COLECลขIA POVESTIRI
221
ล TIINลขIFICO-FANTA8TICE VLADIMIR COLIN
CETATEA MORลขILOR
VLADIMIR C O L I N I
CETATEA MORŢILOR
Coleciia
.Povesiiri
ştîlnjHico-fan+asfice"
E DITATA" DE REVISTA ŞTUNT/T
TIHNICA" Anul X -
Nr. 221 -
1 februarie 1964
CITIﾅ｢I ﾃｮn numﾄビul viitor al Colecﾅ｣iei povestiri a:
44
de AL. ANDRITOIU
Coperla-clesen: VICTOR W E G E M A N N
VLADIMIR C O L I N
CETATEA M O R T a O R Cu braţele încrucişate p e piept, nemişcat şi parcă t'inîndu-şi râsuţlarea, indianvl privea Luna. Discul era aproape roşu. Norii lunecau repede şi Mac Alleti ar fi putut jura că Luna se ivea de fiece dată mai strălucitoare în urma lor, de parcă norii erau clrpele cu care nişte m î i n i nevăzute ar ji lustruit o imensă podoabă de aramă. „ C e - i cu Luna asf.a ?"' — ar ji vrut să-l întrebe pe Atahualpa, dar se ferea ,să rupă tăcerea. De două ore, de cînd trec>!-~cră fluviul pe o plută, inâiamd îi ceruse să tacă. — Dacă vorbeşti, drumul fuge... —• Unde ? întrebase şi, neprimind răspuns, nu mai scosese o î'orbâ ; căci era de apms de superstiţios pentru a i se supune celui ce ascultase tot de mdemnul unei su perstiţii cînd se hotărîse să~l ducă dincolo de fluviu, acolo unde nici un alb nu ajunseseîn desi.ful pădurii virgine se opriseră cînd şi cînd, iar indianul tncreinenea atunci, încrucişîndu-şi brafeZe şi p r i v i n d ţintd la cite o împletitură de liane. Lui Mac Allen îi trebui destulă vreme pînă să-şi dea seama că împleti tura şerpilor vegetali acoperea de fiecare dată nişte bo lovani uriaşi, în faţa cărora Atahualpa se reculegea. Bră ţara verde de la încheietura lui părea fosforescentă şi Mac Allen înlătură gîndtd ciudat că indianul îşi încru cişează braţele pentru a înfăţişa podoaba pietrelor as cunse sub tijele verzi. în vreo două rînduri i se păru ca o lumină .spectrală răspunde, fî^-nind scurt de .<>ub haina lianelor, dar îşi spuse că era o părere sau licărirea vre unui lemn putrezit, dacă nu lucirea unei faiţe de miCa prinsă în piatra străveche.
Deşi nu se desluşea nici o potecă, Atahualpa nu şo- l văia şi, la intervale tot mai acurte, încremenea înaintea \ pietrelor mascate de delirul vegetal al pădurii. Nu intim- = pinară nici a priinejdie şi nu întilniră nici o sălbăticiune, • măcar că seara colcăia de foşnete. Apoi intrară în valea stlncoasă la capătxd căreia se opriseră din nou şi unde, | tăcut, fără a-şi putea de.sprinde priutrite d e pe c h i p u l ; parcă lîpsit de viaţă a i călău7ei lui cu ochi albaştri. Mac < AUen aştepta.. ] Melodia zgomotoasă a pădurii răsuna acum nedesluşit f în urma lor. Recunoştea geamăt^d maimuţei surprinsă în \ somn de colţii jaguaridui sau ţipătul ascuţit al unei , păsări d e noapte, dar celelalte sunete se uneau în neliniş- î titorid glas al vieţii şi al m o r ţ i i . Nu-i era frică. De mult. nu-i mat era frică de nimic... „De cînd ?" — se întrebă cu: o naivă m i r a r e , p r i r i n d , fără s-o vadil, coama roşie a enig-\ maticuhti UTm.aş al incaşilor. [ Din dimineaţa în care se deşteptase simţind în drep- ] ftti inimii înţepătura unui cuţit de piatră ? hitilnise ochii \ reci ai bătrînei plecate peste el în coUba unde se tîrise, • la capătul puterilor, după .spectactiîoa.sa e v a d a r e de sub ; s p t n î u r â t o o r e a d i n L i m a . Dar ştia că atunci nu se spe- j Tinse. B ă î r î n a î-a dus in sat. Fiul ai, Atahualpa, îl înso- 1 ţea acum. j Mai înainte, poate, cînd îi citiseră condamnarea Ixi j îrtoarte în celula umedă a închisorii ? Directorul îşi pri-1 vea unghiile şi, suflînd asupra lor, le lustruia freclndu~le;{ de mîneca uniformei... Dar Mac Allen nu socotea că s e ; speriase. Mirat, îşi dădea seama că nu se speriase nicicînd Diego se ivise în faţa lui atunci, la marginea cetâfii," şi asmuţise asupră-i haita .spaniotiior. înţelesese că Diego j îl trădase şi totuşi... De ce? Oricine s-ar fi speriat, nu-i mai p î o ş t i i nu se sperie. Şi deodată, cu intensitatea spai-j m e i din c o p i l ă l i e , îşi aminti. -S Revăzu cimitirul. Peste cavoul lui don Vincente se. ridica piramida neagră, în vîrful căreia crucea de mar- \ mură verde părea tăiata dintr-un bloc de venin pietri- : ficat. Fusese un joc stupid, un rămăşag încheiat dintr-Orî copilărească fanfaronadă, căci singur s-a căţărat pînă ip^ vîrful piramidei şi, cît ai clipi, ceilalţi l-au legat dc cm*,4 cea verde. I se părea că mai aude glasurile băieţilor. Jft-^j
ăemnînduse să iasă cit mai repede din cimitirul în care Luna începea so trezească f'omtome, apoi liniţtea. Fîlfiitul UiiecilOT. Braţele-i amorţeau, şi răceala p i e t r e i t r e c e a p r i n cămaşa peticită. Luna se juca printre ^norminte, desena strigoi. Lîrvgă gardul de /ier, eu urechile date spre ceafă, un dine urla. Atwnct i s-a făcut frică şi a urlat împreună cu ciinete. Nici o rugăciune nu l-a ajutat să se desprindă, şi c î n d s - a » î n t o r s , dimineaţa, băieţii l-au găsit atîmînd moale în legăturile de fringhie. A purtat t i m p d e două s S p t o m m i semnele t?inete p e 'braţe, Cînd a aflat ce se jvetrecuse, bătrînul pirat l-a bătut cu frînghia, apoi l-a strins la piept. Mac AUen z î m b i , „E caraghios, de atunci nu mi-a tnai fost frică. Mi-am risipit într-o noapte mu niţia de spaimă pe toată viaţa..." Mina indianului î i atinse braţul f i M a c Allen se trasa îndărăt, strÎTnbmdu-se ţi înghiţind o înjurătură: Atohualpa îşi pusese palma chiar pe locul unde frînghia zdrobise braţul copilului de odinioară. „Atît de repede sa poate călători în trecut 7" Indianul îşi întindea degretul şi-i arăta un drum pe care Luna îl scosese din beznă. „ A u r u î f Drumul aurulaiî^ Cu o clipă înainte încă mai era inî.nribtl. M a c Allen desluşea acum l e s p e r i l e aşter n u t e ctt prijă între doi p e r e ţ i seunsi, d e piatră. Drumul porTieo chiar din faţa lor şi se întindea, neverosimil d;î d r e p t , către i m c n s u î marcaj .^iîngeriu al Lunii, Urca în pantă şi părea că duce, într-adevăr, în Ltirm, Atahuaîpa se prosternă de cîteua ori, ghemuindu-se şi ridicînâu-se cu o surprinzătoare agilitate, apoi făcu uu semn şi-şi puse t ă î p i î e p e lespezile intre care creşteau mărunte ierburi orgi?îtii, vag suflate cu purpură lunară. Mac Allen îl urmă tăcut. Vechea cale incasa su/crjse p r c o p u ţ i n d i n pricina u r e m i i ce-i despărţea p e cei d o i oameni cît ochi albaştri de divinul Inca, purtat în lifieră de aur peste aceleaşi lespezi. Chiar dacă incaşii fuseseră constructori mai pri cepuţi dectt romanii, aşa cum susţinea Fray Migticl, huna stare a drumului era surprinzătoare. Urmărind jocul sub til al pietrelor ce alcătuiau pereţii scunzi între care p ă şeau, se întrebă chiar dacă drumul nu era cumva între-> ţinut de tribul lui Atahualpa. JTidtanuî cunoştea atunci
s.
jura îndoială cetatea ţi ascunzătorile unde se afla aurul.} Îşi pipăi cuţitul. Dacă celălalt ar fi putut bănui... \ .'si aminti de serile petrecute in satul indienilor. Cei dinţii care-l luaseră drept un fiu al lui Viracocha fuse¬ seră bătrînii, inspăimîntaţi de pielea lui albă, de ochii ; albaştri, de părul şi barba roşie, de faptul că le vorbea | limba. înţelesese ce aşteaptă de la el şi intrase în joc, purtîndu-se firesc, a^a cum cu toţii se aşteptau să-l vadă : purtîndit-se, aspru şi demn ca urmaşul atîtor generaţii j de Fii ai Soarelui. încredinţat că nicăieri n-ar fi putut \ afla o mai bună ascunzătoare, se bucurase cîleua zile de J respectul superstiţios şi de vagile nădejdi pe care pre~ • zenţa lui le stîrnise. Spaniplii îl căutau, ştia că făgădui- 1 seră un premiu celui ce i-ar fi adus capul la Lima, dar l era încredinţat că oricare indian s-ar fi lăsat acum tor-1 turat şi ar fi murit fără să^i trădeze ascunzătoarea, aşa 1 c u m iubita lui Inca Manca primise să fie legată goală del un copac, biciuită pînă la sînge şi, în cele din urmă, str㬠punsă de săgeţi, fără să trădeze locul unde M a n c o se \ ascunsese pentru a organiza rezistenţa împotriva lui Piz- ^ zaro. Cu neînduplecatul cinism al auenturieridui, se / e - ' licita de irew.ediabila rtaioitate a indienilor. Credinţa căj zeii lor albi şi bărboşi se vor întoarce cîndua venind.; dinspre mare îi dăduse pradă conquistadorilor spanioli, i pe care-î luaseră drept zeii aşteptaţi, şi nu învăţaseră ] nimic din sîngeroasa tragedie prin care trecuseră. Aceeaşi' crerfîTiţâ n e r o a d ă . î i făcea acum să-şi plece frunţile inu-i intea lui Mac A l l e u , gata să-şi jertfească ultimul strop ] cţc sînge pentru el. • — G o r i , spunea Atahualpa, aur... huma străinilor e. lacomĂ de aur. Ei nu ştiu că aurul e sîngele lui Viracocha şi că noi l-am adunat peniru că e viaţă, pentru că totul re bucură şi cîntă cînd aurul străluceşte. Au făcut pînă'/ f.Iiiiţ aur moarte. Şi ne-au ucis-, pentru aurul nostru. i —' Dar noi mai avem aur, mult aur, şoptise un bătrîn.* Noi
păstrăm
i
viaţa.'
Ochii lui Mac Allen sclipiră atunci, în coliba indiană. — M î i n e vreau să văd aurul, bine. Dacă nu...
aşa
cum
spusese.
.fij ;• e desttt^^ •]
sclipiseră Dacă
ISe ttmea su vorbească prea desluşit. Nu le cunoştea în- ; ăcajuns c r e d i n ţ e l e şi se ferea să jacă greşeli. Dacă l-ar î fi avut cu el pe Fray Miguel... l Dar cei care-l înconjurau na părură miraţi. ' — Atahualpa are să te călăuzească m î i n e , răspunse • bătrînul. Avem aur mult, ai să vezi. Noi păstrăm viaţă... • — D o r focul nu mai arde strălucitor. Flacăra pîlpîie. Au făcut vite de povară din Poporul Soarelui. Ne-au mă-] c e î a r i t ca pe nişte turme de lama. Sub biciul lor s î n t e m ' , m i n a ţ i î n m i n e şi scoatem pentru ei aurul îJieţii, a r g i n t u l ' L t m i i şi aram.a Pămîntuliii.., Nu mai putem, Viracocha!] — Femeile noastre slnt roabete strâiîiilor... ! — P ă m t n t i i r i f e noastre sînt pămînturile lor... [ —• Murim cu m i i t e , istoviţi, flămînzi, bolnavi... • — iVe mor pruncii... • i — Ne stingem în întuneric, nevăzuţ^^ neauziţi... i - — Nu mai putem, Viracocha! ' G l a s u r i l e iircau şi coboraii într-o jalnică litanie şi Mac t Allen nu mai ştia care dintre cei de faţă vorbea.. Dar nu • !e asculta ăecît cu o ureche vaierul. Tot ce voia era aurul.'; pe care avea să-l descopere a doua zi, aurul pe cai'C cei d e Ungă el îl păstraseră şi care aştepta să fie scos la lumină. :i Cu aurul lor va pleca în Europa. Toate uşile se dcscJiid Ia \ sunetul aurului în lături, faceţi loc, seniorul acesta vine • din Peru ! K î n c ă r c a t de aur. Cheltuieşte într-o zi cît alţii, într-un an. Al lui e palatul în curtea căruia foiesc slugile,^ palatul prin /eresti'şle căruia ţlşncsc cele mai vesele cîn-, tece din Madrid şi unde se chefuieşte plnă-n zori, Are cei j m a i frumoşi armăsari din ţara arabilor şi cele mai fru-( moaşe roabe din ţările necredincioşilor, căci vine din Peru. Din Peru. Cu aur din Peru... 1 M a c A l l e n răsuflă adine. Mai strlngea în pumn m î n e - j rul cuţitului şi plăselele sculplate îi apăsau dureros dege tele. Trebuia să-şi regăsească liniştea. La două braţe ina- \ intea sa, Atahualpa
luneca
prin
noaptea
umedă
şi rece.
Un 1
liliac f î l f î i peste capul lui Mac A l l e n . A j i m s e s e r ă la margi-, nea unei prăpăstii. Drumul se oprea chiar în buza întunecaîei crăpături şi pornea din nou din muchea celuilalt mal, ] înroşit de Lună. O punte de liane trecea peste prăpastie.' Mac Allen văzu trupul indianului legănîndu-se o dată cu. fragila împletitură şi-şi a m i n t i că o asemenea punte stră-^^^
J
veche se rupsese nu de mult, zmrlind în Apurimac nişte călători. Tot Fray Miguel îi sorbise despre asta. Daca se gîndea puţin... Nu era mult de atwnct, nici măcar treizeci de ani. Şi deada.tă z î m b i , pentru că cineva parcă-i şoptise la ureche : — 20 iunie 1714! într-adevăr, nici treizeci de ani. Tatăl lui, bătrînul pirat, abia se cuibărise la Cuzco, părăsind tovărăşia fU~ bustierilor, împreună cu care brăzdase marea Caraibilor, Abia se în.5ura.se pentTU a cine ştie cîta oară cu o cîrciumăriţă spaniolă, şi Cusi-Coyllor, indiana, ti mai dădea piept micului Mac AUen... Pe celălalt mal, unde se oprise ca unul dintre chiptirile ciopUte pe care Mac Allen le văzuse în nord. Ungă malul lacului Michisran, A t a h u a i p o aştepta. Ar ji putut rămîne acolo, jără să-şi piardă răbdarea, ore şi ore. Clătinindu-şi barba roşie. Mac Allen puse mîrta pe odgonul gros cit gîtid lui pi începn să se legene pe puntea de liane, tncintînd. La mijlacid p î m f i i se opri şi privi în fundrd prăpastiei. Luminat de Lună, un schelet era în tins Ungă nn b o î o r a n , de parcă s-ar fi cidcat să doarmă acolo. De cînd dormea oare ? Ţeasta se rostogolise şi odihnea la un braţ de colivia piepîuîtti. Svb erreutatea Im Mac Allen, puntea oscila. începu să se legene ca tm scrinciob cînd pa.şri iui imprimară împletiturii mişcări contra dictorii. Era o senzaţie plăcută, pnţin ameţitoare, de parcă trupul greoi ar fi adunat in el piiferi şi s-ar fi pregătit să se desprindă şi să plutească. Dacă n-ar fi avut in faţa ochilor făptura încremenită a indiontthti, iWac AUen ar f i scos un chiot zdravăn. Aşe. se mulţumi să se legene peste vechiul schelet mai tare decît ar fi fost nevoie, iar cînd •puse •piciorul pe malul de p i o t r o Âtahuttlps sc « r » i ca o UTnbrn. Glas7(l pădurii nu se mai auzea de mtilt. Nit se auzea n i m i c . JVorit pieriseră ţi stelele scăpărau în jurul Lunii însîngerate. „O n o o p t e c u m n-am mai trăit, îşi spuse Mac Allen, Udburat de o imensă aşteptare. O noapte ca asta nu poate trece ca atîtea altele. La capătul ei e aur..." Nu se gîndea cum îl va ucide pe A t a h u a l p a , se gîndea la aur. I se părea că desluşeşte aşteptarea m a r i i reuelaţii a aundui în tăcerea u m e d a şi r e c e a nopţii, in absenţa vintului, în lu8
VjecaTea egală u iîMiiaJUilu.i Toiul era aşteptare, cerul şi ^mintal se uniseră in a^eptarea asta, concentrată in iaiinta lui. Şi deodată avu certitudinea faptului că tot ce trăise, toate luptele, tot ce simţise de chid deschisese ochii şi se zb&twse pentru ceva ce nu. se lăsa ideiUificat, pentru o năzuinţă obsctiră şi tenace, bucuriile şi înfringerile, to tul se adunase spre a-l pregăti pentru noaptea in care pătrunsese. — Cetatea Morţilor, rosti atunci Atafiualpa, fără a-şi întoarce faţa către el. Indianul se opnse şi m i n a lui întinsă arăta în noapte ceva ce ochii lui Mac Allen nu puteau vedea. — Unde ? strigă deznădăjduit ,>i se aruncă înainte cu tot trupul, împingind trupul zvelt a.l indianului. Ataliualpa ahia avu vreme, să-l cv-ptindă cu braţele, pentru a-l împiedica aă. se prăbuşească. Se aflau pe buza unui mal pieziş şi Cetatea Marţilor ae zărea jos, în vale. Răsuflind greu, Mac Allen privi ceea ce nici un alb nu VTMi văzuse. Inro.şitâ de razele Lunii, cetatea îşi desfăşura arnwnioa.'ia s i m e t r i e în golul unei uriaşe p î l m i de piatră. P e r e ţ i i stîncoşi o înconjurau din toate părţile, trandafirii, ca în veliţi în diafane petale. —• Crater de vulcan, şopti uluit Mac Allen. Tăcut, Atahualpa începuse să coboare nişte trepte să pate direct în peretele pieziş. Era o scară linăy înainttnd către uriaşul peron de onoare al cetăţii. Mac Allen desluşi încă de la înălţimea la care se aflau ai-hitectv.ra severă a clădvilor. Nici un ornament nu părea să înveselească zi durile. Scări de piatră urcau, pe Ungă ele, către turmiri grave. Străzi drepte despărţeau clădirile dispuse m j u r u l unei pieţe şi-l îrifioră priveliştea încă niciodată ÎTitîînîtă n tmei cieîăţi pustii. „Cetatea Morţilor. Toţi morţi. Şi pietrele caselor, şi lespezile străzilor, şi praful. Ca o cobarîre în iad..." Dar cetatea ce creştea parcă, venindu-î în întxmpinare pe măsură ce cobora treptele tocite de paşii morţilor, nu euoca iadul. Un calm deplin, o tăcere m i n e raWr, netulburaAă de mişcare... Tîrziu în noapte, toate oraşele pe care Mac Allen le runoKCusc se golea:i de freamătul vieţii. Dar ghicea întotdeatam respiraţia celor ce d o r m e a u dincolo de ferestrele &
întunecate şi pînă şi şobolanii furişîndu-se pe străzi dove¬ deau că oraşele erau vii. în cetatea către care cobora o dată cu Atahualpa însă totid murise. Chiar numele cetăţii... Acum, că indianul rupsese tăcerea, or fi vrut să-l audă vorbind. I se părea că glasid puţin răgu.şit ar fi putut dez lega blestemul, înwiind cetatea cereştilor Fii ai Soarelui. Dar Atahualpa tăcea. — Ai mai venit aici, omule ? întrebă, deşi ştia bine că celălalt mai vizitase cetnteo. — Da, răspunse laconic indianul. •— Singur ? O vagă mişcare a mîinii, putînd însemna şi da şi nu. Mac Allen simţi deodată căldura ce urca din fundul pîlniei, din casele părăsite. „O moarte caldă" — îi trecu prin 7ninte. Nu .ytia la ce înălţiine se aflau —• pe.ste două mii de metri, în orice caz — , dar craterul vulcanului păstra rezerve de căldură. Monstrul de piatră nu era ăecît ador mit, într-o bună zi avea să se trezească într-o răscoală de flăcări şi fum, sfărtmînd casele Tnoarte, străzile moarte, c m i n î i r i l e . JVu era firesc să i se ră.pească aurul, cu care n-avea ce face ? Coborau intr-una. Mac AUen încercă să-şi închipuie scara de piatră însufleţită de neîncetatxd du-te-vino al tru purilor suple, înfăşurate în veşminte de culoarea slngelui. Nu izbutea să se convingă că o a m e n i i oceia trăiseră într-a devăr, că fiecare dintre ei avusese la dispoziţie un număr de ani, vudte zile şi multe nopţi pe care le irosiseră, hră nind cu ele impalpabilul balaur al timpului. Se strădui să-şi reprezinte o nădejde, tm scop precis care încordase toate piiterile unuia dintre cei ce urcase şi coborîse de mii de ori treptele tocite, al unuia care contribuise la teşirea lor şi-şi zdrobise odată degetele de la picior, împiedicîndu-se de muchea de piatră pe care acum o lăsase în urmă. Încercă să şi-l închipuie aşezat pe treapta încălziţ:a de soare .ji freclndu-şi degetele î n v i n e ţ i t e , în vreme ce şu voaiele altor trupuri curgeau indiferente pe Ungă el. Un prieten îl recunoştea, se oprea să-l întrebe ce păţise. Vorbeau despre neveste, despre copii şi porneau mai de parte împreună, împărtăşindu-şi noutăţile. Prietenul fre dona refrenul unui cîntec la modă, adus cu o zi înaintS' 10
de la Cuzco, dar celălalt îl întrerupea. Fiica lui cea mare era Fecioară a Soarelui şi se zvonea că va fi jertfită lui Viracocha pentrii vindecarea cerescului Inca, bolnav de două zile. Doi prizonieri de război juseseră de p e acum nciiii f i p i e i l e lor, umplute cu paie şi cenuşă, spinzurau în Caso Victoriei. PUn de bucurie, prietenul îl felicita pentru îuarea cinate de care va avea parte... — Prostii! spuse cu glas tare Mac Allen. Atahualpa îşi întoarse faţa către el. Nu întreba nimic. Aştepta. — M-am gîndit la ceva, se scuză Mac Allen, bucu ros că celălalt urmează să coboare fură a se mai sin chisi de el. Vechile poveşti ale lui Fray Miguel erau de vină că se gindise la tot soiul de năzbîtii. Nu, oamenii care înălţaseră cetatea erau morţi, definitiv, iremediabil morţi, ei şi lumea căreia îi aparţimiseră. Nimeni şi nimic nu-i putea face să retrăiască, nu putea scoate din neant ceea ce simţiseră. îşi a?iiinti de bila tiFcată pe care tot Fray Miguel i-o arătase clndva. De faţă cu el o aruncase în tr-un pahar cu apă şi bila stearpă se prefăcuse într-o floare albastră, încîntătoare Era o jucărie căpătată ds la un căpitan de frcgrata. Fray Miguel vorbise atunci despre moartea aparentă şi despre triumful uicfii, spunînd că jucăria era o parabolă. Dar se îmbătase cu sigu ranţă, ca de obicei. Bietul Fray Miguel... Nimeni nu-i va aduna oasele nici pentru a le vîrt într-un btitoiafji cu rom, care-i plăcea atît, darămite să le cufunde într-o baie din care să răsafă viu, cu ochii lui de vulpoi, dor nici de strălucirea aurului! $i numai Dximnezeu ştie cit îînjise fostul dominican după comorile ascunse în cetă ţile morţilor... Ajunseseră pe ultima treaptă. O stradă îngustă por nea printre două rtnduri de pereţi alcătuiţi d i n cuburi aproape violete. Nu era o iluzie pricinuită de razele L u n i i ; Luna era acum galbenă şi strălucitoare. Piatra violetă, de nuanţe diferite de la bloc la bloc, vibra în straniile focuri stinse ale tufjilui vulcanic. Era cald, şi Mac Allen simţi picături de sudoare adunîndu-i-se în barbă. IX
La capătul străzii înguste, zidarile se uneau, strîngînd între ele o poană. închisă, poarta Cetăţii Morţilor părea de culoarea pielii lui Atahualpa. Deasupra, în zidul tnolet, era cioplita din blocuri roşii o pasăre uriaşă, ale cărei aripi larg desfăcute acopereau întreaga deschidere a porţii. în jurul gUidui şi la extremităţile aripilor, pia tra era albă. Capul uriaşuhii condor se desprindea ame ninţător din zid, iar ochii roşii priveau ţintă la Mac Allen. Atahualpa se prosternase, cu fruntea lipită de piatra străzii. Apoi se ridică în genunchi şi, cu ochii în ochii de rubin ai păsării sfinte, începu să cînte. Melopeea nu tulbura lini'ştea nopţii, glasid răguşit tre mura în faţa porţii ca o altă expresie a liniştii. Cîntecid nu era nici trist, nici rugător. Mae Allen nu şi-ar fi închi puit niciodată că liniştea poate fi spusă atît de firesc, ca şi cum o piatră a zidurilor ar fi prins glas. Ascultînd, privea foaia de aramă întinsă peste tăbliile de lemn ale porţii şi urmărea desenid de neiyiţeles săpat in meta lul neîntunecat de vre^ne. Se gîndi din nou că mîini pioase frecau arama, păstrindu-i lucirea roşiatică a pielii lui Atahualpa. Indianul încetase să dinte. Se ridică şi, punîndu-^ palma în dreptul feţei pentru a nu vedea faţa liei Mac Allen, rosti rar şi apăsat: — Omul alb nu l-a mirtţit pe Atahualpa. — Ce vrei să spui 7 se miră Mac Allen. — Omul alb nu s-a rugat lui Pachacamac cînd ne-a scos înainte Drumul Lunii, şi drumul nu s-a ascmis. Nu s-a rugmt lui V i r a c o c h a cînd ne-a acos înainte Poarta Condorului şi poarta nu s-a ascuns. Onml alb a grăit drept. Fiii Soarelui trăiesc î n el. Intră în cetatea ta, prieten al cehor de jos! — Poţi să mă priueşti fără teamă, Alahualpa, spu.'ie Mac Allen, stăpînindu-şi rîsul, pe cînd indianul se plecă demn, mulţumind. — Aşteaptă, adăugă apoi, întorcînău-se către trepte^ pe cave adineauri le coboriseră amÎTldoi şî p i e r i n d d^cpă •t'n cat. Mac Allen aşteptă sub p r i u i r i i e rele ale condorului de piatră. îl fulgeră bănuiala că Atahualpa pleca, îăsîndu-i singur în faţa porţii. Ei şi 7 Nu-l legase, ca odinioară prie12
tenii de joacă, dar cetatea apărată de pasărea cu ochi de rubin era tot un cimitir. Un loc pustiu, prin care putea cotrobăi în voie. Cu atît mai bine dacă nu era nevoit să~l ucidă pe Atahualpti. Ochit albaştri şi părul roşu îl încre dinţaseră că Mac Allen era coborttor din Manco Capac, întemeietorul dinastiei incase. Fray Miguel jura că iabu.^ loasele cetăţi a căror p o l i ţ i e nu fmese trădată cuceritori/¬ IOT spanioli ascundeau atîta attr că merita să'^i dăruieşti sufletul diavolului perUru a descoperi una dintre ele. Au rul se afla acum aici, dincolo de Poarta Condorului... Un zgomot de pietre izbite răsună şi lui Mac Allen i sa păru că pliscul de piatră al condorului se cască am.eninţâtor. Cele două laturi ale porţii înaintau încet. în des chizătura lor, trupul lui Atahualpa se arătă pentru o clipă, ca o statuie tumută din arama tăbliilor roşcate, apoi p o r f i i e se deschiseră larg. Mac Allen îşi înăbuşi strigătul de triumf : în partea dinspre cetate lemnul le era acopei-it cu foi de aur. Si-şi infrînă cu greu o pornire lacomă, băgind de seamă că Atahualpa îşi prinsese de sfîrcurile urechilor nişte discuri de aur. Inele groase de aur îi în conjurau gleznele şi braţele, în locul podoabei verzi ou care venise. Masca ineremenită a feţei arămii strălucea^ cînd indianul rosti solemn, dîndu-.se în lături pentru a-l pofti pe Mac Allen să înainteze pe strada largă; — Cetatea e a ta, iTifră.' iVici un fir de iarbă nu creştea î n t r e lespezile aliniate sub clarul de Lună^ Zidttrile ccire m a r o t n e a u strada erau întrerupte din loc în. loc de deschideri trapezoidale, tocuri . ale unor u^i inexistente. Mac Allen văzu in ramele lor de piatră curţi în jurul cărora se ridicazt de fiece dată cite .jasc clădiri, închise între zidurile pe lîtvgă care tre cea. Pe măsură, ce îmdnta pe strada dreapta, ca a panglica de piatră siinţea cţi tăcerea se făcea tot m a i apăsătoare. O a m e n i n ţ a r e nelămurită se desprindea din mulţimea blocu r i l o r adunate cu răbdare, şi ştiinţa pentru a alcătui ceta tea. Nicăieri nu se vedeau semnele descompunerii. Nici o lespede nu se deplasase, nici o piatră nu alunecase din vreuii zid şi-i era cu neputinţă să creodă că voinţele care se încordaseră pentru a imprima materiei severul echili bru geometric ce-l înconjura îşi epuizaseră valenţele, mistuindu-se pentru totdeauna. Dincolo de şirul z i d u r i l o r
aşteptau oameni, pîndeau, poate. Sau plecaseră cu toţii la cine ştie ce serbare şi trebuiau să se înapoieze de îndată, însufleţind cetatea. „Cetatea Morţilor ?" — se întrebă singur. Nici o ruină nti-l întîmpinase... Şi înţelese că tă cerea i se părea ameninţătoare pentru că nu se simţea pătrunzîvd într-un cimitir, unde mi putea supăra pe ni meni, ci într-o cetate în care nu fusese poftit. „Cetatea e a ta" — spusese totuşi Atahualpa Hotărî să nu se des partă de el înainte de a lămuri cum stăteau lucrurile. Poate că totul ar fi cirătat altfel la lumina zilei, poate că huna estompa spărturile, restituind cetăţii aparenţa inte grităţii ? „Nici n-am băgat de seamă dacă a închis poar ta" — îşi spuse deodată, fără să ştie ce-l făcuse să-şi amintească de Poarta Condorului. Era gata să întrebe, cînd indianul se opri în dreptul uneia dintre deschiderile trapezoidale care întrerupeau opacitatea zidurilor. Intrară pe sub' tocul de piatră şi pătrunseră într-o grădină. Mac Allen nu-şi crezu ochilor cînd văzu aleea pietruită cu lespezi roşii trecînd printre două şiruri de arbuşti pitici, dincolo de care se întindeau porţiuni sime tric plantate cu iarbă. Flori ciudate îşi ridicau corolele într-o ţesătură pe care numai mîna unui grădinar o putea compune. Aleea roşie ducea către un bazin de piatră nea gră, în apa căruia se oglindeau chipu7-i pe care le socoti hidoase. Statui înconjtirau bazinul. Sigur de sine, Indiferent la tot ce-l uluia pe Mac Allen, Atahualpa se îndreptă către un pavilion, roşu ca lespezile aleii. Acoperişul strălucitor, cu marginile uşor curbate ca borurile unui sombrero, nu putea fi decît de aur. Nişte trepte largi duceau către poarta albă, însemnată cu dese nul unui condor roşu. Mac Allen îşi spuse că foile de aur ale acoperişului şi ale porţilor, fără a mai vorbi despre podoabele purtate de Atahualpa, i-ar fi ajuns cu priso sinţă. Dar dacă avea să mai descopere şi altele ? Hotărî să nu se pripească. Atahualpa se mişca nestînjenit, urca treptele. Apoi des chise poarta şi intră. Cînd se ivi din nou în prag ţinea în mîna dreaptă o faclă înfăţişînd un omuleţ schimonosit, cu faţa ridicată. Din gura larg deschisă a omuleţului ţîşneau flăcări şi Mac Allen se întrebă cum de izbutise Atahualpa 14
să aprindă jacla atît de repede. Acum, nemişcat ca o sta tuie, indianul aştepta. -l Intrară într-o încăpere mare, goală, cu pereţii stră- | punşi de patru ieşiri îndreptate către cele patru puncte j cardinale. Atahualpa dădu în lături împletitura aurie ] dinspre răsărit şi Mac Allen se pomeni într-o încăpere { mai mică, ai cărei pereţi, violent coloraţi, nu închideau j decît o lădiţă de aur, aşezată de-a dreptul pe podea. Indi- \ anul înălţă capacul şi scoase dintr-însa o multicoloră man- j tie alcătuită din pene de colibri, pe care o puse peste | umerii lui Mac Allen. Lipsită de greutate, maliţia îi con- > feri o frumuseţe barbară, primitivă şi rafinată. l — Ce dracu faci ? fu cit pe ce să întrebe, dar, impa- ] sibil, indianul îl duse din nou în încăperea cea mare, în- ^ dreptîndu-se de astă dată căAre împletitura liliachie ce \ acoperea ieşirea dinspre apus. i Facla pe care o ridica deasupra capului îşi răsucea | limbile de foc, zvîrlind. pe pereţi umbre neliniştite. Hotă- | rit să nu-i trezească bănuielile, Mac Allen nu se împo- 1 trivi. Cea de-a doua încăpere adăpostea uiţ sipet cioplit \ dintr-o piatră violetă, în care flăcările jucară ca nişte j peştişori în apa unui bazin. Atahualpa scoase din sipet un î .şirag de ametiste mari cît nucile şi-l trecu pe după gîtulj lui Mac Allen. Nici unul dintre ei nu scoase o vorbă. ; In a treia încăpere, aşezată către nord şi despărţită dej sala centralii printr-o împletitură roşie. Mac Allen trebuia să se desculţe, schimbîndu-şi cizmele scîlciate pe niştej sandale roşii şi uşoare ca nişte mănuşi. Iar cînd, dicpă i împletitura verde a celei din urmă încăperi, Atahualpa îi | trecu în jurul braţelor nişte inele masive, tăiate din douăl imense s^naralde. Mac Allen simţi o stranie linişte cuprin- { zîndu-l ca o apă densă şi privirile i se puseră, grele, pe i faţa arămie a indianului. I se păru că desluşeşte în ochii lui albaştri o aşteptare ciudată. — C e te uiţi aşa ? ar fi vrut să-l întrebe, dar liniştea''. pe care abia adineauri o simţise făcu loc unei senzaţii^) tulburi. î I se părea că ceva se zbate în fiinţa lui, că din dreptul \ celor două brăţări de smarald pornesc 7iişte furâici care-ii aleargă pe sub piele în umeri, se răspîndesc în coşul piep-j tului .şi se ciocnesc în inima, care-şi iuţise deodată bătăile, i 15'
• Deschise gura şi trase aer în plămîni. Tot trupul îi era străbătut acum de fiori. încercă să se stăpînească, dar capul îi zvîcnea. O putere străină se strecura în fiinţa lui, se infiltra cu tot mai multă vigoare în miezul crud al făpturii, acolo unde se năşteau simţăminte şi gînduri. Se împotrivi. Vinele gîtului i se umflară cînd strînse din dinţi într-o crîncenă tentativă de a se regăsi. Căutătura îi era acum încărcată de hotărîrea ucigaşă pe care o tot amînase ? Atahualpa şovăi şi-i căzu la picioare. — Mai departe, spuse Mac Allen, înfiorîndu-se la auzul propriului său glas. Rostise cuvintele în aceeaşi limbă quichua în care vor bise şi pînă atunci, vechea limbă a incaşilor învăţată de la doica lui, Cusi-Coyllor, dar cuvintele răsunaseră cu altă sonoritate, mai dură, ca şi cum altcineva le-ar fi artictdat în locul lui. Pe podea, Atahiialpa se tîra acum şi, aşa, tîrîndu-se, ieşi din încăpere. Mac Allen îl urmă ca-n transă. Totul era ciudat şi nu-şi putea da seama de ce, în ciuda a tot ce trăia neobişnuit, simţămîntul straniu al unei imposibile regăsiri începea să-l cuprindă. Ca şi cum doi oameni s-ar fi înfruntat în inima lui, resimţea pati~ Tna veche a aurului, avidă şi gata la orice ^pentru a se satisface, dar şi o neaşteptntă duioşie, un fel de bucurie generoasă deşteptată âe gîndul aceluiaşi aur. Şi vag; atît de vag că nici n-ar fi fost poate în stare să identifice cena ce simţea, îl cutreieră bănuiala că ceva avea să urineze, că trebuie să urmeze şi că, dacă s-ar strădui, ar putea spune în ce consta şovăitoarea presimţire. Era un simţămînt pentru care nu găsea cuvinte (cuvintele în stare să-l expi-ime nu fuseseră născocite, poate), dar îşi spuse că aşa trebuia să se întîmple cu cel ce vizita după multă vreme, la bătrîneţe, cetatea în care-şi petrecuse copilăria şi pe care n-o mai văzuse de atunci: nu ştia ce-l va întimpina după colţxil străzii, dar ştia că va recitnoaşte pri veliştea de îndată ce i se va ivi înainte. Numai că Mac Allen se afla pentru întîia oară în Cetatea Morţilor... în marea încăpere din care porneau cele patru ieşiri mascate de împletiturile colorate, Atahualpa aşezase facla într-o scoabă prinsă-n perete. Lumina juca pe pielea in dianului, ca şi cum muşchii i-ar fi fost înveliţi în flăcări. Mac Allen îl văzu străduindu-se să urnească un belciug
fixat în Ţierete, sub facla arzind cu un sjiriit egal, între rupt de trosnete pe care doar intensitatea tăcerii îi îtigudida să le perceapă. Se surprinse consîatînâ că n n - î ajută, aş-a cum ar fi socotit firesc să facă pînă adineauri. Dar ştia că nu trebuie să-l ajute, că Atahualpa s-ar fi îngro zit clacă miinile U s-ar fi atins acum pe metaltd helciuguIm, ş-i începea să-l cuprindă o stranie nerăbdare. — Mai repede, spuse. Mai repede! Indianid scoase un geamăt cînd izbuti să tragă inelul înţepenit. Ca un fel de oblon orizontal, o parte a duşu melei lunecă scîrţîmâ, şi Mac Allen ştiu că tasta trebuia să se întîmple, că asta a.şteptase. Liniştit acum, se îndrepta către treptele ivite sub ferestruica deschisă în duşumea şi începu să le coboare fără a arunca măcar o privire către Atahualpa, care apucase din nou facla şi-i lumina de sus druinul, necutezînd să-l urmeze. Nerăbdarea lid Mac Allen pierise. Era calm şi sigur pe sine. Treptele aveau fiecare altă culoare. Aerid era cald. La capătul treptelor se deschidea o încăpere rotundă, albastră ca tămtă într-un imens safir, şi-n mijlocul ei, pe o coloană şlefintă din cleştar de stîncă, se afla o cutie transparentă. Mac Allen crezu că recunoaşte obiectele pe care le cuprin dea, înainte de a le fi văzut într-adevăr. Fără grabă, solemn, scoase din cutie şi-şi prinse de frunte sfînta m a s c a p a i e h a , semnul puterrii. Apoi luă cele două discuri de aur, acoperite cu desene subtil gravate, şi şi le atârnă de urechi. Nu se miră că-şi găsise loburile perforate. Deşi nu-şi amintise pînă atunci că tăcuta Cusi-Coyllor i le străpunsese cmdva, în copilărie, ti revâzu deodată zîmbetul ca o străveche hieroglifă ş i - i auzi glasul vibrînd în aerul cald al Cetăţii Morţilor : — Aşa, floarea mea de chinchircoma l Acum eşti pre gătit pentru Vivacocha, cuceritorul... încălzite de trupul lui, brăţările de smarald se încin seseră şi le simţea fierbinţi, ca pe nişte manşoane meta lice. Fără să-şi dea seama ce face, încercă să le scoată. Dar nu izbuti. Îşi aminti că Atahualpa i le trecuse lesne pe braţ şi-şi spuse că brăţările se contractaseră, luînd di mensiunea braţelor Itd. Cum se putea contracta smaraldul? Privindu-le pentru întîia oară stăridtor, văzu că se înşe lase. Strălucirea verde şi netezimea lor îl făcuseră să It
creadă că brăţările erau dăltuite din două imense neste mate, acum însă i se părea că fuseseră turnate dintr-un ciudat metal verde. Un zumzet lin pornea din necunoscuta materie a brăţărilor, de parcă în fiecare dintre ele ar fi fost închis cîte un bondar. „Nu există un metal verde" — spuse rar şi tare Mac Allen. Dar nu era sigur. Fray Miguel ar fi .ştiut, era învăţat. .Neobişnuite cu greutatea discurilor de aur, urechile în cepeau să-l doară. Făcu un efort să-şi îndrepte capul şi auzi un glas tremurat, glasul unui bătrîn pe patul. morţii: — Nimeni nu trebuie să-şi ridice privirile asupră-ţi şi să rămînă în viaţă, de ţi-ar fi şi frate.., Iar înţelegînd că aude o străveche poruncă dintr-vn timp apus. Mac Allen îşi spuse că era şi nu mai era el. Avea amintiri pe care nu le trăise, dar nu uita nimic^din tot ce i se întîmplase cîndva. — Vezi, Fray Miguel... şopti cu o dureroasă mustrare, fără să priceapă pentru ce voia să-l mustre pe răposatul dominican. Apoi î.şi p l i m b ă privirile peste pereţii alba.ştri şi răsu flă adînc. Nu mai avea de ce zăbovi acolo. îl regăsi pe Atahualpa în capul scărilor, aşteptînd răbdător. Cu facla ridicată, nu se uita la el. Privea ţintă către bolta pe care flăcările şi umbrele jucau. — Vino, spuse Mac Allen, îndreptîndu-se către ieşire, ca şi cum ar fi ştiut că dorinţele-i ajunseseră porunci. Străbătu încet aleea pietruită cu lespezi roşii, oprindu-se doar pentru o clipă în dreptul bazinului. Cînd se aplecă peste apa lui neagră nu-şi recunoscu faţa, dar se recunoscu. Devenise un altul. Ca un copil supărat, vîrî mîna în apă pentru a-i tulbura oglinda, dar .şi-o retrase îndxită. Apa era fierbirite. — Vino, spuse încă o dată. Nu se întoarse să. verifice dacă Atahualpa îl urma, era sigur că nu poate să nu-i calce pe urme. Voi să-şi urmeze drumul, să păşească mai departe pe aleea care avea să-l scoată din grădină, dar picioarele nu-l ascultară. O ciu dată putere îi lipise tălpile de lespezile roşii şi-l încercă, scurt şi violent, senzaţia unei oboseli neobişnuite. „Ce-i cu tine, Mac Allen ?" — încercă să glumească, dar cuvintele
18
nu apucau să se închege din sunete, de parcă le-ar /i rostit în ceaţă. Pe braţe, cercurile de metal verde îi ardeau pie lea. I se păru că şi discurile de aur se încălziseră şi-şi duse palmele la urechi. Discxirile erau fierbinţi. „Ciudat" — gîndi. Şi o nelinişte nemaicunoscută îl cAiprinse auzind că, în locul cuvîntului pe care-l gîndise, spusese pentru a treia oară : — Vino ! Abia acum băgă de seamă că o altă alee se desfăcea de Ungă bazin, descriind împreună cu aleea roşie un unghi drept. Tăia peluza presărată cu ciudatele flori, care-l uimiseră de cum intrase în grădină. Nu o desluşise din capul locului pentru că aleea era pietruită cu lespezi verzi, de culoarea ierbii, dar simţi o uşurare vădită, recu•iioscînd-o. Şi nu mai întîmpină nici o piedică de îndată ce apucă pe aleea verde. Cineva sau ceva îl conducea (avea să-şi dea seama încă de cîteva ori că unele direcţii îl sînt interzise şi că e silit să meargă pe un anume drum), aşa că renunţă să se împotrivească. înainta încet prin mijlocul ţesăturii vegetale argintate de Lună, lăsînd parcă tot mai mult în urmă ce fusese şi devenind mereu mai mult un altul. O uşoară ameţeală îl făcea să păşească de parcă n-ar fi avut greutate. Mai încercase nu de mult o asemenea plăcută ameţeală, dar nu-.şi putu aminti cînd şi unde. Se surprinse, în schimb, întrebîndu-se dacă Ollantay .'iflrşise de lucrat statuia de argint ce trebuia ridicată în Casa Lunii. Era cald, din ce în ce mai cald. O coloană de fum se înălţa wideva, în direcţia către care se îndrepta acum, şi privirile i se aţintiră neliniştite asupra fumului pe care nici o adiere nu-l făcea să se clatine. în străfundul unor amintiri cu care era silit să se identifice palpita o teamă atavică, străină de Mac Allen, teaina celuilalt. Şi simţi deodată că ameţeala nu mai era plăcută, deşi paşii îl du ceau încă uşor, ca în aţîţătoarea euforie pricinuită de go lirea multor butelii cu coca. „De ce coca ? — gîndi cu un efort înecat într-un fel de mirare amorfă, el nu bea coca. El bea rom. El ? Care el ?..." Se întoarse fără veste, ca pentru a-l căuta pe celălalt, omul care devenise el. înspăimîntat, deoarece nu bănuise că are să se întoarcă, Atahu 19 alpa se ghemui cu faţa la pămînt.
— Cirm sînt ew ? mtrehă Mac Allen cu glas tare. Dar chiar cind îşi a-buzi ewvintele s « miră de ciudăţenia întrebării, deoarece aKurn ştia. că era Mayta Yupanqui, Fh; cri Soarelui. Din clipa aceea, de parcă îşi împliniseră me nirea, rm mai simţi arsura brăţărilor metalice, nici fier binţeala discurilor de aur. Doar ameţeala nu-l părăsi. ameţeala neliniştitoare şi teama de coloana întunecată, pc care o deslwşea tot man lămurit, uninid Pămîntul cu cerul. CUrînd, aleea verde îi scoase în piaţa cetăţii. Drept şi nemişcat, îmbrăţişa cu privvrea zidurile fulnice, trepteM largi şi turnurile. O mîndrie calmă îi umplu pieptul şi trăsătwile-i eăpătarâ frumuseţea dewnităţii. îşi desfăcu larg braţele, ca pentru a-şi stringe lingă inimă cetatea, şi-oi clipa aceea îl covîrşn durerea gestului inutil; totnl era mort, ptistiu .şi mort. Grele, braţele-i căzură în lungul tru pului. Fruntea dominată de sfînta mascapaicha se plecă ^i de pe buzele lui se ridică, tremurător, vechiul cîntee al imvăTot^lui Pachacutec, pe patul de moarte: „Ca o floare de cîmp m-am născut, Ca o floare am fost îngrijit în tinereţe. Am atins vîrsta bărbăţiei, am îmbătrinit, Acum mă vestejesc şi pier..." Apoi rămase o vr«me cu fruntea plecată, a.'icultînd. ecpurile stinse ale prcepriulud SOAI glas. Doar geamătul înăbuşit al lui Atahualpa îi răspunsese, geamătul poporu lui oropsit de năvălitorii de dincolo de ocean. Mai putea încerca să-l smulgă din robie ? A.şa cum stătea în faţa treptelor severe ale Casei Soarelui (nu fusese nevoit să-l întrebe pe Atahualpa pentru a şti că se află în dreptid casei incandescentului său părinte), era dominat de sum bra coloană de fum. care pornea dinăuntrid temphvlui şi atingea Luna, oprită acum deasupra acoperişului de aur. Cu inima grea, urcă scara. în clipa cînd puse piciorul pe prima treaptă, o zgudniturâ năprasnică îl făcu să se clatine. Din fundul Pămîntului se ridică un muget săl batic, şi coloana de fum tresări, pieri pentru o clipă, apoi crescu în volute penti-u a se preschimba într-o imensă pUnie întunecată, care acoperi Luna. Tn inima pămîntidui, ameninţătoare, băteau tobele murilor dezastre. Miasme grele pluteau în văzduh. 20
—• V i n la tine, părinte al meu, spuse Inca Ynpantfui. Şi, suind treptele de piatră, pătrunse în templu. De^i era întuneric şi fumul îi intra în ocki, văzu. Dar Atahu alpa alerga în jurul pereţilor şi torţele se aprindeau una ctte una. Din ce în ce mai puternic strălucea marea sta tuie de aur a Soarelui şi cele şase moglldeţe din faţa ei se desprindeau tot mai mult din beznă, ca nişte glorioase amintiri, străpungind negura vremilor. Toate torţele ardeau acum, şi Atahualpa se făcuse ne văzut. Fumul lor se unea cu cel ce ţîşnea din fundul Pămîntuhii, în spatele statuii de aur, ţesînd un văl înticnecat, care-.şi unduia faldurile între pereţii de piatră şi încerca zadarnic să se ridice prin mica deschizătură croită în acoperiş. Fiul Soarelui îşi înălţă braţele către străluci torul lui părinte. Ochii roşii ai torţelor îi urmăriră gestul, salut şi rugă deznădăjduită. Ultimul Inca se răsuci apoi fără grabă si făcu faţă celor şapte t u y a n a , tronuri scund.e de lemn roşu, acoperite cu ţesături scumpe. Pe şase dintre ele înţepeniseră mumiile împodobite ale strămoşilor lui. Toţi păreau bătrîni ca vremea, deşi unii muriseră tineri, toţi îşi aţinteau asupra lui privirile ochi lor calpi şi-şi rînjeau dinţii, pe care buzele subţiate nu mai izbuteau să-i acopere. Cranii învelite în piei tăbăcite, capetele puternicilor Fii ai Soarelui păreau întruchiparea amară a dispreţului. Moaştele uscate ale mîinilor se în cleştau încă pe bilele genunchilor, cu o crudă şi încăpăţî nată voinţă. — Pace, spuse Mayta Yupanqui, înclinîndu-se înaintea fiecăruia. bar tresări cînd dădu cu ochii de cel de-al şaselea Inca, în ale cărui trăsături desfigurate îşi regăsi parcă propriile-i trăsături. — Tu, prin urmare..., şopti. Şi adăugă, încercînd să-^i stăpinească glasul: V ă ascult, p ă r i n ţ i ai mei. Apoi se aşeză pe cel de-al şaptelea tuyana, pregătit parcă pentru el. Nu mai simţea fumul înecăcios şi nu-şi ş-terse ochii, inlăcrămaţi de înţepături. Încremenit pe tro nul cioplit din preţiosul lemn cetăţii şi poporului său. Dar înaintaşi, înainte de a încerca
rofix, părea
că plînge asupra aştepta sfatul cereştilor lui să ridice din nou cetatea în
lumina din care căzuse. Privea chipurile descarnate ale mumiilor şi ochii lor de piatră îl priveau. Vorbeau în tă cere, prin tăcere. Sub marea stutuie de aur, vizibilă doar pentru ochii morţi ai mumiilor şi pentru cei orbi ai ulti mului Inca, istoria defila într-o solemnă paradă. Erau pro cesiuni rigide şi lupte îndîrjite, serbări unanime cu vic time jertfite zeilor, dar şi nenumărate mulţimi trebăluind harnic pe ogoare, meşterind fără preget intre pereţii ate lierelor, ospeţe vesele în mijlocul cărora barzii amaula cîntau faptele vitejeşti ale strămoşilor. Apoi soseau oame nii de fier de dincolo de ocean, pe pielea cărora săgeţile lunecau fără putere, oamenii lacomi de aur, cu spada într-o mînă şi crucea în cealaltă. Ţevi de fier scuipă foc şi fier. Flăcările înghit satele şi rugurile mistuie trupurile căpeteniilor, cărora Fray Vincente de Valverde le cere să moară creştine, pentru a nu ajunge în iad. De sub pămînt, înăbuşite, răsunau tobele in cinstea celor căzuţi. Toţi cu ceritorii imperiului sfîrşeau prin a se ucide unii pe alţii pentru a pune mina pe aur şi diavolul episcop de Cuzco, Fray Vincente, era prins de indieni, care-i spuneau : „Ce-ai vrut să vezi toată viaţa ai să vezi acum!" şi-i tur nau aur topit în ochi. Coloana de fîxin încetă brusc să se înalţe, apoi ţîşni cu o neaşteptată putere şi scîntei îi străbătură bezna otrăvi toare. Una cîte una, torţele se zbăteau deznădăjduit, ca nişte suflete chinuite, şi se stingeau în tăcere, fumegînd. Statuia Soarelui era luminată acum doar de scinteile zbu rătoare din inima coloanei de fum. Afară, fumul greu în văluise cetatea şi lumina zilei născînde nu izbutea să-l destrame. — Fiu al Soarelui! chemă deodată, în liniştea templu lui, un glas solemn ca sunetul marilor cochilii în care lup tătorii suflă înaintea atacului. Trecuseră ceasuri multe de cînd Atahualpa se ascun sese şi acum stătea în pragul Casei Soarelui, ţinînd în dreptul feţei o ţesătură udă. Strigă de trei ori, apoi pă trunse în clădirea invadată de fumul otrăvitor. Se în dreptă către cel pe care-l călăuzise către Cetatea Morţilor şi, îngenunchind, îi atinse mîna. Mîna era rece. Atunci se ridică, aprinse facla cu care venise şi apropie flacăra de faţa 22
celui
ce ocupa
al şaptelea
tuyana.
Larg
deschişi,
m
albul înroşit de muşcăturile fumului, ochii albaştri îl pri veau fără să vadă. — Odihneşte Ungă părintele tău, spuse Atahualpa. De ţi-aş fi putut lua locul... Dar o7nul pe care-l încearcă in•vidia îşi face sifisi rău. Cu mişcări lente trase brăţările de metal verde de pe braţele înţepenite şi, plecîndu-se, sărută piatra în dreptul picioarelor celui rămas printre mumiile care rînjeau. Apoi părăsi templul. Nimic nu se putea citi pe faţa lui cînd străbătu într-un tîrziu uliţa satului din care plecase împreună cu Mac Allen şi 7iici cînd pătrunse în coliba în care, nemişcat, un bătrîn şedea pe o împletitură zugrăvită în culori ţipă toare. Tăcut, se aşeză alături de el. Prin deschizătura. terestrei, o rază de aur se strecura înăuntru, încălzirid spi narea bătrînului. — Inca a văzut faţa părintelui său, spuse încet Atakualpa. — A plecat liber şi împăcat ? —• Da, spuse cu glasul sugrum,at Atahualpa. Brăţările jertfei au cîntat. Poporul Soarelui poate nădăjdui ? Bătrînul îşi ridică privirile către idolul aşezat în fun dul colibei. Se sculă .şi, îngenunchind la picioarele chipu lui strălucitor în nepăsarea aurului, rosti chinuit, ca şi cum fiecare cuvînt ar fi fost cîte o bucată ro.şie, smulsă din inima lui: — Nu mai putem, Viracocha... Ţi-am trimis un sol .să-ţi spună că ne stingem. Primeşte jertfa noastră, Vira cocha ! Dintr-o colibă alăturată răsună ţipătul strident al unui •nou-născut. Sfîrşit de puteri, bătrînul căzu pe podeaua d e lut. Soarele îi aşeză o mască de aur pe faţă. Am pus pe masă cu băgare de seamă ultima filă îngăl b e n i t ă a manuscrisului şi m-am uitat la bărbatul sături s e v e r e , c a r e mă urmărise tăcut în v r e m e c e strania p o v e s t i r e . — Ei b i n e ? a întrebat. Stînjenit, am e v i t a t să-i întîlnesc p r i v i r i l e . N u î n ţ e l e g e pentru ce stăruise să las totul baltă şi să dată.
cu tră citeam
puteam v i n în
23,.
— Pari dezamăgit... C o n s t a t a r e a i r o n i c ă era subliniată d e z î m b e t u l care-i însoţise c u v i n t e l e , aşa că, r i d i c î n d d i n umeri, a m rostit înciudat : — NFu ştiam că v ă p o t interesa asemenea... a s e menea... — S p e c u l a ţ i i ? mi-a î n t r e g i t fraza. V o i , tinerii, sînteţi î n t o d e a u n a m a i c a t e g o r i c i d e c î t noi, c a r e a m trăit d e s t u l e şi ştim, p o a t e , c e v a mai multe... — N u contest p o v e s t i r i i u n e l e m e r i t e l i t e r a r e , ara în c e r c a t să raă justiîic. I d e e a e d e ajuns d e i n g e n i o a s ă : a v e n t u r i e r u l p l e c a t c u g î n d u l d e a-şi u c i d e călăuza p i e r e in m o d a e a ş t e p t a t , presupusa v i c t i m ă d o v e d i n d u - s e a i i p r e m e d i t a t u c i d e r e a c e l u i c e v o t a s-o răpună... A p o i , m o biiurile c e l o r d o i p r o t a g o n i ş t i , l ă c o m i a d e aur a a v e n t u rierului şi i d e a l u l superior al indianului, u c i g î n d pentru c e e a c e c o n s i d e r ă d r e p t cauza poţioruiui său, c o n s t i t u i e un contrast s e m n i i i c a t î v . A u t o r u l are şi u n e l e cunoştinţe d e s p r e f a i m o a s e l e „ c e t ă l i a l e m o r ţ i l o r " , dar.., -— D a r ? — N u p r i c e p întrucît n e p o a t e interesa p e noi, o a m e n i d e ştiinţă, r e l a t a r e a fantezistă a transformării a v e n t u r i e rului într-un fel de e r o u incaş 1 N - a m mai a d ă u g a t c ă mă aşteptau d e s t u l e treburi şi că nu v e d e a m pentru c e trebuisera să l e las p e t o a t e ca să citesc o p o v e s t i r e fantastică. Liniştit, p r o f e s o r u l a tras către el manuscrisul şi a bătut d e c î t e v a o r i cu p a l m a filele î n g ă l b e n i t e , pătate d e flori d e m u c e g a i . T r ă s ă t u r i l e îi r e d e v e n i s e r ă s e v e r e . M ă aşteptam să c i t e z e din S h a k e s p e a r e , m a r e a lui slăbiciune, aşa c u m făcea o r i d e c î t e o r i se p r e g ă t e a să a r g u m e n t e z e . — „ S e află p e Pămînt şi în c e r , H o r a ţ i o . mai m u l t e decît a v i s a t filozofia noastră", a rostit, î n t r - a d e v ă r , clătinîndu-şi c a p u l cărunt. A r h e o l o g i a p o r n e ş t e d e la c o n cret, d e la v a s e , a r m e şi u n e l t e , d e la inscripţii şi o p e r e d e artă, pentru a reconstitui a p o i , cu ajutorul i m a g i n a ţ i e i , lumi dispărute. Fără i m a g i n a ţ i e , d r a g u l meu, s e p o a t e redacta un i n v e n t a r , dar nu se p o a t e f a c e ştiinţă... —. Daţî-mi v o i e , am î n c e r c a t să-l întrerup, d a r a r i d i cat glasul, 24
— N u , acum dă-mi tu v o i e . M a n u s c r i s u l ăsta, aşadar, a iost d e s c o p e r i t acum t r e i z i l e î n r u i n e l e mănăstirii San D o m i n g o , dărîmată, cum b i n e ştii, în urma m a r e l u i cutre mur c a r e a pustiit C u z c o ul. M ă n ă s t i r e a , ştii şi asta, a fost înălţată p e s t e un v e c h i templu al S o a r e l u i , şi z i d u i i l e incase au rămas în p i c i o a r e , deşi edificiul spaniol, c o n struit mai recent, s-a prăbuşit. Ciudat, dar fără l e g ă t u r ă a p a r e n t ă cu p o v e s t i r e a noastră, c a r e datează d e la sfârşi tul s e c o l u l u i al X V I I I - l e a şi r e l a t e a z ă o întîmplare p e t r e cută (sau închipuită ca p e t r e c î n d u - s e ) la m i j l o c u l acelu iaşi s e c o l . A u t o r u l a rămas necunoscut. Şi p o a t e că nici eu n-aş fi dat a t e n ţ i e p o v e s t i r i i lui dacă azi dimineaţă... S-a întrerupt, A tras sertarul mesei, din c a r e a scos şi a aşezat lingă v e c h i u l manuscris o s c l i p i t o a r e piatră v e r d e . M i s-a părut că e o placă de smarald. •— î m i daţi v o i e ? a m întrebat. Dar chiar în timp c e i n t i n d e a m mîna să apuc o b i e c t u l . am înţeles că r e p e t a s e m e r o a r e a lui M a c A l l e n . F r a g raentul pe care-l ţineam în mînă era lat d e o palmă, a v e a două d e g e t e g r o s i m e şi p r e z e n t a o curbură accentuată. T o a t e s u p r a f e ţ e l e îi erau admirabil şlefuite, în afara a două m a r g i n i , cu e v i d e n t e s e m n e d e spărtură. G r e u t a t e a fragmentului trăda îndată m e t a l u l . îl a v e a m de puţină v r e m e în mînă şi mi s-a părut că şi î n c e p u s e să se înfierbînte, cu un zumzăit abia p e r c e p t i b i l . A m tresărit şi l-am pus r e p e d e p e masă. — N u te t e m e , a zimbit p r o f e s o r u l . E d o a r un frag ment... — Dintr-o „ b r ă ţ a r ă a j e r t f e i " ? am întrebat uluit, amintîndu-mi d e t e r m e n u l întîlnit c ă t r e sîîrşitul p o v e s t i r i i p e c a r e abia o i r o n i z a s e m . — Printr-o fericită c o i n c i d e n ţ ă , mi-a fost adus a z i dimineaţă. M a i e n e v o i e să-ţi r e p e t citatul d i n „ H a m l e t " ? î n c ă n e î n c r e z ă t o r , am apucat din nou f r a g m e n t u l v e r d e , c a r e sclipea în f o c u r i l e smaraldului. M a r g i n i l e sparte lăsau să se v a d ă structura p o r o a s ă din i n t e r i o r u l neobişnuitului metal, străbătut d e v i n e n e g r e şi roşii. — A n a l i z e l e d e l a b o r a t o r sînt c a t e g o r i c e , a m a i spus p r o f e s o r u l . U n a s e m e n e a m e t a l sau aliaj e necunoscut p e Pămînt.
25
o v r e m e am tăcut a m i n d o i . C ă u t a m o e x p l i c a i i î l o g i c ă şi mă î n t r e b a m c i n e a putut a d u c e in r e g i a i î t j i A n z i l o r b r ă ţ ă r i l e de puterea cărora nu mă m a i îndoiaui, brăţările c a r e constituiau nişte n e v e r o s i m i l e a p a r a t e xă stare să c o n d i ţ i o n e z e în a s e m e n e a măsură un i n d i v 1 încît să-l t r a n s î o r m e in contrariul său. C e fel d e undo, t. j biocurenţi, d e linii de forţă puteau declanşa a c e s l o r) Î j rent i n o f e n s i v e brăţări v e r z i ? Şi cum puteau ini n o i scheme şi amintiri î n i r - o conştiinţă g a t a i o . Tulburat, îmi a m i n t e a m că v e c h i i incaşi cunoşteaii tul, de mult pierdut, al e n i g m a t i c u l u i lichid cu caro i.iij>p e a u p i e t r e l e pentru a le muia şi a sculpta îh materia t e a mai dură ca într-un b l o c d e unt. O dată uscate, p i e l r c l e îşi r e c ă p a t a u duritatea... O a r e nu moşteniseră şi ioriauia necunoscutului e m o l i e n t d e la c e i c e lăsaseră în urraă b r ă ţ ă r i l e m e t a l i c e , cu sclipiri d e smarald ? — Şi c i n e erau ei ? am întrebat cu g l a s tare. Eram atît d e răscolit încît nu mi-am dat seama că nu m a i r a ţ i o n a m în g î n d . Dar p r o f e s o r u l n-a părut mirat. D i m p o t r i v ă , a î n ţ e l e s chiar sensul întrebării, — N u te t e m i că răspunsul t r e b u i e să fie c e l puŞin la fel d e fantastic ca p o v e s t i r e a p e c a r e ţi-am dat s-o citeşti ? a spus, iar faţa i a rămas g r a v ă , în ciuda i r o n i e i incluse în c u v i n t e . — D o a r nu v r e ţ i să v ă r e î e r i ţ i din n o u la z e i i b ă r b o ş i cu p i e l e a albă... la atlaoţi... ? am b î i g u i t . — Ba da, d r a g u l meu. Şi c i n e ştie, p o a t e chiar la cei c a r e i-au v i z i t a t c î n d v a pe atlanţi, c o b o r î n d dintr-o l u m e p e c a r e nici n-o bănuim ! N u uita că metalul b r ă ţ ă r i l o r e necunoscut p e P ă m î n t . Tăcuţi, din nou, p r i v e a m a m i n d o i m e t a l u l v e r d e . D a c ă ar fi fost în stare să p o v e s t e a s c ă prin cîte m î i n i trecuse, prin cîte lumi, pînă să p o p o s e a s c ă p e masa d e lucru a unui a r h e o l o g din P e r u ! S p u l b e r a t e d e p r e z e n ţ a unui simplu o b i e c t , a unui fragment, b i e t e l e m e l e certitudini î n c e r c a u z a d a r n i c să se adune, să se î m p o t r i v e a s c ă , r e s p i n g î n d tot ce era n e c o n t r o l a b i l , i p o t e t i c , pentru a mă r e a d u c e p e tărîmul solid al d a t e l o r c o n c r e t e . — D o m n u l e profesor, am izbucnit atunci, dar bine... autorul, autorul p o v e s t i r i i ! C u m a putut c u n o a ş t e e x i s tenţa brăţărilor şi. mai ales, să ştie la c e f o l o s e a u ? 26
— M - a m mirat că nu ţi-ai pus intrebarea asta mai d e v r e m e , a răspuns el, ridicîndu-se d e la masă şi î n c e p î n d să străbată î n c ă p e r e a . M i - a m pus-o şi e u şi c r e d că răs punsul se află aici. O p r i n d u - s e fără v e s t e , a arătat cu mîna c ă t r e v i t r i n a î l c a i e spînzurau c î t e v a v e c h i quipu I (Ştiţi că mănunc h i u r i i e de sfori felurit c o l o r a t e , cu noduri dispuse după o a n u m e rinduială, constituiau „ s c r i e r i l e " incaşilor, c a r e n;i se i o l o s i s e r ă n i c i o d a t ă d e un alt sistem d e n o t a r e a gîmlurilor). — N i m e n i nu mai e astăzi în stare să citească un quipu, amintea profesorul, plimbîndu-se din nou între p e r e ţ i i a c o p e r i ţ i de v i t r i n e . Ţ i i minte p r o v e r b u l incaş c a r e spunea că ..cel ce încearcă să numere s t e l e l e atunci cind nu se p r i c e p e să n u m e r e măcar s e m n e l e şi nodurilfe unui quipu se face de r î s " ? Ei bine, am ajuns să numă răm stelele, dar v e c h i l e quipu rămin pentru noi mute... — Şi credeţi, într-adevăr... ? — D e c e nu ? s-a înflăcărat p r o f e s o r u l . Iată că în se colul al X V I I I - l e a , o r i c î t d6 n e v e r o s i m i l ar părea, c i n e v a mni putea citi un a s e m e n e a quipu. A u t o r u l nostru ! P o a t e că n~a făcut d e c î t să l i t e r a t u r i z e z e o î n t î m p l a r e autentică sau p o a t e a n ă s c o c i t - o pentru a face cunoscută una din tre tainele a p ă r a t e d e scrierea sforilor şi a n o d u r i l o r . A i altă e x p l i c a ţ i e ? — N u , a m recunoscut. Dar... — Puţine quipu au scăpat d e furia barbară a bisericii c a t o l i c e , c a r e a ars p r e ţ i o a s e l e mănunchiuri, v ă z î n d în e l e n ă s c o c i r i d i a v o l e ş t i , dar c e l e rămase constituie o e x c e p ţ i o n a l ă a r h i v ă . îţi dai seama cîte răspunsuri aşteaptă să fie descifrate în a c e s t e m o d e s t e sfori î n n o d a t e cu rost d e către î n ţ e l e p ţ i i cfuipucamayoc ? L e g e n d e i s t o r i c e şi mito l o g i c e , e p o p e i în stare să n e l u m i n e z e misterul o r i g i n i i incaşilor, al z e i l o r albi cu bărbi roşii şi o c h i albaştri, des p r e î n t o a r c e r e a cărora erau încredinţaţi, şi, p o a t e , tulbu rătoarea e x p l i c a ţ i e a utilizării unor a p a r a t e d e felul „brăţărilor jertfei"... A m încercat să-l p o t o l e s c . — Din p ă c a t e , am spus, c e r c e t ă t o r i i s-au î m p ă c a t cu g î n d u l că a c e s t e quipu nu mai pot fi citite... 27
— P e n t r u că nu a v e a u o c h e i e f P e n t r u c ă î n ţ e l e g e a u limba incasă, d a r nu p o s e d a u nici c e l m a i n e î n s e m n a t f r a g m e n t d e quipu a cărui s e m n i f i c a ţ i e să f i e l i m p e d e . Ei bine, iată c e a m găsit sub r u i n e l e mănăstirii San D o mingo ! D i n n o u a tras sertarul m e s e i , d e u n d e a scos un fel d e tub m e t a l i c , p r e v ă z u t la un capăt cu un c a p a c . A extr«is d i n tubul p e a l o c u r i turtit un sul d e h î r t i e şi, cînd 1-a d e s făşurat, am v ă z u t că î n v e l e a un f r a g m e n t d e q u i p u . P e h î r t i e e r a u î n s e m n a t e d o u ă rînduri d e t e x t în limba qui chua, transcrise cu ajutorul alfabetului latin... — T e - a m întrebat dacă ai altă e x p l i c a ţ i e pentru sur p r i n z ă t o a r e l e cunoştinţe a l e c e l u i c a r e a c o m p u s p o v e s t i rea, dar ştiam d e u n d e se i n f o r m a s e . A m c o m p a r a t a c e s t e d o n a rînduri cu r î n d u r i l e manuscrisului, a a d ă u g a t p r o fesorul, şi forma l i t e r e l o r e i d e n t i c ă . A c e e a ş i m î n ă le-a scris. A u t o r u l p o v e s t i r i i ştia, î n t r - a d e v ă r , să c i t e a s c ă n o d u r i l e unui quipu ! — Şi aţi găsit c h e i a ! a m strigat. D a t o r i t ă lui v e ţ i putea d e z l e g a misterul scrierii incase... • P r o f e s o r u l a zîmbit, dar fără urmă d e i r o n i e , d e astă dată — V o m putea, d r a g u l m e u . N e aşteaptă o muncă g r e a şi î n d e l u n g a t ă . E v o r b a d e un sistem d e t r a n s c r i e r e a c u v i n t e l o r cu totul neobişnuit, n e î n t e m e i a t p e c l a s i c e l e p i c t o g r a r o e , i d e o g r a m e , f o n o g r a m e şi l i t e r e , p e c a r e l e g ă s i m în s c r i e r i l e tuturor p o p o a r e l o r . D e fapt, pentru asta t e c h e m a s e m : să-ţi p r o p u n să mă ajuţi. Tulburat, i-am apucat mîna şi i-am strîns-o cu r e c u noştinţă, fără a fi în stare să scot o v o r b ă . — Bine, bine, a m o r m ă i t încurcat. N u m a i să n-o i e i razna f T e - a m a l e s t o c m a i pentru s e r i o z i t a t e a cu c a r e cântăreşti faptele, pentru d o z a d e scepticism sănătos cu c a r e ai să primeşti e x p l i c a ţ i i l e hazardate... p e c a r e ţi l e v o i o f e r i cu prisosinţă ! N e - a m uitat a m i n d o i la masa u n d e v e c h i u l manuscris se î n v e c i n a cu f r a g m e n t u l d e un v e r d e s c ă p ă r ă t o r al bră ţării, cu tubul c a r e a p ă r a s e c h e i a scrierii i n c a s e , — î n c e p e m ? a întrebat p r o f e s o r u l . Şi, n e r ă b d ă t o r i ca d o i copii, ne-am a p r o p i a t d e masă.i
28
Scriitori despre munca lor Ivan Antonovici Efremov este cel mai popular scriitor sovietic de literatură ştiinţifico-fantastică. Totodată, e un cunoscut paleontolog. Pentru lucrările sale ştiinţifice, I. A . Efremov a primit Premiul de stat, a fost decorat cu 2 ordine. jVTarinar, geolog, călător, cercetător al „oaselor de balaur", creatorul unei noi ramuri a ştiinţei paleontologice — tafonomia —, I. Efremov a scris o serie întreagă de „povestiri extraordinare", consacrate enigmelor naturii şi uimitoarelor descoperiri ştiinţifice. Savarrt care reconstituie literele şterse de vreme ale cronicii geologice, el a înviat în povestirea ştiinţifico-fantastică „Corăbii astrale" trecutul îndepărtat al planetei noastre. Cunoscător al arheologiei şi al istoriei, în lucrările „Călătoria lui Baurdjed" şi „ L a hotarele Oikumen e i " el dezvăluie cititorilor viata vechilor popoare ale con tinentului african. Sociolog şi filozof, el a ridicat cu îndrăz neală în romanul „Nebuloasa din A n d r o m e d a " perdeaua timpului şi a zugrăvit minunata lume a comunismului, care a triumfat pe tot Pămîntul. în nr. 12/1963 al revistei „ T e h nika molodioji", I. Efremov. împărtăş'eşte cititorilor unele opinii şi proiecte ale sale.
P r i n c i p a l a sarcină p e n t r u fiecare l u c r a r e a m e a n u este „ o g l i n d i r e a " emoţională a realităţii cu mijloacele cuvîntului artistic, ci r e d a r e a , cu ajutorul aceloraşi mijloace, a acelor p r o b l e m e ştiinţifice şi a altor date reale care sînt cele m a i î n s e m n a t e şi interesante p e n t r u timpul în care a fost e l a b o r a t ă o p e r a . T o c m a i din această cauză, uneori în l u c r ă r i l e m e l e „ c a m ş c l i i o a p ă t ă " e x p r e s i v i t a t e a limbii, descrierea o a m e n i l o r şi a caracterelor, v o r b i r e a plastică a eroilor. N u există forţe şi talente d ă r u i t e cu o perfecţiune m u l t i laterală, i a r cu îmi a l e g în m o d conştient acel d r u m care îmi p a r e cel m a i adecvat posibilităţilor m e l e , g u s t u r i l o r şi g î n durilor mele.
29,
Povestirea „!a hotarele Oikumenei" este scrisă în anul 1945, cînd la noi lipseau cu desăvîrşire cărţi literare cu teme din istoria antică sau povestiri despre îndepărtatele tări tro picale. A m contopit în acest roman ambele sarcini şi am încercat să le rezolv pe baza analizei marxiste a istoriei şi a umanismului socialist. „Nebuloasa din Andromeda" şi „Cor Serpentis" sînt primele mele reflexii despre plecarea omului în Cosmos şi despre minunatul viitor comunist al planetei noastre. Şi, în sfîrşit, ultimul meu roman, „Lama de brici", este o lucrare în care, fără a pierde baza captivantă, interesantă, încerc să desluşesc substratul psihofiziologic uman pe care se înalţă principiile ştiinţifice ale eticii, ale moralei şi ale esteticii contemporane. E posibil ca multora să li se pară că acest roman se ocupă de lucruri de mult cunoscute, de I U I ştiu unde citite sau auzite. De bună-seamă, oamenii au fost de mult timp preocupaţi de aceste probleme şi ei au încercat să le rezolve aşa cum au jîutut. Totuşi, abia în a doua jumătate a veacului nostru ştiinţa a devenit în stare iiă se apuce serios de rezolvarea lor şi a şi făcut multe in această direcţie. Este timpul să afle acest lucru şi cititorul
n'sstru. Cred că o datorie însemnată a scriitorilor — fireşte, a ace lora care o pot face — este să ajute ştiinţei să vorbească în limba operei artistice. Mulţi cititori vor cu ajutorul ştiinţei să înţeleagă lumea înconjurătoare, a sentimentelor, a senzaţiilor şi a reprezen tărilor, să înţeleagă drepturile şi îndatoririle lor, să priceapă legile moralei şi ale eticii. Iată de ce intenţionez să continui a scrie despre teme ştiinţifico-fantastice, de ştiinţă populari zată sau de istorie. Planuri caro îmi sînt deja bine definite: o povestire „cosmică" : „Zori îndelungaţi", care va fi publicată în revista „Tehnika molodioji" în anul 1964. Voi lucra apoi la o carte de ştiinţă popularizată din domeniul paleontologiei. După aceea, voi scrie povestirea „Copiii de rouă", despre oamenii ruşi din secolul al XlII-Iea, despre năvălirea mongolilor şi întîmplări din stepele Asiei centrale şi munţii Tibetului. Toate astea sînt însă, deocamdată, numai intenţii... Nu face să vorbeşti prea mult despre ele, deoarece planurile mele, minuţios alcătuite, îmi vor lua cel puţin patru ani pentru realizarea l o r ; or, acest termen pentru mine este destul de mare.
RĂSFOIND ISTORIA r.ivii.iZA! II) OKIZONTAI,, : 1) Marele fluviu sudamerican care izvo r ă ş t e clin A n z i si p e malurile căruia s.a dezvoltat originala SI i n t e r e s a n t a civi lizaţie a incaşilor — IJ u r n e l e conducăto r u l u i si al p o p u K J t i ' i imperiului qucc'tiua <i:n P e r u î n p e r i o a da prcspaniolă ; 2) Utiul dintre dialecV maya care se vorbeşte leniala
—
Zeul
— 'Plante .
—
turii şi
a
pe
sfori
—
burile
în —
7)
4)
în
limba
azteci- d r e p t
i n c a s ă ; 5)
şi
care
la
lui
Enea
(mit.) ; U )
naiaşi
—
.
'odobite
Uurilor
vechile
Zaharia cu
statul
spanioli
—
popoare
Una
Oraş
psruvian,
vorbit
în
pentru
Dînsa
—
La
veniiea
americane
12)
clădite
dintie
cele
se
doi
dintre
20 d e
cîte
cul
Guatem:-,la
multe
— tri
zile
spaniolilor,
efectua d,j
Asemenea
trei
a
ca-
şi
plus
asemenea
în diverse misiuni, avînd u n e avînd drept scop schimbul de
America
de
veche
Prefix
18 l u n i
de
Mil.joc
artei
baza
—
La
fost
—
Franţa) 8)
maya
I N T I ; 3) hîrtie
Peru
la
din
în
în
stat
(pop.) —
Peninsulă
incasă
oraş
a
alcătuit
Georgescu ; aii
Alt
dialect
î m p u t e r n i c i ţ i ai s t a t u l u i aztec e r a u tritnişi o r i f u n c ţ i a d e a m b a s a d o u ; 10) A c t i v i t a t e ivrirfuri,
—
care
în
Internaţională : era
în de
Cultura
(orăşel
; !l) P U m n
numit folosite
muzicală
Guatemala (pop.)
America
5 zi!o „ n e f o l o s i t o a r e "
erau
Notă
civilizaţia
Miir
din
incaşilor,
Z ă p a d ă ; 6)
Astronomică
indiene
al
îrun/.e
rimâ !
Oraş
Honduras ;
•uniunea
căror
de
incaşilor
aztece
supr.-in
ale
început
criere 1 Uilâ
•
în
azteci mari
pe
Nord
bază
construcţii
pînă
la
grupe
de
locuită
—
impunătoare
venirea
ale
troc
odinioară
conchista-
populaţiei
Maya.
V E R T I C A L : 1) T r i b d e p i e i r o ş i i d i n A m e r i c a d e N o r d — E l e m e n t a r h i t e c t o n i c s p e c i f i c p i r a m i d e l o r v e c h i l o r p o p u l a ţ i i a m e r i c a n e ; 2) F o s t u l T e DEZLEGAREA J O C U R I L O R D I N N U M Ă R U L TRECUT n o c h t i t l a n a l a z t e c i l o r , c a p i t a l a d e azi a M e x i c u l u i — M e t a l p r e ţ i o s u t i l i z a t IN ;a ulmi —c alamă c a LUMEA a t a r eTEHNICII d e i n c; a1ş— i memorie şi n u c m i; j2l o d e ;s ro.'î c h i n: >idb ; ; 3) , , H î r t i a " p e c a r e s c r i a u . . . 3 — « e t e ; c a l c u l e ; 4 — imens ; taa ; la ; 5 — n e m o ; control ; 6 — anastasc ; vu d i n ;p ăreacţii d u r i l e ;n o stre N u m e l e urn ;e i 10i m ONU n o ;d u7r i— v e t tc ;h i ii ; i nt c; a şsi i ; — r C o8p a—c sein 9a— t; —comanda-; —raparate < ! r t a n t e ; piu o p;u l n a ţ ;i i 11i n— d i e rnre ; dciini i ; A relee m e r i c ;a 12 C e— n t rion a l ă ; şi MONOVERB ( l e ei ; 4) INL FIZICA i t e r ă : aDinamica rabă --
Din
familia
indienilor
neatrlno. a l civilizaţiei
din M e x i c —
N ORVî uE Rî n B UD N : Origina S u d a nM ;O 5) . RA. SK. V S .I N—I A.Sector de producţie meşteşugărească cu bite
rezultate
7) R e c i p i e n t . . . Vechi
locuitor
a t î t l a i n c a ş i c î t şl l a textil din
—
Golf
America,
în
a z t e c i ; 6) J o c
A s i a ; 8) C a m p i o a n a
denumit
greşit
aşa
(mold.) R.P.R.
încă
de
— la
din
deost-
închizătoare ; gimnastică
C o l u m b ; 9)
(Continuare
create
Populaţie
în
—
Nico-
pag.
32)
ştiinţa în anecdotă Ce a înţeles din chimie... îngrijitorul laboratoruhii chimistului suedez J. J. Berzelius a iost întrebat da n i ş t e prieteni : —
Cu ce se î n d e l e t n i c e ş t e stăpînul
—
Dimineafa
—
Şi apoi ?
—
Le amestecă
—
$i după
într-un
vas
tmi ?
prajuri,
cristala
lichide.
şi
mare.
aceea ?
—
Toarnă
—
Şi apoi ?
— golesc
s c o a t e d i n dulap
totul
într-un
Apoi aruncă afară.
toiul
vas mai mic.
într-o
căldare
pe care
eu mă
duc
s-o
Dualitate Cineva-i reproşa lui Erasmus că nu respectă posturile religioase : — Intr-adetmr, păcătuiesc, dar mi e vina catolic, dar am un stomac luteran...
mea ;• sufletul
mie
Luna şi mareele Fran^ois Sarcey, un publicist francez, a scris cîndva în „Le Temps" : „Ţăranii bretoni sînt atît de ignoranţi enţa Liunii asupra mareelor..." ...Iar unii influenţă...
publicişti
sînt
atît
de ignoranţi
încît încît
cred
ignoră
în
influ această
(Urmare cUn pag. SI} ! a e — E c o n o m i e ( p i c s c . ) — P a g u b ă ; 10) C r o m — G r u p d e l i m b i v o r b i t e i n M e x i c si c a r e c u p r i n d e u n m a r e n u m ă r d e dialecte, d u p ă g r a i u r i l e v e c h i l o r t r i b u r i aztece şi m a y a ; U ) P r e f i x p e n t r u a e r — D a t a — I n c a l e n d a r ; 12) S t a t u i uriaşe reprezentînd diverse divinităţi incase descoperite în m a r e n u m ă r î n P e r u — M a r e l e I n c a ( s a u I n c a ş ) <pl.). TON
PATRAŞCU
MONOVERB... BIVERB VECHI SUD-AMERICAN
PERUVIAN
(3—4, . (6—4)
U Tiparul executat la Combinatul policfraiic „Casa Scînteii"
ali-vă la revisfa şi lehnică" — publicaţie lunară ediiată de C C al U - T M . şi Consiliul penfru răspîndirea cu rioşi in fa lor culfural-şiiiniificeAbonamentele se primesc de căfre oficiile poştale, factorii po ştali şi difuzorii voluntari din în treprinderi şi insfitutii pînă la dafa de 18 ale fiecărei luni, cu deservirea în luna urmăfoare. Revista se găseşfe de vînzare la foafe chioşcurile penfru difu zarea presei şi debifele O C . .L. L.
• FEBRUARIE 1964 41007