Ziarul Festivalului Medias - Cetate Seculara 2017

Page 1

PUBLICAȚIA OFICIALĂ A FESTIVALULUI Anul 6, Nr. 1, 8 Decembrie 2017 Din

de ste

folk

go

dra

Cuvânt înainte Primăria Mediaș și-a făcut o tradiție din a susține evenimente de înaltă ținută, iar Fes valul Concurs de Muzică Folk „Mediaș - Cetate Seculară” nu face excepție. Ajuns la cea de-a 34-a ediție, fes valul va aduce în fața medieșenilor ar ș de marcă ai genului, dar și neri care, cu siguranță vor avea un cuvânt de spus în acest domeniu, în viitor. Mă bucur că în acest an, în care municipiul nostru sărbătorește 750 de ani de atestare documentară, am reușit să oferim acte culturale extrem de diversificate, și iată că, de data aceasta este rândul iubitorilor de muzică folk să aibă două zile care le sunt dedicate în întregime. Sunt sigur că publicul spectator va aprecia atât prestația celor 13 concurenți care își dispută trofeul fes valului, cât și concertele oferite de nume consacrate ale genului folk. Succesul de care manifestarea se bucură nu poate fi contestat, iar înalta calitate a evenimentului este dată și de experiența și de implicarea emoțională a organizatorilor. Doresc pe această cale să îi felicit și să le doresc succes și la edițiile viitoare ale „Mediaș - Cetate Seculară“, cel mai longeviv fes val de acest gen din țara noastră. Sărbători fericite și un an nou cât mai bogat în împliniri sufleteș ! GHEORGHE ROMAN - PRIMARUL MUNICIPIULUI MEDIAȘ Ajuns la o vârstă respectabilă în an aniversar, când Municipiul Mediaș a implinit 750 de ani de atestare documentară, cea de-a 34 a ediție esta una a nereții și a bucuriei. Suntem bucuroși pentru interesul deosebit pe care il demonstrează concurenții, atât prin înscrierea numeroasă pentru preselecție, cât și prin nivelul lor calita v ridicat. Vă invit să luați parte la tot ceea ce va oferă cele două seri de Fes val, am convingerea că veți avea parte de momente excepționale, de trăiri intense și de vibrații frumoase ale corzilor sufletului, pe care le veți păstra cu drag în amin re. Succes tuturor concurenților! Mulțumim invitaților din recitaluri! Vă mulțumim dumneavoastră celor care ați ales să le fiți alături! ADELA DEAC CRISTEA - președinte Asociația Culturală “Mediaș Cetate Seculară” Ne bucurăm să con nuăm tradiția celui mai vechi fes val concurs de muzică folk din țară și să fim gazda unor concurenți talentați, veniți din toate colțurile României. De asemenea, suntem fericiți că putem oferi publicului medieșean invitați de seamă din muzica folk. Vă invităm să vă bucurați alături de noi de două zile de muzică și poezie. ELENA SAJGO - Director Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret Mediaș Vă invit să vă acordați câteva momente auten ce în care să ascultați nu doar cu urechile ci și cu sufletul. Să simțiți cu toata ființa ceea ce vă transmit concurenții și invitații acestui fes val organizat în primul rând, pentru dumneavoastră. Cred cu tărie ca toate lucrurile în viața nostră se întâmplă cu un mo v sau ca urmare a unor alegeri pe care le facem, așa că, în numele organizatorilor, voluntarilor, sponsorilor și partenerilor media, vă mulțumesc și vă felicit că ați facut alegerea de a ci aceste rânduri și de a par cipa la fes valul “Mediaș-Cetate Seculară”. FERI TEGLAȘ - Director Fes val “Mediaș-Cetate Seculară” 2017

NU UITAȚI DE PREMIUL DE POPULARITATE Premiul de popularitate în valoare de 400 lei este acordat de publicul din sală prin vot. Voluntarele noastre vă vor înmâna bileţele pe care vă rugăm să le introduceţi în urna special amenajată la intrarea în sală. Contăm pe voturile dumneavoastră !

Mulţumim !

MEMBRII JURIU WALTER GHICOLESCU președintele juriului cantautor

RAREȘ SUCIU cantautor, profesor muzică

CLAUDIU ȘIMON profesor muzică, membru al grupului Orizont

IOAN IVAN fondator Asociația Mediaș-Cetate Seculară membru al cenaclului Lumină Lină

CAMELIA BREZAE reprezentant Primăria Mediaș

PROGRAM 8.12.2017 - Sala Traube Medias ora 17:00 CONCURS Recitaluri: grupul CONSTELATIE BIZARA | VIRGIL SUCIU | MAGDA PUSKAS & RARES SUCIU | WALTER GHICOLESCU 9.12.2017 - Sala Traube Medias 18:00

GALA LAUREATILOR Recitaluri: GRUPUL MOTTO | ADRIAN BEZNA | DANIEL IANCU | DUCU BERTZI & FRIENDS


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.