Vreau să traduc (ĂŽndreptar) volumul 2 / Felix Rian Constantinescu 2o2o I, AVE!
autem Raul Constantinescu Amate lector, hic et nunc, Liberum ad meus versum esse! Tardus venit, ad tuum benevolentiae semper; tuus poetus tuum modus, Orpheum infernum damnare integer, ad tuum tuus remnantum... itaque in arcadia ego fuit... solum de hades oro hodie; elisiorum campi ombriis et asphodeliis solus silentium non auditum; ineffabilis numen non locus sermo; memoriis paenitetiis vivemus singulus mundiis fraterorum; unum pons - sermonis semilliis sunt; accipiunt quod tuum agri maturo! Ave! 2005-2006 #+ AVE! by Raul Constantinescu Beloved reader, here and now, open to my verse be! late coming, at you I always thought; yourself poet in your way, with Orpheus through inferno you will lose everything, just you to yourself begotting... So I too in arcadia had been... alone from hades I speak;
on the aelysian fields only shadows and asphodels in a silence you never heard; everything ineffable ─ without place in the word; from memories we lve regrets that apart worlds are sisters; only bridge ─ the words seeds are; receive them in your damp field! Ave! 2005-2006 (The prologue poem of the book HERALDS OF SILENCE, by Raul CONSTANTINESCU, 2007) Asupra autodeterminării diamantelor de Monica Ferrell Dacă iubirea mea pentru tine ar fi o ceașcă de ceai, Aș slăvi-o pentru că e albastră. I-aș remarca Urechea delicată, pozele pictate acolo Cu doamne, și umbrelele lor de soare. Dar iubirea mea nu e o ceașcă de ceai, Nu e nici măcar fântâna de smoală din care scoatem Alimente pentru străzile pustii, oh negre noaptea O cărări cerând picioare și amintirea lor, Nu e nici măcar un remorcher ieșind Brav în dimineață, cărând parâme și sare, Nici acel animal cel mai trist, mai bolnav În zoo, divers, murdar, cu parul năpârlind Ce cu rănile sale stă în fundul Colțului acoperit cu fân al unei chilii și linge Întrebarea a ce înseamnă să fii acolo. Dar în iarnă iubirea mea e acoperită de străluciri Ale zăpezii, în solstițiu iubirea mea e plină de ochi. Mă așteaptă la muchea blocului, Câine obișnuit, ce mă aduce înapoi în gazeificarea Vie pe care o numim v i a ț ă. Iubirile altora pot ochi și zâmbi Precum Luna într-o înviere de vapori, Ca și reaua și barbara Lună, ce nu cunoaște vreun jurământ. Dar iubirea mea e mai mult ca o sculptură în ghețar Într-o țara de frig perpetuu, pe care furia Mâniei tale nu o pot răni, nici târnăcopul Cuvintelor tale insulta. Acum Lasă-ți grija lângă tine, străine,
Pune-ți mâinile pe acele convexități: simți Acea temperatură sacră? În poporul meu Numim aceasta i u b i r e a b s o l u t ă. {traducere de Felix Rian Constantinescu} Cânt de Christina Rossetti Oh, roze pentru împurpurarea tinereții, Și lauri pentru vârsta perfectă; Dar smulgeți o ramură de iederă pentru mine Îmbătrânită înainte de vreme. Oh, violete pentru mormântul tinereții, Și lauri pentru cei morți tineri, Dați-mi mie frunzele ofilite ce le aleg Demult în vechea vreme. Străinul îndepărtat (folclor american, începutul secolului XIX) Sunt doar un sărac străin îndepărtat Pe când călătoresc prin lumea-asta de jale Dar nu e boală, trudă, ori primejdie În lumea lucie în care merg Mă duc acolo sa-l văd pe tata Mă duc acolo să nu mai bântui Doar trec peste Iordan Doar mă duc acasă Știu că nori negri vin’ asupră-mi Știu că drumul mi-e greu și abrupt Dar câmpuri frumoase îmi stau înainte Unde salvații lui Dumnezeu își țin veghea Mă duc acolo s-o văd pe mama A spus că o să mă întâmpine când vin Doar trec Iordanul Doar mă duc acasă. Zăvorâre
de Simon Armitage Poet laureat al Regatului Unit Și nu am putut să scap de visul trezviu al muștelor infectate în urzeala și pânza udă în vatra croitorului în cel vechi Eyam. Și n-am putut să ne-văd Piatra de Hotar acel zar cu ochi de cocoș cu cele șase găuri întunecate ale sale, degetare înconjurate cu oțet din vin curățând monedele infectate. Care au adus minții povestea tristă a lui Emmott Sydall and Rowland Torre, îndrăgostiți de cruce-înstelată fiecare de cealaltă parte a liniei de carantină a căror curte a cuprins râul până când ea nu a mai venit. Ci adormi iar, și visă de data aceasta de exilata yaksha trimițând cuvânt soției sale pierdute pe un nor trecând, un nor ce urmă o hartă pământeană de căi de cămile și urme de vite, șuvoaie ca lănțișoarele, păuni cu coada în evantai, elefanți pictați, cuverturi de pat brodate de pajiști și răstoace, păduri de bambus și vârfuri cu pălării de zăpadă, cascade, pâraie, hiroglifele cocorilor cu aripi largi, și strălucitoarea floare de lotus după ploaie, văzduhul hipnotic de clar, rar, călătoria una grea din când în când, lungă și înceată dar neapărat așa. El R. S. Thomas Și micul rechin pătat ca icoana lui Dumnezeu, Îl privește, și pupila ochiului De focă e rece. Toamna se lasă Cu păsări boscorodind în pâlcuri cenușii Din ceruri imanente. Își ține cele două
Mâini, bătucite de lungul eșec Al rugăciunii: Ia-mi viața, spune Mării de umbră, însă marea îl respinge Ca pe epave. Gunoiește pământul cu Copiii săi iar pământul îi rodește Piatra sa. Nimic din ce face, nimic ce Spune nu e acceptat, și șovăitul subțire Al poeziei sale se usucă pe stânci Într-un peisaj aspru sub soarele în opintire. Râul R. S. Thomas Și apa pietruită A șuvoiului cu ale păstrăvului indelebile Umbre pe care iarna nu le-a Șters – merg cu ea Iar sub un cer Curat cu peștii, pistruiați ca sturzii, Încet cântând prin ramurile Mărăcinilor. Aduc inima Nu mintea interpretării Muzicii lor, lăsând șuvoiul Pieptănându-mă, simțindu-l proaspăt În venele mele, revizitând izvoarele Ce sunt la fel de aproape acum Ca în dimineața în care am plecat în căutarea lor. De pildă R. S. Thomas Îmi dădea mâncare bună; Am acceptat Îmi cosea hainele, butonii; Eram prezentabil. Îmi încălzea patul; Din el păși fiul meu. Era compusă Frumoasă. M-am
Obișnuit cu aceasta. E moartă Acum. E un adevăr Că am iubit-o? Acesta este felul În care priveam eu lucrurile. Dar nu ea. Ferestruica R. S. Thomas În Wales sunt geme De adunat, dar cu ochiul Doar. Un deal se luminează Brusc un câmp tremură De culoare și pălește La rându-i în unele zile Poți mărturisi asupra extinderii Spectrului și să te îmbogățești De privit. Ai o grijă – Bogăția e pentru ei puțini Și aleși. Acei care se îmbulzesc În jurul unei ferestruici o murdăresc Cu respirația, deși sublimă Și de nestins priveliștea. Cine a văzut vântul? de Christina Georgina Rossetti Cine a văzut vântul? Nici eu nici tu: Dar când frunzele atârnă tremurând Vântul trece prin ele. Cine a văzut vântul? Nici tu nici eu: Dar când arborii își pleacă frunțile Vântul trece pe aici. {traducere de Felix Rian Constantinescu} Spunând povești de Elizabeth Jennings
pentru M. Spunându-ți povești uit că tu Deja știi sfârșitul Și uit că eu construiesc O lume în care nici o bucată nu trebuie pusă În locul greșit sau timp Altfel mă vei face să merg iar la început. Îndemânarea mea în improvizație nu te va vreodată Înșela în a lua O schimbare de plan. Ești atât de înrădăcinat în Absoluturile tale, chiar lumile construite Din gânduri subțiri, idei suple Nu le vei lăsa schimbate ci aștepți Povestea repetată întreagă. Este atunci când Îți numim inocența – Această hotărâtă decizie de a nu lăsa lucrurile schimbate? Este acesta felul tău de a opri ceasurile, de a îndigui Impulsul șuvoiului timpului? Are o istorisire repetată atâta putere? Astfel este încrederea pe care nu o ai în lucruri mari Ci în așezarea Unui verb, un adjectiv, un sfârșit fericit. Poveștile ce le spunem, le spunem împotriva Nouă înșine apoi la fine Cum toate lumile le facem le suntem în afară Apăsându-se pe timp și clătinat de el Când tu stai ferm în subiectul fragil. 8 poeme chineze traduse de F. R. Cosnatntinescu 2019 {din revista Chinese Literature Fiction Poetry Art Summer 1990) Singurătate Zou Difan Sunt un copac singuratic acum Cu frunze drept ochi Scanând după lumna soarelui la capete Căutandu-te oriunde in vanturi Sa nu mă crezi înrădăcinat
Degetele mele trimit vene albastre sub pământ Să te caute oriunde Până sunt cheltuit Un copac ajunge O torță ținută deasupra poate Veți scânteile zburând departe departe Trupu-mi și mintea se autoaprind acolo. La Vilă, Aprilie 11, 1989 Zou Difan, născut în Țara Tienamen , Provincia Hubei în 1917, a publicat Cuci și Liliac Indigo printre multe alte volume de poezie. Inima pe mână Lei Shuyan De aș putea să-mi țin inima pe mână Ca o capșune roșie pe o frunză de brusture Ai ști dintr-o privire Și-ai spune, o, ce roz încântător Dar de aș pune-o acolo Ca o capșună roșie pe o frunza groasă și verde Ar fi sigur sfâșiată de păsări urâcioase Și apoi ce aș putea spune Cum să-mi arat durerea ce-mi ține irima? Lei Shuyan, născut în Țara Jingyang, Provincia Shaanxi în 1942, a publicat multe volume de poezie, între care Cântă iarba, și lucrează pentru Presa Muncitorilor în Beijing. Antologie de Robert Gittings Citind sfârșitul de carte al biografiilor Unde cei care au făcut cel mai mult spun cel mai puțin, Tânjești după adevărul neoficial, Non-senzațional, deși ar putea fi crezut astfel. Cum acei doi, separați de jumătate de alfabet, Se iubeau. Poemele lor jumătate din acea iubire. Cum de acesta, tocit de câștigul familiei, Scrie mai plicticos acum decât îndrăzneala sa timpurie. Mama neamintită a aceluia Se rotește în viața ei; acesta, epileptic,
A ajuns la termeni umoristici cu existența, Un blând observator dincolo de atacuri: Toți imperfecți, toți unici, doar în stare să vorbească Adevăr in gura poemului. Întoarce cartea. Tipărește pagini albe în locul biografiilor. Vezi ce cauți după între rânduri. Bătrân călătorind Liniște animală și decădere, o schiță de William Wordsworth Păsărelele din ostrețe Ce ciugulesc de-a lungul drumului, nu îl privesc. Călătorește, și în chip, în pas, Ținută, în unica expresie; orice membru, Privirea sa și trupul gârbovit, toate vorbesc Despre omul ce nu umblă cu durere, ci merge Gândind - E insensibil supus Tăcerii așezate: e unul din care Orice efort pare uitat, unul căruia Îndelunga răbdare i-a hărăzit un așa blând aspect, Răbdare ce acum pare nimic, de care Nu are nici o nevoie. E din natură condus Spre o pace atât de desăvârșită, încât tinerii privesc Cu invidie, ceea ce bătrânul abia simte. -L-am întrebat unde merge, și care Obiectul călătoriei sale; răspunse -Domnule! merg multe mile sa-mi iau Un ultim rămas de la fiul meu, un marinar, Care dintr-o bătaie pe mare a fost adus la Falmouth, Și acolo moare într-un spital. (traducere de Felix Rian Constantinescu) Cabana cu roze de R S Thomas Cabana cu roze, pentru că avea Roze. Dacă toate lucrurile ar fi așa De simple! Era acel loc Cu vreo douăzeci sau cam așa de Case, toate din roșie Cărămidă, cu numele citeț
La citit; dar aceasta, poarta ei Acoperită cu mușchi, cu acoperișul ruginit De licheni. Ai ales-o Pentru roze, și nu ai greșit. Era înregistrată în inima Unei națiuni, și astfel, sigură De existența ei toată vara Genera căldura Înfloririlor sale, lămpi roșii Să te călăuzească. Și dacă veneai Prea târziu în frigul neguros Al iernii, erau chipurile Din fereastră, chipuri englezești Cu obrajii roșii, contabilizând spinii. Emily Dickinson E tot ce-am să-ți aduc eu astăzi, Aceasta, lângă inimă, Aceasta, inima și câmpul Și pajiștea întinsă. Să știi să numeri, de-o să uit, Vreun om pe lume-o spune, Aceasta, inima ș-albinele Ce trăiesc în trifoi. # Emily Dickinson (traducere de Felix Rian Constantinescu) *** Adina Velcea Leafless treess – On the village road an old woman. Psalm (1) by Raul Constantinescu I search you for a life in deep silence and in rhythm of lightnings I read your abyss; from cradle you were my light my dream and in storm's whirlpool you're my stone
and thousands lives through nights I search you still! The light of the eternal moment - the open thornful road to sky the Sent he giveth in the time that itself eats... Light alive uncreated holy limpid you veil me and arise to You from the mouth's flower the breath that speakest the wonders across evil and good; a lot alone always with myself in battle to follow You on the endless Way... Tachinare și răspuns de William Wordsworth -De ce William, pe-o piatră cenușie Șezi timp de jumătate de zi, De ce William, stai astfel singur Și-ți gonești timpul în vis? Unde-ți sunt cărțile? luminii lăsate Ființelor altfel destitute și oarbe! Sus! Sus! și bea spiritul suflat De morți celor ca ei. Te uiți-mprejur pe mama țărână De parca te-a fătat fără țel; De parc-i-ai fi întâiul născut Nimeni trăind înainte de tine! -ntro dimineață, lângă lacul Esthwaite, Când viața era dulce nu știu de ce Mie-mi vorbi bunul Matei Așa că i-am răspuns. -Ochiul nu poate alege decât vederea Nu putem liniști urechea; Trupuri ne simt, oriunde-ar fi,
Împotrivă, ori cu voia noastră. Nu mai puțin zic că sunt puteri Ce de ele însele mințile ne umplu, Că ne putem hrăni acest creier Într-o-nțeleaptă inacțiune. Tu te gândește-n toată-această sumă De lucruri vecinic vorbitoare, Că la nimic nu se va ajunge, Dar trebuie încă să căutam? -Așa că nu-ntreba pentru ce, aici, singur Conversând pe cât pot, Stau pe-această cenușie piatră, Și-mi gonesc timpul în vis. WITH JESUS IN THE CELL
by Radu Gyr (1905 - 1975) Last night Jesus entered my cell oh, how sad and how tall seemed Christ! The Moon followed after him in the cell and made him taller and sadder. His hands seemed as lilies on tombs, the eyes deep as forests. The Moon beat him with silver on garments silvering on his hands ancient marks. Startled I left from under my gray blanket -From where you come, Lord, what eon? Jesus took a hand to his mouth and made me a sign to shut. He sat next to me on the mat -Put on my wounds your hand! On the ankles he had nails and rust
like he bore chains once Sighing he laid his beat bones On my mat with cockroaches The Moon lit but the large lattices traced on his snow, lines. The cell seemed mountain, seemed Skull and lice and rodents were squirming I felt how my head falled on my hand and I slept a thousand years... When I awoke from the depth of depths the straws were smelling of roses I was in the cell and it was Moon only Jesus was nowhere... I reached my arms, no one, silence. I askt the wall: not a reply! Only the cold rays, edged in the summit with their spear pierced me... -Where are you, Lord? I screamed at the lattice From the Moon came smoke of incence... I felt... and on my hands I felt the marks of his nails.