CPSF_249 by Ghe Zam

COLECลขIA POVESTIRI

2^8

PREลขUL 1 LEU

STIINTIFIC0-FANTA8TICE I. PATRAล CU

I. PĂTRAŞCU

CRIPTOCRAriA

Coleciia „Povesiiri şfiiniifico-fanfasfice" editată de revisfa

UHtiinta

• l e t i n i c a

Anul XI - Nr. 249 - 1 aprilie 1965

Coperfa-desen: VICTOR WEGEMANN Tehnoredactare: CORNEL DANELIUC

I. PĂTRAŞCU

Taberele" în casa inginerului Mărgineanu, războiul se pornise de mult, de pe vremea cînd Viorica, fiica lui, Ica, aşa cum îi spu neau cu toţii, începuse să aibă păreri personale. Pînă atunci inginerul nu prea avusese dispute serioase cu Sanda. Soţia sa, mai îngăduitoare cu fata, prefera să-şi păstreze opiniile şi să zîmbească cu un aer de firească blîndeţe atund cînd Andrei Mărgineanu perora în contradictoriu : — Cum poţi susţine, draga mea, că arta e mai umană, că e superioară ştiinţei, că o pictură sau o poezie sau un roman valorează mai mult decit un avion sau un transatlantic ? Fără ştiinţă, fără teorema lui Pitagora sau discul lui Newton, fără legile lui Kepler sau atomul Măriei Curie n-ar fi fost posibilă civilizaţia la care am ajuns. E drept că nici una dintie marile realizări ştiinţifice n-a rămas fără ecou în artă, dar, aşa cum bine am spus, ele nu sînt decît ecoul strădaniilor de milenii ale creierului omenesc. Ştii şi tu, draga mea... Şi discuţia — sau mai bine zis monologul — continua ast fel pînă cînd'inginerul epuiza argumentele şi lua tăcerea so ţiei sale drept o dovadă că era convinsă de superioritatea şti inţei asupra muzicii, pioturii sau literaturii. în fond, ea se amuza asoultînd pledoariile ipline de patos ale soţului ei şi — din dragoste şi respect pentru munca lui ştiinţifică, a cărei faimă depăşise hotarele ţării — nu încerca niciodată să-i. contrazică, aşa cum îşi permitea, de ipUdă, Ica, studentă la „Arte frumoase". în adîncul său, Sanda era convinsă de acţiunea binefăcă-i toare a artei asupra omului, de forţa ei de înnobilare sau de liniştea pe care o revărsa în dipele de odihnă, dar nioi nu

i-ax fi trecut pi'in cap să nege imensul rol al ştiinţei — dacă prin absurd o făcea, o făcea numai de dragul fetei. Şi în asemenm momente, după co furtuna se potolea, ea zîmbea fără s-o simtă d, mai ales cînd Andrei, după 10—12 ore de muncă, deschidea aparatul de radio — desigur un produs înaintat al ştiinţei — şi asculta c u plăcere luna dintre simfoniile lui Beethoven, o piesă de Shakespeare — creaţii la cea mai înaltă tensiune a spiritujlui uman. Astăzi, cu toate că în părul lor începuseră să înflorească primii ghiocei, apăruţi poate mai de timpuriu decît era potri vit, războiul declanşat de copii de pe cele două poziţii era în toi ; Ducu, băiatul, se aliase ca de obioci cu tatăl, iar fata lua parte ia toate disputele în care Andrei şi Ducu îndrăzneau să se atingă de altarul sacru al artei — singurul lucru pentru care viaţa merita să fie trăită, după o conduzie definitivă a Icăi, in urma unei discuţii în care puţin a lipsit să nu se încaiere cu fratele ei. încolo, armonia familid nu avea de suferit cu nimic. Din colo de aceste „contraziceri teoretice", viaţa îşi urma cursul ei liniştit : Andrei, inginer mecanic într-o mare uzină din Bucureşti, lucra mult, atît la locul de muncă, unde era apre ciat la superlativ, cît mai cu seamă acasă, în micul său biroulaborator, la nişte calcule atît de încurcate, incît Ducu, cel mai bun elev la matematică şi fizică din liceu, murea de ciudă că nu pricepea o iotă din planurile şi dfrole caro răpeau somnul tatălui său. Ica, studentă la „Arte frumoase", se simţea obligată să agate în fiecai-e moment cîte un tablou de^al ei pe pereţi, în admiraţia mamei şi zîmbetul îngăduitor al tatălui. Ducu pri vea 'CU un aer de adîncă nemulţumire pînzele .sau cartoanele multicolore, şi dacă n-ar fi fost ochii vigilenţi ai părinţilor şi combativitatea de temut a Icăi, înaltă şi frumoasă ca o sta tuie antică, le-ar fi dat jos cu multă plăcere, ca să acopere pereţii cu planşe de fizică. Există totuşi, pe deasupra acestor dispute, o mare pasiune în care se întilneau toţi patru, ca într-om liman, unde nu su fla nid un vînt din alară : dragostea pentru problemde de cuvinte încrucişaite, de enigme, de şarade, ligamente, mono• verbe şi criptografii, cai un cu vînt de tot ceea ce constituia o preocupare nobilă şi recreativă a minţii.

Şi cum, dintr-o teamă şi o opacitate absurdă, clica fas cistă de la cîrma statului suprimase din 1940 toate revistele de specialitate, membrii familiei Mărgineanu Îşi compuneau singuri problemele, bineînţeles fiecare cu teme din domeniul preferat : Andrei şi Ducu se avîntau în oceanul vast al ştiin ţei, Sanda şi Viorica umpleau pătrăţelele albe cu cele mai v a loroase nume de opere, scriitori, pictori sau muzicieni. Fiecare tabără trebuia să rezolve într-un timp limitat c a reul advers — şi cine termina primul îşi aştepta a doua zi premiul, deoarece toate concursurile lor erau dotate cu re compense surpriză. Aşa se face că Ducu a primit o bicicletă din partea mamei şi o trusă cu insti-umente de geometrie, cumpărată de Ica (tot cu banii mumei), iar fata s-a bucurat la rîndul ei de o cutie cu vopsele şi pensule de la Ducu (cu banii de la itaică-său). Andrei a trebuit să-i cumpere Sandei o poşetă şi mănuşi „la culoare" şi să primească, la rîndul său, cu altă ocazie, un portţigaret de argint. De altfel, careurile nu erau prea grele şi se, puteau rezolva destul de comod cu dicţionarele de care mit ducea lipsă biblioteca inginerului. J Partea nostimă a fost că atunci cînd, înti'-o seară, ca de obicei. Andrei i-^a înmînat Sandei, într-un plic închis, careul de mai jos, cu tema „Zborul spre stele", iar Ica i-a dat fra telui ei un alt plic închis, cu careul „Sunet şi culoare" :

ZBORUL

SPRE

STELE

ORIZONTAL: 1) Ramură a ştiinţei care se ocupă cu teh nica zborului — Escadrilă... a -

SUNET

ŞI

CULOARE

ORIZONTAL: 1) Autorul „Giocondei". 2) Compoziţie m u zicală uşoară, pe bază de libret

picolă. rea

2) Defect in

unui

funcţiona

motor —

centrul

sistemului nostru solar. 3) P r i mul

zburător

(leg.) —

Zamfir

Teodora — Apropiat, strîns. 4) Stăpînesc păsările de aluminiu — Bismut. 5) Sînt —

Aeroplan.

6) Substanţă — Exclamaţie. 7) Negaţie — Alarmă... 8) Nimic

mai

cerească.

mult —

Fiu

în

limba arabă. 9) Fiară — Plasaţi la înălţime — Argint. 10) P r o gram de zbor — A crescut mult o dată cu apariţia aviaţiei. 11) Cabina

balonului

—

Văzduh

(fig). VERTICAL: zbor —

Mijloc

Aerostat. 2) Bovine

—

Vehicul năzdrăvan pentru v r ă jitoarele din basme. 3)

Dirija

bilul cu care s-a încercat să se atingă n-a

Polul

Nord, dar

avut succes — D e

nea,

zborul aseme

întocmai (reg.). 4) Maşină

dc zbor — Notă Pronume

—

muzicală.

Cerb

Transmit şi ştirile despre formanţele ment

aviatice

—

arhitectonic.

cardinal —

Fire.

per Orna

Turnante

8) A m ă r î t —

nordic.

Punct aviatice.

Aparat

indispensabil călătoriilor

aerie

ne la mari

Posezi

distanţe —

— Pete ! 10) Intră în calcularea vitezelor

de zbor —

Aerodromuri. Garajul

11)

avioanelor.

Sodiu

—

părăsi

—

— Unitate de lucru mecanic. 3) A compus opereta „Mazurca albastră" — Cupru — AUfie. 4) Simfonia a n i - a de Ludwig van Beethoven — Animale săl batice din pădurile noastre. 5) Literă slavonă — Erou mitolo gic care a astupat urechile to varăşilor de drum cu ceară şi s-a legat de catargul corăbiei pentru a asculta numai el cîntecele amăgitoarelor sirene. 6) A aplauda — Tec ! 7) Compo ziţie... muzicală — N u m e b ă r bătesc. 8) Poet şi cîntăreţ cazah — Bărcuţe cu pînze. 9) Pic tură sau desen care redă chipul unei persoane — Tip. 10) C e a suri — Material in p i c t a r ă ' — Pană. 11) Sandu Dinu — Pictor romin, autorul tablourilor „Moară de vînt", „Femeie cu chitară" etc. V E R T I C A L : 1) Zugrăvit în culori aurii — Plin de apă. 2) „Gioconda" in muzică şi pictu ră — Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sune te, forntind o armonie. 3) Ezi tare, îndoială. 4) „...nou", ope retă de Ciprian Porumbescu — Cintec. 5) Erou mitologic in luptă cu leul din Nemeea î n tr-un tablou de Rubens — Stra dă la P a r i s ! 6) Spetează — Acela — Din neamul celţilor. 7) Judecător în infern — M a m ă (arh.) — Fluviu în Spania. 8) Dresori şi muzicanţi de ocazie — Serveşte. 9) Cale ! — C ă m a şă înflorată — Mijlocul unei petreceri. 10) Stînjenel — I n strument de suflat asemănător cu buciumul — M a r e pictor clasic romîn, autorul tablouri lor „Atacul de la S m î r d a n " şl „Bilei la Rucăr".

„Concurenţii", aşezaţi doi cîte doi, la capetele opuse ale me sei lungi din sufragerie, începură asaltul .pătrăţelelor magice. Fiecare dintre ei se familiarizase oarecum cu termenii „ta berei adverse" şi literele veneau să se aşeze în căsuţele albe mai grăbite ca niciodată. Termenul maxim era o jumătate de oră. Focul din sobă arunca reflexe aurii pe mobila dimprejur, lampa privea mirată la viteza cu care se răsfoiau dicţionarele, pisica de pe fotoliu îşi ciulea zadarnic urechile să prindă un cuvînt de mîngîiere sau de chemare şi pentru ea. Dar nimeni dintre cei ai casei nu avea timp de pierdut. După 24 de minute, patru glasuri au exclamat în acelaşi timp : Gata ! şi creioanele au căzut obosite din mîinile concu renţilor. Doar pisicuţa a tresărit speriată... Cîş'igaseră toţi — sau nici unul. O explozie de voie bună sparse atmosfera de încordare de „ pînă atunci şi fiecare dintre cele două „tabere" se văzu ne-| voită să recunoască competenţa „adversarilor" în domeniul deş atîtea ori combătut. Careurile de cuvinte încrucişate îşi atinseseră scopul : An-; drei şi Ducu cunoşteau o serie de noi noţiuni de artă, iar: „fetele" stăpîneau altele în domeniul ştiinţelor. Era o vineri seara. A doua zi, sîmbătă, Andrei veni mai devreme de la uzină şi hotărî să le acorde tuturora — şil sie-şi — un premiu comun : se urcară în tren şi plecară cuî schiurile la Predeal. i

Primăvara anului 1944 coborîse ca pe aripi de porumbei. în grădinile caselor, pe străzi sau în parcurile chemate la viaţă de primele raze calde de soare se revărsa albul ima culat al petcilelor, alături de mugurii de-un verde catifelat al viitoarelor frunzuliţe. Dar, spre deosebire de natura neştiutoare, oamenii nu aveau prea multe motive de bucurie : războiul început cu trei ani în urmă secătuise ţara, sporind suferinţele şi jertfele inu-; tile ale multor generaţii. De la pruncul din leagăn, care scîncea după o gură de lapte, pînă la moşnegii care mărturiseau că nu apucaseră urgie mai mare, toţi sufereau, blestemau şi acţionau fiecare după cum îi ducea mintea, doar-doar s-o sfirşi o dată ou toate relele.

Noaptea, de-<a lunguil trotuarelor, mărşăluiau paşii sacadaţi ai patrulelor germane trimise de Hitler. Frontul se apropia cu repeziciune, avioande zburau tot mai des pe deasupra oraşe lor, comunicatele militare consemnau bombardamentele ae riene. O stare de nervi cai'e oscila între groază şi nebunie bântuia pretutindeni. Cu feresti-de bine astupate cu hirtie neagră de camuflaj, inginerul Andrei Mărgineanu lucra de aproape 24 de ore fără întrerupere în biroul său. Uşa masivă de stejar era încuiată cu chda şi cu zăvorul de siguranţă, ca şi uşa dinspre curte, ca şi poarta. Aşa îşi petrecea zUde de cîteva luni inginerul şi nimieni — începând cu familia sa — nu ştia la oe se rezuma în fond tot aoeat efort supraomenescîn puţinul timp ce şi-il rezerva somnului sau mîncării, sau dnd părăsea .pentru cîteva clipe biroul, ardea hîrtiile inutile sau ciornele, iar pe celelalte le ascundea cu deosebită grijă în casa de bani, al cărd cifiiui nu-1 ştia decît el. Vag de tot. Sanda şi cei doi copii simţiseră că în luorăi-ile lui ar fi vorba de un aparat complicat, care să asigure zborul fără pilot, sau cam aşa ceva, la multe mii, poate zed de mii, de kilometri distanţă, o maşinărie capabilă să poarte greutăţi mari şi să se dibereze de d e la o simplă comandă de pe pămînt, sau automat, prin dedanşarea unoa' dispozitive. Dar oe anume f d de aparat, cum avea să funcţioneze şi mai ales din ce mabei'ial urma să fie confecţionat — asta n-o ştia nimeni. Paul, logodnicul Icăi, a încercat de cîteva ori să stea de vorbă cu viitorul său socru ca să afle, dintr-o simplă curiozi tate „copilărească", cum spunea el, secretde casei de bani, dar inginerul reuşea cu destulă dibăde să schimbe vorba, încît tînărul, pe care-l interesau mai multe lucruri în acelaşi timp, uita de unde pornise şi se pomenea disculînd ultimele curse de cai sau despre cutare spectacol la care se dusese cu Ica sau aveau de gîdd să meargă.

Intr-un amurg străveziu al acestui început de primăvară, Paul se iplimba ou logodnica sa pe sub crengile dezmorţite ale pomilor în floare din Cişmigiu. — Vezi steaua aceea mare, strălucitoare de deasupra terasei blocului dinspre bulevard ? Aceea e steaua mea şi-a ta, Ica. E

steaua noastră, po care, indLferent de numele ei ştiinţific, eu o voi numi „Fericirea". Zicînd aceasta, Paul o cuprinse pe Ica de după talie, ea îi înlănţui mina şi astfel, lipiţi unul de altul, străbătură în tăcere aleile parcului. Cînd ajunseră pe podeţul de piatră înflorată se opriră să privească în luciul lacului, ce-i drept nu prea cu rat, dar îndeajuns de lucitor în luminile nopţii ca să adune ca^itr-o plasă uriaşă toate stelele cerului. — Vezi, Paul, îi şopti Ica înfiorîndu-si\ steaua noastră ne priveşte din apă. Ce uşor e s-o prindem cu mina. Şi cît de fru mos ai numit-o tu „FERICIREA". Oare fericirea e atît de aproape de noi ? — E în noi. Viorica. Steaua pe c;ire am ales-o pe cer nu-i decît simbolul ei luminos, sau poate refkxitarea în univers a destinului nostru. Ce n-aş da s-o pot atinge cu mîna. Fata se plecă peste oglinda uşor înci-eţită a lacului şi luă cu amîndouă mîinile apa în care se reflectase arzătoarea lor ,.Fericire". Dar steaua îi fugi dintre palme şi se aruncă iarăşi în lac. Cu o uşoară tristeţe în glas, Viorica işi întoarse ochii spre Paul : — Vezi ? Nu putem pune mîna pe ca ! — Ce copilă eşti, rîse tînărul amuzat. Nu steaua din apă aş fi vnit s-o ating, nu imaginea reflectată şi mincinoasă, ci adevărul pe care-1 văd strălucind deasupra frunţilor, peste fiinţele noastre. Oare vom ajunge vreodată să hoinărim acolo sus, printre stele ? Viorica îl strînse cu putere de braţ şi se lipi brusc de el, ca •pentru o contopire. — Da, Paul, vom ajunge acolo ! Vecea ei avea ceva atît de dîrz şi de hotărît, că tânărul se înfiora. — Ica, nu te-am auzit niciodată vorbind cu atîta tărie nici despre lucrurile cele mai uşor de realizat. Ce te face să ai certitudinea că vom trăi tocmai noi visvd de milenii al ome nirii ? Fata se opri îngîndurată, amintindu-şi că tatăl ei se ferise să vorbească despre această lucrare : Cuvintele i se lipeau parcă de cerul gurii şi nu voiau să se mai lase pradă vîntiului care abia tremura, pradă urechilor nimănui. — Tata... lucrează la un vehicul... ou care vom putea... cu ceri... universul. Şi eu am o încredere oarbă în posibilităţile tatălui meu I -

Paul scăpă braţul fetei şi o privi atît de straniu, încît Vio- | rica îşi dădu seama că a făcut poate fără să vrea o mare gre- j şeală. ; Ea prinsese, o dată, din întîmplare, cîteva cuvinte dintr-o discuţie pe care Andrei o avusese cu un bătrîn academician —: decedat de curînd. Avusese ea oare dreptul să divulge ceea ce nu i se încredinţase nici măcar ei ? O adîncă părere de rău, ca im linţoliu opac şi rece, îi în vălui sufletul; — Paul ! 'l Băiatul îi prinse amîndouă braţele şi i le strîngea ca-ntr-un | cleşte : i — Spune, Ica, e adevărat sau glumeşti ? i — Taci, taci ! Să nu vorbeşti nimănui niciodată despre ceea î oe ai auzit acum ! Uită, Paul, uită această „FERICIRE" neferi- ] cită, care m-a făcut să vorbesc. îmi promiţi. Paul ? j Tînărul păru să fi căzut pradă unei maii frămîntări, dar se i aprop'e, cu ochii mari, dc faţa fetei. I — Bine, Viorica, voi uita totul, în afară de tine. i Şi porniră mqi departe, tăcuţi, pe aleile încălzite de făgă- ? duiel'le primăverii. O umbră pe care n-o mai simţiseră pînă atunci se lăsa grea între ei. '

O bătaie uşoară in uşă îl făcu pe Andrei să tresară. îşi strînse în grabă hîrtiile de pe birou şi, după ce le închise în casa de bani, se duse cu paşi rari, apăsaţi, să deschidă. — Tu erai ? — Tată ! Viorica stătea în uşă, palidă, istovită, ca după un mare efort. Un tremur nervos îi mişca buza de jos, pe care încerca în zadar să şi-o stăpînească. — Intră, fetiţa mea ! De ce eşti aşa de agitată ? Ce ţi s-a întîmplat ? Inginerul îşi sărută ca de obicei copila pe frunte, îi dădu părul peste cap şi-i prinse obrajii în palme, aşa cum făcea cînd Ica era doar de-o şchioapă. Ochii lui căutau să-i pătrundă în suflet prin ferestrele adinei, luminoase, ale ochilor ei. — Tată, trebuie să-ţi vorbesc.

Fata se aşeză — mai mult căzu — în fotoliu. Andrei luă loc în faţa ei. j — Am făcut o mare greşeală, tată... I Andrei nu suporta să-şi vadă copiii suferind, şi mai ales; pe Ica. Mintea lui începu să se zbată, in fel şi fel de presupu-J neri, care mai de care mai absurdă, dar nu se putea hotărî la | cai-e să se oprească- Ica e o fată inteligentă şi pe deasupra în zestrată cu un fizic de sportivă ca să n-aibă a se teme din anu mite puncte de vedere... \ — Spime, Icuţo, ce s-a întîmplat ? Nimic nu-i prea grav \ cînd iei lucrurile în pripă. E oare răul atît de mare încît să nu| se mai poată îndrepta? Te-ai certat ou Paul? Ţi-a spus vreo^ necuviinţă sau, mai rău, s-a manifestat în vreun fel ca să te,: jignească ? ] — O, de-ar fi fost numai atît, n-aş fi venit la line. tată,! dar e ceva mult mai grav ! l Andi-êi se înfiora. Nu ştia de ce, dar avea senzaţia că pă-| rul de pe cap şi de pe faţă inoepuse să i se mişte... l — Spune, fata mea ! reluă el cu un calm în care nici el nu' mai credea. j — E vorba de tine, tată ! I — De mine ?! H Prin creierul lui Andrei trecu un fulger de bănuială. •] — Voi'beşte odată ! nu se mai putu atăpîni el. Viorioa, cu capul în palme, izbucni in;tr-un hohot de plîns.i — I-am spus lui Paul... că lucrezi... că lucrezi... ; Andrei pricepu totul întrô frîntură de secundă. îşi crispa l degetele pînă la durere pe legătura de chei cu care pînă atunci 5 se jucase distrat. Uşa rămăsese întredeschisă. Se sculă repede i şi trase zăvorul. Apoi începu să se plimbe prin cameră. Se^ opri brusc în faţa fotoliului în care zăcea prăbuşită copila lui.| — Ce i-ai spus ? Ce ştiai tu ? Nici tu nu ştiai nimic ! Des-1 pre lucrările mele nâm vorbit nimănui, niciodată decît bătrî-: nului profesor Mateescu. Şi el era un om de mare încredere,! un ilustru savant şi un înflăcărat patriot. Dar el a murit. Ni- ş meni în afară de mine nu mai cunoaşte secretul acestor hîrtii. — Te-am auzit odată vorbind cu profesorul Mateescu, tată, dnd îl conduceai spre ieşire. Am înţeles, vag de tot, că era ; vorba de un aparat de zbor pentru distanţe foarte mari şi care \ : ar putea transporta încărcături uriaşe. Cam asta i-am spus eu j lui Paul- Am făcut rău, ştiu. Mi-e prieten, dar nu-1 cunosc;

încă atîi d.> bine ca să-i pot încredinţa un secret dc importan ţa acestuia ! N-am avut dreptul s-o i'ac ! lartă-mă, Uitâ ! Viorica îşi ridică obrazul scăldat în lacrimi. Pă)X>a o întru chipare a unei Venere triste. Pentru a nu ştiu cita oară, ingineral Mărgineanu îşi dădu .seama că a e o fată atît de frumoasă, dar sentimentul său de admiraţie paternă fu sfîşiat de răceala de Rheaţă a situaţiei grave caro se crease. Paul nu-i insyiiass niciodată prea multă încredere. De aceea, căuta,-ie să tempereze sentimentele fiicei sale şi să amine, pe cît posibil, căsătoria lor, astfel ca Viorica să-1 poată ea în săşi pătrunde pînă în adîncurile sufletului. Din tmole infor maţii pe cure le culesese, dar le păstrase deocamdată pentru el, Andrei ştia că Paul făcuse parte sau simpatizase cu acei ale căror cămă.şi verzi şi pistoale negre îngroziseră ţara. Şi într-o postură, şi în alia, tot una era. Dar nu verificase nimic, aşa că prefera amînarea, convins fiind că adevărul va ieşi ori cum la lumină... Cu un efort deosebit, inginerul îşi găsi calmul omului de ştiinţă, încercă s-o liniştească pe Viorica : — In definitiv, Ica, nu i-ai spus mare lucru. Dacă ai fi ştiut mai mult, sînt sigur că n-ai fi vorbit, îmi voi lua toate măsurile de prevedere ca să nu se întîmple nimic. Ai terminat portretul lui Ducu ? Vezi, ou el nu te joci ! Trebuia să fie gata de ieri, nu ? Şi cu un gest părintesc Andrei îşi ridică fata de pe fotoliu şi o conduse spre uşă, ţinînd-o cu o mină de după umeri. înviorată. Viorica îşi sărută tatăl pe obrajii obosiţi de ne somn şi fugi în camera ei de lucru. Peste cîteva clipe, pensulele, tuburile cu vopsele şi paleta intrară în funcţiune. Tata avea dreptate : portretul fratelui ei trebuia terminat pînă-n prînz. După plecarea fetei. Andrei nu mai deschise casa de bani. Stătu cîteva minute cu frimtea rezemată de geamul răcoros al ferestrei- Apoi, se apropie de bibliotecă, scoase dicţionarele care se odihniseră cîteva luni, îşi luă un caiet de matematică, un creion şi o gumă şi... în loc de formule, ecuaţii şi planuri, începu să compună un careu de cuvinte încrucişate. Cine l - ^ fi văzut atunci pe renumitul inginer Mărgineanu s-ar fi mirat nespus, observînd că, după careu, se ajpucă de alte soiuri de jocuri — criptografii, monoverbe, ba chiar şi de

versuri. Ingineruil Mărgineanu nu era poet, dar cu puţină bu năvoinţă .şi cu ajutorul unui dicţionar de rime reuşi să com pună cîteva strofe. Cînd fură gata şi acestea. Andrei stinse lumina, dădu camu flajul de o parte şi, după ce deschise ca.sa de bani, pecetlui la lumina tulbure a lunii câteva plicuri. Apoi îşi făcu de lucru prin casă, prin curte şi prin grădină, pînă tîrziu după miezul nopţii. Nimeni nu simţise nimic. înante de a se culca, luă un vraf de hîrtii din sertare şi le aşeză cu atenţie, dar şi cu un zîmbet ironic în casa de bimi, pe care o încuie după aceea, ca do obicei. Trecmd spre camera de culcare, auzi respiraţiile egale, adinei ale soţiei şi apoi ale copiilor. Somnul lor parcă-l odih nea şi pe el.

Pdşi în noapte în cabine'ul impunător al colonelului Steiger fu introdus un tînăr de vreo 28 de ani, îmbrăcat într-un pardesiu gri. Steiger îi întinse binevoitor mîna şi-1 pofti să ia loc. Se vedea că cei doi nu erau la prima lor întîlnire. — Ai cumva noutăţi pentru mine, prietene ? întrebă neam ţul, aprinzîndu-şi o ţigară de foi. — Herr Steiger, pot să vă dau, în sfîrşit, indicii despre ...oorăbioara-.. care vă interesează atît de mult. Am toate mo tivele să cred acum că inginerul romîn Andrei Mărgineanu lucrează la proiectul „corăbioarei". Nu ştiu în ce stadiu se gă seşte lucrarea, dar, oricum, vă pot furniza primele detalii. Col;.nelul tresări atent — semn că discuţia începea să-1 in tereseze : — Şi ce- anume ai aflat ? După ce amncă o privire întrebătoare spre uşă, ca şi cum ar fi vrut să se încredinţeze de discreţia canaturilor, necunos cutul coborî vocea pînă la limita şoaptei : — Corăbioiara e un aparat care va putea zbura la distanţe fantastice şi cu mari încărcături. Am înţeles că ar avea ca obiectiv chiar explorarea spaţiului interplanetar. Mai mult nu ştiu. Neamţul sări de pe scaun cu toate cele peste 100 de kilo grame ale sale :

— Cine ţi-a spus asta ? — Chiar fata inventatorului ! M-am logodit cu ea de dra gul... corăbioarei. Prin ochii spălăciţi de băutură şi de huzur ai lui Steiger, trecu o scânteie de ironie : — Aşa, aşa, tot e bună şi logodna la ceva. Iată o coală de hirtie. Scrie aici tot ce ştii. Dacă informaţiile dumitale sînt exacte, Reichul german va şti să preţuiască serviciile aduse. — Am făcut-o din convingere, domnule colonel ! Peste o jumătate de oră. hîrtia se afla în mîinile generalu lui Briickner. Orice calcul, orice formulă, orice invenţie putea să întoarcă cursul războiului pierdut, cel puţin aşa socoteau generalii lui Hitler. Tînărul coborî scările de marmură ale impozantei clădiri şi dispăru în umbra străvezie a nopţii de primăvară. i Răcoarea sau un sentiment pe care nu reuşea să-1 alunge îi înfiora tiupul, strîn,s înfăşurat în pardesiul de culoarea ce nuşii. J

Inginerul Andrei Mărgineanu era cunoscut ca un duşman! neîmpăcat al oricăror oonstrîngeri. Un sentiment înnăscut dej libertate îl împiedica să colaboreze, încă de la prima ofertă cel i s-a făcut, cu regimul fascist al lui Antonescu. j Cercetător serios în domeniul fizicii şi al chimiei, Andrei.^ ar fi fost omul potrivit, care ar fi putut contribui cu succes la i întărirea maşinii de război, care măcina de peste trei ani de^î zile trupuri şi suflete. Cele cîteva comunicări făcute Academiei j atrăse-seră interesul a numeroşi oameni de ştiinţă din ţară şil de peste hotare şi-i consacraseră numele şi capacităţile sale Ş profesionale. Dar Andrei refuză categoric să-şi pună ounoş-; ţintele şi talentul în slujba unor scopuri străine demnităţii şi | noţiunii de om. i Cînd toate promisiunile şi ameninţările dădură greş, fu lă-,î sat în pace, dar uneori la siguranţa generală a statului se mai i primea cîte un raport asupra activităţii sale obşteşti şi parti- • oulare. Nu aveau însă ce-i reproşa. Corect în reflaţiile din so- i cietate, conştiincios la întreprinderea unde era angajat. Andrei j Mărgineanu nu oferea nimănui vreun prilej de a-1 suspecta i cu ceva. j

în ceea ce priveşte cercetările la care lucra cu atîta patimă şi abnegaţie, părea că sînt pe terminate şi că nu aşteaptă de cît zile mai luminoase pentru a le B'-^e în practică. Andrei credea cu tărie că timpul acesta nu se va lăsa mult aşteptat.

Rap ! Rap ! Rap ! Rap ! Rap ! Rap ! •Paşi sacadaţi, paşi siniştri de cizmă teutonă, atît de cunos cuţi cetăţenilor paşnici ai Capitalei, răsunară mai întîi departe, aipoi din ce în ce mai aproape, pe trotuar, pe sub ramurile proaspăt înverzite ale castanilor. în l'aţa porţii inginerului Mărgineanu tropăitul încetă brusc. Apoi se auziră cîteva comenzi, ca un lătrat de şacal, şi pe urmă o linişte prevestitoare de rău se aşternu peste întregul cartier. După cîteva minute, care lui Andrei i se părură veacuri, lovitturi puternice răsunară ca nişte ciocane pe nicovale în miez de noapte. Andrei se aştepta la această vizită nocturnă. îşi luă parde siul pe umeri — căci aţipise îmbrăcat în fotoliu — şi trecu în camera Sandei. Soţia sa, nedumerită, speriată i se prinse de g î t : — Cine bate, Andrei ? Ce vor la ora asta de la noi ? Din camera de alături năvăli Duou, numai in pijama. Veni şi Viorica în cămaşă de noapte. — Tată, ce s-a întîmplat ? Andrei îi cuprinse pe toţi cu privirea lui caldă şi calmă. Afară bătăile în poartă se întăreau parcă de la o clipă la alta. Duou privi prin fereastra bucătăriei şi se întoarse îngrozit : — Tată, casa noastră e înconjurată de soldaţi nemţi ! — Nu-i nimic, copii, trebuie să fie o greşeală, o confuzie ! O voce răcni de cîteva ori: „Deschideţi !" — Dragii mei, n-are rost să ne opunem, probabil caută pe altcineva ; treceţi în camerele voastre, eu mă duc să deschid. — Nu ! Imploră Sanda. — Eu ies să deschid, conchise Andrei, altfel tot vor intra cu forţa şi-ar fi poate mai rău. Dacă totuşi cei de afară au treabă cu mine, să ştiţi că tatăl vostru n-sa făcut nici un rău (nimănui, nimic nedemn.

Luă cheia şi ieşi în curte, să descuie poarta. O patrulă mi- « litară aştepta în stradă. Comandantul ei — un căpitan neamţ ] — continua să izbească înfuriat în poartă. — Căutăm pe inginerul Andrei Mărgineanu. De oe nu des- j chidoţi ? ! Andrei răsuci liniştit cheia în broască. — Poftiţi, domnilor ! Ingiriei'ul Mărgineanu sînt eu. Era mai bine dacă găseaţi o oră mai potrivită. | Cîţiva soldaţi se postară la uşă, şi la un oi-din al unuia, doi civili cu'e îi însoţeau începură să scotocea.scă prin camere. Sanda, Viorioa şi Ducu fură izolaţi în dormitor, cu un neamţ de pază lîngă uşa înlredeschisă. Un al treilea civil, piobabil un superior, îl interogă pe An-j drei. Vorbea destul de curgător romîneşte, deşi la gît, sub l manta, i se zăi'eau crucea de fier şi semnele formaţiilor- S.S. | — Tomnule inginer, sîntem informaţi că lucraţi de mai^ multă freme la o infenţie ce ne interesează în cel mai înalt l grad. E voi^ba do aparatul destinat zborurilor la distanţe mari,' poate chiar dincolo de limitele grafitaţiei terestre. Taţinne pla- ' nurile — şi plecăm imediat. Fă promitem chiar o recompensă > cu care feţi putea trăi fără griji încă două vieţi. Altfel riscaţi j mari neplăceri, de care nu noi vom fi finofaţi. \ — N-am nici un fel de planuri, domnule, şi nici n-am luci'at i vreodată la un astfel de aparat demn de fantezia unui .Jules \ Veme al zUelor noastre. Aţi fost greşit informat sau poate ci-j neva a vr^t să-mi facă un rău. Cercetările mele sînt mult mai; modeste : ele privesc anumite perfecţionări ce se pot aduce J motoarelor cu explozie ca ele să aibă un consum mai redus 1 de combustibil — şi nu sînt cîtuşi de puţin seoi-ete. De altfel,.j • o parte dintre aceste lucrări ale mele au şi fost publicate, iar'^ altele le voi da în curînd. lată-le şi pe unele, şi pe altele ! ^ In acest timp, cei doi civili scotoceau cu îndîrjire prin casă.! Răsturnas^ră sertarele, deschiseseră toate dulapurile, demon-Ş taseră în parte şi aparatul de r-adio, smulseseră pe alocuri par-'^ chetul, aruncaseră la întîmplare şi peste tot tablourile de pe ] pereţi ale Icăi. Nu găsiră nimic care să semene cu vreun plan : sau o schiţă. Civilul încruntat, furios, se adresă lui Andrei : j — Deschide, inginerule, casa de bani ! J Inginerul potrivi cifrul şi-n cîteva secunde S.S.-istul îşi! băgă mîinile pînă la coate în hîrtii. Le cercetă o vreme cu a-j î

tenţie pe fiecare. Le privi în bătaia luminii lămpii dc birou. într-adevăr, nu erau decît calcule asupra motoarelor cu ex plozie. Se în'oarse mînios spre Andrei : — Nu tespre motoarele cu explozie e forba, tomnule in giner. Zîntem precis informaţi că aţi lucrat, sau poate mai lu craţi, la ap.ratul proiectat pentru zboruri foarte lungi. Pe noi ne interesează principiul pe baza căruia funcţionează şi com bustibilul pe caiX'4 feţi folosi. Nu freţi să ne încrcxlinţaţi aceste date ? Nu freţi să fă creăm toate condiţiile pentru a rea liza practic infenţia dumneafoastră ? Dacă fă încăpăţînaţi feţi afca numai de suferit ! — N-am nici un aparat de acest fel şi nu vă pot încredin ţa nici un plan, pentru că el nu exi.stă, domnule. Răspunsul hotărît al inginerului nu-1 descumpăni pe neamţ. După ce şu.şoti ceva cu căpitanul, acesta din urmă i se adresă lui Andrei : — Domnule inginer, nc pare rău, dar vă invităm să ne ur maţi. Dacă vă opuneţi, avem destule mijloace să vă ducem cu forţa aco^o unde sînteţi aşteptat. Şi-i vîrî sub nas un pistol. — N'ci n'j mă gîndesc să mă opun, domnule căpitan. Am conştiinţa carută şi nu mă tem de nimic. De altfel, totul mi-e indifei-^nt. Andrei îşi luă într-o servietă cîteva schimburi, un prosop, batiste, ţigări şi chibrituri şi ceru voie să-şi ia rămas bun de la familie. O presimţire vagă îi strîngea inima ca într-un cleş te, îi încuraja pe fiecare în parte, pe Viorica în mod deose bit, adreiîndu-se apoi tuturora : — Nu fiţi neliniştiţi, spuse cu o voce caldă, calmă. Plec probabil pentru o zi, două. Sînt convins că e vorba de o neîn ţelegere pe oare mă voi strădui s-o lămuresc cît mai repede. Poate chiar mîine voi fi cu voi ! Dar după plecarea lor, Sanda şi Viorica se prăbuşiră pe grămezile de lucruri din mijlocul camerei şi începură să plîngă cu hohe)tc. Ica era în culmea desperării. Se simţea vinovată. — lartă-mă, tată, pentru tot răul pe care ţi l-am făcut, repeta ea într-una. Andrei însă era departe şi n-o mai putea auzi. Paşii saca daţi ai bocancilor ţintuiţi se pierduseră demult în noapte. Fiecare ştia bine ce se întâmplase, dar nimănui nu-i venea să creadă că totul fusese adevărat. Mama încuie apoi uşile şi, ajutată de Ducu, începu să aşeze 17 la loc hîrtiile, cărţile, tablourile, albiturile — tot ceea ce labele sălbatice ale fasciştilor aruncaseră la întîmplare prin casă.

Ica se tîri pînă la pat şi continuă să plîngă rar, cu sughi ţuri adinei N-avea putere să mai facă nimic. Fe Paul nu-1 mai văzuse din seara aceea. Se împlinise exact o săptămînă.

Trec anii. Inginerul EKicu Mărgineanu intră bine dispus în sufragerie, în cercul rotund de lumină, pe care abajurul il desena pe faţa de masă albastră, Ica şi Mirel, soţul ei, se distrau dezlegind un careu din ultimul număr al revistei .,Rebus". Sanda împletea un tricou lingă ei, în fotoliu, şi din cînd în cînd răspundea la cîte o definiţie căreia tinerii nu-i găseau re zolvarea. — Bravo vouă, izbucni Ducu, intrînd, vă ţineţi de jocuri şi mie nu-mi spuneţi nimic ! Ştiţi ceva ? Am adus şi eu un exem plar al „Rebusului". Hai să facem un concurs, ca pe vremuri. Numai că de data aceasta avem careurile de-a gata. Alegem unul nerezolvat din revistă, alcătuim două tabere şi la treabă ! Sînteţi de acord ? O amintire dureroasă umbri ochii Sandei, apoi îi înlăcrima, dar se feri ca să fie observată de copii. Albise complet, dar inima ei încă tînără mai spera într-o minune. Ica îşi întoarse şi ea faţa într-o parte, dar îşi reveni într-o clipă. — Dacă mama e de acord, n-avem nimic împotrivă... Se alcătui ră şi „taberele" ca pe vremuri : bărbaţii de-o parte, femeile de cealaltă. Fiecare se retrase cu cîte un „Re bus" la cele două capete ale mesei, ca în urmă cu 17 ani, cînd inginerul Andrei Mărgineanu mai era printre ei, şi aleseră careul „Dragoste, poveste veche", o temă care convenea tu turora. Mirel scoase ceasul-cronometru pe masă şi concursul în cepu la 7 seara. Pînă la 8 careul trebuia terminat. Dar după numai 10 minute ambele tabere se văzură nevoite să între rupă concursul. Lipsea „Larousse"-ul, cel mai important ajutor pentru un rebusist, mai ales cînd e vorba de atîtea nume proprii. — Cine-o fi iubita lui Abelard ? exclamă nedumerit Mirel, strîngînd creionul în palmă. — Dar dansatoarea de la curtea lui Herod Antipa ? în trebă Sanda cu gîndul în altă parte, — Hotărît, nu merge fără „Larousse", conchise Ica. Adu-I tu, 18 Ducule, din biroul tatei. Suspendăm concursul pentru două minute.

Tînărul intră cu sfială în camera tatălui său, unde nu se clintise nimic în cei 17 ani de la plecarea acestuia şi scoase din raftul bibliotecii dicţionarul dorit. Reintră emoţionat şi • depuse cu sfială dicţionarul, dar cînd îl deschise, dintre filele cărţii alunecă o scrisoare închisă, fără nici o altă semnătură * decît : ,,Copiilor mei". Scrisul era al lui Andrei Mărgineanu.« Ica se repezi să desfacă plicul. j — O scrisoare a tatii pentru noi, mamă ! | Sanda zvîrli creionul pe masă şi sări ca o leoaică lîngă fiica | ei. Mirel şi Ducu se plecară asupra mîinilor Icăi, care desfăcu tremurînd plicul şi scoase o foaie de hîrtie îngălbenită, pliată i în două, dintr-ui). caiet de matematică. ! — Un careu ! aproape că strigă Ica. j — Extraordinar, exclamă şi Ducu emoţionat. Şi de-abial acum l-am găsit! ? ? Careu] avea ca titlu „Spirala", dar ca subtitlu în paranteză aceeaşi menţiune de pe plic : „Copiilor mei". Definiţiile erau scurte, scr^siil uşor tremurat, trăda nervozitate şi grabă. ' Concursul fu abandonat numaidecît şi toţi patru se puseră | pe lucru — cu ce emoţie ! — ca să rezolve mesajul cifrat al i scumpului dispărut. i Iată careul aşa cum s-a găsit în scrisoare : î

O R I Z O N T A L : 1) A u trecere — Dedesubt. 2) înainte — P r i v i tor la soare. 3) Timp umed şi călduros — Oţelit. 4) Ţîri (fig.) — Stea. 5) Cal — R a m u r ă — Case ! 6) Păstaie — Diminutiv feminin. 7) Suprafeţe agricole — Peşte cu carne albă (pl.). 8) Muchie — î m pestriţat. 9) Gingaşă — R u d ă medicală. 10) Farse — Aule. 11) A r ticol — Ofer — Poezie de slavă.

V E R T I C A L : 1) Aproximativ — Sprijină viţa — Curmătură. 2) Plicticos — Mîncare de peşte. 3) Necesar — Aspect exterior (pl.). 4) Dură — Despic... un pronume. 5) N ă r ă v a ş — Gol de aer. G) Peşte ! — Exprimă mirarea. 7) Nimic — Floare... în vas — Seu ! 8) Lipsită de curaj — Făcută scrum. 9) Săritură — Ajutor de chelner. 10) Giganţi — Secetos. 11) G r a d (fig.).

în mai puţin de 10 minute careul fu rezolvat. Cei patru se priviră nedumeriţi : — Ce-a vrut să spună tata cu acest careu ? întrebă Ica într-un tîrziu. E un joc fără temă, mediocru, mult sub nivelul celor pe care le compuntia de obicei. Şi de ce dedicaţia „Co piilor mei" ? Nu înţeleg nimic. Sanda se uită la careu, la fel de nedumerită. — Dar ce rost are titlul, care n-are nici o susţinere tema tică ? Nu cumva cheia problemei stă tocmai în titlu ? Ia să vedem ! • Ducu făcu o serie de presupuneri, Ica de asemenea. într-un tîrziu, Ducu scoase un strigăt de triumf : — Am descoperit taina ! Am descoperit taina tatei! într-adevăr, pe hîrtia de matematică Ducu reuşise să gă sească sensul titlului. Luă un stilou şi trecu toate literele de pe marginea careu lui în cerneală, apoi citi în sensul unei spirale de la stingă la dreapta, apoi de sus în jos, de la dreapta spre stînga şi în fine de jos în sus : „CĂUTAŢI SUB TREAPTA A DOUA DE L A SCARA — M. A." Nu-i rabdă inima să aştepte pînă dimineaţa. Cu o lampă de buzunar, ieşiră tuspatru în curte. Un tîrnăcop adus în grabă de Mirel ajută la desprinderea cărămizilor treptei a doua şi-n faţa ochilor uimiţi, apăru o sticlă plată în formă de ploscă, sigilată cu ceară roşie. Puseră cărămizile la loc şi in trară cu sticla în casă. înăuntrul ei se afla un sul de hîrtii cu diferite calcule şi schiţe, iar alături... o poezie ! Surprizele se ţineau lanţ în seara aceasta. Nici poezia nu spunea mare lucru. Avea însă aceeaşi dedicaţie ca şi careul, dar nu avea nici un titlu. ' Fac umhre moi salcîmii din grădină, s-a patinat, Prin

frunze

şi crengile

de vreme, trece-un joşnesc

scoarţa licăr

încetişor.

lor. lumină

Tesu

beteală

nu căuta Din cum

—

soarele

cu palmele

aţe nu-ţi nu-ţi

şi

s-o

va rămînea

rămîne

luna prinzi.

chipul

nici în

una,

oglinzi.

Un şal adînc — al serii — se aşază pe straturile şi stelele în ochii

vesele

pătrund noştri

—

flori

cu cîte-o

rază

mari

visători...

şi

Dedesubt, în loc de semnătură, un alt joc, intitulat „Fuga consoanelor" : _I_A—E E iar sub ele, următoarele numere 1—2—5—6—9—10. Sanda şi Ica susţineau că explicaţia poeziei trebuia cău tată în aceste cîteva liniuţe şi vocale, din care consoanele fuseseră înlăturate. Dar ce putea fi ? Soluţia o găsi Mirel, după cîteva minute bune de căutare : — „LIGAMENTE". Acum, rostul celor trei strofe apărea clar. Era deci un nou indiciu ascuns pe care însă nu-1 puteau citi decît rezolvînd ligamentele. Munca era deosebit de grea, deoarece nu era vorba de nume proprii, ci de cuvintele obişnuite ale unei pro poziţii. Oricît de îmbietor ar fi fost mesajul, oboseala îşi spuse totuşi cuvîntul. Sanda propuse ca toată lumea să treacă la culcare, urmînd ca a doua zi să se continue rezolvarea proble mei. Ica, Mirel şi Ducu se retraseră în camerele lor cu destulă părere de rău pentru amînarea chinuitoare, dar necesară, a descoperirii misterului. •

Zorii o găsiră pe Viorica aplecată peste fila de hîrtie cu pătrăţele. Versurile tatălui său, după toate probabilităţile, in dicau, prin rezolvarea ligamentelor, o nouă ascunzătoare a lucrărilor salo. Nu încăpea îndoială că inginerul Mărgineanu, dintr-un spi rit de prevedere, împărţise în cîteva fragmente planurile apa ratului său de zbor, în aşa fel, încît, chiar dacă ar fi încăput în mîini nedorite o parte din ele, celelalte părţi să rămînă ne descoperite.

21J

Intre timp, ceilalţi ai casei se treziră mai devreme ca de obicei, nerăbdători să continue căutarea. Fiecare luă cîte o strofă. Duou, nemaiavînd ce lua, se muta de la unul la altul şi încerca să-1 ajute pe fiecare. Procedeul de rezolvare, deşi simplu, era migălos şi cerea destulă rutină. Din alăturarea ultimelor litere ale unui cuvînt cu primele alo cuvîntului următor, Sanda, Viorica şi Mirel obţinură toate cuvintele corecte posibile. Apoi, prin eliminare, aleseră pe cele care, citite în continuare, să dea indicaţiile aşteptate. Aşa ve rificară şi cifrele care erau înscrise sub fuga consoanelor cu dezlegarea „Ligamente" şi anume : 1—2—5—6—9—10, care indicau numerele versurilor. După cîteva ore, misterul era descoperit. Pe fila de hîrtie rămăseseră neşterse următoarele 6 cuvinte : ACUM SĂPAŢI SUB NUC L A EST. Alergară tuspatru în grădină şi, la lumina de miere a soa relui amiezii de toamnă, Mirel începu să sape în partea de răsărit a nucului. In curînd, oţelul cazmalei izbi un corp tare. Cu mîinile înfrigurate de nerăbdare, tînărul scoase din pămîntul umed o casetă de metal cuprinsă în parte de rugină. Neavînd la îndemînă cheia, reuşiră cu un ciocan şi o daltă să deschidă capacul cutiei. înăuntru, învelite într-o hîrtie imper meabilă, se aflau alte cîteva foi de hîrtie pline de calcule, for mule şi desene... şi o nouă poezie, intitulată „Diagonala", în soţită de aceeaşi dedicaţie : „COPIILOR MEI" : încep să cadă frunzele-amorţite, întoarse-n Copacii

lutul care le-a

se golesc pe

podoabele

crescut.

nesimţite,

mai rare s-au

făcut.

Şi cad şi fulgi din cuiburile goale, e o risipă-n

lume fără

De toamnă

şi de foşnete

stă trunchiul

vechi

leac. de jale

al nucului

posac.

Se duc cocorii în amurg, departe, spre noi meleaguri

cu zenit şi flori

şi-n urma lor trec zilele cu neguri

şi cu spaime

deşarte pînă-n

zori.

Dar

eu aştept o largă

primăvară,

cu soare mult şi darnic la să sorb lumina să zburd

fericit

fereşti,

— şi iară

spre toate cele

pămînteşti.

O, va veni şi ora aşteptată, tu, inimă

— odată

şi odată !

Terminînd de citit, Sandei i se umplură ochii de lacrimi. — Cită încredere în viitor, cită sete de lumină şi libertate, pe care n-a mai apucat să Ie vadă... După cîteva clipe de linişte, în care fiecare se gîndi cu du rere şi dragoste la cel ce lipsea, Mirel luă poezia din mîinile Sandei şi-i mai citi o dată titlul : „Diagonala". Ca şi în careul „Spirala", titlul indica probabil cum tre buia rezolvată problema. Trecură două ore în care fiecare dintre cei patru îşi frămîntaseră creierii spre a găsi un răspuns problemei ce se punea. De data aceasta, Sanda fu aceea care dădu soluţia. — îmi amintesc de-o poezie a lui Edgar Poe, în care ma rele poet american a imortalizat în diagonală numele unei iu bite. Adică trebuia să citeşti prima literă din versul întîi, a a doua din versul al doilea, a treia din versul al treilea şi aşa mai departe. Tatăl vostru era un mare admirator al lui Poe. Nu cumva a procedat la fel în această poezie ? într-adevăr, urmînd acest procedeu, se putură citi în jocul poeziei următoarele cinci cuvinte, scrise cu majuscule de Ducu : „ Î N POD, ÎN COLŢUL DREPT". Luînd lampa de buzunar, Ica, Mirel şi Ducu urcară cîte trei trepte o dată şi, după ce răscoliră cîteva minute în locul indicat, ob.servară o grindă care se mişca. Între capătul grinzii şi zid, după ce lemnul fu dat la o parte, descoperiră o gaură, iar în fundul ei, un tub de metal. La lumina lanternei apăru astfel a treia parte a cercetă rilor inginerului Mărgineanu, plus o... criptografie. Se făcuse tîrziu. Sanda şi cei trei tineri îşi dădură seama că munca lor se apropie de sfîrşit, dar nu mai avură puterea de a rezolva în seara aceea criptografia. Erau mulţumiţi de rezultatele de pînă acum, aşa încît somnul care urmă unei zile

23«

atît de agitate le linişti nervii şi-i odihni, pregătindu-i pentru' surprizele următoare. Trecuseră trei zile şi criptografia era încă nerezolvată. Deşi | simplă la prima vedere, semnele care o compuneau nu se lă- | sau uşor descifrate. lată-le : S (3, 6, 3, 3, 6, 5, 2, 3)

Fiecare veni cu cîte o sugestie, întoarseră problema po | toate părţile, dar soluţia nu se lăsa găsită. : Abia în seara celei de-a treia zile, o idee a lui Ducu duse i la rezolvarea criptografiei : j SUB OLANUL OPT DIN RÎNDUL ÎNTÎI DE SUS ,1 (SUB-O-L-A-NUL-OPT-D-IN-RIN-D-U-L-IN-T-II-DE-SUS). \ Şi astfel ieşi la iveală a patra coală de hîrtie, împăturită, \ însoţită de o scrisoare a inginerului Mărgineanu. Mirel o citi | cu glas tare : < „Dragă Sanda şi scumpii mei copii, j Cînd veţi citi aceste rînduri, dacă le veţi citi şi nu le voi i distruge chiar eu ca inutile, eu nu voi mai fi printre voi. Iertaţi-mă că v-am cauzat atîta bătaie de cap ca să ajun geţi la scrisoarea mea postumă, care acum vă stă în faţă, darî nu puteam proceda altfel. J Eram sigur că nu vă veţi da bătuţi şi că odată şi odată | rodul strădaniilor mele de-o viaţă va ajunge în mîini bune. i Nu vorbiţi nimănui despre calculele, pe care, din preve-^ dere, le-am ascuns în patru locuri diferite, indicîndu-le pej fiecare cu cîte un gen de probleme rebusiste, pe care voi le-aţi i rezolvat. j Vă rog să încredinţaţi hîrtiile astfel găsite Academiei,* dacă situaţia politica nu va mai fi cea de astăzi şi patria noas-^ tră va fi liberă, sau dacă nu, profesorului Butnaru, de Ia Po-Î litehnică. El este un om cinstit şi va şti ce să facă cu ele. Dragii mei, acum ne despărţim pentru ultima oară. Păs-j traţi-mi amintirea unui soţ şi a unui tată care nu va încetai 24

niciodată să vă iubească şi să se considere mereu prezent în mijlocul vostru pînă la ultima bătaie a inimii lui. Vă îmbrăţişez cu toată căldura şi cu tot sufletul. Fiţi feri ciţi. Nu uitaţi, Ica şi Ducu, ca şi tovarăşii voştri de viaţă, că cel mai preţios lucru al unui om e demnitatea şi cinstea. Al vostru soţ şi tată. Andrei". Cînd Mirel termină de citit, toţi aveau ochii în lacrimi. Ica plîn.goa. Sanda de asemenea. A doua zi, conţinutul celor patru recipiente fu predat Academiei.

Seara era limpede, caldă, cu toată toamna pe care o arăta i calendarul. | în casa familiei Mărgineanu, impresia produsă de scrisoa- | rea lui Andrei stăruia ca o mîngîiere a unor mîini, care vor dispărea îndată şi pentru totdeauna. Sanda aproape că terminase o jachetă la care împletea do; cîteva zile. Ducu şi Mirel jucau şah. Viorica citea. în fiecare seară, aceste preocupări dragi ale Mărginenilor ; le furau două-trei ceasuri. Era binemeritata odihnă de după o zi de lucru, uneori mai grea, alteori mai uşoară, dar întot- c deauna plină de satisfacţii. 'î Aparatul de radio transmitea, în surdină, un program de \ romanţe — cînta Ioana Radu. \ Cînd ceasul din perete bătu ora -7, soneria vesti pe cineva ? care aştepta să i se deschidă. Era profesorul Butnaru, ajunşi acum academician şi remarcabil savant în domeniul fizicii nu- j cleare. ' înalt, dar robust, puţin adus de spate, cu o figură blîndă, academicianul se înclină ceremonios în faţa Sandei : — Permiteţi-mi, dragii mei, să vă aduc în numele institu-j ţiei căreia aparţin omagiile pe care le meritaţi pentru atmos fera şi liniştea ce i le-aţi creat inginerului Andrei Mărgineanu,; atît de necesare muncii şi realizărilor lui, care fac cinste ştiiu-' ţei romîneşti. Am socotit de datoria noastră să vă expunem în î puţine cuvinte rodul strădaniilor de-o viaţă ale soţului şi ta-^ tălui dumneavoastră — şi aici profesorul se întoarse spre cei] trei tineri — chiar dacă astăzi un',le dintre calculele pe care^

25i

ni le-aţi adus sînt cunoscute, iar altele chiar depăşite. Mai sînt totuşi multe soluţii interesante şi inedite pentru o seamă de probleme. Şi, după ce luă loc în fotoliul pe care îl ocupa de obicei Andrei, academicianul Butnaru continuă : — Cu o viziune mult avansată timpului său, fostul meu coleg şi prieten. Andrei Mărgineanu, a creat planurile unei rachete cu două sau mai multe trepte, capabilă să zboare la mari înălţimi şi să străbată distanţe care s-o scoată cu mult peste limitele gravitaţiei terestre. Pentru timpul său, această invenţie ţinea încă de domeniul fantasticului. Astăzi, labora toare şi staţiuni din cîteva ţări lucrează, pe aceleaşi principii, la construirea unor aparate capabile să realizeze zborul visat de Andrei. Ne pare foarte rău că n-aţi găsit documentele acestea cu cîţiva ani mai devreme. Pentru ştiinţa noastră, şi a lumii în general, descoperirile inginerului Mărgineanu ar fi avut o importanţă însutită. Totuşi, numele inginerului Măr gineanu va rămîne neşters în amintirea noastră. Opera lui, deşi depăşită din cauze de care nimeni dintre noi nu-i vinovat, va străluci în galeria marilor realizări ale omenirii. Institutul nostru a propus ca inginerul Mărgineaim să fie primit postmortem în rîndurile membrilor Academiei ! Voi, copiii lui, fiţi mîndri de el şi urmaţi-1 cu tenacitate şi patriotism. Academicianul tăcu. Şi-n liniştea care se aşternu peste cu vintele lui, nu se mai auzeau decît tic-taioul ceasornicului şi pauza de la postul de radio. Din rama de nuc, atîmată de asupra canapelei albastre, chipul lui Andrei, pictat din me morie de Ica, le suindea tuturora cu dragoste, modestie şi calm.

DEZLEGĂRILE CAREURILOR

DIN

TEXT

SPRE STELE A V I A Ţ I E — ROI ; R A T E U — SOARE ; ICAR — Z T — DES ; P I L O Ţ I — B l — I ; A — IS — A V I O N ; M A T E R I E — A H ; B A — ALERTA — A ; ATITA — A — IBN ; LUP — NORI — A G ; ORAR — V I T E Z A ; N A C E L A — ETER.

SUNET ŞI CULOARE P O N C H I E L L I ; OPERETA — ERG ; L E H A R — C U — I R ; EROICA — RISI ; l A T — ULISE — G ; T — A C L A M A — TO ; ARIE — A R T U R ; A C I N — C — l O L E ; PORTRET — INS ; ORE — U L E I — IC ; SD — P E T R A Ş C U . i

COPIILOR MEI CĂUTAŢI —

SUB ; ANTE

— SOLAR ; MOINA

—

CĂLIT

S L A B I — S T A R ; A T — C R A C A — SE ; R — T E A C A — ARI

—

SOŢII

SALAI — —

SALI;

P ; C A N T .— T Ă R C A T ; S U A V A ALE

—

DAU

—

T R E A P T A A D O U A DE L A S C A R A

ODA

—

PIA SORA

CĂUTAŢI

SUB

M.A.).

)rx)

>C0

Fără

cuvinte

• 1

> •D

Fără

cuvinte

Primul

chiulangiu

C I T I T O R I I

A U

C U V Î N T U L

M-am bucurat mult cînd am primit scrisoarea dv. şi vă răs pund cu dragă inimă la întrebări. Cu şcoala o duc bine. Am obţinut, la încheierea trimestrului I, medii de 7, 8 şi 9. Dacă m-au ajutat povestirile publicate în Colecţie ? Ei bine, aflaţi că m-au ajutat foarte mult, mai ales la fizică şi literatură. In povestirile publicate de dv. se întrevede o imagine clară a viitorului în toată complexitatea lui. Sînt sigur că literatura fan tastică are un mare viitor, iar, în ceea ce mă priveşte, pe mine mă atrage ca un magnet invizibil, mă fascinează. Dintre, lucrările din idtimo vreme, mi-au plăcut: „Lumina pur purie" de I. M. Ştefan, „Met..." de C. Baciu, „Cum am învins moar tea" de P. Diaconescu, „Prietenul Bip" de H. Aramă şi altele. Şi acum o sugestie : să publicaţi mai des romane dc mare în tindere, pe mai multe fascicule. Cu drag POPESCU clasa

ION

a I X - a B, Şcoala

medie

Am prilejul şi deosebita plăcereCărbuneşti, de a-ţi scrie pentru ardoua raionul Gilo t •i oară. Colecţia povestirilor de anticipaţie m-a pasionat încă de la vîrsta de 13 ani. Prima lucrare citită de mine a fost „Apa care usucă". Această povestire m-a impresionat atît de mult încît a doua broşură am aşteptat-o cu nerăbdare. De atunci a apărut o nouă preocupare în activitatea mea. Dar nu numai intr-a mea, ci şi în activitatea colegilor mei de clasă. Discuţiile pe marginea fasciculelor citite erau foarte dese şi inte resante. După examenul de admitere în clasa a VlIl-a, pasiunea pentru Colecţie a crescut şi mai mult. Dintre lucrările apărute, mi-au plăcut în special romanele „Constelaţia din ape", „Prizonierii beznei de foc", „Uraniu" şi „Ca tastrofa mezonică". De asemenea, m-a impresionat profund „O iu bire din anul 41 042" de Sergiu Fărcăşan, precum şi una dintre po vestirile de curînd apărute „Omul care are timp" de Horia Aramă. Unul dintre subiectele care mă interesează şi despre care aş dori să mai publicaţi lucrări este viaţa pe alte planete. LASCULESCU CONSTANTIN clasa a X l - a , Şcoala m e d i e nr. 2 Tr.-Severin

„CERCUL MAGIC"

] .(

Pe una dintre străduţele liniştite din centrul Londrei se află o casă care atrage atenţia prin firma de la intrare : „Cercul magic", j Această casă aparţine sindicatului lucrătorilor „magiei albe şl î negre" sau, mai simplu, sindicatului iluzioniştilor. Acest sindicat există din anul 1905, cînd la congresul mondial ] al iluzioniştilor s-a iiotărît să se creeze o organizaţie care să re-1 unească pe toţi iluzioniştii, jonglerii, înghiţitorii de săbii, hipno- ? tizatorii şi reprezentanţii altor profesii asemănătoare. în statutul | cercului sînt indicate treburile lui : obţinerea respectului pen-J ti-u profesia de iluzionist şi mag, tendinţa de ridicare a califi-J carii şi măiestriei, apărarea drepturilor de autor, păstrarea secre telor profesionale. ^ Acest curios cerc arc 1 400 de membri dintre cei mai ves-* tlţi iluzionişti din zeci de ţări. : In „Cercul magic" poate intra orice bărbat, avînd 18 ani, care ; a dat examen pentru titlul de iluzionist în faţa unei comisii spe-1 ciale. Examenul nu este prea dificil : e suficient să demonstreziil un truc, pe care nu-1 poate repeta pe loc nici unul dintre membrii l comisie'. Este drept că aproape toţi membrii comisiei pot s-o tacă... • La clubul iluzioniştilor se organizează săptumînal seratei închise, la care se demonstrează şi se apreciază noi trucuri, 1 se organizează întreceri de îndemînare şi imaginaţie. Cîteodată, la ; asemenea serate se admit şi persoane din afară. Spectatorului care j ghiceşte secretul unui truc i se acordă un premiu, iar trucul se;! scoate din circulaţie. Adesea, premiul este un bilet pentru Muzeul 1 magiei albe şi negre. , j Acolo sînt adunate toate cele care se referă la arta „magiei* albe şi negre", începînd cu utilajul — primitiv în zilele noastre —j al magilor Egiptului antic şi terminînd cu utilajul „iluzionistului | veacului atomic". j în cercul iluzioniştilor sînt primiţi doar bărbaţii. De ce o ase-' menea nedreptate? „Pentru că unul dintre scopurile principale: ale cercului nostru este păstrarea secretelor profesionale", răs punde doctorul Holland, „iar femeile, din păcate, nu ştiu să păs -o»otreze secretele". j (Dttpă „ZNANIE SILA") ,

ştiaţi că,„ ... cea mai mică carte din lume a fost tipărită în anul 1892 de Salmin în Padova (Italia) ? Lungimea ei este de 9,5 mm, iar lăţimea — de 6 mm ; pe fiecare pagină sînt 9 rînduri totalizînd 100 de litere. Cartea conţine o scrisoare inedită a lui Galilei către Cristina Lotaringa. ... calea ferată Kobe-Osaka ce se întinde pe 27 km lungime trece de trei ori pe sub albiile unor rîuri ? ... la Londra un litru de apă obţinut prin topirea zăpezii con ţine 0,4 g funingine ? ... grecii antici cunoşteau un mijloc de a aprinde obiectele cu ajutorul razelor solare, adunate în focarul unei lupe? Aristofan, care a trăit între anii 455—385 î.e.n., într-una dintre piesele sale sfătuieşte pe un datornic fraudulos ca folosind acest mijloc să to pească tăbl ţele de ceară aflate la creditor. ... cuvîntul „robot" a fost inventat în anul 1920 şi folosit pen tru prima oară de scriitorul ceh Karel Capec în piesa ştiinţificofantastică „R.U.R." ? ... primul tunel sub pămînt a fost construit cu aproape patru mii de ani în urmă? Conform legendelor şi însemnărilor istorice, el avea lungimea de circa 1 km. Trecea pe sub fluviul Eufrat, era bine întărit şi destul de înalt. ... primul tunel în era noastră a fost construit în Franţa în anii 1679—1681 ? Lungimea lui era de 157 m, lăţimea de 7 m şi înălţimea de 8.5 m. ... primul tunel de cale ferată a fost construit de englezi între Liverpool şi Manchester între anii 1826 şi 1830 ? Autorul lui a fost inventatorul primei locomotive (cu aburi) George Stephenson. ... gravura, ca mijloc de imprimare a apărut în antichitate, prin anii 4000 î.e.n. ? Ea a căpătat o mare dezvoltare, în special în lemn şi în metal, mult mai tîrziu, atunci cînd a apărut tiparul cu semne mobile (în China, în secolul al Xl-lea, în Europa în secolul al XV-lea). ANECDOTĂ

Erori compensatorii Intr-un cerc literar, Voltaire lăuda pe poetul şi naturalis tul german Albrecht von Haller. Unul dintre scriitorii din jurul său îl întrerupse : — Dar, domnule

Voltaire, îl

lăudaţi

domnul

von

Hal

ler, care are despre dumneavoastră o părere cu totul opusă. —

Foarte posibil, răspunse Voltaire, fără îndoială amîndoi ne

înşelăm unul asupra altuia.

o«o

CĂRŢI

NOI j

LEONID PETRESCU

„AUTOBUZUL PROFESORULUI" j Pornind de Ia diversele stări de agregare a materiei, Leonid i Petrescu vorbeşte în „Autobuzul profesorului", apărut în colecţia • ştiinţifico fantastică a Editurii tineretului, despre o invenţie care deschide mari perspective industriei noastre metalurgice şi chi mice — posibilitatea dc influenţare şi de modificare a stărilor de agregare, după dorinţă, prin intervenţia a diferiţi factori fizico-J chimici. < Centrat în jurul inventatorului, profesorul Marius Onea şi a ; celor care-1 ajută direct sau indirect, romanul deschide o fereas- i tră luminoasă spre viitorul nostru apropiat. ;

-o«o-

VLADIMIR

COLIN

„A ZECEA LUME" Romanul lui Vladimir Colin „A zecea lume" apărut in cadrul colecţiei ştiinţifico-fantasticc la Editura tineretului descrie o e x pediţie a unor cosmonauţi de pe Pămint pe o ipotetică planetă Thule, a zecea din sistemul nostru solar. In timp ce pămîntenii au ajuns la un înalt nivel de dezvol tare în urma victoriei comunismului, thuleenii se găsesc încă in epoca comunei primitive. Autorul nu sc rezumă la simpla descriere a contactului intre două civilizaţii, ci îşi axează acţiunea romanului pe problema ne cesităţii ca omenirea avansată să-i ajute pe semenii ei să recupe reze în timp cit mai scurt rămînerea în urmă. Folosind numeroase date ştiinţifice şi interprctindu-le într-un spirit înaintat, autorul construieşte un subiect interesant desfăşu rat într-un cadru neobişnuit, captivindu-i atenţia cititorului şi p u nîndu-i în faţă probleme asupra cărora să mediteze. „ A zecea l u m e " este o carte antrenantă care pune în valoare însuşirile oamenilor viitorului, dragostea lor de semeni, înaltul simţ moral, curajul, perseverenţa, dragostea pentru ştiinţă şi pro gres, reprezentînd o reuşită a genului în literatura noastră.

LEONIDA

NEAMŢU

„REÎNTOARCEREA FOCULUI" Debutul poetului Leonida Neamţu pe tărîmul literaturii ştiinţifico-fantastice îl constituie interesanta şi captivanta povestire „Reîtoarcerea Focului" apărută în colecţia ştiinţifico-fantastică la Editura tineretului. Pe scurt, în volum se povesteşte despre aventura celor cinci absolvenţi ai şcolii medii — trei băieţi şi două fete — care hotă răsc să facă o excursie. Această excursie are la bază urmele unei hărţi rămase de la unul dintre bunicii unui tinăr. D u p ă numeroase peripeţii şi aventuri prin care trec ^roii noş tri, descrise cu mult farmec şi haz, excursioniştii ajung să desco pere misterul hărţii şi al „balaurului" care apărea periodic prin acele ţinuturi. Explicaţia ştanţifico-fantastică a „balaurului" este următoa r e i : acest „balaur", care cu ani in urmă îi înspăimînta pe local nici, nu era altceva decît o formă nouă şi necunoscută de energie ce a l ă nas probabil de pe urma naufragiului unei expediţii cosmice extragalactice.

-o«o-

Tiparui executat la Combinatul poligrafic „Casa Sointeii"

Abonaii-vă la revista «Şfiinlă şi tehnică" — publicajie lunară editată de C C . al U - T M . şi Consiliul pentru răspîndirea cu noştinţelor cultural-ştiintificeAbonamentele se primesc de către oficiile poştale, factorii po ştali şi difuzorii voluntari din în treprinderi şi instituţii pînă la data de 25 ale fiecărei luni, cu deservirea în luna următoare. Revista se găseşte de vînzare la toate chioşcurile pentru difu zarea presei şi debitele O.C.L.

APRILIE 1965 \ 41007