Interviu exclusiv: Rodica popescu bitănescu
cei ce ne urăsc
INVESTIGATORUL
®
ANUL IV , NR. 14(34) 14 5 949992 750119
NOIEMBRIE 2010 0,5 lei
La final, mi s-a spus că am purtat cu graţie o rochie întoarsă pe dos, cu un număr enorm de la magazie, de au leşinat toţi de râs.
La o piesă de teatru din facultate, Rodica Popescu Bitănescu mergea ce mergea, dar când se întorcea cu spatele, profesorii erau în delir. Ea se gândea că se mişcă bine în costum.
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
1
Eu înţeleg de ce oamenii îi spun lui Băse IAJO: de la "ieşi afară javră ordinară". Ceea ce nu înţeleg, este de ce îmi spun mie IACO?!
O creştină ostenită de putere şi acţiune are o întrebare existenţială pe care şi-o pune.
De iarna-i grea şi omătu-i mare, pun impozit pe ninsoare!
Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete
materialele publicate în această revistă reprezintă
şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la
proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt
publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa
protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea
oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 0,5 lei se
lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul
aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul
SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii
reţelelor de distribuţie.
2
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
INVESTIGATORUL
Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate
®
Un pitic atât de mare, ne face la buzunare!
Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, Bucureşti Director General: Emil POP mobil: 0722-55.44.72 director@investigatorul.ro ISSN 1584-6202 tiraj: 20.000 exemplare Tel/fax 021-317.90.74
TEORIA CONSPIRAŢIEI
Cei ce ne urăsc Am intrat de curând pe youtube pentru că am vrut să văd piesa de la noi care a reuşit să obţină poziţia a treia la Eurovision. Nu mă prea uit la televizor. Recunosc şi regret fapta! :) Aşa se explică faptul că eu am văzut şi am ascultat doar în luna noiembrie performanţa pe care au reuşit-o cei doi solişti din România în luna mai a acestui an. În trecut am văzut de câteva ori finala Eurovision şi recunosc că am rămas profund dezgustat de jocurile geopolitice care se ascund în spatele acestei competiţii muzicale europene. Nu e atât de important cât de bine cânţi, pe cât de important este să vii dintr-o anumită zonă geografică. De asemenea, un rol crucial îl au negocierile din preambulul finalei. După semifinale, fiecare echipă "de campanie" evaluează cam care sunt potenţialii câştigători şi încep negocierile de genul: "câte puncte ne daţi dacă noi vă dăm x puncte?". Revenind la videoclipul de pe youtube, am rămas stupefiat atunci când am citit comentariile. În timp ce străinii apreciau în engleză performanţa soliştilor noştri, comentariile scrise în Română le minimizau performanţa şi talentul. "I don't f***ing get how Germany won!!! It's Romania man!!! And I'm from Britain..." (Nu înţeleg "la naiba" :) cum a câştigat Germania!!! Este România, omule!!! Şi sunt din Marea Britanie...) se concurează cu comentarii de genul "Da, da, chiar că mai bine că a câştigat Germania, că dacă era la noi ne făceam de râs...:-j ..Oameni excepţionali...ţară de c***t...:-j". "US here, I'm new to a lot of this music, I will agree with you. This song is better than Lena, though I'm fond of it, I think Romania, France, Sweden and Moldova had some pretty awesome songs." (Sunt din Statele Unite, acest gen de muzică este nou pentru mine, sunt de acord cu tine. Acest
cântec este mai bun decât Lena, cu toate că îmi place, cred că România, Franţa, Suedia şi Moldova au avut cântece minunate) se intercalează cu afimaţii de genul "Precis ai noştri au copiat toată melodia după Kat Deluna şi apoi s-au gândit cum ar putea să o facă să sune cât mai puţin ca cea a ARTISTEI!". "This was best song from Eurovision 2010!!! And I loveee this song soo much!" (Acesta a fost cel mai bun cântec de la Eurovision 2010. Şi iubeeesc acest cântec foarte mult!) este o apreciere a unui străin care se bate cap în cap cu o remarcă a unei "băştinoase" de la noi: "Melodie de toată jena". Încet, încet, cred că trecem peste convingerea că "Europa stă cu ghearele aţintite asupra noastră". Sunt unii care ne urăsc şi atunci când facem bine, şi atunci când facem prostii. La fel cum sunt mulţi străni care ne apreciază valorile. Problema este însă la noi acasă. Aici avem un grup mare de oameni cu care interacţionăm zilnic şi care ne urăsc de moarte. Sunt românaşii din marea clasă a maniacodepresivilor care ne dispreţuiesc cu un aer de superioritate atunci când avem eşecuri. Tot ei sunt cei care ne invidiază sincer, din adâncul sufletului, atunci când reuşim, când avem succes. Sunt cei care lenevesc cât e ziulica de mare şi consideră că trebuie să li se ofere respectul, să fie aplaudaţi, doar pentru că sunt progeniturile mămicilor şi tăticilor lor. Sunt acei oameni ai extremelor care trec rapid de la starea maniacală (sunt în culmea fericirii) la starea depresivă (se închid în casă supăraţi, poate în lacrimi, şi nu mai vor să vadă pe nimeni). Este o tulburare mintală pe care o observăm frecvent pe străzile de la noi. În faza maniacală este şoferul din spate care îţi semnalizează cu farurile să te dai la o parte să treacă el, deşi tu te afli în co-
loană, în spatele unui număr mare de maşini. În faza depresivă este românaşul care, după exuberanţa provocată de faptul că a fost chemat la un interviu pentru angajare, întreabă cu faţa căzută: "Şi trebuie să vin la muncă în fiecare zi?". Maniaco-depresivii sunt tinerii pensionari care se înfurie că li se micşorează pensiile pentru care au lucrat doar foarte puţini ani şi care exclamă nemulţumiţi: "Canibalii capitalişti au ajuns la o nebunie atât de deplorabilă încât pretind ca Poporul să muncească". Aşa-zisa "revoluţie" din decembrie 1989 a fost expresia cea mai elaborată a fazei maniacale a poporului român. Se striga în acele vremuri cu entuziasm lozinca sinistră: "Ceauşescu, nu uita, vrem bocanci din pielea ta!". După 1990, "tranziţia la economia de piaţă" a adus o fază depresivă de o durată foarte lungă. Entuziasmul provocat de execuţia dictatorului s-a prăbuşit sub povara ieşirii de sub imperiul unor preţuri fixe, a unei societăţi în care locul de muncă nu mai era garantat, iar productivitatea individuală era un criteriu esenţial în evaluarea performanţelor unui lucrător. Încet, încet, societatea s-a stratificat şi psihoza maniaco-depresivă s-a extins în rândul populaţiei. O dată cu aceasta a crescut şi ura. Şi maniaco-depresivii ştiu cu adevărat să urască! Nemulţumiţi de viaţa lor, ei îşi urăsc deopotrivă rudele, prietenii şi duşmanii. Ei sunt cei care vorbesc despre România ca despre o ţară de "cacao" şi refuză din start să accepte că există ceva bun românesc. Pentru ei, tot ceea ce este străin este mai bun. Pentru maniaco-depresivi nu există patriotism. Ei aşteaptă totul de la această ţară şi nu oferă nimic în schimb. Pentru că sunt leneşii acestei naţii!!! Emil POP Director INVESTIGATORUL
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
3 3
Departamentul Securitatii Presei Realitatea e mai Asesoft Sorin Ovidiu Vîntu i-a pasat lui Sebastian Ghiţă, patronul grupului de firme Asesoft, trustul Realitatea Caţavencu. O tranzacţie între doi şmecheroi, cu final aşteptat. Ghiţulică va prelua managementul televiziunii de ştiri şi s-a angajat să că îi va achita toate datoriile. Vîntu ar urma să rămână în umbră, pe postul generic de acţionar. O situaţie greu de crezut! Sebastian Ghiţă, patronul consorţiului Asesoft din Ploieşti, a fost unul dintre principalii organizatori ai Congresului PSD din februarie, când Victor Ponta a fost ales preşedintele social-democraţilor. Omul de afaceri, care are relaţii apropiate cu secretarul general al PSD Liviu Dragnea, a finanţat de-a lungul timpului şi PNL, şi PSD, şi PD-L, aşadar tot pastelul de culori. Ghiţă se află pe locul 50 în ediţia din acest an a Top 300 Capital Cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 125 de milioane de euro. Domnule procuror, raportez: Teatrul absurdului ionescian este acum complet. Cineva a preluat managementul unei afaceri falimentare, tot el urmând să plătească pen-
tru asta. Este vorba de 100 milioane euro: 75 milioane euro, investiţie pe cinci ani, şi minimum 25 milioane, datoriile trustului. Rămâne să vedem la acestă afacere între doi "escroci onorabili" cine va da şi cine va lua plasă. Ghiţă, nu cel de la portiţă Sebastian Ghiţă este un şmecheraş din Prahova, cercetat penal de nenumărate ori în trecut şi scos din clinciurile procurorilor prin şpăgi şi intervenţii pe linie de partid. Părerea unui internaut este relevantă: “Spre deosebire de Vântu, care e un speculant, nu un antreprenor, Ghiţă e genul de tip care nu are nicio jena să-ţi spună în faţă: “Bă, Enache, ai furat destul, te-am pupat, du-te la altă masă!”. Îl cred că vrea profit din Realitatea TV şi, cu siguranţă, are şanse bune să şi scoată. Dacă îi dă afară pe Enache şi Stanca, dar şi pe alţi atârnători precum Nedelcu, Realitatea poate intra chiar mai repede pe profit.”, crede internautul. Domnule procuror, raportez: Că va face Ghiţă profit, nu avem niciun dubiu. Pe firmele personale! Acest profit se va face însă în
contul unor datorii şi mai mari ale Realitatea TV către terţi! Fără Turcescu, realitatea 100% După ce a mâncat o pâine prăjită de SOV, Robert Turcescu mănâncă acum de la IAJO, la aceeaşi masă cu Boby Păunescu. Valoarea contractului încheiat în 2005 cu Realitatea, pentru o perioadă de trei ani, era de fix 1.080.000 de euro. Aşadar, preţul lui Turcescu a fost destul de ridicat: 30.000 de euro lunar, pe firmă, doar pentru emisiunea 100%. Domnule procuror, raportez: Roberţică s-a supărat foarte tare că Vîntuleţul nu a reuşit să îşi onoreze promisiunea de a-l înscăuna la conducerea TVR. După ce SOV nu a mai avut bani să îl plătescă, “jurnalistul curios, câteodată nervos” Robert Turcescu a fugit la cealaltă tabără. Şobolanii etici sunt primii care părăsesc o corabie media care se scufundă! Dacă ai pamflete trimite-le pe adresa: pamflet@investigatorul.ro
Domnu' O Frenciu, dacă vreţi să învăţaţi escrocherii, vorbiţi cu Prigoană despre contracte cu primării. Dacă vreţi să vă dea lumea în bot cu vitriol, daţi-i lu' Radu Octavian pe facturi din nou monopol. Eu înainte de-a fugi din ţară, vreau să o pun de încă o inginerie financiară!
Scene din concursul TV "Cine poate da ţepe câştigă!".
4
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
Lideri Un interviu cu o doamnă a scenei româneşti, dramaturg, regizor şi actor de succes
Rodica Popescu Bitănescu: "Eu am ales să muncesc, în continuare, cât voi putea şi cât va dori Dumnezeu!" Am intervievat-o pe marea actriţă Rodica Popescu Bitănescu înainte de spectacolul "Cinci femei de tranziţie", care s-a jucat în Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti. Am discutat, în timp ce se pregătea să intre în scenă, în prezenţa colegelor cu care urma să joace în piesa de teatru. Rodica Popescu Bitănescu a semnat scenariul şi regia spectacolului care se joacă de 8 ani cu casa închisă. Acelaşi succes îl înregistrează şi piesele de teatru "Încă-i bine" şi recent lansata "Viaţă de cimitir". Celebra şi îndrăgita Rodica Popescu Bitănescu a început interviul prin a-mi prezenta o nemulţumire personală: Mă interesează foarte mult care este titlul unui articol, deoarece am avut surprize mari cu anumiţi oameni cărora le-am acordat interviuri şi le-am vorbit extraordinar de mult despre meseria mea, despre teatru, despre profesorii mei din facultate, despre faptul că scriu piese de teatru, lucru care este cumplit de greu. Sunt spectacole la care vine lumea, deci sunt de succes. Nu vreau să mă laud, dar acesta este adevărul. Iar eu ţin la titlul pe care îl dau jurnaliştii în articolele pe care le scriu despre mine. De aceea, am fost nemulţumită când am citit titluri precum: "Rodica zâmbeşte" sau "Noi o iubim pentru că râde". Eu nu doresc să mai fiu prezentată în acest mod. Am trecut de această fază, vreau să mi se recunoască alte calităţi ale activităţii mele, pentru că muncesc mult. Sunt persoane care se retrag, la un moment dat. Eu am ales să muncesc, în continuare, cât voi putea şi cât va dori Dumnezeu. Nu depinde numai de mine. Vara trecută am repetat o piesă, cea de-a treia pe care am scris-o, "Viaţă de cimitir", o comedie romantică. Am jucat-o în ţară, în Timişoara, Braşov, Câmpina, Târgovişte, Focşani şi am avut un mare succes, neaşteptat. Am jucat-o şi în Bucureşti şi o vom relua în decembrie. O persoană care lucrează la un ziar m-a întrebat: "Ce faceţi?". Am răspuns că toată vara, pe caniculă, am repetat timp de o lună şi jumătate, începând cu ora 8. Mi-a răspuns: "Extraordinar, v-aţi sacrificat concediul?". Am spus că, întradevăr, nu am avut vacanţă. Mi-a replicat că în acest fel am făcut o economie. Nu i-am dat importanţă acestui aspect şi
am continuat să vorbesc despre teatru. Ce economie să faci, că banii pe care îi cheltuim într-un concediu îi consumăm şi în Bucureşti pentru că totul costă şi aici. A apărut, ulterior, un articol cu titlul: "Rodica Popescu Bitănescu pune banii la ciorap". Am rămas trăsnită. Nici acum nu realizez cum s-a ajuns la o asemenea concluzie, având în vedere că eu nu am spus aşa ceva. Eu nu pun "banii la ciorap", ci îi cheltui. În viaţa mea nu am strâns bani. E o expresie mizerabilă pe care nu am folosit-o. În plus, în ultimul timp, reprezentanţii unor ziare vor să-şi facă reclamă publicând câte o ştire despre actori. Au declarat despre mine ori că sunt foarte bogată, ori că mor de foame. Că-mi dau vecinii să mănânc, mă împrumută cu bani sau cei din piaţă îmi oferă produse gratuit. Poate să creadă cineva că la vârsta mea am datorii? Eu nu am avut datorii nici când eram studentă şi chiar "muream de foame", pe atunci. Aceşti copii care scriu articolele nu ştiu ce înseamnă să flămânzeşti. Din păcate, când "sapi groapa altuia, cazi singur în ea." Eu o duc foarte bine. Aceste articole sunt mincinoase. Înţeleg faptul că ei vor să vândă, dar nu trebuie să procedeze aşa. Câştig bani pentru că sunt într-o ţară liberă unde, dacă munceşti, eşti plătit. Achit impozitele la stat care sunt foar-
te mari, dar rămân şi cu ceva, pentru că muncesc. În privinţa mâncării, nu ar putea să îmi dea vecinii, pentru că sunt extrordinar de pretenţioasă în acest sens. Mănânc foarte bine, delicatese, pe care nu mi le pot oferi decât eu, însămi. "Spune-mi ce mănânci şi ce bei şi îţi spun cine eşti." Este foarte adevărată această zicală. Atâta timp cât vei mânca numai ceafă, grăsime şi vei bea vin de proastă calitate, o să gândeşti şi o să arăţi aşa."
Am simţit în piesa "Viaţă de cimitir" o anume filosofie pe care aţi abordat-o în scenariu. Care au fost ideile pe care aţi dorit să le transmiteţi? Mă gândesc, acum, la cititorii care nu au apucat să vadă piesa aceasta de teatru pe care tocmai aţi lansat-o în Bucureşti, la Palatul Copiilor. Îţi mulţumesc! M-ai impresionat că mi-ai pus această întrebare pentru că de obicei lumea vine, se hlizeşte, dar în spectacolul "Viaţă de cimitir" se râde, însă sunt şi lucruri extrem de dure şi dramatice care reies din această piesă. Este interesant că oamenii se duc acasă, după ce jucăm în faţa lor, şi nu mai pot dormi. Se gândesc la spectacol şi dau telefoane. Mă întreabă ce experienţă de viaţă am şi de ce am scris acest scenariu. Se transmite un mesaj foarte puternic, la care omul trebuie să aibă curaj să vină. Sigur că e
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
5
Lideri Nu sunt promovaţi.
comedie, deci lumea râde, dar este interesant că e, aşa cum ai apreciat, o piesă filosofică, precum e viaţa. La un moment dat, trebuie să ne gândim şi la partea spirituală a noastră, la ce este Dincolo. Toată lumea este curioasă să afle ce ne aşteaptă, de unde venim, unde ne ducem, dacă ne mai întâlnim. M-am documentat enorm pentru a putea scrie "Viaţă de cimitir". Oamenii încă sunt şocaţi că se joacă o asemenea piesă în România. Eu, de fapt, am vrut să readuc în dramaturgia noastră comedia romantică pentru că, oricât de lipsiţi de calităţi ar fi oamenii, toţi visează la o iubire puternică. Ultimul om nepregătit sau de proastă calitate îşi doreşte să găsescă pe cineva care să-l iubească toată viaţa, până dincolo de noi, adică să nu îl despartă nimeni. E foarte interesant. Lucrurile acestea se pot întâmpla. Tratez problema morţii, care este una foarte dură, dar o fac prin mijloace
Nu sunt promovaţi, spectacolele care se pun în scenă sunt cu dans, ţopăială, cu step. Ei nu prea ştiu să mai vorbească. Eu am muncit foarte mult cu tinerii care joacă în piesa "Viaţă de cimitir". Au fost extraordinar de prompţi. Au vrut, au muncit. Cea care interpretează fata moartă este o actriţă foarte talentată, sensibilă, cu haz şi nerv în ea, Ioana Mărcoiu, o actriţă excelentă. Pentru fata vie sunt două persoane pe rol: Iuliana Călinescu, cea care joacă şi în piesa "Cinci femei de tranziţie" (pe rol cu Tania Popa) şi Irina Cărămizaru. Sunt deosebit de talentate şi foarte frumoase toate. Fiecare are personalitatea ei. Fiecare este foarte bună, iar tânărul este Radu Solcanu, un băiat înalt, cu prestanţă, cu glas bun, care a muncit, are fantezie şi s-a aşezat foarte mult pe comedie. Despre felul în care joc eu în piesă aştept publicul să aprecieze. Spectacolul merge din ce în ce mai bine. Am avut succes. La Timişoara, de exemplu, unde este un public foarte exigent, am avut emoţii. La fel a fost în celelalte oraşe. Abia aştept întâlnirea cu spectatorii din Bucureşti care va fi în decembrie, la Palatul Copiilor, unde sper să fie foarte bine. Este o surpriză pentru mine şi pentru public.
Aţi abordat şi politicul cu umor, dar umor negru. Care este poziţia dumneavoastră faţă de ceea ce se întâmplă în societatea românească, în momentul de faţă? Eu nu voi spune niciodată care este părerea mea faţă de politica din România. O fac în spectacole, fără să dau nume, fără să jignesc pe nimeni. Despre politică şi despre istoria noastră discut şi în "Cinci femei de tranziţie" şi în comedia a doua, "Încă-i bine", dar şi în "Viaţă de cimitir". În toate spectacolele mele abordez această problemă. Aduc în atenţie religia. Iată ce mult contează faptul că l-am amintit pe Constantin Brâncoveanu.
de comedie şi prin iubire. De altfel, fără iubire nu se poate face nimic. Aici ar trebui să ajungem: să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. E mult până acolo, dar este o speranţă. Alexandru Hasnaş are un rol pe care l-am scris pentru el. Joacă foarte bine. Celelalte roluri sunt numai pentru tineret. Este cel al băiatului care pendulează între două lumi şi aleargă ca un nebun printre cruci, printre tentaţii. Rolurile pentru fata vie şi pentru cea moartă sunt, după părerea mea, partituri complete pentru artiste. Tinerii care termină acum facultatea sunt foarte văduviţi, deoarece nu prea au ocazia să joace roluri de teatru.
6
Aţi atins subiecte României, literatură.
din
istoria
Îi pun la punct uşor pe cei inculţi. Unii nu mai ştiu ce au scris Mihai Eminescu sau
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
George Coşbuc. Se confundă opera lui Adrian Păunescu, fără probleme, cu cea a lui Tudor Muşatescu. E o învălmăşeală, mai nou, în capul unora, iar eu pun lucrurile la punct cu haz. Tratez problemele istorice şi cele religioase, de iubire, de trădare.
Muzica a fost bine aleasă.
Am dorit enorm să folosesc o anumită muzică în "Viaţă de cimitir", să se audă un vals. Tineretul nu mai ştie ce este acela un vals. Am folosit diferite ritmuri, iar începutul spectacolului l-am realizat cu o muzică stresantă. Am terminat tot cu ea, cu acel scârţâit care sugerează "Poarta Morţii". E comedie, dar acasă oamenii îşi spun: "Oare ce-a fost aceasta, o glumă? Să mai merg o dată la spectacol! Viaţa este scurtă, trebuie să fac ceva, să mă ocup de mine. Nu m-am gândit la acest lucru până acum." Mă bucur că le induc oamenilor asemenea gânduri. În "Cinci femei de tranziţie", am alături de mine o echipă de actriţe extraordinară: Aimee Iacobescu, Magdalena Cernat, Vivian Alivizache, Tania Popa, Giliola Motoi şi Iuliana Călinescu. Acest spectacol este un fenomen. El a intrat în legendă. Sunt oameni care văd piesa a doua şi a treia oară. "Încă-i bine" este spectacolul pe care îl joc de trei ani cu acelaşi succes. De aceea, am scris a treia piesă, dar care am dorit să fie diferită. "Viaţă de cimitir" consider că este cea mai tare. Acum am început să scriu cea de-a patra piesă care este total altfel. Este marea mea pasiune, acum, să scriu piese de teatru. Să ştiţi că este cumplit de greu pentru că la un moment dat te blochezi şi nu ştii ce să scrii pentru ca publicul să fie interesat. Oamenii, de fapt, vor să scrii despre ei. Totul este pe comedie pentru că personajele mele sunt dramatice. Ele au probleme, iar lumea râde de necazurile lor, aşa cum se întâmplă în viaţă. Nu îmi place să abordez comedia răcnind şi stâmbându-mă. Nu fac aşa ceva. Nu am avut profesori care să mă înveţe acest lucru. Prefer clasicul, adevărul şi simplitatea. Nu păcălim publicul. El cerne. Sunt oameni care merg la anumite spectacole şi spun, ulterior, că a fost ceva exagerat,
Lideri
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
7
Lideri
au ţipat prea tare actorii. Publicul nu este tâmpit, e foarte receptiv şi conservator. După ce mi-au văzut piesele, tinerii miau spus că acesta este genul de teatru care le place, teatrul simplu, adevărat. E un pas înainte.
Să revenim la iubire, pentru că aţi abordat această temă, aţi avut parte de acea iubire despre care vorbiţi, idealul? Când eşti îndrăgostit, eşti total vrăjit. Nu îi vezi defectele celui pe care îl iubeşti, dar într-o zi te poţi trezi. Ajungi să te întrebi cine este omul de lângă tine. Cunosc multe cazuri. Eu mă înţeleg cu soţul meu, care este un tip pe care l-am visat.
Când văd o persoană blondă cu ochii albaştri, mă şochează. Rămân blocată, aşa cum am rămas când te-am văzut pe tine. Asemenea persoane mă atrag precum un magnet. Sigur că atunci când l-am întâlnit pe bărbatul meu, care este blond, cu ochii albaştri şi cu pielea albă, de parcă nu ar fi român, poate suedez sau neamţ, am rămas trăsnită, vorba lui Muşatescu, "pe viaţă".
Încă îl mai iubiţi?
Da, da. Dar, bine, e şi foarte deştept. E jurist, dar e deştept din naştere. Citeşte enorm istorie, filosofie, de tânăr. Dacă te dai cu parfum foarte bun, nu mai poţi să te dai cu menta broaştei. El nu-şi pierde timpul.
Îi daţi să vă citească, întotdeauna, scenariile? Când încep să scriu, el nu are nicio legătură cu ce fac eu. Dar, la un moment
8
dat, îl rog, dacă are chef şi vrea- are acea stare afectivă- să asculte ce am scris spre un oarecare final. S-a întâmplat să-mi spună că o lăsăm pe altădată. Ascultă şi îmi face observaţii cu care nu mă iartă. E sincer cu mine. Poate că o face pentru că mă iubeşte sau aşa este el. El nu laudă foarte mult. El mai mult subliniază defectele. La prima piesă, nici nu s-a aşteptat să mă descurc. Nici eu nu am ştiut că am anumite calităţi de dramaturg. A spus: "Mai încearcă!" M-a încurajat. Eu am avut senzaţia că am scris o catastrofă. Îmi era şi jenă să-i citesc. Au trecut doi ani până am prezentat piesa în teatru. M-am gândit: "Dacă eu mă gândesc la faptul că am scris-o bine şi o fi o nenorocire?" Sunt oameni care nu au nici un control, îţi bagă pe gât ceva şi spun că e genială treaba. Eu nu am ştiut cum va fi. El m-a încurajat. Culmea este că acum mă întreabă când scriu a patra piesă. Nu am mai avut timp. Pentru a mă scoate din anumite ocupaţii ieftine în care am intrat, mi-a spus: "Mai bine apucă-te să scrii, nu pierde timpul!". Are dreptate. Mie mi-a schimbat viaţa faptul că am început să scriu piese de teatru. N-aş mai face niciodată doar meseria de actriţă pentru că întotdeauna depinzi de altcineva şi de multe ori eşti nedreptăţit. Eu am fost considerată o actriţă doar veselă şi nu este adevărat. Eu sunt un om puternic, dramatic, lucru pe care l-am demonstrat pe parcurs cu regizorul Ion Cojar care m-a distribuit în rolul din "O batistă în Dunăre", unde aici plângeam, aici râdeam, în "Azilul de noapte", în care eram acea beţivă tristă şi disperată, unde plângeam de-mi ieşeau ochii din cap, în "Aşteptând la Arlechin", iar un rol dramatic unde am şi cântat operetistic. Eu sunt înnebunită să cânt. Sunt înnebunită după operă. Dacă aş lua-o de la capăt, aş face operă. Mi-ar plăcea. Sunt moartă după ea. Muzica lui Richard Wagner e foarte greu de ascultat. El însuşi e neliniştit. Eu am ajuns în faza să fiu moartă după muzica lui. Când sunt supărată, ascult muzica lui Wagner şi mă linişteşte. Vă daţi seama că se petrece ceva cu mine, în bine. Giuseppe Verdi a compus extraordinar, de asemenea, creaţia lui Giacomo Puccini îmi place. Iubesc muzica clasică şi pe cea preclasică. Sigur că am cântat muzică populară şi o fac şi în prezent. Am fredonat tangouri, muzică uşoară, dar mi-ar fi plăcut să cânt operă.
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
V-am remarcat pe scenă că eraţi foarte atentă la modul în care interpretau colegii. Cum vă simţiţi, pe scenă, în tripla ipostază de scenarist, regizor şi actor? E uimitor că ţi-ai dat seama. E interesant. Aşa este, e adevărat ce ai observat. E foarte greu să fii şi dramaturg, să joci şi să fii şi regizorul. Ştii că am avut momente în care eram în extaz pentru colegii mei şi mi-am uitat replica? Mi-am spus: "Vai, ce buni sunt, iată momente excepţionale". Mi-am uitat textul. A fost o pauză. Am crezut că Hasnaş a uitat replica şi am vrut să-l cert după spectacol, dar era vorba despre mine. Eram în transă, îi urmăream pe ei şi îmi plăcea la nebunie. Bine, sunt şi momente când îi „urăsc" pentru că greşesc, dar şi eu greşesc pentru că sunt om.
Cum aţi ieşit din situaţia delicată în care n-aţi realizat că trebuia să daţi replica?
Nu s-a simţit. A devenit un moment tensionat care a ajuns în sală. Aşteptam toţi câte ceva. Am crezut că trebuie să spună Hasnaş ceva. El, nimic, se uita, la mine, cu coada ochiului şi mi-am dat seama: acela nu, aceea nu, era vorba despre mine. Am dat replica în plin. Se crease un moment foarte curios. Lumea aştepta, eu aşteptam şi a picat foarte bine. Am avut noroc. Nu şi-a dat seama publicul. Aşa se întâmplă când eşti şi regizor şi eşti atent, o poţi păţi.
La repetiţii cum v-aţi adaptat? Care a fost primul impact, ca regizor?
Iar a fost foarte greu pentru că eu ar fi trebuit să le dau indicaţii de mişcare. Mai complicat a fost când am lucrat la dicţie. Noi, actorii, nu mai ştim să vorbim, în general. Sălile sunt mari, defectuoase şi când întoarcem capul nu ne aud unii spectatori. Cei tineri nu au experienţă şi nu au înţeles ce se întâmplă. Actorii cu care am repetat şi-au însuşit într-o săptămână indicaţiile mele şi acum au o dicţie perfectă, o frazare impecabilă. De altfel, în general, în România nu se mai vorbeşte normal, mă refer la unii care lucrează în radio şi televiziune. La ştiri, totul este
Lideri telegrafic. Prezentatorii nu mai frazează normal, logic. Te chinui să înţelegi ce spun. Nu se mai vorbeşte corect gramatical. La mine în spectacol, nu se întâmplă aşa ceva. "În cinci femei de tranziţie", nu s-a schimbat, în atâţia ani, nicio replică, deci am de-a face cu profesionişti.
Cum aţi selectat actriţele pentru spectacolul "Cinci femei de tranziţie"? Când am scris piesa, m-am gândit cam care ar fi potrivită, din teatru, pe culoarul respectiv. Sunt total diferite toate. Fiecare are personalitatea ei, personajele sunt la fel de importante în economia piesei. Atunci toată lumea este mulţumită pentru că fiecare om din sală se regăseşte în neplăcerile profesoarei, bibliotecarei, afaceristei. Toţi au o problemă acasă. Sunt prezentate nemulţumirile tinerilor.
Dacă am ajuns în acest punct cu discuţia, ce le recomandaţi tinerilor, având în vedere experienţa de viaţa pe care aţi acumulat-o şi cariera pe care o aveţi?
Eu nu le recomand nimic pentru că orice aş spune ştiu că fiecare face ce doreşte. Aveam 17 ani şi puteau să-mi recomande cei din jur orice, eu făceam ce voiam. Bineînţeles că am făcut, în general, numai prostii. Părinţii îmi spuneau cum ar trebui să mă comport, dar nu-i ascultam. Cred că, până nu ne lovim de probleme, nu alegem calea cea mai potrivită.
Aţi fost un leu veritabil?
Da. Leul e foarte orgolios. E un mare prăpăd cu mândria. În viaţa mea am suferit foarte mult din acestă cauză. Oamenii orgolioşi suferă. Adică leul ar vrea să facă numai ce doreşte el, ceea ce nu este posibil.
Cum s-a adaptat soţul dumneavoastră la acest caracter?
Nu ştiu care s-a adaptat. Mircea e foarte reţinut. Nu-i place să vorbesc despre el, dar este un tip foarte deştept pe care nu poţi să-l încaleci foarte repede.
Deci aţi întâlnit, totuşi, un om pe care nu aţi putut să-l conduceţi, deşi sunteţi leu?
Aşa este. Toţi suntem răpuşi de viaţă, care face multe din noi. Eu am vrut să fac numai bine în jurul meu, dar de multe ori am avut surpriza să constat că nu s-a întâmplat numai după cum m-am aşteptat. Şi acest lucru e valabil pentru toată lumea. Fiecare are câte o deziluzie, o experienţă de viaţă tristă.
Cum v-aţi îndreptat către această meserie? Aţi simţit că aveţi talent din copilărie? Nu, din pură întâmplare am devenit actriţă sau din inconştienţă. Eram extrem de obraznică şi de încrezută, în tinereţe. Consideram că sunt cea mai frumoasă femeie, cea mai talentată din lume, că nu-mi rezistă niciun bărbat. Nu judecam normal. Trecând anii am început să mă trezesc şi să realizez că nu e cum gândesc eu, că ce am făcut în facultate e una, ce mi-au spus părinţii e una şi că pe scenă sau în viaţă e complet altfel.
Care consideraţi că a fost şansa dumneavoastră în meserie pentru a ajunge în acest punct? Şansa mea a fost că am început să cred din ce în ce mai mult în Dumnezeu. M-a ajutat Isus Cristos. Fără credinţă nu făceam nimic. A vrut să mă ajute. E ca într-o mare iubire, când iubeşti pe cineva, trebuie să recunoşti public acest lucru. Aşa este frumos: îl iubesc pe cutare, punct. Aşa este bine să recunosc şi eu că fără credinţă nu puteam să fac nimic.
Vă aduceţi aminte de primul succes în această meserie? Cum aţi ajuns în acea conjunctură?
Prima dată când am dat la facultate am căzut cu lanţuri. Unde credeam că sunt fantastică, am picat. M-am pregătit numai cu dramă, dramă. Eram mică şi slabă şi prăpădită. Nu lucrasem cu niciun profesor. A doua oară am fost puţin mai atentă. A fost un succes examenul meu. Iar mi-am luat-o în cap.
Unde aţi simţit că a fost primul succes de public?
La Iaşi am fost aclamată pentru prima dată, unde am debutat, în piesa "Dacă vei fi întrebat" de Dorel Dorian. Atunci am simţit că am câştigat sala. Eram nou venită în Iaşi. Am jucat un rol de secretară. Am avut o reacţie la care publicul m-a validat. Publicul a râs când mi-am interpretat rolul. Am avut simţul comediei, în mine, de mică. Am simţit că am succes, am amplificat momentul şi oamenii au râs şi mai puternic, până la aplauze. Atunci am spus că sunt foarte bună. De altfel, şi în Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti am avut succese, la examene. Unul dintre acestea a fost când am jucat rolul reginei Ecuba. Atunci mi-am dorit enorm să joc. De unde cre-
deţi că veneau aplauzele? Nu că eram eu talentată. Mi se dăduse un costum lung pe care îl purtam cu eleganţă. Doar că l-am primit pe dos. Scria mare pe spate numărul de ordine de la magazie şi l-am îmbrăcat din greşeală aşa. Eu mergeam ce mergeam, dar când mă întorceam cu spatele, profesorii erau în delir. Eu mă gândeam că mă mişc bine în costum. Repetam. Mi-am spus că sunt genială că am luat aplauze. La final, mi s-a spus că am purtat cu graţie o rochie întoarsă pe dos, cu un număr enorm de la magazie, de au leşinat toţi de râs. Uite unde era comedia şi eu aveam senzaţia că sunt grozavă! Dar mie mi-a dat aripi treaba aceasta şi m-am simţit „mai regină".
Faptul că v-aţi îndreptat către comedie înseamnă că aţi hotărât dumneavoastră această cale sau că vi s-au oferit astfel de roluri?
Profesorul meu, A. Pop Marţian nu mă cunoştea. La un moment dat, am făcut un exerciţiu de pantomimă. Trebuia să joc, de parcă aş fi văzut un câine şi am spus foarte serioasă: "Marş!". Atunci el a început să râdă şi a spus că am interpretat de parcă a început să-mi fie frică de câine şi voi face comedie seacă. M-am gândit ce o vrea să spună, dar apoi am luptat să fac dramă. Apoi a apărut chestia cu râsul. Se spune că râd cu poftă, iar lumea se bucură de acest lucru. Mă încântă că pot face oamenii să devină optimişti, dar am luptat, până la urmă, să scriu piese de teatru pentru că am văzut că piesele acestea pe care le scriu plac, lumea simte nevoia de ele. Aceasta este marea mea pasiune.
Ce-i transmiteţi cititorului?
Cititorului îi transmit lectură plăcută şi că-l aştept să vină la toate spectacolele mele, în special la "Viaţă de cimitir", pentru că eu consider că este cea mai tare piesă de teatru din România, la ora actuală.
Ultima replică a fost însoţită de râsul Rodicăi Popescu Bitănescu şi de privirea prietenoasă şi generoasă a artistei. M-a condus către sala de spectacol care era plină pentru o nouă reprezentaţie. Spectacolul "Cinci femei de tranziţie" a fost aplaudat îndelung. Am văzut, atunci, cât de puţin a contat toată pregătirea dinaintea spectacolului, comparativ cu modul în care publicul a aclamat actriţele, la final. O sclipire din ochii Rodicăi Popescu Bitănescu spune suficient despre satisfacţiile pe care le-a avut pe scenă ca scenarist, regizor şi actor. Alina ANTON
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
9
Wine Club Evaluarea senzorială a vinului
Degustarea vinului- între psihologie şi chimie Modalităţile de evaluare a vinului abundă printre vinificatori. Vin judecătorii, profesioniştii în materie de vin. Vin bineînţeles şi comercianţii mai mari sau mai mici. Şi mai vin consumatorii... laitmotivul e vin, vinul... Întrebări specifice sunt ridicate deseori: Care este concentraţia de agent de limpezire care determină cel mai bun rezultat? Dar aciditatea? Manipularea viticolă poate da ca rezultat un vin mai bun? Are acest vin un echilibru superior în funcţie de anul recoltei? Acest vin este demn de statutul medaliei de aur? Sau, pur şi simplu: Îţi place acest vin? Cum pot evalua oamenii vinul este încă un mister. Cunoştinţele noastre actuale cu privire la procesul de evaluare a vinului şi despre ceea ce constituie expertiză a acestei licori se bazează mai mult pe intuiţie decât pe o literatură cu o bază solidă în domeniul cercetării ştiinţifice. Profesioniştii au un cuvânt greu de spus în evaluarea unui vin. Consumatorii ţin cont de comentariile şi premiile acordate, care se bazează pe procesul "expertului". De aceea, lipsa unei baze de cunoştinţe solide pentru această arie este din ce în ce mai inacceptabilă. Literatura de specialitate cu privire la expertiza vinului este nesatisfăcătoare din mai multe motive. Problema majoră este că întrebările fundamentale privind modul în care oamenii percep informaţiile pe care le iau atunci când miros şi/sau degustă, rămân în mare măsură nesoluţionate. Acest lucru se datorează în mare parte dezechilibrului între progresele realizate în înţelegerea fenomenelor de vin relevante, de la cele senzoriale la cele chimice, nivelurilor fiziologice de analiză şi
studiilor psihologice adresate percepţiei de mirosuri, gusturi şi simţ. Nivelul cognitiv include luarea în considerare a proceselor de percepţie, de memorie, categorisire, judecată şi decizie, limba în care se comunică. Încă din anii '50, Gibson&Gibson, psihologi experimentali, au atras atenţia asupra abilităţilor discriminatorii ale experţilor în vin atunci când vine vorba de argumentele lor teoretice asupra percepţiei umane. Ulterior, în afară de câteva studii, în special de către cercetători interesaţi în comunicare, au fost puţine cercetări în evaluarea vinului care s-au aventurat dincolo de o anumită intensitate a studiului. Cu toate că multe studii implică modele cantitative
sofisticate, ele ne spun foarte puţine despre ceea ce se întâmplă în mintea/creierul, la nasul şi gura care fac obiectul anchetei. Mai mulţi cercetători francezi au ridicat recent problema lipsei generale de înţelegere a expertizei vinului, fiind implicaţi activ în cercetarea programelor cu baze puternice cognitive. Studiile de la acest grup de cercetători, ale Căror interese includ în special culoarea şi percepţia mirosurilor, susţin că evaluarea vinului este, probabil, mai aproape de percepţia spaţială sau de formă, decât este de o serie de descriptori verbali. Indiferent de situaţie, vinul este un stimul complex. Cine vrea să-şi aleagă o carieră în domeniul vinului, înainte de toate trebuie să studieze chimia. Ultimile decenii au adus noi şi noi argumente pentru complementaritatea disciplinilor: chimia şi analiza senzorială. În domeniul vinului, numai chimie nu se poate; căci suntem încă departe de a cunoaşte fiecare dintre numeroasele substanţe chimice prezente în vin şi mai avem mult până să descifrăm toate procesele şi interacţiunile care se stabilesc între acestea. Evoluţia acestor două ştiinţe, alimentată de dorinţa comună a ambelor de a contribui la obţinerea unor vinuri mai bune, care să fie apreciate de consumatori, le-a adus în mod necesar împreună. În activitatea de zi cu zi, un tehnolog trebuie să stăpânească bine şi tehnicile de analiză senzorială, tot aşa cum un degustător nu mai poate fi performant fără o bază solidă de cunoştinţe în domeniul chimiei. Cătălin VĂCARU
10
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
Auzi, bă, Piticot tâmpit, tu mi-ai zis că pot să îmi bag piciorul în Berceanu şi gaşca lui de cuţitari!!!
Scene din filmul "Capul face, piciorul trage!". Şi ce dacă am ciordit la greu din bugetul TVR?! Ăsta nu e un motiv ca foştii mei subalterni să îmi spună Giulgiu, în loc de Giurgiu
Urmăriţi poveştile de adormit blonde spuse de autorul unui videoclip al lui Puuuuiaaa... Cameliiaaaa...
În Germania: 12.174 km de autostradă (an: 2005!) În Italia: ruta Milan-Napoli: 759,6 km de autostradă În Polonia: 916 km de autostradă Autorul cărţii de poezie "Moartea îi citeşte lui SOV ziarul" se poate opri din rime ÎnnuRomânia: "de bine".
Revista care îţi explică de ce nu avem autostrăzi! 1 1 INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
Ştii ce aş mânca, dragă?! O ceafă de porc!
Aha... aha... aha...aha!
Maestrul Horaţiu Mălăele se conversează cu un bursuc cu părul rar, consilier financiar.
Am auzit că unii din PD-L spun despre mine că sunt bou. Degeaba nu recunoaşteţi, ştiu că aşa este!
Boc îi pune la punct pe oamenii din partidul pe care îl conduce pentru că i-a împrumutat IAJO cheile.
12
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
Culmea prostiei: un poliţist blond. Culmea nesimţirii: să scrii pe colivă "La mulţi ani!". Culmea geloziei: să fii gelos pe soare că îţi arde nevasta. Culmea tinichigeriei: să înveleşti casa cu tabla înmulţirii. Culmea prostituţiei: să fii prostituată în Insulele Virgine. Culmea navigării: să navighezi pe internet cu Titanicul. Culmea şovăielii: să ezit?!... să nu ezit?!... Culmea Word Trade Center: urci cu liftul, cobori cu biroul! Culmea ghinionului: să faci pe prostul şi să rămâi aşa! Culmea ciclismului: să faci turul pantalonilor. Culmea paraşutismului: să crezi că sari cu paraşuta şi să-ţi dai seama că-i plecată în Turcia.
Definiţia lucrurilor cotidiene: ARHITECT= cineva care n-a fost destul de "macho" ca să devină inginer, dar nici destul de "homo" ca să se facă designer vestimentar. BANCHER= cineva care îţi împrumută umbrela lui când afară e soare şi apoi ţi-o cere înapoi când începe să plouă. BOY SCOUT= un copil îmbrăcat ca un tâmpit sub comanda unui tâmpit îmbrăcat ca un copil. CONSULTANT= cineva care foloseşte ceasul soţiei tale, îţi spune cât e ceasul şi apoi îţi cere bani pentru asta. DIPLOMAT= cineva care-ţi spune să te duci dracului într-un fel care te face să-ţi începi ziua cu dreptul. ECONOMIST= un expert care va şti mâine de ce ceea ce a prezis că se va întâmpla ieri nu s-a întâmplat azi. PRIETEN= definiţia unei persoane de sex opus care are acel "Nu ştiu ce" care elimină orice dorinţă de a încerca vreodată să te culci cu el/ea. PESIMIST= un optimist cu experienţă. PROGRAMATOR= cineva care rezolvă o problemă pe care nu ştiai că o ai întrun fel pe care nu-l înţelegi.
PSIHOLOG= cineva care se uită la oricine altcineva când o femeie frumoasă intră în încăpere. STATISTICIAN = cineva care e bun la cifre dar nu are pic de personalitate ca să fie inginer. PREOT= cineva căruia toţi îi spun "părinte", în afară de copiii lui, care îi spun "unchi". LOVE= cuvânt din 4 litere, 2 vocale, 2 consoane şi 2 idioţi. DANS= Frustrarea verticală a unei dorinţe orizontale. DURERE DE CAP= metoda contraceptivă cea mai des folosită de femei. INTELECTUAL= cineva capabil să se gândească mai mult de 2 ore şi la altceva decât la sex. NANOSECUNDĂ= fracţiune de timp între momentul în care lumina devine verde şi maşina din spate care te buşeşte. NIMFOMANĂ= termen aplicat de fiecare bărbat oricărei femei căreia îi place mai mult sexul decât lui. MUNCA ÎN ECHIPĂ= posibilitatea de a da vina pe alţii. INTERVIU= ceva ce poate fi văzut între picioarele celei intervievate. UŞOR= termen aplicat oricărei femei care are aceeaşi morală sexuală ca a unui bărbat. FOTBAL= ceva cu care toate femeile s-au măritat fără să ştie.
HARDWARE= partea unui calculator pe care o loveşti când apar probleme de software. NERĂBDARE= a aştepta grăbit. INDIFERENŢĂ = atitudine adoptată de o femeie faţă de un bărbat care n-o interesează; interpretată de bărbat ca "se dă greu de cucerit". INFLAŢIE= a trebui să plăteşti preţurile de la anul cu salariul de anul trecut. FIZICĂ CUANTICĂ= un negru se uită în penumbră după o pisică neagră care nu e acolo...
Trei ingineri, un japonez, un american şi un român merg la o licitaţie pentru construirea unui pod. Japonezul: - Domnule, noi pornim construcţia de pe ambele maluri în acelaşi timp. În felul ăsta câştigăm timp şi întâlnirea o facem cu ajutorul GPS-ului, cu eroare de centimetri. Americanul: - Noi pornim construcţia de pe ambele maluri în acelaşi timp. În felul ăsta câştigăm timp şi întâlnirea o facem cu ajutorul LASER-ului, cu eroare de câţiva milimetri. Românul: - Noi pornim construcţia de pe ambele maluri în acelaşi timp.
Ai dat şpagă unui poliţist? www.politiarutiera.ro
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
13
Domnu' Mircea, este adevărat că sovul vrea să îl asasineze pe IAJO?
Lasă-mă, bre, cu prostiile matale, nu vezi că politica e-n trombă, dragostele se sucombă?!
Poetul de curte al lui Ştefan Gheorghiu cheltuie banii pe care i-a dat şchiopul pe evenimente agri-Culturale.
Mi-a luat SOV din friptură, pentru că audienţa Realitatea TV s-a dus pe... această direcţie!
Taci, fă, că te aude Speriam Tănase!
Pajură Hurezeanu, schimbat de Vântu din funcţia de şef la Realitatea TV, vorbeşte cu Capul Tudor Popescu despre eşecul său în dragostea de ţară.
14
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
umr umr umr umr - Păi şi? Spune comisia. Cum vă întâlniţi la mijloc? - Păi, dacă ne întâlnim, bine! Dacă nu, o să aveţi două poduri!
- Da' crucea mamii lor... io' să stau să le deschid poarta la fiecare?!
Un bărbat merge la psihiatru: - Doctore, soţia mea e infidelă. În fiecare seară merge la barul pescarilor şi agaţă bărbaţi. Chiar mai rău, se culcă cu oricine o întreabă! Înnebunesc! Ce crezi că ar trebui să fac? Doctorul răspunde: - Relaxează-te, respiră adânc şi încearcă să te calmezi. Acum spune-mi, unde mai precis e barul acesta?
Congres pentru cea mai avansată tehnologie din lume: - Americanii iau un fir de păr şi îl despică în patru părţi. - Ruşii iau o parte şi îi dau filet interior şi exterior. - Chinezii îl iau şi scriu pe el "Made în China"!
Un şoarece alergat de o pisică intră înnebunit într-un grajd. Da aici de o vacă: - Vaco, vaco, ajută-mă, ascunde-mă repede, te rog! - Unde să te ascund, mă, şoarece? Îi vine vacii o idee şi se balegă pe şoarece. Intră pisica: - Vaco, zi-mi repede unde e nenorocitul ăla de şoarece! - Nu am văzut nici un şoarece, dar dacă vrei uită-te şi tu p-aici. Se uită pisica prin zonă şi vede codiţa şoricelului ieşind din grămada de balegă. Îl "extrage" pe şoricel din excremente şi îl mămâncă. Morala 1: Nu oricine te băga în rahat îţi vrea răul. Morala 2: Nu oricine te scoate din rahat îţi vrea binele. Morala 3: Dacă te bagi în rahat, măcar bagă-te cu totul.
O fetiţă se uită pe gaura cheii în camera părinţilor. La un moment dat exclamă: "Şi când te gândeşti că pe mine vor să mă ducă la doctor pentru că-mi sug degetul!"
Un oltean şi un ardelean erau într-un tren. Olteanul: M-a făcut muica oltean, măăă! Ardeleanul: No, iart-o, mă!
O fetiţă vede pe stradă un căţel care tocmai făcea vrute şi nevrute cu o căţeluşă şi îl întreabă pe tatăl său ce fac. Tatăl, jenat, îi răspunde: - Căţeluşa nu vrea să se ducă acasă şi câinele încearcă să o ducă el acasă. - Ahaa... e ca ieri cu mama, noroc că se ţinea bine de chiuvetă, Altfel poştaşul o ducea în mod sigur la poştă!...
De ce fetele coboară privirea când primesc o declaraţie de dragoste? - Ca să verifice dacă e adevărat...
Un ardelean se trezeşte dimineaţa şi când se uită pe geam vede trei inşi care făceau poze. Ardeleanu supărat iese din casă şi se duce la ei. - Păi ce faceţi voi aici la mine în ogradă? - Măsurăm, bade. - Da ce măsuraţi? - Păi, pe aici o să treacă Autostrada Transilvania. Ardeleanul stă şi se gândeşte: - Da' o să treacă multe maşini p-aci? - Păi, logic că o să treacă. - Aha... şi cam câte? - Ei câte?! Sute, mii... - Şi o să treacă şi noaptea? - Păi sigur că da.
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro
15
Vă rog să îi transmiteţi doamnei ministru Elena Udrea următorul mesaj din partea mea: "Nuţi, inima de al tău dor, mi se rupe din cotor!".
Ca tânăr mariner, preşedintele IAJO are câte o iubită în fiecare port. După haină, după port!
Vreau să fac o vizită în România pentru că oamenii îmi spun că băştinaşilor de acolo le lipseşte tot mai mult papa!
Paparazzi 'Nger rocks the Nazi microphone.
16
INVESTIGATORUL | NOIEMBRIE 2010 | www.investigatorul.ro