Corola de lumini, Nr. 17 (2017) by Gabriela Sandru

Corola de lumini

Revistă şcolară

Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgu-Mureş

Nr 1/ 2017 Anul XVI (17)

REVISTĂ ŞCOLARĂ

Corola de lumini

Revistă şcolară

Coordonare, design şi tehnoredactare: DIRECTOR, prof. Gabriela Şandru Colectivul de redacţie: Kara Șandru (VII A), Alexandra Mărginean, Amelia Gînj, Mara Pintea, Irina Matei (VIII B) Îndrumători: prof. Gabriela Şandru, prof. Dana Burian, prof. Elena Breja, prof. Teodora Rusu, înv. Marioara Minculescu, înv. Gheorghe Precup, prof. înv. primar Ramona Chirilă, prof. Liviu Grama, prof. înv. primar Daniela Petrușel, prof. înv. primar Czirják Izabella prof. înv. primar Gábor Lizetta, prof. înv. primar Orbán Márta

CUPRINS: Simte pulsul .............................................................................. 2 Vraja unui nou început ............................................................. 5 Stropi de suflet ....................................................................... 19 Joc de creion ............................................................................ 29 Vernisaj .................................................................................... 48

Coperta faţă: Todora Matei, clasa a VI-a A Coperta spate:Alexandra Pasc, clasa a VI-a A Tipărit la INTERMEDIA GROUP, Tg.-Mureş, str. Cuza Vodă, nr. 57, tel. 0265 21 66 66, 075 808 0726

Corola de lumini

Revistă şcolară

JOACA DE-A ȘCOALA SAU ȘCOALA ÎN JOACĂ - Interviu cu Steluțele Clasei Pregătitoare B - Bună ziua! Cine sunteți voi? - Noi suntem STELUȚELE Clasei Pregătitoare!

Care este visul tău? - Visul meu a fost întotdeauna să salvez copiii și să fiu fericită. - Să am o brățară ca să apăs pe ea și să mă transform în orice. - Să am o mașină. - Să fiu fericit și să îi ajut pe cei care au nevoie. - Să fiu o prințesă, chiar Cenușăreasa. - Să fim mereu cu doamna învățătoare. Ce jocuri vă plac? - Jocurile cu ponei. - Minecraft. - GTA. - Elsa și Ana. - Fotbal în curte. - Color beauty. În ce excursie v-ar plăcea să mergeți cu familia? - La iarbă verde. - La platou si teatru. - În munți, la mare. - În Grecia. - La piscină. Cu cine seamănă doamna învățătoare? - Cu mama mea. - Cu sora mea. - Cu mătușa mea. - Cu nașa mea. 2

Corola de lumini

Revistă şcolară

Ce nu îți place la școală? - Nu îmi place că mă bat cu alți copii. - Nu îmi plac copiii răi! -...când mă cert cu prietenele mele. - Când ieșim în pauză, băieții mari ne iau mingea. - Când alerg și cad. Ce evenimente vă plac la școală? - Când mergem la teatru, când sărbatorim ziua unui copil. - Când facem ore de matematică și scriu la tablă. - Când mergem la cinema. - Mie îmi place la școală pentru că mergem în pauze. Cu cine vreți să semănați? - Cu Spiderman. - Cu Rapunzel deoarece are un păr magic. - Cu prințesa Elsa. - Cu Tom și Jerry, Bugs Bunny și Woody pentru că sunt personaje vechi și haioase. Ce animal vă place? - Tigrii si leii deoarece sunt animale feroce și atacă alte animale. - Câinii și pisicile. - Iepurașii. - Șerpii veninoși deoarce sunt puternici. Ce sporturi vă plac? - Fotbalul. - Să mă dau cu rolele. - Să skiiez. - Baschetul. - Judo. - Zumba. De ce vă place să citiți? - Deoarece pot să îi ajut pe ceilalți cu ce au nevoie. - Pentru că îi pot citi verișoarei mele povești. - Ca să învăț poezii și replici. Cum vreți să fie în clasa I? - Aș vrea să fiu mereu fericit și să nu mă bat. - Mi-ar plăcea să învăț să scriu de mână. - Vreau să iau calificative bune. Închideți ochii...pășiți încet cu ochii minții spre o altă poartă. Puneți mâna pe clanță. Deschideți-o încet și pășiți într-o altă lume, la fel de interesantă. Urmează un nou popas cu aventuri și pozne, cu copii curioși și fericiți! CLASA I, VENIIIIM ! prof. înv. primar, RAMONA CHIRILĂ 3

Corola de lumini

Revistă şcolară

INTERVIU La Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” sunt multe activități educative, interesante și frumoase. - Cum ți se pare școala ta, Cătălina? - Mie mi se pare că este foarte frumos acolo. - Care este ultima activitate educativă la care ai participat? - „Sănătatea începe în farfurie”. - Ai primit și un cadou? - Da, o pungă cu fructe, puzzle, și un iaurt sănătos. - A fost interesantă această activitate? - Da, și distractivă. Reporter: DIANDRA MÂRZAC, clasa a IV-a - Ce îți place la activitățile școlii, Diandra? - Îmi place că sunt folositoare pentru toți colegii mei și pentru mine. Sper să fie tot așa! - Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! - Cu plăcere! La revedere! Reporter: CĂTĂLINA NICOLA ALEXA, clasa a IV-a A

CSIPIKE Fodor Sándor Csipike című könyvét II. osztály második felétől olvassuk közösen az osztállyal, a Tancival. Mindenkinek megvan a könyv . Azért kezdtük el közösen olvasni, hogy gyakoroljuk az olvasást, a szövegértést,(mivel minden fejezet végén megbeszéljük amit olvastunk) . Mindezek mellett nagyon tetszik a könyv, mert nagyon érdekes és szórakoztató Csipike sokféle kalandja, tulajdonsága. Tetszik nekem, hogy sokféle szerepet el tud játszani és barátaival mindig kedves és segítőkész. Ezt a könyvet a Tanci ajánlotta nekünk. Dászkel Adél, II C 4

Corola de lumini

Revistă şcolară

Magia sărbătorilor a început pentru Clasa Pregătitioare C cu mult aşteptatul Moş Nicolae, care, din sacul lui cel mare, a scos pentru fiecare câte un cadou.

Pe aripi de vânt au trecut 100 de zile de şcoală. Am învăţat mult împreună, neam distrat, ne-am împrietenit, şi acum sărbătorim tot împreună acest eveniment. prof. înv. primar, ORBÁN MÁRTA

Corola de lumini

Revistă şcolară

Pãpãdia Era o zi călduroasă de mai. Mii de flori se adunaseră în grădina bunicii pentru a sărbători venirea primăverii. Crini, lalele, zambile, trandafiri, narcise, mușcate, toate străluceau de eleganță. Până și soarele le privea cu foarte mare drag. Florile au decorat grădina cum știau ele mai bine. Roua strălucea pe gardul bunicii făcându-l să pară din mărgăritare. Cântăreții cei mai de soi fuseseră invitați să cânte cele mai armonioase cântece. Toată lumea era fericită mai puțin păpădia care nu a fost invitată. Păpădia tristă se duse la zâna florilor care îi spuse așa: - Dragă păpădie, eu le-am spus florilor să nu te invite pentru că am o misiune foarte importantă pentru tine! - Dar ce pot face eu, căci sunt doar o simplă floare? - Tocmai de aceea ți-am încredințat ție această misiune! Trebuie să-ți descoperi curajul căci întotdeauna o floare mică are curaj mare. - Bine, Măria ta, dacă așa voiești, spune-mi ce am de făcut și am să fac! - Vezi tu draga mea, eu am avut o soră pe nume Zâna Apelor. Ea a fost întotdeauna invidioasă pe mine că am primit darul de a fi Regina Florilor, așa că, a interzis oricărei flori să bea din apa ei. Doar ploaia ne mai ține în viață, dar acum se apropie vara și ploile devin din ce în ce mai rare. Ea locuiște în iazul de lângă pădure. Tu trebuie să-i dai această licoare fără să te atingi de apă căci e vrăjită și te va preface în piatră. Am încredere în tine, mult noroc! - Îți mulțumesc, Zâna Florilor! Și păpădia își pregăti pachețelul și porni la drum. Merse o zi întreagă, dar tot nu găsi marginea pădurii. Atunci întrebă o veveriță care se plimba prin apropiere: -Dragă veveriță, nu știi unde se află poteca ce duce spre marele iaz de la marginea pădurii? -Sigur că știu, doar că nu poți merge singură până acolo, căci drumul e tare primejdios. Cunosc eu pe cineva care te poate duce. 6

Corola de lumini

Revistă şcolară

Veverița fluieră de două ori și îndată se ivi un vultur mare și puternic. Ea îi spuse rugămintea păpădiei, iar vulturul fu de acord. O luă pe păpădie în ghearele lui și își luă zborul. Ajunși la marginea pădurii, vulturul ateriză lângă un iaz de aur. - Acesta trebuie să fie iazul de care mi-a povestit Zâna Florilor! strigă bucuroasă păpădia. - Da, acesta este! spuse și vulturul. Este vrăjit și nimeni nu poate intra în el. Există o trapă secretă pe fundul apei. Prin ea poți intra în casa zânei. - Da, dar cum voi trece de apă? se întristă păpădia. - Numai soarele te poate ajuta, trebuie să fii și tu din aur ca să poți trece, iar acesta te poate transforma. Auzind convorbirea celor doi, soarele îi spuse păpădiei: - Te pot transforma, dar să știi că floarea îți va rămâne galbenă pentru totdeauna. - Nu e nici o problemă. Trebuie să îmi duc misiunea la bun sfârșit, așa că accept orice provocare, spuse curajoasă păpădia. - Bine, îi răspunse soarele. Își coborî o rază de soare și o atinse ușor pe păpădie și deîndată deveni din aur. - Vă mulțumesc tuturor pentru ajutor, spuse păpădia și intră în iaz. Până la urmă totul se termină cu bine. Păpădia duse la bun sfârșit misiunea, iar când se întoarse la ai săi, toți o așteptau cu brațele deschise. Chiar dacă culoarea florii rămase tot galbenă ca aurul, chiar și în zilele noastre, păpădia se simțea fericită și răsare în fiecare primăvară formând un covor de aur pe toate pajiștile. ANDREEA CHIRTEȘ, clasa a III-a B 7

Corola de lumini

Revistă şcolară

PRIMĂVARA, RAIUL NATURII Păsările ciripesc, florile înfloresc… E primăvară! Delicatul clopoţel, sună fericit şi el. Un fir de ghiocel plăpând, stând, Vede un copil departe Care-i ia fraţii în parte. El cântă la nai, apoi, Mierla fluieră în zăvoi. Pământul se trezeşte la viaţă, Şi-apoi, din belşugul de verdeaţă Vine macul roş’ la faţă, Şi-ntrerupe… tot îngheaţă. El se sperie, se-apleacă Şi toate încep să-l placă. Toate florile, copacii Stau, şi toţi admiră macii. Primăvara a venit! Toate plantele-au clipit De mirare, e petrecere mare! Nu e nici o supărare… Toată lumea stă ş-ascultă Cum veselă privighetoarea cântă… ANASTASIA BODAN, clasa a V-a A

PRIMĂVARA Păsărele vin în zbor Albine lucrează cu spor , Zilele se măresc Florile înfloresc

FLOAREA Floarea strălucitoare A crescut mare, Roşie şi parfumată Ca o stea minunată , În văzduhul înverzit Ea frumos a înflorit.

Soarele vine uşor Norii pleacă încetişor, Iarba verde , mare creşte Şi pădurea înverzeşte.

LARISA TONCEAN, clasa a II-a A

SARA HAIDĂU , clasa a II-a A 8

Corola de lumini

Revistă şcolară

Primãvara Primăvara a sosit ca o pată de culoare pe zăpada albă. Toată natura s-a trezit la viață. Mai întâi ghioceii, apoi lalelele, crinii, păpădiile, toate s-au trezit din somnul lung. Frunzele verzi atârnă de crengile copacilor ca niște smaralde. Soarele a prins putere și razele lui calde au pătruns prin toată țara ca să vestească sosirea primăverii. Nici păsările nu au rămas mai prejos. Cocorii, berzele sau întors la cuiburile lor dragi, după lungul drum pe care l-au parcurs din țările lor calde. Cei mai vestiți cântăreți au început să-și cânte trilurile duioase. Insectele au ieșit din ascunzătorile lor și-au început să muncească. Furnicile și-au construit mușuroaiele și au pornit în căutare de hrană. Albinele zboară din floare în floare și adună polen. Animalele au auzit chemarea primăverii și fiecare a răspuns chemării acesteia. Toți copiii au ieșit iarba moale. S-au prins întrîncepu să cânte și să

afară, desculți pe o horă mare și au danseze.

Un val de bucurie a

cuprins întreaga țară.

Țăranii au început lucrul. Ogoarele s-au umplut de oameni care arau, pliveau, semănau. E minunat când observi că primăvara este doar una dintre bucuriile pe care ni le rezervă viața. Mai sunt alte trei anotimpuri și fiecare are modul său prin care îți bucură ochii și sufletul. Doar un lucru au ele în comun și acela este că toate au darul de a-i pune pe oameni să trăiască toate felurile de momente și bune, dar și rele, pentru a-i învăța că viața nu este doar o bucurie și chiar dacă vor apărea și momente grele trebuie să învățăm cum să trecem și peste ele. ANDREEA CHIRTEȘ, clasa a III-a B 9

Corola de lumini

Revistă şcolară

Anotimpurile

Anotimpurile sunt foarte importante pentru noi, dar și foarte distractive. Primăvara, spre exemplu, pe lângă soare și căldură, sunt multe flori: zambile, viorele, ghiocei, lalele și altele. Primăvara are multe sărbători pe care românii le serbează împreună cu cei dragi. De Paști se fac mâncăruri tradiționale și se vopsesc ouă roșii pentru a simboliza sângele vărsat de Iisus pentru noi. DIANDRA MÂRZAC și CĂTĂLINA ALEXA, clasa a IV-a A GÂNDĂCELUL Într-o dimineață frumoasă, Un gândăcel Se plimba prin iarba deasă, Încetinel.

PRIMĂVARA

O pală de vânt, Ușurel L-a ridicat de pe pământ, Pe gândăcel.

Primăvară, primăvară Iarăși ai venit în țară Cu alai de flori Risipite-n multe culori.

Sărăcuțul de el Speriat, Plutea prin aer ca un fluturel, De vânt purtat.

Toporași, dalbe allele Soare, multe păsărele Toate-n cale ți-au venit Și-ți cântă: ”Bine-ai sosit!”.

Un graur îngâmfat, Văzându-l În cioc l-a apucat, Mâncându-l.

Pe pământul înverzit Păpădii au răsărit, Fluturași zboară de zor În strălucirea razelor.

Și uite ce scurtă-i viața Gândăcelului, Asta i-a fost soarta Mititelului.

Primăvara a trezit Al lor suflet adormit Noi, cu drag îți mulțumim Și-acum bine ne simțim!

ANDREEA CHIRTEȘ, clasa a III-a B

ANDREEA CHIRTEȘ, clasa a III-a B 10

Corola de lumini

Revistă şcolară

CEARTA FLORILOR

BUBURUZA

Primăvara e în floare Păsările s-au întors Totul e plin de culoare Zăpada în pământ s-a scurs.

Pete albe și zglobii Micuțe ca păpădii Cu antene mărunțele Cu picioare subțirele.

Toate, una câte una Florile au înflorit Astfel au format cununa Covorului înverzit.

Zboară ea din floare-n floare Căutand iar de mâncare Fâlfâind din aripioare Zguduindu-le mai tare.

O lalea mai băgăreață S-a întors către-o zambilă Și i-a spus direct în față Că este cam prea umilă.

Cu norocul se-nvârtește Cu norocul poposește Cu albina se rotește Cu bondarul povestește.

Zambila s-a supărat Și i-a zis altei lalele Că sora ei s-a purtat Urât, intrând în belele.

MARA OSTACE, clasa a VI-a A

Vorbele au continuat Într-una să călătorească Până la un crin parfumat Care-a vrut să le oprească. A mers planul crinului Le-a chemat la judecată Cu hotărârea pinului S-a sfârșit cearta iscată. Dumnezeu văzând acestea Un îngeraș a trimis Ca să-i dea crinului vestea Că în rai a fost admis. Pentru fapta bună Crinul a primit un dar Încă o cunună Cu al mirosului har.

ANDREEA CHIRTEȘ, clasa a III-a B 11

Corola de lumini

Revistă şcolară

JOCURILE PRIMĂVERII

ECOUL PRIMĂVERII

Primăvară, Primăvară, Bine-ai venit în ţară ! Noi copiii-ţi mulţumim Şi tare te mai iubim !

Și iată, e iar primăvară S-a dus iarna grea de la noi E cald și frumos pe afară Curând o să vină și ploi.

Doar tu aduci din nou viaţă, Culoare multă şi verdeaţă. Flori multe, parfumate, Şi iarna o alungi departe.

Prin frunze răzbat ghioceii Și iarba răsare din nou Iar sus, pe imaș, zburdă mieii E al primăverii ecou.

Copacii fără cojoc, Verzi au devenit pe loc ! Păsările de mult plecate, Se întorc din ţările calde.

Iar păsări ce cântă voioase Prin codrii se-aud ciripind S-a-ntors bucuria în case Sub soare blând strălucind.

De aceea zi de zi, Vezi copii pe pajişti, Jucându-se fericiţi, Jocurile primăverii.

Gâzele iar vin la geamuri Păsări se aud cântând Înverzește și livada Dând pământului contur.

ANDRONE LARISA, clasa a V-a B

HAMOȘ ELISA, Clasa a VI -a B

DIN CICLUL: PERLE... ALE STELUŢELOR Întrebare: Câte silabe are cuvântul „marţi”? Răspuns: Wow, ce greu e! Elev (referindu-se la vacanța intrasemestrială): Peste câte zile vine vacanța nesuferită de cinci zile? Elev: M-am dezînscris de la limba engleză! Elev: Aurel este un nume de bătrân. Elevă: Nu mai mănânc supa de tăiței, o beau! Elevă (referindu-se la ora de religie): Azi nu am avut cu Dumnezeu!

Corola de lumini

Revistă şcolară

prof. înv. primar, RAMONA CHIRILĂ

Spring is the best time of the year because the weather is neither hot, nor too cold like in winter, it is just perfect. You can see people eating ice-cream, you can hear birds singing, and everything makes it the best time of the year. In spring there aren't a lot of big holidays like in winter or in summer but it does not matter since the weather is just perfect outside and you can still play with your friends at the week-end. The whole world comes back to life in spring: animal, flowers and people, too. People feel awesome. All the cold and grey skies in winter make them sad. Eating ice-cream, swimming and other outdoor activities improve their lives. I love how the birds sing to celebrate the revival of life and how Earth is just happy. I love this time of the year! ALEXANDRA MĂRGINEAN, 8B

CASTELUL ANOTIMP Castelul baronului Istvan Ugron sau „castelul-calendar” se află în localitatea Zau de Câmpie, în județul Mureș. Moşia din Zau de Câmpie a intrat în posesia familiei Ugron în a doua jumătate a secolului 18, prin căsătoria lui István Ugron cu baronesa Anna Bánffy. Posesiunea din Zau a făcut parte din zestrea baronesei, astfel că soţii s-au stabilit pe moşie şi au fondat „ramura din Zau de Câmpie” a familiei nobiliare Ugron. Moşia a intrat pe rând în posesia succesorilor, iar în anii 1860 Sándor Ugron (1826–1901) s-a instalat în moşie împreună cu soţia sa. Castelul din Zau de Câmpie a fost construit după principiile unui calendar. Are 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, 4 turnuri, la fel ca numărul de anotimpuri, 52 de camere, câte sunt săptămânile, 7 terase câte zile sunt într-o săptămână și 12 holuri, câte sunt lunile anului. 13

Corola de lumini

Revistă şcolară

Castelul stă sub semnul unei povești de dragoste neîmplinite între proprietar și o prințesă rusă. În anul 1911 a început construcția reședinței de vacanță a baronului Istvan Ugron, o arhitectură fidelă castelelor medievale franceze. Timp de trei ani, oamenii locului au fost obligați să muncească acolo, gratuit, cu uneltele și cu animalele lor. Castelul de la Zau de Câmpie nu a fost vizitat foarte des de baron. Cu toate acestea a fost ridicat din ambiția lui de a construi o reședință de vară cu totul și cu totul deosebită, diferită de orice altă reședință. În perioada comunismului a fost preluat de stat și a primit în timp mai multe destinații. Mobilierul a fost confiscat de conducerea comunistă și transferat la Turda, unde era pe atunci centrul de județ. Castelul a fost, pe rând, sanatoriu pentru bolnavii de TBC, școală și depozit de cereale, iar în ultimii ani casă de copii. Clădirea a devenit centru de plasament aflat în subordinea Consiliului Juețean Mureș și adăpostește aproximativ 70 de fete orfane. Starea castelului se agravează însă pe zi ce trece. Dacă până mai acum câțiva ani castelul părea relativ întreținut, revendicarea acestuia de urmașii baronului Ugron, făcută după apariția pachetului de legi privind retrocedările (247/2005), a schimbat în rău fața acestuia. Astfel, urmașii lui Istvan Ugron revendică sute de hectare de teren din Zau de Campie. Există o cerere de revendicare depusă de urmașa Maria Ioana Ugron din 2006. Castelul face parte din patrimoniul Consiliului Județean Mureș care a câștigat procesul cu prezumtivii moștenitori ai contelui Ugron. În prezent se află în administrarea Direcției General e de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș. Casa de copii a fost desființată în 2012, prin hotărâre de consiliu județean, iar ultimii copii au fost mutați de acolo în case de tip familial. Castelul ar putea găzdui în viitor un centru pentru persoane vârstnice. MARA BAN și PAUL STAN, clasa a V-a A 14

Corola de lumini

Revistă şcolară

Vizitați castelul anotimp!!!

MARA BAN și PAUL TAN, clasa a V-a A

Corola de lumini

Revistă şcolară

CIREŞUL Este primăvară. Natura se trezeşte din nou la viaţă dupa iarna cea lungă şi friguroasă. În faţa casei mele se află un cireş. În perioada aceasta a anului începe sa înflorească, iar florile lui seamănă cu nişte bomboane mici şi roz. Copacului i se adaugă un cer albastru cristalin. Mereu când vin de la şcoală relaxez admirând fluturii De curând, au început să parcă fac un covor cireşul vorbeşte cu florile

îmi place să mă aşez sub cireş, să mă multicolori care zboară în jurul lui. apară florile mici şi firave care multicolor. Uneori am impresia că spunând:

-Aşa de mult mă bucur că câte un pupic cald cu razele şi frumoasă, a spus cireşul.

a venit primăvara! Soarele ne dă ne urează o primăvară cât mai

-Da….! răspunseră capetele după soare.

florile,

Eu doar îmi imaginam ce bătaia lină a vântului crengile mişcau.

întorcându-şi

povesteau, pentru că în pomului şi petalele florilor se

Ba chiar uneori intram şi eu în făcut în ziua respectivă:

vorbă cu ele povestindu-le ce am

-Azi, la şcoală, a fost ziua Alexiei şi Dacă vrei îţi aduc şi ţie puţină apă să cireşului.

am primit câte o prăjitură şi suc. bem împreună, îi spuneam eu

În fiecare zi mă simt parcă în rai când sunt lângă copac. În fiecare seară, înainte să adorm, mă uit puţin pe geam facându-i cu mâna, trimiţându-i un sărut şi povestind cu el. Uneori am impresia că îmi răspunde înclinându-şi crengile. Acum când stau şi mă gândesc îmi dau seama că sunt cea mai norocoasă fată!!! MARA OSTACE, Clasa a VI-a A

Corola de lumini

Revistă şcolară

THE BEST FEELING EVER What is a hero? It is not a difficult question to answer. A hero can be anybody who does something nice in order to help somebody else. I was a hero once, for one

minute. What did I do to be a

hero? Well, it was a nice friends

outside.

summer day. I was with my

wanted to go to a park

nearby. On the way

to the park, we saw an old

lady who wanted to

cross the street. There

was no traffic light there, so

cars had to stop for the

people to cross. Cars did not

stop,

and

the

woman was waiting for

some

looked

disoriented. She did

scared

and

not move. Probably she

time.

old She

could not see well. I noticed

her and ran there to help her

cross the street.

I felt like a hero when I did that.

My "glorious" moment took very

little. She thanked me and we

said

remember the light in her

eyes and how I felt afterwards.

My parents told me to always

goodbye.

But

can

still

help people if I can. My friends

were proud of me for what I did. Being a hero is the coolest thing ever! LORENA BUCUR, 5A

Corola de lumini

Revistă şcolară

MY CHILDHOOD – LAUGHTER, MAGIC AND COLOURS So... how am I going to start this story? Don't take it as a story because it's more like I'm telling you guys about my life in general, the days when I was just a little kid. Well, those days did not end yet... I'm not a child anymore, I'm a teenager. I don't know about you guys but my first childhood memories go back to when I was in the first grade - I feel kind of old, to be honest! All my classmates knew each other from kindergarten so I felt a bit awkward and I was very shy back then. But there was this little girl who was just like me, so I decided to talk to her. Guess what? You're right! Since then, she has been my best friend! Of course, over time I made myself plenty of other friends, but she is special to me. I don't have a reason why. Maybe because she was the only one who wanted to talk to me. Let's not get very emotional, though. Like any other little girl, I used to play a lot with Barbie dolls and with my friends. Also, I really enjoyed drawing. That felt like ‘my thing’ so I perfected it - I can consider myself a good artist now. I spend a lot of time drawing houses and girls, even when I have classes – to my teachers’ despair! I am positive that everybody had that one big childhood dream. Personally, I wanted to become a well-known actress – such a big dream for a little kid like me... I was good at acting. In time, I realized that being an actress will always be just a dream! Well, who knows? Maybe I will be, one day... As a kid, I also enjoyed family trips. I travelled a lot with my family. I loved spending time with my mum, dad and my brother. We were all very happy until the day my brother moved to a different city. By doing it, he ruined all the beautiful things that we could have done... He is a lot older than me so I guess he had to do that. I had a lovely childhood! I think just being a kid makes everything better: you do not have to care about tomorrow or what to wear at school and many other things teens do. I think turning 10 was my biggest flaw – I became a teenager! It's not like I can do anything about that, either. So don't waste any time: Have fun! Laugh more! You only live once! Life: first, it leaves you speechless; then, it turns you into a storyteller... By IRINA MATEI, 8 B 18

Corola de lumini

Revistă şcolară

A STORY OF WISDOM AND LOVE If I were to find the greatest treasure ever, it would be more things, actually – some of them, mundane. I wish I found a kitchen cabinet full of baking supplies, preferably some I don’t already own. Most of the kids my age spend their free time on their phones, playing videogames and other technology related activities. I like spending my free time baking, as I find it very satisfying. I value the enjoyment I get from the treats I’ve created myself. The greatest treasures I wish I found would definitely be wisdom and love. I personally think these are

the

things anyone could ever

wish for. Health is a

‘Must-Have’;

now

Back

why. and

important

have been taught that

since kindergarten. understand

most

then,

didn’t

Nevertheless, I went with it. I

I’m

grateful

found one great treasure – I am a

have

already

healthy person and I have

an amazing family. I treasure them

and the memories we share.

As for wisdom, I am aware

that I can’t be as wise as I

would like. When I was young,

my grandfather used to tell

me stories that I was not

capable to understand. I

nodded ‘Yes’ like I understood

what he was telling me, but

he knew the truth. Once he

told me I could never be

wise if I didn’t accept that I

cannot

that knowledge comes with age. I

know

everything,

was younger and I wanted to

know everything and always be right. I still want that, but not as badly as I used to. That’s very childish of me… I treasure the love I receive above all. It will survive long after my health has vanished. AMELIA GÎNJ, 8B 19

Corola de lumini

Revistă şcolară

SUNT PITIC, DAR NU SUNT MIC... Școală, hobby-uri, joacă, exercițiul de acasă… Adulții au mare nevoie de hobby-uri și știu asta. La fel și copiii, doar că ei nu o știu. Ȋn cazul lor, totul vine de la sine. Sau mai exact, din curiozitate. Tocmai de aceea nu stau prea mult pe gânduri atunci când se aruncă în avalanșa oportunităților. Copilul începe să aibă deja un program mai puțin libertin și implicit trebuie să își organizeze timpul. Astfel, nu-și mai permite să facă lucruri la voia întâmplării… Are responsabilități și trebuie să le ducă pe toate la bun sfârșit. Mai mult decât atât, nu mai are timp nici să spună: “M-am plictisit!”, replică des întâlnitâ în cazul copiilor fără activități specifice. prof. înv. primar, RAMONA CHIRILĂ

ROBERT BARTOK MUREȘAN, 7 ani

DAVID FLOREA, 6 ani

LORENA DIMA, 7 ani 20

Corola de lumini

Revistă şcolară

WHAT CAN OLDER PEOPLE LEARN FROM MY GENERATION? Today’s children are more than amazing; they are mind blowing. They are built to survive in this world without any problem. As adults struggle to get over serious problems in life, children have the power to stay happy. First of all, success is a tricky thing. In my own opinion, love and happiness are a lot more important than money. For some, being successful means having money, a big mansion and an expensive car. However, most rich people in the world are lonely and sad. I think the only thing you need for success is somebody to love you plus a different type of thinking. Everybody must think positively. With a positive thinking, you can overcome any obstacle. My mother, for example, has gone through a very hard time in her life lately. I decided to be optimistic and smile at her every day. By doing this, I managed to make her feel better and she got over it. It made me feel very strong! I managed to teach my mother that being optimistic will always help her in difficult situations. In conclusion, kids can teach their parents to look at the bright side! Every cloud has its silver lining! KARA MEDEEA ȘANDRU, 7A What can older people learn from me and my generation? They can learn a lot of things but I will mention only a few. First, let’s say parkour and break-dance. These things are almost only for my generation - because parkour is an extreme sport and older people can get hurt. I have something else for the older generation like hand signs and military strategy, which can be used in everyday life. For older generation hand signs are a possibility: if it is your friend’s birthday you can use hand signs instead of screaming and your friend can hear you. Military strategy is another example. Today we have paintball and if you don't plan your strategies you will lose but if you know military strategy you can win and have a lot of fun with your friends. In conclusion, there are things older people could learn from my generation. SEBASTIAN STAN, 7A 21

Corola de lumini

Revistă şcolară

2017is part of an era which causes excessive fear, agitation and stress. One of the reasons of these consequences is the incorrect association of studying with entertainment, an association mostly specific to older people. The older generation thinks that learning, doing homework, reading and receiving information is a means of entertainment. These concepts are encouraged by the Romanian educational system. While it is true that learning is good for the mind, for shaping the future of the young generation, it is also essential for them to have fun, to relax, to ‘download’ coping resources; agitation and stress accumulated on a daily basis influences negatively our personality and performances. The older generation can learn from us to differentiate between learning and entertainment. All the agitation of our lives can lead to disaster in our adult life. Even if the young generation seems undisciplined compared to how the old generation used to be, both parties can learn from each other. ANDREI OLTEAN, 7A

DREAMS MAKE US FREE When I was a little girl, I had dreams like many other little girls: I wanted to have a happy family, a beautiful dog, many dolls, lots of friends and I wanted to become an actress. My dreams motivated me to do my best and fight for the things I wanted. In order to have a happy family, I tried to be a good kid and help them with the chores. Later, I bought myself a dog and loved him very much. Recently, I have started drama classes. I really wanted to make my dreams come true and I did it! Now I am a strong, happy and independent girl with all the things she wanted as a child. I feel free and accomplished: free from the constraints of getting the things I want and accomplished, for having the things I had wanted! Fight for your dreams: they set you free! BLANCA UGRAN, 8B 22

Corola de lumini

Revistă şcolară

BTS, also known as Bangtan Boys, is a seven-member South Korean boy band formed by Big Hit Entertainment; or at least that’s what Wikipedia says. BTS is so much more than just a group of guys. Of course, their fan base, called ARMY, increased significantly since October last year, when their album Wings was released, but they are still humble and they love their fans because they are conscious that the fans made them famous. Everything started in the summer of 2015, when their song Dope was released (which I recommend you listen to, it’s dope - no pun intended). Back then I was really into Vocaloid, which is a type of Japanese music generated on a computer and sang by holograms. About a month after Dope was released the music video popped up on my YouTube recommendation feed, and it seemed interesting, so I clicked on the video. Not only that the video itself is super well shot, but the song is really catchy and fun. I also listened to some of their other songs, and I found them fairly good. At first, I just looked up their names, then some information about every member and I choose a bias. If you were to ask an ARMY why they love BTS, their answer would be somewhere along the lines of: “They are funny!” or “They interact a lot with their fans”. In my opinion, an artist is a success when fans love them not only for the content they provide, but also for their personality. Their music is good, as I mentioned before, but what I really like is the relationship between the members. They are really good friends and they always act very natural. They are literally what is described in modern language as Squad Goals. These are just a few reasons to why I like BTS, but I’m sure I could find more, but one thing’s for sure. I will like them for a really long time from now on! KARA MEDEEA ȘANDRU, 7A 23

Corola de lumini

Revistă şcolară

Like any other person in this world, I have someone who gave me life and raised me up with a lot of care and attention. I am someone's child and that someone is one of the greatest people in the whole world: my mom. She is a very beautiful woman. She is tall and thin, she has soft brown hair and black warm eyes, soft skin and she smiles a lot. My mom often wears classic clothes, she prefers light colors, and stylish accessories. A leather handbag, black or brown, with a silk scarf worn around her neck, around her hair or even tied to the handbag for a splash of color. So my mom is a pleasant appearance and everywhere we go she is admired. She is very smart and wise and her colleagues consider her one of the best professionals. But this is what others see when they take a look at her. For me, beside her aspect, so more important. She gave me always there for me. She when I was a baby, she feed later she taught me how to me learn to walk, run and play. into words and how to express why I have to listen to others but to myself, to choose what is good for showed me through the power of her which things I have to respect in life in others and sleep well at night.

many other things are life and she has been changed my diapers me every day and feed myself; she helped She taught me how to put myself. She explained me think for myself, to judge for me and act properly. She example how to behave and order to get respect from

She has always been there for me with a warm smile, a kind word, a calm voice and some good advice when I asked for one. She always encourages me and keeps telling me that I can do it, whatever I choose to do. Even when the things don't turn up the way I have imagined them, she shows me how to make a grin grow where there was only a grouch before, and keep trying. The person I am today turned out well because my mother took time for me and she has been loving and supportive, sometime even pushy. I hugged my mom in the morning, before heading to school for all the reasons I have mentioned earlier. I love my mom very much! ALEXANDRA MĂRGINEAN, 8B

Corola de lumini

Revistă şcolară

READING My hobby is reading. I read horror and crime novels only if the plot is good and interesting. This hobby started when I was a little girl and I stole one of my cousin’s horror book. My luck was that the book had pictures, many of them. I still remember that I had always wanted my parents to read me that book , but my mom real hated it. As time passed, I learned how to read and the first thing I read was that novel. Even if it was short it was interesting. After many other books that I tried reading, I started to like drama novels but not as much as crime and horror. For me, reading is a way of relaxing and spending some quality time in rainy days. Of course, like many other teens, I love listening to music and watching YouTube, but I never forget to make some time for books. MARA PINTEA, 8B

MY BEST FRIEND I’ve known Maria since my first day of school. Going back to those moments, I realize that I liked her boldness, the fact that she was neither shy, nor scared of a new school, new classmates and teachers. She spoke to everyone, telling stories about her summer holiday adventures. She was showing us his photos, like we were old friends. I was fascinated, I looked into her big, blue sincere eyes and I was answering cheerfully, trying to get her entire attention on me. The next day, we were already best friends and we have remained that way ever since. She gave me wise advice when I needed one, she was always by my side when I was down and she always defended me when I was in a conflict with others. I did the same to her all the time. Even when our destinies went in different directions, my best friend and I stayed together, and we were there for each other in time of need. Since I met her, I have continuously improved my grades in Maths and Romanian, I even attended the Olympics. Maria, on the other hand, became a respected member of our school’s cross team and of our town’s basketball junior team. In our free time, we tried to help each other. Maria stimulated me to make more physical exercise and I helped her solve math problems. That’s what friends are for! ALEXANDRA MĂRGINEAN, 8B 25

Corola de lumini

Revistă şcolară

VOLLEYBALL My favorite sport is volleyball. It’s really fun and nice and it brings people together by team working. I played volleyball since I was 5. I and my dad used to play a lot when we were visiting our grandparents. We used a big, thick, long wire as a net and a beach ball. As time passed I joined a small team that was practicing at UMF’ s gym. I made a lot of friends and learned many useful tricks. But after a while, another girl, who, by that time, I hated, decided to join in. She was really annoying and the coach only paid attention to her because of her height. After hard thinking, I left the team and after 2 months I joined another one. The new coach was strict, but I liked it. After only a week we had our first match, and it was really great. As a team, we fought hard but we had a lot of fun. Our coach always makes puns and jokes even if sometimes they get out of hand. What I like the most about volleyball is that it’s a team game. You have to cooperate with your teammates and you have to be understanding. It’s a game that requires some time to learn, but after the hard part, it comes the easy part were you just have to play and enjoy what you do. MARA PINTEA, 8B

ÎN VACANŢĂ În 16 iunie vom zbura , Cu avionul vom decola Către Spania vom pleca Noi cu drag vom aştepta . Acolo ne vom distra , În mare vom înota , Pe tobogane ne vom da , Iar soarele ne va bronza . Ce bine e la mare ! Fără cărţi şi cu mult soare , Şi mă bucur foarte tare A sosit ...VACANŢA MARE!

PISICUŢA Pisicuţa cea voioasă S-a urcat pe o masă , Şi aşa s-a cocoţat Sus , sus pe dulap . Şoricelul a venit Şi pisica l-a ochit Dar ea s-a lovit Iar şoricelul a fugit.

IERNUŢAN ADELA , clasa a II-a A

MARA CISMAŞ, clasa a II-a A 26

Corola de lumini

Revistă şcolară

CLASS CHAIN STORIES A collection of chain stories written collaboratively by all students during an English class in 2016.

The Photograph Nothing could predict what was going to happen... Terry’s heart was pounding. He opened the drawer with trembling hands and took out a book. Flipping open the cover, he looked at the photo inside. Four people were standing in front of a big house: two adults and two boys, one of them not older than three. The older boy looked exactly like him. How was it possible? He recognized neither the place nor the people. He ran downstairs to the living-room. His mom and dad were watching TV. “Can you explain this? Who are these people?” “Have you been looking through your father’s office? We told you it is off-limits!” “It’s time for him to know the truth!” his father whispered. “What truth?” The woman asked Terry to sit next to her. She put her arms around him and kissed him gently. She told him the tragic story of a family who died in a car crash ten years ago. There was only one survivor: a three-year-old boy. He suffered serious injuries, almost losing his arm. “This is not a bike accident, honey. It is that car crash”, she said pointing to a long scar on Terry’s arm. CLASS 8A, 2016 27

Corola de lumini

Revistă şcolară

The house at the end of the street I pushed open the door and went inside. The house was in total darkness. I heard a noise coming from the basement. I wanted to see what was happening there. I climbed down the stairs, feeling a bit scared. The door was half open. I was having second thoughts: “Should I go in?” I heard the noise again. A voice was whispering: “Come inside”. With my hands shaking, I pushed the door open. It was pitch-dark. Somewhere in the back, a candle light was glimmering. I thought I heard the floor squeaking. Somebody was coming towards me. I ran back to the stairs. Eventually, I made up my mind. I really wanted to find out what was happening. I plucked up courage and opened the door. Suddenly, the lights went on and lots of voices shouted “Surprise!” There were most of my friends who were trying to throw a surprise party for me. When I saw the birthday cake, I realized that it had been the candle light which was glimmering all through the dark. What a pleasant feeling… CLASS 7A, 2017

A Weekend in the Mountains The wind was blowing and it was cold, dark and quiet, for now. Mark and his brother, Josh, were sitting in the cabin shaking with fear. It had been Mark’s idea to spend the weekend in the mountains. There was surely someone outside. They heard knocks on the door although no one was there when they opened it. There were other noises coming from the bathroom. Mark went there to check and he found the window had been broken into and there were muddy footsteps on the floor. There was a hammer in the corner and something that looked like blood all over the window. It said “I can see you!” They were too scared to think properly. They had tried to contact the police but there was no signal. Suddenly, the lights went off. They freaked out when they heard the bathroom door squeaking. All of the sudden, the door slammed against the wall. Masked people forced their way into the room where the two brothers were shivering with fear. “This is what you get”, a deep voice yelled, “if you party without your friends!!!” and they all started laughing while Mark’s friends were taking off their masks. CLASS 8B, 2017 28

Corola de lumini

Revistă şcolară

LIVING IN AN IMAGINARY WORLD I think every kid once had an imaginary friend and a whole imaginary world where everything was nice and pretty, didn’t they? People create imaginary world to escape reality. Not everyone has a happy life, so they create a false world where they were loved and respected. A big part of an imaginary world is imaginary friends. They only live in someone’s imagination. They usually appear in the first years of a child’s life and help him develop social skills that will help him later in life. Some kids forget about their fake friends when they grow up, but there are those few childish individuals in your class that still ”talk to themselves”. I still have a few imaginary friends because I’m still not that good at forming new relationships. When we grow up and we are still ”creators” people refer to us talking to our friends as ”talking to ourselves”. Of course, after some time we don’t mind it anymore because imaginary friends will always be the best! In my opinion, everyone has the right to invent one or two characters who have the same hobbies or interests as us and a world where we can be happy, a world where nobody can stop us from doing what we want, a world where we can just be ourselves and not be judged. My world is full of comic-books, music, animals and other things that my friends aren’t interested in or never even heard of! That is why I like locking myself in my pretty pink bubble in the dark depths of my brain. There I can just relax and cheer myself up when the world keep throwing dirt at me. Good thing my pretty pink bubble protects me! KARA MEDEEA ȘANDRU, 7A

VESELIA Veselia mă numesc Toţi copiii mă doresc , Sunt frumoasă şi iubită Dar sunt şi fericită , Sper ca toţi să fiţi iubiţi Veseli şi impliniţi. LARISA TONCEAN, clasa a II-a 29

Corola de lumini

Revistă şcolară

A SZAMÁR ÉS A RÓKA -gyerekek által alkotott meseA szamár és a róka azon veszekedtek, hogy ki az erősebb. (Ferenczi Attila) A szamár azt mondta: -Én vagyok az erősebb, mert néha embert is szoktam cipelni. (Antal Dorka) A róka erre azzal dicsekedett, hogy hogy a kőből vizet tud facsarni.( Turos Réka) A szamár hitetlenkedve mondta, hogy csak akkor hiszi el, ha megmutatja, hogy képes rá. (Szűcs Virág) A róka sunyiban megvizezett egy szürke szivacsot, s azt a szamár elé tartotta és mondta: -Itt a kő . – azzal kifacsarta a szivacsból a vizet. ( Turos Réka) A szamár elcsodálkozott, hogyan lehetséges ez, és szégyenkezve elismerte: -Tényleg, te vagy az erősebb! (Szilveszter Iringó) Ha a szamár el nem hitte volna, a mi mesénk is tovább tartott volna. .. (Szűcs Virág) Tanulság: Ne legyümk hiszékenyek! ( Turos Réka) CLASA I D

A RÓKA ÉS A MADÁR MESÉJE Egyszer volt, hol nem volt, élt egyszer egy madár. Meglátott egy rókát. A róka finom falatnak vélte.A róka ezt gondolta magában: - Finom vacsora lesz belőle! Lassan közeledett a madárhoz. Egyszer csak a madárka elkezdett kiabálni: - Róka, kérlek ne bánts! A kis fiókáim várnak a fészekben. Kérlek, könyörülj rajtam! Te is édesanya vagy es megértesz. Ha nem viszek ételt nekik, éhen halnak. A róka elgondolkozott azon, amit a madárka mondott neki. Belátta, hogy a madárnak igaza van. A kis állatoknak szükségük van a szülői segítségre. A róka jószívűvolt. Szabadon engedte a madárkát. Így elindult más finom falatot szerezni. Ettől kezdve a róka barátságban van a madárkával. Aki nem hiszi, járjon utána. TUROS ORSOLYA, II C 30

Corola de lumini

Revistă şcolară

BERLIÓZ, A BARÁTSÁGOS SÁRKÁNY Egyszer volt, holnem volt, volt egyszer egy király. Annak volt egy világszép lánya. Sajnos, az ország közelében élt a hatalmas sárkány, Berlióz, akitől mindenki félt. Óriási órdítások, kiáltások hangzottak a barlangjából. Egyszer azonban nagy baj történt, eltűnt a királylány, elrabolták. Mindenütt keresték héthatáron túl is, de sehol sem találták. Csak a sárkánynál, Berlióznál nem nézték meg. Nem akadt egy olyan vitéz legény aki oda mert volna menni. Kihírdette a király, hogy aki visszahozza a lányát, annak adja a lánya kezét és fele királyságát. Próbálkoztak bátrabbnál-bátrabb legények, királyfik, de egyse volt elég bátor. Senki sem hozta vissza a lányát. Eközben a királykisasszony jól érezte magát Berlióznál. Eleinte félénk volt de utána nagy barátságba lettek. - Berlióz megtaláltalak! - Hová bujjak, hogy ismerem ezt a megtalálsz. - mondta

ne találj meg? Jobban helyet , mint te mégis Berlióz.

Játszottak, ... sokat király bánatosan fogadta az zsoldos katonát a szomszéd nap, a király már nagyon lányáért. A katona felért a királylányt. Kérlelte, hívta:

játszottak. Ezalatt a utolsó jelentkezőt. Egy királyságból. Eltelt egy pár aggódott a katonáért és a hegyre, megtalálta a

- Kérlek szépen királylány, édesapád már úgy aggódik érted, hogy bele is betegedettmondta a katona. - Ha az apám beteg, segítenem kell neki - felelte a királykisasszony. - Kérlek ne menj el! - mondta Berlióz. - Ne félj, visszajövök! Elment tehát a királylány a katonával. Amint az országba értek, a palotába rossz hír várta őket. Megtámadta országukat az ellenség. Pánikba esett mindenki: - Most mit tehetnénk? - kérdezgették egymástól. - Nekem volna egy ötletem- felelte a királylány. – Hívjuk segítsegül Berliózt. 31

Corola de lumini

Revistă şcolară

- De hisz Berlióz nem szeret minket! – mondta a király. - Én megbarátkoztam vele. Legalább hadd próbáljam meg. - Rendben lányom, ha te úgy mondod... Elindult a királylány, ment Berliózhoz: - Berlióz, Berlióz merre vagy? – kérdezte a királylány – Én vagyok az, a királylány, a te barátod. - Hát visszajöttél? - Visszajöttem, ahogy megigértem. Berlióz, segítened kell! Az országomat megtámadták és nem bírunk velük! – kérte a királylány. - Megyek, indulok, segítek! Gyere ülj fel a hátamra, repülve gyorsabb. Ment Berlióz, segített és megnyerték a csatát. Berlióz lett az ország védelmezője és a gyerekek játszótársa. A zsoldos katona és a királylány összeházasodtak. Boldogan éltek, amíg meg nem haltak. DÁSZKEL ADÉL, II C

A RÓKA MEG A NYUSZI Egyszer volt, hol nem volt, élt egy róka az erdő szélén. Ennek a rókának fájt a foga a nyulakra. Egyszer egy nyúl betévedt az erdőbe. A róka el akarta kapni a nyulat. Ásott egy mély gödröt a nyuszinak, letakarta ágakkal és levelekkel. Gondolta, hogy belesétál a nyuszi a csapdájába. A nyuszi meglátta a rókát és elkezdett hallgatózni. Meghallotta a róka tervét és gondolta, megtréfálja a rókát. Másnap kiment a róka a rétre, s hát hallja, hogy a csapdája felől valaki kiabál. Elkezdett futni a csapda felé, de elfelejtette a csapda pontos helyszínét. Egyszer csak hallja, hogy megreccsennek az ágak alatta. Elkezdett esni lefele. Amire magához tért, észrevette, hogy beleesett a saját csapdájába. Búnak eresztette a fejét. Odasétált a nyuszi, kihúzta a csapdából a rókát ás elmondta, hogy látta amikor elkészítette a csapdát. Azóta a rókának egy nyúlra sem fájt a foga. Megtanulta, hogy : ,, Aki másnak vermet ás, maga esik bele.” MÁTYÁSI PÉTER ZSOLT, II C 32

Corola de lumini

Revistă şcolară

LIVING IN AN IMAGINARY WORLD 10 A.M. I woke up feeling good. I woke up feeling happy. I woke up feeling proud. I woke up feeling weird… There was something missing. Where is the annoying alarm sound that usually wakes me up? Wasn't I supposed to go to school today? Wasn't I supposed to wake up frightened by the next math exam? And weren't my parents supposed to yell at me for being late again if I didn’t get up? No. In fact, I felt good. When I got out of my bed, there was a new phone waiting for me on my bed-side table and a note, saying, "Happy Birthday!" What? My birthday was like 6 months ago! Hey, at least I got a new phone! It was a Note 7. So I opened the door, and I saw my dog, who had been waiting for me the whole time on the other side of the door. I was so happy to see him wiggling his tail and jumping on me like crazy because of me! I think this is the best way of starting a new day. I thought my parents didn’t allow dogs in the house, I said to myself. They hardly ever make exceptions. I played with the dog for a bit and decided to call my parents. Weird enough, neither of them answered. Anyway, I was so sure that I missed school. So I thought, why not check my new phone. Apparently, it was Sunday. What? Sunday? I could have sworn it was Monday. So, I went downstairs and looked for something to eat, and guess what? There was only pizza and juice in the fridge! I could not believe my eyes! After a nice and tasty breakfast, I heard the garage open. It was my mom. She said that she had bought a new leash for my dog, and that she wanted me to try it out. The day was just getting better. The sun was shining, the birds were singing, you know the story. So I went out with my dog for a walk. I told him to sit, he would sit, I told him to walk, he would walk, I told him to stop, he would stop. I do not remember him ever listening to me this much. He was following my exact commands, some of them he had never heard before. I just didn’t question it and kept on going. After a while, I met a beautiful girl. Her hair was dyed blue, her eyes were blue, she was wearing a bunch of nice, cool bracelets, and she wasn't either too tall, nor too short. She introduced herself to me, which I found quite weird: no girl had ever started a conversation with me before! She said that she thought my dog was very cute, and she asked if she could pet him. "Ah, just another girl who wants to pet my dog" I thought but said "Sure, go ahead". I thought she would just pet him and move on. But no, she was actually interested in me. She asked 33

Corola de lumini

Revistă şcolară

my name, where I was going and how old I was. I answered every question then we continued our conversation. Apparently, we shared the same interests, and we actually lived closed to each other. In the end, we managed to exchange phone numbers, somehow! The next week she called me. She asked me if I would like to walk my dog in the park. She said that she had missed him. We met in the same park, she was happy to see my dog, and she gave me a hug. I really, really wasn't expecting that, but it felt nice. So, we sat down on a bench, tied the dog, and started talking. I couldn't get my eyes of her, she was so perfect! She talked smart, her voice was adorable, her smile was cuter, and her laugh was just super cute, and real, not stupid and phony like most rip-offs’ that we have today. I don't know how, but we ended up holding hands. I was looking into her beautiful blue eyes, she was looking into mine. My heart was beating really fast. I didn’t know what to do, she was just too beautiful for me. And, we kissed. Those were the best 10 seconds of my life. I thought I was having the Everything was going just several hours just hugging, dog, and more. happier!

perfect day. fine. We spent walking, kissing, playing with the I never felt

After some time she asked me if she could walk the dog. Of course, she could! I gave her the leash and she walked him for a while. Then there was an annoying dog on the other side of the street, who kept on barking at us. She tried her best to keep my dog back from jumping across the road. But, she couldn't. The leash broke. It just snapped into two. The dog was free now. He ran to the middle of the road. She ran after him screaming "NO!" I was begging for her to stop, but she just kept on. And... it happened: a truck hit them both. I couldn't look. I quickly grabbed my phone to call the emergency service - the phone I got for "my birthday". Well, it blew up the moment I dialed 112! I died. Well, at least I think I did. Am I dead? Wait! What is that sound? Oh, it's the annoying sound of the alarm clock once again. TUDOR VĂSIEȘIU, 8B 34

Corola de lumini

RevistÄ&#x192; Ĺ&#x;colarÄ&#x192;

She took her sister's hand and walked out of the door. Dazzle decided to walk her sister to school that day. Her grayish blue eyes were pretty blank that day, her red lips weren't smiling that much and her hazel curls were falling messily on her shoulders. Dazzle was a smart and independent seventeen-year-old girl. She lived with her parents, her lovely sister Maya and their nanny, Miss Atkins in a cozy house in the friendliest neighborhood. She loved her 8-year-old sister more than anything in the world. She always played dolls with her and created outfits for her plastic friends. Sewing was pretty much her hobby. That day it was raining blowing heavily. The sky droplets of water were a loud splash. Dazzle held her was handling the umbrella. shortcut through a little road

outside, and the wind was was steel blue and the big hitting the cold sidewalk with sister close to her body as she They decided to take a next to the forest.

As they were walking, Dazzle heard some noises behind her. Somebody was walking behind them, giggling slightly. She stopped and turned around, shoving her sister behind her. A man in a yellow jacket, with shaggy brown hair was casually walking behind them. He was facing the pavement and his hands were in his pockets. He could have looked normal if his bright yellow jacket wasn't stained in fresh, red blood that the rain was slowly cleaning. She pushed her sister and screamed at her to run as fast as she could towards the park. Then Dazzle tripped and fell, face first, into a tree stump. The pain sprang towards her brain. Then everything went dark... She woke up in a hospital room. A well-known voice echoed around: "Mommy! Daddy! She's awake!" her little sister shouted, jumping up and down. Her mother sighed in relief and rushed over to hug her daughter. Then she heard a malevoice speak: 35

Corola de lumini

Revistă şcolară

"Miss Smith, could you give us some information about what happened to you in the forest?" A few days later, Dazzle was back home: her skin pale, her hair tied up in pigtails. She saw herself in the hall mirror. She reached for the black, pirate-like eye patch and lifted it. A hole. A big, black, bloody hole. "Don't worry, honey! The doctor said you're going to get a glass eye soon," her mom whispered in a lost voice. Dazzle ran to her room, slamming the door. "Honey, you should rest... It's been a -" Miss Atkins gasped, feeling sick. Thick, oozing blood was dripping down Dazzle’s face. She had stitched a button instead of her eye... "D-Dazzle..." Miss Atkins gulped, unable to say anything else. "I don't need a glass eye anymore!" "What?! No! You look terrible!" "Do I?" Dazzle asked, holding a piece of thick string. She walked towards the nanny, cornering her. "I don't think so..." she said, quickly wrapping the string around Miss Atkins's neck. She kept pulling until she reached the bone. She looked at the lifeless corpse with a blank eye. Dazzle got up and went to her sister's room. Maya was sleeping in her bed, holding a doll. The fool had some big, black button eyes, red lips and her hair was tied in pigtails, just like Dazzle's. She grabbed the doll and looked at her sister. She pressed her lips against her forehead, leaving a bloody kiss behind. "I love you, doll!" she told her sister. She left the house, the doll in her arms... There was a figure in the distance… A man... With shaggy hair... Wearing a yellow jacket... KARA MEDEEA ȘANDRU, 7A 36

Corola de lumini

Revistă şcolară

HOLIDAY STORIES Last summer I travelled to Greece. I helped my mom with the bags. When we arrived, I watched TV and enjoyed the perfume of the room. It smelt like orchids. After that I walked to the beach and admired the beautiful seafront. Then a dog appeared from nowhere and it barked at me. I was angry, so angry that I picked up my phone and tried to call my dad. But there was no signal. I tried to dodge the dog but it did not stop. I cried for help and one man called it. It ran away. I was so happy that I hugged a tree! That was the best vacation of my life! ROBERT TÖRÖK, 5A Last summer was fun! I listened to music all day. My mom was a little mat at me because I was in the pool all day long. I watched a very interesting season of my favourite movie. Of course, I had to sleep until 11 o’clock the next morning! I somehow ended at the beach with my family. The sea was clear and warm. My brother loved to play in the sand. See, he is only 1. I missed school during my holiday but when summer finished, I missed it. My summer holiday ended with me throwing a big party at my pool. The night before the first day of school I tried my best to make it the BEST night ever! I succeeded! Best summer ever! ALEXIA BÂTĂ, 5A Last spring holiday I travelled to London with my mom. It was great. I visited the Big Ben and London Eye. Then we stayed at the hotel and relaxed in front of the TV. The next day we wanted to go to a big fun park with a dangerous rollercoaster. We had to walk there because we missed the bus. We enjoyed everything but we did not swim in the swimming pool because there wasn’t any water! We stayed in London for the rest of the time. It was the best holiday ever! ANASTASIA BODAN, 5A Last spring holiday I visited my friends. My entire family was there, so we were a lot of kids. We started to eat meat with potatoes. Then, all the kids wanted to play “Hide and seek”. It was very funny. But something bad happened… I fell and broke two fingers and I was very scared because it was a really bad injury. Later, I and my dad were at the hospital. That evening ‘Steaua’ played versus ‘Dinamo’. I watched the match in the hospital’s waiting room. When ‘Dinamo’ scored, I was very happy and yelled: “Gooooal!!!” All the other people looked at me. They were ‘Steaua’ fans! What a day! NORIS HUZA, 5A

Corola de lumini

Revistă şcolară

His phone lit up and started buzzing, breaking the silence that was engulfing the room. He put his glass down, the whiskey pirouetting inside. A desk-lamp was spreading a dim yellow light above some pieces of paper and a fountain pen. He looked the screen; „Maddie” it read. He contemplated it for a while before answering the call. He decided to press the power button. He took one more gulp of his whiskey and looked at the ceiling. He looked down at the phone again. She was still calling. “Hi…” he softly spoke into the microphone. “Could you come over? Please…” she chokingly mumbled. He ended the call and rolled his eyes. Her words replayed inside his head. Her voice was different. She was scared; maybe even confused. He didn’t want to go, but he felt like he had to. He couldn’t just leave her. He finished his drink and walked into the hallway, taking his jacket and exiting his apartment, locking the door behind him. He took the elevator to the ground floor, and then left the building. A few drops of rain were falling from the sky, but he wasn’t going to go back for an umbrella. He was going to take his car. “I’m not sober enough to drive,” he groaned. His walk was quiet. He could only hear his fast, trotting steps on the side-walk. There was nobody on the street and the street-light were very dim. His vision was blurry. The rain was falling down his temples, soaking his chestnut hair. There was a knock on the door, followed by another one. He entered the house and he was greeted by a sweet scent of chocolate. He followed it and entered the living room. She was sitting in an armchair, dressed up in her pajamas, sipping a cup of hot chocolate. “Why did you bring me all the way here? Is it one of your theories again?” he asked with a hint of irritation in his voice. “I have proof this time…” she answered, placing her cup on the coffee table. “Should have known; I’m blocking your number,” he mumbled heading towards the door. “Wait!” she shouted. “Don’t you at least want to look?” she asked pulling out her phone. She unlocked her phone and accessed the gallery. She clicked on a picture, showein it to him. “A friend took a picture of me in front of that Chinese restaurant,” she explained. “So what?” She zoomed into the picture and presented him the photo again. Inside of the restaurant, sitting in the corner, there was a guy with blonde hair, wearing a hooded black jacket and a pair of sunglasses. 38

Corola de lumini

Revistă şcolară

“You bought him that jacket, Jay…” she said, her voice slightly cracking. “It’s someone else,” he mumbled heading for the door again. He could only hear her shout his name over and over again, but he didn’t return. He needed sleep. He needed another drink… Jay entered one of those non-stop shops at a gas station and bought himself another bottle of whiskey. He waddled back home with his vision blurry and the bitter taste of alcohol on his lips. A pair of girls was also walking towards him, smiling and giggling. They looked at him and suddenly went silent and looked down, passing by him. He took a few more steps and looked up at one of the street lights. A moth was flying around the light-bulb, desperate to stay next to the light. The bulb slowly became a floating golden blurry orb. He tilted his head and squinted his eyes, feeling his legs weak, and then everything went dark. A ray of sunlight was dancing around Jay’s face, slowly waking him up from his slumber. He opened his eyes, trying to adjust to the bright light which was burning his pupils. As soon as he found himself aware of his surroundings, he realized he was back in his apartment. He just thought that he was too drunk to remember what he had done the night before, so he just brushed it off and got up, preparing to go to another job interview. As Jay was waiting for the elevator he kept trying to remember what happened the other night. He closed his eyes and concentrated. He remembered having something to drink, he remembered the two girls walking arm in arm, he remembered watching that moth circling around the street-light. The last thing he remembered was being lifted off the pavement by somebody. He had managed to take a look at the person who had lifted him up. Oddly enough, he recalled somebody wearing a white T-shirt with a parrot on it, even though there were negative temperatures at night in the past few days. He was brought back to reality by the blinking sound of the elevator arriving. He shook his head and walked in, pressing the button to the ground floor. As he was waiting he noticed a small white sphere in the corner. It was a security camera. Jay quickly left the elevator and went straight to the security guard’s office. His interview could wait. He needed to know who had helped him. “I need to see the security footage from last night!” he ordered as he busted the door open. The guard had blonde hair, and he was wearing a uniform with a hat covering most of his face. He was slim, but still a bit muscular, with a very pale skin. The man quickly checked some files and turned his screen towards Jay. It showed the lamps light up on an empty hallway, followed by two figures showing up. Jay recognized himself and the man with the white Tshirt from last night. He was looking at the floor, but as he entered the elevator he looked straight up at the camera. Jay knew who he was. He

could have recognized his shaggy blonde hair and his pale complexion anywhere. Sadly, soon after, the camera had stopped recording, but it was enough to answer Jay’s question. He smiled brightly and ran out of the room. As he was happily exiting the building he thought about calling Maddie. He thought about shouting it out for the whole world to hear, but he was stopped by his phone ringing. It was an unknown number. He furrowed his eyebrows and answered his phone. 39

Corola de lumini

Revistă şcolară

“Hello? Is that Jay Hopkins?” the man at other end asked. “Yes, it is. How can I help you?” he replied. “I am Officer Jones. I was assigned to solved Damian Minett’s case.” Jay’s eyes widened at the sound of his friend’s name. He gulped. “I received some new information about him,” the officer paused, waiting for a confirmation. “Go ahead.” Jay’s voice cracked. “We’ve found him.” Those words echoed through his head. Of course they did! He had already found him! “Unfortunately, he was washed out on the river bank. We assume he had drowned.” I couldn’t be true. Jay had seen him. He was still alive. “Are you sure it was him?” he asked. “Well, he was wearing that white T-shirt that the last people who had seen him described. I am terribly sorry for your loss. If you want to, I can inform Miss Sanders for you…” he offered. “That would be great. Thank you…” he ended the call. Jay dropped his hand down, slipping his phone into his pocket, then went back inside his building. He visited the security guard again, asking for the footage from the night before. It wasn’t the same man though, but a pretty fat, cranky guy with glasses and a dirty uniform. It showed the lamps light up on an empty hallway, followed by a figure showing up. Jay recognized himself wobbling towards the elevator, followed by the camera shutting down. “Is this the footage your colleague showed me before?!” Jay shouted. “Look, I don’t know what you are talking about. I’ve been here all morning and I work alone. There was nobody else here today,” he explained. Jay exited the room, heading back to his apartment. He took a shower to calm himself down and then got dressed. Before he was about to leave for another drink, hoping he’d get wasted again, he decided to look out the window. His blonde haired friend used to live across him, but he was dead now, right?

from

Jay squinted his eyes and managed to see a pale figure with blonde hair and a white T-shirt with an eagle on it smiling at him from behind the curtains… CHRIS-CAMEEA POP, 8B 40

Corola de lumini

Revistă şcolară

RĂZBOINICA S-a trezit pe o saltea dură și tare. Era liniște; o liniște de mormânt, neliniștitoare. O lumină puternică îi înțepa pleoaple. Și-a deschis încet ochii, așteptând ca aceștia să se ajusteze la lumina orbitoare care îi ataca. Era într-o cameră mică, dar destul de goală. La geam flutura o perdea roz, palidă, murdară și ruptă. Pereții erau acoperiți cu un tapet albastru deschis, distrus în câteva locuri. Camera în care se afla ar fi fost înspăimântătoare și ciudată în ochii altora, dar pentru ea, era acasă. Era locul în care se simțea în siguranță, locul în care știa că se va culca și se va mai și trezi. Stătea pe un pat vechi din lemn și se uita afară, pe geam. - Încă o luptă pentru supraviețuire, a bolborosit, ridicându-se din pat. S-a dus spre măsuța din colțul încăperii. Era o măsuță mică de cafea, albă, cu câteva ziare și o ceașcă de cafea proaspătă pe care tocmai o preparase. Ședea singură pe jos, lângă măsuță, sorbind lent din ceașcă. Șirul gândurilor sale a fost întrerupt de un strigăt și o bătaie la ușă. S-a ridicat rapid de pe jos și a înșfăcat o cutie de sub pat. A deschis-o și a luat un pistol negru din ea. L-a încărcat și a îndreptat arma spre ușă. Nu avea de gând să tragă decât dacă nu avea alte soluții. Nu mai avea prea multe gloanțe rămase. Respirația ei era greoaie. Își putea simți bătăile inimii accelerându-se în piept. S-a încruntat. O picătură de sudoare i se prelingea pe obraz. - Jess! a strigat vocea din spatle ușii. Era vocea unu bărbat tânăr. Jess putea citi teroarea din vocea lui. Jess, te rog! Ești acolo?! a continuat bărbatul. Jess s-a uitat la pământ. Îi juca mintea feste din nou? Nu a mai avut acces la pastilele ei de ceva vreme. Trebuia să fie o iluze. Ori asta, ori cea mai mare frică a ei s-a adeverit. - Jess?... Sunt eu... a șoptit bărbatul. În final ea s-a ridicat și a fugit înspre ușă, descuiând-o cât de repede a putut și îndreptând arma spre chipul bărbatului. Câteva lacrimi i s-au format în ochi, dar înainte ca acestea să poată să-i scape din ochi, bărbatul a luat-o de umeri și a împins-o înapoi în cameră, trântind ușa în urma lui și învârtind cheia în yală. Jess i-a atins obrazul bărbatului, încercând să-și dea seama dacă ce vedea era întradevăr real. Bărbatul i-a prins încheietura mîinii și a tras-o în brațele lui. - N-am crezut că o să te mai văd vreodată! a reușit Jess să spunăprintre lacrimi și sughițuri. - Sentimentul e reciproc! a răspuns bărbatul misterios, strângând-o mai tare în brațe pe fragila fată. - Dar... a început Jess, unde sunt toț ceilalți? l-a întrebat ea. - Marea parte n-au supraviețuit primului atac... iar cei rămași au căzut unul câte unul în următoarele. Sarah și Katie au decis să-și pună singure capăt suferinței, iar liftul pe care Robert l-a luat către turnul de control s-a prăbușit. Am rămas doar noi doi, a răspuns acesta, mâgâindu-i ușor capul. - Asta înseamnă că..., a încercat Jess să spună. - Trebuie să mergem după ei, a spus el, cu o expresie serioasă. 41

Corola de lumini

Revistă şcolară

Jess s-a uitat în ochii lui și a dat din cap, în semn că e gata de orice. Aceasta a cotrobăit puțin pe sub pat și a scos un rucsac și o mitralieră. A îndesat niște sticle cu apă, câteva sandwichuri și muniție în el și i l-a aruncat bărbatului. - N-am de gând să-l car eu! a zis ea zâmbind. Străzile erau prăfuite, clădirile demolate iar aerul era îmbibat în aroma intensă a morții și suferinței. Asfaltul vopsit în roșu în unele locuri, iar câteva suflete nefericite încă zăceau pe cimentul uscat și fierbinte. Cerul era de o culoare albă, lăptoasă, fără nori sau păsări să-l învăluie într-un aer viu. Jess se afla într-un oraș fantomă. Pietrele îi crăpau pe sub picioare, iar nisipul fin îi acoperea bocancii. - Ash... De ce te-ai întors la mine? l-a întrebat Jess pe bărbat. De ce nu ai mers la bază? Ai fi fost în siguranță... - M-am gândit la asta... însă n-am putut să plec și să te las în urmă... a răspuns Ash, înșfăcând mâna lui Jess. Oamenii de știință spun că virusul se răspândește, însă guvernul insită că totul e sub control. Nu știu ce să mai cred. Încep să simt că totul s-a terminat... că nu vom mai supraviețui unei alte unde... Ash a scos o brichetă și o țigară din buzunar apoi a aprins-o. - Virusul s-a răspândit până în Texas conform ultimelor raporturi. Vestul țării și capitala au fost deja evacuate, a continuat el, lăsând fumul să-i danseze pe buze. Președintele a fost primul care a părăsit țara, de frică să nu fie contaminat. Știi cum se spune: Un căpitan adevărat se scufundă odată cu nava. America se destramă, iar dragul nostru domn președinte probabil se relaxează și bea un cocktail pe o insulă în Asia, în timp ce niște grupulețe de copii fără viitor îi salvează țara... a mârâit el, aruncând chiștocul pe jos. Jess a oftat și i-a cuprins lui Ash brațul, continuând să-și târască picioarele pe jos. S-a gândit la prima data când l-a întâlnit pe Ash; cu două zile înaintea primei unde... stătea singură pe o bancă în parc și admira păsările. Părinții ei muriseră în urma unui accident de mașină când ea era mică. Mătușa ei a avut grijă de ea, dar din păcate, și ea și-a dat duhul cu un an în urmă. Ash nu era orfan, dar cu siguranță se simțea ca unul. Părinții lui divorțaseră când el a intrat la liceu, dar nu-și putea aminti dacă părinții lui și-au vorbit vreodată. Ash a fost mereu mai apropiat de fratele lui, care a fost contaminat și ucis în urma primului atac. Era o zi de vară când s-au întâlnit în Parcul Central din New York. Ash se plimba printre copaci când a văzut-o pe Jess. Stătea pe o bancă, îmbrăcată într-un cu tricou negru cu logo-ul trupei Nirvana pe el. Părul ei scurt și șaten îi complimenta chipul angelic. Ochii ei erau verzi, dar stinși. Ash a s-a așezat pe bancă, lângă ea. După câteva minute de liniște a întrebat-o de ce era tristă, iar ea a răspuns că și-a vizitat mătușa în cimitir. Cei doi au petrecut următoarele câteva ore vorbind despre viața lor: familie, prieteni, liceul la care au fost și colegiul la care studiază. În următoarele zile s-au întâlnit de câteva ori, astfel fomând o prietenie care s-ar fi dus până la moarte. Gândurile lui Jess au fost întrerupte de un zgomot. Ash i-a prins mâna lui Jess și a tras-o după el până în spatele unui zid. Și-a luat arma din spate și s-a pregătit de un posibil atac. Jess stătea în spatele lui, abia respirând. S-a gândit la faptul că s-ar putea să fie ultimele ei secunde din viață... Nu ar fi vrut să moară fără rost, ascunzându-se în spatele unui tip. 42

Corola de lumini

Revistă şcolară

Avea să plece de pe lumea asta ca o luptătoare. Și-a scos pistolul din buzunarul lateral al rucsacului și l-a îndreptat către sursa zgomotului. O siluetă a apărut la câțiva zeci de metri de Jess, urmată mai apoi de alte două. - Sunt contaminați, a șoptit Ash continuând să ochească creaturile. - Cum poți ști asta? Dacă sunt normali?! Avem nevoie de ajutor! a spus Jess, încercând să ia mitraliera de la el. În jurul celor trei creaturi s-a creat un nor de fum și în spatele lor a apărut o lumină roșiatică. În curând au apărut mai multe creaturi de statură normală, urmate de o siluetă feminină, mai înaltă. Silueta nu era umană, totuși. Centrul frunții acesteia era penetrat de un corn diform și găurit, iar de spate i se legănau niște aripi lungi, transparente și lucioase. - Asta îți răspunde la întrebare? a încercat Ash să fie haios, deși i se putea citi teroarea de pe față. - Ce e chesta aia? a întrebat Jess. - E o matcă... afirmase Ash în timp ce se apropia de monstru. - De unde ști?! - Am văzut destule filme SF și documentare despre insecte ca să știu, chicoti el. Cei doi se apropiau încet de regină și de mica ei armată. Ochii lui Jess erau ațintiți pe ciudata umbră. Odată ajunsă mai aproape, a reușit să distingă mai multe detalii pe chipul ei. Părul ei alb îi ajungea la talie și îi era legat într-o coadă la baza gâtului. Pielea ei era palidă, albă mai exact. Avea trei ochi de un roșu sângeriu cu o pupilă albă în ei. O pereche era poziționată omenește, iar al treilea ochi era chiar sub cornul ei în poziție verticală. Pe coloana creaturii erau niște micuțe umflături care se terminau într-o coadă lungă, netedă și subțire. Femela nu părea să poarte nimic în afară de niște simboluri gravate pe pielea ei albă în roșu. Ash și-a pus arma pe un perete și a ochit. Pieptul femeii străine îi era în vizor; era gata să tragă. Când a pus degetul pe trăgaci a observat că ființa adulmeca aerul. Și-a întors privirea către Ash și Jess, fixându-și cei trei ochi pe ei. După câteva secunde din gura bestiei ieșiră niște urlete sfâșietoare, care împânziră locul. Jess se ridică în picioare, prinzând gluga lui Ash în mână și trăgând-ul după ea într-o încercare de a fugi. Nu s-a uitat înapoi. Nu a vrut să știe ce se întâmpla în spatele ei. Tot ce putea auzi erau țipete în urma ei, apoi a auzit o împușcătură și sunetul unui glonț penetrând pielea unei creaturi. A decis să se uite la ce s-a întâmplat. Câteva zeci de creaturi o urmăreau pe ea și pe Ash. Deși el încerca să elimine cât mai multe dintre iscoadele reginei, acestea continuau să apară de nicăieri. Jess a putut să examineze astfel creaturile mai bine. Pielea lor era albă, ca a reginei, și aveau o coadă, însă ceea ce le diferenția de matcă era faptul că toate aveau haine, păr, pantofi și toate cele. A observat pe încheietura uneia dintre ele un ceas care părea destul de scump. A ajuns la o concluzie cutremurătoare... Toate acele bestii au fost la început oameni... Oamenii care au respirat, au vorbit și au trăit o viață normală. Acesta era scopul virsului: contamina oameni nevinovați, mame care făceau yoga când veneau de la muncă, bătrâni care abia așteptau să-și revadă nepoții, adolescenți care își contraziceau mereu părinții și copii care abia așteptau să meargă la școală. Regina a trimis undele care au răspândit virusul. Cei contaminați evadau din spitale și azile, ajungând la ea; la matcă. Acesta era scopul atacurilor. Jess și-a dat jos rucsacul de pe spate și a scotocit puțin prin el, scoțând o bilă cu un inel în ea. A tras cu putere de inel și a aruncat sfera în spate. S-a uitat la Ash care era călărit de una dintre fiare. Jess și-a amintit de pistol. A ochit cât de bine a putut și a tras, sperând ca și glonțul să atingă ținta care trebuia. Glonțul a intrat adânc în umărul creaturii, făcând-o să cadă de pe spatele lui Ash. Jess s-a ascuns în spatele unui zid, trăgându-l pe Ash după ea. Au reușit să-și tragă sufletul puțin înainte ca o explozie să fie auzită în depărtare.

Corola de lumini

Revistă şcolară

Cei doi s-au întors să vadă ce s-a ales de mica armată. Zeci, poate chiar sute de cadavre zăceau pe jos. Câteva dintre ele țipau în agonie, însă au fost liniștite de o împușcătură. Jess nu-și putea lua gândul de la descoperirea făcută... Fuseseră toți oameni... Câteva ore mai târziu au ajuns în centrul orașului, sau, cel puțin, ce a mai rămas din el. Mare parte din clădiri au căzut, și un singur zgârie nor a mai rămas în picioare în tot New York-ul. Cei doi s-au uiat unul la altul și și-au zâmbit, fugind apoi spre clădire. Ash a fost cuprins de un sentiment de neliniște de îndată ce a pășit în acel zgârie nor. Nu se auzea niciun zgomot, nicio voce... Ceilalți au plecat... Ash s-a așezat pe cimentul prăfuit și a râs nervos. Ochii lui Jess începeau să lăcrimeze. Totul s-a terminat. Nu mai aveau scăpare. Dintr-o dată, pământul a început să se cutremure. Bucăți din tavan cădeau ca o ploaie de meteoriți. Jess și Ash s-au târât sub o masă pentru a se feri de ele. Amândoi știau foarte bine ce se întâmpla; au mai trecut prin asta. Era o undă. Jess abia a supraviețuit ultimei unde. A trebui să se odihnească și a fost lăsată în urmă de ceilalți. Nu știa dacă mai putea supraviețui unui alt atac. - Jess?... a început Ash. Dacă voi fi contaminat... a spus el și i-a aruncat mitraliera lui Jess. Vei știi ce să faci... a continuat. Jess a înghițit în sec și s-a uitat la armă. Ash avea dreptate; virusul trebuia anihilat cu orice preț. Capul lui Jess a fost cuprins de o durere imensă. Sângele îi pulsa în vene. Ochii ei erau larg deschiși iar câteva picături de sudoare îi curgeau pe față. Sentimentul de greață a dispărut atât de repede cât a și apărut. Jess și-a deschis ochii și a încercat să se pună pe picioare. Odată ridicată, a auzit un chicotit venind din spatele ei. Și-a întors privirea și l-a observat pe Ash răzămându-se de un zid, o mână acoperindu-i ochii. Chicotitul s-a transformat apoi într-un râs haotic a cărui ecou se izbea de pereții dn jur și se întorcea înapoi la urechile lui Jess. El s-a întors și a privit-o cu niște ochi nebuni și psihopați. Jess și-a dat seama ce s-a întâmplat. Ash a contactat virusul... Ea s-a aplecat și a ridicat pistolul care-i căzuse din buzunar cu mâna tremurându-i. L-a îndreptat spre Ash care încă mai chicotea încet și a pus degetul pe trăgaci, apăsându-l. Lacrimile îi crestau chipul ca un râu, iar sentimentul de regret i-a cuprins inima lui Jess. - Ne vedem curând... a șoptit ea, privind corpul neînsuflețit al prietenului ei. Foarte curând... a continuat ea îndreptându-și pistolul spre tâmple. KARA MEDEEA ȘANDRU, clasa a VII-a A

Corola de lumini

Revistă şcolară

culese de DIANDA MÂRZAC, și CĂTĂLINA ALEXA, IV A și ALEXIA BLAJ, V A

- Mami, știi vasul acela pe care-l avem din generație în generație? - Da. - Generația mea l-a spart! Mirciulică asistă la un concurs de altletism. - Tati, toți cei care aleargă vor lua premii? - Numai primul dintre ei, fiule. - Atunci ceilalți de ce mai aleargă? Doi copii stau de vorbă. Primul spune cu mândrie: - Tatăl meu e inginer. El face nave spațiale! Al tău ce face? - Ce zic eu! - Mirciulică, tu ce vrei să te faci când crești mare: inginer ca tatăl tău sau doctor ca mama ta? Îl întreabă curios bunicul pe nepotul său. - Nici una, nici alta, ci pensionar ca dumneata! - Tu știi să socotești? Îl întreabă unchiul pe nepotul său. - Da. - Atunci spune cât face doi plus trei. - Cinci. - Bravo! Pentru a te răsplăti, îți voi da 5 lei! - Of! Mai bine ziceam 50! - De ce are rinocerul corn? - Fiindcă nu a găsit pâine. - Ce trebuie sa îi faci unui hipopotam care are diaree? - Loc! - De ce ținea Mihai Viteazul securea în mâna stângă? - De mâner, bineințeles.

Corola de lumini

Revistă şcolară

Atunci când culoarea te învăluie, e corolă de lumini...

NIȚU CRISTINA

HURMUZ MARIUS 46

Corola de lumini

Revistă şcolară

CLASA PREGĂTITOARE B Mulțumim d-nei Adela Dumitrean pentru momentul de magie al culorilor!

SAND EDUARD

POP PATRICK

BURDUCEA RAUL 47

Corola de lumini

Revistă şcolară

CLASA PREGĂTITOARE C

Deşi suntem mici, şi noi putem fi creativi, şi din mâinile noastre pot ieşi lucruri minunate. Dovadă acest calendar, rod al muncii noastre, pentru care am fost răsplătiţi cu locul I la concursul de creativitate.

Corola de lumini

Revistă şcolară

CSIPIKE

Corola de lumini

Revistă şcolară

Corola de lumini

Revistă şcolară

KARA MEDEEA ȘANDRU, VII A

Corola de lumini

Revistă şcolară

KARA MEDEEA ȘANDRU, VII A 52

Corola de lumini

Revistă şcolară

KARA MEDEEA ȘANDRU, VII A

Corola de lumini

Revistă şcolară

Corola de lumini

Revistă şcolară

Corola de lumini

Revistă şcolară

Corola de lumini

Revistă şcolară

Corola de lumini

Revistă şcolară

Corola de lumini

Revistă şcolară

Corola de lumini

Revistă şcolară

https://www.facebook.com/scoala20

tvladimirescu20@yahoo.com