Inaripata...

Înaripata...

Verse 13 Mau 2021+ Felix Rian Constantinescu 2 romeo and juliet mcmxiv FELIX+

Felix la 6 ani 1988 WIN_20190118_21_19_38_Pro Felix la 6 ani vG1 i, BLOOD STORM wb... Dumnezeul meu a scris o carte, + Nimfă... 2021+ i, Felix Rian Constamtnescu , EU, UE, 2021+

2 Vergilius & dante, Lui El Greco Canonizare la Pitești + Roumanie...

Poetul cu carte, cartea cu biserică.

2/-1 Nașterea Rugaciunii, Una din cruci este-a lui Hristos...+ ogivele plopilor wb... 2/-1 Nașterea Rugaciunii, Una din cruci este-a lui Hristos...+ ogivele ploplor +++România e o Fată frumoasă. +++Lucrare poematică aflată sub înaltul patronaj al viceministrului de externe, Adrian Nastase... + m 2 vladimir t great 2021+ Pentru abba felix + Vezi-ți de păcatele tale, Felixe, și nu le mai număra/socoti pe ale altora.

Sfârșit de Paști, 2021+, Duminica a doua...

Roagă-te pentru mine, Iisuse Hristoase!!

Felix Ave Maria 2021+ Ludwig van Beethoven Wikipedia Roman From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to navigationJump to search "Beethoven" redirects here. For other uses, see Beethoven (disambiguation).

Ludwig van Beethoven Portrait by Joseph Karl Stieler, 1820

Portrait of Beethoven by Joseph Karl Stieler, 1820 Born Bonn Baptised 17 December 1770 Died 26 March 1827 (aged 56) Vienna Occupation composerpianist Notable work List of compositions Ludwig van Beethoven (/ˈlʊdvɪɡ væn ˈbeɪtoʊvən/ (About this soundlisten); German: ˈluːtvɪç fan ˈbeːtˌhoːfnn (About this soundlisten); baptised 17 December 1770 – 26 March 1827) was a German composer and pianist. Beethoven remains one of the most admired composers in the history of Western music; his works rank amongst the most performed of the classical music repertoire. His works span the transition from the classical period to the romantic era in classical music.

His career has conventionally been divided into early, middle, and late periods. The "early" period, during which he forged his craft, is typically considered to have lasted until 1802. From 1802 to around 1812, his "middle" period showed an individual development from the "classical" styles of Joseph Haydn and Wolfgang Amadeus Mozart, and is sometimes characterized as "heroic". During this time, he began to suffer increasingly from deafness. In his "late" period from 1812 to his death in 1827, he extended his innovations in musical form and expression.

Born in Bonn, Beethoven's musical talent was obvious at an early age, and he was initially harshly and intensively taught by his father Johann van Beethoven. Beethoven was later taught by the composer and conductor Christian Gottlob Neefe, under whose tutelage he published his first work, a set of keyboard variations, in 1783. He found relief from a dysfunctional home life with the family of Helene von Breuning, whose children he loved, befriended, and taught piano. At age 21, he moved to Vienna, which subsequently became his base, and studied composition with Haydn. Beethoven then gained a reputation as a virtuoso pianist, and he was soon courted by Karl Alois, Prince

Lichnowsky for compositions, which resulted in his three Opus 1 piano trios (the earliest works to which he accorded an opus number) in 1795.

His first major orchestral work, the First Symphony, appeared in 1800, and his first set of string quartets was published in 1801. During this period, his hearing began to deteriorate, but he continued to conduct, premiering his Third and Fifth Symphonies in 1804 and 1808, respectively. His Violin Concerto appeared in 1806. His last piano concerto (No. 5, Op. 73, known as the 'Emperor'), dedicated to his frequent patron Archduke Rudolf of Austria, was premiered in 1810, but not with Beethoven as soloist. He was almost completely deaf by 1814, and he then gave up performing and appearing in public. He described his problems with health and his unfulfilled personal life in two letters, his "Heiligenstadt Testament" (1802) to his brothers and his unsent love letter to an unknown "Immortal Beloved" (1812).

In the years from 1810, increasingly less socially involved, Beethoven composed many of his most admired works including his later symphonies and his mature chamber music and piano sonatas. His only opera, Fidelio, which had been first performed in 1805, was revised to its final version in 1814. He composed his Missa Solemnis in the years 1819–1823, and his final, Ninth, Symphony, one of the first examples of a choral symphony, in 1822–1824. Written in his last years, his late string quartets of 1825–26 are amongst his final achievements. After some months of bedridden illness, he died in 1827. Beethoven's works remain mainstays of the classical music repertoire.

Contents 1 Life and career 1.1 Family and early life 1.2 1780–1792: Bonn 1.3 1792–1802: Vienna – the early years 1.4 1802–1812: The 'heroic' period 1.4.1 Deafness

1.4.2 The 'heroic' style 1.4.3 Goethe 1.4.4 "The Immortal Beloved" 1.5 1813–1822: Acclaim 1.5.1 Family problems 1.5.2 Post-war Vienna 1.5.3 Pause 1.5.4 Resurgence 1.6 1823–1827: The final years 1.7 Death 2 Music 2.1 The "three periods" 2.2 Bonn 1782–1792 2.3 The first period 2.4 The middle period 2.5 The late period 2.6 Beethoven's pianos 3 Legacy 3.1 Museums 3.2 Monuments 3.3 Space 4 References 4.1 Notes 4.2 Citations 4.3 Sources 5 Further reading 6 External links Life and career Family and early life Beethoven's birthplace at Bonngasse 20, Bonn, now the Beethoven House museum Beethoven was the grandson of Ludwig van Beethoven (1712–1773)n 1, a musician from the town of Mechelen in the Austrian Duchy of Brabant (in what is now the Flemish region of Belgium) who had moved to Bonn

at the age of 21.23 Ludwig was employed as a bass singer at the court of Clemens August, Archbishop-Elector of Cologne, eventually rising to become, in 1761, Kapellmeister (music director) and hence a preeminent musician in Bonn. The portrait he commissioned of himself towards the end of his life remained displayed in his grandson's rooms as a talisman of his musical heritage.4 Ludwig had one son, Johann (1740– 1792), who worked as a tenor in the same musical establishment and gave keyboard and violin lessons to supplement his income.2 Johann married Maria Magdalena Keverich in 1767; she was the daughter of Heinrich Keverich (1701–1751), who had been the head chef at the court of the Archbishopric of Trier.5 Beethoven was born of this marriage in Bonn, at what is now the Beethoven House Museum, Bonnstrasse 20.6 There is no authentic record of the date of his birth; but the registry of his baptism, in the Catholic Parish of St. Remigius on 17 December 1770, survives, and the custom in the region at the time was to carry out baptism within 24 hours of birth. There is a consensus (with which Beethoven himself agreed) that his birth date was 16 December, but no documentary proof of this.7 Of the seven children born to Johann van Beethoven, only Ludwig, the second-born, and two younger brothers survived infancy. Kaspar Anton Karl was born on 8 April 1774, and Nikolaus Johann (generally known as Johann), the youngest, was born on 2 October 1776.8 Beethoven's first music teacher was his father. He later had other local teachers: the court organist Gilles van den Eeden (d. 1782), Tobias Friedrich Pfeiffer (a family friend, who provided keyboard tuition), Franz Rovantini (a relative, who instructed him in playing the violin and viola),2 and court concertmaster Franz Anton Ries for the violin.9 His tuition began in his fifth year. The regime was harsh and intensive, often reducing him to tears. With the involvement of the insomniac Pfeiffer, there were irregular late-night sessions, with the young Beethoven being dragged from his bed to the keyboard.10 His musical talent was obvious at a young age. Johann, aware of Leopold Mozart's successes in this area

(with his son Wolfgang and daughter Nannerl), attempted to promote his son as a child prodigy, claiming that Beethoven was six (he was seven) on the posters for his first public performance in March 1778.11 1780–1792: Bonn Christian Gottlob Neefe. Engraving after Johann Georg Rosenberg, c.

1798 In 1780 or 1781, Beethoven began his studies with his most important teacher in Bonn, Christian Gottlob Neefe.12 Neefe taught him composition; in March 1783 appeared Beethoven's first published work, a set of keyboard variations (WoO 63).8n 2 Beethoven soon began working with Neefe as assistant organist, at first unpaid (1782), and then as a paid employee (1784) of the court chapel.14 His first three piano sonatas, WoO 47, sometimes known as "Kurfürst" ("Elector") for their dedication to Elector Maximilian Friedrich (1708–1784), were published in 1783.15 In the same year, the first printed reference to Beethoven appeared in the Magazin der Musik – "Louis van Beethoven sic ... a boy of 11 years and most promising talent. He plays the piano very skilfully and with power, reads at sight very well ... the chief piece he plays is Das wohltemperierte Klavier of Sebastian Bach, which Herr Neefe puts into his hands".2 Maximilian Friedrich's successor as Elector of Bonn was Maximilian Franz. He gave some support to Beethoven, appointing him Court Organist and paying towards his visit to Vienna of 1792.516 He was introduced in these years to several people who became important in his life. He often visited the cultivated von Breuning family, at whose home he taught piano to some of the children, and where the widowed Frau von Breuning offered him a motherly friendship. Here he also met Franz Wegeler, a young medical student, who became a lifelong friend (and was to marry one of the von Breuning daughters). The von Breuning family environment offered an alternative to his home life, which was increasingly dominated by his father's decline. Another frequenter of the von Breunings was Count Ferdinand von Waldstein, who became a friend and financial supporter during Beethoven's Bonn

period.171819 Waldstein was to commission in 1791 Beethoven's first work for the stage, the ballet Musik zu einem Ritterballett (WoO 1).20 Count Waldstein: portrait by Antonín Machek, c. 1800 In the period 1785–90 there is virtually no record of Beethoven's activity as a composer. This may be attributed to the lukewarm response his initial publications had attracted, and also to ongoing problems in the Beethoven family.21 His mother died in 1787, shortly after Beethoven's first visit to Vienna, where he stayed for about two weeks and almost certainly met Mozart.17 In 1789 Beethoven's father was forcibly retired from the service of the Court (as a consequence of his alcoholism) and it was ordered that half of his father's pension be paid directly to Ludwig for support of the family.22 He contributed further to the family's income by teaching (to which Wegeler said he had "an extraordinary aversion"23) and by playing viola in the court orchestra. This familiarized him with a variety of operas, including works by Mozart, Gluck and Paisiello.24 Here he also befriended Anton Reicha, a composer, flautist and violinist of about his own age who was a nephew of the court orchestra's conductor, Josef Reicha.25 From 1790 to 1792, Beethoven composed several works (none were published at the time) showing a growing range and maturity.

Musicologists have identified a theme similar to those of his Third Symphony in a set of variations written in 1791.26 It was perhaps on Neefe's recommendation that Beethoven received his first commissions; the Literary Society in Bonn commissioned a cantata to mark the occasion of the death in 1790 of Joseph II (WoO 87), and a further cantata, to celebrate the subsequent accession of Leopold II as Holy Roman Emperor (WoO 88), may have been commissioned by the Elector.27 These two Emperor Cantatas were never performed at the time and they remained lost until the 1880s when they were described by Johannes Brahms as "Beethoven through and through" and as such prophetic of the style which would mark his music as distinct from the classical tradition.28

Beethoven was probably first introduced to Joseph Haydn in late 1790 when the latter was travelling to London and stopped in Bonn around Christmas time.29 A year and a half later, they met in Bonn on Haydn's return trip from London to Vienna in July 1792, when Beethoven played in the orchestra at the Redoute in Godesberg. Arrangements were likely made at that time for Beethoven to study with the older master.30 Waldstein wrote to him before his departure: "You are going to Vienna in fulfilment of your long-frustrated wishes ... With the help of assiduous labour you shall receive Mozart's spirit from Haydn's hands."17 1792–1802: Vienna – the early years Portrait of Beethoven as a young man, c. 1800, by Carl Traugott Riedel (1769–1832) Beethoven left Bonn for Vienna in November 1792, amid rumours of war spilling out of France; he learned shortly after his arrival that his father had died.3132 Over the next few years, Beethoven responded to the widespread feeling that he was a successor to the recently deceased Mozart by studying that master's work and writing works with a distinctly Mozartian flavour.33 He did not immediately set out to establish himself as a composer, but rather devoted himself to study and performance. Working under Haydn's direction,34 he sought to master counterpoint. He also studied violin under Ignaz Schuppanzigh.35 Early in this period, he also began receiving occasional instruction from Antonio Salieri, primarily in Italian vocal composition style; this relationship persisted until at least 1802, and possibly as late as 1809.36 With Haydn's departure for England in 1794, Beethoven was expected by the Elector to return home to Bonn. He chose instead to remain in Vienna, continuing his instruction in counterpoint with Johann Albrechtsberger and other teachers. In any case, by this time it must have seemed clear to his employer that Bonn would fall to the French, as

it did in October 1794, effectively leaving Beethoven without a stipend or the necessity to return.37 However, several Viennese noblemen had already recognised his ability and offered him financial support, among them Prince Joseph Franz Lobkowitz, Prince Karl Lichnowsky, and Baron Gottfried van Swieten.38 Assisted by his connections with Haydn and Waldstein, Beethoven began to develop a reputation as a performer and improviser in the salons of the Viennese nobility.39 His friend Nikolaus Simrock began publishing his compositions, starting with a set of keyboard variations on a theme of Dittersdorf (WoO 66).40 By 1793, he had established a reputation in Vienna as a piano virtuoso, but he apparently withheld works from publication so that their eventual appearance would have greater impact.38 Prince Lobkowitz: portrait by August Friedrich Oelenhainz In 1795 Beethoven made his public debut in Vienna over three days,41 beginning with a performance of one of his own piano concertos on 29 March at the Burgtheatern 3 and ending with a Mozart concerto on 31 March, probably the D minor concerto for which he had written a cadenza soon after his arrival in Vienna. By this year he had two piano concertos available for performance, one in B-flat major he had begun composing before moving to Vienna and had worked on for over a decade, and one in C major composed for the most part during 1795.46 Viewing the latter as the more substantive work, he chose to designate it as his first piano concerto, publishing it in March 1801 as Opus 15, before publishing the former as Opus 19 the following December. He wrote new cadenzas for both works in 1809. 47 Shortly after his public debut he arranged for the publication of the first of his compositions to which he assigned an opus number, the three piano trios, Opus 1. These works were dedicated to his patron Prince Lichnowsky,42 and were a financial success; Beethoven's profits were nearly sufficient to cover his living expenses for a year.48 In 1799

Beethoven participated in (and won) a notorious piano 'duel' at the home of Baron Raimund Wetzlar (a former patron of Mozart) against the virtuoso Joseph Wölfl; and in the following year he similarly triumphed against Daniel Steibelt at the salon of Count Moritz von Fries.49 Beethoven's eighth piano sonata the "Pathétique" (Op. 13), published in 1799 is described by the musicologist Barry Cooper as "surpassing any of his previous compositions, in strength of character, depth of emotion, level of originality, and ingenuity of motivic and tonal manipulation".50 Beethoven composed his first six string quartets (Op. 18) between 1798 and 1800 (commissioned by, and dedicated to, Prince Lobkowitz). They were published in 1801. He also completed his Septet (Op. 20) in 1799, which was one of his most popular works during his lifetime. With premieres of his First and Second Symphonies in 1800 and 1803, he became regarded as one of the most important of a generation of young composers following Haydn and Mozart. But his melodies, musical development, use of modulation and texture, and characterisation of emotion all set him apart from his influences, and heightened the impact some of his early works made when they were first published.51 For the premiere of his First Symphony, he hired the Burgtheater on 2 April 1800, and staged an extensive programme, including works by Haydn and Mozart, as well as his Septet, the Symphony, and one of his piano concertos (the latter three works all then unpublished). The concert, which the Allgemeine musikalische Zeitung described as "the most interesting concert in a long time", was not without difficulties; among the criticisms was that "the players did not bother to pay any attention to the soloist".52 By the end of 1800, Beethoven and his music were already much in demand from patrons and publishers.53 Josephine Brunsvik, pencil miniature (unknown artist), before 1804 In May 1799, he taught piano to the daughters of Hungarian Countess Anna Brunsvik. During this time, he fell in love with the younger daughter Josephine. Amongst his other students, from 1801 to 1805, he tutored Ferdinand Ries, who went on to become a composer and later

wrote about their encounters. The young Carl Czerny, who later became a renowned music teacher himself, studied with Beethoven from 1801 to 1803. In late 1801, he met a young countess, Julie Guicciardi, through the Brunsvik family; he mentions his love for Julie in a November 1801 letter to a friend, but class difference prevented any consideration of pursuing this. He dedicated his 1802 Sonata Op. 27 No. 2, now commonly known as the Moonlight Sonata, to her.54 In the spring of 1801 he completed The Creatures of Prometheus, a ballet. The work received numerous performances in 1801 and 1802, and he rushed to publish a piano arrangement to capitalise on its early popularity.55 In the spring of 1802 he completed the Second Symphony, intended for performance at a concert that was cancelled. The symphony received its premiere instead at a subscription concert in April 1803 at the Theater an der Wien, where he had been appointed composer in residence. In addition to the Second Symphony, the concert also featured the First Symphony, the Third Piano Concerto, and the oratorio Christ on the Mount of Olives. Reviews were mixed, but the concert was a financial success; he was able to charge three times the cost of a typical concert ticket.56 His business dealings with publishers also began to improve in 1802 when his brother Kaspar, who had previously assisted him casually, began to assume a larger role in the management of his affairs. In addition to negotiating higher prices for recently composed works, Kaspar also began selling some of his earlier unpublished compositions and encouraged him (against Beethoven's preference) to also make arrangements and transcriptions of his more popular works for other instrument combinations. Beethoven acceded to these requests, as he could not prevent publishers from hiring others to do similar arrangements of his works.57 1802–1812: The 'heroic' period Deafness

Beethoven in 1803, painted by Christian Horneman Beethoven told the English pianist Charles Neate (in 1815) that he dated his hearing loss from a fit he suffered in 1798 induced by a quarrel with a singer.58 During its gradual decline, his hearing was further impeded by a severe form of tinnitus.59 As early as 1801, he wrote to Wegeler and another friend Karl Amenda, describing his symptoms and the difficulties they caused in both professional and social settings (although it is likely some of his close friends were already aware of the problems).60 The cause was probably otosclerosis, perhaps accompanied by degeneration of the auditory nerve.61n 4 On the advice of his doctor, Beethoven moved to the small Austrian town of Heiligenstadt, just outside Vienna, from April to October 1802 in an attempt to come to terms with his condition. There he wrote the document now known as the Heiligenstadt Testament, a letter to his brothers which records his thoughts of suicide due to his growing deafness and records his resolution to continue living for and through his art. The letter was never sent and was discovered in his papers after his death.64 The letters to Wegeler and Amenda were not so despairing; in them Beethoven commented also on his ongoing professional and financial success at this period, and his determination, as he expressed it to Wegeler, to "seize Fate by the throat; it shall certainly not crush me completely".61 In 1806, Beethoven noted on one of his musical sketches: "Let your deafness no longer be a secret – even in art."65 Beethoven's hearing loss did not prevent him from composing music, but it made playing at concerts—an important source of income at this phase of his life—increasingly difficult. (It also contributed substantially to his social withdrawal.)61 Czerny remarked however that Beethoven could still hear speech and music normally until 1812.66 Beethoven never became totally deaf; in his final years he was still able to distinguish low tones and sudden loud sounds.

The 'heroic' style

Titlepage of ms. of the Eroica Symphony, with Napoleon's name scored through by Beethoven Beethoven's return to Vienna from Heiligenstadt was marked by a change in musical style, and is now often designated as the start of his middle or "heroic" period characterised by many original works composed on a grand scale.67 According to Carl Czerny, Beethoven said: "I am not satisfied with the work I have done so far. From now on I intend to take a new way."68 An early major work employing this new style was the Third Symphony in E flat Op. 55, known as the Eroica, written in 1803–04. The idea of creating a symphony based on the career of Napoleon may have been suggested to Beethoven by General Bernadotte in 1798.69 Beethoven, sympathetic to the ideal of the heroic revolutionary leader, originally gave the symphony the title "Bonaparte", but disillusioned by Napoleon declaring himself Emperor in 1804, he scratched Napoleon's name from the manuscript's title page, and the symphony was published in 1806 with its present title and the subtitle "to celebrate the memory of a great man".70 The Eroica was longer and larger in scope than any previous symphony. When it premiered in early 1805 it received a mixed reception. Some listeners objected to its length or misunderstood its structure, while others viewed it as a masterpiece.71 E. T. A. Hoffmann, self-portrait, c. 1820 Other middle period works extend in the same dramatic manner the musical language Beethoven had inherited. The Rasumovsky string quartets, and the Waldstein and Appassionata piano sonatas share the heroic spirit of the Third Symphony.70 Other works of this period include the Fourth through Eighth Symphonies, the oratorio Christ on the Mount of Olives, the opera Fidelio, and the Violin Concerto.72 Beethoven was hailed in 1810 by the writer and composer E. T. A. Hoffmann, in an influential review in the Allgemeine musikalische Zeitung, as the greatest of (what he considered) the three "Romantic" composers (that is, ahead of Haydn and Mozart); in Beethoven's Fifth Symphony his music, wrote Hoffmann, "sets in motion terror, fear,

horror, pain, and awakens the infinite yearning that is the essence of romanticism".73 During this time Beethoven's income came from publishing his works, from performances of them, and from his patrons, for whom he gave private performances and copies of works they commissioned for an exclusive period before their publication. Some of his early patrons, including Prince Lobkowitz and Prince Lichnowsky, gave him annual stipends in addition to commissioning works and purchasing published works.74 Perhaps his most important aristocratic patron was Archduke Rudolf of Austria, the youngest son of Emperor Leopold II, who in 1803 or 1804 began to study piano and composition with him. They became friends, and their meetings continued until 1824.75 Beethoven dedicated 14 compositions to Rudolf, including some of his major works such as the Archduke Trio Op. 97 (1811) and Missa solemnis Op. 123 (1823).

His position at the Theater an der Wien was terminated when the theatre changed management in early 1804, and he was forced to move temporarily to the suburbs of Vienna with his friend Stephan von Breuning. This slowed work on Leonore, (his original title for his opera), his largest work to date, for a time. It was delayed again by the Austrian censor and finally premiered, under its present title of Fidelio in November 1805 to houses that were nearly empty because of the French occupation of the city. In addition to being a financial failure, this version of Fidelio was also a critical failure, and Beethoven began revising it.76 Despite this failure, Beethoven continued to attract recognition. In 1807 the musician and publisher Muzio Clementi secured the rights for publishing his works in England, and Haydn's former patron Prince Esterházy commissioned a mass (the Mass in C, Op. 86) for his wife's name-day. But he could not count on such recognition alone. A colossal benefit concert which he organized in December 1808, and was widely advertised, included the premieres of the Fifth and Sixth (Pastoral) symphonies, the Fourth Piano Concerto, extracts from the Mass in C, the

scena and aria Ah! perfido Op. 65 and the Choral Fantasy op. 80. There was a large audience (including Czerny and the young Ignaz Moscheles), but it was under-rehearsed, involved many stops and starts, and during the Fantasia Beethoven was noted shouting at the musicians "badly played, wrong, again!" The financial outcome is unknown.77 Beethoven's patron, Archduke Rudolf; portrait by Johann Baptist von Lampi In the autumn of 1808, after having been rejected for a position at the Royal Theatre, Beethoven had received an offer from Napoleon's brother Jérôme Bonaparte, then king of Westphalia, for a well-paid position as Kapellmeister at the court in Cassel. To persuade him to stay in Vienna, Archduke Rudolf, Prince Kinsky and Prince Lobkowitz, after receiving representations from Beethoven's friends, pledged to pay him a pension of 4000 florins a year.78 In the event, Archduke Rudolf paid his share of the pension on the agreed date.79 Kinsky, immediately called to military duty, did not contribute and died in November 1812 after falling from his horse.8081 The Austrian currency destabilized and Lobkowitz went bankrupt in 1811 so that to benefit from the agreement Beethoven eventually had recourse to the law, which in 1815 brought him some recompense.82 The imminence of war reaching Vienna itself was felt in early 1809. In April Beethoven had completed writing his Piano Concerto No. 5 in E flat major, Op. 73,80 which the musicologist Alfred Einstein has described as "the apotheosis of the military concept" in Beethoven's music.83 Archduke Rudolf left the capital with the Imperial family in early May, prompting Beethoven's piano sonata Les Adieux, (Sonata No. 26, Op. 81a), actually entitled by Beethoven in German "Das Lebewohl" (The Farewell), of which the final movement, "Das Wiedersehen" (The Return), is dated in the manuscript with the date of Rudolf's homecoming of 30 January 1810.84 During the French bombardment of Vienna in May Beethoven took refuge in the cellar of the house of his brother Kaspar.85 The subsequent occupation of Vienna and the

disruptions to cultural life and to Beethoven's publishers, together with Beethoven's poor health at the end of 1809, explain his significantly reduced output during this period,86 although other notable works of the year include his String Quartet No. 10 in F major, Op. 74 (known as The Harp) and the Piano Sonata No. 24 in F sharp major op. 78, dedicated to Josephine's sister Therese Brunsvik.87 Goethe Goethe in 1808; portrait by Gerhard von Kügelgen At the end of 1809 Beethoven was commissioned to write incidental music for Goethe's play Egmont. The result (an overture, and nine additional entractes and vocal pieces, Op. 84), which appeared in 1810 fitted well with Beethoven's "heroic" style and he became interested in Goethe, setting three of his poems as songs (Op. 83) and learning about the poet from a mutual acquaintance, Bettina Brentano (who also wrote to Goethe at this time about Beethoven). Other works of this period in a similar vein were the F minor String Quartet Op. 95, to which Beethoven gave the subtitle Quartetto serioso, and the Op. 97 Piano Trio in B flat major known, from its dedication to his patron Rudolph as the Archduke Trio.88 In the spring of 1811, Beethoven became seriously ill, suffering headaches and high fever. His doctor Johann Malfatti recommended him to take a cure at the spa of Teplitz (now Teplice in the Czech Republic), where he wrote two more overtures and sets of incidental music for dramas, this time by August von Kotzebue – King Stephen Op. 117 and The Ruins of Athens Op. 113. Advised again to visit Teplitz in 1812 he met there with Goethe, who wrote: "His talent amazed me; unfortunately he is an utterly untamed personality, who is not altogether wrong in holding the world to be detestable, but surely does not make it any more enjoyable ... by his attitude." Beethoven wrote to his publishers Breitkopf and Härtel that "Goethe delights far too much in the court atmosphere, far more than is becoming in a poet."88 But following their meeting he began a setting for choir and orchestra of Goethe's

Meeresstille und glückliche Fahrt (Calm Sea and Prosperous Voyage) (Op. 112), completed in 1815. After this was published in 1822 with a dedication to the poet, Beethoven wrote to him: "The admiration, the love and esteem which already in my youth I cherished for the one and only immortal Goethe have persisted."89 "The Immortal Beloved" Antonie Brentano (1808) painted by Joseph Karl Stieler While he was at Teplitz in 1812 he wrote a ten-page love letter to his "Immortal Beloved", which he never sent to its addressee.90 The identity of the intended recipient was long a subject of debate, although the musicologist Maynard Solomon has convincingly demonstrated that the intended recipient must have been Antonie Brentano; other candidates have included Julie Guicciardi, Therese Malfatti and Josephine Brunsvik.91 n 5 All of these had been regarded by Beethoven as possible soulmates during his first decade in Vienna. Guicciardi, although she flirted with Beethoven, never had any serious interest in him and married Wenzel Robert von Gallenberg in November 1803. (Beethoven insisted to his later secretary and biographer, Anton Schindler, that Gucciardi had "sought me out, crying, but I scorned her".)93 Josephine had since Beethoven's initial infatuation with her married the elderly Count Joseph Deym, who died in 1804. Beethoven began to visit her and commenced a passionate correspondence. Initially, he accepted that Josephine could not love him, but he continued to address himself to her even after she had moved to Budapest, finally demonstrating that he had got the message in his last letter to her of 1807: "I thank you for wishing still to appear as if I were not altogether banished from your memory".94 Malfatti was the niece of Beethoven's doctor, and he had proposed to her in 1810. He was 40, she was 19 – the proposal was rejected.95 She is now remembered as the recipient of the piano bagatelle Für Elise.96n 6

Antonie (Toni) Brentano (née von Birkenstock), ten years younger than Beethoven, was the wife of Franz Brentano, the half-brother of Bettina Brentano, who provided Beethoven's introduction to the family. It would seem that Antonie and Beethoven had an affair during 1811–1812.

Antonie left Vienna with her husband in late 1812 and never met with (or apparently corresponded with) Beethoven again, although in her later years she wrote and spoke fondly of him.98 After 1812 there are no reports of any romantic liaisons of Beethoven; it is, however, clear from his correspondence of the period and, later, from the conversation books, that he would occasionally resort to prostitutes.99 1813–1822: Acclaim Family problems Karl van Beethoven, c. 1820: miniature portrait by unknown artist In early 1813 Beethoven apparently went through a difficult emotional period, and his compositional output dropped. His personal appearance degraded—it had generally been neat—as did his manners in public, notably when dining.100 Family issues may have played a part in this. Beethoven had visited his brother Johann at the end of October 1812. He wished to end Johann's cohabitation with Therese Obermayer, a woman who already had an illegitimate child. He was unable to convince Johann to end the relationship and appealed to the local civic and religious authorities, but Johann and Therese married on 8 November.101 The illness and eventual death of his brother Kaspar from tuberculosis became an increasing concern. Kaspar had been ill for some time; in 1813 Beethoven lent him 1500 florins, to procure the repayment of which he was ultimately led to complex legal measures.102 After Kaspar died on 15 November 1815, Beethoven immediately became embroiled in a protracted legal dispute with Kaspar's wife Johanna over custody of

their son Karl, then nine years old. Beethoven had successfully applied to Kaspar to have himself named the sole guardian of the boy. A late codicil to Kaspar's will gave him and Johanna joint guardianship.103 While Beethoven was successful at having his nephew removed from her custody in January 1816, and had him removed to a private school104 in 1818 he was again preoccupied with the legal processes around Karl. While giving evidence to the court for the nobility, the Landrechte, Beethoven was unable to prove that he was of noble birth and as a consequence, on 18 December 1818 the case was transferred to the civil magistracy of Vienna, where he lost sole guardianship.104n 7 He only regained custody after intensive legal struggles in 1820.105 During the years that followed, Beethoven frequently interfered in his nephew's life in what Karl perceived as an overbearing manner.106 Post-war Vienna Beethoven in 1815: portrait by Joseph Willibrord Mähler Beethoven was finally motivated to begin significant composition again in June 1813, when news arrived of Napoleon's defeat at the Battle of Vitoria by a coalition led by the Duke of Wellington. The inventor Mälzel persuaded him to write a work commemorating the event for his mechanical instrument the Panharmonicon. This Beethoven also transcribed for orchestra as Wellington's Victory (Op. 91, also known as the Battle Symphony).n 8 It was first performed on 8 December, along with his Seventh Symphony, Op. 92, at a charity concert for victims of the war, a concert whose success led to its repeat on 12 December. The orchestra included several leading and rising musicians who happened to be in Vienna at the time, including Giacomo Meyerbeer and Domenico Dragonetti.108 The work received repeat performances at concerts staged by Beethoven in January and February 1814.109 These concerts brought Beethoven more profit than any others in his career, and enabled him to buy the bank shares that were eventually to be the most valuable assets in his estate at his death.110

Beethoven's renewed popularity led to demands for a revival of Fidelio, which, in its third revised version, was also well received at its July opening in Vienna, and was frequently staged there during the following years.111 Beethoven's publishers, Artaria, commissioned the 20-year old Moscheles to prepare a piano score of the opera, which he inscribed "Finished, with God's help!" – to which Beethoven added "O Man, help thyself."n 9112 That summer Beethoven composed a piano sonata for the first time in five years, his Sonata in E minor, Opus 90.113 He was also one of many composers who produced music in a patriotic vein to entertain the many heads of state and diplomats who came to the Congress of Vienna that began in November 1814, with the cantata Der glorreiche Augenblick (The Glorious Moment) (Op. 136) and similar choral works which, in the words of Maynard Solomon "broadened Beethoven's popularity, but did little to enhance his reputation as a serious composer".114 In April and May 1814, playing in his Archduke Trio, Beethoven made his last public appearances as a soloist. The composer Louis Spohr noted: "the piano was badly out of tune, which Beethoven minded little, since he did not hear it ... there was scarcely anything left of the virtuosity of the artist ... I was deeply saddened."115 From 1814 onwards Beethoven used for conversation ear-trumpets designed by Johann Nepomuk Maelzel (a number of these are on display at the Beethoven-Haus in Bonn).116 His 1815 compositions include an expressive second setting of the poem "An die Hoffnung" (Op. 94) in 1815. Compared to its first setting in 1805 (a gift for Josephine Brunsvik), it was "far more dramatic ... The entire spirit is that of an operatic scena."117 But his energy seemed to be dropping: apart from these works, he wrote the two cello sonatas Op. 102 nos. 1 and 2, and a few minor pieces, and began but abandoned a sixth piano concerto.118 Pause

Beethoven in 1818 by August Klöber de Between 1815 and 1819 Beethoven's output dropped again to a level unique in his mature life.119 He attributed part of this to a lengthy illness (he called it an "inflammatory fever") that he had for more than a year, starting in October 1816.120 His biographer Maynard Solomon suggests it is also doubtless a consequence of the ongoing legal problems concerning his nephew Karl,121 and of Beethoven finding himself increasingly at odds with current musical trends. Unsympathetic to developments in German romanticism that featured the supernatural (as in operas by Spohr, Heinrich Marschner and Carl Maria von Weber), he also "resisted the impending Romantic fragmentation of the ... cyclic forms of the Classical era into small forms and lyric mood pieces" and turned towards study of Bach, Handel and Palestrina.122 An old connection was renewed in 1817 when Maelzel sought and obtained, Beethoven's endorsement for his newly developed metronome.123 During these years the few major works he completed include the 1818 Hammerklavier Sonata (Sonata No. 29 in B flat major, Op. 106) and his settings of poems by Alois Jeitteles, An die ferne Geliebte Op. 98, (1816), which introduced the song cycle into classical repertoire.124 In 1818 he began musical sketches that were eventually to form part of his final Ninth Symphony.125 By early 1818 Beethoven's health had improved, and his nephew Karl, now aged 11, moved in with him in January, (although within a year Karl's mother had won him back in the courts).126 By now Beethoven's hearing had again seriously deteriorated, necessitating Beethoven and his interlocutors writing in notebooks to carry out conversations. These 'conversation books' are a rich written resource for his life from this period onwards. They contain discussions about music, business, and personal life; they are also a valuable source for his contacts and for investigations into how he intended his music should be performed, and of his opinions of the art of music.127 n 10 His household management had also improved somewhat with the help of Nannette Streicher. A proprietor of the Stein piano workshop and a personal friend, Streicher had assisted in Beethoven's care during his illness; she continued to

provide some support, and in her he finally found a skilled cook.133134 A testimonial to the esteem in which Beethoven was held in England was the presentation to him in this year by Thomas Broadwood, the proprietor of the company, of a Broadwood piano, for which Beethoven expressed thanks. He was not well enough, however, to carry out a visit to London that year which had been proposed by the Philharmonic Society.135n 11 Resurgence Beethoven in 1819: portrait by Ferdinand Schimon de Despite the time occupied by his ongoing legal struggles over Karl, which involved continuing extensive correspondence and lobbying,137 two events sparked off Beethoven's major composition projects in 1819.

The first was the announcement of Archduke Rudolf's promotion to Cardinal-Archbishop as Archbishop of Olomouc (now in the Czech Republic), which triggered the Missa Solemnis Op. 123, intended to be ready for his installation in Olomouc in March 1820. The other was the invitation by the publisher Antonio Diabelli to fifty Viennese composers, including Beethoven, Franz Schubert, Czerny and the 8-year old Franz Liszt, to compose a variation each on a theme which he provided.

Beethoven was spurred to outdo the competition and by mid-1819 had already completed 20 variations of what were to become the 33 Diabelli Variations op. 120. Neither of these works was to be completed for a few years.138139 A significant tribute of 1819, however, was Archduke Rudolf's set of forty piano variations on a theme written for him by Beethoven (WoO 200) and dedicated to the master.140 Beethoven's portrait by Ferdinand Schimon de of this year, which was one of the most familiar images of him for the next century, was described by Schindler as, despite its artistic weaknesses, "in the rendering of that particular look, the majestic forehead ... the firmly shut mouth and the chin shaped like a shell, ... truer to nature than any other picture".141 Beethoven's determination over the following years to write the Mass for Rudolf was not motivated by any devout Catholicism. Although he had

been born a Catholic, the form of religion as practised at the court in Bonn where he grew up was, in the words of Maynard Solomon, "a compromise ideology that permitted a relatively peaceful coexistence between the Church and rationalism".142 Beethoven's Tagebuch (a diary he kept on an occasional basis between 1812 and 1818) shows his interest in a variety of religious philosophies, including those of India, Egypt and the Orient and the writings of the Rig-Veda.143 In a letter to Rudolf of July 1821, Beethoven shows his belief in a personal God: "God ... sees into my innermost heart and knows that as a man I perform most conscientiously and on all occasions the duties which Humanity, God, and Nature enjoin upon me." On one of the sketches for the Missa Solemnis he wrote "Plea for inner and outer peace".144 Beethoven's status was confirmed by the series of Concerts sprituels given in Vienna by the choirmaster Franz Xaver Gebauer in the 1819/1820 and 1820/1821 seasons, during which all eight of his symphonies to date, plus the oratorio Christus and the Mass in C, were performed. Beethoven was typically underwhelmed: when in an April 1820 conversation book a friend mentioned Gebauer, Beethoven wrote in reply "Geh! Bauer" ("Begone, peasant!")145 Piano Sonata No. 32 in C minor, Op. 111 (1st movement) MENU0:00 written between 1821 and 1822, during Beethoven's late period Problems playing this file? See media help.

It was in 1819 that Beethoven was first approached by the publisher Moritz Schlesinger who won the suspicious composer round, whilst visiting him at Mödling, by procuring for him a plate of roast veal.146 One consequence of this was that Schlesinger was to secure Beethoven's three last piano sonatas and his final quartets; part of the attraction to Beethoven was that Schlesinger had publishing facilities in Germany and France, and connections in England, which could overcome problems of copyright piracy.147 The first of the three sonatas, for which Beethoven contracted with Schlesinger in 1820 at 30 ducats per

sonata, (further delaying completion of the Mass), was sent to the publisher at the end of that year (the Sonata in E major, Op. 109, dedicated to Maximiliane, Antonie Brentano's daughter).148 The start of 1821 saw Beethoven once again in poor health, suffering from rheumatism and jaundice. Despite this he continued work on the remaining piano sonatas he had promised to Schlesinger (the Sonata in A flat major Op. 110 was published in December), and on the Mass.149 In early 1822 Beethoven sought a reconciliation with his brother Johann, whose marriage in 1812 had met with his disapproval, and Johann now became a regular visitor (as witnessed by the conversation books of the period) and began to assist him in his business affairs, including him lending him money against ownership of some of his compositions. He also sought some reconciliation with the mother of his nephew, including supporting her income, although this did not meet with the approval of the contrary Karl.150 Two commissions at the end of 1822 improved Beethoven's financial prospects. In November the Philharmonic Society of London offered a commission for a symphony, which he accepted with delight, as an appropriate home for the Ninth Symphony on which he was working.151 Also in November Prince Nikolai Galitzin of Saint Petersburg offered to pay Beethoven's asking price for three string quartets. Beethoven set the price at the high level of 50 ducats per quartet in a letter dictated to his nephew Karl, who was then living with him.152 During 1822, Anton Schindler, who in 1840 became one of Beethoven's earliest and most influential (but not always reliable) biographers, began to work as the composer's unpaid secretary. He was later to claim that he had been a member of Beethoven's circle since 1814, but there is no evidence for this. Cooper suggests that "Beethoven greatly appreciated his assistance, but did not think much of him as a man".153 1823–1827: The final years Beethoven in 1823 by Ferdinand Georg Waldmüller

The year 1823 saw the completion of three notable works, all of which had occupied Beethoven for some years, namely the Missa Solemnis, the Ninth Symphony and the Diabelli Variations.154 Beethoven at last presented the manuscript of the completed Missa to Rudolph on 19 March (more than a year after the archduke's enthronement as archbishop). He was not however in a hurry to get it published or performed as he had formed a notion that he could profitably sell manuscripts of the work to various courts in Germany and Europe at 50 ducats each. One of the few who took up this offer was Louis XVIII of France, who also sent Beethoven a heavy gold medallion.155 The Symphony and the variations took up most of the rest of Beethoven's working year. Diabelli hoped to publish both works, but the potential prize of the Mass excited many other publishers to lobby Beethoven for it, including Schlesinger and Carl Friedrich Peters. (In the end, it was obtained by Schotts).156 Beethoven had become critical of the Viennese reception of his works.

He told the visiting Johann Friedrich Rochlitz in 1822: You will hear nothing of me here ... Fidelio? They cannot give it, nor do they want to listen to it. The symphonies? They have no time for them.

My concertos? Everyone grinds out only the stuff he himself has made.

The solo pieces? They went out of fashion long ago, and here fashion is everything. At the most, Schuppanzigh occasionally digs up a quartet.157 He, therefore, enquired about premiering the Missa and the Ninth Symphony in Berlin. When his Viennese admirers learnt of this, they pleaded with him to arrange local performances. Beethoven was won over, and the symphony was first performed, along with sections of the Missa Solemnis, on 7 May 1824, to great acclaim at the Kärntnertortheater.158n 12 Beethoven stood by the conductor Michael Umlauf during the concert beating time (although Umlauf had warned the singers and orchestra to ignore him), and because of his deafness was

not even aware of the applause which followed until he was turned to witness it.160 The Allgemeine musikalische Zeitung gushed, "inexhaustible genius had shown us a new world", and Carl Czerny wrote that the Symphony "breathes such a fresh, lively, indeed youthful spirit ... so much power, innovation, and beauty as ever came from the head of this original man, although he certainly sometimes led the old wigs to shake their heads". The concert did not net Beethoven much money, as the expenses of mounting it were very high.161 A second concert on 24 May, in which the producer guaranteed him a minimum fee, was poorly attended; nephew Karl noted that "many people had already gone into the country". It was Beethoven's last public concert.162 Beethoven accused Schindler of either cheating him or mismanaging the ticket receipts; this led to the replacement of Schindler as Beethoven's secretary by Karl Holz, the second violinist in the Schuppanzigh Quartet, although by 1826 Beethoven and Schindler were reconciled.163 Beethoven then turned to writing the string quartets for Galitzin, despite failing health. The first of these, the quartet in E♭ major, Op. 127 was premiered by the Schuppanzigh Quartet in March 1825. While writing the next, the quartet in A minor, Op. 132, in April 1825, he was struck by a sudden illness. Recuperating in Baden, he included in the quartet its slow movement to which he gave the title "Holy song of thanks ('Heiliger Dankgesang') to the Divinity, from a convalescent, in the Lydian mode".159 The next quartet to be completed was the Thirteenth, op. 130, in B♭ major. In six movements, the last, contrapuntal movement proved to be very difficult for both the performers and the audience at its premiere in March 1826 (again by the Schuppanzigh Quartet).

Beethoven was persuaded by the publisher Artaria, for an additional fee, to write a new finale, and to issue the last movement as a separate work (the Grosse Fugue, Op. 133).164 Beethoven's favourite was the last of this series, the quartet in C♯ minor Op. 131, which he rated as his most perfect single work.165

Beethoven's relations with his nephew Karl had continued to be stormy; Beethoven's letters to him were demanding and reproachful. In August, Karl, who had been seeing his mother again against Beethoven's wishes, attempted suicide by shooting himself in the head. He survived and after discharge from hospital went to recuperate in the village of Gneixendorf with Beethoven and his uncle Johann. Whilst in Gneixendorf, Beethoven completed a further quartet, (Op. 135 in F major) which he sent to Schlesinger. Under the introductory slow chords in the last movement, Beethoven wrote in the manuscript "Muss es sein?" ("Must it be?"); the response, over the faster main theme of the movement, is "Es muss sein!" ("It must be!"). The whole movement is headed "Der schwer gefasste Entschluss" ("The Difficult Decision").166 Following this in November Beethoven completed his final composition, the replacement finale for the op. 130 quartet.159 Beethoven at this time was already ill and depressed;159 he began to quarrel with Johann, insisting that Johann made Karl his heir, in preference to Johann's wife.167 Death Main article: Death of Ludwig van Beethoven Beethoven on his deathbed; sketch by Josef Danhauser On his return journey to Vienna from Gneixendorf in December 1826, illness struck Beethoven again. He was attended until his death by Dr. Andreas Wawruch, who throughout December noticed symptoms including fever, jaundice and dropsy, with swollen limbs, coughing and breathing difficulties. Several operations were carried out to tap off the excess fluid from Beethoven's abdomen.159168 Karl stayed by Beethoven's bedside during December, but left after the beginning of January to join the army at Iglau and did not see his uncle again, although he wrote to him shortly afterwards "My dear father ... I am living in contentment and regret only that I am separated from you."

Immediately following Karl's departure, Beethoven wrote a will making his nephew his sole heir.169 Later in January, Beethoven was attended

by Dr. Malfatti, whose treatment (recognizing the seriousness of his

patient's condition) was largely centred on alcohol. As the news spread of the severity of Beethoven's condition, many old friends came to visit, including Diabelli, Schuppanzigh, Lichnowsky, Schindler, the composer Johann Nepomuk Hummel and his pupil Ferdinand Hiller. Many tributes and gifts were also sent, including £100 from the Philharmonic Society in London and a case of expensive wine from Schotts.159170 During this period, Beethoven was almost completely bedridden despite occasional brave efforts to rouse himself. On March 24, he said to Schindler and the others present "Plaudite, amici, comoedia finita est" ("Applaud, friends, the comedy is over"). Later that day, when the wine from Schott arrived, he whispered, "Pity – too late."171 Beethoven's funeral procession: watercolour by F. X. Stoeber Beethoven died on 26 March 1827 at the age of 56; only his friend Anselm Hüttenbrenner and a "Frau van Beethoven" (possibly his old enemy Johanna van Beethoven) were present. According to Hüttenbrenner, at about 5 in the afternoon there was a flash of lightning and a clap of thunder: "Beethoven opened his eyes, lifted his right hand and looked up for several seconds with his fist clenched ... not another breath, not a heartbeat more."172 Many visitors came to the death-bed; some locks of the dead man's hair were retained by Hüttenbrenner and Hiller, amongst others.173174 An autopsy revealed Beethoven suffered from significant liver damage, which may have been due to his heavy alcohol consumption,175 and also considerable dilation of the auditory and other related nerves.176177n 13 Beethoven's funeral procession in Vienna on 29 March 1827 was attended by an estimated 10,000 people.182 Franz Schubert and the violinist Joseph Mayseder were among the torchbearers. A funeral oration by the poet Franz Grillparzer was read. Beethoven was buried in the Währing cemetery, north-west of Vienna, after a requiem mass at the church of the Holy Trinity (Dreifaltigkeitskirche) in Alserstrasse.

Beethoven's remains were exhumed for study in 1863, and moved in

1888 to Vienna's Zentralfriedhof where they were reinterred in a grave adjacent to that of Schubert.175183 Music Further information: Beethoven's musical style, Beethoven's compositional method, Beethoven and C minor, and List of compositions by Ludwig van Beethoven The "three periods" The historian William Drabkin notes that as early as 1818 a writer had proposed a three-period division of Beethoven's works and that such a division (albeit often adopting different dates or works to denote changes in period) eventually became a convention adopted by all of Beethoven's biographers, starting with Schindler, F.-J. Fétis and Wilhelm von Lenz.

Later writers sought to identify sub-periods within this generally accepted structure. Its drawbacks include that it generally omits a fourth period, that is, the early years in Bonn, whose works are less often considered; and that it ignores the differential development of Beethoven's composing styles over the years for different categories of work. The piano sonatas, for example, were written throughout Beethoven's life in a progression that can be interpreted as continuous development; the symphonies do not all demonstrate linear progress; of all of the types of composition, perhaps the quartets, which seem to group themselves in three periods (Op. 18 in 1801–1802, Opp. 59, 74 and 95 in 1806–1814, and the quartets, today known as 'late', from 1824 onwards) fit this categorization most neatly. Drabkin concludes that "now that we have lived with them so long ... as long as there are programme notes, essays written to accompany recordings, and allBeethoven recitals, it is hard to imagine us ever giving up the notion of discrete stylistic periods."184185 Bonn 1782–1792 Some forty compositions, including ten very early works written by Beethoven up to 1785, survive from the years that Beethoven lived in Bonn. It has been suggested that Beethoven largely abandoned composition between 1785 and 1790, possibly as a result of negative

critical reaction to his first published works. A 1784 review in Johann Nikolaus Forkel's influential Musikalischer Almanack compared Beethoven's efforts to those of rank beginners.186 The three early piano quartets of 1785 (WoO 36), closely modelled on violin sonatas of Mozart, show his dependency on the music of the period. Beethoven himself was not to give any of the Bonn works an opus number, save for those which he reworked for use later in his career, for example, some of the songs in his Op. 52 collection (1805) and the Wind Octet reworked in Vienna in 1793 to become his String Quintet, Op. 4.187188 Charles Rosen points out that Bonn was something of a backwater compared to Vienna; Beethoven was unlikely to be acquainted with the mature works of Haydn or Mozart, and Rosen opines that his early style was closer to that of Hummel or Muzio Clementi.189 Kernan suggests that at this stage Beethoven was not especially notable for his works in sonata style, but more for his vocal music; his move to Vienna in 1792 set him on the path to develop the music in the genres he became known for.187 The first period The conventional "first period" begins after Beethoven's arrival in Vienna in 1792. In the first few years he seems to have composed less than he did at Bonn, and his Piano Trios, op.1 were not published until 1795. From this point onward, he had mastered the 'Viennese style' (best known today from Haydn and Mozart) and was making the style his own. His works from 1795 to 1800 are larger in scale than was the norm (writing sonatas in four movements, not three, for instance); typically he uses a scherzo rather than a minuet and trio; and his music often includes dramatic, even sometimes over-the-top, uses of extreme dynamics and tempi and chromatic harmony. It was this that led Haydn to believe the third trio of Op.1 was too difficult for an audience to appreciate.190 He also explored new directions and gradually expanded the scope and ambition of his work. Some important pieces from the early period are the first and second symphonies, the set of six string quartets Opus 18, the first two piano concertos, and the first dozen or so piano sonatas, including the famous Pathétique sonata, Op. 13.

The middle period His middle (heroic) period began shortly after the personal crisis brought on by his recognition of encroaching deafness. It includes large-scale works that express heroism and struggle. Middle-period works include six symphonies (Nos. 3–8), the last two piano concertos, the Triple Concerto and violin concerto, five string quartets (Nos. 7–11), several piano sonatas (including the Waldstein and Appassionata sonatas), the Kreutzer violin sonata and his only opera, Fidelio.

The "middle period" is sometimes associated with a "heroic" manner of composing,191 but the use of the term "heroic" has become increasingly controversial in Beethoven scholarship. The term is more frequently used as an alternative name for the middle period.192 The appropriateness of the term "heroic" to describe the whole middle period has been questioned as well: while some works, like the Third and Fifth Symphonies, are easy to describe as "heroic", many others, like his Symphony No. 6, Pastoral or his Piano Sonata No. 24, are not.193 The late period Beethoven's grave at Vienna Zentralfriedhof Beethoven's late period began in the decade 1810-1819. He began a renewed study of older music, including works by Johann Sebastian Bach and George Frideric Handel, that were then being published in the first attempts at complete editions. Many of Beethoven's late works include fugal material. The overture The Consecration of the House (1822) was an early work to attempt to incorporate these influences. A new style emerged, now called his "late period". He returned to the keyboard to compose his first piano sonatas in almost a decade: the works of the late period include the last five piano sonatas and the Diabelli Variations, the last two sonatas for cello and piano, the late string quartets (see below), and two works for very large forces: the Missa Solemnis and the Ninth Symphony.citation needed Works from this period are characterised by their intellectual depth, their formal

innovations, and their intense, highly personal expression. The String Quartet, Op. 131 has seven linked movements, and the Ninth Symphony adds choral forces to the orchestra in the last movement.194 Other compositions from this period include the Missa solemnis, the last five string quartets (including the massive Große Fuge) and the last five piano sonatas.

Beethoven's pianos Beethoven's earlier preferred pianos included those of Johann Andreas Stein; he may have been given a Stein piano by Count Waldstein.195 From 1786 onwards there is evidence of Beethoven's cooperation with Johann Andreas Streicher, who had married Stein's daughter Nannette.

Streicher left Stein's business to set up his own firm in 1803, and Beethoven continued to admire his products, writing to him in 1817 of his "special preference" for his pianos.195 Amongst the other pianos Beethoven possessed was an Érard piano given to him by the manufacturer in 1803.196 The Érard piano, with its exceptional resonance, may have influenced Beethoven's piano style – shortly after receiving it he began writing his "Waldstein" Sonata197 – but despite initial enthusiasm he seems to have abandoned it before 1810, when he wrote that it was "simply not of any use any more"; in 1824 he gave it to his brother Johann.197n 14 In 1818 Beethoven received, also as gift, a grand piano by John Broadwood & Sons. Although Beethoven was proud to receive it, he seems to have been dissatisfied by its tone (a dissatisfaction which was perhaps also a consequence of his increasing deafness), and sought to get it remodelled to make it louder.199n 15 In 1825 Beethoven commissioned a piano from Conrad Graf, which was equipped with quadruple strings and a special resonator to make it audible to him, but which failed in this task.201n 16 Legacy Museums There is a museum, the Beethoven House, the place of his birth, in central Bonn. The same city has hosted a musical festival, the

Beethovenfest, since 1845. The festival was initially irregular but has been organised annually since 2007.

The Ira F. Brilliant Center for Beethoven Studies, in the Dr. Martin Luther King Jr. Library, in the campus of San Jose State University, California. serves as a museum, research center, and host of lectures and performances devoted solely to Beethoven's life and works.203 Monuments See also: List of sculptures of Ludwig van Beethoven The Beethoven Monument in Bonn was unveiled in August 1845, in honour of the 75th anniversary of his birth. It was the first statue of a composer created in Germany, and the music festival that accompanied the unveiling was the impetus for the very hasty construction of the original Beethovenhalle in Bonn (it was designed and built within less than a month, on the urging of Franz Liszt). Vienna honoured Beethoven with a statue in 1880.204 Space The third largest crater on Mercury is named in his honour,205 as is the main-belt asteroid 1815 Beethoven.206 Beethoven's music features twice on the Voyager Golden Record, a phonograph record containing a broad sample of the images, common sounds, languages, and music of Earth, sent into outer space with the two Voyager probes.207 References Notes The prefix van to the surname "Beethoven" reflects the Flemish origins of the family; the surname suggests that "at some stage they lived at or near a beet-farm".1 Most of Beethoven's early and works and those to which he did not give an opus number were listed by Georg Kinsky and Hans Halm as "WoO", works without opus number. Kin sky and Halm also listed 18 doubtful

works in their appendix ("WoO Anhang"). In addition, some minor works not listed with opus numbers or in the WoO list have Hess catalogue numbers.13 It is uncertain whether this was the First (Op. 15) or Second (Op. 19 which was in fact written earlier than Op. 15). Documentary evidence is lacking, and both concertos were still in manuscript (neither was completed or published for several years).42 Some authorities favour Op. 15,4344 but Oxford Music Online suggests it was probably Op. 1945 The cause of Beethoven's deafness has also variously been attributed to, amongst other possibilities, lead poisoning from Beethoven's preferred wines.62 Another possibility is that it was caused by complications from a case of murine typhus from 1796.63 Solomon sets out his case in detail in his biography of Beethoven.92 The manuscript (now lost) was found in Therese Malfatti's papers after her death by Beethoven's early biographer Ludwig Nohl. It has been suggested that Nohl misread the title, which may have been Für Therese.97 Their ruling stated: "It ... appears from the statement of Ludwig van Beethoven ... is unable to prove nobility: hence the matter of guardianship is transferred to the Magistrate104 The work is not a true symphony, but a programmatic piece including French and British soldiers' songs, a battle scene with artillery effects and a fugal treatment of God Save the King.107 "Fine mit Gottes Hülfe" – "O, Mensch, hilf dir selber."

It was suggested by Beethoven's biographer Alexander Wheelock Thayer that, of 400 conversation books, 264 were destroyed (and others were altered) after his death by his secretary Schindler, who wished only an idealised biography to survive.128 The music historian Theodore Albrecht has however demonstrated that Thayer's allegations were over the top. "It is now abundantly clear that Schindler never possessed as many as c. 400 conversation books, and that he never destroyed roughly five-eighths of that number."129 Schindler did however insert a number of fraudulent entries that bolstered his own profile and his prejudices.130131 Presently 136 books covering the period 1819–1827

are preserved at the Staatsbibliothek Berlin, with another two at the Beethoven-Haus in Bonn.132 The Broadwood piano is now in the collection of the Hungarian National Museum in Budapest.136 The first full performance of the Missa Solemnis had already been given in St. Petersburg by Galitzin, who had been a subscriber for the manuscript 'preview' that Beethoven had arranged.159 There is dispute about the actual cause of his death: alcoholic cirrhosis, syphilis, infectious hepatitis, lead poisoning, sarcoidosis and Whipple's disease have all been proposed.178 Surviving locks of his hair have been subjected to additional analysis, as have skull fragments removed during an 1863 exhumation.179 Some of these analyses have led to controversial assertions that he was accidentally poisoned by excessive doses of lead-based treatments administered under instruction from his doctor.180181 The piano is now in the Oberösterreichisches Landesmuseum in Linz.198 The piano is now in the Hungarian National Museum, Budapest, to which is was donated by Franz Liszt; it was restored to playing condition in 1991.200 Now in the Beethoven-Haus, Bonn202 Citations Cooper 1996, p. 36.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 1.

Cooper 2008, p. 407.

Swafford 2014, pp. 12–17.

Thayer 1967a, p. 50.

"Beethoven-Haus History". Beethoven-Haus Bonn. Archived from the original on 28 May 2020. Retrieved 16 April 2020.

Thayer 1967a, p. 53.

Stanley 2000, p. 7.

Swafford 2014, p. 74.

Swafford 2014, pp. 22, 32.

Thayer 1967a, pp. 57–8.

Solomon 1998, p. 34.

Cooper 1996, p. 210.

Thayer 1967a, pp. 65–70.

Thayer 1967a, p. 69.

Cooper 1996, p. 50.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 2.

Cooper 1996, p. 55.

Solomon 1998, pp. 51–52.

Thayer 1967a, p. 121–122.

Solomon 1998, pp. 36–37.

Thayer 1967a, p. 95.

Solomon 1998, p. 51.

Thayer 1967a, pp. 95–98.

Thayer 1967a, p. 96.

Cooper 2008, pp. 35–41.

Cooper 1996, pp. 93–94.

Swafford 2014, pp. 107–111.

Cooper 2008, p. 35.

Cooper 2008, p. 41.

Thayer 1967a, pp. 34–36.

Cooper 2008, p. 42.

Cooper 2008, p. 43.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 3.

Cooper 2008, pp. 47, 54.

Thayer 1967a, p. 149.

Ronge 2013.

Cooper 2008, p. 53.

Solomon 1998, p. 59.

Cooper 2008, p. 46.

Swafford 2014, pp. 174-75.

Cooper 2008, p. 59.

Cooper 1996, p. 221.

Swafford 2014, p. 174-5.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, §3.

Swafford 2014, pp. 176-77.

Steinberg, Michael (1998). The Concerto: A Listener's Guide. Oxford: Oxford University Press. pp. 52–59. ISBN 0195103300.

Cooper 2008, p. 56.

Solomon 1998, p. 79.

Cooper 2008, p. 82.

Cooper 2008, p. 58.

Cooper 2008, p. 90.

Cooper 2008, p. 97.

Steblin 2009.

Cooper 2008, pp. 98–103.

Cooper 2008, pp. 112–27.

Cooper 2008, pp. 112–15.

Solomon 1998, p. 160.

Swafford 2014, pp. 223–24.

Cooper 2008, p. 108.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 5.

Stevens 2013, pp. 2854–2858.

Caeyers, Jan (8 September 2020). Beethoven: A Life. p. 109. ISBN 9780-520-34354-2.

Cooper 1996, pp. 169–172.

Solomon 1998, p. 162.

Ealy 1994, p. 262.

Tyson 1969, p. 138–141.

Cooper 2008, p. 131.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 4.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 6.

Cooper 2008, p. 148.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 14 and 15.

Cassedy 2010, pp. 1–6.

Cooper 2008, pp. 78–79.

Lockwood 2005, pp. 300–01.

Cooper 2008, p. 150.

Thayer 1967a, pp. 445–448.

Thayer 1967a, p. 457.

Cooper 2008, p. 195.

Cooper 1996, p. 48.

Cooper 2008, p. 48.

Solomon 1998, p. 194.

Einstein 1958, p. 47.

Thayer 1967a, p. 464.

Thayer 1967a, p. 465.

Thayer 1967a, p. 467–473.

Thayer 1967a, p. 475.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 7.

Cooper 1996, p. 47.

Brandenburg 1996, p. 582.

Cooper 1996, p. 107.

Solomon 1998, pp. 223–231.

Solomon 1998, pp. 196–197.

Solomon 1998, pp. 197–199.

Solomon 1998, p. 196.

Cooper 1996, p. 20.

Thayer 1967a, p. 502.

Solomon 1998, pp. 231–239.

Solomon 1998, pp. 284, 339–340.

Solomon 1998, pp. 284–285.

Solomon 1998, p. 282.

Solomon 1998, pp. 301–302.

Solomon 1998, pp. 302–303.

Solomon 1998, p. 303.

Solomon 1998, p. 316–321.

Solomon 1998, pp. 364–365.

Cooper 1996, p. 220.

Thayer 1967a, pp. 559–565.

Thayer 1967a, pp. 575–576.

Scherer 2004, p. 112.

Solomon 1998, pp. 288, 348.

Conway 2012, p. 129.

Solomon 1998, p. 292.

Solomon 1998, p. 287.

Thayer 1967a, p. 577–578.

Ealy 1994, pp. 266–267.

Lockwood 2005, p. 278.

Cooper 1996, pp. 24–25.

Solomon 1998, p. 296.

Cooper 2008, p. 254.

Solomon 1998, p. 297.

Solomon 1998, p. 295.

Thayer 1967b, pp. 684–686.

Swafford 2014, pp. 675–677.

Solomon 1998, p. 322.

Cooper 1996, p. 41.

Cooper 1996, pp. 164–167.

Clive 2001, p. 239.

Albrecht 2009, p. 181.

Cooper 1996, p. 52.

Nettl 1994, p. 103.

Hammelmann 1965, p. 187.

Cooper 2008, p. 260.

Morrisroe, Patricia (6 November 2020). "The Woman Who Built Beethoven's Pianos". The New York Times. Archived from the original on 9 November 2020. Retrieved 10 November 2020.

Thayer 1967b, pp. 696–698.

Cooper 1996, p. 43.

Thayer 1967b, p. 790.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 8.

Cooper 1996, p. 45.

Thayer 1967b, pp. 741, 745.

Thayer 1967b, p. 742.

Solomon 1998, p. 54.

Cooper 1996, pp. 146–147.

Solomon 1998, p. 342.

Thayer 1967b, pp. 770–771, (editor's translation).

Thayer 1967b, pp. 734–735.

Conway 2012, pp. 185–187.

Cooper 1996, pp. 27–28.

Thayer 1967b, pp. 776–777, 781–782.

Solomon 1998, pp. 362–363.

Thayer 1967b, pp. 833–834.

Thayer 1967b, pp. 815–816.

Cooper 1996, pp. 52, 309–10.

Thayer 1967b, p. 879.

Thayer 1967b, pp. 812–829.

Conway 2012, p. 186.

Thayer 1967b, p. 801.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 9.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, §10.

Solomon 1998, p. 351.

Cooper 2008, p. 317.

Cooper 2008, p. 318.

Cooper 1996, p. 310.

Thayer 1967b, pp. 974–975.

Morris 2010, p. 213.

Thayer 1967b, p. 977.

Thayer 1967b, p. 1014.

Thayer 1967b, pp. 1017–1024.

Solomon 1998, p. 377.

Solomon 1998, pp. 378–379.

Solomon 1998, pp. 380–381.

Thayer 1967b, p. 1050–1051.

Solomon 1998, pp. 381–382.

Conway 2012, p. 44.

Cooper 2008, pp. 318, 349.

SaccentiSmildeSaris 2011.

SaccentiSmildeSaris 2012.

Mai 2006.

Meredith 2005, pp. 2–3.

Eisinger 2008.

Lorenz 2007.

Taruskin 2010, p. 687.

Thayer 1967b, pp. 1053–1056.

Cooper 1996, pp. 198–200.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 11.

Solomon 1972, p. 169.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, 12.

Cooper 1996, pp. 227, 230.

Rosen 1972, pp. 379–380.

Kerman, Tyson & Burnham 2001, § 13.

Solomon 1990, p. 124.

Steinberg, Michael P. (2006). Listening to reason: culture, subjectivity, and nineteenth-century music. Princeton University Press. pp. 59–60.

ISBN 978-0-691-12616-6. Retrieved 4 August 2011.

Burnham, Scott G.; Steinberg, Michael P. (2000). Beethoven and his world. Princeton University Press. pp. 39–40. ISBN 978-0-691-07073-5.

Retrieved 4 August 2011.

Kerman, Tyson & Burnham 2001.

Newman 1970, p. 486.

Skowroneck 2002, p. 523.

Skowroneck 2002, p. 530-531.

Skowroneck 2002, p. 522.

Newman 1970, p. 489-90.

Winston 1993.

Newman 1970, p. 491.

"Beethoven's Last Grand Piano". Beethoven House, Bonn. Archived from the original on 13 March 2021. Retrieved 21 February 2021.

"Beethoven Centre". San Jose State University. Archived from the original on 10 February 2021. Retrieved 21 February 2021.

Comini 2008, p. 316.

Spudis, P. D.; Prosser, J. G. (1984). "Geologic map of the Michelangelo quadrangle of Mercury". U.S. Geological Survey Miscellaneous Investigations Series. Map I-1659, scale 1:5,000,000. United States Geological Survey: 1659. Bibcode:1984USGS...IM.1659S. Archived from the original on 8 August 2020. Retrieved 15 April 2020.

"1815 Beethoven (1932 CE1)". Minor Planet Center. Archived from the original on 4 March 2016. Retrieved 15 April 2020.

"Golden Record Music List". NASA. Archived from the original on 27 July 2013. Retrieved 26 July 2012.

Sources Albrecht, Theodore (2009). "Anton Schindler as destroyer and forger of Beethoven's conversation books: A case for decriminalization" (PDF). In Blažeković, Zdravko (ed.). Music's Intellectual History. New York: RILM. pp. 169–181. ISBN 978-1-932765-05-2.

Brandenburg, Sieghard, ed. (1996). Ludwig van Beethoven: Briefwechsel. Gesamtausgabe. Munich: Henle. ISBN 978-3-87328-0618.

Cassedy, Steven (January 2010). "Beethoven the Romantic: How E. T. A. Hoffmann Got It Right". Journal of the History of Ideas. 71 (1): 1–34. doi:10.1353/jhi.0.0071. JSTOR 20621921. S2CID 170552244.

Clive, H.P. (2001). Beethoven and His World: A Biographical Dictionary. Oxford: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-816672-6.

Comini, Allesandra (2008). The Changing Image of Beethoven: A Study in Mythmaking. Santa Fe: Sunstone Press. ISBN 978-0-86534-661-1.

Conway, David (2012). Jewry in Music: Entry to the Profession from the Enlightenment to Richard Wagner. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-1-107-01538-8.

Cooper, Barry, ed. (1996). The Beethoven Companion (revised ed.).

London: Thames and Hudson. ISBN 978-0-50-027871-0.

Cooper, Barry (2008). Beethoven. Oxford: Oxford University Press.

ISBN 978-0-19-531331-4.

Ealy, George Thomas (Spring 1994). "Of Ear Trumpets and a Resonance Plate: Early Hearing Aids and Beethoven's Hearing Perception". 19thCentury Music. 17 (3): 262–73. doi:10.1525/ncm.1994.17.3.02a00050.

JSTOR 746569.

Einstein, Alfred (1958). Essays on Music. London: Faber and Faber.

OCLC 713913183.

Eisinger, Josef (2008). "The lead in Beethoven's hair". Toxicological & Environmental Chemistry. 90 (1): 1–5. doi:10.1080/02772240701630588. S2CID 95824344.

Hammelmann, Han (March 1965). "Beethoven's Conversation Books".

The Musical Times. 106 (1465): 187–189. doi:10.2307/948240. JSTOR 948240.

Kerman, Joseph; Tyson, Alan; Burnham, Scott G. (2001). "Ludwig van Beethoven". Oxford Music Online. doi:10.1093/gmo/9781561592630.article.40026.

Lockwood, Lewis (2005). Beethoven: The Music and the Life. New York: W.W. Norton. ISBN 978-0-393-32638-3.

Lorenz, Michael (Winter 2007). "Commentary on Wawruch's Report: Biographies of Andreas Wawruch and Johann Seibert, Schindler's Responses to Wawruch's Report, and Beethoven's Medical Condition and Alcohol Consumption". Beethoven Journal. 22 (2): 92–100.

Mai, F. M. M. (2006). "Beethoven's terminal illness and death". Journal of the Royal College of Physicians of Edinburgh. 36 (3): 258–63. PMID 17214130.

Meredith, William Rhea (2005). "The History of Beethoven's Skull Fragments". Beethoven Journal. 20 (1–2): 3–46. OCLC 64392567.

Morris, Edmund (2010). Beethoven: The Universal Composer. London: HarperCollins. ISBN 978-0-06-075975-9.

Nettl, Paul (1994). Beethoven Encyclopedia. Secaucus, New Jersey: Carel Publishing. ISBN 978-0-7351-0113-5.

Newman, William S. (1970). "Beethoven's Pianos versus His Piano Ideals". Journal of the American Musicological Society. 23 (3): 484– 504. doi:10.2307/830617. JSTOR 830617.

Ronge, Julia (2013). "Beethoven's Studies with Joseph Haydn (With a Postscript on the Length of Beethoven's Bonn Employment". Beethoven Journal. 28 (1): 4–25.

Rosen, Charles (1972). The Classical Style: Haydn, Mozart, Beethoven.

London: Faber. ISBN 978-0-571-10234-1.

Saccenti, Edoardo; Smilde, Age K; Saris, Wim H M (2011).

"Beethoven's deafness and his three styles". The BMJ. 343: d7589. doi:10.1136/bmj.d7589. PMID 22187391. S2CID 206894214.

Saccenti, Edoardo; Smilde, Age K; Saris, Wim H M (2012).

"Beethoven's deafness and his three styles". The BMJ. 344: e512. doi:10.1136/bmj.e512.

Scherer, E. M. (2004). Quarter Notes and Bank Notes: the Economics of Music Composition in the Eighteenth and Nineteenth Centuries.

Princeton: Princeton University Press. ISBN 978-0-6911-1621-1.

Skowroneck, Tilman (2002). "Beethoven's Erard Piano: Its Influence on His Compositions and on Viennese Fortepiano Building". Early Music.

Oxford: Oxford University Press. 30 (4): 522–538. doi:10.1093/em/30.4.522. JSTOR 3519211.

Solomon, Maynard (1972). "Beethoven's Productivity at Bonn". Music & Letters. Oxford: Oxford University Press. LIII (2): 165–172. doi:10.1093/ml/LIII.2.165.

Solomon, Maynard (1990). Beethoven Essays. Harvard University Press. p. 124. ISBN 978-0-674-06379-2. Retrieved 4 August 2011.

Solomon, Maynard (November 1998). Beethoven (2nd revised ed.).

New York: Schirmer Trade Books. ISBN 978-0-8256-7268-2.

Stanley, Glenn, ed. (2000). The Cambridge Companion to Beethoven.

Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-58074-8.

Steblin, Rita (2009). "'A dear, enchanting girl who loves me and whom I love': New Facts about Beethoven's Beloved Piano Pupil Julie Guicciardi". Bonner Beethoven-Studien. 8: 89–152.

Stevens, Michael; et al. (November 2013). "Lead and the Deafness of Ludwig van Beethoven". The Laryngoscope. 123 (11): 2854–2858. doi:10.1002/lary.24120. PMID 23686526. S2CID 34595828.

Swafford, Jan (2014). Beethoven: Anguish and Triumph. London: Faber & Faber. ISBN 978-0-571-31255-9.

Taruskin, Richard (2010). Music in the Seventeenth and Eighteenth Centuries. Oxford: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-538482-6.

Thayer, Alexander Wheelock (1967a). Forbes, Elliot (ed.). Thayer's Life of Beethoven. 1. Princeton: Princeton University Press. ISBN 978-0691-02717-3.

Thayer, Alexander Wheelock (1967b). Forbes, Elliot (ed.). Thayer's Life of Beethoven. 2. Princeton: Princeton University Press. ISBN 978-0691-02718-0.

Tyson, Alan (February 1969). "Beethoven's Heroic Phase". The Musical Times. 110 (1512): 139–141. doi:10.2307/952790. JSTOR 952790.

Winston, David (1993). "The Restoration of Beethoven's 1817 Broadwood Grand Piano". The Galpin Society Journal. 46: 147–151. doi:10.2307/842353. JSTOR 842353.

Further reading Oiseth, Stanley J. (27 October 2015). "Beethoven's autopsy revisited: A pathologist sounds a final note". Journal of Medical Biography. 25 (3): 139–147. doi:10.1177/0967772015575883. PMID 26508624. S2CID 19048190.

External links Wikimedia Commons has media related to Ludwig van Beethoven.

Wikiquote has quotations related to: Ludwig van Beethoven Wikisource has the text of the 1911 Encyclopædia Britannica article Beethoven, Ludwig van .

Ludwig van Beethoven at the Musopen project Ludwig van Beethoven at the Encyclopædia Britannica Beethoven-Haus Bonn Free scores by Ludwig van Beethoven at the International Music Score Library Project (IMSLP) Free scores by Ludwig van Beethoven in the Choral Public Domain Library (ChoralWiki) The Ira F. Brilliant Center for Beethoven Studies, The Beethoven Gateway (San José State University) "Discovering Beethoven". BBC Radio 3.

Works by Ludwig van Beethoven at Project Gutenberg Works by or about Ludwig van Beethoven at Internet Archive Works by Ludwig van Beethoven at LibriVox (public domain audiobooks) vte Ludwig van Beethoven vte First Viennese School vte Classical period vte Romanticism

vte Voyager Golden Record P vip.svgBiography portalAudio a.svgClassical music portalFlag of Germany.svgGermany portalOperalogo.svgOpera portal Authority control Edit this at Wikidata BIBSYS: 90051084BNC: 000039035BNE: XX826607BNF: cb138912954 (data)CANTIC: a10438877CiNii: DA00371498GND: 118508288ICCU: IT\ICCU\CFIV\005324ISNI: 0000 0001 2126 8987KulturNav: b5001314-26fc-4b3c-bace-4fa56e01e14dLCCN: n79107741LNB: 000035013MBA: 1f9df192-a621-4f54-88502c5373b7eac9NDL: 00432740NKC: jn19990000607NLA: 35016586NLG: 62655NLI: 000017245NLK: KAC199602027NLP: A11782122NLR: 1NSK: 000100923NTA: 068716494PLWABN: 9810553706605606RERO: 02-A002984277RKD: 448562SELIBR: 177119SNAC: w6fn14dtSUDOC: 026714329TePapa: 40377Trove: 791482ULAN: 500339269VcBA: 495/98205VIAF: 32182557WorldCat Identities: lccn-n79107741 Categories: Ludwig van Beethoven1770 births1827 deaths18th-century classical composers18th-century classical pianists18th-century German composers18th-century keyboardists18th-century male musicians19thcentury classical composers19th-century classical pianists19th-century German composers19th-century keyboardists19th-century male musiciansAge of EnlightenmentBallet composersBeethoven familyBurials at the Vienna Central CemeteryChild classical musiciansComposers for pianoDeaf classical musiciansDeaf people from GermanyGerman classical composersGerman classical pianistsGerman male classical composersGerman male pianistsGerman opera composersGerman people of Flemish descentGerman Roman CatholicsGerman Romantic composersMale classical pianistsMale opera composersMusicians from BonnOratorio composersPeople from the Electorate of ColognePupils of Johann Georg AlbrechtsbergerPupils of Joseph HaydnString quartet composers Navigation menu Not logged in Talk

Contributions Create account Log in ArticleTalk ReadView sourceView historySearch Search Wikipedia Main page Contents Current events Random article About Wikipedia Contact us Donate Contribute Help Learn to edit Community portal Recent changes Upload file Tools What links here Related changes Special pages Permanent link Page information Cite this page Wikidata item Print/export Download as PDF Printable version In other projects Wikimedia Commons Wikiquote Wikisource

Languages Български Deutsch Ελληνικά Español Français Magyar Română Српски / srpski Türkçe 188 more Edit links This page was last edited on 26 April 2021, at 00:58 (UTC).

Text is available under the Creative Commons Attribution-ShareAlike License; additional terms may apply. By using this site, you agree to the Terms of Use and Privacy Policy. Wikipedia® is a registered trademark of the Wikimedia Foundation, Inc., a non-profit organization.

Prolog Dă-mi un punct dn inima ta + Nickel Săracu spria patru versuri Eu 3 sau 6 cu câte trei asteriscuri...

FELiX +++Teodor Răducanu, pictor profesor român, secolele 20+21, România poem plastic +++wb Ucenicul nechemat 8+0 Mare & Prost, Tăranul e pe câmp 6 Forbidden Roumanie +1 Vârsta eroilor Comentariu asupra Autoportretului, datelor, vocii, profesorului: <a href="http://www.einformatii.ro/stire/magazin/8/26182/teodor-raducanun-pictor-adevarat-o-mare-personalitate-a-artei-plastice-romanesticontemporane/0/">http://www.einformatii.ro/stire/magazin/8/26182/teod

or-raducan-un-pictor-adevarat-o-mare-personalitate-a-artei-plasticeromanesti-contemporane/0/</a> Formare într-o cheie Acuarelă, (guașă), tempera, guașă Un ulei tempera O Reumanizare a Artistului.

Un om, o prezență, Copilăroasă a culturii cromatice româneștieuropene, un vis în bazalt roz pastel, un pictor de privit la colț, un câmp de arini mesteceni, ori fragi pe un câmp – alb, într-o câmpie de zmeură, (un prerafaelit de școală rafaelită italiană adică propoziția logicocromatică, Culorile sunt D-zeu...) Vine în lumea artei cu niște proiecții plastice aparținând vârstei Copilăriei, nu al Artei Afiș, dar, dacă privim iarăși, vedem o salvare a ruletistului prin dublu, un înger, care se vădește în apoia frunții. Descoperind artistul, descoperi, il spiritu, duhul – blândețea unei arte neuitate, care deceniu după naștere – intră în cultul româocreștin, în care compozția, explodată pe pe pagina albă în albe pastelori, blânde ori înlăcrimate, porumbei românești, albi înnăuntru, asemeni unei pagini de Euphorion. O Reumanizare a Artistului, dar ce înseamnă aceasta?... Poate un Christos interior. Poate un Tată – personal, poate un bunic, poate un gorun, poate un bătrân. Nota bene. Ne interesează icoanele!

FELIX R, 2021, Sfntele Paști + Lai, Rai sec. xiv Franța, Malia, Matria, Maria, sec. -i. Antisemitism, România, 2021, & anticreștinism de Sfintele Paști banul în creierii lot.

Canadians mating on t side of t road 2 t Crazy... U join you hands with the killers, daily, for a decade, now... what are you then?...

Const. Valeria ... De zece ani, dar mai mult, mult mai mult - din 2011, oamenii - inclusiv așa numita mea familie - mamă, și-au găsit gloria și slava în a mă strivi pe mine, în fiecare zi cu alte necazuri și torturi.

FELIX. Din intekectuali, oamenii au devenit de nimic - lumpeni morali

candidați cotidieni pentru iad... No Sin, + m 6 Și n-am mai văzut o mașină de Poliție de nu mai țin minte, iar oamenii sunt tot mai nebuni!!

Philosophers - gold drops - a 7 pictograme - alive amber Canadians mating on t side of t road - in t snow & dough Under t poplars under t noon moon under t happy boon The fathers are erect t mothers try protect - t suffering World lost for years it s sense of responsibility - dead What is my name ii thinktry is it Fritz or Fred?... Money!!

S-o-întâlnit nenea cu tanti S-o-întâlnit nenea cu tanti S-o-întălniit Stardi cu Franti...

Sabat, SambatabLumnata,n2021+ Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist Romanian psychopath, atheist...

Săptămâna Luminată, Șabat, +2021 ad + Se spune că iubirea face pământul aur. +++Ucenicul nechemat 8+0... Mare & Prost, Tăranul e pe câmp 6...

Forbidden Roumanie +1 Vârsta eroilor...

Jurnal Sfintele Paști 21

<a href="http://www.asculta-radio-live.com/radio-romania-cultural/? o=1">http://www.asculta-radio-live.com/radio-romania-cultural/? o=1</a> Ai trimis Azi la 01:19 <a href="https://www.docdroid.net/EOfFmaa/poetul-bravocanadiandomnu-de-felix-rian-consstantinescu-2921-versedocx">https://www.docdroid.net/EOfFmaa/poetul-bravocanadiandomnu-de-felix-rian-consstantinescu-2921-verse-docx</a> Familia Băltean l-o citit pe Bunyan , Ai trimis Azi la 11:56 <a href="https://www.okazii.ro/john-bunyan-calatoria-crestinului-1915a214207888">https://www.okazii.ro/john-bunyan-calatoria-crestinului1915-a214207888</a> Ai trimis Azi la 11:57 Azi a fost al treilea botez Ai trimis Azi la 11:58 cre că multă lume o citit acyn 100 de ani Ai trimis Azi la 12:05 Are you feeling Adoptable?

Ai trimis Azi la 12:08 Nor alb...

Ai trimis Azi la 12:12 <a href="https://www.youtube.com/watch? v=QxwsfhHE3nw">https://www.youtube.com/watch? v=QxwsfhHE3nw</a> Ai trimis Azi la 12:12 6 episodes Ai trimis Azi la 12:25 thank you, Ai trimis Azi la 12:34 <a href="https://www.youtube.com/watch? v=9wwGMCBRAYE">https://www.youtube.com/watch? v=9wwGMCBRAYE</a> up Ai trimis Azi la 12:35 +++Eu vin din iad & mă duc în Cer...

Ai trimis Azi la 12:36 ÎÎÎAm ieșit din junglă.

Ai trimis Azi la 12:37 +++She's so precise...

Ai trimis Azi la 12:39 I bet there's an exact paradygm.

Ai trimis Azi la 12:40 From Child to Old. Catholic.

Ai trimis Azi la 12:41 Toamna 1996, Deva, internat etajul 2 Ai trimis Azi la 12:41 Faith Ai trimis Azi la 12:42 Unconsciously i felt chosen Ai trimis Azi la 12:42 otherss too, Ai trimis Azi la 12:43 <a href="https://www.youtube.com/watch? v=_ktyiX4VpH4">https://www.youtube.com/watch? v=_ktyiX4VpH4</a> Ai trimis Azi la 12:44 }mi place cum iti pui echipa la punct Ai trimis Azi la 12:45 in jumatate de sec Ai trimis Azi la 12:45 esti preot Ai trimis Azi la 12:45 bun, Ai trimis Azi la 12:46 mi-ar părea rău ă te părăsesc singură, Ai trimis Azi la 12:47 jake Ai trimis Azi la 13:18 +++Mai trimite doamne un pui de înger... să-l mâncăm.

Ai trimis Azi la 13:21

+++Tu crezi în Isus?... L-am văzut; îi din fier.

Ai trimis Azi la 13:35 totuși om bun fr.

Ai trimis Azi la 13:46 Ucenicul nechemat Aa... +++Sângele echinoxului epistola mielului...

2021+ ad, Postpaștele Ortodox. +++Poetul stup.

Poetul stup 2 Actorului Vasile Murariu, Gara de Nord, B, anii '80.

Stelele au zodiac Turmele picurar Vacile au văcar Purceii au porcari Stupurile prisăcari Îngerii au Îngerar Luminile Cenușar Cartea Bibliotecar Famillile Lampadar Și Copiii... Poveștar, Stelele au zodiac Turmele picurar Vacile au văcar Purceii au porcari Stupurile prisăcari Îngerii au Îngerar

Luminile Cenușar Cartea Bibliotecar Famillile Lampadar Și Copiii... Poveștar.

Săpt Lum 2021 ad +++Ucenicul nechemat Ai trimis Azi la 14:17 +++Fiecare aparține generației lui. Trebuie să fim mai buni ca cei de dinaintea noastră...

Ai trimis Azi la 14:18 Redburn de Herman Melville, Ai trimis Azi la 14:19 Îs beat de miere - cu lapte.

Ai trimis Azi la 14:23 M-am împotmolit în Biblie.

Ai trimis Azi la 14:26 Caleidoscop natural, vad, plâng, cânt, hexagonal.

Ai trimis Azi la 14:28 You are a Gift from G-d...

1 ad +++Bogăția creează homosexualtate. +++Jurnal (Ad Coach Gen.) Raport despre orbi/ masoni, Ai trimis Azi la 14:59 Pula-n cur și banii state, Ai trimis Azi la 14:59 Tu ești creștin, Chin Ai trimis Azi la 15:11 eu știu totuși că masonii de două feluri, albine și gespri!!

(...Să vrea să omoare un copil - un biet copil - îți vine să crezi?...) // = de paștile astea am purtat și port rănile lui Malbim 5648 (1879) Învățătura dă discernământ!!// Săptămâna luminată, 2-21+ +Iubirea a creat Pământul. +++Everyone's skipper, Starbuck's vespers. o2021+ Repent or Cry to Mona, România e o Fată frumoasă Love or Lust Wine or Must Could or Should Tall or Bold Believe or Hate Wed or Mate Lose or Die Repent or Cry. 2021+ ad Copilul torturat Copilul torturat Tatăl uitat Coranul copiat

Cântul reluat Iubirea în pat Poetul lăsat...

2021+ ad d i, Synthesis Dumnica Tomei, 2021+ ad 10, 51 am Dancing madam...

FELiX însângerat.

Distih 1997+2021+ Adele --În brațele lui D-zeu.

Ad Dexterdex, Deva + Oricine poate face icoanepunkiste, După moarte decât Dumnezeu Copypasti e un pas, What is a Youth? <a href="https://www.poezie.ro/index.php/article/14155079/Tzara._Dada._ Azi._125_de_ani_de_la_na %C8%99terea_lui_Tristan_Tzara">https://www.poezie.ro/index.php/arti cle/14155079/Tzara._Dada._Azi._125_de_ani_de_la_na %C8%99terea_lui_Tristan_Tzara</a> Când punkul Devine cultură... ***Ad Palputn ...los Parientes?!

Martiriul, Gloria...+

Sărbătoare dublă, .

Cartof tarat 2921 + De la Wikipedia, enciclopedia liberă Sari la navigareSari la căutare Cartof Starr 080914-9946 Solanum tuberosum.jpg Clasificare științifică Supradomeniu Biota Supraregn Eukaryota Regn Plantae Subregn Viridiplantae Infraregn Streptophyta Diviziune Tracheophyta Subdiviziune Spermatophytina Ordin Solanales Familie Solanaceae Subfamilie Solanoideae Trib Solaneae Gen Solanum Nume binomial Solanum tuberosum1 L., 1753 Modifică date / text Consultați documentația formatului Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de specii de cartof. După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie alimentară.

Cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați zilnic de peste un miliard de oameni.2 În anul 2007, recolta totală de cartofi a fost de 300 de milioane de tone.2 Cuprins 1 Etimologie 2 Istorie 3 Conținut 4 În România 5 Monumente și muzee 6 Note 7 Bibliografie... *** Ca niște miei Copiii - ăă...

Plopii. +++Doamne îmi cer iertare pe un titlu de carte...

Fyn, , 2, Dintr-o dată mi-a crescut o aripă uriașă, Biblia,, Supa de cartofi, moartea omului, D-zeu ++ haiku Dintr-o dată mi-a crescut o aripă uriașă, Biblia, Supa de cartofi 2021 moartea omului, D-zeu ++ haiku +LENIN 2 ii BUCHARYIN...

12 Mayu 2021+ ad h 10 35 am, ...îi bun drogu, -i bun strașnic animal!!...

Nelegiuirea Amoriților nu și-a atins încă vârful--Pajanjeni nevnovați...

Orașul creează socialismul,,, După 2000 de ani de Creștinism monoteist și 2600 de filozofie occidentală, credința în fața noii rațiuni devine superfluuă, propozițiile logice Dumnezeu e = Dumnezeu nu există fiind aidoma,,, + case, sate, targuri și scaune/altare de judecata, m2 + t psychopath sheep 2021+ m )Oii psihopate îi este frică) ...to al pacino, bă sicilianule daca mai scoti filme cu mafia iti rup urechile... ...there's boaz, mara & FELIX+L + eu apartin unei vremi dinainte de univers, tobie... m Comentarii La trei plopi, trei brazi, VĂRZĂRIE Euluețiuană!!

Today, 11 Maiu 2021 people are madder than in the times of Ch. Dickens and Bronte Sisters!! + Poezia (mea) e a te gandi la parinți,,, m +++ Moschee de gheață Degetul lui D-zeu Muezin.

Mary's double, Heartbeat$, Eden fruit, A șaptea lumină, Lumina e trupul meu, Eu m-am născut din sărutul părinților mei,, ,,,LENIN HAIKU 2021-05-12 at 10-36-14.png

https://www.ioncreanga.eu/opere/povestiri/popa_duhu.html... + Crucea n-o mai clintește nici dracu...

Motto http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/bacovia.php https://en.wikipedia.org/wiki/George_Bacovia +1813 „Stuart Munro - Less is more , you only need a seed of a word , a time , a place , a face , a feeling a taste , clothes, a flower House , room , happiness or gloom ,you decide Lovely job3 hours ago x rate: , Rated 2...” ***In the 1950s, he wrote the poem "Cogito" which is his poetical testament. Five fascicles of melopeic miniatural symbolist personal manin-the-citylimits poetry that sum up his small Poems volume. +++Verbally abusive, +++The tractor broke my heart... ++++,(+i,| 4,50LeiRSR),,, Magazinul de PÎINE/POETRY... 88-2 daddie (Eroi civilzatori indo+europeni m) 1813+1318 +++Harold C, Schonberg + Romanul expertiză. (ed. 1997, pag?b,c/17b.., Monteverd, Lectura parturii literarfilologice) +++Heaven lot seller... +++...Atunci am închis Cartea... ***You should b roumanian.

+++The knelt planet... $$$American road to classicism, +++Ad tomius ) ) Tie ti-i foame, săracu, de tine... + + +++Istorie haiku frumusețea textului... , Articol principal: (țara păcatului mieu, țara copilăriei meale... ) _Istoria Iranului. Noi vrem/ne place să ne rugăm, nu să trăim!! Amen,,, În sud-vest se dezvoltă între mileniile III î.Hr.-I î.Hr. regatul Elam, puternic influențat de civilizațiile mesopotamiene. La sfârșitul mileniului II î.Hr. pe teritoriul Iranului se stabilesc triburile indo-europene ale mezilor și perșilor venite din nord (Iran="Țara arienilor"). Regatul mezilor, constituit în secolul VII î.Hr, atinge apogeul în vremea lui Ciaxare (630 î.Hr.-584 î.Hr.). Triburile perșilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiției, către anul 700 î.Hr., de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe al Mediei. Cyrus II cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității, transformă în numai 3 decenii Persia, dintr-o putere locală în cel mai vast și puternic imperiu al Orientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan.

Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile grecești ale Ioniei. În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrală (Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, etc.) Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon (în urma unor conflicte interne), Cyrus ocupă, în 539 î.Hr., Babilonul, anexând, apoi, toate posesiunile Regatului Caldeu din Siria, Fenicia, Țara Israel, până la granițele Egiptului Faraonic... + m L 6

+++Maneye... +++JC, Moses, Ishmael... +++A La Vară... +++The good/kind killer/Criminalul bun/blând... +++ Chit însângerat Chit însângerat.

Chit înângerat.

12 mau, 2021 ad 6 11 am © 3 days ago, F-G Constantinescu Like (4) Comment - Love is philosophical PetroniusBlândun 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=VsD4snTewqA2 days ago Likes: Sandy Kerensa, PetroniusBlândun 45cap, Befreeexpression, Stuart MunroTo reply, click a comment.

PetroniusBlândun 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=VsD4snTewqA2 days ago x edit Stuart Munro - Less is more , you only need a seed of a word , a time , a place , a face , a feeling a taste , clothes, a flower House , room , happiness or gloom ,you decide Lovely job3 days ago x rate: , , skip

PetroniusBlândun 45cap - Very beautiful exhortation, my Sir trueverse...3 days ago x edit [ edit poem ] PetroniusBlândun 45cap Follow 3 days ago ishopshopshop / BourHeadTractot2 383, Statistician, tamaHari Stalin,i dva, Judean poet, Galileean pill+grim, escritor & philosopher naive, poetry translator, multidisciplinaritate, pictoră, proffessional patient + amateur psychologiist, bei de samos, ws1623/11 master student, gen 1c, +Ciprian Porumbescu & Rey Alfonso el Sabio page~ biblical studies (hebrew/akkadian/greek/arameic/arab ic holy scriptures 1800 a.

Chr+vith 570 p. Chr,7th century+ Read more → 212 views 2 +list More by PetroniusBlândun 45capList all » Cruce moldava +' + eu suis o stea, doine US of A , ceai în groapa șobolanilor, CartofInc, +21 3dy1 Dintr-o dată mi-a crescut o aripă uriașă, Biblia,, Supa de cartofi, moartea omului, D-zeu ++ haiku 3dy2 wb... Dumnezeul meu a scris o carte, + Nimfă... 2021+ i, 6dy1 *** Pieptul înflorit, veacul inlutit, ii should have bleed )cantice pure 2021+ 1wk1 Câmproziția unui punct, stele moldovene (poezii, 3 Pesach, 2021+ ) 1wk1

Stanca duhului. Băneșii+bătrânii nu cer, nu biau, nu fură, Fecioară Atalanta 1223 pag, //+// 2wk1 peccatussum. Hai să ne rugăm âmpreună. Odă Religie Veac xx: t Rule of Life, Semnificația icoanelor 2wk1 Help / Contact us Have you read these poets? Ogden Nash • Amir Khusro • Khalil Gibran • Rainer Maria Rilke • Edgar Albert Guest • Mewlana Jalaluddin Rumi • William Blake • Maya Angelou • John Masefield • Rudyard Kipling • Anne Sexton • Sarojini Naidu • John Keats • Walt Whitman • Henry Wadsworth Longfellow • Elizabeth Barrett Browning • William Stafford • Kenneth Slessor • Ralph Waldo Emerson • Theodore Roethke iii, Cruce moldava +' + eu suis o stea, doine US of A , ceai în groapa șobolanilor, CartofInc, +21 Cruce moldava + '+ eu suis o stea, doine US of A, ceai în groapa șobolanilor, CartofInc, +21 Felix Rian 2021 v, erse Felix Rian Constantinescu 1 Samuel 6 Dacii/geții știau Biblia pe vremea lui Darius, Dromihete și Lisimah, Mama mea a fost o prietenară, Prietenă cu toată lumea. + m +++Cehov 4...

Distih Soldat, -

Drepți. + Sfânta Biblia este ieșirea din labirint. + Ciobanul Moldoveanu nu moare... + ...Biserica grecească... + Atunci mi-am cerut scuze unui tractor viu...

A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America A greek cross rots in America... **+Out of Africa... Biblia, music & some books...

Faith Faith Hope Love -.

Poeme Johann Sebastian Bach De la Wikipedia, enciclopedia liberă Sari la navigareSari la căutare Question book-4.svg Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.

Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Pentru alte sensuri, vedeți Bach (dezambiguizare).

Johann Sebastian Bach Johann Sebastian Bach.jpg Johann Sebastian Bach Date personale Născut 21/31 martie 168516 Modificați la Wikidata Eisenach, Saxa-Eisenach Modificați la Wikidata Decedat 28 iulie 1750 (65 de ani)78910 Modificați la Wikidata Leipzig, Principatul Saxoniei Modificați la Wikidata Înmormântat Thomaskirche* Modificați la Wikidata Cauza decesului cauze naturale (accident vascular cerebral) Modificați la Wikidata Părinți Johann Ambrosius Bach Elisabeth Lemmerhirt* Modificați la Wikidata Frați și surori Johann Christoph Bach* Johann Jacob Bach* Modificați la Wikidata Căsătorit cu Anna Magdalena Bach (3 decembrie 1721–) Maria Barbara Bach (17 octombrie 1707–1720) Modificați la Wikidata Număr de copii 20 Modificați la Wikidata Copii Wilhelm Friedemann Bach

Carl Philipp Emanuel Bach Johann Christian Bach Johann Gottfried Bernhard Bach Johann Christoph Friedrich Bach* Gottfried Heinrich Bach* Catharina Dorothea Berci* Elisabeth Juliana Friderica Bach* Maria Sophia Bach* Johann Christoph Bach* Leopold Augustus Bach* Christiana Sophia Enrietta Bach* Regina Susanna Bach* Johanna Carolina Bach* Christiana Dorothea Bach* Christiana Benedicta Louisa* Regina Johanna Bach* Johann August Abraham Bach* Ernestus Andreas Bach* Christian Gottlieb Bach* Modificați la Wikidata Cetățenie Flagge Großherzogtum Sachsen-Weimar-Eisenach 18971918.svg Saxa-Eisenach Banner of the Holy Roman Emperor with haloes (1400-1806).svg Sfântul Imperiu Roman Modificați la Wikidata Religie luteranism11 Modificați la Wikidata Ocupație compozitor organist* clavecinist* violonist dirijor dirijor de cor* concertmaster* muzicolog* profesor de muzică* virtuoz muzician

profesor universitar* Modificați la Wikidata Locul desfășurării activității Mühlhausen/Thüringen12 Weimar12 Leipzig12 Arnstadt Köthen (Anhalt) Modificați la Wikidata Activitate Studii Michaelisschule* Modificați la Wikidata Gen muzical Barocul în muzică23 muzică clasică45 Modificați la Wikidata Instrument(e) orgă* clavecin vioară violă Modificați la Wikidata Semnătură Johann Sebastian Bach signature.svg Prezență online Identificator titlu IMDb VGMdb canal YouTube Modifică date / text Consultați documentația formatului Johann Sebastian Bach (pronunțat în germană /joːhan zebastjan bax/ n.

21/31 martie 1685,16 Eisenach, Saxa-Eisenach – d. 28 iulie 1750,78910 Leipzig, Principatul Saxoniei) a fost un compozitor german și organist din perioada barocă, considerat în mod unanim ca unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive și pentru frumusețea lor artistică.

Cuprins 1 Biografie 2 Opera 3 Note 4 Bibliografie

5 Bibliografie în limba română 6 Vezi și 7 Legături externe Biografie Johann Sebastian Bach s-a născut într-o familie de muzicieni profesioniști. Tatăl său, Johann Ambrosius Bach, era muzician de curte, având sarcina de a organiza activitatea muzicală cu caracter profan a orașului, dar și funcția de organist al bisericii locale. Mama sa, Elisabeth Lämmerhirt, a murit de timpuriu, urmată curând după aceea de tatăl său, când Johann Sebastian avea numai 9 ani. Rămas orfan, a plecat la fratele său mai mare, Johann Christoph Bach, organist la Ohrdurf. Aici a început să execute primele motive muzicale la orgă, dovedind o înclinație deosebită pentru acest instrument. Dorința de a se perfecționa l-a făcut să viziteze pe cei mai cunoscuți organiști din acea perioadă, ca Georg Böhm, Dietrich Buxtehude și Johann Adam Reinken. În 1703 obține primul post de organist în orășelul Arnstadt; datorită virtuozității sale deja evidente, a fost angajat într-o poziție mai bună ca organist în Mühlhausen. Unele din primele compoziții ale lui Bach datează din această epocă, probabil și celebra „Toccata și Fuga în Re minor". În 1708, Bach obține postul de organist de curte și maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar. În această funcție avea obligația de a compune nu numai muzică pentru orgă, dar și compoziții pentru ansambluri orchestrale, bucurându-se de protecția și prietenia ducelui Johann Ernst, el însuși compozitor. Pasionat de arta contrapunctului, Bach a compus majoritatea repertoriului de fugi în timpul activității sale în Weimar. Din această perioadă datează celebra compoziție „Clavecinul bine temperat” (germană: Wohltemperiertes Klavier), care include 48 preludii și fugi, câte două pentru fiecare gamă majoră și minoră, o lucrare monumentală nu numai prin folosirea magistrală a contrapunctului, dar și pentru faptul de a fi explorat pentru prima dată întreaga gamă tonală și multitudinea intervalelor muzicale.

Din cauza deteriorării raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit să părăsească Weimarul în 1717, transferându-se la curtea

prințului Leopold de Anhalt-Cöthen. În acest timp, compune cele 6 concerte brandenburgice, precum și suitele pentru violoncel „solo”, sonatele și partitele pentru vioară „solo” și suitele orchestrale. În 1723, Johann Sebastian Bach este numit cantor și director muzical la biserica St. Thomas din Leipzig. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la școala de canto, pe de altă parte, să furnizeze compoziții muzicale celor două biserici principale din Leipzig, compunând câte o cantată în fiecare săptămână, inspirate din lecturile biblice duminicale. Pentru zilele festive, Bach a compus cantate și oratorii de o deosebită frumusețe, ca Patimile după Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat pentru Crăciun ș.a. Multe dintre operele acestei perioade sunt fructul colaborării cu Collegium Musicum din Leipzig sau reprezintă compoziții așa-zise erudite, ca cele patru volume de exerciții pentru clavecin, partitele pentru pian, Variațiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian ș.a.

Johann Sebastian Bach s-a căsătorit în 1707 cu Maria Barbara, cu care a avut 7 copii, din care numai 4 au supraviețuit bolilor copilăriei. După moartea primei sale soții, Bach s-a recăsătorit în 1721 cu Anna Magdalena Wilcke, o tânără soprană, cu care - deși cu 17 ani mai tânără ca el - a avut o lungă căsnicie fericită. Împreună au avut 13 copii. Toți fiii lui Bach au arătat o deosebită dotare pentru muzică, mulți dintre ei devenind muzicieni consacrați, așa Wilhelm Friedemann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach și Carl Philipp Emanuel Bach.

Operele lui Johann Sebastian Bach au fost clasificate și catalogate în 1950 de muzicologul Wolfgang Schmieder în Bach-Werke-Verzeichnis (Catalogul operelor lui Bach: BWV) și sunt numerotate ca atare.

Bach nu s-a rupt de viața omului și de idealurile sale. Vastitatea și diversitatea temelor bachiene, clocotul mereu viu al muzicii sale îndreptățesc cuvintele lui Beethoven: „Nu pârâu, ci ocean trebuia să se numească” (în germană, Bach=pârâu).

Trăind într-o epocă în care omenirea se afla în pragul noilor împliniri clasice și când aristocrația feudală primea, rând pe rând, lovituri ce-i grăbeau sfârșitul, Bach a asimilat variatele tendințe care se încrucișau în spiritualitatea vremii. Cu uriașa sa forță morală și sevă creatoare, Bach a configurat variate expresii, turnate în perfecte arhitecturi sonore. Ducând la perfecțiune formele plămădite în secolul al XVII-lea, Bach exprimă în muzica sa cele mai înalte idei și năzuințe umane.

S-a născut la 21 martie 1685, la Eisenach, în ținutul Turingiei, unde familia Bach era cunoscută prin numărul mare de muzicieni pe care i-a dat. Arborele genealogic al familiei Bach începe cu Veit Bach (cca 15501619), un brutar cu recunoscute aptitudini muzicale. În această familie cultivarea muzicii a devenit o tradiție, mulți membri îndeletnicindu-se cu muzica, fie ca profesioniști, fie ca amatori. Tatăl lui Sebastian, Johann Ambrosius, era un modest muzician, împovărat de o familie numeroasă cu opt copii, dintre care i-au rămas în viață patru, Sebastian fiind mezinul.

Rămas orfan la zece ani, fratele mai mare J. Christoph, organist la Ohrdurf, îl ia la el și-l instruiește în domeniul muzicii, al clavecinului și al compoziției. Elev al lui Johann Pachelbel, unul dintre renumiții organiști germani ai vremii, J. Christoph i-a asigurat o severă educație, ce contravenea năzuințelor copilului, căci în el mocnea deja flacăra artistului. Simțind nevoia unui orizont mai larg, micul Johann copia pe furiș compoziții ale renumiților organiști, J. Pachelbel, J. Froberger, J. K. Kerl. Încorsetarea în regulile severe i-a servit însă la obținerea unei virtuozități de scriitură polifonică, atât de necesară artistului în mânuirea cu lejeritate a mijloacelor de exprimare.

După cinci ani (1700), se mută la Liceul din orașul Lüneburg, unde devine și corist la biserica Sfântul Mihail. Timpul petrecut la Lüneburg are mare importanță, deoarece aici cunoaște în biblioteca școlii creații de Palestrina, Lasso, Schütz, Schein, Scheidt, Pachelbel ș.a. Tot aici îl are printre îndrumători pe organistul Georg Böhm, elev al lui J. Reincken și

continuator al școlii germane nordice de orgă. De la reprezentanții acestei școli, Bach și-a însușit stilul amplu și fastuos, precum și dramaturgia și lirismul acestei muzici de orgă. De la Böhm preia tradiția prelucrării polifonice a coralelor, pe care o va duce la mare înflorire în formele bazate pe coral. Dornic să asimileze cât mai mult, se îndreaptă spre Hamburg pentru a-l auzi și cunoaște pe organistul și compozitorul Johann Adam Reincken.

Lipsit de mijloace pentru a urma Universitatea, la terminarea școlii din Lüneburg este nevoit să se angajeze ca muzician la diferite curți și, astfel, începe să se lovească de vicisitudinile vieții de muzician, aflat în slujba unui senior sau a unui consiliu comunal. După câteva luni petrecute ca violonist la curtea din Weimar, s-a angajat ca organist la Arnstadt (1704-1707), dar îndatoririle postului nu-i puteau satisface aspirațiile muzicale și nici nu-i erau favorabile evoluției sale artistice.

Atât calitatea muzicii ce trebuia executată, cât și nivelul scăzut de profesionalism al coriștilor, pe care trebuia să-i învețe în continuu, nu puteau contribui la dezvoltarea sa. În perioada de timp petrecută la Arnstadt, el cere un concediu de patru săptămâni și pleacă pe jos la Lübeck. Aici, bătrânul D. Buxtehude, în vârstă de 68 de ani, își desfășura activitatea de organist, cântând atât la slujbe, cât și la acele „Abendmusiken„. În loc de patru săptămâni, el rămâne patru luni, timp în care își însușește procedeele componistice și instrumentale ale marelui organist. Acest fapt a provocat indignarea conducătorilor bisericii din Arnstadt, așa încât, după scurt timp, s-a mutat la Mühlhausen, unde se căsătorește cu vara sa, Maria Barbara Bach. Climatul spiritual nefiindu-i nici aici favorabil, în anul 1708 pleacă la Weimar, unde activează ca organist și muzician al curții. În anii petrecuți ca muzician la curtea ducală din Weimar (1708-1717) și apoi la Köthen (1717-1723) și-a îndreptat privirile înspre muzica de cameră, studiind cu râvnă opera compozitorilor contemporani germani, francezi și italieni, transcriind numeroase lucrări ale acestora pentru orgă și clavir. La Weimar a transcris concerte pentru orgă (6) și pentru clavir (18) din creația lui Vivaldi, Corelli, Benedetto Marcello, Telemann.

Alteori, el prelucra numai anumite teme, utilizate în ample fugi (din Legrenzi, Albinoni, Corelli).

Ca muzician de curte, Bach a cunoscut bine muzica franceză, printr-un elev al lui Lully, prezent la curtea de la Celle. Curțile numeroșilor principi germani, oricât de neînsemnați ar fi fost ei, se întreceau în a imita fastul și strălucirea curții regale franceze. Versailles-ul dădea tonul modei în Europa și micii principi germani căutau să-l imite, organizând serbări și recepții somptuoase, în care muzica avea un rol însemnat. Cei mai înstăriți își permiteau să țină chiar un teatru de operă. În muzica de cameră, arta claveciniștilor francezi, cu ornamentația rococo-ului, s-a răspândit și la curțile germane. Bach a asimilat acest stil și pe cel al violoniștilor italieni, dar a trecut aceste modalități de exprimare prin propriul său filtru creator. Din arta claveciniștilor francezi a surprins elemente viabile, și anume grația și spontaneitatea melodică, înlăturând ornamentația inutilă sau dăunătoare clarității. Iar din muzica italienilor a preluat cantabilitatea, evitând linia melodică emfatică sau prea încărcată de ornamentică.

Din timpul șederii la Weimar, datează celebra întâlnire a lui Bach cu organistul francez Jean Louis Marchand. Invitat la curtea regală din Dresda, în anul 1717, pentru un turnir muzical cu acest organist, Bach șia uimit adversarul prin variațiunile improvizate la clavecin, încât, în preziua turnirului Marchand a plecat pe neașteptate.

La Weimar a scris cele mai bune lucrări pentru orgă, în schimb la Köthen, neavând o orgă pe măsura cerințelor sale, și-a îndreptat atenția spre muzica instrumentală de cameră. Aici a scris cele șase Concerte brandenburgice (1721), comandate de markgraful Christian Ludwig de Brandenburg, și o parte din cantatele sale laice. În anul 1720, la Köthen, îi moare soția. După un an, se recăsătorește cu Anna Magdalena Wülken, muziciană cu o frumoasă voce de soprană și aptitudini muzicale, căreia îi dedică, pentru studiu, acele gingașe Klavierbüchlein, colecții de mici piese pentru începători. În 1720, a încercat să ocupe postul de organist la

biserica Sfântul Iacob din Hamburg, dar, în locul lui, a fost preferat un muzician rămas anonim. Aici va cânta și la orga bisericii Sfânta Ecaterina, în fața organistului Reinecke. Acesta, auzindu-l cu ani în urmă realizând variațiuni pe diferite teme, a exclamat cu entuziasm: „Credeam că nu mai există această artă; văd că încă mai trăiește în dumneavoastră.” În anul 1723 s-a stabilit la Leipzig în calitate de cantor la biserica Sfântul Toma, unde avea obligația de a instrui copiii din cor în ale muzicii, de a scrie, de a repeta cu coriștii școlii și de a executa în fiecare săptămână câte o nouă cantată. Condițiile istovitoare de lucru, dar mai ales atitudinea obtuză și chiar răuvoitoare a conducătorilor orașului sau ai bisericilor (el va dirija și corul bisericii Sfântul Nicolae), de care depindea, și grijile familiale au înnegurat viața genialului muzician. În pofida greutăților și a climatului muzical cu totul impropriu unei creații de larg orizont, Bach scrie în ultima perioadă a vieții sale cele mai mari și mai valoroase lucrări: cantatele „tragice”, Magnificat, Pasiunile și Missa în si minor.

Cu ocazia vizitei făcute la Berlin (1747) regelui flautist Friedrich al IIlea al Prusiei, (la curtea căruia funcționa ca clavecinist fiul său K. Philipp Emanuel) Bach a improvizat o magnifică fugă pe searbăda temă dată de rege. Întors la Leipzig, a scris pe această temă șapte ricercare, două canoane și o sonată á tre (pentru flaut, vioară și clavir). Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofrandă muzicală, reprezentând exerciții de polifonie și demonstrații de virtuozitate tehnică. Între anii 1729-1740 a condus și “Collegium musicum”, societate muzicală studențească fondată de Telemann, fapt care i-a prilejuit crearea unor piese 159 instrumentale, uverturi-suite și cantate laice. Deși n-a scris muzică de operă, el se interesa de creația dramatică, urmărind spectacolele de la Teatrul de Operă ale curții din Dresda. Aici fusese adus, în 1717, venețianul Antonio Lotti, iar mai târziu, saxonul italienizat Johann Adolf Hasse, care a condus viața muzicală din Dresda.

Cele două solo cantate italiene, „Amorul trădător” și „Nu știu ce-i durerea”, precum și „Cantata cafelei”, sunt mărturii ale contactului său cu opera în stil italian. În vremea sa s-a construit prima claviatură cu ciocănele, Hammerklavier-ul (1701), prevăzut cu dispozitiv de oprire a vibrației coardelor (Dämpfer, étouffeur). Cunoscut pentru virtuozitatea execuțiilor sale, Bach era adesea invitat să încerce noile instrumente construite. El însuși perfecționase instrumentul, încercând construirea așa-numitei viola pomposa, de dimensiuni mai mari decât viola da gamba și a propus construirea unui Lautencymbal cu corzi de metal și maț, pentru efecte timbrale speciale. Spre sfârșitul vieții, Bach a încercat să-și tipărească lucrările, luând personal parte la pregătirea plăcilor de zinc, fapt ce a contribuit la orbirea sa. O scurtă perioadă de revenire a vederii (de 10 zile) a precedat sfârșitul său din anul 1750.

Din cei 21 de copii pe care i-a avut, au supraviețuit opt: 4 fete și 4 băieți.

Fiica cea mai mare, având o voce frumoasă de soprană, s-a ocupat de muzică, iar cei patru fii au devenit importanți muzicieni. organist și compozitor, Wilhelm Friedmann (1710-1784), supranumit “Bach din Halle” va fi unul din întemeietorii noului stil galant și un precursor al simfoniei și al liedului german. Clavecinistul regelui Prusiei și capelmaestru la Hamburg, al doilea său fiu, K. Philipp Emanuel (17141788), “Bach de Berlin și Hamburg”, a contribuit la statornicirea formei de sonată și la înnoirea tehnicii pianistice. Johann Christoph (17321795), numit “Bach din Bückeburg”, s-a remarcat prin calitățile sale de organist în acest oraș. Un ultim fiu, Johann Christian (1735-1782), “Bach din Milano și Londra” a suferit o influență italiană ca elev al lui Padre Martini. Stabilindu-se la Londra, a devenit compozitorul preferat al curții regale, scriind muzică în stil italian, simfoniile lui contribuind, în oarecare măsură, la crearea genului ce va domina a doua jumătate a veacului al XVIII-lea..

Creația bachiană nu este numai o sinteză artistică a stilurilor muzicale care se încrucișau la începutul secolului al XVIII-lea, ci și o încununare

a evoluției muzicii polifonice și un moment de vârf al epocii Barocului.

La baza limbajului său muzical stă coralul protestant, cu linii melodice provenite nemijlocit din creația populară. Această rădăcină în arta populară constituie cheia de boltă a expresivității operei sale, în pofida aspectului ei aparent abstract.

Ca slujitor al bisericii, muzica sa a fost intim legată de serviciile religioase, numeroase pagini fiind mărturii ale profundei sale evlavii.

Deși a crezut neștirbit în fericirea vieții veșnice, în creația sa nu a redat omul împăcat, care așteaptă cu seninătate viața de dincolo, ci omul cu toate îndoielile, cu nesfârșitele sale ispite și căderi. În antiteză, aduce imagini luminoase și înălțătoare, ancorate în neclintita credința a prezenței divine în viața omului.

Fire echilibrată și modestă, el și-a dedicat creația preamăririi lui Dumnezeu și înălțării spirituale a omului. De o smerenie rară, Bach își începea fiecare lucrare cu rugăciunea “Iisuse, ajută-mă” și o sfârșea cu inscripția “numai pentru slava lui Dumnezeu”.

Opera Printre lucrările muzicale ale lui Johann Sebastian Bach se găsesc numeroase corale protestante prelucrate, care au la bază melodii de origine populară. Astfel, cântecul „Insbruck, trebuie să te părăsesc” îl regăsim sub forma coralului „O, lume, trebuie să te părăsesc”, iar cântecul de dragoste „O dată m-aș plimba” este adaptat pentru textul „De Dumnezeu nu mă despart”. Admirabilul coral Herzlich tut mir verlangen („Din inimă doresc”, adaptat de Hassler dintr-o culegere de cântece laice), prelucrat de Bach în diferite variante, nu este altceva decât cântecul „Inima îmi este cutremurată”. Acest coral apare ca un laitmotiv în „Patimile după Matei”.

Nu numai cântecul popular german constituie fondul melodic al coralelor, ci și cel al altor popoare. Astfel, o melodie din colecția “Balletti” de Giovanni Gastoldi apare în coralul „În tine îmi este bucuria”, iar chansonul „Mi-ajung toate durerile” se regăsește într-un

coral din „Patimile după Matei”. Și din colecția de psalmi, realizată de Clément Marot în colaborare cu compozitorul Claude Goudimel, Bach a prelucrat numeroase melodii. Amintim coralul „Când vom fi în cele mai mari primejdii” (dedicat ginerelui său, Emmanuel Altnikol), care are melodia împrumutată din această colecție.

Muzica religioasă, creată pe baza acestor corale, are o puternică tensiune emoțională și viguroasă expresivitate. Desigur, prelucrările sale armonice n-au lăsat intact sensul originar al liniilor melodice, fapt ce ilustrează poziția sa față de texte. El schimbă des destinația unor cantate, mergând până la includerea în lucrările religioase a unor fragmente din creațiile laice. Religioasă sau laică, vocală sau instrumentală, de cameră sau de concert, muzica sa, de un evident lirism, apare ca o profundă meditație asupra existenței și a marilor idealuri umane.

Omul Bach este mereu prezent în creația sa, fie ea destinată unui moment al serviciului divin sau ca piesă concertantă pentru salonul vreunui principe, fie ea exercițiu didactic sau demonstrație tehnică. Așa ne explicăm faptul că un anumit coral sau cantată circulă dintr-o lucrare într-alta, indiferent de caracterul și scopul piesei. Constrâns de obligațiile cotidiene ale funcțiilor sale, Bach trebuia să producă la comandă piese ocazionale. Deși poseda un imens rezervor creator, în unele lucrări găsim fragmente inedite ce alternează cu altele utilizate anterior. Cu toate acestea, în muzica sa nu găsim nimic artificial, ci întotdeauna transpare un autentic suflu artistic, realizat cu melodii de adâncă vibrație emoțională și robustețe ritmică, care străbat construcții polifonice grandioase. Chiar și atunci când folosește procedeul variațional, utilizat uneori în scop figurativ, el creează imagini de o uimitoare diversitate. „Passacaglia în do minor” (1716) pentru orgă este o dovadă impresionantă a modului **** configurează imagini contrastante pe aceeași temă.

Cantatele sale religioase, scrise pentru duminicile și sărbătorile de peste an, variază ca număr de părți (două sau trei) și cuprind arii, coruri, corale și pagini orchestrale. Unele arii au și forma ariei da capo. Cantatele sunt

acompaniate de orgă sau orchestră, cărora le conferă ample preludii și interludii. Bach a scris și solo cantate pentru o voce, cu acompaniament de orgă sau orchestră. În “cantatele tragice”, scrise la Leipzig, tragismul suferințelor, exprimat în text, a solicitat o muzică în care și-a zugrăvit zbuciumul său sufletesc. „Am suferit mult”, „Lacrimi, griji, îndoieli” sau „Lume mincinoasă, nu mă încred în tine” sunt câteva titluri sugestive care oglindesc chinurile sale, dar și ale omului dintotdeauna. Uneori întâlnim și elemente eroice, prezente în Cantata Reformei, despre care Heine spunea că este „Marseillaise-a Reformei”. Din cele 295 de cantate religioase, posterității i-au parvenit doar 191, publicate mai târziu de „Societatea Bach”.

Cantatele laice (circa 20) ocupă un loc mai modest în creația sa, însă au o deosebită însemnătate pentru limbajul vocal. Deși au un caracter ocazional omagial, ele ne oferă aspecte multilaterale ale concepției sale componistice. Din vremea petrecută la Weimar și Köthen datează „Cantata vânătorească” și „Cantata primăverii”, în care zugrăvește natura. Aceeași tendință de descripție bucolică o găsim și în cantatele omagiale „Împăcarea lui Aeolus” și „Curgeți, valuri zglobii”. Denumite de către Bach „dramma per musica„, în unele cantate, precum „Alegerea lui Hercule” și „Întrecerea dintre Phoebus și Pan” (1731), adoptă tematica mitologică. Apelează și la umor în „Cantata cafelei” (1732), o burlescă a vieții citadine, sau în „Cantata țărănească – Avem un nou stăpân”, în care imaginile pitorești ale vieții rustice sunt redate prin autentice motive populare de dans.

Cantatele sale laice ne arată cât de mult a influențat stilul de operă muzica sa. Se știe că la Hamburg, opera germană crease un gen de operă biblică, favorizând pătrunderea stilului dramatic în muzica religioasă.

Acest fapt va fi resimțit în Pasiuni, „Magnificat” și în „Missa în si”.

Stilul operei italiene este vizibil în cantata-solo „Amorul trădător” și în „Nu știu ce-i durerea”. Unele fragmente din cantatele profane le-a întrebuințat și în cele religioase. Astfel, cantata omagială „Se înalță cu bucurie” a fost executată pentru trei persoane diferite, schimbându-se în text numele dedicatorului, și apoi a fost transformată în cantată

religioasă. Din cantata „Alegerea lui Hercule” câteva numere au trecut în „Oratoriul de Crăciun”, iar cantata „Înălțimea sa, Leopold” a devenit religioasă, înlocuind alteța sa cu Dumnezeu.

Deși a dezvoltat mult dimensiunile cantatelor, Bach nu a ajuns la operă, întrucât nu i s-a oferit ocazia de a scrie în acest gen. În schimb, potențele sale dramatice le-a valorificat în muzica vocal-simfonică. Prima lucrare religioasă este „Magnificat” (1723), un oratoriu cu arii, coruri și pagini orchestrale, executat la slujba de vecernie de la Crăciun, Paști și Rusalii.

Textul este latin, fiind extras din Evanghelia lui Ioan. Alături de caracterul jubilant al textului, muzica dă luminozitate și strălucire grandioasă lucrării. Încadrată în serviciul religios și cântată după predică, „Magnificat” conține 12 numere, dintre care cinci coruri, cinci arii, un duet și un terțet. Corurile sunt dominate de atmosfera bucuriei sincere, iar în arii găsim linii melodice ce au simplitatea cântecului popular. Este o muzică care exprimă bucuria comuniunii cu Dumnezeu, smerenia omului evlavios și speranța sa în milostivirea cerească.

Dacă în „Magnificat” domină o muzica însorită, în Pasiuni găsim pagini de o adâncă tensiune dramatică, ele fiind, de fapt, oratorii scrise pentru Vinerea din preajma Paștelui, când și în biserica protestantă se celebrează Patimile lui Christos. Creată de H. Schütz, în secolul al XVIIlea, Pasiunea a devenit tradițională în muzica religioasă germană. Tema ei constă în nararea Patimilor lui Christos, răstignit pe cruce, subiectul oferind compozitorilor un bogat material pentru zugrăvirea unor intense trăiri umane. Pătimirile cumplite ale Fiului lui Dumnezeu, supus unor atroce schingiuiri, durerea Fecioarei Maria care își vede Fiul răstignit, scena judecării Sale, cu participarea maselor care cer grațierea unui delincvent, toate sunt elemente ale unei drame care vor genera o muzică de un adânc dramatism. În biserica protestantă textele acestor Pasiuni nu erau exclusiv biblice.

Traduse, ele alternau cu intervenții poetice ale autorilor libretului.

Caracteristică pentru pasiune este prezența unui recitator, reprezentând evanghelistul, care redă pasajele narative prin recitativ. Se pare că Bach

a scris cinci Pasiuni, dintre care s-au găsit, în mod cert, două: Johannespassion (1723), retușată în mai multe rânduri, și Matthäuspassion (1729), cea mai izbutită. Patimile după Ioan și Matei au o construcție asemănătoare, cuprinzând recitative, arii, coruri, corale și pagini orchestrale. Fragmente din Patimile după Marcu, a cărei manuscris s-a pierdut, le regăsim în „Oda funebră” (1732), scrisă la moartea reginei Christina Eberhardine, soția regelui de Saxa, Frederic August. În afara coralului, care este pivotul secțiunilor, a fragmentelor recitativice, narative și a micilor scene cu participarea soliștilorpersonaje, în Pasiuni există o serie de arii și ansambluri corale executate ca adevărate comentarii. Sunt fragmentele cele mai puternice ca expresie, fiindcă desfășurarea vocală, într-un perpetuu arioso închegat pe o temă-idee, se face cu însoțirea unui instrument solist, care repetă necontenit respectiva temă-idee pe diferite trepte.

Ansamblurile ample nu reprezintă totdeauna personaje colective, ci adesea doar gândurile și comentariile autorului însuși. Adeseori, Bach dă liniei vocale o linie complementară, executată de un instrument solist, încadrând melodia corală în țesătura instrumentală și, totodată, lărgind orizontul expresiv. Ariile sunt comentarii lirice cu mijloacele de exprimare ale epocii. Zguduitoarea arie „Îndură-te Doamne”, prin patosul interiorizat și profund, redă căința amară a lui Petru, după ce s-a lepădat, ca un mare laș, de Christos. Corurile și coralele, similar corurilor tragediei antice, participă și subliniază acțiunea. Pagini solemne, coralele invită la reculegere și meditație, în schimb, corurile sunt elementul dinamic, subliniind fervoarea pasiunii și compasiunea eroilor. Cu ajutorul recitativului evanghelistului sunt narate faptele din momentul în care Christos le spune ucenicilor săi că va fi prins și răstignit, drama continuând cu trădarea, judecata, batjocura, chinurile pe cruce și moartea lui Iisus. Cu mijloace accesibile, realizează expresia muzicală a celor mai puternice sentimente umane, muzica sa dovedind putere de exprimare emoțională, caracterizări muzicale puternice și tratări simfonice de mare dramatism.

Descrierea elocventă a Patimilor lui Iisus într-o muzică dominată de patosul durerii a contribuit la dimensiunea neobișnuit de mare a Pasiunilor și la depășirea limitelor stilistice admise de biserică, fapt ce a nemulțumit pe ierarhii bisericii și, mai ales, pe pietiști. Așa se explică de ce Patimile după Matei n-a mai fost executată după moartea lui Bach, deși lucrarea este una dintre cele mai complexe din repertoriul religios.

Abia după o sută de ani de la crearea ei, Mendelssohn a făcut-o cunoscută lumii, executând-o la Berlin, în 1829. Ultima mare lucrare religioasă este Missa în si minor, cunoscută și sub numele de Missa Înaltă. Primele ei părți au fost scrise în 1733 și ultimele în anul 1738.

Creată pentru cultul catolic, ea a fost dedicată principelui elector de Saxa, Frederic August. Bach apelează la imnurile missei, apte a reda trăirile umane cu deosebită pregnanță. Mai variată ca expresivitate, în această lucrare folosește un material melodic mai divers. Alături de cântecul gregorian (de ex. Credo), apar teme cu ritm alert de dans stilizat cu vădit caracter pastoral. Crucifixus este un grăitor exemplu al evocării durerii umane. Textul latin nu are importanță în desfășurarea muzicală și în succesiunea imaginilor unei părți. Cuvintele sunt repetate până ce ideea muzicală întreagă este conturată. Generalizând, Bach dă puternice imagini contrastante ale întristării și bucuriei, ale jertfei și biruinței, ale morții și vieții. Este deosebit de importantă această missă pentru modul **** Bach a pus virtuozitatea contrapunctică în slujba expresiei. Dacă în „Ofranda muzicală” și „Arta fugii” virtuozitatea de scriitură polifonică este un scop, în Missă contrapunctul, canonul și fuga, în cele mai ingenioase împletiri, sunt valoroase mijloace de exprimare muzicală, lucrarea fiind considerată de către Hubov o “enciclopedie a artei contrapunctice”. Numeroase corale de mici dimensiuni, de mare simplitate și cu structură armonică, participă la desfășurarea dramei și subliniază expresia prin mijloace diversificate.

Cele trei oratorii ale sale sunt cantate mai dezvoltate, în care autorul înlănțuie piese din cantatele anterioare. Astfel, Oratoriul de Crăciun (1734) este alcătuit dintr-un ciclu de șase cantate, scrise pentru zilele de Crăciun, Anul Nou și Bobotează. Din cele 51 de numere ce alcătuiesc oratoriul, 17 provin din cantate laice. Celelalte oratorii, de Paști (1735)

și de Înălțare, nu prezintă un interes deosebit. Lucrări religioase sunt și motetele, scrise în stil polifonic, deși în acel timp își croise drum motetul univocal acompaniat. În creațiile sale vocale, de cele mai multe ori vocea este tratată ca un instrument, textul rămânând numai ca jalon de susținere. Astfel că imaginile muzicale se realizează nu prin succesiuni de imagini legate de sensul textului, ci prin abstractizare și generalizare de către întregul piesei.

Ca muzician de curte la Weimar și Köthen și în calitate de conducător al “Collegium musicum” studențesc de la Leipzig, Bach a fost nevoit să scrie și muzică instrumentală de cameră, gen în care regăsim concepția sa și pregnant imagini ale vieții omului. În muzica de orgă Bach face sinteza artistică între stilul tradițional al organiștilor germani, cunoscut prin Böhm și Buxtehude, și cel al organiștilor italieni, al căror reprezentant de frunte este Frescobaldi. De la primii preia formele ample (toccate, fantezii, preludii), cu desfășurări polifonice încărcate și expresii grave, iar de la italieni, cantilena, de o puternică vibrație emoțională, și o formă mai limpede, mai puțin încărcată.

La baza muzicii sale de orgă stă coralul, prezent sub forma coralului variat sau a fanteziei pe temă de coral. În volumul Orgelbüchlein (Cărticică de orgă), destinat predării artei organistice, găsim și Choralvorspielen (preludii ale coralelor), improvizații pe teme de coral. În corale, în sonatele și concertele pentru orgă predomină țesătura vertical armonică. Cele „Opt mici preludii și fugi”, ca și „Passacaglia”, au fost scrise pentru clavecin cu două claviaturi și pedală. În celebra „Toccată și fugă în re minor”, toccata este o concisă piesă improvizatorică, urmată de severa construcție a unei fugi la patru voci. În canzone, el este influențat de stilul luminos al italienilor. În schimb, în toccate și fugi, cu imagini atât de variate și de puternice, a îmbinat gravitatea și patosul organiștilor germani cu suavitatea și sugestiva cantilenă italiană. Și în muzica de orgă, ca și în creația vocal-simfonică, îmbină stilul somptuos și solemn cu efuziunea lirică intensă. Cea mai subiectivă este muzica de orgă, întrucât ea își are rădăcinile în improvizație, în muzica spontană izvorâtă fără premeditare din sufletul

creatorului. De fapt, renumele său printre contemporani nu se datora atât compozitorului, ci inegalabilului improvizator. În genul muzicii de cameră, instrumentul preferat a fost clavecinul. În timpul vieții sale, pe lângă clavecin și clavicord, ce mai supraviețuiau, a apărut în practică acel „Hammerklavier„, pianul cu ciocănele, denumit mai târziu pianoforte (în românește: pianoforte sau și pian), pentru faptul că mecanismul lui dădea posibilitatea realizării unor nuanțe pe care clavecinul le producea doar cu registre de octaviere. În muzica de clavecin distingem trei categorii de lucrări: de cameră, concertante și didactice. Lucrările sale de cameră sunt Suitele, piese în care duce la perfecțiune lucrările provenite din muzica de dans. Deși părțile component ale suitei poartă titlurile dansurilor, măiestrita lor tratare polifonică face să dispară orice urmă de finalitate coregrafică, încât piesele apar ca exprimând meandrele vieții omului. Suitele, denumite mai târziu franceze, engleze, conțin părți provenite din dans, la fel și Partitele (suitele germane, 1726-1731). Suitele franceze (17061722) vădesc influența elegantului stil francez și conțin, ca și cele engleze (1706-1725), piese provenite din dansuri, ca și partitele. Dar Bach nu se rezumă numai la cele patru dansuri tipice: allemanda, couranta, sarabanda, giga, ci amplifică suita, introducând și alte dansuri, ca menuete, gavote, poloneze sau chiar „arii”.

Interesantă este „Fantezia și fuga cromatică”, cu un suflu nou și îndrăzneț prin frecvente cromatisme, dar și Goldberg-Variationen (1742), o arie cu 30 de variațiuni, care marchează un moment important din istoria temei cu variațiuni. Compuse pe tema unei arii, variațiunile nu sunt numai prezentări succesive ale temei, ci imagini foarte diverse, realizate prin diferite mijloace: canon, fugato, ariete lirice, piese de dans, iar la sfârșit, un quodlibet, un joc de improvizație muzicală, construit din suprapunerea polifonică a unor cântece diferite. Simultan cu tema ariei, se cântă două melodii, una de un naiv și rustic lirism, alta umoristică.

Numele acestor variațiuni vine de la primul interpret al lucrării, clavecinistul Goldberg, aflat în slujba contelui Kayserling, ambasadorul

Rusiei la Dresda. Și „Capriciul la plecarea fratelui iubit” (scris pentru fratele său Johann Jakob, plecat în Suedia, în anul 1704), este un jalon important în istoria muzicii de clavecin, fiind o suită ale cărei părți au sensuri programatice: Arioso - îndemnurile duioase ale prietenilor, care-l sfătuiesc să rămână în patrie, Andante – diferite întâmplări, care pot avea loc printre străini, Adagissimo – jalea generală a prietenilor, Un poco largo – prietenii își iau rămas bun și „Aria di postaglione”, urmată de „Fuga all imitazione della cornetta di postiglione”.

Invențiunile (15 la două voci și 15 la trei voci), piesele destinate soției sale A. Magdalena, ca și „Clavecinul bine temperat” (primul volum în 1722, al doilea în 1742) sunt lucrări didactice pentru clavecin. Deși scrise cu scop didactic, ele poartă pecetea geniului bachian, în special, fugile Clavecinului bine temperat sunt strălucite fugi artistice, lipsite de orice urmă de pedanterie sau schematism didactic.

Clavecinul a avut un rol important în creația concertantă. Piesele solistice, cu acompaniament de orchestră, se executau în saloanele principilor, fiind un gen adresat unei elite, și nu publicului larg.

Concertele pentru clavecin sau pentru alte instrumente, cu acompaniament de orchestră, au o amploare mai mare, tinzând spre un ambitus emoțional amplu și spre o sferă mai largă. Substanța muzicii lui Bach solicita un aparat mai complex, după **** conținutul de idei și tensiunea emoțională a acestei muzici nu mai puteau fi zăgăzuite în forme vechi, statice. Orga îi oferise posibilități mai variate de exprimare, fiind mai bogată în culori timbrale, așa încât Bach a fost mereu preocupat de obținerea unor noi mijloace de exprimare instrumentală.

Bach a dat mare amploare și adâncime concertului pentru instrument și orchestră, dând roluri solistice pentru prima oară și clavecinului, ce slujise doar ca instrument de acompaniament în realizarea așa-numitului basso continuo. Pentru clavecin și orchestră a scris șapte concerte, și 16 transcrieri (după Vivaldi, Marcello și Telemann), dar și trei Concerte pentru două clavecine și orchestră; două Concerte pentru trei clavecine și orchestră și un Concert (transcris după cel pentru patru viori de

Vivaldi) pentru patru clavecine și orchestră. Un triplu Concert pentru flaut, vioară, clavecin și orchestră completează seria lucrărilor concertante cu clavecin principal, de fapt un concerto grosso prin numărul mare de soliști. Concertul în re minor și cel în fa minor pentru clavecin și orchestră au deosebită frumusețe tematică, variate efecte timbrale și bogăție expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului. În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte și în Concertul pentru două viori și orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată școlii italiene, precum și cultivarea virtuozității de către maeștrii germani au pregătit drumul creației violonistice bachiene. Cele șase Sonate pentru clavecin și vioară, ca și Sonata în sol minor (transcrisă 166 după sonata de clavecin), valorifică calitățile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Și Sonatele pentru vioară, fără acompaniament (trei Sonate și trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca niște acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate.

Vioara devine instrumentul care vorbește nu numai în limbajul monodic, ci și în cel plurivocal, armonic și polifonic, realizând efecte armonice și polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilitățile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilitățile de nuanțare a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, căci linia melodică, fiind atât de expresivă, se dispensează de armonie („Allemanda” din Partita a II-a), iar arpegiile și pasajele de virtuozitate în mișcare rapidă ne dau impresia de polifonie sau de succesiuni acordice (Preludiul din Partita a III-a). Aceleași probleme pun Suitele pentru violoncel solo (1720), în care valorifică posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentului. A scris pentru violoncel, instrument folosit și în orchestră, dar a compus și pentru viola da gamba un număr de trei Sonate.

Creația sa instrumentală este importantă pentru sinteza artistică realizată, căci îmbină arta claveciniștilor francezi cu cea a violoniștilor italieni și a organiștilor germani. Pentru dezvoltarea ulterioară a muzicii instrumentale, creația sa este nu numai încoronarea artei vechi, ci și o prefigurare a viitorului stil clasic. El este primul compozitor care utilizează clavecinul ca solist, fapt ce duce la lărgirea paletei expresive, iar instrumentele monodice, ca vioara sau flautul, se limitează la melodii cantabile și pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice și armonice.

Dacă până la Bach orchestra avea doar un rol de acompaniament în concertele grossi, în cele șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino. În Concertul nr. 1, grupul concertino se contopește aproape integral cu ripieni, iar în Concertul nr.

3 dispare cu totul masa orchestrală, fiind alcătuită din trei grupuri: viori, viole și violoncele, fiecare având trei voci care dialoghează sau se unesc într-un ansamblu viguros. În aceste concerte Bach îmbogățește paleta timbrală, căci pe lângă grupul instrumentelor cu coarde el le folosește și pe cele de suflat cu rol solistic. În Concertul nr. 5 în Re major flautul, împreună cu vioara, alcătuiesc grupul solistic. Concertino-ul primului concert conține și el instrumente de suflat: oboi, fagot, corn.

Fundamentul armonic este realizat de un bas și cu basso continuo. Și în Concertul nr. 6, scris fără violine, diferențierea dintre concertino și ripieni este foarte puțin conturată. În creația sa, orchestra capătă o expresivitate proprie.

Atât în Concertele brandenburgice, cât și în cele patru Suite (intitulate „Uverturi”, 1717-1725), descifrăm viitoarea orchestră simfonică, care va deveni principalul mijloc de exprimare în timpurile ce vor urma.

Concertele brandenburgice definesc tipul de concerto grosso din Barocul târziu, prin numărul de trei părți (în patru dintre ele), prin alternarea mișcărilor (repede, rar, repede) și a tonalităților, a doua parte fiind adusă în altă tonalitate.

Pentru fiii săi, pentru a doua soție și pentru numeroși elevi, Bach a scris o serie de mici piese destinate învățământului. Spre deosebire de obișnuitele lucrări didactice, unde urmărirea problemei pusă în exercițiu împiedică adesea o desfășurare muzicală artistică, în lucrările lui Bach caracterul artistic nu este niciodată absent. Invențiunile (la două și trei voci), Preludiile și fughetele sunt mici improvizații contrapuncticimitative, care poartă în ele suflul căldurii sale sufletești. Multă gingășie și ingenuitate găsim în piesele aparținând celor două caiete de exerciții, intitulate Klavierbüchlein für Anna Magdalena (Cărticică pentru clavir pentru A. Magdalena) și Klavierbüchlein für Wilhelm Friedmann (Cărticică pentru W. Friedmann).

Foarte importante sunt cele două volume din „Clavecinul bine temperat”, ce cuprind 48 de Preludii și fugi, în toate tonalitățile treptelor gamei cromatice, constituind o demonstrație pentru acordarea clavecinului în sistemul egal temperat. Este meritul lui Andreas Werckmeister (1645-1706) de a fi realizat temperarea egală, prin împărțirea octavei în 12 semitonuri egale și neglijarea comei sintonice.

Acordarea clavecinului în sistemul egal temperat permite modularea (transpunerea) la cele mai îndepărtate tonalități, ca și utilizarea modulației prin enarmonie, procedeu important în istoria limbajului muzical. Odată cu aplicarea sistemului egal temperat, termenul enarmonic își schimbă semnificația, renunțând la înțelesul avut în cultura muzicală antică.

Bach scrie 48 de Preludii și fugi în toate tonalitățile treptelor din gama cromatică, reprezentând o demonstrație pentru acordarea clavecinului în sistemul temperat. Aceste două volume verifică teoretic acest sistem, dar constituie și un îndrumar pentru pianiști și compozitori. Fugile sunt exemple de tratare liberă a schemelor formale, modele de exprimare artistică a unui bogat conținut de trăiri și, totodată, lucrări lipsite de ornamentația încărcată și greoaie a stilului baroc. Simplitatea severă, dinamismul dezvoltării și măiestria formei sunt notele caracteristice ale

noului stil polifonic bachian. Clavecinul nu mai era capabil să răspundă aspirațiilor muzicii lui Bach.

Instrumentul Hammerklavier al lui Gottfried Silbermann (1683-1753), realizat în deceniul al doilea, era o perfecționare a pianofortelui creat în 1720 de Bartolomeo Cristofori (1655-1731). Acest instrument, prototip al pianului modern, va înlocui clavecinul și clavicordul. Posibilitățile mai mari de nuanțare și de variație timbrală au făcut inutilă ornamentica bogată introdusă în muzica timpului, datorită faptului că liniile melodice la vechile instrumente apăreau seci. Pentru pianiști, „Clavecinul bine temperat” rămâne cartea de căpătâi, fiind un vade mecum pentru oricine tinde să devină un artist adevărat al acestui instrument. În domeniul didactic, Bach nu s-a limitat numai la lucrări privitoare la tehnica clavirului, ci el a lăsat și două importante creații pentru tehnica scriiturii polifonice: „Ofranda muzicală”, care cuprinde trei ricercare la trei voci, opt canoane, o fugă, un ricercar la șase voci, o sonată și un canon infinit, și „Arta fugii” (1750) – o colecție de 14 fugi și patru canoane pe aceeași temă –, fugile constituind fiecare câte o imagine de sine stătătoare, datorită variațiunilor subiectului unic comun, care capătă diferite înfățișări.

Ca și în „Ofranda muzicală”, fugile și canoanele din „Arta fugii” au ca țel demonstrarea tehnică, ele fiind strălucite exerciții de măiestrie polifonică. Comparând fugile din „Arta fugii” cu cele două Clavecine temperate, găsim la primele o formă perfectă și un conținut auster, în timp ce la fugile din a doua lucrare ne surprinde tratarea liberă a formei fugii, ca rezultat al unui conținut dramatic clocotitor.

Adâncimea dramatică a Pasiunilor contrastează cu temele glumețe ale unor cantate laice sau cu quodlibet-ul din „Variațiunile Goldberg”, inspirația spontană alternează cu calculul rațional, rece. Artistul îndrăzneț din Pasiuni sau din „Fantezia cromatică” este mai cumpătat în unele concerte de clavecin. Ne atrage elanul romantic din Aria Suitei a III-a, din Andantele Concertului în Mi major pentru vioară sau din aria

„Îndură-te” din Patimile după Matei, dar și arhitectura clasică a Concertului brandenburgic nr. 3 sau a fugii din Uvertura Suitei în si. În cele mai sobre compoziții polifonice, întrezărim și freamătul patetic al improvizatorului, iar în cele libere descifrăm logica sa componistică.

Tributar vechii polifonii, el îmbină limbajul muzical al trecutului cu noul stil armonic. Conținutul generalizat, filosofic al muzicii sale, depășește formele create de predecesori, pe care le desăvârșește. În operele sale a sintetizat împlinirile muzicale anterioare, făurindu-și un limbaj inconfundabil și atingând una dintre culmile muzicale universale.

Ca toate geniile umanității, el se ridică deasupra epocii sale, creația sa fiind atotprezentă, depășind timpul și spațiul, ca orice permanență a spiritului uman.

Note ^ a b J H BACH, The Guardian, 6 martie 2014, accesat în 16 mai 2020 ^ http://www.szadvar.hu/bach-brandenburg-concerto-1.htm Lipsește sau este vid: |title= (ajutor) ^ http://www.jstor.org/stable/41699197 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor) ^ http://www.allmusic.com/album/ber%C3%BChmte-werke-der-klassikvol-1-mw0002617417 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor) ^ http://www.cdbaby.com/Artist/TinyMusicBox Lipsește sau este vid: | title= (ajutor) ^ a b J H BACH, Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 ^ a b „Johann Sebastian Bach”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 9 aprilie 2014 ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 ^ a b Johann Sebastian Bach, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 ^ a b Johann Sebastian Bach, Internet Broadway Database, accesat în 9 octombrie 2017 ^ Alex Ross* (2 ianuarie 2017), Bach’s Holy Dread (în engleză), The New Yorker

^ a b c „Johann Sebastian Bach”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 2 aprilie 2015 Bibliografie Boyd, Malcolm (2000). Bach. Oxford University Press. ISBN 0-19514222-5.

Chiapusso, Jan (1968). Bach's World. Scarborough, Ontario: Indiana University Press. ISBN 0-253-10520-X. Donington, Robert (1982). Baroque music: style and performance: a handbook. New York, NY, 10110: W. W. Norton & Company. ISBN 0393-30052-8.

Geiringer, Karl (31 decembrie 1966). Johann Sebastian Bach: The Culmination of an Era. New York: Oxford University Press. ISBN 0-19500554-6.

Herl, Joseph (1 iulie 2004). Worship Wars in Early Lutheranism: Choir, Congregation, and Three Centuries of Conflict. New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-515439-8.

Jones, Richard (2007). The Creative Development of Johann Sebastian Bach. Oxford University Press. ISBN 0-19-816440-8.

Kupferberg, Herbert (1985). Basically Bach: A 300th Birthday Celebration. New York: McGraw-Hill Book Company. ISBN 0-07035646-7.

Leaver, Robin A. (15 aprilie 2007). Luther's Liturgical Music. Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans Publishing Company. ISBN 08028-3221-0.

Mendel, Arthur; David, Hans T.; Wolff, Christoph, ed. (1998). The New Bach Reader. W. W. Norton & Company. ISBN 0-393-31956-3.

Morris, Edmund (2005). Beethoven: the Universal Composer. New York: HarperCollins. ISBN 0-06-075974-7.

Rich, Alan (1995). Johann Sebastian Bach: Play by Play. Harper Collins.

ISBN 0-06-263547-6.

Schulenberg, David. The Keyboard Works of J.S. Bach. CRC Press.

ISBN 0-415-97400-3.

Spaeth, Sigmund (1937). Stories Behind the World's Great Music. New York: Whittlesey House.

Schweitzer, Albert (1 iunie 1967). J. S. Bach (Vol 1). Dover Publications. ISBN 0-486-21631-4.

Van Til, Marian (1 mai 2007). George Frideric Handel: A Music Lover's Guide. New York, US: WordPower Publishing. ISBN 0-9794785-0-2.

Williams, Peter (18 decembrie 2003). The Life of Bach. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-53374-0.

Wolff, Christoph (1991). Bach: Essays on his Life and Music. Harvard University Press. ISBN 0-674-05926-3.

Wolff, Christoph (1983). The New Grove: Bach Family. Macmillan Publishers. ISBN 0-333-34350-6.

Wolff, Christoph (2000). Johann Sebastian Bach: The Learned Musician.

Oxford University Press. ISBN 0-19-816534-X. Baron, Carol K. (9 iunie 2006). Bach's Changing World:: Voices in the Community. University of Rochester. ISBN 1-58046-190-5.

Dörffel, Alfred (1882). Thematisches Verzeichnis der Instrumentalwerke von Joh. Seb. Bach, auf Grund der Gesammtausgabe von C.F. Peter.

Leipzig: C.F. Peters. de N.B.: First published in 1867; superseded, for scholarly purposes, by W. Schmieder's complete thematic catalog, but useful as a handy reference tool for only the instrumental works of J.S. Bach and as a partial alternative to Schmieder's work.

Eidam, Klaus (3 iulie 2001). The True Life of J.S. Bach. Basic Books.

ISBN 0-465-01861-0.

Gardiner, John Eliot (2013). Music in the Castle of Heaven – A Portrait of Johann Sebastian Bach. Allen Lane. ISBN 978-0-7139-9662-3.

Geck, Martin (4 decembrie 2006). Johann Sebastian Bach: Life and Work. Harcourt Trade Publishers. ISBN 0-15-100648-2.

Hofstadter, Douglas (4 februarie 1999). Gödel, Escher, Bach: An Eternal Golden Braid. Basic Books. ISBN 0-465-02656-7.

Spitta, Philipp (3 iulie 1997). Johann Sebastian Bach: His Work and Influence on the Music of Germany, 1685–1750 (Volume II). Dover Publications. ISBN 0-486-27413-6.

Stauffer, George (februarie 1986). J. S. Bach As Organist: His Instruments, Music, and Performance Practices. Indiana University Press. ISBN 0-253-33181-1.

Williams, Peter (5 martie 2007). J.S. Bach: A Life in Music. Cambridge University Press. ISBN 0-521-87074-7.

Bibliografie în limba română Bălan, George, Misterul Bach; Editura Florile Dalbe, București, 1997 László, Francisc, Gen, specie și formă în muzica de flaut a lui J. S. Bach, București, 1989 Șorban, Elena Maria, Muzica veche. O istorie concentrată, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014 Ștefănescu, Ioana, O istorie a muzicii universale. I. De la Orfeu la Bach, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995 Toduță, Sigismund, Formele Barocului în creația lui J. S. Bach, 3 vol., Editura Muzicală, București, 1969, 1973, 1978 Varga, Ovidiu, Bach, un Orfeu pământean, Editura Muzicală, București, 1985 Voiculescu, Dan, Fuga în creația lui J. S. Bach, Editura Muzicală, București, 2000 Vezi și Familia Bach Legături externe Puteți găsi mai multe informații despre Johann Sebastian Bach prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”: Definiții și traduceri în Wikționar Imagini și media la Commons Citate la Wikicitat Texte sursă la Wikisursă Manuale la Wikimanuale Resurse de studiu la Wikiversitate de Familia Bach The J.S. Bach Home Page – JSBach.org, by Jan Hanford—extensive information on Bach and his works; huge and growing database of usercontributed recordings and reviews J.S. Bach bibliography, by Yo Tomita of Queen's Belfast—especially useful to scholars

Bach-Cantatas.com, by Aryeh Oron—information on the cantatas as well as other works Bach manuscripts – video lectures by Christoph Wolff on the Bach family's hidden manuscripts archive Lucrări de sau despre Johann Sebastian Bach în biblioteci (catalog WorldCat) Public domain scores 90 Bach Piano Scores + Audio Missa în si minor BWV 232 (Flash) Goldberg-Variationen BWV 988/1086 (Flash) ro Matthäuspassion BWV 244 (Flash) Bach Gesellschaft Download Page—the BGA volumes available for download in DJVU format.

Partituri de Johann Sebastian Bach la International Music Score Library Project—the BGA volumes split up into individual works (PDF files), plus other editions Free downloads of the complete organ works by Bach recorded by James Kibbie on historic German baroque organs In the BBC Discovering Music: Listening Library ascunde v•d•m Compozitori de muzică cultă Evul Mediu (500-1400) Léonin · Pérotin · G. de Machaut Renaștere (1400-1600) G. Dufay · J. des Pres · G. P. da Palestrina · O. di Lasso Baroc (1600-1760) C. Monteverdi · J.-B. Lully · D. Buxtehude · J. Pachelbel · H. Purcell · A. Scarlatti · A. Corelli · A. Vivaldi · J.-P. Rameau · J. S. Bach · D. Scarlatti · G. F. Händel Perioada clasică (1730-1820) J. Haydn · W. A. Mozart · L. van Beethoven Perioada romantică (1815-1910) L. van Beethoven · F. Schubert · H. Berlioz · F. Chopin · R. Schumann · F. Liszt · G. Verdi · R. Wagner · Anton Bruckner · J.

Strauss (fiul) · J. Brahms · C. Saint-Saëns · P. I. Ceaikovski · E. Grieg · G. Fauré · G. Mahler · R. Strauss Secolul XX R. Strauss · C. Debussy · M. Ravel · J. Sibelius · A. Berg · B. Bartók · G. Enescu · A. Schönberg · I. Stravinski · S. Rahmaninov · S. Prokofiev · D. Șostakovici · C. Orff Informații bibliotecare BIBSYS: 90970064 BNE: XX992838 BNF: cb118897907 (data) CiNii: DA01098882 GND: 11850553X ISNI: 0000 0001 2276 4157 LCCN: n79021425 LNB: 000033946 MusicBrainz: 24f1766e-9635-4d58-a4d49413f9f98a4c NDL: 00432003 NKC: jn19990000367 NLA: 35011573 NSK: 000100047 ICCU: IT\ICCU\CFIV\077206 SELIBR: 176434 SNAC: w63x84mt SUDOC: 026699656 VIAF: 12304462 WorldCat Identities (via VIAF): 12304462 Categorii: Nașteri în 1685Nașteri pe 31 martieDecese în 1750Decese pe 28 iulieJohann Sebastian BachEponime ale asteroizilor Meniu de navigare Nu sunteți autentificat Discuții Contribuții Creare cont Autentificare ArticolDiscuție LecturăModificareModificare sursăIstoricCăutare Căutare în Wikipedia Pagina principală Schimbări recente Cafenea Articol aleatoriu Facebook Participare **** încep pe Wikipedia Ajutor Portaluri tematice Articole cerute

Donații Trusa de unelte Ce trimite aici Modificări corelate Trimite fișier Pagini speciale Navigare în istoric Informații despre pagină Citează acest articol Element Wikidata Tipărire/exportare Creare carte Descarcă PDF Versiune de tipărit În alte proiecte Wikimedia Commons În alte limbi Български Deutsch Ελληνικά English Español Français Magyar Српски / srpski Türkçe Încă 171 Modifică legăturile Ultima editare a paginii a fost efectuată la 4 martie 2021, ora 11:20.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

Distih

Folclor danger Nazis ragnarok...

Iubitei meale doamne Ești un luciu lusitan peste Toledous Umerii aripi în bluza de lână Te privește un cântec Iubirea nu te va părăsi Oh, Chrestus, a spus Roma sub focul divin Pe mine mă îngroapă studiul christic Evangelion Evangelion Evangelion Evangelion Te Iubesc.

Tâlcuire biblică https://www.printrecarti.ro/278484-felix-constantinescu-canon-in-d-sialb.html - de la orație la revelație https://www.tipomoldova.ro/books/Momentul%20in%20care%20D-zeu %20exista.pdf pp, 311 la 315...

Cei trei Oameni erau Melhisedek Țara Sfântă de milioane de ani a fost arsă de foc Dezvoltând o nevoie de cer Din Ur și Haran spre Cer Cei doi îngeri Doi trimiși - 2021 ad Melidec Melidek Auram ben Melisedehk + bar deui.

Ad Ana

Azi e 11 Maiu, 1 zi după Zua Regelui și două zile după Independența României 1877... © 2 days ago, F-G Constantinescu adult Like (1) Comment - Love is philosophical Petronius Mann 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=VsD4snTewqA +2 days ago Likes: Petronius Mann 45cap Petronius Mann 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=VsD4snTewqA +2 days ago x edit [ edit poem ] Petronius Mann 45cap Follow 2 days ago • Adult ishopshopshop / BourHeadTractot2 383, Statistician, tamaHari Stalin,i dva, Judean poet, Galileean pill+grim, escritor & philosopher naive, poetry translator, multidisciplinaritate, pictoră, proffessional patient + amateur psychologiist, bei de samos, ws1623/11 master student, gen 1c, +Ciprian Porumbescu & Rey Alfonso el Sabio page~ biblical studies (hebrew/akkadian/greek/arameic/arab ic holy scriptures 1800 a.

Chr+vith 570 p. Chr,7th century Read more → 55 views 1 +list More by Petronius Mann 45capList all »

Înaripata... kommunarka shooting ground,Grătarul Europa, documente de expertiză (verse4, 2021+) 2dy2 Dintr-o dată mi-a crescut o aripă uriașă, Biblia,, Supa de cartofi, moartea omului, D-zeu ++ haiku 3dy2 wb... Dumnezeul meu a scris o carte, + Nimfă... 2021+ i, 6dy1 *** Pieptul înflorit, veacul inlutit, ii should have bleed )cantice pure 2021+ 1wk1 Câmproziția unui punct, stele moldovene (poezii, 3 Pesach, 2021+ ) 1wk1 Stanca duhului. Băneșii+bătrânii nu cer, nu biau, nu fură, Fecioară Atalanta 1223 pag, //+// 2wk1 peccatussum. Hai să ne rugăm âmpreună. Odă Religie Veac xx: t Rule of Life, Semnificația icoanelor 2wk1 Profanity : Our optional filter replaced words with *** on this page • Configure Help / Contact us Have you read these poets? Rudyard Kipling • Anne Sexton • Sarojini Naidu • John Keats • Walt Whitman • Henry Wadsworth Longfellow • Elizabeth Barrett Browning • William Stafford • Kenneth Slessor • Ralph Waldo Emerson • Theodore Roethke • Thomas Hood • Sir Walter Scott •

Henry David Thoreau • Kabir • Percy Bysshe Shelley • Ted Hughes • Walter de la Mare • Dorothy Parker • Max Ehrmann Iv, Înaripata... kommunarka shooting ground,Grătarul Europa, documente de expertiză (verse4, 2021+) Înaripata... kommunarka shooting ground, Grătarul Europa, documente de expertiză(...da6da5verse4, 2021+) 1 Sam 5, 4+5 1 Cor,11: 23 (11 13m2021+ * Upon t felds of barley among t felds of god...

Sting vibrated Adem Un fel de oameni pune bani sub preșuri, alt fel carturi pe răfți...

Steaua circulara, Document de expertiza Creierul meu nascut copil Priveam spre margini Un canrec Diesel ma insotea Einstejn in rucsacul BAX La 4 Ani geniu indragostit poet brutar Inainte si dupa Cernobalul natal Submarinistul Dulf spre vecinicie cu Europa in spate - pintaninasantamaria...

13 Mayu 2021 ad Striga catre Dumnezeu, Pacatosule Striga catre Dumnezeu, Pacatosule

Struga catre Dumnezeu, Pacatosule...

13 Matu, 2911+ ad;,, Ad Rucs Ar trebui să ne mutăm la tranziție, 1986+2020,,, 12 Mayu, 2021+ ad Atreyu Ziar Bblie Ochi ocean. -= Cer flăcîră. + ,,,... +hm, Oblomov — Wikipédia (wikipedia.org) Eu am nevoe de predici online, pentru că nu răzbesc singur cu Biblia, ceea ce e ciudat. #### L29 Creștinismul amintirea Miracolelor,,, The story of Ruth (1960) - YouTube For Whom t Bell Tolls For Whom The Bell Tolls: Plot Overview | SparkNotes , Mercy binecurândă/ . Vasul de lut (1981) Luigi Pirandello - YouTube + Psihanaliza teatrului (Ro sec. xix+xx...)

Luigi Pirandello - Wikipedia Orice om poartă o floretă cu sine pe care o numește umanitate,,, Teatrul e o umanitate imaginară. Sase personaje in cautarea unui autor Asta seara se improvizeaza Pirandello | Okazii.ro Rupta noctrună (Poezii Alese) Goliardo Marfurium 2021 by felix gelu konstantinescu - issuu + m PREFER VEGETA Teatru Felix 1999+2021 Felix Rian Constantinescu by felix gelu konstantinescu - issuu Jerzy Grotowski - Wikipedia daca ai nevoe de dru - poarta+mi sabaturile si tu... +hm, Oblomov — Wikipédia (wikipedia.org) Eu am nevoe de predici online, pentru că nu răzbesc singur cu Biblia, ceea ce e ciudat. #### L29 Creștinismul amintirea Miracolelor,,, The story of Ruth (1960) - YouTube For Whom t Bell Tolls For Whom The Bell Tolls: Plot Overview | SparkNotes , Mercy binecurândă/ . Vasul de lut (1981) -

Luigi Pirandello - YouTube + Psihanaliza teatrului (Ro sec. xix+xx...)

Luigi Pirandello - Wikipedia Orice om poartă o floretă cu sine pe care o numește umanitate,,, Teatrul e o umanitate imaginară. Sase personaje in cautarea unui autor Asta seara se improvizeaza Pirandello | Okazii.ro Rupta noctrună (Poezii Alese) Goliardo Marfurium 2021 by felix gelu konstantinescu - issuu + m PREFER VEGETA Teatru Felix 1999+2021 Felix Rian Constantinescu by felix gelu konstantinescu - issuu Jerzy Grotowski - Wikipedia Întotdeauna se poate la mai rău... Momente dramatice, Sinthetizatorul metafizic + Cfg, 2021 Hațeg by felix gelu konstantinescu - issuu + Păclișa, satul Crucii + 8588m, 8866,,, 8867+ 8883) http://www.pna.ro/ m' Cultura creștină,,, Și ne iartă și nouă greșelile greșiților noștri 11 Maiu 1928/+2021 Ad Motto Van Gogh’s Works Here you will find images of ;Van Gogh drawings, watercolors, graphic works, letter sketches, and Van Gogh's paintings. Discussions and critiques on Van Gogh's Starry Night, Sunflowers, Irises, Poppies, The Bedroom, The Mulberry Tree, Blossoming Almond Tree and The Potato Eaters are just a few of the many pieces which are covered. On the drawings and paintings page, you will find a discussion of a few of Van Gogh's drawings which he also created as paintings. To search a list of his paintings by name, date, current location or museum, visit The Gallery section.

Watch New ;Van Gogh Video > Van Gogh's Life On this site you will also find Vincent van Gogh's biography, a timeline of his life, Van Gogh quotes, and much more. You can take a journey in his steps from The Netherlands to Belgium and Paris to Arles seeing the

homes and places Van Gogh knew - many of which can still be visited today.

Vincent van Gogh wrote over 800 letters in his lifetime to family and friends the majority of which were to his beloved brother Theo Van Gogh. The letters provide insight to the life of the artist as well as his work. They allow us to know more about his life, how he thought and how he worked than nearly any other artist. In the Letters section, you can learn more about the significance of Vincent van Gogh's letters and find a link to a resource containing Van Gogh's translated letters. bovary!!!! + Seinfeld,,, m ii had a dream, jerry,,, Jadyn Rylee and Sina ORIGINAL - Elderberry Blues - YouTube U believe t world needs ur kids or your sermons? Afrodita - Wikipedia FELIXiii, Secțiunea finală barocă + Joseph Roulin (vangoghgallery.com) Olive - You're Not Alone (ETV Network) (1997) | HD | 16:9 | 1080p | - YouTube !! , nenea spirache **** citești, pentru că eu scriu, Damian Stănoiu - Wikipedia DAMIAN STANOIU - NUVELE SI ROMANE (1987, contine 13 lucrari ale autorului) | Okazii.ro Acatistul Sfantului Sfintit Mc Ciprian YouTube + L Viitorul e roman + Vino-ți în fire, omule,,, Van Gogh had many influences on his life including his family and friends, other artists such as Paul Gauguin, and his failing mental and physical health. To see how each of these affected his life, please visit the Important Figures, Artistic Influences and Health sections. For information about how Van Gogh's work has impacted our society today, view the Impact on Art, Cultural References, and News sections.

The Goods & Community If you are interested in adding more Van Gogh to your life, the Van Gogh Gallery has plenty to offer. Download Van Gogh images of some of his most famous paintings as wallpaper for your computer, shop for Van Gogh posters or prints, or check out some of the additional resources available including links to Van Gogh exhibitions. If you are a smartphone user then download the free app for any Android or iPhone

device and have access to Van Gogh’s famous paintings right from your phone. There are even lesson plans from multidiscipline areas for those interested in educating others about Van Gogh's art and life. If you’d like to enjoy and share your favorite Van Gogh works on social media follow us on Facebook, Twitter and Pinterest.

The Legend Van Gogh has influenced generations of young artists worldwide since his time. Today we can see his impact in painting, in poetry, in song and in video. We are happy to display new examples of art that were influenced by Van Gogh in our community art section.

Tragically, Van Gogh died not knowing the acclaim his art would receive. Today his legacy is immortal, and he will be forever known as one of the greatest artists of the modern era. Through this website, The Van Gogh Gallery aims to share his life and legacy with the world.

"The diseases that we civilized people labor under most are melancholy and pessimism."

More Van Gogh Quotes OTHER GREAT ARTISTS FOLLOW US IN https://www.vangoghgallery.com/ + 0, Apud Scrisori 1, 2 van Gogh Editura Artă (Meridiane) f, trece mașina de adunat gunoae,,, https://allpoetry.com/Poetul_bv7ca-_cpt.+ + Floarea cu aripi (povesti) felix constantinescu by Felix Constantinescu - issuu mariaave, MEIN PUNK 2 2001+21 Felix Rian Constantinescu.docx | DocDroid Emi, diavolul îl găsești la capătul plăcerii, pe Iisus la începutul durerii,,, L,

Eugen Ionescu - Wikipedia -Cultura!! Un scriitor cinstit nu are biografie.

Cyberbully (2011 film) - Wikipedia + Ave Marie Mere Cieux Show sent (15) • Send • 9 likes this week, on: Dintr-o dată mi-a crescut o aripă uriașă, Biblia,, Supa de cartofi, moartea omului, D-zeu + + haiku (3) wb... Dumnezeul meu a scris o carte, + Nimfă... 2021+ i, (2) Păclișa riddles, satul Crucii. Acest câmp Iisus Hristos Bine+cuvântată milă, numitor comun POEZII (2) *** Pieptul înflorit, veacul inlutit, ii should have bleed )cantice pure 2021+ (1) RomAm, cruce moldava +' + eu suis o stea, weird God , ceai în groapa șobolanilor, CartofInc, +21 (1) • Lifetime likes 515. Rank 1104 this week, 3300 lifetime Mai demult odată am avut Nivel săptămână 173 -Mai vrem predici frumoase, Carte de vanzare: Felix Rian Constantinescu - CRUCEA DE CETINĂ (poetiinostri.ro) + Poezia (mea) e a te gandi la parinți,,, Don Mclean - Vincent (Live, 1972) - YouTube Cele două volume de Scrisori către Theo ale lui van Gogh împreună cu Opera plastică și Viața sunt cea mai importantă parabolă umană,,, dacă poți contemplă- ,,, / bagă-te ute pe asta e complet fr in 2vol Van Gogh | Okazii.ro +/ VINCENT VAN GOGH, SCRISORI2 VOL. EDITURA MERIDIANE 1970 | Okazii.ro Și cu Oscar Wilde te-am rezolvat, Studentule!! + Kommunarka shooting ground (Qda2da0da6da8da6da54) Păclișa riddles, satul Crucii. Acest câmp se numește Iisus Hristos Bine+cuvântată milă, numitor comun POEZII (POE1688ZII1714 1766 8030) Crucea r[m\ne...

Jump to navigationJump to search ground in Russia In more languages Configure Language Label Description Also known as English Kommunarka shooting ground ground in Russia

Romanian No label defined No description defined French Kommounarka No description defined Spanish Campo de fusilamiento de Communarka No description defined All entered languages Statements,,, Cariera literară cu distincție titlu,,, Perioada românească Eugen Ionescu, - contemporan cu Hitler Adolf, Stalin Iosif, Mao timbru din 1995 + mm https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Groza L Mă-nscorbur... +1813 Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitați”. Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul! Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și

absurd al existenței, fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane.

Teatrul absurd Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve („Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu, cea care la București urmase cursurile Seminarului de regie și artă dramatică al lui Camil Petrescu, fiind primită cu răceală de public și de critică. Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulată Englezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990. Piesa se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă.

Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de cărți și sute de studii, teze de doctorat, colocvii internaționale, simpozioane și festivaluri. Criticii disting, în general, două perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare și mecanice, cu limbaj aberant și caracter comic predominant: Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele și altele. A doua încadrează piese ca Ucigaș fără simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., în care apare un personaj principal, un mic funcționar modest sau rege visător și naiv, cu numele de Berenger sau Jean. În aceste piese acțiunea și decorul capătă

importanță, limbajul este mai puțin derutant și comicul este înlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singurătatea și izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia morții este marea forță motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii și a limbajului la moartea neînțeleasă și neacceptabilă a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creează în mod paradoxal comicul? Nici didactic, nici moralizant, antisentimental și anticonvențional, teatrul lui Ionescu este un teatru-joc, un joc adevărat, deci liber și straniu, pur și sincer, provocator, un lanț pasionant, vertiginos și în toate direcțiile. De fapt, comedia și tragedia se împletesc necontenit: drumul luminos de comedie devine drumul spre întuneric, spre moarte.

Anul Eugène Ionesco Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în mod oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu. Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Cu această ocazie, fiica sa, Marie-France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat puternic împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.6 Distincție 2021+ Drama tragică comică feerie într-un titlu: 12 Mayu 2021+ Primăvară, Târgul Hațegul Țărei Hunedoarei are tulburări de personalitate,,, Wikipedia.ro + După întoarcerea în Rusia, Bucharin, devenit unul dintre cei mai importanți bolșevici din Moscova, a fost ales în Comitetul Central. După victoria Revoluției din Octombrie, Buharin a devenit și editor al ziarului de partid sovietic Pravda. Buharin a condus opoziția comuniștilor de

stânga față de Tratatul de la Brest-Litovsk, cerând continuarea participării Rusiei la război și transformarea lui în scânteia care avea să declanșeze revoluția proletară mondială. În 1921, el și-a schimbat poziția și a acceptat politica lui Lenin, fiind inițiatorul și susținătorul Noii Politici Economice (NEP).A fost considerat ca principalul teoretician al Partidului bolsevic supranumit de Lenin si Rasfatatul Partidului . Unii istorici consideră că Lenin a avut dreptate în testamentul său cu remarca potrivit căreia Buharin nu a înțeles niciodată pe deplin marxismul și dialectica. După moartea lui Lenin, Buharin a devenit în 1924 membru plin al Biroului Politic al CC al PCUS și în 1926 președinte al Internaționalei Comuniste (Comintern).

După 1923, Buharin, perceput atunci ca șef al aripii de dreapta a partidului, a devenit un aliat al centriștilor din partid și al lui Stalin, alături de care a făcut parte din grupul de conducere a partidului, după ce Stalin a rupt alianța cu Kamenev și Zinoviev. Buharin a fost cel care a conceput teoria „socialismul într-o singură țară”. Socialismul (în teoria marxistă acesta era considerată prima etapă de dezvoltare a comunismului) poate să se dezvolte într-o singură țară, chiar una slab dezvoltată, **** era Rusia. Noua teorie susținea că nu mai era nevoie de încurajarea revoluției în statele capitaliste, cât timp Rusia putea și avea să ajungă de una singură în socialism. Această teorie avea să devină dogmă distinctivă în cadrul ideologiei staliniste mult după moartea lui Buharin.

Când Buharin s-a opus colectivizării agriculturii, Stalin i-a atacat opiniile economice și politice și l-a forțat să renunțe la ele. Ca urmare, Buharin și-a pierdut poziția în Comintern în aprilie 1929 și a fost exclus din Biroul Politic în luna noiembrie 1929. Aliații lui Buharin din afara Rusiei, conduși de Jay Lovestone din Partidul Comunist din SUA, au fost de asemenea excluși din Comintern. Ei au format o alianță internațională numită Opoziția de Dreapta, conform termenului rusesc care îi definea pe Buharin și susținătorii lui.

Buharin a fost reabilitat de Stalin și numit în 1934 editor al ziarului Izvestia și a contribuit până în 1936 la elaborarea noii constituții sovietice. A fost arestat în 1937 sub acuzația de „conspirație pentru răsturnarea statului sovietic”. A fost judecat în martie 1938 în lotul celor din Procesul celor 21 în timpul marii epurări și a fost executat de NKVD prin împușcare.

Buharin a fost reabilitat în 1988 în era perestroicii lui Mihail Gorbaciov.

Vezi și: Partidul Comunist al Uniunii Sovietice Legături externe Arhiva Nikolai Buharin la marxists.org W, Wikimedia CEE Spring scriind cel puțin cinci articole.

Petru Groza da da dada da + # b m didactică De la Wikipedia, enciclopedia liberă Sari la navigareSari la căutare Petru Groza Petru Groza Anefo.jpg Petru Groza în 1946.

Date personale Născut 7 decembrie 1884 Flag of Austria-Hungary.svg Băcia, jud. Hunedoara Decedat 7 ianuarie 1958 (73 de ani) România București Căsătorit cu Ana Groza Copii Octavian Groza Modificați la Wikidata Naționalitate Român Cetățenie Flags of Austria-Hungary.png Austro-Ungaria Flag of Romania (1952–1965).svg România Modificați la Wikidata Religie ortodox Ocupație politician avocat Modificați la Wikidata

Prim-ministru al României În funcție 6 martie 1945 – 2 iunie 1952 Precedat de Nicolae Rădescu Succedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej Președinte al Consiliului de Stat În funcție 12 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958 Precedat de Constantin Ion Parhon Succedat de Ion Gheorghe Maurer Premii Ordinul Eroul Poporului Partid politic PNR Partidul Poporului Frontul Plugarilor Alma mater Universitatea Leipzig Universitatea Humboldt din Berlin Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta Profesie Avocat Semnătură Petru Groza Signature.jpg Modifică date / text Consultați documentația formatului Parte dintr-o serie despre România comunistă Coat of arms of the Socialist Republic of Romania Organizațiiascunde Partidul Comunist Român Securitate Uniunea Tineretului Comunist Marea Adunare Națională Consiliul de Stat Gărzile Patriotice Pionierii Academia Ștefan Gheorghiu Biserica Ortodoxă Scînteia Comturist Lideriascunde Petru Groza Ana Pauker Ion Gheorghe Maurer Chivu Stoica Gheorghe Gheorghiu-Dej Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu

Ideologieascunde Comunismul național Tezele din iulie Protocronism Cultul personalității lui Ceaușescu Politiciascunde Colectivizarea Naționalizarea Campania de alfabetizare Planurile cincinale De-Stalinizarea Sistematizarea Politica de austeritate din anii 1980 Culturăascunde Daciada Cîntarea României Cenaclul Flacăra Obsedantul deceniu Emblema Drapelul Represiuneascunde Cenzura Canalul Dunăre-Marea Neagră Reeducarea Deportările în Bărăgan Înscenarea de la Tămădău Experimentul Pitești Închisoarea Sighet Proteste și rezistențăascunde Rezistența anticomunistă din România Mișcările studențești din București din 1956 Dizidența sub Nicolae Ceaușescu Greva minerilor din Valea Jiului din 1977 SLOMR Revolta de la Brașov Scrisoarea celor șase Revoluția Română din 1989 Relațiile cu URSSascunde Ocupația sovietică (1944–1958) SovRom Problema basarabeană Relațiile cu alte stateascunde Relațiile dintre România și Coreea de Nord(en) vdm Petru Groza (n. 7 decembrie 1884,1234 Băcia, Hunedoara, România – d.

7 ianuarie 1958,5123 București, România) a fost un avocat și om politic român interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și 1952. A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare

Române, funcție asimilată celei de șef al statului, în perioada 2 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958.

La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care amenința în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza mima apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova. Întrucât guvernul său nu fusese recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat fapt unic în istoria regalității în România - regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional.

Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 și lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.

Cuprins 1 Biografie 1.1 Cariera politică 1.2 Frontul Plugarilor 1.3 Viceprim-ministru 1.4 Obținerea mandatului de prim-ministru 1.5 Greva regală și criza politică 1.6 Alegerile din noiembrie 1946 1.7 Eliminarea opoziției 1.8 Proclamarea Republicii 1.9 Președinte al prezidiului MAN. 2 Decesul

3 Publicații 4 In memoriam 5 Note 6 Bibliografie 7 Bibliografie suplimentară 8 Vezi și 9 Legături externe Biografie Petru Groza s-a născut în familia preotului ortodox Adam Groza. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar cele secundare la Coșteiu și Colegiul Reformat din Orăștie. Între anii 1903-1905, a studiat la Facultatea de Drept și Științe Economice a Universității din Budapesta (primind o bursă de la Fundația Gojdu)necesită citare. Din 1905 își continuă studiile la Berlin, apoi la Facultatea de Drept Comercial și Economie Politică din Leipzig. În 1907 Groza își obține doctoratul în științe juridice cu distincția magna **** laude.

Petru Groza La întoarcerea în țară, Groza a practicat avocatura în Lugoj, apoi în Deva. De asemenea, se implică în viața Bisericii Ortodoxe, fiind membru laic al Sinodului Mitropoliei Sibiului din 1911.

Cariera politică Petru Groza Cariera politică o începe în Partidul Național Român, unde are ocazia să fie alături de liderii mișcării naționale a românilor din Ardeal: Gheorghe Pop de Băsești, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu și alții. Pe 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegați aleși ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” au votat Rezoluția Unirii care „decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.67

La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, Petru Groza este ales deputat pe listele PNR. În martie 1920 părăsește partidul împreună cu gruparea condusă de Octavian Goga și se înscrie în Partidul Poporului, pe 17 aprilie.8 Formațiunea prezidată de generalul Alexandru Averescu fusese chemată la putere de regele Ferdinand I datorită manevrelor de culise întreprinse de fruntașul liberal Ionel Brătianu pentru a determina căderea cabinetului Blocului Parlamentar, coaliție politică din care făcea parte și PNR.9 În guvernul generalului Averescu, Groza este numit ministru de stat fără portofoliu (16 aprilie - 13 decembrie 1921).

La alegerile din martie 1922 și cele din mai 1926 este din nou ales deputat pe listele Partidului Poporului. Manevrele lui Brătianu îl aduc din nou pe generalul Averescu la putere. În noul cabinet, Groza primește portofoliul Lucrărilor Publice.

Petru Groza, depunând buletinul de vot în urnă. Îndeplinește această funcție până la 14 iulie 1926, moment în care trece ca ministru de stat fără portofoliu. Politica de independență din activitatea guvernamentală îl determină pe Brătianu să intre în conflict cu generalul Averescu, motiv pentru care fruntașul liberal a intervenit pe lângă regele Ferdinand pentru a determina căderea guvernului.10 Mai mult, la alegerile din iulie 1927 Partidul Poporului nu a întrunit scorul electoral de 2% din voturi, necesar accederii în Parlament.11 Frontul Plugarilor Dezamăgit de viața politică internă, pleacă într-un exil autoimpus la Deva, pentru a se dedica afacerilor sale. Revine pe scena publică pe 8 ianuarie 1933, când fondează Frontul Plugarilor. Aceasta era o formațiune politică minoră, care se situa pe stânga eșichierului politic.

Imediat, acest partid a intrat sub aripa protectoare a Partidului Comunist, care se afla, în acele vremuri, în ilegalitate .

În localitatea natală a lui Petru Groza, pe 24 septembrie 1935, a fost semnat acordul pentru înființarea Frontului Popular Antifascist între MADOSZ și Frontul Plugarilor, ambele formațiuni fiind satelite ale comuniștilor.12 Trei luni mai târziu, aceleași două partide, împreună cu Blocul Democratic și Partidul Socialist, s-au întrunit la Țebea, unde, sub gorunul lui Horea și mormântul lui Avram Iancu, au încheiat un acord prin care se angajau să lupte în comun împotriva pericolului fascist.1314 În următorii ani, formațiunea lui Petru Groza a rămas în umbra Partidului Comunist. În 1943, participă la crearea Frontului Patriotic Antihitlerist. Pe 20 iunie 1944, a susținut formarea coaliției Blocului Național Democrat între PNȚ, PNL, PSD și PCR.15 Viceprim-ministru Groza a revenit în prim planul scenei politice după actul de la 23 august 1944, când regele Mihai I îl demite din fruntea statului și arestează pe mareșalul Ion Antonescu.1617 Astfel, România a ieșit din alianța cu Germania. Șeful statului numește un nou guvern de militari și tehnicieni în frunte cu generalul Constantin Sănătescu. În noul guvern, fiecare partid din BND avea câte un reprezentant.

Pe 12 septembrie 1944, România a semnat armistițiul cu Națiunile Unite18, care stabilea noul statut internațional al țării noastre: ieșirea din războiul antisovietic și angajarea în lupta împotriva Germaniei hitleriste, plata unor însemnate despăgubiri de război, anularea dictatului de la Viena, stabilirea graniței româno-sovietice din 28 iunie 1940. Astfel, România devenea o țară ocupată de Uniunea Sovietică, iar SUA și Marea Britanie girau această realitate. La 9 octombrie, s-a realizat „acordul de procentaj” între Stalin și Churchill, potrivit căruia România intra în sfera de influență sovietică în proporție de 90%.19 Pe plan intern, pe 13 octombrie, PCR și PSD au denunțat, în mod oficial, actul de colaborare cu PNL și PNȚ în cadrul BND, au ieșit de la guvernare și s-au constituit într-o nouă coaliție denumită Frontul Național Democrat. Acest fapt a stârnit o nouă criză politică, timp în

care FND a pornit o uriașă și vehementă campanie împotriva partidelor istorice. Frontul Plugarilor a aderat la noua coaliție politică de stânga.

Din cauza presiunilor politice, pe 4 noiembrie, generalul Sănătescu a format un nou guvern „de largă colaborare politică”.20 Atât liderii de la Moscova, cât și comuniștii autohtoni, au considerat că personalitatea și carisma lui Groza ar putea asigura legitimitatea în fața lumii occidentale. În noul cabinet Sănătescu, Petru Groza este numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

Cu toate acestea, crizele provocate de comuniști și socialiști au continuat, iar Constantin Sănătescu s-a văzut nevoit să își depună mandatul pe 6 decembrie 1944. Șef al noului cabinet a fost numit generalul Nicolae Rădescu, în timp ce Groza și-a păstrat mandatul de viceprim-ministru.

Obținerea mandatului de prim-ministru Petru Groza în 1945, vorbind.

FND a continuat să organizeze manifestații de stradă sub lozinca Vrem guvern FND! În acea iarnă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniștilor, a efectuat o vizită la Moscova, în timpul căreia s-a stabilit programul de acțiune pentru preluarea puterii și înlăturarea „forțelor reacționare”, în frunte cu Iuliu Maniu.21 La Conferința de la Ialta din 4 11 februarie 1945, Marile Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influență sovietică.22 Ca urmare, FND a pornit un asalt pentru răsturnarea guvernului. S-a acționat pentru preluarea prefecturilor și primăriilor și s-au organizat manifestații și lupte de stradă. Pentru a avea susținere publică, FND și-a atras de partea lui țăranii, cărora li se promitea înfăptuirea reformei agrare prin împroprietărirea țăranilor și confiscarea moșiilor.23 România se afla într-o mare criză politică. În ziua de 26 februarie 1945 a sosit la București Andrei Vîșinski , adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov. Într-o audiență la regele Mihai, Vâșinski i-a impus șefului de stat român demiterea imediată a generalului Rădescu, care era acuzat ca fiind „reacționar” și „fascist”, criticând partidele istorice și pe

Iuliu Maniu.24 Speranțele depuse de ministrul român de Externe, Constantin Vișoianu, în sprijinul Statelor Unite și al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii. Vâșinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind ușa și declarând: „Ialta sunt eu”!.25 Pe 2 martie, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza, președintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască lista noului guvern. În audiențele de la Palat, Maniu și Brătianu s-au opus categoric, afirmând că aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democrației în România”.26 În cele din urmă, regele a cedat, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru Groza. Deși, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar 5 portofolii, în realitate, comuniștii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova.

Greva regală și criza politică Articol principal: Greva regală.

Pe 18 august, Roy Melbourne a prezentat ministrului de Externe Gheorghe Tătărescu o notă verbală prin care se arăta că guvernul american „dorește în această țară instituirea unui regim reprezentativ constituit din toate grupările democratice”.27 În consecință, SUA nu vor semna un tratat final de pace decât cu un guvern democratic pe deplin recunoscut. Atât Groza, cât și Tătărescu, au respins nota, declarând-o nulă și neavenită. Ei au susținut că SUA nu se puteau adresa unui guvern pe care nu-l recunoșteau. O astfel de notă au trimis și diplomații britanici, însă guvernul a avut aceeași atitudine. În fața refuzului lui Groza de a demisiona, regele Mihai a instituit, în 21 august, greva regală și nu a mai acceptat să contrasemneze actele guvernului. La Conferința din decembrie 1945, s-a decis ca situația să fie rezolvată prin numirea a câte un membru PNL și PNȚ în guvern, după care să se organizeze alegeri libere și să se asigure libertatea „presei, a cuvântului, a religiei și a asociației”.28 Maniu a avertizat că fără neutralitatea Ministerelor de Interne și de Justiție nu puteau avea loc alegeri libere în România, dar a trebuit să se ralieze hotărârii. Pe 7 ianuarie 1946, au depus jurământul în calitatea de miniștri Emil

Hațieganu, din partea PNȚ, și Mihail Romniceanu, din partea PNL.29 În fond, hotărârile de la Moscova au reprezentat victoria punctului de vedere sovietic, guvernul Petru Groza fiind recunoscut de SUA și Marea Britanie pe 5 februarie 1946.

Alegerile din noiembrie 1946 Timbru din 1946 - Reforma agrară din 1945 După eșuarea grevei regale, Mihai a adoptat o poziție mai prudentă cu guvernul. În vederea alegerilor, forțele politice guvernamentale au constituit, pe 17 mai 1946, Blocul Partidelor Democratice pentru a depune liste comune la alegeri. BPD era format din PCR, PSD, PNLTătărescu, PNȚ-Alexandrescu, FP și PNP. În schimb, partidele democratice, PNȚ, PNL și PSDI, au eșuat în tentativa de a crea un front comun al opoziției. Guvernul a modificat și legea electorală, astfel că pentru prima dată în istorie, la procesul electoral puteau participa și femeile.

Campania electorală s-a desfășurat prin săvârșirea a numeroase și grave abuzuri de către forțele guvernamentale și atacurile exacerbate ale opoziției împotriva acestora. Deși Washington și Londra au dat de repetate ori garanții lui Maniu că alegerile ce se vor organiza vor fi libere și supravegheate de puterile occidentale, guvernul nu a ezitat să folosească în procesul electoral dictonul lui Stalin: „Nu contează cine cu cine votează, contează cine numără voturile”. Alegerile au avut loc pe 19 noiembrie 1946, prezența la vot fiind masivă. Rezultatele oficiale publicate au fost: BPD - 69,81%, PNȚ - 12,88%, UPM - 8,32%, PNL 3,78%, PȚD - 2,36%.

Petru Groza, Președintele Consiliului de Miniștri.

Imediat, opoziția a acuzat guvernul de fraudă, Maniu afirmând că rezultatele fuseseră inversate, astfel că, în fapt, PNȚ era cel care obținuse victoria.30 În schimb, partidele guvernamentale afirmau că rezultatele alegerilor reflectau adeziunea cetățenilor la programul BND,

iar incidentele minore care au avut loc au fost provocate de opoziție. De altfel, era aceeași tradiție electorală românească ca puterea să declare că alegerile au fost corecte, în timp ce opoziția îi acuza de fraudă.

Aceeași divergență exista între Moscova și oficialitățile engleze și americane. La Washington au sosit rapoarte din partea misiunii diplomatice a puterilor occidentale și din partea Ministerului de Interne de la București, care avea același conținut divergent. SUA și Marea Britanie s-au limitat la niște declarații formale, înțelegerea privind împărțirea sferelor de influență fiind luată demult. Memoriile întocmite de Maniu și Brătianu nu au fost luate în considerare, iar pe 1 decembrie 1946, regele Mihai a rostit Mesajul de deschidere a lucrărilor Adunării Deputaților: Sunt fericit să mă găsesc în mijlocul reprezentanților țării, întruniți astăzi pentru întâia oară, după o îndelungată întrerupere a vieții parlamentare.31 Pe 10 februarie 1947, România semna Tratatul de Pace cu Puterile Aliate și Asociate, astfel că regimul Convenției de armistițiu se încheia în mod oficial.32 Acest fapt însemna că Marea Britanie și SUA nu mai dispuneau de nici o pârghie pentru a interveni în favoarea opoziției, România trecând sub controlul exclusiv al URSS.33 Eliminarea opoziției După alegerile parlamentare, obiectivul politic esențial al guvernului Groza era acapararea întregii puteri în stat și lichidarea oricăror forme de opoziție. Planul a fost elaborat de ministrul de Interne, Teohari Georgescu, și Pantelei Bodnarenko, ofițer de informații sovietic.34 Încă de la începutul anului 1947, autoritățile comuniste au operat numeroase arestări împotriva adversarilor politici prin comiterea de grave abuzuri.

Pe 14 iulie 1947, autoritățile Ministerului de Interne au reușit să întindă o capcană principalilor fruntași național-țărăniști, care se pregăteau să plece în Marea Britanie pentru a informa diplomații occidentali despre situația reală din țară. Înscenarea de la Tămădău a fost etichetată drept act de trădare națională și transformată într-un caz politic major.35

Pentru a permite implicarea PNȚ și a lui Iuliu Maniu, autoritățile au extins acuzațiile de la tentativă de părăsire frauduloasă a țării la activități cu caracter politic. La 30 iulie 1947, printr-un jurnal al Consiliului de Miniștri s-a decis dizolvarea Partidului Național Țărănesc.36 În aceeași zi a fost convocată Adunarea Deputaților, în cadrul căreia, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu, s-a aprobat dizolvarea cu 294 de voturi pentru și unul împotrivă.37 Jurnalul stabilea: „Partidul NaționalȚărănesc de sub președinția domnului Iuliu Maniu este și rămâne dizolvat pe data publicării în Monitorul oficial a prezentului Jurnal.

Aceeași decizie de dizolvare include și toate organizațiile județene, de plasă și comunale ale sus menționatului partid, organizațiile militare, de tineret, de femei și orice alte organizații sau asociații conduse de acest partid”.

Pe 1 noiembrie, Partidul Național Liberal a decis să își înceteze activitatea. Cinci zile mai târziu, Adunarea Deputaților a adoptat o moțiune de neîncredere în Gheorghe Tătărescu, ministrul de Externe și vicepreședintele Consiliului de miniștri. Ziua următoare, reprezentanții PNL-Tătărescu au demisionat din guvern. Procesul intentat liderilor PNȚ s-a desfășurat între 29 octombrie și 4 noiembrie.

Ca și în cazul procesului intentat mareșalului Antonescu în urmă cu un an și jumătate, sentința era dinainte stabilită, pe baza unor acuzații fără acoperire materială, având la bază nu probe, ci indicații politice venite de la Moscova și prezentate în haină juridică la București. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost singurii condamnați la temniță grea pe viață.

Proclamarea Republicii Articol principal: Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947.

Pe 12 noiembrie, regele Mihai și regina-mamă Elena s-au deplasat la Londra pentru a asista la căsătoria principesei Elisabeta, moștenitoarea Coroanei britanice. Aici, a cunoscut-o pe principesa Ana de BourbonParma. Cei doi au plecat în Elveția, la Lausanne, unde s-au logodit neoficial pe 6 decembrie 1947. Cerând încuviințarea guvernului român,

răspunsul venit 10 zile mai târziu afirmă că nu era oportună căsătoria la acel moment.38 Presa internațională începea deja să speculeze că suveranul român va rămâne în străinătate pentru o femeie, abandonându-și prerogativele constituționale. Pentru a infirma speculațiile, pe 18 decembrie, Mihai s-a urcat în tren la Lausanne și a sosit la București trei zile mai târziu.39 După o întrevedere cu Petru Groza, unde nu s-a ajuns la vreo concluzie, Mihai și mama sa au plecat la Sinaia pentru sărbătorile de iarnă. În ajunul Crăciunului a fost învestit în funcția de ministru al Apărării Naționale Emil Bodnăraș, care, potrivit unor informații, abia ajunsese de la Moscova, unde primise din partea lui Stalin indicațiile privind organizarea abdicării regelui Mihai.

Prim-ministrul Groza dă adresa de plecare la relațiile ruso-române.

Pe la orele 20:30 din seara zilei de 29 decembrie, regele Mihai a fost informat despre cererea formală a lui Petru Groza de a-i acorda o audiență a doua zi, la ora 10:00. Inițial, a presupus că este vorba de căsătoria lui. În dimineața zilei de 30 decembrie 1947, regele, împreună cu regina-mamă și câteva persoane de la Curte s-au deplasat spre București, iar în jurul orei 12:00 au ajuns la palatul din șoseaua Kiseleff. În 15 minute au sosit și Petru Groza, care era însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Groza a fost cel care s-a adresat primul: „Ei bine, Majestate, a sosit timpul să aranjăm o despărțire prietenească”. Surprins, Mihai a întrebat ce trebuie să înțeleagă prin aceste cuvinte. „Problema de a pune capăt monarhiei. La urma urmei v-am avertizat că trebuie să vă pregătiți pentru așa ceva. Trebuie să înțelegeți că nu mai există în România loc pentru un rege”, a declarat Groza. Regele a replicat: „Nu dumneavoastră sunteți cel care puteți să-mi spuneți să plec. Această chestiune trebuie să o hotărască poporul”.40 Groza precizează că guvernul va aranja problemele materiale, astfel încât familia regală să ducă o viață confortabilă. De asemenea, Gheorghiu-Dej a făcut aluzie la un posibil proces ce ar putea fi intentat

„Majestății Sale”. În acel moment, Mihai a declarat că „propunerea dumneavoastră ridică grele probleme constituționale”. „Ne-am gândit la toate”, replică Groza, scoțând o coală de hârtie din pergament alb din dosarul pe care îl ținuse în mână de când începuse audiența. „Voi studia această hârtie”, declară regele în speranța că va mai câștiga timp. Groza preciză: „Trebuie să citiți acum. Nu părăsim această casă până când hârtia nu va fi semnată, chiar dacă va trebui să stăm aici până diseară.

Poporul nostru așteaptă știrea abdicării. Dacă nu vom avea semnătura dumneavoastră se vor ivi neplăceri”.41 Chivu Stoica, Gheorghiu Dej, Petru Groza și Gh. Apostol în 1957. În acel moment, regele a mers în camera de alături, unde mareșalul Palatului l-a informat că garda fusese schimbată, palatul era înconjurat de trupe, iar legăturile telefonice erau întrerupte. Când a revenit în cameră, Mihai a întrebat pentru ce s-au luat toate aceste măsuri. „Poporul este impacientat Sire, suntem aici de un timp destul de lung”, a răspuns Groza. „Și dacă eu refuz să semnez”?, a întrebat regele. Groza a recurs la o ultimă amenințare: „Dumneavoastră ați văzut, totul a fost prevăzut. Se poate ivi un război civil. Noi nu putem răspunde de securitatea nimănui. Și dumneavoastră veți purta răspunderea”.42 Într-o relatare din decembrie 1990, Mihai afirma că Groza și GheorghiuDej au recurs la șantaj: „Mi-au spus că membrii guvernului, adică și comuniștii, vor fi nevoiți, pentru a contracara orice formă de opoziție să execute peste o mie de studenți dintre cei care fuseseră arestați în ultimul an”. De asemenea, a afirmat că Groza „s-a apropiat de mine și m-a rugat să-i pipăi vestonul în dreptul buzunarului. Mi-a spus: Pipăiți! Și avea pistolul în buzunar, dând explicația: Ca să nu mi se întâmple și mie ce i s-a întâmplat lui Antonescu”. După aceasta, Mihai se așază la masă și semnează documentul abdicării.

La orele 15:30 s-a întrunit Consiliul de Miniștri. Petru Groza a adus la cunoștință actul abdicării și a fost emisă o proclamație a guvernului către țară. Aceasta aducea la cunoștință abdicarea regelui și aprecia că „Astfel,

poporul român a dobândit libertatea de a-și clădi o nouă formă de stat Republica Populară”. La orele 19:10, sub președinția lui Mihail Sadoveanu, s-a deschis ședința extraordinară a Adunării Deputaților.4344 În unanimitate, au fost aprobate două proiecte de lege. Primul lua act de abdicarea regelui Mihai I, pentru sine și pentru urmașii săi, Constituția României era abrogată, iar noua denumire oficială a statului devenea Republica Populară Română. De asemenea, se preciza că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputaților până la dizolvarea ei și întrunirea unei Adunări Naționale Constituante, care se va face la o dată fixată de Adunarea Deputaților. Aceasta va adopta noua Constituție a RPR. Prin al doilea proiect s-au numit membrii Prezidiului Provizoriu al RPR: Constantin Ion Parhon, președinte, Mihail Sadoveanu, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ion Niculi, vicepreședinți. Ședința s-a încheiat după numai o oră.

Președinte al prezidiului MAN. Pe 24 februarie 1948 a fost dizolvată Adunarea Deputaților. Trei zile mai târziu s-a constituit Frontul Democrației Populare, o alianță electorală formată din Partidul Muncitoresc Român (noua denumire adoptată de comuniști în urma fuziunii cu PSD), Frontul Plugarilor, PNL-Bejan și Uniunea Populară Maghiară. Pe 28 martie au avut loc alegerile pentru Marea Adunare Națională, forul legislativ unicameral al RPR. Primul obiectiv al Marii Adunări a fost acela de a redacta o nouă lege fundamentală. Constituția Republicii Populare Române a fost promulgată pe 13 aprilie 1948.

Groza și-a păstrat mandatul de prim-ministru până pe 2 iunie 1952. Zece zile mai târziu l-a înlocuit pe Constantin Ion Parhon în funcția de președinte al prezidiului Marii Adunări Naționale, instituția care asigura în mod simbolic șefia RPR. A rămas în această funcție până la sfârșitul vieții.

Prim-ministrul Petru Groza, rostindu-și cuvântarea cu prilejul instalării Comitatului Provizoriu al Sfatului Popular al Capitalei. Începând din anul 1948, autoritățile comuniste au început să impună modelul stalinist de organizare și conducere a societății. La 11 iunie 1948, guvernul Groza a adoptat legea pentru naționalizarea industriei.

Această măsură a vizat distrugerea proprietății private și a generalizat proprietatea publică în industrie, bănci și transporturi. A fost creat Comitetul de Stat al Planificării, care asigura dezvoltarea economică pe baze planificate, având la bază centralismul economic. Cu pornire din anul 1951, planul de organizare economică era de cinci ani (planul cincinal).

Tot după model sovietic s-au înființat Gospodăriile Agricole Colective și Gospodăriile Agricole de Stat, care indicau tipurile de cultură și fixau prețurile bunurilor agricole. Țăranii aveau voie să își păstreze mici loturi de pământ, dar care să nu depășească 0,15 ha.

Pe plan internațional, România a fost membru fondator al CAER (1949) și al Tratatului de la Varșovia (1955).

Statuia lui Groza, la Mogoșoaia.

Bătrân și bolnav, a fost silit să accepte, la 7 februarie 1953, dizolvarea Frontului Plugarilor, un concurent și ghimpe în ochii comuniștilor. Cu toate acestea, Groza nu s-a înscris în PMR, astfel că a reușit performanța politică de a se situa în poziții de frunte în cadrul regimului, fără să fi fost vreodată membru de partid. O explicație poate să fie abilitatea cu care a reușit să-și atragă sprijinul și încrederea lui Stalin, rememorată într-una din notele sale politice: „M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă ca podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și iam spus: În sfârșit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viața mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de

braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu și pe urmă l-am câștigat. Eram un teatralist fără pereche!”45 Decesul Petru Groza a decedat pe 7 ianuarie 1958, la vârsta de 73 de ani, răpus de cancer. A fost înhumat inițial la Cimitirul Ghencea-Militar, iar, ulterior, a fost depus în mausoleul din fosta Piață a Libertății din Capitală. Urna cu rămășițele pământești se află în cavoul familiei din cimitirul de la Băcia, localitatea în care s-a născut și a copilărit.

După 1990 au fost coborâte de pe socluri toate statuile care-l reprezentau pe Petru Groza (statuia lui Petru Groza din București, operă a lui Romulus Ladea, din 1971, și statuia lui Petru Groza din Deva, operă a lui Constantin Baraschi, din 1962. Cea din urmă a fost repusă pe un soclu în 2007, în localitatea sa natală, Băcia.).

Publicații Adio lumii vechi!:, Petru Groza, Ion Iovan, Adina Kenereș, Ed. Compania, 2003 - recenzie In memoriam Casa Memorială „Doctor Petru Groza” din Deva Note ^ a b Petru Groza, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 ^ a b Petru Groza, Munzinger-Archiv, accesat în 9 octombrie 2017 ^ a b Petru Groza, Proleksis enciklopedija ^ Petru Groza, Croatian Encyclopedia* ^ Гроза Петру, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)* ^ Ioan Scurtu (coord.), România. Documentele Unirii. 1918, București, Editura Fundației Culturale Române, 1993, p.141 ^ „Românul”, Arad, din 20 noiembrie/3 decembrie 1918 ^ „Îndreptarea”, II, nr.86 din 17 aprilie 1920 ^ Gheorghe I. Florescu, Despre împrejurările aducerii la putere a guvernului Averescu (martie 1920), în „Anuarul I. I. A.”, Iași, VI, 1969 ^ Uzurparea de la 4 iunie 1927 în lumina discursurilor și declarațiilor domnului general Averescu, București, f.a., p.11

^ „Neamul Românesc”, XII, nr.75 din 3 iulie 1927 ^ Gheorghe I. Ioniță, Pentru un Front Popular Antifascist în România, București, Editura Politică, 1971 ^ I. Scurtu, C. Mocanu, D. Smârcea, Culegere de documente privind istoria României. 1918 - 1944, București, Editura didactică și Pedagogică, 1994, pp.312-313 ^ Petre Constantinescu-Iași, Lupta pentru formarea Frontului Popular în România (1935 - 1937), București, Editura Academiei, 1968 ^ „România liberă” din 10 august 1944 ^ Emilian Ionescu, Antoneștii în seiful Castelului alb, în „Magazin Istoric”, nr.5/1967 ^ Ioan Macsony Stârcea, Memorii, vol. III, pp.1422-1498 ^ „Monitorul Oficial”, nr.219 din 22 septembrie 1944 ^ Winston Churchill, Memoires sur la Deuxieme Guerre Mondiale, vol.

VI, Paris, 1953, pp.234-236 ^ Arhivele Istorice Centrale, fond Casa Regală, nr.27/1944, f.1 ^ Nicolae Rădescu, Începutul ocupației în „Memoria”, nr.6/1990, p.108 ^ Relații internaționale în acte și documente, vol. II (1939 - 1945), București, Editura Didactică și Pedagogică, 1976, p.185 ^ „Frontul Plugarilor” din 10 februarie 1945 ^ Nicolette Franck, O înfrângere în victorie (1944 - 1947), București, Editura Humanitas, 1992, pp.pp.143-153 ^ Ibidem, pp.122-123 ^ Ibidem, pp.173-174 ^ Arthur Lee, Crown aganist sickle, pp.120-123 ^ „Scânteia” din 29 decembrie 1945 ^ Arhivele Istorice Centrale, fond Președinția Consiliului de Miniștri, dos.1/1946, stenograma ședinței din 8 ianuarie 1946, ff.4-5 ^ Arhivele Istorice Centrale, fond Iuliu Maniu, dos.9/1945-1947, f-67 ^ „D.A.D.”, nr.1, ședința din 1 decembrie 1946 ^ Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Complot împotriva României, 1939 1947, București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1994, pp.198-201 ^ Titu Georgescu, România între Ialta și Malta, București, Casa de Editură și Presă „Șansa”, 1993

^ Ion Mihai Pacepa, Moștenirea Kremlinului, București, Editura Venus, 1993, pp.55-56 ^ Georgeta Smeu, Dicționar de Istoria Românilor, Editura Trei, București, 1997, pp.364-365 ^ Arhivele Istorice Centrale, fond Președinția Consiliului de Miniștri, dos.7/1947, ședința din 29 iulie 1947 ^ „D.A.D.”, nr.54, ședința din 29 iulie 1947 ^ Ibidem, p.372-379 ^ Arthur Lee, op. cit., p.223 ^ Emilian Ionescu, op. cit., p.214 ^ Arthur Gould Lee, op. cit., pp.235-247 ^ Azvârlirea României în prăpastie (interviu cu regele Mihai) în „România liberă”, XLVIII, nr.306 din 29 decembrie 1990 ^ Nicolette Franck, op. cit., pp.233-236 ^ „D.A.D.”, nr.33, ședința din 30 decembrie 1947 ^ Daniel Guță. „Zece mituri despre Petru Groza: de ce s-a aruncat la picioarele lui Stalin, cât de mult se mândrea cu strămoșii daci și **** a pus un plugar ministru al Agriculturii”.

Format:In umbra celulei-Petru groza-editura Cartea Rusa Bibliografie „Dicționar biografic de istorie a României”, Ed."Meronia".

Dorin-Liviu Bitfoi, Petru Groza, ultimul burghez: o biografie, Editura Compania, București, 2004, ISBN 973-8119-88-X Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, București, 2007, pp. 346–348 ISBN 973-99321-7-7 Nicolae C. Nicolescu, Șefii de stat și de guvern ai României (1859 2003), Editura Meronia, București, 2003, pp. 72–82 ISBN 973-8200-490 Bibliografie suplimentară Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 180–191 Vezi și Guvernul Petru Groza (1) Guvernul Petru Groza (2)

Lista șefilor de stat ai României Legături externe Commons Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Petru Groza Petru Groza ținând un discurs Petru Groza despre bucureștence și „paraziții de drept divin“, 14 iulie 2011, Lavinia Betea, Adevărul Miniștrii comuniști ai Hunedoarei, Nr. 249: 16 - 22 august 2007, Monalise HIHN, Replica de Hunedoara Articole despre Petru Groza, la Jurnalul Național (tag: Petru Groza) Articole despre Petru Groza, la Jurnalul Național (tag: Groza) Dinu C. Giurescu despre Petru Groza, Revista Clipa Apostolii lui Stalin: Petru Groza, ultimul burghez. De la tentativa eșuată de suicid la idila cu Elena Lupescu și „divorțul decent și elegant de monarhie“, 27 octombrie 2014, Laurențiu Ungureanu, Radu Eremia, Adevărul ISTORIE. Petru GROZA, Adio lumii vechi. Memorii, Adrian MAJURU, Observator Cultural, 2003, Iunie Numărul 172 FOTO **** arăta interiorul vilei de lux a primului șef de guvern comunist din România, Petru Groza, 6 martie 2013, Daniel Guță, Adevărul arată v•d•m Conducătorii României postbelice arată v•d•m Prim-miniștrii României Informații bibliotecare GND: 118960164 ISNI: 0000 0001 0965 6688 LCCN: no90021919 SNAC: w6wm4v39 VIAF: 40177954 WorldCat Identities (via VIAF): 40177954 Categorii: Decese în 1958Decese pe 7 ianuarieNașteri în 1884Juriști româniRomâni din TransilvaniaRomâni din Austro-UngariaOameni din

România interbelică după județPartidul Național RomânDelegați la Marea Adunare Națională de la Alba IuliaMembri ai Marelui Sfat Național RomânFrontul PlugarilorDeputați româniDeputați români în Marea Adunare NaționalăPrim-miniștrii RomânieiGuvernul Petru GrozaRomâni ai Republicii Populare RomâneȘefii de stat ai RomânieiPoliticieni români din secolul al XX-leaRomâni pe mărci poștale românești Meniu de navigare Nu sunteți autentificat Discuții Contribuții Creare cont Autentificare ArticolDiscuție LecturăModificareModificare sursăIstoricCăutare Căutare în Wikipedia Pagina principală Schimbări recente Cafenea Articol aleatoriu Facebook Participare **** încep pe Wikipedia Ajutor Portaluri tematice Articole cerute Donații Trusa de unelte Ce trimite aici Modificări corelate Trimite fișier Pagini speciale Navigare în istoric Informații despre pagină Citează acest articol

Element Wikidata Tipărire/exportare Creare carte Descarcă PDF Versiune de tipărit În alte proiecte Wikimedia Commons În alte limbi Български Deutsch English Español Français Magyar Polski Српски / srpski Türkçe Încă 22 Modifică legăturile Ultima editare a paginii a fost efectuată la 22 aprilie 2021, ora 12:56.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

W.Ro American +Agricultoura îÎî, m https://allpoetry.com/Poetul_bv7ca-_cpt.+ + Floarea cu aripi (povesti) felix constantinescu by Felix Constantinescu - issuu mariaave, MEIN PUNK 2 2001+21 Felix Rian Constantinescu.docx | DocDroid Emi, diavolul îl găsești la capătul plăcerii, pe Iisus la începutul durerii,,, L, https://www.americanag.com/ https://www.americanag.com/

https://www.americanag.com/ https://www.americanag.com/ Routh, 1960/mcmlx + m https://www.americanag.com/ https://www.americanag.com/...

2010+i, +++Ca să revin la domnul Toma - ceea ce îl salvează credința, nativă, genuină, dești puțin cam c r i s t i c ă - din punctul meu de vedere...

12 Maiu, 2021+ Ad (1995+ Ce am eu de spus în materie de uman e - că după ce am mers la psiholog în 1998 chiar și părinții mei îmi spuneau că sunt nebun, și orașul, până când am înțeles rugându-mă icoanele de pe calendarul ortodox an dupa an, pân în 2001 când am renunțat la birturi și am citit din Lacrimi și sfinți de Emil Cioran, venindu-mi gândul acolo jos în genunchi cu capul la podea că sunt Bolnav, Ill - nu Nebun,SIck + și astfel a început reabilitarea mea psihică și pihiatrică, duhovnicească și spirituală... Dar Tomiță e un demon. E un om cu o credință satanică în el. https://observatorulnational.ro/afaceri-ilegale-la-ipj-hunedoara-subcomanda-inspectorului-sef-video/ + http://www.asculta-radiolive.com/radio-romania-cultural/?o=1 #+'' L-am văzut odată pe DT anul trecut cred - pe când stăteam la ocazie -îmbrăcat în negru și ieștind de la sala de sport unde a fost vechiul birt de oameni îndoielnici pe vremuri și s-a uitat la mine având un aspect mai mult chiar decât al ptronului Geraico pe vremuri - de parcă ar fi fost proprietarul orașului Hațeg, cred că are gânduri mari.

A+ Viciigrama. Oricum, oaie neagră aici... https://en.wikipedia.org/wiki/Cyberbully_%282011_film%29 + Rob Roy... Walter Scott!!! m +++ Dumnezeu Dumnezeu Dumnezeu tăcea Adameva respira Avraham binecuvanta Iisus învia

Felix rănea Dumnezeu postea Diabolul exista Buda nirvănea Pământul era!!

12 Maiu, 2021 AD h 3, 43 am, 3 47 am, 3 49 am 3 53 am, 3 55 am 3 58 am + sunnt scritorul care i-a sspus Marei că e frumoasă...

1989/86/88+21a/d...

Acestea 2 sunt înregistrări monocromatice, muzicale. Simfonia Sonata Compozitie op 2 din 2 WIN 20210509 21 09 31 Pro - YouTube -https://allpoetry.com/poem/15886790-Romanians-Americans--crucemoldava-----eu-suis-o-stea--weird-God--by-Poetul-bravocanadiam-adult Ion, (IonelA,) Ioana... + / / Emi cred că ar trebui sa auzim mai bine ce e Sfințenie!!... taci (putin) ca acum vb eu Rabbi Mark Bloom, Rosh Hashannah sermon 2008 Part III - YouTube ii, Queen Esther Movie YouTube Almosst sounds Le a date!!... + m Meister Eckhart Wikipedia / / +++Free me... free me... Delver me from my anguish Lord. ...M-am ridicat la cer.

11 Mau, 2021/1828 ad 18 45 pm Mesaj telecnematecc de la domnul K, Iohannis, Președntele Ro ...Domnul D-zeu tău - căruia î slujești necurmat - te va ajuta, FELIX7+ +++Ad csakius gyla Câștgi ma mult cu rdichi decât cu -2121

Sonata fericită... Înstelare după producție, 1. Goriliada Ad Flavio Îmi ceri iertare... și s-o ții de mână tot timpul Lupta maimuțelor cu șobolanii Din greu dusă de patruzeci de ani De la anul Fecioarei 1981 foame și post foame și post - durere sfântă În mănăstirile închise suflete citesc Națiunea Proprile suflete dn Alexe Mateevici răsfrânte Durere - durere - durere..., și har...

11 Maiu 1928/2021+ Ad, 2,, Despre Agricultura Obs, 1 = 2 = 3 = 4 Mănânc banane cumpărate de tata Pentru prma dată de mult timp Mă bucur --Pentru că susți Agricultura Pentru că susțin Agricultura Pentru că susțin Agricultura: ---Flori de banane...

11 Maiu, 2021+ ve ria +++Tristețea soldaților sovietici așteptând numerii în haturi române... © a day ago, F-G Constantinescu adult Like (2) Comment - Love is philosophical

Petronius Mann 45cap - Than you sir, you make US honour,,,,a day ago Petronius Mann 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=VJTJV9Y06Uc ma day ago Petronius Mann 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=5SFbeU58_Yga day ago Likes: Petronius Mann 45cap, g.f. mchale-scullyTo reply, click a comment.

Petronius Mann 45cap - Than you sir, you make US honour,,,,a day ago x edit Petronius Mann 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=5SFbeU58_Yga day ago x edit Petronius Mann 45cap - https://www.youtube.com/watch? v=VJTJV9Y06Uc ma day ago x edit g.f. mchale-scully - What can I say? In a situation like this, I would turn to pray and hope for the best.a day ago x rate: , , skip [ edit poem ] Petronius Mann 45cap Follow a day ago • Adult ishopshopshop / BourHeadTractot2 383, Statistician, tamaHari Stalin,i dva, Judean poet, Galileean pill+grim, escritor & philosopher naive, poetry translator, multidisciplinaritate, pictoră, proffessional patient + amateur psychologiist, bei de samos, ws1623/11 master student, gen 1c, +Ciprian Porumbescu & Rey Alfonso el Sabio page~ biblical studies

(hebrew/akkadian/greek/arameic/arab ic holy scriptures 1800 a.

Chr+vith 570 p. Chr,7th century Read more → 146 views 2 +list More by Petronius Mann 45capList all » Înaripata... kommunarka shooting ground,Grătarul Europa, documente de expertiză (verse4, 2021+) 2dy2 Dintr-o dată mi-a crescut o aripă uriașă, Biblia,, Supa de cartofi, moartea omului, D-zeu ++ haiku 3dy2 wb... Dumnezeul meu a scris o carte, + Nimfă... 2021+ i, 6dy1 *** Pieptul înflorit, veacul inlutit, ii should have bleed )cantice pure 2021+ 1wk1 Câmproziția unui punct, stele moldovene (poezii, 3 Pesach, 2021+ ) 1wk1 Stanca duhului. Băneșii+bătrânii nu cer, nu biau, nu fură, Fecioară Atalanta 1223 pag, //+// 2wk1 peccatussum. Hai să ne rugăm âmpreună. Odă Religie Veac xx: t Rule of Life, Semnificația icoanelor 2wk1 Profanity : Our optional filter replaced words with *** on this page • Configure

Help / Contact us Have you read these poets? Mewlana Jalaluddin Rumi • William Blake • Maya Angelou • John Masefield • Rudyard Kipling • Anne Sexton • Sarojini Naidu • John Keats • Walt Whitman • Henry Wadsworth Longfellow • Elizabeth Barrett Browning • William Stafford • Kenneth Slessor • Ralph Waldo Emerson • Theodore Roethke • Thomas Hood • Sir Walter Scott • Henry David Thoreau • Kabir • Percy Bysshe Shelley Fyn, 13 Maiu 2021+ ad