Pagini de Jurnal Felix 2020 "La toate nevoile indivizilor ca şi ale naţiunilor ca şi a omenirii întregi, grupul răspunde: suferinţa e cauzată de dezorientare. Singura orientare care nu poate distruge ci construi, care nu dezbină ci uneşte, e credinţa în Dumnezeu şi supunerea oricărei trebi omeneşti voinţei divine." Născută: 10 Februarie 1885 Locul nașterii: Turnu Severin, Mehedinți Ocupația la arestare: profesor Întemnițată timp de: 3 ani Întemnițată la: Jilava, Ghencea, Costești (D.O.) Data adormirii: 04 Iunie 1961 Carți: Scrisori către fiul și fiica mea Jurnal, Vol. I Jurnal, Vol. II 11 octombrie 2020 duminică Am decis că E{mily}D{ickinson} nu e un bun corespondent pentru mine, e prea dumnezeiesc. Și mi-am amintit de una din Alicele literaturii române, pe care am văzut-o în cartea lui G. Călinescu, dar nu îi mai știam numele - și am scris Voinescu - : acum îmi amintesc Alice Călugăru; și am găsit-o pe Doamna literelor noastre. E o ființa exact ca și mine - și mama! Vreau să fiu mai serios și să transform albumul ăsta de vederi într-un jurnal. Am mai ținut un jurnal acum 10 ani, dar îl am doar pe hârtie în manuscris cu multe poezii pe care le-am băgat în Momentul în care D-zeu există. Totul e să scriu data și ziua și să fac abstracție de trolee. Ascult Nanci Griffith, Love, și mă gândesc cât seamănă Alice Voinescu și mama. În rest ce știri am e că România se prăbușește în noul virus apărut la sfârșitul anului trecut când eu eram la Spital, am învățat perioada aceasta că dacă ai un dușman ce mai bine e să te rogi pentru el lui Dumnezeu și Dumnezeu ți-l va domestici, și am necazuri cu Tommie din cauza La Grande Famigliei, vor să mă vâre pe mine catolic Fatima înapoi în castel la predici interminabile de îți bat în piuă apa în cap. Dar catolicii și ortodocșii, chiar și pocăiții de firmă, sunt contra de data asta. Nu știu cum mă voi întâlni cu Soția mea! Aceasta mă face să mă îngrijorez adesea. În rest, ce să zic, anul acesta am împlinit treizeci și opt de ani și
mă simt tot Copil, doar azi am avut pe parcursul zilei - am stat toată ziua în pat și am ascultat ultimele patru cântece de la Raze de Speranță, albumul Există un Creator, cât un cântec pe repeat și am simțit că îmi vorbesc oameni și am ajuns până la Iisus Hristos și mai sus, la Dumnezeu, o expresie a buzelor ca a Angelei Merkel. În rest mă tot gândesc la tata și la Eli, dar nu-mi merge nimic, decât afectiv, deși nu știu dacă vreau mai mult! Afectiv este destul pentru mine! Ce pot să mărturisesc pentru generațiile viitoare sau alternative, e că în prezent trăim o triplă apocalipsă, pentru a rămâne în termeni blânzi, virusul, veștile de o mică eră glaciară de o sută de ani în tot secolul douăzeci și unu cu zece ani de iarnă din 2030 până în 2040, și - totodată - am citit că datorită încălzirii globale jumătate din arealul montan - și așa minuscul - al urșilor panda va dispărea! Deja de obicei nopțile sunt foarte friguroase în case de zid sub un cer de stele înghețate. Înainte să mă culc scriu că am citit o așa numită cronică a Jurnalului volumul 1 din III scris de Alice Voinescu, pe pagină de hedoniști securiști, unde doamna Voinescu a fost dezavuata pentru credințele sale, în ”text” și ”comentarii”, un spectacol respingător! Dar ei vor coborî în fundul Atlanticului ca Titanicul No God, iar doamna A. Voinescu se va ridica precum icebergul împreună cu tâmpla de boieri de cultură și credință ai României și Orientului Apropiat, din care am venit acum o mie de ani să îi dăruim poporului român o țară, drept răsplată pentru luptele disperate din Codex Rahonczy... 12 octombrie 2020 Luni Am făcut ceva muncă de cercetare care m-a dus la capăt la o stare foarte pură a intimațiilor și foarte interiorizată, ca niciodată de ani de zile, chiar și acum când scriu sunt gheață. M-am uitat la niște videoclipuri mtv și m-am gândit la Cineva, atât de apropiat și totodată, încă - vai - atât de Interzis. Trăiesc într-o lume mai simplă decât a lui Chretien de Troyes, din Copilărie. Îngerul meu, Lancelot du Lac, Cavalerul cu Cotiga. Văd că am dat cu untdelemn sub Laptop, când scriu. Totul, orice s-ar spune, e un sentiment extrem de religios. Cât despre Roxana, a vrut să o uit, de aceea a murit. Sunt o Guineveră pentru care nu mai e nici un Rege Arthur, decât Lancelot, dar care e numele lui, și al fiului lui, știi tu lucrul acesta? Deși nu îmi place compoziția, trebuie să recunosc că tirada Margaretei scrisă de Faust, scrisă de Goethe, e ceva deosebit de frumos. Tot delirul acesta nu poate să însemne decât că așa condamnat la cotiga infamiei, Lan, Cavalerul Pios al lui Chaucer, mă iubește ca în singura poezie frumoasă a lui Mihail Eminovici, „Atât de fragedă...” / Tot delirul acesta nu poate să însemne decât că așa condamnat la cotiga infamiei, Lan, Cavalerul Pios al lui Chaucer, mă iubește ca în singura poezie frumoasă a lui Mihail Eminovici, „Atât de fragedă...” În 2016 am scris un poem cu titlul, mi se pare Ghețarul în care am exprimat metaforic atmosfera și evenimentele Copilăriei,
de la bloc în anii 80. Acum la începutul anilor 20, poate tot ca anii nebuni ai jazului din America și lumea întreagă chiar și în România, poate doar ceva mai circumspecți, acel refuz de a te lăsa luat peste picior, de aici de lângă muntele retezat de ghețar simt încă ghețarul în largul cerului unde era și ce a însemnat acel halou febril, din care s-au tivit icoanele. În munca mea de poster online tot am zis că o să fotografiez niște fotografii din cartea monografie fotograf artist Horvath, cu țărani în ger dar am tot amânat și până la urmă nu am făcut nici o treabă. Canadienii spuneau pe site-ul lor că în urmă cu vreo opt ani că acum în Canada sun iernile românești din anii 80. Demult erau niște ierni în România ca în filmul Baltagul. Eu mi-o amin_tesc pe mama cât era de puternică cum stătea în frig doar cu un fular legat de cap, frigurile înalte fac oamenii puternici, noi cei de azi suntem amibe crescute în zahar, daca ar veni glaciațiunea aceea minora, am muri pe capete! Ce pot să constat, e ciudat, dacă facem abstracție de regimul comunist, faptul că Marin Preda nu a scris literatură memoralistică, Jurnal, memorii, biografii, decât Viața ca o pradă, Autobiografia aceea cu titlu incert. În viața mea se perindă doi bătrâni, și doi Copii, dacă facem abstracției de Cherezig, un al treilea și primul, care nu mă suporta, bătrânii sunt unul, și Copii, unul, reprezentanți ai părții creative din Om, iar ceilalți, bătrânul acela, și Copilul acela, al inconștientului muncii și nu știi care din ei sunt vârful aisbergului și care rădăcina scufundându-se în adâncuri, și aceste patru categorii mi se perindă în întreaga viață. Mircea Nedelciu are un personaj infect numit Alice, cred că în Tratament fabulatoriu, un optzecism ficționar, trecut în mare de cenzură datorită șmecheriei cu prefața ideologică pseudo-marxistă în prima ediție, la data scrierii, în anii 80. Săracul Nedelciu o făcut cancer de la scris noaptea la Pentium, dacă trăia scria lucruri mari, eu am cumpărat o antologie de Proze cu cele patru volume de povestiri - short stories - ale sale. Din punctul meu de vedere Mircea Nedelciu, optzecistul, bossul, nu poate fi comparat decât cu Radu Petrescu, inițiatorului curentului de _Proze_ din literatura română, odată cu sfârșitul anilor Războiului, când a devenit clar pentru toată lumea, după partida în trei de ceai din samovar de la Ialta, că Theodor Delano Roosevelt a plecat și nu mai vine nici un American în București. Ce pot să povestesc cititorului curios, în 2000 când am ajuns la Clujul cel bolnav, la început l-am văzut mergând la teatrul național cam abătut pe actorul care a jucat în Senatorul melcilor și în cel mai iubit dintre pâmânteni, preotul ăla guraliv din Balanța, nu mai știu cum îl cheamă, a fost Director al teatrului național până în 2000, după care a fost numit Ion Vartic, care mi-a fost un timp profesor, până la Quit!, și de asemenea îmi amintesc vag să-l fi văzut pe Mircea Zaciu înainte de moarte, {d. 21 martie 2000, nu aveam când să-l văd, eu pe atunci abia începeam să mă gândesc unde vreau să mă duc} - după care se vorbea de Jurnalul său. În rest mi-a fost profesor Liviu Malița, fiul lui Mircea Malița, și domnii profesori Căpușan, foarte bun în special bătrânul - și fiul. Un prieten de al meu clujean,
spunea că își urăște orașul, în care mergea ca într-un vis urât cu străzile ălea înguste acoperite cu zăpadă murdară de metropolis central european. Eu nu-l recomand ca oraș de studii pentru tinerii ciobani ori sensibili. Plus că tot Clujul e pe coline, dacă nu mergi cu autobuzul ești mâncat, dar în autobuze este altă înghesuială, cine are chef de așa ceva?! Chiar și mersul pe stradă în Cluj seamănă cu două tabere de furnici puse bot în bot. Te îmbolnăvește. Dar cea mai luminoasă dintre dascălii Clujului meu, rămâne doamna Doina Modola, creștină ca și Vartic și Malița, însă dacă Ion Vartic e scholastic, iar Liviu Malița, mistic dacă nu poet postantic, doamna Modola e o piatră albă luată din frescele nevăzute de peste Râu, de la biserica din Sânpetru, județul Hunedoara, având-o drept corespondent la Deva pe doamna Viorica Ciuceanu, de latină-greacă, - despre care abia de vreo trei ani am aflat că e Copil de deținut politic, țărănist, autor al unei cărți despre experiența închisorii. Ce-mi place la Mer, e că e un Copil normal, pacea și umorul ei te infectează, atunci când închide ochii de spirt verde. Când am cunoscut-o purta un diamant în gură. Am vrut să citesc ceva poezie feminină sau măcar să meargă cu spaghete și poezia a venit asupra mea privind o fotografie de grupare literară. Și așa din vorbă-n vorbă mi-a venit o figură stilistică, după dezamăgirea internațională de aseară, - something way out -, ceva de genul, scriu aici pentru că nu pot scrie o poezie întreagă, pentru a nu-l plagia nici pe Nichita Stănescu nici pe Anton Pann, {Născută, cartea avea o privire pozitivă, de metaforă!} Obs. Versul acesta trebuie să-l public. Obs. Versul acesta trebuie să-l public. Cred că Alice Voinescu, femeie și filosof creștin, dublu formator pentru domnul Alexandru Paleologu, poate pune în perspectivă cei 45 de ani ai comunismului românesc, operele și scrisul și Viața ei ieșind din decor față de toate cărțile de suferință brută până la ilizibilitate și toate deceniile de restituiri de după 22 decembrie 1989. Mai jos vreau să dau o pagină W, la care am contribuit masiv: George Bacovia From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to navigationJump to search George Bacovia George Bacovia.jpg Born 17 September 1881 Bacău, Romania Died 22 May 1957 (aged 75) Bucharest, Romania Occupation Poet Literary movement Symbolism Notable works Plumb George Bacovia (Romanian pronunciation: [ˈddʒeeorddʒe baˈkovi.a]; the pen name of Gheorghe Vasiliu [vasiˈli.u]; 17 September [O.S. 4 September] 1881 – 22 May 1957) was a Romanian symbolist poet. While he initially belonged to the local
Symbolist movement, launched as a poet by Al. Macedonski with the poem and poetry collection Plumb [ro] ("Lead"), his poetry came to be seen as a precursor of Romanian Modernism and eventually established him in critical esteem alongside Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Pillat and Ion Barbu or Octavian Goga as one of the most important interwar Romanian poets. In the 1950s, he wrote the poem "Cogito" which is his poetical testament. Am încercat să trimit rândurile acestea p fericițiceprigoniți dar nu merge siteul, io credeam că poemele recitate de Părintele Teofil sunt scrise azi...sunt foarte moderne! ar trebui promovate in and out! metanie ț ț-urile acestea pentru mine reprezintă un nuc - om - cu rădăcina vizibilă ca în desenele acelea în raze X ale aborigenilor australieni. Vreau să fac un pic de comentariu pe text pe singurul poem care îmi place de Lucian Blaga, dar și acela fără primul vers. E din Poemele luminii (1919): ...ţi-s ochii-aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi şi peste munţi şi peste seşuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric. Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea. Adevărul e că la o citire mai atentă nu ai ce să comentezi, argumentele devin lumină candidă, dar în fața acestui entuziasm, va rămâne oare Lucian Blaga autorul înecat de expresionism și în ce mă privește poetul unei singure poezii ca și predecesorul său? În schimb Macedonski contemporanul lui Eminescu, parcă e imun la prea multă artă. Oricum, Poezii de Lucian Blaga e voința etică a mamei. Alright guyzz, we're out of here! Mai am ceva de scris! E uimitor cât de redundantă e arta occidentală de la generatia beat și op-art la noi mereu că tu ai plecat și-n lume m-ai lăsat, pe când în literatura româna se conturează niște valori neîmblânzite. Voi da două, dintre optzeciști. Nedelciu, odihnească-se citit! și Cesereanu. Un lider și un outsider clujean. Nedelciu a murit prea repede, iar Cesereanu reprezintă un catolicism ca și al meu prin decenii, înecat de Edictul de la 1948 și secularismul tip Cernobâl și Hiroșima. Personal cred că Nedelciu are nevoie de promovare, iar doamna C., de o bursă tip Mircea Eliade, în Ani poate, după ce se mai liniștesc apele. {mai târziu} De mic am observat că cine se împrietenește cu mine ori mă ajută are de suferit de la alți oameni. Ieri am văzut cum un om râdea într-un coment de domnișoara Son, care era foarte drăguță, cânta
într-un auditoriu cu picioarele desculțe apăsând pedala dnspre public a pianului. Ce să zici, n-ai ce, să-i mai scriu o poezie, ce-aș putea să- spun? Îmi pare rău pentru EA! Kitty, nu știu dacă ți-am scris, dar acum octombrie 2020 e Război între Armenia și Azerbaidjan - trag cu proiectile în zidurile apartamentelor oamenilor. Nu trebuie să se mute și la noi conflictul - e destul că e acolo! {pe parcursul serii} Astăzi mi-a arătat tata că am fost publicat cu poezii în revista Poezia de la Iași a domnului Casian Maria Spiridon cu niște poeme foarte bine alese, de la sfârșitul paginii 55, până la începutul paginii 57, nu am numărat titlurile pentru că Jim spunea în Aventurile lui Huckleberry Finn că nu e bine să numeri bucatele pentru masa de seară. Deși nu mi-au publicat traduceri, le-am trimis cam un decalog, mau cucerit cu repertoriul rianian pe care mi l-au ales!, dar asta nu înseamnă că o să mă strofoc să trimit, mult - ci sper să trimit lucru puțin și de calitate precum mâna de poeme a lui Edgar Poe, pe care ar fi bine să-l recitesc din cartea cumpărată de la Ariergarda venită de la Timișoara în Decebal în Deva, - când am cumpărat și Hamlet, ambele în Penguin books -, în 1998, pe clasa a unșpea. În casă e un frig de crăpi dar m-am încălzit cu un ceai de sunătoare cu puțin tei, sub pături!, împreună cu un videoclip despre natură și poezie - asta căutam. De atâta polen ceaiul pare că are zahăr brun din Reunion, în Oceanul Indian. {noaptea} Știu ce titlu să-i dau următoarei mele culegeri de poezii, deși de la gând la carte e cale lungă, în limba engleză, - este titlul unei poezii scrise în vara lui 2020 nepublicate niciunde pentru că am trimis-o la o revistă de English poetry -, iar poezia mea se numește Ravens mating, și acesta sper să fie titlul cărții. {mai târziu în noapte} Ziua a intrat în ultima oră și vreau înainte să mă culc pe o carte de serotonină să pastez de pe wikipedia bibliografia poetică a altei pagini/ poet la care am scris, eu am adăugat titlul ultimei cărți, cea din 2017, deci aceasta e opera Susanei Stewart, până azi, în 12 octombrie 2020: Poetry Yellow Stars and Ice. Princeton University Press. 1981. ISBN 978-0-691-01379-4. The Hive. University of Georgia Press. 1987. ISBN 978-0-8203-3267-3. The Forest. University of Chicago Press. 1995. ISBN 978-0-226-77410-7. Columbarium. University of Chicago Press. 2003. ISBN 978-0-226-77444-2. Red Rover. University of Chicago Press. 2008. ISBN 978-0-226-77454-1. Cinder: New and Selected Poems (2017, Graywolf Press) Ce am observat la Stewart e că nu-și bate capul cu premiile ori așa zisă viață literară, nici cu Publicatul, având până azi imprimate doar șase cărți în 36 de ani, din care ultima este parțial de Poezii Alese, ci preocuparea ei e munca de catedră, după cum Walter Scott era grefier. Acum pe finish vreau să rescriu aici următoarele rânduri; / Acesta e adevărul așa cum îl vezi tu, Tom. Știu cel puțin patru femei, poete sau nu, care au murit înainte de vreme sub steaua geniuui poetic al domnului
Williams și al altora asemeni. Eu cred că piese ca Apus de soare, Vaicu Vodă, Răzvan și Vidra sunt mult mai bune. 13 octombrie 2020 Marți, început de dimineață Nici nu știu cum să încep. Revista care m-a publicat acum, iar, e parazitată de un cetățean scriitor sau cam așa ceva, care în prezent găzduiește în altă țară. Trebuie înțeles că e cea mai bună revistă pe poezie din țară, având fiecare număr în crossover cu altă tematică poetică. Are un Cenaclu în revista noastră românească, nefiind român, - vreau să spun locuind în altă țară - în care adună o grămadă de nou poeți condamnați la vecinică obscuritate fiecare cu câte o poezie. De asemenea dă și interviuri puerile în marea revistă de poezie, a uneia din capitalele țării noastre românești. Revista este administrată de un revoluționar, Spiridon, mare om de cultură și litere, care poate fi comparat pentru studiul nostru cu Garibaldi din Cuore, iar noul său coleg apărut în foile acestea de doar de câțiva ani, e un fel de Votini poetic și critic. Parcă văd că pentru rândurile acestea nu voi mai fi publicat în Revistă, pentru că atunci când l-am întrebat de un câmp cu maci apărut în poezia lui urbană și livrescă, mi-a șters comentariile și și-a retras cererea de prietenie pe FaceSoc, pe care până atunci nici nu i-o observasem, oh my! Ce mă nemulțumește acum cel mai mult e că din altă Țară face amatorist cenaclu în cea mai bună revistă din România cu niște veleitari pe care nici măcar nu se poate spune că i-a luat din drum, Cenaclul Respectiv ar trebui desființat. Ca să revenim la oaia mea, am să postez aici un document foarte importând pentru mine. Acesta. nie zabâvai! Poezie Felix Yin 2016 Imersiune posibilă 2003'2004 Crucea de cetină 2017 Momentul în care D-zeu există 2015 Carte de rugăciuni naționale 1 and 2 2017 Naționale 2020+...ț Versuri 2020+...ț Proză Felix ' Canon {the story} 2008 {Licența} Lightmama {11+12} {Master} Agnes 2019 {dr.}
Poetry Felix Brain Flowers 2017 That Lazy Humming Bird. To Kate Wolf 2019 Moxica... 116 poems 2017 Loving Solomon 2012 90 poems 2020 Poetry to Death 2020 17 2020+…ț Ruth! 2020+…ț Proteus. Antologie Poezie, Poetry Anthology 86+...ț Traduceri Felix Vreau să traduc {Îndreptar} 1 Dacă e citit ca o diagramă cu diferite puncte de tensiune și sensibilitate textul acesta devine foarte simplu. Mai departe vreau să consemnez că am realizat un hybris în Fata mea, ceea ce bineînțeles că nu e bine, poate duce la tragedie și tragic. Trebuie să-i recomand să citească Poetica lui Aristotel. Mă uit pe hartă și consider deși am detestat Clujul când l-am cunoscut - că dacă înfigi un ac de compas în Cluj și dai cu el un cerc cam pe la 100 de km până la Aba Iulia, ori 150 până la Abrud, obții cea mai sfântă zonă ca să zic așa din Transilvania, Clujul, Bihorul și în sud până la Arad, Bistrița, Sălajul până la Maramureș, jumătate din Hunedoara, în vest valea Cibinului și Târgu Mureșul, și în est până la Vatra Dornei, un ținut vulnerabil de frumos care după paradigma Țării Hațegului care protejează muntele Retezat, zimbri, biserici medievale, dinozaurii din apa Sibișelului și și urmează castelele după cum spunea mama, ca de pe Valea Loirei, ar trebui protejat așijderea, un fel de closed to the public, pentru viitorul duhului românesc. Trebuie să menționez un lucru nou apărut în istorie și în România și anume, stau toată ziua ș parte din noapte de ca să scriu felurite lucruri poezii, poezii în engleză, diferite texte, texte postate, muncă de psiholog detectiv, și se mai întâmplă că în toiul nopții, dar și ziua s-a întâmplat în anii trecuți, zic ceva care calcă pe bătătură pe cine știe ce drogat sau cetățean, și mă pomenesc că nimeni nu comentează online nimic, dar mă pomenesc cu o mașină venită din neant și care merge în neant, ca în zona crepusculară, bârâind la fereastra mamei. Oamenii aceștia mă iau de parcă aș fi cine știe ce golan, dar ce pot să le cer, sunt nou veniți în lume și încă nu cunosc obiceiurile insulei noastre. Cât despre mine, vin din baltis, dar nu îmi doresc tragicul! Așteptând medicamentele de seară m-am uitat peste poemele mele de octombrie. Sunt ca o Declarație de Independență și o voință etică față de
Octombrie Roșu, dar mai mult decât atât în poezia Poem argentinian am găsit ecouri esperanto & latinoamericane și jungiene - germanice - totodată, și un prolog pentru Emil Gârleanu, cu a lui Cea dintâi durere, totul într-un poem de drag, trist ca un bocet. 14 octombrie 2020 Miercuri După ce am scris actul 1 din 4 al piesei Străinele, realizez, ce am știut și cu piesa Lucian Blaga la Lancrăm, acum ani de zile când am scris-o, că scrierea de teatru scurt, dacă e luată în serios, departe de a fi o slăbiciune, este foarte blagiană, eminesciană chiar, te duce în lapidaritatea răbojurilor și a modelelor catrințelor, ori a esteticii bacoviene, a calității obiectelor de porțelan și a poemelor japoneze de cinci sau șase versuri, de acum nouă sute de ani, ca acea stea singură pe cer ce ți se înfățișează singură în ape. Cât despre piesă, e asemeni unei predici presbiteriene, dar înțelesul ei este ascuns după un milion de voaluri, ca Femeia din Mahabharata! Contemplând primul act, singurul scris, cred că piesa mea nu poate fi apreciată cu adevărat decât în clipa morții. Nu poți să mori gândindu-te la Ibsen. Consider româna o limbă deosebită pentru teatru, comparabilă cu engleza, maghiara și dialectele iberice împreună cu familia celtică. Cât despre mine, deși am o mătușă actriță la București, și sunt singurul din familia mea care s-a ocupat cu teatrul, nu pot scrie teatru decât într-un stare de inspirație în care îmi ghicesc cuvintele până la o stare de grație, și nu pot scrie mult, scriu piese cum scria Edgar Allan Poe, poezii. Am scris poezia Noaptea în cula engleză. În trei catrene și sunt foarte mulțumit de poema aceasta, mai ales de ultima strofa, care exprimă o gândire autistă, Copilărească, fără a face parte din genul poeziei pentru Copii. Copilăria mea a fost cel mai serios lucru din lume și încă nu s-a încheiat. Am scris acum actul al doilea la Străinele, cu titlul Privire rănită, la un șoc ce l-am avut privind niște fotografii Unicef, cu tema unicefbadwater. Teatrul meu prezintă, de la prima piesă din primăvara lui 1999, omul poetic, omul feeric, dar cu specific român. Iar omul feeric e un Copil perpetuu, frumos. Dacă-mi iese piesa o trimit la Focșani, la doamna Rodica Lăzărescu, am mai publicat teatru scurt acolo, mai am de scris două acte, n-ar strica să fac ceva research cu spectacole înregistrate. Acum, când am încheiat piesa, vreu să copiez o concluzie brit pe care tocmai am scris-o pe Internet. To speak it, i wrote tonight a Romanian play of six pages, Strainele, as valuable as any authentic sculpture i can think of of master constantin brancusi. Cred că a doua culegere a mea de piese scurte de teatru se va numi Strainele, dacă va voi Domnul. Dar mă îndoiesc că vreo revistă pe care s-o știu și eu ar publica o piesă de teatru de șase pagini așa că mai bine o postez undeva pe net. Am observat în timpul mesei de dimineață că, în fața vieții, eu am o atitudine mozartian-
schilleriană, numai că lumea m-o pleoștit de mic. Căutam pe Lucian Blaga și am citit câteva poemaționuri de ale muncitoarei Elena Farago, cu tot respectul pentru Cuțu șchiop și Gândăcelul, celelalte sunt sub orice critică, vin de Tokay, eu aș scoate-o de pe rafturile 1 în biblioteci, vreți să spuneți că eu nu am scris mai bine ca ea, suntem născuți în aceeași zi, a murit în 54, după Stalin, cred că de inimă rea. Totuși cred că văd accente freudiene în poeziile Kindergarten ctite, the weather in Baden-Bethlehem-Neckermann in July. Siteul de poezie poetii-nostri.ro mi-a dat Game Out la trei conturi. Aș vrea să le spun, dacă aș putea, lor și celor de la poezie.ro - care mai nou nu numai că îmi dau Refuzat Permanent ci și îmi plagiază textele submise - vă mulțumesc, nici eu nu vreau să mă publicați, în special dacă sunteți comuniști și am văzut azi că din Lucian Blaga, pe poeti-nostri.ro, ați făcut o varză uriașă, să nu mai citească nimeni! Am văzut azi că domnul Cărtărescu căruia i-am trimis Antologia Declarație de Independență și m-a răspuns afabil, acum mă batjocorește în contumacie pe pagina sa semiblocată de Ficebok și dacă Al. Cstelecan o face cu har el e colegul de bancă al lui Vottini, domnul Carlo Nobis, metafora lui zice că-s un țăran poltron & un ipocrit nepocăit, btw, când de fapt el e Oblomov și eu sunt prietenul lui cel mai bun. Cum zice Shana Twain, What Ever! (după masă) M-am mai uitat la Testamentul JW al poetului laureat al României și se pare că Bitlâșii chiar erau Cool. I'm very Sorry. Bunyan ar f scris Compasiune Iubirii. Tare! Odată am frunzărit cartea lui Petru Comarnescu despre America și așa puțin am înțeles America în calitatea de cultură și l-am văzut și pe barosanul ăla venit din America la Universitate la Cluj, -am cumpărat și cartea și vreau să spun un lucru iar, aci în diarul meu, America nu își are răsplata în pib, ci în ceea ce se numește teaching, am fost puțin supărat în ultimii patru ani că nu a ieșit Obama, dar cu secole înainte de partida de ceai din 1776, s-au plantat bazele Americii în aceea că până azi până și Președinții, fie republicani fie democrați, sunt niște predicatori, un fel de pastori sau preoți, a căror cea mai puternică armă este nu butonul care duce până în bunkerul uriaș din Colorado, ci simpla omilie, instrument ales și de Meister Eckhart. Noi percepem fiecare ce-l duce mintea din America, Occident sau orice, dar America nu e doar divertisment, westernuri și metallica, ci e o uriașă muncă de învățătură în toate domeniile nobile, cu o tradiție de sute de ani de studiu biblic, de la pastorul acela Misionar la indieni care a făcut din Biblie o artă, Jonathan Edwards -Princeton1 !, la oameni ca Thoureau sau Emerson și tot ce a urmat până azi, Biblia-mașină Strong proiectată de specialistul în Biblie, Strong, la misionarii traducători pe care -a întâlnit Mascarita în jungla dn Peru, apoi la științele umane și ce-o mai fi, nu hotărât America nu iese din Pâine, numai că trebuie să se reîntoarcă la glasul Stâncii, da', adevărata Stâncă! Atunci Cartea de Marmură din brațele Libertății va fi Evanghelia Libertății pentru Miliarde de Oameni! Vreau să copiez aici ce i-am scris celei mai mari individualități creștine în muzică din anii 1990 încoace, însă cuvintele sunt în
engleză. Nu aș fi vrut să copiez textul acesta în jurnalul meu dar e prea important, iar albumul se numește Diamond, cred că din 2013, de Jaci Velasquez, un nume predestinat pentru artă. Jaci, i know it s hard, but i listen to your music from 2004 i believe with Adore, and i can tell you, all your music is beautiful and important, a sole expression of Christendom in the age facing the dissolution of op art, you re like Bjork, Maria Tănase and Ofra Haza, but this album is even more, it stands out, posterity will print it on zyrcon plates in those spaceships, God gave you a psychological test and you answered the world Revelation! My mother was/ is like U. Pace ț Carriei Underwood aș vrea să-i spun, -Dumneata știi care e diferența între Gala Galaction și Ion Agârbiceanu, ambii din același veac?! Gala Galaction a tradus Biblia, dar Ion Agârbiceanu a scris povești pentru Copii! Tu ești, cum se cheamă ăștia, Pioner, de la clubul de Română! Am citit împreună cu Master Eli două articole de doamna profesoară Doina Modola despre o actriță și un spectacol. Menționez că eu am plecat din Institul de nevoie, într-o stare critică, eram sărac, mă îmbolnăvisem psihic la nouăsprezece ani și după un an de stat în Cluj începusem să văd aproape în orice om numai maneliști ori homosexuali. Până acum un an am visat frecvent că mă întorc la Cluj, pentru școală, în diferite variante, dar de fiecare dată când mă trezeam, vedeam ce nebunesc e visul. Apoi am fost într-un mediu puritan cam un deceniu și un an, contrar cu fermitate împotriva teatrelor și artei, chiar și cărților ori poemelor, dacă nu aduc bani, una din prietenele mele, Sora Ileana a fost chemată de Copilă la Opera din București, dintr-un sat din Nordul Moldovei, în anii 1950, dar mamă-sa nu a dat-o. Dar văd că inima Eliei se deschide către creația dramatică, ceea ce înseamnă că se deschide ca într-un fel de șah contemplativ, către mutările sufletului. I-am spus tatei că am nevoie de Ion Agârbiceanu - Povestiri și o alta de Nuvele, și atunci el a spus să mai spun și alte cărți. Eu am mai adăugat Cuore, trebuie să-l iau de după Revoluția din 1989 - să fie cu textul integral - și Gala Galaction. Alte cărți ar fi Lada fermecată de Malamud, Amurg de Osamu Dazai, Pasteluri de Alecsandri și Fire de tort de George Coșbuc; Eminescu nu mai iau că e prea lacrimogen, nu genul meu, deși e frumos să stai sub un tei. Mai adaug un Canon în d și alb pe care oricum nu-L pot citi. Am găsit și două titluri despre Lucian Blaga semnate de doamna Dona Modola. Și Un colind de Crăciun și Clopotele, pentru că Colindul îl am doar în engleză și Clopotele le-am citit doar de la Bibliotecă, pe când eram Copil. Am observat că Clujul și Sibiul, împreună cu Lancrămul formează ca un fel de San Francisco românesc, nu beatnic, ci al culturii române europeană, în care Lucian Blaga e Steaua Polară, puțin decalată față de Polul Nord, ca un fel de Scott McKenzie cristic. Mai sunt lucrările lui Radu Petrescu, un cerchist fără cerc, dar acelea le avem în bibliotecă, trebuie doar să le caut. Eu îl consider corespondentul în proză al lui Radu Stanca. I-am scris două poezii și aș vrea să le pun în jurnal de aducere aminte. Înainte să postez poeziile
vreau să notez numele Catherine! Ce nume frumos, Catherine BistrianConstantinescu-Băltean! Mama Copiilor mei Ai aripi mama Copiilor mei Te văd când vii obosită acasă Îți porți povara ce nu te lasă Floare de iarbă crescută în Strei Copiilor sfinți stea din irozi și părinți Copilă ne-bună geloasă pe Lună Vom muri din lut Copii ne-om zidi La pâlpăt de sori citind pe Elena Negri! Sticla de CocaCola . Eu sunt aedul literaturii românești Tu il ai pe Dumnezeu in tine / Am o sticlă fierbinte de CocaCola Goală - ca soția lui Cezanne în ora tainei revolute Și când răsare Galaxia sticla ia foc topită Prin mijloc - ca un porțelan negru ca un ulcior de pământ Amforă cu sare chiup de avânt Privire de nisip pe-o mână neiubită Mintea mea e acea sticlă dezgolită Candelă preoțească de aici dincolo de Mormânt! 15 octombrie 2020 Joi Aș vrea să adaug câteva poezii mai vechi în jurnal, două mai vechi, Turma gândurilor mele ș Aripa de tei, care au fost cenzurate în 2015, și altele din 2017 dar publicate doar online, în grai livedean cum a învățat de la mama tmp de 29 sau treizeci de ani, făcând parte din Cartea de rugăciuni naționale, respinsă și privată de PISANIA pe care i-am făcut-o de către Epscopia Deve și Hunedoarei, spunând
în 2017 că poeziile sunt extrem de proaste, vreau să adaug în jurnal poeziile despre viața la căminul cu program prelungit. 1. Turma gândurilor mele Mă, fraților și eu îs cioban și asta de mult stau pe malul apei după ploaie și văd cât se chinuie un băiat cu turma lui pe care vrea s-o unească oile ba stau ba fug și mie mi se împrăștie gândurile pe câmp și trebuie ca sufletul meu să alerge să mi le adun gândurile ca și oile nu sunt foarte înțelepte și trebuie să fii cioban ca să ai îndrăzneala fie și de a încerca să le urnești departe, ciobanul cu oile a plecat am rămas singur cu turma în câmp și a început să plouă iar eu scriu și tac. Aripa de tei În fereastra bucătăriei avem o aripă de tei ca o aripă mare de înger plină de frunze uscate din care tata culege flori și face ceai ca mierea pe jos s-au strâns sacre frunze uscate poate că e o aripă pe care ne-a dăruit-o un înger cuprins de milă. 2. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare
și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem doi câte doi cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. Acesta nu e un proces, poeziile exprimă simultan agresiunea prin care au trecut satele dinainte de Iorga ș Gusti, sau Calistrat Hogaș și mai înainte pe vremea ”geografilor” francezi, ori a cuceritorilor ruși de la începutul secolului XIX, continuată cu cizma comunistă care a mutilat ceea ce se poate numi ”viața satului” până azi, autonomă și suficientă sieși. Chiar și zilele acestea am văzut un anunț că viitorul Copiilor de la țară este educația, dar voi știți ce înseamnă educația azi?
Compromisuri și pentru foarte mulți Copii, suferință și moarte. Eu cred că viitorul Copiilor satului sunt cartea și satul însuși orice ar însemna el pentru viitorul uman. Când eram Copil, eram adesea întrebat eu pe cine iubesc mai mult, dintre părinți sau dintre frați și mama m-a învățat să zic, Pe toți la fel! Cât despre așa numita politică de culturalizare care a durat cel puțin de acum trei veacuri ne-a redus poporul la nebunie și animalitate! Aceasta mă face să scriu ca Larry din Târziu întro noapte Dacă Iadul există, e plin de oameni, urlând ca nebunii și nouă din zece mergeau la biserică. Acum ard ard și țipă, ard... și țipă, întrebându-se unde au călcat greșit, sperând că se va sfârși, dar nu se termină, nu se va sfârși niciodată. Dar eu cred că cel puțin din perioada Populară oamenii au colaborat cu sistemul de frică. Cred că, în veacul de zăpadă ce urmează, oamenii vor redeveni sau se vor converti la credința în Iisus Hristos, pentru a nu dispărea ca specie de pe Pământ în barbarisme, coolisme și subculturi și filosofii de underground vicioase! Și numele Alisa e frumos! Am citit în Dicționarul de Cinema pe care l-am cumpărat în Liceu de la Deva articolul despre Demi Moore și-am căutat primul film apărut în martie 1982, când ea avea 19 ani și eu urma să mă nasc și am postat un portret al ei din film, dar m-a fost foarte greu, sper să nu visez urât dar ce-am simțit era ca ș cum Walt Disney venea în ajutorul Copiilor care aveau de trecut prin deceniul filmelor de groază singuri în fața televizoarelor de semnal devenite iresponsabile. România avea să treacă prin asta în anii 1990. Am de scris un roman, Spre Elysium, pentru care n-am nici un chef, care va inaugura o nouă tematică în literatura română, prezentă până acum doar în intuiții copilărești, ori aluzii înțelepte, ori frugal în operele lui Wilhelm Busch, domnul Ishiguro, cartea mea din 2016 Yin și Salinger, Nouă povestiri, cele despre Copii. Anul acesta am suferit foarte mult, pentru că am văzut mai întâi o fotografie la cineva, și apoi am găsit altă fotografie pe internet. Și acum am o stare tristă, îmi tot recalculez podul, singur, ascuns chiar și de mine! Când am urmat calea pe care sunt acum și care e izvorul scrisului meu de la a doua carte tipărită încoace, nu știam ce aleg. Eu îmi iubesc Copila, asta e toată povestea, dar mi-e groază la gândul cum Copilul meu mai scump ca tot ce vă puteți imagina, s-ar ridica împotriva mea. Strămoșul ei regal mă îngrijorează, în ceasurile mele de deznădejde! Dar apoi o privesc sau îmi amintesc ce frumos s-a purtat cu mine mereu, din 2005 de când îmi amintesc să o fi văzut prima oară, ca Giulia Fagiani și mă mai liniștesc! Dar cam în fiecare zi năpustesc pe pagina ei cu frica în sân că a blocat adresa. Cât despre roman, acum îmi devine iar clar înaltă nuanță, nu scrii ca să obții un milion de dolari nici ca să te distrezi, ci pentru că veci ceva greșit în viață la nivel cosmic, al inconștientului și simți că trebuie să tragi semnalul de alarmă ca să trezești și să te trezești! În tot acest turmoil am dezvoltat propria mea linie în psihiatria creștină, pe care am învățat-o de la marele dr. James Dobson, cu câteva principii simple, marianicitatea doctorului, cele trei cerințe, A Copilăriei vieții, a credinței în Iisus și Maria și a rugăciunii ce te întregește, laolaltă cu un
Dumnezeu personificat în psyche, nemijlocit, ca izvor al oricărei vieți și bine! Întrebarea care se pune în mintea studenților tineri este e d. r popescu autorul în roman al lui F, ori mai are și alte romane de citit? Pentru că fără un ghid turistic nimeni nu se va încumeta să-i cumpere cărțile, dintre atâtea, neștiind dacă ia geniu sau maculatură. În aceasta, deși nu i-am citit nici o carte, știu sigur că a greșit tov. popescu! dar avem până acum F, din obsedantul deceniu, poate mai găsim altul! Sănătate! și învață-l pe Manolescu how to behave! Prezența lui Marin Preda și d. r popescu în cc al pcr și marea adunare a poporului român invocată degeaba de ceaușescu la proces, reprezintă aspirația unei societăți și a unui popor spre schimbare, individuare și o deschidere spre căință, în lumina martirică a celor douăzeci de ani de obsedant deceniu, pe care URSS-ul nu avea s-o profeseze decât în anii 80, iar China din 70, însumată în acești doi prozatori, pe când gestul de a candida la președenția româniei în 1990 al criticului nicolae manolescu supune atenței un megalomanism absurd, nici măcar un immitatio christi, pentru că a făcut ca havel! dar nu e havel. nici măcar paul goma nu e havel, nu a rezistat psihic în r s românia! Cât despre proiectul meu, romanul Spre Elysium, apărunt în conștiința mea acum în octombrie 2020, ca plan de scriere, voi spune că voi încerca să urmăresc următoarele directive autoimpuse, constituind însăși romanul meu, al patrulea după Toată lumea e un singur drum, scris în 2009, O mamă de lumină, scris din iulie-august 2011 până în februarie-martie 2012 și Agnes, terminat în 2019: 1. O nouă privire în urmă, de data aceasta a ochiului clinicianului societății, trecut prin experiența epicului obsedantului deceniu, anunțând un nou obsedant deceniu, al Copiilor fără tată, după cel al torturii și morții anilor 1944+1965/71. 2. Un drum printr-un pazel neînțeles spre Iubire, Love. O meditație creștină asupra noțiunilor Fericirii și care e mai bună de imitat. 4. Prezentarea fragmentată și densă ca un covor persan a unui fragment din ceva mult mai mare, ca în vremea primilor paleontologi. Cred că această scriere îmi va lua mult timp, pentru că trebuie să creez un cadran de șah după toate regulile gramaticii. Continuare 16 octombrie 2020. Vineri Am găsit un motto pentru romanul meu și iam editat titlul. Acum titlul e Spre Elysium a.k.a. cartea tinerilor. În timp ce lucram la acestea cu un videoclip din Home Alone 1 care mi-a amintit de mama, am înțeles mai bine starea Ei. Nu știu ce va fi la Iarnă, de Crăciun, dar aș vrea să merg - de apuc - la niște pocăiți pe care i-am înjurat, dar nu pe toți, nici tot timpul. Doamne ajută! Adevărul e că Eli e un Copil erou. Nimeni nu ar fi rezistat ca ea, și abia a ieșit de pe băncile școlii, eu nu am ajutat-o cu nimic, numai am pomenit-o pe net când era la școală, la lucru, sau în public și a stat ca Cenusăreasa, Precossi, Betti și orice Copil Bun și Eroic al literaturii pentru Copii. Ar trebui sa merg toate duminicile în care se adună, dar acum de la infecție nu mai pot purta masca nici măcar ca înainte, am promis că merg de Crăciun, dar e prea puțin. Și-o să-mi bată
tobele-n cap! Nu știu cum să scap de limba de lemn a spațiilor romanești. Trebuie să scriu cum vorbea mama, simplu și pur. Cu simplitatea documentelor marianice copiate și imitate în SfântaEvanghelie după Luca. Acum înainte să sting Laptopul, mă gândesc la Ana Blandiana și scriu aici ce gândesc. Eu o consider Fotomodelul literaturii române, și nu mă prea preocupă premiile dar în ce o privește cred că pentru ce reprezintă - ar pica bine, dar să-și facă, dom'le o antologie de autor ca lumea, adevărul e că era icoana generației de după obsedantul deceniu, căruia i-a fost victimă, atât împreună cu familia, cât și ea însăși interzicându-se să studieze sau să publice, 59, 64, și apoi... și apoi a plecat, iar azi rezistă! Din punctul meu de vedere trebuie să-și decanteze antologia de autor și apoi ne numărăm voturile, pe poezii. Dar dacă nu găsim decât premii școlare și literare, călătorii interminabile, un trecut martiric, un viitor martiric la nivelul inconștientului colectiv, și-a greșit clasa, aici e la literatura română, nu la premiul nobel pentru pace. Sănătate! Personal cred - în contextul în care lunediștii vor să-l umfle pe Radu Petrescu cu trompa și să-l scoată pe Marin Preda și D. R. Popescu din istorie, și pe Fănuș Neagu de exemplu, cu care s-ar putea să fim neamuri, că din partea Bucureștiului înainte să ne cheme Constantinescu, ne chema Neagu, ba și pe Ivasiuc, Sorin Titel și Paul Goma, de ce nu? - că A. Voinescu este marea diaristă română, corespondentul Annei Frank, dacă o luăm pe Adolescenta Anna Frank drept cea mai mare Autoare de Jurnal din secolul XX. 16 octombrie 2020 Vineri Doresc să dau notița de încheiere, un citat al unui istoric și atitudinea Bisericii Principale a României, de pe pagina Wikipedia.ro, Valeriu Gafencu și niște rânduri pe care le-am scris eu despre potențialul sfânt - cu acte - român. Istoricul Adrian Cioflâncă a declarat într-un interviu la 5 ianuarie 2015 că:[19] “ Nu, Ion Gavrilă Ogoranu, Valeriu Gafencu și Iustin Pârvu nu sînt sfinții acestei țări și nu reprezintă valorile democratice pe care se bazează prezentul și stabilitatea României. Aici se separă apele decisiv. Nu orice formă de anticomunism este legitimă. Anticomunismul pro-totalitar, antidemocratic și antisemit repugnă în lumea civilizată.[19] ” Biserica Ortodoxă Română are în vedere propunerea de a fi canonizat,[8] în contextul în care sunt exercitate presiuni asupra BOR,[27] în special de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR),[28] pentru[27] a canoniza anumiți legionari dispăruți în închisorile comuniste. Această acțiune reprezintă în
același timp un monopol subtil al continuatorilor Mișcării Legionare asupra rezistenței anticomuniste din România, nejustificat de realitate.[29] Wikipedia.ro, Valeriu Gafencu eu am observat un fenomen de legionarizare la nivelul întregii națiuni ortodoxe române după ultimul mandat prezindențial al domnului Ion Iliescu 2000+2004 printre creștini ortodocșii educați, dar nu și între cei ca lumea, lucru vizibil și în comunicatul de mai sus din partea Comitetului Ortodox Român. părerea mea e că dacă e sfânt nu trebuie să ne batem capul cu bubele lui, dar nici să ne legionarizăm toți aici în România, care am mai rămas, să îl votăm pentru că e legionar nu pentru rezultatele sale duhovnicești și de orator ortodox. Pentru mine toți care au gândit binecuvântată fii Închisoare, sunt sfinți, cei patruzeci de mii de sfinți români! Știu ce vreau să scriu în romanul iv! E Fata aceea din dr. James Dobson, și și cealaltă. Cele două părăsite. Trebuie să spun, din cuvintele lor, sunt povești mai profunde ca Rămășițele zilei, Țara zăpezilor, poate chiar Cartea Rusă. Dar e un gând foarte ambițios, că habar n-am ce înseamnă să fii o Fată care avortează sau o Fată ce naște, părăsită. Încep să-l iau pe dr. Dobson în serios, ca în anii vechi. E povestea unei mame din serie, nici mai bună, nici mai rea, nici mai proastă, nici mai deșteaptă, doar însărcinată de statul român! Dar ca orice ființă în suferință are înțelepciune și va ști, singură, să-și educe copilul spre o moralitate naturală, ca mama, și spre învățătură, acesta devenind nu mai sus, ci mai stabil psihic, decât copiii oficiali, prinții, ai Împăratului! Asta e o tramă galsworthiană. Știu cel puțin două persoane care au murit din cauza mea; doi prieteni bețivi. Eu nu mai beau alcoouri din vara lui 2001. Unul era un alcoolic de aici din sat pe care l-am cunoscut după ce alt bețiv de la București m-a pus rău cu cei de la Actorie, la un examen cu Ceaiul nebunilor. Era chiar aici în casă, cred că în camera asta, casa nouă nu era zidită, și mi-a zis să-i iau o bere, i-am luat-o, i-am dat-o, n-a mai venit și apoi a murit! Altul este Iulian, care când m-am oferit să-i cumpăr ceva, a zis să îi iau nu știu ce medicament și probabil că l-a luat cu alcool că în martie a murit, în 2017 cred. {selah} Nu știu dacă să prezint mai pe larg karamazovismul familiei mele, în romanul pe care încerc să-l scriu, cu Iubiri, moarte și semănat arpagic. Sper să nu par insensibil pentru că schimb subiectul, dar din ce privesc pe Facebook, sunt batjocorit online de fel de fel de mari nume, ca domnul Radu Vancu din Sibiu, destul de grosier și domnul Claudiu Komartin de la București, alt mare nume român, și ceea ce la Al. Cistelecan era un fel de vorbă-reper, acea buruiană de carte trebuie să te agăți ca apoi să-i dai drumul pentru a cădea în brațele lui Dumnezeu, iar la domnul Cărtărescu e un fel de ironie profesionist bitlâșiană cu reală căldură, prietenie și bunătate, la ei și la niște oameni de nimic, ba securiști ba seculariști, e acea ocară din pampas de care a avut parte din plin și Marco, al lui
Enrico Botinni, ia-o și p-asta, du-o maică-tii! În schimb Clujul tace eroic! 37. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. 38. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. 39. Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. 40. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. 41. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, 42. Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? 44. Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. 45. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. 46. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. 47. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. 49. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. 50. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. 51. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. 52. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, 53. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. 54. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa, 55. Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac. 56. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa. Sfânta Evanghelie după Luca, 1 Pentru artele marțiale online, șah și posting, cât și pentru gândire, logica, Biblia e mult mai de preferat decât videoclipurile, pentru că orice în afară de Biblie e găunos, de multe ori nu cu intenție ci congenital, Biblia e singura carte din lume fără înjurături, vizibile, sau invizibile! my influences are morus, demi moore, ion andreescu, amy mcdonald, maria, moses, meister eckhart, heinrich mann*, and milionul + Kuroda. Cartea de poeme de anul acesta se va numi Ruth! Litere negre 2020+ Mă rezum în România la revistele Poezia, Iași, ProSaeculum, Focșani, Discobolul, Alba Iulia și Ateneu*, Bacău, plus pagina de Facebook a Ateneului Român, București - am dezvoltat o deformație a șirei spinării de la Laptop, ca George Enescu de la vioară -, nu e în interesul meu să public multe! Văd că master Eli se pricepe la poezie Engleză și literatură română! Super tare! Din punctul meu
de vedere o găsesc pe domnișoara Amy Macdonald extrem de terapeutică, în special cu sonurile de pe primul album, 2007, care sunt niște boabe de rouă înghețate, mai ales dacă ești artist stradal și trebuie mereu să faci față receptărilor publicului. She is the dolly parton of our Age, wise songs maker, smart, as Jamie Sullivan said. Din păcate aici sunt două cărți băgate în același titlu, 1. Ruth! și 2. Litere negre. Vreau să copiez comentariul care i l-am trimis unei poete în legătură cu niște lucruri. nu există ucraineană, ci rusă. asta una. în rusia provinciile sunt numite krai. a doua e ai frunzarit romanul dulce pământ al poamelor de ev. evtușenko scris cam în 1980? deși începutul nu promite nimic și nu are rost să-l sfârșești pentru că o ia pe ulei, este acolo un personaj siberian cu tacsu mers în două războaie mondiale, o Fată siberiană anume care muncind la gospodăria din taigaua de lângă Zima ajunge la o stare mai pură a conștiinței înțelegi? personal muncesc, sunt cobai psihiatric pentru OCS și omenire! cine nu muncește, nice să nu scrie, grăiesce Felix. Știu ce titlu vreau sa dau cartii de poems 2020 The early plant life. Aș pune fotografia aceasta pe copertă {Camille du Polignac} dar țara mea și tatăl meu miau interzis să mai public cărți! O editura europeana s-a aratat dispusa sa-mi publice Brain Flowers 2017dar trebuie sa cumpar 200 de exemplare cu 130 000 000 lei vechi, și io n-am 1000 de lei pentru o cărticică în România, iar în România nu se tipăresc cărți în engleză că-și înșurubează mintea capul limpede în carte. / Cu Save Me al lui Morandi încep să pricep si eu mai bine esenta muzicii, Angels e mult mai complex un zgomot ceresc, dar daca intelegi Save me înțelegi după aia și pe Mozart, Beethoven, mă refer la compoziția compoziției, la plastica compoziției muzicale, la spațiul muzical, Save me e un studiu, iar Angels capodopera Morandi! Totuși tatăl meu nu e nici stupid nici comunist! faptul că mi-a spus să nu mai public înseamnă că are un Motiv, așa e el, dintotdeauna a avut o deschidere către simfonic și filarmonic, cred că mi-a spus ca și HollingGustav Vincoeur că trebuie să-mi schimb branșa, că în poezie mi-am zidit templul, chiar și ultima poezie din Yin e Elogiul poeziei, cantă aed, neîntrerupt ir cele două poezii dinainte sunt tot despre muzică. deci mai scriu cât mai puțin, trimit la câteva reviste, romanul îl rumeg, jurnalul e pentru descărcare emoțională și log și trebuie să mă dedic 86 la sută muzicii clasice. Un Victor Brauner al muzicii clasice! Spun asta pentru că până și pe Mozart, și el e trahanachele muzicii clasice, îl văd optând între a-și încălzi orchestra, momente de grație, that aguilerian wet! și a pune niște bondari și libelule să zboare simfonic, nu mă înțelegeți greșit, nu e vorba de simfonic, cred că și Mozart a compus prea mult și s-a uzat, îi plăcea să compună și a mers pe bine cantitativ, când ar fi putut compune mai puțin, dar mai bine. Ce vreau să spun e că ar fi putut fi mai expresiv, cam ca Amazonul. Perdon, lo siento, simfoniile sunt
niște culegeri armonioase de cântece/ teme sau motive muzicale totul perceput ca într-un întreg cam ca un pom care vreți voi, ori albume muzicale dar de concept, de fapt nu știu dacă muzicienii pop ai secolului 20 au făcut vreun album care să se apropie măcar de wholismul simfoniei clasice, muzică a naturii cu deosebire. Cine citește poezii știe ce vreau să spun prin expresiv! Nu vreau să fac pe deșteptul, dar eu cred că mai important decât o muzică bună și atât, sunt notele care înseamnă ceva pentru tine, care te înlănțuie moral, ca un ham de cal, pentru binele tău, o muzică a adevărului și a ideilor, și bineînțeles, clasică. Un alt aspect care i-l imput lui Mozart e că nu avea noțiuni estetice de bază, ce inseamnă clasicismul în artă, opera care trebuie să fie unitara, să aiba un început o viață și un sfârșit, nu avea sânge roman! eram pe clasa a noua sau poate a zecea în bistroul de lângă Liceu la o cafea și au pus cântecul ăsta la radio {Cappuccino + Timpul} . Tot n-am priceput de ce m-a blocat iar tov. Klein după cât i-am servit ca model pentru creațiile sale cu subiect istoric cu cărțile mele pe care i le-am dat ori citite pe net. Un sat în disoluție, ca la moartea lui Goga, în 38 ' . Domnul Stancu a tipărit două cărți primele două - sufer! Dar după aia din considerente pe care numai el le știe a intrat în medul evanghelic. Care pentru mine a fost o binecuvântare pentru că știam engleză, și acum pot citi Biblia în germană dacă am timp. Însă domnia sa a rămas la cheremul poeziilor pocăiești scrise cam până în anii 60 până la Împărăția lui Nicolae I al României. Astfel a avut un destin ingrat, care nu l-a meritat - nu e vorba de biserică aici, și Marcel Iureș cel mai mare actor român în viață e penticostal - și care se vede în poeziile lui din aproximativ ultima decadă. N-am nici un Koh-I-Noor de aruncat dar ce vreau să spun e că după anul 1981, 1988 I, și apoi anul dat greșit al cărții Păsările plâng cu aripi, domnul Constantin Stancu s-a împrăștiat ca un balon plin cu apă, în diverse direcții lăudabile, dar care se băteau cap în cap cu activitatea poetică. Mult timp a refuzat să mai scrie poezie neomodernistă, ceea ce a fost o mare pierdere. Cred că în acei ani, în acel Deceniu 00 a refuzat și să mai citească opere literare care nu te pot duce și în Cer. Faptul că după un timp a avut reușite în alte domenii literare, căci cu aceasta se ocupă, nu poate compensa pierderea poeziilor pentru anii trăiți cu pălăria în colive și pasărea pe cap vreau să spun contrar naturii sale! Domnul Stancu m-a debutat pe mine în 2002. În poezia de după 2015 văd în domnul Stancu în poetul constantin stancu, ceva din mânia prafului scuturat în vânt nu de Șimei, ci de primii Apostoli, de Vânt-În-Păr poate. O scădere, dar nu tardivă, a poeziei din epoca sa modernă pe care o trecem, e faptul că se simte dator să-și țină cititorii în hamul minții preceptelor biblice. Mai are o carte cu un titlu ciudat, dar interesant, numai că deschizând-o am văzut acea structură eteroclită care este atât de contrară clasicului unitar. E un creștin pacticant în 2020 și aceasta poate da poeziilor sale o valoare documentară unică, dar ar fi mai bine pentru poezia domniei sale dacă i s-ar da mână liberă în poezie, cel puțin de către Consiliul bisericesc, cum William Nathan
LaHaye nu i-a spus Missiei cum să-și brodeze părul. Poetul nu e din lumea aceasta! Cât despre Adevărul scripturistic acesta trebuie rerevelat, poezia nu îl poate spune pentru că nu are gură. Sănătate și Pace. Felix Rian Constantinescu 16 oct. 2020 Vineri. Ca și un test psihologic de identificare a Copilului Rănit, un Jurnal nu trebuie să fie lăbărțat pe sute sau mii de pagini, ci să aibă întrebările bine țintite! Copiez aici un comentariu al meu de azi pe pagina lui Che Comartin. sunteți bolnavi, mă. oameni problematici / ați ieșit din cotorul lui Cehov de la Cartea Rusă / . + Tatăl meu e complexat de mine, după cât m-a disprețuit când eram Copil Adolescent și Tânăr, îmi tot adresează niște absurdisme - azi mă ține în șarjă de la 8 dimineața nu m-a lăsat să dorm deloc, m-a pus să-i urc lăzi cu cărți la mansardă, n-am dormit toată noaptea, m-am ridicat ca din mormânt din pat, apoi m-a obligat să mă plimb cu el pe câmp iar seara a venit la mine cu ucazul să-i car mâine o mobilă întreagă burdușită cu cărți, de aici, pe coridor, Hegel și cărți valoroase de filozofie să stea pe coridorul practic neînchis, iar eu m-am supărat pentru că mă punea să-i golesc o bibliotecă numai ca să o umplu în alt loc, ca un sclav la unitate și i-am amintit cum am umplut cărțile pe rafturi în cea mai mare parte a bibliotecii mari și apoi după un an a venit și lua cărțile de pe rafturi cu brațul, să le citească!, Și e complexat de mine dacă îi spun cel mai mic cuvânt, spune că îmi bat joc de el și în cum se numește că nici nu știu, eu sunt mediteraneean cult din Napoli ca mama am o fire mai deschisă, ca Dalida, sigur că-l iubesc dar el nu se gândește toată ziua decât la trufia dintre urechile lui, în familia noastră am renunțat să glumesc de sub vârsta de 10 ani, e un păcat! iar el îmi spune că-l disprețuiesc și să îmi controlez vorbirea, dar mă exasperează și încerc să-i explic că nu sunt dușmanul lui, dar nici să mă facă sclavul lui. Seara asta vina mea ca și altă dăți a fost De ce îi spun în fiecare seară că îl iubesc, și ziua și dimineața când mănâncă?! Nu mai pot! Dar trebuie să recunosc că e o problemă comună, el e cel mai mare fan al lui master și al meu for that matter, până și poartă pantaloni ca ai lui Nat Imbrug ori Colete Doros, el e pocăitul nu berbecu ăla cu autoturism, făcut de bunică-meu, care behăie la sărbători lângă primăria din totești, și vrea să se deschidă, știe că îl iubim, îi i-e frică de a nu fi iubit ca și mie, pentru că asta a trăit toată viața, cu excepția mea, și nu e nimic rău cu el, numai bomba aia nenorocită și tram tram, avioanele ca niște mărfare cu bombe peste București, americanii să-mi sugă pula! pardon my french și-așa numai de asta sunt în stare după metrii de filmare pe care i-am văzut. Am luat hotărârea să rup condeiul +