupa sângelui sunt pefecte pentru armata noastră. Vă rugăm să veniţi la bord. Vă vom conduce la baza militară în siguranţă.

- Haide Lisandra! Aici armata nu

111

Micuţii scriitori din Banatul Montan

face greşeli, au nevoie de noi.

- Dacă spui tu, Dalien.

Am urcat la bordul navei Saikano.

Nu doar că era uimitoare pe dinafară dar în interior era incredibilă. Pe navă am întâlnit oameni talentaţi în robotică, chimie, studii despre viaţa din alte lumi. De-a lungul navei erau calculatoare cu ecrane holografice.

Femeia militar ne-a dus la baza navei. Acolo ne-au întâmpinat mulţi oameni de ştiinţă care ne-au condus într-un laborator şi ne-au sfătuit să aşteptăm pe paturi. După zece minute Dalien a fost consultată. I-au conectat mâinile într-un tub care intra într-un calculator imens. În încheieturi, braţe, i-au intrat nişte tuburi negre. Dalien sa roşit la faţă şi a început să strige de durere. Aparatul a eliberat-o. În locul tuburilor au rămas adâncituri din care curgea sânge. Oamenii de ştiinţă au bandajat-o repede iar pe ecranul holografic se scana ceva dar nu înţelegeam ce.

După ce au terminat scanarea medicii au exclamat: - Bine, arată bine, are potenţial, mai facem nişte calcule.

- Dalien, eşti bine?

M-am apropiat de Dalien şi mi-am pus mâna peste una din rănile sale şi atunci se oprise sângerarea. Dalien încă se zvârcolea de durere. Eu am continuat să-i ating rănile care spre surprinderea mea se vindecau. Am continuat acest lucru, deşi am început să ameţesc.

- Cum ai făcut acest lucru m-au întrebat doctorii?

- Nu ştiu, pur şi simplu am atins-o dar sunt cam ameţită.

- Foarte interesant. Se pare că ţi-ai

folosit puterea vitală. Ai dat-o lui Dalien? Ai început să ne atragi interesul. Rămâi!

- Dar ...

- Stai!

- O să fie bine, a intrevenit Dalien.

- Bine, bine, numai acest lucru aud.

Doctorii au trimis-o pe Dalien în sala de aşteptare şi mie mi-au zis să rămân pentru analize. M-au pus pe o masă metalică şi mi-au pus o mască pe gură după care mi s-a rupt firul. Când m-am trezit pe aceeaşi masă metalică rece aveam câteva julituri la mâni şi la picioare. Doctorii erau lângă mine. La un moment dat mi-au spus: - Felicitări, eşti uimitoare, ai rezistat cel mai bine! Bun venit în armată!

- Cum? - Ascultă-ne cu atenţie! În timp ce erai inconştientă am testat rezistenţa corpului tău şi ţi-am introdus o celulă nouă pentru omenire, ceva ce va revoluţiona lumea, va încheia războaile, va fi pace în toate lumile.

Acea celulă te-a transformat în armă supremă. Tu vei încheia războaiele.

Vom fi într-o continuă pace datorită rezistenţei tale.

- Ăăăă ... sunt flatată. Mulţumesc dar tot nu înţeleg mare lucru. Aşadar sunt o armată, nu mai este nimic uman în mine?

- Eşti umană 100%. Doar acea celulă face arma supremă. Să îţi explicăm.

Celula se activează în momentul în care eşti într-un real pericol sau când avem noi nevoie de tine. Ea se extinde prin nişte rădăcini microscopice prin restul celulelor tale care te transformă.

Celula nu este vie, nici umană. Este mecanică. Ea funcţionează atâta timp cât tu trăieşti şi vei avea o rezistenţă

112

Micuţii scriitori din Banatul Montan

sporită. Dalien este pilotul perfect pentru nava Saikano, poate este cel mai potrivit pilot din câţi am avut. Pe Dalien s-o anunţi tu!

Doar atâta mi-au spus şi mi-au făcut semn să ies. Afară se afla Dalien. Era îngrijoratră.

- Cum a fost? Eşti bine?

- Da, o să-ţi povestesc.

I-am povestit tot ce mi-au spus doctorii. După ce am terminat de povestit m-am aşezat pe o bancă.

- Vorbeşti serios? O să fiu pilot Saikano?

- Aşa au spus.

- Foarte tare. Dar tu, o armă supremă.

Pare periculos.

- Ştiu. Oare cum o să arăt când mă voi transforma?

- Nu-ţi fă griji.

După ce am vorbit a venit lângă noi un soldat care ne-a dus la altă bază.

Acolo ne-a arătat o cameră cât un apartament de lux, foarte aranjată şi ne-a spus că acolo vom sta pentru antrenamente.

Am ieşit mai târziu să ne plimbăm. În timpul plimbării pe cer a apărut o lumină strălucitoare. Pe urmă s-au ivit câteva farfuri zburătoare.

- Ce facem? Eu nu am primit încă o navă compatibilă cu mine, a spus Dalien.

- Nu ştiu. Farfuriile sunt din lumea a patra, foarte puternice.

Farfuriile aveau pe laterale artificii mari din care deodată au ieşit biciuri groase de culoare verde-fosforescent care aveau pe suprafeţele lor cabluri cu şocuri electrice şi au lovit în pământ aproape de noi iar pământul crăpase.

Dalien m-a împins la sol. O maşină exlodase. În jurul meu a apărut o

lumină albă. Am simţit un junghi în spate şi mi-au ieşit două aripi de metal cu ţepi ascuţiţi şi două tuburi ce-mi dădeau energie. Pe mâna dreaptă mi-a apărut o armură metalică cu vârf de tun. Ochii au primit o nuanţă de albastru deschis. Am început să plutesc. Nu mai aveam control asupra corpului. Am început să trag necontenit în farfuriile zburătoare. Cu un singur foc le dezintegram dar ele veneau tot mai multe. Între timp Dalien a fugit la bază de unde au venit mai multe nave Saikano, una pilotată de Delien.

Lupta a durat două zile. Se pare că Georgiania se afla în război, deşi părea un loc paşnic.

Eu m-am transformat în timpul luptei într-o armă supremă. Hainele mi-au fost sfâşiate de aripi.

Bătălia s-a sfârşit. În faţa mea a apărut vortexul spre a păşi spre casă.

M-am gândit la cele întâmplate şi miam spus: - Asta este lumea mea!

POVESTEA COMPASURILOR Toată lumea ştie cum arată un compas dar probabil fiecare şi-a pus întrebarea de ce are un picior ascuţit şi unul cu o proteză de creion.

Demult compasurile aveau două picioare ascuţite dar cum ele se plimbau tot călcau pe radierele care stăteau întinse pe jos.

Radierele supărate s-au întâlnit cu marele Gum, regele lor şi au hotărât ca tuturor compasurilor să le fie tăiat un picior ascuţit.

Compasurile ce şi-au păstrat ambele picioare sunt cele care au reuşit să se ascundă de Gum dar şi în ziua de astăzi sunt urmărite.

Fiecare compas ce poartă un picior cu o proteză are povestea tristă a mâniei lui Gum şi a radierelor.

113

POSTFAŢĂ Aş începe cuvântul meu despre ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“ cu un citat din poezia „Făgăduinţa iernii“ a elevei Zvedeanu AnaMaria, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Steierdorf Anina „Vreme rea, viscol şi ger, / Iarna cerne fulgi din cer. / Flori de chiciură create, / Albinuţe îngheţate, / Stau în stup şi se întreabă: / - „Când mai vi, tu, primăvară?“ Volumul de faţă este o făgăduinţă pe care scriitoarea şi profesoara AnaCristina Popescu o face tinerilor talentaţi, o făgăduinţă conform căreia, după ce primii fulgi de nea vor uda solul îngheţat se vor ridica în lumină ghioceii primăverii. Fiecare elev a picurat din sufletul lui cuvinte calde ce vor rămâne veşnice, cuvinte pe care Ana-Cristina Popescu le-a adunat cu sfinţenie şi le-a aşezat în acest volum. Timpul va risipii fulgii zburdalnici şi va aduce soarele primăverii, a ghioceilor, a mugurilor, iar elevii care vor alege calea literaturii vor descoperii cât de frumoase sunt stelele şi câtă verdeaţă aduce cu sine munca neîncetată atunci când doreşti să guşti eternitate prin cuvânt.

Albinuţele îngheţate ce stau în stup, adunate într-un ghem pentru a supravieţui frigului aşteptă primăvara spre a efectua zborul de curăţire, pe urmă se uită în jur şi aşteaptă ca florile să-şi înalţe capul şi să le salute, chemându-le să descopere micuţul lor univers. Elevii acumulează informaţii, citesc şi încearcă să-şi contureze cât mai bine propriul stil spre a ajunge un scriitor desăvârşit. Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani Ana-Cristina Popescu a publicat în Foaia Diecezană a Episcopiei Caransebeşului câteva creaţii ale unor elevi, precum poezia Altar scrisă de eleva Dayana Buşu, încurajându-i să nu renunţe la scris. A continuat cu reviste şcolare, Muguraşii, Porţi deschise, concursuri de creaţie literară, culegerile Îndrăgostiţi de poezie şi Colaj. De curând a trimis la ziarul Caraş Severin în şapte zile o creaţie a elevei Andreea Buzuriu pe care am avut bucuria să o citesc publicată zilele acestea.

Felicit pe scriitoarea şi profesoara Ana-Cristina Popescu pentru munca ei în folosul culturii şi literaturii, pentru dăruirea cu care îndrumă tinerii să iubească arta cuvântului. Sunt convins că nu va obosi niciodată să se jertfească spre a sprijinii elevii talentaţi. Acest lucru se poate observa şi în volumul de faţă ANTOLOGIA „MICUŢII SCRIITORI DIN BANATUL MONTAN“. pr. ION TURNEA (Scriitor) 114

CUPRINS: Prefaţă ............................................................................................................... p. 3 Argument .......................................................................................................... p. 5 Despre autorul antologiei .................................................................................. p. 6 O culegere de creaţie literară ............................................................................ p. 10 Balul Bobocilor, Steierdorf Anina ................................................................... p. 11 O stea în devenire ............................................................................................. p. 12 Poetul erou, C. S. ............................................................................................. p. 13 Arta naturii la Ruschiţa ..................................................................................... p. 14 Andreea Buzuriu ............................................................................................... p. 15 Nicoleta Olariu .................................................................................................. p. 21 Gabriela Preda ................................................................................................... p. 23 Nicoleta Opruţ .................................................................................................. p. 34 Valentina Cramer .............................................................................................. p. 41 Timeea Mihuţ .................................................................................................... p. 44 Diana Băilă ....................................................................................................... p. 47 Cristina Preda ................................................................................................... p. 48 Beatrice Haba ................................................................................................... p. 50 Ana Ilin ............................................................................................................. p. 51 Cristina Jurma ................................................................................................... p. 53 Alexandu Dulan ................................................................................................ p. 54 Alexandra Alfiri ................................................................................................ p. 55 Alina Susan ....................................................................................................... p. 56 Viorel Mlăjiceanu ............................................................................................. p. 56 Amariei Minodora ............................................................................................ p. 57 Andreea Fătăciune ............................................................................................ p. 58 Eunis Tabita ...................................................................................................... p. 58 Gianina Balaşcă ................................................................................................ p. 59 Iulia Bouroşu .................................................................................................... p. 59 Daiana Băloni ................................................................................................... p. 60 Daniel Barbu ..................................................................................................... p. 61 Codin Barbu ...................................................................................................... p. 61 Lidia Barbu ....................................................................................................... p. 61 Ana-Maria Barim .............................................................................................. p. 62 Sera Schier ........................................................................................................ p. 62 Bianca Bitay ...................................................................................................... p. 63 Patrik Debnar ................................................................................................... p. 65 Daniel Barabaş .................................................................................................. p. 65 Anca Bilav ........................................................................................................ p. 66 Robert Argelan .................................................................................................. p. 66 Samira Cserny ................................................................................................... p. 67 Ana-Maria Zvedeanu ........................................................................................ p. 68 Mădălina Tauber ............................................................................................... p. 68 Ana Maria Popescu ........................................................................................... p. 69 Ana Blaga ......................................................................................................... p. 70 Costina Bogdăneanu ......................................................................................... p. 70 Alexandu Boran ................................................................................................ p. 71 Briana Maria Lida ............................................................................................. p. 72 115

Denis Burian ..................................................................................................... p. 74 Larisa Muntean ................................................................................................. p. 74 Dayana Buşu ..................................................................................................... p. 75 Gabriel Chiţa ..................................................................................................... p. 76 Marco Duţă ....................................................................................................... p. 76 Alexandru Cioancă ........................................................................................... p. 77 Giorgiana Ciobănică ......................................................................................... p. 78 Rebeca Schipor ................................................................................................. p. 78 Ştefania Iancu ................................................................................................... p. 78 Alexandra Ciortan ............................................................................................. p. 79 Cristina Băsescu ................................................................................................ p. 80 Alexandra Hogea .............................................................................................. p. 80 Alex Dănescu .................................................................................................... p. 81 Nicolae Frîncu ................................................................................................... p. 82 David Dănilă .................................................................................................... p. 83 Daniel Tiba ........................................................................................................ p. 84 Nicu Muntean ................................................................................................... p. 85 Darius Costache ................................................................................................ p. 86 Giulia Simescu .................................................................................................. p. 87 Denisa Birău ..................................................................................................... p. 88 Izabela Dovlete ................................................................................................. p. 91 Denisa Răduţescu .............................................................................................. p. 91 Lorena Pîrvănel ................................................................................................. p. 91 Magdalena Drângă ............................................................................................ p. 92 Sebastian Lazăr ................................................................................................. p. 92 Robert Rovilă .................................................................................................... p. 92 Alexandra Drăgan ............................................................................................. p. 93 Larisa Krokosch ................................................................................................ p. 93 Gyaraki Luisa .................................................................................................... p. 94 Alessandra Păun ................................................................................................ p. 94 Geta Grancea ..................................................................................................... p. 95 Octavian Retezan .............................................................................................. p. 95 Andrada Oniţoiu ................................................................................................ p. 96 Marian Vasiloni ................................................................................................. p. 96 Dariana Dunărinţiu ............................................................................................ p. 97 Robert Sîrbu ...................................................................................................... p. 98 Gabriel Pichler .................................................................................................. p. 99 Eduard Tuştian ................................................................................................. p. 101 Fabiana Popescu .............................................................................................. p. 103 Alexandra Poduc ............................................................................................... p. 104 Alexandru Popa ................................................................................................. p. 105 Norbert Obrejan ................................................................................................ p. 106 Claudiu Savescu ................................................................................................ p. 107 Anamaria Văran ................................................................................................ p. 108 Nicoleta Mătălă ................................................................................................. p. 110 Lissette Laţchescu ............................................................................................. p. 111 Postfaţă ............................................................................................................. p. 114 116