RAUL CONSTANTINESCU ROSTIREA LUI ZALMOXIS EDITURA “EMIA” DEVA 2005
1
Raul Constantinescu aparţine stirpei orfice Poet autentic–înnăscut– de o rară şi aleasă cultură, pentru care, poezia este un mod existenţial, pentru care viaţa nu îşi dobândeşte sensurile în coordonatele sale majore decât prin şi în poezie, Raul Constantinescu aparţine stirpei orfice. Uneltele sale lirice şi viziunea sa asupra lumii depun mărturie. Are o carte în manuscris (din nefericire, nu în primul rând pentru el, în manuscris), care se numeşte “Rostirea lui Zalmoxis”. O cunosc şi subscriu, printre cei dintâi care au avut bucuria să o citească, la succesul care va fi binemeritat. Tentaţia lui Zalmoxis este fascinantă şi derutantă prin figura sa mistică şi complexitatea arcanelor pe care le implică. Raul Constantinescu, înzestrat de muze, a ştiut să coboare în Peştera Marelui Zeu, de unde nu s-a întors cu mâinile goale. Dimpotrivă, încărcat de daruri mirifice. Ca să coboare până acolo, poetul a trebuit mai întâi să coboare în propriul său duh. Ameţit de stihii, torturat de incertitudinea căilor de acces, harul său poetic şi intuiţia sa l-au salvat. Salvarea a fost în poezie. Sunt foarte convins că numai un poet tutelat de orfism putea avea acolo pătrundere. Nu cunosc, printre poeţii generaţiei sale, vreunul care să se poată numi purtător al emblemei vechilor tărâmuri escatologico-taumaturgice ale lui Zalmoxis, ca Raul Constantinescu. O stea care arde etern deasupra Kogaion-ului îi incendiază creştetul capului şi hrăneşte cu seve de foc verbul său. Fii binevenit în Poezie, con-frate al meu. IV MARTINOVICI
ÎN CĂUTAREA UNUI ABECEDAR PIERDUT Publicări disparate, în aşteptarea cărţii definitive, atrag atenţia asupra acestui glas cu timbru particular în geografia lirismului nostru. A debutat undeva sub zodia “Stelei”, pe vremea unui “Echinox” legendarizat. N-a fost de găsit în focurile de artificii ale diverselor grupări literare. A lucrat singur, adâncit în peştera sa, după un model presocratic. Asemeni lui Zalmoxis, refugiat în străfundurile conştiinţei de sine. În chip explicabil i-a fost refuzată popularitatea, după care tinerii poeţi se dau în vânt, din păcate. Cred că i-a lipsit gustul gloriei. Apariţiile cuvântului său, în “Orizont”, în “Familia”, în “Tribuna”, în “Luceafărul” şi, grupat, în “Alpha 85” – volumul de debut al editurii “Dacia” – revelează un spaţiu convulsionat, cu aripile în mişcare, într-un pântec dilatat, traversat de stranietate. Toposul este materializat în peşteri şi izvoare, în munţi şi morminte, în ostroave de verdeaţă prin care poetul urcă din adâncul tenebrelor, ca dintr-o nebuloasă primară. Lumea revelată prin acest noian de beznă din vastele genuni pare situată la nivelul unui tărâm de taină cutreierat de presimţiri şi de închipuire, un fel de ţară mai degrabă edenică, situată undeva între Hyperboreea, Tracia, Helada, Egipt sau Babylon. Viziunea luminează piscuri şi altare înalte, un topos auroral presărat cu piramide şi cu lumi subpământene, cu locuri mirifice unde “şezum şi plânsem”, sub cupolele cerului înstelat. Între realitatea înşfăcată de simţuri şi universul acestei peşteri aurorale avem desenat un labirint complicat de scări şi coridoare, de ganguri şi de galerii suprapuse, de poduri suspendate şi de canale, de trape milenare între
2
demisol şi acoperiş. Peisajul este tensionat, fireşte, de zborul iscoditor al gândirii poetice, care cutreieră adâncimile în căutarea unui abecedar pierdut, dintr-o vârstă a veşnicei reîntoarceri şi regăsiri. Populaţia acestui spaţiu de inspiraţie mai degrabă nictică trebuie identificată pe mostrele mitului; întâlnim bătrâni asceţi cu lumini ciudate pe chipuri, fecioare de azur printre crocodili şi rechini, sepii şi silfi, şi păstrăvi în aer, o lume nemuritoare, imobilă în marea de sirene, prin adâncimile căreia singur Diogene este rătăcitor, ca şi pierdut în apele negre, luminat de Phoenicşii din grădinile Mnemosynei. Universul pare alimentat continuu de ielele de sub cuvinte, însă el stă condensat cu tărie pe hotarele acestui totem solar al Transilvaniei, înstăpânit de marele său zeu tutelar, Zalmoxis. Factura poeziei lui Raul Constantinescu nu este, prin urmare, atât de comodă. În stil expresia sună bătută după măsura unor ritmuri legănătoare, cu parfum de vechime, dar pe neaşteptate rupte, ca-n vechile cântece şi colinduri. Modul oracular al retoricii aminteşte şi el de anumite modele străvechi, poate orfice, după cum gândirea interiorizată, cu reflexii nervoase şi cu locuri memorabile, aduce aminte de poezia cea de demult, care nu era altceva decât vorbirea în versuri, adică meditaţia asupra lumii, asupra destinului şi asupra universului, orizontul arhaic al metaforelor („ roată de foc”, „floarea de lotus a vieţii”,” soare: inimă-floare şi ochi al universului etc.”), demnitatea mitică şi natura oraculară sunt poate trăsături de seamă ale acestui grai poetic înflorit. Un temperament vulcanic, răscolitor, cu aprinderi telurice şi cu arderi intelectuale fantastice ne face să bănuim cât de frumoase ar putea fi orizonturile solare de deasupra marelui labirint, unde conceptele sunt îmblânzite de marea ordine din liniştea cea grea. Atrag atenţia că “moxa”, într-un limbaj arhaic de referinţă, consemna liniştirea. Poate că zalmoxianismul eminescian a prefigurat în lirica de maturitate tocmai acest model. Ard de curiozitate să văd cum va arăta lirica lui Raul Constantinescu în veşmintele definitive. ION ITU
3
GENEZA La început n-a fost nimic să fie, nici locul primitor, nici clipe ca solzii căzători pe ochii timpului, nici sori, nici ochi, nici pietre, nici nisip... O scânteie-n zbor peste arhei plutea – vis al frumoasei fără corp într-o nesfârşită, fină-mprăştiere – răsfrângere a licărului ce singur se devoră, dorindu-se-nmiit, vis nemărginit... ...Se întâmpla a nu ştiu câta oară, ca într-o imensă corolă cu dinţi, ca însetate, oarbe depărtări să fugă îndărăt şi spulberările să se reîntoarcă-n sine, precum rădăcini, petale, frunze să fugă într-un bob de mac şi prin seminţe, în tipare de flori sîngerii se reîntorc elementele 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------MAREA CĂLĂTORIE În marea călătorie fără sfârşit veniţi amici unul din voi poate va reuşi să străpungă jungla de aure singur cu propriul cap pe tavă la marea înfăţişare cu Neatinsul nenumitul visând fiind în lumile toate văzutele şi nevăzutele poate unul preafericit ales cunoaşte-va marele urcuş-coborâş în sine cel fără oprire în maelströmul secundelor dincolo de viaţă moarte contemplând marele tot prin sublima lentilă descifrând citind uitate tainice semne în athanor tot retopind în noi tipare modelează cele ce sunt nevăzut neştiut trece-va el târziu anonim de nimeni vestit în clipa cea veşnică nimeni nu-l va primi la marginea lumii sol al eternului genom din toate cel dintâi în noi născând renăscând 2004
4
-------------------------------------------------------------------------------------------------UNICUL TAINICUL ZEU Unicul tainicul tăcutul zeu cel deasupra a tot şi toate mereu nu se arată oricând oricui nu-l tulbură mareele sângelui nu-vestesc salve surle misterul nu-şi trădează prin inima miezului trece neştiut ceasornicul lumii fiinţa-i veghează peste lumi revarsă mări de iubire 2005 -------------------------------------------------------------------------------------------------EU PENTRU MINE SUNT UN SEMN DE ÎNTREBARE Eu pentru mine sunt un semn de întrebare singur părăsit pe îngusta cărare mirat răsfrânt între oglinzi mă naşte o gură de sfinx silabe trecându-mă-n vis pe ţărmul cenuşiu abis idee prezentul mă distilează prefirându-mă rază mă trece din puncte în linii în sfere abur cutremur vis de himere Arad, august 1973 -------------------------------------------------------------------------------------------------LUPTA Noaptea c-un trist spectru mă lupt pe buza unui crater fumegând în vârtejul lumii ne-ntrerupt învins şi învingător pe rând ne căutăm cu duhul parcă sortiţi unul altuia pe veci urcări căderi mereu ne-ncearcă spre pisc ninse neştiute poteci 1979 --------------------------------------------------------------------------------------------------
5
DIN PARALELE LUMI NEGATIVE Când pe val când sub val nici pe mal nici sub mal rătăcit prin gânduri fapte străbat aurele şapte singur printre cadranele vieţii în vânt sparg măştile ceţii din paralele lumi negative smulg vise imagini motive 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------ROSTIREA LUI ZALMOXIS La altarul tăcerii târziu recules, în cimitirul marin de nimeni ştiut, cu mine însumi neîncetat mă lupt, naşterea Frumoasei-fără corp în taină veghind sub ameţitoare ploi de curcubee. Niciodată întreg, nicicând împlinit... veşnic flămând pelerin pe căi de lavă, în toate părţile de veghe deodată, zi şi noapte mă smulg din propria-mi umbră şi ca pe o deşartă piele de şarpe, pradă flăcărilor o lepăd; Sub stele mi-e trupul tot o inflorescenţă de răni – suitor rug de oglinzi pâlpâind purpuriu. Prin noapte de nepătruns, prin potop de lumini, spre Frumoasa de gheaţă cu ochi de văpăi, precum zeii inzi, mii de braţe întind, peste mişcătoare tărâmuri la pândă, maree continuă înainte m-avânt! Prin încâlcite păduri răzbesc pară de foc şi de la capătul lumii, de pe munţi de cenuşă, cu nesomnul veşnic în oase purced, piscul de cleştar până la cer să îl urc; cu încălţări de fier, cu braţele dragoni aţâţaţi, spre Neîndurata – infernul şi paradisul meu – mereu de la început cu tot vântul în faţă pornesc stârnit de-un fior atotcuprinzător, săgeată prin cerberi, fulger prin ochi de meduze. -------------------------------------------------------------------------------------------------ROSTIREA LUI ZALMOXIS La început a fost rostirea şi totul dăinuia întru împlinire şi har; fără prihană toate se orânduiau în nestăvilita lumină dintâi
6
pururi crescând pure seminţe inima universului tânăr năvalnic pulsa până-n ascunse unghere; din pământul virgin, nevlăguit sevele izbucneau în eterne primăveri; stropi de miere aurii, florile, sub înstelate seri lăcrimau. Întemeietor de nestrămutate veşnicii, pe fruntea Kogaionului oficiind, la altarul neasfinţitei aurore, faţă de moarte şi onoruri nepăsător, cuvintele-i rostind grai de izvoare în alese, luminate lumi se schimbau prin poarta morţii-n veşnicii trecând, căci toate ce sunt dintr-unul curg şi unul necuprins cântă în toate-Unu în sine însuşi nemărginit răsfrânt -moarte a morţii înviere continuă peste brazdele nopţii etern răsărit. 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------APEIRON Şir nesfârşit prin evii rotitori, inima oarbei genuni radiază febre, răcori -Apeiron -- fiară de ghiaţă şi lavă, prin lumi înălţându-se-n slavă, reţele peste reţele, fire şi noduri pretutindeni lansează noi poduri, Nepătrunsul, mirificul ghem -rostogol peste vămi de blestem, Păsării din miezul luminii învăluindu-i nesomnul ruşinii, smulgându-i oarbe depărtările, pân’ la stele să-i mântuie zările de beznă, urât, năruire -ochi arzând perpetuu în iubire, în nemărginit năvod preafin de raze, se-mpart, se pierd, renasc, visează. 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------SINGURĂTATEA LUI ZALMOXIS Pe drum nebănuit, prin sălbăticii uitat doar pietre, steiuri, oase, stânci ... urme de gheare uriaşe dantelării irizate, gheţarii-şi mărturisesc măreaţa trecere-n neant ... aerul tare răşini aromind, demult plecat, nicicând de nimeni ştiut,
7
în peştera de taină templu, cu dive guri singurătatea-nrobitor mă soarbe spectralei văpăi fără întoarcere truditor ... Singur în voluptoasa beznă a peşterii, târziu un văl greu de pe ochi mi se ia ... neapuse, tandre, fragede lumini pe murii peşterii roind trec mă asaltează virginele spaţii ... din firide, din adâncuri, din umede bolţi pline de har se-nfiripă voci de demult cu tremurătoare aure întuneric străpung Ochii grei de lucrare mă dor în mine doar văd cerul prim limpid albastru nepătruns împreunându-se la nesfârşit cu pământul şi-n uranice străluciri dăruindu-se-n fulgere– în noua lumină retrăiesc urzirea lumilor toate. -------------------------------------------------------------------------------------------------ÎNCEPUTURILE LUI ZALMOXIS Din pragul casei, dimineaţa, o dată cu soarele, de unul singur cu paşi şovăitori să descopăr lumea de minuni porneam... din vatră în vatră până în margini de zări, la stâne pe lângă păstori de turme învăţam graiul stelelor, vântului, ploii; prin păduri cu vânători uitaţi, lupari, berevoi, pe maluri de ape cu pescari bătrâni, graiul vietăţilor învăţam, învăţam... Pe câmpii la arat, semănat, prin lanuri la plivit, la seceriş, muncile pământului le săvârşeam în sudori. Pe lângă meşteri în lemn, în fier zăboveam ades ori prin prisăci şi vii; prin temple şi pe sub stele păzeam focul şi zilnic mă regăseam cu vechi hrisoave în mâini aproape de locuinţa morţilor şi-n fervoarea marilor dionisii. Pururi mi-am înălţat viaţa semn al nimănui şi al tuturor celor ce sunt; graiul pur, străvechi, demult uitat al stirpei din Sais în cursul Firii îl desluşeam, îl învăţam. Toate-mi vorbeau ascuns în limba lor unică, ghem de înţeles şi-n toate ceva din mine pierdeam;
8
ROSTIREA LUI ZALMOXIS Cum toate contopite guri de hăuri înghit fiinţă, nefiinţă în fluctuante fuziuni rotitoare, dintru virgin început Rostirea durează în revărsare har invulnerabili arhei, primordiale rădăcini, infinite seminţe spre împlinire zvâcnind în nestăvilita lumină dintâi, întru neprihănită pace în neghicite matrice – de sânge focare – ritual de hieratice semne urmând, tutelari heralzi, sarabande de iele se împreunează-n monade. Inima lucrurilor, tânără fiară, năvalnic puls până la ascunşii eoni, până la nesecatele Mume, tumulturi de existenţe, avalanşe de semne prin sublimul Leviathan intrând şi ieşind... Întemeietor de solare obârşii, din sine însuşi smuls, Cel care singur ales-a urcuşul muntelui rug, în aura Kogaionului oficiind în extaz, faţă de lauri şi moarte liber, într-un murmur nedesluşit în sine descântec Cuvintele îşi rosteşte în graiul de flacără al seminţelor, din încleştarea stihiilor, din hula umbrelor, metalumi de fragile lumi înflorind. Prin vămile golului, peste văile plângerii, luminoase roiuri vibrează în eternul, ameţitorul vârtej – Universul – demiurgic ochi infinit – uriaşă caracatiţă în halucinante răsuciri la nesfârşit devorându-şi propriile, renăscânde tentacule, precum toate Cele ce sunt dintr-Unul curg – Unu de toate prisosind, în extaz Unu – Eon necuprins prin miriade de guri în toate cântă! 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------RĂPIT DE AZURII DEPĂRTĂRI... Spre Kogaion în gând mă pierd pe drum de foc, răpit de azurii depărtări; în amiaza vieţii singur aleg spinoasele căi pe care mă afund. Pe zare joacă iele alburiu şi apă, aer, humă flăcări în mine se împreună. Cu ochi de gheaţă arzând, flămând, setos de cerul înstelat, prin noapte singur urc spre piscu-nzăpezit; bezna-i tot mai deasă şi ceaţă şi-avalanşe...
9
Sub propria-mi lumină purtându-mă spre ţintă, prin halouri tot mai vaste, cu urcuşul puterile-mi măsor; ziua mă-nghite un nor, iar setea şi foamea fără de seamăn, ciudate maree visează în zori – abia întrezărite, dispărânde comori. Sus pe pisc, pe un uitat tărâm, cu ochi măriţi şi aripi străvezii, himerele – tainice, pline de har fecioare – mă-ntâmpină cu un prearar descânt, sub soare demult nemaiştiut, în peşteri ca-n temple apuse întru iniţiatice adoraţii adânc îndemnând. Cu tot cerul răsfrânt în rănile-mi vii, prin dogoarea amiezii, prin nopţi de îngheţ, până la moarte, viaţa mea zvâcneşte tot mai înalt – flacără dintr-o inimă bătând, pulsând nestăvilit inflorescenţă de jeturi în timpul havuz. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------ZALMOXIS PE MUNTELE KOGAION În singurătatea muntelui sacru – Kogaion renunţând la lucruri de prisos, ca pe un solar altar lăuntric, fiecare vine să se înalţe pe sine; cu pasul sigur pe necălcate căi, prin desişuri neabătut înaintează; de la neclintite popoare de steiuri învaţă el graiul lor mut; cu muntele piept la piept, cu toată fiinţa soarbe el înălţimile. În faţa hăului cumpătul nu-şi pierde nicicând, ci pe sine tot mai stăpân, tot mai uşor, mai sus, pe trepte de lavă el urcă, el urcă mereu. Pe pisc, sub cerul ochi infinit deschis, înaltul rost al Firii în sine sporeşte cu purele elemente adânc grăind şi-n pacea rodnică a zilei dintâi, ale Firii tandre visări întru dor nemărginit orânduie-n Cuvânt haruri, celebrări, armonii. 1980
10
-------------------------------------------------------------------------------------------------VEGHEA LUI ZALMOXIS Pe-nzăpezite culmi sub danţ de raze, veşnic treaz pe muntele Kogaionon, deasupra norilor de plumb de scrum netulburat priveghează Zamolxe imperii de nemurire, solare întemeieri – în hăul de bezne cheag de lumini, din greul pământului până-n tării Cele ce sunt purificând în nesecate naşteri, învăpăiate roade. Singur în pace înaltă, întru îndelungi, răbdătoare căutări Zamolxe, sub înţeleapta rotire a zodiilor ghiceşte pe neatins, tainic tărâm plămada neântinată a Mumelor – alesele mult pline de har, netihnă şi dor necuprins... Pururi senin, neîntrerupt, nebănuit, Cel dintâi şi Cel din urmă, Zamolxe văluri de haos de pe lumi în faşă smulge, urmând altor lumi sub vămi apuse. În templul Firii armonia supremă-ntronând, cumpăneşte oceanul apelor vii în divină curgere – nemuritoare izvoare fecioare. În toate prefiră Etherul – aburul, abisul, văzduhul, vânturile; Agni – focul, proteicul eros, rugul cu jertfele; Geea – glia, pământul – oul cu ascunse seminţele, toate în demiurgică urzire, trupului coajă şi miez – trecătoare umbre şi fără de stingere dor, menind buzelor pure descântele – de flăcări izvor – ca toate să dureze în magnifică pace şi înnoitoarea curgere în neatinse tipare să nu sece sub soare nicicând – a Haosului curgere în alese, nestinse tipare. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------PIATRA DIN UNGHI Pentru totdeauna, sub valuri de nisip pierdute sfârşesc grăirile toate; de la începuturi singur urcând piscu-nzăpezit, sfidez marea noapte. Târziu, în asfinţit departe,
11
cu soarele arzând în răni, umbra prelungă-nfăsurând, mi-o voi zidi în temelii, pe piatra din unghi a celor vii. Într-o nouă viaţă, reîntoarcere, de umbre liber uşurat – nepreţuit trofeu celui ce fără egal luptă cu sine, cu propriul cap în mâna stângă arzând, nicicând privind înapoi, întru Rostire singur mă voi exila. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------KTISTAI
ÎNTEMEIETORII “trăiesc liberi de orice teamă...” Strabon
Cine pleacă în munţi mereu pe culmi se regăseşte mulţi chemaţi, puţini aleşi pe drumul fără întoarcere, un timp veţi trăi în tenebre… sub pământ veţi tăcea veghind cât mai mult, ohii îi veţi întoarce înlăuntru, auzul cât mai în propriul vostru adânc; în peşteri interiorul vostru-l veţi pipăi, îl veţi adânci, rotunji. Hrănindu-vă cu miere, rădăcini, seminţe, flori, neânţeleşi, huliţi veţi lipsi mult timp dintre semenii voştri şi învăluiţi în nevăzuta aură, ca într-un craniu uriaş gânditor, veţi intra în peşteră cât mai adânc, în meditare întărindu-vă singuri – tăcute, vii stalagmite. Răsfrânţi în apele originare, veţi gândi retraşi, veţi cugeta la rostul tuturor celor ce sunt; veţi învăţa tâlcul ascuns al cuvintelor libere, al iluminatului cuvânt nescris, nespus, neadormit prin vămi mereu împlinit, prin mări de înţelesuri înaintând, înflorind. 1980
12
-------------------------------------------------------------------------------------------------ARHETIPII Ou primordial, tainice seminţe, solare minţi, cu nevăzute, fără de număr puteri, întru alese lucrări se întrec neistoviţi Arhetipii în vămile Logosului veşnic ei înşişi – de nezdruncinat temelii, precum pietrele Kogaionului sub vânturi, sub ploi neschimbate, în netulburată, înălţătoare visare senin înfruntând noian de eoni Arhetipii în divine tipare orânduiesc necuprinsa zvâcnire a Firii. Pe tărâmul mumelor durează nemuritori de sudori de sânge şi munci străluminaţi, fără încetare sporind Cele ce sunt. Voinţă pietrificată spre cer în asalt, a-i opri nimic nu e în stare; nimic pentru ei, tot pentru toţi, din inima lumii erup vii izvoare eterne, coloane fără sfârşit! 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------DOR Arde peste mări un dor de albă trecere în nor în ploi şi în izvoare totu-i vechi şi nou sub soare aripi hăuri prinse-n luptă în rotire ne’ntreruptă în inima genunii oarbe prin inel de foc ne soarbe ninsoarea soarelui răsufletul boarelui 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------ZBATEREA APEI MI-E SFÂNTĂ Spulberat dintr-un infern într-altul, al nimănui între stelare maluri nins; Viaţă în lumina infinită – saltul
13
eului meu din morţi în rug nestins... clepsidră în extază chipul, făptura-mi ispitei scoc dulce furat... mă prefiră-n vămi nisipul în visul fecioarei tremurat; când luna mii de cuţite împlântă, la sânul apei neâncepute în somn, îmi alin fiinţa ce cântă – rămân pururi valurilor domn – zbaterea apei mi-e sfântă. 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------APA DE TOTDEAUNA În continuă jertfă, în eternă neaşezare – Apa, Nun, Thetis, Tiamat, Okeanos – proteică mireasă în febre fecunde, cu mii de braţe pătimaşe, avide, într-o nesfârşită împreunare pământul înfierbântat îl cuprinde, de un spor nemărginit, de la începuturi în zbor palpitând. Apa vie – iubitoare, multrodnică mamă, toată numai înfiorare şi vis, dezlănţuire şi cânt, din caste albii revărsând înrourate minuni, atotputernica – binecuvântata sorginte – spaţii şi timpi continuu învinge. Din ţărm în ţărm, din abis în tării, talazuri de patimi, vâltori de dorinţe – zămislitoarea gigantică freamătă – maree de stele şi păsări, mănoasa, nesecata Mumă a mumelor, de un dor fără margini de peste tot devorată, etern fecundată de har, sub potopul sorilor în cercuri de foc se zbate, peste ademenirile morţii să dureze viaţa – neasemuit izvor înălţând din mijlocul mării nenumărate naşteri în nepieritoare, inspirate lumini. 1980
--------------------------------------------------------------------------------------------------
14
PLOAIA Dăruire totală, incantaţie, rod, cu fără de număr, fragede picioare, pe trupu-mi încins de amiază, de peste tot potopitoare, ploaia îşi joacă superbul ei dans de la începuturi de vis. Despuiat, pradă fiorilor ploii mă las; largi deschişi înfloresc porii; la o nouă viaţă trezite îmi înfloresc mâinile, nervii... Cu braţele avântate şi ochii avizi, sunt mirele ploii nebănuit şi-n templul de aer şi foc vreau s-o cuprind... Atât cât sunt o arşiţă sunt şi-n braţele ei şerpuinde pe trup, m-astâmpăr, mă pierd, mă găsesc; în explozii de stoluri nestăvilite, luminate de fulgere, păsări ale furtunii – învolburate gândurile mi se adapă în ploaie, cu aripile întinse zburând. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------AERUL Motto; “Aer, baier,bum!.. Dorm zările sub fum... Marea-i setea Boarelui, Pe tărâmul soarelui...” Aerul, Boarele, Uraganul – azurie floare a depărtărilor nemărginite adieri şopteşte flăcării, fum şi văl rugului de jertfă, abur cald al pământului aţâţător, de peste tot mă-nvăluie, peste mine se năruie norul de ploaie greu spărgându-şi sânii de piscuri. Aerul – împrăştierea cea mai fără fiinţă – nevăzut, nemuritor cer în care văz, auz, miros se cern; Vântoasă în toate cele ce sunt pătrunzând, aerul răbdător ce-l respirăm, dihanie cu ciorchini de nări respirându-ne înmiit – himeră a văzduhului, cu mii de clonţuri-fiară,
15
pe înalte altare cu limbi de auroră spre înalturi ne soarbe cu chemătoare unduiri de silfidă, cu înmlădieri de cânt de sirenă, cu zvâcnet de îndrăgostită, marele nevăzut – aerul înalt auroral de la răsărit, caii aerului cu fulguiri de seminţe înaripate pasc vise cu ochi de păpădii în doruri de vrăjitoare pe lună chemând, aşteptând... 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------AERUL VETREI Aerul vetrei împânzit e cu voci de demult... cu strigăte de luptă, zăngănit de arme, vaiete de moarte... Stau larii şi gnomii în veghe eternă în inima pământului şi pe culmi; sub sufletul vântului din pâlpâinde corole pe stânci ne privesc morţii noştri şi-n aerul tare, pur, de azur respirăm trecutul nostru înfrunzit desfăşurând fir cu fir timpul de pe magnifica roată în care spiţă de aur suntem. Roata ce vine de la începutul lumii, roata din trupurile noastre făcută, o roată în jurul căreia aer de flăcări, aer de tropot ruguri pălălăi până la cer înalţă aerul vetrei tot mai sus. Ploi de sânge, seisme, diluvii din toate părţile potopesc aerul vetrei... în care noi cu icoana Patriei arzând în suflet, cu mii de ochi neadormiţi srăpungând viitorul pentru a fi iluminate seminţe în matricea neamului ardem tot mai sus purificaţi, aureolaţi de veşnic aerul vetrei. 1980
--------------------------------------------------------------------------------------------------
16
ARDERE Din toate doar Focul veşnic sacru şi pur primeneşte Clipa cu tandra-i lumină... în dezlănţuirea limbilor vii la fel se mistuie lauri şi spini, se topesc coroane ori plumbi. ... Dintotdeuna în existenţe polare, drumurile libertăţii urcă pe rug... iar rugul se înalţă la cer... Nemăsurat, prin ninsori azurii mă voi bucura de fericirea de-a arde total de la glezne la tâmple cu sânge, cu nervi, cu văz, cu auz şi-mi voi rosti nesecatele vise fecioare în limba fără umbre a flăcărilor... Prin nevăzute, stelare zăpezi, învolburate de aripi şi mâini, în nimb de purpur fiinţa-mi toată un rug înflorit în dans cotropitor, sub cerul coborând buimac, scapără când gheaţă, când flacără. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------RUGUL Sub stea dintâi mă înfirip miraj jucând peste nisip; până-n moarte ard de sete, joacă-mi flăcările-n plete; până-n ceruri mă consum – rug de flăcări fără fum, iar când peste câmpuri vântu-i, nu-s cenuşă să mă mântui, sunt o ardere de tot şi cu’Naltul mă socot 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------PĂMÂNTUL Glia, Gaia – Muma Ţărână – dulce tăinuit leagăn a toate cele ce sunt, musteşte în fecundă îngemănare a rădăcinilor,
17
Noptoasa răscolită de vârtejul galactic, cu miriade de seminţe în veşnică nuntire, Cea cu mii de feţe în febrile dureri de naşteri fără sfârşit noi întrupări iveşte, noi frumuseţi. Matrice perenă, rădăcină nesecată – matcă a vieţii şi a morţii în eternă visare – Pământul – jertfa de la început – călcat de mii de picioare, frământat de copite, sub care de luptă strivit, însângerat, pârjolit, înecat, îngheţat, măcinat de măselele hăului, Glia cu faţa sfâşiată, Vatra întru fără sfârşit lucrare se reculege stăpână pe străvechi tipare şi forţe, creşterii temelie, cheag zămislirii – Mater – materia – gigantul orb, nemuritor, tăinuitor de comori, sân al izvoarelor, din virgine adâncuri şi harnice seve, nesecătuită vigoare şi har, seminţelor infinite mereu dăruind. Bărbat şi femeie în înlănţuire – Gaia visele îşi plămădeşte în înflorite lumini şi-n toate nestăvilită, prinos tuturora peste ruine înalţă de-a pururi Rodirea – bucuria vieţii peste morţi luminând, luminând... 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------ROSTIREA PIETREI Mereu călcată, minată, măcinată, sub vânturi, sub fulgere, piatra dintotdeauna dăinuie... la zero absolut fără fisuri, monolit prin hău mă prăvălesc. Sub uriaşe căderi de ape, stâncă neclintită rămân. În zidul cuptoarelor statornică piatră oţelul incandescent îmbrăţişez; pe înzăpezitele piscuri semeaţă piatră căderea timpului înfrunt; sub copitele cailor, sub muşcătoare şenile, sub ciuperca atomică, sub trista năruire, de când lumea, piatră gânditoare rămân, Luminoaselor salturi fără de număr martor şi prag. Cu faţa spartă, zdrobită, însângerată, arsă, sunt tot un ocean împietrit şi drumurile mele toate
18
spre inima de foc a lumii ţintesc. Ţăndări, praf şi pulbere, a doua, a zecea, a mia oară în Punctum Saliens renasc – piatră a tuturor drumurilor, piatră a temeliilor, căci temeiul meu dinlăuntru este însăşi durerea liber susţinătoare a marilor, scăldate-n lumină, primitoarelor înaltelor porţi 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------ÎNAINTEA ÎNALTELOR PORŢI Viaţa mea sub fulgere, din elemente salt şi smulgere – aplecare-n taină peste lumi, din a nu fi coboară în genuni – măsură a tuturor celor ce sunt întru lină trecere-n cânt; viaţa mea spre marea trecere, întru dor şi pârg petrecere, îndelung cutremur şi mirare, viaţa mea-i doar o visare înaintea înaltelor porţi prin care trec vii în morţi... 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------INIŢIEREA LUI ZALMOXIS Fiul nopţii te naşti din nou în peştera marilor eleusii; paşii furaţi de-al bolţii ecou înapoi te vor face să vii. Purtat de-a-nceputului licărire, tainic ghicind semne prin timp, prin visul miriadelor fire, vei răsări în miez de limb. Un sunet din trecut, un dor nespus, cu-aripi de aer, apă, foc, pământ, vei zbura din sus în mai sus, flacără izbucnind în cuvânt.
19
1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------NOILE TIPARE Cu creanga de aur înflorită în suflet, de pe Kogainon coboară Zamolxe cu harul dintâi, din peşteră în peşteră, ochii în lumină de vis aprinzând, citeşte într-o lumină numai a lui noile tipare – vii semne nespuse nicicând în mersul stelelor pe cer, în cearcănul lunii şi-n boarea amiezii; în glasul vântului, apelor, în tainicile pietre din unghi, în aerul în care s-au rostit chemările de pe munte; în jocul de lumini şi umbre în peşteri fugărindu-se, în pământul veşnic înverzit, în ecoul căderilor în hău, în dulci, limpezi şi chemătoare ecouri, răsfrângându-se din adânc în adânc. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------VIITORUL PREFIRĂ-N TIPARE Cu gânditorul de la Hamangia – ctitor imperiilor de gând – Zalmoxis luminează glia, mereu strecurând-o prin cuvânt. Cititor în stele, în cruguri, Viitorul prefiră-n tipare osmotic ritmând sevele-n muguri, visează elementele-n floare. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------ROSTIREA LUI ZALMOXIS Coborâtori din spiţa roţii de foc ce-mbrăţişează-n lumină pământul, neapărat, mai mult ca oricând va trebui să ne învăţăm cuvintele
20
să urce la Izvorul eternei dimineţi, pe neaşteptate rostind graiul iniţiat al seminţelor, în slava Amiezii să ţâşnească neâncetat inflorescente curcubee! Mai presus de orice să scapere în joc fără egal spre infinitul azur, întru aleasă împlinire şi har Rodirea, Veşniciei smulgând Clipa grea de eternitate 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------MUMA MUMELOR În slavă falnică zeiţă eşti şi templu; în taină splendorile-ţi contemplu şi în nimbate spaţii, pe-altarul tău imens, zilele-mi purific în vînăt rug intens. Ce-i aur roşu în glie-ţi stă temei; ce-i fum pe boltă seamănă scântei. Zălog pe veci-s minunilor tale din rouă-mbobocind fecioare-ntre petale, ce-n frig de marmuri mă îngheaţă, când istovit cutez a le privi în faţă şi-n vânt, fior, cuvânt şi adoraţii mă desfrunzesc uimit prin spaţii. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------KOGAION Pe trepte-rădăcini, peste ponoare, mesteceni de aur luminau izvoare de dincolo de vis, de dincolo de timp, spre Cogheon sclipind în nimb, urcam direct în ceruri, trăiam minune primeniţi de ruguri şi de rune, prin dor nespus, fără cuvânt treceam din vieţi în nepământ! 1980
21
-------------------------------------------------------------------------------------------------ZALMOXIS ŞI ZEII La ospăţul zeiesc, fără sfârşit, locul de frunte păstrat, cu totală renunţare la sine, Zamolxe îl cedează altuia, cu mult venit după el... alt nume, alt zeu, dar aceeaşi nemuritoare rostire în care trăieşte Zamolxe, aceleaşi preziceri pe marele munte, supremaţie a cuvântului atotcreator – Demiurgul Tată cu toate una, din morţi vieţile prefirând dincolo de tărâmul acesta, deasupra de spaţii şi timpi, de văzute şi nevăzute, de la ospăţul zeiesc se retrage în sine Zamolxe, regăsindu-se în nimic ce-i umbră şi trecător, templu-i e însăşi Firea eternă şi nu un zid clătinat ori norodul statuilor reci – ci un templu crenelat în suflet adânc. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------CĂLĂTOR NEOBOSIT Călător neobosit ce am fost, din Hyperboreea – de taină tărâm – pe ale lumii din afară drumuri lărgindu-mi cercurile vârstei; din Tracia-n Hellada, în Egipt şi-n Babylon, pe mări şi munţi şi râuri mari şi-n piramide şi-n alte nerostite locuri paşii mi i-am întipărit din margine-n nemargine, ce îmi lipsea peste tot căutând, în toate mă căutam pe mine mereu; eu mie însumi în adânc nu mă întâmplam, nu mă năşteam... în van crezând că mă voi regăsi în afară, rătăceam dintr-o parte într-alta, rătăceam... În goana mea prin vămi, în veşnică întoarcere spre mine, târziu, pe un alt drum lăuntric am purces şi ţinuturi noi, necunoscute întâlnesc cu mări de calm şi ostroave de verdeaţă, cu munţi semeţi şi neguroase văi
22
înecate de năvalnice izvoare licărind, cu peşteri vaste unde Atotputernicele Mume roiuri de vieţi zămislesc, răspândesc... o nebănuită lume în care mă descopăr încontinuu în neînchipuitele, neaşteptatele interioare călătorii la nesfârşit! -------------------------------------------------------------------------------------------------ZALMOXIS ÎN PEŞTERĂ De oameni hulit, de oameni uitat, singur în peştera sa, nezdruncinatul Zamolxe tainic se-apleacă peste lumi, în pofida noianului de beznă, din a nu fi, prin sine însuşi, cu mintea-i trezeşte soarele-n genuni, unde ştiind locul izvoarelor fără sfârşit, la Mume coboară pe rodnic tărâm, în tipare a elementelor lină trecere în linişte veghind. Măreţi arhetipi! Amăgitoarele umbre în seamă neluând, ochiu-i şi mintea în toate-au pătruns şi le ştiu; mereu lucid surpă el depăşitele lumi noi veşnice lumi pregăteşte febril; în închipuirea-i şir de plăsmuiri tot curg, viaţă din viaţa-i dând cu har demiurg 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------VISUL LUI ZALMOXIS Noaptea, orhidee în ferestre – Visul meu sub stele a-nflorit, la sânul de izvoare spornic verzi luceferi germinând. Din imperii de linişti irumpe Pasărea Măiastră în zbor continuu, cu ochii de lumini avizi, gravizi, pe toate coordonatele universului în expansiune, opace, sterpe decoruri, văluri de ceaţă, fără oprire mereu sfâşiind, torente de divine lumini – tot mai înalte focare – înfloresc la nesfârşire în gând 1979
23
-------------------------------------------------------------------------------------------------SMULGERE ŞI SALT În nepătrunsul peşterii, ca într-un ochi întors în sine asediat de întuneric, asediat, schimb şirul nopţilor pentru o singură Zi - -deasupra Moirelor – preţul întregii mele vieţi – Ziua când prin albe flăcări înalte, deschis trecând în salt, din toate părţile Lumina, pe trupu-mi orb, în mine însumi, izbucnind va înflori, va înflori... Pe sub plângătoarele bolţi, cu toată Fiinţa de umbre purificat, prin mine însumi peste căderi renasc; printre stalactite – împietrite lacrimi, mereu infernului orbirii mă smulg, în preafericitul, limpidul Eidos, trec liber prin neasemuite bucurii, din semn în semn, cu tot Eul un rug! 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------ZALMOXISM Pe tine zilnic te înfrângi; ispite laşi mereu în drum, sfinx în zbor mai sus de stânci. Privind din bolţi tot vezi prin fum cum umbre vagi răsar din moarte, păşind ca-n vis pe munţi de scrum. Dincolo de zare mai departe, răpit de muzica de sfere, prin nopţi citeşti din marea carte... urci pur mereu peste cădere, dincolo de tine prin tăcere 1979
24
-------------------------------------------------------------------------------------------------ECCE HOMO! Iată-mă dintr-o dată, fără apărare atacat, atacat... pe toate fronturile, în toate avanposturile, asaltat dinainte, de sus, de la stânga, din dreapta iată-mă atacat de Singhomor – monstrul cu întuneric de capete, care dinainte de a mă naşte şi până dincolo de omeneasca-mi trecere, neâncetat, nemăsurat, mă împresoară, mă împresoară... Cu capete roşii rânjind, cu verzi nări de venin, cu nevăzute plase, cu păduri de tentacule, cu gheare de tigru, cu nesătule ventuze, cu luminos surâs înflorind pe fragede buze, cu ademeniri de sirenă, cu glasuri de îngeri în muzici divine, cu adormitoare arome de crini, cu prăbuşiri de sori în mări de lacrimi, iată-l de mine tot mai aproape, cu suflarea-i de gheaţă, cu şerpii de fum, iată-l pe sângerosul, nesătul Singhomor, colcăind de goluri, orb, de mine flămând, pe dinluntru, pe dinafară, cu iazme de bezme din toate părţile mă asaltează orbeşte să-mi răpească ceea ce am mai scump,.. lovindu-mă în ceea ce am mai sfânt... Buzele mele până la fund beau amarul; speranţa în noapte se îneacă adânc; amiază nu mai ştiu nicăieri,.. avide mări de nisip mă-nconjoară şi-n mijlocul vârtejului precum stânca veghez; ochii mei neadormiţi totul văd şi scrutează până-n dureroase, neândurate străfunduri, dincolo de cele văzute, de ispititoare, înşelătoarele efemere forme în trecere fără întoarceri răpite de fluxul unui dor nestăvilit. 1975 --------------------------------------------------------------------------------------------------
25
ÎN LABIRINTUL CUVÂNTULUI ... tot mai singur, mai adânc, târziu în labirintul cuvântului, ghemul – eu însumi mă desfăşor... prin bezne zboară constelaţii de gânduri şi ca într-o deltă de euri, silabe, consoane şi vocale mă risipesc căutând mereu cuvântul care tot şi toate înglobând, cuprinzând, precum ochiul de mare în irizate cercuri în răsfrântele vămile nouă roteşte şi soare şi lună şi ursele cerului minutare, în azurul de aripi chemând în lumini neasfinţite lumini. ...de tot singur adâncind târziul caut cuvântul de sub cuvinte, cuvântul din cuvinte cu vuiet de mare – întâiul şi ultim născut cuvântul-tată, cuvântul-mumă, din care adânci şi virgine înţelesuri izvorăsc în albia limbii – un ales de graiuri grai, o sferă de sfere, o floare de flori, o inimă de inimi – har întru har... 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------ÎN ÎMPĂRĂŢIA MUMELOR La Atotputernicele, în netimp şi nespaţiu, încoronat de vină, jos, demult purces-am dintre semeni... prin avenuri de foc, cu ochii de bufniţă coborând straturi de plasme, unde în miezul de foc al ţărânei scăldaţi, Arheii tuturor Celor ce sunt se încheagă-n seminţe. În tartar sub amarnice de gheaţă vămi, la răscruci de vii şi morţi, cu ochi fecundaţi de orbitoare lumini, în haruri de piatră fulgerătoare, Neâmpăcatele, apă, aer, foc, pământ, ether, pe trepieduri de aur
26
fierb lente alchimii de uranice pulberi de aştri căzuţi, sub spuma eonilor, de arsuri şi de dureri copleşite, din spectre şi pale umori iscând fascinanţi avatari, sâmburi de sori... prin labirinturi, prin valpurgice peşteri, în aburi de gnomi, de homunculi – sferice distilerii în expansiune, în zbor pseudolumi părăsind... Priviri-tăişuri prin ziduri, stăruitoare, năvalnice, Nevăzutele, nebuloase de cuvinte întemeiază Nerostitele în fecunde tăceri, între vânt şi cenuşă, între spadă şi inimi, între bezne şi lumini, cu buze, cu ochi, cu mâini, cu sex – din sânge izvorând, Străluminatele, osmoza surâsului, strigătului, geamătului... prin oceanul de plasme tornada unui nesfârşit polipier în roşii pâlpâiri de spaţii violând halouri de început globular... ...ad inferos demult purces-am dintre semeni, precum Osiris şi Orfeu... dar singur eu văzut-am cum prin trombe marine, în meduze şi leviathani, osia lumii arde vâlve în concentrice oglinzi, într-o nesfârşită împreunare cu voluptuoase mume orbind... 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------NAŞTERE DIN NOU Din amvonul ţării, din marea deschidere, pe muntele Kogaion nemuritor, cât zarea visează Zalmoxis timpii ce sunt, evii ce vor veni; noua faţă a lumii prefiră-n azur, ţinând sus cumpăna faptelor; o floare de lotus în vârsta de aur e ţara, ştiindu-şi locul şi timpul sub soare. Din unghiul meu perfectibil renaşte Zalmoxis, cuvinte de foc pârguite visând din neauz, din nevăz – nespus chin neântrerupt, mereu să te naşti din nou prin Cuvânt... 1979
27
-------------------------------------------------------------------------------------------------ÎNTOARCEREA LUI ZALMOXIS Din peşteră-n peşteră, din munte-n munte, din labirint în labirint, din noapte-n noapte, din vis în vis, din om în om, al nimănui şi al tuturor fără de moarte se întoarce Zamolxe printre convivi la ospăţul ales. Cu lungi papirusuri sub braţ apare nemuritorul, pe fiecare privindu-l cu ochii de dincolo de ochi, desfiră tot ce se-ntâmplă sub soare, sub lună, văzute şi nevăzute, dincolo de vieţi şi morţi – neîntrerupte faceri, desfaceri. ... omăt cât omul, vânturi de primăvară, zămisliri, cutremure şi diluvii, naşteri fără de număr,... în aer de tilinci învăluiri de turme în munţi... Cu orga cocorilor din smalţ de-azur până-n izvoare de-argint vuind, cu despletitele, strigătoarele focuri pe culmi, în strai de nuntă ceresc străluminat se întoarce Zamolxe, cu ochi neadormiţi nicicând, în stele citind, recitind ceru-nfrunzit, înflorit tot mai înalt pătrunde-n Cuvânt, neatinsei rostiri răpind tăcerile caste. 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------ROSTIREA LUI ZALMOXIS Pentru totdeauna, sub valuri de nisip pierdute sfârşesc grăirile toate; de la începuturi singur urcând piscu-nzăpezit, sfidez marea noapte. Târziu, în asfinţit departe, cu soarele arzând în răni, umbra prelungă-nfăşurând, mi-o voi zidi în temelii, pe piatra din unghi a celor vii. Într-o nouă viaţă, fără întoarcere, de umbre liber uşurat – nepreţuit trofeu celui ce fără egal luptă cu sine, cu propriul cap în mâna stângă arzând, nicicând privind înapoi, întru Rostire singur mă voi exila. 1979
28
-------------------------------------------------------------------------------------------------MEMORIA VETREI Fecundă vibrare a Totului primordial întemeiază dintru genuni de evi fără început tutelare Nume de râuri, oameni, cetăţi, din halucinante câmpuri marine până-n muntele sacru în codri, în peşteri, în mister de flăcări palpită memoria vetrei – incandescentă icoană – totem ancestral întipărit în cremeni şi săbii... Peste lari neadormiţi, peste aburi de sânge veghează neasfinţita oglindă – ceasornic solar la Sarmizegetusa regia, toate tăriile în sine unind. Încoronare a tainei, paradis al privirii, fluvii de umbre apuse la viaţă ivind în delta eonilor – herb al timpului – prin genuina diviziune a oului primordial, în hieratice ruguri palpită memoria vetrei – atotputernică, iluminată sămânţă în matricea primară, din miezul de foc al gliei – ochi vast deschis al generaţiilor liber se înrădăcinează în veşnicii. 1979 -------------------------------------------------------------------------------------------------MEGALITICUL TAUR SOLAR DIN PETRIŞ–HAŢEG În Haţeg pe dealul Petriş ciudat zimbru-totem spre răsărit încordat, la intrarea în neştiuta cetate pe plai cu ascunse semne de dincolo de timp, de la marginea lumii visând continuu nesfârşita goană de lumi prin înflorite lumi, al cosmosului Taur sacru izvor îşi orânduie mersul sorilor în ochi – supremă împlinire şi nesecată sorginte a Toate cele ce sunt într-unul singur, cu aripi de vultur peste hăuri, cu soarele între coarne zburând, într-o rază de lumină prin nebuloase vede şi aude totul pre pământ şi în cer... stelar întuneric întru Apeiron paşte; plânsul pietrei îl ştie, al timpului plâns în ochii Ursei Mari, în delirul Fecioarei, linişti de creşteri, explozii de înflorire,
29
ai răsăritului primi fiori mereu înalţă în zenit, necontenit vegheză în soarele-ochi munţi de taine răsfrânge veşniciei dăruindu-se în extaz infinit. 1980 -------------------------------------------------------------------------------------------------A TRĂI PENTRU A-ŢI DESCIFRA DESTINUL VIAŢA A trăi pentru a-ţi descifra destinul viaţa moartea în liniile feţei în privirile înlăuntru întoarse adâncul peşterii scrutând a citi în fanta buzelor cutremurate tăceri rostiri criptice izvorând a trăi pentru a te apropia îndepărta de tine în tot şi toate parte întreg margine centru miez coajă lumină în întuneric jar sub cenuşă tăceri care strigă fără de preţ sublimă trăire în războiul continuu al vieţii cu moartea 2004 -------------------------------------------------------------------------------------------------ÎNDUMNEZEIRE Din toate părţile întru fiire te caut îndumnezeire iubire întru iubire a fi într-un nou eu în salt peste valuri mereu spre vecie cu elementele în armonie viului vis univers faţă revers 2004 --------------------------------------------------------------------------------------------------
30
CUPRINZĂTORUL Izvor a toate ce sunt apă aer foc pământ lavă întuneric lumină viaţă moarte ceruri galaxii răsucite în zbor spaţiu timp gând iubire din toate părţile în sine înfăşoară neştiut necuprins Cuprinzătorul apeiron Unu proteic dincolo de sine în Zalmoxia învârtind osia lumii scrie cartea cărţilor unică 2005 -------------------------------------------------------------------------------------------------VAPOROS SUFLETUL Vaporos tăcut sufletul dezleagă-n ani umbletul prin străbuni prin alţi timpi unde vieţile schimbi ceva din nimic unde doar visul mai pătrunde seară între genom şi zeu golgota fratelui meu trupul – fragilul vas în care ard ceas de ceas între cer şi pământ apăaerfocpămînt 2004 -------------------------------------------------------------------------------------------------NAVIGÂND PRIN UMORI Roşu verde galben alb pelerin prin arhaice umori peste linia orizontului pâlpâiri se zbat faldurile amurgului rug o nouă viaţă a păsării Phoenix din cenuşa cuvintelor capricii hazard valuri de celule în avanposturi în asalt prin labirintul morţii cu mii de feţe proteic steag reînvie mereu pe craterul gurii gheaţă şi lavă – amprentă a inimii lumii lumină 2004
31
-------------------------------------------------------------------------------------------------ILUMINATUL Pătruns de lumina spirituală de pe faţa senină a Mayei înainte de toate urmează chemarea descifrării adâncilor taine a toate cele ce sunt întru marele Unu aici acum pretutindeni oricând în văluri nevăzute continuu visând peste surpări mereu te ridici din jungla nălucilor singur te smulgi şi intri în subteran sub marea nevăzută piramidă în periplul iniţiatului singur până la capăt fără întoarcere drum din netimp coborând pe Kogaion la Helis spre Istros apa sfântă pe marea cea mare până-n Egipt sub pământ vei înflori cu elementele afară uitat nimic nu te va vesti la ascunsul neatinsul firii izvor fără umbră vei trece-n piramida visului tău peste trepte încinse păşi-vei prin lungi coridoare de podoabe şi teamă liber pe praguri înalte căderi şi bezne în urmă rămân trape vâltori punţi scări inele-n balans de săbii de flăcări năpădit neabătut treci înainte printre oamenii-lupi setea foamea veghea tăcerea te vor căli vei înghiţi suluri cu vechi scrieri însuţi scrie-vei nopţi şi zile zbaterea cuvântului de la început un papirus fără sfârşit viaţa ta cheie a trecerii prin zidul din tine purificat călit imun vedea-vei vălurile pe rând căzând un somn – călătorie-n timp te va răpi pe albastrul ceas minutarul de fosfor fuge înapoi pe-o insulă-ntre lotuşi Neasemuita-ţi va surâde în nimb de aburi ea dispare în altă viaţă de-nceputuri reînvii ea alături cu mărul te îmbie oricum vei regreta... de muşti, muritor ţi-e drumul... de nu-l primeşti, în rând cu zeii fi-vei Lumina lumii Logos divin eul tău chema-va ordinea sacră fără de moarte iubire crescândă în cer şi pe pământ pe filele genomului scrii:
32
“…după chipul şi asemănarea Supremului purificat salvat înviat din ghearele din colţii morţii smuls mie din nou redat iluminat…” 2005 -------------------------------------------------------------------------------------------------PARTEA NEVĂZUTĂ Partea nevăzută aurele nimbul prin clepsidra inimii filtrează timpul sens şi ordine-n caleidoscopul lumii saltă universuri din bulele spumii scânteia divină fulgeră-n toate Unu cu mii de feţe renaşte-n predicate -------------------------------------------------------------------------------------------------TOTUL DE LA ÎNCEPUT În ceasul fluorescent din gândul meu în clipe de graţie fără seamăn frumoasă eternă limbile o iau înapoi timpul meu pe sine căutându-se ca-n intrarea unei peşteri vaste cum peştii-n râul subteran secundele în amonte caută izvorul de unde iau totul de la început 2005 -------------------------------------------------------------------------------------------------DIN NEŞTIUTE LUMI PARALELE Iată-mă rătăcit printre gânduri şi fapte singur îmbrăcat în aure şapte înotând pe marea vieţii sfâşii volutele ceţii din neştiute lumi paralele întrupat aici din gene alele mă caut prin spectru alb lumen de la fenomen la numen a celor ce sunt măsură inefabil pe buze arsură 2005 --------------------------------------------------------------------------------------------------
33
CU SINE ÎNSUŞI LUPTĂ DUMNEZEU Printre dune prin praf prin oceanul uitării chitina goală carapacea solzii coaja ghiocul zvon apus striate cochilii tatuate piei măşti de lux oarbe mode golul ascund acoperă vidul marea frică de sine tu însuţi a fi oriunde oricând aceasta-i încercarea floare de colţ pe pisc în vânt şi frig sub stele una cu stânca fiind de veghe mereu în turnul gândirii în luptă continuă să cobori să dezertezi e o crimă când însuşi Dumnezeu luptă fără oprire pe toate fronturile în toate timpurile cete de îngeri albesc zări măştile nopţii doborând sfâşiind sus ţin spada de foc mereu sus înlăuntru afară pretutindeni oricând steag al victoriei în armonie viaţa eternă pe culmi 2005 -------------------------------------------------------------------------------------------------SUPREMUL În alte lumi în hiperspaţii la viteze superluminice supremul nevăzut dăinuie fără atingeri fără pofte nevoi mereu este cel ce este alfa şi omega început fără început sfârşit fără sfârşit şi dincolo de toate aceste punct cheie de boltă inimă centru de raze focar luminii izvor ţâşnind în miraje apoteoze pe oaze 2005
34
-------------------------------------------------------------------------------------------------REÎNVIAT PHOENIX Din underground din subterana lui Zalmoxis reîntors... am ars am ars am ars întru marele Unu fără fum am ars am ars din propria cenuşă am înviat torţă oaspeţilor aleşi am luminat flacără altarelor din suflet am ars lumina aurelor am sublimat sub vânt nimic nu am rămas din amintire din patru zări din nimic nu se pierde din măsura tuturor lucrurilor din cele unsprezece dimensiuni văzute nevăzute iată-mă azi reînviat la gurile Deltei pe nisip pe fundul clepsidrei ... în zbor voi mai arde fără fum vreodată ? Haţeg, 2005 ----------------------------------------------------------------------------REVELAŢIA SCRIBULUI Retras în priviri în semne spre amiaza vieţii trăieşti în arhei embrionul fierbinte al lumii ca pe-o nemuritoare iubită întâmpinând cu mii de braţe de ochi de guri citindu-te scriindu-te papirus viu recitindu-te rostindu-te mereu până devii un semn între semne... Piatra nu o arunci nicicând pe tine mereu te înfrângi prin labirint mai departe mergi spre o mişcătoare ţintă prin tine însuţi înaintezi pe cel de sub tine să-l descoperi
35
pe cel ca Atlas stând sub cerul textelor palipsest împovărat sacrificat de toţi izvor iubire de dincolo de neoprit zbucnind aureolă în gând de dincolo de cuvânt cuvântându-ne 1980-2005 ZALMOXIS SEMĂNĂTORUL Din mine însumi pornit din zori până-n seară cuvântul în faţă fără odihnă cu mâna doldora de seminţe străbat ogoarele minţii-n lung şi-n lat din munţi în câmpii prin frenetice mulţimi cutreier pământul semănând semănând inimi ochi gânduri ploaie de înaripate seminţe zvâcnetul sevei osmoze trezeşte binecuvântate treceri de lumi prin lumi semănătorul – omul-orchestră în armonie continuă îndumnezeieşte vieţii ritmuri şi vise descătuşată vibraţie ce caractiţei-clepsidră scapă. 2005 CUPRINS Raul Constantinescu aparţine stirpei orfice În căutarea unui abecedar pierdut 1. Geneza 2. Marea călătătorie 3. Unicul tainicul zeu 4. Eu pentru mine sunt un semn de întrebare 5. Lupta 6. Din paralele lumi negative 7. Rostirea lui Zalmoxis (La altarul tăcerii...) 8. Rostirea lui Zalmoxis (La început a fost rostirea...) 9. Apeiron 10. Singurătatea lui Zalmoxis 11. Începuturile lui Zalmoxis 12. Rostirea lui Zalmoxis (Cum toate contopite...) 13. Răpit de azurii depărtări 14. Zalmoxis pe muntele Kogaion 36
15. Veghea lui Zalmoxis 16. Piatra din unghi 17. Ktistai 18. Arhetipii 19. Dor 20. Zbaterea apei mi-e sfântă 21. Apa de totdeauna 22. Ploaie 23. Aerul 24. Aerul vetrei 25. Ardere 26. Rugul 27. Pământul 28. Rostirea pietrei 29. Noile tipare 30. Viitorul prefiră-n tipare 31. Rostirea lui Zalmoxis (Coborâtori din spiţa roţii de foc) 32. Zalmoxis şi zeii 33. Călător neobosit 34. Zalmoxis în peşteră 35. Visul lui Zalmoxis 36. Smulgere şi salt 37. Zalmoxism 38. Ecce homo! 39. În labirintul cuvântului 40. În împărăţia numelor 41. Întoarcerea lui zalmoxis 42. Rostirea lui Zalmoxis (Pentru totdeauna...) 43. Memoria vetrei 44. Megaliticul taur solar 45. A trăi pentru a-ţi descifra viaţa 46. Îndumnezeire 47. Iluminatul 48. Partea nevăzută 49. Totul de la început 50. Din neştiute lumi paralele 51. Cu sine însuşi luptă Dumnezeu 52. Supremul 53. Reînviat Phoenix 54. Revelaţia scribului 55. Zalmoxis semănătorul
37