Urbanism, an iii curs compressed by Arhitectura si Urbanism UPT

URBANISM, AN III

EVOLUȚIA ORAȘULUI DIN RENAȘTERE PÂNĂ ÎN PREZENT FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA Ana BRANEA 2015-2016

ș.l. dr. arh.

OBIECTIVELE CURSULUI

• Familiarizarea

studenților cu principalele etape de evoluție în dezvoltarea orașului, din Renaștere până în prezent;

• Înțelegerea

contextului istoric, politic, socio-economic, cultural și filosofic determinant;

• Recunoașterea operațiunilor și elementelor urbane ce caracterizează fiecare dintre etapele de dezvoltare ale orașului de-a lungul istoriei.

STRUCTURA CURSULUI

• • • • • •

CURS 1 – Renaștere: adaptarea țesutului medieval la noile idealuri; CURS 2 – Renaștere: orașul ideal; CURS 3 – Renaștere: colonizarea Noilor Indii; CURS 4 – Baroc: orașul ca un teatru; CURS 5 – Revoluția Industrială: urbanizarea accelerată a Europei; CURS 6 – Consecințele Revoluției Industriale: intervenții punctuale vs. abordări radicale;

• CURS 7 – Orașul Grădină: între utopie și ideal; 3

STRUCTURA CURSULUI

• • • • • • •

CURS 8 – Camillo Sitte: arta construirii orașelor; CURS 9 – Orașul Turnurilor: to infinity and beyond; CURS 10 – Orașul de pe Autostradă: supremația automobilului; CURS 11 – Orașul Antreprenorial: puterea banului; CURS 12 – Metropola: noua scară a lucrurilor; CURS 13 – Tendințe actuale: orașul, încotro? CURS 14 – Tendințe actuale: orașul, încotro? 4

PROCEDURA DE EVALUARE

NF = (AP + NE) / 2 + 0.5, unde: o AP = ACTIVITATEA PE PARCURS

(parcurgerea bibliografiei obligatorii și completarea unor chestionare de evaluare a informațiilor astfel asimilate);

o NE = NOTA LA EXAMEN (examen scris, desfășurat pe parcursul a

45 minute, cu patru întrebări cu răspuns rapid și un subiect de sinteză).

ACTIVITATEA PE PARCURS

NR.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

SĂPTĂMÂNA DE EVALUARE

Thomas Morus – Utopia (Cartea a II-a, preambulul, precum și capitolul Despre cetățile lor și în special despre Amaurot) http://www.slideshare.net/diogene753/thomas-morusutopia

Leonardo Benevolo – The History of the City (capitolul referitor la Revoluția Industrială)

Camillo Sitte – Arta construirii orașelor (capitolele Închiderea piețelor, respectiv Dimensiunile și formele piețelor) http://documents.tips/documents/camillo-sitte-artaconstruirii-oraselor.html

S10

CRT.

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

• Leonardo Benevolo

– The History of fundamentală, ce stă la baza acestui curs);

the

City

(lucrare

• Peter Hall – Cities in Civilization; • Peter Hall – Orașele de mâine; • Lewis Mumford – The City in History. 7

RENAȘTERE: ADAPTAREA ȚESUTULUI MEDIEVAL LA NOILE IDEALURI URBANISM, AN III FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA

CONTEXTUL SOCIO-ECONOMIC ȘI POLITIC

• Perioada

premergătoare Renașterii (secolele XIII-XIV) reprezintă pentru orașele Europei de Vest, dar mai cu seamă pentru orașele italiene, o perioadă de bunăstare și dezvoltare accelerată, caracterizată prin: o creșterea semnificativă a numărului de locuitori ai așezărilor urbane (în secolul al XIII-lea, populația Florenței crește de la 50.000 la 100.000 locuitori); o afirmarea negustoriei în defavoarea breslelor meșteșugărești; o intrarea în legalitate a rețelelor de cămătărie, prin transformarea acestora în bănci, capabile să gestioneze noul capital rezultat din schimburile comerciale; o afirmarea conceptului de credit financiar, ca instrument de bază în dezvoltarea societății.

CONTEXTUL SOCIO-ECONOMIC ȘI POLITIC

• Aceste

mutații vor afecta definitiv structura politică și socială a Europei medievale, printre consecințele lor numărându-se: o concentrarea treptată a puterii în mâinile câtorva familii bogate, care administrează noul sistem bancar și acordă privilegii în mod discreționar; o înlocuirea treptată a sistemelor de guvernare ale orașelor medievale, de tip comunal, cu regimuri totalitare, denumite în mediul italian tiranii; o apariția unui nou program de arhitectură – clădirea de birouri (în italiană uffizi), necesar în vederea acomodării noii clase de funcționari care lucrează în sectorul financiar-bancar.

CONTEXTUL CULTURAL ȘI FILOSOFIC

• Pe

fondul abundenței și bunăstării economice, ce caracterizează mediul italian al sfârșitului de Ev Mediu, ia naștere, la Florența, o nouă generație de gânditori și artiști, care aduc în prim-plan concepte precum: o plasarea omului în centrul universului (concept definitor al curentului de gândire umanist); o redescoperirea valorilor Antichității (simetrie, proporții ideale, ierarhii între elementele vizuale, regularitate și ordine în expresie); o reprezentarea cât mai fidelă a realității (facilitată și de noile descoperiri științifice).

STATUTUL ARHITECTULUI. ATRIBUȚII • Spre deosebire de perioada Evului Mediu, când arhitecții își derulau activitatea pe șantier, ca membrii ai breslei masonilor (breasla constructorilor în piatră), în Renaștere se produce o separare clară între procesul de execuție și activitatea de proiectare;

• Arhitectul

devine astfel un specialist de înaltă clasă, apreciat nu doar pentru abilitatea de a transpune în practică o idee, ci și pentru modul de prezentare a proiectului propriu-zis (atât la nivel de imagine, cât și printr-un discurs iscusit);

• La fel ca și artiștii plastici, filosofii și muzicienii din epocă, arhitecții nu își mai pun talentul în serviciul comunelor, ci lucrează direct pentru comanditari privați;

• Acest

lucru conduce la o mobilitate crescută în rândul arhitecților, care „migrează”, mai ales pe teritoriul Italiei, acolo unde li se oferă de lucru, ducând cu ei noile valori estetice și principii de proiectare.

STATUTUL ARHITECTULUI. ATRIBUȚII

• Începând

cu secolul al XV-lea, se generalizează așadar ideea necesității elaborării unui proiect înainte de începerea șantierului, materializat prin schițe, planșe de prezentare și machete;

• În

elaborarea proiectului, arhitectul ține cont de noile principii agreate în epocă, căutând să transpună în conformarea clădirilor și ansamblurilor urbane imaginate conceptul de simetrie biaxială, proporțiile ideale, precum și o regularitate a formelor;

• Aceste

concepte se aplică la toate nivelele de intervenție, de la obiecte decorative, la clădiri de locuit, ansambluri construite și chiar orașe în întregimea lor.

URBANISMUL RENASCENTIST. IDEALURI

• Ca

o sintetizare a principiilor de proiectare renascentiste, în anul 1464 apare Tratatul de Arhitectura al lui Filarente, care stabilește modul de conformare al unui oraș ideal, înțeles ca o transpunere în realitate a Ierusalimului ceresc;

• Dat

fiind însă faptul că la momentul respectiv (jumătatea secolului al XV-lea) Europa Occidentală era deja urbanizată, iar orașele existente erau, în majoritate, funcționale, cele mai multe operațiuni urbanistice se rezumă, pentru început, la intervenții punctuale în țesutul existent;

• Aceste intervenții sunt realizate fie în vederea finalizării lucrărilor începute anterior, fie prin inserarea de noi clădiri și ansambluri urbane de mici dimensiuni, configurate în raport cu noile principii de proiectare.

URBANISMUL RENASCENTIST. INTERVENȚII ÎN ȚESUT • Printre

•

cele mai frecvente operațiuni în acest sens, cu impact la nivel urban, se numără: o finalizarea șantierelor începute în perioada medievală; o extinderea și adaptarea construcțiilor existente; o realizarea de construcții efemere, cu rol scenografic și de reprezentare, cu ocazia unor evenimente celebratorii; o inserarea de construcții noi în țesutul existent, cu rol de reprezentare la nivel urban; o amplasarea de statui și alte obiecte cu rol decorativ și de reprezentare în spațiul urban; o remodelarea unor spații urbane existente / crearea de spații urbane noi (piațete, străzi) în conformitate cu noile principii; Operațiunile mai ambițioase cuprind: o trasarea de axe urbane în țesutul medieval; o extinderi ale țesutului construit, realizate în acord cu principiile renascentiste.

FINALIZAREA ȘANTIERELOR MEDIEVALE

CUPOLA DOMULUI DIN FLORENȚA • Proiectată

arhitectul Filippo Brunelleschi, pentru a încheia lucrările de construcție ale Catedralei din Florența, începute în anul 1296;

• Finalizată

în anul 1436, cupola reprezintă materializarea inovațiilor epocii, atât la nivel formal, cât mai ales la nivel structural;

•

„Triumfal centru de greutate al orașului, deopotrivă emblematic și spectaculos” (Carlo Cresti).

Sursă imagine: w ww.greatbuildings.com, prelucrat

EXTINDERI / MODIFICĂRI ALE CLĂDIRILOR EXISTENTE

CAPELA PAZZI, S. CROCE, FLORENȚA • Proiectată

de arhitectul Filippo Brunelleschi, ca extindere a bisericii Santa Croce din Florența;

• Începută

după 1429, capela face parte dintr-o serie de intervenții de acest tip, realizate la nivelul mai multor biserici de pe teritoriul Italiei.

Sursă imagine: w ww.wikipedia.org, prelucrat

CONSTRUCȚII EFEMERE. SCENOGRAFIA URBANĂ

• În perioada Renașterii, apare tendința de remodelare a orașelor prin ample proiecte urbanistice elaborate cu ocazia unor evenimente celebratorii, legate de instituția papalității sau de familiile nobiliare care dețineau puterea;

• Construcțiile

realizate au însă un caracter efemer, fiind realizate din lemn, scopul lor fiind acela de a crea scenografia necesară desfășurării evenimentelor și de a se constitui în obiecte decorative;

• În acest

sens, pentru vizita Papei la Florența, sunt construite șapte arce de triumf, un obelisc, o columnă și o intrare monumentală în apartamentele papale.

INSERAREA DE CONSTRUCȚII NOI ÎN ȚESUT OSPEDALE DEGLI INNOCENTI, FLORENȚA • Proiectat de arhitectul Filippo Brunelleschi, ca orfelinat;

• Se remarcă prin proporțiile clasice ale porticelor.

PALATE ALE FAMILIILOR ARTISTOCRATE • Prototipul palazzo-ului italian ia naștere în secolul al XV-lea la Florența.

Sursă imagini: w ww.studyblue.com, prelucrat

AMPLASAREA DE STATUI ÎN SPAȚIUL URBAN

STATUIA LUI NEPTUN, PIAZZA SIGNORIEI, FLORENȚA • Cosimo

I avea obiceiul de a plasa, o dată la câțiva ani, un obiect decorativ într-un spațiu public;

• Aceste

obiecte (statui, columne comemorative) au în primul rând rol de reprezentare, contribuind totodată la valoarea estetică a spațiului public.

Sursă imagine: arhiva personală, prelucrat

REMODELAREA / CREAREA DE SPAȚII URBANE UFFIZI, FLORENȚA • Proiectat

de arhitectul Giorgio Vasari, ca sediu pentru funcționarii florentini;

• Început

în

1560, acest ansamblu este primul construit după principii de modulare rațională;

• cele

două aripi ale sale, având fațade identice, delimitează o piață de tip coridor, ca o stradă monumentală, orientată, ce face legătura dintre Râul Arno și Piazza Signoriei.

Surse imagini: arhiva personală, prelucrat; www.travel.webshots.com, prelucrat

REMODELAREA / CREAREA DE SPAȚII URBANE

PIAȚA DIN PIENZA • În

1459, Papa Pius al II-lea încearcă să transforme satul său natal, Corsignano, amplasat pe o colină, în proximitatea văii râului Orcia din Toscana, în reședință papală cu caracter temporar;

• Astfel,

ia naștere orașul renascentist Pienza, a cărui piață centrală este redefinită după noile principii urbanistice.

Surse imagini: w ww.nautilus-‐mp.com, prelucrat

REMODELAREA / CREAREA DE SPAȚII URBANE

PIAȚA DIN PIENZA • Prima

operațiune efectuată o constituie penetrarea zidurilor de apărare existente (gest nemaiîntâlnit până atunci în orașele medievale), în vederea stabilirii unei relații vizuale directe cu drumul spre Siena și cu peisajul impresionant.

REMODELAREA / CREAREA DE SPAȚII URBANE PIAȚA DIN PIENZA • În

continuare, este definit un nou pol urban, compus din clădiri monumentale, grupate în jurul unei piațete, și anume: o Catedrala – cea mai importantă clădire dpdv ierarhic; o Palazzo Piccolomini; o Palazzo Publico – sediul administrativ; o Palatul Episcopal – sediul religios.

Surse imagini: w ww.studyblue.com, prelucrat; L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat.

REMODELAREA / CREAREA DE SPAȚII URBANE

PIAȚA DIN PIENZA • Fațadele

și volumetria noilor clădiri sunt caracterizate de simetrie, ritmicitate și proporții clasice, specifice Renașterii;

• Pavimentul

pieței (realizat din cărămizi, separate de benzi rectilinii din piatră) accentuează perspectiva.

Surse imagini: w ww.fabiopienza.blogspot.com, prelucrat; www.wga.hu, prelucrat.

TRASAREA DE AXE URBANE ÎN ȚESUTUL EXISTENT

URBINO • Prințul

Federico da Montefeltro este unul dintre puținii lideri renascentiști care au avut suficiente resurse financiare și temporale pentru a transforma integral un oraș;

• Situat

pe axa comercială Roma Rimini, orașul Urbino ocupă o poziție strategică, pe două coline.

Sursă imagine: L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat

TRASAREA DE AXE URBANE ÎN ȚESUTUL EXISTENT

URBINO • În

perioada medievală, orașul Urbino era structurat în jurul unui centru dominat de Catedrală, conectat printr-o axă de poarta Lavagive (care făcea legătura mai departe cu drumul spre Rimini);

• Federico

da Montefeltro continuă această axă spre Roma, deschide o nouă poartă (poarta Veltona) și construiește un vast palat ducal.

Surse imagini: L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat

TRASAREA DE AXE URBANE ÎN ȚESUTUL EXISTENT

URBINO • În

fața palatului se crează o piață amplă, care comunică direct cu Poarta Veltona;

• Se

produce astfel orașului spre Roma.

Sursă imagine: L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat

reorientarea

EXTINDEREA ȚESUTULUI EXISTENT

FERRARA • Situată

într-o poziție privilegiată, de-a lungul râului Po, la granița dintre regiunile Emilia Romagna și Venezia, Ferrara este condusă, în perioada renascentistă, de familia nobiliară d’Este;

• După jumătatea secolului al XV-lea, orașul devine un puternic centru cultural și economic, ce îi coagulează atât pe artiștii și filosofii vremii, cât și pe negustorii evrei exilați din Spania;

• Dată fiind efervescența economică, socială și culturală a orașului, se impune extinderea țesutului construit prin noi cartiere, proiectate după principiile urbanismului renascentist.

EXTINDEREA ȚESUTULUI EXISTENT

FERRARA • Prima

operațiune în acest sens o constituie „addizione Borsa” – extinderea orașului în partea de sud, la inițiativa ducelui Borso, în anul 1451;

• Extinderea

se face de-a lungul unei axe rectilinii – Via Mortara, flancată de fațade continue.

Surse imagini: L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat

EXTINDEREA ȚESUTULUI EXISTENT FERRARA • Cea

de a doua operațiune de extindere a țesutului urban al Ferrarei, „addizione Ercolea”, reprezintă o inițiativă mult mai ambițioasă, care dublează suprafața orașului, de la cca. 200 ha la cca. 430 ha;

• Extinderea

este delimitată, spre nord, de un nou zid de incintă, realizat după noile standarde tehnice (fiind capabil să reziste la atacurile artileriei), precum și de un canal de apărare rectiliniu.

Surse imagini: L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat

EXTINDEREA ȚESUTULUI EXISTENT FERRARA • Pe

terenul astfel rezultat, a fost trasată o rețea străzi rectilinii, dominată de două axe majore, pe direcția nordsud, respectiv est-vest, la intersecția cărora se formează o piață de mari dimensiuni (cca. 120x200 m), care ar fi trebuit să devină noul centru;

• Proiectul nu

a ținut însă cont de potențialul real de dezvoltare al orașului, astfel că noua extindere a rămas multă vreme neconstruită.

Surse imagini: L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat

EXTINDEREA ȚESUTULUI EXISTENT

FERRARA • De

remarcat – introducerea unei grădini urbane de mari dimensiuni în partea de nord a orașului, denumită „deliciile lui Este”.

Surse imagini: L. Benevolo -‐ The History of t he City, prelucrat

ROMA: CONTEXTUL SOCIO-ECONOMIC ȘI POLITIC

• La

începutul secolului al XV-lea, Roma apare ca un mic orășel abandonat, în comparație cu Florența, Veneția sau Napoli;

• Peisajul urban este dominat de ruinele metropolei antice, precum și de primele biserici creștine;

• În incinta de 1300

ha, care adăpostise la un moment dat 1.000.000 de locuitori trăiesc, la 1420, cca. 40.000 de oameni;

• Abia

după reîntoarcerea papilor la Roma, orașul începe să se dezvolte;

• În

1453, Papa Nicola al V-lea lansează un program de guvernare pontificală, care avea ca principal obiectiv revitalizarea Romei și transformarea sa într-un oraș modern.

ROMA: OPERAȚIUNI URBANISTICE • Obiectivele noului program cuprind: o reabilitarea rețelelor antice de infrastructură (ziduri de apărare, drumuri și poduri, apeducte); o punerea în valoare a monumentelor antice și refuncționalizarea acestora (Mausoleul lui Hadrian devine castel, Panteonul roman devine biserică creștină, Capitoliul devine sediu administrativ municipal); o construirea Curții Pontificale pe colina Vaticanului; o trasarea de noi axe urbane în țesutul urban existent;

• Străzile nou trasate au lungimi maxime de 1 km și sunt configurate

în raport cu legile perspectivei și cu modul în care aplicarea acestora influențează percepția omului asupra spațiului;

• Codul Papal

din 1571: proprietarii loturilor goale orientate spre stradă sunt obligați să construiască ziduri înalte către spațiul public.

ROMA: NOUA REȚEA DE AXE URBANE • Între 1572-1590, Papa Grigore al XIII-lea și Sixtus al V-lea realizează, între bazilicile de pe colinele estice, o rețea de străzi noi, care, împreună cu axele antice, definesc o serie de triunghiuri în trama medievală, ce permit stabilirea de relații vizuale între diferite puncte din oraș, marcate prin coloane sau obeliscuri antice.

REFORMĂ ȘI CONTRAREFORMĂ • La începutul secolului al XVI-lea, ia naștere, în Europa Occidentală, o mișcare socio-politică și ideologică, îndreptată împotriva Bisericii Catolice, a cărei principală consecinţă a fost desprinderea din cadrul său a bisericilor reformate sau protestante;

• Cauzele acestui fenomen sunt multiple: RELIGIOASE: o comportamentul membrilor clerului, care se îndepărtaseră de morala creștină, acumulând în schimb bogății lumești; o corupția din interiorul Bisericii; o indulgențele.

SOCIO-ECONOMICE:

o taxele mari impuse de Biserică enoriașilor; o preferința exprimată a membrilor burgheziei înspre un ceremonial religios mai puțin complicat și un calendar cu mai puține sărbători.

CULTURALE: o apariţia noilor curente – Renaşterea şi Umanismul; o tipărirea cărţilor în limbile naţionale.

REFORMĂ ȘI CONTRAREFORMĂ

• Ca reacție la aceste mișcări reformatoare, Biserica Catolică inițiază, în cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea, o serie de măsuri de combatere a doctrinelor care îi ameninţau unitatea, respectiv de întărire a structurii sale interne; această reacție poartă numele de Contrareformă;

• Dincolo

de recuperarea teritoriilor și enoriașilor trecuți de partea Reformei, fie prin puterea armelor, fie prin reorganizarea discursului, Biserica Catolică urmărește să își reafirme autoritatea și să își redefinească imaginea printr-o serie de intervenții la nivel urban: o construirea unor biserici și ansambluri clericale noi / adaptarea celor existente la noile standarde; o definirea de spații urbane monumentale, cu rol ritual și de reprezentare.

ROMA: URMĂRILE CONTRAREFORMEI

• În

anul 1527, Roma a fost cucerită și distrusă parțial de adepții Reformei;

• După

revenirea orașului sub influența Bisericii Catolice, sunt realizate o serie de intervenții în țesutul existent, care să ateste supremația definitivă a catolicismului, și anume: o continuarea lucrărilor de construcție la Vatican (sub îndrumarea lui Michelangelo, se finalizează Capela Sixtină); o amenajarea porților de acces în oraș; o amenajarea de piețe în țesutul medieval, cu rol de reprezentare.

ROMA: PIAȚA CAPITOLIULUI • Între

anii 1539-1564, Michelangelo amenajează, la Roma, Piața Capitoliului, menită să adăpostească statuia lui Marc Aureliu;

• Piața

este situată pe colina Capitoliului, ocupând o zonă mai înaltă din oraș, și are o formă trapezoidală în plan;

• Piața

este organizată în raport cu o axă principală de simetrie (axa direcției de apropiere dinspre oraș);

• Această abordare crează senzația de perspectivă spațiul.

inversă,

dispersând

ROMA: PIAȚA CAPITOLIULUI

• Piața

este îndreptată înspre Palatul Senatorilor, situat paralel cu baza mare a trapezului;

• De-o parte și de cealaltă a Palatului, sunt amplasate alte două clădiri, ale căror fațade sunt coordonate într-un limbaj comun;

• Piața

are o siluetă ușor convexă în secțiune, în timp ce modul de realizare a pavimentului introduce elipsa ca formă dominantă;

ROMA: PIAȚA CAPITOLIULUI

• Cea

de a patra latură a pieței este tratată într-o manieră nemaiîntâlnită până atunci, fiind materializată printr-o balustradă bordată de statui, ce transformă piața într-un balcon urban;

• Aceste

abordări, specifice Manierismului, sunt deja precursoare ale curentului baroc.

RENAȘTERE: ORAȘUL IDEAL URBANISM, AN III FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA

CONTEXTUL IDEOLOGIC • Pe

fondul noilor ideologii renascentiste, care plasează omul în centrul universului, apar în epocă o serie de preocupări referitoare la modalitățile de prelungire și îmbunătățire a vieții locuitorilor orașelor, care se coagulează în jurul câtorva concepte majore, și anume: o importanța sistemului defensiv al orașului, în sensul asigurării unei bune protecții a cetățenilor săi în eventualitatea unor conflicte armate; o echilibrul funcțional, în sensul introducerii în oraș a funcțiunilor necesare desfășurării bunului mers al vieții urbane și amplasarea acestora în poziții considerate optime în țesutul urban; o utilizarea formelor geometrice regulate, a simetriei și a perspectivei în planificarea noilor orașe, ca elemente definitorii ale esteticii de factură raționalistă, agreată în epocă.

CONTEXTUL IDEOLOGIC

NOUA POZIȚIE A ARHITECTURII MILITARE • În

secolele XV-XVI, pe fondul războaielor dintre orașele italiene, se produce o reevaluare a sisteme defensive existente, depășite în raport cu noile tehnici de luptă;

• Capătă o importanță din ce în ce mai mare: o sistemul zidurilor și șanțurilor de apărare al orașului, atât din punctul de vedere al conformării geometrice regulate, cât și prin prisma încorporării noilor elemente defensive apărute în epocă – bastioanele de tip pană; o organizarea interioară a orașului, în sensul creării de filtre succesive în calea intrușilor, organizate ierarhic de-a lungul unui traseu controlat, de la periferie până în centrul orașului.

CONTEXTUL IDEOLOGIC

NOUA POZIȚIE A ARHITECTULUI MILITAR • Planurile militare ale noilor orașe sunt

elaborate de vizionari, care trebuiau să întrunească simultan calitățile unui: o bun arhitect, cunoscător al artei desenului; o bun militar, cunoscător al tehnicilor de luptă, precum și al strategiilor aplicabile în vederea exploatării potențialului strategic al amplasamentului noului oraș; o medic; o agricultor; o astrolog; o expert în mineralogie.

CONTEXTUL IDEOLOGIC

NOUL PRAGMATISM FUNCȚIONAL • În perioada renascentistă, orașul este conceput ca un întreg, născut ca răspuns la cerințele societății, reflectând necesitățile acesteia;

• Se

pune accentul pe un echilibru între locuințe și funcțiunile conexe, amplasate strategic în țesutul construit, în puncte cheie din oraș;

• Există

un interes sporit față de programele de arhitectură cu caracter social și funcțional (vama, spitalul, închisoarea);

• Se

vehiculează de asemenea ideea introducerii universității în centrul orașului, în vederea atragerii de resurse materiale și intelectuale.

CONTEXTUL IDEOLOGIC PERSPECTIVA CA FACTOR ORDONATOR AL STRUCTURII URBANE • Primul mare teoretician al perspectivei este Piero della Francesca, autorul tratatului De Prospectiva pingendi, precum și al tabloului Orașul ideal (prezentat mai jos);

• Principiile

perspectivei, precum și efectele acesteia asupra percepției umane, sunt exploatate în epocă în sensul creării de scenografii urbane.

Sursă imagine: w ww.wikipedia.org, prelucrat

CONTEXTUL IDEOLOGIC

PLANIFICAREA CA INSTRUMENT DE CONTROL • Însă dincolo de aceste concepte, izvorâte din curentul umanist, care urmăresc, în aparență, îmbunătățirea calității mediului urban și, implicit, pe aceea a vieții comunităților umane, planificarea după principii raționale are și menirea să asigure: o reprezentarea statutului și puterii familiei conducătoare, ca element central în viața orașului; o asigurarea controlului facil al așezărilor, atât în vederea evitării unei posibile intruziuni din exterior, cât și în ceea ce îi privește pe locuitorii permanenți ai orașului.

FILARETE SFORZINDA • Primul

oraș ideal, proiectat între 1460-1464 de către Filarete (Antonio Averlino) pentru familia Sforza;

• Se

remarcă regularitatea formelor geometrice și simetria biaxială a compoziției;

• Planimetric, orașul are formă de stea în opt colțuri, înscrisă perfect într-un cerc; această reprezentare are puternice valențe simbolice, inspirate din astrologie.

Sursă imagine: w ww.generativedesign.com, prelucrat

FILARETE SFORZINDA • Zidurile

cetății, de formă stelată, cuprind: o opt turnuri de apărare (în fiecare dintre cele opt vârfuri ale stelei); o opt porți de acces (în zonele de inflexiune, protejate fiecare de câte două turnuri);

• Orașul

este înconjurat spre exterior de un canal de apărare, de formă circulară.

Sursă imagine: w ww.generativedesign.com, prelucrat

FILARETE SFORZINDA • Porțile

de acces în oraș sunt legate de centru prin străzi radiale, cu traseu rectiliniu;

• Orașul cuprinde trei piețe: o o o

piața centrală, cu palatul principelui; piața catedralei; piața comercială.

• Filarete

a imaginat, de asemenea, o serie de edificii inovatoare, fie ca limbaj, fie ca program.

Sursă imagine: w ww.generativedesign.com, prelucrat

P. CATTANEO – SUPREMAȚIA FUNCȚIUNII MILITARE • P. Cattaneo elaborează, în perioada Renașterii, o serie de proiecte de orașe ideale, caracterizate prin: o forme regulate în plan (pătrat, pentagon, hexagon); o ziduri de apărare prevăzute cu bastioane de tip pană; o rețea rectangulară de străzi, organizată după una sau două axe de simetrie, cu o piață principală centrală și patru piețe secundare.

Sursă imagine: w ww.axelmenges.de, prelucrat

B. AMMANNATI – ORAȘUL PRAGMATIC

• Ammannati

imaginează un oraș „încăpător și perfect”, care să adăpostească, pe lângă funcțiunile rezidențiale, o serie de edificii publice (școli, spitale, închisori, etc.);

• Modelul

propus este acela al unei așezări radiale, cu străzi rectilinii, ce converg în piața centrală a orașului;

• Aici sunt concentrate funcțiuni precum: o o

palatul regal și dependințele aferente; biserici și ansambluri mănăstirești;

• Se propune o ierarhizare a spațiilor publice (străzi și piețe), precum și a funcțiunilor la nivel urban.

A. PALLADIO – SUPREMAȚIA ESTETICII

• Palladio propune o viziune asupra orașului care

aduce în prim-plan concepte precum estetizarea țesutului construit și scenografia urbană;

• Totodată, Palladio pune accentul pe importanța orientării corecte a tramei stradale, precum și a orașului însăși, față de punctele cardinale;

• „Orașul nu este altceva decât o casă mare, iar casa nu este altceva decât un oraș mic” (A. Palladio).

G. VASARI

• Vasari

cel Tânăr propune un model urbanistic ce îmbină noile principii militare cu nevoile funcționale și valențele estetice;

• Morfologia

urbană este determinată de un plan prestabilit, care mizează pe forme geometrice regulate, compuse după axe clare de simetrie pe ambele direcții.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

G. VASARI • Modelul

propus de Vasari reprezintă un oraș octogonal, înconjurat de ziduri de apărare cu opt bastioane, în colțuri, și opt porți de acces, în mijlocul laturilor;

• Fiecare

dintre cele opt porți de acces este legată de centrul orașului prin câte o stradă radială rectilinie, care taie țesutul urban rectangular;

• Orașul

prezintă o piață centrală, precum și opt piețe subordonate ierarhic pieței principale.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

G. VASARI

• Din

punct de vedere funcțional, țesutul urban înglobează o serie de edificii publice, care adăpostesc: o biserici; o mănăstiri; o piețe; o tribunale; o spitale; o școli; o terme.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

V. SCAMOZZI

• Față

de abordările anterioare, mai degrabă abstracte, care nu țineau cont de condițiile din teren, ignorând complet relația natură-om, Scamozzi propune o abordare mai temperată, care se inspiră din tradiție;

• Propune

așadar un oraș dodecagonal, înconjurat de ziduri de apărare cu bastioane, structurat după o rețea de străzi rectangulară.

Sursă imagine: w ww.flickr.com, prelucrat

IDEAL SAU UTOPIE

• Pe parcursul secolului al XV-lea, precum și la începutul secolului al XVI-lea, teoreticienii și gânditorii vremii generează o serie de teorii cu privire la orașul ideal;

• Începând

cu cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea, aceste teorii se îndepărtează însă tot mai mult de realitate, devenind utopii;

• Astfel,

autorii încep să imagineze lumi perfecte, extinzând principiile de proiectare asupra societății în ansamblul său;

• Se propune așadar un nou model de viață socială, din care se naște mitul cetății ideale, caracterizată prin: simetrie, uniformitate, fetișism, control, colectivism, autarhie, instituționalism sau academism.

REALIZĂRI PALMANOVA • Orașul

Palmanova (Italia) a fost construit între 15931623, la nord de Veneția, în scopul apărării acesteia pe direcția dinspre Austria;

• Planimetria

orașului este construită pe forma unui poligon regulat cu nouă laturi;

• Orașul

este înconjurat de ziduri de apărare, având: o nouă bastioane, câte unul în fiecare colț; o trei porți.

Sursă imagine: longstreet.typepad.com, prelucrat

REALIZĂRI PALMANOVA • Cele

trei porți ale orașului corespund principalelor căi de acces spre și dinspre teritoriu;

• Acestea sunt

legate de piața centrală a orașului prin câte o stradă radială, rectilinie, ușor de apărat.

• Centrul

orașului era ocupat, în epocă, de comandatul venețian și militarii săi, în timp ce la periferie erau staționați mercenarii.

Sursă imagine: longstreet.typepad.com, prelucrat

REALIZĂRI

PALMANOVA • Între 1667-1690, orașul a fost completat cu al doilea rând de fortificații;

• Între

1806-1809, a fost construit cel de-al treilea rând de fortificații.

Sursă imagine: http://www.newtowninstitute.org, prelucrat

REALIZĂRI

Sursă imagine: 24.p3k.hu, prelucrat

REALIZĂRI

Sursă imagine: 24.p3k.hu, prelucrat

REALIZĂRI AVOLA • Orașul Avola (Sicilia, Italia) a fost construit după ce cutremurul din anul 1693 a distrus vechea așezare;

• Ruinele

orașului vechi, amplasat pe un deal, au fost demolate;

• Orașul

nou, construit după principiile orașului ideal, este amplasat pe un platou fără denivelări, după un plan rigid (contur hexagonal, cu rețea de străzi rectangulare).

REALIZĂRI

Sursă imagine: w ww.art-‐historia.blogspot..com, prelucrat

REALIZĂRI TIMIȘOARA • După

cucerirea Banatului de către Imperiul Habsburgic, orașul turcesc al Timișoarei a fost demolat, iar în locul său a fost construit un oraș militar, conceput după principiile orașului ideal;

• Având

formă stelată în plan, orașul prezintă o rețea de străzi rectangulare la interior, precum și un sistem de trei piețe (militară, religioasă și comercială).

Sursă imagine: w ww.art-‐historia.blogspot..com, prelucrat

RENAȘTERE: COLONIZAREA NOILOR INDII URBANISM, AN III FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA

EXPANSIUNEA EUROPEANĂ ÎN LUME. PREMIZE

• În

perioada Renașterii, pe fondul afirmării și accederii la putere a noii clase de negustori, precum și ca urmare a dezvoltării navigației, favorizată de cuceririle științifice ale secolului al XV-lea, se produce un fenomen de expansiune a civilizației europene în lume, concretizată prin descoperirea de: o noi rute maritime spre teritoriile deja cunoscute; o noi teritorii, ale căror bogății sunt rapid asimilate de cuceritori;

• Supremația

în ceea ce privește marile descoperiri geografice ale Renașterii este disputată între Spania și Portugalia; în vederea aplanării conflictelor dintre cele două mari puteri, Papa Alexandru al VI-lea delimitează zonele de influență, oferind: o zona de sud a teritoriilor necunoscute portughezilor; o zona de nord a teritoriilor necunoscute spaniolilor.

DESCOPERIREA AMERICII

• În urma acestei decizii, soarta face ca Vasco da Gama, explorator și navigator priceput, finanțat de portughezi, să atingă coastele Indiilor de Est ocolind Africa pe la sud, în timp ce Cristofor Columb, sprijinit de spanioli, descoperă accidental, în 1492, cele două Americi (pe care le confundă inițial cu continentul asiatic);

• Aceste evenimente vor avea o influență dramatică asupra evoluției ulterioare a celor două țări, bogățiile Noilor Indii favorizând o dezvoltare fără precedent a Imperiului Spaniol, în defavoarea portughezilor, care își pierd astfel supremația în rândul puterilor navale europene.

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI

• Ca urmare a noului aflux de bogății, se produce o dezvoltare rapidă a orașelor port situate pe teritoriul Europei;

• Această dezvoltare se traduce prin: o o

intervenții în țesutul medieval existent, dens construit, posibile în urma legiferării principiului exproprierii în folosul public (printr-o Bulă Papală, în 1480); extinderi ale țesutului urban în teritoriu, prin subdivizarea parcelelor agricole din jurul orașului (indivizibile în perioada medievală) și urbanizarea acestora în acord cu noile principii renascentiste.

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI ANVERS (ANTWERPEN) • În

Renaștere, Anvers a luat locul Bruges-ului, ca principal port comercial al Europei de Nord;

• Aici s-a înființat prima bursă de tranzacționare a bunurilor aduse din teritoriile cucerite;

• În secolul al XVI-lea, orașul a primit o adiție nouă, concepută după principiile renascentiste, cu o tramă stradală ortogonală și clădiri cu fațade modulare.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI

LISABONA • Ca

urmare a asimilării bogățiilor provenite din teritoriile cucerite, orașul Lisabona se extinde, în anul 1513, cu un cartier nou, amplasat în zona portului;

• Acest

cartier se diferențiază de țesutul medieval existent prin trama stradală ortogonală, organizată după principiile Renașterii.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI GENOVA • În anul 1528,

sub conducerea dogelui Andrea Doria, Genova își modifică constituția, declarându-se satelit al Imperiului Spaniol în Marea Mediterană;

• Această

mișcare strategică a făcut ca Genova să devină, în decurs de câțiva ani, unul dintre cele mai bogate orașe din Mediterana, fiind principalul centru de comercializare a bunurilor aduse din Colonii.

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI GENOVA • Ca

urmare a dezvoltării financiare accelerate, Genova își extinde, pe parcursul secolului al XVI-lea, țesutul construit;

• Prima

operațiune în acest sens constă în trasarea unei străzi cu traseu rectiliniu (denumită Strada Nuova), având 7,5 m lățime, respectiv 255 m lungime;

• De-a

lungul său, sunt amplasate palate pentru noii îmbogățiți.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat GoogleEarth, prelucrat

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI

GENOVA • În

gravurile vremii, această stradă este reprezentată ca fiind mult mai lată, ceea ce atestă impactul operațiunii asupra conștiinței publice;

• Acest

limbaj se constituie într-un produs urban unic, un prototip, regăsindu-se în epocă la nivelul mai multor operațiuni, precum Piaza Navona (Roma) sau Palatul Uffizi (Florența).

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI

GENOVA • Întrucât

această dezvoltare nu a fost însă suficientă pentru a satisface nevoile orașului, aflat în continuă expansiune, se construiește, de asemenea, un nou cartier, numit Sanapierdarema;

• Acesta

este amplasat în exteriorul orașului medieval, pe un versant ce înaintează înspre mare.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

ORAȘELE PORT ALE EUROPEI

GENOVA • Țesutul urban este structurat de-a lungul mai multor străzi paralele, situate în pantă;

• Terenul

pe care este amplasat orașul este amenajat în terase, pe care sunt amplasate palate, după modelul celor de pe Strada Nuova.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

ORAȘELE NOILOR COLONII

• În

ciuda impactului financiar colosal pe care noile descoperiri geografice și asimilarea bogățiilor provenite din aceste teritorii l-au avut asupra orașelor europene, dezvoltările urbane rămân modeste ca amploare, principiile renascentiste manifestându-se punctual, prin intervenții locale în țesut sau extinderi de dimensiuni reduse, în afara orașului medieval;

• În

schimb, cucerirea noilor teritorii oferă ocazia conceperii și implementării unui program coerent de colonizare și, ca atare, de construire de noi așezări urbane, ce încorporează teoriile și principiile renascentiste.

ORAȘELE NOILOR COLONII. ABORDAREA PORTUGHEZĂ

GOA (INDIA) • În

urma cuceririi de noi teritorii, portughezii se limitează la construirea de baze militare, în vederea asigurării controlului și securității rutelor comerciale;

• Prima

așezare de acest tip este fortul militar Goa, amplasat în India.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

ORAȘELE NOILOR COLONII. ABORDAREA PORTUGHEZĂ

MALACA (EXTREMUL ORIENT) RIO DE JANEIRO (BRAZILIA)

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

ORAȘELE NOILOR COLONII. ABORDAREA SPANIOLĂ

• Abordarea

spaniolă mizează în schimb pe colonizarea teritoriilor cucerite – demolarea vechilor structuri și înlocuirea acestora cu orașe noi, modelate după regulile vehiculate în perioada renascentistă în Europa;

• Acest

lucru conduce la modificarea comportamentului populației băștinașe, obligată să se adapteze noilor reguli.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

• Fenomenul

de colonizare a unui teritoriu mizează, în general, pe construirea de orașe noi, ceea ce favorizează conceperea și dezvoltarea unor reguli de planificare a acestora;

• În cazul coloniilor spaniole din America Latină, aplicarea modelului renascentist a fost întărit de „LEGILE INDIILOR”, document complex elaborat la solicitarea lui Filip al II-lea al Spaniei în 1573;

• Acest

corp de legi își extrage esența din Tratatul lui Vitruviu, tradus în limba spaniolă în 1528, precum și din alte scrieri ale vremii (textele lui Leon Battista Alberti);

• Legile Indiilor

s-au dovedit a fi un succes, din cauza faptului că modelul pe care îl propuneau era compatibil cu structura urbană a vechilor capitale amerindiene, organizate de asemenea după principii carteziene.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

• Legile Indiilor reprezintă așadar un corp de legi realizat de Coroana Spaniolă cu privire la colonizarea teritoriilor americane și filipineze controlate de Imperiu, ce conține câteva legi privind organizarea administrativă, respectiv o serie de instrucțiuni privind planificarea urbană;

• Legile Indiilor

cuprind în total 148 de reguli, grupate în două

capitole: o reguli privind explorarea, popularea și pacificarea Indiilor (de la 1 la 31); o reguli privind planificarea urbană (de la 32 la 148).

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

REGULI PRIVIND EXPLORAREA, POPULAREA ȘI PACIFICAREA INDIILOR • Aceste reguli vizează: o o o o o

explorarea Noilor Indii pe mare și uscat; condițiile de împroprietărire; dreptul de intervenție în teritoriu; relația de subordonare dintre noile colonii și Coroana Spaniolă; relația cu populația băștinașă (care trebuie civilizată, nu distrusă).

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

REGULI PRIVIND PLANIFICAREA URBANĂ • Aceste reguli vizează: o o o o o

amplasarea orașelor în teritoriu; clasificarea așezărilor, precum și a funcțiunilor urbane; relația dintre terenul intravilan (din interiorul orașului) și terenul extravilan (înconjurător); numărul de familii necesar întemeierii unui oraș; structura țesutului urban (trama stradală, rețeaua de piețe, funcțiunile urbane).

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

AMPLASAREA ORAȘELOR ÎN TERITORIU • Din punct de vedere geografic, Legile Indiilor stabilesc următoarele reguli cu privire la alegerea amplasamentului unui oraș: o noile așezări se pot amplasa: § pe coline, unde aerul este sănătos; § pe versanții de est, respectiv de vest ai munților, acolo unde nu este ceață; § pe malul estic al râurilor; o se recomandă ca noile așezări să fie amplasate: § în locații deschise către vânturile de nord; § în apropierea unui curs de apă (în vederea asigurării unei bune conexiuni cu teritoriul); o trebuie evitate lagunele și mlaștinile.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

AMPLASAREA ORAȘELOR ÎN TERITORIU • Din

punctul de vedere al resurselor naturale, noile așezări se vor amplasa în locații care să beneficieze de: o soluri fertile pentru agricultură; o pășuni pentru animale; o combustibil; o lemn pentru construcții; o apă potabilă.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

CLASIFICAREA AȘEZĂRILOR UMANE. FUNCȚIUNI • Legile Indiilor împart așezările umane în: o capitale; o orașe; o sate;

• Fiecare

așezare, indiferent din ce categorie face parte, trebuie să cuprindă trei tipologii majore de funcțiuni, și anume: o funcțiuni civile (pueblos); o funcțiuni militare (presidios); o complexe monahale (missiones).

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

INTRAVILAN

VS.

EXTRAVILAN

• Fiecare

așezare cuprinde, în conformitate cu Legile Indiilor, un teren intravilan, care constituie spațiul urban propriu-zis (privat și public), precum și un teren extravilan înconjurător, pe care îl controlează;

• Terenul intravilan este alcătuit din: o loturi (denumite peonias, având dimensiuni de 46 × 92 picioare, adică 13,8 x 27,6 m); o cvartale (denumite caballerias, de câte patru loturi, având dimensiuni de 92 x 184 picioare, adică 27,6 x 55,2 m).

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

INTRAVILAN

VS.

EXTRAVILAN

• În

extravilan, jurisdicția teritorială a noilor așezări coloniale se extinde, în general, asupra unei regiuni de formă pătrată, având latura de 8,5 km, în centrul căreia este amplasat orașul propriu-zis;

• În unele cazuri, teritoriul controlat de o localitate se extinde însă pe suprafețe mult mai ample (ex.: orașul Assuncion, a cărui jurisdicție cuprindea în epocă o suprafață de cca. 250.000 km2, echivalentă cu suprafața Paraguay-ului de astăzi).

• Regiunea subordonată orașului este divizată, la fel ca și

terenul din intravilan, în parcele de dimensiuni prestabilite, care păstrează proporțiile loturilor urbane, adaptate însă la scara teritoriului.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

INTRAVILAN

VS.

EXTRAVILAN

• Terenul extravilan cuprinde: o islazuri pentru recreere (suficient de ample încât să deservească întreaga populație a orașului); o pășuni pentru animale (având o suprafață corespunzătoare numărului de animale prevăzut de Coroană); o teren agricol (fiecărui lot urban îi corespunde un lot agricol);

• Totodată,

în jurul orașului, trebuie prevăzut un teren comunitar destinat extinderii așezării, numit ejidos.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

NUMĂRUL DE FAMILII NECESAR ÎNTEMEIERII UNUI ORAȘ • În vederea întemeierii unui oraș nou, Legile Indiilor impun un număr minim de 30 de familii dispuse să se mute aici;

• În

cazuri excepționale, se acceptă reducerea acestui număr la 10 familii;

• Această

reglementare are o importanță deosebită din punctul de vedere al colectării taxelor, pentru fiecare așezare existând un corp administrativ, proporțional ca importanță și poziție ierarhică cu numărul locuitorilor și dimensiunea orașului.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

STRUCTURA ȚESUTULUI URBAN • Principiul

de organizare al orașelor coloniale se bazează, din cele mai vechi timpuri, pe o tramă regulată (grilă urbană), deoarece este mai ușor de controlat și reprezintă o zonă recognoscibilă de la distanțe mari în noile teritorii străine;

• Același model a fost aplicat și în coloniile spaniole din America, unde trama stradală este definită prin divizarea terenului intravilan în loturi – peonias și cvartale – caballerias (ce constituie câmpurile grilei urbane);

• O parte dintre aceste loturi și cvartale sunt alocate spațiului public, în timp ce celelalte sunt rezervate construirii de locuințe private.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

STRUCTURA ȚESUTULUI URBAN • Punctul de pornire în dezvoltarea unui oraș este piața; • Aceasta trebuie amplasată în zona centrală a sitului care se dorește a fi urbanizat, exceptând porturile, unde piața este amplasată în punctul de debarcare al navelor;

• Este indicat ca piețele să aibă o formă pătrată sau rectangulară; • Dimensiunile pieței trebuie să fie proporționale cu numărul

locuitori, luând în considerare și expansiunea viitoare a orașului;

• Dimensiunile

minime reglementate de Legile Indiilor sunt de 200 x 300 picioare (60 x 90 m), în timp ce dimensiunile maxime sunt de 532 x 600 picioare (160 x 180 m).

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR

STRUCTURA ȚESUTULUI URBAN • Următorul

pas în dezvoltarea orașului îl reprezintă trasarea tramei stradale ortogonale, în raport cu sistemul de lotizare amintit anterior (alcătuit din loturi peonias și cvartale caballerias);

• Cele

patru străzi principale ale orașului pornesc din mijlocul fiecărei laturi a pieței centrale, în timp ce din colțurile acesteia pornesc alte opt străzi, de interes secundar;

• În zonele climatice reci, se recomandă ca orașele să fie prevăzute cu străzi late, în timp ce în zonele cu un climat cald se recomandă străzi înguste (pentru umbrire).

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR STRUCTURA ȚESUTULUI URBAN • În continuare, se construiesc edificiile de interes public, grupate de regulă în centrul orașului;

• Piața

centrală este înconjurată de clădiri cu funcțiuni reprezentative (precum edificii religioase, sedii administrative, arsenalul militar, clădiri sociale – spitale sau clădiri comerciale), prevăzute, la fel ca cele situate de-a lungul celor patru străzi principale, cu portice și arcade;

• În

afară de piața centrală, în rețeaua ortogonală a orașului sunt dispuse strategic și piețe secundare (în jurul cărora se construiesc, de regulă, lăcașuri de cult – catedrale, biserici parohiale sau mănăstiri – pentru propovăduirea catolicismului);

• Atelierele,

abatoarele și alte funcțiuni de unde rezultă deșeuri trebuie poziționate înspre periferie, astfel încât să poată fi ușor întreținute și igienizate.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR STRUCTURA ȚESUTULUI URBAN • Urmează

apoi atribuirea loturilor către familiile de coloniști și dezvoltarea zonelor rezidențiale (de locuințe) ale orașului;

• În

general, cvartalele din zona centrală sunt atribuite liderilor comunității, în timp ce coloniștii de rând ocupă restul parcelelor;

• Loturile

situate spre periferie sunt destinate noilor veniți, dar și coloniștilor fermieri, care se găsesc astfel în relație directă cu loturile agricole, din exteriorul orașului;

• Legile Indiilor impun reguli clare cu privire la modul de organizare al cvartalelor de locuințe, impunând: o uniformitate, prin utilizarea de construcții-tip; o definirea unui front continuu spre stradă (conceptul de casă – zid de apărare); o eficiență funcțională în ceea ce privește organizarea locuinței.

ORAȘELE NOILOR COLONII: LEGILE INDIILOR • În

conformitate cu Legile Indiilor, odată întemeiat, orașul se administra singur și era liber să se dezvolte după legile date de Coroană;

• Structura

urbană a noilor așezări coloniale, care mizează pe continuarea în extravilan a caroiajului clar definit din intravilan printr-un caroiaj având aceleași proporții, dar transpuse la scara teritoriului, permite dezvoltarea continuă a orașului, prin urbanizarea treptată a parcelelor agricole, pe măsură ce nevoile așezării și ale locuitorilor săi o impun;

• Rețeaua

stradală însăși se continuă „infinit” în teritoriu (strada principală rectilinie din Buenos Aires având peste 15 km lungime);

• Acest

mod de ocupare a terenului alterează însă într-o oarecare măsură percepția umană asupra orașului, precum și relația dintre acesta și teritoriul înconjurător, subordonat de acum în totalitate omului.

100

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ

• Cele

mai importante așezări din America Latină (Bogota, Lima, Buenos Aires, Santiago de Chile, Valparaiso) au fost întemeiate de coloniștii spanioli în perioada 15341544, după principiile enunțate de Legile Indiilor;

• Numele

generic dat acestor așezări este pueblos (pentru sate, ca cel din imagine), respectiv villas (pentru orașe).

101

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ SAN JOSE DE CHIQUITOS (BOLIVIA) • În

conformitate cu Legile Indiilor, una dintre cele mai importante îndatoriri ale coloniștilor o constituie creștinarea populației băștinașe;

• Călugării

iezuiți întemeiază astfel în America Latină o serie de localități cu specific puternic religios, organizate în jurul unui ansamblu eclezial (cu școală, biserică și locuințe pentru călugări).

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

102

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ

CANDELARIA (PARAGUAY) • Orașul

este întemeiat de ordinul călugărilor iezuiți, ca parte din misiunea asumată a acestora, de creștinare a populației băștinașe din America de Sud;

• Așezarea

este organizată în jurul unui ansamblu religios, care domină piața centrală a orașului.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

103

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ

CHOLULA (MEXIC) • Creștinismul

s-a răspândit rapid în rândul băștinașilor de pe actualul teritoriu al Mexicului;

• În

consecință, aici a apărut un nou prototip urban, acela al atriumului de mari dimensiuni (curte închisă), situat în fața bisericii, în care așteptau cei care urmau să se boteze în religia catolică.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

104

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ CARACAS (VENEZUELA) • Orașul

este organizat după o trama stradală ortogonală, în conformitate cu regulile stipulate în Legile Indiilor;

• Așezarea

prezintă o piață centrală, în jurul căreia sunt organizate cvartalele caballerias, alcătuite fiecare din câte patru loturi peonias;

• Această

regularitate reprezintă o maniera de a genera ordine la nivel urban, atât de necesară conchistadorilor.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

105

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ

GUADALAHARA (MEXIC) • Pornind

de la premisa ca orașul nu trebuie apărat în fața forțelor externe, așezările coloniste nu prezintă ziduri de apărare, ceea ce face ca limita exterioară a acestora să fie provizorie;

• Orașul

se poate dezvolta astfel în orice direcție, urbanizând treptat teritoriul subordonat din exterior.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

106

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ

LIMA (PERU) • Fondat

de conchistadorii spanioli, orașul Lima este una dintre puținele așezări coloniale înconjurate de fortificații.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

107

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ TENOCHTITLAN – MEXICO CITY • Orașele

coloniale ignoră complet caracteristicile reliefului sau alte particularități locale, fiind așezări simetrice, organizate geometric, dar lipsite de rafinament.

108

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ TENOCHTITLAN – MEXICO CITY • O

excepție notabilă în acest sens o constituie reconstrucția capitalei aztece, cu încorporarea pieței centrale și a sistemului de axe regulat după care era organizată vechea așezare.

109

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ TENOCHTITLAN – MEXICO CITY • Prin

suprapunerea orașului de secol XVI peste țesutul actual al orașului Mexico City, se remarcă continuitatea principalelor axe de organizare a țesutului urban, preluate din dezvoltarea aztecă;

• Totodată,

remarcă regularitatea țesutului construit și organizarea acestuia după un caroiaj mai mult sau mai puți ortogonal.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

110

ORAȘELE NOILOR COLONII: AMERICA LATINĂ

111

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A.

• Prima

operațiune specifică mecanismului de colonizare, care se regăsește, de-a lungul istoriei, în nenumărate cazuri (începând cu Imperiul Roman), o constituie efectuarea ridicării topografice a teritoriului cucerit, având ca scop: o buna cunoaștere a noilor teritorii; o identificarea resurselor existente; o însușirea dreptului de proprietate asupra terenului, precum și atestarea acestui drept prin documente cadastrale;

• Pornind

de la premisele stabilite deja de Legile Indiilor în ceea ce privește reglementarea modului de ocupare a teritoriilor cucerite, respectiv de construire a noilor așezări, Statele Unite ale Americii implementează după 1785, caroiajul jeffersonian, ca mijloc de împărțire a teritoriului și de reglementare a dreptului de proprietate asupra terenului.

112

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A.

• Acest

sistem cadastral reglementează împărțirea întregului teritoriu american (de la nivelul unui stat până la nivelul unei ferme) după o grilă teritorială ortogonală, care cuprinde module proporționale, de diferite dimensiuni și suprafețe, specifice diferitelor tipuri de parcele.

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

113

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A. • În raport cu această grilă: o o o

se definește și se atestă proprietatea asupra terenurilor; se stabilește nivelul de impozitare; se acordă titlul de cetățean liber și dreptul la vot, caracteristic democrației (în vederea obținerii acestui statut, candidatul trebuia să dovedească dreptul de proprietate asupra a cel puțin 20 ha teren).

Sursă imagine: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

114

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A. STATUL OHIO • În

1796, pe baza caroiajului jeffersonian, se trasează teritoriul statului Ohio, caracterizat de orientarea strictă a grilei ordonatoare pe direcția nord-sud, precum și de ignorarea totală a caracteristicilor naturale ale sitului;

• Drumurile

brăzdează teritoriul spre infinit, definind o succesiune de așezări, terenuri agricole, pășuni și păduri.

115

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A. SAVANNAH (GEORGIA) • Orașul

Savannah a fost conceput ca parte dintr-un plan de dezvoltare regională;

• Această

așezare a fost proiectată în anul 1732, de James Oglethorp, fiind ridicată începând cu 1733;

• Orașul se remarcă prin: o o

organizarea carteziană a țesutului construit; absența zidurilor de apărare.

116

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A.

SAVANNAH (GEORGIA) • Orașul

este alcătuit din circumscripții – unități politice, conduse de un ofițer de poliție;

• Fiecare

circumscripție este alcătuită din patru unități, fiecare unitate este alcătuită din două șiruri a câte cinci loturi de teren de mici dimensiuni, amplasate spate în spate și împărțind o alee.

117

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A.

SAVANNAH (GEORGIA) • Loturile

de teren au dimensiuni standard de 18 x 27 m, și sunt amplasate perpendicular pe străzile orientate est-vest;

• Străzile

principale au lățimi minime de 23 m.

118

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A.

SAN ANTONIO (TEXAS) • Orașul se caracterizează prin trama stradală regulată, care generează, în zona centrală, o piață dominată de clădirea Bisericii;

• Loturile

de teren sunt organizate în cvartale, având dimensiunea de 98 x 82m.

119

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A.

SAN ANTONIO (TEXAS) • Loturile

amplasate pe laturile de est, respectiv de vest ale fiecărui cvartal sunt destinate clădirilor publice;

• Celelalte

două laturi ale cvartalului sunt divizate fiecare în câte patru loturi de case.

120

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A. NEW YORK • Față

de așezarea inițială, din 1626, dezvoltată organic de primii coloniști, în anul 1811 a fost realizat un plan de dezvoltare al orașului New York, după principii carteziene.

121

ORAȘELE NOILOR COLONII: S.U.A.

NEW YORK • Planul

din 1811 a prevăzut extinderea orașului mult peste potențialul său de la acea vreme, principiile prevăzute regăsindu-se și în structura actuală.

SursE imaginI: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

122

ORAȘELE NOILOR COLONII: BANAT

MORAVIȚA 123

ORAȘELE NOILOR COLONII: BANAT

VOITEG 124

BAROC: ORAȘUL CA UN TEATRU URBANISM, AN III FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA

PREMISELE BAROCULUI: DESCOPERIRILE ȘTIINȚIFICE

• Cuceririle

științifice ale secolelor XV – XVI au favorizat apariția noului curent de gândire și de expresie estetică, un curent al opulenței și mirajului, cunoscut astăzi sub numele de baroc, prin: o redefinirea modului de raportare la universul cunoscut, în urma descoperirilor lui Copernicus, care aduce pentru prima dată în atenția publicului teoria atât de controversată a heliocentrismului; o dezvoltarea de noi tehnologii în domeniul mecanicii, pe care arhitecții vremii nu au ezitat să le introducă în propunerile de amenajare peisajeră, în vederea accentuării efectului scenografic al noilor aranjamente.

126

PREMISELE BAROCULUI: CENTRALIZAREA PUTERII • Continuând

tendințele de concentrare a puterii în mâinile unei singure familii dominante, apărute încă din secolul al XIV-lea în orașele italiene, secolele XVI – XVII sunt caracterizate de afirmarea definitivă a absolutismului monarhic, printre reprezentanții de seamă ai acestui fenomen numărându-se casele regale din Franța și Spania, precum și principii micilor state germane;

• Acest

lucru conduce la apariția fenomenului de oraș-capitală, prin concentrarea rapidă a populației în jurul noilor reședințe regale, țesutul astfel rezultat fiind caracterizat prin monumentalitate, precum și printr-o organizare scenografică a structurii urbane, concepută în raport cu ceremonialul și cu nevoia de reprezentare a monarhului;

• Totodată,

ia naștere urbanismul de stat, ceea ce presupune centralizarea deciziilor cu privire la modul de dezvoltare al unui teritoriu, precum și la limbajul utilizat.

127

PREMISELE BAROCULUI: TEATRALITATE ȘI SCENOGRAFIE

• Însă

poate cea mai importantă premisă care a determinat apariția noului curent de expresie artistică o constituie descoperirea, însușirea și rafinarea modului de utilizare a legilor perspectivei, în sensul creării de scenografii urbane, care să constituie cadrul de desfășurare a diferitelor ceremoniale și evenimente din viața monarhului absolut, cu caracter teatral;

• Dezvoltarea

curentului baroc este așadar strâns legată de dezvoltarea teatrului, atât ca program de arhitectură, precum și ca gen de manifestare artistică; asemenea modului în care decorurile efemere ale scenei definesc cadrul de desfășurare al piesei de teatru, elementele urbane sunt utilizate în vederii creării decorului perfect pentru derularea evenimentelor cu caracter ceremonial.

128

PREMISELE BAROCULUI: TEATRALITATE ȘI SCENOGRAFIE

• În

perioada barocă, experiența spațială a mișcării ca spectacol joacă un rol esențial în modelarea și alcătuirea țesutului urban, structurat pentru a acomoda cât mai bine diferitele evenimente de ordin ceremonial, precum și pentru a accentua percepția dinamică asupra spațiului;

• Însă

strânsa legătură dintre dezvoltarea orașului și lumea teatrului este poate cel mai reprezentată de tratatul „Theatrum Statum Sabandiae”, care propune o zonificare a țesutului urban prin raportare la speciile genului dramatic, astfel: o spațiul urban de tip comic este destinat funcțiunii rezidențiale, pentru cetățeni de rând; o spațiul urban de tip tragic este destinat clădirilor publice; o spațiul urban de tip satiric este destinat activităților de loisir.

129

CARACTERISTICLE BAROCULUI: STRADA RECTILINIE

• Avându-și

originea în perioada Renașterii, strada rectilinie se afirmă definitiv odată cu răspândirea curentului baroc, fiind favorizată de monarhii absoluți ai vremii, întrucât asigură: o ordinea în țesutul construit; o legătura directă între două puncte importante la nivel urban, între care masele de oameni se pot deplasa în mod organizat (sub forma unei procesiuni) și controlat; o spațiul necesar etalării doamnelor din înalta societate și a caleștilor lor, care se plimbă pe noile străzi ale barocului pentru a vedea și a fi văzute, afirmându-și astfel poziția în ierarhia de putere a comunității.

130

CARACTERISTICLE BAROCULUI: STRADA RECTILINIE

• Străzile

baroce au în general lățimi generoase, determinate (anecdotic) de numărul crescut de calești care trebuiau să treacă unele pe lângă celelalte în zilele de promenadă;

• De

asemenea, noile străzi sunt bordate de fronturi construite continue și uniforme, dublate de aliniamente de copaci pe ambele laturi;

• Continuitatea

frontului este legiferată prin Codul Papal din 1571, care obligă proprietarii loturilor goale orientate spre stradă să construiască ziduri înalte pe limita de proprietate, interzicând trecerea îngustă dintre clădiri (provenită dintr-un vechi concept medieval, potrivit căruia fiecare imobil trebuia să fie izolat pe toate cele patru laturi).

131

CARACTERISTICLE BAROCULUI: AXA CEREMONIALĂ

• Constituind

o tipologie aparte a străzii baroce, axa ceremonială este rezultatul direct al dorinței de exprimare a puterii și statutului monarhului absolut, care acomodează procesiunile ceremoniale derulate în cinstea acestuia, organizate cu ocazia diferitelor evenimente de ordin public sau privat din viața conducătorului și a familiei sale;

• Această axă

leagă, de obicei, palatul regal (punct focal al orașului baroc) de un alt obiectiv de importanță majoră (catedrala, piața centrală, etc.), reprezentând un mijloc de legitimare a puterii conducătorului la nivel de limbaj și expresie vizuală;

• Axele

ceremoniale sunt, de obicei, bordate de clădiri de importanță publică (precum teatre, biblioteci, academii, etc.).

132

CARACTERISTICLE BAROCULUI: BULEVARDUL • Conceput

ca o delimitare între oraș și țesutul înconjurător, bulevardul reprezintă o stradă extraurbană, construită pe locul fostelor ziduri de apărare (demolate treptat în perioada barocă), dedicată plimbărilor în aer liber ale clasei aristocrate;

• Bulevardele

sunt accesibile deopotrivă pietonilor și caleștilor și sunt delimitate de aliniamente duble de copaci pe ambele laturi, care țin temporar locul frontului construit;

• Începând

cu secolul al XVIII-lea, de-a lungul bulevardelor se construiesc magazine de lux, cafenele, teatre și alte clădiri publice cu funcțiuni de loisir;

• Numele

de „bulevard” provine de la vechiul bastion al zidului de apărare al orașului Paris, denumit Grand Boulevard, demolat începând cu anul 1670 și înlocuit treptat cu o promenadă amenajată.

133

CARACTERISTICLE BAROCULUI: STRADA DE TIP AVENUE

• Strada de

tip avenue (strada radială) reprezintă, de asemenea, o stradă extraurbană, care face legătura dintre orașul propriu-zis și teritoriul înconjurător;

• Această

stradă are un traseu rectiliniu, fiind bordată pe ambele laturi de aliniamente de copaci;

• Simbol al puterii dominatoare a monarhului asupra întregii regiuni, strada de tip avenue reprezintă o cale de acces abstractă, în vizibil contrast cu peisajul rural.

134

CARACTERISTICLE BAROCULUI: STRADA DE TIP ALEE

• Strada

de tip alee reprezintă o amenajare peisajeră, specifică parcurilor și grădinilor, deopotrivă private și publice, care capătă popularitate în perioada barocă (precum Grădinile Tuileries din Paris);

• Aceste

străzi sunt caracterizate de trasee rectilinii, care taie amenajările verzi, fiind destinate plimbărilor pietonale.

135

CARACTERISTICLE BAROCULUI: PIETONALA

• Strada

pietonală apare, pentru prima dată, în Italia, la sfârșitul secolului al XVI-lea, ca o amenajare extraurbană, la periferia orașului, destinată petrecerii timpului liber în natură;

• Acest tip de stradă este cunoscut în Franța sub numele de „cours”, în timp ce în țările anglo-saxone poartă numele de „mall”;

• Pietonalele

se caracterizează prin dimensiuni generoase și amenajări peisajere de tip peluză, prevăzute cu gazon.

136

CARACTERISTICLE BAROCULUI: STRADA CANAL

• Strada

canal își are originile în structura urbană a orașului Amsterdam, caracterizată de dublarea canalelor de apă existente cu străzi înguste, bordate de aliniamente de copaci;

• Acest concept este exportat mai întâi în Anglia și în America, unde apare obligativitatea amplasării de copaci de-a lungul străzilor cu caracter rezidențial (excepție făcând zonele centrale, urbanizate anterior);

• Ulterior,

conceptul străzii bordate de copaci se răspândește peste tot în lume, fiind prezent până în zilele noastre în structura urbană a așezărilor occidentale.

137

CARACTERISTICLE BAROCULUI: DIAGONALA &TRIDENTUL

• În vederea evitării monotoniei într-un țesut organizat după direcții perfect rectangulare, precum și pentru a accentua percepția dinamică asupra spațiului, curentul baroc introduce conceptul diagonalei urbane, care taie țesutul după o direcție aparent aleatorie;

• Diagonala

leagă însă, de obicei, puncte importante din oraș, stabilind astfel relații vizuale între diferite elemente urbane, care alcătuiesc astfel o rețea scenografică în țesut;

• Apare,

de asemenea, conceptul tridentului, ca punct de plecare a trei străzi rectilinii (dintre care două diagonale, situate de-o parte și de alta a unei străzi paralele cu rețeaua rectangulară);

• Tridentul marchează, de obicei, prezența unei clădiri importante în oraș, precum palatul regal, catedrala sau, mai târziu, gara.

138

CARACTERISTICLE BAROCULUI: PIAȚA REZIDENȚIALĂ

• Dorința

de uniformizare a țesutului construit nu s-a limitat doar la reglementarea fronturilor care bordează străzile nou trasate, ci s-a extins și asupra piețelor urbane;

• În epocă, apare conceptul de piață rezidențială, caracterizată prin: o o o

forme geometrice regulate în plan (triunghi echilateral, pătrat, pătrat cu colțurile tăiate, hexagon, octogon sau chiar cerc); fronturi continue și uniforme, caracterizate de fațade tipizate, uneori chiar identice, construite adeseori încă din etapa de trasare a pieței; amplasarea de statui sau alte obiecte cu rol de reprezentare în centrul pieței.

139

CARACTERISTICLE BAROCULUI: PIAȚA DE TIP ROND-POINT

• O

categorie aparte a pieței baroce o constituie piața de tip rondpoint, definită la intersecția mai multor străzi rectilinii (axe ceremoniale, radiale, diagonale, etc.);

• Această

piață are o formă circulară în plan și este delimitată de aliniamente de copaci;

• Prin multiplicarea acestui tip de aranjament în țesutul construit, se formează, la nivel urban, o rețea de piețe de tip constelație, între care se stabilesc relații dinamice extrem de interesante.

140

CARACTERISTICLE BAROCULUI: REPERE ȘI MONUMENTE

• Intersecțiile străzilor baroce, tridentele, rond-point-urile, precum și celelalte piețe sunt marcate, în epocă, prin amplasarea de repere urbane și monumente cu rol de reprezentare;

• Acestea cuprind: o o o o

fântâni decorative sau comemorative; statui; coloane comemorative; arce de triumf;

• Aceste elemente contribuie la accentuarea perspectivei și, deci, a scenografiei urbane, constituind capete de perspectivă pentru traseele urbane.

141

CARACTERISTICLE BAROCULUI: EXPLOATAREA TOPOGRAFIEI

• Spre

deosebire de orașele ideale și coloniale, care tind să ignore complet caracteristicile reliefului, perioada barocă exploatează topografia existentă și chiar crează forme artificiale, ce accentuează perspectiva și dinamismul amenajărilor peisajere;

• Se recurge astfel la proiectarea și executarea de platforme, terase, scări și rampe, care îmbogățesc în epocă grădinile palatelor;

• Totodată,

se exploatează diferențele de nivel prin amenajarea zonelor situate la înălțime, care favorizează percepția vizuală asupra teritoriului.

142

ORAȘELE BAROCULUI

• Aranjamentele

barocului, ordonate și monumentale, sunt caracterizate însă de un grad crescut de inflexibilitate, ceea ce presupune consumarea unor resurse financiare și de timp considerabile în vederea implementării lor în țesutul construit existent;

• Acest

fapt determină aplicarea cu precădere a noilor coduri pentru dezvoltările situate în afara așezărilor existente;

• Singurele

care își permit să implementeze tendințele noului curent în interiorul țesutului urban sunt orașele imperiale (precum Paris, Viena sau Londra) sau noile orașe-capitală.

143

ORAȘELE BAROCULUI: TORINO • Orașul

Torino, a cărui evoluție de-a lungul timpului este reprezentată în imaginea de mai jos, reprezintă laboratorul barocului, curent născut din dorința familiei conducătoare (Casa de Savoia) de a-și afirma statutul și puterea;

• Cele

patru etape de dezvoltare a orașului (față de nucleul inițial) cuprind: o extinderea orașului din anul 1564; o extinderea orașului din anul 1620; o extinderea orașului din anul 1673; o extinderea orașului din anul 1715.

144

ORAȘELE BAROCULUI: TORINO

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

145

ORAȘELE BAROCULUI: TORINO

• În

vederea dezvoltării orașului Torino, Casa de Savoia a întocmit un regulament de proiectare, care încorpora noile principii referitoare la modul de construire (front continuu, fațade similare, utilizarea materialelor locale);

• Prințul

Carol Emanuel a înființat în acest sens un comitet de oficiali, care să supravegheze implementarea noului regulament.

146

ORAȘELE BAROCULUI: TORINO • Principalele

operațiuni din această epocă cuprind: o amenajarea Pieței S. Carlo, piață rezidențială, caracterizată prin continuitatea frontului și fațadele identice; o amenajarea Pieței Castello, punct de plecare a două străzi baroce; o construirea Palatului Stupingi, reședință a familiei conducătoare.

147

ORAȘELE BAROCULUI: TORINO PIAZZA S. CARLO • Piazza S. Carlo

a fost amenajată după un proiect realizat în anul 1621 de Carlo di Castellamonte;

• De

formă dreptunghiulară, Piazza S. Carlo este legată de Piazza Castello printr-o axă rectilinie;

• În

punctul în care această axă părăsește piața, continuându-și traseul spre exterior, sunt amplasate două biserici identice, care accentuează simetria urbană.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

148

ORAȘELE BAROCULUI: TORINO PIAZZA S. CARLO • Fiind

o piață rezidențială, Piazza S. Carlo este bordată de fronturi continue și fațade identice;

• În

anul 1641, regenta Maria Cristina dăruiește loturile perimetrale pieței înalților oficiali, bancherilor și aristocraților din oraș, cu condiția ca aceștia să construiască în acord cu standardele impuse (fațade identice, prevăzute cu portice din marmură locală).

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

149

ORAȘELE BAROCULUI: TORINO

PIAZZA CASTELLO • Piazza

Castello

a fost amenajată de-a lungul vechii axe principale a orașului, dublată, în perioada barocă, de o diagonală care taie țesutul după un traseu rectiliniu;

• Se

remarcă fațadele baroce ale clădirilor perimetrale, precum și a palatului amplasat central.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

150

ORAȘELE BAROCULUI: ROMA SAN PIETRO • Eforturile

de regenerare a Romei, începute încă din perioada Renașterii de papii reîntorși aici din Franța, continuă, în perioada barocă, prin dezvoltarea ansamblului de la Vatican;

• Astfel,

în secolul al XVII-lea, în fața Catedralei Sf. Petru este amenajată, după proiectul lui Bernini, o piață eliptică, bordată de colonade monumentale.

151

ORAȘELE BAROCULUI: ROMA

SAN PIETRO • Această

piațetă se continuă printr-un spațiu urban trapezoidal, alcătuit după principiile perspectivei inverse, care are ca fundal fațada bazilicii;

• Acest gest de forță a avut ca menire reafirmarea poziției Bisericii Catolice în ierarhia de forțe de la nivel european.

152

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS

• În

perioada barocă, sub dominația Casei de Bourbon (1589-1792), Parisul a cunoscut o dezvoltare fără precedent, menită să reflecte măreția casei regale;

• Această

dezvoltare atinge apogeul sub dominația Regelui-Soare, Regele Ludovic al XIV-lea (16431715), care transformă Parisul într-o capitală fără egal în Europa acelor ani.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

153

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS • La

nivel urban, se produc următoarele operațiuni: o trasarea de noi axe cu rol ceremonial în țesutul existent; o amenajarea de piețe cu caracter rezidențial, având fronturi continue și uniforme; o amenajarea de parcuri și grădini; o mutarea curții la Versailles, care se transformă, în scurt timp, într-un oraș de sine stătător.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

154

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS CONCURS DE PROIECTE 1765 PENTRU GLORIA LUI LUDOVIC XV PIERRE PATTE • Propunerea lui

Patte, parțial implementată, cuprinde: o trasarea de străzi noi, rectilinii, bordate de aliniamente de copaci, copaci, în țesutul existent; o amenajarea de piețe cu forme geometrice în plan și fronturi construite uniforme.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

155

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS PLACE DE FRANCE 1589-1610 • Construită

la solicitarea primului rege din dinastia Bourbonilor, Henric al IV-lea, Place de France reprezintă o piață rezidențială cu fronturi continue, amenajată la intersecția mai multor artere care taie țesutul construit;

• Piața

este amplasată în proximitatea zidului de apărare al Parisului, între Porte St. Antoine și Porte du Temple.

156

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS PLACE ROYALE cca. 1605-1612 • Având

o formă pătrată în plan, Place Royale (actualmente cunoscută sub numele de Place de Vosges) a fost edificată la solicitarea regelui Ludovic al XIII-lea;

• Piața

este mărginită de clădiri rezidențiale cu fațade identice, care definesc frontul continuu;

• Central,

piața cuprinde o amenajare peisajeră organizată după principiile baroce, cu diagonale.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

157

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS PLACE DE VENDOME cca. 1700 • Una

dintre cele două piețe realizate de Regele-Soare (Ludovic al XIV-lea) în Paris, Place de Vendome (sau Place de Louis le Grand) reprezintă de asemenea o piață rezidențială, ce are în plan forma unui pătrat cu colțurile tăiate;

• Piața

este mărginită de clădiri cu fronturi continue, ale căror fațade compun o imagine coerentă, însă ascalară.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

158

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS

PLACE DES VICTORIES cca. 1700 • Cea

de-a doua piață construită la solicitarea regelui Ludovic al XIV-lea în Paris este Place des Victories;

• Piața

are o formă circulară în plan și este amplasată la intersecția mai multor artere rectilinii, trasate în țesutul existent la solicitarea monarhului.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

159

ORAȘELE BAROCULUI: PARIS

PLACE DAUPHINE • Una

dintre puținele piețe baroce de formă triunghiulară, Place Dauphine este bordată de clădiri rezidențiale cu fațade identice;

• Central,

piața prezintă o amenajare peisajeră, verde.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

160

ORAȘELE BAROCULUI: VERSAILLES

Surse imagini: prezi.com, prelucrat

161

ORAȘELE BAROCULUI: VERSAILLES

PALATUL • Palatul regal regal reprezintă punctul central al întregului ansamblu de la Versailles, exprimând clar rolul dominant al statului;

• Către

zona de acces dinspre oraș, palatul formează, între aripile sale, o succesiune de curți de onoare, în timp ce către grădini prezintă o fațadă impunătoare, realizată după proiectul lui Mansart.

Surse imagini: w ww.khanacademy.org, prelucrat

162

ORAȘELE BAROCULUI: VERSAILLES TRIDENTUL • Din

piața aflată în fața palatului pornesc radial trei artere: cea din mijloc duce spre Paris, celelalte două spre Saint-Cloud și Sceaux;

• Între

aceste bulevarde se intinde orașul Versailles, cu rețeaua sa de străzi și piețe;

• Constuctiile

care bordează aceste axe au un regim de înălțime redus, neobturând perspectiva din zona palatului.

Surse imagini: w ww.wikipedia.org, prelucrat prezi.com, prelucrat

163

ORAȘELE BAROCULUI: VERSAILLES

GRĂDINILE • Ansamblul

palatului este inseparabil legat grădinile amenajate în spatele său, care se deschid privirii, oferind o perspectivă atent construită spectatorului;

• Grădinile

de la Versailles au fost realizate după proiectul lui Andre le Notre, care a extins parcul inițial.

Surse imagini: onlineuthayan.com, prelucrat

164

ORAȘELE BAROCULUI: VERSAILLES GRĂDINILE • Parcul

este structurat în lungul axei principale, care pornește de la palat, în prelungirea arterei ce leagă Versailles-ul de Paris.

• Pornind

•

de pe terasa principală a palatului, o scară coboară spre Bazinul Latonei, legat prin aleea regală, flancată de copaci, de Fântâna lui Apollo; Ansamblul se incheie cu Marele Canal, în formă de cruce.

Surse imagini: w ww.wikipedia.org, prelucrat

165

ORAȘELE BAROCULUI: VERSAILLES GRĂDINILE • Restul

parcului este structurat în raport cu o rețea de axe, de-a lungul cărora sunt organizate circulațiile pietonale;

• Traseele

acestor alei sunt în general paralele sau perpendiculare cu axa principală;

• Pentru

accentuarea dinamismului, între aleile ortogonale sunt amenajate o serie de diagonale, specifice barocului.

Surse imagini: w ww.wikipedia.org, prelucrat

166

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA

• În perioada secolului al XVIIIlea, capitala Imperiului Habsburgic a cunoscut o dezvoltare accelerată din punct de vedere economic, demografic și cultural, care a fost urmată firesc de o extindere a țesutului urban;

• Nevoia

de reprezentare a împăraților habsburgici și-a găsit aliatul în noul curent baroc, reinterpretat și rafinat de arhitecții vienezi.

167

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA • Printre

intervențiile notabile produse în țesutul construit în această perioadă se numără: o construirea de palate pentru nobilimea locală, precum și pentru familia imperială însăți (ex.: Palatul Belvedere, Palatul Schobrunn); o amenajarea de parcuri accesibile cetățenilor (ex.: Prater); o demolarea zidurilor cetății și amenajarea unui bulevard în locul acestora.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

168

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA PALATUL SCHONBRUNN • Palatul

Schonbrunn a fost construit la o distanță de cca. 6 km de Palatul Hofburg (reședința de iarnă a familiei Habsburg), ca palat de vară al familiei imperiale;

• Ansamblul,

alcătuit dintr-un palat impunător (amplasat în partea de nord), respectiv o amplă grădină (situată către sud, pentru a beneficia de lumină), ocupă o suprafață de șase ori mai mare decât cea a Vaticanului.

Surse imagini: static.greatbigcanvas.com, prelucrat

169

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA PALATUL SCHONBRUNN • Arhitectul

Fischer von Erlach este autorul proiectului după care s-a construit palatul;

• Răspunzând

solicitării Împăratului Leopold de Habsburg, care dorea să construiască un castel de vânătoare, Erlach a propus mai întâi un ansamblu grandios, inspirat din Versailles (jos);

• Totuși,

gusturile mai temperate ale lui Leopold au impus modificarea proiectului, care a devenit mai „modest” (sus).

170

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA

PALATUL SCHONBRUNN • Palatul

propriu-zis este completat de o amplă grădină, amenajată inițial după planurile lui Jean Trehet, discipol al lui Andre le Notre, care lucrase în prealabil la Versailles.

171

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA PALATUL SCHONBRUNN • Palatul

Schonbrunn a cunoscut o evoluție accelerată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sub influența Împărătesei Maria Tereza, care a îndrăgit vechiul castel de vânătoare și grădinile aferente;

• Extins

și reconstruit după planurile arhitectului Nikolaus Pacassi, între 1743 și 1763, fostul castel de vânătoare a fost transformat într-un magnific palat rezidențial.

172

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA PALATUL SCHONBRUNN • Ansamblul

palatului este completat în mod fericit de grădinile somptuoase, amenajate în stil baroc;

• Simbol

al puterii imperiale, aceste grădini reprezintă o continuare în exterior a decorațiunilor din palat;

• Axul

central al palatului structurează parcul, de-a lungul său fiind amplasate o serie de „parcele”, plantate cu gazon și flancate de diferiți arbori și arbuști.

173

ORAȘELE BAROCULUI: VIENA

PALATUL SCHONBRUNN • Aleile

pietonale care brăzdează parcul urmează trasee ortogonale, respectiv diagonale, și sunt flancate de aliniamente de copaci;

• Parcul

cuprinde, de asemenea, o serie de repere cu rol decorativ, care marchează capetele de persepctivă a aleilor, precum fânâni sau statui.

174

ORAȘELE BAROCULUI: WASHINGTON, D.C. • Orașul

Washington a fost realizat după proiectul urbanistului, arhitectului și inginerului francez Pierre Charles l’Enfant, inginer militar pentru generalul Lafayette;

• L’Enfant

produce, în 1791, un proiect măreț, pentru un oraș-capitală, care va deveni ulterior capitala lumii civilizate;

• Trama

urbană propusă, structurată după direcții ortogonale, este centrată pe clădirea Capitoliului.

175

ORAȘELE BAROCULUI: WASHINGTON, D.C.

• Orașul

este proiectat în stil baroc, fiind structurat în raport cu o rețea de diagonale urbane, care leagă punctele importante din oraș, marcate prin clădiri-simbol sau prin alte repere vizuale;

• La

intersecțiile diagonalelor, sunt amenajate pieţe generoase de formă circulară, care poartă numele unor personalități americane.

176

ORAȘELE BAROCULUI: WASHINGTON, D.C.

• Proiectul

cuprinde o axă ceremonială de dimensiuni ample, care poartă astăzi numele de National Mall, precum şi o şosea diagonală, denumită Pennsylvania avenue, care leagă Casa Federală (Capitoliul) de Palatul Preşedintelui (White House);

• L`Enfant

a imaginat de asemenea un sistem de canale urbane, alimentate de râul Tiber Creek.

Surse imagini: w ww.avenuedstereo.com, prelucrat

177

ORAȘELE BAROCULUI: WASHINGTON, D.C. • Întrucât

orașul este invadat rapid de cartiere de săraci, Congresul lansează, în 1901, programul de înfrumuseţare a oraşului, denumit proiectul McMillan;

• În

spiritul proiectului iniţial, acest program: o remodelează imaginea Capitoliului şi a Mallului; o elimină cartierele de săraci; o propune un sistem de parcuri, care se extinde la nivelul întregului oraş.

Surse imagini: w ww.wikipedia.org, prelucrat

178

ORAȘELE BAROCULUI: WASHINGTON, D.C.

• Proiectul a fost influenţat de mișcarea Beautiful City; • După 1899, apare un regulament referitor la regimul de înălțime al clădirilor, care nu au voie să depășească înălţimea Capitoliului;

• Acest

regulament a asigurat menținerea caracterului orizontal al orașului, însă a condus la extinderea țesutului urban în teritoriu, fapt ce a cauzat o serie de probleme (ex.: traficul).

179

ORAȘELE BAROCULUI: TIMIȘOARA

• Caracteristicile

baroce atribuite atât de des orașului Timișoara se rezumă în principal la câteva clădiri punctuale (Domul Catolic din Piața Unirii, Palatul Baroc), edificate în acest stil;

• Singura

operațiune barocă din punct de vedere urbanistic propusă pentru orașul Timișoara este reprezentată de Palatul de Vânătoare amenajat la Pădurea Verde.

180

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: URBANIZAREA ACCELERATĂ A EUROPEI URBANISM, AN III FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PREMISE

• Perioada

Revoluției Industriale aduce o serie de schimbări fundamentale în ceea ce privește procesul de producție al bunurilor materiale, atât din punctul de vedere al tehnologiilor utilizate, cât și din perspectivă filosofică;

• Aceste

mutații vor avea efecte devastatoare, atât asupra vechilor structuri urbane, cât și asupra structurii și dinamicii sociale, Revoluția Industrială alterând definitiv valorile și uzanțele tradiționale.

182

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: NOILE TEHNOLOGII

• Din

punct de vedere tehnologic, secolul al XVIII-lea reprezintă o perioadă de dezvoltare accelerată, descoperirile științifice succedându-se într-un ritm fără precedent pentru civilizația occidentală;

• Progresele tehnologice ale epocii cuprind: o o o

inventarea unor mașinării care funcționează pe baza energiei hidraulice (ex.: războiul de țesut al lui R. Arkwright, inventat în 1771); brevetarea motorului cu abur de către J. Watt în 1767, care utilizează cărbunele ca și carburant; perfecționarea de către A. Darby a tehnicilor de prelucrare a minereului de fier, prin operațiunile de forjare și laminare, ceea ce marchează nașterea siderurgiei, în sensul contemporan al cuvântului.

183

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: GHILDE VS. ORGANIZAȚII MUNCITOREȘTI

• Toate

aceste descoperiri conduc la mecanizarea treptată a procesului de producție, care se concentrează, începând cu secolul al XVIII-lea, în fabrici de mari dimensiuni;

• Se

produce așadar o schimbare semnificativă în organizarea producției, meșteșugurile tradiționale, adeseori practicate în cadrul familiei, fiind înlocuite treptat de industrie;

• Astfel,

vechile ghilde medievale își pierd definitiv statutul și influența în cadrul societății, acest tip de organizare fiind interzis în Franța după Revoluția din 1789, respectiv în Anglia după 1813;

• În

locul lor, apar organizațiile muncitorești, care au ca scop reprezentarea intereselor muncitorilor în raport cu noua clasă conducătoare, și anume aceea a industriașilor.

184

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: NOILE STRUCTURI URBANE • În

perioada Revoluției Industriale, fabricile devin puncte focale în țesutul urban, luând treptat locul catedralelor medievale, ca repere în oraș;

• Noile

centre de producție, amplasate de obicei la periferie, se dezvoltă în apropierea cursurilor de apă, pe de o parte datorită răspândirii utilizării energiei hidraulice în procesul de producție, iar pe de altă parte datorită bunei conexiuni cu restul teritoriului, încurajată de proximitatea căii navigabile.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

185

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: NOILE CĂI DE COMUNICAȚIE • Însă

Revoluția Industrială nu se rezumă la exploatarea traseelor naturale în vederea stabilirii de conexiuni în teritoriu;

• Sub

presiunea transportatorilor, de materii prime și finite deopotrivă, precum și la inițiativa comercianților, căile de comunicație cunosc o dezvoltare fără precedent de-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea: o începând cu 1745, companiile private britanice încep construirea de drumuri după metoda lui Macadam; o după 1760, râurile navigabile sunt unite între ele prin canale artificiale; o însă poate cel mai important pas în sensul dezvoltării rețelelor de comunicație îl constituie construirea, în anul 1767 de către R. Reynolds, a primei căi ferate realizate din fontă din lume, pe traseul Horsehay – Coalbrookdale, utilizată la transportul cărbunelui.

186

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SISTEMUL FEROVIAR

• Însă

afirmarea definitivă a sistemului feroviar, în sensul contemporan al cuvântului, se produce odată cu descoperirea locomotivei cu abur;

• Astfel, în anul 1825,

se construiește prima cale ferată de utilitate publică din lume, între localitățile britanice Stockton și Darlington;

• Ulterior acestui moment, sistemul feroviar se răspândește rapid pe întregul teritoriu al Marii Britanii, fiind exportat mai apoi peste tot în lume.

187

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SISTEMUL FEROVIAR

• Acest lucru va avea urmări nebănuite asupra structurilor urbane

și sociale existente, influențate ireversibil de răspândirea noului mijloc de transport;

• Astfel, gările devin treptat puncte de interes în oraș, care, alături de noile fabrici și centre de producție, coagulează în jurul lor activitatea urbană;

• De

asemenea, răspândirea căilor ferate în teritoriu determină o creștere semnificativă a nivelului de mobilitate, a bunurilor și persoanelor deopotrivă;

• Democratizarea

mijloacelor de transport, accesibile de acum tuturor cetățenilor, indiferent de clasa socială, va avea efecte semnificative asupra dezvoltărilor urbane, stabilind premisele pentru sistemul navetist.

188

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SISTEMUL FEROVIAR

CONSTRUIREA CĂII FERATE LONDRA – BIRMINGHAM (1836)

GARA CROWN STREET LIVERPOOL (1830) Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

189

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SISTEMUL FEROVIAR GĂRILE LONDONEZE GARA KING’S CROSS (1852) • Noduri

de importanță majoră în structura urbană a orașelor, gările constituie expresia cuceririlor tehnologice ale epocii;

• Astfel,

clădirile care le adăpostesc devin simboluri în oraș, impresionând prin structura spectaculoasă, realizată din elemente zvelte din metal, precum și prin estetica aparte.

190

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SISTEMUL FEROVIAR

GARA PADDINGTON LONDRA (1853-54)

GARA ST. PANCRASS LONDRA (1866) 191

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SISTEMUL FEROVIAR

TREN SUBTERAN LONDRA (1888) Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

192

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: MIGRAȚIA POPULAȚIEI • Atrasă

de mirajul industriei și încurajată de infrastructura de transport din ce în ce mai extinsă, populația din mediul rural începe să migreze, după jumătatea secolului al XVIII-lea, înspre noile centre industriale, coagulate în jurul marilor fabrici întemeiate în epocă;

• Această tendință se

continuă pe întreaga durată a secolului al XIXlea, conducând la o creștere fără precedent a populației orașelor, mai ales pe teritoriul Marii Britanii: o Manchester: față de 12.000 locuitori în 1760, populația orașul atinge 400.000 locuitori în 1850; o Glasgow: de la 30.000 locuitori în 1750, populația orașului crește la 300.000 locuitori în 1850; o Londra: față de 1.000.000 locuitori la sfârșitul secolului al XVIII-lea, populația Londrei crește la 2.500.000 locuitori în 1851, pentru ca în 1901 zona metropolitană a acestui oraș să adăpostească 4.500.000 locuitori.

193

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PROBLEMATICA LOCUNIȚELOR

BURNLEY, LANCASHIRE (1840) • În

consecință, în vederea acomodării numărului crescut de imigranți, în jurul noilor fabrici apar treptat cartiere compacte de locuințe muncitorești, de multe ori înghesuite și mizere, care rezolvă, pentru scurt timp și numai în aparență, problemele locative.

194

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PROBLEMATICA LOCUNIȚELOR

• Astfel, mai ales în mediul britanic, sistemul de locuire tradițional, în gospodării izolate, coagulate în jurul unei parohii, își pierde treptat actualitatea;

• Locuințele

însele devin produse efemere, înlocuibile rapid, ce nu mai fac corp comun cu terenul pe care sunt construite;

• Terenul

devine astfel un bun independent, care poate să fie tranzacționat în conformitate cu regulile economiei de piață.

195

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ROLUL STATULUI • În

paralel cu abandonarea prototipului locuinței tradiționale, asistăm în epocă la diminuarea controlului statului asupra spațiului public, prin abandonarea aproape totală a conceptului de regulament urban;

• Problemele

apărute în mediul urban sunt rezolvate aproape în totalitate prin intervenții de ordin privat, ceea ce conduce inevitabil la abordări părtinitoare, în favoarea investitorului;

• Datoriile imense acumulate de stat, urmare firească a exceselor din perioada barocă, contribuie semnificativ la limitarea intervenției publice, autoritățile fiind nevoite să vândă terenurile aflate în proprietatea statului încă din perioada medievală în vederea acoperirii deficitului financiar;

• Această

soluție, preconizată de Adam Smith, s-a dovedit a fi salvatoare pentru stat, însă a condus la apariția unor mutații, deopotrivă urbane și sociale, fără precedent.

196

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI • Pe

fondul creșterii demografice accentuate ce caracterizează secolul al XIX-lea, mutațiile produse odată cu transformarea caracterului funcțiunii rezidențiale, precum și cu diminuarea rolului statului în modelarea spațiului public, încep să ia proporții semnificative, astfel că apar inevitabil situațiile de criză, mai cu seamă în marile orașe;

• În

fața cererii tot mai ridicate de locuințe, speculanții nu întârzie să apară, construind în grabă cartiere muncitorești, care, fiind realizate în absența unor regulamente urbane, se caracterizează prin: o densități ridicate, fără precedent pe continentul european; o străzi înguste, de cele mai multe ori desfundate; o absența rețelelor edilitare, de alimentare cu apă și canalizare; o construcții-tip, realizate din materiale perisabile, care oferă rezidenților camere înghesuite și condiții de viață mizere.

197

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI

CARTIER MUNCITORESC CU LOCUINȚE-TIP MAREA BRITANIE

(prima

jumătate a secolului al

XIX-lea)

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

198

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI CARTIER MUNCITORESC MANCHESTER (1840) • Cvartalul

din imagine se remarcă prin densificarea țesutului construit, prin introducerea unui rând suplimentar de case între două aliniamente existente, pe locul fostelor curți ale acestora;

• În

vederea asigurării accesibilității la clădirile nou construite, se amenajează o străduță interioară, în care debușează și ceea ce rămâne din curțile clădirilor de pe latura opusă inserției.

199

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI CARTIER MUNCITORESC NOTTINGHAM (1845) • Acest

cartier a făcut obiectul unui studiu social, efectuat la jumătatea secolului al XIX-lea asupra mai multor așezări muncitorești britanice;

• Se

remarcă densificarea țesutului construit, prin dublarea locuințelor situate spre stradă cu câte un rând suplimentar, noile unități fiind accesibile din curtea interioară.

200

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI CARTIER MUNCITORESC CU LOCUINȚE-TIP MAREA BRITANIE

(prima

jumătate a secolului al

XIX-lea)

• Introducerea

unei străduțe suplimentare în interiorul unui cvartal, în vederea asigurării accesibilității către noile inserții, realizate în vederea densificării țesutului construit, se transformă în scurt timp în cutumă urbană.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

201

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI HALIFAX (1850)

PRESTON (1844)

• În

aceste străduțe, care dublează în fapt trama stradală principală, debușează curțile caselor, fiind totodată locul în care sunt eliminate gunoaiele menajere, respectiv în care sunt deversate canalizările.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

202

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI • În

ceea ce privește clădirile de locuit propriu-zise, majoritatea sunt alcătuite, în perioada Revoluției Industriale, din mai multe apartamente cu o cameră, fiind însă prevăzute cu o singură sursă de apă și un singur closet pentru toți locuitorii clădirii;

• De cele mai multe ori, într-o cameră locuiesc până la nouă persoane (conform scrierilor epocii: o văduvă cu șase copii; opt orfani, frați și surori; etc.).

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

203

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI

• Ca urmare a acestor operațiuni: o o o o

profilul stradal devine prea îngust; traficul se congestionează; locuințele devin neîncăpătoare; orașele se transformă în conglomerate insalubre și dezordonate, în care criminalitatea și bolile sunt la ordinea zilei;

• Condițiile

de locuire precare, dublate de venitul scăzut al populației rezidente, contribuie la definirea unui mediu urban insalubru, atât din punct de vedere fizic, cât mai cu seamă moral.

204

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI

• Astfel, noile cartiere industriale se caracterizează prin: o

salubritate precară, absența rețelelor de canalizare și de aducțiune a apei contribuind la răspândirea bolilor în rândul locuitorilor și, implicit, la creșterea mortalității infantile, precum și la reducerea speranței de viață (cca. 37 de ani în Londra, cca. 26 ani în Manchester sau Liverpool); creșterea nivelului de infracționalitate, prin afirmarea unor ocupații precum prostituția sau tâlhăria ca modalități de asigurare a traiului (din 35 de case de pe o stradă din mahalaua londoneză, 32 aveau funcțiunea de bordel); abandonarea valorilor tradiționale de moralitate (fiind la ordinea zilei concubinajul, dar și practici cu adevărat nocive, precum începerea vieții sexuale la vârsta de 11-12 ani, sau chiar incestul).

205

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ORAȘUL SĂRĂCIEI

• Pe fondul deteriorării mediului urban, membrii clasei privilegiate părăsesc centrul istoric al orașului, relocându-și rezidențele în mediul rural, departe de atmosfera tot mai toxică a așezărilor Revoluției Industriale;

• Inspirat

din filosofia barocă, ce încurajează amplasarea palatului departe de oraș, în mijlocul naturii, pe care o subordonează după reguli clare, exodul populației bogate face ca centrele așezărilor să fie ocupate treptat de reprezentanții claselor defavorizate, vechile palate și clădiri monumentale devenind locuințe sociale;

• Mai

mult decât atât, spațiile rămase neconstruite sunt ocupate în epocă de noi locuințe, ateliere, hangare și alte spatii de producție.

206

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: CASA CU GRĂDINĂ

• Treptat,

modelul palatului aristocrat, situat în afara orașului, în mijlocul unor grădini fastuoase, este preluat de clasa burgheză, formată în principal din industriași și comercianți, noii îmbogățiți ai perioadei industriale;

• Date

fiind însă resursele financiare limitate ale clasei de mijloc în comparație cu cele ale familiilor aristocrate, scara locuințelor burgheze, precum și distanța la care acestea se situează față de oraș, sunt semnificativ reduse în comparație cu palatele nobiliare;

• Totuși,

prin generalizarea conceptului de casă cu grădină (sau „casă la curte”, în limbajul interbelic bucureștean), se produce o mutație definitivă în modul de raportare la problema locativă, mutație care va influența definitiv structura urbană a așezărilor, precum și mentalitatea societală, până în zilele noastre.

207

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SCHIZOFRENIA URBANĂ • Revoluția Industrială

reprezintă așadar, din punct de vedere urbanistic și social deopotrivă, o perioadă a contrastelor;

• Pe de o parte, clasa aristocrată se retrage treptat din oraș, pe care îl „abandonează” în mâinile burghezilor și săracilor, închizându-se în ultime redute ale fastului, palatele din mediul rural;

• La

polul opus, noile dezvoltări din jurul fabricilor, precum și centrele istorice ale orașelor, locuite acum de clasa muncitoare, se prezintă ca niște ansambluri colorate și dezordonate, dificil, dacă nu imposibil, de controlat, care se constituie în enclave ce funcționează după propriile reguli;

• Între

cele două tabere, clasa burgheză, care beneficiază colosal, financiar vorbind, de pe urma dezvoltării industriei, protestează neîncetat cu privire la imoralitatea clasei defavorizate, însă nu își asumă nicio responsabilitate în ceea ce privește eliminarea cauzelor care conduc la această situație.

208

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SCHIZOFRENIA URBANĂ • Această

ambivalență se citește și în realizările urbanistice și arhitecturale ale perioadei Revoluției Industriale;

KIRKGATE MARKET LONDRA (1880)

• Astfel, pe de o parte, gările, bursele, clădirile comerciale sau amenajările urbanistice realizate cu ocazia marilor expoziții internaționale, impresionează, chiar șochează, prin măreția, estetica și limbajul deosebit, în acord cu progresele tehnologice și filosofice ale vremii.

Surse imagini: www.craftycristian.com, prelucrat

CRYSTAL PALACE LONDRA (1851)

209

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SCHIZOFRENIA URBANĂ CRESCENT PARK BATH

• Totodată,

se proiectează vaste ansambluri rezidențiale pentru clasele privilegiate, precum propunerile arhitectului John Nash cu privire la țesutul urban londonez sau Rue de Rivoli din Paris, având trasee rectilinii și fațade identice, după principiile stabilite de curentul baroc.

Surse imagini: www.wikipedia.org, prelucrat

RUE DE RIVOLI PARIS

210

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SCHIZOFRENIA URBANĂ • În

același timp, țesutul urban al marilor capitale europene continuă să devină tot mai insalubru și mai imoral;

• În fața unei populații sărăcite, în continuă creștere, a unei rate a criminalității fără precedent în Europa, precum și a unei speranțe de viață din ce în ce mai reduse în rândul clasei defavorizate, apar în epocă o serie de inițiative de îmbunătățire a situației existente, care vor forța intervenția statului în rezolvarea problemelor identificate.

211

CONSECINȚELE REVOLUȚIEI INDUSTRIALE: INTERVENȚII PUNCTUALE VS. ABORDĂRI RADICALE URBANISM, AN III FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SĂRĂCIA CA FENOMEN SOCIAL

• Confruntându-se cu multiplele consecințe

negative ale urbanizării accelerate cauzate de Revoluția Industrială, proces care a condus la modificarea definitivă a valorilor tradiționale cu privire la organizarea urbană și socială deopotrivă, Casa Regală a Marii Britanii inițiază, pe parcursul secolului al XIX-lea, o serie de studii sociale, care să constate cauzele situației dezastruoase;

• Un

studiu efectuat în acest sens în anul 1887 asupra unui cartier londonez indică faptul că 35% din populația studiată se află sub limita sărăciei;

• Transpus

la scara orașului, acest procent se traduce prin prezența a unui milion de săraci la nivelul întregii Londre.

213

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SĂRĂCIA CA FENOMEN SOCIAL

• Conform

aceluiași studiu, populația săracă este împărțită în patru categorii, și anume: o categoria celor fără speranță, care nu contribuie prin nimic la bunăstarea counității locale și nu au capacitatea de a-și îmbunătăți situația (circa 50.000 locuitori sau 1,5% din totalul populației: vagabonzi, semidelicvenţi, etc.); o categoria celor cu un venit nesigur (circa 300.000 locuitori sau 11% din totalul populației: vânzători ambulanți, zilieri, etc.); o categoria victimelor sistemului social (circa 250.000 locuitori sau 8% din totalul populației: persoanele cu handicap locomotor, bolnavii cronici, văduvele sau bătrânii); o categoria celor cu un venit regulat, dar foarte mic (circa 400.000 locuitori sau 14,5% din totalul populației: muncitorii).

214

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR

• În fața unei realități dificil de ignorat, dovedită de acum prin studii precum cel prezentat anterior, față de situația profund dezastruoasă, atât din punct de vedere urbanistic, cât mai ales din punct de vedere social, apar în epocă două tipologii de abordări: o intervențiile secvențiale, de tip pas cu pas, care au ca menire îmbunătățirea treptată a situației existente, prin corijări progresive; o abordările radicale, care propun scenarii utopice și societăți ideale.

215

PARTEA I

CONSECINȚELE REVOLUȚIEI INDUSTRIALE: INTERVENȚII PUNCTUALE REFORMELE BRITANICE VS. PARISUL LUI HAUSSMANN

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE LONDRA (la mijlocul secolului al XIX-lea)

Surse imagini: w ww.museumofdocklands.org.uk, prelucrat

217

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE

• În

vederea îmbunătățirii situației sociale existente, autoritățile britanice inițiază, de-a lungul secolului al XIX-lea, o serie de reforme legislative;

• Prima

inițiativă în acest sens o constituie reforma sistemului polițienesc, realizată în Londra după anul 1829, în vederea combaterii ratei extrem de crescute a criminalității;

• În urma acestei reforme, orașul a fost împărțit în 17 divizii, fiecare controlată de câte o secție de poliție bine organizată;

• Totodată,

s-a impus obligativitatea căsătoriei în rândul agenților, astfel încât aceștia să nu fie tentați să apeleze la serviciile prostituatelor (în Londra existând, la vremea respectivă, cca. 80.000 de practicante ale celei mai vechi meserii din lume).

218

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE

• O

altă reformă, apărută în Marea Britanie în jurul anilor 1830, o constituie Legea Săracilor, care reglementează, pentru prima dată, atribuirea de ajutoare sociale persoanelor din clasele defavorizate ale populației;

• Această

reformă reia preocupările mai vechi, materializate, la începutul secolului, printr-un Plan de Ajutorare a Săracilor, ce prevedea construirea din bani publici a unor locuințe pentru persoanele defavorizate;

• Noile

dezvoltări au sfârșit însă prin a deveni adevărate lagăre de muncă, întrucât companiile private selectate de stat în vederea construirii acestor ansambluri le-au amplasat în jurul propriilor fabrici, împărțindu-le muncitorilor care își desfășurau aici activitatea.

219

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE • După

jumătatea secolului al XIX-lea, apar o serie de inițiative de îmbunătățire a calității fizice a vieții în mediul urban, precum realizarea, la nivelul Londrei, a unei rețele de alimentare cu apă, respectiv a sistemului de canalizare;

• Aceste măsuri au fost impuse după seceta din 1858, când efectele nocive ale deversării apelor menajere în Tamisa s-au făcut simțite inclusiv în rândul claselor privilegiate.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

220

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE

• Totodată, spre sfârșitul secolului al XIX-lea apar o serie de legi care reflectă preocupările referitoare la îmbunătățirea situației sociale și locative a cetățenilor din păturile inferioare ale societății: o Legea Locuințelor Artizanilor și Muncitorilor (1868), care definea standardele minimale de calitate necesar a fi satisfăcute de locuințele muncitorești, permițând totodată demolarea celor care nu satisfăceau aceste standarde, cu condiția construirii de locuințe noi în locul celor demolate; o Legea Educației (1870), care legifera desproprietăririle în vederea construirii de școli; o Legea Sănătății (1875), care impunea standardele minimale de salubritate necesar a fi respectate în țesutul construit, însă care nu a putut fi aplicată la nivelul Londrei datorită forței de muncă insuficiente (1 inspector la cca. 105.000 locuitori).

221

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE • De asemenea,

după 1875, apar o serie de reglementări referitoare la modul de realizare a locuințelor muncitorești, cuprinse în manuale de proiectare pentru locuințe-tip;

• Printre

condițiile impuse, se

numără: o obligativitatea amenajării de grupuri sanitare în cadrul locuinței; o asigurarea iluminatului și ventilării naturale a tuturor camerelor; o amenajarea de dormitoare.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

222

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE • Însă

în ciuda existenței unui cadru legislativ bine definit, autoritățile locale britanice se află, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în incapacitatea de a implementa noile reglementări, pe de o parte din lipsa de fonduri, iar pe de altă parte datorită numărului redus de funcționari;

• Acest fapt face ca singura urmare consistentă a noilor reforme să o constituie demolările masive produse în mahalalele londoneze în vederea construirii diferitelor facilități publice (căi ferate, drumuri, rețele edilitare, școli), respectiv ca urmare a neîndeplinirii standardelor minimale de calitate și salubritate a mediului construit;

• Aceste intervenții nu fac însă altceva decât să înrăutățească situația existentă, conducând la densități și mai cartierelor muncitorești rămase în picioare, numărul ridicat de sinistrați, la înrăutățirea precum și la creșterea semnificativă a cererii

crescute în cadrul nevoite să absoarbă condițiilor de viață, de locuințe.

223

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE

• Pe fondul crizei locative din ce în ce mai accentuate, precum și din cauza nivelului de trai foarte scăzut, în jurul anului 1880 se produc, în Londra, o serie de revolte ale clasei muncitoare, care se concretizează prin manifestări violente de ambele părți ale baricadei;

• În

consecință, clasa privilegiată, alături de autoritățile locale, dezvoltă, un sentiment nu de vină, ci de teamă, la adresa populației defavorizate a orașului;

• Sub

presiunea dezbaterilor din presă, în anul 1888 apare Legea Guvernământului Local, care transferă responsabilităţile Consiliului Municipal al Muncii cu privire la problema locativă unui organism ales democratic, şi anume The London County Council.

224

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE

• În

continuare, în 1890 se aprobă Legea Locuințelor Clasei Muncitoreşti, care prevede dezvoltarea din fonduri publice a unor ample zone urbane și transformarea lor în cartiere muncitorești, cuprinzând locuințe individuale sau clădiri cu mai multe apartamente pentru muncitori, oferite spre închiriere contra unei sume minimale;

• În

sfârșit, în jurul anului 1900, The London County Council (care înlocuiește de acum autoritatea vechilor consilii parohiale) primește dreptul de a cumpăra terenuri în afara graniţelor sale în vederea construirii de locuințe pentru muncitori.

225

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE

• Prețul mult mai scăzut al terenurilor aflate în extravilan a facilitat dezvoltarea rapidă a unor noi localități, situate la distanță de orașul viciat, configurate astfel încât să asigure standardele minimale de salubritate și calitate a vieții prevăzute prin noile regulamente;

• Totodată,

dezvoltarea rețelelor de transport feroviar a permis conectarea acestor localități cu centrul orașului-mamă, noile așezări fiind de regulă organizate în jurul unei gări;

• Aceste așezări sunt precursoarele orașelor-grădină. 226

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE PORT SUNLIGHT (1887) • Noile

așezări se caracterizează prin planimetrii aerisite și densități reduse în comparație cu orașele existente, clădirile de locuit (individuale sau cu mai multe apartamente) fiind situate la distanțe corespunzătoare unele față de celelalte, astfel încât să se asigure iluminarea și ventilarea naturală a spațiilor interioare, precum și un grad crescut de intimitate.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

227

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE

PORT SUNLIGHT (1887) • Totodată, aceste așezări sunt prevăzute cu o serie de funcțiuni de utilitate publică, menite să îmbunătățească nivelul de calitate a vieții comunitare: o gara feroviară; o parcuri publice; o locuri de muncă pentru cetățeni; o școli; o spații comunitare.

228

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: REFORMELE BRITANICE BOURNVILLE (1895) • Premergătoarele

orașelorgrădină, noile așezări muncitorești construite la finalul secolului al XIX-lea pe teritoriul Marii Britanii propun planimetrii dezvoltate organic, după o tramă stradală având trasee sinuoase, de-a lungul cărora sunt înșiruite loturi de case individuale sau înșiruite, prevăzute cu grădină proprie.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

229

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN • La jumătatea secolului al XIX-lea, Parisul se prezintă ca un ansamblu urban anarhic, un colaj de cartiere muncitorești construite în grabă, fără respectarea vreunui regulament urban, care oferă locuitorilor condiții de viață mizere și precare.

230

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN

• După

preluarea funcției de prefect în anul 1850, Haussmann decide demolarea mahalalelor existente și înlocuirea lor cu o nouă structură urbană, derivată din principiile barocului, cu piațete de tip rond-point, în care se intersectează radialele ce pleacă dinspre centru spre noile periferii, urmând trasee rectilinii.

231

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN

• De asemenea, Haussmann dublează bugetul alocat pentru sănătatea publică, mărindu-l de 6 ori pe cel dedicat educației;

• Filosofia

de guvernare adoptată de Haussmann mizează nu pe acordarea de ajutoare sociale, ci pe crearea de locuri de muncă;

• Acest

lucru este facilitat de lucrările masive de reconstrucție a Parisului, inițiate de Haussmann, la mijlocul anilor 1860 peste o cincime din populația muncitoare a orașului fiind angajată în construcții;

• Însă

demolările premergătoare reconstrucției Parisului au condus la apariția unor situații de criză, cauzate de diminuarea dramatică a numărului locuințelor disponibile, respectiv creșterea firească a chiriilor în restul orașului.

232

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN • Obiectivele

urmărite prin aceste operațiuni cuprind: o încurajarea ordinii publice; o adaptarea orașului la creșterea nivelului de trafic; o generarea unei structuri majore de canalizare; o îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor; o modelarea unei capitale monumentale, prin construirea de bulevarde care să dreneze cartierele.

233

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN • În acest sens, Haussmann impune o serie de regulamente referitoare la organizarea țesutului construit, care vizează: o lățimea străzilor, între 10-14 m; o lățimea bulevardelor, peste 20 m; o regimul de înălțime al clădirilor, stabilit în raport cu distanța dintre acestea, astfel încât să se asigure un iluminat natural adecvat, precum și o intimitate crescută în interiorul apartamentelor; o sistemul constructiv și forma de expresie arhitecturală a tuturor elementelor clădirilor; o materialele utilizate la nivelul pavimentului din spațiul public, respectiv elementele de mobilier urban;

• Se

urmărește așadar o standardizare a mediului construit, caracterizat prin unitate și coerență, atât la nivel funcțional, cât și la nivel de expresie.

234

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN

• Haussmann

a impus, de asemenea, o serie de reglementări cu privire la asigurarea facilităților urbane, și anume: o realizarea unei rețele de aducțiune a apei, care miza pe captarea unor izvoare exterioare orașului (întrucât apa din Sena nu se putea filtra corespunzător); o realizarea unui sistem de canalizare, caracterizat prin colectarea diferențiată a apei menajere față de apa pluvială; o amenajarea de spații verzi (22 de scuaruri de cca. 5.000 mp fiecare în zonele rezidențiale, respectiv două parcuri urbane situate în suburbii).

235

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN

PLACE DE L’ETOILE (1870)

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he City, prelucrat

236

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PARISUL LUI HAUSSMANN AVENUE FOCH RUE RICHELIEU

RUE RENOIR

237

PARTEA A II-A

CONSECINȚELE REVOLUȚIEI INDUSTRIALE: ABORDĂRI RADICALE FAMILISTER-UL LUI GODIN

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: PREMISE

• Între

anii 1760 și 1790, o serie de progrese tehnice și descoperiri ingenioase, precum motorul cu abur al lui Watt sau perfecționarea siderurgiei, au favorizat dezvoltarea industriei în detrimentul agriculturii, ceea ce a determinat o reamplasare și reorganizare a așezărilor umane și a societății deopotrivă;

• Atrasă

de mirajul industriei, populația din mediul rural începe să migreze înspre noile centre, coagulate în jurul marilor fabrici, ce iau acum locul catedralelor medievale ca repere în orașe;

• În

curând, aici se construiesc cartiere compacte de locuințe muncitorești, de multe ori înghesuite și mizere, care rezolvă, pentru scurt timp și numai în aparență, problemele locative apărute odată cu sosirea emigranților.

239

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: CONSECINȚE

• Însă

pe fondul creșterii demografice accentuate ce caracterizează secolul al XIX-lea, mutațiile socio-economice produse odată cu aceste transformări încep să ia proporții semnificative, astfel că situațiile de criză nu întârzie să apară, mai cu seamă în marile orașe;

• În fața numărului tot mai ridicat de locuitori, profilul stradal devine prea îngust, traficul se congestionează, locuințele devin neîncăpătoare, iar orașele se transformă în conglomerate insalubre și dezordonate, în care criminalitatea și bolile sunt la ordinea zilei.

240

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: CONSECINȚE LONDRA (la mijlocul secolului al XIX-lea)

Surse imagini: w ww.museumofdocklands.org.uk, prelucrat

241

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: CONSECINȚE PARIS (la mijlocul secolului al XIX-lea)

242

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR

• În

fața unei realități dificil de ignorat, față de situația profund dezastruoasă, atât din punct de vedere urbanistic, cât mai ales din punct de vedere social, apar în epocă două tipologii de abordări: o intervențiile secvențiale, de tip pas cu pas, care au ca menire îmbunătățirea treptată a situației existente, prin corijări progresive; o abordările radicale, care propun scenarii utopice și societăți ideale.

243

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: INETVENȚII SECVENȚIALE

• În

raport cu aceste realități, dar mai cu seamă în relație cu problema locativă din ce în ce mai arzătoare, după anii 1850 încep să apară, în țări precum Marea Britanie sau Franța, o serie de reglementări, care au ca scop îmbunătățirea situației existente;

• Astfel, în mediul britanic, se propun o serie de reforme, care, deși coerente la nivel teoretic, se dovedesc a fi aproape imposibil de implementat în realitate, datorită resurselor limitate din punct de vedere financiar, precum și al forței de muncă.

244

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: INETVENȚII SECVENȚIALE

• Rezolvarea problemei locuințelor este preluată în cele din urmă de stat, care, prin intermediul consiliilor locale, dezvoltă, la periferia orașelor sau chiar mai departe, în funcție de prețul terenului, noi cartiere de locuințe-tip, cu unul sau mai multe apartamente, destinate clasei muncitoarea;

• Aceste

dezvoltări sunt situate întotdeauna în proximitatea unei stații de cale ferată, fapt ce permite distanțarea locuirii de centrul viciat al vechiului oraș, asigurându-se, în același timp, accesul nemijlocit al populației noului cartier la localitatea-mamă.

245

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: INETVENȚII SECVENȚIALE

• Pe

de altă parte, în mediul francez se produc, la inițiativa prefectului Haussmann, o serie de intervenții brutale în țesutul construit, care modifică radical, în decursul a două decenii, imaginea orașului;

• Astfel,

Haussmann trasează noi bulevarde, implementează și extinde rețelele edilitare, dezvoltă rețeaua facilităților publice la nivelul orașului, reglementează modul de construire al clădirilor de locuit (atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere tehnic), precum și tratarea și mobilarea spațiului public.

246

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ: ABORDĂRI RADICALE

• Față de aceste direcții, care mizează în fapt pe schimbări treptate, ce urmau să amelioreze în timp calitatea de ansamblu a mediului urban, în epocă au apărut și o serie de propuneri radicale, care își îndreptau atenția înspre societăți de tip ideal;

• Aceste

propuneri sunt bazate pe principiile socialismului utopic, născut în secolul al XIX-lea pe fondul curentului romantic și al conceptelor revoluționare inspirate de Revoluția Franceză (1789).

247

SOCIALISMUL UTOPIC

• Deși

socialismul utopic a fost etichetat ca atare abia după jumătatea secolului al XIX-lea, de către filosofii Karl Marx și Friedrich Engels, ideologia specifică acestui curent s-a conturat încă din primele decenii ale acestui secol, sub influența a trei personalități, care au abordat, atât teoretic, cât și practic, problematica societăților ideale: o Robert Owen (Marea Britanie, SUA); o Charles Fourier (Franța); o Henri de Saint-Simone (Franța).

248

SOCIALISMUL UTOPIC: ROBERT OWEN • Robert Owen

(1771-1858) a fost un reformator social galez, fondator al socialismului și al mișcării cooperative;

• Filozofia

sa, catalgoată ulterior de către Karl Marx drept socialism utopic, are la bază 3 principii: o importanța investiției în capitalul uman – Owen consideră că omul este produsul mediului în care trăiește; este necesar deci ca o societate să investească în educație și să ofere egalitate în drepturi clasei muncitoare; o opoziția față de religie – Owen consideră că toate religiile sunt bazate pe istorii inventate de indivizi care urmăresc să controleze masele, astfel încât, aderând la o anumită credință, oamenii devin, în viziunea filosofului, „animale slabe și imbecile, fanatici sau ipocriți”; în mod paradoxal, spre sfârșitul vieții, Owen adoptă spiritualismul; o repudierea sistemului industrial și înlocuirea acestuia cu agricultura – revenirea la valorile trecutului.

249

SOCIALISMUL UTOPIC: ROBERT OWEN • Pe

baza acestor convingeri, Owen imaginează o așezare ideală, având o suprafață de 500 ha și 1200 locuințe;

• Având formă pătrată în plan, această așezare cuprinde funcțiuni precum locuințe individuale, spital sau hotel (organizate perimetral), în timp ce zona centrală concentrează edificii publice (un restaurant pentru întreaga comunitate, școală, bibliotecă, sală de reuniuni, terenuri de sport).

250

SOCIALISMUL UTOPIC: ROBERT OWEN

• În

exteriorul acestui pătrat, sunt amplasate clădiri industriale (fabrici, depozite, abatoare, mori), precum și o vastă zona agricolă, cu toate construcțiile aferente;

• Se

remarcă faptul că ansamblul nu cuprinde instituții precum tribunal sau pușcărie, întrucât societatea ideală imaginată de Owen nu are nevoie de așa ceva.

251

SOCIALISMUL UTOPIC: ROBERT OWEN

• În vederea implementării acestor concepte, Robert Owen se mută, în 1799, în New Lanark, un oraș cu o populație de 2500 de locuitori, unde administrează mai multe mori cu sute de angajați;

• Principiile

sale referitoare la educație au dus la deschiderea, în 1816, a Institutului din New Lanark, o școală dedicată atât copiilor angajaților săi, cât și copiilor familiilor sărace din împrejurimi, care nu își permiteau să le ofere acestora o educație corespunzătoare.

252

SOCIALISMUL UTOPIC: ROBERT OWEN

• Ansamblul,

imaginat și edificat în întregime de Owen, cuprinde o succesiune de spații (creșă, locuri de joaca, grădini, ateliere de manufactură și săli de clasă), destinate unui proces de învățământ avangardist, considerat neconvențional chiar și în perioada contemporană.

253

SOCIALISMUL UTOPIC: ROBERT OWEN

• Inspirat

de succesul înregistrat în New Lanark, Owen propune, în 1825, implementarea unui experiment similar în Statele Unite ale Americii – New Harmony, Indiana;

• Acest experiment a eșuat însă lamentabil, datorită lipsei de suveranitate, precum și datorită anihilării proprietății private, concepte care contrazic însăși natura umană.

254

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER

• Charles Fourier (1772-1837) este un scriitor francez, care propune un nou sistem filosofic și politic, axat pe principii împrumutate din domeniul psihologiei;

• De

departe cel mai utopic dintre toți, Fourier ignoră pur și simplu realitățile Revoluției Industriale, considerând că aceste mutații sunt trecătoare, și că lumea se va întoarce la valorile tradiționale;

• Prin

propunerile sale, Fourier urmărește eliminarea sărăciei, ca principală cauză a dezordini sociale; de asemenea, susține emanciparea femii și atrage atenția asupra importanței cooperării în dezvoltarea unei societăți.

255

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER

• În vederea transpunerii acestor principii în practică, Charles Fourier imaginează ansamblul rezidențial de tip Phalanstere, care propune un imobil de locuințe și funcțiuni conexe (precum ateliere de lucru, spații de relaxare, dispensare medicale, școli și biblioteci, chiar grădini), destinat unui număr de 1620 de persoane, organizat după reguli clare și capabil să coaguleze în limitele sale o societate;

• Fourier

încearcă astfel să înlocuiască haosul și dezordinea ce dominau societatea cu o lume utopică, bazată pe principii sociale și psihologice complexe, care mizau pe traiul în comun, adică pe unitate, colaborare inter-umană și armonie comunitară.

256

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER

• Phalanster-ul

este alcătuit după o structură clară, având un nucleu central și două aripi laterale;

• Nucleul

central cuprinde spații de desfășurare a unor activități liniștite (sala de luat masa, sala de întâlnire, biblioteca și locul de studiu), precum și spații cu valențe simbolice (capela, observatorul, grădina de iarnă).

257

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER

• O

aripă laterală este destinată locului de munca și altor activități gălăgioase (lemnărie, fierărie, alte ateliere de manufactură), găzduind de asemenea copiii (care fac gălăgie în timpul jocului);

• Cea

de a doua aripă adăpostește un spațiu de tip han, cu săli de bal și holuri de întâlnire cu cei din exterior, cărora nu li se permite accesul în partea centrala.

258

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER • De

asemenea, Phalanster-ul include apartamente individuale, precum și o serie holuri pentru socializare, numite „seristeries”;

• Grajdurile și depozitele

sunt amplasate în clădiri individuale, situate pe latura opusă edificiului principal;

• În

spațiul astfel rezultat este amenajată curtea principală, în timp ce grădinile sunt amplasate în spatele clădirii principale.

259

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER • Fourier

nu a reușit însă niciodată să construiască un Phalanstere, datorită resurselor financiare insuficiente de care dispunea;

• În

schimb, conceptul a fost exportat în America, unde au fost construite, după principiile sale, câteva colonii;

• Totuși,

aceste exerciții (precum Clermont Phalanx sau orășelul Utopia, Ohio) sau dovedit a fi un eșec.

260

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER

• În

Europa, dintre cele câteva ansambluri de acest tip care s-au realizat în epocă, cel mai reușit a fost probabil Familister-ul, construit parțial de industriașul Godin, începând cu anul 1871, în jurul fabricii sale, situate în localitatea franceză Guise;

• Acest

ansamblu era dedicat muncitorilor, fiind format din trei clădiri inter-conectate (dintre care s-au realizat doar două).

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he Cty, prelucrat

261

SOCIALISMUL UTOPIC: CHARLES FOURIER • Clădirea

centrală, accesibilă exclusiv rezidenților, adăpostea apartamentele individuale de locuit, dispuse în jurul unui mare atrium ce deservea întreaga comunitate, constituindu-se într-un spațiu complex, de socializare;

• Evident,

niciunul dintre aceste exemple nu au supraviețuit ca atare, fiind fie demolate, fie transformate, în mod ironic, în ansambluri rezidențiale de lux pentru categoriile privilegiate ale societății.

Surse imagini: L. Benevolo – The History of t he Cty, prelucrat

262

SOCIALISMUL UTOPIC: HENRI DE SAINT-SIMONE

• Henri

de Saint-Simone (1760-1825) a fost un economist și om de afaceri francez, care, spre deosebire de ceilalți doi filosofi, prezentați anterior, nu este străin de principiile capitalismului, fiind un om de lume, care apreciază productivitatea, organizarea, eficiența, inovația și descoperirile tehnologice;

• Totuși, el consideră că principiile capitaliste nu pot să funcționeze într-o economie de piață liberă;

• Disprețuind

membrii aristocrației și clerului, pe care îi consideră paraziți ai societății, Saint-Simone propune integrarea muncitorilor în societate, însă nu le acordă acestora un rol dominant;

• În schimb, el pune accent pe reorganizarea și aplicarea tehnologiei în procesul muncii, încredințând pozițiile de autoritate în noua ordine socială tehnocraților (specialiștilor din diferite domenii).

263

SOCIALISMUL UTOPIC: HENRI DE SAINT-SIMONE

• Saint-Simone

concluzionează astfel că muncitorii nu pot, pe cont propriu, să se organizeze, având nevoie de autoritatea unei elite formate din filosofi, ingineri și oameni de știință, care să coordoneze un proces pașnic de industrializare, de inspirație umanistă;

• De

asemenea, Saint-Simone pune la îndoială dreptul asupra proprietății private, pe care îl vede mai degrabă ca o recompensă pentru realizări deosebite, decât ca pe un drept de netăgăduit;

• Astfel,

el propune eliminarea dreptului la moștenire, în vederea evitării transferului averii unor urmași lipsiți de merite.

264

SOCIALISMUL UTOPIC: CONCLUZII • Conceptele

promovate de cei trei teoreticieni (Owen, Fourier și SaintSimone), apărute ca urmare a eșecului liberei inițiative, încurajată de Revoluția Industrială, deplasează așadar accentul dinspre libertatea individuală înspre organizarea colectivă, propunând rezolvarea problemelor urbane prin intervenție publică, concept ce stă la baza urbanismului modern;

• Totodată,

cei trei au pus bazele curentelor de gândire socialiste și comuniste, caracterizate prin: o desfiinţarea proprietăţii private; o organizarea planificată a producţiei; o desfiinţarea opoziţiei dintre oraş şi sat, precum și a opoziţiei dintre munca fizică şi cea intelectuală o obligaţia tuturor membrilor societăţii de a munci, respectiv repartiţia produsului social după gradul de implicare în procesul de producție, precum și după nevoi; o răspunderea societăţii în dezvoltarea individului; o dispariţia claselor sociale.

265

VĂ MULȚUMESC!