Sola vedānta. v,oeziei 2021 AD i,-24, Felx Rian Constantinescu by felix gelu konstantinescu

Sola vedānta. v,oeziei +m (din volume, iv, 2004+2017} Felix Rian Constantinescu v, p. hd 2021 AD

IMERSIUNE POSIBILĂ POSSIBLE IMMERSION (în traducerea autorului) (translated by the author) Felix Rian Editura Călăuza v.b. Deva 2004

FELIX RIAN, O VOCE TÂNĂRĂ ÎN LIRICA ACTUALĂ parintilor miei,

hans christian andersen, v, + m, &iindieiortodoxeapostolice A, [2003+2004}

„A fi poet, zice Cervantes, este, zice-se, o boală de nelecuit și foarte molipsitoare”. Numita boală pare a fi la Felix Rian ereditară. Tatăl acestuia, Raul Constantinescu, este un cunoscut și apreciat poet, autor al mai multor volume de versuri, eseuri, precum și lucrări didactice, fiind domnia sa și un reputat profesor. Fiul, crescut într-o binefăcătoare atmosferă intelectuală,

absolvent al Colegiului Național „Decebal” din Deva, secția limbi străine, actualmente student la litere, a debutat cu proză scurtă în revista literară „Provincia Corvina”, remarcându-se și ca autor de piese de teatru. Pornește acum, la numai douăzeci și unu de ani pe propriul drum cu acest remarcabil volum de versuri intitulat „Imersiune posibilă”, scris în română și tradus în engleză, structurat în trei părți „Engolpion” (haiku-uri și tanka), „Hârtii îngălbenite” și „Ocean”, (poem-jazz), netradus. Faptul că Felix Rian a optat pentru haiku și tanka, această formă concentrată a exprimării poetice cu formă fixă, riguroasă – șaptesprezece silabe în trei versuri, 5,7,5, în haiku-uri, și de treizeci și unu de silabe în cinci versui în tanka, 5,7,5,7,7 , respectând cele trei cerințe, „unde”, „ce”, „când”, în diverse construcții – demonstrează nu doar solide cunoștințe de tehnica versurilor, ci și o sensibilitate deosebită și în același timp înclinația pentru miniatural și gingășie. Felix Rian creează o anumită atmoseră de taină, fior și regret,

o persistență a memoriei de singularizare a imaginilor de toamnă, iarnă, primăvară, cu precădere în haiku-uri. Scenele sale lirice, dominate de imagini vizuale pe care un pictor le-ar putea transpune cu ușurință pe pânză, degajo o stare de calm, îndemnând la meditație, contemplând panorama anotimpurilor. Astfel, salcâmul umed și alb anunță palida iarnă, cu frig fosforescent, limpede, umbră de pin nins, noaptea este apoasă, iar deasupra „Cer / Ființe și Cel ce e / În veșnicie”. Sau în acest haiku „Prin crengi albăstrii / Reci cețuri electrice. / Sfârșit de iarnă.” Tentativa spre asimetrie și insolit specifică japonezilor, densitatea expresiei, alchimia verbelor, capabile să creeze adevărate giuvaeruri, îl paște și pe tânărul autor care transpune în forme concentrate cu finețe distinctă ca într-un filigran ceea ce trăiește, simte și gândește. Există câteva motive care revin nu doar în structurile de sorginte japoneză, cum este cel al pomilor în diferite ipostaze. „Salcâmul umed și alb” „îngălbenit”, „prunii, negru

filigran”, având „crengile albăstrii”. Diferitele momente ale timpului sugerează poetului imagini neașteptate. Noaptea Porțelan negru/ Unde verde ochi de ceai .../ Salcâm smălțuit”. Seara „Dincolo de geam/ Seara, albastră sticlă./ Cristale albe.” Lumina „Falduri lichide/ Recif sticlos palpitând./ Solare lumini.” Din expoziția sa de stampe pictate prin cuvinte, nu lipsesc notațiile despre Hațegul natal Aici în Hațeg/ Blocurile sunt dune/ În neagră beznă. Sau natura hațegană într-o frumoasă zi de primăvară Norii ca o mare albastră/ Vălurită de încrețituri albe/ printre dâre umbrite puțin/De soarele ce a alungat/ Întunericul prin văi și prăpăstii.” (Lumina primăverii). După cum vedem, poeziile lui Felix Rian sunt expresii concentrate ale stărilor sale de înfigurată căutare a echilibrului și armoniei în natură, surprinzând limita și fiorul ascuns al comuniunii cu natura pin punctul unic al clipei efemere și veșnice în același timp „Apărură ghivecele cu plante/ Aduse parcă de un șuvoi acvatic/ Târâte mai departe pe

fereastră/ În întunericul umed/ În noaptea nordică.” (Lemn tânăr). Cititorulîși va face o idee despre trecerea inexorabilă a timpului din următoarele versuri „Pietre netede/ Aduse de ape/ Cu urme roase de rune”. (Ștersături). Partea a treia a volumului ar merita un comentariu aparte, având în vedere căare subtitlul „poem jazz”, evocând cu multă forță de convingere lumea sincopată a jazzului cu nostalgiile și stările ei limită, specifice universului american. Pornit în permanentă căutare a iluminării spiritului, sondând realul și descoperind esențele în eterna lor schimbare, Felix Rian pășește ca un poet format, sigur pe ata sa, o voce tânără în lirica românească actuală. RADU IGNA

FELIX RIAN, A YOUNG VOICE IN THE CONTEMPORARY POETRY “Being a poet, Cervantes says, is a cureless and very catchy disease.” The so-called disease

seems to be at Felix Rian hereditary. His father, Raul Constantinescu, is a known and appreciated poet, author of some verses and essay volumes and didactic works also being a reputate professor. The son, grown in a benefactor intellectual atmosphere, graduate of the “Decebal” National College, the foreign languages section, in the present studenjt at philology, he had made his debut with a short story in the literary magazine “Provincia Corvina” remarking himself as well as a theatre author. He is going now at only twenty-one years old on his own road with this remarkable volume of verses entitled “Possible Immersion”, written in Romanian and translated into English, structured on three parts: “Ëncolpion” (haiku and tanka), “Old turned yellow papers” and “Ocean” poems. The fact that felix Rian chose haiku and tanka, this concentated form of poetic expression with fixed form, rigurous seventeen syllables in three verses 5,7,5, in haiku-us, respecting the three requirements “where”, “what”,

“when” in diverse constructions and of thirty-one syllabes in tanka 5,7,5,7,7 – proves not only solid information of verses technique but also a special sensibillity and as well the inclination for miniatures and gentleness. Felix Constantinescu creates a certain atmosphere of mystery, thrill and regret, a remaining of visual memory, autumn, winter, wpring images often met in haiku-us. His lyrical scenes, dominated by visual images, which a painter could easily transpose on canvas gives off and estate of calm, urging to meditation, contemplating the seasons panorama. Thus, the damp white acacia announces the plain winter, with phosphorous cold, clear snowed pine shadow, the night is watery and above “Sky/ Beings and the One that is/ In eternity”. Or in this haiku: “”Through blue branches/ Cold electric mists/ End of winter”. The attempt towards asymetry and unusual typical to Japanese culture, the density of expressions, the alchemy of verb’s able to create real jewels it is not unknown to the young

author which transposes in concentrated forms with distinguished finesse like a filigree what he lives, feels and thinks. There are some motifs which reoccur not only in the Japanese origin structures, like the one of he trees in different hypostasis: “The damp white acacia”, “yellowed”, “the plumtres, black filigree” with “blue branches.” The different moments of time suggest to the poet unexpected images. Night: “Black porcelain/ Waves, green puddle of tea. Lacquered acacia.” Evening: “Beyond the window/ Evening, blue glass.? White crystals.” Light: “”Liquid kerchiefs/ Glasasy reef throbbing./ Solar lights”. From his word painted stamps there are not missing the notataions from the native city, Hateg: “Here in Hateg/ The blocks of flats are dunes/ In the black darkness”. Or Hateg’s nature in a beautiful spring’s day: “Clouds like a blue sea/ Rippled by white waves/ Along trailes shadowed/ By the sun who drove away/ The dark to

valleys and precipices.””(“Spring’s light”). As we see, Felix Rian’s poems are concentrated expressions of his eager search of equilibrium and harmony in nature, capturing the limit and the hidden thrill of the communion with nature through the unique point of the evanescent and eternal in the same time: “The flower pots with plants showed up/ Brought seemingly by an aquatic stream/ Dragged along farther over the window/ In the damp dark/ In the northern night.””(“Young wood”). The reader will make an ideaabout the unstoppable passing of time from the next verses: “Evenly stones/ Brought by water? With gnawed traces of runes.” (“Erasures”). The third part of the volume, which is only in Romanian, would deserve a separate commentary, the poem having the subtitle “poem jazz”, evocating with much peruasion the syncopated world of jazz with its nostalgias and limit estates, specific to the American Universe. In permanent search of spirit’s illumination, taking bearings in

the surroundings reality and discovering the essence in their eternal changing, Felix Rian starts as a full-fledged poet, sure on his art, a young voice in the actual Romanian poetry. RADU IGNA „...sau, ceea ce ar fi și mai rău, să se facă poet, căci a fi poet este, zice-se, o boală de nelecuit și foarte molipsitoare.” DON QUIJOTE “All the people in the world Every boy and every girl Just imagine that we could Face our brotherhood” Safri Duo feat. Clark Anderson

“…or, what would be even worse to become a poet, because being a poet is, they say, a cureless disease and very catchy.” DON QUIJOTE ENGOLPION (haiku, tanka)

ENCOLPION (haiku, tanka) * În pervaz, în geam Picură rotogoale. Ochiuri albastre. In the frame, in the window Rolls drip. Blue water eyes. * Îngheţatul geam Salcâmul umed şi alb. Palidă iarnă. The frozen window The damp and white acacia. Pale winter. * Lângă fereastră Salcâmul se înălbi De dimineaţă. Near the window The acacia has been whitened Of morning. *

Pe ceru-n amurg Prunii, negru filigran. Aer limpede. On the sky at dusk The plum trees, black filigree. Transparent air. * Prin crengi albăstrii Reci ceţuri electrice. Sfârşit de iarnă. Through blue branches Cold electric mist. End of winter. * Înnegrit salcâm Azur vitraliu, amurg. Busuioc uscat. In blackened acacia Blue stained-glass, dusk. Withered basil. * Pe o creangă albă Un sticlete ţopăie. Frig fosforescent. On the white branch

A thistlefinch hops. Phosphorescent cold. * În pervazul ud Firimituri pentru vrăbii. Picură ţurţuri. On the wet window frame Crumbs for sparrows. Icicles drip. * Peste sat ninsă Noapte – pată sepia. Fulgi de hârtie. Over the village snowed Night – cuttle fish stain. Flakes of paper. * Stradă pustie Câteva geamuri licăr. Noapte geroasă. Desert street A few windows sparkle. Frosty night. * În apartament

Frig conturat limpede. Umbră de pin nins. In the flat Clearly outlined cold. Snowed pine shadow. * Înroşind burgul Găuriţi monoliţi dalbi Luminoşi în frig. (haiku în amintirea Revoluţiei din Decembrie 1989) Red colouring the city Pierced white monolithes Bright in cold. (haiku in the memory of the Revolution of December 1989)

Down in the garden There is moulded snow. Sun – fiery bulb. * Prin haturi albe Felinare aruncă Nuanţe nocturne. Through white baulks Street lamps throw Nightshades. * Pătrar de Lună Peste tren înzăpezit. Afânat deşert.

* În bezna nopţii Steaua lumină tare La naşterea Lui.

Moonquarter Over snowed up train. Beaked up desert.

In night’s darkness The Star brightened up strongly At His birth.

* Pe scaunul pătat Becul plouă alb-gălbui. Iarnă sub astre.

* Jos în grădină E zăpadă mucedă. Soare – bec aprins.

On the stained chair The bulb rains yellow-white. Winter under stars.

* Porţelan negru Unde, ceaiul fumegă La miezul nopţii. Black porcelain Waves, the tea smokes At midnight. * Aici în Haţeg Blocurile sunt dune În neagra beznă. Here in Haţeg The blocks of flats are dunes In the black darkness. * Falduri lichide Recif sticlos palpitând. Solare lumini. Liquid kerchiefs Glassy reef throbbing. Solar lights. * Dincolo de geam Seara, albstră sticlă. Cristale albe.

Beyond the window Evening, blue glass. White cristals. * Pe cerul sferic Norii – sparte aisberguri. Calmă derivă Pe lentila convexă A mareei celeste. On the spherical sky The clouds – broken icebergs. Calm drift On the convex lens Of the celestial tide.

* Drumul livezii Flori înalte, uscate. Pământ ud, reavăn. Scoarţa de prun, rosie Lumină vegetală. The orchard’s road Tall, witered flowers. Wet soil, damp. Plum-tree bark, red Vegetable light.

* Pol abandonat De banchize şi zăpezi Călduros dezgheţ Apă, magnetic respins Infern alb înţepenit. Abandoned pole By ice packs and snow Warm thow Water, magnetic repelled White turned to stone inferno. * Cerul sfărâmat Prin minuscule nervuri Globule verzui Dendrice elevaţii Mici pete în fereastră. The crumbed sky Through tiny nervures Green globules Dendric elevations Little staines in the window. * (se dedică tatălui meu) Galben imanent Albă camera tatei Dacă nu eşti d-ta Nu-mi pasă de fulgii dalbi Natura, univers gol.

(dedicated to my father) Yellow intricate presence White dad’s room If you are not I don’t care about the white snow flakes Nature, empty universe. HÂRTII ÎNGĂLBENITE OLD TURNED YELLOW PAPERS LEMN TÂNĂR Apărură ghivecele cu plante Aduse parcă de-un șuvoi acvatic Târâte mai departe pe fereastră În întunericul umed În noaptea nordică. YOUNG WOOD The flower pots with plants showed up Brought seemingly by an aquatic stream Dragged along farther over the window In the damp dark In the northern night.

APARIȚIE EDITORIALĂ Aruncându-le la gunoi Mi-am publicat poeziile În Valea Stricății. EDITORIAL PUBLISHING By throwing them to garbage I published my poems In the Decayed Valley. PROTEGA ME Pana Păsării era ca în ilustratele Cărților de povești Galbenă Aprinsă Astfel Pasărea îmi spunea: „Ești al meu” Astfel mi se spunea: „Ești al Nostru” PROTEGA ME The Bird’s feather was like in The storybooks pictures Yellow

Fiery Thus he Bird was telling me: “You are mine” Thus I was told: “You’re Ours” POEZIA CLIPEI Sunt momente de nematerialnică adere Când carnea noastră tresaltă sub o Prezență neștiută Instinctele dispar sub miresme de mir și flori de câmp. Carbonizată de flăcări prelungi, gladiole și gerbere Omul, vie structură monolitică mută Cu creierul funicat de efervescențe, liniștit și tâmp. THE MOMENT’S POETRY There are times of unmaterial burning When our flesh is moved under an unknown Presence Instincts dissapear under perfumed oil and field flowers.

Burned by tall, long, flames, gladiolus swing Man, an alive mute monolithic structure With the brain quiet, dull and tingled of efervescences.

Pentru cât trăiești căci acolo te vei întoarce Când numit vei fi mort și numele-ți se va chema neștiut Șters cum va fi de ploi de pe crucea ta de lemn Așa că ascultă, ascultă-mă tu, neiubite.

GLACIAȚIUNE Inundate blocuri în tonuri verzi Dedesubtul banchizei în derivă. Scoici pe trotuar. Pești alungiți. Cadavrul meu la masa de scris. GLACIATION Flooded buildings in green tones Under the drifting ice pack. Shells on the pavement. Elongated fish. My dead body at the writing desk.

STIMULUS FOR THE OSTRACISED Beloved not, raise your blue eyes Leave your dust for a few moments For as long as you live, because there you will return When named you will be dead and your name will be called unknown Wiped out as it will be from your wooden cross So listen, listen my saying you, beloved not.

ÎNDEMN PENTRU OSTRACIZAȚI

RADIAȚII

Neiubitule, ridică-ți privirile albastre Lasă-ți țărâna și praful pentru câteva momente

Rari, cad fulgi de zăpadă Păstoși ca ochii pictați de Tonitza. Pământul cald și trecătorii

LUMINA DIN GEAM Distrug scânteierea albă. Grabnic mă retrag înapoia ușii Încuind-o. RADIATIONS Rare, snow flakes are falling Paste like in the eyes painted by Tonitza. The warm earth and the passers-by Destroy the white sparkle. Urgent, I withdraw behind the door Locking it.

Lumină, Albă hârtie Pironită DE Felinarul Nopții Pe geamul nostru. THE LIGHT IN THE WINDOW Light, White paper Nailed down By The Night’s Lantern On our window.

NATURĂ STATICĂ INFLORESCENȚĂ Bolovănoși cartofi Vii și stinse tonuri de verde Culori subterane. STATIC NATURE Rocky potatoes Enlightened and pale tones of green Underground colours.

Apa rece și alb-albastră Mic cub de cristal, Iszvorul e acoperit aproape întru totul De bălării ce întunecă grota Peștelui captiv. INFLORESCENCE The cold white-blue water Tiny cristal cube

The spring’s covered almost completely By thistles which darken the grotto Of the captive fish.

JEWISH CEMETERY Flakes drip from sky’s stalactites On the already frozen monolithes.

PÂCLĂ Pâclă Albicios înconjurându-mă Nori rupți Mă clatin hieratic Tremurându-mi ceața În mers.

ELEGIE SOLEMNĂ Poeme felurite citite toate În registru grav. Contrapunct. Artă poetică. Frică.

MIST SOLEMN ELEGY White Mist surrounding me Broken clouds I hieraticly stagger Trembling my fog As I walk.

Different poems all read In a serin a serious register. Counterpoint. Art of poetry. Fright.

CIMITIR EVREIESC

NEED

Fulgi picură din stalactitele cerului Pe monoliții deja bocnă.

Sufletul mi-e uscat Ca mâna lui Alonso Quijano Treaz, visez

La împărtășanie. NEED My soul is withered As the hand of Alonso Quijano. Awake, I dream To the Eucharist. POMPEI Am înțepenit ca ciupercile Din rafturi Mult prea tăcuți În pivnița enormă.

Zilele lui Apollo au apus Iar serbările sale sunt neștiute acum. Insă mai există, mai pot să văd Uneori pe stradă, mai des la televizor Ființe apolinice. Atinse de aripile îngerilor Mângâiate de Sfinți Scăldate uneori în simpla lumină originară. HUMANS Moto: “We saw the true

POMPEI

light” - from the

Fastened as the mushrooms From the shelfs Much too silent In the huge cellar.

evening service –

OAMENI

Yet, there are, I can still see Apollonian beings.

Moto: „...am văzut lumina cea adevărată” - din slujba de seară –

Apollo’s days have set And his celebrations are unknown now.

Touched by the angel’s wings Caressed by Saints Bathed sometimes in the simple native light.

În mâlul încins Al unei pete solare. LĂMÂIUL Lămâi năpădit De frunze șterse În fereastra galbenă. Lângă stânjenei În grădină Plutesc bujorii. Lemon-tree Invaded lemon-tree By drabbed leaves In the yellow window.

HAȚEG IN WINTER A snowed up city Like a muddy aquarium With flat fish and dolphins. Heaving me up a reef Of dwarf trees covered with snow, Fretting through water I see the sun light I try to breathe and I drawn In the hot mud Of a solar stain. +++

Near the iris In the garden The peonys float. HAȚEGUL IARNA Un oraș înzăpezit Precum un acvariu tulbure Cu pești plați și delfini. Săltându-mă pe un recif De copaci pitici acoperiți cu zăpadă, Fremătând prin apă văd lumina soarelui Dau să respir și mă-nec

OCEAN (poem jazz) „All I ever had These songs of freedom Redemption song” Bob Marley Organică muzică, jazz sincopat Aerul năvălind prin golurile lemnului Patina lăsată de sunetele izbite unele de altele Săpate în alama trompetelor

Reflectănd lumina în îndoituri Contrabasul mare cât o barca Coardele, groase parăme aspre ca ferăstraiele Zbămâind în gingașe improvizatii Sound-ul anilor ‘20 ieșind proaspăt Din difuzoarele radiourilor Acoperîte cu pânză Şi pline de foşnete „Rapsodia albastră” invadând New York-ul Aplatizându-i sim{urile, aducându-se la un nivel elementar Turtindu-l, făcându-l plat ca un tablou de Piet Mondrian Bineințeles „Broadway Boogie Wogie” Oraşe pline de muzica, vapoare îndepärtate de orice ape tcrîtoriale Izolate în muzica propriilor orchestre Ca in nişte luminoase ouă oarbe Cu delfini eşuându-le pe puntea scäldată in solfegii Prenum peştii-zburători Frezele cu cârlion{i lipiți de cap cu loțiuni de păr Strălucind din desenele animate primitive, de pe peliculele vechi Arse de lămpile tunurilor proiectoarelor de prea multä

folosință Pălării rotunde precum căștile de cosmonaut Alb, gri, maro Hiroshima pictată în umbrä arsä Tema atâtor improvizatii personale La claviatura maşinii de scris Bätänd dincolo de ritm Despre stridănța delicată a Orleansului Tirania germina{iei incubate de îngrăşămintele A secole de culturä de bumbac Boțuri albe de vată scămoasă Culeasă de degete albe de sclavi Clarinetul näscând partituri Scrise doar in pneumatica instrumentelor Butoanele trompetei ca nişte sfârcuri De negresä urlând in „Be-bop” Pâlnia saxofonului punându-ne in fată cu zgomote Ancestrale Negrii simtind încă din leagăn Jalea îngrămădirii in calele coräbiilor Îngropându-şi morții in Atlantic „Blues”, „negro spirituals”, „gospel” Simt toate astea, am suflat in trompetă Pânä mi s-a lipit de buze

Laolaltä cu pianul stridentstrident Pianul Strident Strident-strident Mi s-a lipit de buze Jazz Venind din zona centrală a universului De acolo de unde totul a început Și de unde totul începe totdeauna Iata că, tot aruncând cu pietre în apa oceanului Ann spart o stîclă cu un mesaj SOS Plin de amărăciun meditez Insulele sunt atât de multe Și de îndepartate unele de altele Umbrite doar de nori Ce se sparg unii de alții și se amestecă Aidoma unor incandescente plăci tectonice Apa binefăcătoare udând pământul Curgându-i pe coastele dealurilor Adunându-se în băltoace în care putrezesc copaci Prăvălindu-se cu zgomotul improvizației jazz La pământ, căzând ca bocănitul tobei mari

Iata pădurile putrede imense baterii Împrăștiind ritmul swing, bossa-nova, Reggae, jazz, reggae, jazz, reggae, reggae Cât despre noi, iată-ne aici Insecte și şerpi de piatră Cu burțile lipite de stâncile Ce acoperă ca un colțuros mediu deșertic tot pământul Devenit un pietroi plin de găuri Arătând întru totul ca o sculptură modernă Am spus „emulati de modele din ghips” Acum spun emulați de pietrele câmpului Curbele bolovanilor plusând de viață Ca un miez moale de pâine Farâmițat pentru vrăbiî Bucăți mari de piatră străpunse de unde radio, raze gamma Trăind ritmul surd al rotirii pământului Și al exploziilor Galaxiei Ne interpretăm solo-urile Eclatantă aducere aminte a foșnetului frunzelor Gheboșându-ne în cerc la sinia Pe care nimeni nu se va urca sa danseze din buric Avem daimonii noștri care dansează catolic rumba

Inconștient am început sa ne repetam variațiunile Căutând Idealul Grindina cerului dc plastic ne îngroapă cristalizându-ne Necroză cauterizata, ciuperca sulfuroasa Hiperurbanismul contemporan Ridicat în stratosferă sub fromă de particule Pentru totdeauna, sfârșit superluminic Meteorologica fluctuare a vaporilor prin curenții de aer Electricitate plutind periculos în atmosfera Globul roșu al soarelui Ridicându-se din ape spălat de valurî Îmblânzind scrâșnetele înghețului iernii Salcâmul îmbibat în razele zilei Ciorchine cu flori albe Sfidând jocul de cuburi al blocurilor Delicate pasaje obscure Picuri de ploaie amestecați cu cerneala versurilor Principiul prim apărând în nenumărate forme Insuflețind oamenii, Scriind formulele algebrice ale răsăriturilor Ca și organizarea cuiburilor din nimic

Din crengi uscate și frunze moarte Minuscale machete de arce Aşteptând picurii de apă Suntem lemne desprinse din pluta Meduzei Plutind pe ocean Primavara a umplut aerul cu silfi Retezatul devenind o luminoasa mandala Complexitatea naturii încrernenite de nori Încremenirea în tonurile cunoscute Nechezol de sfărșit al timpului Limitarea explorării pământului La drumul până la supermarket Nori arătând ca harta Marii Britanii Peste cerul de un albastru medieval Clar, simplu, deschis Muzica zgomotelor naturii Întins pe pamnt ca o patră alungită Cu soarele mângăindu-mă pe față Razele-i lungi oprindu-mi-se prin pori Văd că toti suntem senini și fluizi ca albastrul Iata norii goniți de trecerea timpului

Pământul respirând sub buldozere Lemn ordonat în oribile forme geometrice Străpuns de cuie și legat cu sărma Stol de pasări spălat de strălucirea alba a soarelui Sub nori spărgându-se ca întrun recif Aici jos, înconjurat de clocotul mut al aerului Inima-mi întrecându-se cu firele de înalta“ tensiune Nori ca urmele căinilor în pământul umed, Albastru de trecerea atâtor râuri Rostogolind pietre peste pietre De care lipiți cu aracet alb Mogâldețe din hârtîe tipărîtă În colajul transparent Al acestei zile de primăvară Izbiți de muchiile de silex șlefuit Al atâtor fosfenice lapidări Suntem oamenii-pasări Strângând fiecare în palmă, la trezire Drahma coclită primită în vis Cu pasărea-om abia oprită pe umăr Ținând în plisc o crenguță înfrunzită de măslin. B, [Versuri, 2000+2015]

FELIX RIAN-CONSTANTINESCU

MOMENTUL ÎN CARE D-ZEU EXISTĂ

2015

Colecția OPERA OMNIA poezie contemporană Redactor: Aurel Ştefanachi

Coordonator serie: Cassian Maria Spiridon Coperta: Andrei Ştefanachi Tehnoredactor: RoxanaAlexandra Costinescu

MOMENTUL ÎN CARE D-ZEU EXISTĂ

ISBN 978-606-6762015 © Tipo Moldova Editura TipoMoldova este recunoscută academic de Consiliul Național al Cercetării Științifice pentru domeniile filologie (PN-II-ACRED-ED2012-0285) și istorie și studii culturale (PN-II-ACRED-ED2012-0355).

Colecția OPERA OMNIA poezie contemporană

Iaşi, 2015 Editura Tipo Moldova, E-mail: office@tipomoldova.ro

Poetului Rabindranath Tagore, la un veac de la Tipărirea cărții „Grădinarul”

www.tipomoldova.ro FELIX RIAN-CONSTANTINESCU

Acum după ce am murit

În pământ sunt pietre care mă apasă nu pot nu pot ieși să te îmbrățișez îngenuncheată mă rog în chilie îndurerata mea frunte e plecată iar ochii mei sunt două lumini

plango ego et amo caelum et sancta terra en caelum en nox jupiter plangæ deus benedicite profesora mea sola secunda mater deus benedicite

5 Cartea închisă

epistola

Stăteam în ceainăria japoneză din Grădina Botanică tocmai începusem să citesc o carte

de septesimus vita imo pectore est non moræ moro ego

nu știu cât timp a trecut în templul pustiu ca o bisericuță de piatră

o profesora mea muto ego fuit alma mea plangit nano muta sola secunda mater juven pax juven sapientia non habet

o engleză bătrână m-a rugat politicos să-i arăt cartea mi-a

dat-o înapoi sfătuindu-mă să-mi găsesc o prietenă aș fi preferat să plece cu ea-n mână fără să se uite înapoi am rămas privind cartea acum închisă și am fost dezamăgit ca orice tânără

pământul îl alină umple-mi sufletul cu pământ cu mâinile tale delicate pune pământ în tăietura ce brăzdează sufletul meu oh, ce harnice sunt furnicile

Cuvânt lui Rilke

Cireșul Cireșul meu, fratele meu fiul mamei mele e rănit ca un soldat îngenuncheat lângă el ca o soră de Cruce Roșie îi umplu gigantica rană sângerândă cu pământ

Nu îmi vorbi, nu vei primi răspuns nu îmi zâmbi, zâmbet nu voi să-nnod eu dulf sperios sunt coborând în ascuns de-n port te duc de-n mări căzut te văd în lumea asta pește cântând mut mai bine de nu-nțelegi țărmul ți s-aține dar ochii mei ți-or spune tăceri multe că ochii mei stau stelele sasculte de-oi vedea că ești un dulf de om cum văd atât de rar

stimate domn din apă oi sări și eu poate odată și știi ce-nseamnă saltul meu? o roată 9 pentru o clipă iar e tot cum fu odată

și atunci vom încheia poate o prietenie ce pân’și după moartea mea-o să ție că marea este plină de dulfi ca mine ce teor iubi cum dulfu numai ține prieten să-ți fiu, omule, aș vrea

Dialogul lui Platon cu Aristotel

și să-mi îngrop fruntea în inima ta de nu-nțelegi, îngăduie-mi bietele cuvinte și lasă-mă să plec trist înainte de vrei să îmi vorbești, scrie-mi pe apă și poate-o prietenie o sănceapă.

Pe undeva prin Cosmosul lui Dante două Umbre vorbeau măreț andante apă ce curge-i unul, celălalt i-un sec vin pe lână ei în roată umbre se ațin 'Tu nu vezi ce e Omul? Idee de văpăi.' 'Da, văd și eu ce-i omul, rupt între dulăi.' 'Pe Om pe pământ Dumnezeu îl puse.' 'Duh, pământ și om omul tău distruse.' și noi tăceam-n Divina Comedie

cine-o avea dreptate doar Dumnezeu o știe de mii de ani vechi Umbre își stau vorbind de mii de ani noi umbre ședem, ședem privind

11 Elegie pentru frunze 'Omul este moarte și tăcere vie omu-i durere și e fericire. cine veni? un chip fără moarte ne luă de mâini să ne ia la sie.

Este vară încă dar în frunze am văzut izvor de aur oare ce simt frunzele? ce simte ursoaica prea obosită să se mai ridice primăvara, ce îi simt puii? privesc lumea cu cinci ochi chiar și soarele, el, mereu neînvinsul, neînvinsul are aurul toamnei în sine privind omul simt că nu vreau să cred

dar frunzele și ursoaica și puii de urși și soarele trist mă dezarmează 13 când oamenii vor spune că nu mai sunt voi fi vânt rază de vânt între pământ și stele

sufletul meu va fi ploaie| cea mai rece ploaie de toamnă

Fisură

totul pentru că deja aurul izvorăște în frunze iar în munte ursoaica a îngenuncheat la cizmele vânătorului

N-am învățat cât am putut de nimic din Geografia României

și soarele nu poate oferi decât chipul său trist de frunză galbenă, muribundă dintotdeauna am crezut că am mai multe inimi poate cinci poate șapte poate opt poate una când îți va fi foame spune-mi și te voi hrăni cu inimile mele toate

apoi în orașul care te distruge am întâlnit un student cu plete în ultimul moment a renunțat la meseria de domn bine plătit ca metropola să-i poată dea diplomă pentru ochii pe care îi avea în suflet prietenul cel mai bun al prietenului meu cel mai bun iam bălmăjit ceva despre negustori și despre Dumnezeu știe câte sute de mii de refugiați zicea că e din Suceava

pe undeva prin Moldova whatever 15 avea un suflet șăgalnic dar părinții lui i-au bătut pe toți zdravăn timp de secole unele după altele prietena lui nu se sfia să vorbească dulce în inima burgului

Frumusețea vieții aspre

el vorbea românește mai tăcut ca un ardelean pentru că de o mie de ani robii au râs de oameni odată mi-a spus

Dacă doar ați vedea ce vreme sa făcut abia de pot sta afară să scriu chiar acum începe să picure

mă, unde vezi număr de Suceava intri

noaptea asta stelele vor curge pe pământ în șiroaie cerul e de apă, un râu uriaș care curge pe pământ v-aș dori să veddeți cerul ăsta bate vântul

azi m-aș duce pe jos până acolo să mă uit la toate motoarele și să bălmăjesc precum Călin Nebunul aici am văzut număr de Suceava așa că intru și dorm

stau cu șapca-n cap în jurul meu prin curte e plin de îngeri uriași cu aripi albe și parfumate ca florile nipone azi am stat afară în frig aici viața e grea și aspră, sublimă oamenii sunt săraci

sunt fericit 17

curtea este într-adevăr o ogradă oamenilor ascultați-mă am lucruri importante să vă spun.

Eminescian

Pașii mei au rătăcit mult în jurul acestui pământ l-au căutat mult precum cauți un prieten un sfânt un părinte sufletul meu bate acum altundeva – nevăzut sfântă obsesie din care-mi izvorăsc mâinile lacrimile mi le ascund – în ochi, da, aproape întotdeauna și nu mint niciodată ca o piatră îmbunată de ape pe străbunicul meu îl chema Maria iar el mă vede omul feminin omul feminin omul feminin și nu mă tocesc nu am frunte de marmură sărutată 19

ce să spun sufletul meu e alcătuit din emisferele a două case din Cernăuți Alinare ș-un bucureștean frumos cu ochi întunecați în clipa aceasta sunt un avatar

Adun cu mâinile argilă vreau să o pun în apă pe care mi-o dă pământul să fac o alinare cireșului iubit și mă gândesc că poate într-o zi alte mâini neobișnuite cu munca mă vor aduna pe mine și mă vor presăra în apă să mă facă alinare pentru un cireș iubit unde voi fi atunci?

***

Mormântul mamei

în fața crucii veștede – Floare albastră Iubirea este o piatră Sunt singurul om care a trăit vreodată pe pământ când mă voi rispi ca o statuie de apă nimeni nu va veni cu mine oricât ar fi de întuneric în cer stelele nu se văd una pe alta 23 22 iar albatrosul care doarme singur pe ape nu zboară în stoluri

1-2-3-4-mult gândirea primitivă

când închid ochii în ei ființă fiecare om când îi deschid sunt o poartă închisă Încet până la 100 cu ochii închiși

Orice copac moare nu știu cum iar unii devin ochi ce e mai bine să respire sau să fie lumină? privesc peretele albastru pentru prima dată

pietrele sunt oarbe când vei 100 vei fi și tu orb

avu mama-i mamă-n negru cern dar nici mort nu-l avu 25 în țintirim făcu “mormânt”, o cruce ea făcu și se gândea ea: ‘Al meu băiat unde o fi acu?’ el tinerel și neînsurat mama doar îl iubea

Mama nu te va uita niciodată Muri-un băiat în Caucaz într-un război nedrept cum iar și iar apar ca azi muri bietul băiet și crezi că fu adus acas’? nu nici cruce nu avu la comun fu îngropat și locu’ fu uitat scrisoare doar veni la pas mamei ce-n poartă fu și scria acolo: ‘Al tău băiet erou îi de acu căzu pe data – cine-o ști? – colo în Caucaz mama-i mamă până-n cer da pe băiet n-

o poză-i pusă pe mormânt sfielnic fiu de Lună dragul băiet, erou, ucis de-a Ordinului mână și scrise-n piatră scrise ea cu lacrima de stea ‘Niciodată-al meu copil mama nu te-o uita’ ștearsă-i piatra-acum femeia fu sărmană da’ tot ce-și dori el sus în munți: ‘Sărumâna dragă mamă’ biserica și ea-i ruină în ea dau ciuine-nflorite bolta-i surpată dar prin ea vezi Urse regăsite de ești ca Poe și-ngenuncheat cauți pe cei ce nu sunt să știi c-o viață se rugară-aici pe-acest pământ muri-un băiat în Caucaz într-un război nedrept

o mamă plânse-o viață de-az cum numa’ mama plânge pe-al ei băiat căzut de azi; ei plânseră cu sânge.

poate doar cineva îndrăgostit de pământ 27

Pământul credinței mele Oricum sunt numit eretic chiar și aici dar nu știu cum de pământul, acesta, mă primește pentru că din el sunt făcut de sute de ani îi trag în piept aerul de frunze ude și merg în câmp singur ca Abel stoluri de vrăbii zboară de sub pașii mei știu de ce nu pot pleca din pământul ăsta pentru că în el ca și în mine sunt conținute zâmbetul și sudoarea brâncușiană și sângele și oboseala de oameni trudiți a părinților mei pământule, acasă, nu te voi numi fiindcă cine te-ar înțelege?

sângele meu îmi curge prin acest pământ prin inima nevăzută de asta nu te pot părăsi.

care sunt mai mulți de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și de asemenea o mulțime de animale!

Poezie ruptă din Biblie

La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Dar Dumnezeu a zis lui Iona: este drept să te mânii din cauza plantei? Și el a zis: Da este drept să mă mânii, chiar până la moarte! Dar Domnul a zis: Ție îți este milă de planta aceasta pentru care n-ai muncit, nici n-ai făcut-o să crească, dar care a crescut în-tr-o noapte și a pierit într-o noapte.

Potecă în cer

Și Mie să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în

Stelele m-au chemat dintotdeauna

Vai minha tristeza era un cântec odată pentru totdeauna

când eram copil îmi zvântam aripa mare de vultur în râul înghețat seara și dimineața

fug să te ajung din urmă în câmp porumbul cântă

mama îmi spăla părul amestecat cu pene mari cât săbiile

un înger puternic a coborât pe pământ

ea a zburat prima dată

aripile îi miros a cimbrișor sacru

mă-mpiedic de mușețel

acum eu| oprit pe o stea| deslușesc o potecă

nu știu trebuie să sar sau să zbor?

mâinile ne devin o singură aripă în timp ce îl culegem

o pasăre uriașă deasupra talangelor lovite de vântul sălbatic

Rugăciune cu îngerul porumb

o, tu, albatrosule pasăre a furtunii – te salut

Vântul topi porumbul într-o mare talazurile-i verzi izbindumi-se de piept

pălămida-mi înțeapă genunchii în vreme ce adun suflete cu mâinile mele slabe

mi le voi amesteca în păr și mi le voi sfărâma în privire dar precum Cassandra vreau să le pun într-un loc sigur până și muntele s-a retras în sine însuși Iar în câmp e sălbăticia genezei

33 îngerule răvășit prin ierburi cu ochi de petale ce spune mirosul părului tău, al alor tale aripi? care e sufletul tău?

Scufundarea Am multe să-ți spun în câteva cuvinte

hârtia mi-ai acoperit-o cu lacrimi zburătăcindu-mi-o ca pe-o aripă în ploaie când ajung înapoi la îngerul porumb mă zboară în aripile sale ca pe o mare liniștită cine plânge în câmp?

când pornești pe marea vieții nu sta prea mult pe ea ci scufundă-te ca un submarin fii ca balena cu cocoașă care după ce și-a sfârșit cântecul deznădăjduit neauzită decât de crucile stelelor coboară la temeliile înțelepte ale munților și stă acolo mută

fii ca foca înțeleapta soră a noastră care de îndată ce vede un om se aruncă de pe gheață în apă coborând cât mai repede și cât mai adânc 35 dacă înțelepții îți spun că trebuie să fii o floare fii acea floare de colț crescută undeva după o stâncă unde nici un cioban nu poate ajunge fii clopotul scufundat în mare care nu mai vrea niciodată să iasă din tăcuta catedrală lichidă și să știi că stelele sunt foci mari noaptea privind din cer pe când noi dormim iar dimineața când ieșim verticali să privim voioși universul dispar speriate și dezamăgite în adâncurile luminii cufundă-te

în inima mării, în pădure, în cer, în Dumnezeu și fii ca acele puține animale înțelepte și neîmblânzite care tac și devin invizibile când văd omul de ce să fii mâncat, Felixule? când vei simți nevoia să vorbești vorbește prin tăcere ca și chinuitul peștișor din meschinul acvariu și vei vedea cum tăcerea se va transforma într-un cântec epigrafic 36 precum doar inscripțiile îndurerate și adevărate ale mormintelor umile sunt pe care doar dezamăgit și obosit neînțeleptul soare pâlpâind prăbușit și el în mări după o zi de chin îl va auzi trudit cașalot închizându-și ochiul uriaș și trist toți avem nevoie de liniște va spune oceanul neclintit.

ca un cântec pe care dacă nu-l cântă pleacă cu pași grei să-l cânte în altă lume până ajung chinuiți la Dumnezeu neștiind cum îi va primi

38 37 Turma din munți Oamenii din Anzi Mergeam prin munți cam rătăcit de ajunsei-n loc pustinit Privirea lor e în flux și reflux urmând Luna precum Pacificul zdroabă e viața lor precum pentru Kierkegaard ca un fel de urcat bolovanii cu amândouă mâinile

o turmă de mamuți păștea vegheați de niște urși sadea ‘Turma-i a unei muieri mari și grasă’, unul din urși-mi zise, ‘ne dă fiertură de la masă.’ eu eram ca mreana-n nadă dar ursul ședea

molcum vorbii cu blânda arătare și mă pregătii de drum în muntele uriașilor nimerii gândeam privind în urmă da’ cu cin’ s-or bate urșii pentru uriașa turmă? când dădui de turmă-mi pierise piuitul 40 dar gândindu-mă la uriași, veni și liniștitul. 39

Stonhenge

Veșnicia s-a născut la sat

Suflet al meu să fii mereu deschis ziua când umblu noaptea când sunt mort

Cânele din munți primi zâmbetul din vale

sufletul meu trebuie să fie un cromleh care să te ocrotească omule nu o literă care îți ucide spiritul sufletul meu trebuie să fie întotdeauna deschis ca o aripă uriașă de înger uneori trist iartă-mă cerule

trebuie să am milă de iubirea ta 42 ziua îți aud plânsul 41 noaptea îți văd arzătoarele lacrimi

Algebră

spiritul meu e un orb care te vede

1 - liniște egal 0

spiritul meu e un albatros care caută liniștea în susurul celei mai mari și mai blânde furtuni din cer chiar și ploaia care va cădea peste cinci mii de ani încercând zadarnic să-mi atingă ochii zadarnic va încerca nu mai vreau să mustru pe nimeni sunt un trandafir negru

oamenii tăcuți sunt mai fericiți 1 nu rezistă fără zero dar vrea să rămână unu ce simțea Bacovia? spune-mi te rog ce simțea - Ochii privindu-l - care suferea mai mult? vreau să spun că după mine Apocalipsul? sufletul e dacă 1 există înseamnă că 0 nu există ce înseamnă 5? 43

sunt etern precum Stonehenge

acum camera mea e plină de aripi în amurg vreau să-mi îngrop ochii-n pământ

Casă-n lume n-am avut nu eran priciuri mâncare ci mâncam mărgăritare aurul stătea în cale dar noi nu aveam mâncare nici mâncare, nici hăinuțe doar mămucile drăguțe asta-i viața moțului cum e viața câinelui câinelui mare și blând ce îți șade pe mormânt mai bine n-aveam în munți aur pita noastr-o face-un faur pâinea noastră îi turnată 45 în lingouri si-i furată merge moțu-n lumea mare oamenii-îi picură sare merge moțu vânzător și toți spun că-i cerșetor

Iancule măria ta tu în mormânt nu ședea că nu-i vreme de șezut ci îi vreme de păscut de păscut cu turmele oameni și cu oile

Cântecul moților sărăcan de sărăcan umblă moțu fără-un ban cum trăiește doar el știe

doar el și sfântă Mărie orice fiară rănită de alice tace| 47 zăcând asemeni pământului până când cerul o îngroapă în zăpadă 46

Cerb zăcând

abia atunci vântul o vede ridicându-se – cu greu| urcă spre munte să dezghioace prețioasele conuri de brad cu inima caldă în ger de îi este dat

Cerbul rănit se târăște prin țărâna de ghindă sfărâmată și crenguțe moarte

să mai caute și iarna asta cu dinții prin kilometri de pietriș și zăpadă

până când se oprește undeva cu fruntea sprijinită în pământ coarnele îi sunt știrbite de zbucium

și sacrele-i coarne să nu-i fie mângâiate de degetele bolnave ale vânătorului –

sânge sacru iese din el și cerbul respiră cu ochii închiși

poate ăsta e rostul tăcerii cerbul și sufletul sunt asemeni|

ochii sunt cel mai prețios dar putându-i închide și redeschide ca pe niște cristale ce văd

pune-l pe indoeuropean să doarmă cu Mahabārata pe noptieră poate o va citi înainte să plece 48

să i se facă apucunctură în suflet 49

Cuvânt despre alb

cu spinii trandafirilor pe care îi ucide în fiecare zi

Sunt trist când mă gândesc la alb

să fie pimit în cromlehul de totemuri așa cum e

cred că trebuie să-și tot injecteze Amazonul în vene în loc de heroină Rio Negro Rio Grande Rio de Oro trebuie să vrea să fie tatuat pe față să i se toarne dulcele venin de cafea în privire doar zăpada și irbisul merită să fie albi

o pasăre mi-a spus asta între noapte și zi acum a plecat ca bădia Mihai văd din pătuț deasupra mea tavanul sfâșiat pe unde a zbură

ca nimeni dintre noi să nu-l mai ajungă neîndurătoare sunt Parcele cât timp sunt stele în cer 51

nu te îndoi sărută-l nu nu te îndoi pentru tine a fost făcut universul

Cuvinte către Ella McShane

Haide te voi duce la mure să mănânci lângă ursul uriaș mare și bun îți voi arăta sfintele albine care se întorc iar și iar în găoacea singuratică de miere dacă simți că nu ești iubită nu te grăbi nu te grăbi poate că ești poate că ești ca mărul din livada lui Robert Frost care a crescut singură între stele

Dimineață

Despre omul Nazca

Soarele se oprește în câmp poate e obosit poate nu

Nazca – fii focului din pământ ai lavei -

fața și-o ține în iarbă strâns cu ghearele-i de irbis fața îi e plină de rouă ori lacrimi

ai vulcanului – credeau că stelele sunt vii transmițând mesaje către stele niciodată nu s-au desenat pe ei înșiși considerând că sunt asemenea stelelor credeau că stelele sunt Nazca

trebuie să fie un drum iar spre cer pe undeva poate pe cărarea Lunii aș vrea să ajung soarele din urmă și să-l îmbrățișez

Florile te vor iubi

amintirii poetului Ciprian Nickel, cel care aștepta canonizarea unei flori Vei întâlni multe flori pe pământ nu rupe, nu rupe nici una aruncând-o mai apoi când vei vrea să rupi o floare aprinde o flacără și vei vedea că din tine vor crește flori .vei fi o floare. nu ucide pe cei mai buni ca tine

a apei a pădurii a frunzelor ochilor noștri a ierbii vom muri dacă nu îngenunchem în fața vieții pământului ca la Hiroshima ca la Nagasaki ca la Chernobyl ca oriunde pe ceea ce numim Pământ priveștete în oglindă și observă că ai aripi să îngenunchem în fața copacului asemeni primilor Romantici

poate că floarea aceasta hardenbergiană pe care o rupi e Dumnezeu iar florile te vor iubi 56 55 Îl iubește pe copilul acela rău Glas verde Să îngenunchem și să privim în oglinda verde

O mamă poate are un copil rău și toată lumea spune

vai ce copil rău dar mama îl iubește pe copilul acela rău

ne vom lăsa legănați de Apa Mare către vis aflând de la cineva că moartea e o dimineață în care fugim la fereastră și privim prima zăpadă ca în copilărie_- '

58 57 Icoanei ocrotitoare Chemare la zăpadă Vă invit pe pluta adusă de ape pluta mulatrului Jim și a metisului Huck Finn vom pluti purtați de apa mâloasă stând noaptea cu spatele pe râu și privind galaxiile de îngeri

Când îi sărut poala ramei sau mi-o sprijin pe frunte fotografia de etern doliu a mamei - atunci sunt în transă dar când o așez iar pe pat - e vie

suntem doar noi doi în camera noastră până acum am învățat doar de la dumneata și îngeri cui mă pot ruga? 60 59

mă voi ridica între pământ și cer precum albatrosul cu ochii închiși de furtună

Mamă atunci poate te voi vedea Ma simt ca în cubul de lumină blândă al unei piramide de petale pereții sunt albaștri - cred că dintotdeauna au fost acum în camera ta se tace mult și nu intră oricine eu sunt zidul tău de piatră sufletul mi-e un trandafir galben ca și al tău plin de petale imperiale și spini romanici

Mă neolitic

Oile au ajuns până lângă țărmul de pietre intru în apă lângă mine lacul se scurge nabist într-un ponor oile tac iar eu scriu mergând prin apa rece întorcându-mă văd o piatră pusă peste altă piatră cu tălpi ce ezită merg și o ridic pe a treia

Mărășești

Demult am fost într-un cimitir și am văzut o statuie de erou cu fruntea tocită și pieptul frânt cununa de piatră îi căzuse în iarbă și mă gândii ce fulger zeu sau înger lovi neînfricata statuie în pieptul fisurat? avea o privire încrâncenată de copil din vreme de război inima-i ruptă în două era o harfă cu șase coarde nu am vrut dar a trebuit mi s-a spus să cânt

soarele și apa mă neolitic

Meditație Zeul se desparte de sine și devine tu apoi se întoarce în sine și devine noi

voi urma sunt când am început am ieșit din gura lui Dumnezeu în spiritul său mă voi întoarce îmi sunt propriul preot nimeni nu poate muri în locul meu nu vreau să mă ratez în moarte ar fi prea trist –

65 64 Pământul e un om Orfică

Dacă vrei să am o viață angajează-mă cu hârtii și te

Pământul e un om| respiră precum Nichita Stănescu pe patul de moarte și ne privește prin pietre râurile sunt inima lui

barajul progresist nu a reușit să ucidă sacrul și a devenit el însuși sacru

de oameni ferește-te, ferește-te dar nu pământ

barajul e un vas uriaș cu apă sfântă într-un templu în cruce

voi vedea cum toate jivinele vin oricât de fioroase mi-ar părea

tăcut precum piramidele ori megaliții răspândiți pe tot pământul

cum toate făpturile cu colți ori aripi uriașe vin și îmi spun

ori cifrele Nazca

frate ce-i voi spune ursului când mă va întâlni pe stâncă,

66 munții sunt cei mai frumoși dar trebuie să-ți pleci fruntea pentru a ști acest lucru pentru că munții sunt plini de suflet totul e viu șii sfânt aici iar dacă îi vorbesc pământului mă aude precum cerul să nu-ți fie frică să adormi în sălbăticie Tristan și nu te teme de fiare

67 ce le voi spune lupilor bravi, ce-i voi spune corbului când va insista să-mi vorbească ce-i voi spune păianjenului, sărmanului păianjen, ce-i voi spune înțeleptului șarpe? oare nu suntem tot| una? ce le voi spune pietrelor, ce-i voi spune șuvoiului de apă, ce-i voi spune copacului negru,

ce-i voi spune înluminurii de ierburi al câmpului, ce-i voi spune cerului? iartă-mă, iartă-mă îi voi spune ursului, bravilor lupi, corbului, păianjenului, șarpelui, pietrei care e un ochi, râului cubist de munte, copacului, ierbii, iartă-mă – îi voi spune cerului barajul e sacru precum cromlehul în amurg îmi sacrifică sufletul

68 3 Să fii mama ta

3 e mai mare decât 4

Să-ți proptești fruntea în interiorul cotului ca mama ta

5 a rămas de mii de ani același preocupat de mituri Naso a devenit mit ca orice zeu ca Steinhardt

și să fii mama ta pentru că asta ești

Marea Neagră e frumoasă în februarie bucură-te de lumină prietene

și pregătește-te pentru îndelungata noapte cerul e tăcut cel mai ades

toți am fost întrebați dacă vrem să ne naștem am spus da fericiți ca mireasa tânără

praful acesta de lângă drum sunt eu

toți am fost întrebați dacă vrem să trăim toți am fost întrebați dacă vrem să murim

dacă sufli peste el e ca o zburătăcire de stol de stele puternicul cer e tăcut de parcă vrea să mă învețe ceva stau pe iarbă privind pământul de parcă ar vrea să mă învețe ceva 71 70

Vers îngenuncheat Un irbis culcat cu botul la pământ

Am întâlnit un irbis culcat cu botul la pământ cu creierul de gheață și fruntea de miere fruntea mi-e proptită de fruntea sa

Pământul e ursit suferinței din pământ vin din pământ dureros învii

73 72 1 Zeul Zeul e întotdeauna el însuși

Rugăciunea te poate duce oriunde Oriunde vrei să mergi

precum bătrânul care nu greșește și precum pasărea care nu minte

Este ca aceeasi roată învârtindu-se Ce te duce într-un loc diferit

săbiile degetelor lui judecă drept și judecă nedrept niciodată în eroare

Dacă tot esti înconjurat de întuneric Măcar deschide-ți ochii – asemeni cerului - ai mulţi ochi -

numele lui sunt cifrele adn zeul înghite oameni ca să-i scuipe pe țărmul de sensucht

Dar speranța e o pană de vultur Ce deja îți arde în păr Rugăciune spuse filosoful spuse omul Rugăciunea e o inimă în sase colturi

Rugăciunea e soarele în sase colturi E mâna ce te trage afară din adâncuri

Asa cum tu sau eu ne rugăm neîncetat în oratia acestor cuvinte

Rugăciunea e zâmbetul sclavului răscumpărat

Cerul e un Amazon curgând pe deasupra capetelor noastre

Un râu nesfârșit căruia nimeni nu i-a văzut marginile O apă mare în care sunt trei pești ce sunt un singur pește

Rugăciunea e frumoasa pe care n-o vei săruta niciodată E izvorul la care nu vei ajunge niciodată Izvorul privirii ei de zâmbet si oglindire Rugăciunea e o înfrângere asemeni sufletului

Mulți ar dori să se piardă pe ei ca tine în rugăciuni Mulți ar dori să plece în călătorie aici Ești lângă un munte pe care nul poti părăsi

Și doar rugăciunea se-nvârte asemeni unui nufăr Totusi nu e nevoie să pleci în nici o junglă tainică Pentru că necunoscutul și pădurea se află chiar în tine

Dar muntele umblă cu tine asemeni stelelor si tăcerii Gautama a stat meditând 49 zile sub copacul Bodhi Hristosul a postit rugându-se 40 de zile în deșert Primul sufi a stat veacuri pe geometria covorasului de rugăciune

Oricine e primit în familia oamenilor Nu e nimic care să mă intereseze afară de el

cea mai grozavă călătorie cel mai mare adevăr musteşte asemeni pădurii ecuadorului ud din privirea ta Când ochii îți sunt două pietre ale tăcerii

Auzi cântecul râului și poți citi portativul furtunii Muntele îți împărtășește tainele sale Și nu mori când ochi îți sunt două pietre ale tăcerii Cerul este o apă adâncă și tăcută De-i stai pe pietre trebuie să astepti ca orice pescar Dar de vei face asta multi pesti vei prinde îngeri vei prinde zei vei prinde Multe miracole te vor întâlni dar nu ti le pot spune pe toate

Chiar suferinţa e captivă în cosmosul unui vis Existenţa e un război între flăcări si bezne Asa ca deschide-ți ochii dacă-i mai ai Rugăciunea e o sabie scriptura e o sabie harul e o sabie Poti alege să lupți sau să mori Întâi vin toate Apoi vin durerea și tortura Ocara adesea le urmează pe toate

Iar apoi vine rugăciunea apoi vine Isus din Nazareth Îngerul meu mi-a spus: ți-ai luat crucea? n-am stiut că trebuie să-i răspund

cosmosului

Iar rândunică cine este cine poate fi afară de martiri? Mucenic ucis ori mucenic fără sânge asta sunt toți ucenicii

și-a fost atât de aproape că l-am auzit a fost atât de departe că nu l-am putut vedea

De aceea rugăciunea nu trebuie să se oprească Totul e o iluzie

Cei vechi spun că mintea-i un bostan ce trebuie să se tot coacă

Iubita și extazul durerea și nondurerea Viata e iluzie iluzie e si moartea

Eu cred că mintea-i o sămânță

Hristos isus este un prinț fericit deasupra ulițelor

Și trebuie să-ncolțească în adâncuri și singurătate Asemenea grăunței să moară și să-nvie Afară copii de la bloc urlă ca un trib lakota Câtă fericire pe cărările liriciste ale copilăriei Amurgul e plin de urlete si fericire Copilăria se reflectă în noi ca un munte

Acesta a fost visul Esti rana mea de nevindecat dar eu mă rog Esti durerea de sâmbătă dimineata şi de sâmbătă seara dar eu mă rog Esti Timpul mâncându-mă cum se mănâncă pâinea dar eu mă rog

Sufletul e cheia tuturor lucrurilor

Esti rugăciunea mea tristă si neîntreruptă dar eu mă rog

În el trebuie să-mi spăl fața și mâinile Când m-am întors din vietnam

Vrăbiile sunt amicii îngerilor

Tu m-ai asteptat în vechea mea casă Eu am pierdut ceva acolo în vietnam Dar tu m-ai găsit acolo în vietnam Am mers la zeiţă iar cu un rover cu un serafim Acolo în munte am întâlnit niste oameni Izolati de milenii în bezna unei peșteri prăbusite 78

Iar dumnezeu e iubire dar noi noi ce suntem? Îngerii sunt frumosi de cântă oamenii în tăcere Doar vrăbiile sunt amicii îngerilor copilăria mea a durat mult Mai mult decât s-a asteptat oricine chiar eu copilăria mea a durat până ieri iar karma e o cruce pe măsura fiecăruia În noi ard candele în benares ard lotusi

Când Ochii lui dumnezeu ard ce nu e flacără? Veghe în noapte la feștila computerului Cu phil spunând mereu si mereu aceleasi cuvinte: 80 79 „păi am fost acolo și am văzut ce ai făcut am văzut cu ochii mei doi” Cuvintele îngerului toate Stelele sunt mai înalte decât oamenii

3 lacrimi

Sufletele noastre îngălbenesc toamna Asemeni lacrimilor Şi învie odată cu florile acoperite de rouă Odata cu durerea inimii tinere de mesteacăn Sufletele noastre zboară peste lacrimi Asemeni păsărilor şi asemeni îngerilor Şi o lume întreagă nu va înţelege taina Cum inima martirului e strapunsă dar sufletul e viu

La început sufletele noastre se lasă purtate de vânt Şi pleacă pierzându-se-n vânt Asemni unei batiste pline de lacrimi Scăpată din mână 82 81 Sufletele noastre îngălbenesc toamna Şi învie apoi 5 pictograme Sufletele noastre pleacă odată cu stolurile de lacrimi Şi se întorc cu cohortele de îngeri

Soarele se oglindeşte Răsfrângându-se într-un întreg univers În cele 3 valuri ascuţite ale barajului

86147 504 (Hari) 18734 80 462358 164 915455 9153841 30956 305 4,1 59 10 8357631 20 4578910186 3891 2 345 78915 180958 4315928 45 6487 678364 51760 343 16 83056 1 34302 54138 9561 6538 82 458 2356 53589 45 702154 31 0 45 7603251 251938 806,7

Griuri colorate plutesc deasupră-ne Unde radio venite din ploaia ecuatorială Chitări flamenco mixere şi zbârnâitul membranelor audio În loc de sticlă gravuri ne strălucesc în ferestre Romantic oraş asediat de păduri albite de ceţuri Maiestuos rădăcini sfărâmă asfaltul Culori transparente ne fuzionează în ochi Şi ploaia ce întrerupe iarăşi curentul electric Primitiv ca o femeie ce naşte Ochii ne plâng cu cioburi de sare Moartea venind din cer ghidată de legi balistice Egloge acompaniate de scratch-uri

85 Efemer buchet de lalele împărtăşindu-mi înţelepciune

Acuarelă

Porţelan alb acoperit cu linii subţiri Verde inflorescenţă de nufăr

Imaterialitatea muzicii legănând florile Koan vizual mut Viu arhonte Mistică percuţie Lângă arhipelag Inconştientul misterios ca o oglindă luminată de noapte Naturală scriere sub cer frunze îmbibate de pigmenţi Păsări ce vâjâie precum pietrele Haite de câini atacând omul la ora 4 dimineaţa Frig septentrional pustiu de banchiză Sau pe aproape Ceaţa miresmei florilor de salcâm Cd-playerul inimii concertând Laser invizibil delicată lentilă Pete de motorină pe frunzele florilor 86 Baroc filigran al petalelor de crin Reziduurile răsăriturilor acumulate sărat

Olmeca uitare de sine spirit al continentului sudic Artefacte africane frecate cu lemn ars Blues zgâriat pe coardele chitarei Calcar tocit sub ape Miniaturi luminoase topite în sticlă Fluid incandescent în cadru de plumb Lirice linii înscriindu-ne chipurile Arhitectura exactă a muşuroaielor Termite minuscule respirând cu un singur piept Acest prezent continnu văr bun cu eternitatea Morminte izbite de meteoriţi arzând Sub norii tăiaţi în muchii de silex Svastica tibetană soare bland nori intrandu-mi pe fereastra India Spiţele roţii devenind una

Cruce greceasca zgâriată in sideful icoanelor de pe veşmântul alb 88 87 Ochiul mistic al pământului Deschis sub pietre AD 1950 Norii precum ceata viselor Filamentul solipsist Al descarcarilor electrice Blitz scaparand sub ceruri Ploaia nascand pesti oceanici Apa colorată irizând hârtia Lumina căzând razant la asfinţit În urmele băltite ale paşilor noştri În acest moment

În icoane strălucesc sfinții în zeghe În icoane strălucesc sfinții în zeghe În icoane strălucesc sfinții în zeghe În icoane strălucesc sfinții în zeghe În icoane strălucesc sfinții în zeghe În icoane strălucesc sfinții în zeghe În icoane strălucesc sfinții în zeghe În icoane strălucesc sfinții în zeghe

Când o bătaie la uşa Sună ca un clarinet alto Întru deschideri si treziri

Adam

Adam are doar o primăvară să se nască Doar o vară să-şi închipuie că iubeşte

Amintirile bătrânului Cântecul păsărilor prin vânt E acest cântec – al înțelepților pești în ape

Şi doar o toamnă să-şi vadă inima îngălbenind Şi doar o iarnă să se lase îngropat în zăpezi

Al frunzelor transformandu-se în lut În imensa lacrimă a toamnei

Adam e un lăstar secerat de razele soarelui Un cerb a cărui frunte se va odihni-n ţărână Adam e o piramidă de lacrimi cioplite

În acest cântec unii dintr noi suntem litere Mărunte şi veşnice

În care sufletu-i e o lacrimă ceaşteaptă să învie

În universul incognoscibil şi evanescent Asemeni unei flori albe şi baroce Pentru că universul e şi el o lacrimă Învolburat de bulboanele de stele 91 Iar noi toţi suntem durere

Dar unii suntem lacrimi ce se răzbună După plâns

Asemeni norilor din cerul de vară Sau lacrimilor de copil

Am văzut o fotografie cu un trandafir, un trandafir anume. Este frumos, tulburător.

Sunt amintirile auzite de la un bătrân Care sunt ale altuia dinaintea lui care Sunt ale altuia dinaintea lui Sunt amintiri de care ai nevoie

Petalele sunt răsfrânte ca nişte ghimpi,

ca niste spini. Pentru că le-am trăit O arhitectură a ghimpilor realizată în petale Nişte petale curbate, tăioase.

93 92 Artă poetică Arhitectura unui trandafir Stiu că trebuie să existe Femei cu fruntea împodobită de miracol

Ne căutăm trecutul în ultimele gânduri Poezia ne este dăruită precum anafura Barzii mint spunând adevărul Frunţi îngreunate de feeling Meditaţie urmând legile improvizaţiei Turnuri de fildeş transformate în cochilii ale târârii în primăvara sfărâmată 94

Lumina invadându-ne precum un cântec Nevăzute clape se risipesc sub flăcările vântului Versuri despre săruturi în parc Si despre singurătatea poetului.

Artă

Ne înveşmântează toamna în Încremenit galben Mecanic vom păşi în urma Cortegiilor funerare Privindu-ne unii pe alţii Cu ochi estompaţi Inconjuraţi de lumini cosmice Ne aşezăm roată precum un Cromleh

Păstrând dispariţia în mijloc 97 Moartea ne dă târcoale Privindu-ne în ochi precum 96

Atunci când tac

un cocoş cântând Propria mizerie îmi mângâie fruntea singură Voi împodobi bradul cu priviri inoxidabile

Sufletul meu Îl aude pe Hristos Duhul din mine aude Duhul Lui Atunci când tac asemeni unei pietre Asemeni unei pietre de suflet

Gândindu-mă la eternitate Doar oamenii mor La bătrâneţe îmi voi lua un ucenic Şi îl voi învăţa să plângă

Aud tunetul Duhului Sfânt în suflet Îmi spăl ochii în lacrimile Sale Iar lacrimile mele le plânge Dumnezeu pentru mine Spunându-mi că orice suflet e icoană văruită

Autoportret cu Isus Autoportet Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt ca un cărăbuş cu spinarea spartă Încercând să se agaţe de o rază de lumină.

Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ Sunt doar un băiat cu capul în pământ

100 Bocet pentru om Băiatul în oraşul natal

Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi băiatul a mers mult cu capul în pământ Şi la un moment dat căzu cu fruntea în pământ Cu sufletul incandescent, Excalibur şi neînfrânt Şi la un moment dat căzu cu fruntea în pământ Şi la un moment dat căzu cu fruntea în pământ

Piere omul ca frunza În universul îngălbenit de toamnă De nu va fi să mai trăim Doamne strigă tu bocetul despre om

Înainte să moară omul moare sufletul omului Ca frunza ca iarba ca floarea din spini Neghina-i mai multă ca grâul în câmp Doamne strigă Tu bocetul despre om.

102

101 Calea iertării

Calea iertării Felix Asta e pentru tine Aleasă de Elohiym Domnul Din eternitate pentru tine Calea iertării Felix Să nu o uiţi niciodată Porneşte pe ea de dimineaţa

Innegurarea ochilor în albastre umbre Amurgul dezbrăcând copacii de lumină Mândria/ un duşman Poezia evaporându-se alb în lumină

Noaptea în praful ei propteşte-ţi fruntea

104

103

Cântec de jale

Către satori

Izbesc de-o viaţă în tam-tam-ul Nefericirii

Vânt prin păru-mi agrest

Izbesc de-o viaţă în toba Nefericirii

Strămoşii răsfiraţi prin pământul pe care călcăm

Căci de mult deja Şi Ierusalimul e clădit din lacrimi.

106

105

Cântec idiş Cimitir ovreiesc scăldat în lumină Lacrimi de piatră gravate în diamante îngheţate Stânci pătrate de chihlimbar în care strălucesc alefuri Pietre de mormânt cioplite în uriaşe lacrimi Acoperite cu lacrimi ovreieşti… Te naşti jidov Vei şti să plângi Departe… Departe…

Cântec Trebuie să reînviem tainele pământului Pentru ca pământul să mai poată trăi Trebuie să reînviem tainele pământului Pentru ca pământul să mai poată trăi Trebuie să ne transformăm în rugăciuni Şi cuvintele trebuie transformate în rugăciuni Pentru ca pământul să mai poată trăi Pământul trebuie să reînvie ca să mai poată trăi

108 Sunt o bucată de pâine

107

În mâna copilului la grădiniţă Sau pe farfurie la casa de copii Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Pe masa săracului

Cântecul unei bucăţi de pâine

Şi în căruciorul de cumpărături al bogatului Sunt o bucată de pâine

Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine Acum de dimineaţa brutarii mau pregătit Şi fata de la tejghea o să mă vândă

Voi fi frântă la mănăstire

Sunt o bucată de pâine

Şi mâncată în tăcere la închisoare Sunt o bucată de pâine

Sunt o bucată de pâine Şi am să ajung astăzi în atâtea locuri Am să văd atâtea chipuri Sunt o bucată de pâine

Sunt o bucată de pâine Muşcată cu ochi goi Sau grei de lacimi prin spitaluri Sunt o bucată de pâine

Sunt o bucată de pâine Am să ajung pe altarul preotului Şi în mâinile bătrânei adventiste Sunt o bucată de pâine

109 Sunt o bucată de pâine Pe masa curată a familiei fericite

Sau în mâna cerşetorului Sunt o bucată de pâine Sunt o bucată de pâine în mâna străinului Un codru de pâine uscată în mâna pustnicului O bucată de pâine în mâna omului O pâine mare în mâna lui Hristos

Scoatem lumină din ceruri îngălbenite Şi din sufletele acoperite de mir Scoatem lumină şi o macerăm în prese Aşa facem hârtie galbenă peste sat Şi lacrimi cad precum frunzele de aur Şi fericirea e ca la finala Italia ’90 în copilărie Pentru că Cenuşotcă a întâlnit Prinţesa Şi afară frunze se preling precum lacrimile

111 110 Cer înlăcrimat Cenuşotcă a întîlnit Prinţesa Cerul e înlăcrimat în

Fiecare zi În fiecare zi pentru suferinţa Pământului Pentru tine Adam

Şi sa-ţi fie milă de el bietul vultur Care ca şi tine habar nare ca aripile Cresc la loc asemeni tăcutei nopţi

Şi pentru mine Felix Şi lacrimile cerului devin îngeri Şi oameni Pe pământ

113 112 Cerul este un Zid al Plângerii Cerul către hominid

Cerul este un Zid al Plângerii

Dacă prinzi un pui de vultur

În faţa căruia ne spunem rugăciunile De care ne izbim mâinile

Ce trebuie sa faci tu e sa-i tai aripile Şi sa-l laşi sa ţi se târască la picioare Trebuie sa-l laşi sa se tarască

Ude de lacrimi

Cerul este un Zid al Plângerii Un zid al Templului Ce este universul Un zid de care ne putem sprijini frunţile

114

Iţi spun: când sub mână literele îţi devin De neînţeles Frunzele îţi vor zgâria faţa în joacă Soptindu-ţi amăgiri în meandre de şarpe Pietrele te vor îmbrăca într-o grea mantie Stai la pândă cu ochi de marmură Te va înnegri frigul nopţii crăpându-te 115

Chifa Foşnesc lacrimile copacilor Aparent nimic nu se schimbă dar tu ştii Râul zvâcneşte pe pietre când tăcem Si ce poate fi mai important omule Doar rachetele eludează gravitaţia Prin rostire ardem minereul cuvintelor Conştienţi că fiecare amurg ne neagă

Sfânt înconjurat de trădarea frunzelor Nebun ciobit cu liniştea palpitând ca o respiraţie Aşteaptă.

Pentru că noi în mântuirea noastră Suntem ca înaintea naşterii

117

116

Confesiunea fiului lui Bernadone

Christian tristeza

Daca as iubi pe cineva as iubi un suflet indescifrabil Pentru ca ideogramele sunt cele mai frumoase litere

Cerul e o lacrimă ce nu a plânso nimeni Stându-ne încă în piepturi Cerul este o lacrimă Pentru că Dumnezeu e trei ochi Cerul e o lacrimă făcută din sufletele noastre Şi din săbiile heruvimilor

Daca as iubi pe cineva as face-o astazi Dar vezi – eu nu voi iubi cred

119

Copii cu probleme

118

Contemplare îngălbenită (poem ikebana)

Nori incandescenţi

Părinţii fără griji Fac copii cu probleme Părinţii fără griji mamă Fac copii cu probleme Copii ce plâng mereu Ei plâng seara la teme Diriginţii prea liberi Au elevi cu probleme Diriginţii prea liberi d-nă Au elevi cu probleme Nu pot decat să-si scrie Lacrimi mari în teme

Lumină arsă 120 Copiii înving dacă rup tăcerea drum pătat de frunze

Copiii înving dacă rup tăcerea Pentru că în internatele şcolare Sunt şi băieţi cu suflete de

păianjeni Şi copiii cheamă lumina în ajutor

Sfânt şi negru asemeni chihlimbarului

Copiii înving dacă rup tăcerea Pentru că în internatele şcolare sunt Bătăi batjocură şi lacrimi neplânse Copiii trebuie să rupă tăcerea

Un pământ de hârtie aurie Un pământ de icoană galbenă Un pământ roşu precum frunza de arţar Care hrăneşte suflarea omului Un pământ alb precum stelele Precum universul

122

Crucea e o sferă de raze 121

Cruce grecească înscrisă întrun templu pătrat Visez la un pământ

Teologic Crucea Domnului e o sferă de raze De acea suferinţa nu este decât Acoperita de cioburi cărare spre casă

124

Cuvinte către suflet 123

Cum poartă vântul Cum poartă vântul Frunzele în toamnă Rostogolindu-le blând – Aşa mă poartă pe mine Iubirea rostogolindu-mă

Rămâi în lumină suflete Şi teme-te de amurg Pentru că amurgul moare În noapte e moarte Rămâi în lumină suflete Şi teme-te de amurg Pentru că amurgul moare În noapte e moarte

125

d’Arc

Dumnezeul meu e Dumnezeul Ioanei Fata cu privirea în flăcări Teme-te teme-te de El De Dumnezeul iubirii

Dumnezeul meu e Dumnezeul Ioanei Fata cu privirea în flăcări Teme-te teme-te de El De Dumnezeul iertării

si va veni o vreme cand in oglinda faţa mea imbatranita imi va parea fireasca jucand poate sah de unul singur voi manca salata de cartofi ca in copilarie si voi bea bere neagra la pahar probabil ca voi fi un chip familiar pe strada in oraselul pe care nu a umblat niciodata un necunoscut si voi darui bomboane copiilor si tigari proaste soldatilor ridicandu-mi palaria in fata tuturor batranelor ferindu-ma din calea oricui daruind cersetorilor ultimul maruntis devenind tot mai mic si mai neinsemnat

126

127 dand prioritate soferilor beti la semafor faţa mea imbatranita imi va parea firească voi manca

salata orientală ca in copilarie si voi bea bere neagra la pahar căutând să nu supăr tineretul dand intaietate oricui devenind tot mai mic si mai neinsemnat tot asa pe zi ce trece in fiecare zi pana ce ma voi ridica sovaielnic si nesigur la cer

Daca vrei sa faci un om Intai trebuie sa faci o fundatie de ratiune Pe care sa fixezi doua siruri de coloane dorice De vointa Iar apoi trebuie sa pui acoperisul triunghiular De sentimente Pentru ca omul E un templu

129

Dealurile 128

Daca vrei sa faci un om

Ceaţa învăluind dealurile Albastră atmosferă lichidă Intârziind în aerul răsfirat

Nori de primăvară arând pământul ud Metafizic arpegiu plutind deasupră-ne.

În pieţe curg manifestaţii cerând dezalienare Pe monumentele eroilor cade în picuri amurgul Când oare vom privi în ochii Domnului? Va privi el oare în ochii mei?

131 130 Dintotdeauna omul a durut *

Derizorii secunde clipesc cu ochi electrici Hârtia de ziar tipărit a cerului în foşnet Urbane gângănii agăţate de un labirint de ţevi Clădiri acoperite cu bannere promovând primul sărut

Dacă îţi vei pune sufletul în palme Ţi se va spune adeseori că nu corespunde Întotdeauna omul a respins omul Dintotdeauna omul a durut Însă o bucată de suflet e o bucată de suflet Iar sufletul poate fi atât de nemărginit

Prin iubirea care comunică bucăţile de suflet Un cântec de fericire neştiutoare de sine

133 132 Durere vindecătoare II Distih schiţat

Pe pământ frica a devenit un idol proptit pe soclul unei singure frunţi

Durerea mea e fierul încins Care îmi curăţă rănile Când sunt singur în noapte Zdrobit cu Răstignitul Durerea mea e fierul încins Care îmi curăţă rănile Când sunt singur în noapte Zdrobit cu Răstignitul

134

DIETA DIABET ZAHARAT CONTROLAT CU INSULINĂ (200 g GLUCIDE)

Durere vindecătoare Durerea mă umple Asemeni unui fagure Durerea mă vindecă Trezindu-mi spiritul Durerea mă umple Asemeni unui fagure Durerea mă vindecă Trezindu-mi spiritul

MIC DEJUN – 40 g glucide: -80 g pâine Ora 8.00 -ceai -șuncă, ouă, cremvurști fierți -20 g margarină GUSTARE (ora 11.00) – iaurt 200 ml -20 g pâine (2 biscuiți simpli sărați) 136 PRÂNZ - 60 g glucide : - supă de legume – 250 ml

135

sau - supă cu tăiței – 250 ml (puțin paste făinoase)

Elegie pentru mine

- 200 g cartofi fierți, piure (orez, paste făinoase) + carne (pui, vițel, pește - salată de varză 150 g - roșii

- murături - 20 g pâine

sau - 250 ml lapte - 100 g pâine + mezeluri slabe + margarină (sandwich)

când în loc de cartofi la felul doi se servește varză, spanac, fasole verde pâinea va fi 60 g GUSTARE (ora 16.00) – 2 mere (150 g) 20 g glucide CINA

- 60 g glucide 138 : - 250 g mămăligă cu brânză 137 sau - 250 g macaroane cu brânză sau - 250 g salată de cartofi + ceapă + ou (brânză)

Cea mai frumoasă povestire

Odată nu era nimic pe lumea aceasta. Nici pești. Nici stele pe cer. Nici mări, nici flori frumoase. Totul era gol și întunecat. Dar dincolo de toate acestea era Dumnezeu, același Dumnezeu căruia ne rugăm astăzi. Dumnezeu a avut un plan minunat. El a conceput o lume minunată, și îndată ce a conceput-o, a și duso la înfăptuire. A creat-o din nimic. Ori de câte ori Dumnezeu a făcut ceva, doar 139 atât a trebuit să rostească: ,,Să fie”, și îndată a luat ființă! El a făcut lumina. A făcut râurile și mările, pământul plin de verdeață, animalele, păsările și copacii. La urmă de tot, l-a făcut pe om, după care i-a făcut omului o soție. Cei doi s-au numit Adam și Eva. Dumnezeu i-a iubit foarte mult. În fiecare seară îi vizita în

grădina minunată în care îi așezase. Toată grădina era a lor și se puteau înfrupta din toți pomii grădinii, în afară de unul singur, pomul oprit al lui Dumnezeu. Adam și Eva au fost fericiți pe pământ până într-o zi, când Satana, dușmanul lui Dumnezeu, i-a ispitit. Ei s-au decis să guste din fructul pomului 2 oprit al lui Dumnezeu. Și astfel au păcătuit. Pentru 140 prima data le-a fost rușine și sau simțit triști. De-acum, nu mai puteau sta de vorbă cu Dumnezeu. Aveau să știe în curând ce înseamnă durerea și necazul. Iar la sfârșitul vieții i-a așteptat moartea. Lor le-a părut rău! Dar Dumnezeu le-a promis ajutor. La vremea potrivită, El va trimite în lume pe Fiul Lui, Isus, care va coborî din cer și va

face posibil iertarea păcatelor. El va suferi și va muri pentru omenirea. Ce mare a fost bucuria lor când au auzit că Dumnezeu va trimite un Mântuitor! Adam și Eva au avut copii și nepoți. Încetul cu încetul, pământul s-a umplut de oameni. Dumnezeu le-a dorit tuturor fericirea. De aceea, le-a spus ce să facă. Iată o listă a regulilor pe care li le-a dat Dumnezeu: 1. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine. 2. Să nu-ți faci chip cioplit. 3. Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău. 141 4. Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. 5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. 6. Să nu ucizi. 7. Să nu preacurvești. 8. Să nu furi. 9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.

3 10. Să nu poftești casa aproapelui tău, să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău. (Exodul 20 : 2-17) Acestea au fost scrise în Biblie ca să le putem citi și noi. Dacă vom asculta de ele, vom fi fericiți. Satana nu dorește să ascultăm de ele. Uneori ne spune să furăm câte ceva, când nu ne vede nimeni. Dar Dumnezeu știe tot ce facem. 142 Dumnezeu vede totul. Uneori, Satana ne ispitește să spunem o minciună și ne face să credem că nimeni nu va ști. Dumnezeu însă știe. El aude totul.

Când săvârșim aceste lucruri, ne simțim rău în lăuntrul nostru. Dumnezeu ne iubește și dorește să ne ajute să fim buni. De aceea, El L-a trimis în lume pe Isus. Dumnezeu și-a adus aminte de făgăduința Sa. După mulți ani, S-a născut Isus, ca un copilaș. Apoi a crescut și a devenit adult. El a săvârșit multe lucruri minunate. A vindecat bolnavii. A redat vederea orbilor. A binecuvântat copiii. Isus niciodată nu a făcut nimic rău. Le-a vorbit oamenilor despre Dumnezeu și le-a spus cum să asculte de El. După o vreme, dușmanii lui Isus L-au răstignit pe cruce. Isus a murit. 143 4 El a suferit și a murit pentru păcatele tuturor oamenilor,

chiar și ale celor care L-au țintuit pe cruce. Isus a fost pus în mormânt. Dar apoi i s-a întâm-plat un lucru minunat. El n-a rămas în mormânt, ci a înviat dintre cei morți. Curând după aceea, Dumnezeu L-a adus înapoi în Cer, pe nori. în timp ce prietenii Lui Îl priveau înălțându-se la Cer, un înger le-a spus că Isus Se va întoarce iarăși. Isus a murit și pentru păcatele noastre. El vrea să ne pară rău de păcatele noastre și să le mărturisim. El e gata să ierte. Noi ne putem ruga lui Dumnezeu oricând. El aude fiecare cuvânt pe care-l rostim și cunoaște fiecare gând. El face să ne simțim fericiți în lăuntrul nostru atunci când ne mărturisim păcatele noastre. După aceea vom dori să facem ceea ce este bine și 144 să fim buni.

Dacă însă ne hotărâm să nu ascultăm de Dumnezeu, ci să-l urmăm pe Satana, adică pe Diavolul, atunci, când vom muri, acesta ne va târî cu el în iad. Iadul e un loc unde focul arde fără încetare. Dar dacă-L iubim și ascultăm de Isus, la revenirea Sa, El ne va duce în Cer. Cerul este casa minunată a lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus. Este căminul plin de iubire și lumină. Acolo Vom fi fericiți pentru întotdeauna.

ISUS, ȘTIU MĂ IUBEȘTE 1. I-sus, știu mă iu-beș-te, Bibli-a-mi spu-ne mi-e; Cei mici Lui Îi a-par-țin, co-pila-șii la El vin. 2. Pen-tru mi-ne a mu-rit, Ca-să-n-cer mi-a pre-gă-tit; El spa-lă pă-ca-tul meu, De El mapro-pii și eu. 3. Lui I-sus sunt foar-te drag, De-și eu sunt mic și slab; Din a lui Î-năl-ți-me, Mă scuteș-te pe mi-ne. Refren: Da, mă iu-beș-te, El mă iu-bește! Mă iu-beș-te da, Bi-bli-am-i spu-ne a-șa. 146

145

Pentru literatură creștină suplimentară, scrieți-ne la adresa de mai jos

__________________________ _________________ Pentru distribuție gratuită – A nu se vinde __________________________ _________________ Gospel Tract & Bible Society Loc. Fântânele NR 272 317120 Arad, România gospeltrarad@rdslink.ro The Best Story To Know (Romanian) Publicat de Biserica lui Dumnezeu în Cristos, Menonită

O biet porumbel nevinovat dând din aripi În mâinile mele de copil atât de relele mele Micuţele nemiloasele mele mâini de băiat Tu blând porumbel biet spirit nevinovat Tu inocenţă martirizată de mâini de copil Micuţele nemiloasele mele mâini de băiat Tu biet porumbel blând spirit nevinovat O biet porumbel nevinovat dând din aripi

148 147 Elegie propriului meu craniu Elegie pentru porumbelul ucis

Osul acesta va ajunge în pământ Creierul meu va deveni pământ Dar sufletul meu de pene Sufletul meu unde va fi? Voi fi un craniu fără nume Ce voi fi? Ce voi fi, Suflete? Ce sunt? Ce sunt, Indescriptibilule? Voi fi un vultur atunci – nevăzut

O jale de moarte se-aude prin galbene frunze Emoţii diluviale ne umplu ochii cu cenuşă La amiază lumina se zbate asemeni unei păsări în sârmă ghimpată şi râs Erato plângi pentru târârea în moarte 150 Cântă şi jeleşte fiică a lui Zeus

149

Te tânguie şi las-o pe Polymnia să vindece Implacabil Thanatos ce răsfiri deznădăjduit bocet

Elegie La toţi ne sfâşii visul de pe frunte Aripi albe pâlpâie în filamente electrice

O muritor Thanatos Te plâng

Cuvintele îmi plâng acompaniate de tragic flamenco

Hai să urcăm în munţii din Jamaica

Dumnezeule Scoate-mă dintre pietrele tăcute ce îmi acoperă mormântul Învie-mă Nu vreau în pământ Nu vreau în pământ

152

151 Exhortaţie Eşti un sărut supranatural Pentru mine eşti un sărut supranatural Izvorât din acea lacrimă ce rămâne neplânsă Acel somn ce nu-l terminăm niciodată Monoton ca o călătorie sfânt ca un pelerinaj Acea oboseală ce ne transformă ochii în ţărână Asemeni unui venin pândind într-o injecţie Când voi cunoaşte durerea voi cunoaşte viul Când voi cunoaşte iubirea voi fi iubire

Sunt oameni ce in loc de ochi care vad Au doua cioburi de sticla colorata Sunt oameni care nu vad si Mai sunt oameni care raman asa Ce trebuie facut e sa privim in ochii acestia Rupti din sticla sanctificata vitraliilor Trebuie sa iubim aceste cioburi colorate Ai acestor oameni inconjurati de adancurile beznei

Trebuie sa îi iubim pentru ca iubirea e lumină Pentru ca ei au atata nevoie de aceasta lumină Si va straluci iubirea in fruntile noastre, in ochii lor Sufletele lor asemeni catedralelor inconjurate de zi 153

154

Sunt oameni ce in loc de doi ochi au cioburi colorate Si sunt oameni care in loc de ochi Îl au pe Hristos Si care in loc de suflet Îl au pe Hristos si care

Myth

In loc de viata Îl au pe Hristos si care in loc de Hristos îl au pe Hristos

Existence is an ocean world is a stone in it a whale as big as an island the entire world the whale was a cloud of locusts God made the sun look down the sun was cold he didn't like the whale the sun asked a kid to help him the whale will eat me the sun said I am not afraid but I don't like dying go the kid made himself a boat he flew to the island the whale thought he was a penguin to eat the kid became a spear the whale thought he was a fish to eat the

kid pierced the whale with the spear the kid pierced the whale in the heart the kid pierced the whale three times then he took the whale and tore it in two with his little hands he ate a half then he ate the other half it was harder for him to 155 eat the other half then he threw the spear in the ocean and rested in the boat he ate seven stars and fell asleep he woke up went at the edge of the boat and took a big shit the whale was now again in the sea all the small fish worms and creatures were eating it the sun smiled over the ocean the kid jumped in the water and frowned he missed three birds

156

Family photos A train a train full of Roman crosses big or little burning eyes transformed into acid still looking at the black and white family photos heart is made to forgive brain is made to remember the trains left to the Mountains of Sacred Ashes

157 Gândurile indianului mergând

Fragment de palimpsest

Oraşul e atât de mare că poţi să te pierzi

...şi eu voi fi târât de barbă Prin praf şi pietre ascuţite

Pe străzile pustii şi întunecate de noapte Prin parcări şi benzinării prin ghetouri Poţi să te pierzi pe străzile singurătăţii

Rabi

Şi Africa e atât de mare că te poţi pierde Prin câmpuri roşii şi pustii prin deşert Te poţi pierde fără urmă prin închisori Şi Africa e la fel de mare ca oraşul Şi Europa şi Europa e mare prea mare Când eram eu mic mulţi se pierdeau Mulţi se pierdeau împuşcaţi la graniţă Mulţi se pierdeau în interogatorii 159 158

Fiecare oraş fiecare oraş e prea mare

Fiecare pământ e nesfârşit şi pustiu Atât de mare că poţi să te pierzi Si pământul şi pământul e prea mare

GER PASTELAT *** Lângă felinar Arbori ninși de lumină. Vânt îngălbenit. *** Clară boltă bleu Nori amestecați târând. Amurg desfrunzit. *** Pe cer muribund Zbor înghețate aripi. În ger pastelat. 161 *** Pătând zăpada Îngenuncheate lacrimi. Dimineți stinse. *** Cerul înflorit Luminos arhipelag. Stradă stelată.

160

***

‘Nalt stâlp electric Învăluit de pâclă. Arbori în flăcări. *** Din plopii galbeni

163 *** Alb magnoliu Arând cerul prim secund Răsfrânte stele În moi cinci colțuri

Plutesc convexe frunze. Stei întristatu.

Lumină călcând trepte.

162

*** Cerul strălucind Fosfenic peste codrul Cuprins de bezne.

*** Între trandafiri Frunze atârnă stingher. Cer ars de lacrimi. *** Îi zic iar păsări Din salcâmii încă albi Legănați de vânt. Tema pieselor verii Sau doar încă gamele. *** În pervaz clinchet De pasăre sub valuri Rostogolit îmi Învinge radioul În derivă, scufundat.

Valuri pătrate, drepte Noaptea prin salcâmi și noi. *** Pâlcul de rațe Curgând omogen pe râu Săltat de valuri Mocirlindu-și penele Verzi și tălpile late. 164

Glasul

Poem inchinat suferintei, dedicat Planetei

aceia cu mâinile legate de regimul totalitar ai propriei singurătăţi

INTRO: Sâmbure înţepenit în clepsidră

Să te petreacă pe drumul tău spiralat

TEMA A:şi tragedia de a avea aripi într-un muşuroi construit în adolescenţă când ochii ne devin orbi şi începem să ne târâm… da,

cu privirea sa arsă de mulţumirea existenţei ştii?

aripile n-i se macină de asfaltul singurătăţii

CONTRAPUNCT: Mortii, bolnavii, nefericiţii, Cei părăsiţi, înfricoşaţii de morţi incurabile, alienaţii, internaţii în sanatorii, cei cu creiere îmbibate

în bălţile căruia se oglindesc screensaver-urile ochilor aproapelor noştri

Omul nu-şi va întoarce capul

TEMA B: Doar soarele ne va acoperi fiecaruia sfarsitul 165 în opiu, cerşetorii cu obrajii

166 Cu o melodie impletita in parul Său blond

invinetiti de alcool, viciile răstignite în priviri mahmure după o noapte de rugăciune, bătrânele bolnave de Parkinson acoperit cu florile de gheaţă ale singurătăţii,

OUTRO: Iar eu? Glas stenografiat pe hârtie am rămas

lumini picurand aici aproape chitara în zăpadă fulgi cazuti pe corzi mesteceni iarna vant bland rahela fugind zăpadă yahweh precum o aripă în tine intră iarna frumuseţe doar lacrimile ni se amestecă cu fulgii uneori plângem omătul e viu încearca să înţelegi furtuna vie uneori cerul nu e decat o lacrimă căzută din râu ca o cărare alb râul străluceşte coborând din cer ca o cărare zăpada ne urcă in suflet rahela şi nu ştim încă nu ştim ce vorbesc aceste lacrimi căci sufletul său e un ocean de lacrimi strălucitoare 168 167

haiku alb

zăpadă spre cer fata aleargă prin alb frig imaculat sus deasupra ei ramuri înzapezite

strigă-i numele spre furtuna din ceruri va tuna în noi cerul va fi rupt înauntrul nostru şi vom tăcea plângând pentru nuferii ce cad din ceruri dalbe şi se vor topi precum lacrimi ce curg pe obraji şi vor muri muri uneori ştim că lacrimile sunt râuri şlefuind suflări precum pietrele din munţii troieniţi din sufletul nostru caci viu el este domnul rahelei asa ii vorbea mergând printre crini rachel auzea cuvintele privea zăpada

el e zăpada precum ploaia curată aşa este el râul ce tace râul infinit e el ingheţat şi alb zăpada cade îmi cade pe suflet iar mă troieneşte dumnezeul tău e sfânt rachel dar tu ştii asta soarele lumina înăuntrul zăpezii zăpadă nufăr e atâta zi uriaşa lumină infinită zi mâinile noastre una într-alta în nea împartăşită zăpada iubind îngenuncheată în ea în viu dumnezeu îngerii cânta şi clapele orgei sunt acoperite de omăt aripile lor sunt albe ca zăpada albă muzică zăpadă biblia sta deschisă sub fulgi albi filele vântul priveşte rachel zăpada e lumina priveşte în jur fiindcă ochii 169 ochii tăi sunt iubire albă lumină ascultă rachel voi merge şi eu şi voi privi îngerii noi vom fi prieteni rachel cei mai buni prieteni luminaţi de nea pentru că isus e această zăpadă zâmbet infinit şi îţi spun rachel ştii voi reuşi rachel să-mi scrii inima pentru că noi doi suntem prieteni albaştri 4ever & ever palma ta ţine un fulg şi a mea pe-a ta alb în zăpadă şi vom

juca go sau şah în cer de munte cu arhanghelii ce-ţi spune râul în ţara frumuseţii ce îi vorbeşti tu adeseori el ţi-a văzut lacrimile tale de safir dacă vei vrea să plângi tristă fii azi căci ploaia e în tine azi dumnezeu este el este o lacrimă domnul tău este iar lacrimile sunt un popor asemeni asemeni nouă suntem lacrime oglindite in mare uriaşa mare plânsă din ochi din nesfârşitul ochi nears plângi astăzi plângi azi căci durerea e un univers durerea e universul lacrimile îţi vor cădea în zăpadă rahel topind-o pentru că omul e un înger cu suflet de animal dar ştii răspunsul sub cer mereu este da nu este altul tu stai în genunchi pe zăpadă rahela ţi-e părul umed iar eu l-am 170 văzut pe om am văzut omul astăzi am văzut omul aşa că plângi ra plângi şi pentru mine rachel pentru mine plângi dar zâmbeşte ra căci iubirea nu e înlăcrimare

Iar mărul devine arbore Apoi pomul se umple de flori Iar florile devin iarăşi mere Inima devine suflet Sufletul se împărtăşeşte Dar mai întâi de orice Omul devine inimă.

172

Hotel Rwanda în amintirea celor morţi şi nevinovaţi 171

Hartă către inimă Floarea devine măr

Fiecare zi ne mai şterge o iluzie din priviri Şi pe Pământul acesta există o singură ruşine Ruşinea să fii alb şi să nu faci nimic

Şi nimic nu poate spăla obrazul albului Şi nimic nu-mi poate spăla obrazul Nu mai vreau să fiu un alb şi nu voi mai fi Niciodată niciodată niciodată niciodată Uite deja mă-nnegresc mănnegresc Sufletul meu e negru – carbonizat de milă Ştiu că o Lumină va veni căci noaptea e prea rea Şi chiar dacă doar plâng ştiu că am făcut ceva

174

173 Dacă doar plâng dacă doar plâng pentru Rwanda Pentru copiii şi pentru toţi cei martirizaţi din Rwanda Dacă plâng pentru Isus cel tutsi și hutu executat în Rwanda Pentru Isus executat de 1 000 000 de ori în Rwanda

I-IV I. Lumina e calda iar muntii stersi si ceturile stralucesc ca dintr-o stampa Linistea a scris forma Unor muchii exacte in Metalul cubului privirii noastre Suntem noi

Aici Racoriti de amurg 175 Umblam pe miristile galbene si rosii Printre norii de fum Ce se nasc Din durerea flacarilor Inima ne este piatra De hotar de unde Pornesc toate calatoriile Noastre

II. Prin venele noastre ne curg quarci Si particule Stralucim Si noaptea doar ochii Ne umbresc stralucirea de Fosfor a trupului Nascut din nou Drept armura avem doar Vesmantul de crisolit al gloriei

Si nu ne vom invoi

Suntem noi Cei care am scapat

Soarele arde in noi precum o malarie Sinele ne straluceste acum Asemeni TGV-urilor

177

In noi insine purtam stralucirea de neon a vietii Il purtam ca pe embrionul Unui om 176

Cei care am trecut de munti Dupa ce i-am aruncat in mare Muntii sub care am trait o viata Din copilarie Ajungand dupa ani de asteptare La picioarele Domnului

Ce il vom naste Pe noi Ne vom naste

Noi cei carora ni s-au deschis ochii De pamantul de argint al

noii lumi Saliva si degetele lui Isus Cei care am scapat Si am devenit vii

Niste tigle cazute Pe unde putem privi in afara Acolo putem privi

Kyrie III. Oameni adapandu-se din Revelatii Rasunand polifonic

179

***

178 Precum un tinut de cascade si cataracte

Felix Rian-Constantinescu Ochii imi sunt trei stele fixe Nu reusesc niciodata sa-i inchid

Acolo vom merge Voind sa auzim cuvinte din gura lui Iahve

Respir prin intrebari si vise talmudice Ziua sunt autist cand dorm sunt Bruce Lee Stau in mijlocul linghispirului

Incandescente precum niste Pietre ce au stat nemiscate mii de ani In apele Pamantului IV. Undeva inauntrul nostru al fiecaruia Exista o usa sau poate

As vrea sa-mi inchid ochii macar putin Insa si cand sunt inchisi sunt deschisi Macar peste un ochi de as putea sa storc faguri Si sa dorm putin ca intregul pamant Dormiti IertĂ˘nd

180 Te iert Te iert Te iert Te iert

Imprimare Stau întins pe noapte Asemeni unei catedrale Undeva deasupra – spre lumină Sufletu-mi se înalţă Râurile orgăi reverberează în mine Umplând pardoseala cu pietricele Roase de apă/ de acum văd Sufletul meu e o Biblie

182

Instrucţiuni 181

Dacă vei fi împins vreodată întro cameră de gazare Ce trebuie să faci este să te trânteşti la pământ Să stai în genunchi cu mâinile puţin ridicate Sau una în alta şi să te rogi până ajungi în cer

Acum stau în faţa mâncării şi mă gândesc la tine Azi am lucrat toată ziua Am cărat bârne ciment şi var Şi m-am gândit la tine.

De ce am ochi să Asta trebuie să faci dacă vrei să nu-ţi pierzi cerul Viaţa fără sfârşit şi dacă vrei să nu-l pierzi pe Hristos Pentru că orice altceva ai face e moarte

văd cât eşti de minunată? De ce am o inimă în piept să te iubesc? De ce mă priveşti tu asemeni zăpezilor ce umflă râurile? 184 Când tot ce-mi înconjoară sufletul e durere

183

Iubire imposibilă

Aidoma oceanului înconjurând un colţ de stâncă.

Încât puterea lui mă face să tremur Doamne tu eşti viu Şi eu nu Tu eşti drept şi eu nu sunt Şi judecata Ta mă tremură Tu îmi eşti mai aproape decat mormântul Şi din orice el îmi e cel mai aproape Fă-mă te rog asemeni unuia ce l-ai scos din mormânt Îngerul Domnului a trecut prin mine 186 185 Lacrimile Îngerul Domnului a trecut prin mine

Evul Mediu nu s-a terminat Evul Mediu nu s-a terminat Privesc si vad, respir si tac Evul Mediu nu s-a terminat.

Domnul e atat de aproape Încât dreptatea şi judecata Lui mă îngrozesc Domnul e atât de viu

De ma vei pune pe rug Voi sti ce sa-ti spun

Dar am sa plang si am sa tac Caci Evul Mediu nu s-a terminat. Eu trebuie sa mor si trebuie sa sper De va fi sa plang tu nu ai sa vezi Pentru ca tu-mi vezi doar steaua din piept Caci Evul Mediu nu sa terminat. 187 Se face tot mai intuneric Lumina noi nu am avut niciodata Mereu au fost stele mereu au fost flacari Veacul intunecat nu s-a terminat. Nu e a noastra lumina – a ta e doar flacara Al tau e rugul ce lacrimile-mi nu-l sting Nu mai plang, priveste, eu nu mai plang Caci doar lacrimile nu le poti arde.

188

Live jazz

I. Noaptea închidem ochii îngenuncheaţi în seifurile sufletelor Sunt lucruri care ard înăuntrul nostru cu vâlvătăi curbate tăios într-o lumină roşie, stroboscopică Dimineaţa vine ca o însănătoşire

II.

pătrate albastre jazz

190

întuneric ofilit Teach me to Love 189

LOVING SOLOMON "Tu ma faci sa zbor" DJ Project “Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă gasiţi pe preaiubitul meu, ce-i veţi spune? Că sunt bolnavă de dragoste.” Song of Solomon

Teach me to love teach me what I never learnt I just couldn’t or just wasn’t paying attention or Just hadn’t met you like Joseph before he met Mary You can pass by and fill my soul with your smile Your love calls for mine like devotion calls tears Love I never had or love I ever knew I could have Make me learn what God wants me to learn My beautiful and wise love my Solomon you are

191 2 1 love is the force beyond the incomprehensibility of beauty beautiful as a temple a pilgrim can never forget you are the dream the beloved and empress of me you are my mecca and medina, my jerusalem Iâ&#x20AC;&#x2122;m your djafar humbly bowing and adoring you a soul of esmerald smiling a brook of myrrh we are 2 rivers walking together and becoming 1 2 stars rushing into each other giving birth to a 3rd and you are the regret of the holy to my loneliness before you i am cinderella loving solomon youâ&#x20AC;&#x2122;re the stained-glass madonna in my heart the first and the last and the only one my prayer to god is to say you i love you

192

attracting lovers to each other like lovesick stars silent and question filled gauguin meditation the forest washes her hair in the stream of the sky and words are images in which we see our souls the hart and deer are pensive drinking from their own reflections when i think of you i remember all this meaning and iâ&#x20AC;&#x2122;m an in love albatross in his warm world of ice i am in love with you and my heart is a lit menora god gave me this love to me to give you my heart is a lily in my eyes fed by my tears weeping unites pain and happines in me into love

194 193

reflected in your eyes even the sky is a lighter heart with his kind angels and pilgrim clouds in your melodic gaze the morning sparkles beautiful as a madonna sculpted in light and in my silent moments love makes me pray love is a song iâ&#x20AC;&#x2122;m learning as i think of you my heart is an unknown wet flower opening in the wind and in the field I confess my love to the flowers to the lilies who tell me that you are their queen beloved caliph dressed in the gold of consecrated garments

i love your fragrances and your smile makes me drunk graceful you are and holy and sacred is your love

195

the sky sings to me the same shy song of the stars I am alone but the truth of a poet is no less true and our hands are held together in the hand of God my life is but a dream beatifically enslaved by your love

while waiting for meeting you somewhere in the world a life has passed like a story forever collected in a book and now I just wait to tell you i love you just a cricket in love with a pensive amethist flower a pilgrim for you and beauty walking toward a Mecca of the heart toward one thing no one understands but even unwillingly worships but you sweetheart me ten fold like a woman of marble and grace like the dewed rose's endeared by the Romantic bug of the sun 196

197

5 6 god calls you to see inside your love like in an ancient book to look at your soul as you would the southern cross you were not made for loneliness pleasing friend your soul is a lover's mirror but would you believe? love needs you my friend and someone else needs you too

before you iâ&#x20AC;&#x2122;m speechless like abu nuwas before a desert lily i give you this map of my heart you have concquered iâ&#x20AC;&#x2122;m in love iâ&#x20AC;&#x2122;m in love desperately in love with you my love is a river sounding in me the herds and sheperd drink from

there is someone who wishes you tenderness

and an entire talmud could be written concerning your beauty

you are alone but know that you are alone no more all because love is the algebra of life

a consecrated sufi i am lost in the contemplation of you

a silent singer you are putting the sun to sleep the light is your teacher walking with you in the dust you are in love now and you're her soul's friend loving the soul that imperially loves you 198

you are more beautiful than a white swan or a statue of marble my lady of grace loving with the heart of mary please come in my heart and let me come in yours 199 i am your Huck Finn loving you with the unlearnt love of a boy

at night when i look up i see your face in the stars but love is saudade and sensucht dor and heartbreak

we’re god’s world but of love we know not world is a song with author unknown if grief lies in everything then happiness lies in nothing verily it is true that love makes the heart the soul we all seek for is an anointed stone if man is a temple it’s only because of love i seek to love all but it’s true that you are my love no other woman can i love and it’s so true i wish to say my prayers with your hands in mine say to god i love you and to you’re his love grace is for the humble and love for devout god wrote you in my heart so i can’t resist you 200 201

god made forever and man called it love 8

i invite you to my heart where my love waits this hanwritten book I found in me inked with unknown letters the thing that for millennia man wonders what is love deeper than the jazz forgiving as the forgiving ones the power to love is the secret of worldâ&#x20AC;&#x2122;s beauty love is the soul of man everything that man has my love is my treasure and my treasure you are you are my love descended from beyond more beautiful than the loving moon and brighter than her i invite you to the flowers and the ornamental writing of the jordan 202 the mountain wants to be your friend waiting for your smile

203

9 10 we cannot love but once and only one this how man was made in likeness of one god and you love me as no one ever did and what i pray for is your one true love god gave life to me just to learn to love truth is love more important than man's oneself i'm baptized in your love as in an endless sea you are my true love and your love gives me life a walk in the world makes me see love is a prophet i lose myself in love but love finds me again you were made to love and i was made to love you so this is what i say my love i love you more than life

love is the true power of man and god justly living makes love immanent and heartbreak brings god down humbleness is the porter of every good thing god made woman last most beautiful than everything there is you are a book written by god in ink and stained-glass and your gaze a woman's tenderness embracing my face god is in love with you you're his masterpiece he made you to break my heart with endless love towards the splashing brook of the sunrays every skylark sings 205

204

i too sing as a lovebird in the light of your glowing face

you bring the day wherever you go like Jesus your brother the one who made me love you without telling me why

Luna e o prinţesă măiastră cu un obraz de safir negru Şi cu celălalt de chihlimbar incandescent privirea îi Susură prin părul împodobit de diamante ca frunzele De mesteacăn oglindind stelele în început de noapte Luna e o prinţesă cum nu sunt fetele din lumea aceasta Dar e o femeie tristă ea cum trist e cerul de când e lumea De aceea nu poate avea ca iubit decât un suflet trist Ca mine frate sau ca tine omule ca tine suflete

207 206

Mamă Luna e o prinţesă

Ploaia scânteiază între noi Mamă

Duhul acesta i-a facut pe oameni din nisip. Oamenii erau pe pamant.

Ploaia pe care o plângi tu Şi pe care o plâng eu

Dupa ce au fost facuti oamenii au plecat de langa duh.

Trebuie să ajungem până la izvoarele ploii Şi să ne ştergem acolo lacrimile Trebuie să ajungem până în ceruri Şi să privim

Nu ii ascultau glasul si nu ii interesa ce ar avea el de spus. Duhul statea in cer, umplandul, si plangea – nici un om nu stie de ce sigur. Plangea ca un copil caruia ii fug jucariile departe, fara sa le mai poata ajunge.

209 208

Marea din lacrimi

A fost odata ca niciodata un duh nevazut si fara inceput nici sfarsit.

Si lacrimile duhului au cazut pe pietre si nisip pana s-au facut toate marile nesfarsite si uriasele oceane ce le vedem in jurul nostru sau inauntrul nostru.

de sinagoga mica si de aceasta lumina umeda ce imi spala ochii ori de cate ori imi amintesc bunatatea heruvimilor

211

210

Meditaţie

Mărturisire despre univers

Iubirea e o mare de lacrimi Nesfârşită Asemeni frumuseţii Iubirea e o femeie Iubirea e ea

universul este delimitat de cei 2 salcami tristi scufundati in acuarela indigo a cerului

Frumuseţea ta mă face bărbat Şi eu te iubesc

Asemeni vântului înclărimat De ploaie/ Miracol de frumuseţe îndurerată De suflet şi singurătate Tu galateea mea făurită de Indescriptibil 212

213

Perfectă Galatee Miracolul meu la tejghea la trei dimineaţa Când nici măcar Luna nu mai contează Muncitoare în tura de noapte

Momentul frunzelor

Mângâie-mi chipul alb ca un tub de oxigen. Dacă m-am născut Inseamnă că sunt mort. Cu mâini străvezii îmi scriu versurile. Acum ca niciodată când moartea…

Adevărata viaţă îmi sărută ochii.

215

214

Nevăzut asediu

Muză bantu, Muză yoruba

Mi-acordez lira pe ritm blues Şiun saxofon alto îmi improvizează în piept Mi-acordez lira pe ritm blues Şi însăşi Muza se tânguie cu Africa în plete

Polară tribulaţie brumând peşteri de iluzie Spasmodice gheţuri irump din trecut Aur nocturn sunt aceste pietre Nisip cernut prin sită deasă de lacrimi Corăbii fără de şobolani sunt sfinţii? Fericiţi martiri purtători de cruce Ascultaţi o rugă de biet saltimbanc Duceti-o mai departe la Cel Fără De Nume Scăpaţi un om de gheenă şi deal înstrăinării scrâşnet Pământul meu e trist ca toată firea Răsărit din liniştea veşnicelor ape Ghiocel umbrind disperarea e şi ăst poem 216

Triste revelaţii flutură la gâtul solitudinii Aerul viselor devine rece în preajmă Monolit sfărâmat de infiltraţiile rătăcirilor Ani fumegând precum chibritele arse Orbecăi precum o gâză de noapte căutând ceea ce am Meteoriţi polenizează apocaliptice flori Pe umărul lemnului cioplit ne plecăm ochii Zgâriaţi de lacrimi Ascultăm clipocitul nimfelor şi privile orbilor Iar noi, chirciţi în vii bordeie de lut Colecţionari de zăpadă şi dezamăgiri

217

Noaptea va muri

Noaptea stă înaintea mea Şi îmi vorbeşte Îmi zâmbeşte şi-mi spune cuvinte Dar nu le înţeleg Noaptea îmi spune cuvinte Îmi vorbeşte despre zi Dar nu o înţeleg Îmi spune că va muri

Doar viscolul ne însoţeşte paşii.

218

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor Inspiraţie fugitivă (…) Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă (…) Happening iniţatic desenândumi o ideogramă pe faţă Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze 219

Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip Muze gracile însufleţind templele în paragină Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi În intersecţia năclăită de noapte Bărci de gânduri plutesc pe moleculele uitării Alge împotmolind tălpile viselor Mărturia exploziei electrice cirus Prunii livezii îşi şoptesc egloge Văzduh geometric (…)

220 Nori în vârtejurile naşterii apotropaice Sculpturi pop din cuburi de bazalt lipite cu aracet Dupăamiaza petrecută la fereastră (…)

Falsă exasperare în faţa arborelui pragmatic Tablouri realizate cu amprente cromatice (…) Bibelouri purtând conversaţii în noapte pe rafturi 221

Sprijiniţi în palmele transformate în frunze Triunghi ascuţit ca o rachetă scuturânduşi şuviţele de flăcări

Culori aşezându-se simplu pe hârtia umedă Seraficul amestecat cu abjecţia daimonic geniu lucrând la normă

Vechi locomotive negre răsturnate precum nişte jucării pe covor

Valuri sărate îmi inundă cortegiul Pe chip am o meduză ca mască mortuară

Părăsindu-ne plutele înotăm în propriile lacrimi Cadet pe corabia cu nume de pasăre

Din bare de fier nituit un măslin cu frunze ghimpate de plexiglas

Vântul îmi toceşte muchiile cubiste ale buzelor ce

Ocean cu valuri distincte precum tuşele impresioniste

rostesc numele Iubirii

Planeta stratificată arbitrar urletul durerii Pământului

(…)

Bancnote folosite în loc de cărţi de vizită şi de lanterne

Făpturi hidrodinamice plonjând optimist în pâlnii cu mortar

Oameni ucişi pentru bani purtând steme de state

Moartea insinuându-se printre noi ca unică realitate Lumea a Treia legată în lanţurile lagărului planetar Encefalul atmosferic al Terrei ros de depresie Bolovan turtit înaintând în necunoscut Oraşe invadate de imperii de termite Diptere gri ce-şi depun ouăle în pielea noastră 222 Radiourile liniştindu-ne angoasele întru importantul comerţ

Dansul expresionist al frunzelor însufleţite de vânt Picurii de apă spălându-mi praful de pe chip Stele îngropate pe umerii generalilor Noaptea sosind ca o divizie de tancuri Frunze purtate de vânt în deşerturile mantice ale îndoielii Furnicar de stele adunate în jurul matcei De la mii de ani lumină distanţă Pământul strălucind enigmatic

Viaţa părăsindu-mă la crepuscul Unul din şamanii comunităţii

Muşte zgâriind hexagonal sticla

Revoluţii de catifea înăbuşite cu perne de pluş Frunze de cireş zburlite precum o coafură afro Evenimente de abia trecute năpădite de mâlul aglomerării prezentului

Circular şir de zile primitive salbă de mărgele străvezii

223

Pleoape arzând tropical lângă clipocitul febrei marine Nisip topit în lingouri

Nisip curgând misterios din cutii de carton (…) Copilăria devenită un situ arheologic

Moartea îndepărtată precum următorul week-end Încă o noapte sub cerul pelasg

Ziduri surpate cerul nopţii scăpărând ca un vitraliu Legende ţesând trecutul Elicoptere transportând uraniu către centrele de prelucrare (…) Oceanul Arctic inundând Europa Tatuaje incaşe în scoarţa baobabilor Deznădejdea zvâcnind precum un peşte abisal Filozofi încărunţind la orele18 Schelete de uriaşi dinozauri lângă autostradă Lavă încremenind sub elemente Aborigen sfârşit sub soarele pătrat Efemeră argumentaţie a erorii convingătoare ca o

Şi apoi o moarte adesea autoprovocată după un lame destiny Rânduri albastre scrise de fiecare din cei mai mulţi din cei şase miliarde în imponderabilitatea revelaţiei ignorate Aliniamente de zgârie-nori captând feeling-ul genezei şi al primului început Conştiinţa mozartiană a frunzelor Neoplastic Stratocaster Lira electrică pe măsura secolului douăzeci Corzi de aur ce vor amuţi când noi Vom fi acolo şi nu aici

224 bilă de heroină Docte biblioteci umplute cu tomuri despre greşeală Vieţi trăite doar pentru a umple câteva cărţi sau cd-uri

Revelaţii paraşutându-se precum trupele de ocupaţie Albastru Ierihon sunând în saxofoanele Harlemului Singurătate strivită ca un pachet de carton 225

Ploaia izbind frunzele copacilor (…) Muşuroaie crescând precum oraşele sub lumina de neon a amurgului Copaci de umbre acoperite de aburul gheţii ochilor noştri Bard rătăcit printre Muze în Parnassos Duh expiator pogorât călcând pe frunzele galbene Din inima mea Surpat zid în jurul templelor greceşti susţinute De aliniamente de furnale în flăcări Suflare de aer cald pe ochi Apa solidificată în aisberguri Transparente ziggurat-uri curgând ca un oras de uriaşe Blocuri către sud Topindu-se tot mai mult şi devenind apă amară Şi întunecată precum fruntea unei surori din Africa Inspiraţia strivind metafizic poeţii

Arta devenită o ştiinţă exactă 226 Universul sprijinindu-se pe o singură axiomă Gheizere trădând râuri subterane Meşteşugari medievali reprezentând miracolul în catedrala Cu ferestre mari cât oglinzile de mână Muncitoare jamaicană sub soarele mulatru împletind cântece în păr (…) Imaginea lui Hristos fotografiată în emulsia de sânge a Giulgiului Africii Frunze scuturându-se enigmatic din glastra ikebana Marea Egee înverzind transparent insulele locuite de apostoli Cu tălpi prăfuite Feţele fraţilor noştri înnegrite de lacrimi

Nervi scormoniţi exhibiţionist în cadrul noilor isme Muzica de cameră dispărând de pe servere Din lipsă de afişări (…)

Buze de fildeş murmurând rugăciuni în arhipelaguri oceanice Treime nevăzută Graţie pogorâtă însufleţind lutul Epifanică reflexie a Luminii în luciul frunzelor

227 Oameni dărâmaţi contemplându-şi degetele încleştate Unghii umplute de pământul aspru al urletului Egoismul narându-şi propriul ego amăgit de tricksteri Sfârşitul strălucind pe munții Canaanului Prooroci anunţându-ne deznădejdea (…) Consumatori zâmbind cu priviri de zombies Becuri de tungsten falsificand lumina udă a cuvintelor Pagini tipărite industrial conţinând unice clipe de revelaţie Ochi verde smarald străluceşte luna în surdul clipocit cosmic

228 Nori străjuind ca un cântec brazilian (…) Ritm ciobit oval printre pietrele născute de apa râului Litere străvezii ilustrate de înluminura dimineţii Oameni murind de frig în blocul nostru într-o noapte oarecare de iarnă În care noi ne-am uitat la televizor şi apoi… îţi aminteşti ? Am pornit radioul şi am dat făcut un chef Sau mai ţii minte când am mers cu maşina o lună mai tarziu? Şi la punctul giratoriu stătea un tânăr la ocazie Un muncitor, un student, cine ştie ce-o fi fost.

Nu l-am luat şi apoi la sfârşitul săptămânii am citit un articol mic În gazeta oraşului în numărul 21-28 ianuarie : Un tânăr navetist a fost găsit degerat şi jefuit la sensul Giratoriu. 229 (…) Nori alunecă precum nişte ciudate bărci de pescari Salcâmi niciodată înfloriţi uzi de picurii de cerneală ai nopţii

indigo Înserarea se manifestă printr-o absenţă Necunoscut strălucind mistic de cealalta parte a ostrovului Jungla strălucind în ochi africani Penele păsărilor îngălbenind în septembrie Ochi arşi de acidul propriilor gânduri Cu ochiul inimii deschis călătoresc către cerurile în revoluţie Rotindu-se amplu sub strălucirea tălpilor 230 Lui Dumnezeu

Frunziş încărcat de păsări şi gânduri Muzicalitatea pământului vâjâind în penumbră La vere revolution est prêt a porter Picioarele mi se afundă în răcoroasele frunze ale nopţii Clipesc cu ochi limpezi ca doua pete de acuarele Evanescent personaj de animaţie cu privire

Scoici secretând perle în jurul sidefului zgâriat ostrakon Tristele momente când inima omului devine pură ca un excalibur Marea oglindă a eterului reflectând orbitele Galaxiei Măşti gratuite zâmbind vorace sub stindardul mizeriei Idealişti murind în singurătate

Extazul profetizând în magnifică pierdere de sens Cărţi arse în cuptoarele furnalelor

Dealurile se cabrează înconjurând oraşul Asemeni unei turme nomade

Primitivi aborigeni zgâriind grafitti-uri mnemotehnice

Veşnicii consumatori ctitorind supermarket-uri Trandafiri părăsiţi pe o bancă

Nesfârşitul născându-se aici printre ocru-ul frunzelor Strălucirea apei la orele 17 dând iluzia creaţiei păstrătoare a negaţiei

Martori ai unei întâlniri ratate Blânzi piţigoi morţi de frig iarna

Solipsiste

Simetrii fasciste înceţoşează muşuroaiele în această zi putredă

Universul iluzoriu mutant al Ideii Poet pitoresc precum un bibelou zdrobit pe caldarâm

Iar până la urmă tot ce ramâne e un cantec reggae Fluture acoperit de mici cristale escaladând vertijuri

231 Sunt orbit asemeni unui somn albastru-întunecat scos repede la lumină Noaptea aruncă o altă lumină ce pâlpâie în nervii noştri Având ca umbră mizeria propriei inimi mă las luminat De frunze şi vântul ireversibil

Salcâmii acoperiți cu mușchi şi lacrimi (…) Artă apărând în mod secundar din pură necesitate 232 Muzica devine palpabilă într-o partitură de bemoli Cărţi cad misterios din rafturi alegându-ne Fauna marină înţepenită în pietre

Nor fluturând ca un sombrero Din metrou cerul văzut printrun grilaj Cu păr valuri sărate aed al Lumii a Treia Luminozitatea cerului estompându-se treptat ca pe un dreptunghi Vegetaţia primăverii strălucind ca fosforul De pe spinarea peştilor oceanici Verzi Ce muşcă atunci când vrei să-i scoţi din acvariul supermagazinului Amurgul clipind în Morse cu ochii lui albaștri Cerul mă săruta cu buze întunecate Protest incizat în copacii de aur nativ ai dezastrului optic Alge și cochilii îngreunează apa albă a fluxului Peste pietre râul Draperie transparentă precum o respirație 233 Lemn închircit într-o creștere a abstractului

Angajată într-o dispariție prematură planeta respiră Sub fulgere matematice Lumina organică strălucind în noi Terra devenita o aglomerare urbană Poemele autorilor romantici înălțându-se în turnuri Prin camera de cămin Noaptea strălucește precum o stea reflectată în mii de oglinzi Frigul mirosului pătruns de rășină al ierburilor din tundră Linii ritmice ale noului neolitic pe chipul planetei Vocea-mi se multiplica în coifuri de fier Deznădejde în fluctuații însoțind triburi de clone Mitic păcurar al turmelor de nori Ploaia maschează cu desăvârșire sfârșitul În straturi adânci de șisturi ferigi carbonizate Apriga zbatere a aripilor Timpul înnegrind fereastra

Plopi cu frunziș de flăcări luminând precum îngerii

Sentimente patristice acoperindu-ne privirile precum un păr prea lung

234 (…) Copilăria fluturând grandios zmee în urmă Stinse linii de albastru și lumină ștearsă compunând o operă de artă Amețeli vâjâind precum un salt boungee-jumping Paradigma mayașă scufundându-se în lichidul cerului Manechine de plastic transportate spre săli de expoziție Și acei ochi orbi Când deja exist și degetele lui de lumină Mi-au mângăiat fruntea când am ieșit din ele Când am să respir pentru ultima oară Am să-i devin propria respirație În rotație imperceptibilă Soarele

Comper al Apocalipsei printre pietrele insulelor Remușcările înaintând în divizii Natura deszapezită de imaginație lângă 235 Sfârșit Vă rog nu mai levitați Profilul arhetipal al unei fiole cu penicilina sau al aceleia O cât de valoroase al unui viitor antidot asupra virusului HIV Vindecarea înscrisă într-o metafizică formulă chimică Gânduri deznodate la suprafață din imponderabilitatea și hipnoza lirei Note de jazz Monoton lustruind sticla dimineții Bompres al meditației scufundat iar și rar în omniprezența inutilității de zgomote

Păsările imprimându-și caracterele cuneiforme ale aripilor În plastelina atmosferei Fulgerele întruchipează niște albaștri plopi cristici Stoluri de flash-uri răsfirându-se planat în pieptul electric al poetului Instrumente muzicale de aramă și simțământ 236 perpetuu Precum plantele care ies din pământ Cifre arabe

Meteor al suferinței omului în ostroave de lumină Diluviunile timpului târâte în abstracte rotații Oceane de fosfor aureolând planete în geneză Terra Enigmatică precum un monument de pietre neciplite Acoperit de alge și ploaie Cerul pătat de nori Ca și cum ar sta la pândă Visare înscriind pătrate în raze incerte Rugăciunea și-a lasat semnul mâinii în praful podelei 237

Vărsatul de vânt al dezamăgirii primăverii exacte Cerul acoperindu-mă ca un scut de marmură Aglomerația de asteroizi densă ca un perete Galaxiile angajate într-un magnetic joc zen Ecoul fântânii părăsite încărcându-se de ecouri galbene

Guri sărutand petalele diafanei atingeri a Ideii Țipătul vertebrelor depunânduse în sedimente

Nava cosmică făcută din diamant

Sub nori plutește împietrita maieutică a ratării Pătrat curb zgâriat de colții primelor zile

Panteon de formule algebrice adăpostind cuvintele profeților (…)

Înalte statui de fier cu ochii sfărâmați de fulgere Cununa din frunzele gândurilor Flirt al abstractei Muze Suflet lăsat vraiște în urma polisului pustiu al cunoașterii Catolice rugăciuni oglindite în sticla vie a ochilor (…) Emoția nesfârșită a înserării ce întârzie pe ramurile Încă înfrunzite Și emoția părăsirii omului de aur Cu ochi adânciti de idol

sprijiniți tridimensional de fruntea veșniciei Fulgere ne încunună părul cu aripi albe Arabescul ființei cercetându-ne în incandescente valuri Plopi sărutându-se ca pe băncile Parisului sub ecranul imaterial al cerului Umbrele amurgului înaintând înăuntrul oglinzilor Și încăperilor orașului Pleoapele nopții zvâcnesc răsărituri

238

Părul vântului spălat în vârtejuri de liniște Suflete fuzionând prin sărut precum acuarelele Universul strălucește în noapte asemeni unui mare New York

Precum sufletul nostru Lira elenă împrăștiind stoluri de sunete

(…) Adevărul incendiindu-mă cu o mângâiere inefabilă.

Frunze înconvoiate precum ogivele răzuite în piatră Bolovani eclipsați de efortul aripilor

239

În această noapte liniștită precum o pană de curent Ochi

Note de călătorie

Statuie care va pândi din orice Babilon În asfințit fereastra strălucind galben

Iarbă udă lipindu-mi-se de mână Înconjurându-mă cu verde oceanic Sub cenuşia ploaie englezească Arzând de nenumărate albe flori Prunii deveniţi ruguri vii

Pentru că piatra aceasta purpurie E inima mea

Printre pietrele răsărite din pământ 241 În livadă Izolaţi pruni înfloriţi Ca o ceaţă coborâtă la pământ Din iarbă Flori caligrafiate.

Ochi de sare

240

Suflet ieşit din gura lui Dumnezeu strălucind ca o respiraţie inoxidabilă

O piatră

Cuvântul aramaic ce ne străluceşte tuturor sub buze înainte de sigiliul morţii

O piatră Am o piatră în mână Dar nu Nu o voi arunca Voi muri cu ea în mână Fii liniştit

Ingerul care veghează incandescent de parcă ar fi alcătuit din mandale și svastici

Soarele care mi se imprimă pe frunte asemeni unui cuvânt sacru Somn legănat de corabia lui Sân Cer Vâslaş e vântul – stelele dorm 243 242 Aerul rece al lipsei ne vâjâie în priviri Noi – cei autoexilaţi din graţie

Om în alb

Cu tălpile tocite de pustiurile întunericului Luminat de blitzurile stâlpilor electrici

(poem ikebana)

Fulgerând

Păsări îndepărtându-se

Incălătorit înspre gigantul chip al zeului cu ochii săi de cristal în care mi se reflectă ochii de sare alb pământ

244

Port in piept urma sabiei de duh A fierului in flacari a ingerului OmniprezenČ&#x203A;a pÄ&#x192;mĂ˘ntului

Marea Neagra osciland dupa Luna Regulat, ca o respiratie

Necesitatea umanizarii Si a reumanizarii Cand totul ni se distruge in maini In caleidoscopul colorat al amurgului Visele imbucandu-se unele intraltele

Rob al tanagrei gigantice De aer si argila purtata de vant Cu obrazul transparent pistruiat de stele Poezie cu sufletul ei cel nevazut

Picuri luminosi cazand in noapte Pe roua rece a civilizatiei Inceputul chemand reinceputul Simpla disparitie a propriului trup Intrat in somnul obiectelor Ce-mi scrie oare in liniile mainii Sau in ridurile fetei, nimic de buna seama Degeaba m-am acoperit cu tatuaje verzi Povestea corpului meu inca neted 245 Nu poate fi inabusita

Dar atat de terestra Apollo, golane, pe unde umbli ? Cioplit patron poetic Cununa de chihlimbar iti straluceste pe tample Porti in mana lumina Parasita Deschis luminii ca o frunza 246 In fata pleoapei convexe A cerului. Dealurile estompandu-se In cununile de ceturi

Nevazute in noaptea cazuta Ca dintr-o calimara de tus.

Îmi amintesc de o-ntâmplare veche pe când eram șoimi c-o fată colega mea eu pui de ursoaică și într-o ureche eram nedespărțiți deși o-iubeam pe soră-sa colega mea frumoasă ca Luna prințesă atât de frumoasă atât de frumoasă era că-mi amintesc și acum iubirea nențelesă era infinit mai frumoasă decât sora sa stăteau atunci la un bloc sărăcuț și eu mergeam dincolo de ploi să le văd pe gemene cu ochii mei pierduți și nu mai știu nimic de ele și de noi

247 248

Omul de zăpadă

iar într-un vechi decembrie întrun vechi ger zidirăm amândoi un om de zăpadă

triști privindu-l până Maria frumosul înger suflându-i cald în ochi îl făcu să vadă.

(sculptură în lemn)

Norii încep să îngălbenească cerul iar vântul mă acoperă cu aripi uriaşe fumul gunoaielor arse ne luminează într-o nuanţă albastră

Perfecţiunea mi-a numărat lacrimile cum îşi numără ţăranul gutuile la sfârşitul toamnei – Soarele străluceste stins ca un ochi acoperit de cataractă

Toamna îmi va vesteji părul 250 249

îngălbenindu-mă Cum de nu m-ai făcut Doamne mesteacăn să fiu doborât şi dus la târg

Oraţie

(poem experimental) Auroră de psalmi înnegriţi de cânt Acest început mărturisit Un sărut delicat sub zbârnâitul stâlpilor de Înaltă tensiune Emancipat de sub tutela lumii Căzut între stâncile memoriei Jelesc frunza gurii zgâriată De buza înaripată A toamnei Timpul se scutură.

252

Paian

251

Organică armonie

Wordsworth, tu, Holderlin, unde sunteţi Mocani romantici, bătrâne Caspar?

Ah, în văzduh purces-ai drum nordic.

Pe Mormânt sunt frunze de aur, în părul Copilului sunt frunze bizantine, în ochii Mamei iubirea şi frunzele se amestecă cu lacrimi. Şi Mama îi spune Copilului să ţină lumânarea şi să apere lumina de vântul de Noiembrie. Copilul păzeşte flacăra aşa cum îngerii îi ţin pe oameni în braţe

253

254 apărându-le sufletele.

Parabolă nepătrunsă (mormântul Bunicii – parabolă de jucărie)

O Mamă, un Copil şi un Mormânt. Toamnă galben arzând.

Şi e Mormântul galben acum de frunze, Mama indescriptibilă şi Copilul meditând.

adevărului Am privit arborii de pe marginea autostrăzii întorcându-mă prin străluciri de faruri în întunericul unei ierni străbătut de discul sentimentelor ca de un furt Strâng urme de paşi pe cărarea din sclipirea de sticla a privirii 256 255

Pădurea

Omul care îşi udă paşii în rouă de umbre Copac creionat de limite impasibile Aglomerare de fragile frunze în vânt } sub mecanica

Drum făcut din cărămizile palmelor mele Cântec ciudat precum al indienilor din nord Gigantice aisberguri ne plutesc prin sufletele chircite Sfărâmaţi de fosforul amurgului ca de o moarte Ne plângem unii pe alţii ascultând pulsul cerului Te privesc cu diamante şlefuite de sarea lacrimilor

mângâindu-te pe fruntea de marmură castă sculptată de dalta celui mai frumos Vis 258 Arbori electrici de fulgere se întunecă prcum o pădure Pietre 257 Bolovani rotunjiti de curgerea raurilor Prin sute de mii de ani Pictogramă indescifrabilă

Stanci mai vechi decat dinozaurii Pietre inghitite de crocodili Verzi, maronii, galbeni, albi

Îmi apăs palma deschisă pe calcar Dacă mâna mea ar fi fost Dată prin vopsea Ar rămâne o urmă

Oceanele contemporane impanzite de corabii scufundate, Lingouri de plumb, arama acoperita de cochilii si alge,

De palmă deschisă Dar aşa niciuna Nu va rămâne

Cantitatea enorma de sticle cu mesaje Sparte de carenele metalice ale vapoarelor Sau implantandu-se in recifuri

259 Pietricelele – pete de culoare Frumusetea nuda a grohotisurilor Sterse bibelouri magmatice Lemne pietrificate Fildesi de mamut Cochilii, frunze si libelule incremenite Chihlimbarul luminos

Poem asupra vieţii

Cât de frumos ar fi de s-ar transforma lacrimile În săruturi incandescente de zăpadă curată De frumuseţea ar fi fost eternă asemeni iubirii Dacă timpul ar fi doar un mit iar tu Atena

Molizii atat de indepartati Deveniti carbune Mutenia taramurilor de dincolo Cantecul cerului cu ingeri mai mari decat galaxiile

Cât de frumos ar fi de s-ar transforma lacrimile În săruturi incandescente de zăpadă curată De frumuseţea ar fi fost eternă asemeni iubirii Dacă timpul ar fi doar un mit iar tu Atena Nici nu vreau dulcea frumuseţe de nu e eternă Sincer vorbind nu-ţi doresc iubirea biată creatură Fiindcă robi cu toţii suntem de Timp puşi în lanţuri Nu-mi doresc iubire şi eu sunt un cărăbuş vremelnic

260

261

Nici nu vreau dulcea frumuseţe de nu e eternă Sincer vorbind nu-ţi doresc iubirea biată creatură Fiindcă robi cu toţii suntem de Timp puşi în lanţuri Nu-mi doresc iubire şi eu sunt un cărăbuş vremelnic

262

Cuvintele mamei Trebuie să dorm Acum Trebuie să mor Până mâine Pentru că moartea e dulce Ca somnul Pentru că somnul e oglinda unei cărări vesnice Pentru că somnul e moarte

263

Poem închinat noilor zori romantici

Barcazului cuprins de febră la strigătul “pământ!”

Lujerii izvoarelor răsărind din deşerturi Meteorit sfărâmat în jungla ecuatorială Lumina albăstrie acaparând lumina dimineaţa Poeţi mai cunoscuţi decât Coca Cola Intârziind un minut sau două La întâlnirea cu Polymnia Lângă cadranul busolei făcut din Biblii Pe puntea prelungei corăbii “Parnassos” Uimit în faţa simplităţii esteticului Sub cerul ca un vitraliu Nevrednic matelot păstrător al amintirilor In ruliul apei curgând prin clepsidre Frunze uscate şi cioburi solare plutesc 264

265

Pe rigolele toamnei Stâncile zgâlţâie valurile în preajma

Poem

Vom transforma oglinzile în vitralii Aş putea scrie un poem. Dar poemul nu opreşte foamea. Cel flămând şi fară speranţă nu l-ar putea mânca. Aş vrea să scriu

Degeaba vom doborî stelele cu săgeţi Culegându-le şi punându-ni-le în orbite Şi după aceea degeaba vom privi romantic Fetele ce se plimbă prin parc

o pâine.

267 266 Sonet Philosofism

Medievale vitralii globi de gemă

Degeaba vom scoate icoanele de pe pereţi Punând oglinzi în locul lor Şi după aceea degeaba

Născuţi de “Fiat lux” în trupumi înstelat Lumină înconjurând lucrurile Desvet romantic privesc din văgăuni Raze cristaline de primăvară

Peste copacii încremeniţi nipon Nemişcate gheişe prin fumul de ceai Florile de salcâm sărutându-mă Vechi mângâieri tocind sticla pupilei Transparente lupe deschise oglinzi Sub apăsarea moale a cerului 269 268 Parfum de ocean pe pielea-mi curată Am părul de alge îngânând apa Înotând prin acvariu sub ai voştri ochi.

Strofă de Abecedar Cand sufletul meu nu Te vede Sunt ca un copil cu o piatră în mână Ce nu are nici o mare În care să o arunce

271

270

Templu Stau întins

Submarin

Şi îmi întind mâinile perpendicular Mâinile mele sunt 2 coloane

Ochiul mare al unui peşte Mă fixează

Sunt un templu Stau pe pământ

De dincolo de hubloul Al cărei nerv optic sunt.

Şi îmi întind mâinile spre cer Mâinile mele sunt Iachin şi Booz Sunt un templu

272

Tocmai s-a lăsat noaptea Tocmai s-a lăsatt noaptea A fost seară până mai adineauri Acum e noapte Aşa că aprinde-ţi candela fecioară

Păianjenii ţes ceruri ‘nstelate curb Picuri de rouă spulberă noaptea În catacombe străvezii prinşi Frunze uscate îmi ţin umbră tâmplei Şi crepusculare armonii căzând Sub mantie de toamnă rotund dispar Sonet minţind destinul Lacrimi ciobite tresar naive

Tocmai s-a lăsat noaptea A fost seară până mai adineauri Acum e noapte Aşa că aprinde-ţi candela fecioară

274

273

Trei înfrunzit

Un înger trist Îngerul omului Arată ca omul Dar este un Înger Curat

Dacă omul e bun Îngerul e fericit dacă omul e rău Îngerul e trist aproape Mereu

În stânga e o prăpastie ascunsă din planuri verticale ca nişte ziduri Iar în dreapta eşti tu 276

275

Vor înflori

Un punct pe hartă

Ochii mei sunt doi bulbi Doi germeni de lalele indigo Şi ştiu – ştiu

Ostrov în mijlocul unui deşert de ape şi plângeri Doar oboseala mai vine în treacăt Aici peştii dorm cu ochii fosforescenţi Iar mareea ne urcă până la piept timp de şase ore ‘Incomod’ vei spune dar noi avem alt sistem de referinţă

Că ochii mei vor înflori Mâine când am să te privesc

277

Je suis malade „je suis jeune fille” j'ai tout et je besoign rien amour m'est interdit „vai minha tristeza”

Nimrod şi fiara Nimrod vânătorul de oameni a găsit făptură nemaivăzută nu o ucise ci așteptă să-i crească ghearele colții labele ochii inima au stat față în față vânătorul hrănind fiara cu propriul sânge iar când îi văzu ochii mari cât stelele își luă căciula regală de aur și o dărui tăcutei fiare închinat plecând în pustiu fiara îl urmă tăcând

279

Tristan

278

***

Birth makes the princess not the empire even a slave she has her esquire

Cavalerul, Inorogul și cu mine mergeam pe stradă cam gândiți privind în jur când eu am observat-o pe sora Portiei pe când ea ne întreba ce vrem fiecare eu i-am dat manuscrisul Inorogului pentru că el l-a plătit Cum am putut să uit Cal Zănatec? m-am întrebat plângând și plin de rușine. 281 280 *** Basm Am întrebat pământul: -Mă iubești? Mergeam spre asfalt spre casă Trecând pe lângă Cavalerul Înzăuat Ce scrie pe tapiseria pe care o porți? m-a întrebat Nu știu nu mai știu Vezi e cu steagul Angliei dar e verde cu alb Am găsit-o în piața de rolleri E a unui Inorog un prieten deal meu zise Cavalerul Nu mi-o dai mie? Mai am una Tot el a pierdut-o Întrebăm pe cineva cuminte și vă dau literele fiindcă singur nu știu cui

-Desigur, mi-a răspuns, sunt mama ta.

Știu despre Sumer și despre Nar-mer știu despre daci și despre cimerieni știu despre pământ și despre cer sunt un Copil.

282

Port pe cap o coroană uriașă de alamă scumpă după cum teroristul are la gât o cruciuliță îi știu forma.

Fenix

Au fost multe războaie de la începutul lumii

Privește-l, el e Copilul în lume numit Fenix nu fără tată unul dintre Oamenii Mari.

am făcut spațiul mediteranean pentru că erau pomi dar nu a mers așa că ne retragem spre nord.

Ades poți pune mâna pe doi arbori diferiți fără să știi că o faci în pădure mai erau alți Oameni Mari.

La sfârșitul care nu există Oamenii Mari l-au împușcat pe terorist

Lumea e bântuită de la început

am văzut.

nu îți dori să-l vezi teroristul împotrivește-i-te.

284

283

Am ridicat cruciulița căzută pe asfalt

trebuie să-ți împlinești visele Copile trebuie să-ți împlinești visele

Bodhi

cruciulița de acu e acum în coroana mea. M-am așezat lângă copac și copacul a stat cu mine Nu m-ai înțeles mi-a spus punându-mi mâna pe frunte Nu te-am înțeles i-am spus punându-i mâna pe frunte

286

285

***

I was at the embankment at night and its water was filled with stars I took water in my hands and the stars weted my face

I remember your cool hand caressing my forehead that's the first thing I'm going to wish in heaven

288 287 Fata și roza ***

One thousand kisses means Mama I look but the sky is black I'm so sad but I feel alone

Fată sunt și tot ce vreau e roza asta în păr Roză sunt și tot ce vreau e să mă aleagă

Fetele stau în case mari iar rozele așteaptă Fata e acum femeie și fuge printre gențiane Sunt talazuri de flori diamantine lângă mine Ea mă ia pe mine roza veștedă sărutându-mă 290

*** 289 My broken life brought love *** My head is dynamite my heart is radioactive I am the fifth element I am a woman or a girl world would be nothing without me

292 291 Autoportret *** Pe ochi am funigei de lacrimi sunt ofra haza Sunt Fram stau la Polul Nord plâng nevăzut sunt prieten cu Apolodor stă la Polul Sud acum e prea departe de mine nu îl pot întâlni dar când privesc cerul îl văd în lumini spunând "Mi-e dor, mi-e dor!"

vezi ce frumoasă sunt dar vezi doar atât trebuie să ne îmbrățișăm și să plângem a spus profetul

293

Omule spune-mi care e numele pământului? ce îl însuflețește?

Ieși din triunghi păzește flacăra în cimitirul plin de oameni

iartă-i iartă-te cere iertare de la cei vii și de la cei numiți morți ochiul e o sferă

privește-ți ochii precum ai privi un izvor doar binele este amintit numele pământului este om

295

IIII 294

Ieșirea din triunghi

Hate and you will be loved because you don't deserve nirvāṇa is a state of mind love what you miss

297

*** 296 De ce-ai măiestrit iubirea? Cartea din Ecbatana

nu ne chinuim destul noi oamenii de carne şi de lut?

Ce îți spun știi ai știut dintotdeauna nu vei uita vreodată

pământul e trist tragic mi-e sufletul progresiv cu iubirea creşte suferinţa şi suferim în taină ca şi tine

vei face întocmai ce îți spun sau nu îți vei tăia singur capul așezându-l pe cartea deschisă a palmelor acum deschide-ți ochii a spus Dumnezeu

de ce să suferim cu toţi Dumnezeu om înger? doar pentru că îndrăgostiţi iubim ca nimeni alţii şi nu e nici o vindecare nu există crematoriu pentru

cenuşă doar să nu mai iubesc întristat adesea an după an iubirea crescând asemeni unui uriaş şi înconjurându-mi ochii în lumină tristă nu vreau să mai iubesc dar să iubeşti nu poţi 299 298 tristă armată suntem îngropaţi în sentimente acum c-am spus acestea sufăr şi mai mult dar nu nu poţi să nu iubeşti

I-IV I. Lumina e calda iar muntii stersi si ceturile stralucesc ca dintr-o stampa Linistea a scris forma Unor muchii exacte in Metalul cubului privirii noastre Suntem noi Aici Racoriti de amurg

300 Umblam pe miristile galbene si rosii Printre norii de fum Ce se nasc Din durerea flacarilor Inima ne este piatra De hotar de unde Pornesc toate calatoriile Noastre Si nu ne vom invoi Soarele arde in noi precum o malarie Sinele ne straluceste acum Asemeni TGV-urilor In noi insine purtam stralucirea de neon a vietii Il purtam ca pe embrionul Unui om 301

Prin venele noastre ne curg quarci Si particule Stralucim Si noaptea doar ochii Ne umbresc stralucirea de Fosfor a trupului Nascut din nou Drept armura avem doar Vesmantul de crisolit al gloriei Suntem noi Cei care am scapat Cei care am trecut de munti 302 Dupa ce i-am aruncat in mare Muntii sub care am trait o viata Din copilarie Ajungand dupa ani de asteptare La picioarele Domnului

Ce il vom naste Pe noi Ne vom naste II.

Noi cei carora ni s-au deschis ochii De pamantul de argint al noii lumi Saliva si degetele lui Isus Cei care am scapat

Si am devenit vii Kyrie III. Oameni adapandu-se din Revelatii Rasunand polifonic 304 Precum un tinut de cascade si cataracte 303

Sâmburi de piatră

Acolo vom merge Voind sa auzim cuvinte din gura lui Iahve

Atâţia şi atâţia sâmburi de piatră Purtaţi de pârâurile de aer ale toamnei

Incandescente precum niste Pietre ce au stat nemiscate mii de ani In apele Pamantului IV. Undeva inauntrul nostru al fiecaruia Exista o usa sau poate Niste tigle cazute Pe unde putem privi in afara Acolo putem privi

Atâtea seminţe nobile sfărâmându-se în deşerturi În prag de lungă iarnă Boabe lustruite de valuri aspre Lucioase ca nişte nasturi de plastic Sâmburi fără viaţă zdrobiţi sub tălpile mulţimilor De oameni singuri

Grei sâmburi de piatră atârnându-ne in piepturi Veşnic neîncolţiţi Sâmburi morţi şi singuri Precum o planetă îndepărtată

306

305 *** Acvariul

M-am prezentat înaintea muntelui

Felix Rian și muntele era ascuns precum Dumnezeu în cețurile creației Sunt un peștișor galben într-un acvariu zilnic mă întorc și privesc lumea prin ferestre noaptea adorm în întuneric printre pietricele și ferigi sufletul îmi e un peștișor de aur pot îndeplini orice dorință trupul mi-e un acvariu cristal viu străpuns de lumină

izvoarele râului se pierdeau în nori acum stau cu fruntea plecată afară peste morți moare zăpada în munte jivinele nu văd nimic asemeni nouă iar soarele și Luna sunt două clopote lovite de vânt

307

Indios bravos The sun is such a fool every night we steal his gold swords one by one and put them into our blue hair we try not to fall asleep ut when we do he comes and takes them back

Rugaciune

Marie Marie fata sarmana Ce-o fi de tine cand vei fi Mama? Asculta-mi inima pulsar prin Cosmos Adu-i inima inapoi in Rhodos Si nu lasa nu lasa sa plece Departe Asculta-mi inima pulsar prin Cosmos Adu-i inima inapoi in Delos L-ai tesut pe Fiul cu ochii de Ger Si in praf si-a plecat aripi marele Inger

309

308

Portul de aur

Inspir adânc auzind gălăgia de afară băieții își strâng în brațe fetele de aur unii beau rom și joacă zaruri ori cărți măsluite sau își trec cuțitele printre degete pe punte peste arginți dorm legănat de caravelă uitat într-o lume nouă

Încet merge Jidovul pe drumeag încet își amintește un vechi gând în urmă rămâne satul râzând oamenii hârâie câini în harțag

încet își amintește un vechi gând încet merge Jidovul pe drumeag oamenii hârâie câini în harțag în urmă rămâne satul râzând

311

Cantec Stelar 310 Stelele se cheama unele pe altele Una ii spune alteia vino Jidovul rătăcitor

Si cealalta ii raspunde vino Stelele se cheama unele pe altele

murit și din chinul păsării nu a rămas nici măcar o placă de patefon Patetic! a spus D-zeu privind Pământul închis în vid

Stelele ard asemeni hidrogenului Vor sa-si ofere flori si sarutari si oameni Intregul univers e o candela aprinsa Stelele ard asemeni cerului 313

312

Experiment

Un fizician a prins o privighetoare și a închis-o în vid până a murit pe urmă a ascultat înregistrarea Patetic! Aș fi cântat mai bine dacă aș fi fost privighetoare Posteritatea a

Aprecieri critice

Imersiune posibilă / Botezul poetului Felix Rian, Imersiune posibilă/ Possible immersion, Editura ,,Călăuza v.b.”, Deva, 2004

Percutantă asocierea dintre denumirea bizantină Engolpion a secțiunii din volumul de poezii - Felix Rian, Imersiune posibilă/ Possible immersion, Editura ,,Călăuza v.b.”, Deva, 2004 și genul ales (haiku, tanka). Însă atragem atentia cititorilor că nu sunt haiku-uri autentice, nici neapărat prin formă, nici prin continut (nu stim însă de poetul intentionează acest lucru cu bună stiintă…). 315 Finețea de tip japonez există totuși, combinată cu franchețea de tip european, să zicem (,,Pe ceru-n amurg/ Prunii, negru filigran./ Aer limpede.”) Excesiva nuanțare cromatică uneori dăunează (avem cel puțin cinci culori într-un haiku - ,,Înnegrit salcâm/ Azur vitraliu, amurg/ Busuioc uscat”). Este adevărat că poezia de tip japonez este preponderent statică, însă pasivul atrage dinamismul în ea (v. ,,În bezna noptii/ Steaua lumina tare/ La

Nasterea Lui”). Poetul are o propensiune către geologic și în secțiunea de tanka: ,,Drumul livezii/ Flori înalte, uscate./ Pământ ud, reavăn/ Scoarța de prun, roșie/ Lumină vegetală”; fulgii sunt stalactite lichide pe crucile fără brate din cimitirul evreiesc; soarele e floare care lasă în urmă miros de tămâie. În final, erata cronicarului – lumina cea adevărată nu e doar din slujba de seară, ci din sfânta liturghie, în general, adică, la ortodocsi, de dimineață până undeva, spre amiază… Ne place să credem că, de fapt, crezul autorului e închis între versurile referitoare 316 chiar la crisalidă, pe care le transcriem, în engleză, ca să mărim doza de ermetism a celui ce-l citește: ,,I had feel asleep in the quiet/ Tiny amber rock// Together with the mammoth’s/ Tusks,/ Little bug that I am.” Amalia VOICU, în revista POEZIA, Iași

prezență. Iată cum începe prima povestire din volum, Canon în D și alb: „Era o dimineață incendiată de frunzele galbene și roșii ale începutului de toamnă. Astăzi arțarii și cireșii din curtea cimitirului erau incandes-cenți, strălucind asemeni [...] vechilor icoane purpurii rusești.” Ne aflăm întrun cimitir evreiesc din România, astfel încât comparația cu vechile icoane rusești este șocantă. Și totuși tocmai ea este aceea care sugerează o difuzie universală a dumnezeirii, dincolo de organiza-rea – să-i spunem așa – administrativ317

318

Setea de fericire

teritorială a credințelor. Este o ilustrare directă a instinctului artistic al autorului.

Felix Constantinescu, Canon în D și alb, Editura Minerva, 2011 Felix Constantinescu este un povestitor înnăscut, având darul de a crea repede, încă din prima frază, o atmosferă și reușind să facă din fiecare personaj o

La fel de pregnant – și având o anumită măreție – este portretul făcut personajului principal al povestirii, rabinul Yisra’el Bliume: „Cimitirul era pustiu, doar bătranul era acolo, stând în picioare bătrâneţea sa făcându-l să pară solemn de

parcă ar fi fost însărcinat să vină şi să le spună fraţilor săi din pământ că a sosit vremea să se trezească şi să-l vadă pe Sfântul Unic, Cel Sfânt.” Rabi Yisra’el Bliume, originar din România și stabil în Israel, s-a întors la cimitirul de pe pământul românesc pentru a vedea mormântul soției sale, Miriam, pe care n-a încetat s-o iubească după mulți ani de la moartea ei. Femeia este descrisă în termeni imnici, preluați parcă din Cântarea cântărilor: „Frumuseţea ei trecea dincolo de orice frumuseţe omenească. Simţeai că Miriam e frumoasă chiar şi dacă stăteai cu ochii închişi în apropierea ei.”

319 Întregul text are un fast poematic, de inspirație orientală, și aceasta în care subiectul, departe de a fi idilic, rezumă drama unei familii de evrei hasidici, trăită în perioada fascismului, a celui de-al doilea război mondial și a comunismului, perioadă în care

„timpul n-a mai avut răbdare cu oamenii”. A doua povestire din volum, Femei cu ochi de revelație, nu e de fapt o povestire ci un mixtum-compositum filosoficopoematic, din care nu lipsesc începuturile unor posibile povestiri. Ca un pianist talentat și răsfățat, autorul își trece degetele pe claviatura genurilor literare, încântându-ne cu o improvizație care are ca drept finalitate glorificarea frumuseții și iubirii. Ca și în povestirea anterioară, splendoarea lumii îl face pe cititpr să simtă – sau să creadă că simte – o adiere de dumnezeire. Scriitorul găsește oriunde accesul la sublim, chiar și întrun… hypermarket: „Azi într-un hypermarket am vazut o vânzătoare. Tocmai îşi lăsa jos storurile la gheretă. N-am văzut ce vindea. Când am văzut-o m320 am gândit la cât de multă frumuseţe există pe Pământul acesta. Iar ea avea exact câtă îi trebuia.”

321 Puțini scriitori mai dau, azi, o atât de mare importanță iubirii ca Felix Constantinescu. Într-o confesiune răscolitoare, dostoievskiană, personajulnarator din Femei cu ochi de revelație face o distincție subtilă între modul său de a iiubi și modul în care ar vrea să iubească: „Iubirea mea e un tigru tânăr, plecat la vânătoare. Însă vezi tu iubirea e mult mai mult, iar eu pentru tine nu am iubire, nu am acea iubire de care e nevoie ca atingerea noastră să nu ne facă rău.” Cea de-a treia povestire, Toată lumea e un singur drum, poate fi considerată un scurt roman picaresc. Protagonistul ei, un tânăr, student în anul II la Muzicologie, pleacă intempestiv din casa părintească și încearcă să ajungă la Simeria făcând autostopul: „Plecase supărat de acasă după o ceartă cu taicăsău şi mama sa, plecase de acasă din apartamentul de bloc din cartierul Grigorescu. Nu mai voia să-şi amintească toate discuţiile şi nervii, în casa familiei, apartamentul

cu două camere burduşit de cărţi şi locuit de singurătăţi.” În comparație însă cu un roman picaresc tradițional, în această relatare a peregrinărilor unui tânăr, pe jos sau cu mașinile unor necunoscuți, prin Ardeal, succesiunea întâmplărilor dictată de hazard, nu reprezintă un spectacol în sine. Scriitorul evidențiază, discret, o unitate de destin a oamenilor, o solidarizare a lor, fie și involuntară, în fața unuiversului ininteligibil. Totul pare trist și fără sens în lumea pe care o străbate tânărul el înaintează prin noroi și întuneric, este refuzat de mulțin dintre șoferii cărora le face semn să oprească, la un moment dat este și bătut de un bărbat beat, care încearcă să-l jefuiască. Și totuși, totuși… O irizație de frumusețe încă ajunge la sufletul lui: „Când trecea vreun camion de tip mare bălţile străluceau pe rând în lumina farurilor asemeni unor bălţi de aur topit.”

Esența scrierilor lui Felix Constantinescu, ca și aceea a însemnărilor lui Steinhardt, este setea de 323 322 fericire. Chiar și când totul pare pierdut, Felix Constantinescu își păstrează convingerea că există o salvare. Asemenea lui André Frossard, autorul acestei cărți, pe care urmează să o citiți, ne asigură: „Dumnezeu există, eu L-am întâlnit!”

Notă biobibliografică

Alex. ȘTEFĂNESCU

Felix Rian - Constantinescu (Felix - Gelu Constantienscu) sa născut la 29 martie 1982 în Hațeg, județul Hunedoara. După absolvirea gimnaziului din Hațeg, a urmat cursurile Colegiului Național Decebal din Deva, secția limbi moderne. După bacalaureat a urmat cursurile Facultății de litere a Universității din Cluj Napoca, secția teatru-regie – studii neterminate. A absolvit al Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția

Engleză-Spaniolă a Universității Spiru Haret, București, secția traduceri.

325 Scrie poezie, proză scurtă, eseuri și teatru din timpul liceului. A debutat cu teatru scurt în Revista Provincia Corvina nr. 22 – martie 2002.

326

Activitate literară şi publicistică: teatru scurt, poezii originale, recenzii, proză, traduceri în Provincia corvina, Călăuza noastră, Ardealul literar şi artistic, Dicobolul, Poezia, Pro Saeculum etc.

CUPRINS

Cărţi publicate: 1. Placheta de versuri “Imersiune posibilă/Possible Immersion” – “(în traducerea autorului) (translated by the author)” – Ed. Călăuza v. b. – Deva, 2004

EPISTOLA ................................. .................................................. 6

2.”Canon în D şi alb (trei povestiri)” – Ed. Minerva – Bucureşti, 2011, semnată Felix Constantinescu.

ACUM DUPĂ CE AM MURIT ....................................... ......... 5

CARTEA ÎNCHISĂ .................................... ............................... 7 CIREȘUL.................................... .................................................. 8

CUVÂNT .................................... ................................................. 9 DIALOGUL LUI PLATON CU ARISTOTEL...................... 11 ELEGIE PENTRU FRUNZE..................................... ............... 13 FISURĂ ...................................... ................................................ 15 FRUMUSEȚEA VIEȚII ASPRE ........................................ ..... 17 EMINESCIAN............................ ............................................... 19 ALINARE.................................... ............................................... 21 *** .............................................. .................................................. 22

327 1-2-3-4-MULT GÂNDIREA PRIMITIVĂ 24 MAMA NU TE VA UITA NICIODATĂ 25 PĂMÂNTUL CREDINȚEI MELE 27 POEZIE RUPTĂ DIN BIBLIE 29 POTECĂ ÎN CER

RUGĂCIUNE CU ÎNGERUL PORUMB 32 SCUFUNDAREA

OAMENII DIN ANZI

TURMA DIN MUNȚI

VEȘNICIA S-A NĂSCUT LA SAT 40 STONHENGE 41 ALGEBRĂ

CÂNTECUL MOȚILOR

CERB ZĂCÂND

CUVÂNT DESPRE ALB 49 CUVINTE CĂTRE ELLA MCSHANE 51 DESPRE OMUL NAZCA 53 328 DIMINEAȚĂ.............................. ............................................... 54 FLORILE TE VOR IUBI ............................................ .............. 55 GLAS VERDE ....................................... .................................... 56 ÎL IUBEȘTE PE COPILUL ACELA RĂU.............................. 57 CHEMARE LA ZĂPADĂ ..................................... .................. 58

ICOANEI OCROTITOARE......................... ........................... 59 MAMĂ ........................................ ............................................... 60 MĂ NEOLITIC ................................. ........................................ 62 MĂRĂȘEȘTI .............................. ............................................... 63 MEDITAȚIE............................... ............................................... 64 ORFICĂ...................................... ................................................ 65 PĂMÂNTUL E UN OM .............................................. ............ 66 SĂ FII MAMA TA................................................ .................... 69

83 3 .................................................. ................................................. 70 UN IRBIS CULCAT CU BOTUL LA PĂMÂNT ................. 71 VERS ÎNGENUNCHEAT .................... ................................... 72 ZEUL........................................... ................................................ 73

329 1 .................................................. ................................................. 74 3 LACRIMI ................................... ............................................. 81 5 PICTOGRAME .......................... ............................................

86147 504 (HARI) ........................................ .............................. 84 ACUARELĂ................................ ............................................... 85 AD 1950 ............................................ .......................................... 89 ADAM ........................................ ................................................ 90 AMINTIRILE BĂTRÂNULUI .......................... ..................... 91 ARHITECTURA UNUI TRANDAFIR ............................. .... 93 ARTĂ POETICĂ.................................... ................................... 94

ARTĂ........................................... ............................................... 96 ATUNCI CÂND TAC.............................................. ................ 98 AUTOPORTET .......................... ............................................... 99 AUTOPORTRET CU ISUS............................................ ....... 100 BĂIATUL ÎN ORAŞUL NATAL ........................................ . 101 BOCET PENTRU OM............................................... ............. 102 CALEA IERTĂRII .................................. ................................ 103

CĂTRE SATORI

104

CÂNTEC DE JALE 105 CÂNTEC IDIŞ 106 CÂNTEC 107 CÂNTECUL UNEI BUCĂŢI DE PÂINE 108 CENUŞOTCĂ A ÎNTÎLNIT PRINŢESA 111 CER ÎNLĂCRIMAT 112 CERUL CĂTRE HOMINID 113 CERUL ESTE UN ZID AL PLÂNGERII 114 CHIFA

115

CHRISTIAN TRISTEZA 117 CONFESIUNEA FIULUI LUI BERNADONE 118 CONTEMPLARE ÎNGĂLBENITĂ

119

COPII CU PROBLEME 330

120

CRUCE GRECEASCĂ ÎNSCRISĂ ÎNTR-UN TEMPLU PĂTRAT 122 CRUCEA E O SFERĂ DE RAZE 123 331 CUM POARTĂ VÂNTUL..................................... ................ 124 CUVINTE CĂTRE SUFLET ..................................... ............ 125 D’ARC ........................................ .............................................. 126 DA ............................................... .............................................. 127 DACA VREI SA FACI UN OM ........................................... 129 DEALURILE ............................. ...............................................

130 *................................................... ............................................... 131 DINTOTDEAUNA OMUL A DURUT............................... 132 DISTIH SCHIŢAT ................................... .............................. 133 DURERE VINDECĂTOARE II............................................ 134 DURERE VINDECĂTOARE...................... .......................... 135 ELEGIE PENTRU MINE .......................................... ............. 136 CEA MAI FRUMOASĂ POVESTIRE .............................. .. 139

ISUS, ȘTIU MĂ IUBEȘTE ................................... ................. 146

FAMILY PHOTOS .................................... ............................. 157

ELEGIE PENTRU PORUMBELUL UCIS........................... 148

FRAGMENT DE PALIMPSEST ............................ .............. 158

ELEGIE PROPRIULUI MEU CRANIU .............................. 149

GÂNDURILE INDIANULUI MERGÂND........................ 159

ELEGIE ..................................... ................................................ 150

GER PASTELAT.................................. ................................... 161

332

GLASUL...................................... ............................................. 165

EŞTI UN SĂRUT SUPRANATURAL...................... ........... 152 EXHORTAŢIE............................ ............................................. 153 MYTH.......................................... ............................................. 155

HAIKU ALB ............................................ ................................ 168 HARTĂ CĂTRE INIMĂ ........................................ ............... 172

HOTEL RWANDA.................................... ............................. 173 IIV................................................. ........................................... 175 *** .............................................. ................................................ 180 IMPRIMARE.............................. ............................................. 182 INSTRUCŢIUNI......................... ............................................ 183

LACRIMILE .............................. .............................................. 187 LIVE JAZZ ........................................... .................................... 189 LOVING SOLOMON ................................ ........................... 190 TEACH ME TO LOVE........................................... ................ 191 1 .................................................. ............................................... 192

IUBIRE IMPOSIBILĂ.............................. .............................. 184

2 .................................................. ............................................... 193

ÎNGERUL DOMNULUI A TRECUT PRIN MINE........... 186

3 .................................................. ............................................... 194

333

4 .................................................. ............................................... 196

5 .................................................. ............................................... 198 6 .................................................. ............................................... 199 7 .................................................. ............................................... 201 8 .................................................. ............................................... 202 9 .................................................. ............................................... 204 10 ................................................ ............................................... 205 LUNA E O PRINŢESĂ ................................. ......................... 207 MAMĂ ........................................ ............................................. 208

MAREA DIN LACRIMI.................................... .................... 209 334 MARTURISIRE DESPRE UNIVERS 211 MEDITAŢIE

212

MOMENTUL FRUNZELOR 214 MUZĂ BANTU, MUZĂ YORUBA 215 NEVĂZUT ASEDIU 216 NOAPTEA VA MURI218 NOBODINESS MENHIR 219 NOTE DE CĂLĂTORIE 240 O PIATRĂ

241

OCHI DE SARE OM ÎN ALB

244

OMNIPREZENȚA PĂMÂNTULUI 245

242

OMUL DE ZĂPADĂ 248

PHILOSOFISM

ORAŢIE (SCULPTURĂ ÎN LEMN) 250

SONET

267

268

STROFĂ DE ABECEDAR 270 ORGANICĂ ARMONIE

252 SUBMARIN

PAIAN

271

253 TEMPLU 272

335

TOCMAI S-A LĂSAT NOAPTEA 273

PARABOLĂ NEPĂTRUNSĂ (MORMÂNTUL BUNICII –

TREI ÎNFRUNZIT 274

PARABOLĂ DE JUCĂRIE) 254 PĂDUREA

256

PIETRE 259 POEM ASUPRA VIEŢII 261 263

POEM ÎNCHINAT NOILOR ZORI ROMANTICI 264 POEM

266

275

336 UN PUNCT PE HARTĂ ....................................... ................. 276

PICTOGRAMĂ INDESCIFRABILĂ 258

CUVINTELE MAMEI

UN ÎNGER TRIST

VOR ÎNFLORI .................................... .................................... 277 NIMROD ŞI FIARA ........................................ ...................... 278

*** .............................................. ................................................ 279 TRISTAN .................................... ............................................. 280 BASM ......................................... .............................................. 281 *** .............................................. ................................................ 282 FENIX ........................................ ............................................... 283 BODHI ....................................... .............................................. 286

289 *** .............................................. ................................................ 290 *** .............................................. ................................................ 291 *** .............................................. ................................................ 292 AUTOPORTRET ....................... ............................................. 293 OM .............................................. .............................................. 294 337

*** .............................................. ................................................ 287 *** .............................................. ................................................ 288 FATA ȘI ROZA........................................... ............................

IEȘIREA DIN TRIUNGHI ................................ ................... 295 III I ................................................... ....................................... 296

CARTEA DIN ECBATANA ................................ ................. 297 *** .............................................. ................................................ 298 IIV................................................. ........................................... 300 SÂMBURI DE PIATRĂ....................................... .................. 305 ACVARIUL FELIX RIAN .......................................... ........... 306 *** .............................................. ................................................ 307 INDIOS BRAVOS...................................... ............................ 308 RUGACIUNE............................. .............................................

309 PORTUL DE AUR ............................................ ...................... 310 JIDOVUL RĂTĂCITOR .............................. ......................... 311 CANTEC STELAR ..................................... ............................ 312 EXPERIMENT........................... .............................................. 313 APRECIERI CRITICE..................................... ....................... 315 NOTĂ BIOBIBLIOGRAFICĂ............... ............................... 325

338

C, (1997+2016) Felix Rian Constantinescu Editura Genius Bucureşti, 2016

Yin -versuriCoperta: Alensis De Nobilis Editura Genius Bucureşti, sector 5, str. Spătarul Preda nr. 5, birou 4

tel: 0213241450 e-mail: genius.editura@yahoo.com Director: Alensis De Nobilis

Felix Rian Constantinescu

0771423738

Yin

de_nobilis@yahoo.com Jumătate de gând Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CONSTANTINESCU, FELIX RIAN Yin / Felix Rian Constantinescu. Bucureşti : Genius, 2016 ISBN 978-606-94241-0-0 821.135.1-1

Pornit în asceză pe drumul poeziei, tânărul poet Felix Rian ne invită să privim din umbră în miezul lu-crurilor înconjurătoare, astfel vom trece de detaliile ne-semnificative şi vom pătrunde cât mai departe în Univers. Aşa cum din fântâni putem vedea stelele strălu-cind pe cer în mijlocul zilei, astfel ne învaţă şi tânărul poet să facem: să privim întotdeauna din întuneric pentru a vedea clar lucrurile aflate la lumină. Aparent, poetul ne prezintă o lume stranie, cu lu-crurile întoarse pe dos în firea lor obişnuită. Dar dacă stra-niul este firescul şi firescul straniul? Privind cum copilul învaţă să

meargă, întâi de-a buşilea şi apoi în picioare, treptat, ne întrebăm dacă nu cumva este mai bine să eli-minăm etape din gândirea logică şi să accedem direct la adevăr prin intuiţie. Pătrunzând în universul poetic, pare că uneori lu-crurile capătă dimensiuni hiperbolice, urieşeşti şi ne aco-peră cu umbrele lor, decapitându-ne gândurile micşorate ca nişte chipuri pe o placă fotografică. Alteori parcă un ochi ciclopic ne priveşte din ori-zont, măturând cu laserul ochiului său câmpiile pustii ale nimicului. Ca un arc întins spre un gând, omul se resoar-be în sine, de parcă intră într-o conservare pentru mai târ-ziu, după Apocalipsă, după amurgul gândurilor. Repetitiv, sună în noi ecoul unui gol amplificat la nesfârşit, din om în om, din stare în stare, din clipă în cli-pă. Electrizantă, tăcerea ne îngheaţă momentul cinetic, fiinţe descărnate de vise şi iluzii, entităţi colorate de lumea visului. În cerul gol ca o oglindă concavă, ne obser-

5 văm chipurile albite de frici şi ne întrebăm care dintre noi suntem cei adevăraţi, noi cei în care simţim eul sau pro-iecţiile noastre. Prea sărac alfabet al faptelor, empirică târâre în absurd, istorică regăsire în greşeală, repetitiv şi elucu-brant, cercetăm resturi de gânduri. Frumuseţea lumii ni se înfăţişează doar în clipe de pustietate şi evadare, cea-suri oprite ni-s ochii. Feline preschimbate în urşi, cu lanţuri în loc de gânduri, cu ferestrele închise în pleoape, imităm îngerii decăzuţi în pedeapsă, ne rugăm la un Dumnezeu obosit să ne poarte de grijă, ca un tată mereu cu gândul dus spre veşnice datorii. Arbitrar sau nu, spiritul adâncurilor ne ocoleşte ca un fum subţire de pipă şi ne învăluie într-o ceaţă înşelătoare.

Pentru a ne continua mersul spre mai departe, purtăm în mâini felinare cu melci răsuciţi de mâini ne-văzute. Călătorind în Yin, în penumbră, între rază şi cea-ţă, între cunoaştere şi confuzie, oprim pendularea între închis şi deschis, liberi să ne urlăm singurătatea oaselor albite în noi. Un zvâcnet spre decădere molatică şi absurdă a unei lumi redusă la retrageri în sine străbate poezia lui Felix Rian, un strigăt de ajutor al omenirii într-un singur om. Salvarea de sine prin mântuire e încă departe. A-ici suntem abia la început, în Golgota însingurării, a în-străinării omului faţă de sine.

Motto: Postmodernismul a murit de mult. Cred că noi, generația domnișoarei Linda Maria Baros, vreau să spun cei mai leali, putem fi numiți copiști, de la bibliotecile noastre de manuscrise, de la TO COPE ȘI DE LA COPILĂRIA PE CARE NU AM AVUT-O NICIODATĂ. NOI am ucis postmodernismul. Suntem istorie. Felix Rian, Păclișa, 1 iunie 2016 O LUME MAI BUNĂ

Nu am citat din poezii. Vă invit la lectură!

Thank you!

Alensis De Nobilis

Fran

AM MERS PE DRUMURI AM MERS PE TOATE DRUMURILE PE DRUMURILE NOPȚII ȘI PE DRUMURILE ZILEI PE

DRUMURI DE SÂNGE ȘI PE DRUMURI DE LUMI-NĂ. AM MURIT ȘI AM ÎNVIAT PE DRUMURI CA VAGA-BONZII DE CARE NU ÎI PASĂ NIMĂNUI. MI-AM PIERDUT VIAȚA ȘI AM CÂȘTIGAT ÎMPĂRĂȚII. AM MURIT ÎNGE-NUNCHIND PRESCHIMBAT ÎN CENUȘĂ. AM CĂLĂTORIT DEPARTE ȘI NIMENI NU A CĂLĂTORIT CU MINE SPUNE PROFETUL DAR CINE CREDE ÎN CEI UCIȘI? AM UITAT TOT CE AM ȘTIUT VREODATĂ ȘI MIAM AMINTIT PRIVIREA UNIVERSULUI ȘI MOARTEA ERA MAMA MEA. VOI MERGE DEPARTE PRECUM COPIII ȘI MĂ VOI ÎNTOARCE DOAR CÂND SOARELE VA MURI ÎN FRUNZE ȘI TĂCEREA VA FI PIETRE ÎN PRIVIREA MEA CA ÎN PERIOADA EMBRIONARĂ A FIINȚEI. ÎMI VOI AMINTI DE TINE CU MINTEA MEA FIXĂ ÎN TIMP CE VOI DEVENI PĂMÂNT PE CARE ÎL VEI SFINȚI. MI-AM SCHIMBAT LINIILE DIN PALME DUPĂ O CARTE SE-CRETĂ CARTE A RÂURILOR SĂPÂNDU-LE

CU LACRIMI DE CRISTAL. EROII AU VENIT ÎN CALEA MEA ȘI EU AM MERS ÎN CALEA LOR. AM MERS DEPARTE ȘI AM CĂUTAT IZVOARELE VIEȚII.

8 Felix Rian Constantinescu Yin

Ab initio Încețoșare a necunoscutului în ochi prin spasmele înserării dezamăgire luminată albastru de asfințit; plutesc undeva umbre

între privirile unor galbene flori de păpădie ce pâlpâie precum licărul frunților celor aleși, poeții care în ardere înaltă sub aripi mistuie umbre

Moartea, Iubita mea azi noapte am făcut dragoste cu Moartea asta înseamnă că sunt nemuritor dar nu mă gândeam la asta atunci moartea era moartă demult și făcea dragoste cu mine să fi fost un demon demonii nu știu să iubească era Moartea care îmi spunea cât mă iubește moartea – iubita mea

9 Felix Rian Constantinescu

Yin am impresia că doar poezia asta mă ține în viață Vreau… de aici lumea mi se pare urâtă vreau să iubesc să simt ce n-am mai simțit până acum iubesc iubirea iubesc prietenia iubesc pasiunea nu urăsc nimic încep a iubi ura de aici lumea mi se pare urâtă vreau să ştiu să aflu să cunosc cocleală veche pe aramă muşchi pe oasele lor cei ce au fost dar sunt osândiți la viață veşnică de aici lumea mi se pare urâtă câteodată urăsc viața de ce? uneori viața e frumoasă dar nu acum

11 Felix Rian Constantinescu

viața e urâtă viața e frumoasă viața e moarte de abia când voi muri mă voi naşte cu adevărat când voi fi țărână, voi trăi voi părăsi temnița cu ziduri grele de oase, carne şi sânge de aici lumea mi se pare urâtă dar va avea milă Cel De Sus şi de mine nimeni nu poate fi osândit veşnic triste ruine triste ogive triste suflete pierdute

lupi… am visat lupi lupi mari lupi negri lupi de coşmar în fugă... ploua, ningea... atunci mi-am dorit să fiu lup liber atunci i-am înțeles şi nu mi s-au mai părut înfricoşători

12 Yin

13 Felix Rian Constantinescu

Vis

Elegia unei ploi dispărute

plouă şi-s singur am rouă pe gânduri în jur e noapte mi-e capul confuz vreau printre şoapte cu rouă să uzi. aş vrea să pleci aş vrea să te țin în brațe acuma să ne drăgostim cum ai iubit huma ploaie să ploi în capu-mi cu lupi cu rouă de gheață cu ochi de ciclopi dar tu te-ai dus ploaie te-ai dus ca un nor da, tu ai plecat mie-mi va fi dor ai lăsat roua... ca amintire mă uit în neştire 14 Yin

e noapte adâncă asemenea ție mă voi scufunda într-un bob de rouă rămas din anțărț poate chiar două dar n-am voie să intru şi o ştiu prea bine nu e loc acolo pentru unul ce-i câine nu e loc acolo pentru unul ca mine aşa că, Doamne, te rog fă să plouă să plouă să plouă îngroapă-mă-n rouă

şi totuşi aş vrea să fiu însumi aşa 15 Felix Rian Constantinescu

16 Yin

Obsesia obsesie prelungă obsesie cu lupi obsesie cețoasă în suflet mă rupi mi-l laşi pustiu şi totuşi mi-l umpli... o, tu cel ce citeşti sper să înțelegi oroarea ce-o am față de ceva

Sunt viaţa am văzut moartea singur moartea e asemeni mie dar nu știu cum

în oasele sale nu poți vedea nimic decât dacă te apropii și privești mult între coaste

Felix Rian Constantinescu

vei vedea o inimă caldă cum tu nu o ai

Sorrow

sângele pe care îl dă pentru sfârșitul binemeritat al fiecărui om

m-ai părăsit sunt singur mi-i boală mi-i greu

am văzut moartea privind în oglinda inversă a sufletului meu și s-a destrămat eu sunt viaţa

încerc să fiu bun dar văd că sunt rău nu mai pot trăi şi să mor n-am voie e-un coşmar că sunt om e-un coşmar să fii o fiară crudă gânditoare mi-e ciudă pe mine mi-e ciudă pe oameni văd cum moare clipa şi eu nu mai trec mi-e ciudă pe mine mi-e ciudă pe oameni văd cum moare clipa şi eu nu mai mor tencuială putrezită aici clipa a stat

din coasta cea rănită şuvoi de sânge ne-ntinat 18 Yin

19 Felix Rian Constantinescu

Gânduri ude un banc de peşti îmi sparge ochiul cu furie nebună cum ai sparge o nucă de cocos le aud dinții pe retină intră în mine le simt cozile fierbinți cum mi se zbat prin creier fulgere gânduri

Drum

infiltrați prin necunoscute zgomote desculți vom păși-n pustiu nesfârșit luminați de arhanghelii cu ochi nestinși în apa tremurândă a cețurilor neștiutul sălbatic cu părul verde-nfrunzit de neatins între spini urmează drumul pelerinului sub nori duh de arsă tămâie în flacăra răsăritului

Yin

Epistolă către prieten două crenguțe cruce de lemn două crenguțe legate c-o joardă cruce de lemn legată c-o joardă când eram mici, făceam cruci de lemn legate cu liană subțire şi le îngopam eram copii. ne simțeam aproape anul trecut am mai legat două crenguțe laolaltă în pădure

dar n-am mai simțit acelaşi lucru acum văd că nu mai sunt copil şi m-am îndepărtat de tine

îl observ trimițându-şi ultimele raze negre în umbra mea

21 Felix Rian Constantinescu

22 Yin

Apusul beznei mă uit la linia orizontului camerei mele şi văd cum apune bezna matinal amurg văd soarele negru cum apune după un maldăr de cărți

Versuri scrise la lumina întunericului

[..] explorând necunoscutul şi găsesc ruine, ziduri goale rămăşițe ale unui vechi eu, care am fost şi din care a mai rămas doar râul mă-nghite bezna mă-nghite hăul

Vedere expediată lui Hristos eu aduc întunericul mereu Tu aduci lumina sufletul mi-e îngropat în sodă caustică dar Mâna Ta atinge pentru că Tu salvezi din moarte din întuneric tu salvezi pentru că Tu salvezi din moarte din întuneric tu salvezi cu supușenie, Scardanelli

23 Felix Rian Constantinescu

24 Yin

25 Felix Rian Constantinescu

Lumina cariatidelor o, unde este uitată liniștea ce ne încercuia asemeni unei lumini tandre de crini în noapte? aici acum femeile țin arhitrava templului purtând podoabe de bronz în părul lor arde flacăra iubirii nemărturisite în prezent liniște nu-i... Iluminare ochi arși, cântec ciobit întuneric-oglindă

răsfrântei priviri abisale prin pletele râului curg constelații sub fruntea neadormitului nesfârșită ofrandă încercuiți de sens ne dăm duhul – fulger iluminare

*** greu Samsung I-phone unde e prietena mea cont dezactivat. *** maci, spini pilaştri verzi templu baroc din Carmel singurătate *** măr, scoarță verde fier. fructe? nu. frunze vechi creier ruginit *** om. într-o armată de oameni mergând spre

26 Yin

Felix Rian Constantinescu

28 Yin

Mediu lachist undele serii rotunzi tumuli gorgane ude limbi de flăcări printre pietre focul de apă pâlpâie verde

Linii verticale

interioare muzici palpită inima însuși Dumnezeu prin invizibile înalte linii – orgile apei celeste cum pletele berenicei – miresme înflorite, privim ochii frumuseții-n extaz Bluesul zilei de muncă în ziua de muncă lucrez până seara zic când mă duc la lucru, mamă, cam lucrez până seara nu-i timp de singurătate n-am timp azi

29 Felix Rian Constantinescu

30 Yin

31 Felix Rian Constantinescu

Ce triști sunt copacii în ianuarie aș fi vrut să văd azi o gâză în drumul meu dar nu n-am văzut ce triști sunt copacii în ianuarie uzi negri de lacrimi atunci le-am cântat copacilor ca un cărăbuș

Cuvinte arse de zăpadă, tinereţe și iubire

le-am sărutat scoarța înnegrită și mi-am sărat buzele

eu am o aripă iar tu o ai pe cealalată. dacă neam ține de mână doar dacă neam ține de mână am putea

zbura spre casă dar deși aripile noastre pornesc din aceiași umeri inimile noastre mâinile noastre sunt atât de departe una de cealaltă asemeni lacrimilor de seară de cele de dimineață iar inima noastră iar inima noastră e ruptă

Cuvinte către Isus din Nazaret vreau să te privesc și să am în ochi privirea unui nou-născut dar tu știi asta Isuse dar inima ta și inima mea sunt două râuri ce se întâlnesc inima ta e un râu foarte mare iar inima mea e un pârâiaș făcut de ploaie și ploaia ești tu

32 Yin

33 Felix Rian Constantinescu

34 Yin Pianul și Îngerul coastele mele sunt clape albe de pian ploaia cântă la mine părul mi-e o harfă de coarde la care cântă Îngerul sunt frumos pentru prima dată sunt un pian negru plin de tăceri degetele Îngerului mă mângâie pe frunte suntem una muzică a ochilor sărutându-se în lacrimi asemeni mării și cerului

Sora Indiei România este la sfârșiturile răsăriturilor India la începuturi

Vis

am privit cele din urmă răsărituri în contrapunct cu pâlpâirea morții torente de litere se varsă în matca râului transcendent izbind cerul

Isus Isus este stroboscopul din sufletul meu Isus este mișcarea eternă vie

dincolo de acest ars orizont continuu vis

Isus este râul amplu în care sunt o pietricică Isus este muzica pe care am început s-o aud

35 Felix Rian Constantinescu

36 Yin

37 Felix Rian Constantinescu

Lux iubirea mea iubirea mea arde precum incandescenții centri ai galaxiilor în gerul cosmic o floare sunt exist doar pentru luxul de a fi pus în pieptul iubitei fata morgana

Didactica scrie cât e starea poetică nu cantitatea contează priveşte la cartea Epica Magna

arde excesul în poezie citeşte mult simte enorm scrie puțin Ochiul dreptunghiular lacrimilitere femeie cu chitara - A. Ciucurencu alb dialectica nebuniei cer de icoană strada pe care merg morți vii şi vioara stupefiată

38 Yin

Felix Rian Constantinescu

40 Yin

Natura brazde vii sunt femeile fiecare cuceritor de femei e un țăran semănător călugării au brazda în suflet sfântul în creier creierul – ogor mănos gras sub stea-n răsărit plin cu sâmburi de gânduri – floare a firii rodind

Ochii singurătăţii Singurătatea vine zilnic aură purtând o mască solară chipul tău arde în ochi ca o epifanie de aur prin frunzele în cădere

semănă-n zăpadă aripi sub stele ochii pe râu blândă elegie de însorite lacrimi

Cântecele Suferinţei tavanul închis cărțile cărțile oameni voci icoane şi fotografii ultimul scâncet axonii zbârnâind ediție bilingvă

41 Felix Rian Constantinescu

42 Yin

43 Felix Rian Constantinescu

Versuri mozarabe sunt Leul ce doarme cu ochii deschişi şi veghează cu ochii închişi sunt Pasărea ce zboară cu aripile pe piept şi se odihneşte cu aripile în zbor sunt Viu în mormânt şi Mort pe pământ sunt Cartea deschisă pe care nu o vei închide niciodată sunt femeia pe care nu ai iubit-o

Incantaţii în spasme moare ultima zi ieșind din flăcări de-amurg; albastrul rotește vechi rune, împrejurul mi-e-n flăcări, spre răsărit undele curg peste pietre uriașe incantații.

Pământul va-nghiți-n noapte ultime raze luciul ierbii șoapte în vânt...

nu e minunat că nu am avut nimic niciodată, nici mâncare, nici moarte, nici orice are omul și ține la piept precum boala? nu e grozav că am fost pe mare și pe lume și pe sânge de eroi ca pe pământ? că am ținut lumea în degetul mic și lumea nu ne-a ținut pe noi? știi vine un timp când tusea seacă nu vrea să se mai oprească dar în urma noastră stau cadavrele de lei și toți peștii morți ai mării.

44 Yin Poezii pentru 2017 Scrisoarea lui Manolino către Santiago Compadre, nu e minunat cum am făcut totul și am fi putut face mai mult decât totul?

eu, Enkidu și tu, Ghilgameș, luptându-ne pe cadavrul pământului mut și extatic învingând și murind în același timp și devenind altă notă precum numerele râului de aur și de zlătari uzi până la os nu știu ce să-ți spun nu mă ajută mintea nici cuvintele dar nu crezi că unicul cel mai mare pește pe care l-am prins e noi înșine

ori poate altul? din infern îți scriu, compadre, 45 Felix Rian Constantinescu

ce nu ți-am spus când eram acasă Infernul nu e neapărat locul în care să nu vrei să mergi orice paradis e un infern al luminii nu ne vom obișnui niciodată și nici infernul nu se va obișnui cu noi Compadre Santiago, tu în eternitate vei face skandenberg cu Dumnezeu și eu o să vă schimb țigările

46 Yin

Verde întunecat seara se umple de nori suprarealist albaștri indigo... eu mă pierd iarbă între grele negre ziduri aici sub aripi de frunze verde întunecat Amenthes vorbiți morților chirciți unii în alții în peşteri pictate spuneți cuvintele morții voastre unul o dată mâncați-vă creierul cu radiații de ametist stați întorşi în sarcofagele voastre şi navigați în veşnicia informatică a lui Amenthes veți orbi şi moartea va călca încet ca o gheişă tristă

47 Felix Rian Constantinescu

se ia creierul pentru că l-ați dat pe gunoi şi în loc să vină cu Evanghelia mântuitorul vă va circuita

în acest semn sinucidere ratată motocicletă în cap avioane rândunici de oțel morminte şi pietre de foc autodistrugerea şobolanilor poezie electrică

48 Yin

49 Felix Rian Constantinescu

Poezie electrică dicționar fotografi ochi pigment telefon ceas erou

Yin

În așteptare inutil poet jelind țărâna ne încălzim mâinile la tomberonul de flăcări al rațiunii în așteptare zi de zi sub prăbușirea prezentului în gropile trecutului ridicăm păduri de mâini implorând gestul suprem de a șterge de pe ochi întunericul deznădejde cicatrizată

Invocaţie Muzei coboară muză gingașă și blândă revarsă-ți cristalele cântecului spre nesfârșitele întinderi ale nimicului privește-mă cu ochii tăi de Eumenidă tămăduitoare o, aceste mult nepătrunse adevăruri recităm Logosul fără a-l înțelege deplin tu muză sau însuși zeul ați sădit o liră în fragilul meu ulcior cu 22 de ani în urmă o cum de pot găsi ceva arhaic într-un atât de tânăr trup timpul e o magică săgeată

iar pământul dă ocol eternității înscriind cercuri cercuri asemeni inelelor concentrice din arbori

dar eu nu o știu de aceea eu nu mai știu să spun nimic de aceea sunt mut față de tine de aceea tu de aceea tu

51 Felix Rian Constantinescu

52 Yin

Lentilă zgâriată iubirea există iubirea a existat aproape dintotdeauna dar tu nu o știi

53 Felix Rian Constantinescu

Efemeri suntem... parfum al filelor visând legate în cărțile vechi dureros de trecător chihlimbar licăr invizibil aproape efemeri suntem ținându-ne cărțile sufletului pe frunte balsam sau nenorocire trecătoare coroană în brațele neantului

Lancrăm saxon mormintele sunt vegheate de omul de piatră tăcerea e prea pură doar îngerii latră cad grăunțe de apă cerul e o ciutură mamele sunt moarte noi strigăm la nori

cântecele noastre duse până în irișii de oțel ai lui Tolstoi tu și eu și soldații întorcându-se acasă unul câte unul ca o presimțire a plânsului universal și săracii bucurându-se o zi înainte de moarte o lume întreagă plecând pe mare și pe munți părăsită și neuitată 54 Yin

55 Byzantium Byzantium cine nu s-a rătăcit în labirintul insular Antilele Europei Mediterane

Felix Rian Constantinescu

56 Yin

Blues în lumină văd soarele dimineața văd amurgul noaptea văd soarele dimineața văd amurgul noaptea lumină sacră în jur a blestematului neînțelesului Dumnezeu

Cerul din rouă cerul strălucește ca o sabie greu de pietre prețioase deasupra pământului în sânge poeți încununați cu frunze uscate praf și cenușă în umbră se risipesc miraje sub neînvinsa lumină a morții înrourată iarbă

rugăciuni umplu pieptul celui cufundat în sine cu părul umbrit de absență; noaptea ne înconjoară, cădem în noi înșine ca într-un ponor adânc rostogolindu-ne imponderabil în templul privirii lumini de amurg

57 Felix Rian Constantinescu

58 Yin

Lumini de amurg

59 Felix Rian Constantinescu Zombi îmi ud ochii în monitor ca în sodă caustică merg pe stradă și strada nu mă vede orașul umblă după mine nu-mi irosesc apocalipsa dar o port în piept merg adesea pe câmp și tac e o lumină în moarte spre care ne îndreptăm toți asemeni autostopiștilor ce învață despre lumină și moarte

Octombrie sufletul meu e fericit și trist sufletul meu e un vitraliu de frunze răvășite sufletul meu e lumina înlăcrimată a toamnei pentru că sufletul meu

te vrea pe tine pentru că sufletul meu te iubește pentru că sufletul meu e octombrie

nopțile sunt mult mai sălbatice decât zilele noaptea e ucidere și urlet leoparzii negri urlă drogați de sânge în cireșul meu zgâriat până la os greu de stele negre sub ceru-nstelat noaptea nu ies din casă noaptea omul e învins ca și zeul noaptea redevenim maimuțe iar dumnezeu adam

60 Yin

focul ne arde în privirile evanescente luminând asemeni icrelor văzute la microscop în fiecare noapte se apropie iuda de patul meu și mă sărută pe frunte în fiecare noapte mă gândesc la Alaska verde între pământ și stele noaptea cred că orice drum umblat e o urâciune ziua a devenit noapte

Noaptea noaptea e un geam mat

61 Felix Rian Constantinescu

să sfărâmi coconul de chitină putredă al sicriului să te zbați căutând aer în argilă și pietre să te naști iar precum grăuntele de sare și să te ridici a doua oară din pământ din mormântul mamei tale

Înviere există un drum mai greu decât târârea la camera 101 un drum în care se întâlnesc toate drumurile groapa aceea în care vei fi îngropat ca un vas de lut sau aur de la Marea Moartă de acolo trebuie să te ridici pe picioarele pe care niciodată nu ai stat cu creștetul capului precum crabii

62 Yin

63 Felix Rian Constantinescu Loser sunt nopți fără rost în care mama ți-e în pământ și tata bătrân ca Iov iubești până la urmă o altă țară și copiii ți-s nenăscuți și viața îți trece ca un insuportabil meci berserk și în prelungiri

18 ani totul e freamăt marea ca şi nucul plâns ca şi camera de zi tăcerea este bună ca rahatul colorat din cozonacul vechi timpul trece şi nu se mai întoarce oamenii aşijderea se spune vom muri pe front în biblioteci în lumină

spun copiii deosebiți iar la 18 ani se îngroapă în noapte

atât de deschis mereu râul mare e un ochi acoperit de lacrimi și pietre când vei vedea râul vei fi tânăr

64 Yin

65 Felix Rian Constantinescu

Ochiul acoperit de lacrimi și pietre râul Mare curge de la începuturi curge râul mare e un ochi

Yin Satul fantomă drumurile mele sunt uitate şopteşte satul fantomă aici a fost castelul desfrânat acum un morman de pietre şi colți de şarpe aici a fost satul arat acum o sută de ani de ultimul baron nu umbla pe străzi străzile sunt pustii şi doar morții le colindă înfometați şi plângând ca nişte amintiri

Lobul drept lobul drept poartă mâini obosite şi salopetă albastră de aceea îi place chitara şi berea femeile şi upercuturile şi singurătatea ce asemeni țigărilor dă cancer în lobul drept un meșter perpetuu în ritm de cîntece nesfârșite înalță universul

şi munții acoperiți de stoluri de zăpezi am văzut pietre strălucind precum arginții în pământ este acea lumină pe care n-o vom pierde din ochi chiar și în ziua când nu-i vom mai avea pe ai noștri în mormintele noastre neplânse de nimeni în seara din Cernăuți 67 Felix Rian Constantinescu

Eroica

în seara din Cernăuți...

68 Yin

am văzut marile mulțimi

69 Felix Rian Constantinescu

Arhitectura oraşul se preschimbă într-un muşuroi de beton toți oamenii au început să semene unii cu alții se spune despre furnici că trăiesc singure trebuie să ducem civilizația până la sfârşitul universului furnicile iubesc?

Poezia totală văzut dintr-un avion de vânătoare omul e asemănător unui păianjen uriaş ori gândac verde nemaivăzut omul cu octavele lui de simțire nu e decât o formă neagră alergând prin sârmă ghimpată

şi nisipul greblat spune-mi omule merită să trăiască?

Ochi ce sunt ochii noştri, coride sau prisme? dacă sunt sânge cine l-a plâns? dacă sunt gheață cine a strâns-o? vom şti sau nu vom şti înainte de-a muri?

70 Yin

71 Felix Rian Constantinescu

72 Yin

Revelaţie în urma adevărului rămân așternuți ultimii pași carbonizați precum aripile lui Icar; cercul unui Panteon mi-e sufletul înconjurat de bezna ferestrelor nopții un edificiu rotund – nedistrus templu străjuit de îngeri asemeni mormintelor doar sus, amprentă a cerului zboară o pasăre albă

Meteoritul departe de drum se află o piatră nu ştim cum a ajuns acolo dar calul se împiedică de ea la fiecare drum cu căruța poate e chiar un meteorit mai toți țăranii înjură şi biciuiesc de atâta biciuit şi lacrimi de cal piatra şi-a pierdut

volumul dintâi acum arată ca toate pietrele pe jumătate îngropată în cer poate că era un meteorit dar nu mai e

Ideal mort într-un cinematograf privesc idealul mort al oamenilor creierul mi-e sidef cerul e un steag negru pe care pluteşte Luna lumea e o maşină tristă îmi caut numele pe generic şi nu îl găsesc

73 Felix Rian Constantinescu

74 Yin

75 Felix Rian Constantinescu

Pământul pământul e plin de rădăcini copacii şi oamenii devin pietre pământul sunt oamenii şi fiecare stea e un ochi închis şi deschis

Poveste sunt o pădure plină de scufițe roşii şi lupi rădăcinile sunt bordeiele piticilor şi uriaşilor am mers ades prin această pădure dar nu am văzut-o niciodată copacii nu sunt Briareu

sunt creiere pulsând stând pe şerpi de măduvă prin frunzişul roşu ca o crimă lupii mă înconjoară ca o emisferă de oglinzi sunt scufița roşie şi sunt această pădure

Întâmpin din naştere am avut un aprig dor de moarte să redevin pietre în izvor şi os sfânt să mă găsească Omul când în pământ rău vine să-l întâmpin plecatul Polichinelle şi tu eşti ca mine şi tu eşti ca mine

76 Yin

77 Felix Rian Constantinescu

78 Yin Arderea inimii cu fierul sunt acum mai bătrân ca Isus și inima mea arsă până azi de iubire e curată ca lacrima oricând îmi va fi greu voi privi în inima mea și voi citi yhwh în cartea mea nu mai încape nici o altă iubire și când se va sfârși filmul pe generic va scrie înmormântarea contelui de Orgaz

Gheţarul

urşii au murit uriaşi singuri noi țopăim în jurul lor mamuții au fost luați de ape acum suntem oamenii doar cioplitori în piatră şi rotitori în roată un om şi-a pus craniul celui mai mare urs pe creştet şi toți tremuram în lumina ghețarului Rugăciune plângi pâine încătuşată zvârlităn întuneric Domnul vine în calea mea ca o carte coboarămi-te din suflet infinite poliedru fii fericit torturat stâlp de sare umblu pe apă pe drumul fără capăt pietrele cerului îmi curg în spirit în lapidariul de sare şi stele tăcere în teatrul antic tăcere

79 Felix Rian Constantinescu

dar toate sunt legate atât de neserios se rup în mâna oarbă a sfintei 80 Yin

ca şi sub violul ghearelor păroase ale apostatului nu am încredere în Biblii de azi pe mâine

81 Biblia

Felix Rian Constantinescu

Biblia mea neagră şi ruptă într-un moment de furie stă deschisă cu paginile în jos pe albumele de familie nu cred că Bibliile sunt făcute bine pentru că ne uităm păcatele nici oamenii nu sunt făcuți bine dar aceasta nu e important cu fiecare Biblie ruptă cât de puțin poți oricând cere alta de la fabricanții de Biblii

Văzând-o pentru prima dată pe Marian Anderson în 1939

în acel an Ica noastră cânta și ea la Cernăuți lieduri în germana dulce avea cincișpe ani și începea războiul

82 Yin

dar ce legătură este între Detroit și Cernăuți poate războiul și poate moartea în război și în moarte suntem toți frați mai mult decât în muzică și dialectică va veni și anul 2939 și nu va mai fi Marian Anderson nu va mai fi Eleonora nu va mai fi limba germană nici cincișpe ani nici războul nici detroit nici cernăuți nici moartea

Scurt cântec soarele strălucește ca o chemare tăcută cerul mă învinge cu armatele lui transparente singurătatea își înfășoară părul în diafane aromate pânze de păianjen țărâna e plină de aripi folosite oglindindu-se în umbre... pe frunte purtăm cununile nefericirii îngălbenite de versurile toamnei precum lebedele suntem

ne naștem pentru un scurt cântec

nu voi arăta oamenilor adevăratul chip al lumii nu voi pătrunde până în mecanismul societății nu voi predica și nu voi fi predicat nu voi veni în umilința care îi dezvăluie pe sfinți iubirea aproapelui nu va fi scopul vieții mele nu voi prezice sfârșitul lumii și al oamenilor nici nu-l voi simți nu voi spune omului să-și ajute semenul voi cerși

83 Felix Rian Constantinescu

încă o zi încă un an încă o secundă

Yin

Hitler pe hârtia milimetrică 85 societatea e fascinată de criminali i-am adorat cu toții anarhiștii ca și polițiștii bătându-ne vocea LUI erau vocile

Felix Rian Constantinescu

din cununa Europei celei nebune metal prețios nu ar fi existat nazism fără Hitler profetul nu ar fi putut fi nu a fost un cancelar un dictator un nebun a fost dincolo de morală și dincolo de viață precum Caesar a fost Hitler neîngropatul el întregul Berlin sub cenușă el Germania imperială și înnebunită el Europa moartă

Orașul care a murit cruce de cruciulițe piroane de cuie

lance de baionete crist de spermatozoizi și soldații au fost acolo și Hitler a fost acolo și Marlene Dietrich a fost acolo în orașul care a murit Unu nu pleca din brațele mele e noapte dar tu ești mai multă lumină decât oriunde pe lume sărută-mă Înger iar suav miracol cu păr de flăcări negre și apă și albastre stele cu ochi de serafim blânzi și filosophici privește-mă din spațiu muzică a Lunii și sărută-mă te rog acum și după ce voi muri

86 Yin

ideograma liniilor scrise în palmă de gheara păsării-liră. 87 Felix Rian Constantinescu

Etern muritorule, privește, privește în oglinda ochilor ei deschiși scrutează-ți nimbul

88 Cânt ireversibil

Yin

liră cu șapte coarde tremurate de mâinile singurătății: bocetul seara e un strigăt de fildeș în mirosul de flăcări al iubirii corp străbătut de nervuri diademă pe frunte pierdută-n întuneric necunoscut ca Piezișe ploi de ochi

vibrația concentrică a pietrei zvârlite-n apă dimineața când ne smulgem din vis cu inerte mâini – anticipare a neființei... purtătorii de flamuri vor cădea primii sub tăișul albastru al amurgului... în jur ochi străjuiți de cețuri, ochi cu priviri adânci precum fântânile-n zori pentru rația zilnică de neant moartea stă la rând în piezișe ploi de ochi vii

Artă moartă cărți deletate artă moartă Polul Nord eșecuri fiecare om e un om ratat Alfred Nobel Albert Einstein Antoine Sfântul pământ tractoare devin cai Soarele e inconceptibil Dalai Lama este numele tău Dalai Lama?

89 Felix Rian Constantinescu

90 Yin

91 Felix Rian Constantinescu

Risipă Câmpul copilăriei cuprins de fum toamna o albastră tristețe coboară cu înserarea; avioane-și scriu urme brăzdând cerul circulară oglindă spartă-n apus risipă roș-violet

Yin Rugă O viață în rugă... nu-mi răpiți turnul de fildeș încercuit de râul singurătății arar clipocind cântec tăiat în trepte... notele nesfârșitei muzici mă vor ști mă vor însoți... cât de albastre ne sunt umbrele sub cupola de sidef a dimineții aidoma unor duhuri de închegate transparențe ce urcă în turn arpegii făclii

Pasărea Rock necunoscute căi arabescuri volute scrie Singurătatea pe nisip de când sună de la începuturi vântul și-n apus bat tobele disperat la orizont visele te-mprejmuie miraje urme în derivă cuvintele linii de raze pornesc de sub frunte dincolo de sârma ghimpată și kamikaze pe turnuri sfâșiate steaguri fâl-fâl în vânt pasărea rock

cu clonț de rubin sfâșie zarea în cânt sincopat...

urlă durerea umanității ghilotinată în patul lui procust

vei privi în față ceva din propria-ți îndoială te vor însoți beznele, iubit urmaș al lui Dante îndoiala și neputința îți vor străluci în ochi precum două metafore spaima îți va însoți visul nefericit bard

crezând că ai întâlnit Muzele ai îngenuncheat în mijlocul Eriniilor

Felix Rian Constantinescu Yin

94 Cuprins: Elogiul Poeziei Jumătate de gând/ 5 cântă, aed, neîntrerupt rostește ascunsul melos, lăsându-te furat de vertjul feeling-ului și ca soldații în tranșee fii pregătit

O LUME MAI BUNĂ/ 8 Ab initio/ 9 Moartea, Iubita mea/ 10

Vreau…/ 11 Vis/ 13 Elegia unei ploi dispărute/ 14

Linii verticale/ 29 Bluesul zilei de muncă/ 30 Ce triști sunt copacii în ianuarie/ 31 Cuvinte arse de zăpadă, tinereţe și iubire/ 32

Obsesia/ 16

Cuvinte către Isus din Nazaret/ 33

Sunt viaţa/ 17

Pianul și Îngerul/ 34

Sorrow/ 18

Sora Indiei/ 35

Gânduri ude/ 19

Vis/ 35

Drum/ 20

Isus/ 36

Epistolă către prieten/ 21

Lux/ 37

Apusul beznei/ 22

Didactica/ 38

Versuri scrise la lumina

Ochiul dreptunghiular/ 39

întunericului/ 23

Natura/ 40

Vedere expediată lui Hristos/ 24

Ochii singurătăţii/ 41

Lumina cariatidelor/ 25

Cântecele Suferinţei/ 42 Versuri mozarabe/ 43 Incantaţii/ 44 Poezii pentru 2017

Iluminare/ 26 ***....................27 Mediu lachist...........28

Scrisoarea lui Manolino către Santiago/ 45 Verde întunecat/ 47

Amenthes/ 48

Ochiul acoperit de lacrimi și pietre/ 65

Poezie electrică/ 49

Satul fantomă/ 66

În așteptare/ 50

Lobul drept/ 67

Invocaţie Muzei/ 51

Eroica/ 68

Lentilă zgâriată/ 52

Arhitectura/ 69

Efemeri suntem.../ 53

Poezia totală/ 70

Lancrăm saxon/ 54

Ochi/ 71

Byzantium Byzantium/ 55

Revelaţie/ 72

Blues în lumină/ 56

Meteoritul/ 73

Cerul din rouă/ 57

Ideal mort/ 74

Lumini de amurg/ 58

Pământul/ 75

Zombi/ 59

Poveste/ 76

Octombrie/ 60

Intâmpin/ 77

Noaptea/ 61

Arderea inimii cu fierul/ 78

Înviere/ 62

Gheţarul/ 79

Loser/ 63

Rugăciune/ 80

18 ani/ 64

Biblia/ 81

Văzând-o pentru prima dată pe Marian Anderson în 1939/ 82 Scurt cântec/ 83 Nu/ 84 Hitler pe hârtia milimetrică/ 85 Orașul care a murit/ 86 Unu/ 87 Cânt ireversibil/ 88 Piezișe ploi de ochi/ 89 Artă moartă/ 90 Risipă/ 91 Rugă/ 92 Pasărea Rock/ 93 Elogiul Poeziei/ 94 Lector: Corneliu Dascălu Bun de tipar : 01.09.2016 Apărut: 10.09.2016 Tiraj: 100 ex.

D, (2016+2017)

CRUCEA DE CETINĂ (poezie naivă) [vol, de 3 pagini + 11 poezii simboliste imprimat în revista+carte Poezia, Iași, vară 2017]

În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Felix Rian Constantinescu 2016

Drum printre mitraliere

Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei.

Tortura

Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt

Ci-s pământ negru ucis. Luminii

Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit.

75 000

Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ.

Simplegeist

Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat?

Oameni de la sat

Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat

Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat

Pentru poporul vândut? Profesorul de sat

Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea.

Dispreț

Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat.

Crucea de cetină

Aici e Bucovina Păclișa America Whatever Cernăuți În casa mea e Bucovina Sunt craniu în craniile lui Ștefan Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Satul mort

Stau pe un câmp Ca în Bălașa În toate părțile Sunt eu Stând pe un câmp Singur și ubicuu Mort. ++++

Serghei Esenin soldat sovietic Mitraliera vodca și un carnet De poezii e tot ce am Spune Tu mămăligarule To be or not to be Când eu sunt doar o mitralieră ce scrie cu vodcă Și tu doar o inimă mămăligă Încă caldă?

+++++++++++++++++++++++ +++++++++++++++++++++++ +++++++++++++++++++++++ +++++++++++++++++++++++ +++++++ Fin

Sola ved ānta. v,oeziei 2021 ad i, Felx Rian ConStantineSCu plaCheta i, text înC ă inComplet, -24 poeme și tRaduCeRi CupRinS / / / i, imeRSiune poSibil Ă deva 2004 ii, Momentul în care D-zeu există, Iași Tipomoldova 2015 iii, Yin 2016 iv, CRuCea de Cetin Ă, revista Poezia, Iași 2017 Sola ved ānta. v,oeziei 2021 ad i,-24, Felx Rian ConStantineSCu