Calendar crestin Greco-Catolic 2018

Page 1

C A L E N D A R C R E S, T I N GRECO-CATOLIC

2018

Icoana Maicii Domnului de la Bixad


Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu deadinsul să alergăm păcătoşii şi umiliții, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută îndurându-te de noi; grăbește, că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că numai pe tine nădejde te-am câştigat. Nu vom tăcea niciodată, Născătoare de Dumnezeu, a grăi puterile tale noi nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi mântuit dintru atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit până acum liberi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, pentru că tu mântuiești pe robii tăi pururea din toate nevoile. (Tropare din Paraclisul Maicii Domnului)


IANUARIE 1 L TĂIEREA ÎMPREJUR A DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. Sf Vasile cel Mare. Ev Ut In 10,9-16. Ap Col 2,8-12 Ev Lc 2,20-21.40-52. Anul nou civil 2 M Sf pp Silvestru 3 M Sf pf Malahia; Sf m Gordiu. Hârţi 4 J Adunarea celor 70 Apostoli; Cuv Teoctist 5 V Sf m Teopempt şi Teona; Cuv Sinclitica. Ajunul Botezului Domnului. Post și Ajun 6 S BOTEZUL DOMNULUI (Boboteaza). Ev Ut Mc 1,9-11. Ap Tit 2,11-14;3,4-7 Ev Mt 3,13-17 7 D DUMINICĂ DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI. G 6 Ev Înv IX. Ap Ef 4,7-13 Ev Mt 4,12-17. Sf Ioan Botezătorul. Ev Ut Mc 1,9-11. Ap Fap 19,1-8 Ev In 1,29-34. Sf Nichita de Remesiana, Apostolul daco-romanilor 8 L Cuv Gheorghe Hozevitul; Cuv Domnica 9 M Sf m Polieuct 10 M Sf Grigore de Nissa; Cuv pr Marcian; Sf ep Domeţian 11 J Cuv Teodosie cel Mare 12 V Sf m Tatiana 13 S Sf m Ermil şi Stratonic 14 D DUMINICA 29 d Rusalii (Vindecarea celor zece leproşi). G 7 Ev Înv X. Ap Col 3,4-11 Ev Lc 17,12-19. Cuv m din Sinai şi Rait 15 L Cuv Pavel din Teba; Ioan Colibaşul 16 M Cinstirea lanţului sf ap Petru 17 M Cuv Antonie cel Mare 18 J Sf aep Atanasie şi Chiril. Începe octava de rugăciune pentru unirea creştinilor 19 V Cuv Macarie Egipteanul; Sf aep Arsenie de la Cernica 20 S Sf Eftimie cel Mare 21 D DUMINICA 32 d Rusalii (A lui Zaheu). G 8 Ev Înv XI. Ap I Tim 4,9-15 Ev Lc 19,1-10. Cuv Maxim Mărturisitorul; Sf m Neofit; [Sf m Agneza] 22 L Sf ap Timotei; Cuv m Atanasie Persanul 23 M Sf m Clement şi Agatanghel 24 M Cuv Xenia; [Sf ep Francisc de Sales] 25 J Sf aep Grigore din Nazianz; Sf ep m Bretanion din Tomis. Se încheie octava de rugăciune pentru unirea creştinilor 26 V Cuv Xenofon şi familia sa 27 S Aducerea moaştelor Sf Ioan Gură de Aur 28 D DUMINICA 33 d Rusalii (Vameşul şi Fariseul). G 1 Ev Înv I. Ap II Tim 3,10-15 Ev Lc 18,10-14. Cuv Efrem Sirul; [Sf Toma de Aquino] 29 L Aducerea moaştelor Sf ep Ignaţiu Teoforul 30 M Sf Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. Ev Ut In 10,916. Ap Evr 13,7-16 Ev Mt 5,14-19. Sf m pp Hipolit 31 M Sf m Chir şi Ioan doctori fără plată; [Sf Ioan Bosco]. Hârţi

Proiectul „Ajută-mă să cresc” Asociația Diecezană CARITAS Greco-Catolic Maramureș

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbe 22,6)

Inițiat în primăvara anului 2017, Proiectul „Ajută-mă să cresc” se desfășoară pe o durată de doisprezece luni și se adresează copiilor şi adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Își propune să ofere un sistem de servicii integrate acestor copii, având următoarele obiective: dezvoltarea unor competenţe psiho-sociale și relaționale ale copiilor, prevenirea şi combaterea efectelor neglijării, îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora și gestionarea eficientă a consecințelor generate de privarea de atașament parental. Toate aceste obiective sunt atinse prin contact direct și constant (activități săptămânale și tabere de vară) între copiii - adolescenții vizați și voluntarii, asistenții, psihologii și cadrele didactice implicate în derularea proiectului. De asemenea, proiectul oferă suport și persoanelor în grija cărora au rămas aceşti copii, prin întâlniri organizate în localitățile destinate desfăşurării proiectului.


FEBRUARIE 1 J Sf m Trifon 2 V ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI ÎN TEMPLU. Ev Ut Lc 2,25-32. Ap Evr 7,7-17 Ev Lc 2,22-40. Ziua vieţii consacrate. Hârţi 3 S Dreptul Simeon şi prorociţa Ana 4 D DUMINICA 34 d Rusalii (Întoarcerea fiului risipitor). G 2 Ev Înv II. Ap I Cor 6,12 -20 Ev Lc 15,11-32. Cuv Isidor Pelusiotul 5 L Sf m Agata 6 M Sf ep Vucol al Smirnei; Sf m Iulian 7 M Sf ep Partenie; Cuv Luca 8 J Sf m Teodor Stratilat; Pf Zaharia 9 V Sf m Nichifor 10 S Sf m Haralambie; [Sf Scolastica]. Pomenirea celor adormiţi în Domnul 11 D DUMINICA lăsatului sec de carne (Înfricoşătoarea Judecată). G 3 Ev Înv III. Ap I Cor 8, 8-13; 9,1-2 Ev Mt 25,31-46. Sf ep m Vlasie; [Prima apariţie a Sf Fecioare Maria la Lourdes - 1858] 12 L Sf aep Meletie al Antiohiei 13 M Cuv Martinian 14 M Cuv Auxenţiu; [Chiril şi Metodiu - patronii Europei] 15 J Sf ap Onisim 16 V Sf m Pamfil şi cei împreună cu el 17 S Sf m Teodor Tiron. Pomenirea tuturor cuvioşilor călugări adormiţi în Domnul 18 D DUMINICA lăsatului sec de brânză (Alungarea lui Adam şi a Evei din Rai). G 4 Ev Înv IV. Ap Rom 13,11-14~14,1-4 Ev Mt 6,14-21. Sf pp Leon; [Sf Bernadeta Soubirou] 19 L Sf ap Arhip, Filimon şi Apfia. Începe Postul Paştilor. Post și Ajun 20 M Sf ep Leon al Cataniei 21 M Cuv Timotei; Sf Eustaţiu al Antiohiei 22 J Aflarea moaştelor martirilor din Eugenion 23 V Sf ep m Policarp al Smirnei 24 S Întâia şi a doua găsire a capului Sf Ioan Botezătorul. Pomenirea celor adormiţi în Domnul 25 D DUMINICA 1 din Post (Chemarea apostolilor. A Dreptei Credinţe). G 5 Ev Înv V. Ap Evr 11,24-26.32-40 Ev In 1,43-51. Sf aepTarasie al C-polului 26 L Sf ep Porfirie al Gazei 27 M Cuv Procopie Decapolitul 28 M Cuv m Vasile

Surorile lui Isus Răscumpărătorul - Bârsana -

Noi vom lucra cu Isus Răscumpărătorul şi cu Maria Reconciliatoarea pentru salvarea lumii. Este un har pe care Dumnezeu îl acordă în aceste ultime timpuri sfâşiate de violenţă, ateism, dezbinare, războaie, marginalizare. (Victorine Le Dieu – fondatoarea congregației)

Victorine a dorit ca slujirea celor sărmani, îndeosebi a copiilor, să fie o formă de reparaţie a societăţii de mâine, având în grijă copiii abandonaţi, orfani, defavorizaţi, cărora surorile să le ofere, ca adevărate mame, iubire şi educaţie. Surorile lui Isus Răscumpărătorul sunt prezente la Bârsana din anul 2008, an în care șiau deschis aici prima comunitate din Eparhie. Sunt inserate în activitatea pastorală a parohiei: participă și animează acțiunile liturgice, se implică în cateheza copiilor și a tinerilor, vizitează pe cei în vârstă și bolnavi. Cu aceștia din urmă se roagă, îi susțin și-i ajută în diversele lor necesități.


MARTIE 1 J Cuv m Eudochia 2 V Sf m Teodot al Cirenei 3 S Sf m Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc. Pomenirea celor adormiţi în Domnul 4 D DUMINICA 2 din Post (A Paraliticului. Sf. Grigore Palama). G 6 Ev Înv VI. Ap Evr 1,10-14~2,1-3 Ev Mc 2,1-12 şi In 10,9-16. Cuv Gherasim de la Iordan 5 L Cuv m Conon 6 M Cei 42 de martiri din Amoreea 7 M Sf ep m Efrem, Vasile, Eugen, Agatodor, Capiton, Eterin şi Elpidiu din Cherson 8 J Sf ep Teofilact al Nicomidiei 9 V Sf 40 martiri din Lacul Sebaste 10 S Sf m Quadrat, Ciprian şi Dionisie. Pomenirea celor adormiţi în Domnul 11 D DUMINICA 3 din Post (A Sf Cruci). G 7 Ev Înv VII. Ap Evr 4,14-16~5,1-6 Ev Mc 8,34-38~9,1. Sf aep Sofronie al Ierusalimului 12 L Cuv Teofan; Sf pp Grigorie Dialogul 13 M Aducerea moaştelor Sf aep Nichifor 14 M Cuv Benedict de Nursia, patronul Europei; Sf pr m Alexandru 15 J Sf m Agapie şi cei împreună cu el 16 V Sf m Sabin Egipteanul 17 S Sf Alexie „Omul lui Dumnezeu”. Pomenirea celor adormiţi în Domnul 18 D DUMINICA 4 din Post (A Surdomutului. Sf Ioan Scărarul) G 8 Ev Înv VIII. Ap Evr 6,13-20 si Ef 5,819 Ev Mc 9,17-32 şi Mt 4,25~5,1-12. Sf aep Chiril al Ierusalimului 19 L Sf m Hrisant şi Daria; [Sf Iosif, patronul Bisericii Universale] 20 M Cuv mucenici ucişi în Mânăstirea Sf Sava 21 M Cuv ep Iacob Mărturisitorul 22 J Sf pr m Vasile 23 V Cuv m Nicon şi cei 199 învăţăcei 24 S Cuv Zaharia. Pomenirea celor adormiţi în Domnul 25 D DUMINICA 5 din Post (Cererea fiilor lui Zevedeu. Cuv Maria Egipteanca) G 1 Ev Înv IX. Ap Evr 9,1114 Ev Mc 10,32-45 şi Lc 7,36-50. BUNAVESTIRE. Ev Ut Lc 1,39-49.56. Ap Evr 2,11-18 Ev Lc 1,24-38. Hârţi 26 L Serbarea Sf Arhanghel Gavril 27 M Cuv m Matrona din Tesalonic 28 M Cuv Ştefan Taumaturgul; Cuv Ilarion cel Nou 29 J Sf ep Marcu al Aretusei; Diac Chiril şi cei împreună cu ei 30 V Cuv Ioan Scărarul 31 S Sf ep m Ipatie al Gangrei. Pomenirea celor adormiţi în Domnul. Sâmbăta lui Lazăr

Asociația Vincențiană „Maica Domnului Milostivă” - Turț -

Săracii sunt domnii și stăpânii noștri. Să-i lăsăm să se manifeste așa cum sunt ei; noi suntem aceia care trebuie să ne adaptăm, să ne convertim, pentru a-i întâlni acolo unde se află. (Sfântul Vincențiu de Paul)

Deschisă în anul 2015, la inițiativa părintelui paroh Remus Ghiran, Asociația Vincențiană Maica Domnului Milostivă din Turț are ca scop principal acela de a răspândi carisma Societății Sfântului Vincențiu de Paul, comunitate de laici însuflețiți de aceeași slujire a săracilor prin contact direct cu cel aflat în nevoi, prin darul iubirii față de semeni. Asociația își propune sa-i ajute pe cei nevoiași, în special pe copii, prin donarea de haine, alimente, rechizite, etc. De acțiunile asociației beneficiază fie familiile, copiii aflați în dificultate din comuna Turt, fie cei care locuiesc în centrele de tip familial, centrele maternale care se află în județul Satu Mare. În luna noiembrie a Anului Sfânt al Milostivirii 2016, s-a deschis la Turț și un magazin caritabil al asociației, cu menirea de a strânge fonduri pentru a cumpăra lucrurile de care familiile aflate în dificultate au cea mai mare nevoie.


APRILIE 1 D INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (Floriile). Ev Ut Mt 21,1-11.15-17. Ap Flp 4,4-9 Ev In 12,1-18. Cuv Maria Egipteanca 2 L LUNEA MARE. Cuv Tit Taumaturgul 3 M MARŢEA MARE. Cuv Nichita Mărturisitorul 4 M MIERCUREA MARE. Sf m Teodul şi Agatopod; Cuv Gheorghe şi Iosif Imnograful 5 J JOIA MARE. Sf m Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion 6 V VINEREA MARE. Post și Ajun. Sf aep Eutichie; Sf ep m Irineu de Sirmium 7 S SÂMBĂTA MARE. Cuv ep Gheorghe Mărturisitorul şi m Caliopie 8 D ÎNVIEREA DOMNULUI (Sfintele Paşti). Ap Fap 1,1-8 Ev In 1,1-17 Ev Vecerniei In 20,19-25. Sf ap Irodion, Agat, Ruf, Asincrit, Flegon şi Hermas - apostoli din cei 70; Sf pp Celestin 9 L A II-a zi de Paşti. Ev Ut Lc 21,12-19. Ap Fap 1,12-17. 21-26 Ev In 1,18-28. Sf m Eupsihie din Cezareea 10 M A III-a zi de Paşti. Ap Fap 2,14-21 Ev Lc 24,1235. Sf m Terentie, Maxim, Macarie, Pompei, African şi cei împreună cu ei; [Sf Gemma Galgani] 11 M Sf ep m Antipa al Pergamului. Hârţi 12 J Sf ep Vasile de Parion şi Sf Sava de la Buzău 13 V Sf pp m Martin. Izvorul tămăduirii. Hârţi 14 S Sf ap Aristarh, Pud şi Trofim - apostoli din cei 70 15 D DUMINICA 2 d Paşti (A Tomii) G 1 Ev Înv I. Ap Fap 5,12-20 Ev In 20,19-31. Sf m Crescent 16 L Sf m Agapia, Irina şi Hionia 17 M Sf ep m Simeon şi cei împreună cu el; Cuv ep Acachie; Sf pp Agapet 18 M Cuv Ioan 19 J Sf pr m Pafnutie; Cuv Ioan Paleolavritul 20 V Cuv Teodor Trihina; Sf Teotim de Tomis 21 S Sf ep m Ianuarie şi cei împreună cu el; Sf pr m Teodor din Perga Pamfiliei 22 D DUMINICA 3 d Paşti (A Mironosiţelor). G 2 Ev Înv IV. Ap Fap 6,1-7 Ev Mc 15,43-47~16,1-8. Cuv Teodor 23 L Sf Mare Mucenic Gheorghe. Ev Ut Lc 21,12-19. Ap Fap 12,1-11 Ev In 15,17-16,2 24 M Sf m Sava Stratilat; Cuv Elisabeta Taumaturga 25 M Sf ap şi ev Marcu 26 J Sf ep m Vasile al Amasiei 27 V Sf ep m Simeon, rudenia Domnului 28 S Sf ap Iason şi Sosipatru, din cei 70; Sf m Dada, Maxim şi Quintilian 29 D DUMINICA 4 d Paşti (A Slăbănogului). G 3 Ev Înv V. Ap Fap 9,32-42 Ev In 5,1-15. Sf 9 Mucenici din Cizic; Cuv Memnon Taumaturgul; [Sf Ecaterina de Siena - patroana Europei] 30 L Sf ap m Iacob cel Mare

Ordinul Fraților Minori Capucini - Sighetu Marmaţiei -

Începe prin a face ce e necesar. Apoi fă ce este posibil. Apoi ai să-ți dai seama că deja faci ce credeai că e imposibil. (Francisc de Assisi)

Prezenţa fraţilor capucini la Sighetu Marmaţiei îşi află începutul în anul 2002, odată cu sosirea pr. Filippo Aliani, un frate din Provincia Emilia Romagna, Italia. Având ca scop principal activitatea socială, pe lângă Conventul „Sfântul Francisc de Assisi” s-a dezvoltat şi Oratoriul „Sfântul Francisc”, care îşi propune educarea tinerilor şi a copiilor din cadrul Grupului „Speranţa” şi implicarea lor în diferitele activităţi socio-caritative, precum şi sprijinul material acordat familiilor cu un statut socio-economic precar. În anul 2012 a fost inaugurată şi „Casa Speranţei”, un proiect care îşi propune să ofere o locuinţă persoanelor aflate în dificultate şi celor care, la împlinirea vîrstei de 18 ani, părăsind sistemul de protecţie a copilului, caută un adăpost sigur. Demnă de amintit este şi activitatea de la Centrul de zi „Micul prinţ”, care cuprinde program after-school în timpul anului şcolar, un club de socializare pentru vârstnici şi programe de formare pentru voluntari, iar pe timpul verii, organizeazã şi un campus pentru copii, pe o durata de 6 saptamani.


MAI 1 M Pf Ieremia; [Sf Iosif Muncitorul] 2 M Aducerea la C-pol a moaştelor Sf Atanasie cel Mare 3 J Sf m Timotei şi Maura 4 V Sf m Pelaghia 5 S Sf m Irina 6 D DUMINICA 5 d Paşti (A Samarinencei). G 4 Ev Înv VII. Ap Fap 11,19-30 Ev In 4,5-42. Dreptul Iov, multrăbdătorul 7 L Arătarea pe cer a Sf Cruci la Ierusalim; Sf m Acachie 8 M Sf ap şi ev Ioan; Cuv Arsenie cel Mare; [Fericitul Ieremia Valahul] 9 M Pf Isaia; Sf m Hristofor 10 J Sf ap Simon Zelotul 11 V Sf m Mochie 12 S Sf ep Epifanie; Sf Gherman al C-polului. Pelerinaj la Cimitirul Săracilor - Sighetu Marmaţiei 13 D DUMINICA 6 d Paşti (A Orbului). G 5 Ev Înv VIII. Ap Fap 16,16-34 Ev In 9,1-38. Sf m Glicheria; [Apariţia Maicii Domnului Maria la Fatima 1917] 14 L Sf m Isidor din Chios 15 M Cuv Pahomie cel Mare; Sf aep Ahile Larissei, Taumaturgul 16 M Cuv Teodor cel sfinţit; Fericitul Vladimir Ghika; [Sf Ioan Nepomuk] 17 J ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (Ispasul). Ev Ut a Înv III. Ap Fap 1,1-12 Ev Lc 24,36-53. Ziua Eroilor. Sf ap Andronic şi cei împreună cu el; Sf Iunia 18 V Sf Petru, Dionisie, Cristina, Andrei, Pavel, Benedim, Paulin şi Heraclie 19 S Sf ep Patriciu şi cei împreună cu el 20 D DUMINICA 7 d Paşti (A Sfinţilor Părinţi de la Niceea 325). G 6 Ev Înv X. Ap Fap 20,16-18.28-36 Ev In 17,1-13. Sf m Talaleu 21 L Sf Împăraţi Constantin şi Elena. Ev Ut In 10.9-16. Ap Fap 26,1.12-20 Ev In 10,1-9 22 M Sf m Vasilisc; [Sf Rita de Cascia] 23 M Cuv ep m Mihail 24 J Cuv Simeon din Muntele Minunat 25 V A treia aflare a capului Sf Ioan Botezătorul 26 S Sf ap Carp din cei 70; [Sf Filip Neri]. Pomenirea celor adormiţi în Domnul 27 D COBORÂREA SFÂNTULUI SPIRIT (Rusaliile). Ev Ut In 20,19-23. Ap Fap 2,1-11 Ev In 7,37-53~8,12. Sf m Eladie; Sf Iuliu Veteranul 28 L SERBAREA SFINTEI TREIMI. Ev Ut In 20,19-23. Ap Ef 5,8-19 Ev Mt 18,10-20. Sf ep m Eutichie 29 M Cuv m Teodosia 30 M Cuv Isachie 31 J Sf m Ermie

Proiectul „BACH” Asociația Diecezană CARITAS Greco-Catolic Maramureș

Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”, i-a spus paraliticului: “Ridică-te, ia-ţi patul şi du-te la casa ta!” (Mt. 9,6)

Biroul de Asistență și Consiliere pentru persoanele cu handicap (BACH) este un birou pus la dispoziția cetățenilor de către Asociația Caritas, cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi, prin activităţi cu şi pentru acestea şi pentru comunitatea în care trăiesc. Biroul oferă următoarele servicii: activităţi de identificare a nevoilor sociale, individuale și de grup; activităţi de informare despre drepturile și obligaţiile persoanelor cu handicap; măsuri și acţiuni de conştientizare și sensibilizare socială; măsuri și acţiuni de sprijin în vederea menţinerii în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi; activităţi și servicii de consiliere; măsuri și activităţi de organizare și dezvoltare comunitară în plan social pentru încurajarea participării și solidarităţii sociale; grupuri de suport pentru persoanele cu dizabilități; donarea de materiale compensatorii și ajutătoare (cârje, cărucioare, etc).


IUNIE 1 V Sf m Iustin Filosoful şi cei împreună cu el 2 S Sf aep Nichifor al Constantinopolului 3 D DUMINICA 1 d RUSALII (A Tuturor Sfinţilor). G 8 Ev Înv I. Ap Evr 11,33-40~12,1-2 Ev Mt 10,3235.37-38; 19,27-30. Sf m Lucilian şi Paula cu fiii lor 4 L Sf aep Mitrofan; Sf m Zoticos, Attalos, Camasis şi Filipos din Niculiţel. Începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel 5 M Sf ep m Dorotei al Tirului 6 M Cuv Visarion Taumaturgul; Cuv Ilarion cel Nou 7 J Sf ep m Teodot al Ancirei 8 V Aducerea moaştelor Sf Teodor Stratilat 9 S Sf aep Chiril al Alexandriei 10 D DUMINICA 2 d RUSALII (Chemarea Apostolilor). G 1 Ev Înv II. Ap Rom 2,10-16 Ev Mt 4,18-23. Sf m Alexandru şi Antonin; Sf ep m Timotei 11 L Sf ap Bartolomeu şi Barnaba 12 M Cuv Onofrei; Cuv Petru Atonitul 13 M Sf m Achilina; Sf ep Trifilie; [Sf Anton de Padova] 14 J Pf Eliseu; Sf aep Metodie 15 V Pf Amos; Sf Ieronim 16 S Sf ep Tihon Taumaturgul 17 D DUMINICA 3 d RUSALII (Luminătorul trupului). G 2 Ev Înv III. Ap Rom 5,1-10 Ev Mt 6,22-33. Sf m Manuel, Sabel şi Ismael 18 L Sf m Leontie 19 M Sf ap Iuda Tadeul 20 M Sf ep m Metodie 21 J Sf m Iulian din Tars 22 V Sf ep m Eusebiu; [Sf Paulin de Nola] 23 S Sf m Agripina 24 D DUMINICA 4 d RUSALII (Vindecarea slugii sutaşului). G 3 Ev Înv IV. Ap Rom 6,18-23 Ev Mt 8,5-13 Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele). Ev Ut Lc 1,24-25.57-68.76.80. Ap Rom 13,11-14~14,1-4 Ev Lc 1,1-25.5768.76.80. Hârţi 25 L Cuv m Febronia 26 M Cuv David 27 M Cuv Samson primitorul de străini 28 J Aducerea la Roma a moaştelor Sf Chir şi Ioan, doctori fără arginţi 29 V Sf Apostoli Petru şi Pavel. Ev Ut In 21,114. Ap II Cor 11,21-33~12,1-9 Ev Mt 16,13-19. Hârţi 30 S Serbarea celor 12 Apostoli

Fundația IHTIS - Mănăstirea Prislop Maramureș -

Am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi M-aţi primit, gol şi M-aţi îmbrăcat, bolnav şi M-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la Mine… (Mt. 25, 35-36)

Fundația IHTIS funcționează în cadrul mănăstirii Prislop și a fost înființată în anul 2002 de către părintele Irineu (Ioan Bârle), care, profund marcat de condițiile în care trăiau tinerii orfani din casa de copii dintr-o localitate sătmăreană, a decis să înceapă construirea unei case lângă biserica din Prislop. Construcția s-a finalizat în 2007, an în care părintele, împreună cu familia formată din tinerii orfani, intră pentru a locui în casa cea nouă. Casa adăpostește actualmente în jur de 60 de tineri, cu diferite probleme psihice și fizice, care provin de pe stradă sau din case de copii. Fundația se îngrijește să le asigure cazarea, hrana zilnică și îngrijire medicală, prin colaborarea cu alte fundații și spitale din țară și din străinătate. De asemnea, se ocupă să le caute un rost în viața, atentă fiind la a descoperi talentul fiecăruia.


IULIE 1 D DUMINICA 5 d RUSALII (Eliberarea demonizaţilor din Ghergheseni). G 4 Ev Înv V. Ap Rom 10,110 Ev Mt 8,28-34~9,1. Sf m Cosma şi Damian, doctori fără plată 2 L Aşezarea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne 3 M Sf m Iacint; Sf aep Anatolie 4 M Sf aep Andrei Cretanul 5 J Sf Marta, mama Sf Simeon; Sf Atanasie Atonitul; Cuv Lampadie Taumaturgul 6 V Cuv Sisoe cel Mare; [Sf m Maria Goretti] 7 S Cuv Toma; Cuv Acachie; Sf m Chiriachi 8 D DUMINICA 6 d RUSALII (Vindecarea paraliticului din Capernaum). G 5 Ev Înv VI. Ap Rom 12,6-14 Ev Mt 9,1-8. Sf m Procopie 9 L Sf ep m Pancraţiu 10 M Sf m ucişi la Nicopole, Armenia 11 M Sf m Eufemia 12 J Sf m Proclu şi Ilarie 13 V Sf Arhanghel Gavril; Cuv Ştefan Savaitul 14 S Sf ap Aquila, din cei 70; Sf aep Iosif Mărturisitorul 15 D DUMINICA 7 d Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut. A Sf Părinţi de la Conciliul IV Ecumenic, Calcedon 451). G 6 Ev Înv VII. Ap Rom 15,1-7 Ev Mt 9,27-35. Sf m Chiriac şi mama sa Iulita 16 L Sf m Antinoghen şi cei 10 discipoli; [Sf Fecioară Maria, Regina Carmelului] 17 M Sf m Marina 18 M Sf m Emilian din Durostorum 19 J Cuv Macrina; Cuv Die 20 V Sf pf Ilie Tesviteanul. Ev Ut Lc 4,22-30. Ap Iac 5,10-20 Ev Lc 4,22-30. Hârţi 21 S Cuv Simion şi Ioan 22 D DUMINICA 8 d RUSALII (Înmulţirea pâinilor). G 7 Ev Înv VIII. Ap I Cor 1,10-17 Ev Mt 14,14-22. Sf Maria Magdalena 23 L Aducerea moaştelor în Constantinopol a Sf m Foca; Pf Ezechiel; [Sf Brigitta, patroana Europei] 24 M Sf m Cristina 25 M Adormirea Sf Ana, mama Maicii Domnului; Cuv Olimpiada şi Eupraxia 26 J Sf m Ermolau, Ermip şi Ermocrat; Sf m Paraschiva 27 V Sf m Pantelimon, doctor fără plată 28 S Sf diac ap Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena 29 D DUMINICA 9 d RUSALII (Umblarea pe mare). G 8 Ev Înv IX. Ap I Cor 3,9-17 Ev Mt 14,22-34. Sf m Calinic şi Teodota 30 L Sf ap Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic din cei 70 31 M Sf Evdochim; [Sf Ignaţiu de Loyola]

Mănăstirea „Maica Îndurerată” Congregația Surorilor Maicii Domnului - Sighetu Marmației -

Congregația Surorilor Maicii Domnului este chemată să concurgă [...] în cea mai largă măsură la rezolvarea problemei mari și ardente de a apropia neamul nostru cât mai mult de Domnul prin credința vie. (Părintele Fondator, Mitropolit dr. Vasile Suciu)

Începând cu anul 2012, surorile din Congregația Maicii Domnului desfășoară o activitate socio-educativă în favoarea copiilor, în Centrul de zi pentru copii „Emanuel”. Acesta funcționează de luni până vineri, între orele 12:00-17:00, sub motto-ul: „O șansă pentru un viitor mai bun”. Scopul său este acela de a preveni abandonul școlar în rândul copiilor din oraș și de a le oferi sprijin material, spiritual și educativ, în vederea unei vieți mai bune. Activităţile organizate şi desfăşurate în cadrul acestui program de tip after school sunt: ajutor pentru efectuarea temelor şi sprijin în recuperarea cunoştinţelor şcolare; meditații la limba franceză, limba engleză și matematică; activități catehetice și formative; ateliere de şah, de cor, de chitară și de flaut; ateliere de lucru manual şi artizanat; activităţi recreative şi de socializare; o masă caldă și o gustare oferite zilnic, etc. În anul școlar 2017-2018, la activitățile propuse de Centrul „Emanuel” s-au înscris 70 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani.


AUGUST 1 M Scoaterea Sf Cruci; Cei 7 prunci m Macabei, mama lor Salomoni şi învăţătorul lor Eliazar; [Sf ep Alfons Maria de Liguori]. Începe Postul Sfintei Maria 2 J Aducerea moaştelor Sf m arhid Ştefan la Ierusalim 3 V Sf Isachie; Sf Dalmat; Sf Faust 4 S Cei 7 tineri m din Efes; Cuv m Evdochia; [Sf pr Ioan Maria Vianney] 5 D DUMINICA 10 d RUSALII (Vindecarea lunaticului). G 1 Ev Înv X. Ap I Cor 4,9-16 Ev Mt 17,14-23. Sf m Eusignie; Sf pp Fabian 6 L SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. Ev Ut Lc 9,2836. Ap II P 1,10-19 Ev Mt 17,1-9. Hârţi 7 M Cuv m Dometie Persu 8 M Sf ep m Emilian; [Sf Dominic] 9 J Sf ap Matia; [Sf Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), patroana Europei] 10 V Sf arhid m Laurenţiu 11 S Sf m Euplu; [Sf Clara de Assisi] 12 D DUMINICA 11 d RUSALII (Datornicul nemilostiv). G 2 Ev Înv XI. Ap I Cor 9,2-12 Ev Mt 18,23-35. Sf m Fotie şi Anicet 13 L Aducerea moaştelor Sf Maxim Mărturisitorul la C-pol 14 M Pf Micheia; [Sf Maximilian Kolbe] 15 M ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Ev Ut Lc 1,39-49.56. Ap Fil 2,5-11 Ev Lc 10,38-42;11,2728. Hârţi 16 J Aducerea de la Edesa la C-pol a icoanei nefăcute de mână a Domnului nostru Isus Hristos; Sf m Diomid 17 V Sf m Miron 18 S Sf m Flor şi Laur 19 D DUMINICA 12 d RUSALII (Tânărul bogat). G 3 Ev Înv I. Ap I Cor 15,1-11 Ev Mt 19,16-26. Sf m Andrei Stratilat şi cei împreună cu el 20 L Pf Samuil; [Sf Bernard] 21 M Sf ap Tadeul; Sf m Vassa şi fiii ei; [Sf pp Pius X] 22 M Sf m Agatonic şi cei împreună cu el; [Sf Fecioară Maria Regină] 23 J Sf m Lup; Sf ep m Irineu de Lyon 24 V Sf ep m Eutihie 25 S Aducerea în Veneţia a moaştelor Sf ap Bartolomeu; Amintirea Sf ap Tit 26 D DUMINICA 13 d RUSALII (Lucrătorii viei). G 4 Ev Înv II. Ap I Cor 16,13-24 Ev Mt 21,33-44. Sf m Adrian şi Natalia 27 L Cuv Pimen; [Sf Monica, mama Sf Augustin] 28 M Cuv Moise Etiopianul; [Sf ep Augustin] 29 M Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul. Ev Ut Mt 14,1-13. Ap Fap 13,25-33 Ev Mc 6,14-30. Post și Ajun 30 J Sf patr Alexandru; Ioan şi Pavel cel Nou ai C-polului 31 V Aşezarea în raclă a brâului Maicii Domnului

KOINONIA - Parohia Greco-Catolică Vetiș -

Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Lc. 10,27)

În anul 2012, Parohia Greco-Catolică Vetiș a initiat un proiect social numit KOINONIA VETIS Comuniune prin participare. Scopul proiectului este de a ajuta familiile și persoanele defavorizate, prin distribuirea de articole de îmbrăcăminte atât familiilor nevoiașe din localitate, cât și diferitelor centre din zonă: Centrul local al persoanelor fără adăpost Satu Mare, Spitalul de Psihiatrie Satu Mare, Casa de tip familial din Oar, comuna Vetis. Un alt proiect al parohiei este acela de a dona o masă caldă copiilor din familiile defavorizate, la gradinița din Vetiș, acțiune desfășurată în colaborare cu conducerea gradiniței. Pe perioada verii, parohia, cu ajutorul unor colaboratori, organizează cursuri de împletit coșuri din nuiele și cursuri bază de croitorie.


SEPTEMBRIE 1 S Cuv Simeon Stilitul; Serbarea Preasfintei Născătoare din Miasine; Sf m Aitala; Sf 40 Femei m; Sf diac Ammun; Sf m Calist, Evod, Ermoghen; Amintirea lui Isus fiul lui Navi. Începe anul nou bisericesc 2 D DUMINICA 14 d RUSALII (Nunta fiului de împărat). G 5 Ev Înv III. Ap II Cor 1,21-24~2,1-4 Ev Mt 22,1-14. Sf m Mamant; Sf patr Ioan Postitorul al C-polului 3 L Sf ep Antim; Cuv Teoctist 4 M Sf ep m Vavila; Pf Moise 5 M Pf Zaharia, tatăl Înaintemergătorului 6 J Amintirea minunii din Colose a Sf Arhanghel Mihail 7 V Sf m Sozont 8 S NAŞTEREA MAICII DOMNULUI. Ev Ut Lc 1,39-49.56. Ap Fil 2,5-11; Lc 10,38-42; 11,27-28 9 D DUMINICĂ ÎNAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI. G 6 Ev Înv IV. Gal 6,11-18 Ev In 3,13-17. Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului; Sf m Severian 10 L Sf m Minodora, Mitrodora şi Nimfodora 11 M Cuv Teodora din Alexandria 12 M Sf m Autonom 13 J Sfinţirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf m Corneliu Sutaşul 14 V ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI. Ev Ut In 12,28-36. Ap I Cor 1,18-24 Ev In 19,6-11; 13-20; 25-28; 31-35. Post și Ajun 15 S Sf m Nichita Gotul; [Sf Fecioară Maria Îndurerată] 16 D DUMINICĂ DUPĂ ÎNALŢAREA SFINTEI CRUCI. G 7 Ev Înv V. Ap Gal 2,16-20 Ev Mc 8,34-9,1. Sf m Eufemia 17 L Sf m Sofia şi fiicele ei Pistis, Elpis şi Agapis 18 M Sf ep m Eumenie al Gortinei 19 M Sf m Trofim, Savatie şi Dorimedont 20 J Sf m Eustaţiu şi Teopista cu fiii lor Agapiu şi Teopist 21 V Sf ap Quadrat din Magnesia; Sf pf Iona 22 S Sf ep m Foca 23 D DUMINICA 18 d RUSALII (Pescuirea minunată). G 8 Ev Înv VI. Ap II Cor 9,6-11 Ev Lc 5,1-11. Conceperea Sf Ioan Botezătorul; [Sf Padre Pio] 24 L Sf m Tecla 25 M Cuv Eufrosina 26 M Săvârşirea din viaţă a Sf ap şi ev Ioan 27 J Sf m Calistrat şi cei împreună cu el; [Sf Vincenţiu de Paul] 28 V Cuv Hariton Mărturisitorul 29 S Cuv Chiriac Sihastrul 30 D DUMINICA 19 d RUSALII (Iubirea vrăjmaşilor). G 1 Ev Înv VII. Ap II Cor 11,31-12,9 Ev Lc 6,31-36. Sf ep m Grigore Luminătorul, apostolul armenilor

Surorile Sfântului Iosif al Apariţiei - Negrești-Oaș -

Vom continua să consacrăm forţele noastre, bunurile noastre, viitorul nostru şi dacă e nevoie, chiar viaţa noastră, alinării celor necăjiţi, îngrijirii bolnavilor şi a săracilor, educaţiei copiilor şi tuturor operelor de caritate. (Sfânta Emilia de Vialar – fondatoarea congregației)

Surorile Sfântului Iosif al Apariţiei sunt prezente în Negreşti-Oaş din anul 1995, ca urmare a invitației Parohiei Greco-Catolice de aici făcute conducerii Congregației, de a deschide aici cea de-a doua comunitate din România. În activitatea lor cotidiană, surorile își propun să îmbine următoarele trei dimensiuni: • evanghelizare prin cateheză pentru grupuri de diferite vârste, predarea religiei în şcoli, diferite activităţi pastorale la nivel local şi eparhial; • promovare umană: însoţirea şi ajutorul copiilor şi a familiilor în dificultate, ajutor pentru copiii cu risc de abandon şcolar, vizite în familii şi la spital, primirea şi ascultarea persoanelor în nevoie; • ecumenism: prin gesturi simple, surorile încearcă să fie o punte de comuniune între diferitele confesiuni.


OCTOMBRIE 1 L Acoperământul Maicii Domnului; Sf ap Anania, din cei 70; Cuv Roman Melodul; [Sf Tereza a Pruncului Isus] 2 M Sf ep Ciprian; Sf m Iustina fecioara 3 M Sf ep Dionisie Areopagitul 4 J Sf ep Ieroteu; [Sf Francisc de Assisi] 5 V Sf Haritina 6 S Sf ap Toma 7 D DUMINICA 20 d RUSALII (Învierea fiului văduvei din Nain). G 2 Ev Înv VIII. Ap Gal 1,11-19 Ev Lc 7,11-16. Sf m Sergiu şi Vach; [Preasfânta Fecioară Maria Regina Rozariului] 8 L Cuv Pelaghia 9 M Sf ap Iacob al lui Alfeu; Sf Andronic şi Atanasia 10 M Sf m Eulampie şi sora sa Eulampia 11 J Sf ap Filip, dintre cei 7 diaconi; Cuv Teofan Mărturisitorul 12 V Sf m Prob, Tarah şi Andronic 13 S Sf m Carp, Papil şi Agatonica 14 D DUMINICA 21 d RUSALII (Pilda Semănătorului. Sf Părinţi de la Conciliul VII Ecumenic, Niceea 787). G 3 Ev Înv IX. Ap Gal 2,16-20 Ev Lc 8,515 In 17,1-13. Sf m Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Celsie; Cuv ep Cosma al Maiumei; Cuv Paraschiva 15 L Sf pr m Lucian din Antiohia; [Sf Tereza de Avila] 16 M Sf Longin sutaşul; [Sf Maria Margareta Alacoque] 17 M Pf Osea; Cuv m Andrei din Creta 18 J Sf ap şi ev Luca 19 V Pf Ioil; Sf m Var 20 S Sf m Artemie 21 D DUMINICA 23 d RUSALII (Demonizatul din Gadara). G 4 Ev Înv X. Ap Ef 2,4-10 Ev Lc 8,2639. Cuv Ilarion cel Mare; [Sf Ursula] 22 L Sf ep Averchie; Cei 7 tineri mucenici din Efes 23 M Sf ap Iacob, rudenia Domnului 24 M Sf m Areta şi cei împreună cu el 25 J Sf m Marcian şi Martiriu 26 V Sf m Dumitru, Izvorâtorul de Mir. Ev Ut Mt 10,16-22. Ap II Tim 2,1-10 Ev In 15,17- 16,2. Hârţi 27 S Sf m Nestor 28 D DUMINICA 24 d RUSALII (Învierea fiicei lui Iair). G 5 Ev Înv XI. Ap Ef 2,14-22 Ev Lc 8,41-56. Sf m Terenţiu şi Neonila; Cuv Ştefan Savaitul 29 L Cuv m Anastasia Romana; Cuv Avramie 30 M Sf m Zenovie şi sora sa Zenovia 31 M Sf ap Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis, din cei 70; Sf m Epimah

Proiectul „Solidaritatea” Asociația Diecezană CARITAS Greco-Catolic Maramureș

Amin zic vouă: de vreme ce ați făcut acestea pentru unul din cei mai mici frați ai Mei, pentru Mine ați făcut. (Mt. 25, 40)

• Proiectul „Solidaritatea” este un serviciu permanent al asociației Caritas Maramureș, care asigură ajutorarea directă sau indirectă a unor indivizi sau grupuri aflate în situații de criză, cum ar fi copii, vârstnici, persoane care suferă de pe urma calamităților naturale, bolnavi și cuprinde urmatoarele servicii: • ASIGURAREA de ajutoare materiale (îmbracăminte, mic mobilier, rechizite, materiale igienico-sanitare), pentru persoanele aflate sub pragul săraciei, persoane afectate de calamități naturale; • DISTRIBUIREA de alimente: în cadrul diferitelor proiecte, precum și în caz de calamități naturale, de asemenea, în colaborare cu furnizori autorizați; • DONAȚII (materiale și financiare) în scop caritabil; • STRÂNGERI DE FONDURI pentru diferite cauze. • Proiectul se adresează cetățenilor din municipiul Baia Mare și credincioșilor din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, în special persoanelor aflate în situații de risc social.


NOIEMBRIE 1 J Sf m Cosma şi Damian, doctori fără plată 2 V Sf m Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist 3 S Sf m Achepsima; Sf m Aitala şi Iosif 4 D DUMINICA 22 d RUSALII (Săracul Lazăr și bogatul). G 6 Ev Înv I. Ap Gal 6,11-18 Ev Lc 16,1931. Cuv Ioanichie cel Mare; Sf ep m Nicandru; Sf pr m Ermeu; [Sf Carol Borromeul] 5 L Sf Galaction şi Epistimia 6 M Sf aep Pavel Mărturisitorul 7 M Cei 33 sf m din Melitene; Cuv Lazăr Taumaturgul 8 J Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi toate cetele Puterilor cereşti. Ev Ut Mt 13,24-30.37-43. Ap Evr 2,2-10 Ev Lc 10,16-21 9 V Sf m Onisifor şi Porfirie; Cuv Matroana şi Teoctista din Lesbos 10 S Sf ap Sosipatru, Erast şi cei împreună cu ei, din cei 70; Sf m Orest 11 D DUMINICA 25 d RUSALII (Samarineanul milostiv). G 7 Ev Înv II. Ap Ef 4,1-7 Ev Lc 10,25-37. Sf m Mina, Victor, Vichentie şi Ştefanida; Cuv Teodor Studitul 12 L Sf aep Ioan Milostivul; Cuv Nil Sinaitul; Sf aep m Iosafat OSBM 13 M Sf aep Ioan Gură de Aur al Constantinopolului 14 M Sf ap Filip. Începe Postul Crăciunului 15 J Sf m Gurie, Samona şi Aviv 16 V Sf ap şi ev Matei 17 S Sf ep Grigorie Taumaturgul 18 D DUMINICA 26 d RUSALII (Pilda bogatului nebun). G 8 Ev Înv III. Ap Ef 5,8-19 Ev Lc 12,16-21. Sf m Platon şi Roman 19 L Pf Avdie; Sf m Varlaam 20 M Cuv Grigorie Decapolitul; Sf aep Proclu; Sf Darius din Durostorum 21 M INTRAREA ÎN TEMPLU A MAICII DOMNULUI. Ev Ut Lc 1,39-49.56. Ap Evr 9,1-7 Ev Lc 10,38-42 şi 11,27-28. Hârţi 22 J Sf ap Filimon, Apfia, Onisim; Sf m Cecilia, Valerian şi Tiburţiu 23 V Sf ep Amfilochie; Sf ep Grigore 24 S Sf pp m Clement; Sf Petru al Alexandriei 25 D DUMINICA 30 d RUSALII (Tânărul bogat). G 1 Ev Înv IV. Ap Col 3,12-16 Ev Lc 18,18-27. Sf m Ecaterina din Sinai; Sf m Mercurie 26 L Cuv Alipie Stâlpnicul; Sf Nicon Metanoitul 27 M Sf m Iacob Persul 28 M Cuv Ştefan cel Nou; Sf m Irinarh; [Sf Caterina Labourè] 29 J Sf m Paramon şi Filumen 30 V Sf ap Andrei

Surorile Benedictine de Caritate - Sighetu Marmației -

Invit surorile Benedictine de Caritate să meargă acolo unde este un suflet de călăuzit, o inimă de mângâiat, un trup suferind de înălțat. (Maica Colomba Gabriel – fondatoarea congregației)

În anul 1994, Congregația Surorilor Benedictine de Caritate și-a deschis prima comunitate la Sighetu Marmaţiei. Cei care au dat un stimulent şi o direcţie misiunii lor aici au fost copiii care cereau pâine şi astfel, au orientat această prezenţă în favoarea lor. Surorile au deschis uşa casei lor tuturor copiilor celor mai săraci din cartierele Sighetului, pentru a-i hrăni, îmbrăca, educa şi ajuta să-şi petreacă timpul într-un mod mai plăcut, sănătos şi ferit de pericolele străzii. Odată cu creșterea numărului de copii, au deschis noi spații de lucru și activități: ateliere de croitorie, tricotaje, săli de studiu, sală de mese, serviciu duşuri şi spaţiu pentru o casă, o adevărată familie pentru cine nu avea familie. Aşa s-a instituit Fundaţia Casa Famiglia Madre Colomba, precum și grădiniţa care poartă numele Fondatoarei: Grădiniţa Madre Colomba. Surorile ajută peste 120 de copii care iau aici zilnic prânzul, 20 de fete care locuiesc în Centrul rezidențial de tip familial, oferă servicii de igienizare, educare și ajutor gratuit în realizarea temelor pentru acasă, copiilor săraci care prezintă risc de abandon școlar.


DECEMBRIE 1 S Pf Naum. Unirea Transilvaniei cu România. Sărbătoarea naţională a României 2 D DUMINICA 31 d Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon). G 2 Ev Înv V. Ap I Tim 1,15-17 Ev Lc 18,35-43. Pf Avacum 3 L Pf Sofonie; [Sf Francisc Xaveriu] 4 M Sf m Varvara; Cuv Ioan Damaschinul 5 M Cuv Sava cel Sfinţit 6 J Sf aep Nicolae de la Mira Liciei, făcătorul de minuni. Ev Ut In 10,9-16. Ap Evr 13,17-21 Ev Lc 6,17-23. Hârţi 7 V Sf aep Ambrozie al Milanului 8 S Cuv Patapie 9 D DUMINICA 27 d RUSALII (Femeia gârbovă). G 3 Ev Înv VI. Ap Ef 6,10-17 Ev Lc 13,10-17. Conceperea Preasfintei Fecioare Maria de către Sf Ana (Neprihănita Zămislire) 10 L Sf m Mina, Ermoghen şi Eugraf 11 M Cuv Daniel Stâlpnicul 12 M Sf ep Spiridon al Trimitundei Taumaturgul 13 J Sf m Eustratie, Axentie, Eugen, Mardarie şi Orest; Sf m Lucia 14 V Sf m Tirs, Leuchie, Calinic, Filimon, Apolloniu şi Arian; [Sf Ioan al Crucii] 15 S Sf ep m Elefterie 16 D DUMINICA 28 d RUSALII (Cina profetică). G 4 Ev Înv VII. Ap Col 1,12-18 Ev Lc 14,16-24. Pf Agheu 17 L Pf Daniel; Sf Anania, Azaria şi Misael 18 M Sf m Sebastian şi cei împreună cu el 19 M Sf m Bonifaciu 20 J Sf ep m Ignaţiu Teoforul 21 V Sf m Iuliana din Nicomidia 22 S Sf m Anastasia Romana 23 D DUMINICĂ ÎNAINTEA NAŞTERII DOMNULUI (Genealogia lui Isus). G 5 Ev Înv VIII. Ap Evr 11,910. 32-40 Ev Mt 1,1-25. Cei 10 sf m din Creta 24 L Sf m Eugenia. Ajunul Nașterii Domnului. Post și Ajun 25 M NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS (Crăciunul). Ev Ut Mt 1,18-24. Ap Gal 4,4-7 Ev Mt 2,1-12 26 M A II-a zi de Crăciun. SERBAREA MAICII DOMNULUI. Ev Ut Lc 6,17-23. Ap Evr 2,11-18 Ev Mt 2,13-23. Sf ep m Eftimie. Hârţi 27 J A III-a zi de Crăciun. Sf arhid m Ştefan. Ap Fap 6,8-15; 7,1-5. 47-60 Ev Mt 21,33-44. Cuv Teodor Mărturisitorul 28 V Sf 20.000 m arşi de vii în Nicomidia. Hârţi 29 S Sf prunci ucişi de Irod; Cuv Marcel Achimitul 30 D DUMINICĂ DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI. G 6 Ev Înv IX. Ap Gal 1,11-19; Ev Mt 2,13-23. Sf m Anisia; Cuv pr Zotic hrănitorul de orfani 31 L Cuv Melania Romana

Congregația Fiicele Îndurării - Satu Mare -

Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl este aceasta: să-i vizităm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. (Iac. 1,27)

În anul 2005, Congregația „Fiicele Îndurării” din Satu Mare a înființat o asociație sub același nume, care şi-a stabilit drept scop promovarea valorilor şi învăţăturilor religiei catolice, prin asistenţă socială complexă şi educaţie în spirit religios, acordată copiilor aflaţi în dificultate, în vederea asigurării tuturor condiţiilor pentru dezvoltarea fizică, psihică şi morală, pentru asigurarea de şanse egale în societate. Asociația a deschis o casă de tip familial, care găzduiește în prezent 15 fete cu vârsta cuprinsă între 5 și 22 de ani, de care se ocupă trei surori. MISIUNEA casei este îmbunătăţirea şi creşterea calităţii vieţii copiilor aflaţi în dificultate - lipsiţi de familie, defavorizaţi, a căror creştere nu poate fi asigurată de familie, a căror sănătate sau dezvoltare fizică, morală, intelectuală este primejduită în familie. Toți copiii pot să beneficieze de serviciile oferite de către Congregația surorilor, fără discriminare, până la integrarea sau reintegrarea lor în familie.


RÂNDUIELI BISERICEŞTI POSTURI

Zilele de miercuri şi vineri de peste an, afară de cele dezlegate (Hârţi) Postul Paştilor: 19 februarie - 7 aprilie Postul Sfinților apostoli: 4 - 28 iunie Postul Sfintei Maria: 1 - 14 august Postul Crăciunului: 14 noiembrie - 24 decembrie

AJUNURI

Ajunul Bobotezei: 5 ianuarie Vinerea Paştilor: 6 aprilie Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul: 29 august Înălţarea Sfintei Cruci: 14 septembrie Ajunul Crăciunului: 24 decembrie Prima zi din Postul Paștilor: 19 februarie

NU SE FAC PARASTASE

De la Duminica Floriilor până la Duminica Tomii În Duminica Rusaliilor: 27 mai Din 20 decembrie până în 6 ianuarie

POMENIREA MORŢILOR

Sâmbăta lăsatului de carne: 10 februarie Sâmbăta lăsatului de brânză: 17 februarie Prima sâmbătă din Postul Paştilor: 24 februarie A doua sâmbătă din Postul Paştilor: 3 martie A treia sâmbătă din Postul Paştilor: 10 martie A patra sâmbătă din Postul Paştilor: 17 martie A cincea sâmbătă din Postul Paştilor: 24 martie Sâmbăta lui Lazăr: 31 martie Sâmbăta Rusaliilor: 26 mai

ZILE ÎN CARE NU SE FAC NUNŢI

În nici o zi de post şi ajun Din 25 decembrie până în 7 ianuarie În săptămâna brânzei: 12 - 18 februarie În ziua de Paşti şi în săptămâna luminată: 8 - 15 aprilie În Sâmbăta Rusaliilor: 26 mai Dacă cineva ar fi silit să ţină nunta în acele zile, va cere prin preot dispensă de la Episcop.

FAZELE LUNII

lună nouă lună plină

primul pătrar ultimul pătrar


Cardinalul Iuliu Hossu rostind Actul de Unire la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, în fața a 100.000 de români Fratilor, Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rostește, prin poporul său credincios dreptatea Sa însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește Romania Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România. Acesta-i ceasul dreptății lui Dumnezeu și al răsplătirii lui, pentru suferințele veacurilor purtate de un neam, cu credința în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui. Suferințele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa, cu binecuvântare. Cuvintele Domnului se plinesc și aici, întru plinirea dreptății dumnezeiești: «Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și n-au văzut, și să audă ce auziți voi și n-au auzit. Ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre fericite că aud!» (fragment din discurs)

Editat de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş - Baia Mare str. Vasile Lucaciu, nr. 50; tel. 0262/213398; fax 0362/814531; e-mail: epgrcatmm@yahoo.com

Tipărit la Tipografia Surorilor Lauretane


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.