CPSF_270

"COLECลขIA W

,,POVESTIRI

ล TIINลขIFICO-FANTASTICE

i

HORIA ARAMA

LUMILE STAU DE VORBĂ

270

Colecţia i ,^OVESTIRIŞTIINţlFIC0-FANTASTICE' edifală de revisia

^

• ielinica A n u l Xri 15 februarie 1966

I *

Redactor titarar: A D R I A N R O G O Z Copertn-deton: VICTOR WfOEMANN Preienfareâ qrafUâ: CORNEL OANIIIUC

HORIA ARAMĂ

LUMILE STAU DE VORBĂ 1 K P R X se lăsă la cîteva lungimi sub valuri. D e a s u p r a capului său, d a n s u l delfinilor continua. Corpurile agile descriau sinusoide perfecte, î m p ă r ţ i t e simetric i n t r e apă şi aer. E r a u supli, elastici, neobosiţi. Dupâ ce-i privi o v r e m e , lui K p r x i se p ă r u că tot universul începe o pulsaţie stranie. O respiraţie amplă, r o t u n d ă . Inspiraţie, e x ­ piraţie ; inspiraţie, expiraţie... Ca î n t r - u n delir, î n t r - u n coşmar.

L u m e a în întregul ei prindea să oscileze ca propria sa imagine contemplată prin valul u n d u i t o r al unei ape limpezi, p u ţ i n adînci.

Această ameţeală, această beţie colectivă plăcea la n e b u n i e delfinilor, care n u mai vedeau decît iluzia, nu mai auzeau d e cît armonia. ,,Frumosul m a t e m a t i c " — îşi spuse K p r x .

K p r x se îniipse in apă cu capul înainte şi începu să coboare cu mişcări line, înscriind o spirală î n d r ă z n e a ţ ă .

Se făcea tot mai întuneric. Treptat, presiunea creştea.

Peştii nu-1 l u a u în seamă. De altfel, erau tot m a i rari.

După o j u m ă t a t e de oră, î n t u n e r i c u l cuprinse totul. T r e c u p e Jîti^ă un fluviu d e mîl care cobora d e p e continent fără a se amesteca p r e a mult cu apele înconjurătoare. îi simţi c u r g e ­ r e a calma, ireală, era însă u n a d e v ă r a t c u r e n t care a n t r e n a tot ce întîlnea în cale.

K p r x îşi continuă d r u m u l în linie orizontală. După o altă j u m ă t a t e d e orâ lansă un semnal. La această adîncime, ocea­ nul era pustiu. Aşteptă încordat o secundă, două. In sfirşit^ răspunsul veni, liniştitor.

• îşi reluă înaintarea, îndreptîndu-se de astă d a t ă spre aui şi coborînd în acelaşi t i m p . Mai avea m u l t pină să a j u n g i .

Singui-ătatca acestor locuri il apăsa şi mai puternic detît pla­ toşa dc apă care se îngraşă din ce în ce. Ii părea r ă u să p ă r ă ­ sească jocul delfinilor, privirile lor încrezătoare, d e copii, r e ­ greta peisajul aerian şi terestru, cerul cu nori in f o m ă de peşti, ţ ă r m u r i l e ci4 alge încremenite. Revedea priveliştile imprimate p c relina sa în cele patru zile ule misiunii, şi formele, culo­ rile dădeau viaţă oceanului, sens întunericului. , Un semnal îl trezi din reverie. Ajunsese. Făcu t r a d i ţ i o n a ­ lul t u r d e asigurare? şi se strecură p e i n t r a r e a îngustă.

Aici nu mai era singur, se simţea din n o u î n t r e ai săi. Ceva mai d e p a r t e începeau coridoarele fosforescente. îi plăcea casa lor, cetatea lor submai'inâ, cu labirintul de peşteri Sncîrligate, cu vastele săli ale căror boite se pierdeau în sori de minerale sclipitoare, cu Marea Rotondă a Jocurilor, închizînd o imensa bulă de aer care ocupa j u m ă t a l e din î n ă l ­ ţimea incintei şi u n d e puii î n v ă ţ a u de mici dansul delfinilor.

Solzii luminoşi alcătuiau pe pereţii dc stîncă desene compli­ cate, forme geometrice care aveau menii-ea să insufle optimi.sm. respect pt^ntru studiu, încredere în r a ţ i u n e .

K p r x salută cîţiva apropiaţi, apoi .se Îndreptă spre locul d e odihnă. T r e b u i a să se gîndea.scă la raportul său.

Tăcerea d u r a d e două m i n u t e . K p r x Îşi terminase e x p u ­ n e r e a . A d u n a r e a Primilor Bătrîni rămăsese pe gînduri. întîiul vorbitor fu u n delfin lung, cu capul de u n luciu mat.

— L-am ascultat cu atenţie pe fratele nostru K p r x . C u r a ­ joasa lui cercetare ne-a prezentat u n tablou interesant şi, nu n e îndoim, fidel al stadiului în care se află lumea. î n ţ e l e a p t ă h o t ă r l r e a luat A d u n a r e a Primilor Bătrîni atunci cînd a po­ r u n c i t să se facă încercări de a cunoaşte situaţia p r e z e n t ă !

Imaginea pe care nc-o aduce K p r x este însuflcţitoare. D e ­ ducţiile sale ne-au convins.

Mai ales ne-a mişcat tabloul vieţii fraţilor noştri buni, d e l ­ finii tineri, de a căror evoluţie strămoşii noştri s-au ocupat cu atîta speranţă. Din nefericire, ei n-au depăşit stadiul a n i ­ malic, deşi sînt e x t r e m d e înzestraţi.

Aşteptarea multimilenară a Delfinilor bătrîni trebuie sa ia sfîrşit. T r e b u i e să ieşim din peşteri. T r e b u i e să n e i m p u n e m d r e p t u l la o viaţă m a r i n ă independentă.

Delfinul îşi reluă locul. A d u n a r e a forfotea. Gîndurile se t r a n s m i t e a u instantaneu, fără zgomot, fără efort.

So piezcntă u n alt delfin, foarte ai-gintiu, sclipitor, — K p r x .şi N n r r , care a u vorbit înaintea mea, înoată în optimism. Chiar dacă au cu totul dreptate, va trebui să cînt ă r i m de zece ori înainte de a hotărî. .Să n e amintim învăţămintele trecutului.

Sâ n e amintim că maimuţele antropoide şi Delfinii bătrîni a u evoluat paralel. Câ înainte ca primul pitecantrop să l o ­ vească două pietre între ele p e n t r u a ciopli una. delfinii din specia noastră construiau în apă .şi la ţărmurile oceanelor.

Să ne amintim că, pe cînd planeta noastră era vizitată d e cosmonauţi din alto p ă m î n l u r i , noi r.m fost cei cu care s-au p u t u t îinţelcgc, oamenii ne.ştiind altceva decît să se prosterneze în fiiţa sferelor cai'e protejau capetele solilor din astre. Noi am primit mesajul lor de unitate a vieţii în Cosmos şi comoara experienţei lor tchnice-ştiinţifice.

Să n e a m i n t i m era fericită în care tehnica înaltă a m a r ţ i e nilor ne-a dat posibilitatea să depăşim limita fatală a dezvollării noastre, absenţa membrelor articulate, prin folosirea d i ­ rectă a foi'ţei gîndului. Să n e a m i n t i m zilele de legendă cînd delfinii au realizat platformele de la Vdnvh-fh, sau Blbk, cum ii spun oamenii, destinate să-i primească pe ultimii vizitatori cosmici ai Pămîntului. Sau despre mesajul adresat omenirii prin chipurile de piatră, gigantice şi grăitoare, cioplite şi in­ stalate de strămoşii noştri pe acel frămîntat fund de ocean care, conform previziunii învăţaţilor, avea să se înalţe a n de a n pînă va ieşi de sub apă, spre a deveni ceea ce astăzi n u ­ mesc oamenii Insula Pastelul, Aceasta ca să nu m s i vor bun despre construcţiile suboceanice de utilitate publică sau artis­ tice, despre templele antice ale delfinilor, in p a r t e r u i n a t e ori acoperite de mîluri, unele considerate drept opere ale uma­ nităţii, altele igiiorate d e oameni sau ascunse lor, . Să n e a m i n t i m de epoca în care s-a considerat că evoluţia omului permite o alianţă, Sâ n e a m i n t i m generozitatea stră­ moşilor noştri, care a u trecut peste prăpastia s u p e r i o r i t ă ţ i i , care ne despărţea de bipezii inteligenţi, peste posibilităţile n o a s l i e de a-i domina, p e n t r u a realiza o u n i u n e frăţească.

Eşecul a fost total, sîngeros.

Apoi a venit uitai-ea, atît p e n t r u oameni, cît şi p e n t r u del­ fini. Oamenii uită tot, uită repede. A u u i t a t limbile vorbite de ei încă acum două-trei milenii. A u u i t a t provenienţa unor simboluri care n-au m u r i t încă, p r e c u m sirena, femeia-peşte, care m a i trăieşte în mitologiile lor penti-u a desemna, d&sigiir, din punctul lor d e vedere, ademenirea mincinoasă către o falsă fericire. Vagi reminiscenţe împiedică şi astăzi unele, popoare să consume carnea delfinilor. Alte n e a m u r i n e vînează. D a r să nu u i t ă m că oamenii pot fi şi antropofagi.

Clarvăzători au fost Bătrînii d e l f i n i !

Oamenii au ocupat întreg P ă m î n t u l , au început să coiinde mările, sa p r i n d ă 51 să Ie disece vieţuitoarele. A u r m a t o epocă de n e î n t r e r u p t progres ai umanităţii. Coplanetarii noş­ tri au dezvoltat considerabil tehnica, fără a o neglija pe a răz­ boiului. Aceasta le-a deschis nesperate posibilităţi de a se ucide î n t r e ei. N-au ezitat s-o facă. şi Ia nişte proporţii c a r e ne-au îngrozit, Devenea limpede că p e n t r u delfini m o m e n t u l era pierdut. înţelepţii noştri au dedus că începem o epocă de regres. A u pus la adăpost în peşteri valorile tradiţionale şi au izolat aici aproape întreaga specie a Delfinilor bătrîni, dedicînd-o s t u ­ diului şi conservării civilizaţiei oceanelor. Celelalte specii ale delfinilor au trebuit lăsate în voia soartei, î n aceste condiţii, avem noi d r e p t u l să riscăm totul p e n ­ tru o încercare de ordin idealist ?

Nu avem acest drept. Noi sîntem o specie sacrificată să nu gustăm bucuria libertăţii, viaţa între semenii noştri, sub cerul albastru, p r i n t r e insulele verzi. Virtutea noastră este r ă b d a r e a . P î n ă cînd omenirea nu va prezenta g a r a n ţ i i m a ­ xime, n u trebuie să r e l u ă m contactul.

O î n t r e b a r e se auzi din rîndul celor d e faţă : — C u m se împacă cele spu.se aici cu spectaculoasele reali­ zări ale omenirii în diterllc d o m e n i i ?

Răspunsul c u r m ă frămintarea care se ghicea : — Evoluţia nu c niciodată egală în toate direcţiile. Aşa se explică faptul că, d u p ă ce au disecat şi au studiat toate a n i ­ malele, p r i n t r e caro şi pe delfini, oamenii nu au observat de­ cît de curînd că între volumul şi circumvoluţiunile creierului delfinilor tineri şi ale celui omenesc există uria.şo apropieri.

Ei sînt departe d e a t r a g e toate concluziile unei asemenea des­ coperiri şi nici nu bănuiesc existenţa delfinilor inteligenţi.

K p r x medita în colţul său. P e n t r u el era limpede. Avea să urmeze o n o u ă epocă a prudenţei. Funcţia de conservatori ai civilizaţiei îi anchilozase pe Bătrîni. Unii manifestau u n orgoliu absurd. Ei ar fi v r u t ca oamenii să cadă în genunchi în faţa delfinilor, iluminaţi asupra marii erori în care trăiau şi apăsaţi do o vină imemorială. încercase să-i convingă cu calm, a r g u m e n l î n d solid şi fără patimă, d a r nu reuşise. Tinerii aveau să se zbenguie mai d e ­ p a r t e în unduiri de o simetrie geometrică, m i n a ţ i de u n instinct despre care nu vor şti că e al frumasului...

O m u l care va încerca să comunice cu delfinii va dispera cercetîndu-i fraţii inferiori, pînă va r e n u n ţ a la încercările sale spre a nu deveni obiect de batjocură publică.

Simţea u n gust a m a r , î n el năştea, p r i n d e a forţă, se r a m i ­ fica în toate fibrele corpului, ca o altă coloană vertebrală, o hotărîre, ,

Valurile i m p r e g n a t e de soare, s a t u r a t e de lumină se s p ă r ­ geau triumfal de stîncile ţ ă r m u l u i . K p r x îşi continuă u r m ă ­ rirea. Delfinul singuratic d e la care nu-şi desprindea ochii .se ţinea în apropierea bărcii. Pescarul sorta peştii din plasă. Era î n c r u n t a t , cu faţa bărboasă, inexpresivă, dar găsi răgazul sâ surîdâ tînărului delfin care evolua graţios şi să-i arunce o coajă de pîine. Delfinul o prinse din zbor, făcu cîteva volute, apoi se î n d e p ă r t ă uşor, ca spre a m u l ţ u m i .

K p r x îi ieşi în cale. Execută u n m a r e n u m ă r d e ondulări, dîndu-i tlrcoale celuilalt, care nu întîrzie să-i r ă s p u n d ă . Un t i m p cei doi p ă r u r ă prinşi î n t r - u n straniu d u e t coregrafic.

Delfinul tînăr îl observă cu oarecare uimire. K p r x făcu u n salt lateral şi porni să onduleze vertical, invitîndu-şi p a r t e ­ nerul să-1 ux'meze. Acela o făcu. Se zbenguiră astfel m u l t ă vreme. î n t r - u n tîrziu K p r x profită de realizarea unei distanţe fsuficiente şi se retrase la odihnă. Tinerii, aceşti copii ai n a ­ turii, e r a u neobosiţi. Lui îi lipsea a n t r e n a m e n t u l .

Ss gîndt la ai săi, la farmecul peşterii submarine, la cei pe care-i părăsise. Desigur că acolo îl condamnau, îl blamau pe fugar, încercînd să-şi explice de ce nu o făcuse cu prilejul misiunii. Probabil dublaseră paza, poate chiar desfiinţaseră intrările ştiute de el s p r e a-1 împiedica să le trădeze. îl durea inima. Era neîndoios aşa, n u se putea sâ nu fie considerat u n trădător. Poate că şl trimiseseră împotriva lui o expediţie de pedeapsă.

Execută o rotaţie, examinînd spaţiul înconjurător. Nimeni decît, mai departe, delfinul tînăr şi pescarul.

Revenise zile în şir Ia micul ţ ă r m pescăresc, u n d e li vedea apărînd cu o punctualitate matematică. Pescarul avea întot­ deauna ceva p e n t r u el : u n biscuit, o bucată de turtă. Uneori îl păcălea nruncîndu-i un ambalaj strălucitor, o sticlă goală, d a r tînărul delfin nu se supăra, iar pescarul îl împăca p e dată.

Jocurile continuară şi ele. I n t r - o zi, cînd crezu că-1 c u ­ noaşte îndestul, K p r x se opri în faţa tînărului şi făcu cîteva pase magnetice spre a-1 ajuta să-şi concentreze atenţia. Delfi­ n u l tînăr era încordat.

— Fii atent, ordonă K p r x prin influxuri cerebrale.

Delfinul t î n ă r îl privea.

— Fă ca m i n e ! transmise K p r x . Apucă peştele ăsta şi aruncă-1 în barcă.

K p r x prinse uşor î n t r e maxilare u n pui d e cegă care se zbătu nebuneşte.

— Fă ca mine, fă ca m i n e ! r e p e t ă K p r x , !

Executa un mic salt şi azvirli peştele, ncobseival, in barcă.

Repetă operaţia de cîteva ori. Deodată delfinul tînăr se î n v e ­ seli. Făcu citcva t u m b e elastice, apoi se repezi pe. u r m e l e u n u i peşte galben cu pete maronii, îl prinse din zbor, apoi il a r u n c ă In barca pescai'uluL K p r x îşi simţi inima î n d u r e r a t ă de fericire. Aşadar, n u e r a totul p i e r d u t ! Tinerii mai p u t e a u î n v ă ţ a ! P u t e a u lega firul evoluţiei de acolo de u n d e se rupsese de al fraţilor lor supe­ riori.

Pescarul privi cu mii-are înapoi, în spatele .său. Dc u n d e a p ă r u s e r ă p e ş t i i ? K p r x se repezi pe u r m e l e delfinului tînăr, care gonea o nouă victimă.

— Uită 1 transmise el cu toată puterea. Uită i m e d i a t !

Delfinul t î n ă r trecu pe lîngă peştişorul urmărit, făcu o t u m b ă şi reveni, mirat, fără scop. K p r x execută u n cerc d e adio ş i se îndepărtă.

4 Plaja era plină de o lume în ciudate costume, foarte colo­ r a t e . B ă r b a ţ i şi femei se înghesuiau pe cheiuri, pc digurile bolovănoase, pe scările în spirală ale celor două faruri. Se c ă ţ ă r a s c r ă pe acoperişul vilelor dc la mal, pe terasele restau­ rantelor, în copacii de pe p r o m e n a d ă .

Cu ţipete asurzitoare indicau aripa sclipitoare a mării, întinzînd mîini febrile spre a indica locul u n d e zăreau delfinul.

Circulaţia în această p a r t e a localităţii era î n t r e r u p t ă , noi şi noi m a s e d e oameni apărînd, de astă d a t ă îmbrăcaţi de oraş. Arhipline de curioşi, bărcile săltau primejdios la d e b a r ­ cadere, legate ca nişte cîini în lanţurile lor.

K p r x evolua graţios, î n t r - u n a d e v ă r a t balet. Arabescuril-j savante ale mişcărilor lui se împleteau uimitor în migăloase construcţii, p e n t r u a se dizolva în frumuseţea logică a unor figuri geometrice. A e r u l sufocant şi ameţitor, inhalat fără vrerp, soarele orbitor şi curcubeul lichid al apei se u n e a u pen­ t r u a-i da o stare euforică, încîntătoare. Făcea eforturi sâ se păstreze la limita beţiei delfinilor, să-şi apere luciditatea, r e p e tîndu-şi didactic scopul evoluţiilor sale.

Izbutise, într-adevăr, sâ atragă atenţia. Lumea de pe plajă înţelegea că asistă !a u n fenomen neobişnuit. Cu acest delfin ţ e petrecea ceva.

U n elicopter ţîşni ca o libelulă peste apa zbuciumată a m ă r i i . P e o fereastră, u n obiectiv lung se aplecă primejdios, a m e n i n ţ ă t o r . Se filma.

8'

Ca la u n semnal, ţoale bărcile, supraaglomerate cum erau, so desprinscrâ de ţ ă r m . Cu ţipete stridente, înotătorii se l a n ­ s a r ă în apă. Cei de p e mal îi susţineau cu strigăte de încu­ rajare.

Vînătoarea începuse. Oamenii cedaseră dorinţei infantile de a p u n e mina po m i n u n e a văzută.

Citeva bărci cu motor se repeziră să-i taie retragerea lui K p r x . Elicopterul cobora cu u n h u r u i t teribil. Cîtevă mici ambarcaţii se r ă s t u r n a r ă . Sirenele şalupelor tşuicrau. Scaru suprasolicitată a u n u i far se prăbuşi, plină de forme omencişli. î n j u r u l lui K p r x , totul forfotea, vocifcrînd, înotînd, vîslind. Bărcile spintecau valul. înotătorii agitau palme roz lii picioare nervoase. Figurile lor e r a u deformate de efort şL aveau ochi b u l b u c a ţ i ca ai peştilor.

K p r x înţelese că d ă d u s e greş. Spectacolul său nu-şi a t i n ­ sese ţinta, n u 4 atrăsese p e cunoscătorii lumii apelor, pe savanţii oamenilor, pe înţelepţi, ci pe aceia care se zbenguiau pe lingă plâji cu inconştienţa cu care o făceau tinerii delfini în largul oceanului. î n joaca lor era primejdie.

Se opri. Cu capul în afara apei, privea. Cei mai apropiaţi u r m ă r i t o r i se opriră şi ci. Din u r m ă îi împingeau însă. alţii, iar de pc mal, din bărci, prin gurile portavocilor u r l a u în­ demnuri.

K p r x făcu o înaltă răsucire prin aer, întorcînd spatele ţ ă r ­ mului, şi .se p r ă b u ş i în adine, î n o t ă oblic spi'e fund, îndepărtindu-se de ţ ă r m . Trecu pc sub degetele picioarelor celor mai îndrăzneţi înotători, po lingă baza pietroasă a difiului pe care mîlul încă nu avusese timpul să se depună, p e sub carenele albe, tăioase. Undeva, în faţa lui, se legăna, î n t r e două s t r a ­ turi de ape, u n înecat. îl ocoli îşi se î n d e p ă r t ă spre adîncurile brune, i

Trecuseră săptumîni de zile. K p r x ocolea ţăi-mul conti-f nentului. Despica leneş ape dezolate şi reci. Deasupra v a l u r i ­ lor se lăsa u n cer incolor.

S e h r ă n e a puţin. Slăbise .şi-şi pierduse convingerea cu care pornise. Se simţea inutil şi tînjea după peştera Bătrînilor, d u p ă bucuriile rafinate ale cunoaşterii, d u p ă încrederea fra­ ţilor săi, d u p ă u n sens al existenţei.

Renegat d c cei pe care-i părăsise, aflat în imposibilitate dt^ a comunica omenirii mesajul său, m u r e a sufleteşte. O a m e n i i e r a u fiinţele sălbatice care-1 u r m ă r i s e r ă lîngâ plaja d e a u r .

De ce o făcuseră ? Ce aveau de gînd ? Ce s-ar fi întîmplat în clipa în care a r fi pus m î n a pe el ? Vedea cu destulă claritate. î n a i n t e de a-1 p u t e a păstra sau trimite celor interesaţi ori chiar elibera, şi l-ar fi disputat î n t r e ei cu atîta energie încît nu se ştie ce s-ar fi ales din K p r x . E v a d a r e a sa, era limpede, fusese p r e m a t u r ă , niciodată nu poţi fi îndeajuns de p r u d e n t .

Victoria e a celui care n u riscă, spuneau Bătrînii delfini.

Probabil că aveau temeiuri să gîndească aşa.

Se consolă privind steaua de sub ocean, l u m i n a pe care oamenii o aprinseseră lîngă ţ ă r m , ca u n far oglindit în ape, u n far scufundat care nu contenea să clieme, zi şi noapte, irezistibil, înşelător. Era frumos. K p r x ii dădea uneori tîrcoale, maliţios, fără a cădea în capcană. Era peretele imens al u n u i acvariu submarin, u n spaţiu luminos în care peştii p u ­ teau n u m a i să intre, n u şi să iasă, u n d e r ă m î n e a u mai m u l t sau mai p u ţ i n înainte de a dispărea în condiţii misterioase.

Spectacolul era totuşi plăcut, l u m i n a e t o t d e a u n a o bucu­ rie, iar peştii a r ă t a u fericiţi. Asta însă îl îngrijora, pe oameni e greu să-i înţelegi, iar peştii sînt uneori atît de proşti.

P e el nu-1 interesa acvariul, el avea mai mult, avea totul, oceanul şi p a n o r a m a ţărmurilor, văzduhul, libertatea.

Se afla acum la o distanţă respectabilă de acvariu, îl şi uitase. Era preocupat. înapoia sa era u r m ă r i t o r u l . î n timpul din u r m ă apărea mai des. Oceanul era m a i p u ţ i n populat. P e K p r x îl t r a v e r s ă u n fior. Ghicea misiunea delfi­ nului din spatele său. Nu-1 cunoştea. Avea pe spate uşoare irizaţii galbene. Nu părea că a r voi să-1 atace. Ar fi a v u t n e n u ­ m ă r a t e prilejuri s-o facă. Ar m a i fi p u t u t încerca să-1 imobili­ zeze pe căi hipnotice. D a r nu. Gălbejitul se învîrtea la d i s t a n ţ ă în j u r u l lui şi aştepta. Ce a n u m e ? Ordine ?

Ideea că e u r m ă r i t îl e n e r v a pe K p r x , îi dădea u n g u s t rău, ca fierea peştilor. î n o t ă m a i d e p a r t e fără a da vreo atenţie u r m ă r i t o r u l u i .

Deodată, din faţă văzu apropiindu-se u n perete. Coti în stînga. Peretele cotea de asemenea. Se afla într-o mică înfun­ d ă t u r ă care se boltea peste el şi sub el, avînd, ca o j u m ă ­ tate de ou, u n singur perete liber.

K p r x se întoarse. P e acest perete, singurul luminos, se desena silueta gălbejitului.

Ezita să-1 urmeze în ceaţa înfundăturii. Sau considera inutil s-o facă. P a t r u l a leneş, ca o lipitoare, pe alburiul ieşirii, s t r ă duindu-se să p a r ă inofensiv.

Nepăsarea gălbejitului era bine jucată. Perfidie sau i n o ­ cenţă ? Nu c u m v a luase drept u r m ă r i t o r u n delfin dornic d^e companie, care n u înţelegea de ce este ocolit ? Mişcările celui din faţa sa p ă r e a u să amintească ceva, pe cineva... Nu c u m v a era prietenul pescarului ? S-ar putea ca tînărul delfin să-1 fî 10 — —

recunoscut ori să fi simţit nevoia instinctivă dv a-1 urma.

Micile experienţe ale lui K p r x p u t u s e r ă lăsa u r m e ăc neşters în subconştientul primitiv al fratelui său.

El era ! Astfel se explica totul : şi peregrinările pe urmele lui K p r x şi timiditatea, ezitarea de a se apropia şi chiar uşoara nepăsare, lipsa de insistenţă a urmăritorului.

K p r x se înduioşa. înviorat, sări spre ieşire. Tînărul nu p ă r u să-1 observe. K p r x făcu o t u m b ă voioasă în jurul lui. Atunci delfinul se răsuci brusc, îl aţinti cu ferocitate şi se năpusti îna­ inte. K p r x simţi îngheţîndu-i sîngelc. Greşise.

Cu o mişcare m ă i a s t r ă execută u n dublu opt care-1 n e d u ­ m e r i pe u r m ă r i t o r . Laşul voise să meargă la sigur. Aştepta;;.' îndelung să-1 surprindă la u n colţ primejdios. K p r x se simi/i vitalizat. Instinctul de conservare îl electriza. Ţîşni ca un bo­ lid către adversar. Acesta trecu în defensivă. î n clipa în caie se putea crede că avea să lovească, lunecă pe el ca o săgeată, împlîntîndu-se adine în carnea lichidă a mării. Pînă să se dez­ meticească u r m ă r i t o r u l , K p r x cîştigase un avans. Gonea înlrc straturile foşnitoare ale apelor, p r i n t r e sardele rare, care să­ r e a u la o p a r t e din calea sa, şi alge plutitoare, impasibile. Ca două torpile îndîrjite, flăniînde, căutîndu-se cu încăpăţînarc, cei doi delfini sfîrtecau m a r e a , îi nimiceau echilibrul, fără ca v r e u n zgomot să trădeze la suprafaţă d r a m a ascunsă.

U r m ă r i t o r u l era u n vlăjgan puternic. Distanţa dintre cei doi scădea. Meandrele neprevăzute în care-1 a n t r e n a imagina­ ţia lui K p r x n u izbuteau să-1 obosească. î n faţa lui K p r x a p ă r u din n o u lumina plăcută a acvariului.

Acolo îl aştepta captivitatea, acolo e r a u oamenii sălbatici de pe plaja aurie, cei ce-1 vînaseră înot, cu barca şi elicopterul.

Poate că totuşi acolo era şi el, omul de care avea nevoie, l i n acvariu s u b m a r i n era o investiţie, omul care 1-a făcut avea mijloace să-1 apere, dacă ar Ii vrut-o. Era o şansă. înapoia lui gonea moartea. Se repezi spre labirintul de sticlă al intrării pe care ştia că n-aro să-1 mai traverseze înapoi. Aşa cum se aşteptase, gălbejitul nu îndrăzni să-1 urmeze.

— Domnule Clay, domnule C l a y !

1

P e culoarele micului institut privat alerga 'un bătrînel, j gata să se sufoce de astmă. D u p ă ce coti de cîtev» ori şi u r c ă î două etaje, năvăli asupra unei uşi în care b ă t u cu pumnii t o b a . | — Domnule Clay... u n delfin !

J n

i

Uşa se deschise şi cel căutat apăru, cu faţa pătrată, p r e ­ lungită artificial p r i n t r - o mică b a r b ă de ţap.

— Un delfin ? !

— A i n t r a t chiar acum în acvariu. Un altul se învîrtoşte în preajmă.

— Ai închis i n t r a r e a ?

— Nu, poate i n t r ă şi al doilea.

— D a r dacă iese şi p r i m u l ? Fugi şi închide !

Clay privi î n c r u n t a t în u r m a bătrînului.

— F r e d d y începe să se ramolească.

Porni apoi după el, cu paşi mici şi grăbiţi, uşor ţopăind.

— Ei ? întrebă în m o m e n t u l în care, deschizînd larg uşa de fier a subsolului adine, în faţă i se arătă, ca u n imens ecran de televiziune, peretele dublu, de sticlă, al acvariului.

F r e d d y îşi ştergea transpiraţia cu o b a s m a colorată. îşi trăgea sufletul pe o banchetă, lîngă micul canal care comu­ nica, p r i n t r - o ecluză, cu acvariul şi care era colţul său favorit. î n loc de r ă s p u n s făcu u n gest. Inutil, căci delfinul, lung de peste trei metri, se vedea foarte bine.

Clay se învîrti cu mîinilc în şolduri, privind pe cît se p u ­ tea m a i de aproape cetaceul. Un delfin, asta n u intrase în calculul său. Acvariul era m a r e , desigur, şi bine împărţit, totuşi u n delfin are nevoie de spaţiu şi de h r a n ă , un delfin costă, dar m a i ales n u e specialitatea lui, ce să facă cu e l ?

Desigur, n u avea să-1 elibereze fără a profita la m a x i m u m , trebuia să calculeze cum, în orice caz n u va neglija presa, popularitatea, reclama. P e u r m ă v a vedea, se va gîndi şi v a acţiona logic. Care e p r e ţ u l u n u i delfin ? Trebuie să telefoneze.

P r e ţ u l u n u i d e l f i n ? Al acestui delfin, şi a n u m e după c a m p a ­ nia de p r e s ă ! Porcul, gîndea, î n t r e t i m p o să-mi mănînce toţi peştii !

— Alo, telefona n e r ă b d ă t o r două ore m a i tîrziu. Profeso­ rul Maderra, vă rog. Nu, nici u n fel de asistent, e .strict per.sonal şi secret. Aici Clay... Alo, profesore ? ! Ai vreo t r e a b ă azi după-arniază ? Atunci lasă totul, ia-ţi rabla de Ford'57 şi vino pînă la Clay. Fleacuri, delfinii tăi pot să aştepte. Sau dacă nu, ia-i cu tine, în b u z u n a r u l de la vestă... Aiurea, n u - ţ i spun da loc. N-ai decît să plesneşti de curiozitate. î n orice caz poţi să te bărbiereşti. Lui F r e d d y nu-i place să te v a d ă jegos...

La ora 16, sala acvariului era plină de mici gazetari, foto­ grafi, reporteri de cinema şi televiziune. Clay făcea declaraţii senzaţionale. Se p ă r e a că delfinul fusese atras prin mijloace asupra cărora p r o p r i e t a r u l institutului prefera să păstreze o tăcere misterioasă. Comportarea animalului era ciudată. De pildă, oricine putea să v a d ă că n u se atingea de pe.ştii din ac­ v a r i u . Or, apetitul delfinilor este binecunoscut. P r i n ce metodă 12 •• ^

îl conduce domnul Clay pe noul său captiv ? Nu ne-o spune, se m u l ţ u m e ş t e să ne facă cu ochiul.

Reportofoanele se învîrtesc, telexurile portative transmit, flashurile fulgeră, camerele iau vederi în lumina îmbelşugată de care d o m n u l Clay, o gazdă excelentă, s-a îngrijit din timp. Şi, iată, este ora 16,48, uşa se deschide şi apare Maderra, profesorul Maderra, savantul care discută cu delfinii, omul cu o r ă b d a r e de elefant.

Prof e surprins, orbit de lumini, uluit de reporteri, inti­ m i d a t de fotografi. Prof e u n savant, pc cînd domnul Clay e u n om de lume, o personalitate publică. Clay îi explică ceva, e radios, îl apucă de braţ, .se plimbă cu el ca pe chei pe lîngă mi­ cul canal de faianţă, îl conduce spre acvariu. Prof schimbă o pereche de ochelari cu alta, priveşte delfinul, e foarte inte­ resat ; n u şi cetaceul, acesta a r a t ă destul de plictisit, probabil îi stingheresc pereţii, sînt de cristal, 22,5 m m . Fabrica „Steelglass" g a r a n t e a z ă rezistenţa...

E noapte. Au trecut şase ore de cînd laboratorul e pustiu şi întunecat. î n cabinetul său, Clay îşi freacă mîinile şi b a t e voios cu palma, ca pe u n a r m ă s a r n ă z d r ă v a n , u n teanc de ^iare de seară ce-i p o a r t ă fotografia pe întîia pagină.

N-a fost o afacere proastă. P e u r m ă , acest M a d e r r a v a plăti o chirie destul de piperată p e n t r u laborator şi i n t e r n a t u l său. î n sfîrşit, m a i r ă m î n e piaţa, u n delfin n u e o scrumbie, a t î r n ă cîteva sute de Icilograme, se caută p e n t r u grăsime... Şi, iată, uşa laboratorului s-a deschis. M a d e r r a a p r i n d e o l u m i n ă calmă, albăstruie. A r e gesturi moi, ai zice că înoată.

Cu u n astfel de gest somnoros răsuceşte u n robinet .şi dă dru­ m u l apei în canalul de faianţă care s t r ă b a t e laboratorul.

Apasă apoi pe u n buton. O mică mişcare în acvariu şi iată-1 pe acesta comunicînd cu ecluza încăpătoare. Delfinul e pasiv, se lasă a n t r e n a t în ecluză, priveşte cum scade, pe n e s i m ţ i t e , , apa. î n cele din u r m ă , nivelurile apei din ecluză şi din canalul de faianţă sînt egale, ecluza este deschisă şi delfinul poate luneca î n t r e pereţii care sclipesc în reflexe de culoarea a m u r ­ gului.

Delfinul e liber, lunecă încoace şi încolo, profită de spaţiul prelung, cercetează tot ce-i în jur. P e banca lui F r e d d y şade Prof, gînditor.

Liniştea e perfectă, n u se aude altceva decît clipocitul apei, al stropilor care, la,fiecare mişcare m a i bruscă a cetaceului, 13

cad pe dalele alb-vcrzui. P r o l îşi priveşte noua cunoştinţă, se întreabă ce ar zice delfinul dacă ar şti în ghearele cui s-a vîrît cu tot dinadinsul, dacă e să-1 credem pe Clay. Ce-ar zice dacă ar afla cum a parvenit acest pseudosavant, acest negustor de peşte care, în loc săişi ocupe locul în hală şi să vîndă la kilogram, poartă lavalieră şi pretinde p r e ţ u r i fabuloase proşti­ lor. P e n t r u că el, Clay, e isteţ. Se descurcă al dracului d e bine.

Să luăm, de pildă, moda acvariilor gigantice introdusă de el în lumea milionarilor, cărora le vinde peştii săi decorativi. P r e ţ u l ideii a fost construcţia ,,institutului", a acestei capcane lustru­ ite şi fluorescente spre care peştii vin singuri. Şi iată, acum el însuşi, Prof, omul care-şi dă prea bine seama cine este Clay, se află la cheremul lui, va trebui să plătească, din puţinele fonduri de care dispune la Universitate, p e n t r u delfinul acesta. Va t r e b u i s-o facă şi o va face, d a r m a i întii să vadă în ce m ă s u r ă delfinul o merită, dacă nu-i u n cre­ tin ori u n degenerat, dacă are aptitudinile deosebite despre care vorbea Clay.

Prof îşi ridică privirile a s u p r a delfinului şi r ă m î n e în­ cremenit. K p r x îl ţinteşte cu ochii săi bulbucaţi, în care, c u t r e m u r ă t o r , sclipeşte o lucire inteligentă.

Nu se poate, e greu de dovedit, cu toate că ideile lui Ma­ d e r r a în l e g ă t u r ă cu posibilităţile delfinilor sînt cunoscute, discutate, combătute, deci sancţionate oficial, nu se poate să fie aşa, e p r e a simplu, simplist. E nevoie de probe, d e e x p e r i e n ţ e clare, metodice, e x p e r i e n ţ e plicticoase, d a r care să ducă la concluzii de nezdruncinat. Şi m u n c a începe. Ani de e x p e r i m e n t e migăloase, r e p e t a t e îndelung cu alţi delfini sînt reluaţi. Cetaceul este pus î n si­ tuaţiile cele m a i diverse care se pot improviza ,cu ajutorul sunetului, al luminii, t e m p e r a t u r i i . N e n u m ă r a t e p r o b e sînt r e ­ z u m a t e î n t r - o singură şedinţă e x p e r i m e n t a l ă interminabilă, p e n t r u că subiectul înţelege dintr-o d a t ă şi ţine m i n t e şi p e n t r u că efortul de comunicare p a r e să nu-1 obosească.

Prof s-a înfierbîntat, şi-a scos haina, şi-a smuls c r a v a t a , şi-a suflecat mînecile. P e t î m p l e îi coboară transpiraţia. Delfi­ n u l face mişcări uşoare în canalul prelung, apoi se întoarce s p r e el, gata să continue.

A c u m Prof trece la încercarea cea m a i grea, la vorbire.

Tenace, a î n v ă ţ a t o femelă-delfin să rostească 100 de cuvinte, destul de clar.

Prof se apropie mult, cît m a i m u l t de faţa apei, spune l i m ­ pede şi r e p e t a t : — Delfin, delfin, delfin...

P a u z ă p e n t r u fixare. P e u r m ă iar : — Delfin, delfin...

— Dlfn... !4 • . 4

I s-a p ă r u t sau ?... De la p r i m a încercare ? E de necrezut.

Deşi, ca de obicei, vocalele suferă.

Să încercăm u n nou cuvînt. Mai simplu. Dar n u m a i din vocale. Să n e a j u t ă m cu gestul.

< : | ! ]

Prof a r a t ă spre sine :

i

— Eu, eu...

I

Tăcere. Din nou :

I

I

— Eu...

Gest c ă t r e sine, gest c ă t r e celălalt.

j

— Eu, eu, cu...

I

Merge greu, era de aşteptat. Vocalele... i Dar ce se aude ?

3 — Dlfn... Dlfn... | — Delfin, da, foarte bine. D a r d e ce delfin în loc de eu ? j Desigur, din punctul tău de vedere c tot una, e logic, d a r n u ; importă... Cum, cum să nu i m p o r t e ? ! Dacă e logic... Să fie; logic ? Un delfin gînditor ? ! !

3 Nu se poate !

Prof t r a n s p i r ă din belşug, cămaşa lui a r a t ă ca o zdreanţă, p ă r u l îi cade în ochi. Delfinul se plimbă graţios prin a p a ! limpede. Se duce, revine, priveşte s p r e Prof : j — Dlfn... \ Prof îşi palpează fruntea, îşi ia pulsul, nimic nu e normal, I fruntea îi arde, pulsul a luat-o razna, d a r cum să fie n o r m a l cînd asistă la întoarcerea lumii pe dos ?

Mîna caută febril butoanele, cetaceul este împins uşurel înapoi în ecluză de c ă t r e u n piston care goleşte canalul. Del­ finul e ascultător, face cîteva curbe uşoare, în limita spaţiului, se întoarce m e r e u şi priveşte ciudat pe e x p e r i m e n t a t o r . Trece j singur din încăpere în încăpere, aşteaptă r ă b d ă t o r umplerea | ecluzei, lunecă apoi în acvariu fără să aibă nici o clipă a e r u l ; surprizei. Prof îşi a d u n ă pe dibuite haina, cravata, lasă n e - j glijent lumina aprinsă şi iese aiurit pe culoar, fără să v a d ă l încotro merge, tîrîndu-şi pe jos lucrurile şi uitînd să închidă^ uşa în u r m a sa. :^ S ă p t ă m î n i l e a u trecut în zbor. L u c r u l cu delfinul îl pasio­ nează pe M a d e r r a . P e r f o r m a n ţ e l e cetaceului sînt impresio­ n a n t e . D a r M a d e r r a n u a r e spiritul practic al lui Clay, n - a r e de gînd să facă din delfinul său u n clovn, cu atît mai p u ţ i n să devină dresor d e circ.

8

15

Pasiunea sa e ştiinţa. Iar pe linia cunoaşterii şi a înţele­ gerii fenomenului îi lipseşte o dală foarte importantă. Are nevoie să ştie dacă delfinul său este -sau nu normal. Poate face p a r t e dintr-o specie încă necunoscută ? î n orice caz are nevoie do creierul lui K p r x . , îşi dă seama că p e n t r u a-1 obţine este nevoie să-1 dis­ trugă, de aceea nu se hotărăşte. Disecţia creierului promite însă enorm. La naiba, e m a i uşor să faci disecţia unui creier uman decît al u n u i animal, fie acela şi un e x e m p l a r foarte r a r ? P e n t r u ştiinţă e atît de i m p o r t a n t încît sacrificiul nu e prea mare.

Probleme sînt multe. Să-i plătească lui Clay. Să nu piardă nimic din cele realizate pînă acum cu delfinul. P e Clay îl va m u l ţ u m i cu cîteva poliţe de care se va ocupa ulterior.

Mai d e p a r t e însă ?

Nu e convins că va merge pînă la capăt. Cînd nu e sub acelaşi acoperiş cu delfinul gîndeşte mai liber, mai practic.

Cu el de faţă însă şovăie, are u n sentiment al crimei.

Hotărăşte să-şi facă totuşi pregătirile necesare. îşi pro­ cură u n a p a r a t de filmat şi, în s i n g u r ă t a t e a nopţii, repetă în faţa obiectivului toate fazele experienţelor sale. Delfinul e ascultător, îl urmează cu îndem.înare pe calea dorită, pan­ glica sensibilă din a p a r a t vede totul, reţine totul.

Perioada aceasta durează cel mai mult, ea are însă un sfîrşit ; Prof vede capătul ei apropiindu-se ca pe al unei frînghii pe care o strîngi. Ultima zi vine, c m e r e u mai aproape, a venit, a trecut. Ce facem acum ? Prof bea un coniac d u p ă altul şi se gîndeşte. O a doua soluţie ? Nu există. Decît a b a n ­ donarea experimentului. P e n t r u ce ? P e n t r u ca d o m n u l Clay să vîndă cetaceul la kilogram ? Ori, şi mai rău, v r e u n u i co­ lecţionar de curiozităţi vii, căruia să-i liniştească nervii după nopţile p i e r d u t e ?

Prof se hotărăşte. Semnează poliţele p r i n care se decapi­ tează el însuşi, dă peste cap u n ultim bol de coniac şi i n t r ă în laborator.

Mîna lui d r e a p t ă strînge o cange. Strînge cangea spasmo­ dic, se teme să nu-i cadă pe dalele albe.

Delfinul este iarăşi în canalul său. Se plimbă voios, se simte acasă. î n miezul acesta de no^apte e mai vioi ca nici­ odată. Un aer de crimă domină momentul. Prof vede totul p r i n t r - o perdea sîngerie, sînt ochii săi roşii. Delfinul însă nu bănuieşte nimic.

Prof t r a g e aer în piept. Ridică b r a ţ u l drept, strînge can­ gea solid. E foarte bine că b ă u t u r a i-a însîngerat ochii, vede miti puţin. Inima i se strînge şi ea, dar b r a ţ u l nu coboară.

. U : ' • ,.

o mişcare şi cangea zboară cu o precizie neaşteptată, zboară d r e p t c ă t r e delfin, se înfige în carnea lui, se înfige adînc, delfinul nu m a i are scăpare. Nici n - a r fi avut u n d e fugi, canalul e atît de mic. Laşă v î n ă t o a r e a unei vietăţi în­ t e m n i ţ a t e . Prof t r a g e cu toată puterea, delfinul e greu, d a r trebuie t r a s afară din canal, pe dalele albe, care se vor umpl-t; de sînge, pe dalele albe unde va avea loc operaţia. Prof t r a g e mereu, îndelung, cangea se înfige tot mai adînc, delfinul nu poate să scape, dar nici n u se apropie, delfinul e mereu la aceeaşi distanţă, nemişcat, îl priveşte pe Prof.

Acesta tresare, e uimit, în m î n a d r e a p t ă ridicată în aei strînge cangea, cangea care n-a zburat, cangea care n-a fost aruncată, pe care n-a p u t u t - o arunca.

De ce n-a făcut-o ? îşi aminteşte foarte limpede că era •hotărît s-o arunce, că m e n t a l o şi aruncase.

Va repeta operaţia. Orice sentimentalism are o limită.

Prof ridică mîna, mîna care strînge cangea, şi ţinteşte delfinul. Acesta se leagănă în apă şi-1 priveşte cu ochi b u l ­ bucaţi. Delfinul îl priveşte, şi omul înţelege că nu va putea s-o facă. Nu mai e stăpîn pe voinţa lui, ar îndeplini mai curînd o poruncă a celui din faţa sa.

M a d e r r a îşi şterge fruntea, azvîrle cangea î n t r - u n colţ.

M a d e r r a alungă delfinul în acvariu. Se grăbeşte să-şi t o a r n e pe gît u n coniac şi să-şi a d u n e gîndurile. Delfinul se poartă ciudat, se r e t r a g e de-a-ndaratelea, iar cînd întoarce spatele se arcuieşte puternic spre a n u - l scăpa din ochi pe M a d e r r a .

A înţeles intenţiile lui, i-e frică de el. îl condamnă. î n ziua u r m ă t o a r e , M a d e r r a întîrzie să a p a r ă în labo­ rator, Cînd o face are aerul u n u i vinovat. In colţul ei, can­ gea e m a r t o r u l intenţiilor sale din ajun.

P r e o c u p a t de ideea eşecului, Prof deschide ecluza. Del­ finul întîrzie însă, n u se grăbeşte să i n t r e în ecluză. Se plimbă nepăsător, nici nu priveşte spre ea ori spre labo­ r a t o r u l iluminat, Prof se încruntă, e p r i m a revoltă a delfinului, p r i m a neascultare. Nu a r e cum să-1 silească să vină în ecluză.

Cetaceul înoată cu mişcări d e balerin, îşi b a t e joc de u r m ă r i ­ torul său.

M a d e r r a îşi f r ă m î n t ă creierii. Nu poate a d m i t e p u r şi simplu că delfinul a intuit primejdia, deşi la alte animale se întîmplă curent.

A p i e r d u t încrederea elevului, a ş a d a r a p i e r d u t totul. Ce-i d e făcut ? C u m să demonstreze absenţa relelor intenţii, r e ­ nunţarea ? ^ . — . 47

Prof ia cangea şi-o azvîrle d e m o n s t r a t i v . Insuficient, î.şi dă singur seama. Atunci o a r u n c ă în canalul alb, pistonul o împinge în ecluză şi iat-o zăcînd i n e r t ă la fundul apei.

Delfinul n u 1-a u r m ă r i t cu dinadinsul, s-a a r ă t a t perfect degajat. îşi continuă volutele în m a r e l e acvariu, ca şi cum nimic n u s-ar fi întîmplat. Cînd şi cînd priveşte, dimpotrivă, spre întunecimile oceanului care constituie peretele opus al palatului submarin. ' Au trecut cîteva zeci de minute, p r e l u n g i t e cu mult rafi­ n a m e n t . Prof e pe cale să obosească, nervii săi sînt şi aşa cam uzaţi, cînd, în mod v o l u n t a r şi a p a r e n t fără nici o legă­ t u r ă cu cele î n t î m p l a t e anterior, delfinul p ă t r u n d e în ecluză.

Prof e luat p r i n s u r p r i n d e r e , n u ştie ce să creadă, închide totuşi ecluza, p u n e pompele în funcţiune şi, iată, în sfîrşit, delfinul e iarăşi în faţa sa. Ondulările sale în albul c a n a ­ lului sînt volute largi, solemne, astăzi nu e de loc jucăuş, p r o p u n e u n pact î n t r e oameni serioşi, fără farse. M a d e r r a înjură încet, p e n t r u că, absurd, i-au dat lacrimile.

Au trecut alte săptămîni. P e culoarul laboratorului vine M a d e r r a . Coridorul e pustiu, dar el se întoarce, precaut, şi pîndeşte o secundă, să nu fie u r m ă r i t . I n t r ă apoi, încuind în u r m a lui uşa.

P r i v e ş t e spre acvariu. K p r x e acolo, îl aşteaptă. Privirile lui M a d e r r a şi-au p i e r d u t ascuţimea, omul p a r e îmbătrînit.

Face u n pas ca să se apropie de obiectul studiului său. Este intimidat. D a r se stăpîneşte.

U r m e a z ă ritualul obişnuit. Acvariul e pus în comunicaţie cu ecluza, ecluza cu canalul şi din nou, ca în atîtea rînduri, omul şi delfinul stau faţă în faţă. Savantul nu trădează însă nici o intenţie, e cu totul pasiv, ca un şcolar care ascultă lecţia, oricum ca u n spectator. Delfinul face uşoare mişcări în sus şi în jos p r i n apa canalului, n - a r e nevoie să-1 privească pe Prof p e n t r u a-i t r a n s m i t e imaginile pregătite p e n t r u azi.

Prof e în posesia vmei s u m e de cunoştinţe inaccesibile p î n ă acum. îi vine g r e u să realizeze că aceste reprezentări n e m a i p o m e n i t e îi a p a r î n t r - o suită logică, mai mult decît cinematografică : didactică, d a r faptul este evident. îi vine greu să creadă că ele e m a n ă de la fiinţa din faţa lui, d e la superbul fus a r g i n t i u care nu pare să se obosească prea m u l t cu omul care-1 priveşte. Dar o allă ipoteză nu se a r a t ă , 18

decît nebunia, u n a inexplicabil de logică, o nebunie stranie, cu program, o nebunie n e b u n ă .

Prof vede interioarele peşterilor Bătrînilor delfini, îi vede în colocviile lor, îi a u d e vorbind în ciudata lor limbă fără vocale. Il vede pe K p r x părăsind peştera, despărţindu-se de paznicii ieşirii care o blochează, cu gesturi de o logică indis­ cutabilă, îl vede pe delfinul din faţa sa, pe care îl recunoaşte d u p ă cîteva s e m n a l m e n t e sigure, îl vede în compania delfi­ nilor obişnuiţi, a căror înfăţişare, abia acum o remarcă, nu p o a r t ă a m p r e n t a efortului logic.

Imaginaţia dirijată de a d e v ă r a t u l conducător al e x p e r i ­ mentului, delfinul, îl poartă în t i m p u r i imemoriale, îl face să asiste la construcţia platformelor de pe Baalbek, la î n m ă r m u r i t o a r e a ieşire din v a l u r i a Insulei Pastelul, cu fantasticele ei m o n u m e n t e . Cetaceii dispun de nemaipomenite aparataje, p o a r t ă u n fel de contrascafandri, plini cu apă. Aripioarele lor a r a t ă altfel decît astăzi, sînt şase la n u m ă r şi îndeplinesc funcţii de mîini şi picioare, după nevoie, d u p ă cum servesc şi la înot. îi vede p e aceşti stranii strămoşi ai lui K p r x vorbind cu coborîtori din n a v e i n t e r p l a n e t a r e , în v r e m e ce oameni goi puşcă fug scoţînd ţipete n e a r t i c u l a t e ori se trîntesc la p ă m î n t şi d a u din picioare.

Vede m a i apoi nişte delfini intermediari, m a r ţ i a l i şi obo­ siţi, foarte a s e m ă n ă t o r i cu cei din peşteri, avînd m e m b r e l e atrofiate, probabil prin multimilenară nefolosinţă, încercînd să trateze cu oameni în piei d e animale, cioplind în stîncile ţ ă r m u r i l o r emblema paşnică a sirenei.

Vede m a i apoi chipurile î n c r u n t a t e ale bipezilor sfărîmînd basoreliefurile, înfigînd simbolic şi ucigaş t r i d e n t e metalice în m a r e , ca nişte n e p t u n i geloşi. înţelege stupoarea şi dez­ gustul Delfinilor bătrîni, r e t r a g e r e a lor t r e p t a t ă , apoi accep­ t a r e a definitivă a r u p t u r i i . î n c e r c a r e a vine tîrziu, delfinii n u m a i sînt o specie tînără, n u pot începe o viaţă de războinici ş i n u vor s-o facă. înţelepţii dezbat, hotărăsc. T r a n s p o r t ă cu mijloace tainice în peşteri vestigiile civilizaţiei lor, distrug ceea ce n u poate fi ascuns ş i se retrag, cu grosul speciei, în peşterile suboceanice. La porţile ferecate b a t zadarnic stoluri de peşti argintii, delfinii tineri se zbenguie prin preajmă, s t r ă b ă t u ţ i de o m i r a r e inconştientă. Apoi se resemnează, se î m p r ă ş t i e în m ă r i m a i p u ţ i n populate, u n d e îşi uită fraţii.

Delfinii tineri se apropie iarăşi de oameni, care n u - i a t a c ă însă, fără să se î n t r e b e de ce, cum n u se î n t r e a b ă ce c a u t ă în mitologie sirenele ori t r i d e n t u l n e p t u n i c . T r e b u i e să a p a r ă 19 u n savant modern ca să se constate ponderea ş i calitatea creierului delfinului, fapt care n u duce pe n i m e n i la concluzii m a i îndrăzneţe.

Aici Prof este zguduit de u n fior.

A r fi poate vremea, îşi spune, i se spune, n u m a i ştie, a r fi poate v r e m e a ca Delfinii b ă t r î n i să r e i n t r e în scenă, oamenii au evoluat suficient, iată cît de d e p a r t e a u ajuns cunoştinţele lor, deşi uneori, pe plăji, se comportă copilăreşte, d a r sînt oameni şi oameni, cum sînt delfini şi delfini, n u este aşa ?

10 Timpul a înnebunit, t i m p u l îşi face de cap. Cînd au t r e c u t două luni ? Poliţele p e n t r u laborator, p e n t r u acvariu, p e n t r u peştii d i n t r e pereţii lui s-au tot adunat, im m o r m a n întreg, suficient de gros ca să înăbuşe orice entuziasm. M a d e r r a însă nu ţine scama de nimic, el e ca t i m p u l , n e m ă s u r a t şi nebun.

Aceste două luni valorează aur, blocuri masive de aur, în m ă s u r a în care ştiinţa poate fi evaluată. Prof se c u t r e ­ m u r ă gîndindu-se ce imensă, ce n e b ă n u i t ă p a t ă albă .a cu­ noaşterii va dispărea prin dezvăluirea datelor a c u m u l a t e de ei.

Dezvăluirea lor... Nu e o t r e a b ă simplă. Dacă n u se p r e ­ găteşte foarte bine, dacă n u se dovedeşte invulnerabil, va fi luat d r e p t mistificator. Evident, u n studiu încheiat, perfect rotunjit a r cere ani în şir, c u m i-au cerut şi p î n ă acum experienţele sale copilăreşti cu delfini de rînd. A n i de studiu, adică bani, foarte m u l ţ i b a n i . De u n d e ? Publicarea datelor a c u m u l a t e a r p u t e a să acopere o p a r t e i m p o r t a n t ă a d a t o ­ riilor sale. Va scrie totuşi o carte, ea îi va aduce n u n u m a i izbăvirea de spectrul poliţelor, d a r şi consacrarea.

O carte. M a d e r r a trece pe culoarele reci, căptuşite cu faianţă, iar î n a i n t e a lui t r e c e cartea. O vede, o atinge cu ochii. P e culoare miroase t i p a r u l proaspăt. M a d e r r a t r a v e r ­ sează bulevardele, pieţele, maşinile fulgeră pe lîngă el cu viteze primejdioase. D a r el n u le observă, el u r m ă r e ş t e o nălucă, e cartea p e care o visează cu ochii deschişi.

Noaptea îşi continuă lucrul cu K p r x . Zilele, în schimb, le preface în nopţi. Cărţile se scriu la l u m i n ă artificială.

I n t r ă în biroul său zidit cu volume răscercetate, coboară perdelele groase la ferestre, a p r i n d e l a m p a de pe birou, îşi face o cafea t a r e . E b u c u r o s că a venit noaptea, ziua lui d e lucru.

Capitolele se aştern, se adaugă, manuscrisul se îngroaşă văzînd cu ochii. E o întrecere dramatică. O întrecere cu timpul.

20 ^ '— -'

i

Cu poliţele. Cine va ajunge mai înainte la finiş ? Cine va cădea istovit, huiduit, p i e r d u t ?

Prof n u se ocupă cu ordinea ideilor. N u încă. Scrie mai întîi despre ce-i este mai aproape de suflet. Capitolele finale sînt scrise febril, arse parcă de un foc interior. „Şi acum, ce-i de făcut ? — scrie Maderra.

Să p u n e m aceste descoperiri î n t r - u n dosar bine legat şi să le închidem î n t r - u n safe ?

Să popularizăm, dimpotrivă, noile cunoştinţe despre n a ­ t u r a delfinilor în toate manualele şcolare ?

Ce p u t e m face cu ceea ce ştim ?

Mai m u l t e lucruri.

P u t e m ignora, ca şi pînă acum, lumea dt^lfinilor, păstrînd descoperirile ca pe nişte piese de muzeu. I n felul acesta vom corespunde întocmai atitudinii n e î n c r e z ă t o a r e a Bătrînilor delfini. N u m a i că aceştia şi-au elaborat tactica judecind omul după fratele său primitiv.

Delfinul nu ne-a întins încă «mîna». S-Str putea s-o facă.

Ce-i vom r ă s p u n d e ?

Mai g r a v este faptul că dezvăluirea descoperirilor noastre nu va curma comportarea crudă a omului faţă de acest ani­ mal, ci o va agrava în continuare.

Văd în j u r u l meu oameni gata să profite de cetaceii i n t e ­ ligenţi în modul în care-şi exploatează p r o p r i i i lor semeni.

Clay abia aşteaptă să supună un popor rjeexperimentat în a r t a de a-şi a p ă r a libertatea. Fantezia celor ca el este gata şă găsească o mie de mijloace de a profita de situaţi^ în care milioanele delfinilor le-ar sta la dispoziţieNu se ştie cum vor primi oamenii descoperirea că P ă m î n tul a p a r ţ i n e la d o u ă feluri d e vieţuitoare. S î n t sigur că mulţi vor vedea în aceasta o invazie a unei alte lumi şi, deprinşi să apere ceea ce posedă, vor p u n e totul la bătaie p e n t r u a afirma o s u p r e m a ţ i e inutilă şi neprimejduită.

Văd u n sălbatic război împotriva delfinilor, cu distru­ gerea m a r i l o r rezervaţii d e inteligenţă d i n peşterile s u b ­ oceanice. Delfinii vor fi vînaţi, e x t e r m i n a ţ i c a a l t ă d a t ă negrii în sudul Africii. Li se va inocula m o r b u l care va face să piară întreaga specie. Se vor infecta oceaJ^ele, aşadar ţ ă r ­ murile continentelor, brîuri sinistre de mc?arte, vor sufoca uscatul, îndoielnic refugiu al oamenilor.

D a r dacă cineva, u n stat sau m a i m u l t e vor găsi căi d e înţelegere cu delfinii ? Dacă vor izbuti să-i convingă ori să-i ^ 21 constrîngă să-i urmeze î n t r - u n război ? SaH dacă vom face noi înşine aceasta, la ce t r e b u i e să se a ş t e p t e omenirea ?

Văd u n război fantastic, un război n a v a l în care delfinii atacă şi d i s t r u g flote m o d e r n e p e n t r u a s e r v i u n u i interesat.

Văd o r e v ă r s a r e a oceanelor pe continent, a r m a t e m a r i n e suind pe fluvii, pe rîuri, pînă în m u n ţ i . Barajele cad, podurile sînt distruse, capitalele t ă i a t e în două, apa devine o p r i m e j ­ die, apa ucide, ea nu mai poate servi industriei, nu mai poate fi b ă u t ă p e n t r u că e mediul vieţii adverse, al vieţii agresoare. Forţa n u m ă r u l u i şi groaza aduc popoare întregi la cheremul celui care dispune de cheia spre înţelegerea cu delfinii. Şi dacă delfinii înşişi, exasperaţi de noua dezamăgire ce li s-ar pregăti, ar hotărî e x t e r m i n a r e a umanităţii ? Dacă..."

— Nu ! strigă M a d e r r a în s i n g u r ă t a t e a biroului său, în u m b r a nopţii sale artificiale. Cu a m î n d o u ă mîinile acoperă manuscrisul, îl strînge la piept, îl a p ă r ă de orice privire, îl ascunde adînc în sine, mai adînc, îl îngroapă înapoi în con­ ştiinţa sa, de u n d e a izvorît.

Nu, aceste idei nu trebuie să fie cunoscute, descoperirile sale n u t r e b u i e să ajungă pe mîna lui Clay, a celor ca el.

E mai bine ca ele să piară o dată cu manuscrisul, o d a t ă cu el însuşi.

Cu mîini t r e m u r î n d e , M a d e r r a caută chibrituri. Manuscri­ sul încape cu greu în sobă, e voluminos. M a d e r r a dă d r u m u l la gaze. Sub ochii lui dilataţi, foile ard. Se răsucesc şi ard, se înnegresc şi ard. Scrisul a p a r e o clipă auriu, d a r a r d e şi el, fiecare literă arde, fiecare idee. î n jocul dezmăţat al flă­ cărilor vede volutele îndrăzneţe ale unor delfini aurii care se zvîrcolesc martirizaţi pe ruguri, îi vede înotînd în oceane de foc, înecîndu-se în apele iluzorii, incendiare.

Din î n t r e g manuscrisul a r ă m a s n u m a i o g r ă m a d ă neagră, informă de cenuşă. Opera sa a pierit. N-au r ă m a s decît poliţele.

Nici el n-a căzu.t, n-a ars o d a t ă cu delfinii săi, nu s-a stins o dată cu focul. M a d e r r a n u se poate privi în ochi.

Se ridică cu greu. Porneşte spre laborator. Afară e o zi strălucitoare, soarele găseşte în fiecare colţ de p i a t r ă u n prilej p e n t r u a-şi răsfrînge l u m i n a ca î n t r - u n diamant. Pe Prof îl u s t u r ă ochii, obişnuiţi cu noaptea, cu cele două nopţi, n o a p t e a - n o a p t e şi noaptea-zi, î n t r e care şi-a î m p ă r ţ i t orele în aceste luni neverosimile. Soarele glorios împroaşcă ace d e aur, ace fierbinţi, care i se înfig adînc în ochi, sfîşiindu-i.

Prof vrea să ţipe, v r e a să plîngă, nu poate să ţipe în plină stradă, nu poate să plîngă în plină zi, e un om în toată firea, î n t r - o lume de oameni în toată firea.

D r u m u l c greu, d r u m u l e lung, d r u m u l se sfîrşeştc totuşi.

Prof dibuie intrarea, ca într-o noapte inversă, prea î n t u n e ­ cată p e n t r u ochii săi, se î n d r e a p t ă direct spre laborator, ştie d r u m u l pe dinafară.

22 .

Iată-1, în fine, faţă în faţă cu K p r x . Delfinul este s u r ­ prins. Delfinul n u înţelege. N u este ora lui Prof. Nu este Pi-of. Prof deschide ecluza, îl cheamă la el în laborator, Prof îi vorbeşte în felul său, lui Prof i se luminează ochii cînd îl v e d e pe el, pe K p r x . Omul acesta cu priviri pierdute, omul acesta care n u deschide ecluza, care n u se b u c u r ă de r e v e ­ derea lor n u e Prof, e u n om rău, u n străin.

E şi u n om distrat. Iată, în loc să deschidă ecluza, n e p r i ­ ceputul de el a deschis poarta d e comunicare cu oceanul.

K p r x n u e atît de naiv încît să profite. K p r x îl aşteaptă p e Prof, Prof a r e nevoie de el, au t r e b u r i de rezolvat î m p r e u n ă . Şi totuşi în faţa lui este Prof, n u m a i că unul de n e r e c u ­ noscut, u n u l care n u stă de vorbă cu el, ci îl alungă. Ce s-a î n t î m p l a t ? î n t r e a b ă K p r x . Dar Prof n u răspunde, se face că n u aude, n u vrea să audă.

Vrei să plec ? Te-ai plictisit de cunoştinţa noastră ? Ţi-ai p i e r d u t încrederea în mine ? î n tine ? Ce s-a întîmplat ?

Prof n u răspunde, Prof e ursuz, e chiar ameninţător, e în s t a r e să deschidă ecluza, să m ă aducă în canalul alb p e n t r u a folosi cangea. Cangea e în fundul acvariului, d a r poate că ascunde o alta, n u se ştie cîte căngi a r e Prof.

Să plec ? De ce să plec ? De ce să plec aşa ?

Poate că m ă t r i m i t e înapoi la ai mei, poate îmi cere să t r a n s m i t Delfinilor b ă t r î n i mesajul pe care el însuşi îl va t r a n s m i t e oamenilor ? A t u n c i de ce n u mi-o spune ? De ce m ă evită ?

P o a t e a suferit u n eşec ? O m a r e dezamăgire ? P o a t e e r î n d u l m e u să încerc, e r î n d u l m e u să fac totul, să risc totul ? Asta n u mi-o poate cere, asta mi-o pot p r o p u n e n u m a i eu însumi, el o ştie şi-şi dă seama că voi înţelege.

Ei bine, sînt gata. O voi face. Voi veni în faţa alor mei, le voi povesti totul şi ei vor înţelege. Voi reveni, căci el m ă va aştepta, şi-i voi s p u n e ce a u h o t ă r î t Bătrînii delfini.

Poate că atunci chipul lui se va lumina, ochii lui se v o r lumina şi va fi fericit.

O m u l apasă tot t i m p u l m a n e t a care deschide acvariul către ocean, apasă în neştire, apasă inutil, p o a r t a c ă t r e ocean n u poate fi mai deschisă decît este. O m u l apasă totuşi, privindu-1 pe K p r x ca pe u n frate de care se desparte, p e care-1 iubeşte sfîşietor şi pe care-1 u r ă ş t e p e n t r u că pleacă, p e n t r u că t r e ­ buie să plece, p e n t r u că va pleca.

Delfinul ezită încă, ondulează nehotărît, v r e a să cîştige timp, d a r aşteaptă zadarnic, nici u n gest revelator n u se arată, şi atunci cetaceul se apropie de p o a r t a oceanului.

Acesta e m e r e u oceanul ştiut, oceanul visat, oceanul natal, cu adîncimi şi volume translucide, cu popoare argintii d e 23 sardele şi alge clătinătoare. Oceanul cu v e r d e m u r d a r , cu

n e g r u adînc şi albastru. Un leagăn imens, cel mai generos d i n t r e toate, leagănul vieţii.

Delfinul p r i v e ş t e o ultimă d a t ă înapoi şi iese în ocean. înoată liber abia de cîteva minute. Dar se simte bine.

E în elementul său. Acvariul, abia a c u m îşi dă seama, avea ceva sufocant. Era claustrarea. Oceanul e altceva.

De u n d e v a în faţă îi apare o imagine familiară, propria sa imagine răsfrîntă în ocean. î n părţi, alte imagini ale sale, m e r e u m a i m u l t e . Sînt fraţii săi a d e v ă r a ţ i , sînt delfinii, cei p e n t r u care făcuse totul, cărora le d ă r u i s e totul, pînă şi uitarea.

K p r x face o t u m b ă şi porneşte către delfini. E n e r ă b d ă t o r să-i ajungă. l a t ă - i cum se apropie, s u b m a r i n e argintii, suple şi agile, care incintă ochiul. Ei vin c ă t r e el, îl înconjură, p r o ­ babil miraţi, probabil curioşi, au încins o a d e v ă r a t ă h o r ă în j u r u l lui, se b u c u r ă cu toţii de întîlnire.

Ei se apropie mereu, vin tot mai aproape, îl ating cu corpurile lor fermecătoare, îl ating cu boturile lor prelungi, ca nişte ciocuri, îl ating insistent, dureros, ca î n t r - o î m b r ă ­ ţişare dusă prea departe...

-o»o-

24

FANTEZIE Şl REALITATE ELENA MANTU cercetător ştiinţific principal

Instalat în faţa unui hidrofon subacvatic special, delfinul din Haioai arc o convorbire telefonică transpacifică cu un del­ fin din Florida. Sunetele emise de delfin şi recepţionate de hidrofon sînt apoi amplificate şi transmise prîntr-un cablu obişnuit la 7 000 km distanţă. Început de roman fantastico-ştiinţific ? Nicidecum!

Fotogra­ fia pe care o vedeţi, însoţită de o ştire laconică, a fost publi­ cată în revista „Science News Letter", Dacă \n urmă cu 10 ani această ştire ne-ar fi făcut să zîmbim îngăduitori, azi nu numai că nu sîntem surprinşi, dar aş­ teptăm şi mai mult. Dovadă, literatura ştîinţifico-fantastică, care încearcă să meargă în intîmpinarea descoperirilor celor inal semaţionale şi care se dovedesc in cele din urmă reale.

Nu mal esla un lucru neobişnuit, nu mai miră pe nimeni faptul că delfinii emit sunete cu diferite semnificaţii: semnal de alarmă, anunlarea unui „ospăţ", atracţia dintre mascul şi femelă etc.

25

Cum a ajuns să înţeleagă omul toate acestea ? Se fac înre­ gistrări pe benzi de magnetofon ale sunetelor emise de delfini în diferite împrejurări.

Se compară sonogramele, se trag con­ cluzii. John C. Lilly, pe baza unor astfel de studii, ajunge la concluzia că delfinul poate imita vocea omului într-un regim acustic diferit şi chiar că ar putea învăţa să vorbească.

Acest lucru a părut o exagerare chiar şi pentru oamenii de ştiinţă.

Iată însă că în august 1963 a fost înregistrată pe bandă de magnetofon o imitare a vocii omeneşti de către o specie de delfin cunoscut în ştiinţă sub numele de Tursiops. Desigur că mai există şi păsări care pot face acelaşi lucru. La delfin este vorba însă de mai mult; spre deosebire de păsări, el înţelege ce vrea să spună şi nu imită în mod mecanic. De asemenea, anumite mişcări pe care le execută în cadrul dresajului nu le efectuează pur şi simplu mecanic, ci face legătura între gestu­ rile, vocea, intenţia dresorului şi ceea ce are el de făcut. Acest lucru nu-l realizează nici chiar atit de îndrăgitele maimuţe care imită omul ca o copie fără a face însă legăturile respec­ tive dintre cuvînt şi ideea pe care o reprezintă.

Ce dovedesc toate acestea ? Că delfinul este mai inteligent decît celelalte animale, chiar şi deqît maimuţa care trecea pînă acum cîţiva ani drept cel mai apropiat animal — ca inteligenţă — de om.

Biologii, studiind sistemul nervos al delfinului, au dovedit că acest comportament are o bază materială. Creierul delfinului raportat la greutatea corpului se apropie de cel al omului, prin greutatea, structura, numărul de circumvoluţiuni etc.

Aceasta ne dovedeşte posibilitatea unei mari inteligenţe. Şi din punct de vedere morfologic creierul delfinului corespunde unui înalt grad de inteligenţă şi aptitudinii de a învăţa.

Redescoperirea calităţilor acestui îndrăgit animal a avut loc la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial. Un îngrijitor de animale dintr-un acvariu de circ marin din S.UA. a obser­ vat că, spre deosebire de celelalte animale din acvariu, delfinul (Tursiops trutucatus) se apropia fără nici o teamă de el, mînca din mîna lui, înţelegea cînd îi spunea anumite lucruri, cînd făcea anumite gesturi. De aici şi pînă la dresarea lui era un pas. Au apărut din ce în ce mai mulţi dresori de delfini.

As­ tăzi nu există spectacol de circ marin din care să lipsească nu­ mărul de atracţie cu delfini! Aceşti talentaţi „actori" ajung la performanţe uimitoare : fac salturi de 6 metri, „merg" în coadă, joacă baschet, remorchează vase, trec prin cercuri de 26 —— •

foc, după un salt la 4 in deasupra apei, taie în două ţigara pe care o ţine în gură dresorul şi pot chiar cînta!

Pentru acest actor atît de puţin pretenţios se cheltuiesc to­ tuşi milioane de dolari pe an şi 150 de oameni de ştiinţă se ocupă cu stxidierea lui numai în S.U.A. Se pune întrebarea : de ce atîtea investiţii ? Ce aşteaptă omul de la „vedeta" circurilor marine ? Cunoscîndu-se foarte bine organismul, felul lor de a reacţiona, comportamentul, del­ finii ar putea fi dresaţi mai uşor în vederea unor scopuri im­ portante. Omul aşteaptă de la delfini foarte mult. El vrea să-l înveţe să detecteze obstacolele, să vină în ajutorul echipajelor submarine, al scuf^mdătorilor, al scafandrilor în pericol. De multe ori ruperea cablurilor submarine primejdicieşte viaţa celui scufundat. în aceste momente intervenţia trebuie făcută în secunde. Minutele ar putea însemna moartea. Delfinul paz­ nic şi prieten credincios ar putea interveni prompt, salvînd cu uş7irinţă ceea ce nu ar mai putea salva nici un aparat.

Delfinii pot fi făcuţi folositori în nenumărate alte împreju­ rări. Ei ar putea executa semnalizări submarine sau ar putea remorca chiar mici vase. Pe baza unor experienţe s-a apreciat că puterea de remorcare a unui delfin este de 2 CP. S-a constatat că delfinutare o forţă de 10 ori mai mare decît toate celelalte animale, inclusiv omul. Bineînţeles, această forţă este raportată la greutatea corpului. Un delfin de 2 tone se aruncă uşor deasupra .apei la 2 metri înălţime!

In recente experienţe cu laboratoare submarine delfinii au jucat rolul de curier, fiind folosiţi pentru a face legătura cu va­ sele de la suprafaţa apei. Ei pot înota neobosiţi, cu o viteză de 50—60 km!oră, timp îndelungat, fără un consum prea mare de energie.

Delfinii, vedetele circului marin, sînt în acelaşi timp ani­ male „de laborator" extrem de interesante. Oamenii de ştiinţă vor să dezlege prin ei mimeroase taine. Delfinii demonstrează cum se poate mişca în apă un obiect hidrodinamic fără a pro­ duce fenomenul de turbulenţă a apei. Studierea structurii rini­ chilor acestor animale va sugera poate posibilitatea ca nau­ fragiaţii să bea apa de mare fără a se intoxica cu cloruri. Stu­ dierea generatorului de ultrasunete al delfinilor — ţesutul gras situat în capul delfinilor — va duce probabil la elabora­ rea unor noi tehnici cu ultrasunete.

Tehnica se poate inspira şi din mecanismele interesante ale unor organe extrem de .•specializate ale delfinului. Este suficient să amintim de marea

27 .

precizie cu care se orientează acest animal. El poate ocoli, dej e.vemplu, într-un bazin-acvariu chiar fire cu un diametru de i două zecimi de milimetru. Şi aceasta, fiind legat la ochi. Me-.j canismul de orientare al delfinilor poate fi comparat cu cel; cunoscut la lilieci. Acest sistem de orientare se bazează pe ] principiul perceperii de către delfin al ecoului semnalelor so-j nore sau ultrasonore pe care delfinul le emite şi care, întîlnind j apoi un obstacol sau o pradă, se întoarce, se reflectă. Ecoul s u - i netului informează animalul de distanţa la care se află obsta-] colul, direcţia şi chiar natura obstacolului. Acest mecanism fin i de adaptare la mediii face ca delfinul să se îndrepte către} hrana preferată cu o precizie uimitoare, fără a ezita o clipă, fără a se înşela niciodată, indiferent de numărul şi dificulta-j tea obstacolelor. Acest mecanism demimit sonar nu funcţia- ] nează tot timpul sau la adîncimi mai mari. Ziua este declan-i şat în special în timpul vlnătorii. Sonarul suplineşte dowă im-'i iwrtante organe de simţ — văzul şi auzul. Oare unii infirmi,] oameni lip.siţi de aceste organe de .simţ, nu ar putea fi r e c u - | perabili pe baza unui mecanism asemănător, căpătînd organe \ de văz şi auz mai bune decît ale oamenilor ? Dar aici intrănrl din nou în domeniul fantasticului sau poate, cine ştie, al uncii invenţii recente. ^ .

J

28

D ORIZONTAL : 1) Interesante sisteme naturale de orientare ale unor animale printre care se numără şi delfinul — Forma în care ne apare botul lung şi ascuţit al delfinului ; 2) Zeul luminii la vechii greci, care, luînd înfăţişarea unui delfin, a ajuns din urmă corabia unor cretani, s-a aşezat la cîrmă şi a condus vasul în portul Kriva — Tară europeană ; 3) Mamifer adaptat la viaţa acvatică — Mă­ sură pentru lemne ; 4) Cetate antică unde ficatul de delfin era folosit in tratamentul fri­ gurilor — Sandu Georgescu — Livadă (trans.) ; 5) Medii priel­ nice pentru delfini — Locuri 1 2 3 de distracţie în S.U.A., Austra­ lia, Japonia unde s e produc şi del­ finii d r e s a ţ i ; 6) Armăsari — Ca­ napea — Siliciu ; 7) Semiconsoană — Din neamul oscilor — N o n licet; 8) Insulă lîngă Marsilia — Semnul gloriei — S u i t ă ; 9) Organ intern al delfinu­ lui care conţine substanţe cu ac­ ţiune curativă — Imagine de re­ glare la televi­ zoare ; 10) Fru­ moasă staţiune pe

malul mării unde în zilele de vară vizitatorii pot vedea ade­ sea nu departe de ţărm grupuri de delfini jucîndu-se în valuri — Butoi mare ; 11) Alt organ al delfinului care, avînd o anato­ mie specifică, îi permite elimi­ narea unei mari cantităţi de cloruri — Dînsa.

VERTICAL: 1) Ajută delfi­ nului la plutire şi înot — D e l ­ finul ca animal făcînd parte din clasa v e r t e b r a t e l o r ; 2) Tratat prin metode chirurgicale — N u m e de fată ; 3) Cunoscuţi de toată lumea — Figură g e o m e ­ trică ; 4) A acoperi cu un strat de alamă — Specialişti în c e ­ ramică ; 5) Obstacol submarin

4 5

6

7

8

9

29

10 11 12

pe care delfinul prin sonarul cu care este înzestrat îl ocoleş­ te fără greş chiar şi în î n t u n e ­ ricul cel mai deplin — Care nu acţionează în nici un fel ; 6) Cobalt — I n t e r j e c ţ i e ; 7) Aşa cum se prezintă delfinul din punct de vedere (morfologic) al a s p e c t u l u i ; 8) Petre R ă d u lescu — Ţesut situat în capul delfinului care are rolul de a

concentra ultrasunetele — Ser­ veşte ! 9) Părăsesc — Materie primă furnizată de delfin ; 10) Nepoftit şi totuşi sosit — î n ­ tinsă ; 11) Materie grasă orga­ nică ; 12) Mijloace moderne de răspindire a culturii — Savant american care a ajuns la conclUiZia, după multe cercetări, că delfinii pot vorbi.

P. l O N A Ş C U

^

- 0 9 0 -

Dezlegarea careului „Vecina noastră Marte" 1) SPAŢIU — ASTRU ; 2) TELESCOP — GEN ; 3) ETER _ ORAR — TI ; 4) LEGAT — B — ELEV j 5) E — E — ACID — ULE ; 6) PRR — AT — UNER ; 7) AREOGRAFIA - S ; 8) N A _ TUB — UM — I ; 9) OFTA — OBSERVA ; 10) FURTUNI — A — IL ; 11» EROIC — CALOTE ; 12) LIPI — GALAXIE.

Ştiaţi ca... ...locuitorii m ă r i l o r n u s î n t p r e a b i n e c u n o s c u ţ i şi c ă d e s c o p e r i r i l e d e n o i specii s e s u c c e d d e la o l u n ă la a l t a ?

D o v a d a : c u n o s c u t u l c e r c e t ă t o r al a d î n c u r i l o r oceanului, Y v e s C o u s t e a u , d o a r î n t r - u n s i n g u r loc — l î n g ă ţ ă r m u r i l e A r g e n t i n e i — a d e s c o p e r i t p e s t e o s u t ă d e noi s p e c i i d e peşti. .

...cel m a i v e c h i t e x t ,,de r e c l a m ă " a fost d e s c o p e r i t sub,i dărîmăturile oraşului antic egiptean Memfis ? Inscripţia] f ă c u t ă cu 500 d e a n i î.e.n. g l ă s u i e ş t e : „ E u , R i n o , d i n j i n s u l a C r e t a , d u p ă voia zeilor, t ă l m ă c e s c v i s e l e " . î 30

CAUIDOSCOP # Printre uimitoarele animale capabile sâ zboare poa^ te fi numărat şi şarpele-pilot. El trăieşte pe copacii tropi­ cali din Asia de sud. Pregâtindu-se să ia startul de zbor, şarpele se întinde aproape în linie dreaptă şi-şi dilată mult coastele — pielea întinsă dintre ele formeoză ceva în genul paraşutei. Şarpele se desprinde de copac şi pla-! nează ca vulturul pe aripi.

• Suprafaţa de sticlă produsă anual de industria mon­ dială contemporană depăşeşte 60 miliarde de metri pă­ traţi. Făcind o comparaţie, aceasta înseamnă de două ori moi mult decît suprafaţa întregului teritoriu al Belgiei.

• In unele regiuni ale Arablei creşte un arbust pe care băştinaşii îl numesc „planta rîsului". Cel care mănîrtcă fructele acestei plante (seminţe negre, de mărimea unui bob de mazăre) este apucat de un rîs puternic, care ţine circa jumătate de oră. In cantităţi mici, arabii folosesc aceste fructe ca mijloc pentru potolirea durerii de dinţi.

T r e b u i a să a i b ă loc u l t i m u l c u r s al s t u d e n ţ i l o r î n a i n t e ca a c e ş t i a să ia v a c a n ţ a d e v a r ă . L e c ţ i a u r m a s ă fie ţ i n u t ă de cunoscutul savant g e r m a n Rudolf Virchow. î n amfi­ t e a t r u e r a m a r e z ă p u ş e a l ă , c e e a c e făcu p e u n i i s t u d e n ţ i să-şi s c o a t ă h a i n a .

I n t r ă p r o f e s o r u l şi, p r i v i n d sala, s p u s e : — D o m n i l o r , şi e u c r e d că a s t ă z i e f o a r t e cald. Mi-aş s c o a t e şi e u cu p l ă c e r e h a i n a , d a r n - o fac. Ş i ş t i ţ i d e ce ?, Din respect pentru dumneavoastră.

Toţi studenţii şi-au î m b r ă c a t imediat hainele.

31

— ...Parcă era vorba cdj nil mc Ic meu apare pc iili>i ca] litere mai mari ? i

— $i (lin itui/ii <x>puji cil n-iiin liber...

iiitor

un

iirpri-l iiijmeini i

— Singurică, siitgurică ?...

I

UMOR

de MATTY

— ^ie pot sa-fi circ munceam prea

spun; mult...

Tiparul executat la Combinatul poligrafic „Casa Scinteii"

Ia

CALITATEA HiRTIEI „A R F O" PRODUS AL COMBINATULUI CHIMIC TÎRNtVENI. ASIGURA FOTOeRAFII FRUMOASE SI OE 8UNÂ CALITATE