Albinuțele istețe by Elena Creanga

Albinuțele Istețe Revista clasei a II-a B

Motto: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” Tudor Arghezi

ragi Albinuţe Isteţe,

Iată că primii anişori de muncă neobosită în ,,Stupul” nostru au ,,zburat” ca gândul. Cred că aţi înţeles că, numai muncind împreună, exact ca micile vieţuitoare cu care vrem să ne asemănăm prin hărnicie, vom reuşi să realizăm lucruri frumoase şi trainice. Primele creaţii literare au început să apară, ca nişte muguraşi timizi, dar care încep să se deschidă uşor spre lumină. Aţi scos la atac armele creativităţii şi imaginaţiei şi aţi reuşit, cu talent şi străduinţă, să creaţi, în mod artistic, un mic univers despre tot ceea ce vă înconjoară: plante, animale, oameni, păsări, insecte. V-aţi convins că fără muncă şi perseverenţă, nu am fi reuşit să scoatem ,,din ceaţă”(aşa cum spunea Marele Sadoveanu, pe când era şi el mic şi învăţa să citească) micul nostru mănunchi de creaţii literare, cuprinse în Revista pe care cu mândrie o numim a ,,Albinuţelor Isteţe”. Fiecare dintre voi este merituos şi dovediţi că aţi crescut frumos în căsuţa albinuţelor, întocmai ca nişte faguri dulci de miere… O floare este frumoasă, însă un buchet de flori este minunat. Nimic nu e mai frumos în lumea aceasta decât dragostea, unirea între noi, în duhul respectului şi al ajutorării reciproce. Cred că acum începeţi să înţelegeţi de ce ,,Rădăcinile învăţăturii sunt amare, dar roadele ei sunt dulci.” Cu drag, Albinuţelor Isteţe, Prof. Liliana Creangă

Aventurile unui copil

ra odată un copil drăgălaş şi isteţ, pe care toţi oamenii îl iubeau. Singurul lui defect era că, uneori, făcea cam multe obrăznicii, iar părinţii lui se întristau.

Iustin Abramovici

Băieţelului îi plăcea să se joace cu alţi copii, dar şi de unul singur. Odată, el a plecat la joacă pe un câmp. A văzut un iaz şi s-a băgat în apă, să se scalde. Apa iazului era însă destul de adâncă şi copilul s-a scufundat. Noroc de un cioban, care păştea oile pe câmp, că l-a văzut la timp şi l-a salvat. Băiatul nu s-a liniştit şi s-a apropiat de o cireadă de vaci. Se gândea că le va duce acasă de la păscut şi le va mulge. Ce idee?! Deodată, un viţel mai năzdrăvan era să îl ia în corniţele sale. Cel care păzea vacile, l-a scos cu greu din cireadă. Atunci, copilul s-a gândit că e mai bine să plece spre casă. În drumul său, un cărăbuş i s-a aşezat pe mânuţă şi i-a spus: -Dragă copilaş, dacă vei fi mai cuminte, voi deveni prietenl tău şi îţi voi spune cele mai frumoase poveşti din lume! Copilul i-a promis cărăbuşului că va fi cuminte, iar de atunci cărăbuşul îl răsplăteşte mereu cu câte o poveste fascinantă.

Copilul și pisicuța

ntr-o zi mohorâtă de toamnă, Andrei se plimba prin parc. Era singur. Atunci şi-a dat seama, ce bine i-ar fi prins să aibă un animăluţ de companie! Deodată a auzit un sunet ciudat, ca un scâncet uşor. Când s-a întors spre acea direcţie, a zărit o pisicuţă neagră. La început s-a speriat puţin, căci ştia că pisica neagră aduce ghinion. Aceasta era însă atât de micuţă şi gingaşă, încât s-a gândit să o ia acasă. A luat-o în braţe şi a mângâiat-o. Pisicuţa s-a bucurat şi l-a atins pe mânuţă cu boticul ei umed şi catifelat. În drum spre casă, Andrei se gândea ce vor zice părinţii lui, când îl vor vedea cu pisicuţa. A avut o mare bucurie, când ei i-au spus că poate să o păstreze. Ajuns în camera sa, băiatul a aşezat pisicuţa într-un coşuleţ, în care avea şi câteva mingiuţe de tenis. -Hei, băieţelule, vrei să ne jucăm? De ce m-ai adus la casa ta? a auzit el dintr-o dată. Andrei făcu ochii mari şi se uită mirat la pisică, pentru că nu-i venea să creadă că un animăluţ poate vorbi. -Cum, tu poţi să vorbeşti? Ce tare!...N-o să le vină să creadă prietenilor mei! -Da, vorbesc. Nu uita că sunt o pisică neagră şi am puteri miraculoase... Te rog, însă, să rămână secretul nostru, să nu mai spui la nimeni. Promiţi? -Da, promit, mică pisicuţă! Vei fi prietena mea de nădejde. Uşor, uşor s-au pus pe povestit, iar pisica i-a spus toate întâmplările din viaţa ei şi l-a învăţat multe lucruri bune pe băieţel: să fie cuminte la şcoală, să asculte de părinţi, să-şi facă prieteni adevăraţi... 5

Poveste cu cercetași

iecare dintre noi, la vârsta copilăriei dorim să facem parte dintr-un grup care să ne reprezinte și în care să ne regăsim. Visăm poate, ca împreună cu prietenii să trăim clipe de care să ne amintim peste ani.

Teodor Ionuț Achiței

Acum 3 luni, am descoperit un astfel de grup: Grupul cercetașilor. Am avut ocazia să experimentez și prima ieșire cu cortul, primul HIKE. Prima zi a fost mai greu. Însă, cu ajutorul experienței dobândite în prima seară, am reușit să ne descurcăm mai bine cu provocările: dormitul în cort, lupta contra insectelor, lipsa părinților, a semnalului la telefon și… ploaia. Deși frigul ne-a cam dat târcoale, împreună am reușit să încheiem o nouă zi, cu multă bucurie în suflet și cu nerăbdarea de a vedea ce urmează. După înviorarea nelipsită, servirea mesei și momentul de spiritualitate au urmat: raportul patrulelor, construitul adăposturilor, traversarea râului și căutarea lemnelor pentru foc. Fiecare patrulă a primit câte o misiune, mai exact, câte o îndatorire pe care urma să o prezinte următoarea zi. Scopul acestor misiuni a fost de a scoate la iveală creativitatea și responsabilitatea. Un cercetaş nu e un om perfect, e doar un om care… se străduieşte, alături de alţii, să lase lumea „puţin mai bună decât a găsit-o”. Zâmbete, energie, cântece cercetășești, luminițe, gânduri bune și multă bucurie - cam așa se poate descrie atmosfera dintr-un HIKE.

Primăvara

ra o zi minunată de primavară. Un vânticel călduț adia ușor. Pământul era acoperit cu un covor verde de smarald, brodat cu narcise galbene și roșii ca focul. Am pornit într-o plimbare prin poienița de la marginea satului. Puzderie de buchețele albe și roz îmbrăcaseră copacii. Explozia de verdeață îmi încânta privirea. Mergeam pe o cărare străjuită cu fel de fel de flori. Vântul purta în aer miresmele florilor. Într-un salcâm am zărit o rândunică. Îmbrăcata cu șorțul ei alb, își zidea cuibul, cu paie și crenguțe. În el urma să își clocească ouăle mici ca niște bomboane. Ceva mai departe, lucrătoarele zburau roiuri printre frunze și flori. Zumzetul lor se amesteca cu ciripitul vesel al păsărilor. Peste tot se observa bucuria sosirii primăverii. Totul era nou, totul se trezea la viață.

Vacanța cu eroii în pijama

Paul Andrei

ram in vacanta si ma plimbam prin oras, cand deodata l-am vazut pe pisoi. El m-a intrebat: - Vrei sa fii în echipa? - Sigur! Chiar voiam de muuuult timp sa va vad si sa fac parte din echipa voastra, am raspuns eu. - Super! Dar mai intai ai nevoie de acest ceas si, desigur, de pijamaua speciala, care te va ajuta sa te transformi. Ce fel de pijama vrei? - Vreau de soparla ca si Shopi. Abia astept noaptea, sa-mi pun pijamaua si sa ma transform. Si am asteptat, si am asteptat si, iata, in cele din urma, veni noaptea. Deci, m-am transformat si am mers in sediu, unde ma mai astepta o surpriza. - Stai cu ochii inchisi. Da? ,,3, 2, 1, surpriza”! - Propriul meu automobil! Si camera mea! Uau! Multumesc! - Pentru putin. Acum trebuie sa il invingem pe Romeo. Deci, vrei sa iti testezi Shopimobilul? - Sigur! Spre Shopimobilul meu! Dupa ce am ajuns la Romeo, l-am intrebat: - Ce vrei sa faci cu acel calculator? - Copiile voastre. Eroi in pijama. - O, nu! Ne-a prins! Paul, ajuta-ne! Eu i-am ajutat si am castigat. De atunci suntem cei mai buni prieteni.

În lacul sirenelor

ra noapte, toti dormeau, inclusiv eu. Dintr-o dată s-a auzit o voce şi a apărut un profesor de fizică. El mi-a spus: - Porneşte acest portal şi te vei duce într-un loc uimitor! - Bine, îl pornesc acum. S-a auzit un zgomot mare şi dupa aceea s-a aprins o lumină şi mai mare… Ca prin magie, o lume nouă a apărut în faţa mea. - Uau! Ce lume frumoasă! În faţa mea era un lac. M-am dus acolo şi, ce să vezi? Acolo am vazut, sper să mă credeţi, am văzut o sirenă. Am început să vorbesc cu ea. - Bună! - Bună! Cine eşti? Eşti nou pe aici. - Ai dreptate! Îl cunoşti pe profesorul Eugen? - Da. A mai venit şi el pe la noi. - Voi? Sunteţi mai multe? - Da. Ţi-i prezint pe toţi, dacă îmi spui şi mie cine eşti tu. - Sunt Paul. Acum mi-i prezinţi şi pe ceilalţi? - Da, dar va trebui să porţi acest colier. - De ce? - O să te transforme în sirenă. - Eu, sirenă? - Da. - Bine. Accept. Si, după ce m-am transformat în sirenă, le-am cunoscut şi pe celelalte sirene. A fost cea mai frumoasa călătorie!!! 9

Un vis misterios

ra o noapte misterioasă.

Stelele străluceau pe bolta întunecată a cerului. Luna se tranformă într-o prinţesă cu un voal sclipitor pe cap. Tot atunci, apăru şi un îngeraş cu aripi de argint şi coroană cu nestemate. Luna îl rugă pe îngeraş să mă aducă la ea, pentru a-mi arăta palatul de cristal al cerului. Îngeraşul se dădu de trei ori peste cap şi făcu aşa cum îi spusese Luna. Pe un cal alb cu aripi, îngeraşul mă luă cu el până în înaltul cerului. Luna îi făcu semn îngeraşului, să mă aducă lânga ea. Diana Nicoleta Apetrei

Mii de fluturi gingaşi, de păsări cântătoare, dansau în curtea palatului. Dansul lor era aşa de misterios, de frumos... Deodată, mama m-a trezit cu glasul ei cristalin. -A fost cel mai frumos vis! mi-am zis eu în gând, zâmbind la mama şi gândindu-mă... Oare ce mistere voi descoperi mâine seară?

Venirea primăverii Într-o zi de primăvară, Am ieşit noi toţi afară, Să vedem dansul cel nou, Dansul privighetorilor. 10

Ele cântă şi dansează, Lumea-ntreagă o distrează, Ne încântă pe noi toţi Şi ne arată tot ce pot.

Oamenii dragi le iubesc, Căci primăvara o vestesc. Soarele e încântat, De tot ce s-a întâmplat.

O zi de vară

ntr-o zi de vară, o fetiţă, împreună cu bunicul ei, merseră-n pădure.. Ajunşi acolo, au rămas muţi de uimire. -Bunicule, ce frumos este!... spuse fetiţa. -Ai dreptate! Aici, cărările ne duc în lumea basmelor! -Vrei să mergem şi noi acolo? întrebă ea. -Bine... hai, să mergem în lumea aceea fermecată! spuse bunicul. Cu paşii tremurând şi ochii mari, păşiseră pe cărările misterioase... Şoapta pădurii şi surâsul apelor le ghidau paşii... Fluturii zburau, risipind polenul viu şi galben al florilor, iar cântecul păsărelelor se împletea cu dansul magic al razelor de soare. Timpul trecu atât de repede, încât cei doi nici nu-şi dădură seama când mingea de foc nu se mai vedea prin perdeaua deasă de frunze. Bunicul îşi luă nepoţica de mână şi, cu paşi repezi, o porni înapoi spre casă, cu promisiunea că vor reveni, în curând, în acel loc fermecat.

Regatul Phoenix

Miruna Lorena Arhire

ra odată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Aceasta e povestea unui regat prosper înțesat de păsări phoenix, de aceea se numea Regatul Phoenix. Fiecare locuitor avea în gospodăria sa minim o pasăre dintr-aceasta. Dar cea mai căutată era Pasărea Maiastră. Această pasăre se spune că are puteri magice și că primul om care va prinde acea pasăre, va fi nemuritor și bogat. Regele acelui regat avea o fiică. Și ce mai fiică! Era harnică, frumoasă și vorbea foarte melodios. Acea copilă avea și un frate, care făcea doar ce îl tăia capul, dar își iubea foarte mult sora. La fel de mult cum ea îl iubea pe el. Regele era foarte mânios pe băiat, dar se mândrea cu fiica sa. Mulți cavaleri neînfricați, prinți și conți veniră la castel, să o ceră de nevastă pe minunata prințesă, dar ea îi refuza de fiecare dată. Într-o zi, pe când cei doi frați se plimbau prin curtea castelului de piatră, veni la ei un slujitor de-al regelui și zise : - Măriile voastre, sunteți chemați de către tatăl dumneavoastră, Regele! - Oare ce s-o fi întâmplat? întrebă Prințesa. - Habar n-am! răspunse Prințul. Cei doi se duseră într-un suflet la tatăl lor și îi spuseră: - Ce s-a întâmplat, tată? Tatăl spuse : - Scumpo, vreau să vorbesc doar cu fratele tău . - Desigur, tată. Voi pleca numaidecât. După ce plecă Prințesa, Regele îl luă la rost pe fiul său: - Fiule, ca să te pot ierta pentru toate greșelile tale, va trebui să te duci să-mi aduci o pană din coada Păsării Maiestre. Uite, îți ofer sabia pe care mi-a oferit-o tatăl meu la vârsta de doar 10 ani. Sunt

foarte mândru că tatăl meu a avut încredere în mine și mi-a dăruit acest dar minunat. - Tată, zise băiatul printre lacrimi, te rog, nu mă pune să fac asta! Știi doar că s-ar putea să nu mă mai întorc niciodată! - Nici eu nu vreau să te pun să faci asta, fiule, dar nu am de ales. Fiul, vrând-nevrând, trebui să se ducă. Când Prințesa a aflat, Prințul se depărtase foarte tare de castelul rigid de piatră. - Cum ai putut să faci asta? întrebă Prințesa. Este fiul tău, spuse Prințesa și plecă trântind ușa. În același timp, se gândea cum să facă, să își salveze fratele. Veni seara. Prințesa, pregătită, ieși pe furiș din castelul negru ca smoala şi plecă după frate-său prin pădure, dar nevăzând nimic se hotărî să stea în pădure noaptea aceea. De cum s-a luminat de ziuă, Prințesa își căuta minuțios fratele. După câteva zile de căutări, Prințesa își găsi fratele într-o poieniță plină cu flori frumoase și înmiresmate. Cei doi se întoarseră fericiți la palat. Prințul, din fericire, luase și o pană din coada Păsării Măiestre.

Călătorie spre soare

aideți, haideți, un, doi, trei, să pornim acum tustrei și să mergem noi ușor, chiar la Soare în pridvor. De căldură nu mi-e teamă, că m-am dat cu cremă, dragă! Iară eu de m-oi prăji, nu e treaba ta, să știi! Hai, bagajul este gata? Că te-oi lua eu cu lopata! Iar de nu l-ai izbăvit, tu o să rămâi lihnit. Că noi prânzul o să luăm. Nu știai? Îmi pare rău! Sincerele mele scuze! Vreau ca nimeni să te-acuze. Și-o să luăm cu noi, să știi, chiar şi cina, doi copii. Împreună ne - om juca, cu soarele ne-om distra.

Visul mi amintesc cu plăcere de visul meu cu fluturele.

Era o zi însorită de vară. Se făcea că eram la iarbă verde cu părinţii mei. Deodată, pe o floare de pe pajişte s-a aşezat un fluture minunat. L-am văzut şi l-am admirat. I-am chemat şi pe părinţii mei, să vadă minunea. Ei l-au fotografiat pentru a-l păstra în amintirile familiei.

Diana Băcanu

Mă uitam atentă la culorile fluturelui, de parcă m-ar fi hipnotizat. Eram fascinată de aripile lui fine ca mătasea şi pudrate cu o mulţime de nuanţe. Aveam impresia că pe aripile lui erau culorile curcubeului. Oare coborâse din Soare?

Pisica Pisicuţa cea drăguţă S-a lovit la o lăbuţă. Eu i-am dat, apoi, lăptic, Ca să-i mai treacă un pic. Ea frumos a mieunat Şi-n braţe mi s-a aşezat. 14

Cei mai buni prieteni hiozdanul meu este gol. Pare singur şi trist. Mă aşteaptă....

- Hei, eşti pregătit? Plecăm! îi spun eu cu nerăbdare. - Unde? tresare dintr-o dată ghiozdanul. - Într-o nouă aventură în lumea cunoaşterii. Vrei să mă însoţesti? - Sigur că doresc să fim din nou împreună! Însă, credeam că o să mă abandonezi… Ştiu de la celelalte ghiozdane, că toţi copiii îşi iau un ghiozdan nou la începutul şcolii. - Nu, tu ai fost cu mine când am descoperit literele şi cifrele şi vreau să vezi ce fac mai departe! Mama a vrut să îmi ia un ghiozdan nou, dar eu am dorit să fim din nou împreună. - O, ce veste minunată! Acum, ce trebuie să fac? - Uite, ia penarul, caietele, cărţile şi pacheţelul şi ai grijă de ele. - Te voi însoţi în lumea ta minunată şi mă voi bucura la fiecare reuşită a ta! Nu-i aşa că vom fi cei mai buni prieteni? - Aşa vom fi! Acum, ghiozdănelul e vesel şi saltă uşor în spatele meu, de bucurie.

O întâmplare neobișnuită

n desişul de verdeaţă, zăresc pe un fir de iarbă creaţă, cărăbuşul zgomotos. - Dă-te-ncolo! îl rog frumos. El mă-ncearcă pe la glezne şi tot urcă şi tot urcă… - Unde urci aşa grăbit? îl intreb eu cam răstit. - Am un mesaj de transmis, spune el cu glasul stins. - Ce mesaj, ce informare? zic din nou cu nerăbdare. Ștefan Matei Burlacu

- Soseste vacanţa mare! strigă el în gura mare. - Cărăbuş mic şi prostuţ! Asta stiu toti scolareii. Nu vrei tu sămi ţii ghiozdanul? Uite, eu voi da cu banul şi de va cădea pe faţă, tu pleacă şi mai învaţă. Când banul se răsucea, cărăbuşu-n zbor pleca.

Doi prieteni O furnică mică, Mică, dar înfiptă, Se-ntâlni în grabă, C-un greiere de treabă.

-Ce mai faci, vecină? Zice Greierilă. -Uite, merg sub prun, Boabe să adun. -Vin şi eu la câmp, Ca sa nu rămân flămând.

Iar furnica mică, Mică şi înfiptă, Se-nvoi pe dată, Să-i fie surată.

Călătorie în lumea poveștilor

minunat să călătoreşti în lumea cărţilor, să descoperi acest tărâm spiritual şi să te bucuri de imagini fascinante, de locuri zăvorâte şi pline de mister! De câte ori citesc, mă las ademenit de farmecul poveştilor din: ,,Casa mea bântuită”, ,,Sabia din grota”, ,,Răpirea broaştelor”, ,,Cepelica”, evident din ,,Fram, ursul polar” şi multe altele. Îmi place să descopăr personajele aşa cum apar ele, rând pe rând. Fac echipă mereu cu personajul pozitiv, care mă ajută să prind curaj, să înving greutăţile şi spaimele. Când înserarea coboară peste paginile cu ,,cuvinte furnici”, aştept curios să aflu peripeţiile lui Fram, ale Woandey, ale Aramitei şi să o întâlnesc pe înspăimântătoarea fantomă de şase mii de ani. Citesc pe nerăsuflate aventurile Woandey şi-mi regăsesc dorinţa de a descoperi noi lucruri, iar curajul este mereu cu mine. Întâmplările lecturilor citite sunt atât de fascinante, încât mi-ar plăcea să fiu mereu în centrul evenimentelor. De aceea îmi place să citesc. Vouă nu?

1 iunie

u cred că ziua de 1 Iunie este foarte importantă pentru copii, deoarece este ziua lor. Permanent, copiii trebuie să fie ca în această zi: veseli, jucăuşi, plini de bucurii. În această zi minunată şi eu mă simt foarte bine. De Ziua Internaţională a Copilului aş vrea să mă duc la prietena mea, Ilinca şi să ne jucăm împreună jocurile noastre preferate. Ziua aceasta vreau să mi-o petrec cu familia şi cu prietenii. Daria Maria Chirica

Vreau să le urez copiilor din lumea întreagă, un prietenesc ,,La mulţi ani!”.

Cățelușul Azorel Cățelușul Azorel, E de fel mai mititel. Chipul lui e colorat, Şi mereu e admirat. Ochii lui sunt migdalați, De copiii toţi cântaţi. Azorel e fericit, Că de copii e iubit. El e pus mereu pe șotii Și face mereu năzbâtii.

Fluturașul Milli

ntr-o noapte de vară am adormit cu fereastra deschisă. Am visat că pe fereastră a intrat un fluture cu aripi de mătase, frumos colorate. Fluturaşul părea că vrea să îmi spună ceva, dar era timid. Mi-am dat seama că nu mai vorbise până atunci cu un om şi l-am întrebat: -Cum te cheamă? Ce frumos eşti, dragă fluturaş! El mi-a răspuns şoptit, cu un glăscior suav: -Numele meu este Mili. Mie mi-a plăcut foarte mult numele fluturaşului şi am continuat discuţia întrebându-l multe lucruri despre lumea fluturilor. Ce insecte minunate! De atunci, am rămas prieteni şi în fiecare noapte visez că mă joc cu fluturaşul Mili.

Căsuța din pădure

Medeea Maria Ciocoiu

ntr-o zi frumoasă de sâmbătă, eu, împreună cu familia mea, am mers la căsuța din pădure. Tatăl meu a construit pe gard o căsuță pentru veverițe. Ca să le ademenească, a pus în ea două nuci. M-am suit pe bicicletă și am pornit într-o plimbare prin pădure, cu tata și cu mama. Plimbîndu-ne, am văzut cum veverițele sar din creangă în creangă și am auzit ciripitul fermecător al păsărilor. Când ne-am întors, o veveriță roșcată, care avea o coadă mare și ciufulită, se chinuia să ia ambele nuci din căsuța contruită de tata. Când ne-a văzut, s-a speriat așa de tare, încât a scăpat una dintre nuci pe jos. Sprințara a sărit de pe gard în copac, apoi în alt copac și în alt copac, până am pierdut-o. La scurtă vreme, jucăușa s-a reîntors recuperîndu-și și cealaltă nucă. Tata mi-a spus: - Vezi, nici veverițele nu renunță așa ușor la visele lor!!! Cu toții am zâmbit și ne-am bucurat de natură. A fost o zi frumoasă și relaxantă în familie.

Fluturașul În culori de curcubeu Zbori din floare –n floare, Mi-aș dori să fiu şi eu Plină de culoare

Împreună să zburăm Prin grădini bogate, Fluturaș, eu îți admir A ta libertate!

Soarele Cu galben ești împodobit, Pe cer tu ai răsărit.

Tu ești binevoitor, Dai lumină tuturor!

Dimineața mi-ai zâmbit Și îți spun ,,Bine- ai venit!”

Simt că te iubesc Şi te preţuiesc!

Luna

upă ce apune Soarele auriu, Luna răsare pe cer și este înconjurată de puzderie de stele. Ea luminează noaptea, iar când privesc spre ea, prin telescop, pot vedea craterele și șteiurile de pe suprafața ei. Luna este plină de mistere, iar savanții încearcă de mult timp să le deslușească. Îmi place să o privesc. Ea nu are mereu aceeași formă: poate fi Lună plină sau Semilună sau Lună nouă. Dintre toate formele ei, cel mai mult îmi place Semiluna. Ea este călăuza și locul de popas al zânelor cu rochițe colorate. Uff, îmi este somn..... noapte bună!

Cărăbușul arămiu

Maria Bianca Fira

i s-a spus de când eram mică, povestea cărăbuşului arămiu, care era aşa: se spune că, dacă te duci la prânz, în câmp şi strigi ,,Cărăbuş arămiu!”, el o să-ţi apară în faţă. Ei, eu am încercat aceasta şi cărăbuşul care a venit era chiar arămiu. Am început să vorbim, de parcă ne cunoşteam de când lumea. -Tu eşti cărăbuşul arămiu? -Da, eu sunt. -Ce frumos eşti! Câţi ani ai? -Am nouă ani. -Şi eu am tot atâţia ani! am spus eu. -Pe ce dată te-ai născut? -M-am născut pe 7 august, în anul 2007. -Şi eu! zise cărăbuşul. Eu şi el am găsit multe asemănări. Am vorbit şi despre şcoală, despre cărţile citite, despre filme şi spectacole de teatru, despre vacanţa pe care abia o aştept să vină… Cărăbuşul arămiu a devenit unul dintre prietenii mei favoriţi!

Draga mea surioară,

Este ziua ta şi a mea,

Împreună să-i bucurăm ,

Zi frumoasă ca-n poveşti,

Pe părinţi şi pe bunici,

Te învăţ ca să mergi,

Lucruri bune să-nvaţăm,

Mai târziu să-mi mulţumeşti.

Şi să creştem voinici!

Sony Ghemotocul meu cel mic

Noaptea când adorm şi eu

Ronţăie cam tot ce are

El mereu hodorogeşte

Şi nu zice mai nimic,

Se roteşte voiniceşte,

…De sub vată, când apare .

Toată casa o trezeşte.

Sony e numele lui, Că-i puţin “sonat “ la minte Şi iubeşte dumnealui Farfuria cu seminţe!

În tabără

Theodora Focșa

acanta de vara se apropia cu pasi repezi. Abia asteptam sa mergem in tabara. Era prima noastra tabara! Aveam cu totii emotii. Oare cum ne vom descurca fara parinti, bunici, frati, surori?Vom fi doar cu Doamna Noastra! Emotiile ne copleseau. In sfarsit, sosise si ziua cea mare. Dis-de-dimineata ne-am adunat in fata scolii. Autocarul ne astepta. Ne-am luat “Ramas bun!” de la parinti, unii cu ochii in lacrimi, incercand sa-si stapaneasca emotiile, altii chiar plangand de-a binelea. Am inteles ca, pentru o saptamana ,Doamna ne va fi si mama si tata. Si asa a fost! Drumul a fost placut. Am cantat si ne-am jucat. Nici nu ne-am dat seama ca am ajuns. Peisajul era mirific. Printre brazii foarte inalti razele soarelui patrundeau ca niste sulite. Aerul era curat. Muntele Ceahlau se arata in toata splendoarea sa. Era fascinant! Saptamana a trecut pe nesimtite. Am avut multe activitati printre care: ne-am plimbat cu caiacul pe Lacul Bicaz, am tras cu arcul, am mers la Copacul Singuratic, unde am facut coronite din florile culese, ne-am dat cu tiroliana. Impresionanta a fost pentru mine si intalnirea cu preotul din tabara si cu maicutele de la Manastirea Durau. Am discutat mute lucruri interesante. Mi-a parut rau ca nu am reusit sa ajungem la Cascada Duruitoarea, deoarece a venit ploaia. A venit si ultima zi de tabara. Ne-am despartit cu greu de toti prietenii de acolo. Am ajuns cu bine si ne-au intampinat parintii nostri. Abia asteptam sa ajungem acasa si sa povestim despre aceasta experienta foarte placuta. Ne-am imbratisat cu totii si i-am multumit Doamnei învatatoare pentru grija pe care ne-a purtat-o si pentru clipele minunate petrecute impreuna. Nu voi uita niciodata prima mea tabara, Tabara ,,Floare –de –Colț” de la Durau, o experienta de neuitat!

Vacanța la bunici

acanta de vara se apropie grăbită. In sfârsit veni si ziua cea mare,prima zi de vacanta la bunici. Pif impreuna cu Paf si catelul Puf au ajuns in satul bunicilor. Curtea lor era in apropierea unei livezi cu ciresi. Bunica îi întâmpină cu glasul ei blând: - Bine ati venit! Va astept de mult! Imi era tare dor de voi! - Si noua, bunico! Bunicuta draga, putem merge cu Sabrina in livada? - Desigur, dragii mei ! Aveti grija sa manance bine, apoi mergeti sa culegeti cirese. Sunt foarte bune si dulci, poate voi face si dulceata. Impreuna cu Paf si Puf, Pif lua hamul Sabrinei si pornira veseli spre livada. Pentru ca copacul era prea înalt, Pif incaleca pe Sabrina si culese multe cirese. Bunica se bucura mult. - Pifisor, puteti merge la raul din spatele gradinii, sa va racoriti. Aveti grija sa nu stati prea mult. - Bunico, stai fara grija! zise Pif. Spre seara, Pif impreuna cu prietenii sai veniră acasa. Bunica îi astepta cu mancarea delicioasa aburind pe masa. - Bunico, am avut o zi plina! Cred ca voi avea o vacanta minunata! Bunica ii privi cu ochii blanzi si fericiți.

Am acas’-un catelus

Totto

Este alb ca un albus

Este alb parca-i de plus,

Are –o perna drept culcus,

Iar cand eu sunt suparata,

Cand cineva la usa bate

El ma linge si ma latra.

Latra pana nu mai poate. 25

Cățelușul Azorel

ăţeluşul Azorel,

Este tare frumuşel!

Toata ziua, el vrea joacă, Nu se satură niciodată.

Alexandru Frunză

Căţeluşul Azorel Face pozne, fel de fel. E şi foarte mâncăcios, Ar roade mereu un os. Este curajos, este jucăuş, E cel mai grozav căţeluş! Te scapă de oricine Şi aude foarte bine!

În pădure

ntr-o zi frumoasă de primăvară, un băieţel împreună cu căţeluşul său, Pufi, au plecat să hoinărească în pădure. Acolo, băieţelul şi păpuşa clown s-au dat în leagăn, iar Pufi i-a urmărit bucuros, dând din coadă. Mergând prin pădure, băieţelul şi prietenii lui s-au întâlnit cu un cal negru şi frumos, care abia aştepta să-i plimbe prin locuri neştiute de ei. La sfârşitul aventurii lor, cei trei s-au scăldat într-un iaz cu apă limpede, de culoarea azurului, iar chicotele lor de bucurie răsunau cristalin în toată pădurea.

Buburuza

ângă lăcrămioare,

Jos peste o frunză,

Stă privind la soare Chiar o buburuză.

Bianca Elena Gagea

Roşu şi cu negru E culoarea ei, Mică şi firavă Şi cu surori-trei. Stau de vorbă-acuma, Se sfădesc nespus, Oare ce vor face, Când soarele-i apus?

La Humulești

ntr-o zi frumoasa de vara, am decis impreuna cu familia sa mergem la Humulesti, sa vizitam casa parinteasca a lui Ion Creanga. De cand am citit ,,Amintiri din copilarie” imi doream mult sa vad casa in care a copilarit Marele Scriitor. Am fost impresionata de motoceii la care se jucau pisicutele, de hainele traditionale pe care le purtau ei si de uneltele cu care lucrau oamenii in trecut. Mi-a placut foarte mult si ,,Parcul tematic’’ de langa casa parinteasca, unde poti vedea personaje din povestile cunoscute. Am facut poze cu ,,Smarandita popii’’, cu cei trei iezi, cu vulpea si cu ursul. A fost minunat si astept sa revin cu drag la Humulești!

Lumea dulciurilor

ra o seara senină de vară. M-am întins sub un nuc răcoros şi dintr-o dată am aţipit. Brusc, m-am trezit într-o altă lume: copaci din acadele, râuri din suc de căpşune, un vulcan de budincă, pietricele de biscuiţi şi tot felul de lucruri formate din dulciuri. Am început să explorez împrejurimile şi am dat peste un om foarte ciudat: era construit din turtă dulce. David Andrei Gearbă

-Hei! Eu sunt David. Îmi poţi spune, te rog, unde ne aflăm şi cum aş putea ajunge acasă? _Buna. Eu mă numesc Ben.Aici ne aflăm în Lumea dulciurilor. Tot ceea ce vezi este comestibil şşi chiar dacă ai muşcat din ceva, totul revine la loc. Nu stiu cum ai putea ajunge acasă. Aici intră foarte greu cineva, doar dacă îţi plac foarte foarte mult dulciurile. -Asa este. Dulciurile îmi plac foarte mult. -Pai, nu e chiar atât de bine. Uite, vino cu mine să îţi arăt locurile de pe aici. Am fost foarte încântat de această idee şi l-am urmat în această explorare. Deodată, m-am trezit şi mi-am dat seama că totul a fost un vis. Un vis foarte benefic, deoarece am învăţat că, deşi pot exista lucruri foarte frumoase, nu toate sunt sănătoase…

Călătorie la munte

n sfarsit, a venit vacanta! Era o zi minunata de vara. Soarele incepea sa isi arate din nou puterea . Copacii isi indreptau mandri coroana verde ca smaraldul in adierea vantului. Ciripitul pasarelelor era ca un concert al naturii. Familia mea s-a gandit ca ar fi timpul pentru o vacanta. Am hotarat sa ne ducem la munte. Drumul a durat o zi intreaga. Desi eram obositi dupa atatea ore de mers, ne-am gandit sa facem o drumetie pe aceste meleaguri. Am gasit o pajiste alpina pe care pasteau doua capre negre. Am vrut sa le ating, dar fiind adaptate vietii de la munte, au fugit, iar eu am ramas uitandu-ma la ele. Se inserase deja si chiar daca eram putin obositi, eram fascinate de imprejurimi. Am decis sa exploram si pestera de la poalele muntelui. Acolo era o minunatie: stalagmite si stalactite peste tot, ca intr-un adevarat paradis. Oboseala ne-a ajuns si ne-am gandit sa ne intoarcem la cabana.

A fost o zi minunata, dar am adormit cu gandul ca vor mai urma inca vreo cateva zile, la fel sau chiar mult mai frumoase.

Rex este al meu căţel

Rex

De vaccin îi este teamă,

Obraznic, aşa-i de fel…

La băiţă nu-i prea place,

Zi de zi cu el mă joc

Iar să-l tund chiar ii displace

Şi-l alint cu foc.

Vrea să moţăie, să doarmă… 31

Pisicuța mea

ste o zi ploioasa, iar eu stau in casa si citesc. Se aude doar sunetul monoton al ploii. Intr-un cosulet cu panglici si fundite, Motanica toarce linistita. Ochii ei mari si verzi imi urmaresc fiecare miscare. Blanita ei alba si pufoasa luceste de curatenie. Are capusorul mic, aproape rotund. Urechile ciulite se misca in toate directiile, captand si cele mai mici zgomote. Mustatile aspre, negre şi lucioase stau de o parte si de alta a botului mic si catifelat. Coada alba si stufoasa are in varf un smoc negru. Ioana Grigore

Acum isi misca tacticoasa coada, semn ca Motanica pandeste ceva. Nu este un soricel! Conform proverbului: ,,Cand pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa”, asa si pisicuta mea jucausa, a vazut un ghem de lana si este nerabdatoare sa se joace cu el.

Fluturașul

Colorat pe aripioare

Cu aripi viu colorate

Si frumos ca rupt din soare,

Si antenele culcate,

Fluturaşul meu gingaş

De acolo îşi ia zborul

S-a oprit pe umeraş.

Spre câmpie, să-i duc dorul,

Si acolo stă frumos

Până data viitoare,

Fluturând miraculos.

Când va zâmbi iar la soare.

Prietenia

lături de familie, prietenii sunt unele dintre cele mai importante persoane din viaţa noastră. Fără aceştia, lumea ar fi mult mai rece, practic oamenii ar fi unii pentru ceilalţi doar nişte străini. Prietenia se naste dintr-un sentiment de simpatie, de respect şi de stimă, faţă de o altă persoană, iar aceasta se finalizeaza în momentul în care la mijloc există un ataşament reciproc între cele două persoane. Prietenia fără aceste sentimente nu poate exista. În urma unei relaţii de prietenie nu trebuie sa urmărim câştigul, motiv pentru care de multe ori prietenii se ajută indiferent de urmarile pe care vor trebui să le suporte. Confirmarea acestor cuvinte vine şi din gândirea populară, exprimată în proverbe precum: “Prietenul la nevoie se cunoaşte”. Acest proverb vine să întărească ideea că cel mai bun prieten trebuie să fie la dispoziţia ta, atunci când ai nevoie de el şi invers, atunci când el are nevoie de tine. Niciodata o relatie de prietenie nu trebuie să ia în calcul nevoile mele, ci nevoile celuilalt. Un prieten adevarat trebuie sa fie precum un frate: să fie sincer, să te respecte, să te preţuiască şi să fie pentru tine un sprijin. Niciodată, un prieten, întocmai ca un frate, nu va ezita să te apere la nevoie, dar şi să te certe atunci când situaţia o impune sau să-ţi arate acolo unde ai greşit. Prietenia, ca orice sentiment uman, trebuie sa o intretinem şi sa o dezvoltam. Oricum, într-un final, cunoaştem cu toţii proverbul: ,,Prietenul la nevoie se cunoaşte”. Atunci vom şti cu adevărat cine ne este prieten şi cine ne este prieten doar cu numele. 33

Obiceiuri și tradiții de Paște

Ștefan Alexandru Iftime

n noaptea de Înviere, credincioșii sunt încurajați să meargă la Biserică și să ia lumină. Ei trebuie să aducă de acasă o lumânare, pe care o vor aprinde cu cea pe care o scoate părintele din Altar. Lumina este simbolul Învierii. Cele mai multe familii păstrează restul de lumânare nearsă după slujbă și o aprind în cursul anului în cazul în care au un mare necaz. La sfârșitul Slujbei de Înviere, preotul împarte tuturor Sfintele Paști și îi împărtășește pe cei mici.

Buburuza

Buburuza mică, mică,

Ea pe mine se așază,

E soră cu o furnică…

Ca o taină necuprinsă,

Buburuzele au pete

Un cântec îi voi cânta,

Și cu ele sunt cochete.

Primăvara va învia.

Buburuza dragă-mi este,

Buburuză mititică,

Ca o zână din poveste.

Gingașă și frumușică!

Dragonul Aziz

a marginea satului, unde locuiesc bunicii mei, se află o pădure. Bunicii îmi spuneau să nu merg acolo, căci pădurea aceea e fermecată. Într-una dintre vacanţele petrecute acolo, am aflat că, într-adevăr, acea pădure are ceva deosebit. Mă jucam cu prietenii mei şi m-am rătăcit de ei. Am vrut să merg spre casă, dar nu mai găseam drumul. Deodată am auzit un foşnet şi un sunet ciudat. M-am speriat şi, când am ridicat privirea, m-am trezit în faţa mea cu un dragon. Frica a fost atât de mare, încât am început să ţip şi să alerg. Dragonul m-a ajuns din urmă, cum era de aşteptat şi mi-a spus să nu-mi fie frică, pentru că nu îmi face niciun rău. Mare mi-a fost mirarea, când l-am auzit că vorbeşte, iar eu îl înţeleg. Astfel, am aflat că pe dragon îl cheamă Aziz şi că are o sută zece ani. Era ultimul dragon.

Prima întâlnire cu Fram

ntr-o zi, la ora de lectură, doamna învăţătoare ne-a prezentat cartea ,,Fram, ursul polar”, de Cezar Petrescu. Am fost impresionată de aventurile ursuleţului polar şi mi-am dorit să citesc şi eu cartea. Am mers cu mama la librărie, ca să cumpărăm cartea. Eram atât de emoţionată, încât parcă nu mai aveam glas nici să salut. - Bună ziua, domnule librar! Aş dori să cumpăr cartea ,,Fram, ursul polar”, dacă o mai aveţi... Delia Iftimoaia

- Chiar astăzi am primit un nou pachet cu această carte, deoarece este foarte căutată de către copiii de vârsta ta. Toţi vor să afle aventurile ursuleţului. Cu siguranţă vei fi pasionată de lectura cărţii. Să o citeşti cu mare drag! Am mulţumit şi am luat cartea cu mâinile tremurânde de emoţie şi de bucurie. Abia aşteptam să ajung acasă şi să intru în lumea lui Fram.

A venit vara

În sfârşit, a venit vara,

Toţi copiii ies afară,

Cu un soare arzător,

Să se joace şi să zburde...

Chiar se termină şi şcoala,

Ei se bucură de vară:

Păsări multe văd în zbor...

Ura! Ura! Vrem la munte!

În lumea poveștilor

m aflat nu de mult timp, despre carte, că este un univers secret creat de un om înzestrat, unde pătrund doar cei ce îl descoperă. Într-o seară, citind cartea ,,Mică Sirenă”, am adormit. Atunci am avut cel mai frumos vis. Se făceacă eu eram prinţesa din castel. Acesta era lângă mare şi în fiecare seară ieşeam afară şi priveam apusul . Era atât de frumos! Un peisaj de vis ! Într-un amurg , stând pe nisipul cald şi privind soarele ce apunea , aud pe cineva cântând lin cu un glas nemaiîntâlnit până atunci. Privind spre mare, am văzut-o pe Ariel, mica sirenă. . - Ce faci ? m-a întrebat Ariel . - Bine, privesc apusul. Dar cum este posibil să fii aici ? am întrebat eu cu uimire. . - Aşa cum sunt şi prietenii mei! şi arată cu degetul spre cer . Din văzduh apăruse Tinkerbell, zburând repede înspre noi . - Ce se întâmplă? întreba Tinkerbell curioasă . - Nu crede că sunt aici! spuse Ariel râzând . Tinkerbell începuse şi ea să râdă. . - Dacă nu ne crede pe noi, poate o crede pe Cenuşăreasa. - Dar… Nu am apucat să mai spun nimic , că dinspre castel apăru Cenuşăreasa. Era îmbrăcată într-o rochie frumoasă , lungă şi strălucitoare . A venit lângă mine, mi-a luat mâna şi mi-a spus: - Noi am venit din poveşti , ca să stăm cu ţine , fiindcă eşti foarte pasionată de poveştile noastre. . Era atât de frumoasă atmosfera! Soarele apusese , iar eu adormisem pe plajă , înconjurată de personajele mele preferate. Dimineaţa i-am povestit visul mamei mele şi a rămas uimită. 37

Aventurile piticilor magici

Antonie Isai

dată, demult, aproape de pădurea de smarald, trăiau trei pitici într-o mică căsuță de lemhn. Ferestruicile cât un ghiozdan de școlar lăsau să pătrundă razele blânde ale soarelui în mica lor locuință. Nimic din umila lor căsuță nu arăta că cei trei frați locuiesc singuri. Totul era îngrijit și ordonat. Într-o zi frumoasă de vară, piticii s-au dus în pădure să culeagă mure și căpșuni pentru desertul de la masa de prânz. Deodată din pământ au ieșit niste ciuperci uriașe. Dar nu ciupercile erau ciudățenia, ci faptul că pe pălăria acestora era o adevărată zarvă și niște omuleți mici și păroși gesticulau nervoși. Se pare că au nimerit tocmai peste poiana secretă unde în fiecare an avea loc conferința hobiților. Cei trei frați s-au ascuns în spatele unui trunchi găunos privind speriați, dar și fascinați de ceea ce vedeau. Un bărbos burtos, cu o sabie la cingătoare, prea mare pentru el, conducea discuțiile. Păcat că erau totuși prea departe și nu puteau auzi ce vorbesc. Șeful hobiților ținea în mână o geantă de piele pe care o ridica mereu și spunea ceva. Pe când acesta dăda niște explicații, de sub ciuperca ce servea drept scenă ieși un pitic zdrențuros care, într-o clipă, înhăță geanta șefului și se făcu nevăzut. Hobiții rămaseră înmărmuriți. Nici nu și-au dat seama ce s-a întâmplat. La fel și piticii din ascunzătoare... – Rob, putem merge acasă, întrebă înfricoșat mezinul Roberto de după trunchiul gros ce le servea drept ascunzătoare. – Dar unde a dispărut Roby? Era aici lângă mine! – A... a ... fugit după piticul ... cel hoț... se auzea glasul tremurând al lui Roberto. – Uf!... sigur dăm iar de bucluc!... În hărmalaia care s-a iscat în tabăra hobiților, fiecare fugea care încotro încercând să găsească urma hoțului.

Un hobit a observat că ceva se mișcă în spatele trunchiului căzut. S-au grupat repede și au atacat din ambele părți. Ce să vezi! Un pitic cu pălărie roșie cu o barbă maro ce îi ajungea până la burtă, îmbăcat în albastru-închis și pantaloni negri privea nedumerit. Ar fi vrut să spună ceva, dar sabia de la gât nu îi permitea. L-au legat și l-au dus în fața șefului. – Unde e geanta pe care ne-ai furat-o? – Nu eu am furat-o, spuse piticul jignit. Cum puteți să mă confundați cu zdrențurosul hoțoman care v-a furat granta? – A, deci știi cine e vinovatul, cred că ești în cârdășie cu el. – Nu este adevărat, nu am nici o vină! Eram împreună cu frații mei căutând căpșuni pentru desert... – Care va să zică sunteți mai mulți, i-o reteză șeful, știam eu! O bandă de hoți! – Nu pricepi deloc! Noi nu avem nici o vină! Ți-am mai spus! – Noi, care „noi”? Dacă e așa cum spui tu, unde sunt frații tăi? – Roby cred că a plecat după hoț, așa spunea Roberto, fratele meu mai mic, iar el nu știu nici eu unde a dispărut. Ați apărut voi și m-ați legat. Mititelul cred că moare de frică pe aici prin această pădure plină de primejdii și voi mă țineți aici legat. Dați-mi imediat drumul! Trebuie să mă duc să-mi caut fratele. Așa i-am promis mamei mele că voi avea mereu grijă de el. Și eu nu-mi încalc niciodată promisiunile. Nervos nevoie mare, Rob se încordă o dată, pocni din degete și se scutură de toate frânghiile care îl ținuseră până atunci prizonier. Hobiții speriați l-au întrebat: – Cine ești tu? Un pitic magic? Cei despre care scrie în cărțile noastre de povești? – Nu știu ce scrie în cărțile voastre, știu doar că fratele meu cel mic are nevoie de mine și cred că nici cel mijlociu nu o duce prea bine. La revedere! Dându-și seama că nu se pot pune cu puterile piticului magic și încântați de întâlnirea cu personajul lor preferat și-au dat seama că acest pitic era singura lor salvare. – Stai, așteaptă-ne! Te putem însoți. Noi te ajutăm să-ți găsești frații și tu ne ajuți să ne recuperăm geanta. Și plecară cu toții la drum. Primejdii negândite îi așteptau. 39

Povestea școlii

coala. Ce este şcoala ?

Şcoala este universul celor mici, dar și al celor mari. Cei mai frumoşi ani din viaţă îi petrecem la școală. Dar oare de ce ?

Mario Andrei Iurașcu

În primul an învățăm secretele scrisului și ale cititului. În al doilea an facem cunoştinţă cu matematica , care continuă să ne spună poveştile ei despre cifre, numere, ecuaţii şi semne până la finalul scolii, în special, în clasa a treia. Clasa a patra vine cu primul examen din viaţa noastră, vine cu emoţii, cu fericire, cu despărţirea de doamna învăţătoare, de clasa în care am studiat cinci ani, de colegi. Clasa a cincea porneşte complet diferit: materii noi, colegi noi, profesori noi, încercari noi, examene noi . Dar pana la urma treci de toate. Treci de copilărie, de şcoala primară, de clasa cu multe poze, fără să îţi dai seama... Acum, cât încă mai sunt în clasa a doua, pot profita de tot ce e în jurul meu. Încă mai pot vedea în clasa de curs un mic palat, conturat cu creioane colorate, cu bănci de vată de zahăr şi cu scăunele de acadea. Încă îmi mai pot imagina că doamna învăţătoare este o zână bună, care a venit la şcoala mea, ca să mă înveţe toate lucrurile bune, care îşi împarte secretele cu bunăvoinţă. Încă îmi mai pot închipui că holul este tunelul din pădurea fermecată, pe care toţi păşim la început cu emoţie. Încă mai pot visa ca un şcolar de clasa a doua ...

O zi minunată ra o zi minunată de vară. Soarele trimitea raze călduţe către Planeta Albastră.

Am plecat împreună cu colegii şi cu doamna învăţătoare la Teatrul pentru Copii şi Tineret ,,Luceafărul”, din oraşul nostru, Iaşi. Doream să vizionăm spectacolul ,,Harap –Alb”. Nu credeam că totul va fi atât de fascinant. Deşi nu am citit încă povestea, am înţeles foarte bine personajele şi acţiunea. M-a impresionat cel mai mult momentul în care regele s-a costumat în urs şi i-a atacat pe fiii săi. Mi-a plăcut curajul deosebit al fiului mic şi modul cum a reuşit să depăşească toate greutăţile. Aş dori să merg mai des la teatru şi să văd şi alte spectacole, precum: ,,Frumoasa din pădurea adormită” şi ,,Albă-ca-Zăpada”.

Fluturele

Cosmina Leșe

Aripi colorate Din cocon formate, Pete argintii Sclipesc în raze vii. Strălucești în soare, Cu multă culoare. Ești fluturele meu frumos, Ce planezi pe cer voios. Vino-n casa mea, Toți te vor aprecia! Soarele-ți zâmbește, Cu drag te-ncălzește. Veșnic să trăiești, Că prea frumos ești!!!

Buburuza Aripi colorate Din cocon formate, Pete argintii Sclipesc în raze vii. Strălucești în soare, Cu multă culoare. Ești fluturele meu frumos, Ce planezi pe cer voios. Vino-n casa mea, Toți te vor aprecia! Soarele-ți zâmbește, Cu drag te-ncălzește. Veșnic să trăiești, Că prea frumos ești!!!

În poieniță

ram undeva, într-o frumoasă poieniţă. Razele calde ale soarelui încălzeau pământul. Covorul de flori multicolore era plin de fluturi şi albine. Se auzea susurul izvorului, păsările cum cântau şi micul greieraş. Deodată, lângă râu s-a ivit un cerb trufaş şi zdravăn. Am vrut să îl privesc mai de aproape, fără să-l sperii. S-a întors brusc, iar eu am tresărit. Am scos un măr din ghiozdan şi m-am apropiat uşor de el. Mi-a luat mărul din mână şi i-am atins botul catifelat şi umed. De atunci îi duc de fiecare dată mere dulci şi zemoase, iar el, drept răsplată, îmi oferă o tură călare prin poieniţă.

Grădina de legume

ntr-o zi de dimineaţă,

De cum m-am trezit,

Am pus mâna pe lopată

Şi-am ieşit la grădinărit.

Rareș Andrei Maican

Multe legume gustoase Şi multe fructe zemoase, Eu de toate am drag mare, Căci sunt bune de mâncare. Tot muncesc de zor la ele Şi le-ngrijesc cu plăcere! Când sunt coapte şi gustoase, Eu le savurez pe toate.

La joacă ntr-o zi însorită de vară, am ieşit la joacă, în parcul din apropiere.

Acolo m-am întâlnit cu prietena mea, Alina. Noi am hotărât să ne jucăm cu zmeul. Acesta este jocul nostru preferat. Ne bucurăm să înălţăm zmeii coloraţi şi să îi urmărim cum zboară pe cerul albastru. Copiii din parc priveau şi ei cu bucurie dansul zmeilor în văzduh. Noi ne simţeam foarte importanţi, căci erau zmeii noştri. Când s-a lăsat seara, am coborât zmeii şi ne-am îndreptat spre casă. Eram obosiţi, dar fericiţi de zborul fascinant al zmeilor.

Visul

ra o seară liniştită. Citeam cartea mea preferată despre unicorni. Deodată, pleoapele mi s-au închis încetişor şi pe la gene a venit Moş Ene.

Zara Natalie Mihalache

Am visat că eram la capătul unui curcubeu multicolor. Acolo am găsit unicorni cu cornurile colorate, lucioase şi luminoase. Ei aveau aripi. Le-am privit fascinată, iar ei m-au întrebat dacă nu vreau să zbor pe aripile lor. Le-am spus că aş fi încântată, iar ei m-au urcat cât ai zice ,,peşte” pe aripile colorate şi am zburat în înaltul cerului. De acolo, Pământul era ca o sferă albastră, exact aşa cum am învăţat la şcoală. Am zărit munţii cei mai înalţi, apele albastre, construcţiile măreţe. Am încercat să ghicesc unde este şi ţărişoara mea, dar unicornii zburau tot mai sus şi ... Când m-am trezit, mi-am dat seama că totul s-a petrecut în vis. Ce ciudat!

Prietenele naturii

atura este fascinantă. Ne dăruieşte tot ceea ce ne dorim. Până şi anotimpurile sunt prietenele ei. Ele se aşteaptă una pe alta, astfel încât ne bucurăm de frumuseţea fiecăreia. Primăvara ne aduce fluturi, albine şi flori înmiresmate. Vara vine cu lumină, căldură şi aduce vacanţa cea mare. Toamna ne dăruieşte toate fructele aromate şi legumele gustoase. Iarna vine însoţiă de alaiul de fluturi albi, aşterne covoare strălucitoare, aduce omuleţii de zăpadă şi sărbătorile e iarnă, precum şi cadourile de la Moş Crăciun. Prietenia anotimpurilor este un bun exemplu şi pentru oameni. Dacă ele nu s-ar fi împrietenit, nu am asista astăzi la măreţia lor. 47

Ă&#x17D;

Promisiunea

ntr-o seara linistita de vara, Ioan a iesit la plimbare la marginea padurii intunecate. Puf, catelul sau cel jucaus, a iesit dintr-un tufis incarcat de flori de iasomie. Acesta avea in botic o jucarie de plus trista si murdara. A lasat-o la picioarele baietelului care a luat-o in brate si i-a sters lacrimile marunte. Apoi i-a curatat obrajii si a scuturat-o de praf. Din umbra misterioasa si deasa a padurii a iesit un cal frumos. Ioan si papusa sa au incalecat pe calul negru care i-a condus la marginea unei ape stralucitoare. Radu Mihai Panican

Aici cei doi calareti s-au aventurat in apa cristalica si racoroasa. Papusa s-a curatat de toata mizeria, iar chipul ei s-a luminat de fericire. Ioan i-a promis ca o va pastra pentru totdeauna si ca va avea grija sa nu mai fie trista niciodata.

Povestea u pasi grabiti, din calimara, cuvintele incep s-apara!

Pe foaia ca de catifea, povestea suna cam asa: un soricel si-un motanel mergeau tiptil, printr-un castel. Si ce sa vezi, din debara venea miros de musaca! Iar sus, pe masa aranjata era si sunca afumata! De nu era Grivei acasa, cei doi furau tortul de pe masa! Povestea noastra s-a sfarsit: cei doi de foame n-au murit!

Kronos In casuta noastra mica Sta si doarme o pisica. E timida, curioasa…. E pisica mea frumoasa!

Kronos e un motanel… Desigur, inca mititel, Cu ochi senini cand ma priveste, Eu stiu ca si el ma iubeste!

Il iau in brate si-l alint Si-mi place sa-l ascult cum toarce! De n-ar fi el, m-as plictisi Si spuneti, oare, ce m-as face?

Oglinda fermecată

nainte de a pleca la scoala, arunc o privire, in fuga, spre oglinda. Oglinda imi zambeste. Zambesc si eu! Cu mainile amandoua imi asez parul ciufulit. Oglinda face si ea acelasi lucru! - Esti buna cu mine, ii zic, si-i fac cu ochiul. Deschid gura si-i arat ca mi-a cazut un dinte. Sunt tare mandru! Oglimda e mandra si ea! Si ei i-a cazut un dinte! Zambesc din nou fericit. Oglinda surade si ea! Prins in jocul acesta frumos, uit ca timpul se scurge. Bunica ma striga: “Raducu, sa mergem! Întarziem la scoala!” Ii fac din mana oglinzii si fug bucuros spre scoala. - Sa fii cuminte, Raducu! aud o soapta de nicaieri și stiu ca e oglinda mea fermecata. 49

O faptă bună

n timp ce mergeam spre bunica, m-am întâlnit cu prietenele mele, Smaranda şi Miruna. Am mers împreună în parcul din cartier şi, după ce ne-am jucat preţ de o jumătate de oră, am auzit un scâncet după un tufiş. Am găsit acolo un căţeluş rănit la un picior. Eu i-am dat să mănânce biscuiţi, Miruna i-a dat apă, iar Smaranda i-a făcut un bandaj din batista ei. Înte timp a sosit şi stăpânul, care îl căuta de zor. Teodora Maria Poiană

Ne-a mulţumit, a luat căţelul şi l-a dus la veterinar. Când am ajuns la bunica, am fost certată pentru că am întârziat, dar am fost iertată, când a auzit că am ajutat un căţelus nevinovat.

Cățelușul rătăcit Din tufişul de afară, Zgribulit şi tremurând, A ieşit un căţeluş, Căruia i-am zis Lăbuş. 50

Hai, căţelule, în casă, Să te încălzeşti un pic, Să te speli şi să mâncăm, Şi apoi să ne jucăm.

Extraterestrul Mip

u început să vină zilele calde. Împreună cu familia mea, am mers în padure pentru a face un grătar. Plimbându-ne prin pădure pentru a culege vreascuri, am zărit clipind o lumină de culoare verde. Când am ajuns acolo, am văzut o fiinţă, care semăna cu un om de culoare verzuie. Acesta ţinea în mână un aparat misterios şi părea foarte supărat. Întrebându-l ce caută acolo, el a spus că este de pe planeta Beta, a venit pe Pământ în excursie, dar s-a pierdut de grup şi aparatul de teleportare i s-a stricat. Atunci mi-a venit ideea să-i schimbăm bateriile cu cele de la păpuşa mea. În mod miraculos, aparatul a început să funcţioneze. Omuleţul verzuliu mi-a mulţumit şi mi-a dat în dar un mic aparat, care are posibilitatea să-mi răspundă la toate întrebările. După ce ne-am luat rămas bun, Mip, căci aşa îl chema, s-a teleportat la colegii lui. Am fost tristă că ne-am despărţit, dar bucuroasă că, de acum, aveam răspuns la toate întrebările din lume.

Furnicuța ra o zi minunată de vară.

Furnica n-a mai putut răzbi cu bobul de mazăre, pe care îl tot rostogolea spre muşuroi. Văzând-o, am întrebat-o: - Ai nevoie de ajutor? - Nu, multumesc frumos! Aceasta e treaba mea zi de zi. - Bine, dar dacă o să ai nevoie, să mă anunţi. Când am ajuns la uşa casei, împrejurul picioarelor mele se aflau mai multe furnici, care m-au întrebat: Andrada Cristina Pricope

- Ne poţi ajuta să cărăm aceste provizii până la muşuroi? - Desigur! am răspuns eu. Ajungând la muşuroi, regina mi-a dat drept răsplată un inel din boabe de grâu. M-am simţit foarte fericită, că am ajutat pe cineva.

Fluturașul

Într-o zi cu soare

Sub razele de soare,

Se aşază pe o floare,

Cu aripile sclipitoare,

Mic şi gingaş,

Lumina îl încălzeşte

Fluturele poznaş.

Şi fluturaşul se-nveseleşte.

În podul bunicilor eri am fost la bunici.

Nu ştiam ce să fac mai întâi: să văd puişorii şi bobocii de raţă şi gâscă, să mă joc cu pisicile, să intru în odăile răcoroase mirosind a busuioc şi levănţică... Deodată mi-am adus aminte de podul bunicilor, locul unde se ascundea tatăl meu când îl certa bunica. Am urcat şi am găsit câteva lucruri ale lui. Erau multe jucării şi cărţi vechi, dar interesante, după părerea mea. În cele din urmă, m-am oprit asupra unei cărţi, cu paginile îngălbenite. Unele dintre ele erau rupte pe la colţuri şi pe fiecare pagină era câte o imagine uşor colorată. Această carte se numeşte ,,Abecedar”, dar altfel decât cel pe care l-am avut eu în clasa întâi. Când am coborât din pod, le-am arătat bunicilor cartea şi au spus că pot să o păstrez. Am hotărât să-mi creez şi eu un loc, unde să îmi păstrez cărţile şi jucăriile copilăriei mele.

Caterina Maria Rebegea

Întâlnirea cu Cenușăreasa

umea cărţilor… o lume fantastică cu zâne, prinţese şi Feţi-Frumoşi… - Oare cum aş putea să ajung acolo? - Doar citind, draga mea Cati. - Cine se aude? Cine eşti? - Eu sunt Cenuşăreasa. - Cenuşăreasa! De când eram mică mi-am dorit să te întâlnesc. Aproape că nu te-am recunoscut. Te ştiam fata pedepsită şi umilită de mama şi de cele două surori vitrege. Aş fi vrut să-ţi fi fost alături în acele clipe grele. - Ştii că mama m-a învăţat să fiu harnică, blândă şi curajoasă. Astfel, am reuşit să trec peste toate. Zâna-Bună şi Prinţul mi-au fost alături. - Povestea ta mi-a arătat că forţa binelui învinge. - Aşa este, să ţii minte acest lucru! Acum, îmi pare rău, dar trebuie să plec. Pe curând! - La revedere, Cenuşăreaso!

Cărăbușul

Intr-o zi stând într-un parc,

Cu aripile pudrate,

Dimineaţa se trezeşte.

Pe picior mi s-a urcat

Zboară din zori până-n noapte,

Aripile-şi îngrijeşte,

Cărăbuşul de aramă,

Apoi merge la culcare

Pentru a porni în zbor

Ce vine-n fiecare vară.

Pentru a sta la răcoare.

Cu alaiul gazelor.

La pas în lumea cărților

ra o vară luminoasă, ce însoţea vacanţa mare. După o zi de joacă cu prietenii, într-o seară eram frântă de oboseală. M-am aşezat în pat, cu gândul să citesc o povestioară înainte de culcare. Ochii mi se închideau uşor şi am adormit, cufundându-mă într-un vis adânc. Acesta nu era un vis oarecare. Credeam că mă aflu în camera mea, doar că ceva părea schimbat. Fiecare carte de pe raftul din biblioteca mea dispăruse. Am ieşit din cameră, fără să-mi dau seama ce se întâmplase. Când am deschis uşa, am rămas fără cuvinte. În loc să ies pe holul din casă, m-am trezit pe o pajişte întinsă şi parfumată, plină de ,,floricelecărţi”, ,,fluturaşi-cărţi”, ,,îngeraşi-cărţi”, cu poveşti, poezii, basme, … Ceva le oferea un aer misterios. Când m-am uitat mai bine în jur, am observat ceva ciudat. Toate aveau chip de om, zâmbindu-mi prietenos şi fluturându-şi paginile pline de cuvinte şi desene prin aer . Deodată, am simţit cum una dintre cărţi se apropie de mine şi-mi şopteşte : -Cati, deschide-mă şi citeşte-mă! Ascund o poveste frumoasă ! Am întins mâna să iau cartea, dar aceasta a fluturat din aripioare, ca şi cum s-ar fi jucat ,,de-a prinselea” cu mine. Amuzată, am încercat să o prind, dar s-a transformat într-o steluţă şi şi-a luat zborul spre cer, zornăind din zimţişorii aurii. Dar zornăitul, în loc să se îndepărteze o dată cu steluţa, parcă se auzea tot mai aproape… Am deschis ochii şi privirea mi-a căzut pe ursuleţul meu de pluş, căruia i s-a declanşat alarma, căci mama tocmai îi schimbase bateria. Mi-am dat seama că totul a fost doar un vis, dar eu voi căuta cartea cu nerăbdare, până o voi descoperi. 55

La bunici

ram în vacanţa de vară la bunici. Afară ploua şi nu puteam ieşi la joacă.

Paul Gabriel Sfatcău

Deodată mi-am adus aminte de podul bunicilor, locul magic unde nu am fost niciodată. M-am suit pe scară şi am intrat în pod. Parcă nimerisem într-o lume de demult. Acolo am văzut lăzi vechi pline cu haine din tinereţea bunicilor, cărţi din vremea când erau şi ei şcolari şi chiar jucării vechi. Ce interesant părea totul! Când am coborât, l-am rugat pe bunicul să-mi povestească despre lucrurile vechi din pod. El şi-a amintit cu drag de anii tinereţii. Poveştile bunicului erau fascinante. Eu l-am ascultat cu sufletul la gură. Abia aştept să merg din nou în vacanţă la bunici!

Expediție pe munte

ntr-o vară am fost cu prietenii mei într-o staţiune de munte. Acolo ne-am cazat în două căbănuţe frumoase. În prima seară am făcut un plan de explorare a muntelui pentru următoarele zile. După o noapte de odihnă, dimineaţa ne-am pregătit rucsacurile, ne-am echipat corespunzător pentru o zi pe munte şi am plecat nerăbdători. La ieşirea din sat, am dat piept cu muntele abrupt. Ghidul nostru ne-a condus pe nişte cărări numai de el ştiute. Totul mi s-a părut extraordinar. Am început să văd muntele cu alţi ochi, încercând să-i descifrez tainele: pădurile, potecile, florile, animalele... Ce interesantă a fost expediţia pe munte!

Kid, cățelul meu

oamenilor.

Gruia Mihai Tarlion

mi plac mult câinii. Ei sunt prieteni de nădejde ai

Vreau să vă spun că, nu demult, am avut un câine din rasa Shar Pei, pe care îl chema Kid. Mama mi-a spus că este orb. Aşa l-a cumpărat. El se orienta doar după miros. Era inteligent ca toţi câinii, dar era şi foarte jucăuş, frumos şi înţelept. Avea blana ca nisipul şi îmi amintea de marea cea albastră cu plaja aurie. Anul trecut, în februarie, iubitul meu căţel s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut fi salvat. Mi-a părut foarte rău după el, pentru că am pierdut un prieten adevărat. Îmi este dor de el! Acum am doi căţei foarte frumoşi şi jucăuşi. Kid cred că se bucură, din ,,Lumea câinilor buni”, unde s-a dus, că mi-am găsit alţi prieteni credincioşi!...

În podul bunicilor eri am fost la bunici.

Nu ştiam ce să fac mai întâi: să văd puişorii şi bobocii de raţă şi de gâscă, să mă joc cu pisicile, să intru în odăile răcoroase mirosind a busuioc şi a levănţică... Deodată mi-am adus aminte de podul bunicilor, locul unde îşi ţin amintirile preţioase. M-am urcat în pod să aflu ce lucruri frumoase au bunicii mei. M-am uitat în jur şi am găsit un cufăr. L-am deschis. Am găsit poze vechi, o colecţie de monezi şi multe cărţi vechi. M-am uitat printre cărţi şi am găsit manuale de când bunicii erau elevi. Într-un colţ, am găsit mai multe jucării din lemn, din copilăria bunicilor. Ce interesant a fost să văd lucruri strânse de-a lungul vremii de către bunici!

Rareș Alexandru Timofte

O lume magică

eri am fost la bunici. Nu stiam ce sa fac mai intai: sa vad puisorii si bobocii de rata si de gasca, sa ma joc cu pisicile, sa intru in odaile racoroase mirosind a busuioc si levantica… Deodata mi-am adus aminte de podul bunicilor, locul unde erau depozitate jucariile mele de cand eram mic si alte vechituri la care acestia tineau foarte mult. M-am urcat incet pe scarile care duceau in podul casei, cu grija, sa nu fiu auzit. Ajuns acolo, am vazut cum toate jucariile vechi au prins viata. Unele dintre ele m-au recunoscut si m-au chemat sa ma joc cu ele, asa cum faceam altadata. Am intrat in lumea lor magica si nu mi-am dat seama ca a trecut timpul. Deodata am auzit glasul bunicii care ma chema la masa. Am plecat din pod, dar nu inainte de a le promite ca nu le voi uita si ma voi intoarce cat mai repede la ele.

Fluturașul

Fluturas punctat pe aripioare

Zbori, batand din aripioare,

Sa ma urc pe-o aripioara,

Tu zbori usor, din floare-n floare,

In a soarelui splendoare,

Si sa vin la primavara,

Si esti mandru, gratios,

Si as vrea, daca-i putea,

Sa ma duci departe-n zari,

Căci ai colorit frumos.

Sa ma iei aici, colea.

Sa mai vad si alte tari.

Ă&#x17D;

Valul

n vacanta din vara trecuta, am mers cu familia la mare. Pana acolo, am avut de strabatut un drum de cateva ore. Pentru ca eram obosit si nerabdator, am inceput sa privesc luminitele de pe marginea autostrazii. Deodata, se facea ca eram pe tarmul marii si culegeam scoici pentru un castel de nisip. La un moment dat, un val urias m-a rapit si m-a ridicat in inaltul cerului, plutind ca un inger peste marea cea albastra. Eram speriat, dar totusi bucuros de ceea ce puteam vedea de acolo. Parca valul imi soptea ceva: - Nu te speria! Eu vreau sa ma joc. - Lasa-ma la tarm, te rog!Parintii mei se vor ingrijora! Valul ma mai ridica de cateva ori, apoi usor ma lasa pe nisipul fierbinte. Ca din senin, am deschis ochii si mi-am dat seama ca totul a fost doar un vis. De abia asteptam sa ajung in fata valurilor marii. 61

Ceasul de pe gard

n ograda cea frumoasă

Stă pe gard de dimineață,

Victor Matei Ursache

Tot cântând întruna,

Cocoșelul năzdrăvan, Ca să scoale lumea. Iar când intră cineva, Cântă să anunțe în sat, Sosirea unui invitat.

Răsăritul

unt la mare cu familia. E dimineața devreme și mergem la răsărit. Mi-e somn și mă întind pe șezlong. Se făcea că din mare săreau delfini, de parcă ar fi fost la un concurs: ,,Cine sare cel mai sus?”. Veneau atât de aproape, încât aveam impresia că pot să-i ating cu mâna. Concursul s-a terminat și câștigătorul a primit o minge din aur. Părea a fi ca un soare. Lumina atât de puternic, încât prin pleoapele strânse simțeam cum îmi ard ochii. Clipesc des și văd soarele, care se ridica din valuri. E răsăritul, iar eu am avut un vis frumos.

Ghiozdanul magic

ntr-o seară, aproape de începutul anului şcolar, am primit de la o zână un ghiozdan magic. Eu, însă, nu ştiam acest lucru. Când să plec la şcoală, mi-am umplut ghiozdanul cu jucării, în loc de cărţi şi caiete. Deodată, ghiozdanul zise: - Stai! Acestea nu se pun în ghiozdan! - De ce nu se pun? întreb eu mirată. - Deoarece nu sunt pentru învăţat, la şcoală! răspunde înţelept ghiozdanul. Cu ele te joci acasă. - Dar, de unde stii asta?! Diana Maria Verbuță

- Eu să nu ştiu?! Ha, ha! Bineînteles că ştiu, doar sunt un ghiozdan magic. Ai uitat că zâna m-a adus în dar, să te povăţuiesc atunci când greşeşti? De atunci, eu ascult mereu sfaturile ghiozdănelului meu magic.

Castelul Bran

ntr-una din vacantele de familie, cand eram cu parintii si fratele meu la munte, am mers sa vizitam Castelul Bran. Mai intai am vizitat exteriorul, apoi am intrat in interior. Aici am vazut rochii foarte frumoase, purtate cu mult timp in urma, am aflat cum se faceau hainele şi diferite alte lucruri. In castel, demult, a locuit domnitorul Vlad Tepes si apoi, mai tarziu, regina Maria. Se spune că, datorită acestui domnitor s-a nascut Legenda lui Dracula. Va propun sa vizitati acest castel, deoarece este frumos, vechi si puteti afla lucruri interesante despre istoria noastra. 64

Zuza Zuza este un căţel Mic şi tare frumuşel. Are blana negrişoară Şi îi place mult să sară .

Ochii îi sunt două perluţe Şi are patru lăbuţe. O iubesc şi-mi este dragă Ne jucăm ziua întreagă!

Visul

ntr-o noapte am visat ca sunt in lumea dulciurilor. Ma intalnisem cu un om din turta dulce. Am facut cunostinta si am aflat ca il cheama Turtita. Mi-a povestit ca urmeaza sa se casatoreasca cu o Fata-Briosa si m-a invitat la nunta lor. Deodata parca mergeam spre bal cu o masina doar din ciocolata. Cand am ajuns, am cunoscut-o pe Briosica, cea care va fi sotia lui Turtita. In timpul ceremoniei a aparut un om facut numai din sare. El o rapi pe Briosica si fugi cu ea pe lacul din budinca de vanilie folosind o barca de napolitana. Am sarit repede si am amestecat budinca si astfel am reusit sa il opresc, iar Turtita a salvat-o pe Briosica. Omul de Sare a fost prins de doi politisti de înghetata si dus intr-un frigider. Ceremonia a continuat cu un bal foarte dulce, dar eu a trebuit sa ma trezesc, caci se auzea glasul mamei, anuntandu-ma ca e tarziu. 65