CPSF_253

COLECŢIA POVESTIRI

STIIHTIFICQ-FANTASTICE

M. SÎNTIMBREÂNU • G. RICUS • SHIN'ICHI HOSHI

P R E Ţ U L t LEU

Povestiri CU roboti

MIRCEA SiNTIMBREANlf

A se feri de umezeală!

GHEORGHE RICUS

Iubita mea din celălalt continent

mmih U SUFIXUL-UT SHIN ICHi HOSHI

Pasiunea unui proprietar de bar

Coleciia «Povestiri şiiinlifico-fantasfice" ;ediiată de revista

Itiinta A n u l XI 1 iunie 1965

C o p e r t a - d « « n : VICTOR

WEGEMANNi

Perlral: ALEXANDRU

DiACONUJ

Pr«i«ntar«a grafică: CORNEL DANEIlUCJ

Bine

cunoscut

scriitorul

Mircea

tinerilor

cititorî,

Sîntimbreanu

s-ci

nâscut la Bălţa (Hunedoara) în 1926.

Din 1949 e profesor de istorie,

iar

din anul 1954 a debutat în literatură cu scenarii

radiofonice.

Colaborator

nelipsit al revistelor pentru copii, M. Sîntimbreanu a sct-is peste zece cărţi pentru şcolari şi preşcolari. Cu po­ vestirea

de

faţă,

genul

ştiinţifico-

fantastic îşi dobîndeşte un nou autor .jift^ talent.

A se feri de umezeală Era un robot evoluat, o minune a ciberneticii. De cînd ingi­ nerul găsise că valoarea logaritmului K şi coeficientul entropiei este egal cu sigma minus logaritmul lui Pai, înlăturînd astfal orice indice. H (indicele dezordinii, spaima roboţilor), maşin:i începuse sâ-şi merite denumirea de FACTOTUM 10. P r i n ulti­ mele experienţe, inginerul il înzestrase cu posibilitatea de a sa e x p r i m a , fixîndu-i în memorie absolut toate cuvintele limbii române, potrivit ultimei ediţii a Dicţionarului limbii r o m â n a contemporane, a dicţionarelor enciclopedice, a dicţionarelor da arhaisme, provincialisme şi neologisme. Se putea afirma câ m u n c a filologilor şi a lingviştilor nu fusese mai prejos decît aceea a tehnicienilor, aşa încît, după părerea unanimă, nici un singur cuvînt sau expresie a limbii române nu rămăsese n e ­ înregistrată în memoria lui FACTOTUM 10. Cele două voluma ale gramaticii le memorase în 10 secunde şi 2 zecimi, în timp ce juca pionii într-o a p ă r a r e K a r o - K h a n cu campionul de şah al ţării. La mutarea nebunului pe e5 ştia şi Ortoepia şi-şi r u g a partenerul să-i aducă Semantica. Nici n-apucase să zică primul „şah !" cînd limba română nu mai avea secret pentru el. Da, era un robot evoluat însă totodată modest : de aceea, cînd ingi­ n e r u l îi comunică voios că a doua zi u r m a să facă d e m o n s t r a ţ i i ,

publice de limbă şi g r a m a t i c ă xomână, la PavLlioniul de E x p e - j rimentaire, F^.CTOTUM îl r u g ă să m a i a m î n e ou o zi. Şi t o t o - ] dată îi c e r u voie să citească, m ă c a r o dată, cele i m milion j p a t r u sute de mii de vdlume din Biblioiteca Academiei. Ceea c e \ şi făcu, dtindu-île în timp oe-şi mîncă porţia miLnică de ulei ou l parafină. ( E r a u n obicei prost, p e care-1 păstrase de dînd era | m i c şi p u r t a a b i a n u m e l e d e F A C T O T U M 1). Chiar şi aşa, nu ] s e grăbea să dea ochii ou publicul. Nu voia să aibă nici .un risc, j şi inginerul n u s e împotrivi. E x p e r i e n ţ a îi dovedise c ă F A C T O - : T U M n u eate nici capricios şi nici timid, ci doar un robot cît se ; ,poate de exigent ou sine însuşi. De aceea, consimţi să amîne | cu 24 de ore evoluţia robotului şi plecă să a n u n ţ e acest lucru | la ziai% nu înainte însă de a-i f i x a pe piept anunţul f o a r t e ; i m p o r t a n t : A S E F E R I D E U M E Z E A L A ! Căci, dacă indicele H ' era, ca să zicem aşa, virusul s ă u intern, umiditatea ora, încă '{ de ipe v r e m e a când p u r t a scutece, cel m a i primejdios a g e n t , e x t e r n . Aducea gripa. Şi ştiţi şi voi cît m a i valorează o maşină i gripată!

• Robotul rămăsese, aşadar, singur. D a r nu pentru a reciti încă o dată cele \m milion p a t r u sute de mii de volume, c u m s - a r fi putut c r e d e l a p r i m a vedere. F ă c u şi acest lucru, e drept, d a r numai ipentru c ă în mintea lui de robot evoluat se ivise o ş idee. O idee absolut firească pentru prestigiul său de c a r e e r a f conştient. Voia ca, în lipsa inginerului, să verifice el însuşi j înaintea confruntării ou publicul oeea c e ştie şi c e e a c e poate ] la limba aromână ; să aibă, cu a l t e cuvinte, o discuţie de a n t r e ­ n a m e n t . Ideea îi venise pe cînd, făoîindu-şi siesta, zârise pa^ geam, n u departe, doi copii discutând pe o bancă.

— Ce-^ar fi, îşi spusese, s ă - m i f a c un autocontrol a l c u n o ş ­ tinţelor ? j A c u m , inginerul plecase... Copiii erau tot pe b a n c ă şi păreau \ că vorbesc din c e în ce m a i înfierbîntaţi. A f a r ă era senin, o;j b o a r e p r i m ă v ă r a t i c ă se juca prin tufişuri şi, privindu-şi c e a - i sul de Ia mină, F A C T O T U M observă umiditatea : 0,01. E x c e - j lentă ! Nu era deci nici im risc. Ieşi, aşadar, şi pentru a n u - i : speria, se apropie tiptil de cei doi copii. în focul discuţiei n i c i ; nu-1 zăriră.

j

— E m a i bine aşa. O să vorbească nesitingheriţi, iar eu tree i pe autocontrol, îşi spuse robotul, şi degetele îi t r e m u r a u d e ; emoţie pe şnurul c a r e îl menţinea în priză. | Cei doi rîdeau t a r e şi de-abia după câteva m i n u t e robotul j înţelese că-şi povesteau un film c a r e le pdăcuse grozav. i — Haios era, ce zici, suflete ? ; — Mişto, Ce caftbă îi !c ă p ă c e a la gioale ! Te-ai prins ?

J;!

— S a n c h i Ce ? Aschimodia nu i-a tărzănit un flit între felinare ?

— Eşti nasol. P ă i nu i-ai ginit m o a c a ? Ce c ă r ă m i d a a v e a !...

— L a s ă - t e de cioace...

— Ete, iordanistu' !... Păi bine, bă, faţă de ginere moi't.,J D a r nu mai continuă. Zise doai- pe ş o p t i t e : — B a b a c u ' ! M-am uşchit.

Robotul r ă m a s e cu gura căscată. îşi scutură apoi brusc capul şi, cu o viteză nebănuită pentru ma.sa lui, o zbughi în laborator. D a r nu se Unişti. Continuă să-şi smucească din ce în c e mai t a r e capul, ca şi cum o viespe îi pătrunsese în creierul lui eleotronic. Şi î n t r - a d e v ă r , c e v a bîzîia îndrăcit între milioaneile lui d e celule fotoelectrioe... O forţă e x t r a o r d i n a r ă îi apăsa oreierul, firele acestuia zbîrnîiau şi vibrau g a t a să plesnească.

De undeva, poate din coeficientul sigma, începu să iasă fum...

Avertizorul a u t o m a t intră în funcţiune, umplînd cu vaierele sale încăperea, dar robotul, deşi ştia a c e a s t a de la vîrsta de 5 sectmde, n u smulsese şnurul din priză. Dimpotrivă. S e c o ­ n e c t a la sursa de 1 000 de m e g a w a ţ i . A c u m , creierul său s c a ­ pără, şi de sub calota de duralurainiu explodau parcă nişte r a c h e t e multicolore. S u p r e m u l a v e r t i s m e n t ! D a r nici de d a t a aceasta robotul nu reacţiona. Cu întregul său volum d e e n e r ­ gie, cu formidabila lui energie scormonea cu febrilitate cele m a i tainice unghere ale memoriei sale.

— Nasol ? Haios ?? Mişto ? ? ? N - a m auzit..: Cu o viteză d e neînchipuit t r i a milioane de c ă r ţ i citite, sute de mii d e fişe, fotocopiile t u t u r o r dicţionarelor...

— Sanchi ? Cioace ?? Gioale ? ? ? Nu cunosc...

S o r t ă înfrigurat ultimele cotloane ale memoriei, unde i se f i x a s e r ă arhaismele şi provincialismele, combină apoi î n t r - o s u p r e m ă încordare arhaico-provincialismele şi, negăsind nici a ş a nimic c a r e să-1 lămurească, oftă din rărunchi : — Şi totuşi e r a c e v a în româneşte... Asta d u p ă g r a m a t i c ă . . : D a r c e ? Ce... Şi cînd în laborator era n u m a i fum. se prăbuşi p e un fotoliu şi suspină a m a r : — Sînt un incapabil... Şi plînse.

P r i m e l e laoi'iml sfîrîiră p e obrajii lui înfierbîntaţi şi se evapoi'ară. Celelalte însă c u r g e a u , c u r g e a u la vale. Şi cînd se opriră pe tăbliţa ou anunţul fatal, robotul devenise r e c e . T r ă g e a s ă m o a r ă . Umezeala lacrimilor îl dăduse gata...

Aşa 1-a găsit inginerul. Cînd. în sfîrşit, 1-a reanimat, F A C ­ T O T U M 10, cel m a i evoluat robot, îl prinse de mînecă şi vorbi: — D e c e nu m-ai lăsat să m o r ? Nu sînt bun de nimic...' Ţi-^i jertfit talentul şi tinereţea cu mine, ai pierdut mii de.j

nopţi să calculezi şi să descoperi valoarea lui m i n u s sigma, • ţi-ai pus atîtea nădejdi în mine şi eu... eu... j — Tu ?

'1 — Eu nu ştiu nici cît ştie un copil de 12 ani. Ştiu şah, cal- \ cui infinitezimal, pun diagnosticul oricărei boli... Credeam că 1 stăpânesc întregul tezaur al limbii r o m â n e . î — Şi nu-1 stăpîneştî ? ] — Nu. Vorbeau doi copii în c u r t e şi nu înţelegeam nimic..:!

Ici, colo, înţelegeam şi eu cîte un cuvînt. Şi asta mă descuraja ş şi mai tare... încolo nimic... Nici nasol, nici mişto, nici cioace, ] nici gioale... ^1 — Şi de asta plîngeai ? ; — Da, suspină robotul şi era gata să dea din nou apă l a ţ şoareci dacă inginerul n - a r fi izbucnit în aceeaşi clipă î n t r - u n | hohot nestăvilit de rîs. Cînd în sfîrşit a putut să vorbească, zi.«'*| ferm, dar blînd : I — Dar asta nu t limbă română, prostuţuJe ! l — D a r ce ?

— Nimic ! Gunoi..: ] A doua zi FACTOTUM 10 trecea toate probele într-un chipi strălucit. Primise felicitări şi certificate din partea t u t u r o r sa-j vanţilor, iar lumea se răspîndea spre ieşire, cînd lîngă soclul î robotului se opriră doi copii. 11 priviră îndelung, apoi unul 1 d i n t r e ei fluieră admirativ : i — Mişto !

— Haios ! a d a u g ă celălalt.

i ,|

In clipa aceea, robotul izbucni în rîs. Rîdea atît de t a r e încît j hohotele sale umpleau de vuiet imensa sală._Era înfricoşător | acest rîs... ~ : — Uşcheală ! mai apucă să zică unul şi o tuliră amîndoi j spre ieşire. D a r robotul rîdea, rîdea în continuare. Şi deodată i se opri brusc. Robotul rîdea cu lacrimi şi iarăşi umezeala î l | dădu gata ! *] D a r inginerul nu se alarmă. Rîdea şi el cu lacrimi..: ] >m<y-

Gh. Ricus s-a nâscut în 1932 la Brăila Fiu de marinar, o călătorit an de an cu vaporul, pe al cărui bord

lucra

tatăl său, şi astfel a făcut de nenu­ mărate ori traseul Dunării. A termi­ nat liceul la Brăila în 1951 şi a urmat Facultotea de filologie din Bucureşti.

Ca ziarist la „Informaţia Bucureştiului", iar mai apoi Io alte ziare, s-a arătat

pasionat de literatura

ştiin-

ţifico-tantostică.

Acum

este

asistent universitar la

catedra de limbi moderne a Institu­ tului de petrol, gaze şi geologie din

hhlk mm din celălalt continent Capitală.

î n loc d e „ C u v î n t î n a i n t e "

\

Contemporani ai anului 21S5, < Inchipuiţi-vă o povestire ştiinţirico-fantastică în care se pe- ^ rindă următoarele personaje : j POVESTITORUL, personaj melancolic, uşor inadaptabil, directo-^ rul unei uzine de roboţi, un bărbat care pe tot parcursul po- j vestirii îşi caută fericirea ; ; CELESTA, de la serviciul de verificări al uzinei de roboţi, blon­ dă, cam uitată de povestitor ; SOFOCLE şi OTHELO, roboţi nedespărţiţi, alină suferinţele po-1 vestitorului; j liN ROBOT IN REPARAŢIE, apare intr-un bar 91 o caută pej domnişoara Me, fiinţă iluzorie ; j IUBITA DIN CELALALT CONTINENT, dansatoarea îmbrăcată ^ in raze. i

Iată un perfect program literar pentru o maşină ci- < hernetică de fabricat romane! veţi exclama cu siguranţă.j Desigur, contemporani ai secolului al XXII-lea, cărei vă realizaţi la maşinile cibernetice disertaţii profesionale, \ conferinţe publice, interminabile scrisori de dragoste, nu l vă e greu să ghiciţi dintr-o singură aruncătură de ochi ' un program literar. Am vîrît acest program în maşina | Cib.VII. 29 952 şi mi-au ieşit, în urma combinaţiilor de. rigoare, paginile de faţă. Vă cer îngăduinţa a le citi. Dar i vă previn!

Cib. VII 29 952 face, uneori, asociaţii foartel ciudate, de aceea vă rog ca orice împerechere stranie de\ situaţii, orice aluzie care ar viza vreo persoană şi-o în-\ ttlniţi în text să n-o treceţi mecanic în seama subsemna-1 tului, care n-a avut altă sarcină decît de a sorta mate- | rialul şi a-i pune subtitluri. ] i

Primele pagini ieşite din maşina „De ce scriu ace.ste însemnări?" — mă veţi întreba.

Din pură contradicţie. Astăzi toată lumea îşi lasă memo­ riile pe bandă de magnetofon ori pe peliculă teleinter- \ continentală. Am aspiraţii mai modeste. \ In acest an 2155 doresc ca sentimentele şi gindurilel mele să fie cunoscute de contemporani. i Memoriile, gen căzut în desuetudine cam de prin' anul 1900 şi ceva, nici astăzi nu se bucură de o prea mare j popularitate, chiar dacă cunosc ambalajul modern al, peliculei ami7itite. Iar, ca să mă dau în spectacol cu pro- j priile viele întîmplări, pe care mi le-a copiat foarte sir-i guincios pelicula regizată de mine, potrivind lumina la \ 45°, vă spun sincer, nu-i genul meu I In primul rînd ar ] trebui să găsesc un redactor de televiziune care să mi Ie j programeze în interviziune continentală ori astrală. Şi e ] greu! Filmul de amatori e la modă! Aşa după cum pevremea bunicului în fiecare casă exista un laborator foto\ şi dispozitive în culori. Inocenta epocă a anului 1975! Ah, \ tare plicticoasă prin ploaia de fotografii în culori: „ B u n i - ^ c u i î n l u n ă " ; sprijinit în baston — fotografie în culori. \ „ M a m a l a p r i m u l c o s m o d r o m d e a m a t o r i " — fotografie în culorL.. „ N e p o t u l — a d i c ă eu — l î n g ă r a c h e t ă " , rachetă^

8

i

p e care am vîndut-o acum şapte ani, pentru că devenise o rablă şi riscam tot timpul ori să cad, ori să mă sufoc din pricina circulaţiei defectuoase a gazelor — fotografie în culori. Lumea era cuprinsă de o frenezie a culorii. Parcă atunci descoperea lumina, speriată probabil de noaptea siderală din călătoriile în Cosmos ce se înteţiseră pe atunci şi erau „en vogue".

Pînă şi voiajurile de nuntă se făceau pe orbite interastrale. Altfel nu erau la modă!

Dar să ne întoarcem la subiectul nostru. Ard de do­ rinţa să povestesc adevărul. „Ard", acesta este cuvîntul cel mai potrivit, şi am să spun adevărul, chiar dacă m-ar citi numai vreun robot X 15, seria perimată, care efec­ tuează acum ultimele servicii prin vreo bucătărie, spălînd vasele ori tocind carnea electric.

Plăcerile mele Toată familia îmi cunoaşte consemnul. Biroul unde lucrez e un sanctuar. Nu intră nimeni pînă după-prînz.

Cum legile sînt făcute pentru a ne procura plăcerea să le încălcăm, mă trezesc, cînd vreau şi cînd nu vreau, cu roboţii mei: Sofocle şi Othelo. De fapt sînt programaţi ca atunci cînd „simt" că mă plictisesc să mă distreze.

Joacă box, cu nici o lovitură greşită, sar coarda şi mă ciu­ fulesc, atît cît le îngăduie delicatele articulaţii metalice.

Ajunşi la acest punct, ei ştiu că imediat trebuie să-i dau afară. Şi se supun.

Cîteodată Sofocle şi Othelo stau ceasuri întregi în camera mea. Primul debitîndu-mi o istorie veche şi uitată.

Celălalt recitîndu-mi din Shăkespeare în orice limbă do­ resc. Vă recomand e s p e r a n t o , ultima traducere a colegu­ lui meu Cip-Cib. Tălmăcirea a făcut ocolul pămîntului în 24 de ore de la apariţie. (Aşa se pare.) în fine, Sofocle şi Othelo sînt copiii mei. li iubesc pen­ tru că i-am creat şi nu mă stînjenesc cu n i m i c . Deşi sînt făcuţi din relee, ecrane şi benzi de magnetofon, toate aceste compuneri ale materiei moarte le uit cînd mă aflu în discuţie cu ei şi mă adresez lor ca unor oameni vii.

Seara, cînd nu ştiu ce să fac, intru în rachetă şi mă dedau deliciilor zborului. Cred că oamenii cînd n-au zbu­ rat se delectau visînd cu ochii deschişi, pentru că visele, oricîte argumente ar aduce nu ştiu ce filozofi pesimişti, au puncte comune cu zborul. îmi caut singurătatea în su­ blima viteză a traiectoriei intercontinentale.

Zbor însă mo­ derat în comparaţie cu contemporanii mei, ceea ce-mi în­ găduie să văd bătrînul continent european, ceaţa albastră a frumosului Pacific şi s-aud în difuzor vocea metalică a pilotului

automat:

„Pregătiţi-vă

pentru

amerizare".

Peste alte cîteva secunde cobor în bazul Z. din oraşul Gig-Bang.

E ora 1 noaptea. Jazul scoate un vuiet puternic, pre­ lung. Lumina se micşorează. Pe scenă, luna răsare între munţi dea.tupra unui lac verde şi limpede. O simfonie elec­ tronică însoţeşte imaginea nocturnă. Instalaţiile odorifere pompează puternic aer de 7nunte. Simt ozonul în nări şi îmhălsămatul miros de brad.

Pe lac licăreşte o insulă de corali, înconjurată de dan­ satoare metamorfozate în sepii nemişcate. Un acord brusc şi muzica încetează. O umbră lucie şi albă. Se înalţă atît de lucie, încît zidurile transparente răsfrîng ca într-o oglindă de gheaţă stelele, jazul, lacul şi chiar spectatorii.

Umbra învelită în raze violet coboară încet puntea unei corăbii de argint. La 1 şi trei minute razele de pe cqrpul dansatoarei dispar, pentru ca s-o acopere petalele unei tulipe uriaşe.

Procedeul acesta, de a arăta o fracţiune de secundă un nud perfect, o capodoperă a naturii, se spune că e foarte vechi. Dar pe mine mă incintă. într-o noapte m-am apropiat de culise. Am întîlnit-o în halatul de repetiţii şi i-am oferit o floare. Era o floare proaspătă de cîmp.

— Veniţi cu mine ! i-am spus. Glasul îmi tremura.

Dansatoarea mi-a luat floarea, a mirosit-o şi cu o voce foarte frumoasă, care amintea o melodie a Leonorei lui^ Verdi, îmi răspunse : — Dar am copii, domnule!

Copii foarte mari, care şi ei la rîndul lor au copii. Şi copiii aceia au şi ei copii. Sînt străbunică !

10 .

Suferinţele Zborul rachetei mi s-a părut trist la întoarcere, iar frumoasa ceaţă de pe Pacific îmi făcea de adio.

Seara Othelo mi-a recitat din „Antonio de Shăkespeare:

parcă şi

semne

Cleopatra"

Hai, vino, mică bestie ucigaşă, cu ascuţitul dinte îmi desface prea încîlcitul nod al vieţii. Vino, sărmană şi stupidă otrăvitoare.

Te mînie şi treaba fă-ţi-o iute. ' O, dacă ai putea grăi, mi-ar place să te aud spunînd că Cezar este un biet zănatic fără prevedere.

Versurile îmi făceau bine.

Sofocle a tăcut tot timpul. N-avea ce-mi spune. Că­ zuse într-o somnolenţă deplină în fotoliu.

Intr-una din serile acestea de început de iarnă intru într-un restaurant să cinez şi n-apuc să-mi arunc prea bine ochii în jur cînd cineva mă trage de mînecă : — Domnule'! vă rog, dacă nu vă supăraţi, o caut pe domnişoara Me! Era un robot de copii. Unul dintre aceia care înlocu­ iesc bunicuţele şi conduc copiii la şcoală în primele clase de instruire.

— Cu cel mai adînc respect vă'răspund că nu cunosc nici o domnişoară Me! Robotul s-a apropiat mai tare de masă şi mi-a spus, suspinînd : — Nu vedeţi că sînt orb, domnule 1 Unde o găsesc pe domnişoara Me, să-mi redea vederea ? ! ' Folosirea cuvîntului „domnule" aici, ca şl în alte locuri unde vorbesc maşinile, nu înglobează sensul pe care îl dădeau oamenii secolului al XX-lea în societatea împărţită în clase. Pentru depistarea acelui sens străvechi, ar trebui să deschidem ample dicţionare, ceea ce nu este în intenţia noastră. Cuvîntul a răzbit pînă în 2155 total golit de sens, cu va­ loarea unei simple interjecţii.

11 ,

Impresionat de această tragedie, îl instalez pe scaurt şi-i scriu, pe o carte de vizită, numele Celestei de la uzina pe care o conduc. Constat cu uimire că robotul părăseşte orice idee cu privire la iluzoria domnişoară Me şi pleacă salutîndu-mă.

Beau coniacul cuprins de gravitate şi un început de oboseală, un fel de „mal du siecle" dat de lu­ mea intercontinentală şi interastrală.

Alte pagini Ieşite din maşina Celesta în uzina de roboţi pe care o cbnduc —• serviciul veri­ ficări — se află o fată tînără, al cărei nume nu l-am ştiut niciodată. De cum am văzut-o i-am spus Celesta. Şi toţi ceilalţi colaboratori i-au primit numele cu atîta căldură, încît l-au uitat pe cel adevărat.

Are păr blond, un oval fin şi fraged.

De cîte ori apare pe bandă un robot, ea îi aruncă din ochi o lumină tainică. Uită îndatoririle simplei munci de supraveghere şi verifică articulaţiile aparatelor cu mişcări •materne. Vrea, probabil, să-mi ilustreze că acesta este uni~ cui ţel al vieţii, singura raţiune. O cred, pentru că, deşi n-am avut timp s-o privesc prea bine, presimt că-i destul de frumoasă. Iar oamenilor frumoşi eşti înclinat să le ierţi multe.

Se întîmplă, uneori, să apară mai mulţi roboţi pe aceeaşi bandă. Atunci îmi e frică să nu încurce progra­ mele, etichetele, să nu producă un scurtcircuit şi să dis­ trugă, astfel, întreaga uzină.

In asemenea momente, nu o dată m-am trezit strigînd ; „Ia s e a m a la conectări. Ia s e a m a " .

Neprevăzut Incident şi-o întorsătura... „Cioc! cioc l" — am auzit pe cineva bătînd a doua TA la uşă. „Poftim !" — i-am răspuns. Era robotul orb. Ve­ nise să-mi aducă mulţumiri. Faptul nu m-a mirat, căci aşa se poartă la noi un robot bine conceput al anului 2155.

Este cunoscut faptul că unii roboţi sînt c a p a b i l i să se autoorganizeze, să-şi perfecţioneze funcţionarea pe mă^ 12 .

sură ce acumulează experienţă.

Ei devin cu atît mai com­ plecşi, cu cît creează în interiorul materiei electronice mi­ lioane de legături.

L-am primit cu cel mai adînc respect, deşi în sinea mea am considerat un incident încălcarea sanctuarului înainte de prînz. L-am ascultat şi, în cele din urmă, i-am spus: — Sînt bucuros că eşti pe deplin vindecat de orbire.

— Pot să plec, domnule ?

— Da, i-am răspuns mecanic. Adică stai! Vreau să-ţi spun ceva. Şti^l că eşti discret şi n-ai să pomeneşti la ni­ meni ce vom discuta între noi!

— Sînt de o discreţie proverbială, domnule ! m-a li­ niştit robotul.

— Atunci pot să-ţi spun că sînt foarte nenorocit!

Maşina s-a întors spre mine uimită^şi m-a fixat cu o fîşie luminoasă de culoare ro.şie.

— E un caz serios ?

Am dat din cap, în sens că „da".

— Ce s-a întîmplat ? întrebă robotul, în timp ce i se aprindeau tot mai tare noile celule fotoelectrice.

— Mi-am pierdut iubita de pe celălalt continent!

— M a i aveţi vreo iubită pe continentul acesta ?

— Nu. — Atunci e rău! regretă robotul. Înseamnă că aţi ră­ mas singur. Maşinile sînt fericite cînd rămîn singure.

Sin­ gurătatea e un prilej de odihnă, dar pentru oameni asta nu este ceva plăcut... Oamenii nu pot rămîne multă vreme singuri. Dar cum aţi pierdut-o ? schimbă el vorba.

Prin sinucidere, deces, crimă ori părăsire ?

— Nu, domnule, e un caz de autoamăgire foarte frec­ vent azi, de cînd cu procedeele de întreţinere a frumuse­ ţii secolului nostru. închipuieşte-ţi că, în loc să mă îndră­ gostesc de o tînără, m-am îndrăgostit de o străbunică.

Robotul vindecat a căzut într-un fel de transă melan­ colică. Scotea fum pe nas şi se uita la fotografia de pe bi­ rou ce înfăţişa imaginea iubitei mele de pe celălalt con-' tinent. Mă bucuram că exista cineva care să mă înţeleagă.

O persoană atît de discretă, care nu va pomeni nimănui această mărturisire. în vreme ce, în memorie, îmi rămă­ seseră versurile : 13

„Să te aud spunînd că Cezar este un biet zănatic fără prevedere".

După cîteva secunde am auzit un hîrîit care indica un de­ ranjament interior.

Un deranja^nent pe cale de a se produce.

— A ! Da ! Dragoste ! murmură robotul. Bine că mi-ai adus aminte ! Şi proiectă pe ecranul portativ, vernil-pastelat, ochii ei. Era evident că retransmitea imaginea de pe birou.

Stlnjenit de acest evident deranjament, am îiitors pri­ virile. Voiam să nu-l dereglez şi să-i arăt că n-am obser­ vat nimic. Uneori asemenea deranjamente dispar de la sine fără să lase vreo urmă. Şi eu trăgeam speranţa.

L-am priint iarăşi. Aceeaşi ochi mari, proiectaţi pe ecran, în vreme ce robotul şedea complet nemişcat, ca şi cum ar fi făcut o sforţare uriaşă să-şi „aducă aminte". Atunci n-am mai putut şi i-am spus : — N-am crezut că poţi fi atît de crud.

— Chiar atît de mult aţi iubit-o, domnule ? !

Cu fruntea plecată pe fereastra de plastic, unde se pro­ iecta o dimineaţă frenetică, nu i-am mai răspuns. Dar am simţit că el ştie ceva şi, aţîţat la culme, m-am întors. Chiar în acea clipă i-am auzit vocea metalică pronunţînd res­ pectuos : — Dar vreau să vă ajut, domnule l Vreau să vă ajut punîndu-vă la dispoziţie toate forţele mele nucleare.

Tot ceea ce s-a creat excelent cu mine. Nu sintem noi, robo­ ţii, cele mai bune ajutoare ale omului ?

— Cum ? am strigat furios. Cum ? Nu vezi că eşti un dereglat, şi cel mai bun lucru pe care l-aş face ar fi să te deconectez ! Dar această ultimă frază atît de usturătoare am rostit-o în gînd. Şi, în clipa cînd, copleşit de supărare, am vrut să-i întrerup energia, ochii iubitei mele din celă­ lalt continent, care păreau fixaţi pentru vecie pe ecrarivl vernil-pastelat, se îndepărtară şi, în vecinătatea lor, apăra un oval fin cunoscut: Celesta. îmi zîmbi.

— Dar ce s-a întîmplat, se adresă ea intrigată, timp de aproape zece minute n-am putut să-mi desprind ochii de pe ecran ? Şi oricîte sforţări făceam, TIU izbuteam să mi se transmită vocea ! Aţi renunţat la serviciile lui Sofocle şi 14

Othelo ? Credeţi-mă, mi-a fost destul de greu să găsesc o altă lungime de undă prin care să comunic cu dv., şi cînd am găsit-o m-am mirat că această lungime de undă co­ respundea exact cu aceea a robotului reparat.

Cochetăria ei, căci era o cochetărie la mijloc, mă sco­ tea din sărite.

— Nu! De loc! am prevenit-o foarte sec. A fost un mic deranjament!

— Stimate director, v-am reparat robotul trimis şi am o întrebare : reparaţia o vom trece pe seama uzinei sau a muncii voluntare ?

— Trece-o unde doreşti! i-am. răspuns simplu. Şi-am întrerupt legătura de televiziune cu uzina. ' — De ce vă adresaţi astfel, domnule ! m-a certat fos­ tul robot orb. In glasul lui suna o urmă de indignare. începea să mă agaseze această maşină electronică, care, departe de a fi defectă, cum îmi închipuisem în primele clipe, dădea semnele unei organizări superioare maşinilor cibernetice cunoscute azi. M-am gîndit cu invidie la con­ structorul care o concepuse şi chiar regretam că Sofocle şi Othelo, reuşitele mele creaţii, nu atinseseră acest nivel.

Tocmai atunci am observat că Sofocle şi Othelo intraseră de mult în birou şi trăgeau cu urechea. Ce se întîmplase ?

Cu ce greşisem ? Nu eram obişnuit cu obiceiul urît de a trage cu urechea. Aşa ceva în casa noastră nu se întîmpla.

— Sînteţi bun! mi s-a adresat robotul cu cea mai de­ plină politeţe, să apăsaţi pe acest buton!

— De ce?

— Am o înregistrare din sala de verificări.

Tensiunea lăsată brusc în biroul meu de lucru, tăcerea deplină a celor trei roboţi mă scoteaii din sărite. Mă văzui fîstîcit, dezolat şi singur în mijlocul acestor maşini ca intr-o conspiraţie a roboţilor împotriva omului şi, deodată, mi se făcu frică.

— A! Hotărît, m-am opus. Nu sînt capabil să ascult nimic.

Scutiţi-mă!

— Dar este edificator!

Nu v-am. spus că vreau să vă ajut ? Ochii fosforescenţi s-au aprins mai tare. în clipa aceea, robotul şi făcu contactul, iar în cameră răzbi următoarea discuţie din sala de verificări: . 15

Colaboratorul (o voce joasă, de bărbat) : Vă arăt negru pe alb şi nu credeţi ?

Celesta : Nu pot să cred. Pentru că un constructor de valoarea lui nu greşeşte niciodată l Dialogul se opri.

— într-adevăr ! am strigat din celălalt colţ al sălii — am greşit cota şi am îndreptat-o azi de dimineaţă.

— Asta a fost! îmi dădu dreptate robotul. O greşeală mică, fără importanţă. încrederea oarbă a Celestei ar tre­ bui să vă spună ceva !

Am dat din umeri nedumerit.

Nu-mi spunea nimic.

Atunci Sofocle şi Othelo, nemaiputînd de nerăbdare, au strigat în cor: Pagini albe. De necrezut.

Maşina electronică scoate numai pagini albe. Ce deranjament poate să fie ? Chem mecanicul electronic. Reparăm cu mîinile vîrîte pînă Ia cot în fel de fel de mecanisme, ecrane şi relee minuscule. Trec două ore. Şi mi-e ciudă că a c ­ ţiunea s-a întrerupt tocmai acum cînd devenise palpitantă. In sfîrşit, plin de nerăbdare, fac con­ tactul. Apar ultimele pagini.

— Te iubeşte ! Te iubeşte!

— L-am îmbrăţişat, deodată, pe robotul din faţa mea.

— Ţineţi-vă firea, domnule l IJitaţi că sînt din metal ? înnebunit, m-am urcat în elicopter. Am aterizat pe te­ rasa uzinei şi am coborît în goană scara în spirală, fără să mai am răbdare să aştept liftul.

Cînd uşa s-a deschis, Celesta şi-a înălţat ochii. Avea ochi metalici, mari, care iradiau lumină şi inteligenţă.

Erau ochii iubitei mele de pe celălalt continent.

M-am sprijinit cu spatele de zid, nu puteam să scot o vorbă. Nu ştiam ce se întîmplase. Ochii iubitei mele aici, lîngă mine ?

De ce ? Cum de atîta vreme nu-i văzusem ? Nu-mi atrăseseră atenţia niciodată ? Oare-i reţinusem în subconştient şi-i proiectasem în întruchiparea fastuoasă a iubitei de pe celălalt continent ?... Cine ştie. întrebările încrucişate ful­ gerător prin minte rămineau fără răspuns. Un lucru era sigur. Fostul robot orb fusese izbit nu atît de decepţia pe U*

care, evident, nu avea putinţa s-o înţeleagă, cît de aseniă- • narea uluitoare a ochilor. Oprise transmisia pe o singură' imagine. „Judeca". Crea în cihrocreier mii de legături pe\ secundă, muncind din răsputeri să mă ajute, in vreme cal eu îl acuzam de dereglare. | Am făcut trei paşi împleticiţi înainte.

1 — Celesta ! am murmicrat, ţişez o ploaie de stele.

şi mi s-a părut

că îmbră- j ) i Am aflat între timp că m-au concurat sute d e ' maşini electronice. Astăzi nu poţi fi sigur dacă '• o povestire citită e scrisă de un om ori de un > cibiocreier, deşi poartă în subtitlu „om", „maşină". S-au creat literaturi pentru maşini scrise; de maşini şi literaturi pentru oameni scrise de • aceleaşi veterane. Oamenii de la o vreme sînt | foarte pretenţioşi. E din ce în ce mai greu să le satisfaci gusturile. După ce ne-au devorat real-j mente primele romane ştiinţifico-fantastice, aziş sînt tot mai circumspecţi cînd citesc sub n u - i mele autorului „maşină". Oamenii preferă crea- i ţia oamenilor. Oricum e destul de trist să fii ma­ şină chiar şi în evoluatul secol al XXII-lea. .1. >.»o-

17

MOARTEA

mmi-M elevei Anca Ghimpeţeanu

Muza mea inspiratoare m - a a m e n i n ţ a t cu m o a r t e a . Azi d i ­ m i n e a ţ ă a intrat în c a m e r ă şi m i - a spus : „Scrii ori ba ? " „Nici nu-mi t r e c e prin gînd !" „Bine — m i - a zis ea f o a r t e li­ niştită —, atunci ai să mori", şi a închis uşa \ Cu lacrimi în ochi m - a m aşezat la m a s a de scris şi, neavînd încotro, am început să mîzgălesc hîrtia.

O, cîte gînduri, cîte furtuni năprasnice, cîte convenţionale gusturi a m urît atunci ! Dar ce contau toate acestea pe lîngă singurul chip d e - a ieşi din î n c u r c ă t u r ă !

Bineînţeles că, în era noastră cosmică, socotesc a m e n i n ţ a ­ r e a cu m o a i t e a o m ă r e a ţ ă „binefacere". O infimă b a g a t e l ă pe lîngă atacurile cu pistoale ale briganzilor la drumul m a r e , din vechime. Totuşi, mi s-a luat o piatră de pe inimă. De aceea, probabil, consider o magnifică fericire să fiu împuşcat, spînzurat, electrocutat (mă rog, ceva în sufixul — at) la sfîrşitul acestei povestiri.

Muza e decisă să-i dau o povestire ştiinţifico-fantastică, eu sînt decis să scriu adevărul, deci, nimic fantastic.

Ce ne va r ă m î n e de făcut ? Să încep.

I n t r - o zi, inginerul A l e x a n d r u Voinescu m ă chemă în b i ­ roul staţiei şi-mi spuse : — Vrei să fii directorul Staţiei mondiale de radio pentru roboţi ?

— Auzi v o r b ă ! i-am zis. Sigur !

— S-a f ă c u t ! zise el bucuros. P l e c în concediu. Vei fi î n ­ locuitorul meu. Şi plecă. „Un robot la Staţia mondială de radio pentru roboţi, i a t ă ceva g r o z a v " , m i - a m zis. T r e a b a a m e r s de minune pînă în clipa cînd a trebuit să t r a n s m i t „emisiunea zilnică de d i v e r ­ tisment m e c a n i c " . După titlu m i - a m închipuit că-i c e v a vesel şi-am scris materialul sprinţar, plin de neprevăzut, pe c a r e l - a m i n t i t u l a t : „ M o a r t e a în sufixul — at". ; • „Muza mea inspiratoare" se numeşte Laura. Este o elevă silitoare şi a primit ca temă la literatură să facă o povestire ştiinţilico-fantastică. Mă solicită mereu să-i fac temele, însă fără rezultat.

18 :

N - a t r e c u t nici o zi că recunoştinţa a şî a p ă r u t în p e r s o a ­ n a u n u i robot dispecer Big 5, de la una dintre staţiile i n t e r ­ m e d i a r e de radio. Robotul e r a ud de ploaie şi-şi ş t e r g e a straşnic celulele fotoelectrice cu o batistă de plastic.

— D u m n e a v o a s t r ă transmiteţi a c u m emisiunile divertis­ mentului mecanic ? întrebă robotul Big 5.

— Da, eu. D a r de ce ?

— Să ştiţi, continuă el. că sînt din categoria acelor m a ­ şini c a r e înţeleg umorul. P e cînd altele..., oftă cu regret şi n u - m i spuse nimic. Mă părăsi demn, cu pălăria de plastic în­ fundată pe cap.

A doua zi s-a tras a s u p r a mea cu vechi gloanţe d u m - d u m .

C r e d c ă s-a t r a s dintr-un subsol. Noroc că proiectilele nu m i - a u distrus decît doi tranzistor!.

A doua zi şapte roboţi mascaţi au dat buzna în cabina de transmisie mondială şi m - a u legat fedeleş. înainte de a - m i v î r î clasicul căluş în g u r ă , a m putut să le spun : — Co-i asta ? Ce aveţi cu mine ?

— T e faci că nu înţelegi ? L a s ă că ai să vezi tu ! m - a u apostrofat cu duşmănie şi şi-au făcut datoria.

A p a t r a zi o g r e n a d ă mi-a rupt mîna şi a trebuit de u r ­ genţă să o repar. începuse să-mi fie frică. Deşi acest senti­ m e n t se spune câ-1 au numai oamenii. Oricum, pe s t r a d a c ă l c a m cu grijă şi e r a m plin de amabilităţi. P e oricine astfel de e x p e r i e n ţ e l-ar fi pasionat, pe mine nu reuşeau decît să m ă intrige. S e m ă n ă m e x t r e m de mult cu ziaristul lui M a r k T w a i n . Dar asta nu-mi uşura de loc situaţia.

A cincea zi o persoană agitată, f ă r ă alte explicaţii, m ă spînzură de-o grindă şi m ă lasă în bătaia vîntului. Dacă aş fi ţost om, bineînţeles c-aş fi murit. P e r s o a n a m e t a l i c ă pe c a r e am văzut-o ieşind pe uşă ştia că n - a m să m o r şi plecă satisfăcută. în ziua a şasea o haită de lupi-jucării au dat buzna f ă cîndu-mî ferfeniţă pălăria : m - a u scalpat.

Ziua a opta o aşteptam cu groază. P î n ă la o r a şase s e a r a trăisem într-o tensiune de nedescris. D a r nu se întîmplase r.imic. P e la opt fără douăzeci, un vechi ferăstrău electric, a p ă r u t din senin, îmi a m p u t a ambele picioare. A fost nespus de greu să mi le repun. Dar nici n - a m t e r m i n a t prea bine această e x t r e m de dificilă operaţie, că a m şi auzit ceasul bătînd armonios ora 12 noaptea. A t u n c i am t r a s un ţipăt, nu 19 numai pentru că i n t r a m în cea de-a noua zi, d a r şi p e n t r u câ urechile îmi fură tăiate dintr-o singură lovitui-ă.

Ambele bucăţi de plastic căzură pe podea. Mă s i m ţ e a m ferfeniţit şi in imposibilitate de a m ă a u t o r e p a r a . Aş fi plîns.

d a c ă a ş fi fost om. Dar nu eram. N u r ă m î n e a decît să c a u t înfrigurat o soluţie. î n ziua a zecea m i - a zburat o m î n ă ; î n t r - a unsprezecea n u mai v e d e a m decît cu un singur ochi. î n ziua a douăsprezecea rai-^ zburat capul. L a propriu, v r e a u s ă spun, n u la figurat.

I a r î n t r - a treisprezecea a a p ă r u t binevoitorul robot B i g 5, oare a început r ă b d ă t o r să m ă r e p a r e . Mai r ă m ă s e s e r ă din m i n e piese disparate, rupte, stricate. Unele e r a nevoie să le înlocuiască definitiv, ceea c e şi făcu.

Cînd m i - a m revenit, a m î n t r e b a t : — D a r ce-a fost asta ? A m trăit un c o ş m a r ?

— O, dragul m e u ! îmi spuse robotul B i g 5. Mă m i r c ă m a i pui o astfel de î n t r e b a r e . T o a t ă l u m e a a r v r e a să ştie unde t e poate găsi.

— O, nu, te rog ! T e rog ! m - a m ferit îngrozit ridicînd mîinile proaspăt vindecate.

— D a r n - a i de ce să t e s p e r i i ! A m primit 297 531 de s c r i ­ sori din toată lumea. Scrisorile a p a r ţ i n m a m e l o r şi ele îţi mulţumesc.

A m început să rîd. Bineînţeles n e r v o s şi f ă r ă s ă - m i d a u seama. î n cele din u r m ă a m zis : — îmi mulţumesc ? !

— îţi mulţumesc foarte m u l t !

— Că m - a m lăsat m a l t r a t a t în toate chipurile în c a r e se putea m a l t r a t a c i n e v a ?

— E l e nici nu ştiu c ă ai fost o v i c t i m ă . Altfel c r e d c ă n u ­ m ă r u l scrisorilor s - a r fi triplat.

— Z ă u d a c ă înţeleg c e v a !

— După publicarea faimosului t ă u m a t e r i a l „ M o a r t e a în sufixul -at", roboţii ,.fără u m o r " , luînd lucrurile ad literam, au f ă c u t cele m a i groaznice t r ă s n ă i c a r e se pot imagina. T e asigur însă c ă t o a t e acestea e r a u scrise în m a t e r i a l u l t ă u ! şi m ă privi prin celulele fotoelectrice plin de subînţelesuri.

Nu ştiam ce s ă m a i spun. De aceea a m î n g ă i m a t : — B ă n u i e s c c ă a u făcut şi pagube.

— Oho ! E n o r m e .

— A t u n c i iarăşi n u pricep de ce 297 531 de m a m e au t r e ­ buit să-mi mulţumească.

— Curînd după t r a n s m i t e r e a materialului „ M o a r t e a în sufixul -at", în roboţii aflaţi pe linia de recepţie s-a produs ceva catastrofal. O groaznică schimbare d e p r o g r a m , c a r e n u putea fi c o 20 m p a r a t ă decît c u un şir d e explozii prin simpatie.

T u însuţi ai fost v i c t i m a acestui m a t e r i a l . Ai fost pe rînd : spînzurat, scalpat, amputat...

— L a s ă - m ă pc mine ! a m zis modest, totuşi ezitînd de n e ­ r ă b d a r e , treci la ce s-a întîmplat în a f a r ă .

— P e r f e o t ! în S u m a t r a un robot se lăsă călcat de b u n ă ­ voie de o maşină hidraulică, numai ca să r ă m î n ă întins pe jos c a o foiţă de ţ i g a r ă . î n insulele Aleutine, şapte roboţi f u r ă aruncaţi de alte maşini de la etajul al 479-lea. Cei mai liniş­ tiţi e r a u roboţii din M a r e a Caraibilor, c a r e se luaseră după o sepie şi c ă u t a u să-şi coloreze costumul de plastic în n u a n ţ a cernelii ei violet-pal. P e n t r u că în m a t e r i a l u l tău scriai c ă un robot poate m u r i , c h i a r dacă se colorează în cerneala s e ­ piilor de la m a r e adîncime. î n sfîrşit, alţii, din Rio de J a n e i r o , se c ă ţ ă r a s e r ă pe vîrful Staţiei de pe c r e a s t a muntelui, s t r i ­ gînd omenirii că din clipă în clipă devin luminoşi. Şi aşa m a i departe.

A c e s t e instructive r e p o r t a j e î m p r e u n ă cu m a t e r i a l u l susnumit au fost difuzate de 30 de ori pînă a c u m la televiziune, în cel puţin 40 de ţări.

— Ei, nu ! A m impresia că a c e a s t a a r fi cea de-a paispre­ zecea zi de groază. Nu înţeleg nimic ! a m s t r i g a t ş i - a m sărit p e podea cu lămpile arse.

Cînd m i - a m revenit, r ă m ă s e s e m f o a r t e puţin din ceea c e e r a m . A u z e a m slab, v e d e a m prost şi-aş fi luat la bătaie pe t o a t ă lumea, deşi n - a v e a m p u t e r e a să sparg nici o alună.

Robotul Big 5, binevoitor, îmi luă oapul şi-1 spwijini de scaun. E r a unul dintre gesturile lui înţelepte pe c a r e le a v e a încă de la naştere.

— Cît de slab poţi fi 1 Nu eşti în s t a r e să suporţi o b u c u ­ rie. N-ai c a p nici cît o n u c ă . D a r nu t e gîndeşti la copii ? L a atîţia băieţi î n t r e nouă pînă la paisprezece ani, c a r e , văzînd „ C a v a l e r u l S a r d o " , „ N i k a r d o u c h e " , „Glonţul cu bătaie s c u r t ă " , „ P i r a t u l r a c h e t e l o r cosmice", „Gorila a l b ă " , „Sinlandezia" sau citind o c a r t e de a v e n t u r i v o r să imite ?

— Şi c e - a r e a face asta cu... ?

— C u m ? ripostă robotul Big 5. D u p ă o astfel d e l e c t u r ă . D a r n u a p u c ă bine să-şi încheie fraza cînd, pe ecranul televizorului deschis a n u m e , a p ă r u un copil cu pălărie de c o w b o y pe oap. Simula e x a c t mişcările călăreţuliv cu m a s c ă n e a g r ă , înainte de a a r u n c a lasoul pe mijlocul nefericitei c î n t ă r e ţ e de la b a r u l chinez (ştiţi m o m e n t u l cînd se produce busculada, uşa se rupe în două sub n ă p r a s n i c a izbucnire de trupuri, i a r lustra a l b a s t r ă a localului e c i u r u i t ă de 100 de gloanţe t r a s e în acelaşi timp). Noi n e - a m plictisit de acest film, copiii însă nu.

Lasoul, c a un c a p de şarpe, se î n v î r t e în a e r , zboară şfichiuitor iprin c e a ţ ă d e a s u p r a aorostradelor înţesate de vehicule — 21

şi, neaşteptat de precis, se strînse în ochiul unei antene colective de televiziune. Copilul t r e m u r ă de frig. î n c e a r c ă t ă r i a lasoului. F r î n g h i a t r e m u r ă şi ea. Buzele copilului, vinete de încoi-dare, se crispează. P l e a c ă trupul puţin în a f a r ă . T r e ­ nurile suspendate, uruitul ce s t r ă p u n g e trist c e a ţ a , golul năprasnic căscat în imediata apropiere, acoperişul uriaşului zgîrie-cosmos, c a r e a t r a g e c a un magnet, t o a t e i se învîrt puştiului în cap şi-1 fac să şovăie.

— Se a r u n c ă ? ţip înăbuşit.

— Taci o dată ! m ă apostrofează robotul Big 5.

P e m a r g i n e a terasei, e c r a n u l ne descoperă o c a r t e u i t a t ă cu paginile zbătute de vînt, nu într-atît încît să n u fim în s t a r e să-i citim t i t l u l : „ E t a j u l 2 5 0 0 " .

Copilul pare înfierbîntat. Ochii-î clocotesc de vise şi hotărîri cavalereşti. Un pas şi... Lasoul îl va salva ? T r e m u r . Mi-e milă şi de copil, şi de influenţa nefastă pe c a r e o poate a v e a asupra minorilor o asemenea l i t e r a t u r ă . P e uşa î n t u n e c a t ă a .scării die serviciu a p a r e figura înfricoşătoare a unei m a m e despletite. închid ochii. Nu v r e a u să asist la clipa cînd trupul nefericitului copil cade în gol d a t o r i t ă ţipătului disperatei mame — Dar ce f a c i ? m ă trezeşte b r u s c din a m o r ţ i r e a spaimei robotul Big 5.

— Nu pot să v ă d asemenea scene !

— Nu ţ i - a m spus că emisiunea a c e a s t a se r e p e t ă a 3 3 3 - a o a r ă ? ! Ah, nu ţ i - a m spus ! a d ă u g ă tot el. Uitasem.

— Nu pot ! Nu pot ! m - a m zbătut cu mîinile pe ochi.

— T e asigur c ă abia a c u m te interesează cel mai mult.

Deschide-i ! î n t r - a d e v ă r , pierdusem cîteva secvenţe din p r e ­ ţiosul reportaj filmat. Nu cele mai importante. Dar mă d u m i ­ r e a m tot mai greu. Mama nu ţipase. Ţinea în mîini o cutie m e ­ talică. E r a un a p a r a t de filmat pentru copii. ,,A ! Ia t e uită, m i - a m z i s ! Ce întorsătură neaşteptată !" Puştiul nu-şi m a i văzuse m a m a , căci şedea cu spatele. F e m e i a , folosindu-se de ceaţă, îi proiecta drept în faţa lui — secvenţele din insulele Aleutine. F i l m în film ? E x a c t .

Se proiecta cu dezinvoltură film în film. Puştiul, m a m a şi noi toţi telespectatorii, umani sau maşini, p r i v e a m cei şapte roboţi c u m cad în prăpastia dintre blocuri, c u m t r e c vertiginos etajele 2 500, 1 000, 479, 305, 100, 58, 36, 10, 5, 2, 1 şi se p r e f a c în pulbere cenuşie. Mişcările dezarticulate ale roboţilor c a22 r e zburau prin a e r e r a u atît de c a r a g h i o a s e încît copilul rîse.

Izbucnirăm în rîs. Copilul îşi desprinse lasoul. „ M a m ă , zise el — , aş v r e a să r e v ă d acest f i l m ! "

Televizorul fu închis. Robotul Big 5 reluă, după o m i c ă pauză: — Uiţi a c e a s t ă perioadă atît de înfîerbîntată, clocotitoare de vise, descoperitoare de lumi necunoscute. E p o c ă specific u m a n ă , cînd eroii sînt divinizaţi, iar puterea e x e r c i t a t a de imitaţie u m p l e de g r o a z ă pe m a t u r i Ei, bine, de azi, copiilor cuminţi, c a şi celor c a r e au î n c e r c a t e x t r a v a g a n ţ e în genul literaturii poliţiste, cavalereşti, al romanului negru, englez, de groază, sau al r o m a n e l o r de aventuri, li se oferă ca m a t e ­ riale filmate : „Morţile m a ş i n i l o r " de la Staţia mondială da radio pentru roboţi. E un film f o a r t e căutat. U n divertisment cu influenţe bune.

S - a u primit declaraţii n e s e m n a t e din p a r t e a unor viitori sinucigaşi, c a r e , văzîndu-şi pe e c r a n m o a r t e a parodiată f o a r t e nostim de nevinovatele maşini, s-au prăpădit de rîs, încît a trebuit să fie culeşi de pe jos cu cărucioarele şi depuşi în fotolii. Nu numai că nu s a u mai sinucis de atunci, d a r au trimis redacţiei scrisori de mulţumire.

— Dragul m e u ! i-am zis, în cele din urmă, robotului Big 5.

E r a m vădit nemulţumit. T o a t e acestea sînt admirabile, g e neroa.se etc D a r iţi dai seama că în situaţia mea, cu 7 349 de lipituri, a r fi peste putinţă s ă - m i reiau vechea m u n c ă .

— Ce-ai să faci ?

— D e o c a m d a t ă nu ştiu ! Mă m u l ţ u m e s c cu ideea că m a t e ­ rialul meu, cel puţin, dacă a produs a t î t e a pagube, este folo­ sitor, într o o a r e c a r e mă.sură. E tîrziu : m ă r e t r a g ! P o a t e a m să devin robot tipograf, ceea ce nu cred ; tipografia e o m u n c ă destul de grea, c e r e încordare. A m să-mi ofer serviciile c a m e d i t a t o r de copii, înainte de a fi a r u n c a t pentru totdeauna în lăzile cu gimoi electronic. I a r tu, Big 5, povesteşte lumii tot c e s-a întîmplat. S ă spui adevărul. L a r e v e d e r e .

— Ai t o a t ă încrederea Cu bine !

A ş a a m nimerit după n e n u m ă r a t e r ă t ă c i r i în postul de p r e ­ p a r a t o r al L a u r e i . A trebuit să m ă ascund şi de publicitate. î n sfîrşit, a c u m t o a t e s-au sfîrşit. Cu L a u r a m - a m înţeles î n t r u totul. D a r c u m pot să-i compun o povestire ştiinţifico-fantas­ tică atîta timp cît m a i a m un pic de minte în cibiocreier ?

V r e a s-o păţesc, de data a c e a s t a cu copiii, ceea c e a m păţit cu roboţii ?

Nici nu m ă gîndesc.

O ^ 23 văd pe L a u r a c u m i n t r ă pe uşă, trecîndu-şi pieptenele prin păr. E f o a r t e f r u m o a s ă . A r e părul ca gălbenuşul de ou şi articulaţiile mici c a ale balerinelor. D a c ă aş fi om, cred c ă m - a ş îndrăgosti. îşi lasă pieptănul pe capul m e u plat. (Ca s ă vedeţi unde a m ajuns I) şi-şi a r u n c ă ochii neglijent peste

pagini. Sînt sigur c ă m e s t e c ă î n t r e dinţi g u m a T u t t i - f r u t t i şi s e gîndeşte la exerciţiile de c a t a p u l t a r e din stratosfera, fapt p e n t r u c a r e i se opreşte p u r şi simplu respiraţia. A ş ! Deo­ d a t ă t r a g e un ţipăt c a şi cînd s - a r fi r ă s t u r n a t N i a g a r a c u capul în jos (ce p ă c a t c ă n u o cunoaşteţi cînd e furioasă I).

— A s t a c e m a i e ! strigă L a u r a şi-mi zvîrle cu hîrtiile în cap. Pieptenul c a d e pe podea. S e sparge. L a u r a nu ia s e a m a . Ţ i - a m spus să scrii o povestire ştiinţifico-fantastică ? Ţ i - a m spus ? A s t a o cunosc pînă şi copiii d e grădiniţă ! N-ai f ă c u t - o , ai să mori. Şi aşa eşti b ă t r î n ! M - a m s ă t u r a t de tine. Şi ieşi din cameră.

P e s t e puţin, uşa se deschise încet. Ceva, n u ştiu bine ce, s e î n t r e v e d e a a m e n i n ţ ă t o r în întunecimea holului...

C a r e din „morţile în s u f i x u l - a t " m i - e h ă r ă z i t ă ?

U ş a s-a deschis m a i t a r e . R u g a ţ i - v ă p e n t r u m i n e !

Semnat, Robotul Big 14

EPILOG

Laura a intrat în cameră fără pistol, ci cu alte 1297 531 de scrisori în c a r e , de d a t a aceasta, mi se propunea tot de a t î t e a ori să fiu p r e p a r a t o r la copii în n e n u m ă r a t e ţări.

Muza m e a inspiratoare de acord cu mine m - a oprit. S - o fi v ă z u t cu cîtă g r a ţ i e îmi c e r e a i e r t a r e p e n t r u acest „ m i c incident". A ţ i fi m u r i t de rîs ! Dar, repet, m ă simt t a r e o b o ­ sit. L a u r a a p r i m i t 10 la l i t e r a t u r ă . Manuscrisul este p ă s t r a t în muzeul şcolii. Astăzi nu-şi m a i p u n e pieptenul pe capul m e u plat, aşa, cu un gest dezinvolt de neglijenţă. M ă l u s ­ truieşte cu v e r v ă şi p a t r u ore încheiate pe zi î n v a ţ ă c u m i n e franceza, engleza, spaniola şi esperanto. Colegii ei rai-au f ă c u t o coroniţă de flori. Sînt f o a r t e simpatizat, totuşi m ă simt atît de obosit. C u r î n d cred c ă a m să fug, să m ă v î r sin­ g u r î n t r - o l a d ă de gunoi electronic, să t r a g capacul după mine, i a r pe piept s ă - m i a g ă ţ o b u c a t ă de hîrtie pe c a r e s ă scrie : „Orice să faceţi în v i a ţ ă n u m a i m a t e r i a l e cu u m o r să n u scrieţi niciodată". C r e d c ă a r fi cea m a i b u n ă i s p r a v ă p e c a r e aş m a i face-o. S ă r m a n ă maşină uzată, c ă r e i a îi plîngi de milă !

Tot B i g 14 o«o—.

24

SHIN ICHI HOSHI Japonia

Pasiunea unui proprietar de bar Robotul acela era într-adevăr o capodoperă. Era un robot feminin- de o frumuseţe atît de desăvîrşită cum numai mîna unui artist o poate plăsmui. Avea întrunite toate însuşirile care constituie farmecul unei femei Poate că înfăţişarea ei aducea prea mult cu o păpuşă...

Nimeni nu mai construise pînă atunci un asemenea robot.

Adevărul este că părea un lucru oarecum stupid să constru­ ieşti un robot numai in scopul de a-1 pune să execute munca unui om, cînd pentru acelaşi preţ s-ar fi putut angaja o mină de lucru corespunzătoare. Fiindcă, judecind după cererile de serviciu, apărute în marile ziare, existau destui amatori.

Acest robot însă fusese meşterit de proprietarul unui bar, în timpul său liber şi numai pentru propria lui plăcere.

Trebuie să ştiţi că, de obicei, proprietarii ^c bar. Ia ei acasă, după orele de lucru, nu pun în gură nici o picătură de alcool. Pentru ei alcoolul este o marfă pe care o vînd, dar pe care nu o folosesc în scopuri personale. Iar beţivanii care frecventau barul lui de bunăvoie îl ajutau să ciştige banii care îi erau necesari pentru satisfacerea vreunei pasiuni oarecare.

Intîmplător, pasiunea lui era să-şi construiască o ferme­ cătoare doamnă-robot. Şi, deoarece era singura lui pasiune, desigur că n-a pre­ cupeţit nici bani, nici osteneală pentru realizarea ei. De pildă» pielea cu care a acoperit-o era atît de moale, incit cu greu o puteai deosebi de aceea a unei femei adevărate. Nu exagerăm cu nimic dacă afirmăm că era mai încintătoare decît fetele veritabile din jurul ei.

Din nefericire, această frumuseţe nu era prea deşteaptă, 25 fiindcă alcătuirea unui creier de structură mai complexă de­ păşea posibilităţile creatorului ei. Era totuşi în stare să răs-

pândă la întrebări foarte simple şi să execute un număr re­ dus de mişcări tot aşa de simple, ca, de pildă, să bea dintr-un {pahar. Proprietarul barului ii puse numele „Bokko-chan" şi o instala pe un taburet, îndărătul tejghelei, ca să n-o poată privi clienţii din prea mare apropiere. Şi astfel, intr-o bună zi, la bar apăru această fată nouă, pe care clienţii o salutară cu multă simpatie. Ea se purtă mul­ ţumitor pînă în momentul cînd începură să-i pună şi alte întrebări decît cele cu privire la nume şi virstă. Şi totuşi, din fericire» nimeni nu-şi dete seama că era vorba de un robot.

— Cum te cheamă, baby?

— Bokko-chan.

— Cîţi ani ai ?

— Sînt încă tînără. , — Bine, dar cît dc tînără ?

— Sînt încă tînără.

— Te-am întrebat cît de tînără ?

— Sînt încă tînără.

Spre norocul ei, clientul de la bar a fost destul de politi­ cos să nu insiste prea mult asupra acestei întrebări.

— Ei, da frumoasă rochie porţi.

— Frumoasă rochie port, nu-i aşa ?

— Ce-ţi place cel mai mult ?

— Ce-mi place cel mai mult ?

— N-ai vrea să bei... să zicem... un Gin Fizz ?

— Aş vrea să bean... să zicem... un Gin Fizz.

Bokko-chan nu refuza niciodată o băutură şi niciodată nu se îmbăta. Era frumuşică, tînără, atrăgătoare şi simpatică ; era o adevărată plăcere să stai de vorbă cu ea. In curînd se duse vestea prin împrejurimi de tinăra fată nouă. Şi numărul vizitatorilor barului crescu simţitor. Şi fiecare client eră bucuros să stea deci la o mică şuietă cu drăgălaşa Bokkochan. Era pe gustul tuturora.

— Care dintre noi ţi-e mai drag?

— Care dintre voi mi-e mai drag?

— Mă iubeşti ?

— Te iubesc.

— Foarte bine. Atunci hai să mergem împreună Ia cinema.

— Foarte bine. Vrei să mergem împreună la cinema? ' — Cînd vrei să mergem ?

Ori de cîte 26 ori Bokko-chan era Întrebată ceva Ia care nu putea răspunde îi făcea un semn proprietarului, şi acesta li sărea imediat in ajutor.

— Ei, domnul meu, nu se cuvine să flirtezi atît de mult cu o domnişoară atît de mică.

După mustrarea severă a proprietarului de bar, insisten­ tului client nu-i rămînea altceva de făcut decît să se retragă, rinjind încurcat, dar plin de demnitate.

Din cînd în cînd, proprietarul barului se apleca la picio­ rul lui Bokko-chan, unde montase un mic vas din plastic. El scotea din acest rezervor toate cocteilurile băute de fata-robot şi, fiindcă era un om strîngător, le servea din nou clien­ ţilor. Se înţelege că aceştia nu observau şi nu bănuiau abso­ lut nimic. Ei nu osteneau să laude fără încetare calităţile lui Bokko-chan. Ii admirau tinereţea şi frumuseţea, caracterul ei atît de egal, faptul că niciodată nu măgulea în mod exage­ rat pe nimeni, că niciodată nu-şi pierdea stăpînirea de sine, cu toate că bea destul de mult. Astfel, din zi in zi, faima lui Bokko-chan creştea, era din zi în zi tot mai îndrăgită şi dato­ rită ei creştea şi numărul clienţilor barului.

Printre numeroşii admiratori ai Iui Bokko-chan se afla şi un tînăr care se înflăcărase atît de mult, încît venea în fie­ care seară la bar. Seară de seară, încerca s-o convingă să iasă cu el în oraş, dar fără succes. Răceala, indiferenţa cu care îl primea însă !1 scoteau aproape din minţi şi de aceea cheltuia mai mulţi bani decît îşi putea permite, numai şi nu­ mai pentru a o impresiona. Vizitele dese la bar costau mult, şi datoria creştea, iar cînd proprietarul barului i-a cerut bani, el a încercat să-i fure de la tatăl său.

Tatăl său însă l a prins asupra faptului şi 1-a certat cu as­ prime. In cele din urmă i-a promis să-i plătească datoriile, dar, în schimb, i-a interzis fiului să mai treacă vreodată pragul acelui bar. In aceeaşi seară, tinărul s-a întors la bar ca să-i plătească proprietarului banii şi. fiindcă ştia că va fi ultima Iui vizită acolo, a băut foarte mult şi a poftit-o şi pe Bokko-chan să-i ţină tovărăşie.

— N-am să mai mă întorc.

— N-ai să te mai întorci. .

— Te întristează ?

— Mă întristează.

— In realitate, nu te întristează.

— In realitate, nu mă întristează.

— Nici o fată nu-i atît de nemiloasă ca tine.

— Nici o fată nu-i atît de nemiloasă ca mine.

— Vrei să te omor?

— Vrei să mă omori? _ _ 27

Tînărul scoase din buzunarul hainei un pacheţel cu pasti­ le, le răsturnă în pahar şi-i întinse paharul lui Bokko-chan: — Ai să bei ?

— Am să bean.

Bokko-chan ridică paharul şi bău conţinutul dinti-o su­ flare.

— Să te ia naiba ! izbucni tînărul.

— Să mă ia naiba !

Hnărul plăti in grabă socoteala şi porni în goană prin beznă.

Era cu puţin înainte de ora de închidere, şi proprietarul barului era bucuros că încasase o datorie atît de însemnată.

Scoase alcoolul din piciorul lui Bokko-chan şi turnă cîte un paliar plin tuturor celor din bar.

— Beţi, oameni buni, strigă el, fac cinste la toată lumea !

Clienţii au ridicat paharul în sănătatea proprietarului de bar, el Ie-a răspuns, la rîndul său, golind şi el paharul.

In noaptea aceea, lămpile în bar nu s-au stins şi radioul a continuat să transmită muzică de dans. Nimeni u-a plecat şi totuşi nimeni nu scotea un cuvînt. Şi a sosit momentul cînd crainicul de la radio le-a urat ascultătorilor „noapte bună", iar emisiunea s-a terminat.

— Noapte bnnă< a răspuns Bokko-chan şi a continuat să aştepte, îu felul ei rezervat şi fermecător, următorul client.

In româneşte de I. COMAN . —o«o •

Citiţi in numărul viitor al Colecţieii

„CASTELUL

CU

STAFII^

de LIVIU MACOVKANU

Şi „SĂGEŢILE DIÂNEI'' de CONSTANTIN CVBLEŞAN

28

Tll

eaiiacii a a a^ranpiai^raB

mism aa

ORIZONTAL: 1) Normative de lucru pentru roboţi şi sisteme automate — Tabel de semnale convenţionale pentru dirijarea de la distanţă a roboţilor; 2) Vehicule lansate de pe Pămtnt în Cosmos şi a căror pilotare poate fi realizată auto­ mat prin telecomandăf prin piloţi-roboţi sau persoane de spe­ cialitate — Fire de sîrmuliţă foarte subţiri care fac legăturile electrice interne ale aparatajelor, astăzi toţ mai mult înlocuite cu reţele imprimate; 3) Stau la baza oricărei invenţii — In­ formaţie manuală sau automată prin care mecanicului de la căile ferate i se dă permisiunea de a ocupa o anumită linie cu garnitura pe care o conduce; 4) Nichel — Notă muzicală — Ansambluri de posturi centrale sau linii de telecomunicaţii utilizate la fixarea unui regim de lucru pentru roboţi şi au­ tomate ; 5) Dirijat de la distanţă — Rinduială ; 6) Măreţi grandios cum e deocamdată un zbor în Cosmos — Prefix; 7) Posedă o însemnată forţă mecanică — Judecător în in­ fern; 8) Marina în familie — In aer! — Livadă (tr.); 9) Ma­ terialul din care era făurit Golem — Beneficiu; 10) Cîntăreţ din trişcă; 11) Personaj legendar, un soi de robot al evului mediu, făurit din lut şi înzestrat cu puteri uriaşe — Cămaşă înflorată — In acest moment (mold.); 12) Transpuneri din­ tr-o limbă în alta care se efectuează într-un timp record de către maşinile electronice de calcul — Două din patru !

VERTICAL: 1) Sistem de bază în realizarea roboţilor 29 sau a aparatelor automate — Get! 2) Sistem cuprinzînd apa­ rate de emisiune şi de recepţie pentru telecomanda roboţilor

— Numeral — Masă densă de vapori care adesea încărcată cu sarcini electrice produce perturbaţii în comunicaţiile ra­ diofonice ; 3) Măsuri vechi de capacitate — Element chimic bun conducător de căldură şi electricitate — Nota diapazonu­ lui ; 4) Conducere directă sau prin telecomandă a unor sis­ teme tehnice sau a roboţilor — î m b i b a t cu apă ; 5) Nota a doua — Stimat — Meu ! 6) Fir — Unitate de forţă in siste­ mele absolute C.G.S. (pl.) ; 7) Came! — Crustacei — Vrilă, acrobaţie aeriană ; 8) Stinghie — Partea cea mai importantă fl unui robot şi cel mai perfect sistem natural de calcul reali­ zat la dimensiuni miniaturale ; 9) Vagon de dormit — Literă gotică ; 10) Ştiinţă slrins legată da teoria reglajului şi a co­ menzii automate, de teoria informaţiei şi de teoria calculelor automate fără de care realizarea roboţilor este de necon­ A. P OSTELNIC ceput ; 11) Trecută prin foc — Măsură; 12) Roboţi!

—A K„UR a ţional Universal Robot" lucrare a scriitoridui ceh Capek. \ REBO... ŞTIINŢIFIC

ANAGRAMAT (6 + 5)

FĂRĂ

CUVINTE

de VASILE MINDRA CRĂIŢA

30

MONOVERB

(8 —12)

DE ^ ALE...

De cîle oi^ » â - t i fpei că patul mi-l fac «ingwrâ!

/ — Gigele,iar ai lâsai frigi­ derul deschis!!!

de GAVRILIU PETRE 31

DIN

SCRISORILE

CITITORILOR]

Am luat tocul în mină cu gîndul să vă scriu, lucru pe care nu l-am mai făcut de cîţiva ani... Am rămas acelaşi cititor fidel al Colecţiei şi al revistei „Ştiinţă şi tehnică". Sint acum elev în clasa o IX-a A la Şcoala medie nr. 1 din Reşiţa. Ca şi pînă acum, o duc bine cu învăţătura...

Ultimele zeci de numere, cu cîteva excepţii, cuprind opere ale scriitorilor români. Sînt sigur că în literatura ştiinţifico-fan­ tastică din ţările socialiste, de exemplu, fexistă destule lucrări in­ teresante, ca dovadă concursul din 1962. Nu spun că lucrările autorilor români nu sînt valoroase, ba, dimpotrivă, ele sînt tot mai atrăgătoare şi mai bine scrise; totuşi, ar fi de dorit ca în paginile Coîecţiei cititorii să întîlnească mai multe opere ale scri­ itorilor străini, din ţările socialiste şi occidentale...'^ împărtăşesc întru totul observaţia tov. Deleanu Vaier privind felul în care trebuie să fie abordate de autori temele povestirilor de anticipaţie. In majoritatea lucrărilor, societatea viitoare este descrisă ca fiind perfectă, iar membrii ei — eroi cu calităţi ex­ cepţionale, care înfăptuiesc totul cu calm şi sînge rece... După opinia mea, oamenii de mîine nu vor fi atît de perfecţi precum îi credem. Bineînfeles, societatea însăşi le va crea condifiile ne­ cesare perfecţionării, dar nici atunci nu toţi pămtntenii vor fi nişte „eroi de fier". Asemenea eroi care nu dau înapoi înointca greutăţilor vor exista, dar ei au existat ţi există şi acum. Mă în­ treb însă: aceşti oameni ai vremurilor viitoare nu vor mai avea probleme, nu vor mai visa, nu vor mai avea defecte ? Ar treOu» ca autorii noştri să scoată mai mult în evidenţă controdtcţiiîe mo­ rale ale personajelor plăsmuite, controdicfti care cred că nu w dispărea niciodată. In această priwinfd, o încercare ce mi se pare reuşită e aceea a lui Gh. Săsărman în recentul său roman „Froba tăcerii". Este interesant faptul câ o mare parte a lucrării gravi­ tează în jurul unei călătorii în Cosmos, iar autorul ar fi putut să cadă foarte uşor pe panta reliefării eroismului personajelor. Este un merit al lui Săsărman că n-a făcut-o, deoarece într-o lucrare După cosmică cum se vede, satisfacem dorinţa corespon­ cu 'temă ar chiar fi fostîn oacest calenumăr tentantă. dentului nostru, publicînd pentru prima oară în româneşte o povestire Vreau în încheiere să vă exprim dorinţa ca să apară mai des StUntifico-tantasttcă japoneză (n. r.). tn Colecţie povestiri despre munca geologilor, care, trebuie s-o recunoaşteţi, este pasionantă (şi mult mai mult decît atît, este Tiparul executat la Combinatul potigrrafic „Casa Scînteli" materia mea preferată).

B A R A N Tuoon elev — Reşiţa i

CAUTATEA HÎRtlEl „A R F O" PRODUS AL

,

COMBKUtUiyi^ CHIMIC .

^

TÎRNÂVENI, ŞlS DE A

BUNA FOI CALITATE FRIJ

IUNIE

41007

1965

aPTD