Internet - spatiu informational si de comunicare

INTERNET – SPAŢIU INFORMAŢIONAL ŞI DE COMUNICARE CONSIDERENTE GENERALE Comunicarea nu este doar apanajul oamenilor. Totul în Univers interacţionează. La fiinţe, procesul comunicării este evident, în special când se face conştient - datorită inteligenţei. De-a lungul existenţei sale omenirea a progresat prin îmbunătăţirea comunicării. Biologii argumentează că atât corpul cât şi creierul oamenilor nu s-au schimbat aproape deloc în ultimii 100.000 ani. Iar pentru viitorul previzibil nu există nici un indiciu că s-ar putea aştepta schimbări evolutive majore.

Ne putem imagina evoluţia comunicării umane transferată pe durata unei zile (24 ore): momentul de pornire, ora 0.00, este datat cu 36.000 ani în urmă, când se crede - convenţional - că a apărut limba ca mijloc de comunicare. O scurtă redare a progreselor ne oferă următoarea imagine: ora 3 noaptea – nu se întâmplă nimic; ora 6 dimineaţa - nu se constată nici o schimbare. La ora 8 dimineaţa începe prima revoluţie în comunicare: este descoperită pictura rupestră. Privind în continuare dezvoltarea comunicaţională constatăm: ora 12 amiaza - nimic nou, peşterile sunt pictate în continuare. Ora 18 - aceeaşi imagine: în peşteri activează „artiştii”. Ora 20 - se „mişcă” ceva în sectorul comunicării: sumerienii descoperă (cu 4000 de ani înainte de Christos) scrisul. Ora 20.40 - egiptenii inventează hieroglifele. Ora 21.28 - se dezvoltă alfabetul. Ora 22.06 perioada când trăieşte Homer (primul mare poet a cărui operă s-a transmis pe cale scrisă). Imperiul Roman durează între 22.38 şi 23.01. Abia la ora 23.38, la Mainz începe următoarea revoluţie în comunicaţie Gutenberg tipăreşte Biblia. De acum, invenţiile se succed tot mai repede: 23.53 - presa tipografică pe aburi; 23.54 - telegraful; 23.55 - telefonul. Din acest moment începe explozia comunicaţională: 23.57 - filmul cu sunet; 23.58 - televiziunea în culori; 23.59 - primul satelit artificial. Ultimele secunde: comunicaţiile şi computerele converg. Internetul a deschis larg porţile comunicării între oamenii din toate colţurile lumii.

Ceea ce am vrut să arăt prin acest exerciţiu de imaginaţie este faptul că, deşi civilizaţia îl dotează pe om cu o tehnică prin care puterea şi activitatea sa se măresc considerabil natura sa fundamentală (biologică) nu s-a schimbat. Doar mijloacele prin care comunică omenirea au cunoscut o evoluţie rapidă dintre care cea mai spectaculoasă este cea a Internetului1.

Fig. 1 Evoluţia mijloacelor de comunicare

Legendă: ▬ telefon; ▬ TV; ▬ PC; ▬ Banda magnetică; ▬ CD; ▬ GSM; ▬ Internet În aprilie 1998, Departamentul pentru Comerţ al Statelor Unite a prezentat un raport despre economia digitală.

Probabil că fraza cea mai memorabilă din acel raport este următoarea: „Ritmul de adoptare al Internetului eclipsează toate celelalte tehnologii care l-au precedat. Radioul a existat cu 38 de ani înainte ca acesta să fie acceptat de cincizeci de milioane de oameni; televizorului i-au fost necesari 13 ani să ajungă pe bancul de lucru. După 16 ani de la apariţia primului calculator personal, cincizeci de milioane de oameni deja îl utilizau.

Odată ce a fost disponibil marelui public, Internetul a trecut această barieră în doar patru ani”.

1

Vezi şi J.J.Van Cuilenburg; O. Scholten, G.W. Noomen, Ştiinţa comunicării, ediţia a II-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, pag. 66.

3

SCURT ISTORIC Istoria Internetului este o lectură fascinantă, plină de paradoxuri, originile sale putând explica pe deplin configuraţia sa actuală. Internetul a apărut din dorinţa armatei Statelor Unite de a comunica în cazul unui război, iar impulsul a fost nevoia SUA de a răspunde provocării Uniunii Sovietice care a lansat primul satelit artificial al Pământului în 1957. Armata americană avea nevoie de o reţea flexibilă pentru cazul în care legătura ar fi fost întreruptă într-un punct, informaţia să poată fi redirecţionată către destinaţia iniţială. În primii zece ani precursorul Internetului a fost folosit doar în mediile academice şi militare. Din 1980 Internetul depăşeşte graniţele locului de naştere, moment în care companiile au început să se implice în dezvoltarea şi utilizarea unui nou mod de comunicare şi acces la informaţii. Astfel, unii oameni de afaceri din SUA, căutând noi mijloace de a ajunge cât mai aproape de consumatori, şi-au întors privirile către Internet şi au decis că merită să investească bani în dezvoltarea şi promovarea acestuia. În 1990 un consorţiu de companii private a preluat administrarea reţelei Internet în urma unui acord cu guvernul SUA, acord care prevedea deschiderea Internetului către activităţi comerciale (Gillies&Cailliau, 2000). Această iniţiativă a părut multora dacă nu riscantă, cel puţin neprofitabilă. Nu numai economiştii, ci chiar unii dintre actorii „vechi” pe scena informaticii erau sceptici în privinţa viitorului Internetului, care trebuia să-şi găsească un loc în mediul foarte concurenţial al telecomunicaţiilor şi transmiterii de informaţii, mediu dominat de telefon şi televiziune, ambele uşor de folosit şi având o largă audienţă. Practic, anul 1990 a determinat expansiunea exponenţială a Internetului, rata sa de creştere urmând curba S, caracteristică marilor inovaţii din istoria omenirii. Un deceniu mai târziu, oamenii obişnuiţi au început să folosească Internetul pentru orice se baza pe un suport de comunicare - de la mesaje personale la tranzacţii comerciale, de la scopuri informaţionale până la cumpărături.

Se poate spune că, odată cu trecerea în secolul XXI, Internetul a trecut şi el într-o nouă perioadă a existenţei sale. Deşi vârsta de treizeci de ani2 semnifică pentru oameni atingerea deplinei maturităţi fizice, pentru o entitate greu de definit precum Internetul ea indică mai degrabă începutul perioadei de maturizare, creşterea sa din ultimii cinci ani fiind perfect asimilabilă cu creşterea explozivă care are loc în adolescenţa umană. Oricum, este de aşteptat ca, mai devreme sau mai târziu, rata adoptării Internetului să intre într-un declin uşor, ca urmare a stabilizării numărului de utilizatori.

Internetul în România – privire de ansamblu În România, faţă de alte ţări din Europa, Internetul a pătruns relativ încet. Chiar şi acum, pentru utilizare personală este destul de puţin întrebuinţat. Dacă din punct de vedere al infrastructurii lucrurile au avansat destul de mult, din punct de vedere al resurselor informatice disponibile evoluţia este încă greoaie.

Cu toate că majoritatea companiilor şi chiar unele structuri administrative au înţeles că prezenţa în Internet este foarte importantă, încă nu există resurse şi depozite informaţionale româneşti semnificative. Din acest motiv traficul observat în reţea este mai mult de aducere de informaţie din exterior decât de export de informaţie sau de schimb de informaţie în cadrul ţării. Având în vedere intervalul mare de timp pentru care accesul din România la informaţii externe a fost oprit, fenomenul este destul de natural.

Din datele prezentate de ICI (Institutul de Cercetare în Informatică, www.ici.ro), relaţiile României cu reţeaua mondială au decurs în felul următor3: 1971: demarează la ICI primele studii privind reţelele de calculatoare, iar patru ani mai târziu sunt fabricate primele modemuri şi sunt testate liniile de comunicaţii pentru transmisia de date; 1991: la iniţiativa Academiei Române, a Ministerului Învăţământului şi a Comisiei Naţionale de Informatică, primul ministru al Guvernului României aprobă finanţarea din bugetul de stat pentru cercetare a unui proiect de conectare la subreţeaua EARN (European Academic Research Network); 1992: primul nod românesc, care realizează legătura internaţională cu EARN prin Universitatea din Viena, devine operaţional la ICI; 1993: La 26 februarie România primeşte acceptul de a înregistra domenii naţionale „.ro”. Primul nume de domeniu a fost rnc.ro. Apare SC EuNet SRL, primul operator comercial Internet din România; 1995: se stabilesc priorităţile importante pentru societatea informaţională în România, în cadrul strategiei de aderare la Uniunea Europeană; 2

La 20 octombrie 2004 reţeaua care fascinează milioane de utilizatori a împlinit 35 de ani de existenţă.

ANISP România – Asociaţia Naţională a Furnizorilor de Servicii Internet din România, „10 ani de Internet în România”, 2003, http://www.anisp.ro.

4 3

1998: sunt înregistrate 20.000 de site-uri în domeniul „.ro”; 2000: există deja 3817 servere Web; 2004: aproape 70.000 de domenii înregistrate (din care peste 40.000 sunt direct sub .ro, de forma www.xxx.ro, iar restul sunt de nivel trei, adică xxx.go.ro sau xxx.org.ro). În ultimii ani s-a înregistrat o ameliorare importantă în sectorul telecomunicaţiilor, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ (înlocuirea centralelor telefonice analogice cu cele digitale, introducerea şi extinderea telefoniei mobile, introducerea televiziunii prin cablu etc.). Accesul la Internet se realizează prin intermediul a mai mult de 600 de furnizori de servicii, dintre care cei mai importanţi actori sunt Astral Telecom, Euroweb, FX Internet, PC Net, Xnet, Kappa sau RDS. Conexiunile se realizează mai ales prin sistem dial-up, dar tehnologii mai eficiente cum ar fi accesul prin wireless şi cablu TV au început deja să penetreze piaţa.

Fără exagerare, se poate spune că România a făcut progrese impresionante în comunicaţii în ultima perioadă, progrese recunoscute, şi la nivel internaţional. România a fost, de altfel, primul stat din grupul celor care sunt implicate în procesul aderării la Uniunea Eruopeană care a realizat armonizarea cu noile prevederi comunitare în domeniu. Astfel, în data de 8 noiembrie 2002, la Bruxelles, România a închis Capitolul 19 de negociere care se referă la telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei în vederea aderării la UE, o reuşită deplină dacă se ţine cont că în 2000 se considera prematur deschis acest capitol şi fără şanse previzibile de finalizare.

Această dezvoltare a pieţei Internet din România a determinat ca tot mai multe companii din cele mai diverse domenii (profil de producţie, edituri, distribuitori de servicii de turism, instituţii administrative, firme specializate pe servicii de consultanţă etc.) să-şi creeze prezenţa în spaţiul virtual, pentru a fi cunoscute şi integrate în sistemul Internet.

INTERNET – PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE Internetul a pornit de la o idee simplă: conectarea tuturor calculatoarelor din lume pentru a face oamenii să comunice. Dezvoltarea sa din ultimii ani, accentuată de explozia comerţului electronic, a depăşit însă previziunile chiar şi a celor mai entuziaşti futurologi în tehnologia informatică. Cu privire la evoluţia viitoare a Internetului şi la impactul pe care acesta îl va avea asupra omenirii, sunt oare cei 35 de ani de Internet o adevărată aventură care îşi pune amprenta asupra societăţii de astăzi? Ar fi viaţa mai grea sau poate mai uşoară astăzi fără Internet? Ar fi fost lumea mai săracă fără WWW? Ce se va întâmpla în următorii 35 de ani de evoluţie tehnologică şi umană? Spre ce se îndreaptă Internetul? Este Reţeaua viitorul spaţiu de dezvoltare al omenirii? Până când vom avea un răspuns, două sunt tendinţele pe care doresc să le prezint pentru dezvoltarea viitoare a Internetului.

Internet2 – reţeaua viitorului Internet2 (www.internet2.edu) este un proiect lansat în 1998 şi în curs de desfăşurare, de către mari universităţi şi companii de calculatoare şi telecomunicaţii (printre care Cisco Systems, IBM, AT&T, National Science Foundation din SUA ş.a.). În 2002, la Internet2 erau deja conectate peste 200 de universităţi, 60 de corporaţii şi 40 de membrii afiliaţi.

Principalul său obiectiv este să sporească viteza Reţelei, astfel încât să accepte rate de gigabiţi pe secundă sau viteze megarapide. Astfel în septembrie 2004, promotorii standardului Internet2 au anunţat un nou record de viteză la transmiterea datelor între California Institute of Technology (Caltech) şi CERN (laborator european cu sediul în Elveţia): 859GB de date în mai puţin de 17 minute pe o distanţă de 16.000 de kilometri – obţinând o rată medie de transfer de 6,63GB/secundă.

5

Caseta 2 INTERNETUL la SUPERLATIV Posibilităţile de conectare şi viteza sunt tot mai variate de la an la an. Tehnologii noi de conectare precum Internetul prin linii electrice şi gaz sunt prezentate în continuare.

Furnizarea de Internet prin linii electrice (Power Line Communications, PLC) este un proiect care entuziasmează investitorii din Statele Unite până în România. Avantajul specific al acestui sistem este că el funcţionează prin intermediul liniilor electrice aeriene de joasă şi medie tensiune. Se utilizează astfel o infrastructură deja existentă şi un suport practic omniprezent atât în interiorul, cât şi în afara clădirilor. Serviciile oferite clientului sunt multiple: distribuţie de Internet, servicii de telefonie, conexiuni între PC-uri.

Proiecte care să vizeze implementarea tehnologiei PLC în Romania sunt derulate deja de companii. Astfel Electrica Muntenia-Sud a anunţat experimentarea pentru luna august 2005, a tehnologiei PLC într-un bloc din Bucureşti, precum şi într-o unitate de învăţământ. Ministerul Comunicaţiilor lucrează la un proiect public privat privind furnizarea de servicii Internet la sate prin liniile electrice al cărui obiectiv este reducerea decalajului digital între mediul urban şi cel rural şi crearea premiselor furnizării Serviciului Universal la punct fix.

Oricât de bizar ar putea părea, „Broadband-in-Gas” (Internetul prin ţevile de gaz) este numele unei tehnologii noi, care se bazează pe un sistem în care semnale ultra-wideband sunt folosite pentru transmiterea informaţiei prin „mediul gazului natural”. Conform companiei care a brevetat tehnologia (Nethercomm, www.nethercomm.com/), „Internetul prin ţevile de gaz” ar putea furniza o conectivitate între 40 şi 100 Mbs, cu mult peste cea oferită de fibra optică şi la preţuri cu mult mai mici.

Internetul mobil Mobilitatea se constituie în unul din factorii cheie care contribuie la crearea de noi moduri de viaţă şi de lucru, care redefineşte modul de conducere al afacerilor, interacţiunile între indivizi şi organizaţii. Se speră că dezvoltarea rapidă a telecomunicaţiilor va contribui din plin la mondializarea economiei, utilizarea reţelelor wireless (fără fir) fiind considerată elementul cheie pentru creşterea productivităţii transmisiilor de date şi informaţie. Mai mult, Internetul mobil, consultabil direct cu ajutorul unui telefon mobil portabil, fără necesitatea utilizării unui calculator, este considerat noul eldorado economic.

Comunicaţiile fără fir includ: telefoane mobile, PDA-uri (Personal Digital Assistant), pagere şi alte dispozitive şi sunt în general utilizate de companii din sectorul aviatic sau turism sau de persoane pentru rezervări la spectacole, călătorii, restaurante, operaţiuni bancare, tranzacţii bursiere, descărcarea de muzică, accesarea informaţiilor despre starea vremii şi sport etc. Ele deschid noi perspective pentru mesajele de marketing orientate precis şi la momentul stabilit, fiind totodată o alternativă ieftină la reţelele costisitoare de generaţia a treia, lucru prefigurat şi de giganţii telefoniei mobile. Chiar dacă, în prezent, este greu de imaginat impactul pe care îl va avea în viitor asupra marketerilor această conectare omniprezentă pe care o oferă tehnologia mobilă, este însă previzibil că va fi unul demn de luat în seamă.

Statisticile indică pentru sfârşitul anului 2004 la nivel mondial un număr de 809 milioane de utilizatori de telefoane mobile. Plutonul fruntaş al ţărilor utilizatoare de comunicaţii mobile este deschis de către China, urmată de Statele Unite şi Japonia. Clasamentul emigrează apoi spre Europa, pe ultimul loc al topului celor 10 situându-se Coreea de Sud. Un aspect deosebit de interesant îl constituie faptul că, deşi utilizarea iniţială a început în Europa (Suedia şi Finlanda) creşterea explozivă a avut loc în Asia, în special în China şi Japonia, unde numărul abonaţilor la telefoanele fără fir încă din anul 2000 l-a depăşit pe cel al clienţilor abonaţi la sistemul de telefonie fixă. În fiecare zi aproximativ 25 de mii de japonezi cu vârste sub 20 de ani încheie contracte pentru acest tip de servicii.

Aruncând o privire asupra clasamentului primelor 10 ţări utilizatoare de telefoane mobile pentru a accesa Internetul observăm o schimbare radicală a ierarhiei. Conform datelor furnizate de Telecommunications Management Group cu cele 29,5 procente de utilizatori de Internet mobil din totalul populaţiei Japonia se situează pe primul loc. Urmează în ordine Coreea de Sud (24,8%), Franţa (10,5%), Singapore şi Suedia (7,1%), Germania (6,1%), Marea Britanie (5%), Finlanda (4,1%), Norvegia (3,9%) şi Spania (3,4%).

Boom-ul Internetului mobil va trebui să ţină însă pasul cu explozia telefoanelor portabile, care depăşesc astăzi miliardul. Se anticipează de către experţii în materie că „Net-ul Oricând, Oriunde” va conduce la detronarea computerului personal (Băjenescu, 2003). În mod paradoxal, unul dintre motivele pentru care SUA a rămas în urmă în domeniul comunicaţiilor fără fir este chiar utilizarea pe scară largă a calculatoarelor personale. Justificarea acestui fapt este relativ simplă: milioanele de locuitori din lumea a treia care nu au posibilitatea de a-şi cumpăra un calculator vor putea, totuşi, să-şi cumpere un telefon mobil, ceea ce va da naştere, implicit, unei societăţi mobile.

6

Pentru consumatorii interesaţi de Internetul mobil, cele mai atractive sunt facilităţile de comunicare şi de informare, urmate de aplicaţiile financiare de plăţi mobile, operaţii bancare mobile şi licitaţii/comerţ mobil.

De asemenea, par să aibă priză multe aplicaţii de nişă, cum sunt chat-room-urile şi forumurile de discuţii.

Fig. 15 Primele zece „naţiuni mobile” la nivelul anului 2003 (în milioane) China

270

SUA

158,7

Japonia

86,7

Germania

64,8

Italia

55,9

Marea Britanie

49,7

Brazilia

46,4

Franţa Spania Coreea

41,7 37,5 33,6

sursa: ITU (2004) şi Castells et.al. (pag. 23, 2004)

Penetrarea telefoniei mobile la nivel global nu ţine, în general, de graniţe. Ea creşte odată cu PIB-ul pe cap de locuitor numai până la un punct, după care se păstrează constant. Aşa cum rezultă din figura anterioară, în majoritatea ţărilor, potenţialul de creştere a penetrării este mare, cu numai câteva pieţe aproape de saturaţie. În România creşterea pe segmentul telefoniei mobile este impresionantă, potrivit estimărilor companiei Nokia (primul producător de telefoane mobile din lume), rata de penetrare a telefoniei mobile la noi în ţară va fi de cel puţin 70% la finele anului 2006. Datele publicate pe paginile de Internet ale operatorilor de telefonie mobilă, indică o rată de acoperire a teritoriului României de peste 95%.

Principalele mărci mobile de pe piaţa românească sunt Connex 4 (www.connex.ro), Orange (www.orange.ro), Zapp Mobile 5 (www.zapp.ro) şi Cosmorom (www.cosmorom.ro). În România piaţa telefoniei mobile a înregistrat în ultimii cinci ani o evoluţie spectaculoasă: unul din trei români, cu vârsta peste 15 ani, deţine un telefon mobil, în prezent înregistrându-se peste 9 milioane de abonaţi (10,16 milioane conform estimărilor companiei Nokia Mobile). Cifre mai exact sunt furnizate de către ANRC: 10.210.918 de utilizatori ai serviciilor companiilor de telefonie mobilă la sfârşitul lunii decembrie 2004. Volumul traficului de voce prin intermediul reţelelor mobile a ajuns la 6532 de milioane de minute, de patru ori mai mult decât în 2002. Toate aceste cifre dovedesc că piaţa românească de telefonie mobilă este o piaţă matură. Personal, sunt de părere că în următorii trei ani, mai ales prin introducerea tehnologiei 3G, România poate realiza următorul mare salt într-o lume „fără fire” a Internetului.

4

Operatorul de telefonie mobilă Connex (actualmente Connex Vodafone) a lansat în România serviciile 3G (videotelefonie, Internet, voce) din 25 aprilie 2005 şi are aproape 100.000 de utilizatori, după cum se arată în datele oficiale (www.smartfinancial.ro, 25 ian. 2006).

5 La sfârşitul lunii octombrie 2004 operatorul de telefonie mobilă Zapp a lansat primul serviciu de comunicaţii mobile în bandă largă la nivel naţional - Zapp Internet Express - bazat pe tehnologia CDMA care permite utilizatorilor să descarce fişiere muzicale şi video, să primească fotografii on-line, să acceseze email-ul şi reţeaua privată de la birou, la un nivel avansat al securităţii comunicării (www.zappmobile.ro).

7

Caseta 3 REALIZĂRILE TEHNOLOGICE ALE UNUI VIITOR NU PREA ÎNDEPĂRTAT Datorită progreselor tehnologice ameţitoare consumatorii se vor orienta către alte mijloace de a face cumpărături. Iată câteva dintre ele: Inteligenţa artificială. În Statele Unite, Japonia şi chiar în câteva regiuni din Europa Occidentală, există de câţiva ani, frigidere conectate la Internet. Acestea dispun de un cititor de coduri de bare care înregistrează tot ce iese din frigider, astfel încât atunci când un produs se termină, frigiderul dă posibilitatea efectuării unei comenzi direct prin Internet cu livrare la uşă exact la ora dorită.

Smart card-urile. Se spune că vor înlocui cărţile de credit şi banii gheaţă. Acestea sunt mici computere de dimensiunea unei cărţi de credit, care conţin un microcip de mare capacitate. În Europa, de exemplu, există ţări în care se folosesc pe post de carte de identitate. În viitor ele pot fi folosite de marketer pentru a construi fidelitatea faţă de o marcă, deoarece putând conţine o cantitate incredibilă de informaţii pot înmagazina şi istoria detaliată a cumpărăturilor fiecărui consumator. Publicitatea viitorului se îndreaptă de la segmentarea tradiţională la marketingul personalizat. i-televiziunea, adică televiziunea prin Internet, în care reclamele sunt diferite de la persoană la persoană.

Deoarece marketerii ştiu cine sunt consumatorii au posibilitatea să creeze variante diferite de reclame care să se adreseze unor segmente de consumatori.

Începutul secolului XXI este profund marcat de goana după informaţie, care determină dezvoltarea de echipamente din ce în ce mai performante. În „era digitală”, în care dispozitivele dispun de abilitatea de a comunica la fel de uşor între ele precum oamenii, lumea va trebui să înţeleagă că nici geografia, nici limba şi nici timpul nu mai constituie bariere în calea unei comunicări eficiente (Negroponte, 1999).

Problemele tehnice ale Internetului se referă astăzi la vitezele de transmisie a datelor şi la modul de a trata infrastructura Internet, în mod diferenţiat la distanţe mari şi mici pentru utilizatorii individuali.

Tehnologia folosită se va schimba probabil de la an la an, pe măsură ce puterea digitizării duce la convergenţa tehnologiilor şi la noi utilizări. În momentul de faţă tendinţele de dezvoltare ale Internetului sunt dictate de câteva grupuri de interese, cel mai evident fiind acela al comercianţilor, care văd în el o nouă oportunitate de a-şi mări veniturile şi de a împinge şi mai mult societatea umană către o societate de consum. Ultimul cuvânt îl vor avea însă tot utilizatorii. Ei vor decide singuri dacă acceptă direcţia de dezvoltare strict materialistă impusă de grupurile de interese, aşa cum acceptă direcţia impusă de aceste grupuri în viaţa reală sau dacă încearcă să definească şi să sprijine o altă direcţie, mai conformă cu natura umană, direcţie care să ia în consideraţie atât aspectele materiale cât şi cele spirituale, care definesc omul.

REŢEAUA ŞI SERVICIILE SALE – INTRODUCERE ÎN TEHNOLOGIA INTERNET

Din punct de vedere fizic, Internet este un termen folosit pentru a descrie interconectarea mai multor reţele de calculatoare într-un mod ce permite calculatoarelor să comunice şi să transfere fişiere direct şi transparent dintr-o parte a lumii în cealaltă. Accesul la resursele existente în Internet se poate face prin modem, cablu, satelit sau dispozitive mobile.

Din punct de vedere tehnic, comunicarea prin Internet este uşurată de folosirea protocolului cunoscut ca TCP/IP. Toate computerele conectate la Internet folosesc acest protocol pentru a comunica unele cu celelalte şi pentru a transmite mesajele (informaţiile). Avantajul TCP/IP este că acesta este într-adevăr o platformă independentă care permite computerelor şi altor reţele de diferite forme, mărimi şi structuri să schimbe informaţiile între ele (sau cu altele). Astfel, nu mai contează tipul calculatorului sau al conexiunii la Internet; protocolul TCP/IP permite folosirea facilităţilor Internetului într-un mod transparent.

8

Caseta 1. INTERNET SOCIETY (ISOC) – autoritatea care se ocupă de evoluţia Reţelei Deoarece Internetul nu este proprietatea nici unei persoane sau organizaţii, nimeni şi nici un organism nu poate pretinde a reprezenta guvernantul său, care să-i controleze creşterea, conţinutul (cu anumite excepţii, din motive de decenţă) şi direcţia de evoluţie. Este tot atât de liber şi de deschis ca şi cei care îl utilizează.

ISOC (http://www.isoc.org) este o organizaţie de voluntari înfiinţată în ianuarie 1992, pentru coordonarea globală în cadrul Internetului, promovarea şi menţinerea unui interes activ pentru activităţile legate de dezvoltarea şi accesibilitatea la serviciile sale sau dezvoltarea unor tehnologii asociate. Societatea Internet, prin întâlnirile sale anuale, aduce în faţa auditorilor noi domenii de cercetare mediatice şi ştiinţifice, scoate la lumină noi publicaţii, noi activităţi productive, studii de piaţă, standardizează activităţile legate de Internet etc.

Principiile care stau la baza Societăţii Internet sunt: accesul liber, fără piedici; servicii stabile şi necenzurate; exprimarea liberă fără a fi împiedicată prin intervenţia excesivă a legislativului sau furnizorului de servicii asupra dispozitivelor hardware sau software din PC-ul utilizatorului, infrastructura reţelei sau asupra elementelor sale esenţiale; organizarea unor forumuri deschise pentru dezvoltarea standardelor sau tehnologiilor de reţea; eliminarea restricţiilor în utilizarea Internetului pe considerente rasiale, de culoare, religie, naţionalitate; informaţiile personale generate pe Internet nu sunt folosite decât cu aprobarea celui care le-a generat; utilizatorii reţelei pot cripta informaţiile expediate pe reţea fără vreo restricţie; încurajarea cooperării între reţele etc.

Internet poate fi asemănat cu o autostradă pe care circulă date şi, conceptual, funcţiile sale pot fi asemănate cu funcţiile unei autostrăzi. Cu toate că termenul popular de autostradă informaţională6, sub care mai este cunoscut Internetul, este exagerat totuşi, această metaforă este foarte folositoare atunci când încercăm să explicăm cum funcţionează reţeaua reţelelor (Reţeaua, pe scurt).

Chiar dacă veteranii Internetului au încă reţineri în a enunţa o definiţie acestui concept, ei au căzut totuşi de acord că poate fi definit prin ceea ce nu este: nu este o organizaţie; nu este o instituţie; nu are proprietar; nu este controlat şi guvernat de o autoritate anume (vezi caseta 1).

Dacă ar fi să enumerăm câteva dintre cele mai populare facilităţi oferite de Internet astăzi, am putea vorbi despre poşta electronică, paginile Web, ziarele electronice, transferul de fişiere, transmiterea în timp real a programelor radio şi TV, transferuri de bani, cumpărături în timp real şi lista ar putea continua. Astăzi îl regăsim în cele mai multe din domeniile vieţii economico-sociale şi stă la baza unor străpungeri tehnologice nevisate cu doar câţiva ani în urmă. În continuare sunt prezentate cele mai importante instrumente şi servicii de comunicare Internet cu aplicabilitate directă în domeniul sociologiei.

Poşta electronică Unul dintre cele mai complexe servicii care ţin Internetul în viaţă este poşta electronică. Punctul forte al Reţelei - email-ul (engl. electronic mail), cum este cunoscută poşta electronică în mod curent, reprezintă cel mai popular serviciu Internet. Conform International Data Corporation (IDC), în anul 2001 existau 505 milioane de cutii poştale electronice, care au vehiculat în jur de 31 miliarde de mesaje. Pentru anul 2005 IDC a estimat un număr de 1,2 miliarde de cutii poştale care vor trimite zilnic peste 36 de miliarde de mesaje directe7. În prezent, conform studiilor Radicati Group, numărul utilizatorilor de căsuţe poştale electronice se apropie de 700 de milioane de abonaţi iar al mesajelor email generate într-o zi, ajunge la 130 de miliarde, din care jumătate sunt nesolicitate.

Fig. 2 Traficul mondial de mesaje email pentru perioada 2005-2009 6

Conceptul de Information Superhighway a fost introdus de către vicepreşedintele american Al Gore în mandatul Clinton.

7 NUA Internet Surveys: 36 billions emails per day by 2005, www.nua.com/surveys/index.cgi?f=VS&art_id=905357206&rel=true.

9

Miliarde de mesaje zilnic

300

Mesaje utilizatori Mesaje corporative

250

156,3

200

123,4

150 100 50

98,8 66,8

80,6

76,1

89,4

104,1

120

64,9 2005

2006

2007

2008

2009

0

adaptare după Radicati Group Inc., Email Client Market Analysis, 2005-2009 www.radicati.com, mai 2005

O adresă de email va arăta întotdeauna de forma nume_utilizator@adresă_calculator. Prima parte conţine identificatorul utilizatorului, după cum este el înregistrat pe calculatorul unde este creată căsuţa poştală, iar a doua parte reprezintă informaţiile de identificare în Internet a calculatorului unde se află căsuţa poştală (mail-server), organizaţia de care aparţine sau ţara unde este situat. Cele două părţi ale adresei sunt despărţite prin simbolul @ (se citeşte at). Numele poate fi orice combinaţie de litere şi cifre, fără diferenţieri între literele mari şi mici. De exemplu adresa ggrosseck@socio.uvt.ro se referă la căsuţa poştală a utilizatorului Grosseck Gabriela aflată pe serverul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie (socio) din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (uvt), România (ro).

Unii cercetători susţin ideea că email-ul este similar comunicării verbale orale. Totuşi, există câteva diferenţe esenţiale. De exemplu, comunicarea prin email este mai rarefiată decât cea prin viu-grai. Prin email, participanţii la comunicare nu se pot vedea unii pe ceilalţi, faţă-în-faţă, nu-şi pot auzi vocile, nu se pot exprima prin gestică, nu pot percepe alte semnale vizuale etc.

Conţinutul de informaţie dintr-un email poate include text simplu sau detaliat pentru a conferi informaţii suplimentare. Unii expeditori de email utilizează exclusiv textul limbilor naturale pentru a formula conţinutul informaţiei transmise, alţii au dezvoltat un limbaj electronic artificial, un „para-limbaj”, pentru a-şi marca mesajele şi pentru a transmite informaţii de natură afectivă şi socio-emoţională. Astfel de coduri lingvistice denumite „emotexte” conţin greşeli intenţionate de ortografie (de exemplu: „u r ssoooo kooool” pentru „you’re so cool”), locţiitori lexicali de oralitate (hmm), mărci gramaticale (folosirea în exces a literelor majuscule, semne de întrebare repetate) şi aranjamente vizuale ale textului în „emoticoane” (combinaţii scurte de caractere normale şi rotante care seamănă cu expresia facială a unor emoţii, precum bucuria - ☺, tristeţea etc.), acronime (BTW – By the way/apropo) ş.a.m.d. Înainte de a începe să discutăm despre comunicarea socială prin email trebuie să stabilim cine foloseşte poşta electronică şi în ce mod. Aşa cum se observă din figura nr. 1.3 schimbul de mesaje prin intermediul poştei electronice rămâne ocupaţia favorită a utilizatorilor de Internet. În ceea ce priveşte utilizarea email-ului la locul de muncă, conform unui sondaj efectuat de Pew Internet and American Life Project, în 2003 pe emailerii8 din Statele Unite: 60% din emaileri primesc 10 sau mai puţin de 10 mesaje pe zi în timp ce 23% primesc aproximativ 20 şi numai 6% în jur de 50 de mesaje pe zi; 78% trimit în jur de 10 mesaje pe zi şi numai 11% trimit mai mult de 20; 73% din emaileri petrec mai puţin de o oră/zi verificând corespondenţa electronică (inclusiv cele 23% din americani care petrec mai puţin de 15 minute cu citirea şi scrierea de mesaje); 46% emaileri declară că traficul de mesaje a rămas neschimbat de anul trecut, în timp ce 48% declară o creştere a numărului de email-uri.

Per ansamblu, începând cu anul 1995, traficul de mesagerie electronică a crescut continuu, deşi sursele indică statistici diferite. De exemplu, un studiu întreprins în 1995 de Rogen International and Goldhaber Research Associates a găsit o medie de 3 mesaje trimise şi 5 primite, în timp ce în 2002 a raportat o medie de 20 trimise şi 30 primite.

8

Un emailer este o persoană care foloseşte poşta electronică la locul de muncă.

10

Fig. 3 Principalele activităţi desfăşurate în spaţiul virtual mondial

85% 93%

utilizare email activităţi loc de muncă

39%

24% 32%

cumpărături on-line

29% 34% 23%

turism on-line folosirea instant messenger

23%

servicii e-banking

curs acţiuni

15%

licitaţii on-line

15%

tranzacţii economice

10%

chat

10%

53%

37%

18%

jocuri on-line

57%

55% 30% 30%

24% 37%

Utilizatori la locul de muncă Utilizatori la domiciliu

adaptare după Yankee Group (octombrie 2001), Stanford University (2002) şi eTForecasts (2003)

Gradul de folosire al email-ului de către utilizatorii Internet-ului este redat în figura nr. 4. Dintre cei care consultă email-ul la birou, se observă că aproximativ 84% îl verifică regulat de mai multe ori pe zi şi doar 11% zilnic.

Fig. 4 Cât de des este verificată cutia poştală de către utilizatorii de Internet 45

la locul de muncă

35

41%

acasă

40

33%

32%

30%

30 25

22%

19%

20 15 10 5

11% 3%

3%

permanent

în fiecare oră

5%

0

de câteva ori pe zi

zilnic

rar

sursa e-Marketer, 2002

Utilizatorii de email pot fi împărţiţi în trei categorii: a. după gradul de familiarizare cu tehnologia în dependenţi şi independenţi. În primul caz utilizatorii, chiar dacă ştiu să folosească calculatorul, apelează la altcineva pentru a le trimite mesajele, constatându-se un comportament anormal, deviant, deoarece folosind resurse de calcul şi umane altele decât cele proprii trebuie să aibă tot timpul în minte aspecte precum lungimea mesajelor, faptul că mesajul poate fi citit de o altă persoană care nu e nici expeditor, nici destinatar, ci un „intrus”, de unde rezultă o autocenzură, un control al conţinutului; b. după gradul de relaţionare vorbim de utilizatori „apropiaţi” şi „la distanţă”. Prima categorie este constituită din membrii şi prietenii de familie, cea de a doua fiind alcătuită pe baza contactelor profesionale; c. după conţinutul mesajelor se disting: informatorii (cei care pasează informaţia), tranzacţionalii, negociatorii, manipulatorii, comunicatorii de dragul comunicării etc.

11

Poşta electronică nu este însă un serviciu exclusiv al Internetului: există reţele locale sau de arie largă private care dispun de sisteme de mesagerie electronică. Ea prestează servicii de curier şi factor poştal, permiţând comunicarea şi transmiterea de informaţii între utilizatori, indiferent de localizarea geografică şi de fusul orar la o viteză remarcabilă. Datorită popularităţii sale, email-ul continuă să rămână cea mai bună modalitate de a trimite şi a primi corespondenţă comercială. Având livrare instantanee, poşta electronică este descrisă de Kilmer (2002) ca o alternativă excelentă la „poştalion” (snail mail), termen folosit pentru sistemul poştal clasic. Există mai multe modalităţi distincte de a trimite mesaje: unu-la-unu, distribuţie în masă prin intermediul listei de adrese şi postarea de mesaje pe listele de discuţii.

Indiscutabil, pentru milioane de utilizatori ai Internetului, email-ul este o parte esenţială a unei zile obişnuite, uneori consumând destul de mult timp pentru a fi citite. În plus, un procent însemnat dintre internauţi dispun de mai multe conturi de email. Şi la nivelul României regele Internetului continuă să rămână email-ul. În 25 septembrie 2002, Institutul de Cercetare de Piaţă GfK Romania a prezentat un studiu privind utilizarea Internetului în România conform căruia dintre utilizatorii actuali 49% folosesc serviciile de email, 46% chat-ul, 37% caută informaţii despre evenimente, 26% citesc ştiri diverse, 21% caută informaţii despre locuri de muncă şi numai 18% folosesc Internetul pentru interacţiunea cu autorităţile. Urmează, ca modalităţi de folosire a Internetului: citirea ştirilor sportive (11%), informarea despre orarul diferitelor instituţii (9%), noutăţi de la bursă (7%).

4% dintre utilizatorii de Internet îşi citesc previziunile, tot atâţia câţi cei care fac cumpărături pe net, şi numai 2% utilizează serviciile bancare prin această reţea. În ceea ce priveşte însă utilizarea email-ului în afaceri, în urma unui studiu întreprins în 2002 de către Roşca şi colab., s-a constatat că email-ul nu se numără printre mijloacele de comunicare preferate de utilizatorii români: cel mai frecvent utilizată rămâne întâlnirea „faţă-în-faţă”, urmată de telefon (figura 5). Se constată ponderea redusă (12,2%) a comunicării prin email, mijloc ce depăşeşte doar „poşta clasică”.

Fig. 5 Frecvenţa utilizării mijloacelor de comunicare în România

35%

40%

29%

30%

20%

20% 10%

12% 4%

0% Poştă

Direct

E-mail

Telefon

Fax

Poşta electronică continuă însă să crească dincolo de orice aşteptări, expansiunea sa ridicând noi întrebări despre cum comunicarea interpersonală se schimbă.

World Wide Web-ul World Wide Web-ul (WWW sau Web pe scurt), atât de popular astăzi, este un sistem de stocare şi citire a documentelor aflate pe Internet într-un format care include legături către alte documente, grafice şi elemente multimedia. Stocarea şi citirea datelor este posibilă datorită hipertextului (text care conţine legături electronice - link-uri, către alte pagini) codificat cu ajutorul limbajului HTML (Hypertext Mark-Up Language - Limbaj de Codificare a Hipertextului). Acest limbaj permite afişarea documentelor Web pe orice calculator dotat cu un software denumit browser de web. Cele mai cunoscute aplicaţii de navigare sunt Microsoft Internet Explorer, Netscape Navigator, Mozilla sau Opera.

Pentru a aborda corect subiectul marketing-ului practicat pe reţeaua reţelelor, trebuie să facem diferenţierea dintre Internet, în totalitatea sa şi WWW, ca parte vizuală a acestuia. În sprijinul acestei afirmaţii considerăm că opinia lui Tim Berners-Lee9, creatorul WWW-ului, este cea mai elocventă pledoarie: „O mulţime de programe folosesc Internetul: poşta electronică, spre exemplu, exista cu mult înaintea sistemului bazat pe hipertext pe care l-am inventat, numit World Wide Web. Web-ul este un 9

Mărturiile lui Tim Berners-Lee pot fi găsite în cartea „Weaving the Web: The Original Design and Ultimate Destiny of the World Wide Web”, Harper Collins Publishers, N.Y., 2000.

12

spaţiu virtual de informaţie. În Internet găsiţi calculatoare – în Web găsiţi documente, sunete, imagini, animaţii … într-un cuvânt: informaţie. În Internet conexiunile sunt cabluri ce leagă calculatoarele – în Web conexiunile sunt legăturile hipertext dintre documente (link-urile). Web-ul există datorită programelor care asigură comunicarea între computerele conectate la Internet. Webul nu poate exista independent de Net. Raportul între Internet şi Web este unul de la parte la întreg, deoarece Web-ul nu ar fi putut exista fără aportul Internetului. Sunt două sisteme compatibile care interacţionează într-un scop unic, acela de a oferi cât mai multe informaţii utilizatorului. Web-ul a făcut Internetul accesibil deoarece oamenii sunt interesaţi de informaţie şi nu prea vor să ştie de calculatoarele şi cablurile din spatele acestuia.”

Structura dominantă a WWW-ului este pagina. Mai multe pagini alcătuiesc un site. Un site10 web poate fi definit ca fiind locul virtual prin care o persoană sau o organizaţie îşi declină identitatea, îşi prezintă competenţele şi îşi afirmă opţiunile. Paginile unui site sunt documente multimedia în sistem hipertext care includ texte, imagini (uneori animate), fişiere sonore sau video. Scopul unui site este de a prezenta informaţia în timp real.

Resursele Internet se identifică printr-un URL (Uniform Locator Resource) unic şi sunt organizate pe domenii. Acestea sunt dispuse pe mai multe nivele ierarhice, cele inferioare adesea cu referire la site-uri web dintr-un domeniu de nivel superior. Cea mai semnificativă parte a adresei este la sfârşit (domeniile de pe primul nivel ierarhic se termină în .com, .edu, .gov, .org, care la rândul lor se împart pe arii de folosire, de exemplu .edu.ro, .edu.fr). Există de asemenea şi o împărţire a domeniilor pe zone geografice, acestea făcând parte din primul nivel ierarhic (de exemplu .ro, .de, .fr etc.) fiecare referindu-se la o anumită ţară (de exemplu www.uvt.ro este URL-ul pentru Universitatea de Vest din Timişoara, România). În funcţie de mesajul tematic transmis, există mai multe tipuri de site-uri web. De la paginile personale, în care indivizii se exprimă pe ei înşişi pentru a-şi găsi interlocutori similari interesaţi de aceleaşi subiecte, până la societăţi comerciale care îşi vând produsele prin Internet, de la organisme cu caracter nonlucrativ ce-şi enunţă public scopurile şi până la site-urile prin care se practică învăţământul la distanţă diferenţa de concepere, structură şi de realizare a paginilor HTML este evidentă.

Pentru volumul de date şi informaţii disponibil pe Internetul românesc consider ca potrivită structurarea site-urilor conform Internetics11 în patru categorii majore, fiecare cu mai multe subcategorii: de informaţii – cuprind acele site-uri care oferă publicului un conţinut informativ (tot ce se referă la politică, istorie, economie, cultură etc.): a) media on-line: site-uri de ştiri şi/sau de conţinut editorial (Stiri24.ro, Capital, Imagoo, Radio 21, Antena1 ş.a.); b) portaluri tematice: site-uri care acoperă cât mai mult un domeniu anume al cunoaşterii şi care oferă referinţe şi informaţii pe o temă bine conturată (Iqads, VisualArt, Denominare.ro ş.a.); c) portaluri generaliste: site-uri care îşi propun să ofere un conţinut generalist unui public cât mai diversificat. În general cuprind portaluri „orizontale” cu legături sau directoare către alte site-uri şi pun la dispoziţia utilizatorilor servicii diverse (Hoteluri din România, AlpiNet etc.); d) artă şi cultură: site-uri de arte vizuale şi expresie artistică, teatru, literatură, muzică, arhitectură care includ elemente de conţinut precum cronici, recenzii, expoziţii, galerii, portofolii etc. (LiterNet.ro, Observatorul Cultural); e) educaţie: site-uri cu un conţinut educaţional pentru copii sau adulţi, resurse pentru cadre didactice, cursuri de învăţământ la distanţă, programe de studiu on-line sau alte servicii educaţionale (Muzeul Grigore Antipa, Universitatea Bucureşti); f) activism social: site-uri care promovează o cauză socială şi au ca scop mobilizarea sau obţinerea sprijinului unor categorii de public (Parohia Sf. Gheorghe, Voluntariat.ro); g) informaţii de interes public: site-uri ale unor instituţii publice care oferă diverse servicii de informare contribuabililor (informaţii despre proiecte, hotărâri legislative, persoane de 10

Pe parcursul lucrării voi folosi termenul de site, preluat din limba engleză şi nu de sit, adaptarea sa în română. Deşi preluarea în varianta nemodificată din limba engleză este nepractică, deoarece menţinerea pronunţiei implică scrierea cu liniuţă la plural sau cînd este articulat (site-ul, site-uri), s-a încetăţenit în limba română. Termenul românesc „sit/situri provine din arheologie şi este folosit pentru desemnarea unei locaţii cu interes special pentru respectivul domeniu.

11 Festivalul Internetics reprezintă locaţia celui mai important eveniment de recunoaştere a performanţelor româneşti în domeniul comunicării digitale (www.internetics.ro).

13

decizie, buget, audienţe etc.) (Memoria.ro, Camera de Comerţ şi Industrie). de prezentare - scopul acestor site-uri constă în prezentarea unei companii, a unui produs sau o activitate comercială: a) corporaţie: site-uri ale unor mari companii cu peste 250 de angajaţi, având ca scop prezentarea profilului, istoricului, portofoliului, produselor şi serviciilor acestora (Poşta Română, Connex, CFR, Bega Group); b) IMM-uri: site-uri ale unor întreprinderi mici şi mijlocii cu mai puţin de 250 de angajaţi, al căror scop este prezentarea profilului, istoricului, portofoliului, produselor şi serviciilor acestora (TimProtection, Lackro, Renania, Velvet Dental, Yama Studios, Centum); c) brand/produs/eveniment: site-uri al căror scop este să prezinte un brand, un produs, o gamă unitară de produse sau un eveniment (Ginkor Gel, Delta Distribution, Cadillac, Murfatlar, Wembley, Kinder, Kent); de servicii şi tranzacţii on-line: sunt axate pe vânzarea unui produs sau serviciu în mediul on-line: a) servicii on-line: site-uri care pun la dispoziţia utilizatorilor, gratuit sau contra cost, o serie de servicii on-line, precum site-urile de recrutare, întâlniri, albume foto on-line, înregistrarea domeniului, descărcare etc. (Bilete de avion, Aman2, Eva.ro, Best Jobs); b) comerţ electronic: site-uri al căror scop principal este expunerea şi vânzarea on-line a unor produse sau servicii off-line - magazine virtuale, site-uri de licitaţii etc. (eMag.ro, Comenzi.ro, Diverta Online, Magazinul Tău); c) servicii financiare: site-uri care au facilităţi pentru operaţiuni bancare on-line, investiţii şi tranzacţii financiare (Banca Românească, MiroBank, EstInvest, Vanguard); d) e-guvernare: site-uri ale unor instituţii ale administraţiei publice centrale sau locale care permit tranzacţii on-line (plata taxelor şi impozitelor, formulare on-line de solicitare sau de depunere a unor documente etc.) (Primaria Timişoara, e-Guvernare.ro); de divertisment şi comunităţi on-line – sunt site-uri dedicate jocurilor, hobby-urilor, sportului, muzicii, umorului etc.: a) comunităţi virtuale: site-uri care facilitează interacţiunea şi comunicarea on-line în jurul unor interese şi preocupări comune (H2o.ro, Desprecopii.com); b) celebrităţi şi personalităţi: site-uri dedicate unor muzicieni, actori sau actriţe, simboluri ale culturii, echipe de sport, personalităţi de televiziune, politicieni etc., care se adresează comunităţii de fani sau de suporteri şi care pun accentul pe noutăţi, rezultate deosebite, interese sau biografia completă etc. (Mircea Daneliuc, Nicu Alifantis, Cristian Ţopescu); c) jocuri on-line: site-uri care permit accesul direct la jocuri on-line mono sau multi-player, jocuri de orice tip incluzând acţiune, sport, fantezie, cunoştinţe, logică etc. (Indebara.ro, www.doizece.ro - jocuri on-line multiplayer); d) timp liber: site-uri care oferă variante de petrecere a timpului liber: ghiduri turistice, ghiduri TV, de cinema, de călătorii etc. (Şapte seri, Programe TV); e) divertisment: site-uri dedicate hobby-urilor, sportului, muzicii, umorului etc. (Paraziţii, Divertis, Muzica Bună, SportExtrem).

Modalităţi de comunicare directă Din categoria „convorbirilor on-line” fac parte grupurile de discuţii şi ştiri iar în cazul în care acestea sunt considerate prea lente se poate conversa în timp real cu serviciul de discuţii prin Internet sau mesageria instantanee.

Listele de discuţie (mailing list) nu reprezintă doar o extensie a unui mesaj email către mai mulţi destinatari ci permit utilizatorilor să comunice, să schimbe idei, să solicite informaţii în legătură cu o temă sau un subiect definite în prealabil. Unele liste au o tematică foarte bine definită (de pildă utilizarea unui anumit produs, cercetările dintr-un anumit domeniu ştiinţific etc.), altele grupează doar persoane care au anumite interese sau doar pasiuni comune (de exemplu posesorii de pisici dintr-o anumită rasă, vorbitorii unei anumite limbi, membrii unei comunităţi etc.).

Pentru listele de discuţii este destul de dificil de făcut estimări, dar câteva aproximări se pot face pe marginea statisticilor existente. ListServ, de exemplu, cel mai utilizat serviciu de distribuţie a listelor de email, rulează un număr de aproximativ 25 milioane de email-uri pe zi în aproximativ 300 mii de liste. Astfel că, volumul de date se poate estima undeva în jurul a 600 de terabiţi de date.

14

Grupurile de ştiri (newsgroups12) sunt de fapt grupuri electronice de discuţii, locuri unde oamenii se adună pentru a schimba idei şi opinii, pentru a trimite note pe care le poate citi oricine sau pentru a cere sprijin. Aceste grupuri sunt ceva mai complicate din punct de vedere cultural şi nu tehnic. Conceptul de bază este asemănător listelor de discuţii: cititorii trimit mesaje sau articole unui grup pentru ca alţii să le poată citi şi să poată răspunde la articolele pe care le citesc. Multe grupuri au o listă cu Frequently Asked Questions (FAQ), care răspund practic la cele mai obişnuite întrebări ale grupului. Citirea acestor FAQ este o ideea bună înainte de a pune întrebări întregului grup.

FAQ este un excelent instrument de furnizare a specificaţiilor de produs (din perspectivă de marketing şi nu tehnică). Unele subiecte cad sub incidenţa relaţiilor publice dar ele pot fi adaptate foarte bine în avantajul marketingului. Ca exemple amintesc discuţiile despre schimbările de preţuri per sezon, comparaţiile cu alte produse etc.

IRC (Internet Relay Chat) sau chat pe scurt este, după poşta electronică, cea mai răspândită modalitate de comunicare directă pe Internet. Practic, chatul reprezintă o oportunitate de dialog informal, prin intermediul Internetului între persoane aflate la distanţă. În engleză „to chat” înseamnă a sta de vorbă, a vorbi de una şi de alta, a sporovăi. Tradus cuvânt cu cuvânt chat-room înseamnă cameră de discuţie. De fapt exprimarea este puţin ambiguă de vreme ce în realitate nu „se vorbeşte”, ci doar se scrie şi se citesc mesajele celorlalţi sau se ia parte la conversaţie prin scrierea propriilor mesaje. IRC-ul este îndrăgit nu numai pentru că este folosit ca modalitate de convorbire în direct ci şi pentru facilitarea comunicaţiilor în timpul dezastrelor naturale, războaielor şi a altor crize. Decesul Papei Ioan Paul al II-lea a provocat la începutul lunii aprilie 2005 ca milioane de internauţi din toată lumea să-şi îndrepte căutările virtuale către Cetatea Vaticanului care a realizat un canal IRC special de ştiri pentru a transmite în timp real relatări de la evenimentele ce aveau loc. Creştini, musulmani, budişti, atei şi-au împărtăşit în diverse comunităţi din ciberspaţiu13 părerile despre Suveranul Pontif. Site-ul oficial al Vaticanului a fost efectiv blocat din cauza afluxului de vizitatori.

Un fenomen cu influenţă asupra comunicării pe Internet în continuă expansiune, îl reprezintă videochatul, adică discuţii dintre unul sau mai mulţi parteneri, prin intermediul unei camere digitale (webcam) conectate la calculator.

Mesageria instantanee (IM), despre care se spune că va detrona în viitor email-ul, este un mijloc de comunicare destinat tuturor categoriilor de internauţi, fie ei adolescenţi sau oameni de afaceri14. Acest mijloc de comunicare îl regăsim sub diferite nume, cele mai cunoscute fiind AIM (AOL Instant Messenger), MSN (Microsoft Messenger), ICQ (I Seek You) şi YIM (Yahoo! Instant Messenger).

Serviciile de Instant Messaging au adus schimbări majore în domeniul comunicării on-line, dintre avantaje punctez: oportunităţile extraordinare pentru îmbunătăţirea productivităţii şi colaborare, timpul scurt de comunicare, uşurinţa în utilizare, posibilitatea de a găsi şi consulta foarte uşor persoane cu aceleaşi interese, reducerea facturilor telefonice şi faptul că se găsesc gratuite pe Reţea. Dintre dezavantaje se remarcă posibilitatea de infectare speculând erorile de programare; „deranjul" produs când volumul de muncă este foarte mare (spiming-ul); incompatibilităţile între diferitele sisteme de instant messaging existente, pericolul infectărilor virale, riscul furtului sau pierderii informaţiilor sensibile etc.

Prin urmare problema spinoasă ridicată de aceste sisteme este legată de orientarea lor spre afaceri. Se pune astfel întrebarea: câtă încredere se poate acorda acestor instrumente de comunicare şi, în condiţiile în care milioane de oameni le folosesc sunt ele suficient de rapide şi sigure? Răspunsul la aceste chestiuni este dat de aplicaţiile messenger particularizate, dezvoltate de diverse companii.

12

Termenul newsgroup este o folosire incorectă deoarece discuţiile rareori implică noutăţi; discussion group (grupuri de discuţii) ar fi mai potrivit, dar termenul newsgroup a prins rădăcini.

13 Termenul, introdus de scriitorul american William Gibson în 1984 în romanul său „Neuromancer”, induce cititorului ideea că este o fantezie SF, nerealizată, dar în curs de dezvoltare. Unele definiţii îl confundă cu realitatea virtuală, cu stocarea şi transmiterea electronică de informaţii sau cu comunicarea mediată de computer, în timp ce altele îl definesc ca pe un spaţiu conceptual sau ca pe un produs al interacţiunii sociale.

14 Potrivit unui studiu realizat de Gartner Grup, în anul 2005 mesageria instantanee va ajunge să reprezinte 50% din totalul comunicaţiilor firmă-client.

15

Fig. 6 Platformă de comunicare integrată pentru auditoriul virtual în cazul comunicării directe Moderator

Participanţi

Se impune o precizare. Pentru un debutant în comunicarea pe Internet este destul de dificil să facă diferenţa între email-ul clasic, o listă de difuzare şi un forum de discuţii întrucât aceste resurse informaţionale funcţionează pe baza aceloraşi principii: identificarea emiţătorului, identificarea subiectului mesajului, a domeniului de interes (numele listei de difuzare sau forumul care conţine elemente informaţionale şi tema aleasă); identificarea precisă a schimbului informaţional (a indivizilor în cadrul poştei electronice, a indivizilor într-un ansamblu de abonaţi în cadrul listelor de difuzare, a site-ului, a mesajului, a indivizilor în cazul forumurilor publice); definirea conţinutului mesajului etc.

Tendinţa este de a crea o platformă comună pentru tehnologiile de comunicare Internet (voce, chat/IM, web, email) astfel încât cel puţin o tehnologie să devină pârghie pentru alta (cum ar fi utilizarea email-ului pentru a iniţia o sesiune IM etc.).

Motoarele de căutare Internetul este o sursă dinamică de informaţie de care are nevoie orice persoană dar şi o posibilitate de clarificare şi aprofundare a unui subiect despre care vrea să ştie. Începătorii se bucură din plin de simpla navigare printre site-urile Web, descoperind la întâmplare informaţii interesante. Dar puţini îşi permit să-şi irosească timpul în acest mod. De aceea, oricine doreşte să beneficieze de resursele Internetului trebuie să folosească metodele consacrate de localizare a informaţiei în Web - unele sistematice, iar altele ce se bazează pe cunoaşterea modului în care funcţionează Reţeaua. Numai astfel internauţii vor putea efectua o căutare eficientă iar responsabilii de marketing vor putea trece la optimizarea site-ului.

Există două modalităţi de regăsire a informaţiei ce ne interesează: cu ajutorul motoarelor de căutare şi cu ajutorul directoarelor de subiecte sau a cataloagelor.

Un motor de căutare (search engine) include în general trei componente: Componenta de căutare: reprezentată de un program automat numit spider (păianjen) sau crawler. Mai este cunoscută şi sub numele de robot Web (sau bot, pe scurt). Acesta caută în permanenţă textul şi codul din spatele site-urilor Web şi adaugă paginile respective în baze de date imense.

Indexul conţine un număr impresionant de informaţii despre site-urile Web (titlul, adresa, cuvintele cheie, legăturile către alte pagini etc.). La momentul scrierii acestei lucrări, pe site-ul Google se putea citi că sunt indexate 8.168.684.336 pagini web.

Aplicaţia software care prezintă rezultatele căutării pe calculatorul utilizatorului.

Un director de căutare15 (search directory) este o colecţie organizată de site-uri Web, încadrate în categorii, pe structuri ierarhice, în funcţie de subiectul acestora.

Printre cele mai populare servicii de căutare se găsesc giganţii Google (www.google.com), Yahoo! (www.yahoo.com), Microsoft (http://search.msn.com), Netscape (www.netscape.com) sau mai noul-venit în familia motoarelor de căutare - A9 (http://a9.com) de la Amazon, lansat în 2004 şi construit pe baza tehnologiei Google, cu multe opţiuni de personalizare a interfeţei şi căutărilor. Pentru o căutare eficientă se poate apela şi la meta-motoarele de căutare (cum ar fi MetaCrawler, www.metacrawler.com). Acestea parcurg simultan mai multe motoare de căutare, eliminând site-urile duplicat.

15

Deşi există diferenţe de ordin tehnic între motorul şi directorul de căutare, linia de demarcaţie dintre cei doi este din ce în ce mai puţin clară.

16

Fig. 7 Logourile principalelor servicii de căutare mondiale şi româneşti

Fig. 8 Piaţa motoarelor de căutare16 (sursa: NetRatings şi Search Engine Watch, 2005)

Dinamica căutărilor în perioada decembrie 1995septembrie 2003. GG=Google, ATW=AllTheWeb, INK=Inktomi, TMA=Teoma, AV=AltaVista

A căuta ceva pe Internet astăzi seamănă cu a draga suprafaţa unui ocean cu o plasă de pescuit. Chiar dacă în ea se prind peşti există riscul ca cei doriţi să nu se afle în plasă. În mod similar, informaţia „aflată” la suprafaţa Internetului este doar o mică parte din „oceanul de cunoaştere” virtual. Adesea motoarele de căutare nu găsesc ceea ce noi căutăm, cu toate că se bazează pe indexarea paginilor cu ajutorul roboţilor sau agenţilor de căutare. Pentru a fi descoperită o pagină trebuie să fie statică şi legată de alte pagini. Dar cum Webul este dinamic există toate şansele ca informaţia căutată să nu fie găsită în urma unei căutări standard.

Teoretic Webul are două părţi mari: Web-ul de suprafaţă şi Web-ul de adâncime (profund). Într-un studiu realizat de BrightPlanet (www.brightplanet.com), o companie specializată în tehnologii de căutare, în martie 2000, se arată că Web-ul profund este de până la 500 de ori mai mare decât ceea ce noi cunoaştem azi ca WWW. Deoarece doar 16% dintre site-uri sunt catalogate de motoarele de căutare uneori mai este referit ca „Web-ul invizibil”. În medie, site-urile conţinute în Web-ul profund generează cu peste 50% mai mult trafic decât cele de la suprafaţă. Şi, ceea ce este mai important, calitatea informaţiei este de cca. 2000 de ori mai mare. Cu alte cuvinte, World Wide Web-ul este doar un subset de informaţii a conţinutului disponibil on-line.

16

Conform unei ştiri ZDNet din iulie 2005, piaţa motoarelor de căutare era dominată de Google (59%), urmată la distanţă de Yahoo! (29%) şi MSN (5,5%).

17

Fig. 9 Simbolizarea grafică a limitărilor unei căutări tipice cu ajutorul motoarelor de căutare

sursa: Michael K. Bergman, „The Deep Web: Surfacing Hidden Value”, The Journal of Electronic Publishing, august, 2001, 7(1), www.press.umich.edu/jep/07-01/bergman.html

Căutarea de informaţii într-un motor de căutare decurge relativ simplu17: Se afişează site-ul Web al motorului de căutare.

Utilizatorul introduce anumite cuvinte într-o casetă a aplicaţiei de căutare, care reprezintă subiectul despre care doreşte să obţină informaţii şi face clic pe Go, Search, Caută sau tastează Enter. Aceşti termeni folosiţi în căutare se numesc cuvinte cheie (keywords) iar procesul care combină scrierea acestei expresii urmat de afişarea de rezultate se numeşte interogarea serviciului de căutare (query). În afară de text utilizatorul poate căuta şi imagini (statice sau animate) iar recent a fost introdusă căutarea video (clipuri video sau emisiuni televizate) pentru persoanele care caută să vizioneze media.

Fig. 10 Căutare video pe Google (www.video.google.com) şi Yahoo! (www.video.search.yahoo.com)

Motorul de căutare parcurge bazele de date în care a indexat paginile şi afişează rezultatele, care sunt de fapt hiperlegături către conţinutul Web la care conduc cuvintele cheie introduse şi pe care utilizatorul face clic pentru a accesa informaţiile dorite. O interogare are potenţialul de a întoarce câteva mii sau chiar milioane de rezultate. În funcţie de motorul de căutare se afişează şi o scurtă descriere per rezultat.

Fig. 11 Căutare în Google şi Yahoo! pentru cuvintele cheie „turism in Grecia”

54.000 de rezultate în 0,18 secunde (www.google.ro) 17

168.000 în 0,23 secunde (www.yahoo.com)

Într-un director de căutare uneori se foloseşte şi parcurgerea în adâncime a structurii ierarhice pe categorii şi subcategorii.

18

Fiecare motor de căutare are propriul set de reguli şi proceduri asupra modului de indexare a paginilor Web, denumit algoritm. Din cauza diferenţelor dintre algoritmi este posibil ca aceleaşi cuvinte cheie să genereze rezultate diferite în motoare de căutare diferite. Figura nr.1.11 sprijină această afirmaţie. În imagine se observă că două dintre cele mai cunoscute şi populare motoare de căutare – Google şi Yahoo – întorc rezultate diferite. Doar puţin peste 50% dintre rezultate se potrivesc.

Capacitatea motoarelor de căutare de a afişa informaţii relevante depinde de relaţiile dezvoltate între acestea. Cu alte cuvinte dacă îşi foloseşte propria bază de date, a altor motoare sau oferă informaţii şi pentru alte motoare de căutare. Astfel, ierarhia rezultatelor „scotocitorilor digitali” poate fi urmărită pe patru nivele: - Rezultate oferite de către furnizori principali de informaţie. Motoarele de căutare se bizuie în primul rând pe rezultatele proprii. Google, de exemplu, şi-a dezvoltat propriul algoritm: o căutare cu acest motor nu depinde de alte servicii de căutare.

- Rezultate oferite de către furnizori secundari de informaţie. Dacă primul provider eşuează în a căuta informaţii relevante, atunci motoarele apelează la furnizori secundari de informaţie. Este un fel de opţiune de backup.

- Rezultate extrase din directori de căutare. Motoarele de căutare se folosesc şi de rezultatele din directoare.

- Rezultate plătite (mai sunt numite şi link-uri sponsorizate): clienţii plătesc pentru a se afla în topul căutărilor pentru anumite cuvinte cheie.

Fig. 12 Harta relaţiilor dintre diverse motoare de căutare (www.bruceclay.com)

Legendă:

Rezultate primare; Rezultate de la directoare;

Rezultate secundare Rezultate plătite

Uneori, în partea superioară sau dreaptă a paginii de rezultate este evidenţiat un grup de rezultate. Acestea se numesc legături sponsorizate şi sunt de obicei afişate contra cost în aceste poziţii, considerate critice de majoritatea companiilor. Acestea plătesc serviciilor de căutare pentru ca site-urile lor să fie poziţionate în partea de superioară a listei de rezultate. Unele studii au demonstrat că utilizatorii au o intoleranţă marcată la parcurgerea mai multor pagini de rezultate; spre exemplu 80% dintre ei nu consultă niciodată a doua pagină a căutării.

Rezultatele sunt afişate de obicei în ordinea relevanţei raportată la expresia introdusă. Această poziţionare se numeşte rangul (rank) site-ului. În general, utilizatorii de Internet sunt mulţumiţi de experienţa căutărilor on-line. Conform unui studiu realizat de US Pew Research Center în 2004, 44% dintre utilizatori folosesc doar un singur motor de căutare, iar 48% folosesc două sau trei. Aproape jumătate dintre ei utilizează un motor de căutare de câteva ori pe săptămână, iar 2/3 afirmă că ar putea trăi fără a simţi lipsi vreunui serviciu de căutare a informaţiilor.

Deşi internauţii au încredere în motorul de căutare preferat, ei nu înţeleg modul de operare şi de prezentare a rezultatelor acestor motoare: doar 38% dintre aceştia ştiu diferenţa dintre rezultatele cu taxă şi cele gratuite şi doar una din şase persoane poate defini cu exactitate care rezultate sunt plătite şi care nu.

19

Este interesant de urmărit cine pe cine vizitează cu predilecţie. De exemplu, americanii preferă site-urile australiene, braziliene, cehe şi daneze, în timp ce englezii preferă site-urile latine (franceze, spaniole şi italiene). Preferinţele germanilor se îndreaptă spre site-uri italiene, spaniole, ruse şi englezeşti iar cele ale francezilor către site-urile vecinilor spanioli şi germani. În faţa producţiei de informaţii în continuă creştere, ceea ce are drept consecinţă apariţia de fenomene precum „suprasaturarea” informaţională şi adoptarea unor tehnologii din ce în ce mai sofisticate, utilizatorul se simte dezorientat. În ceea ce priveşte serviciile româneşti de căutare ele sunt în general neprofitabile şi ameninţate cu dispariţia dacă nu-şi găsesc o nişă în piaţă. Şansele motoarelor de căutare locale în competiţia globală sunt destul de mici, de departe, versiunea românească a lui Google (www.google.ro) fiind cea mai performantă decât marea majoritate a motoarelor de căutare autohtone, ca urmare atât a tehnologiei care se află în spatele acestuia, cât şi a numelui Google. Trebuie însă să subliniez faptul că motoarele de căutare din România constituie totuşi o alternativă care merită luată în considerare, şi aceasta deoarece baza lor de date este diferită.

Practic multe din motoarele de căutare româneşti sunt susţinute din alte activităţi, fiind mai mult instrumente de marketing, servind la atragerea vizitatorilor spre alte tipuri de servicii oferite de firmele care le administrează.

Portalurile În modul cel mai simplist, un portal poate fi definit ca o poartă de intrare în depozitul imens de documente electronice de pe Web. El permite căutarea de informaţii specifice unui domeniu de interes şi, în plus, oferă servicii de poştă electronică, informaţii financiare, sportive, starea vremii, liste de discuţii, anunţuri, servicii de descărcare programe ş.a.m.d. În ultima perioadă, în literatura de specialitate, termenul „portal” este folosit abuziv şi adesea generic, astfel că se întâlnesc mai multe definiţii, de aceea este important ca, mai întâi de toate, să se înţeleagă tipurile şi funcţiile diverselor categorii de portaluri existente în prezent. Portalurile le putem împărţi în patru categorii mari, care nu se exclud una pe alta: Megaportalurile (denumite şi portaluri orizontale) sunt, de fapt, portalurile originale ale Internetului, multe din ele fiind la început doar mecanisme de căutare ca apoi să crească rapid până la site-uri complexe, care adună informaţii cu privire la o gamă extrem de largă de subiecte. Acestea se caracterizează prin interfeţe relativ simple, foarte uşor de încărcat chiar şi pe conexiuni slabe, respectiv sisteme performante de căutare şi indexare de informaţie. Practic, auditoriul acestor portaluri coincide cu toată societatea Internet. Exemple: Yahoo!, America Online (AOL), InfoSeek sau la noi Kappa (www.kappa.ro 18 ), Romania Online (www.rol.ro), o divizie a furnizorului de servicii Internet PCNet, Apropo (www.apropo.ro), relansat recent ca un portal de interes general, după ce funcţionase o vreme ca o bază de date pe Internet a agenţiei de ştiri Mediafax, Home.ro etc.

Portalurile verticale se adresează unor segmente specifice ale pieţii, deservind practic unele comunităţi sau pieţe specializate înguste. Cele mai bune exemple de portaluri verticale ar fi: www.info-romania.ro - un portal cu informaţii despre România, unde se găseşte o categorisire extrem de utilă a unor companii româneşti şi străine care activează pe piaţa românească; www.farmaline.ro – portal în domeniul farmaceutic şi parafarmaceutic; www.masini.ro, catalog auto on-line unde se regăseşte diversitatea şi bogăţia informaţiilor din domeniul auto; www.eva.ro – portal dedicat femeilor, www.bestjobs.ro – portal de resurse umane ş.a.m.d.

Portalurile „business to business” – prezintă o piaţă electronică pentru organizarea afacerilor şi operaţiunilor între diferite întreprinderi. Aceste portaluri oferă clienţilor săi o varietate de mecanisme de afaceri electronice: licitaţii, vânzari şi cumpărări (exemplu: www.AgroInfo.ro destinat în principal producătorilor, comercianţilor şi prestatorilor de servicii din domeniul agroalimentar şi din domeniile conexe – turism agrar; AfaceriLemn.ro – portal de afaceri al industriei lemnului; AfaceriTextile.ro – portal de afaceri al industriei textile, www.1001case.ro – portal de construcţii, amenajări interioare, electrocasnice şi electronice etc.).

Portalurile de companie. Organizaţiile progresiste caută în permanenţă metode de a îmbunătăţi atât accesul angajaţilor la informaţie, organizarea şi partajarea lor (documente interne, depozite de date ş.a.) cât şi comunicarea cu persoane din toate departamentele companiei (acces la pagini web, 18

Site-ul companiei Astral este unul dintre cele mai vizitate locaţii din România, cu peste 1.000.000 de vizitatori unici lunar şi cu peste 8.000.000 de afişări lunar.

20

mesagerie, produse groupware şi teamware etc.). Principalul instrument pentru atingerea acestor obiective este portalul companiei.

Fig. 13 Exemple de portaluri româneşti

www.Alpinet.org – portalul iubitorilor de munte

www.AutoGhid.ro – Ghidul tău auto!

Categorii aparte reprezintă: Portalurile de mobilitate, portaluri special concepute pentru dispozitivele mobile (celulare, PDA-uri, pagere etc.) prin care consumatori şi angajaţi deopotrivă au posibilitatea să obţină informaţii despre produsele şi serviciile dorite, preţuri, reduceri, mărfurile din stoc, plăţi, livrări ş.a.m.d. Potrivit unui raport IDC portalurile mobile vor avea peste 42 milioane de utilizatori numai în vestul Europei până în 2007, iar valoarea pe piaţă va depăşi 0.9 mld. euro. În România portaluri cu conţinut în limba română sunt WapNET, Wap.Acasa.Ro, www.leasing.ro/wap/index.wml care conţine informaţii despre International Leasing precum şi oferte concrete de maşini Daewoo; KMarket (http://wap.kmarket.ro/index.wml) - pagina pieţei de capital din România; RoWap (http://wap.rowap.ro/) - servicii (în lucru): curs valutar, meteo, ştiri, link-uri, bancuri; Petar Computers (http://wap.petar.ro/) - site-ul unei companii TIC; Fotbal XTREM (http://wappy.to/fotbal) - primul site WAP dedicat fotbalului românesc ş.a.

Portalurile de administraţie (guvernamentale). În general sunt site-uri finanţate din proiecte de administraţie care oferă utilizatorilor un pachet de informaţii şi servicii specializate şi în strânsă legătură cu instituţia ce îl operează (www.guv.ro, www.mfinante.ro etc.).

Cerinţele de exploatare ale portalurilor, indiferent de categoria în care se încadrează sunt, în general, similare cu cele ale sistemelor de gestiune a bazelor de date: posibilităţi de căutare, filtrare automată a informaţiilor, gestiune documente etc. Principalele avantaje constau în atragerea de noi clienţi, sporirea cifrei de afaceri şi, mai ales, obţinerea de venituri prin vânzarea de spaţiu publicitar. În România, portalurile sunt susţinute de cele mai multe ori mai mult din pasiune de către dezvoltatori, implicarea companiilor fiind destul de redusă în susţinerea şi dezvoltarea acestui gen de afacere.

Această situaţie se regăseşte şi mai pronunţat în cazul portalurilor verticale, care ar trebui să fie locul central în care să poată fi regăsit un anumit produs sau serviciu19.

Telefonia prin Internet Telefonia prin Internet (VoIP). Voice over IP este numele tehnic pentru ceea ce înseamnă telefonia Internet. Ideea de bază este că, în loc să fie folosite ca mediu de transmisie pentru voce reţelele fixe de cabluri, se utilizează reţeaua Internet, fără ca utilizatorii să fie preocupaţi de costul convorbirilor telefonice.

Chiar dacă această aplicaţie este disponibilă de puţin timp, ea este folosită din ce în ce mai mult. Principalul avantaj constă în faptul că costul asociat unei convorbiri este extrem de scăzut (practic, acesta fiind reprezentat doar de costul legăturii Internet) iar inconvenientele majore le reprezintă cerinţele de sistem destul de mari (computerele prin intermediul cărora se accesează această facilitate trebuie să fie prevăzute cu plăci de sunet, microfoane, căşti sau difuzoare şi alte componente) şi problemele de securitate (precum firewall-uri şi criptări). Acestea ar putea reduce calitatea vocii şi ar putea bloca apelurile dacă nu sunt făcute corespunzător şi fără un echipament adecvat. Chiar dacă momentan nu are puterea de a înlocui telefonul obişnuit, cu siguranţă, va reprezenta o aplicaţie utilă marketerilor, fiind inclusă de către eMarketer în primele zece tendinţe ale anului 2005.

19

Popescu, Robert, „Portal … deschide-te!”, Banii Noştri, nr. 22/2-8 iunie 2004, pag. 21, www.baniinostri.ro.

21

Web-conferinţele Ultimele servicii introduse şi disponibile în Reţea, conferinţele web, nu înseamnă nimic altceva decât conferinţe cu sunet şi imagine la distanţă, în timp real prin intermediul tehnologiilor Internet.

Conferinţele web nu numai că reduc costurile şi cresc productivitatea şi vânzările, ci oferă mai multe perspective pentru dezvoltarea şi promovarea oricărui tip de afacere pe web prin încurajarea colaborării şi înlesnirea interacţiunii cu clienţii, partenerii sau colegii de firmă, oricând şi oricât ar fi de dispersaţi geografic. Conferinţele web sunt din ce în ce mai mult preferate de către companii ca medii de comunicare deoarece combină uşurinţa cu care au loc teleconferinţele cu interactivitatea dată de conferinţele video. Nu este nevoie decât de un computer şi o conexiune Internet.

O altă soluţie oferită de Web pentru substituirea întâlnirilor faţă-în-faţă este dată de către prezentările-web, o platformă pentru distribuirea pe Internet a prezentărilor (audio-video) către un număr nelimitat de persoane interesate.

Cele mai importante întrebuinţări pentru care pot fi folosite prezentările web sunt: prezentări efectuate în scopul creşterii vânzărilor; prezentări standardizate pentru anumite produse; anunţuri speciale (mesajul conducerii companiei, anunţarea lansării unui nou produs); cursuri (de vânzări, tehnice, de educare a reţelei de parteneri etc.); sondaje de opinie; răspunsuri la întrebări frecvente (FAQ), eliminându-se astfel avalanşele de întrebări asemănătoare către angajaţii responsabili cu servicii de suport şi mentenanţă.

Avantaje: Reducerea costurilor, prin posibilitatea contactării mai multor persoane, cu o frecvenţă mult mai mare. Se reduc de asemenea şi cheltuielile cu telefoanele, copierea documentelor, expedierea acestora, scade numărul deplasărilor în interes de serviciu.

Creşterea productivităţii în activitatea de vânzare. Deoarece prezentările on-line pot fi realizate de un profesionist al vânzărilor şi pot fi trimise oferte personalizate sub formă de web-cast, timpul reprezentanţilor de vânzări este folosit mult mai eficient.

Consistenţa în comunicare şi astfel îmbunătăţirea activităţii de marketing. Punând prezentările pe website compania îşi fidelizează vizitatorii, fie ei clienţi existenţi, potenţiali, angajaţi sau parteneri, ajungând să se diferenţieze de competiţie. Poate creşte credibilitatea companiei. Îmbunătăţirea serviciilor destinate clienţilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a avea acces la informaţia pe care o doresc, atunci când au nevoie (pot fi puse la dispoziţie prezentări on-line cu ajutor în rezolvarea unor defecţiuni sau erori de funcţionare a produselor, în diagnoze, demonstraţii de instalare a produselor, descrieri a caracteristicilor şi beneficiilor acestora etc.).

Punerea prezentării pe site asigură accesul la aceasta 24 ore, 7 zile pe săptămână, fără să mai existe limitări date de programul de muncă. În plus, permite educarea eficientă a angajaţilor şi a canalelor de distribuţie, împărtăşirea celor mai bune tactici de vânzări, reducerea timpului necesar încheierii unei tranzacţii, îmbunătăţirea comunicării şi colaborării etc.

Dacă ar fi să facem o comparaţie între cele două mijloace de comunicare - prezentarea-web (comunicare asincronă) şi conferinţa-web (comunicare sincronă), am obţine următoarele: În timp ce prima se caracterizează prin faptul că persoana asistă şi recepţionează informaţia când are nevoie sau când timpul îi permite, prezentarea poate fi livrată la cerere, poate să aibă un număr foarte mare de participanţi, se bazează pe livrare de conţinut conceput special, cea de-a doua - conferinţa-web - are loc live, în timp real şi presupune comunicare directă şi colaborare. Întâlnirile faţă-în-faţă nu vor fi putea fi însă înlăturate niciodată de nici o tehnologie avansată, deoarece stă în firea omului să dorească să se întâlnească cu o persoană cu care poate să construiască o relaţie bazată pe încredere. Iar încrederea este o componentă esenţială. Odată câştigată, aceasta va permite organizarea întâlnirilor on-line mult mai eficient şi mai productiv.

Reţele Peer-to-Peer (P2P) Una dintre tehnologiile Internet care asigură practic transferul relaţiilor în mediul electronic este P2P (Fotache&Hurbean, 2004). Rolul acesteia constă în facilitarea schimbului de informaţii peste o reţea (cum este şi Internetul), cu o implicare minimă a administratorilor. Într-o reţea P2P nu există servere dedicate şi nici o organizare ierarhică a calculatoarelor - toate calculatoarele sunt egale. Dacă ar fi să ne luăm 22

după semnalele din presă, tehnologia P2P nu merită nici exagerările, dar nici criticile care i s-au adus20 însă, deocamdată, rămâne cea mai bună tehnologie PC pentru comunicare interpersonală.

Web-blogurile În forma sa cea mai simplă un blog (prescurtarea de la web log) este cel mai recent instrument de comunicare (anul apariţiei este 2003) sub forma unui site special care a revoluţionat nu numai Internetul ci şi multe din profesiile ce se bazează pe acesta, precum jurnalistica, relaţiile publice, marketingul, managementul informaţiei, comunităţile virtuale sau networkingul social. Internetul abundă în definiţii despre ce sunt blogurile, de la cele care le privesc ca pe o formă autentică, necenzurată de exprimare a eului, la definiţii mai descriptive de publicare frecventă şi cronologică a reflecţiilor personale şi legături către alte site-uri considerate de către autor(i) interesante.

Rebbeca Blood, unul din primii bloggeri, defineşte acest concept ca fiind o pagină web cu o serie constantă, regulată şi cronologică de însemnări (posts) despre un subiect sau o multitudine de subiecte, care conţine adesea legături către alte site-uri Internet. Post-urile dintr-un blog sunt în cele mai multe cazuri ordonate cronologic, cele mai noi adăugări având trăsăturile cele mai dominante (ultimul intrat - primul listat). Totalitatea ideilor, a informaţiilor şi a creaţiilor originale din blogurile dintr-un anumit spaţiu definit geografic, social sau tehnic se numeşte blogosferă. Activitatea de actualizare a blog-ului poartă denumirea de „blogging”, iar cineva care păstrează blog-urile este un „blogger” (unele bloguri sunt întreţinute de o singură persoană pe când altele sunt locuri de întâlnire pentru mai mulţi autori).

Justificarea utilizării sale ca instrument de comunicare profesională în marketing se leagă, cel mai probabil, de amploarea fenomenului: în iulie 2005, Technorati (www.technorati.com), un serviciu de urmărire şi măsurare a blogurilor, indica existenţa a peste 14 milioane de bloguri, 40% fiind în altă limbă decât engleza. Dincolo de impresionantul număr, blogurile se remarcă şi prin cantitatea de informaţie pe care o conţin. Acelaşi Technorati arăta că în martie 2005 apăreau peste 500.000 de însemnări de blog pe zi, adică 5,8 pe secundă, adică 15 mii de bloguri zilnic.

Pe segmentul demografic eMarketer raportează pentru mediul de afaceri ca vârf al creatorilor de bloguri utilizatorii cu vârsta cuprinsă între 31-40 ani (24,5%) urmaţi de cei cuprinşi în intervalul 41-50 ani (23,5%) şi cei între 21-30 în proporţie de 20,3%, în timp ce persoanele trecute de 50 de ani însumează sub 20 de procente. Blogurile sunt importante pentru că permit informarea despre actualizări ale resurselor on-line fără a face apel la email-uri sau newslettere, implicit reducând posibilitatea de a primi spam şi viruşi. În plus, în marketing şi-au dovedit deja importanţa strategică ca instrumente de comunicare importante în promovarea mărcii.

Blogul este un fenomen atât de important încât are propriul său eveniment, Global PR Blog Week (http://www.globalprblogweek.com/) şi proprii săi vizionari. În general, un blog este definit de: personalitate: felul de a fi al creatorului, opiniile şi valorile sale, subiectivitatea inerentă a acestuia şi stilul propriu de scriere; frecvenţă: puterea de generare de conţinut al blogger-ului, versatilitatea platformei sau editorului (care permit şi persoanelor fără cunoştiinţe tehnice să creeze şi să modifice pagini web în timp foarte scurt); interactivitate: adăugarea de comentarii21; conexiuni: posibilitatea de a da răspunsuri la post-urile altui autor în paginile blog-ului propriu; flux de informaţie asigurat prin RSS, acronim pentru Reach Site Summary Feed22, o metodă de publicare a informaţiilor pe Web. Practic este un fişier de tip XML care descrie conţinutul unui site, fiind actualizat odată cu acesta.

Cele mai cunoscute servicii gratuite pentru crearea blogurilor sunt: Blogger.com, Typepad.com, Livejournal.com, Movabletype.org şi Wordpress.com iar cele pentru indexarea blogurilor de limbă română 20

Când compania Napster, care permitea utilizatorilor să schimbe între ei fişiere muzicale, a fost acţionată în judecată deoarece încălca legislaţia în materie de drepturi de autor, articolele din presa vremii au aruncat o lumină nefavorabilă, în aceeaşi măsură, asupra P2P şi Napster, cu toate că proiectele peer-to-peer din lumea afacerilor aveau prea puţină legătură cu Napster sau cu procesul în care a fost implicată compania.

21 Cele mai recente contribuţii au fost în zilele atacurilor teroriste din capitala Marii Britanii şi dezastrului produs de uraganul Katrina în New Orleans, presa on-line fiind completată substanţial de informaţiile blog-erilor englezi şi americani care au relatat evenimentele aproape concomitent cu desfăşurarea evenimentelor, ca nişte adevăraţi jurnalişti.

22 RSS mai este considerat şi prescurtarea de la Really Simple Syndication.

23

sau create de români se găsesc la: www.weblog.ro, rss.mioritics.ro şi www.jurnale.ro. Ultimele două permit şi crearea unor jurnale pe serverele lor.

Există numeroase bloguri în limba română (în iulie 2005 cifra avansată era de 5000), creaţiile autohtone devenind tot mai interesante, blogurile româneşti şi forumurile de discuţii contribuind, de exemplu, în decembrie 2004, la schimbarea regimului politic prin formarea unor opinii favorabile Alianţei D.A. (importanţa politică a blogurilor are la bază numărul mare de alegători nehotărâţi, dar care pot fi uşor convinşi de anumite argumente pe care le primesc prin intermediul acestora).

Cu toate că tehnologia este relativ nouă s-au născut deja şi variaţii ale acestora, jurnalele audio podcast şi jurnalele în format video - vlog23. Avantajul principal al acestora asupra jurnalelor sub formă de text este că pot fi încărcate pe dispozitive mobile, playere video, telefoane multimedia sau organizere, astfel ca cei care călătoresc mult timp să le poată urmări. Pentru marketing vlogurile sunt utile în special pentru faptul că în ele se găsesc informaţii despre produsele şi serviciile pe care autorii jurnalelor video le cumpără sau le utilizează.

Una dintre facilităţile recente oferite de bloguri se datorează expansiunii uimitoare a telefoniei mobile. Astfel, încă de la începutul anului 2005, Google a anunţat apariţia blog-urilor mobile24 (mobloguri) care permit trimiterea de fotografii direct de pe telefonul mobil cu cameră foto încorporată prin intermediul poştei electronice (practic se trimite un mesaj la adresa go@blogger.com) sau a mesageriei multimedia, MMS. Google va trimite apoi prin email adresa şi codul de accesare al blog-ului nou creat, astfel încât utilizatorul să poată vizualiza şi edita imediat blog-ul respectiv. Cu toate că utilizatorii sunt obligaţi să-şi creeze noi blog-uri mobile, mutarea materialului publicat către un alt blog deja existent nu pune mari dificultăţi.

Cu toate că sunt milioane de bloguri create în lume, puţine sunt active şi, şi mai puţine, sunt de calitate. Deşi este accesibil oricui, nu oricine poate să ţină un blog. Pentru că „a bloga” înseamnă a comunica, pur şi simplu. Şi sunt foarte mulţi oameni care nu pot comunica nici direct, când stai de vorbă cu ei. Iar din cei care cât de cât pot comunica şi mai puţini sunt cei ce au ceva interesant de spus.

INTRANET ŞI EXTRANET – REŢELE DE COMUNICAŢIE DE ÎNTREPRINDERE

Datorită utilizării intensive a din ce în ce mai multe aplicaţii informatizate în mediile de afaceri, apariţia Internetului a fost urmată de dezvoltarea a două tipuri de reţele de comunicare specifice: Intranet şi Extranet (Roşca, 2000).

Intranetul reprezintă cel mai nou instrument pentru comunicaţii interne, fiind tot o reţea de computere, bazată pe standardele Internet dar, de obicei, folosită pentru uzul intern al unei firme sau instituţii. Intraneturile vin în sprijinul utilizatorilor pentru că le permit să lucreze împreună mai uşor şi mai bine, scopul lor fiind acela de a îmbunătăţi accesul, procesarea şi diseminarea informaţiilor structurate şi nestructurate din interiorul şi din afara întreprinderii. Ele folosesc tehnologiile Internet pentru a pune în comun sisteme de administrare a documentelor şi pot include, de asemenea, securitatea reţelei şi motoare de căutare. Toţi cei care au vizitat vreodată un site web ştiu deja cum să navigheze într-un site de Intranet.

Dintotdeauna comunităţile umane au tins să se organizeze şi să-şi optimizeze activitatea desfăşurată. În acest sens, Intranetul propune un model, un mod tehnocratic de organizare a comunicaţiilor inter-umane, poziţie susţinută şi de datele statistice. Astfel, în urma unui sondaj efectuat de Intranet Journal25 la care au participat 275 de specialişti Intranet (manageri şi consultanţi), principalele beneficii ale utilizării unui Intranet constau în: sporirea competitivităţii (90%), managementul conţinutului (87%), îmbunătăţirea comunicării (87%), reducerea costurilor de aprovizionare (86%) şi îmbunătăţirea serviciului clienţi (85%).

Alte avantaje evidenţiate în urma sondajului sunt: eficientizarea resurselor umane (77%), îmbunătăţirea procesului de vânzări (81%), reducerea inventarului (55%) şi un control sporit asupra procesului de cumpărare (63%). Între conceptele de Intranet şi Internet există multe asemănări (ambele funcţionează pe baza modelului client-server şi au la bază WWW) dar şi deosebiri. Remarcăm două diferenţe esenţiale între Intranet şi Internet: 23

Un director de video bloguri se găseşte la adresa www.vlogdir.com.

Din pagina de ghid reiese că acest serviciu este disponibil deocamdată numai prin operatorii americani de telefonie mobilă.

25 Toby Ward, „Measuring the ROIs of Intranets: Mission Possible?”, Intranet Journal, 11 august 2002, www.intranetjournal.com, accesat 21 aprilie 2005.

24 24

Intranetul este o reţea internă, proprietatea unei companii, în timp ce Internetul este o reţea globală publică, Intranetul permite accesul la Internet, însă reciproca nu este valabilă.

Raportat la Internet şi Intranet, ulterior a apărut o variantă constructivă a Intranetului, numită Extranet, adesea denumit „cel de al treilea val” în evoluţia reţelelor. Acesta depăşeşte limitele fizice ale unei corporaţii, dând acces vânzătorilor, comercianţilor şi distribuitorilor către reţeaua Intranet a unei companii.

Companiile dau acest acces pentru a facilita transferul de informaţii, dar aceste informaţii nu sunt accesibile publicului larg.

Aplicaţiile Extranet au devenit răspândite pe Internet deoarece acesta oferă conectivitate mondială în relaţia cu furnizorii şi clienţii proprii. Principalele tipuri de aplicaţii se referă la groupware (grupuri de lucru ale unor companii care dezvoltă programe şi aplicaţii comune), grupuri de ştiri private, cataloage cu produse accesibile doar pentru unele grupuri de clienţi, programe de instruire dezvoltate şi partajate de companii etc.

Existenţa aplicaţiilor Extranet constituie premisa creării de organizaţii virtuale, care au o largă aplicabilitate în marketing. Astfel marketerii au acces prin Extranet la informaţiile clienţilor şi pot organiza întâlniri virtuale pentru a discuta despre promovare, media şi publicitate, costuri etc.

Bill Gates afirma în cartea sa „Afaceri cu viteza gândului” (2000) că site-urile de Intranet şi Extranet ale companiilor trebuie să devină sistemele nervoase digitale ale firmei pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor.

Fig. 14 Relaţia dintre Intranet, Extranet şi Internet

Deşi Internetul ca şi infrastructură de comunicare are capacităţile necesare pentru a sprijini desfăşurarea multor activităţi complet diferite, cade în responsabilitatea directorilor de marketing şi a managerilor determinarea acelor activităţi care se realizează cel mai bine pe Web.

INTERNET – PUNCTE TARI ŞI PUNCTE SLABE

Poate că cel mai uşor lucru este să enumerăm beneficiile de ordin financiar, tehnic sau cultural pe care Internetul le poate aduce.

1. Globalitatea. Prin construcţie Internetul este global, facilitând în mod considerabil comunicaţiile internaţionale. Mai mult, în navigarea pe Internet, este adesea dificilă diferenţierea între accesul local şi cel global. Un utilizator poate începe navigarea cu o pagină locală şi poate descoperi că ea oferă legături către New York sau Oslo. Sistemul informaţional global reduce importanţa locaţiei. Spre exemplu, aceeaşi afacere poate fi condusă de la Londra, Paris sau Bucureşti. O comunitate de organizaţii cu interese similare poate fi răspândită pe întreg globul.

2. Descentralizarea. Succesul extraordinar de care se bucură Internetul poate fi atribuit în parte naturii sale descentralizate, Internetul fiind tehnologia cea mai uşoară, frecventată şi accesată care a dat noi dimensiuni şi valenţe procesului comunicării.

25

3. Infocentricitatea. Motivul numărul unu în toate sondajele referitoare la folosirea reţelei Internet este obţinerea şi schimbul de informaţii. Ca „interfaţă” a Internetului, Web-ul a cunoscut în ultimii şapte ani o evoluţie explozivă datorită atât apariţiei programelor de navigare precum Netscape Navigator sau Internet Explorer cât şi serviciilor de căutare gen Yahoo sau Google. Programele informatice amintite oferă utilizatorilor de calculatoare o serie întreagă de facilităţi pentru căutarea şi trierea informaţiei de pe Web, iar site-urile oferă mai multe informaţii asupra companiilor şi a produselor oferite, în comparaţie cu instrumentele clasice de informare comercială (broşuri, afişe, cataloage). În plus, Internetul creează posibilitatea reperării produselor rare sau greu de găsit.

4. Caracterul multimedia. Internetul oferă informaţii sub formă de text scris, sunet, imagini statice sau animate, baze de date consultabile on-line, programe executabile, elemente interactive precum forumurile şi camerele de discuţii ş.a.m.d.

5. Hipertextualitatea. Informaţiile sunt structurate pe mai multe dimensiuni, prin intermediul referinţelor. Materialele publicate pe Internet nu sunt închise, ele putând trimite efectiv cititorul la informaţii relevante prin intermediul legăturilor. Utilizatorul are astfel libertatea să nu urmeze un traseu liniar, trecând de la secvenţa 1 la secvenţa 2, ci poate sări peste ceea ce decide că nu-l interesează. Această formă de organizare este hipertextul.

6. Interactivitatea. Cea mai valoroasă caracteristică a reţelei Internet este interacţiunea directă cu utilizatorul. După Garcia (2005) interactivitatea care caracterizează un site poate fi împărţită în trei mari categorii: navigaţională, funcţională şi adaptabilă la cerinţele utilizatorilor.

Interactivitatea navigaţională se referă la indiciile date utilizatorului pentru a descifra traseul pe care trebuie să îl parcurgă într-un site spre informaţia dorită. Ea poate fi studiată prin prisma clasificării utilizatorilor, prezentării materialelor, accesibilităţii şi lizibilităţii textului, elementelor multimedia, legăturilor, arhivelor, căutărilor în site, altor elemente navigaţionale etc.

Interactivitatea funcţională este reprezentată de posibilităţile date internautului de a reacţiona la anumite informaţii, practic obţinerea rapidă a unui feedback din partea utilizatorului la mesajul transmis.

Interactivitatea adaptabilă este necesară pentru „supravieţuirea” unui site în memoria navigatorului. Considerat cel mai ridicat grad de interactivitate pentru că implică foarte mult utilizatorul, interactivitatea adaptabilă oferă acestuia un nivel mult mai mare de control creativ, permiţându-i să adapteze spaţiul informaţional, să-l personalizeze după propriile dorinţe. La cel mai înalt nivel de adaptabilitate utilizatorii pot modifica ei înşişi site-ul conform modului propriu de consum a informaţiei. Pentru ca să răspundă însă dorinţelor lor este necesară adăugarea de servicii complementare precum chat room-urile sau jocurile.

Din punct de vedere tehnic interactivitatea se obţine cu ajutorul mouse-ului. S-a constatat că un utilizator preferă să facă de 10 ori clic cu mouse-ul decât să bată câteva litere la tastatură, prin urmare este bine ca în găsirea de soluţii de creştere a interactivităţii unui site raportul să fie favorabil mouse-ului. Cu cât utilizarea acestuia este mai intensivă cu atât vizitatorii unui site vor fi mai activi, mai interesaţi de informaţiile obţinute prin parcurgerea site-ului şi rata de dezertare a clienţilor site-ului scade.

Prin caracterul său subtil, flexibil, pertinent şi convingător interactivitatea este cea care face unic Internetul printre celelalte mijloace media.

7. Ubicuitatea (eliminarea barierelor de spaţiu şi timp). În primul rând, Internetul extinde aria geografică de acoperire a vânzărilor şi deschide accesul spre pieţe pe care altfel ar fi imposibil de ajuns. În al doilea rând, oferă posibilitatea de a promova produse/servicii sau mărci în locuri unde nu se face publicitate sau unde nu există prezenţă fizică. Vizitatorii interesaţi de site-ul unei companii pot deveni rapid clienţi potenţiali şi, apoi, clienţi reali. Nu în ultimul rând, prin Web pot fi oferite în permanenţă informaţii clienţilor 24 de ore pe zi, 365 zile pe an, din orice loc din lume unde există conectare la Internet.

8. Instantaneitatea. Caracterul non-linear şi viteza mare de procesare şi transfer a informaţiei îl transformă în cel mai rapid mediu de comunicare în masă (vezi atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 şi 11 martie 2003, dezastrul tsunami din Asia din decembrie 2004, moartea papei Ioan Paul al II-lea din aprilie 2005 etc.). Acest fenomen generează o competiţie economică reală şi sănătoasă, pe piaţa liberă. În acelaşi timp, însă, poate determina formarea şi dezvoltarea de monopoluri la nivel global.

9. Creşterea face apel la creştere. Cu cât numărul de internauţi creşte, cu atât el devine mai interesant pentru firme şi populaţie, care-şi vor intensifica eforturile pentru a se conecta.

26

10. Măsurabilitatea. Internetul este folositor în construirea unei baze de date cu informaţii referitoare la consumatori. Prin folosirea de aplicaţii potrivite se pot contabiliza informaţiile referitoare la toţi utilizatorii care au vizitat site-uri. Pe baza acestor informaţii pot fi înţelese nevoile consumatorilor, se pot descoperi noi tipuri, se pot adapta mai bine ofertele în raport cu cerinţele, se poate identifica segmentul–ţintă, se poate evalua firma în raport cu cerinţele consumatorilor etc.

11. Costurile reduse. În comparaţie cu alte medii, Web-ul este un mediu ieftin de comunicare. Atunci când utilizatorii pot avea acces rapid la comunicate de presă, informaţii despre produse şi preţuri, costurile şi timpul aferente distribuirii informaţiilor pe suport tipărit sunt reduse considerabil.

12. Livrarea electronică de bunuri şi servicii. Internetul reprezintă un mediu comercial privilegiat pentru încheierea tranzacţiilor comerciale directe. Produsele digitale pot fi transmise direct prin reţeaua informatică de la producător la cumpărător (reducând foarte mult sau chiar elimina rolul intermediarilor), iar multe alte produse fizice pot fi transportate prin serviciile poştale, costurile de distribuţie tinzând spre zero.

13. Interoperabilitatea. Internetul este deschis şi independent de platformă (accesul la resurse nu este condiţionat de tipul de calculator, conexiunea sau programul utilizat pentru aceasta). Adoptarea ultimelor noutăţi tehnologice precum telecomunicaţiile mobile şi televiziunea digitală vor conduce la creşterea utilizării Internetului pentru tranzacţii comerciale. Cercetări recente arată că un consumator de servicii digitale rapide poate sta conectat la Internet de patru ori mai mult şi face cumpărături on-line de trei ori mai mult.

14. Siguranţa sporită. În general, Internetul oferă un mecanism de comunicare mult mai sigur între partenerii de afaceri. Spre exemplu, în cazul marketingului internaţional, deoarece informaţiile comunicate nu fac obiectul vămuirii, plăţii de taxe poştale sau de transport şi decalajelor de timp care există între pieţe, Internetul poate fi considerat mult mai de încredere decât poşta, de exemplu. Chiar dacă ce a fost transmis nu a fost recepţionat integral sau parţial, informaţia poate fi transmisă din nou fără cheltuieli, spre deosebire de alte modalităţi de comunicare.

15. Egalitatea şanselor. Site-ul unei organizaţii este cartea sa de vizită virtuală. Prin Internet, mărimea şi resursele sale nu mai sunt decisive pentru efortul de comunicare şi promovare, deoarece chiar şi o firmă medie îşi poate permite un site, egal sau chiar superior unuia deschis de o firmă cu mult mai mare. Cel mai important aspect îl constituie faptul că utilizatorii site-ului nu pot distinge între cele două firme, ilustrând astfel rolul de pârghie al Internetului.

16. Controlul fluxului de informaţii. Firmele deţin controlul complet asupra ceea ce poate sau nu să fie transmis prin Internet, datorită structurii şi procedurilor de control instalate odată cu proiectarea siteului. Paginile web pot fi astfel structurate încât diferite niveluri ale informaţiilor conţinute pot fi accesate numai de către utilizatorii autorizaţi. În cazurile în care menţinerea unei disfuncţii între informaţiile publice şi private este importantă, pot fi puse la punct pagini separate. Totuşi, firmele trebuie să ia întotdeauna în considerare impactul pe care îl au pentru interesele lor spargerea barierelor de securitate. De aceea, este recomandabil ca informaţiile strict confidenţiale cum ar fi invenţiile, datele referitoare la cercetare-dezvoltare, să nu fie menţionate pe site.

17. Accesibilitatea. Cumpărătorii prin Internet beneficiază de posibilităţi de a-şi alege produsele şi serviciile dorite fără a părăsi casa sau locul de muncă, obţinând astfel în timp real o mulţime de informaţii privind produsul sau serviciul dorit.

18. Studiile de piaţă. Cercetarea este domeniul în care au apărut primele utilizări ale Internetului. La el apelează în special firmele care realizează cercetări on-line bazate pe chestionare, anchete şi paneluri (de consumatori, de magazine etc.). Web-ul a devenit rapid un instrument de cercetare cu importanţă critică pentru obţinerea şi menţinerea succesului pe piaţă. Au fost şi sunt mereu create site-uri proiectate în mod special pentru cercetare care implică cheltuieli puţine sau deloc. În ciuda tuturor acestor avantaje incontestabile, Internetul are şi o serie de aspecte negative, unele identificate şi împotriva cărora există măsuri de evitare sau se caută minimalizarea dar şi altele pe care doar le intuim sau altele pe care încă nu le identificăm.

1. Inechităţi tehnologice între statele bogate şi cele sărace, între regiuni cu grade de dezvoltare diferite. Experţi în ştiinţe sociale şi factori politici îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu decalajul existent între cei care au acces şi cei care nu au acces la TIC, aşa numita „diviziune digitală”. Teama lor este că accesul inegal la informaţie poate echivala cu un sever handicap economic şi social.

2. Existenţa unui segment redus de populaţie care foloseşte Internetul. Deşi cei care au acces la Internet sunt din ce în ce mai numeroşi, mai educaţi, mai tineri şi cu venituri ridicate decât media 27

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

26

consumatorilor, numărul mic al populaţiei on-line din totalul populaţiei globale arată că, pe plan mondial, este încă o piaţă redusă. Apoi, nu toţi cei care au acces intră frecvent sau regulat pe Internet. „Rezistenţa la schimbare”. Principalele motive pentru a nu utiliza Internetul sunt date de neîncrederea în noua tehnologie (alimentată de teama piratării calculatoarelor şi invazia hackerilor), lipsa de interes (provenită în bună măsură din lipsa de cunoaştere şi de familiarizare cu lucrul pe calculator al populaţiei) şi, la fel de important, numărul mic de calculatoare existent în gospodării sau birouri.

Imposibilitatea detectării greşelilor de fabricaţie şi a viciilor ascunse ale produselor şi imposibilitatea aprecierii anumitor calităţi ale produselor (miros, gust). Acţiunea de a cumpăra on-line poate să nu producă întotdeauna satisfacţie deoarece cumpărătorii nu pot să-şi aleagă pe viu produsul prin analiza psihosenzorială a caracteristicilor sale. Se pare că succesul imens al Amazon.com se datorează alegerii cărţilor ca produse pentru a fi vândute on-line. Din diverse motive, cărţile par a fi produsul perfect pentru comerţul electronic. În primul rând, majoritatea oamenilor nu are nevoie de prea multă informaţie atunci când decide să cumpere o carte. Autorul, titlul, subiectul, recomandările altor cumpărători şi, eventual, parcurgerea unor pagini extrase din carte par să fie suficiente în luarea deciziei de cumpărare. Asta în timp ce pentru o multitudine de alte produse, oamenii vor să „experimenteze” ceea ce cumpără. Însă Internetul nu poate reda nicicum sentimentul pe care oamenii îl trăiesc atunci când probează un costum sau se întind pe o canapea.

Puţini oameni ar cumpăra un automobil înainte de a-l conduce câţiva kilometri.

Internet-ul nu este deosebit de potrivit pentru difuzarea informaţiilor standardizate către o largă audienţă. Comunicarea înseamnă gânduri, simboluri, valori, preocupări, idei, aşadar accesarea unui site pe Internet reprezintă în ultimă instanţă o experienţă extrem de personală.

Nesiguranţa şi cantitatea imensă de informaţii disponibilă pe Web. Internetul reprezintă un teren propice pentru dezinformare, pentru punerea în circulaţie a ideilor false. Nu există o structură organizată şi un control asupra informaţiilor şi nici un director centralizat al conţinutului. Deoarece fiecare site este liber să-şi dezvolte propria ierarhie de informaţii accesarea şi căutarea informaţiilor pe Internet este încă dificilă, derutantă sau chiar obositoare pentru mulţi utilizatori, în special în ceea ce priveşte localizarea unor informaţii/site-uri specifice.

Lipsa unor standarde de securitate acceptate pe scară largă continuă să influenţeze în mod negativ încrederea utilizatorilor în comerţul electronic, în special în ceea ce priveşte plata prin Internet, difuzarea unor informaţii confidenţiale, intruziunea în viaţa privată, fraude de tot felul etc. Pe Internet nu poţi să identifici cu certitudine vizitatorul. 26 Nesiguranţa în cumpărarea pe Internet este susţinută şi de insuficienta cunoaştere a problemelor referitoare la tehnologia acestuia.

Utilizarea în mod tendenţios. Cu cât specificaţiile tehnice ale produselor şi politica de preţ sunt mai amănunţite, cu atât concurenţa ştie mai mult despre acestea. Informaţiile obţinute în acest mod pot fi utilizate pentru contracararea intenţiilor şi a acţiunilor firmei proprietare a site-ului. Atâta timp cât firmele care au pagini pe Internet sunt atente şi păstrează controlul şi măsurile de securitate la standarde ridicate, multe dintre ocaziile pentru utilizarea tendenţioasă a informaţiilor sunt eliminate.

Viteza. Nu de puţine ori utilizatorii Internetului au spus că WWW înseamnă World Wide Wait!

Problemele privind viteza de transmitere a informaţiilor se datorează atât creşterii numărului constant de utilizatori de Internet (împărţind aceleaşi resurse canalele de comunicaţie devin din ce în ce mai aglomerate şi, astfel, nu se mai poate face faţă traficului în creştere) fie „bogăţiei” conţinutului informaţional. Provocarea adresată de WWW marketerilor se constituie astfel în a găsi un echilibru între cantitatea de informaţie furnizată şi limita (rezonabilă) de accesare a acesteia.

Diversitatea tehnologiei Internet se poate constituie într-o constrângere în tranzacţiile on-line. De exemplu, utilizarea realităţii virtuale pentru promovarea şi comercializarea produselor pe Internet este încă irealizabilă din cauza dificultăţilor de transmisie a unui volum mare de informaţie, cu toate că tehnologia de bază este deja suficient de dezvoltată.

Factorii organizaţionali se pot constitui în factori limitativi pe de o parte din cauza neimplicării efective a guvernelor în promovarea şi organizarea comerţului electronic ca modalitate de creştere

Un exemplu concret este cel al unui băiat de 13 ani care a cumpărat în 1999 obiecte de artă rare de pe site-ul eBay în valoare de 3 milioane $. Deşi site-ul avea la vremea respectivă o politică strictă de interzice a participării la licitaţii a minorilor, se baza în mare parte pe onestitatea declaraţiilor utilizatorilor („13 Years-Old Bids Over 3$M For Items In Ebay Auctions”, USA TODAY, 30 aprilie 1999).

28

12.

13.

14.

15.

economică şi, pe de altă parte, prin investiţiile limitate în tehnologie şi a lipsei personalului calificat.

Este nevoie, în principal, de stabilirea unor reguli şi norme, aplicabile e-comerţului referitoare la securitate, fraudă, sabotaj şi protecţia consumatorului. Este important ca fiecare ţară să-şi creeze propriile politici de acceptare a Internetului şi să le folosească, întrucât consumatorii vor să cumpere de la companii care se supun unor legi care sunt de încredere şi oferă calitate şi valoare.

Lipsa unei „memorii consistente”. Deoarece Internetul este mereu actualizat, utilizatorul nu are de unde să ştie dacă vizitează acelaşi conţinut ca ultima oară când a accesat un site. Paginile pot părea la fel, însă informaţiile pot fi uşor schimbate. În sprijinul „memoriei” informaţiilor de pe Internet vine Way Back Machine (http://web.archive.org), o iniţiativă a Universităţii Berkeley California care din aprilie 1996 copiază practic conţinutul Internetului. Orice internaut are astfel ocazia de a găsi lucruri pe care nu numai că nu le mai ţine minte dar pe care, uneori, ar fi preferat să le uite! „Maşina de călătorit în timp prin Internet” după cum o denumeşte Lessig (2004) este cea mai mare arhivă a cunoaşterii umane din toată istoria, la sfârşitul anului 2002 având indexate peste 230TB de date, adică de zece ori mai mult decât Biblioteca Congresului American.

Este un mediu în continuă schimbare, care pune la încercare capacitatea de adaptare şi spiritul de iniţiativă al specialiştilor de marketing.

Transformări ale vieţii individului: depersonalizarea comunicării, izolare, sedentarism, frica de contacte interumane directe etc. Şi, nu în ultimul rând, există în Reţea agresivitate, rasism, pornografie, vulgaritate, impostură şi minciună... Există flame wars şi spamming. La fel de adevărat este că nici un fel de cenzură nu poate afecta forumurile din Reţea. Libertatea este îngrădită doar de responsabilitate.

COMUNICAREA PE INTERNET Apariţia Internetului ca un nou mediu a generat o serie de aprecieri contrare în privinţa dezvoltării unor noi structuri şi practici de comunicare. Astfel, pe de o parte, există voci care argumentează că Internetul prin atributele sale „ciudate” din întreaga istorie a mijloacelor media (de exemplu nu are structură centrală şi nici nu este guvernat de nimeni, hardware-ul şi software-ul sunt independente ca platforme etc.), reprezintă forţa dominantă a comunicării, „agora comunităţii globale”, o adevărată arenă de atitudini şi piaţă imensă a ideilor27. Practic i s-a conferit acestui nou mediu un statut mitic. Pe de altă parte, atunci când au apărut radioul şi televiziunea comunicarea s-a schimbat. Deşi au existat temeri că noile forme de mass-media vor înlocui ziarele şi presa tipărită, practica a demonstrat că ele nu au dus la dispariţia formelor tradiţionale de mass-media. În realitate, acestea au continuat să existe şi să se dezvolte împreună. Atunci de ce ar fi o problemă Internetul? Cum este el privit? Ca un mediu de comunicare adiţional, complementar, o extensie a vechilor mijloace de comunicare în masă sau la fel de important ca şi alte canale media?

Literatura actuală insistă mai ales pe dezbaterile asupra problemelor legate de depăşirea limitelor mass-media tradiţionale de către cea mai mare reţea de reţele de calculatoare din lume. Există astfel multe comparări ale Internetului cu mediile de comunicare tradiţionale (vezi ministudiul de caz din caseta nr. 4.2) care iau în considerare caracteristici precum accesibilitatea, dimensiunea pieţei, masa critică de consumatori atinsă, nivelul de penetrare, interactivitatea şi repartiţia geografică (acoperirea), feedbackul, capacitatea informaţiei transmise, costul şi măsurarea audienţei etc.

PERCEPŢIA CONSUMATORULUI asupra DIFERITELOR MEDII de COMUNICARE În anul 2000, un grup de cercetători americani au condus unul din cele mai mari proiecte de analiză calitativă la nivel global, pentru a investiga percepţiile pe care le au consumatorii în raport cu Internetul şi mediile de comunicare tradiţionale. Pentru a reflecta obiceiurile în schimbare legate de consumul media şi pentru a anticipa direcţiile viitoare, a fost selectat un eşantion tânăr, dinamic, cu vârste cuprinse între 18-35 ani, din 14 ţări cu nivel de dezvoltare diferit, care aveau acces la Internet şi erau consumatori obişnuiţi de mass-media tradiţională. Cele mai importante percepţii ale consumatorilor asupra Internetului în comparaţie cu alte medii, surprinse de studiul lui Branthwaite, Wood şi Schilling, sunt descrise după cum urmează: Internetul a fost considerat mai puţin un mediu de comunicare în raport cu celelalte medii. Mai degrabă a fost privit ca un rezervor de informaţie. Această distincţie s-a bazat pe diferenţele înregistrate în modul de operare. Subiecţii au afirmat că în timp ce celelalte medii îţi comunică ceva, în cazul Internetului, utilizatorul trebuie să caute şi să extragă activ informaţia pentru sine însuşi. În acest sens, Internetul este un mediu care aşteaptă să fie interogat, în timp ce celelalte medii caută în mod activ să-şi ţintească 27

Paul Dobrescu; Alina Bârgâoanu, Mass media. Puterea fără contraputere, Editura ALL, Bucureşti, 2002, pag. 86.

29

comunicaţiile către consumator. Aceasta înseamnă că aceşti utilizatori (care nu erau dependenţi sau utilizatori frecvenţi ai Internetului) erau, de obicei, orientaţi pe sarcină şi navigare. Cu cât au fost mai neexperimentaţi, cu atât a fost nevoie de mai multă concentrare, ceea ce a condus uneori la iritare sau frustrare.

Oriunde, indiferent de experienţă sau disponibilitate, Internetul a fost văzut ca o resursă uriaşă, cu valori futuriste (cuprinzând indicii asupra modului în care lumea va fi în continuare), respectat pentru utilitatea şi comoditatea sa. „Prin intermediul Internetului, poţi învăţa, rezolva probleme, îţi poţi atinge scopurile, poţi călători prin lume fără a-ţi părăsi biroul, şi poţi intra în cele mai inaccesibile spaţii” – au fost cele mai întâlnite răspunsuri. El oferă posibilitatea de alegere şi de control, dar şi sentimente de izolare şi „derealizarea” comunicării (deturnarea indivizilor către o lume imaginară). Cade în responsabilitatea utilizatorului dacă să experimenteze acest mediu şi să-l folosească pentru a învăţa şi pentru a comunica.

Cele mai pozitive atitudini s-au înregistrat în America de Nord. Website-urile americane bine structurate au creat o impresie pozitivă şi au dezvoltat un sentiment de securitate a navigării şi a credibilităţii în conţinutul informaţional. Au existat însă şi cazuri când subiecţii au relatat despre frustrarea simţită la descărcări lente sau în cazul unor site-uri „necooperante”. În alte ţări s-a depistat îngrijorare faţă de lipsa de responsabilitate faţă de mediu, lipsa de seriozitate şi crearea de dependenţă. A fost exprimată chiar şi dorinţa de supraveghere şi control al conţinutului.

Pentru marea majoritate a utilizatorilor de Internet reclamele banner au fost resimţite ca generatoare de distragere a atenţiei şi a iritării. Uneori, s-a simţit o atitudine în mod deliberat ostilă, prin faptul că sunt percepute ca „hoţi de timp” şi conduc la „sindromul pierdutului în spaţiu”. Publicitatea pe Internet a beneficiat de cel mai scăzut respect şi statut, fiind privită ca periferică şi trivială. În ţările mai puţin avansate din punct de vedere economic, Internetul a fost considerat un mediu diviziv, care îi excludea pe cei fără resurse, expertiză sau o cunoaştere specială în domeniu.

Compararea proprietăţilor unor medii diferite TV Intruziune în viaţa privată Control/selectivitate a consumului Durata episodului de acordare a atenţiei Durata de procesare activă Dispoziţie Modalitate Procesare Context

Înaltă

Înaltă

Publicaţii Scăzută

Internet Scăzută

Pasiv

Pasiv

Activ, selectiv

Activ, selectiv

Pe termen lung

Pe termen scurt

Pe termen lung

Scăzută

Scăzută

Ridicată

Fără linişte, fragmentată Ridicată

Relaxată.

Caută gratificare emoţională Audio/vizuală

De plictiseală, substimulare

Relaxată. Caută interes, stimulare Vizuală

Episodică, superficială Ca individ într-un cadru interpersonal

Out-door

Vizuală Episodică/semantică Solitar public)

(în

spaţiul

Semantică.

Profundă Individual Personal

Orientată către scop. Legată de nevoi.

Vizuală (creşterea audienţei) Semantică.

Profundă Singur Privat /Particular

Practic, în studiile de acest tip Internetul este văzut ca un mediu liber, egal, descentralizat, autonom, interactiv, pe care sunt posibile toate formele de comunicare: interpersonală şi de masă sau combinaţii ale acestora, proces greu de conceput în cadrul mediei clasice. Din toate aceste caracteristici trebuie extrase acele aspecte care conduc la avantajele Internetului în comunicarea de marketing.

Procesul comunicării în mai multe direcţii, oriunde, oricând, de oricine este cel care i-a conferit Internetului avantajul faţă de celelalte mijloace media28 , după ziare, radio şi televiziune, Internetul fiind denumit „a patra formă de mass-media”. Reţeaua are astfel şansa de a fi cel mai utilizat mediu din istoria mijloacelor media.

28

Sociologul francez Dominique Wolton în criticile sale asupra noilor medii de comunicare (Internet et après. Une théorie critique des nouveaux médias, Paris, Flammarion, 1999) consideră că opoziţia dintre media „vechi şi noi” reprezintă o problemă depăşită şi că Internetul, cărţile, presa scrisă, radioul şi televiziunea trebuie văzute ca medii complementare.

30

Comunicarea on-line este prin definiţie un subiect greoi şi tehnic. În sensul cel mai larg cibercomunicarea 29 se referă la interacţiunile dintre indivizi prin intermediul Internetului. Formele de interacţiune pot varia de la text, semnal audio şi video la web conferinţe. În ciber-comunicare modelul emiţător-mesaj-receptor urmează modelul tradiţional al comunicării de masă. Sursele de mesaje variază de la email-uri personale la liste de discuţii sau grupuri profesionale. Mesajul poate fi o poveste sau o simplă discuţie. Receptorul diferă şi el fiindcă poate fi unul singur sau milioane, depinzând de modul de acces al mesajului (prin email sau pagină web). Dimensiunile multiplicării mesajului sunt impresionante, în care fiecare este atât producător cât şi consumator de informaţie. De la comunicarea unidirecţională, în care mesajul pleacă de la organizaţie către public, acesta neavând posibilitatea să răspundă, la comunicarea multidirecţională, interactivă. Aceasta este noutatea adusă de Internet. În cadrul Internetului pot fi delimitate două forme fundamentale de comunicare: sincronă şi asincronă. Fără a intra în detalii relative la funcţionarea celor două forme aş dori doar să trec în revistă câteva caracteristici mai relevante.

Comunicarea asincronă este o formă pasivă de schimb de mesaje pe o durată mai îndelungată, fără o interacţiune propriu-zisă în timp real (nu implică prezenţa simultană a participanţilor).

Tehnologia care stă la baza comunicării asincrone face mai puternică conexiunea dintre o organizaţie şi clienţii acesteia, interni sau externi, întrucât le permite să comunice oricând şi oricât ar fi de dispersaţi din punct de vedere geografic şi presupune un nivel cognitiv minim pentru asigurarea transferului informaţional. Principalele forme de comunicare sunt poşta electronică, listele şi forumurile de discuţii, grupurile de ştiri, pagina web, weblog-urile şi prezentările web.

Comunicarea sincronă este o manifestare dinamică în care emisia şi recepţia au loc simultan în timp real. Principiul de realizare presupune emiterea şi receptarea unor mesaje scurte, într-o succesiune în care participanţii devin alternativ şi emiţători şi receptori. Acest tip de comunicare se poate realiza între doi sau mai mulţi participanţi sub forma unor „discuţii” interpersonale sau de grup. Principala formă de comunicare sincronă dezvoltată pe Internet este reprezentată de diferitele programe de chat, bazate în principal pe text, dar mai există şi alte forme ale comunicării sincrone ca de exemplu: audio/video conferinţele sau web conferinţele etc. În literatura de specialitate referinţa centrală pentru ciber-comunicare este dată de studiile cercetătorilor americani Merrill Morris şi Christine Ogan30 care au grupat posibilităţile comunicaţionale pe Internet în următoarele patru categorii: 1. comunicarea asincronă „one-to-one” – email-ul; 2. comunicarea asincronă „many-to-many” – listele de distribuţie, forumurile de discuţii şi grupurile de ştiri; 3. comunicarea sincronă „one-to-one”, „one-to-few” sau „one-to-many” – IRC-ul sau chat-ul; 4. comunicarea asincronă „many-to-one”, „one-to-one” sau „one-to-many” – site-urile Web etc.

Observaţie: Comunicarea este în grup dacă orice mesaj al unui participant este accesibil tuturor celorlalţi participanţi şi, în plus, fiecare participant are în egală măsură acces la mediul de comunicare. Prima parte a acestei pseudo-definiţii distinge comunicarea în grup de comunicarea „punct la punct”, în timp ce a doua parte o distinge de comunicarea în masă. Pe baza acestei observaţii sugerez pentru categoriile anterioare denumirile: comunicare punctuală (directă) interpersonală, comunicare în grup (colectivă), comunicare punctuală de masă şi comunicarea de masă interactivă.

De la prima încercare de analiză a comunicării de masă pe Internet din 1996 a cercetătorilor Merrill şi Ogan această clasificare a cunoscut opozanţi şi susţinători însă, în opinia mea, modificările sunt doar reluări într-o formă sau alta ale modelului de bază propus, confirmat de altfel şase ani mai târziu de studiile specialiştilor americani. În literatura de specialitate românească o primă încercare de „rearanjare” a instrumentelor de 29

Pentru a diminua riscul unor interpretări eronate am optat pentru utilizarea noţiunii de ciber-comunicare cu înţelesul de „comunicare pe Internet”, preluată din filiera engleză (ciber-communication).

30 Morris, Merrill; Ogan, Christine, „The Internet as a Mass Medium”, în Journal of Communication 46(1), 1996, pag.

39-50 şi completat în McQuail, Dennis (coord.), McQuail’s Readers in Mass Communication Theory. Sage Publications, 2002, pag. 138.

31

comunicare pe Internet pe baza celor patru categorii definite de Morris şi Ogan aparţine lui Vegheş-Ruff şi Grigore (2003). Contribuţia specialiştilor români la schematizarea comunicării pe Internet este reprezentată de încercarea de definire a unui nou model pentru comunicarea în mediul on-line, pe care l-au numit model molecular prin asemănarea structurii Internetului cu structura moleculară. Practic este vorba de o nouă distribuţie a participanţilor la comunicarea pe Internet ce pot interacţiona fiecare cu fiecare.

Poate vor apărea şi alte clasificări însă, în momentul de faţă, această tipologie reprezintă punctul de referinţă în ceea ce priveşte comunicarea de masă în mediul on-line.

CONSUMATORII DE INTERNET Cine sunt utilizatorii Reţelei? Care este numărul lor? Ce oferă mediul Internet consumatorilor de informaţii? sunt întrebări care trebuie să ne preocupe.

Oriunde am locui putem deveni utilizatori ai mediului on-line, fiecare, indiferent de statut, venit, naţionalitate, sex etc., având posibilitatea să-şi spună părerea. Accesul pe care spaţiul virtual îl oferă permite milioanelor de oameni să pună în comun informaţii, experimente şi activităţi, trecând de barierele legate de spaţiu, timp, rasă, limbă, cultură, în final creând „satul global” (global village) imaginat de Marshall McLuhan. Cei care subscriu la Internet sunt de la profesionişti tehnici până la iliteraţi în calculatoare, de la tineri care se joacă cu contul părinţilor până la bătrâni imobilizaţi care folosesc Internetul pentru contacte sociale, de la tineri chilieni până la musulmani afgani.

Analiza consumatorilor de informaţii poate fi abordată din perspectivă: istorică: se studiază actul propriu-zis de utilizare a informaţiei; statistică: se încearcă definirea numerică a utilizatorilor: număr de conexiuni, accesul la tehnologie, număr de cereri adresate unui motor de căutare etc.; socială: descrierea profilurilor socio-culturale ale utilizatorilor şi a categoriilor acestora şi, în acest caz, vorbim de o clasificare din punct de vedere al categoriilor socio-profesionale; psihologică: sunt analizate comportamentul, atitudinile, motivaţiile şi practicile utilizatorului în mediul virtual. Utilizatorul este considerat ca „un sistem psihologic” definit de vârstă, sex etc. integrat într-un ansamblu de sisteme normalizate, lingvistice, politico-economice.

Comportamentul acestui sistem psihologic este influenţat, direct sau indirect, de organizaţia din care face parte (întreprindere productivă, institut de cercetare, şcoală), situaţia socială, profesiune sau de alte grupuri cărora le aparţine de facto.

Plecând de la direcţiile de analiză exemplificate mai sus este evident că nevoile de informare sunt diferite. În plus, încercarea de a analiza utilizatorii se izbeşte de ambiguitatea conceptelor folosite pentru a-i defini/clasifica, pentru a le recunoaşte nevoile de informare şi comportamentul specific. Posibilităţile de acces ale consumatorilor la informaţii, precum şi gradul de interes pe care îl manifestă, sunt variabile pe baza cărora se disting: utilizatorii reali, adică grupuri sau persoane individuale din rândul consumatorilor de informaţii care ştiu unde să găsească informaţia şi o folosesc în mod real; utilizatorii potenţiali, grupuri sau indivizi din comunitatea consumatorilor de informaţii care sunt interesaţi de informaţie dar nu ştiu unde să o găsească şi, în consecinţă, nu o utilizează; utilizatorii estimaţi, grupuri sau indivizi din comunitatea consumatorilor de informaţii care sunt interesaţi de informaţie, ştiu unde să o găsească dar nu o utilizează, şi în fine non-utilizatorii, excluşi din circuitele informaţionale din motive de ordin economic, politic sau social. În afară de faptul că este limitativă, această repartiţie permite constatarea că nu există frontiere distincte între categorii. O clasificare mai realistă a utilizatorilor este cea în funcţie de orientarea pe care o au pe Internet, de programul folosit şi activitatea depusă. În prima categorie intră surferii: surferul ocazional, cel ce „ajunge” la Internet destul de rar şi de obicei de la un prieten sau de la un Internet Café, care urmăreşte în primul rând satisfacerea curiozităţii (a auzit, a citit sau a văzut la televizor că pe site-ul X poate găsi ceva ce-l interesează); surferul pasionat, care accesează Internetul des şi şi-a creat deja o listă de locaţii de unde îşi strânge informaţii (ştiri, noutăţi) din domenii care-l interesează, îl ajută în muncă sau în dezvoltarea propriei persoane; surferul direct, care este mult timp în contact cu Internetul şi urmăreşte să afle informaţii dintr-unul, maxim două domenii (cele mai cunoscute fiind căutarea materialelor pornografice, muzică, filme şi a ofertelor gratuite cum ar fi vizionarea site-urilor publicitare pentru a câştiga 32

câţiva dolari sau înscrierea la diferite concursuri prin Internet).

Cea de a doua categorie este reprezentată de: cei ce folosesc Internetul numai în scop de email (fie din lipsă de timp, fie din cauza dificultăţilor de adaptare la mediul electronic); chater-ii prin Internet (de diverse speţe, de la cei ce discută pe o anumită tematică la cei ce folosesc Internetul ca metodă de comunicare cu rudele sau prietenii aflaţi la distanţă şi până la membrii „generaţiei IRC” a căror principală preocupare o constituie chat-ul fără prejudecăţi cu alte persoane - de obicei de sex opus); gamerii de Internet (pasionaţi de jocuri on-line), cei ce fac descărcări masive (muzică, programe, filme) şi cei ce joacă la bursă prin Internet.

A treia, şi ultima categorie, o reprezintă persoanele a căror activitate principală (şi sursă de venituri) se realizează prin intermediul Internetului: furnizorii de servicii, dezvoltatorii de programe pentru Internet, agenţiile de vânzări prin Internet etc.

33