ORDIN nr. 93 din 30 martie 2007 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 45/2005 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare, cu modificările şi completările ulterioare Văzând Referatul de aprobare nr. 35.434 din 26 februarie 2007, întocmit de Direcţia generală siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere prevederile Legii nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată, precum şi Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Art. I 1.Anexa nr. 5 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 45/2005 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a unor activităţi sanitare veterinare, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 aprilie 2005, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezentul ordin. Art. II Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Marian Avram
1
ANEXĂ: TARIFELE pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator ale produselor de origine nonanimală Nr. crt.
Determinarea analizei, examenului, operaţiunii
1.
Determinarea nitraţilor prin metoda HPLC din spanac proaspăt, spanac conservat, îngheţat sau congelat, salată proaspătă, salată de tip ICEBERG, legume şi fructe Determinarea azotaţilor (NO3) prin metoda APHA din legume şi fructe Determinarea azotiţilor prin metoda Griess din legume şi fructe Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) prin metoda HPLC din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea aflatoxinei totale (B1+B2+G1+G2) - test rapid - din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea aflatoxinei B1 prin metoda HPLC din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahidele supuse sortării sau altui tratament fizic, nucile şi fructele uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea aflatoxinei B1 prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produse procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea aflatoxinei B1 prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din arahide, nuci şi fructe uscate şi produse procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea micotoxinelor prin cromatografie în strat subţire din arahide, nuci şi fructe uscate şi produsele procesate din acestea, arahide supuse sortării sau altui tratament fizic, nuci şi fructe uscate supuse sortării sau altui tratament fizic, cereale şi produsele procesate din acestea, condimente Determinarea ochratoxinei A prin metoda HPLC din cereale brute, toate produsele derivate din cereale, stafide uscate, cafea boabe prăjită, cafea prăjită şi măcinată, cafea solubilă, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, must de struguri şi must de struguri concentrat Determinarea ochratoxinei A prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale brute, toate produsele derivate din cereale, stafide
2. 3. 4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
Tarif (lei/determinare) 365
18,9 12,1 365
345
265
155
365
345
265
95
365
345
2
14.
15.
16.
17.
18.
19. 20. 21.
22.
23.
24.
25.
uscate, cafea boabe prăjită, cafea prăjită şi măcinată, cafea solubilă, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, must de struguri şi must de struguri concentrat Determinarea ochratoxinei A prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale brute, toate produsele derivate din cereale, stafide uscate, cafea boabe prăjită, cafea prăjită şi măcinată, cafea solubilă, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, vin (vin roşu, alb şi roze) şi alte tipuri de vin şi/sau băuturi răcoritoare pe bază de must de struguri, must de struguri şi must de struguri concentrat Determinarea patulinei prin metoda HPLC din suc de fructe şi nectar de fructe, în special suc de mere şi sucurile de fructe ca ingrediente pentru alte băuturi, suc de fructe concentrat după reconstituirea conform instrucţiunilor producătorului, băuturi spirtoase, cidru şi alte băuturi fermentate derivate din mere sau conţinând suc de mere, produse solide din mere, inclusiv compot de mere, piure de mere destinat consumului direct Determinarea deoxinivalenolului (DON) prin metoda HPLC din cereale neprocesate, grâu dur, ovăz şi porumb, pâine, produse de patiserie, biscuiţi, batoane cu cereale şi cereale pentru micul dejun, paste făinoase Determinarea deoxinivalenolului (DON) prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale neprocesate, grâu dur, ovăz şi porumb, pâine, produse de patiserie, biscuiţi, batoane cu cereale şi cereale pentru micul dejun, paste făinoase Determinarea deoxinivalenolului (DON) prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale neprocesate, grâu dur, ovăz şi porumb, pâine, produse de patiserie, biscuiţi, batoane cu cereale şi cereale pentru micul dejun, paste făinoase Determinarea 3-MCPD prin metoda HPLC din proteine vegetale hidrolizate, sos de soia Determinarea zearalenonei prin metoda HPLC din cereale, făină de cereale, pâine, produse de patiserie, biscuiţi Determinarea zearalenonei prin metoda ELISA cu purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale, făină de cereale, pâine, produse de patiserie, biscuiţi Determinarea zearalenonei prin metoda ELISA fără purificare pe coloană de imunoafinitate din cereale, făină de cereale, pâine, produse de patiserie, biscuiţi Determinarea de metale grele (Pb, Cd, Cu, Zn, Fe etc.) şi arsen prin SAA cu cuptor de grafit - un element - din cereale, legume şi leguminoase, ciuperci de cultură, fructe, grăsimi şi uleiuri, sucuri de fructe, sucuri de fructe concentrate, nectaruri de fructe, vinuri (inclusiv vinurile spumante, exclusiv vinurile licoroase), vinuri aromatizate, băuturi bazate pe vinuri aromatizate şi cocktailuri ce folosesc vinuri aromatizate, cidrul din mere, pere şi vinurile de fructe Determinarea de metale grele (Pb, Cd, Cu, Zn, Fe etc.) prin SAA cu flacără, după calcinare - un element - din cereale, legume şi leguminoase, ciuperci de cultură, fructe, grăsimi şi uleiuri, sucuri de fructe, sucuri de fructe concentrate, nectaruri de fructe, vinuri (inclusiv vinurile spumante, exclusiv vinurile licoroase), vinuri aromatizate, băuturile bazate pe vinuri aromatizate şi cocktailurile ce folosesc vinuri aromatizate, cidrul din mere, pere şi vinurile de fructe Determinarea Sudan I, II, III, IV, Para Red (CI 12070) prin metoda HPLC din condimente
265
365
365
345
365
365 365 345
265
58
54
74,5
3
26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36.
37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44.
45.
46.
47.
48.
49.
Determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume Determinarea reziduurilor de pesticide organofosforice prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume Determinarea reziduurilor de carbamaţi prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume Determinarea de piretroizi de sinteză prin metoda GLC din cereale, fructe şi legume 134 137 Determinarea gradului de contaminare radioactivă CS + CS prin gama spetrometrie din legume, fructe, condimente, ciuperci de cultură, ceai Determinarea clorurii de sodiu conform STAS 5953/85 din sucuri de legume Determinarea de substanţă uscată conform STAS 5856/71 din sucuri de legume, bulion şi pastă de tomate Determinarea acidităţii totale conform STAS 5952/79 din bulion şi pastă de tomate Determinarea acidităţii volatile conform STAS 5952/71 din bulion şi pastă de tomate Determinarea impurităţilor minerale insolubile raportate la substanţa uscată conform STAS 5959/70 din bulion şi pastă de tomate Determinarea conţinutului în substanţă uscată conform STAS 3183-90; 5-90; 5-90/A1:1997 din gemuri de fructe, jeleuri, marmelade şi piure de castane îndulcit 0 Determinarea indicelui de refracţie la 40 C conform SR EN ISO 6320:2002 sau STAS 145/4-67 din uleiuri vegetale Determinarea indicelui de saponificare conform STAS 145/17-67 din uleiuri vegetale Determinarea indicelui de iod conform STAS 145/19-90, SR EN ISO 3961:2002 din uleiuri vegetale Determinarea acidităţii - exprimată în acid acetic - din uleiuri vegetale, margarine, maioneze şi sosuri de maioneză Determinarea pH-ului pentru margarine, maioneze şi sosuri de maioneză Determinarea NaCl din margarine, maioneze şi sosuri de maioneză Determinarea numărului total de germeni aerobi mezofili din maioneze şi sosuri de maioneză Determinarea bacteriilor coliforme din maioneze şi sosuri de maioneză, margarina de consum, condimente şi amestecuri de condimente, concentrate alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe Determinarea Salmonella prin metoda de identificare din legume, fructe, sucuri de legume şi fructe nepasteurizate, seminţe încolţite, margarina de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente Determinarea Salmonella, metoda de confirmare, conform EN ISO 6579 SR EN ISO 6579/2003, din legume, fructe, sucuri de legume şi fructe nepasteurizate, seminţe încolţite, margarina de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente Determinarea Escherichia Coli prin metoda de identificare din fructe şi legume, sucuri nepasteurizate de legume şi fructe, margarina de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente, concentrate alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe Determinarea Escherichia Coli prin metoda de confirmare conform ISO 16649-1 sau 2 din fructe şi legume, sucuri nepasteurizate de legume şi fructe, margarina de consum, maioneză, condimente şi amestecuri de condimente, concentrate alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe Determinarea numărului total de germeni aerobi mezofili din concentrate
140 140 130 130 36,3 11,8 10,4 15,9 20,2 53,4 10,4
14 23,5 23,2 14,5 14,5 11,8 42,9 46,1
48
48
49,7
49,7
42,9
4
alimentare, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe 50. Determinarea de stafilococ coagulazo-pozitiv-metoda de confirmare 51. Determinarea de stafilococ coagulazo-pozitiv-metoda de identificare 52. Determinarea drojdiilor şi mucegaiurilor din maioneze şi sosuri de maioneză, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe 53. Determinarea substanţei uscate din zahăr 54. Determinarea zaharurilor reducătoare exprimate ca zaharuri invertite din zahăr 55. Determinarea substanţei uscate din cacao 56. Determinarea substanţei uscate din cacao degresată 57. Determinarea substanţei uscate totale din unt de cacao 58. Determinarea conţinutului de grăsime/grăsime totală din unt de cacao 59. Determinarea grăsimii (metoda uzuală conform SR 13344-1 1996) din cacao pudră 60. Determinarea cenuşii insolubile în acid clorhidric 10% 61. Determinarea conţinutului de apă conform SR ISO 2291:1997 din boabe de cacao 62. Determinarea conţinutului de umiditate prin metoda prin pierdere de masă la 0 103 C (metoda de rutină conform SR ISO 11294:1998) din cafea prăjită măcinată 63. Determinarea conţinutului de apă (metoda practică conform STAS 9682/2-74) din cafea verde boabe 0 64. Determinarea pierderii de masă la 105 C conform SR ISO 6673-92 din cafea verde 65. Determinarea umidităţii din lapte, cazeină, cazeinaţi 66. Determinarea N.T.G. din lapte, cazeină, cazeinaţi 67. Determinarea umidităţii conform STAS 90-1988 din făina de grâu 68. Determinarea cenuşii conform STAS 90-1988 din făina de grâu 69. Determinarea acidităţii conform STAS 90-1988 din făina de grâu 70. Determinarea conţinutului în proteine conform STAS 90-1988 din făina de grâu 71. Determinarea conţinutului de cenuşă insolubilă în acid clorhidric 10% conform STAS 90-1988 din făina de grâu 72. Determinarea conţinutului de proteină brută conform SR 13013-3:1994 din produse cerealiere, de morărit, de panificaţie, biscuiţi şi paste făinoase 73. Determinarea umidităţii (metoda de referinţă) din cereale şi produse cerealiere conform SR ISO 712:2005 74. Determinarea umidităţii conform SR ISO 6540:2002 din porumb (boabe măcinate şi boabe întregi) 75. Determinarea conţinutului de proteină brută din cereale conform STAS 6283/4-84 76. Teste de sanitaţie - NTG 77. Teste de sanitaţie - B coliformi 78. Examen organoleptic 79. Determinarea dioxinei prin metoda GC-MS din uleiuri şi grăsimi vegetale 80. Metodologie de identificare şi cuantificare a OMG pentru produse care conţin soia Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 234 din data de 4 aprilie 2007
24 33,8 48,5 10,4 17,4 10,4 10,4 21 62,8 62,8 43 10,4 10,4
10,4 10,4 10,4 42,9 10,4 20 15,9 21,2 43 21,2 10,4 10,4 21,2 42,9 46,1 6 156,6 1.050
5