Gabriela Marin

La un moment dat credeam că dragostea este ca un drog care te obosește, fură tot ce este mai bun și te răsplătește cu lacrimi. N-am fost o femeie ferită de dezamăgiri, mi-am pus sentimentele mai presus de orice și m-am trezit într-un întuneric din care parcă nu mai scăpam. Îmi vroiam libertatea înapoi, femeile au nevoie de aer, de bărbați care să le înțeleagă și să le iubescă atunci când își deschid aripile către ceva mai bun. Inima îmi era neagră. Am decis să mă ascund de iubire, să nu mai ofer nimic, să stau și să nu mai caut. Să nu iubesc pentru că iubirea înseamnă așteptări și mie mi se acrise de minciuni și amânări. Nu m-am născut puternică, nici astăzi nu cred că sunt destul de vitează dar diferența între ieri și prezent este faptul că nu renunț la independența mea pentru iubire, am înțeles cum sunt și ce mai pot schimba. Mi-am vindecat rănile, am stat nopți întregi și am realizat că fiecare om ne oferă amintiri, trebuie să păstră