EVIDENȚA PATRIMONIULUI as.dr.arh. Gabriela PAȘCU
« Patrimoniul (…) este dupa diversele sale categorii, calificat ca patrimoniu construit, arhitectural, monumental, urban, peisajer … iar, dupa modul de insertie in temporalitate, i se spune istoric sau contemporan. In aceasta acceptiune spatiala, luata izolat sau insotita de diversele sale calificative, vocabula «patrimoniu » a devenit cuvantul - cheie al societatii noastre globalizate : e vehiculata de instantele supranationale si nationale, de administratiile gestionare si de parcticienii spatiului (arhitecti, urbanisti si altii), dar si de diversele industrii patrimoniale, precum agentiile de voiaj si, bineinteles de toate tipurile de media care manipuleaza populatia globului nostru. Insa, in pofida unui aparent consens si a unei monosemii postulate, continutul notiunii este departe de a fi clar. » Françoise Choay, Patrimoniul la rascruce. Antologie de lupta., 2014.
STRUCTURA CURSULUI
CURS 1 EVOLUTIA ISTORICA A CONCEPTULUI DE PATRIMONIU. TERMINOLOGIE.
Monument - orice artefact (mormant, stela, stalp, totem, cladire, inscriptie, ‌) sau ansamblu de artefacte concepute deliberat si realizate de o comunitate umana, oricare i-ar fi natura si dimensiunile (de la familie la natiune, de la clan la trib, de la comunitatea credinciosilor la cea a orasului‌), cu scopul de a aduce aminte memoriei vii, organice si afective a membrilor comunitatii, de persoane, evenimente, credinte, rituri sau reguli sociale care-i constituie identitatea.
Monument istoric – nu e un artefact intentional, creatie ex nihilo a unei comunitati umane cu scopuri memoriale. A fost ales dintr-un corpus de edificii preexistente datorita valorii sale pentru istorie (fie ca e vorba de istorie evenimentiala, sociala, economica sau politica, fie de istoria tehnicilor sau de istoria artei, etc.)
CURS 2 PROTEJAREA PATRIMONIULUI.
In cadrul acestui curs vom discuta despre: - primele elemente protejate si in ce fel
care
au
fost
cine sau care institutii au fost responsabile pentru protejarea patrimoniului de-a lungul timpului - scheme a unor prime legi de protectie
CURS 3, CURS 4 CARTE, CONVENTII INTERNATIONALE.
UNESCO ICOMOS TICCIH Conseil de l’Europe ICOM EUROPA NOSTRA HEREIN
CURS 5 TENDINTE CONTEMPORANE. (in special la nivel EUROPEAN)
Actiuni de punere in valoare (ce inseamna punerea in valoarea la scara mai mare ?) Modernizarea tesutului urban vechi
CURS 6 LEGISLATIE ROMANEASCA.
1. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. 2. LEGE nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului Ĺ&#x;i urbanismul. 3. LEGE nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate. 4. Legea nr. 378 din 2001 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national.
CURS 7 CLASARE.
CURS 8, 9. TIPURI DE INTERVENTII.
Tipurile de interventii ce vor fi studiate sunt: identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, intretinerea, consolidarea, restaurarea, integrarea social economica si culturala.
CURS 10 PATRIMONIUL CA PEISAJ CULTURAL.
In cadrul acestui curs vom discuta despre evolutia istorica a conceptului de peisaj cultural, despre componentele sale, tipuri de peisaj cultural, magement-ul peisajului cultural.
CURS 11 PATRIMONIUL INDUSTRIAL.
CURS 12 PATRIMONIUL IMATERIAL.
CURS 13
PATRIMONIULUI CULTURAL
Patrimoniu material – imobil (natural, construit, etc.) colectii
- mobil (colectii de arta, autovehicule, bijuterii, arhivistice, etc.)
Patrimoniu imaterial – traditii, obiceiuri, etc.
Bibliografie: 1. OpriČ™ Ioan, Colectionism, muzeologizare, patrimonializare. 2. Choay F., Alegoria patrimoniului (B. CCF). 3. Choay F., Pentro o antropologie a spatiului (B. UPT.). 4. Choay F., The invention of the historic monument. 5. Choay F., Patrimoniul la rascruce. Antologie de lupta.
EVIDENTA PATRIMONIULUI As.dr.arh.Gabriela PAȘCU
CURS 1 EVOLUTIA ISTORICA A CONCEPTULUI DE PATRIMONIU. TERMINOLOGIE.
PATRIMONIUM “totalitate drepturi si obligatii cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane”
DEF. DE BAZA SE REFERA IN SPECIAL LA PATRIMONIU INDIVIDUAL
Notiunea de patrimoniu s-a imbogatit in prezent fata de aceasta definitie de baza. Pentru a intelege evolutia definitiei este nevoie de o incursiune in istorie, pentru a intelege diferitele evenimente ce au determinat schimbari in definirea conceptului. Insa in perioada antichitatii, de exemplu nu putem discuta despre conceptul de patrimoniu, ci mai degraba despre elemente cu valoare, elemente valoroase.
CURS 5
PERIOADA GREACA PERIOADA ROMANA EVUL MEDIU TIMPURIU
TENDINTE CONTEMPORANE. PERIOADA ROMANA (in special la nivel EUROPEAN) GOTIC RENASTERE BAROC ILUMINISMUL SI PERIOADA MARILOR REVOLUTII PERIOADA ROMANTICA SECOLUL XX
ANTICHITATE O prima faza, caracteristica antichitatii este cea de colectionare de obiecte, in special ale obiectelor grecesti jefuite de armatele romane, ce incep sa devina ÂŤ obiecte de decor Âť in locuintele patriciene. Dar exista o atentie pentru conservarea edificiilor publice. Privind contextul in care se desfasoara aceste evenimente, inca de la inceputul sec.IV, asistam in Roma, la distrugerea cladirilor valoroase, aflate intr-o situatie incerta, neutilizate, abandonate, etc. Totodata prezenta populatiilor barbare ce controlau anumite teritorii din apropiere faceau imposibil accesul la noi materiale. O mare parte din monumentele Romei au devenit surse de materiale (piatra si marmura) pentru noile constructii.
PERSONALITATI
SEC. V
MAJORIAN (Imperiu Roman de Vest 457 - 461)
Sec. V – imparatul Majorian (Imperiul Roman de Vest) 457 – 461 a promulgat NOVELLA MAIORIANI DE AEDIFICIIS PUBBLICIS, adresata prefectului Romei (PRAEFECTUS URBI A ROMEI), in care era foarte clar precizata pedeapsa pentru distrugerea cladirilor. Prin urmare exista o preocupare pentru salvarea acestora, fara o constientizare neaparat a intregului spectru de valori.
Sec.VI - Dupa crestinarea Imperiului Roman si declararea religiei crestine ca unica religie (IV), avem de-a face cu o serie intreaga de temple, constructii in general, ce nu isi mai aveau o functionalitate clara si erau in mare proportie distruse. In acest context Papa Grigorie I (Roma) isi ia in sarcina intretinerea parcului imobiliar si practica o politica de refolosire a constructiilor. « Nu distrugeti templele pagane, ci numai idolii pe care ii adapostesc … ». Motivatie – un clar interes utilitar, - atractie intelectuala, - sensibilitate fata de dimensiune, - rafinament, maiestrie, bogatie si materiale Prin urmare sunt luate in considerare doua variante/ 1. Reutilizarea cladirilor. 2. Inserarea unor bucati vechi in constructiile noi pentru a le infrumuseta si decora (cu alte cuvinte tot o actiune de distrugere). Ex : Lyon – marmurele din Forum Vetus, au fost utilizate pentru constructia bisericii Saint – Martin d’Ainay.
FORUM VETUS (Lyon)
Saint – Martin – d’Ainay (Lyon)
Teatrul Antic Fourvière (Lyon)
Papa Grigore cel Mare
Abia in Sec. XV (1430) incepem sa vorbim despre o actiune deliberata de reflectie asupra valorii constructiilor antichitatii ; cand timpul istoric a permis aceasta. “Monumentul istoric nu poate fi decat unul antic, arta nu poate fi decat antica sau contemporana ‌â€? Poggio Bracciolini.
Poggio Bracciolini
Poggio Bracciolini (1380 - 1459) (Renastere)
(1450 - 1452) RUINARUM DESCRIPTION URBIS ROMAE Este o figura majora a primei generatii de umanisti italieni care pun istoria (regandita ca disciplina) in centrul preocuparilor si aseaza o prima temelie a arheologiei. A venit la Roma in 1403 pentru a publica o prima culegere de inscriptii antice. Ramane la Roma, in serviciul administratiei, pana in 1453 cand devine cancelar al Florentei, orasul sau natal. Este considerat intemeietorul epigrafiei. In calitate de secretar apostilic, a fost un mare descoperitor si cercetator de manuscrise antice. Epigrafie - Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră.
Totodata anticipeaza analiza descriptiva a ruinelor si topografiei romane. Analizele sale au devenit surse a cartii Roma instaurata/ restaurata (1443 1446), Flavio Biondo. Pana in sec XIX restaurare era sinonim cu reconstituire virtuala, prin text sau imagine.
Cateva extrase din cartea 1 : Ruinele Romei « (…) Istoria trebuie sa fie la mare prêt, datorita ei cuvintele, dar si faptele inaintasilor nostri, niciodata ingropate in uitarea oamenilor, neau fost transmise pana in epoca actuala. Numai ea trebuie sa fie considerata pazitoarea sarguincioasa si memoria fidela a faptelor trecute (…) ; aceste fapte ne sunt reprezentate multumita ei si tot ea, sar putea spune, ne aduce in prezent ceea ce timpul are obiceiul sa distruga »
« (…) priveste colina Palatinului si apoi ocareste norocul. (…) El l-a coplesit intr-atat ca nu mai ramane din el nici cea mai marunta imagine a unui obiect pe care sa-l poti identifica cu certitudine, in afara unor vaste ruine. Si examineaza toate celelalte coline ale orasului, despuiate de edificii, acoperite cu ruine si vita de vie. Forumul, unde se facea dreptate si se votau legi, unde se convocau adunarile Plebei, acest loc cel mai frecventat al orasului si, in imediata lui vecinatate, Comitium, loc faimos pentru ca acolo se alegeau magistratii, iata-le parasite, devenite imunde prin rautatea destinului, unul adapostind porci, celalalt servind culturii legumelor (…) »
Literatura umanista a fost cea care a sustinut si a pregatit conservarea deliberata si organizata a operelor antichitatii. In special au fost conservate elemente apartinand patrimoniului mobil, uneori fiind construite chiar cladiri aparte pentru adapostirea antichitatilor (Vila lui Mantegna la Mantua). 1471 – se deschide o prima colectie pentru public : Colectiile Pontificale ale Capitoliului
SEC. XV
Colectie Pontificala (Vatican)
Chiar daca exista sustinere pentru salvarea monumentelor, dintre personalitatile vremii majoritatea protejau si distrugeau in acelasi timp. In geneza monumentelor antice, Roma a jucat un rol essential, nu doar datorita dimensiunilor si bogatiei edificiilor antice, ruinate sau nu, ci datorita a doua procese ce confera doua statute diferite constructiilor Antichitatii. In. cu sec V monumentelor pagane le-au fost atribuite valori memoriale. Déjà in sec. IV, primul imparat crestin Constantin (274 - 337) cere aplicarea modelului arhitectural al bazilicii pentru construirea bisericii Sfaintului Petru ; model ce se va raspandi rapid in lumea crestina. Impartirea imperiului in 395 favorizeaza renegarea originilor orientale ale crestinismului in folosul Romei Apostolilor Petru si Pavel. In 408 un prim decret promoveaza folosirea seculara a templelor ca “monumente publice”, in timp ce arhitectura civica este erijata in model.
Dar, in fata dezintegrarii Imperiului Roman si a invaziilor din secolul VI, Biserica, se substituie statului bizantin pentru a intretine, conserva si converti la noi folosinte patrimoniul imobiliar al orasului. Incarcate de o dubla traditie, monumentele Romei antice sunt investite cu o valoare memoriala foarte rar recunoscuta de istorici. Papa Grigore cel Mare (590 - 604) a fost marele initiator al demersului.
Papa Pius al II
Papa Pius II (Enea Silvio Piccolomini) 1405 – 1464 (Renastere) Autorul celebrei bule Cum almam nostrum urbem – pentru protectia monumentelor antice ale Romei. A fost primul papa care a deschis cariere la Carrara pentru a-si procura materialele necesare pentru politica sa edilitara. Cu toate acestea, examinarea contururilor pontificale arata ca pentru construirea si amenajarea noilor palate si edificii publice, el nu a ezitat sa faca : - sa fie prelevate, la Colosseum si Capitoliu, travertin si blocuri de marmura. - sa fie jefuite portul Ostia si Villa Hadriana
Ilustrand astfel ambivalenta ce va caracteriza si inca caracterizeaza atitudinea fata de monumentele istorice la nivel european. Pe baza acestei bule papale se formeaza agentii ad-hoc ce au deplina autoritate de a trimite la inchisoare, confisca animale, etc., pentru a-i forta sa plateasca amenzile. In aceasta perioada se conserva si se pun in valoare monumente ale antichitatii (zidurile lui Aurelian sunt reparate, curatirea perimetrului Pantheonului si a podului Renasterea europeana 1400 - 1600) Se dezvolta interesul pentru inventarierea antichitatilor nationale. Motive acestora sunt in principal : - dorinta de a inzestra traditia crestina cu un ansamblu de edificii si opera, analog celui de traditie antica. - dorinta de afirmare a civilizatiei occidentale.
Bazilica Sfantul Petru din Roma
Bula pontificala
“Roma in perioada Papei Martin, avea o populatie nu mai mare de 17000 locuitori (...), arhitectura era decazuta, chiar si in cele mai frumoase parti ale orasului Roma, carne si peste putrezit, excremente, cadavre putrezite, erau pe strazile si pietele orasului.�
Zidul lui Aurelian
Pantheon
Baldassare Castiglione (1478 - 1529) Raffaello Sanzio, zis Rafael (1483 - 1520) Leon X (1475 - 1521)
Raphael
“ Toata aceasta noua Roma pe care o vedem astazi in maretia si frumusetea ei, cu palatele si bisericile sale, a fost in intregime cladita cu var din marmura antica (...). E o rusine pentru aceasta epoca sa fi tolerat asemenea lucruri.� Raphael.
Raffaello Sanzio, zis Rafael (1483 - 1520) Rafael soseste la Roma in 1508. Va explora, cerceta si desena monumentele, resturile de pictura si sculptura antica ce dainuie in oras si imprejurimile sale. Cu ajutorul umanistilor de la curtea pontificala se initiaza in istoria romana, devenind astfel un veritabil arheolog. Scrisorea scrisa de acesta catre Leon X (Giovanni de Medici), este un document fundamental pentru istoriografie, istoria artei, istoria gustului estetic, istoria tehnicilor de releveu arhitectural (codificarea regulilor specifice ale desenului in proiectie ortogonala) si in ocrotirea patrimoniului.
ÂŤ Dar de ce ar trebui sa ne plangem de goti, de vandali si de ceilalti dusmani vicleni de acest fel, daca aceia care , in calitatea lor de parinti si de dascali, ar fi avut datoria sa apere aceste biete ramasite ale Romei, s-au ostenit vreme indelungata ei insisi la distrugerea lor ? Cati pontifi ? Âť
Jacob Spon (1647 - 1685) (Baroc)
Acesta apartine categoriei medicilor anticari (Jacob si Charles – nascuti la Lyon). Notiunea de anticar, in perioada respectiva, are cu totul alta definitie : anticar – Caylus (1752) prin acest termen de antichitate, inteleg numai ceea ce poate fi privit si reprezentat in imagini. O serie intreaga de personalitati ale acelor vremi au participat la iconografia antichitatilor. Rubens, Piranesi – reproducere cladiri, sculpturi, etc. Pierre Mignard, Desgodets – relevee
SEC. XVII INVENTARIEREA ANTICHITATILOR
reproduceri cladiri; relevee;
PIRANESI - Arcul lui Titus
PIRANESI - Arcul lui Traian, Benevento
Bernard de Montfaucon (1655 - 1741) (Baroc)
Dom Bernard de Montfaucon, calugar benedictin (congregatia Saint - Maur), a fost cel mai mare anticar francez, atat prin amploarea materiala a operei cat si prin si singularitatea abordarii sale.
A inventat in 1708 termenul «paleografie»
Paleografia – stiinta auxiliara a istoriei care se ocupa cu descifrarea corecta a textelor vechi, cu datarea si stabilirea autenticitatii lor.
Imaginea este pentru Montfaucou o marturie stiintifica (s-au imprimat peste 30000 de figuri, desene si gravuri ce ilustreaza L’Antiquité expliquée)
Prin urmare propune inventarierea metodica a tuturor felurilor de antichitati, de la temple, teatre, amfiteatre pana la monede si bijuterii.
SEC. XVIII LARGIREA DOMENIULUI DE STUDIU
DESCOPERIRE SITURI ARHEOLOGICE
Herculaneum
Pompei
DIVERSIFICAREA ARIILOR DE INTERES
moschee Constantinopol vechiul Cairo stravechea Alexandrie
Contextul izbucnirii revolutiei :
Revolutia franceza a rasturnat monarhia absoluta, proclamand ÂŤLibertate, Egalitate si Fraternitate Âť si a reusit sa respinga atacurile puterilor ostile din Europa. A resuit sa deschida o era noua in sitorie, chiar daca jertfa a fost enorma. In 1789, Franta era cea mai puternica tara din Europa, pozitie pe care o cupa timp de 150 de ani, datorita resurselor, populatiei si agriculturii. Societatea franceza, era din multe puncte de vedere feudala. Dezvoltarea economica era incetinita de multitudinea obiceiurilor regionale. Taranii erau obligati sa macine cereale in moara mosierului, la pretul stabilit de acesta. Nobilimea se comporta ca o casta distincta si superioara. Abuzurile functionarilor erau cunoscute de publicul larg prin scrierile lui Voltaire si Diderot (scriitori sec.XVIII) Falimentul statului
Cheltuielile curtii care era cea mai somptuoasa din Europa, se ridicau la cifre astronomice, aveau armata numeroasa si purtau razboiae de cucerire scumpe. Toate acestea epuizand rezervele statului, mai ales fiindca oamenii bogati nu plateau impozite. Schimbarea pe care a adus-o revolutia franceza a fost transferul de proprietate dintre coroana spre natiune. Se transforma statutul antichitatilor, acestea devin nationale si trebuie intretinute si pastrate. Cuvintele cheie ale acestei perioade sunt : mostenire, succesiune, patrimoniu si conservare.
Pentru prima data dupa o lunga perioada de timp, notiunea de patrimoniu evolueaza dinspre individual spre colectiv.
« Sub revolutia Franceza, aceasta prefigurare e consecinta directa a punerii la dispozitia natiunii a bunurilor clerului (2 octombrie 1789), apoi ale emigrantilor, si in sfarsit ale Coroanei. Inncepand cu 1791, Comitetul de instructie publica deleaga prin decret sarcina de a inventaria, clasa, proteja si gira bunurile devenite «patrimoniu al natiunii » unei comisii numite «a monumentelor » si impartita in zece sectiuni.
Pentru intaia oara gestiunea «antichitatilor » era realizata sub un cadru juridic, administrativ si teritorial, aplicabil intregii tari si intemeiat pe o munca stiintifica si sistematica, savarsita de Aubin – Louis Millin.
Aubin – Louis Millin (1759 - 1818)
Aubin – Louis Millin (1759 - 1818)
Naturalist si anticar A creat in 1792 revista Magasin encyclopédique, pe care a condus-o pana in 1792 Este cel care a utilizat pentru prima oara expresia monument istoric. Dintre numeroasele sale publicatii: Discours sur l’origine et les progrès de l’histoire naturelle en France (1790) Antiquités nationales ou recueuil de monuments (1790 - 1798), etc.
MOSTENIRE SUCCESIUNE PATRIMONIU CONSERVARE
CURS 2
PROTEJAREA PATRIMONIULUI.
SEC. XVIII
Urmarile revolutiei in Franta:
- Crearea unei comisii a monumentelor (inventariere si clasare) - O prima clasificare a patrimoniului: mobil si imobil - Colectiile devin publice - MUZEUL
!
Muzeu:
Institutie care se ocupa cu strangerea, pastrarea, Cercetarea, punerea in valoare si expunerea obiectelor care prezinta interes istoric, stiintific si artistic.
Muzeul Monumentelor Franceze - Palais de Chaillot
Louvre
Louvre Lens
Catedrala Amiens
Catedrala Chartres
Reactii la distrugeri: Stabilirea de criterii pe baza carora anumite constructii erau protejate: VALOAREA ISTORICA VALOAREA ISTORICA (frumusetea lucraturii) VALOAREA PEDAGOGICA VALOAREA TEHNOLOGICA (tehnica de executie) VALOAREA ECONOMICA (sec. XIX - XX)
Tipuri de actiuni: FRANTA: PATRIMONIUL TUTUROR DEVINE PROBLEMA STATULUI SE INTOCMESC COMITETE AD - HOC POLITICA ELABORATA LA PARIS
CENTRALIZAT
MAREA BRITANIE: MUNCA ANTICARILOR A FOST CONTINUATA DE INDIVIZI GRUPATI IN SOCIETATI SAVANTE SI – AU LUAT IN MOD SPONTAN ROLUL DE PROTEJARE A MON. RELIGIOASE
PRIVAT
FRANTA: FUNDAMENTARE POLITICI DE CONSERVARE DEFINIREA NOTIUNII DE MONUMENT ELABORARE INSTRUMENTE JURIDICE SI TEHNICE REINTOARCERE LA COLECTII/ MUZEE
SEC. XIX
!
Monument istoric:
4 Faze: I. Italia sec. XV – XVI. atentia se concentreaza asupra ANTICHITATII si ROMEI, in special.
II. Sec. XVI – in. Sec. XIX. Marcata de activitatea anticarilor, primeaza rolul monumentelor ca marturii vizuale. Se pune accentul asupra valorii estetice. Putem discuta despre forme incipiente de protectie.
III. 1820 – 1830 si 1950 - 1960. Consacrarea notiunii de monument istoric. Bazele desciplinei ce are ca scop conservarea si restaurarea. Institutionalizarea monumentelor istorice ca o consecinta a revolutiei industriale. Dezvoltarea legislatiei. Largirea impactului monumentelor de la national – european.
IV. FAZA PREZENTULUI.
CONTEXT SEC. XIX
REVOLUTIA INDUSTRIALA
(Ruskin) Crystal Palace
Castelul Chenouceau (Valea Loirei)
Wolverhampton (Anglia)
FRANTA: TARA PREPONDERENT AGRARA FATALISM IMPORTANTA VALOAREA NATIONALA SI ISTORICA A EDIFICIILOR VECHI
MAREA BRITANIE: TARA INDUSTRIALIZATA NU SE RESEMNEAZA CU DISPARITIA VECHILOR EDIFICII MONUMENTELE SUNT NECESARE PREZENTULUI? FAC PARTE DIN COTIDIAN
CONCEPTIE MUZEOLOGICA “Daca e adevarat, asa cum credem ca arhitectura, singura dintre toate artele, nu mai are viitor, folositi-va milioanele pentru conservarea, intretinerea, eternizarea monumentelor nationale si istorice care apartin statului si pentru rascumpararea celor care sunt ale particularilor.” V. Hugo IMPLICARE STAT
IMPLICARE PRIVAT
!
Restaurare:
Propune un ansamblu de actiuni, bazate pe documenatare si cercetare prealabila, prin care se urmareste restituirea unui aspect, cat mai apropiat de original. (intelegem astazi)
E. Viollet le Duc
J. Ruskin
TEORIE INTERVENTIONISTA
TEORIE ANTI - INTERVENTIONISTA
EVOLUTIA CONSERVARII MON. ISTORICE :
I.
Comitetul de instructie publica din timpul Revolutiei;
II.
1830 – creata functia de INSPECTOR AL MON. IST (Franta);
III. 1887 – prima lege referitoare la mon. Ist;
CONCLUZII SEC. XIX:
Evolutie a conceptelor de monument istoric, restaurare, dar si a practicilor aferente. Patru teoreticieni stau la baza demersului: Viollet le Duc Ruskin Camillo Boito (teorie ce le pune in relatie pe celelalte doua anterioare) Alois Riegl
CONTEXT SEC. XX
SE IMBOGATESTE TERMENUL DE MONUMENT ISTORIC SI CEL DE PATRIMONIU.
PATRIMONIU.
ARIA TIPOLOGICA: ARHITECTURA MINORA SI TESUTUL URBAN ISTORIC. ARIA CRONOLOGICA: ANTICHITATE – PREZENT ARIA DE DIFUZARE: MONDIALA
PATRIMONIUL URBAN - TESUTUL URBAN ISTORIC
Haussmann (Paris)
Maroc
Lyon
TEORETIZAREA CONCEPTULUI DE PATRIMONIU URBAN
RUSKIN - 1840 CAMILLO SITE - 1889 GIOVANNONI – 1913 - 1931
CONTEXT SEC. XX
Lille
DEMERS LEGISLATIV 1913 – Legea Monumentelor Franceze 1919, 1924 – zona de protectie a monumentelor 1935 – Conventia pentru protectia patrimoniului istoric si national 1939 – Conventia pentru protectia patrimoniului istoric si national Societatea Natiunilor
!
Patrimoniu:
“Astazi datorita presiunilor specialistilor, dar si datorita constientizarii pericolelor industrializarii (sec. XIX - XX), si a dezv. Urbane (sec XX), termenul defineste totalitatea bunurilor mostenite din trecut .�
CLASIFICARE PATRIMONIU
DE ORDIN CULTURAL
DE ORDIN NATURAL
!
Patrimoniu cultural:
Este o expresie a modurilor de viata dezvoltate in cadrul unei comunitati si mostenite din generatie in generatie. Include obiceiuri, practici, obiecte, constructii.
!
Patrimonializare:
Proces de trecere de la nivel de patrimoniu – la cel de patrimoniu recunoscut ca si bun colectiv; carcaterizat de dimensiuni: sociale, culturale si economice.
PATRIMONIU ARHITECTURAL
ARHITECTURA VERNACULARA ANSAMBLURI RURALE ARHITECTURA SEC XX ARHITECTURA INDUSTRIALA ARHITECTURA GOTICA, ROMANICA, etc.
Arhitectura vernaculara
Ansambluri rurale – Rimetea (ALba)
PATRIMONIU URBAN
ANSAMBLURI TRADITIONALE PREINDUSTRIALE.
ANSAMBLURI TRADITIONALE SEC. XIX, XX.
CONVENTIA PENTRU PROTECTIA PATRIMONIULUI MONDIAL CULTURAL SI NATURAL (1975)
COMITETUL PATRIMONIULUI MONDIAL
CURS 3
CARTE, CONVENTII INTERNATIONALE.
Carta de la Atena (1931) Carta de la Venetia (1964) Carta Internationala pentru Conservarea si Restaurarea Monumentelor si Siturilor
Conventia privind patrimoniul mondial si natural (1972) Carta de la Bruges (1974) Declaratia Consiliului Europei asupra problemelor ambientului – Politica Ecologica. (Carta de la Burra – Carta ICOMOS Australia pentru locuri cu semnificatie culturala)
Declaratia de la Nairobi Recomandare privind salvgardarea ansamblurilor istorice sau traditionale si rolul lor in viata contemporana.
Conventia de la Granada (1985) Conventia pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei (1985)
Carta de la Toledo (1986) Conservarea oraselor si zonelor istorice
Carta de la Washington (1987) Salvgardarea oraselor istorice
Carta de la Florenta (1982) Carta internationala a gradinilor istorice
Carta de la Lausanne (1990) Carta internationala privind gestionarea patrimoniului arheologic
Carta de la Valetta (1991) Protejarea patrimoniului arheologic
Conferinta de la Malta (1992) Revitalizarea centrelor urbane vechi
Conferinta de la Strasbourg (1994) Conservarea si gestiunea siturilor culturale
International Cultural Tourism Charter (1999) Managementul turismului si a zonelor cu valoare patrimoniala.
Carta de la Atena (1931) Adoptata in cadrul Primului Congres International al Arhitectilor si Tehnicienilor de Monumente Istorice.
Principii generale • evitarea restaurarii ca intreg, initierea unui sistem de mentenanta; • restaurare inevitabila – este recomandabila respectarea evolutiei istorice si artistice a constructiei; • este recomandabila continuarea utilizarii cladirii; Probleme administrative si legislative Sa fie in acord cu contextul local si opinia publica, pentru a avea parte de cat mai putini opozanti. Deteriorarea Monumentelor Istorice Pastrarea nealterata a ambientului mon. Istorice. Tehnici de conservare In cazul ruinelor conservarea scrupuloasa este necesara.
Carta de la Venetia (1964) Carta Internationala pentru Conservarea si Restaurarea Monumentelor si Siturilor Promulgată la al III-lea Congres internațional al arhitecților și restauratorilor de monumente istorice și adoptată de ICOMOS Monumentul = mesaj cultural al trecutului în viața contemporană Transmiterea presupune păstrarea autenticității Monument istoric = creație arhitecturală izolată, cât și ambient urban sau peisagistic, ce constituie mărturia unei civilizații anume, a unei evoluții semnificative sau unui moment istoric
Conservarea și restaurarea = discipline ce se bazează pe toate datele științifice și tehnice, care contribuie la cunoașterea și salvarea patrimoniului Scop: păstrarea monumentelor ca opere de artă și mărturii istorice
Conservarea: Principii: - Conservarea impune întreținere sistematică. - Conservarea e favorizată de menținerea unei funcțiuni. Condiții: nealterarea configurației și aspectului clădirii prin adaptări la condițiile de utilizare. - Pastrarea monumentelor in – situ. Mutările sunt admise numai cu justificări majore. - Conservarea monumentelor implică și menținerea caracteristicilor ambientale. - Elementele de sculptură, pictură, decorație integrate monumentului sunt neseparabile. Excepția se admite în situații limită, pentru salvare și conservare.
Restaurarea: Principii: - Reprezintă o măsură cu caracter excepțional - Scop: Păstrarea și evidențierea valorii monumentului ca substanță originară, pe baza documentelor autentice - Restaurarea încetează când începe ipoteza -> Orice completare motivată de nevoi funcționale sau structurale se află sub semnul epocii contemporane - Restaurarea este totdeauna precedată sau însoțită de studiu arheologic sau istoric - Dacă tehnicile tradiționale sunt insuficiente – acceptate metodele moderne, cu condiția ca eficiența lor să fie demonstrată și experimental
Conventia privind protectia patrimoniului cultural si natural (1972) Context: - Patrimoniul cultural si natural amenintat de degradarea datoratei lipsei de utilizare, schimbari sociale si economice; -Se considera insuficienta protectia acordata monumentelor la nivelul statului; Patrimoniu cultural – lucrari de arhitectura, sculptura, pictura, inscriptii, ansambluri de cladiri, situri. Patrimoniu natural – situri naturale. Principii de protectie a patrimoniului cultural si natural (la nivel national si international) -Fiecare stat are obligatia de a identifica, proteja si conserva pentru a transmite generatiilor viitoare; - Fiecare stat trebuie sa adopte o politica prin care sa incurajeze utilizarea obiectivelor de patrimoniu, in functie de cerintele comunitatilor; - Sa sustina si sa incurajeze organizarea de centre nationale si regionale pentru protectia si conservarea patrimoniului cultural si natural;
Comitetul interguvernamental pentru protejarea patrimoniului natural si cultural -Tarile participante trebuiau sa organizeze inventare - Fond pentru protectia patrimoniului mondial cultural si natural de valoare exceptionala = Fondul patrimoniului Mondial. - Sunt incurajate crearea de asociatii, organizatii nationale care sa sprijine conservarea patrimoniului. Asistenta Internationala
Carta de la Bruges (1974) Declaratia Consiliului Europei asupra problemelor ambientului – Politica ecologica.
Motivatii: -Violența asupra ambientului natural - Creșterea populației -Accelerarea urbanizării -Expansiunea industrială -Epuizarea resurselor nerecuperabile -Tehnici agricole și industriale cu urmări asupra degradării ireversibile a mediului
Esența cartei: Politica în raport cu ambientul – integrare în programarea economică și planificarea teritoriului
Milesaevac
Fortareata Goluback
Padure Tropicala (Brazilia)
Carta de la Burra (1979) Carta ICOMOS Australia pentru locuri cu semnificatie culturala (revizuita in 81, 88, 99)
Declaratia de la Nairobi (1976) Recomandare privind salvgardarea ansamblurilor istorice sau traditionale si rolul lor in viata contemporana.
Conferință UNESCO Definește zonele istorice: “Orice grup de clădiri, structuri și spații deschise incluzând situri arheologice și paleontologice, constituind așezări umane în mediu urban sau rural, coeziunea și valoarea cărora din punct de vedere arheologic, arhitectural, preistoric, estetic sau sociocultural sunt recunoscute“. Propune: Principii generale, politică națională, regională, locală, măsuri de salvgardare, cercetare și educație, cooperare internațională
Principii: -Zonele istorice si mediul inconjurator sunt un intreg de neinlocuit; - Toate elementele, incluzand activitatile umane, sunt importante la niv. Intregului. - Zonele ist. + mediu inconjurator ar trebui protejate impotriva oricarui tip de agresiuni. Masuri legale si adm.: -Planurile si documentele trebuie sa defineasca arealul si elementele ce trebuie sa fir protejate. - comunitatea si autoritatile sunt obligate sa respecte masurile de conservare. - Necesitatea existentei unei autoritati specializate care sa conduca actiunile. Masuri tehnice, economice si sociale: -Cu privire la insertia de noi cladiri; - nu sunt incurajate demolarile;
Biertan (UNESCO)
Remetea
Conventia de la Granada (1985) Conventia pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei. România aderă la Convenția de la Granada în 1997 Noțiune nouă: Politică de conservare integrată: -Protejarea patrimoniului = obiectiv esențial al amenajării teritoriului -Programe de întreținere și restaurare -Conservarea și punerea în valoare aparțin politicii culturale și de mediu -Accentuarea integrării clădirilor valoroase în ambient -Dezvoltare și aplicare tehnici tradiționale :Noutate: Reglementări de natură juridico-administrative: - Intervenția statului în locul sau asupra proprietarului - Posibilitatea exproprierii monumntelor - Găsirea de facilități și sprijinirea proprietarilor în restaurare - Sancțiuni pt. distrugere, refacere, demolări, intervenții neautorizate -Pune accent pe cooperarea între servicii specializate în conservare, cultură, mediu, amenajarea teritoriului, societatea civilă
Metode de protectie: -Stabilirea inventarului patrimoniului arhitectural -Necesitate autorizare intervenții și control execuție -Păstrarea calității mediului și promovare politică antipoluare -Găsirea funcțiunilor potrivite și adaptarea monumentelor noilor utilizări -Limitarea turismului în vederea protejării
http://www.strasbourg.eu/medias/videos/-/videocontent/strasbourg-lhistorique-2011
Carta de la Toledo (1986) Conservarea oraselor si zonelor istorice. Zonele istorice = documente și materializări ale valorilor culturale tradiționale Obiectiv: salvarea, protectia si includerea in dezv. Asezarilor a zonelor urbane istorice – imbunatatirea habitatului urban. Principii: 1. Protejarea zonelor urbane este eficace numai daca acestea sunt incluse intr-o politica economica si sociala coerenta; 2. Valoarea si imaginea istorica este determinata de: forma urbana (trama, parcelar) rel. Intre diverse spatii urbane – edificii – sp. verzi si libere 3. Forma si aspectul edificiilor (volum, stil, scara, material, culoare si decoratie) 4. Relatia intre oras si mediul inconjurator, natural sau creat de om.
Metode si instrumente: 1. Studii pluridisciplinare. 2. Diverse analize (arheologica, istorica, arhitecturala, tehnica, sociologica, economica); 3. Planul de amenajare a teritoriului.
Carta de la Washington (1987) Salvgardarea oraselor istorice. Comunitati urbane = create treptat sau deliberat, sunt o expresie a diversitatii Obiectiv: zonele urbane, rurale istorice sunt amenintate, degradate sau distruse, tocmai datorita dezvoltarii urbane ce a urmat industrializarii. Scopul protejarea, conservarea si restaurare acestor mon. si situri, luand in considerare promovarea armoniei la niv. vietii private si a comunitatii. Principii: 1. Conservarea zonelor urbane istorice, trebuie sa fie parte a politicilor economice si sociale de dezvoltare. 2. Ce trebuie pastrat (pattern-uri, forma int+ext cladiri, rel. cladire – sp. Inconjurator, oras – zona, diverse caractere ale orasului/ zonei, etc.) 3. AUTENTICITATEA (The Nara Document on authenticity 1994) 4. Compatibilitatea noilor functiuni. 5. Cercetare istorica. 6. Participarea populatiei. 7. Îmbunătățirea condițiilor de locuit
8. Construcțiile noi – respectarea organizării spațiale existente 9. Reglementarea circulației auto 10. Popularizarea importanței patrimoniului
Carta de la Florenta (1982) Carta internationala a gradinilor istorice. Adoptată de ICOMOS Grădina istorică = compoziție arhitecturală și vegetală, care d.p.d.v. Istoric prezintă un interes public Principii: 1. Respectarea compoziției arhitecturale – cu asigurare echilibru în cadru cicluri de anotimpuri 2. Ca monument - respectare principii Cartă Veneția, ca monument viu – reguli specifice 3. Necesară identificarea, inventarierea și stabilirea autenticității 4. Întreținere, conservare, restaurare și reconstituire – operații simultane Întreținerea = intervenție primordială și continuă – înlocuire periodică a material vegetal 5. Elementele de arhitectură, sculptură, decorație fixă sau mobilă – înlocuibile cf. principii Cartă Veneția 6. Controlare acces vizitatori
Elemente relevante: -Plan și profil teren -Mase vegetale (esențe, volume, culori, înălțime, distanțe) -Elemente construite sau decorative -Apa (în mișcare, suprafață, mod reflectare cer) -Autenticitate – volume sau decorație și esențe vegetale
Întreținere – conservare: -Înlocuiri periodice care mențin starea caracteristică a grădinii -Înlocuiri de elemente periclitate cu păstrare poziție inițială (arhitectură și decorații) -Păstrarea ambientului și infrastructurii (canalizare, sistem de irigare, alei, parcaje, împrejmuiri, etc.)
Restaurare – reconstituire - Acceptată numai pe bază de studiu aprofundat (documente legate de grădină) -Peconstituiri acceptate pt. obiecte particulare, fără discriminarea nici unei epoci de evoluție -Refacerile aproximative, fără date suficiente, bazate pe analogii și forme tradiționale nu se consideră restaurare
Vila Medici Petraia
Villandry_Jardins_stil_renascentist
Iran
Carta de la Lausanne (1990) Carta internationala privind gestionarea patrimoniului arheologic. Adoptată de ICOMOS Patrimoniul arheologic – definit ca parte a parimoniului material pentru care metoda arheologiei furnizează cunoștințele de bază Se tratează cf. politicii conservării integrate Principii: -Integrarea politicii de protecție patrimoniu arheologic în politica privind agricultura -Cuprinderea patrimoniului arhg. în planificarea națională, regională și locală -Participarea populației la conservarea patrimoniului arhg. Mijloace de inventariere, investigare: -Obținerea de informații trebuie să afecteze cât mai puțin mărturia arhg. -Se încurajează metodele nedistructive: -fotografiere aeriană -observație pe teren -prelevare de eșantioane prin sondaje
Conservare in situ = obiectiv fundamental al protejﾄビii patrimoniului arheologic
Reconstituirea -Nu se acceptă peste vestigiile existente -Trebuie să fie identificabilă
Carta de la Valetta (1991) Protejarea patrimoniului arheologic. Adoptată de Consiliul Europei - Semnată de România în 1997 Scop: identificare patrimoniu arheologic și protecție în condiții de conservare integrată
Capitole: -Finanțarea cercetării și conservării -Colectarea și difuzarea informației științifice -Sensibilizarea publicului -Prevenirea circulației ilicite a elementelor mobile -Asistență tehnică și științifică mutuală
Carta de la Malta (1992) Revitalizarea centrelor urbane vechi. Adoptată de Consiliul Europei Reia conceptul conservării integrate a patrimoniului cultural
Scop: Revitalizarea centrelor urbane vechi Reutilizarea patrimoniului existent Menținerea ambianței sociale a cartierelor istorice Pune problema conservării și gestiunii siturilor culturale în cadrul politicilor peisajului
Conferinta de la Strasbourg (1994) Conservarea si gestiunea siturilor culturale. Patronată de Consiliul Europei
Sit cultural – conservare posibilă numai în conexiune cu abordarea globală a peisajelor Dimensiunea culturală a peisajelor: -Se definește prin perceperea pe care un individ sau grup social o are privind un teritoriu dat -Este martor al relațiilor trecute și prezente ale indivizilor cu mediul
Carta Internationala a Turismului Cultural (1999) Managementul turismului in zone cu importanta patrimoniala.
Patrimoniu – concept general, ce include atat mediul natural cat si cel cultural. Principii: - Este datoria comunitatii, regiunii sau statului. - Este de cele mai multe ori apreciat ca fiind o forta pozitiva. - Poate genera beneficii - Educarea populatiei - Influenta politica locala - Poate deveni nociv cand nu sunt respectate reguli - Turismul este intermediar al schimbului cultural - Relatia sit – turism este dinamica si poate implica relatii conflictuale - Conservare si planificare turistica - Turismul trebuie sa puna in valoare
Obiective -Patrimoniul trebuie sa devina accesibil. - promovarea turismului prin respectarea culturii si istoriei locului. - incurajarea dezv. Unor planuri clare, integrative.
Documentul Nara cu privire la autenticitate (1994) DIVERSITATE CULTURALA SI DIVERSITATE PATRIMONIALA - promovata ca un aspect esential al dezvoltarii umane - diversitatea poate duce la conflicte, gestionarea lor este importanta - toate culturile sunt alcatuite din patrimoniu tangibil si intangibil - patrimoniul cultural al fiecaruia face parte din patrimoniul cultural al tuturor VALORI SI AUTENTICITATE - autenticitatea (Carta de la Venetia) - autenticitatea este valoarea fundamentala ce sta la baza studiului - patrimoniului cultural, la elaborarea planurilor privind conservarea si restaurarea - nu exista criterii fixe pt. dovedirea autenticitatii (referinta este intodeauna contextul) - studiul autenticitatii implica: materiale, functiune, traditii si tehnici, forma si design, locatie si peisaj, sentimente si trairi.
Principii: - Pastrarea caracterului autentic implica: evitarea procedurilor standard - Colaborare multidisciplinara - Documentarea clara a elementelor ce determina statutul de autentic - Informarea publicului cu privire la valoarea de autentic
With its earthen constructions unique to the Caribbean, Coro is the only surviving example of a rich fusion of local traditions with Spanish MudĂŠjar and Dutch architectural techniques. One of the first colonial towns (founded in 1527), it has some 602 historic buildings.
Orasul arheologic Samarra It is the only surviving Islamic capital that retains its original plan, architecture and arts, such as mosaics and carvings.
Padurile tropicale din Atsinanana The rainforests are inscribed for their importance to both ecological and biological processes as well as their biodiversity and the threatened species they support. Many species are rare and threatened especially primates and lemurs.
Principii de inventariere a monumentelor, ansamblurilor de cladiri si situri (Sofia, 1996) As the cultural heritage is a unique expression of human achievement; and As this cultural heritage is continuously at risk; and As recording is one of the principal ways available to give meaning, understanding, definition and recognition of the values of the cultural heritage; and As the responsibility for conserving and maintaining the cultural heritage rests not only with the owners but also with conservation specialists and the professionals, managers, politicians and administrators working at all levels of government, and with the public; and As article 16 of the Charter of Venice requires, it is essential that responsible organisations and individuals record the nature of the cultural heritage.
DEFINITII Patrimoniul cultural se refera la monumente, ansambluri de cladiri si situri cu valoare ce alcatuiesc mediul construit. Inventarierea presupune colectarea informatiilor ce descriu caracteristicile fizice, modul de utilizare a monument/ sit; este o parte importanta a procesului de conservare. Poate include atat documente tangibile, cat si intangibile. MOTIVE - dobandirea de informatii - cresterea interesului si a implicarii comunitatii - argumentarea deciziilor si a strategiilor - documentarea si inregistrarea bunurilor culturale la nivel national, regional sau local
RESPONSABILITATEA INVENTARIERII - comitete la nivel national - realizarea unor cursuri PLANIFICAREA INVENTARIERII - consultarea materialelor existente - selectarea metodelor de inventariere CONTINUTUL INVENTARIERII - nume, numar, data inventarierii, persoana ce a inventariat -tipul, forma si dimensiunea - caracteristici interioare/ exterioare - calitatea (materialelor, masinilor, instalatiilor, etc.) - parcursul evolutiv - relatii vizuale si functionale MANAGEMENT SI DISEMINARE
Carta ICOMOS cu privire la interpretarea si prezentarea siturilor apartinand patrimoniului cultural (Quebec, 2008) DEFINITII Interpretare se refera la posibilele activitati ce pot pune in valoare si pot ajuta la intelegerea patrimoniului cultural. Prezentarea se refera la modalitati de recunoastere si de marketing. OBIECTIVE Cele doua actiuni fac parte din procesul general de conservare si management al patrimoniului cultural.
PRINCIPII 1. Accesibilitate si intelegere. 2. Surse informationale. 3. Cadru si context. 4. Autenticitatea. 5. Sustenabilitate. 6. Implicarea/ Participarea. 7. Cercetare, Formare si Evaluare.
CURS 4
CARTE, CONVENTII INTERNATIONALE.
Carta de la Atena (1931) Carta de la Venetia (1964) Carta Internationala pentru Conservarea si Restaurarea Monumentelor si Siturilor
Conventia privind patrimoniul mondial si natural (1972) Carta de la Bruges (1974) Declaratia Consiliului Europei asupra problemelor ambientului – Politica Ecologica. (Carta de la Burra – Carta ICOMOS Australia pentru locuri cu semnificatie culturala)
Declaratia de la Nairobi Recomandare privind salvgardarea ansamblurilor istorice sau traditionale si rolul lor in viata contemporana.
Conventia de la Granada (1985) Conventia pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei (1985)
Carta de la Toledo (1986) Conservarea oraselor si zonelor istorice
Carta de la Washington (1987) Salvgardarea oraselor istorice
Carta de la Florenta (1982) Carta internationala a gradinilor istorice
Carta de la Lausanne (1990) Carta internationala privind gestionarea patrimoniului arheologic
Carta de la Valetta (1991) Protejarea patrimoniului arheologic
Conferinta de la Malta (1992) Revitalizarea centrelor urbane vechi
Conferinta de la Strasbourg (1994) Conservarea si gestiunea siturilor culturale
International Cultural Tourism Charter (1999) Managementul turismului si a zonelor cu valoare patrimoniala.
Documentul Nara (Japonia) cu privire la autenticitate (1994) Principii de inventariere a monumentelor, ansambluri de cladiri si situri (1996) Carta ICOMOS cu privire la interpretarea si prezenatrea siturilor apartinand patrimoniului cultural (2008) Principiile de la Valletta cu privire la salvarea si managementul oraselor istorice si a zonelor urbane (2011) Declaratia de la Paris cu privire la patrimoniul ca factor de dezvoltare (2011) Principii ICOMOS – TICCIH pentru conservarea siturilor industriale, structurilor si peisajelor industriale (2011) Carta de la Mexico pentru protejarea structurilor din lemn (1996)
Principiile de la Valletta cu privire la salvarea si managementul oraselor istorice si a zonelor urbane (Paris, 2011) CONTEXT Globalizarea pietelor Modul de productie Migrarea populatiei Extinderea mediului construit
Weymounth (Anglia)
Lyme - Regis (Anglia)
DEFINITII Orase istorice si zone urbane: elemente tangibile. - structura urbana - elem. arhitecturale - peisaj - marturii arheologice - elem. de landmark si intangibile - linia orizontului - elem. de landmark. Marturii ale evolutiei unei societati/ comunitati. Cadru. Salvgardare. Zone urbane protejate. Plan de gestiune. Spiritul locului. Aspecte ale schimbarii (caracter dinamic). Schimbarea si mediul natural (context ecologic). Schimbarea si mediul construit . Schimbarea si patrimoniul imaterial.
CRITERII DE INTERVENTIE. - Valoare. - Calitate. - Cantitate. - Coerenta. - Echilibru si compatibilitate (prezervarea echilibrului spatial, environmental, social, cultural si economic). Stabilizarea populatiei autohtone si atragerea de noi locuitori. - Timp (rapiditatea schimbarii/ scara interventiei). - Metoda si rigoarea stiintifica. - Guvernarea (rel. Administratie, mediu privat, locuitori, universitati, etc.; proceduri de planificare). - Pluridisciplinaritate si cooperare. - Diversitate culturala.
PROPUNERI SI STRATEGII. Ce trebuie prezervat ? -
autenticitatea si integritatea forma urbana forma si aspectul edificiilor relatiile oras – mediu inconjurator traditii relatii surse de energie si resurse neregenerabile
NOI FUNCTIUNII.
ARHITECTURA CONTEMPORANA.
Analysis of the urban context should precede any new construction not only so as to define the general character of the group of buildings but also to analyse its dominant features, e.g. the harmony of heights, colours, materials and forms, constants in the way the façades and roofs are built, the relationship between the volume of buildings and the spatial volume, as well as their average proportions and their position. Particular attention should be given to the size of the lots since there is a danger that any reorganization of the lots may cause a change of mass which could be deleterious to the harmony of the whole.  (Recommandation de Nairobi art 28).
“Perspectives, views, focal points and visual corridors are integral parts of the perception of historic spaces. They must be respected in the event of new interventions. Before any intervention, the existing context should be carefully analysed and documented. View cones, both to and from new constructions, should be identified, studied and maintained. The introduction of a new building into a historical context or landscape must be evaluated from a formal and functional point of view, especially when it is designated for new activities.�
SPATIUL PUBLIC Ce trebuie prezervat ? - autenticitatea si integritatea - forma urbana - forma si aspectul edificiilor - relatiile oras – mediu inconjurator - traditii - relatii - surse de energie si resurse neregenerabile ECHIPAMENTE MOBILITATE TURISM RISCURI ECONOMIA RESURSELOR PARTICIPARE PLAN DE CONSERVARE
PLAN DE MANAGEMENT Determinarea valorilor culturale Identificarea conflictelor potentiale Determinarea elem. ce necesita conservare Identificarea metodelor legale, financiare, administrative si tehnice Intelegerea punctelor forte, slabe, oportunitati si amenintari
Declaratia de la Paris cu privire la patrimoniul ca factor de dezvoltare (2011) patrimoniul cultural este considerat o resursa “neregenerabila�, ce trebuie pastrata pentru beneficiul generatiilor urmatoare; integrare = demonstrarea rolului pe care il are patrimoniul , in ceea ce priveste coeziunea sociala, bunastarea, creativitatea si atractivitatea teritoriului, d.p.d.v economic.
Cultura al 4 pilon al dezvoltarii sustenabile. (economic, social si mediul inconjurator)
Dezvoltarea este inteleasa, nu numai in termeni economice, ci intelectuali, emotionali, moral si spirituali.
1. Patrimoniu si Dezvoltare Regionala -
Controlarea si redistribuirea dezvoltari urbane Revitalizarea oraselor/ satelor si Economia Locala Prezervarea terenului
2. Intoarcerea la “arta construirii� -
Adaptarea mediului construit existent
3. Turismul si Dezvoltarea -
Patrimoniul si Provocarea Turismului
Poate o strategie turistica sa fie sustenabila ?
4. Patrimoniul si economia Promovarea unei mai bune intelegerii a impactului economic ce il poate avea conservarea patrimoniului. Promovarea impactului de durata a patrimoniului asupra dezvoltarii economice si coeziunii sociale. Intensificare impactului economic al patrimoniului.
5. Partile implicate si consolidarea parteneriatelor. Rolul comunitatilor Rolul profesionistilor Cercetarea Context juridic Cooperare
Principii ICOMOS – TICCIH pentru conservarea siturilor industriale, structurilor si peisajelor industriale (2011) DEFINITII. Patrimoniu industrial: situri, constructii, teritorii , peisaje, obiecte si documente, martori ai activitatii industriale. Relatie stransa intre mediu cultural si natural, industria depinde de resurse. O mare diversitate in cadrul familiei patrimoniului industrial.
STUDIUL SI INTELEGEREA SITURILOR/ ZONELOR/ PEISAJELOR INDUSTRIALE SI VALOAREA LOR PATRIMONIALA. Documentarea (istorica, tehnologica, etc.)
ASIGURAREA PROTECTIEI SI CONSERVARII. Asigurarea unor masuri si politici juridice si fiscale. Realizarea unor inventare. Continuarea activitatii poate deveni o resursa patrimoniala. Masurile de protectie sunt necesare la nivel de constructie, cat si de instalatii, masinii, etc. CONSERVAREA. Mentinerea utilizarii. Interventii reversibile si in acord cu caracterul locului. COMUNICAREA REZULTATELOR CERCETARII. Sensibilizarea comunitatii. Punerea in valoare a talentelor si ingeniozitatii.
Carta de la Mexico pentru protejarea structurilor din lemn, 1999. 1. VERIFICARE SI DOCUMENTARE - Verificarea, documentarea şi inventarierea structurilor din lemn şi a informaţiilor privind tehnicile tradiţionale - Cercetarea şi diagnoza pentru fundamentarea oricărei intervenţii 2. MONITORIZARE
3. INTERVENTII Scopul principal: menţinerea autenticităţii Orice propunere trebuie să fie reversibilă, să nu aducă prejudicii monumentului şi să permită intervenţii ulterioare, să se intervină pe cât posibil minim. Structurile istorice sunt considerate ca întreg. În consecinţă trebuie să se acorde aceeaşi importanţă tuturor elementelor componente, inclusiv finisajelor. Scopul restaurării este conservarea modului de rezolvare structurală. 4. REPARATII SI INLOCUIRI Părţile care trebuie înlocuite se vor reface din aceeaşi specie de lemn sau una asemănătoare, cu respectarea aceloraşi caracteristici fizice, urmărindu-se compatibilitatea cu materialul păstrat. Tehnica de execuţie trebuie să o urmeze, pe cât posibil, pe cea iniţială Dacă un element este înlocuit, îmbinarea este recomandat să se facă in tehnică tradiţională.
Se acceptă ca părţile noi să fie recognoscibile faţă de cele existente, dar cu condiţia să nu contrasteze. Elementele noi trebuie marcate prin însemnare pentru a putea fi recunoscute ulterior. 5. REZERVE DE LEMN. Intre atribuţiile instituţiilor responsabile pentru conservarea structurilor istorice intră şi încurajarea protejării fondului forestier necesar procurării lemnului folosit în restaurare. 6. MATERIALE SI TEHNOLOGII CONTEMPORANE. Materiale contemporane, precum răşinile epoxidice sau tehnici de consolidare prin elemente metalice trebuie acceptate cu mare grijă şi numai după ce eficacitatea lor a dost dovedită într-o perioadă lungă. Instalaţiile de diferite categorii trebuie amplasate ţinându-se cont de semnificaţia estetică a monumentului. Utilizarea tratamentelor chimice se cere atent controlată şi monitorizată.
7. EDUCATIE Regenerarea valorii şi semnificaţiei culturale a structurilor istorice prin programe educaţionale este o parte esenţială a politicii de dezvoltare durabilă. Programele educaţionale, de nivel local, national sau internaţional se adresează unor categorii diverse de profesionişti şi manageri
CURS 5
TENDINTE CONTEMPORANE.
CONTEXTUL:
EVOLUTIA CONCEPTULUI DE MONUMENT EVOLUTIA CONCEPTULUI DE PATRIMONIU
ACTIUNILE SECOLULUI XX – XXI:
PUNEREA IN VALOARE (de la restaurare la reutilizare, mise en scene si animatie, proiectie, punerea in valoare a patrimoniului istoric prezinta forme multiple)
CONSERVARE SI RESTAURARE - Evolutia tehnicii - Se considerau importante regulile de restaurare formulate de Boito (noua interventie trebuie sa fie vizibila) - Se considera universal condamnabila RECONSTITUIREA ILUZIA - 1960 – prezent, avem de-a face cu reconstituiri fanteziste si distrugeri arbitrare Ex: Germania (reconstructia de dupa razboi + gust pt. Traditional, a dus la demolarea partiala a centrelor vechi, in scopul unor reconstituiri ideale. Ex: Linz (Austria) si Weiden (Germania)
PUNEREA IN SCENA - Prezentarea monumentului ca si un spectacol (LUMINA artificiala, ce are rolul de a scoate in evidenta figuri, topografii necunoscute) + SUNET Spectacole de sunet si lumina
ANIMATIA - Facilitarea accesului la opera prin intermediari (umani sau nu) - Reconstituire de scene cu ajutorul actorilor, manechinelor si marionetelor. - Poate sa devina nociva, prin concurenta - Expozitii, concerte, spectacole de opera, reprezentari dramatice, etc. pot determina ca respectivul patrimoniu sa fie: VALORIZAT DEPRECIAT ANULAT
MODERNIZARE - Procedura noua ce de multe ori are implicatii negative asupra patrimoniului istoric. - Atentia este transferata de la monument spre insertia prezentului – sub forma unui « obiect » nou construit (sau prin « trantirea » in corpul vechilor cladiri a unui implant regenerator) http://www.getty.edu/conservation/publications_resources/newsletter s/26_2/contemporary.html
CONVERTIREA IN BANI GHEATA - Numitor comun al tuturor modalitatilor de punere in valoare (merge de la inchirierea mon, la utilizarea lor ca support publicitar). - Orice monument are un butic, ce furnizeaza suveniruri diverse, imbracaminte, obiecte casnice, etc.
LIVRAREA - Accesibilitatea facila pe masura cresterii nr. de utilizatori. - ÂŤ Monumentul trebuie livrat cat mai la indemanaÂť si sa ofere cat mai multe functiuni pentru a deveni comestibil.
REFOLOSIREA - Consta in reintroducerea in circuitul folosintelor curente. - Mon/ sit indepartat de riscul dezafectarii, dar este adus in sfera uzurii si uzurparii Ex: hotelul SalÊ – muzeu Picasso (restaurat de doua ori) - CE si CUM reutilizam ?
Marea Hala a abatoarelor de la Mouche (1918 Tony Garnier)
Arenele dein Verona
ORASE SI ANSAMBLURI VECHI - Consta in reintroducerea in circuitul folosintelor curente. - Mon/ sit indepartat de riscul dezafectarii, dar este adus in sfera uzurii si uzurparii Ex: hotelul Salé – muzeu Picasso (restaurat de doua ori) - CE si CUM reutilizam ? - Ofera o imagine privilegiata, sintetica si la o scara mare a dificultatilor cu care se confrunta punerea in valoare a patrimoniului construit. LEGEA MALRAUX (André Malraux, 1962) – legea cu privire la sectoarele salvgardate. I se confera planului de salvgardare calitatea de document de urbanism.
- Reinsusirea si punerea in valoare a oraselor vechi este tema recurenta. - Modul de interventie asupra zonelor istorice este legata de: dezvoltarea economica si de statutul asezarii.
ORASUL PATRIMONIAL: - ORAS PATRIMONIAL PUS IN SCENA (infrumusetare) IMAGINE MEDIATICA
- ORAS PATRIMONIAL SCENA (teatru pentru festivaluri, serbari, etc.) INMULTIREA NUMARULUI DE VIZITATORI
ÂŤ Industria patrimoniala a pus la punct procedee de ambalare ce permit si ele, livrarea centrelor si cartierelor vechi ca pe o marfa gata pregatita in vederea consumului cultural. Âť (F. Choay, Alegoria Patrimoniului)
Ghent
DISPOZITIVE:
- atragerea si retinerea amatorilor - organizarea economiei timpului - sisteme de semnalizare si orientare grafica - stereotipii ale pitorescului urban (alei, piatete, strazi, pasaje pietonale, sculpturi, vegetatie, fantani); - stereotipii de recreere urbana (cafenele in aer liber, galerii arta, gherete, restaurante);
MODERNIZAREA TESUTULUI URBAN VECHI - Umplerea golurilor existente, cu elem. de arhitectura moderna ce au reputatia de a f valorizatoare pentru centrele vechi. POT FI DACA: - Respecta regulile MORFOLOGICE (NU implnatare autonoma in tesutul urban); OBIECTE INDEPENDENTE – ARHITECTURA ICON – ARHITECTURA SIMBOL - Servesc la mediatizarea orasului – EMBLEMA SEMNAL - Prin dimensiune pot sa dezarticuleze si sa duca la DESCOMPUNEREA tesutului vechi.
PRINCIPII CE NECESITA A FI RESPECTATE IN CAZUL UNEI INSERTII: (Principiile de la Valletta)
- VALOARE - CALITATE - CANTITATE - COERENTA - ECHILIBRU - COMPATIBILITATE - AUTENTICITATE - INTEGRITATE - FORMA URBANA - FORMA SI ASPECT EDIFICII - REL. MEDIU INCONJURATOR - ORAS
Tendinţe generale: - reabilitarea monumentelor şi ansamblurilor istorice - presiunea interesului economic pentru construire in zone istorice - scăderea importanţei regulilor de conservare - negocierea precară între existent şi inserţiile noi Consecinţe : - ocuparea terenurilor libere din zonele protejate, fără nici un dialog cu existentul valoros - presiune pentru demolarea clădirilor şi schimbarea structurii urbane existente se exprimă în două moduri majore : - abandonarea până la degradare totală - începerea reparaţiilor şi întreruperea lucrării - achiziţionarea de parcele în parcuri sau zone verzi, pentru inserţia noilor construcţii. În general, se propun edificii ample ca biserici sau o hoteluri, care pot avea o legătură cu spaţiul verde. - ocuparea parcelelor în manieră diferită de tipologia specifică. - densificări şi modificarea regimului de înălţime al zonelor. - construirea unor edificii cu număr mare de etaje în vecinătatea monumentelor istorice.
Abordarea zonelor istorice în manieră de conservare globală
Exemplu: Bucureşti Reabilitarea centrului istoric Prima operaţie: cercetarea arheologică
Exemplu : Sibiu – Piaţa Mică Conservare globală cu restaurare pe obiect
Abordarea zonelor istorice în manieră de conservare globală
Exemplu Timişoara: Program de reabilitare prudentă şi de revitalizare a cartierelor istorice Colaborare între Primăria municipiului Timişoara şi Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică Proiectul a prevăzut protejarea patrimoniului cultural din trei zone istorice: -cartierul “Cetate”, cea mai veche zonă protejată din Timişoara -cartierul “Fabric”, centru industrial manufacturier din estul cetăţii -cartierul “Iosefin”, situat la vest de vechea cetate, zonă de interes comercial, datorită existenţei gării şi portului pe canalul Bega
Elemente specifice protejate: - ambientul - tipologia - faţadele - detaliile Obiective generale -“Conservarea şi modernizarea patrimoniului arhitectural fără autorizarea demolării edificiilor intacte” -“Evitarea ocupării curţilor interioare cu noi corpuri de clădire” -“Evitarea ridicării regimului de înălţime în complexele cu arhitectură definită” -“Păstrarea spaţiilor verzi şi limitarea parcajelor”
Zonele istorice studiate pentru reabilitare
-“Inserţia noilor construcţii în armonie cu existentul, prin integrarea prudentă a structurii acoperişurilor, faţadelor şi ferestrelor”
TimiĹ&#x;oara Forme de agresiune ĂŽn zone istorice
Intervenţii în forme împrumutate Forme de supraetajare şi mansardare prin contrast - Înlocuirea acoperişului prin etaje - Transformări volumetrice - Modificare de materiale Efect: deformarea peisajului specific al acoperişurilor în zone istorice
Exemplu: Bucureşti – zona Pieţei Unirii
Intervenţii după modele preconcepute Refuncţionalizarea spaţiilor de la parter şi subsol Tendinţe: - pierdere de finisaje şi detalii specifice - modificări ambientale - amestec aleatoriu de nou şi vechi
Exemple: Timişoara – zona “Cetate”
Reconstituirea – model importat sau necesitate? Pericole: - Interpretarea contextului urban ca imagine cu aparenţă istorică - Încurajarea “faţadismului”
Exemplu: Bucureşti – reconstituirea parţială a faţadei Teatrului Naţional, ca o componentă a memoriei culturale a oraşului
Reconstituirea ca substitut al restaurării Efect: - reconstrucţie în loc de conservare - pierderea autenticităţii substanţei istorice
Timişoara – Podul “Traian” Consolidare cu înlocuirea treptelor şi balustradelor din piatră şi metal, după modelul iniţial, cu mici abateri ale proporţiilor şi detaliului
Intervenţii în forme împrumutate “Faţadismul”
Păstrarea faţadelor – Model de import Timişoara - “Fabrica de ciorapi” - imobil pe strada 1 Mai nr.1 - Rezolvare propusă: demolarea cu menţinerea anvelopei şi mimarea interesului pentru moştenirea istorică
Construirea de clădiri înalte în vecinătatea monumentelor istorice - Forma de manifestare: inserţie prin contrast. Clădiri peste 30 de etaje în context urban cu fond construit parter cu maxim două – trei etaje - Justificarea: exemple similare în Frankfurt, Koln, Londra, etc.
Bucureşti – turnul de 20 etaje lângă catedrala “sfântul Iosif”
Bucureşti – zona istorică a Căii Victoriei
Bucureşti Opţiuni vechi - nou
Concluzii - Principiile de conservare sau restaurare sunt înlocuite de clişee de intervenţie, preluate din alte cazuri şi fără să se urmărească relaţia cu particularităţile contextului istoric in care se aplică. - Modelele preluate mimetic aparţin de cele mai multe ori unor experienţe de avangardă. - Preluarea se face fără criterii de selecţie. Probleme ce se cer discutate în aceste condiţii: -Cum se trasează limitele acceptabile în relaţia vechi – nou? -Cum se poate stabili echilibrul între caracteristicile unui ambient şi modelul de intervenţie ales? -Cum se pot exprima principiile pentru a deveni repere reale?
1. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
2. LEGE nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului Ĺ&#x;i urbanismul.
3. LEGE nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate.
4. Legea nr. 378 din 2001 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national.
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice TITLUL I Dispozitii generale Art. 2. (1) Monumentele istorice fac parte integrata din patrimoniul cultural national si sunt protejate prin lege. (2) Activitatile si masurile de protejare a monumentelor istorice se realizeaza în interes public. În conditiile prezentei legi interventiile asupra monumentelor istorice pot constitui cauza de utilitate publica. (3) În sensul prezentei legi, prin protejare se întelege ansamblul de masuri cu caracter stiintific, juridic, administrativ, financiar, fiscal si tehnic menite sa asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenta, conservarea, inclusiv paza si întretinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice si integrarea lor social-economic, si culturala în viata colectivitatilor locale. (4) Pentru protejarea monumentelor istorice se stabilesc prin lege masuri stimulative cu caracter economic sau de alta natura. (5) Asupra monumentelor istorice se pot aplica servituti de utilitate publica instituite potrivit legii.
ART. 3 Conform prezentei legi se stabilesc urmatoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran si subacvatic: a) monument - constructie sau parte de constructie, împreuna cu instalatiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioara sau exterioara care fac parte integranta din acestea, precum si lucrari artistice comemorative, funerare, de for public, împreuna cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie marturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiintific sau tehnic; b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de constructii urbane sau rurale care împreuna cu terenul aferent formeaza o unitate delimitata topografic ce constituie o marturie cultural-istorica semnificativa din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiintific sau tehnic; c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creatii umane în cadru natural care sunt marturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiintific, tehnic sau al peisajului cultural.
ART. 6 (1) Paza, întretinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea si punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, dupa caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în conformitate cu prevederile prezentei legi. (2) În cazul în care un monument istoric nu are proprietar cunoscut, obligatiile decurgând din prezenta lege revin autoritatii administratiei publice locale din unitatea administrativ, pe al carei teritoriu este situat monumentul istoric sau autoritatilor administratiei publice centrale. ART. 7 (1) Statul garanteaza si asigura protejarea monumentelor istorice în conditiile stabilite prin prezenta lege. (2) Ministerul Culturii si Cultelor este autoritatea administratiei publice centrale de specialitate care elaboreaza strategiile si normele specifice de protejare a monumentelor istorice, urmareste si asigura aplicarea lor. (3) Autoritatile administratiei publice centrale de specialitate, institutiile de specialitate subordonate acestora si autoritatile administratiei publice locale colaboreaza si raspund, dupa caz, de activitatea de protejare a monumentelor istorice. (4) Autoritatile administratiei publice centrale de specialitate si institutiile din subordinea acestora, precum si autoritatile administratiei publice locale coopereaza cu proprietarii monumentelor istorice, persoane fizice sau juridice, cu detinatorii si administratorii acestora, precum si cu institutiile publice si organizatiile neguvernamentale din domeniul protejarii monumentelor istorice si îi sprijina în conditiile legii.
TITLUL II Protejarea monumentelor istorice CAP. 1 Monumentele istorice ART. 9 (1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protectie, delimitata pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în functie de trama stradala, relief si caracteristicile monumentului istoric, dupa caz, prin care se asigura conservarea integrata si punerea în valoare a monumentului istoric si a cadrului sau construit sau natural. (2) Delimitarea si instituirea zonei de protectie se realizeaza, simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în conditiile legii. (3) Autoritatile publice locale competente vor include în planurile urbanistice si în regulamentele aferente zonele de protectie delimitate conform alin. (2). ART. 10 (1) Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare. (2) Protejarea monumentelor istorice este parte componenta a strategiilor de dezvoltare durabila economico-sociala, turistica, urbanistica si de amenajare a teritoriului, la nivel national si local.
ART. 11 (2) Desfiintarea, distrugerea partiala sau totala, profanarea, precum si degradarea monumentelor istorice sunt interzise si se sanctioneaza conform legii. CAP. 2 Inventarierea si clasarea monumentelor istorice CAP. 3 Interventii asupra monumentelor istorice ART. 23 (1) Interventiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza si cu respectarea avizului emis de catre Ministerul Culturii si Cultelor sau, dupa caz, de catre serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor. ART. 23 (3) Autorizatia de construire, autorizatia de desfiintare, precum si autorizatiile referitoare la interventiile prevazute la alin. (2) se elibereaza numai pe baza si în conformitate cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor sau, dupa caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor si cu celelalte avize, potrivit dispozitiilor legale în vigoare. ART. 24 (5) Protejarea si conservarea monumentelor istorice reprezentând descoperiri arheologice ramase decopertate se fac, în conditiile legii, de catre investitori, sub coordonarea responsabilului stiintific al santierului si a institutiei organizatoare.
TITLUL III Institutii si organisme de specialitate cu atributii ĂŽn protejarea monumentelor istorice CAP. 1 Institutii CAP. 2 Organisme de specialitate TITLUL IV Responsabilitatile proprietarilor de monumente istorice si ale autoritatilor administratiei publice locale CAP. 1 Obligatiile si drepturile proprietarilor CAP. 2 Atributiile autoritatilor administratiei publice locale TITLUL V Finantarea protejrii monumentelor istorice
TITLUL VI Sanctiuni ART. 54 (1) Desfiintarea neautorizata, distrugerea partiala sau totala, exproprierea fara avizul Ministerului Culturii si Cultelor, degradarea, precum si profanarea monumentelor istorice constituie infractiuni si se sanctioneaza conform legii. ART. 55 (1) Constituie contraventii la regimul de protejare a monumentelor istorice urmatoarele fapte, daca, potrivit legii, nu constituie infractiuni: e) neprecizarea în certificatul de urbanism a necesitatii obtinerii avizului Ministerului Culturii si Cultelor sau a serviciilor deconcentrate ale acestuia, dupa caz, pentru lucr,rile propuse la monumente istorice si în zona de protectie a acestora ori în zonele protejate; f) eliberarea autorizatiilor de construire sau de desfiintare pentru lucrari la monumente istorice, în zonele protejate, fara avizul Ministerului Culturii si Cultelor ori al serviciilor deconcentrate, dupa caz. ART. 57 (1) Contraventiile se constata si amenzile se aplica de specialistii directiilor pentru cultura, culte si patrimoniul cultural national judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, de împuternicitii Ministerului Culturii si Cultelor, de inspectorii teritoriali ai Inspectoratului de Stat în Constructii sau de inspectorii Ministerului Finantelor Publice, dupa caz. TITLUL VII Dispozitii tranzitorii si finale
LEGE nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului Ĺ&#x;i urbanismul
LEGE nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Teritoriul României constituie spatiul necesar procesului de dezvoltare durabila si este parte a avutiei naţionale de care beneficiaza toti cetătenii tarii. Art. 2. - (1) Gestionarea spatiala a teritoriului tarii constituie o activitate obligatorie, continua si de perspectiva, desfasurata în interesul colectivitatilor care îl folosesc, în concordanta cu valorile si aspiratiile societatii şi cu cerintele integrarii în spatiul european. (3) Gestionarea se realizeaza prin intermediul amenajarii teritoriului si al urbanismului, care constituie ansambluri de activitati complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spatiala echilibrata, la protectia patrimoniului natural şi construit, precum si la îmbunatatirea conditiilor de viata în localitatile urbane si rurale. Art. 3. - Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie: globala, urmarind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat; funcţionala, trebuind sa tina seama de cadrul natural si construit bazat pe valori de cultura si interese comune; prospectiva, trebuind sa analizeze tendintele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor si interventiilor economice, ecologice, sociale şi culturale si sa tina seama de acestea în aplicare; democratica, asigurând participarea populatiei si a reprezentantilor ei politici la adoptarea deciziilor.
Art. 7. - Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea. Art. 8. - Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean. Art. 9. - Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele: a) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora; b) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane; c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului; d) utilizarea raţională a teritoriului. e) Conservarea si dezvoltarea diversitatii culturale (articol introdus prin Legea 289/2006) Art. 13. - Principalele obiective ale activitatii de urbanism sunt urmatoarele: a) îmbunatatirea conditiilor de viata prin eliminarea disfunctionalitatilor, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice şi locuinte convenabile pentru toti locuitorii; b) crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor, vârstnicilor si ale persoanelor cu handicap; c) utilizarea eficienta a terenurilor, în acord cu functiunile urbanistice adecvate; extinderea controlata a zonelor construite; d) protejarea si punerea în valoare a patrimoniului cultural construit si natural; e) asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat si plantat din toate localitatile urbane si rurale; f) protejarea localitatilor împotriva dezastrelor naturale.
Art. 14. - Activităţile principale de amenajare a teritoriului şi de urbanism e. • Zona de protectie – suprafete in jurul sau in preajma unor surse de nocivitate, care impun protectia zonelor invecinate (statii de epurare, platforme pentru depozitarea controlata a deseurilor, puturi seci, cimitire, noxe industriale, circulatie intensa etc.) • Zona protejata – suprafata delimitata in jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a unor resurse ale subsolului, in jurul sau in lungul unor oglinzi de apa etc. si in care, prin documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism, se impun masuri restrictive de protectie a acestora prin distanta, functionalitate, inaltime si volumetrie. Art. 29. - (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administratiei publice judetene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor si conditiile necesare în vederea realizarii unor investitii, tranzactii imobiliare ori a altor operatiuni imobiliare, potrivit legii. (3) Certificatul de urbanism se elibereaza la cererea oricarui solicitant, persoana fizica sau juridica, care poate fi interesat în cunoasterea datelor si a reglementarilor cărora îi este supus respectivul bun imobil. (4) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de executare a lucrarilor de construire, amenajare sau plantare.
LEGE nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
LEGE nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate Art. 1. - (1) Se aproba Planul de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate, potrivit anexelor nr. I-IV care fac parte integranta din prezenta lege. (2) În întelesul prezentei legi, zone protejate sunt zonele naturale sau construite, delimitate geografic si/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural si/sau cultural si sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu. Art. 3. - Lucrarile de salvare, protejare si de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate sunt de utilitate publica, de interes national. Art. 5. (2) Autoritatile administratiei publice locale, cu sprijinul autoritatilor publice centrale cu atributii în domeniu, vor delimita, în baza unor studii de specialitate, în termen de 12 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, zonele de protectie a valorilor de patrimoniu cultural, prevazute în anexa nr. III. 3) În vederea instituirii zonelor protejate autoritatile administratiei publice locale vor întocmi documentatiile de urbanism si regulamentele aferente, elaborate si aprobate potrivit legii, care vor cuprinde masurile necesare de protectie si conservare a valorilor de patrimoniu cultural national din zona.
Art. 7. - Prevederile Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate sunt obligatorii pentru autoritatile administratiei publice centrale si locale, care vor asigura preluarea acestor prevederi în documentatiile de amenajare a teritoriului judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor. Art. 8. - (1) Lucrarile necesare de salvare, cercetare, restaurare, protejare, conservare si de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate de interes national se vor executa numai în baza avizelor si aprobarilor autoritatilor administrative si forurilor stiintifice din domeniu, prevazute de lege. Aceste lucrari se cuprind în listele de investitii anexa la bugetele ordonatorilor principali de credite, pe baza de documentatii tehnico-economice elaborate si aprobate potrivit dispozitiilor legale, si se finantează, în completare, în limita fondurilor aprobate cu aceasta destinatie, prin legile bugetare anuale. Art. 9. - Nerespectarea masurilor specifice de conservare si de protejare a zonelor protejate atrage, potrivit legii, raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz. Art. 10. - (1) Pâna la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protectie a valorilor de patrimoniu cultural, prevazute în anexa nr. III, în conditiile art. 5 alin. (2), se instituie zone de protectie a monumentelor istorice, de 100 metri în municipii şi orase, de 200 metri în comune si de 500 metri în afara localitatilor. (2) Distanţele sunt masurate de la limita exterioara a terenurilor aferente monumentelor istorice definite la art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national, aprobat prin Legea nr. 41/1995.
Legea nr. 378 din 2001 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de
Legea nr. 378 din 2001 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national b. patrimoniul arheologic reprezinta ansamblul bunurilor arheologice care este format din: (1) siturile arheologice clasate în Lista cuprinzând monumentele istorice situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii arheologice: structuri, constructii, grupuri de cladiri, precum si terenurile cu potential arheologic reperat, definite conform legii; (2) bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestarilor umane, împreuna cu terenul în care acestea au fost descoperite; c. prin cercetare arheologica se înţelege ansamblul de masuri cu caracter stiintific şi tehnic menite sa asigure prospectarea, identificarea, decopertarea prin sapaturi arheologice, investigarea, recoltarea, înregistrarea şi valorificarea stiintifica, a patrimoniului arheologic; i. prin zona cu potential arheologic evidentiat întâmplator se întelege terenul, în care existenta bunurilor de patrimoniu arheologic s-a evidenţiat în mod neprevazut, ca urmare a: 1. actiunilor umane, altele decât cercetarea arheologica atestata, cum ar fi: lucrari de constructii, lucrari de prospectiuni geologice, inclusiv teledetectie, lucrari agricole, precum si alte tipuri de lucrari şi cercetari efectuate subteran sau subacvatic; 2. actiunilor factorilor naturali, cum ar fi: seism, alunecari de teren, inundatii, eroziunea solului si altele;
CAPITOLUL II Protejarea patrimoniului arheologic
(2) Descoperirile de vestigii arheologice sau de bunuri mobile din categoria celor care fac obiectul clasarii în patrimoniul cultural national mobil, realizate ca urmare a cercetarilor arheologice, se anunta de catre titularul autorizatiei de cercetare Directiilor pentru cultura, culte si patrimoniu cultural judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, în conformitate cu Regulamentul sapaturilor arheologice. (3) Descoperirile arheologice întâmplătoare se anunta în termen de cel mult 72 de ore, primarului localitatii de catre persoana descoperitoare, proprietarul ori titularul dreptului de administrare a terenului în cauza. Art. 5. (1)1 Descarcarea de sarcina arheologica este procedura prin care se confirma ca un teren în care a fost evidentiat patrimoniu arheologic poate fi redat activitatilor umane curente. (2) “Certificatul de descarcare de sarcina arheologica” reprezinta actul administrativ, emis în conditiile prezentei legi, prin care se anuleaza regimul de protectie instituit anterior asupra terenului în care a fost evidentiat patrimoniul arheologic. (8) Pâna la descarcarea de sarcina arheologica terenul care face obiectul cercetarii este protejat ca sit arheologic, conform legii. (9) Autorizarea lucrarilor de construire sau desfiintare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat se aproba numai pe baza si în conformitate cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor.
Art.6. − În cazul lucrarilor de construire, modificare, extindere sau reparare privind cai de comunicatie, dotari tehnico-edilitare, inclusiv subterane si subacvatice, excavari, exploatari de cariere, investitorii, persoane fizice sau juridice de drept privat, sau ordonatorii de credite ai institutiilor publice finantatoare, dupa caz, au obligatia să finanteze: a) stabilirea, prin studiul de fezabilitate al investitiei şi prin proiectul tehnic, a masurilor ce urmeaza sa fie detaliate si a necesarului de fonduri pentru cercetarea si protejarea patrimoniului arheologic sau, dupa caz, descarcarea de sarcina arheologica a zonei afectate de lucrari si aplicarea acestor masuri; b) activitatea de supraveghere arheologica, pe întreaga durata a lucrărilor, având drept scop protectia patrimoniului arheologic si a descoperirilor arheologice întâmplatoare; c) orice modificari ale proiectului, necesare protejarii descoperirilor arheologice. (2) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat se includ în cadastrul de specialitate al zonelor protejate, naturale si construite. Art. 9. − Proprietarii terenurilor sunt scutiti de plata impozitului pe terenul agricol pentru suprafetele afectate de cercetarile arheologice, pe întreaga durata a efectuarii acestora.
CAPITOLUL IV Atributiile autoritatiilor administratiei publice locale în domeniul patromoniului arheologic Art. 17. – În vederea protejarii patrimoniului arheologic si a respectarii prevederilor legale domeniu, autoritatile administratiei publice locale au următoarele atributii: d) finantează cercetarea arheologică în vederea descarcarii de sarcina arheologica a terenurilor pe care se efectueaza lucrari publice pentru care sunt ordonatori principali de credit, prevazând distinct sumele necesare în acest scop; g) precizeaza în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic reperat; Art. 18. – În domeniul protejarii patrimoniului arheologic aflat în teritoriul sau administrativ de competenta, primarul are următoarele atributii specifice: a) dispune suspendarea autorizatiei de construire si oprirea oricăror lucrari de construire sau desfiintare de constructii în situaţia descoperirii de vestigii arheologice sau de alte bunuri pentru care s-a declansat procedura de clasare; anunta în cel mai scurt timp Directiile pentru cultura, culte şi patrimoniul cultural national, si organizeaza paza descoperirilor arheologice întâmplatoare; b) elibereaza autorizatia de construire sau desfiintare pe baza si în conformitate cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor pentru lucrarile din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum si pentru lucrarile din zonele cu patrimoniu arheologic evidentiat întâmplator; c) asigura paza si protectia descoperirilor arheologice aflate în proprietate publica, semnalând de urgenta Directiei judeţene pentru cultura, culte si patrimoniu cultural national, orice nerespectare a legii.
CAPITOLUL V Zone de interes arheologic prioritar Art. 19. – (1) Dezvoltarea durabila a zonelor de interes arheologic prioritar este obiectiv de interes national; protejarea si punerea în valoare a patrimoniului arheologic din aceste zone este, în conditiile legii, cauza de utilitate publica. Art.20. – (1) Autoritatile administratiei publice locale pe al caror teritoriu se gasesc zone de interes arheologic prioritar au obligatia de a prevedea masuri administrative si tehnice pentru protejarea patrimoniului arheologic si punerea sa în valoare prin integrarea acestuia în planurile de dezvoltare economica, sociala şi teritoriala a localitatilor. (2) Autoritatile prevazute la alin.(1) au obligatia sa prevada în bugetele proprii fondurile necesare pentru: a) elaborarea si, dupa caz, modificarea documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului, în vederea protejarii si punerii în valoare a patrimoniului arheologic; b) elaborarea reglementarilor speciale de protectie în zona; c) marcarea limitelor zonei de interes arheologic prioritar si informarea publicului cu privire la regimul special de protectie a zonei.
CAPITOLUL VI Contraventii si sanctiuni Art. 23. – Încalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea civila, administrativa, materiala, disciplinara, contraventionala sau penala. Art. 24. – (1) Constituie contraventii, daca, potrivit legii penale, nu constituie infractiuni, urmatoarele fapte, care se sanctionează astfel: a) desfasurarea, fara autorizatia emisa în conditiile prezentei legi, de cercetari arheologice, precum si orice alte activitati umane întreprinse asupra patrimoniului arheologic, care afecteaza integritatea sau pun în pericol conservarea acestuia cu amenda de la 5.000.000 la 50.000.000 lei; b) neanuntarea descoperirilor arheologice în termenul prevazut la art. 4 alin. (2) de catre titularul autorizatiei de cercetare cu amenda de la 3.000.000 la 10.000.000 lei, sau de catre persoanele prevazute la art. 4 alin. (3) pentru descoperiri arheologice întâmplătoare, cu aceeasi amenda si confiscarea bunurilor descoperite; d) nerespectarea avizului Ministerului Culturii si Cultelor sau emiterea autorizatiei de construire în absenta acestuia pentru lucrarile de construire sau desfiintare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat cu amenda de la 50.000.000 la 100.000.000 lei;
Art. 25. – (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se face, dupa caz, de catre: a) specialistii Directiilor judetene pentru cultura, culte si patrimoniu cultural national judetene, respectiv a municipiului Bucuresti; b) împuternicitii Ministerului Culturii si Cultelor; c) inspectorii teritoriali ai Inspectiei de Stat în Constructii, Lucrari Publice, Urbanism si Amenajarea Teritoriului; Art. 27. – (1) Desfiintarea, distrugerea partiala sau degradarea siturilor arheologice care sunt monumente istorice se sancţioneaza conform legii penale. (2) În cazul degradarii acestora se aplica si masura corelativa a obligarii faptuitorului la refacerea partilor de constructie degradate, pe baza avizului organismelor de specialitate prevazute în prezenta lege.
NORME METODOLOGICE de clasare si inventariere a monumentelor istorice CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Clasarea şi inventarierea monumentelor istorice se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, şi ale prezentelor norme metodologice emise de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Art. 2. - Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil, conform art. 8 din Legea nr. 422/2001, republicată. Art. 3. - (1) Inventarierea este un ansamblu de proceduri cu ajutorul cărora sunt identificate - prin cercetare şi analiză ştiinţifică - acele bunuri imobile care datorită caracteristicilor lor sunt susceptibile de a fi clasate ca monumente istorice. (2) Inventarierea are un caracter sistematic, în analiza tuturor categoriilor de bunuri imobile inventariate fiind folosită o metodă unică. (3) Inventarierea monumentelor istorice constă în procedura de alcătuire a fişei analitice şi minimale a fiecărui monument, în care sunt consemnate informaţiile tehnice şi ştiinţifice, toate intervenţiile umane, precum şi modificările naturale survenite în decursul timpului, în condiţiile Legii nr. 422/2001, republicată, şi potrivit prezentelor norme metodologice.
CAPITOLUL II Procedura de realizare a fişei monumentului Art. 5. - (1) Etapele pe care specialistul sau, după caz, expertul prevăzut la art. 4 trebuie să le urmeze în vederea realizării fişei analitice de inventariere a unui monument istoric sunt următoarele: a) cercetarea pe teren a monumentului istoric, urmărindu-se: - verificarea denumirii oficiale, a denumirilor anterioare şi, după caz, a hramului bisericii sau a denumirii ansamblului; - verificarea adresei corecte; - descrierea sumară a imobilului; - stabilirea datei construirii, a istoricului şi a stării de conservare; - schiţa planului de situaţie; - fotografii ale imobilului; b) obţinerea de informaţii de la autoritatea administraţiei publice locale în legătură cu: - regimul juridic al proprietăţii, actual şi anterior; - planul cadastral al imobilului; - reglementările urbanistice în care se înscrie imobilul; c) obţinerea de informaţii bibliografice şi de arhivă: - stabilirea ctitorului, a finanţatorului sau a autorului, după caz; - stabilirea lucrărilor anterioare de restaurare; - cercetarea altor surse de documentare.
(2) Fişa analitică de inventariere a unui monument istoric se redactează astfel: a) inserarea codului; b) sinteza informaţiilor asupra fiecărui capitol şi câmp din fişă; c) completarea câmpurilor fişei; d) introducerea datelor conform instrucţiunilor cuprinse în anexa nr. 4. (3) Fişa analitică de inventariere completată potrivit alin. (1) este transmisă, atât pe suport hârtie, cât şi magnetic, Direcţiei monumente istorice şi arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, unde este înregistrată de către inspectorul de zonă. (4) Direcţia monumente istorice şi arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor transmite fişa analitică de inventariere prevăzută la alin. (2) Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, în vederea verificării criteriilor de clasare utilizate. Art. 6. - (1) Lista monumentelor istorice se întocmeşte de către specialiştii Direcţiei ştiinţifice din cadrul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, potrivit art. 4 şi 5, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi, după caz, al Comisiei Naţionale de Arheologie. (2) Lista monumentelor istorice se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se actualizează conform legii. (3) Lista monumentelor istorice cuprinsă în anexa nr. 1 stă la baza întocmirii cadastrului de specialitate al monumentelor istorice, a planurilor de amenajare a teritoriului şi a planurilor urbanistice.
CAPITOLUL III Criterii de clasare a bunurilor imobile Art. 7. - (1) Criteriul de clasare este un standard calitativ şi cantitativ pe baza căruia se evaluează semnificaţia şi importanţa culturală a bunurilor imobile şi se determină categoria juridică şi grupa valorică a patrimoniului cultural naţional imobil din care fac parte aceste bunuri, respectiv grupa A sau B de monumente istorice. (2) Clasarea unui imobil se realizează în baza următoarelor criterii: a) criteriul vechimii; b) criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică; c) criteriul referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate); d) criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică.
Art. 8. - (1) Calificativele acordate unui imobil în baza criteriului vechimii sunt următoarele1): a) imobil ridicat până în anul 1775 - excepţional; b) imobil ridicat între anii 1775-1830 - foarte mare; c) imobil ridicat între anii 1830-1870 - mare; d) imobil ridicat între anii 1870-1920 - medie; e) imobil ridicat între anii 1920-1960 - mică; f) imobil ridicat după anul 1960 - nulă.
Art. 9. - (1) Criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică are drept scop stabilirea valorii imobilului din punct de vedere estetic, funcţional şi tehnic. (2) Calificativele acordate în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică sunt: excepţional, foarte mare, mare, medie, mică. (3) La acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică se au în vedere: a) coerenţa planimetrică şi structurală, precum şi concepţia tehnică; b) reprezentativitatea pentru o epocă istorică, un autor sau stil; c) semnificaţia pentru o anumită arie istorico-geografică; d) plastica arhitecturală a faţadelor şi a interioarelor; e) componente artistice valoroase; f) valoarea diferitelor părţi componente şi ponderea celor care conferă imobilului un anumit caracter; g) relaţia cu contextul urban şi natural, apartenenţa la un ansamblu sau sit construit ori natural, păstrat parţial sau total; h) reprezentativitatea în cadrul unui program, unor politici urbane sau al unor tipologii.
Art. 10. - (1) Criteriul referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate) are drept scop stabilirea valorii imobilului din punctul de vedere al frecvenţei şi rarităţii imobilului, componentelor acestuia sau a ansamblului. (2) Calificativele acordate în baza criteriului referitor la frecvenţă sunt: excepţională, foarte mare, mare, medie, mică. (3) La acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate) se au în vedere: a) unicitatea imobilului, componentelor sau ansamblului; b) dacă reprezintă cap de serie pentru o zonă istorico-geografică, etnografică sau pentru un autor; c) raritatea sau apartenenţa la o serie restrânsă pentru o zonă istorico-geografică, etnografică sau pentru o perioadă istorică; d) tipicitatea pentru o zonă istorico-geografică, etnografică, pentru un stil sau pentru o epocă; e) frecvenţa obiectivelor valoroase într-un ansamblu istoric constituit.
Art. 11. - (1) Criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică are drept scop stabilirea valorii imobilului din punctul de vedere al simbolisticii pe care acesta o prezintă. (2) La acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la valoarea memorialsimbolică se au în vedere: a) imobilele legate de anumite momente şi locuri istorice, culturale, politice sau sociale, precum şi cele reprezentative pentru anumite personalităţi; b) construcţiile anterioare dispărute, de importanţă istorică recunoscută, atestate prin orice surse, documentare sau arheologice; c) prezenţa în memoria comunităţii, la nivel european, naţional sau local; d) dacă imobilul respectiv este legat de anumite tradiţii locale.
Art. 12. - (1) In vederea clasării unui imobil în grupa A a monumentelor istorice este necesară: a) acordarea cel puţin a unui calificativ excepţional, cu excepţia imobilelor incluse în Lista patrimoniului mondial şi a celor din Lista indicativă de includere în Lista patrimoniului mondial; b) acordarea cel puţin a calificativului mare la toate criteriile de clasare, cu excepţia criteriului referitor la valoarea memorial-simbolică; c) acordarea cel puţin a unui calificativ foarte mare, a unui calificativ mare şi a unui calificativ medie. (2) In vederea clasării unui imobil în grupa B a monumentelor istorice este necesară acordarea a cel puţin 3 calificative medie, cu excepţia cazurilor în care, în funcţie de zona istorico-geografică, la criteriul vechime se acordă calificativul mică. 1) Acest criteriu nu se aplică siturilor arheologice.
Art. 14. - (1) Dosarul de clasare cuprinde: 1. documentaţia tehnică: a) fişa analitică de inventariere întocmită de serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor, în a cărui rază teritorială se află imobilul; b) planuri de situaţie; c) releveul actual al imobilului; d) fotografii interioare şi exterioare ale imobilului, ale împrejurimilor şi ale sitului, după caz; e) date referitoare la folosinţa imobilului; f) expertiza tehnică (depunerea la dosarul de clasare a expertizei tehnice este facultativă);
2. documentaţia istorică: studiul istorico-arhitectural întocmit de un specialist atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor în domeniul monumentelor istorice; 3. documentaţia privind situaţia juridică: a) copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate sau alte drepturi reale asupra imobilului ori acte emise de autorităţile administraţiei publice locale competente teritorial certificând situaţia proprietăţii asupra imobilului, conform evidenţelor compartimentelor de impozite şi taxe locale proprii sau aflate în subordinea acestora; b) copii ale planului cadastral şi ale cărţii funciare;
4. acte administrative: a) cerere, în cazurile prevăzute la art. 13 pct. 2; b) referatul de specialitate al serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor; c) avizul comisiei regionale a monumentelor istorice, cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice; d) avizul Secţiunii de evidenţă a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
Art. 25. - Dosarul de clasare/declasare de urgenţă va cuprinde următoarele documente: 1. documentaţie tehnică: a) fişa analitică de inventariere - Fişa analitică de inventariere a monumentelor şi ansamblurilor istorice (FAI-M), Fişa analitică minimală a ansamblurilor, monumentelor şi siturilor istorice (FMM), Fişa analitică de inventariere a siturilor arheologice (FAI-S) (conform formularului prevăzut în anexele nr. 2 şi 3): - plan de situaţie; -expertiză tehnică; b) documentar fotografic: - fotografii interioare şi exterioare ale imobilului, ale împrejurimilor şi ale sitului; c) scurt istoric al imobilului; d) documentaţia privind situaţia juridică: - copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate sau alte drepturi reale asupra imobilului (atunci când acestea nu pot fi procurate, se vor prezenta copii legalizate de pe cartea funciară); -copii de pe planul cadastral şi de pe cartea funciară; e) acte administrative: - avizul comisiei regionale a monumentelor istorice; - avizul Secţiunii de evidenţă a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
A. Structura Listei monumentelor istorice (LMI) Lista monumentelor istorice este structurată pe judeţe, iar în cadrul acestora pe 4 categorii, în funcţie de natura lor: - I Arheologie; - II Arhitectură; - III Monumente de for public; - IV Monumente memoriale/funerare. Capitolele Listei monumentelor istorice: 1. Codul LMI; 2. Denumire oficială actuală; 3. Denumire oficială anterioară; 4. Localitatea - municipiu, sat, oraş; 5. Comuna, în cazul satelor; 6. Adresa; 7. Datare. 1. Codul LMI :Odată cu prima publicare a Listei monumentelor istorice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001, republicată, în anul 2004 fiecare monument istoric primeşte un număr de cod propriu. In componenţa numărului de cod intră: - sigla alfabetică a judeţului în care se află; - grupa valorică în care a fost încadrat: A, respectiv B; - categoria căruia îi aparţine; - numărul curent în cadrul fiecărei categorii.
A. FIŞA ANALITICĂ de inventariere a monumentelor şi ansamblurilor istorice Abreviere FAI-M 1. IDENTIFICARE 1.1.Cod LMI 1.2.Categorie 1.3.Denumire oficială 2. LOCALIZARE ADMINISTRATIVĂ 2.1.Stat 2.2.Judeţ 2.3.Localitate 2.4.Cod poştal l2.5.Stradă, număr actuale 2.6.Localitate anterioară 2.7.Stradă, număr anterioare 2.8.Coordonate geografice 2.8.1.Referinţe geografice 2.8.2.Identificare cartografică 2.8.3.Sistem cartografic utilizat
3. TIP DE PROPRIETATE 3.1.Stat. 3.1.1.Proprietate publică a statului 3.1.2.Proprietate privată a statului 3.2.Mixt 3.3.Privat 4. DATARE 4.1.Epocă 4.1.1.Datare început 4.1.2.Datare sfârşit 4.2.Datare prin perioade 4.3.Datare prin intervale de date 4.4.Datare precisă 5. ISTORIC. PERSOANE ŞI EVENIMENTE ASOCIATE ISTORIEI MONUMENTULUI 5.1.Istoric 5.2.Autor 5.3Comanditar 5.4.Ctitor 5.5.Meşter 5.6.Pictor
6. DESCRIERE 6.1.Zona 6.2.Elemente de peisaj cultural şi natural 6.2.1.Peisaj cultural 6.2.2.Peisaj natural 6.3.Categoria de arhitectură 6.3.1.Funcţiunea actuală 6.3.2.Funcţiunea anterioară 6.4.Descriere obiectiv individual 6.4.1.Plan 6.4.2.Faţade 6.4.3.Formă acoperiş 6.4.4.Extinderi 6.4.5Anexe 6.5.Structură 6.6.Materiale de construcţie 6.6.1.Materiale de construcţie acoperiş 6.7.Tehnici de construcţie 6.8.Incadrare stilistică 6.9.Inscripţii
7. CONSERVARE, RESTAURARE, AMENINŢĂRI 7.Starea generală de conservare 7.2.Lucrări anterioarederestaurare 7.3.Riscuri/ameninţări 7.3.1.Eroziune 7.3.2.Inundaţii 7.3.3.Alunecări de teren 7.3.4.Agricultură 8. DOCUMENTARE 8.1.Bibliografie 8.2.Dosare şi rapoarte, în arhive 8.3.Hărţi, planuri, desene 8.4.Fotografii 8.4.1.Fotografii satelitare 8.4.2.Fotografii aeriene 8.4.3.Fotografii alb-negru 8.4.4.Fotografii color 8.5.Atestare documentară
9. NIVEL CLASARE 9.1.Grupa valorică- A- B 9.2.Categoria după natura obiectivului - I - II - III - IV 9.3.Criterii de evaluare globală 9.4.Data şi documentul protecţiei 9.5.Reglementări urbanistice
10. INVENTARIERE 10.1.Instituţia în cadrul căreia s-a redactat fişa 10.2.Autorul fişei şi calitatea acestuia 10.2.1.Nume 10.2.2.Prenume 10.2.3.Calitatea acestuia 10.2.4.Semnătura autografă a specialistului care a întocmit fişa 10.2.5.Semnătura şi ştampila conducătorului instituţiei în cadrul căreia s-a redactat fişa 10.3.Numărul procesului-verbal de validare în comisia regională a monumentelor istorice 10.3.1.Numărul documentului de clasare 10.3.2.Data ordinului de clasare 10.4.Data redactării fişei
CURS 8. TIPURI DE INTERVENTII.
TIPURI DE INTERVENTII: IDENTIFICARE CERCETARE INVENTARIERE CLASARE CONSERVARE INTRETINERE CONSOLIDARE RESTAURARE INTEGRARE SOCIAL – ECONOMICA SI CULTURALA
1. PROTECTIE/ CONSERVARE
2. REABILITARE/ RECONVERSIE
3. ABANDON/ DEMOLARE
TIPURI DE ACTORI
PATRIMONIUL CA PEISAJ CULTURAL
PEISAJ – suprafata dintr-un teritoriu, ce se releveaza unui observator.
PEISAJ CULTURAL – peisajul cultural este “modelat” pe peisajul natural de catre o comunitate sau mai multe, carora li se asociaza o cultura sau mai multe. Cultura este agentul, spatiul natural este mijlocul, iar peisajul cultural este rezultatul.
ISTORIC SEC.XX - OTTO SCHLUTER, “acreditat ” cu prima utilizare a termenului de peisaj cultural.
LANDSCHAFTSKUNDE (stiinta peisajului)
inainte de act. omului
KULTURLANDSCHAFT (peisaj cultural)
creat datorita interventiei omului
CARL O. SAEUR “The cultural landscape is fashioned from a natural landscape by a cultural group. Culture is the agent, the natural area is the medium, the cultural landscape is the result.”
1992 – Comitetul International al Patrimoniului (World Heritage Committe)
- definitivarea Ghidului de Operare a Comitetului - se propunea introducerea termenului de peisaj cultural - date referitoare la listare, management, etc.
PEISAJ CULTURAL COMPONENTA GEOGRAFICA
COMPONENTA CULTURALA
COMPONENTA OBIECTIVA culori, elem. componente, dimensiuni, etc.
COMPONENTA SUBIECTIVA Intervine partea subiectiva a fiecarui individ si/sau memoria colectiva.
COMPONENTA GEOGRAFICA
COMPONENTA CULTURALA
COMPONENTA CULTURALA VIZIBILA Este rezultatul activitatii umane, intr-un cadru geografic bine determinat. Poate sa fie cuantificata prin diverse amprente: cladiri, structuri, infrastructuri, etc.
COMPONENTA CULTURALA INVIZIBILA Traditii, obiceiuri, etc. Obs. Pentru analizarea si descrierea peisajului cultural, trebuie luate in considerare FORMELE si FACTORII ce l-au generat.
PEISAJ CULTURAL des utilizat in prezent si incadrat de legile internationale, in special UNESCO. Tipuri de peisaj cultural: BINE DEFINIT (creat si planificat de om) PEISAJ CULTURAL EVOLUTIV (caracterizat prin continua influenta a traditiilor trecute asupra prezentului - un peisaj viu ce evolueaza “... sub influenta unui mod de viata traditional, ce se perpetueaza chiar daca se schimba.”) 1. FOSILA/RELICVA – peisaj ce a cunoscut un proces evolutiv, dar care s-a orpit in mod brutal. 2. VIU – ce conserva si transmite intr-un mod activ, atat traditiile cat si schimbarile. PEISAJ CULTURAL ASOCIATIV (atribuirea de sens unui loc)
OBIECTIV CADRU
SUBIECTIV FORME
TIMP
CLADIRI INFRASTRUCTURA STRUCTURI SUPRAFETE ANTROPICE
PEISAJ CULTURAL
EMOTII RELATII PERCEPTII SENTIMENTE
MANAGEMENT FRAMEWORK (6 principii de ghidare)
1. Comunitatea/comunitatilor asociate peisajului cultural sunt principalii gestionari ai acestuia. Intarirea sentimentului de apartenenta si de responsabilitate.
2. Valoarea peisajului cultural este bazata pe interactiunea dintre oameni si mediul inconjurator.
3. Managementul de succes este inclusiv si transparent. Buna guvernare inseamna dialog intre factorii de decizie.
4. Accentul planului de management ar trebui sa se axeze pe modul in care schimbarea respecta si conserva valorile peisajului cultural.
5. Managementul peisajului cultural este integrat intr-un context mult mai amplu referitor la peisaj.
Obs: siturile declarate peisaj cultural, nu trebuie sa fie analizate sau considerate a fi izolate, ci mai degraba parte integrata a unui sistem ecologic (prin legaturi). Acestea necesita a fi identificate si integrate in planul de management.
6. Managementul de succes este parte integrata a unei societati sustenabile.
Obs: pentru ca acesta sa fie sustenabil, trebuie sa satisfaca cerinte culturale, ecologice si sa aduca beneficii economice.
PROCES DE MANAGEMENT 1. 2. 3. 4. 5.
EVALUAREA PEISAJULUI. PLANIFICARE IMPLEMENTARE MONITORIZARE MANAGEMENT ADAPTABIL
Ce presupune intelegerea peisajului cultural si a valorilor sale: 1.
INVENTAR.
2.
ANALIZA.
DOCUMENTARE (fotografii satelit, calitati – disfunctionalitati (GIS – Geographic Information Systems))
SITUATIE ACTUALA (cadrul construit cat si cel natural)
DEFINIRE LIMITE PEISAJ IDENTIFICARE LEGATURI CU CONTEXT REGIONAL EVALUARE COMPARATIVA (evaluarea valorii, peisajele pot avea mai multe tipuri de valori in acelasi timp Pentru a avea valoare un peisaj nu trebuie sa contina urme fizice)
AUTENTICITATE SI INTEGRITATE
Mapungubwe (Africa de Sud)
Ban (Iran) UNESCO – cel mai reprezentativ exemplu de oras fortificat construit din pamant (tehnica traditionala)
GESTIONAREA PEISAJELOR INSEAMNA SI ANTICIPAREA SI GHIDAREA SCHIMBARILOR VIITOARE
PATRIMONIUL CULTURAL IMATERIAL
PATRIMONIUL CULTURAL - se defineste prin practici, reprezentari, cunostiinte, IMATERIAL instrumente, obiecte, artefacte si spatiile culturale asociate cu acestea – comunitati, grupuri, indivizi, ce le recunosc a fi parte din patrimoniul lor cultural. Patrimoniul cultural intangibil, transmis din generatie in generatie este constant recreat de catre comunitati si grupuri – un raspuns la mediul ambiant; interactiune dintre natura si istorie, continuitate si simt al apartenentei. SALVAREA
- presupune masurile menite sa asigure viabilitatea patrimoniului cultural intangibil. Include: IDENTIFICARE DOCUMENTARE CERCETARE PREZERVARE PROTECTIE PROMOVARE IMBUNATATIRE TRANSMITERE
PATRIMONIUL CULTURAL INTANGIBIL, SE CONCRETIZEAZA PRIN: TRADITII ORALE SI EXPRESII, LIMBAJ ARTE PRACTICI, RITUALURI SI EVENIMENTE FESTIVE CUNOSTIINTE SI PRACTICI, CE AU CA TEMA NATURA SAU UNIVERSUL. MESTESUGURI
ISTORIC PATRIMONIUL IMATERIAL AL UMANITATII – 1990, pentru a balansa activitatea organizatiilor internationale ce isi concentrau atentia asupra patrimoniului material.
1997 – Marrakech, s-a definit conceptul de “patrimoniu oral al umanitatii”. 2003 – Conventia pentru salvarea patrimoniului cultural imaterial adoptata de UNESCO
2006 – Conventia a intrat in vigoare
CRITERII PENTRU INSCRIEREA PE LISTA PATRIMONIULUI IMATERIAL: 1. Elementul propus sa poata fi incadrat de definitia anterioara. 2. Inscrierea lui va contribui la asigurarea vizibilitatii sale si la constientizarea lui. 3. Sa fie adoptate masuri de salvare, ce permit protejarea si promovarea lui. 4. Elementul sa fi fost propus, prin participarea unui numar cat mai mare de membrii ai comunitatii. 5. Elementul figureaza deja pe un inventar al patrimoniului cultral imaterial din tara de origine.
INSCRIEREA IN CAZ DE URGENTA: 1. Elementul propus sa poata fi incadrat de definitia anterioara. Elementul necesita o salvare urgenta, pentru ca face obiectul unor amenintari de natura diversa. In cazul in care interventia nu este urgenta, elementul este pierdut. 2. Inscrierea lui va contribui la asigurarea vizibilitatii sale si la constientizarea lui. 3. Sa fie adoptate masuri de salvare, ce permit protejarea si promovarea lui. 4. Elementul sa fi fost propus, prin participarea unui numar cat mai mare de membrii ai comunitatii. 5. Elementul figureaza deja pe un inventar al patrimoniului cultral imaterial din tara de origine.
CRITERII DE SELECTIE A PROGRAMELOR, PROIECTELOR SAU ACTIVITATILOR CE REFLECTA PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE CONVENTIEI:
1. P.P.A. sprijina coordonarea eforturilor pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial la nivel regional sau international.
2. P.P.A. reflecta si respecta principiile conventiei.
3. P.P.A. a fost realizat prin sprijinul comunitatii.
4. P.P.A. contine masuri de salvare si protectie.
5. P.P.A. Actiunile sale servesc drept model la nivel regional sau national.
Patrimoniul industrial.
Patrimoniul industrial Se refera la urmele fizice ale industriei.
Arheologia industriala Studiul sistematic al urmelor materiale asociate cu trecutul industrial. Include cladiri, masini, artefacte, situri, infrastrutura, documente. Include discipline ca: Arheologie Arhitectura Constructii Istorie Muzeologie Tehnologie Planificare urbana
Faze ale dezvoltarii industriei: I. -
Protoindustrie. faza preparatoarea, incepe sa se schiteze inca din Evul Mediu. artizanat absenta masinilor nr. mare de angajati
MANUFACTURI
II. -
Faza I. mijl. sec. XVIII in Marea Britanie Carbune, textile, fonta si cocs. Motorul cu aburi Calea ferata Franta (Nord si Est), Belgia, Olanda si Germania (spionaj industrial). Se formeaza primele teritorii industriale, sate – uzina.
UZINA
II. Faza II (a doua per a sec.XIX - XX). - Centrata pe fabricarea otelului si pe industria chimica. - Noi tehnici si metode de lucru. - Standardizare (munca la banda). - Actiuni ce se bazeaza pe productie si consum de masa. FORDISM Noii teritorii mai largi si mai vaste sunt consacrate industriei si functiunilor conexe din ce in ce mai numeroase.
III. Faza III (dupa anii 1960). -
Diferita in functie de zona Europei. Anumite industrii intra in criza. Proces de dezindustrializare. Transferul de industrie spre alte tari si continente, exterioare Europei.
EVOLUTIE ???
MOMENTUL 0
PORTRET GENERAL DE COMUNITATE • monopol functional • fluctuatii ale populatiei • probleme ecologice • cladiri abandonate si frise industriale • dificultati in reorganizare, reconfigurare si reorientare • probleme economice
ELEMENTE CHEIE ALE ASEZARILOR IND. • patrimoniu industrial • peisaj natural si antropic • o anumita specializare a locuitorilor • cladiri abandonate si frise industriale • valorificare meserii traditionale
PATRIMONIUL INDUSTRIAL - MINIER ESTE O COMPONENTA A STRATEGIEI GENERALE
PATRIMONIUL INDUSTRIAL : -SITUL SITUL IND - LOCUINTE FOSTI/ EXISTENTI MINERI - CLADIRI CULTURALE - CLADIRI RELIGIOASE - ANSAMBLURI SPORTIVE - CLADIRI PENTRU SANATATE - SISTEME DE TRANSPORT - PEISAJE ANTROPICE
PATRIMONIUL INDUSTRIAL – MINIER
Viata interioara a comunitatii ELEMENT DE MARKETING - IMAGINE
Imaginea exterioara a comunitatii/ locatiei
COMUNITATE
ASEZARE MEDIU PUBLIC
MEDIU PRIVAT
EXEMPLUL 1 – Petite Rossele (Nord Franta)
EXEMPLUL 2 – Lens (Nord Franta)
EXEMPLUL 3 – Ironbridge (Anglia)
EXEMPLUL 3 – Métropole Saint - Etienne (Franta)