La Picioarele Măicuței Domnului Felix Rian Constantinescu 2020 Lui Leopold Sedar Senghor Motto Négritude[edit] With Aimé Césaire and Léon Damas, Senghor created the concept of Négritude, an important intellectual movement that sought to assert and to valorise what they believed to be distinctive African characteristics, values, and aesthetics. One of these African characteristics that Senghor theorised was asserted when he wrote "the Negro has reactions that are more lived, in the sense that they are more direct and concrete expressions of the sensation and of the stimulus, and so of the object itself with all its original qualities and power." This was a reaction against the too strong dominance of French culture in the colonies, and against the perception that Africa did not have culture developed enough to stand alongside that of Europe. In that respect négritude owes significantly to the pioneering work of Leo Frobenius. Building upon historical research identifying ancient Egypt with black Africa, Senghor argued that sub-Saharan Africa and Europe are in fact part of the same cultural continuum, reaching from Egypt to classical Greece, through Rome to the European colonial powers of the modern age. Négritude was by no means—as it has in many quarters been perceived—an anti-white racism, but rather emphasised the importance of dialogue and exchange among different cultures (e.g., European, African, Arab, etc.). A related concept later developed in Mobutu's Zaire is that of authenticité or Authenticity. Wikipedia.en, Léopold Sédar Senghor / 2020 i.
Fata bună
Fata bună Sufletul bun frumos Ca Iisus Cristos Viață de Iubire
Mai presus de Fire Ingerul ce te iubeste Fata ce te mantuieste Te zboară peste Pământ Măiastră plecând din Mormânt.
Crucea înstelată Hristos a fost răstignit în Calea Lactee Cine i-a numărat pașii pe ape? Un om sărman l-a întâlnit cândva Și și-a recăpătat vederea neavută Isus Hristos a fost răstignit de Romani Pe o cruce de stele țintată pătrată. Ieșire 40 E ora 6 dimineașa și stau inaintea ușii închise Cu chipul ras de ceva vreme și cu coama de cal indian Deasupra ușii e o firmă pe care scrie Ieșire Sunt în mantaua Stalingrad+Siberia și aștept Prindu-mă în ușa de termopan 2005 cu reflexie dublă Brusc constat uimit cât seamănă chipul meu îmbătrânit Cu al Arhanghelului Gabriel din icoana rusească sec. XII. Iubirea lui Abderrahman Eu îmi aleg un drum de tristețe între Medina și Mekka Un drum de lacrimi mari de sânge în loc de vin și râs Un drum de poeme monoteiste mereu întrerupte În tăcerea rugăciunii când mă gândesc la soția mea Poetă ca și mine dar ca la șah când eu sunt la Mekka Ea e în Medina și parcă lui Abu bakr nu-i e milă de noi. Mama
Mama mea s-a căsătorit târziu Nu găsise omul deștept asta a fost Dar la nuntă avea părul cu bucle În harta României Adevărate Și Steaua Roșie de deasupra lor Căzuse devenind o stea neagră. Poem argentinian O oboseală cronică Unde vom scăpa de massmedia? Atâta regret pentru un pui de vrabie Și cât te iubeam Un plânset un scâncet un lacrima un sensucht Un saudade universal O durere. Biserica bolnavă Larei Fabian Nu mi-ai privit niciodată chipul Puțini au făcut-o așa că mă voi Ruga singur cu cine îmi va fi Prieten Nu mi-ai auzit niciodată glasul Nici tăcerea ți-e frică de templul Meu așa că te las pe autobanda Ta Ca rușii de altadată îmi voi face Propria biserică împreună cu Medici și tot ce sper sunt Fericiri Psalmul 1 Și de va fi o Marie va fi o Marie Bolnavă o Matcă ill iubită de Albinele toate și Prisăcari te Rog roagă-te!
Mama Copiilor mei Ai aripi mama Copiilor mei Te văd când vii obosită acasă Îți porți povara ce nu te lasă Floare de iarbă crescută în Strei Copiilor sfinți stea din irozi și părinți Copilă ne-bună geloasă pe Lună Vom muri din lut Copii ne-om zidi La pâlpăt de sori citind pe Elle Negri! Sticla de CocaCola . Eu sunt aedul literaturii românești Tu îl ai pe Dumnezeu in tine / Am o sticlă fierbinte de CocaCola Goală - ca soția lui Cezanne în ora tainei revolute Și când răsare Galaxia sticla ia foc topită Prin mijloc - ca un porțelan negru ca un ulcior de pământ Amforă cu sare chiup de avânt Privire de nisip pe-o mână neiubită Mintea mea e acea sticlă dezgolită Candelă preoțească de aici dincolo de Mormânt! Amin Fata era neliniștită Nu pot să mai trăiesc! tristă Spuse ai vrea tu ai vrea tu o sărutare să-mi dai? Eu aveam o pasăre în sân aveam o pasăre în sân Ieșeam dintr-o eră rea în inimă măiastra palpita Fata era un Gavroche necăjit eu Sonia Rostova Eu aveam Fata în piept și iubind am spus Amin. Arta poetica nuova Sunt un copil al iubirii Așa o chema pe mama Sunt șapte ani de moarte Sunt un copil al iubirii
Văd dimineața cu ochi mari Privindu-mă din fereastră Noaptea e încuiată în minte-mi În piept-mi crește pământ Rilke mi-e nenăscutul O nouă iubire privindu-mă din tine Viața e matematică Omul e Dumnezeu. Basmul Iubirii A fost odată o carte În care trăia o frumusețe de moarte Iar Ptolemeu - sau Prometeu Murea în visul tău Au fost odată doi părinți Coborâți din Sfinți Dar iar văd că e noapte - Frunte în șapte! Crucea de hârtie glasată Copilaș scump născut din Cuvânt sfânt hai să mergem în codru să căutăm arborele galben arborele portocaliu & roșu cu frunzișul de hârtie glasată acolo vom culege frunze de Exod vegetale ca puiul de urs și bruna ursoaică și ne vom întoarce târșâind obosiți pași în amurgul cu Lună iar apoi în Sabat vom decupa o cruce galbenă portocalie și roșie intens ca negrul rozei negre o vom zbura pe un zmeu cu sânge cald până la parcul cu morminte - la mama simbolistă și vom gândi până în noapte lângă crucea de hârtie glasată Copila mea de Lună ce nu te mai naști! Cuvinte
Nu știu de-mi vei sta pe cale Citindu-mi numele-n Annale Galb cimitir fără de sațiu Ovid, Vergiliu ori Orațiu Nume de pe-o veche carte Un filosof fără de moarte Acum însumi mă-ndoiesc Ești tu mort, - ci eu trăiesc? Geniul satului Am cunoscut odată un mic geniu primă rândunică a satului Din Săcămaș înflorit în Deva ca un cromatism violet din munte Un suflet al datinii care te leagă de iubirea Antigonei De pământ și cursul pe râuri prin pâlcul de bordeie Acum e departe în altă lume plecată în Burgul 1 Dar mi-o amintesc cel mai des dintre frați surori Sufit chinuit ratat în fir de tort ingenuu dar nu în viață Și ne vom spune eterni: Mă bucur că, vii, am murit! Ger de noapte Ut Liban Clusium O revoltă nu înaintea destinului + ci a omului De Copil am regretat că nu sunt angelic Și apoi m-am străduit să devin Am mers mult pe treptele lumii și ale câmpului mereu altul Putând vedea frumusețea slăbiciunii a neputinței a Falimentului Zâmbetul preaplin de rouă ca un trandafir virgin într-un drum singur în sărăcie și străinătate sub cerul alb de cenușă Și apoi am rămas singur cu noaptea Părul ei albastru închis îmi este doliu catolic și vitraliu Poezia mea e una a milei De sus din catargul aerostatului poetul e superior vieților oamenilor Un Cristos păcătos - un Ave Maria inexplicabil! Leo Iubire falsă
Israel la darea Constituției s-a închinat unei bestii Tot așa un prieten al meu nu mai știu precis cine Pentru că era prins într-o iubire neîmpărtășită Și-a făcut dreptate făcându-și o iubire falsă Acum poate ține cele zece porunci simultan Faptul e făcut are iubirea de gât mărșăluiește Judecătorii se întreabă ce poate fi mai bine Pentru un suflet nefericit o mireasă evreică. La arat Ararăm pământul taților noștri în faptă de dimineață devreme Țarina clisoasă ori curată moale sub lacrimile de ploaie Curgând ca izvorul de mii de ani din pleoapele de icoană Ale mamelor și bunicelor noastre și ogorul rodește lacrămi Orașele inexistente departe agonizează în târziu de noapte Cu rachetele nucleare ascunse în burta metroului și Copiii zăvorâți în canale Autoturismele sunt șobolani gigantici căutând după sânge Țăranii tac sub cnut ș femeile tot spun schimbăm mâncare mâncare! La statua lui Anton Pann {în veacul ciumei} Dormeam deja-n penumbră când La patul mamei sfânt mormânt Văzui un chip spre cer dormind Un turc prelung cu nas elin Al poveștii demidieu Ce veghezi la patul mieu? Și zise mama din pământ Acesta ești - vei fi curând! Când moartea te va irosi În patul mieu ori-un-vei fi De mine tu să-ți amintești Icoană în ferești Dar, Doamne, ce va fi cu Ea? Eu întrebai încă plângând Nu întreba nu aștepta Mai bun mormânt.
Laptop înghețat Îmi pun mâna lividă de scris Oprindu-se pe un laptop înghețat În sat tămâie și gunoaie Plânsul lumii a devenit concret Banii ultimele icoane Pe cruci toți - sângem. Luceferi negri A căzut de mult timpul Au cosit de mult fânul Bătrânii au stors vinul Oameni negriră drumul Câini pătați caută carne În satul de Copii fără arme Trec iar marfare cu marne Lună pe cruci gri la Varne În case oamenii caută totul Bătrâne sărută pisicilor botul În pat plâng mama și nepotul Adolescentul citește Idiotul Luceferi negri nasc vagabonzi Femei vechi primesc un gablonț Sei scrie despre ridicolul bonz În cartea deschisă - copii scunzi Biserica tatuată sclipește sub cer Joia frații vorbesc de virtuți și averi Sărmana spune: -Da' vii să mă ceri?! Boul se gândește la zăpada de ieri Doar polițiști merg sus la Copii Bolnava spune drumului: -Să vii! Ea începe prin a spune: -Știi!... Plânge că e un plâns între mii! Iubești să-ți mai treacă vremea Rușii merg la morse în N. Zemlea Tata nu mai poate să care lemne Pe drum sătenii vor să-se-nsemne Argatul îți intră în casă și-i bună Și Fata îi bună și masa îi bună Copilul a murit de o săptămână
Din cărți poetul pleacă pe Lună Mai în sus Poliția pare părăsită Mama nu mai face pește sau vită Prostimea iar te trece prin sită Mitarnicul frate cu cel fără mită Idealistul se-ntreabă în pustie Îndrăgostiții se văd de Sf. Mărie Iubitul tău nu schimb-o dulie Cine-i pe bancnota de-o mie? Iau Biblia si vulpi fug din carte Oratori iau bani despre moarte Te iubesc pentru că ești aparte Oamenii se vor oxida pe Marte Acum târziu închid sting oblonul Cu Munchaussen plec cu balonul Lear cu bufonul Mihai cu Avionul Vă rog dați-mi și mie melonul... Mânia Mânia este cauza principală pentru distrugerea familiei Ce înstrăinează Copiii de părinți cel mai mult în durere Desparte pe prieteni și pe frați și totul pentru o vanitate Nimicul aduce mânia când Copilul nu se mai roagă Și apoi nu-și mai poate ține casa decât cu urlete & bice Iar Copiii fug dar asta o fac și credincioșii oameni mari Și în întunecarea minții sale omul înnebunește no god Și ca marea se-aruncă urlând în mormânt & iad crunt. Fefeleagă Leg gândurile unul de altul în camera de tortură Aștept trecerea vremilor ca să fiu cu o viață mai Aproape de Dumnezeu mă gândesc la Scriptură Și învii din întuneric nu mă mai judec nici las alții Leg gândurile ca pe nuiele după cum a început Totul să fac un sicriaș de papură ca să merg pe Ape timpul se contractă ca apa privim din ambră Sperăm să murim într-o zi să ne sfârșim munca. Mielul meu cel mic
Mielul meu cel mic Cel mai peltic Singură turmă Ruga din urmă Miel cel frumos Prunc firoscos Miel înțelept Regele drept. Nu te-nțeleg iubire simbolistă Nu te-nțeleg, iubire simbolistă Prin ploaie merg prin ger Cu fruntea-mi tristă prin Cimitirul crucilor de fier Negre Smaralde-n ger Merg fără nume-n lumea veche Unde tăcerea zboară-n rariști săpate-n streche Tunuri trec cară după cară Casele ard ocru în morți de vară. Ochii mamei mele Motto Copistul promise că aşa va face; şi Scrooge ieşi bombănind, închise biroul într-o clipită, şi copistul, cu capetele lungi ale şalului său alb fluturându-i pe sub surtuc (căci nu avea palton), se dădu de douăzeci de ori cu sania pe Cornhill, la coada unui şir de băietani, ca să cinstească şi el ajunul Crăciunului, şi alergă cât îl ţineau picioarele până acasă, în Camden Town, ca să joace baba-oarba. Ch. Dickens, Un colind de Crăciun, decembrie 1843 Am găsit o icoană alb-negru oglindă oxidată De când era mama Copilă și privindu-i argintul Văd că are sticla înmiresmată a privirii mamei a mea! Cum în ce modus nu știu poate o altă întrupare Un străin din Ceruri cu ochii mamei mele Un sfânt ca mama privind cu gând de Cer. Poem rus
Noaptea arde negru sub stele albastre Mi-am pus ochii cei verzi pentru vals Va veni Cneazul tygru din marile astre Și mă va chema cu Însuși la dans Eu port ochii cei verzi - verzi ca ochii de tigru Apoi până dimineața prynțul mă va isprăvi Eu port haine albe de Fată dată la jertfă Sunt vechi sau sunt gris ochii de tigru? Azi voi muri în brațe de Fiară ce ucide Fete Mama muri și la Castel fată de nimic mă dete Noaptea pe cer în somn văd marele tygru Coborând din Cer la vânat de Bouri și Zymbru. Poezie pentru oameni / Cunoscutul scriitor englez Sommerset Maugham a scris o carte groasă cu titlul: „Robie". Cu cîtă uşurinţă se lasă oa¬menii robiţi! Voi, cei mai în vîrstă, vă mai amintiţi de supu¬nerea faţă de Hitler. „Am crezut că doi ori doi fac douăzeci. Am crezut-o pentru că aşa spusese Fuhrerul". Nu puteţi ne-ga că există o putere a întunericului, că diavolul există! Marele poet german Goethe a scris măreaţa dramă „Faust". Pentru că voi sînteţi toţi oameni cultivaţi, presupun că cunoaşteţi piesa: O fată tînără numită Margareta joacă aici un rol important. Ea era un copil curat, dar a fost se¬dusă. Fratele ei, vrînd să salveze onoarea familiei, îşi găseşte moartea în lupta cu seducătorul surorii lui. Pentru ca aman¬tul să poată veni la ea, Margareta dă mamei ei un somnifer puternic, care o omoară. Iar cînd se naşte copilul, ea îl omoară - ca cei care în zilele noastre practică avortul: ce vi¬nă enormă îşi iau asupra lor! în final, tînăra fată a ajuns aici: vinovată de o triplă crimă: mama, fratele şi copilul. Şi atunci spune aceste cuvinte tulburătoare: „Şi totuşi, Doam¬ne, ce m-a-mpins, era aşa de pur, aşa frumos!" Goethe nu era deloc nebun. El povesteşte în „Faust" că diavolul se afla în spatele întregii istorii! Poveste neagră Un Uriaș avea un prizonier de război care avea un Cerb care avea în gât un opal. Mult se chinuia Cerbul să lepede piatra ceea mare neagră ca apa din fundul fântânii cum e ea deschisă sub cerul de noapte dar nu era chip.
Și zăcu multe veacuri Cerbul cu mărgăritarul în gură și capul pe de lături întins ca mort și parcă nu era chip să nască iar stăpânu-său Băiatul nu mai știa ce să facă de mila lui. Văzând că nu se mai face bine își făcu un toiag din inima unui salcâm însemnând locul și plecă în lume să uite de necazuri și Uriașul care îl iubea mult strigă în urma sa făcându-i pentru prima dată un nume lui care nu avusese niciunul: -Odhin! odhin! Pui la rotisor Romantici – într-o lume postmodernă! ne-am născut din alte vremuri ca Laura Pausini din reclama la săpun! stăm la terasa unde oamenii se opresc împreună – pentru un pui la rotisor în sfârșit! Noi avem Povestea lui Ende cu Bastian și Atreiu copiii noștri – Biblioteca e aglomerată! Puțină elegie pentru Gisli fiul lui Sur Motto Aud, Gisli’s wife, remains loyal throughout the saga and refuses to divulge the location of her husband, even when Eyjolf offers her three hundred silver pieces, help in remarriage and reminds her of her current hard life at Geirthjofsfjordhur. Gisli's dreams of a mysterious woman pouring blood on him continue to plague him, and eventually he is not able to run from his problems or the people who are hunting him. After Gisli is discovered, Aud and their fosterdaughter Gudrid fight side-by-side with Gisli until he is killed in a final, strenuous battle. Even
after Gisli is dead, he is still honoured and respected for being a loyal and honest man. The saga notes that his final blow was just as strong as his first. Once Gisli faces his death, Thordis experiences remorse for his murder and stabs Eyjolf in the leg. After Bork wrenches the sword out of her hand and attempts to calm the group, Thordis declares herself divorced from Bork and leaves the house. Aud, Vestein's sons, and three others leave Iceland. Aud converts to the Christian faith and with Gunhillda, the widow of Vestein, takes a pilgrimage to Rome, never to return to Iceland. Wikipedia, Gisla saga/ Voiam să-mi fac un chip în cimitirul amintirilor meale Dar scrise pe frunze cuvintele au devenit pământ E ploaie în șanțurile orașului și prăbușiți din cer mestecenii plâng Acum a sosit clipa să murim cum mor problemele când le știi Nu-ți scriu cu plumb ci mie însumi Acest verdict e interior Calul meu ți-l va aduce în dinți E ciudat să văd după decenii adevărul pe chipul tău. Audr, 2020 RUGĂCIUNI CĂTRE VORONEȚ (4 Ode) dedicată cărții Ruth ÎNTÂIA RUGĂCIUNE Cerul tace de doua mii de ani Ori poate nu; ori poate toți greșesc Din Casa Mariei gândul mi se+ndreaptă Spre Voroneț Te rog Sfântă Sixtină nu alunga plânsu-mi În jertfă necăutată iubirea o găsești Te rog te plâng ca pe propriu-mi trup Din Voroneț Nu căuta în marea din tine să te-neci Sfântă stavroforă ci amintește cuvintele vechi Ca stele ca nisip tu cosmos ești non plangit În Voroneț Înainte să îmi spun Aminu-mi; Sfântă Română,
Mă spovăd că tu ești eu cu toaca cerului Acum tăcerea iar se lasă tristă peste Românie Marianic Voroneț. CĂTRE LUCEAFĂR Ești viu, ești tu, beata ești vindecat de tine Ce-n tine Magii au văzut n-a fost decât Marie Sfințenie e în tine nu Romantism bolnav Pre Voroneț Te-am văzut pogorându-te poate e versul În dialectica treimii nu rămâne decât I Iar in algebră 1; te rog sfântă fecioară privește Maria in Luceafăr Ce scrie această sărmană Psafa e poate Adevăr Vestit de veacuri de cei trei Dumnezei și stele Trizofrenie; adlerian Cuvânt al Iubirii în D-zeu Marii după Marie Saturnismul e Calea, Adevărul, Viața? - vai Pe Cer doar doua stele Luceafărul și Luna Capela pâlpâie în noapte cu chipuri vechi Din veacuri sixtine. LUMINA UMILINȚEI Ce am primit și învățat de la mama mea vecinic Scufundă-te în umilința amară în durerea fără Leat și mereu smerește-te dar naște ca Hiero Născătoarea Poate durere e viața noastră deci s-o durăm Și ireal prin iubire iubirea s-o invingem; în Vechi bucoavne să citim de avva Isaia și Adler Spre umilință Precum sunt cele treizeci de Madone Negre De aș putea vedea Madona Umilinței, pre Mara venind orfană cu fiica ei cu Ruth -, În Voroneț Mai mult cuvinte n-am deci te rog te roagă
Aici sărmanii plopi privesc spre cer umili – Mai mult decât la Marte visez la Medicină. Yin Voroneț. OCI BOLNEV... Dianei Baciu Vrei să știi frumoasă fată care e e durererea ta! Ce poate fi decât inima de două ori din carne? Iresponsabil Pușchin, Tolstoi au inapoiat Hellene În Țările Român Nu nu sunt obosită nu am decât nevoie să termin Versurile-mi persane să-mi obosesc mintea zilnic Ca-n Diata Dumnezeiască ca Regina din Saba În Novgorod Prea bine frumoasă Doamnă! ești bolnavă - scrie! Decât scrie pentru vindecarea lumilor – dar duhul Decât doare și nu nu ești bolnev iți spune proorocul Sfântă Stavroforă Nu nu Nastya n-am îndrăznit să privesc decât Cana Galileii în ochii tăi sfinți iar pe Sfânta Marie caut-o În tine. Dintr-un turn oarecare dar apropiat‘ți scriu, Rugându-mă Ție. Ruth! Privesc în oglindă gândindu-mă la ceva negru și galben Miracolul ce îmi stă în față mă cheamă târziu la fereastră E un fel de unit punctele pe desen e un fel de cădere vie E unfelde virginal într-o bibliotecă pustie înmiez de cimitir O urnă a satului așezată în vântul nopților de toamnă Când stând în odaia înfrigurată ne iubim cu amintirea E un drum de moarte în conștiința unui frumos Copil E acea iubire care nu trece după moarte # a frumuseții. Seara asta mănânc pâine goală Azi a fost o zi încărcată ca un templu baroc
M-au blocat a patra oară pe poetii-nostri de la prima poezie, o poezie scrisă în engleză vara aceasta - Ravens Mating - care azi m-am gândit s-o iau titlu de plachetă 2020 plus infinit sau mai puțin Ori mai bne nu Suntem pe 30 octombrie 2020 Când mă pregăteam și pe veceu mă tot gândeam ce să postez pe Felix G Constantinescu Pentru poetul bucureștean intelectual cam chiar fără studii din Berceni unde or fi și ăia Care la vorbele mele chitite a spus că spre deosebire de el care e n o r m a l Eu am trei personalități aruncându-mi în față trei smile-uri civilizate de la Bucureștii de Sus pe care i-a înființat drept capitală strămoșul meu din Țara Românească Vladislav Vlăduț Voiam sa-i pun inițial niște citate dure ca programul Strong din Biblie de nu se mai spăla nici în zece ape împreună cu epava Walter Scott și Adevărul spus Maryei Jana până la urmă ceva din Biblie cu un imn să zicem oarecare dar ales plus filmul Un cuento de navidad ori pagina de Wikipedia Un Colind de Crăciun Și citatul cu sloiul de gheață din Frankfurt până după borcanul cu cea rece de plante am mai găsit un colț de codru de pâine rămas de două zile Și atunci am zis că-mi scriu poezia aceasta Aparent postmodernă – în esență Romantică Concluzia mea e că mai bine mă înțeleg cu pastorul din Dorohoi care m-a călugărit decât cu lefterul ăsta de poet și public_ist macabru Dar ideea mea creștină e că toți oamenii trebuie iubiți – săracii chiar și noi înșine Cam acum termin bucata de pâine – pe mâine mai îmi rămân trei felii dintr-o altă fostă pungă cu pâine. Amen. Sfânt Albatrosule! Am stat în vecinicul plin de mir iubindu-te singur ori în doi Ou spart în aștept și plâns acea lacrămă vie nu vezi odată Și în iubire singur m-am clocit sub cerul fără înviere Ești dincolo de stele cine poate ajungă iubire preacurata de sfinți vechi din castele? Și-așa în plâns și nașteri în tăul cerului uitat-u-m-at Văzându-mă că îți port chipul de lumini și sfânt var M-am întins pe gheață și trist n-am mai așteptat Mă vei găsi odată plâns Albatros! singur suflet înghețat. Stele negre Elizei In creieri Sunt stele negre
Neuitate Mame grele Cosmosul Nimica e Unde mama e Ochii tai Asa simbolici Amintire de Arnici Ochii tai Asa de negri Stele negre Margarinte. Suflet din lumea ideilor pure Ca un pian scufundat în Sienkewicz În azbestul lumii inima încă mărșăluiește Ca într-o joacă de copii ori un drum de noapte spre casă Câtă durere viul și cât plâns moartea Zgomot în templu Dumnezeu adună tomberoane Ucenicii se vând pe băutură Maternitatea drogată moare Pământul e un nou născut plângând cosmic. Un suflet delicat dormind în cântecul codrului Venită din pădure s-a îngropat în pădure Codrii plini de urși și unicorni Un scâncet un cântec o rană în pântec Stăncuțele indigo se ceartă cu privighetoarea nopții În Peleș Luna pălește pe-o rariște Întâiul clopot plânge - sătenii văd zăpadă pe miriște. Vertebrele Mariei Monahului medieval Nicodim Cândea
Citeam un articol Wikipedia Când am constatat două vertebre încălecate Spre gât - și capul îmi trosnește Ca două degete strânse unul peste altul Am luat un pumn în șira spinării pe degeaba Acum câțiva ani la etajul spitalului Nopcsa I Am văzut odată la Orlea un om complet gârbovit mergând – La o înmormântare. Vino în cânt de brațe adânci Vino în cânt de brațe adânci Hai să îți caut în dalb păr Copile sfânt ce trist mănânci Sub nuc sub fag sub măr Uită de rău de ceasul său Purta-te-voi pe brad Venit din cer cruce de fier Noapte-o vom trece-n vad Numele tău e neamul meu Izvoare urcă-n spirit Templul e-o stea e mama ta O flacără-a plutit. Diată Vă las drept moștenire galbene păpădii Care vă vor înflori pentru vecinicii Când le veți vedea aurul cizelat Veți ști că la Dumnezeu am plecat Din păpădii vă voi da tezaure Și voi chema albinele faure Miere să vă dea și ceruri Să mă oglindiți în cerneluri. Planeta zăvorâtă Deja nu mai știu cât am de trăit Planeta toată s-a zăvorât
Ca într-o ortodoxie fără Crez Ba adorm ba-ma-ntrez O suferință obsedantă ca un deceniu O viață lungă cât un mileniu Suntem în mâna lui Dumnezeu Planeta va trăi nu știu însă eu. O altă înfrângere a zeilor Cântă tu Muză focul ce inspiră pe Atena cea cu ochi albaștri Când pe o Fată o văzu țesând mai frumos ca ei Olimpienii Și jos printre muritoare un suflu prometeic în Babilon furnicar iască O nouă înfrângere a zeilor vai o ce năpastă! Cântă tu Muză din lira țesută din sufletul lânii de aur Ca-n vremurile mai vrednice când Pleiada își dăltuia viersul Neștiutoare de propria-i frumusețe ca pliscul de privighetoare în flutur Cântă tu Muză și fă obrajii Atenei de tyro-fenician carmin. Biserica îngropată. Fantasie Jos în lumina câmpului pe locul vechi al satului pentru alte vremi cerești Se întinde o biserică din pământ spre Lună cu turnul fortăreață în iarbă Un beci de livadă vid negru înveșmântat în pământ un alb calm pinten Pentru rezidirea din pământ și gheață a unei alte biserici marianice Precum fata din fată puțini îi știu locul ascuns precum cântecul tăcut despre Dumnezeu al lui K. Woytila sub toporașii de april strălucind mov Cândva un loc al luminilor și rugăciunilor al fetelor boscoroditoare În ii românești cu vitralii cât palma și bolte umede ca smaraldul celtic Acum e un loc tăcut ca un mormânt al unei oi mamă vizitat doar de turme. Noapte înziindu-se în dimineață. Pastel Picură cerul cerneală peste florile de păr din fereastră Albastre-negre pâlpâind ca lumina din cimitirul de toamnă Eu dorm dar un înger îmi vorbește de mugurul nopții Crăpând în auroră în dimineață – dar e încă noapte
În ceruri apune o Lună simbolistă ca altădată în copilărie Un djinn romantic umblă prin livadă acum în prag de dimineață Stau prins între noapte și zi singur cu o icoană înstelată Cerul de deasupra la fel de real ca noi înșine Copiii. Am văzut un Licurici Citeam în taină în livadă sub albastru Când am văzut în iarbă un Licurici scânteind Figea ca un copil din junglă printre ierburi pe pământ Dintre toate gâzele mele cel cu tot mai sfânt Și mă gândesc Licurici mic și frumos ca o stea Strălucește scarabeu din sacrul egiptean Știu că în livadă nu te voi mai vedea Tu strălucește către cosmos ca un plăpând far. Artistului necunoscut
Ar trebui să se sape o statuie artistului necunoscut Recunoscut de Saul prin altarele Atenei ca adevăr Mulți scriitori au viața în creier ca o tablă de șah Pe care o gândesc mereu până le iau foc mințile E un fel de glorie în geniul lui Ermioni incomodă Și mulți din cele mai scumpe nume se aduc jertfă În Marea Indiferență a Celor Trei Lumi și asta încerc Eu să fac o cărare afară din întunericul nostru sursă A pierderii nenumărator genii și asta nu se poate Dacă nu îmbin scrisul cu religia și cu medicina Când nu vor mai fi cananiți în casa Domnului Și când oamenii vă vor spune Intrați în spitale Că este speranță nu doar intelectualilor ci tuturor Nu vă va mai fi frică să vă dați pe mâna doctorilor Și omenirea își va dospi mintea ca pe pâinea de noapte Dormind și netemându-se un om de altul fiind pace Trebuie ridicată o asemenea statuie pentru toți poeții Morți înainte de vreme degeaba o statuie arhetip
O statuie pe lângă care Copiii și Oamenii să treacă Gândindu-se la Dumnezeu și la câte un suflet nefericit. Asupra efectelor negative ale poeziei în psycheul uman
Mulți iubitori de poezie își iubesc mai mult cărțile Decât propria familie poeții niște străini morți Decât frații și surorile tații și mamele și copiii Care pierd prin comparație ca efect advers Un snobism dur care își neglijează propria familie Pentru un cult atonian o utopie murdară Mă opun unei astfel de înțelegere a poeziei Familia nu trebuie să fie torturată de Blaga și Eminescu. Aurul toxic
Aurul toxic, metale nobile, otrăvesc mințile moților Vărsându-i din mine ca Iona pe uscat - aurul Aurul pur, nobil, chesaro-crăiesc și fetele cu ochii De aur, fata morgana, în această suferință numită viață Am văzut chipul aurului în creierul supt al minerului Al celui ce a fost odată miner niciodată iar Iar aurul ia calea băncilor și străinătăților hrănindu-le În această materie gri pe care o numim viață. Biserica îngropată. Fantasie Jos în lumina câmpului pe locul vechi al satului pentru alte vremi cerești Se întinde o biserică din pământ spre Lună cu turnul fortăreață în iarbă Un beci de livadă vid negru înveșmântat în pământ un alb calm pinten Pentru rezidirea din pământ și gheață a unei alte biserici marianice Precum fata din fată puțini îi știu locul ascuns precum cântecul tăcut despre Dumnezeu al lui K. Woytila sub toporașii de april strălucind mov Cândva un loc al luminilor și rugăciunilor al fetelor boscoroditoare În ii românești cu vitralii cât palma și bolte umede ca smaraldul celtic Acum e un loc tăcut ca un mormânt al unei oi mamă vizitat doar de turme.
Ceas de toacă Ceas de toacă Ceas de sară Poate mor Până în vară Că prea mult Am chinuitu Că prea mult Am suferitu Pentru tine Am fost jertfitu De părinți Nemiluitu. Cu tata în păpădii În ogradă îngreunați de un nor luminos de păpădii galbene bani aurii citron și albine de chihlimvar Stăm pe purpură și citim scriem cânt ascult muzică la laptop Cânt muzică de pian și muzică de urgă la un program pian chinez gratuit Iubite păpădiile se vestejesc neprivite asemeni nouă poeți fără cărți Dați-mi un gând și voi învârti cosmosul ca pe o minge de baschet pe deget Oamenii nu mai gândesc Trăiesc placizi rumegându-și biftecul ori tărâțele – sunt sănătoși Nu mai sunt oameni pe Pământ. Cutumă dacă Cred că trebuie să fii și să rămâi ce ești Sufletul să-ți moară o constantă ebree Poți fi și Ovid dacă ești fălos vei fi uitat Eu sunt țăran de la Levad brânza oilor Cred că trebuie să fii și să rămâi ce ești Sufletul să-ți moară o constantă ebree Poți fi și Ovid dacă ești fălos vei fi uitat Eu sunt țăran de la Levad brânza oilor. Dacă pe lume
Dacă pe lume risipiți am fost poate în ceruri Vom avea o cruce într-un nor albastru De nu ne-am văzut o viață marea mea Iubire Poate ne vom întâlni-n alt astru Și fericiți vom fi cum cei plânși și mîngâiați Cum cei săraci și săturați Dacă sub soare n-am avut parte de floare La Dumnezeu flori mii făclii ne-or mirui Și sub cruce vom ședea cu sacră Maruwa. Hristos cu cruce Acum miliarde de ani am fost toți paianjeni Purtându-le crucile în spate sau nu Până a venit Hristos supremul Paianjen Crucificat de poporul meu ca un cărbuș Toți trebuie să murim numai că unii suntem nemuritori. Spiritul sacru pus pe cruce Un Dumnezeu flagelat, pălmuit, răstignit Și Maria înnebunită la Golgota într-o stânjenită Pieta Dacă viața ar ține o mie de ani Lui William Wordsworth Dacă viața ar ține o mie de ani asemeni plânsului cosmic Poate că am putea să ne ascultăm părinții ce ca noi sunt Și să le învățăm sufletele tinerești pentru generațiile viitoare Să ne întipărim în ochii noștri chipurile lor până dincolo de orice orbire I-am iubi mai mult poate pentru că ar fi nădejde și speranță Poate că am intra în icoane și cărți cu simplitatea intratului bătrânilor în pat seara Poate că Dumnezeu ar veni la noi să ne întâmpine și să ne binevestească O vecinicie la fel de mare precum moartea plânsă a mamelor noastre Ne-am ruga mai mult și am plânge mai mult bucurându-ne și am muri mai mult Fără să plângem cu Dumnezeu ținându-ne de mână ca la Naștere. De ce nu mai sunt copil? Recviem
De ce nu mai sunt copil Să mă uit la videoclipuri Și să citesc Cuore și H. F. Dar sunt un copil al lui Iisus Nimic nu s-a schimbat Decât în capetele oamenilor Ca Davy în casa corabie Nu-mi rămâne decât joaca Dacă cuiva nu-i convine Larg e drumul, -ngustă puntea Eu sunt copil eu sunt Ce mi-am propus de la șase ani. Didactică ii Bolnav - tata mi-a deschis cosmosul minții Anselm Will London: sinteza modernității. Jack London mai pur ca Filocalia - cum e? Din trista țară A trecut o viață pe lângă mine doar scriind Vă spun azi prieteni vrăjmași oameni scrisul Narcotic este făcându-te să te uiți și pe tine Din copilărie am fost numit geniu tristă consolare Acum în miez de viață singur ca întotdeauna Am muncit prea mult și fără roade tragic Tantal sau Sisif va trece încă una și mă voi odihni În pământul matern ca trist poet pentru că am scris. Dulcineei din Toboso Un Ideal o femeie o vrabie zdrobită pe asfaltul roșu Dulcineea mereu interzisă ascunsă furată iubită În orice condiții pentru cei cinci lobi ai creierului ei Personificarea Înțelepciunii care se pleacă sub scut Sub ghilotină sub Kalașnikov sub greutatea Pământului
E ea Dulcineea iubită de departe de la Stalingrad De sub bombe o fotografie o icoană sărutată în noapte Niciodată respinsă și așteptată o viață până în Cer. Elegie marianică
O, tu, cea mai frumoasă dintre Madone Arhetip marianic sfânt și plin de grație Te rog mă binecuvântă acum la ceas de noapte Și când va veni dimineața revederii Fă-o fericită, umple cu serotonină ochii-mi plânși, Citiți, o viață între oameni și a lor răutate Te rog, Marie, fă-ne viața vrăjită în durerea Ce nu se oprește din cânt asemeni cucuvaiei Mărul discordiei de l-aș avea ți l-aș da ție, Marie Primadonă a cerului și când va veni moartea Vino tu în locul ei la ce e de drept al tău Și primește-mă stâlp în casa ta să uit această viață. Lui Eli. despre Castelul Zam {Poem serios}
Ascult Missing cu Tiff Lacey și mă gândesc îmi amintesc de Mircea Dinescu care în 90+92 scria de filmele comuniste in care el îi spunea Ei cat e de indragostit de strungul din dotare azi noapte am visat-o pe Prichindel nimic special doar un regret dar mai mult decât atât Zamul e un loc atat de dur încât nu îl mai poți uita niciodată Mereu îți amintești de colegi mai mult decât de cei de școală primară sau cămin cu program prelungit Tu trebuie să înțelegi că eu închid ochii și văd tot spitalul dacă vreau dar mai ales ce mi-a rămas mai tipărit în amintire O fată care vrea să-l citească pe Isus si Asaf curtea interioară a bărbaților curtea interioară mai mare a femeilor cu o masă a tăcerii de lemn Zamul îți intră în creier trebuie să te întorci la pacienții/personalul Iwo Jima - ca pacient de ce nu Psihiatria nu se absolvă niciodată. EU TREBUIE SĂ MOR'
Chinei
ACESTEA AU FOST CUVINTELE MAMEI MELE ÎN 2011 DUPĂ CARE A MURIT PE NEAȘTEPTATE DINTR-O DATĂ ACUM DUPĂ 9 ANI AM AJUNS SĂ LE SPUN ȘI EU DIN NECAZURI MULTE AM FOST ÎN CÂMP ȘI M-AM GÂNDIT LA CONTELE CAVOUR PENTRU CÂ ÎMI ÎNȚELEG MAI BINE SATUL ȘI LUMEA SPUN CĂ E O ADUNĂTURĂ DE CRIMINALI DE CAINI AȘA CĂ PLEC ÎN REALMUL DE PESTE MUNȚI PLÂNS CĂ OAMENII NU SUNT NU-MI PLÂNG DE MILĂ MI-E MILĂ DOAR DE LUME CÂND ȘI ȚĂRANII SUNT CRIMINALI CE POȚI SĂ MAI SPERI? Excelsior pentru poporul român - versuri Felix Rian Constantinescu Biserica îngropată. Fantasie Jos în lumina câmpului pe locul vechi al satului pentru alte vremi cerești Se întinde o biserică din pământ spre Lună cu turnul fortăreață în iarbă Un beci de livadă vid negru înveșmântat în pământ un alb calm pinten Pentru rezidirea din pământ și gheață a unei alte biserici marianice Precum fata din fată puțini îi știu locul ascuns precum cântecul tăcut despre Dumnezeu al lui K. Woytila sub toporașii de april strălucind mov Cândva un loc al luminilor și rugăciunilor al fetelor boscoroditoare În ii românești cu vitralii cât palma și bolte umede ca smaraldul celtic Acum e un loc tăcut ca un mormânt al unei oi mamă vizitat doar de turme. Triaj
Suntem ca vagoanele de marfă undeva în gara triaj Așteptându-ne destinația incertă și mereu așteptată În gara unde mecanicii împart liniile pentru cer Locomotivele știu trenul acesta merge la iad Celălalt în cer și e inutil să te superi pe mecanici sau locomotive Există undeva o hartă calculată cu toate traiectoriile cosmosului în mâinile lui Dumnezeu acoperite de alge și meduze
Până atunci să ascultăm muzică să întoarcem paginile să înțelegem Poate vom ajunge mai aproape cu un clinchet de vrabie de Rai. Pentru înviere Acum nu-i pământ fără furnici, îi spun eu tatei Dar aici nu sunt termite, îmi răspunde el Alungiți ca niște coaste de munte vegheați de masivul Pelegii Legându-ne sufletele într-o tăcere supranaturală Am gura dulce de la un compot roșu pe care nu am reușit Să-l termin Soarele e o cruce deasupra noastră înspre vest Cu Marea Moartă în pat la ATI acum nouă ere geologice Ca o hegira pentru înviere. Sub măr Stăm sub mărul care parcă grăpează cerul fărâmițând norii în argilă și nisip Cu mugurii săi de aramă verde și tulpina de tuș negru de China Soarele ne lasă urme de sare în oase scanându-ne respirația În depărtare corcodușii înfloriți albi ca o procesiune de mirese de miere Răcoarea zăpezii albe coboară în talazuri vii joyceene Plângem după somn și după moarte niciodată găsite După somnul tău brâncușian și după bocetul tău mamă Corcodușii s-au apropiat cu două câmpuri albe E tăcere pe frontul de șah. Păianjenul Îmi amintesc de vremea când Păianjenul mânca iarbă Copiii mângâiau tarantulele punându-şi-le pe creştete ca pe nişte şepci de baseball râzând cu un altfel de râs Îmi amintesc cum aruncau cu păianjeni cum arunci cu pietre până în cealaltă parte a universului doar ca să vadă încă o stea rostogolindu-se încet în şuvoi cu un altfel de râs aşteptându-i să se întoarcă pentru a-i arunca iar şi iar şi iar şi iar şi iar râzând cu un altfel de râs
și abia aşteptau să se întoarcă precum meduzele aduse de valuri reci Păianjenul îl înţepa pe Copil în buză și-i spunea vezi ce colţi am şi râdeam erau și păianjeni mari ca templele grecești totul era sacru îmi amintesc când Păianjenul privea lumea cu ochi mari și nu se ghemuia înfricoșat când încercam să-l ucid nu-i venea să creadă și râdea cu lacrimi acum e altfel Elizei. despre Zam
Ascult Missing cu Tiff Lacey și mă gândesc îmi amintesc de Mircea Dinescu care în 90+92 scria de filmele comuniste in care el îi spunea Ei cat e de indragostit de strungul din dotare azi noapte am visat-o pe Prichindel nimic special doar un regret dar mai mult decât atât Zamul e un loc atat de dur încât nu îl mai poți uita niciodată Mereu îți amintești de colegi mai mult decât de cei de școală primară sau cămin cu program prelungit Tu trebuie să înțelegi că eu închid ochii și văd tot spitalul dacă vreau dar mai ales ce mi-a rămas mai tipărit în amintire O fată care vrea să-l citească pe Isus si Asaf curtea interioară a bărbaților curtea interioară mai mare a femeilor cu o masă a tăcerii de lemn Zamul îți intră în creier trebuie să te întorci la pacienții/personalul Iwo Jima - ca pacient de ce nu? Cu tata în păpădii În ogradă îngreunați de un nor luminos de păpădii galbene bani aurii citron și albine de chihlimvar Stăm pe purpură și citim scriem cânt ascult muzică la laptop Cânt muzică de pian și muzică de urgă la un program pian chinez gratuit Iubite păpădiile se vestejesc neprivite asemeni nouă poeți fără cărți
Dați-mi un gând și voi învârti cosmosul ca pe o minge de baschet pe deget Oamenii nu mai gândesc Trăiesc placizi rumegându-și biftecul ori tărâțele – sunt sănătoși Nu mai sunt oameni pe Pământ. Excelsior pentru poporul român Ce alephi între o carte și un pește? România e o țară de pescari metafizici Soarele se învârte nevăzut ca o 'o' de biliard Țuțea a spus niște cuvinte mari și late Eu doar îmi expun martiriul poetic diafragmei fotografice Sunt prietenul cel mai bun al Miss Alicei Liddell Eu Alice Liddell ignorat la zid ca Zoe Ceaușescu Comunismul nu aduce moartea comunismul este moarte Du-te și rescrie Norman asta o să faci toată viața. Arhitectura oamenilor Eu sunt casa ta părinții mei ți-au făcut-o De trei ori eu sunt tu din mine ești zidit Când vei ajunge la răscruci nu întreba Drumul ești tot tu mergi prin tine Iubite Sunt soția ta dar nu ai voie să te apropii Sunt jertfa de pe Stonehenge dar la MD Nu nu nu nu întreba drumul nici casa Lasă-ți vălul și sandalele în mâinile hoților Eu am învățat arhitectura oamenilor pentru tine. Sfârșit de April Lacrimi frunzele îmbolnăvesc plânsul în sfârșit de April În curbura mărului e un echilibru perfect de alb și unde Cerul plutește rococo undeva în depărtarea indiferentă Curtea e plină de gâze pentru care lumea abia a început Și ca mâine vom muri pământ erou necunoscut De atâtea zile e un lagăr parietal polenizând urzicile Un gândăcel mi s-a oprit pe pix și apoi pe umăr și caiet Vântul la fruct o roată sperioasă – din spital se aud voci
Doar furnicile mai numără un an aici în ogradă Cu noi împreună gândindu-ne la finis-ul lui Bacovia singuri Pe o planetă singură ca o bătrână ieșită la piață la cumpărături Deși posibilă fericirea e puțin probabilă pe Pământ. Poem suprematist În această auroră nesfârșită ne prăbușim în praf ca ruibiștii ori dinozaurii Cu boturile în pământ unul după altul născuți de mici în paradigma superiorității Față de gândăceii mortali – dar suntem noi totuși pe familii **** a scris Dumnezeu În Biblie familii de poeți și familii de mineri cu petale pogorâte din meri Fiecare floare e o lacrimă împărțită la ea însăși iar și iar ca Atlanticul Ocean Culoarea unică în care e scris acest poem plânge în albastru și creion ca o privighetoare Am început prin a privi lumea și am sfârșit prin a mă lăsa citit de vânt ȘI voi muri și eu odată ca Shakespeare iar poemele și scrisul nu se vor sfârși. Lobul stâng
Lobul stâng iubește pernele pufoase cărțile clasice muzica armonică măcar o înclinare a capului bisericile vechi sau mari arheologia și credința sărutului. Diată Vă las drept moștenire galbene păpădii Care vor înflori pentru vecinicii Când le veți vedea aurul cizelat Veți ști că la Dumnezeu am plecat Din păpădii vă voi da tezaure Și voi chema albinele faure Miere să vă dea și ceruri Să mă oglindiți în cerneluri.
Planeta zăvorâtă Deja nu mai știu cât am de trăit Planeta toată s-a zăvorât Ca într-o ortodoxie fără Crez Ba adorm ba-ma-ntrez O suferință obsedantă ca un deceniu O viață lungă cât un mileniu Suntem în mâna lui Dumnezeu Planeta va trăi nu știu însă eu. O altă înfrângere a zeilor Cântă tu Muză focul ce inspiră pe Atena cea cu ochi albaștri Când pe o Fată o văzu țesând mai frumos ca ei Olimpienii Și jos printre muritoare un suflu prometeic în Babilon furnicar iască O nouă înfrângere a zeilor vai o ce năpastă! Cântă tu Muză din lira țesută din sufletul lânii de aur Ca-n vremurile mai vrednice când Pleiada își dăltuia viersul Neștiutoare de propria-i frumusețe ca pliscul de privighetoare în flutur Cântă tu Muză și fă obrajii Atenei de tyro-fenician carmin. Noapte înziindu-se în dimineață. Pastel Picură cerul cerneală peste florile de păr din fereastră Albastre-negre pâlpâind ca lumina din cimitirul de toamnă Eu dorm dar un înger îmi vorbește de mugurul nopții Crăpând în auroră în dimineață – dar e încă noapte În ceruri apune o Lună simbolistă ca altădată în copilărie Un djinn romantic umblă prin livadă acum în prag de dimineață Stau prins între noapte și zi singur cu o icoană înstelată Cerul de deasupra la fel de real ca noi înșine Copiii. Facebook Cine nu a avut prieteni în viață Nu va avea nici pe Facebook
Ca Tomitanul privesc în urmă - o viața ratată, respinsă, râsă Să nu spere la prieteni săracul Bolnavul sau omul cel simplu Cine nu a avut prieteni pe Facebook Nu-l va avea decât pe Dumnezeu Dar un rost e în toate cel fără prieteni E ferit de rele de Dumnezeu însuși Așa că trebuie să-i mulțumim cerului Pentru singurătatea noastră din veci. Fata cu un cristal în frunte
Ea e fata cu un cristal în frunte Peste două cioburi de smarald privindu-te Mereu vie te privește ca viezurele dac Pogorât din munții sihaștri vechi ca Istoria În mână ține vinul unui rubin uriaș Băut pe trei pătrimi ea bea rubine și ține-n frunte foc Ea e fata în cardinal catolic Ea e fata care mă iubește. Felix monocord Pentru Ramona la Inspiratrice. De un timp m-am obișnuit să te iubesc ca Poetul pe Dalida De aceea nu mai adorm pentru că sunt mereu de veghe Când de fapt aș vrea să vorbesc cu tine în gânduri tăcute Să-ți povestesc de pildă cum mergeam la biblioteca veche în Gimnaziu Și odată bibliotecara tânără mi-a spus că mai are o carte! în odaea închisă: un Redburn rupt 1 Mi-ar plăcea Engina să îți povestesc mituri vechi și tragedii Cântece scalde să te descriu în kennigaruri knonig meum pelerin Aș vrea să îți vorbesc în tăcerea verde a nopții pieptului tău Să mă-ndrumi pe cărarea de sub munții de dinainte de dimineață
În iarnă să te visez coborâtă ca o stea din ceruri frumoasă ca limba latină și arhitectura romanică Să te plâng ca pe o martiră să te iubesc ca pe o Egipteancă Să-ți cer numele de la luminile dantești din noaptea de sânziene Să te iubesc ca o prostituată sau ca o mamă pentru totdeauna Să nu te privesc să nu-ți număr pașii să nu te chem la lumină din ochii tăi scufundați în jungla Vameșului Cu lacrimi să te plâng în bucuria mea tristă pentru tăcerea ta deschisă Din mormânt să îți vorbesc povești desăvâșite despre Dumnezeu întrupat Vergina și Vergura să te veghezae în bezna ta pâlpâind verde Enginae În noapte să fii punctul fix pentru rotirea stelelor aici în ochii mei smaralzii. Cu tata în păpădii În ogradă îngreunați de un nor luminos de păpădii galbene bani aurii citron și albine de chihlimvar Stăm pe purpură și citim scriem cânt ascult muzică la laptop Cânt muzică de pian și muzică de urgă la un program pian chinez gratuit Iubite păpădiile se vestejesc neprivite asemeni nouă poeți fără cărți Dați-mi un gând și voi învârti cosmosul ca pe o minge de baschet pe deget Oamenii nu mai gândesc Trăiesc placizi rumegându-și biftecul ori tărâțele – sunt sănătoși Nu mai sunt oameni pe Pământ. Excelsior pentru poporul român Ce alephi între o carte și un pește? România e o țară de pescari metafizici Soarele se învârte nevăzut ca o 'o' de biliard Țuțea a spus niște cuvinte mari și late Eu doar îmi expun martiriul poetic diafragmei fotografice Sunt prietenul cel mai bun al Miss Alicei Liddell Eu Alice Liddell ignorat la zid ca Zoe Ceaușescu Comunismul nu aduce moartea comunismul este moarte Du-te și rescrie Norman asta o să faci toată viața. Arhitectura oamenilor Eu sunt casa ta părinții mei ți-au făcut-o De trei ori eu sunt tu din mine ești zidit Când vei ajunge la răscruci nu întreba
Drumul ești tot tu mergi prin tine Iubite Sunt soția ta dar nu ai voie să te apropii Sunt jertfa de pe Stonehenge dar la MD Nu nu nu nu întreba drumul nici casa Lasă-ți vălul și sandalele în mâinile hoților Eu am învățat arhitectura oamenilor pentru tine. Sfârșit de April Lacrimi frunzele îmbolnăvesc plânsul în sfârșit de April În curbura mărului e un echilibru perfect de alb și unde Cerul plutește rococo undeva în depărtarea indiferentă Curtea e plină de gâze pentru care lumea abia a început Și ca mâine vom muri pământ erou necunoscut De atâtea zile e un lagăr parietal polenizând urzicile Un gândăcel mi s-a oprit pe pix și apoi pe umăr și caiet Vântul la fruct o roată sperioasă – din spital se aud voci Doar furnicile mai numără un an aici în ogradă Cu noi împreună gândindu-ne la finis-ul lui Bacovia singuri Pe o planetă singură ca o bătrână ieșită la piață la cumpărături Deși posibilă fericirea e puțin probabilă pe Pământ. Poem suprematist În această auroră nesfârșită ne prăbușim în praf ca ruibiștii ori dinozaurii Cu boturile în pământ unul după altul născuți de mici în paradigma superiorității Față de gândăceii mortali – dar suntem noi totuși pe familii **** a scris Dumnezeu În Biblie familii de poeți și familii de mineri cu petale pogorâte din meri Fiecare floare e o lacrimă împărțită la ea însăși iar și iar ca Atlanticul Ocean Culoarea unică în care e scris acest poem plânge în albastru și creion ca o privighetoare Am început prin a privi lumea și am sfârșit prin a mă lăsa citit de vânt ȘI voi muri și eu odată ca Shakespeare iar poemele și scrisul nu se vor sfârși. Lobul stâng
Lobul stâng iubește pernele pufoase
cărțile clasice muzica armonică măcar o înclinare a capului bisericile vechi sau mari arheologia și credința sărutului. Filosofie Suferința e o dovadă a viitoarei bucurii a mântuirii În versul acesta stau vieți întregi în grea cumpănă Dacă râzi azi teme-te pentru mâine și eternitate Dacă plângi bucură-te în lacrimile tale singure Toți suntem păpușile de lemn vopsit ale lui Eli Toți egali în inegalitatea noastră de noi înșine plini Toți suntem paie într-un covor uriaș din Persia Ne ținem unii de alții până ne desprinde vântul. Ignoranță Ascult Schubert la KissFM Satul arde în neon Biserica mântuirii Satului în proiecte Un tată din Răsărit mă cheamă trist A venit iar vremea să ne lepădăm părinții În tavernă norodul își înjură sfinții Fiecare om are un păcat După imnuri cărțile au blestemat Iubirea - pentru patroni Prefer Pindar Safei Mama e în două locuri Moartea - probabilă. Îngerul păcătos
Nu rău doar ca oricare doar păcătos
ușor de dus de nas ca un Copil e doar puțin bolnav lumea îl ia de fraier întâi și apoi familiile îi plâng până și securiștii îl iubesc pentru că se zbate să fie bun și și l-au făcut totem Labă de Urs Felix prostul Felix belix Felix îngerul deja vorbim în limbi? La cartofi Îmi place lumea asta a Occidentului Care nu sunt buni nici să meargă la cartofi Mite să meargă cu oile Dar ne dau lecții la toți Și ne arată anual Nobelul ăla de aur murdar Totul ar fi foarte simplu dacă pământul ar redeveni agrar A spus-o și Gandhi de tractorul care ară și dă lapte Dar nu – avem nevoie de teorii strategii Și No God. Lobul stâng
Lobul stâng iubește pernele pufoase cărțile clasice muzica armonică măcar o înclinare a capului bisericile vechi sau mari arheologia și credința sărutului. Madone Lumii!
Pentru prima dată văd ce albe îmi sunt mâinile Țin în poală un poem gândit de Nina Persson Gândindu-mă că munca mea din tinerețe lost Tot efortul pentru Sexton, Fr. Ruckert, S. Plath Douăzeci și cinci de ani de muncă pt. șarade Și după o eternitate de scepticism mi-apare Dacă suedezii sunt daci femeile madonne Poate nu toate dar în fântână sânul Mariei. Mariei Nici azi după două mii de ani nu-i loc de tine Marie În cel mai crâncen moment al istoriei de Paști Nu-i loc în oameni de tine Fecioară Ce destin ai avut ai mereu respinsă ca mine Uneori cred că îmi ești mamă Fecioară Omenire cu minte bolnavă neînțelegând miracolul Profesori preoți și academicieni batjocorindu-te ca pe popor Mă rog pentru tine că ești tot ce am Doamnă Strivește șarpele cu călcâiul lui Achailles și ridică-te la cer. Martiriul Mucenicilor Stelei
Se ridică mucenicii se ridică martirii Se ridică marturii Pe calea Nefericirii Morți din Pântec Căzuți în Greșeală Cu inima Dalbă Și Cartea Obială. Noblețea unui popor disprețuit Noi cei rămași români simțim obida De-a fi români disprețuiți în lume Semn al nobleței al marii generozități Cea care iartă și iubește încă ca Sissy
Suntem românii neplecați din țară Lăsați de-ai noștri închiși pe afară. O altă înfrângere a zeilor
Cântă tu Muză focul ce inspiră pe Atena cea cu ochi albaștri Când pe o Fată o văzu țesând mai frumos ca ei Olimpienii Și jos printre muritoare un suflu prometeic în Babilon furnicar se iscă O nouă înfrângere a zeilor vai o ce năpastă! Cântă tu Muză din lira țesută din sufletul lânii de aur Ca-n vremurile mai vrednice când Pleiada își dăltuia viersul Neștiutoare de propria-i frumusețe ca pliscul de privighetoare în flutur Cântă tu Muză și fă obrajii Atenei de tyro-fenician carmin. Oameni din oameni
Ai văzut ieșind oamenii din oameni Cum dintr-unul devin doi ca dumnezeii sau îngerii plecând din Mavre? Ai auzit durerea separării și i-ai respectat pe infanți le-ai respectat durerea cosmică abia coborâți din Dumnezeu? Și asta nu de azi de ieri ci de la începutul timpului Și asta nu de ieri de azi ci în fiecare secundă Pământul naște ca un singur bour uriaș toți oamenii lumii Femeile își smulg Copiii cu mâinile din burta plină de lapte În momentele de cumpănă devenim vite de povară Legați cu funii vita pentru jertfă este scris Ai văzut cum ies oamenii din oameni ca din umeri de munți Ai luat învățătură din această învață-mă ce înțelegi! Oda I Ad Chrestus Maior victoria bellum Greciae pedagogia additum excelentisima oda psalmus xxxvi orthodoxi verum Longus scripsit impossibilis erat non errat Ad Chrestus supplicamus turbo et furor orbis ira etfuror anterior redundo!
Pasărea din stupar O pasăre mare măiastră îngropată de vie în stupar Acoperită cu albine blânde ce o hrănesc cu roze Ca pe o matcă aleasă într-o metafizică înrâurire Ea palpită precum diamantul cu ciocul de-o-parte Stupul e cel mai fericit din toate Acvila lui Ezechiil Duh Sfânt împarte Ea cea mai ciudată pasărea din stupar Icoană ascunsă de sfinți în epos barbar. Pasărea măiastră
Anișcăi Undeva peste nouă mări și nouă țări ascunsă sub munte Este pasărea măiastră venită din lumea ghicitorilor Albă pe dinăuntru și afară neagră ca o mamă întristată Șade pe munte cu aripile strânse dând învățătură Cine să fie cei ce o ascultă fără îndoială țăranii Care din timp întră în vecinicie și apoi iar în timp dimineața Poporul întreg se strânge în jurul ei totem al sudului Cea ce odată se numea Bendis acum e Maiastra. *** Lui Chopin Păsări cântând La auzul pianului. O dimineață De început de vară În liniștea satului. Pentru înviere
Acum nu-i pământ fără furnici, îi spun eu tatei Dar aici nu sunt termite, îmi răspunde el Alungiți ca niște coaste de munte vegheați de masivul Pelegii Legându-ne sufletele într-o tăcere supranaturală Am gura dulce de la un compot roșu pe care nu am reușit Să-l termin Soarele e o cruce deasupra noastră înspre vest Cu Marea Moartă în pat la ATI acum nouă ere geologice Ca o hegira pentru înviere. Sub măr Stăm sub mărul care parcă grăpează cerul fărâmițând norii în argilă și nisip Cu mugurii săi de aramă verde și tulpina de tuș negru de China Soarele ne lasă urme de sare în oase scanându-ne respirația În depărtare corcodușii înfloriți albi ca o procesiune de mirese de miere Răcoarea zăpezii albe coboară în talazuri vii joyceene Plângem după somn și după moarte niciodată găsite După somnul tău brâncușian și după bocetul tău mamă Corcodușii s-au apropiat cu două câmpuri albe E tăcere pe frontul de șah. Planeta zăvorâtă Deja nu mai știu cât am de trăit Planeta toată s-a zăvorât Ca într-o ortodoxie fără Crez Ba adorm ba-ma-ntrez O suferință obsedantă ca un deceniu O viață lungă cât un mileniu Suntem în mâna lui Dumnezeu Planeta va trăi nu știu însă eu. Pocăitul catolic m+ Eu sunt un Copil al Betleemului Și știu că orice Copil trebuie să aibă o mamă
Care îl iubește cu dragostea neclintită a lui Dumnezeu Astfel sunt un catolic pocăit Urgisit căzut între Biserici Fără să fiu exclus Cred în Dumnezeu Ajutorul mieu Și în Maica sa Fecioara Maria. Amin. Poem către Dumnezeu Primesc orice pahar de la tine Doamne Pune-mă pe toate crucile pe toate rugurile Dă-mi diadema regală sau palmele ostașilor Îmi pare rău că te-am necăjit o viață Amestecă ce vrei în Destinul meu n-o să mă plâng E viața mea de la tine dată așa cum tu o vrei Aruncă-mă în hrube în gheața din munte Îmi pare rău că te-am rănit și nesocotit. Poemele Morții 1 Din fragedă pruncie invoc moartea cu suflet plâns de copil poet O iovificare o orfanitate o instrăinare de oameni și de toate Tăcut o chem surd ca Beethoven abia auzit ca o nină piculină Nu e nici o afacere să trăiești și i-am invidiat mereu pe morții tineri Cei cărora Cristos nu le-a cerut răbdare ca lui Ioan și Petru Și după tragedia prin care am trecut cred că e concesiv Să vreau să mor cu mama în sânul lui Dumnezeu După o viață de câine de o bucată de pâine. Popor disprețuit Popor disprețuit Popor nenuntit Popor lepădat Geniu adorat Doamne fi cu mine Că te știu eu bine La omul bogat
Să nu mergi în sac Atâta durere Fere după fere Atâta venin Din bogat român Românu-i sărac Românu-i la vrac Cu Sfântă Marie Orfană frăție. Posterul cu pasarea maiastra Din ochii tăi picură iubire indigo în mansardele cerului Penele de toamnă arzând galbene te îmbracă în frumos Când vei veni zâmbet sfânt ochi mereu înlăcrimați în cardinal? Îți acopăr ochii cu mâinile și în trecere tu îmi săruți podul palmei Ochii încă îți plâng - frumusețea sfințeniei - îți frec gura; - tu îmi spui taine mute - îți despic lacrămile din ochi # Nu mă părăsi! Privirea îți picură cu sămânță grea de toamnă - opresc șuvoiul grăunțelor cu degetele câteva clipe - țâșnește iar ca apa în munții Liban Obrazul îți este un ogor arat - alb pentru seceriș - înlăcrimat Charlemagne! - Ochii tăi vii plâng cu lapte - Regele meu Acum adorm iar în singurătate - pasarea maiastra intră iar în poster - voi visa cred pacea în sfârșit atinsă - nu voi mai plânge în întunericul turnului - totul e iar ca înainte doar inima plină. Rața sălbatică și Eliza Redentor Sunt o rață sălbatică în brațele Elizei La masa Roadelor salvată din foc Singura speranță a Congregației Măcăn cu ciocul meu ars tăciune Un Copil îmi roade o aripă flămând Îl privesc în timp ce mă mănâncă singur Ochii verzi pasc verdele inimii mele roz Sunt cea mai tristă pasăre de la masă! Satul drogat
Fratelui Alexandru Îmi amintesc de satul veșnic ca Dumnezeu în praf de ciment Țăranii munceau toată ziua și la prânz beau bere Asta a fost în vremea rânduitului la vaci acum 23 de ani Oamenii aceia au murit și acum le-au rămas Copiii Făcuți mari și veniți cu beteșuguri din străinătate Drogați noapte de noapte de afară e doar un vânt negru Se fălesc satele în nebunie și viciu Mie nu-mi pasă azi aici mâine plec Dar satul își pierde vrednicia ajungând o grămadă de gunoi O adunătură de nebuni în noapte sau zi De la primul la ultimul Iar când nici noi nu vom mai fi aici Rugăciunile vor înceta Iar satul acesta va redeveni Sodoma un altul Gomora Țăranii se vrăjmășesc Strada mare e Ierusalimul ucigașilor Bătrânii nu mai șed în drum Satul o norozât Orice drogat un psihopat Ce a început cu mirodenii pe vremea lui Vasco da Gama Va sfârși în stupefiante Națiunea se va ruina ca un om Și cei virtuoși o vor supune cu un cuvânt Țăranii și-au pierdut decența Tinerii umblă după nimicuri și sunt nimic Cei mai în vârstă știu toate și tac Dorul a devenit etern. Satura Sine francmasonorum nihil Veritas deus mundi non poeta sine qua non masonus Lamentabilis perpetua furor Semper sestertius accedit Mundo falsum est. Sâmbur
Iese un sâmbur din mâna lui Isus Un sâmbur de colțuni crescuți din sânge răzvrătit Degeaba ai venit degeaba ai venit Urlă Pământul înnebunit Iese un sâmbur din ochiul lui Isus Sărând pământul pentru veci Cu sânge sfânt de Dumnezei Să fie patru? Să fie trei? Morți pentru oamenii cei răi. Scânt Lumea mă necăjește -Fata nu te iubește! Asta aud mereu Sărac sufletul meu Unde e dovada? Lumea vrea să vadă Eu altfel am citit Popor nesocotit. Secerătoarea solitară
de William Wordsworth Iat-o, singură în câmp, Acolo solitară fată munteancă! Secerând și cântându-și sieși; Se-oprește, ori merge blând! Singură retează și leagă grâul Și cânt-o arie melancolică; O, ascultă! fiindcă Valea profundă E inundată de sunet. Vreo Privighetoare nu cântă Așa de dulce odihnindelor cete De Călători în un popas umbrit, Printre Nisipurile Arabe Vreo voce mai dulce nu se auzi Primăvara de la pasărea cuc, Spărgând tăcerea mărilor
Printre cele mai de departe Hebride. Nu-mi va spune cineva ce cântă? Poate că notele plânse curg Pentru lucruri vechi, nefericite, îndepărtate, Și bătălii de pe vremi: Ori e vreo baladă mai umilă, Problemă obișnuită de astăzi? Vreo suferință a naturii, pierdere, sau durere, Care a fost, și poate fi iar! Ori'care era subiectul, Fata cânta Precum cântecul nu ar avea sfârșit; Am văzut-o cântând la muncă, Și peste seceră îndoindu-se; Am ascultat până m-am umplut: Și, pe când urcam pe deal, Muzica am purtat în inimă, Mult după ce nu s-a mai auzit. Sedoka Îngălbenește lumina în întunecăt de fereastră Mănâncă-ți cartofii în camera cald albastră Trebuie să cari și gălețile cu lemne plânse nude În noul întuneric vei scrie triste patru rânduri Soția studiază Beethoven la pianul Beckstein Ochii ei negri în noapte scânteiează prea verde Îți va da o sărutare mică apoi veți adormi – În ceruri constelațiile se rotesc în jurul satului. Sfârșit de April Lacrimi frunzele îmbolnăvesc plânsul în sfârșit de April În curbura mărului e un echilibru perfect de alb și unde Cerul plutește rococo undeva în depărtarea indiferentă Curtea e plină de gâze pentru care lumea abia a început Și ca mâine vom muri pământ erou necunoscut De atâtea zile e un lagăr parietal polenizând urzicile Un gândăcel mi s-a oprit pe pix și apoi pe umăr și caiet Vântul la fruct o roată sperioasă – din spital se aud voci
Doar furnicile mai numără un an aici în ogradă Cu noi împreună gândindu-ne la finis-ul lui Bacovia singuri Pe o planetă singură ca o bătrână ieșită la piață la cumpărături Deși posibilă fericirea e puțin probabilă pe Pământ. Poem suprematist În această auroră nesfârșită ne prăbușim în praf ca ruibiștii ori dinozaurii Cu boturile în pământ unul după altul născuți de mici în paradigma superiorității Față de gândăceii mortali – dar suntem noi totuși pe familii cum a scris Dumnezeu În Biblie familii de poeți și familii de mineri cu petale pogorâte din meri Fiecare floare e o lacrimă împărțită la ea însăși iar și iar ca Atlanticul Ocean Culoarea unică în care e scris acest poem plânge în albastru și creion ca o privighetoare Am început prin a privi lumea și am sfârșit prin a mă lăsa citit de vânt ȘI voi muri și eu odată ca Shakespeare iar poemele și scrisul nu se vor sfârși. Shakespeare pe masa de operație Shakespeare pe masa de operație sub scalpelul lui Ben Johnson Ce imagine sumbră asistenta înlăturând excrementele din colon -Scuzați-mă spune și continuă să infuzeze alcooluri și ether William Shakespeare e Hamlet mort în brațele lui Horațio Și e trist că omenirea a stat cinci sute de ani la remorca unui Geniu homosexual care mai bine nu ar fi fost ca Dostoievski Ucenicul său Shakespeare pe masa de operație... ShaKespeare pe masa de operație... nu putem fi toți Mozart. Sunteți pământ Sunteți pământ Mormânt prea Sfânt din mânt De mame ce-au Născut prunci Răzvrătiți și V-au crescut Pământ!! Teologie păgână
Avem cuvântul latin satura Care ne duce la românescul sătură Și la Satunale peste care preoții au suprapus Crăciunul dar ce era inainte de Saturnale O dată cu începutul patriarhatului La un moment dat mamele ca să-și îmbune soții? Le dădeau vițelul îngrășat și berbeci fripți Ca să nu le mai mănânce copiii Și avem cuvântul Aion care înseamnă eră Cronos Timp... v. Aixinos & annoyed... Titluri de poezii
The Long Sleep + Noming else matters + Catalizator + Teogeneză Buenos Aires + Caleidoscop la lumină de Lună + Sinteză Nesomn prelungit + Polaris + Cărți prăfuite + The Giant Child Biblioteca comunei Totești + Erde + Facultatea de Uman V. Ilea The Long Sleep + Noming else matters + Catalizator + Teogeneză Buenos Aires + Caleidoscop la lumină de Lună + Sinteză Nesomn prelungit + Polaris + Cărți prăfuite + The Giant Child Biblioteca comunei Totești + Erde + Facultatea de Uman V. Ilea. Triaj
Suntem ca vagoanele de marfă undeva în gara triaj Așteptându-ne destinația incertă și mereu așteptată În gara unde mecanicii împart liniile pentru cer Locomotivele știu trenul acesta merge la iad Celălalt în cer și e inutil să te superi pe mecanici sau locomotive Există undeva o hartă calculată cu toate traiectoriile cosmosului în mâinile lui Dumnezeu Până atunci să ascultăm muzică să întoarcem paginile să înțelegem Poate vom ajunge mai aproape cu un clinchet de vrabie de Rai. țțțț Spre ideograma dimineții Încă e noapte. Umanizare
Cuvântul mântuire vine de la gotul Mann adică om Din secolul patru al Bibliei germanice a lui Wulfila Astfel mântuirea creștinilor este un proces de umanizare E poate singurul ori cel mai important cuvânt din gotă În Creștinismul Românesc pe care îl învățăm de la Andrei Scitul am văzut Copii cu cruci uriașe la gât în Copilărie Acest pământ Românesc cât o coajă de nucă din care Iona E un colț de cer eminamente mistic vertebrele munților Sfințindu-l din izvoare iese mir iar iarna zăpada tămâie Aceasta e adevărata bogăție a României ascunsă ca Estera Toți cei ce-l părăsesc plâng sub cnut după pământul părinților Noștri și asta am văzut România e sufletul Românilor. ***
Un sentiment acut de inconștiență Ca o floare deschisă oferită lumii, Închisă în Sine. Uneori îmi duc mâna prin păr Sunt momente de splendidă visare Uit de mine prefirând grăunțe în păr Ca boabele de strugure sparte-n vin Ca florile de tei or frunzele ce-n nucă plec Un plâns un stins un sărut gravitațional Când nu există decât fum și artă Îmi ud mâna prin păr ca mama moartă Și-un gând uitat în inimi iarăși tresare. Vis mort Internetul iubește! Iubirea mea e un vis mort chiar acum în zori Pe o planetă contaminată nu se mai iubește
Decât în gând pe veci deapururi vecinic Dar e o altă viață de o vom ajunge-vom Unde vom putea iubi și să fim iubite Asta știu astfel intrăm într-o nouă eră Romantică Coronavirus după tuberculoză și cei plecați Mereu amintiți fie și în vis și iubiți. Vise și gânduri Ca în Chagall ochii iubirii mele se înalță curbat în văzduh Până deasupra chipului meu adormit plouând cu picuri de Agheasmă în ochii mei de andezit și obsidian copilăroși Știu că sunt iubit și că pe drept sunt iubit de marele făurar Orice sărut e un hexagon orice privire un Decalog Spiritul e indestructibili și etern precum un diamant Așa că ce e moartea în fața vieții înveșnicindu-ne Da mai ales ce e o moarte când atâta viață ne așteaptă? Voievodul
Eu vin dintr-un veac uitat înainte de idei și unguri Un veac al pietrelor cioplite și al bisericilor de lemn Iubirii ce i-o port pământul mi-a răspuns cu iubire Ca un geniu subteran cu noțiuni asupra tainelor lumii Și ca mine voievozi puzderie în Țările Române mergând Pe pământul care le-a dat viață și dându-i sens albastru În cerul nopții în timp ce nevăzut pământul își întoarce Obrazul de Lună ce iar în veacul bolii o biserică zidește. Fata din Transilvania Sonet Departe din noapte Singur cat șapte Rugand Zeul spre ea, Transilvania Mormant' lumină sacră a Nopții ia Șed plans deoparte cu Ochii de lapte Plansul de țărnă arși în Neantia Neștiind să cred Evanghelii Fapte
Din ceruri lumini cad stelele coapte Mă culc în turn gandind Ave Maria Departe în bezne tu la Fereastră Și Capul înfrant ți-l rezemi de templu Durerea căutand în rug de dimineți Pămantul se-nchină Fată măiastră Cu fruntea cerul ce țărani contemplu Creștin Împărat reboot vieților veți. 21-22 nov. 2020 Devenind arhetip Poem despre natura lui dumnezeu. Lui Umberto Eco. Un prieten m-a chemat spre înghețatul munte Hai să mergem să învingem muntele mi-a zis Și acolo sus în creierii munților în hruba de ceruri Singur cu Pleiada lirică de stele am încremenit stei Rămânând veacuri sub incașul cadran Doxa al nopții Arhetip sărutat de fresca proteică a colectivului sacru Inconștient trezit la viață de zâmbetul prietenului meu W. Shakespeare iubitul matcă al sărutărilor mele tragice. 23 nov. 2020