Saga despre Diriginta Maria Felix Medjugorje 01/3 2021 Comentariu. Saga aparține eroilor holiness, we have a saga hero clan, Saga despre Maria, Năluca lui Nabucco peste Cimitirul Fericit din Hațeg, jud. Hunedoara (1960/'21+ / nu orice cetățean trăește o saga doar eroii - acei oameni tragici dar modești care sintetizează o comunitate care nu îi acceptă și negându-i se zbate să-i elimine doar pentru a-i totemiza după despărțire, saga mileniului nostru e mai blândă, ori pare mai blândă, pentru că dacă te gândești la Gheorghe Ursu ori la Dicu Vasiu al meu pe care l-am pictat prin har mire pittian la cinci+șase ani după moartea prematură, la patruzeci de ani ori mai puțin, ca Christos, înainte chiar și de părintele martir Dumoi care atunci era la clasă, - și până la sagale mele n-au mai fost saga clasice de 1000 de ani, iar eu am facut si saga cu antieroi dar aia e pentru un public detectivist nu pentru cititorul de rand nici măcar pentru moi/ Lui Gavriil Musicescu (n. 20 martie 1847,[1][2][3] Ismail, Imperiul Rus[4] – d. 8 decembrie 1903,[1][3] Iași, Regatul României[5]) +Wikipedia Fevrier. Această zicere este închinată Maicii Domnului, dătătoarea minții întru suferință în credință dezarmată, în cele trei inimi ale României Mari, de unde toți românii își iau cuvintele, Năluca lui Nabucco peste Cimitirul Fericit din Hațeg, jud. Hunedoara (1960/'21+. Lumea spune cuvinte grele despre Legionari secolului XX, dar pentru ce mai mulți, românii simpli, Legiunea ceea era o confesiune ortodoxă la fel ca Oastea Domnului și Oastea Bisericii, un drept la credința unor strămoși nevăzuți - poate doar în icoane și peșteri sfinte - și a rămas acest ultraortodoxism român, legitim prin sfințenie, crucea unui semn de egalitate în geniu mirceavulcănescian între Cioran și Noica. Cel mai mult îmi plăcea ca și copil în anii optzeci ai secolului xx era noastră, după Christos cum se spune acum, era să merg cu mama sau cu tata în vizite, întâi la nenea Zdrăilă Alexandru, apoi la nenea Badiu Iancu sus la garsonieră la etajul patru, apoi la nenea Hristache Tatu, la Radu Igna, la domnul Constantin Stancu, domnul Ionel Amăriuței, cu mama la doamna Merințoni, mama lu Ionela, apoi la tanti Mioara, tanti Vetuța, la nașa și după ce am devenit creștin la doamna Maria. Chiar și atunci era foarte greu de mine deși un copil de până în cinci ani, dar asemenea oameni în jurul anilor 1987 m-au încurajat în credință, și pe mama deasemenea, când familia, prietenii, școala mă descurajau,
când reușeau și încercau mereu să mă facă să renunț la rugăciune și icoane, Biblii colorate ori alb+negru. Azi suntem în anul 2021, dar lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, atunci era ateism politic pe cartelă și accidente de muncă la Securitate, azi e o pâine sărăcuță dacă-ți droghezi, deja, și vinzi vecinii și prietenii, consăteni ori metropolitani. Astfel o familie credincioasă ca a profesoarei Maria, nu mai îi știu numele, nu l-am știut niciodată bine, de muzică, cor și pian, familie în care toți erau evlavioși dinainte de întoarcerea armelor la 23 august 1944 până azi, era bineînțeles o calamitate în târgul nostru. De asta mult au fost chinuiți până acum, Excelență. Au avut, au, doi copii, pe Fred și pe Fran. Pe soțul ei îl chema Radu, zis Dicu. Era un om frumos, ca un Florinel Piersic, cu părul negru, limped, profesor de matematică. Am vorbit cu el odată. Din câte îmi amintesc el bea vin. Eu am avut o reacție interioară, aveam cred cinci ani, că un creștin nu trebuie să bea vin! A murit când Fran era pe clasa a ii-a sau a iii-a, poate după Revoluția din 1989, așa cred. Omul a murit la clasă, era profesor pe undeva cred că la Pui, de unde a venit mama, a mers la clasă a băut o cafea și copiii erau răi și i s-o oprit motoru' că s-o supărat - și o murit!! Eu la școală, în ciclul doi, trebuia să desenez un mire, și a ieșit un nenea Dicu, numai că cu părul negru și costum negru, incorect cromatic, cel puțin în lumea aceasta. Doamna Maria era profesoară a Hațeg, la unu, copiii erau mici, toți au zis că s-au terminat cu creștinii ăștia. Pentru a mă exprima într-un cuvânt după treizeci și unu, treizeci și doi de ani, după cum noi ne-am zbătut să ne salvăm prin Poesii, ei s-au salvat prin Rogacioni, ca în Psaltirea Emiliei Dickinson, când stai să te gândești la evenimentele - evenimențialul - din viețile lor, vezi că nu ești s p e c i a l ci doar un vector într-un model mai înalt și anume crucea lui Iisus Hristos purtată de milioane de oameni, români ca și tine, aici, acolo sau dincolo, chiar în timpuri îngropate în timp, asemeni părinților noștri, chiar și acuma văd că profesorii, învățătoarele și educatoarele se împărțeau în două ca lacul Tanganika, în ortodocși și moderniști, - de parcă și ei, profesorii, ar fi fost la fel de mici și de pătimași ca noi copiii, crezând cu bucurie sau răzvrătindu-ne tragic la fel de mult gura norului îi va acoperi pe toți asemenea, așijderea! Marianismul aceste familii de lângă Mănăstirea Prislop în vremea Viețuirii Sfântului Român A. Boca, a stat ca piatră importantă în ortodoxia și marianismul nostru, al Bulzeștilor, ei s-au apărat în fața unui fârșit de veac bestial cu ceva ce se poate numi - și fiecare vrea - Știința Muzicii - oameni normal, nedelcieni, într-o societate demolatoare de temple și cărți. Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a
pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om; Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat; Şi a înviat a treia zi după Scripturi; Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va să vină, cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin proroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică; Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor; Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin. - Imaginați-vă ce greu îi să trăiești singur!...