3 minute read
Sănătatea și securitatea în muncă
Sănătatea și securitatea în muncă (SSM) reprezintă una din prioritățile Societății, cu angajamente solide asumate în această direcție. Luăm toate măsurile necesare pentru a le asigura angajaților un mediu de lucru sigur și sănătos astfel încât să minimizăm riscul de accidente, răniri sau apariția de boli asociate cu activitatea profesională.
La nivelul HeidelbergCement România, echipa de management este responsabilă pentru monitorizarea respectării cadrului legislativ și a regulilor și liniilor directoare trasate de politica SSM a Grupului. Toate punctele de lucru ale Societății au desemnat cel puțin un consultant SSM. Politica de SSM a Societății este adoptată ținând cont de direcțiile de politică ale Grupului HeidelbergCement. Scopul principal al acestei politici este dezvoltarea unei culturi solide în domeniul SSM, stipulând printre altele obligația Societății de a: respecta toate regulile naționale, legislația în vigoare și îndrumările privind SSM gestionarea SSM, folosind sisteme corespunzătoare de management raporta și analiza datele referitoare la SSM în mod regulat îmbunătăți continuu performanța SSM privind evaluarea periodică a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională și stabilirea de planuri de prevenire și protecție adecvate asigura instrucțiuni și îndrumări pentru a permite angajaților să își desfășoare activitatea în condiții de siguranță.
în 2019, la nivelul angajaților heidelbergcement românia, nu au fost înregistrate accidente de muncă. În cadrul organizației funcționează Comitete de securitate și sănătate în muncă (CSSM) constituite din: reprezentanți ai angajatorului cu atribuții de SSM; reprezentanți ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor; medicul de medicină a muncii.
Numărul reprezentanților lucrătorilor este egal cu numărul reprezentanții angajatorului. Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă sunt aleși de către și dintre lucrătorii din unitate, pe o perioadă de 2 ani. Membrii comitetului de securitate și sănătate în muncă sunt nominalizați prin decizie scrisă a președintelui acestuia, iar componența comitetului este adusă la cunoștință tuturor lucrătorilor. Comitetul de securitate și sănătate în muncă funcționează în baza regulamentului de funcționare propriu. Rolul Comitetului de securitate și sănătate în muncă este acela de a planifica, participa și realiza acțiuni care vizează îmbunătățirea securității și sănătății în muncă la nivelul unității precum și de a monitoriza implementarea acestora. De asemenea, Contractul colectiv de muncă la nivel de societate include o secțiune referitoare la securitatea și sănătatea în muncă. În contractul colectiv de muncă este stipulată obligația consultării sindicatului la elaborarea Planului de prevenire și protecție. Totodată, regulamentul intern al Societății, elaborat în consultare cu sindicatul, acoperă aspecte legate de securitatea și sănătatea ocupațională.
Luăm toate măsurile necesare pentru a proteja sănătatea și securitatea tuturor angajaților și lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locațiile noastre, prin evaluarea și revizuirea periodică a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională. Cu toate acestea, la nivelul contractorilor, în 2019 a fost înregistrat un accident de muncă care a avut ca rezultat incapacitatea temporară de muncă a lucrătorului pentru o perioadă de 11 zile și un accident de muncă soldat cu decesul lucrătorului.
angajamentul pentru apă acces la apă potabilă, instalații sanitare și igienă la locul de muncă wash pledge - safe water, sanitation and hygiene at the workplace
În 2018, ne-am asumat, la nivel de Grup, angajamentul de a ne asigura că toți angajații noștri au acces la apă potabilă, instalații sanitare și igienă la locul de muncă. Astfel, la nivelul anului 2019, am trecut printr-un proces intensiv de autoevaluare și dezvoltare a planurilor de acțiune și intervenție în zonele în care există nevoie de îmbunătățiri.