An iv structuri urbane note curs

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara

Structuri urbane Note de curs

Bibliografie  Alexander, Christopher, et al, A Pattern Language, New York 1977  Appleyard, Donald, Livable Streets, Los Angeles: University of California Press, 1981  Jacobs, Jane, The Death and Life of Great American Cities, London 1962  Jacobs, Allan B. , Great Streets, 1995.  Lynch, Kevin, The Image of the City, Cambridge, Mass, 1960,  Gehl, Jan, Viata intre cladiri-utilizarile spatiului public, ed Igloo media Bucuresti, 2011  Gehl, Jan, Orasele pentru oameni, ed Igloo media Bucuresti, 2012

 Mikoleit, Anne, Purckhauer, Moritz 100 Lessons for Understanding the rile City, gta Verlag, 2011  Radoslav, Radu, Topos Comportamental – armonizarea dintre spatiul urban si comportamentul uman, Editura Marineasa, Timisoara, 2000  Rudofsky, Bernard, Streets for People, 1964  Whyte, William Hollingsworth, The social Life of Small Urban Spaces, third edition, New York 2004

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C01 Noţiuni introductive Introducere în curs Cursul introductiv reprezintă o închegare de termeni cu relevanţă în devenirea urbană.

Spațiul urban SURSA: KRIER, R. (1979), LE-NOTRE.ORG Spațiul urban este suma tuturor tipurilor de spații aflate între clădirile unei așezări umane, fiind delimitat geometric de o varietate de elevații (fațade). Fără a lua în considerare particularitățile impus de spațiul privat și interstițiile dintre clădiri, Rob Krier clasifică elementele spațiului urban ca fiind strada și piața, divizându-le în grupe stabilite după modelul geometric urmat: pătrat, triunghi sau cerc.

Exemple de tipuri spațiale, conform cu Krier: acoperite, labirintice, şerpuitoare, sinuoase, luminoase, în vale, pe creasta, pe vârf, de tip belvedere, squarul englez, piazza italiană, place-ul francez, parcul, bulevardul, arcadele, promenada pe mal, dar şi o serie de noi tipuri precum staţia de metrou, pietonalul comercial de tip mall, gara, etc..

Domeniul public şi domeniul privat Domeniul public este totalitatea spațiilor care aparțin unei comunități reprezentante de un organism de conducere (administrație publică locală, județeană și centrală).

Domeniul privat este reprezentat de totalitatea spațiilor care aparțin de drept unei persoane private, individuale.

Spațiul public şi spaţiul privat Spaţiul public este spaţiul urban ale cărui carecteristici de proprietate, control şi acces aparţin unei colectivităţi (comunitate).

Exemple de acest tip sunt pietonalele comerciale de tip mall, magazinele, sau pieţele proprietatea unor corporaţii.

Spaţiul privat este spaţiul urban ale cărui carecteristici de proprietate, control şi acces aparţin unei persoane private.

Între spaţiul public şi cel privat există o linie de demarcaţie care, dacă este prea clar definită, suportă tensiuni între cele două tipuri de spaţii.

Este necesară introducerea unor niveluri suplimentare ierarhice, divizate gradat: public, semipublic, semiprivat, privat.

Astfel, spaţiile urbane precum străzile, pieţele, parcurile sunt atât publice ca proprietate, cât şi accesibile întregii populaţii. Alte spaţii şi clădiri pot fi în proprietate privată şi să aibă acces public, dar proprietarii lor pot refuza sau descuraja intrarea unor segmente de populaţie.

În spaţiile publice, proprietar este comunitatea şi este permisă o mare varietate de

comportamente umane, având un minim control exercitat. În spaţiile semipublice este permis accesul larg al publicului, dar oamenii locului exercită un anume control asupra comportamentului ce se desfăşoară în acel loc.

Spaţiile semiprivate sunt în proprietatea privată, deci nu permit acces publicului larg şi în acelaşi timp au o slabă delimitare vizuală pentru realizarea intimităţii.

Spaţiile private sunt în proprietate privată, prezintă un control absolut asupra accesului şi au în acelaţi timp şi o intimitate desăvârşită.

Spațiul Cultural SURSA: RAPOPORT, A. (1984), CULTURE AND THE URBAN ORDER Pentru Rapoport, există trei definiţii care explică termenul de cultură:

3. Un set de strategii adaptate pentru supravieţuirea comunităţii.

1. Un mod de viaţă tipică pentru un grup (comunitate), un mod particular de a produce lucruri.

2. Un sistem de simboluri, sensuri şi sceme cognitive care au fost transmise cu ajutorul codurilor simbolice.

Pentru un grup specific de oameni, cultura este normativă, impunând o anumită identitate, un anume stil de viaţă specific, un anume comportament uman, un anume tip de nevoi umane şi un anume tip de activităţi umane, desfăşurate cu precădere în spaţiul public.

Identitatea SURSA: BABEŢI, A. (1999), KAYMAZ, I. (2013) Identitatea este întregul ansamblu de sentimente care formează unicitatea, unitatea, autonomia, controlul de sine, continuitatea, participarea afectivă, diferenţierea, încrederea în capacităţile proprii.

Identitatea este definită de 4 categorii: materiale, istorice, psihoculturale şi psihosociale.

Referinţele materiale sunt reprezentate: de posesiuni (nume, teritorii, locuire, vestimentaţie, etc.), de potenţialitate (putere economică, financiară, intelectuală), şi de aparenţe fizice (trăsături morfologice, semne distintive).

Referinţele istorice sunt reprezentate prin origini (acte de identitate, naştere, numire, filiaţie, înrudire, mituri ale genezei, eroi fondatori), prin evenimente marcante (etape importante în evoluţie, transformări, influenţe, aculturaţie, traumatisme culturale sau psihologice, modele ale trecutului) şi prin urme istorice (credinţe, cutume, legi sau norme cu origini în trecut).

Referinţele psihoculturale sunt reprezentate prin sistemul cultural (premize culturale, religie, coduri culturale, ideologie, sistem de valori culturale, diverse expresii culturale, precum produsele artistice), prin mentalitate (viziune asupra lumii, obiecte nodale, atitudini cheie, norme de grup, habitudinile colective) şi prin sistemul cognitiv (trăsăturile psihologice proprii, atitudini, sistemul de valori).

Referinţele psihosociale sunt reprezentate prin repere sociale (statut, vârstă, sex, profesiune, deţinerea puterii, roluri sociale), prin atributele valorii sociale (competenţă, calitate, defect) şi prin potenţialitate (capacitate, motivaţie, strategie, adaptabilitate, stil de conduită).

Aceste referinţe nu funcţionează simultan în definirea identităţii unei persoane ca individ, ci se selectează doar reperele esenţiale de definire şi cele ce determină diferenţele în raport cu alte identităţi. În concluzie, identitatea se formează nu numai în raport cu sine, ci mai ales, ca rezultat al întâlnirii cu celălalt.

Identitatea se formează prin educaţie, socializare şi aculturaţie, ce presupune asimilaţie, confruntare şi naştere de noi identităţi, prin metamorfoză generată de contacte şi interacţiune cu alte identităţi.

Nucleul identităţii este configurat şi susţinut prin sentiment şi voinţă.

Conceptul japonez de uchi este utilizat pentru a asocia comunitatea sau fiinţa umană de spaţiul fizic aferent, utilizând sentimentul de apartenenţă. Cu cât există mai multe nivele spaţiale legate organic de nivelele de organizare socială, cu atât comportamentele vor funcţiona mai bine, într-o aşezare umană democratică.

Stilul de viață SURSA: ARBORE, C. (1984) Stilul de viaţă este dat determinat de o anumită identitate de grup. Stilul de viaţă, face ca diferenţele minore dintre indivizi să dispară şi să rămână doar un simţ unitar al vieţii, valabil de la o epocă la alta. Stilul de viaţă îl putem defini ca un mod specific unui grup de a-şi aloca timp, materiale şi resurse simbolice, ce face ca acel grup să se deosebească faţă de un altul.

Pentru formarea unui stil de viaţă se foloseşte un set de scheme, de simboluri cognitive, ce formează o parte din strategiile grupului de a se adapta unui spaţiu, la un moment dat.

Putem conchide, că un grup de oameni au o anume cultură, stil de viaţă, ce este constituită

de un set de valori şi credinţe, ce întruchipează idealuri şi care sunt transmise membrilor acelui grup prin culturalizare.

Această asimilare a setului de valori şi de credinţe, duce la un anume fel de a percepe lumea, un anumit mod de a o privi şi în cazul nostru, de a o modela spaţiul, ce este deci rezultatul unor alegeri, a unor decizii individuale, sau de grup.

Acest lucru ne face să legăm cultura de spaţiu public, prin faptul că atât produsul, cât şi procesul de alcătuire, se află în mintea grupului cu mult inainte de a fi modelat.

Nevoile Umane SURSA: MASLOW, A. (1943), BUCHANAN, P. (2012) Sunt două surse pe care le expunem atunci când discutăm despre nevoile umane. În conformitate cu Maslow, problematica nevoilor umane este de natură liniară, de la nevoile de bază, existenţiale, până la cele de natură spirituală, de identificare a unor raţiuni de a fi superioare materiei.

Un alt tip de expunere este oferit de teoria dinamicii în spirală (spiral dynamics), o teorie care înregistrează dezvoltarea culturilor printro spirală care crește și se dezvoltă atât pe verticală, cât și lateral și în conținut. Pe baza acestei teorii sunt identitificate 8 niveluri culturale (sau meme) care oscilează între valori individuale sau colective.

Comportamentul și activitățile umane SURSA: BOYD, N., GEHL, J. (1996) Comportamentul uman este este termenul utilizat pentru a descrie activitățile și conduita unei persoane. Activităţile umane în spaţiul public pot fi realizate de sine stătător (pietonal) sau cu ajutorul unor mijloace motorizate.

Pentru a simplifica, Gehl împarte activităţile în

trei categorii, fiecare dintre acestea impunând anumite cerinţe mediului fizic: activităţi necesare, opţionale şi sociale.

Activităţile necesare sunt cele mai mult sau mai puţin obligatorii, aşa cum este drumul la locul de muncă, cumpărături, plata taxelor sau

aşteptarea unor persoane. Pentru că sunt necesare, incidenţa este foarte puţin influenţată de mediul construit şi au loc independent de voinţa participanţilor.

Activităţile opţionale sunt cele pe care participanţii le realizează doar dacă există o dorinţă în sensul acesta şi dacă timpul şi locaţia le fac posibile. Aceste activităţi includ o plimbare, a face plajă sau a sta pe o bancă.

Aceste activităţi au loc doar atunci când condiţiile exterioare sunt favorabile, deci sunt dependente de condiţiile fizice exterioare.

Activităţile sociale sunt toate activităţile care depind de prezenţa altor persoane în spaţiile publice. Aceste activităţi includ joaca copiilor, salutul, conversaţia sau activităţile comunitare.

Acestea sunt activităţi rezultate deoarece aparspontant, ca o consecinţă directă a mişcării persoanelor şi aflării în acelaşi spaţiu în acelaşi timp.

Dintre acestea, cele mai importante pentru coagularea unei comunităţi sunt activităţile opţionale, acestea fiind cele care permit interacţiunea între membri.

Așezarea umană ca sistem SURSA: SANDU, A. (1980), TEORIA STRUCTURILOR URBANE Sistemul reprezintă un ansamblu format din elemente și interacțiunea dintre acestea. În cazul unui oraș, elementele sunt funcțiunile urbane specifice, fie ele individuale sau conglomerate (piață publică, instituții și servicii, terminale de transport, hotspot wi-fi etc..), publice sau private, iar interacțiunea dintre acestea se efectueză prin conexiuni care suportă

schimb de informație (căi de transport, rețele edilitare, rețele de fibră optică etc..). În cazul unei așezări rurale, sistemul păstrează structura unei așezări urbane, însă complexitatea este cu mult redusă în plan spațial. Se observă un caracter informal care nu permite încadrarea în aceeași categorie cu orașele.

Viziunea holistică Sursa: LANDRY, C. (2006), THE ART OF CITY MAKING Holismul este un concept care ilustrează un demers de analiză particularizată a elementelor componente ale unui ansamblu, având în permanenţă în vedere rolul acelui element în cadrul ansamblului respectiv. În contextul unei aşezări umane: oraşul este un sistem în cadrul căruia elementele nu pot funcţiona independent, ci doar prin conexiuni cu alte elemente din cadrul aceluiaşi sistem.

Pentru a înţelege dinamica unui oraş trebuie analizate substraturile (layer) culturale care au condus către formarea acestuia. Substraturile culturale formează identitatea unui oraş. Aceste straturi, care aparţin timpului trecut, sunt

îmbogăţite din punct de vedere cantitativ cu alte straturi, ale timpului prezent, astfel încât dinamica de formare a identităţii este continuă.

La nivelul fiecărui oraş există actori cu interese proprii (stakeholder). O viziune holistică presupune coordonarea tuturor intereselor pentru o direcţie comună, proprie. Aceasta direcţie poate fi către dezvoltare (ex: durabilă) sau către o descreştere necesară, ambele fiind stabilite printr-o strategie comună.

Fiecare are rolul său în procesul de devenire urbană. Dacă un actor este favorizat, devenirea nu va fi corelată cu interesul comun al tuturor ci în primul rând cu interesul celui dintâi.

Topos comportamental (behavior setting) SURSA: RADOSLAV, R. (2000), TOPOS COMPORTAMENTAL ARMONIA DINTRE SPATIUL URBAN SI COMPORTAMENTUL UMAN Termen utilizat pentru studiul în domeniu urbanistic, reprezentând reuniunea entităților: spațiu respectiv ființe umane prin comportamentul celor din urmă. Gestionarea toposurilor comportamentale se realizează printr-o guvernare (bună/rea).

contemporane, un topos comportamental este potrivit într-un anumit context dacă este intensificată continuitatea culturii aferente acelui context și supreviețuirea oamenilor săi., intensificând conexiunile în timp și spațiu și ajutând la creșterea individuală.

Între unitatea socială și cea spațială intervine o relație, o operație: evenimentul. Topos comportamental = ființe umane + eveniment.

Aşadar un topos comportamental este adecvat dacă propune o dezvoltare în continuitate, prin deschidere şi conexiune.

În conformitate cu valorile unanim apreciate ca fiind caracteristice coordonatelor istorice

Calitatea SURSA: RADOSLAV, R. (2000), TOPOS COMPORTAMENTAL ARMONIA DINTRE SPATIUL URBAN SI COMPORTAMENTUL UMAN Spaţiului îi este atribuit conceptul de calitate, stabilit prin norme formale sau informale, în deplină concordanţă cu o anumită perioadă istorică (ex: calitatea vieții). Problema este în ambiguitatea acestui termen, fiecare utilizare are un sens propriu, specific doar contextului dat. Din aceasta rezultă o dificulate în comunicarea unor sensuri acceptate în mod unanim și o lipsă a unor rigori profesionale

(cercetare științifică, acte normative, planuri directoare etc..).

Standardele de calitate au apărut ca urmare a marilor manifeste teoretice studiate în anul III, însă problema majorității acestora este că nu au ținut cont de grupurile umane şi nevoile acestora cu privire la spaţiile urbane şi comportamentul social corespondent unui substrat cultural.

Comunitate și societate SURSA: SOCIOLOGYGUIDE.COM Conceptul de comunitate şi-a făcut apariţia şi a dominat cercetarea ecologică urbană încă de la începutul secolului trecut. De la început s-a postulat ideea că există o competiţie pentru ocuparea unui amplasament cât mai bun şi că această competiţie pentru realizarea diferenţelor sociale şi economice a fost întotdeauna temperată de nevoia de relaţii de

cooperare neplanificată, denumite şi relaţii simbiotice.

Aceste relaţii conduc la două nivele de organizare socială, unul biotic al organizării (totalitatea celor care trăiesc în acelaşi loc), numit comunitate (de la latinescul “communitas”) şi un alt nivel, cu o organizare culturala, numit societate.

Aşezarea ca un organism SURSA: ALEXANDER, C. (1963, 1975, 1977, 1979, 1987) Este un concept născut ca urmare a diverselor mişcări din anii ’60 care au protestat împotriva efectelor sociale şi ecologice următoare deciziilor politice. Din punctul de vedere al lui Alexander, pe fondul conceptelor lui F.L. Wright cu privire la modul organic de a edifica, o aşezare este caracterizată printr-o ierarhie de părți și ale cărei părţi trebuie să funcționeze împreună pentru a se putea dezvolta în mod unitar, armonios. Acest întreg guvernabil este alcătuit dintr-o unitate socială căreia îi corespunde o unitate spațială. Între unitatea socială și cea spațială intervine o relație, o operație: evenimentul. Spațiul împreună cu evenimentul formează pattern-ul (arhetipul). În cazul acesta, arhetipul = mediu construit + eveniment. În cadrul unui oraş, pattern-urile sunt fie vii, fie moarte. Un pattern pe care îl considerăm ca fiind de calitate este un pattern viu. Acest tip de pattern-uri nu poate fi fabricat, ci doar generat prin acţiunile conjugate ale oamenilor.

O creștere organică este un proces care aduce ordine prin sine însuși, acest tip de creștere fiind o proprietate inerentă a unui organism viu (a unui sistem funcțional), o calitate de la sine înțeleasă. Datorită ambiguității în exprimarea unui termen suficient de cuprinzător (care să poată fi şi particularizat, în acelaşi timp), Alexander o numește pe aceasta “the quality without a name”, calitatea care nu are un nume, nu poate fi definită. Calitatea aceasta nu poate fi definită pentru că nu este niciodată la fel, fiind dependentă de un anumit context situat în timp şi spaţiu. În acelaşi timp este dinamică în interiorul său, caracterizată prin contradicţii interne, iar referirea la ea se face prin termenii:

viu, întreg, comfortabil, liber, altruist, etern.

Un pattern are calitatea fără un nume dacă este caracterizată de auto-susţinere, auto-generare şi auto-menţinere.

Christopher Alexander propune un număr limitat, de 245 de pattern-uri, pe care le consideră fundamentale pentru caracterizarea unui oraş viu. Acestea pot fi utilizate de sine stătător, sau combinate pentru a obţine un rezultat de o complexitate ridicată. Combinările nu sunt simple procese de adiţie cantitativă, ci un proces în care întregul precede părţile. De aici rezultă identitatea fiecărui context în parte. În lucrul cu pattern-urile şi aplicaţia acestora în viaţa urbană, Alexander defineşte o supraregulă conform căreia orice act de construcţie are responsabilitatea de a creea o structură continuă în jurul ei. Aceasta poate fi transpusă în axioma: orice creştere trebuie astfel făcută în cât să se concilieze cu locul. Locul respectiv va fi denumit în continuare centru.

Fiecare centru de o anumită dimensiune se sprijină ierarhic pe alte centre, de dimensiuni reduse. În același timp, fiecare centru sprijină, împreună cu centre de dimensiuni similare, un centru major care, din punct de vedere ierarhic, se află pe o treaptă superioară. În acest mod se formează un sistem de centre ierarhizate.

Exemplificând, un caz pozitiv este cel al unei clădiri noi care se realizează în frontul unei pieţe publice. Aceasta trebuie să se integreze în ansamblul pieței, în acest caz rezultatul fiind o piaţă publică a cărei caracter este întărit. Un exemplu negativ este cel al contrucţiei unei clădiri de birouri P+5 într-un cartier rezidenţial cu locuinţe în regim P+1.

Forma urbană SURSA: LYNCH, K (1960, 1971, 1980, 1981) Conform teoriilor lui Lynch, forma unei așezări urbane cuprinde ordonarea spațială a

persoanelor care produc lucruri și acțiuni.

Forma urmează, în acest fel fluxurile spațiale

ale persoanelor, bunurilor, informațiilor și caracteristicilor materiale.

Calitatea definită din punctul de vedere al lui Lynch, rezultă din raportul dintre caracteristicile materiale ale ambianței și valorile aferente colectivității. Astfel, o formă urbană este cu atât mai “bună” cu cât caracteristicile spațiale corespund mai bine, cauzal, valorilor societății respective.

Punând problema în acest mod, putem asimila conceptul de calitate a formei urbane cu cea de topos comportamental.

Pentru realizarea formei care are relevanță întrun context dat, Lynch propune un set de 5 criterii și 2 metacriterii. Criterii: 1. Vitalitatea este capacitatea prin care forma urbană susține funcții vitale, nevoi și capacități biologice ale ființei umane, deci modul în care se protejează supraviețuirea speciei.

2. Sensul este capacitatea formei urbane de a fi percepută diferențiat și structurată mental în timp și spațiu, deci gradul în care structura mentală se conectează la valorile și concepțiile sale.

3. Adaptabilitatea este capacitatea prin care forma și dimensiunea spațiilor urbane corespund cu tipul și cantitatea de acțiuni pe care ființele umane le desfășoară zi de zi.

4. Accesul este capacitatea formei urbane de a primi alte persoane, acțiuni, resurse, servicii și locuri, producând continuitatea și varietatea elementelor care pot fi adăugate la ceea ce există deja.

5. Controlul este capacitatea prin care utilizarea, realizarea, modificarea și gestiunea spațiilor și activităților sunt controlate de cei care le folosesc, lucrează acolo sau le ocupă.

Metacriteriile sunt: 1. Eficiența presupune costul cel mai redus de realizare și întreținere pentru fiecare dintre calitățile spațiilor 2. Echitatea este modul în care costurile și beneficiile spațiilor urbane sunt distribuite în raport cu valorile morale general acceptate la nivelul comunității/societății respective (nevoia, meritul, efortul, capacitatea de cumpărare, colaborarea cu puterea etc..)

Prin aceste 5+2 criterii Lynch consideră că se poate evalua calitatea oricărei structuri sau așezări urbane.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C02 Pattern-uri Obiectiv Prezentarea principalelor subiecte abordate la această disciplină.

1 Regiuni independente Obiective: marcarea limitelor oraşelor şi protejarea teritoriului 1 Regiuni independente 2 Distribuţia oraşelor 3 Prelungirile oraşului în teritoriu 4 Văile agricole 5 Reţeaua de drumuri în teritoriu 6 Oraşele 7 Teritoriul (ţinutul)

B Formarea treptată a structurilor majore care alcătuiesc oraşul Obiectiv: evidenţierea principalelor elemente şi conexiuni care definesc un areal urban determinat 8 Mozaicul de subculturi 9 Răspândirea locurilor de muncă 10 Magia oraşului: zona centrală 11 Zone de transport local nemotorizat C Comunităţile ca unităţi fizice identificabile şi autoguvernabile

C Comunităţile ca unităţi fizice identificabile şi autoguvernabile Obiectiv: analiza determinanților care 14 Cartierul identificabil 12 Comunitatea celor 7000 Vecinătatea identificabilă Cvartalul Gruparea de case

facilitează coagularea comunităților mici care formează un oraș ∙ 15 Delimitarea cartierelor ∙ 13 Limitele dintre subculturi ∙ Limitele dintre vecinătăți ∙ Delimitarea cvartalului ∙ Limitele dintre grupările de case

D Reţele locale Obiectiv: trasarea reţelelor care, prin dezvoltare, încurajează conexiunile dintre comunităţi 16 Reţeaua de transport public Reţeaua de tram-tren

17 18 19 20

Inelele de circulaţie Reţeaua de străzi de categoria I şi II Reţeaua de învăţământ Reţeaua de magazine Minibus-urile

E Politici pentru afirmarea caracterului local Obiectiv: principii care subliniază caracterul fiecărei comunităţi în parte 21 Limita celor 4 niveluri 22 9% parcare 23 Locuri sacre 25 Accesul la apă 26 Ciclul de viaţă 27 Bărbaţii şi femeile

F Centrele locale Obiectiv: modul de formare a centrelor fiecărei comunităţi 28 Nucleele excentrice 29 Inelele de densitate 30 Nodurile de activitate 31 Promenada 32 Strada comercială 33 Viaţa de noapte 34 Interschimbul

G Locuirea Obiectiv: tipuri de locuinţe şi gospodării 35 Amestectul de gospodării 36 Gradientul de intimitate 37 Gruparea de locuinţe 38 Locuinţele înşiruite 39 Locuinţele colective Locuinţe mobile 40 Vârtsnici pretutindeni

H Comunitatea muncii Obiectiv: intervenţii care facilitează formarea unor comunităţi la locul de muncă al fiecăruia dintre cetățeni 41 Comunitatea muncii ∙ 45 Şirag de proiecte comunitare 42 Centura industrială ∙ 46 Piața cu mai multe magazine 43 Universitatea ca piață de schimb ∙ 47 Centrul de sănătate 44 Primăria locală ∙ 48 Locuirea printre

I Reţeaua locală de străzi şi alei Obiectiv: creşterea reţelelor de transport local nemotorizat, complementar celui motorizat, individual sau colectiv 49 Străzi în zig zag ∙ 54 Traversarea lesnicioasă 50 Intersecţia în T ∙ 55 Trotuarul înălţat 51 Străzile verzi ∙ 56 Reţeaua velo 52 Reţeaua de alei şi străzi ∙ 57 Copiii în oraş 53 Poarta de acces

J Spaţii urbane deschise în comunităţi Obiectiv: conturarea spaţiilor care permit desfăşurarea evenimentelor specifice culturilor locale ale comunităţilor 58 Carnavalul ∙ 63 Dansatul în stradă 59 Spaţii dosite liniştite ∙ 64 Ochiurile de apă 60 Verdele accesibil ∙ 65 Locurile de naştere 61 Pieţele publice mici ∙ 66 Locurile sfinte (consacrate) 62 Locurile înalte

K Spaţii deschise în grupările de locuinţe şi comunităţile muncii Obiectiv: conturarea spaţiilor care permit desfăşurarea evenimentelor specifice activităţilor de acasă şi complementare celor de la locul de muncă 67 Terenul comunitar ∙ 71 Apa liniştită 68 Locuri de joacă înlănţuite ∙ 72 Sportul local 69 Camera publică exterioară ∙ 73 Locuri de joacă aventuroase 70 Locurile solemne ∙ 74 Animalele

L Mici instituții sociale independente Obiectiv: adaptarea spațiilor la necesitățile instituției sociale de bază: familia, în toate formele ei 75 Familia 76 Locuința pentru o familie mică 77 Locuința pentru un cuplu 78 Locuința pentru o singură persoană 79 Propria ta casă

M Ateliere și birouri autoguvernabile Obiectiv: înţelegerea principiilor de generare a spaţiilor aferente grupurilor de lucru pentur toate vârstele 80 Ateliere și birouri autoguvernabile ∙ 84 Societatea adolescenților 81 Mici birouri neprotocolare ∙ 85 Fronturi de ateliere ca școli 82 Legăturile dintre birouri ∙ 86 Casa copiilor 83 Maestrul și ucenicii

N Magazine locale și locuri de întâlnire Obiectiv: înţelegerea principiilor de generare a spaţiilor aferente locurilor aglomerate din comunități 87 Magazine proprii individuale ∙ 91 Hanul pentru călători 88 Cafeneaua ∙ 92 Refugiul pentru călători 89 Băcănia de colț ∙ 93 Standurile de mâncare 90 Berăria ∙ 94 Dormitul în public

Concluzie Aceste pattern-uri reprezintă primul segment al limbajului propus de Christopher Alexander, aplicabil orașelor și comunităților.

Pattern-urile nu pot fi planificate sau construite, ci sunt rezultatul unor acțiuni continue, desfășurate în așa fel încât fiecare act individual

întotdeauna ajută la crearea sau generarea unor pattern-uri de dimensiune superioară. În final, rezultatul scontat este cel al unor comunități ale căror schelet se sprijină pe acest limbaj al pattern-urilor.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C03 Regiunea Obiectiv Marcarea limitelor oraşelor şi protejarea teritoriului 1 2 3 4 5 6 7

Regiuni independente Distribuţia oraşelor Prelungirile oraşului în teritoriu Văile agricole Reţeaua de drumuri în teritoriu Oraşele mici Teritoriul (ţinutul)

1 Regiunea independentă În conformitate cu conceptul uchi ilustrat în cursul anterior, o ierarhizare formală şi informală este necesară pentru dezvoltarea armonioasă a societății, ca un întreg.

Ierarhizarea actuală (uniune statală – state – județe/raioane – așezări) nu este eficientă datorită negării aspectelor legate de geografie și cultura locală.

Statele-națiuni, mărginite de granițe arbitrare, au apărut doar în secolul al XIX-lea, fiind o invenție a modernității. Eșecul acestui model se observă în crizele contemporane (Crimeea, Kosovo, Catalunia, Ținutul Secuiesc etc..).

Spre deosebire de stat, regiunea este un aranjament generat, nu planificat, de ierarhii de grupuri sociale şi politice, de la cel mai mic, respectiv familia, unitatea de vecinătate, grupul de lucru, la cel mai mare respectiv consiliul regional şi cel metropolitan.

Dacă aplicăm acest model de gândire la arealul particular în care ne aflăm, ne imaginăm următoarea ierarhie a organizărilor şi structurilor sociale ale populaţiei:

 Macroregiunea Banat şi Transilvania, înglobând până la 8.000.000 de locuitori;  Regiunea de Dezvoltare Vest, cu 2.000.000 de locuitori;  Orașul principal (eventual integrat în Zona Metropolitană) Timișoara, cu până la 500.000 de locuitori;  Orașul mic / cartierul având între 5 – 10.000 de locuitori;  Unitatea de Vecinătate cu o populație de 500-1.000 de locuitori;  Gruparea de Case, Comunitatea de Muncă sau Cvartalul, 30-50 persoane;  Familia și Grupul de lucru sunt unitățile de bază care formează o comunitate.

Evaluarea unui nivel ierarhic se realizează prin studiul existenţei:  unei populaţii de dimensiuni care să permită accesul tuturor la luarea deciziei aferente nivelului respectiv;  unei culturi locale bine definite (vezi termenul de peisaj cultural);  unor delimitări fizice determinate de elemente ale mediului natural.

2 Distribuţia oraşelor Nivelul următor de detaliere, după stabilirea limitelor regiunii, este cel al stabilirii distribuţiei aşezărilor în cadrul acesteia. Este importantă distribuția datorită rolului în armonizarea relaţiilor dintre aşezări şi pentru a echilibra dezvoltarea.

Există două modele:  Monocentric, prin dezvoltarea unui oraş major şi a unor oraşe mult prea mici care ar trebui să susţină oraşul major şi să administreze teritoriul (Franţa, Ungaria, Letonia, Estonia, Slovenia);  Policentric, cu o distribuţie relativ uniformă de oraşe de dimensiuni similare (Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria sau Olanda).

Distribuţia ideală este cea echilibrată atât în plan spaţial, cât şi statistic. Aceasta presupune în mare că în interiorul unei regiuni oraşele de aceiaşi mărime sunt echilibrat distribuite în teritoriu pe de o parte şi că există multe oraşe mici care sprijină puţine oraşe mari pe de altă parte.

există una economică concentrarea populaţiei

care

conduce

la

şi alta ecologică care conduce la dispersarea populaţiei în teritoriu.

Distribuția orașelor în teritoriu se poate realiza prin implementarea unor politici publice pentru:  Natalitate;  Mortalitate;  Migrație a populației în interiorul unei regiuni;  Zonificare;  Subvenţii industriilor care se aşează în conformitate cu pattern-ul în așa fel încât să rezulte o distribuție uniformă.

Alexander, C. propune următoarele distanţe optime pentru oraşe de acelaşi ordin de mărime:  Pentru oraşe de 1.000.000 de locuitori şi peste, 400 km;  Pentru oraşe de 100.000 de locuitori, 100 km;  Pentru oraşe de 10.000 de locuitori, 40 km;  Pentru oraşe de 1.000 de locuitori, 12 km.

Sunt două rațiuni antagonice care conduc fenomenul de distribuţie a aşezărilor şi anume:

3 Prelungirile oraşului în teritoriu Extinderea urbană nelimitată este dăunătoare echilibrului ecologic, care mai apoi afectează direct echilibrul social. În acelaşi timp, competitivitatea pe plan economic a impune dimensiuni minime considerabile ale oraşului pentru a asigura capitalul uman necesar prelucrării resurselor.

Echilibrul între cele două direcţii este necesar pentru o dezvoltare armonioasă.

Cele două nevoi se pot concilia doar dacă urbanul la un moment dat se extinde în rural prin

nişte prelungiri de grosime de 1,5 km. Grosimea teritoriului care rămîne rural este tot de 1,5 km.

Aceste dimensiuni sunt date de distanţa acceptabilă de a merge pe jos care este de 10 minute, ceea ce înseamnă 1,5 km. Un alt argument pentru aceste dimensiuni este că o fermă rurală are nevoie ca să fie rentabilă de o suprafaţă de cca 25 ha ceea ce presupune că acea fermă trebuie să fie de 1,5 km lată. Acest pattern nu este posibil dacă nu există o politică susţinută complementară, de încurajare a fermelor rurale.

4 Văile agricole Dezvoltarea urbană trebuie să permită intercalarea unor coridoare verzi care pătrund până în arealul tangențial zonei centrale.

Terenurile desemnate agriculturii au nevoie de protecție prin politici publice regionale. Față de acestea, anumite terenuri trebuie lăsate libere pentru a preîntâmpina extincția habitatelor naturale.

5 Rețeaua de drumuri în teritoriu Pentru conexiunea arealului urban cu teritoriul este nevoie de o structură spațială cu identitate proprie.

ferme cooperative, precum și un număr redus de drumuri, cu puține intersecții, la un interval de aproximativ 1,5 km.

Acestei probleme, modernitatea i-a răspuns cu suburbia.

Alăturând cele două soluții se obțin loturi agricole înguste, cu o adâncime foarte mare.

În special în țări cu o îndelungată tradiție rurală, sunt categorii sociale care doresc să beneficieze atât de avantajele creșterii de animale, cât și de oportunitățile economice oferite de oraș.

În ochiurile formate de străzi sunt, astfel, integrate 200-400 de gospodării, cu o populație de circa 800-1.600 de locuitori.

Pentru acestea, este nevoie de un acces cât mai lesnicios la funcțiunile orașului.

Pentru a armoniza aceste nevoi sunt necesare teritorii rurale foarte mari, care cuprind până la 25 hectare în suprafață prin grupare în mici

Pentru o cât mai mare accesibilitate sunt necesare cărări sau drumuri locale de exploatare care deservesc fundurile de parcele, în așa fel încât teritoriul rural este accesibil din oraș prin rețeaua de cărări.

6 Orașele mici Spre deosebire de marile oraşe, aşezările de dimensiuni reduse aflate în proximitatea celor de dimensiuni ridicate pot cu greu să rămână active.

Există câteva posibilităţi pentru micile oraşe, după cum urmează:

Zonificarea pentru protecţia micilor oraşe şi a arealelor agricole limitrofe prin instituirea politicilor pentru centurile verzi; Asigurarea unor servicii sociale sau recreative pentru complementarea activităţilor strict urbane din marele oraş.

Restructurarea economică prin descentralizarea industriei marelui oraş şi stimularea cultivării legumelor pentru consumul în oraş;

7 Teritoriul În orice context, între coridoarele urbanizate există o suprafaţă de teren de dimensiuni

majore, ocupată de teren agricol, suprafeţe împădurite, cursuri de apă etc..

Aceste suprafeţe sunt esenţiale pentru echilibrul ecologic al regiunii.

Rolul social al acestor tipuri de terenuri este exprimat de un proverb nigerian, care spune că teritoriul este o familie vastă din care mulţi sunt morţi, puţin trăiesc şi un număr nelimitat nu sau născut încă.

Pentru astfel de zone este necesară o rezolvare care să nu fie limitată (precum parcurile) sau închisă publicului (precum fermele agricole).

Pentru managementul acestor situri se pot creea administraţii cooperative care sunt responsabile pentru anumite părţi din teritoriu.

Administraţiile creează seturi de reguli faţă de care vizitatorii trebuie să se conformeze.

Concluzie Cele 7 patternuri marchează limitele oraşului şi protejează teritoriul.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C03 Formarea treptată a structurilor majore care alcătuiesc oraşul Obiective: Înțelegerea principiilor de bază care conduc la formarea structurilor urbane majore 8 Mozaicul de subculturi 9 Răspândirea locurilor de muncă 10 Magia orașului: Zona Centrală 11 Zone de transport local nemotorizat

8 Mozaicul de subculturi Un oraș este alcătuit din entități sociale și entități spațiale.

Armonia este reprezentată de alocarea fiecărei unități spațiale cu caracteristici proprii unui grup social cu o identitate clar definită.

Orașul omogen Construit pe politici care impun negarea diferenței între stilurile diferite de viață ale locuitorilor săi; Propune politici publice de alăturare programatică a unităților sociale de dimensiunile cele mai reduse, având caracteristici diferite, pe un areal spațial de dimensiuni mai reduse decât ar permite manifestarea organică a identității acestuia; Acest mod de organizare a sistemului social distruge varietatea și elimină posibilitățile de diferențiere.

Deși politicile par a sprijini heterogenitatea, obligația o transformă pe aceasta din urmă, în timp, în omogenitate.

Orașul ghetou Un astfel de oraș se sprijină pe separări realizate aplicând diferențieri legate mai puin de alegeri voite ale comunităților (statut social, etnie, rasă, religie etc..); În interior ghetourile dezvoltă o omogenitate care nu permite o creștere a unor stiluri de viață diferite, ci chiar o intoleranță față de acestea; Orașul subculturilor Un oraș în care subculturile au o dimensiune redusă față de un anumit teritoriu se pot dezvolta stiluri de viață diferite; Fiecare dintre aceste subculturi de dimensiuni reduse este separată față de subculturile vecine printr-o delimitare identificabilă; Această subcultură are un suport mutual bine definit printr-un set de valori bine definite, corespunzând identității proprii.

Un om are astfel libertatea de a alege în decursul vieţii sale un tip de subcultură sau

poate trece la mai multe pe rând în funcţie de caracteristicile lui.

sprijinit în idiosincraziile sale de cei care formează subcultura;

Metropola naşte caractere slabe în comparaţie cu zonele de la munte unde oamenii dezvoltă caractere puternice prin viaţa severă, axată pe acțiunile bazate pe necesități pragmatice;

O persoană trebuie să trăiască într-un mediu în care posibilitatea existenţei altor sisteme de valori diferite este explicit recunoscută şi onorată.

Într-o zonă metropolitană oamenii fac ceea ce trebuie făcut, în loc să facă ceva pentru că aşa cred ei că este bine. Este vorba de un compromis continuu prin care ei evită să fie ei însuşi, doar pentru a fi alături de alţii.

Principii de alcătuire:

Libertatea de mişcare a persoanei între subculturi este determinată de 2 cerinţe, după cum urmează:

Dimensiune pe lățime de cel mult 500-700 de metri; Înglobarea unor comunități de câte 7.000 de locuitori; Granițe substanțiale nerezidențial.

de

parcele

/

teren

O persoană poate să-şi găsească personalitatea doar dacă este într-o situaţie în care va fi

9 Răspândirea locurilor de muncă Industrializarea aduce cu sine separarea activităților de familie față de cele de lucru; în perioada preindustrială, familiile lucrează împreună; Diviziunea produce consecințe grave: munca este considerată o povară necesară pentru asigurarea traiului de zi cu zi Charta de la Atena (1933) accentuează separarea familie-loc de muncă din rațiuni de eficiență a fluxurilor industriale și de limitare a poluării fonice și de mediu; Conform Alexander, C., fiecare clădire trebuie să adăpostească o afacere; fiecare clădire trebuie să fie suficient de organică încât să permită refuncționalizarea continuă; Unde nu este posibil (industrie, prelucrare), locurile de muncă trebuie să fie amplasate în proximitatea funcțiunilor de locuire, direct proporțional din punct de vedere dimensional cu acestea; Este, astfel, nevoie de o nouă tipologie de loc de muncă, puternic descentralizată, care să țină familia împreună; Micile ateliere fac faţă mult mai bine schimbărilor pieţei prin creativitate mărită faţă de giganţii care sunt deseori imobili.

Sunt însă persoane care se simt foarte bine în situația contemporană (reziduală a erei industriale), în special generațiile II și III, dar și cei obișnuiți cu un sistem de viață în afara structurilor familiilor tradiționale.

Discuția cu privire la potențialul de implementare a acestui pattern este deschisă, fiind sprijinită de progresele tehnologice și continua adaptare a acestora la condițiile cerute; Posibilități de implementare prin: Zonificare funcțională propriuzisă; Planificare urbană strategică programe, politici publice);

(strategii,

Taxe stimulative pentru micii întreprinzători.

Principii de bază: Interzicerea, prin pârghiile de mai sus, a marilor concentrări de locuri de muncă într-un areal limitat (platforme industriale); Interzicerea marilor zone rezidențiale (sprawl sau cartiere de locuințe colective).

10 Magia orașului: Zona Centrală Structura urbană identitară, definitorie pentru un areal urban compact, este zona centrală; Atunci când numărul de locuitori din bazinul de acoperire depășește 300.000 de locuitori, se manifestă magia marelui oraș; Problema apare când acest centru este accesibil doar celor puțini care își permit să locuiască în proximitatea zonei centrale.

Zonele centrale se conturează prin coagularea serviciilor de alimentație publică, cultură și comerț; În aceste zone, valoarea terenului crește atât de mult încât până și locuirea devine prea scumpă, fiind înlocuită (prin gentrificare) de funcțiuni complementare celor anterioare, precum birouri, spații comerciale, sedii bancare etc.; Concentrarea de bunuri și evenimente specifică zonei centrale este fascinantă pentru locuitori (vezi târgurile tematice), ceea ce conduce la ridicarea prețurilor și inaccesibilitate pentru anumite categorii sociale.

Modelul este reinterpretat și utilizat pentru proiectarea marilor centre comerciale, așa cum sunt shopping center, mall, retail park sau lifestyle center; Acestea, atunci când sunt integrate într-o structură urbană, pot să dezechilibreze centrul istoric, sau să îl completeze. În funcție de cultura locală și de nivelul social, există un număr minim de locuitori pentru anumite funcțiuni;

De exemplu, pentru un second-hand sunt suficienți 1.000 de locuitori în bazinul de acoperire pentru a fi rentabil, însă pentru un restaurant foarte bun este nevoie de peste 500.000 de locuitori; Magia unui oraș poate fi construită prin specializare, prin abordarea unor activități de nișă specifice contextului local.

Bazinul de acoperire poate fi extins prin rețele de transport rapid: În interiorul orașului; În sistemul urban în care se integrează.

Posibilități de implementare prin: Zonificare funcțională propriuzisă; Restricționarea centrului urban prin politici publice.

Principii de bază: Interzicerea dezvoltării centrului urban, dacă deservește mai mult de 300.000 de locuitori; La 300.000 de locuitori, raza de absorbție: 1,4..9,00 km.

Caracteristici: Zonă pietonală / de transport nemotorizat; Integrare în rețeaua de transport public; Posibilitate de desfășurare a unor activități nonstop și a unor evenimente majore, periodice.

11 Zone de transport local nemotorizat Automobilul este esențial în unele situații (călătorii la distanță, situații de urgență, transportul unor bunuri etc.), însă traficul intens al acestora poate distruge viața urbană și contribuie la segregarea comunităților;

Utilizarea rațională a automobilului este necesară doar pentru distanțe mai mari de 3,00 km; Dezavantajele folosirii automobilului personal sunt: poluarea aerului, zgomotul, pericolul de accidente, sănătatea, congestia, parcarea, neplăcere vizuală.

Alexander, C., propune divizarea orașului în unități de aprox. 1,60 km: Prioritate de circulație a automobilelor pe perimetru; Prioritate de circulație nemotorizate în interior.

a

mijloacelor

Rezultatul este rarefierea prezenței umane în spațiul public, deci distrugerea coeziunii sociale; Soluția: combinarea transportului individual motorizat, cu cel în comun motorizat și cel nemotorizat; Nu este eficient amestecul (suprapunerea pe aceleași trasee), ci separarea și complementaritatea.

Posibilități de implementare prin: Reglementarea circulatiilor ca urmare a unor Studii de trafic; Restricționarea zonelor de transport local prin politici publice.

Principii de bază: Diviziunea orasului in zone de transport local cu L= aprox. 1,60 km; Strazi sens unic sicanate cu viteza de deplasare redusa in interior, cu piste velo si suprafete pietonale de dimensiuni corespunzatoare; Complementaritate cu sistemul major de centuri, inele si diametrale.

Concluzie Cele 4 patternuri pun bazele amenajarii structurilor majore care alcatuiesc un oras.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C04 Comunităţile ca unităţi fizice identificabile şi autoguvernabile Obiectiv: Înțelegerea principiilor de bază care conduc la formarea comunitatilor care au potential de autoguvernare 14 Cartierul identificabil și 15 Delimitarea cartierelor 12 Comunitatea celor 7000 și 13 Limitele dintre subculturi Vecinatatea + limite Cvartalul + limite Gruparea de case / Casa scarii + limite Abordarea Timisoarei ca un sistem urban descentralizat presupune urmatoarele nivele de autoguvernare:  Zona Metropolitana Timisoara – Pol de Crestere – 1+X unitati;  Municipiul Timisoara – 1 unitate;  Cartiere – 18 unitati;  UTR – 70 de unitati, cca 5-10.000 locuitori, S=7-50 ha;  UdV – cca 250 de unități, cca 1.500 de locuitori;  Cvartaluri – cca 1100 de unități;  Grupare de case / Casa de scară de bloc (Proprietar / Asociație poprietari)

Buna guvernare se sprijină pe 2 principii contemporane: Subsidiaritate: apropierea deciziei de nivelul asupra căruia respectivă decizie să aibă efectele cele mai pregnant, presupune descentralizarea şi deconcentrarea actului decizional şi creşterea autonomiei administrative-financiar la nivel local; Procesualitate: caracter deschis al opțiunilor, structurile teritoriale funcţionale neadministrative să reflecte cît mai fidel realitatea teritorială şi mutaţiile induse de dezvoltarea social-economică şi difuzia urbanistică.

14 Cartierul identificabil și 15 Delimitarea cartierelor Nivelul urmator celui al intregului oras este cel al cartierului. Poate purta denumirea de sector sau arondisment, in functie de context; Delimitarile intre cartiere sunt elemente majore in structura unui oras: bariere – autostrăzi,

străzi cu mai mult de 4-6 benzi, linii căi ferate; utilizări de teren de netrecut-gate community; complexe industriale majore; rauri; canale desecări si irigaţii; forme de relief, etc

Pentru ca un oras sa se dezvolte armonios, intre cartierele care il formeaza trebuie sa existe o forma de cooperare pentru concurenta in accesul la cele mai bune servicii si oportunitati, denumita in limbaj economic coopetitie.

ameliorarea mediului construit existent;

Aceste cartiere trebuie sa aiba o abordare integrata cu privire la propria dezvoltare, prin:

transport urban eficient si accesibil.

consolidarea economiei locale si a piete fortei de munca; educatie si formare;

12 Comunitatea celor 7000 13 Limitele dintre subculturi Fiecare cartier este format din mai multe subculturi, formate in medie din 7.000 de locuitori. Aceasta este Comunitatea celor 7.000, exprimata in legislatia romaneasca prin UTR: Unitate Teritoriala de Referinta; In fiecare UTR:  toti cetatenii trebuie sa aiba dreptul la sanatate;  toti cetatenii trebuie sa aiba dreptul la educatie de baza;  toti cetatenii trebuie sa aiba conditiile optime pentru toate etapele vietii, de la nastere la moarte;  toti cetatenii trebuie sa aiba dreptul la interactiune sociala; Individualitatea nu se poate identifica înr-o comunitate mai mare de 5.000-10.000 locuitori; Acţiunile oamenilor pot fi luate în seamă de guvernul local, doar dacă unităţile locale sunt autonome, autoguvernabile, autobugetare şi suficient de mici pentru a permite legătura directă între cetăţeanul de rînd şi oficiali, respectiv aleşii locali; Astăzi distanţa dintre putere şi cetăţeanul de rînd este imensă în societatea noastră atît spaţial cît şi psihologic.

UTR – legislatia romaneasca: Subdiviziune urbanistică a teritoriului unităţii administrativ-teritoriale de bază, constituită pe criterii urbanistice similare sau omogene, avînd drept scop păstrarea, refacerea sau dezvoltarea teritoriului în concordanţă cu tradiţiile, valorile sau aspiraţiile comunităţii la un moment dat; Se delimitează pe limitele de proprietate, în funcţie de unele dintre următoarele caracteristici, după caz: Peisaj urban/natural cu caracteristici similare; evoluţie istorică unitară într-o anumită perioadă; populaţie cu structură omogenă; sistem parcelar şi mod de construire omogene; folosinţe de aceiaşi natură ale terenurilor şi construcţiilor; regim juridic al imobilelor similar, reglementări urbanistice omogene referitoare la destinaţia terenurilor şi la indicii urbanistici Prin descentralizarea catre comunitatile de 7.000 se poate oferi fiecarei comunitati putere de initiativa, decizie si executie privind: Folosinta terenului; Intretinerea strazilor si a parcurilor; Politia comunitara; Scolarizarea;

Exista doua paliere de analiza:

Serviciile comunitare;

Dimensiunea comunitatii politice - este distanţa dintre cetăţeanul simplu şi şefii guvernanţilor. Şcoala sociologică de la Chicago susţine că mărimea acceptablă este de 5.000 cetăţeni pentru ca să poţi ajunge prin doi prieteni la cel mai înat demnitar;

Etc..

Vizibilitatea guvernarii - Primăria te intimidează şi nu permite ca un ceţăţean să se simtă ca acasă, ca într-un forum unde totul este direct.

Este necesara trasarea clara a limitelor dintre aceste comunitati de cate 7.000: Bariere artificiale: autostrăzi, străzi cu mai mult de 4-6 benzi (mijlocul străzilor este o delimitare), linii căi ferate, utilizări de teren de netrecut-gate community, complexe industriale majore;

Bariere naturale: rauri, canale desecări, canale irigaţii, dealuri, etc..

Planificare urbană strategică programe, politici publice);

(sursa: Mikoleit A, Purckhauer URBAN CODE, ed gta Verlag 2011)

Principii de alcatuire:

Posibilități de implementare prin:

(strategii,

Dimensiuni de 5-10 ha; Raza de 500 de metri de mers pejos de la scoala sau statia de transport in comun.

Unitatea de Vecinatate și delimitari intre Unitati de Vecinatate Nivel suplimentar de detaliu in structura urbana; Comunitatile celor 7.000 sunt subdivizate in unitati de vecinatate; Paliere de analiza:  Populatie;  Suprafata;  Lipsa unui drum major in interior.

Pentru ca o unitate de vecinătate să fie identificabilă, populaţia ei trebuie să fie capabilă:

Din punct de vedere antropologic un astfel de grup ca să aibă capacitatea de a lua decizii trebui să fie între 500 şi 1500 de persoane; A organiza o adunare la nivel de comunitate presupune ca populaţia să nu depăşească 500 locuitori.

Delimitarea unitatilor de vecinatate se realizeaza prin bariere non-rezidentiale intre vecinatati: activitati comerciale; activitati industriale; mici elemente naturale (parau, perdea forestiera etc..).

să decidă în punctele unde are interese; să fie capabilă să se organizeze singură pentru a fi în stare să-şi apere interesele în faţa puterii locale.

Cvartalul. Delimitarea cvartalului Un cvartal este constituit dintr-o grupare unitara de cladiri si parcele. In fiecare cladire exista cel putin o intrare;

Limitele dintre cvartale sunt strazile colectoare perimetrale (3..6?)

Gruparea de case sau Scara de bloc Cel mai mic grup social care este mai mare decat o singura familie sau o comunitate a muncii;

Delimitarile sunt stabilite arbitrar, pe limitele dintre parcele

Concluzie Cele 4 patternuri pun bazele amenajarii structurilor majore care alcatuiesc un oras.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C05 Rețele urbane locale Obiectiv: Trasarea reţelelor care, prin dezvoltare, încurajează conexiunile dintre comunităţi 16 Reţeaua de transport public Reţeaua de tram-tren 17 Inelele de circulaţie Reţeaua de străzi de categoria I şi II 18 Reţeaua de învăţământ 19 Reţeaua de magazine 20 Minibus-urile

16 Rețeaua de transport public Orașul, așa cum este definit de pattern-ul prelungirile orașelor în teritoriu, se întinde ca un coridor urbanizat în teritoriu, fiind divizat în zone de transport local. Întregul sistem de transport public se referă la orice act de mobilitate desfășurat în spațiul public, de la circulația pietonală la cea aeriană.

Mobilitatea poate funcționa eficient, in serviciul locuitorilor, doar dacă fiecare dintre componentele sale sunt îndeajuns de bine interconectate.

Rețelele de transport public în comun sunt gestionate de către operatori diferiți, care in conditiile economiei de piata de astăzi nu sunt stimulați să coopereze ci să concureze pentru calatori.

Principiul care stă la baza fiecărui act de mobilitate în spațiul public este că fiecare utilizator dorește să se deplaseze între două puncte. Astfel, în raport cu un utilizator, sistemul de transport este unul liniar, unidimensional; Pentru a gestiona un sistem cât mai eficient de deplasare a tuturor utilizatorilor, traseele cele mai utilizate sunt dotate cu mijloace adecvate

de transport, adăugând suplimentară mobilității.

o

dimensiune

În situația ideală, comunitățile ar trebui să poată lua decizia cu privire la modurile de transport care tranzitează fiecare dintre noduri: dacă sunt de interes municipal, întreaga comunitate locală trebuie să poată lua decizia prin APL şi consultări publice (ex: staţii majore şi traseele de tramvai care le străbat); dacă sunt de interes pentru un cvartal de locuinţe, locuitorii reuniţi într-o asociaţie de locatari trebuie să poată decide (ex: piste şi parcări velo, lăţimi de trotuare, număr de locuri de parcare ale automobilelor), în conformitate cu regulamentele în vigoare.

Lipsa cunoştinţelor comunităţilor în domeniu poate fi gestionată prin delegarea reprezentării pentru managementul fiecărei staţii de transport în comun către un operator privat, fizic sau juridic, individual sau colectiv.

Criteriul determinant în dezvoltarea reţelelor de transport (deci a oraşelor), fie că se referă la transportul persoanelor (aşa cum a fost discutat anterior), fie la cel al bunurilor produse sau rezultate, de input sau de output, este cel al eficienţei determinate de proximitate.

Eficienţa este determinată de costuri şi numărul de utilizatori, fiind direct proporţională cu densitatea urbană.

Aceasta conditie cuprinde si parcarile colective, park&ride, care vor suporta aceleasi conditii ca statiile de mai sus.

Conditia de proiectare a unui nod de interschimb este ca fiecare statie individuala, aferenta cate unui mijloc de transport in comun sau individual, sa fie amplasata intr-o distanta limita de maxim 200 m.

O alta condtie este ca statiile majore sa fie deservite in egala masura de sisteme de transport de capacitate redusa, adecvate, care deservesc populatia din arealul proxim.

17 Inelele de circulatie Orașul contemporan nu poate exista fără o viteză ridicată de deplasare persoanelor, mărfurilor sau informațiilor. Pentru aceasta, sunt necesare artere dedicate.

Fiecare zonă de transport local nemotorizat să aibă măcar o latură care să nu fie limitată de către o arteră de circulație, ci deschisă către teritoriu/o vale agricolă;

In acelasi timp, pentru o dezvoltare durabila a orasului, arterele (cu rol preponderent comercial-economic) nu trebuie sa impiedice dezvoltarea armonioasa a sistemelor sociale (comunitati) si a celor ecologice (vai agricole, teritoriul, coridoare ecologice).

Comunitățile și zonele verzi sa fie protejate de artere prin bariere fonice. Daca barierele nu pot fi rezolvate printr-o solutie peisagistica, protectia trebuie sa fie realizata prin zonificari sau tehnologii adecvate.

Solutia este ca aceste strazi sa formeze, de fapt, delimitarile dintre comunitati, ingloband intre ele zonele de transport local nemotorizat.

17 Inelele de circulatie Exista trei conditionari pentru gestionarea inelelor de circulatie: Inelele / arterele să fie amplasate în exteriorul comunităților, ca limită dintre acestea si alte grupuri sociale de ordin similar; distributia acestora se realizeaza astfel incat fiecare comunitate sa beneficieze de o cale de transport de viteză ridicată in proximitate;

Proiectarea eficient al urmărește următoarele

pentru amplasamentul cel mai arterelor majore de circulație poziționarea acestora după considerente:

Se află în delimitările dintre subculturi, conform 13.Delimitarea subculturilor; Nu sunt amplasate de-a lungul suprafetelor acvatice, conform.25 Accesul la apa; Pa langa zonificarea sectorului circulatie 42.centurii protectie.

barierele fonice, acolo unde functionala impune o dezvoltare a comercial-economic, arterele de sunt folosite pentru conturarea industriale si 97.parcajelor de

18 Rețeaua educațională Este o retea conceptuala, la fel de importanta ca orice retea fizica din oras. Pattern-ul pune la indoiala sistemul centralizat de invatamant, propunand o abordare fragmentata, de detaliu, in tratarea temei educatiei.

Societatea actuala, contemporana, traieste dupa resorturile moderniste ale productiei de masa, in care elevii si studentii sunt resurse

umane care trebuie pregatite pentru a opera intr-un domeniu limitat. Subiectul a fost tratat pe larg in cadrul A02 Changing Educational Paradigms.

Persoanele active, cu o independenta in modul de gandire si o interpretare creativa, pot creste doar intr-o societate care urmareste aceste

principii ca elemente fundamentale, punand accestul pe studiu si mai putin pe instructie.

Sistemul educational national funcţionează prin instituții dedicate diverselor grupe de vârstă: grădiniţe, şcoli, licee, colegii, universităţi.

Acestea, împreună cu activităţile din interior, sunt proiectate pornind de la următorul set de principii generale: în viaţă există informaţii ascunse pentru fiecare domeniu de activitate; binele vieţii depinde de cunoaşterea acelor informaţii; informațiile pot fi cunoscute doar printr-o ordine succesivă; doar profesorii pot expune acest secret.

Faţă de 1977, cand Alexander Ch. et al scriau A Pattern Language, acest pattern si-a dovedit valabilitatea in special prin prisma aparitiei si dezvoltarii internetului. Prin rețelele virtuale, accesul la educatie si informatie de orice fel este nelimitat.

Pentru conturarea unei rețele de învățare în structura unui oraș, procesul trebuie descentralizat astfel încât să ofere oportunități de educare la fiecare pas. Pentru aceasta este nevoie de spații pentru ateliere și seminarii, precum şi de existenţă profesorului şi a locaţiei în care acesta îşi desfăşoară activitatea profesională.

Componentele spaţiale ale unei educaţionale pot fi următoarele:

reţele

ateliere unde educatorii interacţionează cu ucenicii; spaţii expoziţionale;

mediateci; cluburi tematice; cafenele culturale; trasee tematice printr-o mobilitate durabilă; etc..

Sistemul acesta nu este unul care se opune sistemului naţional centralizat de învăţământ, ci în primul rând unul complementar. Dacă îşi dovedeşte succesul, el va fi implementat treptat, în mod organic.

Toate spaţiile prezentate anterior şi oportunităţile pe care le oferă, pot forma coloana verterbală a procesului de învăţare în oraş. Ele trebuie analizate, descrise şi publicate ca parte a curriculum-ul oraşului. Educaţia este plătită individual, pe baza participării.

Insituţiile centrale de învăţământ rămân cele care pot oferi servicii pe care sistemul descentralizat nu le poate oferi (acces la tehnologii, învăţământ militar, cercetare ştiinţifică, standardizare etc.)

Principii de proiectare: Încurajarea atelierelor şi spaţiilor pentru seminarii cât mai aproape de locuinţele educatorilor, în conformitate cu 157.Atelierul de acasă; Trasarea unor reţele de alei pietonale prin care copiii să se plimbe în siguranţă, conform 57.Copiii în oraş; Crearea unui număr ridicat de mici şcoli orientate spre educaţia empirică în zonele dominate de muncă şi comerţ, conform 85.Şcolile ca fronturi comerciale.

19 Reţeaua de magazine Acest pattern ajută la dezvoltare economică sustenabilă prin reglarea dezvoltării comerţului atât la nivel cantitativ, cât şi calitativ.

Procesul este unul etapizat, realizat pas cu pas, şi constă în amplasamentul comerţului şi al serviciilor acolo unde este nevoie de ele, astfel

încât să întărească mozaicul de subculturi şi economia descentralizată necesară pentru o răspândire armonioasă a locurilor de muncă şi conturarea zonelor de transport local nemotorizat.

Fiecare magazin are un bazin spaţial şi uman de absorbţie, de care este dependent pentru a fi profitabil. De aceea, fiecare spaţiu comercial ar trebui amplasat acolo unde există un deficit al acoperirii cererii.

Pot apărea probleme determinate de anumite criterii, cum ar fi calitatea produselor oferite, strategia de marketing sau satisfacţia clienţilor, care pot introduce probleme în acest tip de distribuţie. În acest caz, apare conceptul de coo-petiţie, adică o competiţie născută din cooperare a cărui rezultat este continua îmbunătăţire şi specializare pentru a oferi cele mai bune produse şi servicii.

Cele care dau peste cap dezvoltarea durabilă sunt centrele comerciale, în special atunci când ele sunt amplasate deficitar în interiorul unui oraş.

Distanţe pentru diverse reţele comerciale, la o densitate de 3.500 locuitori per km2: 10.Magia oraşului – zona centrală 300.000 loc, 16 km 31.Promenada, 50.000 loc., 6,5 km 32.Strada comercială, 10.000 loc., 3 km 46.Piaţa cu mai multe magazine 4.000 loc., 1,5 km 89.Băcănia de colţ 500-1.000 loc., 0,8 km

20 Minibus-urile Pattern-ul prezintă un sistem de transport în comun prin microbuze de dimensiuni mici (8-10 pasageri) care să opereze în comunitățile unde densitatea este scăzută, iar numărul de călători este limitat.

Programările traseelor se realizează prin sisteme de telefonie sau al unei aplicații web/iOS.

Concluzie Rețelele urbane sunt esentiale pentru dezvoltarea durabila a unui oras, prin conexiuni rapide si eficiente (transport in comun si artere

de circulatie). Mobilitatea este incurajata prin si incurajeaza sisteme descentralizate de invatamant si comert.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C06 Centre locale Obiectiv: Înţelegerea modului de formare a centrelor fiecărei comunităţi 28 Nucleele excentrice 29 Inelele de densitate 30 Nodurile de activitate 31 Promenada 32 Strada comercială 33 Viaţa de noapte 34 Interschimbul

28 Nuclee excentrice Densitatea în interiorul comunităţilor este reglată prin 21.Limita celor 4 niveluri. În interiorul unui oraş, densităţile variază de la centrul oraşului către periferii. În acelaşi mod, în interiorul unor comunităţi de 7.000 de locuitori (UTR) variază densitatea în funcţie de apropierea faţă de 10.Magia oraşului.

Reglajul densităţii în interiorul unei comunităţi este unul dintre instrumentele prin care se stabileşte şi identitatea acestora.

Este necesară o tratare diferenţiată a densităţilor, deorece densităţile ridicate susţin activităţile economice din 30.Nodurile de activitate, iar cele scăzute susţin 59.Zone dosite liniştite şi 24.Locuri sacre.

Principii ale gestiunii corespunzătoare a densităţilor în interiorul unei comunităţi de 7.000: Se formează, în mod natural, un nucleu de activitate în jurul unei 32.Străzi comerciale sau 19.Reţeaua de magazine; Serviciile sunt amplasate în 13.Delimitările subculturilor, ajutând la conturarea acestora;

Nucleul are un bazin de absorbţie de forma unui semicerc cu latura deschisă către centrul mai mare sau zona centrală a oraşului; Deşi nucleul de servicii trebuie să fie în delimitarea subculturilor, el trebuie, totuşi, să pătrundă şi în interiorul comunităţii, către centrul de greutate al comunităţii, dar astfel încât să nu se dividă, funcţional, de delimitarea subculturilor; Dimensiunea nucleului este relativă, determinată de densitatea comunităţii, direct proporţional.

Principii de proiectare: Oraşul este abordat ca o colecţie de comunităţi de 7.000 (5-10.000) de locuitori, cu o lungime de cca 500-3.500 metri şi o lăţime variabilă, în funcţie de densitate; Marcarea punctului din delimitarea fiecărei comunităţi care este cel mai apropiat de centrul major al oraşului; Densităţile ridicate sunt permise dinspre acest punct spre centrul geometric al comunităţii;

Densitatea este continuată pentru a forma o semilună în delimitarea dintre comunităţi, către zona centrală a oraşului.

29 Densitatea inelelor Densitatea este un indicator esenţial pentru sustenabilitatea comunităţilor.

Există zone cu o densitate ridicată, favorabile comerţului, respectiv zone cu o densitate redusă, favorabile activităţilor recreative/de agrement. Între acestea există o zonă de densitate medie, de tranziţie. Comunitatea armonioasă oferă aceste oportunităţi minime.

Integrând cele trei tipologii, oferind oportunităţi egale şi multiple tuturor membrilor săi, comunitatea nu poate suferi de pe urma speculei imobiliare şi a intereselor individuale.

Principii de proiectare: După analiza morfologiei şi a nucleelor unei comunităţi sunt definite 3 inele cu densităţi descrescătoare de locuire; În funcţie de densitate se adoptă tipologii adecvate de locuire individuală sau colectivă. În zonele cu densităţi suficient de ridicate se amenajează spaţii publcie de forma unor 31.Promenade şi 61.Mici pieţe publice.

30 Nodurile de activitate Activitățile din oraș nu pot fi dispersate omogen în cadrul acestuia. Sunt zone în care activitățile manifestă o aglomerare, iar altele în care acestea au o intensitate apropiată de 0. Zonele de aglomerare sunt cele unde cele mai multe trasee se întâlnesc.

Pentru a favoriza apariția activităților de tip social, este necesară gruparea zonelor aglomerate în jurul unor piețe publice de dimensiuni corespunzătoare care să reprezinte noduri de activitate.

Caracterisitici: Fiecare nod drenează toate traseele din comunitatea care îl înconjoară; astfel, traseul pietonal major trebuie să se descarce în piață; Pentru a concentra activitățile o piață nu trebuie să depășească anumite valori. 15x20 sau 20x20 de metri sunt suficienți pentru conturarea unei 61.Piețe publice mici;

Activitățile grupate în jurul unui nod trebuie să manifeste o relație de compatibilitate, atât ziua cât și pentru 33.Viața de noapte; Nodurile trebuie distribuite în comunitate a.î. nicio locuință sau loc de muncă să nu depășească 150 de metri față de acestea.

Principii de proiectare: Nodurile de activitate trebuie distribuite în comunitate la distanțe de maxim 300 de metri între acestea; Inițial, se identifică punctele în care concentrează deja singure acțiunile din cadrul unor comunități. Apoi se ajustează traseele pentru a le distribui în aceste puncte; În centrul fiecărui nod de activitate se formează o mică piațetă publică, mărginită de o combinație de magazine și activități comunitare; Unde există stații de transport în comun, acestea trebuie să formeze un nod de activitate.

31 Promenada Fiecare subcultură sau comunitate de 7.000 are un traseu pietonal major. Acesta poartă numele de promenadă și ajută la drenarea traseelor în nodurile de activitate.

Pe o promenadă, locuitorii se întâlnesc pentru a împărtăși aceleași seturi de valori, care formează în final identitatea acelei comunități din care fac parte.

Principii de proiectare: Distanta de parcurs pana la promenada nu trebuie sa depaseasca 20 de minute; astfel, bazinul de absorbţie al acesteia calibrează şi dimensiunile ei; Este esenţială prezenţa continuă a oamenilor, pentru a nu fi o promenadă moartă; O lungime suficientă pentru promenadă este de 450 de metri, uşor de percurs în 10 minute de plimbare. Adăugând cele 900 de metri ale

bazinului de absorbţie, rezultă o suprafaţă de 1350 x 900 de metri, respectiv 120 ha. La o denistate de 130 de locuitori/1 ha avem nevoie de cca 16.000 de locuitori în bazinul de absorbţie; O lăţime apreciată ca suficientă este de 7,00 m, dar numărul variază în funcţie de densitatea utilizatorilor.

Caracteristică pentru o promenadă de succes este densitatea mare a utilizatorilor. Pot fi pietonale de succes pentru 2.000 de locuitori, dar şi pentru 2 milioane de locuitori.

Promenada este asociată cu funcţiuni atractive, precum locurile de mâncare sau micile magazine.

Totuşi, promenada are nevoie de o destinaţie pentru a funcţiona. Trebuie să existe un motiv pentru ca oamenii să se afle în acel loc, în acel moment. Cu cât sunt create mai multe oportunităţi, cu atât promenada prinde viaţă.

32 Strada comercială Completează 31.Promenada, comercială şi 10.Magia oraşului.

19.Reţeaua

Nucleele comerciale sunt activate prin tarseele care ajung la ele. O primă condiţie importantă este proximitatea unei artere de trafic intens, Însă ca strada comercială să poată funcţiona, trebuie să ofere un parcurs pietonal liniştit, specific unor activităţi recreative.

Cu privire la centrele comerciale, acestea au ca primă condiţie amplasarea pe o arteră de trafic intens. Chiar dacă există un pietonal interior pentru oameni, ele ca ansambluri sunt rupte de oraş şi trăiesc în mijlocul unei parcări imense.

Pentru a imbina avantajele ambelor premize prezentate magazinele trebuie aranjate de a lungul une străzi care este ea însăşi pietonală, dar care are în capete o arteră de mare trafic.

Principii de proiectare: Încurajarea centrelor comerciale locale aranjate sub forma unor scurte străzi pietonale, care intersectează artere principale de trafic intens; Este necesar să existe parcaje în spatele magazinelor.

33 Viaţa de noapte Frica de întuneric este o experienţă umană pentru că doar de căteva decenii există lumină

artificială. Nevoile umane îndemnau la protecţie, nu la relaxare sau deconectare.

Principii de proiectare: Necesitatea amplasării împreună a unor magazine, locuri de distracţie şi servicii ce sunt deschise toată noaptea pentru a crea centre de viaţă noaptea, bine luminate, sigure, cu viaţă

care cresc activitatea pietonală în timpul nopţii prin acele pieţe publice iluminate.

Necesitatea ca aceste centre de viaţă de noapte să fie risipite în tot oraşul.

34 Interschimbul În patternul Reţeaua de transport în comun a fost evidenţiată importanţa nodurilor/staţiilor faţă de traseele de transport. Interschimbul joacă un rol central în transportul public.

Dacă acest rol nu este îndeplinit corect sistemul de transport public nu este în stare să se susţină.

O staţie de interschimb trebuie să ofere oportunitatea pentru cel puţin următoarele activităţi: Activități necesare: sosire, achiziție bilet, aștetare tren, plecare; Activități opționale și sociale: sosire, achiziție bilet, savurarea unei cafele, cumpărături medicamente sau alimente, plata facturilor la un automat, cumpărarea unui pachet de drum,

socializare cu familia sau prieteni întâlniți pe peron, service telefon mobil, consultarea ofertelor unei agenții de voiaj, plecare.

Stațiile de schimb sunt ținute în viață de către cei care călătoresc zilnic în direcții prestabilite (loc de muncă-acasă) sau cei care au cea mai mare nevoie de transportul în comun (categoriile defavorizate de persoane).

Stațiile de schimb sunt în relațiedirectă cu traseele pietonale, magazinele mici și locurile de parcare majore (park&ride).

Distanța maximă pentru un interschimb este de 200 de metri pietonal, dar regula este sub 100 de metri. Legăturile dintre stații au nevoie de protecție la condițiile de vreme prin 119.Arcade.

Concluzie Prin aceste patternuri se conturează centrele locale ale comunităților în conformitate cu necesitățile locale și cele ale întregului oraș,

pentru o dezvoltare echilibrată pe palier economic, ecolog și social.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C07 Comunitatea muncii Obiectiv: Cunoașterea unor intervenţii care facilitează formarea unor comunităţi la locul de muncă al fiecăruia dintre cetățeni 41 Comunitatea muncii 42 Centura industrială 43 Universitatea ca piață de schimb de idei 44 Primăria locală 45 Cluster de proiecte comunitare 46 Piața cu mai multe magazine 47 Centrul de sănătate 48 Locuirea printre

41 Comunitatea muncii Din ce în ce mai puține persoane fac naveta către locul de muncă și înapoi, alegând să lucreze cât mai aproape de casă sau chiar în propria locuință, prin intermediul mijloacelor virtuale de transmitere a informației.

de zonele rezidențiale și de o dimensiune cât mai redusă posibil, în lățime.

Așadar, pe lângă locurile de muncă de acasă există și locuri de muncă separate, în blocuri spațiale izolate față de locuire.

Flexibilitatea aceasta produce un tipar nou de comportament și o nouă identitate urbană, care presupune că, pe lângă vârstnici, cei care activează spațiile publice din comunități sunt cei care lucrează de acasă.

Pentru fiecare dintre aceste două tipologii sunt necesare spații adecvate care să permită formarea unor comunități în jurul activităților productive.

Așadar, există pe de-o parte locurile de muncă de acasă.

Indiferent de tipologie, sunt 5 elemente necesare pentru implementarea patternului:

Există și locuri de muncă în care este necesară o anumită izolare față de zonele rezidențiale, printr-un anumit nivel de poluare pe care îl produc sau un necesar de spațiu extins pentru producție și prelucrare.

1. Mărime de 8-20 (preferabil 15) locuri de muncă;

În cazul acesta ne referim la locurile de muncă de 8 ore, pe care patternul 9 Răspândirea locurilor de muncă le amplasa cât mai aproape

3.

Conexiune cu funcțiuni urbane complementare: restaurant, cafenea, bibliotecă, un anumit tip de locuire etc..;

2. Amestec de tipuri de munci: intelectuale, manuale, meserii etc..;

4. Teren comun care leagă atelierele individuale între ele, cu diverse zonificări funcționale pentru aa comoda diverse nevoi recreative;

Taxe stimulative pentru micii întreprinzători.

5. Terenul comun contine două functiuni necesare: sport (aprox. 6 persoane) si hrana (aprox. 20-30 de locuri).

Existența unei mici piațete publice în mijlocul fiecărei comunități a muncii cu funcțiuni diverse în care muncitorii din proximitate sunt invitați să interacționeze;

Principii de bază:

Posibilități de implementare prin: Proximitate față de spații verzi, terenuri de sport, spații pentru mâncare.

Zonificare funcțională propriuzisă; Planificare urbană strategică programe, politici publice);

(strategii,

42 Centura industrială Studiile asupra activităților industriale contemporane arată că aprox. 75% din activitățile industriale se desfășoară pe suprafețe de maxim 2,5 ha și doar aprox. 10% au nevoie de peste 5 ha. Aceste suprafețe sunt prea mari pentru a putea fi inserate în 15 Delimitările subculturilor.

Laturile centurii sunt deschise spre comunități, relaționate în mod organic cu acestea prin spații comerciale și spații publice pozitive;

Soluția propusă este cea a centurii industriale de lățime de 70-150 de metri și o adâncime de 70700 de metri, asigurând un necesar de până la 12 ha.

Planificare urbană strategică programe, politici publice);

Elemente necesare patternului:

Principii de bază:

pentru

implementarea

Suprafețe compacte care se pot dezmembra în parcele de dimensiuni reduse; Legături fluente cu zonele rezidențiale; Căi de acces auto (artere rutiere) și feroviare;

Posibilități de implementare prin: Zonificare funcțională propriuzisă; (strategii,

Taxe stimulative pentru micii întreprinzători.

Centuri cu o lățime de 70-150 de metri ce formează delimitări între comunități; Fragmentare a suprafețelor majore compacte; Laturi permeabile spre comunități, în care sunt organizate spații de desfacere a produselor obținute din activitățile industriale.

43 Universitatea ca piață de schimb În cadrul patternului 18 Rețeaua de învățământ a fost propusă o descentralizare a procesului de învățământ în spațiul urban, o disipare în morfologia urbană.

Ca model de funcţiune urbană, aceasta poate fi asemănată cu o piaţă tradiţională în care fiecare tarabă produce ceva specific şi atrage cumpărători prin caracteristici individuale.

Pornind de la modelul de educație prerenascentist, în care maeștrii atrăgeau ucenici de pretutindeni prin faima recunoscută, este propusă o continuă căutare a înțelepciunii, care nu poate fi localizată în spații închise precum cele universitare contemporane.

În cazul universităţilor, “piaţa” ar putea fi formată din spații educaționale amplasate dispersat în interiorul unui oraș, în care educatori pot oferi cursuri care pot fi accesate de oricine, fără admitere.

Prin limitare în spații închise, universitățile ca sursă de cunoaștere se subordonează presiunilor politice, spre deosebire de posibilitățile oferite de un sistem deschis care ar putea să devină sursă pentru decizii politice.

Sistemul Bolgna este unul pragmatic, oferind accesul cât mai multor categorii la cunoaștere.

Bazat pe eficiență, acesta formează abilități care se vor transfera în activități economice eficiente și o creștere economică fundamentată pe cunoaștere.

Problema apare în momentul în care cunoașterea este doar pragmatică, supusă unor ideologii la modă. În spațiile închise ale universității sunt fabricate și experimentate concepte care urmăresc trenduri şi mode contemporane, fără a fi cercetate temeiurile şi cauzele.

De aceea este necesară permeabilitatea spaţiilor universitare şi integrarea acestora în reţelele urbane, determinându-se reciproc cu acestea. Într-un astfel de model, există o competiţie/coopetiţie continuă pentru dezvoltarea unui produs generat prin cunoaştere.

Rezistă doar cursurile care sunt susținute prin prezență.

Astfel, fiecare oraș își formează o curiculă modelată de către identitatea locală și specializările membrilor comunității.

Rolul universității centralizate este, în acest caz, de a oferi anumite infrastructuri care nu pot fi susținute prin activitatea unui singur/unei echipe de educatori.

Universitatea, ca instituție, rămâne cu rolul administrativ de management al curiculei și de finanțare a unor programe de cercetare.

Posibilități de implementare prin: Zonificare funcțională propriuzisă; Planificare urbană strategică programe, politici publice);

(strategii,

Subvenții pentru educatori și spațiile acestora.

Principii de bază: Clădirea principală se află pe o 31.Promenadă, la o intersecție importantă, cu o formă adaptată 100.Străzii pietonale;

Clădirea trebuie să ofere acces la un 59.Spațiu dosit liniștit cu vegetație;

Față de aceasta se distribuie 48.Locuirea printre pentru educatori și spațiile educaționale conform 83.Maestrul și ucenicii

44 Primăria locală Așa cum am amintit anterior, există două niveluri majore de conturare a comunităților la nivelul unui oraș: Comunități cu o populație de 5-10.000 de locuitori;

reprezentativ pentru aceasta și unul firesc pentru adunarea tuturor locuitorilor.

Este un nivel fizic al unui nivel posibil virtual (forum) sau un soft online de tip open source.

Posibilități de implementare prin:

Unități de vecinătate cu o populație de 2001.000 de locuitori.

Proiecte și politici publice locale.

O democrație autentică se sprijină pe principii de descentralizare și autonomie locală.

Guvernarea locală conturează identitatea locală și descentralizează procesul de luare a deciziei până la nivelul comunităților. Aceste procese au nevoie de un guvern local și un spațiu de desfășurare a activităților acestuia, primăria locală.

Principii de bază:

Primăria locală are nevoie de o agoră echipată cu locuri pentru șezut, pereți pentru observații și informații vizuale cu privire la intențiile actorilor urbani cu privire la comunitatea respectivă. Amplasamentul trebuie să fie

Conține o agoră pentru discuții publice, servicii publice în jurul agorei și un spațiu pentru închiriere pentru proiecte comunitare ad-hoc sau de tip start-up.

Primărie locală pentru o comunitate de 7000 de locuitori și un spațiu cu acces public pentru o comunitate de 200-1000 de locuitori; Amplasată la intersecția celor mai aglomerate trasee din comunitate;

45 Cluster de proiecte comunitare Primăria locală funcționează doar dacă este permanent activă, implică cetățenii și aceștia din urmă îi observă utilitatea. Pentru aceasta este nevoie de mici activități și inițiative generate de oamenii locului.

2. Grupurile nu au bani; au nevoie de spații puse la dispoziție, cu echipamente care să le permită desfășurarea unor activități comunitare; 3. Spațiile trebuie să fie plasate lângă primăria locală;

Necesități: 1. Alei mici nepopulate unde se poate vorbi liber, ducând la procesul de autoreglare si succesului grupului;

4. Spațiile trebuie să aibă fronturi suficient de permeabile încât ideile să iasă în stradă;

5. Este necesară adosarea unor spații comerciale pentru ca primăria să aibă un venit care să îi permită să se autoîntrețină.

Posibilități de implementare prin: Proiecte și politici publice locale; Zonificare funcțională în jurul primăriei locale.

Principii de bază: Amplasament pe o stradă aglomerată, în proximitatea primăriei, cu deschidere către o stradă secundară, lăturalnică, liniștită; Spații mici, de dimensiuni reduse, precum 87.Magazinele individuale și în relație spațială directă cu 69.Camere exterioare publice.

46 Piața cu mai multe magazine Cele mai comode spații pentru achiziția hranei sunt spațiile închise, parțial sau complet protejate față de intemperii (precum Piața Iosefin a Timișoarei în comparație cu Piața Badea Cârțan și Piața 700 sau supermarket-uri).

Problema este că un astfel de spațiu centralizează veniturile către un singur beneficiar fără a ajuta economia locală sau oferă un număr limitat de opțiuni în sistemul de management.

Pentru ca piețele să prindă din nou viață este nevoie de proprietari individuali la tarabe mici sub un singur acoperiș. Dacă sunt grupate central, promovate și prioritizate, piețele pot concura cu supermagazinele.

Posibilități de implementare prin: Strategie comercială la nivel local; Managementul pieței pentru descurajarea corupției și promovarea micilor întreprinzători.

Principii de bază: În loc de supermarketuri, piețe din mici magazine autonome și specializate; Structură minimală, cel mult acoperiș, servicii de bază și stâlpi; În interiorul structurii, micile magazine trebuie să își poată creea propriul mediu, după gusturile și nevoile proprietarului.

47 Centrul de sănătate Atunci când se referă la propria stare de sănătate, oamenii se consideră mai bolnavi decât sunt de fapt. Parțial este adevărat, deoarece din punct de vedere biologic peste 90% dintre oameni sunt bolnavi. În China antică, doctorii erau remunerați după numărul de pacienți sănătoși din comunitatea în care erau arondați, pe când în România, în prezent, ei sunt remunerați după numărul de bolnavi tratați.

Chestiunea este de principiu: încurajăm sănătatea, prevenția, profilaxia sau boala, tratamentul, medicația?

Prevenția depinde de un stil de viață dedicat și anumite funcțiuni specifice care să susțină menținerea sănătății fiecăruia, prin creșterea nivelului de activitate fizică, reducerea stresului, hrană proaspătă, interacțiune umană.

Astfel, un oraș poate include, între altele, pietonale mai bune, piste velo, producție locală

de alimente, etc.., care nu exclud spitalele specializate și cabinetele medicale individuale.

Marea Britanie: 3,2 km; Timișoara: propunere 800 m.

Obligatoriu, pentru acestea, în UTR: Posibilități de implementare prin: centru comunitar / scuar verde comunitar / agricultura comunitara / zona pietonala / piste velo / cabinete medicale / spa cu centre de fitness, yoga și dans.

Toate aceste funcțiuni se coagulează într-un centru de sănătate (ex: Circumvalațiunii, Girocului etc..)

Distanțe acceptabile până la centrele de sănătate: SUA: 16 km; Australia: 32 km;

Strategie de sănătate publică la nivel local; Zonificare funcțională corespunzătoare.

Principii de bază: Mici centre de sănătate pentru comunitate de 7000 de locuitori;

fiecare

Dezvoltare pentru prevenție fizică și psihologică pentru toate categoriile de vârstă; Organizare în jurul unei funcțiuni care accentuează activitatea de recreere, educare și interacțiune umană.

48 Locuirea printre Orice zonă funcțională care nu conține locuințe poate duce lipsă de activitate din cauza faptului că nu există o populație care poate asigura un număr minim de locuitori în spațiul public.

De asemenea, separările drastice între zone rezidențiale și non-rezidențiale produc mahalale sau ghetouri.

De aceea, este necesară asigurarea unui număr suficient de locuințe alăturate funcțiunilor complementare, pe care le eficientizează din punct de vedere economic și le animă.

Concluzie Prin aceste patternuri sunt detaliate funcțiunile care nu se referă direct la locuire, ci la activitățile profesionale și comunitare.

Posibilități de implementare prin: Zonificare funcțională corespunzătoare.

Principii de bază: Fiecare zonă care conține funcțiuni nonrezidențiale trebuie în permanență intercalată cu zone rezidențiale; aceste funcțiuni se susțin reciproc.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C08 Configurarea rețelelor locale de străzi și alei Obiectiv: Creşterea calității și eficienței reţelelor de transport local nemotorizat, complementar celui motorizat, individual sau colectiv 49 50 51 52 53 54 55 56 57

Străzi în zig zag Intersecţia în T Străzile verzi Reţeaua de alei şi străzi Poarta de acces Traversarea lesnicioasă Trotuarul înălţat Reţeaua velo Copiii în oraș

49 Străzi în zig zag Există o relație de determinare reciprocă între rețele (străzi) și cvartale (funcțiuni urbane).

Dacă rețelele sunt tratate în mod egal, se produce o dezvoltare a anumitor cvartale, generând apoi necesitatea unei configurări diferențiate a rețelelor în cadrul unei structuri urbane.

Acest cadru de gândire determină necesitatea tratării diferențiate a străzilor, în funcție de proximitatea și importanța funcțiunilor urbane deservite. În interiorul unei comunități, singurii care ar trebui să poată pătrunde sunt cei care au un interes în acea zonă.

Traficul este zgomotos, poluant și periculos pentru viața comunităților. În același timp, nu poate fi exclus complet în zonele rezidențiale.

În interiorul comunităților, străzile trebuie să fie configurate astfel încât să descurajeze parcurgerea lor de către alte tipuri de grupuri sociale, cele care nu au un interes în comunitatea respectivă.

Rezolvarea propusă de Alexander, Ch., este configurarea străzilor în zig zag, bucle proiectate pentru a deservi un maximum de 50 de gospodării/locuințe.

O astfel de soluție este fundătura, însă pentru ca aceasta să poată funcționa trebui ca fiecare fundătură să fie conectată prin trasee pietonale cu alte fundături.

Posibilități de implementare prin:

Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă;

Descurajarea automobilelor;

Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

O buclă pentru maxim 50 de locuințe/gospodării, lățime de 6-7 metri;

Principii de bază:

Introducerea a cât mai multor 51.Străzi verzi și, acolo unde este cazul, tratarea ca 52.Rețea de alei și străzi de tip shared space.

Proiectarea străzilor locale în așa fel încât să formeze zig zaguri;

scurtăturilor

în

traseele

50 Intersecția în T O intersecție în cruce permite 16 puncte de conflict (32) între direcțiile posibile de circulație, pe când o intersecție în T permite doar 3 (9) puncte de conflict.

Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

O soluție ar putea fi chiar și sensurile giratorii, însă acestea ocupă un spațiu lateral suplimentar care de cele mai mult ori în interiorul comunităților nu este disponibil.

Pattern aplicabil în principal în interiorul comunităților și al unităților de vecinătate;

Posibilități de implementare prin: Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă;

Principii de bază:

Unghiul intersecției în T trebuie să fie pe cât posibil apropiat de 90o; Distanțele între intersecții trebuie să fie amenajate la un interval de aprox. 40 de metri.

51 Străzile verzi Sunt anumite străzi locale, utilizate doar pentru acces la câteva locuințe, care nu necesită o suprafață asfaltată. Asfaltul nu încurajează activitățile ludice ale copiilor, drenajul apelor pluviale, prezența animalelor și a vegetației, ci doar viteza ridicată. În zonele rezidențiale este preferabilă utilizarea pavelelor înierbate care pot transforma strada într-un punct nodal al vecinătății, unde autoturismele se pot deplasa dar nu pot domina zona.

Parcajele autoturismelor trebuie amplasate la capătul acestor străzi verzi, deoarece amplasarea acestora pe străzi distruge vegetația

care ar putea crește (ex: parcări Timișoara, zone rezidențiale).

Posibilități de implementare prin: Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă; Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

Principii de bază: Artere locale închise traficului greu, pe care se poate planta iarbă și pavele înierbate; Strada și spațiul pietonal împart același spațiu.

52 Rețeaua de alei și străzi Automobilele sunt periculoase pentru pietoni, dar activitatea urbană cea mai intensă este înregistrată la intersecția dintre traseele automobilelor și cele ale pietonilor.

Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

Dacă sunt complet separate de traseele automobilelor, cele pietonale sunt lipsite de viață.

Rețea pietonală locală segregată față de rețeaua de automobile;

Soluția este o rețea de alei pietonale care să intersecteze punctual străzile care prioritizează circulația automobilelor.

Posibilități de implementare prin:

Principii de bază:

La intersecția rețelei pietonale cu cea rutieră se realizează o 54. Traversare lesnicioasă; În situația inevitabilă unde cele două sunt alăturate, se realizează un 55.Trotuar înălțat iar zona verde dintre două este utilizată pentru depozitarea zăpezii iarna.

Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă;

53 Porțile de acces în comunitate Identitatea și disctincția fiecărei comunități este întărită prin marcarea aleii de acces către aceasta printr-o poartă pe care este inscripționat numele comunității respective.

Poarta are rol fizic, de delimitare a comunității respective, dar și psihologic, prin apropierea spațiului public de către rezidenți și responsabilizarea acestora.

Posibilități de implementare prin: Proiecte ale comunităților membrilor acestora;

prin

asocierea

Proiecte ale autorităților publice locale.

Principii de bază: Existența unor porți principale și a altor câteva porți secundare; Amplasament pe aleea/strada principală de acces în comunitate; Poate fi un obiect solid, vizibil, o traversare, un pod, o schimbare de nivel sau de material, de luminare sau de perspectivă în conformitate cu 110. Intrarea principală dar de dimensiuni sporite.

54 Traversarea lesnicioasă Modul în care sunt configurate străzile nu reflectă situaţia legală, în care pietonii au prioritate faţă de autoturisme la traversarea

străzilor. Traversarea pietonală şi carosabilul se află la acelaşi nivel, iar numărul ridicat de accidente dovedeşte faptul că semafoarele,

avertismentele şi zebrele nu sunt suficiente pentru a spori atenţia conducătorilor auto.

Pietonii se simt în siguranţă pe trotuar pentru că este ridicat. Acelaşi principiu ar trebui aplicat şi traversărilor.

Pentru obligativitatea de încetinire a automobilelor se prevede o pantă de racord de 6%. Pentru marcare suplimentară se poate aplica o culoare diferită sau traversarea poate fi amenajată cu un 244.Acoperiș de pânză.

Principii de bază: Unde pietonalul traversează o stradă cu trafic care creează o întârziere mai mare de 2 secunde la traversare este necesară o articulație; Continuitatea pietonalului peste carosabil și înclinarea carosabilului pentru racord;

Posibilități de implementare prin:

Unde nivelul traficului este ridicat sau se traversează 4 benzi, este necesară amplasarea unei insule între benzi, de lățime cel puțin egală cu cea a unui cărucior cu rotile sau a unei biciclete;

Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă;

Fiecare parte a trversării trebuie să fie o 61.Mică piață publică.

Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

55 Trotuarul înălțat Când traseele pietonale se află de-a lungul unei artere de trafic (trotuar), pietonii se simt vulnerabili fiindcă sunt prea aproape sau prea jos în raport cu automobilele.

Posibilități de implementare prin:

Există câteva cerințe pentru un parcurs pietonal confortabil, printre care cea mai importantă este lățimea de 4-5 metri pentru o stradă comercială (Str. Brâncoveanu, Timișoara) și 2 metri pentru o stradă obișnuită (Str. L. Rebreanu, Timișoara).

Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

O altă amenajare necesară, în cazul în care nu există un spațiu verde inetrmediar, este o balustradă de protecție.

Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă;

Principii de bază: Ridicarea cotei trotuarului la 35 cm față de nivelul carosabilului; În apropierea intersecțiilor, trotuarul este ușor coborât pentru a ajunge la 20 cm, nivel unde se realizează

Dar în toate cazurile este necesară o elevare a trotuarului la cca. 35 cm de cota carosabilului.

56 Rețeaua velo Bicicletele sunt ieftine, sănătoase și protejează mediul, dar mediul construit nu este suficient amenajat pentru ele. Pe străzi pistele velo sunt

amenințate de autoturisme, iar pe trotuare ele amenință pietonii.

Există 3 tipuri de străzi pe care se pot amenaja trasee velo: Artere aglomerate: piste separate, amenajate în platformă independentă separată de trotuar și carosabil prin spații verzi sau denivelări; Străzi secundare: piste trasate pe marginea carosabilului, între locurile de parcare și trotuare; Străzi locale: spațiu comun al pietonilor, cicliștilor și automobilelor.

Față de acestea, este necesară amplasarea parcărilor de biciclete în locuri ferite de intemperii și supravegheate în permanență, la fiecare intrare în clădiri, indiferent de importanța acestora.

Posibilități de implementare prin: Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă; Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

Principii de bază: Rețele velo continue, posibilități de parcurs;

oferind

numeroase

Prioritatea secundă, după pietonal, este cea a rețelelor velo; Parcări protejate și securizate la intrarea în fiecare clădire/ansamblu de clădiri.

57 Copiii în oraș Unele patternuri oferă protecție copiilor în oraș, altele nu tratează acest subiect. De aceea este necesară abordarea unei tipologii de rezolvare a problemelor de libertate și siguranță a copiilor în spațiile publice, completând 18.Rețeaua de învățământ.

Copiii devin adulți prin experimentare, asumare a responsabilităților și învățare continuă. În principiu, observație și replicare. Însă în orașele contemporane nimeni nu își permite luxul de a lăsa copiii liberi.

Este necesară delimitarea unui traseu în oraș unde copiii hoinăresc liberi și pot atinge toate experiențele adulților. Traseul urmează rețele sigure de mobilitate (pietonale și velo), ferite de accesul automobilelor și intersectând cât mai puține artere rutiere.

Aceste trasee trebuie să treacă pe lângă activități care ar putea influența viața copiilor, precum spațiile educaționale ale 43.Universității ca o piață de schimb care oferă

164.Vitrine către stradă, dar să nu evite 68.Locurile de joacă interconectate, 73.Locurile de joacă aventuroase și 85.Școala ca un front de magazine.

Pentru a experimenta toate trăsăturile vieții, traseele trebuie să treacă adiacent 70.Locurilor grave, 72.Sportului local, 74.Animalelor și 84.Societății adolescenților, sub supravegherea permenantă a 40.Vârstnicilor pretutindeni.

Posibilități de implementare prin: Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă; Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

Principii de bază: Parte din rețeaua pietonală și cea velo separate total de automobile;

Existența cât mai multor ochi supraveghetori;

Traversare a întregului oraș, pe lângă oportunitățile extraordinare pe care acesta din urmă le oferă.

Concluzie Prin aceste patternuri sunt configurate rețelele locale de străzi și alei, contribuind la creşterea calității și eficienței reţelelor de transport local

nemotorizat, complementar celui motorizat, individual sau colectiv

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C10 Caracterul local Obiectiv: Principii care subliniază caracterul fiecărei comunităţi în parte 21 Limita celor 4 niveluri 22 9% parcare 23 Străzi paralele cu sens unic 24 Locuri sacre 25 Accesul la apă 26 Ciclul de viaţă 27 Bărbaţii şi femeile

21 Limita celor 4 niveluri Este firesc ca densitatea locuitorilor să crească înspre zona centrală și să fie mai scăzută spre periferie. Acest lucru este înțeles de către cei care construiesc prin înălțimi mari către zona centrală și redusă către periferii.

Astăzi, întâlnim clădiri cu mai multe etaje în două situații: Ansambluri rezidențiale;

avea contacte sociale în strânsă relație cu mediul, fie el natural sau antropic. În locuințele colective de înălțimi ridicate, din rațiuni economice, coridoarele nu sunt iluminate natural.

Studii din SUA arată că doar 2% dintre copiii cu vârsta de până la 2 ani din imobilele de mari dimensiuni se joacă în exterior, în timp ce în imobile de până la 4 niveluri sunt peste 27%.

Clădiri de afaceri. În cazul clădirilor de birouri, socializarea se realizează în spații special amenajate, la fiecare palier, unde se caută introducerea cât mai multor elemente naturale. În locuințele colective de înălțimi ridicate oamenii își petrec din ce în ce mai mult timp în apartament, fiind predispuși izolării sociale. De asemenea, formarea copiilor și responsabilizarea acestora are de suferit atunci când ei sunt separați față de posibilitatea de a

27% dintre copiii cu vârstă de până la 5 ani din blocurile înalte se joacă afară, față de 59% dintre copiii care locuiesc în blocuri joase.

Posibilități de implementare prin: Reglementări impuse prin Regulamentul Local de Urbanism; PUZ/PUD care instituie această regula de maxim 4 niveluri.

Principii de bază:

Este de preferat ca toate clădirile să aibă o limită maximă de înălțime de 4 niveluri;

Pot exista insa doar acolo unde sunt satisfacute cerinte de calitate a mediului interior, in cazul cladirilor

22 9% parcare Calitatea spatiului urban depinde de suprafetele care sunt atribuite diversilor utilizatori.

Regulament Local de Urbanism aferent PUG sau PUZ;

Cu privire la locurile de parcare, numarul acestora este instituit prin Regulamentul General de Urbanism sau Regulamente Locale de Urbanism aferente PUG sau PUZ.

Politici publice care favorizează transportul în comun ca nuvleu central al mobilității.

Suprafata de asfalt oferita automobilelor este de 19% in cartierele timisorene si pana la 60% in Los Angeles.

La nivel de unitate de vecinătate (UdV), cu dimensiuni între 0,4-4 ha, trebuie limitate suprafețele aferente parcărilor astfel încât să nu depășească 9%.

Conform Alexander, Ch., depasirea procentului de 9% afecteaza mediul, identitatea locala si, conform Gehl, J., iteractiunile sociale.

Depasindu-se aceasta valoare spațiul public nu mai este atractiv pentru locuitori.

Posibilități de implementare prin:

Principii de bază:

Astfel, la 1 ha avem aproximativ 70 de locuri de parcare.

Pentru a respecta aceste valori se pot aplica în mod complementar patternurile 97.Parcaje protejate și 103.Mici loturi de parcaje.

23 Străzi paralele cu sens unic În interiorul comunităților se aplică 11.zone de transport local nemotorizat. Acestea sunt limitate de 17.inelele de circulație.

Proiecte de dezvoltare urbană sau inițiative comunitare, aprobate de către Poliția Rutieră.

Principii de bază:

Pentru o eficientizare a utilizării suprafețelor în interiorul zonei și o limitare a congestiilor este necesară o rețea de străzi paralele cu sensuri unice care direcționează traficul automobilelor, permite o viteză medie superioară și limitează conflictele din intersecții.

Posibilități de implementare prin: Rezultat al unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă;

O rețea de străzi secundare, paralele, care debușează în cele principale, cu un traseu în zig zag și intersecții în T. Pasul între aceste străzi trebuie să fie de 100500 de metri pentru a respecta cerințele de accesibilitate și număr cât mai redus de intersecții.

Astfel, arterele majore pot fi plasate la 2, 3 sau chiar 5 km.

24 Locuri sacre Orice tip de comunitate, fie ea o regiune, un oraș, un cartier sau o unitate de vecinătate, are siturile sale sacre, care reprezintă nucleul identității locale și un vector moral, locuri naturale sau istorice deosebite.

Prin aceste locuri se păstrează legătura cu trecutul și se formează legătura cu viitorul, construind rădăcinile acelei comunități. Aceste tipuri de locuri sunt întâlnite în toate comunitățile arhaice sau tradiționale.

Aceste tipuri de locuri sunt cele care au nevoie de o protecție suplimentară și o detașare față de anumite individualizări aferente unei perioade istorice (ex. gesturi politice, comerciale, individuale etc..)

Prin acest pattern se cere investigarea în orice zonă spațială a acelor locuri de care oamenii se simt cel mai atașați și natura acestui atașament/acestei legături.

Față de aceste locuri este determinantă accentuarea accesului pentru a întări sensul public, iar mobilitatea să fie progresivă, astfel

încât cei care se apropie de zonă să resimtă încărcătura sacră. În jurul locului sacru trebuie, astfel, negociat parcursul și este necesară întrevederea, din timp, a punctului final.

Posibilități de implementare prin: Identificare prin studii de fundamentare; Protecție prin Regulamentul Local de Urbanism; Inițiative comunitare comunităților.

și

management

al

Principii de bază: Fiecare loc sacru trebuie să beneficieze de o apropiere secvențială, printr-o serie de porți graduale; Fiecare loc sacru trebuie să beneficieze de spații intermediare unde cei care aparțin identitar de acesta să poată simți prezența sacrului, prin 59.spații dosite liniștite, 134.vederea zen și 171.locuri umbrite.

25 Accesul la apa Apa este unul dintre elementele cele mai pretioase ale omului, fie ca este in interiorul acestuia sau in exterior. Aceasta axioma trebuie sa aiba o rezonanta si in planificarea urbana sau teritoriala.

Astfel, malurile apelor statatoare sau curgatoare ar trebui sa fie spatii tratate similar

cu patternul anterior, al locurilor sacre, trebuind mentinute curate si accesibile in permanenta.

Un alt factor agresiv este cel reprezentat de infrastructurile urbane (gospodarii, strazi si autostrazi, diguri etc..) care blocheaza accesul tuturor la apa.

Posibilități de implementare prin: Modificare distante minime impuse de Legea Apelor; PUG/PUZ/PUD. Principii de bază: Rezervarea unei fasii de protectie cu utilizare publica de-a lungul tutror suprafetelor acvatice;

latimea este stabilita in functie de importanta acelei ape (ocean-parau) Accesul la apa trebuie sa se realizeze la intervale potrivite, nici prea multe dar nici prea putine; Este permisa amenajarea, pe alocuri, a unei 31.promenade; Arterele majore de circulatie trebuie construite la o distanta de cel putin 1,6 km de mal.

26 Ciclul de viata O varsta este bine definita, iar oamenii se simt bine cand trec prin acel interval doar atunci cand este celebrata prin ceremonii sau distinctii.

Altfel, apare depresia sau derapajele.

Patternul se refera la o realitate psihologica bine definita, conform careia fiecare interval de varsta are necesitati, dificultati si avantaje proprii.

Lucian Blaga, Trei fete: Copilul râde: "Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"

Tânărul cântă: "Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"

Bătrânul tace: "Iubirea şi jocul meu enţelepciunea!„

Intr-o comunitate, fiecare persoana, indiferent de varsta, poate contribui prin atuuri personale la dezvoltarea ei. De asemenea, si comunitatea este datoare sa ii ofere fiecarei persoana conditiile necesare dezvoltarii ei.

In locul acestor activitati, societatea moderna propune functiuni monobloc, precum satele de vacanta, orasele dormitor, campusurile universitare exterioare orasului, ghetouri de camine de nefamilisti, cimitire imense, parcuri industriale, azile, etc..

Patternul acesta propune armonizarea fiecarui act de proiectare, de la nivelul orasul la nivelul clantei usii, pentru a contribui la echilibrul dintre varste.

Posibilități de implementare prin:

Trecerea de la un stadiu al vietii la altul este inevitabila si in fiecare stadiu sunt anumite evenimente specifice, care prin omisiune pot provoca efecte de natura psihologica.

Erikson, E. (1959), Identitatea si ciclul vietii: fiecare stadiu este carecterizat de o stare si o activitate specifica care trebuie indeplinita inainte de a trece la un alt stadiu pentru a avea o evolutie armonioasa.

Politici publice urbane locale.

Principii de bază: Echilibru intre varste in comunitati; Fiecare comunitate trebuie sa contina locuri care sustin un singur stadiu, locuri care sustin trecerea de la un stadiu la altul, precum si locuri care marcheaza interactiunea dintre stadii.

Patternuri utile: 66.Locuri sacre, 35.Gospodaria mixta, 40.Varstnici pretutindeni, 41.Comunitatea muncii, 44.Primaria locala, 57.Copiii in oras, 65.Locurile de nastere,

70.Locurile grave, 75.Familia, 79.Casa proprie, 83.Maestrul si ucenicul, 84.Clubul adolescentilor, 85.Scolile ca fronturi de magazine, 86.Casa copiilor etc..

27 Barbatul si femeia Odata cu Charta de la Atena, orasul a fost impartit de-a lungul unor linii de demarcare: suburbiile sunt pentru femei, locurile de munca sunt pentru barbati, gradinitele pentru femei, scolile profesionale pentru barbati, supermarketurile pentru femei, magazinele de materiale de constructii pentru barbati etc..

Insa fiecare aspect al vietii combina cate ceva din ambele genuri (ex: amenajarile interioare, spatiul de joaca al copiilor din fata blocului, cumparaturile etc..)

comunitati sa fie proiectate in conformitate cu necesitatile tuturor.

PosibilitÄƒČ›i de implementare prin: Politici publice locale; Consultari periodice ale populatiei.

Principii de bază: Functiuni pentru toate genurile, indiferent de scara proiectului.

Patternul propune ca fiecare parte din mediu, cladiri, spatii publice, spatii deschise din

Concluzie Prin aceste patternuri este intarit mediul local si indentitatea sa.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C11 Spatii urbane deschise in comunitati Obiectiv: Conturarea spaţiilor care permit desfăşurarea evenimentelor specifice culturilor locale ale comunităţilor 58 Carnavalul 63 Dansatul in strada 59 Spatii dosite 64 Ochiurile de apa 60 Verdele accesibil 65 Locurile de nastere 61 Piete publice mici 66 Locurile sfinte (consacrate) 62 Locurile inalte

58 Carnavalul La fel cum un individ are nevoie de anumite activitati pentru a-si consuma energiile negative, asa si un oras sau o comunitate are nevoie de anumite evenimente care sa creeze o emulatie generala.

Intr-o subcultura aceasta se poate intampla prin evenimente locale, precum Zilele Cartierului sau inaugurarea unei functiuni comunitare.

La nivelul unui oras, este nevoie de un spatiu care sa poata deveni suport al unor evenimente deosebite (balciuri, festivaluri, targuri sezoniere), in care toata lumea vrea sa vina si sa se exprime. Acesta ar trebui sa fie, in general, centrul orasului.

Posibilități de implementare prin:

Management public.

Principii de bază: Desfiintarea functiunilor cotidiene ale unei zone semnificative in oras pentru organizarea unor evenimente deosebite; Spectacole, acţiuni, expuneri, competiţii, dansuri, muzică, teatru stradal, clovni, evenimente care permit oamenilor să se exteriorizeze; O stradă pietonală, cu chioşcuri, cu corturi temporare de a lungul străzii, cu un teatru exterior la un capăt, etc

59 Spatii dosite linistite In general a fost discutata modalitatea de a genera activitati in interiorul orasului sau al comunitatilor.

Insa, pentru ca zonele active sa existe, este necesar sa existe o complementaritate cu spatii care sunt linistite, inactive, suport pentru activitati meditative sau recreative.

Este vorba despre acele spatii care ajuta grupurile sociale sa se desprinda din activitatile agitate, precum este munca sau activitatile curente si sa aiba parte de cateva momente de intimitate sau odihna.

Posibilități de implementare prin: Politici publice locale si management urban.

Principii de bază: Orice zona aglomerata a orasului trebuie sa aiba si o corespondenta cu spatii linistite; Din aceste spatii se pot desprinde alei care necesita lumina solara directa pentru a putea prinde viata; Spatiul nu trebuie sa fie o scurtatura si ar putea sa cuprinda elemente naturale, alei, ochiuri de apa etc..

60 Verdele accesibil Spatiile verzi ajuta la formarea delimitarilor dintre comunitati si a spatiilor dosite linistite. O comunitate are nevoie de spatii verzi deschise intr-o proximitate cat mai ridicata.

Scuarurile sunt utilizate de catre o comunitate, zilnic (plimbarea copiilor si a animalelor) si periodic (parcuri, river fronturi sau paduri urbane)

In principiu, la o distanta mai mare de 3-5 minute de mers pe jos spatiul verde nu mai este considerat accesibil si intervine inconvenientul in locul nevoii.

Posibilități de implementare prin:

Primul impediment in utilizarea acestora este distanta.

Legislatie la nivel national.

Exista 3 tipuri de spatii verzi: Scuaruri: minim 50 de metri latime si o dimensiune de 2.000 mp-1 ha; Parcuri: peste 1 ha;

Regulament PUG/PUZ;

Local

de

Urbanism

aferent

Principii de bază: Un scuar la cel mult 250-300 de metri de mers pe jos, deci un spatiu verde de min. 50 de metri latime si suprafata de 2-10.000 mp la fiecare 500-600 de metri.

Aliniamente plantate Pentru a putea exista si a produce efecte pozitive in oras, spatiile verzi trebuie sa formeze o retea continua, prin strazi verzi, aliniamente de arbori sau coridoare ecologice.

Spatiile verzi contin 171.locuri umbrite si trebuie protejate pentru a forma 106.spatii publice pozitive.

61 Piete publice mici O piata publica este un loc unde traseele pietonilor se intersecteaza. Pentru ca ea sa fie placuta, trebuie ca dimensiunile sale sa nu fie preaa mari. Acestea sunt camerele publice ale comunitatilor, locurile de intalnire pentru rezidenti. Sunt locuri pentru festivitati, targuri, dansuri, balciuri, concerte, cuvantari electorale, barfe etc..

Posibilități de implementare prin:

In principiu, o piata de dimensiuni mai mici este mai aglomerata decat una de dimensiuni mai mari datorita faptului ca o piata mica este mai usor de perceput in intregimea sa, iar utilizatorii ei se simt in siguranta.

Dimensiuni sporite pentru pietele centrale, care prin amenajare trebuie subimpartite in spatii exterioare mai mici pentru a fi active;

In cadrul acestor dimensionari, cea mai importanta este 123.densitatea pietonala, care presupune cel putin o persoana pentru fiecare 30 mp. Aceasta inseamna, la o piata de 20x20 de metri, de 12 persoane.

Planificare urbana integrata.

Principii de bază: Diametru de aproximativ 20 de metri pentru pietele mici din comunitati;

De jur împrejurul fiecărei pieţe publice mici trebuie să existe surse de activitate, studiate în 122.fronturile de clădiri sau 112.treptele de şezut; Într-un punct central trebuie amplasat un accident, ceva deosebit, aşa cum este prezentat în 126.ceva rugos în mijloc.

La o dimensiune de 20 de metri orice persoana poate fi auzita si vazuta, crescand sentimentul de siguranta.

62 Locurile inalte Patternul 21.limita celor 4 niveluri a stabilit o limită de 12 metri înălţime pentru imobilele rezidenţiale, faţă de care pot exista unele excepţii. Aceste excepţii sunt locurile înalte, locuri care pot oferi caracterul şi identitatea unei comunităţi.

Nevoia de ascensiune fizică şi observare a fost dintotdeauna prezentă între nevoile umane, iniţial din motive defensive iar apoi pentru recreaţie. În acelaşi timp, punctele înalte au devenit şi reper pentru orientarea în spaţiu.

Această necesitate trebuie dublată de un anumit grad de protecţie fizică pentru a putea intra în memoria comunităţii ca fiind locuri sacre.

Posibilități de implementare prin: Reglementari PUZ/PUG Principii de bază: In fiecare comunitate trebuie permisa construirea/amenajarea unui loc inalt, care sa intre in memoria colectiva si parte din identitatea comunitatii respective;

Ascensiunea catre locul inalt trebuie ingreunata;

La baza locului inalte trebuie sa existe o mica piata publica.

63 Dansatul in strada Dansul este una dintre activitatile cele mai dorite in spatial public, fiind o exprimare naturala a fericirii si a spiritului comunitatii.

Este, desigur, specific popoarelor latine.

Principalul impediment este rusinea, tracul, lipsa unui confort in spatial public.

Pentru a implementa acest pattern, legat direct de o activitate, este necesara incurajarea ei prin organizarea unor cantari in aer liber, pe podiumuri improvizate, happening-uri, flash mob-uri etc..

Posibilități de implementare prin:

Politici publice locale si management cultural.

Principii de bază: Platforme ridicate ampalsate pe o promenada pentru a favoriza evenimentele de acest tip, formand 124.Poli de activitate; Organizarea continua a unor evenimente sustinute de artisti locali sau muzicieni ai strazii; Uneori, platformele pot fi acoperite, formand 69.Camera exteriaora publica si pot fi inconjurate de functiuni precum 93.Standurile de mancare.

64 Ochiurile de apa Asa cum am aratat si mai devreme, apa are un rol fundamental in viata omului si accesul cat mai facil fata de suprafetele acvatice este necesar.

La scara unei comunitati, apa poate fi inexistenta daca nu exista un rau, un canal, un lac in apropiere. In acest caz, rolul acelora este preluat de aglomerari de ape pluviale/scurgeri.

Ele trebuie sa fie tot timpul al vedere si, pe cat posibil, sa nu incarce reteaua de colectare a apei pluviale a orasului.

Posibilități de implementare prin: Regulament Local de Urbanism; Zonificare functionala.

Principii de bază: Protectia tuturor bazinelor si a cursurilor natural de apa; Alei pentru plimbare de-a lungul acelei ape si in contact cu aceasta.

65 Locurile de nastere Nasterea este tratata ca o boala, aceasta fiind “tratata” in spitale, si nu ca un fenomen natural in viata unei societati, asa cum ar trebui sa fie.

In momentele cele mai grele si delicate in acelasi timp din viata unei femei, aceasta este fortata sa suporte conditii care ii ofera o stare

negativa, cu ore restranse de vizitare si tratament mecanic.

Este necesara o functiune care sa permita nasterea in conditii foarte prielnice, potrivite pentru intreaga familie.

Posibilități de implementare prin: Proiectare integrata.

Principii de bază: Locuri de nastere care pot beneficia de asistenta medicala potrivita si un mediu placut, in acelasi timp; Structura spatiilor astfel incat sa permita accesul intregii familii in conditii proprii, din perioada pre-natala pana la primii pasi ai copilului.

66 Locurile sfinte In patternul 24.Locurile sacre am discutat, in principiu, despre modalitatile prin care anumite elemente ale spatiului fizic care exista in identitatea unor comunitati sunt protejate.

interzis Beijing, audiente la Papa, biserica crestina etc..)

Nucleul unor locuri sacre poate fi un loc sfant.

Aici este cazul, in special, al functiunilor de cult care aduna o comunitate in jurul unui ideal moral comun, adimensional.

Proiectare integrata.

Acestea sunt locurile unde se petrec ritualurile de trecere si cele care racordeaza comunitatea la procese considerate supranaturale, mistice.

In ortodoxie, de ex., exista o interferenta intre conceptele de comunitate-comunicarecuminecare.

Posibilități de implementare prin:

Principii de bază: Poarta principal care marcheaza o trecere; Succesiune de praguri care impiedica, din punct de vedere psihologic, accesul; Un sanctuar intern capabil sa exprime ceva ce este recunoscut in mod general de intreaga comunitate.

Exista anumite etape care trebuie parcurse chiar si in interiorul acelui loca sfant (ex: orasul

Concluzie Prin aceste patternuri sunt configurate spatiile publice care au importanta pentru comunitate.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C12 Locuirea Obiectiv: Prezentarea tipurilor de locuințe și gospodării 35 Amestecul de gospodării 36 Gradientul de extrovertire/introvertire 37 Gruparea de locuinţe 38 Locuinţele înşiruite 39 Locuinţele colective Locuinţe mobile 40 Vârtsnici pretutindeni

35 Amestecul de gospodării Fiecare dintre stagiile vieții este dependent față de un altul. Oamenii au nevoie de ajutor și susținere din partea celor care au înaintat în vârstă și trebuie să sprijine, la rândul lor, pe cei de vârstă inferioară.

pentru familii, 15% pentru cupluri, 30% pentru celibi și 15% pentru gospodării cu un caracter comple)

Pericolul cel mai proeminent este izolarea anumitor grupuri sociale, reprezentante ale câte unui singur stagiu al vieții (ex: ansambluri de cămine pentru studenți, garsoniere pentru cupluri sau nefamiliști, apartamente de 2 camere pentru familii de vârstă medie, locuințe interbelice pentru vârstnicii foști membri de partid, sate periurbane pentru vârstnici, sprawl pentru familiile noi înstărite etc..)

Reglementări impuse prin Regulamentul Local de Urbanism;

Soluția propusă este mixajul de tipuri de gospodării în fiecare unitate de vecinătate și în fiecare grupare de case, astfel încât să respecte un anumit procent (Alexander, Ch., propune 40%

Posibilități de implementare prin:

Politici publice urbane aplicate la nivelul noilor dezvoltări sau de reglare a celor existente.

Principii de bază: Mixaj de gospodării în fiecare unitate de vecinătate; Este necesară corelarea cu 40.vârstnicii pretutindeni și amenajarea unor 68.locuri de joacă înlănțuite.

36 Gradientul de introvertire/extrovertire

Oamenii sunt diferiți, având necesități diferite.

Aceste diferențe trebuie să fie vizibile la nivelul fiecărei comunități. În conformitate cu 29.densitatea inelelor, există unele zone mai active și altele mai puțin active în interiorul nei comunități. Cele mai active se desfășoară în jurul 30.nodurilor de activitate.

Instrumentele cu care se operează în acest pattern sunt grupurile de locuințe și traseele care le leagă pe acestea.

tipuri intermediare de trasee care leagă cele mai îndepărtate şi liniştite trasee cu cele centrale.

Posibilități de implementare prin: Zonificare funcțională în cadrul unui Regulament Local de Urbanism aferent PUG sau PUZ; Politici publice adecvate.

Astfel, unitățile de locuit pot fi amplasate:

Principii de bază:

Lângă activitate;

3 tipuri de grupuri sociale: activi, liniștiți și cei care sunt câte puțin din ambele;

Departe de activitate; La mijloc.

Iar traseele de legătură pot avea următoarele caracteristici: trasee de-a lungul serviciilor pentru a asigura aglomerația, înghesuiala, și pentru a lega activităţi; trasee îndepărtate de servicii, care descurajează traficul, cu multe fundături sau străzi la unghi drept cu cele de trafic mare;

Locuințele celor activi trebuie amplasate în relație cu traseele aglomerate; Locuințele celor liniștiți sunt amplasate retras din punct de vedere fizic, dar interconectate pietonal; În mijloc există un melanj între cele două tipuri anterioare; Între acestea este necesară o echitate în suprafețe ocupate și număr.

37 Gruparea de locuințe Oamenii se simt cel mai bine acolo unde între domeniul public și cel privat există cel puțin un interstițiu care este spațiul semipublic, intrat în psihologia celor care îl utilizează ca fiind un spațiu asupra căruia au dreptul și, în același timp, poartă o responsabilitate. În zone unde gospodăriile sunt înșirate de-a lungul străzilor, acest spațiu semipublic nu există, iar locuințele pot cu greu să fie coagulate în jurul unui spațiu comun, pentru a forma o comunitate cât de mică.

Posibilități de implementare prin:

PUG, PUZ și Regulament Local de Urbanism aferent.

Principii de bază: O grupare de aprox. 8-12 gospodării, așezate în jurul unui spațiu semipublic care de drept aste proprietatea administrației locale, dar este îngăduită și încurajată amenajarea acestuia după necesitățile rezidenților; Acel spațiu semipublic este 67.terenul comun, care devine condiție fundamentală pentru implementarea grupării de locuințe;

Spațiul semipublic trebuie să aibă un caracter deschis, cu precădere traseelor pietonale;

Pattern aplicabil locuințe/hectar.

la

cel

mult

30

de

38 Locuințele înșiruite Când sunt necesare densități ridicate (30-60 unități de locuit/hectar), este esențială implementarea unui pattern care să ofere o compactizare superioară a locuințelor la nivel de hectar. În acest caz, soluția este ansamblul de locuințe înșiruite.

Exemplul ideal este amenajarea locuințelor pe alei, la capătul cărora există o stradă și un parcaj suficient. În spate se poate amenaja o alee de 1 metru pentru rațiuni tehnice și de accesibilitate.

Posibilități de implementare prin:

Pentru amenajarea acestor ansambluri, este necesar un echilibru între lungimea frontului stradal (4,5 metri locuințele sunt prea înguste, 9 metri rețeaua stradală și infrastructurile edilitare necesită un cost prea mare față de beneficiul pe care îl aduc), adâncime (maxim 50 de metri) și suprafața totală a parcelelor (150250-400 mp).

Studii de densificare; PUZ și RLU aferent.

Principii de bază: Ansambluri de locuințe înșiruite amplasate pe alei pietonale care debușează în străzi cu caracter local, unde sunt amplasate parcajele.

39 Locuințele colective La o densitate peste 70 de unități de locuit / hectar, prin respectarea 21.limitei celor 4 niveluri, grupările de locuințe se transformă în locuințe colective. Acestea sunt ampalsate, îndeosebi, în zonele cele mai active ale comunităților.

Imobilele colective convenționale impersonale și nu permit următoarele:

sunt

Lipsa contactului direct cu pământul; Lipsa unei grădini exterioare;

Pentru a rezolva aceste probleme este propus un tip de locuințe colective în care: Scara de acces la fiecare apartament este exterioară; Grădina este suficient de lată și este amenajat un strat gros de pământ pentru gazon și arbuști; Distribuția locuințelor este în terase Posibilități de implementare prin: Studii de densificare;

Lipsa de varietate în spații de locuit, în special în contextul unor nevoi pentru fiecare unitate socială individuală.

PUZ și RLU aferent.

În societatea românească, această grupare de nevoi se traduce prin amenajarea balconului într-un mod cât mai personal.

Ansambluri de locuințe colective corespunzând unei densități de 90-120 de unități de lcouit/ha;

Principii de bază:

Fiecare unitate formează terase legate printr-o cale de acces (scară sau rampă) aflată în legătură directă cu o grădină comună;

Scara centrală este de uz comun și poate fi acoperită, dar debușează întotdeauna în grădina comună;

Fiecare terasă acoperă dedesubt, izolându-l;

de

Fiecare locuitor are un anumit grad de libertate în amenajarea 79.locuinței proprii.

Vârstnicii au necesități speciale, în legătură cu persoane de aceeași vârstă, copii, locuri aglomerate și locuri liniștite.

Cazul ideal este cel în care 20 trăiesc în locuințe centrale în unitatea de vecinatate, 20 în cămine intercalate și 10 trăiesc în locuințe izolate.

Principii care trebuie respectate:

Posibilități de implementare prin:

Permisiunea de a locui în vecinătatea pe care o cunosc cel mai bine;

Politici publice urbane locale.

apartamentul

40 Vârstnicii pretutindeni

Principii de bază: Permisiunea socializării între vârstnici; Permisiunea unui trai independent vârtnicilor care doresc să fie independenți, fără a fi lipsiți de beneficiile apartenenței la o comunitate; Permisiunea ca vârstnicii care au nevoie de îngrijire sau prepararea hranei să aibă o locuință proprie fără a fi duși în azile.

Asigurarea unui numar de 50 de locuinte pentru varstnici in fiecare unitate de vecinatate, astfel incat in zona centrala a unitatilor de vecinatate se asigura ingrijire si masa, 20 de locuinte pentru varstnici sunt amplasate langa zonele centrale si 10 sunt amplasate izolat, dar nu la mai mult de 200 metri de inima vecinatatii.

Spatiile pentru varstnici se coreleaza cu 75.familia, 18.reteaua de invatamant, 86.casele copiilor si 156.asezarea muncii.

Concluzie Prin aceste patternuri sunt detaliate tipurile de locuinte care sunt necesare intr-o comunitate.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C13 Mici instituții sociale independente Obiectiv: Adaptarea spațiilor la necesitățile instituției sociale de bază: familia, în toate formele ei 75 76 77 78 79

Familia Locuința pentru o familie mică Locuința pentru un cuplu Locuința pentru o singură persoană Propria ta casă

75 Familia Familia este fundamentul pentru dezvoltarea oricărei societăți sau comunități, cel puțin prin funcția sa potențială de reproducere. Față de ceea ce a reprezentat în istorie, în prezent familia este doar nucleul: mama, tatăl, copilul.

Pentru ca familia să funcționeze, aceasta nu poate să rămână în ea însăși ci trebuie concepută ca parte a unei comunități. Apare astfel echilibrul între nevoile de intimitate și comunitate. Fiecare dintre aceste componente au o corespondență în plan spațial. Avem, astfel, domenii private și domenii comune.

Evenimentul cel mai important din viața unei familii este 147.masa în comun. Aceasta se petrece fie în bucătărie (sau o extensie a ei, dining-ul), fie într-un spațiu exterior proxim (grădina).

La nivelul comunității, sunt importante spațiile care permit interacțiunea între grupurile sociale primare, ideal în cadrul aceleiași grupări de

locuințe, acestea.

pe

67.terenul

comunitar

dintre

Patternul acesta propune interacțiunea familiilor în cadrul grupărilor de gospodării, astfel încât grupuri de 8-12 persoane să se poată aduna într-un spațiu comun.

Obiective care trebuie bifate sunt: Domeniu privat pentru persoane și grupuri de persoane ăentru a forma o familie extinsă: domeniul cuplului, camere private interioare și exterioare, subgospodării pentru familii mai mici; Spațiu comun pentru realizarea în comun a unor activități precum gătitul, munca, grădinăritul, îngrijirea copiilor, etc..

Realizarea unui spațiu comun de socializare, în centrul de greutate al ansamblului.

Posibilități de implementare prin:

Proiectare complexă; Principii de bază: Alăturarea 76.casei pentru familii mici, 77.locuinței pentru un cuplu și a 78.locuinței pentru o singură persoană;

Spațiu comun între acestea unde se pot întâlni pentru muncă sau petrecerea timpului liber, prin 129.zone comune în inima comunității și 147.luarea mesei împreună.

76 Locuința pentru o familie mică În conformitate cu 75.familia, fiecare nucleu familiar trebuie să fie parte dintr-un grup extins de gospodării (8-12 persoane). Într-o familie mică, relațiile critice se nasc prin diferențele de vârstă între părinți și copii și necesitțile indivisuale ale fiecărei categorii. În cele mai multe locuințe, întregul spațiu este ocupat cu predominanță de obiecte care sunt destinate copiilor (haine, desene, încălțăminte, cărucior/tricicletă, jucării etc..).

Necesitățile care se nasc în interiorul unei astfel de familii cer soluțiile: Un spațiu dedicat al cuplului, rezervat adulţilor; Un spațiu dedicat pentru copii unde aceștia sunt cei care își impun personalitatea în amenajare și funcționalitate.

O zonă comună între cele două, având legături cu ambele, conținând locul pentru luat masa,

livingul, uneori baia (jacuzii, saună, piscină etc..), grădinăritul etc..

Se naște, așadar, o împărțire clară a spațiilor interioare dedicate (nu zi-noapte ci adulți-copii).

Posibilități de implementare prin: Proiectare complexă; Principii de bază: Orice locuință pentru o familie mică este tratată ca un ansamblu pavilionar, format din spații pentru părinți și spații pentru copii; Între acestea, la un nivel ierarhic superior, este spațiul comun; Unelte de planificare: 125.zona comună din mijlocul casei, 136.domeniul cuplului, 143.gruparea de paturi și 137.domeniul copiilor.

77 Locuința pentru un cuplu În conformitate cu 75.familia, fiecare tip de locuință trebuie să fie parte dintr-un grup extins de gospodării (8-12 persoane). Atunci când acest lucru nu este posibil, sau nu este dorit, aceasta trebuie să fie parte a unei 37.grupări de gospodării.

Necesitățile care se nasc în interiorul unei astfel de familii cer soluțiile:

Într-o locuință a unui cuplu, problemele cele mai delicate sunt legate de intimitatea și solitudinea la care fiecare dintre cei doi membri au dreptul.

Câte un spațiu pentru fiecare dintre cei doi membri ai cuplului, unde își poate fiecare manifesta individualitatea și preocupările personale.

Un spațiu comun, cel mai generos, unde cei doi pot interacționa, în relație cu o zonă unde pot primi oaspeți;

O altă nevoie este aceea de a “suda” cuplul prin participarea împreună la amenajarea casei. Îmbunătăţirea casei, fixarea ei, lărgirea ei, oferă şansa cunoaşterii reciproce, şansa rezolvării împreună a problemelor.

Aşadar este necesar ca cuplul să-şi schimbe casa treptat şi nu să cumpere o “casă de vis” pe care nu mai are ce să facă cu ea. Experienţa de a o modifica-o cere şansa ca ea să se construiască treptat.

Posibilități de implementare prin:

Proiectare complexă.

Principii de bază: Orice locuință pentru un cuplu este tratată ca un ansamblu format din spații pentru activități comune și spații pentru preocupări individuale; Dintre acestea, de un nivel ierarhic superior este spațiul comun; Unelte de planificare: 79.propria ta casă, 130.domeniul cuplului și 141.o cameră pentru fiecare.

78 locuința pentru o singură persoană În conformitate cu 75.familia, și locuința pentru o singură persoană trebuie să fie parte dintr-un ansamblu de gospodării (8-12 persoane). Într-o locuință a unei singure persoane, problemele cele mai mari sunt în întreținerea acelui spațiu. Astfel, este nevoie de un loc cu o simplitate mare, un loc cu multe alveole pentru luat masa, pentru un obiect de ată, pentru dormit, pentru baie, dar totul parte a aceluiași spațiu major.

Posibilități de implementare prin: Proiectare complexă.

Principii de bază: Simplitate, cu o suprafață de maximum 30-40 mp; Un spațiu major/studio cu alveole de dimensiuni diferite în jur.

79 Propria ta casă În general, oamenii se simt comfortabil doar în locuințe care le aparțin. Toate formele de închiriere, fie de la privați fie de la stat, se opun proceselor naturale care permit oamenilor sa formeze comunitati.

Pentru a-si putea modela viata in conformitate cu necesitatile, oamenii trebuie sa aiba dreptul sa controleze mediul pe care il locuiesc si trebuie sa fie cei care iau deciziile cu privire la amenajarea acestuia.

Fiecare persoană sau familie trebuie să aibă propria casă, compusă dintr-un spaţiu interior şi unul exterior. În interiorul acesteia, fiecare trebuie să aibă oportunitatea de a decide cu privire la amenajare, modificări şi reparaţii. În special în cazul apartamentelor, structura acestora trebuie să permită o flexibilitate cât mai ridicată şi un acces la spaţiu exterior (terasă sau grădină) unde pot creşte chiar şi legume sau condimente.

Posibilități de implementare prin: Proiectare complexă.

Principii de bază: Restricţionarea, pe cât posibil, a speculei imobiliare şi a închirierilor; Fiecare locuinţă trebuie să aibă un spaţiu interior şi unul exterior corespondent;

Fiecare membru al familiei/fiecare persoană trebuie să poată să conformeze spaţiul propriu

şi cel comun în conformitate cu necesităţile individuale.

Concluzie Prin aceste patternuri este detaliat modul în care spaţiile interioare formează silueta volumetrică a locuinţelor la nivel urban.

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Universitatea Politehnica din Timişoara An IV Structuri Urbane

C14 Ateliere și birouri autoguvernabile Obiectiv: Obiectiv: înţelegerea principiilor de generare a spaţiilor aferente grupurilor de lucru pentur toate vârstele 80 Ateliere și birouri autoguvernabile 81 Mici birouri neprotocolare 82 Legăturile dintre birouri 83 Maestrul și ucenicii 84 Societatea adolescenților 85 Fronturi de ateliere ca școli 86 Casa copiilor

80 Ateliere și birouri autoguvernabile Toate tipurile de muncă, fie ca este vorba de cea din birouri, fie de cea industrială sau agricolă este puternic descentralizată conf. paternurilor RISIPIREA LOCURILOR DE MUNCA -9, CENTURA INDUSTRIALA-42, si grupată in comunităţi mici COMUNITATEA MUNCII-41.

Patternul ATELIERE ŞI BIROURI AUTOGUVERNABILE ajută la generarea acelor paternuri mai mari ce se referă la organizarea muncii.

Nimeni nu se simte fericit la muncă dacă nu simte că face parte din acel angrenaj. Asadar un om se bucură la muncă doar dacă intelege sensul intregului si cînd este responsabil de calitatea întregului. Aceasta se poate întîmplă doar dacă paternul este preluat de grupuri umane mici autoguvernabile, suficient de mici pentru a putea oferi contactul direct faţă in faţă.

Munca este o formă de viaţă, cu recompensa sa intrinsecă; orice fel de organizare a muncii ce

nu respectă această idee, ce tratează munca ca ceva instrumental, cu un alt final, este inumană.

In filozofia budistă există 3 nivele concomitente de abordare a muncii: Să ofere o şansă omului să-şi utilizeze şi să-şi dezvolte facultăţile sale şi să se autodesăvîrşească.

Să ofere o şansă omului să-şi stăpînească egocentrismul prin contactul cu alţi oameni, lucrînd intr-un colectiv Să ofere o şansă omului să-şi dobîndească bunuri materiale Daca nu se realizează toate aceste nivele munca devine plictisitoare, ridicolă şi se poate fi asimilată cu o marfă. Astfel ea tinde să considere odihna ca o alternativă a muncii şi nu ca o parte componentă a aceluiaşi proces de

viaţă precum este considerată munca in filozofia budista.

Esenţa civilizaţiei trebuie să rămînă o purificare a caracterului uman şi nu o multiplicare a nevoilor.

Revoluţia industrială a condus astfel la alienarea indivizilor. Această alienare este amplificată dacă avem de a face cu organizaţii ale muncii care sunt mari. Rata absenteismului in astfel de organizaţii este de pînă la 20%.

Apare sindromul alcoolismului (a se vedea Rusia).

Durata de viaţă este dependentă de satisfacţia muncii şi nu neapărat de fumat, alcool, sex, etc.

Faceţi ca fiecare grup să fie autonom, cu respect pentru organizaţie, cu relaţii cu alte grupuri, cu bilanţ financiar propriu.

Unde munca este mai complicată şi se cere o organizaţie mai mare, mai multe astfel de grupuri se pot federaliza şi pot coopera pentru a produce produse complexe.

Aşezaţi grupurile de muncă într-o clădire astfel ca să respecte LEGATURILE DINTRE BIROURI -82, CLADIRILE COMPLEXE-95, dacă grupul de muncă este prea mare şi dacă este din servicii, despărţiţi-l în departamente autonome, uşor de identificat, dar nu cu mai mult de 12 persoane MICI SERVICII NEPROTOCOLARE -81;

ASADAR: Incurajaţi formarea de ateliere de muncă cu 520 muncitori.

În orice caz divizaţi munca in echipe de muncă mici, intr-o cooperativă cu oamenii care au un spatiu comun MAESTRU SI DISCIPOLUL -83, MICI GRUPE DE LUCRU -148

81 Mici birouri neprotocolare Toate birourile ce oferă servicii publicului COMUNITATEA MUNCII - 41, UNIVERSITATEA CA LOC DE MUNCA - 43, PRIMARIA LOCALA - 44, CENTRU DE SANATATE - 47, SOCIETATEA ADOLESCENTILOR - 84 au nevoie de departamente organizate in subsidiare, unde publicul să se poate adresa direct funcţionarului.

Dezvoltarea acestor mici departamente poate genera treptat acest patern.

Departamentele şi serviciile publice nu funcţionează bine dacă ele sunt prea mari. Cind ele sunt prea mari, calităţile umane dispar, şi acolo apare birocraţia, protocolarul. Acest fenomen se poate înlătura prin două căi: In primul rînd prin dimensionarea mică a fiecarui serviciu si prin automizarea acestora. Cind oamenii nu pot comunica intre ei direct, apare nevoia de regulamente formale, şi în eşalonul superior aceste regulamente formale sunt urmărite orbeşte.

In al doilea rind prin schimbarea naturii pasive a relaţiei cetăţeanului cu programul serviciilor prin care să se piardă puterea de intimidare.

Putem concluziona ca un serviciu nu trebuie să depăşească 12 persoane. (inclusiv staful).

Fiecare serviciu trebuie sa fie relativ autonom coordonat foarte fin de organizaţia mamă.

Aceasta se poate face prin accentuarea autonomiei fizice. Aceasta presupune o zona ce este sub jurisdictie proprie si care să aibă o uşă directă spre public.

Acest pattern se aplica la primarii, centre medicale, etc.

Aranjaţi aceste departamente in spaţiu, acordindu-le la prescriptiile din LEGATURI INTRE BIROURI- 82, CLADIREA COMPLEXĂ-95; Dacă traseul publicului este interior realizati TRECEREA PRIN CLADIRE-101, si realizaţi

fronturile serviciilor vizibile precum in FAMILIA DE INTRARI- 102; Oriunde serviciile sunt legate cu viata publică a comunităţilor, trebuie sa le amestecati cu grupurile ad-hoc create de cetateni ŞIRAGUL DE

PROIECTE COMUNITARE-45, aranjaţi spaţiul interior al departamentelor in acord cu SPAŢIILE BIROURILOR FLEXIBILE -146, si asiguraţi camere unde oameni se pot organiza in mici echipe de 2-3 persoane MICI GRUPURI DE LUCRU – 148.

82 Legăturile dintre birouri In orice comunitate a muncii există diferite grupuri umane şi este foarte importantă amplasarea lor in spaţiu. Care dintre aceste grupuri trebuie sa fie mai aproape si care mai departe?

este un etaj diferenţă şi 2,2% dacă sunt două etaje diferenţă.

ASADAR:

Dacă răspundem corect la această intrebare ajutăm la realizarea COMUNITĂŢII MUNCII -41, ATELIERE SI BIROURI AUTOGUVERNABILE -80, MICI BIROURI NEBIROCRATICE -81.

Pentru a stabili distanţa corectă dintre departamente calculaţi numărul de deplasări/zi făcute intre două departamente. Dacă deplasarea se face de 2 ori pe ora lungimea poate fi de 30m.

Dacă 2 părţi dintr-un birou sunt prea separate, oamenii nu se vor deplasa cît este nevoie şi dacă este mai mult de un etaj între ele, comunicarea va fi foarte redusă.

Dacă se face o dată pe oră avem 70m lungime acceptabilă. Dacă avem de 4 ori/zi avem 100m lungime acceptabilă. Dacă avem de 2 ori/zi avem 150m lungime acceptabilă.

In practica actuală, funcţiile ce necesită cea mai densă legatură sunt alipite. Este complet eronat.

Este vorba doar de eficienţă. Aşadar în acest caz, oamenii trebuie să nu se mişte şi să stea doar in scaun.

Dacă avem una pe saptamină deplasarea poate fi de 175m. Diferenţa dintre departamente poate fi de maximun 2 nivele; o rampa este echivalentul a 30m, iar 2 etaje sunt echivalentul a 100m

In realitate oamenii trebuie să fie sănătoşi la minte dar şi la trup. O deplasare face ca omul să se gîndească la altceva. Un birou va funcţiona bine dacă oamenii nu vor simti că deplasarile ce le au de facut in interior nu sunt supărătoare.

Ele trebuie sa fie suficient de scurte dar nu prea scurte.

Respectati pentru clădirile de birouri LIMITA CELOR 4 NIVELE- 21. Conformaţi clădirile cu CLADIREA COMPLEXA -95.

Lucrurile se complică daca avem de a face cu deplasarea pe verticală.

Din cercetari o scară este echivalentul a 30m pe orizontală Două rampe sunt echivalentul a 100m pe orizontală.

Procentajul persoanelor cunoscute este de 12,2 % dacă se află la acelasi nivel, 8,9% dacă

Oferiţi fiecărui grup de muncă de la etajele superioare o scară proprie pentru a putea fi legată direct cu publicul STRADA COMERCIALĂ 100, SCĂRI DESCHISE -158.

Daca există coridoare interne intre grupurile de lucru construiţi-le suficient de late pentru a funcţiona ca nişte străzi TRECEREA PRIN CLADIRE -101, şi identificaţi fiecare grup de muncă clar, daţi-le o intrare bine marcată in aşa fel ca oamenii să o găsească uşor FAMILIA DE INTRARI102

83 Maestrul și ucenicul RETEAUA DE INVATAMINT -18 trebuie să realizeze descentralizarea procesului. Acest patern ajută la formarea ATELIERE ŞI BIROURI AUTOGUVERNABILE-80 si la REŢEAUA DE INVĂŢĂMINT- 18.

Fundamental in invatamint este faptul că o persoană invaţă ajutată de cineva care ştie întradevar ceea ce trebuie să facă. Prin comparatie cu acest mod, invăţarea prin lectură este sterilă.

In sec XII-lea tinerii invăţau prin muncă lingă marii maeştri, ajutindu-i pe acesta. El trebuia să facă un “masterat”. Practicarea arhitecturii, avocaturii, comerţului, serviciilor sociale, ingineriei, medicinii, etc are potential să se adapteze acestui mod, dacă amplasamentul fizic este centrat pe munca comună, bazată pe efortul maestrului si pe cei 6 ucenici care ajută.

ASADAR

Aranjaţi munca in fiecare grup, birou, in asa fel incit munca si invăţamintul să meargă mînă în mînă.

Trataţi fiecare parte a muncii ca o oportunitate de a invăţa.

In sfirsit, organizaţi munca în jurul tradiţiei maestrului şi ucenicului şi sustineţi această formă de organizare socială prin divizarea spaţiilor de lucru in grupări spaţiale distincte pentru fiecare maestru şi ucenicii săi 6 la număr, unde ei pot muncii şi se pot intilni.

Aranjati spaţiile de muncă ca BIROURI SEMIPRIVATE -152, si cu DELIMITAREA SPAŢIILOR DE MUNCĂ-183.

Tineţi grupele de lucru mici şi daţi fiecarui grup o zonă comună, un spaţiu de intilnire comun ZONA COMUNA CA UN CENTRU-129, MINCATUL IN COMUN-147, GRUPURI DE LUCRU MICI-148, MICI CAMERE DE INTILNIRE -151

84 Societatea adolescenților Echilibrul CICLULUI VIEŢII -26 cere ca tranziţia de la copilarie la maturitate să fie subtilă şi că ea trebuie facută prin instituţia adolescenţei.

Acest patern poate insoţi RETEAUA DE INVAŢĂMINT-18, şi poate contribui la MAESTRU ŞI UCENICII-83.

uciderea unui leu. Tribul şi familia îşi recunoaşte şi îşi asumă obligaţia de parte din acest ritual.

In societatea modernă, din raţiuni complexe, procesul de tranzitie şi timpul afectat acestui a fost mult extins.

Adolescenţii isi extind perioada de tranziţie de la 2 la 6 ani, respectiv de la 12 la 18 ani.

Adolescenţa este perioada de trecere de la copilarie la maturitate.

In societăţile tradiţionale această trecere a fost acompaniată de anumite ritualuri, care corespund cerinţelor psihologice ale tranziţiei. In societatea modernă liceul nu este capabil să asigure această trecere.

Niciun tînăr nu doreşte să fie ca parinţii lui. Apar transformările sexuale. Pubertatea pune in joc o mulţime de probleme precum delicventa, dorința de sinucidere, droguri, fuga de acasă, anxietatea.

In Africa de Est un băiat pentru a deveni barbat este îmbarcat intr-o călătorie de 2 ani care presune depăşirea cu bine a unor lucrari mai simple sau mai complicate care culminează cu

Liceul nu rezolvă aceste probleme. In perioada cînd aceşti tineri au nevoie să se strîngă împreună in grupuri, pentru a explora pas cu pas lumea adulţilor prin munca, dragoste, ştiinte,

lege, obiceiuri, călătorie, jocul comunicaţiilor, guvernare ei sunt trataţi ca niste copii de la gradiniţă

– balul bobocilor) în care elevii preiau mai multă responsabilitate pentru a învăţa structura socială, cu roluri clar definite şi forme de disciplină. (responsabilitate)

Liceul ar trebui să se oprească la 14 ani.

Pentru a putea fi mai aproape de societate prin muncă, adolescenţii trebuie încurajaţi să formeze societăţi in miniatură în care există diferenţieri, responsabilitate la fel ca la adulţi.

Trebuie să se asigure posibilitatea ca adolescentul să aibă responsabilitate unul faţă de altul, să aibă diferite grade de putere si de autoritate.

Pentru aceasta este necesar ca fiecare comunitate să aibă mai multe societati de adolescenti in parte delimitate, păzite, ajutate de adulţi.

ASADAR: Inlocuiti liceul cu institutii ce au ca model societatea adultă, (liga studenţilor, alte acţiuni

Oferiţi acestei instituţii un ghidaj al maturilor, pentru invăţarea structurii sociale, cu condiţia de a menţine instituţia in miinile adolescenţilor.

Oferiţi un loc central în care grupele sociale funcţionează şi fiecare are un director.

In interiorul locului central oferiţi mîncare comună pentru adolescenţi, oportunităţi pentru sport si joc, biblioteci şi consultanţă pentru reţeaua de invăţămint ce oferă elevilor acces la clase, la comunitaţile de muncă si la ateliere care sunt raspindite peste tot in oras RETEAUA DE INVATAMINT -18, SPORTUL LOCAL-72, MINCATUL COMUN-147, ATELIERELE DE ACASA 157.

Proiectarea cladirilor se face in conformitate cu CLADIREA COMPLEXA -95.

85 Fronturi de ateliere ca școli CASA COPILULUI - 86 oferă bazele învăţămintului după cum RETEAUA DE INVATAMINT-19 reprezintă fundamentul lui întro comunitate.

Odată cu creşterea copilului acesta devine tot mai independent şi astfel la aceste paternuri trebuie adăugate şi alte instituţii. In jur de 6-7 ani copii dezvoltă o mare nevoie de a invăţa prin a face, prin marcarea prezenţei lor in comunitate, în afara casei lor.

Daca există un loc corect alcătuit, aceste nevoi ale copiilor sunt legate direct de o indeminarea de bază si de o atitudine de a invăţa. O şcoala este prea mare, ceea ce conduce la un raport prea autoritar intre profesor si elev.

ASADAR:

In loc de mari scoli publice pentru copii de 7-12 ani alcătuiţi şcoli independente pentru fiecare nivel.

Tineţi şcoala mică, cu o administraţie mică şi un raport profesor elev de 1:10; amplasaţi în partea publică a comunităţii un atelier de studii si incă 3-4 incăperi pentru acţiuni ad hoc. (sala etaj 6) Plasaţi şcoala pe o strada pietonală STRADA PIETONALA- 100, lingă alte funcţiuni amplasati ateliere ATELIERE SI BIROURI AUTOGUVERNABILE-80, şi la distanţa de mers pe jos faţă de un parc VERDELE ACCESIBIL -60.

Faceţi o parte identificabilă într-o clădire CLADIREA COMPLEXA -95 si daţi o bună deschidere spre front ca sa fie legată cu strada DESCHIDEREA LA STRADA -165.

86 Casa copiilor In cadrul fiecărei comunităţi sunt sute de copii.

Relaţia lor cu lumea este ajutată de COPII IN ORAS -57, LOCURI DE JOACA LEGATE-68.

Citeodată este nevoie de un loc comun unde pot sta părinţii si copii citeva ore. Acest patern face parte integrantă din RETEAUA DE INVATAMINT 18 In realitate copiii au nevoie de acces la lumea adultilor alţii decit parinţii lor şi acces la alţi copii. Aceste intilniri nu se pot produce doar in familiile lor. Aşadar apare nevoia unei case a copilului, un loc unde copilul poate fi în siguranţă şi supravegheat ziua si noaptea.

Aceste nevoi au fost absorbite in trecut de famiile tradiţionale unde varietatea adulţilor şi a altor copii era mare. Aceste familii mari au dispărut şi creşterea copilului a rămas doar în mîna mamei.

Altfel părinţii vor dori ca copii lor să fie brilianţi, compozitori, arhitecţi actori, cintareti, medici etc ceea ce este narcisism.

Rupeţi acest cerc vicios: Copii nu trebuie sa fie exclusiv socializati de părinţi.

Părinţii trebuie să aibă viaţa lor si să nu trăiască numai prin copii lor.

Casa copiilor readuce relaţia părinte-copil prin aducerea copilului intr-o situaţie socială autentică cu mai mulţi copii si mai mulţi adulţi fizic este o casă mare cu grădină casa este la o distanţă pietonală de casa de unde provin copii (copiii ce merg pe jos la scoală

invaţă mult mai mult decit cei ce merg cu maşina. Ei pot să facă harta cognitiva a zonei. Ei nu sunt inspaimintaţi că se pierd) trebuie să fie acolo un staf de 2-3 adulţi ce administrează casa şi pot chiar să locuiască acolo. Este vorba de o casă reală părinţii şi copii se intilnesc acasă seara plata se face pe oră, zi sau saptamină sau lună.

Este nevoie de minimum 30 copii. casa trebuie să fie localizată intr-un asezămint familiar – o cafenea unde se intilnesc maturii. casa trebuie sa fie relativ deschisă cu o trecere publică prin ea. locul de joacă trebuie să fie scăldat de soare, inconjurat cu o delimitare joasa unde pot sta maturii care pot supravegheze jocul şi unde copii pot vorbi cu trecătorii ASADAR: In orice vecinătate construiţi o casă a copilului - o a doua pentru a hoinarii sau un atelier unde copilul poate sta o oră, sau o zi, sau o săptamină .

Trebuie să fie un om care locuieste acolo.

Trebuie să fie deschisă 24 din 24 copiilor de toate virstele.

Faceţi o colectie de clădiri mici CLADIREA COMPLEXA -95, proiectaţi un traseu important prin clădire pentru ca ceilalti să-i poată vedea, TRECEREA PRIN CLADIRE-101, ataşaţi LOCUL DE JOACA AVENTUROS -73, faceţi casa ingrijitorului ca parte integrantă a casei copilului CASA TA PROPRIE -79, trataţi spaţiul comun ca pe un centru a unei familii mari FAMILIA- 75, zona comuna ca INIMA UNEI FAMILII- 129

Concluzie Prin aceste patternuri este prezentata munca in toate stadiile vietii, ca parte integranta a ciclului vietii si componenta activa a sa.